Arhitectura Spatiilor Verzi Din Municipiul Bucuresti

Academia de Studii Economice din Bucuresti Facultatea de Management, Specializarea Administratie Publica

ARHITECTURA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BUCURESTI

Indrumator:

Student:

Bucuresti 2009

Cuprins Introducere…………………………………………………………………………………....3

1

Capitolul 1: Notiuni teoretice 1.1 Spatii verzi intraurbane……………………………………………………………….…….4 1.2 Clasificarea spatiilor verzi intraurbane……………………………………………………..4 1.3 Sistemul de spatii verzi……………………………………………………………………..6 1.4 Sistemul de spatii verzi urbane……………………………………………………………..6 1.5 Dimensionarea spatiilor verzi urbane……………………………………………………….7 Capitolul 2: Principalele tipuri de spatii verzi urbane 2.1 Scuarurile…………………………………………………………………………………....8 2.2 Parcurile……………………………………………………………………………………..12 2.3 Gradinile…………………………………………………………………………………….15 2.4 Plantatii de arbori pe aliniamente……………………………………………………………16 Capitolul 3: Spatii verzi in municipiul Bucuresti 3.1 Spatii verzi publice…………………………………………………………………………..16 3.2 Spatii verzi semi-publice……………………………………………………………………..17 3.3 Spatii verzi private…………………………………………………………………………...18 3.4 Artere cu plantatii deosebite………………………………………………………………....19 3.5 Parcuri, gradini, scuaruri……………………………………………………………………..19 3.6 Spatiile verzi ca importanta in evolutia unui oras ecologic………………………………….22 Concluzii………………………………………………………………………………………...24 Bibliografie……………………………………………………………………………………...25

Motto: “Un peisaj fara arbori nu poate fi considerat perfect. O tara fara arbori este lipsita de sperante” (MORLING, J.R., 1963)

2

Introducere

Adesea trecem grabiti pe strazi, printre spatiile plantate ale orasului, pe langa parcuri si scuaruri, aproape fara sa le privim. Poate indiferenti, poate absorbiti de treburi si grijile zilnice, cei mai multi dintre noi nu dam atentie copacilor si oazelor de verdeata. Poate si pentru ca intervine obisnuinta; stim ca sunt acolo, formeaza repere ale drumurilor noastre cotidiene si doar o modificare importanta o observam: aparitia in zona a unui loc de joaca pentru copii sau a unei fantani cu jocuri de apa, sau mai rau disparitia unor zone plantate si inlocuirea cu parcaje sau constructii, amputarea drastica a coroanelor arborilor stradali. Dar sunt si perioade cand peisajul viu se face remarcat, trezind interesul si celor mai indiferenti. Cu bucurie sesizam ca a venit primavara si verdele frunzelor tinere si culorile florilor alunga cenusiul trist si dominant al spatiilor construite. Vara, din nou reintra in atentie haina verde a orasului: cautam cu asiduitate umbra arborilor si planuim evadari in parcuri si zone de agrement Dar oare cati concetateni de-ai nostri iubesc cu adevarat natura si sunt constienti ca spatiile verzi aduc foarte multe beneficii locuitorilor din zona lor? Fie ca sunt publice, fie private, spatiile verzi fac parte din cadrul nostru de viata, sunt un atribut al gradului de civilizatie. Masura in care sunt bine proiectate, de la scara teritoriala si urbana pana la cea locala, punctuala, dar si priceperea cu care sunt infiintate, ingrijite, restaurate sau transformate fac ca diferitele categorii de peisaje sa-si exercite bine functiile ecologice, recreative, estetice, spre folosul nostru.

Capitolul 1: Notiuni teoretice 3

1.1 Spatii verzi intraurbane

Spatiile verzi din cadrul perimetrului construibil al oraselor constituie o categorie functionala , al carei specific este determinat, in primul rand, de cadrul construit cuprinzand dotari si amenajari corespunzatoare unor activitati cultural-educative, sportive sau recreative. Esenta amenajarii unui teritoriu, inclusiv a celui destinat spatiilor verzi consta in alegerea celui mai convenabil stil, care sa sugereze utilizarile cele mai adecvate si folosirea intregului sau potential. Ameliorand factorii de mediu si armonizand peisajele artificiale cu cele naturale, spatiile verzi exercita o puternica influenta binefacatoare asupra starii de sanatate a oamenilor. Spatiile verzi reprezinta ambianta in care tiparele de viata umana se coreleaza cu elementele naturale sau artificiale ale acestora1 ceea ce stimuleaza sentimentul trairii sociale, intelectuale, afective si emotive. Prin functiile pe care le indeplinesc si influentele profunde asupra unor componente ale spatiului urban, spatiile verzi urbane au o importanta deosebita in dezvoltarea si mentinerea echilibrului fizic si psihic al omului. Alaturi de ansamblurile de locuit, zonele comerciale si sociale sau cele de transport- spatiile verzi constituie un echipament social indispensabil.

1.2 Clasificarea spatiilor verzi intraurbane

Dupa criteriul folosintei, spatiile verzi se impart in: 1. Spatii verzi de folosinta generala- publice si cu acces nelimitat:

- scuaruri - parcuri, - grădini (orasenesti, de cartier, gradina complexului de locuit) -fâşii plantate publice; 1

Simonds, O., 1967

4

-amenajări sportive publice (Stadionul Naţional, Palatul Sportului şi Culturii, Stadionul Tineretului, Stadionul Parcul Copilului, Baza sportivă Floreasca) 2. Spatii verzi de folosinta speciala- cu acces limitat- apartin unitatilor industriale, de invatamant, culturale, sanitare si curative, locuintelor individuale. Dupa profilul predominant, spatiile verzi urbane se impart in: 1.

