BORIS SOUVARINE (n. 1895) a fost corespondentul la Paris al ziarului Novaia Jim (publicat de Gorki la Petrograd), unul din întemeietorii partidului comunist din Franţa, apoi secretar al celei de-a IlI-a Internaţionale co muniste; în această calitate, a colaborat cu Lenin, Troţki, Zinoviev, Buharin, Clara Zetkin, Gramsci şi alţii pînă la exclud erea lui din organizaţie pentru „ind isciplină". A fost apoi corespondent al Institutului Marx-Engels la Paris; exclus din acest institut, devine corespondent al Institutului de Istorie Socială de la Amsterdam. A colabo rat la Encyclopaedia Britannica şi laEncyclopaedia of the Social Sciences. Este fondatorul publicaţiilor La Critique Sociale şi Contrat Social.
BORIS SOUVARINE
STALIN STUDIU ISTORIC AL BOLŞEVISMULUI Traducere din franceză de DOINA JELA DESPOIS
humani
t a s
b u c u r e şt i
Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale SOUVARINE, BORIS Stalin: studiu istoric al bolşevismului / Boris Souvarine; trad.: Doina Jela Despois. — Bucureş ti; Humanitas, 1999 624 p.; 22 cm — (Procesul comunismului) Tit. src. (fre); Staline. Bibliogr. Index. ISBN 973-28-0936-1 I. Jela Despois, Doina (trad.) I. Stalin, Iosif Visarionovic 329, Stalin, 15(47)I.Stalin, 929 V. I. V.
BORIS SOUVARINE STALINE Apergu historique du bolchevisme
(ediţie revăzută de autor) © Editions Champ Libre, Paris, 1977 © Editions Gerard Lebovici, Paris, 1985 © Editions Ivrea, Paris, 1992 © HUMANITAS, 1999, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-28-0936-1
PREFAŢĂ
Această carte a fost scrisă, între 1930 şi 1935, la cererea, însoţită de con diţii foarte defa vorabile, a unui editor american. Treb uia să o trimit, capi tol cu capitol la New York, pentru a fi tradusă, deci să renunţla a o reciti şi, a fortio ri, la a o parcurge din nou, întreagă. Mai multe capitole le-am scris chiar în timpul derulării evenim entelo r, fără o minim ă distanţare. Bi bliotecile franceze nu-mi erau, la vremea respectivă, de nici un ajutor în tema abordată, şi nu puteam conta decît pe mine însumi. Documentaţia asu pra subiectului era aproape inexistentă şi căutarea ei laborioasă necesita mai mult timp decît redactarea prop riu-zisă. N-am a vut posibilitatea să văd, pentru o necesară punere la punct, versiunea engleză. Am aflat, în timp ce lucram, că editorul Alfred K no pf — sub influenţa unui „expert" britanic adept al stalinismului vremii respective, Raymond Postgate — r enunţase sub un pretext minc inos la pu blicarea lucrării. Se de barasase, fără să mă consulte, de contract, pe care-1 cedase la Martin Seek er and Warburg Publishers, din Londra, ducînd în paralel tratative pentru ediţia am ericană cu o m ică editură efemeră , Alliance B ook Corporation, care, după patru ed iţii, a cedat dreptu rile de publicare , în 1939, unei alte edituri, de care nu am auzit niciodat ă. N-a m aflat toate aceste lucru ri decît doi ani mai tîrziu, din întîmplare. Cît despre Seeker şi Warburg, nu mi-au dat nicio dată nici un sem n cu privire la soart a ediţiei engleze. între timp, manuscrisul fusese prezentat la Gallimard de către Brice Parain, un rusofil pasionat, foarte competent în chestiuni sovietice; a recom andat pub licare a, i ar alţi consilieri l-au susţinut. După o aşteptare care a părut lungă micului meu cerc de prieteni de atunci, unul dintre ei, pe nume Georges Bataille, şi-a asumat misiunea de a interveni pe lin gă Andre Malraux, membru în comitetul de lectură. Malraux i-a răspuns că nu va susţine manus crisu l şi a adăugat t ex tu al: „Cred c ă aveţi dreptate, dumneav oastră, S uvari n şi prietenii dumneavoastr ă, dar eu o să vă susţin atunci cînd o să fiţi cei mai tari.“ La puţin timp după aceea, manuscrisul a fost respins la inter ven ţia unui anum e B ernard Groethu ysen, care, disimulîndu-şi înclinaţia prostalinistă, a recurs la un argument caro sc poate rezuma astfel: vă veţi strica relaţiile cu Moscova, în detrimentul intereselor editurii.
6
Stalin
După aceea, cartea s-a bucurat de o primire favorabilă la Pion, dar s-a lovit de o poziţia lui Gabriel Marcel, etichetat drept filo zof „e xi st en ţia l şi care-i nega lucrării mele dreptul de a exista. Şi-a schimbat, se pare, opinia, dar după război. Totuşi, o convorbire între prietenul meu, Auguste Detoeuf şi Maurice Bou rdelle, p atron la Pion, a dus la ridic area inte rdicţiei şi lucra rea a apărut în 1935, comentată favorabil de presă, sub presiunea actuali tăţii. A trebuit să-i adaug un „ultim capitol" şi un „post-scriptum“ de ultimă oră la cea de-a opta ediţie, însoţită de un indice, în 1940. Ocuparea Franţei de arm ata germ ană a pus punc t final ace stei ediţii. O ediţie ol and eză a ieşit de sub tip ar în 1940, pub licată la Amster dam, de editura Querido. Nu ştiu nimic de soarta ei. Nici măcar nu-1 cunoşteam pe traducător, Edgar Du Perron, ştiam doar că era cunoscut în ţara lui şi prieten apropiat al lui Malraux. A m urit în mai 1940, puţin înainte de inva darea Olandei de către Hitler. Dintr-un articol semnat de Mechtilt Meijer Greiner, am aflat că Du Perron, mare scriitor olandez, romancier, poet, ese ist, critic, făcuse mult pentru literatura franceză în Olanda. Ace laşi articol îl cita pe Malraux, care spusese despre Du Perron: „Nu a crezut în politică, dar a crezut dreptate..." şi:cel „socotea orice că şi istoria. Eraînprietenul meu mai bunneavenită ..." Pascal Pia politică spune şişielcred despre Du Perron: „Păstrez despre el o amintire minunată. Era un om de o calita te atît de rară încît nu cred să fi întîlnit un altul care să-l egaleze..." Mă simt prin urmare foarte onorat de a-1 fi avut drept traducător dezinteresat pe acest scriitor de excepţie care a considerat cartea mea ca pe un serviciu adus adevărului şi justiţiei. Teribilul an 1940 a avut urmări nefaste asupra multor destine individu ale, asupra oamenilor şi asupra operelor, fie spus, fără să uităm totuşi ne noro cirile vi ctim elo r şi famili ilor lor. GPU şi Gestap o, care a cţionau în Franţa împre ună, m i-au confisca t biblioteca, arhiva şi toat ă documentaţia. La Marsilia, micul tiran local, de Rodellec du Porzic, ofiţer de marină , demn executant al superiorului său ierarhic, amiralul Platon, nazist noto riu, m-a arestat şi m-a închis la „episcopie", denumire plină de complezenţă a locului resp ectiv de detenţie. Int ervenţia unui prieten, Henri Rollin, căpi tan de corvetă, colaborator al amiralului Darlan la Vichy, m-a salvat la timp. (In momentul respectiv F ranţa se afla sub autorita tea marinei.) A trebuit să mă expatriez. în Statele Unite, alte surprize neplăcute aveau să aştepte cartea aceasta şi pe autorul ei. într-adevăr, agresiunea germană asupra Rusiei sovietice, în iunie 1941, a produs la Washington mai întîi, şi apoi în Statele Unite, o stupefiantă revi zuire a iera rhiei valorilor . Stalin, a cărui ali anţă cu Hitler azvîrlise Europa şi pe urmă întreaga lume în oroarea celui de-al doilea război mondial, apă rea brusc ca un model al democra ţiei, un camp ion al civil izaţiei şi uma nitarismului. Cartea mea a fost efectiv pusă la index, a dispărut din vitrine şi mo desta m ea perso ană a fost ţint uit ă la stîlpul infam iei. Mi se refuza
Prefaţă
7
orice lucrare. Iro nia s orţii: există o scrisoare a unui anume W arburg, văr al editorului meu de la Londra, în care acesta explică directorului de la New Leader din New York că sînt inde zirabil ca autor al unei cărţi desp re Stalin. Georges K ennan, diplom at american de o rar ă competenţă şi de o mare integritate morală, provenind dintr-o familie unde cunoaşterea Rusiei deve nise tradiţie, a scris în termeni moderaţi: „Roosevelt nu cunoştea deloc Rusia şi foarte puţin E uro pa... Mai rău era în să că nu căuta şi nici nu ţinea la p ă rerea celor care ştiau cîte ceva. Cel mai apro piat dintre consilierii lui, Harry Hopkins, nu ştia nici el mai multe, la început..." ( Survey , Londra, nr. 94). Cei care-au venit după ei nu au ştiut şi nu ştiu nici ei mai mult. Pentru cine este cît de cît la curent cu ign oranţa enc iclopedică a polit icien ilor şi ziariştilor americani, în general, faptul că opinia publică din Statele Unite era atît de dezorientată încît să poată vedea în Stalin un binefăcător al ome nirii nu constituie o ciudăţenie. Eticheta „liberal" în politică a devenit atunci sinonimă cu a fi comunist în sensul stalinist al termenului şi au existat o mu lţime de „to var ăşi de drum ". E rau foa rte num eroşi în adm inistraţia Roosevelt. C îteva exc epţii totuşi; carte a mea a fost elogiată, recomandat ă, printre alţii, de cunoscutul filozof şi pedagog John Dewey, de Max East man, Sidney Hook, Eugene Lyons, Ferdinand Lundberg, James Farrell, William Henry Chamberlin. Un ambasador a declarat că această carte a de venit „Biblia corpului diplomatic" acreditat la Moscova. Profesorul Sidney Hook scria că autorul făcuse o spade work (des ţelen ire) merito rie şi s-a putut constata, într-adevăr, că mulţi literaţi au profitat de ea fără să facă trimiteri explicite, semn de consacrare tacită şi involuntară. Revenit în Fr anţa unde a trebuit să reîncep, luînd totul de la zero, bie tele ştiri privitoare la... spade work mi-au dat mai puţină bătaie de cap decît revela ţiile des pre suferin ţele îng rozito are ale v ictim elor războ iului şi decît pierderea ireparabilă a unor prieteni de neînlocuit ucişi de Hitler, fostul ali at al lui Stalin şi discipolul lui în materie de perfidie. Partidul comunist de inspiraţie stalinistă, odinioară în ilegalitate, participa acum la guvernare, „to varăşii săi de drum" mişunau în toate mediile, cultul lui Stalin era la modă. Apologeţii atrocităţilor fără număr comise de Stalin şi acoliţii lui erau nu miţi, nu se ştie pentru ce, „existenţialişti" şi „intelectuali de stînga". Toate astea sub privi rile îngădui toar e ale autori tăţii co nstituite a celei de-a patra republici, pe urmă a celei de-a cincea şi cu aprobarea „lumii bune" a establishment- ului. Era imposibil să te exprimi contra curentului, pentru 11 spu ne adev ărul, altf el decît cu prud enţă, în publica ţii aproape confidenţiale. Milio ane de inc on ştie nţi votau în alegeri pen tru GPU şi penlm Gulag, căruia nu i se ştia pe atunci numele, dar se şlia Ibarle bine ee lepre/inlă. Am aflat că versiune a germ ană a cărţii mele, a pamla la Kowohll, edi torul lui Kafka, Faulkner, Ilemingway si alţii, m liaduceiea doamnei Rudolf Hilferd ing, disp ăruse din librării. Trad ticăloaiea soţia eminen tului
8
Stalin
socialist şi economist, fost ministru de finanţe al Reichului, autor al lucrării Das Finanzkapital, care suscitase la vremea ei vii controverse teoretice — a murit în Statele Unite, unde se refug iase, în timp ce Ru dolf Hilferdi ng a dispărut, pred at călăilor nazişti de către guvernul francez. O traducere sp a niolă a fost distrusă de chiar traducătorul ei, socialistul Luis Portela, în momentul în care trupele generalului Franco au intrat în Barcelona. în sfîrşit,lanu mai ştiu şi nimic desprelaoStockholm. traducere suedeză careamarştiut fi trebuit să apară Fahlerantz Gumelius în schimb, de exis tenţa unei traducer i ruseşti, într -un siiigur exemplar, în exclusivitate pentru Stalin; o revistă americană, care preluase i nfor maţia de la ziarul parizian al lui Paul Miliukov, adăugase de la ea: „Nu se ştie ce s-aîntîmplat cu tra ducătorul..." Şi cum re alitate a depăşeşte de foarte multe ori fic ţiunea, este cazul să ne oprim un pic asupra ediţiei engleze. Despre aceasta, editorul Warburg a refuzat întotd eauna să dea cea mai m ică informaţie cu privire la difuzare şi la tiraj. Totuşi, întîmplarea a făcut să citesc, vreo zece ani mai tîrziu, un ex tras dintr-o carte intitulată An Occupation fo r Gentlemen, de Fredric Warburg (Londra, 1959), în care neobişnuitul „ gentleman “ se exprima astfel: „La sfîrşitul lui septembrie (1939), am publicat un important volum de 704 pagini scris de Boris Souvarine, intitulat simplu Stalin. Autorul, fo st mem bru al Internaţ ionalei com uniste, a studiat operele şi întortocheata gîndire a maestrului Stalin cu o pietate de îndrăgostit sau, mai exa ct poate , cu ate nţia pe care ţi-o d ă ura. Trad ucere a, făcută de C. L. R. James, a necesitat luni, iar întîrzierea s-a dovedit norocoasă. La apariţia cărţii, o lună după semn area pactului germ ano- sovietic, pub licul s-a năpustit asupra ei. Perfect documentată, scrisă într-un stil narativ agre abil, mărturie de primă mînă asupra subiectului, cartea a fost şi rămîne probabil mai este bunăepuizată. relatare aMii vieţii a lui Stalin pînăsigur în 1936. nefericire,cea cartea de politice persoane, care în mod ar fiDin primit-o cu doar două luni în urmă cu huiduieli şi injurii, au luat-o acum ca literă de evanghelie şi ca revelaţia unei injustiţii pînă nu demult ascunse. Nu mă pot împiedica să-mi spun că Hruşciov însuşi i-ar fi apreciat utili tatea, în urmă cu un an sau doi, cînd şi-a rostit faimosul raport [secret] asupra lui Stalin, la cel de-al XX-lea Congres. Primele vînzări au fost modeste: numai 348 exemplare. Dar, pînă la sfîrşitul lui 1939, se vînduseră deja mai mult de 1 700 de exem plare şi în iunie 1940 mai mult de 2 000. Semnasem un contract avantajos cu un editor american pentru drepturile în Statele Unite, iar cartea s-a tipărit şi-n Aus tralia, unde s-a vîndut foarte bine. Nu există nici o îndoială că lucrarea s-ar fi vîndut de trei ori mai prost dacă James nu ne-ar fi predat traducerea în timpul conve nit, ce ea ce ilustre ază importanţa momen tului cînd se pu blică o carte. Beneficiile noastre au fost substanţiale, în ciuda unui preţ de cost ridicat.
Prefaţă
9
Souvarine , care actua lmen te trăieşte la Paris, e ra catal ogat drept troţkist, ceea ce er a cît s înt eu însumi. Iată ultimele fraze ale cărţii lui, scrise în cel de-al doilea semestru al anului 1939: « Mersul lucrurilor şi comportamentul oamenilor au contrazis toate previziunile optimiste ale lui Lenin, atît speranţele sale într-o democraţie superioară, cît şi concepţiile sale semianarhiste, enunţate în Statul şi revo luţia şi alte scrie ri din aceeaşi epocă, în ajun ul re volu ţiei. Din tezele lui Troţki — la fel — nimic n-a r ezistat exp erienţei, în specia l noţiunea verbioas ă şi ab stractă de .revoluţie pe rm ane ntă1. Lenin a m urit prea de vreme pentru a apuca să tragă concluziile despre moartea prematură a bolşevismului. Troţki n-a ştiut să profite de calmul exilului pentru un ade vărat examen de co nştiin ţă: memo riile lui nu aduc istoriei nici măcar con tribu ţia docum entar ă pe care am fi fost în dreptăţiţi s-o a ştept ăm de la un protagonist de talia lui, articolele şi broşurile lui parafrazează în gol o ar gumentare reluată mereu fără să clarifice nici o problemă. Eşecul bol şevismului în Ru sia este însoţit de acela, iremedia bil, al comunis mulu i în
Internaţională şi învăţămintele trase din experienţă depăşesc cu mult terenul războiului civil. Socialismul democratic în diferitele sale forme s-a lăsat aproape peste tot antrenat, înşelat şi comprom is în numele legitimei apărări împ otriva fascism ului, de că tre comun ismul totalitar. Ag onia speranţ ei socialiste în lume d eschide astfel o criză ideologică greu previzibilă . Le va reveni prin urm are e pigonilor generaţ iei neputincioase sarcina de a face bilanţul bolşevismului naţional, al comunismului internaţional şi al socialis mului tr adiţional pen tru a trage înv ăţămint ele necesare. în mod logic, aceasta ar trebui să-i determine să examineze ce mai rămîne viu şi ce este mort în doctrina mamă, destul de prost cunoscută deşi foarte celebră sub numele de .ma rxism 1. »“ Con side raţiile „ge?itleman“-ulm cu pricina nu mai au nevoie de co mentarii. în aşteptare a momentului cînd titlul cărţii lui va avea o justificare, rămîne să explicăm de ce cart ea de faţă nu s-a m ai reed itat î n Fra nţa de la război încoace. în afară de jafu l efectuat în 1941, de Gestapo şi GPU îm pre ună, care l-au privat pe autor de documentaţia esenţială şi de instrumentele sale de luc ru, au mai fost nefericitele cond iţii m ateriale care nu i-au per mis să aducă la zi lucra rea oprită la consecinţele pactului H itler- Stali n. Ne cesitatea de a avea pîinea cea de toate zilele nu mai lăsa răgazul pentru a scrie istoria lui Stalin în timpul războiului şi după război, nici pentru a anali za dezvăluirile asupra domniei lui făcute după momentul cînd, în numele conducerii colective a partidului, urmaşul lui, Hruşciov, a dezvăluit cu ţîrîita un număr infim de crime comise sub despotismul „magnific ului georgi an11, dez văluiri ca re au luat for ma un ui rap or t secret p reze ntat cu uşile închise la cel de-al XX-lea Congres al partidului comunist la Moscova, în 25 februarie 1956. încă şi mai teribile s-au dovedii a li dezvăluirile auzite cinci ani mai tîrziu, la cel de-al XXII-lea Congres, din 17 30 octom brie
10
Stalin
1961, în care principalii vorbitori au denunţat fărădelegile sinistre ce puteau fi imputate celor mai apropiaţi colaborato ri ai lui Stalin. Nu există precedent istoric pentru o asemenea suită de mărturisiri asupra unor lucruri de nemărturisit. A urmat un torent de atestări pe care toţi supra vieţuitorii marii terori care puteau ţine în mînă un creion au încercat să le facă publice. Ele sînt prea multe chiar şi numai pe ntru a le m enţiona aici. Cele mai importante sînt, evident , cele trei volume ale cărţii lui Sonecrol ljeniţîn, Arhipelagul Gulag (Paris, 1973-1976), şi impozanta, înfiorătoarea ogie al lui Roy Medvedev, Stalinismul (Paris, 1972), care justifică şi com pletează prezenta lucrare dincolo de orice aşteptări. Masa de materiale de distilat pentru red actarea unei ev entua le „Vi eţi a lui Sta lin'1, adusă pînă la sfîrşitul ei, a devenit atît de enormă, încît ar necesita probabil un al doilea volum m asiv. Aflat la o vîrstă pre a înaintată, autorul acestei cărţi n-a r pu tea-o face, mulţumin du-se s ă o îmbogăţească pe acea sta cu c îteva no te şi cu un scurt „ addendum “ cu titlu de sugestii, în vederea unor lecturi comple mentare. Cu acestea, am spus ceea ce era ese nţial; nu voi încheia îns ă înainte de a le mulţumi tineri lor profesori, is torici , soc iologi şi editori care au con siderat că această carte nu este depăşită şi merită să fie reeditată ca atare păstrîndu-şi nealterată valoarea cu aproape o jumătate de secol după ce au torul ei a scris primul rînd. B.S. aprilie 1977 P.S. Autorul acestei cărţi nu s-a con siderat în drep tăţit să modific e sau să corecteze textul apărut în 1935-1940. în mod sigur, astăzi nu l-ar scrie aşa cum l-a scris atunci. De-a lungul unei elaborări atît de îndelungate, el a învăţat multe. A învăţat chiar şi mai multe după ce a terminat cartea. Nici nu se putea altfel: este suficient să spun, de exemplu, că Operele lui Lenin, la început în 20 de volume, pe urmă în 32, erau departe de a fi comple te, întrucît Operele compleţi1, în 55 de volume, n-au apărut decît între 1958 şi 1965 (fără să fie de all lei complete). Operele lui Stalin, în 13 volume, datează din anii 1946-1952; ele sînt amputate, aranjate, falsificate, dar să trecem peste acest amănunt; trei volume suplimentare au fost publicate de Hoover Institution, în California, în 1967. Toate acestea vin deci foarte tîrziu, după terminarea cărţii, în 1940, ca să nu mai vorbim de o cantitate enor mă de documente, m ateriale, m ărturii, contribuţ ii diverse etc. ieşite la lumină după război şi după moartea lui Stalin. Este deci normal ca autorul însuşi să nu mai fie cel care era cînd s-a apucat de lucru, adică un „comu nist" în sensul în care Jaures se dădea drept comunist la începutul secolu lui, termenul fiind atunci sinonim cu socialist şi social-democrat. Este normal pentru un observator atent, studios, conştiincios să profite de o ex perienţă atît de amplă, atît de plină de semnificaţii, atît de tragică, ce a co
Prefaţă
11
stat atîtea vieţi omeneşti şi atîtea valori morale şi materiale acumulate seco le de-a rîndul. Ceea ce mi se pare anormal este să continui să reciţi lecţii învăţate pe dinafară mult înainte de a face experienţa asta şi să repeţi for mule abstracte fără nici o legătură cu realitatea. De aceea îmi iau permisi unea de a încheia pro domo sua, urmînd exemplul acelui faimos gînditor care, o sută zece ani înaintea mea, îşi luase drept deviză vorba marelui f lo rentin: „Urmează-ţi calea şi lasăi-i pe oameni să vorbească!“
PREAMBUL
„Djuga şvili, I. V., ţăran din ţinut ul şi din distr ictu l Tbil isi, satul Di di-Lolo, ortodox, contabil. Confonn cu decizia Ministerului de Interne, tri mis în exil sub supraveghere, pentru doi ani, începînd cu 29 septembrie 1908, la Solvicego dsk, ţinutu l Volo gda, de u nde fuge. E xilat din no u în ţinutul Vologda, fuge iarăşi în 29 februarie 1912. Prin hotărîrea Ministerului de Interne, exilat sub supraveghere pentru 3 ani, începînd din 8 iunie 1912, în ţinutul Narîm , de und e fuge di n nou la 1 septembrie 1912.“ Aceste cîteva rîndu ri constituiau, la începutu l revoluţiei ruse, toată bi ografi a găsită la depar tame ntul m oscov it al poliţiei şi public ată la Mos co va în 1918, a unui bolşevic obscur care răspundea la numele de Stalin. Generalul A. I. Spiridovici, unul dintre şefii Ohranei vechiului regim (po liţia politică secr etă), o pr eia apr oape tex tual în Istoria bolşevismului în Rusia, scris ă în 1922. Dar nimeni nu acorda atenţie atunci acestor in for maţii; numele lui Stalin era încă neînsemnat, semianonim, ignorat nu numai de popor, în Rusia, dar mai ales de către membrii partidului bolşevic, şi cu atît mai mult în străinătate. Putem completa această fişă de poliţie cu o notă a jandarmeriei locale referitoare la anul 1903 şi reprodusă de către tovarăşii apropiaţ i lui Stalin în Zaria Vostoka, din Tbilisi, organul oficial al bolşevici lor în G eorgia: „După info rm aţiile prim ite re cent de a gen ţii noştri, Dj uga şvili era cunoscut în organizaţie sub poreclele Sosso şi Koba, a activat în partidul so cial-democrat din anul 1902, mai întîi menşevic, pe ur mă bolşevic, ca pro pagandist şi conducător al primului raion (căi ferate).*1 Prima notiţă biogra fică consac rată lui Stalin de către partidul com unist din Rusia, m ai pu ţin a nodină, da r la fel de scurtă ca acee a redac tată dc Ohrana, se găseşte în notele ex plicative sau documentare adăugate la Ope rele lui Lenin: „I. Stalin, născut în 1879, membru de partid din 1898, unul dintre cei mai de seamă organizatori şi conducători bolşevici. Adese» ii i închis, de şase ori deportat; din 1912, fără întrerupe re, membru al ( 'omilelului Ccn trai; în 1917, redactor la Pravda ; după Revoluţi!! din Octombrie, comi sar al poporului pentru Naţionalităţi; în 1921 192 I, conusai al poporului pentru Inspecţia muncitorească şi ţărănească ; membru al ( 'om itetului
14
Stalin
Executiv Central panrus, secretar al Comitetului Central al Partidului Co munist/1 în tim pul vieţii lui Len in, deşi Stalin era deja se creta r al partid ului bolşevic, se dădea relativ puţină atenţie viitorului stăpîn al Rusiei. Numele lui nu figura în nici o lucrare clasică de istorie a socialismului, a mişcării mu ncitor eşti, a revoluţiei ruse. în prim ele zece volu me ale ope relo r lui Lenin, unde este vorba despre faptele, ideile şi oamenii unei întregi epoci, nu este m enţionat nici o sing ură dată; este rareo ri m enţionat şi în următoarele zece, fără relief, ca figurant. Nenumăratele volume de memorii şi amintiri tipărite timp de zece ani erau mute în privinţa lui. în Marea Răs turnare, carte în care Lunacearski creionează o serie de Siluet e revo lu ţionare, reunite ulterior sub ac est titlu în broşură, nu se vorb eşte de Stalin. Urma sa este de negăsit în publicaţ iile centrale şi imp ercep tibilă în cele locale. Tr ecutul lui pare să semene cu cel al altor sute de revoluţionari de diverse orientări: arestări, deportări şi evadări sub vechiul regim, înalte funcţii politice şi administrative sub cel nou. L a prim a vedere biog rafia lui este chiar mai ştearsă decît multe altele, lipsită de acte remarcabile, de episoad e memorab ile, de mom ente mar cate în calenda rul revoluţiei şi nu înregis trea ză nici o contribu ţie la o pera cole ctivă a concepţiei so cialiste. Intr-un alt volum din aceeaşi culegere a lui Lenin, putem semnala în Anexe cîteva detalii complementare, de altminteri insignifiante pentru profani: „Stalin, I. V. Djugaşvili, poreclă revoluţionară Koba, de origine ţăran, ţinu tul Tbilisi. Arestat şi deportat frecvent. Participant la o serie de congrese şi conferinţe. Unul dintre cei mai de seamă organizatori şi conducători bol şevici. La începu tul anului 1912 a fost cooptat în Comitetul Central al pa r tidului so cial-democrat muncitoresc din R usia; după conferinţa generală de la Praga, a intrat în biroul rus al Comitetului Central şi a militat ilegal în Rusia, a fost arestat apoi deportat la orator Turuhansk. Se în toarc e dinunde exil curînd după Revolu ţia dinşiFebruarie. Colab a propiat al lui Lenin, în pei ioada de pregătire şi de conducere a revoluţiei din Octombrie. Membru al Comitetului Central fără întrerupere, începînd din 1912, şi al Consiliului comisarilor poporului, începînd din 1917.“ Note identice in alte volume ale lui Lenin şi în Operele lui Zinoviev. Originea ţărănească a lui Stalin este menţionată de fiecare dată. Articolul „Djugaşvili" iu lucrarea neterminată a lui Nevski: Materiale pentru un dicţionar biografic ui social-democraţilor, va fi ceva m ai întins şi detaliat, dar cu inexactităţi I )upă moartea lui Lenin s-a întreprins o nouă ediţie re văzută şi adăugită a operelor sale, dar, cu tot zelul lor în faţa noilor stăpîni, istoriografii oficiali i u i i au putut consacra lui Stalin, după zece ani de re voluţie, în 1927, decît 10 l înduri. Constatăm aici cîteva variante: „Militant social-democrat rus din 1896. Organizează în 1902, la Baku, diferite manifestaţii muncitoreşti, este exilat în Siberia orientală, evadează în 1904 şi trece la acţiune ilegală... Exilat în 1912 în ţinutul Narîm; exilat
15
Preambul
în 1913, după o nou ă evadare şi reven ire la Petersburg, de dat a asta la Turuhansk.. Dar în e diţia următoare, apărută în 1928, tonul se schimbă. Su bstan ţa biografiei lui Stalin se modifică şi se dezvoltă. Intenţia apologetică stră punge învelişul documentar. Bolşevismul era atunci prins în încrîncenate lupte intestine şi curriculum vitae al fiecărui protagonist devenea o armă. Fiecare scotocea în trecutul adversarului pentru a descoperi o pată, o eroare, un pas greşit. Şi fiecare încerca să-şi pună în valoare propriul drept la încrederea partidului conducător şi a noii clase dominante. De data aceasta Stalin şi-a dictat el însuşi sau a inspirat propria notă bio graf ică : „Stalin, I.V. (Djugaşvili), născu t în 1879. Fiu al unui mu ncitor cizmar din Tbilis i, milita nt din 1897, unul dintre pri mii bolşevici; în tem niţat în 1901 pentru că a condus greve la Baku, deportat în Siberia orientală, a eva dat şi s-a întors în Caucaz pentru a particip a la lupta ilegală a partidului. A asistat în 1905 la conferinţa de la Tampere; delegat la congresele social-democraţiei din Rusia , la Stockho lm şi Lond ra, a făcut din o rganizaţia din Baku, în 1907, bastionul bolşevismului în Caucaz. Arestat şi deportat în 1908 şi în 1910; militant în ilegalitate la Petersburg, arestat din nou, ales în Comitetul Central în 1912. A participat la redactarea documentelor legale ale partidului în 1912-1913, a fost deportat în 1913 la Turuhansk, unde a rămas pî nă la revoluţie. Membru în B iroul Politic al Partidului, cînd Lenin se afla în ilegalitate după zilele din iulie 1917, a condus împreună cu Sverdlov cel de-al şaselea Congres al Partidului, a făcut parte din Comi tetul celo r Cinci şi Comitetul c elor Ş apte care au organizat insur ecţia din Octombrie. Comisar al poporului pentru Naţionalităţi, apoi pentru Inspecţia muncitorească, a participat la războiul civil în Armata Roşie (apărarea Ţari ţînulu i, frontul din Polonia, cam pania împotriva lui Vranghel etc.). între 1920 şi 1923, membru al Consiliului revoluţionai' de război. Secretar gene ral al Partidului din 1922. Membru al Comitetului executiv al Internaţionalei comuniste din 1925. Autor al unei serii de lucrări despre leninism şi despre problema naţională." Ţ ăranul din Didi-L olo a devenit astfel mu ncitor cizmar din Tbil isi, i.u fiul lui, Sosso, cum era numit familiar în Georgia, mai tîr/iu Isnb.i1 m sfîrşit Stalin, îşi făcea cunoscute meritele ignorate pînă alum i de mu de condei, om politic, războinic, om de stat, şi chiar de gîndiloi şi lemelu iun. Aceleaşi date vor servi drept tramă la articolul redactai de sec iri.uul hii pentru dicţionarul enciclopedic Granat, reprodus în abundenţa m him,m i şi în toate ziarele din ţară. m
1Abreviere a numelui Iakoba (Iacob). Nume pivlmil d. In um il popului al unui roman patriotic georgian, Paricidul,al scriitorului Alexandri I a l.. In i l It; IK9.I), foarte cunoscut în Caucaz şi de care Stalin a fosl l'oiuk nuli agmtfil m imrnica lui.
16
Stalin
Dar asta nu este nimic pe lîngă evenimentul neaşteptat din 21 decem brie 1929, ziua celei de-a cincizecea aniversări a naşterii lui Stalin. între a ga presă sovietică a ieşit atunci cu titluri enorme, cu portrete enorme şi cu articole enorm e. Elogiile dedicate lui Stali n nu erau nici ele mai p uţin enorme. Totalitatea calităţilor omeneşti şi multe virtuţi supraomeneşti ar fi fost întrupate în persoana lui Stalin, omul de oţel, după spusele apologeţilor din anturajul lui. Mo destia, cura jul lui, devotamentul lui faţă de cauză nu erau ega late decît de ştiinţa şi de clarviziun ea lui. El fusese o rganizatorul partidului bolşevic, conducătorul revoluţiei din octombrie, comandantul Armatei Roşii şi învingător în războiul civil ca şi în războaiele cu duşmanii din afară. El era, în plus, conducătorul proletariatului mondial . Practicianul era tot atît de valoros ca şi teoreticianul şi amîndoi erau infailibili: nu se putea cita nici o singură greşeală a lui Stalin. Şi revine fără încetare prin tre ditiram bi un la itm otiv: om de fier, soldat de oţel, aluzii la num ele pe care şi-l dăduse singur, cu variaţii pe tema invariabilă a oţelului şi a fieru lui : leninist de bronz, bolşevic de granit. Aceleaşi formule, aceleaşi hiper bole, expresia excesivă a aceleiaşi admiraţii şi supuneri, urmînd cu stricteţe modelele trimise de la Moscova, se regăsesc în miile de mesaje, scrisori, telegram e primite din toate colţurile Rusiei şi care um plu pagini între gi de ziare, apoi mai multe coloane pe zi, timp de cîteva săptămîni. Editura de Stat răspîndeşte cu milioanele de exemplare culegeri în care panegiricele ocupă mai bine de 250 de pagini, fără să mai punem la socoteală nenumăra tele mesaje de salut enumerate, indicîndu-li-se doar expeditorul. Este fa bricat în serie şi distribuit la ordin un bust oficial. Numele lui Stalin, dat deja mai multor oraşe, este atribuit acum uzinelor, centralelor electrice, col hozurilor, unităţilor militare şi şcolilor... Sub titlul „Enigma Stalin“, un colaborator al Pravdei, organ oficial al bolşevismului la Moscova, se răsfaţă (21 decembrie 1929) trecînd în revistă termenii în care este caracterizat în afara Rusiei omul zilei: „Stalin, gazda misterioasă de la Kremlin", „Stalin, stăpîn peste a şasea parte a globului", „Stalin, învingătorul oricărei opoziţii", „Stalin, personalitate im penetra bilă", „Stalin, sfinxul comunist", „Stalin, enigmă". Mister insolubil, enig mă indescifrabilă sînt într-adevăr clişeele cel mai des folosite, desigur fiindcă Stalin a apărut fără zgomot şi fără strălucire dintr-un trecut ob scur şi dintr -un pr ezen t aparent banal şi fiindcă nimeni — cu exc epţia cîtorva iniţiaţi — nu-şi explică în ce fel s-a născut atotputernicia lui. Unul dintre cei mai vechi tovarăşi de arme ai lui Stalin, venit ca şi el din Caucaz şi ajuns ca şi el pînă la vîrful puterii, Serghei Ordjonikidze, spune, cu ocazia aceleiaşi zile aniversare: „Lumea întreagă scrie astăzi despre Stalin", ca şi cum indicaţiile dictaturii bolşevice ar fi avut putere de lege pentruluip s-ar resafidin toate ţările,şica şi cum circuladerele s ecre taria tulu i partidului putut propaga impune dincolo graniţele sovietice, ca undele lumino ase. El adaugă, de astă dată cu mai m ultă în drep tăţire:
Preambul
17
„Se va scrie mult de spre el şi în v i i t o r Ş i în simpli smul lui, precizea ză: „Duşmanii vor scrie cu ură, prietenii cu dragoste11, fiindu-le cu totul ne cunoscută posibilitatea de a scrie „fără ură şi fără teamă'1, în deplină con ştiinţă şi cu ceva spirit critic, într-un efort susţinut îndreptat spre examenul imparţial şi spre adevărul istoric. Cu zece ani înainte, în 23 aprilie 1920, se sărbătoriseră la Moscova cei cincizeci de ani ai lui Lenin — adevărat iniţiator al bolşevismului, adevărat fondator al partidului comunist, adevărat învingător din Octombrie, crea torul real al statului sovietic. Fusese o serată aproape intimă la Comitetul moscovit al Partidului. Din amintirile depănate de vechi prieteni rămîne o modes tă broşură de treizeci de pa gini... De la 1920 pînă la 1930 revol uţia rusă a suferit o schimbare profundă. Bolşevismul de azi nu mai este cel de ieri. Este tocmai ce ea ce con feră persoanei lui Stalin, întruch ipînd de acum o putere dictatorială fără echivalent în lume şi fără precedent în istorie, un interes excepţional.
B ib l io g r a f ie
Pentru a reduce dimensiunile acestui volum, autorul a trebuit să sacrifice o mare parte din bibliografie şi din indicele de nume, după ce renunţase (în primele ediţii) la notele şi trimiterile din interiorul lucrării. Nu se vor găsi pri n urmare menţio nate aici nici lucrări de istorie generală, nici lucrări ale teoreticienilor anteriori bolşevismului, nici biografii de revoluţionari de alte orientări, nici monografii ale grevelor, nici anuare statistice, texte diplomatice, culegeri de legi şi, cu atît mai puţin, nenumăratele broşuri, articole din reviste şi ziare care i-au servit autorului — cu excepţia materialelor citate sau invocate mai mult sau mai puţin direct. Din acelaşi motiv a trebuit, cu cîteva excepţii, să renunţla a indica sursele în limba engleză. In sfârşit, nu se punea problema să semnalez relatările uristice t sau jurnalis tice contemporane, a căror cantitate impresionantă nu le compensează superficia litatea. Ca regulă generală, un text este înregistrat o singură dată, în ciuda modificărilor de titlu. Dar se poate întîmpla ca el să apară reprodus cînd sub o altă formă, nud în culegeriunde materialul adunat comportă variantei şchiar elementenoi (pivleţc, glose etc.). Diferenţele în scrierea numelor proprii se datoresc diferitelor traduccii Non concordanţa unor prenume şi iniţiale ţine de variaţia pseudonimelor Abrevieri: L., Leningrad; M., Moscova;P., Paris; St-P., Sankt-1Vin sinii g. iy . IViers burg (cuvîntul „sfînt“ nefiind folosit de fiecare dată). I Ini., Co Bull. Com., Buletinul comunist;Bull. Op., Buletinul opoziţiei;'on. respondenţa internaţională; Comintern.,Internaţ ionala Comunistă; Kr. Liet.,Krasnaia Lietopis;Prol. Rev., Proletarskaia revoluţia; Soc. \ , Soţialisliceski Vestnik.
18
Stalin
Biroul Internaţional al Munc ii; C.C., Com itetul Centra l; P.C.R ., Par tidul Comunist Rus; P.C.U.S., Partidul Comunist al Uniunii Sovietice; P.M.S.D.R., Partidul Muncitor esc Social-Dem ocrat din Rusia; P.S.R., Partidul Socialist-Revoluţionar ; S.D., S ocial-dem ocraţie sau social-d emo crat; U.S.,U niunea Sovietică. Celelalte abrevieri se deduc cu uşurinţă.
