Coperta: Gh. Motora
Pe copertă, Mască de aur, Peru, epoca 400—1*000
v ic t o r k er n b a c h
MITURILE ESENŢIALE ANTOLOGIE DE TEXTE cu o introducere în mitologie, comentarii critice şi note de referinţă
0) Editura ştiinţifică şi enciclopedică 1978
Labirintul mitologiei
Periodic, om enirea se re ad re se ază m itu rilo r pe care le-a c re a t in zorii g în d irii sale d ed u c tiv e şi le-a tran sm is din e ta p ă în e ta p ă cu cele m ai d ife rite m ijloace ale in stru m e n tu lu i ep ic; şi, o ri de c îte o ri îşi com pun a lte m itu ri sau le n eag ă pe cele rem e m o rate, oam enii îşi redefinesc po ziţia sp iritu a lă fa ţă de m itologie. D ar ce este m itologia cu a d e v ă ra t p are în că d e stu l de greu de s ta b ilit.* F iin d u n a d in tre cele m ai vechi s tă r i cu ltu rale ale m in ţii om eneşti (d acă n u c h ia r cea m ai veche) şi astfe l h r ă nind aproape to a te form ele u lte rio a re în m odurile cele m ai d iferite , m itu l a in tr a t d em ult în c irc u la ţia larg ă a cu ltu rii scrise; de aici şi n e m ă s u ra ta flu c tu a ţie a în cercă rilor de a-l dafini, ad esea in flu e n ţa te in e x a c t de etim ologia greacă a cu v în tu lu i (fxu0o<; — poveste), deşi term en u l fo lo sit de t o a tă lu m ea n u a ră m a s nicidecum acolo. în tr-a d e v ă r, o d efiniţie e x h a u stiv ă e ste im posibilă, ch iar d acă, p rin tr-u n e fo rt de aglom erare a no ţiu n ilo r, am p-utea spune în linii m ari că m itu l este o n a ra ţiu n e t r a d iţio n ală e m a n a tă de o s o r t a t e p rim itiv ă im aginîndu-şi explicarea c o n c retă a fenom enelor şi evenim entelor en ig m atice cu c a ra c te r fie sp a ţia l, fie tem p o ra l, ce s-au p e tre c u t în e x is te n ţa psihofizică a om ului, în n a tu r a a m b ia n tă şi în u n iversul v izib il ori n e v ă z u t, în le g ă tu ră cu d e s ti nul co n d iţiei cosm ice şi u m an e, d a r c ă ro ra om ul le a trib u ie obîrşii su p ra n a tu ra le d a tîn d din v re m e a cre a ţie i p rim o r diale şi, ca a ta re , le co n sideră sacre şi re v elate străm o şilo r arh etip ali ai om en irii, de fiin ţe sup rau m an e în clipele de graţie ale în cep u tu rilo r. N o ţiu n ea de m it a fo st a t î t de n e s ta to rn ic ă în ju d e c a ta m ileniilor în cît, în tre înţelesul de b asm şi acela de filosofie a un iv ersu lu i, s-au em is n u m ai p u ţin d ec ît 500 de fo a rte diiverse d efin iţii, d in care n-au lip sit n ici co n stru cţiile logice, nici încheierile fa n te z iste . P e n tru u n ii exegeţi, * Pentru informaţiile de am ănunt, privind îndeobşte problemele mitului, ne îngăduim trim iterea la lucrarea noastră mai amplă, Dicţionar de mitologie generală, în curs de apariţie.
5
m itu l era in v en ţie ep ică sau alegorie, sau p u r şi sim plu lite ra tu ră (m itu l, n u m ito g ra fia !), p e n tru a lţii n u era de cît tra n s m ite re a m em orială a fap telo r p ro to isto rice aşa cum s-au co n d en sat em piric în c o n ştiin ţa p rim o rd ială; ia r d ac ă u n ii p riv eau în m it elab o rarea sim bolică a unei m orale, alţii — m ărginindu-se la c e rce ta rea unei singure m itologii şi în că a u n eia d in tre cele m ai p u ţin c a ra c te ris tice (în sp e ţă cea greacă) — n u vedeau decît d ez lăn ţu irea eului am oral în form e alegorice, ac eştia precedîndu-i pe p sih an alişti, care av eau să n u zărea scă în în treg u l edificiu m itologic d ec ît re z u lta tu l nevrozei um ane a in sa tisfa c ţie i sexuale sau, cel m u lt, o expresie generală a in co n ştien tu lu i colectiv. D ar e x is tă do u ă ipostaze ex trem e ce se întîlnesc în p u n ctu l de im p a c t al teologiei b ig o te cu ateism u l b ig o t: u n a — m itu l este form a e x p rim a tă a rev elaţiei divine, a lta — m itu l este n ăsco cirea o p e ra tă de teologi în tru m en ţin ere a o rdinii ecleziastice p rin tre credincioşi. C ercetat de isto rici, filosofi, m edici, sociologi, poeţi, folclorişti, antropologi, c ritic i de a r tă , etn o g ra fi, psihologi, geologi, ch iar fizicieni şi, b in eînţeles, de teologi şi isto ric i ai reli giilor, m itu l n u a iz b u tit să dobîndească o definiţie cu p rin z ă to a re : pe de o p a rte fenom enul însuşi este neo b işn u it de com plex, pe de a ltă p a rte fiecare exeget abordează problem a n u m a i d in u n g h i s tr ic t profesional, ceea ce, in ev itab il, lim itea ză şi cîm pul de observaţie şi exerciţiul ra ţio n a m e n tu lu i. M ai presus în să de aceste erori, treb u ie consid erate a lte do u ă s itu a ţii: a b se n ţa m itu rilo r pure (sau, m ai e x a c t, r a r ita te a lor) pe m asa m itologului, ca şi confuziile circulînd su rd în lim b aju l cu ren t (m ai ales asu p ra aşa-ziselor m itu ri m oderne, care n u sîn t m itu ri, ci obsesiile u n o r p seu d o realităţi), în sens c o n tra r ajungîndu-se la ideea că m it în seam n ă t o t ce e p o triv n ic re a lită ţii im e d ia te . F ire şte că de aici n u re z u ltă im p o sib ilita tea cer ce tă rilo r m itologice de c a ra c te r cu a d e v ă ra t ştiin ţific, nici ab se n ţa u n o r co n trib u ţii de o d eo seb ită v alo are; căci, d acă p en tru Euhemeros (sec. I I I î.e .n .) zeii nu sînt decît m onarhii si eroii d efu n cţi d iv in izaţi de u rm aşi, ia r p e n tru Cari Gustav Ju n g (sec. X X ) m ito lo g ia e o expresie a „in co n şti en tu lu i co lectiv 11, nu în seam nă că studiile m itologice n u au p ro g resat în in te rv a lu l celor douăzeci şi tre i de veacuri. D im p o triv ă, num e ilu stre (Jam es George Frazer, consi derînd m itu l în ă u n tru l evoluţiei s p iritu a le a om enirii în
6
tre i e tap e fu n d a m e n tale: m agie, religie, ş tiin ţă ; Bronislaw M a lin o w ski, v ăz în d în m it „o c a rtă p ra g m a tic ă a în ţe lepciunii p rim itiv e 14; Claude L evi-Strauss, p e n tru care m i tolog ia este u n cod cu a ju to ru l c ă ru ia g îndirea să lb a tic ă îşi co n stru ieşte d ife rite m odele de lum i; M ir cea Eliade, afirm în d cel d in tîi ca rac te ru l de „ re a lita te c u ltu ra lă e x trem de com plexă a m itu lu i“ d e s tin a t „a revela m odelele exem plare ale tu tu ro r ritu rilo r şi ale tu tu ro r a c tiv ită ţilo r om e n e şti sem n ificativ e14) au devenit succesiv stîlp ii unui a te lier am plu în care stu d iu l m itologiei a aju n s o ş tiin ţă . în ab o rd area in te g ra lă a problem ei, ce rc e tă to ru l e t o t d eau n a o b lig at să rezolve două problem e de ese n ţă , ch iar d ac ă le-au re zo lv at, p e n tru ei înşişi, num eroşi alţi cerce t ă t o r i în a in te a sa: formarea m itului în tim p u rile ances tra le şi clasificarea m iturilor de care dispunem azi. D u p ă u n exam en s tru c tu ra l e fe c tu a t în cadrul m itolo giei co m p arate asu p ra fenom enului de geneză a u n u i m it şi, în p rin cip iu , a o ric ă ru i m it, vom v edea că ac e sta ia n aştere din spectacolul in so lit şi enigm atic o fe rit de fap te, evenim ente sau fenom ene reale ce depăşesc însă p u te re a de înţelegere a sp e c ta to ru lu i, to td e a u n a v ic tim ă sau bene ficiar sau p riv ito r im p lica t doar em oţional, n u şi fizic; avem d a to ria să n u u ită m , în ra p o rt cu a c e a s tă observaţie, că fa n te z ia oam enilor n u e ca p ab ilă să născo cească nim ic din n im ic, fă ră a avea u n sp rijin c o n ştien t în cunoaşterea co n c retă; d ar de obicei cele d in tîi ex p licaţii epice se ela b o rează în tr-u n cad ru m istic, generaţiile u lte rio a re sporind m a te ria p rim o rd ială a n a ra ţiu n ii (pe care o consideră re v e la tă şi sacră) p rin siste m u l de acum ulare sp o n tan ă a avalanşei. A poi, aceste m o şten iri se includ în tr-u n sistem în cifra t, cu valoare in iţia tic ă , pe care cu vrem ea religia ce se organizează în ju ru l unei m itologii şi-l incorporează ca sistem de codificare. P rin organizarea ecleziastică apare un sistem de dog m atizare teologică a în treg u lu i corp m ito logic ritu a l. S-ar p ă re a că m itu rile om enirii s-au fo rm a t în anum ite etap e de ten siu n e psihosocială, care corespund în tru c îtv a etap elo r de m odificare s tru c tu ra lă a condiţiei um ane. C hiar dacă vom propune o clasificare sau a lta a m itu rilo r, ea n u p o ate fi o clasificare s tr ic tă în tim p . P eriodizarea form ării m itu rilo r esenţiale o feră destule riscu ri pe care d ealtfel m u lţi m itologi le-au şi ocolit. D acă, de p ild ă, v e
7
dem d esluşit că m itu rile ag ra re greceşti din ju ru l zeiţei D em eter sîn t aproape o pledoarie econom ică p e n tru re n u n ţa re a la v ia ţa n o m ad ă a v în ă to ru lu i şi cio b an u lu i, sau că reo rg an izarea cerească o p e ra tă de zeul b ab ilo n ian M arduk re fle c tă p o litica de a u to c ra tiz a re a regelui H a m m u ra b i, n u t o t a t î t de lim pede vom p u te a s ta b ili locul şi epoca m i tu rilo r despre p o to p (în n u m ă r de p este 300, p rezen te pe to a te co n tin en tele). E s te in te re s a n t de re m a rc a t c ă , deşi civilizaţiile periodizabile ale om enirii au fo st d isp ersa te geografic şi adesea ne coincidente în tim p , grupîndu-se doar în cadrul unor bazine de c u ltu ri co m u n ican te (egipto-m esopotam ic, arie , am erin d ia n , ex tre m -o rien tal), m itu rile esenţiale au în o s a tu ra in iţia lă — ca to a te m itu rile cosm ogonice — id e n tită ţi cu a tît m ai su rp rin z ă to a re , cu c it ra p o rtu ri siste m atic e în tre grupu rile stră v e c h i ale p o p u laţiilo r p ăm în tu lu i n u se p re supun în a in te de re v o lu ţia p ă s to re a sc ă şi de cea a g ra ră , ad ică în a in te a m ezo liticului. T ră s ă tu ri de a c est ord in, d a r şi în rîu rire a unei concepţii tra d iţio n a le cu c a ra c te r fie is to ris t, fie lite ra r, au fă c u t ca m u lte clasificări a c c e p ta te ale m itu rilo r să fie de fa p t inutilizab ile p e n tru u n m itolog, în tru c ît sîn t g în d ite d upă c ritc rii te m a tic e ; m itu rile nu depind însă de tem ele lor nici în ra p o rt cu v îrs ta p ro b a b ilă a fo rm ă rii, nici cu a ria de ră sp în d ire : te m a p o topului universal i n tr ă astfel în ca teg o ria m itu rilo r m em oriale, ia r descoperirea elem ente lor (deci şi ap a , ca şi focul) e ste din ca te g o ria fenom eno logică. A şad ar am so c o tit m ai ra ţio n a lă îm p ă rţire a m itu rilo r în p a tru m ari clase (care, fă ră în d o ială, uneori se şi în tre taie): m itu ri m em oriale, fenom enologice, cosm ografice şi tran sc e n d e n ta le . M iturile m em oriale s în t p ă s tră to a re le fa p te lo r ances tra le şi se p o ate p resupune că ele au în re g is tra t fie psihoze colective p ro v o cate de ev enim ente de m a ri p ro p o rţii cu ca rac te r in so lit (ipostazele cu n o a şte rii focului, re v o lu ţia agrară), fie în cercarea e m p irică de a explica diverse fa p te neobişnuite, p e tre c u te de obicei la co n flu e n ţa e x is te n ţia lă a d ou ă p o p u laţii de nivel s p iritu a l fo a rte d ife rit. A ici se p o t subclasifica m ai m u lte m ăn u n ch iu ri m itologice, pe care le-am p u te a n u m i: (a) interferenţa erelor (m itu rile
8
v îrstei de au r a sălb ăticiei arcadice, a d ică p reag rare, dar şi miturilfe anim alelor fabuloase, de la popoarele de m a i m u ţe v o rb ito are — p o ate hom inizii, p în ă la b alau ri şi dragoni — descriind prim ele co n tac te ale om ului cu re g n ul an im al în genere sau în fă ţişa re a , v ă z u tă h ip ertro fie, a un o r fosile pe a tu n c i încă v ii, cunoscute azi din paleo n tologie) ; (b) omul prim ordial (prim ele g ru p u ri um ane care au în cep u t a se socoti superioare anim alelor şi ch iar hom i nizilor co ex isten ţi d ar — constrînse de m u ta ţia a g ra ră , apoi de cea n eo litică să p ă ră se a sc ă raiul lib er al cadrului sălb atic — şi-au e x p rim a t re g retu l izgonirii d in acel ra i sau d in tr-u n te rito riu edenic p ă r ă s it în u rm a altei constrîn g eri); (c) revelaţia iniţială (descoperirile inteligenţei prim o rd iale: iu b irea, fam ilia, cu n o aşterea de sine şi cu n o a şte re a cad ru lu i — de u nde şi im p a c tu l în tre m oral şi am oral, d efinind p rim a d a tă n o ţiu n ea de im o ra lita te , ca şi ciocnirea in e v ita b ilă în tre in te lig e n ţă şi candoare, în tre cu n o aştere şi ig n o ra n ţă , ia r în sim bol — în tre sp iri tu l d iv in şi sp iritu l lu ciferie); (d) evenimentele insolite (ca te g o ria d in tre viziunea p ro fetu lu i Iezechil şi p ră b u şirea fiului solar P h ae th o n ); (e) invenţia uneltelor (arm ele şi m ecanism ele m agice, vehiculele pen d en te de îm blînzirea calului, corăbiile salv ato are de la potop, carele cereşti); (f) modificările condiţiei umane (revoluţiile succesive: p ă s to rea scă, a g ra ră ,n e o litic ă , m etalu rg ică — im plicînd, o d a tă cu în ch eg area tr e p ta tă a so c ie tă ţii um ane, şi sch im b a re a s tru c tu ra lă a m odului de tr a i, de re la ţii şi in tere se , ca şi a tip u lu i de a lim e n ta ţie , o d a tă cu in v e n ta re a sa tu lu i, c e tă ţii, s ta tu lu i şi a ordinii sociale); (g) războaiele cereşti (conflictele de dim ensiuni apocaliptice, în tre categoriile de d iv in ită ţi ad v erse, tra d u c în d fie im p actu l om ului cu d ezlăn ţu irile ex tra o rd in a re de forţe n a tu ra le , fie ob serv a re a em p irică a u n o r d ereg lări astro fiz ice); (h) potopul şi reconstrucţia universului postdUuvian (invaziile ac v atice sau solare, u rm a te de re p u n ere a în ordine a reg iu n ilo r afectate , uneori p o ate la sc a ră sincronic p la n e ta ră ). M iturile fenomenologice privesc fenom enele de nivel cosmic, alc ă tu in d n a ra ţiu n i ex p licativ e în ju ru l m arilo r în tre b ă ri om eneşti asu p ra e x iste n ţe i om ului şi a cadrului său vizibil şi n e v ă z u t: (a) actul cosmogonic (facerea lum ii m ai ales din haosul p rim o rd ial, adesea a c v a tic , sau din în tîlnirea princip iu lu i fem inin cu cel m asculin, sau p rin p o r
9
n ire a tim p u lu i in e rt); (b) antropogonia (crearea om ului, ca pereche a rh e tip a lă sin cronică sau d iacronică, p rin tr-u n sin g u r a c t d efin itiv sau în. cîte v a etap e ex p erim en tale); (c) escatologia (vizînd id eea de m o a rte — u n ică sau p erio dică, n a tu ra lă sau p rin accid en t c a ta stro fa l — a insului şi a u n iv ersu lu i să u ); (d) repetiţia manifestărilor n aturii (succesiunea zilelor şi n o p ţilo r, an o tim p u rilo r, erelor t e re s tre şi cosm ice); (e) regnurile fabuloase (form înd înde obşte s tru c tu ra u n o ra d in tre cele m ai vechi m itu ri ale om enirii, care p o a r tă în ele form ele ru d im en tare de con cepţie am b ie n ta lă din anim ism ul in iţial ori din ciclul for m elor to tem ic e de cu lt ale epocilor p re v în ă to re şti şi vînăto re ş ti, că ro ra li s-a a d ă u g a t cadrul alegoric din epoca do m esticirii anim alelor, a c u ltiv ă rii plantelor, a descoperirii p ie tre i u tilizab ile şi apoi a m etalelor, ca şi a u n o r re a c ţii chim ice n a tu ra le ); (f) cadrul astral (astrele fiin d , în con cep ţia m itologică, n u co rpuri cereşti, ci „ lu m in ăto ri44 pend en ţi de v o in ţa p a tro n a lă a a n u m ito r zei, locuinţe divine, ia r uneori ch iar form ele vizibile de în tru c h ip a re a zeilor); (g) elementele (apa în to a te ipostazele ei in e rte sau ac tiv e , focul viu şi apoi cel teh n ic, focul cosm ic şi cel m eteorologic, p ăm în tu l s ta tic şi dinam ic, fe rtil şi d istru g ă to r, aerul ca form ă de m işcare cerească şi ca re g en erato r p erp etu u al v ieţii, a lte o ri ca tam p o n în tre p ă m în t şi cer, în fine, m ai ra r, eteru l, elem ent al s tra tu rilo r cereşti divine, c o n s titu ind în că în o b serv aţia p rim itiv ă un ansam blu de condiţii esenţiale ale e x iste n ţe i cosmice). M iturile cosm ografice includ întregul cad ru divin, adică pe zei şi locuinţele lor u niversale: (a) teogonia (poate cel m ai s tra n iu d in tre actele m itice, în tru c ît zeii înşişi se autocreează sau sîn t creaţi, m u ltip licarea lor a p a rţin în d unei concepţii u lterio are, in flu e n ţa te probabil de endogam ia trib a lă şi apoi de diviziunea profesională a îndeletnicirilor o m eneşti); (b )panteonul (sau to ta lita te a zeilor — cu n u m ă r v ariab il d u p ă epocă şi zonă geo g rafică—flu ctu în d în tre m onoteism ul rig id , unde zeii şi sfin ţii devin accesorii te h nice sau d iv in ită ţi su b altern e ale unui singur zeu teologic adm is ca suprem , şi am p litu d in e a ela stic ă a politeism ului n u m ărîn d , de p ild ă, în relig ia rom anilor p este 30 000 de z e ită ţi); (c) lum ile coexistente (de obicei tre i fu n d a m e n ta le : cerul, p ăm în tu l şi su b p ăm în tu l, a d ică lum ea d iv in ă, cea u m an ă şi cea dem onică, d a r în unele m itologii şi m ai m u lte :
10
la scandinavi, n o u ă; de asem enea, şi an u m ite lum i paralele, p arah u m ane, n eco n firm ate însă de v re u n a din teologii şi co n serv ate m ai cu seam ă în folclorul m itologic). M iturile transcendentale, consacrate de om ul |prim itiv elucidării co n trad icţiilo r ex isten ţiale a p a ren te, pe care el n u le ac cep tă decît id eal: (a) eroul arhetipal (nu străm oşul to tem ic , ci m odelul de la care porneşte şirul, un m odel ab so lu t şi deci inegalabil, de aceea şi d iv in izat); (b) supra structura demonologică (reprezentînd tra n sfe ru l în m itolo gie a cred in ţei an im iste în duhurile şi în dem onii care a r guvern a universul — in te g ra l ca şi în detaliile palpabile); (c) destinul (ca lege în sine sau sistem de legi im placabile şi în tre p ă tru n se , supunîndu-şi în treg u l univers, pînă la d etalii, om ul şi om enirea şi ch iar zeii); (d) universul dual (conceptul diviziunii lum ii în p rincipii antagonice, care com pletează în m od n ecesar în treg u l: lum ină-întuneric, căldură-frig, m işcare-repaus, m ascul-fem elă, v iaţă-m o a rte şi, în u ltim ă an aliză, b in e-rău ); (e) simbolurile condiţiei umane (asp iraţia om ului de a-şi depăşi co n d iţia, de obicei p rin im ita re a u n o r v alori am b ien tale: de p ild ă, zborul icaric, care n u este d ecît tra d u c e re a alegorică a invidiei om ului fa ţă de p asă re, d a r n u şi în ţelegerea deosebirii stru c tu ra le ); (f) viaţa şi moartea (ca a n tite z ă a c u tă su p re m ă în care m itu rile n u ad m it to tu ş i term e n ii a n titeze i, preferind ideea de s tă ri d iferite ale aceleiaşi ex isten ţe, în tru c ît th a n a to fo b ia co nceptuală, care tra d u c e in stin c tu l de conservare, n u scu teşte de su fe rin ţa în tre b ă rii nici o fiin ţă g în d ito a re ); (g) aria tim pului (tim p u l u m an m ensura b il şi tim p u l divin, deci num enal, în a in te a acesto ra şi după^ele, unele m itu ri ad m iţîn d şi a b se n ţa tim p u lu i, ad ică nim icul cvadridim ensional, ca în m itu l cobrei prim ordiale A n a n ta ). B ineînţeles, nici o clasificare — şi nici a c e a sta propusă de noi — n u atin g e u ltim a rig o are; categoriile de m itu ri adesea se in terfe rea ză. T ocm ai de aceea, p e n tru econom ia m ai ra ţio n a lă a unei an to lo g ii de m itu ri esen ţiale se im pune un m od funcţional de clasificare. A stfel, m itu rile com plexe cu un anum e ech ilib ru epic n u sîn t expuse riscu lu i fragm en tă rii ex ag erate. Din a c est unghi, p u tem reclasifica m iturile reţin în d şase m ari ca te g o rii: cosmogonia, elementele, p a n teonul, arhetipurile, destinul, spaţiul şi tim pul.
11
Deci, d acă m itologia, c o n sid e ra tă ca to ta lita te a m itu rilor om enirii sau ale fiecăru i popor în p a rte , e c o n s titu ită d in tr-u n sistem epic în genere u n ita r, care se a lc ă tu ie şte începînd d in sta d iu l in o cen t al cu ltu rii p rim itiv e pînă în m om entul isto ric al a p a riţie i civilizaţiei teh n ice şi a for m elor ei de gîndire a b s tr a c tă , ad ică p în ă în e ta p a ab so r birii şi codificării în treg u lu i sistem m itologic de c ă tre re ligie (ca şi de gîndirea filosofică), p u tem spune că în tr-ad ev ă r m itologia e ste o încercare de a cunoaşte absolut universul v izib il şi cel p resu p u s; şi p rin u rm are n u e greu să în trezărim în acest sistem u n ita r o filosofie care include un dem ers m istic, d ar şi o ş tiin ţă care exclude experim en tu l şi co n fru n tarea. M itologia operează cu m ijloace n esu puse v erificării ex p erim entale, ele fiind cuprinse în tr-u n sistem de re fe rin ţă al că ru i m obil este a c tu l m agic, iar sistem ul ei de gîndire se m an ife stă p rin te n d in ţa form elor epice co ncrete c ă tre a b s tra c ţii, ca şi c ă tre to a te fenom e nele superioare p u n ctu lu i de observaţie. P o rn in d de la si tu a ţia psihosocială d a tă , fenom enele sînt ex p licate uneori sim bolic, d a r de reg u lă nici un m it nu îngăduie explica ţia. C om parabilă cu ş tiin ţa ca efo rt al cu n o aşterii, m ito logia to tu ş i se deosebeşte fu n d am en tal de ş tiin ţă prin m eto d ă, ca şi prin re zu ltatele u rm ă rite şi o b ţin u te , căci în vrem e ce ş tiin ţa este u n e fo rt de evoluţie, m itologia este un e fo rt de involuţie. E x am in înd se p a ra t m itologiile diferitelo r co m u n ităţi etnice, treb u ie să re m a rcă m că fiecare din ele îşi are propria p erso n alita te ce oglindeşte sau m ai d egrabă re fra c tă con ce p ţia a rh a ic ă asu p ra zonelor obscure din om şi din u n i v ers, c u ltiv a tă de poporul, trib u l, grupul um an c o n s titu it sp iritu al în tem eiu rile m itologiei respective. Din nefericire p en tru m itolog, cele m ai m u lte d in tre m arile m itologii au aju n s p în ă la noi în tra n sc rip ţii cu te n d in ţe lite ra re (Poemul lu i Ghilgamesh, M ahabkarata, Ilia d a y Odiseea, Theogonia), m agice (Cartea Morţilor), teologice (E n u m a elishy B ib lia y Avesta), filosofice t Vedele, Upanishadelc, dialogurile platoniciene K ritias şi Tim aios), isto rice (H uainantse, K o jik iy Popol V uh)y enciclopedice (Cartea m unţilor şi mărilor)y folcloristice (Edda Veche, Kalevala)y ch iar etn o g rafice (m iturile populaţiei m aori)y ori nu m ai în frag m en te de re fe rin ţă in c e rtă , risip ite prin scrierile vechilor isto ric i şi po eţi (m itologia D aciei, m iturile
12
slavilor). De aceea, fiecare m itologie a fost tr e p ta t şi m i gălos re o rg an iza tă şi co n strîn să de copişti, tra d u c ă to ri, p oeţi, isto rici, filosofi, etn o g rafi, folclorişti şi m ai cu seam ă de teologi, su pusă u n o r com plicate operaţii de triere , in te r polare, repliere filosofică, re sistem a tiza re isto ric ă , re stilizare lite ra r ă , canonizare teologică; d ar în m ai to a te ca zurile s-au recom pus m itologii care, o ricît de fidele „re v elaţiei tra d iţio n a le 44, au devenit su b altern e concepţiei a lte i civilizaţii, altei c u ltu ri, altei epoci, depăşind adesea n e m ă su ra t co ncepţia şi tim p u l creatorilor acelor m itu ri. în procesul de co n tam in are a m itu rilo r originare, putem deosebi tre i form e p rin cip ale: sincretism ul, care duce la un jo c co m b in ato riu sp o n tan , ca o consecinţă a tra n sm ite rii orale a m itu rilo r de la o epocă la a lta , d in tr-o zonă geo g ra fică în a ltă zonă, d a r şi ca o consecinţă im p licită a lacu nelor m em oriei, a confuziilor generate de ig n o ra n ţă şi s ă ră cie cu duhul, spre a n u m ai vorbi de în clin area s tru c tu ra lă a fiin ţe i om eneşti c ă tre com paraţie şi h ip ertro fie \ eclectis m ul teologic —* un fenom en de atelier, izvorînd din u rm ă rire a d e lib e ra tă a u n o r teze d o ctrin are speciale ce im pun m o d ificări canonice sp rijin ite pe elim inări, in terp o laţii şi re sc rie ri; în fine, fa p tu l că m itu rile au aju n s adesea în s ta re de m ito g rafii se d a to re şte operaţiei — co n ştien te sau n u — de literaturizare, care face din m it un m onum ent lite ra r cu p u n ctu l de sp rijin în nucleele orig in are, ca în tr-o m a terie p rim ă alim en tîn d ab u n d e n ţa de alegorii, sim boluri, hiperbole şi c h iar p astişe. T ocm ai p e n tru că n u m ai avem la îndem înă, în cea m ai m are p a rte , d ecît m ito g rafii, deci re p o v estiri în prim ul rîn d lite ra re (chiar d acă scopul n a ra to rilo r era m ai ales teologic), m iturile au şi fo st p riv ite de m u lte ori ca lite ra tu ră ; d ar a c e a s ta a r însem na că lite ra tu ra e o m itologie sau că m ito logia a s t r ă b ă tu t un d ru m a tît de lung spre a deveni l ite r a tu r ă 1 Clasificarea m ito g rafiilor este m ai dificilă chiar decît clasificarea m itu rilo r, în tru c ît m itografiile de care dispune c e rc e tă to ru l co n tem p o ran sîn t ele însele fie tra n sc rip ţii lite ra re ori filosofice d in tr-u n tim p in te rm e d ia r, fie comp en d ii, d ac ă n u c h iar com plicate ag lo m erări te m atice de m itu ri re c o n s titu ite em piric de c ă tre diverşi com entatori din a n tic h ita te . T o to d a tă , personajele m itologice şi a c ţiu nile lor sîn t uneori cu m u lard e: a b so rb in d etap e m itice
13
îferite, ele se topesc în m ito g rafii a rtis tic e , teologice sau 1 osonce, p e n tru a sluji u n o r scopuri u lte rio a re form ării
m itu rilo r o rig in are, de a lu ră fo rţa t u n ita ră . Studiile filologice, sta b ilin d datele convenţional certe ale copiilor m anuscrise tîrzii şi ch iar datele probabile ale elab o rării v ersiunilor originale ale u n o r m ito g rafii (înde osebi cad ru l sp iritu a l al elab o rării), au a c o rd a t m ai p u ţin ă im p o rta n ţă surselor orale ale tra d iţie i ce inspiră m ai to td e a u n a m itografiile, ad ică m aterie i m itu rilo r p rim o r diale care n u s-au co n serv at şi n u se p o t re s titu i decît p rin co n fru n ta re a v a ria n te lo r e x isten te. P roblem a a p u tu t fi re zo lv ată în p a rte a b ia p rin ex tin d e re a m eto delor m itologiei co m p arate, p rin analiza s tru c tu ra lă a m itu rilo r şi p rin tr-o m in u ţio asă ra p o rta re a lor la p ro to is to ria om enirii. Sîntem puşi m ereu în s itu a ţia gingaşă de a v o rb i despre m itu ri, citîn d m ai ales m ito g rafii. Ş tim bine că m iturile, aşa cum le cu noaştem azi, sîn t form e s tra tific a te , ia r ope ra ţia de redescoperire a m iezului o rig in ar n u e u şo ară; d a r şi a tu n c i cînd ac est m iez pare aproape iro s it p rin s tr i v ire, el este co ru p t n u m ai a p a re n t, căci de fa p t stra tu rile a lte rn a tiv e de cocleală şi lu s tru ce s-au su p rap u s p este el în lungul tim p u lu i îl ascund, îl sufocă, în să nu-l p o t d is tru g e . Ceea ce în tra d iţia relig io asă era n u m it revelaţie in iţia lă , de fa p t tip a ru l m itu lu i o rig in ar, se află în ac est m iez. Cînd încercăm d escifrarea m e n ta lită ţii sociale şi a concepţiei despre universul palpabil şi a b s tra c t al fiecărui popor, d u p ă m itu rile sale, nu vom u ita că, to tu ş i, din a lt p u n c t de v ed ere, colecţia de m itu ri a om enirii este o su rsă m ai m u lt d ecît accesorie p e n tru explorarea tre c u tu lu i fo arte în d e p ă rta t, ad ică a acelui tre c u t asu p ra c ă ru ia, cînd c h ia r şi arheologia ta c e , n u m ai posedăm decît ip o tezele p aleo n to lo g ilo r şi antropologilor, care în să nu p o t şi nu în cea rcă să explice e se n ţa sp iritu a lă a p ro to isto rie i u m an e; ia r m ito lo g ia devine o p a ra isto rie care sugerează c o n stru ire a u n o r m odele p ro b a b iliste ale tre c u tu lu i în d e p ă r ta t şi o p e ra ţia e p o sib ilă aşa cum este posibilă co n stru irea m odelelor p ro b a b iliste ale v iito ru lu i în d e p ă rta t. P o ate m ai m u lt ca oriunde c rite riu l lui U m berto Ecco este aplicabil în le c tu ra m itu rilo r, ele fiind în tr-a d e v ă r opera cea m ai d esch isă in te rp re tă rii libere, c h ia r d a c ă co n sti
14
tu ie o p era cea m ai în ch isă în exerciţiul cu ltu al al re p e tă rii actelo r m itice de obîrşie. A şad ar, p rin aglom erarea n oţiunilor a b s tra c te şi s tra n ii la o la ltă cu noţiunile co ncrete ale etap elo r isto riei so c ie tă ţii om eneşti, p rin în făşu rare a acestei m a te rii m ix te p este nucleele en ig m atice ale tim p u lu i p rim o rd ial şi p rin sim bolism ul cu luciu s c h im b ă to r al u ltim u lu i înveliş, m i tu rile ră m în m ereu n eep u izate, m ereu in c e rte şi m ereu re in te rp re ta b ile , cu cît sîn t m ai vechi şi cu cît fac p a rte m ai o rg an ică d in tr-o concepţie sau a lta despre univers, n esim ilară co n cepţiilor m oderne. I a tă de ce an to lo g ia n o a s tră , dorindu-se o c a rte de in form are, cedează m ai m u lt sp aţiu selecţiei clasificate a m itu rilo r esen ţiale, d ecît in te rp re tă rii lor.* V .K . * Deşi nu este o lucrare filologică, antologia noastră a evitat orice libertăţi de traducere; toate textele sînt riguros verificate sau re traduse fie după originalele eline, latine, slavone, fie după versiu nile ştiinţifice moderne ale unor autorităţi în sfera de specialitate, în felul acesta, sperăm că am ocolit o mare parte din erorile cano nice, deliberate sau nu, din licenţele poetice ale traducătorilor sti lişti, ori din inadvertenţele unor tălmăciri mai puţin exigente faţă de sunetul originar. O parte din izvoare se indică în bibliografie. Numele mitologice se dau în transliteraţii rîvnind să sugereze cît mai fidel rostirea originală: cele scrise de mitografi cu alfabet latin le-am m enţinut ca atare (desigur, şi numele precolumbiene ce se transcriu tradiţional după sistemul hispano-portughez); la cele slave am folosit o grafie fonetică, iar pentru toate celelalte, am adoptat transliteraţia engleză, fiind cea uzuală astfel: {Im ix Che se va citi „imiş ce“, iar H si Wang M u — „si uang mu“); am evitat de aseme nea romanizarea numelor helenice, dar am menţinut forma ortogra fică românească tradiţională pentru puţinele nume consolidate prin uz (de ex. Homer).
c o sm o g o n ia
N ic i una dintre mitologiile cunoscute ale om enirii n u evită m itu l dublului act creator in iţia l, al universului şi al om ulu i. Ia r dacă zeii apar adesea şi ei d in n im ic anume ca să urnească tim p u l şi să facă ordine in haosul prim ordial, m iturile creaţiei privesc aceasta drept o mişcare dictată de o perfectă fin a lita te. De fa p t, actul rrlitic al începutului se compune d in trei operaţiuni divine (concomitente sa u , m ai ales, succesive): teogonia, cosmogonia şi antropogonia. De la o mitologie la alta, diferă metodele şi materia p rim ă , une ori şi durata creaţiei. M iturile creaţiei universului din haos descriu o activitate divină de selecţie şi clasificare, unde lu m in a e fie despărţită de beznă, fie decantată, cerul e sm uls din îmbrăţişarea cu p ă m în tu l, tim p u l se dislocă din inerţia n etim p u lu i, fiin d jdws îţi mişcare p rin tr-u n im puls cinetic; haosul prim ordial e înch ip u it ca o monstruoasă fiin ţă androgină sau ca o p e reche de p rin cip ii (m a sculin şi fe m in in ); dary în cele m ai m ulte m itu ri, n u e decît un monstru acvatic (oceanul prim or d ia l), poate, dintr-o in tuiţie omenească tim p u rie, că apa este esenţială în compunerea organismelor vii şi că este ele m entul cel m ai abundent p e p ă m în t. î n alte m itu ri, creaţia se efectuează p r in rostirea p r im u lu i cuvînt magic: un logos creator ( verbul, adică acţiunea) care fie că organizează, treptat ori spontan, materia haotică, fie că iscă totul d in tr-un nim ic preexistent, de unde lumea ia fiin ţă după ce e n u m ită ; zeul care rosteşte verbul este d ivi nitatea creatoare suprem ă sau o divinitate personificînd cu vîntul în sin e, adică starea num enală a a cţiu n ii. E xistă însă şi nişte interesante m itu ri ale naşterii lu m ii dintr-un ou in iţia l; acestea au fost fără îndoială influenţate de observarea ieşirii d in ou a p u iu lu i de pasăre, şarpe sau broască. In p lu s , unele mitologii deduc din atare cauzalitate cosmogonică şi form a ovoidală a universului m itic. M u lt m ai rar, totuşi cu atît m ai fa scin a n t, este m itul crea ţiei cin etice: un zeu african im prim ă un im puls haosului prim ordial d in a cărui rotire tot m ai accelerată se formează un ou gigantic, despicat de la sine în două ju m ă tă ţi, ca sub
2* 19
acţiunea unei forţe centrifuge; iar cele două ju m ă tă ţi, de venind cele două p rin c ip ii contrare, rotindu-se mereu una in ju r u l alteia, m enţin echilibrul in univers. Aproape toate cosmogoniile se bizuie pe conceptul dual al existenţei generale, opera cosmogonică urm ărind (sau n um a i neocolind) mereu această finalitate de echilibru. M iturile cosmogonice m ai tir z ii, dintre care unele se re feră la o a doua creaţie a lu m ii (de obicei reclamată de starea de dezastru a p rim ei lu m i, distruse de potop sau de alte ca tastrofe cosmice) , im ită adesea creaţia m itică prim ordială s a u , m ai concret, folosesc variantele ei într-un cadru n o u , spre a da u n temei teologic unei p o litici terestre de edificare a unei cetăţi sau de consolidare a un u i im periu. Cu totul altă alură capătă creaţiile şi distrugerile succesive, care sînt cosmogonii ciclice izvorîte probabil d in neîncrederea unor grupuri umane în noţiunea de eternitate; caracterul ciclic al cosmogoniei este preferenţial în mitologia vedică (erele yuga) şi în cea nahuatlă (erele num ite sori); aici, interpretarea curentă se referă la im itaţia morţii şi a resurec ţiei ciclice a n a tu rii vegetale şi anim ale, deşi u n ii comenta tori au presupus că p u lsa ţia universului a fost in tu ită , dacă nu chiar cunoscută, din vreo tradiţie pierdută. Teogonia stă totdeauna în raport direct cu m iturile cos mogonice, dar nu în toate mitologiile zeii precedă cosmogo n ia ca autori ai ei; e drept, cele m ai multe m ituri acordă zeilor prim ordiali (care apoi devin creatori şi stăpîni su prem i ai creaţiei) fu n cţia cauzală. Uneori însă (ca în m itu rile vedice m ai vechi), ciclurile creaţie-distrugere aparţin unei perechi antagonice divine, nu neapărat în relaţia morală bine-rău. S în t şi mitologii unde zeii fundam entali apar precosmogonic, fiin d ei înşişi întîiul rezultat fie al creaţiei teogonice dintr-o m am ă divină suprem ă, fie al autocreaţiei. Fireşte că nici unul d in m iturile creaţiei lu m ii nu concepe cosmogonia neurmată de actul im portant antropogonic, întrucît crearea om ului este văzută aproape în toate cazurile drept scopul p rin cip a l al lu m ii. Dacă, p e de o parte, d in m iturile creării om ului prim or dial se pot detaşa două p r in c ip ii funcţionale (m odul arti zanal al confecţionării om ului de către zei şi tendinţa om ului
20
creat de a se em ancipa de sub tutela d iv in ă ), pe de altă parte, m iturile lu m ii au o largă varietate de rtietode antropogonice, iar întrucîtva şi de scopuri. M ateria antropogonică n u e prea diferenţiată; om ul h to n ic, p lăm ădit d in lu t, tină sau pulbere eterogenă, apare cel m ai frecvent; divinitatea creatoare in su flă viaţa în nările ori în gura operei inerte, amestecă aluatul de pă m în t cu propriu l sînge divin , m ai rar cu apa prim ordială, ori li peşte acest lut moale pe un schelet din crengi de arbori; alte antropogonii descriu apariţia fiin ţe i umane iniţiale d in oul p rim o rd ia l; dar sîn t şi m ituri care derivă omul din p lan te ( fr a s in , porum b, cocotier), num ai formele humanoide inferioare ivindu se, în unele m ituri ce aparţin probabil epo cii străvechi a litolatriei, din p ietre. în m iturile totemice ale triburilor p rim itive, oam enii coboară din strămoşul arhetipal, care poate f i insectă, m am ifer, plantă, pasăre, reptilă. A şa cum există cicluri cosmogonice, există şi m ituri ale antropogoniei repetate: acestea, deşi nu prea numeroase, sîn t m ai ciudate, întrucît duc la omu! experim ental, făcut şi refăcut fie p în ă la satisfacţia reuşitei, fie pentru că divinitatea la un moment dat abandonează atelierul. Actul antropogonic d in mitologia m aya e poate cel m ai expresiv: om ul anim alic, omul inconsistent, din pulbere, omul din lem n şi, în fin e, form a um ană fixa tă ca formă perenă. Ş i alte mitologii vizează etape experimentale (succesiunea de pădureni, oameni păroşi, oameni din lut fix a t pe schelet vegetal), ascendente calitativ şi descendente cantitativ (m a i ales apocrifele biblice se referă, ca m ai tîrziu m iturile eline, la prim ordialitatea giganţilor). E xistă şi forme m ai rare cu o structură antropogonică particulară: an d ro g in u l, despicat p r in operaţie divină spre a se constitui perechea u m a n ă , apoi om ul r e b u ta t, care nu dispare, cum se întîm plă cu formele inferioare din ciclurile experim entale, ci coexistă izolat. M u lt m ai plată este viziunea m itică a scopurilor antropo goniei (deşi aici se prea poate să f i intervenit optica teologică m ai ttr zie ): om ul a fost făcut m ai ales p en tru a glorifica
21
divinitatea creatoare sau pen tru a m unci in locul zeilor; d ar, deopotrivă, omul a fost destinat să devină terenul due lu lu i intre bine şi ră u , între p rin c ip iu l divin şi p rin c ip iu l dem onic. S în t totuşi alte două viziu n i de un caracter m ai demn: omul beneficiar al lu m ii create şi factor echilibrator şi omul perfectibil tin zîn d spre starea dum nezeiască. Se remarcă însă în m a i toate m iturile antropogonice că, după crearea sa , deşi p în d it, d irija t, am eninţat, pedepsit sau răsplătit de d ivinitate, om ul este lăsat în voia lu i, emanciparea fiin d u -i osîndită, /m f i interzisă de fa p t.
ENUMA ELISH: REORGANIZAREA LUMII
Cea mai amplă şi mai bine conservată cosmogonie mitografică a Mesopotamiei (cu titlul curent în zonă şi epocă, după primele cu vinte: enuma elish — cînd sus) conţine, topite laolaltă, mituri mai vechi şi mai noi, adaptate riguros unui canon teologic impus probabil de reforma politică a regelui Hammurabi1. Firul mitic principal re zidă în actul creaţiei lumii efectuat de zeul Marduk prin dezmembra rea monstrului Tiamat (principiul feminin al apelor sărate primor diale, deci al oceanului mondial) după despărţirea din amestecul cu apele dulci reprezentate de A psu (principiul acvatic masculin); obîrşia acestui mit se găseşte în Sumer (apa primordială divină Nammu zămisleşte, fără intervenţie bărbătească, un munte mon struos al cărui temei e glia Ki şi al cărui pisc e cerul An). Cînd peste structura veche, consacrată luptei elementelor, s-a suprapus stra tul teologic, ascunzînd într-o alegorie politica totalitară impusă de Hammurabi în reforma sa religioasă, opera atribuită noului zeu global Marduk s-a numit a doua creaţie a lumii, iar poemul cosmo gonic Enuma elish a început să fie recitat solemn, la fiecare an nou, de către marele preot din Babilon, în templul E-Saggila; cum anul nou cădea primăvara, cosmogonia narată se suprapunea simbolic sărbătoririi renaşterii ciclice a naturii. Reorganizarea divină săvîr şită de Marduk în cer trebuia, aşadar, să fie considerată drept mo delul arhetipal al reorganizării umane operate de Hammurabi pe pămînt.^
I Cînd sus cerul n u era [încă] n u m it, cînd jos p ă m în tu l n u avea num e, ia r A psu cel d in tru în cep u t, din care se vo r n a şte zeii, şi n ă sc ă to a re a T ia m a t care îi v a zăm isli pe to ţi, îşi am estecau în u n a sin g u ră to a te apele lor, cînd păşunile n u erau în ţe sa te , nici desişuri de tr e s tii n u se zăreau , a tu n c i cînd în că nici unul d in tre zei n u se ivise, n ici n u era n u m it cu v re u n n um e, nici în z e s tra t cu vreo u rs ită , din sînul ac esto ra au fo st zeii cre a ţi. L ahm u, L ah am u s-au iv it. E i cei d in tîi au a v u t num e. D upă ce a c e ştia au crescu t şi s-au îm p lin it, au fo st zăm isliţi A n sh ar şi K ishar, fiind
23
m ai p resu s d ecît ceilalţi. Zilele lor au fo st lungi, anii li s-au a d ă u g a t, A nu le-a fo st fiu, d eo p o triv ă, p ă rin ţilo r săi. A nsh ar l-a fă c u t pe A nu, în tîiu l său n ă s c u t, aidom a sieşi. T o t a stfe l A nu zăm isli pe N udim m ud, d u p ă chipul şi asem ăn area sa. N udim m ud a fo st, p en tru p ă rin ţii săi, S uveranul: în ţelep t, cu m are ch ib zu in ţă şi vînjos în p u tere, m ai p u te rn ic ch iar d ecît A n sh ar care îl zăm islise pe ta tă ] său, el era fă ră pereche p rin tre zei, care erau to v a ră şii lui. A tun ci zeii, to v a ră şii lui, s-au u n it în tru to tu l şi, atît aţi, au b u im ăcit-o pe T ia m a t, au tu lb u ra t sînul T ia m a te i cu larm a lor, au v îrît groaza în lăcaşu rile de sus, şi A p su n -a au z it potolindu-se ră cn etu l lor. Deşi T ia m a t ră m ă sese m u tă în fa ţa lor, de fap tele lor îi era silă: p u rta r e a lor nu era b u n ă , ch iar d acă erau b inevoitori. A tu n ci A psu, zăm islitorul m arilor zei, îl chem ă pe M umm u, crainicul său , şi îi spuse: «M ummu, crainic ce încînţi inim a m ea, vino şi hai s-o c ă u tă m pe T iam at!». Ei purceseră şi lîngă T ia m a t p o p o siră. Şi ţin u ră sfa t cu p ri vire la zei, în tîii lor n ă sc u ţi. L uînd cuvîntul, c ă tre T ia m a t g răi cu voce tă io a s ă : «Mi-e silă de p u rta re a lor, ziua eu sta u fă ră od ih n ă, n o a p te a fă ră som n. Vreau să nim icesc, să spulber zarv a lor, ca să d om nească liniştea şi noi am îndoi să p u tem dorm i!» Cînd T ia m a t auzi aceste cu v in te, ea iz bucni de m înie şi ră c n i la soţul ei. E a ţip ă d u rero s, fu ri oasă că era sin g u ră, şi stre c u ră îndoiala în in im a lu i: «De ce să n im icim ceea ce am fă u rit t o t noi? O ric ît de ad u c ăto are de m îhnire le-ar fi p u rta re a , să fim în g ă d u ito ri!» L a rîn d u l său , M um m u vorbi spre a-i d a d re p ta te lui A psu. Vorbele lui M um m u au fo st ale u n u i sfetnic lip sit de b u n ă v o in ţă: «Spulberă, p ă rin te , z a rv a acestei p u rtă r i, ca să ai ziua o d ih n ă ia r n o a p te a som n!». A uzindu-l, A psu se în v io ră, i se lu m in ă fa ţa la t o t ră u l ce îl gîndise îm p o triv a zeilor, a fiilor săi. El cu p rinse cu b ra ţu l grum azul lu i M um m u, care se aşeză pe genunchii lui ca să-l s ă ru te . T o t ce ch ib zu iseră dînşii în ad u n a rea lor fu spus zeilor — în tîilo r n ă sc u ţi. Cînd p ric e p u ră , zeii se c u tre m u ra ră de deznădejde, apoi se cu fu n d ară în tă c e re şi ră m a se ră m u ţi. D ar cel m ai vioi la m in te, în ţelep tu l, dibaciul E a care ştie orice, fă u ri un plan p e n tru sc ă p a re a lor. E l urzi şi puse la cale u n plan în treg îm p o triv a lui A psu. C u ratu l său deseîntec îl făcu , dib aci, să a ib ă to a tă p u te re a asupră-i. D ădu g las[a cestu i descîntec] şi (pe A psu) îl dom oli în tre ape:
24
som nul îl cu p rinse şi el adorm i adînc. Ea îl sili pe Apsu să ad o arm ă şi cu p rin s să fie de som n, in vrem e ee M umm u, sfetn icu l, s tă te a ţe a p ă n de nesom n. A tunci E a îl Hezbrăcă, ii scoase coroana, îi ră p i ac easta splendoare dum nezeiască .şi şi-o puse sieşi pe cap. Il în lăn ţu i pe Apsu şi îl osîndi la m o a rte . îl în te m n iţă pe M um m u şi trase zăvorul d u p ă el. A poi, p este A psu, el îşi alese lăcaşu l; îl înşfăcă pe M um m u şi îl v îrî în ştrea n g . D u pă ce i-a ferecat în la n ţu ri şl i-a su p u s pe cei ce v o iseră să-i pricinuiască v ă tă m a re , E a se rid ic ă în triu m f p este v ră jm a şii săi şi. senin, se odihni în ia ta c u l să u ; şi num indu-şi A p su acest [iatac], el îşi h o tă rî altarele^ în locul acela, întem eind p en tru sine sfîn ta sfin telo r. E a , îm p reu n ă cu so a ţa sa D am k in a, îşi sta to rn ic i acolo m ă rire a reg ală. în ac est s a n c tu a r al destinelor, în sfîntul locaş al chi p u rilo r d in tru în cep u t, cel în ţelep t în tre în ţelep ţi, cel m ai î n v ă ţa t d in tre zei, D om nul — fu zăm islit: în sînul lui a psu2 se n ăscu M arduk, din sînul p re acu ratei apsu se n ăsc u M arduk. E a, p ărin te le său, îl zăm islise şi D am kina, m u m a sa, de la el l-a n ă sc u t. E l supse la ţ î ţă zeiţelor. S tra ja ca,re l-a s tr ă ju it îl um plu de m ăre ţie grozavă. M ăreaţă îi era s ta tu ra , sclipitoare p riv irea, b ă rb ă te a s c ă n a şte re a sa: d in to td e a u n a a fost el vînjos. V ăzîndu-l A nu, cel care îi zăm islise ta tă l, s-a în v eselit, s-a lu m in a t şi in im a i s-a u m p lu t de bucurie. Ca să aju n g ă d esă v îrşit, a a v u t p a rte de o îndum nezeire fă ră seam ăn şi m ai presus de ceilalţi a fo st p re a m ă rit, în to a te fiin d m ai p resu s d ecît ei: u lu ito r de m in u n ată îi e ra s ta tu r a lui m are, cu n e p u tin ţă de so co tit cu gîndul şi greu de în ch ip u it! P a tru erau ochii lui, p a tru urechile sale. C înd îşi m işca buzele, ţîşn eau v ă p ă i de foc. De p a tru ori îi e ra m ai p u te rn ic auzul şi to t aşa ochii săi vedeau to tu l în orişice. P re a m ă rit p rin tre zei, el avea s ta tu ra m ai în a ltă şi m ăd u lare u riaşe av ea din n aştere, m ai presus ca o ric a re : «M ariyutu, M ariy u tu , fiu al Soarelui, Soare al zeilor!» În v e şm în ta t în sp lendoarea celor zece zei, sem eţ îşi îm po dobise capul, şi cincizeci de spaim e se în g răm ăd iseră pe el. A tu n ci A nu zăm isli şi n ăsc u p a tru v în tu ri pe care i le d ete în m în ă. E l a c re a t p u lb erea silind fu rtu n a s-o p o a rte ; şi ta la z u l t o t el îl stîrn i ca s-o tu lb u re pe T ia m a t; tu lb u ra tă , T ia m a t s-a z b ă tu t cu nelinişte ziua şi n o a p te a , [iar] zeii e ra u b ă tu ţi de v în tu ri fă ră ră g az. în sinea lor, ei au u rz it
25
u n gînd ră u şi m um ei lor T ia m a t aşa i-au v o rb it: «Cînd pe în d ră g itu l tă u A psu ei I-au ucis, tu n-ai s ă r it să-l a ju ţi, ci ai ră m a s tă c u tă . U ite că A nu a fă u rit p a tru v în tu ri de groa ză, sînul tă u e tu lb u ra t cu to tu l şi noi n u p u te m să d o r m im . O are n u I-ai s im ţit în in im a t a nici pe în d ră g itu -ţi A psu, nici pe M um m u cel a ru n c a t în la n ţu ri? în s in g u ra tă , n u m ai t u ai ră m a s . N u e şti t u m aica n o a s tră ? T u te zb a ţi, cu p rin să de tu lb u ra re ! Şi noi, care am ră m a s fă ră c ă p ă tîi, oare n u -ţi m ai sîn tem drag i? [U ite, de nesom n] ochii n o ştri sîn t arşi. R idică-ne jugul [ce ne ap asă] fă ră în ceta re, să p u te m şi noi o d a tă dorm i! Înfrîn[ge-i pe ei], răzb u n ă-i pe A psu şi M um m u, [învinge-ne duşm anii], p refă-i în n ă lu c i!» T ia m a t fu în c în ta tă de ac este c u v in te : [«Cum ch iar voi v -a ţi g în dit], să stîrn im fu rtu n i!» [Şi m ai v en iră ] în ta b ă r a ei zeii [care urziseră] ră u l îm p o triv a zeilor zăm islitori. E i v e n iră [g răm ad ă], se re p eziră a lă tu ri de T ia m a t, fu ri oşi, av în d n u m ai g în d u ri rele, zi şi n o a p te fă ră oprire, şi sîn t g a ta de lu p tă , tro p ă in d de tu rb a re . E i ţin sfa t să ch ib zu iască răzb o iu l. Muma, lu i H u b u r, care plăsm u ieşte ori şice ch ip u ri, făcu pe d ea su p ra arm e de neînvins, născu şerpi u riaşi cu d in ţi a sc u ţiţi, cu fălci n e c ru ţă to a re şi cu venin în loc de sînge ea um plu tru p u rile lo r; în făşu ră în spaim e dragoni furioşi, îi în c ă rc ă de splendoare făcîndu-i aidom a zeilor: «Facă-se n e v ă z u te căile în fio rării, şi cînd a,ceştia se v o r n ă p u s ti, să n u d ea în d ă ră t 1» Şi ea scoase la iveală [h id ra] B ashm ii, pe dragonul să lb a tic , şi pe L ah a m u , leii-cei-m ari, cîinii-spum egînzi, şi pe om ul-scorpion, arţăgoşii dem oni ai fu rtu n ilo r, pe om ul-peşte şi cap rico r nul, av în d cu to ţii arm e n e c ru ţă to a re şi fiind n eînfricaţi în b ă tă lie . A to tp u te rn ic e îi sîn t dorinţele şi neînduplecate. Şi în adaos ea a p lă sm u it unsprezece [m onştri] în locul lui A psu. D in tre zeii care erau în tîii ei n ă sc u ţi şi a lc ă tu ia u n eam u l ei, dîn sa îl în ă lţă pe K ingu: anum e pe el îl făcu ea m ai m are p este ceilalţi; ea d ete pe m îinile lu i c ă p ită n ia o ştirii, rînduielile n eam ului, rid ica rea arm elor p e n tru lu p tă , n ă v a la de a s a lt şi ra n g u l de îm p ă rţito r suprem al prăzilor de răzb o i, şi îl aşeză în scaunul cu m ăciulii. «Am ro s tit p e n tru tin e un descîntec, te-a m fă c u t cel m ai m are în ad u n a rea zeilor, ţi-am în c ă rc a t m îna de p u te re dom nească asu p ra tu tu r o r zeilor. F ii a şa d a r cel m ai m are, ia r mie singurul soţ! P ream ărească-se num ele tă u m ai presus de
26
a l tu tu ro r A n u k k i3l» D însa ii d ete tă b liţa d estin elo r şi o a tîrn ă pe p iep tu l lu i: «Fie n esc h im b a te poruncile ta le şi s ta to rn ic e [cuvintele ce le ro steşti]!» în d a tă ce K ingu a fo st p re a m ă rit şi a d o b în d it dum nezeirea suprem ă, a s t fel [le-a sta to rn ic it] zeilor, fiilor să i, s o a rta : «Vorbele gurii v o astre [să stin g ă] focul, veninul v o stru în g ră m ă d it să z ă d ă rn ic e a sc ă p u te rile covîrşitoare!»
II Cînd T ia m a t săv îrşi în tre a g a m ă su ră a lu c ră rii sale, ea rîn d u i b ă tă lia îm p o triv a zeilor, v lă sta re le ei: spre [a-l ră zb u n a] pe A psu, T ia m a t săv îrşi ră u l ea însăşi. L ui fia i se dezvălui cum îşi în arm a se ea b ă tă lia . A uzind asem enea v este, E a p ă s tră lin iş tit tă c e re şi s t ă t u fă ră a scoate o v o rb ă . D u p ă ce, ch ib zu in d , îşi potoli m îhnirea, el se în d rep t ă spre Ajashar, p ă rin te le său . A flîndu-se d in a in te a lui A n sh ar, a ta tă lu i care îl zăm islise, i-a spus v o rb ă cu v o rb ă t o t ce urzise T ia m a t: «T ată, T ia m a t — cea care ne-a n ă s c u t — ne u ră ş te . E a şi-a a lc ă tu it o c e a tă şi tu rb e a z ă d e fu rie . T o ţi zeii s-au în d re p ta t c ă tre ea şi i s-au a lă tu r a t p în ă şi cei zăm isliţi de tin e : în ju ru l T ia m a te i s-au în g h e s u it cu to ţii, g ră m a d ă . în fu ria ţi şi n u m ai cu gînduri rele, e i duc o b ă tă lie fă ră ră g a z , zi şi n o a p te , tro p ă in d şi tu rb în d . A u ţin u t s fa t spre a se p re g ă ti de răzb o i. M um a lui H u b u r, cea care a fă u rit to a te form ele, pe deasu p ra a m ai fă c u t şi arm e fă ră greş, a f ă ta t şerpi u riaşi cu colţi asc u ţiţi, cu fălci n eîn d u p lecate, şi cu venin în loc de sînge a u m p lu t tru p u rile lor, a îm p o d o b it cu spaim e dragoni furioşi şi i-a în c ă rc a t de splendoare făcîndu-i să p a ră aidom a zeilor: «Facă-se n ev ă zu te căile în fio rării şi cînd a c e ştia se vor n ă p u s ti, să n u dea în d ă ră t!» Şi ea a scos la iveală [hidra] B ashm îi, pe dragonul s ă lb a tic şi pe L ah a m u , leii-cei-m ari, cîinii-spum egînzi şi pe om ul-scorpion, a rţă g o şii dem oni ai fu rtu n ilo r, pe om ul-peşte şi capricornul, to ţi cu arm e n e c ru ţă to a re şi n eîn frico şaţi. A to tp u te rn ic e îi sînt d o rin ţele şi n eîn d u p lecate. Şi în adaos ea a p lă sm u it unsprezece [m o n ştri] în locul lu i A psu. D in tre zeii care era u în tîii ei n ă sc u ţi şi a lc ă tu ia u n eam ul ei, dînsa l-a în ă lţa t pe K ingu: anum e pe el l-a fă c u t ea m ai m are p este ceilalţi; a d a t pe m îinile lui c ă p ită n ia o ştirii, rînduielile neam ului, rid icarea
27
arm elor p e n tru lu p tă , n ă v a la de a s a lt şi ran g u l de îm p ărţito r suprem al p răzilo r de ră zb o i, şi l-a aşe zat în scaunul cu m ăciulii: «Am r o s tit p e n tru tin e un descîntec, te-a m fă c u t cel m ai m are în a d u n a re a zeilor, ţi-am în c ă rc a t m îna de p u te re d o m nească asu p ra tu tu ro r zeilor. F ii, a şa dar, cel m ai m are, ia r m ie singurul soţ! P ream ărească-se num ele tă u m ai presus de al tu tu r o r A n u k k i!» D însa i-a d a t tă b liţa d estin elo r şi a a tîrn a t-o pe pieptul lu i: «Fie n esch im b ate poruncile tale şi stato rn ice [cuvintele ce le rosteşti]!» în d a tă ce K ingu a fo st p re a m ă rit şi d d o b în d it dum nezeirea su p rem ă, astfe l [le-a sta to rn ic it] zeilor, fii lor săi, so a rta : «Vorbele gurii v o a stre [să stin g ă] focul, veninul v o stru în g ră m ă d it să zăd ărn icească p u terile covîrşitoare!». [A nshar, ascu ltîn d ] v e ste a că (T iam at) se înfuriase a tîta , [îşi lovi coapsa] şi îşi m uşcă buza. [T u lb u ra t era] sufletul său , ia r in im a sa — fă ră od ih n ă. [V orbindu-i lui E a], întîiu lu i său n ă s c u t, el izbucni în s tr ig ă t: «[Tu îi vei fi] în lu p tă v ră jm a ş. T u vei în d u ra [uneltirile] pe care ea le v a urzi în ju ru l t ă u : [tu I-ai le g a t în la n ţu ri pe M um m u], tu I-ai ucis pe A psu: unde [să găsim pe cineva a fa ră de tin e] care să se îm p o triv e ască în fu ria te i [T iam at]?» (lacună). E a lu ă cu v în tu l [şi zise]: «[Tu], in im ă de n e p ă tru n s , care h ă ră z e ş ti so a rta , [cine] are p u te re a de [a crea] şi a d istru g e, [o, A n shar, in im ă] de n e p ă tru n s , care h ă ră z e şti so a rta , [cine] are p u te re a [de a crea şi a d istru g e , de a în făp tu i] ceea ce ai ro s tit, în to cm ai aşa precu m şi noi dorim ?» (text deteriorat). F iu lu i său [Anu] ac este [cu v in te] i-a sp u s: «[Fiule], ia tă arm a de m o a rte a v ite jilo r, a cărei p u te re e [m are] şi n e c ru ţă to a re lo v itu ra . A şadar să te înfăţişezi T ia m a te i, ca să se p o to lească su fletu l ei şi in im a să i se m oaie. D acă ea n,u a sc u ltă cu v in tele ta le , roag-o s tă r u ito r în [num ele] n o stru să se p o to leasc ă!» Cînd [A nu] auzi ch em area p ă rin te lu i său A n sh ar, p o rn i la d ru m spre T ia m a t şi îşi u rm ă calea. A nu m erse acolo. Cînd p rice p u gîndul T ia m a te i, [tea m a i se c u ib ă ri în] p ie p t, şi el se în to arse din drum . [E l se în ap o ie la] A n sh ar, p ă rin te le care-l n ăscuse, [şi luînd cu v în tu l] îi zise: «T ată, n -am fo st în s ta re : ea e m ai
28
[tare] ca m ine (lacună)» A nshar răm ase tă c u t şi, privind în p ă m în t, gem u, [în to rs] c ă tre fia , c lă tin ă din cap. S-au a d u n a t la o la ltă to ţi Igigi, to ţi A n u k k i; buzele lor s-au strîn s şi [ei a ş te a p tă şezînd] în tă c e re : nici un zeu n u v re a să se în to a rc ă acolo ca s-o în fru n te pe T ia m a t, [nici u nul] nu v a scăp a cu v ia ţă ! A nshar, p ă rin te le m arilor zei, [se în tre b a dacă] acela a că ru i inim ă e g a ta să dea a ju to r, ca u n u l din acelaşi oraş ori ’ din aceeaşi ţa r ă , n u v a fi M arduk cel v ite a z care să ia s ă b iru ito r în lu p tă ? fia îl chem ă (pe M arduk) în ta in ă şi îi spuse d o rin ţa inim ii sale: «Marduk, asc u ltă p o v a ţa ta tă lu i tă u : tu , fiule, care-m i vei b u cu ra inim a, ap ro p ie-te de A nshar, v o rb eşte-i [s tă ruind] p e n tru b ă tă lie , s ta i d re p t; v ăz în d u -te, el se v a linişti!» D om nul se înveseli la cuvintele tafrălui său . E l se apropie, ţin în d u -se d re p t în fa ţa lui A nshar. Cînd A n sh ar îl v ăz u , in im a i se um plu de în cîn tare . E l îl s ă r u tă pe buze şi îşi alu n g ă te a m a : «P ărin te, n u şedea t ă c u t , deschide buzele ta le , eu v re au să m ă duc să îm plinesc t o t ceea ce in im a t a [d o reşte]; care ins a a ţî ţa t b ă tă lia îm po triv a ta ? » «Fiule, T ia m a t care este fem eie v a porni în a r m a tă îm p o triv ă -ţi!» «[P ărintele m eu] zid ito r, înveseleşte -te şi fii b u curos, în cu rînd tu vei fi acela care v a zdrobi [ceafa] T iam atei; [A nshar], ziditorul (m eu), în veseleşte-te şi fii bucu ro s, în curînd tu vei fi acela care v a zdrobi [ceafa] T ia m a te i!» «[D u-te,] fiule care cunoşti to a tă ştiin ţa şi potoleşte-o pe T ia m a t cu descîntecul tă u cel sfîn t, p u r cede iu te în a in te în carul fu rtu n ilo r ! [D a r dacă] ea n u v a p u te a fi g o n ită, în to a rc e -te înapoi!» D om nul fu fe ricit de cuvintele p ă rin te lu i său , in im a lui era bu cu ro asă şi îi spuse ta tă lu i să u : «Dacă eu însum i se cuvine să fiu m în tu ito ru l v o stru , d ac ă tre b u ie anum e eu s-o în lăn ţu i pe T ia m a t ca să v ă scap v o u ă v ia ţa , a d u n a ţi-v ă în s fa t şi în tă riţi-m i co v îrşito r u r s i t a ; în (sala sfa tu lu i) U pshuk in n ak u , to ţi la o la ltă , aşezaţi-v ă veseli şi fie ca eu, p rin porunca m ea, în locul v o stru , să-m i h ărăzesc m ie însum i d estin u l; fie ca n im ic d in t o t ce voi fă u ri eu însum i să n u p o a tă fi sc h im b a t; n im ic să n u se p o a tă în lă tu ra sau preface din o ricare p o ru n c ă a buzelor m ele!»
29
III A n sh ar lu ă cu v în tu l şi crainicului său K a k a îi spuse aceste v o rb e : «K aka, tu , crainicul m eu care îm i desfătezi inim a, v re a u să te tr im it la L a h m u şi L ah a m u : tu eşti d i b aci cînd d eslu şeşti şi p u te rn ic cînd cuvîntezi. A d u n ă în fa ţa m ea zeii, p ă rin ţii m ei, să fie aduşi aici to ţi zeii, p e n tru ca ei să-şi dezlege lim b a, să şad ă la o sp ăţ, să m ănînce grîne, să se adape cu b ere ta re , şi lui M arduk, ră z b u n ă to ru l lor, să-i h ă răze ască u rs ita . P o rn eşte, du -te, K ak a, înfăţişează-te lor şi ro steşte-le în to cm ai ceea ce am să-ţi sp u n : A nshar, fiul v o stru , e ste cel care m ă trim ite , eu sînt cel pe care l-a în s ă rc in a t să v ă ad u că solia lui ta in ic ă ; [iat-o ]: T ia m a t, cea care ne-a n ă sc u t, ne u ră şte . E a şi-a a lc ă tu it o c e a tă şi tu rb e a z ă de furie. [...] L -am trim is îm po triv a ei pe A nu, d a r el n u i s-a p u tu t îm p o triv i. [C hiar şi] lui N udim m ud i-a fo st fric ă, şi s-a în to rs în d ă ră t. M arduk, cel m ai în ţe le p t d in tre zei, fiul v o stru , v re a să se ducă acolo, el s-a h o tă r ît d in tr-o d a tă să p u rc ead ă spre a o în fru n ta pe T ia m a t. [D ar ia tă ] cuvintele pe care m i le-a spus el: „D acă eu însum i se cuvine să fiu ră z b u n ă to ru l v o stru , d a c ă tre b u ie an u m e eu s-o în lă n ţu i pe T ia m a t ca să v ă scap v o u ă v ia ţa , a d u n a ţi-v ă în sfa t şi în tă riţi-m i tem ein ic u rs ita . în [sala sfa tu lu i] U p shukinnaku, to ţi lao la ltă , aşezaţi-v ă veseli şi fie ca eu, p rin p o ru n ca m ea, în locul v o s tru , să-m i h ărăze sc m ie însum i d e stin u l; fie ca nim ic din t o t ce voi fă u ri eu însum i să n u p o a tă fi sch im b at, nim ic să n u se p o a tă în lă tu ra sau preface din oricare pofuncă a buzelor m ele!“ V eniţi aici în g ra b ă şi în cre d in ţa ţi-i ra ră ză b a v ă p ropriul v o s tru d estin , spre a p u te a el m erge să în fru n te pe groaznicul v o s tru v ră jm a ş.» K ak a purcese la d ru m şi m erse de-a d re p tu l c ă tre [să laşele] zeilor L ah m u şi L ah a m u , p ă rin ţii săi. E l se p ro s te rn ă , s ă r u tă ţă rîn ă d in a in te a lor, apoi se sculă şi, stîn d d re p t, le g ră i: «A nshar, fiul v o s tru , este cel care m ă t r i m ite pe m ine, cel pe care l-a în s ă rc in a t să v ă ad u c ă solia sa ta in ic ă ; ia t-o : T ia m a t, cea care ne-a n ă s c u t, ne u ră ş te . E a şi-a a lc ă tu it o c e a tă şi tu rb e a z ă de furie. [...] V eniţi aici în g ra b ă şi în c re d in ţa ţi-i fă ră z ă b a v ă p ro p riu l v o stru d estin [lui M arduk], ca să p o a tă porni să-l în fru n te pe groaznicul v o s tru v răjm aş.»
30
A uzind [acestea], L a h m u şi L ah am u izbucniră in s tr ig ă te p u tern ic e, ia r to ţi Igigi4 se v ă ita r ă în d u re ra ţi: «Ce s-a p u tu t [petrece] n eo b işn u it, în cît [T iam a t] să h o tă ra sc ă a stfe l în ce ne p riv eşte pe noi? Noi n u ştim ce anum e a săv îrşit e a ! » A lergînd de-a valm a, p o rn iră (c ătre A nshar) to ţi zeii cei m ari care h o tă ră s c [so arta]. E i aju n seră în fa ţa lui A nshar, se u m p lu ră de bu cu rie, se îm b ră ţişa ră unii cu alţii, [se aşezară] la sfa t, îşi dezlegară lim ba, [lu ară loc] la o sp ăţ, m în cară grîne, se a d ă p a ră cu bere ta r e şi îşi u m p lu ră coarnele cu dulce licoare. T ru p u rile lor erau g h iftu ite ca să m ai fi b ă u t bere, erau m oleşiţi cu to ţii, in im a lo r era veselă; [şi a tu n c i]lu i M arduk, ră z b u n ă to ru lu i lor, ei îi h o tă rîră s o a rta .
IV I se clăd i o e s tra d ă p rin c ia ră şi acolo, de fa ţă cu p ă r in ţii săi, se aşeză dînsul spre [a prim i] s u v e ra n ita te a . « Iată, [îi sp u seră ei], t u eşti cel m ai de seam ă p rin tre zeii cei m ari, u rs ita t a n u are pereche, poruncile ta le sîn t [ca ale lui] A n u ; o, M arduk, ia tă - te cel m ai de seam ă d in tre zei, u rs ita ta n u are pereche, poruncile ta le sîn t [ca ale lui] A n u !» [...] [Zeii] se b u c u ra ră şi îl slă v iră [cu aceste cu v in te]: «Da, M arduk este regele!»; îi m ai d e te ră scep tru l, tro n u l şi sem nul regal, li d ă ru iră o arm ă fă ră pereche care a b a te duşm anii din drum [şi îi sp u seră]: «Purcede şi cu rm ă v ia ţa în T ia m a t, şi în lo cu ri n e ştiu te de nim eni sîngele să i-l p o a rte v în tu rile!» Cînd zeii-p ărin ţi îi h o tă rîră [astfel] D om nului so a rta , ei îl c ru ţa ră de calea uceniciei şi a supunerii. E l îşi ciopli un arc şi d re p t arm ă şi-l h ă ră z i, în cercă să g e a ta , în tin se coarda. (Apoi) în ă lţîn d buzduganul divin, şi-l prinse la d re a p ta în şold, şi a lă tu ri a tîrn ă arcul şi to lb a , d in a in te a sa puse fulgerul, şi tru p u l şi-l um plu cu v ăp aie arzăto are, făcu o re ţe a ca s-o îm prejm uie pe T ia m a t prinzînd-o în ă u n tru , şi aşeză în p a tru u n g h iu ri, aşa în cît nim ic din ea să n u scape, v întul-de-m iazăzi, vîntu l-d e-m iazăn o ap te, vîntuld e -ră s ă rit şi v în tu l-d e-a p u s; strînse re ţe a u a care era darul p ă rin te lu i său A nu, apoi fă u ri v în tu l ră u , fu rtu n a , v îrte ju l, v în tu l îm p ă trit, v în tu l în şe p tit, v în tu l p u stii to r şi v în tu l-fără-p erech e. V înturile a c e ste a le-a slobozii
31
to a t# şap te o d a tă ; ele izbucniră din spatele său p e n tru a tu lb u ra sînul T iam atei. D om nul rid ic ă P o to p u l, arm a sa cea p re ap u tern ică . în carul a d u c ă to r de groază el sui pe n ec ru ţă to rii d em oni-furtuni şi în h ăm ă un atelaj îm p ă t r i t : « U cig ăto ru l», «N eînduplecatul», « S triv ito ru l», «S printenul»; buzele lor sîn t desfăcu te, d in ţii lor sînt p u rtă to ri de o tra v ă , ei nu cunosc oboseala, ei au fost în v ă ţa ţi să doboare. L a d re a p ta sa el puse te m u ta L u p tă şi B ă tă lia , la stîn g a A saltu l care îm p răştie pe to ţi cei uniţi în cîrdăşie. E l şi-a pus o p lato şă [trezind] spaim a, ia r pe coif (şi-a pus) sp lendoarea [cu raze de] groază. U rm îndu-şi drum ul cel d re p t şi m ergînd în ain te, D om nul purcese spre T ia m a t, care izbucnise de furie. în tr e buzele sale el ţin e a fo rm ula m ag ică şi în m înă strîn g ea ia rb a care stinge o tra v a . In ziua aceea, alergau îm p reju ru l său, alergau zeii, alergau îm p reju ru l său zeii, p ă rin ţii săi, zeii alergau! A propiindu-se, D om nul p riv eşte în genunile T iam atei şi desluşeşte p lanul lui K ingu, soţul ei. D ar, privind-o, m er sul îi şovăie, duhul îi slăbeşte, m işcările lui aju n g fă ră noim ă! Cînd zeii, alia ţii săi şi aju to arele sale, şi-au v ă z u t a stfe l eroul şi c ă p e te n ia , li s-a tu lb u ra t văzul. T ia m a t îşi slobozi form ula ei m ag ică, şi ceafa n ici n u şi-o întoarse m ăca r, ia r de pe buzele ei, ca de la o fă p tu ră să lb a tic ă , ies tră n c ă n e li m in cin o ase: (text deteriorat). [R idicînd] P o to p u l, p reap u tern ica-i arm ă, T iam atei, care se a r ă ta în d a to rito a re , D om nul îi ră sp u n se la fel: «De ce ch ip u l t ă u d ă la iveală sim ţă m in te bune, în vrem e ce inim a t a n u c u g e tă d ecît la izbucnirea p ră p ăd u lu i? [Din p ricin a ta ] fiii s-au în s tră in a t, şi-au a m ă g it p ă rin ţii, şi o h ia r tu , m u m a lor, u ră ş ti în d u rarea. T u I-ai rid ic a t pe K ingu în tru [cin stea] de a-ţi fi so ţ; fă ră să fi a v u t el vreun d re p t, I-ai în z e s tra t cu p u te re a de zeu suprem , îm p o triv a lui A n shar, a regelui zeilor, n -ai a sm u ţit decît relele, iar fa ţă de p ă rin ţii m ei, zeii, ai d a t d o v ad ă de ticăloşie. Să fie g a ta oştile ta le , să-şi în cin g ă arm ele. A propie-te p e n tru ca noi am îndoi, tu şi cu m ine, să ne b atem în duel!» A uzind aceste c u v in te , ea se a r ă t ă ca o bezm etică şi îşi p ierd u ju d e c a ta . E a , T ia m a t, izbucni cu a t îta furie în ră c n e te , în c ît am în d o u ă pulpele ei tre m u ra ră p în ă la gleznei E a îşi ro s te ş te descîntecul, îşi sloboade, îşi sloboade form ula m agică, ia r zeii b ă tăliei îşi zăngăne arm ele. In tîln in d u -se T ia m a t şi cel m ai în ţe le p t d in tre
32
zei, M arduk, pornesc duelul şi în lu p tă se opin tesc unul în altul. D om nul îşi desfăşură re ţe a u a şi o acoperi [pe T iam at], asm u ţi îm p o triv a ei v în tu l ră u care stă tu se în spate. Cînd T ia m a t îşi deschise gura să-l în g h ită, (M arduk) stîrn i v în tu l ră u ca s-o îm piedice de a-şi m ai strînge buzele şi v în tu rile îi u m p lu ră furioase to t tru p u l, pîntecele i se um flă şi atunci ea îşi deschise lai ^ gura. [E l] ţin ti o săgeată, îi spintecă b u rta , îi sfîşie vin trele şi o despică în două. M ăcelărind-o astfel, îi puse c a p ă t vieţii, azvîrli jos ca d av ru l şi se sui p este el. D upă ce a ucis-o pe căp eten ia lor T iam at, oştenii ei alergară c a re în co tro , ce ata ei se risipi şi zeii care îi erau ciraci şi aju to are se cu tre m u ra ră de frică şi se în to arseră din drum , fugind ca să scape cu v ia ţă . Înco n ju rîn d u -i peste to t fără a le lăsa vreo p u tin ţă de scăpare, (M arduk) îi ferecă şi le «fărîm ă arm ele. A ru n caţi au fost în plase, puşi să zacă în năvoade, su rg hiuniţi p rin cotloane; înăbuşindu-se în gem ete, ei îşi p rim iră pedeapsa şi răm aseră zăvoriţi în tem n iţe. Cît despre cele unsprezece fă p tu ri ce fuseseră ac o p erite de spaim e, h a ita de dem oni care m ersese lao laltă de-a d re a p ta (T iam atei), el le prinse cu arcanul şi le ferecă b ra ţe le în la n ţu ri şi, p en tru [p atim a] lor război nică, le călcă în picioare. Ia r pe K ingu, care era cel m ai m are din ei, îl legă în la n ţu ri şi îl socoti p o triv it cu n u m ăru l zeilor m orţi. E l îi luă tă b liţa destinelor ce pe n e d re p t o p u rta se acela, o pe cetlui cu pecetea sa şi şi-o prinse pe piept. D upă ce i-a în lă n ţu it şi supus pe cei care voiseră să-l v a tă m e şi, ca un ta u r, l-a d o b o rît pe obraznicul său v răjm aş, iar asu p ra duşm anilor săi a s ta to rn ic it deplin triu m fu l lui A n sh a r, du p ă ce a îm p lin it d o rin ţa lui N udim m ud, el, v ite a zul M arduk, îngrăm ădindu-şi stăp în irea peste zeii legaţi, se în to arse din nou spre T iam at, pe care o ferecase în lan ţu ri. D om nul călcă în picioare tem eiurile T iam atei. Din cu m p litu l ei hoit el sm ulse ţe a s ta , ia r sîngele din vinele ei t ă i a t e , v în tu l-d e-m iază n o ap te îl duse în locuri n e ştiu te . P riv in d a c estea, p ă rin ţii lui se înveseliră şi tre s ă lta ră de b u cu rie şi îi ad u seră d a ru ri. P o to lit, D om nul p riv eşte leşul T ia m a te i; el v re a să îm p a rtă d ih an ia, să p lăsm u iască [din ea] lu cru ri frum oase. O despică în d o u ă, ca pe un p eşte u sc a t, desfăcînd o ju m ă
33
ta te cu care că p tu şe şte ceru l; tra g e h o ta ru l, aşează s t r ă jile şi le d ă p o ru n c ă să îm piedice ieşirea apelor ei. Apoi el s tr ă b ă tu cerurile, c e rc e tă locurile de zidire şi sta to rn ic i, fa ţă în fa ţă , locul p o triv n ic al lu i A psu, sălaşul lu i N udim m ud. D om nul, m ăsu rîn d form a lui A psu, d u p ă chipul său în tem eie u n te m p lu m ă re ţ, E s h a ra ; m arele tem p lu E sh ara, pe care îl fă u ri, au fo st cerurile unde pe A nu, pe Enlil şi pe E a 5 îi p u se să se aşeze în sfin tele lor locuri.
Y (M arduk) fă u ri sălaşe [cereşti] p e n tru zeii cei m ari, p u se în locurile cu v en ite stelele, chipurile lor [a strale], în perechi gem ene. E l sta to rn ic i an ul, îi m ărg in i h o tarele şi p en tru fiecare d in tre cele douăsprezece luni aşeză cîte tre i stele. D u p ă ce a h o tă rît d u ra ta an u lu i, el întem eie locaşul stelei polare, spre a h o tă rn ic i leg ătu rile d in tre stele, aşa ca nici u n a d in ele să n u fa că greşeli şi să nu fie fă ră b ăg a re de seam ă, ia r în p re ajm a ac estei [stele polare] aşeză locaşurile lui E n lil şi lu i E a. E l deschise p o rţi din două la tu ri ale cerulu i, puse acolo zăvoare p u tern ice, în d re a p ta şi în stîn g a. In p în tecu l T ia m a te i, el arcu i înălţim ile cerului, îl puse pe N a n n a r să s tră lu c e a s c ă (acolo) şi îi în cre d in ţă n o a p te a . î l h ă ră z i (să fie) giuvaierul n o p ţii, ca să nu m ere zilele pe care în fiece lu n ă, fă ră sfîrşit, v a avea să le însem ne cu d iscu l s ă u : «Cînd în cep u tu l lunii se în a lţă peste ţ a r ă r t u îţi vei a r ă ta cornul s tră lu c in d ca să n u m eri şase zile; în ziua a ş a p te a discul t ă u să fie ju m ă ta te , în cît a cinci sprezecea zi să fie sem nul de cu m p ăn ă al m iezului fiecărei lu n i; apoi, cînd Soarele te v a p riv i din tem elia cerului, să te su b ţiezi şi să descreşti cu m ă su ră în d ă ră t; în ziua cînd te faci n e v ă z u t, ap ro p ie-te de calea S oarelui; cu el [sorocul] zilei a treizecea să însem ne o cu m p ăn ă nouă» (lacună). D u p ă ce [i-a h o tă rît lui S ham ash6 socoteala] zilelor şi [a rîn d u it] paznici ai zilei şi ai n o p ţii, [M arduk a a d u n a t) balele T ia m a te i şi a fă u rit [din ele zăp ad a şi gheaţa]. El condensă n o rii şi stro p i [cu ploaie păm întul]. Sieşi îşi h ă ră z i şi p ă s tr ă în m în a sa a sm u ţirea v în tu rilo r, pornirea ploii, lăsarea frigului, fum egarea ceţurilor, îm prăştierea salivei T ia m a te i. El aşeză capul ei, în g răm ăd i [un m unte]: deasu p ra, [şi atu n ci] izvoare se deschiseră şi a p a vie în cep u
34
■să c u rg ă; din ochii ei, el slobozi E u fra tu l şi T ig ru l; astu pîndu-i n ările , el le p ă s tr ă ca [ţa rin ă de a ră tu ră ]. Pe piep tu l ei, în g răm ă d i m u n ţii în d e p ă rta ţi şi făcu c ră p ă tu ri prin c a re să ţîşn ească a p a izvoarelor. C oada ei o încovoie şi leg ă M arele N od7 ca să [înfrîneze] sub picioarele sale [puhoiul] lui A p su . [ îi aşeză] cru p a cu care p ro p ti cerurile. [D in ju m ă ta te a T iam atei] făcu b a g d a d ia şi reazem ul p ă m în tu lu i; ...în ă u n tru l T ia m a te i scurse nisipul. E l îşi d e sfă şu ră re ţe a u a , o desfăcu de to t. în to cm in d cerurile şi p ă m în tu l, [le înnodă] le g ătu rile spre a le ţin e tra in ic îm ple t ite . D u p ă ce h o tă rî cerem onialul şi aşeză d reg ăto riile, el În to cm i lan ţu rile pe care le d ete în p ă s tra re a lui E a. A duse t ă b liţa d estin elo r pe care o luase de la K ingu şi, ca însem n al ra n g u lu i, i-o înm înă lui A nu, dăruindu-i-o. R eţea u a de b ă tă lie pe care o atîrn a se fu d esfăcu tă. îi duse în fa ţa p ă rin ţilo r săi [pe cei doi zei captivi]. Cît p riv eşte cele unsprezece fă p tu ri f ă ta te de T ia m a t..., arm ele lor au fo st sfărîm ate ia r [fă p tu rile ] ferecate la picioarele lui: el fă u ri efigii şi le în c ru s tă în p o a rta lui A p s u , p en tru ca a c e sta să fie în v iito r sem nul de n e u ita t [al victoriei]. Cînd zeii v ăz u ră £acestea], ei se b u c u ra ră veseli în inim a lor, L ahm u şi L aham u , [ca şi] to ţi p ă rin ţii ceilalţi. A nshar îl s ă r u tă şi de f a ţă cu to ţi îl slăv i ca pe u n rege. A nu, E nlil şi E a îi m u l ţu m iră p rin d a ru ri... D am k in a, m aica sa, scoase un ţip ă t •de b u cu rie înspre el şi îi s tră lu c i fa ţa ca [o m ă rtu rie ] a h a tîru lu i [ce i se făcuse]. Zeului U sm u, care duse darurile «ale în tr-u n loc ta in ic , îi făcu h a tîru l să fie crainicul lui A p su şi să vegheze altarele. S trîn şi la o la ltă , Igigi cu to ţii se p ro s te rn a ră d in a in te a sa, [şi to ţi] A nu n n ak i, a tîţia c îţi sîn t, îi s ă r u ta ră picioarele, şi to ţi zeii [se a lă tu ra ră ] sp re a-l ad o ra, aru n cîn d u-şi nasu l (la p ă m în t); [sculîndu-se apoi] în picioare, s-au în c h in a t [şi au spus]: «Iată regele!» (lacună). E l se în v eşm în tă cu veşm în tu l său p rin c ia r, cu nim b u l regal, cu coroana te m u te i m a ie s tă ţi. El în ă lţă a rm a d u m n ezeiască, apucînd-o cu m îna d re a p tă , [ia r în cea] stîn g ă ţin u cu p u te re [scep tru l dom nesc...]. L ah m u şi L ah am u [...] lu a ră cu v în tu l şi zeilor le v o r b iră Ig ig i: «Mai în a in te , M arduk a fo st fiul n o stru cel p re a iu b it, acum el este regele v o stru . A scu ltaţi poruncile lui!» [...]
