83304812 An1 Voleiul Joc Adaptat in Kine Tot Era Pie

ADIN COJOCARU

MARILENA IONIŢĂ

VOLEIUL JOC ADAPTAT ÎN KINETOTERAPIE

Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României COJOCARU, ADIN Voleiul : joc adaptat în kinetoterapie / Adin Cojocaru, Marilena Ioniţă – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 96 p.; 20,5 cm. ISBN (10) 973-725-599-2; ISBN (13) 978-973-725-599-0 I. Ioniţă, Marilena 615.825:796.325

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006


UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

ADIN COJOCARU

MARILENA IONIŢĂ

VOLEIUL JOC ADAPTAT ÎN KINETOTERAPIE

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006



Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie

CUPRINS

Prefaţă ……………………………………………………………… 1. Scurt istoric ……………………………………………………... 1.1. Istoricul jocului de volei …………………………………….. 1.2. Istoricul voleiului la persoanele cu nevoi speciale ………….. 1.3. Caracteristicile jocului ……………………………………….

7 11 11 15 16

2. Reguli de joc ……………………………………………………. 2.1. Noţiuni de regulament ale voleiului contemporan ………….. 2.2. Noţiuni de regulament ale jocului de volei, la persoanele cu nevoi speciale ……………………………………………….. 2.3. Clasificarea sportivilor cu nevoi speciale …………………...

18 18 23 27

3. Elemente şi procedee tehnice ale jocului de volei şi metodica învăţării lor ………………………………………………….….. 3.1. Sistematizarea tehnicii ……………………………………… 3.2. Serviciul …………………………………………………….. 3.2.1. Serviciul de jos din faţă ……………………………… 3.2.2. Serviciul de jos din lateral …………………………… 3.2.3. Serviciul de sus din faţă planat sau plutitor ………….. 3.2.4. Traseul metodic al învăţării serviciului ……………… 3.3. Ridicarea …………………………………………………….. 3.3.1. Ridicarea înainte ……………………………………... 3.3.2. Ridicarea peste cap de pe sol ………………………… 3.3.3. Ridicarea laterală …………………………………….. 3.3.4. Traseul metodic al învăţării ridicării …………………. 3.4. Lovitura de atac ……………………………………………... 3.4.1. Lovitura de atac procedeu drept ……………………… 3.4.2. Traseul metodic al învăţăriii loviturii de atac ………… 3.5. Preluarea …………………………………………………….. 3.5.1. Preluarea din serviciu ………………………………… 3.5.2. Preluarea din lovitura de atac ………………………... 3.5.3. Traseul metodic al învăţării preluării ………………… 3.6. Blocajul ……………………………………………………… 3.6.1. Blocajul individual …………………………………… 3.6.2. Traseul metodic al învăţării blocajului ……………….

29 29 32 33 34 35 37 39 39 41 42 43 44 45 48 50 50 52 53 55 55 57 5


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 4. Acţiunile tactice în jocul de volei ……………………………… 4.1. Sistematizarea tacticii ……………………………………….. 4.2. Tactica la primirea şi efectuarea serviciului în modelul I de joc (M I) ……………………………………………………….

60

5. Mijloace ale voleiului cu aplicabilitate în corectarea deficienţelor fizice ……………………………………………………….. 5.1. Recuperarea capului şi gâtului ………………………………. 5.2. Recuperarea membrelor superioare …………………………. 5.3. Corectarea cifozei dorsale …………………………………... 5.4. Corectarea cifozei lombare ………………………………….. 5.5. Corectarea cifozei totale …………………………………….. 5.6. Corectarea lordozei ………………………………………….. 5.7. Corectarea cifolordozei ……………………………………... 5.8. Corectarea scoliozei în C ……………………………………. 5.9. Corectarea scoliozei în S …………………………………….

64 64 67 69 71 74 77 78 78 80

6. Jocuri adaptate ……………………………………………….… 6.1. Jocul 1 x 1 …………………………………………………… 6.2. Jocul 2 x 2 …………………………………………………… 6.3. Jocul 3 x 3 …………………………………………………… 6.4. Jocul 4 x 4 …………………………………………………… 6.5. Jocul 5 x 5 ……………………………………………………

83 83 85 88 90 92

Bibliografie ………………………………………………………...

95

6


59 59


PREFAŢĂ

Pornind de la motto-ul Jocurilor Olimpice ale oamenilor cu nevoi speciale (Special Olympic Athlete Oath): Let me win, But if I cannot win, Let me be brave, in the attempt. (Lasă-mă să câştig, dar dacă nu pot, lasă-mă să fiu curajos), dorim să venim în ajutorul celor care vor deveni în viitor specialişti în recuperarea oamenilor cu nevoi speciale, dar nu oricum, ci cu ajutorul mijloacelor specifice voleiului. Curajul de a scrie această carte ne-a dat-o şi faptul că, în cadrul Jocurilor Olimpice ale oamenilor cu nevoi speciale, se regăseşte jocul de volei, o adaptare a celui clasic, sub denumirea de standing volleyball adică volei în stând şi sitting volleyball, adică volei în şezând. Ceea ce ne propunem este să arătăm utilitatea mijloacelor specifice voleiului în recuperarea deficienţelor fizice, prin dezvoltarea simţului întrecerii sau al competiţiei.

Autorii

7



8



LEGENDĂ

Jucător (jumătatea plină este spatele) Profesor Traiectoria mingii Jucător la blocaj Pasare sau ridicarea mingii Lovitură de atac 4 R

Jucător în zona 4 Ridicător Deplasarea jucătorului Pasă de control

Pasă de control, pasă înainte

9



Pasă de control, pasă înapoi Jucător cu minge

Z

Zonă în teren

10


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 1. SCURT ISTORIC

1.1. Istoricul jocului de volei Voleiul face parte din categoria jocurilor sportive euristice (inventate). O notiţă din 1625 menţionează un joc Windblowne Balones, în care balonul era lovit „dintr-o parte în alta, uneori cu mâna, uneori cu piciorul” (Oxford English Dictionary). Acelaşi tip de balon era folosit pentru fotbal în teren deschis. William G. Morgan, tânăr instructor (25 de ani) pentru educaţie fizică la Colegiul de Administrarea Afacerilor (Bussiness Administration) din Holyoke, Massachusetts, SUA a decis - în anul 1895 – să găsească o modalitate de exerciţiu fizic prin care studenţii săi să facă un oarecare efort, dar fără a transpira (!)1: să amestece elemente din baschet, baseball, tenis şi handbal (versiunea americană ce implică lovirea unei mingi mici cu palma). Această decizie a apărut din dorinţa domnului Morgan de a crea un joc nou pentru clasele sale de viitori oameni de afaceri prea puţin doritori de practicare a unui sport care să implice contact fizic. Noul joc ce se dorea o activitate recreaţională uşoară a fost denumit mintonette, cuvânt inexistent în dicţionare, deşi are o rezonanţă franceză. Morgan a împrumutat fileul de la tenis şi l-a ridicat la înălţimea de 6 picioare şi 6 inci (1,98 m, peste înălţimea unui bărbat de statură medie), pe un teren de badminton. Folosind iniţial o minge de tenis lovită cu palma, apoi camera unei vechi mingi de baschet, jocul se desfăşura prin venirea la rând a jucătorilor - ca la baseball. Scopul jocului era ca mingea să atingă podeaua echipei adverse şi să se evite ca adversarul să reuşească acelaşi lucru. Nu existau limite în ceea ce priveşte numărul de jucători şi atingerile mingii. După exemplul baseball-ului, Morgan hotărăşte ca meciul să dureze 9 „innings” (veniri la rând pentru punerea mingii în joc prin serviciu – 2 succesive pentru fiecare jucător), echipa putând avea între 2 1

http://www.sandstorm.com.au/encyclopaediavolleyball_the_beginning.html 11


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie şi 25 de jucători. Câştigătorii erau cei care acumulau mai multe puncte după cele 9… să le zicem rotaţii, - deşi termenul va desemna mult mai târziu ceea ce înţelegem noi astăzi prin folosirea lui. Exista şi dribling, precursorul ridicării, prin care un jucător putea să se deplaseze prin teren până în apropierea fileului, păstrând mingea în aer prin loviri succesive. Mai târziu, profesorul Alfred T. Halstead de la Colegiul Springfield a remarcat că jucătorii păreau să voleibaleze mingea de o parte şi de cealaltă a fileului şi a propus schimbarea numelui în volley-ball, de la o posibilă descrierea a scopului jocului „to volley the ball back and forth over the net”. Halstead a motivat propunerea şi prin faptul că în lumea sportului un nume ca mintonette (!) va atrage prea puţin atenţia. Astfel, pe 7 iulie 1896 se joacă primul meci de volley-ball, pe terenul colegiului Springfield, între echipa pompierilor oraşului şi cea a funcţionarilor primăriei şi în faţa a 29 de directori pentru educaţie fizică din diferite părţi ale SUA. În acelaşi an, la comanda lui Morgan, firma A.G. Spalding & Brothers produce prima minge specială pentru noul joc. Ca o remarcă privind intuiţia inventatorului, dimensiunile, greutatea şi materialul din care era fabricată această primă minge diferă foarte puţin de cele contemporane. În anul 1900, W.E.Day modifică pentru prima dată regulile de desfăşurare a jocului, care sunt acceptate şi publicate de Young Man Christian Association (YMCA): fileul a fost înălţat la 7 picioare şi 6 inci (2,28 m) iar meciul era câştigat de echipa care aduna prima 21 de puncte – un set. În acelaşi an, Canada este prima ţara străină care adoptă voleiul. În anul 1913, are loc primul campionat Pan-asiatic, iar în 1916 apare prima carte cu regulile de joc în SUA, an în care YMCA estimează că în S.U.A. sunt 200.000 de jucători. Din 1914, jocul de volei, pătrunde şi pe continentul european astfel: 1914 – Anglia, 1917 – Franţa, 1918 – Italia, 1919 – Cehoslovacia, 1920 – URSS, Ţările Baltice, Polonia şi România, 1924 – Spania şi Iugoslavia etc. De-a lungul timpului, jocul a avut o evoluţie frumoasă şi datorită preocupărilor specialiştilor, care au dorit să se stabilească anumite reguli, menite să-l dinamizeze. Unele dintre reguli ar fi: apariţia schimbării jucătorilor pentru a executa serviciul (rotaţie) în anul 1912, fixarea înălţimii plasei (fileului) la 2,43 m pentru bărbaţi şi terminarea setului la 15 puncte (1917), alcătuirea echipei din 6 jucători (1918), introducerea liniei de centru (1921), limitarea jocului în terenul propriu la 3 lovituri (1923). 12


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie În 1929 are loc prima competiţie internaţională în Europa (Anglia), competiţie la care participă Polonia, S.U.A. şi Franţa. În 1935 la JO de la Berlin se face următorul pas pentru înfiinţarea federaţiei internaţionale de volei. În 1947, 18-20 aprilie, la Paris, are loc primul congres al viitoarei organizaţii ce se va ocupa de destinele jocului de volei – Federaţia Internaţională de Volley-Ball (F.I.V.B.). Printre cele 14 participante la acest congres, care au fondat FIVB, s-a aflat şi România. Congresul a ales ca al preşedinte FIVB pe francezul Paul Libaud şi a unificat regulile de joc. 1948 este anul în care are loc primul contact al FIVB cu Comitetul Olimpic Internaţional pentru includerea jocului de volei în programul olimpic. Abia în 1957, cu prilejul celei de-a 53-a sesiuni a CIO, la turneul demonstrativ ce a avut loc la Sofia, jocul de volei a fost inclus în programul jocurilor olimpice din 1964 de la Tokio. Congresul din 1953, organizat în România, a adus îmbunătăţiri substanţiale regulilor de joc, printre altele, dându-se un mare avantaj atacului, ceea ce a dus la creşterea spectaculozităţii şi fanteziei. Acest lucru a dus la modificări în timp ale unor reguli care să întărească apărarea, şi anume: jucătorul care efectuează blocaj şi este atins de minge poate interveni din nou în cadrul celor trei lovituri (1962), iar în 1964 s-a permis introducerea mâinilor peste fileu la blocaj, transformându-se blocajul într-o acţiune ofensivă, agresivă. În 1974 s-a mai introdus încă o lovitură la blocaj (4 lovituri), în cazul când mingea rămâne în terenul blocajului etc. 1920 este anul în care voleiul pătrunde pe teritoriul românesc, introdus de soldaţii americani. În 1921 se desfăşoară primul campionat şcolar cu participarea echipelor liceelor Matei Basarab, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Şincai şi Şcolii Superioare de Comerţ. Anul 1931 marchează înfiinţarea Federaţiei Române de Baschet şi Volei. Acum are loc primul campionat cu echipe din Muntenia, iar un an mai târziu are loc şi un campionat feminin, dar cu echipe tot dintr-o anumită zonă a ţării. În 1949 se desfăşoară primul Campionat naţional masculin şi peste un an, în 1950, şi unul feminin. Primul Campionat naţional organizat sub formă de divizie are loc în 1954, iar în anul 1955 se înfiinţează CN de juniori. Tot în acest an (1955), România organizează pentru prima dată o competiţie internaţională ( C.E.), la care România se clasează pe locul 2 M şi 4 F. În 1958 se constituie ca organ juridic Federaţia Română de Volei. 13


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Palmares internaţional al participării României la întreceri internaţionale Competiţia J.O.

Anul - Locul 1964 Tokio 1972 Munchen 1980 Moscova

C.M.

1949 Cehoslovacia 1952 URSS 1956 Franţa 1960 Brazilia 1962 URSS 1966 Cehoslovacia 1970 Bulgaria 1974 Mexic

C.E.

