ISTORIA IST ORIA A ȘEZĂRILOR ÎN EUROPA
pro f. dr. arh. Nicolae prof. Nico lae LASCU lect.t. dr. lec d r. arh arh.. Toader Toader POP POPESC ESCU U
I
storia
A
șezărilor în
E
uropa
INTRODUCERE.
ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ. Așezarea umană și orașul Urbanismul și procesele urbanistice FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE. ORAȘELE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI APROPIAT. Mesopotamia Valea Indusului
Asia Mică Levantul Egiptul
Cursul 1
I
storia
A
șezărilor în
E
uropa
INTRODUCERE.
ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ. Așezarea umană și orașul Urbanismul și procesele urbanistice FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE. ORAȘELE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI APROPIAT. Mesopotamia Valea Indusului
Asia Mică Levantul Egiptul
Cursul 1
INTRODUCERE a. Obie biectiv ctiveele curs cursulu ului: i: de ce un curs de istoria așezărilor? b.
Relația cu alte cursuri (trecute / prezente / viitoare) EFA 1, EFA 2, IAC, ALO, Secolul XIX, IAM...
c.
Obiectul și conținutul cursului C1. Introducere. Elemente teoretice și de metodă. Orașul și urbanismul în ist orie. Așezări preistorice. Orientul Mijlociu C2. Orașul antic - Grecia, spațiul egeean C3. Orașul antic - orașul roman C4. Orașul medieval C5. Orașul Renașterii C6. Orașul clasic. Orașul baroc C7. Orașul industrial al sec. XIX C8. Orașul în prima jumătate a secolului XX C9. Orașul în a doua jumătate a secolului XX C10. Verificare de parcurs C11. – C14. Morfo-tipologie urbană: o perspectivă istorică
d. Modalita odalitate teaa de evalua valuare re
verificare pe parcurs (la cursul 10, 50%) + examen final scris (50%)
INTRODUCERE e. B ibli iblioo g r af i e Bibliografie minimală
BENEVOLO, Leonardo, The History of the City , MIT Press, Cambridge MA, 1980 HAROU HAROUEL, EL, Jean-Louis, Istoria urbanismului , Ed. Meridiane, București, 2001 (ed. orig. Paris, 1981) KOSTOF, Spiro, The City Shaped. Urban Patterns and Meanings through History History,, Thames&Hudson, Londra, 1991 KOSTOF, Spiro, The City Assembled . Elements of Urban Form through History, Little Brown, Boston, 1992 BENEVOLO, Leonardo, Orașul în istoria Europei , Ed. Polirom, București, 2003 (ed. orig. Roma, 1993) HALL, Peter, Orașele de mâine. O istorie intelectuală a urbanismului în secolul XX , Ed. All Educational, București, 1999 (ed. orig. Oxford, 1988)
Bibliografie suplimentară
MUMFORD, Lewis, The City in History , Harcourt, San Diego, 1961 MORRIS, MORRIS,A.E.J., History of Urban Form, Halsted Press, New York, 1979 GHEORGHIU, Teodor Octavian, Așezări umane, Artpress, Timișoara, 2009-2010 (3 vol.) CHOAY, Françoise, Urbanismul, utopii și realități , Ed. Paideia, București, 2002 (ed. orig. Paris, 1965) BLANQUART BLANQUART, Paul, Une histoire de la ville , Ed. La Découverte, Paris, 1997 KOTKIN, Joel, The City. A Global History , Modern Library, New York, 2006 CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Istoria universală a arhitecturii , Ed. Tehnică, București, 1976 -1986 (3 vol.) [părțile referitoare la așezări ] PINOL, Jean Luc (coord.), Histoire de l’Europe urbaine, Ed. Seuil, Paris, 2003 (2 vol.) CALAB CALABI,I, Donatella Donatella (coord.), seria Storia della città , Ed. Laterza, Roma, 2001-2013 (10 vol.)
ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ a.
Așezarea umană și orașul: definiții și clasificări posibile Fenomene extrem de complexe - nu există o singură definiție cuprinzătoare și universal valabilă. Direcții posibile de definire: socio-economică, funcționalistă, culturală, antropologică, estetică, cantitativ -
statistică, filosofică ș.a.m.d.