35
VI M arduk, auzind ch em area zeilor, h o tă rî să fă u rea sc ă o lu crare fru m o a să. Cu glas ta r e el îi v o rb e şte lui E a şi îi spune ceea ce îşi zisese în sin e: «Vreau să fac o re ţe a de sînge, să în tocm esc un schelet de oase şi să în a lţ o fiin ţă om enească al cărei num e să fie acela de O m l V reau să plăsm uiesc [a cea stă ] fă p tu ră om enească, [acest] Om , p e n tru ca, avînd el p o v ara slu jirii zeilor, a c e ştia să se afle în pace. T o t astfe l, v re a u să îm b u n ă tă ţe s c rîn d u iala zeilor şi, c in stiţi d eo p o triv ă , ei să fie d e sp ă rţiţi în d ouă tag m e!» R ăsp unzîndu-i, E a ro sti aceste cu v in te şi, cu p rivire la dom olirea zeilor, îi m ă rtu risi ac e st gînd: „S ă fie j e r t f i t unul sin g u r din zei, să fie n im ic it [num ai] el, spre a se în tem eia om enirea! U nească-se deci m arii zei, ia r v in o v a tu l să fie je r tf it, ca să ră m în ă în fiin ţă c e ila lţi!“ M arduk îi a d u n ă pe zeii cei m ari, le v o rb i cu b lîn d eţe şi le d e te porunci. Zeii, cinstindu-1, îi a sc u ltă poruncile. Rege fiin d r el ro ste şte aceste cu v in te c ă tre to ţi A n u n n ak i: «A devărat este, fă ră în d o ială, că m ai întîi pe voi v-am n u m it, v o rb iţi deci cu m ine în cu v in te fă ţişe : cine-i acela care a u rz it b ă tă lia , a s tîrn it ră z v ră tire a în T ia m a t şi a d e z lă n ţu it războ iu l? Să-m i fie adus cel care a u rz it b ă tă lia , am să-l' fac să-şi p rim ea sc ă osînda, ia r voi v eţi ră m în e în pace!» Zeii cei m ari, Igigi, aşa i-au ră sp u n s lui, R egelui zeilor din cer şi de pe p ă m în t, sfe tn icu lu i zeilor, D om nului lor: «Kingu este cel care a u rz it b ă tă lia , el a s tîrn it răzvrătirea? în T ia m a t şi a d e z lă n ţu it războiul!» Acela fu leg at în la n ţu ri; fu ad u s şi ţin u t în a in te a lui E a ; i se dete osînda: i-au deschis vinele sîngelui. D in sîngele lui, (Ea) făcu om enirea şi pe zei îi d escărcă de p o v a ră .8 D upă ce în ţelep tu l E a a fă u rit om enirea şi a pus-o în slu jb a zeilor, silind-o să-i slu jeasc ă pe zei —- o lu crare ca a s ta e cu n e p u tin ţă de închipuit* n u m ai p rin d ib ăcia lui M arduk a fo st în sta re N udim m ud a o face — ca rege al zeilor, M arduk îm p ărţi pe to ţi A n u n n ak i [p rin lum e] aici sus şi dincolo jos. El îi h ă ră z i lui A nu (drep tu l) de a-i fi a sc u lta te poruncile. T rei su te din ei aşeză în ceruri, ca s tră ji, şi la fel sta to rn ic i rîn d u iala p ăm în tu lu i: în ceru ri şi pe p ă m în t el aşeză şase su te de zei. D u p ă aceea (M arduk) sta to rn ic i to a te legile şi tu tu r o r a c e sto r A nun n ak i d in cer şi de pe p ă m în t le d ăd u (fiecăruia) ro s tu l său. A n u n n ak i, lu în d cu v în tu l, g ră iră c ă tre M arduk, D om -
36
nul lo r: «Acum, D oam ne, că ai s ta to rn ic it lib erarea noas t r ă , care v a fi sem nul sm ereniei n o astre fa ţă de tin e ? Ia tă , vom face aceea ce v a p u r ta num ele de S a n c tu a r: în iatacu l tă u sfîn t ne vom p etrece n o a p te a ; acolo ne vom odihni! Da, vom în tem eia u n s a n c tu a r; aşezarea lui fi-va piciorul n o stru pe p ă m în t: în ziua în care vom sosi ne vom afla răgazul!» Gînd M arduk auzi aceste c u v in te, tră s ă tu rile chipului său , ca ziua, s tră lu c iră m ă re ţ: «Da, zidiţi B abilonul (ceresc), pe care a ţi d o rit a-l clăd i: să fie în ch eia tă zidirea de cărăm izi şi să în ă lţa ţi sa n c tu a ru l!» A n u n n ak i m în u iră h îrleţu l. în anul în tîi ei fă c u ră c ă ră m izi; cînd veni al doilea an, E -S aggila, perechea p o triv n ică a lu i A p s u , fu în ă lţa t p în ă în vîrf. E i zid iră în a ltu l tu rn în c a tu ri al lu i A p s u , ia r p e n tru A nu, E nlil şi fia m ai s ta to r n ic iră u n lăcaş. (M arduk), în t o a tă m ă rire a , veni şi se aşeză d in a in te a lor şi p riv i cu în cîn tare E sh a ra , din tem elie pînă în c re a stă . D u p ă ce is p ră v iră de c lă d it E -Saggila, A n un n ak i îşi fă c u ră cu to ţii propriile lor a lta re : tre i sute de la Igigi din ceru ri şi şase su te ai lui A p s u se u n iră aici cu to ţii. D om nul, în m arele-i sa n c tu a r ce-l fă c u se ră p en tru el să-l a ib ă lăcaş, îi aşeză la o sp ă ţ pe zei, pe p ă rin ţii lui, [şi le v o rb i]: « Iată B abilonul, locul şederii v o a s tre : g u sta ţi plăcerea, s ă tu ra ţi-v ă de v eselia ce [vi se hărăzeşte!]» A tu n ci zeii cei m ari se aşezară, îşi p re g ă tiră cănile cu bere şi se p u seră pe b e n c h e tu it. Cînd îşi în ch eia ră petrecerea, ei în ă lţa ră o ru g ă s m e rită în te m u tu l E -S aggila (arătîn d ) ce tem einic s ta to rn ic ite au fo st planurile tu tu r o r rînduielilor, cum to ţi zeii şi-au d o b în d it p rin îm p ă rţire sălaşele lor d in ceru ri şi de pe p ă m în t; zeii cei m ari, în n u m ă r de cincizeci, se aşezară, ia r cei şap te zei ai D estinelor lu a ră h o tă rîre a d e o d a tă . D om nul prim i A rcul, arm a sa, şi îl puse d in a in te a lor. Zeii, p ă rin ţii lui, p riv iră şi coarda ce i se făcuse. V ăzînd ce m in u n a t fusese f ă u rit ac est Arc, p ă rin ţii lui (M arduk) p ro slă v iră înaltele isp ră v i săv îrşite de el. în ad u n a rea zeilor, A nu rid ic ă A rcul şi, sărutîndu-1, (ro sti): «Fie el O d ra s la !» — apoi n u m i a stfe l num ele A rcului: „L em n-lungu să fie cel d in tîi, şi al doilea — „A tingă-şi ţ i n t a “, ia r al tre ile a num e — „ S te a u a A rcului41. Pe a c easta o făcu să s tră lu c e a s c ă în ceruri, şi îi h ă ră z i locul p rin tre dum nezeieştile [c o n stelaţii], su ratele ei. D u p ă ce A nu ro stu ise sorţile A rcului, el aşeză un tro n regal care, p rin tre zei, era cel m ai în a lt şi, în ad u n area
37
zeilor îl în sc ă u n a (pe M arduk). M arii zei se a d u n a ră la o la ltă şi s lă v iră în tru vecie so a rta lui M arduk. E i ro stiră a su p ra lor înşile u n b le ste m ; se ju ra ră pe a p ă şi pe ulei şi îşi a tin s e ră g îtu l: ei îi d e te ră stă p în ire a reg ească asu p ra zeilor şi îi ad e v eriră p u te re a p este zeii din cer şi de pe p ă m în t. A n sh ar îl socoti m ai presus (decît to ţi) şi îl num i A sa rilu d u : «Să ne p ro ste rn ă m la auzul ac e stu i num e!» «Fie ca zeii să ascu lte, cinstindu-1, ceea ce le v o rb eşte şi cea m ai ta re sus şi jos să fie po ru n ca lui. P re a m ă rit fie el, Fiul şi ră z b u n ă to ru l n o stru ! D om nia să-i fie cea m ai p u te rn ic ă şi fă ră pereche. P ă sto re a sc ă el C apetele N egre9, fă p tu rile sale, şi de-a lungul vrem ilor zică-se fă ră u ita re c în tarea lui. Să se stato rn ic e a sc ă p en tru p ă rin ţii săi ofrande n e în tre ru p te şi să n u se curm e g rija p en tru nevoile lor, să fie slu jite altarele lor, să fum ege tăm îie, înalţe-se descîntecul oam enilor! Pe p ă m în t să se facă aidom a cu ceea ce se savirşeşte în cer». [...] C hiar d acă se d e sp a rt C apetele Negre în tru c re d in ţa lor în zei, p e n tru noi, în to a te num ele cu care n o i I-am n u m it, el să fie dum nezeul n o stru ! N um i-vom a şa d a r cele cincizeci de num e ale lui, ca să izbucn ească slava fiin ţei sale şi aşijderea în tru faptele lui. M arduk ! aşa cum l-a n u m it de la n aştere t a t ă l său A nu, căci el d ăru ie şte p ăşu n i şi a d ă p ă to ri şi aduce belşugul în staule, el care cu arm a P o to p u lu i i-a ferecat pe cei ră z v ră tiţi şi i-a sa lv a t pe zei, pe p ă rin ţii săi, p în d iţi de prim ejdie grea. D a, F iu l Soarelui, cum I-au n u m it zeii pe cel în a căru i lu m in ă a rz ă to a re ei nu-şi cu rm ă m ersul nicicînd. O am eni lor, pe care i-a fă c u t fiinţe în z e stra te cu suflare, le-a p o ru n c it să-i slujească pe zei ca aceia să se afle în pace. A zăm isli, a nim ici, a ie rta şi a pedepsi — ia tă ce să stea în p u te re a lu i: to ţi să-şi în d rep te p riv irea spre el! [...]
VII A sa ri, cel ce le-a d a t (oam enilor) în v ă ţă tu r ă , a s ta to r n icit h o tarele (cîm pului), el, fă u rito ru l grînelor şi al pînzei de in, cel ce o d răsleşte v e rd e a ţa ! [...] N e b iru ! el păzeşte n e s tr ă m u ta t locurile de tre c e re din cer şi de pe p ă m în t, ca (zeii) să n u tre a c ă în sus ori în jos,
38
căci el îi p în d eşte. N eb iru 10 e s te a u a lui pe care a făcut-o să stră lu c e a sc ă în cer; ea s tă in locul polar şi celelalte o privesc zicînd: «El care, neobosit, n u în cete ază să s tr ă b a tă sînul m ă rii, fie num ele său N ebiru, el care s tă d re p t la m ijloc! El le h o tă ră ş te stelelor cerului calea lor tra in ic ă şi t o t el m înă, ca pe o tu rm ă , pe to ţi zeii lao laltă! El o în lăn ţu ie pe T ia m a t, el îi scu rte ază v ia ţa şi s c u rtă să fie ac e a sta ! Cînd zilele v or îm b ă trîn i, fie ca ea să se în d ep ăr teze de generaţiile v iito a re , fă ră să fie o p rită în loc, şi să-şi ia zborul pe v e c i!»[...] T o ate num ele a c estea pe care le ro s tiră zeii Igigi, cînd le auzi E a, su fletu l să u în tre g începu să cîn te de veselie; a c e sta ro s ti: «El, ai că ru i p ă rin ţi i-au s lă v it num ele, îm i este aid o m a m ie; fie deci num ele său , de asem enea, E a ! A ibă el aşa d ar p u te re a să p u n ă în lu crare to a te datin ile m ele, şi în treg u l poru n cilor mele rînduiască-1 to t el!» Cu num ele a c e sta C incizeci11 zeii cei m ari au n u m it cele cincizeci de num e ale sale şi sem nul să u I-au so c o tit d ecît al tu tu ro r m ai presus. S ă fie ele ţin u te m in te , în tîiu l (ro stit) să le dezvăluie (pe celelalte), în ţelep tu l şi in iţia tu l să le cerceteze lao laltă, t a t ă l rostească-le ia ră şi şi iară şi ca să le în v eţe fiii, să le cu n o ască to ţi ca pe al P ă sto ru lu i şi al C iobanului, [astfel încît], fă ră a trec e cu ved erea pe E nlil al zeilor — M arduk, ţa r a sa să p ro p ă şească şi el însuşi să fie n e v ă tă m a t! D ă in u ito r este cu v în tu l lui, n e s tră m u ta tă îi e v o rb a, ceea ce g u ra lui a r o s tit n u m ai p o ate schim b a nici un zeu! D acă p riv eşte cu m înie, el ceafa n u şi-o în to a rc e , cînd e a ţîţa t, nici un zeu nu-i în fru n tă su p ărarea . N e p ă tru n să îi e inim a, larg îi este sufletull P ă c ă to su l şi n eleg iu itu l sîn t n esu feriţi în fa ţa ochilor săi. A c eastă descoperire, despre care v o rb itu -s-a în a in te de el, un u l d in tîi a scris-o astfel în cît să o afle u rm aşii. Glas să se dea num elui [viteazului] M arduk, că ru ia i-au d a t n aştere zeii Igigi, facă-se cu noscut cîntecul lui M arduk care a în lă n ţu it-o pe T ia m a t şi a lu a t D om nia! (Enuma elish, I —VII)
39
Varianta cosmogonică a lui Berosos în vasta lucrare în trei volume, Babyloniaka, scrisă în greceşte (sec. IV —III î.e.n.) de preotul chaldean Bel-Usur (Berosos) al zeu lui Bel-Marduk din Babilon, dar pierdută astăzi, figura o cosmogonie repovestită rezumativ de episcopul creştin Eusebius din Cesareea; confruntarea acestui fragment cu „poemul creaţiei" Enuma elish e interesantă şi pentru confirmarea mitului ca atare, ca şi pentru unele nuanţe care la Berosos (poate şi datorită rezumatului făcut de Eusebius) par mai explicite.
E l (Berosos) spune că a fo st o vrem e în care to tu l era b eznă şi a p ă şi că în ea au p rin s v ia ţă fă p tu ri m o n stru o ase şi de o a lc ă tu ire n em aip o m en ită şi care aveau form e stra n ii. C ăci au a p ă ru t oam eni cu două arip i şi unii c h ia r cu p a tru a rip i şi cu do u ă feţe, ia r a lţii care aveau un tru p şi do u ă ca p ete, u n cap b ă rb ă te s c şi altu l fem eiesc şi sex dublu, de b ă r b a t şi de fem eie, şi a lt soi de oam eni d in tre care unii aveau labe şi coarne de c a p ră , ia r alţii picioare de cal şi în că alţii avînd p a r te a din sp ate de cal şi p a rte a din fa ţă de om , care erau la în făţişare ca h ip o cen ta u rii, şi că au lu a t fiin ţă ta u ri avînd ca p ete de oam eni, şi cîini cu p a tru tru p u ri avînd la sp ate cozi de peşte, şi cai cu cap ete de cîini şi oam eni [de asem enea cu cap de cîine] şi alte a n i m ale av în d cap ete şi tru p u ri de cai şi cozi de p eşte şi a lte fă p tu ri vii avînd form ele tu tu ro r soiurilor de dobitoace şi pe lîngă aceste anim ale, peşti şi rep tile şi şerpi şi alte dobitoace şi alte fiin ţe vii, în cea m ai m are p a rte m in u n ate şi avînd în fă ţişă ri am este cate — ale u n o ra cu ale celorlalte, ale că ro r ch ip u ri se aflau aşezate în tem p lu l lui Bel, ia r aceste v ie ţu ito a re asc u lta u de p orunca unei fem ei, num ele căreia era Ilo m o ro k a, şi a c e a sta se ro ste şte în lim ba cald aică Thamte (T iam at), ia r elineşte tă lm ă c im Thalassa (m area), num e al că ru i n u m ă r este aidon>a cu cel p en tru Selene (luna). A şad ar, în tru c ît lucrurile s tă te a u astfel, ivindu-se Bel pe n e a ş te p ta te , el a d esp icat fem eia la m ijloc şi din u n a d in tre ju m ă tă ţile ei a fă c u t p ă m în tu l, ia r din cealaltă cerul, şi fă p tu rile v ii care erau în ea au d is p ă ru t; şi el (Berosos) zice că a c e a s tă poveste este alegorică, deoarece acel t o t fiin d p rin cip iu l um ed şi în el născîndu-se
40
fă p tu ri v ii, zeul a c e s ta îşi sm ulse capul şi zeii ceilalţi au am e ste c a t cu ţă rîn ă sîngele care curgea şi i-au fă cu t pe oam eni. A s ta p e n tru că ei (oam enii) sîn t în s ta re să cugete şi să ia p a rte la în ţelep ciu n ea dum nezeiască. Ia r B el12 — pe care îl tălm ă c im p rin Zeus — despicînd b ezna la ju m ă ta te , a d e s p ă rţit p ăm în tu l şi cerul unul de altu l şi a pus rîn d u ia lă în lum e, şi oam enii, n ep u tîn d îndura n a şte re a lum inii, au d is p ă ru t, ia r Bel, văzînd ţin u tu l p u stiu şi ste rp , i-a p o ru n c it u n u ia d in tre zei ca, d u p ă ce îi v a fi fost sm uls capul, cu sîngele care curgea să facă p ăm în tu l şi să fău rească pe oam eni şi acele anim ale ce a r p u te a să îndure aeru l. Şi Bel a c re a t astrele, soarele, lu n a şi cele cinci p la n e te ; i a tă ce, d u p ă cum spune (A lexandros) P o ly h isto r, p o v estea B erosos în C arte a în tîia a sa [...] (Eusebius din Cesareea, Praeparatio Evangelica)
R£ — TRIUMFUL SOLAR Nu avem azi aproape deloc mituri egiptene narate ca atare sau măcar mitografii teologice ori literare, altfel decît în fragmentele, compuse în alte scopuri, pe care le-au conservat Textele Piramidelor şi Cartea Morţilor (incantaţii mai ales medicale şi funerare). Cartea dragonului Apophis (un papirus hieratic aflat la British Museum) e un text magic redactat de un scrib „pentru Esmin, fiul lui Petemnestu“, în anii 312 —311 î.e.n., şi conţine una dintre relatările mai ample ale mitului despre zeul solar principal în unele epoci — R6. Deşi adorat în tot Egiptul, Re îşi avea centrul cultual în Heliopolis (On), unde se numea şi Atum (creatorul solitar al universului, prin autofecundare, în alte variante prin desprinderea din haosul primordial N un sau prin ţîşnirea sub formă de Phoenix dintre peta lele primei flori de lotus). Conflictul dintre zeul suprem R6 şi drago nul demoniac Apophis (identificat mai tîrziu cu zeul Seth) se inter pretează adesea ca un simbol mitologic al menţinerii echilibrului cosmic sau al luptei între lumină şi întuneric: Apophis îl provoacă zilnic pe Re, care răsare victorios în fiece dimineaţă, navigînd în barca lui solară; o variantă arată cum, ivindu-se sub forma de motan în flăcări, Râ îl decapitează pe dragon.
41
Textul e însoţit, pe lîngă obişnuitele instrucţiuni cu caracter magic (recitarea adresîndu-se unui Apophis modelat din ceară, pe care i s-a înscris numele cu verde etc.), şi de menţiunea: «Această carte este un mister al templului; ochiul omenesc să n-o zărească!» — întrucît textul era dintre cele iniţialice.
Do, rostit:13 Cînd s tă p în u l U niversului s-a rid ic a t, el a spus: «Am lu a t n a şte re ca K eprer. N um ai d u p ă m ine au lu a t n a şte re cei care sîn t n ăsc u ţi. T o ate fiinţele s-au n ă sc u t ab ia d u p ă m ine. S în t m u lte fiinţele care au ieşit din gura m ea, pe cînd în că n u era cer, pe cînd în că n u e ra p ăm în t, cînd şerpii şi v ierm ii n u fuseseră încă fă cu ţi în locul acesta, ia r eu porunceam ac esto r [fiinţe] ce tr ă ia u în trîn d ăv ie în apele veşnice. N u am g ă s it u n loc unde să m ă fi p u tu t aşeza. A tu n ci am zăm islit o d o rin ţă în in im a m ea, am lă s a t să ţîşnească [din m ine] tem eiu ri noi şi am c re a t to a te fiinţele cînd încă eram cu desăvîrşire singur, în ain te de a-l fi scu ip at (afară) pe Shu, în a in te de a o fi scu ip at (afară) pe T e fn u t, cînd n u era în că nim eni îm p reu n ă cu m ine. Am fă u rit tem eiurile în in im a m ea şi au lu a t n a şte re m u lte ch ip u ri de fiinţe în fiinţele de copii şi în fiin ţe ale copiilor ac esto ra. Am lă s a t să m în ţă m ea să cad ă în m îna m ea, d u p ă ce m -am îm b ră ţiş a t cu u m b ra m ea; şi am îm proşcat [să m în ţă mea] ch iar în g u ra m ea şi apoi I-am scu ip at (afară) pe Shu şi am scuipat-o (afară) pe T efn u t. T a tă l m eu N un i-a trim is d ep a rte de aici, ia r ochiul m eu [a ră tă c it] d u p ă dînşii p în ă c ă tre cele două m argini, d u p ă ce ei m -au p ă ră sit. Cînd am lu a t n aştere, n u m ai eu singur eram zeul, şi noi eram tre i zei atu n c i cînd m -am s ta to rn ic it pe păm întul acesta. S hu şi T efn u t au scos s trig ă te de bucurie în apele veşnice un d e se aflau şi [venind] m i-au adus cu ei ochiul m eu. Cînd m i-am îm p re u n a t m ădularele, am plîns d easu p ra lo r şi în chipul a c e sta au lu a t n aştere oam enii, din la c ri mile care au ţîş n it din ochiul m eu. D ar ochiul m eu s-a u m p lu t de m înie îm p o triv a m ea atu n ci cînd s-a în a p o ia t şi a v ă z u t că pusesem altu l în locul lui. E u I-am îm podobit însă cu lu m in ă şi I-am în ă lţa t punîndu-i pe fru n te a m ea; d u p ă ce el a aju n s fastfel] suveranul acestei ţ ă r i întregi, m lnia*căzu d in tr-în su l [şi se rostogoli] la rădăcinile p la n te lor, căci îi dădusem înapoi ceea ce i se răp ise. Şi am fă c u t
42
răd ăcin ile să crească şi am fă u rit to a te versurile şi to t ceea ce s-a n ă s c u t din ele. Shu şi T efn u t au ză m islit pe [G eb] şi pe N u t, ia r Geb şi N u t au zăm islit pe U ser (O siris), pe H or (Horus) cel avînd am îndoi ochii în fru n te , pe S u teh (Seth), pe E set (Isis) şi pe N e b th e t (N ephthys), unul d u p ă altu l; iar copiii lor sîn t de a tu n c i m u lţi la n u m ă r în ţa r a ac easta. Magul conjurînd este duhul v irtu ţilo r m agice, trim ise de m ine în tru stîrp irea duşm anilor m ei p rin descîntece. E u i-am trim is aici pe aceşti zei care au lu a t n aştere din m ădularele m ele, ca să-l învingă pe v răjm aşu l acesta p rim ejdios. C adă [deci] p ra d ă focului A pop (A pophis), c u ţitu l să se afle în ţe a s ta lui, să i se ta ie urechile, să p iară num ele lui din ţa r a ac easta! Am trim is p ră p ă d u l ca să-l lovească. Am fă c u t să p ia ră oasele sale, ia r sufletul i-l stîrpesc zi de zi. E u îi dezghioc v ertebrele din spinare şi ră zu i cu cu ţitu l g răsim ea cărn ii lui, pe care o jupoi. A fost a ru n c a t în focul pe care în num ele său îl stă p în e şte S ehm et, şi O chiul D ivin p etrece pe socoteala lui în num ele său. D uşm anul se găseşte în flăc ări, sufletul lui e silit să piară, îi sîn t arse oasele, m ăd u larele lui sînt a ru n c a te în foc. Hor a p o rn it îm p o triv a lui cu su liţa sa de treizeci de coţi, şi su liţa a c e a sta de fier i-a s fîrte c a t tru p u l ca şi cînd n u s-ar fi aflat n icio d ată. V rem ea furiei lui a fo st a b ă tu tă din drum şi gîtlejul lui a fo st silit să verse. A fo st p ă z it, leg at, în lă n ţu it; un leu cu două capete i-a sto rs p u tere a, ia r eu i-am d esfăcut oasele din m ădulare, i-am frîn t picioa rele, i-am v îrît mîinile în b u tu c i, i-am ferecat gura şi buzele, i-am sm uls din ţii, i-am t ă i a t lim b a din g îtlej, i-am lu a t graiul, i-am o rb it ochii, i-am ră p it darul auzului, i-am lu a t tru p u l din locul său şi i-am h ă ră z it loc şi sălăşluire în p ă rţi felurite, ca şi cum nu ar fi fost v re o d a tă . Num ele lui nu m ai este, odraslele sale n u m ai sîn t. El n u se m ai află şi nu m ai sînt nici ciracii lui. Nu este el, nici ta g m a lui n u m ai este. Nu este el, nici urm aşii săi n u m ai sînt. Oul său nu creşte, săm în ţă sa nu se rid ică. N u se m ai află sufletul său, nici leşul său , nici duhul său , nici u m b ra sa, nici h aru l său v ră jito resc n u m ai e s te ; oasele lui n u sînt, nici pielea sa nu m ai este. El a că zu t ră p u s şi nu m ai este! O chii a rzăto ri ai lui H or I-au a ru n c a t în mîinile dreg ăto rilo r, ale călăilor [care îl a ştep ta u ] cu cu ţitele lor, şi ei şi-au să v îrşit asupră-i lucrarea lor o b işn u ită . El a c ă z u t p ra d ă p ră p ă d u lu i de
43
m oarte pe care I-au a sm u ţit asu p ra lui şi a su p ra m iezului său zi d u p ă zi. Chipul său e s tră p u n s de c u ţit şi capul i-a fost re te z a t de pe tru n c h i. S ehm et a lu a t in im a lui, a aruncat-o în focul din fa ţa ei şi a n ă p u s tit asu p ra lui lim bile arzăto are ale v ăp ăilo r, cu num ele: Puterea F ocului. A rşiţa a crescut. E a a sm uls sufletul lui din leş, în stăp în itu -s-a ea în tru num ele ei «Sehm et» şi s-a b u c u ra t în tru num ele său: «Dumnezeiescul Ochi Lum inos». Focul a în g h iţit inim a lui şi suflarea arzăto are a gurii sale a m istuit-o . W ezet ( Theba) a co tro p it locul p răb u şirii lui, astfel încît el să nu scape n icio d ată în vecii vecilor. Paznicii îl păzesc, ei desfac b u c ă ţi sufletul lui, cadavrul lui, u m b ra lui, duhul lui şi h aru l său v ră jito re sc ; ei îi sm ulg in im a din locul ei şi num ele lui îl stîrpesc. El a c ă zu t şi nu m ai este, aşa d upă cum am p o ru n cit eu. El a fo st sp u lb erat, şi sp u lb erat este sufletul său . Sălaşul lui n u m ai este şi n u este nici aşezarea sa. A rcaşii lui Shu îl tîră s c prin sala cu stîlpi a ospeţelor, ia r (zeiţa) P a h e t îl d ă p ra d ă lim bii de văp aie, luîndu-şi m ăsu ri de prevedere. E a îl duce la pieire în clipa ei de furie arţă g o asă, ia r S ehm et îl aru n că p este lim bile arzăto are ale g u rii ei. In im a lui cade ră p u s ă de c u ţit; el e orb. El se p răb u şeşte ră p u s. însuşi Re îl ră p u n e. Re cîştigă b iru in ţa asu p ra lui Apop, în fa ţa m arii eneade14 a zeilor; cu ţitu l s tă în fip t în ţe a s ta lui, răm în în d aşa în to a te zilele, d in ain tea (feţei) lui Re. Zeii de la m iazăzi îl d o boară, zeii de la m iazănoapte îl doboară, zeii de la apus îl d oboară, zeii de la r ă s ă r it îl do boară. Orion îl în lăn ţu ie în cerul de m iazăzi, U rsa M are îl priponeşte de cerul de m iază n o ap te; cei care sălăşluiesc în stele, îl leagă. F lăcările îl cu p rin d , focul îl m istu ie şi îi nim iceşte oasele şi p ăru l, cu m ădularele lui se face foc, pielea i se pîrleşte. El cade în m îinile zeilor. Num ele lui nu e pe buzele oam enilor, a m in tire a lui n u este în inim a zeilor. A fo st scu ip at în obraz. U nde este acela care să-şi m ai ad u că am in te de el? Re l-a dus la pieire, aşa că el n u m ai este. Nu este! Apop a c ă z u t, s-a p ră b u şit! E l a c ă z u t prad ă focului, el a c ă zu t p ra d ă săgeţilor. E l n u m ai e furios, nu m ai este cuprins de m înie. El n u m ai re sp iră aer, n u m ai trag e aer pe n ă ri! E l se află în focul ale că ru i flăcări i-au p ă tru n s în ochi. Focul i-a d istru s diadem a. Zei, care sîn teţi în b a rc a lui Re şi care doriţi să v ă în tîl niţi cu el, şi voi lacrim i15 care v -a ţi scurs din Ochiul acela,
44
îoviţi-l şi înţepaţi-1 cu su liţa pe cel prim ejdios, p este to t. A scu ltaţi, zei! Zei, nu-l în g ă d u iţi să ră m în ă pe locul unde a fost! Scurgă-i-se v ia ţa afară ! Nu în g ăd u iţi, zei, ca num ele lui să fie p ă s tra t! Nu în g ă d u iţi, zei, să dureze sufletul lui, du h u l lu i, u m b ra lui, oasele lu i, p ă ru l l u i ! Nu în g ă d u iţi, zei, •să se desfacă m îinile lui! Să n u ră m în ă u rm ă din odraslele sale, din m o şten ito rii s ă il Nu în g ăd u iţi, zei, ca să m în ţă lui să sporească, nici să crească oul lui! Nu în g ă d u iţi, zei, ca harul lui v ră jito re sc să se p ăstre ze! Nu în g ăd u iţi, zei, să ră m în ă el în cer sau pe p ă m în t! Zei, nu-l în g ă d u iţi să r ă m în ă la m iazăzi, la m iază n o ap te, la apus ori la ră s ă rit! N u-i în g ă d u iţi, zei, să s te a u n d ev a p rin tre oam eni! El e h ă ră z it focului ac estu i ochi lum inos al lui H or, care-l biruie zilnic. Afle-se focul în m ă ru n ta ie le lui şi să n u se s tin g ă d eloc, n icio d ată, în v ecii vecilor 1 Să-i în v in g ă p u te re a , să-i stîrp ească furia, şi în treg să-l a rd ă ca şi cum nu a r fi fo st! Apop, p răb u şeşte-te, cazi în p u te re a focuhii! Re însuşi te d o b o ară şi cîştig ă b iru in ţă a su p ra ta ! Ia seam a, A pop, eu te desfac în b u c ă ţi, ia seam a, eu îţi stîrp esc num ele şi te dau p ra d ă focului p e n tru zilele to a te , aşa cum a p o ru n cit Re să ţi se facă! P riv eşte, R e! A scu ltă, R e! I a tă : ţi-am stîrp it v răjm aşu l, I-am c ă lc a t în picioare, I-am scuipat în obraz! Re a iz b u tit să cîştige v ic to ria asu p ra duşm anului său. Acela a că zu t şi n u se m ai află. Num ele lui arde în treg , ia r eu am n im icit locul lui, sălaşul lui, c rip ta sa. Am spulbe r a t sufletul lui, duhul lui, leşul lui, u m b ra lu i, h aru l său v răjito resc, săm în ţă sa, oul lui, oasele sale, p ăru l său şi le-am azv îrlit în foc în tru zilele to a te , aşa cum a p o ru n c it Re să se facă. [Astfel] sîn t s tîrp iţi, sp u lb eraţi şi arşi în întregim e to ţi duşm anii regelui — fie el viu, să n ă to s şi fe ricit — vii sau m orţi! C arnea lor fă-o să se desfacă b u c ă ţi, să fie sfîşiată şi d a tă s ă fie ea holocaustului stăp în ilo r din On (Heliopolis), spre a se nim ici [b u c a tă cu b u c a tă ], de-a p u ru ri, d in ain tea lui R e! F u m să se facă! Sufletele lor, duhurile lor, leşurile lor, um brele lor, h aru l lor v ră jito re sc , oasele lor, p ăru l lor, casele lor să n u m ai fie, şi n ici bordeiele şi m orm intele lor! G rădinile lor, sicom orii lor, tu fele lor să n u m ai fie. Să nu fie deloc nici ap a, nici p îinea lor. P e n tru ei să nu fie nici >focul, nici flăcările lui! F ă aşa încît nici copiii lor, nici v e
45
cinii lor, n ici m o şten ito rii lor, şi nim eni din aceeaşi s tirp e cu ei să n u se m ai afle! F ă a şa în cît capetele lor, m îinile lor, picioarele lor, urechile lor şi săm în ţă lor să n u m ai fie £ F ă ca sălaşele lor din ţa r a lor să n u fie, şi p rin tre oam eni, ei să nu ca p e te a p ă pe a c e st p ă m în t, nici în îm p ă ră ţia de la A pus p rin tre d u h urile lu m in ii şi p rin tre m o rţi! T rim ite-i în locul de c h in u ri al m a rii stă p în e S ehm et, din A sher! D oboară-i cu p u te re de tîn ă r d ib aci. Dă-i pe m îna paznicilor îm p ă ră ţie i de la A pus. Nu îngădui ca sufletele lor să ia să din du a t1Q\ Să n u se afle ei p rin tre cei vii de pe p ă m în t, să n u ză rea scă soarele în nici u n a din zile! L eg aţi şi în lă n ţu iţi să fie pe locul p ră b u şirii, în cel m ai de jos duat\ Să n u li se îngăd u ie su fletelo r lor să in tre în ei de-a p u ru ri! P o ru n ce şte să se scuipe a su p ra lor şi p e ste plîngerile lor c ă tre cerescul tă u tro n , ia r zeii care se află acolo să ad u c ă m ă rtu rie îm po triv a lor, p a r te a lui A pop şi ei să o a ib ă ! O chiul lui H or să-i b iruie şi în, foc să-i p re fac ă S ehm et pe a lta ru l ei, în sala de ospeţe d in W ezet. N im iciţi să fie în fa ţa lui Re p en tru zilele to a te , aşa cum a p o ru n c it m arele zeu R e să li se facă în vecii vecilor. Ia r tu [R e], cel ce sălăşlu ieşti pe tro n u l tă u ceresc, c ă lă to re şte în b a rc a t a zilnică şi odihneşte-te în b arca serii şi s tră b a te fe ric it cele do uă ceru ri! [...] E u te -a m s p u lb e ra t, eu te-a m s tîrp it şi tu cazi p ra d ă p ră p ăd u lu i! T e-ai p ră b u ş it, A pop, şi Re cîştig ă b iru in ţa asu p ra ta , A pop! (De p a tru ori). (Cartea dragonului Apophis, IX — papirusul Bremmer-Rhind)
Variantă cosmogonică egipteană Mitul ţesut în jurul zeului M in (se pare, îm prum utat de la unele triburi, poate somaleze, ale Africii Negre) era acceptat mai ales în oraşul Gebti (Koptos), unde Min era adorat ca zeu al forţei virile şi al fecundităţii; deci şi concepţia cosmogonică era diferită, lumea — în această variantă — luînd naştere dintr-un ou primordial, comparabil cu oul lui Brahma din mitologia Indiei sau cu oul lui Pan-ku, din mitologia chineză.
46
Ou al apei, să m în ţă a p ăm în tu lu i! E se n ţa germ enului celor o p t zei din [oraşul] H m un (Hermopolis)\ Gel m ai vechi lo cu ito r din cer! Cel m ai vechi lo cu ito r din duat\ T u care te -a i n ă s c u t d in năm ol, în fa ţa lacu lu i din p ia tră de foc! îm p re u n ă cu tin e am ie şit din n ăm o lu l tă u . E u sîn t M in d in G e b ti, eu sîn t M in, stă p în u l ţă r ii G ebti. (Papirusul magic Harris, IV /sec. X II î.e.n./)
UNIVERSUL VEDIC
Mitologia Indiei vedice, în diferitele ei etape, clădită mai ales pe adorarea forţelor cumplite ale naturii şi pe intuiţiile capabile de timpuriu să construiască abstracţii în jurul marilor întrebări cosmice, şi-a compus în acest înţeles dublu şi variantele cosmogonice, ideea timpului fiind peste tot prezentă, aproape dominant. Zeul Vishnu •doarme iniţial pe cobra Ananta (Shesha), fixată în haosul precosmogonic (cobra simbolizează absenţa timpului, iar timpul apare ex nihilo, abia odată cu trezirea zeului); într-o viziune mai tîrzie, Brahma (în ipostaza Prajapati) mişcă prima dată roata universu lui, pornind timpul pînă atunci inert. Dar creaţia nu e niciodată definitivă: o succesiune constantă de creaţii, împlinite de zeul Shivat şi de distrugeri, operate de ipostaza sa negativă Rudra; universul e considerat aşadar un ciclu de pulsaţii (distrugeri şi re naşteri) — erele yuga — fiecare ciclu fiind o zi din viaţa eternă a sufletului universal Brahman. în epoca postvedică se preferă alte forme cosmogonice, îndeosebi simbolul iluziei divine M ay a, autoa rea lumilor şi formelor aparente, printre care chiar Brahma, zeul creator al universului. Gosmogoniile Indiei apar în cele patru Vede17, în vastul poem epic Mahabharata, în comentariile filosofice asupra tradiţiei vedice din Upanishade şi Brahmane, în Manusamhita (cartea legilor lui Mânu), ca şi în revizuirile tîrzii budiste, unde vechile mituri au fost subsu m ate selectiv noii doctrine.
47
Interogaţii imnice N u era fiin ţă , n u era nici n e fiin ţă a tu n c i. Nu era n ic i sp aţiu l şi n ici, dincolo, firm am en tu l. Care era m iezul? U nde se afla? Sub p aza cui? Ce era ap a ad în că , apa fă ră fund ? Nici m o arte a, nici n em o art ea n u e x istau în ac est tim p , nici u n sem n să deosebească n o a p te a de zi. U nul re sp ira fă ră su flare, m işcat de sine însuşi: nim ic a ltc e v a n u era n icăieri. L a obîrşie, în tu n eric acoperea în tu n ericu l, t o t ce se z ă re a n u era d ec ît u n d a n ed e slu şită. în ch is în golr C el-care-devenea, Unul — lu ă n a şte re a tu n c i p rin p u te re a C ăldu rii. Apoi crescu D o rin ţa, care a fost în tîia să m în ţă a G îndirii. C ercetîndu-şi cu c h ib z u in ţă sufletele, în ţe le p ţii g ă siră în n e fiin ţă le g ă tu ra fiin ţe i. S foara lor era în tin să în diago n ală: unde e ra d ea su p ra, unde era d ed esu b t? Au e x is ta t p u r tă to r i de să m în ţă , au fo st v ir tu ţi; jos e ra In s tin c tu l, sus H aru l. Cine ştie cu a d e v ă ra t, cine a r p u te a să v e ste a sc ă aici de unde se tra g e , de u nde vine a c e a stă creaţie? Z eii sîn t dincoace de a c est a c t c re a to r: cine ştie de u n d e pu rced e el? De u nde izv o răşte a c e a s tă creaţie* d ac ă a fo st fă u rită sau n u a fo st, Cel-ce-veghează a su p ra ei m u lt m ai sus d ecît cerul — ştie fă ră în d o ială: sau n u ştie deloc? (Rig Veda, X -129>
Creaţia embrionară E m b rio n u l de au r a crescu t d in tru în c e p u tu ri: n ăscîn du-se, el a fo st singurul s tă p în al lucrurilor. El p ă stre a z ă P ă m în tu l şi Cerul, care sîn t aici. Cine este zeul ac esta pe care p rin je r tf a n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Cel care dă suflu şi v igoare şi p o ru n cilor c ă ru ia li se supun to ţi, pînă şi zeii, cel a că ru i m o a rte şi a că ru i n em o arte sîn t nu m ai u m b ră: cine este zeul a c e sta pe care p rin je r tf a n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Cel care cu p u te re a lui a aju n s singurul rege al lu cru rilo r în su fleţite , a t o t ce re sp iră sau zace în a m o rţeală, cel care p o ru n ceşte fă p tu rilo r cu două picioare* cu p a tru p icioare: cine este zeul ac e sta pe care p rin je rtfa n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Cel din p u te re a c ă ru ia sînt-
48
ac eşti m u n ţi cu zăpezi şi oceanul cu [fluviul] R asa, aşa cum se spune, şi polii cerului, care sîn t b ra ţe le lui: cine este zeul a c e s ta pe care p rin je r tf a n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Cel care a în tă r it vînjosul Cer şi P ă m în tu l, cel care a a ş e z a t soarele, a aşezat b o lta cerească, cel care în v ăz d u h u ri cu m p ăn eşte sp a ţiu l; cine este zeul a c e sta pe care p rin je r tf a n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Cel c ă tre care îşi în d re a p tă p riv irea , a şte p tîn d călăuzire, cele două o ştiri a g ă ţa te de glie, cu trem u rîn d u -se în sufletul lor, cel care lum in ează soarele cînd ră s a re : cine este zeul a c esta pe care p rin je r tf a n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Cînd au v e n it M arile Ape p u rtîn d universul ca pe un em brion, n ă s c ă to a re ale lu i Agni, atu n c i crescu Unul, prin cip iu l v ie ţii zeilor; cine este zeul ac e sta pe care prin je rtfa n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Cel care cu p uterile sale a îm b ră ţiş a t d in tr-o privire Apele p u rtîn d energia, n ăscîn d sacrificiul, cel ce p rin tre zei a fo st singurul zeu: cine este zeul a c e sta pe care p rin je rtfa n o a s tră se cuvine să-l slujim ? Să n u fim lo v iţi, n ă s c ă to ru l P ă m în tu lu i, cel care a zăm is lit Cerul şi legile c ă ru ia sîn t ad ev ăr, cel ce a fă c u t m arile, stră lu c ito a re le Ape! Cine este zeul ac e sta pe care prin je r tf a n o a s tră se cuvine să-l slujim ? O, P ra ja p a ti, t u sin gurul eşti şi nim eni a ltu l, cel care cuprinzi to a te fă p tu rile ac estea. Ia r ceea ce ne dorim , lăsîn d u -ţi o fran d a, fie-ne h ă r ă z it să ajungem stăp în i de b o g ăţii! (Big Veda, X - 121)
Pătrunderea zeilor în omul prim ordial Cînd M anyu şi-a în s o ţit M ireasa, [n ă zu in ţa sa], dincolo de casa în c h ip u irii, care erau a tu n c i fecioarele, cine au fo st p e ţito rii, cine era cel d in tîi p eţito r? D o rin ţa şi F a p ta se aflau în ă u n tru l u riaşei u n d e: acolo erau fecioarele, acolo p e ţito rii, şi în tîiul p e ţito r fusese brahm an. Zece zei s-au n ă s c u t o d in io ară la o la ltă din zei. Cel care îi v a fi cunoscut fa ţă c ă tre fa ţă , p o ate v o rb i azi cu tem ei. R ăsu flarea su flată şi so rb ită , Văzul, A uzul, N esfîrşirea şi C ap ătu l, Suflul
49
pieziş şi de sus, C uvîntul, C o n ştiin ţa — ia tă ce zei au În so ţit N ăzu in ţa. A n o tim p u rile încă n u se n ăsc u seră, nici D h a ta r, nici B rih a sp a ti, nici In d ra sau A gni, nici A shvinii: pe cine aşa d a r şi-au so co tit că p eten ie zeii aceştia? D o rin ţa şi F a p ta se aflau în ă u n tru l u n d ei u riaşe. D o rin ţa s-a n ă s c u t în a in te de F a p tă , şi pe ea şi-au socotit-o căpetenie zeii. G lia fusese în ain te de a s ta , ea care ştie to a te cele ce sîn t aievea şi cel care îi cu n o aşte num ele p o ate fi so co tit ş tiu to ru l celor stră v e c h i. De unde s-a n ă sc u t In d ra, de unde Som a, de unde A gni? De unde a in tr a t în fiin ţă T v a sh ta r? De un d e s-a n ă s c u t D h a ta r? In d ra s-a n ă s c u t din In d ra , S om a d in Som a, Agni din A gni, T v a s h ta r s-a n ă s c u t din T v a s h ta r şi D h a ta r d in D h a ta r. D ar cei zece zei care s-au n ă s c u t o d in io ară din zei, d u p ă ce au d ă ru it fiilor lor lum ea, în ce lum e sălăşluiesc? Cînd F iin ţa O bîrşiei a adus p ăr, oase, ten d o an e, carne şi m ă d u v ă ca să fa că u n tru p în tre g it cu picioare, în ce lum e a in tr a t ea apoi? De unde a adus firele de p ăr, de unde tendo an ele şi oasele, m ădularele, încheieturile, m ăd u v a, carnea? Cine şi de unde le-a adus? S tro p ito ri sîn t nu m iţi a c e şti zei care şi-au d a t D aniile. Cînd pe m u rito r I-au s tro p it, zeii au p ă tru n s în Om. Coapse, picioare, g en unchi, cap, m înă şi fa ţă , şolduri, £ ...], co aste — ce în ţe le p t a rîn d u it to a te lao laltă? Cap, m înă şi obraz, lim b ă , ceafă, v e rte b re — to a te le-a în to cm it îm p reu n ă în to c m ito a re a cea M are, înfăşurînd apoi to tu l în piele. Cine a pus culoarea care-l face azi să sclipească, în m arele tru p ce zăcea, de În to cm ito are în to cm it? T oţi zeii veneau în tr-a ju to r, şi tîn ă ra m ireasă a recunoscut a s ta . S tă p în a casei, so aţa celui în tru ch ip în d V oinţa, i-a adus lui culoarea. Cînd T v a sh ta r, cînd p ă rin te le T v a sh ta r, m ai m arele fiului său , a în şu ru b a t tru p u l, zeii,făcîn d u -şi lăcaş din acel m u rito r, şi-au săv îrşit in tra re a în Om. Som nul, isto v ire a şi m o a rte a , zeităţile ce se num esc p o rn iri c ă tre ră u , b ă trîn e ţe a , pleşuvia, c ă ru n te ţe a — au p ă tru n s d u p ă aceea şi ele în tru p . H oţia, fărăd eleg ea, vicleşugul, ad e v ăru l, sacrificiul, faim a, fo rţa, p u te re a v re m e ln ic ă, energia — au p ă tru n s d u p ă aceea şi ele în tru p . M ulţum irea şi n em u lţu m irea, m ărin im ia şi nem ilostivirea, ca şi to a te soiurile de foam e şi sete — au p ă tru n s du p ă
50
aceea şi ele în tru p . D o jan a şi n ed o jan a, ro stire a v o rb ei «da» şi a vorbei «nu», c re d in ţa , ră sp lă ţile îndătinate,, n ec red in ţa — au p ă tru n s d u p ă aceea şi ele în tru p . Ş tiinţele şi n eştiin ţele, ca şi celelalte lucruri vrednice de în v ă ţa tr slrofele, m elodia, form ulele litu rg ice şi brahman — au p ă tru n s şi ele în tru p . D e sfă tă ri, b u cu rii, înveseliri, m a ri plăceri cîte se află, rîs, p etrecere, dansuri — a u p ă tr u n s du p ă aceea şi ele în tru p . V o rb ăria şi n ev o rb ăria, ca şi tră n c ă n e lile cîte se află, p o runci, presupuneri, supuneri — to a te au p ă tru n s în tru p . R ăsu flarea su flată şi so rb ită , Văzul,. Auzul, N esfîrşirea şi C ap ătu l, Suflul pieziş şi de su sr C uvîn tu l, C o n ştiin ţa — au p o rn it îm preună cu tru p u l... G îndurile şi to a te în ch ipuirile au p ă tru n s d u p ă aceea şi ele în tru p . Apele sîngelui şi ale udului — cei p rip iţi, tic ă loşii, ta in ic ii, cei su b ţiri şi cei groşi le-au v ă r s a t in groapa de lă tu ri. P resch im b în d în os b u tu cu l de foc, ei au le p ă d a i rele o p t ape. S chim bînd în săm în ţă u n tu l din datină,, zeii şi-au îm p lin it in tra re a in Om. Apele a tîte a cîte sîn t, întocm ai ca zeii, şi V iraj o d a tă cu» brahm an, şi însuşi brahman şi-au săv îrşit in tra re a în tru p . D easupra tru p u lu i a sălă şlu it P ra ja p a ti. Soarele şi v în tu l şi-au îm p ă rţit în tre ei ochiul şi ră su fla rea O m ului. Apoi zeii îi a d u se ră lui Agni, in d ar, Şinele,, ca a lt chip al său. D e aceea, cel ce cu n o aşte Om ul, cu g e tă a şa : «Acesta este brahm an». Căci to a te z e ită ţile sălăşluiesc in el c a vacile în stau l. P e n tru în tîia tre c e re în m o a rte el u rm ează tre i căi felu r ite ; cu o p a rte d in sine p leacă dincolo, cu a lta p leacă dincolo şi, în cele d in u rm ă , cu a tre ia ră m în e aici. în apele s tă tu te , îm b ă trîn ite , în ă u n tru l lor îşi află tru p u l sălaş. în ă u n tru l lui este v igoarea şi ia tă de ce se cheam ă el ca d av ru . (Atharya Veda, XI — 8),
Sacrificiul de sine al creatorului L a în c e p u t n u a fo s t n im ic aici. [T otul] era în v ă lu it d e m o a rte sau de fo am ete, că ci fo am etea este m o arte. E l [cel n u m it m o arte ] (d ori): «Să m ă în tru p e z i» şi d ăd u n a ş
51
te r e ra ţiu n ii. Şi el se u rn i b inecuvîntînd, ia r din binecuvîn ta r e a lui se n ăsc u ap a. «Cu a d e v ă ra t, [zise] el, cînd am binec u v în ta t, s-a iv it ap a. De aceea fire a ei este arkals. Ceea ce a fost sp u m a apei s-a în tă r it şi s-a fă c u t p ă m în t. E l s-a isto v it. Şi din el, cel is to v it şi arzînd în flăcări, a r ă s ă r it s tră lu cire a, e se n ţa lui, care este focul. E l s-a îm p ă rţit în tre i: o treim e era soarele, o treim e — v în tu l. T o t el este şi re sp ira ţia , îm p ă rţită în tre i. R ă să ritu l e capul său , a c e a s tă la tu ră şi ce alaltă sîn t m em brele din fa ţă , apusul e ste coada, a c e a stă la tu ră şi ce alaltă sînt coapsele, sudul şi nordul [sînt] şo ld u rile; cerul este spinarea lui, aerul e pîntecele, acest [păm înt] e p ieptul. A stfel, el s tă tra in ic pe ape. Cine îl cunoaşte, s tă tra in ic acolo unde se duce. El d o ri: «Nască-se din m ine al doilea tru p » . Şi el, foa m etea sau m o a rte a , a produs contopirea ra ţiu n ii cu graiul. Ceea ce fusese să m în ţă a dev en it an. P în ă atu n c i anul nu ex istase. E l l-a crescu t a tîta vrem e cît durează un an şi apoi i-a d a t d ru m u l. Cînd şi-a deschis gura ca să-l m ănînce pe cel n ă s c u t, acela a ro s tit: bhan. Ia r a s ta a devenit C uvîn tu l. E l s-a g în d it: «D acă îl voi ucide, voi avea h ra n ă puţină». A tu n ci el a c re a t, cu g raiu l acela şi din tru p u l acela, to t ce este aici: im nurile, form ulele de.sacrificare, m elodiile, descîntecele, sacrificiile, oam enii, vitele. E l a h o tă rît să devoreze t o t ce dăd u se la iveală. Cu a d e v ă ra t el înfulecă to tu l, de aceea n a tu ra m o rţii este devorarea (aditi). Cine cun o aşte n a tu ra m o rţii, ad ică a d iti, acela ajunge devo ra to ru l a t o t ce este şi to tu l devine h ra n a lui. E l a d o rit: «Fie ca eu să aduc din nou u n sacrificiu şi m ai m are». A în cep u t să se isto v e a sc ă , s-a în flă c ă ra t de ascetism . Şi d in el au r ă s ă r it, în flă c ă ra t şi isto v it cum era, gloria şi fo rţa . G loria şi fo rţa sînt în tr-a d e v ă r ră s u flă rile v ie ţii. Cînd a a p ă ru t re sp iraţia, a în cep u t să crească tru p u l. Şi în tru p u l său se afla ra ţiu n e a. E l d o ri: «Fie ca (tru p u l) a c e sta să-m i fie prielnic p e n tru sacrificiu şi cu aju to ru l lui să m ă întrupez eu însum i». A tu n ci (acesta) deveni cal; crescînd, se făcu b u n p en tru sac rificare; de aceea, sacrificiul calului se num eşte ashvamedha19. Cu a d e v ă ra t, cine cunoaşte a s ta , acela cunoaşte ashvamedha. L ăsîn d (calul) în lib e rta te , începu să cugete [la el], ia r d u p ă tre c e re a un u i an, şi-l aduse je r tf ă sieşi,
52
[celelalte] anim ale oferindu-le zeilor. De aceea i se şi sacri fică lui P ra ja p a ti u n [cal] s fin ţit, care ap arţin e tu tu ro r zeilor. Cu a d e v ă ra t, ashvamcdha este ceea ce irad iază c ă ld u ră ; tru p u l său este anul. Focul a c e sta este arka; aceste lum i sîn t corpurile lui. Şi astfel, ei sîn t doi: focul de sacrificiu şi sacrificiul calului. Şi to t astfel, ei sîn t o singură d iv in ita te : m o artea. A cela [care ştie asta] învinge a doua m o arte, m o a rte a nu-l ajunge, m o arte a devine tru p u l său, el se contopeşte şi este u n a cu acele d iv in ităţi [...]. De la P ra ja p a ti20 au purces două feluri de fiin ţe: zeii şi dem onii. Ia r zeii (devas) erau m ai tin e ri şi dem onii (asuras) m ai b ă trîn i. Se lu p ta u unii cu a lţii p e n tru aceste lum i. Zeii sp u seră: «Hai să-i învingem pe dem oni în tr-u n sacri ficiu, p rin udgithal» E i i-au spus C u v în tu lui: «C întă p en tru n o i!» «Bine» [răsp u n se C uvîntul], şi C uvîntul începu să cînte p en tru ei. D e sfă ta re a ce se află închisă în el, Cîntecul o tra n sm ite a zeilor; binele pe care-l ro ste şte el şi-l red a sieşi. [Dem onii] şi-au d a t seam a: «Cu a d e v ă ra t, ei ne vor b iru i cu aju to ru l ac estu i c în tă re ţ» , şi n ăp u stin d u -se asu p ra lui, îl ră p u seră p rin m ijlocirea ră u lu i. Ră*ul [ce se află închis în] ceea ce (C uvîntul) spune cu r ă u ta te este anum e ră u l acela [...]. L a în cep u t [to a te ] a c estea nu erau decît A tm a n 21 în chip de purusha (om )22. E l se u ită ju r îm p reju r şi n u zări pe nim eni în afa ră de sine. Şi în ain te de orice, el ro sti: «Eu sînt». A stfel ap ă ru pronum ele «Eu». De aceea şi a stă z i cel care este ch em at ră sp u n d e m ai în tîi: «Eu sînt», ia r apoi ro ste şte celălalt num e pe care-l p o a rtă . în a in te de încep u tu l tu tu ro r ac esto ra, el îşi arse to a te p ăcatele şi de aceea el este p u ru sh a . Cu a d e v ă ra t, cel care ştie a s ta îl a rd e pe acela care v rea să fie în ain tea lui. El fu cuprins de fric ă . De aceea celui sin g u ratic îi este frică. Şi el cu g e tă : «D ar n u este nim ic a fa ră de m ine, şi a tu n ci de ce îm i este frică?» Şi n u m aid ec ît frica îl p ărăsi, că c i de ce anum e avea să se te a m ă ? A d e v ă ra t, frica n u v ine d ecît de la al doilea. In tr-a d e v ă r, el n u cu n o ştea b u cu ria. De aceea, cel sin g u ra tic n u ştie ce e b u c u ria . E l îşi dori pe al doilea. El deveni aidom a b ă rb a tu lu i şi fem eii, u n iţi în .îm b ră ţişa re .; El se îm p ă rţi pe sine însuşi în două ju m ă tă ţi. A tu n ci au. fost fă cu ţi soţul şi soţia. «De aceea noi înşine sîntem ase-' m enea ju m ă tă ţilo r aceleiaşi b u că ţi» , aşa a spus Y ajnaval-
53
k y a . De aceea, sp aţiu l a c e sta este u m p lu t de fem eie. E l s-a îm p re u n a t cu ea. A tu n c i s-au n ă sc u t oam enii. Ia r dînsa c u g e tă : «Cum s-a p u t u t îm p reu n a el cu m ine d acă m -a fă c u t din el însuşi? P e n tru a s ta , m ă voi ascunde.» E a se p refăcu în v a c ă , d ar el se făcu ta u r şi se îm p reu n ă cu d în sa; a tu n c i s-au n ă s c u t vacile. E a se făcu ia p ă , iar el a rm ă s a r; ea se făcu m ă g ă riţă , ia r el m ăgar, şi se îm preună cu d în sa; atu n c i s-au n ă s c u t [vitele] cu copita ned esp icată. E a se făcu ca p ră , ia r el ţa p ; ea se făcu oaie, ia r el berbec şi se îm p reu n ă cu d în sa; a tu n c i se n ă sc u ră caprele şi oile. Şi astfe l, el aduse pe lum e t o t ce tră ie ş te îm perecheat, p înă la fu rn ici. El află: « In tr-ad ev ăr, eu sîn t creaţia, p e n tru că eu am cre a t to a te acestea». A şa deveni el fă p tu ră . Cel care ştie a s ta , se g ăseşte în a c e a s tă creaţie a lui. A poi el îşi frecă m îinile şi scoase foc din g u ră, ca d in tr-u n p în tec de m am ă. De aceea am îndoi au s u p ra fa ţa lă u n tric ă lip sită de p ă r, p en tru că nici în ă u n tru l pîn tecu lu i de m am ă nu este p ă r. Şi cînd se spune: «Fă sacrificiu p e n tru zeul acesta», «fă sacrificiu p e n tru celălalt zeu», este num ai opera lu i, în tru c ît el este to ţi 'e ii. Şi b u n ăo a ră um ezeala cea care e ste , el a făcu t-o din să m în ţă , ia r a s ta e som a2:\ A d e v ărat, lum ea a c e a s ta în tre a g ă n u este d ecît h ra n ă , ia r focul este d ev o rato ru l h ra n e i. A ceasta e cre a ţia cea m ai în a ltă a lui B rahm an24, căci el i-a c re a t pe zei m ai presus (de sine însuşi); m u rito r, el a d a t n a şte re n em uritorilor. De aceea cre a ţia a c e a sta e m ai presus de to a te . Cine ştie a s ta , se află în c reaţia lui cea m ai în a ltă . (T oate) ac estea erau pe a tu n c i nedesluşite. El a p u tu t fi deslu şit d u p ă num e şi chip. Şi [se sp u n e]: «Cum îi e num ele, aşa şi chipul». Căci acum to a te se p o t desluşi d upă num e şi chip. Şi [se spune]: «Cum îi e num ele, aşa şi chipul». E l (A tm an) a p ă tru n s aici p în ă în vîrful unghiilor, ca un pum n al în te a c ă sau ca focul în v a tră . El n u e v ă z u t, p e n tru că n u este plin. Cînd re sp iră, el se n u m eşte resp iraţie, cînd v o rb e şte e g ra i, cînd vede e ochi, cînd aude e ureche, cind cu g e tă este cu g et. A cestea nu sîn t decît num ele fa p telor sale. Cine re s p e c tă n u m ai u n a sau a lta din ele nu are cu n o aştere, în tru c ît n u m ai în u n a sau în a lta el e neîm pli n it. F ie ca el să fie v e n e ra t d re p t A tm an, deoarece aici [fap tele lui] devin u n a sin g u ră. A cest A tm an e urm a a to t ce e ste esen ţial, fiin d că în tr-a d e v ă r, aşa cum după
54
u rm ă găsim [ceea ce s-a p ie rd u t], t o t astfel d u p ă el recu noaştem t o t ce este esenţial. Cine cunoaşte a s ta , îşi află glorie şi lau d ă. A cest A tm an e m ai de p re ţ decît un fiu, decît b o g ă ţia , decît t o t re stu l. E l este cel m ai sacru. Şi d ac ă celui care zice că îi este d rag n u A tm an , ci altcev a, i se v a spune că v a pierde (ce so coteşte a-i fi) drag, aşa se şi p o ate întîm pla. N um ai A tm an tre b u ie so co tit drag. Cine în d răg eşte num ai pe A tm a n , aceluia nu-i v a pieri ceea ce îi este drag. Şi se spune: «Dacă oam enii socot că d a to rită cunoaşterii lui B rahm an ei v o r deveni to tu l, atu n c i ce anum e cunoştea B rah m an d a to rită c ă ru ia a devenit to tu l? » In tr-a d e v ă r, la în cep u t a s ta a fo st B rahm an. E l s-a recu n o scu t pe sine: «Eu sîn t B rahm an». De aceea el a d ev e n it (esenţa) a to a te . Şi care d in tre zei s-a tre z it [în tru a c e a s tă cu n o aştere], acela a şi aju n s aidom a lui. Acelaşi lu cru s-a p e tre c u t cu în ţelep ţii (rish i), acelaşi cu oam enii. V ăzînd ac e a sta , înţeleptul V am adeva a în ţe les: «Eu am fo st M ânu şi S u ry a» 25. T o t astfe l şi azi, cine stie : «Eu sîn t B rahm an», acela ajunge to t (ce este esenţă). Şi nici m ăca r zeii nu-l p o t îm piedica în a s ta , în tru c ît el le devine lor A tm an . D ar cine venerează a ltă d iv in ita te şi zice: «Una e ea, a lta sîn t eu», acela nu ştie nim ic; el este în fa ţa zeilor ca u n anim al. C ăci, în tr-a d e v ă r, după cum m u lte dob ito ace îi sîn t de folos om ului, aşa şi fiecare om le este zeilor de folos. C hiar atu n c i cînd ni se ia o v ită , se iscă în noi nem u lţu m ire, ce să m ai vorbim de m ai m u ltei De aceea lor (zeilor) n u le face p lăcere cînd oam enii ştiu a c easta. Cu a d e v ă ra t, la în cep u t a c e ste a (to ate ) erau singurul B rah m an . Unul fiin d , el n u s-a lă rg it. E l a c re a t un chip şi m ai b u n : pe oşteni (kshatriya )26, pe cei care sînt oşteni p rin tre zei: In d ra , V a n in a , Som a, R u d ra, P a rja n y a , Y am a, M rity u , Ish a n a [...]. T o tu şi el n u se lărgea. El a c re a t vish, acele soiuri de zei ce se socotesc d u p ă cetele lor: vasu, rudra , aditya, vishvcdeva şi marut. D ar el t o t nu se lă rg e a . E l a c re a t varna-shudra (în în tru c h ip a re a lui) P ush a n 27. în tr-a d e v ă r, a c est [păm înt] este P ushan, căci el h ră n eşte t o t ce e x is tă . E l în să t o t n u se lărg e a. E l a creat un chip şi m ai b u n : dliarma28. K shatra kshairiilor, ia tă ce e ste dharma. De aceea n u p o ate fi nim ic m ai presus de d h a rm a . Şi cel slab sp eră (să-l învingă) pe cel m ai ta re cu
55
a ju to ru l d h arm ei, ca şi cum I-ar a ju ta regele. Căci, aşa este, d h a rm a e ad e v ăru l. T ocm ai de aceea se şi socoteşte că acela care spune ad e v ăru l, ro ste şte d h arm a, iar cel ce ro ste şte d h arm a, ro ste şte a d e v ăru l; căci am îndouă sîn t acelaşi lu cru. Şi a s tfe l a c e s ta este B rahm an, kshatriya, vish şi shudra* A cest B rah m an a fo st foc p rin tre zei şi b ra h m a n p rin tre oam eni [...]. D in tru în c e p u t, ac est (to t) n u era d ecît A tm an , cel u nic. E l a d o rit: «Fie să am o soţie, a tu n c i voi p u te a să produc u rm aşi; să am bogăţie şi a tu n c i voi p u te a săv îrşi fap te» . Cu a d e v ă ra t, a c estea sînt [hotarele] dorin ţe i, şi cel dornic nu-şi p o ate dori m ai m u lt. De aceea şi azi în sin g u ra tu l d o re şte : «Fie să am o soţie, a tu n c i voi p u te a să las u rm aşi; să am b o g ăţie şi a tu n c i voi p u te a săv îrşi fa p te ». Şi d ac ă d in ac este d o rin ţe el nu-şi v a îm plini v re u n a, se v a so coti pe sine însuşi n eîm plinit. Ia r p lin ă t a t e a lu i a c e a s ta e ste : ra ţiu n e a sa este A tm an , graiul său este so ţia, re s p ira ţia sa sîn t u rm aşii, ochiul său este b o g ăţia lu m ească, deoarece cu ochii îşi dobîndeşte el to tu l; urechea sa este (b o găţia) d iv in ă, căci cu urechea o aude. Ia r tru p u l este a c ţiu n e a lu i, deoarece cu tru p u l îsi săv îrseste faptele [...] (Brihadaranyaka Upanishad29, „Madhu“ I, 2, 1 —7; 3, 1—2; 4, 1 —17)
Oul prim ordial în lu m ea a c e a s ta , cînd fă ră strălu cire şi lum ină ea era în fă ş u ra tă de n eg u ră d in to a te p ărţile, a a p ă ru t d in tru în cep u tu l [acelei] yuga30, ca în tîia cauză (a creaţiei), un ou u riaş, s ă m în ţă veşnica a tu tu ro r fiinţelor, care se num eşte M ahad iv y a. în el, precum se ştie, lum ina cea a d e v ă ra tă e ra e te rn u l b ra h m a , sublim şi inim aginabil, ubicuu, cel care este cauza ascunsă şi insesizabilă a realului şi irealului. D in [oul] a c e sta a purces suprem ul B rahm a, străm oşul şi sin g u ru l dom n al tu tu ro r fă p tu rilo r. (Apoi au ieşit) Surag uru şi S th a n u ; M ânu, K a şi P a ra m e sth in şi de asem enea P ra c e sa ta h , D ak sh a şi cei şap te fii ai lui D aksha. Apoi au a p ă ru t douăzeci şi u n u de dom nitori ai fă p tu rilo r, şi P u ru sh a cel al căru i su flet n u se p o ate m ăsu ra şi pe care îl
56
cunosc to ţi în ţe le p ţii; m ai d ep a rte, to ţi V ishvedeva, A d ity a, V asav ah şi am b ii A shvini, de asem enea (toţi) y ak sh a, sad h y a, p ish ach a, g u h y ak a şi p itri. D upă aceea s-au iv it cei m ai b u n i în ţelep ţi, în ţelep ţii b ra h m a n i fă ră cu su r şi num eroşii în ţelep ţi regali, în z e stra ţi cu to a te v ir tu ţile . D u p ă aceea: ap a, cerul, glia, v în tu l, spaţiul aerian şi ţările lum ii; d u p ă aceea: anii, an o tim p u rile, lunile, sem i lunile, zilele şi n o pţile în succesiune o rd o n a tă . A şa s-au iv it şi to a te celelalte care sîn t ad e v erite de oam eni. Şi t o t ceea ce e x is tă , m işcăto r şi n em işcat, t o t ce se supune o b serv aţiei, to tu l se v a am este ca din nou cînd, d u p ă ce se va scurge y u g a, lum ea se v a n ă ru i. T o t aşa precum (în n a tu ră ) sem ne fe lu rite ies la iv eală o d a tă cu sch im b are a an o tim p u rilo r, la fel şi acele fiin ţe (apar din nou) la în cep u tu l (u rm ă to a rei) y u g a. A şa se în v îrte şte în lum e veşnic ro a ta a c e a sta care n u are nici în cep u t, nici sfîrşit, şi care p ricinuieşte d istru g e re a a t o t ce e x is tă . (Mahabharata ?l, cartea I, „Adiparva“, I, 27—38)
Bărbatul cosmic Purusha: germinaţia universului L u m ea v ă z u tă era o în tunecim e de n eînţeles, lip s ită de Însuşiri d esluşite, cu n e p u tin ţă de p ă tru n s p rin ra ţiu n e ori de cu n o scu t, şi p ă re a cu desăvîrşire a d o rm ită . Cînd t e r m enul descom punerii s-a scurs, S tăp în u l, cel care e x is tă p rin sine însuşi şi care n u p o ate fi p e rc e p u t de sim ţu ri, lăsîn d să se v adă a c e a s tă lum e cu cele cinci forţe ale ei şi cu celelalte principii în stră lu c ire a gloriei celei m ai pure, s-a a r ă t a t risip in d în tu n ericu l. E l, pe care n u m ai sp iritu l îl p o ate înţelege, el care e m ai p resus de organele sim ţu rilo r şi nu are p ă r ţi v ă d ite , el cel etern , suflet al tu tu ro r fiinţelor pe care nim eni nu-l p o ate pricepe, şi-a d a t în vileag în trea g a splendoare. L uînd In cu g etu l său h o tă rîre a de a face să p u rc e a d ă fă p tu ri felu rite din propria-i s u b s ta n ţă , el a fă c u t în tîi apele în care a lă s a t un germ en. G erm enul a d ev e n it un ou ca au ru l stră lu c ito r, la fel de stră lu c ito r ca a stru l cu mii de raze, ia r din oul a c e sta s-a n ă s c u t el însuşi, B rahm a, străm o şu l tu tu ro r fiin ţelor.
57
F iind făcu te de N ara, apele s-au n u m it naras; şi p en tru că au fo st locul cel d in tîi al m işcării (ayana) lui N ara, s-a n u m it el însuşi N a ray an a32. P rin cel ce este, prin cauza sa im p en etra b ilă şi e te rn ă , prin fiin ţa şi n efiin ţa sa, a lu a t n aştere (b ă rb a tu l cosm ic) P u ru sh a, celeb rat în lum e sub num ele de B rahm a. D upă ce a locuit în oul ac e sta un an (al său ), cu p u te re a cu g e tă rii sale S tăp în u l a d esp icat oul în două ju m ă tă ţi; şi din cele două ju m ă tă ţi a fă c u t Gerul şi G lia, aşezînd la m ijloc în tre ele aerul, cele o p t ţin u tu ri cereşti şi genunea im obila a apelor. D in Sufletul p re aîn alt el scoase la iveală C ugetarea, cea care este şi nu este, ia r m ai în ain te de a c e a s ta , Şinele, cel care e a to a te S tăp în şi diriguieşte to tu l. Ia r în ain te de C ugetare şi de Sine, el sm ulse In telectu l şi to t ceea ce con ţin e u n a din cele trei însuşiri, precum şi cele cinci organe ale m in ţii cu aju to ru l că ro ra se psrcep lucrurile ex terio are, ca şi cele cinci organe ale acţiunii şi p articulele celor cinci elem ente. U nind în tre ele particulele, de n e p ă tru n s p en tru raţiu n e, ale acesto r şase principii ce sîn t în zestra te cu energie u riaşă, el făcu to a te fiinţele. [...] F iin ţa cea p re aîn altă a d a t astfel, d in tru în cep u t, un num e fiecărei fă p tu ri, un ro s t şi un fel de a fi, d u p ă cum m ărtu rise sc cuvintele din Veda. S tăpînul a to tp u te rn ic a d a t n aştere unui m are n u m ă r de zei în zestra ţi cu principii ac tiv e şi cu su flet, p recum şi unei m ulţim i n ev ăzu te de d u h u ri, şi a rîn d u it sacrificiul. [...] Spre a înm ulţi neam ul om enesc, din g u ra sa, din b ra ţe le safe, din coapsele şi din picioarele sale el a fă c u t p reo tu l (brahman), războinicul (kshatriya), ag ricu lto ru l (vaishya) şi lu c ră to ru l (shudra). îm p ărţin d u -şi tru p u l în do u ă, a to tp u te rn ic u l S tă p în a devenit ju m ă ta te b ă r b a t şi ju m ă ta te femeie şi, îm preunîndu-se cu sine însuşi, a d a t n a şte re C uvîntului (V iraj). (Manusamhita, I, 5 —32)
LUMEA DUALĂ De la cultul iranian iniţial al focului şi al apei, mitologia zoroastrismului a recompus o cosmogonie riguros de simplă, în formula conflictului dintre bine şi rău, ca principii personificate în zeii
58
Akura Mazda (Ormuzd) şi Angra M ainyu (Ahriman). Dacă o ra mură mitică iraniană se referă la naşterea acestor două principii antagonice din inerţia primordială a timpului infinit (Z u T van Akarana, timpul inert, se autosacrifică dar se şi îndoieşte de valoarea sacrificiului, aşa că din sacrificiu se naşte Ahura Mazda, deci binele, iar din îndoială Angra Mainyu, deci răul), codicele Avestar atribuit magului Zarathustra, impune o concepţie de dualitate inegală şi un îndelungat proces cosmogonic (în patru epoci de cîte trei milenii), între organizarea haosului temporal şi revenirea la haos; această cosmogonie avestică este, de fapt, organizarea materiei cosmice prin transferul luminii în energie, cînd apare şi omul primordial de o netă structură arhetipală: Yima.
A stfel îi vorbi A h u ra M azda33 sfîntului Z a ra th u s tra :34 E u , care sîn t A h u ra M azda, am creat, sfin te Z a ra th u s tra , universul acolo unde n u fusese nim ic. De nu I-aş fi fă c u t, lum ea în tre a g ă ar fi purces spre A irjan a V aeja. P o triv n ic ac estei lum i care este n u m ai v ia ţă , A ngra M ainyu a d a t naştere alteia, care este n u m ai m o arte şi unde nu sînt decît d ouă luni de v a ră , ia r ia rn a e lu n g ă şi ţin e zece luni, ră c in d în tr-a tîta p ăm în tu l, în cît pînă şi lunile v erii sîn t în g h e ţa te şi frigul este în cep u tu l tu tu r o r relelor. A poi, eu am fă u rit u n lăcaş p e n tru S ughdra, num indu-l G haon, care este locul cel m ai în c în tă to r de pe p ă m în t; a c e s ta e se m ă n a t cu tra n d a firi şi acolo se nasc p ăsă rile cu pene de ru b in . A tu n ci A ngra M ainyu a fă c u t insectele care v a tă m ă plantele şi anim alele. Apoi eu, A h u ra M azda, am în te m e ia t M uru, oraşul cel sfîn t şi m in u n at, ia r A ngra M ainyu a s tre c u ra t în tr-în su l vorbele ră u tă c io a se şi m in ciu n a. D u p ă aceea eu, A h u ra M azda, am c re a t ferm ecăto ru l B akhdi, unde flu tu ră o s u tă de m ii de ste a g u ri şi pe care îl încon jo ară păşunile grase, d a r A ngra M ainyu a trim is acolo fiare şi dobitoace lacom e care înfulecă v itele folosi to a re p en tru oam eni. Apoi eu am zidit N isha, oraşul ru g ă c iu n ii, ia r A ngra M ainyu a s tre c u ra t în el îndoiala cea care roade c re d in ţa . E u , care sîn t A h u ra M azda, am zid it oraşul H aroju cel cu p a la te b o g ate, o, sfin te Z a ra th u s tra , ia r A ngra M ainyu
59
a ză m islit acolo trin d ă v ia şi curînd oraşul a c ă z u t în tic ă loşie. A stfel, fiecare d in tre m inunile pe care eu le-am d ă ru it oam enilor, in tru fericirea lor, a cu n o scu t îm p o triv ire din p a rte a lu i A n g ra M ainyu, p rin darurile lu i n en o ro cite; din p ricin a lui, p ă m în tu l a fo st sp u rc a t de pornirile cele rele; el a s ta to rn ic it d a tin a tîlh ă re a sc ă de a-i îngropa pe m o rţi în p ă m în t sau de a-i ard e pe ru g u ri, precum şi to a te celelalte rele care în tris te a z ă neam ul om enesc. A tu n ci Z a ra th u s tra îl în tre b ă aşa pe A h u ra M azda: O, S finte D uh A h u ra M azda, t u cel ce ai fă c u t fă p tu rile p ăm în tu lu i, tu cel p re a c u ra t, cui d in tre m u rito ri ţi-ai d ă r u it m ai în tîi cu v în tu l tă u , t u cel care e şti A hura M azda, cui m ai în tîi, în ain te de m ine care sîn t Z a ra th u s tra , i-ai descoperit a c e a s tă lege care a t a este, care e ste a m ea? A tu n ci A h u ra M azda îi d e te a c e st ră sp u n s: P reafru m o su lu i Y im a, celui v e s tit ca dom n p rin tre oam eni, sfin te Z a ra th u s tra , lui celui d in tîi d in tre m u rito ri i-am r o s tit cu v în tu l m eu, eu care sîn t A h u ra M azda, şi lui celui d in tîi în ain te de tin e , care eşti Z a ra th u s tra , i-am descoperit legea a c e a s ta care este a m ea, care este a ta . E u , care sîn t A h u ra M azda, i-am spus de aceea aşa, o Z a ra th u s tra : — O, tu frum osule Y im a, fiu al lui Vivahv a n t, vino la m ine ca în v ă ţa t în tru c re d in ţa m ea, să-i fii ră sp in d ito r! D ar preafrum osul Y im a, o Z a ra th u s tra , ia tă ce m i-a ră sp u n s a tu n c i: — N u sînt v re d n ic p en tru a c e a sta eu, n u am eu ş tiin ţa să-i fiu legii ta le p ro fet şi crain ici — E u , care sîn t A h u ra M azda, astfel i-am g ră it lui: — D acă aşad ar n u vii nici p re o t, nici crainic legii mele să-i fii, v ai, to a te aceste fă p tu ri p ăm în teşti ale mele ocroteşte-le tu , o, Y im a, şi s a le creşti, şi înlocuieşte-m ă pe m ine ca paznic al fă p tu rilo r p ăm în tu lu i, vino să le fii o cro tito r şi p a z n ic ! Şi a tu n c i, o Z a ra th u s tra , preafrum osul Y im a m i-a ră sp u n s ac estea: — Voi face să p ropăşească făp tu rile tale p ă m în te şti, aceste fă p tu ri ale p ăm în tu lu i eu le voi face să crească. Te voi a ju ta fiind paznicul şi o cro tito ru l acesto r fă p tu ri ale ta le .f...] E u , care sîn t A h u ra M azda, i-am rîn d u it a tu n ci o oaste şi u n bold a u rit, u n plug cu to tu l de aur. Şi Y im a a dobîn d it în m îinile sale p u te re a reg easc ă. D ar în tre tim p , Y im a dom nind, s-au scurs astfe l tre i su te de ani pînă cînd t o t
60
p ăm în tu l larg s-a u m p lu t de cirezi şi ta u r i şi s-a u m p lu t de cîntece şi de oam eni şi de p ă s ă ri, şi de roşii focuri arzîn d .[...] (Avesta35, „Vendidad“, I —II)
PRINCIPIILE Y I N ŞI YANG Din foarte variata şi vasta mitologie chineză arhaică (pe care însă nu o cunoaştem decît din crîmpeie risipite în scrierile istorice, poetice şi enciclopedice mai ales de dinainte de confucianism şi taoism) se impune îndeosebi mitul creaţiei universului din cele două principii iniţiale, desprinse din haosul primordial: yin (principiul feminin, simbol al întunericului) şi yang (principiul masculin, sim bol al luminii şi al primăverii renăscătoare). Sînt şi alte concepţii cosmogonice frecventate de vechii mitografi chinezi: Hun Tun, haosul primordial, lipsit de cele şapte orificii vitale, se lasă perforat, însă moare producînd din el însuşi universul, pe care îl organizează abia omul cosmic Pan-ku, după un somn de 18 000 ani într-un ou, din gălbenuşul şi albuşul căruia el confecţionează tot ce există pe păm înt şi în cer. Antropogonia apare în miturile chineze abia după a doua creaţie (sau reparaţie) a universului — distrus de potop — prin lucrarea amplă a zeiţei Niui-wa şi a fratelui şi soţului ei,F u si36. Vechile noţiuni cosmogonice şi antropogonice din miturile Chinei arhaice au fost modificate sau chiar înlăturate de doctrina raţionalistă tao?7 şi, de nu s-ar fi conservat unele surse bogate (mai ales Cartea munţilor şi mărilor), nu am fi avut la îndemînă nici măcar fragmentele de referinţă din care -azi mitologii se străduiesc să re constituie una dintre cele mai interesante mitologii ale lumii.
Forţele primordiale yin şi yang Cine a p u tu t aduce p în ă la noi isto riile v rem u rilo r de Ia în cep u t? Pe ce tem ei p u tem ju d eca ră stim p u l acela cînd p ăm în tu l n u se d esp ărţise încă de cer? P riv irea cui a p u tu t să p ă tru n d ă în adîncul haosului de a tu n c i şi cum s-ar fi p u tu t desluşi ce anum e se ro te a în v îrte ln iţa aceea?
61
a
Din în tu n ericu l fă ră m argini a ţîşn it lum ina. De ce ţîşn it? Îm preunîndu-se, au a p ă ru t forţele yin şi yang. Ce anum e le-a n ă s c u t şi de unde şi-au tr a s obîrşia? B olta cerească are no u ă cercuri. Cine le-a în ă lţa t? Cine ar fi p u tu t să fie ziditorul d in tîi al acestei co n stru c ţii m ă re ţe ? (Tsiui Yuan /340—278 î.e.n./, întrebări către cer)
în vrem urile de d em u lt, pe cînd nu era încă nici p ă m în t şi nici cer nu era şi prin b ezna cea adîncă ră tă c e a u chipuri fă ră form ă, au a p ă ru t din haos doi zei. Ei au c re a t cerul şi p ăm în tu l, iar atu n c i s-a d e s p ă rţit principiul fem inin y in de principiul m asculin yang şi au fost h o tă rn ic ite cele opt ţă ri ale lum ii. [...] Şi s-au n ă sc u t din haos două sp irite care au creat cerul şi p ăm în tu l. D in s u b s ta n ţa tu lb u re au lu at fiin ţă anim alele, ia r din cea p u ră — om ul. (Liu An /179 —122 î.e.n./, Huainan-tst)
Omul cosmic Pan-ku Cerul şi p ăm în tu l se aflau într-o sta re de haos care se m ă n a cu co n ţin u tu l oului de g ă in ă , iar a tu n ci s-a n ă sc u t P an-k u . D upă optsprezece m iid e a n i,a în c e p u t să ia naştere universu l; principiul p u r yang a zăm islit cerul, principiul tu lb u re y in a zăm islit p ăm în tu l. Ia r P an-ku se găsea la m ijloc şi îşi schim ba în făţişarea de cîte n ouă ori pe zi. în cer el a aju n s sp irit, ia r pe p ăm în t s-a fă cu t sfînt. De fiecare d a tă cerul se în ălţa cu cîte un chjang38 to t mat sus, astfel că şi P an -k u însuşi creştea în fiecare zi cu cît.-? un ch jan g . Astfel a d u ra t to tu l optsprezece mii de ani, pînă cînd cerul s-a rid ica t foarte sus, iar p ăm în tu l s-a lă sa t fo a rte jos, şi pînă cînd P an-ku s-a întins în creştere a ju n g în d de o m ărim e g igantică. De aceea, p ăm în tu l răm îne -depărtat fa ţă de cer cu nouăzeci de mii de li38. ^dintr-o operă pierdută a lui Siui Chjang /sec. III/, citată în enciclo pedia Cercetarea imperială a anilor Thai-ping)
62
[P an -k u ] s-a în tin s cît era de lung, îm pingînd cerul t o t m a i sus, ia r p ăm în tu l t o t m ai jos. T otuşi m ai ră m în e a un loc in tre cer şi p ăm în t pe unde n u se p u te a tre c e . A tunci el lu ă în m în a stîn g ă o d a ltă , ia r în m îna d re a p tă un to p o r şi se ap u că să scorm onească astfel cu d a lta şi să ta ie cu to p o rul [p a rte a nedesprinsă]. Şi în tru c ît el dispunea de fo rţă m agică, în cele din u rm ă izb u ti să d e s p a rtă cu to tu l cerul de p ă m în t. (Chjou Yu /sec. XVII/, Povestea creaţiei lumii) m
în ţe le p ţii veacurilor de o d inioară spuneau că din la c ri m ile lui P an -k u s-au a lc ă tu it fluviile, din ră su fla re a lu i — v în tu l, din vocea sa — tu n e tu l, din lum inile ochilor săi — fulgerul. Se m ai spunea în vechim e că a tu n c i cînd P an-ku se b u cu ră, este vrem e fru m o asă, d a r cînd e mînios^ to tu l se înnourează. (Jen Fang /460—500/, Descrierea lucrurilor uimitoare)
P an -k u , cel n ă s c u t în a in te a tu tu ro r, s-a p re sch im b a t cu to tu l în aju n u l m o rţii sale: re sp ira ţia lui a d ev en it v în t şi nor, glasul i s-a p re făc u t în tu n e t, ochiul său stîn g s-a fă c u t soare, ochiul său d re p t s-a fă c u t lu n ă , şira sp in ării şi m ădularele lui au dev en it p a tru la tu ri ale lum ii şi cei cinci m u n ţi uriaşi, sîngele lui s-a p re făc u t în fluvii, tendoanele şi vinele sale au aju n s să fie d ru m u ri pe p ă m în t, din carnea lui s-a a lc ă tu it ţa rin a de a r ă tu r ă de pe cîm puri, p ăru l i s-a sch im b at în [puzderia de] stele, din perii de pe tru p s-au făcu t ierburile şi copacii, din d in ţi şi din oase au ră s ă rit aurul şi p ietrele, din să m în ţă lui b ă rb ă te a s c ă şi din m ă duva lui au ieşit la iveală m ă rg ă ritare le şi jad u l, ia r su doarea i s-a p re fă c u t în ploaie şi ro u ă . [...] Gîzele care tră is e ră pe tru p u l lu i, sub în rîu rire a v în tu lu i s-au f ă c u t oam eni. (Ma Siu /1620—1673/, Comentarii istorice, I)
63
N iui-w a şi Fu s i , reparatorii universului în vrem ea străv e ch e, a tu n c i cînd universul a b ia fusese c re a t, în m u n ţii K u n lu n locuia N iui-w a, îm p reu n ă cu fratele ei (F u si), d a r oam eni n u erau în că în lum ea de sub cer. A m îndoi s-au h o tă r ît să se în so ţească, devenind b ă r b a t şi n e v a stă , în să le-a fo st ruşine. A tu n ci fratele îşi duse sora în piscul m un telu i K unlun şi ro sti a c e s t descîn tec: «Dacă s tă în voia cerului ca noi doi să ne c ă să to rim , fie ca fum să ţîşn ească în sus făcîndu-se s tîlp ; ia r d ac ă n u , a tu n c i fum ul să se risipească!» Şi se făcu stîlp de fum . A tu n ci sora se apropie de fra te , după ce îm pletise u n e v a n ta i din ia rb ă spre a-şi acoperi fa ţa . De acolo a şi p urces obiceiul de azi al m ireselor să ţin ă la n u n tă un ev a n t a i în m în ă. (Li Jung, Descrierea lucrurilor irepetabile şi stranii)
m N iui-w a, fecio ară ferm eca tă şi zeiţă a vrem u rilo r s t r ă vechi, avînd chip om enesc şi tru p de şarpe, era în sta re să-şi schim be în făţişarea de şaptezeci de ori pe zi. (Cartea munţilor şi mărilor*9)
m L u m ea din oraş spune că, pe cînd nu se fă u rise ră în că cerul şi p ăm în tu l, nu erau încă nici oam eni. N iui-w a s-a a p u c a t să p lăm ăd ească oam eni din lu t, în să tru d a ei s-a d o v ed it a tît de an evoioasă în cît [zeiţa] n u m ai p rid id ea cu fră m în ta tu l. A tu n ci a c u fu n d a t o funie în lu tu l cel m oale şi, sm ucind-o m ereu a fa ră , făcea astfel oam enii. I a tă însă că cei bogaţi şi v e stiţi s-au ales d in tre cei p lăm ăd iţi din lu t [de m îinile zeiţei], pe cînd to ţi cei de jos şi fă ră faim ă s-au p o m en it a fi fo st scoşi cu frînghia. (iCercetarea imperială a anilor Thai-ping)
64
• în tre b a re : de ce în v rem urile de dem u lt, cînd n u se cunoşteau încă legile arm oniei, a fo st n ă sc o c it (in stru m entu l m uzical) shanhuang? R ăsp u n s: N iui-wa, sora lu i F u si, i-a c re a t pe oam eni şi a in v e n ta t m uzica în chip de sim bol al ap a riţie i lor pe lum e. (Ma Kao /sec. X/, Comentarii)
In vrem ea străv ech e s-a produs un potop, talazu rile se rid ica se ră p în ă la cer, ia r oam enii se înecaseră to ţi. Au ră m a s n u m ai un sih a s tru de pe M untele R ă s ă rite a n şi o fa tă de la M area de M iazăzi. A ceştia doi erau gem eni, frate şi so ră; to tu ş i, ca să n u se curm e neam ul om enesc, ei s-au c ă s ă to rit. T o ţi cei care tră ie sc în zilele n o astre sînt stră n e p o ţii lor. (mit oral din provincia Hunan, citat de Liui Chjan-yui, în Conspect de istorie a societăţii chineze)
In cei din u rm ă ani pe care i-a p e tre c u t ea (Niui-wa), unul din d re g ăto ri, cu num ele H un-hun, deşi avea m u ltă m in te, în drăgise v io len ţa [...] P lu tin d o d a tă p este ape, pe o p lu tă de lem n, el a in tr a t în lu p tă cu C hju-jung. D ar n eizb u tin d să-l în v in g ă, a ţîţa t de m înie cum era, s-a izb it cu capul de m u n tele B uchjou şi a m u rit. De la izb itu ra aceea s-a ru p t o p ro p te a cerească, iar un u l din unghiurile p ăm în tu lu i s-a s trîm b a t. (Sii-ma Tsien40, Memorii istorice)
In v rem u ri d em u lt apuse, cele p a tru h o ta re s-au n ă ru it şi cele n o u ă co n tin en te s-au despicat [...] Cele p a tru h o tare au aju n s în p arag in ă, ia r cele n o u ă ţin u tu r i s-au ru p t
65
unele de altele; cerul acoperea nu t o t ce era în fiin ţă , glia p u rta în sp ate n u t o t ce era în v ia ţă . F lăcările ardeau fă ră a se stin g e, valurile se rid icau fă ră a se curm a, fiare crîncene îi devorau pe supuşi, p ă s ă ri de p ra d ă îi ră p e a u pe cei b ă trîn i şi pe cei slăb ăn o gi. A tu n ci Niui-wa a to p it pietre m ulticolore şi a dres cu a c estea b o lta cerească, a re te z a t picioarele unei b ro aşte ţe sto a se uriaşe spre a în tă ri cu a ju to ru l lor cele p a tru h o tare , a ucis dragonul negru p en tru a veni în aju to ru l lo cu itorilor din T sichjou, a ad u n a t cenuşă de tre s tie şi cu ea a s tă v ilit apele potopului. [...] A dres cerul, a în d re p ta t cele p a tru la tu ri ale h o tarelo r [lum ii], a z v în ta t apele p o to p u lu i, a n e te z it p ăm în tu l în T sichjou, a s tîrp it fiarele sălb atice şi m ulţim ii om eneşti i-a re d a t v ia ţa . P rim ă v a ra a devenit su rîzăto are, v a ra s-a fă c u t în so rită, to a m n a era p ăg u b ito are şi ia rn a încheia anul. In acele vrem i, oam enii începuseră a tr ă i fă ră g riji, erau veseli si se asem uiau ei însisi b a cu caii, b a cu vacile. [...] (Niui-wa) şade în carul tu n e tu lu i, la care e în h ă m a t în m ijloc un dragon în a rip a t, ia r în la tu ri sîn t dragoni fă ră coarne. Nori galbeni îm podobesc carul ei, un dragon alb zb o ară în ain te, ia r un şarpe o u rm ează. A şa p lu teşte ea în în ălţim i, p rin tre dem oni şi spirite, ridicîndu-se pînă în al n ouălea cer, unde se în tîlneşte cu zeul de la p o a rta L inm un, apoi se cu fu n d ă în linişte şi în odihnă la picioarele m arelui străm o ş. D ar ea nu-şi dă în vileag m eritele, nu-şi rid ică n icio d ată glasul, tă in u ie şte în sinea ei calea oam enilor desăv îrşiţi şi se supune legii fireşti a cerului şi a p ăm în tu lu i. M eritele ei aju n g să se cunoască însă în to a te cele nouă ceruri, de sus şi p în ă jo s, la M ăgura G albenă subpăm ân te a n ă . #
(Liu An, Huainan-tsâ)
• Cînd oam enii ab ia se iv iseră pe p ăm în t, cerul avea legă tu ri cu ei şi ei aveau leg ătu ri cu cerul. D im in eaţa şi seara, oam enii se p u teau sui la cer, avînd astfel p u tin ţa să stea de v o rb ă cu cerul, d im in eaţa şi seara. (Kung Tse Chjen /1792 —1841/)
66
DUBLA GENEZĂ BIBLICĂ Biblia41 este o colecţie eterogenă de mitografii, canoane teolo gice, coduri juridice, meditaţii filosofice, cronici istorice, speculaţii metafizice, poezie, literatură epică, folclor, paremiologie, sfaturi medicale, agricole, zootehnice, teze politice şi militare, texte rituale de cult şi formule de magie, selectate după criterii teologice rigu roase în canoanele religiei mozaice (Vechiul Testament) şi ale reli giei creştine (Noul Testament). Miturile arhaice au fost prelucrate simţitor în Vechiul Testament, a cărui canonizare a impus eliminarea unora foarte interesante, însă contradictorii, considerate convenţional texte apocrife*2. Monoteismul caracteristic doctrinei religioase biblice s-a ridicat peste vechile culte tribale, nu fără a şi le incorpora, ca şi peste pu ternica influenţă a vechilor mitologii mesopotamiene, în cursul procesului dificil de unire politică a celor 12 seminţii tradiţionale, stabilite apoi în bazinul Iordanului. în cadrul acţiunilor de organizare atribuite semilegendarului Moise (Moshe) a fost proclamat cultul unic al zeului ( j ^ r ) ( Y H W H ) , tradus canonic prin Domnul, (de fapt un aorist arEăic: „cel care este“); iar astfel, alte divinităţi (Elohimt acest plural considerat cu părtinire de unii filologi un plural intensiv, însă indicînd o divinitate plurală: „cei puternici*4 sau mai exact un grup de divinităţi secundare consacrate construcţiei şi reconstrucţiei universului, ca grupul de zei babilonieni Anunnaki; E l, zeul prin excelenţă al populaţiilor semite, dobîndind mai tîrziu semnificaţia de Dumnezeu; de asemenea, El Shaddai, Adonai etc.) au devenit atributele lui El Yahweh, cu excepţia zeilor negativi (ca Azazelj vechi demon al deşertului, sau Satan, poate derivînd din zeul nefast egiptean Suteh) contopiţi în noţiunea de Diavol, ca reper echilibrant în dualismul ascuns al monoteismului doctrinar ebraic. Cu toate rigorile operei de canonizare religioasă a Bibliei, în Ge neză au rămas, superficial însăilate, două variante de cosmogonie şi antropogonie (numite de noi mitul A şi mitul B)\ primul mit na rează o creaţie a lumii din haosul acvatic primordial, prin acţiunea acelui zeu plural Elohim, al cărui suflu agită apele, perechea de oa meni fiind făcută simultan, în ziua a şaptea; în al doilea mit, îndeo sebi antropogonia e compusă din două acte succesive — femeia ivindu-se ulterior ca un accesoriu al bărbatului (de unde şi interpre tarea acestui mit antropogonie drept mit al androginului iniţial). Se prea poale ca obîrşia celor două antropogonii (dar şi actul cosmo gonic, înfălişat diferit!) să se afle de fapt într-un mit mai vechi, unic,
67
dacă ţinem seama de pildă că, după o tradiţie talmudică, înainte de Eva, Adam a mai avut o soţie, num ită Lilith (menţinută ulterior în texte, ca „mumă a demonilor“). Păcatul originar este identificabil cu ispita demoniacă a cunoaş terii, condamnată de obicei de religiile excesiv canonizate şi, bineînţeles, nu are nimic comun cu descoperirea erosului, cum a fost interpretat adesea, erosul apărînd abia după izgonire (în al doilea mit, cel iahvist), ca mod necesar şi autorizat de perpetuare a perechii arhetipale. Moartea lui Abel de mîna fratelui său Cain pare imposibilă în context; totuşi, acest fratricid nemotivat, un mit adiacent fără în doială mult mai nou, nu e decît ecoul unor m utaţii sociale şi al unei stări de conflict între două societăţi arhaice — una păstorească, alta agrară, caracteristice unor zone geografice din mezolitic. Citită în originalul ebraic sau în traducere filologică, Geneza bibli că nu oferă temei unor interpretări devenite clasice, care de fapt nu au fost decît răstălmăciri doctrinare, operate în textul ebraic de diverşi învăţaţi talmudişti, apoi de traducători, în Septuaginto greacă, făcută în epoca helenistică pentru evreii din diaspora, în Vulgata latină, pentru uzul catolicilor, şi apoi în toate celelalte ver siuni naţionale pentru cultele ortodoxe şi reformate sau pentru numeroasele secte creştine.