1978 Italia 1982 Argentina Peru 1994 Brazilia 2002 Germania 1949 Cehoslovacia 1950 Bulgaria 1951 Franţa 1955 România 1958 Cehoslovacia 1963 România 1971 Milano

Loc ocupat M - loc 4 F – loc 4 M – loc 5 M – loc 3 F – loc 5 M – loc 4 M – loc 4 F – loc 5 M–2 F–2 M – loc 3 M – loc 3 F – loc 4 M – loc 2 M – loc 7 F – loc 7 M–6 F–5 M – 13 M – 13 F – nu a participat F – 13-16 F – 13-16 F–4 M–5 F–5 M–4 M–2 F–4 M–2 F–4 M–1 F–3 M–3 F-7

14


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 1.2. Istoricul voleiului la persoanele cu nevoi speciale Apariţia sportului la persoanele cu nevoi speciale este strâns legată de numele sir Ludwig Guttmann, neurolog şi neurochirurg, care a emigrat în Anglia în 1939, refugiindu-se de dictatura fascistă din Germania. În anul 1944, în timp ce studia la Universitatea Oxford şi era implicat în cercetare, a fost contactat de către Guvernul Britanic, care i-a cerul să înfiinţeze un centru pentru tratarea afecţiunilor coloanei vertebrale, în cadrul spitalului Stoke Mandeville. În acest nou institut el a încercat să pună în aplicare unele idei originale, cu privire la tratamentul şi recuperarea pacienţilor paralizaţi, neajutoraţi din cauza afecţiunilor coloanei vertebrale, reuşind astfel să impună tratamentul adecvat pentru aceste deficienţe. Astfel, noul centru creat s-a impus ca un model demn de urmat, ceea ce a influenţat decisiv şi alte persoane cu diverse tipuri de handicap motor. Sir Ludwig Guttman spunea adesea: „Dacă am făcut un singur lucru bun în cariera mea medicală, acesta a fost introducerea sportului în tratamentele şi programele de recuperare ale bolnavilor cu afecţiuni ale coloanei vertebrale şi a altora cu deficienţe severe.” La primele jocuri, organizate la Clinica Stroke Mandeville în 1948, au participat 16 concurenţi în scaune cu rotile la tir cu arcul. Apariţia primului club sportiv pentru persoanele cu deficienţe s-a înfiinţat în anul 1953, în Olanda, având ca sporturi atletismul şi sitzball-ul. Sitzball-ul are originile în Germania, jucându-se şezând pe podea, s-a considerat însă că acest joc era prea pasiv, căutându-se ceva mai antrenant. În anul 1956, Comitetul Sportiv Olandez a introdus un nou joc, sub denumirea de Sitting Volleyball (Voleiul aşezat sau şezând), o combinaţie între sitzball şi voleiul clasic. Ca urmare a succesului pe care l-a avut, acest sport a devenit unul dintre cele mai practicate sporturi în cadrul competiţiilor, nu numai de către persoanele cu deficienţe, ci şi de către jucătorii voleiului clasic, care, în decursul practicării acestui sport, au suferit diferite accidentări la nivelul gleznei sau al genunchilor. În 1978, Organizaţia Internaţională Sportivă pentru Persoane cu Deficienţe (ISOD) a acceptat introducerea voleiului în aşezat în programul său, deşi din anul 1967 se organizau deja competiţii internaţionale. Sub egida ISOD, s-a organizat primul turneu internaţional în 1979 în oraşul Haarlem din Olanda, iar din 1980, voleiul în aşezat a fost acceptat la Jocurile Paralimpice, cu participarea a 7 echipe. 15


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie În 1981 are loc primul Campionat European la Bonn, Germania, după care, la doi ani distanţă, în 1983, are loc şi primul Campionat Mondial, desfăşurat la Delden în Olanda. Voleiul în aşezat a câştigat rapid teren pe plan internaţional, având numeroase competiţii, devenind chiar printre principalele sporturi de echipă din programul Paralimpic, datorită faptului că este atractiv, spectaculos, rapid, iar jucătorii pot demonstra calităţile specifice persoanelor cu deficienţe. Pe lângă voleiul în aşezat mai există voleiul în stând (Standing Volleyball), care a fost practicat de persoanele cu deficienţe înaintea înfiinţării Federaţiei Internaţionale, avându-şi originile în Marea Britanie şi fiind practicat numai de cei cu amputaţii. A fost creat un sistem de clasificare, în funcţie de tipurile de amputaţii, sportivii fiind împărţiţi în 9 categorii, iar pentru cei cu amputaţii mai grave s-a introdus un sistem de punctare, în funcţie de gradul amputaţiei, minimul de puncte al unei echipe stabilindu-se la 13. Începând cu anul 1984, la asemenea întreceri au început să participe şi sportivi cu alte deficienţe, fiind organizate competiţii între diferite ţări. După câţiva ani, mai precis în 1988, s-au stabilit criterii de clasificare a sportivilor în funcţie de deficienţele membrelor superioare şi inferioare. 1.3. Caracteristicile jocului Voleiul este un joc sportiv în care cele două echipe au posibilitatea de a acţiona cu mâna liberă asupra mingii, sub formă de lovire sau respingere, fără a fi împiedicaţi de către adversari în timpul desfăşurării fazei. Voleiul este un joc sportiv practicat de mai mulţi sportivi (6), reuniţi într-o echipă, ceea ce-i conferă caracterul de joc colectiv şi care prin acţiuni individuale şi colective urmăresc câştigarea punctului şi a serviciului sau câştigarea punctului prin păstrarea serviciului. Echipele sunt despărţite de fileu, iar în teren fiecare jucător, după terminarea unei faze de joc, schimbă zonele într-o rotaţie specifică (în sensul acelor de ceasornic) şi strictă, impusă prin regulament, ceea ce a dus la formarea unor jucători compleţi şi complecşi, cu o pregătire multilaterală specifică atacului şi apărării. 16


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Plecând de la descrierea voleiului de la începuturile sale, to volley the ball back and forth over the net, găsim o altă caracteristică, respingerea mingii, neexistând momentul de ţinere a mingii. Deci, în volei, timpul de reacţie este scurt, la fel momentul de gândire şi de răspuns. Acest lucru duce la o îndemânare deosebită, datorită faptului că jucătorii trebuie să transmită mingea precis partenerului de joc. Toate acestea pe un suport de deprinderi motrice de bază, manifestate într-o combinaţie specifică, datorate faptului că deplasările sunt scurte, cu multe schimbări de direcţie şi efectuate într-un spaţiu restrâns, fără a reţine mingea şi transmiţând-o prin respingere. Manifestarea îndemânării în cadrul mijloacelor tehnico-tactice trebuie să se facă într-o anumită viteză, ce trebuie să aibă la bază forţă şi rezistenţă. O altă caracteristică a jocului de volei este faptul că nu sunt permise mai mult de trei lovituri ale mingii sau patru lovituri (când mingea atinge blocajul, jucătorii echipei respective mai au dreptul la încă trei lovituri), faţă de alte jocuri, unde trecerea din atac în apărare este condiţionată de timp. Voleiul se joacă pe puncte şi seturi, iar învingătoarea setului este aceea care a acumulat prima 25 de puncte sau o diferenţă de 2 puncte (26-24 etc.) în primele IV seturi, iar în setul V, 15 puncte sau o diferenţă de 2 puncte, câştigătoarea meciului fiind aceea care şi-a trecut în cont trei seturi câştigate. Punctele se realizează în sistemul TIE-BREAK, fiecare acţiune câştigată constituie un punct. Astfel, durata unui joc variază între 50 – 120 min. Rezumând cele prezentate, principalele caracteristici generale ale jocului de volei ar fi: 1. Accesibilitatea – număr redus de reguli, elemente şi procedee tehnice, tactice; se poate practica la orice vârstă; cere un echipament sumar şi puţin costisitor; necesită instalaţii puţine (2 stâlpi, un fileu); o minge. 2. Variabilitatea la efort – jucătorii necesită o pregătire multilaterală datorită numărului mare de sărituri, prin deplasări rapide şi scurte, prin procedee acrobatice efectuate pentru recuperarea mingilor în apărare. 3. Obligativitatea rotaţiei. 4. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi trebuie trimisă peste fileu prin maximum trei lovituri sau patru în anumite condiţii prevăzute de regulament. 17



2. REGULI DE JOC

2.1. Noţiuni de regulament ale voleiului contemporan Voleiul se desfăşoară pe baza unui regulament al jocului aprobat de Federaţia Internaţională de Volei (FIVB), la care aderă toate Federaţiile Naţionale. 1. Suprafaţa de joc Suprafaţa de joc include terenul de joc şi zona liberă. Ea trebuie să fie rectangulară şi simetrică. Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 m, înconjurat de o zonă liberă având o lăţime de minimum 3 m pe toate laturile. Spaţiul de joc liber este spaţiul situat deasupra suprafeţei de joc şi liber de orice obstacol. Spaţiul de joc liber trebuie să aibă o înălţime de minimum 7 m de la suprafaţa de joc. Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, zona liberă trebuie să măsoare minimum 5 m de la liniile laterale şi minimum 8 m de la liniile de fund. Spaţiul de joc liber trebuie să măsoare minimum 12 m de la suprafaţa de joc. Suprafaţa trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă. Ea nu trebuie să prezinte vreun pericol de rănire pentru jucători. Este interzis să se joace pe suprafeţe cu asperităţi sau alunecoase. 2. Liniile terenului Toate liniile au o lăţime de 5 cm. Liniile trebuie să aibă o culoare deschisă şi diferită de culoarea solului şi de a oricăror alte linii trasate. Două linii laterale şi două linii de fund delimitează terenul de joc. Atât liniile laterale, cât şi liniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de joc. Axa liniei de centru împarte terenul de joc în două terenuri egale măsurând 9 x 9 m fiecare. Linia de centru se întinde pe sub fileu între liniile laterale. 18


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie În fiecare teren, o linie de atac, a cărei margine dinspre linia de fund este trasată la 3 m faţă de axa liniei de centru, marchează zona de atac. Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, linia de atac este prelungită dincolo de liniile laterale cu cinci linii scurte de 15 cm lungime şi 5 cm lăţime, trasate la 20 cm una faţă de cealaltă, pe o lungime totală de 1,75 m. 3. Zone Zona de atac În fiecare teren, zona de atac este prima zonă de lângă fileu, delimitată de axa liniei de centru şi de marginea dinspre linia de fund a liniei de atac. Zona de atac este considerată ca fiind prelungită dincolo de liniile laterale până la capătul zonei libere. Zona de serviciu Zona de serviciu este zona de 9 m lăţime situată în spatele liniei de fund (linia de fund nu este inclusă în zona de serviciu). Zona este delimitată lateral prin două linii scurte, fiecare având 15 cm lungime, trasate la 20 cm în spatele liniei de fund şi în prelungirea liniilor laterale. Aceste două linii scurte sunt incluse în lăţimea zonei de serviciu. În adâncime, zona de serviciu se întinde până la limita zonei libere. Zona de înlocuiri Zona de înlocuiri este delimitată de prelungirea ambelor linii de atac până la masa scorerului. Zona de încălzire Pentru competiţiile modiale şi oficiale ale FIVB, zonele de încălzire, măsurând aproximativ 3 x 3 m, sunt situate în ambele colţuri ale suprafeţei de joc, lateral faţă de băncile de rezerve, în afara zonei libere. Zona de pedeapsă O zonă de pedeapsă, care măsoară aproximativ 1 x 1 şi este echipată cu două scaune, este localizată în aria de control (definită în diagrame) dincolo de prelungirea liniei de fund. Ea poate fi delimitată cu o linie roşie de 5 cm lăţime. Fiecare teren are câte o zonă de pedeapsă. 4. Fileu şi accesorii Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de centru. Marginea sa superioară trebuie să fie plasată la înălţimea de 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 pentru femei. 19


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Înălţimea fileului este măsurată la centrul terenului de joc. Cele două extremităţi ale fileului (deasupra liniilor laterale) trebuie să fie exact la aceeaşi înălţime şi nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 cm înălţimea oficială. Fileul măsoară 1 m pe lăţime şi 9,50 m până la 10 m în lungime (cu 25 până la 50 cm pe fiecare parte laterală). El este alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm, confecţionate din sfoară de culoare neagră. La marginea superioară, o bandă din pânză albă, răsfrântă pe fiecare parte a fileului pe o lăţime de 7 cm, este cusută pe toată lungimea sa. Fiecare capăt al benzii are o gaură prin care trece o sfoară pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea înălţimii fileului întins. Prin interiorul benzii trece un cablu flexibil pentru prinderea fileului de stâlpi şi menţinerea marginii sale superioare întinsă. La partea inferioară a fileului este o altă bandă orizontală, de 5 cm lăţime, similară cu banda superioară, prin care trece o sfoară. Această sfoară croşetează de-a lungul ochiurilor pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea întinsă a părţii inferioare a fileului. Benzi laterale Două benzi albe sunt fixate vertical pe fileu deasupra fiecărei linii laterale. Ele măsoară 5 cm lăţime şi 1 m lungime şi sunt considerate ca făcând parte din fileu. Antene Antena este o tijă flexibilă care măsoară 1,80 m lungime şi 10 mm diametru. Ea este confecţionată din fibră de sticlă sau dintr-un alt material similar. Câte o antenă este prinsă la marginea exterioară a fiecărei benzi laterale. Antenele sunt plasate în opoziţie de o parte şi de alta a fileului. Partea superioară a antenei depăşeşte fileul cu 80 cm şi este marcată cu benzi de 10 cm, vopsite în culori contrastante, de preferinţă alb şi roşu. Antenele sunt considerate ca făcând parte din fileu şi delimitează lateral spaţiul de trecere. Stâlpii Stâlpii de susţinere a fileului trebuie plasaţi la o distanţă de 0,50 m până la cel mult 1,00 m de fiecare linie laterală. Ei au o înălţime de 2,55 m şi este de preferat să fie reglabili. 20


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, stâlpii trebuie plasaţi la 1 m depărtare de liniile laterale. Stâlpii trebuie să fie rotunzi şi netezi şi să fie fixaţi la sol. Fixarea stâlpilor cu ajutorul cablurilor este interzisă. Toate amenajările care prezintă un pericol sau care incomodează trebuie să fie eliminate. 5. Mingile Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele sau piele sintetică şi prevăzută în interior cu o cameră din cauciuc sau alt material similar. Culoarea mingei poate fi o culoare uniformă şi deschisă, sau o combinaţie de culori. Materialul sintetic şi combinaţia de culori a mingilor folosite în competiţiile oficiale trebuie să fie conform standardelor FIVB. Circumferinţa sa trebuie să fie cuprinsă între 65 şi 67 cm şi greutatea între 260 şi 280 g. Presiunea interioară trebuie să fie de 0,300 până la 0,325 kg/cm2 (4,26 până la 4,61 psi), ( 94,3 până la 318,82 mbar sau hPa). Toate mingile utilizate într-un meci trebuie să aibă aceleaşi caracteristici de circumferinţă, greutate, presiune, model, culoare etc. Competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, ca şi Campionatele Naţionale sau Liga Campionilor trebuie să fie jucate cu mingi aprobate de FIVB, sau cu alte tipuri de mingi dacă există o înţelegere prealabila cu FIVB. 6. Echipa O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor, un antrenor secund, un preparator fizic (maseur) şi un medic. Pentru competiţiile modiale şi oficiale ale FIVB, medicul trebuie să fie acreditat în prealabil de FIVB. Unul dintre jucători (cu excepţia Libero-ului) este căpitanul echipei şi el trebuie să fie identificat ca atare pe foaia de arbitraj. Numai jucătorii înregistraţi pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren şi să participe la meci. După ce căpitanul şi antrenorul au semnat foaia de arbitraj, componenţa echipei nu mai poate fi modificată. 7. Echipamentul Echipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un şort, şosete şi pantofi de sport. 21


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Culoarea şi designul tricourilor, şorturilor şi şosetelor întregii echipe trebuie să fie uniforme (cu excepţia Libero-ului). Echipamentul trebuie sa fie curat. Pantofii trebuie să fie uşori şi flexibili, cu tălpi din cauciuc sau din piele şi fără tocuri. Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, culoarea pantofilor trebuie să fie, de asemenea, uniformă pentru o echipă, dar mărcile de fabricaţie pot avea culori sau desene diferite. Tricourile şi şorturile vor fi conform standardelor omologate ale FIVB. Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 la 18. Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului şi al spatelui. Culoarea şi strălucirea numerelor trebuie să fie în contrast net cu cele ale tricourilor. Numerele trebuie să măsoare cel puţin 15 cm în înălţime pe piept şi 20 cm pe spate. Lăţimea benzii care formează cifra trebuie să fie de cel puţin 2 cm. Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, numerele jucătorilor trebuie să fie înscrise şi pe piciorul drept al şortului. Numerele trebuie să aibă o înălţime cuprinsă între 4 şi 6 cm, iar lăţimea să fie de minimum 1 cm. 8. Formaţia de joc Trebuie să fie permanent şase jucători în joc pentru fiecare echipă. Formaţia de start a echipei indică ordinea la rotaţie a jucătorilor pe teren. Această ordine trebuie menţinută pe toată durata setului. Înainte de începutul fiecărui set, antrenorul trebuie să prezinte formaţia de start a echipei sale pe o fişă de poziţie. Această fişă, corect completată şi semnată, este înmânată celui de-al doilea arbitru sau scorerului. Jucătorii care nu fac parte din formaţia de start sunt jucători de rezervă în acel set (cu excepţia Libero-ului). După ce fişa de poziţie a fost înmânată celui de-al doilea arbitru sau scorerului, nici o modificare a formaţiei nu mai poate fi autorizată fără o înlocuire regulamentară. 9. Poziţii În momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu, fiecare echipă trebuie să fie plasată în interiorul propriului teren de joc (cu excepţia jucătorului la serviciu), potrivit cu ordinea la rotaţie: 22