LENIN Opera lui Lenin constituie principala docume ntaţie pentru studierea bolş evis mului. Dar o enumerare de taliată ar fi dat bibliografi ei dimensiuni prea mari. Mă voi mărgini să sem nalez exis tenţa unei Leniniane în 5 volume masive in octa vo, editată de Institutul Lenin din Moscova, numai pentru perioada 1924-1928 (Editura de Stat, M.-L.,1926-1930), continuată cu un Anuar (Editura Partidului, L. , 1932) pentru anul 1929. Treb uie la fel să ne limităm la menţiunea că autorul a recurs fie la pub licaţiile srcinale , c ărţi, b roşuri, rev iste şi ziare , fie la: N. L enin (V. Ulianov), Opere (incomplete) în 20 de tomuri şi în 26 de volume, Editura de Stat, M.-L., 1920-1926, la care trebuie adăugate Leninski Sbornik (culegere Lenin), 27 volume apărute, M.-L., 1924—1934 şi Zapiski Instituia Lenina (Analele institutu lui Lenin), 3 volume, M.-L., 1927-1928. Autorul n- a putut să se folosea scă de cea de-a do ua ediţie de Opere (incomple te) în curs de publicare în timpul redactării lucrării, dar s-a servit, în mod excep ţional, pentru nevoile introducerii la e diţia franceză, de dou ă tomuri din a ceas tă ediţie, cu erorile pe care ac easta le comp ortă: V. I. L enin , Opere (incomplete), voi XX, P., 1928; voi. XXI, P„ 1930. Un Predmetni Ukazatel(Indice tem atic) pentru pr ima ediţie de Opere, M.-L., 1930, facilitează cercetarea. La fel un Ukazatelpentru Leninski Sbornik, voi. I—VII, M. -L., 1928.
STALIN Am crezul ulii să grupez aici principa lele referin ţe bibliografice . Res tul figu rează în ordinea utilizării sau în ordine cronologică, şi alfabetică, la finele fiecărui capitol. M. A ldanov , Contem porani, Berlin, 1928 . — A lexandrov , Este Stalin un dicta tor? f.l., f.d. Arestarea Iov. Stalin la Baku, în 1910. Extras din documente le jandarmeriei din Baku, Bakinski Rabocii, nr. 298, Baku, 20 dec. 1929. — B. Ba j a Nov, Avec Staline dans Ie Kremlin, P., 1930. — R. N. Coudenhove -K alerghi , Stalin şi ceilalţi, Viena, 1932. J. D avis , Joseph Stalin, R ussia ’s Ruler today, Current History, nr. 6, New York, martie, 1929. — S. D m it r ievski , Stalin, Berlin, 1931. — Dosarul de la poliţie al lui Stalin, Katorga i Silkanr .l (22) M., 1926. — W. D uranty , Stalin, Man, Mouthpiece, Machine, New York Times Magazine, 18 ian. 1931. — M. E fendiev , Acţiunea tov. Stalin la Baku, Bakinski Rabocii, nr. 298, Baku, 20 dec. 1929. — I. H essen , Staline et ses ennemis, Le monde slave, nr. 6, P., iunie 1933 . — J. I r em a schwi l i , Stalin und die Tragodie Georgiens, Berlin, 1932. — A. Kakoian , C u Stalin la Congres , Rabociaia Pravda, nr. 292, Tbilisi, 21 dec. 1929. — N. K arganov , Despre trecutul lui Stalin, Vozrojdenie,P., 13 ian.
Preambul
19
1929 (după Aurora din Şanhai). — H. R. K nickerbocker , Stalin, mistery man even to his mother, New York, Evening Post, 1 dec. 1930. — N. K ornatovski , Stalin şi apărarea Pctrogradului, Leningradskaia Prav da, 15 iunie 1933. — S. K r ivhov , I. V. Stalin, Pod Znameniem Marxisma,nr. 2 şi 3, M., 1930. — I. Levin , Stalin, New York, 1931. — E. L udwig , Staline, maître absolu de la Russie des Soviets, Le mois, nr. 21, P., 1932. — F. M aharadze , Cel mai bun elev al lui Lenin, Zaria Vostoka, nr. 293, Tbilisi, 21 dec. 1929. — N. M arkin , „Staline et 1’Armee R ouge", ou comm ent on ecrit l ’histoire, Bulletin de 1’Opposition, nr. 12-13, P., iunie-iulie 1930. — G. P iatakov , Pentru o direcţie, Pravda,nr. 303, M., 23 dec. 1929. —-A. R aevski , Activitatea în Caucaz, Bakinski Rabocii, nr. 298, Baku, 20 dec. 1929. — P. Scheffer , Stalin’s Power, Foreign Affairs, nr. 4, New York, iulie 1930. — V. S chwei t zer , în ilegalitate, la Piter, Komsomolskaia Pravda, nr. 294, M., 21 dec. 1929. — Stalin-Djugaşvili, Brdzolis Khma, nr. 3, P., 1930. — Stalin, Culegere de articole la aniversarea a cincizeci de ani (M. Kalinin, V. Kuibîşev, L. Kaganovici, K. Voroşilov, D. Manuilski, O. Kuusinen, G. Krumin, V. Adoraţki, N. Pop ov, S. Ordjonikidze, E. Iaro slavski, A. Mikoian, A. Bubnov, M. Savelev, A. Enukidze, D. Bednîi), M., 1929. — A. S topani , Despre trecutul organiza ţiei din Ba ku, Baku, 1923. — Sur la biogra phie po litique de Staline, Bulletin de VOpposition, nr. 14, P., august 1930. — E. Ş ceadenko , Sosirea lui Stalin la prima armată de cavalerie, Pravda, nr. 318, M., 19 noiembrie 1934. — I. Ş ipov , Despre Stalin, Uralski Komunist, nr. 24, Sverdlovsk, 1929. — I. Şu~ m ia t ski , La Cercul polar, Komsomolskaia Pravda,nr. 294, M., 21 dec. 1929. — E. Tetzlaff , Stalin, evoluţia lui intelectuală, Frankfurter Zeitung,20 apr. 1930. — Tov arăşul S talin în v iaţa subterană la Baku. Am intiri ale fo ştilor con spiratori, Bakinski Rabocii, nr. 298, Baku, 20 dec. 1929. — I. T ovs t uha , Iosif Vissarionovici Stalin, M., 1927. — L. T rotsky , Staline, comme theoricien, Bulletin de l ’Opp., nr. 14, P., august 1930. — M. Thakaia , Din trecut, Zaria Vostoka, nr. 293, Tbilisi, dec. 1929. — S. V erechtchak , Staline en prison. Souvenirs d’un detenu politique, Dni, P., 22 şi 24 ian. 1928.
Bolşeviki, Documente asupra istoriei bolşevismului de la 1903 la 1916, ale fos tului depa rtam ent m oscov it al Poliţiei, îng rijite şi prefaţate de M. A. Ţ iaveovski , M,, 1918. — Cea de-a 50-a aniversare a lui Vladimir Ilici Ulianov-Lenin, 1870—23 aprilie 1920, M., 1920. — Dicţionar enciclopedic Granat,ediţia a Vil-a, Fascicolele 1 şi 2 din partea a IlI -a a celui de-al 41 -lea tom, M., f.d. — V. Nevski , Materiale pentru un dicţionar biografic al social-democraţilor etc., Fasc., M., 1923, - Pravda, nr. 301; Izvestia, nr. 301, Trud, nr. 293 etc. M., 21 dec. 1929. — Gen. A. S pir id o vitch , Histoire du bolchevisme en Russie, depuis sa naissancc jusqu’ă la prise du pouvoir, 18 83 -1903-1917, P., 1922. — Zaria Vostoka, Tbilisi, 23 dec. 1925.
I
sosso
Naşterea lui Stalin. Familia, ţinutul natal. Copilăria şi tinereţea. Caucazul şi Georgia. Mediul şi moravurile. Bandiţi şi gentilomi. Stare economică şi socială. Seminarul din Tbilisi. Calea ferată din Transcaucazia. Primii social-democraţi georgieni.Aderarea lui Stalin la mişcarea socialistă. Stalin, pe adevăratul lui nume Iosif Vissarionovici Djugaşvili, s-a născut deci 1879, la Gori, însău. Georgia, şi nu la Didi-Lolo (în Bron realitate Didi-Lilo), satul în natal al bunicului Troţ ki (Leon David ovici stein) vine pe lume în acelaşi an. Cei mai mulţi dintre conducătorii revoluţiei de la 1917 fac parte din aceeaşi generaţie a anilor ’80 ai secolului trecut. Cel mai vîrstnic dintre ei, Lenin (Vladimir Ilici Ulianov), s-a născut cu aproximativ zece ani mai devreme. Tatăl lui Stalin, Vissarion, era, ca şi bunicul lui, ţăran, dar un ţăran ar tizan, la fel ca numeroşi cultivatori kustari din diverse regiuni ale vechiu lui imperiu. Din tată-n fiu, Djugaşvilii făceau meseria de cizmari, rămînînd în acelaşi timp legaţi de pămînt, iar micul Iosif ar fi perpetuat tradiţia fami liei dacă n-ar fi rămas orfan de timpuriu. După biograful oficial, Vissarion Djugaşvili ar fi lucr at chiar în mica fab rică de încălţăminte Ad elhanov, din Tbilisi, singurul oraş de prin preajmă. Ţ ăranul cizmar a murit lăsînd în urma lui un fiu unic în vîrstă de 11 ani. Alţi trei copii nu trăiseră pînă la naştere a ultimului. Mama, Ecate rina, în vîrstă de 76 de ani în 1935, a trăit la Tbil isi într- o m ode stă locu inţă din castelul fostului vicerege, bineînţeles naţionalizat. îşi iubea unicul copil şi l-a înscris la şcoala religioasă din Gori cu intenţia de a-1 face preot1.Tînărul Soss o a prim it aici prim ele rud ime nte de înv ăţătură şi a învăţat multe rugăciuni. Sosso: căci tradiţia georgiană, egalitară şi simplă transformă în diminu tive tandre numele din calendar, aşa cum l-a generalizat pe „tu“. Aceste nume de alini se păstrează, între apropiaţi, toată viaţa, iar cîteodată prietenii 1Pînă la mnaile, in 1937, a rămas credincioasă şi evlavioasă, regretînd că fiul ei nu s a lacul pivot (după niiirluiia nepoatei sale, Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin,Vinul în lettres il un unii.Paris. I%7)j
22
Stalin
nu ştiu de unde vine exact Cito sau Zakro, Valico sau Kote. Pentru intimi, Stalin a rămas mereu Sosso. Gori era un tîrg mare situat pe malul stîng al Kurei (în greceşte Kuros, în franceză Cyrus), la şaptezeci de verste de Tbilisi, capitala Georgiei şi a Transcau caziei. Fluviul, torenţial şi bogat în peşte, p oartă la izvoare le lui poetice: de coral" sauiar „rîul de perle". 5turceşti 000 denume locuitori cînd „apa s-a născut Stalin, astăzi are cam„Oraşul" de două avea ori pe atît. Dubois de Montpereux, în trecer ea lui prin ţinut, înreg istrase o m a joritate armeană „aproape toţi ocupîndu-se cu meseriile şi comerţul", dar ponderea lor a scăzut mult, mai tîrziu. Populaţia tătară s-a amestecat cu georgienii în această vale. Gori se află în mijlocul unei cîmpii de srcine lacustră, unde pămîntul este fertil, iar clima foarte favorabilă agriculturii; ţăranii fac vinuri bune şi cel mai bun grîu din Caucaz. „Nimic mai pitoresc — spune un călător, decît fortăreaţa veche de zece secole care de pe vîrful unei coline dom ină valea, înălţîndu-se , izola tă, în mijloc ul unei întind eri înconjurate de munţi înalţi, d easu pra cărora se z ăreşte în de părtare c rea s ta înzăpezită a Kazbecului." Dealurile sînt acoperite de păduri. Regiu nea nu este ind ustrializ ată. L a 8 kilom etri se găseşte oraşul trog lodiţilor, Uplis-Ţ ihe, pe care legenda g reacă îl atribuie lui Ulise ş i ale cărui peşteri păstrează vestigii ale civilizaţiilor antice. Pînă la vîrsta de 14 ani, Sosso trăieşte printre ţăranii georgieni şi tătari din Gori. în 1893 el intră la seminarul din Tbilisi, unde învăţămîntul cores punde nivelului din liceele ruseşti, mai puţin ponderea religiei creştin orto doxe. (Semina riştii sînt în gen eral d estinaţi de către a utoritate a episcop ală să primească ranguri bisericeşti sau să devină membri ai clerului inferior.) A deprins, se pare, elemente din vechea slavonă bisericească şi turnurile rituale ale stil ului care vor reveni m ai tîrziu în cele mai semnificative din tre scrierile sale. Camaradul lui apropiat. Baron Bibineişvili, i-a consacrat un scurt capi tol din memoriile lui publicate la Tbilisi în 1930 sub titlul într-un sfert de secol. Pentru anii de şcoală, el se foloseşte de articolele foştilor elevi ai semi narului, Bakuradze şi l’arkadze, apărute în revistaDroşa (Drapelul) în 1924, dar scoate de aici puţine informaţii. Unul povesteşte că Stalin putea fi văzut jucîndu-se plin de energie, de-a caii, pe coridoarele şcolii, unde pe spinarea unuia dintre colegii lui, Mişko Davitaşvili, striga: „Ia stal! Ia stal!“ (eu sînt oţelul). C onsiileiînd autentic ă această anecdotă de neverificat, întrucît Davitaşvili a fost omorîl în Franţa, în 1916, Stalin trebuie să fi fost foarte de timpuriu conştient de propria-i forţă. Ecaterina Djugaşvili crede, înşelîndu-se în mod sigur, că fiul ei a primit acest supranume „metalic" de la Lenin. Se pare, de asemenea, că Sosso a scris versuri dintre care unele au fost chiar tipărite, sub pseudonimul de Sosselo, în Iveria, publicaţie naţiona listă locală, condusă de I.Ceavceavadze, fără să fie niciodată reeditate.
Sosso
23
Despre copilăria şi tinereţea lui nu prea există deci elemente de apreciere demne de crezare, nici amintiri ale rudelor, nici memorii ale martorilor, nici documente de familie, nici scrisori intime, nici note de şcoală, nici încercări adolescentine. Reale, dar inutilizabile, nu sînt decît prudentele confidenţe ale unor camarazi de altădată. Broşura lui I. Iremaşvili, editată în Germania: Stalin und die Tragodie Georgiens este prea îndoielnică pentru a putea servi înainte de a-i verifica prin martori serioşi conţinutul. Aşa-zişii psihanalişti care pretind să explice marile evenimente istorice şi sociale prin criza de pubertate a unui viitor om mare riscă să nu prea găsească teren pentru a-şi exersa talentele în cazul de faţă. O singură dată Ecaterina Djugaşvili a vorbit în public, cu sobrietate: „A fost întotdeauna un copil bun, niciodată n-am avut motive să-l pedep sesc. învăţa sîrguincios , tot timpul îl vede ai citind sau di scutînd, î ncerca să înţeleagă tot. A mers la şcoală de la vî fsta de opt ani.“ M ărturia or ală a bol şevicilor georgieni, foştii lui colegi la care ea face aluzie aici, contrazice vorbele materne. Ei au cunoscut un Sosso deja dur, insensibil, lipsit de tan dreţe fa ţă de ma ma sa şi cite ază în sprijinu l amintirilor lor fap te destul de penibile. Dar mama este mamă, iar colegii din adolescenţă indiscreţi sînt în închisoare sau în exil. Sosso citea, dar în georgiană, adică poveşti populare, basme care sînt zestrea literaturii naţionale din ţinutul lui şi în mod sigur marele poem liric şi epic al lui Rustavelli, Viteazul în piele de tigru. Georgia opunea o re zistenţă înve rşuna tă rusificării, iar popo rul îşi păstra lim ba matern ă. încă şi astăzi, Stalin vorbeşte' o rusă incorectă, cu acel puternic accent caucazi an care stîrne şte ironia un pic dis preţuitoare a „ade văraţilor r uşi“ . Mam a lui nu poate vorbi fără interpret decît cu un interlocutor georgian. Nu putem să nu ne gîndim, ajunşi aici, la corsicanul Bonaparte a cărui limbă mater nă era italiana şi care înain te de a stăpîni Fr anţa a urît-o aşa cum cauc azi anul Stalin trebuie să fi guvernat Rusia, după ce-i detestase tutela imperială. Lecturile lui, ca şi instrucţia şcolară, i-au dat o cultură elementară; ele nu au lăsat urme vizibile nici în scrierile şi nici în discursurile lui. Prin asta este diferit de toţi revoluţionarii eminenţi ai epocii moderne. Reminiscenţe din Montesquieu, Rousseau, Mably, aluzii la eroi, episoade faimoase cu Sparta şi Roma revin fără încetare în discursurile oamenilor Revoluţiei fran ceze, ascendenţ a lor spirituală. Gîndirea lui Karl viitoru Marx şilui, Friedrich Engelsevocînd i mpregnează în epoca noa stră limbajul r evoluţiei în care se amestecă de asemenea formule din Lassalle şi Blanqui, din Proudhon şi Bakunin şi ulei ale epigonilor lor, cu referinţe la precedente istorice, la ia cobinism, babiivnan, cartism, revoltele anului 1848, ale Comunei din 1871. Nimic din Ionic n
24
Stalin
şi nu va m ai părea îndatorat d ecît unei singure cărţi, unei singure opere în 50 de volume — aşa cum Cromwell pare să nu fi citit decît Biblia. Dacă invocă uneori un alt autor, o face prin citate la mîna a doua, pentru a-şi crea aparenţa unei erudiţii discrete, pe care nu-i place s-o etaleze. După unul dintre compatrioţii lui, A. Enukidze, înalt funcţionar devotat în a-1 servi, „Stalin, încă elev la seminar, citea cărţi de ştiinţe naturale, so ciologie, mişcarea muncitorească, dar în secret, ca un conspirator. în ciuda tuturor precauţiilor, aceasta n-a scăpat ochiului vigilent al inspectorilor, su pravegherii monahale şi Djugaşvili a fost dat afară din seminar'1. Este p u ţin plauzibil ca lectura lucrărilor strict ştiinţifice, supusă de altfel unei cenzuri severe, să fi fost atunci considerată un delict, chiar şi la seminarul din Tbili si; zelosul adept, inabil, vrea aici să dovedească prea mult. Mama, în ce-o priveşte, neagă foarte categoric exmatricularea lui S os so : „N-a fost elim i nat. L- am retras din ca uza stării sănătăţii lui. C înd a intrat l a semin ar avea cincisprezece ani şi era unul dintre cei mai vînjoşi băieţi de vîrsta lui. Dar munca excesivă pînă la nouăsprezece ani l-a deprimat şi doctorii mi-au spus că se poate îmbolnăvi de tuberculoză. L-am retras deci de la şcoală. El nu voia să plece. Eu l-am retras. Era singurul meu copil.“ Şi Ecaterina Djugaşvili insistă cu tărie, în mai multe rînduri: „Nu l-au eliminat; eu l-am retras.'* Astfel că puţinele date referitoare la tinere ţea lui sînt inexacte sau con tradictorii. Dacă e să găsim cu orice preţ analogii istorice, tot modesta ase mănare cu Cromwell rămîne un model. Şi putem presupune, şi într-un caz, şi în celălalt, că aceas tă fază obsc ură n-ar avea prob abil nimic prea preţios să ne reveleze. Pentru a înţelege c aracterul lui Stalin nu este ab solut nece sar să-i cunoaştem semnele prevestitoare; şi nici, pentru a-i aprecia rolul, să-i cunoaştem impresiile din copilărie, cur iozităţile incipiente, nici se nti mentele precoce care l-au pulul anima. Desigur, n-a fost obsedat de eroii lui oameni Plut arh,audevoii marile aleexemplul. Ant ichităţii, num iţi mai condtîrziu ucători de sa lefiguri urmeze Ceeacărora ce vaarealiza nu va fi fi nelui meditaţiilor iniţiale, punerea în aplicaţie a unui plan premedi tai. Psihologia ţărănească a mediului social şi a familiei, educaţia teologi că elementarii ai eslea sînt primele elemente care vor intra în alcătuirea acestei vieţi şi deja atrag, atenţia. Celelalte trebuie căutate în condiţiile gene rale ale locului şi timpului, ,,în penumbra subsolului istoric**, înainte de a găsi influenţe mai directe.
Pînă să intre în istorie, ( 'nucazul aparţinea legendei. Dar mitologia, geo grafia, etn ologia şi lingvistica se ame stecau confuz în am intirea îndepărta tă a oamenilor în momentul cînd marele război de la 1914-1918 a zguduit rapor turile inte rnaţionale stabilite, a pus în jo c interesele statelor sau ale coaliţiilor şi a pus în discuţie frontierele, trezind interesul pentru teritorii
Sosso
25
contest ate şi pentru pop oarele care le locuiau . Lecţii popu lare i mprovizate în grabă de către propagandele rivale pentru a aduce în actualitate „dreptu rile seculare11adormite, cu ocazia tratativelor de pace, au favorizat iniţierea suma ră a unui public larg în analele po poa relor uitate. Ş i cum rev oluţia rusă a adus în primul plan problemele Caucazului, în particular pe cele ale Georgiei, au apărut abreviatecunoştinţ de istorie geografie tipărite în legen bro şuri minuscule care cursuri să completeze eleşicurente de preistorie dară. Dar din toate astea, ce rămîne în mintea contemporanilor lui Stalin ? Este minunatu l ţinut al Colhidei, unde Iason i-a dus pe argonauţi în c ă utare a lînii de aur, simb ol al bogăţiei reg iunii după unii, aluzie pro babil la firele de metal galben rămase în blana oilor care serveşte la spălarea nisi purilor aurifere din Ingur şi Rion, după alţii. înainte deja, evreii credeau că arca lui Noe acostase pe muntele Ararat. Se pare că grecii, şi în special Aristotel, au fost fascinaţi de lanţul grandios al vârfurilor de peste 5 000 de metri ale munţilor, ca un meterez n atural în tre dou ă lumi. Ei vedeau în ele leagănul rasei lor, srcinea civilizaţiei. Mitul lui Prometeu, simbol al umani tăţii revolt ate, transm is din secol în secol şi intrat în gîndir ea revol uţiona ră modernă ca vestitor al furtunii care trebuia să se ridice între Orient şi Occi dent, este strîns legat de aceste locuri. Caucazul este în Europa sau în Asia? Istorici şi geografi s-au disputat îndelung, de la Herodot şi Strabon, dar incertitudinile sînt acum înlăturate. „Nu se mai poate pun e la înd oială apartenenţa Caucazului la Asia“ , spune Elisee Redus, urmîndu-1 pe Humboldt care-1 urma la rîndul Iui pe Pallas. Geologia este confi rmată prin istorie şi etnografie. Populaţiile indigene, fi xate în special pe versantul sudic, fac parte din lumea asiatică: înainte de cucerirea rusă ele erau legate din toate punctele de vedere de Asia Mică şi de Persia. In fine „prin floră, ca şi prin faun ă, Transcauca/ .ia aparţine de ja lumii subtrop icale asiatice", scrie Re du s rezumînd toate observaţ iile sa vante notate pînă la el. Asiatic deci: acest calificativ, spontan aplicat lui Stalin în Rusia în încercarea de a-1 caracteriza, este exact, mai puţin nuanţa peiorativă pe care i-o adaugă unii. Relieful regiunii a fost descris pînă la saturaţie: munţi înalţi şi văi strim te, mai puţin bazinul Kurei care se lărgeşte continuu, pînă la Marea Caspică. Pante abrupte, vîrfuri colţuroase, ripe şi prăpăstii, torente alimentate de ză pezile veşnice ale gheţarilor. Vegetaţia este splendidă, mai ales în partea occidentală şi pădurile cu varietăţi numeroase de arbori acoperă, în ciuda unor tăieri barbare, mai bine de jumătate din ţinut. „Poate c ă viţa de vie este or iginar ă din aceste m eleaguri, unde tr adiţia evrei ască povesteşte că un patriarh a stors primul strugure şi a cunoscut primul beţia cu vin. Se cre de de asemenea că nucul este srcinar din valea Imeriei. în nici o ţară din lume nu se găse.şlc o asemenea cantitate de arbori ale căror fructe au sîmburi şi boabe." Vînălonrca n-a reuşit să extermine o faună perpetuîndu-se din timpuri imemoriale. Mai exista odinioară aici bourul, linxul, tigrul,
26
Stalin
pantera, hiena, ursul brun, antilopa, vulturul, zăganul şi specii rare de păsări ca graurul roz şi mierla albastră. Strabon în registr a şaptezeci de popula ţii în Caucaz vorbind tot atîtea limbi dife rite. Dup ă Pliniu, neg ustorii din pieţele Colhidei se înţelege au în 30 de idiomuri. Arabii numeau Muntele Lim bilor această enormă masă de piatră ale cărei cute adăpostesc resturile migraţiei preistorice. Redus, mai tîrziu, evalua la şaptezeci numărul Această de dialecte şi graiuri locale,reflectă dar reducîndu-le la cîteva grupe principale. varietate de limbi fărîm iţare a pop ula ţiei în tribu ri dife ren ţiate p rin co nfigu raţia terenu lui, despărţite de obstacole naturale. Influenţa conservatoare a munţilor, consta tată în nenumărate rînduri, se verifică în Caucaz mai bine decît oriunde în altă parte. Specialiştii găsesc aici teme inepuizabile pentru controversele lor legate de rase şi limbi. Ca să nu-i amintim decît pe georgienii (sau cartveli) din care a ieşit Stalin, specialiştii sînt de acord că ei ar fi descen denţi ai ib erilor. Se împa rt în gruzini pr opriu-zi şi, svani, imeretieni, mingrelieni , xev suri, pşhav i, tushi, lăzi, amesteca ţi un pic cu ceceni, oseţi şi lezghini. Coeziunea lor etnică s-a păstrat totuş i timp de două mii de ani, ca şi puritatea limbii lor. Lucrări de lingvistică recentă tind să limpezească srcinea poemului lui Tristan şi Isolda prin intermediul limbii georgiene ţintind să lege Caucazul de Breta gne... încr ucişarea aces tor popu laţii ne scuteşte să-i căutăm lui Stalin cara cte ristici definite ale rasei sale. înconjurat de diverse vestigii de populaţii mon gole, slave şi ariene, poporul georgian s-a amestecat cu tătari, perşi, armeni, kurzi şi diverse populaţii mediteraneene. Referindu-se la Herodot, Maspero semnalează chiar în Colhida nişte urmaşi ai egiptenilor aduşi aici de către Sesostris. Extrăgînd esenţialul din observaţiile făcute despre georgieni, Re dus a scris aceste rînduri surprinzătoare pentru cine-1 cunoaşte pe Stalin: „Sînt consideraţi în medie maide puţin i decîtlerestul caucazienilor; în şcolile în care învaţă alături tătariinteligenţ şi de armeni, sînt inferiori acesto ra în darul învăţării cu uşurinţă a limbilor străine, în studiul ştiinţei şi uşu rinţa în exprimare." Dai dacă ai trebui să luăm ad litteram opiniile care-i prezintă pe georgieni ea afabili, deschişi, nepăsători, drepţi, sociabili şi paş nici, ar trebui să presupunem că în venele lui Stalin curge mult sînge mon gol, transmis de un turc sau de un tătar. Numeroşi militanţi socialişti din Caucaz sînt ■spui i ea Ecaterina Djugaşvili este o osetă (osetinka) şi acordă acestui detaliu o mare importanţă: nu numai că oseţii sînt mai puţin cize laţi, mai grosolani decît georgienii, dar Rusia şi-a recrutat întotdeauna prin tre ei o mare parte dintre jandarmii şi gardienii ei. Nici una din istoriile altor popoare n-o egalează în orori pe cea a ţării acesteia. Acum douăzeci şi cinci de secole Georgia se ridicase la o civili zaţie superioară celei mai mari părţi a Europei. Grecii colonizaseră ţărmul de la Pontul Euxin; pe rînd evreii, romanii, perşii şi mai tîrziu genovezii au străbătut-o de la Marea Neagră la Marea Caspică. Principală cale pe
Sosso
27
uscat spre Asia Centrală, a suferit invazii frecvente, a fost cucerită de Ale xandru cel Mare, supusă de Mitridate Eupator, înainte de a suporta trecerea devastatoare a hunilor. Creştinismul a devenit aici religie oficială aproape în acelaşi timp ca în Grecia şi mult înaintea Europei. Biserica din Iberia a făcut legătura cu Bizanţul. „ ... A luat aici naştere un climat foarte cultivat caracterizat p rintr-o sinteză deoseb ită între civiliza ţia bizan tină şi influ enţele Orientu lui arab şi iranian." M omentul de apogeu al acestei culturi a lost atins în secolul al XII-lea sub regele David, apoi sub regina Tamara, graţie războaielor între turci şi perşi care au lăsat Georgiei un răgaz de scurtă durată. Hoardele mongole ale lui Genghis-Han, apoi ale lui Tamerlan, au trecut ţara prin foc şi sa bie: a fost o devastare totală a satelor şi oraşelor şi o exterminare aproape completă a locuitorilor. In următoarele cinci secole, rîvnită şi disputată de vecini războinici, de mai multe ori inv adată, împărţită, jefuită, pus tiită, dec imată de armatele persane şi turce şi de incursiunile urmate de vînători de animale umane (mai ales femei destinate haremurilor), Georgia a apelat zadarnic la protec ţia rusă. în 1801, anexa rea de către Rom anovi a pus ca păt nenorocirilor sale seculare, rezerv îndu -i soarta, puţin invid iată, dar relativ sup ortabilă, a celorlalte popoare ale Rusiei. Pierduse şase milioane de suflete din şapte, încă o jumătate de secol după aceea, a urmat un război de gherilă în zonele muntoase u nde ge orgieni recalcitranţi la rusifica rea violen tă sfidau din adă posturile lor inaccesibile trupele ţarului şi dădeau atacuri curajoase. Acest lung şir de calam ităţi sînger oase alternînd cu m omen tele de le targie care veneau după marile vărsări de sînge au lăsat în urmă o Georgie în stare de mizer ie, în ciuda bo găţiilor na turale, şi înapo iată, în ciud a ve chimii sale culturale. Din consideraţii strategice, ruşii au construit drumuri, uşurînd astfel c ircu laţia şi schimburile, au încu rajat vitic ultu ra care nu le făcea concurenţă şi au contribuit la repopularea ţării trimiţînd aici militari, funcţionari, negustori, turişti, exilaţi politici, deportaţi pc motive religioase. Un secol de pace a redat viaţă sărmanei ţări, fără ca totuşi să-i ridice vi zibil nivelul material şi spiritual, nici să o facă să progreseze clin punct de vedere tehnic. în perioad a cînd se naş te Stali n, R ed us constata: „Tradiţia veche în construirea locuinţelor georgiene se menţine de două mii de ani. Sate în tregi nu sînt alcătuite decît din gropi săpate în pămînt sau în slîncii si nu se observă din afară decît după grămezile de crengi sau prin acoperişuri de lut pe care, în răcoarea serii, se aşază femeile. în cea mai marc pai Ic a ora şelor georgiene, un mare număr de case sînt încă, urmînd tradiţia, acoperite nu de un acoperiş, ci de un strat de pămînt bătătorii Uneltele pentru arat erau rudimentare şi puţin eficace. în IdOO, un raport oficial le descria încă în aceşti termeni: „Plugul geoigian. c.sic un utilaj foarte voluminos, foarte scump şi foarte greoi, a cărui muncă nu e satis făcătoare şi care necesită folosirea unei mîini de lucru lonrle numeroase;
28
Stalin
el trebui e tras, după felul pămîntului şi alte co nsidera ţii, de trei pî nă la douăsprezece perechi de boi sau de bivoli.“ Pentru a alcătui un asemenea atel aj, ţărani i forma u artei -uri temporare, punînd în comun brăzdarele, harn aşamente le, lem nul unii, animalele alţii. D rept grapă, o sim plă scîndură; peste tot, secera pentru culesul cerealelor; transportul recoltei, adesea cu spinarea. Industria era, ca să spunem aşa, inexistentă, resursele subsolului lăsate în paragină, tran sporturile arhaice; extrac ţia manganului în provincia Kutais, prelucrarea naftului la Baku, în regiunea vecină, erau abia la în ceputuri. O mică industrie artizanală acoperea nevoile domestice, abia satisfăcînd necesarul de îmbrăcăminte şi de înarmare. Calea ferată nu acoperise încă surpăturile drumurilor, desfundate de arba-urile greoaie trase de bivoli. Uneltele de muncă rămîneau primitive. Trecutul apăsa greu asupra vieţii familiale şi sociale a poporului georgi an. Părinţii lui Stalin au cunoscut starea de serbie, abolită în Transcaucazia abia pe la 1865. „... Seniorii feudali, rămaşi în continuare mari proprietari, n-au pierdut încă toţi deprinderea de a-i trata pe ţărani ca pe nişte animale supuse capriciilor lor şi obiceiurile generate de sclavie chiar în sînul poporu lui n-au dispărut." Ace laşi autor, R ed us, prezintă astfel situaţia la ţară: „în ciuda fertilităţii solului georgian şi a densităţii relativ mici a populaţiei care îşi împarte aici roadele pămîntu lui, ţăranii din bazinul Kurei sînt în gen e ral foarte săraci şi nu au decît cîteva animale slabe, vaci jigărite şi oi a căror lînă seam ănă cu orica re altă blană de an imal." Mla ştinile şi lips a de igienă transformau regiuni întregi în locuri insalubre. Chiar şi regiunea privilegiată a litoralului, „riviera caucaziană", cunoştea o mizerie cumplită; un fost ministru al agriculturii scria în 1907: „Pentru a vedea as emenea minuni, trebu ia să străbaţi sute de kilom etri de păduri virgin e, de teren uri necu ltivate , să petreci nopţi întreg i în sărăcăcioa sele colibe ale unor ţărani care se plîngeau de nefericirea lor şi cîteodată mureau din cauza febrei, să auzi urletele şacalilor, să aduni plîngerile locuitorilor despre ravagiile pe care Ic făceau urşii şimistreţii în culturile lor de po rumb..., în sfSrşit, sii vezi o ţară săracă, dezolantă, în mijlocul unei naturi luxurian te.. I .a cealaltă extremitate, ma i sus de Tbilisi, valea Kurei, ca şi cea a Araxei infetioare devin aride sub vînturile arzătoare ale Asiei. Să răcia nu e nic i au i mai mică. Aceasta este ambianţa în care a trăit Stalin primii săi ani de viaţă. în ju rai lui urme de barbarie, ruine, pustietate, uneori foamete (a fost o foamete în 1891-1892 şi alia in 1897-1898). Tradiţiile patriarhale, numeroase obice iuri medievale impregnau îucă atmosfera. Religia avea o influenţă puterni că asupra populaţiei, analfabetă în proporţie de trei sferturi, proporţie încă şi mai mare afara oraşelor: „Nu există o altă ţară înGori, lumeadăuga mai bogată în biserici decîtînaceasta' , scria Dubois de M ontpereux; el, „are două biserici moderne, una catolică, cealaltă armeană, şi alte cîteva mai
Sosso
29
mici, greceşti, o pt în total" . între alte rămăşiţe ale Evului Mediu , Stalin, copil, putea întîlni, fără să se mire, în munţi, kevsuri, adevărată curiozitate etnică, îmbrăcaţi cu tunici de zale, scuturi, brasarde şi tot felul de ciudăţenii care i-au făcut mu lt tim p să treacă drept descendenţi ai Crucia ţilor. Costu mul local împrumutat de la cerchezi, minusculul arsenal ambulant compus dintr-o pereche de pistoale, pumnal, sabie şi centură cu cartuşe, cu rol, de atunci, mai degrabă decorativ, păstra amprenta feudală. Practica brigandaju lui întreţinută de înclinaţia naturală a muntenilor înarmaţi de a se năpusti asupra produselor de la cîmpie se continua sub diverse forme, de la agresi unea pe drumuri pînă la banditismul politic. Gori, spune Dubois de Montpereux, se găsea în centrul unei zone de banditism intens. Şi urile naţionale opunîndu-i pe arm eni georgi enilor, pe tătari armenilor, a tîţate de ruşii co lonizatori, interesaţi să menţină aceste antagonisme , continu au să se ciocnescă vizibil sub ochii micului Stalin. Locuitorii (23 pe kilometrul pătrat, după recensămîntul din 1897) erau de cinci ori mai numeroşi la ţară decît la oraşe. Marea majoritate era alcătu ită din ţărani lipsiţi de pămînt şi din mici arendaşi exploataţi de o nobilime rurală numeroasă, da r săracă. Toate relatările de călă torie în Caucaz expri mă uimirea oc cidentalilor în faţa acestei v iermuieli de aristocraţie rurală în mizerie, în faţa unui se rvitor care e de f apt un nobil m ingre lian sau a unui îngrijit or de cai, de fapt , un prin ţimeretian. în ţara asta pri nţii sînt tot aşa de numeroşi ca găinile — n ota von Thielmann. Un alt călător spune despre georgieni: „Cei mai mulţi sînt nobili şi săraci şi nu este singura lor trăsătu ră de caracter care-i apropie de spanioli", adăugind la această analiză un pic sumară remarci juste asupra trîndăviei localnicilor, consumului nemăsu rat de vin în Ka hetia şi propensiun ii lor spre b anditism : „Tineri aparţinînd celor mai vechi f amilii şi-au cîştigat la drumul mare o re puta ţie care nu dăunează cu nimic respectului pe care-1 inspiră, dar care adesea îi duce în Siberia." Proprietatea asupra a 5 pînă la 10 hectare putea implica un titlu princiar. Artizanii, confundaţi la ţară sau în munţi cu ţăranii, şi la oraş cu micii negustori, nu alcătuiau o clasă cu contururi precise. Muncitorii propriu-zişi, foarte puţin numeroşi, rămîneau legaţi de satul natal. Nu exista nici proletariat industria l, nici bur ghezie cap italistă în accepţia modernă a termenului. Intelighenţia, restrînsă, şi micul cler erau foarte amestec aţi cu poporul. Puţinii nobili mai răsăriţi, mari proprietari de pămîntmi, se la,sau cumpăraţi de Curtea din Petersburg sau înrolaţi în corpurile ofiţereşti Him craţia ru să dom ina totul. în momentul cînd Stalin vine aici la şcoală, Tbilisi era un oraş oriental de vreo 150 000 de locuitori în rapidă creştere, cu un i ari in eumpe.in oare care, construit de ruşi. Georgienii alcătuiau aici o imnorilale, populaţia cu prinzînd armeni, slavi, tătari, perşi, germani, evrei, gin i ,>m ‘| i I ’iincipalele puncte de animaţie erau bazarul persan, cel armean şi i el talai cu alei for fotind de o gloată asiatică pestriţă, îmbrîncilă de sacagii, de cămile şi de
30
Stalin
măgari încălcaţi de unelte şi de pachete; se vindeau aici covoare persane şi din Kurdistan, lîneturi şi ţesături de bumbac în culori vii, oale şi obiecte încrustate, săbii de Daghestan şi arme meşterite pe loc. Marele comerţurban se afla.în mîinile burgheziei armene. Vechiul Tbilisi georgian, vizibil mar cat de s tăpînirea persană, era o îngrămădire încremen ită de case cenuşii cu terase, î ntre tăiată de labirintic e străduţe abru pte unde gu noaiele se us cau la soare.
