Constitutiile comuniste 1. 1948
Spre deosebire de dictaturile de dreapta, care combat în mod deschis si direct regimul constitutional si deci nu au constitutii, dictaturile de stânga se pretind regimuri democratice, chiar cele mai democratice posibile, si deci au si Constitutii. In perioada comunista s-au succedat farǎ întrerupere trei constitutii : Constitutia din 13 aprilie 1948,Constitutia din 27 septembrie 1952 si Constitutia din 21 august 1965. Constitutia de la 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii în viata politica româneasca a doctri doctrinei nei si ideolo ideologie gieii comuni comuniste ste,du ,dupa pa mod modelu elull soviet sovietic ic prin prin prelua preluarea rea,,,, docume document ntelo elor r constitutionale ale statului sovietic,începând sovietic,începând cu decretele din octombrie pâna la Constitutia URSS din 1936,, Structurata pe 10 titluri principale si cuprinzând 105 articole, Constitutia de la 1948 introd introduce uceaa pentru pentru prima prima data data în evolut evolutia ia vietii vietii noastr noastree consti constitut tution ionale ale,, o serie serie de princ principi ipiii considerate „revolutionare” de catre elaboratorii ei, care întrerupeau, brusc si total, traditiile constitutionale românesti. Între aceste principii, cele mai importante se refereau la: suveranitatea popul populara ara,, unicit unicitate ateaa puteri puterilo lorr în stat, stat, repreze reprezenta ntarea rea poporu poporulu luii printr printr-un -un singur singur organ organ ales, ales, responsabil si oricând revocabil în fata poporului, rolul conducator al clasei muncitoare în frunte cu Partid Partidul ul Muncit Muncitore oresc sc (deven (devenit it ulteri ulterior or comuni comunist) st),, centra centralis lismul mul democr democrati atic, c, legali legalitat tatea ea populara, garantarea populara a drepturilor fundamentale cetatenesti. Înca din primul titlu erau detaliate principiile de organizare a statului democrat popular, consid considera eratt a fi rezult rezultatu atull ,,lupt ,,luptei ei duse duse de popor popor în frunte frunte cu clasa clasa mun muncit citoar oaree împot împotriv rivaa fascismului, reactiunii si imperialismului,, (art.2 , negându-se astfel orice fel de continuitate istorica si nationala a societatii si statului român. Venirea la putere a dat putinta poporului muncitor în frunte cu clasa muncitoare condusa de Partidul Comunist sa nimiceasca puterea claselor exploatatoare si sa faureasca ,,Statul de democratie populara”. Instituind forma de guvernare republicana, legiuitorul de la 1948 a omis, cu buna stiinta, faptul ca, desi specifica caracterul unitar si independent al statului român, acesta nu mai era considerat si indivizibil, al carui teritoriu era inalienabil, asa cum era prevazut în constitutiile anterioare din 1866, 1923 si 1938. Aceasta omisiune intentionata era dictata de considerentele politice ale momentului de atunci si anume deschidea totodata posibilitatea efectuarii unor ,,retusuri teritoriale”. Proclamând solemn ca puterea de stat emana de la popor si apartine poporului (si nu natiunii cum se preciza în constitutiile anterioare), Constitutia din 1948 prevedea exercitarea acestei acesteiaa de catre catre organe organele le reprez reprezent entati ative ve alese alese de catre catre popor, popor, ai caror caror reprez reprezent entan anti ti erau erau raspunzatori în fata poporului, putând fi revocati prin vointa alegatorilor, în conditiile stabilite de lege. lege. Acest Acest princ principi ipiuu va ramâne ramâne pur formal formal,, nefiin nefiindd niciod niciodata ata aplica aplicatt în practi practica ca vieti vietiii parlamentare din perioada totalitarismului. Din acest punct de vedere, actul constitutional adoptat în 1948 reprezinta, în esenta, vointa Partidului Comunist ridicata la rangul de lege fundamentala de organizare a statului si de conducere a societatii, prin monopolizarea puterii politice si instaurarea ordinii democratice a clasei muncitoare. Fundamentând bazele structurii social-economice de tip socialist, Constitutia din 1948 desi recunostea existenta a 3 categorii de proprietate (de stat, cooperatista si particulara, proclama principiul suprematiei proprietatii de stat si cooperatiste fata de cea privat-particulara, precum si
