Cele mai importante lecții despre succes provin din eșecurile pe care tu le ai. Nu poate fi altfel, nu poți sări peste etapa aceasta. Oamenii de succes au încercat de atât de multe ori până când au reușit. Ei și-au asumat din start și această posibilitate și au considerat succesul o șansă extraordinară pe care nu au vrut să o risipească. Cei care au renunțat după primul eșec au fost acei care au considerat că succesul li se cuvinte, că este dreptul lor să aibă succes și că cineva sau ceva este obligat să le îndeplinească toate dorințele. Dacă nu au reușit atunci înseamnă că nu a fost să fie și au înghițit în sec și au trecut mai departe. Viața înseamnă viață.
Într-un vârf de cuţit de pământ din grădină, cântărind aproximativ un gram, trăiesc milioane de bacterii, reprezentând câteva mii de specii. Viață înseamnă schimbare, transformare și adaptare. Viața informațională înseamnă de asemeni schimbare, transformare și adaptare. Pentru a reuși trebuie să ai un flux constant de informații, toate aceste informații le iei prin citit, iar când timpul nu îți mai ajunge, prin citirea rapidă. Citirea rapidă te ajută se fii conectat la VIAȚĂ și să faci față provocărilor pe care aceasta ți le rezervă. Tot ceea ce vei obține după ce ai folosit tehnicile de citire rapidă va fi datorită muncii tale, nimeni nu ți le va mai putea lua pentru că citirea rapidă te învață principii de bază pe care le poți folosi cu succes în orice situație. Satisfacțiile pe cre le vei trăi atunci când te vei depăși te tine în așteptări vor fi extrem de mari și îți vor consolida încrederea în forțe proprii, te vor face un învingător.
Cu cât cantitatea de informații pe care o accesezi este mai mare cu atât vei reuși să vezi tiparele informaționale și să începi să faci predicții Sunt persoane care citesc două cărți pe an. Sunt persoane care nu citesc deloc și sunt deja milioane de oameni din întreaga lume care citesc rapid și care citesc zilnic 10-12 cărți. Care crezi că este diferența dintre cei care nu citesc de loc și cei care citesc 12 cărți pe zi? Unde vor fi primii peste 5 ani și unde vor fi campionii citirii rapide? Citirea rapidă te liniștește în interior, cu cât citești mai mult cu atât devii mai calm și mai relaxat, cu atât încrederea în forțe proprii crește și trăiești un sentiment de control interior. Te simți bine, ai acea stare de bine interior tot timpul. Să fii genial este o binecuvântare, nu o povară. Dacă citești la început o carte în fiecare zi, apoi crești numărul lor treptat nu vei înnebuni, nu te vei surmena, nu te vei încercăna. Te vei simți puternic și sentimentele negative și frustrările se vor reduce în mod considerabil. Multe din fricile pe care acum le ai vor dispărea. Vei începe să vezi tiparele și să îți adaptezi strategiile în funcție de acele tipare.
Vei descoperi că există întotdeauna o modalitate mai simplă de a rezolva lucrurile, mai bine și cu un consum mai mic de resurse. Da știu, vei spune, Silviu, iar le simplifici prea mult, pare totul mult prea ușor. Nu e greu dacă faci lucrurile pas cu pas și înțelegi că tot ceea ce trebuie să faci este să continui zilnic investiția inițială, că trebuie să trăiești în cultura citirii rapide și să iubești să citești.
Citirea rapidă este o provocare a ta, este o modalitate de a vedea care îți sunt limitele
Care este punctul în care tu renunți? Pentru a încheia o vânzare trebuie să dai de cele mai multe cinci sau șase telefoane acelorași persoane. Știi că sunt persoane care lucrează în vânzări și care renunță după primul sau al doilea telefon dat? Care este viața pe care ți-o dorești pentru tine și pentru familia ta, care sunt visele tale și care e prețul pe care ești dispus să îl plătești? Vrei să plătești un preț în bani, în energie sau în timp? Toate cele trei resurse sunt extrem de scumpe. Banii pe care îi ai se duc foarte repede, energia și entuziasmul scad, iar timpul trece nemilos de repede pentru noi.
