A Doua Venire a Lui Cristos

Capitolul 5

Sã înþelegem Numeri Numeri Îl înfãþiºeazã pe Isus Cristos, al nostru „Înãlþat“

A douA venire A lui Cristos de M. D. DeHaan

în româneşte de Doru Motz

cu o introducere de Daniel Chiper

Ediţie nouă – mai 2010

1

Câteva cuvinte despre autor Timp de douăzeci şi şapte de ani, regretatul M. R. DeHaan a vorbit multor milioane de oameni în cadrul programelor sale de învăţătură biblică bi blică de jumătate de oră, ţinute în ecare duminică. Fiul doctorului DeHaan, pastorul Richard W. W. DeHaan, continuă acum lucrarea „Orei Biblice Radiofonice” (Radio Bible Class), care car e poate  ascultată la peste 600 de posturi de radio, atât în Statele Unite, cât şi în alte ţări. Ani de zile înainte de a se întoarce la Dumnezeu, M. R. DeHaan a practicat cu succes medicina. După pocăinţa sa, Dr. DeHaan a primit chemarea din partea Domnului de a se consacra vestirii Cuvântului Său. Astfel, înainte de a îninţa „Ora Biblică Radiofonică”, Dr. DeHaan a fost pastorul mai multor biserici. Prin urmare, a dobândit toate calicările necesare tratării unor chestiuni şi probleme atât de natură zică, cît şi spirituală. Printre instituţiile de învăţământ frecventate de el se numără şi: Hope College, Facultatea de medicină a Universităţii Illinois Illin ois şi Seminarul Teologic Teologic Western. Western.

Câteva cuvinte despre autor Timp de douăzeci şi şapte de ani, regretatul M. R. DeHaan a vorbit multor milioane de oameni în cadrul programelor sale de învăţătură biblică bi blică de jumătate de oră, ţinute în ecare duminică. Fiul doctorului DeHaan, pastorul Richard W. W. DeHaan, continuă acum lucrarea „Orei Biblice Radiofonice” (Radio Bible Class), care car e poate  ascultată la peste 600 de posturi de radio, atât în Statele Unite, cât şi în alte ţări. Ani de zile înainte de a se întoarce la Dumnezeu, M. R. DeHaan a practicat cu succes medicina. După pocăinţa sa, Dr. DeHaan a primit chemarea din partea Domnului de a se consacra vestirii Cuvântului Său. Astfel, înainte de a îninţa „Ora Biblică Radiofonică”, Dr. DeHaan a fost pastorul mai multor biserici. Prin urmare, a dobândit toate calicările necesare tratării unor chestiuni şi probleme atât de natură zică, cît şi spirituală. Printre instituţiile de învăţământ frecventate de el se numără şi: Hope College, Facultatea de medicină a Universităţii Illinois Illin ois şi Seminarul Teologic Teologic Western. Western.

Prefaţă la prima a prima ediţie ediţ ie în limba română E un lucru minunat să poţi avea o viziune completă a planului planu lui lui Dumnezeu şi să vezi cum evenimentele se încadrează încadrează unul câte unul în linia generală dinainte stabilită de către Cel care a alcătuit acest plan în Sine Însuşi. Această carte trage cortina care acoperea evenimentele sfârşitului şi aruncă aru ncă o puternică lumină asupra principalelor evenimente ce vor avea loc în viitorul apropiat. Ea va umple golurile în aceste probleme din minţile propovăduitorilor Evangheliei, care până acum se apropiau cu destulă prudenţă de evenimentele sfârşitului sau le l e ignorau în mod intenţionat, pentru pent ru că aşa au fos fostt şi ei învă învăţaţ ţaţii la rân rândul dul lor lor.. Ea va rezolva multe semne de întrebare ce se ridică în minţile credincioşilor şi va aprinde în ei acăra fericitei nădejdi care se apropie. Totodată, Totodată, această carte pune la dispoziţia credincioşilor un bogat material, ce răspunde la întrebările cu care îi asaltează zilnic cei necredincioşi, curioşi să ae ce se va mai întâmpla în zilele care urmează. Să ne folosim de aceste întrebări şi să le arătăm clar, concis şi deschis, care va  soarta celor necredincioşi la venirea Domnului şi că Isus Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, este singurul răspuns al Tatălui la toate problemele noastre actuale şi singura rezolvare şi speranţă speranţ ă a tuturor problemelor omenirii în viitor. În literatura noastră religioasă, puţine lucrări au deschis în mod cronologic şi atât de clar evenimentele sfârşitului, având suport biblic pentru ecare armaţie. Iată de ce dau slavă Domnului pentru apariţia acestei minunate lucrări şi în limba noastră, menţionând totodată faptul că, linia generală a evenimentelor aşa cum le-a văzut autorul este aceeaşi linie pe care au mers şi au predicat-o şi alţi oameni mari ai lui Dumnezeu ca: D. L. Moody, Moody, A. I. Gordon, J. W. W. Chapman, A. B. Simpson, George Müller, C. H. Mackintosh (C. H. M.), C. H. Spurgeon, Spurgeon, Nee To To Sheng (W (Watchman Nee), Nee), Gh. Steinberg, Steinberg, Dr. Dr. W. A. Criswell Criswell şi mulţi alţii. Se merită de asemenea să-i mulţumim în Numele Domnului celui care, neprecupeţindu-şi puţinul timp liber şi, fără să aştepte vreo răsplată, a tradus în mod impecabil această carte în limba română, dovedind prin aceasta că Îl iubeşte pe Domnul şi copiii Săi. Doresc ca Domnul să binecuvânteze această lucrare ajunsă în mâinile noastre şi să ne facă să înţelegem cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi, arătată în Persoana şi lucrarea Domnului Isus Cristos, Fiul Său. Fie în veci slăvit Numele Său! Daniel Chiper (Iacov)

Cuprins I El vine iarîşi / 5 II Fericita mădejde / 29 III Când va veni Isus / 13 IV Tainele Împărăţiei / 15 V Anticristul / 19 VI Pace într-o lume a războiului / 21

4

CAPITOLUL I: El vinE iarăşi

CAPITOLUL UNU

El vine iarăşi „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va  semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Drept răspuns Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Cristosul». Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va  atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocurea vor  cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor  decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să ţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi  urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:3-12).

Semnele venirii Sale Cu cât sunt zilele mai întunecate, cu atât mai viu străluceşte fericita nădejde a creştinismului. Cu cât evenimentele mondiale devin tot mai înfricoşătoare şi cu cât se iveşte mai apăsătoare la orizont negura crescândă a crizei ce urmează să se abată curând asupra civilizaţiei, cu atât mai luminos străluceşte speranţa credinciosului într-o zi mai bună, în acea zi când… Isus va domni oriunde soarele Cu ale sale raze străluceşte; Împărăţia Lui va dăinui În veci de veci, nezdruncinată. Este bine să privim în urmă la zilele de umilinţă, suferinţă şi moarte ale lui Cristos, pentru ca să vedem ce preţ groaznic – innit de mare – a trebuit să plătească El pentru răscum părarea noastră. Totuşi prima venire a Domnului Isus nu a fost decât etapa întâi dintr-o serie de evenimente, care vor culmina odată cu încoronarea Regelui Isus cu acea cunună a autorităţii, şi nu cununa de spini! Atunci El nu va mai atârna pe cruce, ci va sta pe tron. Nimic nu e mai sigur decât întoarcerea personală şi în trup a Domnului Isus pe acest pământ. Scriptura are mai multe de spus cu privire la a doua Sa venire decât cu privire la prima. Cu toate acestea, milioane o acceptă pe prima, dar, în cel mai bun caz, o ignoră pe a doua. 5

A DOUA VENIRE A LUI CRISTOS

Venirea Sa e iminentă Noi credem în întoarcerea personală, iminentă a Domnului Isus Cristos, ca unica speranţă a acestei lumi sfâşiate de războaie. Au existat confuzii în jurul cuvântului iminent. Când vorbim despre întoarcerea Sa iminentă, mulţi oameni cred că ne referim la întoarcerea imediată a Domnului. De aici şi acuzele care le aduc aceştia celor care predică despre venirea iminentă a Domnului, cum că aceştia ar  prooroci mincinoşi, întrucât Cristos nu S-a întors până acum. Prin venirea iminentă înţelegem faptul că Isus poate veni oricând. A doua Sa venire este un eveniment nedatat din punctul de vedere al revelaţiei lui Dumnezeu. Noi nu ştim când va veni El, dar ştim că va veni şi că în orice clipă s-ar putea produce acest eveniment. Expresia „venire imediată” presupune că va veni imediat sau la o dată stabilită. Dar niciun cercetător serios al Sntelor Scripturi nu se va încumeta să facă astfel de speculaţii nechibzuite. Au fost în trecut unii care au făcut-o, dar au suferit cu toţii eşec, umplând de ocară binecuvântatul adevăr al Întoarcerii Domnului. Prin urmare, nu uitaţi că, în vreme ce noi Îl aşteptăm în permanenţă şi El poate veni în orice clipă, învăţătura noastră rămâne totuşi aceasta: Despre ziua şi despre ceasul acela nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri. Venirea Sa este mai aproape acum Ştim însă şi îndrăznim să predicăm faptul că El vine. Din toate semnele date în Biblie chiar de Domnul Isus Cristos reiese clar că venirea Sa e foarte aproape astăzi. Indiciile care prezic venirea Domnului au crescut cu o iuţeală uimitoare. În capitolul douăzeci şi patru al Evangheliei lui Matei găsim, printre altele, cel puţin nouă semne sigure despre care Domnul Isus declară că vor preceda întoarcerea Sa. Iată care sunt acestea: 1. Cristoşi şi Mesii falşi (v. 5). 2. Războaie şi veşti de războaie (v. 6). 3. Foamete şi ciumi (v. 7). 4. Cutremure în diverse locuri (v.7). 5. Antisemitism şi hăituirea evreilor (v. 9-10). 6. Prooroci mincinoşi şi înşelători (v.II). 7. Înmulţirea fărădelegii (v. 12). 8. O stare de apostazie şi o răcire a dragostei (v. 12). 9. Propovăduirea pe scară mondială a Evangheliei (v.14). Nu uitaţi că Domnul a dat aceste semne ucenicilor Săi ca răspuns la întrebarea pusă de ei: „Când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va  semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Drept răspuns Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva”. Înainte de a le da ucenicilor Săi semnele revenirii Sale, Isus le-a atras atenţia să nu se lase înşelaţi de oameni. El le-a spus că va veni o perioadă de înşelăciune şi de învăţături false, iar apoi a dat cele nouă semne ale întoarcerii Sale. Să le examinăm pe rând: 6


1. Cristoşi şi mesii falşi

Niciodată nu a mai existat, în toată istoria, atâta înşelătorie, practicată de cei are se pretind a  salvatorii civilizaţiei şi ai lumii. Se spune că de o sută de ani încoace au existat nu mai puţin de treizeci şi şase de oameni care s-au pretins a  Mesia, ăgind milioane de oameni. Există astăzi în lume un număr neprecizat de bărbaţi şi chiar femei care se pretind a  divini, atribuindu-şi titluri divine şi armând deschis că sunt Mesia şi Cristosul. 2. Războaie şi veşti de războaie

Desigur, nu e nevoie de nici un comentariu în cazul celui de-al doilea semn. În timp ce două treimi sau chiar mai mult din lume se aă sub sclavia unui război declarat sau nedeclarat, omenirea e confruntată cu cea mai mare criză militară din întreaga ei istorie. Datorită perfecţionării moderne a tehnicii războiului, gravitatea oricărui război ce ar putea izbucni acum se amplică dincolo de orice calcul posibil. În mijlocul acestui război şi a măcelului său, răzbate mereu un şir neîntrerupt de veşti rău-prevestitoare despre alte şi alte războaie. Naţiunile care nu se găsesc efectiv în starea de conict armat sunt, în schimb, sfâşiate de teamă şi îndoială. Văzând mâna care scrie pe perete, şi ele se pregătesc cu înfrigurare de război, ca şi când realmente ar  deja angajate în război. Astăzi, toată lumea este o tabără armată, iar oamenii cu scaun la cap clatină din cap şi se întreabă: „Ce va ieşi până la urmă din toate acestea?” 3. Foamete şi ciumi

N-a fost război care să nu  fost urmat de aceste plăgi. Milioane de oameni au murit de foame şi de ciumă în China. Ne-au parvenit ştiri înfricoşătoare din Europa despre popoarele aate sub stăpânirea nemiloasă a unor dictatori totalitari, călăuziţi de Satan. Poate că nu vor trece decât vreo câteva luni şi vom ajunge să înţelegem mai deplin cuvintele rostite de Domnul Isus: „...Şi vor  foamete şi ciumi”. 4. Cutremure în diverse locuri

Cutremure. Cât de obişnuit sună acest cuvânt în lumina ultimelor ştiri din ziarele atâtor ţări, unde până mai ieri, alaltăieri nu s-a pomenit niciodată de vreun cutremur. Oamenii de ştiinţă ne spun că numărul cutremurelor e într-o continuă creştere. Deşi se recunoaşte că aparatele ştiinţice moderne au făcut posibilă detectarea până şi a celor mai slabe, aproape imperceptibile seisme, rămâne un fapt incontestabil că în ultimii douăzeci şi cinci de ani au avut loc mai multe cutremure decât în oricare altă perioadă de timp din istorie. În acest context, cuvintele lui Isus „cutremure în diverse locuri” capătă o semnicaţie deosebită. Sensul acestei expresii este acela că se vor produce cutremure concomitent în mai multe locuri de pe glob. Până nu demult, lucrul acesta încă nu se întâmplase. Dar în timpul marelui cutremur din Turcia, care a luat vieţile a zeci de mii de oameni şi a produs pagube de miliarde de 7


lei, oamenii de ştiinţă au semnalat faptul că acest cutremur uriaş nu a fost singurul care s-a produs în acea zi, ci că, aproape simultan, s-au înregistrat şocuri seismice de diferite intensităţi în cel puţin alte patru localităţi de pe glob: în sudul Africii, în statele Carolina, în California şi în America de Sud. Câtă semnicaţie capătă acest fapt în lumina cuvintelor lui Isus: „Cutremure în diverse locuri”!1 Se pare că trăim chiar zilele despre care a vorbit Domnul Isus. După câte ştiu eu – şi am căutat dovezi în acest sens – nu s-a mai înregistrat un asemenea eveniment în istoria omenirii. Aşadar, negreşit se cuvine să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri… să vă ridicaţi capetele, pentru că mântuirea voastră se apro pie”. 5. Antisemitism şi hărţuirea evreilor

Isus a spus: „Atunci vă vor da să ţi chinuiţi… şi veţi  urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu”. După cum bine ştiţi, Isus le vorbea atunci ucenicilor Săi. Or, ei erau evrei, care la ora aceea se aau deja sub călcâiul cizmei romane, iar Domnul Isus le spune că în zilele de pe urmă ei vor  „urâţi de toate neamurile”. Ne dăm seama că aceste cuvinte îşi vor găsi împlinirea nală în timpul Marii Strâmtorări (acea perioadă de timp care va urma imediat după răpirea Bisericii), dar semnele prevestitoare (începutul acestor lucruri) vor precede acel eveniment major, aşa cum vom vedea numaidecât. Oare a existat în istoria Israelului vreo altă perioadă în care starea lui să e mai precară? În locul unui singur Faraon din Egipt, astăzi există numeroşi „Faraoni” şi „Cezari” în tot atâtea ţări, care au reînviat vechea nebunie furibundă a antisemitismului. Aceştia pun în cârca evreilor toate relele şi nenorocirile lumii şi propagă diabolica doctrină, potrivit căreia lumea nu poate  mântuită decât după ce au fost anihilaţi evreii. Este aceeaşi poveste de demult, încărcată de o doză nouă de răzbunare satanică. Numărul total al evreilor este apreciat astăzi la 16,5 milioane, dintre care majoritatea trăiesc în Europa. Din 16,5 milioane, cel puţin 10 milioane de evrei sunt rău priviţi în ţările unde s-au stabilit. Un număr neprecizat de mare din ei se aă în lagăre de concentrare, aruncaţi grămadă ca vitele în ghettouri reînviate, în timp ce atâtea alte milioane au fost ucişi pentru simplul motiv că sunt evrei – adică de aceeaşi naţionalitate cu Domnul Isus Cristos. Germania, Italia şi ţările cucerite, aceşti fraţi ai Domnului după trup sunt împinşi la disperare, în faţa împlinirii sub ochii lor a cuvintelor Domnului Isus. O, creştine, oare nu vezi nici acum ce încearcă Dumnezeu să ne spună prin aceste evenimente? E ca şi când ne-ar striga acum că se apropie ziua – acea zi glorioasă – când Domnul Îşi va izbăvi poporul Său, Israel, resădindu-l în propria lui ţară şi eliberându-l din robie, ca nimeni să nu-l mai înspăimânte. Aducă Domnul mai repede acea zi fericită!2 6. Proroci mincinoşi şi înşelători

Al şaselea semn dat de Domnul în Matei capitolul 24 îl constituie proorocii mincinoşi (falşi). Ei nu trebuie confundaţi cu cristoşii falşi. Domnul Isus face distincţie între ei. Cristoşii falşi au pretenţii la titlul de dumnezei şi domni, pe când prorocii falşi sunt aceia 8


care vin în chip de îngeri de lumină, predicând o evanghelie care nu este adevărata Evanghelie şi prezentând un plan de mântuire fără sângele lui Cristos şi fără învierea Sa. Ei le spun oamenilor că vor  mântuiţi prin păzirea Regulii de Aur, prin trăirea în practică a Predicii de pe Munte şi prin păzirea tuturor poruncilor. Propovăduind şi învăţând o evanghelie a faptelor (frunzele de smochin), proorocii aceştia falşi cer oamenilor să se mântuiască singuri prin propria lor bunătate şi fapte bune, dispreţuind astfel jertfa lui Dumnezeu în Persoana Fiului Său Isus Cristos, săvârşită pe Cruce, la Calvar. Apostolul Ioan îi descrie şi identică pe aceşti proroci mincinoşi în prima sa epistolă, la 4:1-3, astfel: Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.

Acestea sunt cuvinte solemne. Ioan spune: Isus Cristos a venit în trup. Cuvântul Isus înseamnă „Iehova Salvator”. El provine din două cuvinte ebraice Iehova şi Hoşea. Prin contracţie s-a obţinut ,,Ioşua” şi forma greacă a cuvântului ebraic Ioşua este „Isus”. La rândul lui, cuvântul Cristos e traducerea cuvântului ebraic Messiah care înseamnă „Unsul”. Prin urmare, „Isus Cristos” înseamnă ,,Dumnezeu Salvatorul”, „Unsul”. După Ioan, oricine nu mărturiseşte că Dumnezeu S-a făcut om este un proroc mincinos. Dumnezeu a fost făcut cunoscut oamenilor în trup; Cuvântul a devenit trup. Şi după Cuvântul lui Dumnezeu, acesta e testul după care vericăm duhurile dacă sunt sau nu de la Dumnezeu. Oricine nu mărturiseşte că Isus Cristos S-a făcut cunoscut în trup nu este de la Dumnezeu. Când ne gândim la învăţătura teologiei lozoce moderne, înţelegem ce a vrut să spună Isus. Câtă confuzie şi câtă tăgăduire a adevărurilor fundamentale din Cuvântul lui Dumnezeu vedem în jurul nostru! Predicarea acestui fel de Evanghelie diluată, golită de conţinut, decapitată şi ciopârţită, folosirea unor cuvinte frumoase dar linguşitoare şi a unor slogane răsunătoare, au dus pe mulţi în rătăcire. Iuda îi descrie astfel pe aceşti prooroci mincinoşi: cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor, trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufaşe, şi slăvesc pe oameni pentru câştig (versetuI16).

Dacă ne-am rugat noi credincioşii vreodată, azi e timpul să ne rugăm să primim duhul discernământului ca să nu m duşi în rătăcire de erorile celor răi şi atrăgătoarea, dar falsa lor evanghelie, despre care apostolul Pavel a spus: …dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să e anatema! Galateni 1:9. 9


7. Creşterea fărădelegii 8. Apostazia

Aceste două semne sunt înrudite între ele. E vorba de înmulţirea fărădelegii şi „răcirea” multora care până acum radiau de iubire caldă. Mai e nevoie oare să comentăm asupra semnului al şaptelea? N-aş crede, dacă ne gândim la faptul că în această ţară (n.tr. S.U.A.) se cheltuiesc anual şaisprezece miliarde de dolari numai la capitolul crime şi infracţiuni. Ziarele comentează cel mai bine cuvintele lui Isus Cristos referitoare la acest semn. Concomitent cu aceasta, are loc o vizibilă răcire a Bisericii, caracterizată prin aceea că îşi face loc în sânul ei tot mai mult starea de „căldicel”. Din toate părţile se aud strigătele deznădăjduite ale predicatorilor sinceri şi adevăraţi, care atrag atenţia asupra nepăsării şi „căldicelului” care se strecoară în rândurile copiilor lui Dumnezeu. Predicile nu par să-i mai mişte pe credincioşi în vreun fel. Domnul nostru a vorbit despre aceste semne acum o mie nouă sute de ani, spunând că ele vestesc apropiata Sa revenire. 9. Propovăduirea universală a Evangheliei

Isus vorbeşte despre ultimul semn în cuvintele care urmează: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va  propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor; atunci va veni sfârşitul”. Îmi dau seama că acest lucru se va împlini în totalitate după Răpire, dar începutul înfăptuirii sale are loc înainte de Răpire. Pentru prima dată în istorie este posibil ca Evanghelia să e răspândită în întreaga lume. Radioul poate difuza mesajul Evangheliei până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului. Dacă i-am putea asigura ecărui om un aparat de radio, şi apoi să predicăm în limba lui, cuvintele lui Isus asupra acestui semn s-ar împlini literalmente. În timpul Marii Strâmtorări, Evanghelia va  dusă la toţi oamenii de către cei 144 000 de convertiţi din Israel şi se va realiza mai cu seamă prin „auzirea cu urechea” – adică prin intermediul radioului. Vedem astfel, cum cele nouă semne enumerate de Isus la Matei 24 sunt în curs de împlinire. Ştiu că unii vor obiecta la auzul acestor cuvinte, spunând că toate aceste semne au mai fost. „Întotdeauna au existat cristoşi falşi şi proroci mincinoşi. Mereu au existat războaie, veşti de războaie, foamete, ciumă, cutremure, antisemitism şi răutate”. Da, aşa e, dar niciodată până acum nu s-au mai întâlnit toate aceste semne în acelaşi timp. Nicicând nu s-a mai întâmplat aşa ceva şi astfel, cuvintele lui Isus capătă negreşit o semnicaţie deosebită: Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.

Lucrurile acestea nu se vor împlini decât după ce vor  răpiţi credincioşii; dar Domnul nostru subliniază că atunci când vor începe să se întâmple noi trebuie să privim în sus. Zilele despre care a vorbit Domnul Isus sunt gata să sosească şi ce binecuvântare este să aducem acest mesaj plin de nădejde unei lumi deznădăjduite! Curând va veni Domnul. 10


Pentru prima dată în istorie, putem începe să predicăm Evanghelia la toate naţiunile prin intermediul radioului. Pentru prima dată în istorie, au loc cutremure în diverse locuri de pe glob. În curând Cel care a zis că vine va veni, şi nu va zăbovi!

Cele două aspecte ale venirii lui Cristos Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea (Apocalipsa 16:15). Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui (Apocalipsa 1:7).

Ambele pasaje citate se referă la revenirea Domnului Isus Cristos, dar într-unul din ele venirea Sa e descrisă ca ind secretă şi bruscă, asemenea unui hoţ care vine la miezul nopţii, neind observat decât de cei pentru care a venit. Apoi el dispare îndată, înaintea ca restul oamenilor să observe că a venit. Domnul spune: ,,Iată, Eu vin ca un hoţ…” În celălalt eveniment, El e descris ca venind în mod public. ,,Iată, El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea”. Ambele texte se referă la a doua venire a lui Cristos, dar sunt cuprinse aici două etape distincte ale venirii Sale. Toţi creştinii cred în a doua venire a lui Isus. A respinge venirea Lui înseamnă a respinge Cuvântul Lui şi mărturia pe care ne-a dat-o Dumnezeu cu privire la Fiul Său. Mărturia aceasta priveşte atât cea de-a doua Sa venire, cît şi cea dintâi, pe care n-o mai poate tăgădui nimeni. Nu toţi creştinii sunt însă de acord cu privire la chestiunile de amănunt ale revenirii Sale. Sunt unii care cred că lumea va deveni tot mai bună, până când, datorită inuenţei exercitate de Evanghelie, educaţie, o mai bună înţelegere între naţiuni, invenţii, ştiinţă, legislaţie şi reforme, lumea va înceta să se mai lupte şi să se mai războiască, făcând loc apariţiei unei epoci de aur a păcii. După această epocă de aur a păcii, Domnul Se va întoar ce să judece lumea. Cei care cred lucrul acesta se numesc postmilenişti, indcă ei amână venirea Domnului până după Mileniu (sau ,,mia de ani”). Mai sunt şi aceia care neagă faptul că va exista un Mileniu. Ei susţin că lumea va merge din rău în mai rău, până la sfârşitul vremii. Apoi va veni Domnul, să judece pământul şi să înceapă veşnicia. Aceştia se numesc amilenişti, adică cei care nu admit niciun mileniu. În sfârşit, sunt cei care tălmăcesc Biblia în sens literal, aşa cum a fost ea scrisă. Ei ar mă că Domnul va veni şi că venirea Sa poate avea loc în orice clipă. În convingerea lor, Biblia ne învaţă că lumea va deveni tot mai rea spre sfârşitul epocii actuale şi că Biserica se va răci şi va aluneca în apostazie, iar războaiele se vor înmulţi, ura şi răutatea vor atinge culmea şi apoi, când totul va  învăluit în lume de întuneric şi groază: … Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii care vom  rămas vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe 11


Domnul în văzduh; şi astfel vom  întotdeauna cu Domnul (1 Tes. 4:16-17).

Numim acest eveniment Răpirea Bisericii, care înseamnă venirea secretă şi neaşteptată a lui Cristos pentru ai Săi. Imediat după Răpirea Bisericii se va descoperi Anticristul şi va începe vremea celei mai mari dureri şi suferinţe pentru lume, când, timp de şapte ani, va  Marea Strâmtorare – o perioadă de timp în care lumea va trece prin cea mai cumplită suferinţă, cele mai mari lupte, vărsări de sânge şi prăpăd din toată istoria ei. Atât de groaznic va  măcelul încât, dacă nu ar  scurtate zilele acelea, nicio făptură omenească nu ar scăpa. În timpul acestei perioade de tribulaţie pe pământ, Biserica va  cu Domnul în văzduh. Apoi, la sfârşitul acestei perioade scurte dar crâncene de suferinţă, Domnul va veni din nou, în mod public, pe norii cerului, împreună cu Biserica Lui slăvită, care a fost răpită înainte de tribulaţie. Atunci El va  proslăvit în snţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei care vor  cre zut (1 Tes. 1:10), snţi care vor  alături de El şi pe care lumea îi va vedea şi îi va recunoaşte, ca ind credincioşii alături de care au trăit până la Răpire, cei de care şi-au bătut joc de atâtea ori, dar care au dispărut la Răpire şi, spre uimirea lor, acum sunt împreună cu Domnul şi asemenea Lui. Domnul va coborî împreună cu Biserica până pe Muntele Măslinilor, de pe care S-a înălţat la cer – la prima Sa venire – şi, la atingerea atotputernicelor Sale picioare, muntele se va despica în două, formând o vale de la răsărit la apus, de la Marea Mediterană până la Marea Moartă, prin care vor năvăli apele Mării Mediterane. Se va forma astfel un golf pe malurile căruia se va aa Ierusalimul – cel mai mare oraş din lume. Atunci Domnul va nimici pe duşmanii Lui şi pe duşmanii lui Israel. El Îşi va întemeia Împărăţia pe tronul lui David şi va domni asupra pământului o mie de ani binecuvântaţi. Cei care sunt de acord şi cred în această desfăşurare a evenimentelor se numesc premilenişti, deoarece ei cred în Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că Cristos va veni din nou să-Şi întemeieze Împărăţia înainte de Mileniu. După trecerea celor o mie de ani binecuvântaţi pe pământ, va veni sfârşitul lumii, când Dumnezeu va sta pe Marele Tron Alb şi morţii răi vor  judecaţi şi aruncaţi în iazul cu foc. Răscumpăraţii Săi vor trăi cu El pe vecie, întrun cer şi un pământ reînnoite şi reîntinerite, în care nu va mai  nici durere, nici întristare, nici moarte, ci numai pace veşnică, mulţumire şi binecuvântare desăvârşită, când noi vom  reuniţi pe veci cu preaiubiţii noştri şi cu Domnul Isus Cristos.

Cele două faze ale venirii a doua oară a lui Isus Cristos Revenirea Sa are două faze. Una are loc înainte de Tribulaţie, când Cristos va veni să-Şi ia Biserica de pe pământ, pentru a o scăpa de groaznica baie de sânge a zilei Domnului. Acest prim aspect face parte din a doua venire a lui Cristos, numită la Tit fericita noastră nădejde. Cu aceasta ne vom ocupa mai îndeaproape. Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde (Tit 2:11-13). 12

CAPITOLUL 1: El vinE iarăşi

Este o nădejde binecuvântată şi fericită pentru credincios, nădejdea izbăvirii de crescânda fărădelege a lumii şi de spectrul urii şi al războiului mondial, care se întinde tot mai mult, de viitoarea prăbuşire a civilizaţiei dar, şi mai mult, creştinul este animat de binecu vântata nădejde de a  cu Domnul pe veci. Biserica va asista la acest înfricoşător tablou al tribulaţiei din cer, deoarece lucrurile se vor petrece pe pământ numai după ce a fost răpită Biserica. La Luca 21 avem o descriere amănunţită a acelei groaznice zile a Marii Strâmtorări. După această descriere, Domnul spune în versetul 36: Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.

Vor  deci unii care vor scăpa de toate lucrurile acestea… şi vor sta în picioare înaintea Fiului Omului. Aceştia sunt cei care „veghează şi se roagă” – Biserica, pe care a răscumpărat-o El cu sângele Său. În Apocalipsa, Ioan, scriind bisericii din Filadela, întăreşte acest lucru, spunând: (Filadela reprezintă partea credincioasă a bisericii apostate din zilele de pe urmă.) Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului (Ap. 3:10).

Enoh şi Lot Vorbind despre zilele de pe urmă, Isus foloseşte două imagini din istorie: potopul şi nimicirea Sodomei. Despre prima El spune: Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului. Despre a doua El spune: Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot …tot aşa va  şi în ziua când se va arăta Fiul Omului. Ambele au fost perioade de groaznică judecată, urmate de două catastrofe capitale în istorie. Isus le foloseşte ca o reprezentare a judecăţii şi mai mari care are să vină în perioada Tribulaţiei. Totuşi, în ecare caz cineva a fost scos înainte de a veni judecata. Enoh a fost strămutat înainte de Potop. Lot a fost luat din Sodoma înainte ca cetatea să e distrusă. Enoh a fost un om bun, care a umblat cu Dumnezeu. Lot a fost un om resc şi totuşi, potrivit textului de la 2 Petru 2:7, a fost un om neprihănit: …a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele suetul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite), însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să e pedepsiţi în ziua judecăţii (2 Petru 2:7-9). 13


Enoh, un om duhovnicesc, a fost strămutat în fericire şi a primit o răsplată. Lot, omul resc, a fost scăpat şi el, dar s-a ales cu o dizgraţiere. El şi-a pierdut răsplata şi a fost judecat prin pierderea întregii averi. Există două feluri de credincioşi. Unii sunt duhovniceşti. Alţii sunt reşti (lumeşti). Când va veni Domnul, toţi credincioşii mântuiţi prin credinţa în jertfa Domnului Isus vor  luaţi şi scoşi afară, înainte de a se abate judecata. Unii, asemenea lui Enoh, vor avea parte de o intrare din belşug şi vor primi o răsplată (1 Corinteni 3); alţii, ca Lot, vor  mântuiţi dar ca prin foc (1 Corinteni 3). Unii, asemenea lui Enoh, vor avea încredere la arătarea Sa, dar alţii, ca Lot, vor  ruşinaţi înaintea Lui, la venirea Sa (1 Ioan 2:28). Unii, ca Enoh, vor primi o răsplată deplină, pe când alţii, asemenea lui Lot, îşi vor pierde răsplata (2 Ioan 8). Unii, asemenea lui Enoh, vor primi stăpânire asupra a zece cetăţi sau asupra unei singure cetăţi, pe când alţii, ca Lot, vor  mustraţi la întoarcerea Regelui (Luca 19).

Luceafărul şi soarele Izbăvirea lui Enoh şi cea a lui Lot au fost grabnice şi neaşteptate. Faptul ilustrează „aspectul de hoţ” al venirii Domnului înainte de a se abate judecata asupra restului lumii. Când va cădea judecata şi va veni Domnul în slăvita Sa arătare, „orice ochi” Îl va vedea. Venirea Domnului este reprezentată prin răsăritul Luceafărului de dimineaţă (2 Petru 1:19; Apocalipsa 22:16). De asemenea, este descrisă ca „fulgerul” care străluceşte de la un capăt la celălalt al cerului. Luceafărul se iveşte pe cer în cea mai întunecată parte a nopţii. El se înalţă la orizont deodată, tocmai cu puţin înainte de a veni momentul când noaptea este mai neagră. El este văzut şi salutat numai de cei puţini, care îi aşteaptă sosirea, în vreme ce restul lumii este adormită. Numai astronomii şi cititorii în stele văd luceafărul de dimineaţă. Dimpotrivă, soarele inundă întreaga lume cu lumina sa şi trezeşte totul la viaţă. Pentru Biserică, venirea lui Cristos este ca răsăritul luceafărului de dimineaţă. El se adresează credincioşilor din Tiatira, în Apocalipsa 2:26, după cum urmează: Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag de er şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă (Apocalipsa 2:26-28).

Isus Cristos este Luceafărul de dimineaţă al credinciosului. Când Se va arăta El, Îşi va lua Mireasa (Biserica) acasă, în timp ce lumea va  cufundată într-un somn adânc. Va urma apoi cea mai întunecată – deşi, scurtă – perioadă de tribulaţie dintre apariţia luceafărului de dimineaţă şi răsăritul soarelui. După această perioadă întunecată a Marii Strâmtorări, se va ivi Soarele neprihănirii. Acest lucru a fost promis lui Israel prin profetul Maleahi (capitolul 4, versetul 2). După această groaznică tribulaţie, când evreii vor  îndurat ăcările celei mai mari încercări la care au fost supuşi vreodată şi după ce-L vor  recunoscut şi acceptat pe Mesia pentru ei, atunci El va veni deodată, în templul Său, cu slava celei de-a doua Sa 14

CAPITOLUL 1: El vinE iarăşi

veniri. Asemenea soarelui, El va inunda lumea cu lumina slavei Sale, va purica pământul cu judecată şi va instaura glorioasa domnie de o mie de ani. Israelul va  adunat în siguranţă în ţara Palestinei şi toate naţiunile vor trăi în pace unele cu altele, în timp ce Biserica va domni pe pământ împreună cu Cristos. Venirea Lui deci va  aşa: „Steaua răsare, apoi soarele răsare”. Şi între acestea două va  ziua judecăţii Domnului nostru.

Hoţul este aproape Cât de aproape este această zi măreaţă nu ştim, dar ştim că este foarte aproape. Un lucru este sigur: că în momentul de faţă ne aăm mai aproape de ziua aceea decât am fost oricând până acum. Sunt multe sugerări în această ilustraţie cu hoţul. Din această cauză, venirea Domnului pentru Biserica Sa, înaintea Tribulaţiei, se numeşte în Scriptură venirea Sa „ca un hoţ”. Totuşi, pentru adevăratul credincios, venirea lui Cristos nu va  ca aceea a unui hoţ. Aceasta nu se aplică decât la aceia care nu Îl cunosc. Scriind credincioşilor din Tesalonic, Pavel spune: Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi i ai luminii şi i ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji (1 Tesaloniceni 5:4-6).

Creştini, vegheaţi voi oare, în aşteptarea acelei zile? Sunteţi gata? Nu lăsaţi ca ziua aceea să vă ia prin surprindere, ca un ,,hoţ” şi să vă găsească nepregătiţi pentru întâlnirea cu El. Mulţi creştini Îl aşteaptă, dar nu veghează. Ei sunt convinşi că El trebuie să vină, dar nu îi preocupă acest fapt. Se poate ca un om să aştepte, dar să nu e gata. Pentru a  gata, tre buie să veghezi. Cineva poate aştepta un tren în sala de aşteptare a unei gări şi apoi să adoarmă, dar un om care veghează în aşteptarea sosirii trenului va  tot timpul treaz. O, creştine, dacă ai şti ce aproape e ziua aceea, ce mult te-ar stimula acest lucru să treci la acţiune! Cum ai mai înceta să trăieşti pentru lumea asta veche şi ţi-ai îndrepta inima spre lucrurile de sus! Sunt sigur că mulţi dintre voi aţi căpăta o viziune a nevoii de a răspândi Evanghelia în puţinele zile care ne-au mai rămas. Ţi-ai da toate silinţele să rosteşti cu îndrăzneală şi dragoste cuvântul avertizării. Deşteaptă-te creştine! EI e chiar la uşă!

Cum vine hoţul Imaginea hoţului sugerează multe lucruri privitoare la venirea Domnului. Voi enumera aici câteva: 1. El vine în partea cea mai întunecată a nopţii. 2. El vine tiptil, neind observat de cei care dorm. 3. El vine ca să răpească ceva. 4. El caută lucruri de valoare, bijuterii, aur şi perle. 5. Pe el nu-l interesează obiectele fără valoare. 15


6. El vine şi pleacă, înainte ca cineva să prindă de veste. 7. El lasă în urma lui o casă foarte sărăcită, în timp ce el pleacă îmbogăţit. Isus a zis: Iată, Eu vin ca un hoţ . El va veni într-o perioadă întunecată din noaptea lumii. Oare a fost lumea mai întunecată vreodată decât este în prezent? Împărăţiile se şubrezesc şi cad, lumea e plină de violenţă, iar diavolul şi dictatorii lui au fost dezlegaţi. Desfrâul, crimele, apostazia şi ura se întâlnesc la tot pasul. Da, e mare bezna, dar în curând va  şi mai mare. Tocmai înaintea ceasului celui mai întunecat va veni hoţul. Dacă suntem credincioşi treji, din aceia care veghează şi ascultă cu atenţia încordată, atunci Îi putem auzi deja paşii uşori. Curând El ne va răpi în văzduh şi apoi va urma cea mai întunecată perioadă din istoria omenirii. Hoţul vine să răpească tot ce este de valoare. El urmăreşte mărgăritarul de mare preţ (Matei 13) şi, în cazul nostru, acest mărgăritar este Biserica. S-ar putea ca ea să-şi  pierdut strălucirea şi tare mă tem că aşa stau lucrurile – dar El o va răpi şi curăţi cu desăvârşire, înainte de a reveni în strălucita Sa glorie, având alături de El pe aleasa Lui Mireasă, care va  atunci fără pată sau zbârcitură. Mărgăritarul (sau orice lucru de valoare) are greutate şi trecere numai datorită valorii lui de cumpărare. Când va veni Isus ca un hoţ, El îi va lua numai pe aceia care au valoare pe temeiul faptului că au fost răscumpăraţi prin sângele Său. Toţi ceilalţi vor  lăsaţi jos. Hoţul nu ia cu sine lucruri lipsite de valoare. El nu-Şi face de lucru cu coşul de hârtii ori cu grămada de gunoi. Pe acestea el le lasă în urmă. Cititorule, ia aminte la următorul lucru: dacă nu eşti mântuit – născut din nou prin Duhul Sfânt şi spălat în sângele omului Isus – eşti lipsit de valoare în ochii Săi şi vei  lăsat aici jos să înfrunţi mânia lui Dumnezeu. Tu vei  nimicit în acea zi a Domnului. Eşti tu gata pentru acea zi? S-ar putea ca ea să vină foarte curând, şi atunci pentru cei care au auzit Cuvântul dar l-au respins va  prea târziu. În vreme ce, e adevărat că mulţimi mari de oameni for  salvaţi şi după Răpirea Bisericii, şi că aceste mulţimi vor  din orice seminţie şi orice limbă şi popor de pe pământ, tot atât de adevărat este faptul că, aceste mulţimi vor  formate din aceia care nu au auzit Evanghelia harului lui Dumnezeu, pe care tu însă ai auzit-o! Eşti tu gata? Tot atât de sigur după cum Domnul a venit prima oară, El va veni şi a doua oară! Cititorule, eşti gata? Primeşte-L pe Domnul Isus ca Salvator şi atunci nu va mai trebui să dai faţă cu El ca Judecător al tău.

Fericita nădejde Nu voim, fraţilor, să ţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi ntâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom 16


 rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom  totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tes. 4:13-18).

Acesta e, probabil, cel mai bine cunoscut pasaj din Noul Testament care descrie evenimentul cunoscut sub numele de fericita nădejde. Este venirea Domnului Isus Cristos pentru Biserica Sa la încheierea actualei dispensaţii – imediat înainte de zorii zilei în care pământul va trece prin cea mai mare încercare şi suferinţă din istoria sa, prin Marea Strâmtorare sau Tribulaţia. Această revelaţie e cu atât mai scumpă pentru credincioşi cu cât apare într-una din primele, poate chiar prima, din scrisorile lui Pavel. Scrisoarea, adresată bisericii tesalonicene – o biserică pe care Pavel o îninţase în a doua sa călătorie misionară – ne dezvăluie cât de erbinte aştepta Pavel întoarcerea Domnului Isus Cristos. Vom împărţi pasajul în cinci părţi, după cum urmează: 1. Ocazia cu care a fost scrisă epistola (v. 13). 2. Condiţia fericitei nădejdi (v. 14). 3. Autoritatea revelaţiei (v. 15). 4. Ordinea desfăşurării fericitei nădejdi (v. 16-17). 5. Rezultatul venirii Sale (v. 18). Ocazia

Cu câţiva ani înainte de a scrie această scrisoare tesalonicenilor, Pavel petrecuse două săptămâni la Tesalonica şi predicase cu credincioşie Evanghelia. Pavel a avut grijă să cuprindă în propovăduirea sa şi binecuvântatul adevăr al iminentei veniri a Domnului Isus Cristos. El i-a mângâiat pe creştinii de la Tesalonica cu asigurarea că încercările şi suferinţele pe care ei, credincioşii din primul secol, le îndurau nu trebuie să îi alarmeze, deoarece Domnul Se va întoarce şi îi va lua la Sine foarte curând, îninţându-Şi glorioasa Sa împărăţie. Pe măsură ce au venit încercările şi suferinţele, credincioşii au fost îmbărbătaţi la gândul că ele nu erau veşnice, ci în curând va veni Domnul şi ne va lua la El acasă şi vom domni împreună cu El . Apoi s-a întâmplat un lucru tulburător. Unii dintre ei s-au îmbolnăvit şi au murit. Ducându-i pe aceştia pe ultimul lor drum, au început să e cuprinşi de îndoială şi frică. Oare nu le spusese Pavel că Domnul va veni şi că atunci ei vor împărăţi cu El? Cum se face acum că unii din ei au murit? Care va  soarta lor? După cum vedeţi, ca mulţi din zilele noastre, nici ei nu ştiau despre prima înviere. Ei credeau într-o înviere generală, la sfârşitul miei de ani. Ei credeau că atunci când Domnul Îşi va întemeia împărăţia Sa de o mie de ani morţii nu vor avea parte de această slavă, întrucât ei nu vor  înviaţi decât după această epocă glorioasă. Creştinii aceştia de la început erau întristaţi, aşa cum e oricine care nu cunoaşte adevărul fericitei nădejdi. Pavel aude despre necazurile şi îndoielile lor şi imediat le scrie epistola aceasta, pentru a corecta concepţiile lor greşite în privinţa venirii Domnului. El le dezvăluie faptul că morţii în Cristos nu vor  privaţi de privilegiul glorioasei domnii de o mie de ani cu Cristos, întrucît ei vor  înviaţi la venirea Domnului pentru a-Şi întemeia împărăţia. 17


Condiţia

Înainte de a da amănuntele acestei veniri, Pavel stabileşte condiţia unică pe baza căreia ne putem însuşi această fericită nădejde, în cuvintele: Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce îna poi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.