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie - cei trei jucători plasaţi de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia întâi şi ocupă poziţiile 4 (în faţă - stânga), 3 (în faţă - centru) şi 2 (în faţă - dreapta); - ceilalţi trei sunt jucători din linia a doua şi ocupă poziţiile 5 (în spate - stânga), 6 (în spate - centru) şi 1 (în spate - dreapta). Fiecare jucător din linia a doua trebuie să fie plasat mai departe de fileu decât corespondentul său din linia întâi. Poziţiile jucătorilor sunt determinate şi controlate prin poziţiile picioarelor lor în contact cu solul, după cum urmează: - fiecare jucător din linia întâi trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului mai aproape de linia de centru decât picioarele jucătorului din linia a doua corespondent; - fiecare jucător din partea dreaptă (stângă) trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului mai aproape de linia laterală din dreapta (stânga) decât picioarele jucătorului din centrul liniei sale; - după ce mingea a fost servită, jucătorii pot să se deplaseze şi să ocupe orice poziţie în propriul lor teren de joc şi în zona liberă. 2.2. Noţiuni de regulament ale jocului de volei, la persoanele cu nevoi speciale World Organization Volleyball for Disabled (WOVD) este forul tutelar, pe plan internaţional, care stabileşte regulile speciale, criteriile de clasificare a sportivilor în funcţie de gradul de infirmitate şi a tuturor celor implicaţi în acest domeniu. Toate modificările regulamentului jocului de volei clasic au fost preluate şi impuse de WOVD în competiţiile sale. 1. Suprafaţa de joc cuprinde terenul de joc şi zona liberă. Ea trebuie să fie rectangulară, simetrică, plană, orizontală şi uniformă. Voleiul în stând – terenul de joc este un dreptunghi 18/9 m, înconjurat de o zonă liberă, cu o lăţime de min. 3 m, pe toate laturile. Spaţiul de joc liber trebuie să aibă o înălţime de min. 7 m de la suprafaţa de joc. Pentru întrecerile WOVD, zona liberă trebuie să fie de min. 5 m de la liniile laterale şi de min. 8 m de la liniile de fund ale terenului. Spaţiul de joc liber trebuie să fie de min.12,5 m, de la suprafaţa de joc. 23


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Voleiul în aşezat – terenul de joc (fig. 1) este un dreptunghi de 10/6m, înconjurat de o zonă liberă, ce are o lăţime de min.3m pe toate laturile. Spaţiul de joc liber trebuie să aibă o înălţime de min. 7m de la suprafaţa de joc. Pentru întrecerile WOVD, zona liberă trebuie să fie min. 4m de la liniile laterale şi min. 6m de la liniile de fund ale terenului. Spaţiul de joc liber trebuie să fie de min.10m, de la suprafaţa de joc.

Fig. 1

2. Liniile terenului trebuie să fie de 5 cm, să aibă o culoare deschisă şi diferită de culoarea suprafeţei de joc. Terenul este delimitat de două linii de fund, de liniile laterale şi cea de centru, care fac parte din terenul de joc. Voleiul în stând Linia de centru împarte terenul în două pătrate egale, cu dimensiunile de 9/9 m. Linia de atac este trasată la o distanţă de 3m faţă de axa liniei de centru, formând zona de atac. Voleiul în şezând Linia de centru împarte terenul în două terenuri egale, cu dimensiunile de 6/5 m. Linia de atac este trasată la o distanţă de 2m faţă de axa liniei de centru, formând zona de atac. 3. Zone Zona de serviciu pentru voleiul în stând este de 9 m, iar pentru voleiul în aşezat, este de 6 m. 24


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Ambele zone sunt delimitate lateral de două linii scurte având 15 cm lungime, trasate în spatele liniei de fund la 20 cm şi în prelungirea liniilor laterale. Zona de înlocuire este situată între prelungirea liniilor de atac şi centru, până la masa scorerului. Zona de încălzire este situată în afara zonei libere, în ambele colţuri ale terenului, lateral faţă de băncile de rezerve, având dimensiunile de 3/3 m. 4. Fileul şi accesoriile sale Voleiul în stând Fileul este situat la o înălţime de 2,43 m la masculin şi 2,24 m la feminin. Fileul măsoară 1 m lăţime şi 9,50 m lungime, fiind format din ochiuri pătrate de 10 cm, din sfoară sau material sintetic de culoare neagră. Voleiul în aşezat Fileul este situat la o înălţime de 1,15 m la masculin şi 1,05 m la feminin. Fileul măsoară 0,80 m lăţime şi 6,50 - 7 m lungime, fiind format din ochiuri pătrate de 10 cm, din sfoară sau material sintetic de culoare neagră. Ambele plase sunt petrecute, în marginea superioară şi inferioară, de o bandă de culoare albă de 7 cm în partea superioară şi de 5 cm în partea inferioară, prin care trece un cablu metalic sau o sfoară, pentru a asigura întinderea fileului corespunzător înălţimii la care se joacă. Benzile laterale ale fileului sunt de culoare albă şi sunt fixate vertical pe fileu, deasupra liniilor laterale ale terenului, având dimensiunea de 5 cm lăţime şi 1 m lungime pentru voleiul în stând, iar pentru voleiul în aşezat, benzile sunt de 0,80 m în lungime. Antenele sunt în număr de două, aşezate în laterala exterioară a benzilor de pe fileu, delimitând spaţiul de joc aerian. Sunt confecţionate din fibră de sticlă, cu o lungime de 1,80 m şi 10 mm în diametru. Partea prinsă pe fileu este de culoare albă, iar partea care depăşeşte fileul (80 cm) este colorată din 10 în 10 cm în alb şi roşu. Stâlpii de susţinere a fileului sunt în număr de doi. Sunt aşezaţi lateral la o distanţă de 0,50 - 1 m faţă de liniile laterale şi au o înălţime de 2,55 m pentru voleiul în stând, iar pentru voleiul în aşezat 1,25 m. Pentru competiţiile WOVD, stâlpii trebuie să fie plasaţi la 1 m depărtare de liniile laterale. 25


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 5. Mingile Mingea este confecţionată din piele, având formă sferică, iar în interior se află o cameră din cauciuc. Culoarea mingii trebuie să fie uniformă şi deschisă sau o combinaţie de trei culori. Circumferinţa sa trebuie să fie cuprinsă între 65-67 cm; mingea trebuie să aibă o greutate de 260-280 gr, iar presiunea interioară trebuie să fie de 0,300-0,325 kg/cm2. 6. Echipa Voleiul în stând O echipă este alcătuită din 12 jucători, un antrenor principal, un antrenor secund, un medic şi un kinetoterapeut. Voleiul în aşezat Echipa este alcătuită din 12 jucători şi poate cuprinde maximum 2 jucători clasificaţi cu handicap minim, un antrenor principal, un antrenor secund, un medic şi un kinetoterapeut. 7. Echipamentul Voleiul în stând şi în aşezat Echipamentul este format dintr-un tricou, un şort, şosete şi pantofi de sport. Culoarea şi designul tricourilor, şorturilor şi şosetelor întregii echipe trebuie să fie uniforme, cu excepţia liberoului. Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 la 18. 8. Formaţia de joc Voleiul în stând Formaţia cuprinde 6 jucători cu minimum 1 jucător de clasificare C şi poate să includă maximun 1 jucător de clasificare A. Voleiul în aşezat Formaţia cuprinde 6 jucători cu maximum 1 jucător cu handicap minim. 9. Poziţii Voleiul în stând În momentul punerii mingii în joc de către un jucător, fiecare echipă trebuie să fie aşezată în interiorul propriului teren de joc. Jucătorii sunt dispuşi în teren astfel: trei jucători în linia I, în zonele 4, 3, 2, şi trei jucători în linia II, în zonele 5, 6, 1. 26


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Voleiul în aşezat Poziţiile jucătorilor sunt determinate şi controlate prin poziţiile feselor în contact cu solul. Fiecare jucător din linia I trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului sau fesei mai aproape de linia de centru decât picioarele sau fesele jucătorului din linia II, corespondent (exemplu: jucătorul din linia I, din zona 4, trebuie să aibă piciorul sau fesa mai aproape de linia de centru decât jucătorul din zona 5). Fiecare jucător din partea stângă sau dreaptă trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului sau a fesei mai aproape de linia laterală din partea stângă sau dreaptă, decât picioarele sau fesele jucătorului din centrul liniei sale. 10. Reguli referitoare la acţiunile de joc Aceste reguli sunt identice cu cele de la regulamentul jocului de volei clasic; diferenţele sunt în ce priveşte blocajul serviciului, unde la voleiul în stând şi la cel clasic este interzisă, iar la voleiul în aşezat este permisă blocarea serviciului advers. 2.3. Clasificarea sportivilor cu nevoi speciale Aşa cum am precizat anterior la descrierea istoricului jocului la persoane cu nevoi speciale, s-a creat un sistem de clasificare, în funcţie de tipurile de amputaţii, potrivit căruia sportivii au fost împărţiţi în categorii, iar pentru cei cu amputaţii mai grave s-a introdus un sistem de punctare, în funcţie de gradul amputaţiei. În competiţiile de volei la persoanele cu nevoi speciale (volei adaptat), se foloseşte clasificarea din voleiul în stând, din SUA (USA Standing Volleyball), în care sportivii practicanţi sunt clasificaţi A, B, C. La voleiul în stând sunt 3 categorii: A, B, C. Prima categorie, A: un sportiv care are un nivel minim de dizabilităţi referitoare la capacităţile sau funcţiile necesare practicării jocului de volei. Ca exemple se pot da următoarele: amputaţii ale degetelor (lipsa primelor două degete de la ambele mâini, lipsa a 7 degete sau mai multe), scurtarea unui braţ, scurtarea unui picior, amputarea unui picior la nivelul gleznei, amputarea labei piciorului, sudarea unei glezne sau altei încheieturi, sportivi cu paralizii cerebrale sau alte dizabilităţi comparabile. 27


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie A doua categorie, B: un sportiv cu un nivel mediu de dizabilitate, referitoare la capacităţile sau funcţiile necesare practicării jocului de volei. Exemple: amputaţiile sub cot la nivelul antebraţului sau sub genunchi protezată, un braţ mai scurt, un şold nefuncţional, un genunchi nefuncţional sau alte dizabilităţi. A treia categorie, C: un sportiv cu nivel ridicat de dizabilitate, referitoare la capacităţile sau funcţiile necesare practicării jocului de volei. Exemple: amputaţiile deasupra cotului sau deasupra genunchiului, amputaţie bilaterală sub genunchi cu proteze, un braţ mai scurt, un braţ nefuncţional, precum şi amputaţii combinate (braţ sau picior). La volei în aşezat, sportivii trebuie să se încadreze în clasificările minime de dizabilităţi aşa cum au fost ele descrise în categoria A la voleiul în stând. (fig.2)

Fig. 2

28


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 3. ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE ALE JOCULUI DE VOLEI ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII LOR

3.1. Sistematizarea tehnicii În volei există o serie de acţiuni individuale şi colective, diferenţiate între ele, fiecare realizându-se printr-un şir de procedee tehnice, care de fapt reprezintă moduri diferite de lovire a mingii, în diverse faze (structuri) ale jocului. Plecând de la succesiunea fazelor (structuri) de joc, deci de la alternanţa structurilor jocului, putem vorbi de o sistematizare a elementelor şi procedeelor tehnice. Pentru că jocul se raportează mereu la cele două compartimente ale jocului, şi anume atacul şi apărarea, vom face o sistematizare a tehnicii jocului de volei în funcţie de cele două compartimente. Putem spune că tehnica jocului de volei este sistematizată pe elemente specifice atacului şi apărării, dar şi pe elemente comune sau mixte atacului şi apărării. Elementele tehnice, arată lucrurile în general (serviciul, pasa etc.), iar concretizarea lor sunt procedeele tehnice (serviciul de jos din faţă, de sus din faţă etc.). Vom prezenta astfel elementele şi procedeele tehnice specifice atacului şi apărării, cât şi cele mixte sau comune atacului şi apărării. 1. Elementele specifice atacului sau acţiunii individuale de atac, prin care se realizează transmiterea mingii peste fileu astfel încât să nu-i permită adversarului să joace mingea, cu scopul de a câştiga punctul. Acestea sunt: - serviciul - ridicarea pentru atac - lovitura de atac Procedee specifice atacului: - serviciul de jos - din faţă - din lateral 29


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie - serviciul de sus - de pe sol - din faţă - planat (plutitor) - în forţă - din lateral - planat (plutitor) - în forţă - din săritură - în forţă - planat (plutitor) - ridicarea înainte - de pe sol - lungă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - scurtă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - în urcare - din săritură - lungă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - scurtă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - în urcare - ridicarea peste cap - de pe sol - lungă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - scurtă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - în urcare - din săritură - lungă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - scurtă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - în urcare - ridicarea laterală - de pe sol - lungă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - scurtă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - în urcare 30


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie - din săritură - lungă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - scurtă - cu traiectorie înaltă - cu traiectorie întinsă - în urcare - lovitura de atac - procedeu drept - procedeu întors - din articulaţia umărului - prin răsucirea trunchiului - prin rotarea braţului. 2. Elemente specifice apărării sau acţiunii individuale şi colective de apărare, prin care se urmăreşte, fie respingerea mingii din atacul advers, fie salvarea mingii prin preluare din atac, preluare din serviciul advers sau blocaj (propriu sau advers), crearea condiţiilor optime de construcţie a unui atac a echipei proprii. Acestea sunt: - preluarea - blocajul - plonjonul - autodublajul. Procedee specifice apărării: - preluarea din serviciu - cu două mâini de sus - cu două mâini de jos - preluarea din atac - cu două mâini de sus - cu două mâini de jos - cu o mână de jos - preluarea din plasă - cu două mâini de sus - cu două mâini de jos - cu o mână de jos - blocajul - individual - colectiv - de doi jucători - de trei jucători - plonjonul - lateral - cu rulare pe spate şi revenire - cu rostogolire peste umăr 31


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie - pe spate - cu rulare şi revenire - cu rostogolire înapoi - înainte - autodublajul - cu lovire de sus cu două mâini - cu lovire de jos cu două mâini - cu lovire de jos cu o mână. 3. Elemente comune atacului şi apărării sau acţiunii fără minge Acestea sunt: - poziţii - deplasarea în teren. Procedee comune atacului şi apărării: - poziţia înaltă - poziţia medie - poziţia joasă - deplasarea în teren prin - mers - fandare - alergare - pas adăugat - pas încrucişat – săritură. 3.2. Serviciul Serviciul este un element tehnic, deosebit de important, pentru că reprezintă punerea mingii în joc de către un jucător, cu scopul de a câştiga un punct sau de a pune în dificultate echipa adversă, astfel încât să nu se poată organiza uşor în atac. Din punctul de vedere al regulamentului de joc, serviciul este actul lansării mingii în joc de către jucătorul din spate-dreapta din poziţia 1, plasat în zona de serviciu. Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă (fileu), astfel încât să fie preluată greu de adversar, ceea ce presupune un serviciu precis planat sau un serviciu în forţă. Ultimul are avantajul, din punct de vedere psihologic, de a crea un efect demoralizator pentru echipa adversă şi unul mobilizator pentru cea care îl efectuează. După locul unde este plasat punctul de lovire a mingii faţă de planul umerilor jucătorului de la serviciu, serviciul poate fi de jos şi de sus; în funcţie de planul liniei umerilor faţă de plasă, din faţă şi din lateral; în funcţie de contactul cu solul, de pe sol şi din săritură. 32


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 3.2.1. Serviciul de jos din faţă Se numeşte astfel pentru că mingea este lovită de jos şi din faţa executantului, cu scopul de a o transmite peste plasă (fileu), în terenul advers. (fig. 1) Este procedeul tehnic uşor de însuşit, care se foloseşte la începători şi în special la fete. El este uşor atât ca execuţie, cât şi ca preluare. Ca execuţie, pentru că la vârstele începătorilor (10 –11 ani), ei nu au încă forţa necesară executării serviciului de sus. Iar din punct de vedere al preluării, este uşor pentru că mingea vine cu o traiectorie înaltă, timp necesar ca jucătorii să se deplaseze la minge şi să realizeze preluarea fie cu două mâini de sus, fie cu două mâini de jos. Astfel mingea poate sta mai mult în joc. Fiecare procedeu tehnic are un mecanism de bază, ce conţine mai multe componente: momentul iniţial sau poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă, poziţia finală.