Spatii verzi cu profil specializat:

- Grădini Botanice şi Zoologice; - Muzeul Satului. 2. Spatii verzi cu profil de protectie: - Spaţii verzi pentru protecţia cursurilor de apă ( Lacurile Colentinei, Lacul Morii etc.). - Păduri şi fâşii plantate de protecţie sanitară ( în jurul gropii de gunoi Glina) - Păduri şi plantaţii forestiere (destinate cu prioritate ameliorării climatului Capitalei, acestea se compun din inelul verde de 400 metri lăţime, concentric cu linia de centură în exteriorul sau interiorul acesteia şi din masive plantate situate pe direcţia vânturilor dinspre nord-est şi sud-vest). 3. Spatii verzi cu profil de recreere cotidiana: scuaruri, gradini, parcuri.

1.3 Sistemul de spatii verzi

5

Sistemul de spatii verzi reprezinta totalitatea formatiunilor de spatii verzi urbane si periurbane, cu relatii de interdependenta, tinzand sa constituie un ansamblu complex si unitar. Pentru a alcatui un sistem, este necesar ca spatiile libere plantate sa faca parte sin componenta tuturor zonelor functionale ale orasului, iar cele mai importante dintre ele – parcurile, gradinile, scuarurile- sa fie repartizate echilibrat si sa se lege atat intre ele, cat si cu masivele plantate din teritoriul periurban.2

1.4 Sistemele de spatii verzi urbane

Sistemele de spatii verzi urbane se pot constitui in modalitati diferite, in functie de conditiile topografice si climatice, strutura urbanistica si trama stradala. mai frecvent se intalnesc 4 categorii de siste verzi; in pete, in fasii, in pana si mixt. Sistemul in pete rezulta din raspandirea izolata si neregulata a unitatilor de spatii verzi in teritoriul urban in functie de disponibilitatile de teren. Elementul de legatura il constituie plantatiile stradale. Acest sistem este frecvent intalnit in orase, mai ales in cele cu retea stradala neregulata si cu relief variat. Este adoptat si in orasele mici, unde alcatuirea este mai simpla: o gradina sau un parc, cateva scuaruri si bulevarde plantate. Sistemul in fasii reuneste toate spatiile libere plantate intr-o retea continua, care poate avea dispozitie radiala, concentrica, radial-concentrica, longitudinala, transversala sau longitudinaltransversala in functie de structura stradala a orasului. Acest sistem, bazat pe continuitatea spatiilor verzi, are o buna eficienta in exercitarea functiilor de ameliorare a microclimatului si de diminuare a poluarii atmosferei, dar este mai putin favorabil pentru indeplinirea complexa a functiei recreative, aspect care necesita suprafete mari si mai compacte. Sistemul pana are o raspandire mai redusa si se caracterizeaza prin reunirea spatiilor verzi (parcuri, gradini) in forma de pana, de la exterior spre interior, fenomen dictat uneori de prezenta unor ape si lacuri, zone cu exces de umiditate, etc. 2

Muja, Sever, “Spatiile verzi in sistematizarea teritoriului si localitatilor”, Editura Ceres, Bucuresti, 1984

6

Sistemul mixt rezulta din combinarea celorlalte sisteme, este cel mai frecvent intalnit, adaptandu-se mai bine restructurarii localitatilor si asigurand o mai buna functionalitate de ansamblu.

1.5 Dimensionarea spatiilor verzi urbane

Suprafata totala si pe categorii a spatiilor libere plantate depinde de marimea localitatii (suprafata si numar de locuitori), de dezvoltarea urbana si industriala, de tipurile de cladiri predominante, de conditiile climatice. In ansamblul sistemului verde urban spatiile publice au un rol foarte important, atat de recreare cat si de protectie si de aceea dimensionarea lor ar trebui sa respecte anumite norme, defalcate din indicele global (tabelul 1).

Tabelul 1 Norme orientative pentru unele spatii verzi publice din interiorul oraselor Marimea orasului (nr. locuitori)

Categoriile de spatii verzi Parcuri, gradini, scuaruri %din suprafata orasului

mp/locuitor

Fasii plantate (mp / locuitor)