Singura condiţie a mântuirii este credinţa în moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Numai acei care L-au primit pe El şi au mărturisit cu gura pe Domnul Isus Cristos şi au crezut în inimile lor „că Dumnezeu L-a înviat din morţi” îşi pot însuşi mângâierea acestei „fericite nădejdi”. Mântuirea nu este prin fapte sau prin bunătatea cuiva sau prin efortul uman, ci numai şi numai prin credinţă. Cuvântul tradus „dacă” în versetul 14 mai poate  tradus şi prin „întrucît”. Contextul determină folosirea lui şi putem citi astfel: „Căci dacă [întrucât] credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ca au adormit în El”. Într-o bună zi, foarte curând, Domnul Isus va veni iarăşi şi atunci numai aceia care şi-au pus încrederea în El şi L-au primit ca Salvator vor învia pentru a-L întâmpina în văzduh. Toţi ceilalţi, indiferent cât de morali sau religioşi ar , vor  lăsaţi aici jos să înfrunte mânia lui Dumnezeu. Toţi cei care au venit la Cristos prin credinţă sunt îmbărbătaţi de adevărul care urmează acum. Pavel le spune acestor credincioşi tesaloniceni că morţii în Cristos – aceia care s-au dus înainte – nu vor  lipsiţi de binecuvântarea acelui eveniment. El spune „credem şi că Dumnezeu îi va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Expresia „ador miţi în Isus” este incorectă. În Biblie nu se spune decât o singură dată că creştinii sunt „în Isus”. Dar se spune că creştinii sunt „în Cristos”. Aşa citim la 2 Corinteni 5:17: ,,Dacă este cineva în Cristos”. În acelaşi capitol ni se spune că „morţii în Cristos” vor învia primii. Eroarea provine din traducere. Cuvântul grecesc dia, tradus aici prin „în”, ar  trebuit să e tradus „prin intermediul”. Astfel. versetul sună aşa: „şi pe cei care dorm îi va aduce Dumnezeu [ prin intermediul lui Isus] cu EI”. Oricine este „în Cristos” va  „cu Cristos” la venirea Sa. Autoritatea

Apoi Pavel enunţă autoritatea care îi permite să facă această descoperire: …ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: Este foarte semnicativ faptul că ori de câte ori este amintită venirea Domnului în Biblie, Dumnezeu întotdeauna însoţeşte sau precede armaţia cu avertismentul ca nu cumva să e răstălmăcit acest adevăr. În Vechiul Testament, pasajele profetice sunt aproa pe întotdeauna introduse prin expresii de genul „aşa vorbeşte Domnul”, „ascultaţi cuvântul Domnului” sau alte expresii asemănătoare. Domnul ştia că adevărul profeţiei şi venirea a 18


doua a lui Cristos va  luat în râs de necredincioşi şi tratat cu o nefericită nepăsare de majoritatea celor care se cheamă credincioşi. Din pricina aceasta, aproape întotdeauna Duhul adaugă o avertizare ca să ne facă de cunoscut gravitatea răstălmăcirii adevărului întoarcerii Domnului. Notaţi că Pavel spune, ,,Iată... ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului!” Cu alte cuvinte, dacă respingeţi această descoperire nu respingeţi doar cuvântul omului„ ci „cuvântul Domnului”. Totuşi, în poda acestor avertismente, constatăm că adevărul venirii Sale este foarte mult respins astăzi. Chiar şi printre credincioşii cu o poziţie sănătoasă în Domnul în privinţa celorlalte aspecte ale Scripturii există atâtea diferenţe de opinie cu privire la adevărul venirii din nou a lui Cristos şi cu privire la Mia de ani. Astfel, avem postmileniştii, amileniştii, premileniştii, „cei care aderă la părerea că Biserica va  răpită înainte de Tribulaţie”, „cei care spun că va  răpită după Tribulaţie”, „cei care spun că va  răpită în timpul Tribulaţiei” şi „cei care susţin că va  o răpire parţială”. Cum va mai putea cineva aa adevărul când se pare că în ecare grup găsim oameni sinceri şi bine pregătiţi? Nu există decât un singur răspuns şi acela e să mergem direct, personal, la Scripturi şi apoi să primim şi să acceptăm ce spun ele despre acest mare adevăr. Să vedem ce descoperire are Pavel în restul acestui pasaj: Ordinea

După ce ne-a avertizat să nu răstălmăcim adevărul acestei revelaţii, Pavel ne prezintă ordinea evenimentelor de la venirea lui Cristos să-şi ia Biserica: 1. Domnul Însuşi va coborî din cer. 2. Domnul va striga. 3. Domnul va îngădui arhanghelului să vorbească. 4. El va suna din trâmbiţă. 5. Morţii în Cristos vor învia mai întâi. 6. Credincioşii aaţi în viaţă se vor alătura celor înviaţi. 7. Ambele grupuri de credincioşi se vor uni. 8. Apoi se vor înălţa în văzduh. 9. Acolo vor întâmpina pe Domnul. 10. Vor rămâne cu Domnul pe vecie. Potrivit acestui pasaj, se vor întâmpla zece evenimente diferite. Găsim o deosebită mângâiere în expresia „Domnul Însuşi”. Domnul Însuşi va coborî din cer cu un strigăt. Acelaşi Domn, care cu nouăsprezece veacuri în urmă s-a suit la cer ca să ne pregătească un loc, va veni din nou. Oare nu bate inima ecărui credincios mai tare la auzul acestor cuvinte? ,,Domnul Însuşi”, Cel care, „deşi nu l-am văzut, Îl iubim”; scumpul şi binecuvântatul Domn, care a părăsit gloriile cerului şi S-a dezbrăcat de chipul lui Dumnezeu luându-şi asupra Sa natura umană ca să ne răscumpere din groapa iadului şi să ne înalţe la poziţia de i ai lui Dumnezeu – El este cel care va veni iarăşi. Curând Îl vom vedea din nou pe acelaşi Isus care a purtat crucea pe care noi trebuia să murim, în drum 19


spre Calvar; acelaşi Isus care a atârnat pe crucea aceea şase ore, cu toată povara de vinovăţie a lumii apăsând asupra Lui şi mânia innită a lui Dumnezeu îndreptată asupra Lui din pricina păcatului nostru, până când însuşi soarele, pe care El l-a creat, n-a mai putut suporta priveliştea şi, în timp ce Lumina Lumii aluneca în somnul morţii, şi-a ascuns faţa iar Dumnezeu a tras storurile cerului, a stins Lumina Lumii şi şi-a întors faţa de la Fiul Său până când El a strigat, cuprins de agonia inexprimabilă a suetului Său: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Acolo El a purtat păcatul şi ruşinea noastră – păcatul care L-a făcut pe Dumnezeu să-şi ascundă faţa de la noi – păcatul care merita moarte veşnică. Da, Domnul l-a purtat acolo pe cruce. El a plătit pentru mine şi pentru tine. Acum suntem răscumpăraţi şi mântuiţi de iad şi osândă veşnică numai şi numai pentru că El ne-a iubit atât de mult! Acest Isus m-a găsit şi pe mine când eram pierdut şi condamnat în păcat, urând pe Dumnezeu şi batjocorind Cuvântul Său, blestemându-I Fiul, omorând Prinţul Vieţii. El este Acela care m-a iubit atât de mult încât a luat vina mea şi s-a făcut pe Sine răspunzător pentru ea; ca să mă salveze şi să mă facă un u al lui Dumnezeu; să-mi pună o cântare în inimă, o mărturie pe buze şi asigurarea vieţii veşnice în suet. Acelaşi Domn Isus Cristos va coborî din cer într-o bună zi, scumpul şi binecuvântatul Domn – Domnul şi Dumnezeul meu – Mântuitorul şi Regele meu. Îl voi privi. Îl voi vedea chiar pe Domnul Însuşi. O, prietene, şi ţie îţi este rezervat acest har, dacă ai crezut în El. Poţi să-ţi imaginezi măcar orii de bucurie care ne vor cuprinde când Îl vom vedea pentru prima dată pe Acela care a murit pentru noi să ne salveze suetele noastre sărmane lovite de păcat, care se îndreptau spre iad şi meritau osânda veşnică? Da, Domnul Însuşi va coborî din cer. Observaţi că în timp ce noi vom urca, Domnul va coborî. Totuşi, El nu vine pe pământ în această fază a venirii Sale. Se armă clar că noi Îl vom întâmpina în văzduh. El va coborî, iar noi vom urca, dar ne vom întâlni deasupra pământului. Este important să observăm lucrul acesta foarte atent că va exista un timp când Domnul va coborî pe pământ. Profetul Zaharia ne spune că atunci când Domnul va coborî pe pământ, „picioarele Sale vor sta pe muntele Măslinilor”. El va intra în Ierusalim cu snţii Săi, care s-au suit mai întâi la El în timpul Răpirii. În profeţia aceasta ni se vorbeşte despre a doua fază a venirii Domnului. Este descrisă chiar venirea Domnului Isus pe pământ împreună cu snţii Săi. Prima fază a venirii Sale este „aspectul de hoţ” iar cealaltă este „aspectul Judecăţii”, amândouă formând venirea a doua a Domnului nostru. La Tit 2:13 citim aşa: „…aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos”. „Fericita nădejde” este venirea Sa în văzduh pentru snţii Săi; slăvita Sa arătare este venirea Sa împreună cu snţii Săi pe pământ. Între acestea două, avem acea perioadă de timp numită ziua Domnului – cei şapte ani de judecată şi tribulaţie.

El vine cu un strigăt Pavel spune: Domnul va coborî din cer cu un strigăt . Acum El este în cer. De nouăsprezece veacuri aşteaptă vremea revenirii Sale. Între timp, prin Duhul Sfânt, El îşi strânge 20


mireasa de pe tot pământul. Când s-a împlinit numărul stabilit pentru mireasă, prin vestirea Evangheliei şi lucrarea Duhului Sfânt, Domnul Însuşi va veni iarăşi. El va veni cu un strigăt. Va  strigătul Cristosului Atotputernic al lui Dumnezeu. La Apocalipsa 1, Ioan Îl înfăţişează ca având capul şi părul alb ca zăpada, cu picioarele de aramă încinsă, îmbrăcat cu o robă preoţească şi un brâu de aur, cu ochii ca para focului şi glasul ca vuietul multor ape. Va  acelaşi glas care a dat inţă cerurilor şi pământului la începutul creaţiei. Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile şi pământul. Glasul Lui a vorbit pe Sinai şi a zguduit pământul şi cerurile. Glasul Lui i-a zis mortului din mormânt: Lazăr, ieşi afară. Glasul Lui a zis valurilor mânioase ale mării: „Pace, i liniştită”, şi uraganul a auzit glasul Lui, a căzut cu faţa la pământ şi a venit să lingă mâna Stăpânului său. Acelaşi glas a strigat în ceasul zero al eternităţii, în timp ce atârna pe cruce: s-a sfârşit . La glasul acela vălul din Templu s-a rupt în două, pământul s-a clătinat, stâncile s-au despicat, mormintele multora dintre snţi au fost deschise şi cei care dormeau au ieşit afară. Glasul acesta se va auzi din nou. Cât de curând nu ştim. Când va veni vremea, mormintele se vor deschide din nou şi toţi cei care dorm în Cristos vor ieşi afară şi vor  răpiţi împreună cu credincioşii vii, schimbaţi, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh. Domnul va coborî din cer cu un strigăt. Strigătul acela va  auzit numai de credincioşi, atât de cei morţi, cît şi de cei vii. Niciunul din morţii răi nu vor auzi acest glas. Aceştia vor rămâne în mormintele lor. Nici oamenii necredincioşi aaţi în viaţă nu vor auzi acest glas. Probabil ei îşi vor da seama că s-a întâmplat ceva, deoarece toţi credincioşii adevăraţi vor dispărea dintr-odată, dar strigătul nu va  auzit decât de acei care sunt ai Domnului. Poate veţi întreba: „Cum se va putea ca unii să audă glasul, iar alţii nu?” Răspunsul: Radioul a făcut posibil ca sunetele să e auzite de unii, iar de alţii nu. Desigur, ştiţi care e explicaţia. Unii au reglat aparatul pe unda corespunzătoare, în vreme ce alţii ascultă pe alte unde. Aşa va  la venirea Domnului. Numai cei care sunt racordaţi la Postul de Radio „SÂNGELE” vor auzi acel strigăt. Numai cei care sunt pe lungimea de undă a cerului vor auzi strigătul acela „Suiţi-vă aici sus”. Ceilalţi vor  racordaţi pe unda pământului şi nu vor şti de strigătul acela. O, prietene, eşti tu la adăpostul sângelui? Este inima ta racordată prin credinţă la glasul lui Dumnezeu? Dacă da, atunci la venirea Lui şi tu vei  răpit. Dacă nu, atunci vei  lăsat jos să înfrunţi mânia lui Dumnezeu. Pregăteşte-te să întâmpini pe Dumnezeul tău. Domnul va coborî din cer cu un strigăt şi fiecare credincios va fi răpit ca să-L întâmpine pe Domnul. Crede în Domnul Isus Cristos şi vei  mântuit!

Arhanghelul Când Domnul Isus Cristos va coborî din cer, El va  însoţit de „arhanghelul”. Există o mulţime foarte mare de îngeri şi noi ştim că îngerii sunt de diferite ranguri şi ordine. Mihael, unul dintre arhangheli, a fost cel care a avut datoria să vegheze asupra copiilor ui Israel. În puţinele pasaje care vorbesc despre el, este întotdeauna asociat cu izbăvirea israeliţilor. 21


Gabriel pare să e îngerul căruia i s-a încredinţat sarcina de a transmite mesaje importante de la Dumnezeu către oameni, în vreme ce lucrarea arhanghelului Mihael pare să  fost limitată la poporul Israel al lui Dumnezeu din vechime. Daniel ne spune în capitolul al doisprezecelea al cărţii Daniel: În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va  o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va  mântuit, şi anume oricine va  găsit scris în carte (Daniel 12:1).

Notaţi expresia „copiii poporului tău” (poporul lui Daniel). În toate celelalte pasaje unde este amintit arhanghelul Mihael el este asociat cu izbăvirea naţiunii Israel. Cât de semnicativ este, prin urmare, faptul că atunci când Domnul va striga din văzduh să-Şi cheme mireasa acasă, acest eveniment va  însoţit de glasul arhanghelului. Scoaterea Bisericii este, de asemenea, semnalul pentru începutul zilei necazului lui Iacov. De două mii cinci sute de ani, Israel ca naţiune este răspândit în mijlocul altor popoare şi de o mie nouă sute de ani încoace evreii nu au un pământ al lor pe care să-I numească patria lor. Ierusalimul a fost sub călcâiul duşmanilor lor. Biblia ne spune că în perioada dintre Răpirea Bisericii şi întemeierea împărăţiei de o mie de ani va  o „mare strâmtorare” şi „un necaz” cum lumea nu a mai cunoscut şi nu va mai cunoaşte vreodată. Timpul acesta este numit în mod special „vremea necazului lui Iacov”. În ziua aceea antisemitismul va atinge culmea. Duşmanii Domnului şi ai poporului Său după trup, sub conducerea lui Anticrist, vor face o încercare finală de a anihila şi alunga Israelul de pe pământ, odată pentru totdeauna. Lucrarea pe care a început-o Faraon în Egipt şi care a fost purtată de naţiuni de atunci încoace va atinge apogeul. Dar acelaşi Dumnezeu care l-a înviat pe Moise şi a izbăvit poporul Său din Egipt – acelaşi Dumnezeu, care a păstrat poporul acesta în toate veacurile şi mileniile – este acelaşi Dumnezeu care păstrează legământul încheiat şi îi va izbăvi încă o dată în acea zi a necazului lui Iacov. Se părea că situaţia e deznădăjduită în zilele lui Faraon, dar Dumnezeu a fost în stare să-i izbăvească. De atunci încoace au fost multe situaţii când se părea că totul e lipsit de nădejde, dar întotdeauna Dumnezeu i-a izbăvit. Când Isus Îşi va chema Biserica, cea mai mare zi de necaz a lui Israel va începe, dar apariţia arhanghelului, împreună cu Domnul, este garanţia şi asigurarea că ei nu vor  nimiciţi cu desăvârşire, ci vor  izbăviţi şi aduşi din nou în ţara lor, Palestina. Atunci toate promisiunile legământului lui Dumnezeu se vor împlini pe deplin. Trei clase de oameni Conform textului de la 1 Corinteni 10:32, există trei grupe de oameni în lumea de astăzi. Pavel spune aşa în acest verset: Să nu ţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. 22


Toţi oamenii de pe pământ aparţin uneia din cele trei clase. Iudeul este acela care se trage în mod natural din Avraam, prin Isaac şi Iacov. Grecii (sau neamurile) sunt cei care nu se trag din Avraam. Biserica este corpul de credincioşi, e evrei, e dintre neamuri, care şi-au pus încrederea în lucrarea terminată a lui Cristos, care au fost născuţi din Duhul şi sunt, prin urmare, salvaţi – moştenitori ai vieţii veşnice prin Numele Său. Eşti membru e al primei grupe, e al celei de-a doua, e al celei de-a a treia – căci nu există alte clase. Fie eşti evreu, e eşti neevreu, e eşti creştin. Când va veni Domnul, aceste trei clase de oameni vor  pe pământ şi El va avea un mesaj pentru ecare din aceste grupe. Bisericii El îi va striga din văzduh: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso! Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s-a dus. Se arată orile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre (Cântarea Cântărilor 2:10-12).

Naţiunii Israel arhanghelul îi va transmite acest mesaj: Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor. Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat, şi nu vor mai  două neamuri, nici nu vor mai  împărţiţi în două împărăţii… Vor locui iarăşi în ţara pe care am dat-o robului Meu, Iacov… Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei … Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor  poporul Meu (Ezechiel 37).

Trâmbiţa Aşa după cum venirea Domnului are un mesaj pentru Biserică şi pentru Israel, tot aşa, ea are un mesaj şi pentru naţiunile celelalte, care L-au respins pe Cristos şi au persecutat poporul Său. Textul spune: Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu , Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Trâmbiţa în Scriptură avea două sensuri (în economia lui Israel). Când trâmbiţa suna o dată, însemna că israeliţii trebuiau să se pregătească de marş. Când trâmbiţa suna de două ori, era o chemare la război. Aici în 1 Tesaloniceni 4, avem ambele sensuri. Trâmbiţa va chema poporul lui Dumnezeu să pornească în marşul lui, iar noi vom  răpiţi pentru a-L întâmpina în văzduh. De asemenea, va  un semnal pentru naţiuni să se pregătească de război, căci după ce va  scoasă Biserica din lume, popoarele se vor aduna la un loc şi va veni sfârşitul prin bătălia de la Armaghedon, care va duce la înfrângerea totală a duşmanilor Domnului. Chemarea aceasta de război este dată, în termeni foarte clari, la Ioel: Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!… Domnul face să tune glasul oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare (Ioel 2:1,11). 23


Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie, toţi oamenii de război! Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele în suliţe! Cel slab să zică: ,,sunt tare!” Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strângeţi-vă! Acolo pogoară, Doamne, pe vitejii Tăi! Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur (Ioel 3:9-12).

Venirea Domnului va  semnalul care va strânge armatele lumii pentru ultimul conict mare, nal, care va duce la victoria completă pentru Cristos şi la întemeierea mult promisei Sale împărăţii de o mie de ani. Atunci rugăciunea care s-a suit din milioane de inimi timp de nouăsprezece veacuri va  ascultată, în sfârşit: Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în ceruri, aşa şi pe pământ .

Învierea Venirea Domnului îi va afecta pe toţi locuitorii pământului. Biserica va  „răpită”; Israel va  trecut prin „cuptorul de foc al Marii Strâmtorări”, dar, în cele din urmă, va  izbăvit minunat de arhanghel, iar popoarele vor  judecate şi aduse la supunere. Apoi Pavel prezintă ordinea evenimentelor în legătură cu Biserica (1 Tesaloniceni 4:16,17): Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom  rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.

Morţii în Cristos vor învia primii. Cu siguranţă, această armaţie singură este în stare să combată teoria nebiblică susţinută de atâţia creştini că „toţi morţii vor învia simultan” la învierea generală din ziua de apoi. Isus spune, prin apostolul Pavel, „…întâi vor învia cei morţi în Cristos”. Aceasta presupune că morţii care nu sunt în Cristos vor învia mai târziu. Negreşit, dacă morţii „în Cristos” urmează să învie primii, ceilalţi vor învia ultimii. Aşa este. La venirea Domnului Isus, numai cei care au murit în credinţă vor învia în trupurile lor slăvite. Ioan ne spune la Apocalipsa 20 că „morţii ceilalţi” nu vor învia decât după mia de ani, când vor  judecaţi la Marele Tron Alb. Morţii în Cristos însă vor trăi şi vor domni cu Cristos o mie de ani înainte de a veni acest timp şi astfel e neapărat nevoie ca ei să e înviaţi înainte de Epoca Împărăţiei. Scriptura declară deschis: Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani (Apocalipsa 20:5).

Imediat după învierea morţilor „mântuiţi”, credincioşii aaţi în viaţă vor  transfor maţi. Ei vor trece de la murire la nemurire. Într-o clipă trupurile noastre vor  prefăcute 24


după asemănarea slăvitului Său trup. Noi vom avea trupuri nemuritoare, spirituale, nesu puse durerii, perfecte şi veşnice, care nu vor mai cunoaşte moartea. Lucrul acesta se va întâmpla la venirea lui Cristos, căci apostolul Pavel spune: Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea tru pului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile (Filipeni 3:20-21).

Morţii în Cristos vor învia primii, apoi noi, cei care am rămas în viaţă până la venirea Domnului, vom  răpiţi în văzduh împreună cu ei. Aşa citim la 1 Corinteni 15 :51-53. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom  schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, iar noi vom  schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

Observaţi care e ordinea. Mai întâi, vor învia morţii nesupuşi putrezirii, şi apoi vom  schimbaţi noi. Isus ne învaţă acelaşi adevăr la Ioan 11. Vă amintiţi că după ce a murit Lazăr, Isus a fost întâmpinat de Marta înainte ca El să  venit la mormânt, zicându-I: ,,Doamne, dacă ai  fost aici, fratele meu nu ar  murit”. Isus i-a răspuns: „Fratele tău va învia”. Marta a răs puns, „Ştiu că va învia la învierea din ziua de apoi”. Marta nu ştia nimic despre prima înviere. Ea împărtăşea concepţia populară, după care nu ar exista decât o singură înviere în ziua de apoi. Dar Isus i-a descoperit mângâietorul adevăr al primei învieri de care vor avea parte cei mântuiţi, înainte de împărăţie, la venirea Domnului să-Şi ia Biserica: …i-a zis: ,,Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar  murit, va trăi” (Ioan 11:25). Aici este vorba despre învierea morţilor credincioşi. „Cine crede în Mine, chiar dacă ar  murit, va trăi”, a spus Isus, şi a adăugat: „Şi oricine trăieşte [este în viaţă când se va întâmpla acest lucru] şi crede în Mine, nu va muri niciodată” (Ioan 11:25).

Morţii în Cristos vor învia primii; apoi noi, cei care vom  încă în viaţă, vom  schim baţi fără să murim. Cine crede în Mine, chiar dacă ar  murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.

25


Întâlnirea din văzduh Orice necredincios va  lăsat jos. Morţii necredincioşi vor rămâne în mormintele lor, iar suetele lor vor  chinuite. Ei nu vor  înviaţi decât după o mie de ani. Necredincioşii aaţi în viaţă vor rămâne pe pământ să înfrunte mânia lui Dumnezeu şi dacă nu vor  mântuiţi între timp, vor înfrunta moartea în acea zi groaznică, alăturându-se celorlalţi pierduţi, până la învierea celor osândiţi din vremea de pe urmă şi la Marele Tron Alb. Dar cei mântuiţi (înviaţi şi transformaţi) vor începe apoi ascensiunea lor spre cer. Pavel spune, „vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”. Înainte de a ne întâlni cu Isus la venirea Sa, vom  mai întâi reuniţi cu cei dragi de care ne este dor şi după care tânjim atât de mult. Avem mame, taţi, fraţi şi surori acolo şi uneori ni se îmbolnăveşte inima de dor după ei. Vă amintiţi ziua aceea când drăgălaşa fetiţă cu buclele de aur şi ochii albaştri şi-a dat suetul şi Domnul a luat-o de pe acest pământ plin de răutate ca să e cu El acasă? Câte lacrimi amare am vărsat şi cât de mult dorim s-o vedem din nou! Ascultă, prietene, dacă eşti credincios, o vei vedea iarăşi, căci „întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi noi cei vii, care vom  rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei… ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”. Împreună cu ei… să întâmpinăm pe Domnul . Asta înseamnă că înainte de a  răpiţi să-L întâmpinăm pe Domnul, noi vom  reuniţi cu cei dragi ai noştri. Ne vom înălţa să-L întâmpinăm nu numai ca persoane individuale, ci şi ca familii sau grupuri reunite. Vom  adunaţi la un loc şi va urma o rapidă şi minunată salutare cu cei preaiubiţi şi apoi împreună vom  răpiţi. Când ne vom întâlni cu Isus, Îl vom întâlni împreună cu familiile noastre mântuite. Ce ori de emoţie străbat inima noastră la gândul acesta! În vreme ce aşteptăm cu dor să ne întâlnim cu Domnul Isus, care a murit pentru noi, ne este dor şi de cei care s-au dus înaintea noastră. Am poate o mamă acolo sus, un frate şi o mulţime de alţi preaiubiţi prieteni şi rude. Înainte de a  răpit să Îl întâlnesc pe El, mă voi întâlni cu mama sau cu tata, cu fratele sau cu sora mea, care poate s-au dus înaintea mea acasă. Va  o clipă de bucurie negrăită, de calde salutări şi apoi vom  răpiţi împreună cu ei să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Apoi Pavel adaugă: „Şi astfel vom  totdeauna cu Domnul”. Vom  desăvârşiţi în prezenţa Sa. Nu va mai  suferinţă, durere sau boală. Nu va mai  plâns, întristare, dezamăgire sau lupte sueteşti. Nu va mai  nicio poticnire, cădere sau eşec. Nu va mai  nici păcat, nici alunecare. Cu trupuri noi – nemuritoare, fără păcat, fără durere – ne vom bucura pe veci de gloriile prezenţei Sale şi ale împărăţiei Sale. Aceasta e fericita nădejde. Este singurul punct luminos dintr-o lume întunecată. Este anticiparea plină de bucurie a celor care şi-au pus încrederea în Cristos. Norii de război se adună la orizont, tot mai negri şi mai ameninţători. N-au decât să bubuie tunurile; să păcăie armele, de să zguduie pământul; n-au decât să se adune popoarele la război; civilizaţia poate aluneca pe marginea prăpastiei, gata să e distrusă, omul s-ar putea să caute propria sa anihilare, dar pentru cei care cunosc adevărul fericitei nădejdi lucrurile acestea nu sunt decât paşii Regelui care vine, iar noi ne ridicăm capetele în sus, căci „răscumpărarea noastră se apropie”. 26


NOTE FINALE

1.Ne-am permis să redăm aici sensul dat de autor expresiei din versiunea românească „pe alocuri vor  cutremure de pământ”, deoarece ni se pare mult mai completă, şi în acord cu originalul grecesc kata topous. (n.tr.) 2.Autorul a scris această carte în anul 1944 şi rugăciunea cu care se încheie paragraful de mai sus a avut, neîndoios, un caracter profetic, ind ea însăşi o dovadă a iminenţei revenirii Domnului, întrucât la numai patru ani după aceea ea s-a împlinit; în anul 1948 după cum bine se ştie – Domnul a adus „acea zi fericită”, când poporul Său a fost resădit în propria lor ţară, prin constituirea statului Israel. Or, dacă în 1944 părea şi era atât de iminentă venirea lui Cristos, cu cât mai iminentă trebuie să e ea astăzi, când s-a scurs atâta timp de la împlinirea acestui semn major şi s-au împlinit atâtea alte semne! E cutremurător gândul că El poate veni realmente în orice clipă!

27

CAPITOLUL DOI

Capitolul 5 Fericita nădejde

Sã înþelegem Numeri 1. Răpirea Bisericii Numeri Îl înfãþiºeazã pe Isus Cristos, Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În al nostru „Înãlþat“ casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar  aşa, v-aş  spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să ţi şi voi (Ioan 14:1-3).

Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine. Cu aceste cuvinte de mângâiere pentru ucenici, Domnul Isus Cristos Şi-a îndreptat faţa spre Calvar. Tulburaţi peste măsură la auzul veştii că El va muri, ucenicii au fost, în schimb, îmbărbătaţi de fericita nădejde că Cel care urma să-i părăsească va veni iarăşi să-i ia cu El. După învierea Domnului, în timp ce erau împreună pe Muntele Măslinilor, deodată El S-a înălţat din mijlocul lor la cer, ca împlinire a cuvintelor Sale din Ioan capitolul 14. Dar, de abia Se înălţase din mijlocul lor, şi în marea Sa dragoste pentru ei le-a şi trimis veşti din cer, care conţineau aceeaşi asigurare mângâietoare că El Se va întoarce din nou. Evanghelistul Luca este cel care ne redă primele cuvinte pe care Domnul înălţat în slavă le-a trimis ucenicilor Săi. Le găsim în Faptele Apostolilor 1:11:

Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.

Ultima făgăduinţă a Cuvântului lui Dumnezeu, înainte de a se încheia canonul Scripturii, s-a referit, de asemenea, la acea fericită nădejde a întoarcerii Aceluia care S-a suit la cer, căci aşa citim la Apocalipsa 22:20: Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isus!

Tocmai această fericită nădejde a întoarcerii Domnului Isus a fost tăria copiilor lui Dumnezeu în orice epocă, mângâierea lor în suferinţe, nădejdea lor în necaz şi forţa lor în bătălie. Tocmai această nădejde a aprins pe ecare dintre apostoli când aceştia au dus peste tot vestea binecuvântată şi au fost credincioşi până la moarte. Tocmai această nădejde a iminentei întoarceri a Domnului a fost aceea care le-a ţinut mijlocul încins, candela aprinsă şi ochii veghetori, ca nu cumva, venind la ei pe neaşteptate, El să-i găsească dormind. Cristos vine curând

Au trecut mai bine de o mie nouă sute de ani de când au fost date aceste promisiuni şi noi, cei de azi, suntem cu tot atâţia ani mai 29 aproape de vremea despre care a vorbit Domnul 29

A DOUA VENIRE A LUI Isus nostru. În timp ce umbrele tot mai adânci ale nopţii se apropie cu paşi repezi, urmând să cuprindă şi să judece lumea, se întind tot mai mult în jurul nostru şi deja se aude vuietul furtunii prezise de demult, creştinii care au vie în inimă nădejdea întoarcerii Domnului îşi ridică privirile în sus, aşa cum au făcut şi fac mereu de când le-a fost dată această promisiune pentru prima dată. Ei privesc în sus cu aceeaşi asigurare a credinţei, că Cel care a zis că vine va veni, şi nu va întârzia! Noi, creştinii de azi, avem însă un avantaj faţă de creştinii din primul veac. Noi suntem mai aproape de acel eveniment decât au fost oricare alţi creştini de până acum, în cele două milenii care s-au scurs de când Domnul ne-a dat făgăduinţa revenirii Sale. Adăugaţi la aceasta şi faptul că toate semnele date în Biblie ca prevestitoare pentru venirea Domnului se împlinesc chiar sub ochii noştri: războaie şi veşti de războaie, mesiile false, profeţii mincinoşi, ciumile, foametele, cutremurele, creşterea antisemitismului, apostazia, decăderea morală, corupţia politică şi toate celelalte indicii sunt în faţa noastră, întâlnindu-se în mod simultan pentru prima dată în istorie, aşa cum a spus Domnul Isus în Luca 21:28: Când vor începe să se întâmple aceste lucruri să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.

Răpirea

Următorul eveniment profeţit şi cuprins în programul lui Dumnezeu este răpirea tuturor credincioşilor, înainte de zguduitoarea încheiere mondială a acestei dispensaţii. Această răpire a Bisericii, precedată la scurt timp de învierea tuturor morţilor neprihăniţi, se numeşte, în general, răpirea. Cuvântul acesta răpirea nu apare în Biblie [în cea englezească, dar în versiunea română apare acest termen, n.tr.], dar e folosit pentru a exprima un eveniment în mod clar şi repetat care este armat de Biblie. Faptul că acest cuvânt nu apare în Biblie exact în această formă nu schimbă cu nimic realitatea lui. Cuvântul Trinitate de asemenea nu apare în Scripturi, şi nici expresia zămislirea supranaturală sau naşterea din fecioară, dar aceşti termeni exprimă exact ceea ce ne învaţă Biblia. Răpirea este cuvântul care exprimă evenimentul ce se va produce când Cristos va veni iarăşi, conform promisiunii Sale, ca să-şi ia Biserica şi s-o pregătească pentru domnia împreună cu ea aici pe pământ. Cuvântul răpire vine de la latinescul rapio, care înseamnă „a smulge deodată”. Aplicat la întoarcerea Domnului, acest cuvânt are semnicaţia, de a duce deodată pe cineva la o fericire sublimă. În Tit, ea este numită fericita noastră nădejde, iar la 1 Tesaloniceni 4:1617 citim o relatare detaliată a acestui eveniment: … Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui

Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi noi, cei vii, care vom  rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom  totdeauna cu Domnul. 30

CAPITOLUL II: fericita nădejde

În 1 Corinteni 15:51,52 citim despre caracterul brusc al acestui eveniment: …nu vom adormi toţi, dar toţi vom  schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi,

la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom  schimbaţi.

Răpirea şi arătarea

Cele mai multe concepţii greşite în rândul creştinilor cu privire la Răpire rezultă din eşecul de a face distincţie între răpire şi arătarea lui Cristos la a doua Sa venire. Cele două faze ale venirii a doua sunt foarte clar diferenţiate în Scriptură, aşa încât pare de neconceput ca cineva care studiază Biblia să mai poată avea confuzii cu privire la aceste lucruri. Răpirea este un eveniment plin de bucurie, asociat întotdeauna cu mângâiere şi asigurare pentru copiii lui Dumnezeu. Arătarea însă este un eveniment groaznic, când Domnul va coborî din cer în acără de foc, ca să Se răzbune asupra celor răi şi să-i distrugă pe cei nemernici. Confruntarea celor două evenimente sau eşecul de a face distincţie atât în ce priveşte timpul, cât şi caracterul lor, îi deposedează pe credincioşi de fericita nădejde. În legătură cu a doua venire a lui Cristos, se folosesc trei cuvinte şi anume: PARUSIA, APOCALIPSA şi EPIFANIA. Primele două sunt cel mai adesea folosite atunci când se vorbeşte despre întoar cerea Domnului. Parusia se referă, în general, la o perioadă de timp introdusă de reîntoar cerea Domnului pentru Biserica Sa, un timp urmat de perioada tribulaţiei sau a marii strâmtorări. Această perioadă de tribulaţie pe pământ va dura şapte ani, iar la sfârşitul ei, Domnul Isus Cristos va reveni în Apocalipsa. În Parusia El va veni numai o parte din drumul de la cer la pământ, Se va opri în văzduh ca să-L întâmpine Biserica pe Domnul acolo, unde El o va păzi în siguranţă până când Se va întoarce împreună cu ea la „Arătare”. Cuvântul paru sia înseamnă textual prezenţă. La venirea Sa în văzduh, El va veni să ne ia în prezenţa Sa. Cuvântul Apocalipsa înseamnă dezvăluire sau descoperire, sau cum traduce Biblia arătarea lui Isus Cristos. Parusia

Cele două evenimente – venirea lui Cristos pentru Biserica Sa înainte de marea strâmtorare şi venirea împreună cu Biserica Sa după marea strâmtorare – sunt total diferite în caracter. Răpirea poate  deosebită prin patru caracteristici: 1. Ea este selectivă în caracter 2. Este secretă 3. Este bruscă şi se petrece foarte repede 4. Este pe deplin satisfăcătoare Numai un număr ales de credincioşi vor avea parte de prima fază a venirii Domnului şi se vor înălţa ca să-L întâmpine în văzduh. Numai cei care au fost răscumpăraţi şi spălaţi în sângele Mielului vor auzi strigătul şi se vor înălţa ca să-L întâmpine în văzduh. În toate 31

A DOUA VENIRE A LUI Isus pasajele unde este menţionat acest eveniment, reiese foarte clar că numai cei mântuiţi vor avea parte de acest eveniment glorios şi binecuvântat. Şi după cum toţi mor în Adam, toţi aşa vor învia în Cristos, dar ecare la rândul cetei lui. Cristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos(1 Corinteni 15:22-23).

Reţinem deci faptul că la venirea Sa, Domnul va avea de-a face numai cu cei care sunt ai Lui. Prin venirea Sa secretă înţelegem faptul că atunci când Domnul va veni pentru Biserica Sa, numai cei care Îl aşteaptă vor  răpiţi, în vreme ce toţi ceilalţi nu vor cunoaşte ce s-a întâmplat; ei vor observa că s-a întâmplat ceva, dar nu vor şti ce anume. Când Domnul i-a vorbit lui Pavel pe drumul Damascului, oamenii care erau împreună cu el au văzut lumina şi s-au temut, dar n-au auzit glasul Aceluia care-i vorbea lui Pavel. Când lumea se va trezi după Răpire şi va descoperi că toţi creştinii s-au dus, se va produce mare agitaţie, până când Diavolul îşi va prezenta minciuna lui ca explicaţie a misterioasei şi bruştei dispariţii a acelora care au fost răpiţi. Iată Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea (Apocalipsa 16:15). Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea! Când vor zice „pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va avea chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi i ai luminii şi i ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului(1 Tesaloniceni 5 :2-5).

Venirea Lui va  neaşteptată

În ce priveşte cea de a treia caracteristică a răpirii şi anume faptul că ea va  bruscă, asta înseamnă că întregul eveniment va avea loc într-o fracţiune de secundă. Atât de rapid vor dispare creştinii, încât niciunul dintre cei nemântuiţi nu vor  în stare să-i vadă plecând. Ei se vor uita unul la altul şi deodată, în timp ce un soţ nemântuit va privi la soţia lui, ea va dispare. O mulţime de oameni vor călători pe autobuz şi, deodată, vor simţi că autobuzul o ia brusc într-o parte şi se îndreaptă spre şanţ. Ei vor observa că şoferul autobuzului a dispărut deodată, fără să  deschis vreo uşă sau vreo fereastră Şi alţi pasageri vor dispare, lăsându-şi în urmă doar hainele, ca dovadă a faptului că s-au aat acolo cu foarte puţin timp în urmă. Fiecare cuvânt folosit în Scriptură indică, în mod clar, caracterul brusc al schimbării. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 15 că acest eveniment se va întâmpla într-o clipeală de ochi. Acelaşi cuvânt e folosit de Pavel şi în 1 Tesaloniceni capitolul 4 (în versiunea originală a Noului Testament), tradus prin răpit . Se foloseşte, de asemenea, în Fapte 8:39, în legătură cu Filip, aşa cum citim: 32


Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut .

Apoi din nou acelaşi cuvânt e folosit în 2 Corinteni 12:2-4, unde Pavel ne spune că a fost răpit până la al treilea cer”. Acest eveniment va constitui împlinirea tuturor nădejdilor şi dorurilor noastre. Într-o fracţiune de secundă, ecare credincios va primi un trup nou, slăvit, fără păcat, fără durere şi fără moarte. Va  deodată reunit cu toţi ai săi preaiubiţi, pentru a locui cu ei în părtăşie pe veci. Dar, mai presus de toate, noi Îl vom vedea atunci pe El, pe Domnul slavei, care a murit pentru noi pe crucea de la Calvar şi care mijloceşte în prezent pentru noi ca să m păziţi şi păstraţi până în aceea zi. Noi Î1 vom vedea şi vom  cu El, căci Îl vom vedea aşa cum este El . O, cum ne arde inima în noi, gândindu-ne cu anticipaţie la aceea zi a bucuriei! Într-o hună zi, tot atât de sigur cum a venit prima oară, El va veni din nou. Dacă nu am avea această nădejde şi credinţă absolută în făgăduinţa Sa că va veni iarăşi, nu ar mai exista nici un stimulent ca să continui mai departe lucrul şi să mergi înainte. Atunci, într-adevăr, dintre toţi oamenii noi am  cei mai nenorociţi. Dar El va veni. Aleluia! Noi Îl vom vedea pe El, Regele, în toată frumuseţea Sa. Am încercat adesea să-mi imaginez primii ori, când, înălţându-ne în văzduh în zbor fără aripi ca să-L întâmpinăm, vom vedea pentru prima dată faţa minunată a Domnului nostru. Atunci, toate necazurile noastre vor  din domeniul trecutului. Toate marile sacricii pe care le-am făcut aici pentru El vor părea cu totul neînsemnate şi mici. David a cunoscut acest lucru şi l-a exprimat minunat în Psalmul 17. El se uitase la cei răi şi văzuse că aceştia prosperă pe pământ, în vreme ce el trebuia să sufere pentru Domnul. Dar apoi la urmă a strigat: Scoală-Te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară-l! Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta! Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, care îşi au partea lor în viaţa aceasta şi cărora le umpli pântecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sunt sătui şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor (Psalmu1 17:13-14).

Ridicându-şi apoi ochii de la nedreptăţile acestui pământ, el declară în versetul următor: Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta; când mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău (versetul 15).

Aceeaşi idee o găsim bine conturată şi în următoarele versete scrise de Ioan: Preaiubiţilor, acum suntem copii lui Dumnezeu. Şi ce vom  nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom  ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este (1 Ioan 3:2-3).

33

A DOUA VENIRE A LUI Isus II. Răpirea înainte de Marea Strâmtorare Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului (Luca 21:36).

Una din întrebările arzătoare care stârneşte un deosebit interes este aceasta: Va trece oare Biserica prin Marea Strâmtorare? Ei bine, deşi Scriptura arată că însăşi esenţa fericitei nădejdi este faptul că vom scăpa de perioada de mare încercare ce va veni pe pământ, există mii de credincioşi bine intenţionaţi şi sinceri, care au fost induşi în eroare să creadă că Biserica, Mireasa lui Cristos, va trebui să treacă prin această perioadă groaznică. Aşa sunt înşelăciunile Satanei! Cu cât este mai importantă o doctrină, cu atât mai mult va încerca vrăjmaşul să-i ducă în rătăcire pe copiii lui Dumnezeu. E uşor de înţeles de ce urăşte el adevărul iminentei întoarceri a Domnului Isus. Nimic din lumea aceasta nu poate să-i facă pe oameni să trăiască mai atent decât aşteptarea acestei întoarceri a Domnului Isus, care poate avea loc în orice clipă. Această rătăcire sau stare de confuzie care există între credincioşi i-a făcut pe mulţi nemântuiţi să-şi piardă interesul pentru salvare, întrucât sunt obligaţi să privească la atâtea păreri deosebite şi la starea de confuzie care există între credincioşi şi astfel să nu mai creadă în mântuirea realii. Există multe şcoli de gândire cu privire la timpul răpirii şi la cei ce vor participa la ea. Există, mai întâi, învăţătura postmilenistă, care plasează învierea la sfârşitul lumii, după mileniu. Există, de asemenea, învăţătura premilenistă, care plasează învierea înainte de mileniu, iar în cadrul acestei învăţături există mai multe păreri şi anume: 1. Cei care susţin că Răpirea va avea loc după Marea Strâmtorare şi că va participa, de asemenea, toată Biserica, 2. Cei care cred într-o răpire în timpul Marii Strâmtorări, 3. Cei care cred într-o răpire parţială şi susţin că numai aceia care ating un anumit grad de snţenie vor  răpiţi la venirea lui Cristos, în timp ce restul credincioşilor vor trebui să îndure focul judecăţii din perioada Marii Strâmtorări. Cu toate aceste păreri diferite şi învăţători capabili care să le spijine, nu mai e de mirare că s-a produs atâta rătăcire. Noi ar trebui să ne îndepărtăm imediat de toate cuvintele şi părerile omeneşti şi să ne mărginim doar la Cuvântul Domnului, la lege şi la mărturie. Dacă ele nu vorbesc după acest cuvânt, este din pricina faptului că nu este lumină în ele. Marea Strâmtorare pentru Israel

Observaţi, în primul rând, că toate pasajele din Cuvânt unde este amintită Marea Strâmtorare se referă la Israel. Biserica niciodată nu este asociată cu ea, şi toate referirile la această perioadă o xează ca pe un timp de judecată pentru Israel şi neamuri. În Ieremia 30:7 ea este numită: ,,O vreme de necaz pentru Iacov”, iar versetele următoare indică faptul că Israelul va intra după trecerea acestei perioade în binecuvântările perioadei de o mie de ani. În Daniel 12:1, se armă cu privire la această zi: … în vremea aceea, poporul tău va  mântuit 34

CAPITOLUL II: când

va veni isus

(izbăvit). „Poporul tău” la care se referă aceste versete erau oamenii din vremea proorocului

Daniel, din neamul lui, adică poporul Israel. Când vorbeşte Domnul Isus despre acea zi, El întotdeauna Se referă la Israel şi avertizările Sale privesc călătoriile din zilele de Sabat şi fuga din Iudeea. Întreaga amplasare a oricărui pasaj referitor la Marea Strâmtorare are caracter israelit. Nu există nicio referire Biserica că ar lua parte la ea. Omul păcatului şi Marea Strâmtorare

În cea de a doua epistolă a lui Pavel către Biserica din Tesalonic, în capitolul al doilea, noi avem o dovadă care, chiar în afară de orice alte dovezi scripturale, aşază Răpirea Bisericii înainte de ziua Domnului. Creştinii din Tesalonic fuseseră foarte tulburaţi de o veste falsă, o scrisoare măsluită ca să pară că ar  fost scrisă de mâna lui Pavel, după care învierea ar  trecut deja şi ei ar  fost lăsaţi jos. Fireşte, acest lucru i-a alarmat, căci ei fuseseră învăţaţi că înainte de a veni ziua Domnului, Biserica va  răpită. Ei se aşteptau să scape de ororile Marii Strâmtorări şi motivul tulburării lor a fost tocmai această veste, după care ei ar  fost lăsaţi jos, urmând să treacă prin Marea Strâmtorare. Lucrul acesta reiese foarte clar din versetele următoare: Vă rugăm erbinte, fraţilor, prin venirea Domnului nostri Isus Cristos şi prin strân gerea noastră laolaltă la El, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo scrisoare ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar  şi venit deja (2 Tesaloniceni 2:1-2, traducere literală).

Aceşti credincioşi au fost tulburaţi de o veste falsă, după care ei ar  întrat deja în Marea Strâmtorare sau perioada tribulaţiei, denumită în versetele de mai sus ziua Domnului. Dacă Pavel ar  răspândit această învăţătură, aşa cum fac unii astăzi, după care Biserica trebuie să treacă prin Marea Strâmtorare, atunci cu siguranţă ei ar  aşteptat-o şi n-ar mai  fost atât de tulburaţi. Faptul că aceşti creştini s-au tulburat de vestea falsă primită dovedeşte că ei aşteptau ca Biserica să e luată înainte de venirea Domnului, aşa cum fuseseră învăţaţi de apostolul Pavel. Răspunsul lui Pavel Când Pavel aude despre această stare de confuzie şi rătăcire, el scrie imediat epistola respectivă, ca să clarice problema ivită. El le-o pune în termeni atât de clari, încât ne mirăm cum creştinii mai pot  tulburaţi de această problemă, acum când au trecut mai bine de o mie nouă sute de ani de atunci: Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip [observaţi foarte bine avertizarea sau prevenirea împotriva înşelăciunii cu privire la acest adevăr]; căci nu va veni înainte ca să  venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, ul pier zării... (2 Tesaloniceni 2:3). 35

A DOUA VENIRE A LUI Isus Iată, deci, că lucrurile sunt cât se poate de clare: ziua aceea nu poate veni până când nu s-au întâmplat două lucruri: Mai întâi o alunecare de la credinţă (apostazia din zilele de pe urmă), urmată de arătarea (descoperirea) omului fărădelegii. Venirea lui Antichrist va introduce în scenă Marea Strâmtorare şi o va preceda. Observaţi, de asemenea, versetele 6 şi 8: Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte [pe Anticrist] ca să nu se descopere decât la vremea lui... Şi de atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

Duhul Sfânt, care, conform spuselor lui Cristos, locuieşte în Trupul Său, adică în Biserică începând cu ziua Cincizecimii şi până în zilele noastre, este numit aici Cel care împiedică arătarea Anticristului. Acest om al fărădelegii nu se poate arăta până când Duhul Sfânt, care locuieşte în Biserică, nu este luat din calea lui. Îndată ce Duhul Sfânt a luat Biserica, cel nelegiuit se va arăta, pentru a  însă nimicit însă, atunci când Domnul Se va întoarce din nou pe pământ împreună cu Mireasa Sa. Legaţi acum aceste două fapte unul de altul:

– mai întâi, ziua Domnului nu poate să vină până când omul păcatului nu se descoperă şi, – în al doilea rând, omul păcatului nu se poate arăta până când Cel care îl împiedică acum nu este luat din cale. Deci, acest al doilea fapt legat de primul face ca să e imposibil ca ziua Domnului să vină înainte ca Biserica să  fost răpită. Cu siguranţă, nu cred că avem în Scriptură un text mai clar decât acesta. Mărturia prototipului

Vorbind despre a doua Sa venire, Domnul Isus Cristos S-a referit la două incidente din istorie ca imagini pregurate ale zilelor care vor preceda întoarcerea Sa. Primul a fost poto pul lui Noe, iar celălalt a fost nimicirea cetăţilor din câmpie, Sodoma şi Gomora. În ecare caz avem o întruchipare a răpirii, ca având loc înaintea judecăţii. În cazul potopului, Noe, care a umblat cu Dumnezeu, a fost scos din lume (luat dintre ceilalţi), înainte de a izbucni furtuna. În cazul nimicirii Sodomei, Lot şi cu cele două ice ale sale au fost scoşi şi conduşi de îngeri, înainte ca să pogoare focul din cer. Cu siguranţă, nu a fost accidental faptul că Domnul Isus a ales chiar aceste două imagini din istorie ca să ne înveţe adevărul cu privire la venirea Sa din nou. Enoh este prototi pul omului spiritual, a omului duhovnicesc răpit înainte de Marea Strâmtorare, care a fost foarte bine întruchipat de potopul din vremea lui Noe. Lot şi icele sale au fost credincioşi lumeşti. Scriptura ne spune că Lot era un om neprihănit, care-şi chinuia suetul datorită murdăriei Sodomei. Totuşi, ei au fost scoşi la timp şi conduşi în siguranţă, înainte de a se pogorî focul din cer. La scaunul de judecată al lui Cristos, imediat după Răpire, vor exista două categorii de oameni, categorii ce sunt bine reprezentate de Enoh şi de Lot, şi anume: cei ce vor  plini de încredere şi cei care se vor ruşina. Unii vor primi răsplată, în vreme ce alţii vor suferi pierderi. Ambele categorii se vor aa însă acolo, deşi unii vor  răsplătiţi şi vor avea parte 36


de o intrare din belşug, în vreme ce alţii vor  mântuiţi, însă ca prin foc. Răpirea în Apocalipsa

Adăugaţi la toate aceste dovezi protipale învăţătura de fond a cărţii Apocalipsa, care în capitolele 2 şi 3 ne dă o imagine a istoriei Bisericii în timpul absenţei Domnului nostru de pe pământ. Aceasta îşi desfăşoară cursul din ziua Cincizecimii, până la venirea Sa pentru Biserică şi este descrisă prin imaginea celor şapte biserici, care au existat în chip real în Asia Mică, începând cu Efes şi terminând cu Laodicea. În aceste două capitole, Biserica este amintită de 14 ori. Observaţi, în continuare, versetele 1 şi 2 din Apocalipsa cap. 4: După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie şi pe scaunul acesta şedea Cineva.