Această aglomeraţie medievală, plină de superstiţii religioase şi naţiona le, acest mediu arierat, tot timpul străbătut de nomazi, nu era locul unde Stalin adolesc ent să poat ă găsi idei noi, să suporte o influe nţă european ă. Şi nici ce tatea administrativă şi militară unde despotism ul ţarist se adăpos tea sub o arhitectură cu aspect occidental. Dar la seminar el a intrat într-un mediu nou şi chiar în timp ce primea învăţământul clerical, lua pentru prima dată contact cu spiritul de revoltă. Căci tineretul universitar, la Tbilisi ca „în toate Rusiile", avea deja sub cnutul disciplinei religioase o embrionară tradiţie a nesupunerii. Rezistenţa generaţiei d e tineri care treceau pragul vîrstei a dulte la opresiunea ve chiu lui alogeni, regim, a vînd timp treptat înd eluncu gatopinii un carac ter purapoi naţiona l în ce-iîncă priveşte pe se colora liberale, socialiste. de la începutul secolului al XIX-lea, adică de la începutul ocupaţiei rus eşti în Georgia, în ţară se inf iltraser ă, aduse de exilaţii condam naţi la dom iciliu forţat la graniţele Imperiului, idei subversive. Politica de msificare brutală a viceregelui Caucazului, Ermolov, a dus la răscoale populare de prote st, vio lent reprimate de cazaci. Pînă la abolirea serbiei, neîncetate răzmeriţe popu lare însîngerează satele. Seminarul din Tbilisi devine un centru intelectual de opoziţie la puterea rusească. în fine, se va produce un fapt nou şi deci siv care va mula, sub aspect social, centrul luptei insurecţionale: în 1867 se începe construct ia primei căi ferate, de la Tbilisi la Marea Neagră. Capitalismul bastionulşiînmuncitori Caucaz. Pe ţărani georgieni la terasamente deveniţi nuinnloiîşii clădea ruşişantiere, fără calificare au în ceput, sub picsmn ea con diţiei lor sociale, să se organizeze ca proletariat, în acel moment tiu epe să se dezvolte exploatarea magneziului în Ciaturi şi a petrolului la Ihiku. Ţăranii de dincolo de Caucaz ies din izolarea provin cială, scoşi la nudul lor din vizuina economiei primitive de dezvoltarea generală a producţiei capitaliste. în 1873, do uă/.a i de ani înainte de venirea lui Stalin, au izbucnit tulbu rări la seminalul din Tbilisi unde tineretul se simţea oprimat în sentimentele lui naţiona le. N umeroşi studen ţi excl uşi în urma repre siunilor reve neau în sate şi se transformau în propagandişti spontani ai ideilor avansate. Zece ani mai tîrziu, a izbucnit o rebeliune în aceeaşi şcoală; fiindcă recto rul vorbise în termeni insultători despre limba georgiană, un elev sărise să-l
Sosso
31
lovească. Tînărul acest a se numea Si lvest r Djibladze. El se simţea încura jai de colegii lui şi chiar de profesorii georgieni. A fost condamnat la trei ani de pedeapsă într-o unitate disciplinară, iar seminarul a fost închis. în 1886 rectorul, arhiereul Ciudneţki, este ucis cu lovituri de cuţit de un semi narist de 19 ani. „Abia jumătate din elevi condamnă crima, mulţi îşi ascund satisfacţia răutăcioa să...", îi scria exarhul Georgiei procurorului Sfîntului Sinod, Pobiedo nosţev. „Profesorii ru şi sîn t demo ralizaţi; cei ge orgieni se plimbă cu un aer feroce. Unii merg pînă la a-1 scuza pe asasin, aprobîndu-1 în forul lor interior." Seminarul a fost din nou închis. N oi valuri de studenţi s-au răspândit şi acum în sate, propagînd convingeri explozive. în acel moment se termina al doilea tronson al căii ferate, de la Tbilisi la Marea Caspică. Linia traversează astfel de la vest la est tot Caucazul, prin valea Rionului şi a rîului Kura, de-a lungul lanţului principal, legînd Marea Neagră de Marea Caspică, Baku de Batumi. Extracţia petrolului, de servită de un nou mijloc de transport, primeşte brusc un impuls puternic: de la 800 000 tone în 1883 ea ajunge la 1 370 000 tone în 1885, pentru a contin ua să crească. Proleta riatul, l ucrîn d în p uţuri şi la ca lea fer ată, creşte numeric. în acelaşi an, se constituie primele grupări socialiste, conduse de elevi ai seminarului şi alcătuite mai ales din intelectuali, georgieni sau ruşi în exil; în primul plan se remarcă Silvestr Djibladze, Noi Jordania, Nikolai Ciheidze, N inoşvili. Este „nucle ul" iniţial al social-d emocr aţiei geor giene. Se traduce Manifestul Partidului Comunist de Marx şi En gels; revo ltaţii din Caucaz se înscriu în linia şcolii culturii europene. Astfe l încît, în 1893, cînd ajunge în mi cuţa capitală, Stali n găseşte aici o mişcare revoluţionară socialistă în germene şi imediat, prin pereţii groşi ai seminarului, poa te să perce apă ecouri le înfundate ale unei efervesc enţe muncitore şti: p rima grevă a muncitorilor feroviari are loc în 1869 la Tbili si. Lupta de clasă cîştigă prioritate faţă de lupta naţională. Problema georgi ană se estompează în faţa problemei sociale. Unul şi acelaşi resort îi animă pe feroviarii din Tbilisi, lucrătorii în puţuri din Bacu, minerii din Ciaturi. Şi punerea simultană în mişcare a proletarilor în toată Transeauca/ia nu mai este un episod de istorie locală. Masivul gigantic al Marelui <'aucaz, după ce de-a lungul secolelor oprise la marginile stepei atîtea invazii şi după ce reţinuse în cutele lui atîtea populaţii migratoare, nu mai poale să separe două lumi solidare prin legătura capitalului şi prin soarta comun;! a mu ncitori lor. F orţa împ reju rărilor face din revolu ţionarii cam a/,iei ....... detaşament al numeroasei armate a revoluţiei socialiste cuie se i aleşie iii focurile luptei în Rusia. Despre srcinea conversiunii lui la socialism, Stalm a spus odaia „Am devenit marxist datorită, casă spun aşa, poziţiei mele sociale laiul meu era muncitor într-o fabrică de încălţăminte şi maica mea ei a si e a munci toare —, dar şi pentru că auzeam revolta fierbînd ...... caic mă încon jura, în starea socială a părinţilor mei, în fine din cauzii asprei intoleranţe
32
Stalin
şi a disciplinei de tip iezuit care domneau în semina rul ortodox în care am petrecut cîţiva ani.“ Şi a adăugat: „Atmosfera în care am trăit era saturată de ura împot riva op resiunii ţariste şi m-am azvîr lit cu tot sufl etul în a cţiu nea revo luţiona ră." în 1898, cînd Ec aterin a Djugaşvili îşi retrage copilul din seminarul unde ferm ente ază discuţii şi gru puri de tot felul, So sso este prins î n vîrtejul care-i atrage pe tinerii viteji din generaţia lui. A citit, ca toţi autodidacţii socia desocial-democrată propagandă, rezumate, scheme. Este suficient pentru alismului, adera labroşuri gruparea din Tbilisi. în atelierele căii ferate unde a trudit salahorul Aleksei Peşkov care va deveni într-o zi celebru sub numele de Maxim Gorki, in tră în legătură cu pro let ari i: cîţiva ani mai d e vreme îl întîlnise pe Serghei Al liluev, lăcătuş, şi doi ani m ai tîrziu pe strun garul Mihail Kalinin. în acea epocă, cercurile muncitoreşti de avangardă, krujki clandestine, răspîndite în toată Rusia de douăzeci de ani, încercau să se constituie într -o org aniz aţie gen erală şi să creez e un centr u cond ucător. In acelaşi an se ţine la M insk o mică reuniun e de 9 d eleg aţi care se intitu lează pretenţios „C ongresul partidului soc ial-dem ocra t muncitoresc din Rusia". într-o provincie a Ucrainei, aproape de Nicolaev, un adolescent de vîrsta lui Sosso era deja arestat, mutat din închisoare în închisoare şi-şi aştepta deportare a în Sibe ria: se va numi mai tîrziu Troţ ki. Ia r în Siberia orientală, un deportat de 29 de ani lucra la un studiu documentat despre dezvoltarea capitalismului în Rusia, scria un altul despre „romantismul eco nomic" al lui Sismondi, traducea Istoria trade-unionismului de Sydney şi Beatrice Webb; acesta se va numi mai tîrziu Le nin. Social -dem ocraţia in cipien tă îşi începuse lupta înv erşuna tă împ otriv a ţarismulu i. Ş i, cu ho tărîrea sim plă şi liniştită a volunt arilo r din războ iul civil, Sosso s-a pus în slujba noului partid, secţiune a rusă a Internaţionale i muncitoreşti; şi este viitorul Stalin.
B i bl i ogr a hi ; W. A m i n . Tiu- mounlain of languages, The Asiatic Review, Londra, ia n.1925; The ancient ( 'aucasii.s and the srcin of the Georgians, The Asiatic Review, Londra, oct. 1928. V Ha m r, Lcs richesses naturelles de laGe org ie, P., 1920 . — J. D e B a y e , En ImerOlhir. I’., 1902. — R. B e r novi l l e , Suanetia liberă, P., 1875. — J. Ch. D e B i s s i-:, Voyage cn Crimee, au Caucase, en Georgie, en Armenie, etc., P., 1838. — B. B iiiin i i.şviLi, într-un sfert de secol, Tbilisi, 1930. — B odens t edt , Popoarele din ( 'mica/, etc., două volume, f.e., 1859. — G. B rocher , Essais su r les B rosset , Istoria Georgiei, principales de Rapo laR ussie , Lausanne, 1918.arh —eologic 3 vol. St-P.,nationality 1844 1858; rt despre o călătorie ă în Transcauc azia etc., 3 voi. St-P., 1847-1851; Chronique georgienne, trad. Brosset - fiul, P., 1830. — C hantre , Recherches J. B ryce , Transcaucasia and Ararat, Londra, f.d. — E.
Sosso
33
anthropologiques dans le Caucase, 4 voi., P„ 1885-1887; Recherches, etc., Missions scientifiques en Transcaucasie, etc., Lyon, 1895. — Dechy , Călătorie în Caucaz, Budapesta, 1885; Svanetia liberă, Budapesta, 1866. — D ef r em er y , Fragments de geographes et d’historiens arabes et persans relatifs aux anciens peuplcs du Caucase, P., 1849. — D ubois d e M ont pereux , Voyage autour du Caucase, diez Ies Tcherkesses et Ies Abkhases, en Colchide, en Georgie, etc., 6 voi., P., 1839—1843. — Baronul E rnouf , Le Caucase, etc., d’apres la relation de M. le baron de Thielmann, P., 1876. — Cavalerul de G amba , Voyage, etc., dans Ies provinces situees au-delâ du Caucase, 2 voi., Paris, 1826. — De Gii i .e s Lettres sur le Cauca se et la Crimee, P. , 1859. — C. G ul be ki a n , La Transcaucasie et la Peninsule d’Apcheron, P., 1891. — H ipp ea u , Les Rcp. du Caucase, Georgie, Azerbaidjan, P., 1920. — X. Homm a ir e d e H e l l , Les steppes de la mer Caspienne, le Caucase, etc., 3 voi., Paris-Strasbourg, 1843-1845. — I norodetz , La R ussie et les peuples allogenes, Berna, 1917. — R. I sarlov , Istoria Georgiei etc. — A. Hahanov , Prezentare geografică şi compendiu de istorie şi de literatură georgiană, Paris-Tbilisi, 1900. — K e r P orter , Travels in Georgia etc., 2 voi., Londra, 1822. — J. Kl ap r oth , Voyage au mont Caucase et en Georgie, 2 voi., P., 1823; Tableau historique, geographique, ethnographique et politique du Caucase, Paris-Lepzig, 1827. — K cechl in -S chwartz , Un touriste au Caucase, P., f.d. — M. K ovalevski , Le gea şi obiceiurile în Caucaz, 2 voi., M. 1890. — M. W. d e Kovalevski , La Russie â la fin du XIXesiecle, P., 1900. — L. L anier , L’Asie, prima parte, P., 1889. — J. L eclercq , Du Caucase aux monts Alai', P., 1890. — F r . L enormant , Hist, ancienne de l’Orient, 6 voi., P., 1881-1888. — L evier , A travers le Caucase , N euchâtel, 1895. — G. M a sp er o , Hist, ancienne des peuples de l ’Orient, P., 1886. — L. M enard , Hist, des anciens peuples de l’Orient, P., 1883. — M. d e M organ , Missions scientifiques au Caucase, 2 voi., P., 1889. — J. M our ier , L’art au Caucase, 2 voi., Bruxelles, 1912; Batoum et le bassin du Tchorok, P., 1887; Muzeul din Tbilisi etc., Tbilisi, 1885. — Cavalerul d ’OLissON, Des pe uple s du Ca ucase, P. 1827. — E. Orsolle , Le Caucase et la Perse, P., 1855. — U slar , Istoria veche a Caucazului, Tbilisi, 1881; Etnografia Caucazului, Tbilisi, 1887. — P. S. Pallas , Second voyage de Pallas, ou voyages entrepris dans les gouvemements meridionaux de l’Empire de Russie, etc., 4 voi., P., 1811. — C. P obi edonost sev , Procureur general du Saint-Synodc., P., 1927. — A. P oi debar d , Le Transcaucase et la Rep. d’Armenie, etc., P., 1924. — Contele P otocki , Voyage dans les steppes d’Astrakan et du Caucase, Hist, primitive des peuples, etc., 2 voi., P., 1829. — G. R adde , Călătorii în Alpii mingrelieni şi în văile rîurilor Rion, Ţ keim-Ţ gali şi Ingur , Tbilisi, 1866; Considera|ii fizico-geografice asupra regiunii Caucaz, Tbilisi, 1885. — E. R iîcl us , I .'Asie Russe (Nouvell e Geograp hie Univ erselle , carte a a Vl-a), P., 1881 Culegere de materiale locurilornarrative şi triburilor 2 fascicole, Tbilisi, Caucaz, 1882. — C h descriptive des din anciens peuples de 1'(Irieiil, I’., . S etgnobos ale , Histoire 1891. — M. P. d e Semenov , La Russie extraeuroptfeiinc el polaiie. Siberie, Caucase, etc., P., 1900. — Semi naru l eclezi astic din Tbilisi Iulie IHK6 IH93, Revoliuţiis Matiane nr. l (11), Tbilisi, 1925; Prinţul Sui m a n I I akaiov , Istoria Georgiei (adaptată) de J. M our ier , Tbilisi, I8X(> Sta uion . Geographic, trad. Am.Tardieu, 4 voi., P., 1887-1890. T ait iwiii i u i M akkiny , Voyage en Circassie, Bruxelles, 1826. — J. B. T eller , The ( îiui ra aiul Transcaucasia, ,
34
Stalin
Being the narrative of a journey in the Kouban, in Gouria, Georgia, etc., 2 voi., Londra, 1877. — D e V il l ene uve , La Georgie, P., 1870. — V ivien d e S aint -M ar ti n , Recherches sur les populations primitives et les plus anciennes traditions du Caucase, P., 1847. — A. Yermo l off , La Russie agricole devant la crise agraire, P., 1907.
TT ANII DE UCEN ICIE
Socialis mul în Ru sia. Muncit ori şi ţărani. In dust ria în timpu l ţarism ului. Capital ism întîrz iat şi burghez ie slabă. Intelighe nţia. P ionie rii revoluţiei. Teoreticieni şi doctrine. Herzen, Bakunin, Neceaev, Tkacev. Populism şi terorism. Intrarea proletariatului în scenă. Marxismul. Plehanov. Cercuri muncitoreşti şi socialiste. Primul congres al partidului social-democrat. Stalin la Tbilisi. Autobiografie în racursiu. Lenin. Iskr a. Originile bolşe vismului. Revoluţionarii de profesie. Arestarea, primul exil. Troţki. Ideile fu ndamStalin entalemilitant. ale lui Lenin.
în Rusia, socialismul s-a născut pe la jumătatea secolului trecut, ca o ideologie complexă şi încă imprecisă, o dată cu formarea proletariatului industrial şi s-a consolidat, încetul cu încetul, diversificîndu-se. Dar încă de la srcine, acest socialism ca şi acest proletariat au prezentat trăsături specifice care aveau să dea destinulu i lor o direcţie srcina lă, fără identita te istorică. Pentru în ţelegerea bol şevismului şi a repr ezen tanţilor săi în diver sele stadii de evoluţie, de la Len in la Stalin, este necesară o privire de ansam blu asupra începuturilor mişcării social-democrate rase, asupra înaintaşilor, precursorilor şi adepţilor ei. In Rusia, s-a dezvoltat încet, în centrele unde apar primele filaturi, topi torii, manufacturi, o clasă muncitoare săracă. Oraşele Moscova, Kazan, laroslavl, Tambov, Kaluga, Voronej, Tula au fost martorele primelor greve rudim entare, p rov ocate de condiţiile g rele de muncă. în timpul ţarului Alexandra I, din 200 000 de muncitori, aproximativ jumătate erau şerbi, trimişi în fabrică din voinţa stăpînului. Ceilalţi, „liberi“ să muncească ,şai sprezece ore şi chiar mai mult pe zi, să fie striviţi de pedepse, privaţiuni, persecuţii, abia dacă erau mai bine trataţi. Nicolae I, supranumit cileodalii „ţarul de fier“ — căci în materie de regim politic Rusia a ciuioja ui main tea oţelulu i, fie rul — a dat chia r o lege care pedepsea ridii aica la grevă drept crimă de drept comun. Aceşti ţărani, luaţi cu forţa din .aiul lui a n i mişi în fabrică rămîneau ţărani, muncind o parie a anului la i imp. I’ăslrau toţi o legătură strînsă cu locurile de origine şi şi pa .ii.ni pMlmlogia ţără nească mult timp după ce-şi schimbaseră rolul in piodiu ţa
36
Stalin
O dată cu dezvoltarea rapidă a industriei care progresa aproape fără tran ziţie graţie a portului str ăin de capital şi de teh nică, r ecru tările de mu nci tori au absorbit, în mai puţin de 40 de ani după abolirea serbiei, mai bine de un milion şi jum ătate de ţărani. Astfel, pro letariat ul rus, în majoritate a lui, vine direct de la ţară, în timp ce în Occident el îi are ca nucleu de bază pe des cendenţii breslelor de artizan i din Evul Mediu, de la care a moştenit c ultu ra urbană şi anumite tradiţii proprii. Este principala lui trăsătură distinctivă. Chiar în practica ei revo luţionar ă timpur ie, clasa muncitoare r usă este vizibil marcatăM. dePokrovski, srcinea ei rurală. din secolul XVI-lea, stată istoricul Rusia aIncepînd fost se pare ţara ceaalmai agitatăcon de re volte din Europa. Celelalte ţări mari au avut fiecare războaiele lor ţărăneşti; Rusia a suferit patru în decurs de două secole: cel din „Timpul frămîntărilor“, cel al lui Bogdan Hmelniţki, cel al lui Stenka Razin şi cel al lui Pugaciov. Reprimat sîngeros, spiritul de revoltă n-a fost în nici unul din aceste războaie complet zdrobit. Şi, de la emanciparea şerbilor (1861), s-au mai înregistrat încă două mii de răzmeriţe locale, pînă la marea insurecţie din 1905. Poporul rus, scrie A. Leroy-Beaulieu, „poartă în el, ca să spunem aşa, revoluţia în stare latentă1*. Acesta este trecutul care şi-a exercitat pre siunea asupra evenimentelor contemporane. Puternice trăsături ale m en talităţii ţărăneşti s-au tra nsmis mişcării m unc itore şti: resem nare p asivă întreruptă de rebeliuni violente, neîncredere individuală ş i credulitate c olec tivă, simpl ism în idei, mis ticism în sentimente şi fanatism în p rejud ecăţi, toate îi vin de la această clasă puţin e voluată care, du pă Karl Marx, r epr e zintă ba rbar ia în civilizaţie. Cu capitalismul ei întîrziat şi lipsit de vlagă, Rusia nu a avut o burghezie capabilă să devină clasă conducătoare. Petru cel Mare a creat el însuşi pri mele f abrici, E caterina a Il- a i-a urmat exemplul şi, mai tîrziu, in iţiativa Coroanei a fost necesară pentru construirea primelor căi ferate. Nicăieri în lume puterea iui a putut decide asupra alitor întreprinderi productive, între care cele de distilare a alcoolului nu erau deloc puţine. Deşi cu dificulta te, industria a prins rădăcini, graţie unor tarife vamale prote cţioniste. O burghezie debilii din punct de vedere economic nu putea aspira politic la rolul de „Maieu a Ire ia' Rusia n-a cunoscut echivalentul a ceea ce a fost în Anglia May,na ( 'huita l.ibcr tatum, nici o Declar aţie a dreptur ilor omului, lntelighenţia, elita generoasă şi instruită a aristocraţiei, a micii nobilimi ru rale, a anualei şi a burgheziei cultivate este cea care, după ce a încercat în van să răstoarne absolutismul, va furniza căpetenii revoluţiei m uncitorilor şi ţăranilor. In ciuda unoi trăsături pronunţat naţionale, absolutismul acesta nu este deloc lipsit de similitudini. „Tipul de dominaţie exercitat de Rornanovi este absolut identic eu i elliberalismului exercitat de casa de din Valois sau de Tudori“ aratărînPokrovski. Iniţiatorii provin francmasonerie, în două duri desfiinţată. Novicov şi Radişcev au fost primii care au plătit, unul în
Anii de ucenicie
37
închisoare, celălalt în exil, pentru umanitarism ul lor avangardist, prin bună vo in ţa Ecaterinei a Il-a, marea p rieten ă a lui V oltaire şi a enciclopediştilor. încercarea revoluţionară a „decembriştilor", în 1825, la moartea lui Alexanili ii I, nu a fost decît un complot militar fără legături cu poporul ; dar cele mai radicale dintre căpetenii gînd eau deja ca nişte repu blicani cu tendinţe puţin socialiste. Printre rebeli, care proveneau din loji şi din alte societăţi secrete, se găseau mai ales ofiţeri pătrunşi de ideile Revoluţiei Franceze şi vîţ iva intelectuali pl asaţi la cond ucer ea întrep rinde rilor capitaliste. Sup li ciul principalilor responsabili: Pestei, Rîîeev, Kahovskoi, Muraviev-Aposlol, Bestujev-Riumin şi deportarea a 150 de conjuraţi au pus capăt pentru mult
limp visurilor de libertate, egalitate şi fraternitate. Domnia lui N icolae I în cepea sub auspiciile spînzurătorii. Sub Ţ arul de Fier a apărut totuşi o viaţă spirituală intensă şi variată care a găsit forme de expresie împotriva opresiunii unui despotism bine conso lidat. Alungată din teritoriul politic, gîndirea liberă şi-a căutat refugiul în literatură şi filozofie. Cei mai mari scriitori ai Rusiei, de la Puşkin la Tol stoi, ilustrează această epocă, Lermontov înaintea lui Nekrasov, Dostoievski după Gogol, înainte Goncearov şi Turgheniev, curînd Ostrovski şi Şcedrin. In lipsa unor tribune publice, p oezia şi roma nul, teatrul şi satira critică ser bia, satirizează birocraţia şi înşală vigilenţa cenzurii. Belinski ridică cri tica literară la rangul de critică soc ială şi întem eiaz ă tradiţia pe care o vor urma Dobroliubov, Cernîşevski, Pisarev. Tineretul luminat este pasionat de Fichte şi Schelling, de Hegel, de Feuerbach, mai tîrziu de Stuart Mill şi Spencer, de Buchner şi Darwin. în cercul lui Petraşevski se studiază Saint-Simon .şi Fourier, Cabet şi Proudhon, Louis Blanc şi Lamennais, ceea ce atrage pentru membrii săi pedepse cu închisoare, şi apoi ocna, după o condamnare la pedeapsa capitală, comutată în ultimul moment. Puţin a lip sit în 1825 ca pa na lui Puşkin să se frîn gă în aventura decemb riştilor, dar a lipsit încă şi mai puţin, în 1849, ca Dostoievski să nu piară pe eşafod o dată cu petraşevţii, d upă ce va fi îndurat chinurile îndelungate povestite în Amintiri clin casa morţilor. In anii ’40, două curente cu srcini mai vechi îi împart pe intelectuali în „slavofili“ şi „occidental izanţi“. Ca reacţie împotriva reformelor brutale ale lui Petru cel Mare, impuse prin v iole nţă pentru a copia mai repede evoluţia europeană, ostili influenţei exterioare şi imitării străinătăţii, sla vofilii idealizau trecutul rus, justificau teoretic întîrzierea „sfintei Rusii" i a superioritate asupra „Occidentului putred", propovăduiau consei vaiva cu grijă şi sfinţenie a autocraţiei, a ortodoxiei, a trăsăturilor naţionale n-pmli au ca produse ale unei civilizaţii epuizate raţionalismul, sliinţa i tlcm oaa ţia. Occidentalizanţii voiau să ridice propria ţară la nivelul lumpei , ulnvaic, să laicizeze societatea rusă, să descătuşeze geniul populai iu ,iame/.e drepturile om ului. Cu A leksandr Herzen se rn nim ra /u o nouă u nduiţii, aceea a unui socialism rus srcinal care im c.ue.i u an ic/a Sub forme din ,.i
38
Stalin
ce in ce mai diferite şi disparate, realizate de epigonii lui, acest curent se va numi mai tîrziu narodnicestvo (narodnicism). într- o doctrină eclectică , Herzen rec onc iliază credinţa lui în m isiunea subv ersiv ă univer sală a ţăranilo r slavi cu împrum uturi din teoriile rev olu ţionare ale Occiden tului, în special din Proudh on. E l elabore ază conce pţia care trebuie să rezolve în acelaşi timp „problema rusă şi problema socială1', prezice sfîr.şitul Europei burgheze în urma unui război devastator, anunţă venirea nismului lumedelaurmat. un semn al datpoporul din Rusia, ai căreiHerzen ţărani vor arătacomu întregii omeniriîncalea Fiindcă rus, crede şi discipolii lui influenţaţi de slavofili, are asupra tuturor celorlalte popoare ascenden tul vechimii instituţ iilor sa le : comunitatea sătească ( obşcina sau mir) tinde firesc spre socialism prin chiar natura ei intimă şi constituie em brionul organizării federaliste şi cooperatiste a viitorului. Rusia ţărănească va deschi de deci e ra revoluţiei soc iale şi calea spre comunism. Despre forma de proprietate colectivă şi de exploatare agricolă din mir care insp ira atîtea speranţe lui Herzen, discipo lului lui, Bakunin, con tinua torilor şi criticilor lui, Cemîşevski şi Lavrov, adevăraţi teoreticieni ai populism ului în anii ’60, se ştiu des tul de multe lu cruri şi în afara gra niţelo r Rusiei prin intermediul lui Haxthausen în Germania, Mackensie Wallace în Anglia, L eroy-Bea ulieu în Fra nţa. Pentru nar odnic ii de toate nuanţele, adepţi ai acţiunii directe, ca Bakunin, sau ai propagan dei, ca Lavro v, evo luţia bu rgheză nu este un progr es, ci un regres, iar ec onomia ru să rămas ă în urmă este un ideal care trebuie perfec ţionat. Pe fundam entele srcin are ale mir- ului, completate de artei- uri, sau bresle de meşteşugari, se va dez volta o civ ilizaţie unică ev itînd ne ajunsurile capitalism ului, cu con diţia ca pămînturile să fie atribuite ţăranilor şi fabricile muncitorilor. Dar din tendin ţa generală a narodnicilor se desprind mai multe şcoli, influenţate de ştiinţe le naturale, de economia politică şi de sociologie. între anarhismul ţărănesc al lui Bakunin, radical şi exploziv, şi socialismul evoluţionist al lui Lavrov, pedagogic si ponderal, esle o mare distanţă. Urmaşii lui Herzen i-au repudi at mcsianis ....I pauslavisl, misii, i.smul, utopismul, adoptîndu-i totuşi progra mul rezumat m lonmila „l'am int şi libertate", urmînd u-i totuşi faimo sul sfat „întoarceţi vă t ătre popor" Mulţi îl urmează şi în altă privinţă: emigra rea în ( )ec uleiil a. olo. pcnlm a combate mai bine ţarismul, el a publicat Polarnaiit Zv h‘
Anii de ucenicie
39
l
Iară putere centrală, fără stat. în vederea zilei celei mari în care se va aprinde incendiul irezistibil pe care-1 vor grăbi răscoalele locale, Bakunin se gîndeşte să pregătească in.Iminentele, adică indivizi iniţiaţi şi hotărîţi la orice. El scrie pentru ei o ( alegere de reguli, din care vor trebui să se inspire, document straniu, care contrastează cu înalta moralitate a tine retului narodnicist şi făcut parcă mai degrabă să-i îndepărteze decît să-i seducă. Acest Catehism al revoluţionarului, introdus în R usia de c ătre discipolul lui Bakunin, Neceaev, este alcătuit din ma i multe părţi. în prim a dintre ele, intitulată „Atitud inea r evoluţionarului faţă de sine îns uşi“, Bakunin pre scrie renunţarea la orice interes, sentiment, legături perso nale; ruperea ori căror relaţii cu lumea civilizată, legile, convenţiile; deprinderea unei singure ştiinţe, cea a distrug erii; dispreţul pe ntru opinia pub lică, ura faţă de mora vurile şi obi ceiu rile adm ise; ştiin ţa de a fi nem ilos, de a nu aştept a în schimb compasiune, de a fi tot timpul pregătit să mori, antrenamentul pen tru a putea îndura tortura; înăbuşirea în propriul suflet a oricărui sentiment de rudenie, de pr ietenie , de dragoste, de rec uno ştinţă şi de on oare; a nu avea altă satisf acţie de cît biru inţa rev oluţiei; a nimici tot ce po ate dăuna acestui scop. în cea de -a doua p arte, „A titudinea rev oluţionarului în faţa tovarăşilor săi“ , catehismu l recom andă solidaritatea în tre catiheţi, în măsu ra utilităţiicîţiva fiecăruia pe ntru c auza mună; arăşorie, trebuie să cap aibăital la îndemînă re voluţ ionari de acodoua şi aorice trei atov categ ca un de cheltuit cu economie; în caz de pericol să nu salvezi un camarad aflat în primejdie decît dacă salvarea lui merită cheltuiala necesară de forţe revo luţionare. în cea de-a treia parte, „Atitudinea revoluţionarului faţă de socie tate", Baku nin reco man dă infiltrarea în to ate mediile, inclusiv în poliţie, Biserică şi Curte; întocm irea unei liste de c ondam naţi la moarte în ordinea corespunzătoare a urgenţei execuţiilor şi o alta cu persoanele de păstrat înn intea execuţiei, dacă atitud inea lor ne gativ ă faţă de societate poale incita poporul la revoltă; exploatarea persoanelor aflate în poziţii înalte, bogate şi influente, supune rea lor prin aflarea secretelor; simularea unei mluhoiăii în con spiraţie cu liberalii pentru a-i induce în eroare, pentru a i manipula şi a-i compromite; incitarea şi antrenarea doctrinar i l o i , a eoie.pualoriloi guralivi pentru a le grăbi pierderea creditului in fa ţa m a| oiiia (ii, i i i cazul unora, pentru a-i instrui şi căli, în cazul altoi a ; Iblosm a Icmcllot dupăgra dul lor de utilitate, sacrificarea celor medioci 1. 1 oieadciaie.i i eloi mai buni
w
Sta in
ca „av uţia cea mai preţioasă". în fine , în cea d e-a patr a parte, „Atitudinea asociaţiei faţă de popor", autorul p recon izează agrava rea prin toate mij loacele a suferinţelor şi nenorocirilor poporului pentru a-1 aduce la limita răbdării şi a-1 obliga la revo lta gen erali zată; lucrar ea de realizat cons tă într-o distrugere teribilă, completă şi inexorabilă; trebuie de aceea realizată unirea cu ba ndiţii, „s ingurii revoluţiona ri au tentici în Ru sia", şi cre ată o forţă compa ctă, care va distruge tot în calea ei. .. Nu e posibil un rezumat în stare să redea încărcătura de ură rece, de cinism explicit al faimosului catehism anonim pe care nici un studiu asupra srcinilor bolşevismului nu poate să-l treacă sub tăcere.1 Herz en spusese: „Toate bogăţiile O ccidentului, toate moş tenirile ne l ip sesc. Nimic roman, nimic antic, nimic catolic, nimic feudal, nimic cavale resc, aproape nimic burghez în amintirile noastre. Astfel că nici un regret, nici un respect, nici o relicvă nu ne pot opri." Bakunin o demonstrează prin scrisul lui, fără să-şi asume răspunderea, iar Neceaev o va demonstra prin actele lui, care-i vor face să bată în retragere, dezgustat şi înspăimântat, pe Bakunin însuşi. Prin minciună şi impostură, viclenie şi intimidare, intrigă şi şantaj, pentru că toate mijloacele sînt bune, dar şi printr-o muncă înverşu nată şi o ex traor dinar ă energie, moştenitorul confid enţial al Catehismului
Narodnaia organizează şi conduce o grupare secretă care sfîrşeşte rău, Rasprava (Vindicta Poporu lui): unul dintre membr i este asasinat de un altul la instigarea lui Neceaev, care, pentru a se debarasa de el, a răspîndit pe nedrept bănuiala de trădare şi afacerea duce la sute de arestări şi la un proces răsunător. In Europa şi în America, drama aceasta halucinantă este cunoscută mulţumită Posedaţilor lui Dostoievski. O dată divulgat Catehis m u l el provo acă scand al printr e revol uţionar i şi Baku nin se a bţine să-şi revendice paternitatea, care-i va fi atribuitămult timp lui Neceaev. Refugiat 1Timp de uliii bine de un ,sivul, liiikiinin a fost considerat autorul acestui catehism, atît de către
Anii de ucenicie
41
lîlveţia, ac esta din urmă uzează împot riva primulu i de respin gătoare le melode înscrise în legile revoltatului perfect şi condensate în formula: .,( îi toată viteza prin nor oi. . Maestrul se desparte de discipolul fanatic şi I>
ui organiz aţiei su bversive şi prim ul revoluţionar de profes ie pe ntru care scopul declarat justifică mijloace condamnabile. Pe urmele lui vor merge numeroşi imitatori. „Idealiştilor" anilor patruzeci le vor urma „realiştii" anilor şaizeci, care-i vor avea drept succesori pe oamenii de acţiune ai anilor şaptezeci. împotriva adepţilor lui Bakunin, anarhişti răsculaţi, şi a lavriştilor, propagandişti edu catori, se form ează în 1875, în jurul lui P iotr Tkacev , un grup fo arte puţin numeros, cu o ideologie complet diferită, cea a iacobinismului rus, a cărui importanţă simp tomatică nu va deveni evide ntă decît un secol mai tîrziu. Tkacev rămîne un narodnic, fiind că împ ărtăşeşte cre dinţa com ună în mir a în capacităţ creatoare ţăranului, dar, prin concepţia luiit asupra căilor ■a mijloac elorilerev olu ţiei, ale se de clară iacobin şi strîns înr ud spiri tual cu Blanqui. O revo luţie, expli că el în Na ba t (Clopotul), presupune mai întîi a lua puterea, preludiu indispensabil al realizărilor definitive. Propaganda nu-şi va da rezultatele decît după luarea puterii, ea trebuie să urmeze şi nu s.ă preceadă lovitura de stat. Lovitura de stat va fi rezultatul unei conjuraţii, operă a unei minorităţi conştiente şi nu e posibilă decît prin violenţă, ceea ce presupune existenţa unui partid centralizat, selecţionat, disciplinat, ierar hizat, apt să vegh eze asupra securităţii m ilitan ţilor săi, să exercit e repr esa lii împotriva persecutorilor săi şi să-şi răzbune martirii. „Nici în prezent şi nici în viitor, poporul nu este capabil prin el însuşi să înfăptuiască revoluţia socială. Num ai noi, m inorit atea revoluţionar ă, putem şi treb uie s- o facem cît mai repede... Singur, poporul nu se poate salva... nu-şi poate hotărî soarta potrivit cu nevoile lui reale, nu poate să dea chip şi viaţă ideilor revo luţiei socia le." Cu cît exi stă în popor mai puţine eleme nte revoluţionar e, cu atît mai insignifiant trebuie să fie rolul lui în răsturnarea socială şi cu atît rnai multă autoritate revine minorităţii conştiente care va introduce co munismul. „Poporul lipsit de conducători nu este în stare să edifice o lume nouă pe ruinele celei vechi... Acest rol şi această misiune revin exclusiv minorităţii rev olu ţion are." Tkacev a nunţă apropia tul tero rism şi viilorul bolşevism. O primă tentativă de asasinat împotriva împăratului avusese Im m IK(>(i, gest izolat ai studentului Karakozov. în ultimii ani ai deceniului ş.ipii vio lenţa opoziţiei este o reacţie la violenţa tiraniei. La peiseuUu. la depui lari, la execuţii, la abuzurile din închisori se răspunde n i revolveml,
42
Stalin
se apără împot riva po liţiei cu armele şi declară războ i guverna nţilor şi te rorii. Ei au creat în 1876, la îndemnul lui Aleksandr Mihailov, primul par tid soc ialist şi rev oluţiona r din Rusia, asoc iaţia Zemlia i Volia (Pămînt şi Libertate) care cuprinde fostele cercuri de intelectuali şi individualităţi revo luţionare dispersate, care convoacă la Petersburg prima manifestaţie munci torea scă de stradă în tim pul căreia un s tuden t se ad resează mulţimii. Se regăsesc aici me mbri ai cercului Ceaikovsk i, înfiin ţat cu cîţiva ani înainte, cu Marc Natanso n, Sofia Perovskaia, Ste pniak, K ropotkin. Organiz aţia are un comitet c entral, secţiuni de lucru, un grup de luptă. î n 1878, Vera Zasulici îl îm puşcă pe generalul Trepov, ca re a co ndam nat la biciuire un deţinut politic, iar Stepniak îl atacă cu lovituri de pumnal pe generalul de jand ar merie Me zenţev. In 1879, guvern atorul H arkov ului, un pr inţ Kropotkin, văr al prece dentului, este asasinat, iar Soloviev este cît pe ce să reuşească în tentativa lui de asasinat a supra ţarului Ale xandru al Il-lea. Seria de aten tate este deschisă, Pămînt şi libertate revendică pentru toate responsa bilitatea deplină. Sub loviturile dezlănţuite ale represiunii, teroriştii îşi perfecţionează tehnicile, îşi pregătesc revanşe sîngeroase. Dar cei mai buni dintre oamenii lor cad, Ossinski, Lizogub, Vittenberg. Printre membrii organizaţiei Zemlia i Volia, încep să existe disensiuni asupra tacticii; unii sînt pentru tero rismul sistem atic, cu Ale ksan dr Jeliabov , alţii înclină, cu Gheorghi Plehanov, pentru propaganda persuasivă; partidul se scindeaz ă la congresul secret de la Voronej în 1879 în două partide — Narodnaia Volia (Voinţa Poporului) şi Ciornîi Peredei (împărţire Generală). Com itetul execut iv al V oinţei Poporului reia imediat lu pta şi cîteva luni mai tîrziu Sofia Perovskaia, fiica generalului gu vernator al Petersburgului, asistată de Mihailov şi Hartman, încearcă să arunce în aer trenul imperial. Prietenul ei, Jeliabov, camarazii ci, Kibalcici şi VeraFigner, încearcă acelaşi lucru în alte puncte ale caii ferate, fără succes. în 1880 muncitorul Halturin reuşeşte să facă să explodeze o şarjă de dinamită la Palatul de Iarnă şi este cît pe ce să I iicidii pe ţai. In line, în 1881, Sofia Perovskaia conduce aten tatul în caic piei Alexandru al Il-lea şi Grin eveţki, uciga şul lui, d ar care costă viaţa tutuiot icgii i/iloi, Perovskaia, Jeliabov, Mihailov, Rîsakov şi Kib alcic i, spî n/m aţi o luna mai tîrziu. îm potriv a aştep tărilor lor, even i mentul nu prod uce ni< i o reacţie în rîn durile po pulaţiei rura le, c arerămî ne inertă. Noul ţar, sfătuit de Pobi edon osţev, refu ză să asculte ru gămin ţile Voinţei Poporului, al cărei corniţei executiv, prin pana lui Mihailovski şi Tihomirov, promite să încetezi- orice activitate teroristă dacă puterea per mite funcţionarea unei Constituante şi atribuie unele libertăţi. Imediat după moartea lui Alexandru al Il-lea osie creată Ohrana şi aparatul represiv al auto cra ţiei love şte în narodovolfi, „avangardă fără armată", al căror efort disperat slăbeşte în intensitate. Renegarea lui Tihomirov, trădarea lui Degae v şi arest area lui Lopatin p recipită declinul. Ultimele conspiraţii eşuează, Voinţa Pop orulu i agon izează dup ă execu ţia celor cin ci stu denţi
Anii de ucenicie
43
implicaţi în compl otul împo triva lui Alexa ndru al III-lea. Pr intre ei se nu mără şi Alek sandr Ilici Ulianov, al cărui frate mai mic, Vladimir, va fi mai Iii /iu Lenin. I.ccţiile tragediei nu sînt zadarnice şi exemplul dat de narodovolţî a inlial pentru totd eauna în t radiţia rev oluţiona ră naţională. Kar l Marx nu se înşela scriind fiicei s ale, în ch iar anul în ca re Voinţa Popor ului era dec api tată : „Sînt cu toţii oameni admirabili, lipsiţi de poză melodramatică, plini de
simplitate, adevăraţi eroi. A striga şi a acţiona sînt două lucruri opuse a ireconciliabile. Com itetul Executiv din Petersburg, care ac ţione ază cu alîla hotărîre, publică manifeste de o extrem ă moderaţie... Com itetul Ex e cutiv se adresează Europei pentru a o convinge că al său modus operandi eslo o modalit ate de a ac ţiona sp ecific rusă, de altfel inev itab ilă istoric, asupra căreia se po ate m oraliza p entru şi cont ra tot atît de puţin ca asupra masacrului din Chios." Modalitate de acţiune specific rusească, este exact •aracteristica ce trebuie subliniată în atitudinea acestor oameni cărora temrismul li se impunea ca o „tristă şi teribilă necesitate" şi care au protes tai cu convingere împotriva asasinării preşedintelui Garfield, declarînd: Violenţa nu se justifică decît ca răspuns la violenţă."
u programele
44
Stalin
socialismului european. Pe măsură ce antagonismul între muncă şi capital din industrie preia p onder ea faţă de lu pta ţăranilor împ otriv a moşierilor, se produce o selecţie a proletarilor şi se pregătesc elementele unui nou pa r tid. In anii deceniului opt şi în cei care urmează se multiplică semnele pre vestitoar e ale social-d emoc raţiei. Mai mulţi narodn ici de ieri, care au tras învăţăminte de pe urma eşecurilor, se conv ertesc la marxism.