Sub 20000

9 – 10

6 -10

2

20000-50000

10 – 12

7 – 11

3

50000-100000

11 – 14

8 – 12

3

Peste 100000

12 - 15

8 - 16

5

7

Capitolul 2: Principalele tipuri de spatii verzi urbane

2.1 Scuarurile

Scuarurile- generalitati Spaţiile publice atractive, îmbogăţite de plantaţiile ornamentale, contribuie mult la imaginea unui oraş şi la apropierea oamenilor de acesta. Dar în acest caz sunt importante nu numai parcurile şi grădinile publice prezente într-un oraş, spaţii frecventate mai degrabă la sfârşitul săptămânii, ci şi scuarurile, spaţiile publice mai mici ca suprafaţă dar frecventate zilnic şi la orice oră din zi. Oraşul este văzut şi comunică vizual pe măsură ce observatorul se mişcă ori ca pieton, ori cu diverse mijloace de transport. Spre deosebire de parcuri sau grădini, scuarurile nu se izolează de zonele învecinate ci comunică mult mai mult vizual. Experienţa vizuală depinde de viteza cu care observatorul se mişcă. Cu cât acesta are o viteză mai mică, cu atât sunt percepute mai multe detalii (de exemplu din autobuz spaţiile publice nu sunt percepute la fel ca din automobil sau ca pieton). Spaţiul verde public, scuarul, se dezvăluie privitorului secvenţial ca o succesiune de imagini memorabile de-a lungul traseului pe care-l face chiar daca acesta circulă cu o viteză constantă. Această perspectivă este din punctul de vedere al pietonului aflat în mişcare pentru care scena se transformă constant generând senzaţii diferite. De aceea în proiectarea unui scuar trebuie avut în vedere perceptia acestuia din diferite puncte de vedere, diferite situaţii şi perspective. În amenajarea scuarurilor ar trebui să se aplice ideea unui loc prietenos, cunoscut, în care oamenii se simt bine în comparaţie cu ideea generală aplicată oraşului (“ostil”, “junglă de asfalt”) rezultând mici oaze de relaxare în care omul îşi poate “trage sufletul” înainte să se arunce din nou în vâltoarea vieţii. Scuarurile au apărut prima dată în Anglia secolului XVIII datorită nevoii tot mai mari de zone de recreere. Nevoia a rezultat din cauza extinderii oraşelor şi necesitatea îmbunătăţirii 8

aspectului acestora puternic industrializate. Având un caracter privat şi adresându-se exclusiv locuitorilor din zonă, scuarurile erau împrejmuite şi se intra cu cheie. Erau deci un fel de grădini private de dimensiuni mai mari. Cu toate acestea termenul de scuar provine din franceză (square), însemnând grădină publică, parc dar se regăseşte şi în limba engleză (pătrat), ca formă geometrică, referindu-se probabil la forma cea mai frecventă atribuită acestor spaţii. Unele din cele mai importante elemente din cadrul designului unui oraş sunt scuarurile şi pieţele publice. Acestea creează spaţiul ambiental al unei clădiri importante. De aceea arhitectura unei clădiri şi a unor grupuri de clădiri este de multe ori în comunicare cu amenajarea spaţiilor din jur a scuarurilor şi a pieţelor. Scuarurile sunt automat deci spaţii încadrate de cladiri şi ajută la îmbunătăţirea imaginilor acestora într-o comunicare directă. Dar pe lângă toate aceste atribuţii scuarurile sunt factori sociali importanţi în care oamenii interacţionează pe plan social, comunică, se cunosc, se relaxează încercând să scape de stresul cotidian. Scuarurile suntdefinite ca fiind unităţi de spaţiu verde cu o suprafaţă relativ mică (0,3-3,0 ha) destinate odihnei de scurtă durată sau realizării unui efect decorativ deosebit. Ele deservesc populaţia din jur pe o rază de circa 400 m presupunând faptul că oamenii merg pe jos şi parcurg această distanţă în aproximativ patru minute. Dar aceste spaţii publice nu sunt vizitate doar de locuitorii din zonă şi nu se adresează exclusiv acestora, ele contribuind la imaginea întregului oraş şi sunt percepute în diferite moduri, de un număr mare de locuitori, care nu sunt mereu aceiaşi.

Clasificarea scuarurilor Activitatea într-un scuar este foarte importantă pentru vitalitatea sa şi, pentru ca acesta să nu fie un spaţiu inert, în care nu se întâmplă nimic, trebuie să fie atractiv din punct de vedere vizual. Sunt frecvente (mai ales în Bucureşti), cazuri de spaţii publice inactive, cu vegetaţia în stare proastă şi pline de gunoi. 9

Acestea sunt exemple de scuaruri a caror funcţie ori nu a fost bine planificată ori pur şi simplu nu a existat nici o planificare şi nici un interes în amenajarea acestora, fiind lăsate în voia sorţii. În cealaltă extremă sunt spaţiile publice intens circulate, cu vegetaţia distrusă sau, mai rău, abuzate de locuitorii care şi-au construit parcări, garaje sau buticuri, cazuri în care, imaginea oraşului are de asemenea de suferit din cauza nepăsării. Păreri despre cum ar trebui folosite aceste spati publice au existat încă din vechime şi, cu toate că termenul de scuar a aparut mai târziu, putem găsi idei despre funcţiile spaţiilor publice încă din Roma antică: Vitruvius, scriind despre amenajarea forumurilor spune că acestea „ar trebui să fie proporţionale cu numărul locuitorilor, astfel încât spaţiul să nu fie prea strâmt, dar nici pustiu din cauza lipsei populaţiei”. În perioada Renaşterii, teoreticienii precizau că „ar trebui să fie mai multe pieţi situate în diferite părţi ale oraşului, unele pentru vânzarea bunurilor pe timp de pace, altele pentru activităţi specifice tineretului şi altele pentru depozitarea proviziilor pe timp de război.”(Leon Battista Alberti). Mai târziu apar şi scuarurile ca spaţii verzi, mici petice de natură care înfrumuseţează oraşul şi delectează privirea. După funcţie şi locul de amplasare, scuarurile se clasifica in: 

scuarul unei instituţii publice



scuarurile din locurile de întâlnire principale (de obicei centrul)



scuarurile

din

spaţiile

pentru

divertisment

din

jurul

teatrelor,

cinematografelor, restaurantelor 

scuarurile din pieţe, târguri, din faţa marilor magazine



scuarurile din cartiere şi zonele rezidenţiale, frecventate în principal de

locuitorii zonei (au caracter semi-public) 

scuarurile asociate cu intersecţii, înconjurate de străzi.