Ceea ce urmează în Apocalipsa de la capitolul 6 la 19 este considerat şi recunoscut de toţi creştinii ca cea mai vie descriere din Biblie a perioadei tribulaţiei, adică a perioadei Marii Strâmtorări. Înainte de a  fost descrisă Marea Strâmtorare, Ioan a fost invitat şi apoi răpit în cer şi de acolo el a privit lucrurile care aveau să urmeze. Biserica s-a dus şi ea nu se va mai vedea niciodată pe pământ în timpul Marii Strâmtorări, conform cărţii Apocalipsa. Înainte de Răpire, ea a fost menţionată de 14 ori în capitolele 2 şi 3, de unde a reieşit foarte clar că se aa pe pământ. După ce a fost însă răpit Ioan, Biserica a dispărut de pe pământ şi în tot acest timp care urmează, noi vedem Israelul şi neamurile, dar nu şi Mireasa. Ea este acum cu Domnul ei. Capitolul 19 vorbeşte despre întoarcerea ei cu Domnul, pentru a domni cu El pe pământ. Scriptură directă

Noi ne-am ocupat de un număr de incidente care simbolizează şi preînchipuie „Răpirea, înainte de Marea Strâmtorare”. Duhul Sfânt este atât de gelos cu privire la acest adevăr important, încât El ne-a dat, în plus, foarte multe pasaje directe, care nu permit nicio răstălmăcire sau interpretare greşită. Vom observa câteva din aceste pasaje. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare (1 Tesaloniceni 1:9-10).

În capitolul 5 al aceleiaşi epistole, Pavel vorbeşte despre venirea Domnului ca un hoţ noaptea, şi îi avertizează pe credincioşi să vegheze şi să aştepte. El ne dă următoarele cuvinte, ca motiv pentru acest lucru: 37

A DOUA VENIRE A LUI Isus Căci Domnul nu ne-a rânduit pentru mânie, ci ca să obţinem mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos (1 Tesaloniceni 5:19). Mântuirea despre care vorbeşte aici apostolul Pavel este o mântuire viitoare, ce se referă la scăparea de mânia lui Dumnezeu, atunci când va veni El să judece pământul. Există apoi un pasaj rostit de Domnul Isus Cristos, care risipeşte orice îndoieli cu privire la faptul că Biserica va scăpa de acea zi groaznică. El se găseşte în acelaşi capitol, care descrie atât de viu acea zi groaznică a necazului lui Iacov (vezi Luca 21). În acest capitol, Domnul răspunde ucenicilor, care L-au întrebat cu privire la vremea şi semnele care vor preceda nimicirea Ierusalimului şi întoarcerea Domnului. El le spune despre războaie şi veşti de războaie şi despre groaznica stare de agitaţie de pe pământ, imediat înaintea acelei zile. Apoi le descrie în amănunt condiţiile care vor domni pe pământ: Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor  zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor  însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va  o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia (Luca 21:20-23). Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel, ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului (Luca 21:34-35).

Aceasta nu e decât o parte a descrierii acelei groaznice zile. O găsim mai pe larg descrisă în evangheliile lui Matei şi Marcu, precum şi în întreaga carte a Apocalipsei. După ce i-a prevenit pe ai Săi, Domnul adaugă un verset cât se poate de semnicativ: Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi puterea să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului (Luca 21:36). Prin urmare, va exista un grup de oameni care vor veghea şi se vor ruga şi care vor scăpa de toate aceste lucruri care se vor întâmpla. Aceasta este, preaiubiţilor, fericita noas-

tră nădejde! Fericita noastră nădejde

Credinciosul are o nădejde binecuvântată şi fericită. O, cum ar dori diavolul să ne răpească această scumpă nădejde în aceste zile întunecate în care trăim! Şi cum a reuşit el să înşele pe mulţi creştini, încât aceştia să aştepte acum Marea Strâmtorare, iar nu Venirea Domnului! Dacă Biserica ar trebui să treacă prin Marea Strâmtorare, atunci înseamnă că 38


Biserica îl aşteaptă pe Anticrist, şi nu pe Cristos, căci în timpul Marii Strâmtorări va domni Anticrist. Unde mai este atunci fericita noastră nădejde? Care mai este speranţa noastră? Nădejdea noastră este faptul că aşteptăm şi privim înainte spre venirea Domnului nostru Isus Cristos ca să-şi ia Mireasa, eveniment ce va preceda arătarea Anticristului. Prietene, care este nădejdea ta fericită? Într-una din aceste zile Domnul va veni şi atunci toate vor depinde de ceea ce faci tu cu El acum. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului (Apocalipsa 3:10). III. Trupul învierii Plata păcatului este moartea. Aşa rezumă Biblia groaznicul rezultat al fărădelegii şi călcării de lege al unui singur om. Această moarte este mai mult decât o moarte spirituală; ea cuprinde şi moartea zică. În clipa în care Adam a păcătuit, el a murit şi din punct de vedere spiritual. El a rupt relaţiile cu Dumnezeu şi a devenit mort în păcatele şi fărădelegile sale. Dar în clipa în care a păcătuit, a murit şi din punct de vedere zic. Deşi a mai trăit vreo 950 de ani după căderea sa, sentinţa morţii sale zice a trecut asupra sa imediat şi el a înce put să moară treptat. De acum, nu mai era decât o chestiune de timp, până când el avea să se întoarcă din nou în ţărâna din care a fost luat. Astfel, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit. De atunci încoace, cu excepţia a numai două persoane (Enoh şi Ilie), aceasta a fost soarta tuturor copiilor lui Adam, care au venit pe lume: să moară. Din ziua în care ne naştem, procesele de decădere şi descompunere intră în funcţie în trupul nostru, iar viaţa pe pământ nu este altceva decât o moarte treptată. Dar, aşa după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Cristos. Al doilea Adam („Adam cel de pe urmă” – traducere literală) reface ceea ce a stricat primul Adam. Primul Adam a adus moartea, al doilea Adam aduce viaţa. Aşa după cum moartea datorită păcatului a fost întârziată în ce priveşte trupul fizic, tot aşa răscumpărarea trupului este întârziată până la venirea lui Cristos. În clipa în care Adam a păcătuit, el a murit din punct de vedere spiritual, dar moar tea zică nu a venit decât cu sute de ani după aceea. Exact aşa, atunci când ultimul Adam a plătit preţul pentru păcat pe cruce, El a făcut disponibilă imediat viaţa spirituală şi, la urmă, viaţa zică veşnică. În clipa în care cineva crede în Domnul Isus Cristos, el devine viu din punct de vedere spiritual, dar răscumpărarea nală a trupului este amânată până la venirea Domnului Isus. Noi, cei care suntem mântuiţi, avem încă un trup muritor şi, dacă Domnul nostru mai întârzie, acest trup va  depus într-o zi în mormânt, dar la venirea Domnului să-şi ia Biserica, aceste trupuri ale noastre vor , şi ele, schimbate şi făcute asemenea trupului slăvit al Domnului Isus Cristos.

Morţii înviaţi

Această înviere a trupurilor credincioşilor este primul eveniment care va urma strigătului Domnului Isus din văzduh, când va veni să-Şi ia la Sine Biserica. Morţii în Cristos vor 39

A DOUA VENIRE A LUI Isus învia primii şi apoi noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Sa, vom  schimbaţi deodată, într-o clipeală de ochi. În prima sa epistolă către Corinteni, apostolul Pavel, scriind sub inspiraţie divină, consacră un capitol întreg acestui măreţ eveniment şi ne oferă o descriere detaliată a acestui trup al învierii pe care toţi credincioşii îl vor primi atunci, e că au fost morţi, e că s-au aat în viaţă la strigătul Domnului Isus. Acest trup al învierii nu trebuie confundat cu acea casă pe care o avem în cer. Potrivit textului de la 2 Corinteni 5, acestea sunt trupuri pe care inţele le îmbracă atunci când mor şi în care locuiesc până la venirea Domnului, când şi ei vor primi trupul veşnic, slăvit al învierii. Ştim, în adevăr, că dacă se desface casa părintească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâini, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom  îmbrăcaţi, nu vom  găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta, deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să m dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să m îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să e înghiţit de viaţă (2 Corinteni 5:1-4).

Cu siguranţă, aici este vorba de o îmbrăcare ce are loc imediat după dizolvarea acestui cort pământesc. Celor care adorm în Cristos li se dau trupuri în care locuiesc în aşteptarea venirii lui Cristos, când El va da tuturor trupuri slăvite ale învierii. Iubiţii noştri, care s-au. dus înainte, nu sunt dezbrăcaţi acolo în cer. Ei nu sunt nişte spirite dezmembrate, ci sunt îmbrăcaţi cu veşminte puse la dispoziţia lor de către Domnul. Ei sunt vizibili; Ioan a văzut suetele celor care au fost decapitaţi pentru cauza lui Cristos. Duhurile, dacă ar  dezmem brate, nu ar mai putea  văzute. Când Moise şi cu Ilie au apărut pe Muntele Schimbării la Faţă, ei au fost vizibili şi au avut trupuri. Trupurile lor însă nu puteau să e aceleaşi pe care le-au avut pe pământ, căci acestea erau trupuri păcătoase şi, prin urmare, nu puteau  îngăduite în cer. Dumnezeu e în stare să îmbrace duhurile. Arătarea îngerilor în Vechiul şi Noul Testament în forme vizibile indică faptul că Dumnezeu poate să îmbrace duhurile în tru puri, în vederea unei slujbe temporare, pentru ca apoi să pună deoparte aceste trupuri, când lucrarea a fost încheiată. Astfel, se pare că în intervalul dintre moartea snţilor şi învierea lor, la venirea lui Cristos, ei au o casă care nu e făcută de mâini omeneşti, pentru ca să nu apară goi, ci să e îmbrăcaţi. Biblia nu ne dă amănunte cu privire la această îmbrăcăminte, dar – deşi nu vrem să dogmatizăm acest aspect – există suciente dovezi, după care duhurilor noastre le-a fost asigurată o îmbrăcăminte în cer pe care s-o poarte în cer după moarte, până vor primi trupurile noastre noi la venirea Domnului. Trupurile noi

Fie că suntem de acord cu privire la cele de mai sus, e că nu, un lucru este însă acceptat şi crezut de toţi credincioşii şi anume faptul că atunci când va veni Isus toate trupurile snţilor vor învia, că niciunul nu va  omis. Cei care au pierit pe mare, cei care au fost arşi şi au devenit cenuşă, cei care au fost sfâşiaţi de are sălbatice sau au murit în alte împreju40


rări ciudate vor  şi ei înviaţi. Se ridică adesea obiecţia că acest lucru este cu neputinţă, întrucât trupurile celor care au murit cu sute sau mii de ani în urmă s-au dezintegrat şi au fost transformate în alte trupuri. În felul acesta, elementele care au compus odată trupul lor de acum o mie de ani, să zicem, pot să facă parte în prezent din alte trupuri. Daţi-mi voie să ilustrez aceasta. Să ne imaginăm că un om a trăit acum o mie de ani. Trupul său era compus din 75 kg de elemente chimice, cum ar  oxigenul, hidrogenul, sodiul, potasiul şi alte elemente. Când a murit, trupul său a fost pus în mormânt şi s-a dezintegrat. Deasupra mor mântului a crescut un pom şi rădăcinile sale au absorbit diferitele elemente care formau odată trupul acestui om. Aceste elemente au devenit astfel o parte din acest pom. Pomul a făcut roade, care au fost mâncate de o vacă ce păştea iarbă pe acolo. În felul acesta, o parte din elementele chimice care compuneau odată un trup omenesc au trecut în trupul unui animal, devenind parte integrantă din trupul său. Vaca a fost dusă la abator şi carnea ei a fost consumată de alţi oameni. Astfel, aceştia au consumat, de fapt, o parte din celălalt om care murise mai înainte, căci o parte din elementele care compuneau trupul său au trecut acum în corpurile celor care au mâncat carnea de vacă. Apoi, aceşti oameni au murit şi ei, iar trupurile lor au fost îngropate. Deasupra mormintelor lor a crescut iarbă şi buruieni, care, în cele din urmă, au absorbit elementele trupurilor lor ce s-au descompus treptat. Şi iarba a fost mâncată iarăşi de animale. Astfel, constatăm că elementele care compuneau trupul primului om care a murit şi s-a descompus au făcut, pe rând, parte din trupurile a o mie de bărbaţi şi femei. Se poate observa deci că trupurile morţilor nu pot  aduse înapoi atom cu atom, aşa cum au fost ele iniţial. Anumiţi atomi, luaţi individual, s-ar putea să aparţină la o mie de corpuri diferite şi, întrucât niciun atom nu poate ocupa două locuri deodată în spaţiu, acest lucru face imposibil ca trupul iniţial, care a fost îngropat, să învie cu atomii şi moleculele sale de la început. Acest argument foarte bine alcătuit în sine a fost promovat de sceptici, în încercarea lor de a tăgădui învierea în chip literal. Totuşi, Biblia a anticipat această obiecţie şi i-a dat răs puns, în 1 Corinteni la capitolul 15: Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” Nebun ce eşti! Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. Şi când sameni sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi ecărei seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este tru pul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. Aşa este şi în învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere” (1 Corinteni 15 :35-43).

Acest pasaj conţine răspunsul la întrebarea noastră. Pavel spune că există trupuri ale 41

A DOUA VENIRE A LUI Isus oamenilor, ale arelor, ale păsărilor şi ale peştilor. Ele diferă ca formă, dar sunt compuse din aceleaşi elemente şi elementele unuia pot deveni, la un moment dat, elementele altuia, ca atunci când mâncăm peşte sau păsări ori când peştii şi păsările mănâncă oameni. Ceea ce contează însă nu sunt atomii în sine, ecare atom luat în particular, ci individul ca atare. Tot aşa este şi la învierea morţilor. Nu va  neapărat nevoie să e repuşi la loc aceiaşi atomi ai elementelor care au fost depuse iniţial în mormânt. Cu toate acestea, individul va  acelaşi. Este un fapt ştiinţic că elementele alcătuitoare ale trupurilor noastre sunt într-o permanentă stare de schimbare. Noi preluăm în permanenţă elemente noi din hrană, băutură şi aer, dând afară alte elemente, sub formă de materii nefolositoare, care urmează să e absorbite de alte organisme. Se spune că primim prin acest schimb reciproc de elemente un trup nou la ecare şapte ani o dată. Nici un singur atom existent acum în trupul nostru nu va mai locui în noi peste şapte ani. Totuşi, această schimbare totală a atomilor unui om nu-l schimbă cu nimic pe om ca individ. Nu gruparea de elemente este inţa omului, ci suetul care locuieşte în el. Trupul unui om de astăzi are încă aceleaşi caracteristici zice pe care le poseda şi acum şapte ani, deşi este compus în prezent din alţi atomi. Sămânţa de grâu

Pavel ilustrează în continuare acest lucru, când se referă la bobul de grâu semănat în pământ. El spune: „Şi când sameni, sameni nu trupul care va , ci doar un grăunte… e de grâu, e de altă sămânţă”. Să presupunem că semeni un grăunte de grâu, care dă naştere la o sută de alte boabe de grâu. Aceste boabe nu sunt o multiplicare a aceloraşi elemente semănate iniţial, ci sunt compuse din alte elemente luate din sol şi din aer. Avem, deci, acum un grăunte compus din atomi de materie diferiţi individual, dar care, de fapt, e tot acelaşi grăunte de grâu, pentru că el posedă aceleaşi caracteristici ale grâului care a fost semănat. Nu este acelaşi grăunte şi totuşi este identic cu cel care a fost semănat. Este acelaşi în ce priveşte culoarea, structura şi compoziţia sa şi, în condiţii normale, este acelaşi şi în privinţa mărimii şi înfăţişării sale. Este un grăunte de grâu ca acela pe care l-am îngropat, lăsându-l să moară. Acum este înviat; este un grăunte nou, ce conţine o parte din elementele originalului şi toate caracteristicile sale.

Tot aşa este şi cu învierea morţilor. Trupul învierii este acelaşi trup şi totuşi este deose bit. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputre zire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup resc şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup resc, este şi un trup duhovnicesc (1 Cor. 15:42-44).

Există o extraordinară deosebire între ceea ce este semănat şi ceea ce înviază şi totuşi identitatea şi natura nu se pierd prin aceasta. Grâul este tot grâu, care se aseamănă cu 42


sămânţa semănată şi totuşi se deosebeşte de ea! Tot aşa este şi cu învierea morţilor. Faptele de mai sus ar  suciente să răspundă la întrebarea invocată. Oare ne vom recunoaşte unii pe alţii în cer?

Da, într-adevăr, îţi vei recunoaşte preaiubiţii în cer. Ei vor avea trupuri noi, care se aseamănă cu trupurile pe care le-au avut aici pe pământ. Toate trăsăturile cunoscute se vor aa acolo, tot aşa de sigur după cum noul bob de grâu se aseamănă cu cel semănat. Trupurile lor vor  însă fără zbârcituri, fără pete şi fără neputinţele pe care le aveau pe pământ. Da, tu îţi vei recunoaşte în cer copila oarbă pe care o ai acum, dar ea nu va mai  oarbă. Băiatul acela paralizat, care zace lângă tine, în timp ce tu citeşti acest mesaj, va  acolo şi tu îl vei recunoaşte ca ind al tău, dar el nu va mai  paralizat. Da, noi ne vom recunoaşte unii pe alţii acolo şi ne vom bucura unii de alţii, într-o părtăşie mult mai dulce şi mai intimă decât cea dintre tată şi u, dintre mamă şii ică sau dintre soţ şi soţie. Omida şi uturele

Deşi trupurile noastre se vor asemăna cu trupurile pe care le avem în prezent, ele vor  însă mult mai slăvite decât acestea, încât e greu să descriem acest lucru. Pavel încearcă s-o facă, folosindu-se de imagini contrastive: putrezirea şi neputrezirea; ocara şi slava; slăbiciunea şi puterea; domeniul natural şi cel spiritual; rescul şi duhovnicescul. La Filipeni 3:20-21 citim aşa: Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate lucrurile (Filipeni 3:20-21).

Textual, Pavel spune aşa: ,,El va schimba aceste trupuri ale umilinţei noastre şi le va metamorfoza după asemănarea trupului slavei Sale… Acesta este cuvântul folosit în textul original, din limba greacă, a Noului Testament: va metamorfoza. Cuvântul provine din alte două cuvinte greceşti, care înseamnă a schimba înfăţişarea unui lucru sau a unei persoane. Vorbim despre schimbarea omizii într-un uture şi numim procesul acesta metamorfo ză. Imaginaţi-vă o omidă urâtă şi lipicioasă, respingătoare. Instinctiv ne dăm puţin înapoi când o vedem târându-se parcă ameninţător în faţa noastră. Totuşi, după o vreme ea intră într-un cocon pe care şi-l ţese singură. Aparent, ea se dezintegrează, dar, dacă ar  să des chizi gogoaşa în timpul iernii, nu ai găsi decât un lichid vâscos, fără nicio formă, în aparenţă mort şi respingător la înfăţişare. Dar razele calde ale soarelui de primăvară insistă asupra acestui mormânt al omizii şi într-o zi iese la iveală nu o omidă urâtă, ci un uture minunat, de un colorit superb, care-şi usucă cu nespusă graţie aripioarele la soare. Da, este aceeaşi omidă care a fost îngropată toamna trecută, şi totuşi este deosebită. Dacă avem, cât de cât, 43

A DOUA VENIRE A LUI Isus cunoştinţe despre insecte, vom recunoaşte îndată faptul că uturele este unul şi acelaşi lucru cu omida. Noi le identicăm foarte simplu. Tot aşa va  şi la învierea morţilor. Da, ne vom cunoaşte şi vom recunoaşte preaiubiţii noştri. O, dar ce deosebiţi vor ! Toate vor  altfel, şi totuşi îi vom vedea pe aceiaşi preaiu biţi, cărora le-am spus la revedere aici pe pământ şi am plâns la căpătâiul lor. Cât de mult tânjesc inimile noastre după acea zi, când… Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii care vom  rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Da, şi noi vom putea striga plini de bucurie: „Moarte, unde îţi este biruinţa? Unde îţi este boldul? IV. Recunoaşterea din cer

Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, după cum am fost şi eu cunoscut pe deplin (1 Corinteni 13:12).

Când va veni Domnul Isus să Îşi cheme Biserica, şi noi vom  schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, orii şi emoţiile pe care le vom simţi se vor succeda cu o repeziciune atât de mare, încât vom avea neapărat nevoie de trupul slăvit al învierii, care să poată suporta secvenţele glorioasei scene ale întâlnirii. Aceste sărmane şi neputincioase trupuri de carne s-ar prăbuşi cu totul în faţa slavei acelui ceas de negrăită bucurie. Noi vom  ca EI şi-L vom vedea aşa cum este. Apoi ne vom întâlni cu preaiubiţii noştri şi vom  pe veci cu ei şi cu Domnul. Există cu mult mai multe dovezi în Cuvântul lui Dumnezeu despre faptul că va exista o recunoaştere în cer, decât imaginea cu bobul de grâu pe care am descris-o în mesajul anterior. Biblia nu lasă nicio îndoială asupra acestui adevăr. Moise şi Ilie

Pe muntele Schimbării la Faţă, cei trei ucenici ai Domnului nu numai că L-au văzut pe Domnul Isus gloricat, dar, împreună cu El, au mai văzut doi bărbaţi, pe care i-au recunoscut îndată ca ind Moise şi Ilie. Cei trei ucenici nu se întâlniseră niciodată cu aceşti doi bărbaţi, şi totuşi ei i-au recunoscut imediat. Fie că a fost vorba de înfăţişarea lor, e altceva, însă un lucru e important: ei i-au recunoscut atunci când i-au văzut. Ilie plecase la cer cu şapte sute de ani înainte, dar ei l-au recunoscut. Moise murise cu aproape două mii de ani înainte, dar ucenicii l-au recunoscut şi pe el. Domnul Isus Însuşi ne-a spus că vom avea capacitatea de a recunoaşte persoanele din viaţa aceasta în lumea cealaltă. La Luca capitolul 16, avem imaginea bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul a murit şi s-a dus în Hades, iar Lazăr s-a dus în sânul lui Avraam. Avraam şi Lazăr nu numai că erau vizibili pentru bogatul aat în chinuri, dar el i-a recunoscut în mod cert pe amândoi. L-a 44


recunoscut pe Lazăr ca ind cel care stătuse la poarta sa şi cerşise pe pământ; şi l-a recunoscut pe Avraam, din descrierea patriarhului pe care trebuie s-o  auzit în viaţa pământească. Dacă cei condamnaţi, cei osândiţi din Adânc se recunosc unii pe alţii după moarte, oare s-ar putea ca Domnul să le dăruiască mai puţin, din acest punct de vedere, celor mântuiţi? La înviere, trupurile noastre vor  asemenea trupului Său şi astfel, când studiem ce are de spus Scriptura cu privire la trupul Său, aăm care va  natura viitorului nostru trup. Mai întâi de toate, trupul Domnului nostru de după Înviere a avut aceeaşi înfăţişare ca a trupului Său pământesc, de dinainte de Înviere. El purta semnele de identicare după care ucenicii L-au putut recunoaşte. Dacă veţi obiecta, spunând că ei nu L-au recunoscut atunci când s-au întâlnit cu El prima dată, pe drumul Emausului, vom răspunde prin versetul 16 din Luca 24, unde evanghelistul menţionează expres faptul că „ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască”. Dar atunci când „li s-au deschis ochii… L-au cunoscut” (versetul 31). El purta semnele cuielor în palme şi în picioare, precum şi cicatricele suliţei din coastă. Rănile se vindecaseră, deşi numai cu trei zile înainte fuseseră pricinuite. În noul Său trup, Domnul purta urmele suferinţelor pe care le îndurase, dar acestea erau vindecate. Da, în noile noastre trupuri, ecare rană se va  vindecat şi ecare lacrimă se va  uscat. Pregătirea miresei

Întâlnirea din văzduh şi reunirea cu preaiubiţii noştri şi cu El va  numai începutul bucuriei noastre. Noi vom  răpiţi în nori împreună cu El şi apoi, în timp ce El va purica pământul în Marea Strâmtorare, pregătind astfel terenul pentru glorioasa Sa domnie, Biserica va  pre gătită pentru nunta Mielului şi luna de miere a Regelui. În timp ce naţiunile pământului vor  judecate de Domnul aici jos, El va judeca şi pe poporul Său în cer, la scaunul de judecată al lui Cristos. Această judecată nu are însă nicio legătură cu mântuirea noastră, ea ind rezolvată odată pentru totdeauna atunci când de bună voie am crezut, ci are de-a face cu problema răsplătirii noastre, a locurilor ce ni se vor acorda la nunta propriu-zisă, a coroanelor pe care le vom purta şi a poziţiei pe care a vom deţine timp de o mie de ani, în timpul domniei teocratice a lui Cristos. De această judecată va depinde dacă noi vom domni asupra a zece cetăţi sau cinci sau dacă ni se va da un loc modest din împărăţie. La scaunul de judecată al lui Cristos, relele pe care nu le-ai îndreptat pe pământ vor trebui îndreptate acolo; şi unii din noi, care aici am fost prea mândri ca să ne umilim şi să ne mărturisim greşelile, va trebui s-o facem acolo, înainte de a  pregătiţi pentru a intra la ospăţul nunţii Mielului. Scaunul de judecată al lui Cristos care urmează după Răpire nu va  o experienţă plăcută pentru toţi. Va  acolo şi mustrare şi puţină mâhnire, mărturisire şi curăţire, precum şi părere de rău sinceră din partea unora care vor pierde răsplata, în timp ce alţii vor  mântuiţi ca prin foc. Unii vor  răsplătiţi, iar alţii vor suferi pierdere, în timp ce vor vedea fânul, lemnul şi trestia care vor arde, iar Domnul le va spune să-şi ocupe un loc mai de jos la picioarele Sale. Mulţi dintre voi care refuzaţi acum curăţirea prin spălarea Cuvântului va trebui să treceţi prin focul judecăţii la acest scaun de judecată şi, în mod resc, aceasta nu va  o experienţă plăcută. 45

A DOUA VENIRE A LUI Isus Haina de nuntă În vechime, mireasa îşi făcea singură rochia de nuntă. Astăzi se poate cumpăra de-a gata, chiar cu o zi, două înainte de nuntă. În zilele de demult însă era o mândrie deosebită pentru mireasă să-şi coase singură rochia. Mireasa Domnului Isus Cristos va avea şi ea parte la confecţionarea propriei sale rochii de nuntă. Desigur, noi ştim că ecare membru al Miresei este deja îmbrăcat în veşmintele neprihănirii Domnului, pentru că în clipa în care am crezut în El, El ne-a atribuit neprihănirea Sa, iar noi am fost mântuiţi. Mai există însă o altă neprihănire pe care o vom purta în acea zi. Această neprihănire e formată din veşmintele pe care ni le facem aici jos şi care vor  alcătuite din faptele neprihănite ale credinţei pe care le vom  adunat şi cu care ne vom  împodobit în umblarea noastră pe acest pământ. Acesta e aurul, argintul şi pietrele preţioase ale slujirii noastre, care nu vor arde în ziua aceea, ci vor dăinui. Niciun credincios să nu creadă că, întrucât este mântuit, nu mai are acum nicio impor tanţă cum trăieşte. Va veni o zi a tragerii la răspundere pentru cei care gândesc astfel – o zi tristă, de dreaptă şi dureroasă judecată. „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7). După faptele lor Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca ecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul pe care-l va  făcut când trăia în trup (2 Corinteni 5:10).

Mântuirea depinde de har, şi numai de har, prin care Dumnezeu îţi atribuie neprihănirea Sa. Mai există însă cealaltă neprihănire, care este practică, şi nu poziţională. Prima determină mântuirea ta, în timp ce a doua determină răsplata ta. Dumnezeu te pregăteşte pentru mântuire, dar tu trebuie să te pregăteşti pentru a domni cu Cristos. Pregătirea poate începe de aici de jos, dar, la nevoie, se poate face şi acolo sus. Te asigur însă că va  cu mult mai plăcut, mai satisfăcător şi mai protabil s-o faci de pe acum, cât eşti în viaţa aceasta pământească. Snţenia şi curăţirea

La Efeseni 5:25-26 ni se spune că: Cristos Şi-a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o snţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt … Cele două cuvinte folosite „a snţi” şi „a curăţi” nu sunt aceleaşi în limba greacă. Cuvântul tradus prin „a snţi” este hagarizo şi înseamnă „a purica prin spălare”. Cuvântul grec tradus prin „a curăţi” din acest verset este katharizo. Dumnezeu are două moduri de a ne curăţi: primul, prin botezul cu apă prin Cuvânt. Dacă refuzăm această metodă, El ne va trece prin cealaltă curăţire şi puricare. Cu cât mai bine ar  să apucăm calea mai uşoară şi mai frumoasă, decât să aşteptăm până la judecata care se va face Bisericii după Răpire, ca atunci să m curăţiţi prin foc! 46


Haina de nuntă

În Apocalipsa 19:7 citim: Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit …

Observaţi cu atenţie că acest lucru are loc după Marea Strâmtorare şi înainte de venirea Domnului pentru a-Şi instaura împărăţia (Apocalipsa 19:11). Apocalipsa 4 vorbeşte despre Răpirea Bisericii, iar capitolele care urmează până la capitolul 19 descriu cei şapte ani ai Marii Strâmtorări, în timpul cărora Mireasa va fi în vestiar, pregătindu-se de nuntă. Urmează să se producă multe schimbări şi este nevoie de întreaga perioadă de şapte ani ca să se poată termina lucrarea ce trebuia împlinită aici jos înainte de Răpire. Apoi, în cele din urmă, va  cusut şi ultimul nasture, vor  spălate şi scoase toate petele, fînul, lemnul şi trestia vor  fost arse şi… …a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit …

Observaţi ce urmează apoi: … şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat. (inul subţire sunt fap-

tele neprihănite ale snţilor).

Observaţiile marginale ale Bibliei traduc acestea ca fiind „neprihănirea sfinţilor”. Cuvântul folosit este la plural şi înseamnă „faptele neprihănite ale snţilor” (aşa cum s-a tra dus corect în limba română, n. tr.). Mireasa este împodobită cu faptele ei bune care au rămas, după ce a fost pusă la încercare toată viaţa credinciosului la scaunul de judecată al lui Cristos. Tot ceea ce a fost făcut în interesul propriului „eu” şi al rii va trebui să ardă şi numai ceea ce a fost făcut din dragoste pentru Cristos va rămâne. Ceea ce va rămâne, adică pietrele preţioa se, vor  purtate pe îmbrăcămintea de nuntă. O, creştine, trebuie să aibă loc o ardere în viaţa noastră şi dacă nu se va face aici jos, atunci va trebui să e făcută acolo sus. Precum trec stelele strălucitoare De raza soarelui dimineaţa… Aşa vei trece de-aici lăsând toate Dar ce lui Isus ai făcut va sta. Ospăţul de nuntă

Urmează apoi ospăţul de nuntă. Toate lucrurile au fost pregătite. Masa e pusă şi Mireasa e gata, corespunzător îmbrăcată, ca să-şi ia locul împreună cu Domnul ei la masă. Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:9). 47

A DOUA VENIRE A LUI Isus La această masă de nuntă noi vom vedea împlinirea tuturor nădejdilor şi dorinţelor noas tre, precum şi a tuturor nădejdilor şi dorinţelor binecuvântatului nostru Domn. Ca la orice nuntă bine pregătită, ecare grup va  reprezentat acolo. Dumnezeu va  gazda. Tatăl va  acolo, ca să dea din plin binecuvântarea Sa asupra participanţilor la nuntă. Va mai  prezent acolo şi Fiul, ca Mire, Cel care a trecut prin moarte ca să-Şi câştige Mireasa Lui aleasă. Lângă El va  Mireasa, care, deşi nevrednică în ea însăşi, a fost făcută vrednică de către Acela care S-a dat pe Sine pentru ea. Vor  prezenţi şi oaspeţii, pentru că nu poate  nuntă fără invitaţi, nu-i aşa? Aceştia sunt numiţi prietenii Mirelui şi se compun din toţi snţii Vechiului Testament, care au fost şi ei înviaţi la prima înviere, împreună cu Biserica. Ei nu fac parte din Mireasa Domnului Isus, ci sunt oaspeţii, prietenii Mirelui. În Cântarea Cântărilor, aceştia sunt numiţi „icele Ierusalimului”. Ioan Botezătorul a fost unul din snţii Vechiului Testament, care a murit înainte de Cruce şi, el însuşi, se numeşte pe sine prieten al Mirelui. Grupaţi pe familii Există anumite sugerări, anumite indicaţii în Scriptură, care ne arată că vom  grupaţi pe familii, în grupuri de părtăşie, care se aseamănă cu grupurile în mijlocul cărora am petrecut viaţa aici jos pe pământ. Expresii din Biblie cum ar : „El a fost adăugat la poporul său” sugerează faptul că după moarte snţii s-au dus la propriile lor grupuri de familie. Dar oricum va , noi vom  cu toţii acolo, dacă am fost spălaţi în sângele Mielului. Cei ce vor servi la masă

La această nuntă vor  şi chelneri. Scriptura ne spune că vor . Noi vom  slujiţi de îngerii lui Dumnezeu. Nu numai că noi îi vom judeca pe îngeri, dar ei vor  şi slujitorii noştri, căci noi vom  căsătoriţi cu însuşi Domnul casei. Aşa citim despre îngeri la Evrei 1:14: Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare, trimise să împlinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?

Apoi vom lua cina. Ce ospăţ va ! Câteva din lucrurile pe care le vom mânca acolo sunt amintite în Biblie. Isus spune în Apocalipsa 2:7: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.

Acea roadă de la care a fost oprit Adam după ce a păcătuit, ca nu cumva să mănânce şi să trăiască în veci, ni se va da nouă mai întâi, pentru care astfel să nu mai murim niciodată. Acel pom este acum în cer şi va  găsit de noi în poieni minunate, pe ambele maluri ale râului cu apa vieţii din Noul Ierusalim. Acesta va  primul fel de mâncare. În Apocalipsa 2: 17 citim:

Celui ce va birui îi voi da să mănânce mana ascunsă… 48


Hrana îngerilor va  dată snţilor. Moise a pus o porţie din această mană miraculoasă într-un vas de aur, ca să e păstrată pe veci. Dumnezeu ştie unde se aă acest vas cu mană şi-l va scoate la iveală atunci. Domnul Isus îl va face să crească, aşa cum a făcut cu pâinile şi peştii pe malul mării Galileii, şi ne va da la toţi din ea. De asemenea, va  acolo apa vieţii şi pâinea vieţii, căci Cristos este acea apă şi pâine. Va , de asemenea, miere şi faguri de miere, căci David spune: „Cuvântul Tău, Doamne, este ca mierea” şi noi ştim că niciodată nu va pieri Cuvântul Său, ci va rămâne în veac. O, ce ospăţ va ! Dar, mai presus de toate, noi ne vom ospăta din El. El a zis: „Dacă nu mâncaţi carnea Mea şi nu beţi sângele Meu…” De-a lungul întregii veşnicii, suetele noastre vor  săturate, iar noi strigăm acum, în anticiparea acelei zile fericite a Răpirii: „Cât mai este, Doamne? Oare cât mai e?” Oare nu arde inima în tine, când te gândeşti la acest lucru? Creştinilor, sunteţi gata? Sunt hainele voastre curate? Curând El va veni şi noi Îl vom întâmpina şi vom  apoi cu El pe veci. Te-aşteptăm cu dor, Isuse, Ca din ceruri Tu să vii, Să ne iei acas’ la Tine Şi din lume să ne smulgi. O! Luceafăr strălucit, Vino! Vino! Vin’ curând! Ochii noştri în sus cată, Plini de dor şi aşteptând. O! ce mult dorim cu toţii În văzduh să Te-întâlnim, Să-ţi vedem slăvita faţă, Faţa ce mult o dorim! Cu iubirea Ta ades’ Ne-ai îmbărbătat aici Şi cu glasul Tău cel dulce Tu pe nume ne-ai chemat. Dac-aici gândul la Tine Ne înviorează-atât, Ce va , când lângă Tine Ne vom odihni cântând! Dacă ceru-aici gustăm Şi-n durere Îţi cântăm, Ce va , când sus în slavă, Te vom preamări în cor! Nici o pată înăuntru, Împrejur niciun vrăjmaş, 49

A DOUA VENIRE A LUI Isus Nicio cursă, nici ispită, Nici durere, nici suspin, Nici o vină, nici păcat Nici Satan înfricoşat, Nici un spin ca să rănească, Nici o trudă, niciun chin. Ce frumos va  acolo Să vezi faţa lui Isus, S-auzi glasul Lui cel dulce, Să cânţi harul Lui nespus! O! Luceafăr strălucit, Vino! Vino! Vin-curând! Ochii noştri în sus cată, Plini de dor şi aşteptând. V. Apocalipsa

Arătarea Domnului Isus Cristos la a doua Sa venire, după Marea Strâmtorare, este întrun total contrast cu arătarea Sa pentru Biserică, ce va avea loc înainte de începutul Marii Strâmtorări. Prima fază va  bruscă, secretă, selectivă şi satisfăcătoare, dar venirea Sa împreună cu snţii Săi pentru a judeca pământul va : a. Publică b. Paralizantă c. Punitivă Există două categorii de pasaje care vorbesc despre revenirea lui Cristos. Acestea se pot recunoaşte şi diferenţia uşor, dacă ţinem cont de câteva principii simple, dintre care câteva au fost deja sugerate. Răpirea sau venirea secretă este arareori menţionată direct, afară doar de anumite cazuri întruchipate în Vechiul Testament. Practic, toate referirile din Vechiul Testament se ocupă de arătarea glorioasă de la sfârşitul Marii Strâmtorări şi înce putul Miei de ani. În Noul Testament însă găsim menţionate ambele aspecte ale venirii Domnului. Motivul pentru această stare de lucruri devine imediat clar, când ne amintim că Răpirea are de-a face numai cu Biserica, în vreme ce Arătarea are de-a face cu Israel şi cu neamurile. În timpul Vechiului Testament, Biserica nu era cunoscută, aceasta ind o taină ce avea să e descoperită numai după Rusalii, prin revelaţia dată de Duhul Sfânt lui Pavel şi celorlalţi apostoli. Snţii Vechiului Testament şi proorocii nu ştiau nimic despre Biserică. Ea nu a luat inţă decât după respingerea Domnului la prima Sa venire. Ea a fost… …taina lui Cristos, care n-a fost făcută cunoscut ilor oamenilor în celelalte vea-

curi, în felul cum a fost descoperită acum snţilor apostoli şi prooroci ai lui Cristos 50


prin Duhul. Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuind un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus… (Efeseni 3:5-6).

Petru, vorbind despre Biserică ca Trup al lui Cristos, ne spune că până şi proorocii care vorbeau în Vechiul Testament nu ştiau ce spuneau când se refereau la acea epocă de mister şi spune, vorbind despre actuala dispensaţie: Proorocii care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutărilor lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să e urmate (1 Petru 1:10-11).

Proorocii Vechiului Testament au văzut două lucruri: Crucea şi Coroana. Ei au văzut suferinţa lui Cristos şi slava care avea să-i urmeze. Aceste două lucruri au fost foarte clar definite. Ei însă nu au putut să vadă valea care se găsea între cele două piscuri muntoase,adică perioada Bisericii dintre Cruce şi slava viitoare, epoca tainică a Trupului lui Cristos. Acest lucru i-a pus uneori în încurcătură, deoarece vedeau clar că Cristos trebuia să sufere şi apoi să domnească, dar nu pricepeau cum ambele lucruri puteau  adevăra te.

Ei nu au văzut actuala epocă a Duhului Sfânt, pentru că toate lucrurile privitoare la viitoarea Biserică erau pentru ei o taină de nedezlegat. Când însă la Rusalii a fost dat Duhul Sfânt, El a dezvăluit acest secret, această taină a Bisericii şi noi ştim azi că în planul lui Dumnezeu împărăţia lui Israel avea să e amânată cu ocazia primei veniri a Domnului Isus, urmând să e reluată la a doua Sa venire. în intervalul de respingere a lui Israel, Duhul Sfânt va aduna Biserica şi, după ce ea va  răpită, Dumnezeu Se va ocupa din nou de poporul Său, Israel, cu care a încheiat un legământ. Taina Vechiului Testament Biserica s-a născut la Rusalii. În Vechiul Testament nu a existat nicio Biserică, pentru că atunci era epoca împărăţiei. Acum veţi vedea de ce Răpirea nu este amintită niciodată în mod clar în Vechiul Testament. Ea este amintită pentru Biserică, şi nu pentru împărăţie. După Rusalii şi naşterea Bisericii, Duhul Sfânt a început să dezvăluie adevărul cu privire la Biserică, la taina răpirii şi a punerii deoparte a lui Israel. Profeţiile lui Israel abundă în sute de referiri la venirea Regelui, dar toate privesc spre Arătare, şi nu spre Răpire. Noi am ar mat mai înainte că această Arătare este în contrast puternic cu aspectul satisfăcător, selectiv şi secret al Răpirii, şi că această Arătare va  publică, paralizantă şi punitivă. Venirea Lui va  publică Când Domnul Isus Cristos va veni pe pământ a doua oară, toţi oamenii de pe pământ Îl vor vedea. Aceasta este mărturia permanentă şi universală a Scripturii. Israel Îl va vedea şi 51

A DOUA VENIRE A LUI Isus Îl va recunoaşte, ca ind Acela care a fost omorât pe crucea Calvarului şi va şti că El este Mesia şi Regele lui, Cel demult promis. Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de închinare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au stră puns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui u, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut (Zaharia 12:10). Şi dacă-L va întreba cineva: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, El va răspunde: „În casa celor care mă iubeau le-am primit (Zaharia 13:6).

El va  văzut nu numai de Israelul pocăit şi întors la El, ci şi de neamuri, care vor  adunate atunci la nord de Ierusalim, pentru marea bătălie a Armaghedonului. Atunci Se va arăta deodată din cer Domnul slavei, într-o pară de foc, ca să pedepsească pe locuitorii pământului pentru păcatul lor. Iată, El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin (Apocalipsa 1:7).

Venirea Lui va  paralizantă Odată cu răpirea Bisericii, Duhul Sfânt va  luat de pe pământ şi toată reţinerea care există acum din cauza prezenţei Sale va dispare. În felul acesta, Satan va  liber să acţioneze şi îşi va dezlănţui puterea prin omul fărădelegii, numit Anticrist. Aceasta va  „ziua scurtă” a diavolului, când el va aduna naţiunile lumii pentru cel mai mare război mondial. La început, el se va împrieteni cu Israel, apoi, după o scurtă perioadă de trei ani şi jumătate, se va întoarce împotriva lui cu scopul de a-l nimici. Toate naţiunile vor  mobilizate în patru mari armate, numite în Scriptură: Armata de Nord, Regele din Sud, Regele din Răsărit şi Imperiul de Apus al vechiului imperiu roman, care, între timp, va  restaurat. Toate acestea se vor lupta pentru premiul Palestinei şi se vor aduna în cel mai bun loc de bătălie al lumii, în valea lui Iosafat, între dealurile de la Meghido, o localitate situată la nord de Ierusalim. Biblia este plină de descrieri vii ale acestei bătălii, care va avea loc, deci, în par tea de est a Mării Mediterane. Să reliefăm doar câteva aspecte din textele respective: Voi strânge pe toate neamurile şi le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea (Ioel 3:2). Grăbiţi-vă şi veniţi toate neamurile de primprejur şi strângeţi-vă! Acolo, pogoară Doamne pe vitejii Tăi! Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur (Ioel 3:11-12). Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii (Ioel 3:14) . 52


Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor  împărţite în mijlocul tău. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va  luată, casele vor  jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va  nimicită cu desăvârşire din cetate, ci Domnul Se va arăta şi Se va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei (Zaharia 14:1-3).

Rezultatul acestei veniri neaşteptate a lui Cristos va avea drept urmare totala înfrângere a duşmanului, deci nimicirea acestor armate adunate de Satan împotriva lui Israel. Ioan, autorul Apocalipsei, ne dă ultima imagine în ăcări a acestei perioade paralizante din istoria lumii, la Apocalipsa capitolul 19: Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi se luptă cu dreptate (versetul 11).

Din gura lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de er. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu (versetul 15). Şi ara a fost prinsă. Şi împreună cu ea a fost prins proorocul mincinos, care făcu se înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul arei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor (versetele 20-21).