Posibile definiții operaționale în contextul cursului IAE: Așezare umană = Formă de existență stabilă a populației în teritoriu , alcătuind un nucleu de viață umană , cu structuri și mărimi variabile, diferențiate în funcție de modul de producție al societății și specificul activității de producție dominante (Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare , 1983)
Oraș =
Rezultat al acțiunii conștiente a unui grup uman asupra mediului natural în scopul adăpostirii și protejării comunității respective și activităților acesteia (T.O. Gheorghiu, Așezări umane, vol. I, 2009) Forma cea mai completă și cea mai integrată de așezare, conținând și justificând toate așezămintele minore (subansambluri) – cartiere, edificii etc., înțelese ca părți ale întregului (L. Benevolo, History of the City , 1980) Ansamblu locuit în care o parte notabilă a populației trăiește din activități neagricole (J.L. Huot, „Annales”, 1970) Așezare cu caracter complex, de dimensiuni diverse și cu funcțiuni variate ; treaptă superioară a unei evoluții în care ansamblul construit s- a modelat odată cu comunitatea (T.O. Gheorghiu, Așezări umane, vol. I, 2009) Places sacred, safe and busy (J. Kotkin, The City. A Global History , 2006)
Criterii de clasificare posibile: dimensiune și statut socio -economic (rurale / intermediare / urbane), relief
(șes / deal / munte / vale....), istoric (după geneză sau perioada dominantă), regiune geografică / culturală, funcțiune dominantă (industriale / agricole / turistice), rol în teritoriu, populație (număr, densitate, etnie), structură planimetrică ș.a.m.d.
ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ b.
Urbanismul și procesele urbanistice: definiții, tipologii, componente Urbanism – termen / disciplină „inventate” ca atare în sec. XIX (XX), deși activitatea apare odată cu orașul = Acțiune conștientă destinată să conceapă, să amenajeze, să organizeze sau să transforme orașul și spațiul urban (J.L. Harouel, Istoria urbanismului, 1981)
= Disciplină care se distinge de artele urbane anterioare prin caracterul său reflexiv și critic, ca și prin pretenția sa științifică (F. Choay, L’urbanisme, 1959)
=
[sistematizare] Știința cu caracter pluridisciplinar care se ocupă cu organizarea și remodelarea complexă a structurilor teritoriale și ale localităților (Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare , 1983)
Oscilează între două extreme – reglarea și controlul proceselor existente vs. gest major politic Tipuri de procese urbanistice: evoluție liberă / „organică” / spontană vs. evoluție dirijată / planificată. În realitate, de cele mai multe ori se întrepătrund, co -există sau se succed (spațial sau temporal) Actorii urbani : comunitatea, administrația (puterea politică locală sau centrală), tehnicianul / proiectantul, inițiatorul / promotorul, finanțatorul, beneficiarul, utilizatorul ș.a.m.d. Unele categorii se pot uneori
suprapune.
Factori care condiționează evoluția urbană: naturali (relief, climă, hidrografie, sol, vegetație...), sociali, politici, culturali, religioși, economici , tehnologici ș.a.m.d. Complexitatea și imprevizibilitatea proceselor urbanistice.
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Periodizare: EPOCA PIETREI: Paleolitic (cca 1.000.000 – cca 10.000 î.Chr.) (Mezolitic) Neolitic (cca 10.000 – cca 3.000 î.Chr.) EPOCA METALELOR: Epoca bronzului Epoca fierului
Periodizare foarte schematică – în realitate depinde foarte mult de contextul geografic (ex. unele civilizații / grupuri umane sunt și acum – sau au fost până recent – în faza neolitică)
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Viața în Paleolitic Viață nomadă sau semi-nomadă Vânători / culegători Hrana și adăpostul se caută în mediul înconjurător, fără modificarea radicală a
acestuia Utilizarea focului (din Paleoliticul mijlociu)
Această formă de viață s-a întâlnit (similar) în amplasamente și condiții geografice extrem de variate.