Cum ar fi dacă ți-aș spune că poți avea tot ceea ce-ți dorești fără a-ți risipi timpul, energia și banii? Poți plăti prețul în avans... Acest preț se plătește în INFORMAȚIE. Dacă timpul este limitat la cele 1440 de minute zilnice, dacă banii sunt limitați la cât de mulți ai strâns sau de câți poți face rost pentru un anumit proiect, dacă energia și entuziasmul tău sunt limitate de nevoile corpului, ale minții și ale sufletului, informația este aproape infinită. Iată ce avantaj extraordinar de mare poate fi citirea rapidă pentru tine și pentru dezvoltarea ta. Cu cât vei citi mai mult și vei accesa mai multă informație de calitate valoarea ta personală va crește foarte mult. Din acel moment începi să urci, nu mai ești limitat de planul orizontal ci te îndrepți spre locul unde efortul se multiplică. Dacă ai o valoare foarte mare puținul timp pe care îl investeți într-un anumit proiect îți va aduce de zece ori mai mult decât îi aduce cuiva care face același lucru pentru o zi întreagă. Iată încă o explicație a pradoxului time managementului.
Citirea rapidă te va trece dincolo de linia comunului, a mediocrității și trezește în tine șansa de a deveni un campion Dacă copiii tăi te vor întreba într-o zi: ”De ce noi nu avem un anumit lucru și ceilalți îl au?”. Dincolo de durere și frustrare, ce vei reuși să le răspunzi? Pe cine vei da vina pentru faptul că nu ai reușit să performezi? La cursa de alergare de 100 de metri diferența între campion și ultimul clasat este doar de câteva zecimi de secundă. Asta înseamnă că, luat per ansambu, cei doi au alergat cu aceeași viteză. Diferența între primul și ultimul este infimă și cu toate acestea primul primește medalia, premiul în bani și capitalul de imagine aferent în timp ce despre ultimul nu va vorbi nimeni. Ce trebuie să înțelegi tu din acest exemplu este faptul că acum, în acest moment, ai între 80 și 97% ingredientele pentru a deveni un mare campion. Ceea ce-ți lipsește este un plus de valoare și de strălucire. Acele zecimi de secundă care fac diferența între primul loc și ultimul loc. Viața premiază campionii și nu amatorii. Chiar dacă acele zecimi de secundă sunt foarte greu de câștigat și necesită un antrenament foarte intens, ele nu reprezintă un decalaj insurmontabil. Citirea rapidă este elementul care îți dă plusul de valoare, strălucirea sau avantajul câștigător în tot ce faci sau în aproape tot ce faci. Dacă investești astăzi în citirea rapidă, măine copiii tăi nu te vor mai întreba de ce alții au și ei nu au. Copiii tăi vor crește în cultura citirii rapide și în cultura valorii și vor putea deveni la rândul lor niște persoane de succes.
Nu ești cu mult diferit de un geniu, ai șansa de a deveni genial Am fost preocupat de problema genialității și am studiat-o mai mulți ani de zile. Am vrut să înțeleg ce-i deosebește pe cei geniali de ceilalți oameni comuni și mediocri. Am făcut o listă de 100 de calități, am redus această listă la 25 de calități, apoi la 10, la 5, la 3 și am ajuns să pot defini genialiatea printr-o singură calitate care le condiționează pe toate celelalte:
Nu vei vedea o persoană genială care să nu-și urmeze visele în fiecare zi cu același entuziasm și cu aceeași pasiune. Nu vei vedea o persoană genială care să se plângă și să caute vinovați. Entuziasmul pe care și-l generează în fiecare dimineață atunci când se trezește are rolul de a te susține pe tot parcursul zilei. Entuziasmul este combustibilul, dacă nivelul lui este foarte mare atunci îți ajunge pentru întreaga zi. Acum poate înțelegi de ce unii pornesc cu dorința de a face multe, de a schimba lumea și după puțin timp renunță. Atât combustibil au avut și l-au consumat pe tot. Geniul are atât de mult încât trece peste oboseală, peste foame, peste somn și face totul cu aceeași pasiune din prima până în ultima clipă. Această pasiune nu se descoperă într-un minut sau într-o oră ci se cultivă în ani de zile încă din copilărie. Pasiunea dublată de informații fundamentale reprezintă factorii decisivi pentru a atinge succesul. De unde poți să-ți iei informațiile? Vreau să îți spun că cea mai sigură sursă o reprezintă accesul informației din mai multe surse. Citirea rapidă te ajută și în acest caz, poți accesa cele mai bune informații, în cel mai scurt timp din surse diverse, le poți compara, poți să-ți faci o părere, poți elimina informațiile false și redundante și poți păstra esența în câteva minute.