Importanţa scuarurilor diferă în funcţie de această clasificare unele fiind centre ale vieţii sociale iar altele servind unui număr restrâns de cetaţeni şi de activităţi. Unele scuaruri sunt folosite de copii pentru joacă, în mare parte cele situate în cartierele de locuit, în zonele rezidenţiale. Aici se pot găsi copii preşcolari dar şi mai mari, oameni care îşi plimbă câinele etc. Altele servesc ca loc de recreere pentru o foarte scurtă perioadă pentru 10

persoanele care aşteaptă (pentru întâlniri, aşteptarea unui mijloc de transport, asteptarea începerii spectacolului la teatre, cinematografe..). Scuarurile din intersecţii sau aflate în faţa unui edificiu important nu sunt accesibile publicului având un caracter prioritar decorativ. Asemenea spaţii sunt în general lipsite de alei din această cauză. Prima impresie întotdeauna contează. De aceea orice clădire importantă merită o intrare frumoasă ca un spaţiu de trecere (de purificare) înaintea vizionării unei piese de teatru sau a unui spectacol de operă, un spaţiu unde laşi grijile cotidiene ale oraşului pentru a te putea bucura de un moment de relaxare. Mărimea acestui spaţiu este direct proporţională cu mărimea clădirii pe care o „acompaniază”. Ca o normă se dă lungimea ca fiind de la egalul înălţimii clădirii până la dublul acestuia. O suprafaţă prea mică atribuită unui scuar nu va marca importanţa clădirii minimizând-o. La fel şi în extrema cealaltă, suprafaţa prea mare a unui scuar va reduce aparent dimensiunile cladirii. În cazul formei scuarurilor, referitor strict la formă ca figură geometrică în plan, acesta poate fi circular, elipsoidal, dreptunghiular, trapezoidal, triunghiular, amorf, determinat în principal de clădirile sau arterele care-l împrejmuiesc. Dupa perioada de timp in care isi exercita functiile, scuarurile sunt: permanente temporare provizorii Se mai poate face o clasificare dupa forma si locul de amplasare a scuarului:  scuarul închis- unde scuarul este o entitate care se adresează doar spaţiului din interiorul

său fiind un intreg, o unitate de sine stătătoare  scuarul dominat- caz în care spaţiul se adresează clădirii principale fiind subordonat

acesteia şi formând o unitate cu aceasta completând-o  scuarul nuclear- unde spaţiul este format în jurul unui centru (monument, columnă,

fântână) 11

 grup de scuaruri- unde unităti spaţiale se îmbină pentru a forma compoziţii mai mari

Prin aceste diverse forme şi funcţii ale scuarurilor se pot face diferenţele între ele dar există şi elemente comune: în general se practică un anumit tip de vegetaţie specific scuarurilor, în special arbuşti şi arbori de mărimea a III-a. Aceasta se dispune în grupuri, boschete de-a lungul aleilor şi ocupă o suprafaţă importantă din scuar. În cazul scuarurilor decorative, vegetaţia constituie elementul de bază. Aceasta trebuie bine controlată şi alcătuită din specii care se pretează acestui tip de scuar, dându-i un aer somptuos (garduri şi borduri de Buxus, Tisa şi Juniperus, covoare florale) dispuse simetric, în forme geometrice clasice. Un alt element specific amenajării scuarurilor îl constituie dotările decorative: bazine, fântâni arteziene, statui, bănci, etc. Modul de amplasare al acestora depinde de analiza circulaţiei şi tipul scuarului (de exemplu scuarurile din cadrul zonelor rezidenţiale pot fi dotate cu locuri de joacă în comparaţie cu scuarurile decorative unde o astfel de dotare este total nepotrivită).

2.2 Parcurile

Parcul este cea mai mare formatiune peisagistica urbana destinata recrearii populatiei, depasind 20 ha. Marimea parcurilor publice se coreleaza cu marimea zonei pe care o deservesc si cu densitatea locuitorilor. Se considera ca la 30000 de locuitori este necesar un parc sau o gradina mare de cartier, norma pe locuitor fiind de 4-11 mp (mai mare in orasele mari). In realitate, parcurile sunt vizitate frecvent numai de 15-20 % din locuitori, de aceea se apreciaza ca unui vizitator ii revin in medie 20-50 mp de parc. Parcurile se caracterizeaza prin vegetatie bogata, cuprinzand plantatii intinse de arbori si arbusti, vaste spatii gazonate, parcursuri lungi de plimbare. Adesea parcul are un microrelief variat si include un lac, aspecte care ii sporesc atractivitatea si frumusetea. Prin dotarile sale, parcul ofera atat posibilitatea plimbarii si repausului in aer curat, intr-un cadru peisagistic amplu si variat, cat si exercitarea diferitelor activitati compensatoare din sfera 12

