AN IV C 1 UNELE ASPECTE SECRETE ALE SUGESTIEI AŞA CUM SUNT ÎNŢELESE ŞI INTERPRETATE PRACTIC DE CĂTRE YOGHINI AUTOSUGESTIA (continuare la cursul nr. 48 AN III) Indicaţiile terapiei prin autosugestie creatoare sunt multiple, fiind cu predilecţie folosite în stări reactive şi nevroze. Autosugestia binefăcătoare (ca modalitate personală de a ne pune şi menţine în rezonanţă cu anumite energii subtile, armonioase din MACROCOSMOS) este o proprietate a psihicului uman, care poate fi exploatată cât mai des, la maximum, în scopul echilibrării vieţii şi a îmbunătăţirii activităţilor noastre curente, inclusiv a celor de performanţă. Autosugestia creatoare ne permite totodată trezirea şi amplificarea capacităţilor psihice paranormale. În concluzie, putem spune că autosugestia creatoare este o proprietate general-umană, dar inegal dezvoltată, de a ne putea sugestiona sau influenţa, dincolo de limitele obişnuite ale autocomenzii sau autoreglajului. YOGHINII au explicat fenomenul prin forţa specifică de inducţie, rezonanţă, reglaj, control al gândului. Practicile YOGA demonstrează performanţele extraordinare ale procesului de autosugestie care permit chiar extensia autoreglajului mintal în sfera proceselor vitale. În consecinţă, autosugestia binefăcătoare s-a impus atenţiei medicinei, recent celei psihosomatice, întrucât, datorită acestui fenomen, unii subiecţi ajung să-şi dezvolte simptome organice înşelătoare (mai ales pe fondul isteriei), iar bolnavii, fie îşi agravează, fie îşi depăşesc sau chiar îşi vindecă maladiile după cum se autosugestionează benefic sau malefic. Printre altele, aceasta este ceea ce a făcut că autosugestia să fie adoptată şi ca o importantă metodă de psihoterapie. Se urmăreşte, desigur, amplificarea unei astfel de forme de autosugestie care face totodată să crească rezistenţa la maladie şi contribuie la o grabnică însănătoşire. Trecerea personală de la sugestie la autosugestie implică cel mai adesea un proces de obişnuinţă, care este, în acest sens, neapărat necesară. Pentru cei care realizează corect autosugestia, apare evident că hipnoza medicală nu mai este necesară dacă subiectul preia indicaţiile prin autosugestie. Sub acest raport, yoghinii arată că oamenii sunt foarte diferiţi. Totuşi, în condiţiile amplificării încrederii în sine, capacitatea individuală de autosugestie poate fi mult mărită. Pentru realizarea unei cât mai bune autosugestii, se recomandă în această direcţie concentrarea intensă a atenţiei, o excelentă relaxare emoţională, distragerea psihicului de la simptomele maladiei, un tonus optimist - stenic, încredere deplină în vindecare, evitarea abuzului de medicamente etc. Întrucât fenomenele de autosugestie care induc permanent procese inefabil de rezonanţă cu diferite energii subtile din macrocosmos intervin în toate aspectele vieţii şi activităţilor noastre cotidiene, aceste fenomene şi metode au fost, în ultimele decenii, luate în studiu şi aplicate în scopul îmbunătăţirii şi echilibrării vieţii personale, a sporirii considerabile a eficienţei activităţilor, mai ales a celor de performanţă. În acest sens este ilustrativ antrenamentul YOGA de relaxare care face să intrăm în consonanţă cu energii subtile vitalizante din macrocosmos. IDEAŢIE. În YOGA, aceasta este un proces subtil de rezonanţă cu Mentalul DIVIN Macrocosmic prin care se produce formarea ideilor şi a conceptelor, precum şi înlănţuirea sistematică a acestora într-o concepţie despre lume şi cunoaştere care va genera fenomene
predominante de rezonanţă cu anumite planuri ale manifestării Macrocosmice. IDEE (gr. eidos sau idea, derivate din idein "aspect exterior", "formă vizibilă"). Tot ceea ce apare sau se constituie în mintea oamenilor ca produs al activităţii de gândire. Adeseori IDEEA poate fi o banală părere sau concepţii personale, care comportă un mare grad de subiectivitate. În concepţia yoghină ideea poate fi o soluţie posibilă pentru o problemă teoretică sau practică. Pentru yoghini, ideea este un produs reflectoriu specific cunoaşterii discursiv raţionale, diferit din punct de vedere cognitiv de produsele cunoaşteri perceptiv-senzoriale, dar constituit într-o anumită măsură pe baza acestora. În acest sens, ideea este sinonimă cu noţiunea sau conceptul. În concluzie, putem spune că ideea este o reflectare mentală cu un conţinut general realizată în forma abstractă. Uneori noţiunea de IDEE se foloseşte şi cu înţelesul de reprezentare sau interpretare a unei senzaţii. În YOGA, idee este uneori corelată cu imaginea intuitivă şi are mai mult un conţinut de gând noţiune, concept, concluzie, soluţie. Întrucât ideea exprimă şi actul mental intelectual, intenţia, proiectul, se acceptă o deosebire a conceptului raportat la realitate, a unităţii dintre concept şi realitate. Ideea este "coincidenţă", (REZONANŢA perfectă sau acordul) conceptului cu obiectivitatea". Teza despre idei înnăscute, de origine platoniciană, a fost de mult timp confirmată de YOGHINI. Toate ideile sunt dobândite şi formate prin rezonanţa cu mentalul MACROCOSMIC. Omul se distinge prin capacitatea sa ca, pe baza cunoştinţelor acumulate şi prin recombinarea lor, să formuleze noi idei. IDEE-FORŢĂ. E expresie folosită de YOGHINI, semnificând proprietăţile dinamice ale ideii de a acţiona în anumite condiţii ca forţă, în sens individual, ideea-forţă se identifică cu convingerile, idealurile, principiile, deci acele idei ce sunt valori puternic ancorate emoţional. La nivel social, sunt idei forţă valorile ideologice. YOGA a exprimat cu înţelepciune situaţia: de îndată ce catalizează, dinamizează şi angrenează un număr mare de fiinţe umane, o idee puternică devine o veritabilă forţă ULUITOARE. IDEI ÎNNĂSCUTE (teoria ideilor înnăscute) = Teorie YOGHINĂ potrivit căreia în conştiinţa omului ar exista de la naştere, independent de experienţă sau transcendental, preexistente, anumite idei (de exemplu, ideea de număr, de mişcare, de întindere, de iubire etc.). Teoria ideilor înnăscute a fost susţinută sub diferite forme chiar şi de Platon, Descartes şi de alţi filosofi. IMAGINAŢIE. Proces psihic secundar, solidar şi analog, cu gândirea, de operare cu imagini mintale, de combinare sau construcţie imagistică purtând asupra realului, posibilului, viitorului şi tinzând spre producerea noului în forma unor reconstituiri intuitive, a unor "tablouri" mintale, planuri iconice (vizuale) sau proiecte. YOGA o caracterizează ca "facultatea de a reprezenta în mod viu obiectele sau facultatea de a inventa, de a concepe". Psihologii definesc imaginaţia ca "proprietatea pe care o au imaginile de a se asambla în combinaţii noi". În concepţia YOGA, imaginaţia nu mai este referită la actul elementar al reprezentării reproductive, deci la fixarea şi evocarea vie a unei experienţe în forma imaginilor, ci este delimitată ca proces şi produs al destructurării experienţei, al depăşirii ei prin imagini noi ce nu aparţin memoriei, deşi întotdeauna într-o mare măsură memoria este rezervorul imaginaţiei. Chiar atunci când imaginaţia reconstituie un real, pe baza unor descrieri verbale şi a altor indicatori indirecţi, ea nu se confundă cu amintirea concretă întrucât nu rezultă dintr-o percepţie ci este o reconstrucţie, nouă cel puţin pentru subiect. Prin imaginaţie, noi abandonăm cursul ordinar al lucrurilor. A percepe şi a imagina sunt tot aşa de antitetice ca prezenţa şi absenţa. Prin "dinamism evocator" şi prin faptul că urzeala imagistică, la care se ajunge, nu este trăită ca un eveniment, ce face parte din experienţa subiectului, construcţiile de imaginaţie se deosebesc de amintiri. Acestea sunt întotdeauna retrospective pe când compoziţiile imaginaţiei sunt prospective sau atemporale. În
ordinea transformării reconstitutive sau constructive, imaginaţia este paralelă cu inteligenţa, întrucât poartă asupra unui necunoscut pe care îl depăşeşte compensator sau anticipativ. Imaginaţia este, în acest sens, al depăşirii realului, sinonim cu fantezia. În actul creator, imaginaţia şi inteligenţa se corelează strâns. TANTRA YOGA consideră că fantezia serveşte la extinderea şi completarea realului deoarece oferă noi contacte prin trezire şi amplificarea REZONANŢEI cu anumite lumi paralele subtile. Originea imaginaţiei rezidă în diferitele activităţi din care se extrag scheme transformative, ce vor sluji minţii pentru a transforma datele experienţei sub impulsul unor dorinţe şi în raport cu un scop. Este un atribut specific uman, capacitatea de a construi iniţial în minte şi apoi a transpune în practică. La acest nivel, al "operării cu imagini", imaginaţia se dezvoltă ca o formă aparte a inteligenţei, depinzând de interiorizarea acţiunilor materiale, de constituirea grupărilor şi grupurilor operaţionale, de implicarea unor operatori care, pot avea funcţie de "vehiculatori" ai imaginilor, rămânând însă disimulaţi, în "spatele" lor, iar nu evidenţi ca în cazul gândirii abstracte. Există o gândire concretă prin imagini figurale, dotate cu valenţe conceptuale. S-a adoptat denumirea de imaginaţie conceptuală pentru o formaţiune cu o evoluţie inversă celei ce este denumită "concept figurat". Această tendinţă de identificare a ideii şi imaginii nu se poate însă împlini decât în cazul cunoaşterii lor şi relaţiilor geometrice. În rest, imaginea ca formaţiune continuă şi compactă, structurată spaţial, rămâne deosebită de ideea abstractă, nu este însă posibilă decât în faze foarte înalte de YOGA o gândire care să nu implice imagini, extrase din experienţa senzorială sau derivate din construcţii abstracte, ca ilustrări, concretizări ale acestora. Gândirea logică şi imaginaţia, după cum observă yoghinii, sunt complementare şi, sub anumite aspecte, solidare până la identificare. Totuşi, nu există suficiente argumente pentru a dizolva totdeauna, complet imaginaţia în gândire. Faptul că imaginaţia evoluată implică şi simbolismul, iar imaginile sunt, uneori, descompuse prin abstractizări reflectante şi reconstituite pe bază de scheme logice, nu justifică ignorarea faptului că în timp ce gândirea tinde spre polarizarea conceptuală, spre construcţia ideaţională, teoretică, având ca modalitate definitorie raţionamentul, imaginaţia tinde spre o plenitudine intuitivă, mentală, spre construcţii similisenzoriale complexe şi intuitive, eliberate de orice reglementare (fantezia transformă imposibilul în posibil ideal), forma definitorie a imaginaţiei fiind combinatorică nestânjenită, ce duce la proiectul imaginar, la un construct dotat în plan mental cu concretitudinea realului, oricât ar fi acesta de îndepărtat de datele obiective. Yoghinii au observat însă de mii de ani că procesele imaginative produc fenomene de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS. Gândirea operează mai mult pe verticală inductiv-deductivă în timp ce imaginaţia se deplasează pe orizontală situată la un anumit nivel între concretul perceptiv abstractul logic, operând de predilecţie prin analogie şi transpoziţie. Desigur, imaginaţia poate uza de toate schemele operaţionale ale gândirii logice dar în acest fel ea rămâne o speţă concretă a acesteia în timp ce specific imaginaţiei sunt operaţii ce ar putea fi considerate ca paralogice, prezentând o varietate şi o mobilitate excepţionale. De la modelul asocierii-disocierii, al analogiei şi metaforei, yoghinii au relevat în operativitatea imaginativă forme tot mai complexe şi variate, implicând reorganizări de structură, centrări tematice în ordinea interacţiunii dintre subiect şi lumea sa, imitaţii, identificări, condensări, deplasări, simbolizări etc., toate pornind de la conceperea imaginaţiei ca fiind procesul psihic cel mai strâns corelat cu toate celelalte procese psihice şi ca exprimând fidel dinamica personalităţii. Tehnicile proiective YOGA catalizează dinamica personalităţii prin intermediul producţiilor imaginative (care generează fenomene de rezonanţă cu anumite energii subtile, benefice din MACROCOSMOS) şi permit o explorare nemijlocită a imaginaţiei. Schematizând, gândirea corectează aglutinările şi sincretismul imaginativ, iar imaginaţia,
prin bogăţia ei, suplineşte lipsa de materie şi de dinamism a gândirii. Forţa prolifică a evocării imaginative nu se explică numai prin polivalenţa imaginilor, fiecare din ele prezentând o multitudine de însuşiri, fiecare însuşire devenind un punct de contact sau de corespondenţă cu altele. Filiaţia şi metamorfozele imaginative trebuie puse în legătură şi cu alte caracteristici ale imaginii, care însă, la rândul lor, nu sunt explicabile decât în contextul întregului sistem psihic uman. Caracteristica esenţială a imaginii mintale este un anumit mod pe care-l are obiectul de a fi absent în însuşi sânul prezenţei sale. Aici intervine o sinteză a timpurilor şi o coordonare a lor. Rolul deosebit al imaginaţiei în situarea exactă în timp se datoreşte facultăţii speciale a acesteia de a acumula a reconstitui timpurile. Funcţia principală a imaginaţiei este "prepararea viitorului". În percepţie obiectul este "întâlnit" de conştiinţă, pe când în imaginaţie conştiinţa este aceea care îşi "dă un obiect". Această construcţie a irealului printr-un real mintal cvasiconcret implică colaborarea psihicului în totalitatea sa şi are ca ax generator interacţiunea dintre afectiv şi cognitiv. În această privinţă, cea mai importantă particularitate este izomorfismul, concordanţa, congruenţa dintre dinamica afectivă şi urzeala imaginativă sau mai bine zis conţinutul imaginat. Ne explicăm această corespondenţă sau echivalenţa prin aceea că în imaginaţie se exprimă nu numai segmentul energizor, ci şi segmentul direcţional al motivelor. Interesele îşi recrutează perpetuu, imaginativ, obiectele lor. Constructele imaginate sunt de cele mai multe ori propriomotivate. Stările de expectanţă generează imagini corespunzătoare. În plan imaginativ apar şi generează rezonanţe specifice obiectele şi evenimentele corespunzătoare dorinţei, speranţei, invidiei, dragostei, urii, geloziei, fricii, grijii, recunoştinţei sau răzbunării, mulţumirii sau nemulţumirii, plăcerii sau neplăcerii, succesului sau insuccesului. Şocurile emoţionale pot genera fantasme, viziuni cvasionirice şi cvasihalucinatorii. S-a constatat şi o corespondenţă de ritmuri între imaginaţie şi afectivitate: faza de exaltare a sentimentului corespunde fazei de imaginaţie constructivă, faza de depresiune emotivă, fazei de imaginaţie destructivă şi disociativă. YOGA pune problema motivării însăşi a imaginaţiei ca rezidând esenţial în "trebuinţa aproape invincibilă a omului de a reflecta şi reproduce propria sa natură în lume". Imaginaţia nu este altceva decât acel proiect la care reprezentările obiectelor se lasă asimilate şi modelate de către imperativele şi pulsiunile subiectului. În legătură cu imaginaţia sunt de amintit: fantezia, înţeleasă ca realizare imaginară a dorinţelor frustrate; sublimarea, ca satisfacere superioară a dorinţelor inferioare prin proiectarea şi efectuarea altor activităţi, elevate, de cu totul altă natură. Sublimarea este deseori invocată pentru a explica imaginaţia creatoare în orice domeniu de artă, ştiinţă, organizare, presupunând fără demonstraţii că orice creaţie îşi are un prim movens în pulsiuni bazale ce au fost deplasate şi convertite în energie sublimă, simbolizându-se într-un alt mod. Încercările de a explica în YOGA expansiunea imaginaţiei creatoare într-un domeniu, prin sublimare sau prin necesitatea compensării şi supracompensării complexelor de inferioritate rămâne foarte convingătoare. Reuşita este de asemenea relevarea de către YOGA a imaginii ideale despre sine şi în genere a modelului ideal în care imaginaţia îşi dezvăluie odată cu capacitatea de selecţie şi asimilare valorică şi pe aceea de reglare a personalităţii în ordinea autodevenirii şi autodepăşirii." Prin transpunerea imaginativă în situaţia celor ce ne solicită ajutor spiritual se poate obţine împărtăşirea emoţiilor acestora. YOGA arată că în cazul empatiei "ne introducem pe cale imaginară în altul momentul afectiv de simpatie fiind ulterior. Comportamentul simulat datorită stărilor de rezonanţă declanşate se însoţeşte cu anumite stări emotive ce pot fi relevate prin indicatori obiectivi. Realizarea identificării spirituale cu modelul marilor înţelepţi YOGHINI se produce prin intermediul proceselor cognitive (percepţie, asocieri reproductive şi imaginative)
care la rându-le, declanşează stări afective. Dacă este să luăm în consideraţie ponderea proceselor psihice participante în empatie, greutatea specifică cade pe procesul imaginativ, pe actul înţelegerii şi pe cel afectiv. Deci, imaginaţia nu este un simplu derivat al stărilor afective ci apare, în formele ei evoluate, ca modelare a rolurilor pe care subiectul le asimilează din sfera socială şi tinde să le îndeplinească. Toate acestea nu duc la o disociere dintre afectiv şi imaginaţie, dar tratează acest raport mai nuanţat şi într-o ordine a reciprocităţilor. Imaginaţia este "extrem de bogată în momente emoţionale" dar acestea se produc, mai ales, în reverie. Legătura cu stările emoţionale nu este sau nu reprezintă baza exclusivă a imaginaţiei, care nu se epuizează prin această formă. Dacă vom analiza forma imaginaţiei legată de inventivitate şi de invenţia activă aplicată realităţii, vom vedea că aici activitatea imaginaţiei nu este subordonată capriciilor subiective ale logicii emoţionale. Impulsul dă naştere imaginii unui eveniment posibil care satisfăcând dorinţa îi măreşte forţa. În schimb, imaginea stimulată arată obiectul dorit sub diverse aspecte, toate seducătoare, diversele nuanţe ale sentimentului derulându-se uneori contradictoriu. De aici, atracţia mai mare pe care o exercită asupra subiectului obiectul-fantomă în comparaţie cu obiectul real. Deci intercondiţionare: imagine şi sentiment în perpetuă reacţie, sunt două elemente între care este greu să afli cine este cel care are iniţiativa. Omul încearcă ceea ce-şi imaginează că încearcă (trăieşte emoţional) şi în domeniul sentimentului realul nu se distinge de imaginar. Adeseori s-a teoretizat indisociabilitatea dintre subiectiv şi obiectiv, dintre ireal şi real, dintre existent şi fictiv în planul imaginaţiei. Locul adevărat al imaginaţiei este o situaţie de graniţă sau punctul de despărţire al conştientului de inconştient. Formele evoluate în imaginaţie nu mai pot fi puse în categoria fenomenelor incongruente din punct de vedere gnoseologic. Cu toate aporturile venite de la inconştient şi manifestate spontan, discriminarea între real existent şi ireal, fictiv, posibil, se constituie la adultul normal tot aşa de spontan. Diferenţierile arătate mai sus, se explică desigur prin aceea că formele superioare de imaginaţie se emancipează parţial de reglajul brut emoţional şi intră într-o măsură mai mare sau mai mică sub regia organizării şi conducerii voluntare. Se pare că un astfel de reglaj intenţional, conştient sau semiconştient, se impune cu precădere în imaginaţie orientată obiectual şi constructiv. S-ar părea chiar că se pot detaşa două substanţe corelate ale imaginaţiei ca în cazul conştiinţei de sine şi a conştiinţei de lume, într-una, subiectul plonjează în sferele propriilor trăiri şi suportă influenţele mediului, în cealaltă subiectul nu este pacient, ci agent, el se implică în mediu şi-l transformă nu conform logicii ilogice a propriilor trăiri, ci conform logicii acţiunii şi realului. Opera de artă, invenţia tehnică, sistemele ipotetice de teorie ştiinţifică, planul activităţii practice, nu poate fi efectul simplu, spontan al jocului imagistic, pentru că implică proiectare strategică, organizare amplă şi multiplanică, convergenţă etc. De aici, necesitatea fixării precise a scopului, a căutării punctelor de sprijin ce vor genera fenomene de rezonanţă cu anumite sfere subtile de putere din MACROCOSMOS, a dirijării secvenţiale, a proiectării mentale, în genere a efortului voluntar. Imaginaţia este experimentare mintală, gândire orientată spre previziunea apropierilor şi excluziunilor, pe care are puterea sa le prezinte înainte de a le justifica. Deci, aici participă cu necesitate subordonarea la obiect şi condiţia acţiunii deşi, cutezanţa trebuie maximal stimulată sub semnul dictonului cunoscut de mii de ani de YOGHINI: "totul este posibil dar nu ORICE ne este permis". Fapt este că în susţinerea imaginaţiei constructive cu destinaţie obiectiv-productivă, intervin nu numai structurile motivaţionale-afective, preferenţiale, ci şi activările tonice, care fiind nespecifice sunt neutrale. =VA URMA=
AN IV C 2 UNELE ASPECTE SECRETE ALE SUGESTIEI AŞA CUM SUNT ÎNŢELESE ŞI INTERPRETATE PRACTIC DE CĂTRE YOGHINI IMAGINAŢIA (continuare la cursul nr. 1 AN IV) Într-o operă de artă se mai pot identifica preferinţele şi respingerile autorului, dar într-o invenţie tehnico-ştiinţifică, acestea se estompează, dispar. Invenţia presupune compatibilizarea unor structuri heterogene şi punerea lor în raporturi funcţionale. Deci, relaţia subiectului cu obiectul este mijlocitoare, scopul fiind corelarea interobiectuală. Imaginaţia dispune de puterea de a depăşi prezentul printro enormă extensiune a câmpului de conştiinţă. Sursa acestei depăşiri este opoziţia în subiect dintre imperfecţiune şi corectitudine, dintre disparitate şi coerenţă. TANTRA YOGA susţine că imaginaţia este conduita care realizează maximum de identificări posibile între termeni ireductibil opuşi. Ea stabileşte între ei corespondenţe, nu numai făcându-i să participe unul la altul într-un fel de fuziune ci şi descoperind între ei analogii, ce se pot situa pe trei planuri: afectiv, perceptiv sau reprezentativ şi funcţional. În mitologie imaginaţia "construieşte o lume în care nici un element nu este străin faţă de altul". În mitologie, dar întrucâtva şi în artă, preocuparea de punere în corespondenţă, de alcătuire, dincolo de aparenţe, a unui tot coerent face foarte relativă graniţa dintre posibil şi imposibil. Aceste categorii gnoseologice sunt însă şi istorice. Într-un sens pozitiv ceea ce rămâne sub semnul miracolului este trecerea unor segmente din imposibil în sfera posibilului. Pentru aceasta, nenumăratele disponibilităţi generale de imaginaţie şi depozitate într-o sferă a ficţiunii, reprezintă o condiţie necesară. Ştiinţa şi tehnica, organizarea şi chiar practica YOGA nu se pot însă dispensa de selecţie după criteriul de plauzibilitate. Reflexia critică şi inteligenţa intervin pe tot parcursul imaginaţiei şi gândirii creative. Acestea funcţionează însă ca o cenzură şi, introduse de la început, pot îngreuna şi limita demersurile imaginaţiei. Creativitatea este sinonimă cu imaginaţia creativă. Prinsă într-o reţea de comunicare, imaginaţia se activează conform propriei logici de constituire şi câştigă atât în planul inserţiei grupale, cât şi în cel al realizării individuale. Activarea organizată a imaginaţiei cu ajutorul tehnicilor YOGA nu poate fi obţinută decât prin inducţie voluntară, graţie rezonanţei şi fuziunii cu sferele gigantice de forţă a celor ZECE MARI PUTERI COSMICE, în timp ce, tradiţional, erupţiile creatoare ale imaginaţiei erau considerate a fi spontane, dependente de stări de inspiraţie ce nu puteau fi programate. Imaginaţia egotică, voluntară este un fenomen real dar nu este niciodată imaginaţie pur voluntară. Imaginaţia egotică voluntară este superioară prin focalizare şi conducere conştientă dar, după majoritatea opiniilor, mai săracă, schematică prin conformarea la modele raţionale, mai puţin liberă, mai puţin originală în elemente dacă nu în ansamblu, decât imaginaţia DETAŞATĂ, neintenţionată (şi aceasta relativ involuntară), care beneficiază din plin de aporturile inconştiente. Nu se poate trece cu vederea faptul că efortul voluntar este deseori însoţit de stări penibile, nefavorabile pentru sfera fantezistă. În consecinţă, intenţionalitatea şi reglajul voluntar au fost reduse la elemente ale unul regim de punere în funcţiune, finalizare şi întreţinere a activităţii imaginaţiei, astfel încât să se obţină o maximă intercomunicare conştient-inconştient. Se vorbeşte adeseori în YOGA despre "o sinteză specifică între disciplina intelectuală şi abandonarea imaginativă", despre "inducerea deliberată a unei stări
elevate, sublime de conştiinţă în care structurile obişnuite Şi convenţionale ale experienţei sunt sfărâmate". YOGA lansează, în legătură cu imaginaţia creatoare, formula "regresie voluntară şi temporală în slujba Sinelui Etern (ATMAN)", în sensul de reîntoarcere la procesele primare, supraconştiente ce are un grad mai mare de libertate şi flexibilitate. În legătură cu aceasta se recomandă "acceptarea provizorie a impulsurilor primare", în consecinţă, prin regresie la nivele superioare, unde combinatorica nu se supune restricţiilor logice, urmată de o revenire la reglare şi control logic, prin alternarea concentrării şi relaxării, prin echilibrul dinamic dintre implicaredetaşare, luciditate-abandon, se urmăreşte o fuziune a experienţei interne (MICROCOSMICE) cu cea externă (MACROCOSMICĂ), o integrare multinivelară, intrapersonală şi interpersonală care este autentificată prin apariţia stării de extaz divin (SAMADHI). Cea mai sugestivă din prezentările fazelor procesului imaginaţiei creatoare aparţine lui SWAMI SIVANANDA şi indică ordinea: preparare, incubaţie sau germinaţie, iluminare şi eliberare sau îndumnezeire. Ceea ce germinează în sfere extraconştiente ajungând la noi asocieri şi restructurări este desigur o tematică indusă conştient de la început pentru că după un timp, să intervină iluminarea ca o conjugare a activităţilor inconştiente şi conştiente. În felul acesta, imaginaţia creatoare apare ca o manifestare a personalităţii în lume, ca răspuns original la solicitările şi necesităţile de progres spiritual. Dacă imago-ideaţia originală nu este rezultatul unei suprasolicitări a funcţiilor conştiinţei şi a gândirii logice, acestea apărând numai ca momente în dinamica integrativă a sistemului psihic, în relaţie cu lumea, atunci cum se poate asigura productivitatea valorică a sistemului psihic şi în speţă a imaginaţiei ca proces psihic multinivelar, întreţinând cele mai strânse relaţii cu toate celelalte procese psihice? Răspunsul a fost dat în cadrul elaborării teoriilor creativităţii şi constă în principal în două secvenţe: 1) însuşirea şi antrenarea operaţiilor (procedeelor) de imaginaţie creatoare şi 2) formarea motivelor şi atitudinilor creative. Scriitorul englez Somerset Maugham a intuit faptul că imaginaţia "se dezvoltă prin exerciţiu şi contrar credinţelor comune este mai puternică în timpul maturităţii decât în timpul tinereţii". Neîmpăcarea cu banalul, opoziţia faţă de rutină, noncoformismul şi nonconvenţionalismul, sentimentul noului şi aspiraţia spre originalitate sunt numai unele din atitudinile creative ce trebuie sugerate şi formate la YOGIHNI pentru a determina fenomenul de imaginaţie creatoare Contradicţia dintre dezvoltarea liberă, nelimitată a procesului imaginaţiei şi cenzura critică a fost înlăturată prin inducerea unei atitudini de reţinere a criticii în momentele de producţie imaginativă. Din toate cele arătate rezultă că în cadrul sistemului psihic uman imaginaţia se dezvoltă ca un subsistem tributar tuturor celorlalte sisteme, dar individualizat prin strategia transformativă şi combinativă, alternând dezorganizarea şi reorganizarea, disrupţia cunoscutului şi forţarea corespondenţelor ipotetice, succesiunea şi simultaneitatea, comutarea semnificaţiilor şi generarea de noi semnificaţii în ordinea construirii, sub imperiul necesităţilor acţiunii, a compensaţiei, în genere a echilibrării cu lumea şi cu sine a unor ansambluri dinamice de imagini ce simbolizează necunoscutul din sine şi din lume, absentul, posibilul, componentele complimentare şi necesare ale vieţii omului ca personalitate, deci ca celulă a MACROCOSMOSULUI. Imaginaţia exprimă cel mai pregnant şi acut unitatea şi contradicţia, mai ales cea dintre subiect şi obiect. Strict tributară reflectării realităţii, din care îşi extrage unităţile şi schemele, într-o şi mai mare măsură tributară faţă de sistemul social, de relaţii, scopuri, modele, cerinţe şi perspective, mai ales ideologice, imaginaţia creatoare se opune uneori prin însăşi natura ei, realului imediat (fizic), încercând să realizeze deplin scopurile şi valorile, să optimizeze, să determine mereu un altceva superior şi un altfel mai bun. În fond, subiectul, prin imaginaţia sa, opunând lumii
obiective, lumea sa subiectivă, formulată în termenii de completitudine a unui real care prin forţa sa de evocare măcar parţial, se transformă în realitate. De aici şi situaţia ambiguă, paradoxală a imaginaţiei ca facultate a subiectului pragmatic, cognitiv şi axiologic. Fără extensiuni şi disponibilităţi imaginative, acţiunea, cogniţia şi valorile sunt paralizate, subiectul devenind steril, incapabil să prospecteze şi să se prospecteze. Dilatarea şi închiderea imaginaţiei, încercarea de a substitui acţiunea cu proiectul, cunoaşterea cu supoziţia, valoarea cu trăirea artistică, deconectează şi înstrăinează pe subiect de lume, ceea ce se echivalează cu un fenomen de patologie psihoindividuală. Problema ce se pune în legătură cu imaginaţia şi pe care o pune într-un mod specific (al anticipării şi disponibilităţilor) însăşi imaginaţia este aceea a echilibrului optim dintre gestiunea personalităţii şi participarea ei activă la viaţă şi progres. Continuând analiza noastră, problema este aceea a echilibrului dintre asimilare şi acomodare, a coordonării dintre centrare şi decentrare. Imaginaţia debutează printr-o acută centrare sau subiectivizare, construire a ceva în for intim conform unei logici, care nu este nici exclusiv cognitivă, nici exclusiv afectivă, ci este integrativ personală sau grupală, dar apoi visele se raţionalizează, reveriile se transformă în resurse de energie şi sugestii, proiectele originale trec în fapte de creaţie, cu un cuvânt, urmează decentrarea ca extrapolare în proiect realizabil şi, finalmente, în realizare obiectivă. Discutând imaginaţia la nivelul economiei personalităţii este necesar să se ţină seama de relativa autonomie şi continuitate a procesului imaginaţiei. Desfăşurarea continuă a imaginaţiei se prezintă la diverse niveluri de organizare dar întotdeauna implică anumite convergenţe tematice. S-au denumit "imagini de sprijin" în YOGA acele imagini ce ocupă un loc central în desfăşurările imagistice, în jurul cărora gravitează şi de care se leagă toate celelalte. Este un model, caracteristic valabil de asemenea pentru imaginaţia artistică, dar valabil în genere pentru ceea ce sunt tendinţele de autoorganizare ierarhică. Corelativ, intervine şi relativa autonomie, explicată atât prin interacţiuni interne cât şi prin desfacerea succesivă a implicaţiilor ce intră în joc, ceea ce duce la o logică a procesului de imaginaţie. Faţă de caracterele sau situaţiile imaginate, creatorul de literatură nu este liber să decidă oricum, întrucât personajele "trăiesc" în mintea sa şi se comportă conform propriilor trăsături, astfel încât s-ar părea, începând dintr-o anumită fază, creatorul "asistă" la "filmul imaginativ", pe care l-a iniţiat (film ce îl va face să între în legătură cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS şi de asemenea cu anumite înregistrări din AKASHA), dar nu fără a "descifra evenimentele şi a le conferi relief şi coerenţă. Această situaţie este cu atât mai pregnantă în domeniile imaginaţiei tehnice şi ştiinţifice; s-a elaborat o modalitate semnificativă a imaginaţiei ştiinţifice, imaginaţia geometrică particularizată prin puritatea figurală a imaginilor ce au ca atare şi semnificaţie de concepte, prin cinetismul şi transformabilitatea lor, conforme unor operaţii sau reguli specifice, implicând un control logic riguros, dar conservând un caracter ideal, degajat de substanţial, transformările fiind reversibile şi virtuale. Toate domeniile de activitate prilejuiesc constituirea unor forme specializate de imaginaţie şi aceasta, chiar în sfera abstracţiunilor matematice. Când se vorbeşte despre imaginaţie sau fantezie ştiinţifică se are în vedere, atât modelarea mentală concretă a relaţiilor ştiinţifice concepute abstract, cât şi operarea liberă anticipativ-ipotetică cu datele şi codul ştiinţei. În existenţa individuală subiectivă, continuitatea şi asamblarea imagistică definesc, ca formaţiune permanentă, un imaginar. Această lume imaginară este opera subiectului, dar este totodată o modalitate de a fi (omul-proiect) şi un ansamblu ce mijloceşte relaţiile cu lumea, cu MACROCOSMOSUL (generând permanent fenomene de rezonanţă cu anumite energii subtile din univers în funcţie de ceea ce ne IMAGINĂM), pentru că imaginarul, este totdeauna, în YOGA, cel puţin un instrument de divinaţie, un factor de investigaţie şi de depăşire. Considerat secvenţial ca "repriză, situaţie a imaginilor spontane într-un cadru ce le conferă semnificaţie".
Imaginarul nu se prezintă doar ca o sferă intimă în care subiectul, consimţind la iluzie, la amăgirea de moment, se retrage într-o sferă de vis şi reverie, de reconstituiri şi proiecte captivante, el este şi un mod de a ieşi din sine. Aceasta pentru că insatisfacţia de lume ce incită la imaginar este dublată de insatisfacţia de imaginar care nu-şi este sieşi suficient, ceea ce incită la expresie şi realizare. Imageria este derularea calmă, contemplativă într-un circuit aproape închis a imaginii. Imaginaţia este un travaliu, activitatea de elaborare bazată pe imaginar, într-o situaţie de viaţă. În acest sens, imaginarul apare ca premisă şi produs al imaginaţiei. Considerăm însă că mai edificator ar fi să nu se despartă dinamica de conţinut, să se ţină seama de faptul că imaginaţia include imaginarul ca pe componenta sa fundamentală, aşa cum gândirea include fondul de cunoştinţe acumulat. Adoptând, în cadrul principiului interacţionist, schema tratării sistemului imaginaţiei prin corelaţia dintre potenţial şi activ, ne vom putea apropia de interpretarea unitară a diverselor forme şi niveluri ale imaginaţiei. Visul este activarea fragmentară a unui imaginar închis. Reveria este activarea preferenţială, spontan-contemplativă, a unui imaginar parţial deschis spre sine şi spre lume. Asociaţiile imaginative spontane sunt fenomene locale sau nodale, rezultate din activarea sistemului imaginar. Imaginaţia reproductivă sau reconstitutivă presupune deschiderea convergentă a potenţialului imaginar asupra unui fapt absent sau simbol. Imaginaţia creatoare transgresează celelalte forme de imaginaţie, dar se individualizează prin activarea amplă şi divergentă a sistemului imaginar, cu o deschidere maximă spre sine şi lume, sub semnul intenţionalităţii, finalizându-se printr-o reconstrucţie de sistem. Perspectiva asupra lumii şi propriei persoane în lume, idealul de viaţă apare ca o structură generalizată a imaginarului cu tacite funcţiuni de autoreglaj strategic Este şi ceea ce demonstrează esenţial rolul anticipărilor şi construcţiilor de imaginaţie în anticiparea şi construcţia atât a omului cât şi a lumii sale în care este integrat. În concluzie, imaginaţia este un proces mental şi psihic de creare a unor reprezentări sau idei noi pe baza experienţei perceptive şi cognitive anterioare, este capacitatea unui individ de a desfăşura această activitate creatoare. Produsele imaginaţiei îşi au adeseori izvorul în anumite lumi invizibile sau paralele ce au o realitate, evidentă pentru CLARVĂZĂTOR. Pentru yoghini, chiar reprezentările aparent fantastice (de ex. cele ale mitologiei) au fost elaborate pe baza unor elemente subtile, revelate ale realităţii. Imaginaţia este de două feluri: reproductivă, prin care sunt reprezentate mintal obiecte sau fenomene nepercepute direct, pe baza unor descrieri (ilustraţii, scheme, descrieri verbale etc.) şi creatoare, prin care sunt elaborate imagini şi idei noi, geniale sau profund originale imaginaţia reprezintă un moment esenţial al gândirii creatoare, intervenind atât în evoluţia spirituală şi în procesul creaţiei artistice, cât şi în domeniul creaţiei ştiinţifice al invenţiilor tehnice. Tratatele secrete yoghine menţionează că în fiinţa umană imaginaţia sau fantezia este în strânsă legătură cu centrul de forţă SWADHISTHANA CHAKRA. Atunci când aspectul receptiv (-) al acestui centru de forţă este excesiv dezvoltat iar centrul de forţă AJNA CHAKRA este foarte puţin activat, aspectul mental al fiinţei umane în cauză este slab energizat şi într-o asemenea situaţie imaginaţia poate să funcţioneze haotic subordonând mentalul şi dând naştere unor tulburări psihice mai mult sau mai puţin grave cum ar fi: obsesii, stări paranoice, fobii, manii, ticuri, complexe de inferioritate etc. Soluţia în asemenea situaţii morbide este o autoenergizare progresivă a centrului de forţă AJNA CHAKRA care va face cu putinţă autoeliminarea acestor tulburări şi restabilirea echilibrului lăuntric mental şi psihic. De un real folos ne va fi în asemenea stări, în care imaginaţia are tendinţa să ne domine tiranic, realizarea tenace, sistematică a lui SHAMBHAVI MUDRA cu o bilă albă, în care vom urmări să vizualizăm cât mai CLAR şi cât MAI MULT TIMP bila cea albă la nivelul câmpului vizual.
Exersarea consecventă a lui SHAMBHAVI MUDRA ne poate ajuta imens (dacă o realizăm) să depăşim cu uşurinţă astfel de situaţii şi în general orice stare în care imaginaţia ne scapă de sub control şi are tendinţa să amplifice la noi fenomene mediumice morbide, negative. INCONŞTIENT = ansamblu de dispoziţii, stări, procese psiho-fiziologice şi psihice care, momentan sau stabil, nu sunt conştiente, nu se conştientizează; psihismul bazal sau "de profunzime"; acea zonă, parte, instanţă a sferei psihice umane ce nu intră în sfera conştientulul, deci este (termen mai adecvat) aconştienţă, fără a înceta să fie psihogenă sau pregnant psihică. Se pot distinge în mare două moduri de dezvoltare a inconştientului. Primul este reprezentat de ereditate şi de acele procese primare şi montaje ce se elaborează înainte de şi pe lângă conştiinţă. Cel de al doilea, mai cuprinzător, consideră inconştientul în contextul activităţii sau sistemului psihic uman, ca un compartiment al acestuia şi dezvoltându-se în reciproca interacţiune cu compartimentul conştiinţei. Deci inconştientul luat în sine nu are sens, ci numai în raport cu conştientul. În concepţia YOGHINĂ, inconştientul apare în diferite ipostaze: 1) ca atribut al conţinuturilor psihice situate în afara câmpului de conştiinţă; 2) ca un aspect sau instanţă a sferei psihice având caracteristici aparte şi exercitând un rol important în determinarea (reglarea) conduitei; 3) ca mod specific de existenţă a manifestărilor psihice abisale. Inconştientul are un sens dinamic, fiind o bază pulsională şi un sediu principal al conflictelor interne. Inconştientul reprezintă o altă latură (ascunsă) a vieţii psihice şi existenţei personalităţii. Sistemul psihic uman nu poate fi conceput fără a considera "ambele reversuri ale medaliei", respectiv conştientul şi inconştientul. Conştiinţa nu epuizează viaţa psihică a omului" iar YOGA arată că este tot aşa de absurd să prezinţi conştientul fără inconştient ca şi inconştientul fără conştient Trebuie însă spus că prin practica YOGA dispunem de mai multă claritate în studiul conştiinţei şi în studiul inconştientului ce încetează să mai fie învăluit în ceaţă. Unii oameni limitează în mod intenţionat inconştientul la pulsiuni spre plăcere, ce sunt refulate, deci consideră că în inconştient se află doar ceea ce este refulat şi frustrat. S. Freud a exagerat influenţa inconştientului asupra conştiinţei şi nu a apreciat la justa lor valoare posibilităţile inconştientului de a se impune nemijlocit în conduită. El nu a ştiut fără îndoială nimic despre posibilităţile cu totul extraordinare pe care tehnicile şi procedeele YOGA ni le oferă pentru a realiza investigarea profundă şi controlul conştient al inconştientului. Inconştientul este "reprezentantul pulsiunilor". Apărute la limita dintre somatic şi psihic, pulsiunile se simbolizează în imagini reprezentative, se constituie în fantasme. Inconştientul operează de asemenea o "punere în scenă" a dorinţelor şi aceasta fără ca, de regulă, să angajeze activitatea conştientă. Inconştientul este saturat afectiv prin gândurile noastre, este dinamic dar energia libidinală, dacă nu este sublimată, se investeşte în reprezentări, dând naştere la fantasme ca unităţi ale desfăşurărilor inconştientului atât în condiţii onirice cât şi în stare de trezie. Visele reprezintă "calea regală" în descoperirea inconştientului, fiind atât metodă cât şi mostre de autentic inconştient, în consecinţă, legile cărora, se supun visele (condensare, conversiune, deplasare, simbolizare) sunt identificate cu legi de funcţionare sau mecanisme ale inconştientului. Tot prin acestea sunt explicate şi actele ratate şi geneza sentimentelor, în cea mai mare măsură, dinamica inconştientului este explicată prin conflictele dintre tendinţele şi proiectele libidinale, spontane şi egocentrice şi interdicţiile existente ce se exercită prin refulare la nivelul subconştientului şi prin regresare şi la nivelul conştiinţei. Instalarea în plan inconştient a conflictelor la formele frustraţiei, a complexelor şi, în cazuri mai grave, ale nevrozei şi psihozei. Cum inconştientul este considerat un sistem deschis spre sine până la autism dar închis în raport cu lumea şi rezistând, dacă nu sunt folosite metode adecvate, la investigaţia conştientă, tehnicile YOGA îşi propun să scoată la suprafaţă şi să conştientizeze conflictele inconştiente pentru a le rezolva.
Subconştientul se situează în zona de contact dintre inconştient şi conştient şi funcţionează ca un intermediar dintre acestea. YOGA a admis subconştientul pentru a sublinia mai mult inaccesibilitatea sau greaua accesibilitate spre conştient a proceselor primare ce ţin de inconştient. Mulţi psihologi includ şi subconştientul în inconştient deşi acesta (inconştientul) continuă să fie considerat revendicativ, iraţional şi rebel la legile de organizare ale conştiinţei. = VA URMA =
AN IV C 3 UNELE ASPECTE SECRETE ALE SUGESTIEI AŞA CUM SUNT ÎNŢELESE ŞI INTEGRATE PRACTIC DE CĂTRE YOGHINI. INCONŞTIENT (continuare la cursul nr. 2 AN IV) În centrul fenomenului inconştient este structura sa simbolică, funcţia sa de ocultaţie şi de negare. Este o caricatură a propriei fiinţe, o subterană a relaţiilor închise. Procesele inconştiente se petrec în afara timpului, au puţină consideraţie pentru realitate şi se dezvoltă ca o dublură a vieţii conştiente. Inconştientul este oarecum structurat ca un limbaj specific, într-un anumit mod organizat (în sistem închis) şi dispunând de "litere" ce se subordonează unor legi aparte care operează prin REZONANŢĂ. Imaginarul este "iluzie necesară", cu funcţie de protecţie şi echilibru iar simbolicul corespunde subtilului şi semnificativului. Rezultă că, dată fiind congeneritatea şi inseparabilitatea conştientului şi inconştientului, însuşi inconştientul dobândeşte o organizare chiar dacă aceasta este mai slabă şi primitivă. Inconştientul este insensibil la contradicţie. La nivelul inconştientului se impune legea "tot sau nimic" de unde şi impulsivitatea sau spontaneitatea inconştientului. Structurile inconştientului sunt predominant vectoriale, de unde contribuţia lor la energizarea şi dinamizarea prin rezonanţă cu energii subtile din MACROCOSMOS a întregului sistem psihic uman. În genere, trebuie ca, chiar înăuntrul inconştientului, să se distingă mai multe nivele de organizare şi dinamism pentru că nu se poate susţine că inconştientul este o totală neorganizare. Dezorganizarea şi iraţionalitatea inconştientului sunt considerate numai în raport cu structurile conştiente şi raţionale, iar nu în genere. Structurile inconştientului sunt dinamice dar nu în aceeaşi măsură şi plastice; dimpotrivă, relaţiile fixate în inconştient sunt neobişnuit de stabile şi rigide. Conflictele şi complexele fixate în inconştient în copilărie au un loc important în structurile de personalitate ale adultului. C. Jung a susţinut că şi sistemul YOGA ca, alături de inconştientul individual există un inconştient colectiv în care sunt fixate (evident, prin enculturaţie iar nu prin codul genetic) modelele culturale de bază ale comunităţii. L. Blaga a susţinut la rândul său că modalităţile stilistice ale culturii sunt fixate în inconştient pe care el îl socotea o realitate psihică amplă, cu o dinamică şi legi proprii şi îndeplinind funcţii noologice.
Dacă vom privi lucrurile astfel, atunci nu vom mai putea accepta reducţia la o singură modalitate de inconştient legată de o tendinţă unică (Eros şi Thanatos, sau voinţă de putere, sau dragoste, sau comunicare etc.). Există o clasificare generală a formelor de inconştiente: 1) ereditar, organic, instinctiv; 2) psihofiziologic, ţinând de mecanisme şi operaţii neuropsihice; 3) mnezic; 4) afectiv; 5) raţional, generator de sinteze mintale; 6) latent activ de care ţine spontaneitatea şi telepatia; 7) automatic echivalent cu subconştientul; 8) coconştient, definind eul secundar. Uneori se disting trei feluri de inconştient: automatic, afectiv şi funcţional. Este important să se facă o distincţie netă între inconştientul fiziologic (în considerarea căruia este cel mai mult interesată YOGA şi medicina psihosomatică), inconştientul structural sau latent-automatic şi inconştientul dinamic sau afectiv. Dacă recunoaştem că fenomenele psihice nonconştiente sunt strâns legate de funcţia de manipulare a informaţiei, suntem obligaţi, de asemenea, să admitem că aceste fenomene nu sunt mai puţin intim legate de funcţia de formare şi utilizare a montajelor, dat fiind că fără rolul intermediar al acestora din urmă, transformarea informaţiei în factor de reglaj nu se poate produce. Ţinând seama de această circumstanţă, obţinem dreptul de a considera procesele de tratare a informaţiilor şi procesele de formare şi utilizare a atitudinilor ca cei doi factori principali ai inconştientului, asigurând participarea activă a acestor doi factori la acţiunea adaptativă a organismului. Sunt numeroase experimente chiar în practica YOGA ce dovedesc că şi la om se pot forma reflexe sisteme de reflexe (stereotipe, montaje) fără participarea sistemului verbal şi fără o conştientizare ulterioară. Practicanţii YOGA apreciază că prin elaborările implicite ale unor montaje, se nasc noi dar inconştiente mecanisme de reglare a activităţii (EXEMPLU: continenţa sexuală). Uneori atitudinile manifestate ca OBIŞNUINŢE TIRANICE fixate în inconştient datorită fenomenelor predominante de REZONANŢĂ neagă ordinea impusă de conştiinţă, manifestările lor apărând ca iraţionale sau inexplicabile ca în situaţiile exprimate prin dictonul "de gustibus non disputandum" (despre gusturi nu se discută). Sesizarea fenomenelor de rezonanţă în practica YOGA ce se produc prin intermediul inconştientului ne face să realizăm adeseori că "suntem trăiţi de forţe subtile necunoscute fără ca să ne dăm seama". Adevărul este însă ca nu toate şi nu întotdeauna modalităţile relativ diferenţiate ale inconştientului (care acţionează în universul nostru lăuntric prin REZONANŢĂ predominantă) sunt în conflict factorii de conştiinţă şi insensibili acestora. O dovedesc şi faptele de germinaţie ("cerebraţie latentă - din procesele creative în care adeseori inconştientul preia şi împlineşte proiecte şi căutări ale conştiinţei, ca în întâmplările celebre pe care le relatează H. Poincare, Hadamard ş.a. Nu întotdeauna (aceasta este valabil mai ales în cazul yoghinilor echilibraţi şi armonioşi care îşi transmută şi sublimează potenţialul sexual) inconştientul se opune conştientului, uneori el fiind şi subadiacent lui, rămânând într-o uluitoare sinergie cu conştientul. Inconştientul rămâne, după opinia yoghinilor, o forţă energizantă, un factor bazat de dinamizare a conduitelor, având alte legi de organizare (ce se supun REZONANŢEI) decât conştiinţa (fapt demonstrat prin paradoxul viselor, printr-un alt mod de prelucrare a informaţiei); inconştientul este o veriga internă sau o treaptă a ierarhiei simultane a acţiunii umane. Toate actele şi procesele psihice conţin în acelaşi timp, componente conştiente şi inconştiente. Considerând relaţiile complementare dintre conştient şi inconştient este necesar să se releveze rolul predominant esenţial şi decisiv al conştientului (în stări normale) şi să se ţină seama de interpenetraţia acestora, de permeabilitatea graniţelor dintre inconştient şi conştient. În concluzie, putem spune că inconştientul este totalitatea fenomenelor psihice care scapă conştiinţei şi care deocamdată nu se conştientizează, tocmai caracterul acestor fenomene le face să fie astfel. Fenomenele psihice inconştiente se manifestă în diferite împrejurări: la copil în primii ani de viaţă, când conştiinţa individuală nu s-a format încă; la adult în starea de somn, în
cursul viselor, când se succed diferite reprezentări, emoţii şi alte fenomene psihice fără o reflectare conştientă; în stare de veghe în cazul unor fenomene psihice care se produc în afara câmpului conştiinţei, cum sunt reacţiile la acţiunea unor stimuli subsenzoriali sau automatismele; în unele maladii care produc abolirea conştiinţei. Se pot diferenţia fenomenele care se desfăşoară întotdeauna în afara conştiinţei, reprezentând inconştientul propriu-zis, de acele fenomene psihice care sunt la un moment dat inconştiente, iar ulterior pot deveni conştiente, reprezentând subconştientul. YOGA interpretează inconştientul ca o forţă metafizică de natură subtilă, vitală care se află atât la baza vieţii psihice a omului, cât şi la baza, întregului cosmos. În YOGA, rolul inconştientului este înţeles ca o forţă (energie) psihică aparte ce are un rol în determinarea comportamentului uman, individual sau colectiv. În timp ce subconştientul este un simplu rezervor de amintiri, gânduri, aspiraţii, dorinţe, fiind oarecum un domeniu al memoriei, inconştientul reprezintă un cadru gol care se comportă faţă de imagini asemeni stomacului faţă de alimentele care-l parcurg, impunând structuralitate elementelor nearticulate şi întâmplătoare, venite de aiurea, (emoţii, reprezentări, amintiri, pulsiuni) şi epuizându-şi, prin aceasta, propria realitate. OBIŞNUINŢĂ = deprindere propriomotivată ce se impune în conduită în virtutea unei necesităţi afective şi repetabilităţii, indiferent de împrejurări. Obişnuinţa presupune implicarea în actul deprinderii sau în relaţiile spirituale a trebuinţei practicării lor repetate periodic, de unde tendinţa subiectului de a-şi satisface obişnuinţa spre deosebire de alte deprinderi care nu se activează decât în raport cu condiţiile activităţii. Este, de exemplu, deprinderea de a scrie în genere şi obişnuinţa de a scrie ceva zilnic, chiar dacă împrejurările nu impun aceasta. Prin intermediul obişnuinţei, fiinţa umană va realiza predominant AUTOSUGESTIILE pe care mai întâi le-a admis sub formă de sugestii. Nu întâmplător yoghinii spun că "OBIŞNUINŢA AUTOSUGESTIEI PREDOMINANTE ACŢIONEAZĂ CA O A DOUA NATURĂ, GENERÂND EFECTE SPECIFICE CARE SE MANIFESTĂ ÎN TIMP, DIRECT PROPORŢIONAL CU INTENSITATEA AUTOSUGESTIEI REALIZATE". AUTOANALIZA în YOGA este o investigaţie a mentalului detaşată, lucidă însoţită uneori de o meditaţie orientată spre propria persoană pentru obţinerea unei imagini obiective despre sine. Are la bază autotrăirea, autoobservarea şi chiar raportarea la alţii care sunt luaţi drept modele iar ca scop urmăreşte perfecţionarea modelului de comportare. Este implicată aici autoreglarea şi autoorganizarea puternic MENTALĂ conştientă a personalităţii proprii, în vederea raportării nu numai la prezent ci şi la trecut şi viitor. Autoanaliza se concretizează în judecăţi de valoare care pot să fie mai mult sau mai puţin corecte. Capacitatea de autoanaliză se dezvoltă foarte mult în YOGA, procesul instructiv-formativ având aici un rol deosebit. AUTOCONTROL în YOGA înseamnă o operaţie pregnant MENTALĂ complementară comenzii şi constând din supravegherea în baza retroaferentaţiei şi aferentaţiilor suplimentare a propriilor reacţii şi comportamente şi din ponderea, accelerarea sau suspendarea lor în conformitate cu cerinţele programului trăirilor şi situaţiilor. În YOGA autoreglajul constă din comandă şi perfect control mental. În sens larg, autocontrolul este mecanismul şi capacitatea mentală (AJNA CHAKRA) de continuă urmărire a comportamentului propriu, îndeosebi a reacţiilor impulsive şi de ponderare, modificare sau de înfrânare a lor, de revenire la normă. Astfel, autocontrolul apare ca o dimensiune fundamentală a stăpânirii de sine în YOGA. AUTOOBSERVARE = latură superioară a conştiinţei personale a MENTALULUI (AJNA CHAKRA) prin care fiinţa umană îşi urmăreşte, mai mult sau mai puţin sistematic, dezvoltarea propriei personalităţi. Autoobservarea trebui orientată atât asupra ideilor şi trăirilor spirituale cât şi a efectele complexe ce rezultă din acestea. Obiectivitatea, simţul autocritic
dezvoltat exigenţa sporită faţă de propria persoană constituie condiţii necesare pentru ca autoobservarea să reprezinte un mijloc eficient al autoeducaţiei în practica YOGA. INTROSPECŢIE = vedere sau privire orientată spre interior, spre propriile stări şi desfăşurări lăuntrice, spre deosebire de extrospecţie, care este orientată în afară, spre lumea obiectivă. Termenul desemnează înainte de toate un fenomen sau o dimensiune reală a psihicului. În percepţia obiectului este inclusă şi percepţia de sine, a observatorului. În cunoaşterea lumii se implică şi cunoaşterea de sine. Conştiinţa de sine şi conştiinţa despre lume sunt indisociabile. Trăirile lăuntrice reunesc internul cu externul. Aşadar, în YOGA introspecţia ca autopercepere prelungită prin autocunoştere constituie o lătură necesară a relaţiilor psihice. Fără reflexie, de exemplu, nu ar fi posibil elaborarea teoriei. Aici însă introspecţia apare ca mijloc şi implicaţie. Situaţia se schimbă când lumea lăuntrică devine obiect al cunoaşteri sistematice şi explicite. Aici nu mai intervine asocierea spontană a sinelui cu lumea, ci disocierea şi opoziţia dintre un subiect cunoscător şi un obiect a cunoaşterii, care ţine tot de sfera lăuntrică. Şi în această ipostază introspecţia este, până la un punct, firească şi necesară. Dacă nu s-ar observa şi cunoaşte, YOGHINUL nu s-ar putea perfecţiona conştient. Socrate lega efortul cunoaşterii de sine cu desăvârşirea spirituală. Încă de pe atunci însă cunoaşterea de sine nu apărea ca o introspecţie pură, nemijlocit lăuntrică, după cum opera de autoperfecţionare nu era redusă doar la decizii pentru sine şi simplă autosugestie. Cu atât mai mult, experienţele cu care ne confruntăm dezvăluie în cunoaşterea de sine importante mijlociri-comparări cu alţii observare a propriului comportament şi chiar experimentare cu propria persoană pusă în diverse situaţii speciale pentru a-şi dovedi calităţile şi lipsurile. Autoeducarea prin YOGA recurge de asemenea la acţiuni, asumări de sarcini exersări, situarea în alte raporturi etc. Toate acestea în legătură cu faptul că veriga internă (MICROCOSMOSUL) nu poate fi izolată de celelalte verigi al conduitelor umane şi ale relaţiilor cu ambianţa MACROCOSMICĂ. În fapt cunoaşterea de sire se dovedeşte a fi mult mai dificilă decât cunoaşterea lumi obiective. Realizând performanţe adaptative în sensul luării în stăpânire a mediului omul, în pofida diferenţierii în extrovertiţi şi introvertiţi, se dovedeşte a fi un subiect precumpănitor extrospectiv şi prea puţin introspectiv. Aceasta fiind situaţia, este explicabil de ce introspecţia, concepută ca metodă unică şi esenţială, de edificare a psihologiei, a eşuat, de unde şi semnificaţia minoră, chiar peiorativă, ce însoţeşte acest termen în limbajul psihologiei contemporane. Introspecţia, ca metodă însărcinată cu descrierea şi explicare fenomenelor psihice descinde din filozofia clasică, reprezintă o extensiune meditaţiei şi contemplării (care sunt adeseori utilizate şi în YOGA) asupra vieţii psihice şi mentale individuale. Absolutizată în psihologie şi în YOGA drept unică modalitate de acces în lumea fenomenelor psihice şi mentale introspecţia se motivează printr-un amestec de spiritualism şi mister. Psihicul este considerat aici ca existând aproape independent de materie, într-o mare măsură fiind paralel ei, cu alte cuvinte, existând prin sine însuşi. Unica modalitate de a iniţia în YOGA cunoaşterea este atât cea direct senzorială cât şi cea intuitivă, paranormală, spirituală. În fapt, psihicul şi mentalul nu pot fi total despărţite de materie, de corpul fizic, de reacţiile comportamentale iar cunoaşterea este, de regulă, indirectă. Deşi se bazează întotdeauna pe indici lăuntrici, aceştia trebuie să fie prelucraţi, raportaţi la alte cunoştinţe etc., cunoaşterea fiind în ultimă instanţă deductivă dar şi intuitivă, paranormală, spirituală. Rămânând pe poziţia introspecţiei ca unică metodă de construire a ştiinţei despre psihic, filosoful Kant a declarat imposibilitatea psihologiei, întrucât psihicul, cu toate proprietăţile sale "apriorice", ar rămâne un "lucru în sine". A. Comte a susţinut că, întrucât "faptele relevate introspectiv sunt prea inconsistente, superficiale şi fugare, introspecţia nu permite o edificare pozitivă. A. Comte nu şi-a dat seama de caracterul mult mai edificator al faptelor de comportament în raport cu trăirile autosesizate superficial. Sistemul milenar YOGA depăşeşte cu
mult introspecţia şi concepţia ce-i conferă adeseori acesteia un rol decisiv, fără a abandona însă cu totul introspecţia ca fenomen real şi importantă metodă auxiliară. Introspecţia se desfăşoară într-un cadru individual, ori YOGA ne orientează asupra generalului. Actul de dedublare la care se recurge, subiectul yoghin devenind concomitent actor şi spectator este dificil şi limitat, după unii chiar imposibil (pentru cei superficiali şi ignoranţi) întrucât nu poţi "să priveşti pe fereastră pentru a te vedea trecând pe stradă". S-a pus atunci problema antrenării progresive a capacităţilor introspective şi a asigurării competenţei prin metodele YOGA, a celor ce practică. În mod firesc însă, în sfera conştiinţei de sine intră numai o parte în ceea ce reprezintă activitatea psihică, deoarece desfăşurările inconştiente nu se lasă facil conştientizate decât cu ajutorul centrilor de forţă (CHAKRAS). La fel, mecanismele sau operaţiile şi legile activităţii psihice, se oferă direct examinării introspective a celui care practică YOGA dacă acesta are în vedere fenomenele inefabile de rezonanţă cu care se confruntă în universul sau lăuntric. Datele introspecţiei sunt adeseori dificil de descris deoarece sunt mijlocite prin verbalizare şi relatate verbal. Ori, se ştie foarte bine că nu tot ceea ce constituie simţire şi afectivitate este susceptibil de a fi exprimat verbal. Fiind handicapat de necunoscutul din sine ca şi de un necunoscut din afară, subiectul este înclinat să suplinească deficiturile prin intuiţii spirituale cărora să le acorde valoare de adevăr. YOGHINUL îşi poate permite însă o astfel de abordare pentru că el ajunge să descrie obiectiv şi să explice exact. De multe ori în YOGA se recurge şi s-a recurs şi la empatie, subiectul YOGHIN transpunându-se în situaţia altuia şi urmărind telepatic să construiască experienţe lăuntrice ale unei alte persoane foarte evoluate spiritual. Problema nu este însă nici pe această cale total rezolvată pentru ca uneori rămâne în dubiu însăşi măsura transpoziţiei. YOGA caută să utilizeze introspecţia şi să o adapteze exigenţelor experimentului obiectiv. În această perspectivă se introduc unele corecţii. Subiectul trebuie ca în timp ce acţionează, rezolvă o problemă, să se exprime cu voce tare, oferind pe această cale, a "reflexiei vorbite", indicaţii, cercetătorului asupra modului cum gândeşte şi a etapelor parcurse. În practica YOGA, pentru a se evita deformările sau fantasmagoriile aberante izvorâte din "dedublare", se cere practicanţilor să conştientizeze atent la cele întâmplate cu ei înşişi atât în timpul execuţiei unui procedeu YOGA cât şi după aceea. El va reconstitui modul cum a procedat, cea ce a simţit, etc. şi-l va memora. Prin YOGA se poate ajunge la cunoaşterea nemijlocită a psihicului de către psihic. Introspecţia este o importantă metodă în YOGA cu ajutorul căreia se conştientizează, se examinează şi se descriu fenomene şi stările propriei vieţi sufleteşti mentale şi spirituale, devenind posibilă o autoanaliză. Utilizarea ei ca metodă importantă de cunoaştere a psihicului a condus la concluzia că psihicul se poate cunoaşte oarecum izolat de influenţele exterioare. În YOGA, psihicul se cunoaşte de asemenea în activitate, prin metode milenare obiective, experimentale. Negarea introspecţiei în YOGA ar fi o mare eroare. Introspecţia reprezintă un mijloc necesar de studiere a vieţii sufleteşti, mentale şi spirituale eficient în măsura în care, integrat într-un complex de metode tradiţionale poate conduce la rezultate pozitive binefăcătoare, practice, conforme cu realitatea. Introspecţia este un procedeu curent, des folosit de om în situaţiile sale de viaţă şi, mai ales, după ce ele s-au petrecut. Prin ea se urmăreşte, fie un spor de înţelegere asupra manifestărilor, fie o valorificare autoanalitică a stărilor şi reacţiilor, fie, în sfârşit, o concluzie pentru proiectarea propriei persoane în împrejurări viitoare, ţinând seama de posibilităţile şi de principiile YOGA. Se cunoaşte faptul că, deseori, intenţiile nu se potrivesc întocmai cu manifestările ulterioare, precum şi acela dacă ar fi să se repete împrejurările de viaţă, noi am reacţiona relativ altfel, adică mai bine datorită evoluţiei spirituale accelerate pe care o face cu putinţă practica YOGA. Acestea sunt tot atâtea prilejuri de meditaţie şi de învăţăminte mai ales dacă evocăm şi mentalizăm cu putere ceea ce este sau a fost minunat şi spiritual în
experienţele noastre lăuntrice. Prin introspecţie asupra vieţii sale sufleteşti, omul sporeşte cunoaşterea de sine (totodată el ajunge să intre mai uşor în rezonanţă cu anumite energii benefice, subtile din MACROCOSMOS) în unele situaţii de introspecţie morbidă, dar limitarea la "adevărurile" proprii sau cu alte cuvinte la fantasmagoriile aberante descoperite exclusiv pe această cale comportă riscul de a ajunge la elaborarea unor norme personale de conduită improbabile în practică, deci la soluţii ineficiente, în detrimentul propriu şi chiar al altora. Omul se cunoaşte pe sine, oglindindu-se mai întâi în alt om evoluat spiritual (desăvârşit) şi apropiindu-se, cu multiple mijloace, la viaţă, la DUMNEZEU. SECRETUL INTROSPECŢIEI. Prin introspecţie POZITIVĂ, binefăcătoare, yoghinii avansaţi pot să intre fulgerător în rezonanţă cu diferite sfere subtile de forţă din MACROCOSMOS şi, datorită fuziunii perfecte şi a punerii la unison cu energiile subtile din acestea, ei pot să-şi trezească şi să-şi amplifice în propriul lor univers lăuntric anumite capacităţi paranormale (SIDDHIS). Yoghinii recomandă TOTDEAUNA să se evite introspecţiile negative, bolnăvicioase. Prin introspecţie superioară asupra trăirilor cu adevărat spirituale, fiinţa umană poate ajunge mai uşor la revelarea Sinelui nemuritor (ATMAN). Dacă adeseori în anumite tehnici YOGA ne orientăm plini de fervoare aspiraţia către SCÂNTEIA DIVINĂ sau Absolutul divin din noi (SPIRITUL) pe fundalul unei integrări lăuntrice în care urmărim să răspundem la întrebarea "CINE SUNT EU?", acest gen de introspecţie ne va ajuta extraordinar de mult să atingem starea de eliberare spirituală. = VA URMA =
AN IV C 4 UNELE ASPECTE SECRETE ALE SUGESTIEI AŞA CUM SUNT ÎNŢELESE ŞI INTERPRETATE PRACTIC DE CĂTRE YOGHINI (continuare la cursul nr. 3 AN IV) ACŢIUNE MENTALĂ = operare datorită rezonanţei individuale cu energiile subtile mentale din MACROCOSMOS care generează o transformare ce are loc în minte sub forma imaginilor sau (şi) a ideilor. Este deci proiectivă şi ideaţională. Ca orice acţiune este dependentă de motiv şi orientată prin scopuri, având o structură instrumentală. Acţiunile mentale au un conţinut informaţional şi o bază operaţională. Acţiunile mentale se produc în planul limbajului intern şi se exprimă în particularităţile acestuia, subordonându-se totodată legilor gândirii, imaginaţiei, memoriei şi voinţei. Deşi cel mai adesea rezultă din interiorizarea acţiunilor materiale, acţiunile mentale dispun de un specific al lor, ţinând de subiectivitate. Operaţiile intră în alcătuirea acţiunilor mentale ca elemente instrumentale ale acestora, întrucât operaţiile sunt generalizate şi automatizate, neavând motive şi scopuri concrete asemenea acţiunii desfăşurate. CREDINŢĂ = opinie fermă, convingere puternică, certitudine subiectivă asupra unui fapt
sau a unei relaţii care nu este de domeniul evidenţei şi uneori nici nu se poate demonstra, cum este cazul în credinţa religioasă. Credinţa noastră generează instantaneu fenomene subtile de rezonanţă cu anumite energii şi sfere de forţă invizibile din MACROCOSMOS. Se datoreşte fenomenelor constante de rezonanţă specifică şi întăririi afective a unor relaţii cognitive în condiţiile în care demonstraţiile raţionale sunt inconsistente sau imposibile, în sens figurativ, credinţa este orice opţiune sau opinie fermă ce determină rezonanţă. În concluzie, credinţa este o certitudine afectivă, sentimentală, mentală spirituală, nonraţională generată datorită fenomenelor inefabile de rezonanţă cu energii subtile şi aspecte din MACROCOSMOS ce se produc în fiinţa celui care "CREDE" cu putere şi care poate atinge, uneori, fanatismul atunci când ceea ce credem, este parţial adevărat sau fals (neadevărat). În această semnificaţie se înscriu şi credinţele religioase şi spirituale, motivate însă prin revelaţie, în primul caz, credinţa reprezintă treapta inferioară a cunoaşterii şi uneori se opune certitudinii ştiinţifice. În al doilea caz, credinţa este treapta cea mai înaltă a cunoaşterii, superioară cunoaşterii raţionale. YOGA, vede în credinţă singura modalitate a omului de a accede spre infinit şi o identifică cu sentimentul realităţii ultime. Comentând valoarea credinţei, Kant, ca şi postkantienii, o consideră drept un act de voinţă, de adeziune individuală, subiectivă, care exclude îndoiala şi se lipseşte de raţiunile logice adecvat şi comunicabile. În fapt, în YOGA, se are în vedere conceperea credinţei drept o formă de cunoaştere datorită fenomenelor de rezonanţă ce rezultă. CREDULITATE - atitudine, înclinaţie către a crede cu uşurinţă şi fără nici un fel de verificare cele comunicate de alţii. Implică naivitate. A nu se confunda cu încrederea în oameni. Credulitatea este necritică şi poate permite influenţări nocive, decepţii etc. datorită unei receptivităţi foarte mari. Arată o predominanţă în fiinţa umană a centrului de forţă SWADHISTHANA CHAKRA (aspectul receptiv). CREZ MORAL - totalitatea convingerilor morale şi spirituale ale cuiva, simbol al idealului său moral. Crezul moral poate avea şi sens de adeziune a minţii la o idee, adeziune care nu este fondată pe argumente raţionale riguroase, ci mai mult pe o atitudine afectivă. Crezul moral generează o stare aproape continuă de rezonanţă inefabilă cu energiile subtile şi sferele de forţă subtile, sublime, spirituale, divine din MACROCOSMOS şi face cu putinţă amplificarea extraordinară a câmpului CHARISMATIC individual. CURAJ - calitate morală întemeiată pe constantă îndrăzneală, hotărâre, consecvenţă şi perseverenţă. Pe baza amplificării la maxim a acestor însuşiri, YOGHINUL poate să-şi elimine complet frica în faţa unor situaţii generatoare de pericol, rămânând calm în aceste împrejurări. Atitudinea plină de curaj permite să se analizeze cu luciditate riscurile şi dezvăluie mijloacele necesare pentru a le înlătura sau ocoli, învinge sentimentul de neîncredere în forţele proprii, suportă cu consecvenţă sau bărbăţie suferinţele fizice, psihice sau morale păşeşte cu hotărâre spre realizarea ţelurilor propuse şi la nevoie îşi dăruieşte viaţa cu fruntea sus, dacă idealul pentru care luptă merită acest sacrificiu. Actele de curaj înălţător de înaltă semnificaţie şi valoare morală sunt generate de principii şi de sentimente sublime divine, nobile cum sunt: dragostea de oameni, simţământul de solidaritate umană cu grupul de yoghini din care face parte, sentimentul de tovărăşie ş.a. Nu orice acţiune curajoasă este apreciată pozitiv. Valoarea morală a curajului apare în funcţie de idealul la care ne raportăm. Sunt justificate şi apropiate pozitiv acele acţiuni curajoase care o sunt puse în slujba unor idealuri divine, înalte, umanitare, drepte, care au în vedere progresul spiritual. Asemenea fapte curajoase sunt utile umanităţii, contribuie la progresul ei spiritual, divin şi de aceea sunt înalt morale. Curajul nu trebuie confundat cu orice acţiune nechibzuită desfăşurată în condiţiile pericolului sau ale dificultăţilor. Cel care îndeplineşte o anumită faptă fără să-şi dea aproape deloc seama de greutăţile sau pericolul existent nu dovedeşte
curaj. Există şi alte fapte, cum ar fi, de exemplu, actele ce izvorăsc din disperare, spiritul satanic de frondă, nesupunerea anarhică, aventurismul, demoniac, bravada egotică etc., asemănătoare, în latura lor exterioară, cu curajul dar care, în realitate, nu sunt rezultatul acestuia. Asemenea fapte se întâlnesc, mai ales, în viaţa şi activitatea tinerilor. Nereuşind să facă deosebirea între astfel de atitudini şi curaj, unii dintre ei le săvârşesc, crezând că, prin aceasta, dau dovadă de temeritate. Curajul este o calitate care se formează prin educaţie şi prin autoeducaţie. Curajul este deci o trăsătură caracterială de ordin voliţional constând în capacitatea de înfruntare conştientă a pericolelor şi de acţiune consecventă în condiţii de risc. Implică nu absenţa fricii, ci stăpânirea şi depăşirea ei completă. "Să nu-ţi fie teama de nimic mai mult decât de teamă", spune Emmerson. (vezi CUTEZANŢĂ, ÎNDRĂZNEALĂ, TEMERITATE). CUTEZANŢĂ - îndrăzneală, comportare plină de curaj. În sens restrâns, cutezanţa se referă mai ales la ideile, gândurile, proiectele cuiva, relevă aspectul de original şi ieşit din comun, în raport cu ceea ce se cunoştea şi se admitea mai înainte. Din această perspectivă, cutezanţa apare ca o trăsătura a firilor înzestrate excepţional sufleteşte. ÎNDRĂZNEALĂ - atitudine şi conduită adecvată, mărturie a unei mari energii biologice, psihice, mentale şi morale, care îngăduie unei persoane să înfrunte primejdia. Termenul defineşte mai ales o virtute care comportă un risc. Noţiunea de îndrăzneală, ca şi cele apropiate: cutezanţă, curaj, întrepiditate, temeritate, vitejie, exprimă o atitudine mentală, traducând o izbândă a spiritului altruist, conducând uneori la depăşire ori la jertfă, asupra instinctului de conservare. TEMERITATE - îndrăzneală deosebită pentru fapte mari, bune, cutezanţă a gândirii şi imaginaţiei pentru realizarea lucrurilor măreţe. Temerarii au conştiinţa greutăţilor şi a riscului, pe care le depăşesc datorită voinţei lor puternice, credinţei nestrămutate în izbânda finală, generozităţii cu care se dăruiesc marilor acţiuni, mergând până la abnegaţie sau sacrificiul de sine. TENACITATE - calitate voluntară constând în rezistenţa, datorită energiei mari de care dispunem, la solicitări mari şi îndelungate şi în capacitatea de a desfăşura eforturi, pe măsura dificultăţilor ce trebuie depăşite atât timp cât se menţin respectivele dificultăţi. Fără tenacitate nu este posibilă înfrângerea obstacolelor ce se ivesc în viaţă. "Caracteristica adevăratului eroism este tenacitatea". (Eminescu) VOINŢĂ - latură a mentalului (AJNA CHAKRA) care comandă psihicului uman şi se manifestă prin acţiunile conştiente îndreptate spre realizarea unor scopuri elaborate anticipativ în sfera mentală. Trăsătură de caracter care exprimă capacitatea de decizie fermă, perseverenţa în învingerea obstacolelor. Voinţa presupune un efort mental (proporţional) care este cu atât mai intens cu cât sunt mai mari greutăţile de înfruntat pentru realizarea scopului propus. Ca proces psihic, voinţa interacţionează de asemenea cu procesele psihice cognitive şi afective, actele de voinţa reprezentând manifestarea unor gânduri (mentalul) sentimente ale omului în acţiunile şi faptele sale. Deşi actele de voinţă ale omului depind de ideile, hotărârile proprii şi de motivaţia sa psihologică, ele sunt determinate, în ultimă analiză, de KARMA proprie, de condiţiile lui specifice de viaţă, de nivelul de educaţie, de influenţa predominantă pe care o au asupra sa relaţiile sociale în care el trăieşte şi se manifestă. Aparenta libertate a voinţei umane cel mai adesea exprimă de fapt determinismul KARMA-ic. YOGA dă o rezolvare înţeleaptă a problemei raportului dintre libertatea de voinţă şi necesitate, arătând că adevărata libertate trebuie să se bazeze pe cunoaşterea necesitaţii, că voinţa fiinţei umane evoluate spiritual se poate manifesta liber numai atunci când se află în consonanţă şi corespunde legilor eterne, divine, obiective ale realităţii, căci numai atunci omul acţionează în cunoştinţă de cauză, fiind mereu în rezonanţă cu CONŞTIINŢA DIVINĂ MACROCOSMICĂ (DUMNEZEU).
Prin urmare, putem spune că voinţa este o importantă capacitate ce angrenează puterea mentalului şi face cu putinţă procese psihice de conducere a activităţii sub toate aspectele ei. Voinţa face să intre în acţiune un sistem de autoreglaj superior care este efectuat precumpănitor prin cel de-al doilea sistem de semnalizare şi implică deliberare, scop şi plan elaborat conştient, organizare a forţelor proprii prin stăpânirea unora şi mobilizarea şi angajarea convergent-finalistă a altora. În viziunea sistemului YOGA, voinţa superioară îşi are izvorul în structura subtilă a fiinţei cunoscută sub numele de VIJNANAMAYA KOSHA care este "vehiculul inteligenţei" numit de unele şcoli orientale BUDDHI. Trăsăturile mentale şi psihice distinctive ale voinţei sunt: scopul propus, conştient, efortul specific, calificat ca voluntar şi comportamentul de biruire a obstacolelor. Voinţa reprezintă un nivel mental de autoorganizare şi autoreglaj superior celui pe care-l constituie afectivitatea. Activarea voluntară rezultă dintr-o anume transformare şi depăşire a afectivităţii. Voinţa presupune o organizare mentală, raţională a energiilor, fapt ce constituie o cucerire târzie a umanităţii de care cei primitivi nu sunt capabili. Noi spunem că este voinţă, în cazul în care se prezintă următoarele două condiţii: prima condiţie - conflict între două tendinţe; o singură tendinţă nu generează un act voluntar,... a doua condiţie - când cele două tendinţe dispun de forţe inegale, una cedând celeilalte; rar (dar foarte des în cazul yoghinilor), prin actul de voinţă, are loc o inversare, astfel ca ceea ce era cu adevărat bun, armonios, divin, fiind însă mai slab, să devină mai puternic iar ceea ce era originar mai puternic dar rău şi dezechilibrant să fie învins de ceea ce era la început mai slab. Un act este cu atât mai voluntar cu cât poate răspunde mai puternic la proprietăţile slabe, discrete ale stimulului, lăsând fără răspuns însuşiri puternice, evidente. Toate acestea dovedesc că din moment ce voinţa poate acţiona contrar emoţiilor, ea reprezintă calitativ ceva mental, superior reglajului afectiv. YOGA consideră că voinţa este un reglaj al reglajelor. Real, voinţa poate acţiona contrar emoţiilor sau sinergic lor, ca în sentimentele superioare. Este voluntar actul mental ce se opune celui impulsiv, el fiind deliberat şi subordonat controlului raţional. Între formarea gândirii şi cea a voinţei este un raport de interdependenţă întrucât actele voluntare sunt şi gândite iar procesele de gândire sunt precumpănitor intenţionale şi voluntare. Un parametru important pentru elaborarea şi funcţionarea voinţei este obstacolul sau dificultatea. De aici necesitatea anticipării prin scop a captării energiilor necesare din MACROCOSMOS, a organizării mijloacelor şi a încordării sau efortului voluntar. În ierarhia conduitelor, se rezervă denumirea de voluntare celor ce corespund la cele mai înalte nivele, celor mai dificile. Se consideră că o conduită corespunde mai bine caracterului voluntar cu cât rezultă din predominarea mai marcată a tendinţelor intelectuale şi spirituale. Actele voluntare sunt pentru unii acţiuni complicate care necesită un grad mare de activare şi se execută cu dificultate, datorită unei slabe inteligenţe. La majoritatea fiinţelor umane, actele voluntare fac apel la tendinţe sociale şi morale, reţinând acţiunea prin amânare şi pregătind-o prin limbaj intern. Copilul îşi însuşeşte schema acţiunilor sociale de cooperare şi comunicare. La originea voinţei este relaţia comandăsubordonare. Prin comunicare cu adultul copilul execută comenzile verbale ale acestuia şi învaţă să se supună. Apoi, prin limbajul pentru sine şi mai ales prin limbajul intern, copilul ajunge să-şi dea singur comenzi, luându-şi astfel în stăpânire comportamentul. Funcţia care era anterior interpersonală sau interpsihică devine, prin interiorizare, intraindividuală sau intrapsihică, în acord evident, voinţa depinde de condiţiile dezvoltării în activitate a persoanei. Voinţa nu poate fi puternică în absenţa unor scopuri clare şi valoroase şi fără ca anterior să fi existat perioade de antrenament în lupta cu dificultăţile, blocajele şi obstacolele. A nu se confunda dorinţa cu capacitatea de efort voluntar ce se constituie şi se investeşte în activitatea efectivă. Temeiul formării voinţei este activitatea, luată în toate formele ei: fizică, intelectuală,
psihică, spirituală, socială. Este semnificativ şi faptul că, datorită rezonanţelor predominante cu anumite energii subtile specifice din MACROCOSMOS, după tipul de activitate şi efort precumpănitor exersat, voinţa se specializează putând fi mult mai puternică într-un domeniu (sau sferă a fiinţei) decât în altul. În consecinţă, exersarea satisfăcătoare a tuturor formelor de efort (în continenţă, în executarea ASANAS-urilor, în LAYA YOGA etc.) este o condiţie de bază a dezvoltării multilaterale a personalităţii yoghinului. Pe măsură ce obstacolele sunt depăşite, ele îşi diminuează calitatea de obstacole. Aceasta pentru că obstacolul este nu numai un fapt obiectiv, ci o relaţie subiectiv-obiectivă, între posibilităţi, energiile subtile pe care le angrenează şi condiţii. Ceea ce pentru cineva este dificil poate fi facil pentru un altul ce posedă o energie subtilă gigantică împreună cu cunoştinţele şi deprinderile necesare. Dezvoltarea voinţei se înscrie optim într-o curbă ascendentă a obstacolelor propuse sau asumate care, de fiecare dată, întrec întru-câtva posibilităţile de moment ale YOGHINULUI. Voinţa, fiind o structură de autoreglaj superior, se prezintă potenţial ca o capacitate iar în desfăşurare, ca un proces. În structura voinţei se detaşează latura de autocontrol şi cea de autocomandă şi implicarea în acţiune. Clasic, este voinţă negativă (de reţinere a impulsivităţii) şi voinţă pozitivă (de mobilizare, încordare, acţionare). Între acestea este o strânsă interdependenţă. Un dicton menţionează: "întratâta este de mare puterea ta de stăpânire a lumii în care te manifeşti pe cât este de mare puterea ta de a te stăpâni pe tine însuţi". Voinţa apare la yoghini ca o trăsătură a personalităţii. Luată ca proces, voinţa implică o gamă largă de acte, demersuri, desfăşurări de la cele mai simple, momentane până la cele mai complexe, discursive. Este act de voinţă orice act intenţional, deliberat, orientat spre un scop conştient. El poate şi să nu necesite un efort sensibil pentru cel înzestrat cu o energie uriaşă. Este în mod propriu un proces de voinţă acela ce implică o confruntare cu obstacole şi se dezvoltă plurifazic. Analizele consemnează în primul rând transformarea pulsiunilor în motive incitative şi proiectarea acestora în scopuri. Urmează apoi operaţii decizionale luate deseori în condiţii de conflict şi soldate cu alegeri mai mult sau mai puţin ferme. Este necesar să se adopte decizii nu numai în ceea ce priveşte obiectivele ci şi mijloacele, iar prin raportarea mijloacelor (ca scopuri parţiale) la scopul final, să se închege planul de acţiune. În aceasta se includ şi procesele lăuntrice de tipul rezolvării problemelor. Este ceva ce implică energie şi efort. Veritabilul efort voluntar este implicat însă în ultima fază, cea a execuţiei care necesită convergenţa de energii fizice, emoţionale, mentale, intelectuale şi spirituale, încordare pe măsura obstacolelor (formă specifică de reflectare) şi finalizare. Pentru voinţă, executarea propriu-zisă sau punerea în PRACTICĂ este definitorie. În activitatea voinţei se trezesc, se amplifică, se făuresc şi se demonstrează calităţile voinţei cum sunt: forţa, perseverenţa, tenacitatea, hotărârea, consecvenţa ş.a. PUTEREA SUGESTIEI CA MODALITATE SIMPLĂ DE A INTRA ÎN REZONANŢĂ CU ANUMITE ENERGII SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE DIN MACROCOSMOS (MODUL ÎN CARE ESTE ÎNŢELEASĂ ŞI UTILIZATĂ ÎN PRACTICA YOGA SUGESTIA) În concepţia milenară yoghină, Macrocosmosul este guvernat prin intermediul înţelepciunii DIVINE de legi eterne şi armonioase care nu dau greş niciodată. Aceste legi divine eterne sunt subordonate puterii sugestiei Conştiinţei DIVINE Macrocosmice şi infinite. Această sugestie acţionează (sub forma anumitor energii mai mult sau mai puţin subtile ce au frecvenţe de
vibraţie diferit) prin rezonanţă în fiecare fiinţă, fenomen sau obiect, mereu pretutindeni, fiind prezentă în toate fenomenele şi pe toate planurile naturii, indiferent dacă se manifestă sub formă de fenomen sau lucru în sine. Cunoscând acest aspect fundamental ne dăm seama de ce este atât de important ca fiecare practicant YOGA să înţeleagă cât mai bine şi să amplifice în sens binefăcător legile sugestiei. Sugestia, ca fenomen Macrocosmic global (ce generează fenomene de rezonanţă) este evidenţierea clară (pentru cel capabil să înţeleagă) şi cauza principală a tuturor fenomenelor fizice, subtile, psihice, mentale şi spirituale, ea fiind chiar una dintre modalităţile de a ajunge la starea de extaz divin (SAMADHI). Întregul Univers manifestat sau Macrocosmosul, nu este altceva decât atotputernica sugestie a lui DUMNEZEU şi întreaga manifestare trăieşte şi există permanent în şi prin ea. Sugestia poate fi deci considerată ca fiind unul dintre procesele fundamentale ale manifestării. Sugestia, ca fenomen de rezonanţă cu anumite energii (mai mult sau mai puţin subtile) a apărut odată cu Natura şi este la fel de puternică precum aceasta. Fiecare mişcare, de exemplu, o facem prin sugestie. Mai întâi gândim, uneori aproape fulgerător şi după aceea acţionăm. Mai întâi facem planuri şi apoi le realizăm. Cunoştinţele şi experienţele personale sau altfel spus tot ceea ce am acumulat până în prezent se datorează puterii complexe a sugestiei. Însuşirea oricăror cunoştinţe sau noţiuni se face permanent prin puterea sugestiei. Chiar şi cunoştinţele sau inspiraţiile geniale care ni se par a fi spontane ne sunt date totdeauna tot prin puterea sugestiei, care emană permanent de la energia divină infinită sau Mentalul macrocosmic al lui DUMNEZEU. Toate cunoştinţele, experienţele lăuntrice sau trăirile pe care le avem, le-am avut sau le vom avea, au existat cu mult înainte ca noi sau Universul să fi existat şi vor exista mereu chiar şi după ce atât noi cât şi Universul vom fi resorbiţi în faza de PRALAYA (dispărând într-o stare de totală de diferenţiere dacă până atunci nu vom atinge starea de eliberare spirituală care singură ne conferă NEMURIREA ÎN ETERNITATE). =VA URMA =
AN IV C 5 PUTEREA SUGESTIEI CA MODALITATE SIMPLĂ DE A INTRA ÎN REZONANŢĂ CU ANUMITE ENERGII SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE DIN MACROCOSMOS (MODUL ÎN CARE ESTE ÎNŢELEASĂ ŞI UTILIZATĂ ÎN PRACTICA YOGA SUGESTIA) (continuare la cursul nr. 4 AN IV) Prin urmare, procesul sugestiei este fundamental şi veşnic în orice ciclu al manifestării Macrocosmice. Prin practicile sistematice şi metodele specifice sistemului YOGA descoperim că legea sugestiei este infailibilă şi absolută. Fiecare om, conştient sau inconştient, neştiutor sau înţelept, practicând consecvent, YOGA sau ignorând-o, tânăr sau bătrân, fiecare corp animat sau neanimat, organic sau anorganic, toate şi fiecare în parte într-un anumit fel specific sunt permanent supuse puterii infinite şi legii sugestiei. Nu există nici o excepţie de la această lege. Orice sugestie emanată, bună sau rea, îşi are, datorită fenomenelor fulgerătoare de rezonanţă, efectul sau, direct proporţional (cu durata SUGESTIEI REALIZATE) care apare inevitabil mai devreme sau mai târziu, manifestându-se totdeauna cu o intensitate direct proporţională cu forţa de sugestie care a generat-o. Prin sugestie permanentă pozitivă sau negativă ne putem influenţa, conştient sau nu, întreaga existenţă atât într-un sens benefic cât şi într-unul malefic. Sugestia binefăcătoare, creatoare este deci factorul cel mai de seamă în practica YOGA. În această direcţie este foarte important să înţelegem că, nimeni nu poate ajunge la perfecţiunea deplină a conştiinţei fără înţelegerea profundă şi aplicarea exactă şi înţeleaptă a ştiinţei şi metodelor binefăcătoare ale sugestiei. LEGILE FUNDAMENTALE ALE SUGESTIEI ŞI AUTOSUGESTIEI AŞA CUM SUNT ÎNŢELESE ŞI APLICATE ÎN PRACTICA YOGA O succintă trecere în revistă a principalelor legi ale sugestiei şi autosugestiei va pleda, în lumina experienţelor lăuntrice sesizate de fiecare aspirant YOGA, în favoarea caracterului lor eminamente benefic şi creator, incitându-ne să luăm cât mai urgent măsurile adecvate (care se impun a fi după aceea respectate permanent) pentru a realiza o aplicare cât mai eficientă a acestora, în vederea unei transformări binefăcătoare, plenar armonizante, a laturii noastre (datorită fenomenelor de rezonanţă ce vor fi realizate astfel la energii subtile binefăcătoare din MACROCOSMOS). LEGEA A ÎNTÂI: Orice idee binefăcătoare, pozitivă pe care o menţinem sau o evocăm cât mai des în conştiinţă şi asupra căreia ne concentrăm intens urmărind să ne identificăm cât mai profund cu ea ne pune aproape fulgerător în REZONANŢĂ cu anumite energii subtile, binefăcătoare ale naturii şi făcând ca aceste energii, să se acumuleze în aura noastră, devine în final o putere, care tinde mai devreme sau mai târziu să se manifeste drept realitate în domeniul posibilităţii. Marele yoghin şi înţelept RAMAKRISHNA a spus: "Tot ceea ce un om gândeşte
adesea, exact aceea mai devreme sau "mai târziu devine". LEGEA A DOUA (legea emoţiei auxiliare): Intensitatea unei sugestii binefăcătoare aste direct proporţională cu emoţia euforică, pozitivă care o însoţeşte. O simplă idee chiar bună, fără fundamentul care o însufleţeşte al emoţiei, rămâne doar un gând abstract şi steril. Exemplu: ideea bună "vreau să fiu curajos" trebuie să fie simultan însoţită şi de atitudinea sau emoţia lăuntrică ce caracterizează totdeauna STAREA DE CURAJ. Cu alte cuvinte, trebuie să resimţim plenar şi chiar să remarcăm că putem să ne comportăm, într-o anumită măsură (direct proporţional cu emoţia simţită), ca şi cum respectiva idee a devenit pentru noi o realitate, TRĂITĂ CA ATARE. LEGEA A TREIA (legea efortului conştient care nu este imediat urmat de o foarte puternică reacţie inversă de opoziţie): De fiecare dată când există o accentuată stare de conflict între propria noastră imaginaţie şi voinţă, aproape totdeauna imaginaţia va fi aceea care va predomină, impunându-se şi subordonând voinţa noastră slabă. În asemenea situaţii nu numai că nu vom face ceea ce voim, dar vom realiza probabil exact contrariul care este dictat de imaginaţia noastră necontrolată. LEGEA A PATRA (legea finalităţii subconştiente): fiind cristalizat în noi cât mai clar sau, cu alte cuvinte, cât mai distinct un anumit scop sau ţel, subconştientul nostru găseşte totdeauna, mai devreme sau mai târziu, modalitatea de a-l realiza sau îndeplini, datorită fenomenelor lăuntrice de rezonanţă cu anumite energii subtile sau aspecte care fac cu putinţă aceasta (a se vedea, DE EXEMPLU, importanta descoperire a tabelului periodic al elementelor de către Mendeleev). Aşa se explică de ce adeseori chiar oamenii de ştiinţă sau cercetătorii care vor cu tot dinadinsul să dovedească un anumit fenomen, proces sau chiar o lege (pe care ei cred că au descoperit-o) prin experienţe de laborator, reuşesc de cele mai multe ori acest lucru, chiar dacă respectiva lege pe care ei consideră cu tărie că au demonstrat-o nu este adevărată. S-au constatat cazuri când o asemenea experienţă ştiinţifică realizată în condiţii riguroase de laborator a reuşit pe deplin doar când a fost făcută prima dată iar atunci când a fost reluată şi refăcută în totalitate de către alţi savanţi sau, cercetători ce urmăreau să o confirme a eşuat sau nu au mai apărut aceleaşi rezultate. LEGEA A CINCEA (legea autosugestiei). Orice sugestie (care este de fapt manifestarea unei energii subtile mai mult sau mai puţin elevate) nu acţionează decât prin declanşarea unor fenomene subtile de rezonanţă lăuntrică şi numai astfel acceptată, datorită condiţiilor favorizante deja existente în fiinţa noastră, ea poate ulterior să se transforme în totalitate, în autosugestie ori, altfel spus, să ajungă a fi acceptată integral în cele mai profunde zone ale fiinţei unde, prin declanşarea de un anumit număr de ori a aceloraşi fenomene de rezonanţă cu aceleaşi energii subtile va face la un moment dat să apară OBIŞNUINŢA. REMARCI GENERALE: Mai ales în practica YOGA, este important să înţelegem pe cât posibil cât mai bine aceste aspecte fundamentale. Tocmai de aceea este necesar să ne concentrăm intens asupra acestor legi, realizând permanent necesitatea aplicării lor binefăcătoare cât şi corelaţiile ce există între ele. Pentru aceasta este necesar, pe lângă înţelegerea lor corectă, să le memorăm şi să le păstrăm mereu vii în minte. Vom realiza astfel destul de repede că prin combinarea lor inteligentă cu diferitele tehnici YOGA ele conferă cheile secrete ale transformării fiinţei umane. Sănătatea, o existenţă fericită, armonia lăuntrică şi chiar destinul oricărei fiinţei umane, depind permanent de intensitatea şi modul în care ea predominant gândeşte. În această direcţie, este demn de ţinut minte ceea ce un străvechi tratat YOGA, spune: "Aşa precum un om gândeşte cu putere, mai mereu, în inima sa, întocmai aşa el este." Tot cu privire la forţa imensă a AUTOSUGESTIEI, un faimos yoghin şi înţelept al Indiei, SRI RAMAKRISHNA, spune: "Omul devine totdeauna mai devreme sau mai târziu exact ceea ce el în permanenţă şi cu
o mare forţă gândeşte." Prin urmare, de îndată ce am optat într-un mod cât mai ferm pentru un ţel sublim ce implică din partea noastră eforturi creatoare susţinute ce vizează multiple transformări către mai bine, odată ce am optat pentru un ideal nobil, "punerea la unison a fiinţei noastre cu energii subtile şi aspecte elevate," divine din MACROCOSMOS se produce aproape instantaneu şi atunci oferim voinţei noastre o efectivă forţă propulsivă. În lumina celor de mai sus trebuie să realizăm că este necesar să ne ferim de orice descurajare căci o atitudine optimistă, pozitivă, entuziastă, prin fenomenele de rezonanţă stenică pe care le perpetuează în noi, ne ajută totdeauna să ne menţinem un tonus elevat; numai acţionând cât mai des astfel survine aportul binefăcător, imens al autosugestiei care va face să devină cât mai repede realitate ideile noastre minunate, divine. FORMELE SUGESTIEI 1. Sugestia fizică. Corpul nostru material sau fizic reacţionează destul de repede într-un anume fel, printr-o adecvată formă de REZONANŢĂ la fiecare gând al nostru. De exemplu, se constată adeseori că atunci când cineva se adresează prin viu grai unei mulţimi de oameni, el poate să-şi sublinieze şi să-şi transmită gândurile şi stările mult mai bine cu ajutorul gesturilor potrivite şi chiar prin intermediul mimicii feţei. Acestea sunt aşa-numitele sugestii fizice care prin atitudinile corporale sau anumite gesturi fizice transmit mai mult sau mai puţin conştient ANUMITE aptitudini sau trăiri lăuntrice complexe. În practica YOGA noi ştim că sugestiile fizice, la unison cu alte modalităţi (corect aplicate) înseamnă cu mult mai mult. Aici (în HATHA YOGA), ASANAS-urile condiţionează, destul de repede (dacă există şi interiorizarea sau focalizarea mentală necesară), prin intermediul atitudinii, o anumită aptitudine ce este TOTDEAUNA determinată de o stare specifică de REZONANŢĂ lăuntrică. Mult mai puternice decât ASANAS-urile, în YOGA, sunt diferitele MUDRAS, sau gesturi complexe sincronizatoare menţinute static şi care se fac cu anumite organe, cu anumite porţiuni ale corpului, cu degetele, anusul, limba, sexul, diferiţi muşchi etc. şi care adeseori permit printre altele amplificarea efectelor de rezonanţă pe care le determină ASANAS-urile, generând imense acumulări de forţe subtile cosmice în anumite nivele sau zone ale universului nostru lăuntric în diferite planuri cu care totodată ne pun în comuniune. Aplicarea lor sistematică măreşte extraordinar de mult rezervele de energie subtilă din MICROCOSMOSUL, nostru şi accelerează progresul psihic, mental, intelectual şi spiritual. Sugestiile fizice sunt nenumărate şi fiecare dintre ele este permanent în strânsă legătură cu un anumit tip de activitate şi orientare mentală. ASANAS-urile în practica YOGA sunt mult mai accesibile pentru a permite conştientizarea anumitor APTITUDINI sau stări induse prin REZONANŢĂ; MUDRAS-urile, prin gama complexă de efecte angrenate prin REZONANŢĂ, devin mult mai accesibile după o anumită perioadă de practică perseverentă (realizată cu interiorizarea necesară) a ASANAS-urilor. 2. Sugestia simţurilor. În permanenţă noi emitem (datorită stărilor de rezonanţă interioară) şi recepţionăm (datorită stărilor de consonanţă interioară) sugestii prin intermediul organelor noastre de simţ, care sunt la rândul lor comandate de anumiţi centri de forţă (CHAKRAS) (EXEMPLU: MULADHARA CHAKRA - mirosul, MANIPURA CHAKRA văzul). Sesizăm astfel sugestii vizuale cu ochii, receptăm sugestii olfactive cu nasul, percepem sugestii sonore cu urechile, acest proces fiind identic pentru fiecare simţ în parte. Aceste sugestii şi altele de acelaşi fel se numesc sugestii ale simţurilor şi fiecare dintre ele generează permanent fenomene de rezonanţă cu anumite energii subtile specifice din MACROCOSMOS. 3. Sugestii verbale. Acestea constituie un tip cu totul special de sugestii. Prin intermediul lor noi evocăm (chemăm în universul nostru sau chiar al altora, prin REZONANŢĂ) anumite
aspecte, realităţi sau energii subtile sau cel mai adesea ne expunem ideile, trăirile, intenţiile şi gândurile. Dacă vrem să ajutăm pe cineva, prin angrenarea şi inducţia unor fenomene benefice de rezonanţă în universul său lăuntric, recurgem la puternice sugestii verbale în care noi credem cu tărie. Este modalitatea cea mai simplă de a realiza sugestia pozitivă cu condiţia ca cel sugestionat să fie RECEPTIV pentru a se putea produce un proces de REZONANŢĂ creatoare cu sugestia dată. Există o varietate nelimitată de sugestii binefăcătoare verbale care generează efecte numai dacă cel sugestionat este câtuşi de puţin deschis să REZONEZE cu ele. Totul aici depinde de ton, de anumite intonaţii ale vocii, care face cu putinţă rezonanţa subtilă, iar efectele pot fi variate de la o fiinţă umană la alta în funcţie de complexitatea fenomenelor de rezonanţă ce pot apare în universul său interior. 4. Sugestia mentală. Forma de sugestie evocată şi repetată sistematic însă cât mai clar doar în minte prin intermediul gândurilor FERM PROIECTATE se numeşte sugestie mentală. Ea permite fiinţei umane care o realizează mai mereu să intre cu uşurinţă în rezonanţă cu anumite energii subtile, mentale, CORESPONDENTE cosmice. Sugestiile mentale sunt realizate permanent, conştient sau nu, de orice fiinţă umană. Ele pot fi pozitive, divine, constructive şi binefăcătoare şi atunci ne pun fulgerător în legătură (datorită REZONANŢELOR declanşate) cu energii subtile, superioare, impulsionându-ne şi determinând transformarea corespunzătoare a fiinţei noastre în direcţia sugestiilor date, aceasta graţie rezonanţelor sistematice cu energiile cosmice, subtile, benefice, creatoare cărora le corespund. Efectele acestor fenomene de rezonanţă în noi înşine se manifestă după aceea prin fenomenele de rezonanţă similare pe care le declanşăm în ceilalţi prin sugestiile verbale pe care le enunţăm în prezenţa altor fiinţe umane care sunt receptive la sugestiile noastre verbale (vibrează la unison cu acestea). În cazul sugestiilor rele, negative, acestea, la rândul lor, au efecte destructive, perturbatoare, astenice şi orientează prin REZONANŢĂ negativă fiinţa în cauză, în mod gradat, mai repede sau mai încet, în funcţie de intensitatea şi de predominanţa lor, în direcţia în care au fost emise. Aceia care, datorită receptivităţii accentuate la acest gen de sugestii rele se lasă influenţaţi şi se complac în această stare, vor suferi consecinţele generatoare de suferinţă, mizerie şi nefericire a acestor procesele REZONANŢĂ nefastă cu energiile subtile ale răului, bolii, fricii, nefericirii, urii şi suferinţei ce provin din sferele infernale din MACROCOSMOS. Sugestia mentală este cea mai puternică formă de sugestie, iar atunci când aceasta este folosită negativ generează efecte proporţionale datorită puterii sale amplificate de manifestare. Mai ales în ceea ce priveşte sugestiile mentale rele sau negative yoghinul veritabil trebuie să fie permanent extrem de atent pentru a elimina orice sugestie corporală, verbală şi mentală negativă care poate declanşa efecte de rezonanţă instantanee cu energii subtile rele din MACROCOSMOS ce îl pot afecta atât pe el mai devreme sau mai târziu cât şi pe cei care vin în contact cu el şi sunt receptivi la astfel de sugestii negative, rele. 5. Sugestii ale mediului înconjurător îndepărtat sau foarte apropiat. În conformitate cu legile corespondenţei şi analogiei dintre toate aspectele interne ce există în microcosmosul lăuntric al oricărei fiinţei umane şi aspectele ori realităţile externe ce există şi se manifestă în Macrocosmos, microcosmosul fiecărei fiinţe umane este o reproducere miniaturală, analogică a Microcosmosului în care existăm şi suntem totdeauna integraţi. În virtutea acestor corespondenţe existenţe permanent în funcţie de rezonanţele şi receptivităţile subtil energetice specifice fiinţei noastre, fiecare dintre noi vibrăm mai mereu la unison şi recepţionăm anumite energii subtile din MACROCOSMOS în funcţie de predominanţa anumitor REZONANŢE ce se menţin mereu în noi şi tocmai din această cauză preponderent noi reacţionăm în permanenţă, în funcţie de coeficientul nostru vibrator specific, la diferite sugestii la care doar NOI SUNTEM RECEPTIVI (REZONĂM) şi care ne vin din mediul înconjurător. De exemplu, numai pentru unii dintre noi
primăvara, cu explozia sa de sevă, regenerare şi viaţa intensă la apogeul său, ne creează o stare profundă de entuziasm euforic şi vitalitate mărită. Un alt exemplu de influenţă a mediului înconjurător ceva mai îndepărtat este influenţa subtil energetică nefastă a fazei de lună plină, la care suntem marea majoritate (MAI ALES FEMEILE) foarte receptivi. Tocmai din această cauză în ziua de LUNĂ PLINĂ suntem mult mai suspicioşi, ne lăsăm cu mai multă uşurinţă influenţaţi în rău de alţi oameni care generează sugestii negative şi putem fi canalizaţi adeseori pe nesimţite către grave acţiuni antisociale: crime, violuri, tâlhării etc. = VA URMA = EFECTUL SPECIFIC AL GÂNDURILOR ÎN CAZUL AUTOSUGESTIEI Corpul fizic este, împreună cu psihicul, slujitorul minţii. El se supune ca şi psihicul comenzilor şi operaţiunilor minţii, indiferent dacă ele sunt alese intenţionat sau sunt exprimate automat. La comanda gândurilor rele, puternice, predominante, corpul se scufundă rapid în boală, nefericire, tristeţe, egoism şi descompunere; la comanda gândurilor bune, intense, divine, iubitoare, vesele şi frumoase întreţinute în mod perseverent, el devine plin de tinereţe, fericire şi frumuseţe. Boala şi sănătatea, la fel ca şi circumstanţele care generează ecouri profunde bune sau rele în universul (MICROCOSMOSUL) nostru lăuntric sunt de asemenea adânc înrădăcinate în modul nostru caracteristic (optimist sau pesimist) de a gândi. Gândurile predominant ipohondrice bolnăvicioase se vor exprima mai devreme sau mai târziu într-un corp bolnăvicios. Se cunosc cazuri în care gânduri de teamă au ucis un om la fel de rapid ca un glonte şi în multe situaţii similare ele continuă să ucidă, datorită rezonanţei cu energiile subtile ale morţii (din MACROCOSMOS), mii de oameni la fel de sigur, deşi mai puţin rapid. Oamenii care trăiesc cuprinşi de teama de boală sunt oamenii care se îmbolnăvesc cel mai uşor. Adevărul exprimat de binecunoscutul proverb românesc "DE CEEA CE ÎŢI ESTE CEL MAI MULT FRICĂ (REZONANŢA EXACT CU RĂUL EVOCAT DATORITĂ FRICII) TOCMAI DE ACEEA NU SCAPI" este confirmat încă o dată. Dacă vrei să-ţi reînnoieşti permanent corpul fizic, înfrumuseţează-ţi profund şi autentic mintea. Gândurile de răutate, invidie, gelozie, ura, bârfa, suspiciune răutăcioasă, descurajare, jefuiesc corpul de sănătatea şi graţia lui, făcându-l să rezoneze cu energii subtile rele, stresante, chinuitoare, astenice, dezechilibrante. O faţă hidoasă, urâtă, acră nu apare şi nu se schimbă niciodată din întâmplare: ea este rezultatul gândurilor rele, hidoase, urâte, acre. Ridurile care brăzdează faţa şi o desfigurează sunt cel mai adesea urmele nesăbuinţei, patimei, mândriei. Uneori se întâmplă să cunoaştem o femeie în vârstă de 90 de ani care poate avea faţa luminoasă şi nevinovată a unei fete tinere. Uneori se întâmplă să cunoaştem un bărbat care n-a ajuns încă la vârsta medie dar a cărui faţă este desenată în contururi nearmonioase, surprinzător de îmbătrânită şi consumată înainte de vreme. Una este rezultatul unei dispoziţii psihice şi mentale plăcute şi luminoase, iubitoare, elevate, fericite, evoluate; cealaltă este rezultatul patimei, răutăţii, egoismului, urii, abrutizării, închistării, pervertirii şi nemulţumirii. Aşa cum nu poţi să ai o locuinţă plăcută, luminoasă şi sănătoasă dacă nu laşi aerul şi soarele să intre liber în camere, la fel un corp fizic vital, armonios şi puternic şi o faţă luminoasă, fericită şi senină nu pot să fie decât rezultatul primirii libere şi punerii în rezonanţă în mintea noastră cu energiile subtile din MACROCOSMOS ale gândurilor de bucurie, voie bună, încântare, extaz şi seninătate. Neliniştea, frica, îndoielile pesimiste fără fundament, suspiciunile obsesive aberante demoralizează rapid întregul corp fizic şi-l fac vulnerabil la pătrunderea bolii; în acelaşi timp,
gândurile impure, rele, distructive, chiar dacă nu sunt materializate, vor distruge mai repede sau mai încet sistemul nervos. Gândurile puternice, pure, divine, sublime, elevate, înălţătoare, dătătoare de dragoste, bucurie şi fericire fortifică corpul fizic umplându-l de vigoare, farmec, tinereţe, magnetism euforizant, armonie, regenerare, frumuseţe şi graţie. Corpul fizic este un instrument complex, delicat şi plastic care răspunde fidel la gândurile predominante cu care este impresionat, iar obiceiurile înrădăcinate de gândire vor produce în mod corespunzător şi proporţional cu intensitatea acestora propriul lor efect, bun sau rău, asupra corpului fizic. Oamenii vor continua să aibă sânge impur şi otrăvit atât timp cât întreţin, amplifică şi propagă gânduri întinate, rele, infernale. Dintr-o inimă curată, plină de dragoste, abnegaţie, duioşie, compasiune, fericire, bunătate rezultă totdeauna o viaţă curată, fericită, pură, integrată în armonia divină şi un corp fizic curat, sănătos şi frumos. Dintr-o inimă întinată rezultă o viaţă întinată şi un corp fizic nesănătos. Gândirea este izvorul acţiunii, al vieţii şi al manifestării; să ne unificăm izvorul şi după aceea totul va fi pur, minunat şi fericit. = VA URMA =
AN IV C 6 EFECTUL SPECIFIC AL GÂNDURILOR ÎN CAZUL AUTOSUGESTIEI (continuare la cursul nr. 5 AN IV) Schimbarea regimului alimentar nu-l va ajuta foarte mult pe omul care nu-şi schimbă gândurile. Când un om îşi purifică gândurile, el ajunge să nu mai dorească deloc hrana impură. Gândurile elevate curate produc obiceiuri elevate curate. Aşa-zisul "sfânt" care nu-şi spală deloc corpul, nu este sfânt. Cel care şi-a întărit şi purificat, extraordinar de mult gândurile nu are de ce să se teamă de microbi sau de tot ceea ce este pentru ceilalţi dăunător. Dacă vrem cu adevărat să ne protejăm corpul fizic, atunci ÎNAINTE DE TOATE trebuie să ne întărim şi să ne apărăm cu străşnicie mintea. Pe feţele celor în vârstă există riduri făcute de simpatie, altele de gânduri puternice şi pure, iar altele sunt cauzate de patimă: cine nu le poate deosebi dacă este înzestrat cu o oarecare doză de intuiţie şi empatie? Cei care au trăit permanent plini de gânduri bune, fericiţi, iubitori şi armonioşi, mai ales pentru ei aproape că vârsta pe care o au nu mai contează iar întreaga lor existenţă este calmă, fericită, împăcată, paşnică şi estompată în mod mirific ca un apus de soare. Nu există doctor mai bun decât gândirea plină de voie bună, fericire, dragoste, bucurie, veselie, compasiune pentru îndepărtarea relelor corpului; nimic nu se poate compara cu voia bună şi cu fericirea debordantă atunci când e vorba de dispersarea umbrelor mâhnirii şi supărării. A trăi tot timpul întreţinând şi amplificând în tine (mai mereu sau chiar uneori) gânduri de răutate, gelozie, ură, cinism, suspiciune şi invidie înseamnă a te închide singur în propria-ţi
închisoare, înseamnă a te scufunda singur în fiecare zi într-un infern (generator de coşmaruri) din care nu vei putea scăpa decât atunci când vei renunţa la aceste obiceiuri monstruoase. Însă să gândim bine despre toţi, să-i iubim pe cei care merită, să fim bine dispuşi cu toţii, să învăţăm răbdători să descoperim binele în toţi -astfel de gânduri sublime, neegoiste reprezintă chiar deschiderea largă a porţilor Raiului; şi dacă zi de zi avem gânduri de pace şi dragoste pentru fiecare făptură care merită aceasta, o asemenea atitudine consecventă ne va aduce forţă divină, invincibilitate, fericire nepieritoare şi pace din abundenţă. PUTEREA SUGESTIEI CA MODALITATE SIMPLĂ DE A INTRA ÎN REZONANŢĂ CU ANUMITE ENERGII SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE DIN MACROCOSMOS (continuare la cursul nr. 5 AN IV) În cercetările făcute de unii savanţi s-a constatat că, aproape fără excepţie, perioadele de lună plină sunt caracterizare de creşterea surprinzător de mare a numărului de acte antisociale, crime, violuri, sinucideri, jafuri etc. Aceasta e o ilustrare edificatoare, care arată influenţa suferită, în imensa majoritate a cazurilor, inconştient de un mare număr de fiinţe umane prin sugestia energiilor subtile receptate din mediul înconjurător foarte îndepărtat (în cazul exemplului nostru energiile subtile malefice ce provin în mod cert de la Lună). În această direcţie, diferitele tehnici yoghine de elevare a vibraţiilor aurice, "datorită faptului că ne pun în inefabilă stare de rezonanţă cu energiile subtile benefice din univers (MACROCOSMOS), permit anularea stării de REZONANŢĂ în aura noastră cu aceste energii subtile nefaste deoarece transformă gradat frecvenţa DOMINANTĂ de vibraţie a aurei noastre, făcându-ne INVULNERABILI la aceste energii subtile rele care nu mai pot găsi puncte de rezonanţă compatibile cu manifestarea lor în AURA noastră şi în orice situaţie nu ne mai pot afecta deloc chiar atunci când ele se manifestă foarte intens. În cazul în care, în astfel de perioade de exacerbare a energiilor subtile malefice, constatăm în mod repetat că suntem influenţaţi (sugestionaţi) în rău, atât prin stările lăuntrice proaste care survin şi se amplifică mai ales atunci cât şi prin anumite afecţiuni care se declanşează în astfel de perioade, aceasta ne indică persistenţa REZONANŢELOR SUBTILE NEGATIVE (MALEFICE) cu acest gen de energii nefaste la care încă mai suntem receptivi deoarece în AURA NOASTRĂ mai există FOCARE DE REZONANŢĂ care fac posibilă punerea şi menţinerea AUREI NOASTRE în stare de PERIODICĂ CONSONANŢĂ cu acest gen de energii subtile malefice. Reuşind să elimine pe deplin focarele de rezonanţă (cu aceste energii subtile malefice) din AURA sa, yoghinul va remarca în mod obiectiv că nu mai este deloc afectat de ele iar INVULNERABILITATEA sa dobândită graţie transformării binefăcătoare lăuntrice a dominantei vibratile a aurei sale îi va permite să se convingă pe deplin că CEL ÎNŢELEPT ŞI ACTIV (care nu se complace doar să constate PASIV) POATE ŞI TREBUIE SĂ DOMINE INFLUENŢELE MALEFICE ALE FLUIDELOR ASTRALE CARE SUNT EMISE DE DIFERITELE CONSTELAŢII ZODIACALE SAU DE SFERELE DE FORŢĂ ALE PLANETELOR FOARTE ÎNDEPĂRTATE SAU APROPIATE. De altfel, în întreaga manifestare macrocosmică a cărei influenţă se manifestă în mod analogic şi proporţional în funcţie de gradul de dinamizare (TREZIRE) în microcosmosul fiecărei fiinţe umane prin REZONANŢĂ predominantă cu energiile subtile benefice sau cu energiile subtile malefice ce există permanent, în sferele distincte, ascunse, de forţă ale MACROCOSMOSULUI, marii înţelepţi şi yoghinii avansaţi au constatat că există o ierarhie riguroasă a sferelor de forţă subtile şi a energiilor care, în funcţie de frecvenţa lor specifică de