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE „ Neolitizarea” /
revoluția agricolă
Transformarea din vânători culegători în cultivatori și
sedentarizarea (după ultima glaciațiune, ex. în Orientul Apropiat cca 10.000-8.000 î.Chr.) Schimbarea relației cu natura de la
una de dependență totală la una de dependență parțială.
Precondiții ale reușitei unei civilizații agricole sedentare: mediu favorabil (apă, sol, climă, materiale, transport) capacitatea de inovare tehnologică susținerea creșterii demografice prin diversificarea relațiilor sociale
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Caracteristicile primelor așezări Paleolitic
Adăposturi naturale (ex. peșteri, râpe, scorburi, eventual cu amenajări minimale – îngrădiri etc) Adăposturi rudimentare colective din piei, oase... „Proto-așezări”
Lascaux, Franța
Pușkari, Ucraina
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Caracteristicile primelor așezări Neolitic
Așezări mici – sate semi-permanente de câteva zeci / sute de locuitori (adesea se
mutau după epuizarea solului, sau „roiau”); cuprind terenurile de cultură, adăposturile pentru oameni și animale, depozitele pentru hrană; așezate în zone ușor de apărat, cu spațiu liber ne-ordonat Cf. T.O. Gheorghiu, „așezare [neolitică]” = ansamblu de construcții stabile, dintre care o parte sunt locuințe, care întrețin o relație de vecinătate, cu întindere finită (eventual delimitată), cu spații libere utilizate comunitar. Jerf el Ahmar, Siria
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Caracteristicile primelor așezări Neolitic
Inițial construcții tip tolos (circulare, în general piatră, pământ), apoi construcții ortogonale (în general lemn, cărămidă nearsă)
.
Kirokitia, Cipru
Hallstatt, Austria
Sat în Camerun
Hăbășești, România
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Progresul către nivelul urban Îmbunătățirea tehnicilor agricole = surplus de hrană = diversificarea activităților (meșteșugari, războinici, preoți, negustori…) Inițial în „Semiluna Fertilă” - Mesopotamia, Anatolia, Siria, Valea Nilului, Valea Indusului, Persia În Orient se trece relativ rapid la faza urbană / „protourbană”. În Occident există un decalaj de câteva secole / milenii .
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Progresul către nivelul urban Cf. T.O. Gheorghiu, „oraș / proto-oraș” = așezare stabilă și durabilă, cu populație mare [de ordinul sutelor / miilor de locuitori] , din care o parte având ocupații ne-agricole, cu sistem de apărare / delimitare și cu spațiu amenajat pentru viața colectivă
Elemente morfo-tipologice de trecere către nivelul urban: delimitarea, densificarea, planificarea și compoziția, segregarea, organizarea spațiului liber și gruparea construcțiilor în jurul lui, axe sau trasee
Dimini, Grecia
Tepe Gawra, Ir ak
continue de circulații… .
Polioc hni, Grecia (M. Egee)
Byblos, Liban
FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Progresul către nivelul urban .