Primul şi cel mai impo rtant dintre ei este Plehanov, studentul care a luat parte, în 1876, la manifestaţia de la Petersburg, în faţa bisericii Kazan, unde 250 de muncitori îndrăzneau pentru prima oară să iasă în stradă, care s-a separat de narodovol ţi pentru a constit ui grupul efem er Ciornîi Peredel. în 1882 el trad uce şi prefa ţează Manifestul Partidului Comunist. într-o scrisoare către Lavrov, el critică fără menajamente proudhonismul lui Stepniak, unul din supravie ţuitorii narodnic ismulu i te rorist şi se declară gata să „facă din Capitalul lui Ma rx un pat al lui Pro cus t pentr u toţi colaboratorii Mesagerului Voinţei poporului “. în 1863, cu Axelrod, Leo Deutsch şi Vera Zasulici, bakuniştii de pînă mai ieri, creează la Geneva, la puţin marxismul. timp după moartea Marx,Socialism grupul Elib erarepolitică, a Muncii care pro fesează Broşurileluilui, şi luptă pe urmă Dezacordurile noastre, fac senzaţie, îl c onsacră ca teoret ician îna inte chiar ca pana şi cuvîntul lui de polemist inegalabil să facă din el figura centrală a social-dem ocraţiei ruse. în 1889, la Congres ul socia list i nternaţional, nu ezită să afirm e că revo luţia v a învinge în ţara lui gr aţie clasei muncitoare sau va fi învinsă. în Rusia, cercurile socialiste deveneau mai numeroase, grevele mai frecvente. O mare criză economică în anii optzeci ascute lupta de clasă; muncitorii obţin primele legi care limitează exploatarea muncii lor. Foame tea din I89 I, iu mată de un avînt industrial puternic, accentuează mişcarea. Unele grupuri fuzionează, altele se constituie în „uniuni de luptă". O nouă generaţie de mlelecluali revoluţionari îşi face apariţia, apar alţi răzvrătiţi: la Petersburg, l emn Mnrtov, la Odessa, Riaz anov; la Nikolaev, Troţki. în 1898 are Ine la Minsk primul congres social-democrat, precedat cu un an de către Hund (pailidul socialist muncitoresc evreiesc), care adoptă tex tul unui numit Mnd.u lat de Piotr Struve. Cei nouă participanţi sînt arestaţi sau siliţi sa disp.ii.i dar fusese astfel plantat un jalon. într-unu l din ,u i ie cercuri muncitoreş ti, conduse de intelectu ali devo taţi intereselor .........ilui, a intrat Stalin, sosind la Tbilisi. Ce roi a avut el aici, în timp ee ui n.unătate principalii protagonişti ai partidului se lansau în primele lor i nnliovferse doctrinare? Asupra acestei epoci avem propria m
lui mărturie. Iuti un discurs pe care l-a ţinut în 1926 în faţa munc itorilor din Tbilisi, el răspunde fu ncţionaril or servili care deja începu seră să-l tămîieze pentru a mlia in graţiile puterii:
45
Anii de ucenicie
......
dintre elogiile pe care le-am auzit aici la adresa mea nu I. mu im i itat. Se pare că aş fi eroul din Octombrie şi conducătorul parII . In In 1 comunist al Uniunii So vieti ce şi şeful Inter naţionalei comu niste şi im 1 uvaler neînfricat şi tot ce vreţi. Acestea nu sînt decît braşoave, tovarăşi, a o exagerare absolut inutilă. Tovarăşul Arakel (A. Okuaşvili) a spus aici că el se considera altădată unul dintre dascălii mei şi pe mine ca pe unul dintre discipolii lui. Este abulul exact, tovarăşi. Efectiv, am fost şi rămîn unul dintre discipolii muncil*" doi din avan gard a atelie relor de la calea fer ată din Tb ilisi." <îuar dacă această aparentă modestie nu era decît afectare iar omagiul adresat feroviarilor, o abilă demagogie, tonul este demn şi e posibil ca în iu el moment Stalin să fi spus ceea ce gîndea. în continuarea discursului miohiografic, oratorul se exprimă în următorii termeni: l’erm iteţi-mi să mă întorc sp re trecut. îm i amin tesc anul 1898, cînd P' iili u prima dat ă muncitorii d in ateliere le căii fer ate m i-au înc redinţat un cerc. Au trecut de atunci 28 de ani. îmi amintesc cum în locuinţa tovarăşului Huna, în prezen ţa lui S ilves tr Djib ladze (şi el era atunc i prin tre maeştrii mm), a lui Zakro Ciodrişvili, a lui Gheorghi Ciheidze, a lui Miha Bocio■ mii, a lui Nin ua şi alţi muncitori înai ntaţi din Tbilisi, am prim it lec ţii de
Tbilisi.tovarăşi. Daţi-m i voie să-mi exprim aici s ince ra me a rec un oştinţă faţă de aceşti îmi amintesc apoi an ii 1905-1907, cînd, din voinţa parti dulu i, am fosl azvîrlit în acţiune la Baku. Doi ani de activitate revoluţionară printre munci lorii din industria petrolu lui m-au călit ca luptător practic şi ca unul dintre conducătorii practici. Dar în t ovărăşia unor munci tori înain taţi din Baku, printre care Vaţec, Saratoveţşi alţii, pe de o parte, şi în furtuna conflictului celor mai adînci între muncitorii şi patronii industriei petrolului, pe de alia parte, am învăţat pentru prima dată ce înseamnă să conduci mai 1 dc muncitori. Acolo, la Baku, am primit astfel cel de-al doilea bote 111 lupi i mijim
revoluţionară. Acolo am devenit eu un muncitor revoluţionai I >.i| i 1111 vmr să exprim acum dascălilor mei de la Baku sincera mea o , nm,- iim.i iuva răşească." In acest stil intenţionat frust, cu termeni cîtcodaia mipmpi 11,1 n mrinlnir simpliste şi cu repe tiţii mo notone, apa r caracici r.in dr nmnlm ....... dr gîndire clericală tradusă în stilul litaniilor, compamlni m-r i<-■h -■,u I>■ar ut modestia sinceră sau simulată a unui credincios m iimpul mu 1 .
46
Stalin
de conducător care va şti să se impună fără a fi nici scriitor, nici orator, nici teoretician; în fine, preocuparea de a se coborî la nivelul inferior al audito riului, fără a încerca vreo dată să-l ridice, dar nici să facă efortul să se ridice el însuşi; Stalin ţine de a semen ea să se arate în trecut ca aflî ndu-se e xclu siv în societatea proleta rilor, la fel cum va ţine mai tîrziu să treacă drept fiu de muncitor. Sfîrşitul discursului îngroaşă toate trăsăturile tabloului: „în sfîrşit, îmi amintesc de anul 1917, cînd, la chemarea partidului, după ce trecusem din închisori în deportare, am fost azvîrlit la Leningrad. Acolo, în mijl ocul mun citoril or ruşi, în im ediata ap ropie re a marelu i învăţător al proletarilor din toate ţările, tovarăşul Lenin, în furtuna marilor lupte dintre proletariat şi burghezie, în timpul războiului mondial, am învăţat pentru prima dată să înţeleg ce înseamnă să fii unul din conducătorii marelui partid al clasei muncitoare. Acolo, în mijlocul muncitorilor ruşi liberatori ai popoarelor oprimate şi franctirori ai luptei proletariatului tuturor ţărilor şi popoarelor, am primit cel de-al treilea botez al lup tei revol uţionare. Acolo, în Rusia, sub conducerea lui Lenin, am devenit unul dintre îndrumătorii-mu ncito ri ai revol uţiei. Perm iteţi-mi să exprim aici înv ăţătoril or mei ruşi sin cera m ea rec uno ştinţă de tova răş şi să-mi pl ec capul î n faţa înd ru mătorului meu, Lenin. De la titlul de ucenic (Tbilisi), la cel de muncitor (Baku), la cel de îndrumător-munc itor al revol uţiei noa stre ( Leningrad), aceasta es te, tovarăşi, şcoala uceniciei mele revo luţionare. Acea sta este, tovarăşi, im agine a a u tentică a ceea ce am fost şi a ceea ce am devenit, dacă vorbim fără exage rare, cu sinceritate." Dacă este adevărat că nu putem judeca un individ după ideea pe care el însuşi si-o face de spre sine, şi mai puţin încă dup ă imp resia pe c are vrea s-o lase, personal itatea indivi dului în d iscuţie de zvăluie totu şi, fără ştirea lui, unele aspecte. în m ăsura în care „stilul este omul însuş i", Stalin se pre zintă deja inii o lumină destul de şocantă. Cît despre faptele susc eptib ile de a ilimiia şi t*voi unicului faţă de cauză, dorinţa de a se face ulii ......... a de ane nu I
47
Anii de ucenicie
in lli iiliiiin.i , mereu contracarată sau distrusă de către poliţie şi mereu luată ii iii uimi .1 propagandei clandestine şi a manifestelor; este ceea ce în imtii pin lulele din lume se numeşte „bucătăria", foarte grea în Rusia timpui*i. Mulul ' afla aici în elementul lui. N an *alităţile defectelor sale. Puţin înzestrat pentru activitatea inteI**niiilii, leorclică sau ştiinţifică, el trebuie să se lase absorbit de miile de it i niii iilr problemelor locale, corvezile vieţii subterane şi riscurile intervenini. n m plină zi. Orizontul lui de provincial rămîne limitat, rolul de instru111. ni nu I ajută să şi-î lărgească, nici nu-i favoriz ează maturiz area. Din li i li iu . dacă se poate spune asta, lui Stalin ca şi tuturor revoluţionarilor, im litMuicu avea să-i asigure o odihnă forţată, permiţîndu-i să-şi completeze liml iiitjin. i 'ii loatc astea, tocmai unele dintre slăbiciunile lui îi servesc în mediul *.i împrejurările al căror rezultat este. Ca să se facă înţeles de ţăranii geor**h ui şi hilari, fie ei de curînd îmbrăcaţi în salopeta de muncitor sau şerbi i In de şerbi recent eliberaţi, opaci la idei generale şi abrutizaţi de mizerie, .ni de imediate, un limbaj potrivit elementar, un pic grosolan, adresîndu-se I' *i nevoie i clor mai cu mentalitatea regională, etnică intereseşi socială. Ai cast ii limbă, Stalin o vorbea. Muncitorii de la calea ferată şi de la fabriciI: de imun, cizmarii şi salahorii îl înţelegeau. Dar la discuţiile de doctrină, impoilailte atunci pentr u viitorul social-de mocra ţiei şi orientar ea mişcării * voluţionare, el nu partici pă cîtuşi de puţin. Şi nu avem cu m să-i găsim iu n i i acolo unde n-a lăsat nici o urmă. Iii momentul de care vorbim, la răscrucea a două secole, partidul lui l’lohanov era încă inconsistent, cu o doctrină ezitantă şi cu contururi imprecise. Marxismul îşi interpretări croia calea împ otriv a influenţei ideologiilor e şi alierea la rîndu-i deformatoare. în Rusia, Marx era anterioar foarte citit şi apreciat de către intelectuali înainte de a avea aici discipoli şi Voinţa po porului i-a adus un omagiu public. Capitalul, apărut la Petersburg în 1872 înainte de orice altă traducere, a servit de temă centrală în controversele dintre adepţii dife ritelo r curen te socia liste. Op iniile lui Marx ş i Engels asupra comunităţilor rurale au alimen tat mai apoi o dezbatere perm anenlă. I’lehanov şi Eliberarea muncii au editat în străinătate o literatură mai x istă care stîm eaîn Rusia o atenţie mai vie decît nicăieri în altă parte. „Se puteau vedea apărînd unele după altele lucrări de marxism, înfiinţîmIu se 11• v i•.i< si ziare marxiste, to ată lumea se convertea în masă la marxism, ii adul.i pe marxişti, le făcea curte marxiştilor, editorii se entuziasmau «le 11 ■.
.
.
48
Stalin
locul marxismului revoluţionar, acesta în afara legii. Una lîngă alta şi ignorîndu-se reciproc se dezvoltau gîndirea socialistă şi mişcarea muncitoreas că spontană, în aşteptarea momentului cînd aveau să se întîlnească. Lenin numeşte perioada care ţine de la crearea grupului Eliberarea mun cii pînă la venirea pe tron a lui Nicolae al Il-lea perioada „intrauterină" a Partidu lui ; progra mul social-de mocrat nu avea atunci decît cîţiva adepţi. Apoi, pînă la 1898, este „copilăria" partidului. Se constată o agitaţie sponta nă a maselor populare, au loc numeroase greve; intelectualii se adresează acum munci torilor, o nouă gene raţie se in iţiază în m arxism, se căleşe în luptă; este înfiinţat partidul (după istoricul V. Nevski, avea, poate, în ju r de 500 de membri). încep e din acest moment „ adolescenţa" şi se produce o criză de creştere; „adolescentul are vocea în schimbar e", spune Lenin, şi „vocea social-dem ocraţiei, şi ea în schim bare, încep e să sune fals". Marxiştii-legali, cu Piotr Struve, Berdiaev, Bulgakov, Tugan-Baranovski, e volueaz ă într-o direcţie cînd liberală şi burgh eză, cînd spiritua lis tă şi religioasă. Alţi social-dem ocraţi, ca Martînov şi Kricevski, renunţă la politica revoluţionară şi devin sindicalişti şi trade-unionişti sub numele de „economişti". încep polemicile între purtătorii de cuvînt ai diverselor tabere şi ele nu se vor înche ia chiar repede. Clasa muncitoare, bineînţeles, nu p utea să urm ărească argu mentele, nici s ă înţelea gă miza, şi-şi c ăuta propria-i cale. Prea inteligenţi pentru a se mulţumi cu formule gata făcute, marxiştii-revoluţionari nu-şi găsiseră încă propria formulă. în 1899, Lenin scrie : „Noi nu privim deloc teoria lui Marx ca pe ceva perfect ş i inatacabil; dimp otrivă, sîntem convin şi că ea a dat numai bazel e ştiinţei pe care so cialiştii trebuie cu necesitate să le perfecţioneze în toate direcţiile dacă nu vor să fie în întîrziere în faţa vieţii... Socialiştii ruşi trebuie în mod special să interpreteze independent teoria lui Marx, căci ea nu dă decît directive generale..." Social de moc raţii cei mai hotărîţi la acţiune metodică au trecut atunci la organizarea temeinic ii a partidului lor, la dotarea lui cu un organ direc tor. Lenin si Martov, întorşi din exilul lor siberian unde meditase fiecare la problemele momentului, pleacă în străinătate în acest scop; alături de Potresov ei se voi asocia cu „bătrînii" din Eliberarea muncii. „Lupta revo luţionai ii este adesea imposibilă fără emigraţie revoluţionară", era de părere Lenin, inspiial de exemplul lui Herzen, Bakunin, Tkacev şi Lavrov. Cu Plehanov, Axelrod şi Vera Zasulici, cei trei tineri fondează în 1900, laMiinchen, Iskra (Seînleia) — ziar al partidului muncitoresc social-democrat. Redacţia, nlinnînil continuitatea tradiţiei revoluţionare ruse, îşi punea pe frontispiciu uiniăloarele cuvinte, adresate lui Puşkin de decembriştii mar tiri: „Din seînleie se va aprinde flacăra." Articolul program şi editorialul erau semnale do Lenin. Situaţia momentului n-ar putea fi schiţată mai bine decît în aceste rînduri scrise de viitorul co nducător al revoluţiei: „Ultim ii ani se carac teriz ează
Anii de ucenicie
49
i-i mii o l iispîndire uimitor de rapidă a ideilor social-democrate în rîndurile inii I ■i norilor săi, începe să manifeste o năzuinţă fierbinte spre socialism. I'n Iulinclcni apar cercuri de muncitori şi de intelectuali social-democraţi, c di Iii/,cază foi locale de agitaţie, cererea de liter atură so cial-de mocrată - n şic întruna, d epăşind mereu oferta, iar prig oana cruntă dezlănţuită de l'iivcrn nu este în stare să stăvilească această mişcare. închisorile gem de deţinuţi, locurile de deportare sînt arhipline, aproape nu e lună în care să nu .1 audă că au avut loc « căder i» în toate c olţurile Rusiei, că au fost inter-opiate transporturi, că s-au consfiscat publicaţii şi tipografii, iar mişcarea ci osie, neîncetat.11* Cît despre social-d em ocraţie, Lenin o critic ă pentru dispersia ei, pentru fărîmiţarea în cercuri adesea efemere, fără legături, nici li ediţie, cu idei confuze şi contradictorii. „înainte de a ne uni şi pentru a ne uni trebuie mai întîi să ne diferenţiem.11 Anunţîndu-şi apariţia, Iskra îi denunţă pe social-democraţii pur reformişti, influenţaţi de „revizionistul11german E. Bernstein. Ea revendică „spii ilul unei tendinţe bine definite11, cea a marxismului revoluţionar, anunţînd iii acelaşi timp în paginile revistei „polemica între tovarăşi11. Ziarul îşi pro pune să lucreze la realizarea unui program com un întregului partid, la crearea unui mecanism de legătură, de informa re şi de difuzare a literaturii socialiste. în acest scop face apel nu numai la muncitori şi la socialişti, ci şi la „toţi cei asupriţi şi striviţi de regimul nostru politic11, la „toate ele mentele democratice11. Dar ideile cele mai îndrăzneţe din organul social-democraţiei se găsesc încă de la primul număr în articolul de fond al lui Lenin. Asupra concep ţiilor generale ale socialismului autorul anonim nu pretinde să aducă nimic nou şi enunţul său este conform cu marxism ul clasic, al cărui interpre t re cunoscut d e la moarte a lui Engels era Karl Kautsky — dar cu o înţelegere extrem de limpede a condiţiilor specifice din Rusia. După exemplul lui Plehanov, el respinge mai ales teza sindicalistă tinzînd să restrîngă mişcarea muncitorească la lupta economică şi o condamnă ca opusă intereselor prolc Uniatului în totalitatea lui. Preconizează unificarea mişcării socialiste cu cea muncitorea scă, insistînd asupra caracteru lui naţional al unei asemenea necesităţi: „Pretutindeni această unificare a fost produsul istoriei, s a mlap tuitpe căi originale în funcţie de condiţiile de timp şi de loc.11în line, sub liniază urgenţa unei organizaţii politice de luptă ţinută energic in mina „Niciodată o clasă n-a venit la putere fără să-şi fi găsii iii iiiii I ei con ducători politici, oameni de avangardă capabili să organi/e/e imn ansi şi s-o conducă.11 * Lenin, Opere complete,voi. IV, Editura Polilu a |0oi p, t-|f» (/; /,)
50
Stalin
Axelrod, eminentul tactician al primei ge neraţii social -democrate ruse al cărei teoretician a fost Plehanov, scria că acest articol a avut asupra lui „efectul înviorător al unui jet de apă rece“. Un conducător de mare anvergură se afirma în pers oana noului venit. Printre iskrişti, el v a dobîndi, între 1900 şi 1903, un rol din ce în ce mai important. „în aceşti ani anume a devenit Lenin, Leni n“, va spune Troţki. încă de pe cînd trăia la Petersburg, tovarăşii lui îl numiseră „bătrînul" din cauza siguranţei şi a autorităţii lui precoce. Cunoştinţele lui deja consi derabile se îmbog ăţesc continuu. Atît asup ra unor teme econ omice şi isto rice de mare însemnătate, cît şi a unor probleme curente de politică sau tactic ă aduce mereu o contribu ţie serioasă. în afară de asta, are d arul de a scoate în relief liniile directoare, pe un fond încărcat de fapte şi de cifre şi de a pune accentul pe ese nţial. Lucrarea lui, Dezvoltarea capitalismului în Rusia, demonstrează cu cîtă seriozit ate cercetează statist icile, cît d e scrupu los le confruntă, şi tensiune a cu care încearcă să degaj eze din ele perspecti vele de viitor. Ca toţi socialiştii vrem ii sale este înainte de toate un democrat fervent. Socialismul lui vizează cucerirea demo craţiei politice pe ntru a o comple ta cu democraţia economică. „Intre revendicările politice ale democraţiei mun citoreşti şi cele ale democraţiei burgheze diferenţa nu este de principiu, ci de grad“, va scrie el în Iskra. Asem enea reflecţii vo r abunda în s crisul lui, ca şi altele în spiritul celei ca re urm ează: „Fără libertăţi politice, toate for mele de reprezentativitate muncitorească vor rămîne o înşelătorie vană, proletariatul va rămîne în închisoare, ca şi pînă acum, lipsit de aerul, de lu mina şi de spaţiul indispe nsabile e mancipării lui com ple ted în legătură cu naţionalizarea pămîntului cerută de descendenţii narodnicilor el va prezice că aceasta va conduce gîndirea la „experienţa absurdă a unui socialism de stal“ , în absenţa „instituţiilor democratice profund înrădăcinate şi pe deplin consolidate". La Plehanov se lapo rlea /a ca un elev, mai ales în privinţa chestiunilor teore tice şi a filozofiei şi il cons ultă cu defe ren ţă pe Ax elrod , s chim bă frecvent păicn eu Mailov şi l'otresov. Dar în acelaşi timp capătă sentimentul propriei superiorităţi în probleme de comandă şi vede, cu îndreptăţire sau nu, sosind momentul în care-şi va depăşi maeştrii, îşi înţelege dinainte me nirea de a nij’.ani/a o avangardă şi de a antrena masele în viitoarele lupte sociale. IVnli ii el, totul este să intre repede în luptă şi să învingă. începe să-şi schiţeze cu prudenţii jocul personal în vederea sarcinilor grele din viitor. Articolele Im dinIskra şi din Zaria, broşurile şi scrisorile lasă să se între vadă ideile caic aveau, dezvoltîndu-se, să-l detaşeze singur din prima fa langă social-democnilă şi să-l antreneze pe o cale srcinală. în 1902 publică o cărticică intitulaţii Ce-i de făc u t ?, în care însuşirile lui de conducător în războiul civil sc afirmă cu o tă rie extraordina ră; se pot vedea aici schiţate numeroase din elementele doctrinei care-i va purta numele şi, sub forma
Anii de ucenicie
51
i i unii închegată, concepţia lui specific rusească despre „revoluţionarul di profesie". In cuvintele citate mai sus, Stalin spunea în termeni proprii: „Am fost o, i'//7/7 în acţiune la Baku“, „am fost azvîrlit la Leningrad". Prin această i-s prusie el aminteşte că Partidul a putut dispune de el ca de un soldat In dispoziţia superiorilor lui şi utilizabil, după caz, în cutare loc şi în cutare misiune. Căcicuînpunctul acest feldes-a ajuns allalui organi zarea uneineces frac ţităţ iuniii adePartid u lui. conform vedere Len in asupra a opuiii urmatei repre siunii absolutiste o ar mată de revoluţionari de profesie. în lisa deja citată, poliţ ia atribu ia recid ivistu lui D jug aşvili mese ria de ..contabil" şi este posibil ca Stalin să o fi exercitat, după plecarea de la i'miliar, sau după ce a lucrat cîteva luni la Observatorul din Tbilisi, căci im buia să trăiască fără să conteze pe sprijinul părinţilor. Totuşi, pe măsură ■ acţiunea politică devenea mai acaparantă, trebuia să i se dedice mai mult piua la a deveni un revoluţionar de profesie în sensul deplin al termenului. I >r aceea este important să cunoaştem noţiunea aşa cum a definit-o chiar iniţiatorul ei. „Trebuie să form ăm oame ni care să consacre r evo luţiei nu serile lor Iil»«ic, ci întreaga lor viaţă", scria Lenin în că din primul număr din Is h a . <'ui inepţia lui despre organizarea partidului se află aici în germene. în Ce-i
i i i
(u /,). voi VI pp l l')()
52
Stalin
de talent (talentele nu apar cu sutele) încercaţi, pregătiţi din punct de vedere profesional şi posesori ai unei experienţe îndelungate, în deplin acord unii cu alţii, nici o clasă din socie tatea co ntem poran ă nu poate duce cu hotărîre lupta." Este aproape concep ţia lui Tkacev, preluată de la Blanqui, dar mai precisă şi aprofundată. Acestea spuse, problema nu este rezolvată şi Lenin se gîndeşte la tot. In ce fel va fi asigura tă existenţa mate rială a revoluţionarul ui de p rofe sie? „Trebuie să ne organizăm astfel încît el să trăiască pe cheltuiala partidului, să poată trece liber la acţiune a cland estină, să se poată nuita uşor dintr-o local itate în alta, d acă nu, el nu va dobî ndi mare experi enţă, nu-şi va lărgi orizontul, nu va rezista mai mulţi ani, cel puţin în înfruntarea cu jandarmii." Sînt indispe nsabili spe cialişti bine an tre na ţi: „Cîn d vom avea detaşamen te de muncitori revoluţionari special pregătiţi printr-o lungă ucenicie (şi bine înţeles, « în toate armele » acţiunii revol uţionar e), nici o poliţie d in lu me nu ne va dovedi." O aseme nea organ izaţie n-ar putea fi dem ocrati că, condiţiile autocraţiei nu permit nici publicitatea, nici alegeri, condiţii sine qua non ale democraţi ei, pe bun ă dreptate realizată în partidele socialist e care se bucu ră de liber tate podere litic ă. „Secret ţie minuri", ţioasă mem brilo r", în în Rusia. fine o „încre frăţ ească torigu talăros, întrseelec rev oluţiona iatăace se impune Re găsim aici tradi ţia m emb rilor org anizaţiei Zemlia i Volia şi a narodovolţilor. Ceea ce ridi că numer oase obiecţii, la care Lenin răspun de însă. „Este mult mai greu să prin zi zece deştepţi de cît o su tă de proşti" {op. cit., 121), răspunde el celo r care se p lîng de u şurin ţa cu care ar putea fi decapi tată o mişcare condusă de o mînă de profesionişti. „Concentrarea tuturor funcţiilo r clan destine în mîinile unui cît mai mic nu măr posibil de rev olu ţiona ri d e profe sie nu înse amnă deloc că aceştia « gîndesc pe ntru t oţi », că mulţime a nu va parti cipa activ la mişcare ." Este o problem ă de diviz iune a muncii. Şi în sfîrşit, categoric şi franc: „Ceea ce ne trebuie este o organi zare militară." Astfel, în vederea revoluţiei viitoare, Lenin prevedea formarea unei ade vărate armate, puternică prin disciplina sa militară şi expertă în manevre. Stalin a fosl unul dintre primii recruţi şi i s-au recunoscut curînd calităţile de subofiţer. ( 'a si camarazii lui din aceeaşi tabără, ia parte la greve, la ma nifestaţii, distribuie foi volante, răspîndeşte broşuri redactate de alţii. LJn democrat radical, (iheorghi Ţ eretelli, publica atunci în georgiană , la Tbilisi, o revistă de extremă stingă: Kvali (Urina) cu colaborarea lui N. Iordania, F. Maharadze, care au făcut din ea o publicaţie socialistă. De la propagandă, partidul trece la agitaţie, adică, după Plehanov, în loc de a îndoctrina cu multe idei puţini indivizi, ei răspândesc mai p uţine idei î ntr- o m asă mar mare d e indivizi. Se conturea ză astfel o largă acţiune publică.
Anii de ucenicie
53
In ziua de 1mai 1900, muncitorii din Tbilisi se adună pentru prima oară In periferia oraşului, cu un drapel roşu pe care erau scrise aceste trei nume: Marx, Engels, Lassalîe. Măsurile luate, sub formă de concedieri, au avut iln pl efect că au trimis la ţară agitatori voluntari care încep sări converteas. ,i pe ţărani la socialism. în 1 mai al anului următor, muncitorii manifestează fi Tbilisi în stradă: atac din parte a cazac ilor, mo rţi şi răniţi. Comitetul •a n'ial democrat este dispersat, militanţii urmăriţi şi Sosso, alertat de o per cheziţie la domiciliu, intră în ile galitate , îşi schimbă în cît eva rînduri numele. Va fi cînd David, cînd Nijeradze, cînd Cijikov, va purta mult timp porecla de Koba, care i se mai dă cîteodată. (Unii au văzut în această ultimă alegere un împrumut din romanele poetului georgian Aleksandr Kazbeghi, di uotînd un puter nic sentiment n aţional, ceea ce nu este sigur1, deoarece Koba este un nume destul de frecvent în Georgia.) în fine, va participa la ■•mg,iese sub pseudon imul de Ivanovici, î nainte de a-şi lua de finitiv p seu donimul de Stalin. în dosarele jandarmeriei locale, s-au descoperit scurte rapoarte: „losif
I )|iipaşvili, funcţionar la Observatorul din Tbilisi, intelectual, are legături a muncitorii de la calea ferată“, informare redactată în 28 martie 1901 i i departamentul poliţiei. „Duminică, 28 octo mbrie, la ora 9 dim ineaţa, m strada gării a avut loc o reuniune a muncitorilor progresişti de la Căile berate, cu participarea intelectualului lo sif Djugaşvili.“ Alte denunţuri ulterioare se referă la plecări şi veniri, la corespondenţa pe care-o primeşi» şi semn alează prud enţa lui extremă. Cel mai apropiat priete n al lui, K Ivaladze, n-a g ăsit nimic de scris despre relaţiile lor din a cea perioadă. Hihineişvili notează că „tovarăşul Sosso“ a cunoscut atunci un tînăr armean, Tu Petrossian, revoluţionar fără doctrină, şi l-a ang ajat să serveas că par tidul. Noul recrut va cîştiga mai tîrziu o oarecare celebritate sub numele de Knmo. La sfîrşitul anului 1901, Stalin părăseşte brusc Tbilisi. Despre această plecare ciudată, revista social-democrată georgiană Brdzolis Khma (Ecoul luptei) dă singur a explicaţie cu noscut ă: „ încă din primele zile ale ac ti vităţii sale în cercurile muncitoreşti, Djugaşvili a atras atenţia prin intri gile sale împotriva principal ului şef al organiz aţiei, S. Djib ladze . Pentru acest motiv a prim it un avertisme nt de care n-a ţinut cont, continuînd să i ăspîndească calomnii cu scopul de a-i denigra pe reprezentanţii autentici i recunoscuţi ai mişcării şi a ajunge el însuşi la conducerea ei. Deferit unui Iribunal al Partidului, recunoscut vinovat de calomnii nedemne la adresa lui Djibladze, afost exclus în unanimitate din organizaţia din Tbilisi " I >up;i această versiune, sete a de putere şi intrigile pentru a ajunge i o sa tis Iacă i-au fost denunţate încă de la începuturi le cai icrei b> lu d.n a I ar 1De la prima ediţie a acestei cărţi îndoiala asii|iin ,n . in po.l.l. m< n lost spulbe rată. A se vedea mai sus nota de la p. 15.
54
Sta in
fi silit să plece să se învestească în altă parte. A plecat la Batumi, port la Marea Neagră.
Batumi era un orăşel de vreo 35 000 de locuitori, într-o regiune nesănă toasă, ve chi sat de pe scari şi lăcaş de piraţi a cărui populaţie c rescu se în douăzeci de ani de mai bine de zece ori datorită traficului de petrol de la Baku; a devenit principalul port comercial al Caucazului şi în acelaşi timp nod de cale ferată. Uzinele Rothschield şi Mantaşev grupau aici cele mai puternice nuclee muncitoreşti. Stalin lucrează printre ei, incită la grevă, participă la o manifestaţie de stradă în februarie 1902. Măsura disciplinară luată împotriva lui la Tbilisi nu-i interzicea să militeze în altă parte, în starea primitivă în care se găsea social-democraţia. Dar, nefiind făcut să suporte compara ţia cu şefii locali, N. Ciheidze , I. Ram işvili etc., cree ază un cerc aparte în care nimeni să nu-1 poată umbri. Amintirile tipografului S. Todria îl numesc pe C. Kandelaki ca pe singura individualitate marcantă a grupului. A restar ea recentă a princi palilor reprez entan ţi ai Partidului lăsa momentan cîmp liber . Stalin profită pentru a-i incita pe ascuns pe munci torii fără arme să atace închisoa rea şi aventu ra co stă viaţa mai multor ata catori. Muncitorii din Batumi nu-i v or ierta niciod ată această inutilă vărsare de sînge.
în urma acestei încăierări s oldate cu morţi şi răniţi, ce a mai m are parte a milita nţilor a ctivi sînt a restaţi, printre ei Kand elaki şi Stalin. A cesta di n urmă va petrece optsprezece luni în închisoare. Colonelul de jandarmerie Ceabelsk i tran smite în 17 iunie 1902 urm ătoare a fişă asup ra deţinutu lui Djugaşvili: „Talia :doi arşini, patru verşoki şi jumătate.Corpolenţa : mijlo cie. Vîrxta : Douăzeci şi trei de ani.Semne particulare: degetul al doilea şi al treilea de la piciorul sting lipite. Aspect exerior: obişnuit. Păr: castaniu închis. B a rb a şi m us ta ţa negre. Nas ul : drept şi lung. Fruntea: dreaptă, dar îngustă. Faţa: lungă, om licşă, ciupită de v ărsa tA c esta era numele pe care i-l dădea poliţia <'iupiiul I >npa unii medici, defectul de la picior, la care se adăuga o scmip aral i/ie a luaţului diep l, neînre gistrate de jand armerie , par să conţii mc cicdilalca ah ooln a pe linie paternă semnalată de unele persoane.1 Publicând aceste infoimn|it, H Hibim işvili aduce şi el (în 1930) o măr turie personalii asupra atitudinii <•\ mate a lui Stalin. Rra, spune el, un om calm, de neclintit .şi mai ales „implnt aiul" (cuvînlul revine de mai multe i
<
i
1Ipoteză în întregime justificata, devenim certitudine de cînd fiica Iui Stalin a scris în Vmgt lettres ă im ami (Paris, 1967) că bunicul n a imnil înjunghiat într-o încăierare între beţivi. Nu este inutil să ştiai că Stalin era fiul unei brute alcoolice.
55
Anii de ucenicie
in .........ir riguros în privinţa disciplinei, a punctualităţi. în timpul unei re....ui" dr ( omitet, i-a administrat o săpuneală „implacabilă" unui camarad i un unu /usc încheind astfel: „Nu trebuie să te laşi aşteptat, nici chiar dacă m unu dumilate este pe moarte." 1 ui ni,minat la trei ani de exil administrativ în Siberia, Stalin a fost trimis |n i.ipr mii un mic sătuc, Novaia Uda, din provincia Irkuţsk. Toţi revolu11-unuii iii/.estraţ i cit de cit cu caracter şi devotaţi cauzei cunoşteau aceleaşi .