protectia speciala a proprietatii de stat constituita din bogatiile subsolului, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie si transmisiuni. Ele erau decretate formal ca fiind bunuri comune ale poporului, apararea si dezvoltarea lor constituind o îndatorire a fiecarui cetatean. Deoarece în momentul elaborarii Constitutiei o parte din aceste bunuri se aflau în proprietate particulara se propunea de lege ca ele sa fie trecute ulterior în proprietatea statului, ceea ce va constitui temeiul juridic al legilor de nationalizare abuziva a marii majoritati a întreprinderilor industriale, bancare, miniere, de transport si asigurari precum si crearea pe aceasta cale a economiei si industriei socialiste. Recunoscând si garantând formal proprietatea particulara si dreptul de mostenire, Constitutia de la 1948 introduce o distinctie artificiala în cadrul drepturilor reale si patrimoniale,în sensul ca pamântul este considerat ca apartinând celor cel muncesc, statul protejând proprietatea de munca taraneasca si angajându-se sa sprijine cooperatia sateasca. Pentru prima data în istoria vietii politice si parlamentare din România, prin actul constitutional din 1948 este înlaturat principiul separatiei puterilor în stat si înlocuit cu cel al ,,unitatii depline a puterii de stat,, organul suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare Nationala fata de care raspund toate celelalte organe ale statului. Ea reprezinta o institutie unicamerala (prin desfiintarea Senatului), devenind singurul organ legislativ si având o serie de competente si atributii extrem de întinse în privinta formarii guvernului,votarii bugetului,înfiintarii,contopirii sau desfiintarii unor ministere,adoptarii deciziilor privind problemele razboiului si pacii,acordarii amnistiei etc. În realitate,rolul Marii Adunari Nationale era formal, deoarece majoritatea actelor administrative si legislative vor fi elaborate si aplicate de catre guvern, care ,în calitate de organ suprem executiv si administrativ,era desemnat sa planifice si sa coordoneze economia nationala,sa realizeze bugetul statului si sa asigure ordinea publica si securitatea statului. Totodata guvernul era abilitat sa conduca politica generala a statului în domeniul relatiilor internationale. În felul acesta în evolutia vietii politice si statale din România, puterea executiva va deveni,treptat singura putere reala dobândind o suprematie fata de cea legislativa si judecatoreasca, mai ales în urma dublarii institutiilor statului de cele politice si prin cumularea functiilor de stat cu cele de partid. Referitor la drepturile si libertatile fundamentale ale indivizilor,desi acestea erau recunoscute si garantate formal prin Constitutia de la 1948,erau introduse numeroase restrictii si interdictii în privinta exercitarii lor,creându-se o discrepanta vizibila între principii si realitatile politice si juridice. Astfel,în timp ce era prevazut si garantat dreptul tuturor cetatenilor,fara deosebire de sex,nationalitate,grad de cultura si profesie de a alege si de a fi alesi în organele statului(art. 18), erau prevazute o serie de interdictii si incompatibilitati electorale si elective fata de „persoanele interzise,lipsite de drepturi civile si politice si nedemne”,considerate ca atare de institutiile abilitate în acest sens. Ele reprezentau o „forma legala” utilizata de evaluatorul socialist,de izolare si marginalizare politica a unor indivizi pe criterii politice si ideologice . Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental întemeiat pe monopartidism si autoritarism statal,precum si spre o economie centralizata si dirijata politic,având ca finalitate practica limitarea si eliminarea formelor capitaliste din economia româneasca,prin întreprinderea unor reforme cu caracter „revolutionar”. Apreciata si elogiata în epoca ca fiind „prima constitutie democratica, de tip socialist, care a dat posibilitatea maselor populare , sub conducerea PMR sa realizeze un program larg de reconstructie economica si sociala”,Constitutia de la 1948 , mai ales prin consecintele sale pe termen lung, a deschis calea totalitarismului politic si a centralismului economic si administrativ , fiind , totodata, preambulul marilor abuzuri si nedreptati comise de regimul comunist în perioada 1950-1960.