vibraţie, pot fi controlate şi subordonate de sferele de forţă subtilă superioare. Considerând din acest punct de vedere manifestarea diferitelor energii subtile în macrocosmos sau în microcosmosul fiinţei noastre, toate energiile subtile se subordonează la rândul lor unor energii superioare sau polar complementare. Astfel, energiile subtile lunare (YIN (-)) se subordonează energiilor subtile solare (YANG (+)) cu care de altfel se şi polarizează, dând naştere PUTERII în urma armonizării lor depline. În microcosmosul fiinţei noastre, energia subtilă lunară (YIN (-)) care dă naştere receptivităţii şi pasivităţii, poate fi polarizată şi transformată în putere prin captarea proporţională a energiei subtile solare (YANG (+)) care dă naştere emitivităţii şi activităţii (dinamismul). Prin asimilarea armonioasă a acestor două energii subtile complementare (lunară (YIN) şi solară (YANG)) în fiinţă se amplifică starea de echilibru polar care dă naştere stării de PUTERE. Prin urmare, energia subtilă lunară (YIN (-)) poate fi cu uşurinţă controlată şi polarizată cu ajutorul energiei subtile solare (YANG (+)). Energia subtilă, solară (YANG (+)), la rândul ei, poate fi controlată cu ajutorul ENERGIILOR SUBLIME, ÎNALTE ALE LUMII CAUZALE care provin din SFERELE CAUZALE ÎNALTE ALE MACROCOSMOSULUI şi care se manifestă la nivelul CORPULUI SUPERIOR CAUZAL (VIJNANAMAYA KOSHA) în microcosmosul fiecărei fiinţe umane care a ajuns să fie conştientă de acest corp (CAUZAL), permiţându-i chiar să realizeze anumite fenomene sau acţiuni aparent miraculoase cu ajutorul acestor energii mentale subtile. Aceste energii înalte, la rândul lor, pot fi controlate cu ajutorul ENERGIILOR SPIRITUALE SUPREME ALE DIVINULUI care sunt captate în microcosmosul fiinţei noastre atunci când SINELE NOSTRU ETERN (ATMAN) sau Spiritul a fost revelat în noi. 6. Autosugestia. Considerată în lumina tradiţiei yoghine drept un proces de putere în subtilă stare de rezonanţă cu anumite energii subtile benefice din MACROCOSMOS pe care l-am realizat sau îl realizăm NOI ÎNŞINE, SINGURI (eventual pe baza unui model sau exemplu conştient sau inconştient asimilat anterior sau uneori datorită PROPRIILOR NOASTRE REVELAŢII ce rezultă în urma cunoaşterii) AUTOSUGESTIA este acel PROCES DE REZONANŢĂ AUTOINDUS cu anumite energii subtile benefice din MACROCOSMOS care va permite captarea pe întreaga sa durată a unor energii subtile corespunzătoare procesului de rezonanţă pentru început, trezit, dinamizat şi chiar amplificat numai datorită propriilor noastre acţiuni mentale care îl declanşează şi îl susţin cât şi datorită unei ATENŢII STĂRUITOARE care ne permite să percepem fenomenul de captare a acestor energii subtile corespondente în microcosmosul nostru lăuntric. Concretizarea acestor energii subtile în aura noastră se remarcă prin trezirea şi amplificarea progresivă sau accelerată a unor stări DISTINCTE care corespund energiilor subtile specifice care au fost captate în universul nostru lăuntric datorită REZONANŢEI SUBTILE generate chiar de noi înşine prin aşa-zisa AUTOSUGESTIE. Utilizând în mod conştient, inteligent, benefic şi creator procesele de REZONANŢĂ SUBTILĂ POZITIVĂ cu energiile subtile, benefice din MACROCOSMOS pe care le DECLANŞĂM cu uşurinţă prin intermediul AUTOSUGESTIEI, putem trezi şi amplifica, în fiinţa noastră, orice CALITATE sau VIRTUTE pe baza evocării mentale precise a acelei calităţi sau virtuţi care va face, instantaneu, să intrăm în subtilă rezonanţă cu energiile subtile specifice din MACROCOSMOS care susţin sau fac cu putinţă respectiva calitate, care astfel va începe gradat să se trezească şi să se amplifice în noi, datorită proceselor subtile de REZONANŢĂ, care vor atrage în noi energia subtilă cosmică, corespondentă care FACE CU PUTINŢĂ sau PERMITE SĂ SE MANIFESTE RESPECTIVA CALITATE sau VIRTUTE. Aceste aspecte expuse aici revelează într-un MOD CÂT SE POATE DE CLAR UN MARE SECRET CUNOSCUT DE YOGHINI de mii de ani. EXEMPLU: Pentru a deveni IUBITORI este suficientă evocarea mentală fermă şi clară a unei stări de IUBIRE INTENSĂ şi focalizarea
neabătută a ATENŢIEI lăuntrice asupra acelei stări de IUBIRE pe care evocând-o, am trăit-o cândva mai demult (SUGESTIA - REZONANŢA SUBTILĂ CU ENERGIILE SUBTILE ALE IUBIRII PE CARE AM SIMŢIT-O ATUNCI CÂNDVA). Concentrarea mentală asupra stării de iubire trăită cândva pe care o vom evoca NOI ÎNŞINE ACUM este de fapt starea de AUTOSUGESTIE care face cu putinţă să intrăm DIN NOU în rezonanţă subtilă cu energiile subtile ale iubirii din MACROCOSMOS care instantaneu vor începe să fie captate în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre şi, când ele au fost asimilate în proporţia necesară, vom constata că în noi se trezeşte şi uneori chiar se amplifică o stare de IUBIRE INTENSĂ datorită fenomenului subtil de REZONANŢĂ LĂUNTRICĂ cu energiile subtile infinite ale iubirii din MACROCOSMOS. Conform celor explicate mai sus, la fel pot fi trezite, dinamizate şi amplificate în microcosmosul nostru lăuntric orice calitate şi chiar puterile paranormale (SIDDHIS). Prin intermediul diferitelor moduri de autosugestie (benefică sau malefică) noi putem să ne amplificăm anumite calităţi sau să ne exacerbăm orice defecte sau vicii. Prin fenomenele complexe de rezonanţă cu diferitele tipuri de energie subtilă, benefică sau malefică din MACROCOSMOS pe care le declanşăm şi adeseori le menţinem aproape permanent, datorită AUTOSUGESTIEI, astfel încât aceste fenomene predominante de rezonanţă subtilă CU ANUMITE ENERGII SUBTILE din MACROCOSMOS devin OBIŞNUINŢE CREATOARE sau OBIŞNUINŢE TIRANICE, DISTRUCTIVE, OBSESIVE şi fiinţa umană ajunge prin propriile sale AUTOSUGESTII să se ÎNALŢE sau să se PRĂBUŞEASCĂ. Mulţi oameni, datorită prostiei, au o atitudine dispreţuitoare cu privire la puterea AUTOSUGESTIEI, fiindcă nu-i înţeleg mecanismele subtile. Pentru cel inteligent şi lucid este evident că aceia care susţin că nu utilizează niciodată autosugestia, în realitate, clipă de clipă, chiar şi ei se autosugestionează şi cel mai trist este că adeseori ei se AUTOSUGESTIONEAZĂ în sens negativ, distructiv, malefic. Orice stare de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS declanşată prin AUTOSUGESTIE generează prin acumularea acestora în aură ANUMITE TRĂIRI CORESPUNZĂTOARE energiilor subtile receptate. Aceste trăiri lăuntrice dau naştere la rândul lor anumitor gânduri care sunt o reflectare mentală, conştientă a acestor stări. Orice gest, cuvânt, intenţie sau acţiune este ulterior (fenomenelor de rezonanţă declanşate şi menţinute prin procesul) AUTOSUGESTIEI rezultatul gândirii. Cuvântul, fapta sunt numai manifestări ale gândurilor care adeseori sunt declanşate datorită AUTOSUGESTIEI. Cel care are o extraordinar de mare putere de AUTOSUGESTIE captează mult mai multă energie subtilă datorită fenomenelor subtile de rezonanţă angrenate şi AURA sa devine extraordinar de mare şi puternică din punctul de vedere al sferei de forţă. Un asemenea om poate realiza rapid şi cu cea mai mare uşurinţă sugestii benefice puternice pe care ceilalţi le receptează cu uşurinţă, resimţind AJUTORUL URIAŞ pe care el PERMANENT îl oferă celor care merită. Pentru cel atent, lucid şi inteligent, intenţiile, cuvintele, gesturile, atitudinile, mimica feţei, acţiunile, modul în care acestea sunt realizate arată totdeauna NU NUMAI CEEA CE GÂNDIM CI ŞI MODALITATEA BENEFICĂ SAU MALEFICĂ ÎN CARE FACEM ACEASTA. Prin analiza corelată intuitiv a acestor aspecte, noi putem testa cu cea mai mare uşurinţă dominanta formei (MALEFICE sau BENEFICE) de autosugestie a unei fiinţe umane. Astfel, dacă mai mereu cuvintele şi acţiunile acesteia sunt răutăcioase sau negative, este clar că autosugestia predominant angrenată de ea este una de tip distructiv. Deci, toate autosugestiile sunt adeseori doar continuări ale sugestiilor mentale acceptate sau captate prin rezonanţă. Toate sugestiile pornesc din minte chiar dacă sunt determinate din afară şi dispar din nou în minte. Atunci când fiinţa umană nu este încă aptă să rezoneze, deoarece nu este pregătită lăuntric (să vibreze LA UNISON), ea nu va putea recepta o sugestie chiar şi atunci când această sugestie este benefică şi
superioară. Deci, sugestia mentală stă la baza tuturor celorlalte forme de autosugestie şi este independentă. În cazul în care yoghinul ajunge la perfecţiune, sugestia mentală în cazul său funcţionează continuu (atunci el se află permanent în rezonanţă cu energiile benefice, divine, sublime, spirituale din MACROCOSMOS (care se manifestă plenar prin el) şi este, pentru cei capabili să-i recepteze gigantica sa sferă de forţă, UN FOCAR CONSTANT DE IUBIRE DIVINĂ ŞI DE IUBIRE SPIRITUALĂ ÎN JURUL CĂRUIA SE DEZVOLTĂ ŞI SUNT IMPULSIONAŢI CEI PLINI DE ASPIRAŢIE ŞI DĂRUIRE FAŢĂ DE SUPREMUL ABSOLUT). Acest fenomen aparent miraculos este cu putinţă în cazul său pentru că el realizează permanent o stare de rezonanţă perfectă cu sursele infinite ale tuturor energiilor benefice din MACROCOSMOS. Mentalul său individual este atunci de asemenea în rezonanţă cu energiile sublime nesfârşite ale MENTALULUI DIVIN MACROCOSMIC. Toate celelalte sugestii (în manifestarea lor ca fenomene subtile de rezonanţă) depind de mental şi nu pot niciodată să acţioneze fără el. Atunci când am ajuns să ne controlăm cât mai bine gândirea şi energiile subtile mentale într-o anumită măsură, vibrând mai mereu la unison numai cu forţele subtile binefăcătoare din MACROCOSMOS, forţa subtilă magnetică, sublimă, creatoare ce provine din sursele infinite de energie divină din macrocosmos radiază prin noi, manifestându-se cu putere nu numai în noi ci şi în afara noastră, astfel încât noi putem deveni canale nesfârşite de manifestare ale anumitor tipuri de forţe subtile, binefăcătoare, iar aceasta constituie un indiciu sigur al realizării noastre lăuntrice. În această situaţie, fiinţele umane tulburate, nefericite sau care se află pradă suferinţelor morale, ori sunt stresate sau angoasate şi cu care în unele situaţii venim în contact, vor fi cu cea mai mare uşurinţă impulsionate de aceste influenţe binefăcătoare, extraordinar de puternice, în prezenţa unor astfel de fiinţe umane extrem de evoluate spiritual, care au o aură cu un diametru de sute de metri, suferinţele, tristeţile, inhibiţiile şi neliniştile sunt eliminate ca prin farmec, astfel că, toţi cei care au diferite afecţiuni sau probleme, devin în prezenţa acestor uriaşe câmpuri benefice de forţă, liniştite, întremate, euforice, calme şi pline de speranţă. Astfel, putem remarca prin intermediul efectelor provocate în afara noastră, foarte uşor, cu ajutorul energiilor subtile benefice emanate de noi şi care provin din macrocosmos, că aproape toate aceste fiinţe umane îşi înving slăbiciunile, suferinţele, angoasele, bolile şi gradat îşi trezesc şi îşi măresc propria putere de voinţă, pe măsură ce încrederea în forţele benefice proprii creşte. Sugestiile mentale (în calitatea lor de fenomene subtile de rezonanţă) sunt la fel de reale ca şi universul din jurul nostru. Yoghinii avansaţi susţin că în toate situaţiile în care se realizează concentrări mentale intense, gândurile care se dezvoltă atunci sunt în realitatea subtilă veritabile forţe uriaşe, având o formă precisă care le face să poată fi asimilate cu lucruri care aparţin realităţii subtile şi fiecare dintre ele produc mai devreme sau mai târziu anumite efecte corespunzătoare în LUMEA FIZICĂ, MATERIALĂ. Energia subtilă este cu uşurinţă captată în AURĂ şi controlată prin intermediul gândirii, pe toate cele 7 planuri fundamentale ale manifestării. Deci, sugestia mentală (în calitatea sa de declanşator al fenomenelor subtile de rezonanţă) poate fi pe drept cuvânt considerată ca una dintre cele mai mari forţe cu care se operează în manifestare. Yoghinii au constatat de mii de ani că mentalul dinamizat al fiecărei fiinţe umane este o copie miniaturală a Mentalului MACROCOSMIC, iar, la rândul său, Macrocosmosul este manifestarea Mentalului Universal Macrocosmic. Mentalul este doar aparent materie, căci în realitate el este energie mentală structurată şi toate obiectele materiale, în calitatea lor de expresii ale energiei modulate structurate în diferite feluri, sunt doar modalităţi de manifestare ale
mentalului. Energiile subtile mentale sau altfel spus forţa mentală sublimă sau, cu alte cuvinte, puterea gândului pot să anuleze prin focalizare adecvată orice cauză sau efect, permiţând printre altele deplasarea aproape instantanee în spaţiu (la orice distanţă) şi în timp (TRECUT, PREZENT sau VIITOR). Energiile sublime mentale se află permanent în afara sferei limitate a cauzalităţii. Yoghinii avansaţi consideră că energiile subtile, sublime ale minţii pot să influenţeze câmpurile de forţă zodiacală şi stelele ce se găsesc la milioane de miliarde de ani lumină depărtare. Într-o singură clipă, printr-o concentrare mentală adecvată, yoghinul poate să transmită o sferă de energie mentală, benefică, subtilă, gigantică către o anumită fiinţă umană pe a cărei frecvenţă dominantă de vibraţie a fost modulată să rezoneze şi această SFERĂ DE FORŢĂ va ajunge aproape instantaneu la respectiva fiinţă influenţând-o extraordinar de mult în bine INDIFERENT DE DISTANŢA LA CARE EA SE AFLĂ. Prin concentrare mentală intensă şi adecvată se poate cunoaşte cu o surprinzătoare precizie trecutul sau viitorul şi la toate aceste performanţe yoghinii avansaţi reuşesc să ajungă printr-o practică perseverentă a tehnicilor YOGA. Prin practica YOGA consecvent angrenată, mentalul extraordinar de puternic al yoghinului se poate transforma într-un veritabil FOCAR emiţător permanent şi într-un rafinat receptor permanent al nesfârşitelor energii subtile benefice. Yoghinii foarte avansaţi, datorită atingerii treptei de permanentă rezonanţă subtilă cu energiile subtile benefice, nesfârşite din MACROCOSMOS, ajung să acţioneze fără întrerupere ca un veritabil FOCAR de transmisie a diferitelor tipuri de energie subtilă benefică. Atât pentru a ne ajuta extraordinar de mult pe noi înşine cât şi pentru a îi ajuta sau impulsiona eficient pe ceilalţi, trebuie să ne bazăm cât se poate de mult pe ajutorul sugestiei mentale pozitive (binefăcătoare) fără de care nu se poate realiza mai nimic în YOGA. Sugestia este totdeauna aceea care ne face să vedem un anumit obiect ajungând cu ajutorul ei să-l recunoaştem şi să emitem felurite raţionamente referitoare la el. Sugestiile binefăcătoare ale mediului înconjurător, chiar foarte îndepărtat, sunt extraordinar de importante pentru dezvoltarea şi amplificarea puterii superioare a mentalului. Orice sugestie benefică din exterior (MACROCOSMOS), orice energie subtilă, creatoare, cosmică care ne impresionează prin rezonanţă specifică mentalul este de fapt o sugestie pozitivă, binefăcătoare a mediului înconjurător care se reflectă prin REZONANŢĂ subtilă în microcosmosul fiinţei noastre. Toate acestea joacă un rol pozitiv deosebit de mare mai ales în reuşita meditaţiei profunde şi a concentrării de lungă durată în practica superioară YOGA. De multe ori sugestia telepatică (receptată ca atare ÎN CALITATE DE MODEL POZITIV) poate să creeze mult mai uşor cadrul necesar în vederea unei rafinări şi dezvoltări rapide a mentalului. Peisajele naturale foarte frumoase, cascadele, peşterile, marea, munţii, râurile au de asemenea o influenţă pozitivă considerabilă asupra mentalului. = VA URMA =
AN IV C 7 DE CE TREBUIE SĂ FIE YOGHINUL TOTDEAUNA OPTIMIST MOTO: "ÎN TIMP CE ÎNŢELEPTUL SE DESCURCĂ PÂNĂ ŞI ÎN INFERN, PROSTUL SUFERĂ CHIAR ŞI ÎN PARADIS" ÎNŢELEPCIUNEA TIBETANĂ
EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA NEÎNCREDERE = rezonanţa subtilă cu răul care se manifestă prin lipsa de încredere, absenţa convingerii pozitive că o anumită stare de fapt este aşa cum ne apare sau că purtarea frumoasă a cuiva nu ascunde alte intenţii, decât cele manifestate. Ca expresie a prudenţei elementare sau a atitudinii circumspecte, neîncrederea ne poate feri de greşeli; exagerarea ei însă frânează iniţiativa, blochează progresul spiritual, trădând, uneori, fie o grijă exagerat de egoistă faţă de securitatea personală, fie o lipsă de bunăvoinţă şi de adeziune faţă de cei din jurul nostru la care, graţie practicii YOGA, se poate constata cu uşurinţă salturi calitative din punct de vedere spiritual, armonie lăuntrică, sănătate, fericire, împlinire. OPTIMISM (cf. lat. optimus "cel mai bun") = concepţie predominantă ce determină în noi rezonanţa cu energiile subtile benefice din MACROCOSMOS, conform căreia realitatea este capabilă să ne orienteze către o continuă perfecţionare şi fericire, iar lumea şi omul progresează spiritual neîncetat, îndreptându-se spre un viitor divin mai bun. Strâns legate de teoriile progresului spiritual şi moral, concepţiile optimismului afirmă că omul are posibilitatea de a se apropia de idealul binelui şi dreptăţii care, în cele din urmă, vor învinge răul şi nedreptatea, iar fiinţa umană este capabilă de o dezvoltare mentală şi spirituală nelimitată şi poate să fie fericită. Teoriile optimismului au fost promovate, de obicei, de fiinţele umane pozitiv orientate care se aflau în ascensiune spirituală folosind adeseori cele mai diferite fundamentări. Unele teorii idealiste recunosc, de asemenea, existenţa binelui şi dreptăţii absolute, dar le consideră numai de domeniul "lumii de apoi". Deşi socoteau că, în cele din urmă, răul este înlăturat, filosofii creştini din Evul Mediu concepeau în mod greşit triumful binelui ca fiind posibil numai în "paradis", în viaţa pământească omul fiind destinat suferinţelor pentru păcatele pe care le-a săvârşit. Un asemenea optimism este însă fals şi echivalent pesimismului, întrucât se sprijină pe recunoaşterea imposibilităţii dezrădăcinării răului, a fatalităţii nefericirii omului în viaţa reală. Continuând tradiţiile înţelepţilor antichităţii, care au promovat idei optimiste, teoriile optimismului au căpătat o mai largă recunoaştere în concepţiile gânditorilor Renaşterii precum şi la unii dintre reprezentanţii idealismului clasic german. În mod deosebit, optimismul a fost dezvoltat ca teorie filosofică în opera lui G. Leibnitz, care considera lumea existentă drept "cea mai bună dintre toate lumile posibile". YOGA se bazează pe o teorie consecvent optimistă, care fundamentează în noi, prin experienţa directă, încrederea în viitor şi posibilitatea victoriei binelui, dreptăţii şi fericirii, toate acestea fiind posibile prin cunoaşterea şi respectarea legilor obiective divine ale MACROCOSMOSULUI. Spre deosebire de concepţiile idealiste, mai mult sau mai puţin greşite, metafizice şi utopice care, în practică, justificau şi permanentizau răul fizic şi moral, nefericirea oamenilor, concepţia despre lume a sistemului YOGA promovează o înţelegere activă a
optimismului, cerând aspiranţilor la desăvârşire să lupte efectiv împotriva răului şi nedreptăţii, a cauzelor reale ale nefericirii şi să trezească sau să amplifice în mod conştient în ei binele şi armonia divină prin care se creează, în mod obiectiv, premisele fericirii celor ce vin în contact cu ei, căci acţionând mai mereu astfel, ritmul progresului spiritual se accelerează prin activitate creatoare. Optimismului yoghin îi este străin, în acelaşi timp, orice înţelegere utopică, conform căreia, fericirea ar apărea dintr-o dată sau ar fi cucerită în mod absolut, automat, fără eforturile, străduinţele şi aportul aspiranţilor înşişi; dimpotrivă, în etica YOGHINĂ, optimismul reprezintă acea concepţie bazată pe o mare încredere în DUMNEZEU, şi în viaţă care se concentrează cu toată atenţia spre perfecţionarea prezentului prin lupta împotriva vechiului care este greşit, a lipsurilor şi piedicilor de tot felul. Omul optimist, care practică corect YOGA, nu este un visător pasiv, ci un angrenat activ atât pentru idealul fericirii personale cât şi a celorlalţi care aspiră la aceasta. În acest sens, concepţiile optimismului constituie, în YOGA, un puternic factor mobilizator, încrederea deplină în DUMNEZEU şi în energiile sale benefice, armonioase, pozitive, atotputernice, contribuind la dezvoltarea rapidă şi la afirmarea capacităţilor creatoare ale omului, la formarea şi amplificarea unor trăsături morale pozitive. Optimismul este o concepţie despre om, viaţă, bine, fericire, armonie, DUMNEZEU, care afirmă posibilitatea desăvârşirii spirituale a omului, atingerea fericirii, îmbunătăţirea continuă a condiţiilor sale de viaţă, progresul lăuntric psihic, mental şi spiritual. Sistemul YOGA este o concepţie integral optimistă, pentru că este în acelaşi timp direct experimentabilă în momentul atingerii stării beatifice de CONŞTIINŢĂ COSMICĂ cunoscută în YOGA sub numele de SAMADHI (EXTAZ DIVIN). YOGA afirmă că este cu putinţă să se atingă de către om fericirea absolută. Optimismul este şi o trăsătură de caracter individual constând în rezonanţa predominantă cu energiile subtile binefăcătoare, sublime din MACROCOSMOS şi din predispoziţia de a înţelege lumea pe latura ei bună, de a prevedea şi aştepta mai binele, fericirea, afecţiunea divină, sănătatea, armonia. În concluzie, putem spune că optimismul este o concepţie morală şi o atitudine existenţială predominantă opusă pesimismului, care este axată pe credinţa în posibilitatea nelimitată, legitimă a omului de a dobândi fericirea, sănătatea, evoluţia spirituală, mulţumirea de sine şi împlinirea armonioasă a fiinţei sale, călăuzind prin eforturi tenace şi adecvate meandrele destinului spre un deznodământ conform cu năzuinţe şi aspiraţiile lui. Ipostaziind o stare de spirit, un postulat filosofic, optimismul ontologic concepe întregul univers ca pe o alcătuire desăvârşită (Leibniz - lumea existentă manifestată de DUMNEZEU este cea mai bună cu putinţă) sau ca o realitate ce tinde în mod natural spre desăvârşirea morală şi spirituală. Într-o accepţiune uzată şi inconştientă, aşa-numitul optimism gnoseologic postulează că lumea este în mod nelimitat cognoscibilă, prin progresul continuu al ştiinţei, în opoziţie cu variantele de relativism, scepticism sau agnosticism. Optimismul, ca trăsătură de caracter reprezintă: atitudinea prin care individul evaluează cam tot ceea ce există în jurul său (fapte, persoane, activităţi, relaţii, situaţii etc.) ca pozitiv, într-o perspectivă de rezolvare eficientă (comportamentul predominant sanguin favorizează formarea unei astfel de trăsături caracteriale datorită dinamizării armonioase a lui ANAHATA CHAKRA). PESIMISM - (cf. lat. pessimus "foarte rău, cel mai rău") concepţie predominantă ce determină în noi rezonanţa cu energiile subtile malefice din MACROCOSMOS şi care consideră inevitabilă predominarea răului, suferinţei şi nedreptăţii în lume, care susţine ineficacitatea luptei împotriva acestora şi imposibilitatea progresului. Opus optimismului, pesimismul este, în general, reflectarea lipsei de perspectivă spirituală şi a situaţiei de criză a societăţilor, grupurilor mari de oameni sau a persoanelor aflate în momente grele sau de decădere. Mentalităţile pesimiste
pătrund şi în rândurile oamenilor debusolaţi, nefericiţi, dezechilibraţi, rău orientaţi mai ales în epocile de intensificare a materialismului, de dispariţie a credinţei în DUMNEZEU, de războaie sau calamităţi naturale. Pesimismul a caracterizat şi caracterizează numeroase concepţii mai mult sau mai puţin greşite, religioase şi filosofice. În epoca modernă, pesimismul a fost reprezentat de gânditorul german Schopenhauer, iar în filosofia contemporană este caracteristic concepţiilor eronate ale unora dintre filosofii existenţialişti şi neotomişti, precum şi unor mari artişti, la care, cel mai adesea, el este rezultatul conflictului dramatic dintre idealul lor de perfecţiune şi limitele penibile în care se complac şi trăiesc. Din punct de vedere moral, pesimismul propagă sentimentul fricii faţă de viitor, al inutilităţii şi disperării, al lipsei de sens a oricărui efort, având drept concluzie ultimă sinuciderea; toate acestea se trezesc gradat, se dezvoltă şi se amplifică datorită rezonanţelor subtile cu energiile subtile ale răului, nefericirii, fricii, egoismului, urii ce se află în MACROCOSMOS. Pesimistul este un tip antisocial care, datorită egoism lui, refuză dragostea sau şi-o reprimă şi, datorită modului său negativ de a gândi şi acţiona, îşi amputează propriile lui capacităţi creatoare şi îşi închide orice perspectivă de salvare din nefericire, durere, suferinţă sau eşec, totodată, contrapunându-se eforturilor benefice ale celorlalţi. YOGA respinge concepţia pesimistă despre lume şi om şi combate mentalităţile pesimiste ca fiind în contradicţie cu adevărul şi reprezentând o piedică în calea progresului fizic şi spiritual. Promovând permanent optimismul în toate situaţiile, YOGA nu neagă faptul că, în unele momente, atunci când nu suntem suficient de puternici, răul se poate dovedi mai puternic şi chiar poate învinge binele, anemic, totodată ea nu ascunde oamenilor existenţa suferinţelor şi durerii, posibilitatea eşecului, inevitabilitatea luptei cu greutăţile. Pornind însă de la analiza acestor fenomene, prin prisma legilor divine ale naturii, cât şi prin prisma recunoaşterii progresului spiritual şi moral care se înfăptuieşte în ultimă instanţă, etica YOGHINĂ promovează permanent concepţia optimistă care cere împotrivire şi nu dezarmare faţă de rău şi care afirmă capacitatea omului de a intra în rezonanţă cu energiile divine subtile dătătoare de fericire, armonie, sănătate din MACROCOSMOS, pentru a învinge nenorocirea, pentru a deveni fericit prin activităţi binefăcătoare şi prin lupta creatoare. Pesimismul, ca negare a optimismului, este orice atitudine ce susţine prioritatea răului asupra binelui, a durerii asupra plăcerii, a nefericirii asupra fericirii şi a neputinţei omului de a se opune unei lunecări negative şi dăunătoare. În concluzie, putem spune că pesimismul este o concepţie predominantă opusă optimismului. Sub aspect onto-cosmologic, pesimismul ipostaziază răul (cu care aproape mereu rezonează de cele mai multe ori inconştient) într-un principiu constitutiv al lumii, menite astfel să rămână întotdeauna, prin natura ei, neîmplinită, absurdă, fără sens, imperfectă, întrucât poartă în sine sămânţa discordiei, autodistrugerii şi lipsei de autenticitate în plan etic, viziunile pesimiste contestă perfectibilitatea condiţiei umane, pe care o descriu în culori întunecate, ca iremediabilă zbatere vană împotriva suferinţei, nefericirii, iluziei şi viciului, sortită eşecului; din aceste premise decurge o totală neîncredere în viitorul omenirii, în posibilitatea progresului spiritual. Prin analogie cu această semnificaţie etică a pesimismului este utilizat uneori şi termenul de pesimism gnoseologic (atribuit variantelor de scepticism sau agnosticism), avându-se în vedere negarea parţială sau totală a posibilităţii omului de a cunoaşte în mod cert adevărata lume, esenţa sa nemuritoare (SPIRITUL-ATMAN) şi propria sa fiinţă. Exprimând cel mai adesea, o reacţie critică faţă de mărginirea optimismului naiv, necritic şi mistificator, pesimismul nu este mai puţin unilateral, întrucât absolutizează anumite limite istorice şi particulare ale unui context concret şi trecător, atribuindu-le umanităţii în general. Aceste accente pesimiste se întâlnesc în unele mituri ale societăţii arhaice (Ghilgameş, cutia Pandorei, păcatul originar şi altele), primind o argumentare filosofică în antichitate (cirenaici, stoicism). Una dintre cele mai notorii expresii sistematice a doctrinei pesimiste apare în filosofia lui SCHOPENHAUER; alţi promotori
cunoscuţi ai pesimismului sunt Ed. von HARTMAN, O. SPENGLER sau filosofii existenţialişti. SCEPTICISM = doctrină filosofică negativistă, limitatoare datând din antichitatea greacă şi îmbrăcând diferite forme în cursul istoriei care, în esenţă, consideră îndoielnică posibilitatea omului de a ajunge la adevăr, fericire, armonie, de a deosebi ce este bine de ce este rău, ce este drept de ce este nedrept. Concepţiile sceptice, caracteristice, îndeosebi perioadelor de criză lăuntrică şi morală şi de decădere spirituală, au promovat relativismul sau agnosticismul în domeniul cunoaşterii. Scepticismul este o doctrină etică, prezentată drept corolar al concepţiilor filosofice sceptice sau caracteristică unor gânditori moralişti de alte orientări filosofice în esenţă, scepticismul etic reprezintă acea orientare a teoriei despre morală care pune sub semnul întrebării semnificaţia obiectivă, valoarea de adevăr ori eficienţa reală a reprezentărilor morale. Reprezentanţii contemporani ai scepticismului susţin că reprezentările morale ale oamenilor nu reflectă realitatea obiectivă şi, ca atare, nu pot fi apreciate ca adevărate sau false, ele având doar un rol funcţional. Scepticismul generează o atitudine morală conform căreia este îndoielnică posibilitatea omului de a cunoaşte adevărul cu privire la bine, dreptate, spiritualitate şi de a lupta conştient şi cu succes pentru desăvârşirea spirituală. Anumite situaţii personale, influenţe ale educaţiei şi, îndeosebi, ale concepţiilor filosofice sceptice, duc la apariţia tipului moral al omului sceptic caracterizat prin: neîncredere în faţa adevărului, depreciere a idealurilor spirituale şi, în general a valorilor divine, permanentă îndoială cu privire la sine şi la ceilalţi, egoism exacerbat, atitudine bănuitoare şi nehotărâtă, pasivitate, în ultimă instanţă, scepticul îşi reprimă iubirea, respinge dragostea şi cel mai adesea rămâne într-o permanentă expectativă, căci el nu are încredere în forţele sale în justeţea şi posibilitatea de realizare a diferitelor scopuri sublime, se izolează de efortul şi de viaţa celorlalţi oameni, devenind adeseori pentru ceilalţi o frână în calea progresului spiritual şi a acţiunii. Concepţia YOGHINĂ, opunându-se scepticismului, consideră reprezentările morale ca o formă specifică a Conştiinţei Divine care, într-o măsură sau alta, reflectă condiţiile obiective de existenţă ale legilor supreme din MACROCOSMOS. Reprezentările morale au un conţinut de adevăr, iar progresul spiritual reprezintă criteriul de apreciere a justeţii adevărurilor etice. Faptul că, adeseori, reprezentările morale au avut adeseori un caracter fals, deformat, neadevărat (ele fiind privite ca "adevăruri eterne") este considerat de sceptici ca dovadă a imposibilităţii pentru om de a cunoaşte realitatea morală a faptelor şi îndatoririlor sale. Concepţia yoghină apreciază că, în măsura în care reprezentările morale au un caracter obiectiv divin, se bazează pe realitate, exprimând cerinţele individualităţii şi ele dau cunoştinţe adevărate cu privire la fenomenul moral, ajută omul în cunoaşterea cerinţelor sale, în deosebirea răului de bine, a dreptăţii de nedreptate şi îi permit ca, în cunoştinţă de cauză, să analizeze îndatoririle ce-i revin, să-şi aleagă conştient drumul în viaţă şi să-şi stabilească conduita. Omul educat în spiritul moralei divine respinge scepticismul; fără a crede în iluzii, el este convins de posibilitatea de a se perfecţiona necontenit din punct de vedere spiritual printr-o participare activă la viaţa şi realitatea divină. SUSPICIUNE: neîncredere care face imposibilă rezonanţa şi empatia; îndoiala asupra sincerităţii, asupra corectitudinii intenţiilor benefice ale faptelor cuiva. Dacă bănuiala are, de obicei, foarte puţin temei, iar acuzaţia dreaptă este probată indubitabil de fapte, suspiciunea este un dubiu legitim la care conduc coincidenţa unor elemente reale şi credinţa intimă că o persoană anumită poate fi suspectată (pornind de la date ale experienţei anterioare). Având temei, suspiciunea poate fi un procedeu metodic de cunoaştere a adevărului; în acest caz, suspiciunea este acelaşi lucru cu suspectarea. Lipsită de temei, ea îmbracă aspectul unei stări de nesiguranţă continuă, de neîncredere, chiar în pofida unor argumente sau a unor DOVEZI EVIDENTE unanim apreciate (ca în unele situaţii de gelozie), care răbufneşte violent în acuzaţii nedrepte, jignitoare. Dacă nu este corectată prin luciditate, dragoste, intuiţie, inteligenţă, suspiciunea duce
la manifestări negative, primejdioase. De ce adeseori o persoană poate triumfa cu uşurinţă asupra necazurilor, bolilor grave - şi chiar asupra morţii - depăşindu-le printr-o angrenare temerară şi perseverentă prin luptă, în timp ce alta cedează atât de repede în faţa presiunilor care survin datorită examenelor destinice pe care viaţa ne obligă să le dăm? Yoghinii sunt de părere că totul ţine de personalitate: un optimist (datorită rezonanţei constante cu energiile subtile benefice (dătătoare de putere şi uriaşă încredere în DUMNEZEU) care se află în MACROCOSMOS) va reuşi întotdeauna să ajungă la mal, în timp ce pesimiştii (datorită rezonanţei constante cu energiile subtile malefice (dătătoare de slăbiciune, pasivitate şi neîncredere) care se află În MACROCOSMOS) sunt tentaţi să nu mai acţioneze deloc şi să renunţe în mijlocul lacului. Personalităţile optimiste şi cele pesimiste au perspective total diferite asupra vieţii deoarece MICROCOSMOSUL lăuntric, în cazul fiecăruia, captează în mod predominant şi diferenţiat energiile subtile din MACROCOSMOS (PESIMISTUL rezonează şi astfel captează în special energiile subtile malefice şi perturbatoare, iar OPTIMISTUL rezonează şi astfel captează în special energiile subtile benefice şi armonizatoare. Experienţele lăuntrice îndelungate ale yoghinilor au confirmat faptul că optimismul poate fi "învăţat". A fi optimist este şi poate să fie o opţiune pozitivă: imaginile pozitive, gândurile şi aspiraţiile divine, sublime favorizează trăiri pozitive (datorită rezonanţei cu energiile subtile benefice din MACROCOSMOS) cel puţin în aceeaşi măsură în care imaginile negative, gândurile, orientările şi mentalizările malefice induc (datorită rezonanţei cu energiile subtile malefice din MACROCOSMOS) trăiri negative. Depinde DOAR de noi ceea ce vom alege. VERA PEIFFER, psiholog, autoarea faimoasei lucrări "Strategies of Optimism" afirmă că, deşi este aproape evident pentru oricine că optimismul este benefic pentru sănătate, fericire, putere de muncă, succes şi încredere în sine, datorită închistării, egoismului şi inerţiei, oamenii "se tem" adeseori să fie optimişti. = VA URMA =
AN IV C 8 DE CE TREBUIE SĂ FIE YOGHINUL TOTDEAUNA OPTIMIST ŞI NICIODATĂ PESIMIST (continuare din cursul nr. 7. AN IV) În multe cazuri, unii oameni au tendinţa să-şi trezească şi să-şi dezvolte o "filosofie" pesimistă chiar şi atunci când lucrurile le ies bine. Alţii au oricum tendinţa (datorită obişnuinţei cu fenomenele de rezonanţă care mai mereu aduc în fiinţa lor lăuntrică energii subtile negative) de a fi impresionaţi considerabil mai mult de evenimentele neplăcute. Rezultate de ultimă oră ale cercetărilor în domeniul psihologiei, arată că omul îşi poate transforma în bine "înfăţişarea" mentală destul de repede, într-un interval de timp ce este cuprins între 6 şi 12 săptămâni. Vom prezenta în continuare profilul psihologic al optimistului şi
pe cel al pesimistului cărora le vom alătura opt exemple (DE TEHNICI YOGHINE) simple referitoare la modul în care putem "sparge" cu uşurinţă "TEMNIŢA INFERNALĂ" a pesimismului pentru a ne construi mental o imagine benefică ce ne va ajută considerabil la îmbunătăţirea stării noastre psihice şi a creativităţii. PERSONALITATEA PREDOMINANT OPTIMISTĂ Deşi mulţi oameni posedă un fel de optimism pasiv, care îi ajută să creadă într-un happy end pentru fiecare problemă, adevăraţii optimişti (cu excepţia yoghinilor avansaţi sau a fiinţelor umane foarte evoluate spiritual) sunt destul de rari. Aceştia sunt, în general, oameni foarte puternici şi de acţiune, care privesc viaţa ca pe o întrecere ce trebuie câştigată. Deosebit de încrezători atât în ei înşişi cât şi în ceilalţi, ei privesc cel mai adesea cu frică viitorul şi totdeauna consideră că merită să facă toate eforturile care se impun pentru a-şi atinge scopurile lor nobile. Principalul suport al optimiştilor îl reprezintă "ASPIRAŢIILE sau MENTALIZĂRILE POZITIVE" pe care mai mereu le au faţă de ei înşişi: ei au tot timpul foarte clare în minte succesele reputate anterior şi toate punctele lor bune, în timp ce eşecurile şi gafele sunt, considerabil minimalizate şi trecute cu vederea pentru a nu genera ABSOLUT DELOC fenomene de REZONANŢĂ care ar putea determina asimilarea în aură a unor energii subtile negative ce ar putea eventual genera insuccesul. Acest "SPONTAN MOD" mental îi ajută să facă faţă cu uşurinţă problemelor, să păstreze o deschidere entuziastă către ideile creatoare noi, să fie energici şi extraordinar de eficienţi. Mai important este faptul că ei sunt dispuşi să se lase influenţaţi în bine de laudele meritate ce vin la ceilalţi şi pot recepta cu luciditate şi detaşare criticile, îndreptăţite sau răutăcioase, ce li se aduc, deoarece buna părere pe care o au despre propria persoană se dovedeşte destul de robustă pentru a rezista la opiniile adverse ale altora. A trăi alături de un optimist care este mai mereu plin de umor şi voie bună este deosebit de plăcut din cel puţin două motive. Optimistul (prin sfera sa subtilă de forţă binefăcătoare şi intens euforizantă) este pentru majoritatea fiinţelor umane "contagios", astfel încât putem "prelua" oricând (datorită inefabilelor fenomene subtile de consonanţă ce determină EMPATIA) o parte din energia subtilă, benefică a optimiştilor pentru a traversa cu mai multă uşurinţă momentele dificile ale existenţei noastre. Pe de altă parte, optimistul nu este suspicios, bârfitor, răutăcios, sentenţios sau gelos. Consideraţia faţă de fiinţa iubită şi faţă de realizările acesteia este întregită la optimist de atitudinea pozitivă faţă de schimbări (o casă nouă, naşterea unui copil etc.), care sunt percepute empatic, cu o mare bucurie ca nişte minunate oportunităţi pentru propria sa realizare. PERSONALITATEA PREDOMINANT PESIMISTĂ Pesimiştii pretind întotdeauna dincolo de aparenţe atitudinea lor este doar raţională. "Lestarea" (încărcarea cu un balast adeseori dăunător) care urmează fiecărei opţiuni a pesimistulul în care cel mai adesea el mentalizează partea negativă a probabilităţilor, dovedeşte de fapt inapetenţa pentru noile posibilităţi, frica, suspiciunea, anxietatea şi respingerea aproape bolnăvicioasă faţă de orice schimbare binefăcătoare. Această atitudine generală, specifică pesimiştilor este cel mai adesea alimentată de o anumită lipsă de consideraţie pentru propria persoană. Incapacitatea de a adopta o viziune pozitivă, binefăcătoare încurajează pasivitatea şi complacerea într-o stare penibilă din care nu lipsesc lamentările. Deviza pe care adeseori aceştia o rostesc aproape inconştient: "Ce rost are să... dacă oricum (ACEASTA MENTALIZEAZĂ EI - REŢINEŢI, ŞI ASTFEL ATRAG PERMANENT, (CHIAR ŞI CÂND NU MERITĂ) DOAR RĂUL PE CARE ÎL EVOCĂ) "se va sfârşi rău" îi împiedică, nu odată pe cei pesimişti să-şi facă noi prieteni, să iubească din tot: sufletul sau să se lase iubiţi, să lupte pentru avansare profesională, să evolueze spiritual, să fie
fericiţi etc. Viaţa alături de pesimişti comportă numeroase dificultăţi şi mizerii aproape continue. Asemănător unor "găuri negre", ei absorb întocmai ca nişte -vampiri psihici- energia iubitului (sau iubitei) pentru a o irosi apoi în inutile şi aberante accese de anxietate. În majoritatea cazurilor pesimiştii sunt primii care se împotrivesc schimbărilor în mod evident creatoare şi benefice. SUNT OPTIMIŞTII MAI SĂNĂTOŞI? Cercetători ai Universităţii din Pennsylvania - S.U.A. au analizat cu atenţie un grup de 120 bărbaţi care suferiseră un prim infarct. Opt ani mai târziu 80% din pesimişti decedaseră în urma unui al doilea infarct, faţă numai de 13% dintre optimişti. Dr Steven Greer, director al Royal Masden Hospital, este de părere că optimiştii care, angrenându-şi cu tenacitate Liberul Arbitru nu acceptă fatalitatea şi continuă să-şi păstreze un spirit benefic orientat, combativ, au şanse mult mai mari de ameliorare sau chiar de vindecare până şi în lupta cu cancerul. OPT MODALITĂŢI YOGHINE SIMPLE PENTRU A DEVENI OPTIMIŞTI l. Să urmărim permanent să nu ne facem griji inutile şi să ne găsim preocupări cât mai plăcute şi deconectante. Pesimiştii irosesc o mare cantitate de energie emoţională concentrându-se aproape obsesiv DOAR asupra problemelor şi procedând mai mereu astfel ei ignoră soluţiile. Femeile, în special, au o predilecţie surprinzătoare (datorită receptivităţii lor specifice accentuate) către asumarea grijilor abstracte, sursa principală a depresiilor nervoase care se instalează încetul cu încetul. 2.Să încetăm să ne autoînvinuim atunci când, în REALITATE, o analiză realizată cu luciditate şi bun simţ arată că nu suntem deloc vinovaţi. Cu toţii putem avea, în anumite situaţii OBIECTIVE, eşecuri în viaţă. Important este cum le interpretăm căci dacă o vom face în mod negativ sau prostesc aceasta va declanşa ulterior în noi efecte NOCIVE care se pot perpetua. Pesimiştii (datorită rezonanţei predominante cu tot ceea ce este rău în MACROCOSMOS) îşi asumă pripiţi întreaga vină, optimiştii caută să "împartă" în mod lucid şi JUST responsabilitatea. 3. Nu trebuie să minimalizăm niciodată succesele, oricât de mici ar fi acestea. Conştientizarea lucidă şi obiectivă a propriilor calităţi şi merite cât şi câştigarea abilitaţii de a le manifesta plenar sau de a le comunica eficient altora, ajuta în mod hotărâtor la dobândirea şi consolidarea unei autoevaluări pozitive, binefăcătoare, creatoare. 4. Nicicând să nu spunem: "niciodată", "imposibil". Tiparele profund negative de "gândire catastrofică" (mai ales în cazul unor acţiuni în mod clar şi evident benefice sau al unor angrenări care implică din partea noastră transformări creatoare) cum sunt "niciodată nu voi fi capabil (ă)", "întotdeauna voi eşua", "îmi este imposibil", "aşa ceva nu se poate", "eu nu am niciodată noroc", "încă nu mă simt pregătit(ă)" (ACEASTA EVIDENT ÎN SITUAŢII BANALE, FIREŞTI) sunt un atribut al pesimismului. Să le înlocuim deci, începând prin a le diminua: "este periculos, dar sunt pregătit(ă)", "sunt totuşi şanse", "pe cei curajoşi îi ajută NOROCUL", "ce va fi o să văd eu după aceea", "încercarea moarte nu are", "nu am nimic de pierdut dacă încerc acum", "nu lăsa pe mâine ce pot face azi" etc. 5.Să fim consecvenţi şi niciodată să nu renunţam înainte să fi atins CULMEA (ABSOLUTUL). Principala deosebire între pesimişti şi optimişti este atitudinea cu totul DIFERITĂ în faţa dezamăgirilor. Viaţa nu oferă aproape niciodată garanţii, ci doar posibilităţi. Cel înţelept sau cel înzestrat cu intuiţie şi inteligenţă ştie cum să folosească din plin la momentul potrivit posibilităţile care apar legic (ciclic) şi care unele dintre ele se repeta NUMAI o singura dată la peste 25 000 de ani. Uneori oamenii se "împiedică" de adevăr dar, fiindcă mulţi dintre ei nu-şi pot
da seama de posibilităţile binefăcătoare nelimitate pe care acesta le oferă se ridică şi merg ca orbii mai departe. Nu este deloc întâmplător CĂ MULŢI SUNT CHEMAŢI DAR PUŢINI SUNT CEI ALEŞI. 6.Să folosim autosugestia. Pentru a ieşi dintr-un "circuit" mental pesimist, se dovedeşte totdeauna extrem de utilă cunoscuta metodă a AUTOSUGESTIEI yoghine care implică să mentalizăm intens şi sa evocăm adeseori anumite idei, aspiraţii, gânduri, imagini creatoare, perfect adecvate sau să repetăm unele maxime sau comenzi mentale dătătoare de forţă, MANTRAS-uri potrivite (LAYA YOGA), fraze ce au un sens benefic, pozitiv, de tipul: "Cu fiecare zi care trece, devin tot mai bun şi din ce în ce mai puternic în toate privinţele". Să urmărim să realizăm aceasta cu perseverenţă şi rezultatele nu vor înceta să apară destul de repede. 7.Să întreţinem şi să amplificam manifestările imaginative creatoare sănătoase şi profund binefăcătoare. Nu este recomandabil să ajungem a visa permanent cu ochii deschişi, dar este util să ştim că imaginaţia creatoare perfect controlată poate fi "pusă" la treabă în mod pozitiv. Este foarte bine să concepem "scenarii" cât mai amănunţite şi precise ce vor fi reluate de mai multe ori şi proiectate (vizualizate) mental (PÂNĂ LA ÎNDEPLINIRE) pentru realizarea unui proiect sau pentru înfăptuirea unei anumite aspiraţii benefice. Chiar dacă acesta nu va deveni imediat realitate, demersul în sine este un tonifiant psihic care ne permite să intrăm cu anticipaţie în rezonanţă cu o anumită realitate sau energie chiar atunci când fizic încă nu am trăit-o. EXEMPLU: Putem să ne proiectăm în imaginaţie la mare înainte să mergem fizic la mare. 8.) Să consultăm sau să solicitam sfatul unui yoghin avansat. În cazul în care pesimismul nostru cronic tinde să evolueze către o depresie rebelă, consultarea grabnică a unui yoghin avansat şi respectarea cu consecvenţă a sfaturilor acestuia este necesară pentru a ne recâştiga pe cale naturală echilibrul psihic şi mental. PUTEREA SUGESTIEI CA MODALITATE DE A INTRA ÎN REZONANŢĂ CU ANUMITE ENERGII SUBTILE BINEFĂCĂTOARE DIN MACROCOSMOS (continuare la cursul nr. 6 AN IV) Peisajele naturale foarte frumoase, cascadele, peşterile, marea, munţii, râurile, au de asemenea o influenţă pozitivă considerabilă asupra mentalului. Din această cauză, marii yoghini îşi aleg uneori peisaje naturale foarte frumoase pentru LAYA YOGA, meditaţie, concentrare, cât şi pentru realizarea altor tehnici YOGA. Mai ales începătorilor în practica YOGA li se recomandă să meargă din când în când în zone naturale foarte frumoase şi să practice, fie chiar şi pentru câteva ore, unele tehnici YOGA într-o asemenea ambianţă. Într-un asemenea cadru natural şi minunat, chiar şi un mental haotic sau dezordonat va fi într-o oarecare măsură influenţat în bine. Dacă începătorii nu reuşesc să facă progrese în concentrarea mentală DE DURATĂ, ei trebuie să analizeze şi să verifice condiţiile mediului imediat în care trăiesc, urmărind chiar să le transforme pe cât posibil dacă este nevoie. Sugestia binefăcătoare repetată cât mai des de yoghin propriei sale conştiinţe, cât mai ferm cu putinţă (până când ajunge să devină o OBIŞNUINŢĂ POZITIVĂ), determinând fenomene subtile de rezonanţă benefică cu anumite energii subtile creatoare, nesfârşite din MACROCOSMOS, se numeşte autosugestie. Ea acţionează rapid şi eficient numai prin repetare. Ea poate fi verbală, vizuală, telepatică, mentală sau a mediului înconjurător. Există însă şi un alt fel de autosugestie care este strâns legată de aşa-numita sugestie spontană. Sperăm că fiecare a ajuns deja să înţeleagă că în cazul autosugestiei, cuvântul "AUTO"
înseamnă "eu însumi", "prin mine". Sugestia este deci apariţia sau prezentarea directă a unei idei (sau cu alte cuvinte a unui gând ce declanşează REZONANŢA cu "CEVA" anume) mentalului prin cuvinte, gesturi sincronizatoare, privire, auz, miros, inducţie mentală telepatică, etc. Sugestia rezultă de asemenea prin corelarea unor influenţe combinate mult mai subtile ale mediului intern ori extern, apropiat, depărtat sau extrem de depărtat care, datorită RECEPTIVITĂŢII deja existente în fiinţa noastră, generează fenomene specifice de REZONANŢĂ. Prin urmare, antrenarea procesului de autosugestie înseamnă de fapt a acţiona profund, sistematic şi repetat chiar NOI asupra noastră, sugerându-ne ceva anume care va declanşa fenomenul de rezonanţă cu realitatea evocată CHIAR de acea SUGESTIE. Autosugestia este o parte principală în focalizarea şi concentrarea intensă a atenţiei. Atunci când un yoghin avansat, de exemplu, expune în mod elocvent unui grup de aspiranţi o tehnica specifică YOGA, el se foloseşte din plin de extraordinară a sa putere de sugestie. Cu toate acestea, atunci când acelaşi yoghin avansat meditează singur sau se concentrează, el foloseşte numai pentru sine, în mod creator, autosugestia. Autosugestia, ca modalitate de AUTOINDUCŢIE şi menţinere a fenomenului de REZONANŢĂ (cu nu contează ce aspect BENEFIC, DIVIN, ELEVAT) este deci condiţia sine-qua-non ("FARĂ DE CARE NU SE POATE") a oricărei concentrări reuşite şi a meditaţiei profunde în practica autentică YOGA. În această direcţie, există un adevăr esenţial (pe care yoghinii avansaţi îl cunosc de mii de ani); noi fie primim aproape tot timpul felurite sugestii de la mentalul nostru, complăcându-ne într-o stare permanentă de receptivitate pasivă şi atunci suntem şi rămânem subordonaţii aparent neputincioşi sau sclavii acestuia, fie cât mai des ne comandăm CHIAR NOI ÎNŞINE mentalul, în mod activ, prin propriile noastre idei puternice sau gânduri binefăcătoare ce generează sugestii şi în această situaţie suntem şi pe drept cuvânt ne considerăm stăpânii acestuia. Numai procedând astfel (graţie controlului exercitat asupra mentalului) noi vom reuşi să intrăm cu uşurinţă în rezonanţă şi să ne menţinem în legătură directă cu acele energii subtile binefăcătoare din Macrocosmos de care avem nevoie. În clipa în care ne complacem să fim şi să rămânem superficiali, obsedaţi, zăpăciţi, distraţi sau neatenţi, mentalul despotic ne conduce prin sugestiile sale ce determină procese de rezonanţă care adeseori ne sunt nefaste. Aceasta implică, mai devreme sau mai târziu, încătuşare, vicii, manii, subordonare, slăbiciune Atunci când yoghinul ajunge să îşi domine mentalul aproape permanent, el îl va conştientiza în calitatea sa de instrument şi această treaptă îi va permite să treacă cu uşurinţă dincolo de el, prin revelaţia Sinelui Nemuritor, sau Esenţa Divină din noi (ATMAN). În momentul în care această înaltă treaptă este atinsă, mentalul ni se va supune totdeauna, devenind un perfect instrument de o putere colosală. Toate acestea atrag după sine, cum este şi firesc, suprema eliberare spirituală care ne asigură deplina libertate. Însăşi atingerea şi menţinerea mai mult timp a stării de SAMADHI, ca fază ultimă în practica YOGA, depinde nebănuit de mult de autosugestie. Înainte de atingerea treptei de eliberare spirituală, oamenii sunt subordonaţi în mare parte sugestiilor de tot felul (unele bune, altele rele) primite din propriul lor mental şi din această cauză mulţi dintre ei suferă direct proporţional, consecinţele acelor REZONANŢE nefaste căci, aşa cum am explicat anterior, fiecare sugestie negativă încarcă fiinţa, în funcţie de durata şi intensitatea SUGESTIEI, cu o energie subtilă corespunzătoare (formei de SUGESTIE) provenind din MACROCOSMOS. După aceea, mai devreme sau mai târziu, toate aceste energii subtile asimilate în aura noastră prin sugestii vor fi trăite până când sunt complet consumate sub forma ANUMITOR STĂRI. Tocmai din această cauză, în practica corectă YOGA este extrem de important ca toate sugestiile negative, malefice, perturbatoare, închistatoare, distructive, să fie cât mai repede complet eliminare PRIN ÎNLOCUIREA LOR CU sugestii creatoare benefice, armonizatoare, stenice, dătătoare de echilibru, pace profundă, fericire, elevare spirituală şi care
toate sunt subordonate autosugestiei puternice, profund conştiente. Toate sugestiile ce apar uneori spontan pot fi admise doar atât timp cât ele nu vin deloc în contradicţie cu autosugestia benefică creatoare ce deja există în noi, în caz contrar, orice altă sugestie parazită, dăunătoare trebuie oprită şi anihilată imediat prin ÎNLOCUIREA EI PROMPTĂ (CHIAR FULGERĂTOARE DACĂ SUNTEM CAPABILI ) cu opusul său indus cu o mare putere prin controlul pe care îl exercităm asupra mentalului. Iată câteva exemple de înlocuire binefăcătoare: ura se înlocuieşte cu IUBIRE; neîncrederea cu ÎNCREDERE; slăbiciunea cu PUTERE; egoismul cu ALTRUISM; răul cu BINE; tristeţea cu BUCURIE; nefericirea cu FERICIRE; efemerul cu ETERNUL. Autosugestia creatoare, benefică, combinată cu tehnicile specifice YOGA, este un stimulent activ extraordinar de puternic pentru orice acţiune integrată în armonia DIVINĂ şi chiar pentru atingerea gradată stării de comuniune extatică (SAMADHI). Când o anumită energie mentală modulată sub forma unei idei sau de unui gând este emisă şi introdusă în subconştient, acesta se va manifesta ca sugestie determinând fenomene specifice de REZONANŢĂ în universul nostru lăuntric. Atunci când această energie mentală (cu o anumită frecvenţă de vibraţie) este acceptată sub forma unei trăiri determinate de acea idee, imagine lăuntrică, sau reprezentare intelectuală, ea devine după aceea o parte constitutivă a gândirii conştiente, a personalităţii noastre individuale. Fiecare fiinţă umană acţionează sau reacţionează astfel, indiferent dacă practică sau nu YOGA. Este, prin urmare, evident că forţa mentală este aspectul fundamental care produce obiceiuri bune sau rele, în funcţie de felul şi predominanţa autosugestiei care, la rândui său, generează fenomene specifice de rezonanţă în MICROCOSMOSUL nostru lăuntric, canalizând în noi anumite forţe subtile (BUNE sau rele) din MACROCOSMOS. Orice sugestie, fie ea mentală, verbală, telepatică, a simţurilor sau a mediului înconjurător apropiat sau foarte depărtat operează TOTDEAUNA (determinând fenomene specifice de REZONANŢĂ în noi) numai, în funcţie de gradul nostru de receptivitate (la această influenţă sugestivă), aceste fenomene putând să se amplifice să se permanentizeze numai prin autosugestie. Prin urmare, ca toate sugestiile vor deveni pentru TOTDEAUNA autosugestii. = VA URMA =
AN IV C 9 PUTEREA SUGESTIEI CA MODALITATE SIMPLĂ DE A INTRA ÎN REZONANŢĂ CU ANUMITE ENERGII SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE DIN MACROCOSMOS (continuare la cursul nr. 8 AN IV) Anumite forme de sugestie pot deveni cu mai multă uşurinţă autosugestii numai în măsura în care receptivitatea noastră lăuntrică (la acele forme de SUGESTIE) este foarte mare. Este deci evident pentru orice yoghin avansat că nu putem face nici o acţiune fără ajutorul sugestiei şi a autosugestiei. Când o fiinţă umană oarecare suferă intens din cauza unei dureri, afecţiuni, tensiuni psihice, a stresurilor etc., înseamnă ca, printr-un proces complex de autosugestie anterioare, combinate, ea a acceptat mai înainte ca aceste aspecte rele (care o fac să intre în rezonanţă cu energii subtile, malefice, negative din MACROCOSMOS) să facă parte din autosugestia sa predominantă. Yoghinii foarte avansaţi spiritual, ai tuturor timpurilor, au recomandat întotdeauna începătorilor în YOGA să nu accepte să se transmită mentalului lor nici o sugestie negativă, malefică şi mai ales (ÎNAINTE DE TOATE) dacă uneori ele totuşi apar să nu accepte vreodată ca aceste sugestii să devină autosugestii. Privind cu multă atenţie în jurul nostru, constatăm că foarte mulţi oameni suferă, mai mult sau mai puţin, din cauza unor sugestii distructive pe care le-au transmis subconştientului lor sub formă de gânduri, mentalizări sau imagini. Yoghinii avansaţi sunt conştienţi de efectele acestei legi fundamentale şi fiind că o respectă, sunt fericiţi, perfect calmi şi tocmai de aceea permanent în jurul lor există un câmp energetic, subtil, euforic, reconfortant, armonios şi. benefic. Aceste efecte minunate sunt clar perceptibile pentru multe fiinţe umane în cazul yoghinilor avansaţi pentru că ei au transmis şi transmit subconştientului lor, prin intermediul mentalului (benefic focalizat) numai sugestii pozitive, perfecte, care prin repetare şi obişnuinţă au devenit autosugestii dominante profund binefăcătoare. SUGESTIA, CA PARTE IMPORTANTĂ A PRACTICII YOGHINE Oricine dintre noi va practica atent şi cât mai transfigurat tehnicile YOGA va constata destul de repede că fără ajutorul sugestiei şi o bună concentrare mentală nu poate avea loc comuniunea plenară, care face cu putinţă punerea subtilă în rezonanţă a microcosmosului fiinţei noastre, cu energiile subtile, benefice şi nesfârşite ce există atât în giganticele sfere de putere cât şi în focarele subtile, corespondente de forţă binefăcătoare din Macrocosmos. Sugestiile distructive, negative, perturbatoare, în mod preponderent întreţinut şi amplificate declanşează fenomene subtile de rezonanţă cu energii subtile negative, perturbatoare, malefice din MACROCOSMOS şi, gradat, pe lângă boli şi diferite suferinţe ne fac existenţa nefericită. Sugestiile pozitive, armonizatoare, creatoare, benefice în mod preponderent întreţinute şi amplificate declanşează în schimb în microcosmosul nostru lăuntric fenomene subtile de rezonanţă cu energii subtile echilibrante, binefăcătoare, armonioase, divine din MACROCOSMOS şi, gradat, pe lângă sănătate, regenerare, pace lăuntrică şi multiple bucurii, ne conduc către o existenţă plenar fericită şi armonioasă, datorită integrării fiinţei noastre (în
calitatea sa de microcosmos) în divina armonie universală. MECANISMELE INTIME ALE SUGESTIEI ÎN PRACTICA SISTEMULUI YOGA Mai întâi, orice sugestie (indiferent de natura sa) este prezentată mentalului sub o anumită formă: idee, gând, concept, prejudecată, sistem, raţionament, dogmă, filosofie, doctrină. În continuare, după acceptarea sa (a respectivei sugestii), în funcţie de starea de receptivitate specifică pe care ANTICIPAT noi o avem (în sfera noastră mentală), sugestia în cauză ce "materializează" atât la nivelul gândirii, cât şi la acela al organelor de simţ al vorbirii. De la aceste nivele, sugestia (acceptată) trece asupra organelor motrice (care comandă mişcările) şi ia forma acţiunii. Prin urmare, în viziunea sistemului YOGA, totdeauna omul este egal cu faptele sau acţiunile sale (spirituale, mentale, psihice, fizice). Nu întâmplător BIBLIA la rândul său indica faptul că: "CEL MAI BINE POMUL SE CUNOAŞTE DUPĂ ROADE IAR OMUL, CEL MAI BINE SE CUNOAŞTE DUPĂ FAPTE (ACŢIUNI)". Sugestia, în viziunea sistemului YOGA, are deci patru nivele: a) Nivelul mental sau al gândirii, la care se ACCEPTĂ sau se emit idei, gânduri, judecăţi, raţionamente. b) Nivelul vorbirii, la care se formulează, interior sau exterior (prin viu grai) şi sunt reprezentate într-o formă cât mai coerentă ideile, gândurile, trăirile. c) Nivelul acţiunii propriu-zise (spiritual, mental, psihic, fizic) la care are loc acţiunea sau fapta. d) Nivelul existenţei sau al devenirii, în cadrul căruia se poate verifica precis (după "ROADE") sugestia asimilată tocmai prin intermediul acţiunilor, hotărârilor, trăirilor sau, cu alte cuvinte, a rezultatelor pe care aceasta (ÎN FINAL) le produce, atât în microcosmosul nostru lăuntric cât şi în ambianţa în care existăm şi ne manifestăm prin iradiere subtilă (telepatică, CHARISMATICĂ, sugestiva, câmp de forţă, etc.). Toate acestea, sau fiecare în parte permit verificarea cu uşurinţă şi PRECIZIE a modului în care sugestia (RESPECTIVĂ) a operat şi operează în universul nostru lăuntric, pentru că realizăm (atunci când lucizi şi detaşaţi ne facem bilanţul lăuntric) toate efectele sale declanşate datorită fenomenelor SPECIFICE de rezonanţă subtilă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS. Înainte de a se transforma în acţiune (ajungând astfel să se manifeste), sugestia rămâne mai întâi în subconştient, unde operează (generând fenomene de rezonanţă cu ANUMITE energii subtile din MACROCOSMOS) ca forţă subtilă, biomagnetică, invizibilă (vederii obişnuite). Este util să reţinem că la rândul său, ideea sau gândul ce va avea (după emisie) un ECOU SUBTIL CORESPONDENT (în subconştient) este alimentată cu energie mentală diferită ce provine din straturile asemănătoare cu ea ca FRECVENŢĂ DE VIBRAŢIE ale MENTALULUI MACROCOSMIC cu care, instantaneu, noi intrăm în rezonanţă atunci când gândim ACEA IDEE. Atunci când, datorită rezonanţei individuale ce se manifestă în mentalul nostru cu anumite energii subtile, mentale din MENTALUL MACROCOSMIC, aceste energii specifice se amplifică gradat în conştient, această putere mentală (uneori extraordinară PRIN CUMUL ŞI INTENSIFICARE) devine ceea ce adeseori numim "FORŢA DE GÂNDIRE", "filosofie", "principiu", "cunoaştere", "sistem", "metodă", etc. Disponibilitatea de a fi receptiv mental la anumite idei sau gânduri, sau de a ne "TREZI" spontan datorită inspiraţiei cu anumite gânduri este mai mult sau mai puţin limitată, în funcţie de gradul predominant de rafinare şi elevare al mentalului fiecăruia.
Un mental suficient de rafinat şi puternic face să se manifeste inteligenţa. Un mental perfect purificat, armonios integrat, graţie bunului simţ şi extraordinar de puternic face să se manifeste înţelepciunea. Atunci când, graţie sugestiilor benefice, divine ascensionăm gradat în straturile esenţiale ale conştiinţei şi ajungem la supraconştient, prin identificare cu principiile supreme ultime, cu sinele nemuritor divin (ATMAN) al fiinţei, sugestia ne ajută să devenim una cu forţa absolută, universală, ne permite să ne revelăm conştiinţa superioară transcendentă şi ne face să existăm ca o forţă binefăcătoare magneticele este tangentă cu eternitatea. Atunci când sugestia binefăcătoare devine autosugestie creatoare şi benefică, ea va putea fi folosită permanent în practica YOGA în lumina principiilor expuse mai sus. Acest mod de a ne conecta şi a ne menţine în rezonanţă cu energiile subtile, benefice, nesfârşite ce există în sferele de manifestare ale MACROCOSMOSULUI permite canalizarea unei cantităţi infinite de energie pozitivă ce corespunde autosugestiei ferm şi perseverent mentalizată. Acest mod consecvent de a acţiona benefic prin autosugestie este unul dintre cele mai eficiente mijloace de vindecare. Utilizându-se cu tenacitate autosugestia pozitivă creatoare este cu uşurinţă posibil, graţie energiilor binefăcătoare pe care le acumulăm în aura fiinţei noastre, să putem înlătura teama, tensiunile, gelozia, ura, frica de durere şi unele tulburări mentale. Angrenând mai mereu autosugestia pozitivă creatoare apare evident că yoghinul plin de aspiraţie poate atinge o libertate deplină ridicându-se deasupra tuturor forţelor malefice. Gradat, el poate dobândi astfel eliberarea de orice limitare corporală. Chiar şi cei care încă nu aspiră la desăvârşirea spirituală (pe care treptele superioare în YOGA o fac cu putinţă), dacă înţeleg temeinic aceste mecanisme care generează fenomene de rezonanţă benefice pot să înlăture destul de repede (pe cale naturală) prin autosugestie pozitivă un mare număr de tulburări fizice şi psihomentale. Este deci evident (mai ales pentru cel care practică şi acumulează experienţă) că în procesul autosugestiei binefăcătoare yoghinul nu lucrează niciodată în gol, ci acumulează prin rezonanţă subtilă (direct proporţional cu focalizarea sa mentală), în propria sa fiinţă, energiile pozitive ce provin din infinitele focare de energie ale Macrocosmosului. Aceste subtile energii benefice captate prin rezonanţă aduc totodată în aura noastră informaţii plenar armonizatoare în funcţie de forma specifică a autosugestiei. Mulţi oameni ignoranţi sau sceptici suferă, mai mult sau mai puţin, parţial sau permanent, pentru că se află şi continuă să se complacă într-o stare mizerabilă (atât corporală cât şi psihomentală ce a rezultat. în urma autosugestiilor lor preponderent negative, malefice. Mentalul poate şi trebuie să fie eliberat, prin YOGA, din această stare distructivă şi chinuitoare. Această stare creatoare, dătătoare de fericire şi sănătate, poate fi atinsă şi menţinută mai mereu prin punerea noastră în REZONANŢĂ cu energiile subtile benefice şi armonioase ce există permanent în Macrocosmos. Tradiţia înţelepciunii yoghine menţionează că oamenii sunt prin tot ceea ce fac şi gândesc constructorii propriilor lor destine. Adeseori ei atrag cu încăpăţânare boala şi suferinţele pentru că devin şi se complac să rămână victimele unor autosugestii predominant dizarmonioase, negative. În cazul persoanelor cu orientare permanent pesimistă, acestea ajung să-şi extragă numai autosugestii dezechilibrante şi negative din tot ceea ce le înconjoară. Întreaga realitate este filtrată, mai ales în cazul lor, prin această viziune dominantă, tragică. Există însă şi oameni echilibraţi (este adevărat, mult mai puţini) care, spontan şi uneori inconştient îşi pot domina şi elimina prompt asemenea sugestii nefaste, acumulând predominant în aură numai energiile subtile care provin de la autosugestii binefăcătoare, creatoare. Încă din primii ani de practică, yoghinul plin de aspiraţie trebuie neapărat să-şi restabilească şi chiar să-şi mărească încrederea în puterea extraordinară a mentalului său ferm focalizat. Procedând astfel, el va ajunge să-şi trezească şi să-şi amplifice forţele binefăcătoare,
mentale de care va dispune pentru realizarea unor fenomene benefice extraordinare. Gradat, cu ajutorul autosugestiei, el va constata că în faţa sa se deschid posibilităţi nelimitate prin abordarea corectă a tehnicilor YOGA care vor genera în universul său lăuntric transformări miraculoase. Acţionând mai mereu în acest mod armonios şi binefăcător, el va deveni capabil (punând cât mai des în joc fenomene de rezonanţă creatoare binefăcătoare) să-şi învingă cu uşurinţă suferinţele, temerile, complexele de inferioritate, anihilând totodată, atât la el cât şi la alţii, energiile subtile, mentale malefice pe care unele fiinţe umane le manifestă. Ţelul principal în primii ani de practică YOGA este de a-l învăţa pe aspirant să capteze în aura sa cât mai mult şi cât mai des forţe subtile binefăcătoare din MACROCOSMOS pentru a-şi elimina astfel cât mai repede suferinţele sau tulburările psihomentale sau fizice, pentru a ajunge să fie cât mai armonios şi să se bucure plenar de viaţă. Numai astfel, ulterior, el va putea să atingă o stare de conştiinţa extatică totală (SAMADHI). În fazele superioare de practică yoghinul îşi accentuează şi mai mult stăpânirea de sine prin perfecţionarea concentrării mentale şi prin revelarea SINELUI DIVIN (ATMAN), îşi îmbunătăţeşte mai mult fiinţa cu calităţi superioare, sublime, divine. Odată ajuns la această culme, el va utiliza totdeauna în mod perfect sugestia şi autosugestia, manifestându-se în orice situaţie ca o fiinţă umană plină de înţelepciune care respectă legile divine. = SFÂRŞIT = EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA (continuare la cursul nr. 7 AN IV) INTUIŢIE = cunoaştere perceptivă nemijlocită de raţionament (în măsura în care este posibilă disfuncţia între percepţie şi gândire) care angrenează într-o măsură mai mare sau mai mică fenomene de rezonanţă subtilă ce apar în clarviziune, telepatie, empatie, cunoaştere spirituală etc. Descoperire bruscă a unei soluţii geniale fără conştiinţa modului de descoperire, care are loc fie la primul contact cu problema, fie după o perioadă de efort fără succes urmată de pauză (aşa-numita inspiraţie). În prima accepţie, intuiţia este în general caracteristică pentru al doilea stadiu ontogenetic al dezvoltării intelectuale (2-6 ani), dar se manifestă şi la adult jucând un rol foarte important la yoghinii avansaţi. În a doua accepţie, de intuiţie cognitivă, se manifestă la toţi indivizii, dar în grade diferite (fiind extraordinar de dezvoltată la yoghini), fiind determinată de factori constituţionali şi de mediu. În privinţa relaţiei cu gradul de dezvoltare a gândirii abstracte există afirmaţii contradictorii. Unele susţin că intuiţia involuează pe măsura dezvoltării logicii şi a civilizării mediului în care trăieşte individul (C.G. Jung). Altele, dimpotrivă, susţin pe baza datelor experimentale, că există o strânsă legătură între intuiţia cognitivă şi gândirea abstractă (Westcott, Masher şi Hansby). Cunoştinţa obţinută prin intuiţia cognitivă, fiind determinată printr-o subtilă stare de rezonanţă spirituală, este de obicei o idee scurtă, însoţită de sentimentul evidenţei, al certitudinii subiective şi al armoniei depline cu celelalte cunoştinţe (Spinoza, H. Bergson, C.G. Jung, yoghinii: SIVANANDA, VIVEKANANDA). Intuiţia cognitivă, ca stare de rezonanţă spirituală, are la bază activitatea subconştientă a cărei direcţie este imprimată de analiza conştientă. Durata şi efectele analizei conştiente, depind de inteligenţă, de caracteristici ale afectivităţii şi motivaţiei, de dificultatea problemei şi de dispoziţia cerebrală, (în general oboseala sau devitalizarea nu sunt propice intuiţiei). Starea psihică favorabilă apariţiei în conştiinţă a rezultatelor explorării subconştiente întreţinute de dorinţa de rezolvare este caracterizată de sentimentul identificării şi rezonanţei subtile cu
problema, abandonarea unor restricţii logice, efervescenţa gândirii şi afectivităţii, în anumite limite. În intuiţia cognitivă, la primul contact cu problema, aceste condiţii se creează în situaţii premergătoare recepţionării problemei. Diferiţi factori externi o influenţează în măsura în care contribuie la crearea confortului psihic şi a certitudinii că vom rezolva problema. Ei variază de la individ la individ fiind foarte dezvoltaţi la yoghinii avansaţi. Intuiţia cognitivă se dezvoltă odată cu creşterea experienţei într-un domeniu, dar numai la indivizii cu anumite trăsături de personalitate. în mare, personalitatea subiectului intuitiv se distinge prin: independenţă, nonconformism, comoditate, fantezie, înclinaţie spre speculaţie, pasiune puternică pentru un anumit domeniu, multilateralitate, inteligenţă, încredere în sine, atitudine relaxată, aproape detaşată faţă de problemă, posibilităţi mai reduse de verbalizare. În privinţa trăsăturilor morale ale subiecţilor intuitivi nu există un consens, deşi sunt dezbătute cu interes. După Jung se disting: A. a) intuiţia subiectivă, perceperea propriilor stări psihologice subconştiente; b) intuiţia obiectivă, cunoaşterea obiectelor externe pe baza unor percepţii subliminale. B. a) intuiţia abstractă, soluţia constă în surprinderea subconştientă a unei legături abstracte şi este precedată de tatonări; b) Intuiţia concretă, soluţia este sugerată de elemente perceptive care se ciocnesc în mod necesar graţie REZONANŢEI cu o direcţie a gândirii, adesea destul de vagă. Direcţia constă mai mult în atenţia stăruitoare pentru problemă şi în dorinţa arzătoare de a o rezolva; tatonările premergătoare aici nu se conduc după ipoteze logice. Intuiţia poate interveni în geneza ideilor, dar astfel de idei trebuiesc totuşi să fie supuse controlului raţional, singurul în măsură să le confirme cu certitudine. INTELIGENŢĂ = termen, prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural, consacrat, se pare, de Cicero, ce caracterizează sub diverse unghiuri, puterea de pătrundere şi funcţia specifică a minţii de a stabili rapid legături şi a face legături creatoare între legături de natură să reveleze ADEVĂRUL. Este ceea ce sugerează inter-legere, reunind două sensuri, acelea de a discrimina lucid între şi a lega, culege, pune laolaltă ceea ce în realitate prezintă aceste legături. Exprimând acţiuni şi atribute ale omului totodată, faber (muncitor) şi. sapiens (înţelept), inteligenţa ca orice categorie culminativă, n-a putut încă să beneficieze de o definiţie clasică, prin delimitări de gen proxim şi diferenţă specifică. În sistemul YOGA, inteligenţa apare atât ca fapt real, cât şi ca unul potenţial, atât ca proces cât şi ca aptitudine sau capacitate, atât formă şi atribut al organizării mintale, cât şi a celei comportamentale. Yoghinii consideră că inteligenţa unei fiinţe umane este în strânsă legătură cu gradul de energizare, conştientizare şi dinamizare a lui VIJNANAMAYA KOSHA care este structura subtilă a înţelegerii superioare (inteligenţă). Platon vedea în "phrenesis" capacitatea excepţională a omului de a vibra la unison şi înţelege ordinea reală, subtilă din univers pentru ca să se poată conduce cât mai bine pe sine. La Aristotel factorul cognitiv semnificat prin "noos" este cel ce stabileşte relaţia dintre simţuri şi reflecţie. Descartes se referă la raţiune şi sugerează inteligenţa ca "un mijloc superior de a-ţi însuşi o ştiinţă perfectă, raportată la o infinitate de lucruri". Sugestii asupra inteligenţei se întâlnesc şi la mulţi alţi filosofi, printre care şi Hobbes, care oferă o viziune asociaţionistă asupra gândirii, ca "o succesiune sau înlănţuire de gânduri, o perindare de gânduri, numită discurs mintal". Toate acestea descriu fenomene ce ne permit să presupunem o sinonimie între inteligenţă şi gândire sau raţiune, dar nu ne indică originea şi funcţia inteligenţei, cu alte cuvinte, raţiunea de a fi a inteligenţei indiferent de modalitatea ei raţională. Filosofia este devansată de cei a căror genialitate se sprijină pe realism. Leonardo da Vinci pune inteligenţa în contextul vieţii. Experienţa ne dă ceea ce există dar ea nu poate fi folosită creator dacă nu este interpretată şi astfel se stabileşte nu numai existenţa lucrurilor ce ne
interesează, "ci şi într-o măsură mai mare, raporturile reale dintre ele, pe de o parte şi legăturile cu noi înşine, pe de altă parte". = VA URMA =
AN IV C10 EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA (continuare la cursul nr. 9 AN IV) Aceste raporturi dintre relaţiile obiective şi subiect clarifică oarecum problema inteligenţei şi o integrează în câmpul existenţei biologice, psihice şi mentale a persoanei, înţelegem de ce unii consideră că teoriile despre judecăţi, legi ale gândirii şi principii raţionale nu lămuresc problema inteligenţei, mult mai mult obţinându-se printr-un studiu sintetic al inteligenţei, prinsă în relaţiile ei vitale, concepută în raport cu datele experienţei. În consecinţă, dincolo de orice speculaţii metafizice, inteligenţa trebuie să fie considerată un fenomen superior şi o caracteristică a adaptării cât mai armonioase la mediu, a transformării înalt creatoare a mediului de către om. Recunoaştem şi la animale rudimente şi premise de comportament inteligent, care se situează la polul opus instinctului. Inteligenţa este un instrument de adaptare care intră în funcţiune atunci când celelalte instrumente de adaptare, instinctul şi deprinderea, nu mai pot face faţă. Comportamentul inteligent nu numai că se datoreşte învăţării şi evoluţiei lăuntrice spirituale dar prezintă o astfel de flexibilitate, încât s-ar putea spune că se construieşte "în mers", operativ şi adecvat situaţiilor. La animale, comportamentul inteligent se prezintă ca "încercări şi erori", explorările tatonante fiind un preambul sau un echivalent funcţional al inteligenţei. Adevărata inteligenţă depăşeşte însă tatonarea prin mijloace deja selecţionate. În baza experienţelor cu cimpanzei, ce ajung să folosească beţe montate unul în altul sau lăzi suprapuse pentru a dobândi fructe direct inaccesibile, unii pretind că animalul dovedeşte inteligenţă prin reunirea elementelor necesare (obiect-mijloc şi obiect-scop) în acelaşi câmp vizual. Este un moment tranzitoriu, raportarea uneltei la scop, nefiind scutită de tatonări prealabile. Mai importantă pare a fi transpoziţia rapidă şi adecvată în situaţii analoage, aici inteligenţa dovedindu-se a fi susţinută prin generalizări practice. Contopind planurile obiectiv şi subiectiv, material şi ideal. H. Rergson declară că "inteligenţa este facultatea de a fabrica obiecte artificiale şi în special unelte şi de a varia calitativ la infinit această fabricare". Nu este deci vorba numai de jocul combinatoriu al asociaţiilor dobândite şi de formarea de noi asociaţii, cum susţineau mulţi psihologi în secolul al XIX-lea, ci de o anumită mijlocire superioară, funcţională în vederea unei rezolvări. Trecând de inteligenţa senzomotorie de tip animal şi preliminar uman, veritabila inteligenţă va presupune întotdeauna o mijlocire transformatoare, o reconstrucţie mintală creatoare în vederea atingerii unui scop. Unii observă că ordonarea, clasificarea datelor experienţei într-o ierarhe, uzând de simboluri verbale, ajunge la performanţe când discriminarea este nuanţată, când sunt sesizate nuanţele
imperceptibile. Inteligenţa nu este reductibilă doar la experienţă, deşi se întemeiază şi pe aceasta. Inteligenţa înseamnă mai degrabă o transgresare intuitivă a experienţei acumulate şi actuale prin descoperirea unor raporturi perfect reale, de regulă ascunse, a căror utilizare satisface un scop adaptativ sau transformativ, în acest sens inteligenţa ce presupune reorganizări raţionale este complementară intuiţiei cognitive, concepută ca o forţă iluminatorie ce " acţionează similar instinctului şi oarecum în prelungirea lui. Inteligenţa rămâne mereu un proces complex superior prin care se operează diferenţieri şi recombinări operaţionale cu o finalitate superioară transformativă, fiind şi evaluată după eficienţa constatată a transformării, în mod curent, inteligenţa este evaluată după nivel şi după dimensiunea facilitării, implicate în adaptarea transformativă superioară umană. Inutil să mai amintim aici faptul că, apărând ca o caracteristică a individului, manifestată în relaţiile sale cu ambianţa, inteligenţa este tributară, prin origine şi destinaţie, existenţei. Exagerând în chip extremist rolul eredităţii în dezvoltarea inteligenţei, unii nu au conceput totuşi ereditatea ca un fapt pur natural ce reflectă fidel KARMA existenţelor anterioare, ci ca o acumulare a exersărilor prilejuite de mediu, fiecare generaţie exercitând o influenţă enormă asupra dotaţiei generaţiei succedente. Această teză a masivului şi imediatului transfer de la dobândit la ereditar nu numai că este infirmată de genetica contemporană şi ea a fost relativizată prin reducţia la minimum, la o minoră semnificaţie de către analize psihologice ulterioare, dar a fost pusă în dubiu. În esenţă, inteligenţa se manifestă prin justeţea şi rapiditatea de clasificare, achiziţie şi construire de ansambluri. De la început se vădeşte faptul că inteligenţa, fiind pluridimensională, nu poate fi investigată prin probe univoce, impunându-se o pluritate de probe cu diverse "adrese". Binet concepe inteligenţa ca o facultate general-umană ce se formează stadial, "scara metrică a inteligenţei", propusă de ei, bazându-se pe o corelare între vârsta cronologică a copiilor şi tinerilor şi vârsta lor de maturitate psihică şi mentală stabilită prin devieri în plus sau în minus, faţă de un standard mediu al vârstei cronologice. În aceste condiţii, după anumite norme şi baremuri, se calculează un Q.I. (cotient intelectual) ca măsură globală a inteligenţei. Stabilind drept cadru de manifestare a inteligenţei activitatea şi experienţa individuală, A. Binet socoteşte că facultăţile mintale se dezvoltă inegal. El scrie: "O lipsă de memorie se poate asocia uneori cu mult raţionament, după cum unul cu o memorie bună poate fi un prost veritabil". Inteligenţa este "o funcţie generală de integrare căreia îi sunt subordonate toate celelalte" dar la rândul ei, inteligenţa este, după Binet, tributară diverselor facultăţi, printre care: "înţelegerea rapidă, memoria, imaginaţia creatoare, raţionamentul şi mai ales exprimarea". Operaţiile care intră nemijlocit în schema inteligenţei sunt comprehensiunea, invenţia, direcţia (orientarea către un scop) şi cenzura (critica). Pentru a testa aptitudinile intelectuale, indiferent de volumul de cunoştinţe acumulat, testele de inteligenţă evită apelul la cunoştinţe rezultate din învăţare, solicitând răspunsuri care sunt la îndemâna oricui, indiferent de pregătire. S-a observat însă că înseşi răspunsurile la teste necesită învăţare. Nu se pot despărţi cu totul operaţiile de informaţiile pe care le susţin. Aplicarea testelor de inteligenţă la indivizi din grupe etnologice aparte, a dat rezultate paradoxale, explicabile prin gradele diferite de inteligenţă şi construcţia specifică a intelectului la respectivele populaţii. Unii psihologi consideră că inteligenţa se determină gradual prin patru caracteristici: plasticitate (restructurare), complexitate (structurală), globalizare (reunire în tot a elementelor), rapiditatea de gândire şi fluiditate (modificări de direcţii prin care se evită fixismul). În rest se socoteşte că nu există o formulă unică de inteligenţă, compoziţia operaţională a acesteia fiind
variabilă după tipuri de activităţi şi după persoane. Există deci o diversitate de forme de inteligenţă, iar ceea ce psihologii măsoară nu este o inteligenţă generală, ci una globală, în ordinea statistică abstractă, ea fiind aptitudinea intelectuală medie. Am putea implica aici şi conceptul de stil cognitiv, fără a ignora nivelul după care inteligenţa este întotdeauna calificată. Această poziţie se îndepărtează întrucâtva de cea a lui Spearman care a radicalizat proprietatea inteligenţei de a fi generală (aplicabilă în variate domenii) reducând-o, pe baza constatării corelaţiilor foarte consistente dintre rezultatele testelor intelective, la un factor general (G), care ar fi omogen, reprezentând o "puternică energie mentală generală", spre deosebire de factorii speciali (S), implicaţi numai în anumite activităţi concrete. Teoria bifactorială (G şi S) a lui Spearman susţine deci omogenitatea mental energetică constitutivă a inteligenţei, de unde generalitatea ei ca foarte puternic câmp mental elevat şi ca factor comun ce facilitează performanţele rapide în orice activitate, nu însă fără complementaritatea unor factori S, adecvaţi formelor particulare ale activităţilor. Inteligenţa se afirmă ca generală întrucât este expresia unui factor omogen (energie mentală puternică dată) şi pentru că (dimpotrivă) este expresia unor structuri operaţionale compuse, ce se constituie treptat şi care după succesive integrări devin integratoare, foarte mobile, deci generice. Este concludent faptul că toate sistemele teoretice şi psihodiagnostice privind inteligenţa, construite după Spearman (tot pe bază de analiză factorială), sunt plurifactoriale şi includ treapta intermediară dintre G şi S, factorii de grup. Unii determină 8 factori comuni ai inteligenţei: raţionamentul deductiv şi inductiv, memoria brută, aptitudinea inventivă, rapiditatea percepţiei şi gândirii, aptitudinile spaţiale, comprehensiunea accelerată şi fluenţa intuiţiei. Dacă este să considerăm inteligenţa nu o facultate separată ci o modalitate superioară de organizare mentală proprie întregului sistem psihic şi mental, atunci nu putem să ignorăm astfel de dimensiuni cum sunt interesul, motivaţia, efortul ş.a. Inteligenţa a fost tratată precumpănitor ca o aptitudine mentală elevată, criteriul de identificare şi de evaluare al acesteia fiind reuşita superioară şi rapidă în activitate. Raportându-ne însă la reuşită, constatăm că nu numai inteligenţa este factor mediator. Unii atrag atenţia asupra importanţei tendinţei spre efort, în baza unor ample investigaţii, unii au ajuns la concluzia că, de exemplu, succesul şcolar depinde de inteligenţă în proporţie de 60 restul de 40 % datorându-se efortului de munca perseverent. Desigur în diverse activităţi profesionale, raportul optim între inteligenţa şi efort voluntar poate fi variabil. În fapt, inteligenţa "ca o funcţie de integrare a minţii, este implicat, la toate nivelele iar manifestările sale diferă nu numai cantitativ dar şi calitativ". Deci, inteligenţa ca o funcţie mentală integrativă se prezintă, diferenţial şi aceasta nu numai după o suită de nivele, ci şi sub raportul facturii şi al eficienţei. Unii stabilesc pe lângă inteligenţa abstractă, una tehnică, apoi inteligenţa socială şi inteligenţa administrativă, mai bine zis organizaţională. Formele de inteligenţă s-au diferenţiat actualmente şi mai mult, fiind menţionate variante de inteligenţă practică, ştiinţifică, motorie ş.a. Acestea sunt diferite modalităţi ale inteligenţei generale care se manifestă ca aptitudini complexe, specializate. Problema generalităţi inteligenţei nu poate fi rezolvată univoc pentru că însăşi definirea ei persistă, relativ distinct prin două puncte de vedere unul gnostic şi altul pragmatic. Unii socotesc inteligenţa ca fiind capacitatea sau tendinţa de realizare a gândirii, "un mod superior şi eficient de a trata" al gândirii. În acest caz neîndoielnic, nivelul inteligenţei generale este corespunzător nivelului abstract şi teoretic al intelectului, pentru că acesta permite cu uşurinţă cele mai diverse şi obiectiv cuprinzătoare interpretări. Se ştie însă că gândire abstractă nu este cu necesitate şi inteligenţă. Nu este necesară numai înţelegerea profundă a celor mai variate situaţii şi domenii ci şi decizii optime, rezolvarea rapidă şi cât mai justă a problemelor ce intervin. Unii ţin să accentueze această funcţie definitorie a inteligenţei,
tratând despre inteligenţa eficace. Rezolutivitatea rapidă şi eficacitatea superioară implică cu necesitate momente de modelare abstractă şi se bazează totdeauna pe înţelegere. Alţii consideră că de fapt înţelegerea deosebeşte inteligenţa umană de cea artificială pentru că inteligenţa se deosebeşte astfel şi de aptitudini. "Distincţia fundamentală între inteligenţă şi capacităţi constă în a înţelege cât mai profund în loc de a executa pur şi simplu (aproape mecanic) şi aceasta constituie punctul crucial al problemei". Inteligenţa apare totuşi ca un mod superior şi eficient de operare care se construieşte conştient de către subiect prin decizie, deliberare, experiment mintal, vizând întotdeauna un scop. În acest caz însă, accentul nu se pune pe grad, ci pe modul de abstractizare ş înţelegere, inteligenţa prelungind acţiunea cu alte mijloace "prin coordonare acţiunilor într-o formă interiorizată şi reflexivă". Intelectul devine cu adevărat productiv în măsura în care dimensiunile de flexibilitate, intuiţie fluiditate, rapiditate, originalitate şi elaborare îi sunt proprii. Acestea sunt caracteristicile construcţiei funcţionale a inteligenţei în contextul personalităţii care, la rândul ei, este generată de REZONANŢE lăuntrice cu împrejurări ajutătoare. De aceea, inteligenţa nu poate fi înţeleasă atâta timp cât nu i se elucidează geneza şi nu i se precizează destinaţia. Unii prezintă stadiile senzoriomotor, preoperator, de operare concretă şi de operare formală ale inteligenţei, arătând că ea (inteligenţa) "are ceva dintr-un absolut independent ce generează o relaţie, printre altele, între organism şi lucruri", ea fiind "un termen generic desemnând forme superioare de organizare rapidă sau de echilibru al structurilor cognitive", constând în esenţă, sub raport operatoriu, din reversibilitatea progresivă a structurilor mobile construite". Uneori se observă că inteligenţa "tinde să elimine schemele de analogie înlocuindu-le prin deducţii propriu-zise". Dacă unii au tratat inteligenţa ca o accelerare neuronică, alţii au constatat că aceasta implică totodată flexibilitate, fluiditate care, la rândul lor, presupun reversibilitate, tranzitivitate, coordonări combinatorice etc. Inteligenţa comprehensivă va presupune o perfectă echilibrare între asimilare rapidă şi acomodare, pe când inteligenţa rezolutivă va releva "acomodări cu depăşiri" şi aceasta cu atât mai mult cu cât inteligenţa se inserează în structurile mai complexe ale creativităţii. Răspunsurile inteligente, caracterizate prin perspicacitate, supleţe, adecvare la situaţii concrete sunt susceptibile de evaluări formale sau de conţinut. Rapiditatea şi oportunitatea răspunsurilor nu este întotdeauna şi un indiciu de calitate, acestea putând fi datorate unei forme mai simple de inteligenţă, calificată ca "asociativă" sau promptitudini activării vigile, căreia îi corespunde "deşteptăciunea". Gradul de eficienţă şi rapiditate al adaptării inteligente nu poate fi însă redus la astfel de elemente, cum este doar viteza de reacţie, deşi aceasta are totdeauna o anumită importanţă. Eficacitatea rămâne însă dependentă de complexitatea elaborării, de examinarea critică a mijloacelor ce satisfac optim un scop. Conduita inteligentă se demonstrează mai mult prin forţa şi exactitatea previziunii decât prin replicile de efect. Unii disting o inteligenţă cristalizată, aplicabilă la situaţiile-tip ale mediului ambiant şi o inteligenţă fluidă ce răspunde la situaţiile complet noi. Nici acestea nu se disting însă după viteza de reacţie care, în orice caz, este mai mare când intră în joc inteligenţa cristalizată. Interesant de semnalat este faptul că, inteligenţa cristalizată este mai puternică la vârsta copilăriei şi a bătrâneţii decât inteligenţa fluidă, ce se afirmă plenar în faza adultă. Unii cercetători au găsit vârful de dezvoltare a inteligenţei generale în jurul vârstei de 24 de ani. Important de semnalat este faptul că fiind un factor global de adaptare, inteligenţa se structurează în condiţiile adaptării individuale, întotdeauna concrete, implicând relaţii exterioare generatoare de atitudini, ce se corelează cu aptitudinile, inteligenţa trebuind să corespundă anumitor modele culturale. Omul, cu rare excepţii, nu este, ci devine inteligent şi aceasta în raport cu condiţiile în care există inteligenţă ca dimensiune a personalităţii, neputând să fie generală decât în raport cu o pregătire, într-un anumit moment al evoluţiei ei. Din acest punct de vedere, asupra mijloacelor de
testare ale inteligenţei persistă o serie de îndoieli în legătură cu artificialismul probelor şi cu adecvarea la condiţiile de pregătire concrete ale diferitelor categorii de oameni. R. Zazzo recomandă "să te serveşti inteligent de inteligenţă". Una din consecinţele posibile ale acestui dicton ar fi ca inteligenţa să nu fie niciodată concepută univoc şi să nu fie supusă unor asocieri sau disocieri exclusiviste. În general, inteligenţa apare în trei ipostaze ca: 1) modalitate cognitivă, integratoare, diferită de reactivitatea emoţională şi de capacitatea de efort; 2) capacitatea rapidă de rezolvare a problemelor, prin restructurări superioare opuse automatismelor; 3) posibilitate supramedie a gândirii în studiul căreia este interesată YOGA. Dacă vom reinventaria în lumina sistemului YOGA atributele inteligenţei constând în diferenţiere şi adaptare, nivel superior intelectual şi înţelegere, aptitudine cognitivă globală şi rezolutivitate, atunci vom ajunge la concluzia că, deşi inteligenţa apare ca un factor de mare însemnătate al vieţii, ea îşi are totdeauna originea în existenţa şi activitatea Mentalului DIVIN Macrocosmic. Deşi apare ca un factor facilitant, productiv al învăţării, ea rezultă prin trezirea şi dinamizarea cât mai puternică a lui VIJNANAMAYA KOSHA care se cristalizează în noi prin experienţe dătătoare de inteligenţă şi din învăţare, din acea învăţare care este inteligentă, construind inteligenţa prin sistematizare, formativitate, apel la înţelegere esenţială, considerând secvenţial punctele de vedere şi la exersat prin cele mai rapide şi variate rezolvări şi elaborări de probleme. Voinţa îşi sporeşte capacitatea de efort numai prin antrenamentul prilejuit de biruirea greutăţilor. Similar, inteligenţa îşi sporeşte energia mentală elevată şi forţa penetrantă, urcând de la un nivel de înţelegere la altul superior şi îşi dezvoltă şi amplifică forţa transformatoare prin biruirea deplină a dificultăţilor cognitive, prin cunoaşterea aprofundată a legilor divine supreme prin acţiune constructivă, prin intuiţie, prin rezolvare de probleme. CUGETĂRI EXEMPLARE DESPRE INTELIGENŢĂ *** Câţiva oameni deştepţi sunt mai de temut decât o mulţime de proşti. *** Un om deştept valorează mai mult decât o mie de neghiobi. *** Aceluia căruia îi surâde acum norocul a fost cu siguranţă cândva deştept. *** Nimic nu-i cu neputinţă pe lumea aceasta pentru inteligenţa puternică a celor cu adevărat inteligenţi. *** Unde nu e drum nici pentru vânt, nici deschizătură pentru razele soarelui, până şi acolo răzbate cu uşurinţă inteligenţa celor cu adevărat inteligenţi. *** Adesea inteligenţele cele mai înalte stau ascunse pentru că oamenii nu pot să le înţeleagă. *** Totul se poate realiza prin inteligenţă. *** Totdeauna superioritatea inteligenţei triumfă asupra forţei. *** Cum se face că un suflet îmbogăţit teoretic cu cunoaşterea atâtor lucruri sublime nu devine, datorită lor, mai vioi şi mai deştept; şi că o minte grosolană şi vulgară poate aşeza în ea, fără a se face mai bună, vorbele şi cugetările spiritelor celor mai înalte din câte au existat pe pământ; aceasta se întâmplă pentru că prostia şi inerţia înăbuşe în final totul în firile mediocre şi nehotărâte. = VA URMA =
AN IV C11 EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA CUGETĂRI EXEMPLARE DESPRE INTELIGENŢĂ (continuare la cursul nr. 10 AN IV) ••• Se poate întâmpla ca cineva să se împace cu faptul că e mai prejos de noi în ceea ce priveşte norocul sau chiar însuşirile sufleteşti; dar nici unul nu va recunoaşte inferioritatea sa în privinţa inteligenţei. ••• Cine, cu excepţia înţeleptului, se poate lauda că judecă, sau născoceşte, sau înţelege repede totul la orice oră din zi? ••• Trebuie să urmărim să devenim cât mai repede inteligenţi; căci altfel puţin folos se scoate din cunoştinţele şi din experienţa altora. ••• Inteligenţa nu este o mărime extensivă, ci intensivă; de aceea aici un inteligent poate să se măsoare liniştit cu zece mii de oameni fără inteligenţă. O adunare de o mie de gogomani încă nu face cât un singur om deştept. ••• Cea mai frumoasă întrebuinţare a vieţii noastre este de a spori conformitatea dintre inteligenţa noastră şi realitate. REZOLVARE DE PROBLEME = proces şi efect de atingere a scopului propus, de depăşire prin mijloace cognitive a unui obstacol, în sensul transformării necunoscutei în cunoscută. Rezolvarea de probleme este activitate definitorie şi de mare performanţă a gândirii, iar nivelul rezolutivităţii adoptării unei hotărâri califică direct nivelul de inteligenţă. În tratarea rezolvării de probleme se detaşează două căi şi anume: analiza operaţională, prevăzând paşii efectuaţi pe calea soluţionării şi modalităţile adecvate prelucrării informaţiilor. Pentru subiect, situaţia problematică are structura unei acţiuni complexe, implicând o bază anticipativ-orientativă şi un ansamblu de modalităţi executorii ce trebuie elaborate sau perfecţionate pentru a fi puse apoi în aplicare. O situaţie este problematică atunci când nu sunt suficiente rezolvării ori procedeele comune uzuale. Unii definesc situaţia problematică drept o "situaţie ce prezintă o lacună acoperită", iar alţii semnalează caracterul de situaţie "deschisă", generatoare de tensiuni în subiect şi de necesitatea imperioasă de închidere a structurii incomplete. Alţii relevă caracteristica situaţiei problematice de a fi generatoare de conflict conceptual şi de stări de frustraţie caracteristică ce nu dispare decât prin găsirea soluţiei. Global, situaţiile problematice prezintă o serie de atribute pe care le putem clasifica astfel: a) constantele, care reprezintă elementele invariabile în sistemul dat de informaţie; b) variabilele, reprezentând grupul de alternative ce pot fi folosite pentru obţinerea unei soluţii; c) atributele deschise, ce se definesc printr-o serie de parametri, ale căror valori nu sunt specificate în datele iniţiale ale problemei; d) atributele structurale sau implicite sunt elemente neexplicite, ce se relevă pe măsura descompunerii problemei în componente, fiind constrângeri contextuale ale subcomponentelor şi, prin urmare, cu cât problema este mai complexă, cu atât numărul şi rolul atributelor structurale (organizaţionale şi contextuale) se amplifică.
O situaţie devine problematică subiectiv, dacă asimilarea ei de către subiect necesită un număr special de transformări, care conduc la echilibrare. Unii ajung ca prin confruntarea şi conjugarea datelor obiective şi subiective, să clasifice problemele după gradul lor de structurare. În probleme bine definite şi slab definite. Veritabile sunt cele slab definite şi slab specificate şi care nu pot fi rezolvate prin metode uzuale. Amintim aici de împărţirea altora în probleme convergente, cu multe restricţii şi specificaţii, ce oferă un câmp de căutare îngust şi o singură soluţie, şi divergenţe, cu mai puţine restricţii şi un câmp larg de exploatări, ce permit mai multe soluţii. Există un continuum problematic şi, corespunzător, un continuum al structurării. Unii au propus o clasificare a problemelor în legătură cu gradienţii problematicului şi orientându-se după măsura specificării dată iniţial în situaţia problematică; măsura specificării scopului, deci a stării finale vizate; necesarul de operaţii, transformative. În consecinţă, problemele se împart în cinci categorii: 1) probleme reproductivenecreative, sunt cele care nu necesită un demers cognitiv creator, ci doar o gândire reproductivă; rezolvată implică modalităţi sistematice, determinate, de progres către soluţie; 2) probleme demonstrativ-explicative, sunt cele în care starea finală se prezintă bine specificată, ceea ce se cere fiind găsirea drumului către aceasta, prin dovedirea, demonstrarea, găsirea cauzalităţii, explicitarea sau chiar inovarea ei. În lipsa unor elemente iniţiale specificate şi doar în limitele unor reguli de operare; 3) probleme euristic-creative - presupun specificarea naturii soluţiei şi în mod vag unele cerinţe pe care aceasta trebuie să le satisfacă; 4) probleme inventiv-creative în care starea iniţială este bine specificată, ea menţionând anumite elemente prin continuarea cărora se presupune atingerea stării finale, relativ vag specificată; delimitarea acesteia din urmă constă tocmai în faptul că ea decurge din combinarea, transformarea, operarea cu elemente oferite de starea iniţială; 5) probleme de optimizare sau reproiectare creativă. În care starea iniţială este perfect specificată, pornindu-se de la un element dat, binecunoscut, iar starea finală este deloc sau slab specificată, posedând cel mult unele vagi indicaţii generale asupra proprietăţilor soluţiei. Unii au introdus o deosebire marcantă între descoperirea de probleme şi rezolvarea de probleme. În esenţă, această distincţie se referă la problemele date subiectului spre deosebire de cele pe care le descoperă, inventează şi pune din proprie iniţiativă. Deosebirea dintre problem-solving (rezolvare de probleme) şi problem-finding (descoperirea de probleme) constă în aceea că prima ţine de o specializare strictă şi se leagă de un sistem conceptual constant, manifestând tendinţa de a transforma problema în nonproblemă, iar cea de-a doua ţine de structuri cognitive foarte flexibile, apte să revizuiască închiderile şi să stabilească noi legături. Bazele rezolvării de probleme sunt, tradiţionale, etapa primară şi pregătitoare a sesizării şi punerii problemei şi procesul rezolutiv în sens restrâns, îşi menţine valabilitatea dictonul "o problemă bine pusă este pe jumătate rezolvată", la care a aderat cu entuziasm şi Einstein. YOGA enumeră: sesizarea problemei prin selecţie şi observare, analiza şi definirea ei, strângerea materialului, căutarea şi formularea de explicaţii, verificarea şi finalizarea. Unii vin cu un model operaţional care ţine seama de datele experienţei subiectului. După confruntarea cu situaţia problematică, problema este definită prin identificarea elementelor esenţiale, după cum urmează: reactualizarea conceptelor disponibile şi a regulilor cunoscute anterior, evaluarea conceptelor pe baza experienţei, selectarea regulilor şi indicatorilor relevanţi pentru situaţia stimul, formularea de explicaţii specifice, demersul de descoperire orientat spre soluţie, formularea de ipoteze specifice privitoare la soluţiile posibile, evaluarea acestora, verificarea soluţiei aleasă drept optimă. Tradiţional, se rezervă în procesul rezolutiv un loc important atât intuiţiei cât şi ipotezei, ea presupunere atât despre soluţie cât şi despre căile ce pot duce la obţinerea ei. În aceste condiţii în afara intuiţiei se are în vedere fenomenul deciziei, într-o altă perspectivă, rezolvarea de probleme este concepută în termeni comportamentali ca o activare
de abilităţi, construire şi aplicare de modalităţi oportune, desfăşurare a unor demersuri cognitive. Unii consideră că subiectul progresează de la o stare iniţială spre una finală, fără a parcurge anumite stadii distincte, ci doar folosindu-se de un repertoriu de operaţii cognitive. Sunt considerate esenţiale pentru orice rezolvare de probleme următoarele: alegerea scopului, selectarea unei metode de rezolvare, verificarea obiectivă a rezultatelor. Direcţionarea este prefigurată în punerea problemei să regleze rezolvarea de probleme. Alţii recurg la conceptul de restructurare pentru a descrie fenomenul de rezolvare de probleme. O serie de procese mediatoare prin care, din vechile structuri în legătură cu noile cerinţe ale situaţiei, se obţin noi structuri, reprezintă calea de care depinde rezolvarea. Orice problemă presupune o serie de condiţii restrictive de care trebuie să se ţină seama. Yoghinii apreciază rezolvarea de probleme ca un "proces superior de învăţare". Performanţele dobândite în acesta implică şi explică concomitent "o transformare în capacitatea omului". Capacitatea rezolutivă, de hotărâre constă în posibilitatea generalizării prin desprinderea de situaţiile problematice şi în posibilitatea selecţiei şi aplicării unor aceloraşi reguli la situaţii diverse. Activitatea de luare a hotărârii are deci drept efect obţinerea de noi achiziţii, datorită rezonanţei ce survine, fapt pentru care ea poate fi considerată învăţare problematizantă. Promotorii învăţării prin descoperire echivalează rezolvarea de probleme cu o acţiune de "categorializare", acţiune al cărei efect este organizarea şi structurarea datelor ce pot fi obţinute prin ambianţă. În calea rezolvării de probleme intervin bariere subiective şi funcţionale ce au fost calificate ca blocaje intelectuale, vâscozitate mintală, fixitate funcţională, tendinţa spre închidere prematură a structurilor cognitive. Depăşirea rutinei implică tensiuni motivaţionale specifice şi modalităţi oportune care să ducă la reorganizarea reclamată de problemă. Decisivă este descoperirea principiului rezolutiv ce face să fie luată hotărârea. Uneori acesta constă dintr-o restructurare de ansamblu a câmpului informaţional, alteori se referă la detalii. În multe tipuri de probleme intervine, conform unui principiu funcţional, desfacerea şi utilizarea unor atribute sau relaţii implicate. Modelând rezolvările, unii folosesc, în mare, două tipuri de strategii. Prima este cea a îngustării progresive a spaţiului problematic prin confruntarea continuă şi alternanţa dintre mijloace şi scop. Pe această linie, rezolvarea are un caracter iterativ şi presupune la fiecare pas, în care se confruntă una din metode cu scopul, controlul prin feedback al rezultatului cu efecte de sancţionare, corecţie sau infirmare, de la una dintre acestea pornindu-se pasul următor. Această strategie, denumită "analiza mijloc-scop", recurge la împărţirea problemei într-o serie de subprobleme şi a scopului final într-o suită de scopuri intermediare. Astfel, procesul general al rezolvării de probleme este transformat într-o serie de probleme succesive ale subproblemei. Tot aceştia admit însă şi o altă strategie, a "planificării" şi care constă în anticiparea soluţiei în termeni generali. În simplificarea problemei prin omiterea unor amănunte, trecerea în plan secundar a unor calităţi şi dimensiuni ale spaţiului acesteia pentru a o reduce la un tip familiar, pentru facilitarea explorării şi deci rezolvării. Alţii au propus strategia dublei stimulări "de jos" (de la câmpul perceptiv) şi a stimulării "de sus", care porneşte de la raţionament, de la principiu sau regulă. Restructurarea rezultă din îmbinarea analizei perceptive cu analiza cognitivă şi similar, a confruntării imagistice cu modelele abstracte sau simbolice. Bipolaritatea, proprie în genere procesului cognitiv, este maximal realizată în rezolvarea de probleme. Unii pornesc de la ideea, care nu poate fi acceptată fără rezerve, că în învăţare se operează cu concepte complete, pe când în activitatea de rezolvare de probleme conceptele sunt incomplete. Odată formate, conceptele au tendinţa de a se închide, de a-şi menţine echilibrul şi de a funcţiona autonom şi stabil. Prin urmare, există două tipuri de rezolvare de probleme. Primul tip constă într-un concept incomplet ce trebuie completat prin generarea de concepte alternative. Cel
de-al doilea tip de rezolvare de probleme este mult mai dificil pentru că porneşte de la un concept stabil şi complet şi care este supus reviziei, este dezechilibrat prin relevarea unor imperfecţiuni ale sale, urmând să fie transformat şi regenerat prin soluţii, în acest caz, rezolvarea de probleme debutează prin disruperea conceptului sau restructurarea cunoştinţelor. După unii, fiecare propoziţie completă este echivalentă cu enunţul unei rezolvări. Rezolvarea de probleme ar consta deci din trecerile reciproce între structurile de suprafaţă şi cele de adâncime prin intermediul structurilor de transformare ce permit elaborarea de noi răspunsuri sau soluţii. Pentru ca prin competenţa lingvistică şi cognitivă să se obţină o performanţă, este necesar ca odată descoperită şi recristalizată structura de adâncime, aceasta să fie adusă cu tot ce implică ea, la suprafaţă, să fie comunicată. Sistematizând strategiile implicate secvenţial în activitatea rezolvării, unii detaşează trei serii de strategii ce intră succesiv în acţiune. Sunt în primul rând strategiile anticipativexploratorii ce ghidează, mai mult sau mai puţin sistematic, căutările. Acestea corespund fazei de definire a problemei. Urmează strategiile anticipativ-rezolutive, care sunt, planuri specifice de căutare a soluţiilor şi corespund, orientării în sarcină. Urmează strategiile executive care au un caracter analitic şi uzează de primele, algoritmice şi bine consolidate. Fiecare rezolvare de problemă lărgeşte cadrul problematic. Toate acestea intervin într-un circuit şi începând de condiţiile activităţii. Se face deosebirea dintre rezolvări individuale şi colective de probleme. Unii definesc în genere grupul ca sistem de roluri având destinaţia rezolvării de probleme. Ocupându-se de rezolvarea de probleme în grup, unii au stabilit că importantă este nu numai propunerea sarcinii, ci şi cooperarea şi compatibilizarea afectivă a membrilor grupului. În concepţia yoghină, rezolvarea de probleme se poate face mult mai uşor dacă ne activăm plenar intuiţia şi, intrând în REZONANŢĂ cu realitatea pe care o indică problema, descoperim rapid REZOLVAREA SAU SOLUŢIA JUSTĂ. CUGETĂRI EXEMPLARE DESPRE ÎNŢELEPCIUNE •••Fericit este omul care a aflat cu adevărat înţelepciunea şi muritorul care, graţie experienţei sale uriaşe, a dobândit iscusinţa. ••• Deoarece agonisirea înţelepciunii este mai de folos decât a argintului şi câştigarea ei este mai de preţ decât a aurului celui mai curat. ••• Ea este mai scumpă decât pietrele nestemate şi nici o comoară n-o poate ajunge vreodată în preţ. ••• Cei înţelepţi au mereu parte de cinste, iar cei nebuni au parte de ocară. ••• Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul bogăţiei tale dobândeşte priceperea. ••• Învăţătura celui înţelept este izvor de viaţă, căci cel fără minte va fi prins în laţul morţii. ••• Celui nebun nu-i place înţelepciunea, ci nebunia năucitoare din inima lui. ••• Cumpăra cât mai des adevăr şi nu vinde niciodată înţelepciune, învăţătură şi iscusinţă. ••• Înţelepciunea este peste măsură de înaltă mai ales pentru omul nebun. ••• Ca o creangă de mărăcini pe mâna unui beţiv, aşa este înţelepciunea în gura celor nebuni. ••• E frumos să înveţe lucruri înţelepte chiar şi un bătrân. ••• Cel mai bine pentru înţelept este să nu pară înţelept ci chiar să fie un înţelept. ••• Înţelepciunea nu rareori se află numai în unul, căci nu tot ce trăieşte are şi minte pătrunzătoare. Ce este această înţelepciune, numai natura o ştie.
•••A fi înţelept este de fapt partea cea mai însemnată a fericirii nepieritoare. ••• Nu există pentru oameni un câştig mai mare decât prevederea şi o minte înţeleaptă. ••• Din adevărata înţelepciune provin trei lucruri: gândire mereu justă, vorbire inspirată fără greş şi acţiune dreaptă. ••• Nu perii albi îl fac pe om înţelept. ••• Şi am privit adânc şi am văzut înţelepciunea, nebunia şi prostia...Totuşi am văzut că are precădere înţelepciunea asupra neroziei, precum precădere are lumina asupra întunericului. •••Pomenirea celui cu adevărat înţelept este veşnică, fiindcă, negreşit, în zilele ce vor veni, toţi cei proşti vor fi uitaţi, şi iară, înţeleptul nu moare pentru totdeauna ca nerodul. ••• Este mai presus şi vrednic de admiraţie un băiat sărac şi înţelept decât un rege bătrân şi neghiob, care nu ştie să prevadă viitorul. ••• Inima înţelepţilor este în casa păcii extatice, pe când inima nerozilor este doar în casa de petrecere. ••• A fost odată o cetate mică şi oamenii din ea erau puţini şi împotriva ei s-a pornit un împărat puternic şi a împresurat-o şi a ridicat în jurul ei întărituri uriaşe. În ea se afla un om sărac, dar înţelept şi el a mântuit cetatea cu înţelepciunea lui. Dar iată, acum nimeni nu mai pomeneşte pe acel om sărac. •••Atunci am zis: "Este mai de preţ înţelepciunea decât vitejia, deşi înţelepciunea săracului este dispreţuită şi cuvintele lui nu sunt luate în seamă. ••• Vorbele înţeleptului spuse domol sunt mai ascultate decât zbieretele unui stăpân peste nebuni. ••• Înţelepciunea preţuieşte mai mult decât uneltele de război, căci o singură greşeală strică întocmirea cea mai bună. ••• Înţeleptul care nu-şi poate fi niciodată de folos lui însuşi, în zadar este înţelept. ••• Înţeleptul adevărat nu se mânie, nu se repede, nu-şi pierde curajul, nu se înveseleşte cu cele efemere, nu rămâne trist nici chiar când se află în mare strâmtoare sau nenorocire; el îşi păstrează caracterul divin înnăscut, rămânând neclintit întocmai ca Himalaya. ••• Înţelepţii adevăraţi nu deplâng ceea ce s-a pierdut, ceea ce a murit şi ceea ce a trecut, căci trebuie să se ştie că aceasta este deosebirea dintre înţelepţi şi proşti. ••• Cine priveşte averea altuia ca pe un bulgăre de pământ, pe toate fiinţele ca pe sine însuşi, acela este înţelept. ••• Nu-i uşor să ajungi acolo unde se află înţelepciunea. ••• Înţelepciunea se cunoaşte din cuvânt şi faptă, iar învăţătura din ceea ce rosteşte gura. ••• Pe robul înţelept îl vor sluji oamenii liberi. ••• Fericit în veci şi puternic este cel ce a dobândit înţelepciunea. ••• De două lucruri se întristează inima mea, dar de al treilea mă apucă mânia: omul care trăieşte în mizerie, oamenii înţelepţi când sunt dispreţuiţi şi acela care se întoarce de la virtute la păcat. ••• Nu-ţi arăta înţelepciunea la timp nepotrivit. ••• Înţelepciunea nu poate pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte niciodată în trupul supus păcatului. ••• Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii şi un împărat cuminte înseamnă bunăstarea norodului din acea ţară. = VA URMA =
AN IV C 12 TRADUCEREA ÎN LIMBA ROMÂNĂ A INVOCAŢIEl REALIZATE ÎNAINTE DE A SE EMITE MENTAL GAYATRI MANTRA GAYATRI - este un vers sacru din RIG VEDA. Redăm în continuare traducerea în limba română a acestui imn divin. "Să medităm plini de veneraţie asupra strălucitoarei lumini a Divinei şi admirabilei Fiinţe atotputernice care a creat totul. Fie ca ea să ne ghideze plină, de dragoste gândurile şi aspiraţiile către Adevărul Ultim care este însuşi Spiritul sau esenţa lui Dumnezeu." GAYATRI MANTRA este MANTRA lui SAVITRI Contrapartea feminină (SHAKTI) a lui BRAHMA.
EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA CUGETĂRI EXEMPLARE DESPRE ÎNŢELEPCIUNE (continuare la cursul nr. 11 AN IV) ••• N-am pus alături cu înţelepciunea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul înaintea ei mi se pare noroi. ••• Fără îndoială, înţelepciunea aceea eminentă şi divină constă în a pătrunde adânc esenţa ultimă şi lucrurile omeneşti şi a le cunoaşte bine prin propria experienţă; a nu fi surprins de nici o întâmplare, a nu socoti imposibil nimic înainte de a se întâmpla. ••• Dacă nu faci eforturi adecvate să ajungi tu însuţi înţelept, în zadar asculţi pe un înţelept. ••• Mintea iscoditoare şi perfect rafinată, nu vârsta, află înţelepciunea. ••• Ai curajul de a fi înţelept, începe. Cel care amână ora vieţii chibzuite e ca un ţăran, care ar aştepta să se scurgă râul; dar această amânare este zadarnică, căci acela curge şi va curge în veci. ••• Atunci cine-i cu adevărat liber? Înţeleptul, căci doar el este cel care se stăpâneşte totdeauna cel mai bine, fiindcă numai pe el nu-l înspăimântă nici sărăcia, nici moartea, nici lanţurile,... şi asupra căruia însăţi năvala destinului e veşnic neputincioasă. ••• Înţeleptul, mereu atent şi apărat pe deplin împotriva oricărui atac, nu dă înapoi în faţa atacului sărăciei, al jalei, al infamiei, sau al durerii. ••• Înţeleptul veritabil învinge, ce-i drept, soarta prin bărbăţia sa; dar mulţi care doar se dau drept înţelepţi sunt repede înspăimântaţi uneori de ameninţările cele mai neînsemnate. ••• Calea spre culmea demnităţii este anevoioasă; dar de vei voi să te urci pe acel pisc, căruia i se supune chiar şi soarta, vei vedea sub tine toate câte sunt socotite drept cele mai înalte; şi ajungând înţelept vei ajunge la cele mai mari înălţimi pe un drum neted. ••• În felul acesta îşi va desfăşura înţeleptul virtutea: dacă-i va fi îngăduit, în bogăţie, dacă nu, în sărăcie; dacă va putea, în patrie, dacă nu, în exil; dacă va putea, ca un comandant, dacă nu, ca un soldat; dacă va putea, voinic, dacă nu, slab. Orice soartă va avea, el va face din ea ceva memorabil şi extraordinar prin măreţia sa supraumană.