Fig. 1

Poziţia iniţială Jucătorul este orientat cu faţa către terenul advers, cu picioarele uşor depărtate cam la lăţimea umerilor şi decalate, piciorul opus cu care se loveşte mingea este mai în faţă. Picioarele sunt semiflexate la nivelul articulaţiei genunchilor, greutatea repartizată pe ambele picioare sau uşor pe piciorul din faţă. Trunchiul uşor aplecat spre înainte, linia umerilor paralelă cu fileul. Mingea este ţinută în mâna opusă braţului cu care se loveşte, îndoită din cot, la nivelul şoldului de partea braţului de lovire. Braţul de lovire atârnă relaxat pe lângă şold. Execuţia propriu-zisă Mâna ce susţine mingea execută o uşoară lansare, aruncare (10-20 cm) sau o retragere a acesteia de sub minge, odată cu balansarea braţului îndemânatec, de lovire spre înapoi şi trecerea greutăţii pe 33


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie piciorul din spate. Urmează o pendulare dinspre înapoi spre înainte, pe timpul coborârii mingii, iar piciorul din spate, printr-o impulsie în sol, trece greutatea corpului în faţă, odată cu lovirea mingii. Mingea se loveşte pe calota inferioară, cu podul palmei, degetele fiind întinse şi apropiate, braţul fiind blocat, încordat din articulaţia pumnului şi cotului, după care piciorul din spate realizează, dacă este cazul, o păşire spre înainte. Poziţia finală După execuţie, jucătorul este în poziţie înaltă, urmăreşte traiectoria mingii, după care se deplasează în teren pentru a participa la acţiunile de apărare. Greşeli de execuţie: - picioarele sunt pe aceeaşi linie la poziţia iniţială, sau piciorul din faţă este de aceeaşi parte cu braţul care va lovi mingea; - ţinerea mingii prea aproape sau prea depărtat de corp; - aruncarea mingii prea înalt, lateral sau înainte; - lovirea mingii din palmă, fără aruncare, lansare sau cu degetele, antebraţul; - pendularea braţului lovitor în plan lateral. 3.2.2. Serviciul de jos din lateral Aceasta este o variantă a serviciului de jos, în care execuţia se face din lateral. Poziţia iniţială Jucătorul stă lateral faţă de fileu, cu mâna care susţine mingea spre fileu. Picioarele sunt mai depărtate faţă de lăţimea umerilor şi uşor flexate din articulaţii, iar talpa piciorului dinspre fileu mai avansată. Mingea este susţinută la nivelul bazinului de mâna neîndemânatică, îndoită din cot, iar mâna care va lovi mingea sprijină lateral mingea. Execuţia propriu-zisă Se realizează trecerea greutăţii corpului pe piciorul din spate odată cu retragerea mâinii lovitoare, în lateral şi spre înapoi, întinsă din articulaţia cotului. Mingea se aruncă oblic spre fileu, ceea ce coincide cu răsucirea trunchiului cu faţa spre fileu şi cu acţiunea mâinii care loveşte mingea dinapoi spre înainte şi de jos în sus, odată cu trecerea greutăţii în faţă pe piciorul care a păşit. Mingea este lovită cu podul palmei, cu articulaţia pumnului încordată şi articulaţia cotului în extensie. 34


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Poziţia finală După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, după care se deplasează în teren pentru a participa la acţiunile de apărare următoare. Greşeli de execuţie: - picioarele sunt aşezate invers faţă de fileu, piciorul din spate este mai în faţă; - mingea se aruncă prea jos, prea înapoi; - nu se realizează răsucirea trunchiului; - se loveşte mingea cu antebraţul sau cu pumnul. 3.2.3. Serviciul de sus din faţă planat sau plutitor Serviciul de sus din faţă este foarte utilizat atât de jucătorii începători, cât şi de cei avansaţi. Accentul cade pe traiectoria care se imprimă mingii şi care trebuie să fie cât mai schimbătoare şi să pună în dificultate pe cei care execută preluarea. (fig. 2)

Fig. 2

Poziţia iniţială Executantul este orientat cu faţa către teren, picioarele sunt uşor depărtate şi decalate, piciorul din faţă este opusul mâinii cu care se va lovi mingea, greutatea este repartizată în mod egal pe ambele picioare. Trunchiul este drept, cu privirea orientată spre terenul advers. 35


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Mingea este ţinută în palma braţului neîndemânatic, îndoit de la nivelul articulaţiei cotului, în faţa executantului, la nivelul pieptului, iar braţul lovitor poate fi întins pe lângă corp sau poate sprijini mingea.

Fig. 3

Execuţia propriu-zisă Mingea se aruncă în sus circa 1 metru, astfel, dacă o lăsăm să cadă pe lângă corp, să cadă în faţa piciorului din spate. Braţul care susţine şi aruncă mingea se ridică oblic în sus spre înainte, trunchiul intră într-o extensie, realizându-se şi trecerea greutăţii pe piciorul din spate, iar braţul lovitor, îndoit din articulaţia cotului, se duce înapoia capului. Se realizează şi o răsucire a trunchiului de partea braţului lovitor. Acesta revine din extensie cu o mişcare dinapoi spre înainte sus şi loveşte mingea în punctul cel mai înalt al fazei ascendente de zbor a mingii. (fig. 3) Mingea se loveşte cu podul palmei, astfel ca articulaţia pumnului să fie blocată în extensie pe tot parcursul execuţiei. Printr-o lovire scurtă într-un punct situat cât mai aproape de axul median al mingii, se imprimă un zbor planat, cu o traiectorie oscilantă, greu previzibilă datorită faptului că în faţa mingii există un strat de aer pe care aceasta îl ocoleşte neregulat, în toate direcţiile. Poziţia finală După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, care trebuie să se îndrepte spre terenul advers. Greşeli de execuţie: - poziţie prea joasă a braţului cu mingea; - mingea este aruncată prea sus sau prea jos; - în timpul lovirii mingii, articulaţia pumnului relaxată; - pendularea prin lateral a braţului lovitor; - flexia articulaţiei pumnului după lovire. 36


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 3.2.4. Traseul metodic al învăţării serviciului ¾ explicaţia şi demonstraţia procedeelor; ¾ pe perechi, la o distanţă de 5-6 m, se execută serviciul de jos din faţă cu boltă la partener, care prinde mingea deasupra capului; ¾ se execută serviciu la perete, de la o distanţă de 5-6 m, deasupra unei linii trasate pe perete, ce reprezintă fileul; ¾ pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, la o distanţă de 3-4 m faţă de fileu, se execută serviciul la partener; ¾ acelaşi exerciţiu, dar cu mărirea distanţei la 6-7 m; ¾ acelaşi exerciţiu, dar cu mărirea distanţei la 9 m; ¾ serviciu efectuat peste fileu, cu accent pe blocarea articulaţiei pumnului; ¾ serviciu din dreptul Z6, spre jumătatea dreaptă a terenului advers; ¾ acelaşi exerciţiu, dar spre jumătatea stângă a terenului advers; (fig. 4)

Fig. 4

¾ serviciu din dreptul Z1 spre Z5 adversă şi apoi spre Z1 a terenului advers; (fig. 5)

Fig. 5 37


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ serviciu din dreptul Z5 spre Z5 adversă şi apoi spre Z1 a terenului advers; (fig. 6)

Fig. 6

¾ se execută serviciu în ultima treime a terenului advers; (fig. 7)

Fig. 7

¾ pe perechi, un jucător se poziţionează într-o zonă din terenul advers, iar celălalt execută serviciul, căutând să-l lovească; ¾ se execută serviciu scurt, cât mai aproape de fileu în terenul advers; ¾ idem, dar cu serviciu cât mai aproape de linia de fund a terenului advers. (fig.8)

Fig. 8 38


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 3.3. Ridicarea Ridicarea este acţiunea de joc prin care se urmăreşte transmiterea mingii, către un atacant, cu scopul de a finaliza combinaţiile în atac ale echipei proprii. (fig.9)

Fig. 9

3.3.1. Ridicarea înainte Ridicarea înainte este denumită astfel pentru că transmiterea mingii către un atacant se realizează spre înainte, iar acesta, în momentul execuţiei, se găseşte cu picioarele pe sol. Ridicarea mingii este de fapt a doua lovire a mingii în cadrul organizării celor trei lovituri din cadrul echipei şi este cea mai importantă acţiune individuală, pentru că de ea depinde finalizarea unei acţiuni de atac. Ea este procedeul cel mai frecvent folosit în cadrul jocului. Mecanismul de bază are aceleaşi componente, şi anume : poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală. În cazul acestui element tehnic, ridicarea, trebuie să ţinem cont de faptul că pentru realizarea lui avem nevoie de alte două acţiuni premergătoare, şi anume poziţia de aşteptare şi deplasarea. Poziţia de aşteptare poate fi diferită, în funcţie de acţiunea premergătoare ridicării (preluare din serviciu, din atac, blocaj, dublarea atacului sau blocajului etc.), deci poate fi înaltă, medie sau joasă. Deplasarea la minge poate fi impusă de intrarea din linia a II-a a ridicătorului, sau de o preluare mai puţin precisă a echipei proprii. Deplasarea trebuie realizată printr-un start rapid, bazată pe anticipaţie a traiectoriei mingii, urmată de o deplasare rapidă la minge, astfel ca ridicătorul să ajungă la locul întâlnirii, înaintea mingii şi într-o poziţie stabilă. 39


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Poziţia iniţială Executantul se găseşte într-o poziţie echilibrată, cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor şi decalate, cu tălpile paralele orientate spre în faţă, membrele inferioare într-o uşoară flexie din toate trei articulaţiile sale (tripla flexie), trunchiul drept uşor aplecat spre înainte. Braţele sunt îndoite din cot, depărtate de trunchi şi ridicate cu articulaţia pumnului la nivelul frunţii. (fig. 10) Degetele ambelor mâini sunt deschise, cu policele orientate spre frunte, palmele sunt într-o flexie dorsală şi formează astfel o cupă de mărimea unei mingi. Cupa este alcătuită din degetele celor două mâini, astfel: policele şi degetele arătătoare formează un triunghi de susţinere şi cu scopul ca mingea să nu scape în jos, iar celelalte degete înfăşoară mingea de-o parte şi de alta.

Fig. 10

Execuţia propriu-zisă Se realizează prin întinderea articulaţiilor membrelor inferioare, care se transmite ca o undă braţelor prin extensia lor, spre înainte sus, încheindu-se prin eliberarea mingii printr-o flexie palmară din articulaţia pumnului. La contactul cu mingea, policele şi degetele arătătoare sprijină mingea, iar celelalte degete asigură traiectoria mingii. Pentru realizarea unei execuţii fără rotaţia mingii în aer, este necesară o bună coordonare nervoasă, care să realizeze lovirea simultană a mingii cu ambele mâini şi uniform. Poziţia finală După lovirea mingii, executantul are trunchiul înclinat spre înainte şi întins şi urmăreşte traiectoria mingii, după care se deplasează într-o poziţie specifică următoarei acţiuni. 40


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Greşeli de execuţie: - nu se anticipează traiectoria mingii, ceea ce duce la o deplasare lentă la minge; - lipsa cupei elastice, ceea ce duce la o lovire rigidă a mingii; - punct de lovire a mingii sub nivelului frunţii; - împingerea inegală asupra mingii; - deplasarea corpului în direcţie opusă traiectoriei mingii. 3.3.2. Ridicarea peste cap de pe sol Procedeul este denumit astfel pentru că transmiterea mingii se realizează la un jucător spre înapoi, în spatele său, pe deasupra capului, cu picioarele pe sol în momentul execuţiei. (fig. 11) Se foloseşte în special cu scop tactic, acela de a deruta blocajul advers, ceea ce-i conferă ridicătorului posibilitatea folosirii lungimii fileului în atac.

Fig. 11

Poziţia iniţială Nu diferă de procedeul anterior, ridicarea înainte, decât cu câteva excepţii: oprirea din deplasare se face mai mult sub minge, într-o poziţie mai joasă, cupa se realizează puţin deasupra frunţii spre vertex (creştet), poziţia trunchiului este verticală, cu linia umerilor perpendiculară pe traiectoria pasării. Execuţia propriu-zisă Menţine caracteristicile procedeului anterior, cu deosebirea că mişcarea de extensie a tuturor articulaţiilor se menţine, dar trunchiul 41


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie realizează o extensie accentuată împreună cu cea a capului, odată cu lovirea mingii, prin împingerea bazinului spre în faţă şi prin extensia şi retroducţia braţelor. Extensia articulaţiei pumnului imprimă mingii o traiectorie cu direcţia spre în sus la începutul mişcării şi spre înapoi după aceea. Poziţia finală Braţele se vor extinde oblic spre înapoi, capul mult în extensie şi urmărind mingea, realizând transmiterea mingii, după care au loc o întoarcere cu faţa spre direcţia pasării şi deplasarea către dublarea atacantului. Greşeli de execuţie: - nu se anticipează traiectoria mingii, ceea ce duce la o deplasare lentă la minge; - lipsa cupei elastice, ceea ce duce la o lovire rigidă a mingii; - punct de lovire a mingii sub nivelului frunţii; - nu se realizează extensia accentuată a trunchiului odată cu împingerea bazinului în faţă; - capul nu este în extensie în timpul transmiterii mingii şi nu urmăreşte mingea; - braţele însoţesc mingea cu o mişcare de rotaţie din umeri, din faţă spre înapoi. 3.3.3. Ridicarea laterală Se realizează mai rar în timpul jocului şi este denumită astfel pentru că transmiterea mingii către un atacant se realizează în lateral, cu o parte a corpului către acel atacant. Această ridicare apare în momentul în care fie ridicătorul nu are o altă variantă de ridicare, fie preluarea a fost prea spre fileu, chiar în fileu, şi, pentru a evita atingerea acestuia printr-o întoarcere, executantul este cu faţa la fileu şi pasează în lateral. Lovirea mingii se face cu o parte a corpului mai aproape de cel spre care se pasează sau se ridică. Execuţia se bazează pe lovirea mingii prin înclinarea laterală a trunchiului, însoţită de întinderea braţelor lateral în sus, inegal, braţul dinspre locul pasării este mai puţin întins, faţă de celălalt, care se întinde complet. 42


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 3.3.4. Traseul metodic al învăţării ridicării ¾ explicaţia şi demonstraţia procedeelor; ¾ fiecare executant cu mingea în mână, în poziţie fundamentală. La semnal, se transmite mingea partenerului, prin acţiunea de întindere a membrelor inferioare şi superioare; acesta o va prinde şi va executa acelaşi lucru; ¾ pe perechi, unul din executanţi aruncă mingea partenerului la 1-2 m înainte; acesta se deplasează şi prinde mingea în poziţie fundamentală de lovire, retransmite mingea partenerului şi se retrage în locul de unde a început deplasarea; ¾ pe perechi, unul dintre jucători aruncă mingea cu boltă partenerului, care execută o deplasare, oprire sub traiectoria descendentă a mingii, şi efectuează o pasă deasupra capului (pasă de control), prinderea mingii şi aruncare la partener; ¾ pe perechi, un jucător aruncă mingea cu boltă, iar celălalt execută pasă de sus spre partener; (fig. 12)

