Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Educație fizică și sport
O privire analiză comparativă a legii învăţământului -1995 şi 2011-
Masterandă : Nemeș Raul Alexandru Absolventă: Educație fizică și sportivă, anul 2014 Master: Educașie fizică, fitness, agreement și turism, anul I de studiu.
2015 Învăţământul reprezintă pilonul de susţinere al unei societăţi, fapt ce îl face să devină un subiect sensibil şi controversat. În ciuda crezurilor ideatice, conceptul
,,educaţie” suferă schimbări periodice, dacă ne raportăm la ajustările şi schimbările majore ce intervin frecvent în organizarea şi funcţionarea lui. În mod evident, schimbarea este o acţiune caracteristică actualităţii, datorită prejudecăţii ce se impune în sinonimia termenului, adesea perceput ca emancipare. Acest preambul are intenţia de a ne transpune în rolul unor observatori critici, prin raportare la schimbările produse în legea educaţiei, referindu-ne la anii de referință 1995 şi 2011. În mod similar fiecărui domeniu, învăţământul funcţionează, aşadar, pe baza unor legi, ce au rolul de a menţine şi exprima raporturi stabile între laturile interne implicate. Legile funcţionează asemănător unor ghizi, care transmit în mod clar responsabilităţile şi beneficiile părţilor implicate- cadre didactice şi elevi- dar, şi modul de organizare al traseului şcolar (curriculumul). Reiese clar amploarea unei legi a educaţiei, deoarece implicând o pluralitate de figuri este, în mod evident, dificil a crea o lege a educaţiei permanentă. Un alt factor, care contribuie la apariţia acestor modificări este însăşi schimbarea puterii politice. Nu putem ignora faptul că politicile educaţionale, ca decizie sau set de decizii ce vizează acţiunea ulterioară sau implementarea ei, sunt elaborate de către guvern sau un grup de experţi din domeniul educaţional. Astfel, oameni diferiţi vor lua decizii diferite, pe care vor încerca să le implementeze şi nu să le lase la stadiul declarativ. Cert este că legea educaţiei naţionale trebuie să fie legitimă, dreaptă, reprezentativă, proporţională şi eficientă. Nevoia unei noi legi a educaţiei poate fi trecută din punct de vedere al elaborării unei politici educaţionale, la analiza situaţiei existente pentru a constata problema şi a o rezolva. Anii sus-menţionaţi reprezintă exemplele clare de dorinţă de îmbunătăţire, dar mai ales de schimbare. Atât legea din 1995, cât şi cea din 2011 ca nivel declarativ, conform politicilor educaţionale, au fost anunţate şi făcute public în Monitorul Oficial al României. Aceasta este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, legi, hotărâri, moțiuni, decrete, ordonanțele de urgență, acte normative și alte acte menționate de legea de de organizare și func ționare a Monitorului Oficial. Cele două legi trebuie tratate comparativ, deoarece doar în felul acesta vom înţelege de ce s-a simţit nevoia unei schimbări şi care au fost palierele ce au suferit modificări.
Pentru a surprinde lacunele legii din 1995 este imperios necesar să identificăm momentele în care a fost semnalată dorinţa modificărilor. Data coincide cu septembrie 2009, când Guvernul condus de Emil Boc își asumă răspunderea pe Legea Educației Naționale, declarând-o neconstituţională. În 2010, Daniel Petru Funeriu, ministrul educaţiei de atunci, anunţă public că proiectul Legii Educației Naționale intră într-o primă lectură în Guvern, după care este aprobat. O abordare inedită a fost modul dezabaterii, deoarece a fost însoţit de o platformă, care a oferit accesul, celor interesaţi, la toate informaţiile referitoare la lege. Reprezentanţii au participat la întâlniri cu cadrele didactice, sindicalişti, elevi, pentru a afla opiniile despre noile schimbări propuse. Vom vedea, în continuare, că s-a mers după principiul „ îi consultăm, dar nu ne interesează părerea lor.” Dintre modificările sugerate le putem reţine pe cele principale: învăţământul preuniversitar se centrează pe formarea şi evaluarea celor opt competenţe cheie agreate la nivel European; includerea clasei pregătitoare și a clasei a IX-a în învățământul gimnazial; descentralizarea curriculară și acordarea libertății în predare cadrului didactic. instituire Portofoliului de educație permanentă pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Guvernul depune în Parlament Proiectul Legii Educației Naționale, proiectul fiind dezbătut, articol cu articol, în cadrul Comisiei de Învățământ a Camerei Deputa ților. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, în data de 19 mai 2010, proiectul Legii Educaţiei Naţionale propus de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobat de Guvernul României în data de 12 aprilie. Proiectul a fost adoptat cu 181 de voturi „pentru” şi 85 „împotrivă”. Sesizând noile aspecte impuse, înţelegem că legea anului 1995 a avut o structură diferită, acceptată la momentul respectiv. Fără apartenenţa noastră la UE, printr-o privire retrospectivă putem sesiza încă din primele articole diferenţele. De exemplu, în articolul trei este exprimat scopul învăţământului, care urmăreşte realizarea idealului educaţional prin apelul la tradiţie, valori democratice şi aspiraţiile societăţii româneşti. Faptul că noua lege a educaţiei a fost adoptată după model European se observă din acelaşi articol, care exprimă scopul într-un mod diferit, integrat în context European. În articolul din 2011 misiunea este de formare a infrastructurii societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe impuse de statutul României ca membră UE. Totodată
