Universitatea Univers itatea Transilvania ransilv ania Braşov
Constituţiile din 1948, 1952 i 1965
Anul I Grupa 3
Iliescu Iulia
Premisele economice şi social-politice ale instaurării comunismului în România
Procesul instaurării socialismului în România, început prin victoria luptei antifasciste şi antiimperialiste din august 1944, are profunde rădăcini în dezvoltarea istorică, în contradicţiile economice şi social-politice ale socităţii româneşti. În România, cerinţele revoluţiei burghezo-democratice din prima jumătate a secolului al XIX-lea n-au fost realizate până la capăt. Instaurarea statului naţional unitar, la 1 Decembrie 1918, expresie a necesităţii istorice, a cerinţelor legilor obiective de dezvoltare sociala, a determinat intrarea României într-o nouă etapă a dezvoltării, creând premise pentru accelerarea progresului economic şi social-cultural al ţării. Însa, nici dupa acest eveniment problemele importante nu au fost deplin soluţionate, ceea ce a atras nemulţumirea poporului. În aceste conditii social-politice, Partidul Comunist a profitat de această nemulţumire, începand lupta “împotriva exploatării şi asupririi”1. Popularitatea Partidului Comunist a început să crească progresiv şi, treptat, au obţinut o putere politică din ce în ce mai mare, care le-a permis să instraureze în România sistemul propriu. O importanţa deosebită s-a acordat activităţii de organizare şi conducere a poporului, schimbării caracterului puterii de stat atât pe plan central, cât şi pe plan local şi constituirii unor organe ale puterii care sa exprime interesele comuniste. În cele din urmă, regele a fost nevoit sa accepte înlocuirea guvernului Rădescu, cu un guvern comunist. Acest nou guvern, format la 6 martie 1945, prezidat de Petru Groza, reprezenta primul guvern cu un pronunţat caracter comunist din istoria României, impunându-se astfel un nou regim politic. Prezenţa în guvern a grupării liberale, condusă de Gh. Tătărăscu, nu schimba esenţa şi caracterul acestui nou guvern, bazat pe alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănime. Sub masca democraţiei, Partidul Comunist a atras alături de clasa muncitoare şi ţărănimea, parţial intelectualitatea, pătura mijlocie. Planul acestui partid urmărea extinderea controlului statului asupra activităţii economice şi financiare a întreprinderilor particulare, lichidarea inflaţiei, desfiinţarea capitalismului şi introducerea unui regim sever de economii. Un moment important în lupta pentru asigurarea instaurării definitive a forţei comuniste l-a constituit victoria acesteia în alegerile parlamentare din 2
noiembrie 1946. Parlamentul rezultat în urma acestor alegeri – primul Parlament comunist din istoria României- a facilitat adoptarea la sfârşitul anului 1946 şi în 1947 a unei serii de măsuri cu caracter anticapitalist, cum au fost: etatizarea Băncii Naţionale, introducerea controlului statului asupra întreprinderilor capitaliste, ceea ce echivala cu îngrădirea poziţiilor deţinute de marele capital, reforma monetară şi multe altele. Iniţial, gruparea liberală condusă de Gh. Tătărăscu a acceptat colaborarea cu forţele comuniste, însă, pe măsură ce procesul instaurării comunismului lua amploare, îngustând poziţiile acesteia în viaţa politică, ea se opune tot mai mult. Ca urmare, pe baza unei moţiuni de neîncredere adoptată de Adunarea Deputaţilor, ultimii reprezentanţi ai liberalismului au fost eliminaţi din Guvern, la 6 noiembrie 1947. Prin acest act s-a produs o schimbare fundamentala în caracterul puterii de stat, care a căpătat pe deplin caracter socialist. Astfel, s-au creat condiţii favorabile pentru lichidarea contradicţiei între conţinutul puterii şi forma de stat monarhică, ce constituia o piedică în calea progresului forţei comuniste. Transformările petrecute în perioada 1944-1947, noul raport al forţelor social-politice, au facut ca înlăturarea monarhiei să devină posibilă. La 30 Decembrie 1947, regele, lipsit de sprijin politic, a fost nevoit să semneze actul de abdicare, iar Parlamentul a proclamat, în aceeaşi zi, Republica Populară Română. Astfel, întreaga putere politică a fost câştigată de clasa socialistă şi s-a trecut într-o nouă etapă istorică, etapa prefacerilor economice şi social-politice cu caracter socialist.