••• Înţelepciunea este ştiinţa vieţii pentru cel care ştie să pătrundă tainelor divine. ••• Înţelepciunea adevărată n-are nevoie de multă învăţătură. ••• Soarta înţelepţilor este la fel ca aceea a unei cununi de flori, sau stă în fruntea tuturor, sau se veştejeşte în pădure. ••• Cel care vrea să ajungă înţelept să se gândească la ştiinţa divină, la iubirea nesfârşită şi la util, ca şi cum ar fi fără bătrâneţe şi fără moarte; să săvârşească cât mai multe fapte bune, chiar dacă moartea l-ar apuca de păr. ••• Chiar dacă eventual am putea fi savanţi prin ştiinţa altuia, câtuşi de puţin înţelepţi nu putem fi decât prin propria noastră înţelepciune. ••• Unii ar putea fi înţelepţi, dacă n-ar crede cu atâta încăpăţânare că nu sunt. ••• E mai uşor, datorită detaşării spontane, să fim înţelepţi pentru alţii decât pentru noi înşine. ••• Este o mare nebunie a voi să fii înţelept numai pentru tine singur. ••• Ferice de acela care, pentru a deveni înţelept, trage învăţătură din păţania altuia, căci nu va repeta greşelile pe care le fac ceilalţi. ••• Cel care în mod eronat se crede înţelept şi îngăduie datorită vanităţii să-i se dea această însuşire, are de-acum defectul acesta în plus faţă de alţii. ••• Este o veche constatare, că oamenii cuminţi şi chibzuiţi devin, de obicei, mai înţelepţi datorită experienţelor vieţii şi vârstei, iar cei proşti devin odată cu trecerea anilor, tot mai neghiobi. ••• Noi devenim cu toţii bătrâni într-adevăr, dar oare cine dintre cei bătrâni devine înţelept. ÎNŢELEPCIUNE (cf. lat. intellectio "sens real, semnificaţie") = stare supremă de echilibru interior (psihic, mental, spiritual) de seninătate beatifică şi împăcare cu sine, de revelare a spiritului nemuritor (ATMAN), de concordanţă deplină între gând şi faptă, la care ajunge o fiinţă umană cu SAHASRARA perfect dinamizată. La starea supremă de înţelepciune divină se ajunge printr-o bogată experienţă spirituală, adâncită prin reflexie şi accelerată considerabil prin practica consecventă şi corectă a treptelor superioare ale sistemului YOGA. Înţelepciunea presupune, deopotrivă, o concepţie generală, armonios integrată prin intuiţie, asupra lumii, asupra omului, asupra poziţiei sale în univers şi asupra realităţii existenţei lui DUMNEZEU. Ea implică de asemenea o cunoaştere a valorilor morale de bine divin, adevăr ultim, frumuseţe perfectă, puritate sufletească, dragoste, respect pentru sine şi pentru oameni, iubirea necondiţionată a lui DUMNEZEU, precum şi o credinţă de nezdruncinat în acord cu aceste principii şi valori. Înţelepciunea este o expresie a cunoaşterii profunde şi dominării depline de sine, a unei permanente călăuziri în viaţă după principiile divine, universal valabile ce nu contrazic bunul simţ şi inteligenţa creatoare. Înţelepciunea adevărată reflectă respectul deplin al legilor naturii aşa cum acestea au fost create de înţelepciunea perfectă a lui DUMNEZEU. "Omul înţelept - spune unul dintre profundele proverbe româneşti - face numai ceea ce se poate (respectă permanent legile divine) şi nu orice din tot ceea ce el vrea". Înţeleptul se străduieşte neobosit să-şi apropie toate marile valori universal valabile, divine care au fost revelate de activitatea spirituală a întregii omeniri în decursul evoluţiei acesteia, timp de milenii. El înţelege la unison cu voinţa divină să aducă o contribuţie efectivă, în măsura propriilor sale puteri, extraordinar de mari (atunci când a atins starea de înţelepciune) la propăşirea spirituală şi morală a omenirii prin acţiuni, opere sau învăţături (ce manifestă şi reflectă armonia, inteligenţa supremă DIVINĂ), împărtăşite celorlalţi oameni şi, mai ales, prin educarea copiilor, în spiritul şi respectul marilor valori DIVINE; Înţeleptul este sever cu sine şi îngăduitor ori plin de dragoste cu
ceilalţi atunci când aceştia merită; el îşi construieşte viaţa treptat, punându-şi mai mereu de acord experienţa sa bogată de viaţă şi rodul meditaţiilor sale profunde cu învăţăturile şi revelaţiile primite atât de la DUMNEZEU cât şi de la ceilalţi oameni de la care el învaţă direct sau află prin operele acestora; înţeleptul consideră că ADEVĂRUL ULTIM ESTE TOTUL şi de aceea nu se statorniceşte într-o formulă rigidă şi definitivă de viaţă, el este ca un copil, în fiecare moment primitor de noi învăţăminte de la toţi şi toate care îl înconjoară, fiind oricând gata să se corecteze pe sine în caz de greşeală, sub îndemn, propriu sau străin; el uneşte statornicia deplină a unei poziţii spirituale şi morale, cu receptivitatea la noi valori autentice, divine; el îşi cunoaşte plin de detaşare adevărata poziţia faţă de sine şi faţă de ceilalţi, ferindu-se totdeauna de orgoliu sau de o teatrală umilinţă. Înţelepciunea, rod al unei cunoaşteri superioare, ultime şi generale asupra lumii, inspirate de DUMNEZEU conduce totdeauna la acţiuni benefice, la conduită practică armonioasă, divin integrată şi, în acelaşi timp, face cu putinţă explicaţia şi întemeierea acestei conduite, după principiile DIVINE, înţelepciunea exclude, în aceeaşi măsură, izolarea fără un rost TEMEINIC de oameni şi sihăstria, situarea excentrică în afara vieţii comunităţii, dar şi sociabilitatea superficială, facilă. Înţelepciunea implică, prin urmare, raporturi sincere şi corecte, de prietenie afectuoasă şi dragoste detaşată de interese şi egoism faţă de oameni ce se modulează firesc după gradul de intimitate personală, excluzând, cu excepţia situaţiilor care o impun, vorbirea rece, tăioasă, dar şi o familiaritate excesivă. Înţeleasă ca o atitudine generală de dăruire faţă de viaţa superioară, faţă de divin, înţelepciune este o stare profund integrată şi transfiguratoare, înţelepciunea, chiar dacă nu presupune un cod rigid de prescripţii de conduită, impune totuşi un întreg şir de comportări practice armonioase, divine, superioare, fiind dublată de acţiuni binefăcătoare concrete, care sunt, înainte de toate, destinate să păstreze echilibrul vital, sufletesc, mental şi spiritual, permiţându-ne să rămânem mai mereu într-o euforică seninătate şi împăcare cu sine ce atrage adeseori în mod spontan instalarea divinei fericiri nepieritoare (EXTAZ) (stare caracteristică în cazul atingerii înţelepciunii). Toate marile căi spirituale ale umanităţii, printre care un rol de cinste îl are YOGA, au conţinut, au exprimat sau au condus, pe acei care au ştiut să le înţeleagă şi înainte de toate să le aplice corect, practic, la înţelepciune. Religiile, YOGA, principiile divine de morală practică, filosofiile autentice, marile creaţi nepieritoare, geniale, literare şi artistice, concepţiile ştiinţifice, obiective, generale asupra lui DUMNEZEU, lumii, vieţii şi omului, au alcătuit îndemnuri directe sau indirecte la înţelepciune, uneori ele fiind mai mult sau mai puţin o formulare explicită a unei anumite înţelepciuni. Nu vom cita, aici, pentru a ilustra acesta noţiune sau pentru a o fundamenta teoretic nici un nume şi nici un titlu de operă, orice indicaţie ar fi de altfel limitativă, ar trebui să ne referim, în această privinţă, la spiritualitatea umană, înţeleasă în întregul ei, rod al activităţii spirituale şi divine a tuturor popoarelor şi a tuturor epocilor. Înţelepciunea, atunci când este o calitate înnăscută, fiind deja dobândită prin eforturile perseverente realizate de spiritul ce s-a încarnat, în alte existenţe (exemplu practica YOGA încununată de succes (atingerea celor mai înalte trepte spirituale) în altă viaţă) este un dat cu care unele fiinţe umane se nasc; în alte cazuri, înţelepciunea este rezultatul unei experienţe personale şi spirituale atinse prin practica perseverentă YOGA, în continuă desfăşurare şi împlinire. Înţelepciunea este capacitatea net superioară de înţelegere şi judecare a lucrurilor şi aspectelor existente, implicând o cunoaştere esenţială adâncă a realităţii, experienţă spirituală bogată, măsură, echilibru deplin între dorinţă şi posibilitate, cunoaşterea lui DUMNEZEU din care izvorăşte seninătatea sufletească euforică şi împăcarea cu sine şi cu lumea; inteligenţă urmată de bun simţ în conduită şi în aprecierea justă, obiectivă a evenimentelor şi a realităţii. Înţelepciunea se dobândeşte în urma unor bogate experienţe spirituale (accesibile cu
uşurinţă prin realizarea diferitelor tehnici YOGA) şi se opune exceselor de orice fel. Înţelepciunea presupune cunoaşterea profundă de sine şi cunoaşterea lui DUMNEZEU şi a lumii, o filosofie autentică practic-acţionată, dar şi dominarea însoţită de transformarea de sine, ca mijloc de dominare şi transformare creatoare a lumii înconjurătoare, de impulsionare creatoare a celor cu care înţeleptul vine în contact. Prin practica YOGA corect şi perseverent realizată, înţelepciunea nu mai este apanajul doar al persoanelor de vârste mai avansate care cunosc cu anticipaţie consecinţele diverselor acte şi posedă un simţ extraordinar al relativităţii. Unii spun: "Viaţa te înţelepţeşte" dar cu toate acestea şi la tinerii yoghini este posibilă dezvoltarea înţelepciunii după felul cum ştiu să înveţe foarte mult, atât din experienţa lor spirituală cât şi din aceea a altora, după modul în care ajung să aprecieze faptele într-o perspectivă armonios divină, complex-superioară, corelată şi intuitivraţională. Înţelepciunea este o virtute esenţială în acelaşi timp gnoseologică şi morală, implicată în finalitatea însăşi a sistemului YOGA, care reuneşte revelarea lăuntrică a existenţei lui DUMNEZEU, cunoaşterea teoretică a legilor fundamentale ale MACROCOSMOSULUI (care exprimă inteligenţa perfectă, reflectată în mod armonios de DUMNEZEU în manifestare) şi înfăptuirea oricărei acţiuni, corespunzător cu această treaptă superioară atinsă. În antichitate, conceptul de înţelepciune desemna echilibrul deplin al personalităţii, cumpătarea în toate, stăpânirea perfectă şi sublimarea pasiunilor în avantajul cunoaşterii superioare, raţionale, împăcarea omului cu lumea, seninătatea euforică spirituală, trăirea deplină, la unison cu voinţa lui DUMNEZEU în manifestare. Stoicii şi epicureici o defineau ca absenţă a suferinţei, a pasiunii josnice ("aponia", "apathia", sau ca absenţă a neliniştii, a emoţiei negative ("ataraxia"), "adiforia" etc. Înţelepciunea a fost idealul suprem nu numai al sistemului YOGA dar şi al oricărei filosofii prin excelenţă superioară şi contemplativă, întemeiate pe ideea antinomiei critice spirit, suflet-corp şi pe principiul autoperfecţionării depline, graţie revelaţiilor divine, a fiinţei umane, ca unică modalitate a acesteia de a se depăşi pe sine. Idealul înţelepciunii a avut o vădită încărcătură laică întrucât preconiza realizarea fericirii şi nemuririi spirituale a omului aici şi acum şi nu în spiritul transcendentalismului religios. Sensul originar al conceptului s-a perimat, cu excepţia sistemului YOGA şi înţelepciunea are astăzi tot atâtea ipostaze câte filosofii există. Idealul înţelepciunii, în accepţiunea YOGHINĂ a termenului este îmbinarea continuă, vie şi, creatoare a teoriei superioare, divine cu practica; înţelegerea necesităţii concret supreme şi, pe această bază, realizarea creaţiei ideale conştiente; participarea la înfăptuirea idealului eliberării spirituale a fiecărei fiinţe umane prin eliberarea tuturor şi al eliberării spirituale a tuturor prin eliberarea spirituală a fiecăruia; depăşirea limitelor de tot felul şi a condiţionărilor obiective şi subiective frenatoare ale progresului prin efortul unit al înţelepţilor şi prin efortul individual de autoperfecţionare şi desăvârşire, pentru asigurarea saltului de la omul egoist, meschin şi mărginit la omul pe deplin integrat în DIVIN şi desăvârşit. În concluzie putem spune că înţelepciunea este o calitate şi în acelaşi timp o capacitate esenţială a fiinţei umane, rezultate din integrarea armonioasă a unor experienţe spirituale bogate a unei reflectări clare, profunde şi superioare a lumii, a lui DUMNEZEU, sub majoritatea aspectelor sale materiale şi spirituale. Înţelepciunea presupune o echilibrare deplină a dorinţelor cu posibilităţile proprii. Ea se dezvoltă în urma unui proces profund de autocunoaştere, determinând aprecierea obiectivă a lumii nu doar prin judecăţi de valoare afirmative sau negative, ci şi prin judecăţi ipotetice. În cazul celui înţelept nu este niciodată vorba de o resemnare sau de o complacere în inerţie a individului, ci de un mod net superior, dobândit de cunoaştere şi transformare a realităţii ca atare, ce se bazează în special pe cunoaşterea cauzelor care provoacă
un eveniment, o situaţie sau pe intuirea obiectivă a motivelor care determină o anumită conduită sau alegere. Înţelepciunea presupune un stil existenţial armonios şi integrat care nu se raportează la exigenţele imediate şi nu valorifică, în primul rând, aceste exigenţei presupune, de asemenea, umor, detaşare, simţul relativităţii evenimentelor trăite (Jung, de exemplu, vorbeşte despre arhetipul Marelui înţelept). Marii înţelepţi sunt în general înzestraţi cu certe însuşiri extraordinare şi transumane. Înţelepciunea, ca atribut al desăvârşirii spirituale a fiinţei poate fi atinsă prin practica perseverentă Yoga. Opusul stării de înţelepciune este starea de PROSTIE sau IGNORANŢĂ. În timp ce starea de înţelepciune generează fericire şi armonie, prostia dă naştere suferinţei şi dezechilibrului. Marele Înţelept BUDDHA spunea, într-o comparaţie foarte sugestivă, că aşa cum la un car cu patru roţi primele două roţi din faţă pot fi considerate, analogic vorbind, ca fiind ignoranţa, celelalte două roţi care vin imediat după aceea în spate reprezintă suferinţa care urmează după aceea. Prin urmare, starea de ignoranţă (prostie) este întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, urmată de stări de suferinţă sau durere proporţionale. PROSTIE = starea celui care este prost sau cu alte cuvinte, lipsit de inteligenţă, nerod, stupid. Cel prost nu este armonios şi suficient de inteligent aşa cum ar trebui orice fiinţă umană să fie în situaţia în care mai mereu este nepriceput, naiv şi ignorant. Definiţia oarecum ştiinţifică a prostiei este dată de savantul Charles Richet: "Nu este prost acela care nu înţelege ceva, ci acel om este prost care deşi înţelege un lucru, procedează de parcă nu l-ar fi înţeles". Exemplu: nu este prost acela care nu ştie nimic despre HATHA YOGA, dar fără îndoială că este prost acela care, ştiind totul despre HATHA YOGA, acţionează ca şi cum nu ar fi înţeleso. Formele generale de manifestare ale prostiei sunt: Prostie totală şi parţială. Inteligenţa deficitară a oamenilor totuşi talentaţi. Putere de înţelegere nedezvoltată. Slabă capacitate de judecată. Neatenţie, asociaţie greoaie, memorie slabă. Spirit tern, tâmpenie. Grandomanie, orgoliu. Influenţabilitate, nechibzuinţă. Egoism, vanitate. Prostia nu trebuie niciodată subestimată: activă, geloasă, cuceritoare, ea clasifică, ordonează sau exclude; capricioasă, nu recunoaşte niciodată că s-ar putea înşela. Prostia este lucrul cel mai din abundenţă împărţit în această lume; căci de "favorurile" ei nu scapă nimeni cu excepţia înţelepţilor: se revarsă din ecranul televizoarelor o dată cu ştirile de ultimă oră, poate fi regăsită în personajele lui Moliere întâlnită în diferite formule la unii dintre cei care ne înconjoară. Dincolo de deruta marilor ideologii contemporane pândeşte prostia ce alimentează deopotrivă stabilitatea marilor regimuri totalitare şi spectrul războaielor mondiale. Pentru yoghin astăzi, ca şi totdeauna, hotărâtoare, mai mult decât lupta de clasă sau conflictul între generaţii, este bătălia cu prostia sau IGNORANŢA în diferitele sale forme de manifestare. Pentru oricine este clar că prostia este un "somn" al raţiunii şi inteligenţei. Acest somn adeseori letargic zămisleşte monştrii cumpliţi pe care îi alimentează totdeauna energiile subtile proteice şi inferioare ale prostiei (ignoranţei). Tocmai din această cauză, a gândi inteligent, a medita înseamnă pentru yoghin să înfrunţi cum se cuvine veştile proaste, să-ţi exersezi permanent atenţia, având conştiinţa trează în faţa realităţii aşa cum este ea, oricât de dură ar fi. Trebuie uneori nu întâmplător să ne prăbuşim în mizeria cea mai adâncă pentru a putea recunoaşte adevărul, tot aşa cum uneori trebuie să coborâm în adâncul puţului pentru a zări abia după aceea stelele. = VA URMA =
AN IV C 13 EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA PROSTIA (continuare la cursul nr. 12 AN IV) Prostul vrea întotdeauna "binele" pe care el şi-l imaginează. În mod eronat, ca atare şi în final constatăm mai devreme sau mai târziu că de fapt el a creat răul. În multe situaţii esenţial în acest uriaş motor numit prostie este întruchiparea şi manifestarea ei sub forma vanităţii. Toţi-oamenii-sunt-frumoşi este o propoziţie improbabilă din punct de vedere estetic; faptul că fiecare este susceptibil de a deveni bun este o problemă de credinţă, dar nu există nici o îndoială că toţi, fără excepţie, suntem în stare să ne arătăm idioţi; omul este singurul animal capabil să devină şi să rămână prost. Prostia face cu putinţă exploatarea sistematică şi adeseori pervers intenţionată a straniei facultăţi pe care o are omul de a se întemniţa singur. Datorită prostiei fiecare îşi poartă bucuros bolovanul pentru zidirea închisorii sale sau a închisorii comune. Uluitoarea capacitate autoflagelantă a prostiei închide în fiecare ideologie sâmburele tare al urii de sine. În aparenţă, prostia se devorează singură şi alunecă într-un sistem de contradicţii despre care s-ar putea spune că este, mai devreme sau mai târziu, autodistructiv: Adevărul, binele, frumosul îşi au drepturile lor, care pot fi tăgăduite, dar în cele din urmă ele sfârşesc prin a fi admirate; ceea ce e lipsit de ele poate fi admirat un timp, dar până la urmă te face să caşti. Domnia naturii şi a trinităţii, veşnic nebiruită de porţile iadului: - adevărul - tatăl zămislind binele, care îi este fiu, din care purcede frumosul, ca un fel de duh sfânt - domnia naturii şi a trinităţii acesteia se statorniceşte până la urmă încetul cu încetul. Prostia nu se lasă înghiontită şi, departe de a se pleca faţa vitregiei sorţii, iese întărită din lovituri. Înverşunându-se mereu, ea nu e niciodată în criză de argumente şi reinventează mişcarea perpetuă a celui care se pedepseşte singur. Departe de a suferi din cauza contradicţiilor pe care le produce, ea şi le asumă, le integrează şi avansează astfel, folosind "dialectica" regretului şi a căinţei, aceste pasiuni orale a căror dinamică interioară este recuperată de prostie. Iată cum este descrisă în nod semnificativ prostia de către poetul BAUDELAIRE: "Sunt rana şi cuţitul crunt! Obraz şi palmă totodată Sunt braţele, dar sunt şi roată. Victima şi călăul sunt!" Hegel a descris în "Fenomenologia spiritului" activitatea unei inteligenţe biruitoare ce se mişcă în spaţiul antagonismelor pe care le produce şi se întâlneşte cu sine în cele mai profunde frământări. Descrierea poate fi considerată exactă cu singura observaţie că destul de des devenirea-lume pare mai degrabă efectul unei dialectici a prostiei decât a inteligenţei. Viaţa în minciună nu se manifestă în mod obligatoriu prin afirmarea unui lucru despre care se ştia că e fals ci prin denaturarea deliberată a faptelor... Căci esenţa influenţei bazate pe minciună constă în faptul că ea te face să participi ("conştient" sau "inconştient", nu are importanţă) la devalorizarea colectivă a ceea ce fundamentează întreaga demnitate şi întreaga
glorie a vieţii omeneşti; ajungi să iei parte la devalorizarea nu numai a adevărului ca atare, ci şi a aspiraţiei spre cunoaşterea adevărului. Cel ce trăieşte în minciună face ceva mai rău decât faptul că "nu spune adevărul"; el are o grijă deosebită să priveze de sens însuşi faptul de a vorbi despre adevăr în general. Teroarea îngrozeşte, minciuna prosteşte; iată două modalităţi de a priva individul de posibilitatea de a-şi folosi individual mintea. Ce se întâmplă când o "viaţă în minciună" preia ştafeta? Se conturează omul ABSURD care se agită fără încetare şi gândeşte cât mai puţin posibil, un surplus de activitate corticală părându-i-se periculos şi zadarnic. Teroarea care însoţeşte adeseori prostia duce mai devreme sau mai târziu la singurătatea extremă care precipită către limita alienării mintale. Minciuna instalează prostia: fiecare se complace să se inhibe şi adeseori chiar ajunge atunci să-şi îndemne prietenul sau vecinul să nu-şi exercite facultăţile intelectuale. Pentru cel prost infernul nu este niciodată în el fiindcă, în viziunea sa aberantă, INFERNUL SUNT CEILALŢI. Adeseori fiecare tolerează prostia celui de lângă el cu condiţia ca aceasta să nu-i uzurpe propria prostie. Multe grupuri umane codifică admirabil această "artă" de a trăi care constă în exploatarea inteligentă a prostiei celuilalt şi acceptarea faptului că acesta practică aceeaşi artă. Discuţiile purtate de majoritatea oamenilor la băutură nu se disting cu nimic de flecăreala ştiinţifică, tehnică şi filosofică: o idee nu o elimină pe cealaltă, dar nici nu o interesează, ea îşi vede liniştit şi împleticindu-se, de drumul ei, fără să excludă, dar şi fără să tragă vreo concluzie. Societatea subzistă, în ansamblul său, gândind inteligent cât mai puţin cu putinţă, fiecare serveşte prostia comună cultivându-şi-o pe a sa. Un sistem bazat pe prostie e ceva mai vâscos, mai puţin constrângător în detalii, dar mai implacabil în ansamblu, în consecinţă, de lungă durată. PROSTIA nu se rezumă la un conţinut de idei; ea devine un fel eronat de a judeca şi de a refuza să judeci, cu alte cuvinte ea este "un mod specific de gândire vâscos şi aberant". Oamenii sunt cel mai adesea conduşi de mai multe lucruri: clima, religia, legile, maximele momentului, pildele trecutului, prejudecăţile, moravurile, manierele; ca rezultat al tuturor acestora se formează un spirit general. În acest sens, spiritul general eronat şi stabilizat este prostia ce se manifestă sub forma PREJUDECĂŢILOR ABERANTE. Nu întâmplător, genialul Einstein spunea că: "MAI REPEDE DEZINTEGREZI UN ATOM DECÂT O PREJUDECATĂ". Prostia este cu atât mai puternică cu cât nu este singulară. Dacă fugi după ea în Caribda, o întâlneşti în Scila. Când luptăm împotriva prostiei altuia, ea sporeşte în chiar efortul bătăliei pe care o ducem dacă ne înverşunăm împotriva prezenţei ei în noi, exerciţiile noastre de purificare interioară ne imobilizează, dar uneori ne simţim lipsiţi de apărare din exterior. De-abia m-am obişnuit cu ideea că trebuie să o combatem pe două fronturi, sau chiar pe mai multe şi iată că pluralitatea vrăjmaşă afişează imediat un simulacru de unitate în cadrul căreia stupidităţile extreme se ating, se imită, se sprijină adesea şi uneori chiar se susţin. Tipurile de morală, ideile, egoismele de tot felul pot fi, la o adică, conciliate, dar nu diferitele tipuri de prostie care sunt uneori, în mod aproape irezistibil, două sau chiar mai multe. Unică sau multiplă, suverană sau neghioabă, chiar dacă va prezenta alternative din ce în ce mai rafinate, prostia tot se va fofila şi va trece pe neobservate prin verigile conceptului. Ea nu poate fi fixată numai în concretul unei situaţii şi, cu atât mai puţin, redusă doar la o slăbiciune psihologică; la fel, ea nu poate fi taxată numai ca absurdă sau iraţională pentru că parţial, uneori pune în acţiune inteligenţa; dar nu este nici stăpână pe ea însăşi deoarece se contrazice, se automutilează şi se împrăştie. Această duplicitate, mai tare decât ea, constituie forţa sa stranie.
Neputând fi adunată într-un punct, nu poate fi lichidată dintr-o dată; oamenii nu s-ar putea coaliza împotriva ei ca să-i pună capăt întrucât ea se insinuează în rândurile lor pentru ca totul să reînceapă. Omniprezenţa ei echivocă nu ne duce imediat cu gândul la cea a unui Contra-Zeu, ci mai degrabă la cel de-al treilea fel de a exista "greu de înţeles şi obscur" (Timaios), surprins printr-un "raţionament bastard" pe care Platon îl rezerva "materiei". Ar fi o naivitate să spunem, pe linia ultrapesimistă a lui Schopenhauer, că mai mereu prostia domină şi ordonează relaţiile dintre oameni; este exagerat şi utopic să-i prevedem deocamdată dispariţia. Prostia pare mai degrabă a funcţiona ca o materie şi fundal al relaţiilor umane. În sensul în care "doica" platoniciană -a devenirii- se dovedeşte a fi învelişul cosmosului "ea nu este un lucru, ci receptacol" al lucrurilor, ceară moale pentru modelarea tuturor figurilor posibile. Pasivitatea aparentă a suportului ascunde faptul că este însufleţită de zguduiri intermitente care cheamă orice fiinţă înapoi la haosul originar şi final. Neobosita încăpăţânare ce-l stăpâneşte pe cel prost deschide porţile închisorii sau în unele cazuri le închide în urma lui; această energie prostească îl menţine astfel atât timp cât se complace într-o veşnică agitaţie - căci mai ales pentru el nici o oprire nu este capăt de linie. Jocul adevărului se joacă pentru fiecare pe viaţă şi pe moarte, dar nu devine vizibil decât la YOGHINUL avansat care deţine privilegiul filosofic de a nu se complace în nici un adăpost ce i-ar permite să-şi uite soarta de fiinţă divină predispusă totuşi către amăgire şi complacere în MAYA (iluzia cosmică). Nimic din ce e prostesc nu trebuie să ne fie străin - pentru a ne imuniza şi vindeca de prostie. Prostia este un sâmbure tare şi indivizibil, un element primar: nu există nici o posibilitate de a o descompune. Ce este ea? O eroare a gândirii, un spectacol ridicol, o ficţiune aberantă, o fantasmă? Pentru unii prostia este frumoasă, pentru alţii ea este sufocantă sau stranie. Pe cei lipsiţi de inteligenţă prostia manifestată în diferite forme îi fascinează acum şi îi face cumplit să sufere mai târziu. Adeseori, prostia este în mod spontan lăsată de-o parte. Omul modern crede că el poate exista dincolo de prostie. El se dezvaţă să-i remarce cu luciditate existenţa: fragilă, evanescentă, aceasta nu condiţionează evenimentele; necazurile, nenorocirile vin întotdeauna din afară, niciodată din cauza sa şi niciodată prin acţiunea ei asupra lui. Adeseori omul se dezvaţă să se amuze pe socoteala ei. Cum să râzi de o pură aparenţă? Te crezi superior, râzi în hohote de slăbiciunea celuilalt, voiosul mucalit se dovedeşte un prinţ trist. Fiinţa umană, serioasă până la sufocare îşi înghite lacrimile, îşi înăbuşă surâsul şi îşi dă apoi drumul pe panta prostiei pe care nu o mai simte şi nu o mai înţelege. Nenumărate doctrine demonstrează că prostia este un efect, nu o cauză, o aparenţă mai degrabă decât o realitate, un epifenomen ce apare din adâncuri infailibile şi implacabile; ea este un fum, un abur, cel mult amprenta unei maşinării de imbecilizare ce martirizează un individ întotdeauna inteligent din naştere, dar cel mai adesea stupid, când ai de-a face cu el. Considerăm că rasismul este comportamentul imbecililor, cruzimea - plăcerea analfabeţilor, tortura - amuzamentul brutelor vulgare; de aici tragem concluzia că ştiinţa, YOGA, educaţia şi sfaturile luminate ne apără de înapoiere mintală, altă cheie unică a nenorocirii noastre. Prostia nu suportă dispreţul şi se răzbună până la urmă pe cel orgolios. Dorinţa de adevăr deranjează uneori pe unii. Convingerile prosteşti manifestate sub forma prejudecăţilor aberante şi definitiv fixate sunt foarte periculoase. Omului, în general, îi este teamă uneori să nu pară prost, când de fapt ar fi doar inteligent şi ieşit din comun şi, tocmai din această cauză, el se condamnă, datorită inerţiei, la imobilism şi
răspândeşte aproape iremediabil printre ceilalţi o înţepeneală generală, o lene a gândirii care blochează înţelegerea şi face imposibilă receptarea a ceea ce este inteligent, divin, spiritual şi extraordinar. Căutând să definim prostia am putea spune că este şi o încetineală foarte mare a funcţionării minţii exteriorizată prin vorbe şi fapte. Pentru oricine, să fii prost înseamnă să te plasezi într-o poziţie absurdă sau contradictorie. Deoarece o situaţie absurdă stă drept mărturie mai mult pentru tragismul condiţiei umane decât pentru comica sa prostie, iar prostia se manifestă doar când ultimul care pricepe încurcătura realizează totodată că deja este victimă (şi aceasta ţine mai puţin de confuzia propriu-zisă şi mai mult de lipsa de înţelegere faţă de ea). Absurdul este de domeniul logicii; încremenirea, care te împiedică să îl înfrunţi şi în care se cuibăreşte stupiditatea, pare a fi de alt ordin, pe care îl vom numi psihologic, cu riscul de a reduce prostia la o eroare de judecată. Ori, prostia înseamnă mult mai mult. Prostul nu se mărgineşte la ignorarea propriei greşeli grosolane, el o produce, se întreţine prin ea şi urmăreşte cu obstinaţie o logică "perfectă", doar pentru el chiar dacă o ignoră. Stupiditatea nu înseamnă rea credinţă, ea este comică deoarece nu este duplicitară. Omul de rea credinţă se ascunde în faţa altora şi uneori şi faţă de sine; în spatele a ceea ce pare să vrea, el urmăreşte o intenţie contrară, coerentă şi nemărturisită. Nu e nimic nostim aici; dezvăluită, contradicţia dispare; această atitudine ocolită îşi arată adevăratul chip după ce proiectul ascuns pe care se bazează şi obstacolul cu care păcăleşte sunt înţelese. Voltaire spunea că cerul ne-a dat, pentru a compensa numeroasele mizerii ale vieţii, două lucruri: speranţa şi somnul. El ar fi putut să adauge şi râsul, dacă mijloacele de a-l provoca la fiinţele raţionale ar fi foarte uşor de găsit, iar agerimea minţii sau originalitatea dispoziţiei care sunt necesare pentru aceasta nu ar fi atât de rare. Imbecilul este cel slab, cel cu trupul şi mintea înţepenite, el nu are forţa de a se arăta prost. Cu o aparenţă de sentimentalitate plină de omenie şi nu fără un secret orgoliu, scuzăm pe nedrept prostia ca pe un handicap, folosind-o pentru a spori uriaşa şi înduioşătoarea cohortă a celor năpăstuiţi. Sub această etichetă sunt adunaţi săracii, copiii, nebunii, consideraţi cu toţii ca fiind defavorizaţi mintal sau social ("cu cât albul e mai puţin inteligent cu atât negrul îi pare mai prost" - André Gide). Prostia ar fi astfel consecinţa unei deficienţe mentale. "Nu am făcut-o intenţionat" sau "Nu ştiam" sunt afirmaţii curente care servesc drept explicaţie. Ideologiile caută în prostie o lipsă şi uneori o prezintă ca pe o absenţă a educaţiei sau a inteligenţei, în timp ce nebunia trece în viziunea lor drept produsul unei fragilităţi nervoase. Prostia "clasică" are mai multă strălucire, ea este imaginaţie nebunească, putere înşelătoare, bineînţeles, dar totuşi activă, capacitate producătoare de iluzii aberante, regizor, în felul său, al existenţei, PROSTIA se naşte nu o dată din slăbiciunile noastre (pe care uneori ea le produce) iar noi, robiţi de aparenţele sale fantasmagorice, ne plecăm în faţa forţei sale care ne încleiază în eroare. Reducând prostia doar la puţinătatea minţii, gândirea modernă linişteşte: chiar dacă se râde de mine, mă alătur şi eu imediat celor care râd, arătând astfel că această paiaţă care provoacă ilaritate nu este decât un om total străin mie, decăzut, "prăbuşit" în ridicol. Eu nu sunt prost; când apare prostia, eul dispare; distrat, deturnat, s-a lăsat prins în cursă. De ce se râde? De manifestarea surprinzătoare a unei debilităţi, de superiorul înghiţit de inferior; comicul pare că se rezumă la a fi "ceva mecanic placat pe ceva viu". În această definiţie a lui Bergson, cuvântul care contează este "plecat"; o conştiinţă trăieşte, se plimbă şi gata e cu roţile-n sus iar lumea moare de râs. Între situaţia obişnuită şi accidentul rizibil nu există decât o relaţie exterioară: prostie şi comportare normală sunt două lucruri distincte, chiar atunci când primul este "aplicat" peste cel de-al doilea. Eu nu exist ca prost, spune omul de rând, chiar dacă din când în când, lovit, cad în nas şi
alunec într-o zonă subalternă în care mintea se iroseşte în automatisme iar capacitatea de invenţie se anchilozează şi devine simplă o repetiţie. Prostia nu este în acest caz decât o pană de conştiinţă, o activitate redusă, o inteligenţă degradată, o voinţă blocată. Din moment ce o resimţim ca pe o adversitate, modernul ne eliberează de ea ca de o problemă străină, căci n-o consideră decât un banal inamic exterior. Subtilii moralişti de demult reperaseră însă o ostilitate deosebit de intimă: imaginaţia era "nebuna casei", cea pe care n-o poţi alunga. Prostia provine dintr-o lipsă totală de instrucţie, din absenţa deplină a luminilor minţii în orice domeniu, într-un cuvânt, dintr-o lipsă de inteligenţă produsă fie de un viciu de organizare, fie de un viciu de educaţie. De fapt, ce e prostia? O negare, o privare de utilizarea facultăţilor intelectuale, cu posibilitatea sau imposibilitatea de a le dezvolta. Sau, dacă vrem să vorbim despre PROSTIE, atunci ar trebui să-l deplângem pe cel ce, din păcate, nu e prost decât pentru că nu a fost instruit sau, ceea ce e şi mai rău pentru el, pentru că, printr-un viciu de structurare mentală, facultăţile inteligenţei sale nu se pot dezvolta şi manifesta. Râsul eliberează anihilând ceea ce ameninţă cu nimicirea. De ce râdem dacă nu de prostie? Ea se află în cel care râde şi, în egală măsură, în ceea cel face să râdă; tensiunea unei captaţii comice exclude explicaţiile prin superioritatea celui care îşi bate joc: orice râs e într-un fel râs nebunesc. Şi totuşi, nu e defel nebunesc, el spune că aşteptarea mea era zadarnică, ce credeam? Unde îmi era capul? Râsul este o judecată asupra lipsei de judecată, "care e cu adevărat ceea ce numim stupiditate" (Kant). Mai inteligent decât Bergson, râsul dovedeşte că prostia există (altfel de ce ne-am amuza?) şi, mai abil decât Hegel, el dovedeşte că prostia există ca atare, fără să ne ferece în mod morbid în ea. Enunţând-o, râsul o denunţă şi îi dezvăluie absurditatea: nu s-a întâmplat nimic, dar un nimic care era cât pe-aci să îl sufoce. Prostia este o contradicţie în acţiune; ea poate fi repede sesizată într-o serie de gaguri; îţi tai craca de sub picioare, ridici deasupra capului piatra care după aceea cade înapoi şi te loveşte tot pe tine în cap, îţi sapi singur groapa. Tot atâtea flash-uri care nu surprind atât o comportare contradictorie - cât refuzul de a lua în consideraţie o posibilă contradicţie. Distratul, ipocritul, campionii relei credinţe se scaldă şi ei în inconsecvenţe, dar nu devin proşti decât prin încăpăţânarea de a rămâne, fie şi împotriva interesului lor, insensibili la incoerenţele comportării lor şi de a face contrariul a ceea ce pretind că fac, fără să accepte totuşi acest lucru. Prostul patentat, constant în inconsecvenţele sale, îşi sporeşte haotic tentativele cele mai nechibzuite de instaurare a propriei ordini şi de închidere într-un lăcaş ferit ale cărui orificii le astupă cu grijă. "Ce prost sunt!" Când spunem aceasta nu înţelegem doar că ne înşelăm şi că rătăcim, nu ne mulţumeşte să descoperim în raţionamentele noastre vreo eroare de logică sau vreo greşeală care ne întunecă vederea; ne observăm cu atenţie şi ne descoperim atunci acţionând împotriva propriei noastre intenţii şi acţiuni cu o suficienţă care, perpetuată, ne-ar încorona drept imbecili fericiţi. Această satisfacţie de a ne înşela pe noi înşine consolidează neliniştitoarea fericire a prostului. = VA URMA =
AN IV C 14 EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA PROSTIA (continuare la cursul nr. 13 AN IV) Orice s-ar crede, un măgar n-ar fi în stare de aşa ceva, el nu-şi pune în cârcă poveri pe care simte că nu le poate duce. Mulţumindu-ne să denunţăm neînţelegerile create de prostie, riscăm să trecem cu vederea o energie interioară care ne permite să producem contradicţia, să o suportăm şi cel mai adesea să trecem peste ea cu semeţie. Dacă debilul, este sub orice nivel, prostul se înalţă departe, dincolo de contradictoriu şi noncontradictoriu, ei nu stă pasiv în faţa problemelor vieţii, ci taie voios, victorios nodurile gordiene şi rezistă la obiecţii, situându-se nu dincoace, din slăbiciune, ci deasupra, cu tărie, în timp ce marile suflete moderne sunt cuprinse de milă în faţa slăbiciunilor şi handicapurilor, considerate cauze ale stupidităţilor noastre, spiritele clasice au avut grijă să depisteze, în spatele produsului, producerea şi, sub gaguri, forţa regizorului; ele au dezvăluit creativitatea omniprezentă a unei prostii, cu efectele ei atât psihologice (amorul propriu), cât şi sociale (amuzamentul), sau morale (să devii înger). Pe bună dreptate ar fi descoperit în teoria modernă a prostiei-slăbiciune un ultim şiretlic al inamicei lor intimei paralizată, muribundă, răpusă deja, ea ştie să convingă cu abilitate de aparenta sa inexistenţă nu numai pe neghiobul care îi dă viaţă, ci şi pe inocentul care o îndură sau o contemplă. Invizibilă, deci aproape irezistibilă, ea nu are decât să-şi etaleze misterul în plină lumină: ne-fiinţa sa teoretică îi garantează impunitatea în practică. Nimeni nu e în mod deliberat debil. Dimpotrivă, prostia se arată activă, suficientă, nu deficientă. Boală a celui puternic, nu a celui slab, siguranţa de sine te năuceşte: "Te-ai gândit vreodată, bătrânul meu prieten, la acea seninătate a imbecililor ? Prostia este ceva de neclintit; nimic nu o atacă fără să se zdrobească de ea. Este din soiul granitului, dură şi rezistentă", (Flaubert, către L. Bouilhet) În felul său, prostul este artist; vrea să-şi transforme banala sa existenţă în esenţă, să facă din efemer etern şi, ca un aberant creator de avangardă, puţin îi pasă că distruge însuşi suportul pe care crede că îşi înscrie permanenţa. Faptul că se contrazice îl lasă indiferent dacă astfel merge pe drumul său şi "transcende" simplele accidente de parcurs care îl blochează pe muritorii de rând. El, cu entuziasmul care-l însufleţeşte pe orice mare gânditor, merge până la capăt, fără să renunţe o clipă şi îşi înfige cu bucurie drapelul pe ruinele universului, intonând mândra deviză nihilistă: "Mai degrabă să vrei nimicul decât să nu vrei nimic" (Nietzsche). Ceilalţi pentru cel PROST nu contează; legea acţiunii sale este el, nu o maximă care să devină şi pentru el bun colectiv. Spre deosebire de monada leibniziană, el are uşi şi ferestre, poate să audă, dar le-a închis după el şi se ascultă numai pe el singur. Cretinul reduce totul la el; se consideră înzestrat cu posibilităţi mintale care, în viziunea sa anemică, ar face mândria oricui, departe de a se considera a fi de plâns ca o fiinţă redusă, el pozează dimpotrivă în inteligent şi domină; diferenţa lui (evidentă pentru cel inteligent) înseamnă doar pentru el un plus, nu un minus; pentru el, "TREBUIE", imperativul categoric, înseamnă doar să persevereze în a fi mai mult decât media. Prostia se vrea ea însăşi, nu se vrea proastă, ea vrea să fie; e o forţă care merge înainte, crede în ea şi încearcă mai mereu sigură pe ea să cuprindă totalitatea fiinţelor în raportul său cu sine.
Prostia cel mai adesea nu se tratează altfel decât cu ea; centrul ei este peste tot, circumferinţa nicăieri; trebuie luată cu binişorul deoarece ea este pentru sine Eul, Lumea şi probabil Dumnezeu, rămânând astfel. În orice situaţie, familiară şi familială. Insensibilă la atacurile directe ca şi la vitregii, ea se consideră inalterabilă, indestructibilă, incoruptibilă; rezistă mai bine decât fierul şi nu se teme de rugina care macină. Prostia este absenţă a judecăţii, dar o absenţă activă, cuceritoare, precumpănitoare. Ea îşi propune doar să convingă: în cazul ei, nimic nu trebuie judecat. Inutil să suspectăm vreo intenţie perversă în cazul prostiei căci ea împrăştie prin osmoză, impregnare şi absorbţie, o lentoare originară. Seamănă cu măgarul lui La Fontaine, mărginit, încăpăţânat, surd la strigăte, la lovituri, la rugăminţi. Înfulecând de zor lăstare crude, Măgarul se făcea că nu-l aude Ca nu cumva să-şi piardă timpul. (La Fontaine - Măgarul şi câinele, în Fabule) Prostia nici nu răspunde, nici nu întreabă ci instaurează domnia clişeelor şi a poncifurilor. Prostul este un individ, cu idei gata făcute despre orice lucruri, care se întristează la fiecare înmormântare şi "meditează" sub clar de lună. Generalizarea prostiei face ca prostia să devină lume, datorită acceptării unanime de către ceilalţi. Kant a văzut în prostie o lipsă de judecată. Prostia pregăteşte şi marchează terenul, eliminând cu grijă orice şansă ca judecata să se trezească; ea suprimă mirarea. Nu e lipsită de întrebări, dar ratează în mod sistematic orice întrebare, aderând la un real simplificat în prealabil. Structura tâmpă se ocroteşte singură prin eliminarea a ceea ce o contestă. De aici şi lăcomia ei. Ea lămureşte aparentul paradox al celui care vorbeşte la nesfârşit pentru a nu spune nimici cu toată limbuţia, el nu reuşeşte să argumenteze concluzia la care crede că a ajuns. Vorbăria gândirii eronate dovedeşte permanenta acţiune de autoconfirmare pe care o desfăşoară prostia. Animalul găseşte ceva pe care stă cocoţat. Prostul stă cocoţat pe el însuşi; nimic nu e imposibil pentru o minte neghioabă de bibilică. Nici o contradicţie nu blochează, într-adevăr, dublul joc al unei prostii ce include clasând şi declasează excluzând. Un prost poate foarte bine să-şi dea seama că e nul. Un prost încetează oare de a mai fi prost când îşi dă seama cum este? În acel moment, o jalnică facultate s-a dezvoltat în mintea lui, aceea de a vedea prostia şi de a nu o mai tolera. Nu e de-ajuns să ai idei bune şi corecte ca să fii sigur că acestea sunt ferite de riscul de a se vedea tolerate, apoi acceptate şi în final devenite clişee anodine în pălăvrăgeala de toate zilele; prostia înghite tot, dar nu dă drumul la nimic; logica sa mecanică o închide în ea însăşi şi îi asigură permanent autonomia de a se târî. "Contemplând o femeie goală mă gândesc la scheletul ei", scrie cineva. Aceste antiteze nu sunt inocente şi nici gratuite. Ele fac imposibilă înţelegerea vieţii ca o totalitate şi îi împiedică pe conformişti să se înduioşeze în legătură cu o durată marcată. Gluma şi vorba de duh, care pun prostia în încurcătură, nu vin dintr-o altă galaxie; ele nu vorbesc despre o altă lume, ci fac să izbucnească această realitate în râs sau să surâdă. Gluma uneori usturătoare nu este niciodată grosolană, ci "artistică"; ea este "punctul de vedere al Neantului asupra fiinţei". Prostia este absenţă a judecăţii - căci aceasta (prostia) se poate lipsi de ea şi nu suferă deloc - dar judecata este absenţă a prostiei - judecând inteligent, măcar o clipă, ţii prostia la
respect. Să faci dovadă de spirit sau de judecată înseamnă să strecori grăuntele de nisip al neprevăzutului care năruie socotelile migălite. Iată un exemplu clasic conţinut într-o anecdotă: Doi evrei se întâlnesc în tren într-o staţie din Galiţia. "Unde mergi ? spune unul dintre ei, care era viclean şi suspicios. - La Cracovia, spune celălalt. - Vezi ce mincinos eşti! exclamă primul. Spui că mergi la Cracovia ca să cred eu că mergi la Lvov. Dar eu ştiu că mergi cu adevărat la Cracovia. Atunci de ce trebuie să minţi ?" Partea serioasă a acestei poveşti constă în căutarea criteriului adevărului; inteligenţa ne pune în încurcătură din nou şi profită de ambiguităţile cele mai banale ale convingerilor noastre. Luciditatea în faţa prostiei nu presupune câtuşi de puţin sentimentul clar al existenţei unei inteligenţe, ci dimpotrivă! "Cu excepţia cretinilor murim întotdeauna cu nesiguranţa propriei valori şi a operelor noastre..." (Flaubert). "Să te crezi", înseamnă să te crezi dincolo de cretinism, adică să te înţepeneşti în el din incapacitatea de a te vedea acolo. Această auto-orbire nu provoacă decât o cecitate selectivă; nătăfleţul care se aruncă îmbrăcat în râu ca să scape de ploaie îşi râde probabil de păţaniile unui alt nătăfleţ; să râzi de semenul tău e comedia obişnuită. Farsa naivă atestă circulaţia fără frontiere a fenomenului numit prostie de a cărui universalitate e conştient şi prostul, capabil la rândul lui să râdă în hohote de contradicţiile în care se împotmoleşte vecinul său. Gândurile rele nu sunt susţinute cel mai adesea decât de prostia pe care o dezvăluie. Dezlegând prostia, vorba de duh strică obişnuinţele şi nu are nici un sălaş, se duce şi vine, pluteşte. Trebuie oare să părăsim lumea pentru a ne salva de prostie? Unde să mergem? În ADEVĂRUL cel dătător de beatitudine şi libertate deplină - spun yoghinii, în DUMNEZEU - spun înţelepţii. Experienţa prostiei este plurală. Ea surprinde de la dreapta sau de la stânga; ea atacă de sus sau de jos; uneori te înfruntă şi cel mai adesea te înhaţă de la spate. "Idioţenie" este permanenta solicitare care ne împinge spre nesfârşitul talmeş-balmeş al prostiilor noastre episodice, în acest concept se află cuprins mirajul constitutiv cu care ne seduc nenumăratele prostii din fiecare zi. Atracţia, farmecul şi splendoarea unui anume beţiv, sclipirea aparent sublimă ce fascinează într-un dezmăţ oarecare sau farmecul straniu pe care îl exercită asupra noastră o crimă ordinară nu pot fi concepute decât pe fondul unei idioţenii care, dorită şi căutată, ne structurează rătăcirile. Idioţenia apare astfel drept condiţie de posibilitate unei experienţei tâmpe; ea nu devine niciodată obiect al acestei experienţe, ci rămâne scopul urmărit prin idolii momentului şi, intangibilă, organizează aşteptarea şi repetarea tentativei; pluteşte la orizont şi pune capăt experienţei al cărei obiect este, considerând-o un ideal mereu ratat, deci rămas mereu un ideal şi urmărit fără răgaz. În holul unei gări, sau într-o cantină, întâmplător, când îl întâlneşti prima oară, idiotul pare sărac cu duhul iar confidenţele sale imprudente ni-l dezvăluie drept un ins incapabil să facă rău, dar şi neputincios să reziste în faţa lui. Dacă se predă aşa, fără să se apere, înseamnă că e beat, epileptic, "subdezvoltat", provincial, pe scurt, redus. Şi totuşi naivitatea lui se dovedeşte în unele cazuri repede eficientă, ea interpelează, nelinişteşte, fascinează, dezgustă; în contact cu ea, ceea ce e solid dar încă nu PERFECT în noi se clatină, ceea ce se află într-o stare larvară în noi se pune atunci în mişcare, ideile respectabile şi poziţiile câştigate se fisurează, dovedind o fragilitate neprevăzută şi generală. Poziţia idiotului este definită în mod riguros, el judecă pe toată lumea şi nu se lasă judecat de nimeni. Idiotul nu este omul unei prostii anume, întruchipându-le pe toate, dar în stare latentă, el nu se investeşte în nici una, ci alunecă imperceptibil prin însăşi simplitatea sa.
Prostia etalează un peisaj lipsit de echivoc, în care fiecare lucru, cântărit şi etichetat, îşi ocupă locul, precum flacoanele şi pomezile într-o farmacie bine pusă la punct. Idioţenia asigură condiţiile de existenţă ale acestor universuri tâmpe, realizând o dublă reducere a echivocurilor posibile. Pe de-o parte, ea acţionează asupra elementelor, pe de alta, asupra mulţimii: idiotul bântuie prin împărăţia paşnică a lucrurilor care coincid cu ele însele (un înger este un înger, o iubire curată este o iubire nealterată de vreo ambiguitate); pe deasupra, el sugerează o sfera în care acestea circulă este, asemenea lor, plină de ea însăşi şi unică. Dacă nu ar fi prostia, nu ar exista nici inteligenţa. În sistemul YOGA prostia este definită ca AJNANA sau IGNORANŢA. Acest cuvânt sanscrit este un sinonim al termenului AVIDYA sau NEŞTIINŢA. El semnifică starea de orbire spirituală şi ca rezultat al acesteia noi trăim ca fiinţe egotice şi individualizate ce cunosc durerea fizică şi psihică, fiind ciclic supuşi la naştere şi moarte. Ignoranţa sau prostia este opusul înţelepciunii spirituale (JNANA, VIDYA) care ne conduce la cunoaşterea reală a Sinelui Nemuritor (ATMAN) şi în final face cu putinţă eliberarea spirituală, ultimă. Tot în filosofia YOGA avem termenul sanscrit de AVIDYA sau NEŞTIINŢĂ care este un sinonim al lui AJNANA (IGNORANŢA) şi desemnează, în general, ignoranţa spirituală. În YOGA clasică AVIDYA este cea mai importantă cauză dintre cele cinci cauze ale suferinţei, naşterii şi renaşterii (SAMSARA). YOGA SUTRA (II.5) o defineşte ca fiind faptul de a vedea ceea ce este etern, pur, beatific şi aparţinând Sinelui Etern (ATMAN) ca fiind trecător, impur, aducător de suferinţă şi neaparţinând sinelui. Neştiinţa nu este doar absenţa cunoaşterii, ci o gravă neînţelegere şi incapacitate de reflectare justă a realităţii tot astfel precum un om în mod evident neprietenos nu înseamnă că nu ne este prieten, ci că în realitate ne este chiar duşman. BUDDHI - Forma feminină a a cuvântului sanscrit BUDDHA; este unul din conceptele de bază ale tradiţiilor YOGA şi SAMKHYA precum şi a VEDANTA-ei. Prima sa apariţie o găsim în KATHA-UPANISHAD (III.3). În sensul său tehnic primordial, BUDDHI semnifică primul produs sau partea cea mai evoluată a Naturii (PRAKRITI). Astfel, BUDDHI este cea mai rafinată şi cea mai simplă formă de existenţă, care, pe baza evoluţiei sale ulterioare, dă naştere tuturor celorlalte categorii ale existenţei (TATTVAS) - atât materiale cât şi psihice. BUDDHI, care este similar cu termenul NOUS din neoplatonism, este numit de asemenea în unele texte YOGA secrete LINGA, LINGA- MATRA şi chiar SATTVA. O a doua conotaţie a termenului BUDDHI este "capacitatea înţelepciunii" sau mentalul cel elevat, această noţiune fiind în contrast cu mentalul inferior (MANAS). Într-un exemplu foarte cunoscut folosit în HATHA-UPANISHAD (III.3), BUDDHI se spune că este conducătorul carului, carul fiind corpul iar călătorul din car fiind Sinele nemuritor, transcendent (ATMAN). În acest sens, BUDDHI este cel mai înalt sau, cu alte cuvinte, cel mai profund aspect al psihicului uman - locul de naştere al adevărate înţelepciuni sau GNOSIS. În multe contexte cuvântul denotă "înţelepciunea". YOGA clasică BUDDHI desemnează în mod simplu "cunoaşterea adevărată". CUGETĂRI EXEMPLARE DESPRE PROSTIE ŞI PROŞTI *** Într-un grup sau într-o fiinţă umană, perpetuarea prostiei nu este liant ci dizolvant. *** Prostia înseamnă a nu vedea ce altul vede. *** Prostie este singurul nostru duşman pe lume. *** Nu există alt păcat mare în afară de prostie. *** Prostia este întunecime de minte care are multe izvoare; fiecare păcat e un izvor şi, probabil, vanitatea - izvorul de căpetenie... abundă într-o măsură cu adevărat tragică; dar, din toate felurile de întunecime, desigur cea pedantă, care se crede şi se dă drept lumină e cea mai
năpraznică pentru neamul omenesc. *** Prostia este cel mai mare duşman al apropierii dintre oameni; este factorul necugetat al duşmăniei, pentru că este izvorul tuturor neînţelegerilor şi erorilor. *** Prostia este cea mai mare imoralitate. *** Prostia este singurul viciu veritabil. *** Prostia este ceea ce se vindecă cel mai greu. *** Prostia este adeseori podoaba frumuseţii, pentru că dă ochilor acea strălucire tristă de heleştee întunecate şi acea linişte greoaie, uleioasă, de mări tropicale. *** Prostia, păstrătoarea frumuseţii alungă ridurile; e un cosmetic divin ce ne apără idolii de muşcăturile pe care cugetarea le păstrează pentru noi, neputincioşi savanţi ce suntem. *** Prostia este o fisură a craniului pe unde intră uneori viciul. *** În afara infernului din lumile invizibile un alt infern cumplit pentru om aici pe pământ este prostia. *** Prostia este singurul mare dezgust. *** Prostia este sosirea vârstei gravităţii. *** Prostia înseamnă adeseori că vrei să conchizi. *** S-a spus dintotdeauna că femeile urâte nu-şi vor aproape decât orbi. Anumiţi şamani nu vor decât proşti. Speram că înţelegeţi pentru care raţiune. *** Cu totul deosebite şi ducând spre ţinte diferite sunt neştiinţa şi cunoaşterea. *** Cei care cultivă neputinţa intră în întunericul orb; într-unul şi mai mare intră însă cei care sunt mulţumiţi cu ştiinţa lor parţială şi efemeră. *** Neştiinţa este cu atât mai nesuferită tocmai prin faptul că aceluia care nu este virtuos nici înţeleptul se pare că ar fi destoinic. *** Lăsaţi-i, ei sunt nişte orbi care conduc pe alţi orbi. Şi când un orb conduce pe alt orb, mai devreme sau mai târziu, amândoi cad în prăpastie. *** Vai, copil ignorant, care te-ai distrat nopţile; de aceea stai printre cei învăţaţi ca un bou în nămol. *** În noaptea ignoranţei în care ne aflăm toţi, învăţatul care-şi pune întrebări se loveşte uneori de perete, în timp ce ignorantul rămâne liniştit şi nepăsător în mijlocul odăii. *** Grea povară mai e şi omul nerod cu noroc. *** Prostia este sora cea mai apropiată a răutăţii. *** Poate să spună cineva multe lucruri înţelepte unui prost, că acestuia tot i se va părea că cel înţelept nu vorbeşte bine. *** Celor fără minte nu vorba le este spre învăţătură, ci nenorocirea. *** Nimic mai temerar decât prostia. *** Fericită este viaţa celor proşti care nu ştiu ce înseamnă defecte şi care le văd pretutindeni (numai la ei nu); fiind ei înşişi de vrednici ocară, ei se grăbesc să spună că alţii sunt aşa. *** Mii de pricini de mâhnire şi sute de pricini de teamă dau în fiecare zi peste cel prost; nu însă peste cel înţelept care prevede şi poate ceea ce prostul nici măcar nu bănuieşte. *** Nu există om mai nedrept decât cel ignorant, care crede că numai ceea ce face el este bine. = VA URMA =
AN IV C 15 EXPLICAREA UNOR TERMENI ÎN VIZIUNEA SISTEMULUI YOGA. PROSTIA. CUGETĂRI EXEMPLARE DESPRE PROSTIE ŞI CEI PROŞTI (continuare la cursul nr 14 AN IV) ••• Cine învaţă pe un prost este ca şi când ar lipi o oală spartă, sau ca şi când ar scula din somn adânc pe unul care doarme. Când vorbeşti cu un prost, este ca şi când ai vorbi cu un adormit; când ai sfârşit, el te întreabă: "Ce este asta ?" "Ce ai vrut de fapt să-mi spui? ••• Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e în realitate lumea, nici ce sunt eu însumi, eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă asupra tuturor lucrurilor, eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a te cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului cum mă cuprind şi mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-i dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din aceea care mă urmează. Pretutindeni eu nu văd decât infinituri, care mă închid ca pe un atom şi ca pe o umbră care nu durează decât o clipă fără întoarcere. Tot ce cunosc este doar că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot se pare evita. ••• Să-l plângi pe cel mort, căci îi lipseşte lumina; să-l plângi şi pe cel prost, fiindcă îi lipseşte mintea; Pe cel mort să-l plângi cu duioşie, căci a găsit odihna; dar viaţa celui nătărău care ştie ce trebuie să facă dar nu face, fiindcă se complace în această mizerabilă stare este mai rea decât moartea. ••• După un mort eşti în întristare şapte zile, dar cu un prost sau cu un nelegiuit eşti în întristare în toate zilele vieţii lor. ••• Orice prostie este dezgustată de sine. ••• Prostul o impune atâta timp cât nu deschide gura. ••• O mulţime de proşti, care trăiesc împreună, ca animalele, întunecă tot ce-i excelent, ca nourii soarele. ••• Şi cel prost se deşteaptă dacă este atent şi rămâne în contact cu cel inteligent ••• Pentru orice lucru există leac arătat de cărţile înţelepciunii; numai prostul nu vede niciodată soluţia căci pentru el mai nimic nu are leac. ••• O, nerodule care eşti, bucură-te de prostia comună cea uşor de dobândit. ••• Prostul are 9 avantaje: n-are niciodată griji, mănâncă şi vorbeşte mult, doarme zi şi noapte, nu meditează asupra dreptăţii şi nedreptăţii sau asupra vreunei alte chestiuni, nu iubeşte pe nimeni, e indiferent la cinste şi la ocări, pune picioarele sale pe capul tuturor... şi trăieşte mult. ••• O bucată de sticlă, în contact cu aurul, capătă strălucire de smarald; tot astfel, în apropierea celor aleşi, prostul devine prin puterea exemplului iscusit. ••• Proşti sunt toţi cei care par şi jumătate din cei care, datorită aparenţelor amăgitoare, nu par. ••• Cel mai mare prost e acela care orbit de orgoliu nu crede deloc că este în această
mizerabilă stare şi se grăbeşte să spună despre toţi ceilalţi că ei sunt proşti. ••• Deşi lumea este plină de proşti, nu există aproape nimeni care să creadă aceasta despre el, ba nici măcar n-o bănuieşte. ••• Întotdeauna un prost va găsi un prost şi mai mare care să-l admire sincer. ••• Noi nu compătimim pe cineva că-i prost; şi poate că avem dreptate. Dar este foarte plăcut să ne închipuim că-i vina lui. ••• Este cu totul îngrozitor când proştii îşi bat joc de un om superior. ••• Cel deştept nu comite nici măcar prostii neînsemnate. ••• Cu prostia înşişi zeii se luptă mereu. ••• Înţeleptul se adaptează cât mai bine la lumea în care trăieşte; cel lipsit de înţelepciune se încăpăţânează să schimbe lumea după el însuşi. De aceea, decăderea omenirii se datorează atât de mult celor lipsiţi de înţelepciune. ••• Prostul cu memorie bună are la dispoziţia lui multe gânduri şi fapte, dar aproape în nici o situaţie nu ştie să tragă din ele nici o concluzie. ••• Căpăţâna prostănacului seamănă ca două picături de apă cu un caravanserai asiatic; patru pereţi goi-goluţi, şi nici ţipenie de om înăuntru. Gândurile poposesc în cap (căpăţână) fără să ştie nimeni de unde s-au pripăşit şi încotro au de gând să o ia razna. ••• Prostul poate că nu e decât un spirit puţin pretenţios, care se mulţumeşte cu puţin. Ar putea fi şi el un mare înţelept, dar se complace în stupiditate. ••• Prostul este de două feluri: cel care nu se îndoieşte de nimic şi cel care se îndoieşte de toate. ••• Prostul este singurul răufăcător de care suntem dinainte dezarmaţi. ••• Prostul este în realitate un potenţial deştept care se ignoră. ••• Întotdeauna mi-e frică de un prost: nu se ştie niciodată dacă nu-i şi un ticălos. ••• Prostul cel mai prost este prostul alterat de filosofie speculativă şi aberantă. ••• Sunt mulţi orbi, dar câţi dintre aceştia au orbit de lumină? ••• Toate convingerile superficiale ale prostului sunt măturate cu uşurinţă de prima pală de vânt care se abate asupra lor. ••• Prostia este infernul de la care purced aproape toate greşelile omeneşti; căci dacă binele şi răul ar fi înţelese lămurit binecunoscute, toţi am alege binele şi am fugi de rău. De aceea, virtutea poate fi numită o înţelepciune şi un fel de a şti să alegi binele, iar viciul este lipsa de înţelepciune şi o ignoranţă care ne îndeamnă a judeca strâmb, căci, cu rare excepţii, oamenii nu aleg niciodată răul cu bună ştiinţă, ci se înşeală dintr-o oarecare asemănare a acestuia (răului) cu binele. Sunt totuşi mulţi care îşi dau seama limpede că săvârşesc un mare rău şi, cu toate acestea, îl fac, pentru că: ei preţuiesc mai mult plăcerea perversă pe care o simt în acea clipă decât pedeapsa ce bănuiesc că-i va ajunge după ce săvârşesc răul. *** Cea mai bună dovadă că într-adevăr ştii ceva este faptul că poţi să-i înveţi cu uşurinţă şi pe alţii ceea ce acum ştii foarte bine tu însuţi. *** Este mai bine să gândeşti profund înainte de a face o faptă decât după aceea. *** Mare pagubă aduc proştilor cei care îl laudă. *** Când doi oameni au păreri diferite despre acelaşi lucru, este sigur că cel puţin unul dintre ei se înşeală şi se pare chiar că nici unul nu are ştiinţă, căci dacă raţionamentul unuia ar fi cert şi evident, s-ar putea ca unul să-l expună celuilalt, astfel încât şi intelectul acestuia să se convingă în cele din urmă. Este un viciu comun oamenilor să li se pară mai frumoase lucrurile dificile şi cei mai mulţi socotesc în continuare că nu ştiu nimic chiar şi atunci când descoperă cauza clară şi simplă a unui lucru, în timp ce admiră unele teorii sublime şi profunde ale filosofilor, deşi acestea se sprijină, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, pe fundamente care
n-au fost niciodată suficient cercetate de cineva; toţi aceştia sunt, desigur, nebuni care preferă luminii, întunericul. *** Înainte de a începe o treabă, deapăn-o mai întâi cu de-amănuntul în gând. *** Este mai bine să acţionăm în chip raţional şi să dăm greş decât să acţionăm fără raţiune şi să câştigăm. *** O faptă nu este neapărat fără temei numai fiindcă e lipsită de logică. Dar nici nu e întotdeauna întemeiată, fiindcă are o "logică" vădit aberantă a ei. *** Dorinţa de a şti şi de a învăţa a fost dată numai omului, dintre toate animalele. *** Sunt multe lucruri care scapă raţiunii, iar acela care, ca să înţeleagă viaţa, se foloseşte numai de raţiune este asemenea unui om care ar vrea să apuce flacăra cu cleştele; îi rămâne în mână doar un tăciune fumegând, căci flacăra s-a stins numaidecât. *** Proştii nu ştiu nici să râdă, nici să plângă. Când râd, îşi arată dinţii, când plâng, urlă. De aceea, adesea lacrimile lor trezesc de obicei râsete, iar râsul lor face sa apară oftări de durere. *** Proştii cred că pentru a cuceri Capitoliul trebuie să ataci întâi gâştele. *** A recunoaşte că nu ştii ceva înseamnă a avea multă înţelepciune. *** Surdul vorbeşte mai tare decât cel ce aude; şi prostul discută mai mult decât cel ce înţelege. *** Fiecare îşi învinovăţeşte memoria: nimeni judecata. *** Este o mare nebunie să vrei sa fii sinelui înţelept *** În împrejurări însemnate nu trebuie tu să cauţi din răsputeri ocaziile, cât să le foloseşti pe cele care se ivesc. *** Cei mai supărători printre proşti sunt proştii "spirituali". *** Dacă simţurile ne înşeală, raţiunea de asemenea ne înşeală. *** Între două căi rele, întotdeauna înţeleptul trebuie să o urmeze pe aceea mai puţin rea. *** Spiritele nepreocupate, ca şi pământurile leneşe, sunt pline de tot felul de ierburi sălbatice. *** Oricât am fi de învăţaţi prin ştiinţa altora, înţelepţi nu putem fi decât pe seama înţelepciunii noastre. *** Gândirea, dezbărată de toate prejudecăţile, ne îngăduie să vedem clar, să trăim mult şi să existăm fericiţi. *** Două excese: a exclude raţiunea, a nu admite decât raţiunea. *** Când vrei să corectezi pe un altul şi să-i arăţi că se înşelă, trebuie să vezi din ce punct de vedere priveşte el lucrurile, căci în unele situaţii aceste concepţii devin şi pentru noi adevărate dacă ne plasăm empatic şi le privim din punctul de vedere în care le priveşte el; procedând astfel, ajungem să înţelegem mult mai bine ideile care l-au condus pe el la acest adevăr. Adeseori unii se mulţumesc cu acest punct de vedere al lor, pentru că au convingerea fermă că nu se înşală şi tocmai din această cauză ei ajung să nu mai vadă toate laturile lucrurilor ce urmează a fi cunoscute. Căci nu trebuie niciodată să ne fie ruşine că nu am văzut totul, dar trebuie în schimb să ne fie foarte ruşine atunci când ajungem să ne dăm seama că ne-am înşelat. *** Nu-s de ajuns nenorocirile ca să facă dintr-un nătărău un om inteligent. *** Cei cuminţi şi înţelepţi întocmai ca şi albinele ce scot miere din cimbru (buruiana cea mai pişcătoare şi cea mai seacă), ştiu adesea să scoată ceva bun şi folositor chiar şi din lucrurile cele mai potrivnice. *** Momentele cele mai triste: cele în care crezi că înţelepciunea nu e decât o înşelăciune. *** Simpla constatare că eşti prost nu este încă dovada de inteligenţă. = SFÂRŞIT =
SINTEZĂ FIINŢA UMANĂ, CELE TREI CORPURI FUNDAMEINTALE ALE SALE ŞI FUNCŢIILE ACESTORA Vehiculele spiritului nemuritor divin (ATMAN) care în cursul manifestării şi structurării fiinţei umane fac posibilă evoluţia spirituală şi în final, prin transcendere, conduc la suprema eliberare, sunt următoarele trei corpuri fundamentale. 1. corpul fizic grosier (STHULA SHARIRA); 2. corpul astral sau subtil (LINGA SHARIRA sau SUKSHMA SHARIRA); 3. corpul cauzal (KARANA SHARIRA). SCHEMA STRUCTURĂRII CELOR TREI CORPURI ŞI A CELOR CINCI TECI ALE SINELUI ETERN
Corpul fizic, grosier este alcătuit din 5 elemente (TATTVAS). Acestea sunt: 1) energia telurică (PRITHIVI TATTVA care este controlată prin intermediul lui MULADHARA CHAKRA), 2) energia apoasă (APAS TATTVA care este controlată prin intermediul lui SWADHISTHANA CHAKRA), 3) energia focului (AGNI TATTVA care este controlată prin intermediul lui MANIPURA CHAKRA). 4) energia aerului (VAYU TATTVA care este controlată prin intermediul lui ANAHATA CHAKRA) şi energia eterului subtil (AKASHA TATTVA care este controlată prin intermediul lui VISHUDDHA CHAKRA). Corpul fizic, de asemenea, trece prin diferite etape de existenţă: naştere, creştere, declin şi moarte.
Corpul astral sau subtil este alcătuit din 19 principii. Aceste principii sunt: cele 5 organe de acţiune (KARMA INDRIYAS) [1) organele evacuării (anusul) care sunt în strânsă legătură cu MULADHARA CHAKRA. 2) organele de reproducere (sexuale) care sunt în strânsă legătură cu SWADHISTHANA CHAKRA, 3) organele locomoţiei (picioarele) care sunt în strânsă legătură cu MANIPURA CHAKRA. 4) mâinile care sunt în strânsă legătură cu ANAHATA CHAKRA şi 5) gura (corzile vocale) care este în strânsă legătură cu VISHUDDHA CHAKRA], cele 5 simţuri ale cunoaşterii (1) simţul mirosului care este în strânsă legătură cu MULADHARA CHAKRA, 2) simţul gustului care este în strâns legătură cu SWADHISTHANA CHAKRA, 3) simţul văzului care este în strânsă legătură cu MANIPURA CHAKRA, 4) simţul pipăitului care este în strânsă legătură cu ANAHATA CHAKRA şi 5) simţul auzului care este în strânsă legătură cu VISHUDDHA CHAKRA), cele 5 forme principale de PRANA sau sufluri subtile [1) APANA VAYU care este controlat prin intermediul lui MULADHARA CHAKRA, 2) VYANA VAYU care este controlat prin intermediul lui SWADHISTHANA CHAKRA, 3) SAMANA VAYU care este controlat prin intermediul lui MANIPURA CHAKRA, 4) PRANA VAYU care este controlat prin intermediul lui ANAHATA CHAKRA şi 5) UDANA VAYU care este controlat prin intermediul lui VISHUDDHA CHAKRAS]. Corpul astral mai cuprinde de asemenea ANTAHKARANA (sau instrumentul interior specific) care este alcătuit din; 16) mentalul însuşi (MANAS), 17) intelectul (inteligenţa) (BUDDHI), 18) subconştientul (CITTA) şi 19) egoul (AHAMKARA). Toate acestea sunt cele 4 instrumente specifice ale conştiinţei, emoţiile lor distincte sunt următoarele: 1) mentalul (MANAS) gândeşte şi adeseori se îndoieşte asupra realităţii înconjurătoare, de exemplu: "este oare aceasta o floare? "Este oare acesta aur?"; 2) intelectul sau inteligenţa (BUDDHI) analizează şi determină prin legături sau corelări obiective adevărata natură a unui obiect oarecare pe care îl avem de cunoscut, 3) subconştientul (CTITA). În sfera subconştientului sunt acumulate absolut toate stările şi experienţele fiinţei umane în cauză. Prin urmare, subconştientul conţine atât trăirile şi experienţele acelei fiinţe umane care au fost acumulate atât în cursul acestei vieţi (cea prezentă) cât şi toate experienţele şi trăirile ce au apărut în cursul vieţilor anterioare; 4) egoul (AHAMKARA) (al cărui focar principal de manifestare în fiinţă este MANIPURA CHAKRA) afirmă "eu ştiu" sau "eu nu ştiu". Totdeauna egoul este acela care se identifică cel mai adesea fără să ne dăm seama cu toate gândurile care se produc sau apar în mental. Exemplu: un gând puternic de tristeţe apare în mental şi acesta generează o stare instantanee de rezonanţă cu energiile subtile ale tristeţii din Macrocosmos. Când această stare de tristeţe devine pregnantă, din cauza procesului de rezonanţă pe care l-am descris mai înainte, egoul este acela care afirmă, datorită fenomenului de captare a acestor energii: "eu sunt foarte trist". În situaţia în care un gând de bucurie intensă apare în mental, acesta generează o stare instantanee de rezonanţă cu energiile subtile specifice ale bucuriei din Macrocosmos. Când această stare de bucurie devine pregnantă din cauza procesului de rezonanţă pe care l-am descris mai înainte, egoul este acela care afirmă, datorită fenomenului de captare a acestor energii: "eu sunt foarte bucuros". = VA URMA =
AN IV C 16 SINTEZĂ FIINŢA UMANĂ, CELE TREI CORPURI FUNDAMENTALE ALE SALE ŞI FUNCŢIILE ACESTORA (continuare la cursul nr. 15 AN IV) Corpul cauzal este corpul cauzelor sau al seminţelor şi se numeşte corp cauzal deoarece totdeauna el este cauza corpului fizic sau grosier şi a corpului subtil sau astral. Corpul subtil sau astral şi corpul cauzal sunt permanente, ele există şi acţionează împreună. Întrepătrunderea celor trei corpuri fundamentale ale fiinţei umane se dezvăluie în multe moduri în tripla natură a omului. În planul fizic, pe pământ, atunci când se află în stare de veghe, omul este mai mult sau mai puţin conştient de aceste trei corpuri ale spiritului său divin (ATMAN). Atunci când el primeşte impresii olfactive, gustative, vizuale, tactile sau auditive, corpul fizic este acela care este cel mai mult utilizat şi angrenat. VIZUALIZAREA MENTALĂ SAU ORICE ACT DE VOINŢĂ PROVIN ŞI SUNT ÎN STRÂNSĂ LEGĂTURĂ CU CORPUL ASTRAL; la rândul său ÎNVELIŞUL CAUZAL SE EXPRIMĂ MAI ALES PRIN GÂNDIREA PURĂ ŞI ELEVATĂ, ÎN CAZUL INTROSPECŢIEI ŞI MAI ALES ÎN MEDITAŢIA PROFUNDĂ DE NATURĂ DIVINĂ În această ordine de idei, este cât se poate de normal să vorbim de trei categorii generale umane: "materialist", "voluntar" şi "intelectual rafinat", în funcţie de predominanţa în fiinţa umană a corpurilor fizic, astral sau cauzal. Un om se identifică cu corpul său fizic aproximativ 16 ore pe zi. În timpul somnului cu vise, el evadează adeseori inconştient în corpul său astral, creând spontan, fără eforturi obiectele, situaţiile sau fiinţele, într-un mod caracteristic fiinţei astrale. În somnul profund, lipsit de vise, el îşi deplasează centrii conştiinţei sale, sau simţul eului. În corpul cauzal, singur acest somn este profund reconfortant şi unificator. În timpul viselor, cel care doarme este într-o anumită măsură în contact cu corpul astral: acest somn tocmai din această cauză nu este totdeauna în întregime odihnitor. Cele trei corpuri fundamentale [1) corpul fizic (grosier), 2) corpul astral (subtil) şi 3) corpul cauzal] conţin cele 5 teci (KOSHAS): CORPUL FIZIC (grosier) (STHULA SHARIRA)conţine ANNAMAYA KOSHA (KOSHA = teacă, ANNA = aliment, ANNAMAYA = al alimentelor (hranei)) teaca iluzorie care rezultă din alimentele ingerate şi asimilate de om. Corpul fizic este compus în general din 16 elemente grosiere (fizice) care sunt de fapt metale sau metaloizi. CORPUL ASTRAL (subtil) (SUKSHMA SHARIRA) conţine 3 teci: 1) PRANAMAYA KOSHA (teaca eterică sau vitală). 2) MANOMAYA KOSHA (teaca mental emoţională) şi 3) VIJNANAMAYA KOSHA (teaca intelectuală sau a inteligenţei). Corpul astral este deci reşedinţa sau vehiculul mentalului (MANAS) şi al afectivităţii. Sistemul senzorial corespunde în cazul corpului sau fiinţei astrale unei anumite forme de conştiinţă şi afectivitate într-un corp subtil (astral) format de PRANA. Un corp astral este total insensibil la frig, la căldură sau la orice altă condiţie exterioară naturală. Anatomia caracteristică a corpului astral comportă un creier subtil astral care este în strânsă legătură cu SAHASRARA şi cei şase centri de forţă subtili ce fac cu putinţă emisia şi captarea rafinatelor energii cosmice (CHAKRAS) ce se află plasaţi de-a lungul lui SUSUMNA NADI sau axul esenţial subtil cerebro-spinal. Inima astrală reprezentată
prin ANAHATA CHAKRA îşi asimilează energia subtil afectivă şi lumina iubirii divine care îi trezeşte şi îi amplifică o stare extatică de iluminare interioară chiar din subtilul creier astral. Lumea astrală devine în special perceptibilă prin cel de al şaselea simţ: intuiţia astrală. Prin intermediul acestui simţ al intuiţiei astrale (sau cel de al şaselea simt), fiinţa astrală primeşte instantaneu sau cu alte cuvinte recepţionează senzaţiile subtile vizuale, auditive, olfactive, gustative şi tactile. Corpul astral al unei fiinţe astrale poate să sufere o leziune oarecare dar acea leziune va fi vindecată aproape instantaneu printr-un act ferm de voinţă şi prin focalizarea imaginaţiei creatoare benefice care îl va face la puţin timp după aceea să arate exact ca şi înainte. Prin intermediul corpului astral putem comunica sau recepta felurite stări instantaneu prin telepatie, empatie şi "televiziune" psihică sau clarviziune psihică spontană. Graţie acestui fenomen inefabil sunt pe deplin evitate aberaţiile sau neînţelegerile provocate de excesul de imaginaţie ori de scepticismul stupid de raţionalismul limitat sau ce survin datorită erorilor de interpretare şi astfel dispar pentru totdeauna confuziile penibile ce rezultă din limbajul scris sau vorbit. Aşa cum am arătat mai înainte, corpul subtil astral este compus din 19 elemente subtile. Cele 19 elemente subtile constitutive ale corpului astral se împart în trei grupe principale: 1) MENTAL (VIJNANAMAYA KOSHA), 2) AFECTIV(MANOMAYA KOSHA) şi 3) PRANA-ic-VITAL (PRANAMAYA KOSHA). Cele 19 componente ale sale sunt respectiv: 1) INTELIGENŢA, 2) EGOUL, 3) SENTIMENTUL, 4) MENTALUL(conştiinţa simţurilor); 5 INSTRUMENTE DE CUNOAŞTERE, REPLICILE SUBTILE ALE SIMŢURILOR FIZICE; 5) MIROS, 6) GUST, 7) VAZ, 8) PIPĂIT, 9) AUZ); 5 INSTRUMENTE DE activitate; 10) PROCREARE, 11) EXCREŢIE, 12) VORBIRE, 13) MERS, 14) ABILITATE MANUALĂ; 5 INSTRUMENTE ALE FORŢEI VITALE CORESPUNZÂND DIFERITELOR FUNCŢII ALE CORPULUI; 15) CRISTALIZARE, 16) ASIMILARE, 17) ELIMINARE, 18) METABOLISM şi 19) CIRCULAŢIE. Acest compus subtil sau CORPUL ASTRAL alcătuit din 19 elemente subtile SUPRAVIEŢUIEŞTE TOTDEAUNA MORŢII CORPULUI FIZIC. DORINŢA ASTRALĂ duce către toate formele subtile şi elevate de stări sau vibraţii. Fiinţa astrală se bucură mai mereu de sublima şi eterata muzică a sferelor, de o iubire copleşitoare nesfârşită, de fascinantul spectacol diafan al creaţiei astrale, desfăşurat într-o uluitoare bogăţie şi libertate, în infinita diversitate a razelor subtile luminoase. EA GUSTĂ, RESPIRĂ SAU ATINGE EXTAZIATĂ LUMINA. Dorinţa astrală este de asemenea în strânsă legătură cu facultatea sau capacitatea fiinţei astrale de a crea toate obiectele ca forme mirifice de lumină divers colorate sau ca proiecţii - condensări ale tuturor viselor, aspiraţiilor şi gândurilor. În lumea astrală se poate manifesta liberă posibilitatea subtilă de a concretiza sau de a proiecta în forme exterioare de lumină toate gândurile şi dorinţele. CORPUL CAUZAL (KARANA SHARIRA) conţine ANANDAMAYA KOSHA (teaca beatitudinii divine). ANANDAMAYA KOSHA este în fiinţa umană în strânsă legătură cu SAHASRARA. Corpul cauzal este ţesut şi alcătuit din idei. Fiinţa cauzală "TRĂIEŞTE" şi se mişcă în sfera uluitor de grandioasă, extrem de subtilă şi beatifică a ideilor pure. Corpul cauzal serveşte drept matrice fundamentală celor 35 de idei forţă care constituie de fapt corpul cauzal. DORINŢA CAUZALĂ se satisface în special prin percepere supramentală sau contemplativitate profundă, elevată. Fiinţa aproape în întregime eliberată spiritual, care nu mai are drept înveliş exterior decât corpul cauzal, vede şi se identifică aproape în totalitate cu întregul univers ca fiind obiectivarea suprem mentală a ideilor-forţă surori, ale CREATORULUI ABSOLUT, fiinţa cauzală poate "materializa" în lumea astrală nu contează ce numai printr-un instantaneu act de supremă voinţă şi gândire. Iată de ce chiar fericirea astrală nesfârşită apare
destul de grosolană şi oarecum inferioară acestor fiinţe cauzale deosebit de evoluate spiritual. Fiinţa cauzală îşi epuizează instantaneu dorinţele sale manifestându-şi sau obiectivându-şi imediat fenomenul, obiectul sau aspectul la care aspiră printr-un act fulgerător de voinţă supremă şi gândire. Acea fiinţă cauzală care nu are drept veşmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal ESTE CU UŞURINŢĂ CAPABILĂ SĂ MANIFESTE ŞI SĂ INSUFLE VIAŢA CHIAR UNOR UNIVERSURI FIZICE SAU ASTRALE DUPĂ EXEMPLUL DIVIN AL CREATORULUI ABSOLUT. Structura oricărei lumi manifestate fiind iluzoriul vis cosmic, spiritul divin având drept corp numai finul voal cauzal, posedă o IMENSĂ ŞI ULUITOARE PUTERE CREATOARE DUPĂ MODELUL SPIRITULUI ABSOLUT ŞI INFINIT ATOTPUTERNIC AL LUI DUMNEZEU. LUMEA CAUZALĂ este de o subtilitate şi de o complexitate extrem de mare. Pentru a o conştientiza şi a o înţelege, ar trebui să se deţină o PUTERE DE CONCENTRARE MENTALĂ ŞI DE INTERIORIZARE EXTRAORDINARĂ permiţând să se vizualizeze ori, altfel spus, să se conştientizeze simultan închizându-se ochii, atât cosmosul fizic cât şi cosmosul astral în întreaga lor imensitate - aeronava astrală luminoasă şi micuţa sa cabină solidă sau fizică - ea neexistând decât numai în gândire complet obiectivate. Dacă prin această concentrare mentală supremă s-ar reuşi în final să se convertească, "sublimeze" sau, altfel spus, să se transforme, doar în idei pure cele două cosmosuri, fizic şi mental cu întreaga lor complexitate, astfel s-ar putea atinge imediat lumea cauzală ce există la linia de demarcaţie dintre materie şi spirit. Atunci am conştientiza clar întreaga creaţie - solide, lichide, gaze, electricitate, plante sau microbi- doar ca forme specifice ale conştiinţei divine, într-un mod oarecum asemănător precum un om poate să închidă ochii şi să-şi spună că el există, deşi corpul fizic îi este momentan invizibil ochilor săi fizici, nefiindu-i prezent în minte decât ca idee. Tot ceea ce o fiinţă umană poate face numai în minte, fiinţa cauzală o face instantaneu în realitate. Inteligenţa umană cea mai puternică, cea mai vastă, cea mai imaginativă, cea mai profundă este în legătură cu corpul cauzal şi ne permite să îmbrăţişăm simultan un câmp foarte vast de idei, facem cu putinţă să trecem, cu o viteză superioară aceleia a luminii, în mod mental din planetă în planetă, rostogolindu-ne în abisuri fără fund, evoluând întocmai ca o cometă între galaxii, pentru a ne pierde aproape instantaneu în nesfârşita lor puzderie de stele. Entitatea cauzală se bucură permanent de o astfel de libertate şi putere extrem de mare, putând totdeauna, aproape fără eforturi, să-şi obiectiveze imediat gândurile sau aspiraţiile sale fără ca să poată exista în calea acestora vreun obstacol fizic material ori astral şi fără ca vreodată să sufere cea mai infimă limitare KARMA-ică. Pentru entitatea cauzală ABSOLUT TOTUL ESTE CU PUTINŢĂ DAR NU ORICE ÎI VA FI PERMIS. În cazul entităţii cauzale, din perspectiva conştiinţei acesteia, cosmosul material se obiectivează altfel şi nu mai este deloc compus din "electroni" precum lumea astrală este alcătuită din "biotroni" SAU "PRANA"; cele două lumi apar pentru ea ca fiind constituite în realitate din infime parcele ale gândirii divine, modelate şi diferenţiate de către MAYA, sau legea relativităţii, ce separă doar în aparenţă NUMENELE energiilor, fenomenelor, fiinţelor şi lucrurilor. Sufletele lumii cauzale se recunosc drept parcele individualizate ale Spiritului Divin; gândurile lor fulgerător manifestate ca obiecte sunt singurele care le înconjoară. Fiinţa cauzală percepe instantaneu, indiferent de distanţă, orice diferenţă între corpuri, fiinţe, energii sau gânduri prin intermediul unor pure şi simple idei. La fel cum un om care închide ochii poate vizualiza clar şi continuu o lumină subtilă albă strălucitoare sau o sferă subtilă luminoasă de culoare albăstrie, tot aşa entitatea cauzală, numai prin simpla gândire, recepţionează impresii vizuale, auditive, gustative, olfactive sau tactile absolut reale; ea creează orice energie, fenomen sau lucru şi, fulgerător, îl face să dispară prin nelimitata şi extraordinara putere a conştiinţei sale atotputernică care se poate manifesta permanent cosmic.
Naşterea şi moartea se realizează numai în gândire în lumea cauzală. Fiinţele cauzale absorb în universul cauzal numai ambrozia cunoaşterii în eternitate înnoită. Fie îşi potolesc setea de ABSOLUT în fluviul calmului beatific, străbat căile încă nestrăbătute ale percepţiilor de tot felul, explorează potenţialităţi nesfârşite, plutesc în nesfârşitul Ocean al beatitudinii divine. Prin corpurile lor impalpabile de dimensiuni cosmice curg vârtejurile multiple ale lumilor, bule galactice ale universului; stele ale înţelepciunii, vise ale nebuloaselor de aur ce expansionează mereu pe fondul azuriu al infinitului Absolut sau DUMNEZEU care permanent îmbrăţişează TOTUL. Alcătuirea celor 5 KOSHAS (teci): 1. ANNAMAYA KOSHA (teaca hranei grosiere) corpul fizic (grosier) este compus din diferite elemente ale lumii fizice în proporţii variate. Acest corp fizic este făcut din hrana fizică pe care o introducem în el (corpul fizic); 2. PRANAMAYA KOSHA (teaca vitală sau eterică). Această teacă este alcătuită din 5 energii vitale subtile (PRANAS) care sunt: 1) APANA VAYU (care este controlată prin intermediul lui MULADHARA CHAKRA). 2) VYANA VAYU (care este controlată prin intermediul lui SWADHISTHANA CHAKRA), 3) SAMANA VAYU (care este controlată prin intermediul lui MANIPURA CHAKRA), 4) PRANA VAYU (care este controlată prin intermediul lui ANAHATA CHAKRA), 5) UDANA VAYU (care este controlată prin intermediul lui VISHUDDHA CHAKRA), plus cele 5 organe de acţiune KARMA INDRIYAS) care sunt: 1) organele de evacuare sau excreţie (anusul) care sunt în strânsă legătură cu MULADHARA CHAKRA, 2) organele de reproducere (sexuale) care sunt în strânsă legătură cu SWADHISTHANA CHAKRA. 3) organele de locomoţie (picioarele) care sunt în strânsă legătură cu MANIPURA CHAKRA, 4) mâinile care sunt în strânsă legătură cu ANAHATA CHAKRA şi 5) gura (corzile vocale) care sunt în strânsă legătură cu VISHUDDHA CHAKRA); 3. MANOMAYA KOSHA (teaca mental emoţională). Această teacă, la rândul ei, este alcătuită din MANAS (mental), CITTA (subconştient) şi cele 5 organe de cunoaştere (JMANA INDRIYAS) care sunt: 1) nasul (simţul mirosului) - în strânsă legătură cu MULADHARA CHAKRA., 2) limba (simţul gustului) - în strânsă legătură cu SWADHISTHANA, 3) ochii (vederea) - în strânsă legătură cu MANIPURA CHAKRA, 4) pielea (atingerea sau simţul tactil) strânsă legătură cu ANAHATA CHAKRA şi 5) urechile (auzul) - în strânsă legătură cu VISHUDDHA CHAKRA; 4. VIJNANAMAYA KOSHA (teaca intelectuală sau a inteligenţei) este formată din BUDDHI (intelectul sau inteligenţa) şi din AHAMKARA (egoul) care acţionează împreună cu cele 5 organe ale cunoaşterii (JNANA INDRIYAS) pe care le-am amintit mai sus; 5. ANANDAMAYA KOSHA face cu putinţă trăirea experienţei beatitudinii sau fericirea divină extatică în starea de somn profund fără vise şi în stările de extaz divin cum ar fi de exemplu starea de SAVIKALPA SAMADHI. Pentru a atinge starea supremă de eliberare spirituală care face posibilă cunoaşterea adevărului ultim, divin şi etern, aspiranţii la această stare de supremă eliberare trebuie cât mai repede cu putinţă şi cât mai pe deplin să-şi suspende (oprească) fluctuaţiile mentale, urmărind să nu se mai identifice deloc cu tecile (UPADHIS) şi, pentru aceasta, în plus, ei trebuie să aspire permanent şi din toate puterile să-şi reveleze sinele nemuritor căutând să se identifice cu acest SINE etern (ATMAN) care se află dincolo de toate tecile (cele 5 enumerate mai sus). Cele 5 teci pot fi în mod gradat transmutate, purificate, sublimate şi transcendate astfel: - ANNAMAYA KOSHA (teaca fizică (grosieră)) prin practica ASANAS-urilor (corect realizate, un interval adecvat de timp, în care YOGHINUL fuzionează plenar şi se identifică cu
focare de forţă benefice sau energii subtile din Macrocosmos datorită aspiraţiei sale către infinit) şi printr-o alimentaţie sănătoasă (corect echilibrată YIN (-) - YANG (+) din care nu lipsesc alimentele preponderent SATTVA; - PRANAMAYA KOSHA (teaca energiei vitale) prin PRANAYAMA (corect şi conştient realizată) şi prin continenţă amoroasă sau transmutarea ascetică a potenţialului sexual; - MANOMAYA KOSHA (teaca mental emoţională) prin emiterea corectă a anumitor MANTRAS (MANTRA YOGA), LAYA YOGA, KARMA YOGA sau acţiuni total detaşate de fructele acestora şi de asemenea prin fuziunea intimă cu una dintre cele 10 mari Puteri Cosmice (DASA MAHA VIDYA); - VIJNANAMAYA KOSHA (teaca intelectuală sau a inteligenţei) prin studiul scrierilor tradiţionale ale înţelepciunii (exemplu: NOUL TESTAMENT, VIJNANA BHAIRAVA TANTRA şi BHAGAVAD GITA), cunoaşterea de sine, interogare şi introspecţie spirituală corectă ("CINE SUNT EU?"), meditaţie profundă (DHYANA) şi identificare perfectă (SAMYAMA); - ANANDAMAYA KOSHA (teaca beatitudinii) prin iubire nesfârşită, fericire intensă fără obiect şi prin SAMADHI (extazul divin). CELE CINCI PRANAS MAJORE (VAYUS) NUME
CULOARE
1. APANA VAYU
Portocaliu argilos
2. VYANA VAYU 3.SAMANA VAYU 4. PRANA VAYU 5. UDANA VAYU
Roz Verde Albastru Indigo
FOCAR CORESPONDENŢ Ă (CHAKRAS) MULADHARA CHAKRA
REGIUNE (ZONĂ)
FUNCŢIE
Zona anusului
SWADHISTHANA CHAKRA MANIPURA CHAKRA ANAHATA CHAKRA VISHUDDHA CHAKRA
Întregul corp
Eliminarea urinei şi a materiilor fecale, a spermei (la bărbat) şi a secreţiilor menstruale (la femeie) Circulaţia sângelui Digestie
Zona ombilicului Zona pieptului Respiraţie Zona gâtului
Preluarea hranei şi înghiţirea acesteia
UDANA VAYU conduce pe JIVA către BRAHMAN (SUPREMUL ABSOLUT, DUMNEZEU) în timpul somnului generând anumite fenomene de dedublare, separă corpul fizic
de corpul astral în momentul părăsirii corpului fizic prin aşa-zisul proces al morţii. FORME cu totul secundare de PRANA- PRANAS MINORE: 1. NAGA VAYU- râgâitul şi sughiţul; 2. KURMA VAYU- deschiderea ochilor; 3. KRIKARA VAYU- foamea, setea; 4. DEVADATTA VAYU- face să apară căscatul sau cu alte cuvinte acţiunea de a căsca; 5. DHANANJAYA VAYU- descompunerea (putrezirea) corpului; FUNCŢIILE LUI ANTAHKARANA (instrument interior specific) În procesul cunoaşterii realităţi exterioare, dacă într-o anumită situaţie privim un obiect, gama informaţiilor legate de acesta este transmisă de retina ochiului prin nervul optic până în creier. Din creier printr-o stare de rezonanţă specifică, această gamă de informaţii ajunge în sfera mentală a fiinţei (MANAS). Dacă privim ceva mai departe un obiect oarecare, care este mic, în general ne va fi destul de dificil să ne dăm cu exactitate seama, care este natura acelui obiect mic. Într-o asemenea situaţie, mentalul fiinţei umane (MANAS), începe să se gândească şi în unele situaţii ajunge chiar să se îndoiască. =VA URMA =
AN IV C 17 SINTEZĂ FIINŢA UMANĂ, CELE TREI CORPURI FUNDAMENTALE ALE SALE ŞI FUNCŢIILE ACESTORA FUNCŢIILE LUI ANTAHKARANA (instrument interior specific) (continuare la cursul nr. 16 AN IV) Atunci, de regulă, ajungem să ne întrebăm: "Este oare aceasta o floare? Dar aşa foarte colorată cum este oare nu o fi cumva o bucată de hârtie viu colorată?" Pentru a ajunge, în această situaţie în care suntem confruntaţi cu o dilemă. La o concluzie cât mai clară, va trebui să ne apropiem cât mai mult de acel obiect, urmărind să îl analizăm de la o foarte mică distanţă pentru a ne da cu precizie seama de natura sa reală. Mai ales atunci, noi utilizăm intelectul sau inteligenţa (BUDDHI). Totuşi, există situaţii în care intelectul (BUDDHI) nu poate nici el singur să ajungă la o concluzie finală. Într-o asemenea stare dubitativă el va începe să caute urmărind şi stabilească o gamă complexă de comparaţii cu toate celelalte experienţe care sunt acumulate şi scufundate în mentalul subconştient (CITTA). În RAJA YOGA, CITTA este definit într-o traducere exactă prin "substanţa mentală" = mentalul în totalitate =
ANTAHKARANA (instrumentul interior specific). În tradiţia înţelepciunii VEDANTA, substanţa mentală (CITTA) este definită ca fiind subconştientul în tradiţia înţelepciunii VEDANTA. ANTAHKARANA (instrumentul interior specific) = mentalul (MANAS) + intelectul sau inteligenţa (BUDDHI) + subconştientul (CITTA) + EGOUL (AHAMKARA). În continuare, urmărind mai departe exemplul cu obiectul nostru privit de aproape, putem remarca faptul că intelectul sau inteligenţa (BUDDHI) va continua să analizeze eventual acel obiect prin atingere (pipăit). Procedând astfel el va putea ajunge la concluzia: "este ceva catifelat încât acum îmi dau seama de faptul că acest obiect nu este din hârtie"; într-o altă situaţie, el va putea remarca: "această structură este asemănătoare cu aceea a unei petale." Intelectul sau inteligenţa (BUDDHI) va dori în continuare să ajungă la o stare de certitudine deplină, înainte de a trage o concluzie el va mai putea presupune că este posibil să existe unele feluri de hârtie care să fie oarecum la fel de catifelate la pipăit ca acel obiect pe care noi îl atingem. În această situaţie, intelectul (BUDDHI) se va raporta din nou la întreaga gamă de experienţe din subconştient (CITTA) pentru a compara această experienţă a obiectului pipăit cu orice altă experienţă asemănătoare a simţurilor pe care acesta (subconştientul - CITTA) poate să o conţină. El simte comparativ prin intermediul întregii sale experienţe obiectul pe care îl pipăie şi atunci fulgerător îl confruntă ca experienţă lăuntrică cu întreaga gamă a tuturor experienţelor sale anterioare. În continuare, fiinţa umană poate chiar să guste obiectul, comparându-l (cu ajutorul intelectului (BUDDHI)) şi procedează după aceea, în acelaşi fel, cu gama tuturor experienţelor gustative existente în subconştient (CITTA). La un moment dat, intelectul (BUDDHI) poate să ajungă la următoarea concluzie: acest obiect pe care l-am pipăit, l-am mirosit şi l-am gustat are un anumit parfum şi prezintă gustul unei anumite flori dar, cu toate acestea, este cu putinţă ca acest obiect să fie artificial (ÎNDOIALA). În final, după ce a căutat cât se poate de profund în SUBCONŞTIENT (CITTA) şi după ce a comparat această experienţă pe care o face cu putinţă obiectul în cauză cu mii şi mii de alte experienţe asemănătoare care sunt acumulate într-o stare specifică în mental (MANAS), intelectul sau inteligenţa (BUDDHI) ajung la o concluzie. În această etapă nu mai există deloc alte GÂNDURI, nu mai există deloc ÎNDOIELI şi de asemenea încetează orice alt proces de ANALIZĂ. Abia în această ultimă fază EGOUL (AHAMKARA) afirmă; "EU ŞTIU ACUM", acest obiect este o FLOARE naturală şi nu o floare artificială etc. Cu toate acestea, dacă după ce a căutat profund şi a comparat cu toate experienţele acumulate în subconştient (CITTA), intelectul sau inteligenţa (BUDDHI) nu ajunge să descopere o anumită CUIBARE, COMPOZIŢE, un anumit GUST şi PARFUM care să fie cât mai asemănătoare dacă nu identice în SUBCONŞTIENT (CITTA) şi care să corespundă caracteristicilor constatate la obiectul VĂZUT, PIPĂIT, GUSTAT şi MIROSIT, într-o asemenea situaţie, EGOUL (AHAMKARA) afirmă şi concluzionează: "EU NU ŞTIU DESPRE CE ESTE VORBA ÎN CAZUL ACESTUI OBIECT".
GLOSAR DE TERMENI AHAMKARA Literal înseamnă în limba sanscrită "cel care face Eul inferior". Acesta este de fapt Egoul sau principiul individualizării. În filosofia SAMKHYA este privit ca fiind unul dintre cele opt evolute (aspecte manifestate) primare ale naturii şi astfel el susţine toate categoriile subtile, vibraţiile ce fac posibile manifestarea şi evoluţia (TATTVAS). Totuşi cel mai adesea el desemnează pur şi simplu iluzia Eului, sau cu alte cuvinte simţul (imitator (şi penibil pentru cel care l-a transcens) de a fi o minte şi un corp individual, de a avea anumite lucruri, energii subtile
sau caracteristici proprii cu privire la care avem FALSA IMPRESIE că ne aparţin (EXEMPLU: sentimentele mele, iubita mea, ideile mele, soţia mea, prietenii mei, copiii mei, etc. etc.) şi de a fi doar eu singur cel care realizează acţiunile. Toate tradiţiile spirituale autentice (în frunte cu YOGA) afirmă faptul că simţul limitator şi penibil al egoului trebuie să fie cât mai repede şi definitiv transcens. Uneori această idee sublimă (dătătoare de adevărată libertate) este interpretată în mod complet greşit ca fiind doar un îndemn de a fi altruişti. În realitate este vorba de ceva cu mult mai profund şi esenţial care implică să se atingă cât mai repede transcenderea completă a EGOULUI care atrage după sine eliminarea cunoaşterii parţiale, efemere şi iluzorii. De la identificarea totală cu EUL (EGOUL) EFEMER trebuie să accedem cât mai repede şi pe deplin la identificarea permanentă şi plenar divină cu SINELE ETERN sau SPIRITUL DIVIN ce există în centrul ultim al Fiinţei noastre. Scopul esenţial al sistemului YOGA este să conducă cât mai repede fiinţa umană de la Conştiinţa dureroasă şi limitată a EGOULUI la Conştiinţa beatifică şi nelimitată a Sinelui nemuritor (ATMAN). ANANDAMAYA KOSHA (teaca alcătuită din beatitudine divină sau fericire perfectă) Cea mai înaltă şi cea mai subtilă dintre cele 5 teci (KOSHAS) ce acoperă SINELE NEMURITOR, DIVIN (ATMAN). Uneori este indicată şi sub numele de SUPRAMENTAL "Substanţa" subtilă, specifică din care este alcătuită ANANDAMAYA KOSHA este beatitudinea nepieritoare (ANANDA) ANTAHKARANA (instrumentul specific interior, în limba sanscrită) Acest termen preluat din filosofia SAMKHYA, întâlnit de asemenea şi în textele yoghine şi vedantice, semnifică aspectul psihic-mental al fiinţei. Conform cu SAMKHYA- KARIKA, tratatul fundamental al şcolii SAMKHYA clasice, el (ANTAHKARANA) cuprinde mentalul superior sau inteligenţa (BUDDHI), aspectul individualizant sau egoul (AHAMKARA) şi mentalul inferior (MANAS). În textele YOGA clasice, în loc de ANTAHKARANA se foloseşte uneori termenul CITTA. ASMITA (conştiinţa individualităţii sau conştiinţa egoului) Reprezintă conştientizarea noastră de ego, ca fiind o fiinţă individuală. Textul fundamental YOGA-SUTTRAS enumeră ASMITA ca una dintre cele cinci cauze ale mizeriei şi suferinţei (KLESHA) şi o defineşte ca fiind identificarea eronată a capacităţii de a vedea (sau percepe), care este specifică minţii (în calitatea sa de instrument de cunoaştere), cu văzătorul ADEVĂRAT (Martorul care percepe (ATMAN), Sinele Suprem), sau altfel spus confundarea penibilă a puterii viziunii (mintea) cu aceea reală a văzătorului (Sinele nemuritor al Fiinţei umane (ATMAN)) Tot în conformitate cu YOGA-SUTRAS, ASMITA este unul dintre fenomenele esenţiale (de care trebuie să ne detaşăm) prezente în anumite forme de extaz conştient (SAMPRAJNATASAMADHI). Unii yoghini afirmă chiar că există şi o anumită formă de extaz compusă exclusiv din conştientizarea superioară şi plenară a existenţei individualizate pe care ei o numesc ASMITA-SAMAPATTI. CITTA (în limba sanscrită înseamnă MINTE, CONŞTIINŢĂ, SUBCONŞTIENT în general) Este participiul trecut al rădăcinii verbului sanscrit CIT (a fi conştient). Acesta este unul dintre conceptele de bază în YOGA Clasică. Chiar dacă termenul nu este în mod explicit definit de PATANJALI, fondatorul acestui sistem YOGA, semnificaţiile sale pot fi deduse din apariţiile sale în contextul faimosului tratat YOGA SUTRAS. Astfel, CITTA este o parte a naturii (PRAKRITI) deşi nu este tratat ca fiind o categorie ontologică separată (TATTVA). În schimb, cuvântul este folosit precum un termen umbrelă ce urmăreşte să definească o mulţime de procese interioare, printre care, în primul rând capacitatea de atenţie. El este într-un sens produsul
conştiinţei transcendente(CITTI) şi prin reflectarea sau oglindirea pe care o face cu putinţă el este totodată (prin inefabilă REZONANŢĂ) obiectul perceput, în măsura în care se spune că el (CITTA) este "colorat" în mod specific de amândouă. Există o multitudine de asemenea conştiinţe şi, în aforismul IV. 15 din YOGA SUTRAS, PATANJALI elimină în mod ferm viziunea idealistă a unei singure conştiinţe. CITTA se spune, în YOGA SUTRAS, că este umplută de "nenumăraţi activatori subliminali" (SAMSKARAS) combinaţi în mod distinct în aspecte care, în sistemul YOGA, poartă numele specific de "trăsături" (VASANAS). Acestea sunt la rândul lor responsabile pentru producerea diferitelor fenomene psihomentale şi prin intermediul lor se manifestă în special setul celor cinci "fluctuaţii" (VRITTI). În aforismul IV. 24 din YOGA SUTRAS, CITTA se spune că este în ultima instanţă angrenat în aspiraţia către SUPREMA eliberare a fiinţei umane. Odată cu realizarea deplină a Sinelui Etern (ATMAN), conştiinţa (care este un fenomen SUI GENERIS, "material" real) este dizolvată deoarece realizarea Sinelui Etern presupune "involuţia" (PRATI PRASAVA) constituenţilor primari sau cu alte cuvinte a diluaţilor" (GUNAS) ale Naturii. La fel ca toate celelalte aspecte ale Naturii suprasensibile (PRAKRITI), conştiinţa este supusă unei continue schimbări şi, din punctul de vedere yoghin, modificările sale cele mai importante sunt cele cinci feluri de "fluctuaţii" (VRITTIS): cogniţia (cunoaşterea) corectă, cunoaşterea eronată, conceptualizarea, somnul şi memoria. Acestea toate trebuie să fie oprite până la urmă, pentru a actualiza, sau cu alte cuvinte pentru a trăi plenar şi în permanenţă cea mai înaltă stare de conştiinţă. Comentatorii textelor sanscrite discută îndelung dacă CITTA corespunde unei anumite părţi a fiinţei umane (care este viziunea SAMKHYA; sau dacă este cu adevărat atotpătrunzătoare. Ei înclină către cea de-a doua alternativă şi argumentează că doar turbiloanele sau "vârtejurile" mentale (VRITTIS) se poate spune că se contractă şi expansionează. VAKASPATI introduce distincţia dintre conştiinţa cauzală (KARANA CITTA) şi conştiinţa efect (KARYA - CITTA) argumentând că prima este infinită şi intenţionează să aproximeze conceptul lui PATANJALI de pură existenţă a eului (ASMITA - MATRA). Pentru a explica procesul cognitiv, comentatorii recurg la diferite metafore. Astfel, YOGA BHASHYA (I.4) compară în mod semnificativ conştiinţa cu un magnet care atrage obiectele (spre a le reflecta şi rezona în mod specific cu ele) şi în altă parte (I.41) o compară cu un cristal care "oglindeşte" cu fidelitate sau reflectă "culorile" obiectelor ce se află lângă el. Aici procesul de REZONANŢĂ al conştiinţei cu orice aspect al realităţii apare foarte clar. Aici procesul de REZONANŢĂ al conştiinţei cu orice aspect al realităţii apare TATTVA VAISHARATI (I.7) vorbeşte de asemenea despre ea (CITTA) ca fiind întocmai ca o oglindă în care "lumina" mirifică a Sinelui Etern (ATMAN) este reflectată. În afara viziunii din YOGA Clasică, termenul CITTA este în general folosit într-un sens mai puţin precis din punct de vedere tehnic, şi cel mai adesea indică mintea în general. Această tendinţă este adeseori prezentă în textele comentariilor la YOGA SUTRAS în care adeseori CITTA este identificată cu BUDDHI (inteligenţa). Una dintre cele mai remarcabile descoperiri ale yoghinilor (chiar şi actualmente puţin cunoscută şi înţeleasă) constă în relaţia intimă ce există între conştiinţă (stările acesteia) şi suflul subtil asimilat prin respiraţie (PRANA) lucid preluată şi acumulată. Această descoperire genială este prezentată în special în literatura YOGA post clasică. De exemplu YOGA - SHIKHA UPANISHAD (I 59) aseamănă mintea cu o pasăre care este legată prin intermediul unei corzi care este forţa subtilă a vieţii (PRANA). În altă parte (VI.69) aceeaşi lucrare spune ori de câte ori "vântul (sau cu alte cuvinte forţa subtilă a vieţii) sălăşluieşte şi este atent focalizată într-o anumită zonă a fiinţei sau chiar în corpul fizic, acolo domneşte şi înfloreşte de asemenea conştiinţa. În LAGHU - YOGA - VASISHTHA (V. 9.73), mintea este în mod semnificativ definită ca fiind
"cea care face să freamăte (să vibreze la unison (REZONANŢĂ)) forţa secretă a vieţii (PRANA PARISPANDA)". Principiul secret fundamental în YOGA este că prin controlul perfect al respiraţie mintea poate fi controlată deoarece ea va fi făcută să rezoneze cu energiile subtile, mentale, benefice di MENTALUL MACROCOSMIC (MAHACITTA). CONŞTIINŢA. Natura conştiinţei a fost o problemă filosofică majoră de-a lungul istoriei sistemului milenar YOGA. Multe şcoli yoghine sunt pe deplin de acord cu ideea că conştiinţa este transcendentală, cu alte cuvinte ea nu este un produs al grupului finit minte - corp şi cu atât mai puţin un simplu fenomen al creierului. Natura în mod evident transcendentă a conştiinţei se crede că poate fi în mod filosofic "realizată" prin ea însăşi şi este cel mai obiectiv "verificabilă" prin modalităţile celei mai înalte stări yoghine de conştiinţă cosmică extazul supraconştient numit în YOGA ASAMPRAJNATA SAMADHI sau NIRVIKALPA SAMADHI). Conştiinţa este permanent văzută în sistemul YOGA ca fiind identitatea ultimă a fiinţei umane. Tocmai de aceea conştiinţa este numită în YOGA şi Sinele Nemuritor (ATMAN sau PURUSHA), care este scânteia nepieritoare din spiritul lui DUMNEZEU TATAL ce se află în calitatea sa de ESENŢĂ ETERNĂ a Fiinţei dincolo de corp, minte şi limbaj. Conform şcolilor nondualiste de YOGA această Conştiinţă supremă (părticică sau scânteie din DUMNEZEU) este în totalitate beatifică (ANANDA) şi copleşitor de reală (SAT). Despre ca Iisus spune: "Cunoaşteţi ADEVĂRUL căci numai adevărul vă va elibera". Ea nu poate fi cunoscută în exterior dar poate fi realizată lăuntric. Realizarea plenară sau revelarea reală a Sinelui Etern (ATMAN) este alfa şi omega tuturor formelor de YOGA. CORP YOGA, la fel ca toate tradiţiile ezoterice, autentice ale lumii, priveşte corpul uman ca fiind un sistem ierarhic de teci (KOSHAS) mai mult sau mai puţin subtile, fiecare vibrând la o frecvenţă globală diferită. Frecvenţa specifică de vibraţie a fiecărei teci (KOSHA) este aceea care face să rezulte un grad mai mare sau mai mic de subtilitate. La nivelul cel mai de jos, ca frecvenţă de vibraţie, se află corpul fizic, compus din cele cinci elemente materiale (BHUTAS) (PĂMÂNTUL (PRITHIVI), APA (APAS), TOCUL (TFJAS), AERUL (VAYU) şi ETERUL (AKASHA)). La unul dintre cele mai înalte nivele de vibraţie în Fiinţa umană se află "corpul" universal al realităţii transcendente, sau SUPRAMENTALUL (ANANDAMAYA KOSHA) care este pură Existenţă, pură Conştiinţă şi deplină Beatitudine fără sfârşit. Între aceste două extreme (l) CORPUL FIZIC GROSIER şi 2) SUPRAMENTALUL (ANANDAMAYA KOSHA) se spune că există o gamă de "vehicule" intermediare (mai mult sau mai puţin subtile şi invizibile pentru vederea fizică obişnuită) sau teci ale Fiinţei umane (perceptibile numai prin clarviziune) care (cu excepţia iniţiaţilor autentici şi a YOGHINILOR) nu sunt accesibile şi nu pot fi CONŞTIENTIZATE în mod normal în starea banală sau obişnuită de conştiinţă a omului de rând. Cu toate acestea mai ales pentru cel inteligent şi intuitiv existenţa lor (REALĂ în planurile subtile în care ele permanent se află) poate fi uneori dedusă din diferitele lor activităţi. Totuşi de mii de ani, aceste teci mai mult sau mai puţin subtile (toate invizibile vederii comune cu excepţia corpului fizic) au fost subiectul multor explorări profund introspective ale yoghinilor în multe situaţii. Pe baza experienţei uriaşe acumulate în această direcţie, ei au dezvoltat anumite modele fascinante, a ceea ce a fost şi este şi acum numită anatomia ezoterică. Acestea caută adeseori să se bazeze pe fenomenologia extraordinară a stărilor net modificate şi superioare (benefice) ale conştiinţei datorate în special experienţelor spirituale, divine ce rezultă prin practicile YOGA corect şi perseverent realizate, totuşi scopul lor principal, este nu de a furniza doar o descriere exhaustivă sau de a face anumite analize, ci pentru a servi drept jaloane esenţiale (întocmai
precum un drum este în mic reprezentat pe o hartă) pentru practicanţii consecvenţi şi avansaţi ce parcurg plini de entuziasm acea cale spirituală (YOGA). Unul dintre cele mai cunoscute modele secrete yoghine ale dimensiunilor subtile ale existenţei corporale, distinge după cum toţi ştim acum şase centri principali, psihoenergetici (CHAKRAS) şi un al şaptelea centru suprem, transcendent, divin (SAHASRARA). Aceste focare invizibile se spune (şi se constată de orice YOGHIN avansat) că sunt amplasate (cu două excepţii AJNA CHAKRA şi SAHASRARA) de a lungul coloanei vertebrale şi corespund în general plexurilor nervoase şi anumite GLANDE ENDOCRINE din corpul fizic sau grosier (STHULA). Aceşti centri sunt conectaţi cu anumite zone şi etaje ale Microcosmosului fiinţei umane prin intermediul unor trasee (invizibile vederii obişnuite) "conducte" sau "canale de forţă (NADIS) prin care circulă (diferit modulată şi distinct colorată subtil) energia subtilă a vieţii (PRANA). De fapt, pentru clarvăzătorul yoghin, fiinţa umană (sau MICROCOSMOSUL pe care ca îl alcătuieşte întocmai ca o copie analogică a MACROCOSMOSULUI) apare (dintr-un anumit punct de vedere (clarviziune)) ca fiind o sferă luminoasă de energie mai mult sau mai puţin mare (după gradul de evoluţie spirituală atins de acea fiinţă) făcută dintr-o reţea densă de curenţi psihoenergetici distinct coloraţi ce curg şi vibrează oarecum asemănător cu reclamele luminoase alcătuite din tuburi colorate de neon. Studiile recente făcute în domeniile parapsihologiei şi bioelectricităţii au revelat au confirmat câteva din aspectele acestor modele, deşi aceste descoperiri rămân uneori controversate datorită scepticismului şi încăpăţânării dogmatice a unora. Astfel, de multe ori cercetătorii ce au folosit fotografierea prin sistemul KIRLIAN, au demonstrat existenţa unui câmp subtil, bioelectric (variabil ca intensitate) în jurul fiinţelor vii - câmp care de altfel s-a constatat că dispare gradat doar după moartea fiinţei în cauză. Cercetătorii ce au studiat atent şi obiectiv meridianele clasice (ce sunt cunoscute de yoghini sub numele de NADIS) de acupunctură, au găsit, de asemenea, dovezi certe ale existenţei unor foarte fini curenţi bioelectrici (variabili ca intensitate) şi a unor vortexuri de energie, care sunt uneori descrise a arăta precum CHAKRASurile din anatomia subtilă yoghină şi care nu pot fi explicate prin corelarea principiilor obişnuite, fiziologice.
AN IV C 18 VATASARA DHAUTI În limba sanscrită VATA înseamnă AER subtil, SARA = forţă, putere. Prin urmare, acesta este un procedeu yoghin foarte simplu dar eficient de KRIYA YOGA prin care se realizează o energizare accentuată, o purificare rapidă lăuntrică şi o curăţire numai cu ajutorul aerului. Prin intermediul acestui procedeu, impurităţile gazoase din stomac sunt cu uşurinţă suprimate şi evacuate, graţie aerului suplimentar (care aduce totodată sau vehiculează PRANA) ce este îngurgitat (înghiţit) şi menţinut o anumită perioadă de timp în stomac.
POSTURA DE EXECUŢIE VATASARA DHAUTI se exersează în VAJRASANA, cu mâinile aşezate cu palmele în jos pe genunchi. ATENŢIE ! Acest procedeu se practică cel mai bine în timpul postului complet sau cel puţin la trei ore după masă. TEHNICA DE EXECUŢIE Stând în VAJRASANA, după ce în prealabil am realizat 2-3 expiraţii de ventilaţie, se aşează buzele şi limba în formă de cioc de corb (KAKI MUDRA) şi se "bea" aerul înghiţitură cu înghiţitură ca şi cum am bea apă. Se lasă apoi aerul în stomac o oră sau maxim două şi în continuare el va fi eliminat în mod natural şi gradat prin râgâit (eructaţie). Este foarte bine dacă, după ce s-a umplut în mod adecvat stomacul cu aer, prin execuţia lui VATASARA DHAUTI, i se va imprima acestuia o mişcare de rotaţie sau, altfel spus, îl vom determina să ne maseze intern stomacul. Pentru aceasta este foarte bine să practicăm în timpul retenţiei (aerului în stomac) NAULI KRIYA sau AGNISARA DHAUTI. Expulzarea sau eliminarea aerului după aceea trebuie să se facă numai prin ERUCTAŢIE (RÂGÂIT), dar niciodată ca nu trebuie să fie forţată. Aerul trebuie prin urmare să fie eliminat în mod natural la sfârşit. BENEFICIILE ŞI EFECTELE TERAPEUTICE Este o tehnică excelentă pentru tulburările gastrice ca şi pentru eliminarea durerilor rebele de cap. Practica perseverentă şi sistematică a lui VATASARA DHAUTI curariseşte toate bolile stomacului (în acest caz fiind indicat să se execute cel puţin o dată pe săptămână). După cum se ştie, multe boli îşi au originea (cauza) în feluritele tulburări ale sistemului digestiv. Dacă acest sistem este armonizat şi activitatea sa este perfectă, toate celelalte sisteme vor fi în mod pozitiv influenţate şi vor ajunge şi ele să fie în perfectă armonie. VATASARA DHAUTI elimină rapid impurităţile gazoase, nocive din corp prin intermediul aerului suplimentar (purtător de PRANA) care este acumulat în stomac. În plus, anumite proprietăţi chimice ale conţinutului stomacal vor prezenta după aceea unele modificări binefăcătoare, datorită contactului prelungit cu acest aer preluat prin înghiţire. După cum fiecare dintre noi ştie, aerul înghiţit este totodată (pe lângă PRANA pe care o vehiculează) un amestec de oxigen, azot şi gaz carbonic ce va declanşa unele reacţii chimice binefăcătoare asupra secreţiilor acide din corp. Cu ajutorul lui VATASARA DHAUTI, aciditatea excesivă este în totalitate eliminată VATASARA A DHAUTI stimulează de asemenea energia vitală care este responsabilă de menţinerea noastră în viaţă. Se ştie că o anumită temperatură optimă trebuie să fie menţinută constantă în corpul fizic pentru ca organele să funcţioneze cât mai bine Această căldură este expresia asimilării în fiinţă a
energiei subtile a focului (AGNI TATTVA), iar gradul de acumularea să se afle în strânsă legătură cu dinamizarea armonioasă lui MANIPURA CHAKRA. Amplificarea activităţii lui MANIPURA CHAKRA se realizează cu uşurinţă prin exersarea sistematică a lui VATASARA DHAUTI. VATASARA DHAUTI stimulează considerabil focul digestiv, iar căldura subtilă amplificată prin exersarea sa ajută digestia şi facilitează asimilarea hranei. SINTEZĂ FIINŢA UMANĂ, CELE TREI CORPURI FUNDAMENTALE ALE SALE ŞI FUNCŢIILE ACESTORA GLOSAR DE TERMENI. CORP (continuare la cursul nr. 17 AN IV) Trebuie să facem, de asemenea, menţiuni asupra experienţelor de laborator încununate de succes, făcute în cazul experimentelor de exteriorizare PRIN DEDUBLARE ASRALĂ în afara corpului fizic, care au demonstrat indubitabil anumite aspecte ce vin să o confirme, în favoarea teoriei tradiţionale conform căreia, în anumite condiţii cunoscute şi de YOGHINI, conştiinţa poate opera (graţie dedublării ASTRALE şi MENTALE) în afara corpului fizic. Totuşi, unii sceptici consideră acum că este necesară o cercetare ştiinţifică mai substanţială în toate aceste domenii. Yoghinii sunt ferm convinşi că, pe măsură ce medicina actuală, DOGMATICĂ, va depăşi paradigmele materialiste inerente secolului XIX, cercetătorii inteligenţi, deschişi şi cu o mare reputaţie se vor teme mai puţin să facă investigaţii edificatoare de acest gen. Cu siguranţă, modelele ezoterice, autentice, ale corpului uman (aşa cum sunt unanim cunoscute de sistemul YOGA) nu numai că oferă o viziune corelată mult mai fascinantă, dar în plus ele oferă un model mult mai plauzibil decât modelul convenţional unidimensional al medicinii moderne. Oricât de ciudate ar putea apărea la prima vedere, în detaliile lor, aceste aspecte extraordinare (DAR TOTUŞI REALE), ele pledează pentru natura multidimensională a existenţei, (integrată în TOTUL MACROCOSMOSULUI) aşa cum ea începe tot mai des să devină evidentă şi în descoperirile fizicii contemporane. EGO. În contextele yoghine sau spirituale, egoul desemnează principiul psihologic al individualizării, prin care o fiinţă se conştientizează parţial şi fals ca fiind o entitate individuală separată de celelalte fiinţe şi de întregul MACROCOSMOS. Această existenţă egotică (parţială, efemeră, limitată, dureroasă) este considerată a fi baza tuturor experienţelor umane (de tot felul) ale suferinţei (DUHKHA) şi tocmai din această cauză egoul este considerat a fi principala piedică pe calea spirituală care ne barează accesul către SINELE NEMURITOR.(ATMAN) şi către starea supremă de îndumnezeire. În rezolvarea acestei probleme, pot fi distinse două demersuri fundamentale. Primul demers caută să elimine cât mai repede egoul împreună cu toate formele tipic umane (dar totuşi inferioare) ale exprimării limitatoare, individuale. Aici, scopul esenţial este de a realiza plenar şi cât mai des realitatea transcendentă care este total separată de această lume efemeră şi inferioară. Aceasta implică urmărirea consecventă a unei introvertiri (interiorizări) perfecte, însoţită de o retragere radicală din lume şi de renunţarea deplină de a mai participa la viaţa socială sau la orice formă de activitate realizată în comun cu altă fiinţă umană. Aceasta este ideea renunţării depline, care adeseori se poate dovedi profund periculoasă echilibrului mental şi psihic în cazul celor NEPREGĂTIŢI care se PRIPESC PROSTEŞTE. Al doilea demers, care reprezintă o orientare superioară, înţeleaptă şi pe deplin integrată, urmăreşte, de asemenea, realizarea Sinelui Etern (ATMAN) prin transcenderea egoului, dar ceea ce este infinit armonios în această orientare este faptul că ea în mod fundamental nu neagă deloc lumea. Argumentul fundamental şi plin de
înţelepciune în această ORIENTARE este acela că, dacă există doar o singură realitate, care prin MACROCOSMOS integrează TOTUL, această REALITATE trebuie fără îndoială să includă în mod necesar şi această lume efemeră şi inferioară în care ne aflăm. Aceasta înseamnă că lumea efemeră şi inferioară în care ne aflăm şi, prin urmare, chiar personalitatea umană efemeră şi limitată, trebuie să fie văzută ca o manifestare necesară, de primă treaptă (evolutivă), care este de asemenea validă (adevărată), a acestei Realităţi Ultime. Prin urmare, transcenderea deplină a eului egotic, parţial şi efemer nu mai implică (DUPĂ ACEASTĂ REALĂ TRANSCENDERE A EGOULUI) negarea lumii efemere a egoului pe care o întâlnim în primul caz. Mai mult decât atât, în cazul celei de a doua orientări, personalitatea individuală de care ne-am detaşat (şi pe care acum o STĂPÂNIM perfect) este folosită drept instrument pentru acţiunea (înţeleaptă şi divin integrată) în lume, în timp ce simultan ea este în mod continuu transcensă prin acte de abandonare conştientă faţă de înţelepciunea perfectă a Sinelui Nemuritor (ATMAN). Acest ideal este cel mai bine exprimat şi pus în practică pe calea lui KARMA YOGA. MANAS (mentalul, în limba sanscrită). Acest termen se referă în general, în cazul sistemului YOGA, la aspectul inferior al mentalului, care răspunde de organizarea informaţiei primite de la simţuri (INDRIYAS). Datorită acestei contingenţe cu funcţiile senzoriale, mentalul inferior (MANAS) este înfăţişat adesea ca un simţ. În BRIHADARANYAKA UPANISHAD, modalităţile de operare ale lui MANAS sunt arătate ca fiind: dorinţa (KAMA), voinţa (SAMKALPA), îndoiala (VICIKITSA), credinţa (SHRADDHA), lipsa credinţei (ASHRADDHA), fermitatea (DHRITI), nesiguranţa (ADHRITI), ruşinea gregară ce rezultă prin impregnarea prejudecăţilor (HRI), cunoaşterea (DHI) şi teama (BHI). Textele yoghine descriu în special dispoziţiile volitive şi dubitative ale minţii. Recomandarea universală este că mintea (după cum afirmă şi SUVETASHVATARA UPANISHAD), trebuie ferm controlată şi strunită "întocmai ca o trăsură care ar fi trasă de nişte cai nărăvaşi (simţurile)" - şi care tocmai din această cauză trebuie să fie foarte bine stăpâniţi. Pe de altă parte, celebrul tratat LAGHU-YOGA-VASISHTA compară mintea inferioară cu un copac care trebuia tăiat cât mai repede nu de la ramuri, ci chiar de la rădăcină. "Sublima beatitudine perfectă care apare prin transcenderea deplină a minţii inferioare este chiar Supremul Absolut (BRAHMAN)", afirmă MAITRAYANIYA- UPANISHAD. Tot aici se spune că, în funcţie de intensitatea gândurilor pe care PREPONDERENT le NUTRIM, mintea fiinţei umane poate fi pură sau impură, după cum ea poate sau REFUZĂ CONSECVENT, cu FERMITATE să fie împovărată şi agitată de dorinţe inferioare care generează REZONANŢE INFERNALE sau DEMONIACE ce ne pun în fulgerătoare comuniune cu energii subtile rele din MACROCOSMOS. Iar într-o altă SUTRA a aceleiaşi lucrări se precizează că, atunci când mintea este predominant orientată doar către obiectele simţurilor (fără a urmări niciodată transcenderea), ea conduce fiinţa umană la sclavie, ataşament şi suferinţă, în timp ce desprinderea sa (prin constantă orientare sublimă, transcendentală) de la acestea (obiectele simţurilor sau lumea fenomenală, inferioară, efemeră, empirică), este cauza fundamentală a eliberării şi transcenderii limitărilor egoismului, ataşamentelor şi suferinţei. HATHA-YOGA PRADIPIKA îl compară pe MANAS (mentalul inferior) cu mercurul, care este veşnic agitat şi neliniştit (instabil). În SUTRA 29, capitolul IV (HATHA-YOGA PRADIPIKA) el (MANAS sau mentalul inferior) este numit "stăpânul (NATHA) simţurilor", în timp ce energia vitală subtilă (PRANA) este numită "stăpânul minţii". Legătura intimă şi cel mai adesea nebănuită dintre suflul subtil respirator (PRANA) şi minte (MANAS) este una dintre cele mai mari descoperiri ale sistemului YOGA, nenumărate aplicaţii ale acestui aspect fundamental putându-se utiliza permanent în HATHA YOGA, în LAYA YOGA şi în TANTRA YOGA.