Çatal Höyük, Turcia
Ierihon, Iordania
„REVOLUȚIA URBANĂ” ÎN ORIENT Sistem permanent și dezvoltat de centre urbane și administrative Instituții politice, economice și sociale evoluate
Taxare și legi
Diviziunea și specializarea muncii Dezvoltarea artelor , științei și inovației tehnologice (ex. scrisul, matematica,
astronomia, irigațiile, roata, plugul, canalele navigabile…)
Comerț intern și extern Sistem de clase / ierarhie socială Decalaje foarte mari (1-2 milenii) între
diferite regiuni
„REVOLUȚIA URBANĂ” ÎN ORIENT Caracteristicile orașelor Amplasare: de obicei pe malul mării sau
pe râuri
navigabile (apă+transport+irigații) Programe urbane / de arhitectură curente:
apărarea (ziduri, uneori în mai multe incinte), cultul, reședințele conducătorilor, stocarea hranei, locuirea de masă…
Populație și structură socială inițial omogene, apoi din ce în ce mai ierarhizate (lideri politici și militari / preoți, negustori și meșteșugari, agricultori, sclavi și alți paria) Economie complexă (agricultură, meșteșuguri,
comerț)
Viață religioasă – în general politeiști (cu excepția evreilor), program religios evoluat în oraș
MESOPOTAMIA Elemente istorice și geografice
Terenuri fertile, râuri importante – Tigru, Eufrat Inițial orașe-state, apoi marile imperii succesive (sumerieni, akkadieni, regatele
babiloniene și asiriene, perși) Organizare despotică, regele este reprezentantul zeilor pe pământ și autoritatea absolută. Instabilitate politică, cuceriri și distrugeri frecvente ale orașelor
MESOPOTAMIA Caracteristicile așezărilor
Importanța mare a programelor defensive: ziduri (uneori mai multe centuri), porți și șanțuri defensive (uneori supradimensionate, pentru adăpostirea populației în caz de atac) Peisaj tr ansformat și în afara orașului (irigații, vii, pășuni…). Funcțiuni religioase – temple-ziggurat (în general, funcțiunea urbană principală); aulice – palate; uneori au fortificație proprie și plan prestabilit , plasate pe o terasă dominantă Fără programe publice cunoscute Locuințe (în general locuințe covor ) cu 1 și 2 niveluri, uneori incluzând ateliere Imagine urbană compactă , dominată de volume masive În general, multe niveluri de locuire suprapuse – tell Mai târziu, în mileniul I, fondarea de orașe noi „rezidențiale”, unde structura dominantă devine palatul regal, nu templul (ex. Dur Sarrukin – regele asirian Sargon II; Pasargades, Persepolis – perșii) Orașe capitală, de dimensiuni foarte mari – „metropolele” vremii, modele de urmat pentru câteva secole (Ninive, Babilon – posibil peste 200.000 locuitori)
MESOPOTAMIA Uruk Așezare fondată cca 5000 î.Chr. Caracteristici urbane cca 3500 î.Chr. Oraș sumerian, inițial oraș-stat, cu perioade succesive de glorie și declin până cca 250 î.Chr. Fortificație exterioară neregulată Dezvoltat în timp, cu mai multe complexe centrale de sanctuare și palate (Eanna, Anu, Iștar...)
MESOPOTAMIA Haffaga cca 3500 – 2500 î.Chr.
Citadela fortificată conținând templul – două incinte succesive (va deveni model) Cartier locuințe – probabil cu plan prestabilit (prima dată în Mesopotamia)
MESOPOTAMIA Ur Oraș sumerian, inițial oraș-stat, fondat cca 3000 î.Chr., apoi capitală de imperiu Ziduri exterioare + 2 porturi + citadelă fortificată (templu + palate; refăcută de babilonieni 600 î.Ch. după plan prestabilit) + locuințe relativ tipizate în țesut compact. Cca 20-25000 loc.
MESOPOTAMIA Assur Oraș asirian (cca 1900 -600 î.Chr.), capitală a imperiului. Tramă neregulată – oraș dezvoltat în timp Citadela (palat + temple) este pentru prima dată deplasată către margine – devine model.
MESOPOTAMIA Babilon Hammurabi, cca 2000 î. Chr: 2500x1500m (400 ha); Nabucodonosor – reconstrucție sec. VIII. Nucleu central fortificat (orașul interior) - temple, palat, ierarhie de fortificații succesive (probabil 5 în final), străzi pr incipale
ortogonale, artera majoră „Calea Procesiunilor” Probabil peste 200000 loc. la apogeu.
MESOPOTAMIA Dur-Sarrukin (Khorsabad) Sargon II (asirieni, sec. VIII î. Chr.). Oraș nou („rezidențial”) cu plan prestabilit, structură geometrică, axe de compoziție. Nucleu dublu fortificat la NV (palatul cu ziguratul pe o terasă înălțată, apoi locuințele demnitarilor) și la SE (palat princiar). Sistem ortogonal de străzi
MESOPOTAMIA Ninive Capitala imperiului asirian – Sennacherib (sec. VIII î. Chr.). Oraș existent (cca 3000 î. Chr.), remodelat – incintă fortificată și citadelă interioară. Cu siguranță inspirat din modelul Dur-Sarrukin. Atinge max. 120000 loc. – metropolă a lumii antice.