Legislaţia constituţională din septembrie 1944 până la 30 decembrie 1947
Actul istoric din August 1944 a însemnat şi începutul unei noi dezvoltări constituţionale a ţării, deosebită de trecut. Întrucât singurele acte fundamentale în vigoare, în acel moment, erau decretele din 1940, se impunea ca o necesitate istorică imediată reintroducerea unui regim de constituţionalitate care să poată 3
garanta dezvoltarea socialistă a ţării. În împrejurările de atunci nu existau condiţii de elaborare a unei noi constituţii. De aceea a fost adoptată o soluţie tranzitorie care consta în repunerea în vigoare a constituţiei din 1923, scop în care a fost emis decretul din 2 septembrie 1944. Acest decret cuprindea în total cinci articole şi formula într-un mod concis dispoziţii constituţionale de o deosebită importanţă, printre care cele referitoare la abrogarea decretelor din septembrie 1940 (art. V). Astfel, articolul I al decretului stabilea ca “Drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 1866, cu modificările ce ulterior i-au fost aduse şi de Constituţia din 1923”2. Decretul face însă şi unele rezerve cu privire la repunerea în vigoare a dispoziţiilor Constituţiei din 1923. Astfel, art. II-IV inclusiv stabileau că printrun decret ulterior se va reglementa modul de organizare a reprezentantei naţionale, iar până la o nouă reglementare, atribuţiile legislative reveneau guvernului şi regelui. De asemenea, o importanţă deosebită au avut şi dispoziţiile cuprinse în art. IV, referitoare la organizarea judecătorească. Prevederile acestui decret au fost completate printr-un act constituţional din 11 octombrie care dezvolta principiile formulate de primul decret in materie de organizarea justiţiei. Astfel, se stabilea obligaţia reglementării, prin acte normative speciale, a condiţiilor “în care vor putea fi urmăriţi şi sancţionaţi toţi acei care în orice calitate şi sub orice formă au contribuit la dezastrul ţării, în special în legătură cu războiul purtat împotriva Naţiunilor Unite.” 3 Alte acte normative importante au fost: decretul-lege care anula legislaţia rasială din perioada dictaturii militaro-fasciste şi stabilea un regim de egalitate pentru toţi cetăţenii români; legea reformei agrare care stabilea trecerea în proprietatea statului a proprietăţilor care depăşeau suprafaţa de 50 ha; decretul cu privire la exercitarea puterii legiuitoare si drecretul-lege cu privire la alegerile în Adunarea Deputaţilor prin care se trece la un parlament unicameral şi introduce principiul deplinei egalităţi a drepturilor politice, acordând femeilor dreptul de a vota în condiţii egale cu bărbaţii; legea cu privire la interzicerea partidelor sau organizaţiilor fasciste.
4
Actele constituţionale de la 30 decembrie 1947
Sub această denumire sunt cuprinse: Actul de adicare, Proclamaţia guvernului, legile nr. 363 şi 364 din 30 septembrie 1947, precum şi Decretul nr. 3 din 8 ianuarie 1948. În ceea ce priveşte Actul de abdicare, monarhia constitutia principalul şi ultimul sprijin în jurul caruia erau grupate forţele care se opuneau regimului comunist. Discreditat în faţa maselor şi lipsit de instrumentul de manevrare politică în urma demisiei din guvern la 7 noiembrie 1947 a reprezentanţilor săi, regele Mihai I a semnat la 30 decembrie 1947 actul de abdicare. În aceeaşi zi, guvernul a dat o pcroclamaţie prin care anunţa poporului actul de abdicare a regelui. Tot în aceeaşi zi s-a reunit în sesiune şi parlamentul care a votat Legea nr. 363 pentru constituirea statului român în Republica Populară Română. În art. 4 se prevedea ca Adunarea Deputaţilor urma să se dizolve şi să se procedeze la organizarea unei noi alegeri. Noul parlament ales urma să aibă şi funcţia de adunare constituantă. Potrivit art, 6, pentru exercitarea atribuţiilor de şef al statului se instituia un organ colegial format din 5 membri, care purta denumirea de Prezidiul Republicii Populare Române.. Legea nr. 364, votată în aceeaşi şedinţă a Adunării deputaţilor, stabilea componenţa noului Prezidiu al Republicii, iar Decretul nr. 3 din 8 ianuarie 1948 a dezvoltat şi completat dispoziţiile Legii 363/1947 cu privire la atribuţiile Prezidiului Republicii Populare Române.