Fig. 12

¾ pe perechi, un jucător aruncă mingea cu boltă, iar celălalt execută pasă de control, urmată de pasă spre partener; (fig. 13)

Fig. 13

¾ pe perechi, se execută pase succesive, fără oprirea mingii; ¾ pe perechi se execută, succesiv, pasă de control, urmată de pasă spre înainte; ¾ se execută exerciţiul anterior, cu schimb de locuri (suveică), în formaţie de 5 jucători; (fig. 14) 43



Fig. 14

¾ individual, se execută pase de control succesive de pe loc; ¾ acelaşi exerciţiu, dar din deplasare; ¾ pe perechi, executantul cu mingea se aşază cu spatele la partener, îşi aruncă mingea deasupra capului şi execută pasa cu două mâini de deasupra capului, peste cap, spre înapoi; ¾ idem, dar cu pas de control urmat de pasă peste cap; ¾ pe perechi, fiecare va executa pasă de control din deplasare, răsucindu-se spre dreapta sau spre stânga 180 de grade, după care va executa o pasă peste cap; ¾ pe perechi, la perete, unul este situat cu faţa la perete, iar celălalt cu spatele. Cel cu faţa la perete aruncă mingea colegului, care execută pasă paste cap, spre perete; ¾ acelaşi exerciţiu, dar câte trei, în loc de perete este al treilea coechipier, care va retransmite mingea primului jucător. (fig. 15)

Fig. 15

3.4. Lovitura de atac Lovitura de atac constă în trimiterea mingii peste fileu din săritură, în terenul advers, prin lovirea mingii cu o mână, astfel încât contactul cu mingea să se realizeze deasupra nivelului benzii superioare a fileului. 44


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Această lovitură reprezintă concretizarea efortului întregii echipe în faza de atac şi are ca scop câştigarea punctului pentru echipa proprie. Lovitura de atac depinde de mai mulţi factori, cum ar fi ridicarea, dar nu procedeul în sine, ci traiectoria imprimată mingii de ridicător în cazul unor combinaţii (înaltă, întinsă, scurtă, în urcare etc.), blocajul advers, scorul, distanţa faţă de fileu etc. Toţi aceşti factori cer anumite calităţi unui trăgător, cum ar fi: calităţi motrice deosebite (viteză de reacţie şi de execuţie, forţă-viteză, îndemânare, coordonare), stăpânirea tuturor procedeelor tehnice de atac, vedere periferică, acuitate vizuală, stăpânirea emoţiilor, capacitate de analiză şi decizie rapidă. Procedeele de lovire a mingii pot fi diferite, pe direcţia elanului sau pe alte direcţii (cu răsucirea trunchiului după săritură sau din braţ) şi prin rotarea braţului. 3.4.1. Lovitura de atac procedeu drept Se denumeşte astfel pentru că direcţia elanului de atac corespunde cu direcţia transmiterii mingii după lovirea ei. Mecanismul de bază are mai multe componente specifice loviturii de atac, şi anume: elanul, bătaia, săritura, lovirea mingii, aterizarea şi intrarea într-o nouă acţiune. (fig. 16)

Fig. 16

Elanul Înainte de elan, jucătorul trebuie să ştie unde este mingea, cum sunt aşezaţi adversarii în teren şi să anticipeze mişcările ridicătorului. 45


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Elanul reprezintă acţiunea de acumulare a unei viteze de pe orizontală şi transformarea ei printr-o desprindere pe verticală. Elanul se realizează prin efectuarea a 2-3 paşi, în funcţie de zona de unde se realizează lovitura de atac. Dacă jucătorul efectuează lovitura de atac din zonele 2 sau 4, atunci elanul este format din 2-3 paşi sau mai mulţi, în funcţie de acţiunea premergătoare (preluare) atacului. Dacă se efectuează lovitura de atac din zona centrală, Z3, elanul poate fi format şi din 1-2 paşi sau 3. Primul pas este mai mic, fiind un pas pregătitor, efectuat de piciorul opus braţului lovitor, penultimul pas este mai lung, îngenuncheat, târşit, cu scopul de a frâna deplasarea pe orizontală, iar cel de-al treilea pas se duce lângă penultimul, depăşindu-l cu o jumătate de talpă. Odată cu penultimul pas, se realizează şi elanul de braţe, prin ducerea lor mult spre înapoi. Elanul se face perpendicular pe fileu, pentru ca executantul să poată beneficia de vedere periferică asupra întregului teren, având şi posibilitatea de a juca mingea cu orice mână. Elanul are un ritm accelerat şi un tempo al paşilor, care duc la realizarea unei sărituri mai înalte. Bătaia Se face pe ambele picioare simultan sau succesiv şi este specifică jocului de volei. Voleiul modern a adus şi bătaia pe un picior, dar se foloseşte numai la sportivii de performanţă şi numai după însuşirea desprinderii de pe amândouă picioarele. Contactul cu solul se face pe călcâi, pentru a transforma viteza acumulată pe orizontală, din pasul sau paşii executaţi anterior, într-una ascensională, pe verticală, prin rularea tălpii piciorului. Membrele inferioare sunt flexate din cele trei articulaţii ale lor. Laba piciorului împreună cu gamba formează un unghi de 80o-82o, gamba cu coapsa formează un unghi de 100o-120o, coapsa cu trunchiul 90o-92o. Braţele se găsesc întinse înapoia trunchiului. Săritura Prin extinderea energică a musculaturii triplei extensii a membrelor inferioare, împreună cu elanul energic al braţelor, se realizează o desprindere pe verticală, în apropierea mingii, în punctul cel mai înalt al săriturii. Mingea trebuie să fie în faţa executantului şi deasupra sa. 46


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Desprinderea se face în funcţie de traiectoria şi de viteza de deplasare a mingii. Imediat după desprindere, braţele continuă elanul spre înainte sus, împreună cu trunchiul. Corpul executantului este echilibrat în timpul săriturii, cu linia umerilor paralelă cu direcţia de transmitere a mingii. Trunchiul se află în extensie, braţele se ridică până deasupra capului, de unde braţul lovitor îşi continuă drumul spre înapoia capului, flexat din articulaţia cotului, cu palma orientată spre minge.

Fig. 17

Lovirea mingii Se face în punctul cel mai înalt al săriturii, prin mişcarea de revenire din extensie a trunchiului, a braţului lovitor, care se întinde de la nivelul cotului, şi prin coborârea celuilalt braţ. Lovirea mingii se face cu toată palma, printr-o flexie palmară energică, executată deasupra liniei mediane, pe calota superioară. Această mişcare imprimă mingii o traiectorie descendentă accentuată, datorită vitezei şi forţei de lovire a braţului, de deasupra planului fileului spre terenul advers. (fig. 17) Aterizarea După lovire, braţul continuă mişcarea de coborâre pe lângă fileu, braţul neîndemânatic îl precede, iar corpul completează mişcarea printr-o flexie. Aterizarea se face pe ambele picioare, elastic, datorită amortizării, realizată prin cedarea tuturor articulaţiilor membrelor inferioare, iar privirea urmăreşte mingea. 47


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Acţiunea de după lovire După aterizare, executantul se deplasează pentru a participa la următoarea acţiune de joc. Greşeli de execuţie: - nesincronizare între elan şi traiectoria mingii; - lipsa elanului de braţe; - braţul neîndemânatic nu participă la elan, ceea ce duce la un dezechilibru al trunchiului şi coborârea punctului de lovire a mingii; - nesincronizarea elanului de picioare; - lipsa de coordonare între săritură şi lovirea mingii; - lovirea mingii cu altă parte a braţului; - nu există flexia palmară, care acoperă mingea; - aterizare dezechilibrată. 3.4.2. Traseul metodic al învăţării loviturii de atac ¾ explicaţia şi demonstraţia procedeului; ¾ executarea analitică a elanului de atac; ¾ executarea globală; ¾ pe două şiruri, în faţa panoului de baschet, se execută elanul specific loviturii de atac, palmele atingând panoul; ¾ pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, un jucător cu mingea se află lângă fileu, iar celălalt în terenul advers la linia de 3 m. Jucătorul de la fileu îşi aruncă mingea deasupra capului şi execută lovitura de atac de pe sol peste fileu la coleg; ¾ în coloană, fiecare cu mingea în Z4, aruncă mingea la profesor, care este situat la fileu în lateral. Se execută elan şi lovirea mingii peste fileu. Mingea este ţinută de profesor la o înălţime adecvată fiecărui executant; ¾ acelaşi exerciţiu, dar se execută lovitura de atac din minge aruncată; (fig. 18)

Fig. 18 48


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ idem din Z2; (fig. 19)

Fig. 19

¾ ¾ ¾ ¾

lovitura de atac din Z4 din minge ridicată de către profesor; idem din Z2; lovitură de atac din Z4 dirijată către Z1 a terenului advers; lovitură de atac din Z2 dirijată către Z5 a terenului advers; (fig. 20) Z1

Z5 Fig. 20

¾ lovitură de atac în diagonală, din Z4 către Z5 a terenului advers; ¾ idem cu lovitură de atac din Z2 către Z1 adversă; (fig. 21) Z1

Z5 Fig. 21 49


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 3.5. Preluarea Preluarea este o acţiune individuală de apărare prin care un jucător încearcă să respingă mingea, trimisă de adversar cu scopul de a face punct, astfel încât să se realizeze construcţia atacului propriu, iar finalizarea să fie punctul. Această acţiune se realizează cu dificultate, datorită faptului că ea depinde de acţiunile premergătoare ale adversarului, serviciul, lovitura de atac, blocajul, care urmăresc punerea în dificultate a apărării proprii. 3.5.1. Preluarea din serviciu Preluarea din serviciu este o acţiune individuală, prin care un jucător intră în contact cu mingea venită din serviciul adversarului, printr-o lovire de jos cu antebraţele, cu scopul de a o transmite către ridicătorul propriu. (fig. 22) Mecanismul de bază al preluării din serviciu are următoarele componente: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală.

Fig. 22

Poziţia iniţială Preluarea din serviciu se realizează după o deplasare, precedată de o anticipare, urmată de oprire în poziţia specifică, medie de obicei, iar dacă serviciul are o forţă crescută, poziţia este joasă şi cu faţa către direcţia de unde vine serviciul. 50


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Picioarele sunt uşor depărtate şi îndoite de la nivelul genunchilor, greutatea egal repartizată pe ambele picioare, piciorul din exterior este mai în faţă. Braţele sunt depărtate, trunchiul uşor înclinat în faţă, pentru a se realiza o deplasare dacă este cazul. Execuţia propriu-zisă Începe prin apropierea braţelor, urmată de întinderea picioarelor, îndreptarea trunchiului, braţele întinse din coate, cu mâinile împreunate mai sus de nivelul genunchilor. Palmele sunt înlănţuite - palmă peste palmă - cu închiderea lor la nivelul degetelor mari. Palma care o înfăşoară pe cealaltă trebuie să fie cea îndemânatecă. Contactul cu mingea se face la nivelul antebraţelor, în treimea inferioară, deasupra articulaţiei pumnului. Lovirea mingii nu este o lovire scurtă, ci una de conducere a mingii pe direcţia de transmitere, de către braţe spre înainte sus, cu ducerea umerilor în faţă, rotunjind spatele. Poziţia braţelor în momentul lovirii mingii trebuie să fie în funcţie de distanţa faţă de fileu. Dacă jucătorul care execută preluarea se află mai aproape de fileu, braţele se ţin paralele cu solul şi se execută preluarea numai din întinderea membrelor inferioare, iar dacă jucătorul de la preluare se află mai departe de fileu, se ţin braţele oblic, iar preluarea se face prin întinderea membrelor inferioare, ducerea braţelor înainte sus. În funcţie de viteza şi forţa serviciului, preluarea se face printr-o mişcare de cedare, amortizare a contactului cu mingea, urmată, dacă este cazul, de fandare, urmată de rulare pe spate, îngenunchiere. Poziţia finală După transmitere, jucătorul va urmări traiectoria mingii şi va intra într-o nouă acţiune. Greşeli de execuţie: - plasament greşit; - aprecierea inexactă a traiectoriei mingii; - oprirea într-o poziţie dezechilibrată; - neîmpreunarea palmelor în momentul lovirii; - îndoirea coatelor în momentul şi în timpul lovirii; - lovirea cu o mână; - lipsa acţiunii picioarelor; - balans prea mare al braţelor în timpul lovirii; - bazinul se retrage în timpul lovirii. 51


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 3.5.2. Preluarea din lovitura de atac Este o acţiune importantă prin care jucătorul nu lasă mingea să cadă în terenul propriu. Preluarea din atac este o acţiune individuală, prin care un jucător intră în contact cu mingea venită din atacul adversarului, printr-o lovire de jos cu antebraţele, cu scopul de a o transmite către ridicătorul propriu. La preluarea din lovitura de atac, jucătorul trebuie să posede capacitatea de anticipare, reacţie la minge, poziţie joasă specifică, deplasare rapidă la minge. Mecanismul de bază are aceleaşi componente ca şi la preluarea din serviciu. Poziţia iniţială Este identică celei de la preluarea din serviciu, cu singura deosebire că baza de susţinere este mai mare, prin depărtarea picioarelor mai mult, centrul de greutate fiind deci mai aproape de sol. (fig. 23)

Fig. 23

Execuţia propriu-zisă Este o acţiune de recul, de amortizare a forţei cu care vine mingea, de cedare din articulaţii, prin plasarea antebraţelor sub minge, fără lovirea acesteia. Contactul se face la fel la nivelul antebraţelor deasupra articulaţiei pumnului. Nu există momentul de conducere a mingii. 52


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Poziţia finală Se urmăresc traiectoria mingii respinse şi intrarea într-o nouă fază a jocului. 3.5.3. Traseul metodic al învăţării preluării faţă;

¾ explicarea şi demonstrarea preluării cu două mâini de jos din ¾ individual, execuţie fără minge;

¾ pe perechi, unul dintre executanţi aruncă mingea partenerului aflat în poziţie fundamentală de lovire, iar acesta loveşte mingea cu două mâini de jos, retransmiţând-o celui cu care lucrează; ¾ pe perechi, un jucător aşezat pe bancă, iar celălalt cu mingea, în faţa lui la 2-3 m. Jucătorul aşezat execută ridicarea de pe bancă spre înainte, odată cu lovirea mingii cu antebraţele; ¾ pe perechi, 4-6 m, se execută preluare cu ambele mâini de jos, din minge aruncată la distanţa unei fandări, anunţându-se locul unde se va arunca mingea; ¾ idem, dar fără precizarea locului unde se va arunca mingea; ¾ pe perechi, unul dintre executanţi aruncă mingea partenerului la 1-2 m înainte, acesta se deplasează în poziţie fundamentală şi loveşte mingea cu amândouă mâinile de jos, retransmiţând-o partenerului, şi se retrage în locul de unde a început deplasarea; ¾ pe perechi, ambii executanţi realizează o preluare cu ambele mâini de jos de control, urmată de o pasă cu ambele mâini de deasupra capului spre partener; ¾ pe perechi, paralel cu fileul, unul din executanţi realizează preluare cu ambele mâini de jos, iar celălalt retransmite mingea printro pasă cu ambele mâini de deasupra capului; ¾ acelaşi exerciţiu, dar perechea este aşezată perpendicular pe fileu şi preluare de jos execută cel depărtat de fileu (din linia a II-a); ¾ pe perechi, un jucător, într-un teren la 5-6 m faţă de fileu, iar celălalt în celălalt teren spre linia de fund a terenului. Se execută serviciu de jos, la partener, care execută preluare deasupra sa, apoi se schimbă rolurile; (fig. 24) 53