MESOPOTAMIA Orașele medo-persane: Suza, Pasargades, Persepolis Urbanismul medo-persan este foarte puțin cunoscut, cercetarea a fost
focalizată pe obiect (palate). Suza și Pasargades reiau modelul citadelei. Persepolis – palatul.
VALEA INDUSULUI Elemente istorico-geografice
Caracteristicile așezărilor Văile Indusului și Gangelui – câmpii aluvionare fertile; civilizație probabil teocratică, avansată tehnologic, izolată și stabilă (cca 2200 -1750 î.Chr. – „civilizația Harappa”)
Așezările: Inițial sate neolitice pe terasele fluviului, apoi, odată cu avansul tehnologic (irigații, tehnici de cultivare…) coboară în câmpia aluvionară și formează orașe Orașe importante: Mundigak (ante civ. Harappa, cca 3500), Harappa, Mohenjo Daro, Kalibangan, Lothal
Două părți separate și distanțate – citadela și orașul de jos. Probabil primele orașe planificate la scară mare . Citadela pe platformă înălțată și cu ziduri (protecție în primul rând la inundații). În citadelă nu sunt palate și temple, ci în principal construcții de uz civil (grânare, băi publice, săli de adunare, locuințe colective…) Orașul de jos are plan regulat (grid). Case de tipuri variate, de la locuințe individuale la colective. Sistem de canalizare (primul atestat în lume).
VALEA INDUSULUI Mohenjo Daro
VALEA INDUSULUI Harappa
ASIA MICĂ Elemente istorico-geografice
Caracteristicile așezărilor Zona de influență troiană / egeeană / cicladică în vest,
începând cu cca 3000 î.Ch.
Din 1900 î.Chr până în 1200 î.Chr. – civilizația hitită, apoi colonizări grecești, feniciene și asiriene, apoi cucerire persană.
Așezări hitite și post-hitite: Orașe cu incinte succesive folosind terenul. Multe orașe de plan prestabilit, bazate pe forme simple, indiferente la terenul accidentat. Prima planimetrie carteziană din istorie
ASIA MICĂ Troia Tell
Troia I – Troia IX
Fondată cca 3000 î.Chr ., citadelă cu megaron - Tr. I, II Cca 1500 î.Chr. - Tr. VI Homer - Tr. VII Perioada elenistică – Tr. VIII-IX
ASIA MICĂ Orașe hitite
Orașe cu mai multe incinte fortificate, delimitând citadela, orașul interior și orașul exterior. Adaptare la teren
Hattusa
Karkemiș
ASIA MICĂ Orașe post-hitite Zernaki Primul plan perfect cartezian
Zincirli Incintă perfect circulară, indiferentă la teren, cu porți echidistante, în jurul unei citadele mai vechi
LEVANTUL Elemente istorico-geografice
Caracteristicile așezărilor
Zonă la contactul multor civilizații și influențe: egipene, assiriene, babiloniene, persane, hittite etc. Fenicieni (cca 1200-500 î.Chr.) – civilizație comercială, colonizează Mediterana, rol important în diseminarea cunoștințelor și modelelor în lumea greacă. Colonizează Sicilia, Cipru, nordul Africii, sudul Spaniei etc. Fenicienii difuzează modelul cartezian (preluat de la hittiți și egipteni) în Mediterana, de unde e preluat de greci, etrusci, romani… Caracteristicile așezărilor Fenicienii și israeliții cuceresc orașe existente foarte vechii (canaanite), fondate 7000-3000 î.Chr. (Ugarit, Byblos, Meggido, Tyr, Sidon...) Fenicienii: Amenajări portuare de mari dimensiuni. Fortificare puternică (mai slabă în colonii), organizare riguroasă, densitate mare. Israeliți cuceresc orașe canaanite (ex. Ierihon, Ierusalim, Meggido etc) și le modifică. Orașe mici fortificate.