Hi. iunlive, aceleaşi încercări, aceeaşi soartă. In acest timp, din partea asiatică a Rusiei, unde coloniile de depori,ui r umpleau fără înce tare cu nou -ven iţi, un reflux în sens invers îi H.l i e voluţiei, prin mii de căi neştiute, indivizii cei mai energici. Printre ' ni.iţi, un tînăr mar xist se grăbea să conta cteze or ganizaţia de la Iskra, ■ii . .im a intrat în conta ct direct la Samara. D upă ce învăţase multe în în■In iun- şi în tim pul deportării, Lev T roţki îşi făcus e de ja debutu l de inililu ist, iar convingerile lui socialiste se clarificaseră, se precizaseră, se . i liniaseră. La sfîrşitul anului 1902, soseşte la Londra şi bate la uşa lui h
i m
I i Zurich. iun; în drum făcuse cunoştinţă cu Victor Adler, la Viena, şi cu Axelrod, Iii Isk i a îşi găsea în acest adept de 23 de ani un strălucit colaborator şi pro pagandist, însetat de cultură, pasionat de doctrină, scriitor şi orator care a impus imediat în emigraţie. Curînd, Lenin a propus redacţiei să-l adopte . a al şaptelea membru. „Este incontestabil un om înzestrat cu cele mai mari ■utilaţi, convins, energic, şi care va mai face progrese", i-a scris el lui Plehaiii iv Intuind dezaco rdurile care ave au să intervin ă, se preocupa să aibă o majoritate stab ilă de „tine ri" împotriv a „bătrînilor ". Plehanov a simţit ma nevra şi a rezistat. Se pregătea atunci cel de-al doilea congres al social-de mon aţiei şi, cum apropierea marelui eveniment necesita o intervenţie activă, disensiunile nemărturisite se elaborau surd. Nu era deocamdată vorba decît de diferenţe de temperament, divergenţe d e vederi în anumite modalit ăţi de aplicare a princ ipiilo r comune, asupra chestiunilor de tactică sau de organizare. Pînă la congres nimic nu a transpi rai în coloanele ziarului. Iskra se ridicase dintr-o dată la un nivel intelectu al superior şi redacţia ei, cu preţul unei munci intense, dădea dovadă în faţa cititorilor de o rară coeziune. De unde prestigiul şi influenţa ei asupra revo luţionarilor ruşi din acea epocă. în culise, L enin şi Plehanov se înliu nlau violent pe marginea proiectului de program al partidului. Nimeni nu se rm dea încă la opoziţii ireductibile. Dar Lenin, avertiz at de cel de-al ş aselea simţ al legitim .i ( iminen ţa unei m ari coliz iuni politic e şi sociale, se p.ialir.i \.i ,u i rln e /e transformarea cercurilor social-democrate în unii. iţi de lupii I Mp urmii ganizaţie revoluţionară şi vom răsturna Rusia", spiuii a el. p.u.ili.i indii I pe Arhimede. Nimeni nu era obsedai i a el ele noi • u.ii. i i mgenţa aces tei realizări practice şi în forul lui minim nu u im Iuu,i 111 ,.i meargă -. .
i i i
i i i
i i
cît mai departe în a cea stă direcţie, f ără să ştie e xact cît de departe. Pe plan doctrinar, nimic nu-1 d espărţea de ceilalţi iskrişti. Totuşi, în toate privinţele, opinia lui se deosebea prin caracterul ei net, tonul categoric, spi ritul combativ. încă din primele lui scrieri există cîteva idei directoare, care, fără să-i aparţină propriu-zis, îi vădesc luciditatea, îi formulează certitudinile. Atenţia lui era în mo d special în drepta tă către înţeleg erea r ealităţii ruse: „Mizeria fără scăpare, ignoranţa, inegalitatea şi umilinţa în care se zbate ţărănimea dau regimului nostru o amprentă asiatică." El consideră ţarismul ca pe „cel mai puternic mete rez al reacţiunii e uropen e", idee împru muta tă de Ia Karl Marx, dar adaugă „şi al reacţiunii asiatice ". Vede în Rus ia „un stat aservit din punct de vedere politic, în care 999 %o din popu laţie este profund p er vertită de supunere a politică". A ceste cons ideraţii nu sînt străine de con cep ţia lui despre m anipu larea şi orga niza rea oam enilo r, rea cţie brutală împotriva servituţii şi a pervertirii moştenite din epocile serbiei. Moravurile rezultate din dou ă secole şi jumătate de supu nere pas ivă aveau o mare con tribuţie la starea de inerţie politică. Lenin ştia, citîndu-1 din nou pe Karl Marx, că „m oştenirea tutur or gen eraţiilor trecute apasă ca un co şmar pe creierele celor prezente". Importanţa tradiţiilor în dezvoltarea istorică ne obligă să dăm cel puţin acest scurt citat din Kropotkin: „... Apăruseră o serie întreagă de deprinderi de sclavie domestică, de disp reţexterior faţă de perso nalitatea individuală, de despotism al taţilor şi de ipocrită supunere a femeilor, a fiilor şi fiicelor. La începutul secolului, despotismul domestic domnea peste tot în Europa într-o f oarte mare m ăsură — aşa cum o dovedes c scrierile lui Thackeray şi ale lui Dickens — , dar nicăieri în aşa de mare măsură ca în Rusia. în treaga viaţă rusească, de familie, relaţiile între şefi şi subordonaţi, ofiţeri şi soldaţi,patroni şi salariaţi îi purtau amprenta. S-a format încetul cu înce tul un întreg univers de dcprindcii şi de moduri de gîndire, de prejudecăţi şi laşitate moia la. de obiceiuri generate de o viaţ ă de le ne... " C eea ce
Turgheniev „nihilism", greşit identificat a numit în Occident cu terorismul şi anarhismul,
şi fără şovăială a utoc raţia." Dar nu uita nici rev endicările ţărăneşti „cu scopul de a folosi, pentru cauza democraţiei şi a luptei politice pentru li-
Anii de ucenicie
57
inii-, legaturile pe care le au la sate un mare număr de intelectuali şi de înmii il
nu duşmanii cei mai răi ai clasei muncitoare", repetă el la adresa sindi- ti i.lilor. Combate ignoranţa pseudo-plebeiană: „Fără teorie revoluţionară, nu există mişcare revoluţionară" şi îngustimea naţională: „Tînăra noastră mim are nu poa te da roade decît da că-şi însuşeşte experie nţa altor state." i bncepţia sa as upra relaţiilor într e muncitor i şi intele ctual i treb uie să n mia atenţia: „Istoria tuturor ţărilor arată că prin forţele ei proprii clasa muncitoare nu poate ajunge decît la o conştiinţă trade-unionistă, adică la i "itvingerea că este nevoie să se unească în sindicate, să ducă lupta împoli iva patronilor, să ceară de la guvernanţi o lege sau alta necesară muncito11 li ii etc. Q t despre d octrina socialistă, ea a luat naştere din teorii filozo fice, e.lorice, econo mice elabo rate de către rep rez enta nţi in stru iţi ai claselor avu te: intelectualii. Pri n situaţia lor socială, întem eietor ii socialis mului şti inţific contempor an, Marx şi Engels, era u intelect uali bu rghezi. La fel, în Rusia, doctrina social-democrată a luat naştere independent de avîntul spon cii i al mişcării m uncitor eşti; ea a fost rezultatul natural şi inevitab il al dez voltării gîndirii la intelec tualii rev oluţionari socia lişti." Bine înţeles, muncitorii pot contribui la această elaborare: „Dar nu participă ca munci lor!, participă în calitate de Proudhon şi de Weitling", deci „în măsura în i are ajung la cunoaşterea mai mult sau mai puţin perfectă a epocii lor şi o lac să meargă înainte", în măsura în care îşi însuşesc o anumită cultură ge nerală. „Numai cîţiva bieţi intelectuali cred că muncitorilor este destul să Ic vorbeşti despre viaţa din uzină şi să le repeţi ceea ce ei ştiu deja de mult." Marxiştii trebuie să inoculeze poporului „barilu l revoluţionar". Lenin ţine m ult la această idee şi revine asupra ei în mai multe rîn duri: „Dezvoltarea spontană a mişcării muncitoreşti sfîrşeşte prin a o subordona pe aceasta burgheziei." De ce? „Pentru simplul motiv că, cronologic, ideo logia burgheză este mult mai veche decît ideologia socialistă, mult mai matură sub toate aspecte le..." în cons ecin ţă: „Con ştiinţa politică dc clasă nu-i poate fi adusă muncitorului decît clin exterior, din afara luplci ccono mice." Şi ea nu poate fi dedusă decît din relaţiile tuturor clnscloi înltr dc si cu statul. Citează o pagină din Kautsky, ale cărui cuvinlr fini „pmltiiul juste şi grave". Astfel: „Socialismul şi lupi a dc i la.fi m im puiulcl şi nu sînt genera te una de ceal altă." Proletaiio tul mi pu.m . ■ .1 im i ■,umţa economică, nici tehnica modernă. ................. luni' ....... m pmlriurintul, ci clasa intelectualilor burghezi: cin ...........(iii
58
Stalin
soc ialism ul..." Toate acestea trebu ie avute în vedere de căt re cel care vre a să-i judece pe discipolii lui Lenin după gîndirea m aestrului lor . In fine, realismul politic, supleţea tactică, pe care i le vor elogia mai tîrziu pînă şi duşmanii, sînt deja vizibile: „Social-democraţia nu-şi leagă sin gură mîinile, nu se limitează la un plan sau la o metodă fixată o dată pentru totd eaun a; ea admi te toate mijloacele dac ă ele corespund forţelor disp o nibile ale mişcării şi permit atingerea unui maximum de rezultate în con diţiilegardă, d ate."şi Se cup ă să utilizez mişcare a stude nţeas că, atun ci ţi în avan să opreo asocieze la cea munecitorea scă. Es te de părere să sus nă opoz iţia liberală împo triva statului reacţionar, „să împing ă înainte orice opoziţie d emocratică", să răspînde ască „în toate straturile popu laţiei" ac tivitatea social-democratică. Fără să se lase impresionat de falsul purism sindicalist, preconizează alianţe cu liberalii burghezi. „Se pot teme de alian ţele tem porare, fie ele şi cu elemente n esigu re, num ai aceia care nu au în cred ere în ei înş işi. F ără aceste a lianţe nici un p artid pol itic n -ar putea exista." Intu iţia lui de conducător se exprim ă de minu ne în acea stă fraz ă: „întreag a viaţă politică este un lanţfără sfîrşit compu s dintr-un nu măr infi nit de verigi. între aga artă a omului politic constă tocmai în a găsi şi a prin de cu putere veriga cea mai greu de smuls, cea m ai importantă la momentul respe ctiv şi care ga rantea ză poses ia întregulu i lan ţ." In momentul cînd se pregătea să-şi asume responsabilitatea unei re volu ţii în pa rtidu l lui aşteptînd re voluţia în t oată ţara, L enin îşi atin sese dep lina matu ritate a mijloacelor. Sig uranţa lui de sine era întărită de încre derea nelimitată în Marx şi Engels, de acordul lui intelectual cu Plehanov şi Kautsky, cu iniţiatorul lui direct mai ales, în ciuda fricţiunilor personale, cu acelaşi Plehanov care lansase în Jskra un fel de avertisment profetic. „Vede m pătrunzînd în marea mişcare s ocialistă do uă tendinţe diferite şi — cine ştie — lu pta revoluţionară a secolului al XX-l ea va duce la o ruptu ră între mo ntagna rzii şi girondinii social -demo craţiei." Da r pentru Pleh anov asemenea previziuni rămîneau un exerciţiu de inteligenţă. Pentru Lenin rea lismul ideilor trebuia să comande seriozitatea actelor.
BlBLIOCiKAl'Ii;
Pentru PlehutOV
a i h
V. Akimov , A i i nii j c I de imvmi* du deuxicme Congres du P.O.S.D.R., Geneva, 1904; Schiţa dezvoltării social ilcinocra|ici iii Rusia, St-P., 1906. — N.A nci ar ski ,
59
Anii de ucenicie
i i n i imnul lt-)'.jil în Rusia, M., 1925. — S. A rcomede , Le mouvement ouvrier et •in i il iii iiiui'ialc au Caucase, Geneva, 1910. —A. Argunov , Precurs orii noştri, i i, l ’' 17 .1. ILArnaudo , Le nihilisme e t Ies nihilistes, P., f.d. — V. Astrov , ..........ur in", precursori ai menşevicilor, M., 1923. — P. Axelrod , Clasa munci...... i nu i arca revoluţionară în Rusia, St-P., 1907; Lupta dintre tendinţele so. i iii ii n Imi plieze în mişcarea revoluţionară rusă, St-P., 1907; Ceea ce am trăit i im nii ilii.it. Berlin, 1923. — D. B aevski , Istoria presei muncitoreşti în Rusia, .
i i ■1' t N. Bat ur in , Schiţă a istoriei mişcării muncitoreşti în anii ’70 şi ’80, i ill a, M., 1925; Schiţă a istor iei social-d emo craţiei în Rusia, ed. a X-a, L., i1' 1, li Ba zi l evski , Les crimes politiques en Russie au XIXe siecle, 3 voi. şi | I I , Stuttgart— Paris, 1903—1905. — V. B erard , L’Empire russe et le i ........ I*.. 1905. — A. B ogdanov , Despre p sihologia societăţii, St-P ., 1904. — S Hiuinov , Momentele esenţ iale în d ezvoltarea P. C. în Rusia, f.l., 1921. — lii'ii iAKOV,Capitalism şi agricultură, 2 voi., St-P., 1900; De la marxism la idelll m Si I'. 1904. — V. B urţev , în 100 de ani, Londra, 1897. — V. C ernov , Jur ii <1 1unui socia list-rev oluţionar , Berlin , 1922. — M. Ciod r işvi l i , Autobiografia ,m , Hrvtiliufiis Matiane, nr. 4-5 (9-10), Tbilisi, 1924 şi I (11),.1925. — Combes ni i i i rade . La Russie econ omiqu e et socia le, etc., P., 1896. — Coresp ondenţa i i
i
iiiumi
c
11
iu
V l'lehanov cu P. B. Axelrod, M., 1925. .— Culegere istorico-revoluţionară Ni vsKi), voi. II, L., 1924. — L. Deu t sch , Seize ans en Siberie, P., 1904; Cum ii tniln pilim spre popor, Davos, 1910. — N. D r uji nin , Schiţă asupra vieţii sociale i j.iiiHiilor, St-P., 1905. — M.E astman , Leon Trotski , The p ortrait o f a Youth, i mull ii, 1926. — B. E idel m a n , Primul congres al P.M.S.D.R., M., 1926. — i ' H.i ., (Lcttres de) sur la Russie, trad , de V. Zasulici, Gene va, 1894. — V. Fl e i i i Situaţia clasei mu ncitoare în Rusia, St-P., 1869. — G. G iorgadze , Auto..iii. ,i revoluţie, Materiale pentru istoria mişcării revoluţionare în Georgia, Tbilisi, lli Mî B. Gorev , Din trecutul Partidului , Amintiri, L.,1924. — I. G ur vi ci , Situajiu economică în satele ruseşti, M.,1896. — Grupul Eliberarea muncii, Extrase din ui liivcle lui G. Plehanov, V. Zasulici, L. Deutsch, voi. I, II, III, M., 1923-1925. — 11
i
1ii In) Grupul lui Blagoev la Uniunea de Luptă, Culegere, Rostov pe Don, 1921. — Mmm P.C.R. în documente , voi. 1 1883-1 916, L., 1926. — E. Iaroslavski , Viaţa i opera lui V. I. Lenin, ed. a IV-a, M., 1925. —J b a n k o v şi I akovenko , Pedepse|. i mpora le în Ru sia de astăzi, M., 1889. — N. I ordania , Bolşevismul, Berlin, i .1 M.R amenskaia , Georges Plekhanoff (G. Plekhanoff, An arc hisme et So. hili sm e), P., 1924. — G. K oukl ine , Resultats du mouvement revolutioniiuue en Russ ie pour quaran te annees, Geneva, 1903; La Re volution en Russie, vul I, Geneva, 1905. — M. K ovalevski , Le regime economique de la Russie, P., I898; Le droit seigneurial, etc., P., 1902; Le clan, etc., P., 1905; Institutions poli nqiies de la Russie, P., 1903; La cri se russe, P., 1906. — P. K r opotk i nh , A i i I o u i irunc vie, ed. a 9-a, P. 1907. — E. L avigne , Intr. â l’hist. du nihilisme russe, I’ 1880. — P. L epecinski , Cotitura, Pg., 1922. — M. L iadov , Cum ii începui m se constituie P.C.R., ed. a 2-a, M., 1925; 25 de ani dc P.C.R , I I 19.' i iu isa Luxem bur g , Dezvoltar ea indus trială a Poloniei, St-P.. 1899 i m mi \ c \n/i Asupra istoriei P.C. în Transcaucazia, (25 de ani dc luptă pcnttu \... i.i/nmi I I i i I i m, 1923. — F. Maharadze şi G. L aceapurid / i . N. Inie .«I. imun ......... .........unei loreşli şi ţărăneşti în Georgia, M., 1932. I Mau u d l >. i <>11.u u imun indus im şi a mişcării muncitoreşti în Rusia, Ni I', 1903; l ( timpi tuiii iiri en Russie, 1
.
ta n
Geneva, 1903; Istoria social-de mocraţiei ruse, f.l. (Petr.), 1918; Jurnalul unui so cial-democrat, Cartea I, Berlin, 1922. — K. M a r x şi F. E ngels (Scrisori) către Nicolas-On, St-P., 1908. — Masacrul de la Ba tum i, f.l., 1902. — P. M aslov , Condiţiile dezvoltării agriculturii în Rusia, St-P., 1903. — Mişcarea socială în Rusia la începutul secolului XX, (L. Martov, P. Maslov şi A. Potresov), 4 voi., St-P.. 1909-1910-1912-1914. — Despre mişcarea muncitorească la Tbilisi, f.l., f.d. — V. N evski , Sch iţe de istorie a P.C.R . voi. I, L., 1924. — G. N evzorov , Refusons-nous l’heritage?, Geneva, 1902. — B. N icol aevski , Programul primului cerc social-democrat în Rusia, Bîloie, nr. 13, 1918. — N icolas -O n , Hist, du develt. economique de la Russie depuis Faffranchissement des serfs, P., 1902. — M. Gl mi nsk i , Trei ani în ce lulă, ed. a 2-a, M., 1923. — P. O rlovski (V. Vorovski ), Despre istoria marxismului în Rusia (Culegere: în memoria lui Marx), Petr., 1918. — P. P ascal , Introductions et notes aux « Pages choisies » de Lemne, voi. 1, P„ 1926. — G h . Plehanov , Opere, voi. II, III, IV, VII, VIU, IX, XI, XII, M., 1923 sau fără dată. — M. P okrovski , Schiţe de istorie a mişcării revoluţionare în Rusia în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, M., 1924. — A. Potresov , Studiu de spre intelighenţia rusă, St-P., f.d. — Repere esenţiale ale vieţii lui V. I. Ulianov (Lenin ), L., 1924. — R evo luţia şi P.C.R . în mate riale şi docu mente , voi. I, 1870-1900, voi. II, 1901-1904., M., f.d.; D. Riazanov , Materiaux pour l’elaboration d’un programme du Parti, 3 fascicole, Geneva, 1902-1903; Illusions brisees, Geneva, 1904; Grupul Eliberarea muncii, ed. a 2-a, St-P., 1906; Karl Marx şi ruşii anilor ’40,N.Petr., G. Plehanov şi istoria grupulrusă, ed. Sa hedo 3-a, Petr., Eliberarea muncii, 1918. — Rojkov1918; , Oraşul şi satul în St-P., 1902. — D. -Fe r roti , Le nihilism e, ediţia a IlI-a , Bruxelles, 1880. — N. S er ghie vski , Partidul social-dem ocraţilor ruşi, M., 1929. — St ep ni a k , La Russie souterraine, P., 1885; Le tsarisme et la Revoluti on, P., 1886; La Russie sous Ie s Tsars, 1887. — A. Stopani , în ajunul şi după cel de-al doilea congres al P.M.S.D.R., Prol. Rev., nr. 1 (48), M., 1926. — P. Struve , Observaţii critice asupra dezvoltării economice a Rusiei, St-P., 1894; Pe diverse tem e, St-P., 1902. — K. Ş elavin , Clasa muncitoare şi partidul ei, Istoria P.C .R., Petr ., 1923. K T ahtarev , Sch iţă a mişcării m unc itor eşti petersburghc/.c, I 1924. Tactica subteranăa bolşevicilor, culegere, 2 voi., M., I.tl. li. T h i k y . I .i transformation economique de la Russie, P., 1914.— A. T h u n , Istoria tnişi Brii revoluţionare în Rusia, f.l., 1903; L. T ikh omi r ov , La Russie politique el sociale. I’., 1888. S. Todria , A mintiri personale, Revoliuliis Matiane, ni !, Tbilisi, 1923. — T ugan -B aranovski , Fabrica rusă în trecut şi în prezent. St P , 1898 . Rclorma agrară, St-P., 1905. — L. T roţki , Despre Lenin, M., 1924. Uniunea mu ncitor easc ă a Rusiei de Sud, culeg ere, M., 1924. — B. V esti ovsm . Proble ma ţărănea scă şi mişcar ea ţărănea scă în Ru sia , St- P., 1908. ( I Z inoviev , Opere, voi. XV, L., 1924.
III
PROLOG DE REVOLUŢIE
Stalin şi Lenin. Al doilea Congres al social-democraţiei. „Durii“ şi „slabii". Bolşevici şi menşevici. Sciziunea. Lenin iacobinul. Stalin bolşevicul. Lupte interne în partid. Izola rea lui Lenin. D iscuţii şi polemici. Ros a Luxemburg, lîol 'eţia lui Plehanov. Pri mii lenin işti. Războiul ruso-japonez. Partid ul so
i am cunoscut pe Lenin mai întîi în 1903. Am făcut cunoştinţă, ce-i >11<•| >1, nu personal, ci prin corespondenţă. Dar evenimentul mi-a lăsat o im!-o sie de neşters care nu m-a părăsit tot timpul cît am activat în Partid. ITinn atunci în Siberia, exilat." Aceste cuvinte, rostite d upă m oarte a lui l i-nin, constituie singura aluzie a lui Stalin la primul lui exil. Asupra acestei scurte etape din viaţa lui agitată nu pare să subziste nici im document, interesatul avînd mare grijă să facă în aşa fel încît să dispară lotul. Nici din prolixele memorii ale foştilor deportaţi şi prizonieri politici, ou i din voluminoasele lucrări istoriografice asupra partidului social-demonu se poate afla nimic asta.ionară, Arhivele păş iii.uiil preţioase m ateriale de în istprivinţa orie revoluţ aupoliţ fostiei, epuunde rate s-au de orice nună a lui Stalin, în timp ce mai multe reviste mari publică tot ce se referă la reprezentanţii mai mult sau mai puţin remarcabili sau remarcaţi ai bol şevismului. Trebuie, oare, să conchidem că scrierile lui Stalin de atunci, ale lui Koba, i-ar compromite reputaţia, cum crede Troţki? Răspunsul se va desprinde din expunerea faptelor şi din analiza textelor. Deja urmarea discursului ne permite să-i judecăm veracitatea: „Cunoaş lerca acţiunii revoluţionare a lui Lenin de la sfârşitul anilor ’90 şi mai ales după 1901, după apariţia Iskrci, m-a dus la convingerea că avem in Lenin un om extraordinar. La vremea aceea el nu era pentru mine un simplu con duc ător al Par tidulu i. E ra creato rul lui efectiv , căci era singurul
62
Stalin
conducători, ci un conducător de tip superior, un vultur de piscuri care nu cunoaşte frica în luptă şi conduce cu îndrăzneală partidul înainte pe dru murile nemai încercate ale mişcării revoluţionare ruse. Ac east ă impresie mi-a pătruns atît de adînc în suflet încît am simţit nevoia să scriu pe această temă unuia dintre p rieten ii mei apropiaţi, aflat atunci în emig raţie, aşteptînd de la el un ră spun s." Este evident că avem de-a face aici cu o versiune ulterioară, construită pentru nevoile unei anumite probleme de elucidat. într-adevăr, lucrările lui Lenin în articolele anii ’90 rămîn anonime sausemnătură; semnate cuînnume necunoscute. In Iskra, se publicau fără afară încă de cîţiva iniţiaţi de la Londra sau din Elv eţia, nimeni în R usia, cu exc epţia priet enilor foarte apropiaţi şi, mai ales, nimeni în Caucaz nu ştia care era contribuţia lui Lenin în redactare. Martov e ra principala resursă a ziarului prin fecunditate, Plehanov prin vastitatea cunoştinţelor şi autoritatea în Internaţională. în Zaria, în afară de combaterea unor critici la adresa lui Marx în problema agrară, Lenin semna sub diverse iniţiale, mai puţin cele ale propriului nume. Cartea lui asupra dezvoltă rii capitalismului în Rusia, inacc esibilă unui tînăr semi narist ignorant în economie politică, dovedea erudiţia, capacităţile critice şi analitice ale autorului, iar nu clarviziunea şi îndrăzneala viitorului şef. Nu mai contactul direct cu Lenin în activitatea curentă lăsa să i se vadă adevă rata fire, să i se bănuiasc ă impo rtanţa şi aces ta este motivul pentru ca re un revolu ţiona r aşa de ex perim entat ca Ale kseev, care-1 frecventa pe Lenin la Londra, putea să-i spună lui Troţki: „Cred că pentru revoluţie Lenin este mai important dec ît Plehanov." Pentru a aprecia — şi cu 20 de ani de recul — contribuţia persona lă a lui Lenin la presa social-d emocra tă anonim ă, a fost necesară ediţia dc Opere-, chiar şi aşa, soţiei lui, surorilor şi celor mai in timi colaboratori le a Cosi imposibil să i atribuie cu certitudine paternitatea anumitor articole. ( ’Inrviziimea cu caic Stalin a putut să se laude în situaţia dată nu trebuie să ne iluzioneze, ci mai curînd să ne atragă atenţia asupra motivelor ascunse care au inspirat-o. „Ceva mai lîrziu, continuă Stalin, cînd eram deja deportat în Siberia, era la slîrşilul anului 1903, am primit un răspuns entu zist din parte a prie tenului meu şi o scriso are sim plă, dar profund s ubst anţială din part ea lui Lcnin. care aflase di' scrisoarea mea prin intermediul p rietenului meu. Bile tul lui Lcnin era relativ scurt, dar conţinea o critică îndrăzneaţă, perspicace a activităţii partidului nostru şi o expunere extraordinar de clară şi de con cisă a întregului plan de m uncă al partidului pentru perioada ime diat urm ă toare. Numai I ru in putea să scrie despre lucrurile cele mai încîlcite cu atîta simp litate şi limpezime, concis şi îndrăzne ţ, ast fel ca fiec are f raz ă să nu vorbească, ci să lovească la ţintă ca un proiectil. Acest bilet simplu şi în drăzne ţ m-a întărit şi mai m ult în convin ger ea că avem în pers oa na lui Lenin acel vultur de pisc din partidul nostru. Nu pot să-mi iert că, dintr-o deprindere de vechi conspirator, am pus pe foc această scrisoare a lui Lenin,
Prolog de revoluţie
63
multe alte scrisori." (Traducere literală, lăsîndu-i lui Stalin întrear .i i r | unu Icre a metaforelor ca şi pe cea a gîndirii.) i Ir vn osi milu l in tervin e în fapt ul că, du pă toţi bio gra fii co nsacra ţi, ,i iini n.1 slat în Siberia decît o lună, în timpul primului exil; or, schimbul ,i, i i imn i între zonele mai vestice şi Baikal ar fi necesitat mult mai mult limp, ui epoca respectivă. în plus, el a evad at în drum, în ainte de a ajunge l i di luiaţie, cel puţin dacă ne luăm după dicţionarul lui V. Nevski; prin .
-1 mii
ii
iiiiiniie. n u putut lăsa o adresă şi nici primi scrisori. Cît despre pretinsa depi ii uleie de vechi conspirator, ea n-a privat institutul Lenin de mii de ma nie •iisc, scrisori, copii, ciorne, proiecte, fragmente etc., moştenire asupra , mi iii apusă un control riguros. Tot ce reţinem de aici este că Stalin a crezut .....mu sii împingă relaţiile lui cu Lenin la o dată anterioară celei adevărate, i ,i pentru a para, preventiv, un atac. i >i u îl de fastidioasă ar părea, în afara cercului restrîns al specialiştilor, iiiimaira unui detaliu aşa de mărunt, nu o putem evita, căci este vorba i .ii r Ir pretexte care la Moscova servesc la alimentarea celor mai dure lupii mu-siine. în afară de asta, dispariţia deloc întîmplătoare a datelor bioi ilii i -iiţiale despre Stalin, imposibilitatea absolută pentru locuitorii reinul Im iiatale de a aduce mărturii şi de a stabili prin confruntare faptele ii obligă să punem cap la cap fărîme, chiar dacă le interpretăm în cunoştini i |ml vieţii sau puse în discuţie de posteritate: nu putem nici să-l credem pe i uviîit, nici să-l contrazicem sistematic. Scrupulul istoric ne impune doar a i verificăm spusele şi să căutăm, în cazul că ele se produc, motivele unei alterări. Sm ia l-democraţia nu avea o existenţă efectivă în Rusia în momentul în , ui Roba trăia prim ele sale lu ni de închiso are. în fiin ţare a ei form ală în mu ui comitet de la Minsk, cinci ani înainte, se reducea, din motive de cir......stanţă, la un simulacr u, ge st de pion ierat a cărui v aloar e simbolic ă nu miih uia realitatea unui partid. Dar progresele continue ale industriei, dez, dinn-a proletariatului, repetar ea grevel or, multiplica rea cercu rilor f ăceau lim a în ce mai necesară o organizaţie centrală reunind toate grupur ile izo late, coordonînd eforturile lor dispersate, un partid în stare să mobilizeze mulţimile, să le canalizeze în acţiunile lor instinctive. Această organizaţie ivr.i să intre curînd în scenă.
Adevăratul congres de constituire a „partidului social-democrat mun . doresc din Rusia", precedat de lungi tratative pregătitoare, s a deschis la Hiuxell es în iulie 1903 , dar, prig onit de poliţie, a trebuii sa se muie la I
64
Stalin
intelectuali e xplică în mare parte epuizan ta subtilitate a discuţiilor interm i nabile ale emigraţiei socialiste. Congresul durează nu mai puţin de treizeci şi şapte de şedinţe, plus ne numărate conciliabule între ele. Ordinea de zi conţ inea douăzeci de p ro bleme dintre care mai multe, ca aceea a programului, implicau multe altele şi cereau diferite voturi, fără a mai pune la socoteală scrutinurile de pro cedură. Din complexitatea infinită a acestor controverse cîteodată elevate, din ac este ade sea efeistorico-polemică mere în care c hiar şi iniţiaţii se(cantitativ) o riente ază cu greu şi cla pe sificări care o literatură considerabilă le-au încurcat şi le-au făcut şi mai obscure prin mii de variante, erori şi omisiuni, unde lipseşte exactitatea în stenografiere şi unde abundă sub înţelesurile, m obilurile ascunse — trebuie să încercăm să extragem stric tul nece sar pentru în ţeleg erea frazelor. Iskriştii, majoritari în adunare, au făcut la început bloc mai ales împotriva celo r din Bund, care voi au să-şi păstreze i ndepe nden ţa într-o orga nizaţie federativă. Dar asupra primului articol din statut ei se divizează în două fracţiuni aproape eg ale, 28 de v oturi de pa rtea lui Martov ş i 23 pe ntru Lenin. Din lip sa de defini ţie pol itică valabilă, aceş tia din urmă au fost nu miţi „durii“, iar ceilalţi „slabii", fiind astfel caracterizaţi după temperament. Cu o difer enţă de cîtev a voturi, m ajorita tea oscila cîn d spre dreap ta, cînd spre stînga. în final, cînd alegerea organelor directoare a pus problema per soanelor, datorită plecării cong resm anilor c elor mai moderaţi, Lenin a luat conducerea cu 19 votur i pen tru, 17 contra şi 3 abţineri, dar min orita tea a refuzat să se încline. Partidul era virtual scindat. De acum, social-demo craţia va fi constitu ită din două mari fracţiuni d istincte, cea a majo ritarilor (bolşevici) şi cea a minoritarilor (menşevici) fără a-i pune la socoteală pe cei ce rămîneau în afară, ca Riazanov. Dacă rolul lui Lenin avea să lie holărîtor pentru soarta congresului şi viitorul lui, Plchanov domina din punct tie vedere intelectual dezbaterile. La comisia programului, pe care a prezidat-o, el „lumina numeroasa adu nare ca un v ii i loc de senilei de cunoaştere şi inteligenţă", citim în mem o riile lui Troţki. „Nalvaien revoluţiei este legea supremă", spune el în şedinţa plenară, comenlîiid programul partidului în care figurau ca revendicări esen ţiale Aduna rea c onslilu antă aleasă pri n s ufragiu universal, libe rtate a de conştiinţă, liheilatea cuvîntului, a presei, a întrunirilor, dreptul la grevă, in violabilitatea persoanei. „Dacă salvarea revoluţiei ar cere limitarea temp o rară a unuia sau alinia dintre principiile democratice, ar fi o crimă să ezităm ... Ipoteza ca noi, social-democraţii, să fim împotriva sufragiului uni versal este admisibilă... Proletariatul revoluţionar ar putea limita drepturile politice ale claselor suprapuse, tot aşa cum acestea le-au limitat pe ale sale." Ca şi cum ar It prevăzut soarta viitoarei Constituante, a declarat: „Dacă poporul, într-un clan de entuziasm revoluţionar, ar alege un Parlament foar te bun, noi ar trebui să încercăm să facem din el un Long Parliament-, dar
Prolog de revoluţie
65
dacă alegerile s-ar dovedi nepotrivite, va trebui să încercăm să-î dizolvăm, nu în doi ani, ci în două săptămîni, dacă s-ar putea.“ Aceste cuvinte s-au întipărit în mintea lui Lenin. As upra pedep sei cu moartea, în fine, Plehanov a avertizat congresul împo triva unei poziţii prea radicale, ev ocînd pos ibili tatea că revoluţia ar trebui să-l suprime pe ţar şi cîţiva mari nobili... Intr-una din primele şedinţe, Troţki a avut o intervenţie foarte aprecia tă în spiritul Iskr ei ; Riazanov îl numea atunci „măciuca lui Lenin“. Ulteri or, deşi era în chip s pontan un „dur“, el a înclinat din ce în ce spre „slab i“. N-a fost probabil străină de această schimbare aversiunea instinctivă pe care Plehanov i-o purta. Fidelitatea lui faţă de membrii tradiţionali ai redac ţiei, în special faţă de Axelrod şi Vera Zasulici, îl lega de minoritate. Dar, fără îndoială, atitudinea lui se explică şi prin simplul fapt că un om politic nu poate fi, la douăzeci şi patru de ani, ceea ce va fi în plină maturitate. Plehanov avea atunci patruzeci şi şapte de ani, Lenin treizeci şi trei. Şti inţa şi experienţa întăreau ascendentul personalităţii lor strălucite. Nu era puţin lucru să-i înfrunţi cu o argumentaţie srcinală. Programul partidului prevedea deja dictatura proletariatului definită ast fel : „Revoluţia soc ială are drep t c ond iţie in dispen sabilă dicta tura p role tariatului, ceea ce înseamnă cucerirea de către proletariat a unei puteri care să-i perm ită să zdrobească orice rezistenţă a exploatatorilor. “ Pentru Troţki această dictatură nu de venea pos ibilă decît dacă socia l-dem ocraţia şi clasa muncitoare erau gata să se identifice: „Nu va fi luarea puterii de către conspirator i, ci dom inaţia poli tică a clasei mu ncitoa re org anizate şi form înd ma joritatea naţ iun ii." C onc epţie evident ina cce ptab ilă pentru „duri“ ... In vederea unor acorduri tactice cu liberali i, Troţki era împ otriva lui Lenin şi pentru o formulă mai largă, cea a lui Potresov. Cînd s-a produs demarcaţia între bolşevici şi menşevici, Troţki i-a sus ţinut hotărît pe aceştia din urmă. Primul articol al statutului propus de Lenin admite a ca membru de Partid „pe oricine pr ofesează programul şi susţine Partidul, nu numai m aterial, ci şi prin participarea personală la una din or ganizaţii". Martov i-a opus un text identic, cu această nuanţă: „... şi îi aduce un sprijin personal regula t sub con ducer ea uneia dintre organizaţiile sale." Antagonismul s-a declanşat asupra acestor cuvinte. Axelrod se referea la exemplul organizaţiei Voinţa Poporului pentru a susţine că elementele colo mai devotate trebuiau să se înconjo are de o categorie de membri mai puţin activi. A ltfel spus, Partid ul îi putea co nsidera ca ai săi pe „simp atizanţii" neafiliaţi formal la organizaţie. „Sîntem interpreţii conştienţi ai unm pro ces inconştient", spunea Martov pentru a defini Partidul. „Cu cil va li mai larg răspîndit titlul de membru de partid, cu atît va fi mai bine Nu putem decît să ne bucurăm dacă fiecare grevist, fiecare manile,slant responsabil de acţiunea lui poate să se numească membru de part ici Plehanov a fost întru totul de partea lui Lenin. Nn u\c ......dn precon cepute, spune el în substanţă, dar cu cît mă gîtidcsi mai bine la cuvintele .
66
Stalin
care s-au spus aici, cu atît sînt mai ferm convins că „adevărul este de partea lui Lenin“. Nu există obstacol insurmontabil la intrarea în Partid a unui adevărat revoluţ ionar. „Cît despre dom nii c are nu vor să ader e, nu avem nevoie de ei.“ Doar intelectualii, din individualism, vor ezita să intre în Partid, da r cu atît mai bine, fiind că ei sînt de obicei o po rtu nişti... T roţki a dat replica în sensul lui M art ov : „Nu ştiam că împotriv a oportunismului se poate inventa un exorcism statutar... Sînt departe de a da statutului o semni ficaţie mistică.“ Răspunzînd celor care-1 contraziceau, Lenin a făcut mai întîi o con statare liniştitoare: „Nu consider deloc dezacordurile noastre atît de esen ţiale încît de ele să depi ndă viaţa sau m oarte a Par tidului. Nu o să murim de pe urma unui articol de statut rău întocm it." Ceea ce nu-1 împiedică să-şi menţină cu energie textul. „Troţki n-a înţeles nimic din gîndirea fundamen tală a lui Plehanov" afirmă el, precizînd în aceşti termeni: „Formula mea restrînge sau lărgeşte no ţiunea de me mbru de par tid ? E a o restrînge, în vreme ce cea a lui Marlov o face elastică." La fel, Troţki „a interpretat fo ar te greşit idee a funda men tală a c ărţii mele Ce-i de făcut? , spunînd că Parti dul nu este o organizaţie de con spiratori... A uit at că eu propuneam o serie într eagă de organiz aţii de diferite tipuri, de la cele mai cons pirative p înă la cele mai relativ largi şi laxe (ldse).“ Clasa muncitoare, adaugă el, trebuie să acţioneze „sub controlul şi co nduce rea" Partidului, nu să se identifice cu acesta. „Sarcina noastră este să grupăm un cerc clandestin de condu că tori şi să punem în mişcare cea mai mare masă posibilă." Lui Axelrod şi lui Martov le răspunde: „Ne este foarte greu, aproape imposibil, să i deosebim pe cei care doar pălăvrăges c de cei care muncesc. In mod sigili nu există o ţară în care a ceste d ouă categ orii să fie atî t de amestecau*, rnu/.md atîta confuzie şi prejudicii, ca în Rusia. Atît în rîndurile clasei îmuicilouie , eu ,i în ale inteligh enţiei, su ferim cump lit de pe urma acestui defect a formula lui Martov lega lize ază răul." în co ncluzie : „Fie care membru de pai iu I este răspunzător de Partid şi Partidul este răspunză tor de I ieeare membru învin s la ililereuţa de i mei voturi, Leni n nu s-a de scurajat nici un m o ment, şi a mm.mi
Prolog de revoluţie
67
i indign aţi de înd răzneala discip olulu i eman cipat, P lehanov le spunea: ,,l)in acest aluat sînt făcuţi Robespierii." Cum a reacţionat Koba, aflat în înc hiso area din Batumi, la vestea ruplurii produse la Londra? Notiţa poliţiei, citată mai sus după Zaria Vostoka, îl clasează printre menşevicii de primă oră; Stalin nu a dezminţit-o şi Troţki găseşte aici un argumen t împotr iva lu i. Mai întîi, ipoteza pare puţin verosimilă, cei vtrei(din delegaţ i la congres veniţ i din Caucaz, Topuridze (din Tbilisi),căci Z urabo Batumi), Kn unia nţ (din Baku), se situaseră de la început de partea bolşevicilor. Iordania, menşevic de primă oră, era la Londra cu vo t consultativ, dar a rămas doi ani în străinătate. Totu şi, Koba, spirit lent şi pruden t, a putut fi influenţat de Kandelaki, tovarăşul lui apro piat, menşevic dintotdeauna, sau a putut ezita înainte de a trece în tabăra „durilor", de partea cărora înclina prin caracterul lui; posibilitatea nu este exclusă. De altfel, simplii militanţi erau lipsiţi de informaţii. Şi este poate cazul să ne întrebăm dacă istoria dubioasă cu scrisoarea de la Lenin, arsă, nu avea drept scop să acopere o dificultate printr-o ficţiune de neverificat, în tot cazul, ezitarea a fost de scurtă durată. Bolşevicii dau uno r asemenea detalii o impo rtanţă extraordin ară, fără să o justifice. în 1903, nimeni nu-şi dădea seama cu exactitate de natura conflictului şi Lenin însuşi, străduindu-se să unească fracţiuni separate, stă ruind să le asocieze în muncă şi în acţiune, a arătat destul de conv ingător că nu con sidera r uptu ra ca definitivă ş i po ziţiile luate ca ireco nciliabile. Evoluţia Partidu lui av ea să-i regrupez e în con tinuar e de mai mu lte ori pe condu cători, să provoace despărţiri neprev ăzute, apro pieri impr evizibil e, în Rusia, con trove rsele emigraţiei apăreau con fuze şi zadarnice. în Caucaz mai ales, sciziunea a fost mult timp de neînţeles. Pretutindeni, unitatea apa rentă ascundea social-democratului de rînd adevărul. Adevărata piatră de încercare — revoluţia — , care să pună la probă oamenii şi să verifice ideile, lipsea. în plus, n u este oare arbitrară prete nţia de a jud eca oamen ii compa rîndu-i între ei, fără a ţine cont de vîrstă, de origine, de mediu, de educaţia primită şi de diferitele influenţe cărora le-au fost supuşi ? Pentru a arăta incon sistenţa acestor c riterii retrosp ective nu lips esc exemplele istorice, mai ales printre precedentele pe care bolşevicii Ic apte ciază în mod deosebit. Marat n-a intrat în Revoluţia Franceză ca republic an înainte de căderea Bastiliei, participa la iluziile generale, spera un drspoii'.m luminat, lim itat; p rimele numere din V Am i du peuple sînl mau ale de mu narhism liberal; pînă la jumătatea anului 1790 el continuă să niha im ud.a, în rege; pe urmă se pronunţă împotriva eredităţii şi în 1791 p<......... u strîngere a prerog ativelor tronului; în 10 augus t el este m> a pmlMi <> mon arhie ele ctiv ă; în fine, acceptă Rep ublica drept un lupi îm pli nii. i Robespierre admitea în 1792 diferite forme dc şuvoi....lai. hm plu< cutai mult să văd o adunare reprezentativă populam şt . riu|i m lil>. n uwpeclaţi cu un rege, decît un popor în sclavie şi umilii util *t midm m a unui scnal
68
Stalin
aristocratic şi a unui dictator. Nu-mi place Cromwell mai mult decit Carol I şi nu accept mai uşor jugul decemvirilor decît pe cel aî lui Tarquinius.11Un an înaintea răscoalei armate din America de Nord împotriva Angliei şi a Răz boiului de Independenţă, Washington scria, în 1774: „Independenţa nu este nici dorinţa, nici interesul acestei colonii şi a nici uneia de pe continent.. Iar Jefferson, în 1775: „Nu există în tot Imperiul Britanic un om care să dorească atît cît doresc eu unirea cu Marea Britanic/1Cromwell, înaintea celui de- a doilea război civil, era încă favo rabil mo narhiei constituţionale avîndu-1 pe Carol ca su veran ... Numai în cursul evenimen telor, în înlănţui rea cauze lor şi a efectelo r se of eră soluţiile şi prob lemel e de re zolv at şi se afirmă oamenii capabili să le rezolve. Lenin, căruia-i plăcea formula napo leoniană „Ne angajăm şi pe urmă vedem", o ştia. Este p rin urmare puţin impo rtant că Stalin a f ost mai întîi m enşevic, că Troţki n-a fost întotdeauna bolşevic. Şi unul, şi altul şi-au asu mat m ai tîrziu destule ră spunderi pentru a-i putea judec a mai bine după acestea decît după tatonările lor de tinereţe. Mai mult, ex istă diferite m oduri de a parti cipa: între altele. în calitate de conducător sau de protagonist, din convin gere sau din calcul. Koba nu putea să fie încă decît un executant. Totul ne lasă să presupunem că nu s-a angajat pentru ceva, ci împotriva cuiva. Cînd l-a urm at pe Lenin, i-a r fi fost greu să-şi motiveze deschis opţiunea.