KUNDALINI SHAKTI (PUTEREA MISTERIOASĂ A ENERGIEI ŞARPELUI) — INFORMAŢII SECRETE — Este de asemenea numită, în unele texte YOGA, KUNDALINI, KUTILANGI, BHUJANGINI, ATMASHAKTI, AVADHUTI şi mai are, de asemenea, şi alte denumiri. Această forţă fundamentală, misterioasă, psiho-mentală şi în acelaşi timp spirituală, este un element conceptual şi practic de bază, atât în TANTRA YOGA cât şi în HATHA YOGA. În HATHAYOGA PRADIPIKA (III 1), KUNDALINI SHAKTI este numită: "suportul dătător de înţelepciune şi inspiraţie divină al tuturor tratatelor de YOGA şi TANTRA" Despre enigmatica energie subtilă KUNDALINI s-a vorbit încă din cartea înţelepciunii RIG-VEDA (X 189) unde este pomenită sub numele de VAC VIRAJ (cea plină de putere care răspândeşte şi manifestă voinţa LOGOSULUI divin), fiind apoi descrisă ca o şerpoaică regină (SARPA- RAJNI). Având în vedere faptul, unanim recunoscut de yoghini, că experienţele extatice extraordinare pe care le generează trezirea şi ascensiunea lui KUNDALINI depind de anumite structuri mai mult sau mai puţin subtile ce au fost în mod universal recunoscute ca alcătuind fiinţa umană, trebuie să acceptăm că această experienţă (a trezirii şi ascensiunii lui KUNDALINI) a fost trăită atât de marii mistici cât şi de yoghinii avansaţi, care s-au confruntat cu ea de-a lungul tuturor timpurilor. Totuşi, doar în ezoterismul tantric, această experienţă fundamentală a fost în final elaborată sub forma unui model conceptual complet, de care practicanţii YOGA perseverenţi şi plini de aspiraţie s-au servit (precum se serveşte călătorul curios de harta unui drum) în eforturile lor conjugate şi sistematice ce vizau trezirea şi ascensiunea în SAHASRARA a lui KUNDALINI SHAKTI. Fundamentându-şi existenţa şi manifestarea pe un principiu milenar ocult care afirmă că fiinţa umană, împreună cu corpul fizic de care dispune, este un miniatural microcosmos care reflectă foarte corect, în mod proporţional şi analogic, marea configuraţie a Macrocosmosului, KUNDALINI ne apare ca fiind forma subtilă individualizată a NATURII CREATOARE sau, cu alte cuvinte, a principiului cosmic feminin, ori SHAKTI. Această forţă gigantică, subtilă, divină, se spune în textele secrete YOGA că se manifestă atât sub forma lui KUNDALINI, pe de o parte, cât şi sub forma forţei subtile a vieţii (PRANA), pe de altă parte, KUNDALINI SHAKTI este totuşi înţeleasă şi experimentată direct în fiinţa umană ca fiind o potenţialitate colosală ce joacă un rol fundamental în procesul de trezire spirituală. Putem afirma, pentru o mai clară înţelegere, că relaţia dintre KUNDALINI SHAKTI ŞI PRANA poate fi comparată cu aceea dintre o bombă A şi o bombă H. Este, prin urmare, necesar impactul concentrat al forţei PRANA-ice perfect echilibrată prin controlul armonios al suflurilor subtile în timpul respiraţiei, pentru a trezi şi a face să ascensioneze forţa uriaşă a lui KUNDALINI SHAKTI, făcând-o după aceea să urce gradat din centru (CHAKRA) în centru (CHAKRA) pe traseul subtil central al corpului energetic, prin SUSHUMNA NADI KUNDALINI SHAKTI este adeseori reprezentată ca fiind şi menţinându-se într-o anumită stare de potenţialitate; ea apare vederii spirituale extraordinar de strălucitoare, întocmai precum un milion de sori. Reşedinţa sa aflându-se în centrul de forţă cel mai de jos al corpului (MULADHARA CHAKRA). Starea misterioasă de potenţialitate a lui KUNDALINI SHAKTI este în mod simbolic exprimată prin faptul că ca este încolăcită de trei ori şi jumătate; alteori chiar, cinci ori opt înfăşurări sunt menţionate pentru a indica încolăcirile deloc întâmplătoare ale lui KUNDALINI în centrul de bază (MULADHARA CHAKRA). Acest şarpe subtil de energie ascunsă închide, NU ÎNTÂMPLATOR, poarta care conduce către suprema eliberare. Această
poartă este cea mai de jos intrare ce permite accesul către canalul secret central (SUSHUMNA NADI). Celebrul tratat YOGA GORAKSHA- SAMHITA (I.47) afirmă "Puterea teribilă a şarpelui KUNDALINI ce se prezintă ca fiind încolăcită de opt ori este aşezată la câteva degete sub oul cel secret al Fiinţei (KANDA) şi cât timp rămâne "NEMIŞCATĂ" acolo va acoperi cu faţa sa ce priveşte în jos, deschizătura uşii către Absolut (DUMNEZEU). Prin această uşă, dacă pătrundem cu fermitate şi dăruire, ascensionând putem ajunge cel mai repede în Absolut (DUMNEZEU). Acoperind cu faţa sa ce priveşte doar în JOS, această uşă, marea şi teribila putere a lui KUNDALINI este aproape complet adormită (în cazul fiinţelor umane obişnuite care nu sunt trezite spiritual). Trezită prin acţiunea gradată a lui BUDDHI-YOGA (amplificarea inteligenţei), care face cu putinţă acţiunea combinată, datorită operării focalizate la unison a minţii şi a suflurilor subtile dirijate cu ajutorul respiraţiei, ea se ridică şi merge ascendent către SAHASRARA prin SUSHUMNA NADI comportându-se întocmai ca un fir de energie care este introdus prin urechea acului. "Dormind, întocmai precum un şarpe ce se odihneşte, asemănătoare cu o coardă subtilă de energie luminoasă, ea (KUNDALINI), atunci când se trezeşte prin YOGA focului (cu alte cuvinte printr-o intensă concentrare mentală şi prin controlul suflurilor subtile cu ajutorul ritmării respiraţiei), se ridică pentru a ajunge în SAHASRARA prin SUSHUMNA NADI. La fel cum un om foarte puternic poate să deschidă repede o uşă închisă cu cheia, împingându-se în ea cu toată forţa, până când o sfarmă şi o scoate din balamale, tot astfel, yoghinul perseverent şi plin de vitalitate va trebui să deschidă uşa eliberării spirituale ce îl conduce către DUMNEZEU cu ajutorul puterii formidabile a lui KUNDALINI." Ţelul tuturor yoghinilor plini de dăruire către divin şi perseverenţă, constă în a determina energia potenţială KUNDALINI să se trezească şi să se "descolăcească" pentru a ascensiona gradat, rămânând în final cât mai mult timp în lotusul cu o mie de petale, (SAHASRARA) ce se află în plan subtil deasupra vârfului capului, deoarece acolo este locul golului static divin al energiei psihospirituale. Acesta este de fapt focarul de legătură cu DUMNEZEU sau Supremul Absolut. Unirea extatică ce rezultă din întâlnirea dintre DUMNEZEU (SUPREMUL ABSOLUT) şi SHAKTI (în cazul de faţă KUNDALINI SHAKTI) este considerată a fi atingerea scopului suprem în YOGA care conferă ELIBERAREA SPIRITUALĂ Trezirea lui KUNDALINI este însoţită şi se manifestă printr-o accelerată transformare radicală ce se face simţită atât în conştiinţa fiinţei umane, unde anulează egoul şi permite transcenderea glorioasă a individualităţii, cât şi în corpul fizic pe care-l inundă cu misteriosul nectar divin KULA-AMRITA (sau SOMA), această stare fiind plenar experimentată ca o nesfârşită beatitudine atotcuprinzătoare (ANANDA). = VA URMA =
AN IV C 19 KAPALA RANDHRA KAPALA în limba sanscrită înseamnă craniu, iar cuvântul RANDHRA (tot în limba sanscrită) înseamnă deschizătură, orificiu. Această deschizătură din creştetul capului poate fi remarcată cu uşurinţă mai ales la un nou născut şi este cunoscută în anatomie sub numele de FONTANELA sau SUTURA FRONTALIS. În general vorbind, FONTANELA este spaţiul încă neosificat dintre oasele craniului noului-născut. Ea mai este adeseori cunoscută şi sub numele de moalele capului. Cuvântul FONTANELA provine din cuvântul latinesc FONS care înseamnă nu întâmplător FÂNTÂNĂ sau IZVOR. Medical şi anatomic vorbind, FONTANELA (vezi desenul din text) este punctul unde se reunesc suturile craniului formate de o membrană fibroasă, care este înlocuită mai întâi printr-un cartilagiu şi apoi prin os. Astuparea completă are loc în general în cea de-a 15-a lună de la naşterea bebeluşului. Exerciţiul YOGA pe care îl prezentăm vizează deci FONTANELA ANTERIOARĂ sau BREGMATICĂ supranumită uneori şi FONTANELA ROMBICĂ (în formă de romb), situată între cele două oase frontale şi cele două oase parietale; în această zonă există patru suturi. Această zonă care mai este de asemenea numită şi MAREA FONTANELĂ (şi este în plan fizic un veritabil focar de corespondenţă al celui mai important NADIS al fiinţei care este SUSHUMNA NADI) este adesea uşor bombată, rezistentă şi este animată de bătăi specifice asemănătoare cu un puls ce reflectă vitalitatea la copiii sănătoşi şi normali. În situaţiile în care această FONTANELĂ este, dimpotrivă, anemică din punctul de vedere al bătăilor sau foarte adâncită, aceasta indică resorbţia lichidului care înconjoară creierul şi adeseori este rezultanta unei alimentaţii defectuoase. În cazurile de MENINGITĂ se constată că FONTANELA ANTERIOARĂ este excesiv ieşită în afară (proeminentă) şi tensionată (umflată). O întârziere peste normal în procesul de închidere a FONTANELEI ANTERIOARE indică o întârziere în evoluţia firească a sistemului osos. Un asemenea fenomen survine uneori la copii hrăniţi artificial cu biberonul, înţărcaţi prea devreme, care încep să meargă târziu, înnodaţi la trup şi dizarmonioşi sau, cu alte cuvinte, la cei RAHITICI. Aceeaşi întârziere se observă de asemenea în hidrocefalic (acumularea de lichid în cavitatea craniană). Prin urmare, dacă aşezăm degetele pe capul unui copil simţim o zonă ceva mai moale ca un fel de adâncitură unde osul nu este încă format. Pe măsură ce se produce procesul de creştere, această regiune se întăreşte încetul cu încetul. Această zonă fizică corespunde faimoasei deschizături a lui BRAHMA (BRAHMARANDHRA). Textul secret YOGA SIDDHA SIDDHANTA-PADDHATI (II.18) numeşte această regiune "focarul eliberării" (NIRVANA CHAKRA). Ea corespunde (aşa cum am arătat anterior), în corpul fizic, zonei de proiecţie subtilă a lui SUSHUMNA NADI.
TEHNICA DE EXECUŢIE A LUI KAPALA RANDHRA Dintr-un vas cu apă rece (dar nu foarte rece) pe care trebuie să-l pregătim dinainte în imediata noastră apropiere se ia cu mâna dreaptă strânsă şi aranjată căuş apă rece şi, în continuare, după aceea, STÂND DREPŢI ŞI RELAXAŢI ÎN PICIOARE (având faţa şi corpul orientate către Nordul magnetic) lăsăm să picure lent (picătură după picătură) apă rece în zona creştetului capului la nivelul FONTANEI anterioare (pentru localizare consultaţi desenul). Se repetă această operaţie de mai multe ori atât cât este necesar până ce resimţim o stare pregnantă de energizare, dinamizare şi răcorire subtilă care ne inundă în mod gradat tot craniul şi se extinde apoi destul de repede chiar şi în afara capului, permiţându-ne să remarcăm o dilatare a câmpului subtil de forţă al conştiinţei. Simultan cu aceasta, se remarcă o activare a lui SAHASRARA odată cu intensificarea senzaţiei de proiecţie a respectivului centru suprem de forţă la nivelul zonei fizice a FONTANELEI ANTERIOARE pe care picuri apă rece. EFECTE ŞI BENEFICII Apa rece lăsată să picure gradat în zona creştetului conferă pe lângă o anumită stare de purificare subtilă şi unele efecte binefăcătoare la nivelul creierului Acest exerciţiu permite totodată să se localizeze mult mai bine zona de proiecţie şi legătură la nivelul corpului fizic (craniu) cu centrul suprem de forţă SAHASRARA. KAPALA RANDHRA practicată după nevoi elimină, de asemenea, starea de toropeală cu care unele fiinţe umane se confruntă adesea şi conferă imunitate la răceală, guturai, rinită şi sinuzită. Acest exerciţiu aparent simplu ameliorează considerabil vederea şi trezeşte sau amplifică luciditatea (claritate şi certitudine în reflectarea conştientă. Stare vigilă în care, dat fiind echilibrul emoţional şi mental, procesele cognitive funcţionează optim). Yoghinii avertizează chiar să nu se ude niciodată mai ales creştetul capului cu apă foarte caldă. Este, de asemenea, demn de reţinut că acest exerciţiu acţionează în mod simplu dar eficient asupra zonei de proiecţie în corpul fizic (craniu) a centrului esenţial de forţă SAHASRARA care ne pune în legătură cu ABSOLUTUL SUPREM (DUMNEZEU) şi prin intermediul căruia realizăm revelarea SINELUI NEMURITOR (ATMAN). FRECVENŢA DE EXECUŢIE Pe cât posibil, atunci când este stringent necesar sau atunci când dispunem de timp (exemplu în vacanţă la mare). KAPALA RANDHRA se poate practica zilnic. Acest procedeu se poate efectua chiar de mai multe ori pe zi dacă simţim nevoia să fim mai lucizi dinamici, mai ales în perioada de vară când este foarte cald şi urmărim să ne răcorim. Realizându-l în zilele cu caniculă, îmbinăm în mod armonios PLĂCUTUL (răcorirea, energizarea, creşterea lucidităţii) cu SPIRITUALUL (activarea lui SAHASRARA, conştientizarea din ce în ce mai clară a zonei de proiecţie în corpul fizic a acestui centru esenţial care ne ajută să ne descoperim SPIRITUL DIVIN ce există ascuns în fiecare fiinţă umană). = SFÂRŞIT = FIINŢA UMANĂ, CELE TREI CORPURI FUNDAMENTALE ALE SALE ŞI FUNCŢIILE ACESTORA GLOSAR DE TERMENI KUNDALINI SHAKTI (PUTEREA MISTERIOASĂ A ENERGIEI ŞARPELUI) "INFORMAŢII SECRETE" (continuare la cursul nr. 17 AN IV) Ascensiunea gradată a lui KUNDALINI de la CHAKRA de bază (MULADHARA
CHAKRA) până în zona capului, la nivelul lui SAHASRARA, este asociată cu o varietate de fenomene subtil energetice, vitale, psihice mentale şi spirituale ce se manifestă în special prin stări intense de căldură interioară şi prin apariţia unor lumini colorate, diafane (JYOTIS), iar uneori este de asemenea însoţită de diferite feluri de sunete subtile, euforizante şi benefic energizante (NADA). În conformitate cu străvechiul text tradiţional YOGA SHIKHAUPANISHAD (I.I 14), stimularea constantă şi trezirea înteţită de ascensiune a lui KUNDALINI produce o senzaţie intensă de fericire divină copleşitoare ce se resimte radiind, în centrul coloanei în tot corpul fizic, mai ales de la nivelul canalului central (SUSHUMNA NADI), unde este receptată ca o stare similară cu aceea pe care o generează urcarea unei furnici pe şira spinării. Unele dintre aceste efecte fiziologice sau psihice pot fi în rare cazuri profund perturbatoare, în special atunci când trezirea lui KUNDALINI este forţată înainte să avem puritatea psihică şi puterea mentală necesară controlului lăuntric lucid detaşat. Asemenea fenomene perturbatoare ori stranii pot prin urmare să apară NUMAI atunci când lăuntric încă nu avem o pregătire psihică şi mentală adecvată, sau atunci când trezirea lui KUNDALINI nu a fost precedată de o suficientă purificare prealabilă. Yoghinul iniţiatul GOPIKRISHNA (1971) e descris pe marginile lucrările sale asemenea situaţii bizare ce au apărut chiar la el în urma trezirii forţate şi dizarmonioase a lui KUNDALINI şi, printre altele, el arată cum a învăţat gradat să stăpânească această putere colosală care este KUNDALINI. Într-una dintre cărţile sale el descrie propria sa experienţă referitoare la trezirea lui KUNDALINI în felul următor: "Dintr-o dată, ţâşniri ca o fântână arteziană ce se manifesta cu o putere asemănătoare cu aceea a unei uriaşe căderi de apă, am simţit în toată fiinţa un flux extraordinar de intens de lumină parcă lichidă care, intrând în cap, îmi inunda creierul ascensionând într-un flux continuu, prin şira spinării. Fiind atunci în întregime nepregătit pentru o asemenea trezire şi dezvoltare fulgerătoare, pot mărturisi că am fost total luat prin surprindere, dar am avut totuşi prezenţa de spirit să-mi mobilizez aş putea spune instantaneu puterea mentală de autocontrol şi am continuat să rămân în aceeaşi postură Yoga, păstrându-mi totodată mintea focalizată asupra unui singur focar de concentrare care era SAHASRARA. Iluminarea subtilă cu care mă confruntam a devenit gradat din ce în ce mai intensă iar lumina a devenit tot mai strălucitoare, sunetul extraordinar de plăcut pe care îl auzeam în universul meu lăuntric a devenit din ce în ce mai intens, am trăit atunci o stare psihică de învârtire şi imediat după aceea m-am simţit dormind proiectat prin dedublare astrală în afara corpului fizic. Eram acum înconjurat în întregime de un halou multicolor de lumină." Realizarea finală a yoghinului care practică cu succes HATHA YOGA sau a yoghinului tantric este unanim considerată a fi mult mai completă decât cea a RAJA yoghinului, deoarece aceasta include şi corpul fizic. Cu alte cuvinte, ea nu este numai o stare de transcendere a minţii, ci este o iluminare spirituală care angrenează în acest proces chiar şi corpul fizic, atât în TANTRA YOGA cât şi în HATHA YOGA, corpul fizic este experimentat din plin şi profund ca fiind corp al divinului. În acest fel, HATHA yoghinul chiar şi yoghinul tantric combină cu înţelepciune idealul eliberării spirituale MUKTI cu idealul bucuriei nesfârşite (BHUKTI)". Potenţialul creator, sexual, atât la bărbat cât şi la femeie, pe care HATHA YOGHINUL urmăreşte să-l transmute în energie, iar energia rezultantă el doreşte să o sublimeze în mod armonios, urmărind să o focalizeze preponderent în SAHASRARA, nu este altceva decât o manifestare MATERIALIZATĂ a lui KUNDALINI SHAKTI. Eforturile de a transmuta potenţialul sexual în energie şi aspiraţia de a sublima energia rezultantă în forme din ce în ce mai elevate de energie spirituală, fie chiar şi prin continenţă sexuală însoţită de sublimarea egală şi armonioasă a energiei rezultante, permite trezirea gradată rapidă şi fără pericole a energiei KUNDALINI, care
va putea după aceea să urce cu uşurinţă în SAHASRARA, rămânând pentru perioade din ce în ce mai mari de timp acolo (perioada în care vom constata adeseori cu uimire că nu mai este nevoie să respirăm deloc pentru perioade foarte lungi de timp). JIVA (VIAŢĂ, ceea ce este viu) Corespunde în mare cu ceea ce ESTE numit în YOGA psihic sau, aşa cum spune MAHABHARATA (XII. 180. 30), cu "focul mental". Acesta este de fapt eul individual şi efemer (JIVA-ATMAN), spre deosebire de Sinele Nemuritor, divin şi transcendent (PARAM AATMAN) LAGHU-YOGA-VASISHTHA (V. 10. 18) o numeşte mintea (CITTA) care nu cunoaşte Realitatea ultimă (Divină) şi care, prin urmare, este supusă suferinţei. Conform şcolilor vedantice, numeroasele euri individuale sunt de fapt un produs al iluziei. Multiplicitatea lor, ce provine din ignoranţa spirituală (AVIDYA, AJNANA), nu permite cunoaşterea adevărului ultim. După eliberarea spirituală aparenţa diversităţii existenţei se topeşte complet şi atunci apare singur Sinele nemuritor, divin, transcendent (ATMAN). În GORAKSHA PADDHATI (II.35), un străvechi text de HATHA YOGA, JIVA este comparat cu un taur care este "legat cu trei legături" şi care "urlă cu putere". Afirmaţia "legat cu trei legături" sugerează experienţa individuală care se confruntă cu cei trei constituenţi primari ai naturii (GUNAS), (TAMAS, RAJAS, SATTVA). SHIVA PURANA (1.16.99) defineşte JIVA ca fiind "ceea ce decade gradat începând chiar din MOMENTUL naşterii" şI ca fiind "ceea ce este născut încurcat şi îngenuncheat. Din acelaşi motiv, GHERANDA-SAMHITA (III.50) îl compară cu un animal (PASHU), atât timp cât forţa spirituală sau KUNDALINI SHAKTI este încă adormită şi netrezită în respectiva fiinţă umană. KAUA-JNANA-NIRNAYA (VI.7) afirmă la rândul său că individul este numit JIVA atât timp cât el locuieşte în corpul fizic identificându-se în special cu acesta şi devine supremul SHIVA după ce, graţie trezirii spirituale, este eliberat de legăturile cu corpul fizic. În momentul morţii, în general se spune că JIVA pleacă prin creştetul capului (SAHASRARA) (în cazul yoghinului foarte avansat), sau prin alte orificii (de fapt CHAKRAS) ale corpului (în cazul fiinţelor umane neevoluate care nu sunt încă suficient de pregătite din punct de vedere spiritual pentru a atinge starea de eliberare supremă). Există o relaţie strânsă între JIVA şi forţa subtilă a vieţii (PRANA) privită ca respiraţie (prin intermediul căreia pot fi captate suflurile vitale vehiculate de aer). Această relaţie a fost studiată cu multă atenţie mai ales în HATHA YOGA. Astfel, în GORAKSHA PADDHATI (I.38) găsim următoarea SUTRA importantă: "La fel cum o minge lovită cu putere de un băţ este instantaneu proiectată în sus, tot astfel (JIVA), de îndată ce este lovit de PRANA şi APANA nu mai rămâne liniştit. Sub influenţa permanentă a lui PRANA şi APANA psihicul se mişcă rapid când în sus-când în jos, când către calea din stângă (-), când către calea din dreapta(+) (sau cu alte cuvinte, când prin IDA (-), când prin PINGALA (+) NADI), şi tocmai din cauza acestei mişcări continue el (JIVA) nu poate fi văzut. La fel cum un şoim puternic legat cu o funie poate fi oricând tras îndărăt cu funia, fiind oricând adus înapoi de îndată ce şi-a luat zborul, tot astfel, la rândul său, psihicul legat prin intermediul calităţilor naturii (GUNAS), este tras când într-o parte, când în alta de PRANA şi APANA. El (JIVA) părăseşte corpul fizic odată cu emisia sunetului HAM şi intră îndărăt în corpul fizic odată cu emisia sunetului SA, ambele sunete subtile fiind în mod continuu emise (deoarece ele formează aşa-zisa MANTRA nebănuită HAMSA)." YOGA-VASISHTHA (apendice la VI 50.2) conţine următoarea categorisire a JIVA-şilor în şapte tipologii care sunt grupate după starea lor de putere şi după gradul lor de maturitate
spirituală: 1. SVAPNA-JAGARA (starea de vis-veghe): în această grupă intră cei ale căror vise sunt generate de lumea stării de veghe a celorlalţi. 2. SAMKALPA-JAGARA (imaginaţie-veghe): în această grupă intră cei a căror imaginaţie este atât de puternică încât ea creează o lume la fel ca cea a stării de veghe pentru ceilalţi. 3. KEVALA-JAGARA (starea doar de veghe): în această grupă intră cei care experimentează starea de veghe pentru prima dată şi ajung să se simtă renăscuţi ca şi cum ar avea un "suflet nou". 4. CIRA-JAGARA (o lungă veghe): în această grupă intră cei care au experimentat starea de veghe timp de multe vieţi, putând chiar şi singuri să-şi dea seama ca sunt nişte suflete bătrâne". 5. GHANA-JAGARA (starea de veghe solidificată): în această grupă intră cei ale căror acţiuni repetate i-au readus până la urmă la o stare de relativă inconştienţă. 6. JAGRAT-SVAPNA (starea de veghe-vis): în această grupă intră cei pentru care lumea percepută în timpul stării de veghe nu este decât un vis 7. KSHINA-JAGARA (starea diminuată de veghe): în această grupă intră cei pentru care lumea percepută în starea de veghe a încetat complet să mai existe ca o manifestare sau ca o creaţie aparent independentă, deoarece ei au realizat plenar existenţa Sinelui Etern transcendent (ATMAN)." Într-un alt loc (III.94.2) aceeaşi lucrare propune o clasificare în douăsprezece grupe a JIVA-şilor, pe baza legăturilor ce există între constituenţii primari (GUNAS) ai Naturii. Toate aceste ordonări sau grupe servesc scopului principal prin care se urmăreşte a se arăta că de fapt starea de veghe, care este atât de mult apreciată în cazul civilizaţiei noastre actuale, nu exprimă în nici un caz potenţialul ultim uman. Ea reflectă mai degrabă un grad aparte de conştiinţă care este caracterizată printr-un anumit nivel de maturitate psihică, mentală, morală şi spirituală. LEGI ALE MENTALULUI Pentru a putea să practicăm cât mai bine concentrarea mentală sau meditaţia yoghină profundă trebuie mai întâi să înţelegem modul în care operează mentalul şi care sunt legile sale. Pentru a aprofunda analogic legile de bază ale mentalului, să observăm cu atenţie un nou născut, un copil şi un adult normal maturizat fizic şi mental. Noul născut nu recunoaşte aproape deloc diferenţa dintre subiect şi obiect, el percepe totul ca şi când i-ar aparţine, vrea să apuce totul şi uneori duce la gură pentru a mânca chiar ceea ce nu este comestibil pentru că încă nu recunoaşte diferenţa dintre bine şi rău. Un copil ceva mai mare realizează în general diferenţa bine-rău, dar cel mai adesea, în strânsă legătură cu împrejurările. Totuşi el urmăreşte să înţeleagă diferenţa dintre bine şi rău, dintre subiect şi obiect. Uneori el greşeşte şi atunci confundă binele cu răul sau invers, alteori el confundă răul cu binele, totuşi, în multe situaţii el le poate deosebi realizând într-un amalgam de fapte care "este binele şi care este RĂUL. Un adult normal şi armonios maturizat ar trebui ca mai mereu, în orice situaţie s-ar afla să reunească să vadă binele ca bine şi răul ca rău, ajungând astfel să înţeleagă cât mai clar vasta şi profunda influenţă a acestora asupra dezvoltării sale. El ar trebui, graţie experienţei uriaşe pe care a acumulat-o, să aibă cât mai puţine îndoieli şi să fie imparţial în judecarea lucrurilor, fiinţelor şi fenomenelor din jurul său. În mod similar, putem, spune că această parte a conştiinţei care este precum un nou născut se numeşte mental (MANAS). Această parte a conştiinţei înţelege aproape totul pentru sine.
Atunci când se dezvoltă ea devine conştiinţa egoului (AHAMKARA). Acea parte a conştiinţei care înţelege foarte bine realitatea ca realitate şi irealitatea ca irealitate şi permanent foloseşte realitatea pentru a înlătura cât mai repede şi definitiv irealitatea din viaţă, contribuind din plin la dezvoltarea armonioasă a personalităţii, se numeşte conştiinţa egoului (AHAMKARA), fiind (analogic vorbind) copilul ceva mai mare din exemplul nostru. Conştiinţa Intelectuală (BUDDHI) este acea parte a conştiinţei care judecă profund şi înţelege obiectiv totul întocmai ca o persoană echilibrat dezvoltată şi matură. = VA URMA =
AN IV C 20 LEGILE ALE MENTALULUI (continuare la cursul nr. 19 AN IV) Conştiinţa egoului (AHAMKARA) este, putem spune, partea executivă iar conştiinţa intelectuală (BUDDHI) este partea plină de înţelepciune care judecă profund, obiectiv şi ia hotărârile ultime în toate împrejurările. Prin urmare, conştiinţa egoului este principiul realităţii iar conştiinţa intelectuală este principiul realităţii obiective, ultime. Toate cele trei acţionează împreună, în diferite grade şi tocmai de aceea ele nu sunt separate niciodată. Atunci când toate cele trei operează având preponderent dominanta în cadrul mentalului (MANAS), creează o lume animală. Atunci când toate cele trei operează având preponderent dominanta în cadrul conştiinţei egoului (AHAMKARA) creează o lume umană, iar atunci când toate cele trei operează având preponderent dominanta în cadrul conştiinţei intelectuale (BUDDHI), ele deschid drumul către adevărul ultim Deoarece toate operează împreună dar pe diferite planuri, în YOGA, adeseori. În unele texte fundamentale se foloseşte un singur termen pentru a le indica şi acesta, în limba sanscrită se numeşte CITTA, sau aşa cum se traduce global: conştiinţă. În anumite lucrări de YOGA, termenul "mental" este foarte răspândit şi se foloseşte tocmai de aceea pentru a le indica simultan pe toate trei. Atunci când analizăm legile mentalului ne referim deci simultan la legile mentalului inferior (MANAS), ale conştiinţei egoului (AHAMKARA) şi ale intelectului (BUDDHI). Pentru a practica cât mai bine YOGA şi autosugestia creatoare, benefică este necesar să înţelegem cât mai clar mentalul (MANAS), conştiinţa egoului (AHAMKARA) şi conştiinţa intelectuală (BUDDHI) Aşa cum, printr-un proces firesc de evoluţie fizică şi mentală, un nou născut creşte şi devine copil, iar după aceea, în continuare, va deveni mai apoi adult, şi în cadrul evoluţiei spirituale accelerate prin practicile YOGA, mentalul (MANAS) evoluează, transformându-se în conştiinţa egoului (AHAMKARA) sau principiul realităţii, tot aşa, acesta (AHAMKARA), la rândul său. se va transforma ulterior în conştiinţa intelectuală (BUDDHI) sau principiul realităţii ultime care este intuiţia divină ce se manifestă plenar în fiinţa umană.
Aşa cum, frica animalică a unui născut este controlată în cazul unui adolescent şi aceasta la rândul său, este aproape complet eliminată în cazul unei persoane mature, tot aşa mentalul, la rândul său, este subordonat conştiinţei egoului (AHAMKARA) care, la rândul său, este controlată de conştiinţa intelectuală (BUDDHI) sau, altfel spus, de intuiţia divină. În cazul fiinţei umane obişnuite, mentalul sau CITTA este mai mereu arena forţelor conflictuale în care se poartă un sui-generis război continuu între benefic şi malefic. Yoghinul trebuie să sublimeze cât mai repede şi pe cât posibil cât mai complet forţele inferioare ce există în el, urmărind permanent să dezvolte şi să amplifice forţele superioare divine şi perfecte. Acesta este unul dintre scopurile esenţiale în practica YOGA. Transmutarea şi sublimarea perfectă a firii inferioare şi dezvoltarea plenară, cu ajutorul energiilor gigantice rezultante a însuşirilor superioare, se face mai ales prin concentrare mentală benefică şi prin meditaţie yoghină profundă. Nimeni nu poate separa în mod foarte precis părţile constitutive ale mentalului, dar pentru scopuri practice, în YOGA, mentalul (CITTA) a fost împărţit în trei niveluri, în conformitate cu manifestările distincte ale conştiinţei: 1) Mentalul conştient (de exemplu, starea de veghe). 2) Subconştientul (de exemplu, reveria creatoare şi starea de vis). NOTĂ: în acest context, termenul "subconştient" este folosit în sens restrâns, el fiind un anumit aspect distinct al mentalului (CITTA) spre deosebire de sensul larg pe care îl are în cursurile anterioare, în care se echivalează CITTA= mintea subconştientă. 3) Supraconştientul (de exemplu, concentrarea mentală de lungă durată, LAYA YOGA, fuziunea cu sfera de forţă a Marilor Puteri Cosmice, meditaţia profundă, identificarea plenar integratoare (SAMYAMA) şi extazul divin (SAMADHI). Mai există de asemenea, şi alte stări mai puţin importante pentru yoghini. cum ar fi, de exemplu, inconştientul, şi semiconştientul, dar acestea sunt considerate stări oarecum anormale ale mentalului şi fac parte din subconştient. Conştiinţa sau starea de veghe se manifestă, cel mai adesea, prin funcţionarea propriu zisă, obişnuită a mentalului, în funcţie de intensitatea câmpului de forţă al mentalului şi de nivelul real de evoluţie al acestuia (mentalului) rezultă gradul caracteristic de dezvoltare ale creierului care în momentul părăsirii definitive a corpului fizic (moarte) moare şi el (creierul) odată cu corpul fizic. Subconştientul are în sarcina sa mişcările inimii, circulaţia, digestia, respiraţia, evoluţia organelor, etc. Acesta funcţionează în structura fizică, dar totodată, poate exista independent de corp (dedublare), deoarece el nu moare după încetarea vieţii corpului fizic (grosier). Mentalul conştient nu este altceva decât o complexă sferă de oglindire şi stocare sau, cu alte cuvinte, un rezultat al proceselor manifestate şi exercitate de subconştient şi, în general, nu poate exista fără subconştient Atunci când, prin concentrare mentală intensă, aspiraţie sublimă, meditaţie profundă şi contemplaţie plenar identificatoare, energiile psihice inferioare sunt integral transformate şi sublimate în forme superioare, divine de energie, se revelează gradat şi ireversibil SUPRAMENTALUL. Acesta (SUPRAMENTALUL) se manifestă, cel mai adesea, sub forma stării beatifice de totală libertate şi expansiune a conştiinţei, care este trăită intens şi plenar doar în diferite forme de SAMADHI (extaz divin). În mod normal, oamenii obişnuiţi trăiesc - sau cu alte cuvinte, au numai două stări ale mentalului: conştientul şi subconştientul. SUPRAMENTALUL, sau superconştientul mai poate fi definit şi ca manifestarea Conştiinţei Universale Divine şi Absolute ce este intens trăită în stările de SAMADHI (extazul divin) datorită concentrării mentale perfecte a meditaţiei yoghine profunde şi a fuziunii identificatoare complete (SAMYAMA).
Pentru aspiranţii care urmăresc SUPREMA ELIBERARE SPIRITUALĂ, înţelegerea şi contemplaţie plenar identificat deplină şi utilizarea permanent benefică a legilor mentalului este foarte importantă, căci ne va ajuta să ajungem mult mai repede la controlul total al conştientului şi al subconştientului, permiţându-ne, totodată, în fazele cele mai înalte ale realizării lăuntrice, să ne revelăm SUPRAMENTALUL sau superconştientul, aceasta evident şi cu ajutorul puterii extraordinare a sugestiei şi a autosugestiei creatoare. LEGILE MENTALULUI 1) SUPRAMENTALUL, sau supraconştientul este acea parte superioară a mentalului prin intermediul căreia se manifestă mai mult sau mai puţin intens starea de superconştiinţă. Acestă beatică trăire se poate obţine prin atingerea stării de SAMADHI (extaz divin), graţie realizării celei mai înalte trepte în YOGA. Atunci când cineva se află în starea beatifică de superconştiinţă sesizează un uriaş curent de forţă magnetică infinită şi binefăcătoare, atât în interiorul fiinţei sale, cât în afara sa, şi conştientizând totodată anularea ego-ului, îşi păstrează nealterată individualitatea sa divină şi NEMURITOARE. În acele momente, fiinţa în cauză trăieşte plenar o pace profundă şi o inexprimabilă fericire oceanică de o intensitate cu totul extraordinară. În această stare extatică sunt aproape fulgerător înlăturate toate suferinţele fizice, psihice, şi mentale, deoarece acest divin extaz, suspendă, pe întreaga sa durată (datorită rezonanţei şi fuziunii cu DUMNEZEU, orice tulburare. Odată ajuns la acest înalt nivel yoghinul poate simţi o reală şi beatifică libertate ce se manifestă plenar în interiorul său şi poate totodată atinge cu uşurinţă puteri psihice, mentale şi spirituale extraordinare (SIDDHIS), care sunt aproape de neconceput pentru omul obişnuit şi lipsit de intuiţie. La acest înalt nivel, de realizare spirituală fiinţa umană în cauză atinge în propriul său microcosmos lăuntric fuziunea cu MACROCOSMOSUL, sau infinitul. Scopul esenţial şi ultim în orice formă de YOGA este de a se atinge plenar şi de a se menţine cât mai mult această divină stare de extaz cunoscută de yoghini sub numele de SAMADHI. 2) Descărcarea obişnuită a energiilor subtile psihice prin canalul specific a lui KUNDALINI SHAKTI, cunoscut în scrierile secrete yoghine sub numele de SUSUHMNA NADI, face să se manifeste în fiinţa umană o conştiinţă trează puternică şi această stare caracteristică a mentalului se numeşte cel mai adesea mental conştient. Ea controlează organele motorii şi de simţ într-o anumită măsură, cum ar fi, de exemplu, muşchii voluntari, numite organe, funcţiile specifice ale organismului, simţul gustului, mirosului, vederea, pipăitul, auzul, etc. SUSUHMNA NADI se află într-un plan energetic subtil, invizibil vederii normale (ce este perceput doar prin clarviziune), în centrul coloanei vertebrale. 3) Mentalul conştient acţionează într-un mod specific atâta timp cât suntem în starea de veghe, generând felurite fenomene de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS ce sunt atrase instantaneu în aura noastră numai prin PUTEREA GÂNDURILOR. Mentalul conştient urmăreşte atât cât îi este lui cu putinţă, să respecte adevărul în existenţă, cu toate că de cele mai multe ori se izbeşte de dificultăţi direct proporţionale cu KARMA (DESTINUL) sa pe care trebuie să le depăşească cu mult curaj şi înţelepciune pentru aşi accelera evoluţia spirituală şi pentru a atinge starea de desăvârşire dătătoare de EXTAZ. = VA URMA =
TEHNICI DE REVELARE A VIEŢILOR ANTERIOARE Avantajele principale în cazul revelării vieţilor anterioare. În general putem grupa în două categorii motivaţiile ce împing, anumite persoane să urmărească a realiza o experienţă de revelare a vieţilor anterioare. În prima categorie intră persoanele care vor să afle de ce sunt ceea ce sunt, cine au fost înainte de a veni pe Pământ, care este influenţa trecutului lor (din vieţile anterioare) asupra vieţii actuale, cât şi ce ar trebui să facă pentru a-şi îmbunătăţi cursul existenţei lor actuale. În cea a de a doua categorie motivaţia decurge direct din problemele personale foarte concrete cu care se confruntă fiinţa umană în cauză, de exemplu o sănătate fragilă, dureri interne particulare, tulburări de comportament, relaţii sentimentale dificile, frici nedefinite sau obsesii psihice de tot felul etc. Iniţiaţii consideră mai ales în cazuri unor situaţii vădit negative, care sunt legate de acţiuni malefice sau de grave încălcări ale legilor divine ale MACROCOSMOSULUI săvârşite de cel încarnat într-o altă viaţă ca demenţele fizice, psihice şi spirituale sunt în dezacord. În astfel de cazuri ei propun ca remediu reunificarea celor trei dimensiuni ale fiinţei umane (fizic, psihic, mental) printr-o revelare gradată printr-o conştientizare detaşată a acelor acţiuni (realizate într-o existenţă (viaţă) anterioare; care au dat naştere acestor efecte ce se manifestă în existenţa actuală. Potrivit experienţei lor plină de înţelepciune, procesul de revelare a faptelor şi experienţelor cu care ne-am confruntat în alte existenţe suprimă destul de repede cauzele suferinţelor mentale, psihice şi chiar corporale. Ei afirmă că reuşesc astfel să armonizeze diferitele părţi ale personalităţii. În viziunea lor acest proces ar permite înţelegerea cauzelor reale ale suferinţei urcând spre originea sa. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, iniţiaţii propun mai multe metode ce vizează revelarea existenţelor anterioare. Reuşind prin una din aceste metode să-ţi reamintească una sau mai multe dintre existenţele sale anterioare, aspirantul la această rememorare înţelege în lumina trecutului sau (din vieţile anterioare), conştientizat cu luciditate care sunt problemele şi căror evenimente dintr-o viaţă anterioară le corespund aceste probleme sau dificultăţi cu care actualmente el se confruntă. Succesul pe această cale permite astfel să se realizeze o călătorie interioară în timp, ce se poate transforma în funcţie de puterea noastră de conştientizare într-o adevărată aventură spirituală. Subiectul uman în cauză porneşte astfel la descoperirea unei lunii noi, explorându-şi ca un martor lucid şi detaşat propria copilărie, naşterea, viaţa şi diferitele experienţe cu care s-a confruntat în lumea cealaltă, viaţa sa terestră anterioară, precum şi moartea ce a pus capăt acelei vieţi. El este condus în felul acesta spre o acceptare înţeleaptă a condiţiilor existenţei sale actuale, căci capacitatea sa de înţelegere şi sfera de cuprindere a intuiţiei sale se lărgesc considerabil. Orizontul său ulterior se măreşte astfel şi mai mult, iar conştiinţa sa se deschide plină de dragoste către noi adevăruri. Subiectul uman este astfel plonjat într-o experienţă cu totul extraordinară ajunge în felul acesta să se cunoască prin sine însuşi şi nu doar din cele auzite sau citite. Progresiv el descoperă senzaţia înălţării morale; şi traversând conştiinţa încarnărilor precedente ajunge, pornind de la fragmente la scene, de la diferite evenimente individuale rememorate cu precizie sau de la anumite secvenţe complete legate de faptele care le-a făcut în alte existenţe să îşi transforme în mod creator modul de gândire limitat şi iniţial eronat. Rezultatul cel mai marcant al revelării existenţelor anterioare constă mai ales în posibilitatea de a ne elibera de o durere, de un complex de inferioritate particular, de handicap psihic sau de o nevroză. Frigiditatea, teama de sexul opus, refuzul propriului sex, sentimentul
straniu şi fără motiv de frică, obsesia abandonului, starea nedefinită de culpabilitate sau absenţa imboldului de autopedepsire îşi găsesc astfel răspunsuri clare care alină sau chiar vindecă definitiv. Astfel, anumite persoane cu tendinţe pronunţe către sinucidere, de exemplu, regăsesc la capătul acestor regresii în vieţile anterioare gustul de viaţă. Revelarea experienţelor şi acţiunilor ce ar survenit din vieţile noastre anterioare permit deci printre altele suprimarea simptomelor psihico-somatice dureroase pe care adeseori terapiile psihice clasice nu izbutesc să le stăpânească sau să le amelioreze aproape deloc. Principalele metode neyoghine de revelare a vieţilor anterioare în cazul fiinţei umane. Aceste metode neyoghine de revelare a vieţilor anterioare pot fi grupate în trei categorii. 1) METODA substanţelor naturale psihodinamice care constă de fapt în ingerarea gradată a unei doze precise de YAGE (o liană ce creşte în Africa de Sud), numită şi "liana comorilor" şi care este un experiment clinic întrebuinţat în exclusivitate în scopuri ştiinţifice, în vederea descifrării, înregistrării şi tratării reacţiilor fiinţelor umane confruntate cu diferite forme de obsesii, pentru a le elibera de acestea. În multe situaţii utilizarea judicioasă a acestei liane aduce anumiţi oameni în situaţia de a retrăi cu multă acurateţe diferitele experienţe din existenţele anterioare imediat apropiate. 2) METODA SUGESTIEI exterioare care este pentru mulţi experimentatori cea mai cunoscută. Aici subiectul este introdus gradat prin anumite sugestii binefăcătoare plenar acceptate în stare de transă profundă şi imediat după aceea începe să vorbească la cererea operatorului care îl ghidează pe tot parcursul acestei experienţe. Răspunsurile în acest caz îi sunt înregistrate pe bandă magnetică şi redate integral, ulterior revenirii sale la starea obişnuită de conştiinţă. În unele situaţii operatorul poate totodată să i sugereze subiectului să-şi amintească integral după trezire evenimentele cu care s-a confruntat în starea de transă. 3) METODA SOMNULUI MAGNETIC PROFUND este fără îndoială cea mai răspândită modalitate ce se foloseşte chiar şi în prezent. Ea este curent folosită în special de cele trei şcoli principale de psihoterapie: a) terapiile freudiene de analiză a conştiinţei; b) psihologia transpersonală; c) terapiile comportamentale Specialistul înzestrat cu o mare energie lăuntrică şi cu o putere de concentrare mentală cu totul excepţională care poate aplica cu adevărat terapia somnului magnetic profund îşi aduce mai întâi subiectul într-o stare de relaxare profundă, care de asemeni îi permite să intre progresiv întro stare de transă adâncă. Pentru aceasta, operatorul inteligent şi inspirat, se serveşte de o serie de întrebări inductoare cărora li se adaugă două tipuri de tehnici. Prima tehnică simplă, numită şi asocierea liberă, constă în a cere subiectului să se concentreze intens asupra unui eveniment, la alegere (despre care el consideră că l-a marcat emoţional foarte puternic) în a-l face pe acesta să exprime totalitatea angoaselor cu care se confruntă prin prisma retrăirii mentale, luciditate şi detaşate a acelui eveniment. Prin cea de a doua tehnică, subiectului fie i se sugerează să îşi retrăiască o experienţă care la marcat profund şi care va fi aleasă la libera sa alegere, fie el este dirijat prin sugestii adecvate asupra unui eveniment care va fi ales chiar de operator. Rămânând perfect conştient subiectul îşi transcende atunci sensibilitatea corpului fizic şi este eliberat de condiţionările mediului înconjurător totuşi, această stare nu îl împiedică să acţioneze, uneori chiar foarte intens, la emoţiile ce apar atunci în el. Anumiţi practicieni, care nu dispun de o mare energie psihică şi mentală, folosesc chiar un aparat care permite detectarea tensiunilor, numit ÎNREGISTRATOR "bio-feedback" ale cărui indicatoare semnalează în mod obiectiv fenomenele
şi situaţiile cele mai traumatizante pe care le retrăieşte prin conştientizarea experienţelor din vieţile anterioare subiectul uman aflat în transă înainte de fiecare şedinţă de revelare a existenţelor anterioare cât şi după acestea, unii specialişti recomandă subiecţilor o serie de exerciţii numite "confruntarea lucidă cu sine". Metoda somnului magnetic profund este adeseori cunoscută astăzi sub diverse denumiri: sofrologie, lying, catarsism, stare de transă secundară, vis iniţiatic. Cu excepţia câtorva variante, tehnicile de revelare a vieţilor anterioare, sunt aceleaşi. Bineînţeles, însă, că fiecărui practician expert, care face cu putinţă pentru altă fiinţă umană (subiectul) regresiunea în "vieţile anterioare" tehnica sa verificată pe sute de fiinţe umane îi asigură eficienţa metodei întrebuinţate, mai adesea în terapia aşa-zis KARMA-ică. Revelarea exigenţei anterioare într-o asemenea situaţie, este realizată în mai multe faze: 1) acordul total al subiectului care este deschis şi curios să realizeze această experienţă, 2) relaxarea profundă prin stimuli senzoriali (muzică special aleasă, de exemplu KLAUS SCHULTZE "TIME WIND"), jocuri de lumini în mod adecvat coloraţi şi cuvinte liniştitoare 3) transa profundă (când subiectul este dedublat) sau somnul magnetic (când subiectul trece încet într-o stare parţială de transă rămânând totodată conştient), 4) controlul tensiunilor cu ajutorul aparatului electric despre care am vorbit mai înainte (ceea ce nu toţi operatorii consideră nesar), 5) punerea în aplicare a unei proiecţii KARMA-ice a pacientului (ceea ce alţi numeroşi operatorii nu o fac), 6) sugestiile şi întrebările ce dirijează progresiv subiectul spre o destinaţie precisă a trecutului său explorat. = VA URMA =
AN IV C 21 LEGILE MENTALULUI (continuare la cursul nr. 20 AN IV) 5) Mentalul conştient, în funcţie de eforturile noastre în legătură cu el, creşte, mai repede sau mai încet, ca sferă de putere (câmp mental specific) şi ca grad de rafinarea frecvenţei vibraţiilor sale, printr-un antrenament mental consecvent şi adecvat, prin sublimarea energiilor amoroase, prin educaţie sau graţie unor împrejurări exterioare favorabile cu care el intră şi se menţine în rezonanţă ori în alte cazuri nefericite chiar poate să-şi piardă mai repede sau mai încet, atât din sfera sa de putere cât şi din gradul său de rafinare a frecvenţei vibraţiilor prin lipsa sau suspendarea antrenamentului mental adecvat prin încetarea educaţiei sale, prin neangrenarea sublimării energiilor amoroase în sfera sa de forţă (mentală) sau datorită unor împrejurări exterioare nefavorabile cu care el intră şi se menţine în rezonanţă. 6) Mentalul conştient se foloseşte curent de inducţie şi deducţie, de percepţii şi raţionamente, de analiză şi sinteză, de logică şi filosofie, de ştiinţă şi artă. 7) Mentalul conştient tinde (datorită energiilor subtile cu care operează, graţie
fenomenelor de rezonanţă, şi care energii de fapt provin din sfera infinită a MENTALULUI MACROCOSMIC) să domine şi să controleze atât materia neanimată şi materia vie cât şi psihicul. 8) Mentalul conştient este mentalul care se deşteaptă, fiind, altfel spus, mentalul conştient al activităţilor curente, obişnuite. Acesta este, prin urmare, mentalul conştient al succesului şi al eşecului. 9) Mentalul conştient este acela prin intermediul căruia efectuăm în general activităţile noastre zilnice. Mentalul conştient poate fi asimilat cu un SUI-GENERIS (în felul său) sistem de emisie-recepţie prin intermediul căruia intrăm fulgerător, cel mai adesea fără să ne dăm seama, în subtilă rezonanţă cu anumite energii subtile mentale din sfera infinită, mentală de putere a Macrocosmosului, pe care (energii) după ce le recepţionăm sau acumulăm în aura noastră putem ulterior să le emitem, transmiţându-le aproape instantaneu la nu contează ce distanţă atât în spaţiu cât şi în dimensiunea temporară. 10) Mentalul conştient dispune totdeauna de o libertate totală care îi permite să aleagă oricând (sau, cu alte cuvinte, să intre într-o subtilă rezonanţă cu energii mentale benefice sau malefice în funcţie de gândurile pe care le întreţinem prin intermediul său) între benefic (divin) şi malefic (satanic). În funcţie de orientarea predominantă a mentalului conştient (care orientare preponderent poate fi benefică, demoniacă sau satanică) el are deci puterea de a accepta (vibra la unison sau rezona) sau de a respinge (datorită IMPOSIBILITĂŢII de a vibra la unison sau rezona) o anumită influenţă ce se manifestă la un moment dat, acest aspect fiind în strânsă legătură cu dominanta sa caracteristică ce-l va face să accepte sau să respingă cu uşurinţă orice energie mentală, idee, gând, propunere sau sugestie. = VA URMA = TEHNICI DE REVELARE A VIEŢILOR ANTERIOARE Principalele metode neyoghine de revelare a vieţilor anterioare în cazul fiinţei umane (continuare la cursul nr. 20 AN IV) Pentru a favoriza şi impulsiona psiho-mental întoarcerea subiectului în timp, operatorul îi sugerează acestuia unele imagini care incită la această deplasare. Adesea subiectul se află aşezat pe un covor şi, gradat, conştientizează că se desprinde psihic de la sol (deşi corpul fizic rămâne complet nemişcat), ori că este învăluit de o sferă subtilă, energetică binefăcătoare şi luminoasă, cu ajutorul căreia se înalţă (sau se dilată din punct de vedere psihic) sau că trece cu mare viteză printr-un tunel ce se deschide brusc la celălalt capăt într-o lumină euforică, orbitoare. În general, pentru a face cu putinţă amintirea clară a existenţelor anterioare, operatorul îşi trece subiectul prin următoarele etape: mai întâi acesta este adus prin proiecţie în timp în anii copilăriei, pentru a fixa procesul de revelare, pornind de la o experienţă vie regăsită; în cea de-a doua etapă aspirantul la această revelare, este în continuare transportat în timp până la stadiul de foetus pentru a retrăi cu uşurinţă anumite experienţe precise, cum sunt încarnarea şi naşterea. Reactivând în mod progresiv emoţii vii care au fost uitate, subiectul se regăseşte, prin salturi succesive, fie pe lumea cealaltă, fie într-o viaţă anterioară. Pentru a ajunge la un rezultat relativ clar sunt necesare adesea numeroase şedinţe. Uneori trebuie lucrat chiar mai multe ore cu unii subiecţi, până ce aceştia ajung să-şi regăsească o rămăşiţă de memorie străveche ce aparţine unei existenţe anterioare. Se poate întâmpla, de asemenea, să nu apară nici o amintire decât după mai multe şedinţe.
VIEŢILE ANTERIOARE ÎN VIZIUNEA SPIRITUALITĂŢII YOGHINE Considerăm necesar să începem această expunere cu câteva citate semnificative referitoare la reîncarnare. "Aşa cum o persoană oarecare îşi leapădă hainele uzate şi se îmbracă cu altele noi, tot aşa sufletul încarnat îşi leapădă corpurile uzate şi la momentul potrivit se acoperă cu altele noi, continuându-şi existenţa în una dintre cele 3 lumi (BHAGAVAD GITA, II, 22) "Amintirea foarte clară a existenţelor anterioare va deveni în viitor, din ce în ce mai mult, pentru om, o dorinţă imperioasă. Cu cât vom fi mai convinşi de teoria reîncarnării, cu atât mai mult setea noastră de cunoaştere va fi mai mare, căci omul a dovedit adeseori şi cu multă tenacitate, că urmăreşte satisfacerea aspiraţiilor sale, în pofida tuturor obstacolelor.(GEORGES SIMON SAVIGNY, 1918) "Există aproape întotdeauna în spatele meu un om ascuns care priveşte. Pare să fi văzut o mulţime de lucruri din timpuri şi din lumi aflate dincolo de ţărmul memoriei mele actuale." TAGORE "Cunoaşterea Adevărului conduce la reintegrarea în divina şi beatifica Unitate, aşa cum ignoranţa conduce la împrăştiere şi suferinţă prin afundarea în iluzoria diversitate." RAMAKRISHNA. "Filosofii, gânditorii, yoghinii, poeţii şi sfinţii din toate epocile, au admis doctrina reîncarnării, denumită în hinduism SAMSARA-VADA. Maeştrii spirituali şi înţelepţii au dezvăluit discipolilor lor ca pe o certitudine. Reîncarnarea este doar o ipoteză pentru cei care au cât de cât intuiţie şi ea apare ca o lege foarte clară pentru cei care au amintiri vagi din vieţile lor anterioare cât şi pentru unii parapsihologi care au verificat-o prin numeroase experienţele de "regresie a memoriei". Această credinţă luminează cu o sublimă lumină viaţa noastră prezentă şi, ajutându-ne să ne înţelegem evoluţia, ne oferă speranţa că la un moment dat vom scăpa din această "vale a plângerii", datorită eliberării spirituale. În orice caz, credinţa în reîncarnare ne ajută imens să acceptăm mult mai uşor evenimentele dureroase ale existenţei, mai ales atunci când suntem tentaţi să le considerăm ca fiind nedreptăţi care ni se fac doar nouă. Credinţa în realitatea procesului de reîncarnare ne ajută foarte mult să ne pregătim ACUM ÎN PREZENT, viitorul cu încredere şi să colaborăm la realizarea sa cu entuziasm. Leon Denis spunea: "Încarnarea pe pământ are totdeauna un scop clar şi niciodată ea nu se realizează fără ROST. Acest scop esenţial este perfecţionarea spirituală a fiinţei umane. Însă, dată fiind varietatea infimă a condiţiilor existenţei terestre, atât în ceea ce priveşte durata sa cât şi în ceea ce priveşte rezultatele sale, este aproape imposibil să se admită că toţi oamenii ar putea atinge acelaşi grad de perfecţiune spirituală într-o singură viaţă. De aici rezultă logic, obligaţia revenirilor succesive, în diferite condiţii necesare şi existenţe care, gradat sau accelerat, ne permit să dobândim calităţile cerute pentru a putea pătrunde în lumi subtile mai evoluate". Prezentul existenţei noastre nu se explică decât prin consecinţele ce provin din trecut. Yoghinii avansaţi consideră că a fost necesară o serie întreagă de reîncarnări sau renaşteri terestre pentru a se cuceri nivelul de evoluţie la care omul a ajuns în prezent şi tot ei susţin că este inadmisibil să acceptăm faptul că acest nivel actual de evoluţie ar fi definitiv pentru sfera noastră de existenţă. Fără îndoială că nu toţi oamenii sunt suficient de evoluaţi spiritual pentru ca să transmigreze (translateze) după moartea fizică în sfere de existenţă mai evoluate (lumi paralele, subtile, mai evoluate) Totul, dimpotrivă indică în multe situaţii imperfecţiunea evidentă a naturii umane, şi astfel ne dăm seama de necesitatea unor noi eforturi, a unor încercări sau examene existenţiale necesare, pentru a ne perfecţiona fizic, psihic, mental şi spiritual, fiindcă numai astfel
ni se va permite accesul la un nivel cu adevărat superior pe scara evoluţiei fiinţelor. Această doctrină (credinţă în reîncarnare) explică cel mai bine toate inegalităţile sociale, toate infirmităţile corpului, diferitele tendinţe, feluritele aptitudini înnăscute şi de asemenea gradul diferit de inteligenţă pe care îl prezintă oamenii. Aceasta este o consecinţă firească a principiului legic al dreptăţii care demonstrează încă o dată că hazardul sau întâmplarea nu există, încercările la care fiecare dintre noi suntem mai mult sau mai puţin supuşi, ca şi aparentele "întâmplări" norocoase justificabile în aparenţă, nu sunt în realitate decât rezultatele sau CONSECINŢELE FIREŞTI ale acţiunilor din vieţile noastre anterioare care abia ACUM se reflectă în PREZENT. Acceptarea acestei doctrine (credinţă în reîncarnare)este adeseori suficientă pentru a opri prompt fiinţa umană (care o admite) să alunece din ce în ce mai jos pe panta delăsării, a decăderii şi a disperării, pentru că, gândind în perspectiva reîncarnării, ea înţelege acum că este preferabil să repare, să compenseze, să refacă decât să abandoneze şi, abandonând, să fie astfel constrânsă de a se regăsi pe punctul de a nu-şi realiza menirea pentru care s-a REÎNCARNAT. De asemenea, această credinţă este practic universală, fiind însă diferit şi inegal admisă de fiinţele umane. "Din clipa în care s-a înţeles destul de bine mecanismul reîncarnării şi utilitatea vieţilor succesive într-un trup material, fizic - ne spune doctorul Bertholet - se percepe de asemenea toată înţelepciunea infinită a dreptăţii divine care a stabilit această lege atât de corectă, atât de alinătoare şi profund mângâietoare, lege care totodată respectă liberul nostru arbitru, lăsându-ne permanent libertatea de a alege şi oferindu-ne posibilitatea de a ne realiza evoluţia spirituală mai mult sau mai puţin rapid, în cursul încarnărilor mai mult sau mai puţin dureroase care se succed." Experienţe cu privire la realitatea reîncarnării au fost realizate în mai multe ţări şi aici se pot menţiona, printre altele, experimente legate de provocarea unor stări de rememorare (reamintire) a vieţilor anterioare ce s-au realizat cu anumiţi subiecţi umani, senzitivi prin hipnoză şi pase magnetice. În astfel de situaţii, anumite persoane îşi amintesc spontan de una sau mai multe vieţi anterioare. Altele dimpotrivă, cred cu toată fermitatea în reîncarnare, fără a cere dovezi. Ele se încred pe deplin în propria lor intuiţie. Mulţi poeţi şi scriitori inspiraţi îşi exprimă certitudinea în termeni destul de elocvenţi. Victor Hugo consideră tocmai din acest punct de vedere trecutul vertiginos al omului: "Eu afirm cu tărie că mormântul care se închide deasupra morţilor deschide fulgerător pentru ei bolta cerească. Şi ştiu că ceea ce noi aici, jos, datorită ignoranţei, luăm drept sfârşit este doar începutul. Omul are nenumărate aspiraţii nepotolite ce vin din trecutul său vertiginos. El simte uneori că retrăieşte în mod misterios alte vieţi Ale propriului său suflet care îi permite atunci să-şi numere trecerile pe acest Pământ." Subliniem acelaşi act de credinţă şi la genialul poet Shelley: "Asemenea unui copil care pleacă de la sânul mamei Asemenea unei fantome care iese dintr-un străvechi mormânt Eu mă ridic din nou pentru a mă reforma şi a evolua." Într-o scrisoare către Georges Sand, scriitorul Flaubert se întreabă la rândul său asupra genealogiei sale: "Eu nu resimt, ca dumneavoastră sentimentul unei vieţi care începe şi satisfacţia unei existenţe asemănătoare cu o fragedă înflorire. Dimpotrivă, mie mi se pare că am existat dintotdeauna şi pot să afirm cu tărie că am amintiri care merg până în epoca faraonilor. Mă văd la diferitele vârste ale istoriei, foarte limpede, clar, exersând meserii diferite în împrejurări variate.
Mai mult decât atât, intuiesc că individualitatea mea actuală este rezultatul sau, altfel spus, consecinţa individualităţilor mele dispărute. Multe lucruri s-ar explica dacă noi ne-am putea cunoaşte foarte clar genealogia adevărată." Jean Lahor, la rândul său, reface în perspectiva reîncarnării lanţul evoluţiei: "Simt adeseori în mine o lume de gânduri confuze Simt neclar că în felurite moduri am trăit întotdeauna, Că am rătăcit mult timp prin pădurile trecutului Şi că animalul păstrează încă în mine o mulţime de iubiri." Poetul Tennyson vorbeşte despre ciclul reîncarnărilor în felul următor: "În fond, dat fiind faptul că memoria mea este atât de imperfectă de ce ar trebui oare să admit, ca absolut sigură, situaţia că sunt încarnat pentru prima oară într-un corp uman? Este mai mult ca probabil că nici o viaţă nu poate fi atribuită unui singur corp, unic. Viaţa îl părăseşte pe acesta (corpul fizic) pentru a reintra în ciclurile enigmatice ale mişcării (rotaţiei) eterne." Genialul Tagore, care a ştiut "să cânte viaţa" fără a neglija aspiraţiile universale ale sufletului, scria: "Pe cărarea cea mirifică şi întunecată a unui vis, am căutat-o plin de speranţă pe cea pe care o iubeam într-o viaţă anterioară " Credinţa aproape universală în existenţele trecute şi viitoare ale fiinţei umane ridică pentru yoghinul plin de aspiraţie următoarele întrebări fireşti: 1) Care sunt dovezile referitoare la realitatea procesului reîncarnării? 2) Cum poate yoghinul să-şi cunoască singur vieţile anterioare? 3) De ce în general nu se păstrează aproape deloc memoria (amintirea) existenţelor noastre anterioare? 4) Ce legătură poate să existe uneori între relaţiile noastre de prietenie şi anumite trăiri şi acţiuni din vieţile noastre anterioare; 5) Cum este prezentată reîncarnarea în diferitele religii sau căi spirituale ale umanităţii? 6) Cum putem să ne redobândim cu ajutorul sistemului YOGA amintirea clară a vieţilor noastre anterioare? 1) Care sunt dovezile principale referitoare la realitatea procesului Reîncarnării? Atunci când utilizăm termenul de dovezi în ceea ce priveşte realitatea procesului de reîncarnare, trebuie să luăm în considerare: - argumentele care sunt favorabile acestei credinţe; - faptele cu adevărat tulburătoare care o fac plauzibilă, deoarece experienţa în această direcţie este, din nefericire, necomunicabilă în general; - mărturiile sincere şi cu totul demne de încredere care sprijină această teză considerată ca adevărată de adepţii foarte convinşi, pentru care această teză a devenit o credinţă fermă şi de nezdruncinat. În India, se compară trecerile succesive, prin diferite existenţe sau vieţi cu un şirag de perle al cărui fir (pe care ele se înşiră) simbolizează continuitatea nealterată a esenţei sufletului (Spiritul ATMAN), iar perlele simbolizează renaşterile succesive sau diferitele REÎNCARNĂRI. Aspectele şi calităţile înnăscute, copiii aşa-zişi minune, mărturiile competente, verificările experienţelor autentice ale persoanelor demne de încredere, toate acestea şi fiecare în parte, constituie o realitate de necontestat care pledează în mod favorabil şi elocvent pentru cauza realităţii procesului de reîncarnare. (A) Aspectele şi calităţile înnăscute existente la fiinţa umană. Este aproape banal de constatat ca majoritatea ne naştem cu idei, cu anumite adevăruri
primare care nu sunt cucerite sau dobândite prin experienţă senzorială ce ţin de existenţa prezentă în cauză ori prin acţiuni sau operaţii normale ale minţii şi prin educaţie. Gânditori faimoşi ca: Socrate, Aristotel, Cicero, în pofida divergenţelor generale, admit cu tărie existenţa factorului înnăscut în fiinţa umană, "ansamblul noţiunilor de bază ce se manifestă spontan cu privire la realitatea, lucrurile şi fiinţele care ne înconjoară". Cicero chiar scrie într-una din lucrările sale: "Mintea găseşte adeseori, fără a învăţa, noţiuni şi cunoştinţe neelaborate despre lucruri măreţe". Platon, la rândul său, precizează: "Toate cunoştinţele noastre sunt în general o amintire mai mult sau mai puţin clară a ceea ce am cunoscut înainte de a ne naşte". "A învăţa înseamnă de fapt a ne reaminti". Înţeleptul Socrate gândea că: "Trebuie, fără îndoială, să fi primit cunoaşterea realităţii înainte să ne fi născut. Sufletele noastre, atunci când existau deja separate în corpul fizic, posedau într-o anumită măsură inteligenţă înainte de a îmbrăca o (de a se încarna într-o) formă umană". Quintilian spune, la rândul său: "Sufletul are totdeauna o anumită natură care îi este înnăscută... studiul şi cunoaşterea de sine nu fac decât să-i dea avânt". Dacă se admite că niciodată nu există efect fără cauză, se poate crede cu tărie în persistenţa mai mult sau mai puţin profundă a urmelor lăsate de impresiile, stările, trăirile şi rezonanţele resimţite sau primite în cursul încarnărilor anterioare, care se manifestă ca PREDOMINANŢE în timpul existenţei sau vieţii noastre actuale. (B) Fiecare dintre noi avem, mai mult sau mai puţin, asemenea reminiscenţe ce provin din vieţile sale anterioare. În general vorbind, reminiscenţele ce ţin de existenţele noastre anterioare nu lipsesc nimănui, dar adeseori, noi interpretăm (datorită ignoranţei) greşit unele fenomene extraordinare care apar în anumite situaţii în viaţa noastră. - în cursul reveriilor noastre, percepem lumi şi experienţe uluitoare care ne apar ca provenind dintr-un trecut îndepărtat şi misterios; - anumite viziuni specifice, care ne asaltează periodic, corespund amintirii unor lucruri, fiinţe, acţiuni sau situaţii de mult uitate, care aparţin de fapt unei anumite existenţe (vieţi) anterioare, trăind distinct şi firesc în mai felurite în care ne sunt străine şi în acelaşi timp familiare. Asemenea imagini (sau veritabile filme interioare) se derulează aproape identice, sau, în unele situaţii prezintă o stranie continuitate iar noi le considerăm, datorită ignoranţei, fie un joc aberant al imaginaţiei sau alteori chiar ne speriem de ele, considerându-le mai degrabă manifestări delirante; - în viaţa noastră de zi cu zi uneori noi remarcăm misterioase atitudini, concepţii, idei, tendinţe ce par a veni dintr-un alt şi surprinzător de vast "NOI ÎNŞINE". Ne descoperim astfel, de exemplu, un formidabil simţ medical" ce se manifestă spontan şi eficient fără a fi studiat vreodată medicina, sau ni se dezvăluie o extraordinară aptitudine ce reflectă un talent neobişnuit sau o mare măiestrie pentru pictură, sculptură, poezie, amor, filosofic, YOGA chiar cu mult înainte să fi beneficiat de vreo experienţă în acel domeniu; = VA URMA =
AN IV C 22 VIEŢILE ANTERIOARE ÎN VIZIUNEA SPIRITUALITĂŢI YOGHINE (continuare la cursul nr. 21 AN IV) În alte situaţii, neîncrederii în noi înşine sau indiferenţei aproape de neînţeles pentru noi a începutului într-o anumită orientare sau angrenare, îi ia locul destul de repede un mare entuziasm în faţa revelării surprinzătoare chiar şi pentru noi a talentelor noastre nebănuite. Aceste elemente intrinseci au o origine pe care principiul cauzalităţii ne face să-l găsim în reîncarnare. Ca yoghini este important să fim mai mereu atenţi asupra noastră şi să urmărim dezvoltarea şi amplificarea calităţilor binefăcătoare pe care le remarcăm că există la noi prin conştientizarea înzestrărilor divine din existenţele anterioare. (C) Copiii minune sunt fiinţe umane care moştenesc diferite calităţi minunate care au fost trezite şi dezvoltate în existenţele anterioare. Imensa diversitate a capacităţilor fizice, vitale, psihice, morale, intelectuale şi spirituale implică un trecut evolutiv în care fiinţa umană reîncarnată şi-a trezit şi amplificat anumite calităţi. Fără această explicaţie care se leagă de procesul reîncarnării, întâmplarea, capriciul şi nedreptatea par, la prima vedere, să domnească în momentul naşterii fiinţelor umane. Aşa cum fiecare poate să-şi dea seama, geniul nu pare să se transmită ereditar. Un asemenea copil minune vorbeşte deja 13 limbi la 13 ani, iar un altul citeşte şi comentează cu înţelepciune Biblia la 4 ani, altul uimeşte prin talentul său extraordinar muzicienii şi melomanii încă de la vârsta de 5 ani şi la numai 10 ani un altul care va deveni un mare gânditor uimeşte prin demonstraţiile sale matematice pe toţi matematicienii. Cum s-ar putea oare explica toate aceste excepţii fără a ne baza deloc pe teoria reîncarnării? (D) Păcălelile şi capcanele ridicole ale falselor amintiri legate de imaginare reîncarnări Niciodată nu trebuie să renunţăm la inteligenţă, vigilenţă şi bun simţ mai ales în domeniul atât de vast al parapsihologiei. Anumite persoane excesiv imaginative şi romantice pretind în unele situaţii că ar fi fost în alte existenţe anterioare prinţi, prinţese, regi, regine şi foarte puţini sunt aceia care îşi "amintesc" de viaţa lor anterioară în care au fost tâlhari, cerşetori, prostituate etc. În decursul câtorva ani uneori avem ocazia să întâlnim mai multe persoane, părând foarte sincere care cred cu o bizară tărie că au fost într-o altă existenţă anterioară un acelaşi faraon de mare renume al Egiptului. Cu ocazia experienţelor riguroase realizate pentru a proba procesul de reîncarnare, experienţe făcute sub controlul direct al experţilor în sugestia de regresie în vieţile anterioare sau al unor magnetizatori, subiecţii mai mult sau mai puţin, adormiţi dădeau totuşi indicaţii fanteziste asupra pretinselor lor reîncarnări anterioare. Toate aceste "relatări", evident, nu rezistă verificărilor ulterioare realizare pentru a confirma în mod obiectiv procesul reîncarnării. Este prin urmare important să fim cât mai atenţi la imaginaţia lor dezlănţuită, la aspiraţiile lor secrete care uneori se reflectă, mai mult sau mai puţin refulate, manifestându-se prin intermediul mecanismelor de compensaţie (proces de CONTRABALANSARE A UNOR
DEFICIENŢE INTERIOARE, insatisfacţii sau nerealizări). (E) Dovezi incontestabile ale procesului de reîncarnare: câteva exemple de amintiri spontan regăsite care pun în evidenţă REALITATEA vieţilor anterioare Spontan, anumite persoane îşi amintesc extraordinar de clar de una sau mai multe existenţe trecute. Aceasta se întâmplă adesea în special în timpul copilăriei. Mai ales în Occident, părinţii opaci şi ignoranţi nu dau în general nici o atenţie acestor aspecte uluitoare. În Orient mai ales în India, afirmaţiile unui copil cu privire la asemenea amintiri din VIEŢILE ANTERIOARE sunt luate foarte uşor în considerare, fiind atent analizate şi, pe cât posibil, verificate spre a se constata cu de adevărate sunt în fond. Sunt extraordinar de semnificative şi profund edificatoare trei exemple citate de marele yoghin SWAMI SIVANANDA. În 1937: "La Baroda (India), un băieţel a uimit-o pe mama sa, relatându-i incidente despre care îşi amintea perfect din viaţa sa anterioară. El i-a spus, printre altele, că a trăit înainte la Poona şi că părinţii erau amândoi originari din Patan. El a relatat că era cunoscut sub numele de Kevalchand şi făcea comerţ cu postavuri la Poona. Copilul susţinea că fusese în relaţii comerciale cu diverşi negustori din Patan. El a mai povestit că avusese şase fii, dintre care unul se numea Ramanlal. Toate indicaţiile sale s-au dovedit ulterior, surprinzător de exacte atunci când la un moment dat băieţelul împreună cu mama sa au vizitat oraşul Patan". "Înţeleapta Kamalesh Kumari, numită şi Gita Murti, a început să facă comentarii inspirate şi profunde la BHAGAVAD GITA la vârsta de doi ani şi jumătate. Acest copil s-a născut marţi, 12 decembrie 1939. Atunci când fetiţa avea doi ani şi jumătate, tatăl său, Pandit Devi Dutt Sarma, o lua cu el pentru a-l asculta pe yoghinul SWAMI KRISHNANANDA care vorbea transfigurat despre BHAGAVAD GITA. SWAMI povestea istoria unei fetiţe de 8 ani care, la Allahabad, recita admirabil versete din BHAGAVAD GITA. Auzind la un moment dat aceasta, Kamalesh a început la rândul său, să recite în faţa lui SWAMI şi a auditoriului, fragmente semnificative din acest text sacru, provocând uimirea şi admiraţia celor care o ascultau. SWAMI KRISHNANANDA i-a arătat şi alte cărţi hinduse pe care ea le-a citit cursiv. După această primă conferinţă despre BHAGAVAD GITA, copilul minune a început să ţină prelegeri şi conferinţe asemănătoare în alte oraşe ale Indiei". "În 1933, o tânără unguroaică în vârstă de 15 ani, fiica unui inginer, se găsea pe patul de moarte la Budapesta. Aparent, ea murise, dar revenindu-şi puţin mai târziu, ea a uitat complet limba sa maternă ungurească şi a început să vorbească fluid numai în limba spaniolă. Ea nu a mai putut după aceea să-şi recunoască nici măcar părinţii, despre care spunea: "Aceste persoane sunt foarte amabile cu mine, dar ei în realitate nu sunt părinţii mei, aşa cum pretind". Ea a declarat după aceea unui translator spaniol: "Eu sunt doamna Lucie Altarez de Salvie; eram soţia unui muncitor din Madrid şi am avut 14 copii. Aveam 40 de ani şi eram destul de bolnavă. Credeam că am murit. Acum nu înţeleg de ce dar mă regăsesc în această ţară străină". Ea cânta cu talent cântece spaniole, prepara bucate spaniole şi în plus făcea descrieri extraordinar de exacte ale Madridului". II. CUNOAŞTEREA VIEŢILOR ANTERIOARE Orice persoană, care intuieşte realitatea acestor aspecte şi consideră valabilă explicarea faptelor existenţei noastre prin teoria vieţilor succesive, doreşte plină de curiozitate să ştie - şi aceasta este ceva de la sine înţeles - ce personaj a fost mai înainte, în încarnarea precedentă şi ce rol a jucat atunci în societate. Amintirile de acest gen cu privire la vieţile noastre anterioare pot fi provocate sau pot apare spontan. (A) Amintirile provocate ale existenţelor anterioare
Anumite pregătiri adecvate şi sistematice realizate de un yoghin suficient de evoluat dornic să şi cunoască vieţile anterioare, pot fi până la urmă încununate de succes, mai devreme sau mai târziu. Cercetători prudenţi şi competenţi care recurseseră la sugestie creatoare asociată cu magnetism subtil, au ajuns în cursul experienţelor denumite adeseori de "regresie a memoriei", să elibereze fiinţele umane în cauză de majoritatea condiţionărilor lor limitante, ajutându-le să-şi ridice unele văluri care lasă să apară amintiri perfect verificabile adesea, din vieţile anterioare. Atunci când o altă fiinţă umană este necesară pentru a ghida prin sugestii potrivite pe subiectul adormit, această operaţiune îl ajută să se "reîntoarcă" gradat în timp până la amintiri din cea mai fragedă copilărie. Apoi el (ghidul) îl ajută să continue până când subiectul ajunge să furnizeze detalii precise despre numele său, despre familie, locul unde şi când s-a derulat viaţa sa imediat anterioară şi de asemenea care a fost modul sau de viaţă de atunci. Ghidat cu prudenţă, subiectul poate ajunge să descrie în acest fel tot mai multe experienţe. Pe cât posibil o astfel de revelaţie legată de vieţile anterioare este urmată de o verificare riguroasă care va autentifica cele relatate. Colonelul Rochas, din Franţa, într-o serie de experienţe de sugestie, translaţie şi reamintire a experienţelor vieţilor anterioare, a putut duce conştiinţa subiecţilor săi înapoi în timp, pe parcursul mai multor încarnări. Yoghinul SWAMI HAMSANANDA relatează la rândul său că a asistat la mai multe experienţe de acest gen realizate la Paris într-un cerc restrâns şi închis, în care se găseau parapsihologi, medici, filosofi şi cercetători din diferite domenii, care fuseseră selecţionaţi cu grijă. Aceste experienţe, apreciază el, au fost destul de frapante dar şi concludente în ceea ce îl priveşte fiindcă l-au făcut să realizeze că REÎNCARNAREA este o realitate care nu poate fi contestată. (B) Un caz de reîntoarcere spontană a conştiinţei în timp care a permis revelarea unor secvenţe din experienţele anterioare SWAMI HAMSANANDA scrie: "În loc sa mă inspir doar din experienţele altora contez pe bunăvoinţa şi intuiţia celor capabili să mă înţeleagă, împărtăşindu-vă din propria mea experienţă spirituală, deja destul de bogată, fără a mă lăsa acaparat în această direcţie de vreo mândrie deşartă că EU AŞ FI ACUM FORMIDABIL PENTRU CĂ AM REUŞIT SPONTAN SĂ-MI VAD UNELE EXISTENŢE ANTERIOARE. O EXISTENŢĂ ANTERIOARĂ DE CĂLUGĂR PE CARE ŞI-A PERCEPUT-O YOGHINUL SWAMI HAMSANANDA "Această experienţă pe care o voi descrie în continuare s-a petrecut la un moment dat întro perioadă în care ignoram complet doctrina reîncarnării. Totuşi, înainte de a relata această experienţă, îmi permit să descriu climatul meu interior care a declanşat anumite consecinţe în trăirile mele de ordin spiritual. Aveam 15 spre 16 ani. Traversam pe atunci o criză metafizică. Îmi puneam cu mult curaj anumite întrebări de ordin religios îmi amintesc de asemenea că ezitam între negarea pur şi simplă din punct de vedere religios şi acceptarea ca verificată a unor afirmaţii tradiţionale religioase, uneori îndoielnice DOAR pentru înţelegerea mea. Totuşi, repetarea (stranie pentru mine ATUNCI) a unui fenomen, mă reţinea, mă oprea să alunec pe panta nihilismului şi anume: fusesem deja destul de uimit de faptul că, de mai multe ori, între 13 şi 14 ani, atunci când, la limita disperării căutam refugiu în natură, pentru a găsi liniştea şi fericirea pe care încă n-o aflam lângă oameni, o voce interioară elevată şi clară îmi murmura: "Fii cât mai răbdător, fii foarte puternic şi vei vedea până la urmă că îţi pregătim situaţii măreţe pentru viitor".
Mărturisesc că eram chiar tulburat ATUNCI de aceste frecvente manifestări. Interpretând greşit aceste cuvinte împreună cu aspectul global al acestui mesaj, credeam că, de fapt, invizibilul voia să devin un om politic, dar mă înşelam. Mai amintesc faptul că, această interpretare avea să mă inspire în viitor în alegerea studiilor pe care urma să le fac. Toate acestea nu anunţau încă începutul credinţei mele în reîncarnare - cu care eu atunci nu vedeam nici o legătură - dar totuşi aceste fapte începeau să-mi dovedească existenţa manifestărilor suprasensibile, în faţa cărora stăteam cu respiraţia tăiată, în aşteptarea experienţei tulburătoare care urma să apară. Într-o noapte, aflându-mă (aş putea spune) într-o stare intermediară între veghe şi somn, am văzut deodată venind către mine un călugăr îmbrăcat într-o robă sobră, care avea o pieptănătură ce îmi va aminti mai târziu de aceea a creştinilor ortodocşi. Ştiam, nu pot să explic din ce cauză, că acest personaj era o manifestare mai de demult a mea însămi sau, cu alte cuvinte, că eu eram el. În acea viziune, călugărul a trecut prin faţa mea, mergând de la dreapta la stânga, fără să mă privească. Eram fericit, fără să ştiu clar de ce, că am ajuns să întâlnesc acest alt "eu însumi". Amintirea acelei viziuni, pot spune că a rămas foarte vie. A trebuit însă să aştept mai mulţi ani pentru a admite explicaţia corespunzătoare, pe care mentalul meu inferior, prea condiţionat, din nefericire, de educaţia incompletă primită, tindea cu încăpăţânare să o refuze. AMINTIRI DINTR-O VIAŢĂ ANTERIOARĂ ÎN CARE A FOST RĂZBOINIC RELATATE DE YOGHINUL SWAMI HAMSANANDA Fiecare yoghin avansat ştie că, la diferite trepte ale evoluţiei sale spirituale, se produc reîntoarceri şi reamintiri, în legătură cu impresiile profunde lăsate de faptele sale dintr-un număr variabil de reîncarnări. Încă din copilărie, înaintea unei anumite crize, fără a avea o intuiţie suficient de clară asupra orientării mele, pot spune că începusem să remarc faptul că eram împărţit între 3 tendinţe foarte puternice: de a fi preot, soldat sau medic. Eram şi eu întocmai, ca mulţi băieţi, atras de spadă şi aveam adeseori strania impresie că fusesem cândva rănit la faţă întro "altă existenţă". Dar toate acestea au rămas foarte vagi, fără să prindă pentru mine o formă clară şi inteligibilă, fiindcă nimeni nu aborda acest subiect în anturajul meu. De asemenea, trebuie să adaug că nu îndrăzneam să vorbesc despre asta cu cineva, astfel încât toate aceste viziuni au fost alungate din mintea mea. De îndată ce mi-am început perioada de asceză, a început să se manifeste etapa viziunilor dintr-o viaţă anterioară în care am fost luptător şi frecvent îmi apăreau imagini sau scene de dueluri, călărie, lupte pentru a scăpa de un masacru, comandamente de grupe sau de armate. Într-o noapte când eram în starea de receptivitate descrisă mai înainte, am văzut un personaj care eram chiar eu într-o trăsură însoţită de gentilomi ce se aflau plasaţi de fiecare parte a acesteia. Trecând pe un pod, am fost brusc atacaţi de nişte spadasini. Toţi însoţitorii mei au fost ucişi unul câte unul. Văzându-mă depăşit de numărul lor, m-am gândit că nu mai există decât o singură şansă de scăpare, aceea de a sări de pe pod, ceea ce în acea viziune am şi făcut. Dar, în loc să cad în apă, am simţit şocul foarte dur cu un drum. Sabia mi s-a rupt dar, având picioarele intacte, am fugit, ca prin ceaţă, pe străduţele unei aşezări misterioase. Când eram pe punctul de găsi o ascunzătoare, viziunea s-a întrerupt, am remarcat că inima îmi bătea într-un ritm accelerat şi am regretat că nu reţinusem nimic cu privire la numele locurilor unde mă luptam cât şi ale armatei, prietenilor, ţării, a personajului care eram eu atunci. Am încercat zadarnic, imediat după aceea, să regăsesc "starea" cu toată lipsa de experienţă de atunci - dar a fost inutil. Precizez că în toate aceste viziuni legate de vieţile mele anterioare a existat tot timpul
această dublă conştiinţă: de a fi simultan actor şi spectator, această certitudine interioară de a fi trăit revelaţia unei experienţe dintr-o viaţă anterioară. Atunci când am reluat aceste experienţe aveam deja mai multe antecedente. Alte experienţe cu caracter războinic am mai trăit şi înainte şi după aceasta dar în alte conjuncturi şi în alte perioade". MAI MULTE VIEŢI DE YOGHIN RELATATE DE SWAMI HAMSANANDA "A treia experienţa personală legată de existenţele mele anterioare pe care o voi descrie a avut loc tot spontan, dar totuşi după o lungă perioadă de practică a procedeelor spirituale YOGA. Acum realizasem deja unele tehnici care să-mi permită regresia memoriei - fără a fi asistat exterior de cineva - şi astfel am obţinut numeroase viziuni cu mai multe sau mai puţine detalii legate de vieţile mele anterioare şi am experimentat diferitele stări pe care le-am trăit atunci (ÎN ANUMITE EXISTENŢE ANTERIOARE). Uneori încă mă mai întrebam asupra alegerii definitive pe care trebuia să o fac din punct de vedere spiritual - iniţiatic: calea teologică sau tradiţia pură YOGA? Într-o noapte m-am văzut întocmai ca şi cum aş fi ridicat o perdea pentru a contempla mai mulţi yoghini - 12 sau mai mulţi - aşezaţi în postura lotusului în şir indian, executând posturi YOGA, PRANAYAMA şi mobilizându-se apoi într-o profundă meditaţie. Trebuie să precizez că în acea viziune făceam acelaşi lucru ca şi ei. Primul din şir era la stânga mea. Primii patru păreau a mă interesa în mod special dar, în ansamblu, simţeam că fiecare dintre ei era parcă un alt eu însumi. Totul îmi apărea ca şi cum ar fi fost aceeaşi fiinţă dar cu mai multe personalităţi. Un gând a luat atunci naştere în mine simultan cu starea de vie curiozitate care mă anima în faţa acestor feţe hinduse foarte diferite: "Contemplă cu atenţie ceea ce ai fost şi ceea ce ai făcut atunci, urmează această cale cu succes". O mare bucurie m-a cuprins după ce imaginea vizualizată s-a estompat. La trezire, plin de entuziasm, am realizat tehnici de HATHA YOGA dis-de-dimineaţă şi, păstrând amintirea precisă a viziunii avute, am executat o postură dificilă numită UTTYITA PADMASANA (ASANA lotusului ridicat) pe care încercasem, fără succes, până atunci să o realizez. Cu prudenţa care mă caracterizează în ciuda acestei revelaţii, ezitam să concluzionez, de teama interferenţei cu elemente ale personalităţii actuale. M-am rugat adesea şi îndelung pentru a cere lumina divină şi inspiraţie asupra acestei viziuni care fusese totuşi atât de clară şi semnificativă. Răspunsul mi-a venit la un moment dat în mod spectaculos, împreună cu imboldul care m-a impulsionat să mă îndrept spre Himalaya. Tachinasem Leul... Trebuia acum să fie suportate consecinţele... O altă confirmare spirituală mi-a venit prin regretatul meu UPA GURU din Madras S.D.S. YOGHI şi prin alţi doi hinduşi care foloseau, combinat cu astrologia, o metodă tipică numită NAADI. Ei mi-au vorbit despre mai multe vieţi anterioare ale mele ca yoghin şi mi-au precizat totodată anumite elemente realizate între timp sau care erau în curs de realizare referitor la evoluţia şi misiunea mea spirituală pe această planetă. Nu voi spune nimic despre vieţile mele anterioare în Egipt şi în Tibet. Aş mai putea spune multe lucruri şi încă nu aş putea spune că am cuprins totul. Dar există lucruri care nu se pot scrie niciodată, aşa cum sunt lucruri ce nu se pot spune niciodată fie din cauza jurământului iniţiatic (de a păstra secretul), fie din alte motive oculte.
AN IV C 23 VIEŢILE ANTERIOARE ÎN VIZIUNEA SPIRITUALITĂŢI YOGHINE III. DE CE NU NE AMINTIM CU TOŢII DE EXPERIENŢELE TRĂITE ÎN VIEŢILE ANTERIOARE ? (continuare la cursul nr. 22 AN IV) Adversarii teoriei SAMSARA VADA (SAMSARA = ciclul naşterilor, al morţii şi al renaşterilor la care sunt supuse toate fiinţele umane, atât timp cât ele rămân în stare de ignoranţă în ceea ce priveşte identitatea lor prin intermediul SPIRITULUI ETERN (ATM AN) (ce există în fiecare dintre ele) cu DUMNEZEU (BRAHMAN); VADA = discuţie, dezbatere) consideră că absenţa aparentă (DOAR PENTRU CEL INSUFICIENT DE EVOLUAT SPIRITUAL) a reamintirii (clare şi personale a experienţelor din existenţele noastre anterioare) dovedeşte eroarea doctrinei. Dacă se ia (în mod inteligent) în consideraţie dificultatea pe care adeseori o întâmpină orice om în a reţine şi păstra (cât mai fidel şi aproape în întregime) amintirea evenimentelor acestei vieţi, cum să ne mai mirăm atunci că sunt uitate (datorită superficialităţii şi ignoranţei în care ne complacem) faptele trecutului (ce ţin de experienţele pe care le-am trăit în vieţile noastre anterioare), această uitare (mai ales în cazul unor fapte rele sau a unor experienţe cumplite pe care le-am trăit odată în vieţile anterioare) fiind de fapt chiar necesară (pentru cel care încă nu a atins nivelul de evoluţie spirituală care, DOAR EA, îi permite să contemple CU TOTUL DETAŞAT orice gen de experienţă bună sau rea cu care s-a confruntat în existenţele sale anterioare). În general, am remarcat cu toţi că, în afara unor excepţii, păstrăm puţine amintiri, nu numai din primele luni ori din primii ani ai actualei noastre existenţe terestre ci chiar din întreaga noastră existenţă prezentă, uitând adeseori multe dintre experienţele trăite direct de fiecare dintre noi. Persistă adeseori în memoria noastră numai o întreţesere (structurare) globală, un fel de urzeală misterioasă şi câteva puncte foarte importante (mai ales pentru noi) de reper. Totuşi, înţelepţii, yoghinii avansaţi şi marii realizaţi spiritual ai acestei planete au constatat în mod direct şi indubitabil că în realitate absolut nimic din TOT ceea ce am trăit în TOATE celelalte vieţi anterioare sau în această viaţă (prezentă) nu se pierde (rămânând înmagazinat UNDEVA în fiinţa noastră pentru totdeauna). Mai ales pentru cel treaz din punct de vedere spiritual apare foarte clar că toate experienţele realizate de noi, atât în existenţele anterioare cât şi în existenţa prezentă, ne-au permis şi ne permit să stabilim diferite reguli interioare de conduită, impulsionându-ne totodată să dezvoltăm şi să amplificăm unele tendinţe şi posibilităţi atât binefăcătoare cât şi malefice (aceasta evident după cum acţiunile realizate ATUNCI sau ACUM de noi au fost bune sau rele, fiindcă ştim că totdeauna "ACELA CARE SEAMANĂ VÂNT CULEGE FURTUNĂ"). În acelaşi timp ESTE NECESAR SĂ NU PIERDEM DIN VEDERE că absolut toate evenimentele existenţelor noastre trecute, actuale sau viitoare, toate dorinţele noastre, toate gândurile pe care le emitem sau pe care cândva le-am emis sunt şi rămân PERMANENT înregistrate în marea memorie a Naturii (AKASHA) unde persistă în această de neşters memorie a Divinului, în Eternitate. De aici (din AKASHA) ele pot fi oricând extrase sub forma aşa-ziselor "CLIŞEE DIN AKASHA" numai de aceia care au suficient de bine trezită VISHUDDHA
CHAKRA. Aici, în AKASHA (Memoria Macrocosmică Permanentă),o fiinţă umană cu un nivel de conştiinţă suficient de elevat poate oricând şi oriunde s-ar afla, să regăsească fulgerător anumite elemente care îl interesează referitoare atât la el însuşi cât şi la alte fiinţe umane sau eventual cu privire la unele spirite elevate spiritual care au existat vreodată în sferele divine din Macrocosmos. Pentru fiinţa umană ignorantă şi vulgară, această uitare aparentă (a experienţelor existenţelor anterioare) este chiar necesară pentru a nu influenţa în mod dizarmonios experienţa terestră (în cazul existenţei noastre prezenţe) în curs şi pentru a asigura totodată orientarea noastră către dobândirea unor experienţe şi realizarea unor fapte mai bune. Yoghinii avansaţi ştiu de mii de ani că uitarea, atât a unui foarte mare număr de evenimente ce s-au petrecut în viaţa noastră prezentă cât şi a tuturor evenimentelor ce au existat în toate existenţele noastre trecute, este doar aparentă. Toate aspectele şi elementele înregistrate (într-un anumit vehicul subtil al fiinţei) în decursul fiecăreia dintre existenţele noastre anterioare sunt în general inabordabile de către structura conştientă obişnuită a fiinţei umane. Ele apar totuşi în unele situaţii speciale, spontan, manifestându-se mai ales în momentul morţii, în anumite stări delirante, sub influenţa anumitor plante psiho-dinamice ce aduc stări psiho-mentale paranormale sau chiar sub impulsul unor complexe sugestii suficient de puternice simultan mentale şi psihice ce pot fi date de anumite fiinţe umane evoluate spiritual care au trezite anumite puteri extraordinare (SIDDHIS). A) Obstacolele noii personalităţi Deşi personalitatea fiecărei fiinţe umane obişnuite poartă sub forma anumitor PREDOMINANŢE inconştiente, lăuntrice amprenta ACTUALĂ a tuturor existenţelor interioare totuşi, într-o considerabilă măsură, ea este (datorită inconştientei sale) condiţionată şi de mediul social în care trăieşte, de educaţie, de sex, de starea corpului fizic, de apartenenţa la o anumită naţionalitate, precum şi de toate evenimentele majore care o marchează în această viaţă. Personalitatea noastră actuală care se întreabă plină de curiozitate asupra acestor reminiscenţe (adeseori enigmatice pentru noi) nu este niciodată exact aceeaşi cu personalitatea anterioară care a conştientizat şi a îndeplinit acţiunile în decursul existenţelor pe care le-am avut în trecut. Tocmai de aceea, yoghinii avansaţi spun că: "Personalitatea noastră actuală nu este nici aceeaşi cu cea care a aparţinut existenţei noastre imediat anterioare, dar nici nu este cu totul alta". Celulele creierului acestui corp, care alcătuiesc în planul fizic ceea ce putem numi un suport al memoriei, nu au fost şi nu sunt (cu excepţia unor situaţii extraordinare) influenţate direct de modurile noastre de viaţă şi de evenimentele cu care ne-am confruntat în existenţele noastre trecute şi, de asemenea, nu prezintă EXACT ACELEAŞI combinaţii de energii subtile (care au avut pe ansamblu o anumită frecvenţă PREDOMINANTĂ de vibraţie ATUNCI, (în alte existenţe anterioare ale noastre)). Pentru a elimina toate obstacolele care ne opresc perceperea conştientă a faptelor şi experienţelor ce sunt toate înmagazinate în fiinţa noastră ACTUALĂ din vieţile anterioare se impune pentru yoghin o bună şi temeinică pregătire. Această pregătire în general constă în: - Eliminarea definitivă a prejudecăţilor care ar denatura datele problemei. Un înţelept chinez spunea: "Celui care este şi rămâne mai mereu în el însuşi, fără ca stările, fiinţele şi lucrurile să rămână în el, mai ales pentru acela stările lăuntrice, fiinţele şi obiectele se arată printr-o OGLINDIRE perfectă şi nealterată aşa cum ele în realitate sunt. Mişcarea conştiinţei sale este liniştită precum aceea a apei unui lac nemişcat, imobilitatea sa deplină ţin ceea ce priveşte CONŞTIINŢA sa, este precum aceea a oglinzii, răspunsul său la o întrebare este precum acela al ecoului. - Realizarea unei cât mai depline purităţi morale, fizice şi psihice.
- Creierul celui care aspiră să-şi reveleze aceste aspecte trebuie să devină rafinat în dominanta sa vibratilă, fiind suficient de sensibil la energiile vibraţii ce se manifestă independent de percepţiile conştiinţei fizice comune; mai ales atunci pot apare destul de uşor amintirile vieţilor noastre anterioare Privind aceste aspecte din acest punct de vedere s-a constatat la copii, că ei îndeplinesc spontan cele mai bune condiţii pentru a-şi aminti existenţele anterioare. În unele ţări, chiar se ţine destul de mult cont de impresiile lor. În alte ţări dimpotrivă, datorită ignoranţei, relatările lor reale legate de unele existenţe anterioare sunt considerate drept puerilităţi ciudate sau sunt taxate drept jocuri ale imaginaţiei Totuşi, pe măsură ce se va produce o suficient de mare deschiderea minţilor majorităţii oamenilor faţă de aceste realităţi până la urmă, fără îndoială, va fi revizuită şi această atitudine sceptică şi deformată a părinţilor moderni. Atunci când, pentru majoritatea dintre noi, va fi posibil să unificăm pe deplin (prin transcendere) conştiinţa egoului cu JIVATMAN - care persistă nealterat de la o viaţă la alta (JIVATMAN este definit de yoghini ca fiind mentalul superior unit cu ATMAN- BUDDHI sau, cu alte cuvinte, ATMAN manifestându-se sub forma SINELUI ETERN încarnat: ATMAN locuieşte într-un corp fizic (în cazul reîncarnării) pe care el îl utilizează ca instrument, rămânând totdeauna un martor divin detaşat) - vom putea accede la voinţă, la această memorie ascunsă care transcende totul, obţinând astfel amintirea exactă a tuturor experienţelor pe care le-am avut în fiecare dintre existenţele noastre trecute. B) În cazul reîncarnării nu există niciodată uitare absolută. Ideile spontane, înnăscute" semnalate de marii filosofi ca Platon, Descartes, Leibniz care există şi se manifestă fulgerător, rămânând permanent în noi în calitate de ORIENTĂRI (DIRECŢII) MENTALE FUNDAMENTALE, ce sunt parcă din totdeauna în sufletul nostru încă din momentul manifestării acestuia (sufletului) într-un nou corp fizic, nu sunt altceva decât consecinţa (sau REZULTANTA) experienţelor trăite anterior în reîncarnările noastre trecute. Fiinţa umană OBIECTIVĂ, care rămâne deschisă sau, altfel spus, este disponibilă lăuntric să se edifice şi pentru aceasta se studiază detaşată şi atentă, fiind totodată consecventă (în această autoinvestigare), descoperă până la urmă în ca nişte remanente constante (manifestate sub forma "IDEILOR SPONTAN ÎNNĂSCUTE ") ce au rezultat în urma impresiilor, stărilor şi experienţelor înregistrate în vieţile anterioare acestei vieţi (actuale). Vocaţiile, talentele, aptitudinile naturale, facultăţile speciale sau chiar capacităţile PARANORMALE ale fiinţei sunt poate şi fiecare dintre ele rezultanta firească a tuturor experienţelor, trăirilor şi impresiilor acumulate în vieţile noastre anterioare şi înrădăcinate în noi prin repetarea şi adâncirea diferitelor procese care au general, în timp, constante fenomene de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS ce au produs ulterior SALTURI CALITATIVE (după mai multe reîncarnări). Există destul de multe fiinţe umane care, ajungând pentru PRIMA OARĂ (în această viaţă) într-o anumită ţară, au impresia clară de "cunoscut dinainte", ori de "văzut dinainte", această stare fiind adeseori indicată prin termenul consacrat "DEJA VU". Este la prima vedere foarte misterios faptul că cineva se poate simţi întocmai ca la el acasă, într-un oraş, într-o regiune sau printre ruinele unei cetăţi pe care TOTUŞI nu le cunoscuse NICIODATĂ până atunci în această viaţă. În unele cazuri, fiinţa umană în cauză trăieşte intens impresia reîntoarcerii şi a regăsirii PRECUM după o foarte lungă absenţă. Aici, ca şi în alte cazuri (care în final, după o verificare atentă s-au dovedit reale, este fără îndoială vorba de o adevărată reîntoarcere (în existenţa actuală) şi recunoaştere a unor locuri în care am mai trăit cândva ÎNTR-O ALTĂ EXISTENŢĂ ANTERIOARĂ. Anumite stări iraţionale şi persistente (care nu au DEOCAMDATĂ o cauză obiectivă) de
frică, spaimă şi angoasă sunt foarte greu de explicat în afara corelării lor cu anumite evenimente zguduitoare cu care în multe situaţii FĂRĂ ÎNDOIALĂ că ne-am confruntat în existenţele noastre anterioare prin intermediul psihologiei sau al psihanalizei clasice. Pentru a face şi mai clară această idee oferim în continuare exemple semnificative de FOBII (frici iraţionale) CLASICE care le chinuie intens şi involuntar pe unele fiinţe umane, făcându-le să fie paralizate de teamă ori copleşite de o panică morbidă: frica de apă (ACVAFOBIE) frica de foc (PIROFOBIE), frica de obiecte ascuţite (OXIFOBIE), frica de insecte (ACAROFOBIE), frica de întuneric (ACLUOFOBIE), frica de înălţime (HIPSOFOBIE), frica de zbor (AEROFOBIE), frica de spaţii deschise sau goale (AGORAFOBIE), frica de bărbaţi (ANDROFOBIE), frica de a nu fi sufocat sau sugrumat (ANGIOFOBIE), frica de oameni (ANTROPOFOBIE), frica de infinit (APEIROFOBIE), frica de oboseală (ASTENOFOBIE), frica de fulgere (ASTRAPEFOBIE), frica de ruşine (ATEFOBIE), frica de lumina zorilor (AURORAFOBIE), frica de a nu fi singur (AUTOFOBIE), frica de prăpăstii (BATOFOBIE), frica de cărţi şi de biblioteci (BIBLIOFOBIE), frica de insucces, eşec (CACORA FOBIE), frica de înnoiri sau transformări (CAINOFOBIE), frica de cancer (CANCEROFOBIE), frica de a fi ridicol şi de a te face de râs (CATAGELOFOBIE), frica de oglinzi (CATOPTROFOBIE), frica de frig (CEIMOFOBIE), frica de veselie şi de bună dispoziţie (CHEROFOBIE), frica de îmbolnăvirea de o boală venerică (CHIPRIDOFOBIE), frica de hrană(CIBOFOBIE) frica de spaţii mici, închise (CLAUSTROFOBIE), frica de trecerea timpului (CRONOFOBIE), frica de aglomeraţie (DEMOFOBIE), frica de demoni, stafii (DEMONOFOBIE), frica de atingerea pielii (DERMATOFOBIE), frica de orice obiect amplasat în dreapta (DEXTRAFOBIE), frica de orice obiect amplasat în stânga (LEVOFOBIE), frica de a nu da curs impulsurilor spontane binefăcătoare (ERGASIOFOBIE), frica de lumină (FENGOFOBIE), frica de căsătorie (GAMOFOBIE), frica de activitatea sau trăirile sexuale (GENOFOBIE), frica de nuditate (GIMNOFOBIE), frica de femei (GINEFOBIE), frica de iad sau infern (HADEFOBIE); frica de săvârşirea unui păcat în situaţii în care LEGILE DIVINE nu sunt deloc încălcate (PECATIFOBIE), frica de a nu fi atins de o fiinţă (HAPTEFOBIE), frica de orice trăire sau experienţă plăcută şi benefică (HEDONOFOBIE), frica de soare şi de lumina lui (HELIOFOBIE), frica de asumarea unei responsabilităţi (HIPENGIOFOBIE), frica de a adormi (HIPNOFOBIE); frica de a comunica cu semenii (HOMILOFOBIE), frica de moarte şi înmormântări (NECROFOBIE), frica de întreg mediul înconjurător (PANTOFOBIE), frica de a nu comite greşeli (PARALIPOFOBIE), frica de fete tinere sau de fecioare (PARTENOFOBIE), frica de mizerie şi sărăcie (PENIAFOBIE), frica de diavol (SATANOFOBIE), frica de a nu deveni ridicol (SCOPOFOBIE), frica de cutremur (SEISMOFOBIE), frica de societate sau de anturaj (SOCIOFOBIE), frica de un anumit loc (TOPOFOBIE), frica de răni sufleteşte sau de stress (TRAUMATOFOBIE), frica de "ceruri "(lumi paralele) (URANOFOBIE), frica de persoane străine (XENOFOBIE), frica de gelozie care are ca efect evitarea iubirii şi reprimarea manifestărilor afectuoase, spontane (ZELOFOBIE). Uneori în cazul fobiilor sunt căutate (de multe ori fără succes) unele influenţe prenatale care (în viziunea acelora ce nu cred în REÎNCARNARE) s-ar datora NUMAI unor înrâuriri exercitate inconştient de mame în timpul gravidităţii sau chiar anumitor urme suficient de puternice (ca REZONANŢĂ lăuntrică cu unele energii subtile din MACROCOSMOS cu care am intrat în legătură) lăsate de un fapt sau eveniment cu care ne-am confruntat în prima copilărie. Aceste aspecte (într-o anumită măsură reale) trebuie, să fie de asemenea luate în considerare dar aceasta nu trebuie niciodată să implice NEGAREA ÎNDÂRJITĂ A INFLUENŢELOR din vieţile anterioare CE APAR (şi se manifestă în diferite forme) ÎN EXISTENŢA NOASTRĂ ACTUALĂ.
În asemenea situaţii, când se impune analiza psihică a unor fenomene de acest gen (FOBII), ajutorul unui foarte bun psiholog care este totodată un avizat cunoscător al adevărurilor ezoterice şi care va fi ajutat de un yoghin avansat dotat cu un înalt nivel spiritual şi moral care deja a ajuns să se convingă de realitatea reîncarnării, poate să fie de un imens ajutor pentru a descoperi (mai ales la cei cu FOBII) originea acestor stări abisale de frică în diferite evenimente tragice care s-au produs la acele fiinţe umane într-o viaţă anterioară. Asemenea evenimente cumplite ar putea fi de exemplu: moartea (în existenţele anterioarele mai multe ori prin înec în cazul ACVAFOBIEI sau prin ardere în urma unor incendii în cazul PIROFOBIEI, prin spânzurare în cazul ANGIOFOBIEI, sau prin suferinţa intensă pe care i-a provocat-o o femeie în cazul GINEFOBIEI. (C) Uitarea relativă este totuşi necesară pentru experienţele acumulate în vieţile anterioare mai ales atunci când încă nu suntem pregătiţi "în sensul detaşării de experienţele îngrozitoare sau rele După cum ştim cu toţii, există amintiri care ne entuziasmează (datorită stărilor de rezonanţă lăuntrică cu energii subtile binefăcătoare) şi amintiri cumplite care ne deprimă (datorită stărilor de rezonanţă lăuntrică cu energii subtile malefice care ne chinuie, ne tulbură şi ne fac mult rău). Există deci AMINTIRI care printr-un anumit proces de REZONANŢĂ ne ajută imens şi ne susţin şi altele care, printr-un diferit proces de REZONANŢĂ, ne generează obstacole sau chiar ne fac să eşuăm. Să nu uităm niciodată că EXACT CEEA CE UN OM CONSTANT GÂNDEŞTE MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU DATORITĂ REZONANŢEI SE VA REALIZA. Vai de acela care nu va semăna decât vânt căci la vremea culesului el se va alege numai cu FURTUNĂ. Dacă, de exemplu, toate amintirile cumplite ale trecutului, din vieţile noastre anterioare, ne-ar fi constant accesibile, am fi permanent chinuiţi chiar şi în existenţa actuală de foarte multe imagini, stări, trăiri şi experienţe care mai de care mai chinuitoare. Atunci când suntem suficient de evoluaţi spiritual şi am atins starea de reală DETAŞARE acest pericol nu mai există iar în plus noi putem beneficia de amintirea tuturor experienţelor minunate pe care le-am avut în existenţele noastre anterioare. Uitarea trecutului ajută deci fiinţa insuficient de evoluată spiritual să elimine resentimentele, să împrăştie remuşcările paralizante, să-şi anuleze frica, să-şi depăşească dogmele închistatoare şi prejudecăţile, fiind astfel capabilă să se pregătească pentru trăirea APARENT NOUĂ a experienţelor care (pentru cel insuficient de evoluat) NUMAI ASTFEL sunt necondiţionate de constrângerea unui trecut ADESEORI plin de greşeli. Cu timpul, datorită "UITĂRII", legăturile sau lanţurile ce ne condiţionau prin tiranice obişnuinţe se destind, slăbesc, dispar şi iată că în acest fel noi scăpăm (în alte existenţe ulterioare) treptat de izbucnirile cumplite ale unui caracter despotic şi intempestiv care, împreună cu toate incidentele sale ereditare (care la rândul lor nu sunt niciodată întâmplătoare ci LEGIC NECESARE), trebuie să recunoaştem că, datorită LEGII CAUZEI ŞI A EFECTULUI (KARMA) ne-au provocat sau pot să ne provoace multă durere. Trăirea exacerbată într-o anumită existenţă anterioară a sentimentelor de ură se diminuează astfel datorită aparentei UITĂRI şi, încetul cu încetul, ajungem la restabilirea armoniei în fiinţa noastră prin amplificarea puterii de iubire. Un autor inspirat chiar a scris: "Teroarea pe care moartea ne-o inspiră este un sentiment pe care natura ni-l impune tocmai în intenţia conservării speciei umane. La fel, natura suprimă la om amintirea clară a existenţelor sale anterioare pentru a-l lăsa liber să parcurgă fără obstacole noua sa ipostază în respectiva viaţă, pentru a nu-l împiedica în realizarea acţiunilor sale pe care el singur (prin cauzele pe care le-a declanşat; s-a condiţionat să le facă."
Doctorul E. Bertholet (FRANŢA) ne indică în studiul său remarcabil asupra reîncarnării, de ce este, după opinia sa, necesară uitarea vieţilor noastre anterioare: "Această aparentă amnezie a existenţelor noastre anterioare ne permite în faza în care ne aflăm să ne reîncepem noua viaţă fără a fi handicapaţi de o prea mare încărcătură de ură de dorinţa de răzbunare şi de o mulţime de remuşcări (care nu sunt creatoare în cazul PASIVITĂŢII) acumulate în trecut, astfel ca în noua existenţă să ne putem repara mai uşor greşelile păcatele de altă dată, anulându-ne prin cât mai multe acţiuni binefăcătoare KARMA de suferinţă în scopul accelerării evoluţiei noastre spirituale viitoare." =VA URMA =
AN IV C 24 VIEŢILE ANTERIOARE ÎN VIZIUNEA SPIRITUALITĂŢII YOGHINE (continuare la cursul nr. 23 AN. IV)
IV. IUBIRILE, PRIETENIILE ŞI DUŞMĂNIILE VIEŢILOR ANTERIOARE Anumite iubiri mari sau prietenii trainice, ca şi duşmăniile îndârjite, nu sunt toate în întregime datorate doar factorilor psihologici angrenaţi în această încarnare sau numai unei neconcordanţe vibratorii. Ştim, de fapt, că atât în planul fizic cât şi în planurile vital, psihic, mental şi chiar spiritual contrariile diferite ca frecvenţă specifică de vibraţie se resping, iar cele asemănătoare sau identice ca frecvenţă specifică de vibraţie se atrag ("CINE SE ASEAMĂNĂ SE ADUNĂ") şi se complementează reciproc, dând naştere unor fenomene de ARMONIZARE prin polarizare (+ şi -). Toate aceste aspecte ezoterice ne oferă argumente inteligente în favoarea înţelegerii experienţelor din vieţile anterioare care nu o dată îşi prelungesc ecoul în existenţa noastră fizică actuală. A) Duşmăniile spontane şi reîncarnarea Uneori se întâmplă anumitor fiinţe umane să simtă o puternică repulsie ce se manifestă aparent fără motiv faţă de persoane anterior necunoscute care atunci sunt întâlnite pentru prima dată. O analiză atentă, lucidă şi cât mai detaşată a acestei situaţii poate fi dacă este cazul, chiar trebuie să ne facă să conştientizăm dacă sentimentul de repulsie remarcat nu este cumva generat de cauze lăuntrice încă neconştientizate şi deloc elevate, care sunt în strânsă legătură fie cu anumite prejudecăţi prosteşti, fie determinate de limitările noastre caracteristice (etapei de evoluţie în care ne aflăm) cum ar fi de exemplu: - O rivalitate inconştientă de natură amoroasă-sexuală; - Un complex puternic de inferioritate în raport cu celălalt; - Teama instinctivă de a nu fi depăşit într-un moment sau altul; - Intuiţia şi trăirea empatică a unor sentimente negative nutrite în mod obiectiv de celălalt pentru tine (şi nu imaginate în mod fantasmagoric, DUPĂ ACEEA FIIND ATRIBUITE ÎN MOD FALS CELUILALT, când de fapt noi rezonăm cu energiile subtile negative din MACROCOSMOS fiindcă celălalt să aibă pentru noi vreo trăire negativă). În anumite situaţii,
atunci când suntem complet detaşaţi de starea interioară a celuilalt când noi înşine ne găsim întruna din cele mai bune dispoziţii, remarcăm în mod obiectiv că, atunci când ne gândim fie şi în treacăt la persoana respectivă (filtru care simţim repulsie), starea negativă pe care am simţit-o la început REAPARE şi persistă. Într-o asemenea situaţie, MAI ALES CÂND ACEASTĂ STARE SE REPETĂ (cu aceeaşi persoană" începem să fim siguri că respectiva stare de repulsie ar constitui indiciul urmelor subtile, negative, lăsate cândva în noi şi înmagazinate în urma experienţelor dureroase ne care ni le-a provocat într-o altă viaţă persoana pentru care ACUM, ÎN ACEASTĂ VIAŢĂ resimţim o inexplicabilă repulsie. Gânduri dificil de controlat sau asociaţii lăuntrice intuitive ne întăresc până la urmă această convingere, care s-a manifestat în mod spontan ATUNCI LA ÎNCEPUT, făcându-ne să afirmăm lăuntric, în urma stării de repulsie resimţită: "nu mi este deloc simpatic acest om" sau "nu-mi place această persoană". În toate celelalte cazuri, în care interacţionăm cu fiinţe umane pentru care resimţim la început repulsie şi în urma unei analize atente, detaşate şi lucide, constatăm că nu este DELOC vorba de fiinţe umane încarnate acum, care în altă viaţă anterioară ne-au făcut să suferim, acest fericit obicei de a ne analiza detaşaţi, de a ne domina pornirile abisale impulsive, de a ne stăpâni lucrând cu tenacitate asupra noastră, conduce la amplificarea armoniei interioare şi ne ajută să dovedim în mod consecvent bunăvoinţă în pofida situaţiilor penibile cu care ne confruntăm. Acţionând ASTFEL, vom putea cu siguranţă ajunge ca, în ciuda tuturor obstacolelor (pe care la început prin prejudecăţile noastre sau prin PROIECŢII IMAGINATIVE PERVERSE chiar noi leam făcut să apară, să ne apropiem (degajaţi de aceste balasturi) de acea persoană "ANTIPATICĂ" LA ÎNCEPUT deoarece până la urmă am ajuns să descoperim anumite cauze profunde care au scăpat analizei de moment. Dacă în continuare după aceea, persoana pentru care am resimţit la început repulsie nu ne oferă aproape deloc motive, ori în comportamentul ei, de natură să facă din nou să apară în noi STAREA DE REPULSIE acum justificată, timpul îşi va îndeplini după aceea opera. Uităm aproape cu desăvârşire STAREA DE REPULSIE resimţită la prima întâlnire şi ajungem chiar să îndrăgim respectiva persoană pentru care la început am simţit numai repulsie. În situaţiile în care, la un anumit interval de timp, după prima noastră întâlnire cu o persoană pentru care am simţit o inexplicabilă repulsie, survin unul sau mai multe evenimente obiective care pun în evidenţă ipocrizia, reaua voinţă, perversitatea, duplicitatea, răutatea respectivei persoane (pentru care am simţit REPULSIE) manifestată în ceea ce ne priveşte, ne reluăm lucizi şi detaşaţi analiza. Astfel, se adevereşte obiectiv pentru noi faptul că, prima impresie când am simţit REPULSIE era justă, fiindcă am resimţit intuitiv - empatic că acea persoană este rea şi perversă dincolo de aparenţe şi din acel moment, faţă de ea, vom fi permanent în gardă. În cazurile ceva mai rare, în care CU ADEVĂRAT venim pentru prima oară în contact cu persoane pentru care în mod inexplicabil resimţim repulsie sau frică, fiindcă ele ne-au făcut să suferim. Într-o altă existenţă anterioară, doctrina reîncarnării poate explica foarte bine acest fapt. Întâlnirea propriu-zisă cu această persoană (pentru care simţim acum REPULSIE) s-a petrecut de fapt într-o viaţă a noastră anterioară. Impactul vibraţiilor acestei persoane (pentru care resimţim REPULSIE) va declanşa fulgerător un proces de rezonanţă cu "urma" lăsată în fiinţa noastră, care imediat reactivează şi generează amintirea stării de rău şi suferinţă trăită de noi în altă viaţă, alertându-ne instinctul de conservare şi punându-ne astfel în gardă, prin intermediul stării de REPULSIE sau TEAMĂ inexplicabilă pe care-l simţim. Dar în toate aceste cazuri se indică să fim foarte vigilenţi, lucizi şi detaşaţi: există situaţii de natură să ne păcălească destul de uşor când un simplu factor psihic (neluat în consideraţie), o
asemănare mai mult sau mai puţin frapantă cu o persoană pe care am uitat-o şi care ne-a fost sau ne este dezagreabilă, un complex de o anumită natură etc., toate acestea la un loc sau numai unul singur pot suscita mai mult sau mai puţin conştient o animozitate persistentă şi puternică pentru cealaltă persoană care în REALITATE este plină de bunăvoinţă şi nu vrea să ne facă nici un rău. Există însă şi situaţii când imaginaţia noastră bolnăvicioasă, suspiciunea, egoismul şi răutatea din noi PROIECTEAZĂ asupra celuilalt stări pe care apoi i le atribuim. Acesta va simţi încărcătura subtilă malefică şi în el va apare un proces cumulativ care îl va face ulterior să aibă o atitudine negativă sau ostilă pe care de fapt chiar noi am amorsat-o. Yoghinul avansat trebuie ca în aproape orice circumstanţă să declanşeze şi să amplifice forţa atotputernică a iubirii pentru a depăşi cu cea mai mare uşurinţă şi pentru "a arde" barierele urii şi răutăţii. A-i iubi în mod detaşat şi profund chiar şi pe cei care nu ne iubesc deloc, fără a le arăta exterior aceasta, nu necesită un considerabil efort decât la începutul ascensiunii noastre pe Calea spirituală. Pe măsură ce se amplifică în noi această stare de iubire detaşată, resimţim cum ne transformăm într-un extatic instrument al lui Dumnezeu prin care se manifestă iubirea sa divină care totodată ne elevează fiinţa. Pentru yoghinul foarte avansat spiritual, iertarea, abnegaţia, bunăvoinţa, dragostea detaşată ce copleşeşte fără a aştepta reciprocitatea, izvorăsc cu aceeaşi putere şi nesfârşite precum apa dintr-un izvor năvalnic. Forţa lor uriaşă creează pretutindeni unde yoghinul se află o sferă extraordinară de influenţă paradisiacă, fiindcă pe ele nimic nu le opreşte. (B) Prieteniile şi iubirile din vieţile noastre anterioare În unele situaţii, anumite întâlniri - scrie Milosz - nu se produc pentru prima dată şi fără îndoială există în această lume creaturi, fiinţe şi obiecte pe care am putea jura că le cunoaştem dintotdeauna." Două persoane care în această existenţă (VIAŢĂ) nu s-au văzut până atunci niciodată, se întâlnesc pentru prima oară, privirile lor se încrucişează fulgerător şi iată că o mare simpatie reciprocă (care în anumite situaţii se poate manifesta ca DRAGOSTE) îi poartă spontan şi aproape irezistibil unul către celălalt, fie că sunt de sexe diferite, fie că sunt de acelaşi sex şi astfel, de la caz la caz, se naşte o mare şi sublimă dragoste reciprocă sau o prietenie trainică. Acest climat care se creează brusc de simpatie profundă, de prietenie adevărată, de înţelegere reciprocă de dragoste neţărmurită, ne poate ajuta extraordinar de mult să realizăm o veritabilă depăşire de sine care, prin slăbirea gradată a "ARMURII" egoului ne poate conduce pe culmea unor piscuri spirituale de la nivelul cărora fiinţa umană în cauză devine capabilă de mari sacrificii pentru cauzele nobile. În asemenea cazuri exemplare nici timpul şi nici depărtarea nu estompează aproape deloc acest sentiment copleşitor şi profund care îi umple de respect şi admiraţie pe toţi aceia care îşi dau seama de el. Yoghinul avansat care deja a ajuns să fie ferm convins de realitatea teoriei reîncarnării este tentat să admită că în anumite CAZURI SPECIALE această atracţie fulgerătoare şi subită ce se manifestă brusc şi reciproc sub forma SIMPATIEI, a PRIETENIEI sau a DRAGOSTEI între două suflete se datorează în întregime faptului că ACUM (în această existenţă) ele nu fac altceva decât să se regăsească din nou după ce într-o altă existenţă (VIAŢĂ) anterioară au fost împreună şi s-au ajutat, trăind astfel experienţe minunate. Ura intensă ca şi dragostea profundă îşi exercită puterea formidabilă de atracţie (datorită fenomenelor specifice de rezonanţă declanşate între cei doi) în cursul diferitelor reîncarnări ulterioare, iar aceasta face ca cei doi să se urască sau să se iubească foarte mult de fiecare dată când se REÎNTÂLNESC ÎNTR-O NOUĂ REÎNCARNARE. În cazurile foarte fericite de iubire (atunci când cei doi foşti iubiţi se reîntâlnesc în existenţa prezentă după ce într-o altă existenţă anterioară între ei a existat o mare dragoste care
NU S-A STINS, scânteia se aprinde din nou şi redevine o puternică şi strălucitoare flacără care, în cazuri excepţionale, revelează (celor doi sau numai unuia) prin intuiţii şi imagini semnificative pelerinaje, experienţe intime, călătorii făcute împreună în locuri diferite în condiţii diferite, care toate au consolidat de mai multe ori o iubire legendară profundă, copleşitoare şi durabilă. Inspiratul scriitor francez Theophile Gauthier se exprimă cu privire la aceste aspecte în următorii termeni: "De aici se nasc aceste misterioase simpatii Care ne copleşesc prin imperioasele lor blândeţi şi bucurii Prin care sufletele intuitive Sunt atrase irezistibil unul de celălalt Şi se recunosc surori. Atunci ne amintim de euforice reverii Petrecute pe munte sau la mare Şi iată că dintr-o dată conversaţia înfloreşte Aproape de fântâna arteziană cu stropi diamantini Iubirea de mult uitată pentru fiinţa din faţa noastră se trezeşte din nou Trecutul mirific plin de dragoste şi fericire renaşte vag..." Rabindranath Tagore, marele poet şi înţelept despre care se spune în India: "Este primul dintre Sfinţii noştri care nu a refuzat să trăiască plenar şi care a cântat extaziat viaţa îşi destăinuie astfel credinţa sa în reîncarnare: "Fără îndoială nu voi tresări dacă ne vom mai întâlni vreodată într-o altă viaţă, în lumina paradisiacă a unei lumi îndepărtate. Oprindu-mă, atunci din nou, copleşit de dragoste voi recunoaşte ochii tăi sobri şi strălucitori ca stelele dimineţii şi voi şti imediat că ei au aparţinut crepusculului uitat al unei existenţe anterioare. Voi spune atunci: "Farmecul uluitor al feţei tale nu vine numai din el însuşi; el pune în evidenţă lumina arzătoare a privirii mele dintr-o altă întâlnire imemorială şi conferă iubirii mele profunde şi îmbătătoare un mister al cărui secret s-a pierdut". (Cartea II. IX) C) Atracţia misterioasă între Maestrul spiritual şi discipol De-a lungul mileniilor, fiinţele umane care au urmărit să-şi accelereze evoluţia spirituală s-au regrupat (vezi aici sensul proverbului "CINE SE ASEAMANĂ SE ADUNĂ") pentru a evolua fără pericole împreună, totodată ajutându-se unele pe altele. În unele situaţii speciale se pot reîncarna în aceeaşi ţară mari grupuri de fiinţe umane care sunt atrase şi legate unele de altele prin REZONANŢĂ SPIRITUALĂ determinată de afecţiunea lor reciprocă ori prin voinţa lor de a lupta şi de a servi împreună pentru realizarea în planul fizic a unor mutaţii spirituale, divine de mare anvergură la nivel planetar. Maestrul spiritual veritabil atrage (mai devreme sau mai târziu, datorită fenomenelor complexe de rezonanţă (pe multiple planuri) pe care le declanşează câmpul său gigantic de forţă spirituală) prin aura sa psihică, prin sfera sa mentală distinctă în universul mental, prin strălucirea sa spirituală (care provine de la Dumnezeu), prin puterea sa nesfârşită de iubire şi prin compasiunea sa. NUMAI PE DISCIPOLUL CARE DEJA ESTE PREGĂTIT SĂ APLICE PRACTIC, CORECT ŞI CONSECVENT ÎNVĂŢĂTURA SA. Acesta din urmă (discipolul), dacă încă nu s-a încarnat, reia la un anumit interval de timp după încarnarea Maestrului său spiritual un corp fizic (prin reîncarnare) pentru a-şi continua în existenţa sa fizică actuală accelerarea evoluţiei sale spirituale începută mai demult în vederea atingerii desăvârşirii, care face posibilă eliberarea supremă. Adeseori, membru unui grup spiritual veritabil se reîncarnează cam în aceeaşi perioadă intervalul de ani între aceste reîncarnări este variabil dar nu are importanţă - pentru realizarea
unei aceleiaşi opere spirituale, divine şi măreţe. Este totuşi cu putinţă ca unii aspiranţi la desăvârşire reîncarnaţi tocmai cu această intenţie şi chiar înzestraţi cu anumite capacităţi spirituale (de care încă nu au devenit conştienţi în actuala reîncarnare) să se rătăcească din cauza anumitor tentaţii pe care nu le pot depăşi sau a unor obstacole insuficient conştientizate şi controlate de ei cum ar fi: prostie, suspiciune, egoism, infatuare, orgoliu, gelozie, încăpăţânare, lipsă de discernământ, neatenţie etc. Aceştia ajung astfel să se depărteze fie pentru totdeauna în această viaţă fie numai pentru un moment (în cazul unor crize scurte de rătăcire) de Maestrul spiritual care la început i-a atras. În alte situaţii, discipolii se rătăcesc şi pentru că ei cad (datorită inconsecvenţei lăuntrice) pradă ANUMITOR TENTAŢII care îi fac să ajungă să rămână sub influenţa forţelor subtile dispersatoare de natură socială, toate acestea fiind posibile numai datorită impurităţilor (specifice care fac posibile rezonanţele cu energiile subtile inferioare) existente în natura lor în asemenea situaţii, evoluţia lor spirituală stagnează şi ei suportă, mai devreme sau mai târziu, consecinţele lipsei lor de consecventă, de umilinţă, de credinţă şi de discernământ. Dacă la câtva timp după această perioadă de rătăcire ei îşi dau seama singuri că au greşit şi mai ales dacă nu este prea târziu în această existenţă, ei îşi pot relua locul şi rangul într-o perioadă de timp destul de scurtă şi astfel pentru ei totul reintră în normal. Se mai întâmplă uneori ca aspirantul, chiar simţindu-se atras de o anumită cale spirituală autentică să nu-şi recunoască complet Maestrul spiritual, datorită unei pregătiri lăuntrice INSUFICIENTE. În acest caz, trebuie aşteptat ca vălurile iluziei, suspiciunii şi scepticismului să se destrame. Când discipolul, bărbat sau femeie, îl "recunoaşte" cu adevărat DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL pe cel care îi este şi îi va fi MAESTRU SPIRITUAL, trăirea sa interioară poate lua forma unei copleşitoare beatitudini (ce poate dura mai multe zile în şir) a cărei cauză inefabilă este această fulgerătoare iubire spirituală" la prima vedere. MAESTRUL SPIRITUAL îşi regăseşte ATUNCI, în mod firesc, locul pe tronul secret din centrul lotusului inimii sale (ANAHATA CHAKRA). După aceea PERMANENT, discipolul constată de fiecare dată când face sincer apel la ajutorul SPIRITUAL al MAESTRULUI său că el se află cuprins în AURA GIGANTICĂ a Maestrului său aşa cum se găseşte îmbrăţişat iubitul în inima iubitei sale sau aşa cum este îmbrăţişată iubita în inima iubitului ei. Ei sunt totdeauna unul. Nu are importantă dacă fiinţele ignorante, răutăcioase şi răuvoitoare găsesc permanent motive de critică. Această trăire profund extatică în relaţia MAESTRU-DISCIPOL este o experienţă care nu poate fi înţeleasă decât de acela sau de aceea care a trăit-o plenar şi direct. În unele cazuri (ATUNCI CÂND ÎNCĂ NU AVEM UN MAESTRU SPIRITUAL) este cu putinţă ca trăirea directă a acestei stări beatifice (ce există în orice relaţie AUTENTICĂ discipol-Maestru) să fie înlocuită de intuiţia acestei stări sublime. În prezenţa Maestrului său spiritual, discipolul trebuie să fie plin de dragoste dar totodată el va rămâne atent şi foarte vigilent pentru ca egoul împreună cu instinctul său de posesiune, prejudecăţile sale de tot felul, lipsa sa de experienţă spirituală şi absenţa clarviziunii să nu-i umbrească lumina spirituală care i se oferă, limitându-i sau împiedicându-i accelerarea evoluţiei sale spirituale. Oricât de mare ar fi fluviul la care cel cu adevărat însetat ajunge, acela care caută să ia cu el cât mai multă apă nu poate profira de acel fluviu imens decât în funcţie de capacitatea reală a vasului de care el dispune când ia apă. În multe cazuri, însetatul soseşte cu mâinile goale, cu o linguriţă sau doar cu o lingură, pentru a-şi justifica neputinţa de a bea sau încetineala sa de a-şi potoli setea, el va declara că albia fluviului a secat. Există situaţii în care ne putem da seama că discipolul este sincer dăruit dacă el nu se lasă deloc influenţat (sugestionat) de prezenţa
ochelarilor cenuşii sau maronii ai celorlalţi care brusc modifică şi urâţesc (doar în conştiinţele lor) peisajul mirific, datorită lentilelor lor, chiar atunci când acesta este scăldat într-o lumină alb strălucitoare pură. Se mai poate de asemenea ca discipolii avansaţi, graţie meritelor spirituale dobândite în existenţele anterioare, după ce au pregătit calea pentru misiunea unui Maestru spiritual, să-i determine indirect şi să-i favorizeze încarnarea, pregătind chiar din mai multe puncte de vedere, corpul femeii prin care acesta se va reîncarna în planul fizic la momentul potrivit" În cazul reîncarnării aproape toate prieteniile profunde şi durabile pe care le-am avut în alte vieţi anterioare îşi exercită în mod constant atracţia şi de aceea nu trebuie să ne surprindă că uneori ne vom regăsi în mod indubitabil prietenii din vieţile anterioare, mai devreme sau mai târziu. V. REÎNCARNAREA ÎN DIFERITE RELIGII Oferim în continuare câteva citate foarte semnificative care demonstrează unitatea de vederi în diferite religii şi curente spirituale asupra problemei reîncarnării. HINDUISMUL Extrase din BHAGAVAD-GITA: "La fel cum locuitorul corpului fizic trece, atât timp cât se află în acest corp, prin copilărie, tinereţe, bătrâneţe, tot astfel după aceea sufletul ia alt corp fizic; înţeleptul nu este niciodată tulburat de aceasta". "Aşa cum unii îşi leapădă hainele cele uzate pentru a lua după aceea altele noi, tot aşa sufletul leapădă corpurile fizice uzate pentru a îmbrăca corpuri noi". "Să ştii că eu am avut multe naşteri şi tu însuţi de asemenea, o Arjuna, eu însă le cunosc pe toate; dar tu, eroule, nu ţi le cunoşti acum deloc". = VA URMA =
AN IV C 25 VIEŢILE ANTERIOARE ÎN VIZIUNEA SPIRITUALITĂŢI YOGHINE (continuare la cursul nr. 24 AN IV)
V. REÎNCARNAREA ÎN DIFERITE RELIGII HINDUISMUL. Extrase din BHAGAVAD-GITA: "Înţelepţii care cu adevărat au realizat detaşarea interioară renunţă în întregime la fructele faptelor lor şi, eliberaţi pentru totdeauna de lanţul naşterilor, ei merg spre suprema eliberare." "Deşi acum fără început şi fără de sfârşit, fiind şi rămânând Domn al tuturor fiinţelor vii, existând în eternitate ca stăpânul propriei mele naturi, mă nasc şi mă manifest prin propria mea putere nesfârşită."