odihnei active (sport, jocuri in aer liber, agrement) sau a unor activitati cu caracter cultural (spectacole, expozitii in aer liber sau in pavilioane, s.a.). O functie recreativa complexa poate fi asigurata de parcurile mari, cu suprafete de peste 30 ha. Ele cuprind terenuri de joaca si jocuri sportive pentru copii, terenuri de sport, amenajari nautice pentru agrement si sport, teatru, cinematograf si sali de lectura in aer liber, pavilioane pentru muzica ocazionala, expozitii, dotari pentru distractie, restaurante etc. Parcurile mari, fiind destinate pentru recrearea unui numar mare de persoane si incluzand obiective cu mare afluenta de public, se amplaseaza si se proiecteaza tinandu-se cont de anumite principii. Astfel, daca teritoriul urban permite mai multe optiuni pentru amplasarea unui parc, se va avea in vedere situarea intr-o zona de mare densitate a populatiei, deficitara in spatii verzi publice; de asemenea se va estima raza de influenta si beneficiu pentru ameliorarea calitatii mediului urban. Ca exemplu, in Bucuresti noile parcuri au fost realizate in marile cartiere nou construite, micsorand deficitulde spatii verzi din sud, est si vest. La proiectarea unui parc se ia in considerare un coeficient de aglomerare maxima de 300 vizitatori/ha pentru zona de odihna activa si de 160 vizitatori/ha pentru zona de recreare pasiva. Numarul de intrari si amplasarea lor se coreleaza cu principalele zone exterioare interesate (complexe de locuit si cartiere de vile), structura stradala invecinata (intersectii, artere de mare circulatie, piete publice) si cu capacitatea proiectata a parcului. In organizarea interioara a parcurilor este necesara sectorizarea functionala, pentru ca diferitele activitati recreative sa nu se contrarieze. De aceea, obiectivele care presupun om mare aglomerare a publicului – teatru, cinematograf, zona de parc de distractii- se amplaseaza periferic, avand prevazute alei de acces corespunzator dimensionate si eventual parcaje exterioare, la limita parcului. Dotarile si amenajarile generatoare de agitatie si zgomot (zonele de distractie , restaurantele s.a) se situeaza in locuri usor accesibile, insa la distanta convenabila de sectoarele linistite ale parcului, rezervate plimbarii si odihnei. Pentru terenurile de sport se aleg locuri plane, situate de preferinta tot perimetral, in apropierea unei artere de circulatie. 13

Pentru fiecare parc este necesar un sector administrativ-gospodaresc (sere, rasadnite, teren de culturi ornamentale, constructii diferite); acesta se amplaseaza fie in incinta parcului, separat de zona publica, fie in afara lui in imediata apropiere. Structura parcului se concepe astfel incat sa asigure o repartitie teritoriala echilibrata a diferitelor elemente componente. In ansamblu, se apreciaza ca bune urmatoarele ponderi din suprafata totala: •

66-77 % suprafete plantate si gazonate;

•

10-12 % alei;

•

5-10 % piese de apa;

•

5-8% terenuri de sport;

•

3-4 % constructii.

Zonele destinate activitatilor culturale si distractive nu trebuie sa depaseasca 20% din teritoriu, cea mai mare parte a parcului fiind ocupata de spatiul verde propriu-zis. in parcurile mari creste ponderea pieselor de apa, un lac putand detine pana la maximum 30% din suprafata totala. Clasificarea parcurilor In functie de marimea, dar si de importanta orasului exista mai multe situatii real posibile: -parcul urban de tip zona de agrement caracteristic oraselor mici, unde prezinta pana la 80% (si chiar peste) din totalul “suprafetelor verzi”, indeplinind si functia de zona de agrement. El este cadru recreativ de agrement si sport, dar si locul unor eventuale serbari traditionale ale zonei. De cele mai multe ori se afla spre limita orasului si poate influenta configuratia spatiului verde pe ansamblul acestuia. -parcul urban de tip “emblema orasului”(inima orasului) caracteristic oraselor cu o populatie numeroasa (50-100 mii locuitori), suprafata sa detinand pana la 50-60% din suprafata totala a spatiilor verzi. Indeplineste functia de spatiu verde recreativ, dar este si un element de prestigiu al orasului, o dotare cu rol de particularizare, fapt ce impune situarea lui in partea centrala a orasului. 14

-parcul devine o dotare in orasul mare, cu peste 100000 de locuitori, cu functii complexe, impreuna cu alte parcuri formand o “retea” in interiorul spatiului urban.

2.3 Gradinile Gradinile sunt amenajari peisagistice cu suprafata de 3-20 ha, avand rolul de a asigura odihna si recrearea zilnica a locuitorilor din zona limitrofa, pe o raza de 1 - 1,5 km; cuprinde importante arii plantate cu arbori si arbusti (30 - 60 % din suprafata), contribuind astfel, in masura mai mare decat scuarurile, la ameliorarea atmosferei si a climatului urban. Intrucat departarea fata de locuinta este un factor limitativ in frecventarea de catre public a parcurilor si a gradinilor, in cadrul oraselor mari gradinile se amplaseaza la nivel de cartier si complex de locuit. In orasele mici, gradina publica indeplineste rolul de parc. Gradina cuprinde alei si spatii de odihna, locuri de joaca pentru copii, unele constructii cu scopuri utilitare si de agrement (chiosc, adapost de ploaie, WC public, uneori restaurant sau cafenea s.a) eventual un mic lac (de exemplu, in Gradina Cismigiu), locuri pentru jocuri statice pentru adulti, s.a., in functie de marimea terenului. De cele mai multe ori compozitia peisagistica este rezolvata in stil mixt.