Constituţia din 1948
Punând în aplicare dispoziţiile Legii nr. 363/1947, Adunarea deputaţilor sa întrunit la 28 februarie şi a votat Legea nr. 32 prin care s-a declarat autodizolvată, stabilind în acelaşi timp ca noile alegeri în organul suprem legiuitor să aibă loc la 28 martie. Totodată, folosind o nouă denumire pentru organul legiuitor ce urma a fi ales, aceea de Marea Adunare Naţională, Legea nr. 5
32 din 25 februarie 1948 precizează că aceasta va avea şi caracterul de Adunare constituantă. Într-adevăr, Marea Adunare Naţională, aleasă la 28 martie 1948, în prima sa şedinţă, a luat în discuţie la data de 8 aprilie proiectul unei noi constituţii, elaborat din iniţiativa Comitetului Central al partidului. Discuţiile în Marea Adunare Naţională asupra proiectului de constituţie a luat sfârşit la 13 aprilie, dată la care proiectul a fost adoptat. Această constituţie se caracterizează prin aceea că este prima de tip socialist din România, proclamând principiile socialiste ale organizării sociale şi de stat ca unic fundament al întregului edificiu social-economic şi politic. Astfel, ea consacra principiul unicităţii puterii de stat, principiile economiei socialiste, la baza careia a fost aşezată proprietatea socialistă. În ceea ce priveşte structura social-economică, noua constituţie prevede că, prin lege, se vor stabili modalităţile de trecere în proprietatea statului a unor bunuri precum “bogaţiile de orice natură lae subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţie ferate, rutiere, pe apă şi în aer, poşta, telegraful, telefonul şi radioul, ca “bunuri comune ale poporului”4,care se aflau în mâini particulare. De asemenea, pot fi făcute exproprieri [entru cauză de utilitate publică, iar mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului. Şi comerţul extern este reglementat şi controlat de stat. În cadrul drepturilor cetăţenilor, apar ca garantate dreptul la muncă, egalitatea cetăţenilor, mai ales a femeilor în toate domeniile vieţii de stat, economic, social, cultural, politic şi de drept privat. Organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Naţionala, unicul organ legislativ. Acesta are ca atribuţii alegerea prezidiului Marii Adunări Naţionale, formarea guvernului, modificarea constituţiei. Prezidiul convoacă adunarea, emite decrete, interpretează legi, reprezintă ţara în relaţiile internaţionale. Oganul suprem executiv şi administrativ este guvernul, care se compune din: Preşedintele Consiliului de Miniştri (Primul Ministru), din unul sau mai mulţi vicepreşedinţi şi din miniştri, care alcătuiesc Consiliul de Miniştri. Atribuţiile acestora se stabilesc de Marea Adunare Naţională. Guvernul are în sarcina sa conducerea administrativă a statului, coordoneaza ministerele, 6
planifica economia naţională, realizează bugetul statului şi asigura ordinea publică. Teritoriul ţării se împarte din punct de vedere administrativ în comune, plăşi, judeţe şi regiuni, iar organele locale ale puterii de stat sunt consiliile populare locale care sunt organe reprezentative, alese pe patru ani, prin vot universal, direct şi secret. Organizarea judecătorească ocupă, de asemenea, un loc important în această constituţie. Astfel, sunt stabilite instanţele judecătoreşti: Curtea Supremă, curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile populare. Articolul 87 prevede că se pot înfiinţa prin lege, instanţe speciale pentru anumite ramuri de activitate. Urmatoarele trei articole stabilesc că la toate instantele, cu excepţia Curţii Supreme, judecarea are loc cu asesori populari, primul preşedinte, preşedinţii şi membrii Curţii Supreme sunt numiţi de Prezidiu, iar întreaga activitate judiciară a instanţelor şi organelor judecatoreşti este supravegheata de Curtea Suprema. În ceea ce priveşte parchetul, acesta era compun dintr-un procuror general, numit de prezidiu, alături de mai mulţi procurori. Tododată, este prevazută modalitatea de modificare parţială sau totală a constituţiei. Aceasta este posibilă la propunerea guvernului sau a unei treimi dim membrii Marii Adunări Naţionale, proiectul de lege considerandu-se adoptat dacă a fost votat de două treimi din numarul total al membrilor adunării. Fiind prima constituţie socialista a României, Constituţia din 1948 a constituit baza juridică a transformarilor care au avut loc în ţară în perioada comunistă.