în 1904, fugind din Siberia, Stalin revine la Tbilisi. Anonimatul îi per mite să treacă mult timp neobser vat şi să activeze în organi zaţia regiona lă din Transcaucazia. O întreagă serie de autori de panegirice îi atribuie ca merit principal în acea stă perioa dă „o luptă înverşunată împotriva m enşevicilor“ . în realitate, menşevismul nu exista încă, iar social-democraţia geor giană „îşi păstra unitatea, neîmegistrînd nici lupte intestine, nici sciziune", scrie F. Mah arnd /c, istoric comunist al revo luţiei din Caucaz. Af irmaţie foarte imprudentă m altă privinţă, dacă jude căm după rezult ate, căci efor turile lui Koba aveau 8ă ducă la rezultatele cele mai negative: tocmai în Georgia au inrcp.isli al menşevicii cele mai mari succese ale lor; au cîştigat de partea lot.
Prolog de revoluţie
69
împotriva menşevicilor în Caucaz, între anii Î904 şi 1908“.) Amintirile lui Alliluev, militant activ în Transcaucazia şi devenit socrul lui Stalin, îl menţionează în treacăt pe ace sta o singu ră dată, într-o simplă enumerare. Mai mulţi subalterni ai lui Stalin, în memoriile lor, au mari dificultăţi în a-i invoca acestuia numele fără să-i atribuie o idee srcinală, un act marcant şi am încerca zadarnic să găsim în ele o însuşire, cît de infimă a persona istorii ale Partidului, care mai de care mai ofi lului. Capitolele copioas elorepocă ciale, referitoare la această şi această regiune, sînt absolut mute în ce-1 priveşte. Existau atunci bolşevici şi menşevici, destul de asemănători „chartiştilor forţei fizice“ şi, respectiv, „chartiştilor forţei morale", dar încă nu se putea vorbi de bolşevism şi nici de menşevism.1Un simplu dezacord, fie el şi ireductibil, asupra numelui unui text, nu este suficient pentru stabilirea exis tenţei unor doc trine incom patibile. Principiile erau îm părtăşite, program ul tocmai fusese adoptat de comun acord. D ar antagonismul nu va întîrzia să se agraveze şi concepţiile fiecărei părţi să se diferenţieze.
punctul de pornire al unor şi al unor puteCongresul extrem dea fost complicate. Timp de mai binedezacorduri de cincisprezece ani,dis vor urma sciziuni, joncţiuni, demisii şi diferite combinaţii. Ar trebui o altă lu crare pentru a relata incidentele acestei perioade, fie şi rezumate la maxi mum. Numa i ade văraţii experţi s-ar p utea de scurca p rintre toate aceste comitete, consilii, birouri de fracţiuni, grupări disidente, ligi, uniuni, coo p tări, conferinţe unde minoritarii sînt în majoritate, congrese unde majori tarii sînt în min oritate, fracţionări ale fra cţiunilo r — bolşevici de drea pta, menşevici de stînga, unitari, conciliatori, extremişti de dreapta, ultra-stîngişti —, sprijin sau dezaprobare din partea partidelor naţionale (polonez, leton, evreiesc),puzderie apariţiide şi porecle. dispariţiiSînîem de ziare de diferite nuanţe şideliberat cu nume asemănătoare, nevoiţi să renunţăm la mulţimea detaliilor pentru a nu reţine aici decît liniile mari. La prim a vedere , fărîmiţarea partid ului părea să-l condam ne Ia o neputinţă definitivă. Dar această fărîmiţare constituia un efect înainte de a deveni o cauză şi putea să ia sfîrşit într-o împrejurare nouă. „Un partid se dovedeşte un partid victorios scindîndu-se şi fiind capabil să suporte sein darea", scria Engels cu treizeci de ani înainte, explicînd de ce „solidai itaie.i proletariatului se realizează peste tot în grupări de partide difer ite t aie , dedau unor înfruntări pe viaţă şi pe moarte ca sectele creştine m Imprimi naţiiu muie Roman în timpul rele persecuţii". Nici o secţiune comuniste nu s-a celor dedat mai la asemenea lupte fratr icide ea .a rr;ia iIutei im i m i u i, 1în mişcarea populară de revendicări democraţia- iiiiiinl.i i............ li. ........ tu ' |() ai secolului trecut, în Anglia, se distingeau două aii rn li'p i lin ip.il I .<1 ,toi(c i morale", care tindea să convingă prin persuasiune, şi i el ,il „I•n(. i n n . . ,u. spera să învingă printr-o acţiune violentă.
70
Stalin
îndoială fiindcă nici una nu era aşa de aproape de momentul trecerii de la teorie la practică.
Războiul acesta intern nu s-a purtat cu in ima uşoară şi protagoniştii lui, împinşi ca de o forţă impersonală, au fo st primii c are-au suferit de pe urma lui. Lenin în special era profund afectat de urmările propriei tactici . Destră marea prieteniei cu Martov a fost foarte greu de suportat pentru el, iar di sensiunile ulterioare cu Plehanov l-au îndurerat cu adevărat. După mărturia soţiei lui, Kru pskaia, c hiar sănătatea i-a fost zdru ncin ată. S-a îndîrjit îns ă în certitud inea lui că are dreptate şi şi-a înfrun tat adversarul, admiţînd une ori compromisuri pentru a cîştiga timp, dar fără să renunţe la nimic esenţial. A trecut prin m omente de descurajar e şi s-a gîndit chiar să plece în Am eri ca. Bolşevicii îşi interzic orice aluzie la acest gen de episoade ca şi cum imp ortan ţa lui Lenin ar putea să fie astfel dim inuată. E ste inutil să căută m o exp licaţie istorică pentru obo seala individ uală, dar la nevoie c el puţin două cazuri ne vin în m in te : Marat, în plină revo luţie, crezîn d pa rtida pierdută, părăsit Franţa a doua oară aRemonstr fost cît pe ce n-ar să plece din nou; Cromwell aavea intenţ ia, în şi cazul că Grand ance fi fost votată, să părăsească Anglia...
In ce fel majoritatea devine minoritate şi invers este uşor de explicat: men şevicii erau mai numeroşi în emig raţie, bolşevicii av înd cîţiva pa rti zani în plus în Rusia. Proporţiile aveau să se modific e ulterior. Lenin a tre cut prin mome nte dificile la ( ieneva în comitetele unde a ră mas singu r cu propriile opinii. A vrut să restabilească înţelegerea între cele două fracţi uni; Plehanov îiu lina în acelaşi sens, Martov la fel, ca şi Troţki. Dar fie care înţelegea pacea în felul Iul, eforturile fiecăruia au dat rezultate contrare: excedat, l.enin a slugii piui a demisiona de \alskra, care a trecut în mîinile me nsev iciloi, .sprijiniţi p inv i/nriu de Plehanov. „Rob espierre a căzut“ , spune acesta din urina Iulie fosta şi actuala Iskra este o prăpastie", scrie Troţki. Plehanov se despaile ele bolşevici aşa cum, un an mai tîrziu, Troţki avea să se despaila de meuşevici. Era deja atitudinea lui Riazanov şi a al tora, mai puţin i unoseiiţi, numiţi simplu social-democraţi. Plehanov se con sidera „densupiu lei. ţiutiiloi“, Troţki, mai modest la vremea aceea, „în afara fracţiunilor" Martov doiea un partid „strict centralizat", dar nu alcătuit din membri „care renunţa de bunăvoie sau nu la a mai gî ndi“. Cred ea că regăseşte la Lenin ideile oi gain/.a lorice ale lui Lassalle, din care s-ar naşte o dictatură ocult ă, a teoretic iei ii lor. î n broşurile lui, el denunţă obedienţa mecan ică, starea de asediu şi teroarea în partid, îl acuză pe Lenin de formalism biro cratic, de absolutism, de iacobinism, de bonapartism. în foiletoanele lui din
71
Prolog de revoluţie
Ixkra şi în altele, Axelrod îi relua argumentele, vorbea de centralism auto cratic, îi imputa lui Lenin „înfrînarea sistematică a iniţiativei individuale11, ii reproşa transformarea oamenilor în „roţi şi şuruburi11 ale unei maşini. Lenin, repliindu -se p e poziţii, îi răspun de în broşura Un pas înainte, doi înapoi* unde se apără atacînd. După el, „birocratismul împotriva democratismului înseamnă centra
lismul împotriva autonomismului, înseamnă principiul organizării revo luţionare opus organizării oportuniste11**. Toate acuzaţiile menşevicilor ascund o corup ţie op ortunistă sau anarh istă... Or, spu ne el, citîndu-1 pe Kautsky, autorul lui preferat după Marx şi Engels: „Democraţia nu înseam nă deloc abse nţa puteri i; ea nu însea mnă anarh ie; este suprem aţia masei asupra mandatarilor ei, în timp ce sub celelalte forme de putere, pseudo-slujitorii poporului sînt în realitate stăpînii lui.“ Iacobinism? „Dacă Axelrod protestează împotriva iacobinilor, n-o face oare pentru că se găseşte în tabăra girondinilor ?“ Şi nu se sperie de epitet, fiindcă este în măsură să-i dea un conţinut: „Iacobinu l legat indisolubil d e organiz aţia proletariatului si conştient de interesele de clasă ale acestuia — este social-democratul revoluţionar.11*** Ac eastă definiţie va a limenta timp îndelun gat polem icile, de păşind cadrul naţional. A slujit în special drep t tem ă Rosei Lux emburg , una din tre cele mai puternice personalităţi ale socialismului, în contraargumentaţia ei din noua Iskra (nr. 69). Inspirînd partidul social-democrat din Polonia şi Lituania (întemeia t înaintea celui din Rusia), Rosa Luxemburg p articipa activ la mişcarea muncitorească din Germania şi din Rusia. Prin importanţa lucrărilor ei de economie politică, de critică istorică, de strategie şi tactică revol uţionar ă, prin tăria ei de caracte r, talen tul scriitor icesc, v aloa rea de propagandist, putea să arunce în controverse argumente solide. Criticînd formula lui Lenin, îi reproşează o concepţie de social-democrat iacobin ex terior organ izaţiei p roletaria tului, în tim p ce „social-de mocraţia este toc mai mişcarea clasei muncitoare11. Nu cu ajutorul unui statut, oricît de sever, poate fi combătut oportunismul: „Nimic nu expune mai uşor şi mai sigur o mişcare muncitorea scă încă tînără capriciilor intelec tualilor decîl inclus tarea lui în cuirasa unui centralism birocratic.11Kautsky, foarte interesat de problemele ruseşti, se pronunţa şi el în acelaşi spirit, la fel ca s i .....I din tre cei mai importanţi scriitori marxişti ai momentului, Parvus Dar loviturile cele mai violente, dacă nu cele mai eficiente, viu li >>l< date de Troţki a cărui broşură intitulată Sarcinile noastre poliţa cil Hulea z ăp e Lenin dr ept „şeful aripii reac ţionare a partidului im-ani .......... „caricatura plată a intransigenţei tragice a iacobinismului" M. i<>.I
* în ediţia românească folosită textul sc allii ini| \ III |,|> | ie > n i m r i ** Op. cit., p. 194 (n.t.). *** Op. cit., p. 198 (n.t.). m
72
Stalin
Lenin duc la o situaţie în care „organizaţia de p artid se substituie Par tidu lui, Comitetul Central se substituie organizaţiei şi, în fine, dictatorul se sub stituie Comitetului Central". Ele trebuie, în timp, să le impună socialiştilor disciplina de cazarmă, apoi regimul de fabrică: „Rigorismul în materie de organizare, opus oportunismului nostru, nu este nimic altceva decît rever sul stupidităţii politice." Fosta „măciucă a lui Lenin" lovea cu forţă în cel care o mînuise odinioară. ki, problemele de organizare a proletariatului se noi rezolvă tan După în toiulTroţ luptei politice. Iacobinii, scrie el, „erau utopişti şi vremspon să fim num ai ex pres ia tendinţelor obiective. Ei erau ideal işti de la picioa re pînă la cap, noi sîntem materialişti din cap pînă-n picioare. Ei erau raţiona lişti, noi sîntem dialecticieni... Ei tăiau capetele, noi vrem să le luminăm prin conştiinţă de clasă." Lenin vrea să ghilotineze în loc să convingă. „Prin tactica iacob in-bolşevicilor , întreag a mişcare inter naţională a proletariatu lui ar fi acuz ată de modera ntism la tribunalul revoluţionar şi capul leonin al lui Marx ar cădea primul sub cuţitul ghilotinei." Troţki protestează împo triva intimidării în materie de teorie, împotriva adevărului ortodox precon ceput. „Cel care-1 neagă trebuie înlăturat. Cel care se îndoieşte este aproape de negaţie. Cel care se întreabă este aproape de în do ială... " în materie de dictatură a proletariatului, „Maximilian Lenin" şi bolşevicii şi-o reprezintă ca pe o „dictatură asupra proletariatu lui". Controv ersa , la care K oba ar fi avut dificu ltăţi să particip e şi a cărei sarcină Lenin şi-a asumat-o singur împotriva unei pleiade de doctrinari şi scriitori serioşi, nu şi-a pierdut actualitatea: aceleaşi argumente au fost schimbate şi dezvoltate de-a lungul unei jumătăţi de secol şi se regăsesc în dezbaterile ulterioare, mai mulţi preopinenţi schimbînd tabăra. Se constată încă de la srcinile bolşevismului o obsesie a Revoluţiei Franceze la care bolşevicii s au raportat constant, lie pentru a o lua drept exemplu, fie pen tru a-i evita cursul. Distingem iii germene şi ceea ce va deveni slăbiciunea şi în acelaşi timp foi ţa partidului lui I,enin : tendinţa de a se organiza şi de a acţiona ca o armată dis< iplinatăaptă si» execute împreună un imperativ, dar mereu expusă unei eroi i a conducătorului ei şi riscului unei pasivităţi intelectuale contrare misiunii sale teoretice de avangardă exemplară. în cele din urma. I’lelmnov a luat cu hotărîre poziţie împotriva lui Lenin. Mu penii u ( a ai 11(iplnl propriu-zis pentru menşevicii constituiţi în fracţiu ne; alegerea nu se prezenta ca dilemă, diferendele rămîneau între generali fără trupe, st i/.umca nu era declarată deschis, deşi cele două grupări princi pale — cu idei distinctive încă imprecise şi constituite mai ales pe afinităţi personale - aeţu mau deja total independent. Dar el vedea în Lenin un teo retician condamnat la izolare, primejdios pr in înţeleg erea îng ustă şi rigidă a marxismului. I iincolo de ac ordul lor la recen tul congres, pres imţea o ac centuare extremii a centralismului bolşevic, tot aşa de nefastă ca şi exce sul contrar la menşevici. După ce condusese Iskra împreun ă cu Lenin, apoi
73
Prolog de revoluţie
împreună cu Martov, va scoate singur propriul ziar, Jurnalul unui social-de mocrat, şi va critica aspru cele două fracţiuni rivale, „fraţii învrăjbiţi". Aici va prevesti el bolşevicilor evoluţia spre o situaţie în care „la sfîrşitul sfâr şitului, totul va gravita în ju ra i unui sin gur om, care, ex providentia, va con centra în el întreaga p ute re" ...
Afec tat profund de a ceastă despărţ ire pe c are n-o cred ea d efinitivă, I,enin şi-a rec ăpătat curajul după ce s- a asigura t de noi aliaţi. Cel mai im portant este Aleksandr Bogdanov, scriitor şi savant, economist şi filozof de mare cultură şi cu o înaltă conştiinţă, sprijinit de prietenii lui Bazarov, Ste panov, Lunacearski. Rămînea printre fideli Leonid Krasin, organizator al acţiunii ilegale ş i con spira tor încer cat sub a cope rirea mes eriei lui de in giner, preţios în m ulte privi nţe, dar ma i ales pri n rela ţiile lu i în rîndu rile burgheziei liberale de la care obţinea subvenţii pentru Pa rtid; Vorovski, Olminsld, Litvinov, de mai mică anvergură, dar ajutoare devotate. Cu spriji nul lor, Lenin se decide pentru o luptă de creează ziarul li Vperiod!, apelează la militanţ ii modeşti dinlungă Rusiadurată, împotriva străluciţilor deri ai emigraţiei, cere un nou congres. Văzuse deja vechi marxişti, în frunte cu Piotr Struve, autor al primului manifest al Partidului, îndepărtîndu-se de socialism: Bund, partidul iniţiator al social-democraţiei în Rusia, se despăr ţise de partidul comun; întrea ga redac ţie a ziarului Iskra se întorse se împo triva lui. Se simţea neînţeles în Internaţională. Dar putea, trebuia să se pună pe treabă; poporul dispunea încă de imense resurse, viitorul oferea încă po sibilităţi incalculabile. Semnele prevestitoare de furtună se repetau în Rusia unde proletarii, fără să se sinc hiseasc ă de labor atoarele de ştiinţe sociale, treceau de la rez iste nţă la ofensivă şi ieşeau din ce în ce mai des în stradă. Greva din Batumi, în care a fost amestecat Stalin în 1902, şi urmările ei violente — m anife staţii şi repres iuni — a vusese ră ecou ri în mai multe oraşe, pînă la Nijni, în nord. O puternică criză industrială şi comercială, îns oţită de un şoma j inten s, grăbea efe rve sce nţa revo luţiona ră. Fieca re mişcare economică lua un caracter politic, suscitînd revendicări republi cane şi socialiste. La sfîrşitul anului, la Rostov izbucneşe o grevă l'ăiă precedent, antrenînd toţi muncitorii. în vara lui 1903, muncitorii petrolişti din Baku opresc lucr ul şi exem plul lor con taminează proletar iatul de l.i Tbilisi la Batumi; grev a se generali zeaz ă la Odesa, la Kiev in Iul udul Peste tot ciocniri cu jandannii, cu soldaţii, cu cazacii. Aso ciaţiile .........iu reşti create de poliţistul Zubatov cu scopul de a deturna linşi aic.i de la m uv opoziţie faţă de regim scapă de sub influenţa păstori Im i.n 1 1rum ., | u < tise în Ce-i de făc ut? ). Social-democraţii de find, *iml.i .lin .. ....dm .Im cercurile conducătoare şi fără să le pese de primul ai ...... .Im ■.intui. încep să se implice în conflictele sociale, preliund uiient t . ..n.lu.. h m a mipn mîndu-le o anume orientare politică. i i i
74
Stalin
în sate, i ncendii pu se la cale cu bună ştiinţă, lumin au n eferici rea ţăra nilor striviţi de impozite şi de datorii, condamnaţi la o semi-foamete perma nentă şi periodic decimaţi de inaniţie. Abolirea serbiei se înfăptuise astfel încît îi ţinea practic pe ţăranii emancipaţi la dispoziţia celui care stăpînea pămînturile. Subzista un fel de feudalism cu forme particulare. Răscoalele disperate înăbuşite cu sălbăticie de armată nu erau rare. Pedepsele corpo rale se men ţineau în că la sate şi în cazărmi. Nive lul tehnicii agricole nu promitea recolte mai bune pe viitor, decît dacă s-ar fi restitu it ţăranilo r pămînturile aflate în proprietatea celor privilegiaţi. Sărăcia acestor mase de consumatori, slaba lor putere de cumpărare limitau drastic piaţ a inte rioară şi împiedicau astfel progresul industriei, deja frînat de drasticele exi genţe fiscale. Ţ arism ul para liza a stfe l forţele p roductive ale naţiunii şi, cu exc epţia unor mici caste care parazitau Coroana, toate c lasele erau interesate în răs turnarea lui. Statul, principalul antreprenor capitalist, cu băncile lui, cu căile ferate, monopolul asupra votcii, avea fără încetare nevoie de noi împrumu turi externe, de noi resurse bugetare. Dobînzile pe datorii şi cheltuielile mi litare absorbeau mai mult de jumătate din venitul Tezaurului. Economia Rusiei, plină de contraste, întîrziată în ansamblul ei, în ciuda importului unei tehnici superioare pentru tînăra industrie, mai concentrată decît în ori care altă ţară, nu se putea de zvolta fără o reînnoire. A ceasta a fost adusă de războiul ruso-japonez. în trecut, autocra ţia rezolva se de stule dificult ăţi prin c uceriri. Dar du pă ce-i întîlnise pe englezi în Asia Centrală, s-a izbit în Extremul Orient de Japonia, legată de altfel prin tratate de Anglia. Războiul a impus mişcării revo luţiona re o scu rtă perioa dă de stagnare, dar a pus curînd în evid enţă barbaria regimului, neputinţa şi putreziciunea lui. „Defetismul11, apărut deja pe timpul războiului din Crimeea, s-a afirmat de astă dată cu o mare am ploare în rîndurile burgheziei liberale, al naţionalităţilor oprimate, al par tidelor socialiste şi printre muncitori şi ţărani. împotriva Rusiei imperiale, suferind înl'rîngere după înlrîngcre, tînărul imperialism japonez aproape că făcea figurii de campion al civilizaţiei. Opinia aceasta, foarte r ăspîndităîn Europa, şi a găsit o expresie extrem ă în Internaţională sub p ana e nglezului H. M. I lyndman, care situa victoria Japoniei printre cele mai mari evenimentc ale isioi ici şi o socotea un eveniment decisiv pentru viitorul socia lism ului .. . Dezastrele din Manciuria au zguduit „societatea" rusă, adică burghezia. Curentul democ ialu impulsionat de puternicele mişcări muncitoreşti, a în cercat să se manile,sie in adunările de zemstvo (consilii consultative regio nale), în congrc.se, în banchete. Puternica critică evanghelizatoare a lui Tolstoi submina regimul despotic învechit. Dar, lipsit în Rusia de o bază socială solidă şi rcpre/.ontat mai ales de o intelighenţie timorată, liberalis mul s-a recunoscut învins înainte de a începe să lupte. Intelectualii radicali
Prolog de revoluţie
75
şi studenţii curajoşi s-au raliat mişcării muncitoreşti, principala forţă coeren tă pe care ţarismul a avut-o de înfruntat. Social-democraţia nu era singura pretendentă la conducerea elementelor populare. „Partidul socialist-revoluţionar", constituit în străinătate în 1901 şi alcătuit din dive rse gru pări, ligi şi uniu ni auton ome , ur ma să-şi ţină primul lui congres. Tendinţa sa generală era aceea a vechiului populism re vizuit de Lavrov şi Mihailov ski, influenţată şi de socialismul occidental şi principala sa caracteristică era lupta teroristă. în 1902, „organizaţia" sa „de luptă" inaugurase o serie de atentate individuale, dezaprobate în principiu de social-democraţi, care întreţineau totuşi o atmosferă revoluţionară, exal tau şi stimulau opoziţia faţă de regimul ţarist. Printre figurile sale reprezen tative, Mihail Gotz, Gherşuni, Natanson şi terorişti precum Karpovici, Balmaşev, Sazon ov, Kalia ev s-au dov edit demni co ntinua tori ai tradiţiei resuscitate a Voinţ ei Po poru lui. Ma rxiştii îi cons iderau pe aceşti socialişti-revoluţionari, dintre care cei mai energici aveau s ă evolue ze către ex treme opuse •—- Savinkov la dreapta, Spiridonova la stînga — , drept nişte liberali exasperaţi, drept democraţi înarm aţi cu bombe. în Polonia, alături de un partid social-democrat al luptei de clasă, se dezvolta mai rapid „partidul so cialist polonez" de luptă naţională, des tul de înrudit cu socialis t-revo luţionar ii prin ide ologia c onfuză şi m eto dele teroriste. în diverse regiuni cu alogeni supuşi Imperiului, grupări revo luţionare naţion alist e sprijin eau mişcarea m uncito rea scă şi ţără nească : „activişti" în Finlanda, „socialişti-federalişti" în Georgia, ca şi, mai tîrziu, dacinaki în Armenia, musavatistîîn Azerbaidjan. Guvernul japonez, pentru a slăbi Rusia în spatele frontului încurajînd tulburările interne, a propus arme şi subvenţii tuturor partidelor subversive; singurii care au acceptat au fost activiştii finlandezi, socialist-federaliştii georgieni şi fracţiunea cea mai naţionalistă a partidului socialist polonez al cărei lider, Pilsudski, s-a dus chia r în Japo nia pentru a pactiza aici cu duşmanii ruşilor opresori. în decembrie 1904, izbucneşte la Baku o nouă grevă datorită căreia so cial-democraţii sînt stăpîni pe situaţie timp de mai multe săptămîni şi care dă un impuls recrudescenţei acţiunii muncitoreşti. în ianuarie 1905, un in cident la uzinele Putilov declanşează o grevă de solidaritate care con tam ineaz ă întreg ul pro letar iat al capitalei. Şi aici, asociaţia legala a lui Zubato v dep ăşise inte nţiile fondatorului ei. în 22 ian uarie, ,’00 000 «le muncitori îl urmează pe preotul Gapon, pentru a-i înmiim laiului o p< uţie conţinînd reve ndicările lor. Ac eastă procesiun e păşim a r\p i muud .oh daritate a cu cauza pr oletară, m itral iată de soldaţi, ha iţuila de i a/,n i , ■ termină cu un masacru şi se transformă în răscoala Au lo i mu di \ u linie „Duminica însîngerată" de la Petersburg provom a uium i o h im oala gene rală, o grevă grandioasă care a cuprins mai mull di o mii a de oi ase Kevo luţia aşteptată de mai multe generalii, ulii de d. |m>li n ala a penlru care
76
Stalin
îşi dăduseră viaţa atîţia eroi, începuse fără să aştepte semnalul revoluţiona rilor de profesie.
Social-dern ocraţia a f ost lu ată prin surprind ere şi savantele consid eraţii ale specialiştilor ei au fost dejucate de spontaneitatea exploziei populare. Militanţii din Rusia, fără deose bire de orientare, s-au aruncat în mişcare a lăsată pînă atunci în voia ei, încercînd să o organizeze, să-i dea un program socialist. Teo reticienii din em igraţie şi-au relu at controve rsele cu şi mai mare ardoare. Lenin rezuma obiectivele de moment propunînd să se treacă la pre gătirea insurec ţiei arm ate, fixîn du-i-se chiar şi data. Ne pregătim pentru insurecţie, răspunde Martov, în substanţă, dar insurecţia nu se pregăteşte. Pentru Lenin, revol uţia nu pute a fx hotărîtă dinainte, insur ecţia îns ă putea fi dacă „cei care o ho tărăsc au in fluen ţă asupra m aselo r şi ştiu s ă aprec ie ze just mo mentul". Raţionam entelo r abstracte ale menşevicilo r el le opune un laitmotiv concret: „Arme!“ Ziarul lui, Vperiod!, publică sfaturile prac tice către insurgenţi ale lui Cluse ret, ge neral în timpul Co munei din Paris din 1871, instru cţiuni tehnice cu privire la ridicare a baricadelor. D atorită lecturilor şi studiilor lui aprofundate, Lenin era întrucîtva avizat în strate gia insurec ţională, în tactica lu ptelo r de stradă. în aintea lui, Plehano v, elev la colegiul militar din V oronej, pe urmă la şcoala de iuncheri de la Peters burg, publicase deja un articol pe această temă. Amîndoi îi erau îndato raţi lui Marx şi mai ales lui E ngels în priv inţa noţiunilor de spre războ iul civil. La rînd ul lor, m enşevicii, gr aţie co laborării lui Mihail Pavlo vici, au tipărit în Isk ra scheme de baric ade, tranşee, cu explic aţii a jutătoa re; Troţki, abandonînd teoriile şi supoziţiile, Irecuse graniţa pentru a lua parte la acţiune. In vreme ce în Rusia, socialişti necunoscuţi se învesteau fără tergiver sări în greve, mitingul i, demonstraţii de protest, conducătorii, în străinăta te, rămîneau pe poziţ ....... în ap ri lie -m ai 1905 , bolşevicii ţin la Londra un mic congies al „durilor", numărînd 20 de delegaţi cu mandat, iar menşevicii lin la
Prolog de revoluţie
77
caracte rul factice şi prem atur al sciziunii şi ajungea la concluzia necesităţii reunirii grupărilor şi frac ţiunilor social-democ rate. Unificarea grupărilor partidului ar fi fost cu atît mai firească cu cît Lenin nu se dezisese niciodată de democratismul lui intransigent. In 1904 scrisese: „Sîntem datori să sprijinim orice democrat, chiar şi burghez, în măsura în care se supune democratismului; dar sîntem obligaţi să demascăm fără milă orice democrat, fie el şi socialist-revoluţionar, în măsura în care se îndepăr tează de democratism." în broşura lui Două tactici *, datînd din 1905, se poate citi: „Cine vrea să meargă spre socialism pe altă cale decît aceea a democratismului politic ajunge în mod inevitabil la consecinţe absurde şi re acţionare atît din punct de vedere economic cît şi din punct de vedere poli tic."** în acelaşi an îşi va defini astfel concepţia: „Fiecare este liber să scrie şi să spună ce vrea, fără cea mai mică îngrădire... Libertatea cuvîntului şi a presei trebuie să fie totală." Menşevicii n-ar fi putut merge mai departe; dar dive rgenţele de căi şi mijloace pri mau asu pra acordului de princip iu. Rezervele de energie revoluţionară, îndelung înăbuşite, izbucneau peste tot în Rusia, fără plan şi fără loz inci: greve d upă greve în o raşe, răzmeri ţe şi jafuri sate, răscoale în armată şi în flotă, atentate cuaarma-n mînă, peste tot.înîmpotriva reacţiunii şi a ligilor sale patriotice, bandelor salecam na ţionaliste , a Sutelor Neg re antisem ite auto are de pogromuri, a sasina te de feme i şi de copii, munc itorii or ganizea ză detaşame nte de prote cţie şi de luptă. în mulţimea revo luţionarilor fără etichetă sînt în frunte social-de mocraţi. socialişti-revoluţionari membri în Bund, anarhişti fără a-şi putea coordon a activităţile, dar, în ciuda di feren ţelor de tactică, ei se întrajuto rează la întîmplare sau din instinct de apărare împotriva duşmanului comun. Social- democ raţii formea ză comitete m ixte sau federative fără a cere nici o aprobare liderilor propriei fracţiuni. Puterea, neputînd să respingă toate atacurile, să pareze toate loviturile, îşi concentra forţele p entru a păstra poziţiile esenţiale ale regim ului. Ar matele învinse pe fronturile Extremului Orient erau încă bune pentru a zdro bi un popor neînarmat. Greva se stingea într-o serie de centre industriale pentru a se reaprinde în altele. Ţ ăranii, risipiţi pe un teritoriu nesfîrşit îşi limitau acţiunile la sate. O revoltă militară, în care s-a remarcat menşevicul Antonov-Ovseenko, în tabăra de la Nova Alexandria, a fost repede în ăbu şită, la fel ca şi răscoalele de la Sevastopol, al căror conducător improvizat, un socialist moderat, locotenentul Schmidt, şi-a pierdut viaţa, la lei nun a rămas izolată, în Marea Neagră, revolta crucişătorului Potemkin, pusa la cale de menşevici, sau cum a fost zdrobită apoi o tentat ivii hi KmnM.nll Revoluţia se lăsa puţin cîte puţin învinsă. * în ediţia românească, textul se află în voi. XI, |>p I I 'H . ii nilul / *.-/nv tactici ale social-democraţiei în revoluţia democraticii (n.l.). ** Op. cit., p. 16(n.t.).
78
Stalin
Stimulată de sentim entul naţional opresat, re volu ţia a atins pu nctul cul minant la început în Polonia şi la sfîrşit în Caucaz. Greva de la Varşovia, replică a masacrelor de la Petersburg din ianuarie, a lăsat mai bine de 100 de morţi pe baricade şi aproape o mie de răniţi şi de prizonieri. La Lodz, mai tîrziu, luptele de strad ă au lăsat pe caldarîm cinci sute de m orţi. Bojowka lui Pilsudski (orga niza ţie de luptă), prin detaşame nte de cinci oameni h otărîţi, îi hărţuia pe po liţişti şi pe ca zac i, d ădea atacu ri armate eficace. In Georgia, greva generală declanşată ca răspuns la „duminica sîngeroas ă“ a cuprins toate păturile popul aţiei şi s-a transfo rmat în insurecţie la ţară. Autorităţile ţariste nu au putut face faţă decît în oraşele de garnizoană şi d e-a lungul reţelei de cale ferată. Acolo mişcarea era condus ă de pa r tidul soc ial-dem ocrat. Sub conduc erea comit etelor lui, ţăranii şi-au putut crea adunări locale, au putut să confişte pămînturile, să înlocuiască func ţionari, să organizeze o poliţie, să-şi constituie grupuri de luptători înarmaţi: Sutele Roşii. La Tbilisi, muncitorii, răspunzînd la provocările cazacilor, au ripostat metodic cu bombe, la o ra hotărîtă de Partid. în decembrie, întrea ga provincie Guria, cea mai revoluţ ionară, se afla în m îinile poporului răsculat. Social-de moc raţia, singura for ţă care se bucura de încre dere a poporului, a reuşit să se interpună între armenii şi tătarii fanatici, asmuţiţi de către ruşi să se omoare între ei şi să prevină un masacru la Tbilisi, aşa cum Partidul reuşise să-l împiedice în februarie pe cel de la Baku. Şi în aceste evenimente m emorabile ale revoluţiei din T ranscaucazia, cu greu găsim vreo urmă a lui Stalin. Cea mai mare parte a lucrărilor spe ciale nu-1 menţionează. Ab ia dacă îi întîlni m num ele şi atunci în en um e rări unde nu se distinge prin nimic de numele vecine ; ca în monografia lui F. Maharadze, publicată totuşi în 1927. Din această carte, pentru care istoricul bolşevist a putut folosi materiale din-revista Revoliuţiis Matiane din Tbilisi (Analele Revoluţiei) şi arhivele guvernamentale inedite, rezultă în chip evident ea pinii 1905 Koba era ini a in arrierplan. Broşura lui, Notă a su p ra d l v t r g t n ţ e l o t tn P a rt id , simplă parafrază în georgiană a for mulări lor lui I cum. a trei ut neobservată şi după aceea n-a mai fost re editata, ceea ce, tuli o (am unde cei aliaţi la putere au tendinţa de a-şi aduna scrierile t ele mat obs, urc. nu lasă nici o îndoială asupra propriei opinii a autorului asupra ei. în plus, dm lipsa de adversari de marcă, menşevicii dominau lejer în Georgia. Mălini ad/e constată cu amărăciune faptul: „La începutul lui 1905, organizaţia social democrată, pînă atunci unită, s-a scindat, ca şi în Rusia. Totuşi, aceasta nu era decît o parte a răului. N enoroci rea a fost că organele i i i
conducătoare ale partidului au trecut pe poziţii menşeviste. Această împre jurare predetermina trecerea maselor la aceleaşi poziţii. Este ceea ce s-a întîm plat." A titudinea proleninistă a delegaţilor din Caucaz la congresul din 1903 a rămas deci fără urmări. La întoarcerea lui Iordania, partidul în
79
Prolog de revoluţie
lotali tatea lui şi-a orie ntat poz iţia du pă po ziţia sa. Urm înd exem plul lui Topuridze , „durii“ Zurabov şi Knu nian ţ au deven it menşevici unul după altul. Stalin îşi pierdea timpul degeaba. înainte de scindare, Lenin trimise se în Caucaz un camarad din deporta re, Kurnatovski, propagandist de valoare a cărui activitate a fost curm ată de o nouă întemniţare; evadîn d, Kur natovski s-a expa triat şi a murit departe de ţară; toţi bolşevicii sînt unanimi în a-1 omagia, Stalin în schimb se abţine să vorbească în amintirile lui despre el, ca şi cum nici nu l-ar cunoaşte. Nici pe Keţhoveli, militant energic ucis în închisoarea din Baku de către o santi nelă, nici pe Postalovski, din Tbilisi. Niciodată nu face aluzie la Krasin, care a trăit totuşi mai mulţi ani la Baku, unde a făcut tovarăşilor săi nume roase servicii, a men ţinut în stare de funcţionare principa la tipografie clan destină şi a alimentat cu „literatură" şi cu bani nucleul bolşevic. Stalin parcă ignoră cea mai m are parte a perso na lităţilor soc ial-dem ocrate care au reprezentat mişcarea la Kutais şi la Batumi, ca şi la Tbilisi şi la Baku. Tăcerile lui au cîteodată sens. în 1905, menşevicii erau în major itate în org aniza ţia social-d emocrată din întregul i mpe riu : în jur de 15 000, dintre c are o treime în Caucaz , faţă de 12 000 de bolş evici, după aprecierea lui Nevski ; Martov estimea ză nu mărul partizanilor lui Leni n ca sensibil mai redus (Istoria social-democraţiei ruseşti), iar Bubnov, cel mai recent şi probabil cel m ai oficial dintre istorici i bolşevismului, îi apreciază la 8 000. La un proletariat industrial de apro ximativ 3 milioan e de indivizi, social-de mocraţii num ărau mai puţin de o sutime, da că facem abstracţie de intelectu ali şi după cele mai gen eroase calcule. Totuşi, bolşevism şi menşevism începuseră să prindă contur ca politici şi tactici divergente, dacă nu, deocamdată, şi ca doctrine. Erau necesare soluţii pentru problemele noi ridicate de o situaţie de o mobilitate extremă. Parti de şi frac ţiuni aveau să se înfrun te altfel decît verbal. Deruta puterii permitea apariţia unei prese relativ libere, publicaţiile de mocratice şi socialiste abundau, mitingurile populare în universităţi se mul tiplicau. Conspira torii de toate nuan ţele ie şeau din vizu inele lor penii ii a exploata po sibili tăţile de agitaţie la l umina zilei tolerate de facto. Se oijm nizau deschis pentru prima dată „uniuni profesionale" (sindicale iiiiiik i toreşti). Efervescenţa opiniei publice încuraja toate iniţiativele, •« luminii il. de opinii în afara mic ilor ce rcuri clandesti ne tradiţionale. în septembrie 1905, o grevă a tipografilor din Moscova de. I.m i a o mişcare decuprinde solidaritate, potenţ ialulînrevoluţ ionar se se inunde liudin emmii un i nou avînt. Greva şi căile ferate octombrie, in.ii.i .u .i devine o grevă ge ne rală cum nu s-a mai pclrei ui nu mdaia m lume In mai multe oraşe, proletariatul ridică baricade puluia a .unuia Este pun ctul c ulm inan t al revoluţiei. Sub în sfîrşit înapoi şi promulgă manifestul ■ o n .imn ....al din u< lonibric. Se ş i
accas
i u
la pi
I muii ei
.i
...............
i n uşa, u
m
l d
a
80
Stalin
realiza previziunea iu i Plehanov, clasa muncitoare repurta o prim ă victorie asupra autocraţiei.