"Când dreptatea lâncezeşte, o BHARATA, când apare şi predomină nedreptatea, atunci Eu însumi mă manifest ca un exemplu demn de urmat şi mă nasc din eră în eră." Textul oriental DEVI-BHAGAVATA (IV, XXI, 22-25) este de asemenea destul de explicit: "Abandonând primul corp, sufletul încarnat urmează legea KARMA-ei şi ajunge în cer sau în infern, funcţie de toate acţiunile sale. Astfel, obţinând drept răsplată un corp celest sau un corp de suferinţă, născut din obiectele dorinţelor sale, el culege după aceea fructele sau altfel spus consecinţele diferitelor acţiuni sau experienţe ale sale sau în cer sau în infern." "La sfârşitul recoltei sale, când timpul renaşterii soseşte pentru el... atunci timpul îl reuneşte din nou cu toate activităţile alese dintre cele trecute care sunt acumulate. BUDISMUL Căutând constructorul acestui Tabernaclu am parcurs un ciclu de mai multe vieţi, fără a ajunge să-l găsesc... şi astfel mi-am dat seama că dureroase sunt renaşterile repetate. Dar acum, o tu, constructor al Tabernaclului te-am văzut şi de aceea nu vei mai construi acest Tabernaclu. "DHAMMAPADA (VIL 95) "Robiţi şi dedaţi numai plăcerii, culegând o efemeră fericire oamenii suportă de nenumărate ori renaşterea şi moartea." DHAMMAPADA (XXIV, 341) Într-una din predicile sale secrete, BUDDHA aminteşte această lege: "Sufletul (Spiritul ATMAN) trece şi emigrează prin toate formele, începând de la piatră şi trecând prin plante; apoi trecând prin toate speciile de corpuri animale el ajunge în etapa în care se încarnează în oameni cu diferite caractere până când în FINAL ajunge la iluminarea deplină şi perfectă care îl face să fie în eternitate un SPIRIT DIVIN şi liber care este unit cu DUMNEZEU". "Natura superior raţională a omului este scânteia de inteligenţă care odată obţinută prin intermediul evoluţiei din treaptă în treaptă, rămâne comoara sa durabilă ce se află în posesia sa până la SUPREMA ELIBERARE" "Chiar şi după ce s-a eliberat de ciclul renaşterilor fizice, sufletului îi sunt necesare noi naşteri (reîncarnări în lumile astrale şi cauzale) pentru a asigura transmigrarea în existenţa superioară în care obţinem (ne identificăm cu) lumina incomensurabilă (DUMNEZEIASCĂ) care este sursa întregului adevăr". "Unii oameni se nasc (reîncarnează) din nou, cei răi merg, după cum merită, să sufere în infern cei buni merg şi ajung să se bucure în cer, cei care s-au eliberat complet de toate dorinţele ating Nirvana." DHAMMAPADA (IX, 126) EGIPTENII La vechii egipteni, în "Cartea respiraţiilor", text considerat de mulţi sacru, găsim fraza: "Sufletul tău respiră perpetuu şi astfel tu îţi reînnoieşti forma printre fiinţele vii." ZOROASTRISMUL "Cei care, după timpuri de prosperitate, suferă necazuri şi dureri, le îndură pe drept din cauza vorbelor şi a acţiunilor lor rele săvârşite într-un corp fizic anterior, fiind astfel astăzi pedepsiţi pentru faptele lor urâte de Cel-drept. DESATIR - CARTEA MARELUI PROFET ABAD IUDAISMUL "Pentru că în altă viaţă anterioară am fost bun, în această viaţă încă de când eram un copil ingenuu, aveam o minte bună şi în continuare am putut să exist şi să trăiesc într-un corp pur. "ÎNŢELEPCIUNEA LUI SOLOMON (IX, 15) "Voi nu realizaţi (nu vă daţi seama) că toate spiritele pure care sunt în armonie cu Legea divină, continuă să trăiască şi să se bucure în cel mai frumos dintre ceruri şi, când se termină această perioadă sunt, cu timpul, trimise din nou pe pământ în scopuri divine şi fără de pată.
Luaţi aminte însă că sufletele celor care sunt vinovaţi de sinucidere sunt condamnate să rămână şi să se chinuiască într-o regiune tenebroasă a lumii ascunse, inferioare." Discursul lui Iosif în faţa soldaţilor evrei. "Înainte de a te fi format în uter, te-am cunoscut şi te-am învăţat ştiinţa divină şi înainte ca tu să fi părăsit sânul mamei tale Eu te-am sanctificat (te-am sfinţit (te-am făcut să devii SFÂNT)). EREMIA (I, 5) "Toate sufletele sunt, în decursul evoluţiei lor, supuse probelor, tentaţiilor, încercărilor, transmigrării şi cel mai adesea oamenii nu cunosc voia Divinului faţă de ei..." "Sufletele (SPIRITELE) trebuie, în cele din urmă, să se Scufunde în suprema substanţă (Absolutul DIVIN) din care în momentul creaţiei, ele au ieşit, dar înainte de aceasta (SCUFUNDAREA ÎN DUMNEZEU) ele trebuie să fi dezvoltat la cel mai înalt grad toate perspectivele şi posibilităţile (latente) al căror germene se află dintotdeauna implantat în ele. Dacă cumva ele nu au îndeplinit aproape în întregime aceste condiţii în timpul unei singure vieţi, ele obligatoriu vor trebui să înceapă tocmai pentru aceasta o alta, apoi o a treia şi aşa mai departe până ce ele vor ajunge să cucerească cu adevărat şi în totalitate calităţile divine care le fac demne de a se reuni cu Dumnezeu în eternitate, devenind astfel libere şi nemuritoare. ZOHAR (Cartea tradiţiei secrete a poporului evreu) Doctorul francez Ed. Berthelot susţine că: "În ZOHAR este consemnat de asemenea faptul că sufletul unui om căsătorit care moare fără urmaşi se reîncarnează foarte repede în corpul fiului văduvei sale, care s-a căsătorit după aceea a doua oară cu fratele soţului său": Ori, se ştie că, dacă această femeie, după ce s-a căsătorit cu fratele soţului său, aduce pe lume un fiu, acest fiu, mai mult ca sigur este însufleţit de sufletul tatălui său ce a murit şi care astfel revine pentru a doua oară pe pământ." ZOHAR (I, 92) CREŞTINISMUL Adevărat, adevărat va spun, printre cei care sunt născuţi de femei, nici unul până acum na fost mai mare decât Ioan Botezătorul... Şi dacă vreţi şi puteţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuie să vină. Cel care are urechi de auzit, să audă". Sfântul Matei Iisus, atunci când a ajuns pe teritoriul Cezareii lui Filip, şi-a întrebat discipolii: "Cine spun ei că sunt Eu?" Ei atunci au răspuns: "Unii spun că tu eşti Ioan Botezătorul, alţii spun că esti Ilie, alţii Eremia sau unul dintre profeţi." Sfântul Matei, XVII (13-14) Dar eu vă spun că Ilie deja a venit, numai că ei nu l-au recunoscut şi s-au purtat cu el aşa cum au vrut..." Sfântul Matei (XVII, 9-13) "Adevărat, adevărat vă spun, că fără a se naşte din nou, nimeni nu poate să între în împărăţia lui Dumnezeu". Răspunsul dat de Iisus lui Nicodim (III, 3-7) Alţii însă erau foarte zbuciumaţi şi refuzau naşterea pentru a obţine astfel o încarnare mai bună " Sfântul Pavel către evrei (XII, 10) "Tot aşa cum Levi se afla în sânul lui Abraham, de unde el a fost ales." Sfântul Pavel către evrei (VII. 9) ISLAMISMUL ŞI SUFISMUL "ALLAH (DUMNEZEU) creează fiinţele şi le trimite să se reîncarneze în repetate rânduri până ce ele ajung, graţie evoluţiei lor spirituale, să se întoarcă pentru totdeauna la EL (DUMNEZEU). CORAN (XXX. 10) "De ce nu credeţi cu tărie în ALLAH (DUMNEZEU)? Eraţi morţi şi numai El v-a dat viaţă; El este acela care vă stinge zilele atunci când vă vine ceasul vostru şi doar el vă reaprinde flacăra lor. Când veţi atinge desăvârşirea, vă veţi întoarce din nou la El." CORAN (II, 28) "Am murit în minerale şi apoi am devenit plantă. Am murit în plante şi am reapărut în animal.
Am murit în animale şi am devenit om. Atunci, de ce m-aş teme vreodată? M-a făcut oare pe mine vreodată moartea să decad? Cândva, în viitor, sunt de pe acum sigur că voi muri în stare umană Pentru a putea avea aripi de înger (renaşte în lumile angelice - superioare). Dar încă de pe acum ştiu că va trebui de asemenea să caut să depăşesc chiar şi starea angelică, Deoarece eu sunt perfect convins că totul va pieri, FIINDCĂ ESTE ILUZORIU ŞI EFEMER, în afara chipului Său (al lui DUMNEZEU CEL ETERN) care se află prezent în mine în calitate de SCÂNTEIE NEMURITOARE (SPIRITUL DIVIN). Atunci când voi descoperi cu adevărat în mine SPIRITUL TĂU (al lui DUMNEZEU) îmi voi lua rapid zborul şi mă voi ridica chiar şi deasupra îngerilor. Abia atunci voi fi capabil să devin ceea ce chiar şi imaginaţia cea mai bogată n-ar putea să conceapă. Aspirând la această stare glorioasă ultimă, până atunci, eu acum urmăresc deci să devin nimic, nimic pentru a trece dincolo de toate. Sunt sigur că toate acestea mi se vor întâmpla fiindcă până şi corzile lirei îmi spun: "Întradevăr până la urmă cu toţii ne vom întoarce la El " MESNAVI (IV) - JAILALE-U-RUMI TRADIŢIA SECRETĂ SUFITĂ REÎNCARNAREA ÎN LAMAISMUL TIBETAN Franţuzoaica Alexandra David Neel confirmă în mai multe lucrări ale sale credinţa în reîncarnare: "Reîncarnarea periodică a TULKU-şilor (termen tradiţional tibetan care desemnează o fiinţă umană, pe care diferite texte iniţiatice riguroase o consideră drept REÎNCARNAREA SIGURĂ A UNUI MAESTRU SPIRITUAL) nu poate aproape deloc să pară stranie celor care cred în mod firesc în transmigrarea periodică a sufletului sub forma unui EGO ce se încarnează. "Eul" încarnat în forma noastră fizică pe care o avem în existenţa actuală a existat fără îndoială şi în trecut sub alte forme. Una dintre particularităţile uluitoare pe care le au TULKU-şii este aceea că ei se consideră (pe baza unor confirmate experienţe lăuntrice, spirituale) a fi încarnări ale unor personalităţi remarcabile (ce au atins în existenţele anterioare un anumit grad de evoluţie spirituală) şi acest aspect este confirmat prin faptul că ei îşi amintesc uneori cu precizie de existenţele lor trecute şi chiar mai mult decât atât, în anumite cazuri ei au trezite unele puteri paranormale care le permit să-şi aleagă cu anticipaţie sau să-şi cunoască cu exactitate viitorii părinţi şi locul unde vor renaşte". Această unitate de viziune a religiilor comportă totuşi unele nuanţe: de exemplu budismul original neagă existenţa unui suflet permanent care transmigrează, dar anumite curente budiste admit, ca şi hinduşii, supravieţuirea unui "sine etern, spiritual" care trece, de la o viaţă la alta. Multe secte creştine trec complet sub tăcere noţiunea de reîncarnare, oferind din acest punct de vedere o interpretare foarte diferită de teoria reîncarnării. Anumite autorităţi ale diverselor religii se mulţumesc adeseori să ignore acest aspect al problemei, limitând în mod simplist evoluţia fiinţei umane la viaţa infernală sau la cea celestă (paradisiacă-RAI). Ele lasă în general fiinţelor umane eliberate de dogmele îngheţate ale ortodoxismului sau care sunt mai evoluate, responsabilitatea de a explicita credinţele lor într-un ciclu de existenţă, pornind de la textele sacre de bază.
VI. METODE PRACTICE PENTRU CUNOAŞTEREA VIEŢILOR ANTERIOARE Multe fiinţe umane nu sunt capabile cel mai adesea sau nu ştiu să păstreze simplitatea nealterată a copilului pentru a fi în măsură să înveţe, mai ales în acest domeniu, ceea ce ele ignoră cu privire la acest aspect fundamental al cunoaşterii obiective şi profunde a omului. De câte ori nu ni s-a întâmplat să auzim cum se neagă cu vehementă sau cum se consideră (prosteşte) cu încăpăţânare drept imposibil, drept absurd revelarea anumitor chei spirituale fundamentale referitoare la universul nostru interior. În multe situaţii nu trebuie deloc să ne mire că, pur şi simplu experienţa acestor persoane, uneori chiar foarte extinsă în alte domenii, nu a avut încă tangenţă cu acest domeniu care pe noi ne preocupă. Asemene fiinţe umane limitate, încăpăţânate şi obtuze se aseamănă, analogic vorbind, cu aceia care neagă cu îndârjire existenţa "Americilor" de multă vreme descoperite, explorate şi puse în valoare. Iniţiaţii budişti, hinduşi, tibetani, egipteni, greci, yoghinii avansaţi din Orient şi Occident, nu ignorau niciodată tehnicile avansate şi condiţiile necesare de experimentare în raport cu cunoaşterea obiectivă ce trebuia sau trebuie să fie astfel (CU AJUTORUL LOR) dobândită. Câmpul cunoştinţelor umane care pot fi cu uşurinţă cuprinse de fiinţa umană integral deschisă, este fără îndoială infinit mai vast decât cred cei mulţi, care se complac în scepticism şi închistare. Adeseori se ignoră mai ales acele sectoare, zone sau etaje lăuntrice faţă de care fiinţa nu a fost încă sensibilizată (printr-o trezire şi energizare potrivită), zone a căror mărime poate foarte repede să se reducă, direct proporţional cu gradul de trezire care face să apară ştiinţa sau cunoaşterea. Este foarte dificil să înveţi haotic fără să ai un "fir ROŞU călăuzitor"; chiar şi cea mai mare erudiţie presupune totuşi o anumită alegere. Fiecare fiinţă umană se poate inspira în mod diferit (în funcţie de gradul ei de evoluţie şi specific (în funcţie de dominanta sa lăuntrică) direct de la sursă, pentru a-şi putea astfel potoli cât mai bine setea de cunoaştere. Există, fără îndoială, fenomene despre care aproape că nu se poate gândi şi care nici nu pot fi măsurate cu precizie, având în vedere starea pe care o au mijloacele noastre actuale - dar cu toate acestea, asemenea fenomene complexe pot fi controlate. Intuiţia trezită gradat şi cultivată cu grijă ne ajută enorm la revelarea lor. Din nefericire, cel mai adesea, singurele care se înscriu definitiv în cunoaşterea noastră ca elemente complet integrate, sunt doar fructele culese de noi înşine sau, cu alte cuvinte experienţele efectiv realizate de noi înşine. Nu întâmplător yoghinii susţin adeseori că "UN GRAM DE PRACTICĂ VALOREAZĂ CÂT TONE DE TEORIE". O ocazie extraordinară este acum oferită celor dornici de a verifica datele practice ale înţelepciunii yoghine pentru a confirma la rândul lor experienţa căutătorilor curajoşi şi sinceri în acest domeniu enigmatic. 1. REGĂSIREA EXPERIMENTALĂ A MEMORIEI PENTRU REVELAREA EXISTENŢELOR ANTERIOARE Colonelul francez ALBERT DE ROCHAS a considerat mai demult că prin intermediul somnului profund provocat de un operator EXTERIOR prin pase magnetice este cu putinţă să se faciliteze, mai ales la subiecţii receptivi şi senzitivi, sau altfel spus, "mediumici" o regresie progresivă a memoriei, ajungându-se astfel până la reamintirea precisă a vieţilor anterioare. Cu mulţi ani în urmă, ALBERT DE ROCHAS a realizat mai multe experienţe (descrise în extenso în cărţile sale) în care subiecţi foarte receptivi (mediumici) erau progresiv ghidaţi de la
amintirea unor evenimente recente până la reamintirea unor fapte şi acţiuni foarte vechi, reîntorcându-se în sens invers (REGRESIE) în etape succesive, din cinci în cinci ani, până la naştere. Subiecţii senzitivi aleşi, după ce au traversat cu ajutorul sugestiilor (date de un operator EXTERIOR: ALBERT DE ROCHAS), perioada dintre cele două vieţi, au continuat apoi să ofere indicaţii foarte clare asupra morţii lor şi reurcând în sens invers pe firul vieţii respective, au descris cu lux de amănunte (care au putut fi uneori verificate cu exactitate) ce experienţe au avut în respectivele lor existenţe anterioare. Prin intermediul acestui procedeu simplu DAR TOTUŞI PERICULOS, subiecţii senzitivi au putut să-şi reamintească detalii de viaţă şi întâmplări din existenţele lor anterioare. Experienţele de acest gen (REGRESIE) s-au putut după aceea continua, la fel, pentru mai multe încarnări ale aceleiaşi persoane senzitive. Colonelul ALBERT DE ROCHAS a studiat astfel în cazul unui subiect senzitiv 19 EXISTENŢE (VIEŢI) ANTERIOARE ale acestuia. NUMAI prin regresia experimentală a memoriei sub influenţa somnului magnetic. În acest caz, ca şi în celelalte, toate sugestiile erau date din EXTERIOR chiar de OPERATOR care era ALBERT DE ROCHAS. Asemenea experienţe de regresie în SOMN MAGNETIC (dirijat din afară de OPERATOR), nu sunt chiar complet neprimejdioase pentru echilibrul psiho-mental şi chiar pentru viaţa subiectului. În YOGA astfel de experienţe sunt TOTAL INTERZISE. Niciodată şi sub nici o formă de acest gen ele nu trebuie încercate sau urmărite de imprudenţii neexperimentaţi. CONDIŢIILE PREGĂTITOARE ŞI FAVORIZANTE PENTRU REALIZAREA CU SUCCES A EXPERIENŢEI INDIVIDUALE DE REVELARE A EXISTENŢELOR ANTERIOARE Orice experienţă spirituală importantă necesită respectarea anumitor condiţii care, dacă sunt îndeplinite, permit ca ea (experienţa) să fie până la urmă încununată de succes. Aceste condiţii sunt: - un corp fizic purificat, sănătos şi echilibrat energetic (YANG (+), YIN (-)) care este întreţinut astfel printr-o igienă adecvată; - un mental puternic, orientat benefic şi echilibrat; - o alimentaţie din care de mai mult timp a fost complet eliminată carnea; - abţinerea constantă de la alcool şi de la toate băuturile alcoolice; - abţinerea constantă de la tutun şi stupefiante; - stăpânirea deplină a relaxării profunde; - controlul suflurilor subtile ale fiinţei şi a energiei PRANA-ice în general; - calmul deplin mental şi psihic. Marele yoghin SWAMI VIVEKANANDA consideră că "fără un calm lăuntric profund este dificil să se ajungă la trezirea şi amplificarea viziunii interioare care ne ajută considerabil să regăsim şi să vizualizăm cu detaşare clişeele (înregistrările) vieţilor noastre anterioare. - fiinţa umană care experimentează această tehnică trebuie să fie eliberată de orice angoasă şi de orice grijă chinuitoare şi paralizantă; - acela care nu este încă debarasat de prejudecăţile de masă şi de diferitele concepţii dogmatice şi aberante de clasă, religie, sex etc., nu este încă lăuntric disponibil şi, prin urmare nu este pregătit pentru o reamintire corectă a vieţilor sale anterioare. Deoarece el nu a trăit totdeauna în aceeaşi ţară şi în aceleaşi condiţii morfologice, sexuale, sociale PREJUDECĂŢILE SALE DE TOT FELUL VOR CONSTITUI OBSTACOLE PUTERNICE ÎN CALEA PERCEPŢIILOR
SALE REALE. În alte cazuri, aceste percepţii psihice legate de vieţile anterioare vor fi deformate de aceste zaţuri lăuntrice sau se vor combina mai mult sau mai puţin cu imaginaţia, dând naştere unor amestecuri hibride stranii; - un antrenament sistematic al facultăţii de rememorare a feluritelor acţiuni sau situaţii ale existenţei noastre prezente este foarte necesar şi ne poate ajuta considerabil. Acest antrenament face totodată parte din metodele referitoare la îmbunătăţirea şi amplificarea puterii memoriei. El oferă totodată accesul către o discriminare pură şi justă a evenimentelor. Tocmai de aceea el este adeseori recomandat de Maeştrii spirituali tibetani, hinduşi şi chiar de anumite şcoli ezoterice din Occident. = VA URMA =
AN IV C 26 VIEŢILE ANTERIOARE ÎN VIZIUNEA SPIRITUALITĂŢI YOGHINE (continuare la cursul nr. 24 AN IV) Franţuzoaica ALEXANDRA DAVID NEEL descrie astfel o tehnică tibetană care vizează să trezească şi să amplifice facultatea regresivă a memoriei noastre: "La sfârşitul fiecărei zile, urmărim să evocăm şi să ne reprezentăm cât mai clar toate acţiunile pe care leam realizat, toate stările pe care le-am simţit, toate gândurile pe care le-am avut. Această examinare lucidă şi detaşată se operează însă în sens invers sau, cu alte cuvinte, începând cu ultima senzaţie pe care am simţit- o, cu ultima acţiune pe care am realizat-o, cu ultimul gând pe care l-am avut şi reurcăm astfel în mod succesiv până la primele clipe care au precedat trezirea noastră de dimineaţă. Chiar şi cele mai insignifiante fapte trebuie să fie reevocate cu aceeaşi egală detaşare şi luciditate ca cele mai importante căci, chiar dacă este bine să evaluăm în trecere valoarea diferitelor peripeţii intime (lăuntrice) sau exterioare prin care am trecut, scopul esenţial al acestui exerciţiu este, pur şi simplu, de a ne învăţa că niciodată să nu lăsăm nimic să se şteargă din aspectele, stările, gândurile, imaginile, aspiraţiile, dorinţele pe care le-am avut şi pe care simţurile noastre le-au perceput. Aceeaşi importanţă trebuie de asemenea, să o acordăm ideilor care ne-au trecut prin minte. TRADIŢIA SECRETĂ TIBETANĂ CONFERĂ UN ROL DE PRIMA IMPORTANŢĂ MEMORIEI. UNUL DINTRE PRECEPTELE SALE ESTE CA NICIODATĂ NU TREBUIE SĂ UITĂM NIMIC;
INFORMAŢII IMPORTANTE REFERITOARE LA VIEŢILE NOASTRE ANTERIOARE PE CARE NI LE OFERĂ RAJA YOGA (SAMYAMA (identificarea perfectă) ŞI DETAŞAREA) Un aforism faimos din tratatul fundamental YOGA SUTRAS al lui PATANJALI indică următoarele: "Atunci când devenim capabili să percepem clar toate impresiile (amintirile) înmagazinate adânc în profunzimile fiinţei noastre, survine (apare în noi, se trezeşte) cunoaşterea precisă a vieţilor (existenţelor) noastre anterioare. La această SUTRA, yoghinul SWAMI VIVEKANANDA face următoarele comentarii pertinente: "Întreaga experienţă lăuntrică pe care o dobândim se manifestă sub forma unui val în CITTA (conţinutul mental). Valul putem doar să spunem că se estompează şi devine din ce în ce mai subtil, dar niciodată nu se pierde. El subzistă totdeauna acolo sub o formă minusculă şi dacă după aceea, în timp, putem să-l facem să se ridice din nou, el devine şi se manifestă ca o amintire. Dacă yoghinul poate realiza SAMYAMA (identificarea perfectă) asupra acestor impresii trecute care sunt şi rămân permanent înmagazinate în mintea lui, el va începe fără îndoială să-şi rememoreze cu o precizie uluitoare vieţile sale anterioare." În comentariul făcut la un alt aforism, yoghinul VIVEKANANDA explică foarte clar ceea ce de fapt înţelege el prin SAMYAMA: "Atunci când mentalul yoghinului atinge şi se menţine într-o stare superioară de conştiinţă în care el (mentalul) se identifică aproape în totalitate cu impresia interioară complexă, profundă şi corelată a obiectului (sau fiinţei pe care vrea să o cunoască) şi, fixându-se cu putere în acea stare, abandonează impresia aparentă, iluzorie şi exterioară, în toate situaţiile în care, după un antrenament îndelungat, această stare de deplină identificare (comuniune inefabilă) este păstrată şi amplificată la maxim ATUNCI când mintea yoghinului poate intra instantaneu în această stare, spunem că am realizat cu adevărat SAMYAMA." Yoghinul SWAMI PRABHAVANANDA în comentariul său la aforismul 39 din capitolul referitor la concentrare, ce există în YOGA SUTRAS a lui PATANJALI, ne atrage atenţia asupra unui alt aspect: "Ataşamentul (egoist) şi anxietatea care îl însoţeşte întotdeauna sunt obstacole puternice în realizarea Cunoaşterii. Tocmai de aceea PATANJALI ne sfătuieşte să ne eliberăm pe deplin şi cât mai repede de ataşamente pentru a dobândi Cunoaşterea iluminatoare referitoare la peregrinările sufletului atât în trecut cât şi în viitor, în cazul în care nu vom atinge în această viaţă Eliberarea. O asemenea cunoaştere directă şi obiectivă va fi prin ea însăşi o dovadă de nezdruncinat a teoriei Reîncarnării". TEHNICA YOGHINĂ SIMPLĂ DE REVELARE A EXISTENŢELOR NOASTRE ANTERIOARE Acei yoghini care, prin antrenamentul lor perseverent, au atins succesul în ceea ce priveşte realizarea condiţiilor pregătitoare pentru revelarea existenţelor lor anterioare vor constata destul de repede eficacitatea acestei tehnici yoghine pe care o prezentăm. Mari yoghini ai Indiei au confirmat că, prin realizarea cu multă încredere a acestei tehnici secrete (de revelare a existenţelor anterioare), fenomenele sau rezultatele care au apărut au corespuns aspiraţiilor lor pozitive legate de cunoaşterea existenţelor anterioare. Cu ajutorul acestei tehnici APARENT
SIMPLE yoghinul avansat poate să regăsească informaţii, trăiri, experienţe şi chiar imagini clare, edificatoare, ce se referă la zeci sau sute de vieţi anterioare pe care acesta le-a trăit cândva. Esenţialul pe care trebuie să ni-l reamintim pentru a dobândi o încredere mult mai mare în noi înşine, ajungând astfel să înţelegem mai clar ceea ce Forţele superioare, divine aşteaptă în realitate de la noi va fi astfel cu mai multă uşurinţă cunoscut. Voalurile misterului existenţei noastre actuale se vor ridica astfel progresiv: vom cunoaşte mai întâi ce am fost în existenţa noastră anterioară, apoi în a doua, după aceea în mai multe şi, la un moment dat, vom deveni capabili să cunoaştem succesiunea a zeci sau chiar sute de vieţi anterioare. Expunem acum tehnica yoghină simplă de revelare a existenţelor anterioare în desfăşurarea ei gradată: - vom face să fie precedată această experienţă de o lungă perioadă de dietă lactovegetariană, iar dacă urmărim să atingem un succes sigur, vom realiza de 7 ori la rând, cu pauzele de rigoare (3 zile, dar numai cu vegetale), regimul alimentar OSHAWA de 10 zile în care vom consuma, în afară de apa, numai OREZ, GRÂU, HRIŞCĂ, MEI fierte şi sărate după gust; - ne vom antrena cu perseverenţă şi răbdare în sensul indicat de CONDIŢIILE PREGĂTITOARE ŞI FAVORIZANTE PENTRU REALIZAREA CU SUCCES A EXPERIENŢEI INDIVIDUALE DE REVELARE A EXISTENŢELOR ANTERIOARE; - vom alege o zodie (perioadă zodiacală) favorabilă acestui proces de revelare. De exemplu: zodia Cancerului (22 06-21.07), zodia Scorpionului (22.10-21.11) sau zodia Peştilor (22.02-21.03). - vom posti complet (înainte de realizarea tehnicii propriu-zise), dacă este cu putinţă 3 zile, neconsumând în aceste 3 zile de post decât apă şi nimic altceva; - în seara ce precede ziua în care vom realiza experienţa de revelare a existenţelor anterioare, ne vom culca şi vom urmări să adormim mult mai devreme decât de obicei, ora 21, după ce mai înainte ne vom ruga lui Dumnezeu, spunând de cel puţin 21 de ori rugăciunea TATĂL NOSTRU. Imediat după ce am terminat de spus de 21 de ori TATĂL NOSTRU, vom rosti de cel puţin 7 ori rugăciunea ÎNGER, ÎNGERAŞUL MEU. În finalul acestei rugăciuni (ÎNGER, ÎNGERAŞUL MEU) rostite de 7 ori, vom evoca cu multă credinţă dragoste îngerul nostru păzitor (gardian) şi îngerii de lumină ai lui Dumnezeu pe care îi vom ruga (implora) să ne ajute în această aspiraţie - căutare, sinceră şi curată legată de vieţile noastre anterioare; - ne vom trezi în ziua respectivă (care este foarte bine dacă va fi chiar ziua de Duminică) la orele 4 dimineaţa. - ne vom aşeza apoi în faţa unei oglinzi care în prealabil a fost astfel orientată încât ne permite ca, privindu-ne reflexia în ea, să fim cu faţa şi corpul orientate către Nordul magnetic (ce se va stabili cu ajutorul unei busole). În prealabil, oglinda respectivă va fi ştearsă de 3 ori complet (cu pauze, de 3 minute) cu aghiazmă, pentru a fi purificată subtil, iar în camera în care vom realiza experienţa vom aprinde (când începem această tehnică) tămâie sau, dacă nu avem, doar răşină de brad care va purifica şi va energiza benefic ambianţa; - în continuare, după aceea, vom realiza LAYA YOGA (timp de cel puţin 30 de minute) cu MANTRA AUM şi vom conştientiza o activare cu totul specială a lui AJNA CHAKRA; - la sfârşitul acestui procedeu de LAYA YOGA, vom începe să rostim lăuntric cuvinte transfiguratoare de binecuvântare pentru toate fiinţele şi spiritele benefice din MACROCOSMOS, spunând: "FIŢI BINECUVÂNTATE DE PUTEREA INFINITĂ A IUBIRII LUI DUMNEZEU" şi vom urmări să simţim din ce în ce mai pregnant că devenim un fluviu de iubire divină şi de energie sublimă specifică stării de binecuvântare ce se revarsă prin noi către toate fiinţele şi spiritele ce există în MACROCOSMOS. De aceea, ne vom orienta rând pe rând
gândurile pline de iubire divină şi privirea în cele 6 direcţii ale spaţiului, şi anume: (1) SUS, (2) JOS (3) la NORD, (4) la SUD, (5) la RĂSĂRIT şi (6) la APUS. În final, tuturor fiinţelor şi spiritelor benefice din Macrocosmos le vom dori, cu o cât mai mare DETAŞARE DE FRUCTELE ACŢIUNII NOASTRE: FERICIRE, FORŢĂ, SĂNĂTATE, IUBIRE, LUMINA ÎNŢELEPCIUNII DIVINE; - vom realiza apoi timp de minim 15 minute, Respiraţia yoghină completă (toate fazele acesteia fiind realizate de voie), care va fi precedată de obişnuitele expiraţii profunde de ventilaţie. La sfârşitul celor 15 minute în care am realizat liniştiţi respiraţia yoghină completă, ne vom relaxa profund întinşi la sol (cu capul orientat către NORDUL MAGNETIC) timp de minim 10 minute; - acum, după relaxare, începem să realizăm în continuare respiraţia yoghină completă ÎN CARE INSPIRĂM lent şi profund numai pe NARA STÂNGĂ de voie (abdominal, toracic, clavicular) şi apoi rămânem în retenţie (tot de voie) pe plin şi remarcăm energizarea din ce în ce mai pregnantă a lui IDA NADI (în legătură cu nara stângă). Astuparea completă şi continuă a nării drepte în acest caz se va face numai cu degetul INELAR de la mâna stângă (numai). În finalul retenţiei de voie pe plin (fără a forţa retenţia), vom expira lent, profund şi tot de voie NUMAI pe gură. În finalul acestei respiraţii vom respira normal de voie minim de 2-3 ori şi vom conştientiza trezirea şi energizarea lui IDA NADI (partea stângă a coloanei în interiorul corpului fizic (10-12 cm în afara acesteia)), după care vom începe o nouă respiraţie yoghină completă, inspirând din nou numai pe NARA STÂNGĂ exact aşa cum am descris mai sus. Vom realiza astfel în continuare NUMAI 7 RFSPIRAŢII YOGHINE PROFUNDE, inspirând TOTDEAUNA numai pe nara STÂNGĂ (acest număr de 7 respiraţii nici nu va fi redus, nici nu va fi mărit, deci vor fi realizate NUMAI 7 respiraţii de acest gen). La sfârşitul celor 7 respiraţii yoghine complete în care inspiraţia se va realiza numai pe nara stângă, vom conştientiza, respirând acum normal, de voie, efectele globale de energizare armonioasă a lui IDA NADI. - în continuare, imediat după această conştientizare, vom trece să realizăm respiraţia yoghină completă ÎN CARE INSPIRĂM lent şi profund numai pe NARA DREAPTĂ, de voie (abdominal, toracic, clavicular) şi apoi rămânem în retenţie (tot de voie) pe plin şi remarcăm energizarea din ce în ce mai pregnantă a lui PINGALA NADI (în legătură cu nara dreaptă) Astuparea completă şi continuă a nării stângi în acest caz se va face numai cu degetul MARE de la mâna dreaptă (numai) în finalul retenţiei de voinţă pe plin (fără a forţa retenţia) vom expira lent, profund şi tot de voie NUMAI pe gură. În finalul acestei respiraţii vom respira normal de voie minim de 2-3 ori şi vom conştientiza trezirea şi energizarea lui PINGALA NADI (partea dreaptă a coloanei în interiorul corpului fizic (10-12 cm în afara acestuia) după care vom începe o nouă respiraţie yoghină completă, inspirând din nou numai pe NARA DREAPTĂ, exact aşa cum am descris mai sus. Vom realiza astfel în continuare NUMAI 21 RESPIRAŢII YOGHINE PROFUNDE, inspirând TOTDEAUNA numai pe nara DREAPTĂ (acest număr de 21 respiraţi) nici nu va fi redus nici nu va fi mărit, deci vor fi realizate NUMAI 21 respiraţii de acest gen). La sfârşitul celor 21 respiraţii yoghine complete în care inspiraţia se va realiza numai pe nara dreaptă, vom conştientiza respirând acum normal, de voie, efectele globale de energizare armonioasă a lui PINGALA NADI, în continuare, imediat după aceea, vom realiza din nou, de NUMAI 7 ori acum, Respiraţia yoghină completă (toate fazele acesteia (inspiraţia pe ambele nări, retenţia pe plin, expiraţia pe gură, retenţia pe vid), fiind şi de data aceasta realizate de voie), care nu va mai fi precedată de obişnuitele expiraţii profunde de ventilaţie. La sfârşitul celor 7 respiraţii yoghine complete (acest număr de 7 respiraţii yoghine complete realizate cu inspiraţie simultan pe ambele
nări nici nu va fi redus, nici nu va fi mărit, deci vor fi acum realizate NUMAI 7 respiraţii de acest gen), vom conştientiza o stare de deplină armonie interioară la nivel vital, psihic, mental şi spiritual. ATENŢIE! Dacă în această fază nu ne simţim pe deplin armonioşi lăuntric, siguri pe noi dispunând de o completă stăpânire de sine, este obligatoriu necesar să ne oprim aici, urmărind să reluăm această tehnică cu o altă ocazie. A continua să ne angrenăm mai departe în această tehnică atunci când simţim că încă nu suntem pe DEPLIN PREGĂTIŢI, poate să aibă efecte grave pentru echilibrul nostru psihic şi mental. Orice temeritate prostească se poate solda cu urmări nefaste, atunci când, cu o inconştienţă crasă, trecem cu vederea faptul că încă NU SUNTEM PE DEPLIN PREGĂTIŢI. În continuare NE AŞEZĂM PE UN SCAUN CU SPĂTAR ÎN FAŢA OGLINZII şi, fixându-ne cu privirea (cu o adecvată concentrare mentală) în special faţa care se reflectă în oglindă, simultan începem să emitem MENTAL MANTRA AUM, păstrând totodată în fiinţa noastră o intensa aspiraţie de a trezi amintiri din vieţile noastre anterioare ce se vor manifesta gradat sub forma anumitor stări, trăiri, imagini, idei. Apariţia anumitor imagini este edificatoare în multe cazuri; - continuăm să ne concentrăm intens privirea asupra chipului nostru ce se reflectă în oglindă şi, simultan, emitem mai departe mental MANTRA AUM (fără a intra însă în stare de LAYA; prin urmare nu urmărim să percepem sunetul subtil şi continuu al MANTRA-ei AUM acum ci doar o emitem mental continuu, emisie după emisie) până ce, LA UN MOMENT DAT, VOM CONSTATA CĂ IMAGINEA CHIPULUI NOSTRU REFLECTAT ÎN OGLINDĂ ÎNCEPE SĂ SE ÎNCEŢOŞEZE, "SE ŞTERGE" ŞI APOI DISPARE, lăsând locul unor imagini care, după cum vom remarca, sunt în strânsă legătură cu căutările noastre referitoare la vieţile (existenţele) anterioare; dacă derularea acestei tehnici a fost bine condusă şi s-a produs în ordinea indicată anterior, vom constata apariţia în oglindă a anumitor imagini colorate şi în mişcare care sunt tocmai "clişeele" care ne interesează cu privire la viaţa sau vieţile noastre anterioare; În situaţia în care, fixând cu multă atenţie şi focalizându-se aproape neîntrerupt privirea asupra chipului nostru reflectat în oglindă, remarcăm că, indiferent de durata concentrării asupra feţei noastre din oglindă, absolut nici o altă imagine NOUĂ în afară de cea a chipului nostru ce se reflectă în oglindă) nu se formează şi NU EXISTĂ NICI MĂCAR CEA MAI MICĂ TENDINŢĂ CA IMAGINEA CHIPULUI NOSTRU (din oglindă) SĂ SE ESTOMPEZE ŞI SĂ APARĂ O ALTĂ IMAGINE ÎN LOC), atunci este necesar să închidem ochii şi să rămânem cu ei închişi pentru minimum 7 minute, urmărind lăuntric să dinamizăm, să întreţinem şi să amplificăm aspiraţia de a avea informaţiile (amintirile) dorite (referitoare la existenţele noastre anterioare) şi, pentru a face să crească şansele noastre de reuşită în această direcţie, totodată căutăm să avem mentalul cât mai gol de alte gânduri (excepţia fiind DOAR acel gând legat de aspiraţia noastră de a ni se revela în mod obiectiv imagini clare cu privire la vieţile noastre anterioare), dacă şi după aceea (atunci când deschidem ochii şi reluăm fixarea chipului nostru din oglindă) absolut nimic nu se produce - această situaţie fiind constatată în mod excepţional în foarte puţine cazuri - sau chiar dacă un succes deplin ne încoronează eforturile (în sensul că reflexia chipului nostru din oglindă se estompează gradat şi în locul acesteia observăm că apare un alt chip cu totul diferit ca fizionomie, culoare, trăsături, piele, sex etc. care, după ce se menţine nemişcat câtva timp, începe uneori să se anime sau în locul lui apare un alt chip şi tot aşa după aceea chipuri complet noi (în care totuşi ne recunoaştem) se succed unul după altul, ori în alte situaţii chipul cel nou remarcat se estompează şi în oglindă apar imediat după aceea diferite scene semnificative în care chipul respectiv ne apare atunci cu tot corpul în timp ce se manifestă în diferite situaţii, jocuri, momente istorice, moduri ce ţin de respectiva încarnare de atunci), trebuie chiar şi atunci să considerăm toate aceste rezultate uluitoare DREPT O "AMORSARE" (PREGĂTIRE) a unui întreg lanţ de
revelaţii care vor urma la scurt timp după aceea, referitoare la respectivele noastre încarnări (existenţe anterioare) despre care la început am avut doar o imagine sau două; după "amorsarea" acestor imagini din diferitele noastre vieţi anterioare (sau uneori numai din una singură) vom constata că mai ales în somn ne apar imagini şi scene legate de chipul care ne-a apărut în oglindă în momentul " amorsării" cu succes a procesului de reactivare a amintirilor. Pentru acesta este necesar să fim mult mai atenţi la tot ceea ce "visăm" în noaptea care urmează imediat, cât şi în zilele şi nopţile următoare, contemplând CÂT MAI DETAŞAŢI ŞI LUCIZI imaginile, scenele şi manifestările care fără îndoială se vor produce. A doua sau a treia zi după aceea putem relua această tehnică dar fără a mai fi nevoie să o realizăm în totalitate. Acum va fi necesară DOAR FIXAREA ATENTĂ A CHIPULUI NOSTRU REFLECTAT ÎN OGLINDĂ şi lanţul de fenomene şi imagini legat de diferitele noastre existenţe (vieţi) anterioare se va declanşa surprinzător de repede, derulându-se precum nişte episoade dintr-un film foarte clar şi coerent. În cazul unora dintre cei care realizează cu succes această tehnică, elementele cele mai importante vor apare sub forma unor "vise" profund şi complet semnificative care vor veni (chiar la 10-15 zile după aceea) în momente în care aproape că nu ne mai aşteptam; - pentru ca acest proces complex de "amorsare" a amintirilor din vieţile noastre anterioare să se continue chiar 10-15 zile în şir după aceea, este absolut necesar să nu urmărim (vizionăm) nimic la televizor timp de aproximativ 20 de zile. Este de asemenea foarte bine să nu mergem în tot acest interval (20 de zile) la cinema sau în locuri publice care au o dominantă a vibraţiilor energetice joasă sau foarte joasă (restaurante, baruri, discoteci etc); = VA URMA=
AN IV C 27 VIEŢILE ANTERIOARE ÎN VIZIUNEA SPIRITUALITĂŢII YOGHINE. TEHNICA YOGHINĂ SIMPLĂ DE REVELARE A EXISTENŢELOR NOASTRE ANTERIOARE (continuare la cursul nr. 16 AN IV) - de îndată ce a fost realizată cu SUCCES DEPLIN prima oară această tehnică de reactivare a amintirilor din vieţile noastre anterioare poate fi reluată cu acelaşi succes sau chiar cu un succes mai mare de câte ori vrem aceasta, atunci când considerăm că este necesar. În cazul reluării tehnicii de reactivare a amintirilor din existenţele noastre anterioare este necesară numai FIXAREA ATENTĂ A CHIPULUI NOSTRU REFLECTAT ÎN OGLINDĂ. Reluarea acestei tehnici se face totdeauna cu inteligenţă şi prudenţă. Este necesar să NU INSISTĂM NICIODATĂ SĂ VEDEM SCENE SAU SĂ REACTIVĂM AMINTIRI din vieţile în care am făcut fapte rele sau în care ne-am confruntat cu experienţe lăuntrice cumplite. Putem în schimb să insistăm sau să reevocăm amintiri sub forma scenelor minunate, sublime, înălţătoare
pe care am remarcat că le-am trăit în existenţele noastre anterioare. În toate aceste reluări ale respectivei tehnici este OBLIGATORIU NECESAR SĂ FIM PERFECT DETAŞAŢI, PLINI DE LUCIDITATE ŞI TOTDEAUNA SĂ AVEM CONTINUITATE ŞI COERENŢĂ ÎN IDEI. Prin intermediul acestei tehnici simple de trezire a amintirilor din vieţile noastre anterioare ne aflăm deja în posesia unor elemente simple şi precise care pot fi realizate cu uşurinţă numai de yoghinii pregătiţi temeinic. După realizarea cu succes a acestei tehnici prima oară, putem beneficia oricând de ea, în numai câteva minute, culegând oricând dorim fructele rezultate în urma acestei pregătiri îndelungate şi temeinice. Există pentru reactivarea acestor amintiri şi alte metode dar nici una nu este atât de simplă şi accesibilă ca aceasta. Dacă pe alte căi, veţi şansa să le cunoaşteţi, vă sfătuim, DACĂ DORIŢI SĂ RECURGEŢI LA O ALTĂ METODĂ să o alegeţi numai pe cea care intuiţi că vi se adaptează cel mai bine aptitudinilor proprii. Punând corect în practică această tehnică simplă de reactivare a amintirilor din existenţele noastre anterioare, vom remarca cu bucurie că, dacă suntem capabili şi plini de speranţă, graţie temeinicei noastre pregătiri realizate în timp şi a sincerităţii, vom reuşi. ATENŢIE însă! La fel cum este imposibil să devenim campioni la atletism citind cărţi despre acest sport sau făcând un tur de pistă doar o dată pe an, tot astfel va trebui să acţionăm cu multă răbdare şi perseverenţă în cazul acestei tehnici simple, reluând, dacă va fi cazul, de câteva ori această experienţă, până ce vom fi pe deplin mulţumiţi de succesul pe care îl vom reputa în această direcţie. Credinţa în doctrina SAMSARA-ei (realitatea reîncarnărilor succesive) explică extraordinar de multe lucruri în cazul fiinţei umane. Ea lărgeşte foarte mult orizontul spiritual al fiinţei noastre, făcându-ne totodată să înţelegem faptul că NICIODATĂ, dincolo de aparenţe, nu există întâmplare ci numai NECESITATE. Ea ne trezeşte în acelaşi timp sentimentul Eternităţii şi ne arată calea către Esenţa Divină. Chiar dacă ne este posibil să avem clişee foarte clare referitoare la vieţile anterioare acestea nu trebuie niciodată să ne trezească sau să ne exacerbeze orgoliul spiritual. Atunci când încă nu avem foarte multe experienţe în acest domeniu, este chiar foarte bine să dăm dovadă de o anumită prudenţă. Niciodată în aceste experienţe nu trebuie să ne autohalucinăm şi mai ales NICIODATĂ nu trebuie să luăm dorinţele noastre drept realităţi. Perfect detaşaţi şi lucizi, noi nu trebuie să cedăm vreodată în faţa vanităţii sau a superstiţiilor de tot felul, ci trebuie să devenim şi să rămânem cât mai obiectivi. Va trebui totdeauna să discernem prompt interferenţele imaginative, dezlănţuite, de percepţiile spirituale reale. Acest aspect presupune o reală evoluţie şi rafinarea percepţiilor lăuntrice, cele două fiind destul de dificil de realizat. Tocmai de aceea, mai ales la început, va trebui să fim vigilenţi pentru a limita cauzele generatoare de halucinaţie sau eroare. Anumite persoane halucinate sau cu tendinţe paranoice pretind în mod aberant că au ORICÂND acces la "arhivele subtile celeste" sau la "analele ascunse ale trecutului". Şi în asemenea situaţii ridicole sau hilare trebuie să fim foarte prudenţi. Fiinţele care cu adevărat au atins un înalt grad de evoluţie spirituală şi care sunt înzestrate excepţional, ca şi yoghinii care sau antrenat cu perseverenţă, pot cu adevărat să furnizeze informaţii despre realităţile spirituale care sunt foarte interesante. Asemenea privilegiaţi sunt însă foarte rari şi ei nu fac niciodată caz de puterile spirituale pe care totuşi le deţin. Annie Besant scria: "Multe persoane au în prezent amintiri din existenţele lor anterioare. Organismul lor fizic s-a purificat suficient şi astfel a dobândit gradat sensibilitatea necesară. În special pentru aceste persoane, reîncarnarea nu mai este, evident doar o teorie, ci a devenit un aspect firesc al cunoaşterii personale".
Cele mai multe dintre marile religii ale lumii sunt întru totul de acord cu teoria reîncarnării şi, privind global toate aceste aspecte, înţelegem de ce GANDHI a scris: "Cel care a ajuns cu adevărat în inima propriei sale religii, totodată a ajuns şi în inima celorlalte religii". Misticii, înţelepţii şi yoghinii din toate ţările şi din toate curentele spirituale autentice împărtăşesc în unanimitate credinţa în reîncarnare. Pentru anumite fiinţe umane cu care venim pentru prima dată în contact simţim în anumite cazuri o simpatie spontană. Avem impresia ca le-am mai întâlnit sau ca le cunoaştem parcă dintotdeauna. Cei sau cele pe care i-am iubit sau le-am iubit foarte mult (ca: fii, fiice, soţi, soţii, mame, taţi, iubiţi, iubite) în alte vieţi se vor simţi fulgerător şi inexplicabil atraşi de noi, iar noi ne vom simţi la rândul nostru atraşi de ei sau de ele. În unele situaţii este chiar posibil ca un înveliş de carne (trup) nu prea frumos să ascundă totuşi un prieten autentic şi foarte devotat dintro viaţă anterioară cu care în acea existenţă trecută am fost în relaţii amicale profunde. Prieteniile adevărate, atât între bărbaţi cât şi între femei, îşi exercită în mod constant atracţia misterioasă în virtutea unor subtile şi complexe fenomene de rezonanţă psihică, mentală şi spirituală. Ele constituie totdeauna un efort al Spiritului Divin de a apropia pentru a complementa şi de a unifica sufletele care se aseamănă pentru a le accelera purificarea şi desăvârşirea. Printre prietenii sau prietenele, iubiţii sau iubitele din vieţile anterioare, există totdeauna măcar unul care, plin de simpatie şi altruism, aşteaptă să ne ajute în ascensiunea către piscurile divine ale propriei noastre fiinţe. Printre aceştia va fi şi acela sau aceea care, mai devreme sau mai târziu, va fi recunoscut drept maestrul nostru spiritual sau GURUL pe care va trebui să-l urmăm pe "cărarea" iniţiatică ce ne conduce la suprema eliberare. Urmând cu perseverenţă şi fără greşeli sfaturile date în aceste lecţii referitoare la reîncarnare, vom regăsi destul de repede amintiri clare şi coerente din unele vieţi anterioare, care ne-au apărut (în această viaţă) mai înainte, chiar dacă n-am fost foarte atenţi, în asemenea momente, la reminiscenţele spontane cu care deja ne-am confruntat (vise, talente, simpatii etc.). Este evident aproape pentru fiecare fiinţă umană faptul că, mai mult sau mai puţin, avem deja, încă de la o vârstă fragedă, idei (sau "PUNCTE DE VEDERE") ce nu au fost absolut deloc dobândite prin educaţie sau experienţă în această existenţă. "Mintea îşi capătă adeseori în mod misterios învăţăturile din raţiuni vagi şi intuiţii uluitoare referitoare la diferite lucruri şi aspecte măreţe", a spus marele gânditor CICERO. Faimosul yoghin SWAMI SIVANANDA susţine, la rândul său, şi chiar ne sfătuieşte: "Noi înşine prin tot ceea ce predominant gândim, ne creăm, mai devreme sau mai târziu (proporţional cu focalizarea consecventă a minţii noastre), propriul destin, caracterul şi evenimentele vieţii noastre. Experienţele noastre pe care le declanşăm prin gânduri puternice şi constante sunt nelimitate atât aici cât şi în lumile de dincolo (planurile paralele). Datorită forţelor declanşate prin gândurile noastre, continuăm să trăim şi să revenim sau, cu alte cuvinte, să renaştem în noi existenţe pe această planetă. Practicând cu asiduitate YOGA, urmărim să dobândim perfecţiunea divină, acea stare beatifică (SAMADHI) în care nu mai există nici naştere nici moarte, nici boală, nici supărare, nici necazuri, nici griji, nici dorinţe, nici suferinţă". El continuă, plin de înţelepciune, să ne sfătuiască: "Alegeţi măcar de două ori pe săptămână, ca subiect de meditaţie, Sinele vostru suprem, profund. Eternul ATMAN. Nu vă identificaţi niciodată prea mult cu acest corp trecător, care este o combinaţie a celor cinci elemente fundamentale, ascunse (PAMÂTUL, APA, FOCUL, AERUL, ETERUL (AKASHA)). Realizaţi profund şi pe deplin Sinele divin, nemuritor (ATMAN) şi veţi fi cu adevărat şi pentru totdeauna eliberaţi chiar în această viaţă.
Prin Cunoaşterea directă şi deplină a ceea ce este Divin, imuabil şi Netrecător în fiinţă, obţineţi pacea profundă, perfectă, fericirea eternă, bucurie perpetuă, omnipotenţa şi nemurirea. ÎN LOC DE CONCLUZIE Credinţa fermă în reîncarnare pare a cunoaşte, mai ales la ora actuală, o anume răspândire printre tineri şi mai ales printre tinerii creştini. Ea provine din Orient şi admiraţia pentru spiritualitatea orientală constituie, fără îndoială, motivul acestei răspândiri. Totuşi, a limita credinţa în reîncarnare doar la spiritualităţile orientale revelează o insuficientă cunoaştere a filosofiilor tradiţionale ale trecutului şi a istoriei Bisericii din primele secole. Se ştie că istoricul grec Herodot (484-420 î.e.n.) relatează faptul că, în sanctuarele lor, preoţii egipteni transmiteau oral iniţiaţilor secretul păzit cu stricteţe al nemuririi sufletului şi al facultăţilor sale de a se putea dezvolta şi maturiza în corpuri diferite în decursul a multiple vieţi succesive. Mai mulţi filosofi şi gânditori greci predicau liber necesitatea vieţilor reînnoite pentru a ajunge la deplina puritate şi perfecţiune (Pitagora, Pindar, Platou, Plutarh etc.). Cicero (106-43 i.e.n.) se referea de asemenea la aceste aspecte: "Greşelile şi suferinţele ce apar în decursul vieţii umane mă fac să presupun că, de multe ori, oamenii se nasc pe Pământ pentru a-şi repara greşelile făcute în vieţile lor anterioare". Suntem chiar îndreptăţiţi să ne întrebăm de ce IISUS, Fiul lui DUMNEZEU, nu a vorbit mai deschis despre reîncarnare. IISUS nu a putut învăţa pe alţii mai explicit aceste aspecte deoarece era foarte conştient de lipsa de maturitate a anturajului său: "Mai am să vă spun multe lucruri tainice, dar acum nu le puteţi purta", spune El (Ioan 16-12). În schimb, EL a autentificat-o (reîncarnarea) în cazuri concrete. Nu numai ca nu i-a negat niciodată posibilitatea, dar a şi demonstrat, prin cuvintele Sale, că este un lucru natural care face parte din evoluţia normală a sufletelor umane. Printre cuvintele Sale transmise de Evanghelişti amintim că, cea mai des citată, fiind şi cea mai de necombătut, este reîncarnarea sufletului profetului Ilie în persoana lui Ioan Botezătorul. În ultimul capitol al Vechiului Testament, sosirea sa fusese anunţată de profetul Maleahi (3-23): "Iată, luaţi aminte, căci vă voi trimite pe Ilie, profetul (...)". La rândul său, IISUS, adresându-se mulţimii şi purtând o vibrantă mărturie, declară: "Adevărat, adevărat vă spun că, dintre toţi cei născuţi din femei, n-a apărut nimeni altul mai mare decât Ioan Botezătorul (...). Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii legea divină şi dacă vreţi şi puteţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină. Cel care are urechi de auzit, să audă" (Matei 1-12 şi 13-15). Ilie s-a reîncarnat deci, fără îndoială, în persoana lui Ioan Botezătorul. Chiar şi adversarii îndârjiţi ai reîncarnării sunt obligaţi să admită exact acest aspect certificat de însuşi IISUS CRISTOS. Pentru a-i diminua influenţa, Biserica s-a grăbit să spună că acest lucru nu se produce decât în cazul minunilor excepţionale şi că nu constituie o lege generală. Jerome (347 - 420), traducătorul Bibliei în limba latină, face, în această direcţie, lumină asupra poziţiei Bisericii: "Doctrina cea secretă a reîncarnării a fost întotdeauna, în timpurile vechi, transmisă unui mic număr de aleşi, ca un adevăr care nu trebuie răspândit în rândul maselor. Şi autorul mai adaugă că doctrina reîncarnării era cunoscută de primii creştini ca o doctrină foarte secretă. În ciuda consensului tăcerii şi al secretului, mărturiile publice în favoarea reîncarnării au ieşit mereu la iveală: Origene (189-254), exeget şi teolog, ca şi Grigore de Nyssa (335- 395), părinte al Bisericii greceşti afirmau că sunt convinşi de realitatea reîncarnării. Adresându-se episcopului Stanislas Flakowski, arhiepiscopul Louis Passavali este chiar mai categoric: "Părerea mea este că ar constitui un mare progres dacă s-ar putea susţine public teoria renaşterilor atât pe Pământ cât şi în alte lumi. Ar însemna o soluţie înţeleaptă pentru multe
probleme care chinuie, prin obscuritatea lor, spiritul şi raţiunea oamenilor de astăzi". Mai aproape de zilele noastre, cardinalul Mercier (1851-1926) consemna în lucrarea sa "Manual de psihologie": "În ceea ce priveşte doctrina reîncarnării, nu văd nici un motiv pentru care raţiunea ar considera-o falsă sau imposibilă". La ora actuală, datorită închistării, în cadrul Bisericii, părerile rămân în continuare împărţite. Bineînţeles că, pentru cei mai mulţi preoţi, este mai uşor să se lase liniştit de-o parte tot ceea ce atinge subiectul reîncarnării decât a fi nevoiţi să reconsidere tot ceea ce decurge din acceptarea ei. = SFÂRŞIT = MAYURASANA (POSTURA PĂUNULUI) MAYURA înseamnă în limba sanscrită păun şi această această postură yoghină este numită MAYURASANA deoarece în această atitudine, corpul fizic al yoghinului, văzut din profil, evocă analogic imaginea unui păun care şi-a desfăcut coada sa lungă. MAYURASANA, împreună cu efectele sale este descrisă astfel în faimosul tratat YOGA HATHA-YOGA PRADIPICA 1,32/3: "plasaţi ferm palmele pe sol şi aşezaţi coatele în zona ombilicului; veniţi imediat după aceea cu corpul în echilibru şi rămâneţi astfel. Corpul menţinut în echilibru deplin în această postură trebuie să se întindă şi să rămână drept precum un baston. Această postură yoghină se numeşte MAYURASANA şi ea distruge cu uşurinţă bolile şi elimină toate tulburările ce există în regiunea abdominală precum şi unele perturbări ale sănătăţii ce provin din neregularităţile secreţiilor interne, excese ale mucozităţilor ori felurile dezordini ale bilei şi ale aerului subtil (VAYU). MAYURASANA practicată în mod consecvent face să fie digerate mai repede alimentele (chiar dacă acestea (alimentele) au fost consumate în exces), măreşte apetitul (pofta de mâncare) şi anihilează în scurt timp atât efectul toxinelor ce există în corp cât şi pe acela al otrăvurilor mortale". Un alt text yoghin străvechi şi faimos GHERANDA SAMHITA II, 29-30 oferă la rândul său o descriere similară dar precizează în plus că în această postură picioarele nu sunt întinse cât mai drepte ci trebuie să fie încrucişate în mod specific precum în cazul Posturii lotusului (PADMASANA). Postura corporală yoghină care este astfel realizată, yoghinii contemporani o numesc în unanimitate LOLASANA sau POSTURA CRABULUI. Caracterul sumar şi aproape aforistic al acestor descrieri indică destul de clar faptul că aceste tratate, păstrate adeseori strict secrete, nu trebuiau să fie considerate decât în calitate de SIMPLE ŞI SUCCINTE ÎNDREPTARE pentru yoghinii iniţiaţi. Fără îndoială, chiar şi astăzi ele ne sunt foarte preţioase dar, pentru a putea să realizăm uşor şi corect această ASANA trebuie mai întâi să descriem pe înţelesul tuturor şi cât mai în amănunţime tehnica de execuţie a acestei posturi care, la prima vedere, ne apare acrobatică şi aproape imposibil de executat de către toţi yoghinii suficient de familiarizaţi cu ASANAS-urile de echilibru. TEHNICA DE EXECUŢIE Pentru a executa uşor şi cât mai corect MAYURASANA, trebuie să avem un bun simţ al echilibrului, suficient de multă forţă în braţe şi încheieturile mâinilor destul de suple. POZIŢIA DE PORNIRE Mai întâi îngenunchem şi apoi plasăm mâinile pe sol, podul palmei (sau, cu alte cuvinte, oasele carpiene) fiind aşezate în aceeaşi linie cu genunchii, care sunt suficient depărtaţi. Degetele
de la mâini sunt îndreptate către în spate. Degetele mici ale celor două mâini se ating (după orientarea palmelor către în spate) pentru a face ca încheieturile mâinilor să fie apropiate. IMPORTANT: În această fază trebuie să ridicăm umerii pentru a face cu putinţă apropierea ulterioară a coapselor. DESFĂŞURAREA GRADATĂ A ETAPELOR CARE ANTICIPEAZĂ REALIZAREA LUI MAYURASANA PRIMA ETAPĂ Înclinăm bustul către în faţă. Apropiem coatele cât mai mult posibil- pentru ca realizarea acestei posturi să fie perfectă, ele (coatele) ar trebui să se atingă. În general, mai ales la început, acest lucru este aproape imposibil. Plasăm regiunea ombilicului la nivelul coatelor. În timpul învăţării (Faza de "ucenicie") poate fi util să ne ajutăm de o curea solidă (vezi figura 1). A DOUA ETAPĂ (ce se realizează numai pe durata învăţării ("uceniciei") A doua etapă constă în a pune fruntea, ca punct de sprijin, pe sol, privind mâinile (în postura clasică, coatele susţin corpul încă de la plecare; corpul se întinde progresiv până ajunge în poziţia completă, fără alte etape intermediare). Întindem mai întâi piciorul stâng, punând vârful degetelor ca punct de sprijin pe sol. Procedăm în acelaşi fel şi cu celălalt picior. Genunchii şi coapsele se ating acum în timp ce fruntea rămâne în continuare ca punct de sprijin la sol. Astfel, în această etapă de "ucenicie", corpul formează un fel de pod ce are antebraţele drept punct central de sprijin iar celelalte două puncte de contact şi sprijin la extremităţi sunt fruntea şi picioarele. POZIŢIA FINALĂ (Elemente preliminarii care nu trebuiesc neglijate) Poziţia finală se ia eliminând, fără să ne dezechilibrăm (şi să cădem), aceste două puncte de contact şi sprijin care sunt reprezentate de extremităţile podului despre care am vorbit anterior Pentru aceasta trebuie să procedăm în felul următor: a) ridicăm, fără să ne pierdem echilibrul, capul de la sol şi. fixând ferm cu privirea un punct oarecare ce se află în faţa noastră, respirăm de voie, normal. b) ridicăm în continuare picioarele şi gambele de la sol (având însă grijă să nu ne pierdem echilibrul), pentru a forma un fel de "planşeu", sprijinindu-ne ACUM doar pe coate, dar nu brusc şi mai ales fără să utilizăm elanul. Dacă, în etapa de "ucenicie" dorim să evităm orice incident neplăcut (ce poate surveni prin dezechilibrarea corpului fizic), vom aşeza o pernă în faţa noastră; este mai puţin eroic, dar totuşi este mai înţelept. Dacă nu este deloc recomandat să recurgem brusc la forţă sau la elan, unii se vor întreba, fără îndoială, cum trebuie totuşi să procedăm pentru a lua atitudinea finală fără elan şi aproape fără efort? = VA URMA =
AN IV C 28 MAYURASANA (continuare la cursul nr. 27 AN IV) Iată secretul simplu al acestei reuşite: degetele de la picioare împing uşor gradat corpul fizic către în faţă pentru a aduce progresiv centrul de greutate către verticala palmelor. Acum ajungem să înţelegem de ce trebuie să ne sprijinim cât mai mult pe podul palmelor şi nu pe mâna întreagă. Antebraţele care erau mai înainte aproape perpendiculare pe sol se plasează, în această situaţie, la un unghi de aproximativ 70° în raport cu solul. Astfel datorită acestei manevre gradate, muşchi corpului fizic se echilibrează acum de o parte şi de alta a coatelor. Atunci când acest echilibru este în mod efectiv atins, o uşoară şi gradată împingere a vârfurilor degetelor de la picioare este suficientă pentru a ne face să ridicăm aproape fără efort picioarele de la sol. La început, în faza de "ucenicie", o curea solidă poate să ne fie necesară, deoarece, fără aceasta, coatele, nefiind suficient de apropiate de centrul corpului, au tendinţa adeseori să alunece şi să se depărteze, situaţie care face ca din această cauză să ne dezechilibrăm şi să putem cădea. POZIŢIA FINALĂ ÎN EXECUŢIA LUI MAYURASANA Pentru că degetele de la picioare s-au ridicat de la sol, corpul nostru fizic va trebui, pe cât posibil, sa formeze acum o linie dreaptă ce este paralelă cu solul. Pentru a obţine acest rezultat ideal, trebuie să ne ridicăm fruntea şi să fim totodată atenţi pentru a ne coordona în mod armonios poziţia corpului fizic astfel încât picioarele să nu urce niciodată prea sus. Este bine, tocmai pentru a reuşi aceasta, să întindem spatele, să apropiem genunchii şi să nu îndoim deloc gambele; MAYURASANA, după care fiecare poate să-şi dea seama, nu este o postură de repaus! RESPIRAŢIA ÎN TIMPUL EXECUŢIEI LUI MAYURASANA În principiu, atunci când executăm această ASANA, va trebui să respirăm normal, de voie. Yoghinul indian SUNDAR GOSWAMI menţionează aceasta în mod expres. Practic însă, mai ales la început, această indicaţie este aproape imposibil de respectat şi, fără îndoială, nu va rezulta nici un inconvenient dacă ne blocăm spontan, în timpul execuţiei acestei ASANA, suflul. Mai târziu, după ce am depăşit faza de "ucenicie", pe măsură ce dobândim suficient de mult echilibru şi măiestrie în realizarea acestei ASANA, putem respira normal, de voie, pe întreaga durată a efectuării acestei posturi. CONCENTRAREA MENTALĂ În timpul executării acestei posturi, ne vom concentra mental să percepem activarea intensă a lui MANIPURA CHAKRA şi vom sesiza fulgerătoarea amplificare a energiilor subtile ale focului (TEJAS) în fiinţă; totodată vom remarca dinamizarea suflului subtil ascensional UDANA VAYU, apariţia unei stări pregnante de echilibru lăuntric şi o senzaţie de "centrare" foarte puternică a energiilor subtile ale focului (TEJAS) la nivelul lui MANIPURA CHAKRA. DURATA ŞI REPETIŢIA ACESTEI ASANA Vom menţine această postură cât de mult timp este posibil, fără să ne forţăm sau să ne extenuăm, ceea ce nu va reprezenta, în orice caz, mai ales la început, mai mult 15-20 de secunde. Practicanţii YOGA suficient de pregătiţi, pot realiza încă de la început această ASANA timp de câteva minute. Francezul ALAIN DANIALOU, în cartea sa "YOGA METODA DE
REINTEGRARE", indică execuţia acestei posturi pe o durată de cel puţin opt minute înaintea realizării actului de purificare a intestinelor, BASTI. După ce am menţinut postura timp de 15-20 de secunde şi ne-am odihnit o perioadă suficientă de mare la sol, conştientizând global efectele, reîncepem şi executăm această ASANA a doua oară şi chiar a treia oară. NOTĂ IMPORTANTĂ În timpul repausului, însoţit de o adecvată conştientizare globală, ce urmează imediat după execuţia lui MAYURASANA, simţim că se produc în fiinţa noastră efectele cele mai intense. Aşa cum fiecare poate să constate, în timpul realizării ASANA-ei, blocarea aortei abdominale întrerupe practic, aproape în întregime, afluxul de sânge către partea de jos a abdomenului şi totodată către picioare. În momentul în care revenim din această postură, sângele începe din nou să aflueze din abundenţă în această zonă. GREŞELILE CURENTE CE TREBUIE SĂ FIE EVITATE PENTRU A PUTEA REALIZA CU SUCCES MAYURASANA Este greşit ca la pornire să plasăm palmele în faţa liniei genunchilor; - să nu orientam degetele către în spate şi să ţinem încheieturile mâinilor prea depărtate una de cealaltă; - să plasăm ca punct de sprijin coatele către zonele laterale şi nu în centrul abdomenului; - să încercăm execuţia ASANA-ei fără să fi deplasat centrul de greutate către în faţă; - să nu plasăm corpul paralel cu solul; - să nu unim şi să nu întindem genunchii (pentru că corpul fizic trebuie să formeze o singură linie dreaptă); - să flexăm gambele; - să privim către sol. LOCUL ÎN SERIA POSTURILOR MAYURASANA se va executa după NABHI ASANA (în grupul de ASANAS de la ASHRAMUL lui SWAMI SIVANANDA din RISHIKESH - INDIA, MAYURASANA se execută după ARDHA MATSYENDRASANA). EFECTELE LUI MAYURASANA GENERALITĂŢI Efectele lui MAYURASANA decurg în principal din comprimarea aortei abdominale, însoţită de pătrunderea coatelor în regiunea abdominală, aspect care modifică profund circulaţia sanguină, la care se adaugă amplificarea presiunii intraabdominale în zona plexului solar. EFECTE ŞI BENEFICII LA NIVEL GLOBAL Practica consecventă a acestei ASANA înlătură rapid indigestia. Constipaţia şi flatulenţa pot fi vindecate printr-o practică consecventă şi cu succes realizată, de numai zece zile. Yoghinul SVATMARAMA punctează foarte pertinent: "Această MAYURASANA înlătură rapid toate bolile abdomenului. Realizarea ei constantă ne ajută să transformăm în energie (subtilă) uriaşă cantităţile excesive sau nesănătoase de hrană stimulând şi amplificând "focul" (subtil TEJAS) digestiv al stomacului, chiar şi cele mai otrăvitoare elemente (din alimentaţie) sunt grabnic anihilate". (HATHA- YOGA PRADIPIKA 1.31) Păunul, după cum se ştie, se hrăneşte cu făpturi veninoase precum şerpii, fără a fi vreodată afectat în vreun fel de otrava lor şi nu numai că le digeră cu uşurinţă dar chiar le şi preferă oricărei alte hrane. Se mai spune, de asemenea, că păunul mănâncă mai mult decât oricare altă pasăre pentru că "focul" subtil al stomacului sau rămâne viu şi intens tot timpul. De aceea, nu
întâmplător, se consideră în unanimitate de către yoghini că cei care practică în mod consecvent această ASANA reuşesc, de asemenea, să scape foarte repede de toate afecţiunile sau tulburările abdominale. Această ASANA este în mod egal eficientă împotriva dilatărilor cronice şi a altor tulburări ce apar la nivelul splinei, fiind, de asemenea, de un mare ajutor în vindecarea afecţiunilor ficatului. Astfel, prin realizarea ei consecventă, chiar şi hrana nesănătoasă este transformată şi, graţie anumitor procese accelerate şi misterioase de transmutaţie biologică, devine digestibilă şi foarte hrănitoare. În textele secrete clasice YOGA se afirmă că, graţie ajutorului ei chiar şi otrava poate fi cu uşurinţă asimilată, anihilându-i-se total (datorită unor misterioase procese de transmutaţie biologică) efectele nocive. Un yoghin avansat care poate practica MAYURASANA timp de 1520 de minute în continuu, devine complet imun la efectele veninoase ale şerpilor şi scorpionilor, la fel cum este şi păunul. Efectele sale intens vitalizante şi profund regenerante sunt, de asemenea, demne de luat în consideraţie ca adjuvant terapeutic în cazurile de S.I.D.A. (A.I.D.S.). Această ASANA este extrem de folositoare şi pentru a corecta vederea defectuoasă. Pacienţii suferind de miopie sau hipermetropie ar trebui să o practice zilnic. Mâinile şi braţele celor care o practică în mod consecvent, devin în scurt timp extrem de puternice, această ASANA fiind totodată profund binefăcătoare şi pentru plămâni. EFECTELE LUI MAYURASANA ASUPRA ORGANELOR DIGESTIVE (STOMAC, FICAT, SPLINĂ) Comprimarea aortei abdominale deviază circulaţia sanguină către stomac, ficat şi splină. Yoghinul SWAMI SIVANANDA atribuie mai ales acestui aspect efectele deosebit de binefăcătoare ale acestei ASANA asupra digestiei. Dacă în urma unei mese prea copioase, digestia încă nu s-a terminat după 4-5 ore, MAYURASANA reglează rapid şi eficient această problemă în 3-4 minute de execuţie (chiar dacă acestea rezultă prin însumarea a 4-5 execuţii una după alta). SWAMI SIVANANDA menţionează, de asemenea, că MAYURASANA ameliorează şi combate dispepsia. Referitor la stazele sanguine ce apar la nivelul splinei şi ficatului, s-a constatat că MAYURASANA le face să dispară aproape instantaneu, în plus, această ASANA îmbunătăţeşte activitatea hepatică şi impulsionează considerabil activitatea vezicii biliare. MAYURASANA combate de asemenea aerofagia. EFECTELE LUI MAYURASANA ASUPRA INTESTINULUI SUBŢIRE ŞI INTESTINULUI GROS Deşi activitatea acestor organe nu este stimulată în mod direct, ele totuşi beneficiază de pe urma efectuării acestei posturi. MAYURASANA acţionează astfel indirect împotriva constipaţiei. În plus, această ASANA previne şi chiar elimină treptat hemoroizii. EFECTE LA NIVELUL PLEXULUI SOLAR Coatele comprimă, masează şi întind în mod binefăcător întreaga regiune a plexului solar şi, astfel, prin stimularea profundă a plexului solar care rezultă în acest mod, MAYURASANA influenţează considerabil, deşi indirect, organele care nu sunt direct apăsate la execuţia acestei posturi. Astfel global, de fapt întreaga activitate organică este în mod armonios şi profund stimulată. RINICHII ŞI GLANDELE SUPRARENALE Mărirea presiunii intraabdominale se transmite până la nivelul rinichilor care sunt astfel în mod binefăcător stimulaţi. MAYURASANA acţionează, de asemenea, asupra glandelor suprarenale. Creşterea cantităţii de adrenalină face ca MAYURASANA să fie o postură foarte dinamizantă. PANCREASUL După afirmaţiile lui SWAMI SHIVANANDA, MAYURASANA acţionează profund
benefic chiar şi în cazurile de diabet, tonificând pancreasul şi activând producţia de insulină care, după cum ştim, este realizată de către insulele lui LANGERHANS. PLĂMÂNII ŞI INIMA Binefacerile multiple ale acestei ASANA nu se limitează numai la nivelul abdomenului. Presiunea aerului se măreşte considerabil în plămâni aspect care face ca alveolele să se deplieze. Inima este, de asemenea, fortificată prin comprimarea aortei abdominale şi prin rezistenţa astfel creată în momentul pulsaţiilor cardiace. Se remarcă, de asemenea, apariţia unui aflux suplimentar de sânge către creier. MUSCULATURA MAYURASANA fortifică armonios dar considerabil musculatura spatelui la nivelul căreia sângele proaspăt afluează mai ales în timpul relaxării ce urmează imediat în mod obligatoriu după această ASANA. Acest efect poate fi resimţit lăuntric printr-o senzaţie plăcută de căldură şi bunăstare. Coloana vertebrală şi toate filamentele nervoase care pornesc din această zonă, beneficiază de asemenea, destul de mult după realizării acestei posturi. CONTRAINDICAŢII LA EFECTUAREA LUI MAYURASANA Este evident că în special problemele destul de grave ale aparatului digestiv (ulcer al stomacului sau gastrita, toate în forme grave, etc.) constituie tot atâtea contraindicaţii. În cazul în care avem anumite dubii, este obligatoriu indicat să întrebăm în prealabil pe instructorul nostru de YOGA. Bunul simţ şi prudenţa trebuie, de altfel, să pe împiedice să realizăm această ASANA în cazul în care aceasta ar putea fi nefastă stării noastre actuale în care sănătatea noastră lasă mult de dorit. În cazul acestei ASANA există, de asemenea, şi o "selecţie automată": această ASANA necesită forţă fizică şi cei pentru care postura ar putea să fie nerecomandată sunt cel mai adesea în imposibilitatea fizică să o efectueze. Persoanele cu afecţiuni cardiace vor trebui de asemenea să fie foarte prudente în realizarea ei. RELAXAREA DUPĂ REVENIREA DIN MAYURASANA La sală, după revenirea din MAYURASANA, ne relaxăm profund, timp de minim 2 minute, rămânând cu faţa în jos, în timp ce bărbia va fi sprijinită la sol şi conştientizăm global efectele mult mai intense pe care le-am perceput în timpul realizării posturii (vezi etapa de CONCENTRARE). Atunci când efectuăm postura acasă şi dispunem de timp, imediat după MAYURASANA, trebuie să ne relaxăm pe o perioadă de aproximativ 3 minute în SHAVASANA şi să realizăm global (mult mai intens) efectele subtile pe care le-am remarcat atunci când ne-am concentrat mental în timpul realizării acestei ASANA. Prin urmare, acum, în timpul acestei relaxări ne concentrăm global să percepem activarea intensă a lui MANIPURA CHAKRA, şi vom sesiza fulgerătoarea amplificare a energiilor subtile ale focului (TEJAS) în fiinţă; totodată vom remarca dinamizarea suflului subtil ascensional UDANA YAYU, apariţia unei stări pregnante de echilibru lăuntric şi o senzaţie de centrare foarte puternică a energiilor subtile ale focului (TEJAS) la nivelul lui MANIPURA CHAKRA. ÎNCĂ O INDICAŢIE FOARTE FOLOSITOARE PENTRU A REUŞI CU UŞURINŢĂ MAYURASANA Iată acum un ultim "truc" simplu pentru a realiza cât mai repede şi fără eforturi inutile, această postură: unele persoane reuşesc să realizeze mult mai uşor MAYURASANA şi capătă astfel mai multă încredere în succesul lor, practicând-o cu mâinile prinse pe marginea unui scaun sau a unei mese joase înainte de a o realiza aşa cum am arătat pe covor.
Figura 1. Poziţia de plecare, în cazul acestei posturi se face din VAJRASANA cu genunchii suficient de depărtaţi. Plasăm apoi podul palmelor pe aceeaşi linie cu genunchii, degetele mari de la mâini fiind orientate către exterior, în timp ce încheieturile de la mâini se ating. Ne aplecă apoi uşor şi lent către în faţă, plasând epigastrul în zona coatelor care sunt în continuare apropiate. Antebraţele se ating pe întreaga lor lungime. Privim către în faţă şi respirăm normal. NOTĂ IMPORTANTĂ: La început este mai comod să ne ajutăm de o curea puternică ce va împiedica coatele să se îndepărteze. Coatele pot fi lăsate să rămână puţin depărtate la început. Pe măsură ce progresăm, vom putea strânge cureaua până când coatele vor ajunge să se unească. Figura 2 Lăsăm încetişor fruntea la sol. Figura 3 Întindem apoi piciorul stâng către în spate; piciorul va atinge încetişor covorul cu degetele. Întindem apoi şi celălalt picior; genunchii se ating acum. Figura 4 În continuare, ridicăm uşurel (fără să ne dezechilibrăm) capul, privind drept în faţă. În acest moment antebraţele trebuie să fie şi sunt PERPENDICULARE pe sol. În această poziţie, balansul se înclină către partea picioarelor; tocmai de aceea va fi imposibil să le ridicăm fără să deplasăm gradat centrul nostru de greutate către în faţă. Centrul de greutate fiind acum suficient de deplasat către în faţă, antebraţele sunt uşor (dar progresiv) înclinate în raport cu solul. Când corpul este acum în echilibru va fi suficientă o uşoară şi gradată împingere realizată cu ajutorul vârfurilor degetelor de la picioare pentru a ridica ACUM complet picioarele de la sol. Păstrăm în continuare genunchii uniţi fără să îndoim gambele. Trebuie, mai ales în această etapă, să privim continuu în faţă pentru ca întreg corpul fizic să rămână în echilibru şi totodată paralel cu solul, formând cu acesta o linie cât mai dreaptă. În această etapă esenţială, deşi presiunea intraabdominală creşte continuu totuşi să respirăm normal şi de voie (dacă este posibil). La revenirea din această ASANA, îndoim uşor gambele, depărtând genunchii. Antebraţele redevin perpendiculare pe sol; acum, la "revenire" plasăm mai întâi genunchii pe sol, apoi revenim uşurel la sol cu tot corpul fizic şi în continuare ne relaxăm după cum s-a explicat.
NOTĂ IMPORTANTĂ: Adeseori este mai uşor să învăţăm MAYURASANA prinzând mâinile şi sprijinindu-ne pe marginea unui scaun suficient de solid (ATENŢIE LA ACCIDENTE!) sau a unei mese joase care, de asemenea, trebuie să fie îndeajuns de rezistentă. Când suntem capabili să realizăm cu uşurinţă MAYURASANA fără a avea nevoie de o curea solidă, ne va fi destul de uşor să învăţăm şi tehnica clasică de execuţie a acestei ASANA. Într-adevăr, la modul tradiţional, această ASANA trebuie să fie realizată fără a mai trece prin poziţiile intermediare ce necesită un sprijin la sol (cu ajutorul degetelor de la picioare şi al frunţii, aşa cum a fost necesar în timpul "uceniciei". Încă din momentul pornirii pentru a executa această ASANA se ajunge extraordinar de uşor şi repede în postura clasică; corpul fizic se găseşte astfel, aproape imediat, în echilibru pe antebraţe. Progresiv, acum trunchiul se deplasează mult mui repede (dar nu fulgerător) către în faţă, în timp ce, sincronizat şi simetric, picioarele se întind cât mai drepte către în spate. Încă de la plecare, întreaga greutate a corpului fizic se sprijină în întregime pe antebraţe, în timp ce palmele lipite de suprafaţa de sprijin reprezintă singurele puncte de contact cu solul. Tălpile picioarelor se găsesc acum depărtate la aproximativ 20 cm distanţă unul de celălalt. Acum întindem încet cât mai mult gambele, deplasând trunchiul către în faţă, pentru a ne menţine echilibrul. = SFÂRŞIT =
AN 4 C 29 LEGILE MENTALULUI (continuare la cursul nr. 21 AN IV) 11) Mentalul conştient are (datorită proceselor fulgerătoare de rezonanţă cu diferitele energii subtile ce provin din sfera infinită a Mentalului MACROCOSMIC) puteri absolut uluitoare şi astfel, prin punerea în acţiune (ghidată şi inspirată de înţelepciunea divină) a legii rezonanţei cu forţele mentale, subtile, benefice ale MACROCOSMOSULUI, ea poate oricând şi oricât în acest fel să dispună nelimitat de energie mentală, benefică din MACROCOSMOS, care îi va permite să realizeze şi să desăvârşească orice acţiune binefăcătoare, inspirată de Dumnezeu. 12) Fiindcă conştiinţa mentalului nu îşi poate aminti totul deodată, activităţile şi experienţele sale din trecut iau forma memoriei care este înmagazinată în subconştient, unde generează - atunci când este evocată sau reevocată - fenomene complexe de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS. Tocmai de aceea, memoria sa este, în general, limitată şi imperfectă. Amintirea depinde cel mai adesea, atât de puterea de concentrare mentală, cât şi de starea în care se află sistemul nervos central. Atunci când (spre exemplu) sistemul nervos central este degenerat sau lipsit de energia vitală necesară, memoria scade dramatic şi rememorarea devine foarte dificilă sau chiar imposibilă. 13) Conştiinţa mentalului este de cele mai multe ori atât cauza îngrădirii, cât şi cauza revelării şi eliberării definitive a SINELUI NEMURITOR (ATMAN). Dacă conştiinţa mentalului îşi alege sau se complace ori acceptă obişnuinţele josnice şi tiranice ale unui mod de viaţă larvar, inferior, mizerabil, degradant moral, limitat, SINELE NEMURITOR (ATMAN) este îngrădit şi
invers, dacă conştiinţa mentalului îşi alege (şi chiar se angrenează cu consecvenţă pe acea cale) un mod predominant de existenţă spiritual, armonios, superior, sublim, elevant, el poate să ajute foarte mult ca într-un timp scurt SINELE NEMURITOR (ATMAN)-să fie revelat în universul nostru lăuntric, pentru a face posibilă eliberarea noastră spirituală. 14) Conştiinţa mentalului este, direct proporţional cu energia de care dispune, stăpânul sau conducătorul tuturor stărilor mentale care apar în fiinţă, cât şi al anumitor manifestări secundare ale fiinţei noastre. 15) Conştiinţa mentalului este "DEMIURGUL" interior care poate transforma fulgerător (graţie sublimării divine) otrava în nectar sau, în alte situaţii, datorită ignoranţei crase, poate schimba (datorită sublimării demoniace ori satanice) nectarul în otravă. Prin aportul său inteligent şi perseverent, el poate transforma (graţie sublimării superioare a energiilor fiinţei) răul în bine, iar în cazul ignoranţei, perversităţii, răutăţii şi egoismului exacerbat, poate schimba (datorită sublimării inferioare a energiilor fiinţei) binele în rău. Prin el devine cu putinţă MIRACOLUL că moartea se poate transforma în viaţă, dar tot prin el survine TRAGEDIA că viaţa poate să ni se schimbe prematur şi accelerat în boală, tulburare şi moarte. Pe scurt, energia sa specifică, predominantă (care implicit va avea o frecvenţă distinctă de vibraţie) este aceea care ne asigură în interiorul sau puterea de a atinge cele mai mari înălţimi ale perfecţiunii mentale şi spirituale, sau de a coborî în inferioarele şi groaznicele abisuri demoniace ori satanice, atunci când ne lăsăm antrenaţi sau ne complăcem pe drumul către cumplita noastră prăbuşire şi degradare morală şi spirituală. 16) Conştiinţa mentalului este aceea care stăpâneşte şi coordonează corpul fizic, grosier (STHULA SHARIRA). 17) Energiile subtile specifice, având fiecare o polaritate distinctă (+ şi -), ce se manifestă prin IDA NADI (-) şi PINGALA NADI (+) (şi care sunt în strânsă legătură la nivel fizic cu sistemul nervos autonom), îşi au centrul sau focarul (de alimentare) în energia subtilă esenţială şi creatoare KUNDALINI care, în anumite condiţii, poate circula liberă prin SUSHUMNA NADI (sistemul nervos central). Dintr-un anumit punct de vedere, pentru omul obişnuit, toate acestea împreună cu cei 7 centri de forţă, de la MULADHARA CHAKRA (1) până la SAHASRARA (7) inclusiv, constituie ceea ce în general numim subconştientul. 18) Subconştientul la rândul său este cunoscut de către yoghini ca fiind împărţit în trei zone: subtil, mai subtil, cel mai subtil; primele două zone ("subtil" şi "mai subtil") alcătuiesc ceea ce în YOGA numim corpul subtil. Ultima zonă ("cel mai subtil") constituie ceea ce în YOGA numim corpul cauzal. 19) Toate funcţiile involuntare ale corpului, cum ar fi: muşchii involuntari, funcţiile inimii, plămânilor, ale sistemului digestiv, metabolismul, rinichii, glandele endocrine etc., sunt toate controlate subconştient. 20) Subconştientul acţionează permanent atât în starea de veghe, cât şi în timpul stării de vis, în starea de somn profund, fără vise, în cazul unui şoc, al unui accident sau chiar în caz de comă. 21) În cazul unei come prelungite sau în timpul unei anestezii, subconştientul continuă nestingherit să funcţioneze şi prin urmare, corpul fizic continuă să respire, iar inima continuă să pompeze sânge. În concluzie, putem spune că toate funcţiile involuntare continuă să se manifeste în asemenea situaţii. 22) Subconştientul oricărei fiinţe umane, atunci când este corect şi în mod perseverent angrenat, are o putere nesfârşită datorită proceselor inefabile de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS, făcând să se manifeste, mai mult sau mai puţin, diferite stări de fuziune cu energiile subtile corespondente din MACROCOSMOS. Atunci când aceste procese de
rezonanţă sunt binefăcătoare, divine, sublime, se va produce, direct proporţional cu durata REZONANŢELOR REALIZATE, alinarea durerilor şi astfel va putea surveni gradat eliminarea (şi chiar vindecarea definitivă a) suferinţelor remarcate de conştiinţa mentalului. Astfel, datorită proceselor proporţionale de rezonanţă cu energii subtile benefice, regenerante, divine, sublime, stenice din MACROCOSMOS, aproape toate durerile, suferinţele, bolile şi tensiunile chinuitoare ale fiinţei umane încetează. Atunci când, datorită diminuării alarmante a puterii (energiei) noastre mentale, subconştientul nostru pune aproape în totalitate stăpânire pe fiinţă, omul devine, direct proporţional cu acest proces de ACAPARARE, mai mult sau mai puţin inconştient. Pe măsură ce mentalul îşi recapătă însă puterea (energia) sa şi fiinţa devine din ce în ce mai conştientă mental, starea de inconştienţă scade proporţional. ACEST ASPECT ESTE UN MARE SECRET YOGHIN. 23) Subconştientul oricărei fiinţe umane este depozitul imens şi permanent al absolut tuturor amintirilor, activităţilor şi experienţelor trecute (ce aparţin existenţelor anterioare) şi prezente. Toate acestea se proiectează atunci când sunt întrunite anumite condiţii favorizante, în starea normală de conştiinţă, în starea de vis sau în starea de somn profund (fără vise). 24) Subconştientul corect angrenat şi în mod perseverent mobilizat, poate face cu putinţă controlul absolut asupra tuturor funcţiilor şi simţurilor corpului fizic. 25) Subconştientul nostru este permanent supus tuturor sugestiilor mentale, verbale sau (în măsura în care prezintă afinităţi de rezonanţă) chiar ale mediului înconjurător, apropiat sau foarte îndepărtat (MACROCOSMOS), toate acestea manifestându-se în funcţie de disponibilităţile sau RECEPTIVITATILE specifice deja active sau întreţinute prin obişnuinţă sau REPETARE în el (subconştient). ACESTA DE ASEMENEA ESTE UN MARE SECRET YOGHIN. 26) Visul şi somnul profund sunt stări speciale modificate ale subconştientului nostru. 27) Totdeauna, (ABSOLUT TOTDEAUNA, însă mai devreme sau mai târziu, această reacţie fiind intim legată şi de intensitatea şi puterea de IMPREGNARE a lui) subconştientul va reacţiona cu o precizie uluitoare în funcţie de intensitatea, calitatea şi gradul sugestiei. Dacă sugestiile date sunt puternice şi clare, el va reacţiona puternic şi aproape imediat. Dacă în alte situaţii SUGESTIILE sunt de o intensitate medie, reacţia subconştientului nostru va fi şi ea de o intensitate medie. Dacă sugestiile sunt foarte slabe sau în stare latentă, subconştientul le va înregistra în mod slab şi ele vor rămâne tot în stare latentă, astfel că în asemenea cazuri nici o acţiune nu va fi întreprinsă şi nu va apare în subconştient. 28) Subconştientul nostru nu are nici formă şi nici personalitate. În schimb, conştientul nostru le are pe toate acestea. Subconştientul nostru operează detaşat ca şi natura, fără a aştepta vreodată o răsplată, în schimb conştiinţa mentalului lucrează întocmai ca un om obişnuit şi nu face aproape nimic fără a viza într-o formă sau alta (adeseori chiar fără să ne dăm seama) o anumită răsplată sau compensare ori recompensă. 29) Atunci când cu adevărat conştientul se întâlneşte şi fuzionează plenar cu subconştientul, are loc transformarea superioară a întregii noastre fiinţe şi a conştiinţei, rezultând ceea ce "yoghinii numesc CONŞTIINŢA SUPRAMENTALĂ sau superconştientul. 30) Conştiinţa supramentală sau superconştientul este şi se revelează plenar în fiinţa noastră ca fiind pură existenţă, pură cunoaştere, pură fericire, pură conştiinţă, echilibru total, armonie lăuntrică deplină, îndumnezeire, influenţe electromagnetice benefice extrem de subtile, control total asupra mentalului. Conştiinţa supramentală sau superconştientul este ultima lege divină care îi acordă yoghinului eliberarea spirituală deplină, totală. Succesul nostru spiritual în practica yoga depinde într-o mare măsură de gradul şi de felul de manifestare al Conştiinţei
noastre supramentale ori superconştientul. Practicantul YOGA avansat nu trebuie să uite niciodată că toate stările noastre mentale (care generează instantaneu fenomene de rezonanţă cu energiile subtile, mentale din MACROCOSMOS), sunt doar relativ reale, ele fiind în mod absolut condiţionate de Conştiinţa supramentală ori superconştient, care este permanent real şi totodată necondiţionat. Când Conştiinţa supramentală ori superconştientul este revelat în fiinţa noastră şi apare în divina sa glorie pe firmamentul conştiinţei, toate celelalte stări mentale parţiale şi efemere dispar, întocmai precum noaptea dispare ca prin FARMEC la apariţia zorilor atunci când SOARELE (DIVINUL) este pe cer. Fiecare fiinţă umană ignorantă sau inteligentă, rea sau bună, perversă sau virtuoasă, sănătoasă sau bolnavă, inconştientă sau conştientă, deţine această Conştiinţă supramentală ca disponibilitate potenţială, care se poate manifesta plenar doar în stările de SAMADHI sau, cu alte cuvinte, atunci când atingem Conştiinţa Supramentală ori Superconştiinţa. Toate celelalte stări ale mentalului nostru depind de această stare fundamentală. Concluzie Scopul esenţial în YOGA este de a permite atât începătorilor cât şi celor avansaţi, să-şi reveleze, să-şi conştientizeze, să-şi trezească şi să-şi amplifice în fiinţă puterea divină, binefăcătoare şi nesfârşită a Conştiinţei supramentale. Pe yoghinii adevăraţi îi interesează mai mult practica efectivă decât teoretizările sau disputele sterile, evoluţia psihofizică şi mentală mai mult decât vorbăria fără rost, simplitatea practică genială mai mult decât teoriile greoaie şi aberante, înţelepciunea mai mult decât speculaţiile fantasmagorice nebuneşti. Învăţăturile secrete yoghine, izvorând din practica milenară a yoghinilor foarte avansaţi, se limitează în mod fundamental la legile eterne ale naturii şi nu trebuie niciodată să constituie puncte de plecare pentru false controverse sau înguste dogmatizări. NOI ELEMENTE REFERITOARE LA EVOCAREA, VIZUALIZAREA CREATOARE ŞI AMPLIFICAREA ÎN PROPRIA AURĂ A CULORILOR SUBTILE (continuare la cursul nr. 37 AN III) Deoarece în lecţiile anterioare referitoare la curenţii subtili coloraţi a fost descrisă o tehnică de PRANAYAMA în care se operează cu ajutorul suflurilor subtile colorate, indicându-se anumite exerciţii practice, pentru a înţelege cât mai bine această lecţie este util să ne raportăm şi la lecţiile din anul III (vezi cursurile nr. 29, 30, 31, 32, 37). Întrucât unii aspiranţi îşi reprezintă cu dificultate unele culori, oferim în continuare câteva elemente simple şi practice care vor favoriza evocarea sau vizualizarea culorilor subtile fără a implica încă de la început o viziune lăuntrică directă a culorii respective în sfera noastră interioară. Cum să memorăm o culoare (dificil de evocat în cazul nostru) pentru a opera apoi cu acel curent subtil colorat care îi corespunde Ca pentru orice exerciţiu YOGA, este necesară şi aici voinţă şi perseverenţă. Printre altele, o modalitate foarte simplă dar eficientă constă în a aşeza undeva la vedere (în casă), întrun loc pe lângă care trecem suficient de des, o foaie de hârtie complet neagră pe care se aplica (lipeşte) un cerc cu un diametru de 14 cm, colorat, ce reprezintă culoarea sau nuanţa subtilă care ne este greu de evocat şi vizualizat, cerc ce va fi confecţionat din hârtie sau ţesătură. Alegerea este o problemă de gust. Apoi este bine să observăm de fiecare dată, în treacăt, dar cât mai des cu putinţă acest eşantion de culoare (dificil pentru noi de vizualizat şi evocat) şi să urmărim să-l
memorăm. După mai multe zile, atunci când vom reuşi să vizualizăm şi să evocăm respectiva culoare subtilă, vom putea opera în acelaşi fel cu o altă culoare sau nuanţă care de asemenea ne este dificil de evocat. Trebuie să hotărâm cu anticipaţie ce rezultate urmărim atunci când vizualizăm culorile în sfera internă a fiinţei noastre, deoarece ştim că fiecare culoare subtilă generează o anumită stare psihică specială care, mai devreme sau mai târziu, va influenţa în mod specific temperamentul nostru. Ca dovadă a influenţei psihice provocate de culorile fizice, avem studiile şi aplicaţiile realizate de mai multe zeci de ani în laboratoarele unor mari firme internaţionale. Culorile fizice predominante care există în încăperi şi calitatea luminii acţionează cu putere asupra fiinţei umane, modificând (în funcţie de culoarea respectivă) comportamentul individual, cât şi cel de grup într-o proporţie care este departe de a mai putea fi considerată doar o simplă întâmplare. După cum se afirmă în filosofia orientală, lumea ne este "manifestată" prin formă şi culoare, asociate, după doctrina SAMKHYA elementului subtil foc, el însuşi în relaţie cu INDRIYA-sul (organul de simţ al) vederii. În sfera de manifestare subtil energetică, culorile reprezintă o gamă destul de mare de energie vibratorie accesibilă percepţiei noastre senzoriale limitată fizic. Se cuvine să amintim în plus faptul că, după marele yoghin SRI AUROBINDO, culorile care ne apar spontan, lăuntric, indică totdeauna un joc de forţe în conştiinţa fiinţei umane al cărui simbolism este pentru unii greu de înţeles. "Când doar vedem lăuntric o lumină subtilă, aceasta este o viziune, când simţim intens o lumină subtilă pătrunzându-ne, aceasta este o experienţă. Când lumina subtilă alb strălucitoare se amplifică şi se stabileşte în noi, aducând divina iluminare şi cunoaşterea adevărurilor ultime, aceasta este o realizare spirituală." - SRI AUROBINDO În concluzie putem spune că puterea noastră de vizualizare interioară este nelimitată. A urmări să ne amplificăm voluntar puterea de vizualizare în speranţa de a provoca anumite experienţe lăuntrice binefăcătoare, este un antrenament yoghin rodnic care ne poate ajuta să ne accelerăm evoluţia noastră spirituală. Vizualizarea interioară realizată în mod perseverent devine astfel un mijloc eficient pentru a stabili şi focaliza conştiinţa în acest vast spaţiu interior în care se află anumite realităţi subtile. Este, prin urmare, foarte util să atragem prin evocări şi vizualizări de lungă durată forţa subtilă sau lumina către sine, accelerând prin astfel de vizualizări clare drumul care îl va urma apoi Lumina. Dacă urmărim să ajungem aici trebuie în prealabil să fie realizată o pregătire lăuntrică adecvată, deoarece aceste procese complexe trebuie să se realizeze într-o stare de completă detaşare, fără dorinţe egotice sau proiecţii de idei greşite ori preconcepute. Realizând cu tenacitate antrenamentul în vizualizarea interioară a culorilor subtile, vom conştientiza că tot ceea ce ajută omul să se depăşească, favorizează accesul în planurile superioare ale conştiinţei. Dar, "de la spirit până la atom", spune yoghinul SATPREM, "conştiinţa este supusă unei legi a fragmentării care adeseori nu ne permite să accedem decât la o parte a Adevărului, la o parte a Fericirii - ANANDA, la o parte a iubirii şi oarecum la fel stau lucrurile şi pentru cunoaştere". Dacă, datorită limitelor noastre, în foarte multe situaţii noi nu avem acces la cunoaşterea directă, sau nu putem încă realiza cunoaşterea superioară prin identificare completă, vizualizarea interioară clară, realizată în anumite condiţii, rămâne un mijloc eficient de a avea acces la cunoaşterea anumitor aspecte ale mecanismelor noastre interioare, ajungând astfel gradat să depăşim planul mentalului analitic, simplificator. "Eu devin, mai devreme sau mai târziu, ceea ce văd în mine însumi. Tot ceea ce gândirea îmi sugerează eu pot face, tot ceea ce gândirea îmi revelează, eu pot până la urmă deveni. Astfel ar trebui să fie credinţa fermă şi de nezdruncinat a
omului în el însuşi, deoarece Dumnezeu, sub forma scânteii Spiritului nemuritor (ATMAN) sălăşluieşte permanent în el." (SRI AUROBINDO - "Ciclul uman"). II. EXERCIŢII PRACTICE Anumiţi yoghini sunt uneori descurajaţi datorită faptului că nu posedă spontan puterea de a crea imagini clare şi precise care să fie menţinute în câmpul conştiinţei. Tocmai de aceea, în acele situaţii în care această capacitate nu este un dar interior sau n-a fost încă deloc dezvoltată, trebuie să învăţăm să facem să apară şi să o cultivăm printr-un antrenament gradat şi perseverent. Reamintim încă o dată ca aici nu este deloc vorba, în nici un caz. de a vedea obiectul cu ochii fizici direct, ci de a-l vizualiza lăuntric prin imaginare, cu precizie, graţie simţului vederii interioare, recurgând pentru a VIZUALIZA OBIECTUL la izvorul de imagini cu privire la acel obiect care deja există în stocul memoriei. Propunem în continuare câteva exerciţii yoghine simple, de trezire şi amplificare a puterii de vizualizare, care sunt împărţite în 2 categorii: 1) antrenamentul în vizualizarea concretă de obiecte, locuri, persoane; 2) practica vizualizărilor creatoare ce se realizează în sfera noastră psihică, lăuntric. Aceste exerciţii pot fi practicate în orice loc, în orice moment, atunci când dispunem de câteva momente de libertate. = VA URMA =
AN 4 C 30 NOI ELEMENTE REFERITOARE LA EVOCAREA, VIZUALIZAREA CREATOARE ŞI AMPLIFICAREA ÎN PROPRIA AURĂ A CULORILOR SUBTILE II. EXERCIŢII PRACTICE (continuare la cursul nr. 29 AN IV) A. Obiecte Vom alege un obiect foarte simplu şi eventual cât mai banal. De exemplu, un măr. Mărul este pentru mulţi încărcat cu nenumărate simboluri, dar ACUM noi nu ne vom opri la acestea. Vom fixa cât mai atent cu privirea fizică câteva momente un măr real şi imediat după aceea, cu ochii închişi, îl vom reprezenta prin vizualizare interioară, verificând după aceea dacă reprezentarea noastră mentală realizată prin VIZUALIZARE INTERIOARĂ este corectă. După un anumit interval de timp în care am fost angrenaţi cu preocupări diverse, vom face din nou să apară din memorie imaginea "măr" cât mai precis cu putinţă, menţinând focalizată FERM atenţia asupra unei imagini clare, stabile, nefluctuante, a MĂRULUI memorat. Acest exerciţiu yoghin de antrenare a puterii de vizualizare poate părea unora anodin, dar este suficient să-l realizăm de câteva ori pentru a constata DIRECT şi PERSONAL propriile noastre carenţe de vizualizare interioară şi feluritele distorsiuni (DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE) ale realităţii care, de
multe ori, aduc "detalii" inexistente sau ne permit să realizăm că până atunci ne mulţumeam în parţiala noastră vizualizare interioară (de înainte) cu rezultate aproximative. Acelaşi antrenament de vizualizare interioară poate fi realizat în fazele avansate cu ochii deschişi, aspect care ne va conduce la o uluitoare independenţă faţă de mediul înconjurător şi solicitările penibile ale acestuia. B. Locul Propria noastră cameră este adeseori un loc ideal pentru antrenarea puterii de vizualizare interioară. Cu ochii închişi, facem un fel de tur de orizont, lent, situând printr-o clară VIZUALIZARE INTERIOARĂ fiecare obiect de acolo, dispunerea mobilelor, detaliile specifice şi culoarea fiecărui lucru, situându-l în spaţiu la locul său pe care îl ocupă în cameră cu precizie. Apoi, imediat după aceea, PENTRU A NE VERIFICA PROMPT, apreciem, de data aceasta cu ochii deschişi, dacă vizualizarea noastră ulterioară a fost corectă. Această tehnică simplă face apel atât la puterea noastră de vizualizare interioară cât la memoria noastră vizuală. La fel ca şi în cazul procedeului precedent vom fi foarte surprinşi de mulţimea erorilor noastre, remarcând cu luciditate cât de mult ne înşeală memoria şi cât de parţială şi infidelă este evocarea noastră interioară. C. Tabela cu cifre Acest exerciţiu remarcabil este preluat din metoda de antrenament a puterii de vizualizare pe care o indică yoghinul SWAMI SIVANANDA şi se cuvine să amintim ca aceasta a suscitat întotdeauna un viu interes. Tehnica constă în vizualizarea interioară a unei table de şcoală, neagră (fie de o altă culoare care ne place foarte mult) sau a unei foi de hârtie ne care noi am înscris prin vizualizare interioară, metodic, cifre de la 1 la 5 cu ajutorul unei crete sau al stiloului, în funcţie de suportul ales. Evităm orice grabă atunci când efectuăm acest exerciţiu şi ne plasăm cu ochii închişi în faţa tablei evocate pe care o vizualizăm lăuntric. Avem în prealabil grijă să-i observăm cu multă atenţie (în imaginaţie) suprafaţa care ocupă tot câmpul conştiinţei şi totodată vizualizăm clar faptul că ţinem în mână stiloul sau creta noastră. Începem apoi prin vizualizare interioară precisă şi fermă să trasăm cifra 1. "Vedem" prin vizualizare interioară toate detaliile cu precizie: momentul în care stiloul atinge hârtia, sunetul uşor şi specific produs, trasarea cifrei în funcţie de modul nostru personal de a scrie, mirosul caracteristic al cernelii sau al cretei, culoarea precis definită a traseului, scârţâitul stiloului şi, de asemenea, momentul precis în care stiloul părăseşte hârtia. Apoi contemplăm cât mai CLAR. prin vizualizare interioară, acest "1" "scris" în întregime, precum şi spaţiul liber din jurul său. Poate (la început) ni se va părea că această precizie, împreună cu grija faţă de detalii, ne constrânge, dar să nu uitam niciodată că vizualizarea interioară cere concentrarea gândirii care pune la rândul ei în acţiune mobilizarea adecvată a INDRIYAS-urilor (a organelor de simţ). În acelaşi fel vom "trasa" prin vizualizare interioară alte cifre, având grijă în cursul unei pauze ce urmează imediat după aceasta, să observăm rezultatul sau, cu alte cuvinte, întreg ansamblul realizării noastre: 12-123-1234-12345. După aceea în continuare vom şterge tot prin vizualizare mentală cifra "5" şi ne vom menţine câtva timp focalizată atenţia asupra locului acum lăsat liber de această cifră. După o scurtă pauză facem acelaşi lucru cu cifra 4 ş.a m.d., urmărind de fiecare dată, cât mai atenţi, să contemplăm prin vizualizare interioară spaţiul ocupat înainte de aceste cifre. Atât timp cât nici o altă imagine interioară (parazită) nu se va înscrie în câmpul conştiinţei, vom putea spune că AM REUŞIT CU ADEVĂRAT să păstrăm această concentrare lăuntrică fără suport exterior, asupra căreia am putut să ne focalizăm cu succes întregul interes, pentru a stăpâni foarte bine mecanismele mentalului. Practica perseverentă a acestui procedeu simplu, de vizualizare
interioară, dezvoltă într-un timp destul de scurt puterea noastră de concentrare mentală. D. Vizualizarea interioară a persoanelor Această tehnică de vizualizare interioară pune în joc toate elementele pe care memoria noastră le-a putut înregistra. Orice fiinţă umană normală simte adeseori nevoia de a evoca lăuntric şi de a-şi reprezenta prin vizualizare interioară clară o fiinţă iubită. În această evocare lăuntrică uşor de realizat, având în vedere iubirea noastră intensă, vom căuta în special la început să realizăm VIZUALIZAREA INTERIOARĂ a unei ambianţe memorate de noi susceptibilă să ne aducă clar aminte anumite momente deosebite care ne-au generat bucurie sau fericire. Aici evocarea noastră interioară va fi constrânsă la o şi mai mare rigoare şi precizie, mai ales în ceea ce priveşte detaliile de ansamblu care influenţează toate simţurile în acelaşi timp. În cazul în care dispunem de o putere de vizualizare interioară considerabilă, va fi util să nu fixăm persoana în cauză (pe care o evocăm) într-o stare de imobilitate, ci merită să urmărim să o percepem (în cadrul acestei vizualizări interioare) în dinamismul său, cu mimica sa caracteristică, cu atitudinea sa personală, în mediul sau decorul ei familiar şi mai ales este important să evocăm vitalitatea privirii sale. Vom înţelege atunci cu uşurinţă că, DATORITĂ ecoului nostru, persoana cel mai greu de vizualizat interior suntem chiar noi înşine. Această experienţă yoghină simplă (de vizualizare a propriei noastre persoane) merită totodată să fie urmărită şi realizată cu tenacitate pentru diferite motive de ordin mental şi psihic. Prin autovizualizarea noastră interioară vom ajunge destul de repede să obiectivăm cu luciditate şi să ne acceptăm EXACT aşa cum suntem, fără concesii, fără răutăţi, fără imagini false care ne supraestimează sau care cel mai adesea ne subestimează. Aceste vizualizări interioare ale unor persoane iubite sau chiar ale fiinţei noastre trebuie TOTDEAUNA să rămână realiste, căci noi, ÎN TIMPUL REALIZARII LOR, nu trebuie să pe "retragem" şi să trăim într-o lume fantasmagorică sau halucinant abstractă, ci într-un mediu familiar concret, a cărui evocare interioară rămâne asociată cu persoana (pe care o vizualizăm interior), aducând în conştiinţa noastră atmosfera cu obiectivitate şi autenticitate care este un mod de verificare că practica noastră nu deviază către HALUCINAŢIE. Pentru practicanţii YOGA perseverenţi, aceste exerciţii simple de vizualizare interioară pot fi folosite ca puncte de plecare pentru aplicarea unor metode ceva mai elaborate care vizează, prin angrenarea lăuntrică a anumitor procese de REZONANŢĂ, modificarea binefăcătoare a stărilor de conştiinţă şi investigarea corpurilor invizibile, subtile cu toată rigoarea lăuntrică necesară, în scopul de a evita deviaţiile către halucinaţiile aberante de tip paranoid. Vizualizarea interioară creatoare a ambianţelor psihice Atitudinea predominantă a practicantului are aici o importanţă pe care este necesar să o subliniem încă de la început, deoarece este vorba de practica unei concentrări mentale susţinute care, mai ales la începutul antrenamentului, necesită o ambianţă de calm, de interiorizare şi recentrare în noi înşine. În legătură cu acest aspect, practica "plimbării volitiv dirijate a privirii interioare", aşa cum a fost ea descrisă mai înainte, ar trebui să ne creeze toate condiţiile favorabile. Pentru aceasta, ea (plimbarea volitiv dirijată a privirii interioare) va fi realizată în poziţia şezând, care se ştie că generează starea de calm şi linişte atât la nivel fizic cât şi la nivel psihic. A. Ambianţa interioară vizualizată În ce constă aici vizualizarea interioară? Vom căuta în cazul acestui tip de vizualizare să ne situăm ferm, prin concentrare mentală, continuă, în volumul interior al corpului, rămânând acolo ca într-un spaţiu gol şi eliminând complet orice reprezentare mentală organică, pentru a realiza astfel o "vizualizare lăuntrică oarecum abstractă". Vom fi ajutaţi atunci de o mobilizare a INDRIYAS-urilor (organele de simţ), progresând în conştientizarea unor senzaţii inefabile care
merg de la grosier către mai subtil, printr-o mărire gradată a calităţii atenţiei. În postura şezând, vom percepe lent, uşor şi detaşat mişcările respiratorii ce animă structura bioenergetică, iar pentru a fi la început mai simplu, ne vom limita la zona trunchiului. În continuare, cu ajutorul privirii interioare vom descompune această mişcare, percepând-o aşa cum se produce la nivelul diferiţilor pereţi ai acestui înveliş, astfel: - vizualizând-o din interior, vom percepe foarte atenţi mişcarea regulată a marelui perete din faţă, care cuprinde zona bazinului până la clavicule, realizând detaşaţi şi fără să influenţăm această mişcare în timpul a 3 până la 5 respiraţii realizate normal de voie; - în acelaşi fel, vizualizându-ne mereu tot din interior, vom percepe spatele, din zona de jos a rinichilor până în zona superioară a omoplaţilor; - apoi, în acelaşi fel, ne vom vizualiza partea laterală stângă, de la talie până la subţioară, resimţită numai din interior; - în acelaşi fel ne vom vizualiza în continuare partea laterală opusă (dreaptă); - după aceea ne vom vizualiza interior planşeul pelvian, supus unei împingeri - refracţii ce rezultă în timpul mişcărilor respiratorii; - aceeaşi atenţie o vom acorda vizualizării interioare a cupolei superioare clavicule umeri; - în sfârşit, vom realiza vizualizarea interioară însoţită de percepţia globală a mişcării, resimţită din interior, în cazul ritmului respirator natural (DE VOIE); - la acest stadiu, conştiinţa se situează spontan în acel mare spaţiu interior la care putem cu uşurinţă să adăugăm spaţiul capului. În această etapă nu mai este util să păstrăm atenţia asupra senzaţiei subtile pe care o generează mişcarea respiratorie. Vom realiza astfel destul de uşor acea atitudine de "martor" care observă această ambianţă fără a interveni pentru a o modifica sau pentru a o judeca. Această atitudine este punctul de plecare pentru numeroase practici yoghine secrete care vizează revelarea şi conştientizarea a diferite KOSHAS-uri, învelişuri mai mult sau mai puţin subtile, sau a unor mecanisme sau funcţii atât ale corpului fizic cât şi ale corpurilor subtile, cu scopul de a acţiona asupra realităţii lor vibratorii. O mobilizare completă a INDRIYAS-urilor (organele de simţ) sau, cu alte cuvinte, a simţurilor în aspectele lor cele mai subtile, este indispensabilă în cazul acestor exerciţii care ne ajută să realizăm: - o stare de profundă liniştire fizică, ce rezultă în urma realizării acestei tehnici; - o detaşare din ce în ce mai accentuată de ambianţa exterioară, fructul unei stări de detaşare, în care nu mai intervine aviditatea simţurilor în a capta senzaţii. Realizarea plenară a acestor două efecte depinde în întregime de nivelul de evoluţie yoghină al practicantului şi necesită un antrenament metodic perseverent. De altfel, cunoscătorii pot remarca faptul că practica expusă mai sus este în întregime în spiritul YOGA SUTRA-elor lui PATANJALI (vezi capitolul I. sutrele 3 şi 4). B. Generarea şi amplificarea unui climat de pace interioară prin acumularea luminii subtile alb-strălucitoare Acest exerciţiu implică să fim şi chiar să ne vizualizăm într-o atitudine confortabilă şi stabilă, stând de exemplu aşezaţi pe un scaun, cu spatele drept, fără tensiuni fizice, psihice sau mentale. Nu vom mai insista aici asupra virtuţilor luminii subtile alb-strălucitoare şi asupra simbolismului complex al acesteia; aspectul cel mai important Pe care îl indicăm aici este practica asiduă. Vom păstra ferm în minte gândul că lumina subtilă alb-strălucitoare este în strânsă legătură cu Absolutul DIVIN şi reprezintă atributele Sale în manifestare. În poziţia în care
ne aflăm, putem realiza câteva respiraţii yoghine complete, plimbând, de exemplu, lent, volitiv dirijat, privirea interioară pe faţa anterioară a corpului. Prin intermediul unei inspiraţii ample, lente şi profunde ne vom situa la câteva degete în afara corpului fizic, la vârful craniului şi, focalizându-ne cât mai ferm în SAHASRARA, vom menţine în continuare o respiraţie normală, de voie, armonioasă. Situând preponderent conştiinţa în acest spaţiu interior, vertical, care ne deschide către infinit, putem vizualiza o sferă subtilă albă, strălucitoare, luminoasă, ce poate fi asimilată cu arhetipul luminii. După câteva minute, atunci când imaginea generată, vizualizată interior, este suficient de stabilă, vom lăsa această lumină alb-strălucitoare să curgă în jurul întregului corp, învelindu-l şi cuprinzându-l din toate părţile precum o sferă imaterială diafană şi transfigurator luminoasă. Vom respira apoi din ce în ce mai extaziaţi în interiorul acestui înveliş luminos şi protector, care generează un climat de pace şi beatitudine. Realizând în continuare antrenamentul pe care l-am indicat înainte, vom remarca gradat că vizualizarea noastră interioară devine o divină viziune interioară, conştiinţa este parcă suspendată, lumina divină alb-strălucitoare există acum în noi şi în afara noastră prin ea însăşi. Această identificare finală nu se produce printr-o comanda egotică, ci trebuie să survină spontan. În această stare sublimă de aşteptare detaşată, este mereu posibil să perfecţionăm practica, urmărind să vizualizăm interiorul sferei de lumină alb- strălucitoare cu precizie, percepând-o ca un înveliş clar, neted şi să obţinem această vizualizare globală dintr-o dată, sesizând în mod egal toate direcţiile spaţiale. Ieşirea din această "ambianţă" divină, paradisiacă, implică o reîntoarcere gradată şi conştientă în corpul fizic prin intermediul câtorva respiraţii abdominale prelungi. C. Neutralizarea ambianţei nefaste sau ostile Uneori, datorită focarelor de rezonanţă ce încă sunt active în fiinţă sau în microcosmosul nostru lăuntric, suntem supuşi influenţei malefice şi perturbatoare a unor persoane pe care noi le simţim sau uneori le considerăm ÎN MOD FANTASMAGORIC (datorită excesului de imaginaţie) dezagreabile sau chiar ostile din punctul nostru de vedere. Aceste contacte chiar prin simpla prezenţă, sunt urmate imediat de un reflex de autoapărare şi generează în noi o stare de animozitate sau frică referitoare la acea persoană sau chiar la un grup. Noi devenim atunci, datorită unor fenomene de rezonanţă lăuntrică cu energii subtile malefice, focarul unui conflict ce se declanşează în noi şi care, după aceea, antrenează o gamă complexă de manifestări somatice, psihice şi mentale, care sunt fenomene binecunoscute de oricine astăzi. Este foarte util, mai ales în aceste cazuri, să transformăm repede un asemenea climat printr-o fermă şi suficient de lungă vizualizare interioară care o înglobează, înconjurând persoana sau tot grupul respectiv într-o aureolă sferică de lumină subtilă. De negândit! vor spune cei ignoranţi şi egoişti, să acoperim astfel cu lumină subtilă ALB STRĂLUCITOARE o persoană considerată (uneori în mod FANTASMAGORIC) detestabilă. Totuşi, aşa cum vă veţi convinge fiecare, este foarte util să urmărim aceasta şi să perseverăm neobosiţi, căci vom observa, mai ales în cazul persoanelor cu adevărat RELE, reacţii uimitoare de fugă, spaimă, sau chiar TRANSFORMĂRI ULUITOARE ÎN BINE. Acţionând astfel, ne învingem foarte repede repulsia, prejudecăţile aberante, tendinţa către ceartă, trecând cu uşurinţă peste tot felul de fantasme malefice şi proiecţii perverse care uneori ne aparţin. Vizualizându-l interior cu fermitate pe cel rău ca fiind înconjurat de lumină albstrălucitoare, realizăm lăuntric starea de compasiune divină pe care a avut-o IISUS care, fiind răstignit pe Cruce a spus referitor la cei care i-au făcut atâta rău: "IARTĂ-I, TATĂ CERESC, CĂCI EI NU ŞTIU CE FAC." Aici, operarea în forţă (cu putere) şi perseverenţă, fac posibile veritabile miracole care ne
asigură totodată şi nouă multe avantaje, aşa cum spune un înţelept yoghin. Yoghinii avansaţi cunosc această metodă de mii de ani şi de fiecare dată când ea a fost aplicată cu consecvenţă, totdeauna într-o stare de detaşare, ea a adus transformarea miraculoasă a unora dintre cei răi sau îndepărtarea cu succes a tuturor duşmanilor din preajma noastră. Nu este vorba neapărat ca persoana cea rea care este vizată să se transforme, căci nu doar acesta este scopul acestui procedeu. Ceea ce contează cel mai mult pentru noi în cazul realizării acestei tehnici, este modificarea rapidă în conştiinţa noastră a relaţiei cu acea fiinţă. Chiar dacă celălalt continuă să ne facă rău, sau urmăreşte să ne facă rău, noi nu mai suntem afectaţi lăuntric. D. Vizualizarea interioară benefică, ce favorizează liniştirea durerii Profesorul doctor LARICHE (FRANŢA) afirmă că partea cea mai importantă care este generatoare de suferinţă, a durerii este de origine psihică. În viziunea yoghinilor Orientului a fost şi este totdeauna binefăcător şi interesant să "comunicăm cât mai profund cu inconştientul, graţie mesajelor specifice pe care el ştie cel mai uşor să le recunoască: imaginea mentală binefăcătoare. Dintre multiplele procedee yoghine existente, iată o metodă simplă şi eficace, aplicabilă oricând, chiar şi într-un caz banal. Este vorba de a angrena o vizualizare interioară cât mai clară pentru a realiza un fel de drenaj (eliminarea energiilor malefice) cu ajutorul luminii subtile albstrălucitoare care, aşa cum ştim, manifestă forma cea mai înaltă de energie subtilă ce se află la cel mai înalt nivel de vibraţie. Aşezat pe un scaun sau întins pe pat (în cazul unei DURERI), vom vizualiza interior sfera de lumină subtilă alb-strălucitoare situată pretutindeni la infinit. - mai întâi consacrăm fructele acestei ACŢIUNI în totalitate lui DUMNEZEU; - apoi, în timpul inspiraţiei de voie, vom face să coboare o rază ca un tub circular (RAZA aproximativ 7 cm) din această lumină până la regiunea dureroasă, atât a noastră cât şi a unei alte persoane pe care dorim să o ajutăm şi inundăm respectiva zonă dureroasă în lumină albstrălucitoare; - menţinem şi fixăm ferm şi definitiv această lumină în timpul retenţiei pe plin în zona dureroasă a noastră sau a persoanei pe care dorim să o vindecăm; - expirăm, lăsând această lumină subtilă alb-strălucitoare să ne inunde, iar surplusul îl orientă să curgă în jurul nostru de preferinţă către extremităţile corpului. Realizat corect, acest procedeu aparent simplu este foarte puternic, iar efectele sale sunt aproape miraculoase în toate bolile. Este obligatoariu indicat să nu facem mai mult de 15 respiraţii de acest gen, după care ne oprim, conştientizăm global efectele ce survin şi reluăm, dacă este cazul, practica după 15 minute de conştientizare intensă. Această tehnică (imediat după dăruirea fructelor sale lui DUMNEZEU) implică o stare de abandonare faţă de DIVIN (FACĂ-SE VOIA TA DOAMNE DUMNEZEULE!) şi o completă detaşare faţă de orice judecată egotică legată de eficacitatea procedeului, cerinţa care este şi mai dificil de realizat dacă avem în vedere prezenţa şi persistenţa durerii. =VA URMA =
AN 4 C 31 NOI ELEMENTE REFERITOARE LA EVOCAREA, VIZUALIZAREA CREATOARE ŞI AMPLIFICAREA ÎN PROPRIA AURĂ A CULORILOR SUBTILE II. EXERCIŢII PRACTICE (continuare la cursul nr. 30 AN IV) E. Vizualizarea interioara a culorilor subtile şi sferele subtile de forţă care rezultă Am prezentat deja importanţa acestor aspecte într-un paragraf anterior al acestei lecţii. Pentru a acţiona în mod eficient cu curenţii subtili coloraţi, trebuie să ne aducem aminte că este indispensabil să "vedem" sau, altfel spus, să vizualizăm interior culoarea subtilă cu care operăm în câmpul conştiinţei, iar dacă ne este dificil, pur şi simplu să evocăm sau să memorăm culoarea fizică sau nuanţa fizică a respectivei culori subtile pe care trebuie să ne-o REAMINTIM interior pentru a obţine, direct proporţional cu angrenarea noastră mentală, un rezultat satisfăcător. Tehnicile yoghine vizând modificarea sferei subtile de forţă care are o anumită frecvenţă vibratorie şi este caracteristică centrilor de captare şi emisie a energiilor subtile (CHAKRAS) ascund câteva pericole, dacă aceste treziri (ale CHAKRAS-urilor) nu sunt precedate de o pregătire adecvată şi de o purificare lăuntrică, deoarece culorile subtile malefice şi infernale cu care rezonăm inconştient atunci când nu respectăm YAMA şi NIYAM A, generează în fiinţele umane orgolioase şi perverse reacţii perturbatoare, variabile în funcţie de receptivitatea malefică a subiecţilor şi de afinităţile lor cu acele energii satanice sau demoniace. După SRI AUROBINDO, aceste efecte bune sau rele pe care le au culorile subtile benefice şi culorile subtile malefice sunt în legătură cu gândurile, intenţiile şi dorinţele bune sau rele care declanşează fenomene de rezonanţă cu culori benefice sau cu culori malefice, încărcând astfel cu energii subtile benefice sau malefice unele CHAKRAS. Iată în continuare două tehnici yoghine simple, care ne permit să realizăm un salt lăuntric eficient şi benefic pentru evoluţia noastră spirituală. 1. Vizualizarea interioară a unei lumini fizice (materiale) ce acţionează în câmpul conştiinţei Ne aşezăm într-o atitudine relaxată şi confortabilă, de exemplu pe un scaun, cu faţa ferită de orice sursă de lumină directă şi, după câteva respiraţii yoghine complete, care ne vor ajuta să intrăm într-o stare profundă de calm interior, începem să evocăm mental sau, cu alte cuvinte, să vizualizăm interior, însă neîntrerupt, în zona frunţii, un focar benefic, strălucitor, mare şi intens, producând la acest nivel o lumină subtilă alb strălucitoare foarte blândă. Atunci când atenţia noastră se focalizează ferm şi se interiorizează profund, vom urmări imediat după aceea să facem să apară un fel de dualitate a "concentrării"; acum o parte a privirii noastre interioare începe să sondeze simultan respiraţia (fără să o modifice) în zona abdomenului, sesizând global şi detaşat starea rezultată. Vom vizualiza apoi în continuare cum focarul luminos îşi diminuează intensitatea, transformându-se gradat într-un focar de lumină intensă galben aurie. Realizăm în continuare o contemplare cât mai detaşată a procesului lăuntric al respiraţiei, sesizând eventualele modificări spontane ale ritmului respirator. În această situaţie, nu vom uita să păstrăm nealterată atitudinea de "martor" detaşat.
