Legea celor XII Table Cea mai importantă lege romană a apărut pe fondul conflictului
dintre patricieni şi plebei, aceştia aceştia din urmă solicitând solicitând în mod repetat repetat publicarea normelor de drept. drept. Timp de zece ani, plebea l-a ales tribun pe Terentilius Arsa, care a cerut invariabil sistematizarea şi publicarea dreptului cutumiar. cutumiar. În cele din urmă, în anul !" î.e.n., patriciatul a fost de acord să se formeze o comisie compusă din zece persoane, care a redactat normele de drept şi le-a publicat în #orum pe zece table de lemn. Această comisie este cunoscută sub denumirea de “decemviri legibus scribundis” $cei "% bărba&i care să scrie dreptul'. (a protestele plebei, nemul&umită de faptul că din comisie nu făcea parte nici un plebeu, a fost instituită o nouă comisie, în componen&a căreia intrau şi cinci plebei şi care, în anul 449 î.e.n., a publicat o nouă lege, pe douăsprezece table de bronz. (egea celor )** Table cuprindea codificarea vec+iului drept cutumiar. Con&ine atât dispozi&ii de drept public, cât şi de drept privat, constituind un adevărat cod. Între dispozi&iile de drept privat, un loc central îl ocupă cele privitoare la regimul proprietă&ii private, la materia succesiunii şi la organiza rea familiei. ormele de drept privitoare la materia obliga&iilor sunt relativ pu&ine, ceea ce se eplică prin faptul că , în epoca adoptării codului decemviral, decemviral, romanii erau un popor de agricultori, care trăia în condi&iile economiei naturale înc+ise umai aşa se poate în&elege de ce (egea celor )** Table men&ionează un singur contract. Tetul (egii celor )** Table nu s-a păstrat , tablele de bronz fiind distruse în anul /% î.e. n., cu prile0ul incendierii 1omei de către gali. 2ar (egea celor )** Table s-a imprimat pentru totdeauna în conştiin&a poporului roman, fiind considerată simbol al spiritualită&ii sale. În acest sens, Cicero spunea, la patru secole după publicarea legii, că memorarea acesteia constituia o lec&ie obligatorie pentru elevi, o “carmen necesarium”. (egea celor )** Table reprezintă o creaţie originală, nefiind copiată, după cum au afirmat unii, după dreptul grec, întrucât prin dispozi&iile sale ea reflectă în mod fidel condi&iile sociale şi economice de la 0umătatea se colului al 3-lea î.e.n., ceea ce dovedeşte că este un produs autentic roman. Această lege nu a fost niciodată abrogată, fiind în vigoare vreme de unsprezece secole. Către sfârşitul 1epublicii şi începutul *mperiului, dispozi&iile sale însă au devenit inaplicabile.
Categorii de acţiuni în justiţie. 2acă în vec+ea procedură numărul ac&iunilor era limitat, în
procedura formulară formulară numărul ac&iunilor era etrem etrem de mare, astfel încât încât 0urisconsul&ii clasici le -au clasificat după mai multe criterii. a) Cea mai vec+e clasificare, cunoscută încă din epoca (egii celor )** Table, împăr&ea ac&iunile în4 acţiuni reale $ac&iuni in rem' acţiuni personale $ac&iuni in personam' 5otrivit *nstitutelor lui 6ustinian, această clasificare este şi cea mai importantă $ summa divisio'. 5rin intermediul ac&iunilor in rem erau sanc&ionate drepturile reale, drepturi care, prin ecelen&ă, poartă asupra unor lucruri. Avem în vedere, în primul rând, dreptul de proprietate. 5rin intermediul ac&iunilor in personam erau sanc&ionate drepturile personale $drepturile de crean&ă', cum sunt, spre eemplu, cele izvorâ te din contracte sau din delicte. b) Tetele dreptului roman ne înfă&işează o clasificare a ac&iunilor în4 acţiuni ciile •
•
•
acţiuni !onorarii
•