Mitul A L a în cep u t, a fă c u t E lohim (D um nezeu) cerurile şi p ăm în tu l [Gînd E lohim a(u) în cep u t să facă cerurile şi păm întul], p ăm în tu l era fă ră chip [inform ] şi p u stiu şi întuneric era d easu p ra abisului, ia r duhul [vîntul, suflul] lui E lohim se m işca pe d easu p ra apelor. Şi a zis E lo him : «Să fie lu m in ă!» şi s-a fă c u t lu m in ă. Şi a v ă z u t Elohim că lum ina este b u n ă şi a d e s p ă rţit E lohim lu m in a de în tu neric. E lohim a n u m it lu m in a ziuă şi în tu n ericu l l-a n u m it n oapte. Şi a fo st sea ră şi a fo st d im in e aţă: ziua în tîia . Şi a zis E lo h im : «Să fie o t ă r ie 43 în m ijlocul apelor, care să d e sp a rtă apele de ape». Şi a fă c u t Elohim tă r ia [cerului] şi a d e s p ă rţit apele care sîn t d edesubtul tă rie i de apele care sîn t d easu p ra tă rie i. Şi a n u m it E lohim tă ria c e r; şi a fost sea ră şi a fo st d im in e a ţă : ziua a doua.
68
Şi a zis E lo h im : «Să se adune apele cele de sub cer lao la ltă şi să se iv ească u scatu l» . Şi s-a fă c u t aşa. Şi a n u m it E lohim u sca tu l p ă m în t, ia r ad u n a re a apelor a num it-o m ări. Şi a v ă z u t E lohim că este bine. Şi a zis E lohim : «Să dea la iveală p ăm în tu l v e rd e a ţă , ierb u ri avînd să m în ţă în ele şi pom i ro d ito ri care să facă, d u p ă soiul lor, roade cu să m în ţă în ele, pe p ăm în t» . Şi s-a fă c u t aşa. Şi p ăm în tu l a d a t la iveală v e rd e a ţă , ierb u ri avînd săm în ţă în ele, d u p ă soiul lor, şi pom i ro d ito ri cu ro d care are să m în ţă în el, d u p ă soiul lor. Şi a v ă z u t E lohim că este bine. Şi a fo st sea ră şi a fo st d im in e aţă: ziua a tre ia . Şi a zis E lo h im : «Să fie lu m in ă to ri pe firm am en tu l (tăria ) cerurilor, ca să d e s p a rtă ziua de n o a p te şi să fie (aceştia) sem ne ale an o tim p u rilo r, ale zilelor şi ale anilor; şi să fie lu m in ă to ri pe firm am en tu l cerurilor, ca să lum i neze pe p ăm în t» . Şi s-a fă c u t aşa. Şi a fă c u t E lohim cei doi lu m in ă to ri m ari: lu m in ă to ru l cel m ai m are, ca să stă p în ească ziua, şi lu m in ăto ru l cel m ai m ic, ca să stăp în ea sc ă n o a p te a ; şi a fă c u t de asem enea şi stelele. Şi i-a pus E lo him pa firm am en tu l cerurilor ca să lum ineze pe p ă m în t, şi să stăp în ea sc ă p este zi şi p este n o ap te şi să d e sp a rtă lum ina de în tu n eric. Şi a v ă z u t E lohim că este bine. Şi a fost sea ră şi a fo st d im in eaţă: ziua a p a tra . Şi a zis E lo h im : «Să m işune apele de sum edenie de fă p tu ri cu v ia ţă în ele şi p ăsările să zboare p este p ăm în t de-a curm ezişul firm am entului cerurilor». A stfel a fă c u t Elohim m o nştrii cei m ari ai m ării şi to a te fă p tu rile v ie ţu i to a re care se m işcă (şi) de care m işună apele, d upă soiul lor, şi to a te păsările z b u răto are , d u p ă soiul lor. Şi a v ă z u t E lohim că este bine. Şi le-a b in e c u v în ta t E lohim zicînd: « P ră siţi-v ă şi v ă în m u lţiţi şi um pleţi apele m ărilo r şi p ăsările să se în m u lţească pe păm în t» . Şi a fo st seară şi a fost d im in e aţă: ziua a cincea. Şi a zis E lohim : «Să sco a tă p ăm în tu l fă p tu ri vii d upă soiul lor: dobitoace, tîrîto a re şi fiare pe p ă m în t, d upă soiul lor». Şi s-a fă c u t aşa. Şi a fă c u t E lohim fiarele p ă m în tu lui, d u p ă soiul lor, şi dobitoacele d u p ă soiul lor şi to a te tîrîto arele de pe p ă m în t, d u p ă soiul lor. Şi a v ă z u t E lohim că este bine. Şi a zis E lo h im : «Să facem om, d u p ă chipul n o stru şi d u p ă asem ăn area n o a s tră , care să aib ă stăp în ire peste p eştii m ării şi p este păsările văzd u h u lu i şi peste dobitoace şi p este t o t p ă m în tu l şi peste to a te jivinele care 69
se tîră s c pe păm în t» . A stfel a fă c u t E lohim pe om [ome nirea], d u p ă chipul său , d u p ă chipul lui E lohim l-a făcu t, b ă r b a t şi femeie i-a fă c u t. Şi i-a b in e c u v în ta t pe ei Elohim şi le-a zis lor E lo h im : «Fiţi ro d ito ri şi v ă în m u lţiţi şi u m pleţi p ăm în tu l şi supuneţi-1; şi stă p în iţi peste p eştii m ării şi peste p ăsările văzd u h u lui şi p este to a te v ie tă ţile care se m işcă pe p ăm în t» . Şi a zis E lohim : «Iată, v -am d a t vouă to a te ierburile care au să m în ţă în ele, de pe to a tă fa ţa p ăm în tu lu i, şi to ţi pom ii care au roade cu să m în ţă în ele; ac estea v ă v o r fi v o u ă h ra n ă . Şi tu tu ro r dobitoacelor p ăm în tu lu i şi tu tu ro r p ă să rilo r v ăzduhului şi tu tu ro r jiv i nelor care se tîră sc pe p ă m în t şi care au în ele suflare de v ia ţă , le-am d a t oricare p la n tă verde d re p t hran ă» . Şi s-a fă c u t aşa. Şi a p riv it E lohim la to a te cîte le făcuse şi ia tă erau fo a rte bune. Şi a fo st sea ră şi a fo st d im in e aţă: ziua a şasea. Aşa s-au d esăv îrşit cerurile şi p ăm în tu l şi to a tă o ştirea lor. Şi a sfîrşit E lohim în ziua a şa p te a lu c ra re a sa pe care o făcuse şi s-a o d ih n it în ziua a şa p te a de to a tă lu crarea sa pe care o făcuse. (Vechiul Testament, „Geneza“, I; II, 1 —2)
Mitul B I a tă obîrşiile cerurilor şi ale p ăm în tu lu i, a tu n c i cînd au fost create. în vrem ea cînd Y ahw eh a fă c u t p ăm în tu l şi cerurile, nici un copăcel n u era pe p ăm în t şi nici o b u ru ian ă n u ră sărise, căci El Y ahw eh [Dom nul Dumnezeu] nu slo bozea ploaie pe p ă m în t şi n u era nici un om ca să-l lucreze, ci num ai c e aţa se rid ica de pe p ă m în t şi a d ă p a to a tă fa ţa p ăm în tu lu i; a tu n c i a a lc ă tu it El Y ahw eh pe om din ţă rîn ă [’adhamah] şi a su flat în n ările lui suflare de v ia ţă , şi s-a fă c u t om [’adAam]44, fiin ţă vie. Şi a s ă d it El Y ahw eh o gră d in ă în E d en 45 spre r ă s ă r it şi a sălăşlu it acolo pe omul pe care îl alcătu ise. Apoi El Y ahw eh a fă c u t să ră s a ră din p ăm în t t o t felul de pom i p lăcu ţi la vedere şi buni p en tru h ra n ă, iar în m ijlocul g răd in ii erau pom ul v ieţii şi pom ul cunoştin ţei binelui şi râ u lu i. U n fluviu ieşea din E den ca să ude g răd in a şi de acolo se d esp ă rţea în p a tru b ra ţe . Numele celui d in tîi este P ish o n ; ac esta înconjoară to t
70
ţin u tu l H a v ’ilah, unde se află a u r; şi aurul ac estu i ţin u t este b u n ; bdeliul şi onixul acolo se află. Şi num ele fluviului al doilea este G ihon; ac esta în co n jo ară t o t ţin u tu l Kusli. Şi num ele fluviului al tre ile a este H iddeqel (T igrul), care curge la ră s ă ritu l A siriei. Ia r al p a tru le a fluviu este P e ra t (E u fra tu l). Şi a lu a t El Y ahw eh pe om [Adam \ şi l-a pus în g ră d in a E d en u lu i, ca s-o lucreze şi s-o păzească. Şi i-a p o ru n c it El Y ahw eh om ului, zicînd: «Poţi să m ă nînci slobod din to ţi pom ii g răd in ii, d ar din pom ul cunoş tin ţe i b inelui şi ră u lu i să n u m ănînci, fiindcă în ziua cînd vei m înca din el, vei m u ri!» Apoi a zis E l Y ahw eh: «Nu este bine să fie omul sin g ur; îi voi face lui un a ju to r de po triv a lui». Căci EI Y ahw eh făcuse din ţă rîn ă to a te v ie ţu i toarele cîm pului şi to a te p ăsările v ăz d u h u lu i şi i le adusese om ului ca să v ad ă cum le v a num i (a cesta); şi fiecare v ie ta te , cum avea s-o n u m ească om ul [A dam \ , aşa era să fie num ele ei. Şi a pus om ul num e tu tu ro r d obitoacelor şi tu tu ro r p ăsă rilo r v ăz d u h u lu i şi tu tu ro r fiarelor cîm piei, d ar p e n tru om n u s-a afla t un a ju to r de p o triv a lui. A tunci El Y ahw eh a adus un som n greu asu p ra om ului şi, în vrem e ce el a ad o rm it, El Y ahw eh a lu a t u n a din p ărţile [coastele] lui şi a strîn s carnea la loc; şi p a rte a pe care o luase din om, El Y ahw eh a prefăcut-o în femeie şi a adus-o c ă tre om. A tu n ci om ul [Adam] a g ră it: «A cesta este acum os din oasele mele şi carne din carnea m ea; ea se va chem a femeie [ishshah]**, căci din b ă r b a t [ish] a fost lu ată» . P e n tru aceea v a lă sa om ul pe t a tă l său şi pe m am a sa şi se v a lipi de fem eia lui şi vo r fi am îndoi un tru p . Şi om ul [Adam] şi fem eia [so ţia] lui erau am îndoi goi şi n u se ru şin au . D ar şarpele era cel m ai viclean d in tre to a te făp tu rile sălbatice pe care le făcuse EI Y ahw eh. Şi el a zis c ă tre fem eie: «A devărat este că a spus El [D um nezeu] să nu m încaţi din nici un pom al g ră d in ii? » Şi fem eia i-a răsp u n s şarpelui: «Din roadele pom ilor g răd in ii avem voie să m în căm , d ar El a spus: D in rodul pom ului care este în m ijlocul grădinii să n u m în caţi, nici să nu v ă a tin g e ţi de el, ca să nu m u riţi!» A tu n ci şarpele zise c ă tre fem eie: «Nu v eţi m uri deloc! D ar El ştie că în ziua cînd v eţi m înca din tr-însul, ochii v o ştri se v o r deschide şi veţi fi ca E l, cunoscînd binele şi rău l.» A stfel, cînd fem eia a v ă z u t că pom ul era bun p e n tru h ra n ă şi is p itito r la vedere şi că pom ul acela
71
era de d o rit, ca unul care d ă înţelepciune, a lu a t din rodul lui şi a m în cat şi i-a d a t şi b ă rb a tu lu i ei, şi a m în cat şi el. A tu n ci li s-au deschis am în d u ro ra ochii, şi ei şi-au d a t seam a că sîn t goi; şi au c u su t lao laltă frunze de sm ochin şi şi-au fă c u t cin g ă to ri. Şi au au z it um bletul lui El Y ahw eh, care se plim b a în ră co area zilei prin g ră d in ă , şi s-au ascuns, om ul şi fem eia lui, de fa ţa lui El Y ahw eh, p rin tre pom ii grăd in ii. D ar El Y ahw eh l-a s trig a t pe om şi i-a zis: «Unde eşti?» Ia r el a ră sp u n s: «Am au z it ră su n etu l tă u prin g ră d in ă şi m -am te m u t, fiin d că eram gol, şi m -am ascuns». Şi a zis E l: «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol? [N u cum va] ai m în cat din pom ul din care ţi-am p o ru n c it să n u m ă nînci?» Omul a zis: «Fem eia pe care m i-ai d at-o să fie cu m ine m i-a d a t rod din pom şi eu am m în cat!» A tu n ci El Y ahw eh a în tre b a t-o pe fem eie: «Ce anum e ai fă cu t?» Fem eia a ră sp u n s: «Şarpele m -a a m ă g it şi eu am m încat». El Y ahw eh a zis c ă tre şarp e: «Pentru că ai fă c u t ac e a sta , b lestem at să fii tu în tre to a te dobitoacele şi în tre to a te fiarele sălb a tic e ; pe p întece să te tîră ş ti şi pulbere să m ă nînci în to a te zilele v ieţii tale! D uşm ănie voi pune în tre tin e şi femeie, în tre sem in ţia t a şi sem in ţia ei; ea îţi v a zdrobi capul, ia r tu îi vei îm punge călcîiul». A poi a zis fem eii: «Voi înm ulţi fo a rte suferinţele sarcinii tale! în tru d u re ri vei n aşte fii; şi dorul tă u v a fi du p ă b ă rb a tu l tă u şi el te v a stăp în i» . Ia r om ului i-a zis: «Pentru că ai a sc u lta t de glasul fem eii ta le şi ai m în cat din pom ul din care ţi-am p o ru n cit: „S ă n u m ăn în ci din el!“, b le ste m a tă este glia din p ricin a ta ! Cu tru d ă să te h ră n e şti din ea, în to a te zilele v ieţii tale! Spini şi p ă lă m id ă să-ţi aducă şi să m ănînci ierburile cîm pului. In tru sudoarea feţei ta le să m ănînci pîine, p în ă cînd te vei în to arce în ţă rîn ă , căci din ea ai fost lu a t; pulbere eşti şi în pulbere te vei în to arce!» Şi om ul [Adam ] i-a pus fem eii sale num ele E v a [//acw a/z]44, căci ea a fo st m am a tu tu ro r celor vii. Şi a fă c u t El Y ahw eh lui A dam şi fem eii sale v eşm inte de piele şi i-a îm b ră c a t cu ac estea. Şi a zis El Y ah w eh: « Ia tă , om ul s-a fă c u t ca unul d in tre noi, cunoscînd binele şi ră u l; ia r acum să n u în tin d ă m îna şi să ia şi din pom ul v ie ţii şi să m ănînce şi să tră ia s c ă în veci!»46 Deci l-a scos El Y ahw eh din g ră d in a E denului, ca să lucreze p ăm în tu l din care fusese lu a t. Şi l-a izgonit pe om ; ia r la ră s ă ritu l g ră d in ii E d en u lu i a pus heruvim i şi
72
o sabie de fla c ă ră care să se ro te a s c ă spre to a te zările, p e n tru a păzi pom ul vieţii. Şi A dam a cu n o scu t pe E v a , fem eia sa, ia r dînsa a ză m islit şi a n ă s c u t pe Cain şi a zis: «Am d o b în d it un om cu a ju to ru l lui Y ahw eh». A poi din nou, ea a n ă s c u t pe Abel, fra te le lui. Şi Abel era p ă s to r de oi, ia r Cain era m u n cito r de p ă m în t. D u p ă c îtă v a vrem e, Cain a adus din ro a dele p ăm în tu lu i p rinos lui Y ahw eh, ia r Abel a adus şi el din în tîi n ăscu tele (oi ale) tu rm elo r sale şi ta in u ri din g ră sim ea lor. Şi Y ahw eh a p riv it cu plăcere c ă tr e Abel şi (către) je rtfa lui, ia r la Cain şi la je rtfa sa nu s-a uitat* Şi Cain s-a aprins de m înie şi fa ţa lui s-a posom orît. Y ahw eh l-a în tre b a t pe C ain: «De ce e şti m înios şi de ce s-a poso m o r î t fa ţa ta ? Oare d acă săv îrşeşti binele, n u vei fi p riv it cu ochi b u ni? Ia r d acă n u faci bine, p ă c a tu l pîndeşte la uşă; p o fta lui năzuie spre tin e , d ar tu tre b u ie să-l s tă p î neşti.» C ain i-a zis fratelu i să u A bel: «Hai să m ergem pe cîm p!» Ia r cînd erau pe cîm p, Cain a tă b ă r ît pe Abel, fra tele său , şi l-a om orît. A tu n ci a g ră it Y ahw eh c ă tre C ain: «Unde este Abel, fratele tă u ? » Ia r el a ră sp u n s: «Nu ş tiu ; sînt eu oare paznicul fratelu i m eu?» A tu n ci Y ahw eh a spus: «Ce-ai fă cu t? Glasul sîngelui fratelu i tă u strig ă c ă tre m ine din p ăm în t. Şi acum b le ste m a t eşti tu de p ă m întul care şi-a deschis gura ca să prim ească sîngele fra telu i tă u , din m îna t a l Cînd îţi vei m unci ţa rin a , să n u -ţi m ai dea vlaga roadelor e i ; fugar şi prib eag vei fi pe p ă m în t!» Şi a zis Cain c ă tre Y ahw eh: «Osînda m ea este prea m are , ca s-o p o t în d u ra! I a tă , a s tă z i tu m ă alungi de pe p ă m în t d e p a rte ; şi ascuns fi-voi din fa ţa t a ; fugar şi prib eag voi fi pe p ă m în t, ia r oricine v a da p este m ine, m ă va ucide!» A tunci Y ahw eh i-a ră sp u n s: «Nu aşa! D acă cineva îl ucide pe Cain, în ş e p tită răzb u n are va cădea asupra aceluia!» Şi Y ahw eh i-a pus lui C ain un sem n, ca nim eni care-l va găsi să nu-l om oare. Şi a purces Cain din faţa lui Y ahw eh şi s-a sălăşlu it în ţa r a N od, la r ă s ă r it de E den. Şi a cunos cu t Cain pe fem eia lui şi ea a zăm islit şi a n ă s c u t pe E n o h ; şi el a zidit o c e ta te şi c e tă ţii i-a pus num ele E noh, după num ele fiului său. Ia r lui E noh i s-a n ă sc u t Ira d ; şi Irad a fost ta tă l lui M ehuiael şi M ehuiael a fost ta t ă l lui M ethush a e l,ia r M ethushael a fo s t t a t ă l lui L am ekh. Şi L am ekh şi-a lu a t d ouă fem ei; cea d in tîi se n u m ea A dah, ia r cea de-a doua se n u m ea Zillah. Şi A dah a n ă s c u t pe J a b a l; el a fost
73
p ărin tele celor care locuiesc în co rtu ri şi ţin v ite . Numele fratelu i său era J u b a l; el a fo st t a t ă l tu tu ro r celor ce c în tă din a lă u tă şi din flau t. Zillah a n ă s c u t pe T u b alcain ; a c esta a to st fă u raru l tu tu ro r uneltelor de a ra m ă şi de fier. Sora lui T u b alcain a fo st N aam ah. L am ekh a g ră it c ă tre fem eile sale: «Adah şi Zillah, a sc u lta ţi de glasul m eu ; femei ale lui L am ekh, lu a ţi am in te la spusa m ea: Am ucis un om p e n tru ra n a m ea şi u n b ă ie ta n p en tru v în ă ta ia m ea! Şi dacă va fi de şap te ori ră z b u n a t Gain, a tu n c i L am ekh v a fi de şaptezeci şi şap te de o r i .» Şi A dam a cunoscut ia ră şi pe fem eia sa şi ea a n ă sc u t un fiu şi i-a pus num ele S et, şi a zis: «Yahweh m i-a h ă ră z it a ltă o d raslă în locul lui Abel, pe care l-a o m orît Gain». Şi lui S et i s-a n ă sc u t t o t un fiu, c ă ru ia i-a pus num ele E aosh . In vrem ea aceea au în c e p u t oam enii să chem e n u mele lui Y ahw eh. I a tă c a rte a n eam u rilo r lu i A dam . în ziua cînd E l l-a fă c u t pe om, l-a fă c u t d u p ă a se m ă n are a lui El. B ă rb a t şi femeie i-a fă c u t şi i-a b in e c u v în ta t pe ei şi le-a pus num ele Om, în ziua cînd i-a fă c u t. Cînd A dam era în v îrs tă de o s u tă treizeci de ani, a aju ns ta t ă l un u i fiu, d u p ă asem ăn area şi d u p ă chipul său , şi i-a pus num ele S et. Zilele lui A dam , du p ă ce a aju n s t a t ă l lui S et, au fo st o p t su te de ani, şi a a v u t fii şi fiice. Deci to a te zilele pe care le-a t r ă i t A dam au fo st n o u ă su te treizeci de a n i; apoi a m u rit. (Vechiul Testament, „Geneza“, II, 4—25; III; IV; V, 1 —5)
COSMOSUL ÎN T R E EROS
ŞI THANATOS
Lumea spirituală greacă şi apoi cea romană, supunîndu-se de la început unei filosofii carnale, cu zei gîndiţi într-un antropomorfism absolut, a avut nevoie, în producerea miturilor proprii sau în adap tarea celor de împrumut, de alegorii cu miez foarte concret ca să convingă nişte popoare cu fire solară. Mitologia Heladei, crescută din tradiţia unui spirit practic mereu consecvent sieşi, deloc contempla tiv, dimpotrivă, agitat şi iscoditor, are probabil tocmai din această cauză o evidentă vocaţie a anecdoticului (mythos înseamnă poveste), fie cînd reflectă memoria stărilor troglodite ale precivilizaţiei arca-
74
diee, fie cînd se autodefineşte în simbolurile mitice oglinditoare ale luptei pentru organizarea demosurilor şi pentru apărarea spaţiului comercial maritim. Iată, aşadar, cum cosmogonia însăşi e privită de greci ca un şir de bătălii pentru putere — între cronizi şi uranizi, iar într-un sens alegoric mai adînc, între timp (Kronos) şi spaţiu (Uranos), impactul fiind traductibil mitic prin războiul dintre zei şi titani; dar aceeaşi cosmogonie, simbolic polivalentă, a jucat şi ro lul unei opere de precizare şi regrupare noţională a tuturor fenome n e lo r ambientale. Totuşi, mitologia greacă, una dintre cele mai te meinic prelucrate poetic şi filosofic, pornind dintr-o mixtură aricăegeeană-pelasgă, este poate tocmai de aceea şi cea mai simbolică; dar simbolurile ei sînt uşor descifrabile în contextul oricărei milografii. Asupra întregii mitologii helenice dăinuie însă cele două puncte de reazem terminal: dragostea (Eros, divinitatea primordială personificînd dorinţa născută din haos şi numită de Hesiod Aphrodite> ca divinitate feminină uranică) şi moartea (Thanatos, născută din noaptea primordială N y x pe care Hesiod, exprimînd întreaga thanatofobie grecească, o numeşte „odiosul Thanatos“). Romanii, dependenţi spiritual de Helada, şi-au construit propria mitologie pe structura celei greceşti, chiar dacă au absorbit sute de zei de la popoarele cucerite; nici simbolistica lor cosmogonică nu diferă de cea relatată de Homer, Hesiod, Platon. Datele mitologice suplimentare de care s-a slujit Ovidiu în Metamorfoze sînt tot gre ceşti. Actul antropogonic apare în aceste mitologii în două moduri principale, ambele de alură satirică: oamenii, cărora Epimetheus le împarte resturile de însuşiri prisosind de la înzestrarea animalelor, rămaşi fără apărare în faţa vieţii, sînt reechilibraţi de Prometheus, care fură pentru ei focul de la Hades şi raţiunea de la Athena; sau — după Platon — perechile de oameni sînt realizate prin despicarea androginilor primordiali. Antropogonia e considerată, însă, în mito logia greco-romană, mai m ult ca o concesie divină (zeii olimpieni putîndu-se lipsi de omenire), iar destinul uman este salvat de inter venţia titanică, fiind deci un act potrivnic voinţei zeilor.
Haosul cosmogonic, după Hesiod In Theogonia poetului epic şi didactic Hesiod (sec. V III—VI î.e.n.), sursă principală pentru miturile eline, naraţiunile asupra cosmogoniei sînt prima încercare grecească de a sistematiza o filosofie
75
religioasă despre univers. Din forma alegorică a mitografiei nu mai este lesne de restabilit motivul mitic tradiţional.
A şadar, m ai în ain te s-a iv it H aosul; apoi G aia (glia) cea cu ţă rm u ri largi, tem ei de n ădejde veşnicei îm p ă rtă şiri a tu tu ro r fiinţelor, şi E ros (amorul), cel m ai frum os d in tre zeii n em u rito ri, cel care frînge m ădularele şi care îm blînzeşte in im a şi v re rea în ţe le a p tă în p iep tu l o ricăru i zeu ca şi al o ricăru i om. Din H aos47 s-au n ă s c u t E rebos şi n eag ra N yx (noaptea). Şi d u p ă aceea, din N yx au purces A ith er (eterul) şi H em ere (lum ina de ziuă). Ia r G aia a o d ră slit m ai în tîi o fiin ţă deo p o triv ă cu dînsa, în s ta re s-o acopere în tre a g ă : U ranos (cerul înstelat) ce u rm a să d ăru iască preafericiţilor zei un sălaş de n ăd ejd e p en tru vecie. E a a m ai aşezat în lume în alţii M unţi, lăcaş p lăcu t p e n tru zeiţele N im fe, locuitoare ale m u n ţilo r cu vîlcele. Şi a m ai o d ră slit to t astfel m area cea ste a rp ă cu talaz u ri furioase, pe P ontos (marea) fă ră călăuza gingaşei iu biri. D ar d u p ă aceea, din îm b răţişările lui U ra nos, ea zăm isli pe O keanos (oceanul), cu v îltori adînci, pe Koios, K rios, H yperion, Iapetos, pe T heia, R heia, Them is şi M nem osyne, pe P hoibe cea în co ro n a tă cu aur şi pe d ră g ăsto asa T eth y s; cel m ai tîn ă r d in tre ei veni d u p ă dînşii pe lum e K ronos, zeul cu gînduri viclene, cel m ai te m u t d in tre to ţi copiii ei; şi K ronos se rid ică cu u ră îm p o triv a înfloritorului său p ărin te . E a [G aia] m ai d ăd u la iveală în lum e pe Ciclopii [K y k lopes] cei cu inim a ap rig ă: B rontes, S teropes, Argeş cel cu sufletul plin de cruzim e, sem ănînd in to a te cu zeii, de n-ar fi fost ochiul stin g h er ce le s tă te a în m ijlocul fru n ţii. In to a te faptele lor, ei dovedeau vigoare, fo rţă şi iscu sin ţă. Se m ai n ăsc u ră şi alţi fii [din unirea] lui Uranos cu G aia, tre i fii m ari şi p u tern ic i, în cît abia cutezăm să-i num im : K otto s, B riareos şi Gyes, tu s tre i plini de tru fie. Fiecare din ei avea cîte o s u tă de b ra ţe izbucnind în sp ă im în tă to are din um eri, precum şi cîte cincizeci do capete, prinse în tre um eri de tru p u rile lor vînjoase. Şi te m u tă era forţa grozavă care le în treg ea u riaşa sta tu ră . Căci aceştia erau fiii cei m ai cum pliţi din cîţi născu seră U ranos şi Gaia, iar ta tă l lor îi urî din ziua cea dintîi. A bia se născu seră şi în loc să-i lase să iasă la lum ină, el îi ascunse pe toţi
76
in sînul Gaiei şi, în vrem e ce U ranos se în d eletn icea cu fa p ta a ceasta rea, u riaşa G aia gem ea din stră fu n d u rile ei, înăb u ş i t ă / E a născoci a tu n c i u n te r tip viclean şi c ru d : fă u ri în gp*U)ă m etalul alb n u m it oţel şi făcu din el un cosor m are, apoi în d reptîndu-se c ă tre copiii ei, le spuse cu m înie ca să le în tă rite c u ra ju l: «Fii purceşi din m ine şi d in tr-u n nebun, d acă av eţi încredere în m ine, vom pedepsi nele g iu ita jig n ire să v îrşită de u n t a t ă , fie el ch iar şi p ă rin te le v o stru , în tru c ît el a u rz it fa p te ticălo ase cel dintîi». D upă ce ea sfîrşi de v o rb it, groaza îi cuprinse pe to ţi; nim eni n u ro stea o v orbă. N um ai m arele K ronos cel cu gînduri v i clene, fă ră să tre sa ră , spuse astfel c ă tre m aica sa: « Ju r, m am ă, că voi face eu tre a b a ac easta. Nu-m i fac griji fa ţă de un t a t ă d ezg u stăto r, fie el chiar şi ta t ă l n o s tru , în tru c ît anum e el a u rz it cel din tîi ticăloasele fa p te .» A şa a v o rb it el, ia r u riaşa G aia sim ţea bucurie m are în in im a ei. E a îl ascunse, îl puse să s te a la p în d ă, apoi îi vîrî în m îini m a rele cosor cu zim ţi asc u ţiţi şi îi lăm u ri şiretlicul. Şi m ă re ţu l U ranos veni, aducînd cu sine în tu n eric de n o a p te ; şi înv ăluind-o pe G aia, setos de dragoste, ia tă -l că ajunse aproape şi se ră sp în d i p re tu tin d e n i. D ar fiul, din ascunză to a re a sa, în tin se m în a stîn g ă , în vrem e ce cu d re a p ta strîn g e a uriaşul şi lungul cosor cu zim ţi a s c u ţiţi; şi d eo d a tă el re te z ă boaşele, ta tă lu i aruncîndu-le apoi la în tîm p lare în spatele său . T o tu şi a c e a sta n u a fo st o ră m ă ş iţă o arecare fă ră folos zburîndu-i din m în ă, căci zburînd, îm proşcase stro p i sîngerii. G aia îi prim i pe to ţi şi d u p ă a n i de zile ea n ăsc u p u ternicele E rin y i, pe m arii G iganţi cu sclipitoare arm e, cei care ţin în m îini su liţi lungi, şi Nim fele pe care le m ai num im M aliene pe a c e st nesfîrşit p ă m în t. Ia r boaşele, ab ia re te z a te şi azvîrlite de pe p ă m în t în m area n ep o to lită , p lu tiră vrem e în d e lu n g a tă în la rg ; şi de ju r îm p reju r o sp u m ă alb ă ţîşn ea din m ăd u laru l divin. D in spum a ac easta se a lc ă tu i o fecioară care ajunse m ai în tîi in dum nezeiasca K y th e ra , de unde tre c u în Cyprul cel în co n ju ra t de ta la z u ri; acolo păşi pe p ă m în t frum oasa şi v e n e ra ta zeiţă care, cu picioarele-i sp rin ten e, fă cea să crească ia rb a în ju ru l ei şi pe care zeii, ca şi oam enii, o nu m eau A p h ro d ite48 p e n tru că se ivise din spum ă, şi îi m ai ziceau K y th ereia p e n tru că atinsese ţă rm u l din K y th e ra . E ros şi frum osul [dor p ătim aş] H im eros îi fă c u ră i ă r ă întîrziere alai în d a tă d u p ă ce ea s-a n ă s c u t şi a purces
77
la drum c ă tre zei. Şi din în tîia zi, privilegiul ei şi p a rte a ie i se cuvine la fel p rin tre oam eni ca şi p rin tre N e m u rito ri au fo st flecărelile de fe tiţă , zîm betele, am ăgirile, precutn şi plăcerea d u ioasă, d ezm ierdarea şi dulcegăria. D ar p ărin tele U ranos (Cerul) cel necuprins se h o tă rî şi le dete fiilor zăm isliţi de el num ele de T ita n i: întinzîndu-şi b ra ţu l p re a sus, zicea el, ac eştia au săv îrşit în n ebunia lor o cu m p lită fărădelege şi v iito ru l v a şti cum să se răzbune. N yx n ăscu pe n esu ferita P ieire şi pe K era cea n eagră, ca şi pe T h an a to s (m oartea); ea (m ai) n ăsc u pe H ypnos (somnul) şi t o t neam ul lui Oneiros (visul), şi sin g u ră i-a ză m islit în tu n e c a ta N yx, fă ră să se îm preuneze cu nim eni. Apoi m ai zăm isli pe Momos (zeflemeaua) pe Oizys (mizeria) cea d u rero asă şi pe H esperide care, dincolo de O keanos cel s tră lu c ito r, au g rijă de frum oasele m ere de a u r şi de pom ii ce rodesc aceste fru cte. E a m ai aduse pe lum e Moirele şi Kerele, ră zb u n ăto arele neînduplecate care u rm ăresc to a te greşelile fă p tu ite de zei sau de oam eni, zeiţe a căro r te m u tă m înie n u se dom oleşte v re o d ată, p în ă cînd nu-l face de ruşine cu cruzim e pe cel v in o v at, oricine ar fi el. Şi p rim ejd io asa N yx m ai n ăscu pe Nem esis, b a la n ţa oam e nilor m u rito ri; ia r d u p ă ea, pe A p ate (amăgirea) şi pe Philotes (dezmierdarea:), ca şi pe b le ste m a ta G eras (bătrîneţea) şi pe E ris (lupta) cea cu in im ă aprigă. (Hesiod, Theogotiia, 116—225)
Antropogoniile succesive Fără să ofere marile detalii, succesiunea antropogoniilor din Lucrări şi zile, a doua operă hesiodică, sugerează, peste tradiţia mitică absorbită, nu a tît experimentul facerii omului, cît crizele de adaptare periodică a speţei la mediul natural ostil.
De au r a fo st s tirp e a în tîia a p ierito rilo r oam eni creaţi de N em u rito rii ce locuiesc în Olim p. E ra în vrem ea cînd K ronos m ai dom nea p este cer. E i tr ă ia u ca zeii, cu in im a lip sită de g riji, d ep a rte şi la a d ă p o st de stră d a n ii şi de n e cazuri; ticălo asa b ă trîn e ţe nu-i îm p o v ăra, ci cu braţele şi genunchii veşnic tin eri ei se veseleau la ospeţe, de ori-
78
şkserele d ep a rte. Ia r cînd m ureau, se p ă re a că se prăbuşesc în şom n. L or le erau h ă ră z ite bunurile to a te : ţa rin a m ă noasă d ăd ea de la sine ro d îm belşugat şi darnic, iar ei tră ia u în tru bucurie şi pace pe cîm purile lor, p rin tre b u n u ri n e n u m ă ra te . D u p ă ce ţă rîn ă i-a aco p erit pe cei din stirp e a ac easta, din v o ia p reap u tern icu lu i Zeus ei au ajuns să fie geniile bune ale p ăm în tu lu i, acelea care-i veghează pe m u rito ri şi îm p a rt b o g ă ţia : li s-a d a t astfe l o cin ste re gească. Apoi, m ai tîrziu , lo cu itorii O lim pului au c re a t o stirp e m ai prejos de cealaltă, o stirp e de a rg in t, care n u sem ăn a nici cu s ta tu ra , nici cu duhul celor din stirp e a de aur. Vrem e de o s u tă de ani, copilul creştea jucîndu-se în p re ajm a vrednicei lui m am e, în casa lui, păstrîn d u -şi sufletul copilăresc. Ia r cînd, crescuţi cu v îrs ta , ei ajungeau la sorocul care a r a tă in tra re a în adolescenţă, m ai tră ia u p u ţin şi, în tru n e b u n ia lor, în d u rau m ii de necazuri. E i n u ştia u să se înfrîneze în tre dînşii de la nebuneasca n e cu m p ă ta re . E i refu zau să se a ra te evlavioşi în fa ţa N em uri to rilo r, ori să ad u că je rtfe pe sfintele alta re ale celor P re a fe riciţi, d u p ă legea oam enilor c ă ro ra li s-a d a t [pe fa ţa păm în tu lu i] stato rn icie. M îniat atu n c i, Zeus, fiul lui Kronos, i-a în g ro p at, în tru c ît ei n u se închinau zeilor p reafe riciţi care stăp în esc O lim pul. Ia r cînd ţă rîn ă i-a acoperit, ei s-au fă c u t genii inferio are, cele pe care m u rito rii le n u m esc P reafericiţii din In fern şi care to t se m ai b u cu ră de oarecare cin ste. Şi Zeus, p ărin te le zeilor, a c re a t a tre ia stirp e de oam eni p ie rito ri, o stirp e de bronz cu to tu l d eo se b ită de stirp e a de a rg in t, o c u m p lită şi p u te rn ic ă o d raslă de frasin i. A ceştia n u cu g etau d ecît la lu crările ad u c ă to a re de v aiete ale lui A res şi la fap tele n e să b u ite . E i pîine n u m încau, ia r in im a lor era ca oţelul ţe a p ă n ; îm p reju ru l lor ei r ă s pîndeau groaza. M are le era p u te re a , neînvinse le erau braţele în fip te în u m erii tru p u rilo r lor vînjoase. Arm e aveau din bronz şi t o t de b ro n z le erau casele, cu a ju to ru l b ro n zului m un ceau p ă m în tu l, căci fier în că n u era. D ar se p r ă b uşiră şi ei sub [p o v a ra] propriilor b ra ţe şi p lecară să m ucezească în H adesul în fio ră to r, fă ră să-şi fi lă s a t num ele pe p ă m în t. M oartea cea n ea g ră îi lu ă, fioroşi cum au fo st, şi ei p ă ră s iră lu m in a stră lu c ito a re a soarelui.
79
Ia r cînd ţă rîn ă acoperi şi a c e a stă stirp e, Zeus, fiul lu i K ronos, fă u ri cea de-a p a tra pe glia h ră n ito a re , o stirpe m ai d re a p tă şi m ai v iteaz ă, u n neam dum nezeiesc de /eroi pe care-i num im semizei şi a că ro r v îrs tă a fo st în a in te a n o a stră pe n em ărg in itu l p ă m în t. D ar aceia au p ierit în războaie aspre şi în dureroase în căie rări, unii sub zidurile T hebei celei cu şap te p o rţi, pe p ă m în t cadm eean, lu p tîn du-se p e n tru turm ele lui Oedip, ia r a lţii dincolo de genunea m ării, la T roia, unde războiul i-a dus pe corăbii, p en tru Helene cea cu p ăru l frum os şi unde T h an a to s, care pune c a p ă t la to a te , îi înv ălu i şi pe ei. Zeus, fiul lui K ronos, le dărui u n tr a i şi un lăcaş d e p a rte de oam eni, sta to rn ic in du-i la m arginile p ăm în tu lu i. Acolo îşi duc ei v ia ţa , cu inim a lip sită de g riji, în Insulele F ericiţilo r49, la ţă rm u l sorburilor adînci ale lui O keanos, ca eroi norocoşi c ă ro ra ţa rin a ro d n ică le d ăru ieşte de tre i ori pe an o Înfloritoare, şi dulce re co ltă. Şi i-a fo st pe plac C erului ca eu, la rîn d u l m eu, să nut tră ie sc p rin tre cei din s tirp e a a cincea, ci să fie sau m o rt p rea devrem e sau n ă sc u t p rea tîrziu . Căci acum este s tir pea de fier. A ceştia n u v or în c e ta nici ziua să îndure obo seala şi necazurile, nici n o a p te a să fie m istu iţi de n elin işti aspre trim ise de zei. Cel p u ţin îşi vor m ai afla cîte un bine am estecat p rin tre caznele lor. D ar veni-va ziua cînd Zeus* v a nim ici la rîndul lui neam ul p ierito r al oam enilor: clipa v a fi aceea cînd ei se v o r n a şte cu tîm plele aibe. T a tă î nu v a m ai sem ăn a a tu n ci cu feciorii lui, nici feciorii cu ta t ă l ; oaspetele nu-i v a m ai fi drag gazdei, nici p rie te n u l prieten u lu i, nici fratele n u va în d răg i pe frate, aşa precum în zilele care au fost. E i n u vor avea decît d isp reţ p e n tru p ărin ţii lor îm b ă trîn iţi, ia r ca să se plîngă de ei, ro sti-v o r vorbe necioplite aceşti ticălo şi şi n u vor şti nici de fric a Cerului [luîndu-şi d rep tu l p u te rii şi îşi vor p u stii unii alto ra cetăţile]. B ătrîn ilo r care i-au h ră n it, ei n u le vor d a h ra n ă . Nici un p re ţ n u se v a m ai pune pe ju ră m în t, pe d re p ta te, pe b in e: resp ectu l lor se v a călăuzi c ă tre m eşte rul crim elor, c ă tre om ul care n u ştie în nim ic m ă s u ra ; singurul d re p t v a fi fo rţa, ia r c o n ştiin ţa n u v a fi n icăie ri. Laşul se v a repezi la v iteaz cu vorbe în to rto c h e a te , sprijinindu-şi-le pe ju ră m în t m incinos. P aşii tu tu r o r m işeilor vor fi în so ţiţi de pizm a cu grai am ar şi cu fru n te plină d e u ră, g a ta să facă ră u . A tu n ci, p ă ră s in d p ăm în tu l cu dru m u -
80
ril^-i larg i ca să p u rc e a d ă spre Olim p, ascunzîndu-şi în v ălu ri aibe frum oasele lor tru p u ri, A idos (conştiinţa) şi Nem^sis (răzbunarea) îi v o r lă sa pe oam eni de izbelişte şi se Vor sui la cei E te rn i. N um ai tris te le su ferin ţe le vor răm îne m u rito rilo r, şi n u v a m ai fi scăpare de ră u . (Hesiod, Lucrări şi zile, 109—202)
Mitul androginului Dificil de pus în relaţie cu miturile generale antropogonice, acest mit relatat de Platon, poate cu o contribuţie consistentă a sa, deşi aminteşte vag de antropogoniile experimentale, pare mai mult o fabulă filosofică, nescutită de ironia indiscretă a filosofului împotriva comediografului Aristofan, detractorul lui Socrate; şi poate tocmai de aceea anume Aristofan este pus să povestească, în Banchetul, mitul despre despicarea androginilor primordiali. Dar, de fapt, teza mitului este în primul rînd explicarea cauzală a apariţiei dragostei de cuplu; uneori, din perspective diferite, teza e prezentă în mai multe mituri ale facerii omului, în Biblie (Adam) ca şi in mitologia vedică (Purusha) sau în cea chineză (Pan-ku).
A şadar, se cuvine să a fla ţi de la în cep u t care este n a tu ra om ului şi care i-a fo st ev o lu ţia; căci odinioară n a tu ra noas t r ă n u era în to cm ai aşa cum este azi, ci cu to tu l a ltm in te ri, în prim u l rîn d , n eam ul om enesc se a lc ă tu ia în tr-a d e v ă r din tre i g en u ri, n u din două ca acum , căci pe lîngă m ascul şi fem elă era şi al tre ile a care avea p ă rţi din celelalte două lao laltă şi al căru i num e stă ru ie şi în zilele n o astre , chiar d ac ă fiin ţa însăşi n u m ai e de v ă z u t; e x ista pe atu n ci cu adevăjrat u n gen d eo seb it, androginul care, şi ca în făţişare şi c a 'n u m e , avea p ă r ţi din celelalte două lao laltă, din b ă r b a t ca şi din fe m e ie ; ceea ce a ră m a s din el azi nu este d ecît o poreclă, s o c o tită jig n ito are. în al doilea rînd, fie care d in tre aceşti oam eni a r ă ta la în făţişare ca un bu lg ăre d in tr-o sin g u ră b u c a tă , cu sp in area şi coastele în cerc; avea p a tru m îini şi t o t a tîte a picioare cîte m îin i; apoi, pe un g rum az ro tu n d , d o u ă feţe aidom a u n a a lte ia , însă un singur cap p e n tru am în d o u ă feţele, opuse u n a celeilalte; p a tru u re ch i; de două ori p ă rţile ru şin o ase; şi to a te cele
81
lalte care m ai răm în , aşa cum se poate presupune din ^ele descrise. în tr u cit priveşte m ersul acestei fiinţe, el se făcea, ca şi acum , în linie d re a p tă , în orice direcţie a r fi d o rit fiin ţa ; sau cînd d im p o triv ă, începea să alerge rep ed e,iîăcea tu m b e, şi în to cm ai cum a tu n c i cînd cineva se în v îrte ca ro a ta şi face tu m b e fă ră să se clatine, ci doar îşi ro te şte picioarele, (to t astfel) sprijinindu-se pe cele o p t m em bre ce le avea pe a tu n c i, om ul în a in ta grabnic, dîndu-se de-a rostogolul. D3ci d acă erau tre i genuri aşa precum am spus, a c e a s ta a fo st deoarece m asculul fusese la obîrşie odraslă a soarelui, fem ela — a gliei, şi, în sfîrşit, era a lunii cel ce are p ă r ţi lao laltă din ceilalţi doi, p e n tru că şi lu n a este p ă rta ş a to to d a tă a alto r doi a ştri. Şi, a d e v ă ra t, d acă ei e rau ro tu n jiţi în b u lgăre, ei înşişi la fel ca şi um bletul lor, este fiindcă sem ănau cu p ă rin ţii lor. P u te re a şi vlaga, dealtfel, le erau nem aipom enite şi m are le era tru fia . A şa d a r, li s-a n ă z ă rit să se lege to cm ai de zei, aşa cum presu pune I-Iomer despre E p h ialtes şi O tos pe care îi face să escaladeze cerul, la fel şi cu oam enii ac eştia şi cu p o fta lor de a în tă r îta pe zei. în v rem ea a s ta , Zeus şi ceilalţi zei s-au s fă tu it ce s-ar cuveni să facă şi erau fo a rte în g rijo ra ţi: n u se afla p e n tru ei, în tr-ad e v ăr, nici u n m ijloc nici de a-i duce pe oam enii aceştia la pieire, nici de a le stîrp i neam ul, trăsn in d u -i ca pe G ig an ţi; căci a s ta a r fi în sem n at ch iar p e n tru ei înşişi sec ătu irea onorurilor şi a ofrandelor ce le vin de la oam eni, d ar n ici n u le p u te a u îngădui asem enea p u rta re n eru şin a tă . «Sînt în c re d in ţa t, spuse în cele din u rm ă Zeus d u p ă ce se t o t ostenise chibzuind, că ştiu ce am de fă c u t, p e n tru ca to to d a tă ei să fie oam eni şi, aju n g în d m ai slabi, să-şi p u n ă c a p ă t obrăzniciei. A cum în tr-a d e v ă r, u rm ă el, m ă voi ap u ca să-i despic pe fiecare în două şi, în vrem e ce se vor face şi m ai n ep u tin cioşi, ne v o r fi în acelaşi tim p şi m ai de folos, în tru c ît n u m ă ru l lor v a spori. Şi m ai presus, ei vo r u m b la d rep ţi, pe două picioare. D ar d ac ă nici du p ă ju d e c a ta n o a s tră o b răzn icia lo r n u se v a cu rm a, atu n c i —încheie el — îi voi t ă i a în că o d a tă în două, ca să-i fac să s a ră în tr-u n picior, ca şchiopii.» R o stin d ac estea, el îi tă ie pe oam eni în d ouă, aşa cum despicăm noi scoruşii ca să-i punem la u sc a t sau cum ta ie unii ouăle cu firul de p ăr. în d a tă ce îi despica în do uă pe cîte unul din ac eşti oam eni, Zeus îi şi po ru n cea lui A pollon să-i ră su cea sc ă fa ţa precum
82
şi ju m ă ta te a de gît înspre p a rte a tă ie tu rii, în cît om ul, văzînd p riv eliştea d esp icătu rii fă cu te în el, să devină m ai m od est; i se m ai porunci să vindece urm ele o p eraţiei. Şi ia tă -l (pe Apollon) cum în to rce a feţele; cum a d u n a to a te colţurile de piele peste ceea ce se num eşte azi pîntece, în chipul în care se strîn g e la g u ră o p u ngă, cum le îm preuna tem einic c ă tre m ijlocul b u rţii, fă ră să lase decît o gau ră: cea pe care o num im în to cm ai buric. Apoi, fiin d că m ai răm ăseseră cute, el le ştergea pe cele m ai m u lte netezindu-le şi d ăd ea form ă p iep tu lu i folosind o u n e a ltă ca aceea cu care cizm arii netezesc cutele din pielea în tin să pe cala pod. T o tu şi el m ai lă să cîteva creţu ri, anum e pe cele care înconjoară pîntecul şi buricul, ca să p ăstre ze am in tirea vechii s tă ri de a ltă d a tă . A şadar, d u p ă ce n a tu ra om ului a fost astfe l îm p ă rţită în două, fiecare ju m ă ta te , tîn jin d d upă cealaltă ju m ă ta te a sa, se alipea aceleia; ele se în lă n ţu ia u u n a pe a lta cu b ra ţe le, se îm b ră ţişa u tă c în d , în dorul lor de a se contopi într-o sin g u ră fiin ţă , sfîrşind p rin a m u ri de foam e şi, îndeobşte, din lipsa o ricăro r în d eletn iciri, din p ricin a ned o rin ţei lor de a face ceva u n a fă ră ce alaltă. Mai m u lt decît a tît, cînd u n a din ju m ă tă ţi m u rea ia r a lta îi su p ra v ie ţu ia , cea su p ra v ie ţu ito are îşi c ă u ta a lta şi o îm b ră ţişa , fie că întîlnise o ju m ă ta te fem eiască, de femeie în tre a g ă — zisa ju m ă ta te fiind în to cm ai ceea ce num im a stă z i femeie — fie că era o ju m ă ta te d in tr-u n b ă rb a t, în ch ipul a c e sta , n eam u l om enesc p ierea. A tu n ci Zeus se gîndi, m işcat, la a lt m ijloc şi le m u tă p ă rţile ruşinoase în fa ţă . Şi ei, şi ele, le av u seseră aşezate p înă a tu n c i în p ărţile d in afa ră. Z ăm isliseră şi se în m u lţiseră n u îm preunîndu-se u n u l cu a ltu l, ci în p ă m în t, ca greierii. I a tă deci că el le-a m u ta t astfe l în fa ţă , ceea ce le-a în g ă d u it să zăm islească unul în celă lalt, în fem eie p rin acţiu n ea b ă rb a tu lu i. Gîn dul lui e ra ca p rin îm p reu n a re, în acelaşi tim p , d acă b ă r b a tu l se u n eşte cu o fem eie, să ră s a ră din ei urm aşi care să spo rească n eam ul om enesc; pe cînd d ac ă deo p o triv ă s-ar u n i t o t cu u n b ă r b a t, cel p u ţin — s ă tu i de aceste apro p ieri — să se în d rep ta spre ac ţiu n e : ad ică să fie îm b iaţi de alte tre b u ri ale ex isten ţei.
83
A stfel, în vrem ea aceea a t î t de în d e p ă rta tă , a fost s ă d ită în om d ra g o ste a pe care o are el p e n tru sem enul său ^/dra gostea ce reu n eşte n a tu ra n o a s tră p rim itiv ă ; dragostea care năzu ie să facă, d in două fiin ţe, u n a sin g u ră, sau spus a ltm in te ri, să vindece firea om enească. (Platon, Banchetul sau despre dragoste50, 189 d, 190 a —e, 19 a —d, 192 a)
Metamorfozele cosmice Folosindu-se de mitografiile greceşti, poate şi de tradiţii mitice orale, pierdute ulterior, Publius Ovidius Naso a obţinut poate cea mai amplă sinteză mitografică asupra cosmogoniei din viziunea greacă. Organizarea elementelor vagante ale haosului primordial este surprinsă într-un proces riguros de metamorfozare succesivă, pînă la dobîndirea unui echilibru cosmic perfect. Bineînţeles, o de marcaţie pe care am face-o între materia mitică şi cea filosofică (dealt fel neoriginală, regăsită parţial şi la filosofii greci, ca şi la Cicero) ar sărăci mitografia ovidiană de amănuntele care ne interesează to tuşi în primul rînd.
în a in te de m are şi de p ă m în t şi de cerul care le în fă şoară cu to tu l, n a tu ra av ea aceeaşi în făţişare în universul în treg c ă ru ia i se zicea H aos: o g ră m a d ă grosolană, in form ă, greoaie, in e rtă , în care zăceau am este cate fă ră nici o le g ă tu ră de arm onie elem entele potrivnice. Soarele încă nu-i îm p ru m u ta lu n ii lu m in a lu i şi Phoebe n u vedea încă, în ro tirile noi, discul a c e stu ia renăscîndu-se şi crescînd; p ăm în tu l în că n u p lu te a a tîr n a t în oceanul v ăzduhurilor, legănîndu-se de p ro p ria lui g re u ta te ; şi A m p h itrite nu-şi în tin d e a b ra ţe le s ă c u p rin d ă largile co aste ale globului: acolo unde era p ăm în tu l, erau lao la ltă şi ap a şi aerul; p rea m u lt îi lipsea p ă m în tu lu i co n sisten ţa, apei flu id ita te a , aerulu i lu m in a. E lem entele n u aveau nici o form ă d e s lu ş ită ; ele se v ă tă m a u unele pe a lte le ; şi în acelaşi corp, frigul şi că ld u ra se ră zb o iau , la fel ca şi um ezeala cu u scăciunea, su b stan ţele m oi cu su b sta n ţe le ta r i, cele grele cu cele uşoare. Un zeu sau n a tu ra m ai p u te rn ic ă , spre a pune c a p ă t aces te i lu p te , a a ru n c a t u n in te rv a l în tre cer şi p ă m în t, în tre
84
p ă m în t şi ape, şi a d e s p ă rţit aerul m ai gingaş de aerul m ai grosolan. D upă ce a scos elem entele din haosul unde erau am este cate în n eorînduială, el le-a h ă ră z it locuri anu m ite, supunîndu-le pe to a te legilor veşnicei u n iri; focul, lip sit de g re u ta te , a izb u cn it spre bolţile cereşti sălăşluindu-se in ţin u tu l cel m ai de sus al v ăzd u h u rilo r; locul vecin i-a fo st h ă ră z it aerului, p en tru că este aşa de u şo r; m ai gros decît aerul şi focul, în c ă rc a t cu elem ente grosolane, p ă m în tu l p rin p ro p ria lui g re u ta te s-a aşezat ded esu b t; O ceanul, care-l scaldă din to a te p ărţile, a c ă p ă ta t cel din u rm ă loc şi a în lă n ţu it continentul. Cînd zeul acesta, cine v a fi fost, a d escu rcat şi a îm p ăr ţ i t m ateria , h o tărîn d u -i fiecărei p ă rţi form a p o triv ită , el i-a d a t m ai în tîi p ăm în tu lu i, ca să fie egal în to a tă su p ra fa ţa sa, în făţişarea u n u i glob u riaş; du p ă aceea, m ării i-a p o ru n c it să se răsp în d ească din loc în loc, să se um fle d upă b unul plac al v în tu rilo r m înioase şi să se oprească la p i cioarele ţă rm u rilo r ce îi slujesc p ăm în tu lu i d re p t cingă to are . E l a m ai fă c u t izvoarele, iazurile fă ră h o tare şi lacurile; a îm p rejm u it cu m aluri şerpuitoare fluviile care năvălesc la vale sau, în alergarea lor div ersă, ajung n e v ă zute în sînul gliei, ori curg pînă la m are şi, p rim ite fă ră sfială de zăcăto rile ei larg i, n u m ai izbesc alte m aluri afa ră de ţă rm u rile ei. T o t astfe l, le-a p o ru n c it cîm piilor să se în tin d ă , v ăilo r să se lase în jos, p ăd u rilo r să înfrunzească, m u n ţilo r să-şi în alţe capetele în cu n u n ate de stîn ci: şi t o t aşa cum cerul e t ă i a t în d re a p ta de două b rîu ri şi de altele do u ă în stîn g a, ia r la m ijloc aflîndu-se al cincilea unde că ld u ra e m ai v ie, la fel globul n o s tru pe care îl îm b răţişează cerul a fo st îm p ă rţit, din înţelepciunea ace lui zeu, în cinci reg iu n i; ele ră sp u n d celor cinci regiuni cereşti. Pe cele de la m ijloc le face de n elocuit că ld u ra; s tra tu ri adînci de ză p ad ă acoperă cele do u ă b rîu ri vecine cu polii, ia r în sp aţiu l egal ce se în tin d e în p re ajm a fiecă re ia dom neşte o te m p e ra tu ră pe care o aduce am estecul de frig şi de că ld u ră. De ju r îm p reju r aerul se leag ă n ă; eu cît e m ai u şo ară ap a d ecît p ăm în tu l, cu a t îta aerul este m ai greu decît focul: a c e sta e sălaşul pe care poruncile zeilor I-au h o tă rît p e n tru no ri, p en tru fu rtu n ile ce stîrnesc in inim ile m u rito rilo r sp aim a şi p e n tru v în tu rile care sîn t
85
p ă rin ţii tră s n e te lo r şi ai brum ei. A rh ite c tu l lum ilor n u a lă s a i in v o ia to anelor ac esto ra im periul v ăz d u h u lu i; ch iar şi acum fu ria lor cu greu se dom oleşte, deşi ele sîn t înfrîn a te de legea care decide p e n tru fiecare p u n c tu l de unde se cuvine să se n ă p u s te a s c ă ; p u ţin a r lipsi să facă ţă n d ă ri lum ea, în tr-a tîta dom neşte d iscordia în tre ele. Şi to tu şi i-au zăm islit aceiaşi p ă rin ţi! E u ru s a fo st su rg h iu n it în re g atu l A urorei, în îm p ă ră ţia d in N a b a ta , în P ersia şi în m u n ţii lo v iţi de cele d in tîi raze de ziuă; V esper şi p ă m în tu rile pe care le încălzeşte soarele în a s fin ţit cu ultim ele lui lum ini se învecinează cu Z ephyrus; cum plitul B oreus cotropeşte S ciţia şi se p te n trio n u l; ţin u tu rile aşezate în fa ţă le aco p eră n ec o n te n it cu ce ţu ri um ede ploiosul A uster. Pe deasu p ra tă rîm u lu i v în tu rilo r e ră s p în d it eteru l, ele m entul fluid şi fă ră g re u ta te , c ă ru ia nici un am estec p ă m întesc n u -i în tin e ază p u rita te a . în d a tă ce aceste felu rite corpuri au fo st m ărginite, de hotarele lor n esch im b ăto are, astrele, m u ltă vrem e înfă şu ra te în m asa in fo rm ă a haosului, au în cep u t să inunde cerul cu lu m in a lor. Nici un ţin u t n u se cuvenea să fie lip sit de fiin ţele care-i erau pe plac: astfel, stelele şi zeii au pus stăp în ire pe naosul ceresc; peştele a sclipit din solzi de-a curm ezişul cleştarului apelor ce-i fuseseră d a te d re p t sălaş; p ăm în tu l şi-a p rim it fiarele sălb atice ; ia r aerul, p rieten al m işcării, (şi-a p rim it) p ăsările. O fiin ţă m ai no bilă, în stare de cu g etări în alte şi fă c u tă ca să poruncească tu tu ro r fă p tu rilo r, lip sea: şi s-a n ă sc u t om ul; fie că p ă rin tele tu tu ro r lucrurilor, cel a că ru i m înă crease şi orînduise universul, l-a scos la iveală d in tr-o să m în ţă dum nezeiască, fie că glia, în că fecioară şi d e s p ă rţită odinioară de eterul care se rostogoleşte în înălţim ile spaţiului, a p ă s tra t un oarecare germ ene din elem entele cereşti cu care s tă tu se am este cată d in tru în cep u t, ia tă că fiul lui Ia p etu s a m uiat-o în apele u n u i fluviu şi a p lăm ăd it-o d u p ă chipul a rb itrilo r lum ii; şi in vrem e ce anim alele celelalte, încovoiate spre p ăm în t, c ă tre el îşi a ţin te sc p riv irea , el i-a d ă ru it om ului o s ta tu ră d re a p tă , po ru n cindu-i să contem ple cerurile şi să-şi ţin ă fru n te a rid ic a tă spre a stre . M ateria, in fo rm ă şi grosolană, p rin a c e a stă m etam orfoză a d o b în d it chip om enesc, n ecu n o scu t p în ă a tu n c i. (Ovidiu, Metamorfoze, I, 1)
86
COSMOGONIA SCANDINAVĂ A DESTINULUI TOTAL Viziunea cosmogonică a mitologiei scandinave este, în felul ei, singulară; deşi rădăcinile arice sînt evidente, putîndu-se regăsi obîrşiile unor mituri şi în scrierile vedice (India) şi în Avesta (Iran), detaliile actului cosmogonic iniţial, dar mai ales ideea incorporării In acelaşi sistem mitic a începutului şi sfîrşitului, subsumînd aces tor două acte liminare pînă şi pe zei, sînt cu neputinţă de identificat ca atare în mitologia universală. Actul cosmogonic se efectuează pornindu-se de la o dublă stare primordială: lumea ceţurilor (Niflheim) şi lumea focului (Muspcllsheim), care nu sînt un haos, ci două teritorii autonome şi active, despărţite de un deşert (Ginnunga Gap) unde, într-un impact în tîmplător, flăcările condensează ceaţa şi nasc prima formă a vieţii (Ymir)\ din ea, ulterior, primii zei compun universul, divizat rigu ros în 9 lumi suprapuse, populate de fiinţe diferite integrîndu-se într-un cosmos divers (pitici şi uriaşi, zei şi duhuri ale apei, spirite luminoase şi spirite sumbre, oameni). Antropogonia are şi ea un caracter particular, căci prima pereche de oameni: A skr şi Embla, este făcută din doi arbori: frasinul (comparabil cu substanţa stirpei a treia sau a vîrstei de bronz am intită de Hesiod) ca principiu mas culin, şi arinul, ca principiu feminin. Opera cosmogonică se încheie de fapt odată cu Amurgul viitor al zeilor (Ragnardkr), după care universul va ajunge la starea de haos. Cum Ym irt al cărui cadavru serveşte zeului suprem Odhinn şi fraţilor săi la construirea universului, este un gigant al frigului, iar Amurgul zeilor va fi precedat de iarna distrugătoare Fimbul, mito logia scandinavă pare a prezenta o cosmogonie dintre două glaciaţii. Sursa principală se află în două mitografii islandeze: Edda Ve che, redactată în sec. X —X II şi descoperită de Brinjolf Svejson în 1643, şi Edda Nouă, compusă probabil de Snorri Sturluson (1179 — 1241).
Zei şi m u rito ri, odrasle m a ri şi m ici ale lui H eim dallr51, ascu ltaţi-m i cu v intele. T u, O dhinn52, do reşti să-m i rostesc cu v în tu l asu p ra u rsitelo r veşnice a t o t ce tră ie şte . Cunosc vrem urile u riaşilor stră v e c h i, a căro r stirp e m i-a adus pe lum e mie străm o şii. Cunosc cele n o u ă lum i de sub crengile C opacului veşnic53, răd ăcin ile c ă ru ia se odihnesc în adîn cul p ă m în tu lu i.
87
în v rem ea străv e ch e d in tru în cep u t a fo st Y m ir. Nu era pe a tu n c i p ă m în t, n u era ce r; n u erau n ici nisipul m ării, nici v alul ei rece; ia rb a n u creştea; se c ă sc a p re tu tin d en i n u m ai abisul. Cei n ă s c u ţi din B or au rid ic a t glia şi au pus d im p reu n ă în o rîn d u ială m in u n a tu l M idgardhr. De la am iază, raza de soare începea să încălzească pietrele s ă ra te , ia r p ă m în tu l s-a u m p lu t de ia rb ă verde. Soarele s tă te a la o la ltă cu lu n a pe cer şi atin g e a cu b ra ţu l m arginea cerească. El n u ştia unde îi este cerescul locaş, nici luna nu-şi cu n o ştea p u te re a ; iar stelele nu aflaseră care sînt căile lor. S-au strîn s la sfat zeii cei m ari, sfinţii stăp în i îşi a d u n a ră sfatul. E i d e te ră num e lunii pline şi n o p ţii, aleseră num e p en tru d im in e aţă şi sea ră, şi p e n tru am iază, şi la fel p en tru ceasul de m ijloc. (D uhurile) A sa îşi aşezară lăcaşul pe cîmpiile Y d av allr; îşi clăd iră p a la te şi stră lu c ite a ltare, fă cu ră foc în cu p to are şi to p iră aur, m eşteşugiră podoabe, fă u riră arm e. P e tre c u ră la curţile lor şi ju c a ră tab le, căci au r aveau oricînd din belşug, p în ă cînd se iv iră cele tre i v estito are , fecioarele N orne54, m usafirele v ajnice de pe tă rîm u l uriaşilor. Se ad u n a ră la sfa t zeii cei m ari, sfinţii stăp în i îşi strîn seră sfatu l, chibzuind pe K arli55 cine anum e să-i facă din sîngele lui B rim ir, din m ădularele lui B lain. Şi a fo st p lăsm u it M otsognir d re p t cel m ai vînjos din n ea m ul K arlilo r; ia r D u rin n a fost al doilea. Şi d u p ă cum le poruncise D urinn, K arlii a lc ă tu iră în p ă m în t puzderie de um bre om eneşti. [...] O dinioară, tre i A sa, b in efă căto ri şi p u tern ici, m ergeau îm preu n ă pe m alul m ării spre casă. Pe ţă rm , au g ă sit pe A skr şi pe E m b la56 care zăceau fă ră vlagă, aştep tîn d u -şi u rsita. E i n u aveau încă nici suflet şi nici ră su flare , ia r căldura, m işcarea, culorile v ieţii nu p ă tru n se se ră în căîn ei. H onir le dete su flet, O dhinn le d ete suflare şi Loki (L odurr)57 le d ete că ld u ră şi culori înfloritoare. Ş tiu că este un frasin n u m it Y ggdrasill; o licoare albă îl stro p eşte m ereu şi d in tr-în sa se scurge în văile p ăm în tu lu i ro u a ; el e veşnic v erde şi u m b reşte izvorul U rdallr. D in ain tea frasin u lu i a fo st zid it un p a la t, în care locuiesc fecioarele N orne; ele îi cresteaz ă sco arţa. [Şi U rdhr este num ele celei d in tîi, V erdhandi se num eşte a doua, ia r a tre ia soră e Skuld.] Ele au rîn d u it p e n tru to ţi u rs ita vieţii* ie-au d ră m u it tu tu ro ra ta in u l şi p a rte a o rică ru i om.
88
E u ş tiu cum a fost cel d in tîi răzb o i în lum ea de sus, p u r t a t de zei şi s tîrn it de G ullveig, cea s tră p u n s ă de suliţi. A rsă a fo st apoi în sălaşul lu i H ar, de tre i ori a rsă a fo st, şi s-a n ă s c u t de tr e i ori. E s te a rsă adesea din nou, d ar n u piere. H eid h r i se t o t sp unea, cînd se ivea în case v r ă ji to a re a cea re a, în z e s tra tă cu darul p re v e stirii; lu cru ri rele urzea şi fierb ea b u ru ien i, săv îrşin d p lăcerea din veci a m uierilor nelegiuite. Se strîn seseră la s fa t zeii cei m ari, şi-au a d u n a t sfatu l sfin ţii s tă p în i; şi au ch ib zu it d ac ă să le p lă te a sc ă v răjm aşilo r b iru ri sau să-i recu n o ască pe to ţi zeii d re p t p ă rta ş i la sa crificii. O dhinn îşi aru n c ă lan ce a asu p ra cetei v ră jm a şe ; a s ta a fost în v rem ea în tîiu lu i ră zb o i al lum ii. D ar zidul dim p reju ru l c e tă ţii stă p în ite de [c eata zeilor] A sa a fost d ă rîm a t cînd I-au lu a t cu a s a lt v ite jii V a n a 58. S-au strîn s la sfa t zeii cei m ari, şi-au a d u n a t sfatu l sfin ţii stăp în i. D ar cine a u m p lu t t o t v ăzd u h u l de m iasm e v ă tă m ă to a re şi cine-i acela care a fo st în sta re s-o dea pe m îna Yotu n ilo r pe m ireasa lui O dhr? C uprins de m înie, num ai T h o rr a p o rn it b ă tă lia , în îm p reju ră ri ca a c e a sta el fiind rareo ri ră b d ă to r. S-au c lă tin a t înţelegeri şi ju ră m in te şi s-a n ă r u it c in stirea legăm intelor vechi. Cornul din d a tin ă al lui H eim dallr eu îl ş tiu ascuns sub A rborele sfîn t ce re sp iră seninul aer, şi în tre m ă to a re pîraie scurge asupră-i zălogul S tă p în u lu i. P ricep e ţi voi oare v e stire a m ea? E ra m sin g u ră a tu n c i cînd b ă trîn u l S tă p în al zeilor m i-a fost oasp ete şi m -a p riv it d re p t în ochi. «Ce v rei să m ă în treb i? De ce m ă cercetezi? Căci eu ştiu unde este ochiul tă u , O dhinn!» E u ş tiu că ochiul lui O dhinn s tă ascuns în izvorul lui M im ir59, cel ce are faim a înţelepciunii. Şi în fiecare d im in eaţă M im ir soarbe din ochiul C ăpeteniei O ştilor. P ricep e ţi voi oare v e stire a m ea? P ă rin tele Oş tilo r m i-a d a t coliere şi inele p e n tru m in te a m ea de proorociţă, p e n tru cuvintele p re v e stito a re ... P riv irea m ea cu p rin d e d e o d a tă to a te cele n o u ă tă rîm u ri. V ăzut-am sclip ito area c e a tă a W alk y riilo r60 g a ta să alerge spre oş ten ii ch em aţi la arm e. E ra Skuld acolo cu p a v ă z a ei, ia r du p ă dînsa veneau Skogul, G udhr, H ildhr, G ondul şi G ejrskogul. Vi le-am n u m it pe fecioarele războinice ale lui H erjan , g a ta oricînd să zboare c ă tre p ă m în t.
89
Mi-a fo st d a t să v ă d cum a fost h o tă rîtă s o a rta lum ino sului B aldr, duiosul fiu al lui O dhinn. M îndru crescuse sus d easu p ra ţă rîn ii o m in u n a tă şi zveltă ra m u ră de vîsc. N e v in o v a tă la vedere, cren g u ţa aceea era o arm ă a m o rţii; a azvîrlit-o H odhr. D ar a tu n c i, curînd, s-a n ă s c u t fratele lui B aldr şi, o sin g u ră n o ap te tră in d , s-a lu p ta t din ră s p u te ri feciorul lui O dhinn. E l n u şi-a p ie p tă n a t pletele, nici pe m îini n u s-a sp ă la t, p în ă cînd ucigaşul lui B aldr n u a fo st ră p u s. E stim p , în p a la tu l Fonsal, F rig g plîngea de jalea W alhallei61. P ricep e ţi voi oare v e stire a m ea? în tr-o rîp ă din codru I-am z ă rit leg at pe a ţîţă to ru ] n e norocirilor, pe b lestem atu l L oki. T o t acolo şade Sigyn, sfîşiată de su fe rin ţă p e n tru chinul soţului ei. P ricep eţi voi oare v e stire a m ea? Din r ă s ă r it se scurge u n puhoi de pe m ăgurile în v ecin ate. I se spune Slidhr şi el zoreşte săbiile şi ju n g h erele... U n p a la t de au r are stirp e a S indhrilor, la m iazăn o ap te, pe cîm pia N idavellir, ia r altu l pe m u n te le O kolnir al u riaşilo r; s tă p în p este el este B rim ir şi acolo îşi beau b erea Y o tu n ii. Am z ă rit un sălaş d e p a rte de soare: se află în N a a stra n d , cu p orţile spre m iază n o ap te; acolo p icu ră o tra v a , stro p d u p ă stro p , p rin acoperiş, ia r şerpii se încolăcesc îm p rejurul pereţilor. A m v ă z u t groaznice fluvii p u rtîn d pe sp erju rii m o rţi, pe ucigaşi şi pe trăd ă to ri* ca şi pe cei care au is p itit nevestele alto ra . N idhoggr în fuleca acolo tru p u rile în g h e ţa te , ia r lupul îi sfîşia pe cei ce p ieriseră. P ricep eţi voi oare v e stire a m ea? In r ă s ă r i t , la m ijlocul P ă d u rii de F ier, şezuse B ă trîn a , plozii lui F en rir n ăscîn d u -i; ia r u n u l din ei cuvine-se cîndva să a ju n gă, în chip de fia ră , n im icito ru l lum inii. E l se va n u tri cu carn ea m o rţilo r şi cu sînge v a îm proşca tro n u rile zeilor. L u m in a soarelui v a păli şi ani cum pliţi se vor pe rin d a p este lum e. P ricep eţi voi oare v e s 'ire a m ea? Pe o m ăg u ră şedea p ip ăin d strunele veselul E g g th ir, paznicul nevestelo r y o tu n e. D ar s trig ă F ja la r din frunzişul de deasu p ra capului său , c în tă frum osul cocoş cu penele roşii. în W alhalla, p rin tre zei, s trig ă atu n c i G ullinkam bi, cel ce va fi în d răg itu l stăp în u lu i b ătă liilo r, d ar şi celălalt cocoşr cocoşul cel negru, s trig ă adînc sub p ăm în t, în aşezările tă rîm u lu i Hei). L ă tră cîinele G harm r în peşterile din G nipahellir. D in lan ţu rile ru p te s-a n ă p u s tit Lupul. Ş tiu m u lte şi v ăd , eu pro o ro ciţa, cum am en in ţă sorţul cel groaznic pe zei.
90
în sîngeroasă în căierare fratele ucide pe fra te , rudele de sînge se în ju n g h ie unele pe altele, rău l sporeşte şi lum ea e în ţe s a tă de ticălo şie. Veacul securilor, veacul săbiilor, v eacul scu tu rilo r sfă rîm a te , veacul de c riv ă ţ, veac al lu pilor din p re ajm a sfîrşitu lu i lum ii. Nici un om n u c ru ţă pe a lt om . Se z b a t să lb a tic n ă sc u ţii din M im ir. C ornul Gjallarh o rn a n u n ţă p ră p ăd u l. H eim dalîr suflă din ră sp u te ri în corn şi cornul i se sparge şi zboară ţă n d ă r i. O dhinn se sfă tu ie ş te cu capul cel m o rt al lui M imir. U riaşul frasin Y ggdrasill s-a c u tre m u ra t: fream ătu l c u tre ie ră b ătrîn u l C opac. D u şm anul e lib er! F ric a îi v a ră p u n e pe to ţi cei din lum ea su b p ă m în te a n ă în ceasul cind v a ieşi la iveală fîrta tu l lu i S u rtr. Ce se în tîm p lă acu m a cu zeii? Ce e cu Alfii? T ursii s-au p ie rd u t cu firea. Zeii ţin sfat. S tirpe de codru, neam ul K arlilor gem e la p o a r ta de p ia tră . P ricepeţi voi oare ves t i r e a m ea? L a tr ă cîinele G h arm r în peşterile din Gnipah ellir. D in la n ţu rile ru p te s-a n ă p u s tit L upul! Ş tiu m ulte şi v ă d , eu, p ro o ro ciţa, cum am en in ţă sorţul cel groaznic pe zei. D in r ă s ă r it în ain teaz ă G rim r sub sc u t; Şarpele L um ii se rid ic ă d in m are a ţîţa t de stră v e c h e a lui furie; p este leşuri cîrîie V u ltu ru l Cenuşiu şi vine p lu tin d N aglfar62. C o rab ia groaznică se apropie din m iazăn o ap te ducîndu-i pe m o rţi, ia r la cîrm ă s tă L oki. P uzderie de m o n ştri aleargă îm p re u n ă cu L upul, ia r fratele lui B ileip tr este căpetenia pilcului lor. D in m iazăzi vine S u rtr lao la ltă cu N im icito r u l: sab ia lui p îrjo leşte cu v ă p a ia de soare a luptelor. Se n ă ru ie m u n ţii, m or fem eile uriaşilor, Hell înfulecă oa m eni, b o lta ceru rilo r se despică. O jale n o u ă se apropie de H lin n : în ceasul cînd O dhinn se v a încleşta în lu p tă cu L upul, ia r cu S u rtr se v a b a te lum inosul în v in g ă to r al u riaşu lu i Beli. Şi p ră p ă d u l v a pune c a p ă t bucuriei încer c a te de F rigg. V a veni să se lu p te cu L upul aşijderi W yd a rr, el, s tră lu c itu l fiu al D om nului B iru in ţe lo r; prin gură îi v a înfige sp ad a în in im ă D evoratorului de L eşuri, răzbunîndu-şi ta tă l. Gloriosul fiu n ă sc u t de I-Ilodyn se p reg ă te ş te de lu p tă ; este T h o rr. Şarpele, B rîul P ăm în tu lu i, şi-a c ă s c a t gura şi g u ra lui s tă deschisă de la p ă m în t la cer. D ar T u n ă to ru l se în d re a p tă spre Şarpe. Şarpele îl biruie pe paznicul din M idgardhr şi în curînd aşezările oam enilor vor ajunge p u stii! în clipa sfîrşitului său, T h o rr treb u ie să se re tr a g ă n o u ă paşi din fa ţa m on stru lu i.
91
Soarele e negru, p ăm în tu rile s-au scu fu n d at în m are, stelele se sm ulg şi se prăbuşesc din înălţim i. A buri colcăie p re tu tin d e n i şi C el-ce-nutreşte-viaţa începe să lin g ă cerul cu arzăto area-i v ăp aie. L ă tră cîinele G harm r în peşterile din G nipahellir. D in lan ţu rile ru p te s-a n ă p u s tit L upul 1 Ş tiu m u lte şi v ă d , eu, p ro o ro ciţa, cum am en in ţă sorţul cel groaznic pe zei. Ş tiu şi v ă d cum ră sa re din nou, iarăşi înverzind, p ă m în tu l din m are. Cascadele spum egă, v u l tu rii işi c a u tă p ra d a din zbor lîngă ape. T răi-v o r zeii pe cîm piile Id av allr şi adesea, stîn d de v o rb ă, îşi v o r aduce am in te de Şarpele îm p rejm u in d tărîm u l M idgardhr şi destinele stin se şi străvechile rune ale lui O dhinn. L a curţile lor cele noi, zeii vor găsi pe sub ier b u ri m in u n atele tab le de au r pe care le folosiseră în s t r ă vechile v re m u ri, la jo c... Grînele v o r începe să crească n ese m ă n ate. U ita tă v a fi jalea , B aldr se v a în to arce. O d a tă cu B aldr, v a in tra şi H odhr în p a la tu l v ic to rie i, în lăcaşul lui H ro p tr. P rice p eţi voi oare v e s tire a m ea? H onir îşi v a găsi u n to iag de g h icit... Cei n ă sc u ţi din fra ţii lui T veggi sîn t acum d re g ă to rii p a trie i v în tu lu i. P ricep e ţi voi oare v e s tire a m ea? Z ăresc u n p a la t care în tu n e c ă soarele: aco p erit cu au r, e o p o d o ab ă în H im li63. N u m ai cei v red n ici p o t locui acolo, p etrecîn d u -şi v ia ţa în d e sfă ta re e te rn ă . Şi pogoarăse a tu n c i p e n tru în a lta ju d e c a tă S tăp în u l p re ap u tern ic, de sus, în lu m e... B alau rul n eg ru , sclipindu-şi solzii, îşi ia zborul de jos, de sub stîncile m iezului n o p ţii. Nidhoggr, sub pene, îi duce pe m o rţi; i-a v e n it acum v re m ea şi lui să se ascu n d ă. (Edda Veche, „Voluspa“, 1 —66)
LUMILE EXPERIMENTALE Chiar dacă tema creaţiei ciclice a lumii mai figurează şi în alte mitologii, ciclurile cosmogonice şi antropogonice pe care le-am nu m it simbolic experimentale sînt o categorie mitologică preferenţială a civilizaţiilor Americii precolumbiene. Acolo, cosmogonia era con siderată pe un parcurs ciclic, enorm dar lim itat, de cinci ere (sori),
92
fiecare eră fiind produsă şi dominată de un soare care e şi distrugă torul erei precedente (Patru-Jaguar, sfîrşindu-se cu distrugerea gi ganţilor; Patru-Vînt, distrusă de uragane; Patru-Ploaie, distrusă de focul cosmic; Patru-Apă, distrusă de un diluviu; Patru-Cutremur, era curentă, distructibilă printr-un cataclism seismic). în antropogonia precolumbiană variantele sînt mai diverse, unele mituri incluzînd, ca etapă premergătoare, teogonia şi astfel, între bazinul mexican şi cel peruan, concepţiile despre facerea omu lui se deosebesc şi cauzal şi metodologic; iar opera experimentală e mai vădită în miturile populaţiilor maya, îndeosebi în mitologia yucataneză quiche (Popol Vuh). Totuşi, studiul mitologiei precolumbiene a fost mereu pus în difi cultate de distrugerea unei mari părţi din scrierile sacre de către misionarii catolici ai Gonchistei: din confruntarea puţinelor monu mente scrise care s-au păstrat, cu tradiţia, recuperabilă prin folclor, este însă cu putinţă o viziune de ansamblu, chiar dacă miturile sînt adesea fragmentare şi înregistrate de mitografi tîrzii. Gosmogoniile din lumea nahuatlă şi maya sînt dominate de un intens cult al focului solar şi al focului viu, ambele privite mai ales ca forţă de distrugere; dar, fiind popoare care şi-au perfecţionat o astronomie amplă, bazată pe observaţii riguroase şi pe calcul, aztecii şi ramurile maya au suprapus viziunii mitice a facerii lumii şi omu lui o entitate abstractă, cu rol cauzal (de pildă dualitatea supremă nahuatlă Ometeotl) în cosmogonie şi în antropogonie; această divini tate supremă şi duală îşi deliberează actele, de aceea şi miturile propun o evoluţie stadială a operei, prin reluarea de mai multe ori a actului creator iniţial.