Atunci când această fază importantă va fi suficient de bine stăpânită, ne putem ajuta de o lampă de cromoterapie cu filtre colorate sau chiar de un bec electric în mod adecvat colorat (de exemplu albastru care va fi aprins), a cărui lumină va fi eventual filtrată de un ecran de pânză sau hârtie pus la o oarecare distanţă (de bec) ce va fi astfel plasat încât va asigura o difuziune a luminii colorate (a becului) în zona frontală atunci când ţinem ochii închişi (evocând în AURA noastră în mod indirect culoarea subtilă corespondentă CULORII BECULUI APRINS). Ca şi mai înainte, acum vom evoca un focar de lumină subtilă a cărui culoare va fi aceeaşi cu cea a becului colorat aprins şi vom realiza o contemplare detaşată a stării lăuntrice rezultate, conştientizând totodată orice modificare a calităţii respiraţiei, păstrându-ne o stare predominantă de "martor" detaşat. În funcţie de timpul liber pe care îl avem la dispoziţie, va fi deosebit de interesant să practicăm astfel amplificarea în aură a diferitelor culori subtile cu ajutorul unor becuri (cu lumina difuzată prin ecran) de diferite culori, care vor fi conştient alese în funcţie de efectele pe care le urmărim. La sfârşitul antrenamentului, vom încheia exerciţiul printr-o reîntoarcere, chiar scurtă durată 3 minute - la evocarea fermă a culorii subtile alb strălucitoare. 2. Încredere mărită în sine şi liniştire fizică profundă prin evocarea sistematică (în AURA noastră) a curentului subtil alb strălucitor. Pentru a înţelege cât mai bine acest procedeu, este util să ne raportăm la lecţiile referitoare la vizualizarea curenţilor subtili coloraţi şi, de asemenea, la lecţiile cu privire la CURENTUL SUBTIL ALB STRĂLUCITOR. Mai întâi va trebui să ne instalăm într-o poziţie şezând, cât mai confortabilă şi stabilă (eventual poate fi chiar o ASANA - VAJRASANA, PADMASANA). Vom realiza apoi câteva respiraţii yoghine profunde urmate după aceea de plimbarea privirii interioare aşa cum deja am indicat mai înainte. Focalizându-ne cât mai ferm atenţia (fără să o lăsăm să fie distrasă) în spaţiul frunţii, vom urmări să evocăm acum CÂT MAI CLAR o ambianţă de ALB INTENS STRĂLUCITOR, un amestec de alb intens şi strălucire pură, diafană. Apoi, atunci când conştiinţa noastră s-a fixat (stabilizat) suficient de ferm în această stare înaltă şi transfiguratoare: - inspirăm cât mai conştienţi fluxul subtil ALB STRĂLUCITOR îndreptându-ne totodată atenţia către centrul spaţiului frontal, unde remarcăm activarea focarului de comandă al acestei zone, AJNA CHAKRA; - după câteva secunde de retenţie pe plin (realizată de voie, fără a forţa deloc) a suflului subtil, în timpul unei expiraţii lente şi armonioase (realizată tot de voie, fără a forţa deloc), privirea noastră interioară părăseşte fără grabă spaţiul frontal pentru a face să fie EGAL răspândită această subtilă lumină sublimă. ALB STRĂLUCITOARE în întreg volumul interior al corpului, de la vârful craniului până la tălpile picioarelor şi palmelor; - rămânând cu conştiinţa difuzată complet în acest spaţiu mare lăuntric (MICROCOSMOS) inundat acum de divina lumină subtilă ALB STRĂLUCITOARE, vom aprecia intens şi plenar natura şi calitatea acestei stări interioare, considerabil modificată în bine, ce generează o stare de permeabilitate şi stabilitate ce poate fi definită ca o LINIŞTIRE FIZICĂ PROFUNDĂ. Această tehnică yoghină va fi în mod special apreciată de aceia care aspiră să poată rămâne în diferite ASANAS yoghine de meditaţie fără a mai fi afectaţi de unele tensiuni fizice şi de felurite distrageri ale mentalului în vederea realizării cu succes a exerciţiilor de concentrare şi meditaţie în YOGA. După ce vom experimenta suficient de plenar şi profund această trăire euforică, este
necesar ne reîntoarcem conştient şi gradat la starea noastră lăuntrică obişnuită, savurând totodată ecourile stării ce s-a amplificat în noi atunci când am evocat în fiinţa noastră CURENTUL SUBTIL ALB STRĂLUCITOR. În concluzie, ţinem să menţionăm că aceste tehnici yoghine sunt foarte valoroase în special datorită faptului că ele favorizează o considerabilă lărgire (EXPANSIUNE SUBTILĂ) a câmpului conştiinţei. Banala asimilare la nivel intelectual a acestor tehnici atunci când este însoţită doar de citirea fiecărui procedeu fără PUNEREA ÎN PRACTICĂ nu aduce mai nimic nou în fiinţă (în ceea ce priveşte EXPERIENŢA NOASTRĂ EFECTIVĂ); simpla lectură plină de curiozitate a descrierii unor efecte ale tehnicilor YOGA nu va fi aproape niciodată însoţită de vreun efect în afara PRACTICII PERSONALE. Ceea ce contează cu adevărat, ceea ce rămâne pentru totdeauna impregnat în fiinţa umană este trăirea directă a ADEVĂRULUI obţinută prin exersare corectă şi asiduă. După gradul de angrenare PRACTICĂ la ceea ce priveşte realizarea tehnicilor YOGA, recunoaştem atitudinea responsabilă a YOGHINULUI care este cu adevărat conştient de limitele sale şi urmăreşte NEOBOSIT să le lărgească printr-o constantă atenţie şi printr-o deschidere proprie unui căutător spiritual sincer. VIZUALIZAREA CREATOARE ÎN PRACTICA YOGA Mintea umană ferm concentrată şi perseverent focalizată are o putere de evocare şi manifestare aproape nelimitată; ştim acum că atât o pictură valoroasă cât şi un gând genial sau o idee inspirată, măreaţă, încep înainte de toate prin a fi un concept, văzut foarte clar ca un întreg cu "ochiul minţii". A deveni cât mai conştienţi de acest procedeu complex de vizualizare în practica YOGA, care ne face să rezonăm cu anumite energii subtile din M ACROCOSMOS, este primul pas către valorificarea extraordinarei sale puteri, ale cărui secrete au fost păstrate cu stricteţe de adepţii avansaţi ai ştiinţei spirituale, de-a lungul secolelor. Creaţiile mentale ferm şi cu perseverenţă vizualizate pot ajunge să fie chiar materializate, această reuşită depinzând de intensitatea cu care sunt focalizate până în momentul în care ele ajung, datorită autonomiei pe care o dobândesc, să influenţeze în mod obiectiv realitatea celorlalţi. Adeptul YOGA avansat invocă cu putere forme-gânduri binefăcătoare numite în limba tibetană TULPA-suri care, datorită energiei subtile acumulate în ele, ating un asemenea grad de soliditate ideoplastică încât UNEORI se spune că sunt percepute ca perfect reale de către ceilalţi oameni. Vârcolacii, vampirii, demonii şi anumiţi monştri satanici legendari nu au fost decât astfel de creaţii subtile malefice, făcute adeseori la voinţă de unii magicieni negri care s-au dedat conştient la astfel de acţiuni malefice îngrozitoare. "Întâlnirile" cu felurite "zâne", "fee", "ondine", "îngeri", "Fecioara Maria" şi "făpturi extraterestre" pot fi în anumite situaţii părţi ale unui proces similar DE MATERIALIZARE HALUCINANTĂ (HIMERICĂ) în care o anumită credinţă FANATICĂ foarte puternică, intim legată de nivelul redus de evoluţie al persoanei în cauză, este FULGERĂTOR exteriorizată într-o STRANIE sau FAMILIARĂ viziune. În mod similar, adeseori halucinaţiile chinuitoare în care apar frecvent entităţi satanice sau demoniace ameninţătoare pot fi - cum UNEORI CHIAR s-a demonstrat - MATERIALIZĂRI SUBTILE ALE UNOR GÂNDURI RELE întărite prin REPETARE obsesivă care, în ultimă instanţă, se dovedesc a fi controlabile şi maleabile atunci când VOINŢA victimei devine pură şi suficient de puternică. Atât oamenii obişnuiţi cât şi yoghinii pot învăţa să folosească, DAR NUMAI ÎN BINE, puterea creatoare extraordinară a minţii, focalizate prin intermediul tehnicii yoghine milenare
cunoscută acum în Occident sub numele de "vizualizare creatoare continuă", care se referă la vizualizarea (lăuntrică) clară, fermă şi neîntreruptă a unor imagini interioare binefăcătoare, în minte, vizualizarea creatoare lăuntrică este totodată o modalitate simplă, rapidă, eficientă şi efectivă de a comunica în mod binefăcător cu inconştientul. Aceste imagini, care uneori ne parvin în mod spontan din inconştient, apar de multe ori în mod natural, mai ales în timpul viselor, în reverii sau se manifestă prin fantasme şi fantezii care ne revin mereu în minte. Asemenea imagini predominante prin care inconştientul nostru ni se "confesează" au o aplicaţie deosebită mai ales în psihoterapie. Unii yoghini au sugerat faptul că există în mod continuu un spectacol interior de imagini proiectat în universul nostru lăuntric, dincolo de starea obişnuită de conştienţă. Putem, prin intermediul vizualizării creatoare, să intrăm în această "casă de filme a minţii" şi să utilizăm aceste filme în multe moduri profund binefăcătoare. Vizualizarea creatoare şi puternică a concretizării pline de succes într-o anumită situaţie - "PROIECTÂND ÎN MINTE o clară imagine viitoare a împlinirii unui anumit ŢEL (care nu încalcă legile divine) pe care îl dorim cu forţă" poate influenţa activităţile noastre ulterioare într-un mod pozitiv, pentru a ne face să fim mai siguri de rezultatele minunate. O formă foarte simplă dar totuşi eficientă pe care aceste imagini lăuntrice o pot lua este o călătorie interioară în necunoscutul din noi. Cel ce vizualizează este (mai ales în cazul unor tensiuni psihice) confruntat cu diferite probe (încercări lăuntrice) înspăimântătoare. Deseori, el ajunge faţă în faţă cu monştri, dragoni, cascade, tuneluri şi peşteri la fel precum eroii basmelor care călătoreau prin lume şi care în lupte palpitante îşi învingeau puternicii duşmani. În cazul unor traume sau al unor tulburări psihice uşoare, cel care vizualizează cât mai detaşat se confruntă cu asemenea probe şi, gradat, în cazul acestui proces lăuntric, el constată că TOTDEAUNA îşi depăşeşte problemele cu care se confruntă la "suprafaţă" în lumea sa fizică, reală. Nu sunt deloc necesare translaţii sau interpretări ale viziunilor, deoarece (pentru cel intuitiv) ele sunt deja legate de realitate dar în mod metaforic. Teoria yoghină care se referă la aceste forme spontane de vizualizare creatoare sugerează existenţa în minte a unor lumi subtile paralele în care noi simultan existăm. Angrenându-ne cu mult curaj în lupta noastră cu "demonii" interiori şi învingându-ne toate temerile (mai mult sau mai puţin aberante) în lumea fanteziei, lumea noastră conexă a personalităţii va câştiga însutit forţă. Pentru a dobândi rapid rezultate pozitive prin vizualizarea spontană creatoare, avem nevoie la început de sprijinul eficient şi detaşat al unui instructor YOGA sau al unui prieten în acelaşi an cu noi la YOGA, care uneori trebuie să ne ghideze din exterior atunci când îi cerem sfatul. Cel care urmăreşte să realizeze această călătorie lăuntrică prin vizualizare stă tăcut şi se relaxează cât mai bine, având ochii închişi şi, lăsându-se să pătrundă într-o stare de reverie, se va focaliza detaşat asupra oricărui fel de imagini interioare ce pot apare spontan ATUNCI. Direcţia inefabilă a călătoriei sale interioare trebuie să fie determinată de un sentiment de pătrundere interioară şi de reflectarea lăuntrică detaşată a ceea ce începe gradat să apară (CA IMAGINI) din interior. Monştrii, dragonii şi demonii întâlniţi de obicei în asemenea călătorii sunt la început înspăimântători dar - aproape inevitabil - se schimbă în aliaţi sensibili şi puternici, dacă cel care face vizualizarea se apropie de ei cu un curaj deplin, întocmai ca de nişte creaţii efemere şi iluzorii care trebuie să fie subliniate în energii înalte, în dragoste şi fericire. Aceste imagini interioare ce ne apar ATUNCI sunt spontane. Ele nu sunt direcţionate de mintea conştientă şi numai în aparenţă sunt întâmplătoare; totuşi, pentru cel care le vizualizează,
ele sunt la fel de reale ca şi ceea ce el vede în starea de veghe. Atunci când în cadrul acestor lupte interioare (la care asistăm activ în aceste momente de vizualizare spontană) învingem aceşti monştri sau demoni şi îi transformăm ca "substanţă" şi "energie" constitutivă în "altceva", înseamnă că am reuşit să-i sublimăm în "energii şi substanţe" subtile sublime iar autentificarea acestei victorii va fi resimţită prin amplificarea unei stări de fericire fără motiv, concomitent cu creşterea încrederii în noi înşine. AFORISMELE LUI PATANJALI CITATE ÎN ACESTE LECŢII CAPITOLUL I, SUTRA 3 Atunci (în timpul identificării totale şi perfecte), văzătorul (PURUSHA) ni se revelează complet în starea sa proprie (nemodificată). COMENTARII: De îndată ce valurile mentale încetează şi "lacul" conştiinţei noastre se linişteşte complet, noi putem contempla nestingheriţi profunzimile ultime (ATMAN) ale fundului lacului" conştiinţei noastre. Prin urmare, atunci când mentalul nostru este perfect calm, nouă ni se revelează care este în REALITATE natura noastră DIVINĂ, ETERNĂ, ultimă; atunci nu ne mai amestecăm cu nimic altceva şi RĂMÂNEM NOI ÎNŞINE (sau, cu alte cuvinte, NUMAI ÎN ATMAN). CAPITOLUL I, SUTRA 4 În toate celelalte cazuri (altele decât identificarea totală şi perfectă), văzătorul etern (SINELE SUPREM (ATMAN) sau, altfel spus, PURUSHA din noi) se identifică cu modificările ce apar. CAPITOLUL I SUTRA 50 Impresia (TRĂIREA, STAREA) rezultată prin atingerea acestei forme de SAMADHI devine obstacol pentru toate celelalte impresii (TRĂIRI, STĂRI). CAPITOLUL I, SUTRA 51 Dacă este perfect stăpânită chiar şi aceasta (este vorba de impresia (TRĂIREA, STAREA) rezultată care reprezintă un obstacol pentru toate celelalte superioare) şi toate celelalte (de mai înainte) sunt de asemenea stăpânite, abia atunci, în urma aspiraţiei noastre ferme, poate să apară starea de SAMADHI fără sămânţă. CAPITOLUL II, SUTRA 49 CONTROLUL PERFECT AL MIŞCĂRILOR DE EXPIRAŢIE ŞI INSPIRAŢIE VINE DUPĂ ACEEA. CAPITOLUL II, SUTRA 50 Modificările sale pot fi exterioare sau interioare, ori chiar fără mişcare; ele sunt atunci reglate după loc, timp şi număr şi pot să fie lungi sau scurte. CAPITOLUL II, SUTRA 51 Al patrulea mod (de control interior al suflurilor subtile) constă în a restrânge gradat PRANA, reflectând (meditând) asupra obiectelor exterioare sau interioare. CAPITOLUL II, SUTRA 52 Prin aceasta este rapid atenuată acoperirea (voalarea) (impusă) luminii lui CITTA. CAPITOLUL II, SUTRA 53 Atunci mentalul devine complet apt pentru DHARANA (concentrare mentală). CAPITOLUL II, SUTRA 54 Retragerea (interiorizarea) (în ele însele) a tuturor organelor de simţ se produce spontan atunci, deoarece ele abandonează propriile lor obiecte şi se mulţumesc să ia forma- conţinutului mental (CITTA). CAPITOLUL II, SUTRA 55
De aici rezultă în scurt timp stăpânirea perfectă (deplină) a organelor de simţ. CAPITOLUL III, SUTRA 11 Acceptarea a tot felul de obiecte şi concentrarea doar asupra unuia singur, aceste două comportamente lăuntrice fiind eliminate şi urmărind să fie manifestată perfecta identificare cu ABSOLUTUL, atunci CITTA dobândeşte respectiva modificare numită SAMADHI. CAPITOLUL III, SUTRA 12 Fixarea în unitatea perfectă a lui CITTA se produce cu adevărat atunci când impresia care a trecut şi cea care este acum prezentă sunt pentru noi aproape similare (şi de aceea nu ne mai tentează deloc să le trăim). = VA URMA =
AN IV C 32 NOI ELEMENTE REFERITOARE LA EVOCAREA, VIZUALIZAREA CREATOARE ŞI AMPLIFICAREA ÎN PROPRIA AURĂ A CULORILOR SUBTILE (continuare la cursul nr. 31 AN IV)
GLOSAR EXPLICATIV AL TERMENILOR CE APAR ÎN ACEST TEXT ANANDA = literal: "beatitudine" cosmică, fericire divină, supremă. Termen ce desemnează nu numai plăcerea legată de senzaţiile simţurilor, în mod necesar efemere, ci bucuria oceanică a unei stări copleşitoare, pure, ce situează gradat sufletul dincolo de orice dualitate şi de orice opoziţie. După YOGA şi VEDANTA, este vorba de o stare paradisiacă de conştiinţă în care CONŞTIINŢA noastră este cu ADEVĂRAT liberă de orice gând şi care face ca în universul nostru lăuntric să nu se proiecteze ATUNCI nici boală, nici bătrâneţe, nici moarte, nici teamă, nici griji, nici suferinţă, nici tristeţe, ci doar o stare intensă care ne pune în inefabilă rezonanţă cu INFINITA fericire pură. Găsim atât în YOGA cât şi în VEDANTA, în cursul unei lungi perifraze abstracte ce îl desemnează pe BRAHMAN (ABSOLUTUL DIVIN), formularea "SAT-CHIT- ANANDA"; ANANDA, fericirea divină absolută, continuă nu poate fi pe deplin şi intens resimţită decât în starea de SAMADHI care, după cum susţin YOGHINII, aparţine conştiinţei extatice divine. În şcolile yoghine autentice ale tradiţiei SHANKARA numele SANNYAS-ilor sau ale aspiranţilor la eliberare spirituală se termină cu cuvântul sanscrit ANANDA (de exemplu: VIVEKANANDA, SIVANANDA, HAMSANANDA). DHARANA = Concentrarea mentală fermă, constantă, neîntreruptă a atenţiei asupra unui punct, obiect sau fiinţă. Concentrarea mentală fermă şi intensă face cu putinţă controlul sau stăpânirea deplină a tuturor funcţiilor vitale. Concentrarea mentală (DHARANA) perfect realizată face spontan cu putinţă suspendarea respiraţiei datorită focalizării depline a atenţiei care, atunci când este FERM FIXATĂ generează fulgerătoare şi complexe fenomene de rezonanţă cu diferite
energii subtile, benefice din MACROCOSMOS. Începutul concentrării apare atunci când mintea se fixează ferm şi continuu asupra unui obiect particular, asupra unei anumite CHAKRA sau chiar asupra unei idei binefăcătoare. De îndată ce concentrarea mentală neîntreruptă (DHARANA) este suficient de bine stăpânită, ea se adânceşte din ce în ce mai mult şi ne face să intrăm în meditaţia yoghină profundă DHYANA. Unele texte yoghine fundamentale cum ar fi "Calea cu opt trepte către YOGA", "Meditaţia în YOGA" şi "ANTARANGA YOGA" consideră că DHARANA sau concentrarea mentală continuă este cea de-a 6-a etapă în RAJA YOGA, în care mentalul yoghinului are doar conştiinţa unui punct sau obiect particular asupra căruia este focalizată în totalitate atenţia. În HATHA YOGA, după ISHVARA-GITA, concentrarea mentală fermă, intensă şi continuă (DHARANA) trebuie să fie menţinută neîntrerupt timp de minim 12 PRANAYAMAS pentru a fi cu adevărat numită CONCENTRARE MENTALĂ YOGHINĂ (DHARANA). Pentru a înţelege cât mai bine ce este în realitate concentrarea mentală continuă (DHARANA) putem să spunem că ea poate fi considerată (analogic vorbind) întocmai ca o stare excelentă de funcţionare a memoriei în care putem să reţinem cât mai clar (cu toate detaliile necesare) şi pentru mult timp tot ceea ce am văzut sau am auzit o singură dată. EKAGRATA = Concentrarea neîntreruptă a întregii atenţii asupra unui singur (EKA) punct sau asupra unui singur obiect ori fiinţă; situaţie în care aproape toate energiile mentale şi psihice se găsesc preponderent focalizate (strânse) în jurul unui singur obiect sau fiinţă. În BUDISM, această noţiune este numită "acuitatea minţii". În concluzie, putem spune că EKAGRATA este concentrarea intensă şi continuă a atenţiei noastre asupra unui punct focar, fiinţă sau obiect unic; ea este cea de-a 4-a dintre cele 5 YOGA-BHUMIKAS. HIMERĂ - închipuire fără temei, fantezie, iluzie vană, care nu corespunde decât în foarte mică măsură sau DELOC unei realităţi existente cu adevărat în planul fizic sau în alte dimensiuni ori lumi paralele. Datorită faptului că nu corespunde deloc cu ceea ce de fapt EXISTĂ sau AR PUTEA SĂ EXISTE în mod OBIECTIV, rezonanţele lăuntrice subtile generate de himere sunt morbide, abisale, stranii şi dezechilibrante deoarece, de cele mai multe ori, combină în mod monstruos şi aberant aspecte inferioare subtile energetice care corespund exact la ceea ce există cu influenţe şi energii subtile rele, rătăcitoare, nebuneşti, bolnăvicioase, absurde prin care se pot amplifica în fiinţă felurite fenomene de rezonanţă nefastă, perturbatoare, malefică, care atrag gradat diferite forme de tulburare mentală şi psihică care sunt destul de evidente în special în paranoia şi demenţă. Himerele sunt prezente şi foarte puternic exacerbate şi hrănite mai ales în cazul fiinţelor umane foarte receptive (YIN (-)) al căror nivel predominant de conştiinţă se află centrat în SWADHISTHANA CHAKRA care, în cazul lor, este puternic dezechilibrată. INDRIYAS = Facultăţile simţurilor sau, cu alte cuvinte, cele zece organe de simţ, de acţiune, constând din:1) cinci organe de simţ: (A) urechile, (B) pielea, (C) ochii, (D) nasul şi (E) limba şi 2) cinci organe de acţiune care determină: (A) mersul, (B) abilitatea manuală sau mânuirea obiectelor, (C) vorbirea, (D) funcţia şi activitatea sexuală care face cu putinţă procreerea şi (E) excreţia. Toate manifestările fulgerătoare ale instinctului de conservare: teama de moarte, impulsurile inconştiente, distructive faţă de cei care ne pun în pericol viaţa sau urmăresc să ne agreseze ori să ne facă rău, toate acestea sunt generate de puternica noastră dorinţă de viaţă şi sunt evidente manifestări ale mentalului nostru inferior. Prin intermediul acestor simţuri şi al organelor de acţiune, Conştiinţa noastră supramentală este rapid informată de relaţiile şi interferenţele noastre cu lumea înconjurătoare. Aceste organe de simţ, împreună cu organele de acţiune, sunt în strânsă legătură cu Conştiinţa noastră supramentală, prin intermediul canalelor
subtile (NADIS) ce se află în plan subtil atât la nivelul coloanei vertebrale cât şi la nivelul creierului. În unele tratate YOGA se vorbeşte despre JNANENDRIYAS sau BUDDHINDRIYAS care, în traducere, înseamnă "organe de simţ". În hinduism, organele de simţ sunt considerate puteri misterioase ce emană din INDRA, graţie căruia ne este posibil să percepem lumea fenomenală (NAMARUPA). În concluzie, putem spune că INDRIYAS-urile sunt compuse din cele 5 organe de simţ: urechea, pielea, ochii, limba, nasul care fac posibile auzul, pipăitul, văzul, gustul şi mirosul şi din 5 organe de acţiune: organul fonator, mâinile, picioarele, organele sexuale şi organele de excreţie. A 11-a INDRIYA este gândirea (MANAS sau simţul mental intern). INDRIYAS-urile alimentează MANAS cu impresii din lumea exterioară. În tradiţia secretă budistă, INDRIYAS-urile reprezintă un ansamblu de 22 facultăţi fizice şi mentale, cuprinzând cele 6 baze (AYATANA, SHADAYATANA), feminitatea şi virilitatea care diferenţiază sexele, vitalitatea care determină toate fenomenele fiziologice, senzaţiile de dorinţă, de durere fizică, de bucurie, de tristeţe şi indiferenţă, cele 5 "rădăcini" mentale ce constituie baza dezvoltării celor 5 facultăţi spirituale (BALA), adică credinţa de nezdruncinat (SHRADDHA), energia (VIRYA), memoria, capacitatea de identificare perfectă (SAMADHI) şi înţelepciunea (PRAJNA); urmează apoi cele 3 facultăţi supranaturale: certitudinea de a putea accede la Cunoaşterea adevărată indispensabilă pentru a intra pe Calea Spirituală (ARYA MARGA). Cunoaşterea divină supremă care se obţine în momentul realizării stării sublime SHROTA-APANNA şi, în final, capacitatea extraordinară a "Celui care a atins Cunoaşterea perfectă" sau, cu alte cuvinte, divina calitate de ARHAT. " NADIS = CANALELE EXTREM DE FINE PRIN CARE CIRCULĂ ENERGIILE SUBTILE. Acestea sunt traseele sau conductele subtile invizibile prin care circulă energiile subtile: vitale, psihice şi mentale. Pentru a realiza diverse acţiuni cu ajutorul corpului subtil bioenergetic, va trebui în prealabil să trezim şi să purificăm cât mai bine canalele specifice prin care circulă energiile respective ce fac posibile aceste acţiuni. Întocmai cum un halterofil printr-un antrenament caracteristic, îşi dezvoltă şi îşi amplifică în special forţa părţii superioare a corpului, iar un călăreţ iscusit insistă pe forţa picioarelor, şi noi, în practica specifică YOGA, ne vom activa mai ales canalele subtile energetice corespunzând tipului de activitate eterică, psihică sau mentală pe care urmărim să o realizăm cel mai adesea într-o anumită fază a evoluţiei noastre spirituale. Vasele sanguine şi chiar traseele nervoase care alimentează organele fizice sunt permanent active la un om sănătos; în schimb, canalele subtile folosite pentru percepţia eterică, psihică, mentală sau spirituală sunt în general în stare latentă şi nu se activează decât prin reacţia la o aspiraţie, nevoie sau dorinţă fermă imediată sau la un stimul conştient adecvat. SAMKHYA - este unul dintre cele 6 sisteme filosofice ale Indiei; numele său derivă de la cele 24 de produse fundamentale rezultate din desfăşurarea lui PRAKRITI. Fondatorul ei este înţeleptul KAPILA care a trăit între anii 700 şi 600 î.e.n. PURUSHA, un principiu divin, spiritual, etern, independent preia totalul de 25 de realităţi sau TATTVAS pe care le conţine lumea (MACROCOSMOSUL) experienţei noastre. Prin înţelegerea profundă şi transcenderea acestora, GRAŢIE DETAŞĂRII SPIRITUALE, survine eliberarea supremă. "Nu există ceva atât de clar şi cuprinzător precum SAMKHYA", spune un vechi text. Mai departe, acelaşi text spune: "Nu există ceva atât de puternic precum YOGA pentru acela (yoghinul) plin de înţelepciune care o aplică cu perseverenţă". SAMKHYA promovează teoria ciclicităţii evoluţiei şi disoluţiei materiei în totalitate. Diferenţa între religiile apusene şi YOGA este că primele sunt mai mult religioase decât
filosofice, în timp ce YOGA este profund filosofică şi religioasă. SAMKHYA enumeră şi clasifică cu precizie totul, ea arată că toate relele omeneşti sunt cauzate de lumea materială, de alte fiinţe vii sau entităţi satanice ori demoniace - în unele cazuri cel mai rău dintre toate este chiar individul uman care, în anumite situaţii de prăbuşire şi pervertire deplină nu poate fi depăşit de nimeni în răutate, cruzime, ignoranţă şi egoism. Prin enumerările şi clasificările sale foarte riguroase, SAMKHYA are o ţinută ştiinţifică astfel că în BHAGAVAD-GITA, modelul divin KRISHNA explică relaţiile între corp şi suflet în conformitate cu filozofia SAMKHYA". Cele 24 de diviziuni sunt: Spiritul nemuritor şi materia, inteligenţa, individualitatea, mintea (ca coordonator) care coordonează şi (ca interpret) care interpretează experienţele simţurilor, 5 organe de simţ, 5 elemente oarecum grosiere şi 5 simţuri subtile. SAMKHYA este deci unul dintre cele 6 sisteme, ortodoxe (se consideră că el este un sistem filosofic hindus ortodox, derivat din tantrism) dezvoltate din SUTRAS-urile (aforisme ale înţelepţilor) primitive. SAMKHYA încearcă să explice prin evoluţie raţională alcătuirea universului (MACROCOSMOS) la baza căruia se află două principii: materia sau substanţa concretă şi Spiritul divin. Spiritul nemuritor al omului (ATMAN) este o parte din SPIRITUL DIVIN, URIAŞ al universului (MACROCOSMOSULUI) (BRAHMAN). SAMYAMA. Cele trei etape superioare în practica YOGA sunt: DHARANA (concentrarea mentală neîntreruptă), DHYANA (meditaţia yoghină profundă) şi SHAMADHI (extazul divin). Când acestea trei sunt folosite într-o perfectă succesiune cu scopul obţinerii de puteri speciale sau chiar paranormale de cunoaştere (SIDDHIS), se obţin puteri extraordinare datorită IDENTIFICĂRII PERFECTE (SAMYAMA - în care obiectul de cunoscut, cunoaşterea ce rezultă graţie acestei comuniuni inefabile perfecte şi conştiinţa celui care cunoaşte (cunoscătorul) DEVIN UNA) şi apar percepţii uluitor de exacte corelate cu normalul (starea normală). Această practică superioară în YOGA este cunoscută sub numele de SAMYAMA sau identificarea perfectă a conştiinţei cunoscătorului cu obiectul de cunoscut astfel încât cunoaşterea care rezultă astfel, obiectul de cunoscut şi cunoscătorul (yoghinul) nu fac în timpul realizării stării de SAMYAMA decât o SINGURĂ ŞI DEPLINĂ UNITATE în care nimic din cele 3 nu mai există DISTINCT pentru el (yoghinul în SAMYAMA). Stăpânirea perfectă a etapei cunoscută în YOGA sub numele de SAMYAMA (identificare perfectă) de către un yoghin îi permite acestuia să-şi trezească rapid capacităţile paranormale (SIDDHIS) şi conferă stăpânirea spirituală a NATURII. SIDDHIS = puteri fizice, psihice, mentale şi spirituale cu totul extraordinare sau aşa-zis paranormale, care apar ca un corolar al evoluţiei spirituale a yoghinului perseverent, pe măsură ce în fiinţa lăuntrică a aspirantului se trezesc din starea de potenţialitate şi se amplifică gradat anumite rezonanţe inefabile cu forţe cosmice, subtile, secrete care realizează efectiv (sau actualizează conexiunile şi corespondenţele analogice, subtile şi profunde dintre om (considerat drept un MICROCOSMOS) şi Univers (MACROCOSMOS). Practica tehnicilor şi procedeelor secrete YOGA: MANTRA, KUNDALINI, LAYA, TANTRA conduce gradat la realizarea unor asemenea puteri yoghine (de exemplu: clarviziune, premoniţie, dedublare astrală, telepatie, levitaţie), capacitatea de a materializa sau dematerializa obiecte, transferul conştiinţei, mersul pe apa, vitalitate uluitoare etc. În general, Ghidul Spiritual (GURU) pune adeseori aspirantul în gardă împotriva căutării egoiste a oricăror SIDDHIS-uri, deoarece, pentru cei vanitoşii mărginiţi, ele nu contribuie la realizarea Adevărului Ultim, ci fac parte tot din lumea fenomenală, oricât de "supranaturale" ar putea părea la o privire superficială; ataşamentul faţă de aceste puteri uimitoare sau orgoliul pe
care îl amplifică constituie, nu o dată, un puternic obstacol pe calea desăvârşirii spirituale şi a eliberării ultime. Pe de altă parte însă, acele SIDDHIS-uri superioare, spirituale apar adeseori SPONTAN ca de la sine chiar fără a fi urmărite DELOC de aspirant, numai prin unele practici profund spirituale. TRATAKA = Una dintre cele 6 SHATKARMAS care urmăreşte, printre altele, amplificarea şi întărirea puterii de concentrare mentală, simultan cu curăţarea şi îmbunătăţirea vederii, prin fixarea neîntreruptă a privirii asupra unui punct colorat sau o YANTRA. La început trebuie aleasă şi aşezată o bulină colorată ori o YANTRA la nivelul axei ochilor ce va fi plasată la aproximativ 1,50 m în faţa noastră. Atunci când ne antrenăm (facem TRATAKA), privirea va fi ferm şi continuu îndreptată asupra bulinei colorate sau a YANTRA-ei, cu ochii larg deschişi şi vom urmări la început să nu clipim deloc, decât o dată pe minut. Antrenamentul în TRATAKA la început poate să fie de minim 10 minute. Proporţional cu antrenamentul nostru în timp, vom remarca faptul că putem rămâne minute în şir fără a mai simţi deloc nevoia să clipim şi în acelaşi timp vom remarca o îmbunătăţire considerabilă a puterii noastre de concentrare mentală şi a atenţiei. Noaptea, această tehnică yoghină (TRATAKA) se poate face la fel, dar folosind drept suport de fixare neîntreruptă a privirii flacăra unei lumânări care va fi astfel plasată încât să se găsească la nivelul axului optic al privirii noastre. Vom mări treptat durata antrenamentului în TRATAKA dar vom avea grijă să ne oprim în momentul în care ochii încep să lăcrimeze foarte mult. Perioada optimă la care trebuie să ajungem mărind gradat timpul afectat antrenamentului în TRATAKA este 30-45 minute. Vom remarca instalarea unei stări de intensă fericire mentală (FARĂ MOTIV) în timpul şi la 3-4 ore după realizarea tehnicii de TRATAKA şi, de asemenea, vom constata o uluitoare creştere a încrederii în sine. Prin TRATAKA consecvent realizat, privirea devine magnetică, caldă, expresivă, puternică şi fermecătoare. Dacă este cazul, uneori putem alterna antrenamentul în TRATAKA, punând o farfurie plată plină cu apă la oarecare distanţă şi aşezând-o astfel încât să facă un unghi adecvat cu flacăra lumânării, astfel încât aceasta să ajungă să se reflecte aproape în mijlocul farfuriei. Imediat după aceea vom face TRATAKA numai asupra imaginii lumânării reflectate în apa din farfurie. Practica acestei forme de TRATAKA, îmbunătăţeşte vederea şi calmează oboseala ochilor. În cazurile de surescitare, ea acţionează ca un minunat sedativ natural. Când suntem undeva la ţară, într-un spaţiu deschis- un-parc, de exemplu putem privi cu atenţie (TRATAKA) orizontul timp de 5-10 minute şi, în zilele care urmează, putem mări intervalul de timp. Practica acestei forme de TRATAKA în natură ne dilată în mod armonios conştiinţa şi ne face să trăim o stare inefabilă de fericire pe un fond de echilibru mental profund. În afară de aceste forme de TRATAKA mai există, de asemenea, BHRUMADHYA TRATAKA (fixarea privirii (cu ochii deschişi, fără a clipi) asupra sprâncenelor; această formă de TRATAKA urmăreşte să energizeze rapid AJNA CHAKKA), NASIKAGRA TRATAKA (se realizează la fel dar implică fixarea neîntreruptă cu privirea a vârfului nasului şi urmăreşte energizarea rapidă a centrului de forţă secundar MANAS CHAKRA), DAKSHINA JATRU TRATAKA (se realizează la fel dar implică fixarea neîntreruptă cu privirea a umărului drept şi urmăreşte trezirea, conştientizarea şi controlul aspectului SOLAR, YANG (+) al fiinţei) şi VAMA JATRU TRATAKA (se realizează la fel dar implică fixarea neîntreruptă cu privirea a umărului stâng şi urmăreşte trezirea, conştientizarea şi controlul aspectului LUNAR, YIN (-) al fiinţei; totodată, aceste forme de fixare a privirii (TRATAKA) întăresc muşchii oculari, în timp ce fixarea, neîntreruptă a privirii îi relaxează profund. Imediat, în finalul tehnicii de TRATAKA, mai ales dacă a apărut lăcrimarea abundentă, ochii vor fi spălaţi prin stropire cu apă rece aruncată din palme în timp ce ţinem ochii deschişi.
Atunci când ne spălăm după TRATAKA ochii, aceştia trebuie să fie stropiţi uşor cu apă rece de câteva ori; dacă suntem foarte sensibili şi folosim apă caldă, vom încheia întotdeauna folosind măcar de 2 ori apa rece. Aceasta amplifică aportul de sânge la nivelul ochilor şi masează în mod armonios globii oculari. În concluzie putem spune că, în YOGA, TRATAKA este o importantă tehnică de SHATKARMA-KRIYA, care este foarte folositoare atât vederii cât şi concentrării mentale, îmbunătăţirii atenţiei şi eliminării problemelor legate de slăbirea memoriei. Practica consecventă a tehnicii de TRATAKA face să devină fermă concentrarea mentală, trezeşte clarviziunea şi totodată ne permite să citim cu uşurinţă gândurile sau intenţiile cele mai ascunse ale fiinţelor umane cu care venim în contact. = SFÂRŞIT =
AN IV C 33 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Â, E, I, Î, O, U, EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-E DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA, PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-E (VOCALICE) TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) PREZENTAREA GENERALĂ A METODEI Metoda, pe care o vom descrie este foarte simplă (fiind cu uşurinţă abordabilă de către orice fiinţă umană normală) şi a fost redescoperită de către occidentalul LESER LASARIO, un savant austriac care a studiat cu multă atenţie MANTRA YOGA şi a structurat gradat, după aproape 30 de ani de experienţă, un sistem unic în lume care conferă acelora dispuşi să-i aplice, multiple efecte binefăcătoare lăuntrice corelate, de natură fizică (somatice, fiziologice), psihică şi mentală. Sistemul său este totodată terapeutic, perfect natural şi în întregime lipsit de fenomene nocive. În plus, el nu are nici un fel de contraindicaţii. Sistemul lui LESER LASARIO se aplică cu succes chiar şi astăzi, mai ales ca modalitate naturală de ameliorare şi vindecare în anumite boli, chiar grave, în special atunci când toate celelalte mijloace de care dispune actualmente medicina sunt inoperante (lipsite de efecte). Metoda lui LESER LASARIO este extrem de simplă şi implică, printre altele, utilizarea perseverentă a respiraţiei yoghine complete (pentru cei care nu practică YOGA, va fi suficientă o respiraţie cât mai amplă şi profundă, care exclude orice forţare), asociată în momentul EXPIRAŢIEI, cu pronunţarea cât mai lungă, transfiguratoare a anumitor sunete vocale. Această tehnică, realizată în mod perseverent, face să apară destul de repede efecte benefice foarte
puternice în mod evident diferite, în funcţie de sunetul vocalic cu care operăm atunci. În cazul în care exersăm această tehnică corelată cu respiraţia yoghină completă, pe lângă faptul că inspirăm conştient mai mult oxigen totodată acumulăm în fiinţa noastră mai multă energie subtilă vitală PRANA. Această tehnică simplă, simultan asociată cu anumite trăiri lăuntrice transfiguratoare, antrenează multiple reacţii binefăcătoare, regeneratoare, curative la nivelul sistemului nervos simpatic care controlează nu numai circulaţia sanguină ci coordonează, de asemenea, funcţionarea armonioasă a glandelor endocrine şi a organelor vitale, datorită energizării binefăcătoare şi a activării globale a centrilor subtili de forţă ai fiinţei (CHAKRA), prin intermediul energiilor subtile benefice aduse (canalizate) în fiinţă prin emisia mentală (însoţită de LAYA YOGA) sau sonoră a unei anumite VOCALE (utilizată în această tehnică în calitatea sa de MANTRA). Binecunoscutul savant occidental MAX MULLER, care a studiat cu multă atenţie sistemul YOGA, a scris următoarele cuvinte în lucrarea sa "CELE ŞASE SISTEME ALE FILOZOFIEI INDIENE": "Totdeauna trebuie să ne ferim să respingem ca fiind absurd ceea ce, datorită limitelor noastre mentale, nu putem înţelege de prima dată. Acum pot mărturisi că multe dintre practicile tradiţionale (YOGA) care îmi apăreau, datorită privirii mele superficiale, ca fiind în totalitate lipsite de sens, ba chiar absurde, mi s-au revelat ceva mai târziu. După ce m-am gândit mai adânc la ele, ca incluzând în mod evident o semnificaţie infinit mai profundă decât aceea la care m-aş fi putut aştepta". Printre toate formele autentice de YOGA, există fără îndoială una care, în Occident cel puţin, este surprinzător de mult subestimată şi minimalizată, datorită neînţelegerii ei APROAPE COMPLETE şi a misterului adânc în care NU ÎNTÂMPLĂTOR este mai mereu învăluită aceasta este MANTRA YOGA. Sir JOHN WOODROOFF, mult mai bine cunoscut sub pseudonimul ARHTUR AVALON, consacră sistemului MANTRA YOGA, în lucrarea sa de referinţă (care şi-a dobândit în decursul timpului, o binemeritată autoritate, atât în India cât şi în Occident), "Puterea şarpelui", un întreg capitol acestei forme foarte secrete din YOGA. El afirmă acolo, printre altele, că: "Poate că nu există nici un subiect în aproape toate textele tradiţionale indiene (SHASTRA) care să fie atât de puţin înţeles şi plin de nepătrunse TAINE ca acela al MANTRA-elor. Subiectul acesta (al MANTRA-elor) este totuşi atât de important în TANTRA SHASTRA (tradiţia înţelepciunii orientale), încât un alt nume care i s-a dat acesteia este acela de MANTRASHASTRA. Ştiinţa secretă a MANTRA-elor, indiferent dacă poate sau nu poate să fie bine fundamentată, cu toate acestea, chiar şi în această situaţie din urmă, ea nu este şi nu poate fi o absurditate, aşa cum este presupusă de unii necunoscători sau semidocţi. Cei care sunt de această părere, pot uneori să facă o excepţie în ceea ce priveşte MANTRA-ele lungi care (în realitate nu sunt deloc MANTRA-e ci) sunt de fapt nişte rugăciuni şi a căror semnificaţie clară ei o înţeleg, pentru că ei ştiu cu toţii ce este în realitate o rugăciune. Dar dincolo de aceasta, o asemenea apreciere superficială, puerilă şi pripită arată o totală lipsă de înţelegere". De fapt, graţie iniţierii secrete primite, noi ştim la ora actuală că, în realitate, MANTRA este o reprezentare SONOR ANALOGICĂ de punere şi menţinere în stare de inefabilă REZONANŢĂ subtilă cu o anumită forţă sau energie din MACROCOSMOS. Altfel spus, MANTRA este prefigurată acelei puteri subtile, enigmatice din MACROCOSMOS sub forma sunetului, puterea nesfârşit creatoare a energiilor subtile binefăcătoare ale gândirii este admisă astăzi din ce în ce mai mult în Occident. Această cunoaştere străveche a fost păstrată secretă în India, constituind baza practicilor YOGA şi MANTRA. Chiar şi astăzi, multe aspecte în YOGA şi MANTRA sunt menţinute deloc întâmplător strict secrete, mai ales pentru a preveni utilizarea
lor abuzivă sau MALEFICĂ, în cazul MANTRA-elor care fac posibilă rezonanţa cu energii subtile RELE. Ceea ce nu a fost aproape deloc înţeles în Occident, este forma particulară pe care o ia ştiinţa ideilor-forţă în MANTRA VIDYA (ştiinţa MANTRA-elor). Pentru yoghini, gândirea este o forţă uriaşă care este la fel de reală şi de obiectivă întocmai precum obiectele şi fiinţele aşa-zis exterioare. Rădăcina sanscrită "MAN", care semnifica "gândire" (puterea sau capacitatea de a gândi), este totodată rădăcina cuvântului "om" (MANU în limba sanscrită), care este privit adeseori în Orient ca fiind singurul gânditor dintre toate făpturile lumii fizice. Esenţa secretă a acestei doctrine (MANTRA VIDYA) este concentrarea fermă şi neîntreruptă a gândirii noastre şi a voinţei asupra sunetului MANTRA-ei corect şi armonios EMIS MENTAL, care generează atunci FULGERĂTOR intrarea în profundă comuniune şi rezonanţă (LAYA YOGA) cu FOCARUL DE PUTERE sau SFERA RESPECTIVĂ DE FORŢĂ din MACROCOSMOS, pe care respectiva MANTRA o evocă prin sunetele sale componente. ÎN CE CONSTĂ DE FAPT MANTRA YOGA? MANTRA-ele au fost revelate prin percepţie spirituală directă de străvechii înţelepţi clarvăzători (RISHD care ajunseseră să cunoască pe deplin şi în profunzime secretele puterii evocatoare a sunetelor, ca instrument de intrare în rezonanţă cu anumite straturi ascunse sau sfere subtile de putere ce există în MACROCOSMOS. Ele sunt formate din silabe simbolice, care reproduc în mod aproximativ REALITATEA şi manifestarea subtil sonoră (percepută în mod spiritual) a unor anumite energii ascunse din MACROCOSMOS, făcând posibilă REZONANŢA cu ele. Efectele pe care le generează, graţie REZONANŢEI, aceste MANTRA-e, cât şi realităţile invizibile sau sferele de forţă cu care ele ne pun instantaneu în legătură, sunt precis indicate în tratatele secrete MANTRA SHASTRA. În aproape toate lucrările yoghine de specialitate, sunt cel mai adesea puse în prim-plan mai ales efectele vitale, psihice şi mentale ale MANTRA-elor. Fără a căuta să minimalizăm câtuşi de puţin aceste efecte, vom urmări în continuare să arătăm cât mai explicit şi mai aproape de nivelul nostru actual de înţelegere, modul în care MANTRA-ele acţionează atât asupra nivelului fizic, cât şi asupra celui psihic şi mental. Practica lui MANTRA YOGA implică, după cum ştim (la modul esenţial) să EMITEM (profund concentraţi şi cât mai interiorizaţi) sonor (audibil) sau numai mental (în gând), o anumită MANTRA (scurtă) de un număr cât mai mare de ori. Aici trebuie să specificăm că, în lumina celor arătate mai sus, nu pot fi considerate niciodată MANTRA-e cuvintele sau uneori chiar anumite fraze "sacre" (care, datorită rezonanţei JOASE cu anumite aspecte din subconştientul colectiv şi nu din MACROCOSMOS, sunt mai mult sau mai puţin considerate ca fiind pline de eficienţă spirituală). Datorită faptului că, în ceea ce priveşte sistemul MANTRA YOGA, s-a urmărit şi se urmăreşte să se păstreze anumite secrete. Maeştrii moderni ai Orientului, care s-au adresat Occidentului, nu au făcut aproape deloc efortul de a ne învăţa să-l apreciem la adevărata sa valoare pentru a ajunge să-l reabilităm şi să-l adaptăm cerinţelor şi aspiraţiilor noastre actuale. Aceasta se datorează faptului că foarte mulţi dintre ei consideră MANTRA YOGA drept o formă foarte secretă de YOGA, destinată fiinţelor umane deosebit de evoluate, cărora HATHA YOGA şi RAJA YOGA le-au pregătit suficient de bine fiinţa, purificând-o. Datorită ignoranţei sale complete cu privire la realitatea obiectivă a MANTRA-elor la utilitatea rostirii lor, cel mai adesea occidentalul are tendinţa să zâmbească ironic şi plin de "superioritate" la vederea unui indian stând cu ochii închişi într-o postură de meditaţie YOGA. În
timp ce emite sonor, periodic, anumite sunete care, cel mai adesea, pentru el sunt lipsite de semnificaţie sau de un sens formal. Să nu uităm şi dacă cu adevărat urmărim să înţelegem cât mai adânc aceste aspecte, să medităm asupra cuvintelor marelui orientalist şi erudit MAX MULLER pe care l-am citat anterior. De mii de ani, yoghinii atribuie în unanimitate extraordinare puteri curative şi revitalizante, cu ecouri complexe atât în plan fiziologic cât şi subtil (vitale, psihice şi mentale), MANTRA-ei fundamentale AUM, care a fost indicată din timpuri imemoriale ca fiind sunetul subtil primordial sau TONICA MACROCOSMOSULUI (manifestarea permanentă a Logosului creator), PRANAVA. Uluitor mai ales pentru cel înzestrat cu intuiţie şi inteligenţă este faptul (deloc întâmplător) că acest sunet esenţial există în multe alte tradiţii spirituale, sub forme uşor diferite, cum ar fi: AMIN, AMAN, AMON etc. Uneori, această PRANAVA fundamentală (AUM) era însoţită de încă 6 BIJA MANTRA-e (sunete subtile distincte, considerate fiecare o MANTRA, numite SEMINŢE): HRAM, HRIM, HRUM, HRAJM, HRAUM şi HRAH. În anumite tratate yoghine secrete se spune că repetarea cu voce tare (sau emisia mentală însoţită de intrarea în starea de LAYA YOGA) a fiecărei BIJA MANTRA (dintre cele 7 BIJA MANTRA-e) în parte, timp de minim 10 minute, constituie aşa-numitul ANTRENAMENT YOGHIN secret cu cele 7 BIJA MANTRA-e. Marii yoghini ai Orientului au mărturisit că repetarea distinctă, interiorizată şi cu voce tare (câte 10 minute, pe rând, a fiecărei BIJA MANTRA dintre cele care sunt indicate mai sus) a acestor 7 silabe sonore secrete, acţionează profund atât asupra vehiculelor subtile ale fiinţei cât şi asupra organelor fizice interne, unde face să apară fenomene ample de regenerare şi energizare, care sunt remarcate în special la nivelul inimii, stomacului şi creierului. În timp ce ateul sceptic este înclinat să nu vadă aici decât o superstiţie primitivă sau cel mult doar o formă banală de autosugestie (aşa cum consideră pripit ignoranţii când, în urma realizării tehnicilor YOGA, apar efecte minunate), creştinul dogmatic ezită să abordeze această cale de teamă de a nu se îndepărta cumva de religia sa prin "convertirea" la "rituri" pe care el le consideră păgâne, eretice sau chiar diavoleşti. În această direcţie, iniţiatul ARTHUR A VALON spune: "Nu este nimic aprioric sacru sau paranormal într-o MANTRA. MANTRA emisă mental corect ne pune doar în legătură cu o anumită forţă subtilă care pentru noi este identică şi neutră (MANTRASHAKTI); ea se pretează totdeauna imparţial, întocmai ca şi curentul electric transformat şi adaptat, de exemplu, pentru o anumită utilizare." MANTRA YOGA se bazează permanent pe fenomene complexe şi profunde de rezonanţă interioară însoţite de efectele puţin cunoscute care sunt cu, toate acestea, incontestabile şi puternice. În cazul operării cu MANTRA-e rostite cu voce tare, aceste efecte profunde sunt generate datorită energiilor subtile angrenate prin rezonanţă de vibraţiile vocale care vor acţiona atât asupra organismului cât şi asupra psihicului şi a mentalului, în cursul teoretic care se referă la cea de-a doua Mare Putere Cosmică, TARA, au fost descrise aproape în întregime efectele subtile şi spirituale care apar în fiinţa noastră prin emisia cu o maximă concentrare mentală şi interiorizare a MANTRA-ei AUM, fiind totodată revelate simbolismul tradiţional şi semnificaţiile ezoterice ale acesteia. Înainte de a aborda in extenso această lecţie, este necesar să-l cităm pe LESER LASARIO (descoperitorul acestei metode) care este un savant austriac ce şi-a consacrat peste 30 de ani din viaţă experimentării atente ale efectelor fiziologice şi subtile ale vocii umane. Să vedem deci, cum a descoperit el proprietăţile binefăcătoare uimitoare ale vibraţiilor sonore VOCALE emise de vocea umană asupra corpului fizic, psihicului şi mentalului. LESER LASARIO era foarte grav bolnav şi aproape că fusese condamnat de medicina clasică. În cazul său, întocmai ca şi în acela
al faimosului KNEIPP (tuberculos incurabil care a descoperit virtuţile curative extraordinare ale "banalei" ape reci), vocea intuiţiei a fost ascultată şi aceasta i-a condus în final pe amândoi., pe căi diferite, către vindecare. Redăm în continuare confesiunea lui LESER LASARIO: "Eu mi-am regăsit până la urmă din nou sănătatea numai cu ajutorul suflului respirator şi prin emisia prelungită a sunetelor vocale: acest remediu este, consider eu, la îndemâna oricui. M-am născut la Viena. Încă din fragedă copilărie am avut o sănătate foarte şubredă şi, în plus, la mine exista tendinţa de a fi extrem de studios; această pasiune a mea pentru studiu nu ar fi fost nimic rău în sine dacă nu ar fi antrenat totodată grave inconveniente pentru sănătatea mea. Părinţii, care mă iubeau foarte mult, priveau toate acestea ca pe o virtute şi, de aceea, mi-au pus la dispoziţie un mare număr de cărţi. Acest fapt a sfârşit însă prin a-mi ruina sănătatea (aici trebuie să mărturisesc că eu deja aveam o vitalitate foarte precară, care nu a putut aproape deloc să-mi susţină intensul meu efort intelectual), astfel că, în scurt timp, am ajuns o epava umană, din punctul de vedere al vitalităţii şi al sănătăţii. De atunci şi până la vârsta de 18 ani, mărturisesc că am fost tot timpul bolnav. Cam pe la această vârstă, afecţiunile de care sufeream mai mereu au început să se agraveze la mine, prezentând forma agonizantă a unui cumplit reumatism articular. Doctorii renumiţi pe care i-am consultat mi-au catalogat cazul ca fiind total lipsit de speranţa unei vindecări şi, încă de atunci, suferind zi şi noapte dureri "îngrozitoare, m-am simţit mereu abandonat, până în ziua în care am descoperit existenţa Suflului Vital asociat cu emisia prelungită a anumitor sunete vocale. Mi-am dat astfel seama, gradat, că aici nu era deloc vorba nici de o expresie deşartă, nici de o sterilă abstracţie metafizică, ci numai de o realitate vie şi dătătoare de puteri spre care anterior eu aspiram inconştient. RESPIRAŢIA PROFUNDĂ ŞI CONŞTIENTĂ ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ ŞI PUTERE Respiraţia noastră este însăşi manifestarea ascunsă a vieţii. Controlând-o conştient făcând gradat din ea o adevărată artă, totdeauna vom avea în mâinile noastre PÂRGHIA FUNDAMENTALĂ de comandă care ne va oferi rapid stăpânirea totală asupra întregii noastre fiinţe. A manevra cu înţelepciune această pârghie de comandă este foarte uşor; pentru aceasta este suficient să ştim unde se află ea şi să învăţăm cum să o folosim. Eram deci un muribund vlăguit care se chinuia şi vă voi povesti în continuare cum am revenit din nou la viaţă. Aceasta, vă rog să mă credeţi, nu este deloc o teorie, ci o relatare autentică. Puteţi să o experimentaţi fiecare, mai ales dacă aveţi probleme cu sănătatea şi astfel oricare dintre voi, veţi avea propria mărturie de povestit. A acţiona, atunci când te afli într-o ademenea situaţie disperată, este bineînţeles uneori foarte greu dar, această modalitate simplă de acţiune pe care v-o indic este uşoară, la fel de uşoară aş putea spune ca şi respiraţia. Prin urmare, aveam 18 ani şi sufeream îngrozitor de mult de pe urma reumatismului articular acut; într-o zi, un vecin şi a adus copilul pe la mine, pentru a-l lăsa doar pentru câteva ore în grija părinţilor mei. Prezenţa unui copil sănătos, vioi şi debordând de energie, m-a făcut aproape să uit pentru câteva momente de suferinţele mele. Copilaşul stătea culcat pe spate privind tavanul şi ciripea vesel: "la, la, la, la, la, la, la". Ca să-l pot contempla mai atent i-am cerut menajerei să dezbrace copilul să-l aşeze alături de mine, în patul meu de suferinţă, ceea ce ea a făcut imediat. M-am ridicat atunci aşa cum am putut iar ochii mei înfometaţi de viaţă priveau cu nesaţ şi admiraţie acel corp mic şi, pentru mine, atât de frumos. El era, în viziunea mea profund transfiguratoare, precum corpul angelic al unei creaturi divine, fără nici un defect. Comparam profund uluit în interiorul meu această mică şi încântătoare minune cu corpul meu epuizat, deformat, lipsit de frumuseţe şi faţă de care mai mereu eu simţeam atâta repulsie. După ce, plin
de candoare, m-a privit cu atenţie câteva clipe, copilaşul şi-a reluat serioasa sa ocupaţie căreia i se consacrase anterior şi a continuat să gângurească: "la, la, la, la, la". Era delicios şi fermecător. Mi-am oprit aproape inconştient respiraţia ca să-l aud mai bine. În acest moment, eu am remarcat un anumit lucru: de fiecare dată când copilaşul rostea sunetul "la", se producea simultan o anumită vibraţie clar perceptibilă pentru mine în regiunea celor 3 coaste superioare. Vibraţia aceea misterioasă care apărea se localiza mereu în acel loc precis. Curios fiind din fire, am încercat atunci şi eu iar rezultatele care au apărut la mine de astă dată au fost similare. Era surprinzător şi totodată pasionant. Am procedat după aceea la fel şi cu o altă vocală: "POO, POO, POO" pe care am emis-o lent şi amplu de mai multe ori şi am observat că, în această situaţie, vibraţia se producea acum mai jos. Am încercat chiar să-l învăţ pe acel copilaş să pronunţe şi el un sunet asemănător cu "POO, POO, POO" ca să pot observa în mod obiectiv efectele care apăreau asupra lui. La început nu prea am reuşit nici un rezultat. Am obţinut rezultate încurajatoare de-abia după două ore de tentative infructuoase şi atunci, uimit, am văzut cum vibraţia care se manifesta acum apărea exact la nivelul abdomenului. Eram surprins să constat personal că rostirea cu voce tare a lui "LAA" făcea instantaneu să apară o vibraţie foarte netă în partea superioară a pieptului iar sunatul "POO" făcea să apară o vibraţie în abdomen. Am început să mă gândesc că probabil faptul de a rosti cât mai lung această vocală singură producea aproape imediat o reacţie specială care se repercuta asupra sistemului nervos simpatic iar toate acestea la un loc generau probabil, ulterior, reacţii şi în alte părţi ale corpului copilului. Viza oare această vibraţie anumiţi centri nervoşi importanţi? În cazul în care răspunsul era afirmativ toate acestea căpătau o semnificaţie foarte profundă. Două fapte erau însă pentru mine evidente. Mai întâi, repetarea prelungită a sunetului revela aproape imediat o anumită trăire interioară, făcea să apară şi să se amplifice o anumită atitudine mentală diferită, chiar dacă conştientizarea ei era pentru mine vagă şi foarte simplistă. Copilul care rostea aceste sunete era evident armonios şi fericit. În al doilea rând, ajunsesem să remarc că efectul vibrator era foarte pronunţat. Am observat, de exemplu, cum copilul repeta "la, la, la" fără să-şi tragă deloc respiraţia, până când, la un moment dat, plămânii i se goleau complet şi numai după aceea el respira profund şi reîncepea să gângurească "la, la, la". Acţionând spontan astfel, el realiza atunci o lungă retenţie a aerului în plămâni şi făcea să apară o contracţie prelungită şi regulată a muşchilor abdominali, care era însoţită de retracţia diafragmei către în sus. Am început imediat să imit copilul şi, rând pe rând, în timp, am experimentat profund şi gradat, efectul binefăcător al mai multor vocale asupra mea. Culcat pe spate şi cât mai relaxat, ca şi bebeluşul, încrezător în puterea benefică nemărginită a naturii, am continuat să vocalizez aceste sunete aparent monotone mai multe zile în şir. = VA URMA = NOTĂ EXPLICATIVĂ: Pentru a păstra cât mai bine rigoarea şi acurateţea termenilor din limba sanscrită la integrarea lor în cursurile şi lucrările noastre, vom adopta de acum înainte o transcriere mai bine adaptată la structura limbii române. În această direcţie, vom înlocui terminaţia în "s" folosită frecvent la formarea pluralului substantivelor din limba sanscrită, această terminaţie fiind proprie şi specifică limbilor franceză şi engleză, cu terminaţii specifice limbii romane. De exemplu: în loc de ASANAS, CHAKRAS, MANTRAS etc., se va scrie ASANA-e, CHAKRA-e, MANTRA-e etc., deşi, evident, este vorba de termeni în fond absolut identici.
AN IV C 34 RECOMANDARI SPECIALE PENTRU ASPIRANŢII AVANSAŢI ÎN PRACTICA YOGA (continuare la cursul nr. 48 AN III) 67) Mai ales pentru yoghini, IUBIREA adevărată este un sentiment inefabil, copleşitor şi divin care face cu putinţă pentru acela (sau aceea) care o trăieşte plenar să resimtă o inefabilă dilatare euforică a fiinţei sale şi totodată a câmpului conştiinţei de la finit către infinit. Ceea ce caracterizează în mod fundamental iubirea adevărată este faptul că permanent ea este opusul EGOISMULUI. IUBIREA este simţită intens de fiinţele umane sub forma unui sentiment unificator, profund euforic, copleşitor, nuanţat, moral-estetic funciar. Iubirea se manifestă mai ales prin aspiraţia sublimă, dezinteresată, profund transfiguratoare şi pătrunsă de abnegaţie către obiectul său: o fiinţă umană de sex opus care ne atrage, o anumită persoană asupra căreia resimţim spontan imboldul să ne revărsăm în mod detaşat afecţiunea sau chiar o colectivitate, o idee ori o valoare, o activitate. Naşterea, persistenţa şi dezvoltarea acestui sentiment profund unificator, euforic, care în esenţa sa este divin şi beatific şi dezvoltarea acestui sentiment atunci când el se manifestă divers nuanţat, de la o fiinţă umană la alta în sfera sa individuală (care este aproape unică, fiind diferită de la un om la altul) este intim legată de formarea şi cristalizarea personalităţii. Iubirea dintre sexe vizează, prin transfigurare amoroasă profundă şi adoraţie, fuziunea complementară inefabil unificatoare pe toate planurile (inclusiv cel fizic-sexual) cu o anumită fiinţă umană care se află în plenitudinea sa fizică, vitală, psihică, morală şi intelectuală care apare aceluia sau aceleia care o iubeşte intens, în frumuseţea individualităţii sale unice şi, irepetabile, fiind tocmai din această cauză (pentru ACELA SAU ACEEA CARE IUBEŞTE) generatoare de o imensă fericire, autentică numai în această calitate. Natura şi rolul uriaş îndeplinit permanent de iubire, atunci când aceasta este intens şi cu adevărat liber manifestată în viaţa oamenilor, au primit în decursul timpului interpretări variate. Una dintre cele mai străvechi interpretări ale iubirii este aceea mitologică-cosmologică, în care iubirea apare ca o nesfârşită forţă euforică, transfiguratoare, sublimă, divină, cosmică, grandioasă, generatoare a tot ceea ce este frumos, minunat şi infinit creatoare (de exemplu Erosul regenerator al orficilor, principiul organizator divin al Universului la Empedocle, entuziasmul eroic la G. Bruno, principiul unificator divin al cerescului (+) şi al teluricului (-), al finitului şi infinitului în romantismul german; aspectul polarizant, complementar şi unificator al forţei subtile a Soarelui ((+) masculinul, aspectul emisiv) şi al forţei subtile a Lunii ((-) femininul, aspectul receptiv) care este puterea motrice şi diriguitoare a manifestării şi a evoluţiei în YOGA). Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerând-o pe cea profund transfiguratoare şi spirituală (pură, înălţătoare, divină) ca net superioară, numeroşi gânditori i-au atribuit virtuţi cognitive fundamentale (de ex. cunoaşterea frumosului ideal ca atare, identificarea extatică a iubirii şi cunoaşterii la Platou, accederea către culmile extatice ale lumii inteligibile, beatitudinea iubirii divine la M. Ficino, libertatea interioară deplină izvorâtă din cunoaşterea intuitiv-raţională, "amor dei intellectualis" la Spinosa, penetrarea, datorită unei inefabile rezonanţe interioare cu conţinutul ideal sau absorbirea în noi,
datorită fuziunii depline şi a identificării perfecte (în care cunoaşterea, obiectul sau fiinţa ce este cunoscută şi cunoaşterea care rezidă sunt UNA) a lucrului (sau a fiinţei umane) cunoscute(e) ca într-o contopire erotică la F. Schlegel). Iubirea a fost şi este investită cu importante sensuri şi valenţe umane şi spirituale în gândirea modernă, revelându-se rolul ei ca factor de aglutinare a solidarităţii umane profunde, ca factor de asigurare a comunităţii de idei a speciei umane, ca esenţă sublimă, divină profund transfiguratoare a omului Reprezentanţii filosofiei religioase, gânditorii creştini mai cu seamă (de exemplu, neoplatonismul, tomismul şi neotomismul, personalismul, existenţialismul religios) au pus foarte clar în evidenţă unele aspecte ale antropologiei iubirii (caritate-agape) interpretându-le în chip divin, înălţător, transcendental, ca iubire a lui DUMNEZEU, în care aceasta se identifică cu iubirea universală (temelia unitară a celor trei ipostaze ale lui Dumnezeu). O poziţie aparte ocupă din acest punct de vedere, printre teologi, Teilhard de Chardin, care a construit o concepţie etică profund bazată pe dragostea dintre oameni, pe un colectivism plenar unificator afectiv şi intelectual. Întărirea accentelor pesimiste şi iraţionaliste ale iubirii caracterizează multe dintre interpretările filosofice în sec. al XIX-lea şi al XX-lea (de exemplu, Schopenhauer (Pentru acesta, de exemplu "Amorul nu este decât o cursă întinsă individului pentru ca acesta să perpetueze specia") Nietzsche, M. Scheler, K. Jaspers, Sartre, Gabriel Marcel). Dovedind determinarea lui (a sentimentului iubirii) corelat psihic şi mental, unii filosofi au subliniat transformările profunde pe care le-a suferit sau le suferă sentimentul iubirii de-a lungul timpului şi au pus în evidenţă aportul ei hotărâtor în cunoaşterea de sine, în atingerea stării de fericire, în formarea şi modelarea umană. Yoghinii au considerat totdeauna sentimentul iubirii ca fiind extraordinar de important şi l-au caracterizat adeseori drept un esenţial criteriu valoric sui-generis al gradului de umanizare şi elevare a comportamentului natural al omului, o măsură a faptului că în însăşi fiinţa sa microcosmică cea mai intim individuală CEL CARE IUBEŞTE poate totodată să devină, datorită iubirii, o fiinţă dilatată în infinit, macrocosmică, unificată şi divină. Privind lucrurile din punct de vedere psihic, putem spune că iubirea sau amorul se formează printr-un fenomen complex de "cristalizare" care a fost destul de bine descris de STENDHAL (în lucrarea sa celebră "DESPRE DRAGOSTE") şi este analizat acolo ca un proces de fixare progresivă pe care ni-l generează comunicarea şi identificarea inefabil empatică cu o anumită fiinţa umană de sex opus care ne completează (întregeşte) şi ne polarizează pe multiple nivele ale fiinţei noastre, făcându-ne să ne descoperim mult mai unificaţi şi armonioşi. STENDHAL opune această dragoste intensă, durabilă, profund transfiguratoare şi adevărată amorurilor bruşte, frenetice şi fulgerătoare ("COUP DE FOUDRE") care, prin angrenarea unor polarizări efemere, parţiale sau lipsite de o anumită profunzime şi complexitate, sunt cel mai adesea predispuse să dispară la fel de repede cum au apărut deoarece fie de o parte, fie chiar de ambele părţi, lipseşte susţinerea afectivă şi transfigurarea care face posibilă aprofundarea în timp a fuziunii amoroase pe multiplele niveluri realizată în cuplu. Din punct de vedere moral, aşa cum am mai spus, amorul este definit de către yoghini ca fiind un sentiment euforic sublim şi profund transfigurator care este opus egoismului. Iubirea adevărată este, prin urmare, o modalitate foarte simplă de depăşire sau transcendere a egoismului. Înţelegând profund acest aspect prin trăirea directă, intensă, spontană şi liberă a iubirii adevărate putem să înţelegem mult mai bine cuvintele divine, esenţiale ale lui IISUS pe care, paradoxal, foarte puţini creştini le mai pun astăzi în practică: "IUBEŞTE PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI". Genialul scriitor TOLSTOI spune: "ADEVĂRATA IUBIRE ARE TOTDEAUNA DREPT BAZĂ RENUNŢAREA LA PROPRIUL BINE INDIVIDUAL". Marii sfinţi creştini văd în iubire izvorul virtuţii divine supreme, care este COMPASIUNEA. Problema filosofică pentru yoghini este de a şti dacă iubirea poate să fie o
modalitate adevărată de cunoaştere. Privind din acest punct de vedere, ei consideră că iubirea este un mijloc rapid de cunoaştere (filosoful SPINOZA scrie: "IUBIREA INTELECTUALĂ DE DUMNEZEU SE NAŞTE DIN CEL DE AL TREILEA FEL DE CUNOAŞTERE") şi resping ca aberantă ideea lui DESCARTES că iubirea nu ar fi decât o orbire a minţii (DESCARTES: "Iubirea este o pasiune care poate să fie excitată imens în noi fără ca să ne dăm seama absolut deloc dacă obiectul sau fiinţa umană care o cauzează este bună sau rea"). În continuare, oferim pentru a ilustra cele afirmate, un pasaj poetic şi plin de înţelepciune din lucrarea "PROFETUL" a genialului KAHLIL GIBRAN, cu privire la iubire: "Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul, Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase. Şi când vraja ei paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice, supuneţi-vă misterului ei Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni. Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare, Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfarme visurile himerice, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile. Fiindcă, precum iubirea vă încunună, adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire, tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul. Precum ea vă ridică, îmbătaţi de bucurie, până la înălţimea voastră ideală, alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina soarelui infinit al iubirii. Tot la fel ea va răzbate ca o miraculoasă forţă purificatoare până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul. Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră, niciodată întâmplător. Vă treieră pentru a vă descoji. Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă. Vă macină până la înălbirea făinii voastre. Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi, divini şi puri. Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă a nemuririi la ospăţul divin. Toate acestea şi multe altele vi le va da cu prisosinţă iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte pe deplin tainele inimii-şi să deveniţi o parte din inima Vieţii ETERNE din care izvorăşte nesfârşită IUBIREA. Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism, meschinărie, suspiciune sau de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei care permanent vi se dăruie fără ca voi să iubiţi, Atunci e mai bine să vă acoperiţi, fiind înfrânţi, goliciunea şi să ieşiţi din treierişul iubirii. Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi şi singuri, în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde dar nu cu întreaga voastră bucurie, unde veţi plânge dar nu cu toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii. Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia energia sa atotputernică, divină şi misterioasă decât de la sine. Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea niciodată să fie stăpânită de cel sau cea căruia i se dăruie; Fiindcă iubirii adevărate îi este de-ajuns iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare. Când iubiţi nu trebuie să spuneţi "Creatorul e în inima mea", ci mai degrabă "eu sunt acum topit de iubire în inima Creatorului". Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul iubirii, fiindcă iubirea, dacă cu adevărat o meritaţi, vă va arăta cu siguranţă drumul ea însăşi. Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini prin totală iubire.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie: Să te topeşti de iubire în tot şi să devii izvor de iubire divină ce susurul în noapte-şi cântă; Să cunoşti adeseori durerea prea marii duioşii; Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea iubirii; Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te; Să te trezeşti în zori, cu inima mereu înaripată şi să înalţi, plin de recunoştinţă, mulţumire pentru încă o zi de iubire; Să te odihneşti, copleşit de beatitudine, la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii; Să te întorci împăcat şi debordând de fericire acasă la ora amurgului, Şi, apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru fiinţa iubită, iar pe buze să ai un cântec de laudă." TEXTE SUPLIMENTARE SEMNIFICATIVE CARE ILUSTREAZĂ UNITATEA VIZIUNII INIŢIATICE (A ÎNŢELEPŢILOR) ASUPRA IUBIRII ÎN ORIENT ŞI OCCIDENT SECRETUL FUNDAMENTAL AL IUBIRII AŞA CUM ESTE EL DESCRIS ÎN "MITUL ANDROGINULUI" AL LUI PLATON ...Aşadar, se cuvine să aflaţi de la început care este natura omului şi care i-a fost evoluţia; căci odinioară natura noastră nu era întocmai aşa cum este azi, ci cu totul altminteri. În primul rând, neamul omenesc se alcătuia într-adevăr din trei genuri, nu din două ca acum, căci pe lângă mascul şi femelă era şi al treilea care avea simultan părţi din celelalte două laolaltă şi al cărui nume (ANDROGINUL) stăruie şi în zilele noastre, chiar dacă fiinţa însăşi nu mai e de văzut; există deci pe atunci cu adevărat un gen deosebit, androginul, care, şi ca înfăţişare şi ca nume, avea în acelaşi timp părţi din celelalte două laolaltă (vital, psihic, mental) atât din bărbat cât şi din femeie, ceea ce a rămas din el azi nu este decât o poreclă, socotită jignitoare. În al doilea rând, fiecare dintre aceşti oameni (ANDROGINUL) arăta la înfăţişare ca o sferă dintr-o bucată, cu spinarea şi coastele în cerc (aici se face descrierea simbolică a caracteristicilor vitale, psihice, mentale atât feminine cât şi masculine care erau simultan prezente şi armonios dezvoltate la ANDROGIN); avea patru mâini şi tot atâtea picioare câte mâini, apoi, pe un grumaz rotund, două feţe aidoma una alteia, însă un singur cap pentru amândouă feţele, opuse una celeilalte; avea patru urechi, de două ori părţile ruşinoase şi toate celelalte care mai rămân, aşa cum se poate presupune din cele descrise, în ceea ce priveşte mersul acestei fiinţe, el se făcea, ca şi acum, în linie dreaptă, în orice direcţie ar fi dorit fiinţa; când, dimpotrivă, începea să alerge repede, făcea tumbe şi, întocmai cum atunci când cineva se învârte ca roata şi face tumbe fără să se clatine, ci doar îşi roteşte picioarele, (tot astfel) sprijinindu-se pe cele opt membre ce le avea pe atunci, omul (androgin) înainta grabnic, dându-se de-a rostogolul. Deci, dacă erau trei genuri, aşa precum am spus, aceasta a fost deoarece masculul fusese de obârşie odraslă a soarelui (+), femela - a lunii (-) şi, în sfârşit, era al lui DUMNEZEU cel ce avea părţi laolaltă din ceilalţi doi (androgin) pentru că aici (la ANDROGIN) şi luna (-) şi soarele (+) sunt în acelaşi timp părtaşi la ARMONIA PERFECTĂ (+ şi -) a celor doi aştri. Şi, adevărat, dacă ei erau rotunjiţi în sferă, ei înşişi la fel ca şi umbletul lor, era fiindcă semănau cu părinţii lor (ANDROGINII). Puterea, capacităţile, înzestrarea şi vlaga lor le erau cu totul nemaipomenite şi mare le era înţelepciunea şi forţele minţii. Aşadar, fiind extraordinar de puternici, li s-a năzărit să se lege tocmai de zei, aşa cum presupune Homer despre Ephialtes şi Otos pe care îi face să escaladeze cerul, la fel şi cu oamenii aceştia (ANDROGINII) şi cu aspiraţia lor de a se lua la întrecere cu zeii.
În vremea asta, Zeus şi ceilalţi zei s-au sfătuit ce s-ar cuveni să facă în această situaţie şi chiar erau foarte îngrijoraţi: nu se afla pentru ei (ANDROGINI), într-adevăr, nici un mijloc de a-i aduce pe oamenii aceştia la pieire, nici de a le stârpi neamul, trăsnindu-i ca pe Giganţi; căci asta ar fi însemnat totodată chiar pentru ei înşişi secătuirea energiilor binefăcătoare, a onorurilor şi a ofrandelor ce le veneau de la oameni, dar nici nu le puteau îngădui mai departe o asemenea purtare neruşinată care se baza pe forţa colosală nesfârşită pe care o aveau toţi ANDROGINII. "Sunt încredinţat, spuse în cele din urmă Zeus după ce aproape că ostenise meditând şi chibzuind, că ştiu ce am de făcut, pentru ca totodată ei, rămânând oameni, să ajungă să fie mult mai slabi şi astfel să ajungem să le punem capăt obrăzniciei şi puterii imense de care dispun. Acum într-adevăr, urmă el, mă voi apuca să-i despic pe fiecare în două ca să nu mai aibă atâta forţă şi, în vreme ce se vor face şi mai neputincioşi, ne vor fi în acelaşi timp şi mai de folos, întrucât numărul lor va spori. Şi li se va părea că astfel ei sunt mai presus, căci imediat după aceea ei vor umbla drepţi, pe două picioare. Iar dacă nici după această acţiune a noastră obrăznicia şi puterea lor nu se vor curma, atunci - încheie el - îi voi tăia încă o dată în două, ca săi fac să sară într-un picior ca şchiopii". Rostind acestea, el îi tăie pe oameni în două aşa cum despicăm noi scoruşii ca să-i i punem la uscat sau aşa cum taie unii ouăle cu firul de păr. Îndată ce îi despica în două pe câte unul dintre aceşti oameni, Zeus îi poruncea lui Apollon să-i răsucească faţa precum şi jumătatea de gât înspre partea tăieturii, încât omul, văzând priveliştea despicăturii făcute în el, să devină mai slab ca putere şi mai modest; i se mai porunci, de asemenea, să vindece urmele operaţiei. Şi iată-l (pe Apollon) cum întorcea feţele, cum aduna toate colţurile de piele peste ceea ce se numeşte azi pântece, în chinul în care se strânge la gură o pungă, cum le împreuna temeinic către mijlocul burţii, fără să lase decât o gaură: cea pe care azi o numim întocmai buric. Apoi, fiindcă mai rămâneau cute, el le ştergea pe cele mai multe netezindu-le şi dădea forma pieptului folosind o unealtă asemănătoare cu aceea cu care cizmarii netezesc cutele din pielea întinsă pe calapod. Totuşi, el mai lăsă câteva creţuri, anume pe cele care înconjura pântecul şi buricul, ca să păstreze doar pentru zei amintirea vechii stări de altădată. Aşadar, imediat după ce natura omului a fost astfel împărţită în două, fiecare jumătate, tânjind şi aspirând plină de dragoste după cealaltă jumătate a sa se alipea copleşită din nou de o imensă fericire şi putere aceleia; ele se înlănţuiau una pe alta cu braţele, se îmbrăţişau tăcând extaziate în dorul lor divin de a se contopi acum DIN NOU într-o singură fiinţă unită, perfectă şi armonioasă, sfârşind adeseori prin a muri de foame şi, îndeobşte, din lipsa oricăror alte îndeletniciri, din pricina nedorinţei (a lipsei lor de dorinţă) lor de a face ceva una fără cealaltă. Mai mult decât atât, atunci când una din jumătăţi murea iar alta îi supravieţuia, cea supravieţuitoare îşi căuta imediat alta şi o îmbrăţişa, fie că întâlnise o jumătate femeiască, de femeie întreagă - zisa jumătate fiind întocmai ceea ce numim astăzi femeie - fie că era o jumătate dintr-un bărbat. În chipul acesta însă neamul omenesc pierea. Atunci Zeus se gândi, mişcat, la alt mijloc şi le mută grabnic părţile ruşinoase în faţă, deoarece atât ei bărbaţii ce proveneau din androgini) cât şi ele (femeile ce proveneau din androgini) le avuseseră aşezate până atunci în părţile din spate. În această nouă situaţie, ei începură să zămislească şi se înmulţiră împreunânduse acum unul cu altul, iată deci că din cauza aceasta el le-a mutat astfel în faţă organele sexuale, ceea ce le-a îngăduit să zămislească unul în celălalt. În femeie prin acţiunea bărbatului, rândul lui era, ca prin împreunare, în acelaşi timp, dacă bărbatul se uneşte cu o femeie, să răsară din ei urmaşi care să sporească neamul omenesc; pe când, dacă deopotrivă s-ar uni tot cu un bărbat, cel puţin - sătui de aceste apropieri - să se îndrepte spre acţiune; adică să fie îmbiaţi de alte treburi ale existenţei. Astfel, în vremea aceea atât de îndepărtată a fost sădită în om dragostea ca o putere divină
nesfârşită pe care o are el pentru semenul său: dragostea ce reuneşte natura noastră primitivă, dragostea care năzuie să facă, din două fiinţe, una singură, divină şi perfectă sau, altfel spus, să vindece de cumplita mutilare firea omenească. PLATON - Banchetul = VA URMA =
AN IV C 35 TEXTE SUPLIMENTARE SEMNIFICATIVE CARE ILUSTREAZĂ UNITATEA VIZIUNII INIŢIATICE (A ÎNŢELEPŢILOR) ASUPRA IUBIRII ÎN ORIENT ŞI OCCIDENT (continuare la cursul nr. 34 AN IV) "Chiar dacă aş putea vorbi în multe limbi omeneşti şi în cele îngereşti şi n-aş avea deloc dragoste, aş fi ca o aramă sunătoare sau ca un chimval (instrument muzical folosit în vechime, compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul; acesta mai era cunoscut şi sub numele de talgere) zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să pot să mut şi munţii din loc şi dacă n-aş avea deloc dragoste, nu aş fi nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare; ea este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie; nu este suspicioasă; nu se poartă necuviincios; nu caută folosul său (deoarece amplifică dăruirea şi abnegaţia (n.n.)); nu se mânie, nu se gândeşte la rău; nu se bucură de nelegiuire (şi astfel nu generează REZONANŢE cu tărâmurile infernale (n.n.)); ci se bucură cât mai des de adevăr, bine şi frumos; acoperă (îmbrăţişează şi cuprinzând, transfigurează (n.n.)) totul, crede tot ceea ce este bun, divin şi elevat, nădăjduieşte (crede cu tărie că cele la care aspiră cu consecvenţă, până la urmă se vor îndeplini sau realiza) tot ceea ce este cu adevărat binefăcător, suferă totul cu smerenie. Dragostea este ceva dumnezeiesc şi tocmai de aceea nu va pieri niciodată. Proorocirile se vor sfârşi, limbile vor înceta, cunoaşterea va avea sfârşit, dragostea va rămâne nesfârşită. Căci, dacă acum cunoaştem în parte şi proorocim în parte, atunci când cu ajutorul dragostei vom ajunge la desăvârşire, acest "ÎN PARTE" se va sfârşi (pentru că vom deveni UNA cu TOTUL LUI DUMNEZEU (n.n.;). Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat (m-am detaşat (n.n.)) de tot ce era copilăresc (infantil (n.n.)). Acum (datorită ignoranţei (n.n.)) vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci (când vom fi uniţi cu DUMNEZEU (n.n.)) vom vedea faţă în faţa. Acum cunosc în parte; dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu totdeauna cunoscut pe deplin (de DUMNEZEU (n.n.)). Acum dar trăim aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea." PAVEL - CORINTENI, 13.
IUBIREA REFLECTATĂ ÎN UNELE AFORISME SEMNIFICATIVE UN CITAT INSPIRAT DESPRE IUBIRE al poetului UGO FOSCOLO: "- O, Iubire plină de transfigurare! - artele frumoase sunt copilele tale: tu ai călăuzit întâia oară pe pământ sfânta poezie, singura hrană a sufletelor nobile care trimit din singurătate cântul lor dumnezeiesc celor mai îndepărtate generaţii, îndemnându-le prin cuvinte şi gânduri inspirate de cer la fapte glorioase; tu aprinzi din nou în inimile noastre singura virtute folositoare muritorilor. TU EŞTI Mila care aruncă uneori o umbră de surâs pe buzele nefericitului condamnat la suferinţă şi tu faci să renască fără încetare puterea cea divină şi zămislitoare a fiinţelor, fără de care totul ar fi haos şi moarte. Dacă ne-ai părăsi, tu, IUBIRE, Pământul ar ajunge neroditor, vieţuitoarele ar fi vrăjmaşe între ele; soarele - foc vătămător, iar lumea - jale, spaimă şi distrugere universală. "De ce iubim întotdeauna cu pasiune? - fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi: de ce trebuie să o mărturisim sincer? - fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? - pentru a ne da puterea să sperăm că numai în felul acesta omenirea va izbuti într-o bună zi să-şi lepede cel mai mârşav păcat - egoismul brutal." P. ISTRATI "Este posibilă iubirea veşnică, cu o singură condiţie: să fie suficient de intensă, purificată de accidental, de memorie, nuanţă şi amănunt, de toate elementele prea concrete care au determinat-o, pentru ca astfel ea să se înscrie fără efort în modelul cel mai pur şi transfigurator al dragostei" AL. IVASIUC "Sunt îndrăgostit. E-un paradisiac curcubeu deasupra sufletului meu." N. LABIŞ "Dragostea sublimă şi adevărată este un sentiment divin, transfigurator, complex, al cărui factor esenţial este duioşia. În dragoste trebuie să existe un sentiment de dăruire, o dorinţă de a proteja, un imbold de a face bine şi de a procura plăcere şi fericire - o lipsă deplină de egoism." W. S. MAUGHAM "Când iubeşti intens şi transfigurezi fiinţa iubită, nu există nimic mai frumos decât să dai, să dai mereu, tot, tot, viaţa, gândurile, trupul tot ce ai, să simţi că mereu dai şi să fii gata să rişti totul pentru a da şi mai mult." G. de MAUPASSANT "Iubirea... o pasiune, o flacără divină purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi fericire şi viaţă." G. MEREDITH "Îndrăgostitul, când dragostea-l copleşeşte / iubeşte şi transfigurează cusurul fiinţei ce-o iubeşte." MOLIERE "Cât de sărac şi nefericit este acela care nu poate să spună: "Sunt beat mai mereu de vinul cel tare al iubirii"./ Cum poate el să simtă în zori uimirea firii / şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?" OMAR KHAYYAM AFORISME DESPRE IUBIRE ALE PROFESORULUI YOGA GREGORIAN BIVOLARU *** Cu fiecare iubire nouă ne împărtăşim, plini de fericire, o nouă părticică de univers. *** Iubirea este cea mai mare dintre fericirile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice. *** Iubirea este infinit încântătoare şi profund educatoare; ea dă sensul existenţei în varietatea şi valoarea ei reală... în iubire totul se schimbă, toate devin însemnate; dintr-un nimic se naşte prin transfigurare un divin paradis misterios. *** A iubi cu adevărat înseamnă a înceta să trăieşti doar pentru tine şi implică a face ca
toate sentimentele omeneşti, aspiraţia, speranţa, încântarea fericirea, afecţiunea, bucuria, plăcerea să depindă de fiinţa iubită; înseamnă a te cufunda îmbătat de fericire în infinit, a nu găsi nici o limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu gândeşti decât pentru a o face fericită; a turna măreţie în banalitate, a găsi alinare în lacrimi de dor, plăcere în suferinţa despărţirilor şi suferinţa de a nu oferi totul în plăcere; cu alte cuvinte, aceasta presupune a întruni în tine toate contradicţiile generatoare de extaz datorită iubirii. *** Iubirile mânjite de egoism nu trezesc multă simpatie. Inima nu poate suferi calculele şi profitările, de orice fel ar fi ele. *** Toate sentimentele calde şi dătătoare de fericire se întemeiază pe reale afinităţi lăuntrice şi pe egalitatea sufletelor. *** Încrederea şi transfigurarea sunt virtuţile iubirii. *** Caracterul iubirii adevărate are multe asemănări cu candoarea copilăriei: necugetarea, imprudenţa, risipa, râsul şi puterea de transfigurare care ne face să trăim aievea un basm mirific sunt aidoma. *** Iubirea adevărată nu ne scade, ci ne sporeşte şi ne justifică. *** Dintre toate păcatele omeneşti, cel mai detestabil rămâne, fără putinţă de tăgadă, nepăsarea, penibila indiferenţă a omului faţă de suferinţele, iubirea şi durerile omului de lângă el. *** Nu încape amor propriu faţă de acei pe care cu adevărat îi iubim şi care ne iubesc. *** Ce este oare dragostea dacă nu ne dăm seama că ea este nevoia irezistibilă de a ieşi din tine însuţi? *** Iubirea este, chiar şi când nu bănuim, suprema lege a universului: o lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit, până la unirea în cuplu a fiinţelor raţionale; de la ea pleacă şi spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre... *** Dragostea adevărată pretinde o generoasă şi euforică dăruire. *** Mijlocul de a-ţi face viaţa plăcută şi fericiră este să faci plăcută şi fericită viaţa altora; mijlocul de a le-o face plăcută şi fericită este să-i faci să simtă că îi iubeşti; mijlocul de a-i face să simtă că-i iubeşti este să-i iubeşti, plin de transfigurare, profund şi adevărat. *** Oarbă la greşeli este mereu iubirea, datorită transfigurării; către veselie şi fericire este veşnic înclinată. Mereu neînfrântă şi înaripată, graţie entuziasmului, ea rupe orice lanţuri şi prejudecată. *** Iubirea este o divină flacără pe care chiar zeii o admiră la muritori. *** Iubirea intensă cheamă, mai devreme său mai târziu, iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti cât mai mult tu - cu toată puterea şi cu toată fiinţa. *** Pe foarte mulţi i-a făcut dragostea eroi, iniţiaţi, genii şi poeţi. *** Prin iubire intensă şi profund transfiguratoare, noi descoperim tot ce e sublim, adânc şi tainic în fire. *** Dacă iubirea nu manifestă şi o scânteie de nebunie jucăuşă care ne face să evadăm din banal nu-i o iubire foarte mare. *** Să dărui, plin de transfigurare totul, să sacrifici totul fără meschină speranţă de răsplată, asta înseamnă adevărata iubire. *** Este o mare fericire să iubeşti cu adevărat şi o mare nenorocire să pierzi această fericire. *** Dragostea profund transfiguratoare îi arată omului cum ar trebui să fie şi cum va ajunge în curând să se simtă el. *** Când iubeşti cu adevărat, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandreţe şi duioşie şi, copleşit de fericire, ajungi astfel să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste.
*** Dragostea intensă este ca şi alcoolul: cu cât eşti mai euforic şi mai beat, cu atât te simţi şi te crezi mai puternic şi mai capabil, devenind totodată din ce în ce mai sigur de drepturile tale. *** În orice iubire egoistă există un sâmbure de ură inconştientă care nu iartă individualităţii noastre aservirea ei, generatoare de fericire unei individualităţi străine. *** În orice iubire ne iubim pe noi transfigurându-l pe celalalt exact aşa cum aspirăm să devenim. *** S-a spus că iubirea cea din urmă ne pare totdeauna iubirea cea dintâi; asta din pricină că iubirea cea dintâi ne pare totdeauna ultima. *** A iubi înseamnă a fi fericit dar, totodată înseamnă şi a trăi plenar. *** Adevărata iubire implică, pe lângă transfigurare, o dăruire şi o sinceritate totală; din clipa în care există o taină între două suflete care se iubesc, din clipa în care unul dintre ele s-a putut hotărî să ascundă celuilalt un singur gând, vraja s-a rupt şi fericirea s-a năruit. Izbucnirile de mânie, nedreptatea, nepăsarea chiar se pot îndrepta; dar tăinuirea conştientă a adevărului aruncă în iubire un element străin care o denaturează şi o vestejeşte faţă de ea însăşi. *** Iubeşte puţin şi se amăgeşte cel ce poate să spună doar prin cuvinte cât şi cum iubeşte. *** Dragostea copleşitoare şi reciproc transfiguratoare îi face pe oameni să se simtă divini şi egali. *** Principalul bun divin al vieţii împlinite este dragostea uriaşă şi profund transfiguratoare de oameni. *** Simţim imperios nevoia de a iubi, de a idealiza şi de a transfigura înainte de a iubi pe cineva anume. *** Dragostea şi fericirea plenară sunt două elemente importante prin care omul atinge infinitul. *** S-a constatat adesea că oameni care nu se pricep aproape deloc să scrie, în nici o împrejurare, compun totuşi versuri bune sub inspiraţia dragostei. O putere asemănătoare are dragostea asupra întregii noastre naturi. Ea pune în mod minunat stăpânire asupra tuturor sentimentelor; îl face pe bădăran politicos şi-i dă cutezanţă celui temător. Până şi în cei mai abjecţi şi mai vrednici de milă se trezeşte, graţie dragostei, curajul de a înfrunta lumea, încredinţându-l pe îndrăgostit unei alte făpturi, dragostea îl încredinţează şi mai mult sieşi însuşi. El devine un om nou, minunat, cu percepţii noi, cu idealuri noi, mai frumoase şi atinge ca prin miracol o solemnitate religioasă a caracterului şi a ţelurilor, datorită transfigurării prin iubire. *** Să nu se creadă iubit nimeni dintre cei care niciodată n-au iubit pe nimeni. *** Dragostea adevărată şi transfiguratoare îl face pe om un veşnic poet extaziat. *** Cel mai trist în dragoste este nu numai că, pentru unii, dragostea nu durează pentru totdeauna ci că şi fericirea pe care o cauzează este uşor dată uitării. *** Unde nu există o mare dragoste profund transfiguratoare, nu există nici o posibilitate de a ajunge la adevăr. *** Mulţi oameni nu pot să vrea decât ceea ce iubesc. Iubirea este la ei un îndemn pentru voinţă şi pentru orice stimulent şi mobil în viaţă. *** Când spunem iubire adevărată trebuie să înţelegem aspiraţie transfiguratoare către fericire şi frumuseţe. Aceasta este definiţia iubirii la unii înţelepţi ai Orientului. *** Dintre toate fiinţele acestei planete, doar omului îi este propriu să iubească şi să stimeze chiar şi fiinţele care îl ofensează, care-i arată duşmănie. Aceasta, cu gândul plin de compasiune, că poate au făcut-o din ignoranţă. *** Iubindu-le, plini de transfigurare, conferim fiinţelor umane şi chiar lucrurilor
frumuseţe. Iubirea cuprinde întregul mister al idealului. A iubi înseamnă a transfigura şi a înfrumuseţa; a transfigura şi a înfrumuseţa înseamnă a iubi DIVIN. *** Se pare că natura n-are alt scop decât de a arunca pe toate fiinţele unele în braţele altora şi de a le face să guste, graţie transfigurării prin iubire, între două neamuri infinite, beţia euforică a îmbrăţişării divine. *** În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi sublim manifestată. *** Nimic nu este mai presus decât să trăieşti intens pentru o mare şi sublimă iubire... Marile pasiuni profund transfiguratoare şi înălţătoare nu sunt niciodată sterile. *** Iubirea copleşitoare care transfigurează ţelul său îşi găseşte în ea însăşi tot scopul şi toată mulţumirea. *** Prietenia este cel mai adesea rodul timpului; îi trebuie ani ca să se coacă; în timp ce dragostea intensă este ca fulgerul, uneori născut din furtuna unei profunde transfigurări. Dragostea adevărată şi profund transfiguratoare nu poate oferi altceva decât pe ea însăşi şi cine vrea altceva nu-i demn de a fi iubit. *** La ce bun să-i dai poetului o liră minunată fără strune şi omului o viaţă fără dragoste. *** Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi plin de transfigurare, este să-ţi mărturiseşti iubirea pe care deja simţi că poţi să o manifeşti. *** Dacă cu adevărat iubim, dragostea va chema într-ajutor pe vreunul dintre semenii ei: generozitatea, transfigurarea, bunătatea, inteligenţa... Nimeni, nici însuşi destinul, nu atacă cu inima uşoară o pasiune înălţătoare. *** Acela care, graţie transfigurării profunde, nu consideră cusururile minore ale fiinţei iubite drept virtuţi înseamnă ca nu iubeşte cu adevărat. *** În faţa marilor calităţi divine ale altcuiva, nu există altă salvare decât dragostea profund transfiguratoare, imensă şi constantă. *** Iubiţi-vă plini de dăruire şi transfigurare; iar dacă nu vă puteţi iubi, atunci măcar toleraţi-vă cu olimpiană detaşare, unii pe alţii. *** Nimic nu ne face mai necesari şi mai fericiţi pe toţi, în lume, ca iubirea intensă şi profund transfiguratoare pe care o trăim pentru semenii noştri. *** Întotdeauna plac imens în dragoste nesăturaţii - ei sunt nişte fericiţi care trezesc o vie admiraţie. Au ceva din eroismul sublim al îndrăzneţilor care vor să treacă oceanul cu înotul. *** Numai sufletele egoiste şi vulgare îşi batjocoresc dragostele de odinioară. Oamenii de bun simţ păstrează cu sfinţenie amintirea acelor clipe paradisiace. *** Iubind un om intens şi transfigurându-l, nu-l vedem oare mai bine şi mai corect decât neiubindu-l ? *** Trebuie întotdeauna să-ţi dăruieşti cu anticipaţie şi plin de abnegaţie inima pentru a o câştiga pe a altuia în dragoste. *** Numai dragostea copleşitoare şi profund transfiguratoare iartă greşelile din dragoste. *** Tot ce adeseori este mai bun în noi, este iubirea profund transfiguratoare, sublimă şi intensă. Numai iubirea copleşitoare şi plină de dăruire, în înţelesul cel mai larg, are cu adevărat importanţă. *** Adevărata iubire profund tranfiguratoare, intensă şi durabilă sălăşluieşte numai în inimile mari. *** Iubirea profundă şi transfiguratoare este, pentru cel care o descoperă, una dintre nevoile fundamentale ale fiinţei noastre. *** Nicicând nu va muri nefericit cel ce din dragoste se inspiră şi trăieşte... În cărţile înţelepţilor scrie că-n iubirea adevărată este DUMNEZEU şi trăinicia.
*** Oamenii sunt datori să lupte cu perseverenţă pentru ceea ce cu adevărat simt că iubesc. *** Dacă cu adevărat vrei să fii iubit, atunci iubeşte plin de transfigurare şi intens. *** Iubirea sau antipatia noastră fulgerătoare este efectul binelui sau răului pe care intuim că ni-l fac sau că ni l-ar putea face oamenii cu care venim în contact. *** Omul care vrea să fie împlinit şi armonios are permanent nevoie de o imensă dragoste... Viaţa fără fericire, fără duioşie, fără transfigurare şi fără iubire nu este decât un mecanism uscat, scârţâitor şi sfâşietor. *** Există unii oameni stranii şi dezechilibraţi care nu pot iubi pe unii fără să înceapă să urască pe alţii. *** A iubi intens şi înălţător înseamnă a nu cunoaşte aproape deloc orgoliul şi ura. A iubi înnobilat de transfigurare înseamnă a avea lumină în ochi, a fi plin de fericire şi a auzi o muzică divină. *** Dacă mai mereu am da dovadă de suficient de multă bunătate şi dragoste de oameni, am putea fi siguri că vom reuşi să facem să mijească într-o oarecare măsură sentimente de dragoste şi bunăvoinţă în sufletele majorităţii oamenilor cu care venim în contact, oricine ar fi ei. *** Există oameni închistaţi şi suspicioşi care nu pot nici iubi, nici urî. Dar, văzându-i, nu poţi să nu te miri cum pot trăi în singurătatea şi egoismul lor. *** Iubirea pe care cineva egoist remarcă cum este oferită în mod spontan cuiva, mai ales o anume iubire sublimă, deosebit de curată, nu se poate pretinde sau cere; într-un asemenea caz, egoistul nedemn de o asemenea dragoste va fi respins cu revolta firească a aceluia care se apără de un atentat la pudoare. *** Există oameni care iubesc doar pe aceia care la rândul lor îi iubesc şi alţii care îi iubesc pe ceilalţi oameni, datorită preaplinului lor de dragoste pe care simt permanent nevoia să-l reverse fără a cere nimic în schimb. = VA URMA =
AN IV C 36 AFORISME DESPRE IUBIRE ALE PROFESORULUI YOGA GREGORIAN BIVOLARU (continuare la cursul nr. 35 AN IV) *** Orice iubire divină şi transfiguratoare e datoare să se apropie cu reverenţă de sufletul spre care se îndreaptă. *** Cel mai trist aspect în dragoste este că uneori unii îşi oferă trupul şi sufletul unor fiinţe umane, care nu au deloc nevoie de ele. *** Nu uita niciodată că oricine te iubeşte sau indiferent pe cine iubeşti tu, aceasta cere de la tine o transfigurare de ideal. Dă-o cu prisosinţă căci dacă nu o vei face vei fi doar un mediocru în iubire. *** Dacă inima omului nu se revarsă de dragoste sau de entuziasm, aproape nimic nu se poate face în lumea asta. *** Dovada cea mai sigură a unei iubiri adevărate şi transfiguratoare este să devii cu totul
altfel decât erai şi să nu mai ai nici ambiţii deşarte, nici plăceri josnice chiar şi după ce toată viaţa ai fost robit lor. *** Cât de puternică este dragostea noastră ne putem da seama după ce a primit botezul de foc al durerii. *** Să iubeşti pentru a fi iubit e omenesc; dar să iubeşti îmbătat de transfigurare doar pentru a iubi este aproape DIVIN. *** Cât timp iubeşti ierţi. *** A iubi altruist şi plin de abnegaţie înseamnă a găsi şi a face să crească fericirea noastră prin amplificarea fericirii altora. *** Există pasiuni sublime, irezistibile, fatale, pe care nu le poate combate nici o lege, pe care nu le poate învinge nici un raţionament. Trăirile extraordinare pe care ele le declanşează îi duc pe cei şi cele care le resimt plenar nu numai dincolo de prescripţiile societăţii, ci chiar dincolo de hotarele pământului... dragostea intensă şi profund transfiguratoare ridicată la această putere, este o virtute divină. *** Cu cât un om este mai mare, cu atât şi dragostea lui este mai mare, mai intensă şi sublim transfiguratoare. *** Dragostea este ca focul: dacă n-o întreţii cu ajutorul energiei divine a iubirii se stinge. *** Dragostea adevărată şi transfiguratoare, sub toate formele ei, este drumul paradisiac care duce spre puritatea morală. *** Dragostea adevărată este o transfiguratoare aspiraţie către unitate pentru a deveni şi a fi noi înşine. *** Dragostea profundă şi transfiguratoare este sentimentul cel mai măreţ care, în general, face minuni, făureşte oamenii noi, superiori, creează cele mai mari valori morale şi spirituale. *** Suntem iubiţi numai în măsura în care cu adevărat o merităm. *** Este un divin privilegiu al omului de a iubi şi de a ierta pe aceia care îl fac să sufere. *** La temelia oricărei iubiri mari stă o transfigurare generoasă, o anumită exaltare, o idee sublimă pe care îndrăgostiţii şi-o fac unul despre celălalt şi fără de care n-ar fi cu putinţă o dragoste fericită; rafinată, pură şi copleşitoare. *** În mod fals se afirmă că cine iubeşte mult este şi capabil de a urî cu aceeaşi putere. Iubirea şi ura, însă, n-au o energie comună, nu pornesc din acelaşi izvor... Iubirea este o energie divină, bună, este viaţă armonioasă, iar ura este, de fapt, o stare de apatie, oricât de violent s-ar manifesta. Pentru a urî ai nevoie de energia răului, întunericului şi energiile satanice îţi sunt, în acest caz, de ajuns. *** Numai iubirea profund transfiguratoare şi intensă pentru alţii ne poate învăţa cel mai uşor cum să ne iubim cu adevărat şi creator pe noi înşine. *** Dragostea intensă şi profund transfiguratoare revelează cel mai repede tuturor fiinţelor umane un fel de zbor divin către infinit, un elan beatific spre eternitate. *** Este iubirea intensă şi profund transfiguratoare doar un sentiment? Yoghinii cred că nu. Iubirea aceasta perfectă şi pură este un extaz divin. *** Dragostea intensă şi profund transfiguratoare nu se defineşte ci se simte doar, dacă ai lăuntric gradul de trezire al centrilor de forţă (CHAKRA) care să facă posibilă simţirea ei în TINE (de la cel care te iubeşte) copleşitoare şi PROFUND EMPATICĂ. *** Cine n-a iubit niciodată în viaţă, poate să se definească drept un rebut al creaţiei. Iubirea nu se poate defini în mod satisfăcător pentru toţi printr-o singură formulă, fiindcă, datorită complexităţii universului său lăuntric, nimeni nu iubeşte identic. *** În fiecare fiinţă umană de care ne îndrăgostim există un indiciu al unei posibile
plenitudini. Sufletul deschis, afectuos şi nobil al celui care iubeşte va simţi spontan aspiraţia de al perfecţiona, de a-l ajuta să ajungă la plenitudine. Aceasta este iubirea adevărată - iubirea profundă, transfiguratoare pentru perfecţionarea fiinţei iubite. *** Dacă vrei cu adevărat să fii iubit, atunci iubeşte intens şi urmăreşte să devii vrednic de iubire. *** Mintea îşi are ordinea ei care constă în principii şi demonstraţii. Inima o are pe a ei. Nu căuta niciodată să dovedeşti că trebuie să fii iubit, expunând în ordine cauzele care trebuie să stea la baza trezirii iubirii; acest lucru va fi ridicol. *** Când iubeşti puternic şi transfigurezi profund, găseşti totdeauna ceva nou în fiinţa iubită. *** Să te faci iubit din milă, când de fapt dragostea se naşte din transfigurare profundă şi din admiraţie este o idee demnă de milă. *** A fi îndrăgostit şi a transfigura profund fiinţa iubită este un fapt strict personal, care face să intre în acţiune fiinţa iubită, numai dacă aceasta răspunde, la rândul ei, cu dragoste. *** Trebuie să arunci în flacăra transfiguratoare a iubirii tot ce ai mai bun, tot ceea ce ai fost, tot ceea ce eşti, tot ceea ce vei fi... Fericiri şi succese trecute, toate fericirile amintirii, tot miezul minţii, aspiraţiile sublime fără margini... abia atunci vei simţi dogoarea ei divină. *** O iubire mare este mai curând un proces euforic, intens de transfigurare profundă a fiinţei iubite. Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru trezirea şi formarea ei. *** Energia erotică, amoroasă este o putere binefăcătoare nesfârşită care ne eliberează de porniri sălbatice şi ne însufleţeşte cu prietenia. Ea deschide drum blândeţii şi înlătură brutalitatea; ne acordă bunătatea şi este opusă răutăţii; generoasă şi bună, stârneşte admiraţia înţelepţilor şi simpatia zeilor; dorită de cei care nu o au, ea este foarte preţioasă pentru cei care o posedă; mamă a rafinamentelor, a mângâierilor, a delicateţii şi bucuriilor alese, a graţiei, dorinţei şi pasiunilor. Ea veghează asupra celor buni şi capabili să se stăpânească şi este plină de indiferenţă pentru cei răi; ne sprijină în vârtejul dorinţelor, este izbăvitorul nostru suprem în durere. *** Nu există om atât de laş, pe care iubirea adevărată şi transfiguratoare să nu-l transforme în erou. *** Iubirea transfiguratoare se împacă întotdeauna prin intermediul continenţei perfecte cu înţelepciunea. Iubirea intensă şi transfiguratoare revărsată asupra altuia te abate ca prin farmec de la durerile egoiste. *** A iubi profund transfigurator, intens şi în acelaşi timp a fi cuminte (înţelept) îi este cu putinţă numai unui YOGHIN care stăpâneşte perfect continenţa sexuală şi sublimează armonios energia rezultantă. *** Dacă dragostea profund transfiguratoare este privită de cei meschini şi egoişti ca o slăbiciune atunci trebuie să recunoaştem că ea este slăbiciunea divină a inimilor mari.
MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE
SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U, EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-e DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-e (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) (continuare la cursul nr. 33 AN IV) La început, trebuie să mărturisesc că nu puteam să menţin emisia continuă a sunetelor prea mult, aveam chiar ameţeli, dar, gradat, am ajuns să pot face aceasta din ce în ce mai mult timp. Căutam acum mai mereu să asociez rostirii neîntrerupte şi cât mai lungi a vocalei respective o atitudine mentală şi plenar transfiguratoare corespunzând cât mai bine sunetului emis. Vocala "I", de exemplu, făcea să se amplifice în mine o stare diafană, luminoasă şi veselă. "O" îmi apărea profund vitalizant şi mai grav, dar evident nu în sensul de a face să apară în mine o stare de melancolie şi tristeţe. Câteva săptămâni mai târziu, atunci când reumatismul şi durerile cumplite care îl însoţeau au început să dispară ca prin farmec şi deja eram complet vindecat, nu eram încă pe deplin sigur de faptul că noua mea ocupaţie a fost, în acest caz de VINDECARE MIRACULOASĂ principala cauză. Mai târziu am ajuns să-mi dau seama, fără să mă mai îndoiesc absolut deloc, că ea a avut şi avea un efect direct, extraordinar de rapid asupra întregii mele sănătăţi. Invariabil, toate aceste sunete vocale emise cât mai prelung, o anumită perioadă de timp, zilnic, produceau efecte profund benefice şi destul de precis localizate. Am dobândit atunci convingerea uluitoare chiar şi pentru mine că ceva foarte special, extraordinar de complex şi aproape misterios se producea în fiinţa mea în acele momente, determinând o regenerare miraculoasă. Toate funcţiile mele organice începeau atunci să se desfăşoare uşor şi mai armonios iar unele vocale pe care le rosteam foarte lung aveau totdeauna efecte foarte precise care puteau fi localizate în anumite zone ale corpului meu fizic. Vocala "I" făcea să fie rapid degajate şi eliminate cantităţi considerabile de mucozităţi de la nivelul gâtului şi bronhiilor, aceasta permiţând în final să facă să reapară starea normală de sănătate a acestor ţesuturi. Cum era oare cu putinţă acest lucru? Această metodă, în aparenţă atât de simplă, care combină respiraţia, sunetele vocalice, vibraţia (rezonanţa cu anumite energii subtile binefăcătoare din MACROCOSMOS) şi modificarea atitudinii interioare putea ea oare să regleze cu atâta uşurinţă circulaţia? După umila mea părere, fiecare vocală cred că acţiona asupra unei regiuni bine determinate a corpului meu fizic şi, în cele din urmă, reuşea să-l vindece complet. În acest caz, apărea din ce în ce mai evident că găsisem un mijloc complet natural şi destul de simplu prin care îmi puteam controla cu uşurinţă circulaţia şi reacţiile sistemului meu nervos simpatic, reuşind astfel să dirijez totodată un aflux de sânge hrănitor (încărcat cu o energie nouă, binefăcătoare) către ţesuturile însetate de forţa ascunsă a vieţii care îl cereau. În această primă perioadă, trebuie să vă mărturisesc că încă mă mai îndoiam uneori de propriile mele succese, pentru că, deocamdată, nu aveam nici o certitudine. Astăzi, însă, după peste 30 de ani, pot însă să afirm cu tărie că sunt perfect convins, pentru că am experimentat acest sistem APARENT SIMPLU de mii şi mii de ori. Graţie lui, mi-am redobândit cu uşurinţă, ca prin MIRACOL, sănătatea şi, chiar mai mult decât atât, i-am putut ajuta să se vindece cu aceeaşi uşurinţă şi pe alţii. Mii de oameni grav bolnavi care s-au vindecat în timp mi-au mulţumit plini de recunoştinţă pentru că li s-a oferit această metodă. Astăzi, după atâta timp de exersare cu această metodă, sunt capabil să dovedesc oricând că îmi pot dirija sângele şi energia vitală ascunsă, la
voinţă, către orice parte a corpului, pentru a restabili, hrăni sau întreţine aici activitatea normală şi armonioasă a ţesuturilor. Tehnica yoghină propriu-zisă, pusă la punct chiar de mine la capătul acestor ani lungi de experimentare directă, atât cu mine cât şi cu alţi oameni, este clară, precisă şi foarte simplă. După umila mea părere, această tehnică este la fel de uşoară ca faptul de a respira; ea este la fel de simplă ca şi acţiunea de a spune "la, la, la, la, la". Restabilirea circulaţiei normale şi armonioase a sângelui bogat în oxigen care vehiculează totodată energiile binefăcătoare secrete ale vieţii (PRANA) stă la baza oricărei terapeutici naturale rapide, plăcute şi eficiente. Orice tratament natural, uşor, eficient şi specific trebuie întotdeauna să urmărească acest obiectiv fundamental. Cauza aproape evidentă, imediată şi directă a morţii sau bolilor de tot felul este întotdeauna o stagnare prelungită a circulaţiei ceea ce din păcate, poate avea loc în moduri foarte diverse. Insist foarte mult, datorită experienţei pozitive pe care o am la ora actuală, asupra faptului că orice tehnică simplă şi naturală care îi permite omului să-şi controleze foarte bine circulaţia sa sanguină, şi să şi-o dirijeze la voinţă reprezintă instrumentul MIRACULOS cel mai puternic care se poate imagina pentru păstrarea nealterată sau redobândirea grabnică a sănătăţii (iar noi putem adăuga aici că acesta este, de asemenea, unul dintre efectele binefăcătoare importante ale posturilor YOGA ASANA-e şi al procedeelor de control şi dirijare a suflurilor subtile prin intermediul respiraţiei conştient realizate, PRANAYAMA). El (controlul natural al circulaţiei sanguine prin intermediul acestei metode simple) ar putea, fără îndoială, să constituie nu numai cheia unei sănătăţi perfecte ci şi tehnica cea mai utilă şi eficientă în aproape orice situaţie. Prin intermediul acestui mijloc rapid de control, practicantul atent perseverent ne apare întocmai ca un maşinist sigur pe el şi priceput în faţa pupitrului de comandă. Modul simplu şi profund de respiraţie, însoţit de emisia cât mai lungă a anumitor vocale, reprezintă totdeauna pentru noi exact acest pupitru de comandă. Controlul corpului nostru, care rezultă în scurt timp prin aplicarea perseverentă a acestei metode simple, este el oare imaginar sau, dimpotrivă (aşa cum fiecare va putea să se convingă SINGUR), este absolut real? Sunt eu oare în cazul acestui procedeu aproape miraculos, numai beneficiarul unei anumite forme banale de autosugestie? Treizeci de ani de experienţă şi mii de oameni care s-au vindecat cu ajutorul acestei tehnici simple, mă autorizează să răspund că el este profund eficient, rapid şi ABSOLUT real: o simplă încercare poate să vă convingă extraordinar de repede. Faceţi oricând doriţi această aparent banală încercare. Ridicaţi-vă şi aşezaţi-vă comod pe un scaun, eventual în faţa unei ferestre deschise, după ce aţi expirat de 2-3 ori cât mai profund, inspiraţi apoi profund, de 10-15 ori, golindu-vă cât mai complet plămânii după fiecare inspiraţie (la capătul căreia veţi rămâne în retenţie pe plin cu plămânii plini de aer) de voie fără a forţa absolut deloc); spre uimirea şi bucuria dumneavoastră, în final veţi resimţi anumite senzaţii euforice şi o stare extraordinară de revitalizare. Veţi fi, într-o anumită măsură, " îmbătaţi" de oxigen şi de afluxul de energie vitală ascunsă. Această beţie lucidă şi ameţeala plăcută pe care o constataţi sunt rapid cauzate de o binefăcătoare modificare în circulaţia sanguină, iar afirmaţia că nu, sunteţi decât o victimă a autosugestiei o să vă facă acum cu siguranţă să râdeţi copios. Puteţi avea astfel cu uşurinţă certitudinea că respiraţia profund modificată şi conştient realizată a produs acest efect minunat. Aceleaşi efecte, dar cu mult mai ample şi intense, se pot verifica, dar angrenând totodată o gamă complexă de fenomene binefăcătoare în fiinţă, în cazul exersării perseverente a metodei noastre simple de respiraţie simultan asociată cu emiterea cât mai lungă cu putinţă şi armonioasă a celor 7 vocale. Aplicarea, consecventă a acestei metode simple produce efecte rapide importante, profund binefăcătoare, care sunt foarte diferite de simplul fapt de a inspira mult mai mult oxigen.