Citirea rapidă te va ajuta să î ți depășești complexele și să spargi barierele autolimitative POVESTEA ELEFANTULUI Atunci când elefantul este doar un pui, pentru a nu fugi, dresorul îl leagă cu o funie de picior; oricât de mult s-ar zbate el nu poate rupe acea funie și în cele din urmă acceptă asta și nu mai încearcă deoarece consideră că este inutil. Puiul crește și dresorul îl leagă cu aceeași funie de picior. Acum ar putea să o smulgă dintr-o singură mișcare și cu toate acestea nu o face, pentru că a învățat că nu poate să facă asta.
Aceasta se numește NEPUTINȚA ÎNVĂȚATĂ. De-a lungul timpului ai avut în jurul tău destui oameni care ți-au repetat în mod continuu că nu vei putea reuși în viață, că indiferent ce vei face nu vei atinge succesul. Ideile lor extrem de puternice au făcut din tine persoana temătoare și extrem de circumspectă care ești astăzi. Hoții de vise te-au învățat că viața înseamnă doar suferință și eșec, pentru că ei doar asta au experimentat. Atunci când tu ai avut o idee bună, ei au râs de tine și te-au ridiculizat, te-au făcut să te simți prost pentru că ai îndrăznit să fii creativ. Și atunci nici tu nu ai vrut să mai faci nimic în acest sens, ai considerat că succesul este un vis mult prea mare pentru tine. Ai pus succesul celorlalți pe seama norocului, iar eșecul tău pe seama ghinionului. Nu așa trebuie să gândești. Nu pentru asta te-ai născut. Tu te-ai născut pentru a fi un om de succes.
Sparge barierele autolimitative și învață să crezi în tine și în capacitatea ta de a evolua, ai alături de tine cel mai puternic aliat – citirea rapidă.
Citirea rapidă poate vindeca acele răni din trecut Cand nu am reușit să termin facultatea am suferit. Practic am terminat anul 5 la inginerie dar mai aveam examene restante și nu mi-am mai găsit puterea de a învăța. Ajunsesem într-un blocaj, iar cei din jurul meu, încercând să mă ajute, mă presau mai tare fără să înțeleagă că trebuia să iau o pauză. La un moment dat mi-am desenat o diplomă de inginer pe o foaie de carton. Și la nota de licență mi-am trecut nota 8. Era mai mult decât puteam spera atunci pentru că situația mea se tot complica, programa se modifica de la un alt la altul și din 5 examene restante am ajuns să am și alte 20 de diferențe. Șansa mea a fost să descoper citirea rapidă, am reluat anul 5, mi-am dat toate examenele și le-am luat cu note mari, am dat și cele 20 de diferențe, iar la licență am luat 9,51. Când rezulatele s-au afișat și am văzut acea notă am realizat cât de importantă este citirea rapidă pentru mine. Ea mi-a vindecat acele răni și a redus din suferință. Nu doar că am terminat cu mai mult decât aș fi sperat în cele mai frumoase vise ale mele dar am și continuat, am urmat a doua facultate și două masterate în paralel. Citira rapidă mi-a dat încrederea că pot și sunt mai mult. Fără citirea rapidă cu greu mi-aș fi găsit motivația de a termina. Iată cât de puternică este ea. Fără îndoială că dacă a funcționat pentru mine poate funcționa la același nivel și pentru tine. Trebuie doar să vrei să faci pasul spre excelență și să-ți dorești ca toate acele răni din trecut să fie vindecate. Tu meriți mai mult decât ești acum!