După ce va  fost înfrânt duşmanul şi după o scurtă perioadă în care El va înlătura toate dărâmăturile războiului, Isus Cristos va sta ca judecător pe pământ şi va domni o mie de ani binecuvântaţi. c. Venirea Lui va  punitivă

A doua venire nu va  numai publică şi paralizantă, ci şi punitivă. Ea se va desfăşura într-o perfectă dreptate şi neprihănire. Dumnezeu va răzbuna toate atrocităţile comise în perioadele anterioare, ţinând cont de tot ceea ce au făcut naţiunile pământului faţă de poporul lui Dumnezeu. Acele popoare, care s-au împrietenit cu poporul Său atunci când acesta a fost împrăştiat printre neamuri şi au suferit necazul lor, vor primi binecuvântarea Împărăţiei. Dar cele care l-au năpăstuit şi oprimat vor  nimicite cu desăvârşire. Noi ne-am dat toate silinţele să arătăm diferenţa de caracter şi timp a celor două faze ale celei de-a doua veniri a Domnului Isus Cristos. Există deci prima fază a venirii Sale să-Şi ia Biserica – o experienţă neaşteptată, secretă şi satisfăcătoare. Apoi, după ce Dumnezeu îi va  îngăduit lui Satan să-şi ralieze armatele pământului şi să dovedească cât de incorigibilă este inima umană, El Se va întoarce într-o slavă paralizantă, năucitoare a judecăţii Sale, ceea ce va constitui a doua fază a celei de-a doua Sa veniri. 53

A DOUA VENIRE A LUI Isus Facă Domnul ca naţiunile pământului să înţeleagă faptul că va veni o vreme a judecăţii când se vor încheia toate socotelile şi se vor plăti toate poliţele. Deja scena acţiunii se mută cu repeziciune spre centrul geograc al pământului, unde urmează să se dea cea mai mare bătălie a tuturor veacurilor. Armatele lumii se grupează deja în cea mai mare acţiune de mobilizare din istorie. Gravitarea tot mai mare şi continuă a acestor armate este în jurul acestui punct de pe glob, unde urmează să se dea ultima bătălie din istoria umană. Va  bătălia care va face toate celelalte lupte să pară o simplă joacă de copii.1 Cine este căpitanul tău?

La cea mai mare bătălie, vor exista doi mari conducători: Cristos şi Anticrist, Dumnezeu şi diavolul. Tu, prietenul meu, vei aparţine e oştirii Domnului, e oştirii diavolului. Fie vei  de partea acelora care vor  răpiţi să-L întâmpine pe Domnul în văzduh, e vei  lăsat aici jos, să te alături armatelor lui Satan şi sa i osândi la înfrângere şi dizgraţiere veşnică. Rezultatul bătăliei este hotărât deja. Biblia armă clar că Isus Cristos va  învingătorul. Prin harul lui Dumnezeu, eu am intrat în mod voluntar în armata Sa, şi astfel pot să declar: „Eu sunt de partea Domnului”. Nu există recrutare obligatorie la nici una din cele două armate. Care este răspunsul tău? În timp ce cuvintele acestui mesaj vor ajunge până la tine, diavolul deja îşi pregăteşte discipolii pentru acel măcel ce urmează să vină. În acelaşi timp, Isus Cristos este gata să-şi cheme ambasadorii acasă pentru o scurtă perioadă de îndrumare şi pregătire, ca apoi să Se întoarcă împreună cu ei şi să împărăţească pe pământ. Prietene, eşti tu gata pentru venirea acelei zile? Bunul simţ ne învaţă că nu ne aăm în această lume decât pentru o scurtă perioadă de timp şi apoi urmează lunga şi nesfârşita veşnicie. Pregătirea ta de acum va hotărî destinul tău din acea mare veşnicie. Cristos Îşi cheamă astăzi voluntarii. Vrei să i şi tu dintre aceia care sunt înţelepţi? Alege acum cine vrei să-ţi e căpitanul atunci! Notă fiNală

1. Ţinând cont de faptul că prima ediţie a acestei cărţi (originalul în engleză) a apărut în anul 1944, înseamnă că autorul a scris-o cu un an sau doi înainte. Putem deduce, deci, că în paragraful de mai sus el s-a referit la faza nală a celui de-al doilea război mondial. Dar, aşa cum a dovedit-o istoria, evenimentele majore descrise în cărţile Bibliei (şi, în special, în cartea Apocalipsei) cu privire la poporul Israel nu s-au împlinit atunci, la sfâr şitul celui de-al doilea război mondial – cum, probabil, se aştepta autorul – pentru că nu fusese îninţat încă statul Israel. Oare mai putem spune la fel şi astăzi? După terminarea războiului, în anul 1945, evreii au început să emigreze masiv spre Palestina (emigrarea izolată începuse cu mai bine de 30 de ani înainte) şi în luna mai a anului 1948, Ben Gurion a proclamat independenţa noului stat Israel. Prin acest act s-au împlinit multe profeţii ale Vechiului Testament care au prezis acest lucru pentru vremurile de pe urmă. În anul 1967, în urma războiului dintre arabi şi evrei, cunoscut sub numele de „răz boiul de şase zile”, Ierusalimul a trecut în întregime în mâinile poporului evreu, ind 54


cucerită şi partea care aparţinea până atunci statului Iordania. După mai bine de o mie nouă sute de ani, Ierusalimul devine astfel din nou capitala statului Israel, împlinindu-se sub ochii noştri proorocia făcută de Domnul Isus şi inserată de evanghelistul Luca la capitolul 21, versetul 24, al evangheliei sale. Da, astăzi Ierusalimul nu mai este „călcat în picioare de neamuri”, ceea ce ne arată fără putinţă de tăgadă că, luată în mare, lucrarea lui Dumnezeu cu neamurile s-a terminat. Vremea neamurilor s-a împlinit şi nimeni nu poate tăgădui acest lucru. După câte se pare, urmează acum împlinirea „numărului deplin al neamurilor” conform versetului 25 din Romani capitolul 11 (şi care nu coincide exact cu împlinirea vremurilor neamurilor ), număr care urmează să se împlinească în următoarea perioadă scurtă de timp, în care Dumnezeu Se întoarce din nou spre poporul Său Israel. După Răpirea Bisericii, Domnul Se va ocupa din nou, în mod expres, de poporul Său, împlinind, rând pe rând, toate profeţiile Vechiului Testament, ale Evangheliilor şi ale Apocalipsei în acest sens. Şi dacă autorul acestei cărţi a văzut încă la începutul deceniului al cincilea al secolului nostru că „scena acţiunii se mută cu repeziciune spre centrul geograc al pământului, unde urmează să se dea cea mai mare bătălie a pământului”, ce mai putem zice noi astăzi, care auzim zilnic vorbindu-se despre situaţia din Orientul Mijlociu şi am fost martori la patru confruntări în această zonă? Cele patru confruntări militare dintre arabi şi evrei pot  socotite ca un veritabil preludiu al marii bătălii de care vorbeşte autorul cărţii, iar problema israelo-arabă în totalitatea ei poate  socotită ca nodul gordian al zilelor noastre. Oare ne dăm noi seama de importanţa extraordinară a zilelor pe care le trăim? Şi dacă armăm mereu şi credem că Scriptura este adevărată, înţelegem noi oare cât de apropiată este venirea Domnului pentru ai Săi? Fie ca adevărurile Scripturii revelate atât de clar prin cele scrise în lucrarea de faţă să ne facă să înţelegem, că astăzi mai mult decât oricând tre buie să ne pregătim pentru a-L întâmpina pe Domnul nostru! (C.V., pseudonim pentru Daniel Chiper, notă scrisă şi publicată în anii 70, la prima ediţie – n.tr.)

55

CAPITOLUL Capitolul 5 TREI

Când va veni Isus

Sã înþelegem Numeri Numeri Îl înfãþiºeazãI pe Isus Cristos, al nostru „Înãlþat“

Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înori ca trandarul; se va acoperi de ori şi va sări de bucurie, cu cântece şi strigăte de biruin ţă… în pustie vor ţâşni ape şi în pustietate pâraie; marea de nisip se va preface în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape (Isaia 35:1-2; 6-7). Orice vale să e înălţată, orice munte şi orice deal să e plecate, coastele să se pre facă în câmpii şi strâmtorile în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit (Isaia 40 :4-5).

Iată numai două din numeroasele pasaje din profeţii pe care le-am putea cita, ce indică schimbările extraordinare ce vor însoţi întoarcerea Domnului pe pământ. Când va veni Domnul iarăşi, la sfârşitul Marii Strâmtorări, şi va distruge armatele de la Armaghedon, pământul va trece şi el prin schimbări nemaiîntâlnite în istoria omenirii. O răscumpărare completă

Când a păcătuit Adam, el nu a păcătuit singur, iar când a căzut nu a căzut numai ca individ, ci ca fruntaş al creaţiei terestre a lui Dumnezeu. În Adam nu era reprezentată numai întreaga omenire care avea să descindă din el, ci el mai era şi fruntaşul suprem a tot ceea ce a creat Dumnezeu pe pământ şi peste care Adam a primit stăpânire Când a păcătuit el, blestemul lui Dumnezeu a căzut nu numai asupra lui şi a urmaşilor lui, ci şi asupra întregii lumi. Regnul mineral, cel vegetal şi cel animal au căzut sub blestemul păcatului lui Adam, deoarece după căderea lui, Domnul i-a zis: Blestemat să e acum pământul din pricina ta (Geneza 3:17).

Dumnezeu a blestemat, deci, pământul din pricina păcatului lui Adam. Înainte de a pătrunde păcatul în lume, pământul era perfect şi productiv în proporţie de sută la sută. Nu existau deşerturi şi ţinuturi pustii, nici pământuri proaste, pentru că Dumnezeu „S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune”. Apoi a intrat păcatul şi s-a abătut imediat blestemul, urmat de apariţia deşerturilor, aşa încât în ziua de azi pământul nu-şi mai dă de bună voie rodul lui bogat, ci omul trebuie să-i smulgă belşugul printr-o necurmată trudă şi sudoare, în timp ce creaţia – după cum spune Pavel la Romani 8:22 – „suspină şi suferă durerile naşterii”. 57 57

A DOUA VENIRE A LUI Isus Domeniul vegetal Cum a intrat întreg pământul şi solul sub blestem din pricina păcatului lui l ui Adam, tot aşa întreaga vegetaţie a trecut şi ea sub blestem, pentru că Dumnezeu a zis de prima oară: Blestemat este acum pământul Blestemat pământul din pricina pricina ta ta… spini şi pălămidă să-ţi dea… În sudoar sud oarea ea feţ feţei ei tale săsă-ţi ţi mănâ mănânci nci pâi pâinea nea (Geneza 3:17-19).

Buruienile, insectele dăunătoare şi bolile plantelor au apărut datorită păcatului, iar creaţia a fost mărginită în productivitatea ei şi drastic limitată în capacitatea de a satisface nevoile omului. La ce luptă asistăm astăzi în natură! Ce mai trudeşte şi asudă gospodarul, luptând pentru recolta lui împotriva bolilor, a dăunătorilor şi a buruienilor, toate acestea constituind bătălia neîntreruptă a creaţiei lui Dumnezeu împotriva urmărilor păcatului. Omul o numeşte „lupta pentru existenţă” şi „supravieţuirea celui mai dotat”, dar Dumnezeu spune că este blestemul păcatului care zace peste întreg pământul din pricina păcatului lui Adam. Domen Do meniul iul ani anima mal l

Blestemul a afectat şi animalele, căci Dumnezeu i-a spus şarpelui, pe atunci cel mai frumos din cadrul creaţiei: Blestemat Bleste mat eşt eştii înt întrre toat toatee vit vitele ele şi înt întrre toat toatee ar arele ele de pe câm câmp; p; în toat toatee zile zilele le vie vieţii ţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână (Geneza 3:14).

Toate animalele au fost blestemate în urma păcătuirii păcătui rii lui Adam, dar şarpele a fost fo st blestemat mai presus de toate, pentru că el a fost instrumentul prin care au pătruns păcatul şi blestemul. blest emul. Înaint Înaintee de căder căderee nu nu exista existauu animal animalee carniv carnivore. ore. Toate anima animalele lele erau docile şi inofensive. Nu se omorau unele pe altele, ci trăiau în pace şi linişte în cadrul creaţiei lui Dumnezeu. A venit apoi păcatul şi a schimbat natura creaţiei lui Dumnezeu. Animalelor, Animalelor, păsărilor păsă rilor şi peşt peştilor ilor li s-a perve pervertit rtit natur naturaa şi şi au au începu începutt să să e pradă una altei alteia, a, încât putem arma cu adevărat că „până azi, întreaga creaţie geme şi suferă în chinurile facerii împreună” (traducere după versiunea King James). Omul o numeşte „lupta pentru existenţă” şi „supravieţuirea celui mai dotat “, dar Dumnezeu spune că este o creaţie care plânge după răscumpărare. Ultimul Adam

După cum pri primul mul Adam a adus blestem prin păcat, tot aşa Domnul Isus Cristos, ultimul Adam, a venit să depună plata pentru păcat şi să înlăture blestemul care zace asupra creaţiei. Pentru ca să e răscumpărător pe de-a-ntregul, El trebuie să răscumpere tot ce a pierdut Adam. Întrucât Adam Adam a târât creaţia cu sine sub blestem – atât regnul animal, cât şi cel 58

CAPITOLUL III: CÂND VA VENI ISUS

vegetal şi mineral – Isus Cristos ca să e răscumpărător desăvârşit, trebuie să e Salvatorul şi Eliberatorul a tot ce a pierdut Adam. De obicei, noi credem că lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos e numai pentru omenirea decăzută, dar e tot atât de adevărat că Isus Cristos a murit pe crucea Golgotei ca să răscumpere r ăscumpere şi pământul, plantele şi animalele, peştii şi păsările de sub blestem. Poate vei gândi că aceasta e o minimalizare a lucrării Sale, adică El să moară nu numai pentru oameni, ci şi pentru păsări şi animale, dar, în realitate, faptul înalţă şi mai mult valoarea răscumpărării Sale. El este un Răscumpărător complet. Îndată vom arăta cum va  refăcută creaţia animală la venirea Domnului nostru, dar haideţi mai întâi să ne gândim o clipă la lucrurile care armă Biblia că se vor întâmpla pe acest pământ bătrân, şi în special în ţara Palestinei, la venirea lui Isus. Deşertul răscumpărat

Dumnezeu nu a creat niciodată un deşert. Scriptura spune că El n-a făcut nimic pustiu ori nefolositor, nefolositor, ci întreg pământul l-a făcut pentru a  locuit. Întrucât păcatul a făcut pământul arid, într-o mare măsură, când va reveni Isus, El va face întreg în treg pământul să e încă o dată asemenea grădinii Eden. Biblia nu face decât o singură excepţie de la această regulă şi anume în cazul ţinutului Moab şi al mlaştinilor de la sud de Marea Moartă, care vor avea menirea să le amintească celor din Mia de ani despre efectele păcatului. În timp ce restul pământ păm ântului ului va  ca o gră grădin dinăă de tra tranda ndari ri,, ace aceste ste loc locuri uri vor slu sluji ji de mos mostre tre car caree să ne ami aminntească ce a putut face păcatul, creând, totodată, un contrast contr ast izbitor cu glorioasa refacere refacer e ce se va petrece în timpul domniei lui Isus pe pământ. În capitolul 35, profetul Isaia vorbeşte despre acest timp de glorie, după venirea din nou a Domnului Isus. În capitolul 34 din Isaia avem o descriere a bătăliei Armaghedon, Armaghedon, de la sfârşitul Marii Strâmtorări, după care urmează Mia de ani, descrisă de Isaia: I saia: Pustia şi ţara fără apă se vor bucu Pustia bucura; ra; pust pustieta ietatea tea se va vese veseli li şi va înor înorii ca tran (Isaia 35:1). darul (Isaia

Schimbări în Palestina

Cea mai mare schimbare terestră va avea loc în Palestina. Cândva cel mai fertil fer til pământ din lume, numit în Scriptură „ţara „ţar a unde curge lapte şi miere”, cu renumele de care se bucura pentru strugurii săi de Eşcol, de două milenii şi jumătate încoace, această ţară este un simbol al nerodniciei şi al blestemului; două treimi din ea este o îngrămădire de munţi şi dealuri aride şi aspre, o parte este pustiită pustii tă de Marea Moartă, iar restul e un pământ uscat şi puţinn prod puţi product uctiv iv.. Nic Nicii nu e de mir mirare are că sce scepti pticii cii îşi bat joc la auz auzul ul ide ideii ii că pop poporul orul Isr Israel ael se va întoarce în această ţară cu milioanele! Înainte de a se întoarce ei însă se vor produce anumite schimbări în relieful ţării. Marea Moartă va  transformată într-o mare interioară, în care va pulsa viaţa. Munţii vor  nivelaţi şi respingătoarele mlaştini din regiunile joase vor  înălţate. Ierusalimul va deveni cel mai mare port interior din lume, iar pământul va  aco perit cu cea mai mai luxuriantă luxuriantă vegetaţie vegetaţie din lume. Toate acestea acestea se se vor petrece la atingerea atingerea

59

A DOUA VENIRE A LUI Isus picioarelo picio arelorr Domnu Domnului lui Isus, de la a doua Sa venir venire. e. Să medi medităm tăm împr împreună eună la câte câteva va pasa pasaje je din Scriptură, care vorbesc singure, neid nevoie de aproape niciun comentariu. Deschideţi la Zaharia capitolul 14: Iată, Iat ă, vine ziu ziuaa Domn Domnului ului,, cân cândd pră prăzil zilee tal talee vor  împ împărţi ărţite te în mijl mijlocu ocull tău (ver. 1).

În versetul 2 avem o descriere descrier e a bătăliei Armaghedon, iar apoi citim în versetele 3 şi 4: Domnul Se va arăta şi va lupta lupta împotr împotriva iva acest acestor or neamur neamurii cum cum s-a luptat în ziua ziua bătăliei. Picioarele Lui vor sta în ziua zi ua aceea pe Muntele Măslinilor Măsli nilor,, care este în faţa Ierus Ierusalimului alimului spr spree răsărit; răsărit; Muntel Muntelee Măslinilor Măslinilor se va va despica despica la mijloc, mijloc, spr spree răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate jumăt ate spre miazăzi.

Dacă eşti credincios cu adevărat, atunci vei crede că acesta e chiar Cuvântul Domnului care te învaţă că Isus va veni iar, pe Muntele Măslinilor, adică pe acelaşi munte de pe care S-a înălţat la cer Isus, despre care doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe au declarat atunci: „Acest Isus… va veni în acelaşi fel”. Da, şi la atingerea sntelor Sale picioare se va produce un cutremur extraordinar, extraordi nar, care va despica muntele de la răsărit la apus, cauzând formarea unei văi uriaşe de la Marea Mediterană până la Marea Moartă, astfel încât apele Mediteranei vor năvăli de-a de- a lungul acestui canal. În acelaşi timp, Marea Moartă va  înălţată de la actuala ei depresiune de cinci sute de metri sub nivelul mării şi, cele două mări ale Bibliei vor deveni o singură întindere de apă. Legătura se va face, deci, prin acest vast canal ce se va forma la atingerea picioarelor Regelui Isus, creându-se în Palestina un minunat golf. Pe malurile acestui golf, se va aa Ierusalimul, Cetatea Păcii, unde va domni Regele şi toate naţiunile îşi vor aduce bogăţia şi slava aici. Ascultaţi Cuvântul Domnului: Şi Domnul va  împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va  singurul Domn, Dom n, iar Nu Numel melee Lui va  sin singur gurul ul Num Nume. e. Toat oatăă ţar ţaraa va aju ajunge nge ca şe şesul sul Io Iorrdan danulu uluii de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim, iar Ierusalimul va  înălţat şi va rămânea liniştit la locul lui (Zaharia 14:9-10).

Notaţi Nota ţi ver verset setul ul 16, car caree vorb vorbeşt eştee des despre pre sla slava va Ier Ierusa usalim limulu ului: i: Toţi cei ce vor mai rămânea din toate toat e neamurile venite împotriva Ierusalimului Ierusal imului se vor sui în ecar ecaree an să se închine înaintea împăratului, Domnul oştirilor, oştirilor, şi să prăznu pră znuiasc iascăă săr sărbăto bătoar area ea cor cortur turilor ilor (Zaharia 14:16).

Refacerea pământului În ziua aceea, pământul, care de secole zace sub formă de pustiu, în î n mare parte, va  transformat în grădina lumii. Palestina va  acel loc de pe glob care va pune în uimire pe 60


toţi datorită fertilităţii şi frumuseţii sale. Oricât de oribil ar părea şi oricât de groaznic trebuie să e să te gândeşti la acest lucru, se pare însă că fertilitatea va  redată pământului datorită trupurilor milioanelor de oameni care vor muri în bătălia de la Armaghedon. Atât de mare va  măcelul duşmanilor Domnului, încât va  nevoie de şapte luni pentru a  îngro pate cadavrele lor. În Scriptură sunt multe descrieri ale acestei groaznice bătălii. Vom cita doar două sau trei. Deschideţi la Apocalipsa 14:20. Este o descriere a Zilei Domnului şi a bătăliei de la Armaghedon. Iată ce scrie Ioan despre ea: Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii [321 km].

Atât de mari vor fi armatele angajate în această bătălie, încât atunci când va veni Domnul să calce în mânia Sa oamenii în picioare, se va forma un şuvoi de sânge omenesc, pe o lungime de 321 de kilometri, care va uda pământul şi va sta în bălţi, până la zăbalele cailor. Întreaga ţară va  acoperită de cadavrele celor ucişi. Veşti care ne parvin acum des pre conictul din Europa de răsărit ne spun că pământul e, pur şi simplu, îmbibat de sângele oamenilor morţi. Ezechiel ne spune că le va trebui copiilor lui Israel timp de şapte luni să poată îngropa toate cadavrele. Găsiţi relatarea respectivă în Ezechiel capitolul 39, începând cu versetul 11: În ziua aceea voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: valea călătorilor la răsăritul Mării Moarte şi mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulţimea lui şi vor numi valea aceasta: „Valea mulţimii lui Gog”. Şapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să cureţe ţara. Tot poporul ţării îi va îngropa şi i se va duce vestea în ziua când voi  proslăvit, zice Domnul Dumnezeu.

E lesne de văzut de ce va  ţara Palestinei cel mai fertil pământ din lume, deoarece va  îngrăşat de trupurile milioanelor de duşmani ai Domnului şi de mulţimea de cai. Ţara va  îngrăşată de sângele duşmanilor lui Dumnezeu şi vegetaţia va creşte iarăşi cum a fost în grădina Eden. Cu adevărat, pustietatea „se va veseli şi va înori ca trandarul”. Aşa după cum blestemul asupra pământului a venit prin Adam, prin lucrarea ultimului Adam, şi la cea de-a doua Sa venire solul va  şi el răscumpărat. Cutremurul va nivela pămân tul. Despicarea Muntelui Măslinilor la atingerea picioarelor lui Isus va permite apelor înviorătoare ale Mării Mediterane să pătrundă în interiorul uscatului până la Marea Moartă, înviind-o şi îmbogăţind solul, până când ţara Palestinei va putea întreţine viaţa milioanelor fără număr, din Mia de ani, când sămânţa lui Avraam va  ca nisipul mării la număr. Refacerea Edenului Ezechiel, după ce descrie marele râu ce va curge prin Palestina de la apus la răsărit, ne oferă o descriere plastică în capitolul 47:12: 61

A DOUA VENIRE A LUI Isus Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veşteji, iar roadele lor nu se vor sfârşi; în ecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din Sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac. O, creştine, nu-ţi tresaltă inima de bucurie când te gândeşti la acea zi de bucurie când nu va mai  război, iar blestemul va  înlăturat din natură? Dar mai frumos dintre toate, Isus Răscumpărătorul va  acolo, şi noi Îl vom vedea faţă în faţă. Toate necazurile noastre se vor sfârşi şi nu va mai  nicio întristare. Reuniţi cu preaiubiţii noştri, vom domni împreună cu El pe veci. Curând vom auzi strigătul: „Suie-te aici sus” şi ne vom înălţa să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Dar, vai, sărmane suet nemântuit ce nu-L ai pe Cristos, tu vei  lăsat aici jos să înfrunţi mânia lui Dumnezeu, să pieri în Marea Strâmtorare şi să i pe veci pier dut. Aleargă la El acum şi „fugi de mânia viitoare”. Dumnezeu să te ajute şi să te mântuie. El o va face, dacă Îl vei chema acum. II

Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor  împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina bazilicului. Nu se va mai face nici un rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr (Isaia 11:6-9).

Am studiat împreună răscumpărarea creaţiei şi am văzut cum va  izbăvit pământul din robia blestemului, la venirea din nou a Domnului Isus Cristos. După cum orice zonă din cre aţia acestui pământ a trecut sub blestem din pricina păcatului celui dintâi Adam, tot aşa ultimul Adam va răscumpăra orice domeniu care a căzut în timpul primului Adam. Deşerturile vor deveni ca grădina Eden, iar locurile pustii vor înori ca trandarul. Isus Cristos este un Răscumpărător desăvârşit. Întrucât pământul şi viaţa vegetală, cât şi cea animală au trecut sub sentinţa de moarte şi blestem din pricina căderii lui Adam, tot aşa, pământul, plantele şi animalele vor avea parte de răscumpărarea asigurată de Domnul Isus. Să studiem împreună ce are de spus Biblia despre răscumpărarea creaţiei animale. După Isaia, va veni o zi fericită când nu vor mai exista are de pradă şi animale carnivore, ci toate vor  cum au fost înainte de cădere, mâncând numai ierburi şi refuzând să se omoare unele pe altele. Pasajul clasic din Vechiul Testament care ne spune acest lucru se găseşte în capitolul unsprezece din Isaia. Leii, leoparzii şi lupii vor deveni docili şi inofensivi, iar până şi năpârca şi basiliscul, două dintre cele mai periculoase reptile, vor deveni inofensive şi vor  animale de joacă pentru copii. Multe alte pasaje din Vechiul Testament se ocupă de această renaştere a regnului animal şi întotdeauna ea este asociată cu venirea a doua a 62


Domnului Isus Cristos şi instalarea Împărăţiei. Deschideţi, de pildă, la capitolul 65 din Isaia şi observaţi ultimul verset. Isaia a vorbit despre binecuvântările pământului când se va întoarce Isus şi răscumpărarea Israelului în epoca de aur care va urma după Marea Strâmtorare şi întoarcerea Domnului. Apoi el descrie schimbarea care va avea loc cu animalele în epoca aceea de aur a Miei de ani, în următoarele cuvinte: Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul (Isaia 65 :25).

Deschideţi la Ezechiel 34:25. Aici, din nou, profetul preamăreşte binecuvântările epocii Împărăţiei, când Isus va domni cu un toiag de er şi orice genunchi I se va pleca, când oamenii îşi vor  făcut din „săbiile lor are de plug şi din suliţele lor cârlige de curăţat pomii”; iar apoi Ezechiel spune cu privire la Israel: Voi încheia cu ele un legământ de pace şi voi îndepărta din ţară toate arele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în linişte în mijlocul pădurilor (Ezechiel 34:25).

Ce timp minunat va  acesta! Cum bate inima noastră când ne gândim la acea eră de glorie de o mie de ani aici pe pământ, când Isus va domni în Ierusalim, adică exact acolo unde a fost răstignit; când Israel, care L-a răstignit, va  salvat şi aşezat în pace în ţară, conform moştenirii lor date celor douăsprezece seminţii, pe veci binecuvântat şi adăpostit de duşmanii lor; când noi, Biserica şi Mireasa lui Cristos, vom domni împreună cu El. Blestemul va dispare pentru totdeauna. Pământul va rodi într-un belşug ce nu va cunoaşte margini sau oprelişti. Nu vor mai  furtuni care să distrugă, nici războaie care să facă ravagii şi să semene moarte, nici animale care să sfâşie, ci toate şi toţi vor  în pace, sub neprihănita domnie a Aceluia care a zis că va veni şi nu va zăbovi. Ascultaţi-l din nou pe Ezechiel descriind acea zi: Le voi face pe ele şi împrejurimile dealului Meu o pricină de binecuvântare; şi le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va  o ploaie binecuvântată! Pomul de pe câmp îşi va da roada, şi pământul îşi va da rodurile. Ele vor  liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi rupe legăturile jugului lor, şi când le voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc (Ezechiel 34:26-27).

Profetul Osea, în al doilea capitol al cărţii sale, dă glas aceluiaşi strigăt de bucurie, când descrie acea zi minunată a domniei lui Isus pe pământ: În ziua aceea [ziua în care Isus va domni la Ierusalim şi naţiunea Israel va  resta bilită în ţara lor, aşa cum reiese din context], voi încheia pentru ei un legământ cu 63

A DOUA VENIRE A LUI Isus arele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război şi-i voi face să locuiască în linişte (Osea 2:18).

Negreşit, nu poate  pasaj din Scriptură care să vorbească mai limpede despre faptul că binecuvântarea răscumpărării va cuprinde tot ceea ce a căzut prin păcatul lui Adam. Dar parcă-i aud pe unii zicând: „Oare nu au aceste cuvinte un sens simbolic? Trebuie să înţelegem realmente că e vorba de lup, miel, leu sau năpârcă? La urma urmelor, aceste texte sunt în Vechiul Testament şi trebuie spiritualizate, şi nicidecum luate în sens literal”. Aceasta este întrebarea care ni se pune de ecare dată şi, în felul acesta oamenii, încear că să distrugă promisiunile lui Dumnezeu atât de scumpe pentru noi şi să deposedeze Biserica de fericita nădejde, iar pe Cristos de bucuria de a-Şi vedea rodul muncii suetului Său. Daţi-mi voie s-o spun deschis aici, că această spiritualizare a Scripturii e invenţia nenorocită a Satanei. Blestemul creştinătăţii în ziua de azi este faptul că nu e în stare să deosebească între Biserică şi Împărăţie. Cele două sunt entităţi absolut separate. Biserica este trupul lui Cristos în această dispensaţie, cât timp Cristos lipseşte de pe pământ. Împărăţia este domnia Lui pe pământ. Această domnie i-a fost oferită Israelului la prima Sa venire pe pământ, dar Israel a respins-o. Atunci împărăţia a fost amânată, iar Dumnezeu a dezvăluit taina Bisericii, care este trupul lui Cristos. Astăzi, Regele este în cer, şi nu pe pământ. Împărăţia a fost pusă deoparte până când El va  împlinit trupul, respectiv Biserica. Apoi El va lua Biserica de pe pământ şi Se va întoarce din nou împreună cu ea (după ce va  trecut Marea Strâmtorare) pe pământ, ca să instaureze Împărăţia. Nu poate exista împărăţie fără împărat, fără rege, or, atâta timp cât Regele este în cer, Împărăţia Sa nu este pe pământ. Regatele existente azi în lume nu sunt împărăţiile lui Cristos, iar Scriptura spune că Satan este stăpânitorul lumii în actuala epocă. Şi astfel noi ne rugăm: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în ceruri, aşa şi pe pământ”. Este clar că lucrul acesta nu s-a petrecut încă. Poate să privească cineva Europa de azi sau Asia şi să spună că voia lui Dumnezeu se face pe pământ, precum în ceruri? Puteţi să vă uitaţi la aşa-numita „Americă creştină”, cu ale ei adâncimi de iad şi cuiburi de viciu şi păcat, cu tot desfrâul care este în ea, şi să spuneţi: „Aceasta e Împărăţia; voia lui Dumnezeu se face pe pământ, precum în ceruri”? De bună seamă că nimeni nu va  atât de nepriceput. Va veni însă vremea când vom putea exclama: „Împărăţia a venit!” Se va întâmpla la sfârşitul Marii Strâmtorări, când va suna din trâmbiţă al şaptelea înger. Să citim Apocalipsa 11:15: Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Cristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor”.

Îngăduiţi-mi să spun încă o dată că nu e blestem mai mare care să  lovit Biserica lui Isus Cristos decât blestemul de a spiritualiza Scriptura, adică acela de a da alt sens Scripturii decât cel textual. Aşa se face că oamenii identifică Împărăţia cu Biserica. Apoi zic că Ierusalimul e mireasa lui Cristos şi că slăvita Lui domnie este, de fapt, întronarea Lui în 64


inimile oamenilor. Tot ei ne mai spun că Mileniul (Mia de ani) va rezulta din pătrunderea treptată a aluatului evangheliei sociale, a educaţiei, precum şi prin discuţii purtate la „masa rotundă”, prin conferinţe, etc. După o vreme, spun ei, lumea va  convertită, iar războaiele vor înceta de la sine şi atunci toate vor  minunate. Atunci va  Mileniul. Oamenii n-au decât să propage astfel de învăţături! Scriptura însă nu ne oferă nici cea mai îndepărtată dovadă pentru asemenea vise roze. Toate sunt urmarea directă a unei nenorocite înşelăciuni de a spiritualiza profeţiile Bibliei. Dar, departe de a  spiritualizare, este. un proces de „demonizare” a Scripturilor, căci dacă vreun „spirit” are ceva de-a face cu această şcoală de interpretare a Scripturii, atunci acel spirit este, negreşit, un „duh rău”. Nu, Scripturile nu ne-au fost date pentru a ne pune în încurcătură, pentru a ne zăpăci, ci tocmai pentru a ne învăţa. Negreşit, Dumnezeu vrea ca noi să credem Cuvântul Lui cu toată simplitatea. O mie de ani înseamnă „o mie de ani”! Lupul e lup, iar leul e leu. Dacă astfel ai să citeşti Biblia, până şi un copilaş are s-o înţeleagă. Când însă ai să începi să pui simboluri în Biblie, atunci ea va deveni greu de înţeles. Nici nu e de mirare că oamenii evită Biblia şi şi-o închipuie o carte complicată, ce nu poate  decât anevoie înţeleasă. Nu e de mirare, zic, dacă nu-L mai înţelegem pe Dumnezeu când ne vorbeşte, căci am încetat să luăm seama la cuvintele Sale directe! Aţi auzit, reşte, despre fetiţa aceea care, după ce a ascultat o predică, a întrebat-o pe mămica ei: „Mămică, dacă nu trebuie să-L înţelegem pe Dumnezeu după ceea ce spune, atunci de ce nu spune El ceea ce trebuie să înţelegem?” Citeşte Biblia cum ai citi orice altă carte de istorie sau relatări şi ea te va atrage într-un mod deosebit şi, te vei mira de simplitatea cu care vei putea s-o înţelegi. Revelaţia Noului Testament Deschizând la profeţiile Noului Testament, constatăm că este valabil acelaşi principiu. Mulţi îşi închipuie că numai Vechiul Testament conţine adevărul profetic. Dar şi Noul Testament e plin de acest adevăr. El ne învaţă că făgăduinţele de pace şi binecuvântare ale Împărăţiei nu au fost împlinite la prima venire a Domnului, indcă le găsim repetate după înălţarea lui Isus la cer. Deschideţi, de pildă, la Romani 8. Aici, Pavel, în marele capitol al răscumpărării, se opreşte îndelung pentru a ne asigura că întreaga creaţie va avea parte de răscumpărarea adusă de ziua lui Cristos. Pământul, plantele şi animalele nu vor  nici ele uitate. Citiţi Romani 8, începând cu versetul 19: De asemenea, şi firea aşteaptă, cu o dorinţă înfocată, descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci rea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că şi ea va  izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată rea suspină şi suferă durerile naşterii (Romani 8:9-22).

Întreg pasajul se referă la creaţia în afara omului, dar în versetul următor citim: Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înerea, adică răscumpărarea trupului nostru (ver. 23). 65

A DOUA VENIRE A LUI Isus Întreaga creaţie – pământul, arborii, păsările, peştii şi animalele, aşteaptă cu ardoare acea zi fericită a răscumpărării. Cât de ciudat e că omul, cu strălucita-i inteligenţă, are mai puţină putere de discernământ în privinţa acestor lucruri, decât animalele şi copacii! Ciudat, nu-i aşa? Da, este ciudat şi trist, în acelaşi timp, să vezi creştini care nu au nici atâta înţelepciune cât dobitoacele şi nu cunosc în inimă orul aşteptării Sale! Observaţi că ecare verset cuprinde un gând. Versetul 19

Creaţia aşteaptă descoperirea ilor lui Dumnezeu. Aceasta va avea loc atunci când se va întoarce Isus, împreună cu noi, la începutul Epocii Împărăţiei. Versetul 20

Firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o. Ea a intrat sub blestem nu din vina ei, ci datorită păcatului lui Adam. Aşa că, şi ea va  izbăvită fără vreun efort, prin răscumpărarea adusă de ultimul Adam. Versetul 21

Firea (creaţia) însăşi va  izbăvită de robia stricăciunii, ca să aibă parte de glorioasa libertate a ilor lui Dumnezeu. Nu găsim aici nicăieri vreun „poate” , ci Dumnezeu spune hotărât: „aşa va ”. Versetul 22

Întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii până în ziua de azi. Ea îşi dă seama că se aă sub blestem şi tânjeşte după venirea Răscumpărătorului. Îl aşteaptă cu ardoare şi anticipaţie. Cât de jalnic e să vezi învăţători ai Bibliei, cu Scriptura în mână, atât de orbiţi de abilitatea cu care Satan răstălmăceşte Scriptura, amăgindu-i să spiritualizeze Cuvântul lui Dumnezeu, până într-acolo încât nu mai ştie nimeni nimic despre întoarcerea personală, iminentă a Domnului Isus, ca singura nădejde a Bisericii, a Israelului, a naţiunilor, a pământului şi a întregii creaţii; a păsărilor, a animalelor a peştilor şi a plantelor! De ce nu suaţi nicio vorbă despre venirea Regelui? De ce nu vorbiţi despre Isus şi domnia Sa? De ce vorbiţi despre Împărăţia Sa, cântând despre gloriile Sale, Dar nu şi despre venirea Sa din nou? O, ascultaţi cum geme creaţia! Oare cum s-o liniştim? Cum pot cunoaşte trupurile noastre bucuria răscumpărării? Cum putem pune capăt războiului în care suntem angajaţi Decât dacă va veni El pe nelegiuiţi să-i nimicească? 66


Vino degrabă, slăvite Domn, căci inimile noastre Te doresc, Tânjind după renaşterea creaţiei; A Ta făgăduiţă că vei veni iarăşi pentru alţii s-a răcit, Dar Tu grăbeşte-Ţi a Ta revenire pe pământ! Readucându-L pe Rege, readucându-L pe Rege, Al îngerilor cor îngeresc Aleluia Îţi cântă osanale; Readucându-L pe Rege, readucându-L pe Rege, O, ceată de răscumpăraţi, să răsune cerul de-al vostru „Bun venit”. III

În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va  ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va  locuinţa Lui. În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipită în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat şi în ostroavele mării. El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului (Isaia 11:1-12).

Cât de ciudat este, în lumina acestui pasaj şi a sute de revelaţii clare cu privire la viitoarea restabilire a naţiunii Israel, că mai există creştini care neagă faptul că Dumnezeu va salva naţiunea Israel şi o va resădi în ţara Palestinei, restabilind regatul Regelui lor David! Negreşit, dacă aceste cuvinte au vreun sens, atunci reiese foarte clar că va veni vremea când Dumnezeu va readuna tot Israelul împrăştiat şi-i va aduce pe evrei în ţara părinţilor lor, pentru ca ei să se bucure de pace şi veşnică binecuvântare. Acest pasaj din capitolul unsprezece al cărţii lui Isaia urmează imediat după glorioasa descriere a binecuvântării din timpul Miei de ani, când lupul va locui împreună cu iedul şi când „nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt”. În ziua aceea, spune Domnul, El va restabili naţiunea Israel, ai cărei i se aă împrăştiaţi printre naţiunile antisemite de două mii cinci sute de ani. Dacă vei obiecta, spunând că toate acestea s-au împlinit prin întoarcerea evreilor din Babilon sub Zorobabel şi Neemia, atunci înseamnă că n-ai citit pasajul cu atenţie, indcă sub Neemia, Ezra şi Zorobabel numai vreo patruzeci de mii de evrei s-au întors din Babilon. Dar Isaia spune că Dumnezeu va aduce înapoi a doua oară această naţiune. Sub Neemia a fost prima întoarcere din robie. Dar vine şi a doua întoarcere, când El îi va aduna pe evrei din mijlocul tuturor popoarelor şi din cele patru colţuri ale pământului.1 Programul lui Dumnezeu

Dumnezeu are un program pentru lume, pentru Biserică, pentru naţiuni şi pentru poporul Său Israel. Am arătat că programul lui Dumnezeu prevede scoaterea Bisericii înainte de acea groaznică zi a venirii Domnului. Atunci Dumnezeu Se va ocupa de naţiunile care au persecutat şi împrăştiat poporul Israel şi atunci, la sfârşitul acelei perioade, Domnul Isus Se va întoarce pe pământ în persoană, ca să instaureze împărăţia Sa. Când va veni El, natura 67

A DOUA VENIRE A LUI Isus va  izbăvită de „robia stricăciunii”. Animalele vor deveni docile şi inofensive. Întreaga lume va  readusă la frumuseţea şi rodnicia ei edenică. După ce duşmanii lui Israel au fost învinşi şi nimiciţi, va veni, în sfârşit, vremea ca Dumnezeu să aducă în întregime sămânţa lui Avraam, Isaac şi Iacov înapoi în ţara care a fost şi este a lor, în temeiul făgăduinţei legământului, ca veşnică moştenire. Legământul Domnului Ţara Palestinei este ţara Israelului. A lor a fost de când i-a dat-o Dumnezeu lui Avraam pe baza unei făgăduinţe. În vreme ce multe naţiuni par să  avut în stăpânire ţara şi locuitorii ei de drept, şi poporul Israel este dispersat şi împrăştiat printre naţiuni, Dumnezeu nu a admis niciodată că ţara ar  aparţinut vreodată altcuiva decât lui Israel. Drept urmare, ecare naţiune care a ocupat ţara Palestinei a avut parte de judecata lui Dumnezeu, după cum orice naţiune care a persecutat naţiunea Israel a intrat sau va intra curând sub judecata lui Dumnezeu. Dreptul Israelului la ţara Palestinei datează din perioada legământului lui Avraam şi este adânc înrădăcinat în promisiunea irevocabilă a unui Dumnezeu, care nu se schimbă niciodată. Vom analiza împreună câteva din pasajele care se ocupă cu această temă. Geneza 12

În Geneza 12 avem primul din numeroasele pasaje care tratează legământul avraamic. În cadrul acestui legământ, Dumnezeu promite să facă anumite lucruri, total independente de conduita viitoare a acelora pentru care este făcut legământul. Este un legământ al harului şi, prin urmare, Dumnezeu îl execută în întregime, iar împlinirea legământului de har nu depinde de credincioşia omului, ci de credincioşia lui Dumnezeu. Legământul încheiat de Dumnezeu cu Avraam se referă la două lucruri: sămânţa şi ţara. Acestea nu pot  separate. Sămânţa lui Avraam aparţine ţării Israel, iar ţara Israel aparţine seminţei lui Avraam. Aşa citim în Geneza 12: Domnul zisese lui Avraam: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un număr mare, şi vei  o binecuvântare” (Geneza 12:1-2).

Observaţi că Dumnezeu îi promite lui Avraam o ţară şi o seminţie. Acum deschideţi la Geneza 13: Domnul a zis lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi; spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţiei tale în veac” (Geneza 13:14-15).

A treia declaraţie a legământului o găsim în Geneza 15: 68


În ziua aceea Domnul a făcut un legământ cu Avraam şi i-a zis: „Seminţiei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Geneza 15:18).

În acest pasaj, Dumnezeu deneşte hotarele Ţării Promise, şi observaţi că iniţial i s-a dat lui Avraam mai mult decât ceea ce numim de obicei Ţara Palestinei, şi anume teritoriul care se întinde de la uviul Nil din Egipt până la Eufrat în Mesopotamia şi Siria. Întrucât Israel nu a posedat încă niciodată întreg teritoriul acesta, deşi Dumnezeu i l-a promis în legământul încheiat cu Avraam, înseamnă că trebuie să vină vremea când acest lucru se va împlini. Să studiem un alt pasaj în legătură cu legământul, Ţara Făgăduinţei şi poporul legă mântului: Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va  un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi  Dumnezeul tău şi al seminţiei tale după tine (Geneza 17:7).

Cei mai mulţi teologi spiritualizează acest verset şi încearcă să-l aplice la Biserică. Dar după versetul 7 urmează versetul 8, care nu este niciodată citat de cei cărora le place să spiritualizeze. Iată-I: Ţie şi seminţiei tale după tine îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi  Dumnezeul lor (Geneza 17:8).

Ne-am putea referi la multe alte pasaje, în care Dumnezeu a conrmat acest legământ lui Isaac şi Iacov, lui Moise, lui David şi lui Solomon. Dar cele citate sunt suciente pentru a demonstra că harul a avut rol primordial în toate acestea. Nu s-au pus deloc condiţii sau vreun „dacă” în acel acord. Dumnezeu doar a promis şi Îşi va ţine promisiunea. Legea

La patru sute de ani după ce a încheiat Dumnezeu legământul Lui de har cu Avraam şi sămânţa lui, Dumnezeu a mai încheiat un legământ al faptelor cu sămânţa lui Avraam, adică cu Israel, pe muntele Sinai. Acest legământ a fost călcat, pentru că a depins de credincioşia omului şi, prin urmare, Israel a trecut sub judecată şi a fost împrăştiat pe tot pământul până în ziua de azi, iar ţara a fost pusă şi ea sub blestem, din pricina păcatului lui Israel, ind ocupată temporar de străini. Aici dau greş mulţi creştini în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Ei îşi închipuie că, din moment ce Israel a eşuat sub legământul faptelor, adică al Legii, Dumnezeu a anulat legământul harului încheiat cu Avraam şi sămânţa lui. Şi astfel, ei conchid că Dumnezeu nu mai are nimic de-a face cu Israel. Biserica este acum Israelul spiritual, spun ei, iar legământul avraamic nu se mai aplică la Israel, ci la Biserică! 69

A DOUA VENIRE A LUI Isus Dar faptul că omul a fost necredincios nu poate schimba cu nimic credincioşia lui Dumnezeu. Legământul pe care l-a încheiat El cu Israel a fost prin har. A depins şi depinde numai şi numai de credincioşia lui Dumnezeu, şi nicidecum a omului! Omul dă greş mereu, dar Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Găsim un pasaj în Scriptură care, sunt sigur, că va dovedi faptul că deşi Israel a dat greş sub Lege, asta nu l-a dus la pierderea locului de naţiune privilegiată în cadrul legământului avraamic. Deschideţi la Galateni 3:17. Vă rog să urmăriţi aceste versete cu toată atenţia. Pavel spune aşa: Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate  desinţat, aşa că făgăduinţa să e nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam (Galateni 3:17-18).

