Emblematicul scriitor scriitor Mircea Eliade a lăsat în urma sa sa un orizont variat şi vast, vast, de o grandioasă valoare. A fost una dintre cele mai puternice ,tenace si captivante personalitati din cultura romana. Ne-a lasat spre citire citire diferite creatii stiintifice, stiintifice, filozofice si beletristice Din această ultimă categorie de texte literare face parte şi „Romanul adolescentului miop”; creat initial sub forma unui jurnal,acesta fiind fiind finalemente romanul. Textul are un caracter subiectiv, fapt dovedit prin scrierea acestuia la persoana I. Naratorul este şi personaj. Personajul principal , adolescentul miop este un simbol al adolescentei,trecand prin aceasta perioada cu binecunoscutele ei caracteristici: de a redescoperi lumea datorita posibilitatilor sale de interpretare, mentalitatea in dezvoltare , elaborarea unui ideal in viata etc. Eroul nostru isi propuse faptul de a scrie un roman autobiografic ,care ii va aduce superioritatea si admiratia admiratia ,iar toata lumea il va aprecia la la adevarata lui valoare si il va respecta. Va iesi din tiparele de elev mediocru cum il vedeau profesorii sai,doar trecand corigentele la scoala si va fi recunoscut de catre prietenii sai ca fiind un geniu starnindule invidia. In etapele sale de a lua notite cu privire la viata sa , descopera in principal ca ii lipseste motivul pentru care sa conceapa romanul , el nu avea o poveste de dragoste iar in materie de cunoastere feminina ,cunostintele sale erau cam vagi.Singurele fiinte de sex feminin pe care le cunostea erau vecinele sale , fetele cizmarului Maria si Puica, dar sub nicio forma acestea acestea nu puteau fii asociate asociate cu frumosul si nu erau modele pentru eroina romanului sau .Adolescentul cere ajutor verisoarei lui .Invatase limbajul fetelor si gesturile lor, lucruri ce aveau sa ii fie de folos mai departe. Pe parcurs cere si opiniile opiniile prietenilor lui care nu au fost de acord cu ideile sale incercand sa-l faca pe adolescent sa isi schimbe conceptiile si impresiile despre ceea ce stia el, scriind defapt despre ce intentionau ei sa il indrume. Relatia sa cu prietenii tinea de aparente.Acesta era considerat un bun ascultator fapt dovedit prin experienta dobandita de-a lungul ascultarii ascultarii confesiunilor ale sufletelor sufletelor chiunite ale prietenilor sai, descoperind la fiecare cate o poveste mai inflorita decat cea precedenta, dar in final niciodata acesta nu era interesat catusi de putin de ei. Ii considera imebicili sentimentali si prosti el deosebindu-se prin forta cu care acesta isi masca sentimentele,de lipsa de nevoie de a fi ascultat. Marcu era singurul care i se asemana lui .Aveau interese comune,dar caractere total diferite el fiind dogmatic dogmatic si victima a metafizicii , Marcu sceptic si materialist, lucru ce ii apropiau si mai mult , intre ei aprinzandu-se mereu discutii contradictorii fiind sarea si piperul. Prietenul sau Robert l-a l-a poreclit ’’Doctorul’’ deoarece adolescentul avea toate simptomele dupa autocaracterizarea lui : uratenie , miopie miopie precoce si desfiguratoare desfiguratoare si isi petrecea majoritatea timpului printre carti si socotea pierderi inutile toate acele lucruri despre care Robert ii povestea aprins despre aventurile si bucuriile adolescentine. In incercarea prietenilor sai de a-si masca varsta , de a parea mult mai maturi, maturi, acesta se conforma cu statutul sau de licean pe care nu il incerca sa si-l ascunda. In capitolul despre Don Juani ii avem infatisati pe cei trei prieteni , Robert si Dinu care erau imbracati frumos fiind foarte atenti la la detalii si furand priviri de la doamne si domnisoare si
adolescentul care era imbracat simplu nepasandu-i de aparentele sale nici de impresiile celorlalti.Aici incepe o confrutare ,continua rivalitate intre cei doi baieti fiecare incercand sa para cat mai fermecatori si mai trecuti prin viata prin povestirile lor despre fecioare si dragoste. Adolescentul fiind in postura de arbitru decide sa aibe opinie neutra in ceea ce priveste istorisirile celor doi deoarece stia cu siguranta ca nu sunt adevarate ascultand o noua versiune a celor intamplate. Paradoxul descrierii de sine al naratorului, este ca la final acesta descopera ca este ca toti ceilalti , in zadar au fost acele deosebiri si stari in care s-a autoevaluat fiind superior deoarece era tot un suflet melancolic si trist fiind si el imbecil fiindca are sentimente si vise comune ca toti prietenii sai, la acele aventuri si trupuri calde de femeie. Se simte dezgustat de sine deoarece prefera