Legenda sorilor I a tă p o v e ste a d u să d in g u ră în g u ră , din ceea ce se cu n o aşte despre chipul în care, fo a rte d em u lt, a fost în te m e ia t p ă m în tu l. I a tă , u nul d u p ă altu l, ră stim p u rile deo sebite ale în tem eierii lu i. F elul cum s-au p o rn it acestea şi cum a fo st aşe zat tem eiu l în cep u tu lu i Sorilor, acum 2513 ani, se cu n o aşte t o t a t î t de b in e ca şi fa p tu l că azi sîntem în 22 m ai d in anul 1558. A cest soare, £ — Jaguar, a d u ra t 676 ani. Cei care au t r ă i t în vrem ea acelui Soare au fo st m în caţi de ozeloţi (jaguari), o d a tă cu Soarele 4 — Ja g u a r. Ceea ce m în caseră dînşii era h ra n a n o a s tră ; 7 — Ia rb ă , şi ei au t r ă i t 676 ani. T im pul în care fu seseră m în caţi era an u l al treisprezecelea. A stfel
93
au p ie rit ei şi s-a sfîrşit (to tu l) şi a tu n c i s-a n ă r u it (şi) Soarele. A nul lui e r a i — T re s tie ; ei au fo st d ev o raţi într-o sin g u ră zi, 4 — Ja g u a r, şi cu a s ta s-a sfîrşit to tu l şi to ţi a u p ie rit. Soarele a c e s ta se n u m ea 4 — Vînt. Cei care au v e n it în şirul al doilea, tră in d în al doilea [S oare], au fost lu a ţi de v în t îm p reu n ă cu Soarele 4 — V în t şi au p ie rit. E i au fo st ră p iţi [de v în t] şi s-au p re fă c u t în m a im u ţe ; casele lor, copacii, to tu l a fo st dus de v în t. Şi a fo st lu a t de v în t c h ia r şi Soarele acela. Ia r ceea ce m încau dînşii era h ra n a n o a stră . 12 — Şarpe: ră stim p u l cît au t r ă i t ei a d u ra t 364 ani. A stfel au p ie rit ei în tr-o sin g u ră zi, lu a ţi de v în t; [vrem ea p ieirii este în se m n a tă cu 4 — V înt]. A nul lui a fo st 1 — Crem ene. A cest Soare, 4 — Ploaie, e ra al treilea. Cei care au t r ă i t in al tre ile a ră s tim p îm p reu n ă cu Soarele 4 — Ploaie au p ie rit şi ei, prăb u şin d u -se a su p ra lor o ploaie de foc, şi ei s-au p re fă c u t în guaholoţi (curcani), ia r Soarele a fo st şi el m is tu it de foc şi au ars şi to a te casele lo r; ei tră is e ră 312 ani. A stfel au p ie rit cu to ţii; to a tă ziua plouase cu ploaie de foc. Ia r ceea ce m încau ei era h ra n a n o a s tră . 7 — C rem ene: anul lor era 1 — Crem ene, ziua lor a fost 4 — P loaie. Cei ce au p ie rit erau aceia care se p refăcu seră în guaholoţi [sau p ip il-tin] şi de aceea, acum , p u ii de guah o lo t se ch eam ă pipil-pipil (p rin ţi). Soarele a c e sta se n u m eşte 4 — A p ă ; tim p u l cît s-a p ă s t r a t a p a a d u ra t 52 de an i0’4. Şi cei care au t r ă i t în ră s tim pul al p a tru le a au v ie ţu it în vrem ea Soarelui 4 — A pă. în tin d e re a acestu i ră s tim p a fo st de 676 ani. Şi i a tă cum au p ierit ei: au fo st s triv iţi de a p ă şi s-au p re fă c u t în peşti, în tr-o sin g u ră zi cerul s-a p ră b u ş it asu p ra lor şi ei au p ierit. Ia r ceea ce m încau ei era h ra n a n o a s tră . 4 — F loare: anul său a fo st 1 — C asă, ia r sem nul său era 4 — A pă. Ei au p ie rit şi au d is p ă ru t şi to ţi m u n ţii. Ia r ap a a z ă cu t 52 de an i şi cu a c e a s ta a lu a t sfîrşit vrem ea sa. A cest soare, num ele c ă ru ia este 4 — M işcare, e Soarele n o stru , în care tră im cu to ţii acum , ia r sem nul a c e sta a ra tă chipu l cum Soarele a c ă zu t în focul v e tre i dum nezeieşti, acolo, în T eo tih u ac an 65. în T u ia, a c e sta era t o t Soarele D om nului n o stru , ad ică al lui Q uetzalcoatl 66. Al cincilea Soare, sem nul c ă ru ia este 4 — M işcare, se nu m eşte Soa rele m işcării, p en tru că se m işcă şi îşi u rm ează calea. Şi,
94
d u p ă cum spun b ă trîn ii, în vrem ea lui vo r fi cu tre m u re de p ă m în t, v a fi fo am ete şi în cele din u rm ă vom pieri cu to ţii. [...] D u p ă ce Q u etzalco atl a so sit în M ictlan67, el s-a ap ro p ia t de M ictlan tecu h tli şi de M ictlancihuatl şi le-a spus n u m aid ec ît: «Am v e n it să c a u t oasele cele de p re ţ pe care le p ă stre z i tu , d u p ă ele am v e n it!» A tunci M ictlan tecu h tli l-a în tre b a t: «Ce vei face cu ele, Q uetzalcoatl?» Şi el i-a m ai spus o d a tă : «Zeii sîn t în g rijo ra ţi, p e n tru că cineva tre b u ie to tu ş i să tră ia s c ă pe p ăm în t» . A tu n ci M ictlan te cu h tli i-a ră s p u n s : «Bine, c în tă din scoica m ea şi ocoleşte de p a tru ori ţin u tu rile care sîn t în stă p în ire a m ea». D ar scoica lui n u avea g ă u ri; a tu n c i (Q uetzalcoatl) chem ă v ierm ii care sfred eliră g ău ri, ia r d u p ă aceea p rin ele in tr a r ă (în scoică) albine şi b o n d a ri, şi ea a în cep u t să răsu n e. Cînd M ictlan tecu h tli auzi a s ta , zise: «Bine, ia-le». D ar to t atu n ci, M ictlan tecu h tli le spuse slugilor sale: «Lume din M ictlan! Voi, zei, spuneţi-i lui Q uetzalcoatl că tre b u ie să le lase [aici]». Q uetzalcoatl ră sp u n se : «Ba nu , eu voi pune n u m aid ecît stă p în ire pe ele». Şi ro sti c ă tre al său nahual68: «Du-te şi spune că le voi lăsa». Şi acela ro s ti cu voce de tu n e t: «Voi veni şi le voi lăsa». Apoi în să (Q u etzalco atl) s-a rid ic a t de jos şi a lu a t o a sele cele de p re ţ: de o p a rte zăceau lao la ltă oasele de b ă r b a t, de c e alaltă p a rte oasele de fem eie. Q uetzalcoatl le luă şi făcu din ele o boccea. A tunci M ictlan tecu h tli m ai g ră i o d a tă c ă tre slugile sale: «Zei, oare Q uetzalcoatl duce cu a d e v ă ra t de aici oasele cele de p re ţ? Zei, d u ce ţi-v ă şi s ă p a ţi o groapă.» D u p ă aceea ei fă c u ră ce li s-a spus, ia r Q uetzalcoatl căzu în groapă. El se îm piedicase fiin d că îl sp eriaseră n işte prepeliţe. El se p ră b u şi ca şi m o rt, ia r oasele cele de p re ţ se îm p ră ş tia ră şi fu ră ciugulite de prepeliţe. D u p ă ce Q uetzalcoatl învie din m o rţi, s tă tu m îh n it şi în tre b ă pe n a h u a l: «Ce să fac acum , nahual al m eu?» Acela îi ră s p u n s e : «De vrem e ce n-ai iz b u tit să faci nim ic cu to a te a ste a , acum fie ce-o fi!» El le ad u n ă , făcu din ele o boccea şi o duse în T am o an ch an . Şi în d a tă ce sosi aceea care se nu m eşte Q u ilatztli, care este to to d a tă şi Cihuacoatl, ea le m ăcin ă şi le puse în tr-o tip sie de m are p re ţ. Q uetzalcoatl lă să să picure peste (tipsie) sînge din m ă dularul său . Şi n u m aid ec ît zeii care au fost pom eniţi,
95
adică A p a n te cu h tli, H u ictlo lin q u i, T ep a n q u itz q u i, T layy am an ac, T tzo n tem o c, al şaselea fiind Q uetzalcoatl, purceseră să îm plinească d a tin a că in ţe i. E i ro s tiră : «O, zei, s-au n ă s c u t m acehualii69 [cei d o b în d iţi p rin m eritu l căin ţei]. Căci de dragul n o s tru zeii s-au c ă it.» (Legenda Sorilor, ms. aztec din Codicele Chimalpopoca* 1558)
Focul obirşiei D u p ă m ai bine de şase su te de ani de la n a ş te re a celor p a tru zei fra ţi70, fiii lui T o n a c a te c u h tli s-au strîn s tu s p a tru lao laltă şi au spus că s-ar cuveni să se h o tă ra s c ă ce avea de fă c u t fiecare şi ce lege să a ib ă cu to ţii. Şi to ţi I-au în s ă rc in a t pe Q u etzalco atl şi de asem enea pe H uitzilopochtli să h o tă ra s c ă a c e ste a ei am îndoi; şi din în sărc in a rea şi d u p ă h o tă rîre a celorlalţi doi, d u p ă aceea ei au c re a t focul, apoi au fă cu t ju m ă ta te de Soare, însă ac e sta , nefiind în treg , n u d ăd e a m u ltă lu m in ă, ci d im p o triv ă p re a p u ţin ă . D u p ă aceea au fă c u t b ă r b a tu l şi fem eia: pe b ă r b a t I-au n u m it O hom oquo, iar pe fem eie — C ip acto n al; şi i-au p o ru n c it lui să are p ă m în tu l, ia r ei să to a rc ă şi să ţe a să , şi [le-au d a t p o ru n că] să se n a sc ă din ei m acehuali, şi să n u fie leneşi, ci să m u n cea scă m ereu. Ia r fem eii, zeii îi d e te ră cîtev a g ră u n ţe de poru m b , ca să tă m ă d u ia sc ă (bolile) cu a ju to ru l lor şi să le folosească la g h icit şi la farm ece, şi aşa fac fem eile şi azi. A poi au fă c u t zilele şi le-au îm p ă rţit d u p ă luni, dînd fiecărei luni cîte douăzeci de zile, ia r în chipul a c e sta au d o b în d it optsp rezece lu ni sau tre i su te şaizeci de zile în tr-u n an [...] D u p ă aceea i-au fă c u t pe M ictlan tecu h tli şi pe Micte c a c ih u a tl, a d ică soţul şi soţia, care au fo st (de atu n ci) zeii iad u lu i, şi acolo i-au şi să lă şlu it. A poi au fă u rit ceru rile, p în ă la cel de-al treisprezecelea, şi au fă c u t ap a , ia r în ea au lă s a t să crească u n peşte m are, n u m it C ip actli, care era la fel cu caim an u l, şi din peştele acela au fă c u t p ă m în tu l [...] . (Istoria mexicanilor tn picturile lor)
96
• O d in io ară, în tr-o d im in e a ţă , Soarele a trim is din cer o să g e a tă . E a a n im e rit în casa oglinzilor, ia r din groapa ce se deschisese în p ia tră s-au n ă s c u t b ă rb a tu l şi fem eia. A m îndoi erau n eîn tre g i cu tru p u rile n u m ai de la brîu în sus, şi se m işcau pe cîm pie, ca v răb iile. D ar, unindu-se p rin tr-o s ă ru ta re a p ă s a tă , au zăm islit u n fiu care a ajuns tem eiul neam u lu i om enesc. (Angel Ma Garibay, Eposul nahuatl)
Ascensiunea stadială a lum ii , în Popol Vuh Popol Vuh (Cartea Poporului), unicul epos mitografic integral al lumii maya, re transcris din memorie (sau după originalul pictografic pierdut) de ultimii sacerdoţi maya din ram ura quichâ (Yucatan) în primii ani de după Conchista spaniolă (sec. XVI), urmăreşte am ănunţit crearea universului de către perechea divină Tepeu şi Cucumatz, ca şi crearea succesivă a patru tipuri umane, într-o perspec tivă stadială care include planul şi experimentul. Acest mit amplu e unic în felul său; universul se naşte într-un anum it moment şi se dezvoltă după legi anumite care, instituite de zeii creatori, sînt urmate riguros de natură şi omenire. S-ar putea întrezări, în pasta m itu lui, observarea timpurie a etapelor de adaptare ale omului la mediul natural tot mai puţin ostil. Unora li s-a părut că filosofia cosmogonică cjuiche precede cu o mie de ani concepţia filosofică a lui Giambattista Vico (un univers supus perpetuu balansului corsi e riccorsi), ceea ce e discutabil; certă e absenţa înrîuririi teologice a misionarilor cato lici, însoţitori ai Conchistei, căci o lectură paralelă între Biblie şi Popol Vuh edifică de la sine; mai curînd am găsi puncte de interfe renţă mitologică cu tezaurul Extremului Orient.
Noi scriem acum în tim p u l legii lui D um nezeu şi al creştin ism u lu i. P o v estim a c e ste a p en tru că n u m ai avem făclia n o a s tră , Popol V uh11, cum se n u m eşte ea, lum ina stră lu c ito a re v e n ită din p a rte a c e alaltă a m ă rii, sim bolul a p ă ră rii n o astre , facla v ie ţii n o a stre senine. A d e v ărata c a rte , scrisă cu m u ltă vrem e în d ă ră t, m ai e ste , d ar p riv e lişte a ei e ascu n să celui care c a u tă şi cu g e tă . A u fo st
97
m ăre ţe ivirea ei şi p o v estirea d in tr-în sa despre chipul cum* s-a fă c u t a p a riţia tu tu ro ra : a cerului şi a p ă m în tu lu i; cum au lu a t fiin ţă şi au fost în sem n ate cele p a tru unghiu ri ale sale şi cele p a tru p u n cte de tem ei; cum a fost îm p ă rţit (păm în tu l) şi cum s-a îm p ă rţit cerul; şi a fost ad u să o funie p e n tru m ă su ră to a re şi s-a în tin s în ceruri şi pe p ă m în t, în p a tru u n g hiuri, în cele p a tru p u n cte ale tem eiu ri lor, şi cum acestea s-au n u m it N ăscătoare şi F ă u rito r, M aică şi P ă rin te — ai v ieţii şi ai tu tu ro r lucrurilor c re a te , de cei ce au fă cu t ră su flare a şi au fă cu t gîndul. [...] A ceasta e povestea chipului cum to a te au s ta t necunoscute, cum to tu l a fost rece, to tu l tă c u t, to tu l n em işcat, lin iş tit; şi în tin d erea cerului era pustie. A ceasta e în tîia poveste, cea d in tîi isto risire. Nu erau nici om, nici anim ale, nici p ăsări, p eşti, crabi, copaci, pietre, peşteri, strim to ri, ierb u ri, şi n u erau p ă d u ri; n u era decît cerul. Pe a tu n c i, su p ra faţa p ăm în tu lu i n u se ivise încă. Nu era decît m area cea rece şi era u riaşa în tin d ere a cerurilor. Nim ic nu era încă u n it, nim ic n u p u te a să stîrnească zgom ot, nu e ra nim ic care să fi p u tu t să se m işte ori să tre s a ră ori să facă la rm ă în cer. Nu era nim ic care să fi p u tu t ex ista, care să fi p u tu t avea fiin ţă ; era n u m ai ap a cea rece, m area lin iştită, sin g u ratică şi tă c u tă . Nu ex ista nim ic. In beznă, în n o ap te, n u era decît nem işcare, decît tăce re. N um ai N ăscăto area şi F ău rito ru l, Tepeu şi C ucum atz, M area M um ă şi Marele T a tă se aflau în apele nesfîrşite. D a, ei se aflau acolo, ascunşi sub penele verzi şi a lb a stre , şi de aceea se num eau C ucum atz. D in fire ei erau m ari în ţelep ţi şi m ari cu g e tă to ri. I a tă în ce chip e x ista cerul, ia r acolo se afla Inim a C erurilor: a c esta este num ele zeu lui şi aşa se chem a el. A tu n ci veni cu v în tu l lui. El veni la Tepeu şi C ucum atz, strîn şi lao laltă în n eg u ră, n o ap tea a v en it el, ia r Tepeu şi C ucum atz au s ta t de v o rb ă cu dînsul. Şi ia tă ei au v o rb it, chibzuind şi sfătu in d u -se; ei s-au învoit unul cu altul, şi-au u n it vorbele şi gîndurile. Şi în ră stim p u l cît au ch ib zu it, ei şi-au d a t seam a lim pede că la ivirea zorilor se cuvine să a p a ră şi om ul. A tunci ei au h o tă rît facerea lum ii, creş te re a arborilor şi a codrilor deşi, n aşterea v ieţii şi crearea om ului. A şa au fost h o tă rîte acestea în n eg u ră şi în n o a p te p rin p u te re a celei care este In im a C erurilor, a celui că ruia i se spune H uracan. In tîiu l se num eşte C aculha-11ura-
98
can. Al doilea: C hipi-Caculha. Al tre ile a : R axa-C aculha. Şi a c eştia tre i sîn t singurul m iez al Inim ii C erurilor72. A tu n ci Tepeu şi C ucum atz s-au strîn s îm p reu n ă cu ei, atu n c i s-au s fă tu it asu p ra v ieţii şi lum inii, asu p ra celor ce sînt de fă c u t p en tru ca să se ivească lum ina şi zorile; cine este acela care treb u ie să se îngrijească de h ra n a şi n u trire a lor. «Să se îm plinească a c estea 1 Să fie u m p lu t golul! Să se re tra g ă apele şi să alc ă tu ia sc ă un gol; să se ivească p ăm în tu l şi să cap ete tă r ie ; îm plinească-se acestea! aşa v o rb eau ei. Să fie lu m in ă , să fie zori în cer şi peste p ă m în t. D ar n u este nici glorie, nici m ăreţie în fa p ta aceas ta a n o a s tră , în p lăsm u irea n o a s tră , cîtă vrem e nu v a fi fă u rită fiin ţa om enească, p în ă n u v a fi fă c u t om ul, pînă cînd om ul n u v a fi creat!» A şa au v o rb it ei. A tu n ci ei fă u riră p ă m în tu l. A şa se în fă p tu i cu a d e v ă ra t plăsm u irea lor. «P ăm înt!» s trig a ră ei, şi num aidecît p ă m în tu l se făcu. A idom a ceţurilor, la fel cu norul şi aşijd erea unei trîm b e de p ra f era (păm întul) la facerea lui, la în cep u tu l în tru p ă rii sale. Apoi s-au iv it din ape m u n ţii; m u n ţii cei m ari crescu ră în tr-o clip ită . N um ai p rin tr-o m inune, n u m ai p rin m eşteşugul m agiei s-au fă u rit m u n ţii şi v ă ile ; şi n u m aid ec ît crîngurile de chiparoşi şi de pini îşi ră sp în d iră lă s ta rii pe fa ţa p ăm în tu lu i. Şi a tu n c i C ucum atz s-a u m p lu t de bucurie şi a s trig a t: «Folositoare ţi-a fost venirea, In im ă a C erurilor; şi venirea ta , H uracan, şi a ta , C hipi-Caculha, a ta , R ax a-C a cu lh a!» [...] Şi M area M um ă şi M arele T a tă în tre b a ră : «Oare n u m ai tă c e re a şi n u m ai lin iştea vo r sălăşlui sub arbori, sub liane? E ste bine ca în v iito r să se afle acolo cineva care să le păzească». [...] I a tă p e n tru ce N ăscăto area şi F ău rito ru l, M area M um ă şi M arele T a tă au fă c u t o încercare nouă de plăsm u ire şi de facere a oam enilor. «Hai să încercăm fă ră z ă b a v ă din nou. Se şi apropie v rem ea zorilor şi lum inii. H ai să dăm n a şte re aceluia care ne va h ră n i şi ne v a fi re a z e m ! Ce să facem ca să ni se în alţe ch e m ă ri, ca să ne fie p ă s t r a tă a m in tire a pe p ă m în t? Noi am m ai în cercat cu cea d in tîi lu crare a n o a s tră cele d in tîi fă p tu ri ale n o astre , d ar n u le-am p u tu t sili să ne laude şi să ne resp ecte. Deci h ai să încercăm a face n işte fiinţe a sc u ltă to a re , pline de evla vie, care să ne h ră n e a sc ă şi să ne fie re a z e m !» — astfel g ră ir ă ei.
99
Apoi (fiin ţa) fu p lă sm u ită şi c re a tă . T rupul îl făcu ră din tin ă , din lu t. D ar ei v ă z u ră că n u izb u tiseră s-o facă aşa cum se cuvine. E a se d e stră m a , era m oale, lip sită de m iş cări şi n u av ea v lag ă; căd ea jos, era slăb ăn o a g ă; capul nu p u te a să i se m işte deloc, chipul i se înclina în tr-o p a r te ; văzu l îi era în ceţo şat cu to tu l, şi ea nu p u te a să privească în d ă ră t. T o tu şi din clipa d in tîi ea p u tu se vorbi, însă m in te nu avea. C urînd se m uie în a p ă şi n u se m ai ţin u pe pi cioare. Şi atu n c i N ă sc ăto area şi F ău rito ru l g ră iră : «Hai să încercăm iară şi deoarece aceste (făpturi) n u sînt în stare nici să um ble, nici să se înm u lţească. H ai să c h ib zu im !» spuseră dînşii, d u p ă care îşi frînseră şi îşi s u rp a ră lu cra rea şi fa p ta lor. [...] Şi ei co b orîră în d a tă , spre a-şi săvîrşi farm ecele, spre a-şi a ru n ca so rţii în boabele de porum b şi în sem inţele arborelui tzite. «Soarta, fa c e re a !» — ro s tiră S tră b u n a şi S trăb u n u l, ca să le facă pe plac. Ia r ac est S tră b u n era acela care ghiceşte so a rta în sem inţele arborelui tzite, acela al că ru i num e este X piyacoc. Şi S tră b u n a era proorociţa, n ă sc ă to a re a , aceea că reia i se spune C hiracan X m ucane. În cep în d u -şi proorocirea, ei au zis: «A dunaţi-vă lao laltă, a p u c aţi-v ă u n u l pe a ltu l! V orbiţi, ca să v ă putem auzi! — aşa g ră ia u ei — spuneţi-ne, v a fi bine oare dacă lem nul v a fi lu c ra t şi v a fi t ă i a t de F ă u rito r şi de N ăscă to are ? A cest (om de lem n) fi-va el oare acela care este d a to r să ne h ră n easc ă şi să ne fie reazem a tu n c i cînd va fi lu m in ă, a tu n c i cînd v a fi ziuă? Voi, boabe de porum b, voi, sem inţe ale arb o relu i tz ite , tu , zi a u rsite i, tu fă p tu ră , tu cea cu p rin să de tre m u ru l d o rin ţei şi tu cel cu m ăd u laru l în co rd a t! — le v o rb eau ei b oabelor de p o ru m b , sem inţelor arborelui tzite, zilei u rsite , fă p tu rii. — Vino şi a d ă je rtfa de sînge, In im ă a ceru rilo r, nu-i pedepsi pe T epeu şi pe C ucum atz. — A şa v o rb eau ei a tu n c i ro stin d a d e v ă ru l: — C hipurile v o a stre de lem n fi-vor iz b u tite , ele tre b u ie să capete g rai, ele v o r v o rb i pe p ăm în t!» . «Aşa să fie!» ră sp u n se ră [N ă sc ă to a re a şi F ău rito ru l]. Şi ch iar în clipa în care v o rb e au ei am îndoi, au lu a t n a ş te re chipurile de lem n. F eţele lor erau aidom a feţelor om eneşti, şi ei v o rb eau la fel ca oam enii şi au u m p lu t păm în tu l. T ră ia u şi se înm u lţeau . A veau fiice, aveau fii făp tu rile a c estea de lem n, d a r n u aveau nici suflet, nici m in te, şi n u -şi am in teau de N ă sc ă to a re a şi F ău rito ru l lo r;
100
ei ră tă c e a u fă ră ţ i n tă în p a tru (labe). Nu-şi m ai aduceau deloc a m in te de In im a cerurilor, şi de aceea au p ie rit cu to ţii. A c easta n u a fo st nim ic m ai m u lt d ecît o pro b ă, o încercare [de a-l crea] pe om . E d re p t că ei aveau darul v o rb irii, în să feţele lor n u aveau tr ă s ă tu r i g ră ito a re ; pi cioarele şi m îinile lor n u av eau v lag ă; ei n u aveau sînge, nici p u ro i, n u av eau nici sudoare, nici grăsim e. O brajii le erau v eştezi, m îinile şi picioarele lor erau u sca te şi tru p u l le era firav. I a tă de ce ei n u se gîndeau nici la N ă sc ă to a re a lor, n ici la F ă u rito r, la cei ce le d ăd u se ră v ia ţă şi le p u rta u de g rijă. Şi ia tă cum a ră ta s e r ă cei d in tîi oam eni ce au t r ă i t în n u m ă r m are pe fa ţa p ăm în tu lu i. Şi curînd fă p tu rile de lem n au fo st n im ic ite , zd ro b ite, frîn te şi ucise. P o to p u l a fo st s tîrn it de In im a cerurilor, rîn d u it a fo st potopul cel m are care s-a p ră b u ş it asu p ra capetelor fă p tu rilo r de lem n. C arnea b ă rb a tu lu i fusese fă c u tă din copacul tzite, cînd însă N ă sc ă to a re a şi F ă u rito ru l au făcut-o pe fem eie, carnea ei au a lcă tu it-o din m ă d u v ă de tre s tie . I a tă ce fel au fo st m aterialele pe care N ă sc ăto area şi F ă u rito ru l au d o rit să le în treb u in ţeze , ca să-i alc ă tu ia sc ă (pe oameni)* D ar aceia pe care-i crease ră, cei pe care-i alc ă tu ise ră n u cu g etau şi n u v o rb eau în fa ţa N ăscăto arei lor, în fa ţa F ă u rito ru lu i lor. D in a c e a stă p ricin ă au fo st n im ic iţi, au fo st în ecaţi de p o to p . O sm oală d easă se scurse din cer. Cel al că ru i num e este X ecotcovach veni şi le sm ulse ochii. C am alotz veni şi le sm ulse capetele. C otzbalam veni şi le înfulecă tru p u rile . T ucum balam veni şi el şi frînse şi sfărîm ă oasele lor şi vinele lor, le m ă cin ă şi le nim ici oasele. (T oate) a c estea ca să-i pedepsească p en tru fap tu l că gîndurile lor n u aju n g eau pînă în fa ţa m um ei lo rr p înă în fa ţa ta tă lu i lor, In im a cerurilor, ce se n u m eşte H uracan. Şi din a c e a s tă p ric in ă , fa ţa p ă m în tu lu i s-a în tu n e c a t şi a în cep u t să c a d ă o ploaie n ea g ră73; puhoi de ploaie ziua şi pu h o i de ploaie n o a p te a . A tu n ci se a d u n a ră an i m alele cele m ici şi anim alele cele m ari, ia r copacii şi stîncile în cep u ră a-i izbi (pe oam enii de lem n) p este obraz. Şi to tu l prinse a v o rb i: ulcioarele lor de lu t, tig ăile lor, străch in ile lor, oalele lor, cîinii lor, p ietrele cu care-şi m ăcin a seră boabele de p o rum b, t o t ce era se sculase şi pornise a le izbi obrazul.
101
«Voi n e-aţi fă c u t m u lt ră u , voi n e-aţi m în cat, iar acum noi v ă vom ucide pe v o i!» le spuseră cîinii şi o ră tă niile lor. Ia r rîşniţele au spus: «Voi n e-aţi c h in u it în fiecare zi, n o a p te a şi în zori de ziuă, feţele n o astre se frecau n eîn c e ta t [u n a de a lta , ro stin d ] holi-holi şi huqui-huqui, din p ricin a v o a s tră . I a tă ce b ir v-am d a t noi vo u ă. D ar acum voi, oam enii, v eţi sim ţi în sfîrşit şi p u te re a n o a s tră . V ă vom m ăcin a noi acum şi v ă vom sfîşia carnea în zdrenţe!» le-au zis rîşniţele. Ia r d u p ă aceea lu a ră cu v în tu l cîinii şi spuseră: «De ce n -a ţi v ru t să ne d aţi nim ic de m încare? A bia ne b ă g a ţi în seam ă, d ar ne prigoneaţi şi ne azvîrleaţi afară . A v eaţi m ereu un b ă ţ ca să ne lo v iţi, ori de cîte ori v ă aşezaţi la m asă. I a tă cum v -aţi p u r ta t cu noi, p en tru că noi n u ştiam să vorbim . N -am fi p ie rit oare cu to ţii, dacă to a te s-ar fi p e tre c u t d u p ă voia v o a stră ? De ce n -aţi a ru n c a t o priv ire în fa ţa v o a s tră , de ce nu v -a ţi gîndit la voi înşiv ă? Acum o să vă nim icim , acum v e ţi sim ţi şi voi cîţi d in ţi avem noi în g u ră. Vă vom în g h iţi!» ziseră cîinii şi apoi le sfîşiară feţele. Şi t o t în v rem ea a s ta , tig ă ile şi oalele lor v o rb eau şi ele: «Chinuri şi durere ne-aţi p ricin u it. Gurile n o astre s-au în n eg rit de funingine, feţele n o a stre s-au în n eg rit de funingine; m ereu ne puneaţi pe foc şi ne ard e a ţi, ca şi cum noi n-am fi în d u ra t nici un fel de su ferin ţe. Acum le v eţi în d u ra voi, v ă vom arde pe voi!» g ră iră oalele şi le izb iră obrazul. P ietrele v etrei, în g răm ă d ite lao laltă, se n ă p u s tiră din flacără de-a dreptul în capetele lor, pricinuindu-le chinuri. C uprinşi de d ezn ădejde, (oam enii de lem n) fugiră din ră s p u te ri; ei v ru ră să se c a ţe re pe acoperişul caselor, dar casele se p ră b u şeau şi ii a ru n c a u la p ă m în t; v ru ră să se caţere în v îrfu l copacilor, d a r copacii se scu tu ra u azvîrlindu-i d e p a rte ; v ru ră să se ascu n d ă în p eşteri, d ar p eşte rile şi-au a s tu p a t feţele lor. A stfel s-a săv îrşit a doua pieire a oam enilor p lă sm u iţi, a oam enilor c reaţi, a fă p tu rilo r căro ra li se h ărăzise su rp a rea şi n im ic irea; şi gura şi chipul tu tu ro r s-au zd ro h it. Se spune că u rm aşii lor sîn t m aim uţele care tră ie sc acum în p ăd u ri; a s ta e t o t ce a ră m a s de pe u rm a lor, căci t r u pul lor fusese fă c u t de N ă sc ă to a re şi de F ă u rito r n u m ai din lem n. I a tă de ce m a im u ţa a r a tă ca şi cum ar sem ăna cu om ul; (ea) este pilda acelei g en eraţii de oam eni care au
102
fo st p lăsm u iţi şi creaţi, d a r care nu erau decît n işte chi p u ri de lem n. E ra în n o u ra tă şi n eg u ro asă pe a tu n c i fa ţa p ăm în tu lu i. Soarele în că n u e x ista . Cu to a te ac estea se afla [pe păm înt] o fă p tu ră n u m ită V ucub-C aquix, şi el era fo a rte trufaş. P ă m în tu l şi cerul e x ista u , ce-i d re p t, însă razele soarelui şi ale lunii erau în că n ev ă zu te cu desăvîrşire. Şi VucubC aquix zise: «A devărat, ei sîn t pilda d eslu şită a acelor oam eni care s-au în ecat şi, din firea lor, ei sîn t nişte făp tu ri m ai presus de fire. Acum eu voi fi cel m ai m are peste to a te fă p tu rile p lăsm u ite şi create. E u sîn t soarele, lu m ina şi lu n a lor! s trig ă el. Aşa să fie ! M ăreaţă e strălu cirea m ea! D a to rită mie v o r u m bla şi vor s ta o am enii, căci ochii m ei sîn t de arg in t, sîn t largi şi sclipitori ca n işte giuvae ru ri, ca sm araldele; d in ţii m ei sclipesc aidom a unor p ietre n estem a te , aidom a sclipătului ceresc. N asul meu strălu m in eaz ă de d e p a rte întocm ai ca lu n a, tro n u l meu este de a rg in t şi chipul gliei se lum inează cînd în tronul m eu tre c p este ea. A şadar eu sîn t soare, eu sîn t lu n ă pentru to a tă om enirea. Aşa să fie, căci eu v ăd la m ari d e p ă r tă r i.» A stfel v o rb ea V ucub-C aquix. D ar V ucub-C aquix nu era de fa p t soarele; el n u făcea decît să se fălească din pricina penelor şi b o g ăţiilor lui. Ia r de v ă z u t nu p u te a să v ad ă m ai d ep a rte de du n g a unde se îm bină cerul cu p ăm în tu l; el n u p u te a zări lum ea to a tă . Sclipirea soarelui n u se ivise încă, şi nici luciul lunii; nu erau în că stele, şi n u se crăpase de zori. De aceea se şi fălea V ucub-C aquix, ca şi cum el ar fi fost soare şi lună, devrem e ce soarele şi lu n a nu-şi a ră ta se ră încă lum ina, nu se iv iseră încă. S ingura lui d o rin ţă tru fa ş ă era să se înalţe pe sine şi să dom nească. Şi aşa s-a şi în tîm p la t cînd a v en it p o to p u l din p ricin a oam enilor de lem n. Ia r acum vom isto risi cum a m u rit V ucub-C aquix, cum a fost iz gonit şi cum apoi N ă sc ă to a re a şi F ău rito ru l I-au creat pe om. I a tă în cep u tu l (istoriei) b iru irii lui V ucub-C aquix şi al n ă ru irii m ăreţiei sale, el pierind d a to rită perechii de tin eri, d in care în tîiu l se n u m ea H un-A hpu, ia r al doilea X balan q u e. De fa p t, aceştia erau zei. Cînd ei v ăz u ră to t răul pe care acel tru fa ş se p re g ă te a să-l facă, tin erii au v e n it în fa ţa Inim ii C erurilor şi au spus: «Nu este bine să se întîm ple aşa. Căci om ul încă n u p oate t r ă i aici, pe p ă m în t.74 De aceea noi ne vom s tră d u i să-l doborîm (pe
103
V ucub-C aquix) cu ţevile n o a stre de su flat75 a tu n c i cînd el se v a a p u c a să m ăn în ce. D a, noi îl vom n im eri din ţe a v a n o a s tră de su flat şi îl vom sili să se îm bolnăvească. Ia r ac e sta v a fi sfîrşitu l m ă re ţie i şi av u ţiilo r lui, p ietrelo r lui verzi, arg in tu lu i său şi sm araldelor lui, n estem a te lo r cu care se t o t făleşte a tîta . A cest lucru nu-l p o ate face ori cine! D ar n u se cuvine să se asem uiască zeului de foc cel care n u e ste nim ic m ai m u lt decît a rg in t. A şa v a fi!» ziseră tin e rii şi fiecare îşi puse pe u m ă r ţe a v a lui de suflat. [...] V ucub-C aquix av ea u n m are arbore tapai, şi el m înca fructele a c estu ia. E l se ducea zilnic la a c e st pom şi se c ă ţă ra în v îrfu l lu i. H u n-A hpu şi X ab alan q u e v ă z u ră că fru ctele acelea erau h ra n a lui. Şi am îndoi se tu p ila ră cul ca ţi la ră d ă c in a copacului; cei doi tin e ri se ascunseră adînc în frunzişul u n o r tu fe . Ia r V ucub-C aquix m erse de-a d re p tu l c ă tre h ra n a sa a lc ă tu ită din fructele arb o relu i ta p a i. Şi în tr-o clipă el fu d o b o rît de p roiectilul ţe v ii de su flat al lui H un-A hpu. [Bila] ţîş n ită din ţe a v ă îl lovi d re p t în falcă, şi n u m aid ec ît el căzu zbierînd la p ă m în t din vîrful copacului.f...] Aici este în cep u tu l (povestirii despre felul) cum s-a lu a t h o tă rîre a să fie c reat om ul şi cum s-a c ă u ta t ceea ce tre b u ia să in tre în alcătu irea cărnii om ului. Ia r M area M um ă şi M arele T a tă , N ăscătoarea şi F ău rito ru l, T epeu şi C ucum atz, aşa cum su n ă num ele lor, sp u n eau : «Se apropie v rem ea zorilor; fie ca lucrarea n o a stră să se în cheie şi ivească-se cei care treb u ie să ne h răn ească şi să ne sprijine, cei n ăscu ţi din lum ină, fiii lum inii; ivească-se om ul, om enirea, pe fa ţa păm întului!» A stfel v o rb iră ei. S-au în tîln it, s-au a d u n a t şi s-au s fă tu it pe întuneric, în to iu l n o p ţii şi ia tă , au c e rc e ta t şi au ch ib zu it aici şi au ju d e c a t lucrurile şi s-au g îndit. A stfel, n ăzu in ţele lor au ajuns n e tă g ă d u it la o încheiere lim pede; şi ei au c ă u ta t şi au descoperit ce anum e tre b u ia să in tre în a lcă tu irea cărnii om ului. A cestea s-au p e tre c u t p în ă să se fi iv it soarele, lu n a şi stelele d easu p ra capetelor N ă sc ăto arei şi F ău rito ru lu i. Din P axil, din Cayal, cum se n u m eau [aceste ţă ri], sosiră coceni de p o ru m b galben şi coceni de porum b alb. I a tă num ele dobitoacelor care au adus a c e a stă h ra n ă : vulpea, coiotulj papag alu l şi cioara. [...]
104
Şi a tu n c i, m ăcin în d boabe de porum b galben şi boabe de porum b alb, X m ucane p re g ă ti no u ă b ă u tu ri, ia r din a c e a stă h ra n ă izv o rîră v lag a şi carnea, şi din porum b fu ră a lc ă tu iţi m uşchii şi p u terile om ului. [...] I a tă num ele celor d in tîi oam eni care au fo st p lăm ăd iţi şi cre a ţi: cel d in tîi om a fo st B alam -Q uitze, al doilea a fost B alam -A cab, al tre ile a a fo st M ahucutah, ia r al p a tru le a era Y q ui-B alam . A cestea sîn t num ele celor d in tîi m am e şi t a ţ i ai n o ştri. S-a spus că n u m ai ei au fo st p lăsm u iţi şi c reaţi şi că n u au a v u t m am ă şi n u au a v u t t a t ă . N u m ai ei se p u te a u n u m i fă ră tă g a d ă oam eni. E i n u erau n ă sc u ţi d in fem eie şi m î fuseseră zăm isliţi, ca nişte fii, de N ă sc ăto are şi de F ă u rito r, de M area M um ă şi de M arele T a tă . E i au fo st p lăsm u iţi şi c re a ţi n u m ai p rin m inu n ea farm ecelor, n u m ai cu aju to ru l descîntecelor, de c ă tre N ă sc ăto are şi F ă u rito r, de c ă tre M area M um ă şi M arele T a tă , de c ă tre T epeu şi C ucum atz. Şi deoarece aveau în făţişare de oam eni, ei erau cu a d e v ă ra t oam eni: v o rb eau şi s tă te a u la s fa t, v edeau şi auzeau bine, um blau şi ap u cau orice cu m îinile lo r; ei erau oam eni b u n i şi fru m oşi, şi ch ip u l lor era chip de om. E ra u în z e s tra ţi cu d a ru l p ă tru n d e rii; vedeau, ia r p riv irea lor îşi a tin g e a n u m ai d ecît ţin ta . E ra u d esă v îrşiţi în tru sim ţul v ed erii, cunoş te a u t o t ce se afla pe p ă m în t. Cînd îşi ro te a u p riv irea, ză reau în d a tă şi p riv eau to tu l de sus p în ă jos, din b o lta ce re ască p în ă în m ă ru n ta ie le p ă m în tu lu i. E i zăreau pînă şi lucrurile ascunse în b ezna ad în că ; to a tă lum ea o zăreau d in tr-o d a tă , fă ră m ăca r să încerce a se u rn i din loc; şi ei v ed eau lu m ea ch iar din locul unde se aflau . Mare le era înţelep ciu n ea, p riv ire a lor cu p rin d ea p ăd u rile, s tîn cile, lacu rile, m ările, m u n ţii şi văile. Şi erau cu a d e v ă ra t oam eni u im ito ri... A tu n ci N ă sc ă to a re a şi F ă u rito ru l îi în tre b a ră : «Ce cu g e ta ţi v oi despre s ta re a v o a s tră ? Oare n u v ed eţi? Oare n u au ziţi? N u e b u n graiul v o s tru , la fel ca şi m ersul vos tru ? A tu n ci u ita ţi-v ă ! P riv iţi t o t ce se află sub cer, u i ta ţi-v ă cum ies la iveală m u n ţii şi văile. în c e rc a ţi să v e deţi acestea!» ziseră ei c ă tre [cei d in tîi oam eni]. Şi ac eştia v ă z u ră n u m aid ecît, în în treg im e, t o t ce se afla pe lum ea a sta . A tu n ci ei în ă lţa ră glas de re c u n o ştin ţă N ăscăto arei şi F ă u rito ru lu i: «Cu a d e v ă ra t ru g i de m u lţu m ire v ă în ă l ţă m v o u ă de o mie de ori. Noi am ajuns oam eni, ni s-au
105
d a t gură şi chip, v o rbim , auzim , cugetăm şi m ergem , ne sim ţim cu desăvîrşire bine şi ştim ce se află d ep a rte şi ce se află aproape. Vedem d eo p o triv ă ceea ce este m are şi ceea ce este mic in cer şi pe p ă m în t. Şi p en tru a c easta v ă în ălţăm v o u ă glas de m u lţu m ire, fiindcă ne-aţi p lăsm u it şi ne-aţi fă c u t, o, N ăscăto are şi F ău rito ru le, fiindcă ne-aţi d at fiin ţă, o, S tră b u n a n o a s tră , o, S trăb u n u le n o stru !» ro stiră ei, în ălţîn d slav ă p e n tru p lăsm uirea şi facerea lor. Ei erau in sta re să cunoască to tu l şi aij c e rc e ta t cele p a tru unghiuri ale cerului, cele p a tru p u n cte cereşti, b o lta ce rească şi m ăru n taiele p ăm în tu lu i. D ar N ă sc ăto area şi F ău rito ru l au a sc u lta t acestea cu neplăcere: «Nu este bine ceea ce spun făp tu rile fă cu te de noi, creatu rile n o a stre ; ele ştiu to tu l: ceea ce este m are şi ceea ce este m ic!» au spus ei. Şi de aceea M area M um ă şi M arele T a tă în tem eiară din nou sfa t: «Ce vom face cu ei acum ? Fie ca văzul lor să nu b a tă decît ap ro ap e; să nu zărească ei decît pu ţin e lucruri pe fa ţa p ăm în tu lu i! Nu este bine că au darul vorbirii. Oare n u sîn t ei, du p ă firea lor, decît n işte b ie te fă p tu ri ale lu cră rii n o astre ? Se cuvine oare să aju n g ă şi ele zei? Ce se v a în tîm p la oare d acă ei nu vo r n a şte şi nu se vor înm ulţi atu n c i cînd v o r veni zorile76, cînd soarele se v a în ălţa? Şi ce va fi d acă n u se v o r înm ulţi deloc?» — astfe l g ră iră ei. «Hai să le m ai în frîn ăm dorinţele, căci nu este bine ceea ce vedem . Se cuvine oare să fie a c e ştia deopo triv ă cu noi, care sîntem fă u rito rii lor şi p u tem privi în d e p ă rta re şi care ştim şi vedem to tu l? » Aşa vorbeau între ei In im a C erurilor, H uracan , C hipi-Caculha, R axaCaculha, T epeu, C ucum atz — M area M um ă şi Marele T a tă , X piyacoc, X m ucane, N ă sc ăto area şi F ă u rito ru l. Au s ta t astfel de v o rb ă, ia r d u p ă aceea au sch im b at în d a tă al c ă tu ire a fă p tu rilo r fă c u te de ei, întocm irea fiinţelor pe care le fă u riseră . A tunci Inim a C erurilor aduse ce aţă în ochii lor şi ceaţa 1.3 acoperi v ed erea ca un nor, ca ab u ru l ră su flă rii în oglindă. Ochii li se în ceţo şară şi ei n u m ai p u tu ră z ă ri decît ceea ce se afla aproape, n u m ai ceea ce se a r ă ta desluşit vederii lor. în chipul ac esta, cei p a tru oam eni îşi p ie rd u ră înţelep ciunea şi t o a tă ş tiin ţa , ia r obîrşia şi în ceputul s-au n ă ru it, în ac est chip au fo st a lc ă tu iţi şi au lu a t fiin ţă străm o şii
106
n o ştri, p ă rin ţii n o ştri, p lă sm u iţi de Inim a C erurilor, de In im a P ă m în tu lu i. A tu n ci au c ă p ă ta t v ia ţă soţiile lor, au fo st fă u rite pen tr u ei fem eile. Şi d in nou zeul îşi îm plini d o rin ţa . Ia r ele se iv iră în vrem e ce dînşii dorm eau. Au fo st cu a d e v ă ra t frum oase femeile ce s-au a fla t a lă tu ri de B alam -Q uitze, de B alam -A cab, de M ah u cu tah şi de Y qui-B alam . Soţiile lor se şi aflau acolo, cînd ei se tre z iră , şi inim ile lor se um p lu ră în tr-o clipă de b u curie, la v ederea ac esto r soţii. I a tă num ele soţiilor lo r: C ah a-P aluna se num ea soţia lui Balam Q uitze, C hom iha era so ţia lui B alam -A cab, T zununiha se chem a so ţia lui M ah u cu tah şi C aq u ix ah a era num ele soţiei lui Y qui-B alam . A c estea erau num ele soţiilor lor, şi ele erau dom niţe. Ele au zăm islit oam eni, [pe oam enii din] neam urile m ă ru n te şi m arile n eam u ri, şi au fo st în cep u tu l n o stru al t u tu ro r, al n eam ului quiche. [...] U n m are n u m ă r de oam eni s-a iv it, şi ei se în m u lţeau în b ezn ă; n u se n ăsc u seră încă nici soarele, nici lu m in a, cînd ei se şi în m u lţeau . T ră ia u to ţi la o la ltă , fiin ţa u şi ră tă c e a u acolo, în ră s ă rit. Şi nu aveau u n zeu c ă ru ia să tre b u ia sc ă să-i ad u c ă danii de je r tf ă şi de la care să ce ară o cro tire ; ei p u te a u doar să-şi rid ice fa ţa spre cer. Şi n u ştia u de ce v en iseră de aşa d e p a rte , nici cum anum e au fă c u t a sta . [...] E i to ţi aveau un sin g u r g rai. D ar n u se în ch in au nici copacului, nici p ietre i, şi p ă s tra u în am in tire cuvîntul N ă sc ăto arei şi F ă u rito ru lu i, al Inim ii C erurilor si al Inim ii P ăm în tu lu i. [...] B alam -Q u itze, B alam -A cab, M ahucutah şi Y qui-B a lam au fo st fo a rte fericiţi cînd au z ă rit s te a u a dim ineţii77. E a s-a în ă lţa t cea d in tîi, a r ă s ă r it cu chipul ei strălu cito r în a in te a soarelui, ia r el a u rm at-o n u m aid ec ît. [...] E i au plîns de b u cu rie cînd au d a n s a t, arzînd m iresm e, p re ţioasele lor m iresm e arzîndu-le. Apoi au fo st cuprinşi de am ărăciu n e , căci încă n u ză rise ră şi n u p u tu se ră privi r ă s ă ritu l soarelui. Şi a tu n c i soarele ră s ă ri. A nim alele m ici şi anim alele m ari erau fe ric ite ; ele se rid ic a ră de pe ţă rm u rile fluviilor, din tre c ă to ri şi în piscu rile m u n ţ’lor şi to a te îşi în d re p ta ră grabnic ochii într-acolo unde se în ă lţa soarele. A tu n ci se auzi ră g e tu l pum ei şi al ja g u aru lu i. D ar cea d in tîi care şi-a re v ă rs a t trilurile
107
a fo st p a să re a n u m ită queletzu. T o ate dobitoacele erau cu a d e v ă ra t fe ric ite ; v u ltu ru l şi condorul, p ăsările m ici şi m arile p ă s ă ri îşi d esfăcu ră aripile. Ia r ei, stăp în ii fricii de zei şi rîn d u ito rii sacrificiilor, au că zu t în genunchi. [...] Şi n u era cu p u tin ţă de n u m ă ra t oam enii. L u m in a zorilor căzu a su p ra tu tu ro r n ea m u rilo r în acelaşi ră s tim p . Şi de o d a tă fa ţa p ăm în tu lu i a fo st z v în ta tă de soare. Soarele e ra aid o m a u n u i om , a tu n c i cînd s-a a r ă ta t, şi chipul lui p îlp îia de v ă p ă i a tu n c i cînd el a în cep u t să zvînte fa ţa p ă m în tu lu i. P în ă să se fi în ă lţa t soarele, fa ţa p ăm în tu lu i fusese jila v ă şi p lin ă de mîl, căci soarele încă n u ră sărise. D ar apoi soarele s-a rid ic a t în tîia o ară şi era aidom a unei fiin ţe om eneşti. Şi a rş iţa lui era de n eîn d u ra t, cu to a te că soarele de-ab ia se a ră ta s e , ch iar în clipa în care fusese n ă s c u t. Ceea ce a ră m a s în v re m e a de acum n u este decît ceea ce se zăreşte în oglindă. F ireşte că acela n u era S oa rele pe care îl vedem . [...] D upă ce s-a în ă lţa t [soarele], inim ile lui B alam -Q u itze, B alam -A cab, M ahucutah şi Y qui-B alam s-au u m p lu t de b ucurie. [...] Ia r cînd a p ă tru n s în ei p re sim ţirea m o rţii, a p lecării, au în c e p u t să le dea copiilor poveţe. E i n-au fo st bo lnavi deloc, suferinţele n u i-au în cercat, nici chinurile p rem erg ă to a re m o rţii, atu n ci cînd îşi p o v ă ţu ia u copiii. [...] Şi ia tă cum şi-au lu a t ră m a s b u n. A ceştia p a tru (B alam -Q uitze, B alam -A cab, M ah u cu tah şi Y qui-B alam ) s-au a d u n a t la o la ltă şi au în cep u t să cîn te, sim ţin d am ărăciu n e în in i m ile lor. Şi inim ile lor au plîns, a tu n c i cînd ac eştia au cîn t a t C am acu, aşa cum se n u m eşte cîntecul pe care I-au cîn t a t în vrem e ce îşi lu au ră m a s b u n de la fiii lo r: «O, fiii n o ştri 1 Noi plecăm de-aici, plecăm d ep a rte, şi v ă lăsăm o în v ă ţă tu ră să n ă to a să şi cel din u rm ă sfat în ţelep t. Şi voi, cele care aţi v en it cu noi îm p reu n ă din în d e p ă rta ta n o a s tră ţa ră , o, voi, soţiile n o astre ! — le sp u n eau ei n ev estelo r lor în tim p ce îşi luau ră m a s b u n de la fie care în p a rte . — Noi ne întoarcem la neam ul n o stru , D om n u l C erbilor se şi află acum pe locul său , el se zăreşte aco lo, în cer. Noi ne începem reîn to a rcerea, ne-am îm plinit m enirea, zilele n o a stre se sfîrşesc. D ar gîn d iţi-v ă la noi, n u ne şterg e ţi din a m in tire a v o a stră şi n u ne u ita ţi! Voi v eţi m ai vedea casele v o a stre şi m u n ţii v o ştri. Aşezaţi-v ă locuinţele acolo. A şa să fie! P u rced eţi în calea v o as t r ă ; v e ţi v ed ea ia ră şi ţa r a aceea de unde am v e n it noi!»
108
I a tă ce cu v in te au r o s tit ei, luîndu-şi ră m a s bun. Şi a tu n c i B alam -Q u itze a lă s a t sem nul fiin ţei sale: «Iată a m in tirea despre m ine pe care v-o las v o u ă aici. A ceasta v a fi t ă r ia v o a s tră . îm i iau b u n ră m a s, fiind cuprins de tr is te ţe 1» — a a d ă u g a t el. Şi le-a lă s a t, ca sim bol al fiin ţei sale, pizom -gagal78, d u p ă cum s-a n u m it. N u se p u te a desluşi ce an u m e în făţişea ză, căci era în întregim e înfăşu r a t ă şi n u se p u te a dezveli. Şi n u se zăreau c u să tu ri, p en t r u că nim eni n -a v ă z u t cum a c e a sta a fo st în fă şu ra tă . Ia tă , astfel şi-au lu a t ei ră m a s bun, ia r apoi s-au şi fă c u t nev ă zu ţi acolo, în piscul m u n telu i H acav itz. E i n u au fo st în m o rm în ta ţi de nevestele lor sau de copiii lor, căci n u s-a b ă g a t de seam ă cînd anum e s-au fă c u t n ev ă zu ţi. S-a v ă z u t d esluşit n u m ai d e sp ă rţire a lor, şi de aceea p izom le-a fo st fiilor lor deo seb it de scum pă. A ceasta era aducerea am in te a ta ţilo r lor, şi n u m aid ec ît (fiii) a p rin seră m iresm e d in a in te a ac estei a m in tiri despre ta ţii lor. (Popol Vuh, I, 1 —6; III, 1 —3, 9; IV, 5)
CONCEPŢIILE COSMOGONICE PRIMITIVE Miturile populaţiilor fără cultură scrisă sînt tributare îndea proape animismului şi credinţelor totemice, deşi formal se înveci nează cu basmul fantastic. Formele de agregare sînt variabile în raport cu aria etnografică. Aborigenii Americii de Nord nu au o mitologie unitară, iar cosmo gonia e povestită într-un număr incalculabil de variante (s-au înre gistrat peste trei mii, clasificabile în opt tipuri); compuse totuşi într-un punct de întretăiere între credinţa în duhurile anonime şi un gen rudimentar de panteism popular, miturile cosmogonice ame rindiene nu sînt străine nici de credinţa in forţele antagonice primor diale, sugerînd ideea vagă a unui dualism. Aceste cosmogonii sînt însă difuze, iar antropogoniile nu au depăşit, în genere, viziunile htonice. Pentru creatorii africani de mituri, pe fundalul animist, fetişist sau totemic, s-au dezvoltat adesea mituri cosmogonice mult mai complexe, uneori uimitoare (dogonii sudanezi povestesc că zeul Amîna a pus în mişcare haosul iniţial care s-a condensat, datorită rotirii accelerate, într-un ou, despicat apoi şi alcătuind un univers
109
dual); cosmogoniile curente sînt însă mai simple, fie totemice (lumea se naşte din sandalele insectei-totem Cagn — călugăriţa), fie de un animism conceptual (zeul creator, întîi socotit „proprietar al ceru lui", după aceea retras în anonimat ca deus otiosus), fie sincretice (între vechile culte fetişiste şi m ateria creştină sau islamică răspîn dită de misionari). Sînt cu m ult mai ample, mai profunde şi mai interesante miturile Oceaniei, mai ales cele polinesiene, care pot fi socotite (ca ale mao rilor neozeelandezi), cu structurile lor închegate, aproape nişte sis teme mitologice.
M ituri anim iste amerindiene Cosmogonie povestită de bătrînul Tenenesk (în jurul anului 1920), aparţinînd tribului Selknam, din Ţara de Foc.
Mai în a in te de to ţi S trăm o şii, a fo st T em aukel; el era cel d in tîi d in tre to ţi aceia care se num esc howenh şi d in tre to ţi tchon,79 A b ia m ai tîrz iu a v e n it K enosh (întîiul om ), d a r el fusese d in ain te. T em aukel este duh, ka shpi™; n u e ste de fa p t om, p en t r u că n u are tru p . E l a fă c u t cerul cel d in tîi şi cel d in tîi p ă m în t; d a r aici, pe p ă m în t, n u a v e n it n ic io d a tă ; l-a trim is aici pe K enosh, ia r el însuşi a ră m a s d e p a rte , în spatele stelelo r: acolo locuieşte şi acolo v a răm îne p u ru ri. E l este în că din v re m e a aceea (a în ceputului). El-cel-de-sus ştie ce se în tîm p lă aici; el îi vede pe to ţi (oam enii d in n eam ul) Selknam . A tu n ci el pedepseşte fiin ţele şi d in nou cîte cin ev a m oare. (Oam enii) Selknam plîng şi îi c a u tă v in ă ; ei sp u n : «Tu-cel-de-sus, I-ai om orît pe cu tare!» D uhul kashpi al m o rtu lu i se duce la el, acolo sus, răm îne acolo şi n u se m ai în to arce. D ar T em aukel este cel m ai p u te rn ic d in tre to ţi oam enii: noi treb u ie să îndeplinim ceea ce ne po ru n ceşte, p e n tru că el este stăp în u l tu tu ro r. A ltm in te ri ne pedepseşte, şi din nou cineva tre b u ie să m o ară . G el-care-locuieşte-în-cer n u m oare n ic io d a tă : el este un kashpi şi se află acolo în to td e a u n a . (M. Gusinde, Indienii Ţ ării de Foc)
110
Spre deosebire de extremul sud, triburile nordamericane (deşi cu «o mitologie animistă de tipul mana, duhurile numindu-le adesea manitu), avînd un rudiment de panteon (duhul suprem e un zeu: Marele Manitu), îşi reprezintă şi creaţia lumii ca pe un act artizanal mai complex, uneori de alură deosebită, ca acest mit cosmogonic narat
Mai în a in te , pe locul a c e sta , în to a te vrem u rile, pe dea su p ra p ăm în tu lu i, pe p ă m în t, era o c e a ţă n e m ă rg in ită : -acolo e ra M arele S p irit (M anitu). El a fă c u t p ăm în tu l şi -cerul, el a fă c u t soarele, luna, stelele. E l le-a fă c u t să se m işte în rîn d u ială. A tu n ci un v în t a su fla t cu furie şi to tu l s-a lim p ezit, i a r apele au p lecat d ep a rte, re trăg în d u -se din ră sp u te ri. Şi s-au iv it m ulţim ile de insule şi au ră m a s acolo. Marele S p irit a v o rb it din nou c ă tre d u h u ri, c ă tre fiin ţele m u rito are , c ă tre to a te sufletele. A tunci el a fă c u t un M an itu p e n tru oam eni, ia r acela a fost B unicul lor. El a d ăru it-o pe în tîia M am ă, m aica fiin ţelo r; el a d a t p e ş tii, bro aştele ţe sto a se , dobitoacele, p ăsările. D ar un S p irit R ău a fă c u t fă p tu ri rele, n u m ai m o n ştri; •el a fă c u t ţîn ţa rii, el a fă c u t m uştele. T o ate fiinţele erau p riete n e în tre ele. S piritele făceau în tr-a d e v ă r t o t tim p u l fe lu rite fa p te , şi er p rietene. Ele i-au adus pe cei d in tîi oam eni de atu i, şi pe cele •dintîi fem ei-m am e. Ele au adus cea d in tîi h ra n ă . Ele to a te aveau o înţelepciune vioaie, v rem ea lor era fru m o a să ; pline de b u cu rie, ele cugetau. D ar a v e n it în ta in ă o fiin ţă prim ejd io asă, u n v ră jito r p u te rn ic a so sit pe p ă m în t. A cesta a adus cu sine n ed rep t a t e a , a ad u s p ă c a tu l. El a adus vrem ea re a, a adus bo lile, a adus m o arte a. T o ate acestea s-au p e tre c u t ta re dem ult pe p ăm în t, dincolo de Oceane, la în cep u tu l începutului. (W. Schmidt, Originea ideii de Dumnezeu)
111
Cosmogonie totemică africană L a în c e p u t n u a fo st d ecît m am a zeilor. D espre ea se ştie n u m ai că t r ă ia în cer şi c ă a n ă s c u t doi fii: pe zeul cel m ai de sea m ă N yam ye şi pe fratele lui m ezin A nangam a. Ia r a s ta s-a p e tre c u t d em u lt, fo a rte d em ult. N yam ye a fă c u t în tîi şi în tîi p e n tru sine şi p e n tru fra tele său cîte o n e v a stă . Pe a lui a num it-o A ssia, ia r num ele celeilalte n u-l ştie nim eni. A poi N yam ye a fă c u t oam enii, fiarele sălb atice şi duhurile. V rem e în d elu n g ată au tr ă i t cu to ţii îm p reu n ă în cer şi s-au în m u lţit. C hiar şi N yam ye cu n e v a s ta lui au a v u t m u lţi copii. în cele din u rm ă , to ţi au în cep u t să se sim tă p re a înghesuiţi acolo în cer. A tunci zeul a fă c u t p ăm în tu l. El a p lă m ă d it din pulbere m u ia tă în a p ă o m are tip sie ro tu n d ă şi a pus-o în m laştin a cea u ria ş ă N em ye, ce se afla d ea su p ra cerului şi care şi acum a în co n jo ară p ăm în tu l d in to a te p ărţile. L a în cep u t, t o t p ă m în tu l n u era decît o b u c a tă m are de n o ro i clisos, şi n u m ai cu încetul ap a s-a d e s p ă rţit de u s c a t. A sta se vede d in p o v estea b ro a şte i şi a cam eleonu lui. O d a tă , cei doi s-au lu a t la c e a rtă , neînţelegîndu-se care d in ei a co b o rît cel d in tîi pe p ă m în t. «Cînd am ajuns eu aici, zicea cam eleonul, p ă m în tu l era cleios şi plin de m îl, în cît a b ia d ac ă p u te a i pune piciorul pe el. Din vrem ea aceea m i-am fă c u t obiceiul să păşesc cu a tîta băg are de seam ă!» D u p ă ce p ăm în tu l s-a z v în ta t, N yam ye a trim is-o pe soţia sa A ssia să dom nească asu p ra p ăm în tu lu i. Ia r p en tr u că A ssia Ja fo st cea d in tîi v e n ită pe p ă m în t, unii cred că anum e eM a fo st cea care s-a iv it în tîia pe lum e. D ar a s ta n u-i adeV ărat. E a n -a fă c u t decît să v in ă aici în ain tea alto ra , aşa ca om ul acela pe care I-au trim is consătenii în a in te , în tr-u n s a t s tră in . A ssia a adus cu sine t o t soiul de arb o ri; celelalte ierb u ri au crescu t singure pe p ăm în t. în tre tim p , A n an g am a fău rise un la n ţ lung, fo a rte lung. L a n ţu l era fo a rte ta re şi avea la un c a p ă t două verigi de v îrît picioarele. Cu a ju to ru l acelui la n ţ, el a coborît pe p ăm în t pe to ţi oam enii şi to a te anim alele. Mai în tîi cobora pe b ă rb a t, d u p ă aceea pe femeie. Şi aşa a fă cu t cu to a te neam urile om eneşti şi fiecare a fo st coborît pe lo cul său . F iecăru i n eam , A n an g am a i-a d ă ru it cîte o pe reche din to a te fiarele; în tîi b ă rb ă tu ş u l, apoi fem eiuşca;
112
n u m ai la găini n u se ştie de ce a fă c u t a ltm in te ri şi pe cocoş l-a co b o rît la u rm ă . A tu n ci au aju n s pe p ă m în t şi cei d in tîi oam eni baule. Ia r de la ei s-au tr a s m ai apoi şi p h a n ti, şi tsem a, şi an yi. R egina A u ra P o k u a fo st u rm aşa d re a p tă a celor d in tîi oam eni şi de aceea ei sîn t n u m iţi uneori aşa : străm o şii A urei P oku. (Aura Poku, colecţia dr. H. Himmelheber}
Lumea născută din nimic In vrem urile de d em u lt, p în ă să a p a ră n o a p te a şi ziu ay soarele şi lu n a, cîm piile în v erzite şi nisipul au riu , Răngi, G eru l-tată, şi P a p a , G lia-m am ă, erau cu lcaţi, lipindu-se strîn s u n u l de altu l şi n ed espărţindu-se v re o d a tă ; copiii lor ră tă c e a u p rin b ezn ă pe d ib u ite , tîn jin d d u p ă lib e rta te şi lu m in ă. E i a r fi d o rit să b a tă v în tu ri în tre m ă to a re peste m ăg u ri şi razele de soare să le încălzească tru p u rile palide. In cele din u rm ă , în tu n ericu l şi strîm to a re a a ju n seră de n e în d u ra t, ia r fiii Cerului şi ai Gliei, strecurîndu-se de-a buşilea pe c ă ră ri în g u ste, s-au a d u n a t lao laltă. «Ce e de fă cu t?» s-au în tre b a t în tre ei copiii zeilor. «Poate să ne ucidem t a t ă l şi m am a, ca să facem loc lum inii? Sau să-i sm ulgem d in îm b răţişare ? O ricum , ceva treb u ie fă cu t. Nu m ai sîntem copii m ici, a v en it v rem ea să ne des p ă rţim de m am a n o a stră .» «Hai să-i ucidem !» zise T um atau en g a. Tane s-a scu lat în p icioare şi, după ce a s t a t d re p t, creştetu l i s-a în fip t în cerul prea scund. «Nu! zise el. Nu-i p u tem om orî, fiin d că ei ne-au d a t n a şte re şi ne sînt t a t ă şi m am ă. T reb u ie să-i silim să se d esp rin d ă unul de altu l; să rid icăm Cerul m ai sus, şi a tu n c i vom tr ă i lîngă inim a Gliei, m um a n o a s tră .» El spuse a s ta şi fiindcă era zeul copacilor care creşteau pe p ăm în t. T o ţi ceilalţi fra ţi p rim iră să facă aşa cum le-a spus T ane, a fa ră de u n singur fra te , ia r acela era T aw hiri-m ateha, p ărin te le vîn tu rilo r. «Fleacuri! zise el şuierînd şi îşi p riv i ţin tă fratele. T răim şi n u ne a m en in ţă nim ic şi c h iar tu ai spus că ei ne sîn t t a t ă şi m am ă. F ii cu b ă g a re de seam ă, T an e, ai pornit-o ră u !» V orbele lui se to p iră în să în strig ă te le celorlalţi zei care făceau larm ă sub b o lta scundă. «Ne treb u ie lum ină!
113
-cereau ei. Şi vrem loc m ai m u lt, ca să ne p u te m Întinde mîinile şi picioarele care ni s-au în ch ircit. V rem lărgim e!» Zeii îl îm p in seră în lă tu ri pe T aw hiri şi se în g ră m ă d iră îm preju ru l lui R ongo-m a-tane, p ărin te le h ran ei, ia r ac esta îşi p ro p ti um erii în C eru l-ta tă (R ăngi) şi încercă să-şi în d rep te sp in area; în în tu n eric i se auzea ră su flare a deasă şi gîfîită. Z adarnic s-a t o t căzn it în să Rongo să ridice Cerul, căci n u l-a p u tu t nici u rn i, aşa că zeii ră m a se ră ca şi pînă a tu n c i în făşu raţi de bezna de n ep ă tru n s. A tu n ci T angaroa, p ărin te le m ării, al peştilor şi al tîrîto a relo r, veni să-l a ju te pe R ongo, ia r celor doi ii se a lă tu ră şi H aum ia-tik itik i, p ărin tele poam elor p ăd u reţe şi al răd ăcin ilo r de tre stie , apoi veni şi T u -m atau en g a, p ărin tele b ă rb a ţilo r şi al fem eilor, şi îşi p ro p tiră um erii în Cer. D ar nici sfo rţă rile lor n -au fost de v reun folos. Cel din u rm ă se rid ică T ane, p u tern icu l p ă rin te al p ădurii, ni p ăsă rilo r şi al gîzelor şi stă p în u l a to t ce e viu, iu b ito r «de lu m in ă şi de lib e rta te . T ane se sculă vînjos astfe l că picioarele i se înfipseră în p ă m în t p arcă avînd ră d ă c in i, ia r m îinile i se p ro p tiră în C eru l-ta tă ; aşa s t ă t u el vrem e lungă, adunîndu-şi p u terile, apoi tra se cît m ai m u lt aer în p iep t şi se în d re p tă d in şale, îm pingînd G lia cu picioa rele. V ăzd uh u l fu sp in te c a t de gem ete de su fe rin ţă . Sus pinîn d şi ei, zeii c ă zu ră la p ă m în t p en tru că G lia-m am ă (P apa) se cu tre m u rase cînd tru p u l îi fusese sm uls din ^strînsoarea b ra ţe lo r C eru lu i-tată (R ăngi). în te ţin d u -se , gem etele se p re făc u ră în tu n e te . Cerul se în ălţase sus de to t d easu p ra P ăm în tu lu i şi în în tin d erea goală v în tu ri m înioase şuierau s trid e n t.81 T ane şi fraţii săi se u ita ră în ju r: acum , d u p ă ce lu m ina scăldase zările, v ă z u ră şi ei în tîia o ară cît de fru m oasă era m aica lor; un v ă l arg in tiu de c e a ţă înfăşurase um erii goi ai gliei m atern e P a p a , şi a tu n c i lacrim i în d u rerate cu rseră din ochii cerescului R ăngi. R espirînd un aer de lib e rta te , zeii în cep u ră să zi dească lu m ea cea nouă. T ane îşi iubea p ă rin ţii, ch iar dacă t o t el îi d esp ărţise, aşa că m ai în tîi h o tă rî s-o îm brace pe m aică-sa în veşm inte a tît de frum oase, cum n-ar fi născo cit nim eni în lum ea veche a întunericului. T ane aduse arb o rii, care erau copiii lui, şi îi ră să d i pe to t păm în tu l. Pe a tu n c i lum ea ab ia se zidea d in tru în cep u t, aşa că T ane a fo st n e v o it, ca un pftinc, să descopere to tu l singur.
114
U neori greşea; copacii îi săd ise în tîi cu vîrfurile în p ă m în t, aşa că ră d ăcin ile d re p te , goale şi aibe, s tă te a u ţepene în aer şi n u le p u te a îndoi nici v în tu l. Sfîrşindu-şi lu cra rea , T ane se rezem ă de tru n c h iu l u n u i arbore ca să se odih nească p u ţin ; îşi p riv i c iu d a ta p ăd u re şi îşi în c ru n tă sprîn cenele la gîndul că în astfe l de codru nu-şi vo r p u te a duce tra iu l veselii lui copii — p ăsă rile şi gîzele; a tu n c i el sm ulse u riaşu l arb o re kauri şi îl înfipse tra in ic cu răd ăcin ile în p ă m în t. D u p ă aceea se u ită cu m îndrie la m in u n a ta coroană verde, în ălţîn d u -se peste netedul tru n c h i. F oşnetul fru n zişului ră s u n ă ca un cîntec. Glia, în h ain a ei verde, se făcu m in u n a t de frum oasă. [...] T ane aru n că o priv ire în sus, unde se în tin sese larg, pe deasu p ra Gliei-m am e, C eru l-ta tă , rece, u rît, cenuşiu. T ane plînse văzîndu-şi t a t ă l a tî t de în sin g u rat şi n efericit. A tu n ci lu ă soarele cel roşu şi îl puse pe sp in are a lu i R a n g ir ia r lu n a de a rg in t i-o p rinse în p iep t. T ane c o tro b ă i p rin cele zece ceruri p în ă cînd g ăsi o p reafru m o asă m a n ta p u r pu rie, pe care o lu ă cu sine. D upă ce ră tă c is e îndelung peste to t , acum se odihni şap te zile, iar d u p ă aceea a ru n că m a n ta u a a s ta pe cer, dinspre m iazăn o ap te spre m iazăzi .şi de la r ă s ă r it la ap us, ia r R ăngi începu să strălu ce ască p u tern ic . T ane p riv ea în c în ta t fru m u seţea cerului şi a p ăm în tu lu i, d ar n u era încă m u lţu m it pe deplin. Sim ţea că m unca lui se v a isp ră v i a b ia cînd p ăm în tu l se v a um ple de b ă rb a ţi şi fem ei. T an e şi fra ţii săi a v u ră copii, d ar erau zei n em u ri to ri şi lo cu iau în cer; n u p u te a u t r ă i pe p ă m în t, n u p u te a u să um ble pe că rările lu i. Şi ia tă că într-o zi to ţi zeii cobo rîră d in cer şi fă c u ră din argilă roşie o fem eie. P ielea ei gingaşă, form ele ro tu n d e şi părul negru şi lung erau u im i to r de frum oase, to tu ş i fem eia răm în ea rece şi lip s ită de v ia ţă . T an e se aplecă a tu n c i şi suflă în n ările ei. Genele fem eii tre s ă riră , ochii se deschiseră, ea se u ită la zeii adu n a ţi îm p reju r şi s tr ă n u tă , p e n tru că suflarea lui T an e in tra se în ea. A stfel, fem eia prinse v ia ţă . Zeii o lu a ră cu ei în cer, unde o sp ă la ră cu ape cereşti şi îi d ă d u ră num ele H ine-ahusz; d u p ă aceea, fem eia fu lă s a tă să se în to arc ă pe p ă m în t, ia r T an e deveni b ă rb a tu l ei. Ti/ci83, cel d in tîi b ă r b a t, a fo st fă c u t de T u -m ata u en g a, zeul răzb o iu lu i. D upă T ane, el ajunse soţul fem eii Hine-
115
ah u , ia r odraslele lor, b ă r b a ţi şi femei, u m p lu ră p ăm întul şi m o şten iră to a te lucrurile u im ito are şi frum oase pe care T an e le fău rise p e n tru ei. (A.W. Reed, M ituri şi legende din Ţara Maori)
Note 1 Hammurabi — rege babilonian (*1792— *1730 î.e.n.), reformator juridic (Codul lui Hammurabi) şi religios (a introdus cultul su prem al lui Marduk, devenit zeul prin excelenţă), întemeietorul unui Babilon imperial autocrat (s-a autodenumit „incomparabilul Hammurabi"). Reforma sa religioasă, impunînd ca zeu suprem, creator al lumii, pe Marduk, avea menirea să-i confirme sistemul monarhic absolut, printr-un model ceresc. 2 apsu — de la zeul sumerian Abzu (babil. Apsu), al abisului, simbolizînd întîi apele dulci, apoi abisul (sau principiul masculin al haosului acvatic primordial); mai tîrziu, sinonim al tărîmului morţii (sau, ca personificare, moartea însăşi). ? Annuki (mai frecvent Anunnaki) — divinităţi secundare din mi turile Mesopotamiei, comparabile cu divinitatea ebraică plurală Elohim, aveau atribute artizanale la nivel cosmic; în număr varia bil (pînă la 600), erau considerate genii anonime, produse de zeul celest Anu. 4 Ig'SÎ (Şapte-Zei) —• divinităţi mesopotamiene cereşti de prim rang, socotite primordiale; numele unor constelaţii şi semne zo diacale în astronomia caldeeană. 5 cerurile unde pe A n u , pe Enlil şi pe Z?a ti puse să se aşeze în sfintele lor locuri — reforma lui Hammurabi nu s-a atins de marii zei ai tradiţiei babiloniene, astfel că Anu (zeu ceresc), Enlil („domnul văzduhului") şi Ea (zeu antropogonie şi posesor al înţelepciunii supreme) sînt veneraţi în continuare, deşi convertiţi la noua struc tură piramidală, subalternă lui Marduk. 6 Shamash (subst. com. — slugă; mai tîrziu — soare) — zeu solar, în Mesopotamia pastorală, subaltern Zeului-Lună (Sin, apoi Nannar) cît timp mişcarea transhum antă a turmelor depindea de reperul selenar al nopţii; odată cu revoluţia agrară, cînd Soarele devine factorul şi reperul principal al recoltelor, din subaltern, Shamash ajunge zeu principal şi legislatorul universal. 7 Marele Nod — alegorie a curcubeului. 8 Făcînd oamenii, la porunca lui Marduk, din sîngele zeului sacrifi cat Kingu (uzurpatorul funcţiei lui Apsu), zeul antropogonie şi sapienţial ]5a introduce (în simbolul impus de teologia babilo niană) părticica divină în om; sacrificarea lui Kingu în opera
116
antropogonică (cf. miturile creaţiei din India vedică, America precolumbiană etc.) are semnificaţia aruncării păcatelor divine şi umane asupra lui, ca ţap ispăşitor. 0 Capetele Negre (în Sumer, apoi în toată Mesopotamia) — oamenii de rînd, mai ales păstorii şi ţăranii. 10 Nebiru — planeta Saturn. 11 Cincizeci de nume (în mai multe variante onomastice)—atributele cumulate de Marduk, aşa cum le cumulase anterior Enlil; dealtfel toate sînt sumeriene. Va fi fost şi intenţia lui Hammurabi de a elabora un monoteism totalitar, dovedit însă imposibil în condiţiile mobile din Mesopotamia şi mai ales din Babilonul eterogen şi cosmopolit. 12 Bel — zeu de origine akkadiană; comun ariei semite, prezent şi în Biblie: Bel-Merodah (bel — domn, stăpîn); simbol al soarelui la fenicieni, preluat în Babilonul timpuriu ca zeu htonic, apoi confundat cu Marduk. 13. De rostit — indicaţie pentru recitarea acestui text magic care, ca orice descîntec, trebuia spus cu voce distinctă, nu îngînat. 14 în religia egipteană, panteonul era dominat de marea eneadâ (egipt., pesedjet), adică de nouă zei de prim rang; componenta era variabilă de la un centru de cult la altul sau de la epocă la epocă, dar cea mai populară eneadă îi cuprindea pe Atum (crea torul iniţial), Shu (aerul), Tefnut (umezeala), Geb (pămîntul), Nui (cerul), Osiris, Isis, Seth, Nephthys. 15 Alegorie pentru oameni (proveniţi din lacrimile lui Re). 16 Dual — emisfera cerească de sub orizont, echivalînd la egipteni cu Infernul. Ga zeu al morţii, Osiris era numit uneori rege în duat. 17 Cele patru Vede (Rig Veda, Sama Veda, Yajur Veda, Atharva Veda) — vast ciclu sanscrit de imnuri, formule de sacrificiu, in vocaţii cultuale, descîntece, mituri, precepte religioase, noţiuni de filosofie arhaică şi de explicare a lum ii; ( veda — ştiin ţă/ cu noaştere). Cele mai vechi texte vedice apar spre mijlocul mileniu lui II î.e.n. 18 arka — personificare vedică a discului solar sau alegorie pentru carul de transport al Soarelui (Surya). 19 ashvamedha („sacrificiul calului") — ritual din India arhaică, ma nifestat prin punerea în libertate a unui cal, pe care regele cu ar mata sa îl urma, cucerind teritoriile traversate; la sfîrşitul dru mului victorios (durînd uneori cîţiva ani), calul era sacrificat, ca apoteoză. 20Prajapati — epitet pentru zeul vedic suprem, creator al universu lui, acordat — în raport cu epoca — mai multor divinităţi (Indra, Vishnu, Brahma ş.a.); în formele religioase mai tîrzii, rămîne doar un epitet al lui Brahma care creează lumea sacrificîndu-se pe sine şi dînd primul impuls de mişcare roţii universului. Formele mi tice timpurii se referă la o dublă creaţie: zei (devas) şi demoni
117
(aswras) — lucruri însufleţite şi neînsufleţite. Din comentariile Upanishadelor rezultă că zeul creează universul, devorîndu-1 ime diat, aceasta fiind forma iniţială a sacrificiului; sau se transformă el însuşi în cal de sacrificiu (cf. nota 19), interpretat de comenta tori drept „embrionul de aur“ primordial. 21 Atman — crîmpei din sufletul universal Brahman, prezent în om, animal, plantă; mai exact, şinele individului, avînd structură nepieritoare. 22 Purusha (sanscr., bărbat) — în mitologia vedică, bărbatul cosmic primordial, de dimensiuni gigantice, din al cărui trup divizat zeii au construit universul, îndeplinind astfel un ritual de sacrificiu. 2Z. soma — elixir turm entant cu virtuţi regeneratoare băut de zeii vedici al cărui patron e zeul selenar\Soma; creşterea şi descreşte rea Lunii este pusă în relaţie cu umplerea sau golirea ei de această băutură. 24 Brahman — sufletul universal (din care face parte orice atman); în cosmogonia Indiei, fiinţa autoexistentă Brahman creează oul primordial (embrionul de aur) din care se naşte Brahma, creatorul universului; durata unui univers (o eră cosmică) este o zi din viaţa lui Brahman, egală — după calculul mitic — cu 4 390 000 000 de ani tereştri obişnuiţi. 25 Eu am fost M â n u şi Surya. Mânu (Omul) — fiul lui Brahma, dar şi întregul şir de 14 strămoşi ai omenirii, primul fiind autorul tradiţional al codului Manusamhita (Legile lui M ânu); Surya — numele arhaic al zeului solar vedic. 26 kshatriya — casta războinicilor, a doua din cele patru caste (varna)ale Indiei clasice: preoţii brahmani (brahmanas) — prima; agricultorii şi negustorii (vais’hya) — a treia; plugarii şi mese riaşii shudra — a patra; parya erau oamenii fără rang, din afara castelor. 27 Pushan — zeul vedic al prosperităţii, care alimentează şi înmul ţeşte cirezile şi turmele; lui i se supun pămîntul agricol şi casta care-l lucrează (shudra). 28 dharma — personificarea brahmanică a legislaţiei (legea, datoria). 29 Brihadaranyaka Upanishad — una din principalele cărţi tainice consacrate cunoaşterii sacre; Upanishadele sînt scrieri auxiliare ale Vedelor (cf. nota 17), începîndu-şi apariţia din sec. V î.e.n. 2° yuga — eră cosmică din periodizarea vedică a timpului general; de durate inegale, cele patru yugas (reprezentînd împreună ciclul cosmic Mahayuga sau o zi din viaţa lui Brahman
118
neamul dinastic selenar Bharata; epopeea are 215 000 versuri, împărţite în 18 cărţi (cărora li s-au adăugat 2 cărţi anexe). 32 Narayana — epitet sau avatar al zeului primordial vedic Vishnu, care pluteşte pe apele dinaintea creaţiei universului, dormind pe şarpele Shesha sau Ananta (absenţa timpului). 33 Ahura Mazda — în mitologia iraniană zoroastrică zeul suprem şi principiul binelui (numit de greci Ormuzd) opus fratelui şi adver sarului său Angra M ainyu (Ahriman), principiul răului; născuţi de zeul primordial Zurvan Akarana (timpul iniţial inert) cei doi se vor lupta 12 milenii, pînă la victoria binelui. y4 Zarathustra (gr. Zoroâslres) — întemeietorul semilegendar al reli giei zoroastrismului iranian, după unele surse mag şi profet la curtea regelui pers Vishtaspa, după altele, personaj mitic sau erou civilizator arhaic, ulterior zeificat. ?3 Avesta (lege) — cartea sacră a zoroastrismului, atribuită profetu lui Zarathustra; compusă de-a lungul cîtorva secole, în Iran şi în Midia, distrusă în campania lui Alexandru cel Mare, ulterior recompusă din frînturi, în patru cărţi, Avesta păstrează doctrina luptei între bine şi rău, clasificarea teologică a panteonului local şi miturile fluctuaţiei lumii dintre apariţia celor două principii şi sfîrşitul răului; apoteoza e marcată de purificarea lumii prin foc, odată cu venirea mîntuitorului Saoshyant, o reîncarnare a lui Zarathustra. ?6 Niui-wa şi Fu si — divinităţi chineze arhaice (fraţi şi totodată soţi, a căror căsătorie este probabil o suprapunere memorială a endogamiei tribale), legate îndeosebi de antropogonie, dar şi de creaţia lumii (sau de reconstrucţia universului, distrus de potop). Niui-wa poate avea la origine o persoană cu activitate civiliza toare (uneori e înfăţişată ţinînd lingura magnetică — busola chi neză arhaică). Fu si e un strămoş totemic şi totodată un zeu arti zan şi sapienţial (adesea avînd un compas simbolic). tao — doctrină creată de filosoful chinez Lao Tze (sec. VI î.e.n.). Tao semnifică principiul generator al universului (comparabil în parte cu noţiunea de logos la Ileraclit) sau esenţa naturală a lu crurilor. ?8 chjang...li — măsuri chineze de lungime: un li, aprox. 0,5 km; un chjang, 3,2 m. ?9 Cartea munţilor şi mărilor (Shang-hai-tzing) — străveche enci clopedie chineză, anonimă, indatabilă, care cuprinde naraţiuni mitologice, descrieri, adesea fantastice, de ţinuturi, faună, fioră, populaţii. E preţuită ca una dintre foarte puţinele surse ample de mituri chineze, nealterate de doctrinele ulterioare (confucianis mul şi taoismul). 10 Sii-ma Tsien (145 —86 î.e.n.) — întemeietorul istoriografiei chi neze \(Memorii istorice), erudit cu preocupări intelectuale mul tiple şi fundamentale pentru epocă (istorie, astrologie, filosofie, matematici, ştiinţe ale naturii, teorie muzicală). în istoriile sale s-au păstrat numeroase mituri.
119
41 Textele biblice datează din epoci diferite (cel mai vechi, Cîntarea Deborei, e din sec. X III î.e.n.), dar sînt copii tîrzii, întrucît codi ficarea a început abia în sec. XI î.e.n.; canonizarea ebraică a urm ărit stabilirea unui text aproximativ unitar, ca forină a aşa-numitei „revelaţii divine“ iniţiale. Miturile conservate infi del de Biblie şi reluînd naraţiuni străvechi de circulaţie orală, produse în epoci diferite, m ult mai tîrziu organizate selectiv şi trunchiat întîi în Biblia ebraică, apoi în Bibliile creştine (traduse şi ele în mod diferit), sînt subsumate acţiunii teologice timpurii de stabilire a unui monoteism riguros, elaborat prin artificiu. 42 Apocrifele biblice, excluse din codexul canonic, sînt opere originale sau compilaţii mitografice, uneori completînd fericit anumite mituri, dar contrazicînd tiparele teologice ale textului canonizat> fie în Vechiul Testament, fie în Noul Testament, ca de pildă: apocriful etiopian Cartea lui Enoh, textele ebraice de la Qumran (manuscrisele de la Marea Moartă), Cartea Jubileelor, apocriful slavon Vedenia lui lsaia, Apocalipsul apostolului Petru ş.a. 43 tăria cerului (numită în traducerile europene „firmament") era concepută mitic drept o boltă solidă (ebr. raqiah — întindere so lidă, cerul de fier); e comparabilă cu sintagma homerică (Odiseia, XV, 437) „pînă la cerul de fier“ (sidereon ouranon). 44 A dam şi Eva devin nume proprii mai tîrziu. Textul ebraic al B i bliei numeşte pe omul primordial cu subst. comun ’adham (derivat din ’adhamah — ţărînă), iar pe femeie ishshah (de la ish — băr bat), de unde unii mitologi deduc ideea că Adam din mitul iahvist (B) ar fi fost androgin, perechea fiind creată în urma opera ţiei divine de secţionare; numele convenţional Eva înseamnă femeia-mamă (hawwah — cea care dă viaţă). 45 Pasaj straniu, care conţine, pe lîngă confirmarea de sens a plu ralului Elohim (— unul dintre noi), din mitul biblic A, şi aspectul unui conflict de concurenţă între creator şi operă. Trecut sub tăcere de teologi în acest înţeles, evitat şi de cercetătorii obiectivi pasajul a fost speculat în vremea noastră de partizanii ipotezei asupra calităţii de colonist a omului pe Terra (încă din 1938, de fi losoful Dimitrie Drăghieescu), ca şi de promotorii altor ipoteze neclasice (vezi şi lucrarea noastră Enigmele miturilor astrale, 1972); se prea poate să nu fie totuşi decît un ecou al concurenţei Intre grupurile speciei honio sapiens şi ale speciei hominide (tipul neanderthalian), dacă ar fi să judecăm problema euhemerist. 46 Ebraicul Eden se traduce prin „plăceri44 (gan-eden — grădina plă cerilor), dar este o formă hebraizată a babilonianului edinu — cîmpie. 47 Divinitatea impersonală Haos, prezentă în multe mituri cosmo gonice fie cu sensul de abis (babilonianul Apsu), fie de magmă pri mordială (egipteanul Nun sau fenicianul Mot), fie de nimic haotic (ebraicul tohu-wabohii) era pentru Hesiod abisul infinit, iar pentru orfici — gura unui dragon; e posibil ca grecii să fi îm prum utat noţiunea din opera fenicianului Sanchoniathon, istoric semilegendar ce ar fi trăit înainte de războiul troian.
120
48 Aphrodite — iniţial, principiu al iubirii; născută, după Hesiod, din spuma fecundatoare răspîndită, din mutilarea lui Uranos, pe suprafaţa mării, abia mai tîrziu e personificată ca zeiţă olim piană a frumuseţii şi dragostei. 49 Insulele Fericiţilor erau socotite de miturile greceşti un arhipe lag din nordul Oceanului Occidental, cu înfăţişare paradisiacă, păzit de Briareos, şi un adăpost etern al eroilor din războaie (ca, mat tîrziu, W alhalla scandinavă). 50 în opera lui Platon (427 —347 î.e.n.), filosof grec, discipol al lui Socrate şi fondator al şcolii filosofice care s-a numit Academia, sînt multe mituri, fie din filoane unicale, fie prelucrate, filosoful însuşi sugerînd caracterul de invenţie al mitologiei în general. Mitul platonician al androginului pare a prevesti, în alegoria sa, psihanaliza, deşi ideea mitică a androginului primordial există şi în cosmogonia babilonianului Berosos şi ar avea un precedent chiar în antropogonia biblică (cf. nota 44); dar, într-un mod particular, regăsim ideea în autocrearea omului cosmic Purusha, din mitul vedic. 51 Heimdallr — zeul scandinav al luminii, străjer al lumii zeilor nor dici, socotit şi strămoş al omenirii. 52 Odhinn — zeul scandinav suprem, constructor (împreună cu fraţii săi Vile şi Ve) al universului, pentru care a folosit ca materie primă cadavrul gigantului primordial Ymir. 5'3. cele nouă lumi de sub crengile Copacului veşnic — tărîmurile con struite de Odhinn, într-o concepţie verticală (Muspellsheim — focul ceresc, Asgardhr — zeii, Ljosalfheim — spiritele luminii, Vanaheim — divinităţile apei, Mannheim — omenirea (sau M idgardhr — lumea umană de mijloc), Yotunheim — uriaşii, Svartalfheim — duhurile nopţii, Hellheim — morţii, Niflheim — frigul veş nic), sub coroana frasinului sacru Yggdrasill — arborele cosmic, închipuind universul, simbolizînd înţelepciunea; de el a stat atîr n at Odhinn 9 nopţi iniţiatice. Arborele are trei rădăcini de legă tură cu zeii, giganţii şi morţii. Vigoarea îi e întreţinută de Norne, zînele destinului; incendiat.în Ragnarokr, se va clătina, dar nu se va prăbuşi — simbolizînd astfel eternitatea universului. 54 Cele trei surori Norne (Nornir) stăpînesc destinul cosmic: Urdhr — trecutul, Verdhandi — prezentul, Skuld — viitorul. 55 Karli — piticii primordiali (sau o formă anterioară de oameni) făcuţi de zei din sîngele (Brimir) şi membrele (Blain) gigantu lui Ymir\ primii doi karli: Motsognir şi Durinn. 56 Frasinul Askr şi arinul Embla (bărbatul şi femeia) — prima pe reche de oameni; originea lor vegetală provine probabil dintr-o veche dendrolatrie, cultul arborilor fiind răspîndit la triburile germano-scandinave. 57 Loki (Lodurr) — simbolul mitologic scandinav al răului, zeu al infernului, al focului subteran, al morţilor şi, în toate aceste sen suri, principiul universal al distrugerii; soţia sa e Sigyn.
121
58 în panteonul descris de eposul scandinav Edda, zeii (asa) şi divi nităţile apei (vana), în urma unui război, se aliază definitiv. 59 ochiul lui Odhinn stă ascuns in izvorul lui M imir — simbol mitic sapienţial: spre a obţine îngăduinţa să soarbă înţelepciunea din izvorul cosmic păzit de Mimir, zeul Odhinn îi plăteşte paznicului cu un ochi al său, gestul fiind o alegorie a sacrificiului cunoaşterii. 60 Walkyriile, fecioare din neamul vana, slujitoare ale lui Odhinn, care alegeau viteji de pe cîmpurile de luptă, aducîndu-i, postum, în W alhalla. 61 Frigg — zeiţa dragostei şi a maternităţii, cea mai importantă din tre cele trei soţii ale lui Odhinn — depiînge aici prăbuşirea palatu lui ceresc al soţului său, Walhalla (Valholl), şi pieirea zeilor, născuţi de ea, ca mamă primordială. 62 Sinistra corabie Naglfar, construită din unghiile morţilor, trans portă arm ata defuncţilor infernali din Hellheim împotriva zeilor. 63 Contrar unor comentarii tendenţioase, Edda, compusă în Islanda cu cîteva secole înainte de răspîndirea creştinismului, nu a fost înrîurită de el, suferind doar rare interpolări, vădite şi Urzii, ca pastişă grosolană după Apocalipsul biblic din această ultimă strofă distonantă a cîntului Voluspa. 64 în măsurarea timpului istoric, unitatea ciclică maximă (ca la noi* secolul) cuprindea la azteci 52 ani, dintr-o raţiune calendaristică locală; după două cicluri (104 ani), calculul începutului de calen dar solar coincidea cu calculul calendarului ritual al planetei Venus. 65 Teotihuacan — oraş destinat exclusiv ritualurilor religioase, do minat de Piramida Soarelui şi de Piramida Lunii, construit de o civilizaţie necunoscută pretoltecă (sec. III î.e.n.), în Valea Mexi cului. 06 Quetzalcoatl (Şarpele-cu-pene)— zeu aztec antropogonie şi sapien ţial, adorat şi ca mîntuftor (sau erou civilizator), dar şi ca figură divină transcendentă, invizibilă ca noaptea, impalpabilă ca vîn tul. 67 Mictlan (Infernul mitologiei aztece), compus din nouă nivele stra tificate, era închipuit ca o lume a neliniştii, suferinţei şi durerii eterne, fenomenul fiind caracteristic popoarelor Americii precolumbiene, obsedate de teama perpetuă a morţii. 68 nahual — alter ego specific concepţiei aztece asupra dedublării zeului Quetzalcoatl, ca şi asupra divinităţii duale supreme OmeteoPl. •9 macehual — om de rînd. 70 Cei patru zei născuţi de dualitatea primordială Ometeotl se deose* beau după nume şi după culoarea simbolică: Camahile (roşu),
122
Tezcatlipoca (negru — zeul focului solar care carbonizează), Quetzalcoatl (alb), Omiteotl (albastru). 71 Popol Vuh — epos al populaţiei precolumbiene quiche (o ramură maya, din Yucatan), cunoscut dintr-o transcripţie tîrzie (epoca penetraţiei spaniole) după originalul pictografic mult mai vechi, cuprinzînd o variantă integrală a mitologiei maya în versiune quiche. Textul a fost descoperit şi tradus de Gh. Brasseur de Bourbourg, în 1861. 72 Triada sub care se prezintă zeul principal maya (al vîntului şi fulgerelor), Huracan (sau Inim a Cerurilor), traduce o concepţie de filosofie mitologică asupra unui centru energetic al universu lui. 7? Ploaia neagră (de smoală) are raport direct (indiferent de nucleul memorial pe care I-ar fi putut conserva acest mit diluvian) cu manifestările uraganice fireşti, atribuite zeului Huracan. 74 Replica celor doi fraţi Hun-Ahpu şi Xbalanque (comparabili cu Dioskurii mitologiei greceşti): omul încă nu poate trăi aici, pe păm înt! — ar putea fi sau alegoria descoperirii vînătorii (de la o intuiţie primitivă a ostilităţii mediului natural, începînd a fi vag domesticit) sau amintirea mitică a luptei dintre homo sapiens (reprezentat de cei doi semizei) şi hominizi (reprezentaţi de monstrul Vucub-Caquix). 75 Ţevile de suflat — armă tradiţională a Americii Centrale, unde arcul nu era cunoscut. Ţeava, în care ostaşul sau vînătorul sufla din răsputeri, era arm ată fie cu un proiectil rotund (o bilă de piatră), fie cu o săgeată veninoasă. 76 Această reducţie a capacităţii minţii omeneşti e de fapt contrară ideii biblice de pedepsire a păcatului originar; în plus, originalita tea mitului antropogonic maya rezidă şi în faptul că femeia apare (cf. nota 44) după constatarea de către zei a primejdiei cunoaş terii umane. Aşteptarea zorilor, ca o definitivare a actului cosmo gonic, poate fi însă şi o suprapunere alegorică a amintirii prime lor migraţii ale triburilor quiche. 77 Steaua dimineţii (planeta Venus) avea o mare importanţă în mito logia popoarelor precolumbiene, reflectată şi în calendare rituale calculate după mişcarea ei (la azteci, un an venusian avea 584 de zile). 78 pizom-gagal (forţa înfăşurată) — întrucît e o calificare proprie şi zeului furtunii, Huracan, cînd aceeaşi sintagmă se referă la stră moşii arhetipali, are probabil în vedere (credinţă specifică în cultele totemice) forţa magică a primilor conducători tribali, transmisibilă urmaşilor. 79 howenh — categorie de fiinţe mitice preumane (poate hominizii); tchon — oamenii.