Citirea rapidă te ajută să evoluezi și să te rafinezi pentru că vei accesa informația
filtrată Cei mai incomozi sunt oamenii necizelați, bădăranii sunt evitați și excluși din grupurile elitiste. Este foarte deranjant să stai lângă o persoană fără bun simț care crede că i se poate permite orice și că dacă ceilalți dezavuează comportamentul lor sunt automat persoane lipsite de înțelegere sau de simțul umorului. Aici nu e vorba despre a fi ”funny”, este vorba despre cunoașterea unui set de reguli, pe care oamenii și le însușesc și pe care le aplică unii altora. Vei constui relații cu oameni puternici dacă cunoști ceea ce oamenii puternici cunosc adică, dacă accesați aceeași informație și dacă împărtășiți aceleași valori. Dacă nu faci eforturi reale să te rafinezi nu vei fi decât o persoană care încearcă să se integreze într-un loc unde nu este dorită. Citirea rapidă are această calitate de a te rafina. De a te construi interior, de a mai așeza încă o piesă din puzzleul succesului. Citirea rapidă te face creativ și intuitv, ajungi să-ți dai seama imediat despre un anumit aspect, ajungi să comunci cu cei care trăiesc în aceeași cultură cu tine și dacă tu ai ales să trăiești după principii ale succesului atunci relațiile cu oamenii de succes pe care le dezvolți te vor ajuta să evoluezi și să depășești pas cu pas obstacolele din calea ta. În mână poți să ții o piatră care nu are o valoare foarte mare sau poți să ții un diamant, perfect, șlefuit și prelucrat. Dacă le cântărești pot să aibă aceeași greutate dar diamantul valorează de milioane de ori mai mult. Citirea rapidă crește constant valoarea ta de ordin personal.
Fiecare gând al tău este un copac ce va crește. Oamenii negativi sunt triști, singuri și bolnavi. Oamenii pozitivi sunt veseli, sănătoși și înconjurați de prieteni. Totul se reduce la cât de multă valoare ești în stare să generezi și să împarți cu ceilalți. Dacă lași în timpul verii un borcan de miere deschis vei vedea că în jurul lui vor mișuna toate insectele, albinele, muștele și furnicile care vor vrea să adune acel prețios lichid. Dacă deschizi un borcan gol atunci nimeni nu se va înghesui la el. Cu cât valoarea ta este mai mare cu atât șansele de a atinge succesul din cât mai multe încercări sunt mai mari. Tu ești suma gândurilor tale, tot ce ai gândit și modul în care te-ai raportat la valorile exterioare te-au făcut omul care ești astăzi. Dacă vei schimba modul în care tu gândești atunci îți vei putea schimba și viața. Am scris o carte care se numește: ”Negociere win-win” - cei mai mulți cred că negocierea se face la masa de negociere cu tipi îmbrăcați la costum. Vreau să vă spun că nu este așa, suntem în proces de negociere zilnic, în fiecare moment din viața noastră negociem noi valori pentru că suntem într-o permanentă schimbare. Ceea ce vreau să vă spun este că negocierea nu înseamnă ca tu să ieși în câștig și celălalt să piardă. Aceasta este negocierea prost înțeleasă. Negocierea win-win este acea negociere în care ambele părți ies în câștig și ce este mai important că se construiesc relații care durează în timp. Ca să câștigi tu, trebuie să câștige și celălalt și atunci când vei ajuta destul de mulți semeni de-ai tăi vei primi și tu la rândul tău răsplata. Suntem legați unii de alții prin gânduri și sentimente. Dacă iubești și respecți valorile celuilalt atunci ai șanse să construiești pe principii solide. Dacă te poți bucura de binele lui atunci și el se va bucura de realizările tale.