Fig. 24

¾ câte trei, – un jucător la preluare, unul la serviciu, iar al treilea la fileu uşor lateral. Se execută serviciu, apoi preluare către cel de la fileu. Acesta prinde mingea şi o transmite înapoi la serviciu; (fig. 25)

Fig. 25

¾ pe perechi, aşezaţi perpendicular pe fileu. Jucătorul de la fileu execută lovitură de atac de pe picioare către jucătorul aflat pe linia de fund a terenului; ¾ idem, dar se intercalează un atac cu o minge plasată la 4 m, pentru deplasarea jucătorului din linia a II-a; ¾ trei jucători aflaţi la fileu în zonele 2, 3, 4, cu mingi fiecare din ei, iar alţi trei jucători se află în coloană în zona 1. Jucătorii din linia a II-a se deplasează din zona 1 către zonele 6 şi 5, unde execută preluare din atac din fiecare zonă; ¾ se execută lovitură de atac din Z4, către Z1 a terenului advers. După executarea loviturii de atac, fiecare jucător rămâne în Z1 la preluarea din atac; ¾ idem, dar cu lovitură de atac din Z2 şi cu preluarea din atac din Z5; 54


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ idem, dar cu preluare din lovitură de atac pe diagonală; (fig. 26)

Fig. 26

3.6. Blocajul Blocajul este acţiunea de interceptare a mingii care vine de la adversar, efectuată de jucătorii aflaţi aproape de fileu, depăşind marginea superioară a fileului. (Regulamentul FIVB). Este o acţiune prin care un jucător sau mai mulţi din linia I ai echipei din apărare încearcă, prin interpunerea palmelor peste nivelul superior al fileului, între minge şi terenul propriu, să respingă mingea înapoi venită dintr-o lovitură de atac sau să o reţină în terenul propriu. După numărul jucătorilor care participă la blocaj, avem blocaj individual sau în grup (de 2 sau 3 jucători); după traiectoria mingii transmise de adversar, avem blocaj la minge sau la zonă şi, după plasarea palmelor faţă de planul vertical al fileului, avem blocaj ofensiv şi defensiv. 3.6.1. Blocajul individual Mecanismul de bază al blocajului individual are următoarele componente: poziţia iniţială, elanul, bătaia, desprinderea şi acţiunea palmelor, aterizarea. Poziţia iniţială Este o poziţie înaltă, picioarele depărtate la lăţimea umerilor, greutatea egal repartizată pe ambele picioare, genunchii uşor flexaţi, trunchiul drept, braţele îndoite din cot cu palmele la nivelul umerilor şi orientate spre fileu, iar privirea spre terenul advers. (fig. 27) 55


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Elanul În funcţie de traiectoria mingii imprimată de ridicătorul advers, jucătorul de la blocaj se poate deplasa cu pas adăugat lateral, încrucişat, oblic lateral, pe distanţe scurte, iar pentru cele lungi, cu alergare paralelă cu fileul sau combinată. Ultimul pas este mai mare pentru a opri viteza de deplasare.

Fig. 27

Pe toată durata elanului, braţele se ţin îndoite din cot, cu palmele orientate spre înainte, cu degetele răsfirate. Bătaia Se execută pe ambele picioare, primul se aşază piciorul din exteriorul deplasării, perpendicular pe fileu, pentru a bloca deplasarea şi apoi se aşază celălalt picior lângă el. Membrele inferioare sunt îndoite de la nivelul genunchilor, braţele îndoite din cot cu palmele orientate spre fileu, degetele răsfirate. Desprinderea şi acţiunea palmelor Se realizează o flexie accentuată a membrelor inferioare, după care se realizează o extensie energică a lor şi a braţelor. Braţele urcă pe lângă planul vertical al fileului cu plasarea palmelor, cu degetele răsfirate, încordate, într-o flexie uşoară, deasupra fileului, şi pe direcţia mingii; proiecţia palmelor să cadă în terenul advers. Contactul cu mingea se face în terenul advers, cu ambele palme, dar după ce atacantul a lovit mingea. (fig. 28) 56


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Aterizarea După blocare, braţele se retrag, iar aterizarea se face echilibrată, pe ambele picioare, cu faţa spre direcţia mingii, pentru a-i permite participarea la următoarele acţiuni.

Fig. 28

3.6.2. Traseul metodic al învăţării blocajului ¾ explicaţia şi demonstraţia procedeului; ¾ deplasare laterală la fileu cu pas adăugat în poziţie fundamentală; ¾ deplasare laterală în poziţie fundamentală; la câte doi paşi se execută o săritură pe verticală, cu braţele întinse deasupra capului; ¾ idem, dar pe perechi faţă în faţă, în săritură atingerea palmelor; ¾ idem, perechea este de-o parte şi de alta a fileului; ¾ deplasare pe toată lungimea fileului; la fiecare 2-3 paşi se realizează o săritură la blocaj; ¾ pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, un jucător ţine mingea în terenul său, cu mâinile întinse deasupra capului, la nivelul benzii superioare. Celălalt sare şi cu mâinile ia mingea de partea sa; ¾ trei jucători, fiecare cu câte o minge, ridicată deasupra benzii superioare, în zonele 2, 3, 4. Ceilalţi jucători se află în terenul advers, în coloană în Z4. Se execută săritură la blocaj în Z2, după care se realizează deplasare şi săritură la blocaj în zonele 3 şi 4; ¾ pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, un jucător îşi aruncă mingea pentru lovitură de atac, iar celălalt execută blocaj; 57


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ se execută blocaj la lovitură de atac executat din Z4;(fig. 29)

Fig. 29

¾ se execută lovitură de atac din Z2, după care fiecare atacant rămâne la blocaj. (fig. 30)

Fig. 30

58


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 4. ACŢIUNILE TACTICE ÎN JOCUL DE VOLEI

4.1. Sistematizarea tacticii Pentru o mai bună înţelegere a acestui capitol, considerăm necesară o enumerare a unor definiţii ale tacticii. Tactica reprezintă totalitatea mijloacelor întrebuinţate pentru a izbuti într-o acţiune (Dicţionarul limbii române moderne); un sistem de principii, idei şi reguli de abordare a competiţiilor de către sportiv, prin care acesta îşi valorifică toate capacităţile tehnice, fizice, psihologice, în vederea rezolvării situaţiilor problematice (de concurs), create de adversari, coechipieri şi de ambianţă pentru obţinerea succesului (Adrian Dragnea). Tactica reprezintă un sistem coerent de acţiuni selecţionate, planificate şi pregătite, anticipate spre a fi utilizate în jocul echipei, în funcţie de adversari şi condiţiile de concurs, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în scopul îndeplinirii obiectivelor de performanţă stabilite (Dumitru Colibaba-Evuleţ şi Ioan Bota). În jocul de volei, tactica reprezintă totalitatea acţiunilor de joc, individuale şi colective, realizate în atac şi în apărare, cu scopul de a câştiga punctul, setul şi apoi meciul. Tactica face parte din componentele pregătirii antrenamentului, şi anume pregătire fizică, psihologică, tehnică, teoretică, care se manifestă în întrecerea sportivă. Sistematizarea tacticii se realizează după câteva criterii, şi anume: ¾ în funcţie de numărul de jucători: tactică individuală şi colectivă; ¾ în funcţie de fazele de joc: tactica în atac şi tactica în apărare. Tactica individuală în atac cuprinde elementele tehnice specifice atacului, şi anume: serviciul; preluarea; lovitura de atac. 59


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Tactica individuală în apărare cuprinde elementele tehnice specifice apărării, şi anume: preluarea din serviciu şi atac; blocajul individual; autodublaj; plonjon; preluarea din plasă. Tactica, colectivă în atac cuprinde: sistemul de alcătuire a formaţiei (cu 6 trăgători, fără ridicător; 3 trăgători şi 3 ridicători; 4 trăgători şi 2 ridicători; 5 trăgători şi 1 ridicător); acţiunile cu mingea (combinaţiile în atac); acţiunile fără minge (dublarea); aşezarea la efectuarea serviciului. Tactica, colectivă în apărare cuprinde: sistemele de apărare (cu centrul II avansat, cu centrul II retras, apărare pe culoar şi adaptată); blocajul colectiv; acţiunile fără minge (plasamentul); aşezarea la primirea serviciului. 4.2. Tactica la primirea şi efectuarea serviciului în modelul I de joc (M I) Aşa cum am specificat în subcapitolul anterior, tactica individuală în atac cuprinde mai multe acţiuni de joc, prima fiind serviciul. Acesta este de fapt momentul punerii mingii în joc, ceea ce a dus la realizarea unei tactici specifice. Modul în care vor fi aşezaţi jucătorii la serviciu, determină, în mare măsură, fie organizarea atacului, fie a apărării. În jocul de volei există trei modele de joc, care surprind etapele învăţării. Ne vom referi la modelul I de joc (M I), modelul începătorului, care este accesibil practicanţilor de volei, cu nevoi speciale. Modelul I de joc este definit ca un model în care jucătorul din Z6 este avansat spre linia de 3 m, iar orice jucător care ajunge în Z3 va fi considerat ridicător (fără specializare). Acesta execută pase înainte (Z4) şi peste cap (Z2) la jucătorii aflaţi în zona de atac. 60


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Specifice voleiului sunt două situaţii de aşezare a jucătorilor în teren la serviciu: - aşezare la efectuarea serviciului; - aşezare la primirea serviciului. Aşezarea în teren la efectuarea serviciului Punerea mingii în joc, prin efectuarea serviciului, trebuie să găsească echipa proprie dispusă într-o anumită aşezare, care să corespundă nivelului de pregătire a echipei şi care să permită desfăşurarea viitoarelor acţiuni ce vor fi întreprinse. (fig. 1)

Fig. 1

După efectuarea serviciului, jucătorul din Z1 se deplasează şi îşi ocupă locul în teren conform M1. Aşezarea în teren la primirea serviciului Aceasta este o acţiune tactică, colectivă, specifică apărării, şi asigură o bună realizare a construcţiei de atac. În modelul I de joc (al începătorilor), se realizează un dispozitiv în apărare cu 5 jucători, aşezaţi intercalat, în funcţie de zonele terenului, având fiecare un culoar de apărat. (fig. 2)

Fig. 2 61


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Cei 5 jucători aşezaţi în dispozitivul de preluare vor efectua preluarea din serviciu către jucătorul din Z3, care va transmite mingea, prin pasare, către un jucător din zona de atac. Sistem de apărare Denumirea de sistem de apărare este dată de sarcinile de joc pe care le au de îndeplinit jucătorii din teren, şi în special jucătorul din Z6. Există mai multe sisteme de apărare, dar aici ne vom referi la sistemul de apărare cu centrul II avansat (Z6), conform modelului I de joc. Sistemul de apărare cu centrul II avansat este acela în care jucătorul din Z6 este plasat în apropierea liniei de 3 m, în spatele blocajului, care este realizat de jucătorul din Z3, pe toată lungimea fileului, având ca scop recuperarea mingilor plasate în spatele blocajului. Sistem de apărare cu blocaj efectuat din Z3 (fig. 3)

Fig. 3

Sistem de apărare cu blocaj efectuat din Z2 (fig. 4)

Fig. 4 62


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie Sistem de apărare cu blocaj efectuat din Z4 (fig. 5)

Fig. 5

63


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 5. MIJLOACE ALE VOLEIULUI CU APLICABILITATE ÎN CORECTAREA DEFICIENŢELOR FIZICE

Pentru o mai bună prezentare a corectării deficienţelor fizice parţiale, ele au fost grupate de Cristina Fozza, în principalele regiuni şi segmente ale corpului, după cum urmează: - deficienţe fizice ale capului şi gâtului; - deficienţe fizice ale trunchiului; - deficienţe fizice ale membrelor superioare şi inferioare. Ne propunem să evidenţiem câteva mijloace specifice pregătirii jocului de volei, care pot avea caracter atât de pregătire, cât şi de corectare a unor deficienţe fizice. 5.1. Recuperarea capului şi gâtului ¾ Mers, mâinile pe şold, extensia capului la fiecare pas, cu uşoară extensie a trunchiului; ¾ Mers pe vârfuri, cu o minge ţinută în mâini, ducerea braţelor, prin înainte sus cu arcuire; ¾ Mers fandat, cu o minge ţinută în mâini, ducerea braţelor, prin înainte sus cu arcuire; ¾ Stând cu spatele lipit de perete, cu mingea ţinută în cupă, deasupra capului, se execută genuflexiuni; ¾ Stând depărtat cu spatele la perete, la un pas distanţă, cu o minge de volei ţinută în faţă, extensia trunchiului până se atinge peretele cu mingea – revenire; ¾ Stând depărtat, pe perechi, unul în faţa celuilalt, la un pas distanţă. Cel din faţă ţine mingea de volei şi execută o extensie a trunchiului, cu transmiterea mingii partenerului din spate; ¾ Pe perechi, cu o minge la o distanţă de 2-3 m, unul în faţa celuilalt. Cel din faţă ţine mingea în cupă, deasupra frunţii, şi execută aruncarea mingii spre înapoi către partener; 64


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, se execută conducerea unei mingi de volei cu capul; ¾ Stând pe un scaun, mâinile pe umeri, ducerea trunchiului în extensie, menţinând spatele drept şi umerii traşi înapoi, braţele întinse până pot ridica o minge de volei de jos; ¾ Atârnat cu spatele la scara fixă, cu o minge de volei sub regiunea dorsală, capul pe spate, îndoirea genunchilor şi întinderea lor; ¾ Pe genunchi, stând cu mingea de volei menţinută sus, braţele întinse, aşezare pe coapsa stângă/dreaptă, cu îndoirea capului pe partea opusă coapsei pe care ne aşezăm; ¾ Şezând, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Stând, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Individual, se execută pase de control din mers; (fig. 1)

Fig. 1

¾ Individual, cu o minge, se execută pasă de control şi pasă spre înainte către un perete; ¾ Individual, stând cu spatele la un perete la distanţă de 1m, se execută pasă de control, urmată de pasă peste cap, întoarcere şi prinderea mingii; (fig. 2)

Fig. 2

¾ Pe perechi, la perete, unul este situat cu faţa la perete, iar celălalt cu spatele. Cel cu faţa la perete aruncă mingea colegului, care execută pasă paste cap spre perete; (fig. 3) 65



Fig. 3

¾ Câte trei cu o minge, aşezaţi în linie, cel din mijloc execută pasă peste cap din minge oferită de partener din faţă, iar cel din spate o prinde şi o transmite la primul; (fig. 4)

Fig. 4

¾ Câte trei cu o minge, aşezaţi în linie, cel din mijloc execută pasă peste cap din minge oferită de partener din faţă după care se întoarce 180o .Cel din spate prinde mingea şi o transmite colegului din centru; (fig. 5)

Fig. 5

¾ Individual, sărituri la blocaj în apropierea fileului; ¾ Individual, sărituri la blocaj la minge ţinută deasupra fileului; ¾ Se execută serviciul de sus din faţă de la o distanţă mică (5-6 m), după care se măreşte distanţa până se ajunge înapoia liniei de fund a terenului. 66


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 5.2. Recuperarea membrelor superioare ¾ Mers ghemuit, mâinile ţin la spate o minge, coatele trase mult înapoi; ¾ Stând depărtat, cu o minge ţinută la nivelul umerilor, întinderea braţelor în sus, simultan cu extensia trunchiului; ¾ Culcat facial, mâinile la ceafă ţin o minge, se realizează târâre înainte cu ajutorul membrelor inferioare; ¾ Şezând, cu o minge, se execută pase de control cu o mână şi cu două mâini; ¾ Stând, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Individual, se execută pasă de control cu o mână; ¾ Individual, cu o minge, se execută pasă spre perete, iar din mingea revenită din perete se execută pasă de control cu o mână (cea afectată); ¾ Individual, cu o minge, se execută pasă de control cu două mâini de sus, iar pasarea spre perete se execută cu o mână de sus; ¾ Individual, cu o minge, se execută pasă de control cu două mâini de sus, urmată de o pasă spre înainte cu două mâini de sus spre perete. (fig. 6)