Studiaţi acest pasaj cu atenţie şi veţi constata faptul că legământul harului nu poate  desinţat, indcă el depinde de credincioşia lui Dumnezeu. Din clipa în care ar depinde de credincioşia omului, el ar deveni un legământ al faptelor şi atunci ar  neapărat supus eşecului. Legământul harului nu poate  desnţat, pentru că Dumnezeu l-a încheiat cu El Însuşi şi indcă ,,El nu a putut să jure pe altul mai mare, a jurat pe Sine”. Preaiubiţilor, odată ce aţi intrat în legământul harului, nu mai puteţi ieşi niciodată, indcă el depinde de credincioşia lui Dumnezeu. Dumnezeu a încheiat un legământ de har cu sămânţa lui Avraam, cu Israel. El ştia că ei aveau să dea eşec. Ştia că aveau să se răzvrătească, să devină idolatri şi să-L respingă pe Fiul lui Dumnezeu. Dar, în poda acestor lucruri, Dumnezeu Îşi va ţine cuvântul, fiindcă şi l-a dat lui Avraam printr-o făgăduinţă. Neascultarea lui Israel reclamă pedeapsa Domnului şi iată că ei sunt dispersaţi printre naţiuni şi se aă sub judecata lui Dumnezeu, dar acest fapt nu poate să-L împiedice cu nimic pe Dumnezeu să-Şi împlinească cuvântul Său cu privire la ţară. Mărturia profeţiei Deoarece Israel a dat greş sub lege, Dumnezeu a risipit naţiunea şi a adus peste ei blestemul călcării legii. Babilonienii au venit împotriva Ierusalimului şi i-au dus pe israeliţi în captivitate. Dar printre captivi se găsea o rămăşiţă, care încă mai credea că Dumnezeu va restabili neamul lor. Acestor credincioşi Dumnezeu le-a trimis mulţi profeţi, atât în timpul captivităţii, cât şi după întoarcerea lor în ţară. Aceşti profeţi i-au asigurat că, deşi Israel se aă sub blestemul legii, datorită păcatelor lor, totuşi Dumnezeu Îşi va ţine făgăduinţa şi, în cele din urmă, îi va readuce în ţara lor, pentru ca niciodată să nu mai e tulburaţi sau alungaţi. S-ar putea cita aici sute de pasaje din Scriptură. Vom aminti doar câteva: De aceea, iată vin zilele, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipea. Şi vor locui în ţara lor” (Ieremia 23:7-8). 70


Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor. Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat şi nu vor mai  împărţiţi în două împărăţii. Vor locui iarăşi în ţara pe care am dat-o robului Meu Iacov şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei şi copiii lor, şi copiii copiilor lor pe vecie, şi robul Meu David va  voievodul lor în veci (Ezechiel 37:21, 22, 25).

Ce viitor glorios aşteaptă această naţiune dispreţuită şi călcată în picioare de neamuri! Dumnezeu declară că poporul acesta, care în prezent formează ţinta celui mai cumplit antisemitism, va  readus în ţara Palestinei de Însuşi Dumnezeu, ca să nu mai e niciodată izgoniţi. Astăzi naţiunea este părăsită, iar împărăţia amânată, atâta timp cât Regele lor continuă să e respins. Însă oamenii ca indivizi separaţi, din toate naţiunile, evrei sau neevrei, pot  salvaţi prin credinţa personală în Isus Cristos. Niciun om nu e mântuit doar indcă s-a nimerit să facă parte dintr-o anumită rasă. Toţi trebuie să vină ca nişte sărmani păcătoşi pierduţi, ce au trebuinţă de curăţire prin sângele lui Cristos. La nivel naţional, Israel este naţiunea lui Dumnezeu, pentru că El a încheiat un legământ cu ea. Nicio putere dintre neevrei nu va  niciodată în stare să-i nimicească cu desăvârşire, deoarece Dumnezeu a promis că îi va restabili în ţară şi va face din ei cel mai mare popor de pe pământ. ,,Iată vin zilele, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge pe toate dealurile. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; şi vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele. îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai  smulşi din ţara pe care le-am dat-o”, zice Domnul, Dumnezeul tău! (Amos 9:13-15)

Venirea lui Isus va însemna mult pentru Biserică, indcă ea va  luată de pe pământ la Răpire. Va însemna mult pentru popoare, deoarece atunci Dumnezeu le va judeca în neprihănire. Va însemna mult pentru Creaţie, deoarece şi ea va  izbăvită de blestem, dar cu cât mai mare va  însemnătatea venirii Sale pentru poporul Israel, azi împrăştiat în atâtea ţări, unde pribegeşte de atâtea secole, persecutat şi urât de oameni! Domnul spune că atunci când va veni Isus să domnească, El va restaura gloria împărăţiei lui David şi Solomon, iar Israel va avea în stăpânire veşnică ţara promisă lui Avraam şi seminţiei lui, locuind la adă post în ea. Actuala agitaţie europeană se va îndrepta, în cele din urmă, spre acea ţară: ţara Israelului. Acolo se va da marea bătălie nală, şi acolo Se va întoarce Domnul să-Şi instaureze împărăţia pe pământ. Dar, între timp, Israel trebuie să treacă prin foc, până ce „îşi vor întoarce privirile spre Cel pe care L-au străpuns şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut” (Zaharia 12:10). 71

A DOUA VENIRE A LUI Isus Şi dacă-L va întreba cineva: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?” El va răspunde: „în casa celor ce mă iubeau le-am primit” (Zaharia 13:6). O, e ca Israel, măcar rămăşiţa ce nu şi-a pierdut încă nădejdea venirii lui Mesia al lor, să poată vedea şi cunoaşte că atunci când va veni Mesia – şi El va veni negreşit – va  Cel care a venit acum o mie nouă sute de ani şi Şi-a vărsat sângele pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Fie ca noi, cei care Îl cunoaştem ca Mântuitor, să ne rugăm mult pentru Israel, în suferinţa lor actuală, în special acum când Cel care a zis că vine va veni în curând. „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce Te iubesc să se bucure de odihnă!”

Notă fiNală

1. Autorul a crezut şi a scris cu atâta siguranţă în jurul anilor 1943-1944 despre întoar cerea evreilor în Palestina şi restabilirea statului Israel, deci într-o perioadă atât de critică pentru evrei, când erau decimaţi cu zecile şi sutele de mii în Europa, când nimeni nu mai credea acest lucru şi când majoritatea teologilor căutau altă interpretare pentru promisiunile Bibliei în privinţa Israelului. Dar M. R. DeHaan a crezut Cuvântul Sfânt şi, bazându-se numai pe acest Cuvânt Sfânt şi neţinând cont de situaţia politică din lume în acea perioadă, a scris lucrurile de mai sus, care s-au împlinit sub ochii noştri peste aproximativ patru ani, adică în luna mai a anului 1948, când a luat inţă statul Israel. Şi dacă o parte a proorociei s-a împlinit, prin îninţarea statului poporului evreu, suntem cu atât mai îndreptăţiţi să credem că Domnul va împlini şi restul proorociei, când „Vlăstarul lui Isai (Domnul Isus) va  un steag pentru popoare, iar neamurile se vor întoarce la El”. (C. V.)

72

CAPITOLUL Capitolul 5 PATRU

Tainele Împărăţiei

Sã înþelegem Numeri Numeri Îl înfãþiºeazãI pe Isus Cristos, al nostru „Înãlþat“

Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?” Isus le-a răs puns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat” (Matei 13:10-11).

Domnul nostru a adoptat o nouă metodă de predare, care începe în capitolul al treisprezecelea din Matei. Pentru prima dată în propovăduirea Sa, Îl găsim vorbind despre tainele Împărăţiei. Până aici în propovăduirea Lui, El mai vorbise despre Împărăţie, dar acum El Îşi învăluie învăţătura în mister şi începe să-i înveţe pe oameni în pilde. Motivul acestui fapt îl găsim în însăşi structura Evangheliei lui Matei.

Patru relatări ale Evangheliei Aşa a găsit cu cale Duhul Sfânt să consemneze naşterea, viaţa, propovăduirea, moartea şi învierea Domnului Isus, prin patru autori umani. Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Fiecare face o relatare distinctă şi separată a minunăţiei cu atâtea faţete a Domnului Isus. Matei ne vorbeşte despre Isus ca Rege al iudeilor şi Mesia al lui Israel. Marcu ne vorbeşte despre Isus, slujitorul lui Iehova. Luca ni-L prezintă pe Isus ca Fiul Omului, Mântuitorul păcătoşilor, iar Ioan Îl prezintă pe Isus Cristos ca Fiul lui Dumnezeu. În Matei, Isus e Regele; în Marcu, El este Slujitorul; în Luca, El este Fiul Omului; în Ioan, El este Fiul lui Dumnezeu. Matei, care era evreu, ne vorbeşte despre Regele evreilor. Marcu era roman, după cum o indică şi numele său, iar Luca era grec. Ioan este reprezentantul trupului lui Cristos. Matei iudeul scrie despre Împărăţia oferită lui Israel. Marcu romanul scrie romanilor despre Cristos, făcătorul de minuni. Luca medicul grec ne vorbeşte despre umanitatea lui Cristos. Ioan vorbeşte despre Dumnezeirea Lui. Matei ne spune ce a făcut Isus, deoarece consemnează faptele şi minunile Sale. Luca ne spune pe cine a venit El să mântuiască. Ioan ne consemnează ce a spus Isus, căci în Ioan El este cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Ca să înţelegem tainele Împărăţiei, este important să avem în vedere cele patru aspecte majore ale Evangheliei.

Evanghelia Împărăţiei Matei ne vorbeşte despre Rege şi Evanghelia Sa, în ceea ce s-a numit „Evanghelia Împărăţiei”. În această carte, avem imaginea Regelui care „a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit”. El i-a oferit Israelului Împărăţia, dar poporul Israel a refuzat-o. Prin urmare, Împărăţia a fost amânată, iar Israel ca naţiune a fost lepădat. Astfel Domnul a dezvăluit taina epocii harului în care trăim actualmente. Tainele Împărăţiei se referă la actuala eră de har în care trăim, câtă vreme era Împărăţiei întârzie să se arate. Primele douăsprezece capitole din Matei ne vorbesc despre Rege73 şi oferta făcută de El poporului Israel şi, după ce 73

A DOUA VENIRE A LUI Isus

aceştia resping oferta, Domnul vorbeşte despre tainele Împărăţiei. Iată un rezumat al primelor douăsprezece capitole din Matei: Capitolul 1:1-17 conţine genealogia Regelui Israelului. Strămoşii Lui sunt enumeraţi până la David, apoi până la Avraam şi atât! La Luca, pe liera Mariei, se merge cu strămoşii până la Adam, căci Luca vorbeşte despre Isus, Fiul Omului şi, de aceea, trebuie să stabilească dreptul la Împărăţie al Domnului Isus. În acest sens, El trebuie, mai întâi, să Se dovedească a  „din seminţia lui Avraam”, indcă El trebuie să aparţină naţiunii Împărăţiei şi, în al doilea rând, trebuia ca Domnul să e din seminţia lui David, pentru că pe tronul lui David va sta Regele Israelului. Iată, deci, ce trebuie să dovedească Matei şi astfel el urmăreşte genealogia lui Iosif, tatăl vitreg al lui Isus, numai până la Avraam. Aceasta e de ajuns ca să stabilească dreptul Regelui la tron şi la Împărăţie. Genealogia lui Luca nu este genealogia unui rege, ci aceea a Fiului Omului. Prim urmare, el merge până la obârşia primului om. Capitolul 1:18-25 este relatarea naşterii Regelui. Conform profeţiei, Regele avea să Se nască la Betleem şi trebuia să Se nască dintr-o fecioară; de aceea, relatarea pe care o face Matei despre naştere urmează tiparul profeţiei ebraice. Capitolul 2:1-23 ne vorbeşte despre primirea ce I s-a făcut Regelui şi ne relatează sosirea magilor din răsărit. În vreme ce propriul Său popor nu L-a recunoscut şi nu L-a luat în seamă, aceşti înţelepţi neevrei care-I văzuseră steaua au crezut şi au venit să I se închine şi să aducă daruri potrivite unui rege: aur, smirnă şi tămâie. Aceasta este o imagine profetică a ceea ce va urma, căci ,,El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit”. În acelaşi timp, „tuturor celor care L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Regele este, deci, aici respins de propriul Său popor, dar primit de cei care erau departe. Capitolul 3 vorbeşte despre crainicul Regelui. Sosirea Regelui trebuie anunţată şi El trebuie prezentat. Astfel, avem relatarea lui Ioan Botezătorul, crainicul Regelui, care se declară a  glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-i cărările”. Venirea unui potentat trebuie anunţată şi vestită. Dacă ar  să vină Preşedintele statului în oraşul tău, poliţia ar evacua străzile şi sosirea Preşedintelui ar  precedată şi însoţită de un cordon de soldaţi, care îi pregătesc calea. Astfel a venit Regele nostru prima dată, iar când va veni a doua oară, va  precedat de profetul Ilie, adică de Ioan Botezătorul al celei de-a doua veniri. Capitolul 4:1-17 este relatarea ispitirii lui Isus în pustie, deci ne vorbeşte despre pregătirea Regelui. El trebuie să dovedească acum că e în stare să domnească în calitate de rege. Primul Adam a căzut sub atacul sălbatic al diavolului; el a căzut din regatul său, căci Adam a fost creat pentru a  rege. Dumnezeu îi dăduse în stăpânire toată lucrarea mâinilor Sale, dar el a căzut şi a devenit sclavul păcatului şi al morţii. Vine apoi ultimul Adam şi El trebuie să dovedească faptul că e stăpânul duşmanului. Se întâlneşte cu vrăjmaşul pe acelaşi tărâm al ispitei pe care se întâlnise şi primul Adam, dar, de data aceasta, rezultatul este diferit. El iese învingător asupra vrăjmaşului, dovedindu-şi vrednicia de Rege. Capitolul 4:18-25 descrie cum Regele îşi alege cabinetul. El îi cheamă pe Petru, Iacov, Ioan şi pe Andrei, iar în capitolul zece se adaugă încă opt la aceşti patru ucenici. Ei sunt cei care vor sta pe douăsprezece scaune şi vor judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, când se va instaura Împărăţia. 74

Tainele Împărăţiei Capitolele 5, 6 şi 7, pe care le cunoaşteţi sub denumirea de „Predica de pe Munte”, sunt probabil cele mai greşit înţelese şi reprezentate capitole din Biblie. În aceste trei capitole, Regele dă constituţia şi legile interne de organizare ale Împărăţiei pe care a venit s-o ofere El. Este regula Împărăţiei şi conţine legile care vor guverna supuşii Regelui în timpul domniei Sale pe pământ. Ea conţine condiţiile necesare pentru a deveni membru al Împărăţiei, în Fericiri, şi îi descrie pe supuşi ca ind sarea şi lumina lumii. Capitolul 6 descrie închinarea în Împărăţie şi redă aşa-numita „rugăciune domnească”, rugăciune care, în realitate, este a ucenicilor, pentru Împărăţie. Capitolul 7 ne vorbeşte despre permanenţa Împărăţiei. În capitolele 8 şi 9, Isus prezintă scrisorile de acreditare ale Regelui, în sensul că, în aceste două capitole, avem o relatare a semnelor, minunilor şi miracolelor. El vindecă bolnavii, linişteşte valurile, scoate demonii şi dă vedere orbilor, dovedind că este Stăpânul atât al naturalului, cât şi al supranaturalului. Astfel, El săvârşeşte acele minuni care sunt destinate Epocii Împărăţiei, dar care au fost greşit aplicate de atâţia la epoca actuală, indcă au confundat epoca Harului cu cea a Împărăţiei. Capitolul 10 continuă catalogul. După ce Şi-a prezentat scrisorile de acreditare, prin efectuarea nenumăratelor minuni, acum El oferă naţiunii Împărăţia. El trimite doisprezece oameni cu următoru1 mesaj: „Împărăţia cerurilor este aproape”. El nu spune: „Împărăţia cerurilor este aici”. Aceasta avea să vină numai dacă ei aveau să-L primească pe Rege. Până când nu-L acceptă pe El, împărăţia nu poate veni. Astfel, mesajul ofertei sună astfel: „Împărăţia cerurilor este aproape”. Ea este aici, la îndemâna ta, dacă Îl primeşti pe Rege”. Ei însă nu L-au primit pe Rege. Chiar în capitolul următor, în Matei 11, avem relatarea res pingerii Sale de către conducătorii naţiunii. Capitolul 11 se încheie cu rostirea blestemelor rostite asupra neamului acestei ţări. Capitolul 12 ne spune despre păcatul hulii împotriva Duhului Sfânt. Începând cu acest punct, Isus Se întoarce de la ei şi începe să dezvăluie un adevăr cu totul nou, care nu mai fusese încă revelat. Acest adevăr nou îl găsim în Matei capitolul 13, sub numele de Tainele Împărăţiei. Acum El Îşi îmbracă învăţătura în pilde şi vorbeşte despre taine pe care unii le pot înţelege, iar alţii nu. Acum Domnul nostru dezvăluie faptul că, în planul etern al lui Dumnezeu, El a ştiut că atunci când va veni Regele să ofere Împărăţia prima oară, El nu avea să e primit, şi aşa se face că Dumnezeu a avut în planul Său un secret, şi anume faptul că în perioada amânării Împărăţiei şi a lepădării naţiunii, El Îşi va aduna un alt popor ceresc, numit „Biserica, trupul lui Cristos, şi Mireasa Lui”. Acesta a fost un plan ce nu mai fusese dezvăluit până atunci. Israelitul credincios credea că la venirea Sa, Mesia avea să-Şi instaureze tronul la Ierusalim, să izbăvească pe Israel de crâncenul jug al asupririi romane şi să înceapă fericita domnie după care tânjea orice israelit credincios. Dar el nu ştia nimic despre perioada intermediară a harului şi a adunării trupului lui Cristos, în care Israel avea să e în dispersaţie, până când acest plan secret al lui Dumnezeu avea să se împlinească. Planul acesta se numeşte „taina împărăţiei cerurilor”. CAPITOLUL IV

„Împărăţie” şi „taină” Este o mare deosebire între împărăţia cerurilor şi taina împărăţiei cerurilor. Împărăţia cerurilor este domnia propriu-zisă, în sens literal, a Domnului Isus Cristos pe acest pământ,

75


când El va sta pe tronul strămoşului său David, în Ierusalim. A echivala Împărăţia cu Biserica este total nebiblic. Nu există absolut nicio bază în Scriptură pentru a numi Biserica „Sion”, „Ierusalim” sau „Israelul duhovnicesc”. Împărăţia cerurilor este domnia Regelui cerurilor pe pământ. Ea a fost oferită de Isus neamului Israel la prima Sa venire, dar ei au respins-o şi astfel El s-a dus la cruce. Până când Israel nu-şi revendică Regele, noi trăim în epoca „tainei Împărăţiei cerurilor”. Toate revelaţiile privitoare la această perioadă de har sunt numite în Scriptură o taină şi aceasta în sensul că ele nu au fost pe deplin dezvăluite decât în perioada de har a Bisericii, taine pentru că ele sunt înţelese numai de aceia care aparţin, în virtutea regenerării lor, trupului tainic al lui Cristos, în timp ce pentru ceilalţi ele rămân o nebunie şi un mister de nepătruns.

Totul este o taină În Noul Testament, sunt amintite multe taine cu privire la această epocă intercalată între prima venire a Domnului şi a doua Sa venire. Aceasta e perioada de timp în care Regele lipseşte din Împărăţie, iar poporul Împărăţiei Sale, Israelul, este respins şi el. Tot ce se întâmplă în timpul acestei absenţe se numeşte taină. Nu avem timp decât să le amintim pe ecare, după care vom deni termenul de taină, arătând de ce a vorbit Isus în pilde şi apoi vom discuta mai amănunţit ecare taină în parte. 1. Taina lepădării Israelului (Romani 11:25). 2. Taina trupului lui Cristos (Efeseni 3). 3. Taina Bisericii, a Miresei lui Cristos (Efeseni 5:31-32). 4. Taina întrupării Fiului lui Dumnezeu (1 Timotei 3:16). 5. Taina fărădelegii, respectiv, a regelui fals (2 Tesaloniceni 2). 6. Taina Babilonului, biserica falsului mesia (Apocalipsa 17). 7. Taina răpirii Bisericii (1 Corinteni 15:51). 8. Taina celor şapte stele din mâna lui Cristos (Apocalipsa 1). 9. Taina naşterii din nou (Coloseni 1:27-28). Ultima din aceste taine, taina naşterii din nou, este prima ca importanţă, ea ind esenţială pentru celelalte. Toate celelalte adevăruri extraordinare din programul lui Dumnezeu pentru Israel, Răpirea Bisericii şi sosirea omului fărădelegii, Anticrist, vor rămâne mai departe taine pentru tine, dacă nu ai trăit mai întâi tainica putere a regenerării. Isus a zis: „Trebuie să te naşti din nou” şi „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. Până ce nu L-ai acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, niciodată nu vei putea înţelege Scripturile sau cunoaşte tainele, indcă tainele din Cuvânt sunt acele lucruri pe care le înţeleg doar cei care Îl cunosc pe Cristos. Isus a zis că Dumnezeu „a ascuns aceste lucruri de înţelepţi şi pricepuţi, şi le-a descoperit pruncilor”. Trebuie să devii mai întâi un prunc pentru ca să poţi înţelege planul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie să te naşti din nou, intrând astfel în familia lui Dumnezeu. 76

CAPITOLUL IV


În Ioan 3:16 citim astfel: Fiindcăă atât de mul Fiindc multt a iub iubit it Dumn Dumneze ezeuu lum lumea, ea, înc încât ât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Dumnezeu, într-adevăr, într-adevăr, a iubit atât de mult lumea, încât a dat. Dumnezeu îţi oferă viaţă, dar tu trebuie să primeşti această viaţă, căci aşa citim la Ioan 1:12 şi 13: Dar tutu tuturror cel celor or ce L-a L-auu prim primit, it, adic adicăă celo celorr ce cr cred ed în Num Numele ele Lui, lele-aa dat dr drep eptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.

Prietene, eşti tu născut din nou? Acesta e primul lucru pe care trebuie să-l punem la punct, înainte de a putea înţeleg înţelegee tainele tainele lui Dumnez Dumnezeu. eu. Şi pasul acesta e atât atât de de simplu! simplu! Doar să crezi! Crede că Isus a murit pentru tine, pentru păcatele tale şi primeşte-L pr imeşte-L prin credinţă, iar Dumnezeu îţi va deschide ochii. II

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau Fraţilor, vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor neamu rilor.. Şi atunci tot Israelul va  mântuit, după cum este scris: scri s: „Izb „Izbăvitor ăvitorul ul va va veni veni din Sion şi va îndepă îndepărta rta toate nelegi nelegiuiril uirilee de de la Iacov Iacov.. Acesta va fi legământul legămâ ntul pe care îl voi face fa ce cu ei, când le voi şterge păcatele” păca tele” (Romani 11:25-27).

Dumnezeu nu dă premiu pentru ignoranţă faţă de Cuvântul Lui şi planul legăturilor Sale cu oamenii. Domnul ne-a dat revelaţia Cuvântului Său, care să ne instruiască şi să ne informeze despre planul Său etern cu privire la Israel, naţiunea Sa; la Biserică, Mireasa Lui; şi la naţiunile neevreieşti. Planul acesta al lui Dumnezeu este o taină pentru cei care nu sunt luminaţi de Duhul Sfânt, dar e cu desăvârşire clar pentru cei care au experimentat taina naşterii din nou. Pavel spune: „Nu vreau, fraţilor, să nu ştiţi taina aceasta, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi”. Lucrurile la care se referă el sunt o taină, şi anume, taina legăturilor lui Dumnezeu din această epocă actuală cu poporul legământului Său, Israel. Cuvântul taină sau mister este este traducerea cuvântului grec mysterion, care apare în textul original al Scripturilor. Rădăcina acestui cuvânt este muo, care înseamnă textual „a închide gura”; or, a închide gura înseamnă a ţine un secret. Acesta Acesta e sensul principal al cuvântului „mister” sau „taină” în Noul Testament. Testament. Este destăinuirea unui secret care nu fusese cunoscut înainte şi pe care nu-l ştiu decât un număr restrâns de oameni, el rămânând ascuns pentru toţi ceilalţi. Iniţial, cuvântul acesta se aplica la membrii unui ordin religios secret. Pentru toţi ceilalţi rămânea un simplu cuvânt grecesc. Lucrurile numite „taine” de Domnul Isus şi de apostoli sunt secrete pentru toţi, în afară de aceia care au fost iniţiaţi în tainele familiei lui Dumnezeu prin naşterea din nou. Numai ei cunosc parola şi numai ei

77


ştiu codul secret prin credinţă; pentru toţi ceilalţi, aceste adevăruri măreţe sunt ascunse şi greşit înţelese. Noi am amintit nouă dintre taine. Să medităm acum la taina orbirii lui Israel, pânăă la împ pân împlini linirea rea num numărul ărului ui depl deplin in al nea neamur murilor ilor..

Un popor al legământului Cu vreo două mii de ani înainte de a veni Cristos, Dumnezeu a încheiat un legământ cu robul Său Avraam. Avraam. Acest legământ privea două lucruri: o sămânţă şi o ţară unde avea să locuiască această sămânţă, şi pe care El a dat-o seminţei lui Avraam Avraam în stăpânire veşnică. Acest legământ i-a fost repetat lui Avraam Avraam de şapte ori şi de ecare dată i se promitea pr omitea lui Avraam că ţara Palestinei este o moştenire irevocabilă dată seminţei sale, adică urmaşilor lui Avraam, Avraam, prin Isaac şi Iacov Iaco v, pentru noi ei ind in d cunoscuţi sub numele de copiii lui Israel sau israeliţi. Dumnezeu rezumă acest legământ în Geneza 17:7-8 astfel: Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va  un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi  Dumnezeul tău şi al al seminţi seminţiei ei tale tale după tine. Ţie şi seminţi seminţiei ei tale după tine îţi voi da ţara ţara în car caree locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi  Dumnezeul lor. lor.

Aceasta a fost promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam, spre folosul lui şi al seminţei sale. La vremea când a venit Cristos, ţara aceasta se aa sub călcâiul despotului roman. Sămânţa lui Avraam Avraam era în momentul acela vasală unei puteri dintre neamuri, din pricina neascultării neascultării lor lor de legea legea lui Dumnezeu. Pentru rămăşiţa rămăşiţa credincioasă credincioasă din Israel, Israel, venirea lui Mesia, Regele Israelului, avea să marcheze ziua eliberării şi emancipării lor şi ei credeau să atunci când avea să vină El, împărăţia avea să e redată r edată Israelului, iar legământul necondiţionat necondi ţionat încheiat de Dumnezeu cu Avraam Avraam avea să-şi găsească împlinirea. împlinire a. Toţi Toţi profeţi prof eţiii vor vorbis biseră eră des despre pre ace aceast astăă epo epocă că de aur şi răm rămăşi ăşiţa ţa cre credin dincioa cioasă să cre credea dea că ace aceast astaa va veni cu adevărat. Aşa se explică de ce, când a venit Isus, ei s-au aşteptat ca El să întemeieze împărăţia. Ucenicii credeau şi ei acest lucru, deoarece L-au întrebat de mai multe ori: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia?” De aceea se şi băteau, b ăteau, ca să spunem aşa, pentru locurile de onoare din Împărăţie. Chiar şi după moartea şi învierea lui Isus, ei încă se mai aşteptau ca El să întemeieze împărăţia aceea, căci îi auzim întrebând pe Mun Muntel telee Măs Măslin linilor ilor:: Doamne, în vremea aceasta ai de gând g ând să aşezi din nou împărăţia î mpărăţia lui lu i Israel? (Faptele Apostolilor 1:6).

La această întrebare, Isus a dat răspunsul Lui. El nu a spus: „E greşit gr eşit din partea voastră să aveţi în vedere o împărăţie a Israelului în sens literal. Acum, Eu am de gând să fac din Biserică împărăţia cerurilor. Gata! Am terminat-o cu Israel ca naţiune! De acum luaţi lu aţi toate prooroc pro orociile iile din Vech echiul iul Test estame ament nt cu priv privire ire la împ împără ărăţia ţia lui Isr Israel ael şi spi spiritu rituali alizaţ zaţi-le i-le (in (inter ter 78

Tainele Împărăţiei pretaţi-le pretaţ i-le în sens duhovn duhovnicesc icesc), ), pentru pentru ca Biseri Biserica ca să e Israel Israelul ul spiritua spirituall şi şi aplicaţi aplicaţi toate făgăduinţele împărăţiei la Biserică”. Nu, nicidecum nu a spus El aşa ceva, ci i-a asigurat că Dumnezeu, la vremea hotărâtă de El, are să „aşeze din nou împărăţia lui Israel”, dar nu atunci, indcă nu sosise încă vremea. Şi astfel, El le-a răspuns: CAPITOLUL IV

Nu este tr treaba eaba voas voastră tră să ştiţi vr vremur emurile ile sau sor soroacel oacele; e; pe aces acestea tea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa (Fapte 1:7).

Apoi a adăugat: Voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt Sf ânt peste voi, şi-Mi veţi  martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. (Faptele (Faptele Apostolilor 1:8).

De data aceasta, Isus S-a referit la perioada tainei, în timpul căreia Împărăţia este amânată, iar Evanghelia trebuie vestită în toată lumea. Restul cărţii Faptelor Apostolilor Apostolilor consemnează împlinirea acestei mari încredinţări (împuterniciri sau porunci), căci apostolii au început cu adevărat să predice în Ierusalim, apoi în Iudeea, apoi în Samaria şi, în cele din urmă, până la marginile pământului. Toate Toate acestea au fost drept răspuns la întrebarea: Doamne, Doam ne, în vr vreme emeaa ace aceast astaa ai de gând să aşe aşezi zi din nou împ împără ărăţia ţia lui Isr Israel ael??

„Nu!” este răspunsul Domnului, „Nu în vremea aceasta”. El n-a zis însă că acest lucru nu se va realiza niciodată, ci doar „nu în vremea aceasta”. Dumnezeu va dezvălui perioada tainei între timpul actual şi stabilirea nală a Împărăţiei. Împărăţia urmează să e pusă deo partee o vre part vreme, me, tim timpp în car caree se va form formaa Bis Biseric ericaa şi apo apoii va  ridi ridicat catăă de pe păm pământ. ânt. Ace Aceast astaa a fost o taină pe care israelitul dinainte dinaint e de Cruce n-a cunoscut-o şi, prin urmare, se numeşte taină. Nici măcar Ioan Botezătorul nu a văzut acest lucru. Doar el predicase: „Împărăţia cerurilor este aproape” şi, de bună seamă, se aştepta să capete un loc de frunte în această împărăţie. Apoi a fost întemniţat şi a auzit despre popularitatea tot mai mică a Regelui şi atunci a început şi el să se îndoiască. îndo iască. Aşa se face că şi-a trimis ucenicii la Isus, cu următoarea întrebare: „Tu eşti Cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?” Împărăţia a fost pusăă deo pus deopar parte te şi, în sch schimb imb,, a ven venit it Duhu Duhull Sfâ Sfânt nt la Rus Rusali alii.i. Dup Dupăă o vre vreme, me, nu num numai ai evr evreii, eii, ci şi ceilalţi oameni au fost invitaţi să intre în Biserică. Pavel şi apostolii au început să predice nu o împărăţie, ci un Trup, Biserica. Lucrul acesta nu-l putea pricepe evreul. El îşi închipuia că Mesia, Cristosul, va instaura o împărăţie şi că, neapărat, aceasta va  pentru Israel, şi nu o împărăţie a neamurilor. neamurilor. Ei trebuiau să rezolve această problemă, drept care, au convocat un consiliu la Ierusalim pentru a discuta discu ta această problemă. Găsim relatarea în Faptele Apostolilor, Apostolilor, la capitolul 15. Multă dispută s-a creat în jurul întrebării dacă neamurile pot să intre în Biserică, fără ţinerea Legii şi fără tăierea împrejur. Întrucât ei continuau să gândească în termenii Împărăţiei, unii dintre ei ar  dorit ca întâi să-i facă evrei pe aceia dintre neamuri care intrau în Biserică. 79


Întrebările care îi tulburau pe ei cel mai mult erau absolut legitime, din punctul lor de vedere, şi sunau astfel: ,,Dacă Dumnezeu cheamă acum o Biserică din care să facă parte atât evreii, cât şi cei chemaţi dintre neamuri, atunci cum rămâne cu toate promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Avraam, repetate prin profeţi şi lui David, cu privire la o împărăţie pământească în Palestina, pentru David? Trebuie oare să dăm uitării toate acestea? S-a răzgândit Dumnezeu? Nu va mai  o împărăţie? A terminat Dumnezeu pentru totdeauna cu poporul Israel, pe motiv că L-a respins pe Fiul Lui, iar Biserica este acum menită să-i ia locul, ca Israelul spiritual?” Repet, acestea erau întrebări majore şi absolut legitime, deoarece promisiunea exista şi nu fusese încă împlinită, or, ei nu puteau înţelege pe deplin mersul lucrurilor, pentru că taina respingerii pentru o vreme a Israelului nu fusese dezvăluită pe deplin. Iacov este cel care a oferit răspunsul. Urmăriţi-1 cu atenţie în Faptele Apostolilor, la 15:13, unde citim: Fraţilor, ascultaţi-mă. Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele (Faptele Apostolilor 15:13-14).

Iată cheia: Împărăţia va  instaurată pentru Israel, dar mai întâi Dumnezeu are o taină de împlinit şi anume, scoaterea din mijlocul neamurilor a unui „popor pentru Numele Său” (traducere literală din engleză). Noi ştim că poporul acesta este Biserica, Trupul lui Cristos şi Mireasa Mielului. Chiar dacă procedează astfel, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu-Şi va ţine promisiunea faţă de Împărăţia promisă, ori că e în contradicţie cu profeţii care au spus că Mesia Îşi va instaura făgăduita împărăţie a lui Israel, căci Iacov adaugă în versetele 15 şi 16: Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui; îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou”.

Notaţi cu atenţie revelaţia cuprinsă aici. Iacov spune că primul act întreprins de Dumnezeu în această dispensaţie este scoaterea Bisericii Sale dintre neamuri. În vreme ce taina aceasta nu a fost deplin dezvăluită în Vechiul Testament şi nici înţeleasă de Israel, asta nu a însemnat că profeţii au fost greşiţi şi că nu va mai exista acea împărăţie. Dimpotrivă, Iacov spune: „Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor… După aceea Mă voi întoarce…” După ce anume? După ce Îşi va  scos dintre neamuri un popor care să-I poar te Numele! După ce va  făcut asta, El Se va întoarce şi va instaura împărăţia lui David pe pământ. Israel se aşteptase ca Isus să înfăptuiască acest lucru la prima Sa venire, dar nu ştia taina potrivit căreia, între prima şi a doua venire, împărăţia avea să fie amânată, iar Dumnezeu avea să-Şi scoată Biserica, pentru ca apoi să Se întoarcă să împlinească ecare promisiune făcută Israelului şi slăvit proorocită prin profeţii din vechime. 80

CAPITOLUL IV


Taina Împărăţiei Israel urmează să fie pus deoparte, până când se va termina epoca tainică a lui Dumnezeu. Aşa citim la Romani 11:25-26: Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până când va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci tot Israelul va  mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”.

Da, Dumnezeu Îşi va ţine promisiunile. Niciuna din ele nu va rămâne neîmplinită. Israelul zilelor lui Pavel nu putea înţelege cum ar putea Dumnezeu să-Şi uite promisiunile făcute cu privire la Împărăţie şi să-Şi adune o Biserică. Cei care se numesc „Israelul spiritual” înţeleg tot atât de puţin aceste lucruri ca şi Israelul natural. Şi ei ne spun că Dumnezeu ar  terminat cu Israel ca naţiune, şi cu evreii, iar Biserica ar , după ei, aceea care le-a luat locul. Prin aşa numitul proces de „spiritualizare” a Scripturilor, care e mai curând o „demonizare”, decât o spiritualizare, ei ne spun că Dumnezeu a terminat cu străvechiul Său popor Israel, că Isus nu va întemeia niciodată o împărăţie în sens literal pe acest pământ şi că toate promisiunile Vechiului Testament faţă de Israel trebuie aplicate Bisericii. Ei nu înţeleg taina. După apostolul Pavel, aceasta e o stare de ignoranţă faţă de taina planului lui Dumnezeu. Israel va  restaurat, iar împărăţia promisă lui Avraam, Solomon şi Cristos va  instaurată pe pământ. Voi da aici doar câteva din profeţiile care ating acest adevăr. Domnul a prezis încă din zilele lui Moise, când a zis în Levitic 26: Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va  pustiită şi cetăţile voastre vor rămânea pustii. Dar şi când vor  în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot şi nu-i voi urî până acolo, încât să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor. Ci îmi voi aduce aminte spre binele lor de vechiul legământ, prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să u Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul (Levitic 26:33, 44, 45).

În Deuteronom 30, citim următoarele: Atunci Domnul, Dumnezeul tău va aduce înapoi pe robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul popoarelor la care te va împrăştia Dumnezeul tău. Chiar dacă ai  risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău; şi acolo Se va duce să te caute. Domnul, Dumnezeul tău te va aduce din ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi şi o vei stă pâni; îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi (Deuteronom 30:3-5). 81


În Isaia citim: În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămă şiţa poporului Său, risipit în Asiria şi Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat şi în ostroavele mării (Isaia 11:11).

Ieremia 23:7 ne spune: De aceea, iată vin zilele, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipisem! Şi vor locui în ţara lor” (Ieremia 23:7-8).

Ieremia 33:25-26 declară: Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David, şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stă pâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi ai lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, şi voi avea milă de ei!”

La toate aceste versete şi la multe altele se referă apostolul Pavel, când conchide atât de minunat:

A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte (Romani 11:1-2). Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor (Romani 11:25).

În legătură cu taina numărului deplin al neamurilor, vă propun să citiţi cu atenţie capitolul trei din Efeseni. El deţine cheia înţelegerii acestei taine. Ce viitor glorios îl aşteaptă pe cel credincios! Azi-mâine va veni ziua când ultimul membru al trupului lui Cristos va  câştigat pentru El. Şi atunci va veni Isus să-Şi scoată Biserica din ceea ce va urma. După scurta domnie a tainei fărădelegii, Cristos Se va întoarce împreună cu Biserica să întemeieze împărăţia, să readucă Israelul în întregime pe locul ce i se cuvine şi atunci: Cristos va domni Peste mare şi uscat; Imperiul Lui se va întinde Până la marginile pământului. 82

CAPITOLUL IV

Tainele Împărăţiei III

Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Cristos pentru voi, Neamurilor … Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată faţă de voi. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care v-am scris în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Cristos, care n-a fost făcută cunoscut ilor oamenilor în celelalte veacuri în felul cum a fost descoperită acum snţilor apostoli şi prooroci ai lui Cristos, prin Duhul. Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus… şi să pun în lumină înaintea tuturor, care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile (Efeseni 3:1-6, 9).

Pavel ne spune prin aceste puţine, dar cuprinzătoare cuvinte că noi am fost aleşi de Dumnezeu ca să facem cunoscută taina care în alte epoci nu era cunoscută şi înţeleasă, întrucât Dumnezeu o ascunsese până la începutul vremii actuale. Pavel nu a primit aceste informaţii din Scripturi, ci ele i-au fost date prin descoperire specială de la Dumnezeu. Pavel numeşte această descoperire „taina ascunsă de veacuri în Dumnezeu” – o taină care n-a fost făcută cunoscută ilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum snţilor apostoli şi prooroci ai lui Cristos, prin Duhul.

Taina trupului Această taină, noua revelaţie primită de Pavel aici, are de-a face cu un lucru nou, pe care Dumnezeu a plănuit să-l aducă la îndeplinire după Rusalii, adică după venirea Duhului Sfânt. Am văzut că respingerea naţiunii Israel a fost o taină necunoscută sfinţilor din Vechiul Testament. Aceştia credeau că la venirea Sa, Mesia avea să-şi instaureze numaidecât Împărăţia. Ei nu ştiau nimic despre faptul că între prima şi a doua venire a Regelui va exista o perioadă de har, numită taina harului. Pavel o numeşte „isprăvnicia harului lui Dumnezeu” sau „dispensaţie”, cum se spune în versiunea King James la Efeseni 3:2 . În timpul acestei dispensaţii a harului lui Dumnezeu, Biserica este formată ca un singur trup, şi atunci când se va întregi acest trup, va  răpit ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh, ca să e pe veci cu Domnul

Necunoscut profeţilor Adevărul acesta, potrivit căruia Biserica este un corp de credincioşi separat de poporul Israel, un popor ceresc, şi nu unul pământesc, a fost necunoscut poporului lui Dumnezeu înainte de Rusalii. Am văzut că apostolii nu au ştiut despre el înainte de Cruce, ba chiar şi după Cruce au luat cunoştinţă de el abia atunci când Dumnezeu li l-a descoperit. Poţi să cauţi cât vrei în Vechiul Testament, dar n-ai să găseşti nicio Biserică acolo. Cei care susţin că Biserica îşi are începuturile în Eden cu Adam nu înţeleg prin Biserică trupul lui Cristos. 83


Cei care sunt înclinaţi să considere începutul Bisericii de la Avraam, făcând legământul lui Dumnezeu cu Avraam noul legământ în sângele Său încă nu au pătruns taina Trupului lui Cristos. Ei mai suferă de orbirea Israelului. Biserica lui Isus Cristos s-a născut în ziua de Rusalii. Vorbind despre Biserica Sa, Isus spune la Matei 16:18: „Pe această piatră (referindu-se la El Însuşi) voi zidi Biserica Mea”. El nu spune „am zidit” ori „voi continua să-Mi zidesc Biserica”, ci zice foarte hotărât, la timpul viitor: „voi zidi Biserica Mea”.

Ziua de naştere a Duhului Nu numim Rusaliile doar „ziua de naştere” a Bisericii, ci am putea-o numi şi „ziua de naştere a Duhului Sfânt”, fără să înţelegem, desigur, prin aceasta că Duhul S-ar  născut în această zi, în ce priveşte existenţa Sa dintotdeauna, ci doar că aceasta e ziua în care a intrat El într-un trup şi S-a întrupat în Biserica lui Isus Cristos, care este trupul Lui. În acelaşi fel, vorbind despre ziua de naştere a lui Isus Cristos, acum mai bine de o mie nouă sute de ani, nu vrem să spunem că Isus Cristos Şi-ar  început atunci existenţa, căci El era dintotdeauna, ci doar aceea că atunci a început să locuiască într-un trup, când s-a născut acel trup. În acelaşi mod, Duhul Sfânt a format trupul Bisericii în ziua de Rusalii şi, prin urmare, se poate numi ziua de naştere a Duhului. Noua lucrare a Duhului de formare a unui trup mistic, compus din toţi credincioşii, a fost deja sugerată atunci când Duhul a format trupul zic în pântecele fecioarei Maria.

Un singur trup Până la Rusalii, Dumnezeu nu Se ocupase deloc de naţiuni şi de neevrei, în general. Sub lege, El Se ocupa doar de un singur neam: Israel. După ce israeliţii au respins cerinţele Regelui, Dumnezeu i-s pus deoparte şi a început o nouă lucrare, în care nu mai există deosebiri naţionale. Acest trup pe care îl formează Dumnezeu acum prin Duhul Sfânt se com pune din bărbaţi şi femei de orice naţionalitate, e evrei, e neevrei, e albi, e negri, e robi, e liberi, e bogaţi, e săraci. Zidul de despărţire de la mijloc care îi despărţea pe evrei de celelalte popoare a fost surpat şi acum oricine poate veni. Acum Dumnezeu Se ocupă de individ în acţiunea Sa de chemare la viaţă a trupului Său. Într-un mesaj anterior am arătat că lucrarea Duhului Sfânt în ziua şi epoca actuală este de a alege dintre neamuri „un popor pentru Numele Său”. Nu există niciun singur verset în Biblie care să ofere cea mai slabă încurajare pentru învăţătura nebiblică, după care aşa-numitul „aluat” al Evangheliei va pătrunde, în cele din urmă, în toată societatea şi învăţăturile lui Cristos, Regula de Aur şi Predica de pe Munte vor schimba inimile oamenilor în aşa măsură, încât aceştia vor ajunge să-L cunoască pe Cristos şi atunci vom avea Mileniul pe pământ! Niciodată nu a fost acesta programul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, conform cuvintelor lui Iacov de la Faptele Apostolilor 15, El Îşi scoate afară un popor. Însuşi cuvântul „biserică” în limba greacă înseamnă ,,o adunare a celor chemaţi (scoşi) afară”. E vorba de cuvântul ecclesia, format din alte două cuvinte: ek, însemnînd „afară” şi kaleo, care înseamnă „a chema”. Dumnezeu „cheamă afară” pe câţiva de ici, pe câţiva de colo, pentru a alcătui tru84

Tainele Împărăţiei pul Bisericii Sale alese. Nu există o mântuire în masă. La Rusalii au fost mântuiţi cinci mii, dar asta nu a fost decât o picătură într-o găleată, faţă de zecile de mii care au fost prezenţi la Praznicul zilei Cincizecimii, din Ierusalim. CAPITOLUL IV

Oare să  dat Dumnezeu greş? Mulţi oameni cred că Evanghelia a dat greş, deoarece, după aproape două mii de ani de propovăduire a Evangheliei, lumea tot nemântuită e, ba încă pare să e şi mai depărtată de Dumnezeu decât oricând. Ei îşi închipuie că ceva trebuie să se  întâmplat, de vreme ce la aproape două mii de ani după venirea Prinţului Păcii ne găsim angajaţi în cel mai mare şi mai demonic război dintre toate.1 Postmilenistul, care propovăduise o lume tot mai hună prin predicarea unei aşa-numite evanghelii a educaţiei şi a reformelor, a renunţat la visul lui şi s-a refugiat în şubreda şi mai complicat de susţinut teorie a amilenismului. Asta rezultă din eşecul de a înţelege taina trupului lui Cristos. Niciodată nu a fost acesta planul lui Dumnezeu să convertească lumea în actuala dispensaţie. Din contră, Biblia armă limpede că epoca aceasta se va sfârşi în apostazie şi răutate, în război şi distrugere. Programul Său nu reclamă convertirea lumii acum, ci tocmai contrariul. Chiar acesta e miezul cuvântării lui Iacov de la primul conciliu ţinut la Ierusalim. Deşi l-am mai citat o dată, să privim din nou la cuvintele sale: Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele (Faptele Apostolilor 15:14).

Versetul de mai sus nu vorbeşte nimic despre convertirea lumii. Mai degrabă, spune că El alege pe unii dintre neamuri, care devin membri ai trupului lui Cristos. Ei sunt membrii tainei, din orice trib, rasă şi naţiune, care, prin credinţa în sângele vărsat al lui Isus, sunt făcuţi părtaşi ai harului Său şi constituie acel grup relativ mic de adevăraţi credincioşi, născuţi din nou, din toate timpurile. Apoi El ne spune că, după ce va  fost scos acest trup, Se va întoarce: După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou… (Faptele Apostolilor 15:16).