Dependența de tehnologie trebuie echilibrată prin citirea rapidă și beneficiile ei. Când eram copil ieșeam în fiecare zi la joacă; nici nu știu dacă pentru generația actuală de copii mai există acest termen de a ieși la joacă. Tehnologia ne-a schimbat comportamentul și ni-l va schimba într-o proporție din ce în ce mai mare. Poate că nu realizăm dar tehnologia este deja parte din viața noastră. Nu sunt adeptul respingerii tehnologiei dar nici nu consider că trebuie să stăm în permanență logați la internet. Oamenii au început să aibă o a doua viață, cea online, iar pe cea fizică, normală și firească o neglijează în mod constant. Că ne place sau nu, tehnologia ne-a adus și ne aduce foarte multe beneficii. Doar în domeniul medicinii oamenii au reușit să facă salturi uriașe, ceea ce se traduce prin salvarea mai multor vieți, prin creșterea speranței de viață. Însă dacă nu știi să controlezi tehnologia atunci te va controla ea pe tine. Când mergi la restaurant să mănânci nu trebuie să scoți cele două telefoane din dotare și să începi să butonezi la ele, trebuie să înveți să te bucuri de ceea ce faci. Să te bucuri de mâncarea din farfurie și să mulțumești pentru că alții nu au ce mânca. Nu pot spune că tehnologia e rea sau e bună, depinde ce faci cu ea. Cel mai mult depinde cum te raportezi la ea și când poți și știi să zici stop, când poți închide telefonul, calculatorul sau televizorul pentru mai mult de o zi. Dacă pur și simplu te poți bucura de plăcerea de a citi o carte fără să-ți verifici telefonul din două în două minute. Tehnologia te ajută să evoluezi dar te poate și înrobi. Am numit aceasta COMPLEXUL GPS. Voi mai aminti pe parcurs despre acest concept și despre ce putem face pentru a nu ajunge să ne pierdem libertatea interioară. Când nu vei mai gândi pentru tine și te vei lăsa condus de altcineva în viață atunci nu mai ești liber.
Fii diferit cu ajutorul citirii rapide. Atunci când te uiți la luminile orașului chiar dacă le vezi pe toate nu poți să le conștientizezi decât pe cele care sunt diferite. Vei vedea o lumină care este roșie și intensă, îți sare în ochi din miile de altete luminițe. Așa sunt și oamenii, cu cât sunt mai deosebiți cu atât valorarea lor este mai mare și efortul lor pe deplin recunoscut. Valoarea într-un anumit domeniu este dată de gradul tău de expertiză. Cu cât ai petrecut mai multe mii de ore studiind acel domeniu cu atât valoarea ta este mai mare și ești plătit mai bine. Tocmai de aceea adevărații experți sunt și foarte scumpi. Citirea rapidă te face să fii diferit. Performanțele pe care le vei obține studiind citirea rapidă te vor ajuta să treci de la un nivel la altul în scurt timp față de ceilalți care vor trebui să aștepte luni și poate chiar ani de zile pentru a accede la nivelul superior personal, profesional sau salarial. Cineva îmi spunea zilele trecute că el s-ar mulțumi dacă va reuși să rețină mai bine informația și să reușească să-și ia bacalaureatul, este vorba de un elev. I-am spus că pentru el citirea rapidă nu trebuie să se oprească doar un examen, că are o viață întreagă în față și că dacă va obține sau nu o performanță deosebită la bacalaureat asta nu înseamnă că nu trebuie să continue. Este dator să încerce în fiecare zi până când va reuși nu doar să rețină mai multă informație dar să și folosească pentru viitorul lui acea informație. Cel mai mare activ al unui elev este timpul de care el dispune acum. Dacă acest timp este dublat și de entuziasm și disciplină viitorul va fi extrem de promițător. Însă elevii, în marea lor majoritate, nu vor să se gândească ce va fi peste foarte mulți ani, ei își doresc rezultate imediat, se gândesc doar la următorul pas și atât. Pe mine citirea rapidă m-a învățat ce este cu adevărat disciplina, dacă aș putea să dau mai departe aceste concepte atunci cred că ar fi minunat.