Constituţia din 1952
Perioada care a urmat adoptării Constituţiei din 1948 s-a caracterizat printr-un ritm alert de transformări pe toate planurile vieţii social-economice, politice şi culturale. Din punct de vedere juridic, aceste transformări au fost consacrate în legile votate de noul organ suprem legiuitor. În domeniul economiei socialiste este menţionată Legea nr. 119 din iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi. De asemenea, prin Legea nr, 3 din 30 mai 1950, a fost 7
adoptat Codul Muncii. O altă modificare a fost în domeniul organizării şi activităţii parchetului, procuraturii şi a instanţelor judecătoreşti. Tot în 1948 a fost înfiinţată şi poliţia politică, sub numele de miliţie. În anii 1948-1949 au fost create noi organe de conducere a economiei, ca de exemplu Comisia de stat a planificării, Comisia controlului de stat şi Arbitrajul de stat. Astfel, numeroasele modificări intervenite în structura social-economică şi în organizarea politică depaşeau cadrul constituţional stabilit de Constituţia din 1948. În aceste condiţii a apărut necesiatatea elaborării unei noi constituţii care sa reflecte noua realitate sociala, politcă şi ecomonică. Marea Adunare Naţională a hotarât în şedinţa din 27 martie 1952 constituirea unei Comisii constituţionale carea avea sarcina pregătirii unei noi constituţii. Proiectul final a fost supus dezbaterii Marii Adunări Naţionale, care în 24 septembrie 1952 l-a adoptat. Noua constituţie conţine prevederi în ceea ce priveşte bazele puterii populare, constituită de “alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare”, bazele puterii politice, care aparţin sfaturilor populare şi, nu în ultimul rând. Economia naţională cuprinde trei formaţiuni social-economine (cea socialistă, mica producţie de mărfuri şi cea particular-capitalistă). În cazul proprietăţii particular-capitalistă, statul realizează în mod consecvent politica de îngrădire şi eliminare a elementelor capitaliste, iar comerţul extern este monopol de stat. Viaţa economică se dezvoltă pe baza planului de stat , în interesul dezvoltării socialismului. Tot statuladministrează băncile, întreprinderile şi instituţiile de stat industriale, agricole şi comerciale. În ceea ce priveşte organizarea administrativa, teritoriul este împarţit în regiuni, teritoriul locuit de populaţia compacta maghiară secuiască având caracterul de regiune autonomă. Organul suprem al puterii de stat rămâne Marea Adunare Naţională, unic organ legiuitor, având aceleaşi atribuţii ca în Constituţia din 1948. Şi situaţia Preziudiului Marii Adunări Naţionale este identică. Organul suprem executiv este Consiliul de Miniştri, modul de organizare al acestuia fiind mai detaliat în aceasta ConstituOrganul suprem executiv este Consiliul de Miniştri, modul de organizare al acestuia fiind mai detaliat în această constituţie. Justiţia este realizată de Tribunalul suprem, Tribunalele regionale si cele populare, dar şi de instanţele judecătoreşti speciale, înfiinţate prin lege. Judecare proceselor la toate instanţele se face tot cu participarea asesorilor populari. Procurorul General exercită supravegherea superioară a respectării legilor de 8
catre ministere şi celălalte organe centrale, de către organele locale ale puterii şi administraţiei de stat. Sub aspectul drepturilor cetăţenilor situaţia nu este schimbată. Astfel se păstreaza dreptul la muncă, la diferite forme de asigurare materială, egalitatea, iar minorităţilor li se asigură dreptul de a folosi limba maternă şi învăţământul în limba maternă.
Constituţia din 1965
Şi constituţiei din 1952 i s-au adus modifcări parţiale referitoare la compunerea, organizarea şi funcţionarea organelor supreme ale puterii de stat, a organului suprem executiv, la organizarea administrativ-teritorială, precum şi la organele locale ale puterii de stat. În special după anul 1960 s-a impus necesitatea elaborării şi adoptării unei noi legi fundamentale. Astfel, Marea Adunare Naţională, în şedinţa din 22 martie 1961, a hotărât constituirea unei ocmisii constituţionale care a fost însărcinată cu elaborarea proiectului noii constituţii. Proiectul final a fost adoptat la 21 august 1965. Noua constituţie modifică numele ţării în cel de Republică Socialistă România, o republica de tip socialist. Totodată consacră forţa politică conducătoare a întregii societăţi Partidului Comunist Român. Sub aspect economic, se observă eliminarea totala a capitalismului, fiind meţionată numai prorpietateae tip socialist, comerţul extern fiind în continuare monopol de stat. Economia este , în principal bazată pe agricultură. În ceea ce priceşte viaţa politică externă, constituţia prevede că România “întreţine şi dezvoltă relaţii de prietenie şi colaborare cu ţările socialiste” 5, iar administrativ teritoriul este împărţit în judeţe, oraşe şi comune, oraşele mai importante putând fi organizate în municipii. Drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt, în principal aceleaşi. Însă, apar unele modificări, aparent neimportante, cum ar fi în cazul libertăţii cuvântului, presei, întrunirilor şi demonstraţiilor, care “nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste”, modificare ce ascunde o evidentă îngrădire.