2. 1952
Daca prin Constitutia din 13 aprilie 1948 se pregatise o transformare totala a economiei nationale si o nivelare la standardul cel mai scazut a puterii economice a locuitorilor României,în Constitutia din 27 septembrie 1952,facându-se bilantul transformarilor economice, predomina realizarea intereselor Partidului Comunist Român,denumit înca Partidul Muncitoresc Român. Consacra rolul conducator al Partidului comunist în orânduirea sociala si de stat a României, reprezentata de regimul democratiei populare,care reflecta puterea oamenilor muncii. Conform articolului 86 din Constitutie,”Partidul Muncitoresc Român este forta conducatoare atât a organizatiilor celor ce muncesc , cât si a organelor si institutiilor de stat. În jurul lui se strâng toate organizatiile celor ce muncesc din Republica Populara Româna”. Constitutia de la 27 septembrie 1952 este constitutia totalei aserviri a Republicii Populare Române fata de Uniunea Sovietica.Actul constitutional începe cu un capitol introductiv, în care se pune la baza existentei statului român dependenta de Uniunea Sovietica. Astfel, în alineatul IV al acestui capitol se declara textual: „Alianta cu marea Uniune Sovietica. Sprijinul si ajutorul sau dezinteresat si fratesc asigura independenta , suveranitatea de stat dezvoltarea si înflorirea Republicii Populare Române”. În alineatul VI se mentioneaza ca prietenia cu URSS constituie baza „politicii noastre externe”. Continând 102 articole ,dispuse în 10 capitole , Constitutia de la 1952 reproducea aceleasi principii „democratice” si „revolutionare” existente si în cea din 1948:suveranitatea populara reala,unitatea puterii de stat si exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea nationala, legalitatea populara, activismul social si politic al cetatenilor. Pentru prima data, în istorie erau vehiculate, prin constitutie, o serie de inexactitati si distorsiuni istorice evidente, România fiind declarata ca un stat care „ s-a nascut si s-a întarit ca rezultat al eliberarii tarii de catre fortele armate ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de sub jugul fascismului si de sub dominatia imperialista,ca rezultat al doborârii puterii mosierilor si capitalistilor de catre masele populare de la orase si sate”. Comparativ cu actul constitutional de la 1848,unde organul suprem executiv si administrativ era denumit guvern,în cel din 1952 se vorbeste pentru prima data de Consiliul de Ministri,ca,,organ suprem executiv si de dispozitie,, . Acesta este constituit de catre forul legislativ în fata caruia este direct raspunzator pentru activitatea sa.Era considerat ca organ colegial (pluripersonal) , în care presedintele lui este si seful guvernului.Ca organ suprem de dispozitie si administratie,Consiliul de Ministri cumula o serie de atributii privind realizarea planului economiei nationale si a bugetului de stat,organizarea sistemului banesc si de credit,coordonarii relatiilor externe si asigurarii ordinii publice. Spre deosebire de Constitutia din 1948,unde era prevazuta formal raspunderea ministrilor pentru faptele penale savârsite în timpul functiunii,în Constitutia de la 1952 a fost omisa includerea raspunderii ministeriale,conferind astfel membrilor guvernului o imunitate guvernamentala neîntâlnita în nicio constitutie.Pentru a transpune în practica deciziile guvernului la nivel local functionau comitetele executive ale sfaturilor populare, organe executive si de dispozitie subordonate total puterii administrativcentrale. Prin Constitutia din 1952 se legalizeaza noua împartire administrativ teritoriala a României începuta din 1950 , prin care principalele unitati teritoriale devin regiunea,raionul,orasul si comuna.
Raionarea tarii era motivata de considerente ,,economice,, , care sa permita extinderea sectorului de stat la nivelul tuturor unitatilor teritoriale, precum si exercitarea unui control eficient de la centru asupra acestora. Constitutia din 1952 înlatura prevederea democratica existenta în Constitutiile interbelice conform careia justitia militara se organizeaza si functioneaza separat de cea civila si prevede functionarea unor instante judecatoresti speciale,reprezentate de tribunalele militare. Încalcarea tot mai accentuata a legalitatii actului de justitie se va materializa prin limitarea garantiilor procesuale privind exercitarea dreptului de aparare al cetatenilor ,interzicerea accesului la dosarele procesului,obstructionarea administrarii de probe si expertize si considerarea marturisirii acuzatului (marturisire smulsa prin frica si teroare) ca ,,regina a probelor,,. Inversarea raportului firesc dintre individ si stat în favoarea statului,individul urmând sa reprezinte doar mijlocul,rezulta din modalitatea de exprimare si garantare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor incluse în Constitutia din 1952.Daca în constitutiile interbelice ,inclusiv în cea socialista din 1948,aceste drepturi si libertati erau prevazute în primele capitole,imediat