De exemplu, aşa cum am arătat deja, realizarea acestei tehnici antrenează simultan reacţii specifice în sistemul nervos simpatic, care reglează nu numai circulaţia sanguină ci şi funcţionarea glandelor endocrine (datorită energizării binefăcătoare a centrilor de forţă (CHAKRA) şi a punerii lor în rezonanţă cu energii subtile înalte din MACROCOSMOS), şi a organelor vitale. Această metodă le pune pe toate în mod armonios şi binefăcător în acţiune. Cântăreţii intuitivi, care emit sunetele plini de o anumită transfigurare interioară, percep adeseori asemenea reacţii şi fenomene misterioase pe care nu prea ştiu să şi le explice şi tocmai din această cauză, la ora actuală, se ştie că totdeauna cântecul armonios este euforizant şi profund benefic. Poate că ar trebui să ofer şi mai multe detalii cu privire la acest subiect pentru cei care sunt sceptici şi nu vor să se convingă în mod direct de realitatea uluitoare a acestor aspecte. Omul care strânge pumnii foarte puternic şi brusc începe să strige, poate să treacă extraordinar de uşor de la starea de calm profund la o stare de mânie paroxistică. Faţa i se înroşeşte rapid, suprarenalele sale îi injectează în scurt timp secreţiile specifice care fac să aflueze o cantitate sporită de sânge, circulaţia sa sanguină se modifică aproape instantaneu, sistemul nervos simpatic intră imediat la rândul său în acţiune. În acelaşi mod, atunci când cineva schiţează un surâs care îi înfloreşte pe buze şi emană bucurie prin privire, el îşi influenţează totodată, în egală măsură, mentalul în direcţia apariţiei aceloraşi gânduri (VESELIE, BUCURIE). La fel stau lucrurile cu toate celelalte sentimente stenice: iubire, bucurie, încântare, fericire etc. La ora actuală se ştie că, mai devreme sau mai târziu, orice transformare (în bine, sau în rău) a atitudinii noastre mentale se repercutează automat (mai repede sau mai lent) asupra sistemului nervos simpatic. Vorbirea, la rândul ei, ne permite să ne exprimăm prin cuvinte adecvate stările şi sentimentele, iar rostirea acestora se bazează pe cele 7- vocale principale: A, Ă, E, I, Î, O, U. Orice sunet vocal, modulat, care este simultan susţinut de o puternică emoţie, care apare în urma unei intense concentrări mentale, dă naştere totdeauna unor efecte direct proporţionale şi foarte precise care se vor repercuta asupra sistemului nervos simpatic, datorită proceselor de rezonanţă cu anumite focare de energie subtilă din MACROCOSMOS. Ce este oare în realitate o vioară dacă nu un instrument muzical profund emoţionant, poate unul dintre cele mai puternice instrumente muzicale care există (excepţie în această direcţie făcând doar vocea umană, cu care, de altfel nu întâmplător se şi aseamănă), dacă nu un aparat de rezonanţă destinat să producă vibraţii asemănătoare cu cele ale vocalelor? Cum altfel ar putea acţiona atât de frumos vioara, dacă nu prin vibraţii sonore modulate care, la rândul lor, vor provoca imediat fenomene de rezonanţă în universul nostru lăuntric cu anumite energii subtile corespondente din MACROCOSMOS? În cazul în care utilizăm în mod armonios coardele noastre vocale ca să producem vibraţii vocalice, cât mai lungi şi precise, care dau naştere AUTOMAT unor efecte bine localizate în corpul nostru, cine oare ar mai putea să ne limiteze fenomenele binefăcătoare pe care le putem resimţi plenar în noi înşine? = VA URMA =
AN IV C 37
MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, A, E, I, Î, O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-E DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-e (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) (continuare la cursul nr. 36 AN IV) La ora actuală sunt deja binecunoscute şi temeinic studiate atât reacţiile plantelor cât şi cele ale animalelor (câini, căprioare, şerpi etc.) care apar şi se manifestă spontan la audierea unor ANUMITE bucăţi muzicale care generează în fiinţa lor PROCESE DE REZONANŢĂ (cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS) (aceste aspecte sunt, de altfel, binecunoscute în India de mii de ani). Toate aceste fenomene (de rezonanţă cu unele energii subtile din MACROCOSMOS), aparent stranii, nu sunt altceva decât expresia acţiunii corelate a vibraţiilor şi rezonanţelor subtile produse în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre de muzică. Toate aceste efecte miraculoase sunt produse de VIBRAŢIE şi ar fi, fără îndoială, un răuvoitor omul care, ştiind sau intuind clar toate acestea, ar îndrăzni totuşi să limiteze folosirea sunetelor prelungi vocalice, ascunzând chiar şi de cei care sunt pregătiţi să înţeleagă, modul lor de întrebuinţare. Iată, aşadar, în continuare care sunt bazele pe care noi ne-am fundamentat această metodă simplă. Având în vedere că mai ales în YOGA "un gram de practică valorează cât tone de teorie", noi vă sugerăm să experimentaţi cu consecvenţă, în propria dumneavoastră fiinţă aceste aspecte care ne-au fost inspirate de înţelepciunea Orientului. Pentru aceia sau acelea care cu adevărat urmăresc să se convingă, prin trăire directă, metoda noastră simplă este următoarea: Mai întâi trebuie ca vocala cu care urmează să ne antrenăm să fie cât mai clar imaginată (vizualizată mental). Imediat după aceasta, vocala respectivă va fi evocată lăuntric ca stare emoţională (fiind astfel trăită ca atitudine interioară) şi numai după aceea o vom emite prelung sonor şi cât mai melodios ÎN TIMPUL EXPIRAŢIEI LENTE A SUFLULUI. După cum vă veţi putea edifica cu uşurinţă, fiecare vocală îşi are propriul ei domeniu de acţiune. - vocala I acţionează la nivelul laringelui, nasului şi asupra capului; - vocala Î acţionează simultan asupra zonei pieptului şi asupra zonei plexului solar; - vocala E acţionează asupra gâtului, coardelor vocale şi asupra glandei tiroide; - vocala A acţionează asupra părţii superioare a toracelui (regiunea vârfurilor plămânilor); - vocala Ă acţionează asupra plexului solar şi asupra regiunii abdomenului; - vocala O acţionează asupra zonei mijlocii a toracelui şi asupra diafragmei; - vocala U acţionează la nivelul stomacului, ficatului, pântecelui şi asupra glandelor genitale. În urma unei experienţe de peste 30 de ani, am pus atât la dispoziţia celor sănătoşi cât şi a celor bolnavi 7 sunete vocalice binefăcătoare precum şi anumite combinaţii silabice sonore care
pot fi utilizate de fiecare în funcţie de efectul pe care îl urmăreşte). Metoda universală care se aplică în cazul operării cu oricare dintre aceste sunete binefăcătoare este simplă şi cuprinde 4 etape. 1) urmărim să avem o atitudine cât mai calmă şi interiorizată dublată de o stare de ardoare pe care o generează în noi intensa efervescenţă spirituală. În continuare ne concentrăm în mod evocator asupra stării sau emoţiei (de fapt atitudinea interioară specifică) pe care vocala aleasă cu care vom opera imediat după aceea (prin emisie sonoră) urmează să o trezească în mod obiectiv în fiinţa noastră datorită procesului de rezonanţă cu anumite energii benefice din MACROCOSMOS. Acest aspect de bază (evocarea globală a stării corespondente VOCALEI utilizate) este esenţial. În caz contrar (prin urmare atunci când atitudinea noastră interioară, anticipativ evocatoare, nu coincide cu starea globală sau atitudinea pe care în mod obiectiv sunetul vocalic respectiv (emis cât mai lung) o face să apară (graţie procesului de rezonanţă) în universul nostru lăuntric, mai ales într-o asemenea situaţie procesul de acord subtil sau rezonanţă nu poate avea loc) exerciţiul simplu de emisie a sunetelor vocalice îşi pierde destul de mult din eficienţă. Să presupunem, de exemplu, că ne-am hotărât să operăm în continuare cu sunetul vocalic "I". Vom evoca atunci mental o intensă stare de bucurie, exuberanţă, veselie şi elevare pe care vom urmări să o exteriorizăm printr-o expresie luminoasă, fericită a ochilor şi printr-un surâs deschis şi euforic ce ne va înflori pe buze. În afara acestei evocări anticipative, nimic enigmatic nu va apare în cazul realizării acestei tehnici simple. Dacă vom urmări să operăm cu sunetul vocalic "O", menţinând în fiinţa noastră starea globală pe care ar trebui să o evocăm atunci când urmează să acţionăm cu sunetul vocalic "I" exerciţiul nostru va fi lipsit de sens, atât în plan fizic cât şi în plan psihic şi mental. 2) Fără a ne modifica deloc starea interioară care este intens evocată după ce a fost în mod adecvat aleasă (totdeauna vom urmări ca această stare evocată să corespundă VOCALEI utilizate) şi chiar amplificată anterior, inspirăm acum pe nas lent, profund, complet, dar fără să forţăm capacitatea actuală a plămânilor. Interior, putem chiar să ne imaginăm (vizualizăm) vocala "I", concentrându-ne mental intens asupra acestui sunet vocalic pe care urmează să-l emitem sonor. 3) Reţinem apoi de voie (DAR FĂRĂ SĂ FORŢĂM (EXAGERĂM)) suflul cât timp ne simţim bine, durata retenţiei suflului pe plin nefiind importantă la această fază (durata retenţiei suflului pe plin va depinde acum doar de posibilităţile noastre actuale şi tocmai din această cauză nu vom forţa niciodată pentru a nu ne confrunta cu probleme penibile). Mai târziu, vom mări eventual gradat (dar fără efort) durata retenţiei suflului pe plin, pe măsură ce vom stăpâni din ce în ce mai bine această tehnică. În timp ce ne reţinem suflul pe plin, emitem mental cât mai clar vocala ÎNTOCMAI PRECUM O MANTRA în câmpul nostru mental şi este foarte bine să realizăm chiar o stare de LAYA YOGA după fiecare emisie mentală cu respectiva vocală. Ca o consecinţă firească a fuziunii ce apare prin realizarea constantă a stării de LAYA YOGA cu respectivul sunet subtil VOCALIC vom ajunge, în urma unei anumite experienţe gradate (CU FIECARE SUNET VOCALIC din cele 7) să îi percepem foarte clar şi obiectiv energiile binefăcătoare specifice, subtil dinamizante pe care fiecare SUNET VOCALIC (din cele 7) le are. Organele sau zonele fizice supuse în principal influenţei benefice a sunetului vocalic pe care îl folosim vor reacţiona destul de repede în mod specific prin apariţia la nivelul lor a unei anumite energizări vitalizante, binefăcătoare şi simultan vom constata, de asemenea, că se produce o modificare binefăcătoare în ceea ce priveşte aprovizionarea cu sânge. Toate aceste efecte se produc printre altele şi datorită îmbunătăţirii activităţii sistemului nervos simpatic, care este considerabil stimulat datorită concentrării mentale asupra respectivului
sunet vocalic. Chiar dacă, la prima vedere, această afirmaţie poate părea absurdă pentru unii, ei pot chiar să nu o ia imediat în consideraţie însă, după câtva timp de practică consecventă, efectele binefăcătoare sau rezultatele terapeutice urmărite se vor produce cu siguranţă. Aceste fenomene curative minunate au fost de altfel verificate de mai multe ori în laborator, utilizându-se pentru aceasta anumite instrumente de control foarte precis pe care descoperirile ştiinţei actuale ni le-au pus la dispoziţie. Cercetările de confirmare a acestor efecte s-au bazat în special pe razele X, iar studiile în această direcţie aparţin profesorului HAJEK din VIENA Această modificare în ceea ce priveşte afluxul de sânge către anumite părţi ale corpului este totodată însoţită de un masaj vibrator intern care simultan purifică organismul, elimină toxinele şi aduce energii subtile regenerante şi substanţe nutritive la celulele perturbate sau înfometate. Toate aceste rezultate (şi multe altele pe care nu le-am menţionat aici) apar gradat şi dacă vom continua să aplicăm în mod consecvent această tehnică simplă timp de câteva săptămâni neîntrerupt (exersând în fiecare zi), rezultatele binefăcătoare pe care le vom constata vor fi de a dreptul uimitoare. 4) Primele 3 etape o pregătesc pe cea de-a patra care este deosebit de importantă. Ne-am pregătit, în mod adecvat, prin vizualizarea vocalei alese şi prin evocarea mentală a unei anumite stări lăuntrice globale (care îi corespunde respectivei VOCALE); inspiraţia obişnuită, lentă şi cât mai completă a aerului am făcut-o, de asemenea, vizualizând tot timpul respectiva VOCALĂ aleasă. Acum, în această ultimă etapă, expirăm tot conştient şi lent emiţând simultan sonor, cât mai mult timp (LUNG!), neîntrerupt, sunetul vocalic (respectiv) fără a slăbi deloc nici concentrarea noastră mentală asupra sunetului VOCALIC rostit, de exemplu: I I I I I I I I I I I I I I golind cât mai lent plămânii, pe cât posibil complet, fără a face un efort prea mare. Repetăm de 30-40 de ori acest proces cu un singur sunet VOCALIC (din cele 7), în fiecare zi, pe cât posibil cu o oră înainte de masă. =VA URMA =
EXPLICAREA UNOR TERMENI YOGHINI OJAS = energie sau fluid subtil binefăcător. Derivat din rădăcina verbală sanscrită VAJ, care înseamnă "a fi puternic", cuvântul OJAS semnifică "forţă uriaşă, energie sublimată, rezultantă inclusiv prin transmutaţia biologică a potenţialelor fiinţei în care este inclus şi potenţialul creator (sexual), vigoare (vitală, psihică, mentală, spirituală)". În AYURVEDA, OJAS este CHINTESENŢA constituenţilor (DHATU) al corpului fizic yoghinii consideră că OJAS este mai degrabă o forţă benefică, subtilă, ce există în fiinţă sau rezultă prin transmutaţie biologică (de exemplu, transmutaţia potenţialului sexual, atât al femeii cât şi al bărbatului. în energie) şi, fiind distribuită atât în corpul fizic cât şi în întreaga fiinţă, le vitalizează, le regenerează şi le hrăneşte neîncetat. OJAS este, prin urmare un principiu subtil important, care este conţinut şi acumulat (stocat) în cele şapte DHATU (1. PLASMA (RASA); 2. SÂNGELE (RAKTA); 3. MUŞCHII (MAMSA); 4. GRĂSIMEA (MEDA); 5. OASELE (ASTHI); 6. MĂDUVA, NERVII (MJJA); 7. SPERMA şi ŢESUTURILE REPRODUCTIVE - atât la bărbat cât şi la femeie - (SUKRA)). Cea mai mare cantitate sau concentraţie de OJAS în MICROCOSMOSUL fiinţei umane poate să rezulte, graţie transmutaţiei biologice a potenţialului sexual în energie în timpul şi după o fuziune amoroasă sexuală plenară, în care cei doi iubiţi realizează perfect continenţa sexuală şi sublimează după aceea în mod armonios energia binefăcătoare subtilă (OJAS) care rezultă. Prin transmutaţia biologică şi sublimarea în energii rafinate a forţei care rezultă cu uşurinţă din
potenţialul sexual (CREATOR) atât al femeii, cât şi al bărbatului, are loc o accelerare a evoluţiei psihice, mentale şi spirituale, care adeseori se reflectă în fiinţă prin trezirea anumitor puteri paranormale (SIDDHI), creşterea inteligenţei, amplificarea puterii de pătrundere mentală, dinamizarea intuiţiei etc. Faptul că atât sperma bărbatului, cât şi secreţiile sexuale ale femeii (menstruaţia) pot fi transformate cu uşurinţă în energie (OJAS), prin transmutaţia biologică, care se produce atât în timpul realizării corecte a anumitor tehnici speciale YOGA, cât şi în timpul fuziunii amoroase sexuale (în care cei doi realizează la unison o perfectă continenţă sexuală), explică de ce toate tradiţiile spirituale autentice recomandă fie o abstinenţă activă (în care potenţialul sexual al fiinţei umane este integral transmutat (PRIN PRACTICI SPIRITUALE) în energie (OJAS), care este după aceea sublimată armonios (în forme din ce în ce mai subtile de OJAS) în sferele superioare ale fiinţei, această realizare fiind confirmată la femeie de suspendarea completă a ciclului menstrual în afara menopauzei, iar la bărbat este autentificată de absenţa deplină a POLUŢIILOR NOCTURNE sau DIURNE), fie o continenţă sexuală permanentă (cu excepţia momentelor când cuplul urmăreşte de comun acord să aibă un copil), în care atât bărbatul, cât şi femeia transmută la unison, în mod biologic, întregul potenţial sexual în energie (OJAS) după aceea sublimează, fie împreună, fie separat, energia (OJAS) rezultantă, canalizând-o în mod armonios în sferele subtile superioare ale fiinţelor lor (făcând-o astfel să devină forme de OJAS din ce în ce mai elevate). O abstinenţă sexuală pasivă (inertă) în care, în cazul femeii, ciclul menstrual este foarte abundent şi durează multe zile, ori apare de două sau de trei ori pe lună, este profund nocivă pentru echilibrul lăuntric şi pentru sănătatea corpului femeii, în unele cazuri această situaţie putând să determine tulburări psihice şi mentale serioase (PARANOIA). Acelaşi gen de abstinenţă sexuală pasivă (inertă), în cazul bărbatului, mai ales în situaţiile în care apar frecvente poluţii nocturne sau diurne precedate de stări de frustrare şi tensiune interioară, este de asemenea profund nocivă pentru echilibrul lăuntric şi pentru sănătatea corpului bărbatului, în unele cazuri această situaţie putând să determine tulburări psihice şi mentale serioase (PARANOIA şi SCHIZOFRENIE). Ideea fundamentală în YOGA este că păstrarea permanentă a controlului deplin asupra potenţial sexual atât la femeie cât şi la bărbat, atunci când acest CONTROL ESTE însoţit de transmutaţia biologică în energie (OJAS) a respectivului potenţial, fie prin ABSTINENŢA SEXUALĂ ACTIVĂ, fie prin CONTINENŢA SEXUALĂ PERFECTĂ, realizată într-un cuplu unit, transfigurator şi iubitor, face să se amplifice cantitatea de fluid subtil OJAS în MICROCOSMOSUL fiinţei umane, aceasta nu numai că îmbunătăţeşte şi măreşte în scurt timp sănătatea dar, totodată, face să crească extraordinar de mult câmpul conştiinţei care, gradat, devine din ce în ce mai rafinat şi mai pur. Având în vedere toate aceste aspecte, putem înţelege mult mai bine de ce fluidul OJAS este considerat de către yoghini - în fiinţa umană - drept o forţă binefăcătoare, atotputernică şi chiar este uneori supranumit ENERGIA VITALĂ SUBTILĂ ESENŢIALĂ. Unele texte YOGA secrete consideră că fluidul subtil OJAS este forma supremă a energiei binefăcătoare subtile în MICROCOSMOSUL fiinţei umane, din care face parte şi corpul fizic. Datorită unor tehnici speciale YOGA (cum ar fi: MULA BANDHA, UDDIYANA BANDHA, NAULI, YONI MUDRA, SHAKTI CHALANA MUDRA etc.), realizate cu consecvenţă atât în timpul ABSTINENŢEI SEXUALE ACTIVE, cât şi în timpul CONTINENŢEI SEXUALE PERFECTE, anumite substanţe care există în corpul fizic, printre care, în special, potenţialul sexual (atât al femeii, cât al bărbatului), pot să fie transmutate în mod biologic în energie subtilă (OJAS) sau fluid binefăcător OJAS care, datorită proceselor complexe de sublimare ulterioară, va putea deveni după aceea diverse forme din ce în ce mai elevate de energie (OJAS), ce vor putea fi cu
uşurinţă dirijate şi acumulate la nivelul celor 7 CENTRI DE FORŢĂ ASCUNŞI ai fiinţei umane. Având în vedere aceste aspecte, se poate constata că: la nivelul lui MULADHARA CHAKRA, fluidul OJAS conferă o vitalitate ieşită din comun; la nivelul lui SWADHISTHANA CHAKRA. fluidul OJAS conferă imaginaţie creatoare controlată; la nivelul lui MANIPURA CHAKRA, fluidul OJAS conferă expansivitate, veselie şi încredere în sine; la nivelul lui ANAHATA CHAKRA fluidul OJAS conferă bucurie dilatare euforică şi iubire copleşitoare; la nivelul lui VlSHUDDHA CHAKRA, fluidul OJAS conferă intuiţie, puritate, inspiraţie spirituală; la nivelul lui AJNA CHAKRA, fluidul OJAS conferă forţă de pătrundere mentală extraordinară, clarviziune, idei geniale; la nivelul lui SAHASRARA, fluidul OJAS conferă înţelepciune, beatitudine şi comuniune inefabilă cu Supremul Absolut - DUMNEZEU. Termenul de OJAS-SHAKTI desemnează efectul extraordinar produs de energia subtilă (OJAS) manifestată sub forma unei SPERE URIAŞE DE FORŢĂ RADIANTĂ, în care este acumulat foarte mult fluid (OJAS), atât în cazul existenţei obişnuite a fiinţelor umane (de exemplu, la marii politicieni, conducătorii de partide, şefii naţiunilor, liderii unor grupări, directorii de întreprinderi, generalii de armată etc.), cât şi în domeniul spiritual sau intelectual în cazul fiinţelor umane foarte evoluate cum ar fii mentorii anumitor căi spirituale, descoperitorii anumitor sisteme filosofice sau în domeniul pur spiritual, divin, la cel mai înalt nivel, în cazul Marilor Eliberaţi, al Marilor înţelepţi sau al Iluminaţilor, în cazul cărora fluidul OJAS cel mai elevat şi cel mai pur îi ajută pe toţi aceştia să fuzioneze, în zonele cele mai înalte ale conştiinţei lor, cu CONŞTIINŢA ABSOLUTĂ A LUI DUMNEZEU.
SIDDHASANA - POSTURA PERFECTĂ Etimologic, SIDDHASANA înseamnă, în limba sanscrită, "postura perfectă". Această postură este deosebit de apreciată de marii yoghini. Se ştie (din cursul NR. 35 AN I cu prezentarea posturii GOMUKHASANA) că marele yoghin şi clarvăzător GHERANDA enumeră în tratatul său fundamental de YOGA "GHERANDA SAMHITA" primele şi cele mai importante 32 de ASANA-e, dintre cele 8.400.000 de ASANA-e care sunt cunoscute în HATHA YOGA ca fiind toate revelate de SHIVA. Printre cele 32 de ASANA-e, SIDDHASANA figurează prima fiind considerată, deloc întâmplător, cea mai importantă. Într-un alt tratat yoghin clasic, YOGA TATTVA UPANISHAD, următoarele 4 ASANA-e sunt considerate ca fiind cele mai importante: 1) postura perfectă - SIDDHASANA. 2) postura lotusului - PADMASANA; 3) postura leului - SIMHASANA; 4) postura binecuvântării - BHADRASANA. (YOGA TATTVA UPANISHAD 1, 2,9) În YOGA KUNDALINI UPANISHAD, doar 2 ASANA-e sunt menţionate ca fiind cele mai importante. Acestea sunt: 1) postura lotusului - PADMASANA; 2) postura diamantului - VAJRASANA. (YOGA KUNDALINI UPANISHAD 1, 4) Aici, în realitate, postura perfectă este de fapt indicată prin termenul de VAJRASANA, deoarece printre yoghini SIDDHASANA - postura perfectă - mai este numită uneori şi VAJRASANA, aşa cum se atrage atenţia şi în HATHA YOGA PRADIPIKA, unde se spune că acest termen (SIDDHA) este rezervat numai pentru yoghinii avansaţi care au atins un nivel de
realizare superior în practica YOGA. În YOGA CHUDAMANI UPANISHAD următoarea SUTRA sprijină punctul de vedere exprimat mai sus: "Cum poate cineva care nu a cunoscut postura perfectă postura lotusului, cele 6 CHAKRA, cele 16 baze, cele 3 idealuri şi cele 5 feluri de spaţiu (AKASHA) să spună că a ajuns să dobândească perfecţiunea spirituală sau facultăţile supranaturale (SIDDHI) (YOGA CHUDAMANI UPANISHAD 1. 3-4). Tot aici se fac referiri la PADMASANA prin termenul de KAMALASANA. În mod similar, în YOGA KUNDALINI UPANISHAD, SIDDHASANA este numită VAJRASANA. În unele texte yoghine, SIDDHASANA este descrisă frecvent prin termenul VAJRASANA iar PADMASANA este desemnată prin termenul KAMALASANA. Cei ce studiază cu atenţie ştiinţa yoghină nu trebuie să se lase niciodată derutaţi de terminologie. = VA URMA =
AN IV C 38 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-e DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-E (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) (continuare la cursul nr. 37 AN IV) Suplimentar putem face la fel şi cu anumite combinaţii de VOCALE cu consoane, cum ar fi sunetul P I O O O O O O O sau H U U U U U U U U. În cazul sunetului combinat HU vom observa aici H-ul aspirat care dă un important impuls suplimentar. Sunetul combinat P I O O O O O trebuie să fie emis ca un suflu printre buze, care vor fi ţuguiate. Starea, lăuntrică care trebuie să fie în mod adecvat evocată în cazul emisiei sunetului combinat P I O O O O O este gravă şi înălţătoare dar nu melancolică. În cazul sunetului combinat H U U U U U U surea lăuntrică evocată este cea de forţă binefăcătoare, unitate şi dilatare. Insistăm încă o dată că metoda simplă de operare cu sunete VOCALICE să fie urmată întru totul, pas cu pas, în conformitate cu indicaţiile expuse anterior, deoarece altfel ea nu va face să apară toate efectele minunate despre care am vorbit. = VA URMA = SIDDHASANA - POSTURA PERFECTĂ
(continuare la cursul nr. 37 AN IV) În concluzie, putem afirma că, printre toate ASANA-ele, există una care este unanim considerată a fi cea mai bună; această postură care este cu adevărat "REGELE" printre cele 8 400.000 de ASANA-e este chiar SIDDHASANA. Faimosul tratat YOGA HATHA YOGA PRADIPIKA afirmă: "Nu este nici o ASANA precum SIDDHASANA, nici o KUMBHAKA (blocarea pe plin a suflului) precum KEVALA KUMBHAKA. nici o MUDRA (gest de intrare în rezonanţă) precum KHECARI MUDRA şi nici o LAYA (stare de fuziune sublimă a mentalului) precum NADA (sunetul subtil interior, care ne pune în stare de rezonanţă cu sunetul subtil din MACROCOSMOS (HATHA YOGA PRADIPIKA 1, 43). Aici se, găseşte, se asemenea, descrisă SADHANA (practica spirituală) completă care îl conduce pe yoghin la starea extatică de SAMADHI Această valoroasă descriere a lui SIDDHASANA insistă asupra importanţei şi măreţiei sale, punând accentul pe faptul că ea este prima dintre ASANA-e, aşa cum KHEVALA KUMBHAKA (suspendarea spontană a mişcării suflului lăuntric atunci când mişcarea respiraţiei încetează spontan, fără nici un fel de efort conştient) este forma superioară de KUMBHAKA. KHECARI MUDRA (o tehnică yoghină secretă ce implică amplificarea şi oprirea în sferele superioare ale fiinţei a energiilor subtile vitalizante şi regenerante SOMA prin răsucirea şi plasarea vârfului limbii la nivelul zonei omuşorului) este cea mai bună dintre MUDRA-e, iar absorbţia şi fuziunea în NADA este cea mai eficientă mentalitate pentru a crea o stare de vid beatific mental. Aceste tehnici vor fi expuse la momentul oportun în cadrul acestui curs de YOGA. SIDDHASANA, pe lângă multiplele sale efecte spirituale specifice, este folosită şi ca postură foarte adecvată pentru realizarea tehnicilor yoghine respiratorii (PRANAYAMA), tehnicilor de concentrare (DHARANA), meditative (DHYANA) şi este foarte importantă pentru atingerea stării de SAMADHI. Faţă de postura lotusului (PADMASANA), ea are avantajul că este mai uşor accesibilă occidentalilor. Chiar şi atunci când postura lotusului (PADMASANA) este bine cunoscută, trece destul de mult timp până când ajungem să stăm confortabil în ea timp de 30-40 de minute, aspect care este adeseori indispensabil pentru realizarea cu succes a procedeelor yoghine de concentrare mentală, meditaţie şi chiar pentru efectuarea tehnicilor yoghine respiratorii. Aproape prin definiţie, în timpul realizării acestor tehnici YOGA, corpul fizic trebuie să fie şi să rămână într-o poziţie foarte stabilă şi confortabilă, cea mai mică durere sau jenă constituind imediat o sursă spontană de distragere a minţii, care va face aproape imposibilă sau FOARTE PUŢIN EFICIENTĂ concentrarea noastră mentală sau meditaţia. Din acest punct de vedere, SIDDHASANA este ceva mai uşor de executat (uneori se poate efectua chiar ore în şir) decât PADMASANA. TEHNICA DE EXECUŢIE Ne aşezăm la sol (pe o pătură suficient de moale) depărtând suficient de mult picioarele, astfel încât coapsele să formeze cu ele un unghi aproape drept, îndoim apoi piciorul stâng, plasând călcâiul astfel încât să urmărim ca acesta (călcâiul) să preseze suficient de ferm zona anusului, în timp ce talpa piciorului respectiv este plasată sub coapsa dreaptă; îndoim după aceea piciorul drept, plasând în cazul său călcâiul în dreptul testiculelor în cazul bărbaţilor, în zona fizică de proiecţie a lui SHIVANI NADI (SHIVANI NADI este un canal subtil energetic care se află în plan subtil în regiunea care se
întinde înaintea anusului, peste scrot şi merge de-a lungul suprafeţei de dedesubt a penisului; el este în legătură cu traiectul uretrei - canalul excreţiei urinei - continuând să străbată întreaga zonă unde cele două jumătăţi ale scrotului se unesc) şi la nivelul zonei clitoridiene la femeie (uneori, în anumite tratate YOGA, echivalentul acestei posturi, pentru femei, se numeşte SIDDHAYONIASANA). SHIVANI NADI mai este cunoscut şi sub numele de CITRAKHYA NADI sau VIRYAVAHA (purtătorul de sămânţă). În textele yoghine, diferitelor NADI-uri li se atribuie funcţii diverse. În YOGA SIKI UPANISHAD se spune, referitor la aceasta: "NADI-ul numit KUHU coordonează şi comandă funcţia de a excreta fecalele, VARUNI NADI coordonează şi comandă eliminarea urinii, iar CITRAKHYA NADI sau SHIVANI NADI coordonează şi comandă eliminarea spermei (conştientizarea deplină a acestui NADI, prin practica consecventă a lui SIDDHASANA, face posibilă stăpânirea completă a ejaculării (YOGA SIKHOPANISHAD 26-27). Termenul NADI are mai multe înţelesuri ce ar putea conduce la unele confuzii dacă nu se va ţine cont de context. Uneori cuvântul NADI nu se referă la aspectul subtil, invizibil ci poate avea înţelesul de nervi, artere şi vene, dar cel mai adesea NADI înseamnă canal subtil prin care circulă energiile subtile, mai mult sau mai puţin rafinate, în fiinţă, în cazul nostru, aici ne referim la acest ultim înţeles. Degetele de la ambele picioare trebuie să fie ţinute în pliul dintre coapsa şi gamba piciorului opus. Mâinile pot fi aşezate în poală relaxate, cu palma dreaptă plasată deasupra palmei stângi; atunci ele vor fi orientate cu faţa în sus. Este însă mult mai bine să plasăm dosul palmelor relaxate pe genunchi, realizând JNANA MUDRA în care degetul arătător şi degetul mare se ating şi sunt unite. Unii yoghini recomandă să se aplice unghia degetului arătător în pliul din mijlocul degetului mare. Celelalte trei degete sunt unite fără a fi încordate, ele putând chiar să fie puţin pliate. Braţele sunt atunci bine întinse dar fără a fi încordate. Celebrul yoghin BRAHMACHARI afirmă referitor la poziţia mâinilor în SIDDHASANA următoarele: "Mâinile împreunate ţinute în poală intensifică LAGHIMA SHAKTI, ce face ca corpul yoghinului să devină gradat mai uşor, permiţându-i în final chiar să leviteze. Ţinând mâinile pe genunchi, efectul energiilor subtile ale gravitaţiei este mult amplificat, iar corpul devine gradat din ce în ce mai greu. La început însă, pentru a experimenta gradat LEVITAŢIA yoghinul trebuie să amplifice în fiinţa sa LAGHIMA SHAKTI şi de aceea mâinile trebuie să fie ţinute în poală". Coloana vertebrală trebuie să fie perfect dreaptă şi perpendiculară pe sol în timpul realizării acestei posturi. Este foarte important, de asemenea, să găsim poziţia corectă a capului, care va trebui să fie, pornind din axul coloanei vertebrale, într-un echilibru perfect. Atunci când postura este corect executată, greutatea capului aproape că nu mai este percepută deloc şi, datorită acestei stări minunate, putem relaxa cu uşurinţă muşchii gâtului şi ai cefei. Trebuie, de asemenea, tot atunci să relaxăm cât mai bine muşchii feţei având totodată grijă să nu încordăm deloc maxilarele. VARIANTA UŞOARĂ PENTRU ÎNCEPĂTORI Pentru cei cărora la început le este dificil să execute SIDDHASANA, există un mic artificiu simplu şi eficient care permite realizarea corectă şi confortabilă a posturii. Vom lua o pătură pe care o vom plia sau eventual un mic covoraş pe care îl rulăm, pentru a forma o pernă cilindrică şi atunci când ne pregătim să realizăm SIDDHASANA vom ridica şezutul, aşezându-ne cu fundul pe acest suport. Vom urmări însă atunci ca întreaga greutate a corpului să se repartizeze nu numai pe muşchii fesieri care se sprijină pe acel suport ci în mod armonios şi în faţă, pe
genunchi. În SIDDHASANA ochii sunt ţinuţi închişi în atitudinea numită NETRABANDHA. Există anumite texte yoghine secrete care vorbesc despre 5 moduri fundamentale de fixare a privirii în cazul acestei posturi. Acestea sunt: 1 BHRU-MADHYA-DRISTHI (privirea orientată către centrul sprâncenelor), ce produce trezirea şi amplificarea viziunii luminii interioare care facilitează percepţia subtilelor culori aurice sau a curenţilor subtili coloraţi. 2.SAMA-DRISTHI (privirea drept înainte) care este folositoare mai ales pentru cei care practică consecvent TRATAKA sau fixarea centrală a unei YANTRA sau punct. 3 NASIKAGRA-DRISTHI (privirea orientată preponderent către vârful nasului), care conferă viziune culorilor şi perceperea energiilor celor 3 elemente de bază TATTVA. Termenul "element" folosit aici, nu trebuie să fie confundat cu noţiunea de element din chimia modernă. El este un termen al filozofiei SAMKHYA, definind cele 5 tipuri esenţiale ale materiei din care este compus Universul. Acestea sunt: AKASHA, VAYU, TEJAS, APAS şi PRITHIVI. Deşi de obicei ele sunt traduse în mod aproximativ prin eter subtil, aer subtil, foc subtil (lumină), apă subtilă şi pământ subtil, aceste sinonime nu reuşesc să exprime în totalitate sensul filosofic, ezoteric şi metafizic ai termenilor originali, care nu numesc în mod special o substanţă anume, ci definesc mai degrabă diferite energii subtile caracteristice anumitor tipuri de bază şi stadii de organizare a materiei. Aceşti termeni sunt generalizări referitoare la unele aspecte subtile şi nu se referă la nici unul dintre echivalenţii fizici sau chimici uzuali. 4. ARDHONMESHA (pleoapele pe jumătate deschise), ajută foarte mult la accelerarea progresului în SHAMBAVI MUDRA. 5. NETRABANDHA sau ochii închişi pur şi simplu, fără a fi orientaţi undeva anume, este mai ales folositoare pentru diferite tipuri de meditaţie şi este, tocmai de aceea, esenţială ca modalitate de focalizare pentru cei care au mintea instabilă şi agitată şi care se concentrează mental foarte greu. CONCENTRAREA În timpul execuţiei acestei posturi, conştientizăm activarea rapidă şi intensă a lui MULADHARA CHAKRA şi sesizăm, de asemenea, transmutarea simultană a potenţialului sexual creator, care trezeşte şi activează KUNDALINI SHAKTI, făcând-o apoi să urce împreună cu energia transmutată, care este astfel spontan sublimată în AJNA CHAKRA principal şi în SAHASRARA secundar. KUNDALINI SHAKTI va urca atunci şi ea în SAHASRARA, iar în fazele avansate de practică, dacă va fi menţinută suficient de mult timp în SAHASRARA, va face cu putinţă atingerea stării de SAMADHI. EFECTE ŞI BENEFICII Practica consecventă şi corectă a acestei ASANA ne ajută să transmutăm masiv potenţialul creator şi totodată ne uşurează sublimarea în sferele superioare ale fiinţei a energiei rezultante, permiţându-ne astfel să realizăm perfect BRAHMACHARIA (Cuvântul BRAHMACHARIA care, pentru cei iniţiaţi, are în general sensul de abstinenţă sexuală sau continenţă sexuală, desemnează de fapt, la origine, starea superioară, sublimă de conştiinţă ce se obţine în urma transmutării şi sublimării armonioase a ÎNTREGULUI POTENŢIAL sexual (fie prin ABSTINENŢA ACTIVĂ, fie prin CONTINENŢĂ SEXUALĂ PERFECTĂ). Cu alte cuvinte, BRAHMACHARIA este de fapt acea stare în care mintea este în totalitate concentrată asupra Divinului, din cauza SUBLIMĂRII COMPLETE a ÎNTREGULUI potenţial sexual). 1 Această ASANA conferă de asemenea o capacitate mărită de control mental şi face posibilă curgerea uniformă a energiei subtile PRANA prin SUSHUMNA NADI care, aşa cum am
arătat anterior, conduce la trezirea şi ascensiunea energiei COLOSALE latentă în fiinţă, KUNDALINI SHAKTI. Practicând constant şi corect această ASANA, vom putea atinge destul de uşor starea de deplină concentrare mentală (DHARANA), vom putea intra spontan în meditaţie (DHYANA) şi, în fazele superioare de practică, vom putea intra în starea de SAMADHI (care ne va facilita revelarea Sinelui DIVIN Nemuritor (ATMAN)). Mai ales din această cauză, ştiinţa YOGA a denumit această postură, deloc întâmplător, SIDDHASANA sau "Postura perfectă". Ea a fost clasificată ca fiind prima dintre tehnicile ÎN TOTALITATE NEPERICULOASE utilizate pentru trezirea şi ascensiunea direct în SAHASRARA a lui KUNDALINI. Această ASANA conferă totodată o mare stabilitate corpului fizic şi amplifică starea de liniştire a minţii. Orientarea palmelor către în faţă şi către în sus are un efect profund liniştitor, aproape inexplicabil pentru medici, dar care este totuşi real, din moment ce această atitudine este utilizată cu succes în anumite centre psihiatrice de tratament pentru a calma "agitaţii". Orientarea bicepşilor către în sus întinde umerii şi partea superioară a toracelui, facilitând totodată redresarea coloanei vertebrale. Toracele se destinde atunci într-un mod natural şi permite, aproape fără nici un efort, o respiraţie calmă, amplă şi liniştitoare. Coloana vertebrală se plasează natural în atitudinea ideală, datorită poziţiei corecte a bazinului şi a femurilor. Aceasta permite o imobilizare netensionată a coloanei vertebrale pe o perioadă lungă de timp, fără oboseală. Yoghinul SWAMI SATCHIDANANDA afirmă, în sens ironic: "Numai cei care nu au coloană vertebrală pot să îşi sprijine spatele de un perete sau de un spătar." În timpul inspiraţiei, abdomenul se umflă uşor şi centrul de greutate al corpului se plasează în mijlocul abdomenului. Aceasta este cunoscută ca fiind postura lui HARA (MANIPURA CHAKRA ), foarte răspândită în Japonia şi este unanim recunoscută ca aducând liniştea, calmul, eliminarea rapidă a stărilor de angoasă. SIDDHASANA este foarte eficientă pentru stimularea lui AJNA CHAKRA şi, de asemenea, pentru controlul impulsurilor nervoase şi PRANA-ice ce provin de la CHAKRA- ele MULADHARA şi SWADHISTHANA. Atunci când AJNA CHAKRA este complet trezită, trăim plenar experienţa conştiinţei pure, PRAKRITI ("Energia manifestatoare") este controlată şi atunci accedem cu uşurinţă la calea spirituală ce duce necondiţionat la Eliberare. SIDDHASANA este totodată o postură pur meditativă. Ea are, printre altele drept scop să canalizeze PRANA sau energia subtilă vitală ducând-o direct spre a fi sublimată către AJNA CHAKRA. Postura regularizează ritmul cardiac, tensiunea arterială şi armonizează ritmul undelor cerebrale. Mai ales atunci când ne aflăm la început în practica meditaţiei yoghine profunde, putem utiliza şi alte posturi, dar atunci când conştiinţa exterioară se estompează şi conştiinţa interioară începe să se intensifice, SIDDHASANA este cea mai bună postură ce acţionează creator asupra schimbărilor care se produc în fiinţă în timpul meditaţiilor profunde. Atunci când fluctuaţiile mentale încetează, conştiinţa interioară se intensifică şi trece pe primul plan, în timp ce conştiinţa exterioară se estompează treptat. Metabolismul corpului se modifică. Undele cerebrale, temperatura internă a corpului şi rezistenţa pielii se modifică considerabil, aceasta putând avea şi consecinţe negative dacă nu suntem atenţi. SIDDHASANA împiedică scăderea tensiunii arteriale prea mult în timpul meditaţiei, normalizează producerea de hormoni masculini (testosteronul) şi ajută la menţinerea temperaturii interne a corpului.
Ea stabilizează şi armonizează activitatea psihică la nivelul celor doi centri de forţă de jos, MULADHARA CHAKRA şi SWADHISTHANA CHAKRA. provocând o urcare însoţită de sublimare a PRANA-ei către centrii superiori de forţă (AJNA CHAKRA şi SAHASRARA). Blocarea energiilor subtile în interiorul acestor doi centri (MULADHARA CHAKRA şi SWADHISTHANA CHAKRA) generează adeseori numeroase probleme de sănătate; acelaşi blocaj sau stagnare reprezintă un obstacol serios ce trebuie depăşit în întregime în viaţa spirituală. MULADHARA este centrul rădăcină unde se află adormită şi inertă o sursă infinită de energie subtilă PRANA-ică, în timp ce SWADHISTHANA este centrul care guvernează metabolismul sexual şi emoţional, unde energia noastră psihică se manifestă cel mai spontan. Mai ales atunci când viaţa noastră emoţională nu depăşeşte acest plan, tensiunea arterială şi activitatea cardiacă rămân instabile, în timp ce rolul şi scopul nostru în viaţă rămân nedefinite şi obscure. Din punct de vedere PRANA-ic, SWADHISTHANA echilibrează curenţii alterni de energie subtilă HA (+) şi THA (-) (YIN (-), YANG (+ )), ce trec prin IDA NADI (-) şi PINGALA NADI (+), activând astfel canalul subtil central SUSHUMNA NADI (0). COMENTARII LA AFIRMAŢII CELEBRE EXISTENTE ÎN TEXTE FUNDAMENTALE DE YOGA REFERITOARE LA SIDDHASANA HATHA YOGA PRADIPIKA în capitolul I, versetul 39, spune: "Dintre toate cele 84 de ASANA-e principale, SIDDHASANA trebuie să fie practicată cu atenţie, fiindcă întotdeauna ea trezeşte şi purifică cele 72 000 de NADI-uri". Dacă ar fi necesar să practicăm MEREU numai o singură ASANA, atunci când facem HATHA YOGA, aceasta fără îndoială ar trebui să fie SIDDHASANA. Deşi există şi alte ASANA-e care purifică eficient trupul, fizicul şi mentalul, SIDDHASANA este neegalată fiindcă echilibrează mult mai mult nivelul energiilor fiinţei, egalizând forţele subtile mentale cu cele PRANA-ice. Un mod nesănătos şi haotic de viaţă antrenează automat o acumulare a toxinelor în corp tocmai prin aceasta generează gânduri malefice (RELE) care se manifestă, printre altele, în mod subtil prin astuparea sau blocarea NADI-urilor. Dacă vrem ca energia subtilă binefăcătoare să se ridice şi să se sublimeze prin SUSHUMNA NADI, atunci trebuie în primul rând să purificăm NADI-urile, în aşa fel încât energia subtilă să circule liber, iar fluxurile de energie subtilă polară care trec prin IDA NADI (-) şi PINGALA NADI (+) să fie totdeauna în echilibru. SIDDHASANA este o ASANA indispensabilă pentru a ajunge la acest stadiu minunat. Cum este oare posibil ca o postură şezând să poată debloca şi purifica NADI-urile? Presiunea exercitată continuu asupra perineului stimulează energizarea lui MULADHARA CHAKRA care, după cum deja ştim, este sursa celor trei NADI-uri principale. Atunci când realizăm corect această postură, impulsurile subtile bioelectrice şi PRANA-ice urcă constant până la creier, trezind şi purificând aproape toate NADI-urile, făcând astfel să dispară toate blocajele sau stagnările energiilor subtile la nivelul lor. Aceasta stimulează totodată celelalte canale subtile (NADI-uri) sau, altfel spus, meridianele cunoscute în acupunctură, care există în structura vitală subtilă şi trec prin picioare. = VA URMA =
AN IV C 39 SIDDHASANA - POSTURA PERFECTĂ (continuare la cursul nr. 38 AN IV) Aceste canale subtile (NADI-uri) care sunt numite în acupunctură meridiane, sunt în mod specific conectate la organele viscerale, cum ar fi de exemplu stomacul, vezica biliară, ficatul, splina, rinichii, etc. Toate aceste organe energizate şi vitalizate de energiile subtile vehiculate prin NADI-uri, au un rol important în purificarea sângelui. În faimosul tratat HATHA YOGA PRADIPIKA, în capitolul I SUTRA 40, se spune: yoghinul plin de aspiraţie către Divin care meditează asupra Sinelui Etern (ATMAN), care mănâncă alimente pure în cantitate moderată şi care practică SIDDHASANA zilnic, câte o oră, timp de 12 ani, atinge perfecţiunea şi dobândeşte o mulţime de puteri paranormale (SIDDHI-uri)." Dacă ar trebui să practicăm un singur procedeu YOGA timp de 12 ani pentru ca să ajungem la perfecţiunea spirituală deplină, aceasta ni s-ar putea părea dificil, dar nu trebuie să pierdem deloc din vedere faptul că în mod asemănător sunt necesari numeroşi ani de studiu şi de practică, pentru a deveni, de exemplu, un practician competent în medicină sau în drept. Ce înseamnă, la o analiză atentă şi detaşată, 12 ani dintr-o viaţă, dacă la capătul lor ajungem în mod cert la cele mai înalte culmi ale realizării spirituale, care sunt perfecţiunea manifestată ca o mare înţelepciune şi starea beatifică de conştiinţă Divină (SAMADHI)? Când atâţia oameni mărginiţi şi egotici sunt capabili să-şi irosească o viaţă întreagă pentru a urmări realizarea unor efemere scopuri materiale de ce să nu consacrăm fie chiar şi 12 ani din existenţa noastră (DOAR CÂTE O ORĂ PE ZI) pentru un ţel atât de înalt şi divin cum este Eliberarea Spirituală? Sunt necesari câţiva ani de practică YOGA pentru a transforma eficient definitiv, trupul, psihicul şi mentalul. După un ciclu de 7 ani, toate celulele corpului sunt complet înlocuite şi, prin urmare, putem spune că avem un corp fizic cu totul nou după fiecare ciclu de 7 ani. Totuşi, mai ales în cazul aspiranţilor YOGA mediocri, este necesar chiar mai mult timp pentru a transforma în mod definitiv şi restructura în mod superior mentalul, remodelând astfel totodată şi percepţia (prin amplificarea rezonanţelor cu energiile subtile din MACROCOSMOS). Numeroase SHASTRA (căii sacre) afirmă că în cazul aspiranţilor YOGA care nu fac eforturi deosebite, sunt necesari în medie cam 12 ani pentru ca practica spirituală să-şi manifeste din plin roadele. Această perioadă deloc întâmplătoare de 12 ani permite, printre altele, o restructurare completă şi profund armonioasă a trupului, a mentalului, a structurii vitale, a emoţiilor şi a psihicului. În viaţa spirituală, o perioadă completă de 12 ani reprezintă un ciclu important. Aceasta este perioada optimă de timp necesară (în cazul aspiranţilor mediocri) pentru a trezi, purifica şi pregăti corpul PRANA-ic, corpul psihic şi vehiculul mental pentru trezirea spirituală totală. În tradiţia spirituală a Orientului, în ceea ce priveşte relaţia fundamentală maestru-discipol, discipolul care aspiră să se identifice plenar cu maestrul (GURU) trebuie să petreacă 12 ani de formare lângă maestrul său. În SUTRA citată mai sunt făcute şi alte două precizări: sunt necesare o alimentaţie pură şi moderată şi contemplarea SINELUI ETERN (ATMAN). Într-adevăr, dacă analizăm atent această
afirmaţie, ne dăm seama că un regim alimentar pur şi moderat ne ajută imens să ne recăpătăm echilibrul şi totodată creează condiţiile favorabile pentru trezirea şi amplificarea experienţelor spirituale superioare. De fapt se zice că, la ora actuală, cauza fundamentală a bolilor care afectează umanitatea o reprezintă un regim alimentar defectuos. Fiind atenţi la dietă, numeroase probleme vitale, psihice şi mentale pot fi evitate. Yoghinul SVATMARAMA (autorul textului HATHA YOGA PRADIPIKA) recomandă de asemenea, meditaţiile asupra Sinelui Nemuritor Divin (ATMAN) pentru a atinge perfecţiunea spirituală. Practica consecventă a meditaţiei canalizează în mod spontan energia interioară într-o direcţie ascendentă, ajutând mentalul să se focalizeze ferm şi continuu asupra unui singur obiect. Practicând meditaţia în SIDDHASANA yoghinul ajunge să înainteze mult mai repede către scopul ultim (DUMNEZEU). Mentalul, în cazul fiinţei umane care nu a atins SUPREMA REALIZARE, nu este deloc static: el este o sferă subtilă vibrantă de energie conştientă şi, prin intermediul voinţei, noi îi putem da aproape instantaneu forma pe care o gândim sau o dorim. Atunci când o persoană oarecare trăieşte numai pentru plăcerile materiale, mentalul se absoarbe cu rezonanţa dominantă NUMAI în realitatea materială. Dacă mintea fiinţei umane este mai mereu absorbită de aspecte şi manifestări rele, perverse şi corupte, atunci mentalul devine el însuşi de aceeaşi natură şi va vibra la unison cu energiile subtile ale răului, viciilor, corupţiei, cu care se va încărca datorită rezonanţelor malefice. Dacă este mai mereu cufundat în experienţele subtile, sublime, beatifice, înălţătoare, divine, atunci el se poate apropia mult mai repede ca rezonanţă de vibraţiile divine ale lui ATMAN. Acesta este un proces rapid şi aproape miraculos care antrenează restructurarea totală a organismului, până la ultima celulă, datorită amplificării rezonanţelor cu energiile sublime, înalte, divine din MACROCOSMOS. Să vedem acum în continuare cum ne putem focaliza cât mai bine asupra Sinelui Etern Divin (ATMAN) din noi. ATMAN, după cum ştim, nu are formă şi este etern şi Infinit. Dacă aspirăm să cunoaştem o altă stare a mentalului, dincolo de experienţa senzorială, va trebui să ne transformăm şi să ne rafinăm în mod corespunzător percepţia noastră parţială şi limitată. Cum ar putea atunci mentalul finit să se concentreze asupra infinitului? Aici, doar o fiinţă umană înzestrată cu o reală pătrundere spirituală ne poate ghida, prin impulsionare şi exemplificare inefabilă, pe calea ce duce către revelarea Sinelui Etern (ATMAN) ce se află în noi. Tocmai de aceea aici GURUL este indispensabil, pentru că lumina Sinelui său (ATMAN) complet revelat iluminează şi ne ajută să ne revelăm foarte repede propriul nostru Sine Etern (ATMAN). Fără această impulsionare eficientă a GURU-lui putem spune că nu poate apare sau exista o veritabilă trezire spirituală în cel pregătit să o realizeze. Acelaşi text fundamental, în capitolul 1 SUTRA 41, spune: "Din moment ce putem atinge perfecţiunea spirituală numai cu ajutorul lui SIDDHASANA, la ce ne mai foloseşte practicarea altor numeroase ASANA-e? Când fluxul suflului PRANA-ic este ferm stabilizat, respiraţia se opreşte atunci spontan (KEVALA KUMBHAKA) şi apare o stare de comuniune beatifică în care mentalul (datorită fuziunii cu MENTALUL MACROCOSMIC) nu mai există (UNMANI)". Practicând în mod perseverent SIDDHASANA şi PRANAYAMA, putem atinge o stare de conştiinţă cosmică superioară (SAMADHI). Totuşi nu trebuie să pierdem din vedere că fiecare persoană îşi are propriile sale caracteristici în funcţie de structurarea specifică a naturii sale fundamentale care poate fi preponderent TAMAS-ică. RAJAS- ică sau SATTVA-ică. De aceea este necesar să fie practicate şi alte tehnici YOGA, până când ajungem la o anumită stare de puritate, armonie şi echilibru. În ultimă instanţă, mai ales atunci când mentalul este calm şi puternic şi trupul este apt
pentru o meditaţie prelungită, SIDDHASANA ne poate duce la realizarea ţelului spiritual ultim. SVATMAKAMA nu se întreabă ce sens are practica altor ASANA-e ei, pur şi simplu, afirmă că mai ales pentru acela care este foarte pur şi ferm stabilit în realizarea perfectă a lui SIDDHASANA, nu este necesar ca el să-şi petreacă timpul practicând alte ASANA-e. = VA URMA = MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U, EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-e DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA e (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) (continuare la cursul nr. 38 AN IV) Vocala A" este primul sunet produs atunci când un bebeluş deschide gura spre a emite un sunet şi, de asemenea, este, DELOC ÎNTÂMPLĂTOR, primul sunet al BIJA MANTRA-ei fundamentale AUM care ne apropie extraordinar de mult fiinţa de DUMNEZEU şi ne activează AJNA CHAKRA. Sunetul vocalic "A" face să apară şi să se amplifice în universul nostru lăuntric trezirea spirituală a conştiinţei revelându-ne gradat esenţa divină ultimă a tot ceea ce există sau aşa-numita "energie supremă, nediferenţiată". Sunetul A este începutul suflului expirat, totodată el fiind considerat sunetul vocalic atât complementar cât şi opus lui HUM, care arată încetarea respiraţiei. "A" este, de asemenea, analogul lui ALFA (a) din filosofia şi spiritualitatea greacă (care, la rândul său, este opus şi complementar lui OMEGA (Ω)). "A" reprezintă puterea omniprezentă exprimată, în timp ce HUM reprezintă puterea în stare latentă. Budismul în special a făcut cunoscut elevatul şi nuanţatul simbolism al sunetului vocal "A" în întreaga Asie. "A" este, DELOC ÎNTÂMPLĂTOR, prima literă atât în alfabetul Indian fundamental sacru şi tradiţional (DEVANAGARI), cât şi în multe alte alfabete de pe întreaga planetă. În limba sanscrită. "A" constituie o particulă negativă, întocmai ca şi în limba greacă, simbolizând astfel negaţia fundamentală NETI-NETI. NETI-NETI în traducere literară, înseamnă "NICI ACEASTA NICI ACEEA". Această expresie este foarte utilizată în spiritualitatea orientală. Aceste cuvinte, care au fost la origine extrase din BRIHADAHANYAKA UPANISHAD, exprimă detaşarea spirituală deplină şi respingerea în totalitate a Universului (MACROCOSMOSULUI) fenomenelor, care ascund sub aparente înşelătoare (iluzorii şi efemere) realitatea lui BRAHMAN (DUMNEZEU) şi totodată pun în evidenţă faptul că singur BRAHMAN (DUMNEZEU) există cu adevărat în eternitate. Priza conştiinţei sau, altfel spus, momentul de iluminare (care survine la cei plini de aspiraţie către DUMNEZEU) ce apare ca reacţie faţă de lumea fenomenelor în cursul căruia apare trăirea cu adevărat unică şi divină că Ultima Realitate nu este "NICI ACEASTA, NICI ACEEA" constituie un proces superior de discriminare negativă care este tipic în ADVAITA-VEDANTA (calea intelectuală a celui care se angrenează să practice JNANA YOGA), era şi toate negaţiile care delimitează finitul în raport cu infinitul sau Absolutul DIVIN (DUMNEZEU). Fiind legată de toate consoanele (care au nevoie de vocala A pentru a putea fi pronunţate), "A" este considerat sunetul primordial ce permite pronunţarea tuturor celorlalte sunete - focare de putere fundamentale (BIJA-AKSHARA). "A" este deci astfel simbolul întregii lumi manifestate. AMOGHAVAJRA şi SHUBHAKARASIMHA, printre alţii, sunt doi reputaţi filosofi budişti care şi-au fondat o mare parte din sistemul lor de gândire pe vocalizarea corectă a acestui sunet.
După modul în care A este pronunţat (A (scurt), A (lung), AM, AH sau NH), ei au atribuit acestei vocale (datorită proceselor de rezonanţă pe care le generează în microcosmosul practicantului), anumite transformări esenţiale ("revoluţii" interioare, cum ar fi cauza, practica inductoare şi atestarea iluminării, intrarea în NIRVANA, mijloacele eficiente permiţând această intrare); în alte cazuri, au pus pe "A" în legătură cu direcţiile spaţiului, cu elementele subtile fundamentale (TATTVA-ele), cu unele organe şi viscere ale corpului, cu anotimpurile, cu anumite culori, forme şi senzaţii etc. Ei au creat astfel ansambluri de corespondenţe şi consonante simbolice care le-au permis, întocmai ca şi filosofilor chinezi (taoişti), să explice natura divină (evocată de sunetul vocalei A) în strânsă relaţie (datorită inefabilelor procese de REZONANŢĂ) cu natura umană şi cu MACROCOSMOSUL. Aproape fiecare filosof hindus sau budist a dat şi o interpretare proprie semnificaţiei sunetului (sau sunetelor) reprezentat de această importantă vocală. Cel mai adesea, acest sunet este atribuit (în budismul MAHAYANA) fie lui VAIROCHANA, fie lui AKSHOBHYA, două aspecte ale principiului solar (masculin (+)) din cosmogonia budistă. Este, de asemenea, foartesemnificativ locul esenţial pe care îl ocupă fonema A" a alfabetului sanscrit în faimoasele grupări şivaite de factură tantrică, TRIKA şi KAULA, din KASHMIR (India) Putem menţiona chiar un celebru tratat şivait care este axat aproape în întregime pe explicarea semnificaţiilor spirituale ultime ale fonemei A: "VATULANATHA SUTRA". A-ul sanscrit este, întocmai ca şi în limba latină, privativ, atunci când este plasat înaintea unui cuvânt (exemplu, cuvântul sanscrit HIMSA - violenţă - devine, prin punerea lui "A" la început AHIMSA - nonviolenţă). A-ul sonor, "lung" (care are o pronunţie şi un loc separat în alfabetul sanscrit, la fel ca şi în limba maghiară, care face diferenţa dintre "A" scurt, surd (mai aproape de A românesc şi A lung, deschis sonor din limba română) are însă sensul de vid beatific, creator, înţeles aici mai degrabă ca eter esenţial formator (AKASHA), dar fără o producţie sau realizare (manifestare) concretă. După MEIKAKU, călugăr budist japonez din secolul al XI-lea, A lung reprezintă "împăcarea sau, altfel spus, perfecta echilibrare şi polarizare a tuturor esenţelor (ARANYA)." La nivel fizic, vocala "A" acţionează în mod binefăcător asupra esofagului, asupra celor trei coaste superioare şi, de asemenea, asupra creierului. Vocala "A" are un efect binefăcător considerabil şi asupra părţii superioare a plămânilor, adică acolo unde debutează tuberculoza şi tocmai de aceea vocala A ar trebui să fie utilizată în mod perseverent de toate persoanele predispuse la această afecţiune sau care deja suferă de tuberculoză. Această vocală este foarte indicată pentru cei obligaţi să lucreze mult timp aplecaţi în faţă sau care trăiesc şi muncesc în medii prost aerisite. Vocala "Ă" acţionează în mod binefăcător asupra plexului solar şi asupra întregii zone a abdomenului. Operarea sistematică cu vocala "Ă" ameliorează şi vindecă majoritatea bolilor digestive şi totodată trezeşte şi amplifică buna dispoziţie şi umorul. Operarea cu această vocală face, de asemenea, să se trezească şi să se amplifice voinţa. După cum se ştie, orice act de voinţă implică: 1) evocarea plină de forţă a motivelor; 2) o deliberare lucidă; 3) o decizie fermă; 4) o execuţie dusă la bun sfârşit. Actul voluntar nu este simpla manifestare spontană a unei dorinţe; el presupune o perioadă de reflexie şi asumarea responsabilităţilor pe care acel act le implică; tocmai din această cauză, voinţa nu corespunde doar unei dorinţe foarte puternice. Voinţa este legată de conştiinţă. Voinţa se defineşte în esenţă prin supleţe şi continuitatea acţiunii; în sensul său deplin, voinţa este
expresia unei energii subtile specifice din MACROCOSMOS cu care intrăm în REZONANŢĂ şi implică angajamentul total al fiinţei umane, asortat cu răbdarea de a aştepta şi cu arta de a urmări să realizăm ceea ce ne-am propus, în ciuda dificultăţilor care apar până când, în final, ţelul este atins. Emisia sonoră prelungită a vocalei Ă trezeşte şi face, de asemenea, să se amplifice încrederea armonioasă şi creatoare în sine. ÎNCREDEREA ÎN SINE este un sentiment binefăcător de siguranţă. E determinat de cunoaşterea posibilităţilor şi valorii propriei persoane sau ale altora care, datorită proceselor de REZONANŢĂ pe care le determină (în MICROCOSMOSUL fiinţei umane) cu energii subtile, binefăcătoare din MACROCOSMOS poate genera îndrăzneală, forţă, inspiraţie, decizie şi reuşită în acţiune. Încrederea DEPLINĂ în sine este rezultatul interiorizării unei suite de relaţii, modele, experienţe (reuşite sau evocate ferm, cu putere). În primul rând, a relaţiei cu autoritatea unui model a cărui valoare este unanim recunoscută. Ea implică, de asemenea, condiţii de valorizare specifică şi de exercitare a aptitudinilor personale. Încrederea FANTASMAGORICĂ în sine excesivă sau nejustificată este fondată pe supraaprecierea propriei persoane (deseori compensatorie, generată de sentimente de inferioritate, având caracter inconştient), putând determina un mod de comportare deseori neadecvat împrejurărilor, încrederea în alţii se bazează pe buna lor cunoaştere profundă, obiectivă şi empatică, urmată de lipsa îndoielii asupra cinstei, bunei credinţe şi sincerităţii acestora, constituind una dintre premisele unei comunicări interumane calitativ superioare (în cadrul unul grup, între iubiţi, între soţi, în relaţia, între spiritual - aspirant YOGA), încrederea creatoare în ceilalţi implică o relaţie interpersonală între cel care acordă şi cel căruia i se acordă încrederea. Acordarea încrederii depinde de factorii psiho-mentali cognitivi şi afectivi (EMPATICI) care orientează alegerea, ca şi de domeniul pentru care ea se manifestă. Ea vizează anumite caracteristici reale sau DOAR presupuse ale unei persoane poate avea încredere în discreţia unei persoane, clar nu şi în capacitatea ei de a rezolva o problemă practică, de exemplu). Capacitatea de a acorda încredere poate suferi distorsiuni datorate ambilor factori cognitiv şi afectiv- incapacitatea de a acorda încredere, suspiciunea generalizată faţă de oameni reflectă totdeauna ecoul unor distorsiuni afective profunde. Pentru fiinţa umană căreia i se acordă încredere, atitudinea de încredere a unei persoane investite cu un anumit statut poate reprezenta: - confirmarea valorii proprii deja cunoscute; - aport narcisic necesar pentru dezvoltarea personală (utilizată în acest sens în pedagogie şi în tehnicile de reeducare); - câştigarea încrederii în sine la persoane imature, labile, la care conştiinţa valorii personale este mai mereu direct dependent de mediu. Pierderea încrederii în oameni, caracteristică mizantropiei, reprezintă o reacţie neadaptativă extremă, consecutivă unor succesive frustrări particulare. Pierderea încrederii cuiva, a unei persoane semnificative pentru individ, poate genera stări anxios-depresive intense, punând sub semnul întrebării întreaga sa valoare personală (aceasta este valabil mai ales la personalităţile imature afectiv). Credulitatea excesivă care pune în evidenţă NAIVITATEA şi autohalucinarea reprezintă "o formă patologică" sau o variantă imatură a încrederii, care exprimă gradul de dependenţă faţă "de anturaj, necesitatea de securizare şi afecţiune. Spre deosebire de oligofrenie, unde excesiva încredere în ceilalţi este "constituţională", am putea spune, în sindromul demenţial, ea poate fi deseori secundară deteriorării capacităţii de a discerne. În paranoia, excesul de încredere în
propria persoană are la origine schimbarea raportului eului cu lumea, în sensul unei expansiuni delirante, dau astfel naştere idei delirante de grandoare, erotomanice, metafizice, de invenţie, de reformă etc. Lipsa de încredere în ceilalţi, specifică paranoicului, se traduce în temele delirante de gelozie, de interpretare, de persecuţie etc. O formă particulară a credulităţii exagerate apare în delirul indus (folie a deux), în care încrederea faţă de o persoana apropiată (care domină afectiv şi intelectual subiectul indus) se manifestă patologic, uneori în contrast cu lipsa de încredere faţă de ceilalţi. = VA URMA = NOTĂ EXPLICATIVĂ Pentru a păstra cât mai perfect rigoarea şi acurateţea termenilor din limba sanscrită la integrarea lor în cursurile şi lucrările noastre, vom adopta de acum înainte o transcriere mai bine adaptată la structura limbii române. În această direcţie, vom înlocui terminaţia în "s" folosită la formarea pluralului substantivelor din limba sanscrită, această terminaţie fiind proprie şi specifică limbilor franceză şi engleză, cu terminaţii specifice limbii române. De exemplu: în loc de ASANAS, CHAKRAS, MANTRAS etc. se va scrie ASANA-e, CHAKRA-e, MANTRA-e etc, deşi, evident, este vorba de termeni în fond absolut identici.
An IV C40 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î. O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-e DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA.PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-e (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) (continuare la cursul nr. 39 AN IV) UMORUL. Conform teoriei dinamice, umorul ar putea fi considerat ca manifestarea cea mai înaltă a proceselor defensive ale psihicului, deoarece acesta face să apară starea de rezonanţă cu energiile subtile ale bucuriei, ale bunei dispoziţii şi ale râsului, ce există în anumite sfere subtile din MACROCOSMOS. El nu sustrage atenţiei conştiente conţinutul de reprezentare asociat cu efectul neplăcut, aşa cum procedează refularea, depăşind astfel automatismul apărării. Umorul devine deci o apărare subordonată controlului gândirii conştiente. Considerat ca o trăsătură binefăcătoare de caracter, pozitivă, ca o înaltă performanţă psihică şi mentală, la cel înzestrat (cu umor) umorul apare chiar şi atunci când există o situaţie care ne produce sentimente neplăcute şi când, totodată, asupra noastră acţionează factori capabili să reprime aceste afecte în statu nascendi ("în stare născândă").
Dintre aspectele caracteristice umorului pot fi menţionate: - umorul presupune comportamentul unei persoane care produce efect asupra altei persoane, manifestându-se în lanţ (contagiunea generată rapid, prin REZONANŢĂ (în grup) a comicului); - umorul este independent de condiţia realităţii; - tipurile de umor rezultă din tipurile de afecte economisite, cele mai frecvente fiind cele rezultate din economisirea milei, a enervării (în umorul cotidian); - umorul suprimă complet sau anulează parţial dezvoltarea afectivă negativă. Prin amplificarea umorului în fiinţa umană va putea apare şi se va manifesta spontan râsul. RÂSUL este un act emoţional expresiv, angajând mişcări faciale expansive, respiraţie frenetică, fonaţie ritmică şi rezultând dintr-o exaltare excitativă plăcută. Râsul este un act comunicativ specific uman. Pentru a înţelege râsul, trebuie să-1 plasezi în mediul său şi trebuie în special să-i determini funcţia sa utilă care este o funcţie echilibrantă şi eliberatoare. Datorită proceselor de rezonanţă declanşate fulgerător, determinate de rezonanţa cu energii subtile binefăcătoare cu care intrăm în legătură prin intermediul centrului de forţa MANIPURA CHAKRA, deseori se începe prin a râde de cel ce râde înainte de a râde împreună cu el. Râsul este un comportament specific şi exprimă prin particularităţile sale ceva din organizarea personalităţii. Unii interpretează râsul ca expresie a unui sentiment de superioritate, iar alţii ca efect al observării unei degradări sau regresiuni, ori ca regresiune spre o situaţie infantilă. Râsul se produce ori de câte ori în locul reacţiei inteligente şi adaptate a subiectului intervine o reacţie automată şi inadaptată. Diferite cauze pot provoca râsul cu condiţia ca ele să ducă la contraste afective descendente. De regulă râsul îndeplineşte o funcţie catharsică, eliberând de tensiunile generate de contradicţii interne sau externe. Se face deosebirea dintre râsul hedonic în care se exprimă starea generală de excitare, exuberanţă şi plăcere şi un râs provocat de plăcerea comicului şi mediat prin evaluări intelectuale. Râsul patologic este acel acces de râs aberant, fără motiv adecvat şi neasociat cu stări afective corespunzătoare. Produce totuşi un efect catharsic. Este un simptom (râsul patologic) care apare în epilepsie, encefalite, scleroză în plăci şi în diverse afecţiuni psihice. În concluzie, putem spune că râsul este o manifestare esenţialmente umană; el este însoţit de o activitate mimică, traducând şi manifestând o stare emoţională stenică provocată de o situaţie comică, dar şi de o realizare care îi generează omului bucurie; adeseori râsul poate apare şi ca o detentă afectivă. Adesea, râsul exprimă un sentiment de superioritate şi, uneori, chiar de ostilitate faţă de obiectul (situaţia, persoana) care l-a declanşat. După yoghinul RAMA, râsul se declanşează în urma comenzilor pornite de la nivelul trunchiului cerebral şi măduvei: coordonarea râsului şi-ar afla sediul în regiunea rinencefalică, iar intelectualizarea sa - la nivel cortical. Pentru realizarea actului râsului, este necesară coordonarea musculaturii faciale, laringolaringiene şi respiratorii, uneori cu participarea binefăcătoare a muşchilor cervicali şi abdominali. Râsul bolnăvicios, patologic este inadecvat situaţiei, neconcordant cu motivaţia, necontrolat ca durată şi extindere (comparativ cu râsul firesc şi normal, al individului sănătos). În epilepsie, el apare frecvent ca echivalenţă epileptică, însoţind criza jacksoniană focală, ca aură sau manifestare crepusculară a epilepsiei, majore sau psihomotorii, înlocuind stadiul clonic al unei crize generalizate, ca echivalenţă parţială. Râsul patologic apare şi în encefalite, în scleroza în plăci şi, într-o formă particulară, în paralizia pseudobulbară, unde se manifestă ca RÂS SPASMODIC. În psihopatologie, râsul patologic apare în mai multe circumstanţe. În schizofrenie, el este patologic prin neadecvare la situaţie sau la conţinutul ideo-afectiv, ca urmare a unor asociaţii aberante, de idei anormale. Frecvent, în schizofrenii, apare un zâmbet stereotip nemotivat. În manie,
râsul apare în contextul excesivei bune dispoziţii, fiind determinat de comportamentul exagerat ludic, ca urmare a glumelor puerile, dar şi cu nuanţă de causticitate, jignire, agresivitate. În demenţele senile, în paralizia generală progresivă, râsul apare ca manifestare a jovialităţii sau în contextul megalomaniei (râsul de superioritate). În debilitatea mintală accentuată, râsul patologic apare impulsiv, straniu şi nemotivat. Vocala "E" influenţează în mod binefăcător gâtul, laringele şi glota. Acest sunet vocalic este foarte util artiştilor şi va fi în mod deosebit apreciat mai ales de cântăreţi, profesori şi în general de toate persoanele care îşi folosesc foarte mult vocea. Acest sunet vocalic tonifică considerabil mucoasele respective şi, totodată acţionează profund la nivelul glandei tiroide, căreia îi reglează în mod armonios funcţionarea. Pot spune că am văzut sute de guşaţi (La oameni, GUŞA este o umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea determinată de o perturbare a glandei tiroide. Boala care provoacă această umflătură este indicată adeseori sub numele de GUŞĂ. Această afecţiune apare datorită unei hipertrofii a glandei tiroide care pune în evidenţă o gravă perturbare la nivelul centrului de forţă VISHUDDHA CHAKRA), unii chiar având această boală de foarte mult timp, la care respectiva tulburare a dispărut în final, ca prin farmec, printr-o practică perseverentă a acestui exerciţiu, cu vocala "E". Vocala "I", prin vibraţiile sale, antrenează energiile subtile ale fiinţei către în sus. Pe lângă acţiunea sa binefăcătoare asupra inimii, această vocală influenţează profund binefăcător şi creierul. Ea face să dispară (vindecă) destul de repede migrenele şi reglează în mod natural anumite tulburări cardiace. Din punctul de vedere al armoniei psihice, ea este îndeosebi adecvată temperamentelor uşor iritabile, bilioase, colerice, care sunt, supuse unor frecvente şi bruşte schimbări de dispoziţie. Vocala "Î" face să se instaleze în fiinţa umană o stare de armonie profundă. Această armonie nu este altceva decât aranjamentul sau, altfel spus, coordonarea bine reglementată între părţile TOTULUI fiinţei noastre, în care este integrat şi corpul fizic, iar starea de armonie plenară ne face sa ne simţim (atâta timp cât această armonie nu este perturbată) UN ÎNTREG echilibrat şi plin de putere. În gândirea yoghină, armonia rezultă din absenţa opoziţiei dintre tendinţele sau funcţiile inerente părţilor. Armonia se constituie în şi prin tensiunea creatoare şi generatoare de forţă a contrariilor (+ şi - ; HA (+) şi THA (-); YANG şi YIN) care reprezintă de fapt unitatea lor. Operarea cu vocala "Î" face, de asemenea, să fie anihilate şi eliminate stresurile. STRESUL este numele dat oricărui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacţie anormală, nefavorabilă. Termenul de stres a fost consacrat de biologul canadian HANS SELYE în lucrările referitoare la fenomenul adaptării pe plan biologic, psihologic, mental, medical, semnificând atât factorii agresogeni (stresanţi), cât şi modalitatea nespecifică prin care organismul răspunde la agresiune (condiţii sau agenţi care îi periclitează mecanismele homeostatice). Se spune despre un individ că este stresat când acesta se simte, ameninţat, frustrat, incapabil de a face faţă unor solicitări crescute. S-a demonstrat că nu numai bolile grave, traumele fizice, psihice sau mentale provoacă stresul, ci şi numeroşi alţi agenţi care obligă individul, în viaţa de toate zilele, la o adaptare continuă, la noi condiţii de existenţă (frica, suspiciunile, frustrările de tot felul, izolarea, absenţa iubirii, nesiguranţa, deficitul de somn etc.). Ar fi iluzoriu să ne închipuim că am putea evita în totalitate stresul de-a lungul întregii noastre vieţi. Tot ceea ce ne rămâne de făcut este să cunoaştem modul yoghin în care putem reduce la minimum efectele sale vătămătoare, deoarece numeroase boli sunt în mare măsură datorate erorilor răspunsurilor adaptative la stres, mai curând decât microbilor sau a altor agenţi externi. În ceea ce priveşte stresul psihic, acesta este strâns legat de motivaţie şi el apare când este ameninţată atingerea unui scop. Alteori stresul apare datorită unor stimulări nefavorabile excesive sau neobişnuite.
Sindromul general de adaptare constă în răspunsul pe care organismul îl oferă agresiunii prin intermediul mecanismelor neuroendocrine (diencefalo-hipofizare) şi el apare atunci când centrii de forţă, CHAKRA, nu sunt suficient de puternic energizaţi (treziţi) pentru a suspenda complet aceste reacţii. În această accepţiune, sţresul este, în mod echivalent un sindrom, o constelaţie de răspunsuri nespecifice, cu un caracter general adaptativ, provocat de acţiunea agenţilor stresanţi asupra organismului. Referindu-se la fazele sindromului general de adaptare, SELYE consideră că în stadiul de alarmă are loc mobilizarea mecanismelor auxiliare pentru menţinerea vieţii. Agentul agresor acţionează asupra sistemului nervos vegetativ, care trimite informaţii hipotalamusului şi anterohipofizei; aceasta induce o stimulare a glandelor suprarenale, care descarcă hormoni steroizi. În stadiul de rezistenţă are loc dezvoltarea optimă a celor mai adecvate canale de apărare: concentrarea reacţiilor. Fazei de alarmă (şoc-contraşoc) îi urmează, deci, o fază de rezistenţă, dar în cazul repetării frecvente a şocului, secreţia suprarenală se poate epuiza şi rezistenţa organismului scade, ceea ce constituie faza de epuizare, când se instalează suferinţa. Procesul adaptării poate deveni în această situaţie el însuşi o cauză generatoare de boală, aşa cum se întâmplă în cazul hipertensiunii arteriale, al bolilor degenerative ale vârstei înaintate, în afecţiunile psihosomatice (infarctul miocardic, migrena, astmul bronşic, tuberculoza pulmonară, gastritele şi ulcerul gastroduodenal, colitele, colecistopatiile etc.). Starea de stres priveşte întregul organism încă de la începutul agresiunii, ordinea angajării putând fi somato-psihică (în stresul sistemic) sau psihosomatic (în stresul psihic primar), dar în realitate, ambele variante sunt interesate simultan; chiar dacă, prin calitatea sa, stimulul a acţionat ca agent stresant psihic, substratul nervos declanşează răspunsuri ale întregului organism, care se pot organiza în timp, îmbrăcând aspecte patologice. Pentru a construi o definiţie acceptabilă a stresului psihic, yoghinii consideră că trebuie plecat de la natura relaţiilor dintre organism si ambianţă. Stresul apare când se produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului şi capacităţile reduse de răspuns ale organismului. În general, stresul se defineşte ca "stare de tensiune acută a organismului obligat să-şi mobilizeze capacităţile de apărare pentru a face faţă unei situaţii ameninţătoare". La această definiţie generală trebuie să mai adăugăm următoarele precizări: - solicitările pot produce stresul mental-psihic ce determin[ procesele de rezonanţă cu energii subtile malefice, perturbatoare din MACROCOSMOS, numai dacă individul anticipează în mod pesimistic faptul că nu va fi capabil să le facă faţă sau că nu va putea satisface cererile fără a pune în pericol alte scopuri pe care le urmăreşte; - dezechilibrul dintre cereri şi capacitatea de a le răspunde adecvat provoacă stresul mental-psihic numai dacă urmările eşecului prezintă importanţă pentru subiect; în cazul în care subiectul este complet IGNORANT şi nu-şi dă seama de consecinţele inadaptării sau acestea nu-l afectează, el nu trăieşte sentimentul ameninţării şi nu este stresat psihic; anticipând consecinţele, individul îşi poate modifica starea de stres fie prin evitarea lor, prin îndeplinirea cerinţelor la un preţ "tolerabil", fie schimbându-şi optica asupra solicitărilor (minimalizându-le), asupra posibilităţilor proprii (reevaluându-le) sau asupra consecinţelor; - în ceea ce priveşte natura solicitărilor sau a "sarcinilor", dezechilibrul survine nu numai când are loc o suprasolicitare (calitativă sau cantitativă, ci şi în cazul unei subsolicitări (monotonie, lipsă de variaţie, lipsă de informaţie) care împiedică individul să-şi manifeste întreaga gamă a posibilităţilor sale; reducerea solicitărilor sau limitarea posibilităţilor de expresie devin pentru unele persoane la fel de stresante ca supraîncărcarea cu sarcini pentru altele.
Ambiguitatea stimulilor poate da şi ea naştere stresului datorită lipsei de informaţii, a unei informaţii neclare sau contradictorii (provenite din surse la fel de verosimile); subiectul este atunci capabil să răspundă, dar nu-şi dă seama ce anume i se cere. Alteori conflictul rezultă din obligativitatea persoanei de a da în acelaşi timp două răspunsuri incompatibile sau de a proceda într-un mod care vine în opoziţie cu propria lui convingere. Incertitudinea, restrângerea artificială a posibilităţilor de a răspunde, imposibilitatea de a amâna constituie şi ele surse ale stresului mental-psihic. Ca şi alte fenomene, stresul a sugerat un posibil mecanism etiopatogenic al bolilor psihice, fără a se ajunge însă la o explicaţie cauzală şi generică acceptabilă. Utilizându-se schema sindromului general de adaptare, s-a propus clasificarea tulburărilor mentale şi psihice în trei tipuri de sindroame: - sindrom de alarmă (tulburări emoţionale, sindromul confuzional, delirul acut); - sindromul de rezistenţă (reacţii hiperergice); - sindromul de epuizare (neurastenie). În concluzie» putem spune că stresul are în general două accepţiuni: a) situaţie, stimul, ce pune organismul într-o stare de tensiune; b) însăşi starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta îşi mobilizează toate resursele sale de apărare pentru a face faţă unei agresiuni fizice, psihice (emoţie puternică) sau mentale. Unii cercetători au în vedere doar aspectul psihic al stresului, privindu-l ca pe o totalitate a conflictelor personale sau sociale ale individului, care nu-şi găseşte soluţia într-un fel sau altul. Reacţia organismului la stres are trei faze care formează "sindromul general de adaptare"; a)faza de alarmă în care organismul încearcă să se apere de acţiunea nocivă prin acţiunea puternică a sistemului endocrin (secreţie de adrenalină şi de steroizi); b)faza de revenire (rezistenţă specifică), în care organismul pare că se adaptează la situaţie, comportându-se relativ normal; c)faza de epuizare apare după o perioadă mai îndelungată de acţiune a stimulului nociv (stres continuu); se caracterizează prin modificări hormonale intense, secreţie masivă de adrenalină. În cele din urmă, fiinţele umane supuse la un stres foarte puternic şi continuu (care nu se pot adapta) mor epuizate. Dacă in timpul fazei de revenire se adaugă un alt stimul nociv, (stresant), fiinţele umane nu rezistă şi mor. Acelaşi fenomen apare şi sub influenţa emoţiei chinuitoare prelungite. În stres se produc modificări morbide (hipertensiune, ulcere gastrice, etc.) În cazul omului, stresul mental psihic este provocat de emoţii prelungite datorate in primul rând frustrării, fricii, groazei, conflictelor, anxietăţii. Există stres de suprasolicitare dar şi stres de subsolicitare. Un stres moderat antrenează şi stimulează vitalitatea organismului. Caracterul nociv al stresului apare atunci când degradările produse sunt prea ample, depăşind capacităţile adaptative ale organismului. Operarea cu vocala "I" ameliorează gradat şi vindecă unele afecţiuni ca: migrena, astmul bronşic, infarctul miocardic, gastritele, ulcerul, tuberculoza pulmonară. Vocala "O" acţionează în mod benefic şi armonios asupra regiunii toracelui şi a diafragmei, facilitând apariţia în fiinţa umană a unei stări euforice. Operarea consecventă cu această vocală amplifică de asemenea vitalitatea şi totodată face să se trezească capacitatea empatică individuală faţă de trăirile elevate şi spirituale. Energia subtilă cu care intrăm în legătură prin emisia prelungită a vocalei O ne deschide fiinţa către iubirea divină, pură, care se manifestă sub forma unei bucurii oceanice. Operarea cu vocala O poate fi, de asemenea, folosită ca modalitate adjuvantă în tratamentul S.I.DA. EUFORIA (cf. eu-; gr. phorein "a purta") = termen introdus în 1875 pentru a desemna starea de bună dispoziţie resimţită de cei fericiţi datorită procesului de rezonanţă cu energiile subtile, profund binefăcătoare ale bucuriei din MACROCOSMOS. Termenul are o sferă de cuprindere
precisă cu conotaţii psihologice şi este definit ca: "sentiment copleşitor, plăcut de bucurie intensă şi satisfacţie de sine care se revarsă spontan chiar şi faţă de anturaj". După SWAMI SIVANANDA, euforia semnifică "dispoziţia către libertate, veselie, optimism şi bucurie care impregnează comportamentul omului bun în anumite stări psiho-mentale pregnant benefice. Trebuie operată o distincţie, ca şi în cadrul altor stări afective (tristeţe, anxietate), între normal şi patologic, observând că la bătrâni, copii şi anumite structuri de personalitate armonios structurate se poate vorbi de euforie cu stare intensă, profundă şi obişnuită. Criteriul distincţiei normal/patologic este greu de precizat. Unii autori propun drept model patologic "absenţa DEPLINĂ a unor cauze exterioare" care să justifice aceste stări. Yoghinii consideră euforia patologică o regresiune către formele primare ale plăcerii infantile fără obstacol sau motiv. Prin cunoaşterea misterelor fiinţei, YOGHINII subliniază diferenţa între euforia normală ce apare datorită proceselor de rezonanţă cu energiile subtile, binefăcătoare ale bucuriei (care atrage după sine fuziunea şi integrarea în armonia divină, macrocosmică) şi cea patologică, care constă în apropierea ultimei de starea de excitaţie, aceasta fiind principala ei caracteristică, în viziunea lor. Trebuie subliniat faptul că euforia dizarmonioasă, patologică nu apare izolat, ci în cadrul sindromului maniacal sau hipomaniacal. Situaţiile în care euforia dizarmonioasă, patologică poate fi pusă în evidenţă sunt: stările maniacale din cadrul psihozelor afective bipolare şi psihozelor de involuţie, traumatismele craniocerebrale, tulburările psihoorganice legate de modificări endocrine (hipertiroidie, maternitate), intoxicaţiile cu substanţe euforizante sau cu unele medicamente (cortizon, hormoni steroizi, hidrazidă, cicloserină). = VA URMA =
AN IV C 41 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-E DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-E (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) (continuare la cursul nr. 40 AN IV) Vocala "U" acţionează în mod binefăcător asupra tuturor organelor abdominale. Folosită sistematic, vocala ameliorează şi vindecă multe dintre afecţiunile stomacului, are o influenţă regenerantă şi binefăcătoare asupra ficatului, regiunii inferioare a pântecelui, rinichilor. Emisia prelungită a vocalei U este, de asemenea, foarte utilă în tratamentul constipaţiei şi s-au putut remarca multe cazuri de constipaţie rebelă vindecată radical. Acest sunet vocalic este totodată foarte indicat atât femeilor cât şi
bărbaţilor, datorită efectelor sale profund benefice- îndeosebi asupra organelor din partea inferioară a abdomenului. Vocala U, datorită energie sale subtile, specifice, deblochează totodată energia erotică şi, armonizând activitatea glandelor şi organelor genitale, face cu putinţă ameliorarea eliminarea impotenţei la bărbat şi a frigidităţii la femeie, în special atunci când cauza principală a acestor tulburări este legată de existenţa unor complexe psihice sau de anumite prejudecăţi şi mentalităţi care fac să apară şi să persiste unele dezechilibre şi inhibiţii. Energia subtilă a vocalei U este, de asemenea, de un real folos ca modalitate adjuvantă de tratament în caz ele S.I.D.A. COMPLEX = termenul desemnează o totalitate de trăiri şi de trăsături personale cu un fond afectiv foarte intens (ce generează instantaneu procese de rezonanţă cu anumite energii subtile din Macrocosmos care corespund NATURII SPECIFICE a respectivului COMPLEX, declanşate de evenimente, situaţii, relaţii umane etc. mai mult sau mai puţin generale care au TOTDEAUNA un caracter frustrant. Formarea şi apariţia complexelor este plasată la vârstele cele mai fragede, atunci când conştiinţa şi personalitatea sunt neelaborate şi structurile sunt prea labile pentru a asigura reglarea vieţii subiective, iar manifestarea lor la vârstele mai înaintate este intim legată de evitarea acestor situaţii iniţial frustrante. Complexul este o structură dinamică inconştientă (generatoare de rezonanţe lăuntrice SPECIFICE), înzestrată cu mecanisme de autoreglare, reprezentând reacţia împotriva existenţei la nivelul întregii structuri a personalităţii, a unei surse permanente de dezechilibru. Prin urmare, complexul este în ansamblu organizat de reprezentări şi amintiri cu o puternică valoare afectivă, parţial sau total inconştient, ce generează instantaneu procese de rezonanţă cu anumite energii subtile din Macrocosmos care- corespund NATURII SPECIFICE a respectivului COMPLEX. Complexul se constituie uneori, pornind de la relaţiile interpersonale, din isteria infantilă. În acest caz, complexul structurează toate nivelele psihologice: emoţii, atitudini, conduite etc. De aici reiese că el are la bază un conflict generat de structurile sociale care intervin prin modificările de statut şi rol (complex de inferioritate), fie prin reprimarea de către filtrajul social a unor tendinţe, rezultând din situaţii sociale determinate, în special familiale (de exemplu complexul lui Oedip). Din punct de vedere comportamental, complexul este o strategic mai exact un algoritm comportamentul de un anume tip, care nu reuşeşte să reducă o tensiune mentală şi psihică ci o fixează. Complexul are trei sensuri: 1) sensul original care desemnează un aranjament relativ fix de înlănţuiri asociative; 2) un sens mai general care desemnează (un ansamblu mai mult sau mai puţin structural de trăsături personale cu accentuarea reacţiilor afective (la acest nivel, situaţii noi sunt inconştient aduse la situaţii din copilărie, iar conduita apare modelată pe o structură latentă neschimbată); 3) un sens mai restrâns - unde complexul desemnează o structură fundamentală a relaţiilor interpersonale precum şi modul în care persoana îşi găseşte locul şi şi-l apropie. Printre cele mai studiate forme de complex se numără cel de inferioritate a cărui origine este atribuită constrângerilor ce se exercită de către adulţi asupra copiilor şi pe care aceştia, atunci când nu le înţeleg, le interpretează ca manifestări gratuite ale adulţilor cu care se află în raporturi de inferioritate fizică. Sentimentul de inferioritate poate provoca reacţii de compensare ineficace, când subiectul îşi atribuie în reverie capacităţile sau puterile care îi lipsesc pentru a realiza un echilibru real sau este compensat printr-un comportament brutal, cinic, vicios, duplicitar etc.
Fiind în cele mai numeroase cazuri efectul unor deficienţe educative, apariţia complexelor poate fi preîntâmpinată prin realizarea între adulţi şi copii a unor relaţii atente, de iubire, de solicitudine şi încredere reciprocă etc. Uneori, în condiţiile unei personalităţi puternice, inferiorităţi reale (precum în cazul celebru al oratorului grec Demostene care a avut defecte de vorbire) sunt depăşite cu ajutorul unor activităţi tenace care facilitează mai devreme sau mai târziu, compensarea inferiorităţii prin autoperfecţionare. EROS = simbol platonician al elanului subtil energetic, spiritual către adevăr, fericire, armonie, unitate, bine şi frumos (eros superior) ca şi al instinctului sexual de reproducere a speciei (eros inferior). Eros, în mitologia greacă, este fiul lui Poros (Bogăţia) şi al Peniei (Sărăcia), deoarece el doreşte cu ardoare fie să ofere celor care merită din preaplinul său (bogăţia efervescentă a fiinţei sale înzestrate cu calităţi), fie el aspiră să se unească (fuzioneze) şi astfel să trezească şi să realizeze (dobândească) ceea ce nu posedă. De aici decurge misterul copleşitor şi dinamismul iubirii. Totodată, erosul intens trăit, perfect controlat (prin continenţă sexuală) şi profund transfigurator aduce fericirea, desăvârşirea, armonia, puterea binefăcătoare, trezirea capacităţilor paranormale latente, plenitudinea şi bogăţia vieţii interioare. În psihanaliză, erosul este ansamblul "pulsiunilor" integratoare ale vieţii, manifestat prin "libido", dominat de "principiul polarizării (+) cu (-) şi al plăcerii" care adeseori este reprimat de viaţa socială ("principiul realităţii"). În consecinţă, formele de manifestare ale energiilor subtile, misterioase ale EROSULUI sunt, în foarte multe cazuri ocolite, mascate, simbolice, imaginare. Calea realizării lui superioare, prin creaţie (în sensul platonician), este, în YOGA, transmutarea biologică şi "sublimarea". Erosul reprimat şi blamat de civilizaţia industrială se va elibera pe deplin într-o societate liberă de orice constrângeri, prejudecăţi aberante, superstiţii şi restricţii, imprimând vieţii sociale caracterele jocului, ale fanteziei creatoare şi benefice descătuşate şi armoniei estetice. În viziunea yoghinilor, erosul capătă o accepţiune spirituală, sublimă, transfiguratoare şi religioasă, religiei revenindu-i rolul de factor aglutinator, ca "religie a iubirii". Fără a subaprecia rolul imens al erosului (ca şi al altor funcţii naturale, psihice etc., ca factor mobilizator şi profund integrator al vieţii şi activităţii umane, concepţia yoghină asupra esenţei umane, ca produs al relaţiilor cosmice, integrează motivaţiile acţiunilor umane într-o viziune globală, divină, unitară ţinând seama totodată de ponderea specifică, de rolul şi importanţa fiecăreia dintre acestea. Erosul, ca manifestare amoroasă, este corespondentul instinctelor sexuale, funcţionând ca factor de coeziune a tot ceea ce este vital. Psihanaliştii atrag atenţia chiar asupra "libidoului celular", aplicarea libidoului la raporturile dintre celule trimiţând la constatarea că instinctele sexuale şi instinctele vieţii acţionează în fiecare celulă, neutralizând parţial instinctele morţii (procesele provocate de ele) şi menţinând viaţa. Celulele germinale, având nevoie în întregime de libidoul lor, "realizează un narcisism absolut". Odată cu elaborarea conceptului de libido narcisic şi cu extinderea libidoului asupra fiecărei celule, instinctul sexual devine eros, sinonim cu pulsiunile vieţii. Erosul îşi exercită funcţiunile de la apariţia materiei vii, el fiind chiar instinctul vieţii, opus instinctului morţii (Thanatos). Faptul că libidoul se poate investi şi că el constituie o manifestare a instinctelor sexuale (care determină conservarea vieţii) face ca opoziţia iniţială dintre instinctele Eului şi instinctele sexuale să devină insuficientă. Referindu-se la erosul lui PLATON, FREUD îl consideră ca fiind foarte apropiat de sexualitate, deşi sexualitatea nu se reduce doar la funcţia genitală: FREUD foloseşte însă termenul de sexual, în sensul de eros. Pe de altă parte, noţiunea de eros devine sinonimă, la FREUD, cu pulsiunea vieţii. EROTISM (cf. eros "dorinţă, iubire") = termen desemnând latura amoroasă şi
instinctuală a iubirii; atitudine mentală pregnantă şi preocupare în legătură cu dragostea, mai ales cu dragostea senzuală. Utilizat uzual ca sinonim cu senzualitatea, în contexte în care semnifică o preocupare pentru viaţa erotică, este preferat acestuia. Evoluţia erotică normală a individului presupune ca tendinţele parţiale să se supună primatului zonei genitale şi să nu aibă niciodată EXAGERAT importanţă decât în măsura în care favorizează actul sexual (însoţit de o perfectă continenţă care permite să se transmute biologic potenţialul sexual în energii subtile, elevate prin sublimare armonioasă) şi, de asemenea, presupune că dorinţa vizând o altă persoană de sex opus faţă de care simţim atracţie amoroasă să înlăture autoerotismul, în aşa fel încât, în viaţa erotică, toate componentele parţiale să se satisfacă plenar lângă şi prin persoana iubită. În cursul ontogenezei are loc o erotizarea diverselor zone şi funcţii corporale. Se semnalează şi erotizarea trăsăturilor caracteriale, a acţiunilor, a diverselor funcţii ale fiinţei. Multe dintre inhibiţiile activităţii sunt datorate refulării tendinţelor sexuale. Atunci când aceste activităţi sunt legate prin lanţuri asociative şi capătă o semnificaţie erotică, ele suportă o inhibiţie secundară. FRIGIDITATE (cf. lat. frigiditas "răceală") = incapacitatea atingerii plăcerii orgasmice feminine, determinată fie de o slabă trezire (dinamizare) erotică fie de unele perturbări sau blocaje energetice subtile ce apar la nivelul centrilor de forţă MULADHARA CHAKRA, SWADHISTHANA CHAKRA, MANIPURA CHAKRA, ANAHATA CHAKRA. În sens mai larg, termenul se referă la "răceala" (indiferenţa până la aversiunea unor femei faţă de stările senzuale, erotice şi faţă de actul sexual. Plecând de la acest sens larg s-au formulat mai multe opinii referitoare la conţinutul termenului, dintre care pot fi evidenţiate următoarele: - incapacitatea femeii de a elabora răspunsuri adecvate la stimulii sexuali - se manifestă mai ales în cazul în care sexualitatea este reprimată printr-un mecanism nevrotic (conflict lăuntric sau interpersonal între dorinţă şi satisfacţie), având drept rezultat imposibilitatea obţinerii orgasmului. Acest tip de tulburare este caracteristic mai ales în cazul personalităţilor dizarmonioase, isterice, al psihozelor schizofrenice, maniaco-depresive şi al oligofreniilor grave. Aceasta este forma de frigiditate care are cel mai pronunţat fundament psihopatologic; - hiposexualitatea - în sensul absenţei dorinţei şi obţinerii dificile a excitaţiei sexuale, trăsătură care, alături de alte insuficienţe emoţionale, marchează întreaga personalitate a femeii şi adeseori este datorată unei slabe vitalităţi sexuale (absenţa energiei amoroase) sau este generată de o vitalitate bioenergetică globală diminuată generată de slăbiciunea fizică; - anorgasmie propriu zisă - prin analogie cu impotenţa masculină (punct de vedere nuanţat datorită absenţei unei similitudini între cele două modalităţi de satisfacţie orgastică). Discutabilă este şi delimitarea frigidităţii în: frigiditate totală (imposibilitatea apariţiei şi realizării plăcerii sexuale, indiferent de iubit, tehnică, de completitudinea actului sexual etc.) şi frigiditate relativă (prezenţa dorinţei, a interesului sexual care totuşi este însoţită de incapacitatea de a ajunge la orgasm), criteriile de apreciere rămânând în sfera unei considerabile subiectivităţi. Criteriul etiologic împarte frigiditatea în: - frigiditate primară totală (absenţa completă a întregii game a senzaţiilor de satisfacţie sexuală) şi primară parţială; - frigiditate secundară (datorată unor factori organici locali sau psihogeni). Având în vedere incidenţa remarcabilă a frigidităţii în rândul femeilor (majoritatea autorilor dau, cu privire la frigiditate, cifre de aproximativ 50%, dar sunt unii care o apreciază la 90%), aceasta şi din cauza scăderii extraordinar de mult a puterii virile a bărbaţilor (statisticile arată că la ora actuală 95% dintre bărbaţi ejaculează la numai 3 minute după intromisiune) şi faptul că frecvenţa ei este mult crescută în raport cu impotenţa, simptomul este semnificativ şi implică abordări psihomentale, psihoterapeutice şi sexologice. Tehnicile YOGA pot să elimine în
scurt timp şi pe cale naturală frigiditate şi toate tulburări fizice, psihice şi mentale corelate cu ea. Cercetătorul BRAUTIGAM apreciază că, în cazul femeilor care nu practică YOGA, în primul an de căsătorie, 25% nu au niciodată orgasm, în următorii 5 ani de căsătorie - numai 17%, iar în următorii 20 de ani acest procentaj se reduce la 11%. Deşi, cu excepţia tehnicilor YOGA care în această direcţie sunt cele mai eficiente, rezultatele intervenţiei terapeutice sunt apreciate de cele mai multe ori ca "decepţionante", frigiditatea nu impietează în mod direct sau semnificativ asupra fenomenului reproducerii, dar în schimb diminuează fericirea amoroasă în cuplu şi face aproape imposibilă înţelegerea conjugală. HIPOROSEXIE (cf. hipo-: gr. prosexis "atenţie") = diminuare a atenţiei, a orientării selective a proceselor psihocomportamentale, care poate evolua spre APROSEXIE. Constituie, în marea majoritate a afecţiunilor psihice (cu excepţia celor cu determinism organic cerebral) "poarta de intrare" a tulburărilor memoriei, prin afectarea componentei sale de fixare. Diminuarea uşoară a atenţiei poate apare şi în stările de epuizare, surmenaj, în situaţii anxiogene, în psihopatologie, hipoprosexia însoţeşte axul depresiei nevrotice şi psihotice. Mai apare în cadrul delăsării totale de realitate a bolnavului schizofren (atenţia voluntară este scăzută, iar cea spontană există numai pentru instinctele alimentare), în accesul maniacal, atenţia este, extrem de mobilă, superficială, cu scăderea importantă a atenţiei voluntare, pe acest fond putând apărea false recunoaşteri. Hipoprosexia este un semn de debut al stărilor demenţiale, însoţind procesele afazo-agnozo-apraxice. În debilitatea mintală, hipoprosexia poate fi ameliorata prin efort. IMPOTENŢA (cf. lat. impotentia "neputinţă", "slăbiciune") = imposibilitatea bărbatului de a îndeplini actul sexual, fie în una din fazele sale, fie în totalitatea lui determinată fie de o slabă trezire (dinamizare) erotică, fie de unde perturbări sau blocaje subtil energetice ce apar la nivelul centrilor de forţă MULADHARA CHAKRA, SWADHISTHANA CHAKRA, MANIPURA CHAKRA, ANAHATA CHAKRA. Constituie unul dintre cele mai frecvente motive de consultaţie psihiatrică, deşi este de cele mai multe ori greu recunoscută de către subiecţii înşişi. Poate avea uneori chiar un determinism organic: tulburări neurologice, endocrine, toxice sau genitale, de tipul insuficienţei gonadice, dar este mult mai frecvent legată de diverse probleme psihomentale. Impotenţa pare a fi condiţionată şi de climatul cultural, de prejudecăţi, superstiţii sau de sistemul de viaţă al unei comunităţi (de exemplu, impotenţa este complet inexistentă în anumite grupuri etnice, precum indigenii din Insulele Marchize din Oceanul Indian, unde sexualitatea este trăită intens, liber şi dezinhibat, ca un exerciţiu minunat al funcţiei naturale a vieţii). Impotenţa poate fi totală, când erecţia este absentă, având mai frecvent o cauză psihogenă decât organică (leziuni medulare, arterite, afectarea corpilor erectili, diabet, alcool, medicaţie, în special cea psihotropă), sau parţială, când erecţia este diminuată, făcând totuşi posibilă penetrarea şi desfăşurarea unui act sexual relativ normal, dar cu performanţe nesatisfăcătoare datorită dispariţiei din când în când în cursul aceluiaşi act sexual. Ejacularea precoce este şi ea o manifestare a impotenţei (sub formă precocisimă ejaculare "ante portas" înainte de a penetra în vagin), putând fi generată de împrejurări" nefavorabile, complexe, psihice, ce declanşează anxietatea, în condiţii care presupun absenţa preludiului şi al transfigurării amoroase, o tensiune erotică crescută la iubită nouă, perioada lungă de abstinenţă) sau cel mai adesea chiar de teama de impotenţă care generează în fiinţă procese de rezonanţă cu anumite energii perturbatoare subtile din MACROCOSMOS, care, fac imposibilă creaţia. Se enumeră următoarele manifestări posibile ale impotenţei: - absenţa apetitului sexual, însoţită de anafrodisie; - absenţa apetitului sexual, dar cu dorinţa de a-l avea;
- apetit sexual puternic şi prezent, dar cu teamă de a se apropia de sexul opus; - realizarea apropierii de iubită, dar fără contact sexual; - tentativă de contact fără erecţie; - absenţa erecţiei, cu ejaculare fără intromisiune; - erecţie cu ejaculare rapidă dar fără penetrare; - penetrare, ejaculare rapidă, cu diminuarea imediată a erecţiei; - intromisiune cu erecţie, fără ejaculare, care nu este însă însoţită de nici o plăcere (impotenţă orgasmică); - ejaculare fără orgasm şi uneori chiar dureroasă. Clasic, la originea impotenţei este încriminată de mult mai multe ori o inhibiţia psihogenă, putând reprezenta o situaţie conflictuală (culpabilitate morală sau religioasă, imposibilitatea realizării parţiale sau perfecte a continenţei sexuale yoghine, etc.) orice dorinţă prea intensă manifestată în circumstanţe nefavorabile (teama de a fi surprins) sau anumite situaţii (caz în care numai persistenţa unui cerc vicios îl întreţine). Imaturitatea erectivă şi homosexualitatea latentă pot fi şi ele cauze ale impotenţei sexuale. Psihanaliştii oferă explicaţii în sensul nerezolvării angoaselor întâlnite ale castrării, cu generarea unor sentimente de culpabilitate în timpul experienţei sexuale. Rezultă, din cele spuse mai sus, că impotenţa este un simptom nevrotic, care asociază o serie de alte manifestări, ca preocupările hipocondriale, depresia reactivă etc.; nu se poate stabili însă un paralelism între intensitatea impotenţei şi gravitatea tulburărilor psihice pe care le însoţeşte. Impotenţa este prezentă în nevroze, la personalităţi psihastenice, la perverşi sexuali, în alcoolism, în schizofrenie, în psihozele afective depresive unipolare (uneori reprezentând singurul simptom şi având caracter periodic ), ca efect secundar al unor medicaţii. Terapia stimulentă de tip YOGA este necesară în cazurile dominate de anxietate. Impotenţa totală beneficiază în HATHA YOGA şi în TANTRA YOGA de terapii de decondiţionare, de tratament psihic şi mental, de învăţarea şi perfecţionarea unor tehnici speciale YOGA de mediere corporală. Pentru tratarea ejaculării precoce, pot fi utilizate tehnicile yoghine de realizare şi perfecţionare a continenţei sexuale cu rezultate minunate, care apar în scurt timp. Cauza fundamentală a impotenţei, în viziunea sistemului YOGA, o reprezintă diminuarea energiei subtile SOLARE (+) sau YANG (HA), în fiinţa bărbatului. = VA URMA =
AN IV C 42 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-E DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-E (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) IMPOTENŢA (continuare la cursul nr. 41 AN IV) Indirect, ştiinţa contemporană confirmă valoarea inestimabilă şi importanţa uriaşă a CONTINENŢEI SEXUALE YOGHINE. CONTINENŢA SEXUALĂ YOGHINĂ perfect realizată de către bărbat este stringent necesară fiindcă la ora actuală, conform statisticilor efectuate de oamenii de ştiinţă, bărbaţii sunt de 90 de ori mai puţin virili decât strămoşii lor. Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie încearcă să afle cauzele precise ale scăderii virilităţii omului acestui sfârşit de secol. Pe baza probelor de laborator s-a stabilit că în ultimii 50 de ani calitatea spermei s-a deteriorat îngrijorător de mult, numărul de spermatozoizi conţinuţi în lichidul seminal a scăzut de la 113 milioane/ml în 1940 la 60 milioane/ml în 1990. Deci bărbaţii de azi sunt mai puţin virili decât părinţii şi bunicii lor. De asemenea, se înregistrează tot mai multe tulburări ale aparatului de reproducere masculin, incluzând cancerul testicular. Cercetătorii au ajuns la concluzia că toate necazurile sunt cauzate de faptul că în timpul vieţii uterine fătul este expus unei prea mari cantităţi de hormoni estrogeni. Calitatea şi cantitatea hormonilor estrogeni depind de dieta alimentară - consumul alimentelor cu conţinut ridicat de fibre, de hidraţi de carbon, dar şi abuzul de medicamente ce previn pierderea sarcinii determină alterarea acestor hormoni. INHIBIŢIE (cf, lat. inhibere: "a reţine, a opri, a împiedica") = Proces cortical fundamental, opus excitaţiei, cu care formează o unitate, fiind supus, împreună cu aceasta, eredităţii şi condiţionării. Termenul a fost introdus în neurofiziologie în legătură cu activitatea reflexă. Se diferenţiază procesul de inhibiţie în funcţie de locul de acţiune a agentului determinant (din interiorul sau exteriorul focarului cortical). Astfel, inhibiţia internă este specifică scoarţei cerebrale. În funcţie de mecanismul prin care ea se produce, poate fi: inhibiţie de stingere, produsă prin aplicarea stimulului condiţionat fără întărirea celui necondiţionat; inhibiţie de diferenţiere, apărută la aplicarea a doi stimuli de aceeaşi natură, dar de intensităţi diferite şi întărirea numai a unuia dintre ei; inhibiţie de întârziere, manifestată printr-o latentă mai mare în apariţia răspunsului reflex, după mărirea intervalului de timp între aplicarea stimulilor condiţionat şi necondiţionat; inhibiţia condiţionată, produsă prin aplicarea unui stimul diferit de cel folosit pentru elaborarea răspunsului reflex şi neîntărirea acestuia din urmă. Inhibiţia externă apare prin acţiunea unui stimul necunoscut, aplicat fie în timpul
elaborării reflexului condiţionat, fie în timpul desfăşurării răspunsului reflex. Prin procesul de inducţie negativă se produce inhibarea focarului cortical. O formă specială de inhibiţie externă este cea supraliminară (de protecţie), care apare fie la stimuli de o intensitate deosebită, fie prin aplicarea repetată şi prelungită a unui stimul condiţionat. Unii caracterizează acest tip de inhibiţie ca fiind un "dispecer" care selectează şi distribuie gradat impulsurile nervoase, având un rol important în coordonarea activităţii nervoase superioare. Inhibiţia este un proces fundamental al activităţii nervoase superioare, necesar sintezei, sistematizării reflexe şi autoreglajului. Inhibiţia reprezintă fie un proces activ şi reversibil, fie oprirea (diminuarea) altuia, conduita umană îndreptată spre realizarea unui scop putând fi considerată rezultatul interacţiunii dintre procesele inhibitorii şi cele exaltatorii. Inhibiţia este considerată ca având rolul de a reprima (conştient sau nu) acele comportamente sau reprezentări care sunt inadecvate conduitei sociale normale sau periclitează existenţa. Această reglare inhibitorie a comportamentului se realizează în cursul procesului educaţional. FREUD insistă asupra faptului că: "Inhibiţia... nu este neapărat un fenomen patologic". Se poate semnala diminuarea unei funcţii sau o restricţie normală a acesteia, cu precizarea că "despre inhibiţie ca fapt patologic nu se poate vorbi decât dacă diminuării sau restricţiei funcţiei respective i se adaugă o modificare nouă, însoţită a acestei funcţii". Modificări ale conduitei pot apare atât printr-un exces al inhibiţiei, cât şi printr-o inhibiţie ineficientă. La subiecţii hiperemotivi, hipersenzitivi, timizi (nu neapărat aparţinând domeniului patologicului), comportamentul inhibat, reţinut, de evitare apare ca rezultat al sentimentului de inferioritate resimţit de aceştia şi care generează procese de rezonanţă cu anumite energii subtile specifice din MAOROCOSMOS care corespund totdeauna respectivului sentiment de inferioritate pe care îl întreţin (energizează) şi uneori îl amplifică datorită REZONANŢEI persistente. În astfel de tipuri de personalitate - caracterizată prin mental slab şi adaptabilitate dificilă - inhibiţia poate apare ca fenomen paroxistic şi reactiv, ca rezultat al acţiunii unor factori psihotraumatizanţi. "Tracul" timizilor nu este altceva decât o "inhibiţie emoţională" care este, în general, tranzitorie, rapid reversibilă. "Hemmung"-ul autorilor de limbă germană se referă la o inhibiţie a productivităţii operaţional-logice, acompaniată de sărăcirea conţinutului gândirii, discontinuitate şi lipsă de rigoare a ideaţiei, stări deficitare care apar în circumstanţe extrem de diferite, surmenaj, fatigabilitate, modificări ale stării de conştiinţă, depresie melancolică, schizofrenie. În toate aceste stări patologice se impune diferenţierea inhibiţiei de negativism, opoziţie, mutism, reticenţă; comparativ cu acestea, inhibiţia reprezintă o manifestare mai discretă, de o intensitate mai mică. În psihastenie şi nevroza obsesională, inhibiţia este rezultatul ezitărilor, repetiţiilor, verificărilor continue, conducând la fatigabilitate, astenie, hipoprosexie, la care se asociază retenţia afectelor, frigiditatea, impotenţa, anorexia (lipsa apetitului). Cercetătorii descriu "nevroza de eşec", concretizată într-un comportament profesional inhibat; subiectul pare să manifeste teamă de reuşită, căutând să o evite prin autopedepsire, pentru a evita conflictul cu sine. Tot în nevroze, inhibiţia se poate manifesta selectiv, la nivelul unui anumit proces psihic; în acest fel ar putea fi explicate amneziile selective legate de un eveniment traumatizant. Inhibiţia îşi găseşte însă cea mai complexă formă de exprimare în psihoza depresivă, în care ea apare ca o frânare, încetinire a întregii dinamici a psihismului, ideaţiei şi câmpului conştiinţei; interesele sunt concentrate în jurul unui singur punct, subiectul fiind repliat în sine, respingând relaţiile cu anturajul. Inhibiţia este trăită ca o dificultate de desfăşurare a ideaţiei, a evocărilor, ca o oboseală psihică acompaniată de o oboseală fizică. Această inhibiţie este resimţită dureros de către subiect. În depresia melancolică, intensitatea inhibiţiei ajunge până la faze care pot fi apreciate ca fiind o adevărată "paralizie psihică"; aici asociaţiile ating lentoarea
maximă, ideaţia şi evocările sunt extrem de dificile, sinteza mentală este practic imposibilă, orice efort intelectual este de nerealizat. Detaşarea de ambianţă este aproape totală (deşi ambianţa poate fi percepută corect), subiectul trăind într-o lume subtilă (paralelă) infernală" care este îndepărtată de realitatea imediată şi plină de durere. Într-o atmosferă "îngheţată". Inhibiţia se manifestă şi la nivelul comunicării verbale (care devine săracă, monosilabică) şi gestuală (hipomimie şi hipokinezie). La schizofrenie, inhibiţia se manifestă prin fading şi baraj verbal; după unii, barajul verbal nu reprezintă o inhibiţie propriu-zisă, ci o întrerupere provocată de intervenţia halucinaţiilor (de obicei auditive), subiectul întrerupându-se pentru a putea "asculta" mesajul. Intensitatea maximă a inhibiţiei psihomotorii se realizează în catatonie. Manifestări psihopatologice pot rezulta nu numai dintr-un exces de inhibiţie, ci şi dintr-o lipsă a ei. În stările demenţiale, la personalităţi dizarmonioase impulsive, explozive, instabiliritabile, manifestările comportamentale inadecvate şi inadaptate sunt rezultatul unei insuficienţe inhibitorii. Diminuarea gradului de claritate a conştiinţei în epilepsie, unele stări confuzionale, comă, sunt uneori datorate parţial unui defect de inhibiţie la nivelul centrilor superiori de control. În cazul unor copil poate apare un fals aspect de debilitate mintală, care ascunde de fapt inhibiţia comportamentală a unui copil cu tulburări senzoriale sau aflat într-o situaţie afectivă frustrantă, dominat de un sentiment de inferioritate. MENTALITATE = mod de organizare a activităţii intelectuale considerată din punct de vedere al structurilor logice şi al valorilor afective directoare, cum sunt convingerile şi credinţele. Mentalitatea mijloceşte orientarea specifică în ambianţa cosmică şi înţelegerea sau interpretarea evenimentelor. Fiind relativ stabilă, ea este caracteristică pentru subiectul individual sau colectivităţi, prezentându-se ca un sistem de atitudini afectiv-cognitive care generează, atât timp cât respectiva mentalitate rămâne NESCHIMBATĂ, procese de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS care corespund MENTALITĂŢII ÎN CAUZĂ. Mentalitatea depinde de asimilarea modelelor culturale spirituale şi de experienţa personală de viaţă. Prin urmare, mentalitatea este un tip de orientare mentală predominantă şi de comportament caracteristic unui anumit grup social, unei anumite culturi sau epoci istorice, manifestându-se ca ansamblu structural (de opinii, prejudecăţi, credinţe, superstiţii, obişnuinţe intelectuale şi etice). Studiul mentalităţilor, elaborat din perspective foarte variate de psihologi, etnologi, filosofi ai culturii etc., a definit până în prezent câteva forme generale de mentalitate colectivă: mentalitatea arhaică sau primitivă, mentalitatea populară sau tradiţională şi mentalitatea modernă, ştiinţifică. Majoritatea concluziilor converg spre ideea că mentalitatea primitivă (a populaţiilor izolate în zone greu accesibile, având o cultură stagnantă, pe o treaptă rudimentară de evoluţie) operează cu reprezentări şi intuiţii colective, bogate în imagini simbolice, integrate într-o logică concretă, polivalentă. Unii susţin că mentalitatea primitivă este o structură fundamentală şi invariantă a minţii omeneşti, putând fi regăsită în psihologia omului modern, sub stratul superficial al gândirii ştiinţifice. Mentalitatea populară sau tradiţională reprezintă o fază intermediară între mentalitatea primitivă şi cea ştiinţifică, fiind caracterizată printr-o structură afectiv-intelectuală, în bună parte desacralizată şi laică, implicând totuşi o formă de gândire concretă, bogată în reprezentări simbolice şi intuiţii polisemantice, cu accentuate note de specificitate etnică. Raportarea faţă de lume (în plan intelectual, afectiv, atitudinal, axiologie şi comportamental) a unui individ caracterizează modul său de a fi, definindu-i personalitatea în sinteza mai mult sau mai puţin coerentă şi originală a concepţiilor, relaţiilor, acţiunilor şi reacţiilor sale. JUNG consideră că, în cultura occidentală, termenul de mentalitate se referă la "sufletul individual", pe când în culturile orientale desemnează "sufletul cosmic".
PREJUDECATĂ = Judecată apriorică cu caracter de opinie personală sau a unui grup, insuficient verificată prin experienţă şi insuficient întemeiată logic şi care, fiind susţinută afectiv (echivalându-se cu o credinţă), generează procese de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS (care totdeauna corespund respectivei prejudecăţi) şi introduce un coeficient de deformare a cunoaşterii şi folosire a sa eronată. Prejudecata exprimă o superstiţie sau o cunoaştere primitivă, lipsită de valabilitate şi depăşită. Yoghinii extind calificativul de prejudecată asupra oricărei judecăţi vechi care este destinată revizuirii şi depăşirii. Prin urmare, prejudecata este orice opinie tenace, dar insuficient fundamentată şi verificată, la care subiectul aderă cu toată convingerea, fără să o supună unui examen critic şi confruntării imparţiale, lucide, cu experienţa. Pe deplin satisfăcătoare pentru gândirea dogmatică şi stereotipă, grăbită să se ancoreze în certitudini pentru a evita efortul intelectual şi gândirea inteligentă pe care le presupune orice problematizare şi orice examen reflectiv, prejudecata are, cel mai adesea, câte ceva dintr-o bază reală. Întemeindu-se pe constatarea unor fapte, pe care însă le deformează, şi le interpretează eronat, generalizând fără temei experienţe şi observaţii personale, privite în mod unilateral şi universalizate prin asocieri sau analogii grăbite şi forţate. Greu, dacă nu chiar imposibil de eliminat din gândirea comună a vieţii cotidiene, prejudecăţile constituie un mare handicap în gândirea teoretică, pe care o "anchilozează", limitându-i orizontul problematic, creativitatea şi ingeniozitatea, condiţii necesare ale invenţiei şi descoperirii de noi cunoştinţe. Prejudecata este atributul unei gândiri închistate, puţin deschisă spre critică, limitată la o comunicare în clişee. Oricine poate recunoaşte în cele ce urmează o serie de propoziţii care par a fi statuate ştiinţific, dar de fapt nu sunt decât prejudecăţi: despre alcool şi alcoolism (după COLLEMAN, 1975): - Alcoolul este un stimulent. - Alcoolul poate fi esenţial în tratamentul unor boli. - Se poate detecta întotdeauna alcoolul în respiraţia unei persoane care a băut. - Tulburările de judecată datorate consumului de alcool nu se produc decât după ce au apărut semne evidente de beţie. - Individul este mai repede îmbătat de amestecul de băuturi "curate". - Bărbatul îşi stăpâneşte mai bine beţia decât femeia. - Alcoolul este un drog mult mai puţin periculos decât altele (de exemplu, marijuana). - Persoanele cu "voinţă tare" nu trebuie să se îngrijoreze că ar putea să devină alcoolici. - Alcoolicii care au fost trataţi cu succes pot să se rezume doar la un "alcoolism social", adică la consum ocazional de alcool. Aceste exemple sunt grăitoare pentru marea forţă cu care poate acţiona prejudecata şi pentru consecinţele evidente pe care ea le poate avea. Oricât ar fi de absurd, prejudecăţile publicului sunt mult mai "inteligibile" prin faptul că funcţionează în afara rigorii ştiinţifice) decât cele medicale (de exemplu), ale căror ciudăţenii sunt nu numai neliniştitoare, ci şi periculoase. Reducerea modelului general la modelul personal (la aşa-numitei experienţe proprii) este sursa unor prejudecăţi care, în funcţie de poziţia imitatorului, se infiltrează pe o arie variabilă, limitându-şi şi extinzându-şi efectul nociv, uneori în proporţii surprinzătoare. Asupra sistemului YOGA şi a posibilităţilor sale, ca modalitate terapeutică naturală planează încă multe prejudecăţi care nu-i diminuează potenţialul de acţiune, dar îi lipsesc încă pe mulţi suferinzi de contactul benefic pe care l-ar putea avea cu ea.