Citirea pe verticală Am avut cursanți care au înțeles că o dată ce au primit cursul practic ei trebuie să-l parcurgă pe tot, cât mai repede. Chiar dacă le-am spus dinainte să nu facă asta ei tot au făcut-o. Rezultatul a fost unul pe măsură. S-au suprasolicitat, nu au avansat și s-au descurajat destul de repede. Oricum materialul pe care îl primești ar trebui să-ți ajungă pentru un an de practică. Tocmai de aceea am început cu prima parte, aceea de cultură a citirii rapide. Dacă ai carnet de șofer, adu-ți aminte de școala de șoferi. De acea perioadă când totul era nou, când nu te puteai coordona. Dacă conduci de ceva vreme nu mai ai acele probleme de început, din contră condusul devine o plăcere, o a doua ta natură. La fel este și cu tehnica citirii rapide. Acum poate te simți confuz dar nu e nicio problemă. Acum conduci și este ceață, este iarnă, este aglomerație și ești obosit. Mâine dimineață, ceața se va ridica, aglomerația va dispărea, oboseala va trece și vei putea conduce cu viteză constantă și în siguranță. Dacă tu practici în fiecare zi tot mai mult și arzi ca un foc de paie atunci mâine vei abandona citirea rapidă și vei pierde mare parte din avantajele pe care aceasta ți le oferă, ceea ce din punctul meu de vedere este o pierdere. Mai bine pornești mai încet și ești constant în practica citirii rapide. Oricum ar fi viteza inițială nu este un indicator foarte exact. Eu am observat că viteza de citire crește foarte mult după primele 40 de pagini, pot spune că aproape se dublează, adică după primele 10 000 de cuvinte. Până la acele pagini creierul se calibrează. Dacă tu ai citit doar 5 sau 10 pagini nu poți afla care este viteza reală cu care citești pentru că abia dacă ți-ai făcut încălzirea.
Numărarea cuvintelor Cred că ai ajuns la nivelul la care poți număra grupuri de cuvinte. Am fost întrebat de cursanții mei, de nenumărate ori, care este rostul acestei numărări. Eu spun că este foarte importantă pentru că nu vom mai vedea textul ca pe o înșiruire de cuvinte ci ca pe o reprezentare a lui într-un număr de cuvinte. Adică altfel decât este creierul obișnuit să privească o pagină. Acum am să-ți spun un secret. Este extrem de important ce îți spun. Numără cuvintele de pe un rând. Să zicem 10. Trage cu creionul o line pe centru și vei avea 5 cuvinte în partea dreaptă și 5 cuvinte în partea stângă. Număra jumătățile. Obișnuiește creierul că tu poți citi (număra) cu această viteză, fă exercițiul acesta în mod constant și vezi ce se va întâmpla. Sunt extrem de curios
Antrenamentul 1 Pe primul și pe ultimul cuvânt petreci cel mai mult timp, cum ar fi dacă nu le-ai citi? Ai începe cu al doilea și ai termina cu penultimul. La început îți va fi destul de dificil. Dar după o anumită perioadă vei avea surprinderea că, deși nu îl fixezi, îl citești bine-mersi. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ți-ai dezvoltat vederea periferică și că poți citi mai mult decât un cuvânt odată și mai înseamnă că tu nu citești liniar, așa cum poate ai crezut, citești în salturi așa cum ai să vezi mai departe la nivelul mediu al cursului online de citire rapidă. Atunci când tu te uiți la al doilea cuvânt în prima fixație cuprinzi deopotrivă primul, al doilea și al treilea cuvânt pe care le citești de-o dată. Folosind același procedeu al fixației poți citi un rând întreg, important este să faci exerciții de mărire a câmpului vizual. Cel mai bun antrenament este acela de a prinde cu privirea un triunghi isoscel imaginar cât întreaga pagină , dacă urmărești de sus de la vârf spre bază conturul cu degetele atunci câmpul vizual va crește încetul cu încetul, iar până jos vei putea cuprinde într-o privire un întreg rând.