2.4 Plantatii de arbori pe aliniamente Plantatiile de aliniament din orase au roluri multiple: crearea de efecte arhitecturale in asociere cu aliniamentele de edificii ale strazii, reducerea poluarii atmosferice, ameliorarea microclimatului local, separarea cailor pentru pietoni si a cladirilor din traficul stradal, de compartimentare transversala a arterelor mari de circulatie (separarea sensurilor sau a diferitelor categorii de vehicule). Se folosesc urmatoarele categorii de plantatii de aliniament: •

aliniament dintr-un singur rand de arbori (cel mai des intalnit);

15

•

aliniamente multiple (cu 2-4 siruri de arbori, mai frecvent 2);

•

aliniament mixt de arbori si gard viu;

•

aliniament de gard viu.

Capitolul 3: Spatii verzi in municipiul Bucuresti

Municipiul Bucureşti are în jur de 5.644 ha spatii verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri, aliniamente stradale + ansambluri de locuinte, păduri), ceea ce reprezintă 24,9% din teritoriul administrativ – la nivelul anului 1999. Suprafaţa aferentă unui locuitor este de 6,75 m2 , mult prea mică faţă de norma impusă de Uniunea Europeană. (20m2)

3.1 Spatii verzi publice Crearea de peisaje cu dominanta naturala in orase pentru citadini este o idee aparuta in Anglia inceputului de secol XIX, in opozitie cu dezvoltarea urbana (ea insasi produs al dezvoltarii industriale). Categorie diferita de parcurile si gradinile private, parcurile urbane au aparut la Bucuresti aproape concomitent cu restul Europei. Primele parcuri publice din Bucuresti au fost, in ordine, urmatoarele: Gradina Kiseleff (1840, Friederich Mayer; extinsa la inceputul secolului XX) , Parcul Cismigiu (1847, Friederich Mayer si refacut de Friederich Rebhuhn in deceniul III al secolului XX), Gradina Sf.Gheorghe Nou (deceniul VI al secolului XIX) , Gradina Mitropoliei (deceniul VII) si Gradina Icoanei (1872, Louis Leyvraz). In primii ani ai secolului XX s-au realizat Parcul Carol (1904-1906. Ernest Redon), Parcul Bazilescu (deceniul I), precum si Parcul Ioanid (1915).

16

Ca o prima operatiune de amenajare a malurilor raurilor Colentina, Parcul Herastrau a fost inaugurat in 1936, pe malul de sud al Colentinei. Extinderea pe malul de nord dateaza din anii 1950. In perioada interbelica s-a realizat si Parcul 8 Mai (Bd. Lacul Tei, deceniul IV). Dupa Razboi s-a continuat amenajarea lacurilor din albia Colentinei si a malurilor acestora (1965-1980), prevazuta inca din anii 1930. Nu se poate stabili o ierarhie in ceea ce priveste calitatea peisagistica a parcurilor orasului; deosebit de frumoasesunt parcurile Cismigiu, Carol, anumite parti din Herastrau, iar dintree parcurile mai noi, Parcul Circului.

3.2 Spatii verzi semi-publice Suprafetele plantate semi-publice sunt incinte private cu acces public. Semnificative ca pondere, la scara orasului, aceste incinte plantate au diferite functiuni; muzee, biserici, stranduri, spitale, cimitire, etc. Cele mai semnificative din punctul de vedere al calitatii plantatiilor sunt urmatoarele: Gradina Botanica (creata in 1890), Parcul Palatului Cotroceni (deceniul I al secolului XX, Rebhuhn), Muzeul Satului (1932, Victor Ion Popa), Gradina Mitropoliei, Parcurile Casei Univesitarilor, Casa Oamenilor de Stiinta, Academiei, al Palatelor Cantacuzino si Ghika.Tei, al Muzeului Antipa, ale Institutului Geologic si Agronomic, strandurile de la Baneasa, Floreasca si Tei (1936-1938), Gradina Zoologica (1950), s.a. Se pot mentiona, deasemenea, plantatiile deosebite din enele cimitire, si in special din Cimitirul Bellu Ortodox. Daca plantatiile din incintele mentionate mai sus sunt realizate in urma unor proiecte speciale, in Bucuresti exista numeroase gradini create in timp, fara sa fi fost realizate de specialisti. Deosebit de pitoresti, acestea se gasesc in zonele rezidentiale centrale ale orasului. Initial locuinte private, in genere de mari dimensiuni, acestea au fost transformate dupa 1950 in diferite functiuni publice sau cu acces restrans al publicului. Se pot mentiona gradinile Rectoratului, Institutului de Medicina si Farmacie, ale unora dintre ambasadele din zonele Dacia si Kiseleff, gradina Muzeului Minovici, etc.

17

In aceeasi categorie, a gradinilor pitoresti, intra si multe din gradinile bisericilor parohiale sau ale manastirilor: Precupetii Vechi, Icoanei, Schitul Darvari, Popa-Rusu, Lucaci, Ceaus Radu, Bucur, Antim, etc.