dupa cele privind teritoriul tarii,în asezamântul din 1952 ele sunt denumite ,,drepturi si datorii fundamentale,, si plasate abia în capitolul al optulea. Prevazând egalitatea cetatenilor în fata legii,ca si egalitatea sexelor,erau garantate dreptul la munca,odihna,pensie si asigurari sociale,învatatura si cultura,precum si libertatea constiintei,mentionându-se ,pentru prima data,în constitutie faptul ca ,,scoala este despartita de biserica,, (art.84). De asemenea, cetatenilor le erau garantate libertatea cuvântului,a presei,întrunirilor si mitingurilor, cortegiilor si demonstratiilor de strada însa cu conditia ca ele sa fie exercitate ,,în conformitate cu interesele celor ce muncesc si în vederea întaririi regimului de democratie populara . Introducerea unor prevederi restrictive privind posibilitatea de exercitare a acestor drepturi va conduce la imposibilitatea realizarii lor efective,accentuând starea de dezorganizare a vietii personale si de fatalism ce a caracterizat opinia publica româneasca din acea perioada,indivizii fiind nevoiti sa adopte conduite ,,conformiste,, si sa manifeste o integrare ,,formala,, fata de valorile si normele impuse coercitiv de partidul si statul comunist. În articolul 12 , Constitutia consacra dreptul de proprietate personala a cetatenilor asupra veniturilor si economiilor provenite din munca,asupra casei de locuit , asupra obiectelor casnice si de uz personal , precum si dreptul de mostenire asupra acestora, stipulând însa ca „temeiul dreptului de proprietate personala este societatea capitalista. Prin Constitutie munca era decretata ca fiind „o datorie si o chestiune de onoare pentru fiecare cetatean” , pentru a se putea realiza principiul socialist de munca si repartitie „de la fiecare dupa capacitati, , fiecaruia dupa munca sa” , care va genera lipsa de rationalitate a muncii în socialism , tendinte de egalizare a veniturilor realizate diferentiat de indivizi, ca si slaba cointeresare si participare a multor indivizi. Constitutia din 1952 a devenit treptat instrumentul de aplicare diferentiata si preferentiala a sistemului de sanctiuni si recompense, în functie de statutul politic si ideologic al cetatenilor , generând mari inechitati si discriminari sociale si morale, ale caror efecte se vor amplifica în perioada fauririi societatii socialiste multilateral dezvoltate, dominata de aplicarea primei constitutii prin care România devenea o „republica socialista”.
3. 1965 Perioada cuprinsa intre anii 1952-1965 s-a caracterizat prin extinderea proprietatii de stat si cooperatiste, desfiintarea proprietatii private, accentuarea conducerii nu numai politice ci si statale de catre un singur partid politic, Partidul Comunist, care detine monopolul puterii in stat si societate. Marea Adunare Nationala aleasa in martie 1965 a ales o comisie pentru redactarea proiectului de constitutie, comisie care a definitivat munca inceputa de comisia precedenta in 1961. la 29 iunie 1965 proiectul este publicat si supus discutiei publice. Dupa moartea primului conducator comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în anul 1965, în fruntea partidului, apoi si a statului, a ajuns Nicolae Ceausescu. Constitutia adoptata în acel an si intrata în vigoare la data de 21 august 1965, înlocuia denumirea oficiala de pâna atunci a tarii, Republica Populara Româna, cu cea de Republica Socialista România. În cele 9 titluri ale sale si în cele 114 articole, Constitutia din anul 1965 reflecta încheierea procesului de colectivizare a agriculturii si de distrugere a proprietatii private în economie. Era precizat si faptul ca Partidul Comunist Român constituia forta politica conducatoare a întregii societati. Constitutia din 1965 a fost aplicata pâna la înlaturarea regimului comunist, în decembrie 1989. Constitutia adoptata la 21 august 1965, cu modificarile ulterioare, a avut 121 de articole sistematizate in 9 titluri. Dispozitiile constitutionale au consacrat forma republicana a statului, suveraninatea si independenta, indivizibilitatea si inalienabilitatea teritoriului. Cat priveste titularul puterii se arata ca acesta este poporul. Constitutia mentine principiul partidului unic, ca partid de guvernamant. In afara acestor dispozitii titlul I al constitutiei( Republica Socialista Romania), cuprinde prevederi referitoare la formele de proprietate, functiile statului, principiile politici externe, cetatenie, organizarea administrativa a statului, drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor sunt reglementate in titlul II iar titlurile de la III-VII, consacra organizarea statala a puterii. In aceasta privinta constitutia structureaza organele de stat in 4 mari categorii, si anume: organele puterii de stat, organele administratie de stat(ministerele si celelalte organe centrale ale administratie de stat, comitetele si birourile executive ale consiliilor populare, organele locale de specialitate ale administratie de stat), organele judecatoresti si organele procuraturii.