9
Organul suprem al puterii de stat ramâne organul suprem al puterii de stat ca unic legiuitor şi are o nouă atribuţie, ca urmare a înfiinţării, ulterioare adoptării constituţiei, instituţiei preşedinţiei, şi anume aceea de a alege si revoca Preşedintele Republicii Socialiste România. De asemenea este prevăzut şi controlul constituţionalităţii legilor, realizat de o comisie constituţională şi juridică aleasă de Marea Adunare Naţională. Organele judecătoreşti sunt Tribunalul Suprem, tribunalele judeţene, judecătoriile şi tribunalele militare. Organizarea judecătoriilor şi a tribunalelor, competenţa şi procedura sunt stabilite prin lege. Organele procuraturii sunt Procuuratura Generala, procuraturile judeţene, locale şi militare. Constituţia din 1965 a cunoscut mai multe modificări. Astfel, prin Legea nr. 1/1969, s-a stabilit că Consiliul de Stat, ca organ al puterii de stat cu atribuţii permanente, poate , între sesiunile Marii Adunări Naţionale, să însărcineze comisiile permanente cu examinarea şi dezbaterea proiectelor de decrete ce conţin norme cu putere de lege şi să efecuteze controlul asupra activităţii organelor subordonate Marii Adunări şi Consiliului de stat. Prin Legea nr. 1/1974, privind modificarea Constituţiei, propusă pe baza hotarârii Plenarei din 25-26 martie 1974 a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a fost înfiinţată instituţia preşedintelui. În determinarea poziţiei preşedintelui în sistemul organelor supreme ale puterii de stat, Constituţia prevede că: ”preşedintele Republicii Socialiste România este şeful statului şi reprezintă puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale; el este comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării Republicii Socialiste România şi îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat”.
10
Concluzie
Partidul Comunist Român a câştigat popularitate în faţa partidelor politice democratice prin atragerea maselor din clasele sociale inferioare şi mijlocii, bazându-se pe situaţia economica şi socială dificilă, situaţie nesurprinzătoare ţinând cont de faptul că România era proaspăt ieşită din război. Sub masca “democraţiei”, acest partid ajuns treptat din ce în ce mai puternic din punct de vedere politic, până când a înlăturat total opoziţia, transformând politica pluripartită a ţării într-una totalitară. Trecerea de la capitalism la socialism a avut şi în domeniul dreptului un impact major. În tot acest proces complex, treptat, s-au înregistrat mutaţii în esenţa, conţinutul şi funcţiile dreptului. Transformarea petrecută pe acest plan, ritmul acesteia a diferit de la o ramură la alta, la fel ca prefacerile relaţiilor sociale care formau obiectul reglementării. Modificările de la nivelul dreptului constituţional au determinat transformari corespunzătoare în conţinutul normativ al dreptului administrativ, al dreptului civil, în special în privinţa proprietăţii şi dreptului de proprietate, al dreptului penal, procesual, al muncii şi, nu în ultimul rând, în domeniul organizării judecătoreşti.
11
Note: 1
P. Gogeanu – “Istoria Dreptuli Românesc”, Universitatea Bucureşti, 1985 2 Decretul nr. 1626 emis la 31 august 1944 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 202 din 2 septembrie 1944 3 Decretul nr. 1849 din 11 octombrie, acelaşi an 4 Constituţia Republicii Populare România din 1948, Titlul II, Art. 6 5 Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, Titlul I, Art. 14
12
Bibliografie
P. Gogeanu – “Istoria Dreptuli Românesc”, Universitatea Bucureşti, 1985 Ichil Benditer, Ioan Muraru – “Drept Constituţional”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1982 Constituţia Republicii Populare România din 1948 Constituţia Republicii Populare România din 1952 Constituţia Republicii Socialiste România din 1965
13