structura legii din 2011 este diferită şi prin introducerea unor noi articole. Un exemplu concludent, care sublliniază diferenţa dintre legile anilor în discuţie este structura sistemului naţional al învăţământului preuniversitar. Pentru a surprinde clar diferenţele vom descrie viziunea structural în ambele date. Astfel, în 1995 structura învăţământului arată în felul următor: învăţământ preşcolar, care se referă la grupa mică-grupa pregătitoare; învăţământul primar cuprinde clasele I-IV, cel secundar clasele V-IX, iar cel secundar superior face trimitere la clasele X-XII/XIII. Curriculumul este mult mai aerisit comparative cu cel din 2011. În acest an curriculum-ul se constituie atât din pachete ofertante la nivel naţional, cât şi local. Pe plan local implică consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile. Programa acoperă 75% din orele de predare şi evaluare, 25% fiind la dispoziţia cadrului didactic. Schimbările la nivel structural nu încetează să apară. De aceea la învăţământul primar se adaugă grupa zero, iar la învăţământul gimnazial (secundar inferior) clasa a IX a. Modul de examinare, la finalul ciclurilor de studiu, suferă o modificare. La finalul clasei a IX a are loc o evaluare naţională obligatorie , care vizează limba şi literature română, o probă transdisciplinară, o probă scrisă la limba străină şi o probă practică de utilizare a calculatorului. Rezultatele obţinute se înscriu în portofoliul educaţional al elevului. Continuarea studiilor din învăţământul gimnazial în cel liceal se realizează pe baza unui proces de consiliere şi orientare şcolară şi profesională, iar admiterea se va realize pe baza portofoliului. Admiterea în clasa a X a este elaborată de MECTS şi publicată cu doi ani înainte de susţinerea ei. Învăţământul liceal este centrat pe dezvoltarea şi diversificarea competenţelor cheie în concordanţă cu profilul şi filiera aleasă de elevi. Schimbările survenite odată cu noua lege pot fi sesizate şi la nivelul probei de bacalaureat care implică: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, evaluarea aceleiaşi competeţe, dar în două limbi e circulaţie internaţională, evaluarea competenţei digitale. Proba scrisă presupune limba şi literatură română pentru toate profilurile şi două probe scrise în funcţie de filieră. Legea din 1995 este mult mai aerisită, iar modul de examinare diferit. Admiterea în liceu se face pe baza certificatului de capacitate. Studiile liceale se încheie cu examenul de bacalaureat care presupune atât probe comune, cât şi diferenţiate. Cu
siguranţă cele două legi au puncte comune, deoarece cea din 2011 este o reconstrucţie în linii mari ale precedentei. Dacă schimbările sunt benefice, rămâne de văzut, deoarece, deja, opinia publică numeşte punctele slabe ale legii educaţiei naţionale din 2011. Putem reda un exemplu în această privinţă: ,,Legea Funeriu se declara pentru descentralizare, însă introduce circa 98 de metodologii, hotărâri de guvern şi alte acte. “ 1 Deci, se poate vorba de o descentralizare mimată, dublată de goana după acte şi adeverinţe, dar şi de crearea confuziilor în rândul actorilor implicaţi în ecuaţie. Vorbind în termenii analizei SWOT, un prim punct slab al legii propuse de ministrul Daniel Funeriu ar putea fi clasa 0. După cum se întâmplă de obicei în România, este un proiect bun implementat prost. Această problemă a fost privită la nivel ideal. Politicienii și cei care au elaborat-o nu au luat în calcul și problema școlilor din mediul rural. Acolo, încă se mai lucrează în simultan ( problemă care nu a fost pusă niciodată, nici de legea din 1995, nici de cea din 2011). Spun că apare o reală problemă aici pentru că un învățător este nevoit să lucreze, în același timp, cu elevii claselor 0, I și III. Dacă pe cei din clasa O i-ai mai putea cupla cu cei din clasa I, clasa a III-a nu are ce să caute în această ecuație. Este clar că nu interesează pe nimeni acest lucru. Atât miniștii care au fost în fruntea educației, cât și cei care vor veni, nu au lucrat niciodată la clase simultane și de aceea își permit să propună legi care să nu vorbească absolut deloc despre această problemă. Un punct tare al legii învățământului, propusă în anul 2011, este, fără îndoială, articolul referitor la Bacalureat. Putem spune că rezultatele obținute de liceeni la „examenul maturității” au reflectat pentru prima dată, după mai bine de zece ani, valoarea învățământului românesc. În vara anului 2011 s-a văzut cel mai bine că desfințarea școlilor de arte și meserii a fost total neproductivă. România nu mai are specialiști în mecanică, fierărie, tâmplărie, croitorie, dar are persoane cu diplomă de Bacalaureat sau de licență ( obținută la prestigioase universități precum „Vasile Goldiș”, „ Spiru Haret” sau „ Dragoș Vodă”) care nu știu să vorbească sau să scrie corect în limba română. Cotate cu valenţe pozitive sau negative schimbările din legea educaţiei există, iar ceea ce ar trebui să intereseze cu adevărat este gradul de aplicabilitate în rândul şcolilor şi eficienţa acestora. Oficialitățile ar trebui să se gândească mai mult la consecințele actelor 1 www.neotim.ro
lor și să înceteze în a mai implementa în sistemul educațional românesc „forme fără fond”.