Ia-ți ghetele de alergare E timpul vitezei pentru antrenamentul 2. Acest antrenament are rolul de a arăta creierului tău faptul că aceea este viteza cu care el trebuie să citească. Știu că la început este normal ca o dată cu creșterea vitezei de citire rata de înțelegere să scadă. Nu e nicio problemă. Oprește-te și exersează dacă se întâmplă asta. Strategii militari cuceresc și consolidează, cuceresc și consolidează pas cu pas pentru că dacă ai cucerit totul și nu ai consolidat nimic atunci nu ai făcut decât să te expui mai mult și să fii mai vulnerabil. Fă antrenamente de memorie. Citește un text și pune diverse întrebări, explorează subiectul, vei vedea că după o anumită perioadă după ce faci aceste antrenamente în timp ce citești începi să-ți pui diverse întrebări. Acestea fixează informația.
Antrenamentul 3 Cuvintele pe care le cauți și le găsești fac în parte ceea ce vorbeam mai înainte. Îți fixează o serie de cuvinte cheie și te ajută să memorezi mai bine textul, asta înseamnă că rata de înțelegere și de reținere a informației va crește. Vei ajunge să citești și să te întrebi care sunt cuvintele cheie de pe această pagină. Și în timp ce citești și înțelegi ți se dezvoltă o gândire paralelă, cu ajutorul căreia să începi să vezi ansambul cărții. Bineînțeles că aceasta nu se va întâmpla după o lună de practică dar ce este cel mai important este faptul că se va întâmpla, aceste antrenamente au acest rol. Practic ajungi să nu te mai limitezi la cuvintele doar de pe un rând sau de pe o pagină ci ajungi să privești cartea ca pe un tot. Este un pas înainte să începi să vezi cărțile ca o structură creată din puncte, dacă ești destul de sus, dacă ai viziunea corectă înțelegi mesajul și ți-l însușești, nu reții doar câteva idei pe care în cele din urmă le vei uita. Despre asta vorbesc în cultura citirii rapide, iar acest curs este extrem de valoros pentru că am pus foarte mult suflet în el.
Antrenamentul 4 Ai din nou șansa să numeri, acum vei putea număra cuvintele italice și pe cele boldate. Din nou apar tipare pe care tu trebuie să le identifici. Trebuie să înțelegi că informația nu reprezintă acele cuvinte scrise pe o foaie de hârtie. Informația nu este bidimensională, ea este mult mai mult, este o structură , o reprezentare spațială a unor idei pe care autorul le-a transpus în cuvinte. Când autorul a scris acea carte nu a gândit în imagini de benzi desenate ci și-a închipuit fapte, acțiune, personaje, intrigi și câte o lecție de viață. Astfel traducerea ta trebuie să extragă acea esență prinsă în acele cuvinte și să o poți recrea, să o poți înțelege așa cum autorul ar fi crut ca tu să o faci. Până atunci, succes la descoperit tipare informaționale.
Antrenamentul 5 Nu știu la ce te-ai așteptat atunci când ai pornit alături de mine în această aventură. Poate că te-ai gândit că de mâine vei citi mai repde. Ceea ce eu îți spun la un curs de citire rapidă este faptul că nu viteza contează atât de mult. Stiu că poate sună ciudat dar mai important este să identifici structurile de bază, elementele fundamentale și să înveți să le folosești, viteza de citire va veni în mod natural. Dacă ți-aș spune că vei putea citi cu 2000 de cuvinte pe minut probabil că nu mă vei crede mai ales dacă viteza ta actuala este de 200. Însă atunci când alergi după viteze uiți DE CE citești. Tu practic accesezi informații cu un anumit scop. Și dacă vei citi cu 2000 de cuvinte pe minut există atât de multă informație încât tot vei fi limitat, însă dacă înveți tiparele le vei recunoaște și te vei duce acolo unde știi că găsești informație de cea mai bună calitate. Practic eu te învăț nu să citești rapid, asta este simplu, ci te învăț să navighezi în oceanul informațional. Pot face asta? Nu știu, până una alta am scris 24 de cărți folosind aceste tehnici, cărți pe care eu le consider destul de bune și nu este doar părerea mea subiectivă.