3.3 Spatii verzi private Numeroase in zonele de locuinte pe loturi, plantatiile din spatiile private sunt si acestea de mai multe categorii. Gradinile avand la baza proiecte speciale nu sunt numeroase. Dupa cum am spus, majoritatea palatelor si a caselor boieresti (deci care aveau posibilitatea de a angaja un arhitect peisagist) a trecut in proprietatea statului si sunt destinate altor functiuni. Cu cateva exceptii mentionate mai sus, Gradinile sau parcurile aferente au fost lasate in paragina sau sacrificate pentru a se construi. Majoritatea gradinilor modeste din zonele de locuinte pe loturi au o valoare peisagistica importanta. Daca valoarea fiecareia nu este deosebita efectul de ansamblu este de luat in considerare precum si numeroasele efecte peisagere locale (mase de vegetatie, capete de perspectiva, arbori valorosi, etc.). Un aspect important al vegetatiei orasului este prezenta masiva a pomilor fructiferi si a vitei-de-vie. Aceasta prezenta constituie o valoare specifica orasului nu numai in sens traditional, dar si estetic, valoare demna a fi prezervata.

3.4 Artere cu plantatii deosebite In Bucuresti exista putine artere cu plantatii deosebite. Este vorba despre soselele Jianu, Kiseleff, Nordului, Calea Dorobanti, bulevardele Nicolae Titulescu, Maresal Prezan si Dacia, strazile Campina si Ion Mincu. 18

Se observa ca in afara Bulevardului Dacia, arterele cu plantatii deosebite se concentreaza in partea de nord a orasului, in apropierea zonei de parcuri amenajate in jurul lacurilor din albia raului Colentina. Importanta acordata plantatiilor din zestrea strazilor, dar si generozitatea prospectelor, corespunde unui moment-cheie in urbanismul modern, acela al primei jumatati a secolului XX. Dintre arterele trasate in ultimii ani, se poate vorbi de plantatii deosebite pe axul Bd.Unirii-Bd. Decebal. In afara acestora, in Bucuresti exista numeroase artere de circulatie plantat. Chiar daca plantatiile nu sunt deosebite, prezenta lor este benefioca pentru oras. Este vorba de artere din cartierele centrale ale orasului, cum ar fi cartierele Icoanei (Polona, Al.Donici, etc) sau Armeneasca din cartierele construite in prima jumatate a secolului XX, cum ar fi cartierele Cotroceni (Carol Davila, Dr.Lister, etc) sau Dorobanti. Deci imaginea de oras-gradina al Bucurestiului provine din imaginea acestor cartiere de locuinte individuale, in care plantatiile de pe strazi si micile scuaruri completeaza spatiile plantate din interiorul parcelelor (acestea din urma foarte numeroase).

3.5 Parcuri, gradini, scuaruri Distributia suprafetelor plantate publice, in general si a parcurilor in particular este neomogena pe teritoriul orasului. In zona de nord (la N de Dambovita), parcurile si gradinile totalizeaza 503 ha, iar in zona de sud, 196 ha (un raport de 2,6 : 1). Zona centrala istorica a orasului este deficitara, deficit accentuat de disparitia a numeroase scuaruri in perioada de dupa 1990. Aceste dezechilibru N/S provine numai partial din prezenta zonei puternice de agrement din jurul lacurilor Colentinei. O alta cauza este constituita de extinderea mai tarzie a orasului spre sud, cartierele noi de locuinte din aceasta zona a orasului nebeneficiind de zone plantate suficiente din procesul de proiectare. In plus, unele spatii plantate, proiectate, nu au fost executate (Parcul Vacaresti, executat partial: 12 ha din cca. 100).

19

20

21

3.6 Spatiile verzi ca importanta in evolutia unui oras ecologic

Marile aglomerari urbane din Romania sunt deficitare in ce privesc spatiile verzi, microclimatul acestor zone caracterizandu-se printr-un regim termic nefavorabil, uscaciune atmosferica. Vegetatia lemnoasa din interiorul oraselor modereaza temperaturile excesive, atenueaza variatiile de temperatura diurne si sezoniere. Datorita umbririi si prin procesul de evapotranspiratie a masei verde, temperatura medie anuala a aerului in zilele de vara este cu 2-3,5°C mai scazuta in apropierea padurilor si in interiorul spatiilor libere cu arbori fata de zonele neplantate ale orasului, si cu 12-14°C mai scazuta decat temperatura constructiilor, a ariilor betonate si asfaltate. In paralel cu imbunatatirea regimului termic, vegetatia determina si cresterea umiditatii relative a aerului cu 7-14% in parcuri si paduri, cu consecinte pozitive si asupra zonelor invecinate. Se apreciaza ca un arbore dintr-un aliniament stradal poate evapora 5mc apa/an iar prezenta apelor deschise ornamentale (lacuri, iazuri, bazine…) si utiliare contribuie la realizarea unui nivel higrometric confortabil al aerului urban, mai ales pe timp de vara. Este apreciat ca o fasie verde, plantata cu arbori si arbusti cu latimea de 50-100m poate racori ambianta in zilele de vara cu pana la 3,5°C. Frunzele copacilor blocheaza si lumina soarelui, racorind orasul de caldura generata de suprafetele urbane. La umbra unui arbore, temperatura asfaltului sau betonului poate fi mai joasa cu 20 grade Celsius decat cea a unei sosele in bataia soarelui. Sub o coroana de arbori maturi, aerul poate fi mai racoros cu 3-4 grade. Parcurile si gradinile sunt esentiale si pentru binele social si psihologic al oamenilor. Fara acces la iarba si copaci, noi oamenii suntem creaturi foarte diferite. In era noastra moderna, cu toate presiunile sale, contactul cu natura in mediul urban e mai crucial decat oricand. O metropola plina de parcuri ne ajuta sa fim sanatosi fizic si sa luptam contra obezitatii si diabetului. Doua studii recente asupra oamenilor din centre urbane populate din Olanda si Japonia arata ca cei traind in zone cu acces facil la spatii verzi unde puteau merge au o sanatate cu mult mai buna si rate ale mortalitatii decat cei fara. Studii de sanatate sugereaza ca pana si contactul relativ pasiv cu natura scade presiunea arteriala si nivelul de anxietate. 22