aceasta cale in loc sa isi biciuiasca trupul pana cand camasa se umplea de picaturile fierbinti de sange si nu isi purifica sufletul prin durere. Autoevaluarea si redescoperirea sufletului sau se reliefeaza in capitolul Noiembrie cand este cuprins de un sentiment necunoscut, nefamiliarizat lui ,dar isi neaga aceste atributii deoarece in cunoasterea lui de sine trebuia sa fie de fier, cu o vointa aspra pentru a-si atinge scopurile in viata , nu isi permitea sa fie naiv, visator natang si sentimental .Pentru el era singurul stapan care isi putea controla si sufletul , stapan pe propriile emotii , stapan pe trupul sau , voiinta fiindu-i trainica inabusind totul in calea sa. Ca oricare adolescent prefacut ,acesta nu isi recunostea stangacia comportamentului sau si emotiile cand venea vorba despre fete. Adolescentul nestiind cum sa vorbeasca cu fetele si ce ar trebui sa faca, decide sa-si invinovateasca partenerea, ascunzand greselile sale , timiditatea si vina pe care acesta o simtea. Satisfactia care l-a cuprins i-a redat increderea in sine facandu-l sa continue aproape facandu-si partenera sa planga. Acesta cunoscuse femeile si eroinele sale din carti, iar astfel si-a imaginat femeia in sine cu totul alta, era echivalentul puritatii si al frumosului ,dar in urma experientei sale de la casa cu felinare rosii asteptarile au fost cu totul altele. Faptele reale nu au coincis cu cele imaginate..A supraevaluat femeia ,iar el s-a simtit dezgustat de faptele sale,de gandurile sale deoarece nu si-a imaginat niciodata ca poate fi doar un trup ieftin platit, imbatranit de vreme si uzat de multi alti. Adolescentul miop, reprezintă tipul cititorului pasionat care îşi ia diverse personalităţi culturale drept modele, trăind prin perspectiva lor sau a operelor acestora. În cazul de faţă, modelul este reprezentat de Giovanni Papini avand o atitudine polemica faţă de Papini în primul rând, de lumea înconjurătoare şi chiar de „EL” însuşi. Deşi în text predomină metaforele, tipul figurii de stil pe care se bazează opera de faţă este antiteza. Aici există cel puţin trei antiteze. Prima şi cea fundamentală este cea care îl opune pe narator cu Papini. A doua ar fi aceea care are loc în sufletul adolescentului miop. Ea este cea care îl prezintă la început ca „un om sfârşit”, iar apoi, în final, drept un om stăpân pe propria-i personalitate. Ultima, dar nu cea mai puţin importantă, este reprezentată de conflictul dintre personaj şi lumea înconjurătoare. Antiteza dintre adolescentul miop şi Giovanni Papini este cea mai evidentă şi cea mai bine conturată în acest fragment.Personajul l-a ales ca model pe Papini deoarece acesta „i-a scris viaţa”, în romanul „Omul sfârşit” pe care tocmai îl citise regăsindu-se şi el, la fel ca toţi adolescenţii. Antiteza pune in valoare atat urat faţă de mentor, cat si iubirea şi stima pe care o purta în sine. Contradicţia, din acest punct de vedere, este dată de câteva construcţii: „L-am iubit şi l-am urât”, „cel mai neîndurat duşman şi cel mai darnic prieten”.
Adolescentul miop este măcinat de dorinţa de a se desprinde de Giovanni Papini, de al depăşi, de a-l lăsa în urmă, de a-l învinge. El se manifestă faţă de ceilalţi oameni cu un aer de superioritate, privindu-i autoritar şi criticându-i, batjocoritor chiar: „Cei mulţi şi cei proşti, imbecilii şi infirmii creierului, nătângii cu ochi frumoşi şi cu frunţile înguste’’. Adolescentul miop este stăpânit de orgoliu şi de dorinţa de a se impune. Atitudinea lui se află undeva între biruinţă şi răzbunare. Pe lângă lupta cu Papini şi cu cei ce l-ar acuza de plagiat, personajul trebuie, în primul rând, să se biruie pe sine însuşi, să se autodepăşească printr-o operă autentică personală. Acesta evolueaza pe măsură ce meditează şi reflectează, punând în dezbatere cariera sa.Devine tot mai ferm în afirmaţii şi din ce în ce mai limpede şi mai lămurit în gânduri. Aşa, el trece din starea unui „om sfârşit” spre aceea a celui ce doreşte să arate lumii ceea ce poate, să dea ce-i mai bun şi mai de preţ din ceea ce are: „Nu mi-e teamă de nimeni. Sunt gata să dovedesc oricui aurul şi bijuteriile mele. Chiar lui Giovanni Papini.” La vârsta la care se află adolescentul miop, fiecare dintre noi tinde spre nonconformism şi libertate, spre o viaţă neinfluenţabilă şi nedirijată de altcineva decât de noi. În această operă autorul a pus în discuţie toate subiectele la care caută răspunsul oricare adolescent: prietenia, dragostea, sexul, cultura, societatea, propria personalitate etc.. Prin acestea adolescentul poate cunoaşte şi se poate cunoaşte.