LEVANTUL Orașe feniciene Tyr Fondat 2700 î.Chr., cucerit de fenicieni.
Oraș continental + insular, legate de dig și dominate de amenajări portuare
Cartagina Fondat 714 î.Chr., colonie feniciană. Fortificare puternică și mari amenajări portuare
LEVANTUL Orașe israelite Meggido Fondat 4200 î.Chr., ocupat de israeliți cca 1000 î.Chr.
Puternică citadelă (regele Solomon cu meșteri fenicieni)
Ierusalim Fondat cca 2000 î.Chr., ocupat de israeliți cca 1000 î.Chr. Capitală Zid de incintă, templu, palat
EGIPTUL Elemente istorico-geografice Nilul și inundațiile sale periodice, sol fertil, protecție naturală (deșert, munți) – banda de așezări în lungul fluviului Unificare la finalul mil. IV; Regatul Vechi (2686-2181), Regatul de Mijloc (2055-1650), Regatul Nou (1550-1069), Perioada Târzie (661-332)
EGIPTUL Caracteristicile așezărilor Orașele egiptene nu sunt atât de „autonome” ca în Mesopotamia, și în general nefortificate Faraonul ESTE zeul, iar Regatul e deservit de o foarte complexă structură administrativă. Religia are un rol determinant în societatea egipteană; credința în supraviețuire, cultul morților extrem de important; orașul viilor vs. orașul morților - orașul morților (morminte, temple, piramide…) mai important, autonom și etern , la altă scară, din piatră; orașul morților reproduce orașul viilor și îl eternizează. Această dihotomie e valabilă mai ales în Regatul Vechi (ex. Memphis + Saqqara). În Regatul de Mijloc (ex. Teba + Valea Regilor), contrastul se atenuează. -orașul viilor (inclusiv palatul, funcțiunea urbană principală) din cărămidă, efemer ;. De cele mai multe ori, nu se păstrează (abandonat rapid sau suprapus de așezările ulterioare și actuale) Funcțiuni urbane importante: - politico-administrativă (reședința faraon + aparat administrativ), abandonată și mutată de fiecare faraon; un motiv pt care f puține orașe au putut fi identificate (nu se creează tell-uri) - religioasă – temple – ori în orașul morților (inițial), ori al viilor (mai târziu); spații destinate procesiunilor - apărare – slabă, doar împotriva unor amenințări interne; orașele nu sunt dense, terenul nu are valoare de apărare - locuire + activități economice (agricole, meșteșuguri…); locuințe temporare (tabere de muncă) de mari dimensiuni Urbanismul egiptean – precursor al orașului de plan prestabilit în bazinul mediteranean.
EGIPTUL Teba Capitala Regatului de Mijloc: mormintele în stânga Nilului, orașul viilor + templele Luxor, Karnak în dreapta
EGIPTUL Tell el Amarna / Akhetaton (capitală efemeră a lui Amenofis IV, cca 1380 î.Chr.): Plan prestabilit, trei artere majore NS – temple, palate și locuințe grupate, zonificare funcțională Cartier central (palat + construcții administrative) Cartierul muncitorilor - cu planimetrie regulată
EGIPTUL Tabere de muncă și cartiere meșteșugărești
Deir el Medina (cca 1400 î.Chr) + El Lahun / Kahun (cca 1800 î.Chr.) + colonia mun citoril or de la Tell el Amarna
Dimensiuni modeste, formă regulată, rețea stradală geometrică. Structură carteziană și rațională. La Kahun se deosebesc locuințele muncitorilor de ale supraveghetorilor. La Deir el Medina – 3 faze de extinderi succesive planificate
EGIPTUL Necropole regale Saqqara, Gizeh , Abu Gurab , Abu Sir , Deir el Bahri ș.a.
Principii compoziționale complexe – axialitate, ierarhie, gradare, ritm, trasee, relief…
EGIPTUL Medinet Habu Ocuparea spontană (în sec. VIII î.Chr.) a incintei templului lui Ramses III (sec. XII î.Chr .) cu locuințe – model de utilizare ce va apărea și în lumea post-romană