123
80 Kashpi — spirit anonim, specific credinţelor primitive animiste de tip mana (forţă supranaturală şi impersonală, guvernînd lumea,, fiinţele, obiectele, şi omniprezentă). 81 Mitul despărţirii cerului de păm înt din tradiţia maori e compara bil, în aceeaşi etapă cosmogonică, cu mitul actului efectuat de zeul egiptean atmosferic Shu, care desparte pe Geb (pămîntul) de soţia sa, N ut (cerul). 82 Acest mit maori, dovedind rcspectul (rar în vechile religii) faţă de femeie (Hine-ahu — femeia de argilă, creată de zeu întîi pen tru el însuşi şi, de aceea, înnobilată prin spălarea cu ape cereşti),, pare unic in mitologia antropogonică universală. 83 Pe lîngă formula antropogoniei inverse (bărbatul creat după fe meie) şi a ideii de a imagina drept creator al bărbatului pe zeul războiului Tu-matauenga (bărbaţii fiind recrutabili ca războinici ai tribului), numele acestui Tiki (soare) primordial se regăseşte în mitul migraţiei unor triburi din Anzii americani (Kon-Tiki).
ELEMENTELE
M itu rile, iar după ele u n ii filosofi antici (m a i ales chi nezi şi greci), atribuiau materiei cosmice prim ordiale (in stare de haos sau în alte form e) o compoziţie lipsită de ar monie şi logică, unde — p în ă la intervenţia divinităţii creatoare — existau într-un amestec fără noimă cele patru elemente (în concepţia greacă): apa, focul, p ăm în tu l şi aerul (cărora u n ii filosofi şi chiar unele m ituri le adăugau al cincilea element: eterul). C hinezii num ărau opt elemente, adăugînd tun etu l, m untele, lem nul, apa curgătoare. Aproape toate m iturile cosmogonice sp u n că la început, zeul creator sau p rin cip iile energetice divine au decantat elementele* pentru a le recompune în ordinea riguroasă a unei lu m i vi zibile şi fecunde. Identificarea acestor elemente de către autorii im em oriali ai miturilor n u a fost un proces mental prea d ificil, întrucît' p rim itiv u l şi-a p u tu t da seama că viaţa lu i se desfăşoară pe p ă m în t, între ape, sub aerul ceresc, depinzînd mereu de foc — fenomen natural m anifestat m ultiplu ca soare, ful ger, foc v iu (m a i cu seamă sub forma incendiilor spontane ale pădurilor şi ierburilor uscate), fie, în cele din urm ă, ca foc teh n ic (produs artificial p rin frecarea lemnelor us cate, deci dom esticit); eteru l, prezent m ai ales în concepţi ile mitofilosofice evoluate asupra antropogoniei, era pentru creatorul de m ituri materia p rim ă a compoziţiei unor d ivi nităţi abstracte (ra re) sau a spiritelor. In faza mitogenezei fundam entale, aşa cum vom constata şi din texte, cel p u ţin cele patru elemente prim ordiale au fost aproape totdeauna personificate, uneori pîn ă la cel m ai concret antropom orfism : Agni, focul vedic, ca şi A th a r,/o cul avestic, sînt fiin ţe divine cu toate atributele omeneşti; G aia mitologiei greceşti este o femeie personificînd glia fer tilă, ca şi azteca T laz o lteo tl, la fel cum egipteanul Geb este bărbatul fecundator, p ă m în tu l; H u racan din m iturile m aya este fu rtu n a , după cum vedicul V ayu e vîntul, deci aerul în mişcare; apa — element de prim ă necesitate a vieţii — are cele m ai multe personificări m itice, fie ca element calm, binefăcător (vedicul V aru n a, iranianul A p a m -n ap at), fie'
127
ca o stare prim ordială monstruoasă d ostilă (zeiţa babilo n ia n ă T i a m a t / De fa p t şi m iturile cosmogonice, ca şi aşa-zisele m ituri ale războaielor cereşti, fără a cuprinde exhaustiv elementele s i fără a-şi reduce viziunile nu m a i la acestea, sînt adesea în relaţie apropiată cu spectacolul dezlănţuirii elementare a forţelor n a tu rii. Dualitatea elementelor, în care fără excep ţie m iturile disting bunăvoinţa şi ostilitatea, indică totodată şi procesul lung de formare a concepţiilor mitologice, în durata corespunzătoare intrînd şi faza spaim ei prim or diale a o m u lu i, şi faza cînd el a învăţat să facă focul, să plutească p e m ăriy să utilizeze vîntul pentru pînzele navelor şi pentru m ori, să cultive p ă m în tu l, să sape canale de irig a ţie, dar n u şi să se apere de incendii, de fulger, de p uhoa iele apelor, cutremure, de uragane. raport, m iturile despre elemente sînt mărturiile protoistoriei umane şi o istorie a prim elor in tu iţii asupra re la ţie i dintre om şi cosmos.
APA
Cele mai multe cosmogonii socotesc apa drept prim element, cronologic dar şi calitativ (după poetul grec Pindar, totodată un grijuliu mitograf, „apa este mai bună ca orice*1), întrucît se va fi intuit de timpuriu, dacă nu proporţia apelor lumii faţă de uscat, cel puţin necesitatea vitală a prezenţei apei în existenţa omului, ani malelor şi plantelor. Dominantă e însă ideea de ape primordiale, ca materie cosmogonică şi substanţă de întreţinere a universului creat (operaţia zeului Marduk asupra monstrului acvatic Tiamat, în Enu nţa elish sau în alte mitografii mesopotamiene, se află în contrast cîi opera divinităţii biblice Elohim, care decantează pămîntul din ape le inerte); apele primordiale personificate în Egipt de zeul Nun sau în India de zeul Yaruna sînt, în schimb, apele binefăcătoare ale ferlilităţii. Ca element pedepsitor e prezentă apa potopului (contrar ploilor limitate, care sînt act pozitiv). Mitul apei vii provine din două observaţii diferite: apa obişnuită, cu funcţia perpetuă de re generare şi întreţinere şi, probabil, apele curative. Opusul ei, apa moartă, nu e totdeauna malefică (decît în ipostaza de apă stătută, insalubră, plină de miasme), dimpotrivă, este element salvator, fo losită ca liant în saturarea magică, de pildă, a membrelor amputate. Efecte magice are, în cuprinsul simbolismului religios, apa rituală în diferite ipostaze ale exercitării cultului (apa lustrală, cu care ofi ciantul religios se spală pe mîini înainte de sacrificiu; apa sfinţită sau agheasma, pe care preotul o investeşte cu harul miracolului, scufundînd în ea un simbol de cult; apa sacrală a unor fluvii: Nilul, Gangele, Iordanul). Formele elementare ale apei sînt concepute de mituri în mod di ferit în raport cu valorile ei geoclimatice: în Egipt e divinizată pentru prezenţa ei lim itată, în Polinesia pentru abundenţa ei, dincolo de cercul polar, pentru starea ei glacială.
Apele primordiale S fînta casă, casa zeilor în loc sfînt nu se clădise, tre s tia nu crescuse, arborele nu era c re a t, că răm id a nu era la locul ei, tip a ru l [ei] nu fusese fă c u t, casa nu fusese zidită, oraşul n u era în ă lţa t, c e ta te a n u fusese c lăd ită, fiinţe vii
129
n u erau , N ippur n u fusese zidit, E k u r n u fusese fă cu t, U ruk n u fusese clăd it, E an n a n u se făcuse, [genunea ape lor] A p su n u se ivise, E rid u n u fusese fă c u t, locaşul sfin te i case, al casei zeilor, n u fusese în to cm it, zarea cu p rin d ea to a te ţările lao laltă, izvorul din m ijlocul m ării era o ţe a v ă ţîşn ito a re . A tu n ci E rid u a fo st zidit, E -S aggila a fo st creat, E-Saggila pe care L ug ald u k u g a l-a în te m e ia t în sînul lui A psu, B abilonul a fo st zid it, E -S aggila a fost în ch eia t; zeii A nunnaki, [pe care M arduk] i-a fă c u t în n u m ă r cu m p ăn it, cu solem n itate i-au d a t num ele de oraş sfîn t, locaş al m u lţu m irii lor. P e fa ţa apelor, M arduk în jg h eb ă o p lu tă ; el făcu pulbe re a şi, cu a ju to ru l p lu tei, o strînse g ră m a d ă. Spre a-i aşeza pe zei la ad ă p o st m u lţu m ito r, el făcu om enirea...1 Z eiţa A ru ru p lăm ăd i, îm p reu n ă cu el, neam ul oam eni lor. Pe p ă m în tu l p u stiu , el făcu vitele lui S hakkan, înzes tr a te cu v ia ţă . E l fău ri şi aşeză în albiile lor T igrul şi E u fra tu l2 dîndu-le num ele pe care le-a so co tit p o triv ite . E l făcu ia rb a , stu fărişu l, tre stiile şi copacii, făcu v e rd eaţa şesului, p ăm în tu rile stato rn ice , m laştinile şi p a p u ra , v aca şi p u iu l ei — viţelu l, o aia şi puiul ei — m ielul de tîrlă , şi aşijd erea grădinile şi p ădurile, ca p ra sălb atică , ţa p u l să l b a tic . L a m arginile m ării, S tă p în u l M arduk îngrăm ădi u n p ă m în t îm p lin it...3 (Cosmologie caldeeană, poem fragmentar sumero-babilonian din Sippar)
Im n către Var una R ostesc o ru g ăciu n e în a ltă , adîncă, suveranului, ca să-i fie pe plac strălu c ito ru lu i V a ru n a : lui, celui care a în tin s p ăm în tu l aşa cum m ăcelarul în tin d e o piele, ca să facă din p ă m în t un covor p e n tru Soare. în p ăd u ri el a în tin s v ă z duhul, a pus b iru in ţa în caii cei repezi, lap tele în v aci; în inim i V a ru n a a pus înţelepciunea, ia r focul sub ape4 l-a pus, soarele în cer şi soma pe m u n ţi. Înclinîndu-şi ţ ă r m urile, V a ru n a a re v ă rs a t z ă c ă to a re a p este lum i, peste
130
spaţiu l d in tre ele. Rege fiind peste firea în tre a g a , astfel ad a p ă el ţă rîn ă , la fel cum fu rtu n a aduce ploaia. E l in u n d ă ţă rîn ă Gliei, şi p înă şi Cerul, el, V aruna, a tu n c i cînd doreşte la p te . N ourul gros p ardoseşte m u n ţii: arătîn d u -şi p u te re a , R ăzboinicii îi descleştează strîn so a rea. V reau să vorbesc acum despre aceste p u tern ice fa r mece ale lui V a ru n a, fiul s tră lu c it n ă sc u t din A sura: el este cel ce, rid ic a t în sp aţiu cu sprijinul Soarelui ca şi cum a r fi a v u t o m ă su ră anum e, a m ă s u ra t P ăm în tu l. Şi c e a la ltă v ra jă grozavă a zeului p o et, care pe nim eni altu l n u l-a p u tu t is p iti: sclipitoarele fluvii vărsîndu-şi apele în tru n a , în oceanul fă ră pereche, neum plîndu-1 v re o d a tă . O, V a ru n a, u n p rie te n ca A ryam an sau M itra, b a chiar un fra te , o ru d ă , v a fi fost aproape sau d e p a rte de noi, şi oricare a r fi p ă c a tu l ce I-am săv îrşit în fa ţa lui, o, V a ru n a , dezleagă-ne tu de ell A idom a celor care jo a c ă şi a m ă gesc, orice am fi săv îrşit cu ş tiin ţa sau fă ră să ştim , Zeule, dezleagă-ne (de p ă c a t) şi dăruieşte-ne odihnă. Să p u tem fi, o, V aru n a, d in tre cei care-ţi sîn t dragi! (Rig Veda, V—85)
Obîrşia ploii L a în cep u t, C el-care-face-păm întul şedea în cuprinsul golului şi d e o d a tă şi-a d a t seam a de sine însuşi şi a în ţe les că n u se afla n icăieri nim ic în a fa ră de el. A tu n ci prinse a cug eta ce anum e a r p u te a să facă, şi în cele din u rm ă îl podidi plinsul, ia r lacrim ile în cep u ră să cu rg ă din ochii lui şi să c a d ă sub el. D u pă o vrem e oarecare, el privi de desub tu l său şi z ă ri ceva care stră lu c e a . L ucrul acela stră lu c ito r n u erau d ecît lacrim ile lui tain ice care curse seră şi a lc ă tu ise ră apele din zilele n o astre . A tu n ci cînd lacrim ile lui a u curs, ele s-au p re fă c u t în aceste lacu ri pe care le vedem acum . F ă c ă to ru l-a -to a te a p rins ia ră şi să cugete. E l cugetă aşa: „A stfel este a tu n c i cînd eu doresc ceva. L ucrul acela se v a îm plini în to cm ai cum s-a îm plinit a c e sta , după cum
131
I-am d o rii eu, întocm ai cum lacrim ile mele s-au prefăcu t în la c u r i/4A şa cu g etă el. în felul ac esta, el a d o rit lum ină şi lum ina a fost fă c u tă . (mit al tribului siux Winnebago; după W. Sclimidt, Originea ideii de Dumnezeu)
Descîntec pentru apă P ietrele p reţioase sîn t în şirate, pietrele roşii, sem nul umezelii cereşti, sem nul ceresc de rouă. Tu ai ajuns semn al soarelui, ai ajuns sem nul p ăm în tu lu i. Semn de rouă ce rească, sem n de um ezeală cerească, sem n al galbenei flori din cer. Cum am fă u rit soarele tă u , cum am fă u rit lu n a ta? Cum am fă u rit [acestea] în p ia tra ta ? Cînd stro p it cu ap ă ai fost, p u te re a de a ltă d a tă s-a în tors în tin e. A tunci el ţi-a fost trim is, p en tru ca tu ... In ta in ă te-a m fă u rit eu pe tin e şi te-am sălăşlu it [aici]. Acum [te] ia u ... S im t p u te re a t a pe care ai dobîndit-o... de la dom nul tă u . T u m ergi... în p ia tră . E u îţi voi lua [cu to tu l]... gura. P ietrele preţioase sînt galbene. (Cartea lui Chilam Balam3 din Cfnunayel; după Iu. V. Knorozov, Scrierea indienilor maya)
FOCUL
Dualitatea focului e subliniată dc aproape toate miturile; un proverb de vădită origine mitică, circulind într-o arie paremiolo gică vastă, condensează anume acest aspect dual: focul e slugă bună, dar duşman nemilos. Aşadar, focul mitologic este atît motorul cauzal al vieţii universului, cît şi distrugătorul ei. Sînt însă şi clasi ficări analitice, precedînd gîndirea filosofilor Indiei şi Greciei, într-un număr variabil de tipuri ignice: solar, meteoric, viu, subteran, orga nic, astral. Sub alt raport, focul e divinizat sau ca fiinţă vie care se deplasează şi mănîncă, sau ca element cosmic, personificat în zeii solari sau identificat cu flăcările escatologice.
132
Deşi venerat mai puţin ca zeitate, a fost mult mai respectat în numeroase mitologii focul obţinut pentru uzul uman, fie prin furt de la zei (categoria prometeică), fie aflat prin revelaţia tehnică semidivină.;
Focul sacru al vetrei Iranienii (în epocile preavestice, ca şi în zoroastrism) au venerat focul — ca zeu viu — mai mult decît orice alt popor; nu numai fap tul că cele cinci tipuri (focul arzînd în temple, cel din trupul omenesc şi animal, cel subteran, ocult, focul de fulger şi focul paradisiac) devin cinci raze simbolice în nimbul zeilor, dar şi slujirea lui de către o clasă sacerdotală de magi (athravcin) arata evlavia deosebită. Imnele pentru foc din Avcsta sînt de fapt mituri de glorificare şi ve neraţie absolută; înţelegem fenomenul şi mai bine dacă remarcăm că era socotită nelegiuire fie scuiparea în flacără, fie arderea deşeu rilor fiziologice; mai mult, focul din altare era ferit chiar şi de lumina soarelui, ca să nu fie eclipsat. Avcsta, codicele atribuit lui Zarathustra, consideră focul (personificat în zeul ^Lthar) drept fiul zeului creator — reprezentînd principiul binelui — Ahura Mazda.
L au d ă ţie, închinare ţie, o franda cea b u n ă ţie ţi-o aduc, în tru p rieten ie pe tin e te chem , o, A th ar, fiu al lui A hura Mazda! T u eşti vrednic de închinare şi slavă. A şadar poţi să fii veşnic lă u d a t şi iu b it cu evlavie în v a tra m u rito ri lor! Să ai de la cel care te ad o ră stato rn ic ţin în d u -te în m înă, şi v iţe uscate, şi ierb u ri şi în d ă tin a ta fîşie de carne, şi p iu liţa, să ai p a rte de sta re a cea m ulţum itoare şi bună! Şi să n u -ţi lipsească v re o d a tă ţie, Focule, fiule al lui A hura Mazda, lemnele după d a tin ă şi h ran a cea p o triv ită şi m i resmele şi v a tra ! Un om în to a tă firea să te îngrijească. Un om evlavios să te vegheze. Să arzi to t tim p u l în casa aceasta şi cît po li de m ult să stră lu c e şti şi să îm prăştii lum ină. C reşti, Focule, în casa a c e a sta şi ră m îi vrem e înde lu n g ată stră lu c ito r, p în ă cînd cei ce s-au stin s se vor scula, p în ă cînd v or în v ia m orţii în ziua de strălu cire. O, A th ar, fiu al lui A h u ra M azda, d ăru ieşte-m i vlaga îm plinita, h ra n a cea g ă tită şi p u tern ic ă v ia ţă sprintenă! Belşugul să adauge v lag ă, h ra n ă şi p u tere de v ia ţă in mine,
133
înflorire, nobleţe, u n g rai fă ră lim buţie, dă-m i prevedere şi, în ac est suflet al m eu, înţelepciunea a cărei m ăreţie şi p u tere să crească n ecu rm at, precum şi fo rţa războinică în b ă rb a tu l de o aste. Şi a ju tă -m ă ca, veghind fă ră som n, în picioare, tre i p ă rţi din zi, din n o ap te, să ră m în în ru g ă ciune. M ai d ăruieşte-m i, p rin vrem e, sp rin ten eală, pu tere de veghe, fii svelţi, bine h ră n iţi, cu inim a p riete n o asă, care să facă cerc în ju ru l m eu cu to ţii, h arn ici la m uncă, p lăcu ţi la chip, cu tru p voinic, duşm ani ai ră u lu i. A ceastă lo cu in ţă a m ea, v ai, să o întocm ească. Şi fie în înflo rire drum ul acesta, neam ul, şi p ăm în tu l a c e sta şi orice a lt ţin u t. H ărăzeşte-m i, Focule, fiu al lui A hura M azda, să-m i v in ă u n în v ă ţă to r şi în vrem ea a s ta să se roage m ereu arătîndu -m i u nde se află locul ales al celor pioşi, m in u n at, stră lu c ito r de lum ină ete rn ă . [...] Ia r Focul, fiul lui A h u ra M azda, la care to ţi v in să-şi coacă a lu atu l şi că ru ia i se ro a g ă de cu seară, ia tă , răsp u n d e ro stin d u n cu v în t şi din to a te rîvneşte o fran d a cea b u n ă şi o b u n ă u ra re şi d eo p o triv ă lau d a b u n ă. T u tu ro r celor care tre c în d pe a lă tu ri se în d re a p tă spre el, le priveşte m îinile şi t o t a tu n ci le spune: — V ai, ce îi aduce aşadar p rieten u lu i său p rieten u l şi cine trece prin p re ajm ă şi ce lui sta to rn ic ce îi d ă to tu şi? O, Focului sfîn t ne închinăm m ai p resus, celui plin de v lag ă şi fo rţă , războinicului care veghează! D acă cineva îi aduce orice care îl a ţîţă , lem nele în d ă ti n a te , sau îi aduce v reascu ri şi ierb u ri după d a tin ă sau m i resm e îm b ă tă to a re , aceluia u ră ri de bine îi d ă fiul lui A hura M azda. (Avesta, „Yasna“, LXI)
Focul atotdevorator Spaţiul arie acordase importanţă covîrşitoare focului complex; aşa se explică şi de ce, în India vedică, Agni a fost iniţial zeul suprem personifîcînd focul total, ca să rămînă divinitate centrală şi în cul tul brahmanic; chiar epitetele sale timpurii trădează vremea înde părtată a etapelor descoperirii şi utilizării focului, căci Agni se nu mea „cel care aparţine tuturor44, „devoratorul victimelor44, „purifi
134
catorul". El era patronul absolut al sacrificiilor cultuale prin ardere de tot, ritualul numindu-se agnihotra. Nu trebuie u itat că în acelaşi cuprins religios tradiţia Indiei include şi ritualul incinerării morţilor, care este obligatoriu.
în a lţă tre s tia , locul tă u n u e acolo; ia tă plum bul, p a r te a ce îţi e h ă ră z ită , acolo să m ergi: stîrp iciu n ea care b în tu ie p rin tre v aci şi care cuprinde pe oam eni ia-o în alaiul tă u şi fugi sub p ăm în t. O d a tă cu cel ce d escîn tă şi cu v r ă jito ru l ră u fă c ă to r, îm p reună cu aju to ru l lui şi cu a ju to rul a ju to ru lu i său, noi izgonim de-aici p rin îm plinirea acestei d a tin i to a tă stîrp iciu n ea şi m o a rte a o alungăm deo p o triv ă. Izgonim de aici m o arte a, pierzania, dem onul: înfulecă-1 pe acela care cu ră u ne pîn d eşte, pe cel c ă ru ia noi înşine ră u l i-l vrem , căci îl vom lep ăd a în voia ta , o, Agni K rav y ad . D acă un Agni care m ăn în că leşuri sau avînd fire de tig ru a p ă tru n s în casa a c e a sta unde n u are ce c ă u ta , prin je rtfa a c e a sta de bobi eu îl alung în lă tu ri: să-şi ia zborul spre a se în tîln i cu acei Agni care sălăşluiesc în ape.6 D a că m ai m u lţi A gni furioşi te -a u îm b ib a t cu m înia s tîrn ită de m o a rte a v re u n u i om , ia tă că îm plinind d a ti nile, d in tin e în su ţi te vom ap rin d e, o, A gni, din nou. T oţi A d ity a, to ţi R u d ra, to ţi V asu din nou, brahm anul, călău za b o g ăţiei, din nou, şi B rah m an a sp ati din nou te-a u a şezat pe locul tă u p e n tru lu n g a t a v ia ţă de o su tă de ani. P e A gni, m în căto ru l de cadavre, care a c o tro p it sălaşul n o stru , eu care v ă d aici a lt Ja ta v e d a s, îl s tră m u t în tru sacrificiul P ă rin ţilo r ră p o sa ţi7 cît m ai d e p a rte : să se ducă spre a încălzi fie rtu ra în lăcaşul suprem . în lă tu ri îl go nesc pe m în căto ru l de cadavre A gni: să plece, luîndu-şi cu sine şi p a ta , spre cei p este care dom neşte Y am a8. Ia tă -l pe celălalt Ja ta v e d a s, zeul pe care îl însărcinez să d ucă je r tf a la zei. în în flă c ă ra re a m ea p u n stăp în ire pe Agni cel m în căto r de cad avre, pe m o artea al cărei tră s n e t îi în ţep en eşte pe oam eni; p rin m ijlocirea descîntecului pe care îl ştiu , eu îl d e s p a rt de v a tr a d atiriei: să se ducă în lum ea P ă rin ţilo r ră p o sa ţi, pe care o în sufleţeşte. Agni, m în căto ru l de cad av re, este vred n ic de lau d ă, ia r eu îl trim it pe căile pe unde tre c P ă rin ţii ră p o s a ţi. Fereş-
135
i e - t e să te î n l o r c i la noi pe d r u m u r i l e pe c a r e u m b l ă zeii: r ă m î i , o, A g n i , acolo şi v e g h e a z ă - i pe P ă r i n ţ i i r ă p o s a ţ i .
Zeul Agni S am kasuka s-a su it în piscurile cerului şi, liberîndu-se de p ă c a t, ne-a lib e ra i de blestem . Vom şterge petele de pe S am kasuka, acestea care se v ăd , de pe A gni; iată-ne cu răţiţi, vrednici de sacrificiu. B inevoiască el să facă vieţile n o astre m ai lungi! Focul care sfărîm ă, focul care despică, focul neantului şi focul tă c u t, focurile acestea a căror slujbă este aceeaşi au alu n g at stîrp iciu n ea m ai d ep a rte decît d e p ă rta re a şi au nim icit-o. Pe acela care n ăv ă le şte peste caii n o ştri, peste războinicii n o ştri, peste vacile n o astre , peste ca prele n o astre şi peste oile n o astre, noi îl alungăm cu sila în d ă ră t, pe K rav y ad , pe Agni, care îi şterge pe oam eni de pe faţa păm în tu lu i. în ap o i cu sila te vom trim ite , K ra v y ad, Agni care ştergi io t ce e viu de pe fa ţa p ăm în tu lu i, pe tin e, la alţi oam eni, la alte vaci, la alţi cai. El i-a u scat pe zei, to t el pe oam eni: în tru c ît tu faci să picure un tu l, usucă-te în el, o, Agni, şi rid ică-te în cer. Agni, iu cel s tro p it de lib aţii, de vrem e ce te-a i în flă c ă ra t, nu te n ă p u sti asup ra n o a s tră , nici n u pleca de la noi: strălu ce şte aici, strălu ceşte în cer, strălu ceşte ca să vedem îndelung soa rele. Şterge de pe plum b, şterge din tre s tie p a ta ce l-a ajuns pe Agni, pe S am kasuka, şi şterge-o pe o oaie n e a g ră 9, aşa cum d u rerea de cap piere pe o pernă. D upă ce p a ta de pe plum b s-a în lă tu ra i ca durerea de cap pe o p ern ă şi s-a şters pe o oaie n eagră, veţi fi p u rificaţi şi g a ta de sacrificiu. D u-te, m oarte, pe alt drum , al tă u nu este acela pe care um blă zeii; ai ochi şi m ă auzi şi eu vorbesc cu tin e : nu-i păgubi pe copiii n o ştri, pe fiii noştri! Cei vii s-au a b ă tu t din cale şi s-au d e s p ă rţit de m o rţi; prielnică a fost chem a rea în ă lţa tă zeilor; noi am purces că tre dansuri şi rîsete: avînd războinici buni, am p u te a să dojenim adunarea. Z ă gazul care se vede I-am pus în tru ap ărarea celor v ii: n i m eni d in tre ci să n u se ducă la cap ătu l cel de pe urm ă; tră in d o su tă de ani, un m are n u m ă r de ani, m untele aces ta ar p u te a să-l ridice în calea n ăv ă lirilo r M orţii. U rcaţi, p en tru ca ale v o astre să fie v ia ţa şi b ă trîn e ţe a , m ergeţi în şir, to ţi cîţi s în te ţi; binevoiască T v a sh ta r, cel care o croteşte fericitele n aşteri, să v ă fie a lia t, în cît să vă tră iţi v ia ţa din plin. A şa cum zilele în ain teaz ă în şir, aşa
136
cum an o tim p u rile m erg pe urm ele an o tim p u rilo r încît u rm ăto ru l n u se deslipeşte v re o d a tă de cel d inainte, rîndu ieşte la fel, C reatorule, d u ra ta ex isten ţelo r acestor oam eni. Rîul curge p ietro s: ţin eţi-v ă bine, u n iţi-v ă p u terile să-l p u te ţi s tră b a te , p rieten i. Prăzile ce ar p u tea fi v ă tă m ă to a re lăsaţi-le aici, fiindcă străbătîndu-1 am p u te a dobîndi prăzi săn ă to a se! S cu laţi-v ă,străb ăte ţi-1 , p rie te n i; rîul care se vede curge p ietro s: lep ăd a ţi aici prăzile ce ar p u te a să v ă ad u că nenorocire, căci străbătîndu-1 am p u te a dobîndi prielnice p răzi! Ca să p u te ţi strălu ci, p u n eţi stăp în ire pe vaishvadevi, voi, focuri cu rate, lum i noase, p u rificato are. B iruind prim ejdia, săn ă to şi să ne fie b ă rb a ţii şi să tră ia sc ă o su tă de ani! Pe căile de m iazăn o ap te unde suflă v în tu l, pe căile de m ai sus, b iru in d u -le pe cele de jos, în ţe le p ţii divini au plecat de douăzeci şi u n a de ori şi au o p rit M oartea ştergîndu-i cărările. V eniţi, şterg e ţi cărările M orţii, ca să do b în d iţi o v ia ţă p re lu n g ită în v iito r; şezînd în scaunul vos tru , îm b rîn ciţi M oartea în tr-al ei, şi vii fiind vom p u te a dojeni ad u n area! Fem eile a s te a nu sîn t v ăd u v e, b a chiar sînt m ă rita te : ungă-se deci cu unsori şi cu u n t; să fie ferite de lacrim i şi de b o ală, să fie pline de com ori; femeile acestea cele d in tîi să se urce în culcuş. P rin je rtfă d esp a rt pe aceşti doi A gni10: cu descîntecul sfînt le hărăzesc am în d o rura jilţu ri deosebite: p e n tru P ă rin ţii ră p o sa ţi aduc o fran d a m o rtu a ră m ereu ren ăscătoare, iar oam enilor de aici le chezăşuiesc v ia ţă lungă. Agni cel ce e în inim ile n o astre , o P ă rin ţi ră p o sa ţi, ne m u rito ru l care a p ă tru n s p rin tre m u rito ri! E u îl îm b răţi şez pe zeu şi îl fac al m eu şi s-ar cuveni să n u ne urască şi nici noi să nu-l u rîm ; îndepărtîndu-1 din v a tra de datin ă, treceţi pe d re a p ta cu K ra v y a d ; astfel făcînd, v eţi săvîrşi o fa p tă p lă c u tă şi P ă rin ţilo r ră p o saţi şi v ouă înşivă, cu a d e v ă ra t v eţi săvîrşi o fa p tă pe placul preoţilor. De p ata, de cusurul, de greşeala cu care m -am îm p o v ărat, binevo iesc apele să m ă spele la fel ca şi de cea săv îrşită de Agni S am k asu k a. la tă -le că s-au a b ă tu t de la m iazăzi spre m iazăn o ap te pe căile unde um blă zeii şi care le sînt prea bine cu n o scu te: pe sp in area m untelui, pe spinarea ta u rului călăto resc rîurile vechi şi noi. O, Agni, tu cel care nu m ănînci cadavre, izbeşte-1 şi alungă-l pe rnincătorul cadavrelor, p re g ăteşte locul de
137
sacrificiu . I a tă focul în care a p ă tru n s K rav y ad , ia tă focul pe care l-a u rm a t K ra v y a d : doi tig ri am fă c u t şi îl aduc pe cel care e m ai fioros. C om oară ascu n să a zeilor, zid o cro tito r al oam enilor, Agni cel d in v a tr a d a tin e i sălăşlu ieşte în tre am bele lor n eam u ri. L u n g eşte, o, A gni, e x iste n ţa celor în v ia ţă ; m o r ţ ii să se d u că în lum ea P ă rin ţilo r ră p o sa ţi; tu , ca o b u n ă v a tr ă de d a tin ă , m istuie-1 b u c a tă cu b u c a tă pe dem on şi om ului a c e stu ia dă-i u n şir de d im in eţi unele m ai bune ca altele. în v in g e-i pe to ţi p o triv n icii n o ştri şi dă-ne nouă, A gni, m ijloacele de tr a i, b o g ă ţia lor. A lip iţi-v ă de In d ra ca de un cal de călărie care v ă v a a ju ta să ră z b a te ţi: el are să v ă d u că dincolo de în cu rc ătu ri şi de r ă u tă ţ i; cu aju to ru l lui a b a te ţi să g e a ta care zboară spre v o i, cu el v ă p ăz iţi de să g e a ta slobozită de R udra. A lip iţi-v ă ta u ru lu i în o tă to r: el are să v ă d u că dincolo de în c u rc ă tu ri şi de r ă u tă ţi. S u iţi-v ă în b a rc a lui S a v ita r care este aici: p rin cele şase ţin u tu r i vom p u te a b iru i t o t ce e de n e în c h ip u iţi T u u rm ă re ş ti ziua şi n o a p te a , aducîndu-le rîn d pe rîn d , t u te afli în lin işte a casnică, sa lv a to r înconju r a t de v ite ji. A ducînd oam eni cu s ă n ă ta te b u n ă şi cu b u n ă v o in ţă , p ă s tre a z ă în d elu n g at, aştern u tu le , m ireasm a n o as t r ă om enească. S p in te caţi sîn t de p riv ire a zeilor şi tră ie sc veşnic în m i zerie cei pe care A gni K ra v y ad îi tu n d e aproape de to t, aşa cum calul tu n d e lă s ta rii. N elegiuiţii care, din zgîrce nie, fac to v ă ră şie cu K ra v y ad , p un oala a lto ra în tru n a pe foc. în c e a rc ă să-şi ia a v în t cu m in te a, apoi se întoarce adesea d in d ru m acela pe care Agni K rav y ad îl v izitează m ai r a r şi vine să a rd ă cu fla c ă ră m ică. O aia n e a g ră este p a rte a t a d in tre v ite , ia r plum bul se zice că este au ru lftă u , K ra v y a d ; b obul p is a t este p a r te a de je rtfă ce ţi se cuvine: du-te să afli desişul lui A ra n y an i. A num e lui jertfin d u -i p a p u ra u s c a tă , ră c h ita , bam busul, tre s tia , to a te pe care le-a folosit d re p t co m b u stibil, In d ra a ş tiu t să-l în d ep ăr teze pe A gni de Y am a. Am fă c u t să ţîşn ească lu m in a p o triv n ică şi, p ătru n z în d pe dru m u l cel b u n pe care-l cunosc, surghiunind duhul de v ia ţă al acesto r oam eni, le d au chezăşie de v ia ţă lungă celor de-aici. (Atharva Veda, XII —2)
138
Soarele El a s tră p u n s p u s tie tă ţile arse şi a fă c u t să ţîşnească apele, el, şoim ul care-i co ntem plă pe oam eni şi care-şi vede c a p ă tu l d ru m u lu i: b iru in d to a te în tin d erile de jos, să v in ă prielnic la n o i, a lă tu ri de In d ra , p rie te n u l său. Şoim ul care-i co n tem p lă pe oam eni, p a ju ra cerească cea cu o m ie de picioare, cu o s u tă de m a tric e , el care aduce vigoare, să ne d ea înapoi b o g ăţia ce ne-a fo st ră p ită , şi je rtfă să ne fie şi n o u ă, aşa cum le-a fo st p ă rin ţilo r n o ştri. (Atharva Vedat V II—41)
Mahuike , stăpîna focului subteran Polinesienii atribuie răpirea focului subpămîntean şi aducerea lui printre oameni, semizeului şi eroului civilizator M aui (la maori, Maui-tiki’tiki-a-Taranga) ; focul e obţinut cu sacrificii şi primejdii — care par să traducă simbolic o parte din istoria descoperirii fo cului în societatea primitivă timpurie — de la bunica subterană M a huike, zîna focului, stăpîna flăcărilor şi a secretului producerii lor. Similitudinea între mitul lui Maui şi mitul elin al lui Prometheus, rezidînd în trei detalii esenţiale: furtul focului, obîrşia lui subterană (fie Mahuike, fie Hades) şi destinaţia lui umană, este greu de expli cat geografic sau istoric, oricît ar fi de surprinzătoare uneori aria posibilă de circulaţie a unor mituri.
M in tea isco d ito are a lui M aui n u se m u lţu m ea n icio d ată cu ră sp u n su ri de-a g a ta : «De unde se iscă focul?». «Focul este aici — îi ră sp u n d eau fra ţii săi n e ră b d ă to ri. — P e n tru ce tre b u ie să ştii de unde se iscă? D acă este, de ce să ştim de unde a v e n it? » «Dar ce facem d acă focul ne p ă ră se şte ? » «Nu-l lă să m să plece, şi d ac ă to tu ş i se în tîm p lă, m am a n o a s tră ştie unde să-l g ăsească, doar că n o u ă n u ne sp u n e .» în tr-o n o a p te , d u p ă ce to ţi ad orm iseră, M aui ieşi din colibă şi se fu rişă c ă tre ru g u rile fum egînde, unde oam enii din s a t îşi g ă te a u m în carea. L in iştit, fă ră g ra b ă , se apucă să to a rn e p e ste ele ap ă , p în ă cînd stin se şi cea din u rm ă scîn teie.11 în d a tă ce întîile sclipiri ale zorilor ro şiră cerul, M aui ch em ă sclavii şi le sp u se: «Mi-e foam e, p reg ătiţi-m i
139
repede ceva de m încare». Sclavii fugiră spre focuri, dar nu m ai g ăsiră decît cenuşă; alunei alerg ară în sp ăim în taţi de la o colibă la a lta p o v estin d ce se întîm plase. T o t satul fu cuprins de n elin işte. M aui n u ieşi însă din coliba sa. A uzind larm ă , începu să zîm bească. Auzi curînd voci în b ă tă tu r a sa tu lu i: m aică-sa poruncea slugilor să se ducă în lum ea su b p ăm în tean ă ca să aducă de-acolo foc. M aui îşi aru n c ă pe um eri m a n ta u a din pene de kiwi şi m erse spre m ijlocul salu lu i, unde-i văzu pe robi în g ră m ă diţi şi plini de groază, căci le era frică de lum ea su b p ăm în tean ă. «Mă duc eu, m am ă! zise M aui. Unde tre b u ie să ca u t ţa ra beznei? Cine păzeşte focul?». T aran g a se u ită b ă n u itoare la fiul ei: «Dacă nim eni nu vrea să se ducă acolo, a tu n ci să m eargă fiul m eu m ezin în c ă lă to ria a sta . D acă te duci pe drum ul pe care ţi-l voi a ră ta , vei ajunge la casa unde locuieşte M ahuike; ea e străm o aşa t a şi păzitoarca focului. D acă te în tre a b ă cum te cheam ă, tu să-ţi spui num ele; d a r fii cu b ăg a re de seam ă, fiule, şi cuviincios. Ştim , M aui-tik i-tik i-a-T aranga, că îţi plac poznele, dar M ahuike este fo arte p u te rn ic ă şi dacă încerci s-o am ăgeşti te pedepseşte.» M aui surîse şiret şi porni cu pas v îrto s pe calea a r ă ta tă de m aică-sa. A junse curînd în ţa r a um brelor, unde locuia zîna focului. În fa ţă se în ă lţa o casă m in u n a tă , cu pereţii pîini de cio p litu ri m eşteşugite şi îm podobiţi cu scoici paua, lum inînd in n o ap te ca n işte ochi scînteietori. «Cine-i îndrăzn eţu l m u rito r care se u ită la casa unde s tă Mahuike-cea-de-foc?» auzi M aui o voce b ălrîn e ască ră g u şită răsu n în d ca un p îrîit de v reascu ri în flăcări. «Sînt M aui!» «Am cinci n ep o ţi cu num ele M aui. E şti cum va M aui-tikitik i-a-T a ran g a ?» «Eu sînt»! «Ce v rei de la bunica ta , urm aşule M aui?» b o m b ăn i b a b a . «Vreau să duc foc m am ei şi fraţilo r m ei.» «Dacă-i aşa, îţi dau focul pe care mi-l ceri, M aui!» M ahuike îşi sm ulse u n ghia u n u i deget şi din unghie iz bucni o v ăp a ie . «S-o duci cu g rijă , M aui; cu ea vei aprinde rugul v o stru !» L uînd focul Maui m erse p u ţin , apoi zvîrli focul la p ă m în t şi-l călcă în picioare, apoi se în to arse iarăşi la M ahuike. «Iar ai v e n it, M aui? se m iră b ab a . Ce m ai v r e i? » «Foc. L -am p ie rd u t şi s-a stin s.» M ahuike se posom ori: «Deci ai fo st n e p ă să to r, n ep o ate. Îţi voi da focul de pe alt deget, d ar v a tre b u i să aperi fla c ă ra cu m în a.» M aui lu ă
140
unghia de v ăp aie şi ab ia se d e p ă rtă puţin că şi călca din nou in picioare locul şi se întoarse la M ahuike. Zîna focului îl dojeni, însă, b o m b ăn in d, îi m ai dădu o unghie. De cinci ori plecă Maui cu focul şi to t de cinci ori se în to arse după foc. De zece ori plecă şi de zece ori se în to arse cu m îna goală. M ahuike îi dăduse to a te unghiile degetelor de la m îini. E a se d esp ărţi în silă şi de unghia degetului m are de la picior, to tu şi vicleanul M aui se întoarse din nou să-i ceară foc. De cinci ori plecă şi to t de cinci ori se întoarse fă ră foc. De nouă ori plecă şi de fiecare d a tă se întoarse cu m îinile goale. în cele din u rm ă, M ahuike îşi pierdu ră b darea. Focul su b p ăm în tean îi zgudui casa, ia r Maui se repezi spre uşă prin bezna încinsă de flăcări. Ochii M ahuikei stră lu c e a u ca fulgerele. E a îşi sm ulse cea din urm ă u n ghie şi o azvîrli în M aui. în d a tă ce unghia atin se păm întul, ră su n ă o b u b u itu ră ca de tu n e t şi un vifor de flacără se n ă p u sti larg asu p ra lui M aui: el porni în goană, însă fla căra alergă după el ca un la n ifa 12 m ugind. A tunci Maui se p refăcu în uliu şi, lîlfîind cu p u tere din aripi, zbură d re p t în ain te, d ar v ăp ă ile îl ajungeau din u rm ă şi îi pîrleau penele. De atu n ci penele uliului au ră m a s roşcate acolo unde fuseseră pîrlite de flăcări. în fa ţă a p ă ru un lac. S trîngîndu-şi aripile, Maui in tră în apă, însă curînd apa începu să se în fierb în te. M aui se în v îrti n e lin iştit pe fu n dul lacului, d ar ap a se în fierb în tase şi începu să clocoteas că. M aui zbură p rin aer. Incendiul vuia p re tu tin d en i. P ă durea fusese cu p rinsă de flăcări şi lim bi de foc alergau pe cer. P ă re a că focul v a p ră p ă d i lum ea to a tă . A tunci Maui îşi aduse am in te de zeii pe care îi cunoscuse în casa lui T am a. Li se ru g ă lor. Zeii v ăz u ră că p ăm în tu l e în p rim ej die de m o arte şi trim ise ră pe p ăm în t o ploaie grea; apa reteză coamele flăcărilo r şi începu să ră z b a tă p rin zidurile de foc. Ia r atu n ci, din m iezul incendiului, ră cn i cu glas r ă guşit, s tă p în ită de groază, M ahuike; ea se în to arse şi vru să fugă spre casă, d ar era sle ită de p u te ri. V ăp aia conte nise aproape de to t, ici-colo m ai zvîcneau lim bi m ăru n te de foc care apoi se stin se ră şi ele. R ăm ăşiţele^ le flăcări, M ahuike le aru n că asu p ra copacilor, d ar a c e ştia le ascun seră în in im a lor şi p ă s tr a r ă m ereu focul p e n tru copiii oam enilor. Copacii ac eştia erau kaikom ako, m ahoe şi to ta ra . A stfel, to a te isp răvile lui M aui se sfirşiră cu bine,
141
căci oam enii în v ă ţa ră să frece bu căţile de lem n u n a de a lta , chem înd oricînd la ei pe copiii de ioc ai zînei M ahuike. (A.W. Reed, M ituri şi legende din Ţara Maori)
M un ţii de flăcări M un ţii K unlun sîn t piscul cel m ai în a lt al p ăm în tu lu i şi c a p ita la de jos a îm p ă ra tu lu i ceresc; de aceea ei sînt fe riţi de re s tu l lu m ii p rin p ră p a s tia Jo sh u i şi în co n ju ra ţi de n işte m u n ţi de foc. In m u n ţii a c e ştia tră ie sc de-a d re p tu l în flă c ă ri felu rite p ă s ă ri şi fiare şi cresc îm pletindu-se copaci şi ie rb u ri din care se ţese pînză ce se sp ală în foc. (însemnări despre căutarea spiritelor)
• D incolo de N an h u an g este u n m u n te de foc pe care creş te u n arb o re n e m u rito r; focul ard e acolo zi şi n o a p te , d ar u ra g an u l nu-l încovoaie, n ici puhoaiele ploilor nu-l sting, în acel foc tră ie ş te un şobolan av în d g re u ta te a de o m ie de tsin ; a c e s ta are o b la n ă m oale ca m ă ta s e a , lu n g ă de peste doi ci13, care în foc se face ro şie-strălu cito are , ia r cînd şobolanul iese d in flă c ă ri, b la n a i se face alb ă. D acă îl uzi cu ap ă , m oare n u m aid ec ît. B lan a şobolanului p o ate fi to a rs ă , ia r sto fa care se ţese din ea p o ate fi fo lo sită la p u r t a t ; d ac ă se m u rd ăreşte, p o ate fi sp ă la tă aruncîndu-se în foc. (Cartea lucrurilor minunate şi neobişnuite)
Descoperirea focului tehnic In ţ a r a S uim ing oam enii n u cunosc an o tim p u rile şi n u deosebesofzilele de n o p ţi; acolo se află arborele de foc suim u, care s-a în tin s pe o s u p ra fa ţă de zece m ii de tsin. P a să re a n u m ită b u fn iţă ciuguleşte copacul şi scoate din el un foc stră lu c ito r. U im it de vederea ac estu i lucru, un în ţe le p t a r u p t o ra m u ră din acel copac şi, sfredelindu-1
142
(cu a ju to ru l ra m u rii), a d o b în d it focul. În ţe le p tu l a fo st p o reclit S ui-jen 14. (Wang Tsiâ, însemnări despre întîmplări uitate15)
• Cine a fo st S ui-jen? E l a d o b în d it focul sfredelind un copac şi i-a în v ă ţa t pe oam eni să-şi fia rb ă h ra n a . El i-a s ă tu r a t pe oam eni, în d estu lîn d u -i, le-a în d re p ta t firea, i-a în v ă ţa t să se ferească de p u tre g a iu ri şi să în lă tu re t o t ce este v en in o s; ia tă cine anum e a fo st Sui-jen. (Ban Ku /32—92/, Bohu thung)
• Siao F u era de obîrşie din T sichjou. în tin e re ţe se înde letnicise cu dresul în c ă lţă m in te i, la tîrg u l din ţin u tu l Chjoude-A pus. V rem e de cîte v a zeci de ani, oam enii n u m ai a u ziseră n im ic despre ac esta. Apoi d e o d a tă s-au m ira t cu to ţii că el n u îm b ătrîn ise în tre tim p deloc. Cei m ai curioşi au d o rit să p ă tru n d ă tain ele u n u i astfel de m eşteşug, însă din t o a t ă s tră d a n ia lor n u s-au ales cu nim ic. Şi n u m ai L iang Mu a cu noscut şi a p u tu t înţelege m ijloacele aceluia de a stă p în i focul. M ai tîrziu , Siao F u s-a su it în piscul m u n te lu i S an-liang, şi-a lu a t ră m a s b u n de la L iang Mu, a ap rin s cîtev a zeci de ru g u ri şi s-a în ă lţa t la cer.16 în oraşele [ţin u tu lu i Chjou-] de-A pus m u ltă lum e începuse să i se închine. (Vieţile nemuritorilor)
Păsările şi dragonii de foc P e v rem ea co n su latu lui lui P aulus F abius şi L. V itellius a a p ă ru t în E g ip t, d u p ă ce trec u seră m ai m u lte veacuri, p a să re a p h o en ix17, prilej uin du-le celor m ai v estiţi în v ă ţa ţi localnici şi greci num eroase discuţii asu p ra unei a ta ri m in u n i. F a ţă de a c e a sta , cred că se cuvine să am in tesc unele p ă re ri care concordă, du p ă cum să vorbesc şi
143
de altele m ai num eroase ale u n o ra ce nu au p re a fost lă m u riţi nici ei. A ceastă fă p tu ră este co n sacrată soarelui. Cei care au v o rb it de în făţişarea ei sîn t de aceeaşi părere că în ce p ri veşte chipul şi frum useţea penelor, Phoenix se deosebeşte în to a te de alte p ăsă ri. A supra d u ra te i v ieţii sale, părerile sîn t îm p ă rţite . S-a ră s p în d it opinia că |v ia ţa acestei p ă sări] d u rează 500 de ani. în schim b, alţii susţin s tă ru ito r că P hoenix tră ie şte 1461 de ani şi că p asă rea aceasta s-a iv it în tîia o ară sub dom nia lui Sesostris, apoi sub a lui A m asis şi d u p ă aceea sub a lui P tolem aeus II I , un rege de obîrşie m acedoneană, şi că şi-a lu a t zborul spre oraşul n u m it HeliopoJis, în so ţită de m u lte stoluri de to t felul de zb urăto are, isp itite de n em aiv ă zu ta privelişte a chipului acestei p ă să ri. T o tu şi, tim p u rile străv echi răm în m ai d ep a rte învăluite în ta in ă . In tre P to lem aeus şi T iberius s-au scurs nu m ai p u ţin de două su te cincizeci de ani. De aceea unii au şi so co tit că nim ic n u ar fi a d e v ă ra t din to a tă p ovestea p ăsării Phoenix, că ac easta n u a v en it din ţin u tu rile A rabiei şi că nu a fă c u t nim ic din to t ce afirm ă vechea isto rie că ar fi fă c u t. S-a spus că atu n ci cînd îşi încheia anii de v ia ţă şi sim ţea că i se apropie sfîrşitul, fă ră îndoială şi-a clăd it un cuib în ţa r a ei de b a ş tin ă şi l-a fe cu n d at cu săm în ţă sa, din care a ieşit un pui, grija acestuia fiind, în d a tă ce a ajuns ad u lt, să-şi înm orm inteze ta tă l, şi bineînţeles nu oricum ci, p u rtîn d o po vară de sm irn ă, a fă c u t un zbor de încercare pe o d is ta n ţă lungă ca să se încredinţeze că e în sta re să în d u re o p o v ară egală şi să s tr ă b a tă un drum to t a tît de lung, spre a p u rta în spinare cadavrul p ă rin telui său şi a p u te a ajunge p în ă la altaru l soarelui, urm înd să-l ard ă acolo. A ceastă poveste in c e rtă a fost îm podobită cu to t soiul de legende; n u încape to tu şi îndoială că p asă rea aceasta a fost z ă rită o dinioară în E g ip t. (Taeitus, Anale, VI, 28)
Ochii ei scîn teiază de o lu m in ă ta in ic ă , în ju ru l gîtului penele îi strălu cesc ca flac ăra , are deasu p ra capului o cre a stă roşie al cărei v îrf luceşte ca o stea şi rev arsă în
144
întun ericu l n o p ţii o lu m in ă senină, picioarele sale sînt roşii ca p u rp u ra de T yr, un cerc de azur trece peste aripile ei, ia r p a r te a su p erio ară ii este îm p o d o b ită cu pene aurii. (Glauclius Claudianus, Phoenix) #
în m u n ţii cereşti este o p asăre ferm ecată, a ră tîn d ca un sac galben, d ar roşie ca focul, cu şase picioare şi p a tru arip i; n u i se p o ate zări nici chipul, nu i se v ă d nici ochii, însă ea ştie să cîn te şi să danseze. (Cartea munţilor şi mărilor)
Nici n u apucase (îm p ăratu l) să sfîrşească v o rb a şi de o d a tă a ră s u n a t un zgom ot cum plit, cerul s-a despicat, p ăm în tu l a p lesn it, p alatele s-au c lă tin a t şi p re tu tin d en i s-au n ă p u s tit v alu ri de fum şi de ab u ri. S-a iv it un dragon roşu, lung de p este o m ie de c i. D in ochi îi scă p ăra u ful gere, lim b a îi era în sîn g erată , solzii îi avea p u rp u rii şi coam a de v ă p a ie ; îi a tîrn a de grum az un la n ţ de aur, cu care fusese m ai în a in te le g a t de un stîlp de ja d ; m ii de fulgere şi zece m ii de tu n e te îl înconjurau, îm pletindu-se, şi i se izb eau de tru p . în acelaşi tim p s-au p o rn it să cadă g rin d in ă, n in soare şi ploaie. D ragonul desfăcu cerul cu labele şi tre c u în zbor p rin locul deschis de el însuşi. Liu Y i se p ră b u şi în genunchi, îngrozit. îm p ă ra tu l îl rid ică ch iar el de jos şi îi spuse: « S ăn u -ţi fie frică, dum i tale n u -ţi v a face nici u n rău » . T recu d e stu lă vrem e p înă cînd Liu Y i se lin işti şi îşi găsi' d in nou stă p în ire a de sine; ia r a tu n ci începu a-şi lua ră m a s b u n : «Aş v rea să ocolesc a doua în tîln ire cu el şi aş v re a să m ă în to rc v iu !» îm p ă ra tu l zise: «A doua în tîl nire v a fi cu to tu l a lta . E d re p t că a p lecat aşa cum a ple ca t, d a r se v a în to arce altfel. Are să trea că p u ţin ă vrem e şi ai să te îm p rieten eşti cu el.» (Li Chao-wei, Istoria lui Liu Yi)
145
Domesticirea fulgerelor Se spune că însuşi regele (Tullus H ostilius), t o t răsfoind p rin că rţile lui N um a (Pom pilius), ar fi g ă s it acolo isto ri sirea u n o r sacrificii fă cu te în ta in ă în cin stea lu i Iu p ite r E licius. Regele a v ru t să le îndeplinească ch iar el singur, pe ascu n s; d a r n eresp ectîn d regulile ritu a lu lu i nici asu p ra p re g ă tirii, nici asu p ra d esfăşu rării sacrificiului, n u n u m ai că n u a p rim it v re u n sem n din p a rte a zeului, dim p o triv ă, Iu p ite r s-a în fu ria t şi, deoarece călcase rînduielile sacrificării, regele, lo v it de fulgerul trim is (ca pedeapsă) de Iu p ite r, a fo st m is tu it de foc cu casa lui cu to t. (Titus Livius, De la fundarea Romei, I, 31)
PĂMÎNTUL Element mitic în genere cu atribute feminine (personificat di rect, în alegorii antropomorfice — Gaia greacă, K i sumeriană, Tlazolteotl aztecă, Prithivi indiană, sau indirect, în divinităţi patro nale, ca Demeter „cea neagră" din miturile greceşti agrare), pămîntul este conceput mai cu seamă ca un principiu născător (glia mamă) şi subzistenţial al vieţii; uneori însă este principiul masculin fecunda tor (egipteanul Geb). Glia (pămîntul matern) este, în toate ariile mitologice, o divinitate duală, care dă şi care ia: dăruind viaţa în săşi, odată cu toate materiile necesare dezvoltării şi întreţinerii existenţei vii (de la căldura focului subteran şi comorile din mărun taiele sale,| pînă la hrană, adăpost şi privelişte), îşi ia periodic totul înapoi, pentru a preface şi a redărui neîncetat. între cele două categorii de atribute există un raport de echili bru: chipul e surîzător, trupul cald şi darnic, sînul rodnic, dar pîntecul care înghite şi digeră este conceput ca zonă infernală a marilor taine subterane, de la sediul instituţiilor divine de pedeapsă postumă (toate variantele Infernului) pînă la focul vulcanic (Hades e zeu htonic) şi utilizarea lui în atelierele metalurgice naturale. Socotit element indispensabil în antropogonie (oferind zeilor antropogonici materia primă în facerea omului, apoi cerînd restituirea trupurilor uzate), în miturile mai complexe pămîntul a fost intuit şi ca un vehicul al circulaţiei materiei.
146
Importanţa mitologică a Pămîntului e variabilă: modestă la popoarele care considerau apa drept element cosmogonic primordial (Mesopotamia, Polinesia), dobîndeşte semnificaţii multiple la po poarele cu o concepţie htonică mai profundă (grecii, aztecii), dar cedează mereu în faţa elementelor mai enigmatice, ca apa şi focul; de aici rezultă probabil numărul destul de mic de zei htonici în mito logia universală.
Geb, pămîntul fecundator V ai, v ai! Foc, foc! P reschim bîndu-se în ta u r, Geb s-a îm p reu n a t ia ră şi şi ia ră ş i cu [fiica] m am ei sale T efnut. In im a ta tă lu i său s-a u m p lu t de m înie îm p o triv a lui. F u ria acelu ia al că ru i suflet este focul însuşi, ia r tru p u l că ru ia este u n stîlp , a in u n d a t cu flăc ări t o t p ăm în tu l, aşa în cît m u n ţii au azv îrlit foc din ei.18 (Papirusul din Leyda, XVIII)
Glia maternă A d ev ăru l în alt, legea asp ră, ta in a sfîn tă, rîv n ă, rugăciunea şi d a tin a sp rijin ă G lia: s tă p în a celor ce-au fo st şi a celor care v o r fi, în d u ră-te , Glie (P rithivi), să ne m ai a d ă p o s te ş ti! S trîm to a re p e n tru noi să n u fie în m ijlocul oam enilor! P ă m în tu l are p o v îrn işu ri şi co aste, are şesul cel larg şi ţin e ie rb u ri cu n u m eroase v ir tu ţi: binevoiască să se în tin d ă şi să p ro p ăşească p e n tru noi. P ă m în tu l are ape, are oceanul şi fluviul. Pe glie şi-au d o b în d it n em u rire a zeii, pe ea p rin d e suflet t o t ce re sp iră şi v ib rea ză: binevoiască G lia să ne îm p a rtă întîiele roade ale b ă u tu rii! Glia este a celor p a tr u z ă ri, h ra n a şi ogoarele pe ea sîn t n ă sc u te ; ceea ce re sp iră şi v ib rea ză în n u m ă r m are se află pe ea; bin ev o iască Glia să ne d ăru ie boii şi belşugul! în. vrem ile d in tîi, cei d in tîi oam eni s-au d e s p ă rţit pe ea, şi t o t pe ea îi su p u seră zeii pe dem oni: a d ă p o st de boi, de cai, de p ă s ă ri, bin ev o iască Glia să ne dea noroc şi fală! P u rtă to a re a tu tu ro r lucrurilor, receptacol de b u n u ri, a d ă p o st, p ie p t de au r, ea este cea care opreşte şi pune
147
în m ers orişice, ea ţin e Focul universului, ia r In d ra esle ta u ru l ci. B inevoiască Glia să ne ducă spre bogăţie! Zeii veghează n ead o rm iţi zi şi no ap te Glia cea întinsă şi veghea lor nu slăb eşte. Să ne lase să-i m ulgem în d ră g ita licoare care cu splendoarea ei ne îm proaşcă. La obîr şie, ea a fo st o u n d ă în sînul oceanului19; cu farm ecele lor, în ţelep ţii m erseră in c ă u ta re a ei. Inim a ei se află pe fir m am entul cel m ai de sus: este n em u rito area in im ă a Gliei în fă şu ra tă în ad ev ăr. B inevoiască a ne h ărăzi Glia s tră lu cirea şi fo rţa într-o îm p ă ră ţie stăp în ă! Apele călăto are curg p este ea în curgere nesch im b ată ziua şi n o ap tea , fă ră o stenire. Glie cu v alu ri n en u m ărate, m ulge lap tele şi dă-ni-1 şi fă să ţîşn ească splendoarea asupra n o a stră . A shvinii au m ăsu rat-o , V ishnu a sărit-o d in tr-u n p a s20, In d ra , soţul divinei Shaci, a liberat-o de v răjm aşi. B inevoiască Glia să reverse p e n tru mine laptele ei, aşa cum face p e n tru fiul ei o m am ă. în ălţim ile tale, m unţii tă i cu zăpezi, p ăd u rea ta , Glie, să ne fie ospitaliere! B rună sau ro şc ată sau n eag ră, cu to a te înfăţişările ei, neschim b ă to a re e to tu şi Glia cea largă p ă z ită de In d ra. Nevio la tă , neîn v in să, inv u ln erabilă este, şi din ea m i-am fă cu t sălaşul. Miezul şi gălbenuşul tă u , Glie, şi to a te vigorile care p u r ced din tru p u l tă u , dă-ni-le nouă, purifieă-ne prin ele. Glia este o m am ă, eu sîn t fiul Gliei, ta tă l m eu este P arjan y a: îm plinească-ne el! [...] Din tin e n ăsc u ţi, m uritorii se în to rc în tin e , tu ţii făp tu rile cîi două picioare şi pe cele cu p a tru p icioare; ale tale, Glie, sînt cele cinci neam uri de oam eni, m u rito rii p en tru care lum ina nem uritoare se în tin d e sub razele soarelui ce răsare. [...] P urificatoare, ea trem u ră d in ain tea şarpelui; cine ad ăp o steşte focurile găzduite în ape, cine pirăşte dem onii care îi jignesc pe zei? I n d r a ,n u V ritra , este cel pe care ea şi l-a ales soţ, ea, Glia care se d ăru ie T aurului p uternic, B ărb a tu lu i. [...] Fie ca sînul tă u , fe rit de ră u , fe rit de fierbinţeli, în tru binele n o stru să fie fecu n dat, o, Glie! Ia r d acă ne vom t r e zi p e n tru un ră s tim p lung de v ia ţă , tu eşti aceea care va prim i dania ofrandelor n o astre . Glie, m aica n o a s tră , încre d inţează-m i h aru l unui sălaş b u n : in arm onie cu Cerul, tu , în ţeleap to , aşază-m ă în tru glorie şi fericire! (Atharva Veda, XII —1)
148
Un mit al mobilităţii tcctonice Acolo (în K uisiu) sîn t cinci m u n ţi: întîiul se num eşte T ai-yui, al doilea Y u an tsiao , al treilea F an h u , al patru lea Y in-chjou, al cincilea Peng-lai. Aceşt i m u n ţi au înălţim ea şi circu m ferin ţa de cîte trcizeci de m ii de Zî, ia r piscurile lor n eted e se în tin d p în ă la n o u ă m ii de li în lungim e, de p ă rta re a în tre m u n ţii învecinaţi fiind de nouăzeci de mii de li. T u rn u rile şi p arap etele de pe aceşti m u n ţi sînt din au r şi din jasp , fiarele şi p ăsările sînt to a te cu d esă vîrşire de culoarea albă cea m ai c u ra tă , p re tu tin d e n i se află crînguri de pom i de m ă rg ă rita r şi de ja d , în să fructele acesto ra au un g u st ales şi tăm ăd u iesc , în lă tu rîn d b ă tr î n eţea şi m o arte a. Acolo nu trăie sc decît sfin ţii şi înţelepţii, zi şi n o ap te ei zboară unii c ă tre alţii în m ulţim i n en u m ă ra te . O d inioară, m u n ţii se m işcau m ereu îm p reu n ă cu v a lu rile fluxului şi nu s tă te a u n icio d ată pe loc. A ceasta s tîr nea în tru n a su p ărarea sfinţilor şi înţelepţilor, aşa că ei s-au plîns zeului. Zeul s-a sp eriat că m unţii vor pleca p lu tin d spre H o taru l de A pus şi că sălaşele în ţelepţilor vor dispare. A tu n ci el îi p orunci lui Y u i-tsian g să trim ită cincisprezece b ro aşte ţe s to a s e 21 uriaşe care să-şi înalte capetele şi să ridice m u n ţii, schim bîndu-se unele cu altele la fiecare şaizeci de mii de ani. Apoi m u n ţii s-au o p rii. Ia r u n u riaş din ţa r a L unpo a ajuns din cîţiv a paşi lingă m u n ţii aceia, şi-a a ru n c a t u n d iţa şi a pescu it pe rînd şase b ro aşte ţesto ase, le-a lu a t în spinare, s-a în to rs în Lunpo şi s-a ap u c a t să le p ră je a sc ă la to a te carapacea, fiindu-i de tre b u in ţă la a r ta ghicitului. A tunci m u n ţii T ai-yui şi Y u an tsiao au p lu tit p în ă la H o taru l de M iazănoapte şi s-au în ecat în M area cea Mare, astfel că o g ră m a d ă n en u m ă r a tă de sfin ţi şi de în ţelep ţi au fost nevoiţi şă se s tră m u te . Zeul s-a u m p lu t de m înie şi a în g u sta t p ăm în tu rile ţă rii Lunpo, făcînd din ea o fă rîm iţă , şi i-a s c u rta t şi pe locuito rii acelei ţă r i; căci, orişic-ît, în vrem urile lui F u -sişi ale lui Shen-nung ei av u seseră o s ta tu ră de cîtev a zeci de chjang. (Carlea datinilor jL i tsing/)
149
AERUL Prezenţa mitologică a aerului în sine este aproape neglija bilă, acesta fiind mai distinct ca element calm doar la egipteni (Shu, divinitatea atmosferei, şi ea o divinitate energetică atunci cînd desparte cerul de păm înt prin forţă); miturile recunosc (mai ales în mitofilosofia (Indiei vedice şi în tradiţiile chineze preconfucianiste) aerul respiraţiei ca pe un element necesar vieţii, însă numai accesoriu; im portant aerul devine doar în formele sale mobile (de la vîntul primăvăratic, la furtună şi crivăţ). în raport cu ariile mitologice, e variabilă şi însemnătatea miturilor mişcării atmos ferice, deoarece cresc în amplitudine cele consacrate vînturilor vio lente (babilonianul şi akkadianul Eragal, hurritul Teshub personificînd furtuna cu trăsnete, vedicul Vayu concentrînd însă în sine toate ipostazele, de la tandreţe la violenţă, sau polinesianul Tawhiri, în form a. distrugătoare maximală); totuşi, într-o zonă aparte, aerul mobil, indiferent de intensitatea mişcării, e învestit cu atribute dintre cele mai pozitive (aztecul Ehecatl, descoperitorul iubirii, par ticipă ca element antropogonie la insuflarea vieţii, iar Iluracan din miturile maya, deşi capabil de mari violenţe — de unde şi cuvîntul european „uragan“ — este omologat cu centrul energetic divin al universului). Cu aerul (bineînţeles, aerul cerurilor superioare) e confundat în mituri eterul, care nici nu are o mitologie proprie de element; de pildă la greci, Avther (Aether) este fie lumina astrală, fie focul cos mic primordial; iar în concepţia pitagoreică, aflată aici la hotarul dintre mit şi filosofia destinului cosmic, eterul, un element impon derabil şi mai subtil decît focul, e un fel de suflet universal, dar nu Brahman din mitofilosofia Indiei. Rarele repere mitografice vorbesc însă despre eter ca despre un aer superior (Ovidiu, în Metamorfoze: «Pe deasupra tărîmului vînturilor e răspîndit eterul, elementul fluid şi fără greutate, căruia nici un amestec pămîntesc nu-i întinează puritatea»; sau apocriful slavon Cartea tainelor lui Enoh: «înălţîndu-mă mai sus am văzut văzduhul, iar şi mai sus am văzut ete rul »).
Shu , intervalul atmosferic Stelele p lu tesc n o a p te a pe în tin d e re a [zeiţei N u t] pînă la c a p ă tu l ei ceresc. Ele se rid ic ă şi se v ăd . Z iua plutesc pe d in ă u n tru l ei, nici n u ră s a r, nici n u se zăresc. Ele in tră
150
în u rm a ac estu i zeu (Re) şi ies d u p ă el. Ia r a tu n c i plutesc pe cer d u p ă el şi fac p opas în lăcaşurile lor, d u p ă ce M a ie s ta te a S a a p o p o sit p e n tru o dihnă la orizontul de apus. Ele p ă tru n d în g u ra ei, p rin locul de la apus unde este capul ei, şi [N u t] le m ăn în că . A tu n ci Geb s-a c e r ta t cu N u t, m înios că ea îi m înca odraslele. Şi a n u m it-o «Scroafa care îşi m ăn în că purceii», fiin d că [în tr-a d ev ăr] îşi m înca [pruncii]. D ar i a t ă că p ă rin te le ei S hu a ridicat-o şi a în ălţat-o m ai sus d e c ît capul să u 22 şi i-a spus: «[...] S ă n u se c e rte Geb cu dînsa p e n tru că îşi m ăn în că odraslele, căci le ză m isleşte ea şi ele v o r t r ă i şi v o r ieşi la iveală în fiecare zi din cele ce se găsesc sub dosul ei, la ră s ă rit.» (Cenotaful lui Seti I din Abydos, text egiptean de sarcofag)
Vayu , vîntul total P rim eşte chem ările n o astre 1 T ăgăduieşte cîntecele ri valilor n o ştri aşa p recum sîn t re fu za te bogăţiile lor. V ayu, vino la n o i în carul t ă u sclipitor, vino să bei soma ! B i ru in d blestem ele v ră jm a şu lu i, stă p în al telegarilor în h ă m a ţi, avîndu-l pe In d ra a lă tu ri d re p t to v a ră ş de drum , vino la noi în carul t ă u sclipitor, V ayu, vino să bei som a. Zeiţele b in efă căto a re, cea N eagră şi cea A lbă, au in tra t în alaiul tă u , cu m iile lor de culori; vino la noi în carul tă u sclipitor, V ayu, vin o să bei soma I Şi să te călău zească cei nouăzeci şi n o u ă aici, la fel de vioi ca sp iritu l, la carul tă u în h ă m a ţi; vino la noi în carul tă u sclipitor, V ayu, vino să bei som a. în h a m ă o su tă de frum oşi cai m u rg i, zeule care ai m ii (de cai), şi carul tă u , V ayu, cu a lc ă tu ire a lui p u te rn ic ă , p rin tre noi să te aducă!
F o rţă a caru lu i v în tu lu i! E l m erge urlînd. L a rm a lui este ca b u b u itu l de tu n e t. D acă atin g e Gerul, el lasă acolo dire de foc; d acă s tră b a te în lung P ăm în tu l, el rid ică nori de p raf. H oardele V în tu lu i alearg ă g răb ite pe urm ele lui. Ele zoresc să-l aju n g ă t o t aşa cum se duc la întîlnire tin e
151
rele fem ei. U n it cu aceste hoarde ale V întului în acelaşi car, Zeul p o rn eşte; el este regele acestui în treg univers. Pe căile sp aţiului în ain tîn d , el nu se odihneşte nicio d a tă m ăca r o sin g u ră zi. P rieten u l Apelor, în tîiu l n ăsc u t, v egh eto ru l R înduielii, oare unde se n aşte şi de unde a v en it? Suflu al zeilor, germ en al universului, acest Zeu m erge n u m ai du p ă b u n ăv o ia sa. Cînd trece, i se aude la r m a, chipul însă nu i se vede. V întului închinare aşad ar să-i aducem p rin sacrificiul n o stru . (Rig Vcda, I V - 48; X-1G8)
Revolta meteorologică a pescarului Adapa [...] el v ru [ca astfel] cuvîntul său să fie aidom a cu v în tu lui lui [A nu]; el îl în treg i cu u n larg înţeles, ca să-i p o a tă dezvălui s o a rta ţă rii. A cestui om el îi dete înţelepciune, insă v ia ţă veşnică nu-i d ădu. Pe atu n ci, în anii aceia, în ţe lep tu l era de obîrşie din E rid u ; p rin tre oam eni, E a îl crease ca pe o p ildă de u rm a t; în ţelep t fiind, nim eni nu-i p u te a tă g ă d u i cuvîntul; în v ă ţa t fiind, p rin tre to ţi A nunnaki el av ea m in te a cea m ai a s c u ţită ; sfînt fiind, cu m îini p rea cu rate, p re o t uns, grijuliu fa ţă de d atin i, cu b u că ta rii el g ă te a b u ca te , cu b u c ă ta rii din E rid u b u ca te gătea. In fiece zi, p en tru E rid u el făcea ro st de m încare şi b ă u tu r ă ; el aştern ea cu m îna lui p re a c u ra tă m asa (ofran delor) şi fă ră el n u se aşeza la m asă nim eni. E l ducea barca şi pescuia în ap ă dulce p e n tru E ridu. In vrem ea a sta , A dapa, n ă sc u t în E rid u , pe cînd Regele E a se to lăn ea în p atu l său , în fiecare zi v eghea locul sfînt E ridu. (O dată), la lim anul sfîn t, la L im anul-L unii-N oi, el se sui în tr-o lu n tre cu pînze. [Suflînd vîntul], b a rc a lui p lu tea repede şi el îşi călăuzea b a rc a doar cu p ră jin a . [Cînd ajunse la m ijlocul] m ării larg i, [el se apucă de pescuit. M area era ca o g linda...] D ar V întul-de-M iazăzi [se porni să sufle şi îi zdrobi lu n trea] ca să-l scufunde în ţin u tu l [peştilor]. «Vînt-de-M iazăzi [strig ă el, blestem ate] să fie to a te v ră jile tale! Aş p u te a să-ţi frîng aripa!» Cînd el strig ă aceste vorbo, arip a V m tului-de-M iazăzi se şi frînse. Ş apte zile în şir V întul-de-M iazăzi n u m ai b ă tu peste ţa r ă .23
152
A nu ii chem ă pe crainicul său Illab rat (şi ii spuse): «Pentru ce de şap te zile încoace V intul-de-M iazăzi n-a m ai su flat p este ţa ră ? » C rainicul său Illa b ra t îi răsp u n se: «Stăpîne, A dapa, fiul lui E a, a frîn t arip a V întului-deM iazăzi!» Cînd auzi Anu aceste cuvinte, strig ă : «D estul!» se sculă din jilţu l său (şi zise:) «Să fie adus aici!» D ar E a ştia ce (se petrece) în ceru ri; el îl atin se [pe A dapa], îl puse să-şi m înjească p ăru l, [îl sili să se îm brace] în veşm înt cern it, apoi îi dăd u [aceste] porunci: «Adapa, te vei duce chiar tu [d in ain tea lui Anu], R egele; [vei lu a calea ceru rilo r; d u p ă ce] în ceruri [te vei fi u rcat], te vei apropia [de p o a rta lui A nu]; la p o a rta lui A nu se vor aţine [D um uzi şi Gizzida]; ei te vor zări; te vor încolţi cu în tre b ă ri: „Omule, p e n tru ce a ră ţi aşa? A dapa, p e n tru cine p o rţi tu veşm înt c e rn it? 14[Iar tu vei ră sp u n d e]: „D eoarece doi zei au dis p ă ru t din ţa r a n o a stră , eu m -am în v eşm în ta t a s tfe l!“ „Care sîn t cei doi zei ce au d isp ă ru t din ţa r ă ? “ „D um uzi şi G izzida.44 U itîndu-se unul la altu l ei vor fi n u m ai zîm bet; acestea v o r fi cuvinte în tru folosul tă u , cele pe care le vor rosti ei către Anu, şi îţi vor îngădui chipul binevoitor al lui Anu să-l vezi. D ar cînd te vei afla fa ţă în faţă cu A nu dacă ţi se v a aduce pîinea m orţii, tu să nu o m ăn în ci; dacă ţi se v a aduce apa m o rţii, să n u o b ei; dacă ţi se v a aduce un veşm în t, să te îm braci cu el, dacă ţi se v a aduce ulei, să te freci cu el. Nu u ita poveţele ce ţi le dau, ţin e m inte bine cu vintele pe care ţi le rostesc!» Sosi crainicul lui A nu (cel c ă ru ia îi poruncise): «Adapa a frîn t a rip a V întului-de-M iazăzi, adu-l în fa ţa m ea!» El (A dapa) treb u ise să ia calea cerurilor, şi el se în ă lţă şi cînd se văzu rid ic a t în ceruri şi de p o a rta lui A nu s-a v ă z u t aproape, la p o arta lui Anu se aţineau D um uzi şi Gizzida. Z ărindu-l ei s trig a ră : «Stai! Om ule, p en tru ce a ră ţi aşa? A dapa, p e n tru cine p o rţi tu veşm înt cernit?» «Deoarece în ţa r ă doi zei au d isp ă ru t, eu m -am îm b ră c a t cu veşm întul acesta cern it!» «Care sînt cei doi zei care au d isp ă ru t din ţară ?» «Dumuzi şi Gizzida!». E i se u ita ră unul la altul, şi erau am îndoi n um ai zîm bet. Cînd A dapa se apropie şi fu d in a in te a Regelui A nu, a c esta zărindu-l strig ă : «Vino încoace, A dapa! De ce ai frîn t arip a V întului-de-M iazăzi?» A dapa îi răsp u n se lui A nu: «Doamne, p en tru tem plul S tăpîn u lu i m eu, la m ijlocul m ării, eu pescuiam peşte, în vrem e ce m area era ca oglinda, V intul-de-M iazăzi s-a
1133
p o rn it să sufle şi m i-a zd ro b it lu n tre a şi m -a fă c u t să m ă scufund în ţin u tu l peştilor. în m înia inim ii mele eu am b le ste m a t [V întul-de-M iazăzi].» A tu n ci v o rb iră p en tru el [D um uzi şi] G izzida; cu v in te în tru folosul lui ro s tiră ei c ă tre A nu, a că ru i in im ă se p otoli şi se lă să dezm ierd ată: «De ce E a i-a d ez v ălu it u n u i om nevrednic lu cru ri din Cer şi de pe P ă m în t? E l l-a în z e s tra t cu o in im ă ta re , el i-a fă c u t un num e. Ce vom face noi p e n tru el? P îinea V ieţii să-i fie ad u să , ca s-o m ănînce!» îi fu ad u să P îinea V ieţii, d a r el n u o m în că. î i fu ad u să A pa V ieţii, d ar el n u o b ă u . li fu ad u s u n v eşm înt, şi el se îm b răc ă. îi fu adus ulei, şi el se unse. P riv in d u-l A nu începu să rîd ă de d în su l: «Vino încoace, A d a p a ! De ce n u ai m în cat, nici n u ai b ă u t ? T u n u vei m ai t r ă i [veşnic]!» «Ea, S tăp în u l m eu, este cel ce m i-a spus: Să n u m ăn în ci, să n u bei!» — (răspunse A dapa). (A tunci A nu spuse:) «Să fie lu a t şi pogorît înapoi pe P ă m în tu l său ! [N evrednic este u n m u rito r (să dobîndească) v ia ţa veşnică!]» (lacună) (Poemul lui Adapa24)
Note 1 în miturile antropogonice mesopotamiene (care au influenţat apoi şi ariile limitrofe, de ex. mitologia ebraică) modelarea omu lui din| argilă, cu ajutorul esenţial al apei, deoarece elementul ac vatic conferă lutului plasticitate şi legătură, e concepută diferit în ce priveşte scopul antropogonic: fie omenirea destinată să populeze pămîntul, fie oamenii făcuţi pentru zei, ca slugi ale lumii divine. 2 Numele curente azi ale celor două fluvii provin din iraniană: Tigrat şi Uphratu; asirienii le numeau: Idiglat şi Purat (refonetizînd vechi rădăcini sumeriene). ? în ariile mitologice oceanice, maritime, fluviale, pămîntul capătă mereu valoare secundară faţă de apă, fiind adesea considerat un rezultat şi un auxiliar al acesteia. 4 Deşi iniţial divinitate vedică a bolţii celeste, Varuna devine „stăpînul apelor“ şi patron al Oceanului, iar în această nouă ipos tază atributivă dispune de o armă magică tem ută: Varuna raska, un fel de gigantic năvod pescăresc. Reformularea teologică s-a produs probabil prin asocierea ploii cereşti cu apele terestre. Fo~
154
eul de sub ape este un m it de circulaţie mai ales post-vedică: Vadava, dorind să incendieze universul, e încarcerat pe fundul oceanului, cu dreptul de a mistui numai apele; zeul pedepsitor era socotit Varuna, în Rig Veda, însă mai tîrziu i-*a luat locul Brahma. 5 Unele cărţi de structură apocaliptică din mitologia precolumbiană maya sînt atribuite unui preot şi astrolog semilegendar, Chilam Balam (Profetul Jaguar), care le-ar fi scris înainte de conchis ta spaniolă. 6 Vadava (cf. nota 4). 7 Cultul Părinţilor răposaţi — urmă de totemism — era răspîndit în multe religii; părinţii defuncţi (pitarah) vedici sînt compara bili cu sufletele morţilor devenite, de pildă în credinţele romane, genii ocrotitoare (Manes); asemenea forme aparţin în genere cultelor totemice, caracteristice tuturor populaţiilor primitive. 8 Yama — zeul vedic al morţii şi al dreptăţii, executorul destinelor. 9 Oaia neagră e aici echivalentă cu „ţapul ispăşitor** care, în ritu alurile de absolvire ale vechilor religii, putea fi orice animal sau chiar un om, preluînd păcatele mulţimii. 10 doi Agni: focul pustiitor şi focul util. 11 Actul lui Maui de stingere a focului viu poate fi interpretat ca un simbol mitic al efortului de producere artificială a flăcărilor, deşi structura mitului este mai complexă. 12 T anifa — animal fabulos al mitologiei maori (Noua Zeelandă), din categoria balaurilor. “ tsin...ci — vechi măsuri chineze de greutate (un tsin = 0,6 kg), şi lungime (un ci = 32 cm). 14 Sui-jen — om-de-foc, omul focului. 15 Crîmpeie de mituri chineze transmise de vechile scrieri de dinainte de epoca Thang (sec. VII) drept evenimente reale de demult şi nu ca fapte mitice, presărate atît în opera lui W angTsiâ (Însemnă ri despre întîmplări uitate), cît şi în diverse vechi lucrări de compi laţie enciclopedică sau cronicărească (culegerea însemnări despre căutarea spiritelor — întocmită în sec. IV de Kan Bao, Cartea lucrurilor minunate şi neobişnuite, Vieţile nemuritorilor), în poves tea rom anţată Istoria lui L iu Y i, din sec. V II, de Li Chao-wei, dar mai ales în enciclopedia anonimă Cartea munţilor şi mărilor şi în opera primului istoric propriu-zis Sii-ma Tsien. 16 Deşi ar fi ispititor de suprapus acest mit zborului legendar al man darinului chinez W angHou spre Lună, într-un car de foc, înjghebat ,din doi cerbi şi propulsabil de către 47 rachete aprinse simultan de 47 sclavi (căci în China antică rachetele se folosiseră, de fapt, în războaie), aici probabil este vorba mai curînd de un simbol al incinerării rituale. 17 Phoenix, ca pasăre oraculară şi mai ales ca simbol al renaşterii din propria cenuşă, deşi circumscrisă de izvoarele greco-romane numai ariei egiptene, se parc că avea o răspîndire mitologică mult
155
mai vâslă, pînă în Extremul Orient, fiind totdeauna asociată cu focul aerian strălucitor (fenicşii, numiţi feng huang, sînt frecvenţi în miturile chineze, dar şi în folclorul mitologic slav: pasărea-defoc) şi adesea cu darul profeţiei. F aţă de celelalte variante, mi tul grec e mai enigmatic, depăşind simpla alegorie sau simbolul ignic. 18 în aria de circulaţie a acestui mit egiptean neexistînd vulcani, poate fi vorba de unul dintre miturile migrante. 19 Şi acest text vedic subliniază inferioritatea pămîntului faţă de apă, ca raport între elemente (cf. nota 3). 20 Cînd regele Bali cucereşte de la zeul Indra cele trei lumi ale univer sului (cerul, pămîntul şi subpămîntul), zeul Vishnu, în al cincilea avatar al său (Vamana), preschimbat în pitic, îi cere cucerito rului cu umilinţă trei paşi de spaţiu; aeceptîndu-i-se cererea, el se preface subit în gigant cosmic şi din doi paşi cuprinde (sau măsoară) cerul şi pămîntul, pasul al treilea făcîndu-l, de milă, derizoriu, spre a-i lăsa lui Bali regatul infernal. 21 Utilizarea broaştelor ţestoase gigantice pentru rezemarea pămîn tului (alteori a cerului) e frecventă în mitologia chineză: zeiţa Niui-wa, dregînd universul distrus de potop (cf. cap. I, nota 36), foloseşte şi ea broaştele ţestoase. 22 Despărţirea cerului de pămînt prin intervenţia aerului intermediar (zeul Shu) se poate compara cu opera zeului maori Tane (cf. cap. I, nota 81). 2? în cultele magice, se credea că blestemul are o forţă imensă, acţionînd chiar şi asupra zeilor; magii caldeeni din Babilon dispu neau de o recuzită spectaculoasă, iar magia neagră e prezentă în folclorul tuturor popoarelor, înflorind mai cu seamă la populaţiile rămase în cadrele unor societăţi primitive. Aici, distrugerea vîn tului prin puterea blestemului pronunţat de Adapa c compara bilă cu actele magice de acelaşi gen, practicate —, în mitologia vedică — de diverşi rishi (înţelepţi primordiali): de pildă trans formarea zeului Indra în piatră. 24 Mitul lui Adapa (de origine sumeriană, reluat în Mesopotamia mai tîrzie, îndeosebi în Babilon) se referă la o personalitate arhetipală (antediluviană!) destul de ceţoasă. După unii, Adapa ar fi identi ficabil cu „omul-peşt.e“ Oannes, eroul civilizator mitic al sumerie nilor. Simbolismul final din Poemul lui Adapa se prea poate să traducă ideea frecventă a vremelniciei destinului uman, căruia nu-i poate fi accesibilă nemurirea.
PANTEONUL
î n aproape 25 de secole de cînd se exam inează noţiunea de zeu , această formă de personificare cauzală a faptelor mitologice s-a interpretat tot atît de divers ca şi noţiunea de m it. Chiar dacă p u tem f i siguri că rădăcinile panteonului se află, p a rţia l, în spiritele anonime cu care înclinaţia ani m istă a gîn d irii prim itive a în su fleţit amănuntele lu m ii vă zute şi nevăzute, n ici una din teoriile mitologice născute în antichitate şi reluate mereu (identificarea zeilor cu eroii şi regii defu n cţi, ideea că zeii personifică fenomenele înspăi mîntătoare ale n a tu rii, presupunerea că sim bolurile lor tra duc în forme abstracte mobilitatea psihosocială a om enirii şi alte cîteva sute de ipoteze ideale) nu se poate substitui întregii probleme. Z eii devin clasificabili, ca şi cauzele omeneşti (lăuntrice ori ambientale) care-i produc, ei re flectînd toată istoria scrisă şi nescrisă a sp iritu lu i om enirii, iar fiecare ipoteză asupra genezei ideii de zei acoperă doar o parte d in problema generală. Încercînd totuşi să definim noţiunea, p u tem spune că toţi zeii sînt nişte suprafiinţe virtuale, înzestrate de obicei cu nem urire, p u terii cărora i se atribuie de către credincioşi crearea, conducerea şi dis trugerea universului cosmic şi a universului omenesc, a sp a ţiu lu i şi tim p u lu i, după bunul lor plac sau după o le gislaţie fizică şi morală supraum ană. N u m ă ru l zeilor a sporit în raport direct cu înm ulţirea contactelor om ului cu natura înconjurătoare şi cu propria sa natură; rangul zei lor reflectă deopotrivă organizarea socială şi lum ea fenome nelor, iar atributele lor se situează aproape totdeauna între diversificarea profesională a activităţii um ane, m ediul na tural clasificabil şi zona fabulosului din gîndirea prim itivă. Astfel formele cultuale politeiste sau henoteiste1 au absor bit zei p r in îm prum uturi ori au recompus sincretic divi nităţi n o i; formele monoteiste sau dualiste, care n u sînt decît constrîngeri teologice, nu diferă decît aspectual de ce lelalte, un zeu sau doi zei unici cum ulînd toate celelalte d i vinităţi transferate în sim ple calităţi atributive. A stfel, dacă zoroastrismul ira n ian acceptă sistem ul dual al celor două p r in c ip ii fundam entale: • binele (A hura M azda) şi
159
răul (A ngra M ainyu), sitpunlndu-le diferiţi sfin ţi atributivi şi genii particulare, m ozaism ul im pune cultul unic al lu i Y ahw eh (compus din ipostazele moştenite de la vechii ze i), adm iţînd însă divinitatea negativă ( Şarpele, Azazel sau D ia vo lu l); dealtfel, fiecare panteon naţional al religi ilor politeiste admite un zeu suprem ca autocrat universal plu ria trib u tiv, dar ajutat sau chiar atacat de numeroşi zei subalterni. L u în d în cercetare panteonul mitologiei univer sale, constatăm însă că num ărul total al zeilor este incalcu labil: în Mesopotamia sînt înregistraţi peste 2500 de ze i, In d ia ajunsese în epoca vedică la 3399, zeii mitologiilor din Am erica precolumbiană depăşeau cifra de 2000, în China antică un edict im perial sim plificase cultul rediicind n u m ărul de zei obligatorii la 600, iar după unele izvoare ro m a n ii ar f i avut 30 009 şi ja p o n ezii chiar S 000 000. De aici şi dificultăţile de clasificare. inlr-adcvăr, există multe clasificări ale zeilor, dar mai utilă este cea structurală, chiar dacă nu poate f i perfectă. A stfel, putem deosebi zeii suprem i (u n ii existînd dintot deauna, a lţii, ca Re sau ca B rahm a, autocreaţi), de obicei şi creatori ai universului şi ai om ului, m enţinîndu-şi supre m aţia afară de două situ a ţii ciudate: abandonarea operei p rin retragere (deus otiosus) sau prin înfrîngere (scandi navul O dhinn, pierind în amurgul general al zeilor învinşi — Ragnarokr) ; zeii luciferici, de categorie demonică ( A n gra M ainyu, p rin cip iu l zoroastric al ră u lu i, biblicul Azazel, vedicul V ritra , egipteanul S e lh j sau infernală neinsurgentă (sam eriana E reshkigal, grecescul Ila d e sJ ; zeii forţelor n a tu rale (lu m in a şi întunericul, viaţa şi moartea, elementele, tim p u l) ; zeii p ro te c to ri2 ai lu m ii naturale şi sociale (luna, pădu rile, visele, turmele, furtu n a sau agricultura, comerţul, ju s tiţia , artele, războiul, sp era n ţa ); zeii sapienţiali — cînd înţelepciunea nu e cumulată de zeii suprem i (A thena la greci, T h o t la eg ipteni); zeii m esianici: (H uang-ti în C hina, Zam olxis în Dacia, Q uetzalcoatl la azteci), că rora li se integrează uneori eroii civilizatori de tip prome teic clasificabili in categoria eroilor arhetipali; zeii a r ti zani, inventatori şi practicieni ai meşteşugurilor fundam en tale („făurarul* grec H e p h a isto sJ; şi, în fin e , zeii m esa geri care pot fi exploratori, oraculari sau pur şi sim plu cu rieri d ivin i (M ercurius la rom ani). Z eii sînt clasificabili şi în raport cu tipologia — foarte diversă — a întruchipării
160
(lupă model ele ambientale: zoom orfi (anim ale sălbatice: lupul scandinav F en rir, crocodilul Sobek in E gipt; păsări: G aruda In In d ia ; insecte: scarabeul egiptean Jleprer, că lugăriţa boşimană C agn; sau vietăţi fabuloase: C entaurii greci, monstrul mesopotamian Ilu m b a b a ); litom orfi (o marc diversitate de pietre şi m eteoriţi: K aaba, în preisla m ism ); dendrom orfi (arborele scandinav Y g g d ra s illj; dar m ai ales an tro p o m o rfi (form ă dominantă in mitolo gia In d iei şi a G reciei); ş i, uneori, zei socotiţi a b s tra c ţi (biblicul Y ahw eh, dar m ai cu seamă iranianul Z urvan A k aran a, tim p u l prim ordial inert). Accesul nostru la structurile mitice originare din perso nalitatea zeilor, atunci cînd e m ijlocit de m itografii foarte elaborate, devine d ific il, ba chiar derutant; diferitele reforme religioase au sup u s m iturile despre zei unor norme teolo gice adesea foarte riguroase ("Yahweh, la evrei) şi chiar po litice ("Marduk, la babilonieni) , astfel că formele canoni zate estompează şi uneori ascund de tot de ochii noştri bu curia sau tristeţea cosmică din contemplaţia oamenilor tim p u rii.