Sper că nu te-ai plictisit de citirea rapidă ci abia cum începi să-i simți gustul. Este un sentiment amestecat de putere interioară și de viziune. Se spune că dacă îți scrii obiectivele atunci ele se pot materializa mai ușor. Uneori este de ajuns să le scrii doar o dată pe an, poți să îți scrii obiectivele în doar 200 de cuvinte. Dacă tu scrii despre citirea rapidă 6000 de cuvinte atunci aceste gânduri devin repere, devin de 30 de ori mai puternice. Alege în fiecare seară să scrii câte 200 de cuvinte din ideile pe care le-ai găsit la sfârșitul fiecărui capitol. Meriți diploma practice, eu abia aștept să ți-o trimit ca răsplată a efortului tău zilnic. Să știi că un set de slideuri, ca acesta, are aprox. 5000 de cuvinte.
Gândește și fă cât mai multe conexiuni Am fost întrebat de ce atunci când ne setăm obiective, subconșientul nu ne ajută. Nu am spus niciodată asta din contră am afirmat contrariul. Cu cât îți setezi obiectivele mai clar cu atât subconștientul pornește funcția cibernetică – automată de găsire și atingere a scopurilor noastre. Problema oamenilor este că ei nu au obiective, au dorințe de cele mai multe ori și ele sunt extrem de vagi. Să fii fericit sau să fii bogat nu este un obiectiv. Este ceva vag, nu este o comandă fermă, o direcție în care acestea să acționeze. Este ca și cum ai vrea să mergi înainte dar te răzgândești și vrei să mergi spre dreapta dar consideri că poate e mai bine să mergi spre stânga sau înainte sau poate e mai bine să te întorci înapoi. Deja e o confuzie totală. Spune-ți de sute de ori înainte de a vrea să faci ceva că vrei să mergi înainte și doar înainte și vrei vedea că nu vei mai avea nicio problemă, când vei fi capabil să fii extrem de clar și de determinat să faci ceva atunci subconștientul tău te va lua în serios și te va ajuta să mergi spre obiectivul pe care ți l-ai ales.
Scrie cele 200 de cuvinte Scrisul dezvoltă geniul și geniul dezvoltă scrisul. Ce are citirea rapidă cu scrisul? Nu știu, poate că ne putem întreba ce are trezitul de dimineață cu energia și forța interioară, cu puterea de muncă și cu dorința de a trece peste toate greutățile și de a reuși. Tot ce gândești se pierde, cu mici excepții, toate gândurile geniale pe care le ai, le uiți. Scrisul este forma prin care tu păstrezi ca într-un tezaur toate aceste idei, dacă le-ai dat o primă formă materială atunci ele nu se vor pierde. Vor rămâne niște puncte fixe pe care poți construi în viitor.
Aici este dovada ambiției și a determinării tale Vreau ca acest curs de citire rapidă să nu se termine niciodată pentru tine, vreau să continui să studiezi și să devii foarte bun în a accesa cele mai bune informații. Dacă nu vei scrie undeva atunci vei uita această experiență, iar eu te sfătuiesc să publici acel material pe scribd sau oriunde altundeva. Această lună va trece și te ve întoarce la rutina ta zilnică. Problemele și provocările te vor copleși și vei mai da din când în când peste Cursul Practic de Citire Rapidă atunci când cauți o carte prin bibliotecă. E normal să se întâmple așa pentru că nu ai creat destule conexiuni neurale, nu ai trăit cu destul de mult suflet această perioadă. Când scrii, o parte din sufletul tău rămâne acolo și poți să rechemi acele sentimente ori de câte ori vrei. În felul acesta vei trăi o perioadă mai lungă în cultura citirii rapide. Am calculat că aceste slideuri sunt echivalentul a cinci cărți de-ale mele în număr de cuvinte, informație și pagini. Acest curs va rămâne pentru mine un moment de referință pentru tot restul vieții pentru că ... l-am scris. Îmi aduc aminte perfect poeziile pe care le scriam în liceu, acum mai bine de 24 de ani, chiar dacă nu le-am mai recitit de atunci, ba mai mult, am pierdut acele caiete, dar pentru că le-am scris ele sunt încă in mintea mea.
CXBT-238-HSW