Rezultatele acţiunii de monitorizare a poluării sonore urbane, desfăşurate de către Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în colaborare cu compartimentele de specialitate din teritoriu, au evidenţiat o dinamică continuu ascendenta a nivelurilor expunerii de la valori medii de 50 de dB(L) la începutul anilor 80 la aproximativ 70 de dB(L) în 1999. Din Raportul privind Starea Mediului în România se pot vedea efectele nocive ale poluării sonore, la care o persoana este supusă în fiecare zi. Este evidentă deci necesitatea spaţiilor verzi care, printre altele au proprietatea de tampon împotriva acestor factori agresivi.

Câştigul social al spaţiilor publice constituie o contribuţie majoră la calitatea vieţii urbane şi îmbunătăţirea acestor spaţii este cheia succesului în a face din orice oraş un loc mai bun în care să trăieşti şi să lucrezi. Din păcate însa autorităţile sunt preocupate mai degrabă de implicaţiile financiare pe care le au aceste spaţii decât de beneficiile pe care comunitatea le primeşte de pe urma lor. Prea multa atenţie se acordă reducerii costurilor întreţinerii în detrimentul adăugării de valoare scuarurilor şi spaţiilor în aer liber. Se pare deci ca termenul “economic” este covârşitor în defavoarea celor ca “social” sau “mediu înconjurător.

23

Concluzii

Se poate afirma ca elementele de relief din orasul Bucuresti nu sunt exploatate la maximum, majoritatea constructiilor netinand cont de acesta. Plantatiile publice cu valoare peisagistica sunt putin numeroase in Bucuresti, cu exceptia unora dintre parcuri, gradini si scaruri si a catorva artere cu plantatii deosebite din zona de nord a orasului. Una dintre concluziile care se pot evidentia este starea aproape generalizata de degradare a parcurilor, gradinilor si scuarurilor, generata de insuficienta intretinere, de neimprospatare a fondului vegetal, precum si de comportamentul nerespectuos al populatiei. Se remarca un dezinteres in ceea ce priveste punerea in valoare a spatiilor publice in general (fapt explicabil istoric) si a celor publice, plantate in particular. In egala masura, se constata o depreciere a suprafetelor plantate data de lipsa de intretinere si de pierderea unei categorii de specialisti in domeniu. In ceea ce priveste plantatiile semi-publice si private, situatia este mult mai buna din punctul de vedere al intretinerii. Contribuind covarsitor din punct de vedere estetic la caracterul orasului, aceasta categorie de plantatii nu trebuie ignorata. Tendinta actuala de sacrificare a suprafetelor plantate de toate categoriile este ingrijoratoare. Desfiintarea unui numar considerabil de scuaruri pentru crearea de spatii de parcare, de constructii provizorii sau definitive, micsorarea suprafetelor plantate de pe terenurile private pentru constructii, toate aceste transformari au un impact cert asupra mediului si peisajului urban.

Bibliografie 24

•

Alpopi, Cristina (2008), Elemente de urbanism, Editura Universitara, Bucuresti

•

Barnea M., Calciu, Al., Ecologie umana. Sanatatea populatiei in interdependenta cu mediul, Editura Medicala, Bucuresti, 1979

•

Candea, Melinda, Florina Bran, Irina Cimpoieru (2006), Organizarea, amenajarea si Dezvoltarea durabila a spatiului geografic, Editura Universitara, Bucuresti

•

Cliff Moughtin - Urban Design: Street and Square -1992

•

Iliescu, Ana- Felicia, Arhitectura peisagera, Editura Ceres, Bucuresti, 2006

•

Marcus, R., Parcuri si gradini in Romania, Editura Tehnica, Bucuresti, 1958

•

Negruţiu, Filofteia, Spaţii verzi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

•

Raport privind Starea Mediului în România în anul 2000

•

Muja, Sever, Dezvoltarea spatiilor verzi in sprijinul conservarii mediului inconjurator in Romania, Editura Ceres, Bucuresti, 1994

•

Muja, Sever, Spatiile verzi in sistematizarea teritoriului si localitatilor, Editura Ceres, Bucuresti, 1984

•

ro.wikipedia.org

•

Spiro Kostof – The City Assembled

•

Studiu privind reabilitarea, protectia si conservarea mediului in Municipiul Bucuresti, S.C.URBANA S.A.

•

www.albume.okey.ro

•

www.astro.ro

•

www.biroudearhitectura.ro

•

www.bucuresti.itbox.ro

•

www.cimec.ro/

25

•

www.comunicatemedia.ro

•

www.cotidianul.ro

•

www.geocities.com

•

www.greendesignstudio.ro

•

www.humanism.ro/

•

www.metropotam.ro

•

www.once.ro

•

www.patrimoniutehnic.ro

•

www.pli-europe.es

•

www1.pmb.ro

26