După luarea Bisericii, Domnul va restaura împărăţia lui David şi a lui Israel, urmând ca atunci să vină trezirea şi convertirea întregii lumi, aşa cum se armă foarte clar în versetul următor: … pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie (Fapte 15:17-18). 85


Cât de ciudat e să vezi oameni cu Biblia deschisă în mână, visând încă şi acum la o lume mai bună, o federaţie de naţiuni şi stabilirea păcii universale, fără restabilirea Împărăţiei, ce trebuie să vină după întoarcerea personală a Regelui!

Zilele de pe urmă S-ar putea scrie volume întregi pentru a se demonstra că după Biblie această dispensaţie va cunoaşte o deteriorare treptată, şi nu o epocă de aur a păcii la care visează oamenii. Iată ce are de spus Isus despre zilele de pe urmă ale actualei dispensaţii: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Cristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va  atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocurea vor  cutremure de pământ, foamete şi ciumi (Matei 24:4-7).

Scriind lui Timotei, Pavel îl previne cu privire la vremurile de pe urmă şi-i spune că vor  timpuri primejdioase: Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu erul roşu în însuşi cugetul lor (1 Timotei 4:1-2).

În a doua epistolă adresată lui Timotei, el exprimă aceeaşi idee şi mai apăsat, ca noi să nu m descurajaţi de înmulţirea răului şi a fărădelegii în lume, ci să avem cunoştinţă de planul lui Dumnezeu. El îi spune lui Timotei şi nouă: Să ştiţi că în zilele din urmă vor  vremuri grele. Căci oamenii vor  iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste rească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri, decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia (2 Timotei 3:1-5).

Te întreb, prietene, oare este aceasta imaginea unei lumi convertite la Cristos? Să  greşit oare Pavel când a zugrăvit acest tablou al zilelor de pe urmă? Ne învaţă Biblia doctrina neroadă după care omenirea va deveni tot mai hună, până când se vor realiza pacea universală şi triumful creştinismului? Ascultă, prietene, această învăţătură idealistă a unei evanghelii sociale, care le utură oamenilor pe dinaintea ochilor iluzia unei lumi mai hune prin intermediul unei evanghelii 86

Tainele Împărăţiei sociale, a educaţiei, reformelor şi a legislaţiilor de tot felul este o cursă periculoasă şi O mare Înşelăciune! Dumnezeu Îşi are programul Său şi fericit este cel ce părăseşte apa de ploaie a zadarnicelor speranţe lozoce ale omului, şi crede în programul lui Dumnezeu, rânduindu-şi viaţa în funcţie de acesta! Dacă refuzi să crezi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci toate aceste lucruri vor rămâne şi pe mai departe o taină pentru tine, chiar dacă vei zice că e curată nebunie. CAPITOLUL IV

Programul Iată programul lui Dumnezeu, aşa cum ni-l redă Cuvântul Său. În timpul actualei dis pensaţii, Regele Se aă în cer. Israel este pus deoparte ca naţiune, dar păstrat în vederea locului ce-l va ocupa în viitoarea Împărăţie. În intervalul de timp cât lipseşte Regele, Duhul Sfânt adună din toate popoarele o Biserică, alcătuită din toţi acei care-L primesc pe Isus Cristos ca Mântuitor prin credinţă. De îndată ce a fost chemat afară să formeze trupul, care are un număr de oameni dinainte stabilit de Dumnezeu, Domnul Se va întoarce din cer şi Îşi va lua trupul acasă, împreună cu toţi snţii Vechiului Testament, care au murit prin credinţă. Morţii în Cristos vor învia cu toţii la auzul glasului Său, când El va striga din văzduh; credincioşii aaţi în viaţă vor  transformaţi şi se vor alătura celor înviaţi, care se vor înălţa să-L întâmpine pe Domnul în văzduh. În timp ce noi vom  cu Domnul în văzduh, El va judeca naţiunile pământului şi va trece Israelul prin focul Marii Strâmtorări, ca să-i curăţească şi să-i facă vrednici de a intra în împărăţia pe care tocmai urmează s-o întemeieze El. La sfârşitul celor şapte ani, El Se va întoarce împreună cu Biserica Lui, de-acum mireasa Sa, şi va distruge naţiunile nemernice. Israelul va  convertit şi-L va accepta pe Mesia al lor, iar Isus va instaura pe pământ Împărăţia, împlinind astfel toate promisiunile făcute lui Avraam, Isaac, Iacov, David, precum şi cele rostite prin gura tuturor proorocilor.

Numărul următor din program Numărul următor din programul lui Dumnezeu este venirea Domnului Isus ca să-Şi scoată afară Biserica Lui. Tot ce a spus Isus cu privire la zilele de pe urmă a început să se împlinească. Plastica descriere făcută de Pavel lui Timotei, pe care am citat-o mai sus, este, de fapt, însăşi descrierea zilelor de violenţă, desfrâu şi viciu în care trăim noi, cei de azi. Curând se va auzi din văzduh strigătul şi Isus va veni. Fiecare sfânt adormit va  înviat şi ecare credincios în viaţă va  schimbat. Slavă Domnului, eu sunt gata pentru acea zi, pentru că am fost salvat prin harul Său şi am fost „chemat afară”. Dar tu, prietenul meu, eşti gata? Ai auzit invitaţia? Ai luat cunoştinţă despre planul lui Dumnezeu? Pentru tine, deci, n-are de ce să mai e o taină. Cine ştie dacă mâine nu va  prea târziu! Astăzi însă se mai poate să priveşti la Isus şi „să fugi de mânia viitoare”. Dumnezeu să-ţi ajute s-o faci acum. Şi e atât de simplu! Doar să crezi în Cuvântul lui Dumnezeu, să te încrezi în Fiul Său, Isus Cristos, că El te-a mântuit acum, şi vei cunoaşte şi tu minunatul adevăr că eşti un mădular în trupul Său, pe veci asigurat în staulul Său. 87

A DOUA VENIRE A LUI Isus IV

Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom  schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom  schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire; atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15 :51-54). „Iată, vă spun o taină” este armaţia cu care îşi începe Pavel ultima parte din capitolul 15 al primei epistole către Corinteni, marele capitol al învierii din Biblie. El deschide pasajul cu cuvântul „iată”. Cineva spunea că acest cuvânt în Scriptură înseamnă: „Opreşte-te, priveşte şi ascultă”. Întotdeauna el reclamă atenţie deosebită şi ne îndreaptă privirile spre un adevăr de o importanţă neobişnuită. „Iată, vă spun o taină”. După cum ştiţi, o taină în Scriptură este un adevăr ce nu a fost descoperit pe deplin înainte şi e desluşit doar acelora care cunosc „codul” Cuvântului şi au fost iniţiaţi în tainele frăţietăţii ilor lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos. Ne-am ocupat de câteva din aceste taine care au de-a face cu actuala perioadă, de la înălţarea Regelui la cer şi până la a doua Sa venire în slavă. Această epocă a constituit o taină pentru snţii Vechiului Testament, ind acea parte secretă a planului lui Dumnezeu. Israelitul Vechiului Testament se aştepta să vadă Împărăţia instaurată înainte de venirea lui Mesia, dar, când colo, El a fost respins, S-a dus la Cruce şi, în loc de Împărăţie, avem acum epoca Bisericii, în care este chemat afară trupul lui Cristos, o perioadă de timp cunoscută sub denumirea de „taina împărăţiei cerurilor”. Împărăţia propriu-zisă este amânată până la încheierea acestui plan al lui Dumnezeu, de chemare afară a Bisericii.

Biserica, o taină! Prima taină pe care am studiat-o a fost taina respingerii lui Israel şi a „amânării Împărăţiei pe pământ”. Apoi am studiat taina trupului lui Cristos. Acest trup al lui Cristos, care se alcătuieşte în prezent prin lucrarea de slujire şi vestire a Duhului Sfânt, se va împlini într-o zi şi atunci Biserica va deveni Mireasa lui Cristos. Ea va  răpită când Se va întoarce Isus în văzduh, ca să-i trezească pe toţi snţii morţi şi să-i schimbe pe toţi credincioşii vii şi s-o scoată din lume înainte de a se dezvălui pe pământ taina fărădelegii, în persoana Supraomului Păcatului, adică Anticrist. Noul Testament are multe de spus despre această „răpire” a Bisericii de la sfârşitul actualei perioade a Harului, în vreme ce ea nu a fost niciodată clar revelată în Vechiul Testament. De aceea se numeşte o „taină”, şi aşa se exprimă Pavel: „Iată, vă spun o taină”.

Iminentul eveniment

Într-o bună zi, Domnul Isus Cristos, Cel care S-a născut într-o iesle la Betleem, Se va întoarce să-Şi ia Biserica. Acelaşi Isus care a cutreierat drumurile prăfuite ale Palestinei, 88

Tainele Împărăţiei vindecând bolnavii, înviind morţii şi scoţând afară dracii, Se va întoarce iarăşi ca să-i învie pe toţi morţii credincioşi şi să vindece pe cei cu inima frântă şi să-l arunce pe arhi-demonul diavolilor, pe Satan, în groapa fără fund. Nu există nicio umbră de îndoială asupra acestui eveniment în învăţătura Scripturilor, dar ordinea evenimentelor era o taină. A doua venire a lui Cristos în slavă era cunoscută credincioşilor şi proorocilor Vechiului Testament, căci proorociile sunt pline de descrieri ale venirii Domnului în slavă ca să-Şi întemeieze împărăţia; dar proorocii nu ştiau nimic despre cele două aspecte ale venirii Sale, adică faptul că va veni prima dată pentru Biserica Sa, ca s-o scoată din lumea aceasta înainte de Marea Strâmtorare, iar apoi va veni împreună cu Biserica Sa, ca să domnească pe pământ. Prima fază a venirii Sale, pe care o numim răpirea, este o taină şi la asta se referă Pavel când spune: „Iată, vă spun o taină”. CAPITOLUL IV

Morţii în Cristos vor învia primii Scriptura ne dă detaliile şi ordinea acestei fericite nădejdi. Mai întâi, Domnul va coborî din cer cu un strigăt, însoţit de arhanghel şi de oştile sale; trâmbiţa va suna şi toţi morţii în Cristos vor învia. Simultan şi în mod instantaneu, toţi credincioşii care vor  în viaţă în acel moment vor  schimbaţi şi vor primi trupuri slăvite, pentru a se alătura snţilor înviaţi. Pasajul clasic care se ocupă de acest adevăr este 1 Tesaloniceni 4:13-18: Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii care vom  rămas vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom  totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tesaloniceni 4:13-18).

Negreşit, acest pasaj nu mai are nevoie să i se facă nicio expunere. Este atât de clar şi de precis, încât până şi un copil poate să-l înţeleagă. Tot ce trebuie să faci cu un astfel de text este să-l crezi. Un prieten îmi spunea cu câtva timp în urmă, când i-am citit acest pasaj, „Bine, doctore, dar ce înseamnă asta?” Şi eu i-am răspuns: Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi, cei vii, care vom  rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom  totdeauna cu Domnul.

„Asta înseamnă”, i-am răspuns eu, dar el a insistat: ,,Mă rog, aşa spune acolo, dar care este interpretarea?” „Aaa, acum înţeleg unde vrei să ajungi”, i-am răspuns. „Vrei explicaţia teologică a pasajului. Ei bine, iat-o:” 89


Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi, cei vii, care vom  rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei în văzduh; şi astfel vom  totdeauna cu Domnul”.

Da, fratele meu, n-ai ce să explici sau să expui asupra acestui pasaj. Prin el se înţelege exact ceea ce se spune: Domnul vine iarăşi. Este făgăduinţa pe care ne-a lăsat-o El: Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar  aşa, v-aş  spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoar ce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să ţi şi voi (Ioan 14:1-3).

Acesta a fost mesajul de despărţire al Domnului nostru înainte de a pleca din mijlocul ucenicilor Săi şi noi n-avem nimic altceva de făcut decât să-l credem. Primul mesaj pe care l-a trimis binecuvântatul nostru Domn după ce S-a suit la cer a fost aceeaşi fericită asigurare cu privire la întoarcerea Sa, îndată ce norii cerului L-au ascuns pe Domnul, când S-a înălţat de pe Muntele Măslinilor. El a trimis doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, care au zis şi ei: Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer (Faptele Apostolilor 1:11).

Ordinea Iată, deci, care este ordinea evenimentelor la venirea Domnului. Mai întâi, la strigătul Domnului în timpul coborârii Sale în văzduh, potrivit cu făgăduinţa Sa, toţi morţii care au murit în credinţă vor învia cu trupuri ale învierii, cu trupuri noi, lipsite de dureri, de moarte şi de păcat, trupuri îmbrăcate în neputrezire. În timp ce ies morţii aceştia din mormintele lor, credincioşii aaţi în viaţă li se vor alătura, după ce într-o clipă au fost transformaţi după asemănarea lui Cristos, cu trupuri nemuritoare, lipsite de moarte şi de lacrimi, la fel cu a morţilor în Cristos care au înviat. Apoi, măreaţa companie se va ridica în văzduh pe un nor mare, ca să-L întâmpine pe Însuşi Domnul Isus Cristos. Aceasta este ordinea, oriunde este amintită Răpirea. Vedem această ordine şi la 1 Corinteni 15: Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom  schimbaţi.

Aceeaşi ordine o vedem şi la 1 Tesaloniceni capitolul 4: Întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi, cei vii, care vom  rămas, vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh. 90

Tainele Împărăţiei În Ioan capitolul 11 citim cum Isus i-a spus Martei acelaşi lucru. Lazăr a murit şi cele două surori, Marta şi Maria, erau adânc îndurerate. Până la urmă, a venit Domnul şi a fost întâmpinat mai întâi de Marta şi apoi de Maria. Când s-a întâlnit Marta cu Domnul, a spus: „Doamne, dacă ai fost Tu aici, n-ar  murit fratele meu”. Domnul a asigurat-o că Lazăr va trăi din nou. Ea credea în învierea morţilor, dar nu ştia nimic despre fericita nădejde a mor ţilor de la venirea Domnului pentru Biserică, şi astfel ea a dat ca răspuns tocmai această asigurare a Domnului, cu cuvintele pe care le găsim la Ioan 11:24: CAPITOLUL IV

Ştiu că va învia la înviere în ziua de apoi.

Ea nu ştia decât despre o înviere generală, în ziua de apoi, o eroare care mai este crezută şi astăzi de atâţia creştini. Dar Isus avea veşti mai bune pentru ea. El i-a dat de înţeles că cei credincioşi nu va trebui să aştepte până la învierea din ziua de apoi. Acea înviere este numai pentru cei nemântuiţi, dar, cel puţin cu o mie de ani înainte, la venirea Domnului, mântuiţii vor  înviaţi cu toţii şi răpiţi ca să-L întâmpine pe Domnul, căci răspunsul lui Isus anticipează dezvăluirea tainei Răpirii ce a fost dată mai târziu de Pavel, în Întâi Tesaloniceni şi Întâi Corinteni. Observaţi, aşadar, răspunsul Domnului către Marta: Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar  murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată (Ioan 11:25-26).

Observaţi deci că aceasta este învierea credincioşilor. El nu pomeneşte niciun cuvânt despre învierea necredincioşilor. Învierea lor nu are nimic de-a face cu evenimentul la care Se referă Isus în acest pasaj. El spune: Cine crede în Mine, chiar dacă ar  murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.

Cu alte cuvinte, când va veni Isus din nou, venirea Sa îi va afecta doar pe credincioşi – morţi şi vii –, ordinea ind descrisă şi în alte locuri. Mai întâi. morţii în Cristos (Cine crede în Mine, chiar dacă ar  murit ) şi apoi cei vii care vor rămânea (Oricine trăieşte şi crede în Mine ). Cu câtă atenţie păzeşte Dumnezeu armonia Scripturii!

1 Corinteni 15:51 În curând va veni ziua în care ultimul credincios va  adăugat la trupul lui Cristos, înainte de întoarcerea Sa, şi apoi va veni Isus din cer să ne scoată din lumea asta rea, şi pentru noi va  ziua în care „moartea a fost înghiţită de biruinţă”. Aceasta e nădejdea creştinului, şi nicidecum să facă lumea un loc mai bun de locuit, ci să se pregătească să plece din această lume înainte ca Dumnezeu s-o pedepsească, pentru că L-a respins pe Cristos. Creştinul priveşte înainte şi toate sunt luminoase. Dacă mâine va muri, el va  cu Domnul. Dacă va trăi până la venirea Domnului Isus, el va  răpit înainte 91


de izbucnirea furtunii. Ce minunată asigurare avem în El şi numai în El! Nici nu e de mirare, atunci, că Pavel a putut încheia pasajul acesta cu strigătul: „Unde îţi este biruinţa, moar te? Unde îţi este boldul, moarte?” Apoi el dă şi motivul pentru care este aşa: „Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri e aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos”. Două lucruri pot să ne neliniştească: legea şi moartea, dar legea nu-l poate atinge pe credincios, pentru că pedeapsa ei a fost achitată, iar moartea nu ne poate face nici un rău, deoarece boldul morţii s-a dus, şi boldul ei este păcatul. Nouă nu ne este frică să ne întâlnim cu Dumnezeu la moarte, dar ne este frică să-L întâlnim în păcat, şi dacă păcatul este înlăturat (şi, slavă Domnului, că există această posibilitate!), moartea şi-a pierdut boldul, căci boldul morţii este păcatul.

Boldul morţii Albinele nu au decât un singur ac, şi acesta e în aşa fel construit, încât atunci când o albină înţeapă, aceasta îşi lasă întotdeauna acul în victimă, după care ea rămâne o albină fără ac. O singură albină nu poate înţepa două victime. Acum câţiva ani, o albină l-a înţepat pe ul meu cel mare deasupra ochiului, în timp ce acesta, urlând de durere, a dat să alunge albina şi apoi s-a prăbuşit în iarbă. Imediat, aceeaşi albină s-a năpustit asupra ului meu cel mic şi acesta în început să ţipe şi el, aruncându-se în iarbă şi chemându-mă în ajutor, în timp ce albina se rotea în jurul capului său. Eu l-am ridicat în picioare, împotriva voinţei lui, şi am făcut următoarea observaţie: „Albina aceea e inofensivă; nu te mai poate înţepa”. El însă continua să e speriat şi a exclamat: „Bine, dar n-o auzi şi n-o vezi cum bâzâie la mine!” Atunci l-am dus să-şi vadă fratele mai mare şi i-am spus: „Vezi acul acela din arcada fratelui tău? Este acul albinei. Ea l-a lăsat înpt în fratele tău şi acum n-are decât să bâzâie, că de înţepat nu mai poate înţepa! Ea n-are decât un ac şi pe acela l-a lăsat în Richard”. I-am scos acul şi am citat versetul: „Boldul morţii este păcatul”. Da, asta e! Numai păcatul poate să ne facă să ne e frică de moarte şi, fără păcat, moartea nu ne poate face niciun rău. Ea nu poate face altceva decât să ne ducă în binecuvântata prezenţă a lui Dumnezeu. Se poate ca ea să ne înspăimânte, dar nu ne poate răni, indcă nu mai are alt ac. Acest ac al morţii este păcatul, dar Fratele meu mai mare a luat asupra Sa păcatul meu şi l-a purtat în propriul Său trup, pe lemnul crucii; or, moartea nu mai poate înţepa trupul acela de două ori. Prin credinţă, eu mă au în trupul acela, iar acum moartea nu mă mai poate vătăma. Fratele meu Cel mare a luat boldul morţii, chiar păcatul, şi acum moartea s-ar putea să ne neliniştească prin bâzâitul ei lugubru, dar slavă Domnului, ea nu ne mai poate face niciun rău, şi acum putem trăi fără grijă; doar să ne încredem în El, şi încolo toate sunt bune. Putem, deci, spune: „Fie că trăim, e că murim, ai Domnului suntem”. „Mulţumiri e aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos”, Cel care a luat asupra Sa boldul morţii. Eu nu ştiu când Domnul va veni La amiază sau în miez de noapte, 92

Tainele Împărăţiei Nici dac-am să umblu prin vale cu El Ori „în văzduh” am să-L întâmpin, Dar ştiu în Cine m-am încrezut Şi sunt încredinţat că e în stare Să păzească ce I-am încredinţat Până într-acea zi minunată.

CAPITOLUL IV

Aceasta e o taină mare, dar vorbesc cu privire la Cristos şi Biserica Sa. V

…am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum snţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Cristos în voi, nădejdea slavei (Coloseni 1:25-27). Noi am considerat taina respingerii lui Israel şi a punerii deoparte a împărăţiei (în timp ce Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, Îşi cheamă afară trupul lui Cristos, ca să e Mireasa Lui), şi taina Răpirii, când această Biserică va  luată sus, ca să-L întâmpine pe Domnul ei în văzduh. Unele din celelalte taine au fost deja înfăţişate, cum ar  taina întrupării lui Cristos. Dar iată o taină care constituie baza şi temelia tuturor şi anume, taina regenerării. Pavel o numeşte „Cristos în voi, nădejdea slavei”. Până ce nu ai trăit această taină transformatoare, pe care o numim naşterea din nou, nu vei putea înţelege niciuna din tainele Scripturii. Cuvântul taină sau mister în Scriptură, după cum vă amintiţi, derivă din rădăcina cuvântului grec muo, care înseamnă „secret”. Numai membrii adevăratei Biserici a lui Cristos, care este trupul Său, pot cunoaşte secretele Cuvântului lui Dumnezeu. Din această cauză, mii de cercetători ai Bibliei, care o cunosc din scoarţă în scoarţă din punct de vedere literar şi critic, nu ajung niciodată să vadă tainele Cuvântului, în vreme ce alţi credincioşi, poate lipsiţi de carte şi, în orice caz, fără o educaţie superioară, reuşesc să vadă mai mult în această scumpă Carte, în doar cinci minute. Da, oamenii simpli, dar născuţi din nou, pot descoperi în Sfânta Scriptură mult mai mult decât cel mai învăţat profesor de teologie, dar nenăscut din nou, ar putea descoperi într-o viaţă întreagă. Există cărturari erudiţi ai Bibliei şi învăţători care nu reuşesc niciodată să vadă adevărul naşterii din fecioară sau adevărul dumnezeirii lui Cristos sau nevoia sângelui, învierea trupească a lui Cristos şi a doua Sa venire. Pare ciudat că având Biblia deschisă înaintea ochilor, ei nu văd aceste adevăruri, care nouă ne sunt absolut clare. Dar, la urma urmelor, nu este ciudat, indcă aceste lucruri sunt taine cunoscute doar de aceia care posedă codul spiritual şi au fost iniţiaţi în tainele frăţietăţii familiei lui Dumnezeu, prin taina naşterii din nou. Isus a spus că aceste lucruri au fost ascunse de cei înţelepţi şi pricepuţi, dar că au fost descoperite, în schimb, pruncilor. Un prunc este un nou-născut, aşa că până nu te naşti din 93


nou şi nu intri astfel în familia lui Dumnezeu, nu poţi primi aceste lucruri în inima ta. Dar omul resc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte (1 Corinteni 2:14).

Iată răspunsul la întrebarea: De ce nu reuşesc să vadă toţi cei care citesc Biblia aceste adevăruri minunate ale revelaţiei? Isus a spus: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. Prima cerinţă pentru a înţelege Scriptura, prin urmare, este aceea de a te naşte din nou. Această naştere din nou este numită de Pavel o taină: „Cristos în voi, nădejdea slavei”. Isus subliniază şi El caracterul misterios al procesului prin care un păcătos devine sfânt şi un copil al diavolului devine copil al lui Dumnezeu. O  explicând psihologia multe lucruri, dar ea n-a reuşit încă niciodată să pătrundă această taină a regenerării şi să-i explice psihologia. Ea depăşeşte domeniul oricărei lozoi şi psihologii. Ea face parte din domeniul supranaturalului; or, psihologia şi lozoa umană, în general, neagă elementul supranatural, dar Isus ne asigură că naşterea din nou nu poate  înţeleasă decât prin Duhul. El ne spune la Ioan 3: Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am spus: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. Vântul suă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul (Ioan 3:6-8).

Este o taină adâncă. Te şi întrebi cum se face că, printr-un simplu act de credinţă în Domnul Isus Cristos, un om este transformat dintr-un nemernic şi un beţiv, care nu ştie decât să blesteme şi să înjure, într-un sfânt care se roagă şi din a cărui gură ies cântece de bucurie. Şi totuşi, aceasta este realitatea. Eu am văzut-o de multe ori şi am trăit eu însumi revoluţionara putere şi dinamica transformatoare a Evangheliei în propria-mi viaţă. Printrun act de credinţă, hoţul devine cetăţean cinstit şi respectabil; femeia stricată este curăţită; mincinosul spune acum adevărul; beţivul se trezeşte pentru totdeauna, iar păcătosul devine un sfânt.

Ce este naşterea din nou? E trist să spunem că sensul real al naşterii din nou este, în mare măsură, greşit înţeles de mulţi creştini. Acest fapt se datorează, în parte, unei traduceri a capitolului trei din Ioan care dă o impresie greşită. Cuvintele „născut din nou” sunt, de fapt, incorecte. Un om nu este născut „încă o dată”, în sensul că Dumnezeu ar întreprinde ceva cu privire la rea păcătosului. Vechiul Adam rămâne acelaşi; rea veche a păcătosului nu este tulburată deloc. Prin naşterea noastră dintâi suntem atât de răi şi incorigibili, încât Dumnezeu ne priveşte şi spune: „Nu are niciun rost să mai încerc vreo schimbare cu omul acesta. Nu mai e nicio nădejde. Chiar şi atotputernicia Mea nu poate face natura lui Adam să e bună”. În 94

Tainele Împărăţiei schimb, Domnul ignoră rea veche a păcatului şi porneşte la lucru întru crearea unei „făpturi cu totul noi”. Pavel ne spune la 2 Corinteni 5:17 astfel: CAPITOLUL IV

Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

Omul mântuit nu este un păcătos „refăcut”. Nu, pentru că nu este vorba de o regenerare a omului vechi, ci este un lucru cu totul şi cu totul nou – o altă natură, pe care Dumnezeu o sădeşte în credincios, alături de cea veche, care se mai aă în el. Spurgeon spunea odată: „Orice om e, de fapt, format din doi oameni: cel vechi şi cel nou!” Astfel, credinciosul are în el, de îndată ce este mântuit, două ri: rea Adamului căzut, păcătos, care nu poate face binele niciodată, şi rea nouă a lui Dumnezeu, care nu poate păcătui. Despre rea veche, Dumnezeu spune că este: „nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea” (Ier. 17:9). Pavel, la aproximativ treizeci de ani după ce a fost mântuit, mărturiseşte: „Ştiu că în mine (adică în rea mea) nu locuieşte nimic bun”. Dar natura nouă este sfântă şi fără păcat, pentru că este viaţa lui Dumnezeu insuată şi „Cristos în voi nădejdea slavei”. Petru spune în a doua sa epistolă că noi suntem „părtaşi ai rii divine”. Noi posedăm viaţa lui Dumnezeu, precum şi moartea lui Adam. Dumnezeu locuieşte în noi; noi devenim astfel temple ale Duhului Sfânt şi Cristos este în noi „nădejdea slavei”. Isus i-a spus lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvintele din nou din acest pasaj sunt traducerea lui anothen din limba greacă şi înseamnă textual „de sus”. O traducere exactă a acestui verset ar  sunat astfel: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva de sus, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”. Este vorba de o naştere spirituală, şi nu de o renaştere rească. Isus a spus: „Aşa este oricine este născut din Duhul”.

Taina Aceasta, prietenul meu, este taina naşterii din nou, căci două laturi locuiesc în credincios: o natură care nu este supusă legii lui Dumnezeu şi, într-adevăr, nici nu poate , şi cealaltă natură, care caută întotdeauna să facă voia lui Dumnezeu. O natură se numeşte carnea, iar cealaltă se numeşte duhul, indcă una este născută din carne şi cealaltă din Duhul Sfânt. Pavel vorbeşte despre ele: Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege (Galateni 5:17-18).

În Romani capitolul 7, Pavel spune: Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face 95


lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în rea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă după omul dinlăuntru îmi place legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? (Romani 7:15-24).

Înainte de a considera răspunsul lui Pavel la întrebarea: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” – şi, slavă Domnului, există izbăvire, aşa cum vom vedea îndată – aş vrea să notaţi învăţătura acestui pasaj. Pavel recunoaşte faptul că rea veche, carnea, e încă prezentă şi că în viaţă se dă o continuă luptă între vechi şi nou. Fericit este omul care recunoaşte acest fapt, căci numai în măsura în care eşti conştient de prezenţa duşmanului poţi să i te împotriveşti cu succes. A-ţi închide ochii şi a zice: „a plecat” nu te avantajează niciodată. Hotărât lucru, noi trebuie să confruntăm realitatea, şi numai atunci vom avea adevărata şi biblica biruinţă. Cât de mult ne trebuie această lecţie! Prietenul meu, eşti tulburat din pricina crâncenei lupte pe care o porţi cu rea veche? Eşti cumva descurajat pentru faptul că îţi dai toate silinţele să faci ceea ce ştii că e voia lui Dumnezeu şi, când colo, nu ai parte decât de lupte, ispite şi încercări? Însuşi faptul acesta ar trebui să te încurajeze, căci dovedeşte că vrei să-I i plăcut lui Dumnezeu şi să lupţi împotriva omului vechi. Dovada unei vieţi noi nu stă într-o stare paşnică de complacere, unde nu se înregistrează nicio luptă, ci în prezenţa unei lupte permanente şi în cunoştinţa faptului că singuri suntem învinşi, şi că numai Dumnezeu ne poate da victorie absolută asupra rii vechi.

Cea veche şi cea nouă În 1 Ioan avem două pasaje care i-au încurcat pe mulţi copii iubiţi ai Domnului. Primul se găseşte la 1 Ioan 1:8-10: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.

Sunt cuvinte solemne, adresate credincioşilor, dar în 1 Ioan 3:9, citim: Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, indcă este născut din Dumnezeu. 96

Tainele Împărăţiei Ambele pasaje sunt din Cuvântul lui Dumnezeu şi, bineînţeles, ambele sunt adevărate. Dar dacă nu recunoşti prezenţa celor două naturi în credincios, vei  deznădăjduit de încur cat. Va trebui să respingi e pe una, e pe cealaltă, dacă nu vei ţine cont de faptul că Duhul Sfânt vorbeşte la 1 Ioan 1:8, 10 despre rea veche, care e incorigibil de păcătoasă, iar la 1 Ioan 3:9 El vorbeşte despre ceea ce este „născut din Dumnezeu”. Prima este o referire la vechea noastră natură, prin naşterea dintâi; cealaltă se referă la rea naşterii a doua; în felul acesta, ambele pasaje sunt pe deplin adevărate. Cea veche e mereu înclinată spre păcat, iar cea nouă nu poate păcătui, indcă este născută din Dumnezeu. Nu putem obţine o adevărată biruinţă biblică, dacă nu reuşim să înţelegem adevărata natură a vechiului Adam. CAPITOLUL IV

Victoria Se pune acum întrebarea: „Trebuie oare să suferim înfrângere din partea rii noastre vechi toată viaţa?” Nu, nicidecum! Tocmai asta înseamnă să recunoaştem cele două naturi. Cea nouă este din Dumnezeu, născută din Duhul şi, prin urmare, are potenţialuri minunate şi atotputernicie. Cea veche este foarte puternică pentru că este moartă, şi oricât de ciudat ar părea, cu cât ţinem mai mult un cadavru, cu atât mai puternic va deveni acesta. Dar în noua re, noi avem potenţialurile unei victorii zilnice asupra celei vechi. După ce Pavel s-a plâns cu privire la lupta dinăuntrul fiinţei sale, el exclamă: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru!” „Acum dar, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile rii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului”. Da, există victorie, dar nu în propriile noastre forţe, ci în Cristos. El este în noi, nădejdea slavei, şi victoria soseşte atunci când recunoaştem faptul că în propria noastră tărie suntem înfrânţi şi cedăm bătălia în sntele Sale mâini. Isus a spus: „Fără Mine nu puteţi face nimic”, dar Pavel putea zice, şi pot zice şi eu, „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte”.

Victorie prin predare Singura cale de a avea biruinţă este să te predai. Pare un paradox, dar este adevărat. În Filipeni 3:3, citim următoarele: Cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.

Iată care e secretul, dacă eşti înfrânt de patimi şi de poftele rii vechi: gândeşte-te la ceea ce eşti în Cristos. Bucură-te de faptul că mântuirea ta nu depinde de biruinţa ta, ci de biruinţa câştigată de El pentru tine. Recunoaşte faptul că nu poţi face faţă cărnii şi că trebuie să I te predai Lui pe de-a-ntregul. Predă-te Lui! Ai încercat oare până acum să învingi în viaţa ta lucrul acela care mereu te doboară la pământ? Te-ai luptat şi ai luat din nou hotărâri, 97


pentru ca apoi să cazi din nou? Atunci ascultă: îngenunchează înaintea Lui şi mărturiseşte-I că ai căzut, spune-I că ai obosit de atâta încercare şi că de-acum ştii că nu poţi să birui lucrul respectiv şi lasă-L pe El să lupte în locul tău. Există victorie prin predare. Există putere prin cedare. Există o lozoe sănătoasă în armaţia acelui bătrân negru, care a fost renumit pentru viaţa sa de snţenie şi biruinţă. Cineva l-a întrebat: ,Joe, cum se face că tu nu eşti niciodată învins şi nu pari să cazi în faţa ispitei?” Şi bătrânul a răspuns: „Ori de câte ori vine diavolul să-mi bată la uşă, eu îi spun lui Isus: «Uite-l pe diavolul, iar a venit şi eu nu-l pot bate. Du-te Tu, Isuse, şi deschide-i în locul meu». Şi atunci diavolul fuge imediat”. Da, lasă-L pe Isus să câştige bătălia în locul tău. Negreşit, există o bătălie şi va  până când te vei întâlni cu El, dar… Mulţumiri e aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Notă fiNală

1. Este vorba de cel de-al doilea război mondial, care făcea ravagii în timpul când autorul scria această carte.

98

CAPITOLUL Capitolul 5 CINCI Anticristul

Sã înþelegem Numeri Anticristulpepersonal Numeri ÎlI.înfãþiºeazã Isus Cristos, al nostru „Înãlþat“

Cel mal sinistru şi mai oribil tablou din Scriptură este imaginea Anticristului, numit şi Omul Păcatului, Fiul Pierzării şi „acel nelegiuit”. În vremurile de pe urmă, în Ziua Domnului, el se va arăta ca să-şi înceapă nemernica-i domnie. Nemaiind reţinut de Cel care îl restrânge în prezent, el va avea câmp liber să-şi pună în aplicare toate puterile sale diavoleşti şi infernale. După ce Biserica este răpită, şi Cel care îl împiedică în prezent va  luat de pe pământ „atunci se va arăta acel nelegiuit”, a cărui „arătare se va face prin puterea Satanei” (2 Tesaloniceni 2:8, 9). Tabloul acestui groaznic individ se găseşte pretutindeni în Sfânta Scriptură. Urma lipicioasă a şarpelui poate  urmărită începând cu prima carte a Bibliei până la ultima. Prima dată este pomenit Anticrist în protoevanghelia din Geneza 3:15. Aici ni se spune că Dumnezeu va pune duşmănie între sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui. Întrucât sămânţa femeii a fost o Persoană, respectiv Isus Cristos, şi sămânţa şar pelui va  tot o persoană, respectiv Anticrist. Vom urmări drumul acelui nelegiuit din acest punct, Geneza 3:15, până în clipa când devine Anticristul personal al vremurilor din urmă. Am putea alege o duzină şi chiar mai multe pasaje din mulţimea de texte biblice care se ocupă cu subiectul. Ne vom referi la aceste pasaje mai târziu, dar acum doresc să luăm ca punct de plecare pentru studiul nostru asupra lui Anticrist cea de-a doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni. Aici ni se oferă imaginea foarte completă şi clară a Omului Păcatului, Proorocul Mincinos al Apocalipsei; şi chiar fără să ne mai referim la restul pasajelor din Scriptură, putem dobândi numai din această singură carte considerabile informaţii despre acest Om al Fărădelegii. Cele două epistole ale lui Pavel către Tesaloniceni au fost scrise cu scopul de a îndrepta anumite erori grave, care se strecuraseră în Biserica de la Tesalonic. În ambele cazuri, a fost vorba de greşeli privitoare la a doua venire a Domnului Isus. E un fapt cunoscut că mai multe erori se strecoară în cercurile care susţin a doua venire a Domnului, decât în oricare altele. Este aşa cum ne-am aştepta să e. Adevărul e că astăzi grupurile fundamentaliste sunt cel mai mult zdruncinate de rătăciri. Dar explicaţia nu e greu de găsit. Oriunde se învaţă şi se predică a doua venire a lui Cristos, există putere, se constată căldură, activitate plină de râvnă şi suetele sunt mântuite. Diavolul ştie asta şi, din această pricină, nu le dă pace celor care iubesc întoarcerea Domnului. El se năpusteşte asupra lor şi cheamă în ajutor toate cohortele, atacând îndeosebi pe aceia care învaţă şi predică acest adevăr binecuvântat. Cei care nu dau prea multă importanţă doctrinei privitoare la lucrurile de pe urmă sunt mult mai lipsiţi de atacurile Satanei, căci el ştie cât de înţelept este „să-l laşi în pace pe cel care nu-şi face probleme” cu aceste lucruri. Pe aceştia el nu are niciun interes să-i trezească din somnul lor de moarte. Dar ia să predici 99 despre a doua venire a Domnului nostru, şi să 99

A DOUA VENIRE A LUI Isus vezi îndată ce bătaie de cap îi vei da Satanei! Diavolul are mult prea multă minte ca să nu-şi irosească muniţiile împotriva prietenilor săi; el ştie prea bine că nimeni nu împuşcă păsări moarte. De unde, grupurile care sunt cel mai activ angajate pentru cauza lui Cristos şi predică în mod deschis binecuvântatul adevăr al Răpirii Bisericii şi al Întoarcerii Domnului Isus Cristos vor constitui ţinta preferată a atacurilor celui rău. Aşa se explică de ce se poticnesc grupurile fundamentaliste atât de des în umblarea lor creştină. Nu trebuie însă să ne neliniştim astăzi din pricina acestui lucru, indcă şi în Biserica din Tesalonic, de pe vremea lui Pavel, tot aşa stăteau lucrurile. De ecare dată când le-a scris, Pavel a făcut-o pentru a îndrepta lucrurile, deoarece cei de care se putea folosi diavolul ca unelte pentru pervertirea adevărului despre întoarcerea Domnului acceptaseră câte o învăţătură falsă de la cel rău. În prima scrisoare a lui Pavel, eroarea era legată de Răpirea Bisericii. Pavel îi învăţase pe creştinii din Tesalonic faptul că Domnul avea să vină curând să-Şi instaureze împărăţia şi că ei vor avea parte cu toţii de ea. Lucrul acesta le-a adus fericire, dar cu timpul s-a întâmplat ceva care i-a tulburat foarte mult, şi anume, moartea unora dintre ei. Cineva le-a strecurat învăţătura că aceştia din urmă nu vor mai avea parte de întoarcerea şi împărăţia lui Cristos, deoarece ei nu vor învia decât după întoarcerea Sa, după ce a trecut epoca Împărăţiei. Acum intervine Pavel şi le scrie ca să îndrepte această greşeală. El le spune să nu e îngrijoraţi cu privire la cei care au adormit în Isus, întrucât şi ei vor avea parte de aceeaşi slavă. Dar să-l lăsăm pe Pavel să vorbească în pasajul din I Tesaloniceni 4: Nu voim, fraţilor, să ţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spuneam prin Cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu o vom lua înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi, întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi, cei vii care vom  rămas vom  răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom  totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tesaloniceni 4:1318).

Pavel îi asigură că atunci când Se va întoarce Cristos să-Şi ia snţii, la Răpire, vor  cuprinşi şi morţii în Cristos, şi că aceştia vor preceda, de fapt, pe cei vii. Negreşit, pasajul acesta din 1 Tesaloniceni se explică singur. După ce a fost corectată eroarea aceasta, curând s-a strecurat alta. De data aceasta, era vorba de o greşeală cu privire la Ziua Domnului, despre care Scriptura declară că este acel timp groaznic dintre Răpire (venirea lui Cristos pentru snţii Săi) şi a doua venire (venirea Domnului cu snţii Săi). Cineva îi învăţase pe aceşti tesaloniceni că Răpirea este din domeniul 100

CAPITOLUL V A NTICRISTU L

trecutului, şi că Ziua Domnului venise deja. Ne putem închipui, deci, neliniştea care i-a cuprins pe creştinii aceştia la auzul acestei veşti false. Pavel îi învăţase că la Răpire ei vor  luaţi sus, împreună cu cei înviaţi. Acum însă iată că li se spune că persecuţiile prin care treceau tocmai atunci sunt Ziua Domnului (Marea Strâmtorare). Aceasta nu putea însemna decât un singur lucru, şi anume, că Răpirea avusese deja loc, iar ei nu au avut parte de ea, ci au fost lăsaţi jos. Ei bine, pentru corectarea acestei erori, Pavel le scrie celor din Tesalonic în a doua sa epistolă adresată lor: Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum Ziua Domnului ar  şi venit chiar (2 Tesaloniceni 2:1-2).

Observaţi că Pavel începe prin a-i ruga privitor la venirea Domnului şi strângerea lor laolaltă. Pentru a avea o înţelegere corectă a Marii Strâmtorări, este foarte important să separăm în minte venirea Domnului şi strângerea noastră laolaltă împreună cu El (venirea Sa pentru snţii Săi) de venirea Sa împreună cu snţii Săi. Una este înainte de Marea Strâmtorare, iar cealaltă este imediat după ea. Întrucât tesalonicenii aveau nelămuriri cu privire la Marea Strâmtorare (Ziua Domnului), Pavel doreşte, mai întâi de toate, să facă o distincţie netă între strângerea noastră laolaltă cu Domnul (la Răpire) şi venirea Lui a doua oară, sau venirea Sa publică, împreună cu snţii Săi. „Nu, nu!”, vrea să spună Pavel. „Ziua Domnului nu a venit încă, şi nici Răpirea!”

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte să  venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, ul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că, se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? (2 Tesaloniceni 2:3-5).

Ziua Domnului nu poate veni până nu s-a arătat omul păcatului. El va  actorul principal şi, prin inuenţa lui satanică, va  introdusă în scenă groaznica zi a lui Iehova. Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să e luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 2:6-8).

Există Unul care opreşte şi împiedică acum arătarea omului păcatului. Acela este

101

A DOUA VENIRE A LUI Isus Duhul lui Dumnezeu, prezent în inimile credincioşilor adevăraţi, care fac parte din Biserică. După ce la Răpire El Se va înălţa împreună cu Biserica, ind luat din calea Anticristului, atunci, şi numai atunci, va  omul păcatului liber să-şi pună în aplicare maşinaţiile urzite de veacuri de diavolul. Duhul lui Anticrist este ţinut în frâu acum, în timp ce Duhul lui Dumnezeu cheamă afară mireasa. În clipa în care se va completa numărul celor care fac parte din Mireasă, adică atunci când va  terminată alegerea dintre neamuri a unui „popor pentru Numele Său”, atunci va  luată piedica, se va arăta Anticrist şi va începe Ziua Domnului. Anticrist este un personaj misterios

Duhul lui Anticrist este numit taina fărădelegii. Negreşit, el este învăluit de mister, deşi există, totuşi, multe lucruri descoperite în Cuvânt, aşa încât materialul e sucient pentru a nu  noi nevoiţi să intrăm în lucruri care sunt prea misterioase. Lumina deplină asupra lui Anticrist va veni după Răpirea Bisericii şi, slavă Domnului, că noi nu vom mai  aici! Noi vom benecia de o privire de sus. Un lucru pare însă sigur din numeroasele referiri la el: anume că va  o falsicare şi o ingenioasă imitare a adevăratului Cristos. Scopul lui va  să imite atât de bine şi să-L simuleze pe Cristos atât de mult, încât, dacă este posibil, până şi aleşii lui Dumnezeu să e amăgiţi. Dacă veţi avea în vedere această tainică trăsătură caracteristică, multe pasaje care se referă la el vă vor deveni clare. Deoarece diavolul a auzit pronunţarea verdictului „vrăjmăşie voi pune între sămânţa ta şi sămânţa ei”, a încercat, în viclenia lui, să ascundă această deosebire dintre „sămânţa ta şi sămânţa ei”. II. Duhul lui Anticrist

Discutând problemele legate de identicarea lui Anticrist, vom considera, mai întâi, duhul lui Anticrist, şi apoi persoana sa. Nu poate exista nicio îndoială că duhul lui Anticrist este duhul celui rău. El este Satan, şarpele cel vechi, diavolul. Persoana lui Anticrist va  un individ, insuat de diavolul însuşi. Lupta cea mare este între el însuşi şi sămânţa femeii (Cristos), de unde provine şi dorinţa lui de a-L imita pe Cristos. Putem urmări această luptă de la Geneza până la Apocalipsa. Când Domnul i-a spus şarpelui că sămânţa femeii îi va „zdrobi capul”, el şi-a zis, din capul locului, că singura lui şansă este e aceea de a împiedica naşterea seminţei femeii, e de a-L nimici după ce a venit pe lume. Evident, calea mai uşoară ar  fost să intercepteze sămânţa şi să împiedice naşterea Lui. De aceea, întreg Vechiul Testament ne oferă o gamă întreagă de stratageme viclene, menite să distrugă şi să corupă spiţa „seminţei”. Ea a început curând după cădere. Acolo vedem, în esenţă, politica diavolului.

Satan a crezut că Abel este sămânţa Când li s-au născut primilor noştri părinţi cei doi copii, Cain şi Abel, să m con102


vinşi că Satan i-a cercetat cu de-amănuntul să ae dacă nu cumva unul din ei este sămânţa promisă şi, în caz armativ, care din ei este acela. Curând el a observat că Abel e un copil al credinţei. El a văzut că jertfa lui a fost primită, în vreme ce a lui Cain a fost respinsă. „Aici e sămânţa sau, cel puţin, spiţa seminţei”, îşi va  spus diavolul şi îndată a purces la omorârea lui Abel, înainte ca acesta să poată lăsa urmaşi. Şi a reuşit să-l facă pe Cain să-şi omoare fratele. Faptul că el, Cain, a săvârşit această faptă, împins de Satan, reiese limpede din armaţia Noului Testament, potrivit căreia Cain a fost de le cel rău (1 Ioan 3:12). Dar Dumnezeu a zădărnicit atacul Satanei. Acesta s-a grăbit prea tare şi a judecat greşit cazul. Dumnezeu l-a ridicat pe Set, veriga următoare în lanţul seminţei. De aceea, şi atacul Satanei s-a îndreptat apoi asupra spiţei lui Set. Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, ii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat ii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut copiii; aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu renume (Geneza 6:1, 2, 4).