Această clasificare se întemeiază pe originea ac&iunilor. Ac&iunile civile $ actiones civilis' îşi au originea în legisac&iuni, cu toate că formula lor este redactată tot de către magistrat. 7pre eemplu, ac&iunea în revendicare are drept model sacramentum in rem şi de aceea, pretorul va trece în formula acestei ac&iuni cuvintele solemne pe care păr&ile le rosteau la sacramentum in rem. Ac&iunile +onorarii sau pretoriene nu îşi au modelul în legisac&iuni. 8le sunt originale, pentru că sunt create de către pretor în vederea sanc&ionării noilor situa&ii ivite în practica socială. Ac&iunile +onorarii se împart în trei cate gorii4 ac&iuni in factum9 ac&iuni ficticii9 ac&iuni cu formula cu transpozi&iune. Acţiunile in factumau fost create datorită faptului că, în dreptul roman, nu se putea concepe un drept subiectiv fără o ac&iune corespunzătoare. :neori pretorul constata că noile cazuri ivite în practică nu pot fi solu&ionate prin intermediul ac&iunilor eistente, neeistând un model în dreptul civil. Atunci pretorul crea o nouă formulă in factum $cu privire la un fapt', o redacta şi o înmâna reclamantului, fapt ce ec+ivala cu acordarea ac&iunii. (uând în considerare faptele descrise în formulă, 0udecătorul urma să pronun&e sentin&a. Acţiunile ficticii "acţiunile cu ficţiune) se numeau astfel întrucât în formula lor se introducea o fic&iune. În cazul acestor ac&iuni, pretorul utiliza un tip de formulă creat pentru o anumită cauză, în scopul solu&ionării unei cauze diferite. 5entru aceasta, pretorul introducea în formulă o fic&iune, considerând că s -a petrecut un anumit fapt, cu toate că în realitate acel fapt nu a avut loc sau dimpotrivă, un fapt eistent era considerat ca fiind ineistent. Acţiunile cu formula cu transpoziţiuneaveau o redactare specială, întrucât în intentio a formulei figura un nume, pe când în condemnatio figura alt nume. Ac&iunile cu formula cu transpozi&iune au fost create pentru constituirea mecanismului reprezentării imperfecte în 0usti&ie, precum şi în scopul sporirii capacită&ii 0uridice a fiului de familie. c) #cţiuni directe $i acţiuni utile Ac&iunile directe au fost create în vederea sanc&ionării anumitor cazuri. Ac&iunile utile erau ac&iunile directe etinse de la cazul pentru care au fost create la cazuri similare. Astfel, orice ac&iune directă poate deveni utilă prin introducerea unei fic&iuni în formulă. d) #cţiuni populare $i acţiuni priate Ac&iunile populare au fost create pentru ocrotirea unor interese generale şi puteau fi intentate de către oricine. Ac&iunile private s -au născut în vederea prote0ării unor interese individuale şi puteau fi intentate numai de către titularii unor drepturi subiective. e) #cţiuni de drept strict $i acţiuni de bună credinţă Ac&iunile de drept strict $actiones stricti iuris' erau ac&iunile prin care actul pe care se întemeiau preten&iile reclamantului erau interpretate literal. Ac&iunile de bună credin&ă $actiones bonae fidei' erau acele ac&iuni în virtutea cărora actul 0uridic era interpretat cu bună credin&ă, 0udecătorul trecând dincolo de litera actului în scopul stabilirii voin&ei reale a păr&ilor, adică a scopului urmărit de către acestea în momentul înc+eierii actului 0uridic. 2ar, pentru ca 0udecătorul să poată face o interpretare cu bună credin&ă , era necesar ca în intentio a formulei să figureze cuvintele ex fide bona $potrivit cu buna credin&ă'. f) #cţiunile arbitrarii "iudicia arbitraria) Au fost create în scopul atenuării caracterului pecuniar al sentin&ei •
• •
de condamnare. În cadrul acestor ac&iuni, 0udecătorul avea o dublă calitate4 de arbitru9 de 0udecător propriu-zis. În calitate de arbitru, dup ce se convingea de temeinicia preten&iilor reclamantului, 0udecătorul ordona pârâtului să satisfacă acele preten&ii. 5ârâtul însă nu era obligat să eecute acel ordin. 2acă pârâtul eecuta ordinul, procesul lua sfârşit. 2acă nu -l eecuta, arbitrul se transforma în 0udecător propriu-zis şi tocmai în această calitate pronun&a o sentin&ă de condamnare ce purta asupra unei sume de bani. Acea sumă de bani nu era însă stabilită de către 0udecător, ci de către reclamant, sub prestare de 0urământ. •
•