DIVINITATEA AUTOCREATĂ
Glorie şi p re am ărire ţie, slăv ite c re a to r al zeilor, care te-a i ză m islit în su ţi pe tin e 3, ai fă c u t Cele D ouă Ţ ă ri şi din v lag a tru p u lu i tă u te -a i a lc ă tu it pe tin e , plăm ăd in du-ţi sin g u r fiin ţa , căci n u ai a v u t t a t ă care să -ţi fi d ă ru it chipul, n u a fo st p în tece de m am ă care să -ţi fi p u r ta t fă p tu ra şi n u se află v re u n loc u n d ev a care să te fi scos la iveală. P ă m în tu l, c o tro p it de în tu n eric, zăcuse m u t, ia r cînd ai ră s ă r it tu , a lu a t fiin ţă lum ina. Ai stră lu m in a t peste Kem et (E g ip t) cu razele ta le , cînd discul tă u fă ră seam ăn a stră lu c it. Ia r oam enii şi-au d o b în d it văzul a tu n c i cînd ochiul t ă u d re p t a îm p ră ş tia t în tîia o ară scîntei şi ochiul tă u stîn g a a lu n g a t în tu n ericu l n o p ţii. (Imn către Amon-R.6, în Papirusul berlinez 3049)
NUMELE SECRET AL ZEULUI RE Descîntec p entru zeul care a ajuns zeu , care s-a creat pe sine în su şi, care a creat cerul, p ă m în tu l, aerul, focul, ze ii, oam enii, animalele cele m ic i, vitele, tiritoarele, păsările, p e ştii, care este regele oamenilor şi al zeilor, [viaţa căruia] num ără m ai multe veşnicii şi n u cuprinde a n i, care are multe n u m e, zeii necunoscîndu-i-l nici pe acesta, nici pe ce lălalt. E s e t (Is is Y era o fem eie cu m u ltă p ă tru n d e re : inim a ei era m u lt m ai v iclean ă decît in im a m ilioanelor de o a m eni. E a cu n o ştea m ilioane de zei, ce rc e ta m ilioane de d u h u ri lum inoase şi n u se afla nim eni în cer sau pe p ă m în t pe care ea să nu-l ştie, t o t a tîta cît (îl ştie) R e, care are g rijă de nevoile lum ii. Z eiţa se h o tă rî să afle num ele zeului care e ste m ai p re sus de to ţi (zeii). Re ieşea în fiecare zi 5 111 fru n te a alaiului
163
său şi se aşeza pe tro n u l de sub cele două o rizonturi. D um nezeiasca b ă trîn e ţe făcea să-i trem u re buzele, şi o d a tă i se scurse saliva. S aliva lui căzu pe p ăm în t, ia r E se t o îm p ie tri în m îna ei cu t o t cu argila pe care se afla şi, frăm întînd-o, făcu un şarpe falnic de form a unei nuiele; el nu tr ă ia , nici n u se m işca lîngă dînsa. E a îl puse în ta in ă pe drum ul pe care m arele zeu îl s tră b ă te a cu plăcere cînd inim a lui suspina du p ă cele două ţin u tu ri. Zeul cel prea în alt ieşi, ia r zeii din p alatu l regelui — fie el viu, săn ă to s şi fe ricit! — îl în so ţiră. Şi în vrem e ce el se plim ba aşa ca în to a te zilele, falnicul şarpe îl m uşcă, iar cînd focul cel viu ţîşn i din [şarpe], şarpele se făcu n ev ă zu t în păduricea de brazi. D ivinul zeu deschise gura, şi vocea M ajestăţii Sale — fie el v iu , să n ă to s şi fericit! — ajunse p înă la cer. E n ead a zeilor strig ă : «Ce s-a în tîm p lat?» Ia r zeii din p re ajm a lui se în tre b a ră : «Cum aşa?» D ar el n u găsi cu v in te să le ră sp u n d ă . Buzele îi tre m u ra u şi ii tre să re a u m ădularele to a te ; veninul îi s tră b ă tu tru p u l aşa cum N i lul s tră b a te ţa r a sa6. Cînd zeul cel m are se în to arse la sine, în cele din urm ă strig ă : «Veniţi la m ine, voi cei pe care eu v-am fă cu t, o, zei care aţi ieşit din m ine. V reau să aflaţi ceea ce s-a pe trec u t. M-a r ă n it n u ştiu ce (lucru) v ă tă m ă to r. Inim a mea a s im ţit lu cru l acela, d ar ochii m ei nu-l zăresc şi m îna m ea nu-l atin g e. Nu-l cunosc, cu to a te că eu am creat totul. N-am m ai tre c u t n icio d ată p rin tr-o încercare ca a s ta ; n u este nim ic m ai dureros! E u sînt principele şi fiu de prin cip e, să m în ţă de zeu care a ajuns zeu. M are sînt şi sînt fiul u n u ia m are ; ta tă l m eu a născo cit num ele m eu. Am m u lte num e şi m u lte m iezuri; m iezul m eu este în orişice zeu. S în t n u m it A tum şi llo r-ce l-tîn ă r. T a tă l meu şi m am a m ea m i-au spus num ele m eu, iar eu îl ascund în m ine7 ch iar de la n a şte re a m ea; să n u aju n g ă pe n e a şte p ta te la nici un m ag cu h a r v ră jito re sc p o triv n ic m ie! E u am p u te re a să v ă d ceea ce am c re a t, şi to tu şi n u ştiu ce [m-a] ră n it. Nu ştiu ce este. Foc n u este, ap ă n u este, d ar in im a m ea e cu p rin să de a rş iţă , tru p u l îm i tre m u ră şi to a te m ădularele mele sîn t stin se de [...] A duceţi1i la m ine pe loli copiii mei, pe zeii care sînt desăvîrşiţi descîntă to ri şi îşi ştiu bine form ulele lor m agice, agerim ea lor ridicîndu-se p în ă la cer!»
164
A tu n ci to ţi copiii zeului v e n iră plîngînd la dînsul. Veni şi E se t cu h aru l ei v ră jito re sc , cea a cărei g u ră este [pli nă] de suflarea v ieţii, a cărei poruncă izgoneşte boala, al cărei cu v în t dă v ia ţă celui ce se în ăb u şe; şi ea spuse: «Ce s-a în tîm p la t, dum nezeiescul m eu p ă rin te ? P o ate că vreun şarpe ţi-a p ricin u it o rană? V reunul d in tre copiii tă i şi-a rid ic a t capul îm p o triv a ta? îl voi lovi cu m in u n atu l m eu h ar v ră jito re sc şi îl voi în lă tu ra , ca lum ina ta să n-o m ai vad ă !» Zeul cel p re aîn alt îşi deschise g u ra: «Eu îm i u r m am calea, ducîndu-m ă să m ă plim b p rin cele două ţă ri şi p rin deşert, căci m i s-a iv it în in im ă d o rin ţa să v ăd cele ce am creat, iar a tu n ci m -a m u şcat un şarpe care n-a p u tu t fi descoperit. Nu este foc, nu este ap ă , d ar însum i sînt m ai rece decît ap a şi m ai în fie rb în ta t decît focul. în tre g tru p u l m i s-a aco p erit de sudoare şi tre m u r to t. Ochiul m eu n u p o ate fi o p rit, astfel că eu nu zăresc cerul, iar apa îm i curge pe fa ţă (ca) la sec eriş.» E set îi răsp u n se ta tă lu i ei: «Spune-mi, t a t ă , num ele tă u , căci el l-a v ă z u t pe acela care se nu m eşte cu num ele lui!» «Eu sîn t cel care a c re a t cerul şi p ăm în tu l, cel care a legat crestele m u n ţilo r şi a fă c u t ceea ce este deasupra. E u am fă u rit apa şi am fă c u t oceanul. E u am creat ta u rul din m u m a sa şi [astfel] el s-a n ă sc u t au to g am 8. E u am creat cerul, am ascuns cele două orizonturi şi am sălăşluit acolo sufletele zeilor. D acă îm i deschid ochii, răsare lu m in ă; d acă îm i închid ochii, se lasă întunericul. La po ru n c a m ea curge ap a N ilului. Num ele m eu nu-l ştie n i m eni. E u sîn t cel care a c re a t orele, a fă c u t zilele şi a s ta to rn ic it sărb ăto rile aniversare. E u am c reat in u n d aţia. E u am creat focul viu ca să se făurească lu crări... E u sînt Ilep rer d im in eaţa, Re la am iază şi A tum seara.» D ar v eninul nu a fo st o p rit din m işcarea sa şi celui m ai m are zeu nu-i fu m ai bine. A tunci E se t zise c ă tre Re: «Numele tă u nu se cuprinde în ceea ce m i-ai spus. Rosteşte-mi-1, şi ven in u l v a ieşi afa ră , fiindcă el l-a v ă z u t pe acela al căru i num e este ro s tit!» V eninul (îl) ard ea cu a rş iţa lui şi era m ai ta re decît v ă p aia focului. A tu n ci M ajestate a Sa Re spuse: «Mă las în c re d in ţa t de fiica m ea E se t. Fie ca num ele m eu să tre a c ă din tru p u l m eu în tru p u l ei!» Şi zeul se ascunse din fa ţa zeilor, ia r tronul din b a rc a cea de m ilioane de ani răm ase orfan. Cînd veni clipa ca Re să-şi deschidă inim a, [E set]
165
îi zise fiului ei H or: «Sileşte-1 p rin leg ăm în t dum nezeiesc să-ţi d ea ţie am îndoi ochii lui!» Apoi zeul cel m are îi tre c u m a rii v ră jito a re E se t num ele lui, [iar dînsa zise]: «Scurge-te, v enin 1 Ieşi a fa ră din Re! Ochi al lui H or, ieşi d in zeu! A rşiţă, ieşi d in gura lui! E u fac farm ece, îm pli nesc un descîntec. Ieşi, venin p u tern ic ! Ia seam a, cel m ai m are zeu (mi-a) v e s tit num ele său. T ră ia sc ă Re, p ia ră veninul!» A şa a v o rb it E se t, m are a stă p în ă a zeilor, care îl cunoaşte pe Re şi ch iar num ele său. (Papirusul din Turin, I /sec. XII î.e.n.)
ISIS, ZEIŢA MATERNĂ Cultul zeiţei egiptene Isis (numită de fapt fie Eset, fie Usert) e dintre cele mai vechi, provenind dintr-o epocă arhaică, predinastică, se pare, din nordul Deltei; ea cumula, poate de la început, arta ma giei cu patronajul armoniei şi fidelităţii matrimoniale. în ambele sensuri era evocată şi ca tămăduitoare de boli, şi ca etalon al cuplu lui ideal (fiind sora şi soţia lui Osiris, căruia îi reconstituie corpul dezmembrat de Seth, şi îi redă viaţa, Isis are de la soţul ei divin, el însuşi simbol dublu al morţii şi al renaşterii, pe Horus, devenit simbol solar). Din caracterul complex şi enigmatic al cultului isiac uneori s-a dedus, ca simbol, forţa cosmică a luminii.
F uriosul tu rb e a z ă la fel cum frica îi cuprinde pe zei. E s e t (Isis) se trez eşte fe c u n d a tă de să m în ţă fra te lu i ei U ser (Osiris). S o ţia se rid ic ă , in im a îi b a te repede, ea se b u cu ră de să m în ţă [lă s a tă în ea] de fratele ei U ser, şi zice: <<0, zeii E u sîn t E s e t, sora lu i User, plîngînd p en tru t a t ă l lu i U ser care a p ric in u it ru p tu ra celor d ouă ţă ri. S ăm în ţă [lui] este în m ăru n ta ie le m e le ; ea a leg at de m ine chipul de zeu în ou, fiul celui c ă ru ia i-au u rm a t cele două surori ale sale, cel ce v a dom ni p este ţa r a a c e a sta (care este) m o şten irea lui Geb9, cel ce v a v o rb i în. num ele t a t ă lui său şi îl v a ucide pe S u teh (Seth), duşm anul ta tă lu i său User. V eniţi âici, zei, şi ocrotiţi-1 în m ăru n ta ie le t r u pului m am ei lui! F iţi cu lu are -am in te, căci zeul ac e sta v a
166
fi stă p în u l v o stru , [acest zeu] care este în oul său, avînd chip în fricoşăto r, stăp în u l m arilo r şi frum oşilor zei cu panaşele lor îm p o d o b ite cu lap is lazuli!» «Heil spuse R e-A tum , p o to leşte-te, fem eie!» «Ştiţi voi cine este zeul ac esta? [spuse E set]. E l e s tă pîn şi m o şten ito r. Ocrotiţi-1 cît în că se a flă în ou. E u sîn t E se t, m ai stră lu c ito a re şi m ai presus d ecît to ţi zeii, ia r zeul a c e sta care se află în m ăru n ta ie le mele este din să m în ţă lu i U ser.» R e-A tum i-a ră s p u n s: «Tu e şti în s ă rc in a tă şi te voi face să ş tii că fiul pe care-l p o rţi în p în tecele t ă u şi pe care-l vei n a şte , [rid icat] m ai p resus de [to ţi ceilalţi] zei, este din să m în ţă lu i U ser. N u p lecai D uşm anul care îi v a ucide t a t ă l se p re g ă te şte să n im icească oul cît tim p e încă m ic !» «Este cu m p lit, v ră jito ru le ! Să a u d ă a s ta to ţi zeii!» spuse E s e t. «Re-A tum , stă p în u l p alatu lu i cu chipuri dum n ezeieşti, a g ră it c ă tre m ine şi d ă p o ru n c ă să^mi fie ocro t i t fiu î ce se află în p în tecele m eu. El a h o tă r ît d re g ă to ria p e n tru o cro tirea celui care se află în pîntecele m eu, căci el ştie că ac e sta e m o şten ito ru l lui U ser c ă ru ia i se cuvine ocrotire, p e n tru că a c e sta e şoim ul care sălăşluieşte în pîntecele m eu.» R e-A tum spuse: «Ieşi. E u îţi voi h ă ră z i slava. în so ţi to rii ta tă lu i t ă u U ser te v o r însoţi, ia r eu voi h o tă rî n u m ele tă u .» (din Textele Sarcofagelor — regatul mijlociu) /2052 —1567 î.e.n./
• E u sîn t E s e t, cea care am ză m islit de la soţul m eu şi I-am p u r t a t în p întecele m eu pe dum nezeiescul H or (Horus). In m laştin ile D eltei i-am d a t n a şte re lui H or, fiul lu i U ser, şi am scos m u lte , m u lte s trig ă te de bucurie, cînd I-am desco p erit pe cel ce v a lu a a p ă ra re a ta tă lu i său. L -am ascuns şi I-am ţin u t la a d ă p o st, de te a m ă să n u se ră tă c e a s c ă în oraşul [locuit] de p rostim e, de frica tira n u lu i [S uteh ]. M i-am p e tre c u t tim p u l păzindu-1 pe b ă ia tu l ac esta şi veg h in d asu p ra nevoilor lui. O dinioară venisem cu do rin ţa să-l îm b răţişez pe H or şi îl găsisem pe bunul H or, copilul de au r lip sit de ju d e c a tă , copilul fă ră t a t ă , s tro p in d p ă m în tu l cu lacrim ile ochilor săi şi cu saliva gu
167
rii sale. T ru p u l îi era o ste n it, inim a lui tîn je a şi vinele trupu lu i său n u tre să lta u . Am s trig a t: «Eu, eu ...» D ar eram p re a u lu ită ca să p o t v o rb i. Sînii mei erau co tro p iţi [de durere], pîntecele m eu era gol, ia r gura m ea suspina [zadarnic] d u p ă daru l [vorbirii]. In im a m ea n ăz u ia să-i v in ă în a ju to r acestu i n efericit copil fă ră ju d e c a tă , să-l apere [...] să-l sco ată din p ă ră sire a lui, din frica şi din n e lin iştea lui. Să fi v e n it la chem area m ea t a t ă l m eu din duat, m am a m ea din îm p ără ţia-d e-A p u s, fratele m eu cel m are din sicriu. Să n ăscocească [anum e cum să-i spulbere] v răjm aşii, cum să-l în lătu re pe acela a căru i in im ă este plină de furie îm p o triv a m ea care sînt în casa m ea aşa de n e a ju to ra tă ! Am ch em at oam enii să-şi facă m ilă cu m ine, i-am ch em at pe locu ito rii sm îrcurilor să pornească n u m a i decît spre m ine. Au v e n it la m ine slujnicele din casele lor, au alerg at la ch em area m ea şi au b o cit ch iar şi ele, căci m are, fo arte m are îm i era nenorocirea. D ar n u era p rin tre aceştia nim eni cu grai d ibaci, to ţi nu făceau altce v a decît sâ bocească, şi n u ş tia nim eni ce e de fă c u t p e n tru ca ci neva să scape cu v ia ţă . Ia tă , a v en it la m ine fem eia (aceasta) cunoscută în oraşul ei, bucurîndu-se de m are cinste în ţa r a ei. E a a v en it la m ine; g u ra ei aducea v ia ţa şi in im a ei era plină de încer cările p rin care trec u se: «Nu te tem e de nim ic, n u te tem e de nim ic, fiul m eu Hor. N u te lăsa d o b o rît de sfîr şeală, m aică dum nezeiască a copilului, [tu] care ai zăm is lit din să m în ţă fratelu i t ă u .10 M ărăcinii în care duşm anul nu v a p ă tru n d e te ascund. Ila ru l ferm ecat al lui A tum , părin tele zeilor care [sălăşluieşte] în cer, te îm bie la v ia ţă . Suteh (Seth) rîu v a in tra aici în ţa r ă , el nu v a p ă tru n d e în m laştinile deltei, în sălaşul lui H or cel care a purces din săm în ţă fratelu i lui S u teh, şi nici ciracii lui S uteh nu vor p ă tru n d e v re o d a tă aici. A jutorul va veni chiar azi şi H or va tră i p e n tru m am a sa! Cu lo v itu ra-i fă ră greş, scorpio nul I-ar în ţep a, şarpele u c ig ă to r I-ar răn i!» Mi-am pus n asul lingă gura lui şi am sim ţit un m iros ca al u n u ia care (zace) în sicriu ; am deschis ra n a m o şte nitoru lu i dum nezeiesc şi am g ă sit în ea o tra v ă . L-am ap u c a t repede cu b raţele mele şi I-am s c u tu ra t, aşa cum se scu tu ră o trăv u rile puse deasupra tăciu n ilo r [arzînd] şi am s trig a t: «Hor a fo st în ţe p a t, o, Re, a fost în ţep at fiul tă u , m o şten ito ru l m oştenitorului tă u , care a p rim it 168
m o şten irea lui Shu. A fost în ţe p a t H or, copilandrul din p alatu l p rin ciar! A fo st în ţe p a t bunul fiu lip sit de ju d e c a tă , cel ce n u are t a t ă , H or a fost lovit, el, fiul lui W ennofer (Osiris), pe care l-a n ă sc u t cea care plînge. H or a fost în ţe p a t, to cm ai el, cel n ev in o v at, cel m ai tîn ă r dintre zei. A fo st în ţe p a t H or, nevoile că ru ia i le-am v egheat eu, priv in d u -l (pe cel ce) îşi v a a p ă ra ta tă l. în ţe p a t a fost Hor, tain ic u l, care a ş tiu t ce e frica încă de pe cînd era în tru p u l m aicii sale! H or a fo st în ţe p a t, el, acela pe care I-am p ă z it şi v eg h e at şi p e n tru care voiam să trăie sc ! B ă ia tu l ac esta, fă ră n o im ă a fost a ta c a t în p re ajm a apei, cu to a te că doicile lui îl puseseră la ad ăp o st. Ia tă , N e b th e t (N ep h ihys)n a v en it la el plîngînd aşa în cît bo cetu l ei ră su n ă de-a curm ezişul m laştinilo ’, dar S elk etl2 [a în tre b a t]: «Ce este? Ce i s-a în tîm p la t lui Hor, fiului n ă s c u t de E set? R oagă cerul ca alaiul lui Re să nu m ai vîslească şi b a rc a lui Re să nu tre a c ă pe lîngă H or!» E u îm i înălţasem rugile spre cer şi strigasem spre lu n tri le (vechi) de m ilioane de ani. B ulgărele soarelui se oprise la ru g ă m in te a m ea şi n u se m ai clintea. A v en it T h o t13, în a rm a t cu harul său m agic, aducînd m area poruncă a b iru ito ru lu i: «Ce este? Ce este, E set, zeiţă m in u n a tă cu grai dibaci? Nici u n ră u n u se p oate atin g e de feciorul H or ocro tito area că ru ia este lu n tre a lui Re. E u vin azi din b a rc a b u lg ărelu i de soare, din locul său de ieri. Se lasă am urgul şi lum ina se v a înăbuşi pînă cînd H or v a dobîndi iarăşi s ă n ă ta te p en tru m aica sa E set, ca şi orice om care a fo st în ţe p a t!» Ia tă , am g ră it: «Thot! P re a în ă lţa tă este inim a t a cea care h o tă ră ş te cele ce se po trivesc cu planurile tale. Veni-vei tu , în a rm a t cu h aru l tă u m agic, ducînd m area poruncă a b iru ito ru lu i? Ia seam a, H or e a m e ţit de o tra v ă . A sta e a doua nenorocire a sa, m o a rte a pe îndelete. V ai, de-ar p u te a el să-şi dobîndească din nou s ă n ă ta te a p en tru m aica sa! N -am în tre v ă z u t ce îl a ş te a p tă şi la în cep u t eram m ul ţu m ită . M ă zoream să-i fac ro s t de h ra n ă lui H or, el era culcat la p ă m în t, şi din ziua cînd I-am descoperit, am o fta t după cel care în lăn ţu ie duhurile şi al cui este copilul p ă ră sit. » «Nu te tem e de nim ic, n u te tem e de nim ic, zeiţă E set! Nu boci, N e b th e t ! Eu am v e n it din cer şi aduc aju to are ca să învie copilul p e n tru m aica sa.»
169
«Fiul m eu H or, in im a t a e ta re şi n u o v a isto v i arşiţa! H or e o c ro tit de cel care sălăşluieşte în bulgărele de soare, ochii stră lu c ito ri ai căru ia sîn t felinarele celor d ouă ţă ri şi e o c ro tit d eo p o triv ă cel care a fo st în ţe p a t. H or e ocro t i t de cel m ai vechi zeu al cerului care dom neşte p este ceea ce e ste şi p este ceea ce n u este, şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de piticul m in u n a t14, care s tră b a te în am u rg am în d o u ă ţă rile , şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit n o a p te a de leul care vine din m u n ţii ră s ă rite n i, şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de m arele berbec ascuns15 care h o in ăre şte şi are ochii în fru n te , şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de şoim ul16 care şade în cer, pe p ă m în t şi în duat, şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de m in u n atu l sca rab e u 17 care zboară p rin cer, şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de tain icu l ca d av ru din învelişul său , din sarcofagul său , şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de lo cuitorii din duat care cercetează m iste ru l, şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fost în ţe p a t. H or e ocro t i t de dum nezeiescul phoenix care şade av în d ochii în fru n te , şi t o t aşa e o c ro tit cel care a fost în ţe p a t. H or e o c ro tit de el însuşi atu n ci cînd se ad ă p o ste şte în preajm a m aicii sale E s6 t care este o cro tito area lui. H or e o c ro tit de doicile lui cînd el se duce în m laştin i, şi t o t aşa e o cro tit cel ca te a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de plînsul m am ei lui a tu n c i cînd e p ă ră s it de fra ţii săi (zeii), şi t o t aşa e o cro tit cel care a fo st în ţe p a t. H or e o c ro tit de num ele să u ; cînd inim a lu i e m îh n ită, zeii o alină, şi to t aşa e o c ro tit cel care a fost în ţe p a t. T rezeşte-te, H or! P u te rn ic ă e o crotirea ta , inim a m am ei tale te v a înzdrăveni şi cuvintele ro s tite p e n tru tin e îţi v or în v io ra in im a şi îl v o r alina pe cel care a fo st m îhnit. L ocu ito ri ai cerului, b u c u ra ţi-v ă p e n tru H or, o cro tito ru l ta tă lu i său ! Scurge-te, o tra v ă ! Ia seam a, gura lui Re iţi porun ceşte! L im b a m arelui zeu te alungă! B arca soarelui s tă pe loc şi bulgărele de soare n u v a p lu ti ca să-şi p ă r ă sească locul de ieri p în ă cînd H or n u v a dobîndi iară şi s ă n ă ta te a , în tru m aica sa E se t, şi aşijderi p în ă cînd bol n av u l nu-şi v a dobîndi ia r s ă n ă ta te a , în tru m am a sa. Să tre a c ă ră u l ce u rm ăreşte b arca, oprirea ei de ieri să se încheie în d a tă ce H or, în tru m aica sa E se t, îşi v a redobîndi
170
s ă n ă ta te a şi t o t aşa în d a tă ce acela care a fost în ţe p a t îşi v a redobîndi s ă n ă ta te a , în tru m am a lui. Poticne&şcă-se şi s triv it să fie duşm anul, tim p u l să nu se oprească, ad u n a re a să n u zărească [decît] u m b ra, cînd H or îşi re c ă p ă tă s ă n ă ta te a în tru m aica sa şi la fel acela care a fo st în ţe p a t. Scurge-te în ţă rîn ă , o tra v ă , bucură-se inim ile celor în ju ru l că ro ra se ro te şte soarelei E u sîn t T h o t, fiul m ai m are al lui Re, pe care A tum şi eneada zeilor I-au trim is ca H or să-şi dobîndească din no u s ă n ă ta te a , în tru m aica sa E set, şi la fel să-şi red o bindească s ă n ă ta te a cel ce a, fost în ţep at! H ori H or! D uhul tă u te -a sa lv a t, lam u ra t a te -a salv at. O tra v a piere, a rşiţa ei a fo st izgonită, cînd fiul preaînalte i doam ne a fo st lo v it. în to a rc e ţi-v ă acasă! H or trăie ştg p e n tru m aica sa, şi t o t astfel acela care a fo st în ţe p a t R ostesc apoi: «înclină-ţi fa ţa spre lo cu ito rii m laşti nilor şi spre doicile din Pe (Buto) şi din P e p . T oţi s-au t r u d it m u lt, m u lt de to t, în cît copilul să se în săn ăto şească p e n tru m aica lui şi să se facă să n ă to s t o t astfe l şi cel ce a fo st în ţe p a t. N u vei în g ăd u i să m ă recunoască cei din m laştin i în sărm a n a care am fo st în oraşul lo rl“ Şi m arele zeu g răi lo cuitorilor din m la ştin i: „Voi cei care h ră n iţi oraşul D ep! V -aţi tr u d it m îinile şi a ţi m u n cit cu m îinile v o astre p e n tru Cel M ăreţ care a ie şit din [m laş tin i]. T în g u iţi-v ă p e n tru lu n tre a soarelui de sea ră, p en tru ca lu n tre a soarelui de d im in e aţă să tra g ă la ţă rm . H or e al v o stru . Voi i-aţi re d a t v ia ţa şi a ţi v e s tit că tră ie şte , în g ăd u i-v o i alaiului lu n trii soarelui de sea ră să se vese lească şi lopeţile v o r începe din nou să vîslească, fiin d că H or tră ie ş te p e n tru m aica sa E se t şi t o t astfe l cel ce a fost în ţe p a t, să tră ia s c ă p e n tru m um a lui. O tra v a este n ep u tin cio asă şi e v red nic de lau d ă cel care a săv îrşit fa p ta a c easta la vrem e, îm piedicînd v e ste a cea tris tă . M ergi de te veseleşte, R e-H or, cel care sălăşlu işşti la orizont! F iului tă u i s-a în a p o ia t v ia ţa . B ă ia tu l ac esta, pe care m o a rte a îl c ă u ta se cu ochii ei, cu rm ă căile celor ce se a sm u t v ră jm ă şe şte îm p o triv a lui. Re are g rijă în cer de el, t a t ă l său îl v eghează şi h aru l m agic al m am ei lui îl o cro teşte, înconjurîndu-1 cu t o t ceea ce şi-ar dori şi silin du-i pe to ţi să-l resp ecte. M -am g ră b it trim is fiind să-l [tăm ă d u ie sc pe H or pen tru m aica lui] E se t şi t o t a stfe l să vindec şi pe cel care a
171
fost în ţe p a t. G ăurile sîn t a stu p a te si m arginile drum urilor au fost c u ră ţa te de (to ţi) cei care în lă tu ră v ia ţa , aşa încît Hor să tră ia sc ă şi să fie să n ă to s p en tru m aica sa E se t. (Stela lui Meternich, 26; /sec. IV î.e.n./)
OSIRIS: ZEUL UCIS ŞI ÎNVIAT Mitul zeului egiptean User (Osiris), circulînd într-un număr mare de variante şi totuşi dificil de reconstituit integral în vreuna din ele, este poate cel mai spectaculos în toată mitologia egipteană. în ul tima analiză, Osiris este — cum îl clasifică J.G. Frazer — zeul care moare; probabil într-un stadiu arhaic divinitate a vegetaţiei fecunde, ajunge sub dinastiile tîrzii zeu al morţii (stăpîn peste orizontul fu nerar duat şi, totodată, judecătorul universal al defuncţilor). Ucide rea, dezmembrarea şi împrăştierea lui în bazinul nilotic şi apoi re constituirea şi învierea lui prin stăruinţa şi practicile magice ale surorii şi soţiei sale Eset (Isis) se interpretează deobicei ca un rit agrar; dar formele derivate se pot considera adesea în aria mitică a eroilor civilizatori. Acceptat de greci şi apoi răspîndit în lumea helenistică şi în provinciile romane, mitul s-a adaptat fiecărei zone, cultele şi misterele osiriace migrînd ca atare ori influcnţînd alte culte din timpul expansiunii Romei imperiale. Despre mitul originar ştim destul de puţin, mai ales din textele funerare şi din textele magice egiptene; pe lîngă pierderea inerentă a atîtor documente mitografice, nu trebuie să neglijăm nici faptul, aşa cum îl subliniază Eugene Lefebure (în Le Mylhe Osirie?i), că „scribii se adresau egiptenilor şi nu egiptologilor14. Iată, aşadar, de cc e utilă lectura mitului osiriac în versiunea lui Plutarhos, scriitor grec ce, fiind discipol platonician şi adept neopitagoreic, filosof, teolog şi biograf, credea cu certitudine că miturile ascund profunde adevăruri. Versiunea lui Plutarhos, alimentată de multe izvoare dar construită după criteriile sale, este dintre puţinele mai ample.
Se spune că R heia [N u t] avînd le g ă tu ri secrete cu Kronos [G eb], Soarele [R e] a b ă g a t de seam ă şi a ro s tit îm po triv a ei ac est b lestem : «Fie ca ea să n u p o a tă n a şte nici în ră stim p u l unei luni, nici în al unui an!» D ar Herm es
172
[Thot], în d ră g o stit de zeilă şi dobîndiudu-i deopotrivă b u n ăv o in ţa, a ju c a t apoi zaruri cu Luna şi i-a ră p it a şaptezeci şi doua p a rte a fiecăreia din to a te zilele ei de lum ină. Din sum a tu tu ro r acestor şaptezeci şi două [crîmpeie] el a a lc ă tu it cinci zile pe care le-a a d ă u g a t ce lorlalte tre i sute şaizeci. E giptenii num esc şi astăzi Epagom ene sau adiţionale cele cinci zile şi în cuprinsul lor sărb ăto resc an iversarea n aşterii zeilor. Osiris [User] se zice că s-a n ăsc u t în ziua în tîia şi, în clipa în careta fost zăm islit, s-a auzit un glas care a spus: «Acesta care a ieşit la lum ină este dom nul tu tu ro r lucru rilor». M ulţi m ai povestesc că la T eba un oarecare Pam yles, ducîndu-se să ia ap ă în tem plul lui Zeus, a au zit chiar atu n ci u n glas care-i poruncea să strige din ră sp u te ri: «Este g a ta să se n asc ă m arele rege, b in efăcăto ru l Osiris». În tru c ît Pam yles s-a supus, K ronos i l-a pus în b raţe pe Osiris şi l-a în sărc in a t să-l crească şi să întem eieze s ă rb ă to are a Pam yliilor, care seam ăn ă cu P hallephoriile18 no astre . A doua zi s-a n ă s c u t A rueris care e socotit a fi Apollon şi pe care unii îl num esc şi H orus cel B ătrîn. A treia zi a v en it pe lum e T yphon [S eth, Suteh], nu la soroc şi nici pe cale o b işn u ită, ci ţîşnind de-a d reptul din pîntecul m atern pe care-l deschisese sfişiindu-1 cu o puternică lo v itu ră. In a p a tra zi s-a n ă sc u t Isis [Esot], în mijlocul m laştinilor. în ziua a cincea a ieşit la iveală N ephthys [N e b th et] pe care unii o m ai num esc T eleute şi Aphrodite, iar alţii Nike [V ictoria]. Osiris şi A rueris, după cîte se ad au g ă, au a v u t Soarele d re p t t a t ă ; Isis a fost fiica lui llerm es, iar T yphon şi N ephthys au fost zăm isliţi de K ro nos. Din p ricin a n aşterii lui Typhon, regii [E giptului] socoteau n e fa stă ziua a tre ia din cele adiţionale; ei şi-o p etreceau pînă la căderea n o p ţii fă ră a se îndeletnici cu vreo tre a b ă , fă ră a se îngriji de ei înşişi. Se m ai spune că T yphon a luat-o de soţie pe N ephthys, că Isis şi Osiris, în d ră g o stiţi unul de altu l, se u n iseră în sînul m aicii lor, m ai în ain te ch iar de a se fi n ă sc u t. Şi cîte unii povestesc că A rueris, pe care eg ip ten ii îl num esc H orus cel B ătrîn iar helenii — Apollon, s-a n ă sc u t din a c eastă unire. În d a tă ce a lu a t dom nia, Osiris i-a sm uls pe egipteni fără în tîrziere din tra iu l lor cu lipsuri, ca de fiare sălb a tice, i-a fă c u t să cunoască roadele p ăm în tu lu i, le-a d a t legi şi i-a în v ă ţa t să-i respecte pe zei.19 Mai tîrziu el a s tr ă 173
b ă tu t t o t p ăm în tu l spre a-l civiliza. F o a rte ra r a a v u t nevoie să facă uz de fo rţa arm elor, şi m ai adesea a a tra s spre el cel m ai m are n u m ă r de oam eni, p rin s tă ru in ţă , p rin ra ţiu n e , ia r un eo ri şi ferm ecîndu-i cu cîntece şi cu to a te m ijloacele m uzicii. I a tă p e n tru ce grecii cred că Osi ris este u n zeu to tu n a cu D ionysos. în tim p u l ab sen ţei lui O siris, T yphon n -a în d ră z n it să înnoiască nim ic, p e n tru că Isis s tă te a n e c lin tit de veghe şi p ă s tra cu vigoare to a te lucrurile în b u n ă rîn d u ială. D ar la în to arc erea acestu i zeu, T yphon i-a în tin s o capcană. El şi-a a d u n a t şaptezeci şi doi de ciraci şi pe d ea su p ra a m ai fo st în s o ţit de p rezen ţa din p re ajm a sa a u nei regine din E tio p ia , care se n u m ea Aso. M ăsurînd în ta in ă lu n gim ea în to cm ai a tru p u lu i lui O siris, T yphon a pus să se co n stru iască d u p ă a c e a stă m ă su ră o m in u n a tă lad ă ad m irab il îm p o d o b ită şi a p o ru n c it să-i fie ad u să în to iu l u nui o sp ăţ. L a ved erea acestei lăzi to ţi m esenii au fost u lu iţi şi ferm ecaţi. A tu n ci T yphon a fă g ă d u it, glum ind, că o v a d ă ru i celui care, culcîndu-se în ea, o v a um plea întocm ai. T o ţi m esenii, u n ii d u p ă alţii, în cercară lada, însă n ici u n u l n -a găsit-o pe m ă s u ra sa. î n sfîrşit, O siris in tră şi el şi se în tin se c ît era de lu n g .20 In aceeaşi clipă, to ţi m esenii s-au rep ezit să în ch id ă capacul. U nii I-au b ă tu t în cuie, a lţii I-au p e c e tlu it cu plum b to p it. D u p ă ce s-a în c h e ia t lu cra rea , la d a a fo st d u să la flu v iu şi lă s a tă să coboare p în ă în m are p rin G ura T a n ită [a N ilu lui], g u ră ce şi azi, din p ricin a acelei în tîm p lări, este u rîtă de egipteni şi n u m ită Blestemata. A ceste evenim ente s-au p e tre c u t, d u p ă cum se spune, în ziua a şaptesprezecea din lu n a A th y r, cea în care Soarele trece prin sem nul Scor p ionu lu i, şi în al douăzeci şi optulea an de dom nie a lui Osiris. [...] Cînd a a fla t şi ea, Isis şi-a t ă i a t o buclă de p ă r ch iar pe locul un d e i s-a adus la c u n o ştin ţă a c e a stă nenorocire, şi s-a în fă ş u ra t în v eşm în t de doliu. E ra pe locul unde se în a lţă şi azi oraşul K optos, al că ru i num e, du p ă u nii au to ri, în seam n ă priva ţiu n e căci koptein, zic ei, are înţelesul de a p riva. Z eiţa a r ă tă c i t a tu n c i prin to a te p ă rţile , a u m b la t peste to t , p ra d ă celei m ai m ari nelinişti şi n u s-a a p ro p ia t n ic io d a tă de cineva fă ră să-i vorbească. În sfîrşit ven in d o d a tă să întîm pine cîţiv a copii mici, ea îi c e rce tă cu p riv ire la so a rta lăzii. S-a v ă d it că aceşti copii o v ăz u seră , aşa că ei i-au a r ă t a t care era gura
174
pe unde p riete n ii lui T y p h o n călăuziseră acel sicriu spre m are. De acolo se tra g e în E g ip t obiceiul de a se a trib u i copiilor m ici h aru l p ro feţiei şi îndeosebi de a desluşi sem ne p re v e stito a re în cuv in tele ce ră s u n ă a tu n c i cînd ei se jo acă p rin tem p le, v o rb in d la nim ereală. Isis a a fla t apoi că în d răg o stitu l Osiris avusese din greşeală leg ătu ri cu sora sa N ep h th y s, luînd-o d re p t Isis. G ăsind în cununa de su lfin ă pe care O siris o lăsase lîngă N ephthys m ă rtu ria v ă d ită a îm p reu n ă rii lor, Isis s-a a p u c a t să c a u te copilul pe care, de frica [soţului ei] T yphon, m am a îl p ărăsise în d a tă d u p ă ce îi d ăd u se v ia ţă . C ălău z ită de cîini, Isis îl găsi greu şi cu m ari stră d a n ii. E a şi-a lu a t asupră-şi p o v ara de a-l h ră n i şi copilul ac esta, ră sp u n zîn d la num ele de A n ubis, a aju n s în so ţito ru l şi paznicul ei. Se zice că e în să rc in a t cu paza zeilor, aşa cum cîinii sîn t paznicii oa m enilor. C urînd d u p ă aceea Isis a fo st în ş tiin ţa tă că lad a, săl t a t ă de a p a m ării, fusese a d u să pe m eleagurile B yblosului şi că v alu rile o îm p in seseră uşor spre ţă rm , la poalele unei tu fe de tam arisc . Ia r ac est ta m a risc sporind în sc u rtă vrem e cu d eo seb ită m ăre ţie şi în teţin d u -şi viguros creşte re a, cuprinsese în strîn so are la d a ; crescuse îm prejurul ei şi o ascunsese în ă u n tru l tu lp in ii sale. Regele ţă rii, ferm ecat de creşterea acestei tu fe , poruncise să se ta ie tu lp in a care închid ea în ea lad a n e v ă z u tă şi să se cioplească un stîlp p e n tru reazem ul acoperişului p alatu lu i său. în ş tiin ţa tă , zice-se, de vîn tu l divin al faim ei, Isis s-a dus la B yblos. S-a aşezat plîngînd p ră b u ş ită lîngă o fîn tîn ă şi n -a v o rb it cu nim eni. D ar cînd au tre c u t pe-acolo slujnicele reginei, ea le-a d a t b in eţe, a s t a t b in ev o ito are cu ele de v o rb ă , s-a o fe rit să le îm p letească p ă ru l şi să le îm bibe tru p u l cu m in u n a ta m ireasm ă ce o ră sp în d e a fă p tu ra ei. Cînd regina îşi v ăzu slujnicele, se ap rin se n u m aid ecît de d o rin ţa de a şti cine era s tră in a m u lţu m ită căreia p ăru l şi tru p u rile lor ră sp în d e au asem enea m iros de am brozie. A stfel, ea trim ise în d a tă s-o c a u te , şi-o făcu cea m ai a p ro p ia tă p rie te n ă şi-i d ete p ru n cu l său să i-l alăpteze. Regele aces te i ţă r i se n u m ea, zice-se, M alkandros. R egina, d u p ă unii, era n u m ită A s ta rte ; alţii o num esc Saosis, ia r a lţi cîţiva — N em anous, cu v în t pe care grecii îl tra d u c prin A thenais.
175
Ca să alăp teze copilul, [...] Isis îi v îră degetul în gură. N oap tea, ea ard ea ceea ce era m u rito r în tru p u l lui. Se m ai spune t o t aşa că uneori se prefăcea în rîn d u n ică şi zbu ra suspinînd îm prejurul stîlpului de reazem al acoperişului. A sta d u ră p în ă cînd reg in a, apucîndu-se în tr-o zi s-o pînd ească pe zeiţă şi izbucnind în ţip e te cînd o v ăzu cum îi ardea copilaşul, îi ră p i ac estu ia privilegiul nem uririi. A tun ci Isis se dete în vileag ca zeiţă şi ceru stîlpul care sp rijin ea acoperişul. E a scoase fă ră g re u ta te tu lp in a de tam arisc şi o tă ie ; înfăşurînd-o apoi în tr-u n v ă l gingaş, o unse cu uleiuri în m iresm ate şi o în cre d in ţă regelui şi reginei. P u să în tr-u n tem p lu al Isidei, a c e a stă b u c a tă de lemn e şi azi ţin ta v en eraţiei locuitorilor din Byblos. Cînd a descoperit astfel sicriul, Isis s-a a ru n c a t asupră-i scoţînd gem ete a tît de asc u ţite, încît cel m ai m ic dintre fiii regelui a fost g a ta să m o ară. A ju ta tă de fiul cel m are, ea aşeză sicriul într-o lu n tre şi îl duse de-acolo. D ar în tru cît fluviul P hedros se pom eni în zorii zilei tu lb u ra t de un v în t m ai furios ca deobicei, zeiţa îi secă m înioasă albia. In cel d in tîi loc p u stiu pe care-l găsi, şi atu n ci cînd se crezu cu desăvîrşire sin g u ră, Isis deschise lad a. E a îşi lipi fa ţa de fa ţa lui O siris, îl îm b ră ţişă şi plînse. [...] În a in te de a porni la drum ca să se d u că la fiul ei IIorus, care creştea în [oraşul] B uto, Isis pusese lad a în care era Osiris în tr-un loc re tra s . D ar T yphon, în vrem e ce vîna la lu m in a lunii, îl găsi, recunoscu tru p u l, îl tă ie in paisprezece b u că ţi şi le îm prăştie peste to t. În ş tiin ţa tă de cele p etre cu te, Isis porni în c ă u ta re a lor, se sui într-o barcă de pap iru s şi s tră b ă tu m laştinile. [...] S ingura p a rte din trup pe care Isis n -a ajuns s-o găsească era m ădularul b ă rb ă te sc . În d a tă ce îl sm ulsese, T yphon îl şi aruncase în fluviu, iar lepidotul, pagrul şi oxyrryncul îl m încaseră, de unde şi oroarea sacră pe care o in sp iră p eştii aceştia. Ca să înlocuiască m ăd u laru l, Isis făcu o p lă m a d ă aidom a şi astfel zeiţa consacră acel Phallos pe care egiptenii îl sărb ăto resc şi azi. Întorcîndu-se m ai tîrziu din Infern, O siris începu să-l călească pe H orus şi să-l p re g ăteasc ă de lu p tă . Se stîrni o m are b ă tă lie : ea d u ră m ai m u lte zile şi se încheie cu b i ru in ţa lui H orus. L eg a t strîn s, T yphon a ajuns în m îinile Isidei. D ar zeiţa n u l-a dus la p ieire; ea l-a dezlegat şi i-a re d at lib e rta te a . In ee o priveşte pe Isis, cu care Osi176
ris a a v u t re la ţii du p ă m o a rte a lui, ea aduse pe lum e în a in te de soroc un copil cu picioare m oi, un copil care prim i num ele de H a rp o k rate s (H orus-copil). (Plutarhos, Despre Isis şi Osiris , 12 —19)
COBORÎREA Z E IŢ E I IS H T A R ÎN INFERN
Din tot ciclul consacrat în Mesopotamia zeiţei de prim rang Ishtar (numită astfel în Akkad şi Babilon, şi Inanna în mai vechiul Suiner), mitul coborîrii ei în Infernul patronat de zeiţa Ereshkigal pentru salvarea zeului-păstor Tammuz (D um uzi ), a fost cel mai
,
preţuit de popoarele dintre Tigru şi Eufrat, poate şi pentru structura lui mai populară; dincolo de simbolul pastoral şi agrar (înfăţişai mai complex in miturile egiptene despre Isis şi Osiris şi în cele frigiene despre Kybele şi A ttys), al morţii şi renaşterii periodice a naturii, acest mit a fost preferat şi pentru semnificaţia lui de simplitate ero tică: zeiţa coboară la dragostea pastorală; alt mit povesteşte însă dimpotrivă urcarea ei in cele trei ceruri, pînă la zeul suprem A n u căruia îi devine soţie. Atributele principale ale zeiţei erau: dragostea fecundă, forţa înţelepciunii, bătăliile sîngeroase, dar şi patronajul Stelei Dimineţii, pentru care a şi fost omologată cu zeiţa şi planeta Venus. Textul pe care îl putem citi după două versiuni asiriene a avut un model sumerian mai amplu, pierdut.
,
C ătre Ţ ara-fără-în to arcere, c ă tre m oşia (zeiţei) E resh k ig al21, şi-a în d re p ta t gîndul Ish ta r, fiica lui S in; ea, fiică a lui Sin, gîndul şi l-a în d re p ta t spre în tu n e c a tu l lăcaş unde şade Irkalla, spre lăcaşul a cărui in tra re este fă ră ieşire, spre calea pe care o s tră b a ţi fă ră întoarcere, spre lăcaşul unde cei ce p ă tru n d sînt lipsiţi de lum ină, unde p ulberea le a stîm p ă ră foam ea şi pîinea lor este lutul, unde ei nu zăresc lu m in ă şi răm în în beznă, şi ca păsările sînt îm b ră c a ţi cu v eşm în t de pene, şi se lăfăie colbul pe zăvor şi pe p o a rtă , [iar la p o a rtă se g ră m ă d eşte o tăce re sleită].
177
Cînd Is h ta r a aju n s la p o a rta Ţ ării-fără-în to arcere, stră je ru lu i p o rţii i-a ro s tit ac este c u v in te: «Hei, s tră je r, deschide-m i p o a rta , deschide p o a rta a s ta a ta , fiindcă do resc să in tru ! D acă nu-m i deschizi p o a rta , ca să m ă îm piedici să in tru , voi sm ulge ca n atu l, voi sparge zăvorul, voi frînge ţîţîn ile, voi p ră v ă li can atu rile. Scula-voi m o r ţii, pe cei v ii să-i înfulece, şi v o r fi m u lt m ai m u lţi cei m o rţi d ecît cei v ii!» P o rta ru l, deschizîndu-şi gura, v o r beşte şi îi spune în ă lţim ii Sale I s h t a r : «O preşte-te, D oam nă, n u d ărîm ă p o a rta , m ă duc să v estesc num ele tă u re ginei E re sh k ig a l». P aznicul a in tr a t aşad ar şi c ă tre Ereshkigal a g ră it: «Este sora t a Is h ta r cea care se aţine la p o a rtă , p ă s tră to a re a laţu rilo r de v în ăto are şi cea care tu lb u ră G enunea d in a in te a R egelui E a!» Cînd E re sh k i gal auzi aceste cu v in te, fa ţa i se îngălbeni ca o cren g u ţă t ă i a t ă de c ă tin ă roşie, buzele i se în n eg riră ca v în ă ta ia (de la b ă ţu l) de tre s tie k u n in u :«Ce p lan u ri au m înat-o spre m ine? De ce are dînsa p lăcere să v in ă la m ine, care beau a p ă îm p reu n ă cu (zeii) A n u n n ak i, care în loc de pîine m ănîn c arg ilă, care în loc de bere b eau a p ă s tă tu tă ? Să m ă lase să-i plîng pe soţii care şi-au lă s a t nevestele, să le plîng pe fem eile tin e re sm ulse de la sînul b ă rb a ţilo r lor, să-l plîng pe copilaşul r ă p it în ain te de vrem e! D u-te, p o rtaru le , deschide-i p o a rta ta , d ar cu dînsa să te p o rţi du p ă Legile S trăv ech i!» P o rta ru l se duse şi îi deschise p o a rta : «Intră, D oam nă, b u cu ro asă fie K u th a 22 să te v a d ă , p alatu l Ţ ării-fără-înto arc ere veselească-se d in a in te a ta !» L ăsînd-o să tre a c ă prin cea d in tîi p o a rtă , el lu ă jos şi duse m are a t ia r ă de pe capul ei: «De ce, p o rtaru le , m i-ai lu a t de pe c re ş te t m area m ea tia ră ? » «In tră, D oam nă! A şa sînt Legile D oam nei Infern u lu i!» L ăsînd-o să tre a c ă p rin p o a rta a doua, el lu ă jos şi duse cerceii din urechile ei: «De ce, p o rtaru le, m i-ai lu a t cerceii din urechile m ele?» « In tră, D oam nă! Aşa sîn t Legile D oam nei Infernului!» L ăsînd-o să tre a c ă p rin p o a rta a tre ia , el îi lu ă şi duse de pe gîtul ei [colierul] de perle: «De ce, p o rta ru le ,m i-a i lu a t perlele de la gît?» « In tră, D oam nă! A şa sîn t Legile D oam nei Infernului!» L ăsînd-o să tre a c ă p rin p o a rta a p a tra , el îi lu ă şi duse de pe sîni p ie p ta ru l: «De ce, p o rtaru le , m i-ai lu a t de pe sîni p iep taru l? » « In tră , D oam nă! A şa sînt Legile D oam nei Infern u lu i!» L ăsînd-o să tre a c ă prin p o a rta a cincea, el
173
îi lu ă şi duse de pe şoldurile ei c in g ăto a rea cu pietrele de n a ş te re : «De ce, p o rtaru le , m i-ai lu a t de pe şolduri cin g ă to a re a cu p ietrele de n aştere?» « In tră , D oam nă! Aşa sînt L egile D oam nei In fernului!» L ăsînd-o să tre a c ă prin p o a rta a şasea, el îi lu ă şi duse inelele de la m îin i şi de la p icio are: «De ce, p o rtaru le , m i-ai lu a t inelele de la m îini şi de la picioare?» « In tră , D oam nă 1 A şa sîn t Legile D oam nei Infern u lu i!» L ăsînd-o să tre a c ă p rin p o a rta a şap tea, el îi lu ă şi duse de pe tru p v eşm în tu l ru şin ii: «De ce, po r ta ru le , m i-ai lu a t de pe tr u p v eşm întul ruşinii?» «Intră, D oam nă 1 A şa sîn t Legile D oam nei In fern u lu i!» D in clipa cînd Is h ta r a coborît în Ţ ara-fără-în to arcere, E resh k ig al b ă tu d in a in te a ei din picioare, văzînd-o; fă ră a s ta pe gînduri, Is h ta r zvîcni spre dînsa. E reshkigal deschise gura, v o rb in d , şi zise aceste cu v in te crainicului ei N a m ta r2^: «Du-te, N a m tar, [zăvorăşte-o în p alatu l m eu] şi a ru n c ă cele şaizeci de [boli peste] Is h ta r : bolile de ochi [îm p o triv a ochilor] ei, bolile de b ra ţe [îm p o triv a braţelo r] ei, bolile de picioare [îm p o triv a picioarelor ei], bolile de in im ă [îm p o triv a inim ii] ei, bolile de cap [îm potriva capului ei], asu p ra ei to a tă , îm p o triv a ei [asm u te cele şaizeci de b o li].» De cînd stă p în a Is h ta r [a coborît în Infern], ia tă că ta u ru l n u m ai sare pe ju n c ă , [nici m ăg aru l n u se m ai îm perech ează cu m ă g ă riţa ] şi în u liţă [b ă rb a tu l tîn ă r n-o m ai îm b răţişează] pe fem eia cea tîn ă ră , [om ul se culcă singur în od aia lui, fem eia se culcă sin g u ră în colţul ei]. P ap su k k al, crainicul m arilo r zei, şedea cu nasul în jos şi cu fa ţa posacă. îm b ră c a t cu veşm înt ce rn it şi p re să ra t cu pulb ere de ţă rîn ă ca sem n al m îh n irii, el s-a ascuns şi plînge în fa ţa ta tă lu i său Sin, şi lacrim ile îi curg d in ain tea R egelui fia : «Ish tar s-a pogorît in Infern şi n u s-a m ai u r c a t în d ă ră t. De cînd Is h ta r a coborît în Ţ ara-fără-în to arcere, ta u ru l n u m ai sare pe ju n c ă , m ăg aru l n u se m ai îm perechează cu m ă g ă riţa , în u liţă b ă rb a tu l tîn ă r n-o m ai îm b răţişeaz ă pe fem eia cea tîn ă ră , om ul se culcă sin gur în o d aia lu i, fem eia cea tîn ă r ă se culcă sin g u ră în col ţu l ei.» 24 fia , în tru în ţelep ciu n ea din in im a sa, a fă u rit un chip [nou], l-a c re a t pe A su-shu-nam ir, anum e u n assinnii25 [şi i-a sp u s]: «Du-te, A su-shu-nam ir, în făţişea ză-te la p o a rta Ţ ă rii-fă ră -în to a rc e re care în fa ţa t a îşi v a descuia cele
179
şapte p o rţi ale ci, p en tru ca văzindu-te, E reshkigal să se bucure de ven irea ta ! în d a tă ce inim a i se va domoli şi sufletul i se v a însenina, roag-o fierb in te în tru num ele m arilor zei, apoi rid ică-ţi capul şi atrage-i luarea-am in te asu p ra B u rd u fu lu i: V ai, D oam nă, [vei zice tu ], să mi se dea ac est B urduf, ca să beau apă!» Gînd E reshkigal auzi aceste cuvinte, ea îşi lovi coapsa şi îşi m uşcă degetele: «Tu m i-ai ceru t ceea ce nu se cere! Vino, A su-shu-nam ir, să te blestem cu blestem ul cel m are; [eu îţi voi h ă ră z i, d re p t so a rtă , o so a rtă care n u se poate u ita , da, îţi voi h ărăzi pe vecie d rep t so a rtă o so a rtă care nu se p o ate u ita !]: pîinea plugurilor oraşului să fie cea pe care ai s-o m ănînci, haznalele de scurgere ale oraşului să fie cele unde te vei ad ăp a, u m b ră de m eterez să fie peste to t unde te afli, pragul porţii să-ţi fie c ă p ă tîi, beţivul şi cel în s e ta t să-ţi lovească obrazul!» E reshkigal, luînd iarăşi cuvîntul, vorbeşte şi zice aceste vorbe c ă tre crainicul ei Nam ta r : «Du-te, N am tar, b ate la [palatu l din] E k alg in a, îm podobeşte pragurile cu m ărgean u ri albe. D u-te şi cau tă-i pe A nunnaki şi cheam ă-i să se aşeze în jilţu ri de aur. Stropeşte-o pe Is h ta r cu Apele V ieţii şi ad-o în fa ţa m ea!» N a m tar plecă; el b ă tu la [p a la tu l din] E k alg in a, îm po dobi pragurile cu m ărg ean u ri albe, se duse să-i caute pe A nunnaki, îi aşeză în jilţu ri de aur. O stropi pe Ish ta r cu Apele V ieţii şi în fa ţa ei o aduse: «Du-te, N am tar, (îi spuse E reshkigal) şi ia-o pe Ish ta r, însă dacă ea n u-ţi a ra tă pe cineva care să-i dea drum ul, s-o aduci aicea din n o u !» N a m tar şi înso ţito rii lui aşad ar o lu ară de-acolo. O a ju ta ră să trea că p rin p o a rta în tîia, şi p o rtaru l îi dădu înapoi v eşm în tu l ruşinii tru p u lu i ei. O a ju ta ră să tre a c ă prin p o a rta a doua, şi el îi d ăd u înapoi inelele de la m îini şi de la picioare. O a ju ta ră să tre a c ă prin p o a rta a treia , şi el îi d ăd u înapoi c in g ăto a rea cu pietrele de naştere p en tru şoldurile ei. O a ju ta ră să tre a c ă prin p o a rta a p a tra şi el îi d ete înapoi p iep taru l sinilor ei. O a ju ta ră să tre a c ă prin p o a rta a cincea, şi el îi d ădu înapoi perlele p en tru gîtul ei. O a ju ta r ă să tre a c ă p rin p o a rta a şasea, şi el îi dădu înapoi cerceii urechilor ei. O a ju ta ră să tre a c ă prin p o a rta a şa p te a şi el îi d ete înapoi m arca tia ră a capului
180
ei. «Dacă ea n u -ţi a r a tă pe cineva care să-i dea drum ul, du-o iară şi la E resh k ig al!» (îşi zise p o rtaru l). L ui T am m u z20, ibovnicul tin e re ţii sale, (i s-a spus): «Irnbăiaz-o în ape c u ra te ; freacă-i tru p u l cu ulei dulce; înfăşoar-o în v eşm în t de p u rp u ră , flautul a lb a stru p en tru ea să ră su n e; fetele de petrecere să-i a ţîţe sim ţurile!» [S tăp în a] Belili (Ish ta r) şi-a pus podoabele, sînul ei era ac o p erit cu to tu l de perle. Cînd auzi plîngerea fra telu i ei, Belili îşi lovi podoabele şi m ărg ă rita re le de care era p lin ă fa ţa tru p u lu i V acii27 dum nezeieşti: «Vai, fratele m eu fă ră pereche, n u m ă n e d re p tă ţi!» C în d T am m uz se v a sui din nou (pe p ăm în t), flau tu l a lb a stru şi inelul de a g a tă se vor sui cu el; sui-se-vor cu dînsul b o cito rii şi b o cito a rele, şi fie ca m o rţii să se urce lao la ltă cu el şi să adulm ece fum ul m iresm elor! (Către Ţara-fără-întoarcere /Coborîrea Ishtarei în Infern/ — versiune asiriană din Ninive, Bibi. Ini Assurbanipal)
MOARTEA VREMELNICĂ A LU I BA AL , Cunoaşterea acestui mit (cuprins într-un ciclu mai amplu de tablete ugaritice, consacraţi* /.eului care pune în ordine elementele cosmice, Baal) e interesanta nu numai pentru observarea modului de a trata la scară cosmică simbolurile agrare ale epocii, dar şi pentru similitudinea mai puţin obişnuită ce se desprinde din confruntarea detaliilor cu unele texte biblice şi chiar eu unele vechi basme fantas tice din folclorul universal. De origine cultuală mesopotamiană, Baal era un zeu cu o mare arie de răspîndire în lumea popoarelor semite din antichitate, adorat îndeosebi ca tînăr simbol activ al renaşterii; dar perspectiva de adoraţie a ajuns foarte diferită cu timpul, de la ideea de zeu stăpîn (la fenicieni) pînă la ideea de idol străin (la evreii ialivişti) şi, astfel, dacă în Ugarit era venerat ca tînăr coordonator cosmic, textele biblice I-au coborît la treapta unui de mon nefast (Baal Zebub, de unde a derivat mai tîrziu, în epoca Evan gheliilor, noţiunea religioasă Belzebuth, prinţul demonilor).
[Mot către B a a l] — «Cînd pe L o ta n 29, şarpele fugar, îl vei lovi, cînd nim ici-vei şarpele încolăcit S haliyat cel cu şap te capete, cerurile vor lu a foc şi vor picura ca sudoarea
181
de pe m a n tia ta . E u n u am a lt n u tre ţ decît firim itu ri îm p ră ş tia te şi m or (de foam e). V ai, t u ai p u te a să cobori în gîtlejul dum nezeiescului M ot29, în m ăru n ta ie le celui în d ră g it de E l30 viteazulT» Cei doi zei p u rced fă ră a se opri, apoi se duc în p re ajm a lui B aal, în piscurile m u n telu i Sapon. Ia r G apan şi U gar îi sp u n : «Solie de la dum nezeiescul M ot, c u v în t de la în d ră g itu l v iteazu lu i E l: „Cu a d e v ă ra t gîtlejul m eu este gîtleju l leilor din p u s tiu sau ca gura delfinului m ă rii sau a b u to iu lu i care îm bie pe bivoli, ca izvorul adem enind ciutele. Şi i a t ă că n u m a i noroiul îm i um ezeşte gîtlejul cu a d e v ă ra t. Voi m înca înşfăcînd (hrana) cu m îinile. P otoleşte-m i p o fta cu polonicul, ori p ah arn icu l tă u să d re ag ă p e n tru m ine pocalul. P o fteşte-m ă , B aal31, îm p reu n ă cu fra ţii m ei. C heam ă-m ă, H ad d u , îm p reu n ă cu alaiul m eu, ca să m ănînc b ucatele la o la ltă cu fra ţii m ei, să b eau vin a lă tu r i de fra ţii m ei. U ita-v ei, tu B aal, că te voi stră p u n g e cu lancea. Cînd îl vei lovi pe [L o tan , şarpele fugar], cînd nim ici-vei [şarpele în co lăcit] S h ajiy at [cel cu şap te cap ete, cînd cerurile] v o r lu a foc [şi v o r p icu ra ca sudoarea de pe m a n tia ta . E u n u am a lt n u tr e ţ d ecît firim itu ri îm p ră ştia te , şi m or... V ai, tu ai p u te a să cobori în gîtlejul dum nezeiescu lui M ot, în m ăru n ta ie le celui în d ră g it de E l viteazul 1“]» (lacună). [Cu o b u ză spre p ă]m în t, cu a ltă b u ză spre ceruri, cu lim b a spre stele, B aal v a in tr a în p în tecu l său , v a coborî în gura sa. Cînd m ăslin a, rodul p ă m în tu lu i şi fru c tu l pom ilor s-au co p t, P re a P u te rn ic u l B aal este cuprins de te a m ă , C ălăreţu l N orilor tre m u ră d in a in te a lui. D uceţi-vă să v e s tiţi pe dum nezeiescul M ot, să d a ţi seam ă celui în d ră g it de v ite a z u l E l, despre solia P re a P u te rn icu lu i B aal, cu v în tu l celui m ai ta re d in tre vo in ici: «Te salu t, dum nezeiescule M ot, s în t sluga t a şi îţi voi fi p u ru ri.» Cei doi zei (G apan şi U gar) p leacă şi n u se opresc, apoi se înfăţişează d in a in te a lu i M ot în c e ta te a lui noroioasă. Ş an ţu l îi e re şed in ţa , G roapa îi e ste av erea. E i în a lţă glasul şi v estesc: «Te salu t, dum nezeiescule M ot, sîn t sluga t a şi îţi voi fi p u ru ri.» B ucuros fo a rte , dum nezeiescul M ot în a lţă glasul şi s trig ă : «în sfîrşit I B aal m ă p o fte şte [cu fra ţii mei], H ad d u m ă ch eam ă [cu alaiul m eu ...] h ra n a m e a ! »(lacună). [M ot ro s te ş te :] «Prea P u te rn ic u l B aal[...] E u îl voi pune în cim itiru l dum nezeiesc, care este p ă m în tu l. Ia r t u
182
să-ţi iei cu tin e n o ru l tă u , v în tu l tă u , fulgerul tă u , ploaia ta , cele şa p te slugi ale ta le , cei o p t copii de casă ai tă i. Ia cu tin e pe lu m in o asa P id riy a , ia cu tin e pe ploioasa T aliya, (fiicele ta le ), şi apoi in tr ă , ro g u -te, în in im a m u n telu i, în c u rte a m ea. R id ică m u n tele cu m îinile ta le , m ă g u ra — pe palm ele ta le , şi co b oară în sălaşul s ih ă strie i su b p ă m ântene. T u te v ei socoti p rin tre cei ce c o b o a ră în p ă m în t, ia r zeii v o r ş t i c ă e şti m o r t.» P re a P u te rn ic u l B aal se supune. L u i îi e d ra g ă o ju n c ă din păşu n e, o v ac ă de pe cîm pul din ţă rm u l sălaşu lu i m o rţilo r, cu care s tă tu s e cu lcat de şap te şi de şap tezeci de o ri; ea îl a ţîţă de op t şi de optzeci de ori. E a zăm isleşte şi n a şte un m ascul. P re a P u te rn icu l B aal a în v eşm în tat-o [...] (lacună). [D u p ă aceea, zeii se în fă ţiş a ră d in a in te a lu i E l, la iz voarele fluviilor, la m ijlocul scurgerii celor do u ă oceane. E i p ă tr u n d pe tă rîm u l lu i E l, in tr ă pe m oşia reg ală a p ă rin te lu i anilor. E i iau cu v în tu l şi dau seam ă:] «Noi am s tr ă b ă tu t... Noi am so sit pe cea m ai îm b ieto are d in tre p ă şuni, pe cîm pia cea m ai p lă c u tă de pe ţă rm u rii sălaşului m orţilo r. D a, B aal a c ă z u t în p ă m în t, P re a P u te rn icu l B aal este m o rt, P rin ţu l, V oievodul P ă m în tu lu i a p ierit.» L a aceste v o rb e, E l m ilostivul cu in im ă m are se d ă jos de pe tro n u l său şi se aşează pe o tr e a p tă , ia r de pe tre a p tă se duce să se aşeze în ţă rîn ă . îş i p re sa ră în cap gunoaiele doliului şi pe c re ş te t p u lb erea în care a lţii se tăv ăle sc, îşi a tîrn ă p este şale u n sac, îşi cresteaz ă pielea cu o p ia tr ă , îşi ta ie cu b riciu l sm ocul de p ă r îm p le tit în două, îşi ta ie tre i brazd e în o b ra jii săi şi în b ă rb ia sa, îşi a ră m uşchii b ra ţu lu i ca pe o g ră d in ă şi aşijd erea p iep tu l, îşi tra g e tre i brazde pe sp a te ca în ogorul din vale. îş i rid ic ă glasul şi s trig ă : «Baal e m o rt! Ce se v a alege de poporul F iului lui D ag an ? Ce v a fi cu m u lţim ea ? Pe urm ele lui B aal, eu m ă duc să m ă cobor în p ă m în t.» Şi în săşi A n a t32 p o rn eşte să colinde to ţi m u n ţii pînă în m ăru n ta ie le p ăm în tu lu i, to a te m ăgurile p în ă în m ă ru n ta ie le gliei. E a soseşte pe cea m ai îm b ieto are d in tre păşuni; pe cîm pia cea m ai p lă c u tă [de pe ţă rm u rii] sălaşului m o r ţilo r a aju n s. D a, B aal a c ă z u t în p ă m în t. E a îşi înfăşoară u n sac p este coapse. ...E a îşi crestează pielea cu o p ia tră , îşi ta ie cu briciul cosiţa îm p le tită în do u ă, îşi despică tre i brazde în obraji şi în b ă rb ie , îşi a ră m uşchii b ra ţu lu i ca pe o g ră d in ă şi
183
aşijd erea piep tu l, îşi tra g e tre i brazde pe spate ca în ogo rul din vale. [E a strig ă :] «Baal e m o rt! Ce se v a alege de poporul F iului lui D agan? Ce v a fi cu m u lţim ea? Pe u rm e le lui B aal, să coborîm în p ă m în t, coboare-se în p reajm a lui lam p a d iv in ă S h ap ash 33. » E a îşi soarbe lacrim ile cum ar b ea vin, p în ă se s a tu ră de plîns. Cu voce p u tern ic ă strig ă : «Tu, lam p ă d iv in ă S hapash, rogu-te du-mi-1 pe P rea P u te rn icu l B aal!» L am p a divină S hapash se supune. E a îl duce pe P rea P u te rn ic u l B aal pe u m ăru l (zeiţei) A n at. D upă ce (S hapash) l-a aşezat, (A nat) îl u rcă în cu tele (m u ntelui) Sapon. E a îl plînge şi îl îngroapă, îl pune în cim itiru l dum nezeiesc care este p ăm în tu l. Ea taie şaptezeci de bivoli ca je rtfă p e n tru P rea P u te rn icu l B aal. E a ta ie şaptezeci de boi ca je rtfă p en tru P rea P uternicul Baal. T aie şaptezeci de oi ca [je rtfă ] p en tru P rea P u ternicul B aal. E a ta ie şaptezeci de cerbi [ca je rtfă ] p e n tru P rea P u tern icu l B aal. [E a ta ie şapt-e]zeci de ţa p i [ca je rtfă p en tru Prea] P u te rn icu l B aal. [E a taie şaptezeci] de m ăg ari [ca je rtfă ] p e n tru P rea P u tern icu l [B aal.] E a îşi aşează [...] în [ ...] al său [...] p en tru zei. Apoi ea se în d rea p tă spre [El], la izvoarele fluviilor, la m ijlocul scurge rii celor două oceane. E a ajunge pe tărîm u l lui El şi p ă tru n d e pe m oşia reg ală a p ă rin te lu i anilor. E a cade la picioarele lui El şi îi d ă slavă şi cinste. Ia cuvîntul şi s p u n e : «Bucure-se A th ira t, dînsa şi fiii ei, [veselească-se] zeiţa la fel ca şi c e ata ciracilor ei, căci P rea P u tern icu l B aal este m ort, P rin ţu l, V oievodul P ă m în tu lu i, a p ierit.» Cu voce p u te rn ic ă , El îi strig ă Doam nei A th ira t Y am 34: «Ascultă, D oam nă A th ira t Y am ! Dă-m i pe unul d in tre fiii tă i, să-l fac rege!» D oam na A th ira t Y am ră sp u n d e: «Fie! să facem rege pe unul în ţelep t şi destoinic.» M ilosti vul El cel cu inim ă m are : «Un (zeu) mic nu v a fi acum pe m ăsu ra lui B aal, nici n u v a m înui lancea d eo p o triv ă cu Fiul lui D a g an ...» Şi D oam na A th ira t Y am , d re p t ră s p u n s : «Bine a tu n c i, să-l facem rege pe A th ta r cel cu m p lit35, să dom nească A th ta r cel cu m plit.» N u m aid ecît A th ta r cel cu m p lit se şi suie în cutele (m un telui) Sapon, se aşează pe tro n u l P rea P u tern icu lu i B aal, însă picioarele lui nici nu atin g tre a p ta , capul nu-i ajunge pînă la creştetu l tro n u lu i. Şi A th ta r cel cum plit se dă jos, coboară de pe tro n u l P rea P u tern icu lu i Baal şi ajunge
184
rege pe glia căreia ii este stăpîn [...] scoate apă în chiupuri [...] scoale ap ă în b u to aie (lacună). Trece o zi, tre c zilele şi [Fecioara] A n at îl c a u tă (pe Baal). Aşa cum v aca are g rijă de viţelul ei, cum oaia are g rijă de m ielul ei, are g rijă A n a t [să-l găsească] pe Baal. E a îl ap u că pe M ot cu poala veşm întului ei, îi ag aţă pe Mot cu poala m an tiei ei. Ia cu v în tu l şi s trig ă : «Tu, Mot, să-mi dai fratele!» Şi dum nezeiescul M ot, d re p t ră sp u n s: «Ce d o reşti de la m ine tu , F ecioară A n at? E u sînt cel care m erg să colind to ţi m u n ţii p înă în m ăru n ta ie le p ă m întu lu i, to a te m ăgurile pînă în m ăru n ta ie le gliei. G ît lejul m eu s-a în ţă rc a t de oam eni, gîtlejul m eu [s-a în ţă rc a t] de m ulţim ile p ăm în tu lu i. Am v en it în cea m ai îm bietoare d in tre păşuni, pe cîm pia cea m ai p lă c u tă de pe ţă rm u rii tă rîm u lu i m orţilor. E u însum i I-am lu a t cu a sa lt pe P rea P u tern icu l B aal, ch iar eu I-am so co tit ca pe un miel în gura m ea, ca pe un ied în d esch izătu ra b o tu lu i m eu, şi el a d isp ăru t.» L am pa d ivină S hapash e a rzăto are. Cerurile sînt sleite din p ricin a dum nezeiescului M ot. Trece o zi, tre c zilele, se fac zilele luni, iar F ecioara A n a t îl to t c a u tă . Aşa cum vaca are g rijă de viţelul ei, cum oaia are g rijă de m ielul ei, are grijă A n at să-l [găsească] pe B aal. E a îl apucă pe dum ne zeiescul M ot, îl despică cu fierul, cu ciurul îl v în tu ră , în foc îl arde, cu p ia tra îl m acină. R ăm ăşiţele lui ea le îm p răş tie peste glie, p en tru c-a p ăsările să-i sfîrtece carnea, pen tru ca vrăbiile să-i ciugulească fărîm ele. C arnea ţîşneşte din carne [...]36 (lacună) «[căci P rea P u tern icu l Baal este m ort], căci P rin ţu l [Voievodul P ăm în tu lu i] a p ierit. D ar ia tă că P rea [P u te rn icu l Baal] este viu, d ar ia tă că este un P rin ţ, un Voievod [al P ăm în tu lu i]. In vis, Milos tiv u l El cel cu in im ă m are, în som n, C reatorul fă p tu rilo r j va vedea] cum din ceruri plouă grăsim e, cum p rin fluvii se scurge m iere, şi voi şti că P rea P u tern icu l B aal este viu, că este un P rin ţ, un Voievod al P ăm în tu lu i.» In vis, M ilostivul El cel cu inim ă m are, în somn C reatorul fă p turilor [vede] cum din ceruri plouă grăsim e, cum prin fluvii se scurge m iere. Vesel fo arte, M ilostivul El cel cu inim ă m are b a te cu piciorul în tr e a p tă şi rîde în hohote. El îşi în a lţă glasul şi strig ă : «Eu m ă aşez să m ă odihnesc, inim a m ea mi s-a lin iştit în sîn, căci P rea P u tern icu l Baal este viu, şi este deci un p rin ţ, un Voievod al P ăm în tu lu i.»
185
Cu voce p u te rn ic ă , E l îi s trig ă Fecioarei A n a t: «Ascultă tu , F ecio ară A n a t, spune-i lăm pii divine S hapash: D a, E l te pune lîn g ă A n a t a cîm piilor, da, lîngă A n a t a cîm piilor, o S h ap ash 1 stă p în u l [te pune] lîn g ă A n a t a b ra z delor. U nde e ste P re a P u te rn ic u l B aal? U nde este P rin ţu l, V oievodul P ăm în tu lu i?» F ecio ara A n a t p leacă şi apoi se în d re a p tă c ă tre lam p a d iv in ă S hap ash . Ia cu v în tu l şi s trig ă : «Solie de la ta u ru l E l, p ărin te le tă u , cu v în t d in p a rte a M ilostivului tă u z ă m islito r: Cu a d e v ă ra t, E l te pune lîngă A n a t a cîm pii lor, d a, lîn g ă A n a t a cîm piilor, o S hapash 1 [te pune] s tă p înul lîn g ă A n a t a, b razdelor. U nde e ste P re a P u te rn icu l B aal? U nde este P rin ţu l, V oievodul P ăm întului?» Şi lam p a d iv in ă S h apash îi ră sp u n d e : «Varsă vin roşu din cupă, a d ă o cu n u n ă de ru d en ie, ia r eu îl voi c ă u ta pe P rea P u te rn icu l B aal». [lacună] Zilele se fac luni, lunile — ani, şap te ani. Apoi divinul M o t[...] s trig ă : «Din p ricin a ta , B aal, am a fla t u m ilin ţa, am cunoscut ciurul care m -a v în tu ra t, fierul care m -a desp icat, focul care m -a p îrjo lit, p ia tra care m -a m ă c in a t, s ita care m -a c e rn u t, din pricina t a m -am v ă z u t [risipit] pe glie, îm p ră ş tia t în m are. (la cună) H ei, fra ţii m eii B aal m -a a ru n c a t în p ăşu n ii» [Mot] îl în fru n tă pe B aal în cu tele m u n telu i Sapon. Ia cuv în tu l şi s trig ă : «Vai, fraţilo r, am fă c u t din B aal păşunea m ea, o, feciorii m am ei m ele, am fă c u t din el je r tf a m ea». E i se b a t ca fru n ta şii (întrecerilor) de lu p te. B a e m ai ta re M ot, b a e B aal m ai ta re . E i se îm pung ca bivolii. B a e m ai ta re M ot, b a e B aal m ai ta re . E i ca şerpii se m uşcă. B a e m ai ta re M ot, b a e B aal m ai ta re . E i se reped ca teleg a rii. B a cade M ot, b a e B aal care cade. Acolo d ea su p ra S hapash îi strig ă lu i M ot: «A scultă, rog u -te, dum nezeiescule M ot! Cum cu tezi t u să te lu p ţi cu P re a P u te rn icu l B aal? Cum să-ţi ascu lte ru g ă ciu n ea T au ru l El, p ă rin te le tă u ? Ne g re şit, el îţi v a sm ulge reazem ul jilţu lu i tă u . T ronul regal ţi-l v a r ă s tu r n a n eg reşit. N egreşit îţi v a sfă rîm a sceptrul tă u de dom nie.» F rica îl cuprinde pe dum nezeiescul M ot. Cel în d ră g it de El v iteaz u l începe să tre m u re . M ot [...] cu glasul său [...] îl aşază pe p ro p riu l său [tro n regal] pe B aal, [în jilţu l care este locul] ra n g u lu i său [...] (Baal si Moartea, versiune ugarită)
186
„EU SÎNT CEL CARE ESTE“ Yahweh (provenind din rădăcina verbului ebraic „a fi“, traduc tibil prin „cel care este“, notat în original prin tetragram a sacră YHW H) nu este de fapt un nume propriu. Yahweh, dintr-un zeu meteorologic tribal al seminţiei iudeilor, prin reforma politică şi religioasă de unificare a celor 12 seminţii (atribuită lui Moise, adică unei persoane mitice), a devenit zeul unic al unui cult elaborat teo logic ca religie monoteistă; zeii anteriori (divinitatea plurală Elohim, semiticul foarte răspîndit El, mai tîrziu Skaddai, Shebaoth, Adonai ş.a.) i se subsumează ca atribute; rămîn divinităţi subal terne, exterioare, numai cele negative, demonice, ca Azazcl, sau cele rivale ca Belzebuth (din Baal-Zebub). Teologia rabinică afirmă că Yahweh are un nume, dar unul secret, care ar fi rostit în şoaptă, o dată pe an, în Sfînta-sfintelor din Templu. Un ritual similar existase anterior şi în Egipt, ale cărui mituri pretind că nici zeii nu cunoşteau adevăratul nume al lui R6, aflat printr-o stratagem ă numai de Isis. Ca formă de mit într-adevăr originală, prezenţa lui Yahweh nu este numai dominantă şi autocrată, dar şi de un absolutism maxim, total, fără excepţii: această prezenţă, reflectată verset cu verset în Biblie şi în Talmud, e cauza şi scopul tuturor lucrurilor, de la cos mogonie la igiena trupească a fiecărui ins. Yahweh este simbolul teo logic al divinităţii prin excelenţă, căreia i se atribuie toată existenţa obştei umane.
Şi M oshe (M oise)37 p ă şte a oile socrului său Ietro , p reo tu l din M idian, şi o d a tă a m în a t tu rm a în p a rte a de apus a deşertului* şi a aju n s la m u n tele lui E l, ad ică la H oreb. Ia r în g ertu lu i Y ahw eh i s-a a r ă t a t lui în flacăra de foc d in m ijlocul u n u i desiş de m ă ră c in i: şi s-a u ita t Moshe şi i a tă că m ă ră c in ii ard eau cu flacără, d ar n u se m is tu ia u . Şi M oshe şi-a zis: «Să tre c în p a rte a aceea şi să privesc la a c e a stă a ră ta re n ă z d ră v a n ă , de ce n u se mistu ie şte m ărăcin ele?» Cînd a v ă z u t Y ahw eh că el a p o rn it în tr-aco lo să se u ite , a s trig a t c ă tre dînsul E l din m ijlocul desişului şi i-a zis: «Moshe! M oshe!» Ia r el a ră sp u n s: « Iată-m ăl» Şi a zis Y ahw eh: «Nu te ap ropia p în ă aici! D escalţă-te de sandalele ta le , fiin d că locul pe care s ta i tu în fa ţa m ea este p ă m în t s f în t!» Şi a zis i a r : «Eu s în t E l (tyamnezeu) al p ă rin ţilo r tă i, Dumnezeul lui A b rah am , D iim n ezeu llm Y sh h ak (Isaac) şi D umnezeul
187
lui Y akob!» Ia r Moshe şi-a ascuns faţa, fiin d că s-a te m u t să se u ite la El. A tu n ci Y ahw eh a spus: «Am v ă z u t chinul poporului m eu care este în E g ip t şi am au zit s trig ă tu l lui îm p o triv a celor ce îl îm pilează; cunosc suferinţele lui şi m -am pogorît ca să-i m în tu iesc din m îna egiptenilor şi să-i s tră m u t din ţa ra a c e a s ta în tr-o ţa r ă b u n ă şi larg ă, în tr-o ţa r ă ro d i to are unde curge lap te şi m iere, pe m eleagurile canaaniţilor, ale h ittiţilo r, ale am oriţilor, ale perhizziţilor, ale hiviţilor şi ale ieb h u siţilo r; căci acum ia tă s trig ă tu l fii lor lui Israel a aju n s pînă la m ine şi am v ă z u t destul îm pilarea cu care îi îm pilează egiptenii. Şi acum vino, să te trim it la P a r’oh (Faraon)38, ca să scoţi poporul m eu, pe fii lui Israel, din E g ip t.» D ar Moshe i-a răsp u n s lui E l: «Cine sîn t eu, ca să m ă duc la P a r’oh şi să-i scot pe fiii lui Israel din E g ip t?» A tunci a zis Y ahw eh: «Dar eu voi fi cu tin e! Şi a c e sta îţi v a fi sem nul că eu te-am trim is; după ce vei scoate poporul m eu din E g ip t, v ă v eţi închina lui El pe m u n tele acesta!» A tu n ci Moshe i-a spus lui E l: «Iată, eu m ă voi duce la fiii lui Israel şi le voi spune: — Zeul p ă rin ţilo r v o ştri m -a trim is la voi! — şi dacă ei m ă vor în tr e b a :—Care este num ele lu i? — eu ce să le răsp u n d '» A tu n ci El a ro s tit c ă tre M oshe: «Eu sînt cel care sînt». Apoi a a d ă u g a t: «Aşa să le spui fiilor lui Isra el: — E a sîni'39 m -a trim is la v o i.» [...] Ia r a tre ia zi, cînd s-a fă c u t ziuă, s-au p o rn it tu n e te şi fulgere şi n o ri grei au aco p erit m untele şi sunetul cornului a clo co tit v ajn ic; ia r t o t poporul care era în ta b ă ră tr e m u ra de spaim ă. A tu n ci Moshe scoase poporul din ta b ă ră , în tru în tîm p in area lui El, şi ei ră m a se ră la poalele m unt elui. Ia r m u n tele Sinai fum ega to t, căci Y ahw eh se pogorîse în foc pe m u n te şi fum se rid ica de pe el, ca fum ul d intr-un cupto r, şi t o t m un tele se cu tre m u ra grozav. Şi sunetul cornului ră z b ă te a şi clocotea p u tern ic .40 Moshe vorbea, ia r El îi ră sp u n d ea cu glas de tu n e t. A stfel Y ahw eh s-a pogorît pe m u n tele S inai, în piscul m u n telu i; şi Y ahw eh l-a ch e m a t pe Moshe pe vîrful m u n telu i şi Moshe s-a su it la dînsul. Ia r Y ahw eh a r o s tit c ă tre M oshe: «Pogoară-te şi în d eam n ă s tă ru ito r poporul să nu n ăv ă le ască spre Y a h weh să-l v ad ă , ca să nu p ia ră cu g răm ad a. C hiar şi preoţii care se apropie de Y ahw eh să se sfin ţească pe sine, ca nu cum va Y ahw eh să facă p ră p ă d p rin tre e i !» [...] A tunci El
188
a ro s tit to a te aceste cu v inte şi a zis: «Eu sînt El Y ahweh al tă u , care te -a scos pe tin e din ţa ra E g ip tu lu i, din casa robiei. Să n u ai alţi dum nezei a fară de mine» [...] Şi to t poporul era m a rto r la tu netele şi la fulgerele şi la sunetul cornului şi la p riv eliştea m u n telu i fum egînd, şi poporul privea şi se cu tre m u ra şi s tă te a d ep arte. Şi au zis (oamenii) către M oshe: «Vorbeşte tu cu noi şi noi te vom asculta, dar să n u v o rb ească El cu noi, că ne e te a m ă că m u rim .» Iar Moshe a ro s tit c ă tre popor: «Nu vă tem eţi, căci El a venit to cm ai ca să vă p u n ă la încercare şi ca frica de dîn sul să fie m ereu în faţa v o astră şi să nu p ă c ătu iţi» . Deci poporul a s ta t d ep arte, ia r Moshe s-a a p ro p ia t de în tu n e cim ea unde se afla El. Şi a ro s tit El c ă tre M oshe: «Spune aşa fiilor lui Israel: — Voi aţi v ă z u t că eu am v o rb it cu voi din cer. Să n u v ă faceţi dum nezei afa ră de m ine, dum nezei de a rg in t ori de aur, să nu v ă fa c e ţi.» [...] Apoi Y ahw eh a zis c ă tre M oshe: «Suie la m ine în m u n te şi sta i acolo şi îţi voi da tab le de p ia tră , adică legea şi p o ru n cile pe care le-am scris p e n tru în v ă ţă tu ra lor!» Deci Moshe sculîndu-se îm p reu n ă cu Ioshua, slu jito ru l său, s-a su it în m un tele lui El. [...] Moshe s-a su it deci în m unte şi un n o r a aco p erit m u n tele. Şi slava lui Y ahw eh s-a pogorît pe m u n tele S inai, ia r n orii I-au aco p erit şase zile. Şi în ziua a şa p te a l-a s trig a t Y ahw eh pe Moshe din m ij locul norilor. Ia r în a in te a ochilor fiilor lui Israel, chipul slavei lui Y ahw eh pe vîrful m u n telu i era ca un foc m istu ito r. Şi Moshe a in tr a t în m ijlocul norilor şi s-a u rc a t pe m u n te ; şi a s ta t Moshe în m u n te patru zeci de zile şi patru zeci de nop ţi. [...] D ar Moshe l-a ru g a t: «Atunci te rog arată-m i slava ta!» Y ahw eh i-a ră sp u n s: «Voi desfăşura m ă re ţia m ea în fa ţa ta şi voi s trig a num ele lui Yahweh în a in te a ta , căci sînt în d u ră to r cu cine v reau să fiu în d u ră to r şi m iluiesc pe cel pe care v re au să-l m iluiesc». Apoi a zis Y ahw eh: «Tu nu poţi să vezi fa ţa m ea, căci nu este cu p u tin ţă v re u n om să m ă v a d ă şi să ră m în ă viu». Şi a m ai zis Y ahw eh: «Iată aici un loc, în p reajm a m ea. Tu să stai în tre stîn ci şi cînd va trece slava m ea, te voi pune în c ră p ă tu ra unei stînci şi voi pune m îna m ea in d rep tu l tă u , pînă ce voi trece.