Acesta a fost pasul următor al Satanei în încercarea lui de a corupe sămânţa. Dăduse greş în încercarea de a ucide şi a pune capăt spiţei seminţei; acum va încerca să o corupă. Şi astfel, avem monstruoasa unire a demonilor cu femeile, şi din această unire au rezultat inţe monstruoase, numite uriaşi (anakimi). Ei au fost oameni foarte puternici, deoarece erau pe jumătate oameni, pe jumătate diavoli. Dar Dumnezeu a văzut motivul diavolului şi a păstrat o spiţă neîntinată. În timp ce toate „întocmirile gândurilor din inima lui (a omului) erau îndreptate în ecare zi numai spre rău” (versetul 5), a existat, totuşi, un om, care a găsit har în ochii Domnului. Acest om a fost Noe şi prin el a fost perpetuată spiţa seminţei. În consecinţă, Dumnezeu a trimis Potopul, ca să distrugă rezultatele stranii ale încercării Satanei de a zădărnici planul lui Dumnezeu, dar pe Noe şi pe familia sa i-a cruţat, indcă prin el trecea spiţa seminţei. Mult timp după Potop, diavolul părea derutat. Nu mai reuşea să dea de urma seminţei. Răutatea s-a înmulţit repede, iar cunoştinţa Domnului părea că dispăruse pentru totdeauna de pe pământ. Dar Dumnezeu a ridicat din nou un om şi a venit la el pentru a-i face făgăduinţa seminţei. Acesta a fost Avraam. Să ţi convinşi că Satan a auzit promisiunea ce i s-a făcut lui Avraam, cu privire la sămânţa lui, şi va  spus: „Ah, iată ce căutam!” El a înţeles că spiţa trebuia să treacă prin Avraam şi a pornit imediat la atac să împiedice venirea pe lume a seminţei. Înainte de aceasta, el încercase să corupă sămânţa prin unirea monstruoasă dintre demoni şi inţele umane. De data aceasta însă încercarea lui se deosebeşte, căci aşa citim: Sarai era stearpă: n-avea copii deloc (Geneza 11:30).

103

A DOUA VENIRE A LUI Isus Câtă semnicaţie au aceste cuvinte! Vreme îndelungată, de la Potop până la Avraam, diavolul nu fusese în stare să depisteze spiţa descendenţei seminţei, dar. de îndată ce Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam, el s-a văzut din nou pe urmele ei, căci citim: „Sarai era stearpă”. Însă Dumnezeu a intervenit şi Sarai a zămislit la bătrâneţe, născându-l pe Isaac. Acum Isaac a devenit ţinta atacului celui rău, şi astfel citim: Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa, Rebeca, a rămas însărcinată Geneza 25:21).

Acelaşi fel de atac pe care-l îndreptase şi asupra Sarei, dar iarăşi a intervenit Dumnezeu şi a zădărnicit planul celui rău, aşa încât sămânţa s-a perpetuat până la Iacov. Am putea merge în continuare pe rul genealogic. Ar  de ajuns să mai atragem atenţia asupra şederii copiilor lui Israel în Egipt. Şi acolo se poate vedea încercarea Satanei de a distruge întreaga sămânţă. Totuşi, în poda tuturor eforturilor depuse de Satan, sămânţa a venit pe lume. Multă vreme Satan nu a descoperit spiţa din care avea să vină sămânţa. Un lucru însă ştia Satan: că va  din seminţia lui Iuda şi prin David. El ştia că sămânţa Se va naşte în Betleem, căci să ţi siguri că Satan cunoaşte Biblia. Şi astfel, când i-a văzut el pe păstori ducându-se la Betleem, de îndată ce s-a asigurat că pruncul nou-născut din iesle este sămânţa, a început să uneltească. De data aceasta, nu numai împotriva spiţei seminţei, ci a seminţei însăşi. El l-a aţâţat pe Irod să omoare toţi copiii până la vârsta de doi ani, din Betleem. Dar Domnul i-a smuls sămânţa şi a făcut ca părinţii Lui să-L ducă în Egipt. Deşi înfrânt şi de data aceasta, Satan tot nu s-a lăsat. Nici nu a intrat bine Isus în misiunea de propovăduire, că Satan a şi început să-L ispitească cu scopul de a-L face să cadă. Dar a dat faliment total şi aici. De acum încolo îl vedem pe diavolul într-o necontenită încercare de a ucide sămânţa. A căutat să se folosească de cărturari, de farisei şi de saduchei. Dar toate au fost zadarnice, pentru că lui Isus nu-I sosise ceasul. În cele din urmă, după trei ani şi jumătate, şi-a văzut, în ne, şansa de succes. Trecuse de-acum vremea când toţi Îl aclamau pe Domnul Isus şi diavolul vede cum Domnul este respins de popor. Ce şi-a zis el, acum e timpul să dea lovitura. Şi astfel, Satan a intrat în Iuda. El se pregătea pentru lovitura de graţie, anume să creeze un Anticrist. Intrarea Satanei în Iuda a fost prima încercare a lui de a stabili un Anticrist personal, în încercarea lui prost calculată de a distruge sămânţa. Şi diavolul s-a bucurat, văzând cum planul lui pare să aibă sorţi de izbândă, când a văzut cum Sămânţa este dusă în sala de judecată şi condamnată. De îndată ce a văzut rezultatul, el nu a mai avut ce face cu Iuda şi, fără prea multe menajamente, l-a nimicit. Aşa face Satan cu toţi cei care-l slujesc. La urmă, el îi aduce la pierzare pe toţi cei care l-au slujit, fără nici un fel de perdea. Imaginaţi-vă cât de mult s-au bucurat hoardele diavolului când au văzut sămânţa osândită la moarte, dusă afară din cetate şi pironită pe cruce, ca să e omorâtă în cel mai ruşinos mod cunoscut vreodată! În timp ce gloata nebună urla la poalele crucii, 104


iar oştirea cerului privea cu răsuarea întretăiată de durere spectacolul Creatorului lor aat pe cruce, o sălbatică frenezie a cuprins legiunile din Adânc. Se părea că lupta dintre sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui s-a sfârşit, cu victoria celui din urmă. „A fost o luptă crâncenă şi îndelungată”, va  chicotit Satan, „dar, până la urmă, tot eu am câştigat!” Îmi închipui cum va  exclamat, rânjind: „Uite-L unde a ajuns! Acum eu sunt rege!” Dar Satanei îi era pregătită o surpriză. El nu ştia că moartea pe cruce a Domnului Isus a nimicit puterea diavolului asupra urmaşilor Săi şi, în acelaşi timp, l-a făcut pe diavolul de râs în faţa cosmosului întreg. Acest lucru este exprimat foarte frumos de Pavel, în cuvintele: A şters zapisul cu poruncile lui, care stăteau împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin Cruce (Coloseni 2:14-15).

Ce surpriză! Tocmai când credea că a pus mâna pe victorie, diavolul se vede făcut de ocară şi înfrânt încă o dată! Şi a treia zi, Sămânţa a înviat din morţi, triumfătoare asupra morţii, pecetluind astfel înfrângerea denitivă a Satanei şi a iadului său. Ce va mai face acum Satan? Toate uneltirile sale de veacuri şi milenii au fost reduse la zero şi el se vede nevoit s-o ia de la capăt. Sămânţa este luată la cer, iar diavolul îşi îndreaptă acum toate atacurile asupra acelora care provin din această Sămânţă şi sunt copiii ei. Iar când va sosi vremea, el va mai încerca încă o lovitură mare, când, pentru a doua oară, Satan va intra în Iuda şi va încerca să zădărnicească planul Seminţei. Lucrul acesta se va realiza prin Anticristul personal, care va veni în vremurile de pe urmă. III. Persoana lui Anticrist

După ce am analizat duhul lui Anticrist (Satan însuşi) şi numeroasele sale încercări de a-L birui pe Cristos, trecem acum la studierea Anticristului personal din vremea de pe urmă. S-au făcut multe, foarte multe încercări de a identica această persoană. N-au lipsit ideile şi opiniile de tot felul. În zilele primei Biserici, exista un consens asupra părerii că Nero este Anticrist şi, să nu ne e de mirare acest lucru, deoarece semăna cu el. Totuşi, dacă primii creştini şi-ar  adus aminte că Anticrist nu se va arăta decât după Răpire, ei n-ar  concluzionat că Nero este Anticrist. În timpul Reformei, Papa a fost considerat Anticrist şi, la rândul său, Papa i-a considerat pe reformaţi Anticrist. Astăzi sunt mulţi care presupun că Hitler este Anticrist, alţii sunt convinşi că este Mussolini. Să nu uităm însă că prima dată trebuie „ca cel ce o opreşte acum să e luat din drumul ei, şi atunci se va arăta acel nelegiuit” (2 Tesaloniceni 2:7-8). 105


Întruparea lui Iuda Iscarioteanul Faptul că Iuda Iscarioteanul, vânzătorul lui Isus, a fost prima „încercare a diavolului de a produce un „Anticrist personal” îşi găseşte temeiuri serioase în Scriptură. Faptul că a doua încercare a diavolului de a răsturna lucrarea lui Cristos se va face prin aceeaşi persoană va reieşi din următoarele pasaje din Scriptură. Satan a intrat o dată în Iuda, şi când va veni în timpurile de pe urmă ca Anticrist, va  o întrupare a vânzătorului Seminţei, adică Iuda Iscarioteanul. Dovezile sunt convingătoare, dacă analizăm câteva dintre pasajele care se ocupă de această problemă. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de ul pierzării, ca să se împlinească Scriptura (Ioan 17:12). Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să  venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, ul pierzării (2 Tesaloniceni 2:3).

Observaţi că am citat mai sus singurele două pasaje din Scriptură în care se între buinţează numele de „ul pierzării”. Într-un caz, el este aplicat lui Iuda Iscarioteanul, iar în al doilea este aplicat omului păcatului, Anticrist. Negreşit, asocierea este foarte izbitoare. Ei par a  una şi aceeaşi persoană. Dar Satan a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece (Luca 22:3).

Acesta e singurul loc din Scriptură unde se spune că Satan a intrat într-un om. Noi avem, desigur, multe exemple de demoni care „şi-au făcut cuibul în oameni”, dar aici citim că Satan personal, ca prinţ al diavolilor, şi-a făcut temporar locuinţa în Iuda. Dar argumentul devine şi mai convingător prin armaţia Evangheliei după Ioan: Nu v-am ales Eu pe voi cel doisprezece? Şi totuşi, unul din voi este un drac (Ioan 6:70).

În original, Iuda este numit, de fapt, dracul, şi nu un drac. Iată cum sună textul în original: „unul din voi este diavolul (diabolis)”. Diavolul este „diabolis” din textul nostru, aceeaşi persoană cu Satan. Isus nu spune, deci, că Iuda este un demon, ci însuşi diavolul. În Fapte 1:25, ni se spune că Iuda a căzut din apostolia în care îl aşezase Domnul Isus, „ca să meargă la locul lui”. Având în vedere cine a fost el, înţelegem că a fost vorba de locul diavolului (locul pregătit pentru diavol şi îngerii lui). Prin urmare, suntem îndreptăţiţi să armăm că Iuda va  Anticristul. Duhul 106


Anticristului va intra încă o dată într-un om (atunci când Duhul lui Dumnezeu, care îl opreşte în prezent, va  luat din cale) şi acesta va deveni întruparea diavolului, o inţă pe jumătate om, pe jumătate diavol. Scriptura ne învaţă limpede că au mai fost cazuri asemănătoare, relatate în capitolul şase din Geneza, şi anume anakimii, care erau un produs hibrid, jumătate om, jumătate diavol. Putem observa ca fapt interesant ceea ce se spune în Iov capitolul 1, unde Satan este identicat ca ind unul din ii lui Dumnezeu, iar în scurta scriere a lui Iuda (fratele Domnului), găsim cea mai clară relatare despre soarta acelor îngeri care nu şi-au păstrat vrednicia, ci s-au unit cu icele oamenilor: El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa (Iuda versetul 6).

Reiese, deci, clar din învăţătura Scripturii, că Satan poate face aşa ceva, aşa cum a făcut şi în trecut. Ba mai mult, diavolul are puterea de a da viaţă (cu permisiunea din partea lui Dumnezeu). Se spune că va da viaţă chiar chipului arei (Apocalipsa 13), iar în 2 Tesaloniceni 2 se spune că el va veni cu tot felul de minuni, semne şi puteri mincinoase. El a mai făcut minuni şi în trecut (de exemplu, minunile vrăjitorilor de la curtea lui Faraon), iar în vremea Marii Strâmtorări va  marele făcător de minuni.

Se clarifcă misterul lui Iuda Dacă Iuda a fost Satan întrupat, atunci putem înţelege misterul remuşcării lui Iuda şi pocăinţa lui, căci el s-a pocăit. De ce oare, dacă a fost cuprins de remuşcare, n-a aat, totuşi, iertare? Dacă Iuda ar  fost un om oarecare, atunci cum ne-am putea explica vreodată faptul că deşi a avut remuşcări şi i-a părut rău de fapta comisă, Dumnezeu nu l-a auzit? El a fost Satan, or, pentru Satan nu există mântuire. Iuda a fost trimis în lume ca să e vânzător, pentru ca să se împlinească Scripturile. Dacă aşa stau lucrurile, atunci Iuda „n-a avut, de fapt, nicio şansă”. Într-adevăr, n-a avut niciuna. Dar Dumnezeu spune că voia Sa este ca nimeni să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Prin urmare, dacă Iuda ar  fost un om oarecare, atunci el ar constitui o excepţie, dar excepţii de la Cuvântul lui Dumnezeu nu există deloc. Întrucât el a fost şi va mai  Satan întrupat, misterul e rezolvat, căci Satan e dincolo de orice nădejde de remediere. Astfel, el s-a dus la locul lui, căci el avea un loc anumit. Găsim aici sugestia că el este ţinut acolo până când vine vremea ultimei tentative a Satanei. În Geneza 3:15 avem această precizare, că Cristos este numit sămânţa femeii. Anticrist e văzut aici ca sămânţa şarpelui. În ambele cazuri, are loc o întrupare: întru parea lui Dumnezeu şi, pe de altă parte, o ingenioasă imitaţie, o întrupare a Satanei.

107

A DOUA VENIRE A LUI Isus IV. Politica şi afrmaţiile sale

Analizând politica şi armaţiile Anticristului personal, trebuie să ne amintim încă o dată de un element cheie, care ne va ajuta foarte mult în înţelegerea metodelor sale. Nu uitaţi că el este Anticrist. Urmărindu-i rul prin Cuvânt, constatăm că, asemenea snţilor din Apocalipsa, el „Îl urmează pe Miel oriunde merge acesta”. Scopul lui este acela de a-i face pe oameni să creadă că el este adevăratul Cristos, făcând, în acest sens, armaţii şi săvârşind minuni multe. Din această pricină, atât evreii, cât şi celelalte popoare îl vor accepta numaidecât ca pe un super intelectual şi Izbăvitorul ce trebuie să vină. Ridicarea lui va veni dintr-odată. Aceasta e o altă imitare a lui Cristos. Domnul nostru a stat în obscuritate, acasă la Nazaret, timp de treizeci de ani, şi tăcerea acelor trei ani e întreruptă numai o singură dată, în Luca 2. Dar apoi, când vine timpul Lui, Isus este botezat în râul Iordan şi, după ispitirea din pustie, deodată El Se descoperă prin minunea transformării apei în vin din Cana Galileii, când mulţi ucenici au crezut în El din pricina acestei minuni. Tot astfel şi Anticrist va rămâne în obscuritate până când Cel care îi stă împotrivă va  luat din cale şi „atunci se va arăta acel nelegiuit”. S-ar putea ca el să se ae în lume chiar acum, pregătindu-se pentru diavoleasca-i lucrare. Apoi, când va sosi timpul lui şi va  luată piedica pe care i-o opune azi Duhul Sfânt, el se va arăta dintr-odată. El va veni cu botezul iadului şi-şi va anunţa venirea printr-o serie de minuni şi puteri mincinoase. Domnia sa activă va dura o vreme, vremi şi o jumătate de vreme, sau aproximativ trei ani şi jumătate (cât a durat propovăduirea lui Isus pe pământ). Isus a zis: „Eu sunt lumina lumii”. Şi el va veni proclamându-se lumină, dar  întuneric. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărată ca să e mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să e osândiţi (2 Tesaloniceni 2:9-12).

Negreşit, unul din factorii care vor contribui la succesul lui nemaipomenit în câştigarea inimilor oamenilor va consta în faptul că va veni cu promisiunea acelui lucru care preocupă cel mai mult pe oamenii de astăzi, şi anume pacea. Lumea s-a săturat de războaie; ea caută pacea. Isus este Prinţul Păcii şi, când va veni El iarăşi, va veni ca Prinţ al Păcii. Diavolul ştie aceasta şi va încerca să-L învingă, imitându-l, şi va oferi pacea înaintea venirii lui Isus. Astfel, va câştiga prin hoţie inimile oamenilor, numai ca să poată pregăti scena pentru cel mai cumplit măcel din câte a cunoscut omenirea. 108


Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor ca să biruiască (Apocalipsa 6:1-2).

Iată calul alb al păcii, prin care va introduce cel Nelegiuit acea scurtă perioadă a Tribulaţiei. Când va veni Anticrist, el va veni cu promisiunea păcii pe pământ. În locul lui se va ridica un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată, şi va pune mâna pe împărăţie prin uneltire. După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa o viclenie; va porni şi va birui cu puţină lume. Va intra pe neaşteptate în locurile cele mai roditoare ale ţinutului (Daniel 11:21, 23, 24a).

Prima lui mişcare va  aceea de a câştiga încrederea oamenilor, în special a evreilor. El are nevoie de bogăţiile evreilor ca să-şi poată continua programul, şi prima lui încercare va  aceea de a câştiga bunăvoinţa evreilor. El îi va ajuta în schimbul teritoriului şi, în general, le va face favoruri. Va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui: va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţinea o vreme. Apoi va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Şi împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui (Daniel 11:24b-25).

Avem aici prezentată tactica inteligentă a diavolului. El se va preface că e în favoarea evreilor, va prelua cauza lor împotriva vechiului lor duşman, işmaeliţii (împăratul de la miazăzi), în timp ce în inima lui va urzi planuri războinice. Chiar în zilele noastre, se coace rivalitatea dintre vechii duşmani, copiii lui Isaac, şi cei ai lui Işmael. Recent, puterile mahomedane au pus la cale masacrarea a sute de evrei în Palestina. Acesta nu e decât începutul necazurilor. Când va veni Anticrist, lovitura lui de graţie va  aceea de a garanta evreilor pace, oferindu-se să înfrângă pericolul mahomedan. Dar pacea aceasta nu va dura decât un scurt timp, doar atât cât să-i permită lui să-şi atingă scopul şi să câştige inuenţa necesară, după care se va năpusti împotriva acelora pe care s-a angajat să-i apere, cu toată ura diavolească şi infernală de care e în stare Satan. Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va  vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui şi apoi se va întoarce în ţara lui. Cu nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va 109

A DOUA VENIRE A LUI Isus întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân, ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt. Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca sfântul locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul (Daniel 11:28, 30, 31). Cristos vorbeşte despre aceasta când Se referă la urâciunea pustiirii. Deci, pacea lui nu va  decât de scurtă durată şi va  urmată curând de război. Calul alb este curând urmat de calul roşu, amintit în Apocalipsa 6:4 astfel: Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.

Pacea pe care o va promite Anticrist nu va  decât una temporară, urmată curând de război, foamete şi moarte (calul roşu, calul negru şi cel galben din Apocalipsa capitolul 6).

Anticristul pe plan politic Pe plan politic, acest om al păcatului va  aclamat ca omul de stat suprem al tuturor timpurilor. El va  eroul zilei. Liga de care se vorbeşte în Daniel 11 se va forma sub conducerea lui. Lumea aşteaptă de secole sosirea unui astfel de om de stat suprem, unul care să poată aduce trăinicie unui guvern, care să e invulnerabil şi invincibil. În noul imperiu roman restaurat, cu zece capete (care e chiar acum în curs de formare), aliat cu evreii care posedă bani, se va forma o comunitate de naţiuni, care nu va putea  învinsă până la venirea Regelui Însuşi, care-i va distruge cu „arătarea venirii Sale”. Căpetenia politică a imperiului roman restaurat va  un simplu manechin. El se va numi conducătorul politic, dar, de fapt, puterea din spatele tronului va  deţinută de Anticrist. El va acţiona prin acest conducător politic şi se va sluji de el ca de o unealtă pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile şi planurile sale. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă ară, care avea două coarne ca ale unui miel [observaţi cum Îl imită pe Miel] şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea arei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine arei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată (Apocalipsa 13:11-12).

Religia lui Anticrist Pe plan religios, el va  împlinirea oricărei fărădelegi şi sdarea oricărei autorităţi în afară de a lui. El e numit „cel fărădelege” şi, la apogeul puterii sale, el va încerca 110


să-L detroneze pe Dumnezeu de pe scaunul puterii Sale. Acesta a fost spiritul lui Anticrist din totdeauna, chiar păcatul care i-a adus izgonirea din cer. Fiindcă „heruvimul ocrotitor” (Ezechiel 28:14) s-a semeţit să e mai presus de Dumnezeu, el a fost aruncat din această poziţie de putere. Aceasta a fost şi „momeala” cu care i-a ademenit el pe primii noştri părinţi, indcă le-a promis că vor  ca Dumnezeu. În ultima demonstraţie a puterii sale, el va încerca acelaşi lucru. După cum Cristos a declarat că El este Dumnezeu, tot aşa îl vedem şi pe Satan încercând să-L imite pe Miel cu armaţii similare celor făcute de Domnul Isus: …omul fărădelegii, ul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot

ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:3, 4). Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini (Daniel 11:36).

Te mai îndoieşti cumva că lumea este gata să-l primească pe Anticrist? Ateismul este una din cele mai mari ameninţări actuale din lume. Asociaţia Americană pentru Avansarea Ateismului (cele patru A-uri) armă cu tărie că are milioane de membri în Statele Unite şi că nu e colegiu din ţară care să nu aibă cel puţin un membru în societatea lor. Mii şi mii de elevi şi studenţi din colegii şi universităţi sunt înscrişi ca membri în această organizaţie. Scopul deschis al Asociaţiei este lichidarea oricărei religii în învăţături care armă existenţa lui Dumnezeu. Este zeicarea omului şi astfel, când va veni Anticrist, chiar dacă va veni mâine, va găsi lumea coaptă pentru a-l primi, căci atunci când se va arăta el, Cel care îl opreşte acum va  luat din calea lui, şi el va avea frâu liber să acţioneze. Când vor  scoşi din lumea asta toţi oamenii născuţi din nou, nu va mai rămâne nici o opoziţie.

Atitudinea evreilor şi a Bisericii Pentru evrei, el se va proclama drept Mesia cel promis. Atât de dibace va  în această imitaţie, încât evreii se vor strânge sub steagul lui şi, resădiţi de acum în pro pria lor ţară, sub prefăcuta sa ocrotire, vor încheia un legământ cu el, care însă va  călcat la mijlocul săptămânii. El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi, pe aripa urâciunilor idoleşti, va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât (Daniel 9:27). 111

A DOUA VENIRE A LUI Isus Despre aceasta a vorbit Însuşi Cristos, când a zis: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5:43). Evreii sunt gata pentru primirea super omului, chiar dacă acesta se proclamă a  Dumnezeu. Un evreu mi-a spus: „Evreii s-ar putea să accepte pe cineva care se pretinde a  Dumnezeu, dar niciodată nu vor accepta pe cineva care se pretinde a  Fiul lui Dumnezeu. Asta ar însemna că mai există un Dumnezeu, or, ei nu pot concepe asta nici în ruptul capului. Pentru evrei, nu există decât un singur Dumnezeu şi, indiferent dacă e un om sau Dumnezeu cu chip uman, o astfel de persoană ar putea reţine atenţia lor”. Asta este exact ceea ce va face Anticrist. El va sda pe orice alţi dumnezei şi se va declara unicul şi singurul Dumnezeu. Încă şi mai pregătită pentru venirea lui Anticrist este Biserica în actuala ei formă de organizare. Oamenii s-au săturat de dezbinarea care a caracterizat Biserica organizată de-a lungul veacurilor, atât în ce priveşte catolicii, cât şi protestanţii. Se constată, la ora actuală, mişcări ce tind spre formarea unei uniuni între cele două grupări. Organele de conducere ale majorităţii confesiunilor analizează apropourile lansate de alte grupări pentru crearea unei baze comune de unicare. Deja s-a realizat destul de mult în acest sens. Consiliul Federal al Bisericilor din America este unul din primii membri ai acestui produs al iadului. De unde, cei care încă mai au puţintică dragoste sunt, încetul cu încetul, tot mai strânşi şi încolţiţi, ind obligaţi să se retragă din cadrul confesiunilor şi al sistemelor bisericeşti. Peste câţiva ani, dacă Domnul mai zăboveşte, acestor credincioşi le va  imposibil să rămână uniţi cu ceilalţi. Un mare număr din cei care nu sunt „nici în car, nici în căruţă” vor trebui să se decidă pentru una dintre părţi. Nu demult, Papa a emis o declaraţie în care spunea că protestanţii nu au decât un singur lucru de făcut şi anume să se întoarcă la biserica-mamă, unde îşi aveau locul! Poate vei râde la auzul acestor cuvinte, dar nu peste mult timp se va realiza acest lucru. Biserica Angliei este deja catolică, doar numele nu şi l-a schimbat. Bisericile liturgice au început de pe acum să adopte sistemul de spovedanie şi formele de absolvire de vină, în vreme ce restul bisericii alunecă într-un tip de modernism lipsit de orice osatură. Actuala agitaţie din cadrul bisericilor în vederea unirii poate părea o chestiune de râs, dar ea se va realiza. Nimeni nu o poate opri. Ea a fost proorocită şi se va întâmpla. Încă o dată, femeia stacojie din Apocalipsa îşi va realiza visul ei catolic şi se va împlini. Noi am atins perioada laodiceană, în actuala dispensaţie, în care Învăţătorul nostru zice: „Iată, Eu stau la uşă şi bat”. În epocile trecute, Fiul Omului a stat în picioare şi a umblat printre sfeşnice, dar în perioada laodiceană El este afară la uşă, chemând la separare individuală şi alipire de El. Căderea de la credinţă din 2 Tesaloniceni capitolul 2 a sosit deja. Curând, „ladelenii” vor  răpiţi, căci El le-a promis: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Iată, Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa” (Apocalipsa 3:10, 11). Aleluia! 112


V. Soarta lui Anticrist

Proorocia dată în al treilea capitol din Geneza, şi anume că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, îşi găseşte împlinirea deplină în venirea Domnului. În nal, Satan va  aruncat în iazul de foc pe veci, după Mia de ani (Apocalipsa 20:20). Dar Anticristul personal, unealta Satanei, îşi va primi soarta cu o mie de ani mai devreme. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 2:8). Şi ara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul arei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă (Apocalipsa 19:20).

În acelaşi timp în care Anticrist va  aruncat în iazul cu foc, diavolul va  aruncat în groapa fără fund, pentru o mie de ani, perioadă în care Cristos va domni aici pe pământ împreună cu snţii Săi, timp în care Israel va primi binecuvântările Domnului cuprinse în legământ. La sfârşitul acestei dispensaţii a harului, Biserica va  luată sus, iar Duhul, care barează acum calea Anticristului, va  luat din cale. Atunci Satan îl va descoperi pe Anticrist, care este chiar întruparea diavolului. Apoi va urma o perioadă de mare strâmtorare, care va  scurtată din pricina celor mântuiţi în timpul acestei perioade Apoi va veni Domnul cu snţii Săi şi mizerabila carieră a şarpelui va  deodată curmată. Domnia lui de teroare se va sfârşi în bătălia de la Armaghedon, când regele din sud şi regele din nord, regele din est şi regele din vest se vor întâlni pe terenul de luptă al Palestinei. Ultimul război mondial va părea o joacă de copii pe lângă această bătălie care urmează să se dea la sfârşit. Vezi Zaharia 12:9; Isaia 10:28-32; Isaia 63:1-6; Ieremia 25:32-38; Apocalipsa 19:17-18; Apocalipsa 16:14. Cititorule, îţi dai tu seama cât de curând poate avea loc acest eveniment? Faci tu parte din acel corp de oameni, care vor  scutiţi de chinurile acelor zile? Dacă încă nu ai făcut pace cu Dumnezeu, te rog fă-o acum! Mai este timp, dacă citeşti acum aceste rânduri, dar nimeni nu-ţi poate garanta că mâine vei mai avea încă un prilej. Duhul lui Dumnezeu strânge chiar acum un popor pentru Numele Său şi, în clipa în care ultimul din numărul stabilit va  dus înăuntru, va veni acea zi atât de mult aşteptată. Cei care au fost spălaţi în sângele Mielului vor  răpiţi pentru a  cu Cristos, iar cei care L-au respins vor trece prin cea mai întunecată perioadă din istoria acestei lumi. Nu uitaţi, că atunci chiar „Dumnezeu le va trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să e osândiţi” (2 Tesaloniceni 2:11-12). Prietene, fugi de mânia viitoare, până nu e prea târziu! Mântuitorul încă aşteaptă. 113

A DOUA VENIRE A LUI Isus El îţi oferă mântuirea Lui deplină şi gratuită, pentru care a plătit preţul. Dumnezeu era în Cristos, pe cruce, împăcând lumea cu Sine. În baza acestui fapt, noi vă îndemnăm erbinte: împăcaţi-vă cu Dumnezeu şi veniţi la El, până nu e prea târziu!

114

Capitolul 5

Capitolul şase

Sã înþelegem Pace într-o lume Numeri a războiului Numeri Îl înfãþiºeazã pe Isus Cristos, I al nostru „Înãlþat“

Celui cu inima tare Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor (Isaia 26:3, 4) Pace! Cât de ironic sună acest cuvânt în vremea noastră! Lumea e cuprinsă de un crân-

cen război al urii şi lăcomiei. Pacea, visul din totdeauna al omenirii, ca o himeră te cheamă când într-o parte, când într-alta, pentru ca apoi să dispară îndărătul norilor grei ai prafului de puşcă. Oameni capabili, oameni înţelepţi, în sfârşit, oameni mari mărturisesc că nu mai ştiu care va  rezultatul nal al actualei încăierări. Totuşi, răspunsul dat întregii lumi nu e decât unul singur, şi e dat de Dumnezeu, în scumpul şi infailibilul Său Cuvânt. Nu este scopul nostru să discutăm probleme de diplomaţie între naţiuni, nici de a intra în metodele naţionale şi internaţionale folosite pentru asigurarea unei păci făurite de om. Asta e treaba acelora care sunt rânduiţi de Dumnezeu să cârmuiască şi să conducă în tim pul absenţei Cârmuitorului şi Conducătorului nal al lumii, Domnul Isus Cristos. Misiunea mea, ca vestitor al Evangheliei, este aceea de a prezenta Cuvântul lui Dumnezeu privitor la acele lucruri care au de a face cu pacea veşnică. În aceste mesaje, vom discuta pacea, aşa cum este ea proorocită şi dezvăluită în Cuvântul lui Dumnezeu. Mai întâi, Îl vom prezenta pe Acela care este pacea noastră şi Prinţul Păcii. Vom vedea apoi că acest Prinţ al Păcii poate da pace tuturor celor care se încred în sângele Său. Vom vedea că nu poate  pace, decât acolo unde este El, iar acolo unde El nu e prezent nu poate  vorba de nicio pace. Şi, în nal, vom privi la măreaţa şi slăvita pace înfăptuită pe pământ, când va veni El să conducă şi să domnească în neprihănire. Oferta păcii

Domnul Isus Cristos este Prinţul Păcii. În Scriptură El este oferit ca singura speranţă de pace, e că este vorba de viaţa individuală a cuiva, e că e vorba de viaţa naţiunilor şi a lumii întregi. Acolo unde El este respins nu poate  vorba de pace. În primele cinci capitole ale cărţii Levitic, avem cinci jertfe, în ordinea următoare: 1. Jertfa mistuită de foc, arderea de tot – Levitic capitolul 1; 2. Jertfa de mâncare – Levitic capitolul 2; 3. Jertfa de Pace (în româneşte „de mulţumire”) – Levitic capitolul 3; 4. Jertfa de păcat – Levitic capitolul 4; 5. Jertfa pentru vină – Levitic capitolul 115 5. 115


În aceste cinci capitole avem în chip ilustrativ, lucrarea completă şi isprăvită a Domnului Isus Cristos pentru păcătoşi. Numărul „cinci” este numărul harului lui Dumnezeu. În aceste cinci jertfe ceremoniale ale lui Israel avem revelaţia tipică a asigurării complete şi isprăvite a lui Dumnezeu pentru păcatul omenirii, singura cheie care duce la aarea păcii în inimă, pre cum şi a păcii pe pământ. Primele două jertfe reprezintă asigurarea dată de Dumnezeu în Persoana lui Cristos pentru problema păcatului şi au de-a face cu viaţa şi moartea lui Isus Cristos pentru mântuirea păcătoşilor. Rezultatul acestor jertfe este „pacea cu Dumnezeu”. Ultimele două jertfe nu au nimic de-a face cu păcătosul, ci, mai degrabă, cu sfântul. Ele con stituie asigurarea lui Dumnezeu pentru „păcatele snţilor”; cei care erau păcătoşi, dar au fost salvaţi prin asigurarea dată pentru mântuire în primele două jertfe. Cu alte cuvinte, primele două jertfe sunt pentru păcatul păcătosului, în vreme ce ultimele două sunt asigurarea lui Dumnezeu pentru păcatele snţilor (ale păcătoşilor salvaţi). Aceste două grupuri sunt unite prin Jertfa de Pace. Având în vedere această împărţire, haideţi să examinăm cele cinci jertfe pe scurt şi să vedem ce este Cristos pentru toţi cei ce cred. Jertfa arderii de tot

Noi credem nu numai că Scriptura este de inspiraţie divină, pe tot parcursul ei, ind nesu pusă greşelii, ci şi aceea că ordinea în care se face relatarea evenimentelor este, de asemenea, inspirată şi conţine o învăţătură profundă şi importantă. Gândiţi-vă, de pildă, la ordinea celor cinci cărţi ale lui Moise. Noi credem că ordinea în care au fost scrise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronom constituie o avanpremieră sau o revelaţie a restului Scripturii. Geneza consemnează căderea omului. Exodul este cartea răscumpărării omului. Leviticul este cartea închinării omului. Numeri este cartea umblării lui Israel prin pustie, iar Deuteronom este cartea celei de-a doua legi, sau a faptelor. Astfel, avem planul complet de răscumpărare al lui Dumnezeu; mai întâi, avem omul căzut în păcat, în al doilea rând, planul de răscumpărare al lui Dumnezeu, în al treilea rând, prima datorie a omului răscumpărat, anume aceea de a se închina, şi, în al patrulea rând, umblarea noastră prin pustia acestei lumi. Până când nu am învăţat să ne închinăm, umblarea noastră nu va  niciodată aşa cum trebuie; iar, în al cincilea rând, vine cartea lucrării, şi aici, de asemenea, lucrarea noastră va  egală cu zero, dacă umblarea noastră nu a ajuns să e aşa cum trebuie. Piedica cea mai mare de care ne lovim când încercăm să-i câştigăm pe oameni la Cristos este obiecţia pe care o ridică păcătosul, potrivit căreia sunt mulţi cei care-şi zic creştini, şi pretind că lucrează pentru Dumnezeu, dar a căror umblare nu corespunde cu mărturia lor. Nu încerca să umbli, până ce nu ai învăţat încă să te închini, şi nu încerca să lucrezi, până când nu este umblarea ta curată. Aceasta este ordinea lui Dumnezeu. Slujirea Martei a fost mustrată de Isus nu pentru că El n-ar  dorit ca ea să slujească, ci pentru că slujirea fără închinare este stearpă. Pe Dumnezeu Îl interesează mai mult închinarea noastră, decât slu jirea noastră. El ştie că adevărata închinare va duce neapărat la slujire, dar slujirea fără închinare este goală şi deşartă. O, câţi creştini nu aleargă de colo până colo, încercând să slujească, dar alergarea lor se aseamănă cu aceea a unor pui, cărora li s-a tăiat capul, şi aduc mai multă ocară, decât o 116

CAPITOLUL VI:

Pace într -o lume a războiului

mărturie. În râvna lor ei sunt, cum zice englezul, „ca taurul între porţelanuri”, indcă ei nu-şi dau seama că mai mult se poate realiza prin închinare şi rugăciune într-o oră, decât într-un an de trudă în puterea rii. Această ordine divină e şi mai bine ilustrată prin cele cinci jertfe. Prima în ordine vine jertfa arderii de tot. În cadrul acesteia, preotul înjunghia un animal şi-l aşeza pe altar în cur tea cortului. Caracteristic pentru această jertfă este faptul că se numea „ardere de tot”. În vreme ce la celelalte jertfe o parte se dădea preotului şi celui ce aducea jertfa (cei ce slujeau la altar erau „părtaşi ai altarului”), nu tot aşa era şi cu prima dintre jertfe. Nicio părticică din ea nu i se dădea preotului sau altcuiva. Ea trebuia arsă de tot, mistuită. Această jertfă reprezintă Crucea Golgotei, acel loc unde sunt înpte rădăcinile şi temelia răscumpărării noastre. De aceea, Altarul Arderii de Tot se aa chiar la intrarea în Cortul Întâlnirii. Când intra israelitul pe uşă, el dădea mai întâi de Altarul Arderii de Tot. Până ce nu se oprea mai întâi acolo, nu putea trece mai departe la masa punerii înainte ori la sfeşnicul de aur, ca să nu mai vorbim de Sfânta Sntelor. Aici, la acest altar al Arderii de Tot se vărsa sângele, care forma temelia a tot ce urma. Aici, pe moartea unui substitut nevinovat, se baza orice binecuvântare a mântuirii. Nu e de mirare, aşadar, că Satan a vrut să elimine tocmai altarul arderii de tot, respectiv crucea! Nu e de mirare că necredincioşii îşi îndreaptă toate atacurile asupra sângelui şi a nevoii de a exista un înlocuitor nevinovat pentru păcatul omului! Odată ce au fost înlăturate Sângele şi Crucea, toate celelalte devin neputincioase şi zadarnice. Crucea ocupă locul prim, locul central în planul de mântuire. Eu trebuie să merg pe calea Crucii, Că nu e altă cale; N-oi putea vedea poarta luminii, De voi greşi calea Crucii.

Altarul bloca intrarea în Cort şi a intra pe uşă însemna a trece pe la Cruce. Câtă semnicaţie au cuvintele lui Isus, când El a zis: „Eu sunt uşa”! Această uşă s-a deschis către Cruce. El a spus: „Cine nu intră pe uşă este un hoţ şi un tâlhar”. A intra în Cort pe orice altă cale decât pe uşă înseamnă a elimina altarul şi Crucea. O, nu! Nu există mântuire în afara Crucii şi a Sângelui! Prima jertfă era, deci, o jertfă de ardere de tot. Omul nu mai adăuga nimic la ea, şi nu avea absolut niciun rol în ea. Ce perfectă întruchipare a lucrării Mântuitorului! El a trebuit să poarte păcatul lumii singur, nimeni nu L-a putut ajuta. Şi în ultimul ceas de groază, chiar Dumnezeu Şi-a ascuns faţa, ceea ce L-a făcut pe Domnul să exclame: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” Da, în lucrarea de mântuire omul nu are niciun rol, decât acela de a primi ceea ce El (Cristos) i-a asigurat. Priveşte-L cum atârnă pe Cruce, îndurând singur mânia innită a lui Dumnezeu împotriva păcatului! Bine a văzut Isaia acest lucru, când a zis: „Am călcat teascul singur şi oameni n-au fost niciunul cu mine” (Isaia 63:3); de asemenea şi Petru, când a spus: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn… prin rănile Lui am fost vindecaţi” (1 Petru 2:24). 117


E drept că Isus a murit, Purtând păcatul meu; Pe Cruce cum a suferit, Fiul lui Dumnezeu! Simt ale Fiului dureri, Ce scumpă-i rana Lui; Prin care înţeleg de-ajuns Iubirea Tatălui.

Cristos este jertfa arderii de tot, Cel care a murit pe altarul jertfei mistuite, ca să ne asigure nouă, păcătoşilor, răscumpărarea. Jertfa de mâncare

Cu toate acestea, moartea lui Cristos singură nu a fost de ajuns pentru a făuri pacea cu Dumnezeu. Astfel, înainte de a avea jertfa de pace, despre care se vorbeşte în capitolul trei din Levitic, noi trebuie să ne oprim, mai întâi, la jertfa de mâncare din capitolul doi. Jertfa arderii de tot era atotsucientă ca plată pentru păcat, dar ea nu oferea nicio neprihănire care să ne învrednicească să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu. Păcătoşii iertaţi nu pot sta nicicând înaintea lui Dumnezeu. Ei trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui nu ca păcătoşi iertaţi, ci ca snţi justicaţi. Nu e îngăduit să mai rămână nici măcar amintirea păcatului. Dumnezeu e atât de sfânt, încât însăşi amintirea păcatului e sucientă pentru a-l ţine pe cineva departe de prezenţa Sa. Din această pricină, avem nevoie de jertfa de mâncare, înainte de a se sta bili pacea deplină. După cum jertfa arderii de tot reprezintă moartea lui Cristos, jertfa de mâncare reprezintă viaţa Sa desăvârşită trăită aici pe pământ. În cadrul acestei ofrande, nu se vărsa sânge deloc. Era o jertfă fără sânge, făcută din oare de făină, fără aluat sau miere, coaptă cu ulei şi tămâie. Uleiul şi tămâia

Uleiul, după cum ştiţi, este simbolul Duhului Sfânt, iar tămâia este simbolul a tot ceea ce e plăcut în ochii lui Dumnezeu. În timpul propovăduirii Sale pe pământ, Domnul Isus Cristos a venit în puterea Duhului Sfânt. La începutul propovăduirii Sale, El a venit la Ioan ca să e botezat. Cel care fusese zămislit de Duhul Sfânt avea acum să e umplut cu Duhul Sfânt şi, când a ieşit din apa botezului, Dumnezeu a turnat asupra Lui Duhul Sfânt, sub forma unui porumbel, acceptând mireasma plăcută a actului Său de ascultare, rostind din cer: „Acesta e Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea” (Matei 3:17). Apoi Domnul Isus a fost gata să-Şi înceapă lucrarea.