în timpul grevei din octom brie la Petersburg, menşevicii lansase ră pro punerea de constituire a unei delegaţii a m uncitorilor aflaţi în conflict şi-i invitase pe aceştia să aleagă un delegat pentru fiecare 500 de muncitori. în Iskra din iunie şi iulie fusese lansată de către Dan ideea formării unor „or gane reprezentative de self-government revoluţionar**. Bolşevicii erau os
tili ideii, opunînd acestui cuvînt de ordine al „municipalităţii revoluţionare** pe acela al unui „guvern revoluţionar**. Asemenea organe locale, spunea Lenin, pot fi epilogul şi nuprologul insurecţiei. Dar cum iniţiativa menşevicilor d ădea satisfacţie nevoii latente a unei „largi o rganizaţii de ma să în afara partidului** (expresie din Iskra), greviştii s-au grăbit să desemneze reprezenta nţii a căror reuniu ne de consiliu devin e Sovie tul de depu taţi ai muncitorilor. Primul lui preşedinte a fost menşevicul Zborovski. După el, Nosar-H rustalev, socialist fără partid, trecut mai tîrziu la menşevici, şi-a asumat postul pînă la arestare. S-a numit atunci un birou format din trei mem bri, printre care Troţki. S-au înfi inţat soviete similare în prov incie, cel mai ades ea simple c omitete de gr evă lărgite, da r de mai mic ă importanţă. în absenţa lui Lenin, aflat tot în emigraţie, cadrele bolşevice nu au înţe les semnif icaţia fenomenului politic care se petrecus e sub ochii lor. în sim plismul lor, ei nu credeau decît în virtuţile Partidului, adică ale unei grupări restrînse în afara căreia ori ce organism muncitoresc le apărea drept o con curenţă reacţionară. La fel, priveau cu indiferenţă, dacă nu cu dispreţ, sin dicatele profesionale. Ei au cerut Sovietului din Petersburg o adeziune explicită la social-democraţie, care l-ar fi p rivat altfel de raţiunea de a ex is ta. Menşevicii, mai perspicace în această privinţă şi mai apropiaţi clasei muncitoare, activau cu sîrg in soviete ca
şi în Lenin sindicate, cîştigînd o influ enţă considerabila A l'osl nevoie să se întoarcă pentru a impune adep ţilor lui o alţii atitudine Poienii/,înd cu Iskra, Lenin n-a ezitat să renunţe la propria formulă pent ni .1 cişlign o nouă poziţie în realitatea în schimbare. Dovadă semnificativa a latei srcinale a partidului bolşevic: fără Lenin, bolşevismul tui e.M.sta N11 fiindcă frac ţiune a lui n-ar fi atras nicio dată oameni eminenţi, dai oameni ca Bogdanov, K rasin trebuiau, ca od inioar ă Troţki şi apoi Plehan ov, să plece, la rîndu l lor, lăsîndu-1 înc on jurat de oameni incapabili sa se orienteze singuri într-o situaţie neprevăzută. Izola rea lui Lemn ne o aminteşte în multe privinţe pe cea a lui Washington, care trebuia şi el să se bi/iiie exclusiv pe sine însuşi şi ai cărui adjuncţi, lăsaţi să decidă singuri, ai li compromis opera comună. înainte de a reveni în Rusia, în octombrie 1905, Lenin îi scrisese lui Pleh ano v: „Revoluţia noa stră înlătură cu o rapi ditate s urprin zătoare d i vergen ţele tactice. Iată că ni se p rezin tă un teren pe care uita rea trec utului,
Prolog de revoluţie
81
înţelegerea neces ară pentru înfăptuirea un ei opere vii vor fi rem arcabil de uşu ra te ..îm p re u nă cu Bogdanov şi Kamenev, el înfiinţează ia Petersburg un nou ziar Novaia Jizn , editat de către o actriţ ă, M aria Andre eva, cu colaborarea unor scriitori de renume: Gorki, Balmont, Leonid Andreev. Menşevicii publicau, la rîndul lor,Nacealo, în care Troţki şi Parvus deţineau monopolul unei concepţii aparte: „revoluţia permanentă". „Am susţinut întotdeauna că revoluţia nu va slăbi, ci, dimpotrivă, vaîntări burghezia şi va crea condiţiile unei lupte victorioase pentru socialism", declarase Lenin la rece ntul congres al fracţiunii sale. în Două tactici, el se referă la aceeaşi id ee: „Marxiştii sînt absolut convinşi că revoluţia rusă va avea un caracter burghez. Ce înseamnă asta? înseamnă că transformările democratice ale regimului politic şi transformările social-economice, care au devenit o necesitate pentru Rusia, nu numai că nu reprezintă, ca atare, o subminar e a capitalismului, o subminare a dominaţiei burgheziei, dar dimpotrivă, pentru pri ma oară ele vor cu răţa cu adevărat terenul pen tru o dezvoltare largă şi rapidă, europeană şi nu asiatică, a capitalismului; pentru prima oară ele vor face posibilă dominaţia burgheziei ca clasă."* Toţi soci al-democr aţii erau de acord as upra defin iţiei generale. Dar dez acord urile interveneau imediat după aceea. Troţki şi Parvus considerau că numai clasa muncitoare era capabilă să ia şi să păstreze puterea, cu sprijinul mai mult sau mai puţin activ al ţăranilor; social-democraţia trebuia deci să pretindă să-i urmeze ţarism ului; dar exercitîndu-ş i a utoritatea, ea s-ar angaja cu necesitate în realiz ări socialiste p e care numa i o revolu ţie in ternaţională le-ar putea c onso lida ; re volu ţia trebuia să fie în conc luzie ne întreruptă, permanentă, universală şi să se menţină prin dictatura proletariatului. Dimpotrivă, pentru menşevici, obsedaţi de revoluţiile occiden tale, sin gură burghez ia putea şi trebui a să ia puterea. Dacă socia l-democraţia îşi asuma acest risc, ea ar fi mers spre dezastrul Comunei din Paris, Rusia ne fiind pregătită pentru o transformare socialistă. Proletariatul trebuia deci să susţină din exterior partidul burgheziei avansate, pe cel al constituţiona Iilor democraţi, sau „cădeţi", creat în 1905. Menşevicii îl citau pe Fngds „Pentru liderul unui partid extremist, răul cel mare este să fie consli ins să ia puterea într-un moment în care nu este încă pregătit penlm doimii,i fia clasei pe care o reprezintă şi pentru măsurile pe care aceaslă dominaţie le cere." Pentru Lenin, în sfîrşit, chestiunea era să răstoarne nu hui gin .1.1. . i .iiilo craţia, să instaureze nu dictatura socialistă a clasei mimcilo.m 11 o . Iii tatură democratică a proletariatului şi ţăranilor". Fiindi .11 1 ( 0 ml 'n .i.i <> imensă populaţie rurală şi mic-burgheză capabilii sii iar.ţinu 1. - ..lima de mocra tică, dar încă nu pe cea socialistă". Lenin lespiug. ..ol•. 111.1« |. ,011 copţii semiana rhiste despre realizare a im nliala .1 giugi mmlm ni.mm. * Op. cit.,p. 38(n.t.).
82
Stalin
despre cucerirea puterii pentru o transformare socialistă'1. O dictatură revo luţionar ă n-ar putea dura decît cu sprijinul imensei majorităţi a popor ului; proletariatul fiind minoritar în Rusia, a vorbi despre ascensiunea lui politi că ar însemna să faci frazeologie, ca Troţki şi ca Parvus. Perspectiva care se deschidea deci era „întemeierea unei republici democratice ca formă ul tim ă de domin aţie a burgh eziei şi cea mai p otrivită cu lupta proletariatului împotriva burgheziei11. în acest scop, bolşevicii ar trebui poate să ia parte, alături de burghezii liberali, la un guvern provizoriu. Martov se arăta foarte apr oape de acest raţionament general, al cărui „rea lism 11l-a elog iat în Istoria lui, dar din purism doctrinar el respingea eventualitatea unei participări la un guvern capitalist, ca fiind compromi ţătoare. A stfel încî t Lenin f ăcea figură de oportun ist, Martov de intransi gent şi Troţki de utopist de extremă stîngă... Rosa Luxemburg înclina către teza „revoluţiei permanente11criticată, în schimb, de către Franz Mehring, istoric şi teoretician al socialismului german. Douăzeci de ani mai tîrziu, A. Ioffe, fost menşevic, devenit colaborator al lui Lenin, îi scria, de pe patul de moarte, lui Tr oţki: „V-am declarat adesea că l-am auzit cu urechile mele pe Lenin recunoscînd că în 1905 nu el, ci dumneata aveai dreptate; în faţa morţii nu minţim şi acum r epet di n nou lu crul ac es ta ...11Istoria îi va de partaja pe supravieţuitorii unei dispute care se prelungeşte încă, graţie apa renţelor înşelătoare, în logomahie. Guvernul lui Nicolae al Il-lea întrerupe brutal, pentru o vreme, dizertaţiile şi supoziţiile asupra „forţelor motrice11ale revoluţiei, exersîndu-şi restul de putere în decembrie, în vreme ce mişcarea muncitorească pierde din forţă, du pă un a n de război civil, în care aceeaşi avang ardă continua să se afle în frunte. La Petersburg, Sovietul, al cărui neobosit purtător de cuvînt fusese Troţki, este desfiinţat după cincizeci şi două de zile de existenţă, membrii lui sînt în temn iţaţi; înainte de a dispărea, acest a îşi lansase M a nifestul F inanc iar repudiind dinainte îm prumu turile acordate ţarului, „aflat în război deschis cu tot poporul41. La Moscova, o insurecţie a cărei iniţia tivă, organizare şi curaj aparţineau de dala aceasta bolşevicilor şi în care mai puţin de 2 000 de immcilori dintre care 500 de soc ial-d emo craţi au ţinut piept garnizoanei îmi irite a fost zdrobită după nouă zile de luptă. în Cama/, insurgenţii au fost mvm.şi de întăriri din partea tuturor corpurilor de armai.i, arlilena a pus capăt „republicii din Gurii11. Iată principalele etape ale unei inii inpn i
83
Prolog de revoluţie
Parlament. Bu rghez ia şi-a ar ătat cu lim pezim e nepu tinţa politică. Intelec tualii revo luţiona ri di n sînul ei se ame stecas eră în toiul luptei cu pro le tariatul. Toate partidele socialiste ieşeau călite din luptă, cîştigînd în prestigiu, dacă nu întotdeauna în număr. Anarhismul n-a rezistat încercării, în line, greva din octombrie lăsa un exemplu ilustru, iar Sovietul din Peters burg, o lecţie de neuitat. Nici un teoretician n-a prevăzut sovietele, nici rolul lor viitor. Menşevicii se pot mîndri de a fi contribuit în cea mai mare măsură la crearea lor, dar nu au ştiut să tragă din ele maximum de profit cu putinţă. Bolşevicii s-au adaptat cu dificultate la faptul împlinit, cu excepţia lui Lenin, care, după ce a reflectat, a între văzut posibilităţile de vi ito r... „Trecerea conducerii So vietului din mîinile lu i Hrustalev în cele ale l ui Troţki va constitui un imens pas înainte", spunea el fără a-şi economisi elogiile pentru un adversar care-şi dovedise valoarea. Sovietele din provincie, la Moscova, la Rostov, Novorosiisk, Baku, Odessa etc., se găseau în general sub influenţa menşevicilor. Cel din Novorosiisk merită o menţiune specială pentru că s-a erijat în fruntea unei efemere republici locale (asemenea republici au existat şi în Letonia). Numai Sovietul din Bielostok s-a aflat în mîinile socialist-revoluţionarilor şi anarhiştilor. întoarcerea ofensivă a reacţiunii a măturat toate sovietele, d ar am intir ea lor avea să rămînă vie în conştiinţa muncitori lor. în tim pul re volu ţiei din 1905, Lenin s -a ţinut în umbră. N u era omul acţiunilor sp ectacu loase, ci al muncii perse veren te şi eficace cu bătaie lungă. în plu s, bolşevicii în general au fost în plan secund, cu excepţia ul timului episod de la Moscov a. Socialiştii-rev oluţionari şi menşevicii s-au dovedit mai activi şi mai energici, mai întreprinzători şi mai mobili, pro babil fiindcă erau mai puţin stînjeniţi de teorii dogmatice; Plehanov s-a dovedit dezorientat de evenimente, asimilat în Europa Occidentală, aproape străin de înfruntările practice din partidul l ui ; faptul că nici m ăcar n-a rev e nit în Rusia, ca şi comentariul lui de după insure cţia de la Mos cova: „Nu trebuia să se recurgă la arme", dovedesc în destulă măsură o detaşare faţă de „înfăptuirea concretă" în care îl angajase Lenin. Putem fi de acord cu Lunacearski că, dintre toţi liderii social-democraţi, „Troţki s-a dovedit ne îndoieln ic, în ciuda ti nere ţii lui, cel mai bine pregătit, cel mai ema ncipat de un anume spirit îngust de emigrant care-1 stînjenea pînă şi pe Lenin la vremea aceea... El a cîştigat cel mai mult în ce priveşte « popularitatea » în revolu ţia în care nici Lenin, nici Martov n-au c îştigat nimic. Plehanov, în ce-1 priv eşte, a pie rdu t m ult... Din acel m ome nt, Troţki a (recul în prim-plan". în Georgia, social-democraţia tradiţională cîştigase r\ m i ta o influenţă unanim recunoscută; a apărut o nouă generaţie, din
84
Stalin
Atunci l-a cun oscut el într-ade văr pe Lenin. î n abse nţa proceselor-verbale ale adunării, amintir ile particip anţilor nu-i atribuie n ici un rol, nici o inte r venţie. In amintirile despre Le nin, el însuşi se ex prim ă în termeni d estul de caracteristici: „L-am întîlnit pentru prima dată pe Lenin în decembrie 1905 la Con ferinţa bolşevicilor, la Tampere, în Finlanda. Speram să-l văd pe şoimul de mun te al partidulu i nostru sub înfăţişarea u nui om m are, mare nu numai din punc t de vede reiapol itic,ca daun că uriaş vreţi, înal ci şit şi sub aspeentativ. ct fizic, căci se contu ra în imag inaţ mea reprez Şi cîtLenin am fost de deziluzi onat cînd m i-a apărut în faţă omul cel mai obişnuit, m ai degra bă mic de statură, nedistingînclu-se prin nimic, literalmente prin nimic, de restul muritorilor. Este de regulă admis ca un « om mare » să sosească cu întîrz iere la a dun ări, pentru c a partic ipan ţii să aştepte , cu inim a strînsă, apariţia lui, c a mem brii a dunării să anunţe înai nte a apariţiei ma relui o m : « Ssst... linişte... vine .. » Acea stă ceremonie nu mi se părea inutilă , căci ea impune, inspiră respect. Şi nu mică mi-a fost dezamăgirea cînd am aflat că Lenin so sise l a adunare î nain tea dele gaţilor şi, uita t und eva într-u n colţ, stătea pur şi simplu de vorbă, cea mai obişnuită dintre convorbiri, cu cei mai obişnuiţi dintre delegaţii la conferinţă." Etc. Urm area p ăstreaz ă acelaşi ton, la acela şi nive l, aceea şi esenţă. Ea nu- i aduce nim ic nou cititorulu i. Fondu l, aflat la înălţimea form ei, ne scute şte de comentarii. Şi ne-am p utea întreba în ce privinţ ă a putut K oba să atra gă atenţia lui Len in, dacă anii care au urmat rev oluţiei din 1905, ep ocă de reac ţiune p oliti că şi de reflux al socialismulu i, nu i-a r fi permi s în fine să arate de ce este în stare.
B ibl i og r a fi e
I. Stalin, Discui.s rostii la senila elevilor-ofiţeri de la Kremlin în memoria lui V. I. Lcnin (Despre I.eniii, ( îile geie de amintiri), M .,1924. a o in. ai'.iairc cn Russie, P., 1905. — S. A l l il ue v , Amintirile mel e, A/ , /./i r , m > :,j x, l’clr., 1923. — Anul 1905, Cu lege re, M., 1925. — E. A v i-nakd . I c 12 junvicr nouveau styl e, P., 1905. — P, A xelrod , (în arhivele lui), Berlin, l.d I Hi•unst ei n ,L es Cent-Noirs, P., 1907 .— A. Bubnov , P. C. R., M., 1931. I' Bis u d o , în rîndurile P.M.S.D.R., jVL, 1928. — V. C ernov , Proletariatul şi ţoi .mii ik a muncitoare, M., 1906. — Confer ence des organisations ouvrieres social demo ciales du Caucase, Geneva, 1905. — Congresul (al Il-le a) al P.M.S.D.R., Procese verbale, reeditare, L., 1924. —•Cong resul (al III-lea) ordin ar al P.M.S.D.R. în 1905, Procese-verbale, M., 1924. — Dece mbrie 1905 la Krasnaia Presnia, Culegere, I d Doi ani, Culegere de articole din Is kr a (P. Axelrod, F. Dan, V. Zasul ici, I .. Martov, Martin ov, Parvus , C. Pleha nov , Starove r, Troţki (
Am
a
.s
a
. I
85
Prolog de revoluţie
i M I şi II, St-P., 190 6. — Douăzeci şi cinci de ani de P.C.R., M., 19 23. — A. Hnukidze , Istoria organizării şi muncii în tipografiile ilegale din P.M.S.D.R. iu (,'aucaz de la 1900 la 1906, Prol. Rew , tir. 2 (14), M., 1923. — K. F eldman , Răscoala de pe Potemkin, L., 1927. — P. G apone , Memo ires, P., 1906. — II Gor in , însemnări despre istoria sovietelor etc., M., 1925. — M. G orki , Sur Ies dvenements du Caucase, Geneva, 1905. — E. Iaroslavski , Scurtă istorie a |’,( ’.R., M., 1930. — Insu rec ţia din Mos cova în 1905, Culege re, M., 1919. — hvestia Sovietului de depu taţi muncitori, S t-P., 17 oct. -14 dec. 1905, reedit., L., I<)25. —Istoria Sov ietulu i de deputaţi m uncitor i din S t-Pete rsburg (Articole de Troţki, Kusovlev , G. Hr usta lev-N osar, V. Zviez din etc.), St-P ., f.d. (1906). — V. Kalandadze , Mişcare a revoluţionară în Guria, St-P., 1906; L. Kamenev , Istoi ia P. C. în Rusia şiV. Lenin, M., 1919. — K. K autki , Slavii şi revoluţia, Iskra, . 18, martie, 1902; Con secinţele războiul ui ruso- japon ez, St-P ., 1905; Mu nci torul american ş i m uncito rul rus, St-P., 1906; P roblem a naţional ă în Rusia, f. 1 1906. — V. Leviţki , Sch iţă istorică a dez voltării P.M.S .D.R ., M ., 1917. — A. Lunacearski , Silue te rev oluţionare, M., 1923. — R. Luxem bur g , La greve en masse, le Parti et Ies syndicat s, Gând, 1910. — « Majorite » ou « minorite »? , li aducere din ge org ian ă, Ge neva, 1905. — F. M aharadze , Schiţă a mişcării revoluţionare în Tran scau cazia , f .l . (Tbilisi), 1927. •— L. M artov , La lutte conIre l’„etat de sidge“ dans le P.O.S.D.R., Geneva, 1904; Cauza muncitorilor în Rusia, St-P., 1906. — A. M artînov , Două dictaturi, a doua ediţie, Pe tr., 1917. — P. Maslov , Critica pro gram elor agrare, M., 1906; M işcarea ţărănea scă în Rusia, M., 1923. — Materi ale asu pra istoriei m işcării revoluţionar e ruseşti, Sc risori ale lui P. B. Axelrod şi J. O. Martov, Berlin, f.d. — V. M edem , Social-democraţia şi problema naţională, f.l ., 1906. — P. M il iou ko v , La crise russe, P., 1907; Un an de lupte, St-P., 1907. — Moscova în decembrie 1905, M., 1906. — V. N evski , Istoria P.C.R., ed. a 2-a, L., 1906. — P arvus , En quoi differons nous d’avis?, Geneva, 1905; Rus ia şi revoluţia, St-P., 1906. — Partidu l în Cauca z, Culegere : 25 de ani de luptă pentru socialism, Tbilisi, 1923. — P.C.R. în hotărîrile congreselor şi conferinţelor, ed. a 2-a, M., 1924. — B. P ravdine , Joumees revolutionnaires â Kiev, Geneva, 1903. — W. Popov , Schiţă de istorie a P.C. al Uniu nii Sov ietice, fasc. I, M., 1931. — Premiere (La) annee de la Revolution russe, Resume des dvenements, jour par jour, P., 1906. — M. R apes , Sc hiţă a istoriei m işcării muncitoreşti evreieşti, M., 1929. — Rapport de la delegation du P.O.S.D.R. nu Congres socialiste int. d ’Amsterdam, Geneva, 1904. — R aportul Com itetelor social-demoerate la al Doilea Congres al P.M .S.D.R., M., 1930. — Revoluţi.i şi P.C.R. în materia le şi documente , voi. III, Anul 1905,M.,f.d. — N. R iazanov , Les questions successives de notre mouvt., Geneva, 1905; Le 19 fe vr ir i, ( iriieva. 1905. — F. S hmenovici , Locotenentul Schmidt, Amiralul roşu, M . 191/, V. S ie v e r o v , Tactique et fortification dans l’insurrection popiiInn>. ( • • m \,i, 1905. — A. S pir id o v ic i , Mişcarea revoluţionară în Rusia, Dim I l’.M N I>.R St-P., 1914. — A, St o pan i , Anii 1905-1907, Prol. Rew. 9 (TI), M , I" 1 . D. S ve r şcov , Nosar Hrustalev, L., 1925; î n zorii re v o lu ţi n • •liiu i a in ia I 1925. — M. Ş ahnazar i an , Mişcarea ţărăneascăîn ( îi - m p a > " , ial T imn i , m i.i. M., 1906. — N . T rotski , Nos tâches politiqucs, (iruri a. l'Mil, I-. \ niu im iio.u.iui. St-P., f.d,; 1905, ed. a 2-a, M., 1922. — I T‘n« >11-1Viul i nu i iurriruir dr autobiografie, Berlin, 1930; Revoluţia periiiaiicnl.i iu ilm I'1ui i >pnr, voi. II, i i i
i i i
.
86
Stalin
Prima noastră revoluţie, ML,1925. — V. V aganian , G. Plehanov, M., 1924. — S. Vol fs on , Plehanov, Minsk, 1924. — V. Vol osevi ci , Cea mai scurtă istorie a P.C.R., M., 1926. — Contele W it t e , Memoires, P., f.d. — G. Zinoviev , Originile P.C.R ., Petr., 1920; Istoria P.C.R ., 1923.
TV UN REVOLUŢIONAR DE PROFESIE
După prima revoluţie. Unitatea social-dem ocraţiei. Congresul de la S tock holm. Noi dise nsiuni înt re bolşevici şi menşevici. Duma. Len in şi boic ota rea alegerilor. Boieviki. Exproprieri şi atentate. Micul război de partizani. Centrul bolşevist. Krasin. Afacerea de la Tbilisi. Kamo. Stalin şi terorismul bolşevist. Ţ inţadze. Pilsudski. Congresul de la Londra. Stalin la Baku. Stalin în închisoare. Stalin la Petersburg. d efinitivă în fracţ social-democraţie. Bolşevism şi menşevism. Declinul Sciziune revoluţiei. Tendinţe, iuni şi grupări. Problema banilor. Bogdano v. Partid ul bolşevist. Stalin — mem bru al Co mitetului Central. Len in şi Troţki. P roblem a naţională. S talin în Austria. Malinovski. Stalin d epo rtat în Siberia.P oliţişti şi provoc atori.
Revoluţia din 1905, spune Troţki, a arătat că istoria nu are legi excep ţionale pentru Rusia. Această ţară, care a avut o dezvoltare socială foarte lentă şi întîrziată, traversa şi ea aceleaşi etape prin care au trecut ţările capi taliste cele mai avansate. Teza slavofililor întemeiată exclusiv pe particu larităţile na ţiona le păre a cond amn ată, dar analogiile care le permite au ruşilor să clarifice p reze ntul şi în parte chiar viitorul ţării lor cu ajutorul experienţei occidentale nu anulează trăsăturile distinctive. Trebuie avute în vedere elemen tele sp ecifice c are au influe nţat cursul isto ric or iginal al Rusiei contemporane. Nicăieri în altă parte statul n-a fost aşa de centralizat şi n-a jucat un rol atît de important în tra nsfor mare a economică. „în Rusia , statu l este totul1', scria în 1895 Combes de Lestrade, comparînd organizarea ţării cu „o marc uzină concentrînd în atelierele ei activităţile şi energiile tuturor locuitoriloi, fără nici o excepţie1*. Interv enţia statulu i era a şteptată ca impul s principal pent ru progresul industrial. „Acesta este efectiv adevăratul testament al lui Petru cel Mine. îndem nul de a face din ţara noastr ă, bogată în pămînturi, in nani mi m i i i cereale, o ţară bogată şi în industrii**, spunea profesorul I) Mrnrit Irrv P. i spectivele industrializării contau tot pe ajutorul guvcinanu ului mu.......li decît pe iniţiativa privată. Prin investiţiile sale masive, finanţele străine se min i mu m u dr/volia industria cea mai concentrată din lume. în afară de miltimli I......pi....... statului, 80% din capital venea din afară. Stair,iu ile limpiili ......egislrea/ă
88
Stalin
deja un num ăr de uzine lucrînd cu 1 000 de muncitori mai mare decît al celor din Statele Unite şi Germania. Din punctul ei de pornire, foarte jos, producţia creştea în salturi, dar mai rapid decît în Statele Unite, fără să ajungă totuşi să satisfacă nevoile consumului. S-a impus de atunci o parale lă constantă între „cea mai mare dintre republici şi cel mai întins imperiu din univers", după expresia lui C. de Lestrade. Acestei concentraţii industri ale îi coresp unde o conc entrare a clasei muncitoare , care, prin proven ienţa ei rurală şi creşterea direa te oriilo r revolu numerică ţionare. bruscă, oferea un teren virgin pentru răspînProleta riatul a cesta plătise cu ap roximativ 15 000 de morţi, 20 000 de răniţi şi 80 000 de întemniţări primele sale cuceriri politice, reducerea zilei de lucru, creşterea salariului, un drept sindical de fapt, dacă nu şi legal. Dar elita lui devenise conştientă mai ales de forţa şi de slăbiciunile lui, ca şi de utilitatea partidelor şi sindicatelor. în nndurile maselor muncitoare se raspîndeau toate varietăţile de socialism ; după N. Rubakin, răspîndirea lu crărilor de tend inţă socialis tă se ridica în anii 190 5-19 07 la vreo 60 de milioane de exemplare. Soci al-dem ocraţia devine un mare partid, atin gînd în 1906 mai mult de 150 000 de adepţi, dintre ca re jumătate în gru pări naţionale, în ciuda statu tului lor semiileg al. împ otri va „ge neralilo r" înv erşunaţi în a se diferenţia unii de alţii, a rmata mun citorea scă a revolu ţiei c erea şi a impus unitatea social-d em ocraţiei, cel p uţin formal. Du pă ce eluda se cu un an înainte o intermediere întreprinsă de August Bebel în numele socialismului german şi al Inter naţional ei, în favoare a fuziunii fracţiunilo r, Leni n a tre buit să se supună cursului evenimentelor. în mod clar, bolş evismul nu putea încă să aspire la o ex istenţă independentă, nici ca ide ologie, nici ca partid. în 1906 are loc la Stockholm un congres de unificare; menşevicii, majoritate incon testabilă, au luat conducerea oficială a mişcării. Sub num eleco desuhlci Ivanovici, Stali participat întrunirededin partea regiu nii Tbilisi. I’rin high îşi va n li aprocurat el la un mandat reprezentare inii o provincie aflată .......(regime, ca să spunem aşa, în mîinile menşevi-
cilor? î n realitate, el i u i lepu-zenta decît infima grupare de bolşevici locali, prea slabi in (oale pi ivmţele pentru a ţine piept socialismului georgian tra diţional, dai di ani de abili pentru a se constitui într-un grup necunoscut, pe care sa I icpie/aiilc la congres, profitînd de spiritul de reconciliere a! momentului A avui Irei scurte intervenţii, de un simplism rudimentar, pe care n-a nuli aiul niciodată să şi le publice: prima, asupra problemei agrare, respins ă în două cuvinte de Dan, în favoa rea împ ărţirii pămîntului ca răspunzînd aspiraţiilor ţăranilor (bolşevicii preconizau atunci naţionalizarea pămîntului, menşevicii atribuirea lui comunelor lui); a doua, asupra tac ticii generale, care a Irecut neobservată şi care se încheia cu o dilemă: „Sau hege monia proletariatului, sau hege monia democraţiei burgheze", absolut opusă punctului de vedere bolşevist; a treia, asupra problemei Parlamen-
Un revoluţionar de profesie
89
(ului, împ otriva oricărei parti cipă ri la alegeri, tocm ai în m om entul în care I ,enin îşi rev izu ia pro pr ia tac tică în sen s opus. Nimic nu doved eşte m ai b ine in existenţa, în altă p arte decît în m in te a lui Iamin, a unu i bolş evis m m ai mu lt sau m ai puţin conse cven t. O rice bolş evic lăsat de capu l lui s e înd ep ărta de „linia " prec on iza tă de propr ia-i fracţ iune. I)ar cele trei scurte discursu ri de c are vo rbim , pline de siguranţ ă, chiar de certitudine, l-au împiedicat să voteze partea prietenilor cu exce pţianuultimulu i pu nc t pe la Stalin care s-a abţinut,de căci solida ritatea lui, îi leg a pe oameni după temperament şi sub ascendentul personal al lui Lenin asupra tutur or, ma i mu lt decît prin idei . Au trebu it ani de a cţiune co m un ă şi multe crize pentru a-i uni cît de cît în vederi pe aceşti „iacobini" ai proletariatului. Cu toa te astea, frac ţiun ile sup rav ieţuia u, c u discip lina lo r sp ec ială şi cu pre sa lo r in te rm itentă, fiecare cu dis ensiu nile lor in tern e, sub-te ndin ţele şi disidenţ ii ei . D e regulă, „drea pta" tind ea să se adaptez e m işcării pop ulare spontane, „stînga" în clina să o cap teze p entru a o cond uce. Ş i unii, ş i alţii pre vedeau un su cces apro pia t al ofe nsiv ei m uncitore şti şi ţărăn eşti. Pri m ii care ş i-au da t seam a de d eclinul rev oluţiei au fost m en şev icii; în consec inţă, ei voiau să dea prior itate ac ţiunii lega le, să su sţină partidu l bur gh ez ce l mai înaintat, să întărească autoritatea Dumei. Dimpotrivă, bolşevicii aşteptau o recrude scen ţă im inentă a revoluţ iei, eroa re clasică a optim ism ului r e voluţ ionar. Ei contau p e o grev ă ge ne rală urm ată de rev olu ţie, vizînd răsturna rea autocra ţiei ş i conv oca rea u nei C onstituante. Ş i unii, ş i alţii în ţelegea u nec esitatea a lianţelor politice p entru un pro letariat în că slab, da r m enşevicii co ntau înainte de toate p e bur ghe zia liberală , bo lşevicii p e ţăranii fără pământ. Po lem icile lor se raportea ză adesea la rev olu ţia de la 1848, i ar poziţ iile fiecăruia sînt definite prin d a te : 18 47 sau 184 9? Altfel sp u s: în ajunul sau în c ea de-a doua zi după revo luţie? Bo lşevicii se credeau în ajunul unei izbucniri decisive (1847), menşevicii, în a doua zi după o serniînfrîngere „ă V eu rop een ne “, cei la lţi (1849). Aceştia din urmă se grăbeau să lucreze pers is ta u în activitate a lo r specific rusească, adică determinată de circuni stanţe d e tim p şi de loc, du pă interp retare a lor. Len in v ede a în rev oluţia rusă „d ouă războaie sociale distincte ş i elero gene: unui în sînul regimului autocrato-feudal, altul în sînul viitorului regim burg hezo-dem ocra tic". Tre buia, consi dera el, dusă î n ac elaşi limp o lupi i întreită: teoretică, politică şi economică. în vederea apropiatei •
11
ii
.
■■
90
Stalin
„Lupta este aproape", îi asigură el, iluzionîndu -se asup ra proximităţii datei. Subliniază necesitatea de „a crea o organizaţie militară alături de so viete, pentr u a le apăra, pen tru a organiza in surec ţia fără de care to ate so vietele şi toţi aleşii maselor populare ar rămîne neputincioşi". Ideea aceasta se va realiza , dar zece ani m ai tîrziu. Neob osit, îşi ţine part izan ii cu sufle tul la gură: „ Ţ ineţi minte c ă ziua marii bătălii a mas elor se apropie . Va fi o insure cţie armată. Ea treb uie, în măsura posibi lulu i, să fie simu ltană. Masele trebuie să ştiesăcăfiesepătruns aruncă eîntr-o luptă armată, o luptă sîngeroasă, nem iloas ă. Trebuie de disp reţul fa ţă de moarte care să le asigure victoria. Ofensiva trebuie dusă cu toată energia; ca lozincă, atacul, nu apărarea, ca obiectiv, exterminarea fără milă a duşmanului..." Pînă atunci se punea î nsă problema pro zaică a participă rii la Parlament . Primul proiec t de Dumă, boic otat de toate partidele revol uţionare şi dem o cratice, nu se finalizează. Al doilea, bazat pe un sufragiu restrîns şi indirect, în trei etape, a fost pus în aplicare. Diversele partide socialiste au boicotat alegerile asig urînd v ictoria „cade ţilor" (monarhişti constituţionali). Men şevicii, dis puşi să utilizeze c ampania ele ctorală, cel puţin la cele d ouă etape, în scopurile lor de agitaţie şi propagandă, n-au rez istat sentim entului g ene ral, dar pon derea lor era aş a de mare în Ca ucaz, încî t cinci ca ndidaţi social-dem ocraţi au fost totu şi aleşi aici. G eorgienii duceau deja o poli tică autonomă, astfel încît Jordania şi camarazii lui au devenit purtătorii de cuvînt ai întregului Partid în p rima Dumă. Succesul politic din Georgia i-a făcut pe menşevici să regrete că s-au abţinut, aşa că au încep ut să susţină hotărît partic ipa rea la ale geri. L enin a fost de aco rd cu ei. La Tampere, el nu admisese boicotul decît sub presiu nea conferinţei. Stalin a relatat episodul într-unul din discursurile lu i: „Dezbaterile au început, provincialii, sibcrienii, caucazienii au dat ata cul, şi nu mică ne-a fost mirarea cînd, la slîrşitul discursurilor noastre, Lenin intervine şi spune că el era penlm participarea la alegeri, dar şi-a dat seama că se înşelase şi acum se rali ază si el opi niei fracţiunii . Eram stup efia ţi. Am avut senzaţia unui şoc electric L-am ovaţionat îndelung." Lenin se lăsa rnicoii influenţat de adepţii lui. Ac est lucru se întîmp la totuşi dacii informaţiile lor ale privind starea de spirit a poporului îi călă uzeau raţionamentul in privinţa tacticii. Cu această ocazie, ca de cele mai multe ori, o va legieta ,,A fost o eroare", va scrie cincisprezece ani mai tîrziu. Dai alum i a refuzat s o recun oasc ă; deşi recoma nda schi mbarea de atitudine în funcţie de c ondiţiile noi, justi fica de fap t trecutul. Iar Stal in a fost printre cei cate au incitat Partidul să comită „eroarea". Cînd Duma a fos t dizo lvată, Lenin a sim ţit nec esita tea de a rea cţio na energic împotriva tendinţei către boicot. L a Stock holm îşi arătase opi nia votînd o propunere a menş evicilor din Caucaz de a participa la alegeri complementare, fără a ezita să se delimiteze de aliaţi ca Stalin, perseverenţi în „eroare". Pe tema asta, va scrie mai multe articole convingătoare, apoi
Un revoluţionar de profesie
91
v;i [iurta polemici dure pentru a încerca să-şi convingă fracţiunea, ceea ce 0iată cîtă importanţă dădea acţiunii legale, fără să renunţe însă la activilatea clandestină. Dimpotrivă, conspiraţia, mişcările subterane, terorismul, operaţiunile armate cele mai periculoase au luat atunci o amploare fără pre cedent; pe acest nou plan Stalin avea să găsească posibilitatea de a-ş i valo1i fi ca darurile înnăscute. fusese represiune. în timp ce pute rea Energia împuşcarevoluţionară fără încetarenu rebelii dinînfrântă armatăprin şi din flotă, zdrobea răzmeri ţele la ţară prin adevărate expediţii punitive, drujinî intrepizi — detaşamente de luptă alcătuite din membri ai diferitelor partide revoluţionare — îşi conlinuau activitatea, cu atît mai îndrăzneaţă cu cît poporul dădea tot mai multe semne de oboseală. De la misiunea lor defensivă iniţială, boieviki (militanţi înarmaţi, franctirori) treceau la atac, urmînd exemplul aruncătorilor de bom be caucazieni, al acelor bojowcy polonezi. Atentatele mortale împotriva poliţiştilor, cazacilor, agenţilor guvernamentali, exproprierile prin atacuri armate ale fon durilo r publice şi priva te au încep ut să se înmulţească. „Exproprierile", confiscări cu forţa ale sumelor de bani fie din bănci, ofi cii poştale, magazine de stat, fie din trenuri poştale, din furgoane etc., dar uneori şi cele aparţinînd persoanelor private, au devenit o practică frecventă în 1906-1907. Cuvântul, abreviat ex, a intrat chiar în lexic. în general, ase menea operaţiuni nu se desfăşurau fără schimb de focuri, deci fără victime de o parte şi de alta. Dar revoluţionarii, avînd avantajul iniţiativei, surprizei, mobili tăţii lor extrao rdinare , reuşeau cel m ai adesea s ă scape n evătămaţi din aseme nea agresi uni, ambuscade şi atacuri. M ulţi pazn ici de case de bani, civili sau militari, luaţi pe neaşteptate, au murit în această gherilă. Dar şi boieviki prinşi riscau spînzurătoarea pentru banditism. Exproprierile aveau drept scop esenţial să furnizeze resur se grupărilor revoluţionare. Ex-urile de mică anvergură serveau mai ales la întreţinerea expropriatorilor, dar, generalizîndu-se, fenomenul scăpa din ce în ce mai mult con trolului organizaţiilor. î n echipele d e luptă volante se amestecau elemente dubioase, deloc dezinteresate, indisciplinate, operînd în propriul interes. C a nişte sem ne de degene rescenţă, au avut loc tot mai multe crime de drept comun, acte de t eroare împotriv a locuitorilor, discreditând tot mai mult mişcarea. Bande şi bandiţi, pornite mai mult să terorizeze populaţia decît să neliniştească autorităţile, aruncau suspiciuni asupra „războiului de partizani". A început să nu se mai poată distinge între formele de <\ a mui mite forme de banditis m. Part idul socia l-dem ocrat nu putea depuşi u est pericol neprevăzut. La Congresul de la Stoc kholm s-a ado ptat o rezoluţie
92
Stalin
Căci Lenin, deşi dezaproba, fireşte, „deviaţia lor apaşă“, aproba ex-urile, dacă acestea se supuneau unui control riguros al Partidului. Congresul a recunoscut „inevitabila necesitate a unei lupte active împotriva terorii gu vernamenta le şi a violen ţelor Su telor Ne gre“ , deci actele vizîn d ucid erea duşmanului, recomandînd în acelaşi timp evitarea „atentatelor la pro prie tatea personală a cetăţenilor paşnici". Astfel , social -democra ţia împrumuta în parte tactica socialiş tilor-r evoluţionari, tactică la care aceştia renunţaseră, după manifestul constituţional din octom brie. Congresul de la Londra, din 1903, votase totuşi o moţiune a lui Axelro d împotriva social iştilor-r evolu ţionari , den unţînd într e altele, ca aventuriste, procede ele lor teroriste. Doi ani mai tîrziu, Plehanov a pr o pus asocierea la acţiunea lor şi imitarea metodelor lor, dar s-a izbit de opo ziţia ireduc tibilă a lui Martov. M enşevicilor, fideli „euro penism ului", le repugna u viole nţa sistematică, atentat ele individuale. Tradiţia ter oristă i ni ţiată de narodovolţî şi con tinu ată de de scend enţii lo r s-a pre lun git şi s-a exacerb at în aripa de extrem ă stîngă a partidului s ocialist-rev oluţionar, numită „maximalistă", care devine o ligă independentă, semnalată prin acte curajoase. Anarhiştii şi bolşevicii le erau emuli. „Sub acoperirea socială a « anarhosocialismului» au fost comise asupra particularilor o mare parte din aceste nenumărate furturi şi banditisme, care, în a ceste mom ente de depre siune, de declin mo men tan al revo luţiei, se înalţă ca un val de abje cţie", scrie R osa Lux emburg. Afirmaţie ero nată, deoarece toate categoriile de revoluţionari furnizas eră continge ntele lo r de boieviki şi de expropriatori. în Caucaz, unde social -democr aţia domina , au fost comise 1 150 de acte teroriste din 1904 pîn ăîn 1908, statistică publ i cată de F. Maharadze; socialist-federaliştilor şi bolşevicilor, puţin numeroşi, dar l'oarle activi. Ic revine o mare parte dintre acestea. în Letonia, partidul social •democrat organiza metodic rv uri şi elibera chitanţe. în Polonia, par tidul socialist al lui l’ilsiidski, rival al social-democraţilor, acţiona ia fel. Anarhiştii aveau ........ eitevaInigrupuri şi cercuri, numai într-un număr reslrîiis de Incaliliip Bakunin avea să dar devină mormântul doctrinei lui", spune Kosa I .ii.'ieiiilaug aialtnd ca revoluţia rusă implica „o lichidare istori că a anarhism ului" . din formula cu care defin ea ea ana rhism ul ca „firm ă ideol ogic ă a drojdiei ,o< oile' este un exces polem ic lipsit de va loare. Kropotkin, teoretician anarhist al exproprierii generale a burgheziei, al acaparării m ijloacelor de producţie de către colec tivitate (în specia l în Cuvintele unui revoltat şi Cucerirea / u'inii1, dezaprobă ex-urile parţiale şi individual e. Lenin, dimpotrivă, le admite eu anumite condiţii. La Pe ter s burg, un grup anarhist a predicat teroarea şi jaful prăvăliilor sub numele de „acţiune direct ă", dar bolşevicii nu aveau nevo ie de nici o infl uenţă pentru a opera după plac. Acuzaţiile de anarho-blanchism, expresie foarte improprie venită din partea menşevicilor, nu i-au putut abate de la modul lor de acţiune. .