Vocalele cu care operăm trebuie să fie emise întotdeauna într-o stare de deplină relaxare, fie stând în picioare, fie aşezaţi într-o ASANA accesibilă, fie în poziţia sesizând (eventual pe un scaun) cu coloana dreaptă şi cu faţa orientată către NORDUL MAGNETIC, fie culcat pe spate (cu capul orientat către NORDUL magnetic şi cu picioarele la SUD), această din urma poziţie fiind în special recomandată celor bolnavi. Metoda simplă de operare cu sunetele vocale emise prelung a fost deja confirmată ştiinţific şi i-a ajutat extraordinar de mult atât pe cei suferinzi cât şi pe cei perfect sănătoşi. Sub atentă observaţie clinică şi sub controlul riguros a numeroşi medici, această metodă simplă şi perfect naturală a oferit dovezi uimitoare şi adesea neaşteptate ale eficacităţii sale, ameliorând sau vindecând complet multe boli despre care am vorbit anterior. SINTEZA EFECTELOR ŞI A STĂRILOR PSIHO-MENTALE (A EMOŢIEI TREZITE ŞI AMPLIFICATE DE RESPECTIVA VOCALĂ) CARE VA FI CU ANTICIPAŢIE EVOCATĂ ÎN TIMPUL REALIZĂRII METODEI DE OPERARE CU FIECARE DINTRE CELE 7 VOCALE VOCALA "A" ZONELE ŞI NIVELURILE CORPORALE ASUPRA CĂRORA ACŢIONEAZĂ: regiunea superioară a toracelui (vârfurile plămânilor), esofagul, cele trei coaste superioare şi creierul. EFECTE REMARCATE Ameliorează şi chiar vindecă gradat tuberculoza; are un important rol de prevenire a tuberculozei în cazul celor care sunt predispuşi la această afecţiune. Ameliorează şi vindecă diverse afecţiuni care apar la nivelul esofagului, armonizează şi procese le cerebrale, energizează în mod binefăcător creierul, îmbunătăţeşte memoria, măreşte randamentul cerebral, accelerează procesul de eliminare şi anihilare a traumelor afective şi a stresurilor ce pot exista în sfera afectivă. Face să se instaleze o stare de dilatare şi omniprezenţă. STAREA PSIHO - MENTALĂ CE VA FI EVOCATĂ INTENS ÎNAINTE DE OPERAREA PROPRIU-ZISĂ CU VOCALA "A": Stare de iubire faţă de SUPREMUL ABSOLUT (DUMNEZEU), elevată, amplă, spirituală care face să se rafineze şi să se amplifice energia noastră afectivă şi trezeşte o stare de dragoste ideală fără obiect. VOCALA "Ă" ZONELE ŞI NIVELURILE CORPORALE ASUPRA CĂRORA ACŢIONEAZĂ: Plexul solar în întregime, regiunea abdomenului. EFECTE REMARCATE Face să se trezească şi să crească considerabil încrederea în sine, măreşte voinţa şi amplifică fermitatea, trezeşte şi întreţine umorul, buna dispoziţie, predispune către râs sănătos şi voie bună, ameliorează gradat şi vindecă majoritatea afecţiunilor digestive, trezeşte şi amplifică bunul simţ. STAREA PSIHO - MENTALĂ CE VA FI EVOCATĂ INTENS ÎNAINTE DE OPERAREA PROPRIU-ZISĂ CU VOCALA "Ă": Stare de umor şi voie bună (eventual rechemăm în amintire şi urmărim să ne identificăm cu o stare de bună dispoziţie pe care am trăit-o la un moment dat, umplându-ne de voie bună şi pe care o alegem drept model fiindcă atunci am râs cel mai mult), stare de încredere în sine (eventual evocăm cea mai minunată calitate a noastră pe care ne-am descoperit-o prin autocunoaştere ori pe care celelalte fiinţe umane o recunosc la noi (de exemplu: bunătate, iubire
altruistă, răbdare, îndemânare, cinste, inteligenţă, capacităţi biomagnetice (curative), compasiune, devoţiune, fermitate sau alte calităţi revelate şi confirmate ce noi prin realizarea corectă şi interpretarea ASTROGRAMEI personale de către cineva competent)), stare de bunăvoinţă, râvnă deosebită, zel, conştiinţă ferm antrenată în desăvârşirea unei acţiuni binefăcătoare. BUNĂTATE = trăsătură pozitivă de caracter a celui ce este bun şi din această cauză permanent este în rezonanţă cu energiile subtile ale binelui şi armoniei din MACROCOSMOS. Al. Vlahuţă. răspunzând la întrebarea ce este bunătatea, scria inspirat: "O frumuseţe copleşitoare pe care o percepi direct cu sufletul". = VA URMA =
AN IV C 43 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-E DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-E (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) SINTEZA EFECTELOR ŞI A STĂRILOR PSIHO- MENTALE (A EMOŢIEI TREZITE ŞI AMPLIFICATE DE RESPECTIVA VOCALĂ) CARE VA FI CU ANTICIPAŢIE EVOCATĂ ÎN TIMPUL REALIZĂRII METODEI DE OPERARE CU FIECARE DINTRE CELE 7 VOCALE VOCALA "Ă" (continuare la cursul nr. 42 AN IV) BUN SIMŢ = înţelepciune morală practică ce rezultă din experienţa superioară de viaţă şi care ne orientează în toate împrejurările: facultate de a diferenţia rapid şi spontan binele de rău, dreptul de nedrept şi de a găsi întotdeauna o măsură corectă şi cât mai armonioasă în felul în care te comporţi. Bunul simţ se exercită ca orice simţ (văz, auz etc), omul percepând imediat şi spontan semnificaţia morală şi spirituală a diferitelor împrejurări concrete. Nu întâmplător în masa poporului nostru, cei lipsiţi de bun-simţ sunt apreciaţi ca orbi sau surzi din punct de vedere moral. Bunul simţ este reflexul unui caracter evoluat spiritual, inimos, pozitiv, empatic, valoros şi bine închegat. A avea bun simţ înseamnă a fi plin de compasiune,
delicat sufleteşte, bun, iubitor, săritor, a fi modest, a fi în acord cu tine însuţi. Cel care cu adevărat este plin de bun simţ are o ANAHATA CHAKRA bine dinamizată şi armonioasă care îl face să resimtă permanent o empatie superioară profundă şi spontană cu tot ceea ce îl înconjoară. El ştie şi simte că CEEA CE ŢIE NU-ŢI PLACE, ALTUIA NU TREBUIE NICIODATĂ SĂ-I FACI. Tocmai de aceea el (cel cu bun simţ) nu face altuia ceea ce lui nu i-ar place niciodată să i se facă. VOCALA "E" ZONELE ŞI NIVELELE CORPORALE ASUPRA CĂRORA ACŢIONEAZĂ: gâtul, coardele vocale, laringele, glota şi glanda timidă. EFECTE REMARCATE Vitalizează, regenerează şi tonifică coardele vocale, laringele şi glota; totodată tonifică considerabil mucoasele respective, ameliorând şi vindecând gradat afecţiunile ce apar la acest nivel; este de un imens folos pentru ameliorarea şi vindecarea hipertrofiei glandei tiroide (guşa) cât şi pentru preîntâmpinarea sau vindecarea altor tulburări ce apar la glanda tiroidă. STAREA PSIHO-MENTALĂ CE VA FI EVOCATĂ INTENS ÎNAINTE DE OPERAREA PROPRIU-ZISĂ CU VOCALA "E": stare elevată, spirituală de candoare (CANDOARE = inocenţă, puritate morală şi spirituală, nevinovăţie (să te simţi atunci un copil divin deschis faţă de TATĂL CERESC - DUMNEZEU şi plin de încredere în IUBIREA SA ATOTPUTERNICĂ. Să ne amintim ceea ce spune" IISUS: "Lăsaţi copiii să vină la mine, căci a lor va fi împărăţia Cerurilor")), puritate (stare de rezonanţă cu energiile subtile pure, foarte elevate, lipsite de orice amestec, care tocmai de aceea sunt unice în totalitate pure, fără alterare, fără murdărire) şi transfigurare profundă. VOCALA "I" ZONELE ŞI NIVELELE CORPORALE ASUPRA CĂRORA ACŢIONEAZĂ: Bronhiile, inima, gâtul, laringele, nasul, capul şi creierul. EFECTE REMARCATE Vitalizează, regenerează şi degajează, făcând să se elimine mucozităţile din gât şi din bronhii, în situaţia existenţei acestora în exces sau în cazul unor afecţiuni; ameliorează şi vindecă tulburările cardiace, face să dispară migrenele, are o influenţă stenică, binefăcătoare asupra inimii: ajută foarte mult temperamentele iritabile, bilioase şi colerice să devină calme şi le armonizează. STAREA PSIHO-MENTALĂ CE VA FI EVOCATĂ INTENS ÎNAINTE DE OPERAREA PROPRIU-ZISĂ CU VOCALA "I": stare înălţătoare şi luminoasă de bucurie, exuberanţă şi veselie. BUCURIE = Intensă stare de satisfacţie psihică şi mentală care poate să apară din cauza unor motive exterioare sau interioare, amplificându-se în fiinţa umană datorită procesului de rezonanţă şi captare în Microcosmosul fiinţei umane, a energiilor subtile specifice ale bucuriei şi satisfacţiei din MACROCOSMOS. Putem spune că BUCURIA este o stare mentală şi psihică, limitată în timp, caracterizată printr-o încărcătură atractivă intens pozitivă, datorită rezonanţei cu energiile subtile ale bucuriei şi satisfacţiei din Macrocosmos, apărută ca urmare a realizării unei dorinţe, a atingerii unui scop, sau ca rezultat al unei trăiri amoroase "plenare" a iubirii resimţite sau datorată unei surprize agreabile. Această încărcătură specifică mentală şi afectivă se traduce în plan comportamental printr-o creştere a nevoii de comunicare cu cei din jur (nevoia ei de a-i "contamina" şi pe alţii de
propria simţire şi mulţumire, exuberanţă, mimică şi gestică bogate, râs şi chiar, paradoxal, "plâns - de bucurie"). Obţinerea unei satisfacţii binefăcătoare, atingerea unui scop material, erotic, psihic, mental sau spiritual creează o stare de mulţumire interioară care face să crească şi să se amplifice o emoţie care domină pentru moment psihicul, conducând spre optimism, încredere de sine, încredere în viitor, în DIVIN, în cei din jur şi creând premizele apariţiei unor noi scopuri, motivaţii, planuri de viitor. Pentru cel care urmăreşte să se bucure cât mai des de surse de bucurie nu sunt numai realizările amoroase, profesionale sau artistice deosebite, ori extazul religios, şi evenimentele cotidiene. Pentru copilul mic, neştiutor şi lipsit de simţ critic, sursele de bucurie sunt mult mai numeroase decât pentru adultul închistat, meschin şi posac. Ca emoţie elaborată, bucuria este condiţională de gradul de evoluţie spirituală şi de asemenea de formaţia culturală lăuntrică a individului. Astfel, dacă astăzi moartea unei fiinţe dragi este trăită dureros, acelaşi lucru la vechii daci era prilej de bucurie. Prelungirea mai mult timp a bucuriei face să apară starea de euforie. EXUBERANŢĂ (cf. lat. exuberantia: "abundenţă, revărsare") = Stare afectivă de mare bucurie, acompaniată de un comportament exploziv, expansiv, care exprimă această bucurie, fără ca manifestarea să se situeze în afara limitelor acceptate de normele sociale. Manifestările, deseori zgomotoase, ale acestei stări afective sunt caracteristice personalităţilor extrovertite, care dau frâu liber sentimentelor, fără prea multă ezitare. Exuberanţa este o stare afectivă amplă, copleşitoare. generată de trăirea intensă a unei bucurii care survine în urma apariţiei unui proces de rezonanţă cu energiile subtile specifice, ale bucuriei şi satisfacţiei din Macrocosmos, manifestată printr-un comportament nestăpânit, exploziv fără a depăşi însă limitele permise. Exuberanţa este caracteristica persoanelor foarte comunicative. VESELIE = emoţie pozitivă stenică cu caracter primar caracterizată printr-o state de bună dispoziţie, de mulţumire interioară; reprezintă opusul tristeţii şi apare în fiinţa umană datorită procesului de rezonanţă vital şi psihic cu anumite energii subtile armonioase, binefăcătoare din Macrocosmos. Această emoţie recunoaşte în determinismul său o multitudine de cauze: realizarea unei activităţi intelectuale; îndeplinirea unei dorinţe; o surpriză plăcută etc. Subiectul devine expansiv şi comunicativ, starea afectivă reflectându-se în întregul sau comportament prin mimică şi gesturi corespunzătoare, tendinţa de a râde. Ca stare afectivă pozitivă, veselia este însoţită de modificări fiziologice; creşterea armonioasă a amplitudinii şi frecvenţei respiratorii, vasodilataţie periferică, creşterea tensiunii, creşterea metabolismului bazal şi a secreţiilor. VOCALA "I" ZONELE ŞI NIVELELE CORPORALE ASUPRA CĂRORA ACŢIONEAZĂ: Regiunea pieptului şi zona plexului solar. EFECTE REMARCATE Ameliorează gradat şi vindecă unele afecţiuni ca: migrena, infarctul miocardic, gastritele, ulcerul, tuberculoza pulmonară; armonizează şi unifică zona pieptului (ANAHATA CHAKRA) cu zona plexului solar (MANIPURA CHAKRA), elimină stresurile. STAREA PSIHO-MENTALĂ CE VA FI EVOCATĂ INTENS ÎNAINTE DE OPERAREA PROPRIU-ZISĂ CU VOCALA "I": Stare profundă şi amplă de armonie, putere binefăcătoare şi bine global. BINE (lat. bene) = Termen ce se referă la aspecte şi la calităţi valorice pozitive în raport
cu o normă oarecare morală sau cu randamentul lucrativ. Sensul etic se referă la calitatea pozitivă a comportamentelor, raportate la idealurile morale şi spirituale promovate. BINELE este o categorie fundamentală, exprimând în forma cea mai generală, împreună cu categoria opusă, a răului, opoziţia dintre divin şi satanic, moral şi imoral, dintre ceea ce corespunde şi ceea ce nu corespunde cerinţelor lui DUMNEZEU în planul inter-relaţiilor umane şi al raporturilor individ-grup, individ- societate, fiinţă umană (microcosmos)- Macrocosmos etc. Cu ajutorul noţiunii de bine, oamenii apreciază atât calitatea conduitei individuale cât şi valoarea fenomenelor care sunt la unison cu armonia divină din Macrocosmos, din viaţa cotidiană, măsura în care normele convieţuirii sociale dintr-o perioadă s-au transformat din cerinţe generale în necesitate interioară a persoanei şi în caracteristică a colectivităţii. În funcţie de obiectul aprecierii (faptele şi acţiunile oamenilor, calităţile lor morale, involuţiei lor spirituale în general), categoria binelui se particularizează în categoriile virtuţile dreptăţii, moralei, desăvârşirii spirituale, responsabilităţi etc. În conţinutul conceptului de bine se exprimă adeseori interesele cele mai generale ale oamenilor (ale unui grup social determinat sau ale întregii societăţi); de aceea, conţinutul concret al categoriei de bine (respectiv, al categoriei opuse, de rău) se modifică în funcţie de gradul de evoluţie psihică, mentală şi spirituală de la o epocă la alta, de la o societate la alta şi de la un grup social la altul, corespunzător nivelului de cunoaştere obiectivă, a intereselor care îl fundamentează şi a ideologiei care îl sprijină. Binele şi răul nu se află într-un raport de opoziţie absolută, ci se opun în mod necesar, lucru care se exprimă în faptul că, de obicei, răul este "binele" personal imediat, expresie a unei dorinţe individuale egoiste, ignorante, abuzive şi în contradicţie cu cerinţele DIVINE. De asemenea, în dezvoltarea în timp, "răul" constituie în unele cazuri un factor al progresului în măsura în care tendinţele viitorului sunt valorizate ca "rele" de către unele grupuri umane care nu-l înţeleg. Yoghinii spun că BINELE ESTE ABSENŢA RĂULUI, IAR RĂUL ESTE ABSENŢA BINELUI, în filozofia contemporană, răul este considerat de existenţialişti şi de personalişti, ca fiind rezultatul înstrăinării ontologice a omului de către DUMNEZEU izolarea lui ca individ şi personalitate, într-o lume ostilă, amorfă şi neînţeleasă de el, pe care el a pierdut-o sau în care e pierdut iremediabil, datorită ruperii de DIVIN. Revelând variabilitatea "binelui" şi opoziţia bine-rău, filozofia YOGA respinge, atât optimismul naiv, cât şi pesimismul şi relativismul şi defineşte criteriul obiectiv al binelui prin concordanţa dintre conţinutul acestui concepţii şi cerinţele DIVINE necesare progresului spiritual al omenirii şi desăvârşirii personalităţii umane. Prin urmare, putem spune că BINELE este o expresie a emanaţiei DIVINE, creatoare (răul fiind treapta inferioară a acesteia), care armonizează existenţa şi ordonează materia; în ontologia neoplatoniciană şi YOGHINĂ, binele este un principiu activ, eliberator, către care oamenii aspiră adeseori, înfruntând răul, principiu tiranic şi corupător, trimis oamenilor de către DIVINITATE ca o încercare în vederea "mântuirii" (în creştinism, maniheism, brahmanism şi budism). Opoziţia dintre bine şi rău apare într-o interpretare înţeleaptă în platonism şi stoicism. Din punct de vedere general-filosofic corelaţia bine-rău semnifică simbolic opoziţia necesară, fecundă şi multilaterală, eternă şi creatoare, dintre pozitiv şi negativ, dintre afirmaţie şi negaţie, întruchipată uneori poetic sub forma luptei dintre spiritul constructiv, DIVIN şi spiritul distructiv, SATANIC. Orice stare pregnantă de bine obiectiv, resimţită plenar în sfera vitală, psihică, mentală şi spirituală, trăită separat sau realizată simultan pe mai multe planuri (sau chiar realizată pe toate planurile în acelaşi timp) pune în evidenţă un proces de rezonanţă cu diferite energii subtile binefăcătoare care există într-un anumit strat (nivel) armonios din Macrocosmos sau exprimă
(reflectă) procese simultane de rezonanţă cu toate straturile (nivelurile) armonioase, gradat elevate ca frecvenţă de vibraţie ale Macrocosmosului. VOCALA "O" ZONELE ŞI NIVELURILE CORPORALE ASUPRA CĂRORA ACŢIONEAZĂ: zona toracelui, timusul, regiunea diafragmei. EFECTE REMARCATE Trezeşte şi amplifică în mod armonios vitalitatea; deblochează diafragma şi o face să se relaxeze; energizează şi echilibrează din punct de vedere bioenergetic zona toracelui şi timusul; face să apară rezultate binefăcătoare atunci când este utilizată (în mod consecvent) ca modalitate adjuvantă în tratamentul S.I.D.A. STAREA PSIHO - MENTALĂ CE VA FI EVOCATĂ INTENS ÎNAINTE DE OPERAREA PROPRIU-ZISĂ CU VOCALA "O": stare de vitalitate şi euforie determinată de trezirea şi amplificarea în fiinţa noastră a iubirii pure, dinamizarea disponibilităţilor empatice faţă de trăiri elevate sublime. VITALITATE = Capacitatea sistemului organic şi a celui psihic şi mental de a menţine echilibrul, de a se regenera, de a se încărca rapid cu energic subtilă specifică, (graţie proceselor de rezonanţă ce apar în universul nostru lăuntric prin punerea la unison cu focarele de energie specifică din Macrocosmos) şi de a evita disfuncţionalităţile, epuizarea şi involuţia, vitalitatea este asigurată nu numai prin profilaxie, igienă, ASANA-e, PRANAYAMA, continenţă sexuală perfect realizată, trezirea armonioasă a CHAKRA-elor, evitarea exceselor şi privaţiunilor (yoghinii consideră homeostazia o înţelepciune a organismului), dar şi prin întreţinerea funcţiilor psihosomatice prin antrenament şi activitate. Activitatea creatoare este principiul vitalităţii. A nu se uita că singurul remediu pentru a menţine acel ansamblu de activităţi din care constă viaţa omenească - este totdeauna acţiunea. Datorită proceselor de rezonanţă declanşate prin ACTIVITATE specifică (de exemplu activitatea sexuală) este întreţinut, regenerat şi menţinut în bună stare organul respectiv. Pentru yoghin, VITALITATEA exprimă un tip de capacitate energetică subtilă a organismului. În acelaşi spirit "energeticist"s-a pronunţat H. Selye (energia de adaptare). Unii pun vitalitatea organismelor pe socoteala interacţiunilor (+) - (-) interne din procesul metabolic, introduse prin chiar fecundaţia (privită ca o asimilare reciprocă a gamelilor) sau imprimate de către mediu ("asimilarea condiţiilor neobişnuite"), vitalitatea stingându-se astfel pe parcursul ontogenezei. De fapt este necesar să facem distincţia între viabilitate (viaţa "minimă", determinată de organizarea fundamentală minimă a sistemului viu) şi viaţa viguroasă, vitalitatea propriu-zisă dată de redundanţa organizării fundamentale). Se mai poate deosebi gradul de vitalitate care exprimă cât de viguros este organismul, de forma de vitalitate (care ne indică prin ce anume este el viguros şi prin ce anume este el slab). Aici este necesar să acceptăm criterii globale sau nespecifice de vitalitate, cum ar fi: rezistenţa la boli, productivitatea sau prolificitatea. În continuare, o distincţie necesară este şi cea între vitalitatea vegetativă şi vitalitatea de relaţie; trecerea de la un tip la altul corespunde creşterii rolului proceselor informaţionale în cadrul fenomenelor biologice. Vitalitatea de relaţie, în forma sa cea mai evoluată, este dependentă de funcţiunile psiho-mentale ce se reflectă în procesele cerebrale: dezvoltarea vitalităţii de relaţie limitează oarecum vigoarea ancestrală a instanţelor vegetative. Vitalitatea mai trebuie examinată diferenţiat în raport cu mediul favorabil şi cu mediul ostil, în raport cu statica şi cu dinamica sistemului viu. Intensificarea vitalităţii sub influenţa binefăcătoare a unor condiţii de mediu favorabile s-
ar putea găsi explicaţia în antrenarea mecanismelor de adaptare, reglare şi compensare, cu intervenţia fenomenului (principiului) suprareglării. Vitalitatea este legată într-adevăr de interacţiunile interne ale organismului, dar într-un mod subtil: redundanţele şi sinergismele se dezvoltă dialectic într-un antagonism interstimulant. În vitalitate trebuie să recunoaştem o componentă genotipică (evidenţiată, de exemplu, în fenomenul de heterozis) şi o componentă fenotipică: valorificarea potenţialului vital genotip depinde în mare parte de influenţele mediului (adică pe măsura exerciţiului funcţional). Pentru menţinerea şi stimularea vitalităţii se poate acţiona prin intermediul variaţiilor condiţiilor mezologice, inclusiv prin provocarea unor carenţe moderate, periodice sau aperiodice (hipoxie, ASANA-e, continenţă sexuală perfect realizată, post). O variaţie a mediului are maximă eficienţă biologică atunci când, pe lângă intensificarea unor mecanisme adaptative active (riposte homeostatice, reacţii compensatoare) provoacă şi stimularea mecanismelor adaptative pasive (creşterea aderenţei variaţii necompensate ale mediului intern). Din punct de vedere termodinamic, informaţional şi laxiologic, perturbaţiile vitalizante ale mediului sunt cele moderal entropizante Altfel spus, acele perturbări externe care au tendinţa de a creşte moderat entropia (gradul de dezordine) sistemului fizic, psihic şi mental, pentru a stimula procesele de autoreglare (similar procesului vaccinării). Mecanismele genetice de intensificare a vitalităţii sunt, în afară de sexualitatea perfect controlată (CONŢINENŢĂ) cu sau fără heterozis, procesul mutaţional şi poliploidizarea. HETEROZIS = Stare de "vigoare hibridă" deosebită, în care hibrizii depăşesc, prin intensificarea anumitor însuşiri, nu numai părinţii, dar şi întreaga rasă (linie) căreia îi aparţin. Maldane a susţinut, totuşi, că heterozisul este principalul factor al transformărilor genetice la multe specii. În sens restrâns, HETEROZIS este un proces special de "hibridare" ce apare datorită relaţiilor amoroase, sexuale între fiinţele umane aparţinând unor rase diferite (de exemplu între un bărbat alb şi o femeie neagră sau între un bărbat negru şi o femeie albă), având ca rezultat, graţie fuziunii amoroase trezirea şi amplificarea (rapidă la cei doi, mai ales în cazul CONŢINENŢEI SEXUALE PERFECTE realizate la unison), unor calităţi deosebite care fac să se dezvolte la fiecare în parte nu numai vitalitatea ci şi o creativitate excepţională. HIPOXIE = Scădere a cantităţii de oxigen în ţesuturi sau în aer. În YOGA acest fenomen apare în special în timpul realizării tehnicilor de PRANAYAMA. MUTAŢIE = în genetică MUTAŢIA este un fenomen generat de o stare foarte puternică şi suficient de constantă de REZONANŢĂ cu o anumită energie subtilă din MACROCOSMOS, graţie căruia o genă plasată într-un anumit loc pe cromozom se transformă într-o ALETĂ (formă diferită a unei gene care, datorită proceselor specifice de rezonanţă cu anumite energii subtile din Macrocosmos pe care le intermediază atunci când există, determină după aceea o trăsătură diferită de caracter). În natură există întotdeauna o saturaţie cu mutaţii. Ele sunt prezente şi apar mereu la plante, bacterii, ciuperci, animale, inclusiv la om. În populaţiile umane, mutaţiile afectează însuşiri morfologice, fiziologice psihice sau mentale. De exemplu, gena determinantă a hemofiliei a apărut şi apare prin mutaţie. = VA URMA =
AN IV C 44
MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALICE : A, Ă, E, I, Î, O, U, EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-e DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA, PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-e (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) SINTEZA EFECTELOR ŞI A STĂRILOR PSIHO- MENTALE (A EMOŢIEI TREZITE ŞI AMPLIFICATE DE RESPECTIVA VOCALĂ) CARE VA FI CU ANTICIPAŢIE EVOCATĂ ÎN TIMPUL REALIZĂRII METODEI DE OPERARE CU FIECARE DINTRE CELE 7 VOCALE VOCALA "O" (continuare la cursul nr. 43 AN IV) MUTAŢIE: Baza citologică a mutaţiei constă în schimbarea unei gene dintr-un singur locus. Mutaţii, afectând mai multe gene - apar şi prin remanieri cromozomiale: duplicarea genelor sau dedublarea unei gene dintr-un locus; inversie sau schimbarea ordinii genelor în cromozomi; deleţie sau distrugerea unei gene dintr-un locus; translocaţie. Baza moleculară a mutaţiei de genă constă în alterarea deloc întâmplătoare a ordinii unei perechi de nucleotide în catenele de ADN, subunitatea corespunzătoare la genă fiind numită muton. Rolul mutaţiei în evoluţie se limitează la "producerea noului" care însă nu e capabil de a ieşi pe arena evolutivă decât sub acţiunea factorilor evoluţiei. Mutaţia este materialul evoluţiei. POLIPLOIDIZAREA = creştere a numărului de cromozomi în nucleul celulelor animale sau vegetale. VOCALA "U" ZONELE ŞI NIVELELE CORPORALE ASUPRA CĂRORA ACŢIONEAZĂ Regiunea stomacului, ficatul, pântecele (parte a corpului la om situată între torace şi bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere (sexuale)), glandele genitale. EFECTE REMARCATE Acţionează în mod binefăcător foarte eficient asupra stomacului unde ameliorează şi vindecă majoritatea tulburărilor ce apar acolo, ameliorează şi vindecă chiar şi constipaţiile cele mai rebele; ameliorează şi vindecă afecţiunile ficatului; reglează activitatea stomacului; influenţează în mod binefăcător partea inferioară a pântecelui şi rinichii; deblochează energia erotică stagnantă şi armonizează activitatea glandelor sexuale; facilitează eliminarea impotenţei
la bărbat şi a frigidităţii la femeie (mai ales atunci când cauza acestor tulburări este legată de existenţa şi persistenţa unor complexe psihice sau de complacerea pasivă în anumite prejudecăţi aberante şi mentalităţi care fac să persiste anumite dezechilibre şi inhibiţii sexuale); face să apară rezultate excepţionale atunci când este utilizată (în mod consecvent) ca modalitate adjuvantă în tratamentul S.I.D.A. STAREA PSIHO - MENTALĂ CE VA FI EVOCATĂ INTENS ÎNAINTE DE OPERAREA PROPRIU-ZISĂ CU VOCALA "U": Stare profundă şi amplă de unitate şi fuziune a MICROCOSMOSULUI fiinţei noastre cu MACROCOSMOSUL în care permanent suntem integraţi; stare de dilatare eliberatoare în nemărginire; stare de comuniune sublimă cu aspectele arhetipale şi ideale. ARHETIP (el. gr. arche "început"; typos "tip") = termen care desemnează conţinuturi specifice ale inconştientului colectiv. Arhetipurile sunt imagini originare universale, care pot fi transformate în formule conştiente, transmise tradiţionalul cadrul unor doctrine sau iniţieri. Termenul de arhetip aparţine lui JUNG, LEWI-BRUHL foloseşte expresia de "reprezentări colective", înţelegând prin acestea "figurile simbolice ale concepţiilor primitive despre lume". Termenul "reprezentare colectivă" nu se suprapune termenului de arhetip, întrucât arhetipul este un model ideal, ipotetic nemanifest; în măsura în care se manifestă, el devine "reprezentare arhetipică". JUNG consideră că inconştientul despre care vorbeşte FREUD este inconştientul individual, personal; există însă un inconştient mai profund, care nu are legătură cu achiziţiile şi experienţele individuale, fiind de natură universală, macrocosmică. În opoziţie cu inconştientul personal (şi cu psihismul personal), inconştientul colectiv este "identic cu el însuşi la toţi oamenii şi constituie un fundament psihic universal, de natură suprapersonală, prezent în fiecare" (JUNG). Conţinuturile acestui inconştient colectiv sunt arhetipurile. Ele apar în mituri, în povestiri, în vise şi în producţiile imaginare din psihoze (arhetipurile animă delirurile psihoticilor). Arhetipurile apar în individ ca procese de rezonanţă specifică sau "manifestări involuntare ale activităţilor mintale inconştiente"; deci, conţinuturile arhetipale sunt semne ale activităţii inconştientului colectiv. Ele constituie o structură existenţă anterior unei conştiinţe a unităţii individuale (la primitivi şi la copil, în perioada primei copilării, conştiinţa individualităţii nu este încă structurată; la primitivi, câmpul şi intensitatea conştiinţei sunt puţin dezvoltate, gândirea primitivului nu decurge, în mod cauzal, din conştiinţa sa; lumea mitică a primitivului este o realitate echivalentă cu natura materială şi este chiar superioară - ca semnificaţie - acesteia. Spiritul primitiv se caracterizează prin aceea că el nu inventează miturile, ci le trăieşte. Produsele spontane ale activităţii inconştiente (confesiuni ale psihismului inconştient) sunt de două categorii: - imagini cu caracter personal, care trimit la experienţe personale uitate şi refulate; - imagini cu caracter impersonal care nu se leagă de experienţele şi achiziţiile individuale; aceste imagini corespund unor elemente ale sufletului colectiv, ele intră în alcătuirea psihismului uman, în general (asemenea elementelor morfologice ale corpului uman) şi sunt ereditare. Aceste produse din a doua categorie au structuri analoge miturilor şi povestirilor şi se formează într-o stare de estompare a intensităţii conştiinţei (vis, delir, reverie diurnă, viziune). Stările de reducere a conştiinţei ("scăderea nivelului mintal") cu absenţa parţială sau totală, a concentrării atenţiei, corespund stării de conştiinţă primitivă, în care se află originea miturilor. Conştiinţa primitivă este strâns legată de inconştientul colectiv; conţinuturile arhetipale nu se raportează la nimic conştient din prezent sau din trecut, ele fiind expresia, după psihanalişti, a ceea ce există "esenţial inconştient".
Conţinutul arhetipal nu este un conţinut de experienţă individuală şi el nu va deveni niciodată conştient ca atare decât în cazul yoghinilor avansaţi. Arhetipurile nu pot fi suprimate prin negare; ele nu pot fi făcute inofensive într-o manieră sau alta. Arhetipul nu poate fi explicat şi, în acest fel, anihilat; explicare arhetipului (ca tentativă) revine la o traducere care foloseşte o limbă sau un limbaj cu alte imagini, diferite de conţinuturile arhetipale. Arhetipul, ca element psihic structural, dispune de o forţă vitală autonomă, în economia psihică. El reprezintă acele "date instinctive ale sunetului primitiv obscur, rădăcini reale sau mereu invizibile ale conştiinţei individuale". Astfel, tema copilului (arhetipul "zeului-copil": copilul înţelept, fiul regelui, fiul vrăjitoarei, copilul care apare în caliciul unei flori sau ieşind dintr-un ou de aur sau înconjurat de un cerc solar sau în centrul unei MANDALA) nu este o aglutinare reziduală de amintiri din copilăria proprie; imaginile care trimit la tema copilului aparţin umanităţii în totalitate şi nu individului. Tema copilului este reprezentantul aspectului infantil preconştient al sufletului colectiv. Tema copilului nu este acelaşi lucru cu experienţa concretă a copilului (fapt valabil pentru toate arhetipurile). Imaginea empirică de "copil" este un mod de expresie a unei stări psihice greu sesizabile; reprezentarea mitologică a copilului nu copiază "copilul" empiric, această reprezentare este un simbol (copilul divin, miraculos). Individul poate trăi conflictual o disociere (ca urmare a unei serii de incompatibilităţi între starea sa actuală şi starea originară a copilăriei; se întâmplă ca persoana să aleagă, arbitrar şi corespunzător unor ambiţii, o individualitate care să vină în contradicţie cu caracterul său originar. Prin analogie, se vehiculează ipoteza că umanitatea se află periodic în contradicţie puternică cu acele condiţii ale copilăriei, cu starea originară, inconştientă şi instinctivă; aceste rupturi din climatul originar se manifestă în impresiile vizionare (produse fie în vis, fie în stare de veghe), care revin la o dedublare între starea trecută şi starea prezentă (de exemplu, individul se vede pe el însuşi copil). Păstrarea referinţelor la copilul mitologic, are drept scop păstrarea legăturilor omului cu un climat al său originar, în ultimă analiză cu propriile sale rădăcini. Arhetipurile sunt structuri mintale înnăscute, constituind "psihismul reformat"; ele sunt prezente în toate epocile, în toate culturile, în luate spaţiile grafice. Originea posibilă a arhetipurilor ar fi sedimentarea unor experienţe spirituale, divine, cosmice, milenare trăite de umanitate. În sfârşit, JUNG consideră că arhetipurile reprezintă, în plan mintal, ceea ce instinctele reprezintă în plan biologic; arhetipurile sunt forţa dinamică a structurilor mintale, după cum instinctele sunt forţa dinamică a biologicului. Şi unele şi celelalte determină modele de acţiune şi de comportament. Un instinct declanşat evocă, în plan spiritual, o imagine arhetipică corespunzătoare, această imagine, la rândul ei, devine motorul acţiunilor şi comportamentului subiectului; de aceea, originea arhetipurilor pare să fie într-un timp îndepărtat şi ridică ipoteze privind crearea lumii şi a vieţii. Ele sunt prezente în primele momente de viaţă, se perpetuează în structuri mintale, după cum instinctele se perpetuează structuri biologice şi anatomice. Deci, arhetipurile prefigurează structura mintală de bază. Se insistă asupra faptului că este o greşeală să considerăm arhetipurile ca având un conţinut determinant, ca fiind un fel de "reprezentări" inconştiente. JUNG spune: "Nu se poate demonstra că o imagine primordială este determinată în ceea ce priveşte conţinutul ei decât dacă ea este conştientă, deci umplută cu materiale din experienţa conştiinţă... Arhetipul este un element vid, formal, nimic altceva decât o facultate de a prefera (facultas preformandi), o posibilitate dată, apriori a unei reprezentări". De exemplu, modul în care arhetipul mamei îşi găseşte expresia empirică nu se poate deduce din arhetipul însuşi. Funcţia arhetipului este de a păstra legătura cu anumite realităţi invizibile, prin generarea unor anumite procese de REZONANŢĂ în microcosmosul fiinţei umane, cu sursele sale profunde, originare; conştiinţa se
centrează atunci pe un număr restrâns de conţinuturi, eliminând alte conţinuturi apte de a deveni conştiente. Dezvoltarea progresivă a conştiinţei, specifică omului, poate determina, la un moment dat o ancorare aproape exclusivă în parţial, o rupere de rădăcini. "Conştiinţa diferenţială este în permanenţă ameninţată de dezrădăcinare, de aceea îi este necesară o compensare prin starea infantilă încă prezentă." (JUNG, în legătură cu arhetipul copilului). Arhetipul, în genere, nu poate fi redus la o formulă simplă; el există în stare potenţială şi se poate exprima în diverse moduri. Arhetipurile, ca elemente ale inconştientului, sunt mereu aceleaşi, dar formulele lor variază. Arhetipurile dispun de o anume autonomie, care poate deveni periculoasă în diverse cazuri, pe pildă, dacă există la o persoană o predispoziţie psihotică, în anumite împrejurări, dată fiind predispoziţia respectivă, figurile arhetipice se eliberează total de sub controlul conştiinţei, devin complet independente şi provoacă "fenomene de posesiune demoniacă sau satanică". Delirurile psihoticului sunt animate de arhetipuri, elementul esenţial patologic fiind disocierea, incapacitatea conştiinţei de a domina inconştientul; acesta din urmă nu mai este integral în conştient (integrarea inconştientului în conştient constituie acel fenomen denumit de JUNG "proces de individuare"). Câteva dintre arhetipurile mai importante: Anima, Animus, Femeia, bărbatul, Marele înţelept, Ghidul spiritual, DUMNEZEU, Arhetipul iubirii, Arhetipul sexualităţii, Eroul, Arhetipul copilului, Arhetipul mamei (Mama cea Mare - denumirea provine de fapt din istoria religiilor şi se referă la tipul Zeiţei Mamă KALI, TARA, TRIPURA SUNDARI). În concluzie, putem spune că arhetipul este conceptul din filozofia YOGA ce desemnează modelul DIVIN prim şi original, ideal al fiinţelor şi obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte şi copii ale sale. În doctrina lui C.G. JUNG, arhetipul constituie o imagine cu caracter arhaic, specifică inconştientului colectiv al popoarelor, anistorică şi care ar sintetiza experienţele originare ale umanităţii. IDEAL (cf. lat, idealis) = model sau prototip de perfecţiune umană spre care aspiră orice individ sau colectivitate, motiv superior şi fundamental de acţiune umană, care se manifestă în toate domeniile de activitate, inclusiv YOGA sau spiritualitate. Reprezintă o proiecţie mintală a unei realităţi sublime, DIVINE, existente "hic et nunc", dar dezirabile şi realizabile, care orientează întreaga existenţă, având totodată un caracter imperativ. Idealul este un atribut caracteristic acelor produse ale gândirii ce rezultă din operaţia de idealizare - elaborarea constructiv-teoretică a unor abstracţii (entităţi) care, deşi posibile sub aspect ontologic, numai în şi prin activitatea reflexivă a subiectului, nu sunt nici reflectări directe ale unor fapte empirice, nici produse imaginare, supuse capriciului şi spontaneităţii subiective, ci domenii distincte de realitate (de exemplu, entităţile şi structurile logico-matematice, valorile, DUMNEZEU, PRINCIPIILE etc.). Din perspectiva psihologiei dinamice, prin "ideal al Eului" se înţelege reprezentarea ideală a copilului despre sine, care condensează narcisismul infantil şi imaginile parentale într-un model faţă de care el caută să se definească şi la care trebuie să se conformeze. Idealul se edifică treptat încă din copilărie şi se îmbogăţeşte asimptotic prin jocul identificărilor cu persoanele admirate din anturaj sau cu marile personalităţi exemplare (mari înţelepţi, sfinţi, eroi, mari yoghini etc.), prin raportarea permanentă a posibilităţilor şi aspiraţiilor personale la exigenţele grupului din care face parte, prin selecţii şi opţiuni axiologice, îndeplinind la orice vârstă o funcţie normativvalorică şi reglatorie. Idealul spiritual, idealul amoros, idealul moral, idealul estetic etc, reprezintă câteva dintre ipostazele sau "modurile de existenţă" ale idealului. Sub aspect structural, idealul de viaţă include: sensul şi semnificaţia vieţii, scopul vieţii şi modelul idealizat de viaţă. Idealul este determinat calitativ de modul în care s-a interiorizat, în structurile active ale personalităţii,
ierarhia de valori divine, spirituale şi culturale, de pregnanţa şi modul de exprimare al acestora, precum şi de concordanţa dintre nivelele de aspiraţie individuală şi cerinţele grupului din care face parte sau la care aderă. Idealul este deci un model de perfecţiune umană, morală, estetică, spirituală, mentală, psihică sau de alt ordin la care subiectul sau o colectivitate aderă şi către care tinde spre a-l realiza ca pe o valoare supremă, generând astfel un proces permanent de rezonanţă cu energiile subtile, înalte, sublime care există în anumite sfere subtile din MACROCOSMOS în cazul oricărui ideal. J. Piaget scrie: "noi numim ideal orice sistem de valori sublime, divine, ce constituie un tot, deci orice scop final înalt al acţiunilor". IDEAL este ceea ce încă nu există, dar poate fi cel puţin parţial realizat întrucât reprezintă motivul central şi suprem pentru un subiect individual sau colectiv, ori pentru un yoghin. A. Adler a introdus conceptul de eu ideal sau de imagine ideală despre sine. În viaţa tinerilor, idealul, configurat în imagine sau formulat uneori doar prin idei, presupune o capitală opţiune valorică şi stabilirea unui program de viaţă în care idealul reprezintă totdeauna o "stea călăuzitoare". Idealul. în YOGA, rezultă din experienţa raporturilor cu DUMNEZEU, cu oamenii, din cunoaşterea vieţii marilor yoghini şi înţelepţi, din meditaţii profunde asupra vieţii, a lui DUMNEZEU şi propriei persoane. Reprezentând o decisivă forţă spirituală, pe care în timp le declanşează cu anumite energii subtile structura complexă în care noi distingem: a) sensul vieţii, direcţia predominantă în care se orientează persoana; b) semnificaţia vieţii, însemnătatea ce i se acordă acesteia şi nivelului de aspiraţii; c) scopul vieţii sau obiectivul fundamental al întregii existenţe personale; d) modelul idealizat sau ideal, care este urmat, pasionat şi consecvent. În concluzie, idealul este un model superior de realizare umană, către care aspiră orice individ sau generaţie; cel mai înalt, grad de desăvârşire concepută în plan material, subtil, psihic, mental şi spiritual, constituind ţelul fundamental care motivează acţiunea oamenilor chiar şi în practica YOGA. Idealul se manifestă în toate domeniile de activitate umană: ideal YOGA, ideal DIVIN, ideal amoros, ideal mental, ideal etic, ideal estetic. Uneori idealul este definit ca ceva ce ţine de proiectul subiectiv asupra realităţii obiective, de reflectarea cu anticipaţie şi în baza unui sistem de valori a lumii exterioare în conştiinţa omului. Idealul este ceea ce caracterizează rezultatul activităţii de idealizare, de construcţie teoretică, a unor abstracţii care, deşi create de subiect, nu pot fi definite ca simple imagini subiective, mentale, ci ca domenii de realitate psihică (astrală) şi mentală. Deşi prin geneză, ele sunt produse ale subiectului, ele au un statul existenţial, se constituie ca o "existenţă ideală" ce atrage mai devreme sau mai târziu ceea ce îi corespunde. IDEALIZARE = procesul prin care un obiect este considerat de subiect ca fiind perfect (calităţile obiectului, valoarea lui sunt (îndreptate spre perfecţiune). Prin identificarea cu un în obiect idealizat, se formează modelele psihice ideale. Astfel se particularizează idealizarea la relaţia erotică (relaţia de iubire, în genere) prin supraestimare afectivă, amoroasă şi sexuală. Idealizarea se deosebeşte de sublimare care constă în faptul că pulsiunea se desprinde de satisfacţia sexuală şi se îndreaptă spre un scop diferit de scopul sexual (deci libidoul obiectual în sublimare este dirijat spre alt scop decât cel sexual). Idealizarea presupune centrarea asupra obiectului şi exaltarea acestuia (şi nu a altuia) în plan psihic şi mental. Formarea modelelor ideale implică, în mod necesar, idealizarea, în special (pentru majoritatea fiinţelor umane) idealizarea, părinţilor. Idealizarea nu înseamnă formarea idealurilor persoanei, procesul idealizării poate viza obiecte independente, cel mai frecvent obiect idealizat fiind o fiinţă iubită. Idealizarea poate marca narcisismul; obiectul fiind tratat ca o
ipostază DORITĂ a propriului Eu, rezultă că, în iubire, o mare parte din libidoul narcisic se răsfrânge asupra Eului. Învăţătura YOGA subliniază funcţia PROPUND BENEFICĂ de apărare a idealizării împotriva pulsiunilor distructive. Un exemplu îl constituie relaţia idealizării cu fenomenul de clivaj între obiectul "bun" şi obiectul "rău"; obiectul "bun" este un obiect idealizat, investit în mod paroxistic, cu toate calităţile (de exemplu: sânul matern constituie obiect de satisfacţie inepuizabilă); obiectul "rău" este investit, în acelaşi mod extremist, cu proprietăţi negative; ele devin trăsături persecutorii, care împiedică satisfacţia şi frustrează. =VA URMA =
AN IV C 45 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFĂCĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-E DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-E (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) SINTEZA EFECTELOR ŞI A STĂRILOR PSIHO-MENTALE (A EMOŢIEI TREZITE ŞI AMPLIFICATE DE RESPECTIVA VOCALĂ) CARE VA FI CU ANTICIPAŢIE EVOCATĂ ÎN TIMPUL REALIZĂRII METODEI DE OPERARE CU FIECARE DINTRE CELE 7 VOCALE VOCALA "U" (continuare la cursul nr. 44 AN IV) IDEALIZARE Idealizarea este un proces de reducere la o schemă abstractă şi de optimizare a schemei, întrucât sunt înlăturate unele contingenţe cu efect negativ şi sunt relevate însuşirile şi posibilităţile de ordin pozitiv. Idealizarea este o tratare în plan ideal, de principiu, a unor fiinţe umane, obiecte şi fenomene şi examinarea lor teoretică, fără a ţine seama de unele condiţii restrictive, concrete (de exemplu, utilizarea ideală a resurselor creierului uman). În concluzie putem spune că idealizarea este (în sens larg) procesul de schematizare, de simplificare a realităţii, întâlnit în orice proces de abstractizare. În sens restrâns, idealizarea este un procedeu cognitiv de construire
a unor obiecte abstracte, (ideale), care uneori DEOCAMDATĂ nu există ca atare în această realitate (FIZICĂ), ci reprezintă cazurile-limită de existenţă în alte lumi sublime, divine a unor obiecte sau fiinţe reale, reprezentând, respectiv existenţa lor în forma "pură" nedenaturată de existenţa unei proprietăţi sau de acţiunea unor condiţii neesenţiale din punctul de vedere dat (de ex.: femeie ideală, bărbat ideal, soluţie ideală, punct, linie dreaptă ideală, experiment ideal etc.). Idealizarea reprezintă un tip superior de abstractizare, caracterizând un nivel înalt al dezvoltării fiinţei umane prin YOGA. PROTOTIP (gr. "protos "primar", "rudimentar" şi typos "amprentă", "marcă") = obiect material sau ideal, care serveşte drept model originar, bază iniţială de plecare pentru producerea unei serii de obiecte identice sau similare cu el sub raportul substanţei, al conţinutului sau formei, al structurii şi funcţiilor acestora. În istoria filozofiei, definirea conţinutului şi funcţionalităţii conceptului de prototip a reţinut cu precădere atenua reprezentanţilor idealismului obiectiv. Intuind şi accentuând asupra caracterului activ al subiectului, asupra constructivismului gândirii aceştia i-au dat prototipului o interpretare spirituală, inversând raportul dintre obiectiv şi subiectiv, real şi ideal, şi tratându-l numai în planul spiritului, în afară şi oarecum rupt de activitatea obiectual-senzorială, practică a omului. Prototipul apare astfel, sub influenţa concepţiei platonice a ideilor, ca formă ideală, neschimbătoare, transcendentă, creatoare, formatoare a lucrurilor reale, a fiinţelor, a naturii însăşi, concepută ca potenţialitate pură. În epistemologia contemporană prototipul îndeplineşte un important rol teoretic în interpretarea procesului idealizării. Astfel, însemnătatea cognitivă a noţiunilor corespunzătoare obiectelor idealizate se întemeiază pe postularea existenţei reale a prototipului acestor obiecte în lumea exterioară. Tocmai realitatea prototipului obiectelor idealizate permite ca, după elaborarea noţiunilor respective, să se facă în continuare abstracţie de deosebirea dintre acestea şi prototipurile corespunzătoare, operându-se cu ele în raţionamente ca şi cum ar fi lucruri reale. CALITĂŢILE VOCALELOR Calităţile vocalelor sunt: 1) ACUITATEA, 2) CANTITATEA, 3) FRECVENŢA, 4) INTENSITATEA şi 5) TIMBRUL. ACUITATEA este înălţimea muzicală a vocalei. CANTITATEA este durata de emisie sonoră a vocalelor care pot să fie lungi, scurte sau mijlocii. FRECVENŢA = numărul de perioade pe secundă ale unei vibraţie sau numărul de oscilaţii complete (dus-întors) efectuate într-o secundă de corp care vibrează (ex.: coarda la violinei vibrează cu frecvenţa de 440 oscilaţii complete pe secundă). Unitatea de frecvenţă este hertzul (simbol Hz), de la numele marelui fizician german H. Hertz (1457-1894); 1 Hz = 1 oscilaţie completă pe secundă. În unele lucrări vechi, mai ales străine (fr. etc.), frecvenţa este dată în cicli/secundă (c/s) sau în perioade/secundă (per/s) şi chiar în vibraţii/secundă; de asemenea, prin oscilaţie (vibraţie) se subînţelege acolo nu o oscilare în sensul arătat, ci numai jumătate (oscilaţie simplă). În acest fel, frecvenţa cu care vibrează diapazonul se consideră a fi de 880 c/s, în loc de 440. Factorului obiectiv "frecvenţa unui sunet" îi corespunde factorul subiectiv "senzaţia de înălţime" a sunetului respectiv. Astfel, sunetele scării muzicale suitoare sunt corespondentele psiho-fiziologice ale unor frecvenţe crescătoare. Unei anumite frecvenţe îi corespunde un sunet pe care urechea îl percepe totdeauna de aceeaşi înălţime: "grav" dacă frecvenţa este mică, "înalt" (acut) dacă este mare. Senzaţia de înălţime este influenţată de timbru şi de intensitatea de emisie a sunetului (un acelaşi sunet pare urechii mai jos dacă este puternic). Numeroase date statistice au arătat că domeniul sunetelor audibile se întinde în câmpul de frecvenţă de circa 16 -16 000 (10
octave), pentru un ascultător otologic normal (persoană sănătoasă, în vârstă de 18- 25 de ani, cu auzul normal). Din infinitatea de sunete a acestui vast câmp sonor (considerând şi frecvenţe exprimate prin numerele zecimale), muzica tradiţională utilizează numai 109, pe care le poate emite orga. Toate aceste frecvenţe generează în cazul unui ascultător atent fenomene de rezonanţă cu anumite energii subtile din Macrocosmos. Acesta este secretul MUZICII ca modalitatea de a intra adeseori INCONŞTIENT în rezonanţă cu anumite energii subtile. Sunetele acestea formează scara completă a sunetelor muzicale, de la cel mai grav (do = 16,35 Hz scara temperată; şi până la cel mai acut (do = 8 372 Hz, id.). În acest diapazon de 9 octave se înscriu ocupând porţiuni mai restrânse sau mai largi, în diferite zone ale scării - întinderile tuturor celorlalte instrumente muzicale, inclusiv vocea umană. Noţiunea de frecvenţă nu a fost cunoscută în antichitate şi în evul mediu. Vreme de aproape 3 milenii, înălţimea sunetelor s-a determinat prin comparaţie cu sunetele date de porţiuni de lungime diferită a coardei de monocord (sonometra), instrument a cărui invenţie şi largă utilizare sunt atribuite lui Pitagora. În 1638, G. Galilei scrie că numărul de vibraţii este corelativul fizic al înălţimii sunetelor, el defineşte raportul a 2 vibraţii diferite drept caracteristică (măsură) a înălţimii relative a 2 sunete şi arată în ce fel depinde vibraţia unei coarde de lungimea, tensiunea şi masa ei. Fostului său discipol M. Mersenne, i se datorează prima determinare absolută a unor frecvenţe, publicată în 1636. După apariţia în 1729 a lucrării lui Euler, frecvenţa a devenit baza generală de determinare a înălţimii sunetelor. INTENSITATEA este gradul de forţă cu care o vocală este pronunţată. Intensitatea de vibraţie a unui sunet este de fapt cantitatea de energie care este transportată de undele sonore şi trece într-o secundă prin unitatea de suprafaţă perpendiculară pe direcţia de propagare a sunetului. Nivelul (DIFERENŢA) de intensitate între două sunete (intensitatea relativă) se măsoară în decibeli. TIMBRUL- însuşire a sunetului vocal datorită căreia se deosebesc sunetele vocale de aceeaşi înălţime care provin de la voci diferite. Timbrul este determinat de compoziţia spectrală a sunetului, adică de frecvenţa şi intensitatea sunetului vocal. În lingvistică, timbrul este calitatea specifică a unui sunet care ne permite să-l distingem de alt sunet rostit în condiţii de durată, de înălţime şi de intensitate identice. Termenul de TIMBRU se foloseşte în special pentru vocale. În concluzie, putem spune că TIMBRUL este o calitate esenţială a sunetului; el rezultă din suprapunerea, la sunetul fundamental furnizat de laringe, a unor rezonanţe secundare care au aceeaşi origine în stare normală, dar care sunt în mod diferit întărite în cavităţile superioare. Timbrul variază în funcţie de mişcările organice caracteristice fiecărei articulaţii vocalice. Prin urmare, timbrul este un caracter al senzaţiei auditive care permite să se distingă diferite sunete complexe, având aceeaşi frecvenţă fundamentală şi aceeaşi intensitate, însă compoziţii spectrale deosebite (armonice diferite ca număr şi intensitate). Pe lângă înălţime şi intensitate, timbrul este cea de-a treia calitate a sunetului, aceea care-i conferă personalitate sonoră şi "culoare" proprie" ("culoarea sunetului") permiţând nu numai individualizarea sursei emitente, fără a o vedea, dar şi diferenţierea calitativă fină a instrumentelor muzicale de acelaşi fel (de exemplu două voci de soprană care cântă aceeaşi notă cu tărie egală). Timbrul muzical este o sinteză, un rezultat al însumării tuturor caracteristicilor sale vibratorii şi care în final îi determină valoarea sonoră. Sunt mai mulţi factori de care, în mod direct sau indirect, depinde timbrul. În primul rând află spectrul sonor al sunetului, adică numărul şi intensitatea armonicelor, care se amalgamează cu sunetul fundamental. Aceste armonice au o dublă provenienţă: mai întâi oscilaţiile elementului vibrator şi apoi cele ale elementului rezonator, rezonatorul având rolul de a amplifica sunetul iniţial şi de a-l adăuga aşa-numitele "frecvenţe de rezonanţă" (formanţii sunetului complex). Forma şi volumul rezonatorului are o influenţă
decisivă asupra cantităţii şi calităţii formanţilor şi de aici asupra timbrului. La acelaşi timp, timbrul depinde de intensitatea şi înălţimea sunetului, deoarece sunetele grave şi cele intense au un conţinut mai bogat în armonice. Compoziţia spectrală armonică şi contribuţia ei la formarea timbrului se manifestă în moduri ca şi infinite, ceea ce explică, de exemplu, faptul că practic nu se întâlnesc două voci absolut egale cu timbrul, ci cel mult asemănătoare. Un sunet fundamental însoţit numai de primele 2-3 armonice este moale, păstos, plăcut; concomitenţa armonicelor 2-7 îl face bogat, plin, rotund, cald; dacă prevalează armonicele înalte şi lipsesc cele joase, sunetul devine aspru, strident, pătrunzător; un număr mare de armonice distribuite uniform şi de tărie comparabilă face timbrul luminos, strălucitor. Un sunet fără armonice (sau cu puţine şi slabe, vezi sunet) poate fi dulce, dar surd, sărac, adesea puţin muzical. CALITĂŢILE SECUNDARE ALE SUNETELOR
amplitudinea de vibraţie (elongaţia maximă); elongaţia AMPLITUDINE DE VIBRAŢIE (fr. amplitude, din lat. amplitudo întindere") (acustică) = distanţa maximă cu care este deviată o particulă a unui corp în vibraţie din poziţia ei de echilibru, sau elongaţia maximă (vezi figura). Este jumătate din înălţimea unei unde considerată între punctul ei cel mai înalt şi cel mai jos consecutiv. Unei amplitudini mari de vibraţie îi corespunde o intensitate puternică a sunetului şi invers. Efectul amplitudinii de oscilaţie a unui corp sonor este mărit atunci când acesta din urmă este cuplat cu o cutie de rezonanţă (exemplu: corzile violinei + corpul ei). DURATA = interval de timp afectat emisiei unui sunet. INTONAŢIE = emitere sau redare exactă a înălţimii sunetelor în cazul emisiei lor vocale. Fixarea intonaţiei este sau poate fi uneori precedată de "DAREA TONULUI". Suma caracteristicilor melodico-ritmice ale sunetului, aspectul caracteristic al acestui sunet (sinonim MELOS). ÎNĂLŢIME = calitate specifică a sunetelor care permite plasarea lor pe o scară convenţională de la cel mai "jos" (grav) la cel mai "înalt" (acut). Portativul este, de exemplu, o reprezentare grafică a acestei scări (analogic vorbind el corespunde cu cele 7 focare secrete de putere ale fiinţei (CHAKRA-ele)). TON = sunet pur, cu o anumită frecvenţă de vibraţie, produs de o sursă sonoră (corzile vocale) care vibrează după o lege sinusoidală. Sunetele muzicale reprezintă de obicei suprapuneri de mai multe tonuri.
GLOSAR EXPLICATIV ACUSTICA = ştiinţa (parte a fizicii) care studiază fenomenele de producere, propagare şi receptare a oscilaţiilor sonore, în funcţie de caracteristicile mecanice ale mediului în care au loc. Aceste oscilaţii (vibraţii) se numesc sunete dacă sunt capabile să producă senzaţii auditive, ceea ce are loc la frecvenţe cuprinse între c. 16 şi 16000 Hz, pentru un ascultător otologic normal (ascultător cu organul auditiv sănătos, având vârsta între 18 şi 25 de ani), vibraţiile mecanice de frecvenţă inferioară celei care produce o senzaţie auditivă (16 Hz) se numesc infrasunete, iar cele cu o frecvenţă- mai mare de 16000 Hz, ultrasunete. Studiind fenomenele sonore în toate laturile sale, acustica generală se referă la diferitele aspecte sub care poate fi considerat sunetul: mod şi condiţii de producere calităţi obiective şi subiective, propagare în aer şi în alte medii clasice, percepere, efecte fiziologice şi psihologice asupra omului etc. Prin specializare continuă a conţinutului său, în raport cu scopurile urmărite şi cu cerinţele vieţii, din acustică s-au dezvoltat cu timpul mai multe ramuri particularizate: acustica fizică (studiul tuturor fenomenelor legate de vibraţiile mecanice), acustica fiziologică şi psihologică (cercetarea mecanismului de percepere a sunetului, condiţiile de emisie a vocii, acţiunea sunetului asupra organismului uman şi asupra psihicului, datorită rezonanţelor ce apar cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS. Din antichitatea greacă s-au păstrat lucrări de teorie acustico-muzicală, întregi şi mai ales în fragmente, la care pot fi adăugate capitole inserate în lucrări generale ale multor filosofi. În toate acestea ocupă un loc important consideraţiile mistico-metafizice (exemplu: "aşa-numita armonie a sferelor cereşti" legarea notelor gamelor de planete etc.) AUZ = I 1) Auz fiziologic = simţul prin care se percep sunetele. Analizatorul auditiv cuprinde: urechea, căile auditive spre scoarţa cerebrală şi ariile auditive corticale. Variaţiile de presiune produse de vibraţiile corpurilor sonore, captate direcţionat de urechea externă şi transmise prin conductul auditiv în timpan sunt transformate în vibraţii mecanice; în urechea mediană acestea deplasează oscioarele-pârghii ale căsuţei timpanului (ciocanul, nicovala şi scăriţa) care leagă timpanul de fereastra ovală a melcului, amplificând vibraţiile. Căsuţa comunică posterior cu cavităţile mastoidiene care au rol de cutie de rezonanţă iar ulterior cu naso-faringele prin trompa lui Eustachi, a cărei deschidere în timpul deglutiţiei restabileşte o presiune internă egală cu cea atmosferică, absolut necesară unei funcţionări a timpanului. Vibraţiile se transmit sub formă de unde de compresiune ale lichidului peri- şi endolimfatic al urechii interne; aceasta cuprinde labirintul osos şi membranos, respectiv vestibulul comunicând cu cele 3 canale semicirculare (organul de echilibru); şi cu melcul (organul auzului). În melc, mişcarea lichidului pune în vibraţie membrana bazilară, excitând selectiv, pe zone, şi celulele senzoriale ciliate (c. 24000-30000) ale organului Corti, aşezate paralel). Fenomenul transformării energiei fizice în influx nervos şi întreg mecanismul analizei sunetului nu este încă elucidat de către ştiinţă. Vibraţiile membranei bazilare cu o regiune de maximă amplitudine în funcţie de frecvenţă, generează potenţiale electrice care sunt transmise în impulsuri de diverse grupări de fibre auditive (formând împreună cu cele vestibulare ale echilibrului, perechea a 8-a de nervi cranieni) prin variate formaţiuni bulbare, apoi diencefalice ambele emisfere ale cortexului temporal, sediul recepţiilor imaginilor auditive (ariile 41, 42, 22 şi 52 ale lui Brodmann).
Procesul de analiză şi sinteză auditivă, început în melc, se perfecţionează pe măsura apropierii de scoarţă, unde se produc reprezentări sonore şi generalizări. Diversitatea ariilor auditive şi a legăturilor cu cele motrice, vizuale, de memorare, de integrare, intelectuale etc., asigură percepţia "integrală" a sunetelor vocale sau a muzicii. Percepţia sonoră are o mare relativitate, un caracter "zonal", fiecărui sunet îi corespunde o "zonă" de exciţatie nervoasă sau o "plajă neuronală" de c. 20 Hz, iar calităţile sunetului sunt într-o complexă interdependenţă. Timpul (durata) minim de percepere ar fi de 1/20 - 1/10 secunde. Zona audibilităţii umane care scade cu vârsta, cuprinde frecvenţe (înălţimi între 16 şi 20000 Hz şi în, intensităţi între 0 şi 120 dB, în registrul mediu cea mai mică diferenţă de frecvenţă perceptibilă ar fi, respectiv c. 3 Hz, iar de intensitate c. 0,2 dB sau 1 dB. Perceperea timbrului este un proces psihic subtil, bazat pe fuziunea comportamentelor spectrului sonor şi regimul tranzitoriu al sunetelor. Audiţia biariculară asigură localizarea sursei sonore. În perceperea mai multor sunete simultane pot apare armonice subiective, sunete adiţionale sau diferenţiale, efectul de "mască" (acoperirea unor sunete mai înalte sau mai slabe) etc. Rapiditatea şi precizia percepţiei cresc în prezenţa unui fond sonor constant. 2) Auzul psihologic modifică percepţia auditivă în funcţie de: proprietăţile obiective ale stimulului (randament maxim la intensităţi medii, dependenţa de durata acţiunii stimulului, de frecvenţa şi contextul social de manifestare a subiectului etc.). II. Auzul muzical = capacitatea senzorială, emoţională şi raţională de considerare a efectului sonor, condiţională, psiho-mentală. Auzul senzorial = capacitatea de a primi obiectiv impresiile (nivel bulbar); Auzul afectiv = capacitatea de ascultare subiectivă, urmată de o apreciere calitativă (nivel diencefalic). Acest gen de audiţie amplifică starea de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS care este intermediată de către sunete chiar şi când nu suntem conştienţi, aceste fenomene se produc dacă suntem atenţi la sunetele muzicale sau vocale respective. În practica senzorială cele 3 aspecte formează o unitate. Auzul melodic = capacitatea de a recepţiona, trăi, recunoaşte şi reproduce o melodie. Auzul armonic = capacitatea superioară de integrare într-o configuraţie unitară de două sau mai multe sunete (melodii) emise concomitent. Auzul interior = forma evoluată a auzului muzical, constând în posibilitatea de imaginare pasivă a fenomenului sonor în toată complexitatea. Auzul este perfectibil. Educarea ca şi determinarea auzului muzical trebuie să ţină seama de limitele percepţiei şi de cele 3 aspecte menţionate. =VA URMA =
AN IV C 46 MODUL DE UTILIZARE ŞI EFECTELE BINEFACĂTOARE MULTIPLE ALE SUNETELOR VOCALE: A, Ă, E, I, Î, O, U EMISE SONOR ŞI UTILIZATE CA MANTRA-E DE REZONANŢĂ CU ANUMITE SFERE DE FORŢĂ SUBTILE, BINEFĂCĂTOARE, GIGANTICE DIN MACROCOSMOS (DESCRIEREA PROCEDEULUI SIMPLU PRIN CARE PUTEM TOTODATĂ REALIZA LAYA YOGA CU AJUTORUL ACESTOR MANTRA-E (VOCALICE), TRĂIND ASTFEL ANUMITE STĂRI LĂUNTRICE AMPLE ŞI SUBLIME) GLOSAR EXPLICATIV AUZ (continuare la cursul nr. 45 AN IV) Educaţia este cu atât mai eficientă cu cât începe mai timpuriu, paralel cu educarea auzului verbal, fiind însoţită de mişcare şi activitate vocală (dezvoltarea afectivităţii). Uneori se folosesc pentru aceasta instrumente cu sunete fixe şi temperate (exemplu pianul). După perioada preinstrumentală, care pentru fiinţele umane obişnuite care nu cunosc metoda de operare cu sunete vocale este obligatorie, se poate aborda un instrument evoluat. Esenţiale rămân auzul melodie şi auzul armonic, cultivarea simţului tonal, memoria muzicală (auzul interior), inspiraţia creatoare prin improvizaţie sau chiar îmbinând prin exerciţii muzicale adecvate auzul relativ cu cel absolut. NOŢIUNI DE PSIHOLOGIE MUZICALĂ SONORĂ Reflectarea senzaţiei auditive în conştiinţa omului produce stări afective care ies din domeniul ştiinţelor exacte. Momentul trecerii de la fiziologie la psihic (când de fapt apar fenomenele de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS; pe care respectivele sunete fizice, datorită tranziţiilor, le atrag în aura noastră) este mult mai greu de precizat decât hotarul dintre fizic şt fiziologic. În acest stadiu al evoluţiei fenomenului sonor au loc transformări calitative în directă legătură cu natura emoţională a muzicii; începe acum să acţioneze domeniul psihic propriu numai fiinţei umane, care percepe sunetele considerate nu izolat, ci ca o relaţie sonoră, care înseamnă organizare, concepţie, limbaj reunite în cadrul unei opere de artă (ex. Aristoxenos şi teoria sa despre melodie ca o unitate sintetică ca valoare estetică, nu o sumă de sunete diferite; sau, în secolul nostru, E.G.Wolf - care consideră intervalul ca elementul muzical specific, ca fenomen ireductibil bazat pe alianţa indisolubilă dintre auditiv şi psihic, ceea ce a dus la o autonomie a muzicii şi esteticii). Afectivitatea, considerată ca bază a întregii activităţi psihice umane, trebuie definită în corelaţie cu examinarea psihologică a celor trei ipostaze ale actului artistic muzical: creaţia, interpretarea şi audiţia. Specific pentru procesele afective este reflectarea relaţiei dintre subiect în cazul nostru compozitorul, interpretul sau auditoriul şi obiectul sau situaţia care le-a produs, respectiv muzica. Aspectul subiectiv al acestor procese, caracteristic artei, e constituit de trăirile afective. Acestea pot fi cunoscute prin expresia emoţională a artistului şi prin trebuinţa lui de a le
comunica oamenilor. Bucuria, entuziasmul, calmul; exuberanţa, fericirea, curajul, dragostea etc. apar în diferite contexte, într-o mare complexitate şi mobilitate. Cu cât trăirile sunt mai complexe, cum e cazul în muzică, cu atât este mai mare şi participarea scoarţei cerebrale, îndeosebi a celui de al doilea sistem de semnalizare. Muzica devine mijlocul artistic de exprimare şi comunicare a stărilor afective, datorită fenomenelor de rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS pe care le generează. Afectivitatea are multiple forme cu trăsături specifice. Dispoziţiile sunt stări afective de intensitate medie care caracterizează pe o perioadă de timp întreaga conduită a omului. Emoţiile sunt manifestări de durată relativ mică, cu o orientare precis determinată, care însoţesc anumite audiţii muzicale cu care "REZONĂM". Cele de intensitate medie au un efect dinamizant; cele de intensitate maximă pot produce dezorganizarea formelor superioare de conduită sau anihilarea activităţii ca efect al epuizării rapide a energiei - cum avem, în cazul aşa zisei "muzici" ROCK, METALIC, TRASH. Sentimentele, ca şi pasiunile, sunt stări afective mai complexe şi mai durabile, reflectând relaţiile stabilite dintre ora şi mediu; fie morale, fie intelectuale sau estetice, sentimentele constituie manifestări specific umane, cu caracter specific. Cele estetice apar pe baza percepţiilor estetice şi sunt de maximă importanţă în ceea ce priveşte aprecierea muzicii. Pasiunile implică în plus un impuls mult mai pronunţat spre acţiune. Sentimentele şi pasiunile canalizează viaţa noastră psihică pe direcţii esenţiale, spre formarea conştiinţei şi personalităţii umane, de unde rolul deosebit ce revine muzicii bune sau foarte bune în a influenţa şi direcţiona asemenea laturi ale psihicului. O formă mai cuprinzătoare, cu diverse stări afective, fin nuanţate şi mult mai personale este sensibilitatea. Procesele afective au o influenţă şi sunt la rândul lor condiţionate şi de alte aspecte ale activităţii psihice. Astfel se remarcă o interacţiune între afectivitate şi procesele de cunoaştere. Gândirea este influenţată pozitiv de emoţiile cu caracter stenic şi cu intensitate medie; emoţiile puternice pot produce o diminuare a posibilităţilor de gândire dacă mentalul nu este suficient de puternic. De asemenea, o strânsă relaţie se observă între afectivitate şi motivaţie. La fel de important ca toate formele proceselor afective prezentate ne apare intelectul, posibilitatea de a observa şi cerceta pe cale raţional-intelectuală şi intuitivă. Fenomenul sonor în stadiul de act artistic se confruntă şi cu atitudinea voliţională, funcţia psihică ce orientează conştient pe om spre îndeplinirea unui scop. Studiul aprofundat al acestor probleme trebuie să cuprindă o analiză amănunţită a proceselor psihice caracteristice fiecăreia din cele trei ipostaze menţionate ale actului artistic muzical. Dacă în fiecare ipostază afectivitatea este prezentă, cel care are cel mai mult nevoie de ea e interpretul, care prin această stare psihică, corelată cu toate cerinţele tehnico-artistice, reuşeşte să transmită auditorului emoţia şi mesajul operei interpretate. Un handicap serios pentru interpreţii deosebit de sensibili este tracul - stare emotivă datorată adesea exclusiv imaginaţiei negative, care produce în general cauze fizice, afective sau mintale. Aici devine absolut necesară o autoreglare afectivă, prin orientarea spre înalte aspiraţii sau sublime obiective, prin dominarea sentimentelor negative cu sprijinul altora, pozitive, prin stimularea unor reprezentări adecvate. O problemă insuficient studiată până în prezent este psihologia aptitudinilor muzicale. Sisteme operaţionale stabilizate, superior organizate şi de mare eficienţă, aptitudinile în interacţiune dau naştere pe o treaptă superioară talentului - complex de dispoziţii funcţionale care mijlocesc performanţe deosebite şi realizări originale. În artă, îndeosebi talentul presupune obligatoriu existenţa unei dotaţii ereditare ce provine din vieţile anterioare, a unui mediu prielnic de dezvoltare, odată cu înclinaţia spre muncă şi vocaţie, în general. Cele trei ipostaze ale actului
artistic presupun şi aici aspecte diferenţiate. SUNET (lat. sonitus) = în mod obiectiv şi în sens larg, orice vibraţie mecanică în măsură să producă o senzaţie auditivă; în mod subiectiv, efectul vibraţiei, senzaţia însăşi. Pentru crearea senzaţiei, vibraţia trebuie să aibă frecvenţa cuprinsă între 16 şi 16000 Hz (vezi acustică). În afara acestor limite, vibraţiile nu sunt percepute ca sunete de urechea umană. Unele animale (câinele, pisica şi mai ales liliacul) aud sunete cu frecvenţe de zeci de mii de Hz. Studiul sunetului cuprinde producerea, analiza calităţilor, propagarea, reproducerea şi înregistrarea sunetelor, inclusiv studiul fenomenelor conexe. De primă importanţă este clasificarea sunetelor în pure (datorite unei vibraţii sinusoidale, undă sonoră respectivă fiind reprezentată de o curbă sinusoidală) şi complexe (sunete care conţin un număr de sunete pure). Instrumentele muzicale scot sunete complexe, numite şi compuse sau timbrate, sunt formate dintr-o fundamentală şi un număr de armonice. Unele sunete ale flautului şi ale unor tuburi de orgă sunt însă aproape pure; ocarina şi mai ales diapazonul dau sunete practic pure. Caracteristicile (calităţile) generale ale sunetului sunt în principal înălţimea (vezi şi frecvenţă), tăria (vezi intensitate) şi timbrul. Intensitatea sunetului nu se confundă cu volumul său. Prima depinde de amplitudinea de oscilaţie a elementului vibrator al instrumentului muzical (ancie, coardă), pe când al doilea de forma şi mărimea spaţiului rezonator (tubul, cutia de rezonanţă). Un sunet, deşi emis cu putere, poate avea un volum mic şi invers. La cele 3 calităţi arătate se adaugă durata, în cazul sunetelor muzicale. În acustica fizică, durata nu constituie o calitate a sunetului, dar pentru muzică - artă temporală, - ea este o calitate esenţială. De durata relativă a sunetului depind valorile notelor, măsura, metrul, ritmul cu formulele sale etc. Sunetul muzical = în sens larg, orice sunet care poate îndeplini o funcţie muzicală. În sens restrâns, un sunet care posedă un plus de însuşiri peste cele considerate în acustica fizică: o înălţime constantă, precis determinată şi identificabilă cu vocea, sau cu un instrument muzical; o intensitate care poate fi modulată după necesitate sau dorinţă, în limitele permise de sursa emitentă; un timbru caracteristic, bine definit; o durată convenabilă, suficientă execuţiei, durată care poate fi organic mică (coarde lovite sau ciupite), mare sau cât de mare (coarde solicitate cu arcuşul, instrumente de suflat, orga, armoniu). De mare importanţă în muzică sunt aşa-numitele "procese tranzitorii" ale sunetului, de care acustica fizică nu se ocupă. Este vorba de atac (începutul sunetului, perioada în care ia naştere şi se stabilizează) şi de extincţie (sfârşitul, perioada în care se stinge). În timpul atacului şi al extincţiei, frecvenţa, tăria şi timbrul variază mult, ceea ce face ca în aceste perioade sunetul să aibă caracteristicile zgomotului. În ansamblu, toate acestea definesc şi particularizează sunetul, creându-i adevărata sa personalitate (vezi timbru). Sunetele considerate în felul arătat capătă o configuraţie muzicală atunci când sunt organizate într-o structură specifică, bazată pe funcţionalitate, structură din care nu lipseşte niciodată factorul zgomot, intrinsec şi extrinsec. În arta muzicală, sunetele au un rol analog cuvintelor din literatură şi cuvintelor în pictură. S-au studiat şi unele corelaţii dintre sunetele muzicale şi culori, în speţă sinergia dintre organul văzului şi cel al auzului, care se manifestă în diferite moduri (audiţie colorată, fotisme muzicale etc.).
UNDĂ = formă de propagare a unei oscilaţii, în care o mărime (de ex. deplasarea unei particule) îşi modifică periodic valoarea în jurul unei valori medii, în puncte succesive pe direcţia de propagare. Reprezentarea undelor prin curbe periodice (vezi figura) sau prin valurile produse de o piatră aruncată pe o apă liniştită este o interpretare metaforică, dar permite o primă înţelegere concretă a fenomenului de propagare a unei oscilaţii. Vibraţiile produse într-un punct al unui corp elastic (de exemplu locul unde este lovit diapazonul) se propagă în tot cuprinsul lui, prin mişcările ondulatorii ale particulelor. Vibrând, braţele diapazonului produc comprimări şi dilatări succesive ale aerului înconjurător, adică variaţii (mici) de presiune, care se propagă din aproape în aproape în formă de unde sonore. Ajungând la timpanul urechii, pulsaţiile presiunii îl fac să vibreze cu aceeaşi frecvenţă de 440 Hz a braţelor diapazonului, creând în final senzaţia de sunet. Lungimea de undă este distanţa parcursă de un sistem de unde pe durata unei perioade sau distanţa dintre 2 comprimări (dilatări) succesive ale aerului, sau încă, mai concret, distanţa dintre 2 creste (adâncituri) ale undei produse de exemplu prin scuturarea periodică a unei funii suficient de întinse. Între lungimea de undă X, perioada de oscilaţie T, viteza de propagare v a sistemului de unde şi frecvenţa de oscilare f există relaţiile: λ = v*T = v/f. Considerând pentru aer v = 340 m/s şi pentru diapazon f = 440 Hz, rezultă că undele aeriene (sonore) produse de oscilaţiile diapazonului au lungimea de 0,773 m. VOCE = ansamblul sunetelor emise de om datorită unei energii sonore create la nivelul aparatului fonator. Organele participante la actul fonaţiei sunt: plămânii, diafragma, traheea, laringele, glota, corzile vocale, cavitatea laringo-bucală şi cea nazală. Motorul este respiraţia, vocea cântată este rezultatul a doua forţe asociate integrate: cea musculară-laringeană şi cea aeriană, respiratorie. Sediul fonaţiei este în laringe. Trecând prin laringe, curentul de aer ieşit din plămâni, sub presiune, este debitat în valuri succesive, punând în vibraţie corzile vocale care delimitează deschiderea glotei. Teoriile moderne stabilesc că vibraţia corzilor vocale este un act neuro-muscular, comandat exclusiv de influxul motor al creierului şi deci geneza vibraţiilor corzilor-vocale este una cerebrală generată însă de MENTAL. Presiunea subglotică nu modifică înălţimea sunetului ci reglează intensitatea. Aerul ieşit prin glotă şi supus variaţiilor de presiune în cavitatea faringobucală constituie vocea propriu-zisă. După configuraţia cavităţii, vocea ia un timbru vocalic adică apare sub forma unei anumite vocale. (A, Ă, E, I, Î, O, U). Consoanele se formează în câteva puncte strangulate ale cavitaţii. Amplificarea sunetului astfel emis se produce în rezonatori (cutia toracică şi cutia craniană). În funcţie de calitatea vibraţiilor corzilor şi de sediul rezonanţei, teoria clasică consideră trei registre (de piept, de falset, de cap) iar teoria modernă două, eliminând falsetul. Diferenţa între vocea vorbită şi cea cântată este foarte mare, din punct de vedere al presiunii subglotice, al numărului de foni şi ca solicitare a centrilor nervoşi ce comandă (la nivel subcortical vorbirea, la nivel cortical cântul. De aceea cântul creează un complex de senzaţii vibratorii intense care pot fi controlate; intrate în conştiinţă, aceste senzaţii devin schema corporală vocală a cântăreţului şi, în funcţie de ea, se stabilesc caracteristicile tehnicii sale vocale. Acesta este scopul educaţiei, al învăţării tehnicii vocale. Tehnica vocală tinde să facă controlabil
şi conştient actul fonator, să sensibilizeze subiectul la calitatea emisiei, să creeze reacţii voluntare adaptate la cerinţele frumuseţii vocale: precizie sunetului, puritate, penetranţă egalitate pe toată întinderea, maleabilitate. De aceea, o educaţie completă a vocii, conţine poza de glas, dezvoltarea respiraţiei, a agilităţii, perfecţionarea direcţiei şi interpretarea muzicală. Întinderea şi timbrul specific al unei vocale sunt date de lungimea corzilor şi de caractere anatomo-fiziologice şi neuro-hormonale determinate. Timbrul este fizionomia personală a fiecărei voci, nedefinibil, indescriptibil şi nerepetabil. O tehnică bună îl pune în valoare. În funcţie de extensie şi limbaj, vocile se împart după schema: voci feminine: soprana, mezzosoprana, contralto; voci bărbăteşti: tenor, bariton, bas. = SFÂRŞT = YOGA ŞI ASTROLOGIA VIEŢI ANTERIOARE (ÎN CAZUL ÎN CARE NU NE VOM ELIBERA DE LANŢUL REÎNCARNĂRILOR ÎN LUMEA FIZICĂ (MATERIALĂ)). VIEŢI VIITOARE Cine sunt, de unde vin, unde mă duc? Iată câteva întrebări eterne şi pasionante la care (este posibil chiar şi după toţi aceşti ani de YOGA) să nu fi găsit încă răspuns. Trecutul nostru şi, prin forţa CAUZELOR determinate de noi cândva, destinul nostru actual sunt toate înscrise într-o mişcare ciclică guvernată de sferele subtile de forţă ale astrelor (care generează datorită proceselor de rezonanţă anumite fenomene specifice în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre) prin care sufletul nostru alege (sau este determinat tot prin rezonanţă datorită afinităţilor sale) în momentul reîncarnării să între într-un corp sau în altul. Ceea ce mai mult sau mai puţin am realizat în sensul bun sau rău în toate vieţile noastre anterioare nu este, NICIODATĂ, un fapt lipsit de importanţă în această alegere care totdeauna pune în evidentă procese complexe de REZON ANŢĂ. Intuind toate acestea înţelegem că uneori trebuie şi ispăşim ca să fim iertaţi pentru unele greşeli (păcate) făptuite în alte existenţe. În celălalt sens (benefic) putem fi, de ademenea, recompensaţi în mod corespunzător, frumuseţea fizică şi armonia corporală deplină fiind, cel mai adesea, un dar acordat numai după merite bărbaţilor şi femeilor care în vieţile lor anterioare s-au arătat iubitori, buni, inimoşi, atenţi cu ceilalţi oameni, generoşi, dezinteresaţi etc. Credinţa unanimă în reîncarnare, care este aproape de nezdruncinat la hinduşi, evident că nu este nouă, iar faptul că preocupările excesiv materiale şi materialiste îi fac să nu creadă deloc pe unii sau îi determină să se acomodeze cu greu la această credinţă pe alţii, nu trebuie niciodată să reprezinte pentru yoghini un motiv pentru a neglija studiul unor aspecte care ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Această credinţă milenară este însoţită, printre altele, în Orient, de o astrologie KARMA-ică (KARMA = totalitatea consecinţelor faptelor şi gândurilor anterioare sau destinul) care cuprinde, la fel ca şi astrologia greacă, 12 semne astrologice numite aici NIDANAe. În continuare, vom prezenta pentru prima dată aceste NIDANA-e pentru a înţelege în perspectiva sistemului YOGA ce anume diferenţiază, global vorbind, sufletul nostru şi KARMA noastră (care, după cum ştim, este determinată de faptele şi gândurile proprii din existenţele noastre anterioare) de cele ale altora.
YOGA, ASTROLOGIE şi KARMA LECŢIILE GENERATE DE GÂNDURILE DIN VIEŢILE NOASTRE ANTERIOARE KARMA - astfel numesc hinduşii consecinţele gândurilor şi faptelor din vieţile noastre anterioare, care sunt numite în Occident destin. Pentru un yoghin este evident că acest aşa-zis destin este puternic influenţat de către toate faptele şi gândurile din vieţile noastre anterioare. În lumina KARMA-ei totul se regăseşte drept consecinţă la momentul potrivit, totul se explică în mod firesc, totul i se recompensează sau i se plăteşte fiecăruia, mai devreme sau mai târziu, în această existenţă (reîncarnare) sau în alta viitoare. = VA URMA =
AN IV C 47 YOGA ŞI ASTROLOGIA YOGA, ASTROLOGIE ŞI KARMA (continuare la cursul nr. 46 an IV) Având în vedere toate aceste aspecte, tocmai de aceea în practica YOGA este de preferat să deţinem cheile acestei cunoaşteri, care ne ajută să ne înţelegem mai bine atât pe noi înşine cât şi pe ceilalţi cu care venim în contact. Reîncarnarea sau credinţa orientalilor şi a yoghinilor în reîntruparea sufletelor, are de ce să ne intereseze. În lumina acestei cunoaşteri, a consecinţelor meritate, ea face suferinţele şi eşecurile noastre mai uşor de suportat în această viaţă şi totodată ne permite să ne dăm seama că în măsura în care vom înţelege ŞI NU VOM MAI GREŞI nu va mai exista o altă reîncarnare, în care totul poate să reînceapă. Această convingere fermă conferă adepţilor ei o stare de pace profundă şi de împăcare cu atât mai mare cu cât ei înţeleg pe deplin că destinul (KARMA) îi face să merite pe drept toate aceste suferinţe DELOC ÎNTÂMPLĂTOARE. Printr-o ameliorare spirituală constantă şi printr-o perfecţionare continuă pe care practicile YOGA o asigură, noi progresăm astfel rapid şi, eliberându-ne chiar în această încarnare de ciclul reîncarnărilor, atingem fericirea supremă şi eliberarea ultimă. În continuare vom putea înţelege în lumina efectelor ce apar, care sunt urmele ce rămân din vieţile noastre anterioare, manifestându-se în prezent sub forma KARMA-ei noastre. Studiind cu atenţie aceste aspecte intuim la ce etapă din acest ciclu ne aflăm în prezent. Cu toţii ar trebui să ştim că harta sau CONFIGURAŢIA EXACTĂ a cerului în momentul naşterii noastre reprezintă de fapt un portret psihologic, valabil pentru fiecare care acţionează prin REZONANŢĂ. Cu toate acestea trebuie să fim ferm convinşi că ASTRELE ÎNCLINĂ TOTDEAUNA, DAR NU DETERMINĂ şi, de asemenea, trebuie să ştim că YOGHINII ÎNŢELEPŢI DOMINĂ (stăpânesc cu multă uşurinţă) INFLUENŢELE ASTRELOR Astrologia secretă KARMA-ică ne ajută în practica YOGA să mergem mai departe cu cunoaşterea, permiţându-ne să înţelegem că sferele subtile de forţă ale astrelor conţin, de asemenea, în ele secretele vieţilor noastre anterioare şi, în plus, atât astrele (cu sferele lor subtile de forţă), cât şi constelaţiile zodiacale ne ghidează prin rezonanţă pe drumul uneori anevoios al realizării stării de înţelepciune. În lumina acestor aspecte este evident că poziţiile Soarelui şi a celorlalte nouă planete, în
momentul naşterii unei fiinţe umane un sunt NICIODATĂ întâmplătoare, ci se MANIFESTĂ PRIN REZONANŢĂ KARMA individuală a sufletului, în conformitate cu aspiraţiile şi faptele din existenţele sale anterioare. Ele oferă totodată informaţii destul de exacte despre gradul de "maturitate" al sufletului, despre dorinţele şi acţiunile sale făptuite în alte vieţi. Fiecare fiinţă umană care încă nu a atins eliberarea de lanţul reîncarnărilor, se naşte din nou reîncarnându-se ÎN MOD OBLIGATORIU până la eliberarea de acest lanţ. După aşa-zisa moarte, sufletul ÎNCĂ NEELIBERAT, părăsindu-şi corpul fizic, vede după aceea clar în ce direcţie a reuşit şi în ce direcţie a eşuat şi, ulterior, alege în consecinţă un nou program, care va reprezenta MENIREA sau ROSTUL său într-o viitoare reîncarnare terestră. El trebuie uneori să se reîncarneze imediat şi atunci reuşeşte să descopere cu uşurinţă amintiri din viaţa sa anterioară sau, dacă este suficient de evoluat, poate să aştepte mii de ani, dacă experienţa sa terestră a fost extraordinar de bogată spiritual, mental şi psihic, permiţându-i să aprofundeze şi să perfecţioneze în lumile invizibile ceea ce a asimilat în cursul ultimei sale reîncarnări terestre. Studiind toate acestea, putem înţelege de ce nu ne reîncarnăm şi nu renaştem în pielea unul miliardar. De fapt, yoghinii spun că o existenţă în lumea fizică fără greutăţi nu favorizează progresele KARMA-ice. Pentru YOGHINI, a învinge fără pericole şi încercări trecute cu bine înseamnă a triumfa fără glorie. Un mare număr dintre cei nefericiţi şi-au ales, conştient, înainte de noua reîncarnare, tristul lor destin, pentru a ispăşi greşeli (PĂCATE) trecute şi uneori pentru a se supune chiar el unor experienţe profund dureroase dar purificatoare, acesta fiind pentru cel care nu se angrenează pe o cale spirituală cum este YOGA, un mod de a câştiga accesul la noi trepte de evoluţie spirituală pe drumul KARMA-ic. În schimb, frumuseţea fizică, echilibrul psihic, vitalitatea, puterea mentală, inteligenţa sunt toate recompense date pe merit celor care cu adevărat au realizat o deosebită evoluţie spirituală într-o viaţă anterioară. Studiul obiectiv al acestor aspecte ne permite să înţelegem tainele iubirilor legendare şi durabile, permiţându-ne să intuim de ce unele cupluri foarte fericite se iubesc constant atât de mult încât rămân împreună în cursul vieţilor lor succesive devenind până la urmă DIVINE SUFLETE SURORI, care ating desăvârşirea prin IUBIRE. Despre un frate şi o soră aproape nedespărţiţi şi foarte fericiţi unul cu celalalt, întâlniţi de astrologul Dorothy Koechlin de Bizemont s-a confirmat ulterior, atât în urma studiului atent şi obiectiv al temelor lor astrologice, cât şi prin investigaţii de natură parapsihologică, că altă dată ei au avut o existenţă extraordinar de fericită şi armonioasă ca soţ şi soţie într-o reîncarnare trecută. Tradiţia yoghină ezoterică afirmă, de asemenea, că gemenii sunt fiinţe umane, profund armonizate între ele, care s-au iubit plenar atât de intens şi constant într-o altă viaţă, încât nici după aceea ei n-au mai vrut să se despartă deloc şi tocmai din această cauză fundamentală ei sau ele se reîncarnează simultan în aceeaşi mamă. Sexul (bărbat sau femeie) în noua existenţă contează mai puţin pentru yoghini, fiindcă dincolo de aparenţe, acelaşi spirit divin şi etern (ATMAN) animă corpul fizic. Tradiţia indiană în ceea ce priveşte eliberarea spirituală este în aparenţă puţin misogină. După Buddha, ultima reîncarnare înaintea eliberării spirituale finale nu poate fi decât masculină. Excepţia la această situaţie o constituie femeile care practică cu asiduitate şi succes anumite forme de YOGA şi realizează cât mai repede starea glorioasă ANDROGINALĂ (în care este perfect trezit şi plenar conştientizat, atât aspectul FEMININ (-) cât şi aspectul MASCULIN (+) al fiinţei. Sufletul care se reîncarnează de 10- 15 ori la rând numai în corpul fizic al unor femei, nu o face decât pentru a ispăşi anumite greşeli (PĂCATE) grele din trecut (reîncarnările anterioare).
ROATA SECRETĂ A VIEŢII. CELE 12 SEMNE ZODIACALE NUMITE ÎN ORIENT NIDANA-E Astrologia indiană a cărei origine se află de fapt în astrologia secretă KARMA-ică şi yoghină, cuprinde 12 semne zodiacale numite NIDANA-e, al căror simbolism se înrudeşte aproape până la identitate cu cel al astrologiei greceşti, ea fiind totuşi din anumite puncte de vedere mai clară şi foarte riguroasă în comparaţie cu cea occidentală. Fiecare dintre NIDANA-e este precum o "poartă" cu o anumită frecvenţă predominantă de vibraţie, prin care sufletul intră şi rămâne, pentru întreaga existenţă. În REZONANŢĂ, atunci când se reîncarnează, cu o anumită CONSTELAŢIE ZODIACALĂ (NIDANA). El este determinat, în general, să parcurgă zodiacul în ordine, plecând de la zodia Berbecului spre zodia Peştilor, pentru a realiza în final OMUL COSMIC, în care sunt simultan ACTIVE cele 12 CONSTELAŢII ZODIACALE. De exemplu, dacă în existenţa actuală suntem născuţi în Zodia Săgetătorului şi avem (tot acum) ascendentul în Zodia Leului, este foarte posibil ca în viaţa (reîncarnarea noastră imediată) anterioară, sufletul nostru să fi existat încarnat într-un nativ născut în Zodia Scorpionului, care avea ascendentul în Zodia Racului. Cu toate acestea, în unele situaţii, anumite suflete, care au atins un anumit grad de evoluţie spirituală, aleg să se reîncarneze într-o ordine diferită, conform aspiraţiilor şi necesităţilor lor, care pot fi altele decât cele obişnuite. Fiecare NIDANA (CONSTELAŢIE ZODIACALĂ), în care ne reîncarnăm într-o existenţă, corespunde aspiraţiilor intense şi dorinţelor predominante care, în cele din urmă, împing (DETERMINĂ) sufletul să se reîncarneze în existenţa prezentă. Cunoscând toate acestea ne apare destul de clar de ce este important să progresăm sau, cu alte cuvinte, să evoluăm spiritual parcurgând cu ajutorul CONSTELAŢIILOR ZODIACALE acest drum. Numărul de reîncarnări variază foarte mult de la un individ la altul şi la fel de diferit poate să fie şi numărul de ani împărţiţi pentru fiecare viaţă într-o anumită reîncarnare. Fiinţele umane care trebuie să se confrunte şi să depăşească un număr mare de probleme existenţiale sau materiale au în general o viaţă mai lungă decât altele, pentru a ajunge oricum în final la realizarea scopurilor sau ţelurilor asumate ca MENIRE sau ROST FUNDAMENTAL în respectiva reîncarnare. Prima NIDANA este reprezentată simbolic sub forma unei femei bătrâne şi oarbe care de fapt semnifică ignoranţa, voinţa inconştientă, care la începutul fiecărui ciclu zodiacal face ca sufletul să se reîncarneze. Ea se apropie până la identitate de Zodia Berbecului A doua NIDANA este simbolizată de un olar ce modelează argila. Ea reprezintă de fapt ataşamentul faţă de materie şi viaţa fizică, la fel ca în cazul Zodiei Taurului, căreia îi corespunde. A treia NIDANA este reprezentată în mod simbolic printr-o maimuţă care urcă cu agilitate şi uşurinţă într-un copac. Ea semnifică şi evocă curiozitatea vie faţă de lume, vivacitatea şi instabilitatea generală, care-l caracterizează pe cel din Zodia Gemenilor. A patra NIDANA prezintă imaginea simbolică a unei corăbii pe care se află un om sau o familie. Ea semnifică şi corespunde dorinţei intense de afirmare de sine, înclinaţiei, foarte puternice în acest caz, către autonomie şi libertate, ce ia naştere şi se amplifică odată cu încarnarea sufletului în semnul zodiacal al Cancerului. A cincea NIDANA este în mod semnificativ reprezentată printr-o casă compet goală sau chiar printr-o mască umană, care este un mod de a simboliza aparenţele efemere şi iluzorii, pe care le urmăreşte cel vanitos şi foarte ambiţios. Această etapă, care este marcată de exteriorizarea preponderentă simţurilor, corespunde totodată sufletelor reîncarnate în constelaţia zodiacală a Racului. A şasea NIDANA este în mod simbolic ilustrată printr-un cuplu amoros, intim unit sau printr-un plugar aflat în spatele plugului. Această reprezentare semnifică dorinţa intensă de
realizare concretă şi starea de fecundare, simbolizate de Constelaţia Fecioarei. A şaptea NIDANA are ca imagine semnificativă un cap cu figură umană al cărui ochi este străbătut de o săgeată. Acest simbol indică atât deziluziile crude şi multiple ce apar în dragoste cât şi nevoia intensă de tandreţe pe care le resimt atât de bine nativii încarnaţi în Zodia Balanţei. A opta NIDANA este simbolic reprezentată de un om care se îmbată criţă, în timp ce o femeie frumoasă îi ţine carafa cu vin. Această imagine semnifică aici cercul vicios al plăcerii care înrobeşte şi care înlănţuie fiinţa umană în roata reîncarnărilor, specifice KARMA-ei nativilor din Constelaţia Scorpionului. A noua NIDANA este simbolizată printr-un om care culege fructe pe care le pune într-un coş. Această reprezentare semnifică aspiraţia constantă către bunurile materiale şi ataşamentul excesiv faţă de recompensele vieţii, care este caracteristică celor născuţi în Zodia Săgetătorului A zecea NIDANA reprezintă imaginea simbolică a unei femei goale şi frumoase care este însărcinată, simbol al armoniei şi plenitudinii vieţii materiale şi spirituale dobândite prin muncă tenace şi plină de răbdare şi ea este specifică celor născuţi în Capricornului. A unsprezecea NIDANA este simbolizată printr-un copil care tocmai se naşte din sexul dilatat al unei femei goale. Această imagine semnifică starea profundă de detaşare la care sufletul a ajuns înainte de a renaşte pentru ultima dată în scopul de a-şi anula întreaga KARMA fizică (materială). Această stare intensă şi profundă de aspiraţie elevată corespunde celor încarnaţi în Zodia Vărsătorului. A douăsprezecea NIDANA prezintă imaginea simbolică a unui cadavru însoţit pe ultimul drum de un numeros cortegiu funerar. Astfel se semnifică faptul că sufletul încarnat a ajuns să-şi taie pentru totdeauna toate lanţurile şi toate ataşamentele care îl întemniţau şi acum poate, în sfârşit, să se unească liber cu Divinul, fără a mai fi constrâns să se reîncarneze DACĂ NU VREA (prin propria sa voinţă să o facă), în lumea fizică. ZODIA ÎN CARE NE-AM NĂSCUT ŞI SĂRURILE MINERALE CARE NE POT UŞURA ARMONIZAREA VIEŢII Cercetările efectuate de W H. SCHUESSLER. dr. I.E. PERRY şi dr. G. CAREY au evidenţiat faptul că între necesarul de săruri minerale ale organismului uman şi zodia care guvernează viaţa fiecărui om, există o corespondenţă precisă şi bine definită. După cum se cunoaşte, pentru buna funcţionare a organismului nostru, sunt necesare pe lângă elementele binecunoscute şi o serie de substanţe minerale. S-a stabilit din acest punct de vedere că există 12 săruri necesare proceselor vitale şi anume: fosfaţii de potasiu, magneziu, sodiu, calciu şi fier, sulfaţii de sodiu, potasiu, calciu, clorurile de potasiu şi sodiu, fluorura de calciu şi siliciul, care influenţează decisiv funcţionarea armonioasă a mecanismelor vieţii. Fiecare om are o afinitate minerală specifică, mai mare doar pentru una dintre cele 12 substanţe menţionate, care constituie pentru el substanţa minerală vitală. Cei trei cercetători au descoperit că pentru fiecare om, substanţa minerală vitală depinde de zodia în care este născut. Această concluzie surprinzătoare a fost rezultatul folosirii statisticii matematice în prelucrarea datelor obţinute de ei în cadrul cercetărilor. Necesarul de săruri minerale al fiecărui individ poate fi stabilit în mod ştiinţific numai de către biochimişti sau medici homeopaţi. El poate fi administrat zilnic sub formă de preparate de laborator, sau poate fi asigurat printr-o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă adecvată. Şi o informaţie de mare importantă: toate aceste săruri minerale asigură şi menţin echilibrul organismului, fără de care nu poate fi vorba de o viaţă erotică armonioasă şi plenară
mai ales prin transmutarea deplină a potenţialului sexual în energie şi prin sublimarea armonioasă energiilor rezultante şi repartizarea lor echilibrată în întreaga fiinţă. Iată în continuare care sunt sărurile minerale vitale pentru fiecare fiinţă umană în funcţie de zodia în care s-a născut: BERBECUL (21 III - 20.IV): FOSFATUL DE POTASIU Insuficienţa fosfatului de potasiu în organismul celor născuţi în această zodie, determină deteriorarea funcţionarii sistemului nervos, în special a funcţiilor cerebrale, într-o măsură mai mare decât o face la cei născuţi în alte zodii. Alimentele care conţin fosfat de potasiu sunt: salata, varza, conopida, spanacul, cartofii, castraveţii, ridichile, ceapa, măslinele, merele ş.a. TAURUL (21.IV - 20 V): SULFATUL DE SODIU Sulfatul de sodiu controlează şi reglează, printre altele, cantitatea de apă din organism. Neasigurarea necesarului de sulfat de sodiu pentru organism este provocată adeseori de funcţionarea necorespunzătoare a bilei. Simptomele care indică lipsa acestui mineral sunt umflarea ţesuturilor şi congestionarea gâtului sau a capului, în cazul celor care sunt predispuşi sau suferă de diabet, asigurarea necesarului de sulfat de sodiu este vitală întrucât aceasta influenţează decisiv funcţionarea pancreasului care este furnizorul de insulină în organism. Sursele naturale de sulfat de sodiu sunt: sfecla, spanacul, conopida, ridichile, castraveţii, ceapa, bostanul (dovleacul) ş.a. GEMENII (21 V - 21.VI): CLORURA DE POTASIU Insuficienţa acestei substanţe în organism provoacă în general dar în mod deosebit mai ales la cei născuţi în această zodie, îngreunarea procesului de regenerare al ţesuturilor, dificultăţi în funcţionarea aparatului respirator, favorizând formarea cheagurilor de sânge ce pot adeseori provoca accidente vasculare. Necesarul de clorură de potasiu se asigura consumând fasole verde, spanac, conopidă, morcovi, ţelină, asparagus, prune, caise, piersici, portocale, etc. RACUL (22.VI - 22.VII): FLORURĂ DE CALCIU Nici una dintre celelalte substanţe minerale nu este atât de necesară pentru sănătatea celor născuţi în această zodie, ca fluorura de calciu. Lipsa fluorurii de calciu afectează mai ales sistemul osos, dantura şi vederea. Bolile frecvente constatate la cel care neglijează asigurarea necesarului de fluorură de calciu sunt: deformări ale coloanei vertebrale, cataracta, ca să nu mai amintim de cariile dentare. Sursele naturale care conţin suficiente rezerve de fluorură de calciu sunt: secara şi gălbenuşul de ou crud. LEUL (23.VII - 23.VIII): FOSFATUL DE MAGNEZIU Fosfatul de magneziu este elementul esenţial pentru formarea structurii scheletului şi pentru funcţionarea nervilor motori. El ajută la asimilarea calciului în organism, la menţinerea fluidităţii sângelui şi activează enzimele digestive. Alimentele care conţin cantităţi mai mari de fosfat de magneziu sunt: produsele din grâu şi secară, alunele, ţelina, asparagusul. lămâia, merele, nucile, smochinele, piersicile, seminţele de floarea- soarelui şi gălbenuşul de ou crud. FECIOARA (24.VIII - 22.IX): SULFATUL DE POTASIU Sulfatul de potasiu, substanţă minerală vitală pentru persoanele născute în această zodie, este regulatorul substanţelor grase din organism, ajutând în acelaşi timp la transportul oxigenului în celule. Insuficienţa sa în organism generează deficienţe în îndeplinirea funcţiilor pielii. Bolile specifice acestei insuficienţe sunt: acneea, eczemele, mătreaţa, căderea părului. Primul simptom este uscarea pielii. Necesarul de sulfat de potasiu se asigură dacă alimentaţia este bogată în: andive, alune, măsline negre, portocale, grâu, secară şi ovăz germinate, brânză, etc. BALANŢA (23. IX - 22.X): FOSFATUL DE SODIU Prezenţa fosfatului de sodiu în organism, în cantităţi suficiente, este esenţială pentru menţinerea nealterată a echilibrului necesar între substanţele acide şi cele alcaline. Aceasta este o condiţie necesară în situaţia funcţionării armonioase a mecanismelor vieţii. Lipsa fosfatului de
sodiu provoacă, în special celor născuţi în această zodie suferinţe reumatice şi gută. Insuficienţa fosfatului de sodiu în organism, este semnalată adeseori de îngălbenirea limbii şi de apariţia frecventă a gustului acid în gură. Necesarul de fosfat de sodiu se asigură consumând în mod regulat: fasole, cartofi, spanac, sfeclă, porumb, orez nedecorticat, alune, mere, căpşuni, stafide ş.a SCORPIONUL (23 X - 22.XI) SULFATUL DE CALCIU Nasul, gura, esofagul. Intestinele dar şi organele de reproducere (sexuale) au o mare nevoie de sulfatul de calciu pentru a-şi îndeplini funcţiile în mod prompt şi corespunzător. Lipsa sa din organism favorizează în special apariţia de infecţii ale sinusului şi aparatului respirator, rinite dar şi sterilitatea. Alimentele care conţin cantităţi suficiente de sulfat de calciu sunt: conopida, asparagusul, ridichile, prunele, smochinele etc. = VA URMA =
AN IV C 48 YOGA ŞI ASTROLOGIA ZODIA ÎN CARE NE-AM NĂSCUT ŞI SĂRURILE MINERALE CARE NE POT UŞURA ARMONIZAREA VIEŢII (continuare la cursul nr. 47 An IV) SĂGETĂTORUL (23.XI - 21.XII): SILICIUL Siliciul asigură, printre altele, stabilitatea sistemului termic al organismului şi rezistenţa sistemului nervos la solicitări intense. Insuficienţa acestui mineral în organismul celor născuţi în această zodie, poate provoca adeseori paralizia membrelor superioare sau inferioare precum şi a degetelor. Sursele cele mai facile de siliciu sunt: smochinele, prunele, merele, căpşunile, cartofii., coaja fructelor şi legumelor, gălbenuşul de ou crud. CAPRICORNUL (22.XII 20.1): FOSFATUL DE CALCIU Această substanţă minerală este, printre altele, necesară pentru formarea şi menţinerea calităţilor esenţiale ale sistemului osos cât şi pentru constituirea sucurilor gastrice. Lipsa sau insuficienţa fosfatului de calciu provoacă în special celor născuţi în această zodie, deficienţe ale dentiţiei, deformări ale scheletului, îndeosebi ale coloanei, nefrite, dureri în încheieturi, dar şi indigestii. Necesarul de fosfat de calciu se asigură consumând: varză, orez nedecorticat, alune, citrice (lămâi portocale, mandarine), lapte şi brânză de vacă etc. VĂRSĂTORUL (21.1 - 19.11): CLORURA DE SODIU Clorura de sodiu (sarea de bucătărie) reglează, printre altele, necesarul de lichide din organism. Dezechilibrul acestei substanţe generează afecţiuni ale rinichilor, arterite, favorizând adeseori accidentele vasculare. Sursele naturale de clorură de sodiu sunt: spanacul, ţelina, varza, salata, ridichile, porumbul, alunele, nucile, merele, perele, piersicile, citricele (lămâile, portocalele, mandarinele) ş.a.
PEŞTII (20 II - 20.111): FOSFATUL DE FIER Fosfatul de fier asigură, printre altele, transportul oxigenului în organism. Lipsa lui generează, adeseori anemie, deficiente respiratorii, tahicardie, hemoragii precum şi alte perturbări ale funcţionării organismului uman. Alimentele care conţin cantităţi suficiente de fosfat de fier sunt: fasolea uscată, caisele, piersicile, merele, strugurii, stafidele, citricele (lămâile, portocalele, mandarinele), gălbenuşul de ou crud etc. ZODIACUL INDIAN Fascinanta tradiţie indiană se descoperă necontenit în multiplele ei faţete, probleme şi unghiuri elevate, transfiguratoare de abordare, încântând prin luxurianţa parabolelor, prin spiritualizarea permanentă a omului cu ajutorul metodelor YOGA mai mult sau mai puţin cunoscute de cei neiniţiaţi şi prin dezvăluirea unui stil superior şi divin integrat de viaţă, foarte diferit de cel al occidentalilor precum şi a unui trecut milenar înţesat de enigme fascinante. Nu putea lipsi din acest context un demers de cunoaştere a naturii umane ce se bazează exclusiv pe utilizarea horoscopului. În ţara multiplelor ştiinţe, tehnici şi experienţe spirituale cu uşurinţă realizabile prin YOGA, un asemenea lucru ar părea cel puţin bizar. Vă prezentăm în continuare ZODIACUL INDIAN structurat pe câte 10 zile, cristalizare a unei civilizaţii milenare, sub o formă succintă şi cuprinzătoare în acelaşi timp. Materialul expus este compartimentat în treizeci şi şase de semne, fiecare semn purtând denumiri semnificative pentru temperamentele nativilor cărora le corespunde. 1. LOTUSUL (1 - 10 ianuarie) Această fiinţă umană, fiind fermecătoare, este avantajată de această calitate atât pe plan sentimental cât şi în ceea ce priveşte cariera sa. Dă dovadă de multă demnitate în orice situaţie şi este loială prietenilor şi persoanei iubite. 2. ARCAŞUL (11-20 ianuarie) Această fiinţă umană este cufundată în adânci reverii şi foarte rar are contacte consistente cu realitatea, îi plac enigmele şi misterele şi îşi impune adeseori voinţa în faţa celorlalţi. 3. VULTURUL (21-30 ianuarie) Această fiinţă umană are o mare tărie de caracter, tenacitate, forţă de persuasiune - acestea sunt principalele caracteristici ale vulturului, susţinute pe un plan mai profund de nobleţe sufletească şi de conştiinţă clară şi exactă a propriei sale valori. 4. CALEAŞCA (31 ianuarie - 9 februarie) Această fiinţă umană este în permanenţă zbuciumată, cu un neastâmpăr în a acţiona mereu în propriul interes: ea se va avânta adeseori în întreprinderi de pionierat. Este, cu toate frământările sale, dotată cu o gândire foarte lucidă. 5. APA (10 - 19 februarie) Această fiinţă umană este o fire greu de categorisit, fiind foarte mândră şi foarte temerară: o vei jigni grav contestându-i această ultimă calitate pe care o afişează în permanenţă. Are mereu pretenţia de a i se asculta poveţele, altfel devine irascibilă. 6. PERLA (20 februarie - 1 martie) Pentru această fiinţă umană aparenţele, dure cu care se înconjoară sunt înşelătoare, nativul având în realitate o mare nevoie de afecţiune, tandreţe şi armonie. Gama lui de sentimente binefăcătoare este foarte variată şi nuanţată. 7. CORABIA (2 - 10 martie) Această fiinţă umană este o fire nepăsătoare (chiar dacă nu pare) şi uneori fără scrupule.
Arată bine, este impunătoare şi mulţumită acestor două calităţi fizico-psihice va atrage mulţi reprezentanţi ai sexului opus şi va încerca mereu să-şi domine anturajul. 8. YOGHINUL (11 - 20 martie) Această fiinţă umană pare, pentru cei incapabili să realizeze natura sa elevată şi plină de compasiune, că nu prea are un scop clar în viaţă; ea este transcendentă, enigmatică, detaşată, retrasă şi stranie, îi place să sufere plină de iubire pentru ceilalţi şi să se observe în această ipostază. Înalta sa evoluţie spirituală o face să aibă adeseori stări de iluminare divină şi intuiţii geniale care pot revoluţiona multe domenii ale cunoaşterii. 9. TOPORIŞCA (21 - 31 martie) Este o fiinţă umană muncitoare, adoră să discute şi să se contrazică la nesfârşit, uneori până la a deveni brutală. În viaţa sentimentală este afectuoasă şi caldă. 10. CALUL (1 - 10 aprilie) Acestei fiinţe umane nu-i prea pasă de ce spun ceilalţi despre ea. Mereu bine dispusă şi spirituală, defectul ei principal constă în atitudinea ezitantă pe care o are de fiecare dată când se află în faţa unei decizii importante. 11. BIRJARUL (11 - 20 aprilie) Această fiinţă umană este inconsecventă în ceea ce priveşte mediul, cariera, gândirea; se distinge însă prin loialitate faţă de familie şi prieteni. Rolul care îi prinde cel mai bine este cel de lider. 12. FOCUL (21 - 30 aprilie) Această fiinţă umană are o pasiune deosebită pentru tot ce este frumos şi armonios şi este spontan înzestrată cu un umor de cea mai bună calitate. Este fidelă în dragoste şi are încredere în acest sentiment nobil. 13. CAPRA (1 - 10 mai) Această fiinţă umană este optimistă, temperamentală şi inteligentă; cel mai mare defect al ei constă în faptul că se apucă de prea multe lucruri în acelaşi timp şi de aceea nu reuşeşte de multe ori să le ducă la bun sfârşit. Are o intuiţie deosebită în a-şi alege perechea potrivită în viaţa sentimentală. 14. ELEFANTUL (11 - 20 mai) La această fiinţă umană "pielea" sa tăbăcită rezistă la multe înţepături şi cu răbdare ea îşi atinge scopurile, oricât de grea ar fi calea aleasă, îi place profesia sa şi viaţa tihnită de familie. 15. FIRUL (21-31 mai) Această fiinţă umană are un farmec deosebit, un har oratoric, ori de povestitor captivant, este politicoasă şi, datorită în primul rând acestor calităţi, situaţiile nefavorabile în cazul ei vor fi în scurt timp răsturnate. Pune multă seriozitate în acţiunile sale. 16. PHOENIXUL (1-10 iunie) Este o fiinţă umană minunată, este genul de persoană simpatizată de toţi. Dă dovadă de multă stăpânire de sine, de înţelegere pentru ceilalţi, este tandră şi apreciază tot ceea ce este armonie şi dragoste. 17. DIAMANTUL (11 - 20 iunie) Această fiinţă umană este strălucitoare în societate şi îi place să se ştie astfel; atunci când nu primeşte suficiente dovezi care să-i confirme această poziţie este profund jignită. Este cam egoistă, nestatornică în iubire şi destul de dificilă. 18. VIERUL (21 - 30 iunie) Această fiinţă umană este foarte apreciată pentru rafinamentul său în gust şi în gândire, ea este iubită chiar şi de zei; are un fizic frumos proporţional, fermecător, dar prezintă şi unele tendinţe parazitare.
19. ŞARPELE (1 - 10 iulie) Această fiinţă umană este impulsivă, extremistă şi inconstantă în atitudini, nu învaţă niciodată nimic din experienţele sale. Pentru ea cele mai importante sunt întotdeauna cerinţele momentului şi de aceea mai mereu linia sa de conduită devine foarte neclară. 20. BROASCA ŢESTOASĂ (11 - 21 iulie) Această fiinţă umană este sensibilă şi timidă, ea îşi caută proiecţia atunci când este cazul în carapacea sa impenetrabilă. Nu iese după aceea din ea decât cu mare prudentă, iar când se ataşează de cineva îi rămâne pentru totdeauna fidelă. Locul central în existenţa sa îl ocupă în general familia şi prietenii. 21. CÂINELE (22 iulie - 1 august) Această fiinţă umană este agreabilă, generoasă şi curajoasă în faţa pericolelor. Îi plac laudele şi o viaţă liniştită şi se dăruieşte necondiţionat persoanelor la care ţine. 22. VÂNĂTORUL (2 - 12 AUGUST) Această fiinţă umană este mai mereu bine dispusă, dârză şi autoritară, are un dezvoltat simţ al afacerilor. Va face carieră relativ uşor şi va ajunge în vârful ierarhiei sociale. Este evlavioasă şi răzbătătoare şi are un unic ideal în general. 23. URSUL (13-23 august) Această fiinţă umană este generoasă cu prietenii şi îşi împarte cu altruism bunurile cu aceştia, atunci când le are. Se încântă ca un copil (sau ca ursul la miere) de tot ceea ce vede şi doreşte imediat să aibă lucrurile care-i plac. Este foarte curajoasă şi dispune de o sănătate uluitoare cât pentru doi. 24. FECIOARA (24 august - 2 septembrie) La această fiinţă umană motorul activităţilor ei este o permanentă nemulţumire de sine şi de aceea ea va fi o fire perfecţionistă şi adânc cercetătoare. Indiferent de domeniul ce constituie obiectul preocupărilor sale. Este discretă înţeleaptă şi cultă. 25. PANA (3-12 septembrie) La această fiinţă umană există un dar al vorbirii şi al scrisului, de care ea se foloseşte din plin, căci îşi doreşte o carieră şi o existenţă pline de faimă. Dispune de multiple posibilităţi de afirmare. 26. RÂNDUNICA (13 -23 septembrie) La această fiinţă umană, ceea ce contează pentru ea cel mai mult este o viaţă ordonată şi armonioasă - şi la fel precum rândunica ea se comportă ca atare, firea ei afectuoasă şi senină trezind o simpatie puternică peste tot unde se duce. 27. BALANŢA (24 septembrie - 3 octombrie) Această fiinţă umană are o fire morală, meditativă ce îşi analizează toate acţiunile şi mai mereu ea îşi bazează faptele numai pe judecăţi chibzuite. Nu poate fi determinată să facă ceva prin impunere cu forţa fizică, ori prin forţare de altă natură. 28. ULIUL (4 - 13 octombrie) La această fiinţă umană altitudinea la care planează îi oferă o perspectivă mai vastă şi o gândire mai clară ca a celorlalţi. Aceasta nu o împiedică totuşi să-şi urmărească şi interesele mai terestre. Uneori dă însă dovadă de impertinenţă. 29. MAIMUŢA (14 - 23 octombrie) Această fiinţă umană nu este foarte transparentă în ceea ce priveşte acţiunile sale dar este în schimb ageră la minte şi are o înclinaţie nativă spre tot ceea ce înseamnă comerţ. Defectul său capital este de a arunca o lumină proastă asupra persoanei sale prin anumite acţiuni neînţelese de ceilalţi. 30. DELFINUL (24 octombrie - 2 noiembrie)
Această fiinţă umană este hotărâtă şi activă, nu stă mult pe gânduri înainte de a intra într-o acţiune de orice natură ar fi ea şi se angrenează oricare ar fi riscurile pe care le implică. Pasionată şi chiar vicioasă, are numeroase experienţe amoroase, este însă cam cheltuitoare. 31. TURNUL (3 - 12 noiembrie) Această fiinţă umană are o fire blândă şi politicoasă, cu gusturi artistice foarte dezvoltate. Delicată şi posesivă, este profund ataşată de prieteni şi nu ea va fi cea care va pleca prima în caz de despărţire. 32. LEUL (13-22 noiembrie) Această fiinţă umană este dârză şi neclintită pe poziţii; faptul că nu-şi găseşte un adversar pe măsură o face să se simtă invulnerabilă. Este o fiinţă umană întotdeauna interesantă, imaginativă, dar şi cu toane. 33. PUSTNICUL (23 noiembrie - 2 decembrie) Această fiinţă umană are o fire nesupusă şi un caracter puternic, izolat şi avangardist. Are înclinaţii savante şi nu este în nici un caz o simplă diletantă. 34. SCOICA (3 - 12 decembrie) Această fiinţă umană este retrasă, înţeleaptă, demnă, are propriile ei opinii asupra vieţii, rezultate în urma experienţelor personale ori ale altora cu care empatizează. Îi puteţi împărtăşi orice, ea este un bun auditor şi elev, dar să nu vă aşteptaţi la reciprocitate din partea ei. 35. METALUL (13 -21 decembrie) Această fiinţă umană este un om dur şi rece, asemeni unui metal. Cu toate acestea, nu apare niciodată în adevărata sa lumină, ci dimpotrivă, pare sociabil şi maleabil, impresie susţinută în special de marea sa elocvenţă. 36. FUNIA (22 - 31 decembrie) Această fiinţă umană este o fire puternică şi care sprijină în mod firesc eforturile celorlalţi, ceea ce îi atrage multă simpatie sinceră şi foarte durabilă. Nu abuzaţi însă de ajutorul său, căci nu o faceţi astfel într-atât de fericită pe cât credeţi. YOGA ŞI PSIHOTERAPIA PRIN ENERGIZAREA ARMONIOASĂ A CENTRILOR DE FORŢĂ (CHAKRA) Concentrarea intensă şi meditaţia profundă asupra fiecărei CHAKRA în parte, pornind de jos în sus, generează gradat în fiinţă noi câmpuri de integrare, din ce în ce mai elevate. Fiecare dintre aceste stări pregnante de integrare sunt rezultanta unei sinteze caracteristice ce apare între două polarităţi distincte. De exemplu, polaritatea sintetizată la nivelul lui AJNA CHAKRA este cea dintre IDA (-) şi PINGALA (+) sau altfel apus, dintre aspectele feminin şi masculin ale personalităţii. Polarităţile specifice implicate la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA pot fi analogic definite prin aspectele de mama şi copil sau, altfel spus, de hrănitor şi hrănit. Polarităţile sesizate prin meditaţia şi concentrarea asupra lui ANAHATA CHAKRA sunt în legătură cu jumătăţile, superioară şi inferioară (a) ale corpului sau, altfel spus, cu energiile cosmice şi telurice pe care această CHAKRA le sintetizează. Aceste aspecte pot fi aproximativ conceptualizate prin termenii "cer" şi "pământ", scop individual şi transpersonal; PURUSHA şi PRAKRITI (conştiinţă şi materie). Polaritatea specifică implicată în cazul lui MANIPURA CHAKRA este strâns legată de activitate şi pasivitate. În sensul dominării şi supunerii. La nivelul lui SWADHISTHANA CHAKRA, polaritatea implicată este aceea dintre bărbat şi femeie (mascul şi femelă). Polarităţile caracteristice primului centru de forţă MULADHARA CHAKRA (în legătură cu energiile telurice) sunt cele dintre atacator şi atacat, vânător şi vânat, demonic şi angelic sau, mai simplu,
dintre "rău" şi "bun". Caracteristicile specifice ale fiecărei CHAKRA după ce a fost realizată sinteza (sau, altfel spus, integrarea şi unificarea celor două aspecte polare opuse) sunt următoarele: în primul centru de forţă (MULADHARA CHAKRA), sinteza "binelui" şi "răului" conferă caracteristicile de fermitate şi soliditate care dau stabilitate bazică. Nimeni nu devine stabil până ce nu şi-a depăşit tendinţele primare de scindare şi proiectare în ceilalţi a propriilor sale impulsuri de violenţă şi agresiune, până când nu şi-a învins complet teama ancestrală provenită din conceperea distorsionată a unei astfel de lumi colorată doar în "alb-negru". Sinteza realizată la nivelul centrului de forţă SWADHISTHANA CHAKRA este aceea dintre conceptele misterioase de masculinitate şi feminitate. Această sinteză aduce deci plenar în conştiinţă anumite aspecte inefabile ale personalităţii care corespund sexului opus, dar care în general au fost exilate din conştiinţă pentru crearea unui rol sexual funcţional. Realizarea plenară a acestei sinteze face să se trezească şi să se cristalizeze în noi ANDROGINUL. Aceasta conferă spontan o apreciere mult mai profundă realizată de pe un nivel superior de înţelegere a semnificaţiei masculinităţii şi feminităţii. Acum, respectiva fiinţă va deveni capabilă să-şi asume (pe rând sau simultan) rolul său de complementator şi complementă, în interacţiunile amoroase (realizate cu continenţă) cu fiinţele de sex opus. Sinteza realizată la nivelul centrului de forţă MANIPURA CHAKRA se află în strânsă legătură cu armonizarea deplină a tendinţelor de dominare sau supunere. Când aceste tendinţe sunt în mod echilibrat integrate, fiinţa atinge capacitatea de a fi foarte puternică, plină de iniţiativă şi dinamică fără a mai fi agresivă ori slabă şi pasivă. În alte cazuri, aceasta conferă, de asemenea, disponibilitatea de a putea fi cooperant fără să mai existe preocupări lăuntrice legate de impunerea autorităţii ori de tendinţa către supunere sau de manifestarea spiritului competitiv. Simbolul yoghin tradiţional al acestui centru de forţă este în legătură cu energia subtilă a focului. Integrarea cât mai deplin reuşită la acest nivel microcosmic al fiinţei permite totdeauna să se acţioneze rapid, dinamic, armonios şi energie. Integrarea completă la nivelul centrului de forţă ANAHATA CHAKRA face să se manifeste plenar în fiinţă sensibilitatea elevată, empatia, sentimentul compasiunii şi iubirea intensă dar detaşată. Sinteza realizată la nivelul centrului de forţă VISHUDDHA CHAKRA conferă intuiţie superioară, inspiraţie genială, creativitate şi putere de a te recrea; cu alte cuvinte, creştere şi dezvoltare superioară, continuă. Integrarea deplină sau sinteza la nivelul centrului de forţă AJNA CHAKRA se realizează între IDA şi PINGALA, stânga şi dreapta, YIN (-) şi YANG (+) şi are ca rezultat activarea deplină a lui SUSHUMNA NADI (canalul esenţial central de energie din coloana vertebrală). Ea are ca efect principal deschiderea celui de-al treilea ochi spiritual al fiinţei. Această etapă permite, printre altele, accesul la intuiţia spirituală şi conferă capacitatea extraordinară de a vedea în mod clar şi perfect prin intermediul clarviziunii spirituale lăuntrice. = VA URMA =