118

CAPITOLUL VI:


Nici miere, nici aluat

La botezul Lui, Cristos S-a declarat gata să facă voia lui Dumnezeu, anume de a asigura mântuirea pentru cei păcătoşi. Prin ispitirea Sa în pustie, El Şi-a dovedit capacitatea de a-l înfrânge pe Satan, iar prin viaţa Sa a demonstrat că poate să asigure o neprihănire umană desăvârşită, care să le e atribuită sărmanilor păcătoşi pierduţi, pe baza lucrării Sale de ispăşire de la Calvar. Având în minte faptul că jertfa de mâncare reprezintă viaţa lui Cristos, vom observa semnicaţia faptului că mierea şi aluatul erau interzise. Mierea este simbolică pentru aspectele plăcute ale vieţii. Lucrurile plăcute din această lume, la care ţinem foarte mult şi care au fost îngăduite de Dumnezeu pentru a ne delecta, nu au fost însă niciodată gustate de minunata noastră Jertfă de mâncare. El a venit „dispreţuit de oameni, om al durerii, obişnuit cu suferinţa”. El nu a avut un cămin al Său. Purtând o haină împrumutată, El a depins de generozitatea prietenilor Săi, în ce priveşte întreţinerea Sa. Pentru a-Şi plăti impozitele, El l-a trimis pe Petru la mare, să pescuiască. Într-adevăr, El a putut spune: „Vulpile au vizuini, iar păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul”. El a fost sărac şi nevoiaş – nu a avut parte niciodată de prieteni sau alte binecuvântări pe care le poată oferi viaţa. El a fost jertfa lipsită de lucrurile plăcute ale vieţii. De asemenea, la această jertfă nu participa aluatul. Pretutindeni, aluatul reprezintă răul în Scriptură. Niciodată nu se foloseşte „aluatul” ca reprezentând binele. El este simbolul răului în doctrină şi în practică. Astfel, Isus vorbeşte despre aluatul fariseilor şi al saducheilor (aluatul doctrinar), iar Pavel vorbeşte despre aluatul răutăţii (aluatul moral). Niciunul din aceste lucruri nu se găsea în jertfa de mâncare. Isus Cristos a fost unicul Om perfect care a trăit de la căderea lui Adam încoace. Iscoadele trimise de farisei să-L atragă în cursă s-au întors fără să  putut găsi vreo dovadă vrednică de acuzaţie, şi atunci au trebuit să mituiască martori mincinoşi ca să-L poată învinui pe Domnul Isus. Chiar şi atunci Pilat, vorbind în numele omenirii, a fost nevoit să declare: „Nu găsesc nicio vină în El”. El a fost jertfa desăvârşită de mâncare. Moartea lui Cristos a fost plata păcatului. Ea ne mântuieşte de iad, dar încă tot nu ne face vrednici de rai. Când Cristos a murit, El a plătit pentru păcat şi cei care cred nu vor mai  niciodată pierduţi, dar dacă lucrarea s-ar  oprit aici, omul – deşi salvat de iad prin credinţă – nu ar putea intra în cer. El ar  un păcătos iertat, şi atât! De aceea, pentru a-l învrednici şi pentru rai, Isus a asigurat neprihănirea, cu care îl îmbracă pe păcătosul iertat îmbrăcându-l cu propria Sa neprihănire desăvârşită. Noi suntem salvaţi de păcat prin moartea Sa şi învredniciţi (justicaţi, îndreptăţiţi) pentru cer prin viaţa Sa. De ce a trebuit Isus să trăiască treizeci de ani înainte de a se duce la Cruce? De ce nu a venit El în lume ca Adam, dintrodată om matur, şi apoi să meargă imediat la Calvar? Ar  fost, desigur, cruţat de ocara şi batjocorile celor treizeci de ani. Prietene, Dumnezeu e atât de sfânt, încât simpla plată pentru păcat nu a fost de ajuns. Trebuia asigurată o neprihănire, o neprihănire umană şi, în acelaşi timp, o neprihănire divină. Cristos a înfăptuit acest lucru trăind până la maturitate într-o neprihănire perfectă şi păzind Legea lui Dumnezeu în întregime. Atunci când venim la El prin credinţă, El ne atribuie moartea Sa, prin care sunt îndepărtate păcatele noastre şi 119


apoi, de asemenea, ne atribuie neprihănirea Sa; El ne „înfăşoară”, ca să spunem aşa, în pro pria Sa neprihănire, aşa încât, atunci când Dumnezeu priveşte asupra noastră, El ne vede în Cristos, desăvârşiţi, de parcă niciodată n-am  săvârşit niciun singur păcat, ci am  trăit tot aşa de perfect ca şi Acela în ale Cărui haine am fost îmbrăcaţi. Jertfa de pace Acum urmează jertfa de pace, şi nu mai devreme. Când Îl

primim pe Cristos prin credinţă, El devine substitutul, înlocuitorul nostru în moarte şi neprihănirea noastră în viaţă. ,,De aceea, indcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos”. Dumnezeu ne acceptă în El ca desăvârşiţi şi snţi, ca şi când n-am  păcătuit niciodată. Păcătosule, nu vrei tu să primeşti această pace? N-ai nimic de făcut, decât să-L primeşti pe El prin credinţă. II

Jertfa de păcat şi jertfa pentru vină

Am arătat deja că jertfa arderii de tot reprezintă moartea lui Cristos pe Cruce, pentru păcatul omului. Prin această jertfă, pedeapsa pentru păcat a fost purtată de Domnul Isus Cristos şi acum toţi cei care cred în El sunt liberi de pedeapsa păcatului, de moarte veşnică şi de mizerie. A fost nevoie de mai mult decât de simpla salvare de iad. Trebuia asigurată posibilitatea înfăţişării noastre înaintea lui Dumnezeu. Am văzut că şi această asigurare a fost realizată de aceeaşi Persoană spre Care ne duc cele cinci jertfe din Levitic. A doua din aceste jertfe, jertfa de mâncare, este întruchiparea umanităţii desăvârşite a Domnului Isus Cristos. Această neprihănire desăvârşită este atribuită tuturor acelora care, prin credinţă, au crezut în El şi au fost izbăviţi de judecata lui Dumnezeu. Rezultatul acestor două este jertfa de pace, prin care păcătosul e în pace cu Dumnezeu prin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos. Înainte de a ne opri asupra acestor două jertfe din urmă, aate în cartea Levitic la capitolele 1-5, permiteţi-mi să le enumăr din nou, în ordinea lor exactă, căci ordinea în care apar ele este tot atât de importantă ca jertfele înseşi. În primele cinci capitole din Levitic, deci, avem cinci jertfe, câte una în ecare capitol. Iată-le în ordinea lor: 1. Jertfa arderii de tot – capitolul 1 2. Jertfa de mâncare – capitolul 2 3. Jertfa de pace – capitolul 3 4. Jertfa de păcat – capitolul 4 5. Jertfa de vină – capitolul 5. Primele două au de-a face cu asigurarea creată de Dumnezeu pentru păcătos, având, drept urmare, justicarea sau îndreptăţirea noastră. Ultimele două au de-a face cu păcatele snţilor, după ce aceştia au fost mântuiţi, având, drept urmare, snţirea. Rezultatul prime120

CAPITOLUL VI:


lor două este pacea cu Dumnezeu, iar rezultatul celui de-al doilea grup este pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere. Nevoia de a exista jertfe de păcat

Când Domnul Isus a venit să moară pe Cruce pentru păcatele noastre, El nu numai că a ştiut ce păcătoşi groaznici vom , ci a mai ştiut şi ce groaznice căderi vom avea după ce vom  fost salvaţi. El a ştiut că noi nu vom  în stare să ne păzim pe noi înşine, prin propria noastră putere, şi că, dacă nu ar asigura El un mijloc pentru curăţirea noastră permanentă după ce L-am primit, noi n-am rămânea salvaţi nici măcar o zi sau un ceas. El a cunoscut slăbiciunea rii pământeşti a omului şi, indcă El dă viaţă veşnică, El o şi asigură. În acelaşi Cristos care ne mântuieşte, noi avem pe Unul care ne şi păzeşte de cădere. Studiind atent jertfa de pace din Levitic capitolul trei, vei observa că două părţi din jertfa de pace – umărul şi pieptul – trebuiau date preotului. Umărul este simbolul puterii şi al tăriei, iar pieptul este simbolul nutriţiei şi al întreţinerii vieţii. Ambele lucruri ne sunt asigurate de Acela care a devenit jertfa noastră de pace, pe baza sângelui jertfei mistuite şi a neprihănirii jertfei de mâncare. În vreme ce noi avem pace cu Dumnezeu datorită lucrării Sale pentru noi, pacea lui Dumnezeu rămâne a noastră numai în măsura în care facem uz de puterea unei vieţi curăţite şi ne hrănim zilnic din El, Cel care ne este hrană şi băutură. Mielul care a fost înjunghiat pentru păcatele noastre a devenit apoi Mielul de Paşte, care ne hrăneşte în timpul călătoriei noastre prin pustiu. Două feluri de creştini

Biblia clasică creştinii în reşti şi duhovniceşti. Creştinul resc este acela care L-a primit pe Cristos, L-a luat ca înlocuitor, ind îmbrăcat în neprihănirea Sa. Prin urmare, acum el este în pace cu Dumnezeu. Cu toate acestea, creştinul resc nu L-a luat niciodată pe Domnul Isus ca jertfă pentru păcat şi pentru vină, ca astfel să primească pacea lui Dumnezeu. Sunt credincioşi biruitori, iar, de cealaltă parte, sunt credincioşi înfrânţi. Isus a zis: „Eu am venit ca ei să aibă viaţă”. Asta e una. Apoi El adaugă: „şi s-o aibă din belşug”. Asta e altceva. Noi putem  în lumină şi salvaţi; cu toate acestea, suntem îndemnaţi să „umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină”. Noi am venit la Cristos, ca să căpătăm mântuirea, dar apoi mergem după El în slujire. Isus i-a zis femeii de la fântâna lui Iacov: Oricui bea din apa aceasta îi va  iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-a voi da Eu, în veac nu-i va  sete; ba încă apa pe care i-a voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică (Ioan 4:13-14).

Este ceva să ai apa vieţii în tine, dar asta nu e totul. În Ioan capitolul şapte, Isus spune: 121


Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura (Ioan 7:38).

Asta e cu totul altceva. În primul caz, omul are viaţă veşnică în el, dar viaţa aceea veşnică nu e de folos şi altora. Ea trebuie să curgă din el spre înviorarea altor vieţi. Prima este mântuirea, a doua este roada mântuirii. Există un botez în Duhul, în vederea mântuirii, şi o umplere cu Duhul, în vederea slujirii. Când Îl primim pe Cristos ca jertfă mistuită şi jertfă de mâncare, o primim pe prima dintre ele, şi avem pace cu Dumnezeu, dar numai după ce ni-L însuşim şi ca jertfa noastră de păcat şi vină, ajungem s-o experimentăm şi pe a doua. Prin urmare, ultimele două jertfe din Levitic sunt asigurarea creată de Domnul pentru cei snţi. Numai o dată e nevoie de a ne opri la jertfa mistuită – numai o singură dată suntem mântuiţi – dar, din păcate, evităm să ne ducem la El şi în calitatea Lui de jertfă de curăţire şi iertare, pentru a  astfel învredniciţi să intrăm într-o slujire totală. Tocmai acest eşec al creştinilor de a-şi mărturisi păcatele şi a primi curăţirea duce la o stare de mortăciune şi nerodnicie la majoritatea credincioşilor! Trei categorii de păcate

Trebuie să facem distincţie clară între păcat şi păcate. Păcatul se referă la păcătos. Păcatele sunt acele fapte săvârşite de credincios după mântuire. Ioan spune la 1 Ioan 1: „Dacă (noi, credincioşii) ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice fărădelege”. Dacă deschideţi la capitolele patru şi cinci din Levitic, veţi observa că acolo se amintesc trei feluri de păcate, pentru care există asigurare în jertfele respective. Să ne oprim mai întâi la Levitic 4: Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuiesc făcute, şi anume: Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut (Levitic 4:2,3).

Observaţi acum al doilea dintre păcate: Când cineva, ind pus sub jurământ ca martor, va păcătui nespunând ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel sub vină… (Levitic 5:1).

Apoi urmează al treilea dintre păcate: Când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, e de hoitul unei are săl batice necurate, e de hoitul unei vite de casă necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel necurat … (Levitic 5:2). 122

CAPITOLUL VI:


Pentru aceste trei categorii de păcate s-a asigurat o jertfă şi israelitul vinovat trebuia să aducă jertfa, să-şi pună mâna pe capul ei în semn de mărturisire şi s-o predea preotului, după care i se iertau păcatele. Observaţi care erau cele trei categorii de păcate: 1. Păcate din neştiinţă 2. Păcate de omitere 3. Păcate de întinare. Păcate din neştiinţă

Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt. A nu-I recunoaşte snţenia înseamnă că, negreşit, vom  dominaţi de un fals sentiment de proprie snţenie. Cu cât se laudă un om mai mult cu propria sa snţenie, cu atât cunoaşte mai puţin snţenia lui Dumnezeu. Cu cât îşi dă seama cineva mai mult de snţenia lui Dumnezeu, cu atât îşi va vedea mai mult propria-i josnicie josn icie,, şi cu atât mai puţi puţinn va  el încl înclinat inat să se laud laudee cu prop propriaria-ii bună bunătate tate.. Dumn Dumnezeu ezeu e atât de sfânt încât nu poate îngădui nici măcar păcatelor din neştiinţă să treacă neobservate, ci a asigurat o jertfă şi pentru ele. Cât de fericiţi ar trebui să m noi, credincioşii din pricina aceasta. Păcatele neştiinţei sunt păcate de care nu avem cunoştinţă. Câte lucruri nu am făcut în trecut, atât tu, cât şi eu, poate în zilele de la începutul experienţei experienţei noastre creştine, ca apoi, citind Biblia şi aând voia lui Dumnezeu, să constatăm că acele lucruri sau practici erau greşite! Fiindcă nu fuseserăm mai bine învăţaţi şi indcă nu aveam lumină şi învăţătu î nvăţătură deplină asupra problemelor vieţii; noi am comis păcate de care nu fusesem conştienţi. Apoi, după ce Cuvântul lui Dumnezeu a descoperit minţii şi inimii noastre aceste păcate, cu câtă bucurie am constatat că Dumnezeu a ştiut dinainte din ainte ce eşecuri şi poticniri vom avea şi, în consecinţă, a asigurat prin sângele jertfei pentru păcat curăţirea curăţ irea noastră, în momentul în care vom veni la El pentru a  curăţiţi! curăţiţ i! Întrucât niciunul din noi nu avem încă o cunoaştere deplină, cât de important e ca în ecare zi creştinul să-şi mărturisească păcatele din neştiinţă! Gândul acesta e foarte frumos exprimat în acea frumoasă rugăciune de seară: Iartă păcatele ce Ţi le-am mărturisit; Iartă-le, Doamne, şi pe cele ce încă nu le cunosc. Autorul acestor rânduri a cunoscut precis faptul că ni s-a creat o asigurare în jertfa de păcat, păc at, pen pentru tru păc păcate atele le de care nu am fos fostt con conşti ştienţi enţi că le-a le-am m com comis. is. Păcate de omitere

A doua categorie categorie de păcate pe care o găsim amintită în capitolul cinci e formată de păcatele păca tele „de omit omitere” ere”.. Sunt lucr lucruril urilee pe care treb trebuia uia să le  făcu făcut,t, şi nu le-a le-am m făcu făcut: t: atun atunci ci când nu ne-am ridicat în picioare pentru Cristos, când Numele Său a fost batjocorit; atunci at unci când n-am căutat să-i câştigăm pe alţii la Cristos; atunci când rugăciunile r ugăciunile noastre nu au fost erbinţi, aşa cum trebuiau să e; toate prilejurile pe care le-am pierdut şi care nu se vor mai ivi niciodată. Cum am lăsat ca neputinţa şi amorţeala cărnii şi frica de om să ne împiedice 123


de a ne da randamentul maxim! maxi m! Toate Toate acestea constituie consti tuie un păcat. Mă întreb într eb dacă cei care se laudă cu snţenia lor îşi dau seama că păcat este nu numai să săvârşeşti fapte rele, ci şi eşecul de a face tot ceea ce e bine. Şi pentru asta Domnul a creat cr eat o asigurare în Cristos – jertfa jert fa noas noastră tră pent pentru ru vină – şi tot ce treb trebuie uie să face facem m pent pentru ru a  cură curăţiţi ţiţi este de a-L înfă înfăţişa ţişa din nou pe El ca jertfă a noastră şi apoi „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne curăţească de orice nelegiuire”. Scumpul nostru Domn ştia cât de slabi aveam să m noi şi a luat în considerare slăbiciunea copiilor Săi când ne-a asigurat jertfa de pe Cruce. Păcate de întinare

A treia categorie de păcate ale credincioşilor aate în Levitic Levi tic capitolul cinci sunt păcatele de întinare. Se putea întâmpla ca israelitul nici să nu  ştiut că a atins un lucru necurat, necurat , dar, cu toate acestea, el era vinovat. Dumnezeu este sfânt – atât de sfânt, încât nicio pată, oricât de mică, nu poate trece neobservată. Noi trăim într-o lume stricată. În viaţa noastră socială, profesională, şi chiar religioasă, ne lovim la tot pasul de lucruri necurate. Este măcar un singur om de afaceri care ar îndrăzni să arme că lucrează în afaceri, ca creştin, fără să se întineze? Voi, Voi, creştinii, aveţi de-a face cu vânzători şi cu clienţi care nu-L cunosc pe Dumn Dumnezeu ezeu.. Unii din voi lucra lucraţi ţi prin locu locuri ri unde însă însăşi şi atmo atmosfer sferaa duhne duhneşte şte de obsc obsceni enităţi şi de un limbaj murdar mur dar.. Nu poţi face nimic acolo, acol o, fără ca prin aceasta să nu arunci măr găritarele înaintea porcilor. Totuşi, Totuşi, lucrurile acestea toate te întinează şi ai nevoie de curăţire. Binecuvântatul nostru Domn a ştiut cât de greu are să-ţi e să trăieşti în această lume rea şi să-ţi câştigi traiul în astfel ast fel de condiţii. El a ştiut cât de greu, gr eu, ba chiar imposibil îţi va  să rămâi neîntinat şi, dacă El nu scuză întinarea, a pregătit atunci o asigurare pentru ea. Deşi nu se poate evita acest lucru, a te întina înti na zilnic este, totuşi, un păcat, însă a nu te folosi f olosi de curăţirea pusă nouă la dispoziţie este o scuză de neacceptat, ducând, negreşit, la judecată. Dacă Dumnezeu a fost atât de îndurător şi ne-a asigurat asigur at un mijloc de curăţire, să nu crezi că ai să scapi nepedepsit, dacă nesocoteşti această asigurare. asigu rare. Curăţirea

Pentru ecare din aceste păcate s-a asigurat o jertfă. Pentru unul era un taur taur,, pentru altul o capră şi aşa mai departe. Toate Toate jertfele acestea arătau către El, fericitul fer icitul nostru Mare Preot, şi toate vorbeau despre Sângele Său. Israelitul trebuia să-şi pună mâna pe capul jertfei, mărturisindu-şi astfel păcatul, după care preotul se ocupa de rest. O, creştine, ai experimentat victoria pe care ţi-o oferă Cristos când îi predai Lui totul? Pavel spune în Filipeni: Nu vă îngr îngrijor ijoraţi aţi de nimi nimic. c. ci în oric oricee lucr lucru, u, aduc aduceţi eţi cer cereril erilee voas voastr tree la cuno cunoştin ştinţa ţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri [supplication] , , cu mulţumir mulţumiri.i. Şi pacea lui Dumnezeu Dumn ezeu,, car caree într întrece ece oric oricee pric priceper epere, e, vă va păzi inim inimile ile şi gându gândurile rile în Cris Cristos tos Isuss (Filipeni 4:6, 7). Isu 124

CAPITOLUL VI:


Eşti cumva înfrânt şi descurajat? Atunci mărturiseşte-I lui starea şi acceptă promisiunea Lui, conform căreia, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. nelegiuir e. După ce ai mărturisit, încrede-te în El. Nu te mai mai frământa, ci, dacă ţi-ai făcut partea, lasă lasă restul pe seama Lui. Nu-ţi mărturisi păcate păc atele le dec decât ât o sin singură gură dat dată, ă, Mul Mulţi ţi oam oameni eni măr mărtur turise isesc sc la nes nesfâr fârşit şit ace acelaş laşii păc păcat, at, ins insultâ ultânndu-L astfel pe Dumnezeu. Dacă l-ai mărturisit o dată, atunci atu nci crede că El îşi va ţine ţin e cuvântul prin care a promis promis că, dacă ne mărtur mărturisim isim păcate păcatele, le, ne iartă. A mărtur mărturisi isi acela acelaşi şi păcat păcat din nou înseamnă a-I spune lui Dumnezeu că nu crezi că te-a iertat de prima dată. Adu-ţi, deci, jertfa jert fa pen pentru tru păc păcat at cu măr mărturi turisire sire şi apo apoii las lasăă totu totull pe sea seama ma Pre Preotul otului. ui. DuDu-te te cu mul mulţum ţumire, ire, şi nu cu îndoială de acolo. Mii de creştini sunt înfrânţi, într-o jalnică stare de neputinţă, indcă ei îngăduie îngădui e păcatelor lor să-i necăjească, în loc să le mărturisească. Ia-ţi privirea de la eşecurile tale, şi uită-te la Cristos, Cel care a murit ca să-ţi salveze viaţa şi să te curăţească. Nu-L mai întrista îndoindu-te de Cuvântul Său! Adu-ţi poverile la Domnul şi lasă-le acolo. Mărturiseşte chiar acum acel păcat de necredinţă şi îndoială. Spune-I că L-ai întristat, îngăduind păcatelor mărturisite de tine o dată să te sâcâie în continuare. Iată o ilustraţie în acest sens. Doi israeliţi au adus o jertfă pentru vină, vi nă, şi-au pus mâinile pe jer jertfă, tfă, pre predân dând-o d-o pre preotu otului. lui. Unu Unull ple pleacă acă înap înapoi oi fer fericit icit,, pe cân cândd cel celăla ălalt lt est estee şi mai moh mohoorât decât înainte. Ambii sunt în afara pericolului; ambii sunt în, egală măsură, iertaţi, dar unul este fericit, pe când, celălalt e trist. tri st. Ştiţi care e deosebirea? Unul şi-a pus toată încrederea în preot. După ce a făcut tot ce i-a stat în putinţă, adică şi-a mărturisit păcatul şi a adus jertfa,, el jertfa el pleacă pleacă acum feric fericit. it. Şi celăl celălalt alt a făcut făcut la fel; jertf jertfaa lui lui e, de asem asemenea enea,, accept acceptată, ată, dar el e tot trist. Ştiţi de ce? El se teme ca nu cumva preotul pre otul să  făcut vreo greşeală când a prezentat preze ntat sânge sângele, le, mărt mărturisir urisirea ea lui nema nemaiind iind valab valabilă. ilă. Preo Preotul tul acela din cortu cortull din din pusti pustiee putea face o greşea greşeală, lă, dar ascu ascultă ltă ce îţi spun acum acum:: Preotu Preotull tău tău din cer în veci nu va greşi greşi!! Încrede-te în El! Ai toată încrederea în El! Îngenunchează acolo unde te ai şi mărturiseşte cel mai mare păcat al tău, care s-ar putea să e faptul că nu te încrezi în El . Cristos este jertfa noastră de păcat. Când ai fost salvat, tu ai crezut cuvintele Lui. Şi asta a fost tot! Cristos este şi jertfa noastră noastr ă pentru păcate, pe care le săvârşim ca şi credincioşi, şi El a ştiut că le vom comite. Încrede-te în El şi în ce priveşte curăţirea ta, aşa cum ai făcut la mântuirea ta! Dacă ne mărtu mărturisi risim m păca păcatele tele,, El este cr credin edincios cios şi dr drept ept ca să ne iert iertee păca păcatele tele şi să ne cur curăţea ăţească scă de ori orice ce nel nelegi egiuir uiree (1 Ioan 1:9). III

Şi deodată, împreună cu îngerii, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu Dumnez eu şi zicân zicând: d: „Slavă „S lavă lui Dumne Dumnezeu zeu în î n locuril l ocurilee preaînalte, preaîn alte, şi pace p ace pe pământ păm ânt înt întrre oam oameni eni plăc plăcuţi uţi Lui…” (Luca 2:13-14).

Aşa au anunţat îngerii naşterea Domnului Isus Cristos, Prinţul Păcii, acum mai bine de nouăsprezece secole. Şi totuşi, după aproape două milenii, cuvintele îngerilor nu s-au 125


împlinit încă, deoarece, de atunci şi până astăzi numai pace n-a fost [pe pământ], ci, mai degrabă, război, ură, vărsări de sânge, iad şi nimicire. Cu foarte puţine şi scurte pauze, această lume veche a fost îmbibată de sângele omenirii, iar liniştea ei a fost tulburată de veşnicul strigăt de luptă al naţiunilor agitate. Prin urmare, să  greşit oare îngerii când au vestit: „Pace pe pământ între oameni”? La prima vedere, s-ar părea că au greşit, întrucât venirea Prinţului Păcii nu a adus încă pace între popoare şi bună învoire printre oameni pe pământ. La treizeci de ani după ce au anunţat îngerii această „pace pe pământ”, Cel la care s-au referit ei a făcut o declaraţie ce părea să indice că, într-adevăr, îngerii au greşit. Ascultaţi cuvintele Domnului Isus Cristos din Matei 10:34-36: Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit s-aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe u de tatăl său, pe ică de mamă-sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

Pe măsură ce Domnul se apropia de sfârşitul lucrării Sale de propovăduire, El Îşi aduna tot mai des ucenicii în jurul Lui, prevenindu-i că, după încheierea misiunii Sale aici pe pământ, nu avea să urmeze o epocă de pace, de tot mai bună învoire între oameni, ci, dim potrivă, o perioadă ce avea să e caracterizată prin ură, violenţă, vărsări de sânge şi război, urmând ca toate să se sfârşească prin cel mai mare măcel din toate timpurile – distrugerea aproape totală a civilizaţiei. Aceasta e mărturia constantă a Scripturii, dar nicăieri nu e mai explicit redată decât în înseşi cuvintele Domnului nostru rostite cu puţin înainte de a se duce la Cruce. Aşa spusese El la începutul lucrării Sale: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia!” Şi acum, la încheierea misiunii Sale, El spune: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Cristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâm ple. Dar sfârşitul tot nu va  atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea vor  cutremure de pământ, foa mete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor  decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să ţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi  urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi din pricina înmulţirii fărăde legii, dragostea celor mai mulţi se va răci (Matei 24:4-12).

Iată imaginea pe care ne-o oferă Însuşi Domnul Isus Cristos despre epoca actuală, care a început odată cu moartea Sa pe Cruce. Potrivit spuselor Domnului, răutatea şi războiul vor creşte până acolo, încât vor atinge culmea la sfârşitul actualei epoci. Nu e un tablou de pace şi bună învoire între oameni, oricum ai încerca să interpretezi cuvintele Domnului. Pe lângă pasajul citat, am mai putea aminti numeroase alte citate, atât din Vechiul 126

CAPITOLUL VI:


Testament, cât şi din Noul Testament, pentru a arăta că mărturia constantă a Cuvântului este că în timpul actualei dispensaţii lucrurile se vor înrăutăţi tot mai mult, pentru ca apoi să vină sfârşitul, în bătălia de la Armaghedon, unde omul s-ar anihila pe sine, dacă nu ar inter veni brusc Dumnezeu, prin întoarcerea Domnului Isus Cristos. Atunci, şi numai atunci va  pace pe pământ şi bună învoire între oameni! Să  greşit îngerii?

Aşadar, iar punem întrebarea: Să  greşit oare îngerii când au aclamat naşterea lui Isus cu cuvintele: „pace pe pământ şi bună învoire între oameni”? Răspunsul îl găsim în tălmăcirea corectă a profeţiilor şi recunoaşterea faptului că Dumnezeu lucrează în cadrul unor dispensaţii. Îngerii au anunţat, într-adevăr „pace pe pământ” la venirea Prinţului Păcii, dar oamenii nu L-au primit pe Prinţul Păcii, ci I-au răstălmăcit misiunea, omorându-L pe cruce. Drept urmare, Prinţul Păcii ind respins, pacea prezisă de prooroci a fost amânată până când lumea Îl va recunoaşte pe El. Pacea oferită de îngeri a fost condiţionată de primirea din partea omului a Prinţului Păcii. Dar Ioan spune: El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit (Ioan 1:10, 11).

Toate acestea au fost cunoscute dinainte de Dumnezeu, şi Cuvântul Său scris ţine cont de faptul că poporul Prinţului Păcii avea să-L respingă pe Prinţ. Când a venit Ioan Botezătorul, mesajul lui a fost acesta: „Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape”. Regele era chiar în mijlocul lor, oferind Israelului Împărăţia. Evreii nu L-au primit însă, ci L-au respins, şi astfel Împărăţia oferită lor prin Ioan şi ucenici a fost amânată, iar Cristos, în loc să instaureze Împărăţia, S-a dus la Cruce. Pacea amintită de îngeri în vestirea lor a fost amânată până în vremea când Prinţul Păcii va veni din nou şi va  recunoscut de ai Săi. Atunci, va începe acea zi a bucuriei, despre care cântă toţi creştinii: Isus va domni, oriunde soarele Îşi aruncă ale sale raze calde; Împărăţia Sa se va întinde din ţărm în ţărm, Până când lunile se vor topi şi n-or mai . De la nord la sud, prinţii s-or întâlni Omagiu să-I aducă la picioare, Imperii Îl vor recunoaşte ca Domn, Şi triburi sălbatice de-al Său Sfânt Cuvânt or asculta.

Nu, îngerii n-au greşit. Ei au anunţat naşterea Prinţului Păcii şi au promis pace pe pământ, dacă El ar  fost acceptat. Dar nu poate să e pace fără Domnul Isus Cristos. Acolo 127


unde este El este pace, şi acolo unde El e absent nu poate  pace! Este un fapt remarcabil, că în timpul celor treizeci şi trei de ani pe care Domnul i-a trăit pe pământ, istoria nu a înregistrat nici măcar o singură bătălie între naţiuni. Atât timp cât Prinţul Păcii a fost pe pământ, a fost, într-adevăr, pace. Înainte de venirea Lui, fusese un război neîntrerupt, iar după plecarea Sa la cer, lumea a fost cuprinsă în permanenţă de răz boi. Numai prezenţa Domnului Isus Cristos poate să aducă pace. Bine au vestit deci îngerii: „pace”! Însă curând după ce Domnul Isus Şi-a început lucrarea de propovăduire pe pământ, a devenit evident faptul că poporul Israel nu-L va accepta pe Isus ca Rege, ci, mai degrabă, Îl va respinge. Când Şi-a trimis ucenicii în misiune – fapt menţionat de evanghelistul Matei la capitolul zece al evangheliei sale – Domnul Isus a prezis că ei nu vor  primiţi de oameni şi că aceştia le vor respinge mesajul. Şi tocmai atunci face Domnul Isus acest anunţ, declarând: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea”. Dumnezeu are un plan, care are la bază atotştiinţa Sa cu privire la lucrurile viitoare, pe care El le-a plănuit din veşnicie. Conform planului Său, Regele urma să vină la poporul Său, oferindu-u Împărăţia. Dar evreii aveau să-L respingă. Drept urmare, Regele avea să-Şi respingă [temporar] poporul, şi să îngăduie ca ei să e împrăştiaţi şi să rătăcească, un timp, printre popoare, până la o vreme când aveau să-L recunoască şi să-L primească. Apoi, avea să e întemeiată Împărăţia de o mie de ani şi să urmeze pacea propovăduită cu mult timp înainte. Inclusă în acest plan mare al veacurilor era şi Biserica lui Cristos. Aceasta era o taină ascunsă în Vechiul Testament, care a fost dezvăluită numai după ce Dumnezeu a respins pentru o vreme poporul Israel, ca urmare a faptului că L-au răstignit pe Regele lor. Conform acestui plan etern, Dumnezeu a îngăduit ca Israel să respingă pe Domnul lui şi apoi să e pus deoparte, pentru o vreme, timp în care El avea să-Şi adune din toate neamurile un popor pentru Numele Său şi pentru slava Sa. Acest popor urma să devină mireasa Regelui, în timpul epocii Împărăţiei. Naţiunea la care a venit Cristos a fost pusă deoparte, în vreme ce El Îşi alege şi apoi Îşi cheamă Biserica, Mireasa Sa. Când se va împlini numărul deplin al neamurilor, Domnul Se va întoarce cu mireasa Sa. Apoi, poporul Israel Îl va primi pe Acela „pe care L-au străpuns”. Îl vor primi pe Mesia al lor şi pacea pe pământ va deveni o realitate. Ascultaţi cuvintele lui Pavel din Romani 11:25-27: Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci, tot Israelul va  mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de Ia Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele” (Romani 11:25-27).

Până atunci însă trebuie să existe război. Speranţa Bisericii, a individului, a lumii şi a neamurilor este Domnul Isus Cristos. Când va veni El a doua oară, orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu că Isus Cristos este 128

CAPITOLUL VI:


Domnul. Atunci „El va  Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare, aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri are de plug şi din suliţele lor cosoare. Niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul”

(Isaia 2:4). Dumnezeu să grăbească venirea acelei zile! Iată, deci, imaginea: Isus a venit ca Prinţ al Păcii şi a fost vestit ca atare de îngeri. Dacă Israel L-ar  primit de prima dată, atunci Cristos Şi-ar  întemeiat Împărăţia Sa şi ar  adus pacea pe pământ – o pace veşnică. Dar, în măreţul plan al lui Dumnezeu, şi Biserica trebuia să e adusă la Dumnezeu şi răscumpărată prin sângele Prinţului Păcii. Dumnezeu ştia că Isus avea să e respins la prima Sa venire şi astfel, El a făcut ca respingerea lui Cristos de către aceia cărora le-a oferit El împărăţia să devină tocmai ocazia pentru indispensabila moarte a Domnului şi vărsarea sângelui Său, pe care se bazează mântuirea Bisericii şi pacea necurmată. Pace în cer

Există pace, deşi nu i se văd urmele printre naţiuni. Oriunde Se aă Isus este pace; oriunde El este absent asistăm la război. Cât a trăit El pe pământ, a fost pace – chiar şi valurile sălbatice ale mării L-au ascultat şi s-au potolit atunci când El le-a cerut să tacă. Acum El Se aă în cer şi acolo e pace, pentru că oriunde este El prezent este pace. Observaţi ce au spus ucenicii la ultima ofertă publică făcută de Cristos, aşa cum o găsim consemnată în Luca 19:37,38: Când S-a apropiat de Ierusalim, spre povârnişul muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile prea înalte!”

Notaţi cuvintele: „Pace în cer!” Ucenicii nu spun, aşa cum au spus îngerii: „Pace pe pământ”! Acea pace anunţată de îngeri a fost la începutul lucrării Sale pe pământ. Dacă Regele ar  fost primit atunci, ar  urmat pacea pe pământ. Dar acum Regele a fost respins de conducătorii evreilor, iar El Se aa în drum spre Cruce, nu spre tron. Cu siguranţă, Duhul Sfânt i-a inspirat pe ucenici să strige aceste cuvinte profetice: „Pace în cer!” Da, pacea n-a venit pe pământ de data aceasta, însă El este şi acum Prinţul Păcii. Peste câteva zile, El avea să e răstignit pe Cruce, dar El încă avea să e şi atunci Prinţul Păcii. La câteva zile, El avea să e pus într-un mormânt, dar El tot Prinţul Păcii rămânea! Apoi a înviat şi a ieşit la iveală ca Prinţ al Păcii, când le-a spus ucenicilor: „Pace vouă!” Apoi, Prinţul Păcii, respins de lume, S-a suit în cer, luând pacea cu El. În timp ce El continuă să e respins de lume, în cer există pace. Acolo este singurul loc, prietenul meu, unde vei găsi şi tu pace. Nu există decât două locuri unde se poate găsi pacea: Există pace în cer, indcă Isus este acolo, şi există pace în inima oricărui credincios, din pricina faptului că Isus este prezent acolo. Da, acolo unde este El e pace, şi în afara Lui nu poate exista pacea! 129


El va veni din nou pe acest pământ. Israel Îl va recunoaşte şi Îl va primi. Atunci El va instaura Împărăţia Sa mesianică, plină de pace şi neprihănire, când lumea aceasta nu va mai cunoaşte războaie timp de o mie de ani. Nu va mai  sărăcie, nici apăsare, ci pace între oameni, în natură şi între animale. Ziua aceea este aproape. Privind în jurul nostru, vedem astăzi norii tot mai negri ai războiului, care pregurează epoca păcii din viitor. Domnul Isus a zis: „Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi”. Pace în inima ta

În mod individual, tu poţi avea pace chiar acum, în mijlocul acestei lumi a războiului. Această pace desăvârşită poate  obţinută şi posedată lăsându-L pe Prinţul Păcii să intre în inima ta. Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa 3:20). Deci, indcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos (Romani 5:1). Celui cu inima tare Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine (Isaia 26:3).

În vreme ce norii războiului se adună la orizont, tunurile bubuie şi inimile oamenilor se perpelesc de frică, tu poţi avea pace, acea pace care intervine atunci când Îl primeşti pe Prinţul Păcii ca Mântuitor personal. Vei avea apoi pace, ştiind că păcatele îţi sunt iertate şi, indiferent ce s-ar întâmpla, tu eşti salvat pe veci de veci! Vei avea pace, pentru că vei şti că tot ceea ce se întâmplă este în conformitate cu un plan divin şi cu un scop măreţ, şi că Dumnezeu, Cel căruia îi aparţine acest plan, este încă pe tron şi veghează la împlinirea lui. Vei cunoaşte că El pregăteşte şi rânduieşte totul pentru venirea Prinţului Păcii. Dacă Îl cunoşti pe El, atunci vei avea pace, pentru că vei şti în mod sigur că El Se va întoarce în curând, ca să aducă pace acestei lumi tulburate. Dumnezeu să grăbească ziua aceea, când „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi” ! (Evrei 10:37) IV

În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va  întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, haideţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, 130

CAPITOLUL VI:


depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri are de plug şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război, ci ecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit (Mica 4:1-4).

Strigătul universal al inimii omeneşti în aceste zile în care trăim este „pace”. Dar popoarele doresc nu numai o încetare a ostilităţilor, pentru o vreme, şi nu doar un simplu armistiţiu, care să e doar o răsuare, pentru ca apoi să înceapă din nou bătălia, ci o pace trainică, necurmată, în care bogăţia naţiunilor să nu mai e risipită pentru clădirea imenselor arsenale ale lumii, ci să e folosită spre fericirea şi bunăstarea omenirii întregi. Această pace necurmată şi trainică este visul de azi al popoarelor, sătule şi istovite de atâtea războaie. Unii cred că această pace va veni într-un fel, alţii luptă ca s-o obţină într-alt fel. Totuşi, naţiunile angajate în război doresc pacea şi visează încă la ea. Făgăduinţa lui Dumnezeu

Biblia ne învaţă, într-un şir neîntrerupt de profeţii, că o astfel de epocă a păcii va veni cu siguranţă. Pasajul din Mica 4:1-4, aşezat la începutul acestui capitol, nu e decât unul din sutele de referiri aflate în Cuvântul Domnului, care atestă faptul că în programul lui Dumnezeu există o perioadă de adevărată binecuvântare şi pace ce urmează să vină. În această perioadă, toată lumea se va aa sub domnia şi stăpânirea Prinţului Păcii. Această epocă de pace nu poate veni însă decât la timpul rânduit de Dumnezeu şi doar atunci când desfăşurarea programului Său, rânduit mai dinainte, a ajuns la acest punct şi toate profeţiile s-au împlinit. Orice pace contrară programului rânduit de Dumnezeu este, din capul locului, sortită eşecului. O pace durabilă fără Prinţul Păcii este un produs al visului şi o dorinţă zadarnică a omului. Epoca aceasta de pace va veni la timpul cuvenit, când împărăţiile acestui pământ vor deveni împărăţiile Domnului şi ale Cristosului Său. Război la început, apoi pace!

Înainte ca să vină această epocă de aur, în care va domni cu adevărat pacea, va exista un timp de război şi nimicire, care le va eclipsa pe toate celelalte perioade de război din istoria omenirii. Nu există niciun singur verset în Biblie, nici măcar o frântură de dovadă, care să susţină că această epocă de aur ar  introdusă de Biserică, de către naţiuni sau de către oameni. De mulţi ani încoace, există oameni care propovăduiesc învăţătura potrivit căreia aşanumitul „aluat al Evangheliei”, prin educaţie, prin reforme şi printr-o mai bună înţelegere între naţiuni, această epocă în care trăim va deveni tot mai bună, până când, în cele din urmă, prin eforturile unite ale omului şi prin vestirea Evangheliei de către om, lumea va învăţa, în sfârşit, lecţia şi naţiunile îşi vor rezolva diferendele pe baza regulii de aur şi a Predicii de pe Munte, iar apoi va urma Mileniul. După o mie de ani, va veni Domnul să 131


judece lumea. Teoria aceasta se numeşte „postmilenism”, din pricina faptului că amână venirea Domnului cu o mie de ani. Această teorie idealistă, care nu are nicio bază scripturală, a primit o lovitură puternică în ultimele decenii. Tocmai când omul începea să creadă că a făcut progrese reale, a izbucnit primul război mondial, cu brutalitatea, barbarismul şi nemaipomenita sa cruzime, materializată prin atâtea vieţi distruse. Şi totuşi, omul a continuat să spere. A urmat, apoi, în această ţară (Statele Unite, n.tr.) Prohibiţia şi experţii teoriilor postmileniste, după care omul singur este acela care se înalţă pe scara morală (ceea ce seamănă foarte bine cu imaginea unuia care ar vrea să se ridice din mocirlă, trăgându-se de păr în sus!) au exclamat: „Vedeţi cât de mult am progresat? Am cucerit demonul alcoolului şi, în curând, îl vom ucide şi pe celălalt demon, al războiului!” Dar exuberanţa aceasta a fost şi ea de scurtă durată, căci la numai câţiva ani după o aşa-zisă perioadă de secetă în privinţa băuturilor alcoolice, a fost dezlegat din nou demonul alcoolului. Asemenea duhului rău din pilda Mântuitorului, demonul alcoolului, după ce a rătăcit prin locuri pustii, s-a întors înapoi şi, găsind casa curată şi goală, a ieşit din nou, aducând cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el însuşi, astfel că starea de pe urmă a fost mai rea decât cea dintâi. Se poate ca Domnul nostru să Se  gândit tocmai la această perioadă de interzicere a tuturor băuturilor spirtoase din istoria americană, când a rostit această pildă, căci, asemenea casei din pilda Domnului Isus Cristos, ţara aceasta a fost blestemată de demonul alcoolului. Vina este a noastră, căci atunci când l-am aruncat afară pe acest demon, prin instituirea Prohibiţiei, am lăsat casa goală. În loc să-L rugăm pe Cristos să intre, noi ne-am rezu mat să-l scoatem afară pe acest groaznic demon. Dar el a rătăcit prin locuri uscate câţiva ani, şi apoi, când am respins legea Prohibiţiei băuturilor alcoolice, el s-a întors. După numărul de restaurante şi birturi, de case de la marginea drumului, de aşa-zise saloane şi chiar băcănii, care vând acest lichid al diavolului, alcoolul, noi avem motive să ne temem că acest demon l-a întrecut pe demonul din pilda rostită de Cristos. Se pare că acesta nu a adus cu el numai şapte demoni, ci şaptezeci! A urmat apoi o eră în care oamenii au vorbit din nou despre pace. Au fost conferinţe, tratate de limitare a armamentului, Liga Naţiunilor şi atâtea pacte comerciale încheiate între state! Din nou, postmileniştii au prins curaj şi au sperat că visurile lor de pace, prin eforturi umane şi prin răspândirea Evangheliei, vor da rezultate. A urmat apoi o explozie în Asia şi apoi în Europa, care a sfărâmat cele mai frumoase speranţe ale acestor utopişti idealişti, făcându-le ţăndări toate visele şi aducându-i la încâlcita teorie a „amilenismului”. Răspunsul Bibliei

Totuşi, Biblia, fără nici un înconjur şi în mod categoric şi invariabil, mărturiseşte că programul lui Dumnezeu este cu totul altul. Nu există niciun singur verset în Scriptură, care să arme că această dispensaţie se va sfârşi în pace, ci, din contră, se arată clar că se va termina cu război. Nu există nicio dovadă în Biblie că, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestei dispensaţii, lumea va deveni mai bună, din punct de vedere moral, economic, social, religios, ci, mai degrabă, condiţiile acestei epoci se vor înrăutăţi tot mai mult. 132

CAPITOLUL VI:


Descriind zilele dinaintea încheierii actualei dispensaţii, Domnul Isus spune: Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va  atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor  cutremure de pământ, foamete şi ciumi (Matei 24:6, 7).

Ceea ce este valabil în cazul naţiunilor este valabil şi în domeniul moral, căci apostolul Pavel ne descrie care vor  condiţiile morale în zilele de pe urmă, în următoarele cuvinte: Să ştiţi că în zilele din urmă vor  vremuri grele. Căci oamenii vor  iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste rească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea (2 Timotei 3:1-5).

Din punct de vedere religios, va  o vreme de apostazie. Întreaga mărturie a Scripturii spune că tocmai înaintea venirii Domnului Biserica ocială va cădea într-o stare lumească şi se va lăsa de vestirea Evangheliei curate, ca să se îndrepte spre reforme morale, spre politică şi spre predicarea unei Evanghelii superciale, lipsite de esenţa mântuitoare: sângele preascump al lui Cristos! Citiţi ce spune apostolul Pavel la 2 Timotei 4:3, 4: Căci va veni o vreme când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

Ascultaţi, de asemenea, ce scrie apostolul Pavel ului său [în credinţă] Timotei, în prima sa epistolă către acesta: Dar Duhul spune lămurit ca m vremurile din urmă, unii se vor lepăda de la credin ţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu erul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să e luate cu mulţumiri de către cei care cred şi cunosc adevărul (1 Timotei 4:1-3).

Am putea continua cu alte pasaje din Scriptură care ne spun că această epocă în care trăim se va sfârşi în război, apostazie, cădere de la credinţă, până când se va părea că creştinismul, morala şi civilizaţia au dispărut cu totul de pe pământ. Dar toate acestea se desfăşoară conform planului dinainte stabilit al lui Dumnezeu. El va îngădui oamenilor să dovedească faptul că inima lor este „nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9), indiferent cât de mult te-ai strădui s-o educi. 133


Singura nădejde pentru omenire este Isus Cristos, Prinţul Păcii. Oameni, când aveţi de gând să învăţaţi că toate trebuie să eşueze şi că toate vor eşua, atâta timp cât nu ne predăm pe noi înşine Lui?! Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii, aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc (Isaia 40:30, 31).

Programul lui Dumnezeu

Să lăsăm acum programul zadarnic al omului şi să vedem care este programul lui Dumnezeu. Următorul eveniment mare din acest program va  Răpirea Bisericii. Aceasta va  urmată de perioada Marii Strâmtorări, care se va termina cu marea bătălie Armaghedon şi cu venirea Domnului împreună cu Biserica Sa, ca să-Şi întemeieze împărăţia Sa de pace universală. Dintre numeroasele, foarte numeroasele pasaje din Scriptură, daţi-mi voie să citez doar unul, din Ioel 3:1,2: Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului [este o referire la sfârşitul epocii, descrise în capitolul 2 din Ioel], voi strânge pe toate neamurile şi le voi pogorî în Valea lui Iosafat. Acolo Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.

Observaţi mesajul pe care Domnul ne porunceşte să-l vestim în aceste zile de pe urmă. S-ar putea să te surprindă faptul că Domnul ne porunceşte să spunem naţiunilor să se pregătească de război. Oamenii întreabă, pe bună dreptate: „Trebuie oare creştinii să sprijine programul de apărare al ţării lor?” Răspunsul e clar, dacă avem cunoştinţe despre planul lui Dumnezeu pentru zilele de pe urmă. Nu e altceva de făcut. Dintre toţi oamenii din ţară, care ar trebui să predice apărarea şi să apere necesitatea unui program uriaş de apărare, creştinii ar trebui să e primii. Ascultaţi pasajul acesta din Ioel 3:9-11: Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război! Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii şi cosoarele în suliţe! Cel slab să zică: „Sunt tare!” Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur şi strângeţi-vă. Acolo, pogoară Doamne pe vitejii Tăi!”

Noi asistăm la împlinirea acestor cuvinte chiar sub ochii noştri. Fiarele de plug şi cosoarele sunt transformate chiar acum în săbii şi săgeţi. Noi ne transformăm uneltele noastre agricole în arme de război. Fabrici şi industrii întregi, care până acum erau angajate în producţia automobilelor, au devenit dintr-odată uzine de armament şi muniţii, în cadrul 134

CAPITOLUL VI:


actualului program de apărare. Toate acestea sunt scripturale. Dumnezeu i-a poruncit lui Ioel să vestească acest lucru printre naţiuni. Când lumea va  complet înarmată, ecare naţiune pregătită, armatele constituite şi toată lumea va  devenit un arsenal uriaş, atunci va veni marea bătălie pentru care se pregăteşte lumea în momentul de faţă. Aşa citim la Ioel 3:14-15:

Vin grămezi-grămezi, în valea Judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea Judecăţii. Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd strălucirea.

Această întunecare a soarelui, a lunii şi a stelelor va , probabil, rezultatul norilor de fum din acest groaznic măcel, cauzat de norii avioanelor, care vor da foc acestei lumi. Apoi, când, după toate aparenţele, civilizaţia va începe să se clatine şi să piară, iar omenirea va  pe punctul de a se distruge cu totul, va veni următorul eveniment. Citiţi şi celălalt verset din Ioel capitolul 3: Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerul şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său; ocrotirea copiilor lui Israel (Ioel 3:16).

Pace pe pământ

Acesta va  sfârşitul bătăliei. Domnul Isus Cristos va veni deodată pe pământ. El va pedepsi naţiunile care asupresc în prezent alte popoare; va elibera neamurile, care gem acum din greu sub jugul crunt al asupritorilor, şi va duce poporul Israel înapoi în ţara Palestinei. Isus va sta apoi pe tron ca să domnească şi să conducă lumea. Observaţi descrierea vieţii paşnice care va urma după aceea pe pământ, în versetele de mai jos: În vremea aceea va picura must din munţi şi va curge lapte din dealuri, toate pâraiele lui Iuda vor  pline de apă. Un izvor va ieşi de asemenea din Casa Domnului şi va uda valea Sitim (Ioel 3:18). Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor  împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, iar puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi, copilul înţărcat va băga mâna în vizuina bazilicului. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr (Isaia 11:6-9).

Domnul să grăbească acea zi a bucuriei, când…

135

A Doua Venire a Lui Cristos

Recommend Documents