Fig. 6

¾ Pe perechi şezând, se execută pasă de control, urmată de pasă spre înainte; ¾ Pe perechi, se execută pasă de control, urmată de pasă spre înainte; (fig. 7)

Fig. 7 67


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Pe perechi se execută pase de sus spre înainte; ¾ Pe perechi, la perete, unul este situat cu faţa la perete, iar celălalt cu spatele. Cel cu faţa la perete aruncă mingea colegului, care execută pasă paste cap spre perete; (fig. 8)

Fig. 8

¾ Câte trei cu o minge, aşezaţi în linie, cel din mijloc execută pasă peste cap din minge oferită de partenerul din faţă, iar cel din spate o prinde şi o transmite la primul; (fig. 9)

Fig. 9

¾ Acelaşi exerciţiu, dar cu deosebirea că cel din mijloc va sta cu spatele în apropierea fileului, executând pasa peste cap, peste fileu la coleg; ¾ Individual, sărituri la blocaj în apropierea fileului; ¾ Individual, sărituri la blocaj la minge ţinută deasupra fileului; ¾ Individual, se execută o autoaruncare, urmată de plasarea mingii peste fileu cu mâna afectată; ¾ Idem, dar cu lovirea mingii; ¾ Se execută lovitură de atac din minge ţinută deasupra fileului de către profesor, dar cu plasarea mingii cu mâna afectată; ¾ Se execută lovitură de atac din minge aruncată de către profesor; (fig. 10) 68



Fig. 10

¾ Idem, dar din minge ridicată de un partener; ¾ Pe perechi, se execută serviciul de jos sau de sus, la o distanţă de 5-6 m; ¾ Se execută serviciul de sus din faţă de la o distanţă mică (5-6 m), după care se măreşte distanţa până se ajunge înapoia liniei de fund a terenului. (fig. 11)

Fig. 11

5.3. Corectarea cifozei dorsale ¾ Mers normal, cu ţinerea mingii de volei cu două mâini la ceafă şi se execută, la trei paşi, ridicarea genunchiului îndoit în faţă; ¾ Mers pe vârfuri cu trunchiul înclinat uşor înainte, mâinile susţin mingea de volei pe cap; ¾ Pe genunchi, şezând pe călcâie, mâinile la ceafă susţin mingea de volei, se execută ducerea coatelor lateral sus odată cu inspiraţia şi revenirea coatelor în poziţia iniţială odată cu expiraţie; ¾ Culcat dorsal, mâinile, în prelungirea corpului, susţin mingea de volei şi se realizează forfecări ale membrelor inferioare, întinse; 69


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Stând depărtat, braţele oblic în sus susţin mingea de volei, se execută ducerea trunchiului înainte şi ridicarea genunchiului la piept; ¾ Stând cu mingea de volei pe cap, care este susţinută din lateral cu amândouă mâinile, se execută îndoirea şi întinderea genunchilor; ¾ Şezând, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Pe perechi, şezând, se execută pase de sus spre partener; ¾ Stând, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Individual, se execută pase de control din mers pe vârfuri; ¾ Idem cu mers pe călcâie; ¾ Individual, stând cu spatele la un perete la distanţă de 1m, se execută pasă de control, urmată de pasă peste cap, întoarcere şi prinderea mingii; (fig. 12)

Fig. 12

¾ Pe perechi, la perete, unul este situat cu faţa la perete, iar celălalt cu spatele. Cel care este cu faţa la perete aruncă mingea colegului, care execută pasă peste cap spre perete; (fig. 13)

Fig. 13

¾ Câte trei cu o minge, aşezaţi în linie, cel din mijloc execută pasă peste cap din minge oferită de partener din faţă, iar cel din spate o prinde şi o transmite la primul; (fig. 14) 70



Fig. 14

¾ Idem, dar cel din mijloc se întoarce 180o după pasare şi va executa pasa peste cap din minge aruncată de la ambii executanţi; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar cu deosebirea că cel din mijloc va sta cu spatele în apropierea fileului, executând pasa peste cap, peste fileu la coleg; (fig. 15)

Fig. 15

¾ Câte trei cu o minge, executanţii sunt dispuşi în triunghi în zonele 3, 4, 5. Cel din Z5 aruncă mingea către Z3, iar acesta execută 10-15 pase cu ambele mâini de sus spre Z4. ¾ Individual, se execută o autoaruncare, urmată de lovitura de atac peste fileu; ¾ Se execută lovitură de atac din minge aruncată de către profesor; ¾ Se execută câte 6-8 lovituri de atac, din minge aruncată, consecutive; ¾ Pe perechi, se execută serviciul de sus, de la o distanţă de 5-6 m; ¾ Idem, dar de la 9 m distanţă; ¾ Se execută servicii consecutive din afara terenului de joc. 5.4. Corectarea cifozei lombare ¾ Mers pe vârfuri, cu ţinerea mingii de volei cu două mâini la ceafă, la trei paşi ducerea alternativă a câte unui picior înapoi; ¾ Mers pe vârfuri, menţinând mingea de volei cu mâinile prin lateral; 71


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Alergare cu pendularea gambelor înapoi, iar mâinile susţin o minge de volei la ceafă; ¾ Culcat dorsal, cu mingea de volei, trecerea mingii pe sub bazin de la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta; ¾ Atârnat cu spatele la scara fixă, cu mingea de volei sub regiunea lombară, menţinerea acestei poziţii10-15 secunde, cu ducerea picioarelor în echer susţinut; ¾ Individual, cu o minge, se execută pase de control din stând; ¾ Pe perechi, se execută pasă de control, urmată de pasă spre înainte; (fig. 16)

Fig. 16

¾ Idem, dar traiectoria mingii să fie foarte înaltă; ¾ Pe perechi, la perete, unul este situat cu faţa la perete, iar celălalt cu spatele. Cel cu faţa la perete aruncă mingea colegului, care execută pasă paste cap spre perete; (fig. 17)

Fig. 17

¾ Câte trei cu o minge, aşezaţi în linie, cel din mijloc execută pasă peste cap din mingea oferită de partener din faţă, iar cel din spate o prinde şi o transmite la primul; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar cu deosebirea că cel din mijloc va sta cu spatele în apropierea fileului, executând pasa peste cap, peste fileu la coleg; ¾ Câte trei cu o minge, executanţii sunt dispuşi in triunghi în zonele 3, 2, 6. Cel din Z6 aruncă mingea către Z3, iar acesta execută 10-15 pase cu două mâini de sus peste cap spre Z2; (fig. 18) 72



Fig. 18

¾ Individual, se execută o autoaruncare, urmată de lovitura de atac peste fileu; ¾ Se execută lovitură de atac din minge aruncată de către profesor; (fig. 19)

Fig. 19

¾ Se execută lovitură de atac din Z4, din minge aruncată de către profesor, spre Z1; ¾ Se execută lovitură de atac din Z2, din minge aruncată de către profesor, spre Z5; (fig. 20) Z1

Z5 Fig. 20 73


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Individual, sărituri la blocaj în apropierea fileului; ¾ Individual, sărituri la blocaj la minge ţinută deasupra fileului; ¾ Pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, unul din executanţi ţine mingea deasupra fileului, iar celălalt execută 10 sărituri la blocaj, după care schimbă rolurile; ¾ Pe perechi, unul execută serviciul de sus, de la o distanţă de 5-6 m, iar celălalt execută preluare în degete de control; ¾ Individual, se execută serviciul din afara de la 9m distanţă; ¾ Se execută servicii consecutive din afara terenului de joc. ¾ Se execută serviciu de sus din faţă direcţionat în ultima treime a terenului advers. (fig. 21)

Fig. 21

5.5. Corectarea cifozei totale ¾ Mers, la fiecare pas, ducerea braţelor, care ţin o minge de volei, prin extensie sus, simultan cu ducerea unui picior înapoi; ¾ Mers pe vârfuri cu mingea de volei susţinută pe cap cu ambele mâini, se execută extensia trunchiului la fiecare pas; ¾ Mers fandat, cu ducerea în sus a braţelor ce susţin o minge de volei, executându-se arcuirea trunchiului înapoi; ¾ Mers înapoi cu trunchiul în extensie, mingea de volei susţinută în mâini deasupra capului, şi se execută ducerea braţelor cu mingea, înapoi, la 2-3 paşi; ¾ Pe perechi, stând depărtat, aruncarea mingii de volei înapoi pe deasupra capului la un partener, prinderea mingii şi reluarea exerciţiului; 74


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Pe perechi, mers pe vârfuri cu ducerea mingii de volei înainte sus şi la trei paşi se execută aruncarea mingii spre partener; ¾ Mers, cu o minge de volei susţinută pe cap cu ambele mâini, se execută tragerea coatelor spre înapoi la fiecare pas; ¾ Şezând, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Pe perechi, şezând, se execută pase de control urmate de pase de sus spre partener; (fig. 22)

Fig. 22

¾ Stând, cu o minge, se execută pase de control; (fig. 23)

Fig. 23

¾ Individual, se execută pase de control din mers pe vârfuri; ¾ Pe perechi, un executant este culcat facial, iar celălalt este aşezat. Executantul culcat facial realizează o extensie a trunchiului, urmată de o pasă de sus dintr-o minge aruncată de către partenerul aşezat; ¾ Individual, se execută autoaruncare urmată de o pasă spre înapoi, către perete; ¾ Pe perechi, la perete, unul este situat cu faţa la perete, iar celălalt cu spatele. Cel cu faţa la perete aruncă mingea colegului, care execută pasă peste cap spre perete; ¾ Câte trei cu o minge, aşezaţi în linie, cel din mijloc execută pasă peste cap din mingea oferită de partener din faţă, iar cel din spate o prinde şi o transmite la primul; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar cu deosebirea că cel din mijloc va sta cu spatele în apropierea fileului, executând pasa peste cap, peste fileu la coleg; 75


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Individual, se execută o autoaruncare, urmată de plasarea mingii peste fileu cu mâna dreaptă; ¾ Idem, dar cu plasarea mingii cu cealaltă mână; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar cu lovirea mingii, odată cu mâna dreaptă şi apoi cu cea stângă; ¾ Se execută lovitură de atac din minge ţinută deasupra fileului de către profesor, dar cu plasarea mingii cu mâna afectată; ¾ Se execută lovitură de atac din minge aruncată de către profesor; ¾ Se execută lovitură de atac din Z4, din minge aruncată de către profesor, spre Z5; ¾ Se execută lovitură de atac din Z2, din minge aruncată de către profesor, spre Z1; (fig. 24) Z1

Z5 Fig. 24

¾ Individual, sărituri la blocaj în apropierea fileului; ¾ Individual, sărituri la blocaj la minge ţinută deasupra fileului; ¾ Pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, unul din executanţi ţine mingea deasupra fileului, iar celălalt execută 10 sărituri la blocaj, după care schimbă rolurile; ¾ Pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, unul din executanţi îşi autoaruncă mingea deasupra fileului şi execută lovitură de atac, iar celălalt execută săritură la blocaj, după care schimbă rolurile; ¾ Se execută lovitură de atac din zonele 4 şi 2, iar după fiecare atac, executanţii rămân la blocaj. 76


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 5.6. Corectarea lordozei ¾ Mers, mingea de volei ţinută cu ambele mâini la ceafă, se execută ridicarea genunchilor la piept; ¾ Mers pe călcâie, mingea de volei ţinută cu ambele mâini la ceafă, trunchiul înclinat înainte; ¾ Culcat dorsal, cu o minge de volei ţinută din lateral cu laba piciorului, ridicarea şi coborârea picioarelor, menţinând mingea între labele picioarelor; ¾ Culcat dorsal, braţele întinse oblic în sus, ţinând o minge de volei, se execută ducerea picioarelor alternativ spre minge; ¾ Culcat dorsal, braţele întinse în sus deasupra capului, ţinând mingea de volei. Se execută ridicarea trunchiului şi a braţelor, simultan cu picioarele; ¾ Atârnat, cu spatele la scara fixă, mingea de volei menţinută între tălpi, se execută ridicarea genunchilor la piept; ¾ Şezând, cu genunchi întinşi, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Pe perechi, şezând cu genunchi întinşi, se execută pase de sus spre partener; ¾ Individual, se execută preluare cu două mâini de jos de control; ¾ Pe perechi, executantul se află aşezat pe un scaun, iar colegul în faţa sa la o distanţă de 2 m, cu mingea. În momentul aruncării mingii, executantul se ridică spre înainte, realizând preluare către coleg; ¾ Pe perechi, la o distanţă de 2-3 m, se execută preluare cu ambele mâini de jos, din minge aruncată; ¾ Idem, dar se execută preluare de control cu ambele mâini de jos, urmată de preluare către coleg; ¾ Pe perechi, se execută preluare de control cu ambele mâini de jos, urmată de preluare spre înainte, urmărindu-se menţinerea mingii în joc; 77


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Pe perechi de-o parte şi de alta a fileului, la liniile de 3 m ale terenului, se execută preluare de control din minge aruncată. 5.7. Corectarea cifolordozei ¾ Mers ghemuit, cu mâinile susţinând o minge de volei la ceafă; ¾ Mers fandat, cu trunchiul uşor înclinat spre înainte; ¾ Mers, cu mâinile susţinând o minge de volei la ceafă, se execută ridicarea pe rând a unui genunchi la piept; ¾ Pe genunchi cu şezutul pe călcâie, mâinile ţin o minge de volei la ceafă, se execută mers târât spre înainte; ¾ Atârnat cu spatele la scara fixă, mingea de volei menţinută între coapse şi abdomen, se execută deplasare laterală cu ajutorul braţelor; ¾ Pe genunchi cu şezutul pe călcâie, se execută pase de sus de control; ¾ Şezând, cu o minge, se execută pase de control; ¾ Pe perechi, şezând, se execută pase de sus spre partener; ¾ Stând, cu o minge, se execută pase de control ; ¾ Individual, se execută pasă de sus spre perete, urmată de preluare cu două mâini de jos spre perete; ¾ Stând, se execută alternativ, pase de sus, urmate de preluare cu două mâini de jos; ¾ Idem din mers. 5.8. Corectarea scoliozei în C ¾ Culcat lateral pe partea stângă, cu mingea de volei sub hemitoracele stâng, ducerea braţului drept, prin lateral sus; ¾ Idem, dar pe partea dreaptă; ¾ Culcat dorsal, braţele întinse deasupra capului susţinând mingea de volei, forfecarea picioarelor la 45o; 78


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Stând depărtat cu mingea de volei pe cap, susţinută de mâna dreaptă, fandare laterală spre stânga cu îndoirea trunchiului; ¾ Idem, dar pe partea dreaptă; ¾ Culcat dorsal, braţele întinse deasupra capului susţin o minge de volei, genunchii îndoiţi, se execută ducerea genunchilor în cerc spre dreapta sau spre stânga; ¾ Mers, mâna stângă susţine o minge de volei pe cap; ¾ Idem, dar cu mâna dreaptă; ¾ Individual, şezând, se execută pase de sus de control, cu mâna de pe partea opusă convexităţii; ¾ Stând, cu o minge, se execută pase de control cu mâna de pe partea opusă convexităţii; ¾ Individual, cu o minge, se execută pasă de control cu ambele mâini de sus, iar pasarea spre perete se execută cu mâna de pe partea opusă convexităţii; ¾ Individual, executantul se află lateral faţă de perete, cu umărul de pe partea convexităţii spre perete şi execută pase de sus din lateral; ¾ Pe perechi, fiecare va executa autoaruncarea mingii deasupra capului, cu mâna de pe partea convexităţii, urmată de pasarea mingii către partener cu mâna de pe partea opusă convexităţii; ¾ Pe perechi, unul aruncă mingea spre partener, cu boltă, iar celălalt execută pasă cu mâna de pe partea opusă convexităţii; ¾ Individual, se execută o autoaruncare, urmată de plasarea mingii peste fileu cu mâna opusă convexităţii; ¾ Pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, din minge autoaruncată cu mâna de pe partea convexităţii, se execută lovitură de atac prin plasarea mingii, cu mâna de pe partea opusă convexităţii; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar cu lovirea mingii; ¾ Se execută lovitură de atac cu mâna de pe partea opusă convexităţii, din minge aruncată de către profesor; (fig. 25) 79