189
Ia r d u p ă ce voi lu a m în a m ea, a tu n c i tu m ă vei vedea din sp ate, d a r fa ţa m ea n u p o ate s-o v a d ă nim eni.» (Vechiul Testament, Exodul: III, 1 —14; XIX, 16—22; XX, 1—3; 1 8 -2 3 ; XXIV, 1 2 -1 8 ; X X X III, 1 8 -2 3 )
ULLIKUMMI, STÎNCA UZURPATOARE Simbolic, acest straniu mit hurrit pare să indice un soi de Golem: o stîncă fecundată de zeul Kumarbi naşte un monstru de diorit, iar nou-născuta piatră marină spongioasă creşte pînă la cer, tinzînd să-l detroneze pe puternicul zeu al furtunii, Teshub; mitul îl mai numeşte pe Ullikummi şi Ucigaşul-de-piatră (Kukkunuttsi). De fapt aici sîntem în faţa unui sincretism foarte ampiu, la baza căruia se recu nosc rămăşiţele vădite ale litolatriei primitive (închinarea la pietre persistînd m ultă vreme între deşertul arabic şi bazinul mesopotamian), peste care s-au stratificat influenţele mitologiilor dominante dintre Tigru şi Eufrat.
Pe zeul care c u g e tă g înduri în ţelep te în sufletul său, pe p ărin te le zeilor, K u m arb i41, doresc să-l c în ţi K u m arb i c u g e tă gînduri în ţelep te în sufletul său. El urzeşte p lan u ri rele îm p o triv a Zeului F u rtu n ii42. E l visează să fă u re a sc ă u n riv al p e n tru Zeul F u rtu n ii. K um arbi r u m egă în su fletu l său în ţelep te gînduri: le în şiră ca m ă rg ă rita re le u n u i colier. În d a tă ce K u m arb i a g în d it aceste gînduri în sufletul său, el s-a scu lat din jilţu l lui. A lu a t un to iag în m înă şi s-a în c ă lţa t cu v în tu rile în picioare, ca şi cum s-ar fi în căl ţ a t cu n işte repezi sandale. E l îşi p ă ră s i oraşul său U rkish şi pu rcese spre [...] u nde se afla o p ia tră u ria şă . P ia tra era de tre i m ile lungim e şi de [...] mile lăţim e . Ceea ce avea sub ea [...] D o rin ţa lui crescu şi el se culcă cu p ia tra . [...] A cunoscut-o de cinci ori, a cunoscut-o de zece ori (lacună) [Im p a lu ri i-a r o s tit în tocm ai] M ării cuvintele (lui K u m arb i): «Cuvintele pe care stă p în u l m eu m i-a poru n cit să le spun, v reau s ă i le ro stesc în to cm ai M ării [...] K um arbi
190
trebu ie să ră m în ă p ărin te le zeilor» [D u p ă ce M area] auzi aceste cu vinte ale lui Im paluri, ea îi răsp u n se lui Im p alu ri: «Ascultă, Im p alu ri, şi ia am inte la vorbele pe care [le rostesc. D u-te] şi ro steşte-i n e s tră m u ta te [cuvinte] lui K u m arb i: P e n tru ce te aprinzi de furie, K um arbi, îm p o triv a lăcaşului m eu? F rica a cuprins lăcaşul m eu şi spaim a a in tr a t în sclavii casei m ele. Oare n u s-a şi t ă i a t lem nul de cedru, oare n u s-a şi g ă tit h ra n a (p e n tru tin e)? Zi şi n o a p te , m u zican ţii sînt g a ta să cînte din in stru m en tele lor p e n tru tin e . R id ică-te şi vino cu m ine!» K u m arb i [îşi p ărăsi] sălaşul. K um arbi purcese la drum . Im p alu ri m erse d in a in te a lui. E l se în d re p tă înspre lă c a şul M ării. M area zise: «Să se aducă un jilţ p e n tru K u m arb i. Să se p u n ă m asa d in a in te a lui. S ă i se ad u c ă de m în care. Să i se ad u că de b ă u t.» B u c ă ta rii ad u se ră bucatele, p ah arn icii îi tu rn a r ă v in dulce. B ă u ră ei o d a tă , b ă u ră de două ori. B ă u ră de tre i ori, de p a tru ori, de cinci ori, de şase ori. E i b ă u r ă a şa p te a o ară. K u m arb i îi spuse vizirului său M u k ish anu: «M ukishanu, vizirul m eu! A scu ltă ceea ce v re au să-ţi spun. Ia -ţi to iag u l în m înă, p u n e-ţi sandalele [în picioare. M ergi spre Ape şi ro steşte în fa ţa A pelor:]» (lacună) De cu n o a p te [...] [cînd sosi] veghea [de m ijloc] [...] [Ele] au scos la iv eală pe lum e [...] P ie tro iu l [...] fiul lui K um arb i[...] Fem eile I-au adus pe lum e şi zeiţele Gulshesh şi M ah I-au aşezat pe genunchii lui K u m arb i. K um arbi se b u cu ră de fiul său . El îl strîn se la in im a sa, îl îm b ră ţişă . H o tă rî să i se dea u n num e p o triv it. K u m arb i îşi zise: «Ce n u m e [să-i dau] a c e stu i copil pe care m i I-au în fă ţi şa t zeiţele G ulshesh şi M ah şi care a ţîş n it din tru p ca o să g e ată? A şad ar... num ele să u să fie U llikum m i. Să se urce la cer şi să ia îm p ă ră ţia . Să doboare K um m iya, [stră lu c itu l] oraş. Să-l doboare pe Zeul F u rtu n ii. Să-l sfărîm e aşa cum se sfă rîm ă sarea [...] şi să-l striv ească în picioare ca pe o fu rn ică. Ca pe o tre s tie să-l frîngă pe zeul T ash m ish u 43. Să-i alunge pe zei din cer ca pe nişte p ă să ri. Să-i sp arg ă ca pe n işte ulcioare goale!» D upă ce K um arb i ro s ti aceste cu v in te, el îşi zise în cugetul său : «Cui să-l în credinţez pe fiul m eu? C in e[...] şi [îl v a creşte] pe P ă m în tu l N egru? Soarele [din cer] şi Z eul-L ună nu-l v o r v ed ea. Zeul F u rtu n ii din K um m iya, p u tern ic u l rege, nu-l v a v ed ea şi n u v a p u te a să-l om oare. Is h ta r, zeiţa
191
din Ninive, şi [ ] nu-l va frînge ca pe o trestie.» K um arbi ii vorb eşte aşa lui Im p alu ri: «Im paluri, ciuleşte-ţi urechea la cu v in tele pe care ţi le voi ro sti: Ia -ţi toiagul în m înă, în calţă-te în picioare cu vînturile precum cu nişte re pezi sandale, m ergi la ze ită ţile Irsirra! Spune-le tu tu ro r Irsirra aceste c u v in te : V eniţi! K u m arb i, p ărin te le zei lor, v ă ch eam ă în casa zeilor [...] Irsirra lua-vor copilul şi îl [vor duce] c ă tre Ţ a ra în tu n eca tă f...]» [Im paluri, după ce a sc u ltă aceste cu v in te, îşi luă] to iag u l, se în c ă lţă [cu sandalele sale] şi purcese. El porni spre Irsirra. A jungînd la Irsirra, le spuse vorbele ac estea: «Veniţi! K um arbi, p ărin tele zeilor, v ă [cheam ă]. D ar [voi n u se cuvine să cunoaşteţi] p ricin a p e n tru care v-a ch em at el. G răbiţi-vă, v e n iţi!» în d a tă ce Irsirra au ziră aceste cu v in te, [se grăbiră], d e te ră zor. [P o rn iră la] drum şi s tră b ă tu r ă to a tă calea fă ră popas. Se în fă ţişa ră d in ain tea lui K um arbi, şi K u m arb i le g ră i: «Luaţi [copilul acesta] şi duceţi-l cu voi. Să-l duceţi pe P ăm în tu l N egru! Gît m ai repede! Să-l înfigeţi ca pe o s ă g e a tă în u m ăru l d re p t al lui U pelluri44. În tr-o sin g u ră zi el v a creşte de un cot, într-o lu n ă, de un stîn jen [...]» A uzind aceste cu v in te, Irsirra lu a ră co pilul de pe genunchii lui K um arbi. îl ap u cară în b raţe şi il strîn se ră la p iep t ca pe un veşm înt. (Apoi) îl lu a ră şi îl pu seră pe genunchii lui Enlil. [Zeul] rid ică ochii şi zări copilul ce se afla d in ain tea feţei sale dum nezeieşti. T rup u l îi era din d io rit. Enlil îşi zise in cugetul său : «Cine-i ac esta? Să fie a d e v ă ra t că zeiţele sorţii I-au crescut? F i-va el acela care v a vedea sălbaticele b ă tă lii d in tre zeii cei m ari? N im eni altu l decît K um arbi nu a săv îrşit ac eastă fa p tă rea. T o t astfel d u p ă cum l-a s tîrn it pe Zeul F u rtu n ii, la fel a scornit şi acest groaznic om -de-diorit, ca să-i facă un rival.» [G îndind] Enlil aceste cu v in te, [Irsirra lu ară copilul] şi îl înfip seră ca pe o să g e a tă în um ărul d re p t al lui U pelluri. P ietro iu l crescu. [Apele] pline de vlagă îl făcură să crească. în tr-o singură zi el crescu de un cot, într-o lu n ă, de un stîn je n ... Veni ziua a cincisprezecea: pietroiul crescuse m are. El (Ullikum m i) se afla în m are, cu genunchii săi ca săgeţile. P ietro iu l se în ă lţa p este ape ca un [stîlp]. M area îi aju n g ea la brîu, ca un veşm înt pe coapse. P ietro iu l se în ă lţa ca un tu rn . El ajunse la în ălţim ea te m plelor şi la kuntarra45 din ceruri. Zeul Soare-al-Cerului
192
privi de sus, din ceru ri, şi îl zări pe U llikum m i. Şi Ulli kum m i ză ri Soarele. Zeul Soare îşi zise în cugetul său : «Cine este ac est zeu p u tern ic [ce se află acolo] în M are? T ru p u l lui n u este la fel cu al celorlalţi zei.» Soarele se pogorî d in cer şi m erse c ă tre m aref...] El îşi duse m îna la fru n te . De m înie [...] său [...] D upă ce Soarele a p riv it [pietroiul] [...] el s-a dus la Zeul F u rtu n ii [...] [Cînd] văzu Soarele v en in d , T ash m ishu zise: «Oare p e n tru ce vine Soarele? R o stu l care îl face să v in ă treb u ie să fie prea de seam ă ca să fie d a t în lă tu ri. T rebuie să fie vreo tre a b ă cu tem ei, vreo b ă tă lie c ru n tă , vreo ră zm eriţă în ceruri, ori foam ete şi m o arte pe p ă m în t.» Zeul F u rtu n ii g ră i a s t fel c ă tre T ash m ish u : «Să se p re g ăteasc ă u n jilţ p en tru Soare. Să i se p u n ă m asa ca să se în tre m e z e !» [...] Soarele se înveseli... m în că, b ă u ... se sculă şi se în to arse în cer. R ăm as singur Zeul F u rtu n ii s tă tu la sfa t cu sine însuşi. Zeul F u rtu n ii şi T ash m ishu se ap u c a ră de m înă. Ie şiră din kuntarra. Is h ta r coborî din cer şi îşi zise în cugetul ei: «Spre ce loc se duc aşa cei doi fraţi? » şi se sculă în d a tă şi porni în a in te a celor doi. (Zeul F u rtu n ii) [...] ză ri înspăim în tă to ru l d io rit şi b raţele îi căzu ră m oi. Se aşeză în ţă rîn ă . L acrim ile îi cu rseră ca n işte rîu ri. Cu lacrim i în ochi, Zeul F u rtu n ii v o rb i: «Cine ar îndrăzni să pornească război? Cine p o ate în d u ra vederea groaznicelor lui [...]?» R ăspunse Is h ta r : «Fratele m eu n u ştie. V itejia lui s-a înzecit. [...]D e-aş fi fo st eu b ă r b a t [...]» (lacună) [Ish ta r lu ă o h a rfă şi un gâlgâituri. Le lu ă şi porni să cînte un cîntec. îşi aru n că veşm întul] în ţă rîn ă . Is h ta r cîn tă. Se rezem ase de o stîn c ă şi de pru n d u l m ării. Din m are n ă v ă li u n ta la z uriaş. T alazul g ră i: «De ce cînţi? P e n tru cine g u ra t a se um ple [de cîntece]? Om ul e surd, el n u aude. El e o rb : n u vede şi n u are sim ţu ri. D u-te, Is h ta r, şi caută-l pe fratele tă u , a tîta vrem e cît ac est (Ullikum m i) n-a ajuns a to tp u te rn ic , a tîta vrem e cît ţe a s ta lui n u a ajuns a d u c ăto are de groază.» D u p ă ce auzi aceste cuvinte, Is h ta r îşi p ă ră s i (planul). îş i zvîrli h a rfa şi gâlgâituri şi începu să se v aiete (lacună). Cînd zeii au ziră (de înfrîngerea Zeului F u rtu n ii), ei îşi p re g ă tiră carele şi le d e te ră [lui A sh tab i ... A shtabi] sări în caru l său ca un [...] şi îşi m înă carul c ă tre [...] El ad u n ă carele. D ezlăn ţu i tu n e tu l şi, în zgom ot de tu n e t,
193
(porni) spre m are [...] E l nu izb u ti să [...] A sh tab i şi cei şaptezeci de zei se p ră b u şiră în m are. (Ullikum m i) cu tre m u ră cerurile şi [p ă m în tu l...]; el se în ă lţă ca u n tu rn şi atin se kuntarra. În ă lţim e a dioritului aju nsese p în ă la n o u ă m ii de leghe şi de n o u ă m ii de leghe era s ta tu ra sa. E l se în ă lţa d in a in te a p o rţii oraşului K um m iya, ca un [...] Pe H e p at 46 o sili să plece din te m plul ei, p e n tru ca ea să n u m ai p o a tă prim i v e şti de la zei şi să nu-l m ai p o a tă vedea nici pe Zeul F u rtu n ii ( Teshub), n ici pe S h u w aliy atta. H ep at g răi c ă tre T a k iti: «Ascultă, T a k iti 1 Ia -ţi în m în ă toiagul tă u , în calţă-te cu sandalele ta le repezi. M ergi şi strînge la o la ltă A dunarea Zeilor. F ă ră înd o ială că D ioritul l-a ucis pe soţul m eu, pe nobilul rege.» T a k iti încercă să aducă la îndeplinire p o ru n ca d a tă de H e p at, d ar n u m ai era (deschisă) nici o cale {lacună). «Într-un loc um il [va tre b u i să locuiască dom nul meu] p în ă cînd se vor scurge anii ce i-au fo st s o ro c iţi!» [...] Cînd H e p at îl v ăz u pe T ash m ishu, ea fu cît pe ce să cadă de pe acoperiş. D acă fă cea un singur pas, cădea, în să fem e ile o ţin u ră şi n^o lă s a ră să plece. R o stin d aceste cuvinte, T ashm ishu coborî iară şi din tu rn şi se duse la Zeul F u r tu n ii. T ash m ish u ro s ti c ă tre Zeul F u rtu n ii: «Unde ne vom aşeza? Pe m u n tele K a n d u rn a? In vrem e ce noi ne vom afla pe m u n tele K a n d u rn a, altcin ev a se v a duce să se aşeze pe m u n tele L alap ad u w a. [D acă] plecăm noi, n u v a m ai răm în e n ici un rege în cer!» (lacună). «De ce n im iciţi voi [om enirea]? O am enii n-au adus oare je rtfe zeilor? [D acă veţi] nim ici om enirea, nim eni n u va m ai av ea g rijă de zei, nim eni n u le v a m ai aduce nici grîne de sacrificiu, nici lib aţii. Se v a în tîm p la aşa că puternicul rege din K um m iya, Zeul F u rtu n ii, v a fi n ev o it să pu n ă (însuşi) m în a pe coarnele plugului, ia r Is h ta r şi H epat vor tre b u i să m acine boabele. De ce v rei tu să-i faci ră u om enirii? O are n u p en tru tin e a adus ea cu bucurie je rtfe în tem p lu l tă u , o, K u m arb i, p ă rin te al zeilor?» «O, U pelluri, [spuse E a], tu n u cunoşti v e ste a cea n ouă? Nu-l ştii pe zeul p re ap u tern ic pe care K um arbi l-a cioplit spre a-l îm p o triv i celorlalţi zei, spre a urzi m o a rte a Zeu lui F u rtu n ii. P e n tru Zeul F u rtu n ii a cioplit un rival. El se rid ică din m are ca o stîn c ă de d io rit. Nu-l cunoşti? Ca
194
un tu rn s-a În ă lţa t a c e sta şi a acoperit cerurile, sfîn ta casă a zeilor şi pe H epat» U pelluri îi ră sp u n se lui E a : «Cînd ei (zeii străv ech i) au rid ic a t cerul şi păm întul a su p ra m ea, eu n u ştiam nim ic. Cînd au v en it ei şi cu cosorul au d e s p ă rţit cerul de p ă m în t, eu n u am ş tiu t nim ic. Acum, u m ăru l m eu d rep t m ă cam su p ără, n u ştiu în să despre ce zeu este v o rb a.» Cînd auzi aceste cu v in te, E a ră su ci u m ăru l lui Upel lu ri: d io ritu l se înfipsese în u m ăru l d re p t al lui U pelluri ca o să g e a tă . E a le g răi zeilor celor stră v e c h i: «Ascultaţi, zei stră v e c h i, voi care cu n o aşteţi cuvintele de odinioară! D eschideţi străv ech ile m agazii ale p ărin ţilo r şi bunicilor v o ş tr i! Să fie aduse vechile peceţi străm o şeşti şi d upă aceea to a te să fie p ecetlu ite din nou. Să fie adus străvechiul cosor de a ra m ă cu care a fo st d e sp ă rţit cerul de p ăm în t. Să fie re te z a te picioarele lui U llikum m i, pe care K um arbi l-a fă u rit spre a le face zeilor un riv a l! » [...] E i în cep u ră a m ugi ca n işte cirezi de v ite îm p o triv a lui U llikum m i. Zeul F u rtu n ii să ri în carul său . Cu tu n e tu l său, el se pogorî spre m are şi in tr ă în lu p tă cu dioritul. [U llikum m i s trig ă b a tjo c o rito r:] «în ceruri, eu m ă voi face rege. Şi voi d istru g e K um m iya. Voi lu a în stăp în ire k u n ta rra . Pe zei îi voi izgoni din cer.» (Cîntecul lui Ullikummi)
INVOCAŢII CĂTRE ZEII VEDICI Religie cu panteon fluctuant, henoteismul epocii vedice a Indiei a determinat periodic venerarea supremă a altui zeu, importanţa C3lorl alţi zei, a tît de numeroşi, micşorîndu-se uneori pînă la nivelul cultelor tribale. Dar, dincolo de vastul inventar absolut, Visvedeva (Poţi Zeii) au fost la un moment dat doar zece sau doisprezece, zeii f undamentali nedepăşind niciodată cifra de 33, chiar dacă n-o com puneau mereu aceleaşi nume. Zei regenţi au fost, după epocă, fie Indra şi Agni, fie Varuna, la un moment dat Vishnu, sau cele două ipostaze Rudra — Shiva. Privit în ansamblu, acest panteon e clasificabil în trei categorii: cerul (Varuna, ajuns mai tîrziu patronul apelor; discul solar Surya; sau Vishnu, creatorul universal); atmo
195
sfera (Indra — fulgerul şi, iniţial,războiul; Vayu — vîntul); pămîntul (dublul Agni — divinitatea focului, şi Soma — zeul beţiei divine). în brahmanismul post-vedic, dominat de „iluzia divină" Maya, o triadă supremă (Brahma, Shiva, Vishnu) reduce mişcarea cos mică la trei ipostaze: creaţia, conservarea, distrugerea.
Im n către A gni Pe A gni îl cîn t, capelanul, zeul sacrificiului, preotul, rîn d u ito ru l de je rtfe , care ne copleşeşte cu d a ru ri. Pe el, cel p re a m ă rit de p ro feţi, îl vom c în ta noi înşine; călăuzească-i pe zei c ă tre n o ii în tr-a d e v ă r, prin el vom p u te a do b în d i norocul, p ro p ăşirea zi d u p ă zi, glorioasă, îm belşu g a tă în oam eni de seam ă! C ăci, Agni, je rtfa şi d a tin a cu care din to a te p ă rţile ne îm prejm ui, n u m ai acestea ajung în lu m ea zeilor. A gni, rîn d u ito ru l sacrificiilor, poetul cu glas puternic, cel a d e v ă ra t şi cu stră lu c ito a re faim ă, el, zeul, să vină spre n o i d im p reu n ă cu zeii! Şi a d e v ă ra t e ste , Agni, cînd t u h o tă ră ş ti să-l încarci de b u n u ri pe acela ce îţi e cred in cios, o, A ngiras, to a te se în făp tu iesc p en tru el. Noi spre tin e purcedem , A gni, zi d u p ă zi, în tru ru g ăciu n ea n o a stră c ă tre tin e care stră lu c e şti în n o a p te ! A d e v ărat, c ă tre tine păşim ad u cîn d u -ţi închinare ţie care dom neşti p este j e r t fele n o a stre , A gni, p ă s to r al lum ii, lum inătorule, venim spre tin e cel care c re şti în locuinţele n o a s tr e ! Să ne fii, A gni, lesne la îndem înă aşa cum îi este fiului său un p ă rin te . în so ţeşte-n e, în tru binele n o stru ! (Rig Veda, I - l )
Imn către Indra Cel care ch iar de la n a şte re a s-a, întîiul d in tre zei, preain ţelep tu l, i-a în c o n ju ra t pe zei cu p u te re a lui, şi sub a căru i în fo c a tă iu ţe a lă s-au c u tre m u ra t lum ile, sub m ă re ţia isprăv ilo r sale: acela, oam eni, este In d ra. Cel care a în ţe p e n it p ăm în tu l n esta to rn ic şi m u n ţii zbucium aţi i-a dom olit, v ăzd u h u l în d e p ă rtă ri l-a m ă su ra t şi a p ro p tit
196
cerul, acela, oam eni, este In d ra l Cel care, om orînd d ra gonul, a lă s a t să cu rg ă cele şap te fluvii, a m în a t vacile afa ră d in p eştera lu i Y ala, foc a is c a t în tre două p ietre şi a ad u n a t p ra d ă din b ă tă lii, i a tă , oam eni, acela e In d ra! A cela p rin care to a te lucrurile au fost puse în m işcare, cel ce a r ă s tu r n a t neam ul D asa, să se ascundă silindu-i, şi ca u n ju c ă to r ce sporeşte m iza învingînd, i-a lu a t zgîrcitulu i b o g ăţiile, acela, oam eni, este In d ra. Cel care în tre b a t a fo st: «U nde este el aşadar?» şi despre care s-a ră s puns: «Nu este!» — zeul cu m p lit care îm p u ţin ează averile necredinciosului, ca d in tr-o a ru n c ă tu ră de zaru ri — în el să cred eţi: ac esta, oam eni, e In d ra. Cel ce îm b ă rb ă te a z ă pe cei slabi şi n e a ju to ra ţi, pe b ra h m anul n en o ro cit care s trig ă d u p ă a ju to r, cel care-i călă uzeşte pe cei ce întocm esc p ia tra de m o ară şi storc soma, zeul cu buze frum oase — acesta, oam eni, e In d ra! Cel de poruncile căruia ascu ltă caii şi tau rii, neam urile om e neşti şi carele, lao laltă, cel care a făcut Soarele şi Zorii, el, călăuza Apelor, oam eni, este In d ra! Cel pe care îl ch eam ă am bele oşti ce se b a t, duşm anii acestu i cîm p de lu p tă şi ai celuilalt, şi cu deosebire îl strig ă cei ce s-au aşezat îm p reu n ă în tr-u n c a r: acela, oa m eni, e In d ra . Cel fă ră de care oam enii n u b iru ie, cel pe care îl ch eam ă în a ju to r lu p tă to rii, cel care este m ăsura tu tu ro r lu cru rilo r şi face să se m işte ceea ce este nem işcător, acela, oam eni, e In d ra. Cel ce fă ră preg et a lo v it cu săg eata sa pe ucigaşii n e ştiu to ri ai propriei lor so rţi, cel care nu-i ia r tă n esăb u itu lu i n esă b u in ţa şi pe D asyu îl ucide, acela, oam eni, e In d ra. Cel ce a descoperit în a p atru zecea to a m n ă pe C am bara c u ib ă rit în m u n ţi şi a ucis dem onul în p u te re a sa încrezăto r, pe dem onul culcat p este ape, acela, oam eni, este In d ra! P u tern icu l ta u r cu şap te că p estre care a ru p t zăgazurile celor şap te fluvii, lăsîndu-le să curgă, zeul p u rtă to r de tră z n e t care a p ră b u ş it R au h in a ce voise să se suie la Cer: acela, oam eni, e In d ra . C hiar Cerul şi Glia se apleacă în fa ţa lui, d in a in te a alerg ării sale iu ţi se cu tre m u ră m u n ţii, cînd se ştie că el a b ă u t soma şi că ţine pe b ra ţ, că ţine în m înă fulgerul: acela, oam eni, e In d ra! Cel ce v in e în a ju to ru l om ului care tescu ieşte sau coace, slăveşte ori se în d eam n ă în tru rîn d u iala credinţei, cel ce îşi află m enirea în ru g ă , în som a, în h aru l care, ia tă -l, este
197
aici: acela, oam eni, e In d ra . T u care sm ulgi p e n tru omul ce tescu ie şte şi coace — p ra d a de răzb o i de la v răjm aşu l să lb a tic , t u eşti cu a d e v ă ra t cel ce este. Să p u tem fi iu b iţi p u ru ri de tin e , d in in im ă să-ţi ro stim , ca oam eni, în ch in area din d atin ă ! (Rig Veda, 11—12)
închinare lui Rudra Mîniei tale, în chinare, R udra, închinare săg eţii tale, aducem închinare arcului tă u şi to t astfel celor două b ra ţe ale ta le — în chinare! T u ai chipuri paşnice, R udra, fă ră cruzim e, n e în tu rn a te spre ră u , şi ia-ne în seam ă tu care colinzi m u n ţii — cu cel m ai b in efă căto r d in tre chipuri! S ăg ea ta pe care o duci în m înă ca s-o slobozi din arc, o, tu cel ce m u n ţii îi colinzi, fă-ne-o p rielnică, stăp în e al m u n ţilo r, să n u faci ră u om ului şi n im ăn u i din t o t ce t r ă ieşte! U rare îţi în ă lţă m cu vorbe p o triv ite , stăp în e al m u n telu i : fie ca to t poporul a c e sta să ne fie prielnic în a d u n a re ! A p ă răto ru l a v o rb it p en tru noi, el, cel d in tîi m edic al zei lor: el striv e şte to ţi şerpii, doboară şi alungă pe to ţi v ră ji to rii. L ui, care este negru, roşu şi castan iu , zeului a tît de o cro tito r, şi lor, tu tu ro r R udras care tră ie sc de ju r îm pre ju r în aceste ţin u tu r i, în cete de m ii de inşi, noi le vom a b a te fu ria. Pe el, cel ce roşeşte, are grum az v în ă t şi um blă tîrîn d u -se, I-au v ă z u t şi ciobanii şi femeile care aduc ap ă şi aşijd erea to a te fă p tu rile I-au z ă rit... P e n tru că a fost v ă z u t, să a ib ă m ilă de noi. în ch in are acestu i zeu m ărinim os cu coam ă a lb a stră şi cu o m ie de ochi; şi lu p tă to rilo r săi t o t astfel eu le-am în ă lţa t închin are! în ch in are arm ei tale, la fel de n e c ru ţă to are ch iar cînd n u e în c o rd a tă , şi d eo p o triv ă închinare b raţelo r ta le , arcului tă u ! D estin d e-ţi cu două v îrfu ri de săg e ată co arda arcului tă u şi azvîrle d ep a rte în lă tu ri să geţile care sîn t în m în a ta , P reafericitu le 1 D estinde-ţi arcul, zeule cu o m ie de ochi, cu o s u tă de to lb e, to ceşte-ţi vîrfurile dardelor tale, să ne fii binevoitor şi prielnic!
198
R ăpească-i-se coarda din arc zeului pletos, golită fie-i to lb a de dardele sale! Săgeţile ce le-a a v u t sîn t pierd u te, te a c a e goală. Să ne cru ţe p u ru ri s ă g e ta re a arcului tă u , ascunde-ţi tolbele d ep a rte de noi! Cu su liţa ta , o, prea darnicule, şi cu arcul tă u , care prielnice ne-au fo st, îmbrăţişează-n e din to a te p ă rţile cu aceste arm e! (Maitrayani Samhita, II —8)
Invocaţie către Vishnu S ă cîn t în ceasul a c e s ta isprăvile lui V ishnu, cel care a m ă su ra t în tin d e rile p ă m în te şti şi a p ro p tit lăcaşul suprem m ergînd tre i paşi, el, d ru m eţu l cu pas lung. I a tă isprăvile p e n tru care slăvim faim a lui V ishnu, ca o fia ră grozavă care d ă tîrco ale, în picioare, pe m u n te : să v in ă la noi de d ep a rte şi m ai d e p a rte ! T u, sub cei tre i paşi lungi ai c ă ru ia ră m în to a te lumile în pace, p ăşeşte larg, V ishnu, făureşte-ne un sp aţiu în c ă p ă to r ca să răm în em în pace, b ea u n tu l, tu cel a cărui m atrice e u n tu l, şi lu n g eşte fă ră soroc zilele ad u căto ru lu i je rtfe i. U niversul a c e sta l-a cuprins V ishnu cu pasul, de trei ori şi-a în tip ă rit urm ele paşilor săi47, ia r p e n tru el to t acest univers n u este d ecît p u ţin ă pulbere. V ishnu, paznicul fă ră greş, a u m b lat tre i paşi, în tă rin d cu ei legile u n iversului. P riv iţi cu în cîn tare isprăvile lui V ishnu, ca u rm are a că ro ra el, vrednicul p rieten al lui In d ra, a co n tem p lat cu în cîn tare legile universului. Pasul ac esta suprem al lui V ishnu, darnicii a d u c ăto ri de jertfe îl privesc p u ru ri ca pe u n ochi deschis în cer. D in Cer, o, V ishnu, sau de pe P ă m în t, din m arele cer, o, V ishnu, sau din sp aţiu l cel larg , um ple-ţi m îinile cu îm bel şugate b o g ăţii şi întinde-ni-le n o u ă cu m îna t a d re a p tă şi cu m în a t a stîn g ă. (Atharva Veda, VII —26)
199
OMETEOTL, DOIMEA NAHUATLĂ Mitologia toltecilor, aztecilor şi a altor popoare nahuatle din Anzi are un panteon cu o ierarhie originală: doimea divină Ometeotl, divi nitate autocreată, compusă din două principii (Ometecuhtli — Dom nul care fecundează, şi Omecihucal — Doamna care zămisleşte) necorporale, deci nefiind o divinitate androgină, ci un tot biprincipial care se autogîndeşte şi se produce pe sine, este centrul motor al universului, pe care îl creează în esenţele sale; printre aceste esenţe e şi prima generaţie de zei, care la rîndul lor creează şi orînduiesc de taliile lumii vizibile. Sediul doimii Ometeotl, situat deasupra celor 13 ceruri, se numeşte Omeyocan (locul doimii), iar epitetul principal, Moyocoyani (cel care se face pe sine) explică ideea mitologică fun damentală. Bineînţeles, dualitatea nahuatlă, deşi pare asemănă toare ca poziţie în m it cu perechea supremă din concepţia maya (în varianta quichă: Tepeu şi Cucumatz), e socotită o divinitate uni tară şi deci indivizibilă, chiar dacă textele mai tîrzii simt nevoia unei concretizări analitice.
Se p o v esteşte şi se spune că, în invocaţiile sale, Quetz a lc o a tlfă c e a zeu al său ceva (aflat) în adîncim ea cerului; pe aceea care are fu s tă de stele, pe acela care sileşte lu cru rile să fie lu m in o ase; D oam na tru p u lu i n o s tru , Dom nul tru p u lu i n o stru , aceea care este în v e şm în ta tă în negru, acela care este în v eşm în ta t în ro şu ; aceea care d ă sprijin p ăm în tu lu i, acela care 11 înveleşte cu b u m bac. Şi într-acolo îşi în d re p ta chem ările, aşa cum se ştia (odinioară), în d reptîndu-se înspre O m eyocan (locul doi m ii), c ă tre locul de p este cele nouă s tra tu ri din care este a lc ă tu it cerul [...]48 (Codicele Chimalpopoca, „Analele din Cuauhtitlan“, IV, 1 —7)
M um a zeilor, t a t ă l zeilor, zeul b ă trîn care se află în m ie zul focului, în te m n iţa lui de peruzea [...]49 D om nul n o stru e stă p în u l apropierii nem ijlocite. El cu g e tă ceea ce v re a, el h o tă ră ş te şi se d esfătează. Aşa precum a r fi v ru t, aşa v o ieşte. L a m ijloc ne ţin e în căuşiil
200
palm ei sale şi ne m işcă d u p ă d o rin ţa sa. Noi ne m işcăm , ne ro tim ca n işte bile şi el ne m işcă fă ră nici o ţin tă . Noi sîntem u n m ijloc de d e sfă ta re p e n tru el, ia r el îşi rîde de noi. [...] M um a zeilor, t a t ă l zeilor, zeul b ă trîn , în tin s în m iezul p ă m în tu lu i, zăv o rit în tr-o te m n iţă de peruzea. A cela este care se află în apele de culoarea p ă să rii al b a s tre , cel pe care n o rii îl ascund. B ă trîn u l zeu care locuieşte p rin tre um brele din lum ea m orţilo r (este el), D om nul focului şi al anului (Xiuhtecuhtli). (Codicele florentin, VI, 34, 43, 71, 148)
• Zeul a c e sta şi zeiţa a c e a sta (Ometeotl) au n ă sc u t p a tru fii: cel m ai în v îrs tă a fo st n u m it T latlau q u e T ezcatlipoca, iar lo cu ito rii din H uehotzinco şi din T lacsqual, care îl socoteau d re p t zeul lor cel m ai de seam ă, I-au n u m it Cam a h tle : el se născuse roşu. S-a n ă s c u t al doilea fiu, care a fost n u m it Y ayauqui T ezcatlip o ca, ia r el era cel m ai"rău şi cel m ai m are, şi avea m ai m u ltă a u to rita te şi m ai m u ltă p u tere decît ceilalţi tre i, p e n tru că se născu se la m ijloc: el s-a n ă sc u t negru. Al tre ile a a fo st n u m it Q uetzalcoatl sau, du p ă a lt num e, Yoalli E h ec atl [N oapte-Vînt]. Al p a tru le a şi cel m ai m ic a fo st n u m it O m iteotl sau, a ltm in te ri spus, M aq uitzcoatl, ia r m exicanii I-au n u m it H uitzilopochtli, deoarece era stîngaci, şi lo cuitorii din Mexic îl socoteau cel m ai de seam ă, fiindcă acolo de unde v eniseră dînşii anum e el fusese so co tit cel m ai de seam ă.50 (Istoria Mexicanilor în picturile lor)
IANUS, ZEUL BIFACIAL Ianus, cel mai autohton dintre zeii romani şi totodată conside rat protectorul Romei, este o reminiscenţă a unei divinităţi arhaice din Latium (după unii autori latini, chiar un rege legendar din vîrsta de aur); cultul său a precedat deci cultul Iui Iupiter. Pentru că fusese
201
venerat de la început ca zeu creator al lumii şi ca simbol al vigilen ţei totale, era reprezentat cu două feţe opuse (Ianus bifrons); unor comentatori moderni li s-a părut însă aceasta o simplă alegorie a confuziei în care se afla materia precosmogonică, numele însuşi al zeului părîndu-li-se un derivat fonetic din haos.
Zeu cu du b lu chip, obîrşie a anului ce se scurge tă c u t, Ianu s, singurul d in tre Cei-de-sus care poţi vedea în sp ate, a ra tă -te prielnic căp eten iilor a căror veghe grijulie aduce pace p ăm în tu lu i şi odihnă m ă rii; coboară-ţi ocrotirea asu p ra sen ato rilo r tă i, asu p ra poporului lui Q uirinus51; iar la un sem n al capului tă u , stră lu c ito ru -ţi tem p lu să ap a ră în privirile n o astre . [...] Cine să-mi explice to tu ş i, Ianus, d iv in ita te a t a cu chip dublu? Căci Grecia n u are nici un zeu care să-ţi sem ene. Spune-m i şi de ce eşti singurul din tre cei cereşti care vezi to to d a tă şi în fa ţa ta şi în spatele tă u . M i-am lu a t tă b liţe le şi în treb ările acestea mi s-au z b ă tu t în cap ; o zi m ai stră lu c ito a re s-a şi ră sp în d it în d a tă în casa m ea: atu n ci sacrul Ian u s, cu m in u n a ta lui im agine d u b lă, n em aip om enită, îmi izbeşte pe n ea şte p ta te ochii. S im t, u lu it, cum mi se rid ică părul de spaim ă şi un fior de frig îm i în g h eaţă d eo d a tă inim a. El ţine în m îna d re a p tă un to iag şi o cheie în stîn g a şi de la început îm i ro ste şte aceste cu v in te: «Află fără te a m ă ceea ce do re şti, harnic c în tă re ţ al anului, deschide-ţi m in tea la gla sul m eu. Cei străv ech i m ă n u m iseră H aos, căci eu sînt un lucru de d em u lt. I a tă din ce vrem i d e p ă rta te purcede povestea m ea. Aerul acesta senin şi celelalte tre i elem ente: focul, apa, p ăm în tu l, n u alcă tu ia u decît aceeaşi grăm ad ă. Ciocnirea d in tre a tîte a principii contrare a dus la despăr ţire a lo r: elem entele îm p ă rţite se aşezară în locuri noi. F la căra a izb u cn it spre în ălţim i, locul u rm ă to r l-a dobîn d it aeru l; nem işcatu l p ă m în t şi cu apele lui s-au aşezat la m ijloc. A tu n ci eu, care fusesem un bulgăre grosolan şi fă ră chip, am c ă p ă ta t în făţişare şi tru p , vrednice de un zeu. C hiar şi acum , p ă s trîn d urm ele s tă rii mele dintîi, chipul din fa ţă m i se vede aidom a în sp ate. I a tă şi altă pricină a acestei alcă tu iri, căci pricepînd-o îmi vei cunoaşte t o t astfel p u te re a . T o t ce vezi p re tu tin d en i, cerul, m area, norii, p ăm în tu rile, to ate se deschid şi se închid după voia
202
m ea. Singurul sîn t care am în p ă stra re lum ea cea larga şi n u m ai eu am d rep tu l în tre g să-i rotesc osia. De cînd la glasul m eu P acea şi-a p ă ră s it lin iştita şedere, ea um blă slobodă m ereu pe aceleaşi căi. T o a tă lum ea s-ar acoperi de sînge şi m ăcel d acă eu n-aş ţin e războaiele sub neclin tite zăvoare. E u veghez la porţile cerului îm p reu n ă cu Horele p aşnice; nici Iu p ite r n u po ate ieşi ori in tra fă ră ştirea m ea. De aceea m i se şi spune Ianus. Cînd sacerdotul sacrifică pe altarele mele o fran d a d ă ru ită de Ceres şi grîul a m e ste c a t cu sare, tu vei rîde de t o t ce m i se d ă; în gura (preotului) eu sîn t b a P atu lciu s, b a Clusius. A şa a v ru t grosolana a n tic h ita te să-m i sco ată la iveală, prin cele două num e co n trare, n easem ăn ăto arele mele îndeletniciri. T u îm i cu n o şti p u te re a ; ia tă aşad ar cauza figurii mele, deşi în p a rte ai şi văzu t-o. Orice p o a rtă are două feţe: una o p riv eşte poporul, a lta L arul casnic. în tin d ă şezînd, p o rta ru l vede cine in tr ă şi iese, ia r ca p o rta r al cu rţii ce re şti eu însum i privesc spre R ă s ă rit şi spre Apus. T ri plei H ecate 52 i se cunosc tre i feţe cu care ea p o ate veghea cele tre i că i de răscru ce. Ca să nu-m i pierd vrem ea în to r cînd capul, m i s-a h ă ră z it însuşirea să v ă d în am bele la tu ri fă ră să-m i m işc tru p u l.» A stfel vorbind, am desluşit pe chipul zeului că nu-m i v a fi greu să-m i sporesc în treb ările. Întorcîndu-m i-se cu raju l, i-am a r ă ta t re cu n o ştin ţă lui Ian u s şi fă ră te a m ă am cu te z a t să rostesc cîtev a cuvin te , cu ochii în p ă m în t: «L ăm ureşte-m ă, rogu-te, p en tru ce an u l n o u începe în an o tim p u l brum ei, cînd ar fi fost m ai bine să înceapă o d a tă cu re n aştere a prim ăverii. A tunci înfloresc to a te , a tu n c i e v îrs ta cea n o u ă a tim p u lu i, v iţa crescu tă d ă lă s ta ri noi şi copacul se îm b racă în frunze p ro a sp ă t n ăsc u te . Încolţeşte şi creşte săm în ţă în to a te brazdele şi p ăsările dezm iardă cu cîntecul lor v ă z duhul în călz it; tu rm a alearg ă şi se zbenguie pe cîm pie. Soarele a tu n c i e b la jin ; rîn d u n ica apare d u p ă o lungă lip să şi îşi clăd eşte sub un acoperiş în a lt cuibul ei de argilă. A tun ci se re d ă m uncilor sale ogorul, în n o it de plug. I a tă care e cu a d e v ă ra t an o tim p u l noului an.» L a lu n g a m ea în tre b a re zeul şi-a strîn s cuvintele de ră s puns în aceste două v ersuri: «O dată cu b ru m a începe şi se încheie m ersul soarelui: P hoebus şi anul se cuvine să m eargă îm p reu n ă.» U im it am fo st apoi că în cea dintîi zi a an u lu i n u s-a o p rit orice îndeletnicire. « Iată din ce
203
cauză, m i-a spus Ian u s. Am h ă ră z it începutul de tim p tr e burilor, de te a m ă ca a lt în cep u t să nu facă în tre g anul in e rt. A stfel fiecare m eşteşugar încearcă să v a d ă atu n ci ce e în sta re şi-şi h o tă ră ş te felul obişnuit de lu crări.» D ar de ce, am m ai zis, ch iar cînd je rtfa m ea e co n sa cra tă alto r fiinţe (divine), sîn t d a to r să-ţi ofer p rim a p a rte din roade şi v in ? « în tru c ît, fiin d p o rta r, las să tre a c ă rugăciunea t a c ă tre zeul pe care-l im plori.» Şi de ce, în ziua Kalendelor ta le , se ro stesc u ră ri de noroc şi cu v in te plăcute, spuse u n o ra, de la a lţii p rim ite ? S prijinindu-se atu n ci în to iag u l din m în a sa d re a p tă , zeul spuse: «în orice înce p u t este o p rev estire. Voi v ă aplecaţi urechea sp e ria tă la în tîia v o rb ă şi augurul îşi rîn d u ieşte prezicerea după în tîia p asă re pe care a zărit-o . In zilele acelea sîn t deschise tem plele şi urechile zeilor; lim b a pioasă n u ro ste şte ru g ă ciuni zad arn ice, to a te ro stirile ei au tem ei.» [...] Ian u s în cetase să m ă in stru ia sc ă . Cu glasul supus pe care m i-l ş tiu d in to td e a u n a , I-am m ai în tre b a t însum i pe zeul-ch elar: «M-ai d eslu şit în d estu lă to r, i-am spus; d ar p e n tru ce b an ii de a ram ă au o n a v ă pe-o fa ţă şi un cap d u blu pe a lta ? » «Poţi să-m i recu n o şti tră s ă tu rile în chipul cel d u b lu , d a c ă v rem ea n u v a roade o lucrare din tim p u ri străv e ch i. R ăm îne să te lăm u resc asu p ra navei. Zeul p u r t ă t o r de co asă s tră b ă tu s e universul, cînd n a v a lui a p ă tru n s în T ib ru . îm i ad u c am in te că I-am în tîm p in a t în ţa r a a s ta : el fusese alu n g at de Iu p ite r din re g a tu l ceru ri lor; de a tu n c i ţin u tu l a p u r ta t m u ltă vrem e num ele zeu lui S a tu rn u s 53; şi se n u m eşte L a tiu m t o t d a to rită zeului re tra s . Spre a co n sfin ţi sosirea n em u rito ru lu i oaspete, p o s te rita te a recu n o scăto are a g ra v a t pe b an u l de a ram ă o n a v ă . E u însum i am s tă p în it ţin u tu l ce se în tin d e pe m alul stîn g t ă i a t de u n d a lin iş tită a năm olosului T ibru. Acolo unde acum este R om a, se în ă lţa o p ăd u re verde n e a tin s ă ; m in u n a ta păşune h ră n e a cîţiva boi. O m ăg u ră îm i era c e tă ţu ia că reia ac est tim p evlavios i-a d a t num ele m eu, spunîndu-i Ianiculum . Am d o m n it pe a tu n c i cînd p ăm în tu l îi m ai ţin e a pe zei ca lo cu ito ri şi cînd p este to t lao laltă cu oam enii erau z e ită ţi54. Crimele m u rito rilo r n u izgoni seră în că J u s tiţia , u ltim a d in tre Cei-de-sus care a p ă ră s it p ă m în tu l. Pe atu n c i, fă ră p u te re a pedepsei, singură ru şinea ţin e a poporul în frîu ; ju d e c ă ţile n u le erau de nici un folos acelor oam eni d re p ţi. E u n u aveam nim ic de descur
204
c a t cu ră zb o iu l: sta m de veghe la p o a rta păcii.» Şi a ră tîn du-m i cheia, el m ai ro s ti: « Ia tă arm ele m e le .» Zeul închise gura, d ar se deschise a m ea şi în treb ă rile mele îi ceru ră ră s p u n s :[...] «Dar de ce te ascunzi în tim p de pace şi ap ari nu m ai cînd zăngăne arm ele?» Şi în tre b ă rii mele i se dete în d a tă ră sp u n s: «Pentru ca poporul p lecat la război să aib ă în to arcere lib e ră , p o a rta m ea se deschide în trea g ă. D upă răzb o i o închid să p ă stre z pacea sta to rn ic . Şi vrem e în d elu n g ată num ele te m u t al Cezarilor m ă v a scuti s-o d e sc h id .» A cestea ro stin d şi u itîndu-se to to d a tă de ju r îm prejur, el cuprinse lum ea în tr-o p riv ire. (Publius Ovidius Naso, Faste, I, 65 —284)
MOARTEA LUI BALDR
Mitul uciderii tînărului zeu scandinav (repovestit în Edda Nouă 53 a Islandei tîrzii) face parte dintre marile simboluri de tip osiriac ale morţii sau amorţirii periodice a naturii. Faptul că, ferit de orice primejdie, Baldr poate fi omorît cu o crenguţă de vîsc, a fost inter pretat de J.G. Frazer (în Creanga de Aur) drept un raport religios special între fecunditatea naturii (simbolizată aici de zeul frumos şi tînăr Baldr) şi cultul tradiţional al stejarului sacru; parazitul aces tuia (vîscul sau creanga de aur) ar fi depozitarul magic al forţei de monului fecundităţii. Dar sînt posibile şi alte interpretări, întrucît unicul duşman al lui Baldr este JLoki, zeul focului subteran. Un simbol complementar se află şi în faptul că executorul crimei lui Loki este fratele vitreg al lui Baldr: zeul orb al întunericului — Uodhr, care guvernează după Amurgul Zeilor (Ragnarokr) lumea cea nouă, H im li, alături de victima sa, revenită în existenţa cosmică.
B unul B aldr începuse să fie b în tu it de vise rele care îi p rev esteau o prim ejdie de m o arte şi el îm p ă rtă ş i ac estea (zeilor) A sa. Zeii se strîn se ră la sfa t şi lu a ră h o tă rîre a să facă aşa în cît B aldr să n u p o a tă fi v ă tă m a t de nim ic din to t ce este. A tu n ci F rig g porni la drum şi le ceru tu tu ro r
205
fiinţelor şi tu tu ro r lu cru rilor — focului, fiarelor, păsărilor şi şerpilor veninoşi — să-i fă g ăd u iască cu ju ră m în t că nu-i v o r p ricin u i nici un ră u lui B aldr. D upă ce ea sfîrşi acest lu cru , zeii n ăsco ciră un joc, ca să-l înveselească pe B aldr: el s t ă t u la m ijloc, în vrem e ce unii din ei începură ad să g e ta din arcu ri, a lţii p rin seră a-l lovi cu arm ele, iar ceilalţi, să arunce cu p ietre în el. D ar nim ic din to a te aces te a n u i-a fă c u t v re u n ră u . L ui Loki nu-i plăcu ceea ce se p etrecea: preschim bîndu-se în fem eie, se duse la Frigg, în F onsal, şi o în tre b ă de n u ştie cum va cu ce se în d elet nicesc zeii pe locul de tra g e ri la ţin tă . Frigg îi răspunse că zeii în cearcă să-l ră p u n ă pe B aldr cu arm ele lor însă el răm în e m ereu n e v ă tă m a t. «Nici fierul, nici lem nul nu-i p o t face vreu n ră u lui B aldr, căci to a te acestea s-au legat fa ţă de m ine cu ju ră m în t» , zise Frigg. Fem eia o m ai în tre b ă : «Chiar to a te lucrurile au ju r a t să-l cru ţe pe B aldr?» F rigg ră sp u n se : «La apus de V alholl, am z ă rit o m lăd iţă care se n u m eşte M istilteinn*6, însă m i s-a p ă ru t p rea m ică s-o m ai p u n şi pe ea să jure». A tu n ci fem eia plecă; iar Loki se duse şi c ă u tă m lăd iţa M istilteinn, pe care o smulse cu ră d ă c in ă cu to t, apoi se în to arse pe locul trag e rilo r la ţin tă . H odhr57 s tă te a în spatele tu tu ro r b ă rb a ţilo r, în tru cît era orb. L oki îl în tre b ă : «Tu de ce nu-l ţin te ş ti cu arm a pe B aldr, aşa cum fac ceilalţi?» Zeul ră sp u n se : «Fiindcă nici pe B aldr nu-l p o t v ed ea, nici arm ă n -a m l» A tunci Loki sp use: «Aruncă şi tu cu ceva în el, cum fac to ţi cei lalţi. î ţ i v o i călău zi eu m în al Zvîrle în el cu o v argă.» H odhr lu ă (cren g u ţa de) M istiltein n şi o zvîrli aşa cum îi a ră ta s e L oki: lo v it în p iep t, B aldr căzu m o rt la p ăm în t. A sta a fo st nenorocirea cea m ai m are din cîte au cunoscut v re o d a tă zeii şi oam enii. D upă ce B aldr a că zu t, nim eni n u m ai p u tu ro s ti un cu v în t şi nim eni n u fu în sta re m ă car să în tin d ă m îna să-l ridice de jo s; şi se u ita u to ţi unii la alţii şi gîndul tu tu ro r se în d re p ta spre cel ce făp tu ise a sta , în să nim eni n u în d răzn i să-l ucid ă, p e n tru că ac est loc fusese h ă ră z it să fie m area in c in tă a păcii. Ia r cînd Asii îşi re c ă p ă ta ră glasul, izb ucniră m ai m ulte hohote de plîns decît cu v în tă ri, fiin d că nim eni n u m ai era în sta re să-şi ro stea scă am ărăciu n ea. Ia r durerea cea m ai m are îl co tropise pe O dhinn, p en tru că el înţelegea m ai bine ca oricare nenorocirea cu m p lită ce avea să le-o ad u că (zeilor) Asa pieirea lui B aldr. Cînd zeii îşi v en iră în fire, Frigg îi în
206
tre b ă cine d in tre ei v re a să-i m erite re cu n o ştin ţa , ducîn du-se în L u m ea M orţii şi, găsindu-i pe B aldr, să-i fă g ă d u iască (zeiţei) Hei o ră sc u m p ă ra re , ca să-l lase pe B aldr să se în to a rc ă în A sgardhr. H erm odhr, fiul lui O dhinn, porni la d ru m ; el îl lu ă pe Sleipnir, calul lui O dhinn, şi purcese călare spre lum ea su b p ăm în tean ă . Zeii aşezară t r u pul lui B aldr pe co rab ia sa H ringhorni p e n tru ca, îm pin gînd-o spre larg u l m ă rii, să-i dea foc. D ar m u ltă vrem e n-au fo st în sta re să u rn e ască din loc a c e a stă corabie, şi au trim is a tu n c i în Y o tu n h eim după u riaşa G irrokkin. E a sosi călare pe un lup cu frîul de şerpi. D upă ce u riaşa descălecă de pe lup, O d hinn porunci la p a tru oşteni berserker58 să ţin ă lupul, în să ei n u iz b u tiră , p în ă cînd nu-l p ră v ă liră la p ăm în t. A pucînd corabia, G irrokkin îi dete brînci, ia r a c easta n u m aid ec ît se şi urni de pe b u tu ci şi in tră în m are, în vrem e ce p ăm în tu l se cu tre m u ra ju r îm preju r. V ăzînd ac estea, T h o rr fu cuprins de furie şi vru s-o om oare pe u riaşă , d ar zeii ceilalţi îl o p riră. A tunci zeii p u se ră tru p u l lui B aldr pe un rug c lă d it pe p u n te a co răb iei; cînd în să N anna, so ţia lui B aldr, fiica lui Nepr, v ăzu , in im a i se frînse de durere şi o răp u se. O aşezară şi pe ea deci a lă tu ri şi ap rin se ră rugul. T h o rr sfin ţi acest ru g cu ciocanul său M jolnir50; lîngă piciorul său se afla piticu l L ith r, că ru ia T h o rr îi făcu v în t în flăcări, aşa că arse şi ac e sta . T o ţi zeii lu a ră p a rte la înm orm întare. In fru n te a tu tu ro ra se afla O dhinn cu soţia sa F rigg, şi îl în to v ă ră şe a u W alkyriile şi cei doi corbi ai săi. F rey r şedea în carul să u la care era în h ă m a t m istreţu l G u llin b u rsti; H eim d allr m ergea călare pe calul său G u lltopr; ia r Freyja c ă lă to re a în c ă ru ţa ei tr a s ă de pisici. Convoiul m ai era în so ţit de o m ulţim e de u riaşi şi de g ig an ţi ai m unţilor. Ia r O dhinn îşi puse pe ru g inelul său D raupnir, ce avea însuşirea ca la fiecare n o u ă n o p ţi să dea din sine alte p a tru noiinele avînd aceeaşi g re u ta te ca a sa. F u ars pe ru g şi calul lui B aldr, la o la ltă cu şeaua şi frîul. Se spune că H er m odhr a c ă lă to rit n o u ă n o p ţi prin v ă i adînci şi întunecoase unde n u z ă rea nim ic, p în ă cînd a iz b u tit să a ju n g ă la to re n tu l H joll, peste care tre b u ia să tre a c ă pe un pod; ia r acolo locul fu d eo d a tă lu m in a t de o stră lu c ire de aur. F ecioara care s tă te a de s tra jă la capul podului se num ea M odhudhr. E a îl în tre b ă pe H erm odhr cum îl cheam ă şi
207
ae ce n eam e. E a zise: «Cu o zi m ai în a in te a tre c u t p este podul a c e s ta B aldr, cu u n alai de cinci su te de b ă rb a ţi [robi ucişi în cin stea în m o rm în tă rii lui]; ia r acum podul se c u tre m u ră sub tin e n u m ai p u ţin decît sub ei to ţi, şi tu nici n u ai în făţişare de m o rt I De ce ai v e n it aici, pe d ru m ul a c e s ta c ă tre Hei?» H erm odhr spuse: «Trebuie să m ă duc la Hei şi să-l ră s c u m p ă r pe B aldr. L -ai v ă z u t cum v a lu în d calea spre H ei?» E a îi ră sp u n se : «Baldr a tre c u t podul a c e sta . D rum ul spre Hei duce în jos la m ia z ă n o a p te .» H erm odhr m erse m ai d e p a rte p în ă ajunse la îm prejm uirea sălaşelor m o rţii, acolo descălecă şi îşi legă calul de gard. P ă tru n s e în tre h o tarele stă p în ite de Hei şi îl zări pe fra tele să u B aldr. H erm odhr îşi p etrecu n o a p te a acolo. D im i n e a ţa , începu s-o roage pe Hei să-i dea drum ul lui B aldr înapoi pe p ă m în t, îm p reu n ă cu dînsul, şi îi isto risi cît de m u lt p lîn seseră to ţi d u p ă el. H ei răsp u n se că ea n u ar avea nim ic îm p o triv ă , d acă B aldr fusese cu a d e v ă ra t a tît de iu b it cum zice fratele său , ia r d ac ă t o t ce este viu şi m o rt în to a te lum ile îl v a plînge pe B aldr, el n-are decît să se în to a rc ă la A si. D ar d ac ă m ă c a r unul nu v a dori să plîn gă, B ald r v a răm în e la Hei. A tu n ci H erm odhr se sculă, ia r B ald r îl p etre cu şi-i în m în ă inelul D rau p n ir să-i fie d a t în ap o i lui O dhinn ca a m in tire ; N anna îi trim ise zei ţe i F rig g n ă fra m a sa, ia r p e n tru F ulle, un inel de aur. H er m odhr c ă lă ri în d ă ră t şi, sosind în A sgardhr, p o v esti to t ce văzuse şi auzise. A tu n ci A sii au trim is crainici în to a te lum ile cu ru g ă m in te a ca to ţi să-l plîngă pe B aldr şi aşa să-l libereze de la Hei. Şi au în cep u t a-l plînge to ţi oam enii şi to a te fă p tu rile , p ăm în tu l, pietrele şi to a te m etalele, cum pesem ne ai v ă z u t că p o t plînge şi ele cînd aju n g de la ger la c ă ld u ră. Cînd se în to rceau cu d a to ria îm p lin ită, crain icii g ă siră în tr-o p e şte ră o femeie u ria şă ce se num ea T okk. O ru g a ră şi pe ea să-l plîngă pe B aldr. E a zise: «La în m o rm în ta rea ucisului B aldr n-aş p u te a plînge decît fă ră lacrim i. N-am a v u t nevoie de el nici v iu , n ici m o rt! R ăm în ă la Hei p ra d a ei.» Şi se spune că în tr-a d e v ă r sub chipul ac estei fem ei era ch iar L oki, fiul n ă s c u t de L aufeyja , cel ce le-a adus A şilor ră u l cel m aj cum plit. (Edda Nouă, I, „Orbirea lui
208
HINA, LEMNUL PLU TITO R în fondul comun mitologic al Polinesiei, chiar dacă variantele se deosebesc uneori foarte mult, există o largă disponibilitate de poezie rituală şi un puternic trunchi totemic aproape în fiecare mit. Feno menele naturii sînt povestite ca nişte acte arhetipale (despărţirea cerului de pămînt sau răpirea focului subteran, în miturile maorilor consacrate zeilor tineri Tanâ şi M aui; raportul cauzal între vegetaţie şi astrul selenar, personificat de Hina; mişcarea mării reprezen tată cînd de Tangaroa ca patron al peştilor, cînd de Tinirau, zeu oceanic bifacial al apei ca element calm sau dezlănţuit). Hina descinde din zeiţa focului vulcanic Pele şi epitetul ei prin cipal indică această origine: Marea Doamnă aprinsă din cer. Două mituri par să aibă o relaţie strînsă: Hina pluteşte într-o găoace sau într-un copac scorburos spre fratele ei, dar vrăjită de privelişte se abandonează pe veci plutirii între ape şi cer (Tahiti); altădată, Hina adună crengi pentru ghirlandele rituale, iar o ram ură cade în incinta unui templu şi se preface în primul smochin din lume (Raiatea). Dar, întruchipînd Luna şi vegetaţia şi înrudită cu oceanul mişcător, Hina ocroteşte şi dansurile, a căror zeiţă e nepoata ei, Laka.
Cîntecul Kumulipo H in a60 cea care a t r u d it în L u n ă , p lu tin d ca o g ălea tă, a fost lu a tă în b a rc ă şi de a tu n c i s-a n u m it H in a-g ăleata. A fost d u să la ţă rm şi a z v îrlită în foc. S-au n ă s c u t fă p tu ri de coral, s-a n ă s c u t tip a ru l, apoi ariciul de m are, apoi ghio cul, s-a n ă s c u t p ia tra n e a g ră şi p ia tra de v u lcan i s-a n ă s c u t. De atu n ci i se spune: H ina cea din sînul căreia au ieşit la iveală soiurile cele m ai felurite. (Imn ritual din Hawaii)
Copacul singuratic H ina U n arb o re sin g u ratic e H in a ; ea s-a în c re d in ţa t v în tu rilor. H in a a im p lo ra t a ju to ru l m ai m u lto r p eşti, ca s-o p o a rte veseli pe sp in area lor. R echinului m în d ru i-a ce ru t
209
s-o d ucă fă ră prim ejdie p este m are, pînă la regescul Tin ira u 61. V edeţi capul zd ro b it al m o n stru lu i care pînă acum as cultase de fa ta tre m u ră to a re ce a deschis n u ca de cocos, în c ă lă to ria ei spre In su la S fîn tă? Uşor loveşte ea to b a . T in irau e ferm ecat de su n etu l celei îm b ieto are. (Mit polinesian din insula Mangaia)
Note 1 Henoteismul nu este o formă de religie opusă politeismului, în ambele venerîndu-se mai mulţi zei, ierarhizaţi piramidal; dar, faţă de caracterul în mare măsură constant al rangurilor din politeism, henoteismul (aşa cum l-a formulat Max Miiller în 1878) impune venerarea unei divinităţi unice, tolerînd prin recunoaştere pe toate celelalte; panteonul Indiei, specific prin caracterul său henoteist, prezintă şi particularitatea fluctuaţiei de ranguri: triadele su preme s-au schimbat mereu de la o epocă la alta. 2 Fiecare panteon are un număr variabil de zei patronali care pro tejează detaliile lumii naturale şi ale lumii umane, uneori chiar confundîndu-se cu obiectul protejat; aşa cum aveau cel puţin cîte un zeu al lor şi Luna (Sin, Heng-o, Selene, Hina), şi albinele (Ah Mucencab), şi vîntul (Huracan, Vayu, Tawhiri), şi visele (Oneiros) şi chiar şoarecii (Ninkilim), la fel toate îndeletnicirile şi calităţile omeneşti, agricultura (Mot, Ceres), cărămizile (Kabta), dragostea (Kama, Aphrodite, Freyja), justiţia (Maat, Themis), hoţii (Laverna), memoria (Mnemosyne), uitarea (Lethe), războiul — poate cu cei mai numeroşi zei (Ares, Karttikeya, Morrigan, Kukailimoku), bucătăria (Tsao Chun), medicina (Asklepios, Iytlilton), zarurile (Dvapara). 3 în teogonia generală, zeii autocreaţi sînt mai rari; miturile na rează acest act primordial în trei forme principale: autofecundarea (zeul egiptean Re), ieşirea din inerţie (Brahma, zeul Indiei post-vedice, care se doreşte pe sine) şi autoapariţia prin idee (doi mea aztecă Ometeotl, care se gîndeşte pe sine înainte de a se autocrea). 4 Isis (numită de egipteni probabil Eset sau Usert) — sora lui Osi ris (User), apoi soţia sa şi mama lui Horus (Hor), sora zeiţei Nephthys (Nebthet) şi a zeului demonic Seth (Suteh), toţi patru născuţi de zeiţa cerului (Nut) de la zeul pămîntului (Geb). Venerată într-o lungă carieră cultuală mai ales din cadrul teologic de la Heliopolis (On), ca simbol al dragostei casnice fidele şi al maternităţii, dar şi ca zeiţă magiciană, păstrătoare de mari taine.
210
5 Ieşirea zilnică a lui Râ în fruntea alaiului e o alegorie curentă pentru răsăritul soarelui. 6 Nilul (numit de egipteni H api), personificat uneori şi prin zeul Kneph era socotit sfînt, fiind, prin revărsările regulate, sursa vitală a ţării. Homer socotea că fluviul izvorăşte din cer. 7 Propoziţia se referă la caracterul ezoteric al adevăratului nume al lui Re; formula e o practică teologică străveche, de categorie iniţiatică (aplicată, de pildă, şi în cazul lui Yahweh); de fapt, aproape toate numele marilor zei nu erau decît porecle atributive evidente, iar aşa-zisul nume esenţial, o formulă de cod cu circulaţie restrînsă la cercul teologilor iniţiaţi, nu devenea public din motive de respect cultual şi menţinerea hiatului tradiţional între misterele templului şi mulţimea credincioşilor. 8 Taurul autogam, numit adesea Hapi (Apis), s-a născut dintr-o vacă rătăcitoare, fecundată incidental de o rază de lumină (raza solară a lui R6). 9 Osiris era moştenitorul de drept al zeului htonic Geb. Un mit din Heliopolis considera că Geb a fost primul dintre regii-zei (de care vorbea şi Herodot) ce a domnit pe pămînt, adică peste Egipt; tot astfel, după istoricul egiptean Manethon, faraonii erau consi deraţi succesorii tronului lui Geb. 10 Faptul că Isis zămisleşte din unirea cu fratele ei Osiris este un ecou întîrziat al unei m ult mai vechi endogamii tribale, rămase în uzul de castă închisă al casei regale a faraonilor. 11 Nebthet (Nephthys), soţia lui Seth, însă părtaşa tragediei lui Osi ris (de la care l-a născut pe Anubis). 12 Selket — zeiţa-scorpion, divinitate binefăcătoare, protejînd ferti litatea pămîntului şi tagma vrăjitorilor-medici; e o divinitate totemică. 13 Thot — zeu sapienţial egiptean, considerat la Heliopolis „inima lui Re“, adică sediul inteligenţei divinităţii solare supreme, iar la Memphis „limba lui F th a“ (Ptah), cuvîntul activ al divinităţii artelor şi verbului creator; patrona ştiinţele şi bibliotecile, iar ca mag suprem a iniţiat-o în magie pe Isis. 14 Piticul minunat — zeul domestic Best între atributele lui fiind în treţinerea veseliei familiale şi ocrotirea familiilor împotriva oricăror duhuri, făpturi, animale nefaste, ca şi protejarea lăuzelor şi a pruncilor. 13 Marele berbec ascuns — zeu zoomorf heracleopolitan al fertilităţii. 16 Horus — zeul libertăţii spaţiului ceresc, apoi al soarelui, repre zentat emblematic printr-un şoim. 17 Heprer (kheperi) — scarabeul sacru egiptean, venerat pentru ase mănarea dintre modul de a-şi rostogoli micul bulgăre şi mişcarea aparentă a soarelui, era socotit şi simbolul nemuririi. 18 Procesiuni falice simbolizînd fecunditatea, desfăşurate de greci în cinstea lui Dionysos. Identificarea propriilor zei în divinităţile altor popoare era o predilecţie a scriitorilor Heladei, transmisă apoi
211
şi romanilor. Iată de ce numele zeilor egipteni sînt adesea înlocuite de Plutarhos cu ale zeilor helenici. 19 Plutarhos, ca mulţi alţi scriitori greci (Herodot pe de o parte, Euhemeros pe de alta) îi consideră pe zei (aici, panteonul egip tean) personaje istorice, între tipul de strămoşi totemici şi tipul de eroi civilizatori, ceea ce se încadrează şi în caracterul prin exce lenţă antropomorfic al mitologiei greceşti. Dealtfel, Diodor din Sicilia adaugă şi alte detalii, anume că Osiris „i-a făcut pe oameni să-şi piardă obiceiul de a se mînca între ei, după ce Isis le dezvă luise folosirea grîului şi orzului". 20 Gaston Maspero deducea că Osiris ar fi avut o înălţime de peste cinci metri. 21 Ereshkigal — zeiţa mesopotamiană a Infernului, considerată prin tre cele mai crude şi nedrepte divinităţi ale iadului mitologic. 22 Kutha — oraşul în care se afla marele templu consacrat zeului Nergal (devenit, din zeu al războiului, zeu infernal după căsăto ria sa cu zeiţa Ereshkigal); ulterior, numele alegoric al Infernului. 23 Namtar — demon sumero-babilonian al ciumei, trimis de zeiţa Ereshkigal în locul contribuţiei în alimente pentru un ospăţ al tuturor zeilor la care, invitată, ea a refuzat să vină. 24 Dispariţia în Infern a zeiţei Ishtar, ocrotitoarea dragostei, simboli zează aici întreruperea fertilităţii lumii vii; mitul poate fi pus în relaţie cu fenomenele periodice de secetă, arşiţă, moleşire a naturii. 25 ossinnu — creatură asexuată, nereproductibilă, fără personalitate şi iniţiativă, însă foarte frumoasă (Asu-shu-namir — „Sclipitoare e înfăţişarea sa“), destinată s-o impresioneze pe Ereshkigal. 30 Tammuz — zeu canaanit al vegetaţiei, o copie a zeului mesopotamian Dumuzi. Tema mitului e frecventă: zeiţa îndrăgostită a fer tilităţii care-şi caută, după amorţirea vegetaţiei, iubitul sub pă mînt (Ishtar pe Dumuzi, Isis pe Osiris). 27 Epitetul vacă dumnezeiască dat zeiţei Ishtar simbolizează fertili tatea. Vaca, în unele mitologii, avea un cult deosebit, anume în acest înţeles: Hathor (în Egipt), Kamadhenu (în India), Audhumbla (în Scandinavia). 28 Lotan, şarpele fugar (Şarpele Mării) — divinitate fabuloasă marină din Ugarit, aproape identică cu monstrul biblic Leviatan. 29 Dacă în mitologia ugaritică Mot era zeul morţii şi al infertilităţii, în mitologia feniciană el reprezenta noroiul cosmogonic primor dial; în mitul conflictului cu Baal, Mot reprezintă lumea infer nală a „măruntaielor pămîntului1*. ?° El — divinitate semitică nediferenţiată (el — zeu, cu pluralul elonim)\ în Canaan şi în Ugaritul siriac devine zeul prin exce lenţă cu prezenţă nelocalizată, adică ubicuu. 31 Baal, zeu de origine mesopotamiană, s-a răspîndit mult în cultele populaţiilor semitice, cu atribute foarte diverse (zeu al jurămintelor, stăpîn al nordului, demon răufăcător); în Ugarii era venerat ca zeu tînăr, binefăcător şi ocrotitor al oamenilor şi care a făcut rîn
212
duială în univers. în unele interpretări, pătrunderea lui Baal în gura lui Mot ar fi alegoria pătrunderii ploii în pămînt (de fapt mitul e mai complex). î2 Anat era o zeiţă contradictorie, patronînd alternativ dezmierdă rile erotice şi măcelul războinic; totuşi, contradicţia nu era, mito logic, esenţială: sîngele războaielor fertiliza pămîntul, ca element al circuitului vital. !? Influenţa cultului pentru zeul solar babilonian Shamash asupra formării mitului ugaritic despre lampa divină Shapash, ca zeiţă solară şi mesageră a zeilor, este vădită şi fonetic; totuşi e intere santă raritatea prezenţei mitologice a soarelui ca divinitate femi nină (comparabilă cu zeiţa solară japoneză Amaterasu). ?4 Doamna Athirat Yam (similară canaanitei Ashera) — soţia zeului ugaritic El, născătoarea tuturor zeilor şi, uneori, divinitatea desti nului; relaţiile cu tînărul Baal, care nu e totuşi fiul ei, nu par prea limpezi. ?5 Măruntul zeu ridicol Athtar al ugariţilor era mult mai temeinic venerat de arabii de Saba, care uneori îl identificau cu planeta Venus. 3GMasacrarea lui Mot ar fi, după unele interpretări, reminiscenţa unui mit agrar, incluzînd ritualul secerişului şi al măcinării grînelor. ?7 Marele profet biblic Moise (Moshe) pare a fi nu o persoană istorică sau semi-legendară, cum s-a socotit adesea, ci mai probabil un erou civilizator al cărui mit s-a constituit în urma unui lung pro ces d-. sincretizare, portretul lui căpătînd şi o patină teologică vădită ? ‘ Faraon — rostirea greacă (pharaonos) a sintagmei egiptene per-o (indicînd sediul regal, şi nu pe rege), transcrisă în Biblia ebraica prin cuvîntul par'oh. ?9 Mumele presupus Yahweh (din tetragrama YHWH, citită eronat Iehovah) provine din aoristul arhaic al verbului ebraic a f i , tra ductibil prin cel care este; această mărturisire atribuită de Biblie lui Yahweh, care evită comunicarea adevăratului nume secret, e comparabilă cu numele secret al zeului egiptean Re (cf. nota 7). 40 Coborîrea în flăcări a lui Yahweh e comparabilă cu viziunea pro fetului Iezechil. 41 Kumarbi — zeul hurrit suprem, asemănător cu elinul Kronos. 42 Zeul furtunii (Teshub), divinitate de prim rang la hurriţi, întrucît de ploile atribuite lui depindeau recoltele; taurii săi subalterni sînt simbolici: Sheri (ziua) şi Hurri (noaptea). 4? Tashmishu — zeu insurgent h ittit din alaiul lui Teshub (fratele său), identificabil cu Shuwaliyatta. 44 Upelluri e un Atlas hurrit, susţinînd Universul. 45 Kuntarra — sediul zeilor celeşti hurriţi, închipuit ca un coridor sacru dintre cer şi pămînt, accesibil numai zeilor. 46 Hepat — soţia zeului hittit al furtunii (Teshub), identificabilă cu Ishtar.
213
47 Aluzie la cei trei paşi ai lui Vishnu pentru recuperarea Universu lui vremelnic pierdut (cf. cap. II, nota 20). 48 Dacă pentru azteci existau stratificate nouă ceruri, mitologia maya admitea 13 (Oxlahuntiku). 49 Zeul bătrîn din miezul focului este într-adevăr zeul cel mai vechi din mitologia Americii precolumbiene; chiar numele său Huehueteotl înseamnă „zeu vechi-vechi“ ; epitetul însoţitorul Nopţii sublinia marea sa importanţă cultuală. 50 Cei patru fii ai doimii Ometeotl reprezintă, în mitofilosofia nahuatlă, forţele cosmice esenţiale. Cei doi Tezcatlipoca (Tlatlauque — roşu şi Yayauqui — negru) sînt cele două ipostaze ale soarelui: care încălzeşte şi care carbonizează; Quetzalcoatl, zeul aritropogonic — alb, ca patron al planetei Venus (Steaua Dimineţii); Omiteoll — albastru, ca simbol al purităţii cerului. 51 Romanii îşi ziceau uneori poporul lui Quirinus, după numele (însemnînd iniţial „mînuitor de lance“) unui zeu arhaic, identificat mai tîrziu cu Marte şi chiar cu Ianus. 52 Tripla Hekate — zeiţa greacă tricefală a magiei şi tainei: în cer, Selene (Luna), pe pămînt Artemis (vînătoarea), în îofern Persephone (germinaţia grînelor). 53 Vechiul zeu italic Satum us, pînă a fi identificat cu zeul grec al timpului (Kronos), fusese venerat ca zeu al semănăturilor şi al tainelor pămîntului unde se retrăgea, nu ca un zeu părăsind uni versul (deus oliosus), ci mai curînd ca unul ascunzindu-se perio dic (deus absconditus). Ovidius îl numeşte falcifer senex (înarmat cu coasă). 54 Zeităţile denumite impersonal de romani numina (de la sing. numen) indicau forţele supranaturale nediferenţiate din mediul ambiant, pe care teoreticienii animismului (şi ai animatismului), ca prereligie sau ca „minimum de religie“, le-au inclus sub numele generic (melanesian) mana. 55 Edda Nouă, atribuită islandezului Snorri Sturluson (1179—1241), cuprinde un tratat de mitologie şi unul de poetică. 66 Mistilteinn — vîsc. 57 Hodhr (Hother) — zeul bătrîn, orb, inocent al întunericului, sim bolizează aici unealta inconştientă cu care acţionează impulsul demonic. 68 berserker — cel mai bun dintre războinici, care luptă în stare de delir. 59 Gestul zeului trăznetului, Thorr, e simbolic: zeul sfinţeşte rugul cu ciocanul său Mjolnir, care aduce focul pur al fulgerului ceresc, în contrast cu focul subteran, impur, patronat de zeul infernal Loki\ se prea poate însă ca acelaşi mit să conţină şi urmele unui ritual de incinerare. 60 Hina — zeiţă polinesiană a Lunii, uneori şi a plantelor fructifere, aromate, medicinale ş.a. 01 Tinirau — zeul polinesian al oceanului, reprezentat bifacial, cu un chip prietenos, altul posac, şi cu două trupuri, unul de peşte (de origine totemică), altul uman.
ARHETIPURILE
înţelesului originar al arhetipurilor, de modele prim itive (in filosof ia platoniciană), sau aceluia m ai nou (a l p sihana liştilor ) de im agini arhaice din tezaurul comun al om enirii, lăsînd loc ideii că toate fiin ţe le şi lucrurile sîn t copiile unor modele arhetipale cereşti, îi putem adăuga — în aceeaşi arie noţională, încă un sens. într-adevăr, există o categorie mitologică, subalternă p anteonului, a aşa-num iţilor eroi civilizatori, consideraţi sem izei sau divinităţi dependente de zeii m ai m a ri; ei sîn t de fa p t eroii arhetipali, p rim ii învăţători ai grupurilor um ane, p r im ii descoperitori ai elementelor civilizaţiei ( navigaţia, focul, agricultura, arcmZ, roata, construcţiile, m edicina, scrisul), p r im ii organiza tori p o litici ai triburilor, p r im ii codificatori ai principiilor ju rid ice şi morale, fi, adesea, p rim ii sacerdoţi şi profeţi. E drept că în m iturile om ului prim ordial, arhetipurile (ca A dam şi E v a ) sînt înfăţişate ca prim e modele de fiin ţe um ane, fără n ici o altă calitate sem idivină, dedJ chipul lucrat după modelul d iv in . T otuşi, omaZ arhetipal produce adesea acte de erou civilizator: A d a m dă num e animalelor, plantelor, lucrurilor ş i descoperă, îm preună cu E v a , îmbrăcămintea. Aşadar, aici este vorba de stadiul de em ancipare a om ului arcadic, cwm Z-am p u te a n u m i p e p rim itiv u l încă nedife renţiat de a n im a l. CiwZ 2nsâ m arile descoperiri iniţiale ca pătă răsunet m itic în întreaga arie de emancipare a om enirii, ca de jsiZdâ agricultura, e /w i civilizatori — uneori chiar în grupuri ierarhizate, ca m itu rile greceşti despre Demeter, Kore şi Triptolemos — veneraţi de urm aşi ca ze ii. D ar, î/i general, m>wZ civilizator răm îne, ca personaj m i tic, /ie sem izeu, ca H erakles, fie profet, ca M oise, f i n um ai rareori pătrunde în cultul religios ca zeu ( Quetzalcoatl, Zam o lxis). L in ia dom inantă de personificare a eroilor civi lizatori arhetipali a străbătut m ai cu seamă, cwm era şi firesc, zowa intereselor omeneşti directe, acestea vizînd aşa dar p e zeii sau eroii de tip prom eteic, aZe caro/* acţiuni au protejat omenirea independent de voinţa d ivin ă , sau c/im/’ îm potriva acestei voinţe.
217
P utem f i siguri însă că omenirea a personificat în m itu rile sale n u actul civilizator în sine, după cum nici pe un anume semen ridicat la rangul de semizeu sau zeu. Formarea m iturilor despre arhetipurile p e care le num im eroi civili zatori este un proces sp iritu a l, adesea îndelungat, de sincre tism , iar detaliile portretului dinam ic al zeului sau eroului arhetipal s-au selecţionat după ce se colectaseră p rin aglome rare de inform aţii şi se îngroşaseră p în ă la trăsăturile ideale. Cazurile de zeificare ale unor personaje istorice identificate sînt foarte rare (ca al m edicului şi arhitectului egiptean Im hotep, constructorul p rim ei p ira m id e), şi atunci operaţia nu aparţine mitologiei, ci teologiei.
OANNES, AMFIBIA GÎNDITOARE
Mitul lui Oannes (în babiloniană, U-anna), personaj straniu, aparent ihtiomorf, pe care unii îl identifică — fără prea mult temei — cu zeul Ea, iar alţii cu eroul arhetipal Adapa, nu este asemănă tor cu nici un alt m it; îl cunoaştem dintr-o singură sursă, şi nu cea originală: o transcriere făcută de istoricul grec Alexandros Polyhistor,după Babyloniaka, opera pierdută a sacerdotului babilonian helenizat Berosos, şi citată în această versiune de episcopul creştin Eusebius din Gesareea (în Pregătirea pentru Evanghelie). Astfel, după Berosos, ciudata făptură sapienţială cu aspect de om-peşte (puradu) ar fi apărut pe ţărmul sumerian înainte de potop, sub al doilea rege antediluvian, Ammenon (En-men-lu-anna) şi şi-ar fi început opera de instruire sub al şaselea rege, Evedurahos (En-men-dur-anna), căruia în chip special i-ar fi revelat arta divinaţiei.
In c a rte a în tîi, care cuprinde isto ria B abilonului, Be rosos ne spune că a t r ă i t pe vrem ea lui A lex an d ru 1, fiul lui Filip. El am in teşte de n işte scrieri p ă s tra te la Babilon despre un şir de cincisprezece m iriade de ani. A ceste scrieri povesteau isto ria cerurilor şi a m ării, n a şte re a om enirii, to t aşa precum şi is to ria celor care au a v u t p u tere de suve ra n i. [...] In tim p u l celui d in tîi an, un anim al în z e stra t cu ra ţiu ne, num indu-se O annes, s-a iv it venind din Golful Persic. T rupul an im alu lu i sem ăna cu al unui peşte. Sub capul său de peşte, avea al doilea cap. Mai avea de asem enea p i cioare om eneşti, d ar (tru p u l său) se sfîrşea cu o coadă de peşte. Vocea şi graiul îi erau a rtic u la te . F ă p tu ra acea s ta s tă te a de v o rb ă , în ră s tim p u l zilei, cu oam enii, însă nu m înca deloc. E a îi în v ă ţă scrierea, ştiin ţele şi felurite arte . Le a r ă tă cum să-şi zidească locuinţe, să întem eieze tem ple, să se folosească de legi şi să se p o a tă sluji de cele m ai de seam ă p rincipii ale cunoaşterii geom etriei. Le m ai a r ă tă cum să deosebească grînele p ăm în tu lu i şi cum să culeagă fru ctele; pe sc u rt, ea le-a b ă g a t în m inte to t ceea ce era în s ta re să le îm blînzească m oravurile şi să-i um an i zeze, în c ă de pe a tu n c i în v ă ţă tu ra sa era în tr-a tît de uni-
219
versală, în cît n u a m ai cunoscut vreo îm b u n ă tă ţire însem n a tă . L a asfin ţitu l soarelui, fă p tu ra aceea se cufunda iarăşi în m are, p etrecîndu-şi n o a p te a în adîncuri. E ra o fă p tu ră am fibie. (Eusebius, Praeparatio Evangelica /sec. IV/)
GHILGAM ESH, CĂUTĂTORUL N EM U R IR II Textul de poezie mitografică pe care îl numim convenţional Poemul lui Ghilgamesh, compus iniţial probabil în Sumer şi apoi tălmăcit şi rescris în Akkad, Babilon, Asiria, ca ulterior să circule foarte multă vreme în întreaga Mesopotamie, pare a fi o stratificare de mituri, cuprinse mai tîrziu într-o organizare epică unitară. După mitul originar, Ghilgamesh — două treimi zeu şi o treime om — era al cincilea rege de după potop, şi a domnit 127 de ani în Uruk. Unii asiriologi susţin că ar fi fost un personaj istoric real şi ar fi domnit în Uruk în sec. XXVIII î.e.n.2 Versiunea akkadiană? (pe care am pre ferat-o aici) îl prezintă pe erou ca o creaţie ad-hoc efectuată de zeiţa Aruru. Mitul lui Ghilgamesh este echilibrat de prezenţa omului arcadic Enkidu, ridicat de la animalitatea inocentă la treapta umanită ţii şi a civilizaţiei. Numai raportul acestor două repere divulgă sensul sccret din mit: drama existenţială a omului, jucată cosmic între alianţă şi respingere socială, între lupta cu forţele enigmatice şi înfrîngerea lor, între frica de moarte şi setea de nemurire. Dacă rapsodiile sumeriene despre Ghilgamesh s-au constituit cam spre sfîrşitul primei jum ătăţi a mileniului III î.e.n., primele texte de care dispunem azi au fost înregistrate opt secole mai tîrziu, şi cam tot de atunci datează cele mai vechi fragmente akkadiene. Ver siunea akkadiană integrală de la Ninive numindu-se, după cuvintele de debut, Despre cel care a văzut lotul, ar fi fost recompusă într-unul din ultimele trei veacuri ale mileniului III î.e.n. de magul Sinlikiunninni4.