93
Un revoluţionar de profesie
Lenin admitea că „aceste procedee de luptă socială au fost adoptate de I>ieferinţă şi chiar aproape exclusiv de către elementele cele mai sărace ale populaţiei, cei desculţi, lumpen-proletariatul, grupurile anarhiste". Dar lu m ii i se părea inevitabil în epoca respectivă. „Ni se spune: războiul de par ii/,a ni aprop ie p role taria tul conştien t de dro jdia soc ietăţii, d e be ţivi, de pleavă. Este adevărat. Dar trebuie să conchidem numai că acest mijloc tre buie subordonat altora, folosit cu măsură în raport cu mijloacele principale, înnobilat prin influe şi organ izato rică a socialismului." Marxismul, scria nţa el îneducativă mare, admite metodele de luptă cele mai variate, nu le inventează, ci le generalizează , dă o expresie conştientă procedeelor ivite spontan ; ostil reţetelor doctrinar ilor, d escop eririlor „fa brica nţilor de sisteme" în birou, marxismul nu dezaprobă nici o formă de luptă şi, departe de a da lecţii maselor, învaţă la şcoala lor. Or, lupta de partizani s-a năs cut spontan ca reacţie la fărădelegile Sutelor Negre, ale armatei, ale poliţiei. Tot ce este spontan este necesar, ar fi putut spune Lenin, în rezumat. Sub acoperirea acestei justificări teoretice şi împotriva deciziilor adop tate la Stockholm, bolşevicii s-au străduit, pe riscul lor, să profite de îm prejurări, de iniţiativele belicoase ale boievikilor din lor, tabăra lor, cîteodată in complicitate cu cei dintr-o altă tabără. Fracţiunea organizată într-o totală indep end enţă faţă de instan ţele reg ulate ale Partidu lui, e ra co ndu să în secret de un Centru Bolşevis t, du pă con cep ţia lui Lenin asu pra revolu ţionarilor de profes ie. Sub conducere a ocultă a unei troika (trio) — Lenin -Kra sin-B ogd ano v — , va încerc a să-şi procure cît mai multe arme şi bani. „Biroul tehnic" al Comitetului Central de la Petersburg putea să fur nizeze 150 de bombe pe z i; soldaţii reveniţi din războiul din Manciuria îşi vindeau armele feroviarilor. Dar nu era de ajuns. într-o organizaţie de revo luţionari de profesie care se pregăteau pentrunu o apropiată insurecţ ie,şinevoile materiale erau imense. Cotizaţ iile Partidului prea contau. Krasin Gorki erau principalii furnizori de fonduri, graţie relaţiilor lor în sînul burgheziei liberale, în mediile literare şi artistice; prin intermediul lor, capitalişti din industria textilă, S. Morozov între alţii, dădeau s ubsidii aprecia bile. Dai profesiunea de revoluţionar, extinsă la un între g partid , sau cel puţiu la cadrele lui, necesita mult mai mult; principalii alimentatori ai casei de la Centrul Bolşevist erau expropriatorii. Krasin nu era doar „ministrul de finanţe" al fracţiunii. LI coordona labi i caiea explozivilor, cumpărarea şi transportul armelor, cursurile insinn na i lorFinlanda, „bombişti", şi aproviziona echipa de luplă dinin. 1 am a/ An în abiaelainspira reuşit să scape de la spînzurătoa re Mai m ui n .. ......... nia, în serviciul firmei Siemens-Schuckert, ca inpnu-i ........Ha >aliln .in şi în serviciul ilegal al bolşevicilor, conspirator nu mai |>u|in i ahi n al, de o energie şi un sînge rece inegalabile, a luat parte In m....... nu ............ mai .
.
„delicate", pe ntru a asiguraPartiduluin-sura le un iri» u.abile aelivilăţii
94
Stalin ,
insure cţionale subversive. Scriitorul, filozoful şi econom istul Bogdanov aproba ex-urile şi e ra amestecat îndea proap e în operaţiunile montate de boieviki în munţii Ural. Lenin coordo na totul, de sus şi de departe. Anul 1906 a fost un an memorabil de exproprieri şi de terorism. La Mosc ova, un grup de douăzeci de soc ialişti-revo luţiona ri sparg o ban că (martie), iau o pradă de 875 000 de ruble. La Duşet, provincie din Tbilisi, şase socialist-federalişti deghizaţi în soldaţi pradă (martie) 315 000 de ruble pe care bolşevicii le confiscă prin viclenie. In Polonia, bojowcy lui Pilsudsky atacă simultan în mai multe oraşe soldaţi şi poliţişti, îi ucid cu zecile (august); social-democraţia polonez ă a trebuit s ă protesteze împotriv a aces tei asas inări în serie a unor s impli recruţi. î n înţeleg ere cu „m axima liştii“ , „biroul tehnic“ bolşevist din Petersburg participă la aruncarea în aer a vilei ministrului Stolîpin (august) şi apoi la jefu irea unui furgon al Băncii de Stat (octombrie). Maximaliştii făcuseră o expropriere răsunătoare într-o socie tate de credit mutual la Petersburg, faimoasa lovitură de la Fonarnîi Pereulok despre care presa a vorbit timp îndelung at. Numai în octombrie au avut loc 121 acte tero riste, 47 î ncăierări cu poliţia şi 362 ex proprier i. în patru lu ni au fost ucişi şi răniţi 2 118 reprezentanţi şi funcţionari ai regimului, mai mult de 2 000 în cele optsprezece luni precedente. Generalul de jandarmi Spiridovici semnalează jaful la Banca de Stat de la Helsinki, ca „o opera ţie cu care nu p oate rivaliza decît exproprierea de la Tbilisi, din 1907“. Asupra dedesubturilor acestor isprăvi legendare nu s-a făcut încă pe deplin lumină. Douăzeci de ani mai tîrziu, la moartea lui Krasin, unul din tre „veteranii" bolşevismului, ingineru l G. Kr ijanovski, va scrie: „N-a venit încă momen tul să putem descifra complet acţiunea subterană a lui Leonid Borisov ici.. Dar înlr-un alt articol, după aluzii la tipografii cland estine şi la acţiuni subversive în închisoarea Butîrki, vorbeşte aluziv despre legături le dintre Krasin, alias Nikilici, şi boicvik ni caucazian Kamo, cunoscut pen tru bombe jefuireamai unei băni ne i la Tbilisi pentru anumiteUn „explozii experimentale de edonn stîneileşidin Finlanda". istoric comunist mai puţin discret, M. Iiadov, trece la activul lui Krasin-Nikitici crearea labo ratorului in i .iu .i Inhricau bolşevicii diferite explozive. „Este suficient să spunem că tuci musului care a aruncat în aer vila lui Stolîpin din insula Aptekarski şi bombele aruncate la Fonarn îi Pereu lok fuseseră fabricate sub conducerea lui Nikilici"... Acelaşi istoric mai povesteşte: „Planurile tutu ror exp rop tin ilm organizate de,către acesta di n urmă [Kamo ] laK vir ili, la trezoreria dm I Mişel, în piaţa Erivan au fo st stabilite şi coordonate c u con tribuţia lui Nikilici “ Afacerea numită din piaţa Erivan este una şi aceeaşi cu cea din Tbilisi, despre care Spiridov ici vorb eşte ca de un record. într-adevar, exproprierea de la Tbilisi, cea mai „grandioasă" după expresia consacrată, un fel de capodoperă a genului, le- a eclipsat pe toate dinainte a ei prin amploa rea dram atică şi perfecţiunea reuşitei. V a fi atu ul principa l prin care Stalin a cîş tigat stim a şefilo r fracţiun ii. M ilitant i i i
Un revoluţionar de profesie
95
provincial, supus directivelor misteriosului triumvirat, revoluţionar de profesie prin excelenţă, incapabil încă să se ridice în ierarhia partidului prin merite intelectuale, da r gata să facă orice pentru a servi cauza jucînd un rol din ce în ce mai însem nat, Koba găsise con diţiile propic e pentru a pune la încercare tăria oţelului din care era făcut. lotuşi, în faţa degen erării evident e a ex-u rilor în acte de banditism şi a agravării abuzurilor corupătoare, un nou congres general al social-democraţici ţinut la Londra în 1907, unde bolşevicii au fost de data asta în majorita te, condamnase v eheme nt ca an arhică şi demora lizatoare „orice participare sau ajutor la opera ţiunile de pa rtizani şi la exprop rieri" şi ordonase d izol varea echipelor d e luptă afiliate Partidului. Numeroşi bolşevici, îngrijoraţi de cursul luat de m icul război civil, se despărţiseră în împ rejurar ea respec tivă de Lenin pentr u a-i susţine pe menşevici. Stalin a participat la congres cu vot consultativ. Dar pe ntru revo luţionarii de profe sie ai bo lşevismului, disciplina fracţiunii prima asupra celei a Partidului, iar dispoziţiile lui Lenin ţineau loc de morală politică. Cîteva zile după revenirea în Rusia a congresiştilor de la Londra, afacerea de la Tbilisi a explodat, e cazul s-o spunem, ca o bombă. „Tbilisi, 26 iunie Astăzi, în scuarul Erivan, situat în centrul oraşului, în momentul cînd piaţa mişuna de lume, au fost lansate, una după alta, zece bombe. Ele au explodat cu m are forţă. Intre explozii se auzeau focuri de armă şi de revolver. Coşurile, uşile şi ferestrele s-au s part sau s-au prăbuşit. Pia ţa este a coper ită de moloz. Ex is tă numeroşi morţi şi răniţi. Autorităţile au oprit imediat accesul populaţiei, obligînd-o să se îndepărteze de scena catastrofei." Aşa arată nota confuză (şi foarte rău scrisă) apărută în 27 iunie 1907 în suplimentul ziarului Timpul şi completată a doua zi prin rîndurile de mai jos, şi mai imprecise: „Mobilul atentatului din Erivan despre care am vorbit în Micul Timp de ieri a fost furtul. Autorii atentatului au reuşit să fure 341 000 de ru ble dintr-o maşină a trezoreriei." In zilele următoare, Novoe Vremia relatează întîmplarea cu mai multe detalii, dar incerte şi amestecate cu comentarii indignate împotriva „eroilor bombei şi ai revolverului": opt bombe, urmate de focuri de revolver re petate, ar fi fost lansate una după alta de pe acoperişuri asupra a două „faetoane" escortate de cazaci care transportau la Banca de Stat o sumă mare (341 000 defranci ruble,de adică a aproximativ 170la000 în jur de 850 000 aur);echivalentul se aprecia numărul morţilor trei dolari, şi la mai mult de cincizeci cel al răniţilor, soldaţi sau trecători inofensivi, căci la ora 10 şi 45 minute d iminea ţa afluenţa era mare; a urmat o panicii indesc ripti bilă, accentuată de zăngănitulde geamuri şi de vitrine ale magazinelor din
96
Stalin
împre jurimi care s-au spart în ciob uri; mulţime a s-a refugiat în prăvă lii şi au fost închise în grabă obloanele; au fost observate dou ă maşini suspecte, una în care se aflau două femei, cealaltă cu un „individ îmbrăcat în ofiţer"; agresorii, în număr de vreo 50 probabil, dispăruseră fără urmă... „Numai diavolul poate şti ce se întîmplă", se lamenta Novoe Vremia în legătură cu acest „jaf de o temeritate nemaipomenită". Curînd, poliţia comunica în toate regiunile seria şi numărul bancnotelor de 500 de ruble „expropriate". într-adevăr, la lovitură participaseră două femei, două tovarăşe din parti dul chiar social-democrat: Goldavaînşipersoană, Anetta Sulamlidze. Iar supranumit falsul ofiţer era şeful echipeiPaţia de boieviki Ter-Petrosian, Kamo, su b-şeful, mai precis, căci conducerea region ală a operaţiunilor îi revenea lui Stalin, la rîndu-i aflat la ordinele troicăi supreme. Trebuie să cunoaştem viaţa extraordinară a unui Kamo pentru a înţelege pe ce devotament de neînchipuit s-a sprijinit puterea bolşevicilor ţinuţi în mină de un Lenin. Născut în Gori, ca şi Stalin, al cărui adjunct credincios devine şi care i-a dat porecla, fiu de armeni, Simion Ter-Petrosian (alintat Senco) a putut fi comparat de către un istoric comunist cu Rob Roy, eroul medieval al lui Walter Scott, şi de către un publicist contrarevoluţionar cu Rocambole. înainte de revoluţie slujea social-democraţia asumîndu-şi cele mai grele corvezi, cele mai dificile şi periculoase misiuni. Arestat, evadat, răsculat, capturat şi apoi torturat de cazaci, dintre care unul voia să-i taie nasul, obli gat să-şi sape singur mormîntul şi înălţat de două ori în ştreang, întemniţat, eliberat prin şiretlicuri, hărţuit fără odihnă, conspiră fără încetare şi se anga jează printre primii în războiul de partizani. în decembrie 1906 participă la substanţiala expropriere de la Kvirili, organizează cirujinî de luptă, pleacă, la cererea lui Lenin, în Balcani ca să cumpere arme, eşuează şi după multe tribulaţii revine în Canea/,, unde alcătuieşte o redutabilă echipă de boieviki. în munţi şi în păduri se ascundeau la acea vreme „fraţii codrului", re beli lipsiţi de idei şi principii, care era periculos să-ţi iasă-n cale. Epoca fa voriza o reînviere a tradiţiile! de banditism caucaziene. Kamo îşi recrutează oamenii dintre aceşti outlaws şi le insuflă spiritul lui revoluţionar, îi dre sează, ii disciplinează li aieşte el însuşi din 50 de copeici pe zi şi nu le dă nici lor mai mult Si Inima, exproprierea din Kutais, în 1907, aduce 15 000 de ruble. „Telinu a" este încă modestă. Deghizat în ofiţer, Kamo pleacă în Finlanda, la I m m a Krasin, şi aduce la Tbilisi arme şi exploziv. „Aproa pe toate atacurile vestitului nostru Kamo... erau pregătite şi executate sub conducerea lui Kiasin", citim într-o culegere dedicată memoriei acestuia din urmă. „Celui mai hun spion ţarist i-ar fi fost greu să asocieze fiziono mia lui Kra.sin eu pi letenia pentru îndrăzneţul şi celebrul revoluţionar cauca zian Kamo." La întoarcerea lui Kamo în Georgia are loc o tentativă de procurare mai întîi a unei sume mari pentru Centrul Bolşevist. Lovitura eşuează, Kamo
Un revoluţionar de profesie
97
Imul rănit grav de explozia unei bombe, în urma căreia aproape că-şi pierde >x liiul stîng. în cîteva săptămîni însă, neobositul luptător este din nou pe picioare, iniţiază o nouă expediţie care începe bine şi se termină prost, din cauza slăbiciunii unui complice. „Profund dezolaţi, tovarăşii revin laTbili•i. povesteşte soţia lui K am o; bombele nu puteau servi decît o zi -d ouă...; trebuia să le folose ască im ediat sau să renunţe luni îndelun gate la activita tea practic ă... D inaferici re, înruble aceea seară,deunStat...“ com unicat a nunţa pentru a doua zi transferul 250 000 laşiBanca A doua zi, scrie Medvedieva-Ter-Petrosian, a cărei relatare merită re produsă, dacă se elimină detaliile superflue, casierul K. şi contabilul G., însoţiţi de doi gardieni şi cinci cazaci, se îndreptau spre bancă ducînd cu ci 250 000 ruble (?). „în faţa scuarului Puşkin, de unde se vede Poşta, Paţia ( ioldava i-a dat semnalul convenit lui Step ko K iţkirv eli: — Ple ac ă! Acesta i l-a transmis imediat Anettei Sulamlidze, care, la rîndu-i, l-a transmis boievikilor postaţi în restaurantul Tilipuc iuri. La rîndul lui, Bai iua Kupriaşvili ocoli piaţa Erivan despăturin d un zia r; pen tru to varăşii plasaţi în diverse puncte — Datiko Cibriaşvili, Arcadi Elbakidze, Vano Şimşanovi, Vano K alanda dze, Iliko Ceaciaşvili şi Iliko Ebrialid ze — acest ziar însemna pregătirea pentru atac. în afară de ei, stăteau pe aproape Akaki Dalakişvili şi Teofil Kavriaşvili, pentru a-i reţine pe cazacii postaţi în faţa direcţiei. în sfîrşit, Eliso Lominadze şi Serapion Lomidze stăteau în colţul Bazarului Armenesc cu Strada V., păzind strada pe care trebuiau să fugă expropriatorii. înconjurate de călăreţi, faetoanele înaintau rapid în nori de praf. Cazacii din faţă dădeau deja colţul pe strada S. în momentul acela, Datik o a făcut cîţiva paşi. Cu o mişcare puternică, toţi au aruncat bombele. Două explozii şi încă două. Pe caldarîm zăceau doi gardieni şi un cazac. Caii împrăştiau furioşi escorta. Dar faetonul cu bani nu explodase şi atela jul îl ducea înspre bazarul S... Acela a fost momentul decisiv şi singurul care nu şi-a pierdut capul a fost Baciua. Sări ale rgînd în faţa cailo r pentru a le tăia drum ul şi ajunse faetonul la capătul pieţei. Fără ezitare şi fără să se teamă pentru el însuşi, aruncă o bombă sub p icioarele cailor. Fo rţa explo ziei l- a trîn tit la pămînl încă o dată banii le puteau scăpa curajoşilor boieviki, dar Cibriaşvili iniei vi ni la timp. Fără să se uite la Baciua, el trase sacul cu bani din faeton şi se îndreptă spre strada V. Unde e ra în tot acest timp Kamo, organizatorul ş i inspirau u u i ’ Iii i Ih .i cat în ofiţer, încă palid şi nerestabilit cum trebuie de pe urma tiiiiilm. lan-a încă de dimineaţă turul pieţei, îi îndepărta pe trecători prin ob-.i-i vaţu abile şi misterioase (uniforma lui îndepărta suspiciunea) pi-nliu a <\ tiu n vai an inutilă de sînge. Cînd au răsunat exploziile, Kamo na la. i•>n H iicbuia să preia banii şi să-i pună la loc sigur. Cînd, con Im m mi. Im-i M .labiliic. intră dinspre strada G. în piaţă, i se păru că diulii-a-ia ne m. a o dala. i i i
98
Stalin
— Trebuie în orice caz să-i ajutăm pe camarazi să fugă înainte să vină soldaţii — a fost primul impuls n atural al lui Ka mo şi, ridicînd u-se de pe banchetă, trăgînd focuri de revolver, proferînd înjurături şi strigăte, ca un adevărat căpitan, a condus calul spre strada V., unde a dat, din întîmplare, peste Datiko. Banii i-au fost duşi lui Miha Bocearidze, de unde, ascunşi în tr-un divan, au fost transpo rtaţi într-un loc absolut sigur, cab inetul dire cto rului observatorului. Cînd soldaţii au înconjurat piaţa, n-au mai găsit pe nimeni. Din fericire, toţi parti cipa nţii au scăpat de arestare. Numai compl icii indirecţi, schimbînd bancnote în străinătate, au fost descoperiţi cu sume mici, dar guverne le respective au refuza t să-i predea." Versiunea aceasta, autentificată cu viza partidului bolşevist, o comple tează şi o rectifică pe precedenta, dar ar putea fi la rîndu-i revăzută şi corec tată. M ai e xistă una, a unui participant la expropriere, Dzvali, într-o carte a lui B ibine işvili d espre Kamo, cu un ra port al poliţiei şi cu d epoz iţia unui marto r: exist ă mai multe afirma ţii care nu conco rdă unele cu altele, iar nu mele propri i nu sînt întotd eaun a aceleaşi. Este p uţin verosimil c a o aseme nea op eraţiune s ă fi fost i mproviz ată în cît eva ore şi lipsesc inform aţiile despre rolul personal al lui Stalin, ca şi asupra participării „colegului" lui, atunci apărut pentru prima dată: Sergo Ordjonikidze. Făcînd aluzie la aceas tă vestită afacere, Troţki admite că ea „face cin ste fermit ăţii re voluţionare a lui Stalin", dar întrebîndu-se de ce întîmplarea lipseşte din biografiile ofi ciale ale personajului, dă el însuşi răspunsul: Stalin şi-ar fi dezvăluit în această împreju rare sim ţul lui politic deficient, fi indc ă ex-mile, compati bile cu o ofen sivă de masă, au degenerat în aventurism într-o pe rio adă de recul. Dacă această critică ar fi fondată, ea l-ar atinge pe Lenin şi nu pe un subordonat. în afară de asta, dacă nevoile de bani ale Partidului sau ale unei frac ţiun i jus tif ică asem enea metode, consid eraţiile retrospe ctive, la distanţă de douăzeci de ani, despre fluxul şi refluxul revoluţiei nu prea sînt convingătoare. Sfîrşitul istoriei se găseşte într-un articol al lui Martov: „Misteriosul necunoscut". La începutul anului 1908, Kamo, arestat la Berlin sub numele de Mirski, reuşeşte să evite extrădarea simulînd nebunia. în acelaşi timp, poliţia îl aresta la Paris pe Litvinov, deţinător al unei cantităţi destul de importante de bancnote de 500 de ruble, provenind din celebrul ex de la Tbilisi. Mai mulţi alţi bolşevici au fost arestaţi la Miinchen, Stockholm, Geneva în timp ce încercau să schimbe aceşti bani — printre ei Semaciko şi Olga Ravici. Menşevicii au cerul o anchetă imparţială, iar Comitetul Central, condus atunci de Lenin, a încredinţat cercetările unei comisii prezidate de Cicerin. Acesta, conducând energic ancheta, a stabilit că la Berlin Kamo punea
Un revoluţionar de profesie
99
la cale jefuirea băncii Mendelssohn, prin aruncarea în aer a caselor de bani. Mai mult, Cicerin a aflat cu aceeaşi ocazie că bolşevicii făcuseră o im portantă comandă de hîrtie specială destinată fabricării bancnotelor; o anumilă cantitate de asemenea hîrtie fusese deja expediată prin serviciile de expediere ale Vorwaerts la Kuokkola (Finlanda) unde se aflau în clandesImitate Lenin şi Zinoviev. Bineînţeles, serviciile Vorwaerts nu cunoşteau conţinutul pachetelor. F urnizorul hîrtiei l- a recunoscut d upă fotografie pe Krasin ca fiind clientul lui. Lenin a pus capăt acestor revelaţii, obţinînd din Ilin tea Comitetului Central hotărîrea de a se încredinţa problema Biroului său pentru străinătate. Comitetul din Transcaucazia însă, ducînd pînă la capăt şi pe cont pr opriu investigaţiile, a h otărît să-i exclud ă din partid pe toţi autorii loviturii de la Tbilisi, inclusiv pe Stalin. (Nici un nume nu era pronunţat în public pentru ca să nu se ofere indicii poliţiei; acelaşi scrupul interzicea să se vorbească pe faţă despre banii falşi.) Kamo a avut ca tovarăş de arme un boievik remarcabil, Alip i Ţ inţadze (între prieteni, Kote). A flat în închisoa re în mome ntul marii lo vituri, aces ta n-a putut să ia parte la ea, dar avea multe altele la activ. Amintirile lui despre acea epocă nu sînt lipsite de interes: „După înfrângerea revo luţiei, o epoc ă de crunt ă reacţiune a încep ut o dată cu anul 1906. Tovarăşul Arsene Djordjiaşvili a primit misiunea de a-1 ucide pe generalul Griaznov, re acţionar feroce, însărcinat de g uvern cu nimicirea mişcării revoluţionare în Georgia. Executarea actului terorist se tărăgăna. Koba-Stalin m-a chemat şi mi-a spus: « Dacă săptămîna asta Djordjiaşvili nu duce la bun sfîrşit asasinarea lui Griaznov, aceasta va cădea în sarcina ta şi va trebui, în acest scop, să aduni cîţiva terorişti de elită. » Dar Djordjiaşvili şi-a îndeplinit misiunea." Rîndurile aces tea revelează destul natur a îndeletnicirilor lui Stalin şi ne ajută să-i definim ro lul: nu opera el în pers oană,' ci prefe ra să condu că braţul care izbea. Ţ inţadze continuă în următorii termeni : „In momen tul ac ela, cele d ouă fracţiuni activau în a ceeaşi org aniza ţie şi se pregăteau pentr u cong resul u nific ării de la Stockho lm. Cu exc epţia celor de la Baku, majo ritatea zdrobitoare a delegaţilor din Transcauc azia era formată din menşevici. După congres, a devenit limpede că noi, bol şevici i, nu puteam co abita cu menşevicii într- o aceeaşi orga nizaţie. Am hotărît, în ce mă priveşte, să creez un cerc pur bolşevist pentru a cxpmpiia fonduri din Tez aur. T ovarăşii noştri av ansaţi, şi în special Ko ba Stalin , aprobau iniţiativa mea. în mijlocul lui noiembrie 1906, cercul r.xpmpi ulo rilor era format şi, la nodul de cale ferată de la Ciaturi, am alai .u im , upon poştal şi am luat 21 000 de ruble, dintre care 15 000 au bm n u iu m - bai n unii bolşevicilor, iar restul a rămas grupului nostru, priilm pH-paima unei serii de exproprieri ulterioare..." Linia de conduită a lui Stalin se desenează
100
Stalin
compromis de un eşec, cînd îi inci ta la acţiune fără a se expu ne direc t; se ţinea, în princip iu, în umbră, ne asumîndu-şi form al răspunderi, îşi asum a o anumită autoritate efectivă prin delegaţie de putere între vîrful şi baza or ganizaţiei. D esigur, curaj ul fizic nu-i lipseşte, d ar este mai bine să trăieşti pentru revoluţie, decît să mori pentru ea. Cît despre Kamo, suferinţele lui nu luaseră încă sfîrşit. Trebuie cel puţin să schiţăm în cîtev a linii pove stea lui inc redib ilă, nu pentru interesu l ei romanesc, ci pentru că este legată strîns de cariera politică a lui Stalin, în plus, acea stă viaţă de insurgen t ilustrează cara cterul foarte specific al acti vităţii revo luţion are în Ru sia : nici un alt partid din In tern aţiona la socialistă n-ar fi putut înfăţişa un exemplar din această specie a revoltaţilor. Orice paralelă între acest revoluţionar de profesie din şcoala lui Lenin şi un social-democrat european, laburist anglo-saxon sau sindicalist dintr-o ţară latină este sufic ientă pentru a pune într-u n con trast violent mediile s o ciale şi situaţiile istorice. Desigur, este vorb a de un armean din Georgia, dar s-au văzut oameni de acelaşi fel la Petersburg şi la Moscova, în Polo nia şi în Urali. Refug iat la Berlin , denunţat pe ur mă de unul dintre princip alii militanţi bolşevici, Jitom irski, agent al Ohranei, Kamo este arestat în urma unei percheziţii; poliţia descoperă la el exploziv şi un aparat electric „identifi cat a fi o bombă". încarcerat la Alt Moabit, nevorbind germana şi prefăcîndu-se că înţele ge greu rusa, apărat cu zel de avo catu l socialist Osca r Cohn, care îi transmite un mesaj din partea lui Krasin, unde acesta îl sfă tuia să simuleze alienarea mintală, va realiza turul de fo rţă de a putea să simuleze timp de patru ani demenţa furioasă, cu reg imu l de vi aţă cores punzător. Tremură, vociferează, îşi smulge hainele, îşi azvîrle mîncarea, îi loveşte pe gardieni Este închis dezbrăcat într-o ca rceră îngheţată, fără să cedeze. Ţ inut sub ob servaţie la infirmerie, sup us unor teste atroce, stă în picioare timp de patru luni fără întrerupere, refuză hrana, este hrănit cu son da după ce i se sparg mai mulţi dinţi, îşi smulge părul, se spînzură calculînd o salvare in extremis, îşi deschide venele cu un os ascuţit, îşi pierde cunoş tinţa într-o baltă
Un revoluţionar de profesie
101
cît pe ce să moară pe o stîncă din Kura căci i se rupe o frînghie, scapă din nou, îşi înşală toţi urmăritorii, ajunge la Batumi, se ascunde în fundul calei unui vapor şi ajunge la Paris, „la Vladimir Ilici“ (Lenin)... Acesta apreciază că sănă tatea lui Kamo e ste foarte zdruncinată (sic) şi-i recomandă un repaus. „Banditul din Caucaz“ , cum îl numeşte Lenin în glu mă, pleacă „în Sud“. La Constantinopol este arestat; pus în libertate la in tervenţia unor călugări georgieni de la Notre Dame din Lourdes (?), trimite arme în Rusia; arestat din nou în Bulgaria, eliberat cu ajutorul socialistu lui Blagoev, arestat încă o dată pe un vapor, cu bagajele pline de exploziv, eliberat de turci, trece în Gre cia. „Cîteva luni mai tîrziu, în înţeleg ere cu Vladimir Ilici, Kamo revine în Rusia pentru a procura bani pentru Partid, foarte strîmtorat financiar în acel moment..." în Caucaz, îi adună pe supravieţuitorii vechii lui echipe şi în septembrie 1912 are loc lovitura, eşuată, de pe drumul Kodjorului. Baciua Kupriaşvili şi Kote Ţ inţadz e, exc elen ţi ţintaşi, îi a cop eră retra gere a o mo rînd şapte cazaci, dar fără rezu ltat: boieviki sînt prinşi. închis încă o dată în fortăreaţa din Mateh, Kamo este de patru ori condamnat la moarte. Ţ inţadze, camaradul lui de celulă, reuşeşte să-i transmită un mesaj într-o lamă şi primeşte acest răspuns: „Am ghicit, găsit scrisoarea, resemnat cu moartea, absolut calm. Pe m ormîntul meu, iarb a ar fi trebuit să fie deja de trei stînjeni. Nu putem evita moartea mereu. Trebuie să murim într-o zi. Dar o să-mi mai încerc o dată norocul. înce arcă orice pentru a evada. Poate că o să ne mai fe ntăm o da tă duşmanii. Eu sînt tot în fiare. Fă ce vrei. Sînt gata la orice." Planul este irealizabil. Kamo este pierdut, dar procurorului îi devine simp atic uimi toru l conda mn at; lung eşte form alităţile şi cîştigă timp pînă la tricentenarul dinastiei Romanovilor; decret imperial, comutare a pedepselor cu moartea în douăzeci de ani de ocnă... Un regim peniten ciar oribil îl ucide lent pe martirul fina nţelor bolşevismului. în 1917, rev o luţia îl salvează, îl readuce la viaţă, îl redă unei noi activităţi... Este greu să ne închipuim un asemenea om în Occidentul nostru in dustrializat şi ne-ar fi greu să-l luăm drept un contemporan. Com paraţia cu un erou medieval, datorată bătrînului bolşevic Lepecinski, nu este întîmplăto are... Poporul rus, scria A. Leroy-B eaulieu, „a fost vizitat degeaba de către Diderot, degeaba a avut biblioteca lui Voltaire, el se află încă la vîrsta te olog ică... Pentru m area m asă a naţiunii, evul mediu durea ză încă.“ Ardoarea inalterabilă a lui Kamo, elanul sacrificiului său, resemnarea lui în suferinţă şi înaintea morţii por neau dintr-u n misticism evid ent a nacro nic comparativ cu raţionalis mul ţărilor mai evolu ate, oricare ne-ar fi păre rea.ONumentalitate e nimic „marxist" în caracterizează mobilurile acestei ardori grup de nestins. religioasă şi micul bolşevist din Tbilis i, al cărui sufle t era Kamo, intenţional separat de Partid, de form ă, după congresul de la Stockholm, care a interzis cxprnpriei ile. Socialişti ruşi fac în aşa fel îneît acest suflu sii fie încă vin în cadrul şi atmosfera lui,
102
Stalin
evocîndu-şi amintirile. în oraşul în stare de asediu, cu străzi străbătute zi şi noa pte de patru le de p oliţie, ameninţaţi con tinu u de perch eziţii şi de raiduri ale poliţiei, cei şapte tovarăşi trăiau în comun, ca un „nucleu“ aparte, păstrînd în să relaţii personale cu social-democraţia. Locuinţa lor, deschisă oricui, o casă tipic georgiană, ale cărei uşi şi ferestre dădeau într-un lung balcon comun, era alcătuită din două camere mobilate primitiv, bărbaţii ocupînd-o pe cea mai mare, cele două femei pe cea mică. Aveau o cultură socialistă foarte rudim entară, mai m ulţi dintre ei nu citeau decît rar, dar devotamentul lor pentru cauză n-avea limite. Lenin, întruchipare a Parti dului în ochii lor, le in spir a un ad evărat cult ş i ardeau de do rin ţa de a se remarca printr-un gest răsunător. De o mare bunătate în raporturile de camaraderie, puteau deveni feroci cînd credeau că este în joc interesul Partidului. O existenţă materială mizeră le ruina trupurile: cei care au supra vieţuit represiunii au murit de tuberculoză. Criteriile morale ale unui alt timp şi ale unui alt mediu nu sînt întot deauna valabile pentru a-i judeca pe terorişti şi pe expropriatori, ale căror metode nu s-ar putea implanta într-un stat modem. Se gene ralizează cecul semnat, viramentul bancar, iar instrumentele de constrîngere ale unui gu vern puternic se perfecţionează, ceea ce elim ină în mare parte pitorescul sîngeros al acestui modus operandi din ţările agrare. Barbaria ţarismului năştea cruz imea actelor de opoziţie. Sub des potism ul ruso-a siatic , flac ăra explo ziilor an unţa incend iul revo luţiona r ineluctabil. Un rom an al lui Leonid Andreev, Saşka Jeguliov, oglindeşte simpatia societăţii cultivate faţă de acei boieviki răzbunători. Violenţa răspundea la violen ţă, scopul v isat de un popor întreg părea să j us tif ice toate mijloacele. Este greu să ne ex plicăm grija lui Stalin de a singe ţoale urmele responsabilităţii lui în ex, doar dacă nu i am găsi raţiunea inii un scrupul tardiv pentru faptul de a fi sacrificat viaţa tovarăşilor lui, ţinîndu se la distanţă. Lui Pilsudski nu-i este ruşine în furnica în mînădeînrolul locullui Ierni l anuluihnjowku poloneze, el, care s-a aflat cu arma „Organizaţia de lupta" a partidului socialist polonez a executat o sută de c.v, mari a mu i Kogow, Mazowieck, Bezdany amintesc loviturile cele mai importante Numai ultima a fost realizată cu concursul persona l al lui Pilsudski. irgulu bojowka imp unînd u-i fiecărui m em bru al ei cel puţin un atac i u arma m mină. Acţiunea a avut loc în noaptea de 27 septembrie 1908, pe lima l’eii ishurg-Varşovia, în mica gară Bezdany, unde echipa de bojowty a laiul firele de telefon şi de telegraf, a capturat trenul poştal, a terorizat peisonalul gării şi al vagonului şi a putut „lucra“ în voie înainte de a lua prada ( 4 0 0 000 ruble, după un biograf o ficial, dar cifra este în doielnica). No tele confuze din Novoe Vremia nu ne permit să extragem o relatare limpede şi concisă. Dar dacă este adevărat că Pilsudski şi-a făcut înainte dc expe»liţic testamentul, precauţia era inutilă, fiindcă Bezdany pare o joacă dc copii faţă de ex de la Tbilisi.
Un revoluţionar de profesie
103
Dizolvarea bojowka a fost unul dintre motivele scindării în 1906 a parti dului socialist polonez. Dreapta naţionalistă, cu Pilsudski şi Daszynski, s-a asimilat tot mai mul t în organizaţia milit ară secretă. La fel, exprop rierile au adîncit prăpast ia între bolşevici şi menşevici în social-d emocr aţia rusă. Dar aici, stînga inte rnaţionalis tă era ce a care acorda o im porta nţă primor dială acţiunilor militare şi „tehnice11. De o parte şi de alta oamenii de acţi une tindeau către practică, mijloace tangibile careadver să asigure victoria în pregătirea viitorul război civil. căutau Social-demo craţii polon ezi, sari ai lui Pils udski d in ostilitat e faţă de naţionalism, nu resping eau deloc metodele lui de lucru; organizatorul lor reputat, Leo Tychko, le folosea şi el împărţind avantajele cu Lenin. Proble ma banilo r, c orolar in evitabil al concepţiei revo luţionarilo r de profesie, a cîştigat treptat un loc disproporţionat în viaţa emigraţiei social-democrate, reconstituită du pă înfrângere, şi a înveninat raporturile între cele două fracţiuni. Căci dacă bolşevicii au putut să-şi asigure o majoritate în 1907, aceasta s-a datorat în m are parte resu rselor enorm e obţinute prin ex, care permiteau între ţinere a unei legiu ni de militanţi, trimiter ea de em i sari peste tot, înfiinţarea de publicaţii, răspândirea unei anumite „literaturi11, crearea unor comitete m ai m ult sau m ai pu ţin reprezentat ive. Caucazul nu era singura sursă de bani. Un ex-boievik din Ural, Sulimov, povesteşte în memoriile lui că grupul lui vărsa la Comitetul Central (bolşevist) 60 000 de ruble, la Comitetul Regional, 40 000 care au fost folosite între altele la publicarea a trei ziare, au subvenţionat în plus călătoria delegaţilor (bolşevişti, desigur) la Congresul de la Londra, cursurile instructorilor de luptă la Kiev, şcoala de aruncători de bombe de la Lemberg, transporturile de contrabandă etc. Deşi bugetul conducerii nominale a Partidului nu depăşea, în anii de depresiune, 100 de ruble pe lună, bolşevicii dispuneau de sume considerabile şi mereu insuficiente pentru nevoile lor şi trimiteau de pildă 1 000 de ruble subsidii lunare organului lor din Petersburg, 500 celui de la Moscova ... Menşevicii, pătrunşi de lega lism european, r eduşi la cotizaţii infinitezimale, nu puteau să se măsoare pe picior de egalitate cu concurenţii lor fără scrupule, şi nici, în consecinţă, să se supună legilor unei majorităţi factice. Disciplina nu exista deci pentru nimeni şi în Partid se subminau reciproc două tabere, de altfel destinate şi ele să se fărâmiţeze mereu in noi fracţiuni de fracţiuni.
.1.- Idii Mm Stalin văzut peluiLenin pentrutemă a doua holm, dar l-a amintirile pe această nuoară ne la oferiiCongu-.iil mm u d r um i n.iil A treia întîlnire a fost cea de la Congresul de la I mid ia iii î m i , i nu i această relatare nu prezintă mai mult interes : Malm m moi o ho i . ,,, xj,t j me admiraţia lui pentru Lenin care nu se îmhaia d. ..... M | ■■. >|>i m. Niu nu avea de ce să se îmbete pentru o majoiilale | . nad< ■n< va voluii, cînd