Fig. 25

¾ Pe perechi, se execută serviciul de sus, cu mâna de pe partea opusă convexităţii, de la o distanţă de 5-6 m; ¾ Idem, dar de la 9m distanţă; ¾ Se execută servicii consecutive din afara terenului de joc. (fig. 26)

Fig. 26

5.9. Corectarea scoliozei în S ¾ Culcat lateral, pe partea convexităţii toracale, cu mingea de volei sub hemitoracele de pe aceeaşi parte cu convexitatea, mâna opusă convexităţii apucă şipca scării fixe sau banca de gimnastică şi se execută ridicarea piciorului de pe partea opusă convexităţii; ¾ Mers pe vârfuri, mâna de pe partea convexităţii toracale ţine o minge de volei pe cap, iar cealaltă mână este ţinută la spate. Se execută, la 2-3 paşi, ducerea piciorului de pe partea convexităţii toracale în extensie; ¾ Mers, mâna de pe partea convexităţii toracale ţine o minge de volei pe cap, cealaltă mână este pe şold, se execută îndoirea genunchiului de pe partea convexităţii toracale, la piept; ¾ Mers, cu o minge de volei ţinută deasupra capului, cu braţul întins, de pe partea convexităţii toracale, şi se execută ridicarea piciorului de pe partea convexităţii, la fiecare trei paşi; 80


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Şezând lateral pe partea concavităţii coloanei lombare, se execută pase de control; ¾ Şezând lateral pe partea concavităţii coloanei lombare, se execută pase de sus pe perechi, de la o distanţă de 1-2 m; ¾ Individual, cu o minge, la o distanţă de 1-2 m faţă de perete, se execută pase de sus, cu mâna opusă convexităţii toracale; ¾ Pe perechi, se execută pase de sus, cu mâna opusă convexităţii toracale; (fig. 27)

Fig. 27

¾ Individual, se execută o autoaruncare, urmată de plasarea mingii peste fileu cu mâna opusă convexităţii toracale; ¾ Pe perechi, de-o parte şi de alta a fileului, din minge autoaruncată, se execută lovitură de atac prin plasarea mingii, cu mâna de pe partea opusă convexităţii; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar cu lovirea mingii; (fig. 28)

Fig. 28

¾ Se execută lovitură de atac cu mâna de pe partea opusă convexităţii, din minge ţinută de către profesor deasupra nivelului fileului; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar din minge aruncată de către profesor; (fig. 29) 81



Fig. 29

¾ Individual, se execută serviciul de sus la perete, cu mâna de pe partea opusă convexităţii toracale; ¾ Idem, dar cu serviciul de jos, executat cu mâna de pe partea convexităţii toracale; ¾ Individual, se execută serviciul de sus peste fileu, de la o distanţă de 4-5 m, cu mâna de pe partea opusă convexităţii toracale; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar se execută serviciul de la o distanţă de 7-8 m faţă de fileu; ¾ Idem, dar se execută serviciul din afara terenului de volei; (fig. 30)

Fig. 30

¾ Individual, se execută serviciul de sus, cu mâna de pe partea opusă convexităţii, către o zonă a terenului stabilită; ¾ Individual, se execută serviciul de jos, peste fileu, de la o distanţă de 4-5 m, cu mâna de pe partea convexităţii toracale; ¾ Acelaşi exerciţiu, dar se execută serviciul de jos, cu mâna de pe partea convexităţii, de la o distanţă de 7-8 m faţă de fileu; ¾ Idem, dar se execută serviciul din afara terenului de volei; 82


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie 6. JOCURI ADAPTATE

Acestea de fapt pot avea mai multe obiective, şi anume: - să contribuie ca mijloace la consolidarea şi perfecţionarea unor procedee tehnice; - pot deveni structuri de joc, utile în pregătirea antrenamentelor pentru echipele de performanţă; - practicarea jocului de volei ca mijloc de recreere sau divertisment. Jocurile adaptate sunt de fapt jocuri cu efective reduse, care se pot practica atât în sală, cât şi în aer liber, putând fi recomandate în recuperare, cu scop profilactic, folosind mijloace specifice jocului de volei. 6.1. Jocul 1 × 1 a) Se realizează pe un teren de 3m/3m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia. (fig. 1)

Fig. 1

În cadrul acestui joc, putem folosi mai multe teme de joc, pentru diversificare: ¾ Joc 1x1, cu lovirea mingii cu două mâini de sus, cu o singură atingere. Mingea se pune în joc printr-o pasă cu ambele mâini, de sus; ¾ Joc 1x1, cu preluare cu ambele mâini de jos, cu o singură atingere. Mingea se pune în joc printr-o pasă cu ambele mâini, de sus; ¾ Joc 1x1, cu două atingeri ale mingii într-un teren, prin pasă cu ambele mâini de sus ( pasă de control şi pasă). Mingea se pune în joc printr-o pasă cu ambele mâini, de sus; (fig. 2) 83



Fig. 2

¾ Joc 1x1, punerea mingii în joc prin pasă cu ambele mâini, de sus, iar în terenul advers se realizează preluarea cu ambele mâini, de jos, urmată de trecerea mingii peste fileu cu ambele mâini, de sus; ¾ Joc 1x1, punerea mingii în joc prin pasă cu ambele mâini, de sus, iar în terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de jos, urmată de trecerea mingii peste fileu cu o mână, de sus; ¾ Joc 1x1, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos, iar în terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de sus, urmată de trecerea mingii peste fileu cu o mână, de sus, precedată de o uşoară săritură; b) Se realizează pe un teren de 3 m/3 m, de-o parte şi de alta a fileului, în ultima treime a terenului. (fig. 3)

Fig. 3

¾ Joc 1x1, punerea mingii în joc se realizează prin serviciu de jos, continuându-se cu preluare cu ambele mâini, de jos, din serviciu şi trecerea mingii peste fileu; (fig. 4)

84



Fig. 4

¾ Idem, dar cu punerea mingii în joc prin serviciu de sus; ¾ Joc 1x1, punerea mingii în joc prin serviciu de jos sau de sus, iar în terenul advers se realizează preluare de control, cu ambele mâini, de jos urmată de preluare peste fileu; 6.2. Jocul 2 x 2 a) Se realizează pe un teren de 3m/9m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, urmârindu-se plasamentul în linia I şi deplasarea în apărare. (fig. 5)

Fig. 5

¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face cu pasă de sus, dinapoia liniei de 3 m. Se realizează trei lovituri numai cu pasarea mingii cu ambele mâini, de sus; ¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face cu pasă de sus, dinapoia liniei de 3 m. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de sus, urmată de ridicare şi trecerea mingii peste fileu cu o mână; ¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos, dinapoia liniei de 3 m. În terenul advers se realizează preluare cu 85


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ambele mâini, de jos, urmată de ridicare şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, cu o uşoară săritură. b) Se realizează pe un teren de 4,5m/4,5m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, urmărindu-se preluarea din serviciu şi ridicarea. (fig. 6)

Fig. 6

¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. Se realizează trei lovituri numai cu pasarea mingii cu ambele mâini, de sus; ¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de sus, urmată de ridicare şi trecerea mingii peste fileu cu o mână; ¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face prin serviciu de sus. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de jos, urmată de ridicare şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, cu o uşoară săritură; ¾ Idem, dar cu ridicare peste cap. (fig. 7)

Fig. 7

c) Se realizează pe un teren de 4,5 m/4,5 m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, dar terenul este în diagonală, cu scopul antrenării loviturii de atac pe diagonală. (fig. 8) 86



Fig. 8

¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de sus sau de jos, în diagonală, urmat de preluare de sus sau de jos, după care se realizează o ridicare şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, de sus; ¾ Idem, dar cu ridicare peste cap.(fig. 9)

Fig. 9

d) Se realizează pe un teren de 6 m/9 m, de-o parte şi de alta a fileului, în spatele liniei de 3 m, având ca scop preluarea din serviciu şi atac, dar şi lovitura de atac de la distanţă. (fig. 10)

Fig. 10

¾ Joc 2x2, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de sus sau de jos, urmat de preluare de sus sau de jos, o ridicare înainte sau 87


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie peste cap şi trecerea mingii peste fileu printr-o lovitură de atac din linia a II-a; accentul se pune pe preluare din serviciu şi preluare din atac. 6.3. Jocul 3 x 3 a) Se realizează pe un teren de 3 m/9 m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, şi se urmăresc plasamentul specific în linia I şi plasarea mingii din lovitura de atac. (fig. 11)

Fig. 11

¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face cu pasă de sus, dinapoia liniei de 3 m. Se realizează trei lovituri numai cu pasarea mingii cu ambele mâini, de sus; ¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face cu pasă de sus, dinapoia liniei de 3 m. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de sus sau de jos, urmată de ridicare înainte sau peste cap şi trecerea mingii peste fileu cu o mână. b) Se realizează pe un teren de 4.5m/6m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, şi se urmăresc blocajul şi plasamentul specific apărării. (fig. 12)

Fig. 12 88


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. Se realizează trei lovituri numai cu pasarea mingii cu ambele mâini, de sus; ¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de sus, urmată de ridicare spre înainte şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, individual; ¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face prin serviciu de sus. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de jos, urmată de ridicare spre înainte sau spre înapoi şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, individual. c) Se realizează pe un teren de 4,5 m/6 m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, dar terenul este în diagonală, cu scopul antrenării loviturii de atac pe diagonală. (fig. 13)

Fig. 13

¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de jos, în diagonală, urmat de preluare de sus, după care se realizează o ridicare înainte şi peste cap şi trecerea mingii peste fileu cu o mână de sus; ¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de sus, în diagonală, urmat de preluare de jos, după care se realizează o ridicare înainte şi peste cap şi trecerea mingii peste fileu cu lovitură de atac procedeu drept. d) Se realizează pe un teren de 6 m/9 m, de-o parte şi de alta a fileului, în spatele liniei de 3 m, având ca scop preluarea din serviciu şi atac, dar şi lovitura de atac de la distanţă. (fig. 14) 89



Fig. 14

¾ Joc 3x3, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de sus sau de jos, urmat de preluare de sus sau de jos, o ridicare înainte sau peste cap şi trecerea mingii peste fileu printr-o lovitură de atac din linia a II-a; accentul se pune pe preluare din serviciu şi preluare din atac. 6.4. Jocul 4 x 4 a) Se realizează pe un teren de 4,5 m/9 m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, şi se urmăresc apărarea în teren şi acţiunile de atac, într-un spaţiu redus. (fig. 15)

Fig. 15

¾ Joc 4x4, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. Se realizează trei lovituri numai cu pasarea mingii cu ambele mâini, de sus, iar trecerea mingii peste fileu se face cu o mână de sus, de pe picioare; ¾ Joc 4x4, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de sus, urmată de ridicare spre înainte şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, realizat de jucătorul de la fileu; (fig. 16) 90



Fig. 16

¾ Joc 4x4, punerea mingii în joc se face prin serviciu de sus. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de jos, urmată de ridicare spre înapoi şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, realizat de jucătorul de la fileu; ¾ Joc 4x4, punerea mingii în joc se face prin serviciu de sus. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de jos, urmată de ridicare în faţă sau spre înapoi şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, realizat de jucătorul de la fileu. b) Se realizează pe un teren de 4,5 m/9 m, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, dar terenul este în diagonală, cu scopul antrenării loviturii de atac pe diagonală. (fig. 17)

Fig. 17

¾ Joc 4x4, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de jos, în diagonală, urmat de preluare de sus, după care se realizează o ridicare înainte şi peste cap şi trecerea mingii peste fileu cu o mână de sus; 91


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Joc 4x4, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de sus, în diagonală, urmat de preluare de jos, după care se realizează o ridicare înainte şi peste cap şi trecerea mingii peste fileu cu lovitură de atac procedeu drept. c) Se realizează pe un teren de 6 m/9 m, de-o parte şi de alta a fileului, în spatele liniei de 3 m, având ca scop preluarea din serviciu şi atac, dar şi lovitura de atac de la distanţă. (fig. 18)

Fig. 18

¾ Joc 4x4, punerea mingii în joc se face numai prin serviciu de sus sau de jos, urmat de preluare de sus sau de jos, o ridicare înainte sau peste cap şi trecerea mingii peste fileu printr-o lovitură de atac din linia a II-a; accentul se pune pe preluare din serviciu şi preluare din atac. 6.5. Jocul 5 x 5 a) Se realizează pe un teren de 9 m/9 m pentru volei în stând şi de 6 m/10 m pentru voleiul în aşezat, de-o parte şi de alta a fileului şi-n apropierea acestuia, şi se urmăresc apărarea în teren şi acţiunile de atac, respectându-se regulile oficiale de joc. (fig. 19)

Fig. 19 92


Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie ¾ Joc 5x5, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. Se realizează trei lovituri numai cu pasarea mingii cu ambele mâini, de sus, iar trecerea mingii peste fileu se face cu o mână de sus, de pe picioare; ¾ Joc 5x5, punerea mingii în joc se face prin serviciu de jos. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de sus, urmată de ridicare spre înainte şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, realizat de jucătorul de la fileu; ¾ Joc 5x5, punerea mingii în joc se face prin serviciu de sus. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de jos, urmată de ridicare spre înapoi şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, realizat de jucătorul de la fileu; ¾ Joc 5x5, punerea mingii în joc se face prin serviciu de sus. În terenul advers se realizează preluare cu ambele mâini, de jos, urmată de ridicare spre înainte şi spre înapoi şi trecerea mingii peste fileu cu o mână, din lovitură de atac, având în faţă blocajul advers, realizat de jucătorul de la fileu.

93



94



BIBLIOGRAFIE

Bâc, O. Szabo, M. Szabo, P

Volleyball-ul în Kinetoterapie, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2002.

Cojocaru, A. Ioniţă, M.

Volei – Caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.

Croitoru, D.

Volei în kinetoterapie, Editura SemnE, Bucureşti, 2002.

Drăgan, A.

Volei – noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.

Drăgan, A. Armeanu, I. Cojocaru, A.

Regulamentul jocului de volei cu comentarii, Editura YES, Bucureşti, 2003.

Fozza, C.

Îndrumar pentru corectarea deficienţelor fizice, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.

Gheorghe, D.

Teoria Antrenamentului Sportiv, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.

History of volleyball for disabled. www.wovd.com. History of sitting volleyball. www.sittingvolleyball.org.au. Volleyball. www.paralympic.org/sports.

95



Redactor: Antonela CARPEN Tehnoredactor: Mihaela STOICOVICI Coperta: Adin COJOCARU Bun de tipar: 10.08.2006; Coli tipar: 6 Format: 16/61×86 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr.313, Bucureşti, Sector 6, O.P. 16 Tel./Fax: 316.97.90; www.spiruharet.ro e-mail: [email protected] 96


83304812 An1 Voleiul Joc Adaptat in Kine Tot Era Pie

Recommend Documents