I [Despre] cel care a v ă z u t to tu l [pînă la c a p ătu l] lum ii, [despre] cel care a cun o scut [m ările], to ţi [m unţii i-a s tr ă b ă tu t, pe duşm ani i-a în frîn t, cu p rietenul său] îm preună,
220
[despre cel care a cunoscut] înţelepciunea, despre cel a to a te [p ă tru n z ă to r]: el a v ă z u t ceea ce este ascuns, [a cunoscut] lu cru ri tain ice, v eşti ne-a adus despre zilele d in a in te de p otop, cale lu n g ă a u m b la t, dar a o ste n it şi [s-a întors], p o v estea m uncilor sale în p ia tră a săp at-o , cu un zid a în tă r it îm p rejm u itu l U ru k 5 (şi) lum inosul h am b ar din p reasfîn ta E an n a . C ercetează zidul, ale că ru i cre[neluri] sîn t ca de aram ă, p riv eşte valul care n u are seam ăn, ating e pragurile ce s ta u din vechim e acolo şi păşeşte în E an n a, lăcaşul Ish ta re i: nici v iito ru l rege n u v a zidi a s t fel! U rcă-te şi u m b lă pe zidurile din U ruk, u ită -te la tem elii, pipăie cărăm izile: oare n u sînt arse cărăm izile sale, oare n u cei şap te [înţelepţi] au în to cm it zidurile? Mai m ă re ţ este el decît [to ţi oam enii], (lacună). Două treim i este zeu, [o treim e e om], în făţişarea tru p u lu i său [nu are seam ăn], (lacună). E l [în alţă zidul în] U ruk. [B ărb atu l năvalnic al căru i cap] e rid ica t ca al zim brului, [ale c ă ru i]arm e n u au asem ănare în lu p tă ; [to ţi] to v arăşii săi se rid ică la sunetul tobei. B ărb a ţii [din U ruk] după aş te rn u tu ri suspină: «Ghilgam esh nu le v a lăsa p ărin ţilo r fiii! Zi şi [noapte] tru p u l îi fre a m ă tă . Nu e [G hilga]m esh păs[torul] îm prejm u itu lu i U ruk, n u e el p ăsto ru l [feciori lor din U ruk, el, p u ternicul, gloriosul, care a înţeles to tu l?]. Nu-i va lă sa [G hilgam esh, m am ei, fecioara de un viteaz zăm islită, u nui soţ h ărăzită!]» Plîngerea lor [o auziră zeii], pe dom nitorul U rukului zeii cereşti [îl chem ară]: «Tu ai fă c u t un fecior n ăv aln ic, [al căru i cap e rid ic a t ca al zim brului, ale că ru i arm e] n u au asem ăn are în lu p tă , to ţi [to v arăşii] săi se rid ică la sunetul tobei! Ghilgam esh nu le v a lăsa p ărin ţilo r fiii, zi şi n o ap te [tru p u l ii fre a m ă tă ]: nu este el p ăsto ru l [îm p rejm uitului] U ruk, n u e el p ă sto rul [feciorilor din U ruk], el, puternicul, gloriosul, care a înţeles [to tu l]? Nu-i v a lăsa G hilgam esh [m am ei] fecioara de un v iteaz zăm islită, unui soţ h ărăzită!» P lîngerea lor a auzit-o A nu6. E i o im p lo rară pe m area A ruru7: «Aruru, tu I-ai fă u rit [pe G hilgam esh], fă-i acum un semen ai dom a lui! R ival să-i fie năvalnicei [inim i], să se ia ei la în trecere ca să se odihnească U rukul!» A uzind aceste cu v in te, A ru ru a p lăsm u it în inim a ei un semen aidom a lui A nu. S-a sp ă la t A ruru pe m îini, a lu a t un bo ţ de argilă, l-a a ru n c a t pe p ă m în t, l-a [p lăm ă d it] pe E n k id u , a fă u rit un viteaz. O draslă a p u stiu lu i, războinic al lui N in u rta 8, 221
to t tru p u l îl are aco p erit de b lan ă, p ăru l şi-l p o a rtă ca femeile în to cm ai, şuviţele de p ă r îi sînt dese ca lanurile de grîne. E l n u a v ă z u t nici oam eni, nici lum e, şi nu are pe el v eşm în t, cum n u avea S um ukan9. Cu gazelele lao la ltă el ierb u ri m ănîncă, cu fiarele sălbatice la ad ă p ăto are se înghesuie, a lă tu ri de v ite cu apa îşi b u cu ră inim a. Un om, v în ă to r cu arcanul, îl întîlneşte d in ain tea ad ă p ăto rii, în ziua [întîia], în a doua, în a tre ia , îl întîlneşte d in ain tea a d ă p ă to rii. V înătorul, văzîndu-l, s-a sch im b at la fa ţă , cu vitele sale s-a în to rs acasă, s-a în sp ăim în ta t, a tă c u t, a a m u ţit, am ărăciu n e este în p ieptul său, chipul i s-a poso m orît, în sînul lui [s-a stre c u ra t] tris te ţe a , fa ţa lui s-a fă c u t ca a d ru m eţu lu i de lungă cale. V înătorul şi-a deschis g ura şi grăieşte, [ta tă lu i său] v e ste a i-o spune [...] [T a tă l său şi-a deschis gura şi g ră ieşte], v în ăto ru lu i îi spune: [«Fiule, se află] Ghilgam esh in U ruk, [nim eni n u este] decît el m ai p u te rn ic : [m are îi e p u te re a în to a tă ţa ra , ca a războinicilor lui] Anu ta ri i-s p u terile! [D u-te, în to arce-ţi spre dînsul] fa ţa , [istoriseşte-i] despre p u te re a om ului (aceluia). [El îţi v a da o m uiere d e stră b ă la tă ], du-o [cu tin e. îl v a b iru i fem eia, ca un b ă rb a t] p u tern ic [...]» V înătorul ascu ltă p o v aţa p ă rin telu i şi purcese [spre Ghilgam esh], porni în cale, că tre U ruk în d rep tîn d u -şi [urm ele paşilor, şi în faţa] lui Ghil gam esh îşi ro sti cu v în tu l: «Este un b ă rb a t oarecare, [ce din m u n ţi s-a iv it], în to a tă ţa ra îi e m are [puterea], ca a războinicilor lui A nu ta r i i-s puterile! T oţi m unţii el [m ereu] îi colindă, în tru n a [se înghesuie la ad ăp ăto are] cu fiarele, în tru n a îşi [în d re ap tă] spre a d ă p ăto are paşii. Mi-e fric ă [de el], n u îndrăznesc să m ă apropii! D acă sap nişte gropi, el le a s tu p ă , [dacă pun] la ţu ri, el le sm ulge, d in tre m îini îmi alu n g ă fiarele şi v ietăţile cîm pului, el nu m ă lasă să m uncesc pe cîm pie!» G hilgam esh v în ă to rului aşa îi g ră ie şte : «Du-te, v în ăto ru l m eu, şi pe d e stră b ă la tă S h am h at ia-o cu tin e ; la a d ă p ăto are , cînd adapă el dobitoacele, ea să-şi sm ulgă veşm întul, să-şi descopere n u rii; zărind-o, el v a veni lîngă dînsa, îl vor p ă ră si fia rele care au crescut cu el în p u stie.» Plecă v în ăto ru l, pe d e s tră b ă la tă S h am h at cu sine o duse, la drum porniră, in cale p u rceseră. în ziua a tre ia aju n seră la locul înţeles. V înăto ru l şi m u ierea şezură la pîn d ă; în fa ţa a d ă p ăto rii stau ei o zi, două zile, fiarele vin şi se ad ap ă, vin vitele
222
şi cu ap ă îşi b u cu ră in im a, ia r el, E nk id u , a căru i b a ştin ă sînt m u n ţii, cu gazelele la o la ltă ierb u ri m ăn în că, laolaltă cu fiarele la a d ă p ă to a re se înghesuie, a lă tu ri de v ite cu ap ă îşi b u cu ră in im a. S h a m h a t l-a v ă z u t pe om ul sălb a tic, pe cu m p litu l b ă r b a t din adîncul cîm pului. [...] Sham h a t îşi dezveli sînii, îşi dezgoli ruşinea. E n k id u , văzînd-o, u ită de sine! E a n u se sfii şi îi prim i răsu flarea, îşi desfăcu veşm intele şi el se culcă pe S h am h at, ea îi dete plăcere, asta-i tre a b a fem eilor, dezm ierdările lui îi p lăcu ră şi ei. Şase zile tre c u ră , şap te n o p ţi tre c u ră : E n k id u neobosit o cu noştea pe m uiere. D ar d u p ă ce fu să tu l de dezm ier dare, el îşi în to arse fa ţa spre dobitoacele sale. V ăzîndu-l pe E n k id u , fu g iră gazelele, v ie tă ţile cîm pului de tru p u l său se fe riră. Cînd să ri E n k id u , (văzu) că îi slăbiseră m uş chii, picioarele îi erau ţepene şi vitele sale fugiseră. Se îm p ăcă E n k id u că n u v a m ai alerga ca a ltă d a tă ; d ar se făcuse m ai în ţelep t, cu ju d e c a tă m ai adîncă; se întoarse şi se aşeză la picioarele m u ierii, pe m uiere în fa ţă o to t priveşte şi ce spune m u ierea, asc u ltă urechile lui. [M uierea] lui E n k id u aşa îi g ră ie ş te : «Eşti frum os, E n k id u , cu un zeu te asem eni, p en tru ce r ă tă c e ş ti prin cîm pie cu fiarele? H ai să te duc în îm p rejm u itu l U ruk, la casa lum inoasă, la sălaşul lui A nu, unde-i G hilgam esh cel cu p u tere d esă v îrşită şi care, ca zim brul, p u te re a şi-o a r a tă celorlalţi oa m eni. V ăzîndu-l, îl vei în d răg i ca pe tin e în su ţi! Scoală-te din ţă rîn ă , din culcuşul tă u de p ăsto r!» A şa spuse ea, şi lui îi plac aceste cu v in te, in im a lui în ţe le a p tă un p rieten îşi c a u tă . E n k id u aşa îi g ră ie şte m uierii: «Haide, S ham h a t, d u -m ă tu la sfîn ta casă cea lum inoasă, la sălaşul lui A nu, unde-i G hilgam esh cel cu p u tere d esă v îrşită şi care, ca zim brul, p u te re a şi-o a r a tă celorlalţi oam eni. îl voi chem a, m în d ru ro sti-v o i, la m ijlocul U rukului voi strig a : sînt p u tern ic , sin g u r schim b sorţile, e p u tern ic cel n ă s cu t în cîm pie!» «[Să m ergem ! G hilgam esh să te vadă] pe tin e . [...] E n k id u , n u ştii tu ce e v ia ţa , îţi voi a r ă ta pe G hilgam esh, care e bucuros de u n o fta t om enesc. Să te u iţi la el, să-l p riv eşti în fa ţă : m in u n a tă îi e b ă rb ă ţia , p u terea lui b ă rb ă te a s c ă , în treg u l său tru p în cîn tare p o a rtă , p u te re are m ai m u ltă ca tin e , şi n -are pace nici ziua, nici n o ap tea ! E n k id u , dom oleşte-ţi tu îndrăzneala, căci pe G hilgam esh îl iu b eşte S ham ash, înţelepciune i-au d a t A nu, Ellil şi fîa u . P în ă să fi v e n it tu aici din m u n ţi, Ghilga-
223
m esh în vis te văzuse la m ijlocul U rukului. Se sculase G hilgam esh tălm ăcin d u -şi visul, şi aşa îi grăise m aicii sa le : „M aică a m ea, u n vis am v isa t azi n o ap te, p en tru m ine au fo st stelele cerurilor, p a rc ă ar fi că zu t asupră-m i oas te a lui A n u ; I-am rid ic a t (pe războinic) şi era m ai ta re ca m ine, m -am căzn it să-l b iru i şi de pe m ine n u am p u tu t să-l scu tu r, U ruk, to a tă ţa ra , se ridicase spre [dînsul], îm p o triv a [lui se strîn sese ţa r a ; poporul se îm bulzise] asupră-i, îm p reju ru l său s-au a d u n a t [b ă rb aţii], ...ciracii m ei îi s ă ru ta u picioarele, eu m ă guduram pe lîngă el c a p e lîngă o n ev a stă , [apoi] I-am pus [la picioarele ta le ...], p en tru că tu îl asem u iai cu m in e.“ [În ţe le a p tă e m aica lui G hilgam esh,] to a te le ştie şi suveranului său aşa îi g răieşte, [înţeleapta N insu n 11] care ştie to a te , lui G hilgam esh aşa îi g răieşte: „[Cel ce p rin tre b ă rb a ţi este ca] stelele cereşti, care a c ă zu t p este tin e [ca un războinic al lui A nu, şi pe care tu I-ai rid ica t] a fo st m ai ta re ca tin e ; [te-ai sc u tu ra t de el] şi n u ai p u tu t să-l scu tu ri de t o t de pe tin e , şi I-ai adus la picioarele m ele, [p e n tru că eu îl] asem uisem cu tin e ; aces t a e pesem ne cel care-ţi este aidom a ţie, n ă sc u t în cîm pie şi pe care I-au crescu t m u n ţii. îl vei vedea, bucuros vei fi de d însul: [e to v a ră ş voinic], salv ato r [de p rieten], p u te re a [lui e ste m are în ţa r ă , ca a războinicilor lui A nu, îi] sînt ta r i p u terile, [îţi v a fi p rieten ], n u te v a p ă ră si v re o d a tă , [căci ca de o n e v a s tă te -a i lip it tu ] de dînsul. T oţi b ă r b a ţii îi v o r s ă ru ta picioarele, tu îl vei îm b ră ţişa şi îl vei aduce la m ine: ia tă care-i a visului tă u tă lm ă c ire a !“ [G hilgam esh îi g răieşte d in nou] m aicii sale: „ Ia r am v isat u n v is, [m aică a m ea]: pe o s tra d ă m ergeam din îm p rej m u itu l U ruk, şi a că zu t o secure, ia r lum ea s-a în g ră m ă d it îm p reju r. [Ţ in u tu l U rukului] s-a sculat asupră-i, îm p o triv a ei s-a a d u n a t t o t [ţin u tu l], m ulţim ea spre ea [se s trîn sese g lo ată]; securea a c e a sta m in u n a tă era la vedere, ză rind-o , m -am b u c u ra t de ea şi eu însum i, am îndrăgit-o şi ca de o n e v a s tă m -am lip it de ea, am rid icat-o şi m i-am a tîrn a t-o la şold, şi am adus-o la picioarele tale, [p en tru că] tu o asem u iai cu m in e .“ în ţe le a p tă [e m aica lui G hil gam esh], to a te le ştie şi fiului ei aşa îi g răieşte, N insun în ţe le a p ta to a te le ştie şi lui G hilgam esh aşa îi g ră ie şte : „U n om e [securea] pe care ai visat-o, [ca de] o n e v a stă te vei alipi aceluia, [p e n tru că] eu am asem uit-o cu tin e ; [acesta] e un to v a ră ş voinic, salv ato r de p riete n , [în to a tă
224
ţara ] îi e m are p u tere a, [ca ale oştirii lui] A nu, îi sînt ta ri p u te rile !“ [G hilgam esh a deschis gura] şi m aicii sale îi grăieşte: „S ă cad ă [asupră-m i nenorocire] cum plită, [doar] dobîndi-m i-aş [un p rie te n puternic] 1 Voi m erge [cu el îm p reu n ă asu p ra o ricăru i v ră jm a ş]“. [A stfel îşi t ă l m ăceşte Ghilgam esh] visele sale.» [S h am h at] sfîrşi lui E n k id u să-i spună şi [am îndoi se aşezară].
n Cînd E n k id u şezu d in ain te-i, rupse ea pînza şi cu una îl îm b ră c ă pe dînsul, ia r cu pînza a doua se înveşm întă ea în săşi, luîndu-l de m în ă, ca pe un fiu îl duse spre un sa t de ciobani, spre ţa rc u l de v ite . Acolo, în ju ru l lor, se ad u n a ră ciobanii, şoptind în tre dînşii, pe el privindu-l: «Băr b a tu l acela cu G hilgam esh la chip aduce, la s ta tu r ă m ai scund, d ar m ai v îrto s în oase. O fi E n k id u , odrasla cîm piei, [îi e m are p u te re a în ţa r a to a tă ], ca ale o ştirii lui A nu i-s t a r i p u te rile : el a su p t la p te de fiară!» L a pîinea pe care i-au pus-o în fa ţă , el se u ită tu lb u ra t şi deschide o ch ii: E nk id u n u ş tia să se h ră n easc ă cu pîine, nici să b ea bere nu în v ă ţa se . M uierea îşi deschide gura şi lui E n k id u aşa îi g răieşte: «Mănîncă pîine, E n k id u , e prielnică v ieţii, bea berea care îi e h ă ră z ită lum ii 1» E n k id u m încă pîine pe să tu ra te , şi aşijderi b ă u şap te ulcioare de bere. Sufletul i se în v io ră înseninîndu-se, inim a lui era veselă, fa ţa lui sclipea. îş i p ip ăi tru p u l p ăro s, cu ulei se unse, în rîn d cu oam enii, îşi puse veşm în t ca orice b ă rb a t. îşi lu ă o arm ă, se lu p tă cu leii, aşa că ciobanii dorm iră n o a p te a In pace. Îm blînzea lu p ii, b iru ia leii, m arii p ăsto ri îşi dorm eau som nul: E n k id u , n ead o rm itul b ă r b a t, le s tă te a de stra jă . Un om i-a is to ris it [lui G hilgam esh...] (lacună). E n k id u cu m u ierea se d ed ă veseliei. R idicîndu-şi o c h ^ un om ză re şte , şi m u ierii îi sp u n e : «Sham hat, adu-m i o m u l! De ce a v en it? V reau să ştiu cum îl cheam ăl» M uierea îl strig ă pe om ul acela, el se apropie şi îl văzu (pe E nkidu). «Încotro zo reşti, o, b ă rb a tu le ? P e n tru ce b a ţi drum ul din greu?» O m ul îşi deschide g ura şi [lui E nkidu] îi g ră ie şte : «In ia ta c u l de n u n tă [n-au oam enii cale], însă p a r te a om u lui e să se su p u n ă m ai-m arilo rl O am enii din oraş în carcă
225
in coşuri cărăm izile, h ra n a oraşului e d a tă în seam a fe te lor. Ia ta c u l de n u n tă se deschide n u m ai p en tru regele îm p re jm u itu lu i U ruk. N um ai p e n tru G hilgam esh, regele îm prejm u itu lu i U ruk, se află deschis iatac u l de n u n tă , şi el îşi stăp în eşte s o rtita soţie. O dinioară p u te a (doar) el, d ar în v iito r v a p u te a o ricare: aceasta-i h o tă rîre a s fa tu lui zeilor — tă ie re a buricului, cum i-a fo st h ă ră z ită !» De la vorbele om ului el p ăli la fa ţă (lacună). E n k id u m erse în fa ţă , d u p ă dînsul, m uierea. Cînd ajunse la îm prejm ui tu l U ru k , de ju r îm p reju r se adunase m ulţim ea. Cînd s tă tu la ră s p în tia străzilo r din îm p rejm u itu l U ruk, oa m enii a d u n a ţi v o rb iră de dînsul: «Cu G hilgam esh, ace s ta la chip aduce, la s ta tu ră -i m ai scund, d a r m ai v îrto s în oase 1» [D in to a te p ă rţile lum ea îl] p riv e ş te : [ «în ţa r a t o a tă m are] îi e p u te re a : el a su p t lap te de fiară!» E ra u veseli b ă rb a ţii: «S-a iv it un v iteaz ! în U ru k fi-vor veşnic je rtfe de m u lţu m ire : gloriosul b ă r b a t cu chip de m inune, G hilgam esh cel ca u n zeu a d o b în d it un r iv a l!» Un culcuş a fo st a ş te rn u t p e n tru Ish k h a ra 12, G hilga m esh s-a rid ic a t în culcuş la dînsa, a d o rm it cu ea n o ap te a , a cunoscut-o pe Ish k h a ra. E n k id u ieşi pe s tra d ă , puse stav ilă d rum ului, G hilgam esh [vrea să-i cunoască] p u te re a . (lacună) G hilgam esh [îl ză ri pe b ă rb a tu l sălb atic], pe sp in area lui se răsu cesc [năvalnic cîrlionţii]. E l se apro pie şi se opri fa ţă în fa ţă , pe dru m u l m are cei doi se în tîl n iră ; E n k id u uşa o stă v ili cu piciorul, pe Ghilgam esh nelăsîndu-1 să in tre . Se în şfăc ară am îndoi, se în cleştară ca ta u rii, d ărîm a ră u n stîlp, c lă tin a ră zidul. G hilgam esh şi E n k id u se în şfăc ară , se în cleştară ca ta u rii, d ă rîm a ră un stîlp, c lă tin a ră zidul. G hilgam esh îşi lăsă in p ă m în t ge nunchiul, îşi potoli m înia, in im a i se liniştise. Cu in im a li n iş tită , lui G hilgam esh, E n k id u îi g răieşte: «Numai pe tin e te -a n ă s c u t astfel N insun, B ivoliţa-dintre-ziduri! T& ai în ă lţa t sus de to t p este b ă rb a ţi căpetenie, Ellil ţi-a h ă ră z it p este oam eni dom nia 1 (lacună) De ce ai d o rit să îm plineşti u n a ca asta? » (lacună) E i, [sărutîndu-se] au leg at p rieten ie, (lacună) [...] S-au îm b ră ţişa t am îndoi p riete n ii, a lă tu ri [se aşază], se ţin de m înă ca fra ţii de sînge. L ui G hilgam esh îi este m ilă de E nkidu şi aşa îi g ră ie ş te : «De ce ochii t ă i s-au u m p lu t de lacrim i, in im a t a e în tris t a t ă şi suspini cu zgom ot?» E n k id u şi-a deschis gura şi lui G hilgam esh îi g ră ie şte : «Prietene, vaietele m i-au în
226
co rd at vinele gîtu lu i, s ta u fă ră tre a b ă , m i-a slă b it puterea». G hilgam esh şi-a deschis g u ra şi lui E n k id u îi g răieşte: [«P rieten e, în d e p ă rta re sîn t m u n ţii L ib an u lu i, m u n ţii ac eştia sîn t acoperiţi de codri de cedru, în codrii aceia tră ie şte [cum plitul H u m b âb a.13] H ai să-l ucidem îm preună şi t o t ră u l care este să-l izgonim din lum e! T ăia-voi cedri, îm p ă d u riţi de ei [sîn t m u n ţii, şi îm i voi face u n num e veş nic 1»] E n k id u şi-a deschis g u ra şi lui G hilgam esh îi g ră ieşte: «Cunosc, p rieten e, m u n ţii de pe cînd ră tă c e a m cu fiarele la o la ltă : de ju r îm p reju r sîn t p ă d u ri pe zece mii de beră,14 cine aşa d ar să p ă tru n d ă în m iezul p ăd u rii? H u m b ab a 1 u rag an îi e glasul, gura îi este v ăp a ie , ră su fla rea lui e m o a rte i P e n tru ce d o rit-ai isp rav a ac easta? Nu-i de-o m ă s u ră lu p ta [în] sălaşul lui H u m baba!» Ghilgam esh şi-a deschis gura şi lui E n k id u îi g ră ie şte : [«Doresc] să m ă sui în m u n ţii aceia [şi în codrul acela doresc să in ţru [...] în m u n ţii L ib an u lu i, in [sălaşul] lui H u m b âb a I L a şold îm i voi p rin d e o secure de lu p tă , tu [să m ergi în spate], eu [în fa ţa t a voi m erge]!» E n k id u şi-a deschis gura şi [lui G hilgam esh] îi g ră ie ş te : «Cum să ne ducem în p ă d u rea [de cedri!]? G hilgam esh! stră je ru l ei e un războinic şi p u te rn ic este, el n u aţip eşte [nici ziua, nici noaptea]! Pe H u m b âb a, S ham ash [l-a în z e stra t cu p u tere , v itejie d ăru itu -i-a] A ddu[...] Ga să păzeasca [p ă d u rea de cedri, Ellil i-a în c re d in ţa t] S paim ele15 [oameiLilor]. H um baba! u rag an îi e glasul, [el tu lb u ră ] m are a, leag ă n ă [păm întul, ca un] v în t tu r b a t a ţîţă războiul, ca un p o to p scu tu ră ţă rile lum ii, [un oştean furios] a că ru i m înie este ca u ra g anu l: cînd deschide gura, se zguduie cerul, se cu tre m u ră [m unţii], se c la tin ă [stîncile şi t o t ce e viu] se re trag e în peşteri...» Ghilgam esh [şi-a deschis gura şi îi grăieşte] lui E n k id u : «Prietene, cine s-a în ă lţa t la cer? N um ai zeii cu Soarele [vor dăin u i] veşnic, ia r zilele om ului sîn t n u m ă ra te , orice a r face, to tu l e v în t! A cum şi ţie îţi e frică de m o arte, unde-i p u te re a v ite jie i ta le? Voi m erge în fa ţa ta , iar t u să-m i s trig i: «Mergi, n u te tem e! Şi d ac ă voi cădea, îmi voi lă s a num ele. [...] Voi rid ica [m îna, voi tă ia ] cedri, îmi voi fă u ri u n [num e] veşnici P rieten e, m eşterilor le voi da [p o ru n că, arm ele să le] fău rească în fa ţa n o a s tr ă .» M eşterilor, ei le-au d a t [poruncă]. M eşterii s-au aşezat să chibzuiască. M eşterii au tu r n a t securile m ari, tu rn a ră to p o are de tre i ta la n ţi fiecare. M ari junghere tu rn a r ă cu
227
tă işu ri de doi ta la n ţi, cu a p ă ră to ri de treizeci de m ine pe am în d o u ă latu rile, din treizeci de m ine de au r este [plăseaua] ju n g h eru lu i: G hilgam esh şi E n k id u cîte zece ta la n ţi p u rta ră . L a p o a rta U rukului tra s e ră cele şapte zăv o a re ; auzind [de asta] se a d u n ă poporul, [se în g răm ăd i] pe stra d ă , în îm p rejm u itu l U ruk. G hilgam esh [veni în fa ţa poporului; adunîndu-se, b ă trîn ii d reg ăto ri] din îm p rejm u itu l [U ruk] se aşezară dinainte-i. [G hilgam esh aşa le] g ră ie şte : «[A scultaţi, b ă trîn i d reg ăto ri ai] îm p rejm u itu lu i [U ruk, a sc u ltă , popor din îm p rejm u itu l U ruk], pe G hilgam esh, care a spus: v reau să-l v ă d pe acela al căru i num e cu tre m u ră ţă rile . V reau să-l în v in g pe el în p ă d u re a de cedri, să afle lum ea cît de p u tern ic sîn t eu, o d rasla U rukului 1 Voi rid ica m îna, voi tă ia cedri, îm i voi fă u ri un num e veşnic!» E i îi ră sp u n d astfel lui G hilgam esh: «Tînăr eşti, G hil gam esh, şi îţi urm ezi in im a, fă ră să ştii nici tu ce fap te săvîrşeşti! Noi am au z it chipul lui H u m b ab a cît e de groaznic; cine [să-i b iru ie] arm ele? S înt acolo p ă d u ri ju r îm p reju r pe zece m ii de [berii], cine v a p ă tru n d e în m iezul p ăd u rii? H u m b ab a! u ra g an îi e glasul, gura îi este văp aie, ră su flare a lui e m o a r te ! P e n tru ce d o rit-ai isp rav a aceas ta ? Nu-i de-o m ă s u ră lu p ta în sălaşul lui H u m b ab a!» Ghilgam esh asc u ltă c u v în ta re a sfetnicilor şi, rîzînd, spre p rieten u l său aru n că o p riv ire : «Iată ce îţi voi [spune] acum , p rieten e, m ă te m de el, [c ru n t m ă în sp ăim în t]: voi m erge [cu tin e în codrul de cedri, şi ca să n u ne fie frică acolo, îl vom om orî pe H u m b ab a!» B ă trîn ii d reg ăto ri din U ru k lui G hilgam esh îi g ră ie sc:... M eargă zeiţa cu tin e, ocrotească-te] zeul tă u , cu bine să te [călăuzească] în cale şi la lim an u l U rukului [cu bine să te ad u c ă înapoi]! G hilgam esh a în g en u n ch eat [d in a in te a lui S ham ash: «Auzit-am] cu v în tarea ce m i-au ro stit-o [d reg ăto rii b ă trîn i]; m ă duc, d ar spre S ham ash [înălţatu-m i-am ] m îin ile: fie v ia ţa m ea n orocoasă, în to arn ă -m ă la lim anul [U rukului], în tin d e-ţi u m b ra t a [peste m ine]!» Ghilgam esh l-a ch em at [pe E n k id u şi a în cep u t să ghicească v iito ru l... Cînd a au z it p re v e stire a ... s-a aşezat şi a plîns; pe faţa] lui G hilgam esh curseră lacrim i. «Purced pe u n drum [pe care] n-am m ai u m b la t, [m erg pe o cale pe care] nu o cunosc. Norocos [d acă fi-voi de acum în ain te, plecînd la b ătălie] d in tr-a m ea bunăvoie, te voi slăvi [pe tin e, o, 228
Sham ash, însem nele ta le eu le voi pune] pe tro n u ri!» [Au fo st puse dinainte-i] t o t felul de a r m e ; [securi] m ari, jun g h ere, [un arc], o to lb ă i se d e te ră în m în ă. E l lu ă o secure, îşi [îndesă] to lb a (cu săgeţi) şi [îşi prinse de u m ăr arcul] din A nshan, ju n g h eru l [şi-l vîrî] sub cingătoare. Aşa s-au p re g ă tit ei de lu p tă .
III B ătrîn ii d re g ăto ri îl b in ecu v în tează pe G hilgam esh şi îi dau poveţe la d ru m : «Pe p u te re a ta , G hilgam esh, să nu te bizui, p riv eşte [ager], păzeşte-te, [lasă] să m eargă E nkid u în fa ţă , el care a r ă tă c i t pe c ă ră ri şi d ru m u ri, căci [el ştie] potecile codrului şi to a te n ărav u rile lui H um baba... D o rin ţa t a S ham ash s-o [îm plinească], ce ţi-ai pus în gînd, fie aiev ea... V oia ta , L u g alb an d a 16 să o sprijine! [...]
IY D u p ă douăzeci de beru, ei ru p e au o frîn tu ră (de pîine), d u p ă treizeci de beru făceau popas, într-o zi s tră b ă te a u cincizeci de beru; un d ru m de şase săp tăm în i I-au în ch eiat în tre i zile. în popasurile lor de n o ap te s ă p a ră fîntîni. (lacună) [G hilgam esh se scoală şi cu p rieten u l său s tă de v o rb ă ; «Prietene, m -ai s trig a t? De ce m -am tre z it? Nu m -ai a tin s cum va? De ce am tre s ă rit? ] Suie-te pe steii din m u n te şi vezi [ce s-a în tîm p lat!] M-am lip sit acum de som nul dum nezeiesc! P rieten e, un vis am v isa t, ce greu mi-e, ce groază, ce tu lb u ra re ! M-am în c ă ie ra t cu zim brii cîm piei, m u g etu l lor [a rid ica t] un stîlp de pulbere, m -am c u tre m u ra t în fa ţa lor... El m i-a p o to lit setea cu ap ă din b u rd u f.» [Cine-i n ă sc u t în cîm pie înţelepciunea o c u n o a şte ; E n k id u îi prezice p rieten u lu i şi visul i-l tălm ăceşte]: «Zeul acela, prietene, c ă tre care ne-am rid ic a t, n u este zim bru, n eo b işn u it e to tu l în el! Z im brul din visul tă u este lum inosul Sham ash, la nenorocire el m în a sa ţi-o întind e. Cel care ţi-a d a t să bei ap ă din b u rd u f este L ugal b an d a, zeul tă u , care te cin steşte! Să ne unim am îndoi săvîrşind ceea ce n u v a fi u ita t d u p ă m o arte !» [în zori ei p urceseră m ai d ep a rte la drum , după douăzeci de berii rupseră o frîn tu ră (de pîine), d upă treizeci de berii făcu ră popas şi d in ain tea lui S ham ash să p a ră fîntînă]. Se îm b ră 229
ţiş a ră am îndoi înd rep tîn du-se spre culcuşul de no ap te, îi b iru i som nul, care e p a rte a om ului. în toiul n o p ţii, som nul lui s-a c u rm a t şi, sculîndu-se, el s tă de vorbă cu p rieten u l să u : «Prietene, m -ai strig a t? De ce m -am tre zit? Nu m -ai a tin s cum va? De ce am tre s ă rit? E nkidu, p rieten e, un vis am v isat azi n o ap te, este al doilea vis pe care-l visez: în tr-o tre c ă to a re din m u n ţi [stă te a m am îndoi], m untele a că zu t şi m -a ră s tu rn a t, mi-a striv it picioarele [nelăsîndu-m ă să m ă scol; d in ain tea lui], noi eram ca n işte gîze. Şi a izb u cn it de acolo o lum ină şi un b ă r b a t mi [s-a a ră ta t], cel m ai m in u n at de pe lume prin frum useţea-i [m ăreaţă]. M-a scos de sub m u n te, m -a a d ă p a t cu ap ă, m i-a lin iştit inim a (şi) m -a a ju ta t să m ă scol în p icio are.» Cine-i n ă sc u t în cîm pie [înţelepciunea o cunoaşte], E nkidu îi prezice p rietenului [şi visul i-l tălm ăceşte]: «Prietene, visul tă u ne vesteşte de bine, visul acesta e p re v estito r, chiar dacă este m u ltă spaim ă în el. P rietene, m untele pe care I-ai v isa t e [H um baba]. Noi îl vom prinde pe H u m b ab a, [îl vom ucide îm preună şi vom zvîrli] leşul lui spre b a tjo c u r a .» în zori [ei purceseră m ai d ep arte la drum ]. D upă douăzeci de beru [rupseră o frîn tu ră ] (de pîine), d u p ă treizeci de beru făcură [popas] şi din ain tea lui Sham ash săp ară fîn tîn ă... Ghilgam esh se sculă, [se apropie de fîntîn ă], un stro p de făin ă [în fîn tîn ă] aru n că: «Munte, adu-m i o vedenie [la noapte]!» [S ham ash o prezi cere ii] d ăru i. Trecu o răcoare, suflă [un vînt]. îşi culcă [prieten u l, iar el răm ase de veghe] şi, ca orzul de m unte [îşi în clină capul]. Ghilgam esh îşi propti b ă rb ia în genunchi; îl cuprinse som nul, p a rte a oricăru i om. In toiul nopţii, somnul său se cu rm ă ; sculîndu-se, îi grăi prieten u lu i a st fel: «Prietene, m -ai s trig a t? De ce m -am tre z it? Nu m -ai atin s cum va? De ce am tre s ă rit? N-o fi tre c u t un zeu? De ce tru p u l îmi ard e? P rieten e, al treilea vis am v isat, iar visul v is a t e cu to tu l groaznic. Cerul u rla, bubuia p ăm în tu l, ziua se potolise, venea întunericul, fulgerul sclipea, pîlpîiau flăcări, erau nouri deşi, m o arte a curgea ca puhoiul, fulgerele se stin se ră, se stinse v ăp a ia , m untele care se p răb u şea s-a p refăcu t în scrum . Să coborîm în cîm pie, să întem eiem sfat!» E nkidu pricepu [atunci] visul şi lui Ghilgam esh aşa îi prezice: (lacună) [E nkidu şi-a deschis gura şi, ro stin d , lui G hilgam esh îi g răieşte: «...A du-ţi am in te ceea ce] ai spus în U ru k : [G răbeşte-te], 230
apropie-te, [pe H u m b ab a răpune-1, să afle lum ea cît de p u tern ic eşti] tu , odraslă a U rukului!» [G hilgam esh], auzind cuvîntul [prietenului], s-a bizuit din nou pe p u te rile sale: «[G răbeşte-te], apropie-te, [de la noi] să n u plece, să n u se d u că în codru, [să n u se ascundă de noi!]» El se în veşm în tează în şap te [în sp ăim în tă to are ] veşm inte, şi-a pus [unul], ia r şase încă sta u d ezb răcate. Se auzi un tro p o t ca de zim bru furios, [de d ep arte strig a străjeru l p ăd u rii]; a strig a t în tîia o ară din adîncul [g îtle ju lu i]— stră je ru l p ăd u rii strig a de d e p a rte ; [a strig a t a doua oară din adîncul gîtlejului.] Ca [tu n e tu l strig a de d eparte] H u m b ab a; a s trig a t a tre ia oară din adîncul gîtlejului... (lacună). E n k id u şi-a deschis gura şi lui G hilgam esh îi g ră ie şte : [« P rietene, nu] vom in tra [în pădure, eu sim t slăbiciune în tru p , îm i sîn t m îinile] ţepene.» Ghilgam esh şi-a deschis gura şi lui E nkidu îi g ră ie şte : «Prietene, [fi-vom oare] a tît de nevolnici ? [Cîţi m u n ţi] am şi s tr ă b ă tu t [şi ne v a fi] te a m ă de cel din fa ţă ? ... [P rietene], tu cunoşti b ătăliile, luptele [îţi sîn t cunoscute, tu ai] ră p u s lei, de [zim bri] nu ţi-a fost te a m ă ... Să plece înţepenirea din b ra ţele tale, să iasă [din tru p u l tău ] slăbiciunea, nu sta, prietene [să in trăm în pădure] îm preună! În tă re şte -ţi inim a p e n tru lu p tă , u ită de m o arte , [nici de v ră jm a ş nu te te m e !] Omul [puternic], care m erge [înainte], neînfricat şi cu b ăg are de seam ă, pe sine se c ru ţă , d ar şi pe to v ară ş, ch iar şi căzînd, ei num ele şi-l vor lăsai» A stfel aju n seră ei la [m untele] verde, graiul le am u ţi şi am îndoi se o p riră.
Y Se o p riră ; de codru se m inunează, v ă d în ălţim e a cedri lor, v ă d potecile din p ăd u re pe care, ră tă c in d , le-a călcat H um baba. Sînt d rep te drum eagurile, lesnicioase cărările. Ei privesc m untele cedrilor, lăcaşul zeilor, tro n u l (zeiţei) Irn in i17; în fa ţa m untelui cedrii îşi p o a rtă splendoarea, bu n ă le e u m b ra şi plină de încîntare. A crescut lă s tă ri şul, au crescu t [tufele], cresc cedri [acolo, cresc] oleandri. [Ei porniră pe un] făgaş, [rătăcin d u -se] (lacună). El ridică în m înă [securea de lu p tă ]... Avea [p ă stra t] un to p o r de d ulgher; [E nkidu] luă toporul şi începu să taie cedrii. în d a tă ce H u m b ab a auzi zgom ot, se um plu
231
de m în ie: «Cine u m b lă acolo, cine necin steşte copacii, odraslele m u n ţilo r m ei, cine ta ie cedri aici?» V iteazul S ham ash le spuse din c e ru ri: «Veniţi m ai aproape de el, n u v ă te m e ţ i !» (lacună) Pe faţa lui cu rseră lacrim i. Ghilgam esh [rosteşte] că tre viteazu l S ham ash «[...] d ar [ascultat-am ] de viteazul Sham ash, am m ers pe drum ul [care m i-a fost so rtit!]» V iteazul S ham ash auzi ru g ăciu n ea lui G hilgam esh, şi asu p ra lui H u m b ab a se p o rn iră m arile v în tu ri: V întulcel-m are, V în tu l-de-m iazănoapte, V întul-vîrtejurilor, Vîntul-nisipurilor, V în tu l-fu rtunos, V întul-cel-rece, V întulde-vrem e-rea, V în tul-fierbinte. O pt v în tu ri asu p ra lui se a sm u ţiră, suflîndu-i d re p t în ochi lui H um baba. E l n u m ai poate păşi în a in te , nici înapoi n u se po ate re trag e. Se d e te b ă tu t H um b ab a şi-i g răieşte lui Ghilgam esh, H um baba: „Tu, G hilgam esh, să m ă cru ţi se c u v in e ! T u vei fi dom nul, eu îţi voi fi robul! î ţ i voi tă ia ţie cedri, odraslele [m unţilor mei], şi case p e n tru tin e [clădi-voi din cedrii aceia»]. E n k id u lui G hilgam esh îi g ră ie şte : «Nu ascu lta vorbele pe care le-a spus H u m b ab a! N u se cuvine să-l laşi viu pe H u m b ab a 1» (lacună) [G hilgam esh îi grăieşte lui] E n k id u : «Cînd ne vom apropia [să-l ră p u n em pe H um baba], razele n im b u lu i se v or spulbera tu lb u ra te , se vor spulbera ale nim bului raze, se v a în tu n eca lum ina.» E n k id u îi grăieşte lui G hilgam esh: «Prietene, d ac ă prinzi o pasăre, n u pleacă nici puii! Razele n im b u lui le vom c ă u ta d u p ă aceea, ele se vor risip i ca p uii p rin ia rb ă . Răpune-1 pe el, ia r m ai tîr ziu pe slugile sale.» Cum auzi G hilgam esh cuvîntul p rie ten u lu i, securea de lu p tă o rid ică în m înă, sab ia şi-o tra se din cin g ăto are; G hilgam esh în ceafă îl lovi de m oarte, prieten u l său E n k id u îl izbi în p iep t. El se p ră b u şi după lo v itu ra a tre ia , a m o rţiră de to t furioasele lui [m ădulare]. E i îl ră p u se ră la p ă m în t pe s tră je r, pe H u m b ab a ; cedrii [gem ură] pe-o d ep ă rtare de doi beru ju r îm p reju r. O d a tă cu el, E n k id u răp u se codrii [şi] cedrii. L -a ră p u s E n k id u pe s tră je ru l p ăd u rii, la al că ru i cu v în t [se îngrozeau] L iban u l şi S ariy a18. P acea cuprinse m u n ţii [înalţi], pacea cuprinse [îm păduritele] piscuri. El i-a ră p u s pe [paznicii] cedrilor, sfărîm atele [raze ale lui H um baba]. D u p ă ce le-a ucis pe to a te şap te, zaua de lu p tă şi jungherul de şapte ta la n ţi, p o v ara sa de o p t ta la n ţi, el şi le-a scos de pe tru p (şi) a descoperit lo cu in ţa ta in ic ă a (zeilor) A nunnaki.
232
Ghilgam esh ta ie copacii, E n k id u smulge buturugile. [E nk id u lui] Ghilgam esh îi g ră ie şte : «Ghilgamesh, [prie ten al m eu]! noi am doborît cedrii, [a tîrn ă -ţi securea de lu p tă la] cin g ăto are, v a rsă [d in ain tea lui S ham ash prino sul de ap ă , vom duce] pe m alul (fluviului) P u ra t (E u fra t) cedrii.» (lacună) [în vîrful lăn cii a în fipt] capul lui Hum b ab a [...]
YI E l şi-a sp ă la t tru p u l, to a te arm ele strălu ce au , pletele şi le-a a ru n c a t de pe fru n te pe sp ate, s-a d e s p ă rţit de ceea ce era m u rd ar, s-a îm b ră c a t cu (veşm inte) curate, în d a tă ce şi-a a ru n c a t m a n ta u a pe el şi m ijlocul şi l-a încins, în d a tă ce G hilgam esh s-a în c u n u n a t cu tia ra , stă p în a Is h ta r şi-a rid ic a t ochii spre fru m u seţea lui Ghilga m esh: «Hai, G hilgam esh, să-m i fii soţ, dăruieşte-m i ca d ar rodul tă u l B ă rb a t îm i vei fi, eu îţi voi fi n ev a stă ! Fie ca eu să pun să-ţi p re g ă te a sc ă u n car de au r şi de lapis lazuli, cu ro ţi de au r şi coam e de electru, să ţi se înham e fu rtu n i (ca) p u tern ic i ca tîri. I n tr ă în casa n o a stră , în m i reasm a de ced ru l Cînd vei porni să in tri în casa n o a stră , fie ca în căp erea din tu rn u l p o rţii oraşului şi tro n u l să-ţi să ru te picioarele, fie ca îm p ă ra ţii, regii, voievozii să-şi aplece genunchii, ad u că-ţi danii darul m ăgurilor şi al şesului, caprele tale de tre i ori m ai m u lt, oile tale de două ori m ai m u lt să fete, asinul t ă u de p o v ară să aju n g ă din u rm ă catîru l, caii t ă i (în hăm aţi) la car să fie m îndri aler gînd, [boii] t ă i în ju g aţi să n u a ib ă seam ăn!» [G hilgam esh] şi-a deschis gura şi, ro stin d , [îi grăieşte] stăp în ei Is h ta r: «De ce vrei t u să te iau de n ev a stă ? [ îţi voi da] v eşm inte, uleiuri sfin te p e n tru (uns) tru p u l, [îţi voi da pîine] spre a te h ră n i cu m încare, pîine [îţi voi da să m ănînci], v red n ică de o zeiţă, [vin îţi voi da să bei], vredn ic de o reg in ă, [sălaşul t ă u cu m ăreţie îl] voi îm podobi, voi um ple [de grîne h am barele tale], [idolii tă i] ţi-i voi în făşu ră în v eşm inte, [d ar de n ev a stă ] n-am să te iau! [Tu eşti o v a tr ă care se stinge] în frig, o u şă n ea g ră (neîn ch eiată) care n u ţin e la v în t şi fu rtu n ă , un p a la t care a s triv it (capul) viteazu lu i, o fîn tîn ă [care şi-a în g h iţit] capacul, sm oală [care şi-a o p ărit] ham alul, un burduf [care l-a u d a t] pe h am al, o lespede [care n u p oate ţine] 233
zidul de p ia tră , un berbece [care a alu n g at locuitorii cetăţii] pe p ăm în tu l d uşm an, san d au a care strînge picio rul stăp în u lu i. Ce soţ ai iu b it tu veşnic? Cine-i ibovnicul tă u care să -ţi fie d rag [şi acum a]? H aide să ţi-i [n u m ăr pe cei cu care] te-a i d e s tră b ă la ţi [...] Pe soţul tin ere ţii tale, D um uzi, I-ai o sîn d it la bocete an d u p ă a n .19 Şi pe păstoraşul-pasăre20 I-ai iu b it, d ar lovitu-l-ai şi aripile i le-ai sfă rîm a t: acum el tră ie şte prin p ă d u ri şi t o t strig ă „aripile m elel“ Şi un leu ai iu b it, d esăv îrşit în p u tere, dar şapte şi ia r şap te capcane i-ai să p a t. Şi un a rm ă sa r ai iu b it, care era m in u n at în b ă tă lie , d ar h ărăzitu -i-ai biciul, frîul, n u ia u a , să alerge şapte beră h ărăzitu -i-ai, tu lb u rea lă să b ea h ărăzitu -i-ai, pe m aica lui, Silili, ai osîndit-o la bo cet. Şi ai m ai iu b it un p ă sto r de capre care îţi aducea m ereu t u r t e coapte în spuză şi îţi în junghia zilnic iezi, d ar tu I-ai lo v it şi I-ai p re fă c u t în lup, şi chiar ciobanii lui îl alu n g ă, şi ch iar cîinii lui îl m uşcă de coapse. Pe Ishullân u 21, g ră d in aru l p ă rin te lu i tă u , I-ai iu b it, pe cel ce-ţi aducea m ereu ciorchini de curm ale ca sâ îm podobească în fiece zi m asa t a ; ţi-ai rid ic a t ochii şi ai venit lîngă e l: „O, Ish u llan u al m eu, din v îrsta b ă rb ă ţie i tale să ne în fru p tăm , să-ţi a ju te m îna t a despuierea şi de sinul n o stru atin g e -te l“ Ish u llan u ţi-a ră sp u n s: „Ce ai d o rit de la m ine? Ce m am a n -a co p t, nici eu n-am m în c a ţi Cum să m ănînc pîinea de p u tre g a i şi de farm ece? Mă a p ă ră de frig buru ian a ?“ D ar auzind aceste cu v in te, tu I-ai lovit şi I-ai pre fă c u t în p ăian jen , şi în păienjeniş i-ai h o tâ rît sălaşul, nici în b ag d ad ie să n u se rid ice, nici pe podea să n u se lase. Şi cu m ine, în d răg in d u -m ă, la fel [vei face]U A uzind Is th a r aceste cu v in te, s-a în fu ria t Ish ta r, s-a în ă lţa t la ceru ri, şi ridicîndu-se, plînge Is h ta r d in ain tea ta tă lu i ei A nu, d in a in te a m am ei sale A ntu îi curg lacrim ile: «Tată, G hilgam esh m-a jig n it, G hilgam esh m i-a n u m ă ra t to a te p ăcatele, p ăcatele mele to a te şi to a te m îrşăviile m ele.» A nu şi-a deschis gura şi ro ste şte , ei, D oam nei Ishta r, aşa g răin d u -i: «Nu cum va tu I-ai jig n it pe regele Ghilgam esh, încît Ghilgam esh ţi-a n u m ă ra t păcatele, to a te p ăcatele tale şi to a te m îrşăviile tale?» Is h ta r şi-a deschis gura şi ro steşte, părintelui ei Anu aşa grăindu-i: «Tată, izvodeşte-m i un ta u r p en tru ca el pe Ghilgam esh să-l u cidă, G hilgam esh [se cuvine jignirea] să mi-o p lă teasc ă 1 Ia r dană t\i nij-m i vei dşţ aceşţ ţa \ir, voi b a ţe 1§
234
uşa [Ţ ării-fără-întoarcere, porţile subpăm întului] le voi deschide, voi scula m o rţii pe cei vii să-i înfulece, şi fi-vor viii atu n ci mai puţini decît m orţii.» Anu şi-a deschis gura şi ro steşte că tre D oam na Ish ta r aşa grăin d u -i: «De vei dori de la m ine un ta u r, [vor fi] în U ruk şap te ani de m ălu ră. T u va tre b u i să strîn g i [grîne p e n tru oam eni] şi [p en tru v ite v a treb u i] ia rb ă să sem eni.» Is h ta r şi-a deschis gura şi ro steşte, p ărin te lu i său A nu aşa grăin du-i: «[Grîne am ] strîn s, [iarb ă] am se m ă n a t; de vo r fi în U ruk şapte ani de m ălu ră, [grîne p e n tru oam eni am şi] strîns, iarb ă p en tru v ite am şi sem ăn a t[...] ta u ru l[...] » Cînd auzi Anu aceste cu v in te, i-a fă c u t ei [hatîrul], i-a fă u rit ta u ru l, şi Is h ta r l-a m în a t [la U ruk, din ceruri]. Cînd el a aju n s [pe străzile] din U ru k ... a coborît la E u fra t, l-a so rb it din şapte în g h iţitu ri, şi fluviul secă; sub ră su fla rea ta u ru lu i se căscă o groapă, o su tă de b ă rb a ţi din U ruk se p ră b u şiră în trîn sa ; de la a doua ră su flare se căscă (altă) gro ap ă şi două su te de b ă rb a ţi din U ruk se p ră b u şiră în trîn sa ; cu a tre ia sa ră su flare [el suflă] asu p ra lui E nkid u , şi ch iar dacă tru p u l lui E n k id u se încovoie, sări E n k id u şi de un corn al ta u ru lu i se ap u că, d ar ta u ru l îl îm proşcă în obraz cu scu ip at şi cu t o a tă grosim ea cozii sale îl izbi. E n k id u şi-a deschis gura şi, ro stin d , lui G hilgam esh îi g răieşte: «Prietene, sîntem m îndri [de v ite jia n o astră], deci cum vom răsp u n d e [la a c e a stă jignire?» G hilgam esh şi-a deschis gura şi, ro stin d , lui E nkidu îi grăieşte]: «Văzut-am , p rieten e, [isprăvile tau ru lu i], d ar pu terile lui [nu sînt p en tru noi o prim ejdie]. îi voi sm ulge [inim a, din ain tea lui S ham ash o voi pune, pe ta u r am îndoi îm p reu n ă îl vom u cide,] m ă voi ridica [peste el în sem n de izbîndă], voi um ple [cu ulei sfîn t coarnele, lui L u g alb an d a le voi d ăru i I Tu să-l apuci de grosim ea cozii,] iar eu îl voi izbi de m o arte cu ju n g h eru l [în tre coarne, în tre grum az şi ţe a s tă ] [...]» E nkidu m înă ta u ru l, [îl în to arse, îl apucă de grosim ea] cozii[...] Ia r Ghilgam esh, ca [un lu p tă to r curajos şi ca un oştean p re ap u tern ic, îşi înfipse] jungherul în tre coarnele lui, în tre [grum az] şi ţe a s tă . Cînd u ciseră ta u ru l, îi sm ulseră inim a şi o p u seră d in ain tea lui Sham ash [...] Is h ta r 8-a c ă ţă r a t pe zidul îm p rejm u itu lu i U ruk, a să rit pe un crenel şi şi-a s trig a t blestem u l: «Cadă n ă p a sta
235
pe G hilgam esh care m -a în jo sit, răp u n în d u -m i tau ru l!» A uzind E n k id u aceste vorbe ale Ish tarei, sm ulse m ăd u la ru l ta u ru lu i şi i-l a ru n c ă în o b ra z: «Iar cu tin e aş face to t aşa cum am fă c u t şi cu el, d oar de-aş aju n g e la tin e , te-aş în făşu ră în m aţele l u i ! » Is h ta r îşi chem ă preotesele, m uie rile d e s tră b ă la te şi fetele, şi m ăd u laru l ta u ru lu i începură a-l boci. [...]
YII E n k id u se culcă d in a in te a lui G hilgam esh; pe chipul lui G hilgam esh cu rseră lacrim i: «Frate, dragul m eu frate! P e n tru ce îm i d e te ră m ie d re p ta te în locul fratelu i m eu!» Şi din n o u : «Nu cu m v a voi şedea cu un duh, la uşa d u h u lui, şi pe iu b itu l m eu fra te , cu ochii m ei să nu-l m ai v ă d n icio d ată?» E n k id u şi-a [deschis gura şi, ro stin d , lui Ghil gam esh îi g ră ie ş te ]: «Haide, [prietene, să ne aducem am inte ce isp răv i am fă c u t:] din [porunca lui S ham ash am t ă ia t cedri, am în jg h e b a t din lem n de cedru] o u şă, din pricina [uşii de lem n s-a p etre cu t] n ă p a s ta 1» [...] E n k id u îşi r i dică ochii din [culcuş], s tă de v o rb ă cu uşa, ca şi [cu un om ]: «Uşă de lem n, fă ră n o im ă [şi înţeles], n u este nici o ju d e c a tă în trîn sa ! L em n am c ă u ta t p en tru tin e pe d ouă zeci de beru, p în ă cînd am v ă z u t cedrul în a lt, şi acelui copac n u i se afla pereche [pe lum e]. E şti în a ltă de şase gar22, doi gar ai în lăţim e. Z ăvorul, veriga şi drum ul tă u au doisprezece coţi în lungim e. Te-am în jg h e b a t, te-am adus, te-a m [îm podobit] la N ippur, şi de-aş fi ş tiu t, uşă, că a s ta [îmi v a fi ră sp la ta ], că asem enea bine [îmi vei aduce tu m ie], aş fi lu a t to p o ru l şi te-a ş fi despicat [în surcele], o cergă aş fi a g ă ţa t [în gau ra p e n tru u ş ă ]![...] Oare A nu şi Isht a r nu [m -au ie r ta t fiin d că te-a m în to cm it, te-am adus, te-am îm po d o b it la N ippur?] S ă te fi adus v iito ru l rege, zeul să-ţi fi [fă u rit] can atu rile ta le [de uşă], num ele m eu să-l fi şters, scriindu-1 pe-al s ă u : [...]* A uzindu-i cuvîntul, el a izbuc n it d e o d a tă în [plîns cu lacrim i] fierb in ţi, G hilgam esh a auzit cu v în tu l p rie te n u lu i său E n k id u şi lacrim ile îi iz bu cn iră. G hilgam esh şi-a deschis gura şi, ro stin d , lui E n k id u îi g ră ie şte : «rlnimă ad în că, grai [în ţelep t ţi-a d ă ru it zeul ţie ; tu e şţi om] cu ju d e c a tă , [ro steşti] lucruri ciu d ate! [De ce], p riete n e, cugeţi a tîta de stra n iu ? Visul
236
acesta e p re v estito r, chiar d acă e m u ltă spaim ă întrînsul! [...] E ste în el m u ltă spaim ă, d ar p re v estito r e visul! [Zeii] i-au h ă ră z it în g rijo rări celui viu, visul îi la să celui viu nelinişte! [Mă voi h o tă rî] să m ă rog m arilor zei, stă ru in d [p e n tru m ilă], îl voi im plora pe zeul tă u : [m ilostiv să fie A nu], p ărin te le zeilor, [să se înduioşeze] Ellil, [Sham ash] să-ţi ia a p ă ra re a , îm podobi-voi idolii lor cu au r fă ră m ă sură!» [S h am ash l-a au zit, şi lui G hilgam esh îi vorbeşte]: «Nu ch e ltu i aurul, o rege! pe idoli, [cuvîntul] ce s-a ros t i t , zeii [nu-l v or schim ba], ei nu-şi vor lu a înapoi, n u vor şterge [cuvîntul] ro s tit, [sorţul] a ru n c a t n u şi-l vor lua în d ă ră t, nu-l v or nim ici, [so arta] om enească trec e, n i m ic [n u v a răm în e pe lum e!]» L a p orunca lui [S ham ash], E n k id u [răsp u n se, îşi în ă lţă ] cap u l; lacrim ile îi curg d in a in te a [lui Sham ash]. [ «Un v is p re v e stito r m i-ai trim is tu , S ham ash, îm plini-se-va ceea ce m i-ai s o rtit, d ar n u m ă lă sa n e ră z b u n a t, îm plineşte-m i cu v în tu l, S ham ash 1 V în ăto ru lu i celui cu la ţu ri h o tă ră ş te -i o s o a rtă ce n u se v a sfîrşi în lum e în vecii vecilor!] ...N im iceşte-i [prada], slăbeşte-i m îinile, în fa ţa t a calea lui [d ezg u stăto are să fie], şi să plece de la dînsul [fiarele sale], fie ca v în ă to ru l să nu-şi [v a d ă îm plinite] dorinţele inim ii!» Il îm pinse [inim a] şi o b lestem ă pe S h am h at: «Hai să-ţi hărăzesc şi ţie p a rte a ta , d estră b ăla to , [care în] lum e n u se v a sfîrşi în vecii vecilo r; cu m a rele b lestem te voi b lestem a pe tin e , cu [blestem ul] ce în curîn d te v a aju n g e: [să-ţi fie respinse] potolirile m îngîierilor taJe, [fie ca tu ] să te iu b eşti [chiar cu urm aşii tăi], [să aju n g i b atjo cu ra] fem eilor, [corbul în casa ta ] să se spurce, să te tă v ă le ş ti [în n ecu răţen ii ca oaia...], [ca o c ă ţe a să te încălzeşti pe] cu p to ru l de oale... ch iar dînsa! Casa să ţi-o aju n g ă [focul incendiului, răscrucile] drum ului îţi v o r fi lo cu in ţă, [u m b ra de ziduri] îţi v a fi ad ă p o st, picioarele taJe n u v o r ş ti ce-i odihna, [cel flăm înd şi b e ţi vul îţi v o r pălm ui] o b ra jii, [d u p ă sine, cerşetorul te] v a chem a, t o t ce-ţi v a fi d ă r u it [îşi v a lu a în ap o i...], foa m ea [şi s e te a îţi v o r su rp a tru p u l], fiin d că asupră-m i [ai adus blestem ul] şi n ă p a s ta şi nenorocirea [le-ai adem e n it] spre m ine 1» S hajnash auzi, Îşi deschise gura în d a tă d u p ă ce [ascul tase] şi din ceruri strig ă : «Enkidu, p e n tru ce ai blestem at-o pe d e s tră b ă la tă S h am h at, care te -a h ră n it cu pîine vred237
nicâ de u n aetl, care ţi-a d a t să bei b ă u tu ră v red n ică de u n rege, şi te -a îm b ră c a t în v eşm în t m ă re ţ şi ca p rieten b un pe G hilgam esh ţi l-a d a t? Acum G hilgam esh îţi este p riete n şi frate, el te v a culca pe p atu l cel m are, [pe] p a tu l de cin ste are să te culce, te v a sălăşlui la stînga, în sălaşul lin iştii; d o m n ito rii p ăm în tu lu i îţi v o r s ă ru ta picioarele, [el îi v a p orunci] poporului din U ru k să te plîngă, oam enilor [veseli] le v a în cred in ţa o rîn d u ială de jale, [iar] el însuşi p e n tru d esp ă rţirea de tin e se va îm b ră c a în zd ren ţe, [se v a înfăşură] într-o piele de leu şi va fugi în p u stie.» [A uzind] E n k id u cu v în tu l lui S ham ash-viteazul, [i se] lin işti m înioasă in im ă, [i se potoli ficatu l din fu rie : «Hai, m uiere d e s tră b ă la tă , a ltă s o a rtă să-ţi h ă ră z e sc : cel care te -a p ă ră s it] să se în to arc ă la tin e , îm p ă ra ţii, regii, voie vozii să [te] în d răg ească, [cel ce te-a z ă rit să] se m inuneze de tin e , [d easu p ră-ţi viteazul] să-şi scuture pletele, [cel care p leacă de la tin e] să-şi desfacă punga, [d ăru iască-ţi el ţie] lapis-lazuli şi a u ri Noi t e vom a ju ta să te ră zb u n i pe [duşm ani], v a tra lor [se v a stinge], h am b aru l lor se va se c ă tu il [P reo tu l] să te ad u că [în tem plul] fceilor, p en tru tin e le p ă d a tă să fie so ţia, m am ă a şapte (copii) 1» în m ăru n ta ie le lui E n k id u [p ă tru n se] du rerea, [în cul cuşul de n o a p te , unde] zăcea singuratic. N o ap tea el [îi îm p ărtăşi] p rieten u lu i tris te ţile sale: «[Prietene], un vis am v is a t în n o a p te a ac e a sta , u rla [cerul], îi răsp u n d ea p ă m în tu l, eu s tă te a m [singur în n o ap tea n e a g ră ; un om am z ă rit], tu lb u re îi era chipul, sem ăn a la fa ţă cu p a să re a fu rtu n ii. [A ripi de p asă re erau aripile] lui, ghearele lui e rau gheare de v u ltu r. [Am în cep u t să m ă lu p t cu el], în să el m -a învins, [am în cep u t să m ă ap ă r, în să el pe um e rii m ei] a s ă rit, [a sco rm onit păm în tu l] şi m -a scufundat în trîn su l (lacună) [S-a a tin s de m ine] şi m -a p re sch im b a t în d a tă : m i-a a g ă ţa t de um eri [aripi] ca de pasăre, m -a p riv it şi m -a dus în casa de n eg u ră, în sălaşul lui Irkalla, în casa de un d e cel in t r a t n ic io d a tă n u iese, pe o cale pe care în ap o i n u te p o ţi În to arce, în casa în care cei ce lo cuiesc sîn t lip siţi de lu m ină, unde h ra n a lor este pulberea şi m în carea lor este lu tu l şi sîn t îm b ră c a ţi, ca păsările, în v eşm în t de arip i, şi n u v ă d lum ină, tră in d doar în b eznă. Ia r [zăvoarele] p o rţii [sîn t acoperite de p r a f !] în Casa [pulberii] în care am in tr a t, v ăz u t-am [regi]
238
care şi-au lă s a t cu n u n a, v ă z u t-am [îm p ăraţi] p u rtă to ri de cu n u n ă care au s tă p în it a ltă d a tă p ă m în tu l; [ei sînt chipul] lui A nu şi al lui E llil, li se pune d in a in te carne frip tă sau c o a p tă , din b u rd u f li se d ă să b ea a p ă rece. în C asa p u lb erii, în care am in tr a t, locuiesc m arele p reo t [enu] şi novicele [lagaru], locuiesc p reo tu l [ishippu ] şi stă p în itu l de d u h u ri [m ahhu], locuiesc unsul oceanului [pashish a p si] şi slu jito rii m arilor zei, locuieşte E ta n a , locuieşte S um ukan, locuieşte E reshkigal, regina păm întului, fecioara B elet-tseri — scribul p ăm în tu lu i, dinainte-i s tă în genunchi (şi) ţin e [T ă b liţa destinelor] din care citeşte în fa ţa e i.23 [R idicîndu-şi] fa ţa m -a z ă rit pe m ine: «[Moar te a l-a şi] lu a t pe [om ul] acela I» [lacună] [G hilgam esh şi-a deschis gura şi ro ste şte [...]: «Prietene, pe care te iubesc a tîta , E n k id u , p rieten u l m eu pe care-l iubesc a tîta , cu care] îm p reu n ă to a te [poverile le-am îm p ă rţit], ad u -ţi am in te de to a te drum urile [s tră b ă tu te de n o i!] P rie te n u l m eu a v is a t u n vis [de neocolit], sorocul visului ce l-a v is a t s-a îm p lin it [acum a] şi zace E n k id u I» [Zace] în p a t E n k id u o zi, şi a doua zi, [E n k id u zace în p at] şi a tre ia zi, şi a p a tra , a cincea, a şasea şi a şap tea, a o p ta, a n o u a [şi a zecea], b o ala [înfulecă tru p u l] lui E n k idu ; [au tre c u t zilele] a unsprezecea şi a douăsprezecea, E n k id u [zace] în p a tu -i. Pe G hilgam esh l-a s trig a t [şi îi g răieşte]: «Prietene, m -a b le ste m a t [m arele zeu]: cînd [stătu sem de vorbă noi în U ruk], îm i era te a m ă de b ă tă lie , [nu voiam să m ă duc]. P rieten e , [e slăv it cel ce cade] în lu p tă , ia r eu [de m o arte m ă îngrozeam şi m or cu ruşine.»] (lacună)
vm D e-abia se aprinsese sclipirea dim ineţii, că G hilgam esh şi-a deschis [gura şi ro steşte]:« E n k id u , [prietene], m aica ta an tilo p a şi t a t ă l tă u m ăg aru l sălb atic te -a u [născut], fă p tu ri cu coadă şi v ite crescu tu -te-au pe cîm pie şi în păşun i d e p ă r ta te i F ăgaşele lu i E nk id u din p ăd u rea de cedri, [să plîngă] d u p ă tin e , n ec u rm at, zi şi n o ap te, să te plîngă b ă trîn ii d re g ă to ri din îm p re jm u itu l U ruk, să plîngă cel ce m îna o în tin d e pe urm ele n o astre , în m u n ţii îm p ăd u riţi [să p lîn g ă ste ii, pe care am îjidoi îm preună] ne c ă ţă ra se m , ca o mamă bună să plîngă în hohote 239
p ajiştea, cu seva lor să plîngă [chiparoşii] şi cedrii, p rin tre care ne strecu răm am îndoi cuprinşi de m înie. Să plîngă urşii, hienele, pan terele şi tig rii, capricornii şi lincşii, leii şi zim brii, cerbii şi ciutele, vitele şi fiarele cîm pului, să plîngă [furiosul] Ew leh pe al c ă ru ia m al am u m b lat, să plîngă lum inosul E u frat din care scosesem ap ă, să plîngă b ă rb a ţii din îm p rejm u itu l U ruk [şi] nevestele care au v ă zu t cum om orîsem noi ta u ru l, să plîngă [preotul] din E redu, care ţi-a p re a m ă rit num ele, să te plîngă [înţe leptul] c a re ,v ă rs în d ap ă d in a in te a (zeului) fia , a în ă lţa t num ele tă u , să plîngă [acela] care te -a h ră n it cu pîine, să plîngă [acela] care ţi-a uns picioarele, să plîngă acela care ţi-a d a t vin, să plîngă m uierea care te -a uns cu b un ulei sfînt, să plîngă [cel care a in tr a t în iatacu l] de n u n tă , [dobîndindu-şi] soţie d u p ă sfa tu l tă u Înţelept, fra ţii s a t e plîngă, ca n işte surori, [de durere, să-şi sm ulgă] asu p ră-ţi p ăru l! Ca ta t ă l şi m um a, d u p ă în d ep ărtatele lui drum eţii, eu pe E n k id u îl voi plînge. L u a ţi seam a, b ă rb a ţi, lu aţi seam a, lu a ţi seam a, b ă trîn i d reg ăto ri ai îm prejm uitului Uruk! Pe E n k id u , pe p riete n u l m eu, 11 plîng, ca o b oci toare, plîng am arn ic: securea m ea vînjoasă, sprijinul m eu puternic, ju n g h eru l m eu credincios, scutul m eu de nădejde, m a n ta u a m ea de să rb ă to a re , m îndrele m ele podoabe — mi le-a ră p it [dem onul] ră u l F ratele m eu m ai tîn ă r care m îna m ăg arii sălb atici de m u n te, pan terele pustiei! E nkidu, fratele m eu m ai tîn ă r, care m îna m ăg arii sălb atici de m u n te, pan terele p u stiei I Cel cu care învingeam îm preun ă şi pe m u n ţi ne suiam , cu care am în şfăc at ta u rul şi I-am ucis, I-am ră p u s pe H um baba cel ce locuia în codrul de cedri! Ce vis te -a supus acum a? T e-ai în tu n eca t şi n u m ă m ai auzi!» Ia r celălalt nu-şi m ai po ate rid ica nici capul. îi atin se inim a, în să ea n u m ai b a te . Ca unei m irese, i-a aco p erit p rieten u lu i fa ţa , ia r el, ca u n v u ltu r se to t ro teşte deasupră-i, ca o leoaică ai cărei pui s-au prins în capcană, se zbate c ru n t în ain te şi înapoi, ca d intr-o furcă de to rs îşi sm ulge p ăru l, ca pe o scîrnăvie îşi sfîşie veşm întul. A bia s-a aprins sclipirea dim ineţii, şi G hilgam esh strig ă p rin ţa r ă chem ări c ă tre sculptori, a ră m a ri, fierari, pietrari. „P rieten e, voi face [idolul tă u ], cum n u i-a m ai făcut altu ia nim oni v re o d a tă : s ta tu ra p riete n u lu i [şi boiul] fi-vor v ă d ite întrînsul, cu piedestalul de p ia tră , cu părul 240
din lapis-lazuli, cu fa ţa de ala b a stru , ia r tru p u l — din aur. (lacună) Şi eu însum i de durere du p ă [p rie te n u l m eu m ă] înfăşor în zd ren ţe, m ă învelesc într-o piele de leu şi fug în p u s t i e .» [....]
IX G hilgam esh am arn ic 11 plînge pe E n k id u , prieten u l său, şi fuge în p u s tie : «Oare n u to t aşa voi m u ri, ca E n k id u , şi eu însum i? Mi s-a s tre c u ra t în m ă ru n ta ie tris te ţe a , m ă tem de m o arte şi fug în p u stie. în tr u p u te re a lui U tn ap is h ti24, fiul lui U b a r-T u tu , am purces la drum şi m erg cu g ra b ă. N o a p te aaju n g în d în viroagele m u n ţilo r, lei am v ă z u t şi m -a cuprins spaim a, înălţîndu-m i capul, m ă închin lui S in25, şi că tre [a to tp u tern ic ii] zei se în d re a p tă ru g ă ciu nile m ele: [P recum o d in ioară,] ocro tiţi-m ă acum aI» N o a p te a el s-a cu lca t; trezindu-se din som n, [el vede cum se hîrjonesc leii], bucurîndu-se de v ia ţă . [El securea] de lu p tă a ridicat-o în m înă, [sabia] din cin g ăto are şi-a tras-o şi, ca o s ă g e a tă , a p ic a t în tre ei, şi începu să iz b ească, să p răvale, [să u cid ă, să taie], (lacună) E l auzise de m u n ţii [ce se num esc] M ashu; în d a tă ce [s-a ap ro p iat] de aceşti m u n ţi care stră ju ie sc zi de zi [ră să ritu l şi apusul] şi care cu piscurile [atin g ] sus b o lta cerească, ia r jos cu p iep tu l lor ajung pe tă rîm u l su b p ă m ântean, oam eni-scorpioni s tă te a u de s tra jă la p o rţi: chipul lor este groaznic, privirile lor sînt u cig ăto are, pîl pîirea luciului lor înclină m u n ţii— la ră s ă ritu l şi la apusul S oarelui, ei păzesc Soarele; în d a tă ce îi văzu G hilgam esh, frica şi groaza îi în tu n eca ră chipul 1 V enindu-şi în fire, s-a în d re p ta t spre dînşii. Un om -scorpion i-a s trig a t nevestei s a le : «Cel ce de noi se apropie are tru p din stirp e de z e i!» N ev asta îi răsp u n d e om ului scorpion: «El este zeu două treim i, o treim e e om !» O m ul-scorpion lui G hilgam esh îi strig ă , [lu i,u rm aşu lu i] zeilor, ro stin d u -i aceste cu v in te: «[Pentru ce um bli tu ] pe căi d e p ă rta te , [pe ce drum ajunsai] p în ă la m ine, [s tră b ă tu t-a i m ările pe unde] e tre c e rea grea? [De ce ai v en it], aş v rea eu să aflu, [încotro ţii calea] aş v re a eu să aflu l» [O m ului-scorpion, G hilgam esh aşa îi g ră ie şte : «Fratele m eu m ai tîn ă r, cel care m înase m ăgarii sălb atici de m u n te şi p anterele p u stiei, E nkidu, fratele m eu m ai tîn ă r, care m înase m ăg arii sălb atici de 241
m unte şi pan terele p u stiei, cel îm preună cu care am b iru it to tu l, u rc at-am m u n ţii, ta u ru l îm p reu n ă înşfăcîndu-1 I-am o m o rît, I-am ră p u s pe H u m b ab a care t r ă i a în p ăd u rea de cedri, p rieten u l m eu pe care a tît I-am iu b it, cu care îm părţeam g re u tă ţile to a te , a fo st lo v it de so a rta oricărui om l Zile şi n o p ţi am plîns deasupră-i, fă ră să-l p o t lăsa m orm în tu lu i, şi oare n u se v a rid ica p rieten u l, glasului m eu răsp u n zîn d u -i? Şase n o p ţi au tre c u t, şap te zile au tre c u t, p în ă cînd au p ă tru n s în nasul său vierm ii. M-am îngrozit de m o arte , nu-m i p o t găsi v ia ţa , ca un tîlh a r ră tă c e sc p rin p u stie : gîndul despre v iteaz nu-m i d ă pace, pe d ru m u ri d e p ă rta te alerg p rin p u stie, gîndul la E n k id u viteazul nu-m i d ă pace, pe d ru m u ri d e p ă rta te ră tă c e sc prin p u stie! Cum să-m i aflu tă c e re a , cum să-m i găsesc liniştea? P rieten u l m eu drag s-a fă c u t ţă rîn ă ! E n kidu, p rieten u l m eu d rag, s-a fă c u t ţă rîn ă 1 Nu m ă voi culca oare şi eu ca dînsul, ca să n u m ă m ai scol în veci? Acum , scorpionule, te -a m în tîln it pe tin e, de-ar fi să n u v ă d m o arte a de care mi-e frică!] Spre p ărin te le m eu U tnap ish ti[m ă în d rep t în grabă], spre cel ce, su p rav ieţu in d , în adu n area [zeilor a fo st p rim it şi v ia ţa şi-a dobîndit-o acolo. îl voi în tre b a pe el] despre v ia ţă şi m o arte !» O m ul-scorpion şi-a deschis gura şi, [ro stin d , lu i Ghil gam esh] îi g ră ie şte : «Ghilgam esh, n-a m ai fost [v reo d ată o cale, n -a u m b lat] nim eni încă pe su bpăm întene făgaşe: pe doisprezece berii [se în tin d e drum ul], în ă u n tru bezna e deasă, [nu se zăreşte lu m in ă ]; la ră s ă ritu l Soarelui [se deschide p o arta ], la a sfin ţitu l Soarelui [se închide p o arta . Pe acolo, zeii pe Sham ash] îl sco t; [pe cei vii, el îi arde cu stră lu c ire a sa], deci tu cum [vei pu tea să tre c i pe acolo? D acă in tri, de-acolo n-ai să m ai ieşi!]» [lacună] G hilgam esh om ului-scorpion îi g ră ie şte : « ...în neliniştea [tru p u lu i m eu, în tr is te ţe a inim ii], pe a rşiţă şi [în frig, pe în tu n eric şi negură, în plîns] şi suspine, [m ă voi duce în ain te!] Acum deschide-m i [porţile su b p ăm întului].» O m ul-scorpion şi-a [deschis g u ra şi, ro stin d , îi grăieşte] lui G hilgam esh: «Du-te, G hilgam esh, [în greaua t a cale, fie să s tră b a ţi tu] m u n ţii M ashu, codri şi m u n ţi [să tre c i în d răz n eţ şi în d ă r ă t să te întorci] cu bine! P orţile subpăm întului, ţie îţi sîn t deschise». [...]
242
X S iduri, h an g iţa zeilor [care locuieşte lingă genunea m ării, pe zei o sp ătîndu-i cu bere] tră ie şte : un ulcior i s-a d a t şi o cupă de a u r; e în fă şu ra tă cu un văl, [n ev ăzu tă de oam eni]. G hilgam esh se apropie [de lo cu in ţa acesteia], în v eşm în ta t în tr-o piele de fiară, [acoperit de pulbere]; stirp ea de zei se ascunde în [tru p u l său], neliniştea în sînu-i sălăşlu ieşte, el seam ăn ă la fa ţă cu drum eţul de cale lungă. De d ep a rte îl zări h an g iţa şi, chibzuind, ea inim ii sale îi [grăieşte, ţin în d sfat] ea însăşi cu sine: «Acesta-i pe sem ne v reu n ucigaş [furios], încotro se în d re a p tă oare [în n eb u n ia lui]?» V ăzîndu-l, gospodina zăvorî uşa, închise uşa, puse zăvorul. Ia r el, G hilgam esh, auzi [acel zgom ot], ridicîndu-şi fa ţa , spre ea se în d rep tă cu vorba. G hilgam esh [gospodinei îi grăieşte]: «Ce-ai v ăz u t, hang iţo , [de ce ai zăv orit uşa,] uşa ai închis-o punînd zăvorul? De voi izbi în uşă, voi sparge [zăvoareleI ...»] S iduri, h an g iţa, îi strig ă lui G hilgam esh, odraslei de zei cu v în t îi ro ste şte : «P entru ce b aţi t u căi d e p ă rta te , pe ce d rum ai aju n s la m ine, ai s tr ă b ă tu t m ările pe unde-i trec ere a grea? P e n tru ce ai v e n it, aş v rea să aflu, încotro îţi e calea, aş v re a să a f lu .» G hilgam esh îi ro ste şte gospo dinei S id u ri: «Eu sîn t G hilgam esh care I-am ucis pe s tr ă jerul p ăd u rii, I-am ră p u s pe H um baba cel ce tr ă ia în co drul de [cedri,] I-am în frîn t pe ta u ru l care se pogorîse din ceruri, [lei] n im icit-am în viroagele m u n ţilo r» [...] [G hilgam esh] h an g iţei îi g ră ie şte : «[Şi acum ], gospodino, în co tro este drum ul spre U tn a p ish ti? [Care-i] sem nul lu i de recu n o aştere? Dă-mi-1 m ie, dă-m i aşadar sem nul de recu n o aştere al drum ului aceluia: d acă e cu p u tin ţă , voi s tră b a te m area, dacă n u , voi alerga prin pus tie i» H a n g iţa îi g răieşte lui G hilgam esh: «Niciodată, G hilgam esh, n u a fo st vreo trec ere , şi n u a p u tu t să s tr ă b a tă m are a nim eni d in tre cei care au fost pe-aici din ve chim e; S ham ash viteazu l s tră b a te m area, d a r afară de S ham ash cine m ai e în sta re ? T recerea este anevoioasă, calea e grea, adînci sîn t apele m o rţii care o ţărm u resc. D acă to tu ş i, G hilgam esh, vei s tră b a te m area, ce vei face ajung în d la apele m o rţii? G hilgam esh, este (unul) U rshanabi, co răbierul lui U tn a p ish ti, el are am ulete, prinde şar pele din p ă d u re ; [pe el] găseşte-1 şi vezi-te cu dînsul, 243
[dacă e cu] p u tin ţă , trec i m area cu el, dacă n u , în d ă ră t să porneşti.» G hilgam esh, auzind aceste cuvinte, securea de lu p tă [a rid icat-o în m în ă, ab ia şi-a tras-o de sub cin gătoare], s-a s tre c u ra t p rin tre arbori şi s-a a fu n d a t în tre ei, [ca o să g e a tă ] a p icat în tre dînşii, în fu ria sa a sp a rt am uletele, l-a g ă sit pe şarpele ferm ecat la m ijlocul p ă d urii şi l-a su g ru m at cu m îinile sale. Cînd în sfîrşit [G hil gam esh] s-a s ă tu ra t de fu rii, în piep tu l său s-a a stîm p ă ra t [m înia, şi în in im a sa şi-a zis: n-am găsit] b arca! [Cum voi învinge apele] m o rţii, [cum voi s tră b a te m area cea] largă? îşi în frîn ă [G hilgam esh m înia, ieşi din p ăd u re, coborî] spre F lu v iu 27 şi într-o b a rc ă [p lu ti pe apele lui U rshanabi, barca] o în d re p tă spre ţă rm . G hilgam esh îi g răieşte coră b ieru lu i [U rsh an ab i]: «Eu sîn t Ghilgam esh, num ele m eu e a c e sta , cel ce am v e n it din U ruk, din casa lui A nu, cel care am r ă tă c it prin m u n ţi, din ră s ă ritu l Soarelui, pe căi d e p ă r ta te .» [...] «...G îndul la E n k id u v iteazu l nu-m i dă pace/, pe d ru m u ri d e p ă rta te [rătăce sc prin pustie. Cum să-m i aflu tă c e re a , cum să-m i găsesc liniştea?] P rie ten u l m eu d rag s-a fă c u t [ţă rîn ă , E n k id u , p riete n u l m eu drag, s-a fă c u t ţă rîn ă . Nu m ă voi culca oare şi eu ca dînsul,] ca să n u m ă m ai scol în veci?» (lacună) [C orăbierului U rshanabi] G hilgam esh îi g ră ie şte : «Şi acum , U rshanabi, încotro este [drum ul spre U tn ap ish ti?] Care-i sem nul lui de recu n o aştere? Dă-mi-1 tu m iel D ă-m i aşa d ar [sem nul de recu n o aştere al dru m ului aceluia]: dacă e cu p u tin ţă , voi s tră b a te m area, d acă n u , [voi alerga p rin pustie.]» U rshanabi îi g răieşte [lui Ghilgam esh]. «Chiar tu , G hilga m esh, ţi-ai t ă i a t [calea]: ai sfă rîm a t am uletele, I-ai prins [pe şarpe], sfărîm ate-s am uletele, [nu m ai e] şarpele. Ghilgam esh, rid ică-ţi securea de lu p tă , afu n d ă-te în codru, ta ie -ţi n işte p ră jin i, [o s u tă douăzeci de p răjin i] de cîte cincisprezece stîn jen i, sm oleşte-le, fă nişte vîsle şi adu-m i-le mie.» G hilgam esh, auzind aceste cuvinte, securea de lu p tă a rid icat-o în m înă, [şi-a tra s sab ia de sub cingătoare], s-a a fu n d a t în p ăd u re, p ră jin i [a t ă i a t , o s u tă douăzeci de prăjini] de cîte cincisprezece stîn je n i, le-a sm olit, a fă cu t vîsle şi i le-a dus [lui]. G hilgam esh şi U rsh an ab i p ăşiră [în b arcă], îm p in seră b a rc a pe v alu ri [şi în ea p lu tiră]. O cale de şase să p tăm în i o s tr ă b ă tu r ă în tre i zile, şi p ă trunse U rsh an ab i în apele [m orţii]. U rshanabi [îi grăieşte lui G hilgam esh]: «Dă-te în lă tu ri, G hilgam esh, [şi apucă
244
o vîslă], ap a m o rţii [fereşte-te] cu m îna s-o atin g i. Apuc-O pe-a doua, a tre ia şi a p a tra , G hilgam esh, a cincea, a şasea şi a şap tea , G hilgam esh, a o p ta, a n o u a şi a zecea, G hilgam esh, a unsprezecea şi a douăsprezecea, G hilga m esh.» L a cea de-a o s u tă douăzecea, isp răv itu -şi-a vîslele, G hilgam esh îşi desfăcu cin g ăto a rea [în loc de parîm ă], se dezb răcă de veşm in te, le desfăşură ca pe o pînză de corabie, le rid ică în m îini. U tn a p ish ti le z ă ri de d ep a rte şi, chibzuind, in im ii sale [îi g răieşte, ţin e sfat] cu el însuşi: «De ce [am uletele] sîn t sfă rîm a te în lu n tre şi n u stăp în u l ei în trîn sa p lu teşte? N u este om ul m eu cel ce se apropie, la d re a p ta [m ă u it, şi m ă u it la stînga], la dînsul m ă u it şi nu-l [p o t recunoaşte], la dînsul m ă u it şi n u [p o t pricepe], la dînsul m ă u it [şi n u ş tiu cine e el. Ce d oreşte inim a lui de la] m ine?» (lacună). [U tn a p ish ti lui G hilgam esh îi g ră ie şte : «Pentru ce ţi-au că zu t o b rajii, ţi s-a p le c a t capul, in im a ţi-e tr is tă , chi pul îţi este v eşted , n elin iştea în sînu-ţi sălăşlu ieşte, sem eni la fa ţă cu d ru m eţu l de cale lu n g ă, a rş iţa şi frigul fru n te a ţi-au ars-o şi ca u ţi n ă lu c i, alergînd prin p u stie ? » G hilga m esh îi g răieşte lui U tn a p ish ti, celui de d e p a rte : «Cum să nu-m i ca d ă o b rajii, capul să n u mi se plece, in im a să nu-m i fie t r is tă , chipul să nu-m i fie v eşted , n elin işte a să n u p ă tru n d ă ] în sînu-m i, la fa ţă să n u sem ăn [cu drum eţul de cale lu n g ă, a rşiţa şi frigul să nu-m i fi ars fru n te a , să n u ca u t n ălu ci,] alergînd p rin p u stie ? [F ratele m eu m ai tîn ă r, cel care m înase m ăg arii să lb a tic i de m u n te şi] panterele p u stiei, [E n k id u , fratele m eu m ai tîn ă r care m înase m ă garii sălb atici de] m u n te şi p an terele p u stiei, [cel îm preună cu care am b iru it to tu l, u rcat-am ] m u n ţii, ta u ru l [înşfăcîndu-1 îm p reu n ă] I-am o m o rît, [I-am ră p u s pe H u m b ab a care] tră ia în p ăd u rea de cedri, ucideam lei [în viroagele m unţilor, prieten u l pe care a t î t I-am iu b it, cu care îm p ărţeam ] g reu tăţile to a te , [E n k id u , p riete n u l m eu pe care a tît I-am iu b it, cu care] îm p ărţea m g re u tă ţile [to a te , a fo st lovit de so arta o ricăru i om l Zile şi n o p ţi] am plîns deasupră-i, [fără să-l p o t lă sa ] m o rm în tu lu i, [căci oare n u se v a rid ica p rieten u l, glasului m eu răsp u n zîn d u -i? Şase zile au tre c u t, şap te n o p ţi au tre c u t, p în ă cînd au p ă tru n s în nasul său vierm ii. M-am în g rozit de m o a rte , nu-m i p o t g ăsi v ia ţa , ca un tîlh a r ră tă c e sc p rin p u stie : gîndul despre viteaz] nu-m i d ă pace, pe d ru m u ri d e p ă rta te [alerg p rin p u stie i
245
G îndul la E n kidu] v iteazu l nu-m i d ă pace, pe drum uri d e p ă rta te [rătăce sc p rin p u stie. Cum să-mi] aflu tăce rea , cum să-m i găsesc lin iştea? [P rieten u l meu] drag s-a făcut ţă rîn ă . E n k id u , p rieten u l m eu drag s-a fă cu t ţă rîn ă ! Nu m ă voi culca oare şi eu ca dînsul, ca să n u m ă m ai scol în veci?» (lacuna). G hilgam esh îi g răieşte lui U tn a p ish ti, celui de d e p a rte : «Ca să aju n g p în ă la U tn a p ish ti, cel de d e p a rte , ca să-l v ă d pe acela de care v o rb eşte d a tin a , am r ă tă c i t îndelung, am c u tre ie ra t ţările to a te , m -am c ă ţă ra t pe m u n ţi anevoioşi, am s tr ă b ă tu t to a te m ările, cu dulce som n n u m i-am a s tîm p ă ra t ochii, ch in u itu -m -am în tru veghe n e în c e ta tă , tru p u l u m p lutu-m i-l-am de tr is te ţe , şi p în ă să aju n g la h an g iţa zeilor, m i-am po n o sit veşm intele to a te , am o m orît urşi, hiene, lei, p a n te re şi tig ri, cerbi şi ciu te, v ite şi fiare ale cîm piei, [carnea] lor am m încat-o, cu b lan a lor m i-am fe ricit [tru p u l; v ăzîndu-m ă, h an g iţa] a zăvorit uşa, eu am uns p răjin ile cu sm oală şi ră şin ă , a p a n u am atins-o cît am p lu tit în lu n tr e .» [U tn a p ish ti lui G hilgam esh] îi g ră ie şte : «Ghilgamesh, [tu eşti plin] de nelin işte, [în tru p u l tă u se ascunde plod] de zei şi de oam eni, [aşa îţi e s o a rta , d u p ă cum ta tă l] şi m am a te -a u zăm islit, [lacuna]. M oartea cea fu rio asă [nu c ru ţă om ul]: oare p e n tru vecie ne zidim casele? oare p en tru vecie ne punem peceţile? oare p en tru vecie fra ţii îşi îm p a r t (m oştenirea)? oare p e n tru vecie v a fi u ra în [oam eni]? oare p e n tru vecie îşi v a p u rta rîul învolburatele ape? [oare p e n tru vecie] se v a preface larv a în greiere ? Din vrem ile stră v e c h i n u a fo st v re o d a tă privire să îndure p riv i rile S oarelui; cel ad o rm it e aidom a celui m o rt, şi oare n u a r a tă am îndoi chipul m o rţii? S tăp în este om ul? Cînd se apropie el de [m o arte], A nunnaki, zeii cei m ari, se adună; M âm et28, care a fă u rit destinele, ju d ecă îm preună cu d în şii: ei au s ta to rn ic it m o a rte a şi v ia ţa , iar m o rţii n u i-au v e stit ziua s a .»
XI G hilgam esh îi g răieşte lui U tn a p ish ti, celui de d e p a rte : «Mă u it la tin e , U tn a p ish ti, n u eşti neo b işn u it la sta tu ră , eşti la fel ca m ine, nici tu în su ţi n u eşti n eo b işn u it, eşti la fel ca m ine. Nu m i-ar fi te a m ă să m ă lu p t cu tin e , [cînd 246
te odihneşti], te culci pe sp ate şi t u ; [spune-m i] cum , su p ra v ie ţu in d , p rim it ai fo st în ad u n a rea zeilor şi ţi-ai do b în d it v ia ţa acolo?» U tn a p is h ti îi g răieşte lui G hilgam esh: «îţi voi dezvălui, G hilgam esh, cu v în tu l din d a tin ă , şi ta in a zeilor ţi-o voi isto risi. S h u rip p ak este o c e ta te pe care o cunoşti, ce se în tin d e pe m alul E u fr a tu lu i; oraşul a c esta e străv ech i, zeii sîn t aproape de el. In im a i-a îm pins pe zeii cei m ari să rîn d u iască un potop. S-au s fă tu it lao laltă A nu, p ă rin tele lor, Ellil v iteazu l, sfetnicul lor, N in u rta , p u rtă to ru l tro n u lu i, E n n u g i29, cîrm uitorul lu crărilo r de irigaţie. N inig ik u -fîa s-a leg at cu ju ră m în t, îm p reu n ă cu dînşii, d a r cu v in tele lor el c ă tre un bordei le-a ro s tit: „B ordei, bordei I P ere te , perete 1 A scu ltă, bordeiule, ţin e m inte, p erete 1 F ecior al lui U b a r-T u tu , din S hurippak, d ărîm ă-ţi sălaşul, în jg h eab ă-ţi o corabie, p ă ră se şte belşugul, ai g rijă de v ia ţă , u ră şte -ţi av u tu l, sufletul scapă-1! în c a rc ă -ţi pe co rab ie t o t ce e v iu . C orabia aceea pe care o vei în jg h eb a, să fie cu m arginile în p a tru u nghiuri, [să fie] aidom a lăţim e a cu lu n g im e a ; [ca peste] Ocean, întinde-i un acoperiş 1»30 E u am p ric e p u t şi i-am g ră it stă p în u lu i E a : «Cuvîntul pe care mi I-ai ro s tit, stăp în e, sîn t d a to r să-l cinstesc şi to a te le voi face în to cm ai. D ar ce să ră sp u n d c e tă ţii, poporului şi b ătrîn ilo r d reg ăto ri?» E a şi-a deschis gura şi, ro stin d , mie, robului său , îm i g ră ie şte : «Rosteşte-le tu cu v în tarea a c e a s ta : — Ş tiu că Ellil m ă u ră şte pe m ine, n-am să m ai locuiesc aşad ar la voi în c e ta te ; de pe p ăm în tu l lui Ellil îm i voi a b a te paşii, spre O cean voi [coborî] la s tă p î nul m eu fia ! [P este voi] el v a v ă rsa n u m ai belşug de ploaie... [V eţi afla ta in a ] p ăsărilo r, ad ă p o stu l p eştilo r; [va fi pe p ă m în t p re tu tin d en i] rod din belşug, seceriş. [D ă tă to ru l de] linte, [în am urgul serii] va sili să se reverse p u hoaiele ploii de grîu. »31 [Abia] s-a re v ă rs a t sclipirea dim i n eţii, [şi la chem area] m ea s-a a d u n a t t o t ţin u tu l... [Pe to ţi] b ă rb a ţii [i-am ch em at la m u n că]: îşi su rp a ră casele, îşi [d ărîm ară] acaretu rile. Copilul c a ră sm oală, cel voinic duce uneltele [în coşuri]. în cinci zile am în ch eia t cala; pe u n iku se în tin d e p u n te a 32, de zece gar sîn t în alţi pe reţii, cîte zece gar fiecare din la tu ri. Am în ch eia t m arg i nile, am zu g răv it co n tu ru l; şase punţi am aşezat în co rab ie, d esp ărţin d -o prin ele în şap te p ă rţi, fundul I-am îm p ă rţit în n o u ă în căp eri, a,m bSU iţ în el cepuri de apă,
247
o vîslă de cîrm it am ales, am rîn d u it u n eltele. în cuptor am to p it tre i sar de c a tra n , t o t acolo [am tu rn a t] tre i sar de sm oală, tre i sar de ulei au c ă ra t h am alii: pe lîngă un sar de ulei folosit p e n tru ungere, doi sar de ulei a as cuns cîrm aciul. în ju n g h ia t-a m ta u ri p e n tru p o cu ito rii cetă ţii], zilnic oi am t ă i a t . [A dăpat-am ] g loata, ca din ap a de fluviu, cu suc de poam e, un td elem n , bere, vin şi alb şi roşu, şi cu to ţii au încins o p etrecere cum este n u m ai la să rb ă to a re a an u lu i nou. A m d esfăcu t [m iresm e], m i-am uns m îinile. C orabia a fo st g a ta [în ceasul] asfin ţitu lu i [Soarelui]. E ra grea, [p o rn iră s-o îm pingă] şi cu ţă ru şi o p ro p tiră de sus şi de jos, d o u ă tre im i [se a fu n d ă în apă]. Am în cărcat-o [cu t o t ce aveam ], am în cărcat-o cu t o t ce aveam de a rg in t, am în cărcat-o cu t o t ce [aveam ] de aur, [am în cărcat-o ] cu to a te v itele vii ce le aveam , am su it [pe] corabie t o t neam u l m eu, t o a tă spiţa, v itele de păşune şi fiarele, şi pe to ţi m eşterii i-am su it. S ham ash m i-a po ru n c it ceasul (plecării): „De d im in eaţă v a porni puhoi de ploaie, ia r n o a p te a cu ochii t ă i zări-vei ploaie de grîne; in tră în corabie, a stu p ă-i u şa cu s m o a lă /4 Veni sorocul: de d im in e aţă se p o rn i p uhoiul de ploaie, ia r n o a p te a cu ochii m ei z ă rit-am plo aia de grîne. M-am u i t a t atu n c e a la fa ţa v re m ii, era cu m p lit să p riv e şti vrem ea de-afară. Am in tra t în corabie, sm olitu-i-am u şa ; p e n tru sm olirea navei, corăbierului P u zu r-A m u rri îi d ădusem p a la tu l şi bogăţiile sale. Şi ab ia s-a re v ă rs a t sclipirea dim ineţii, din tem eliile cerurilo r s-a rid ic a t un n o r negru, A ddu tu n ă în m ijlocul lui, în fa ţă m erg S h u llat şi H anish, ei alearg ă, crainici, peste m u n ţi şi cîm pie. E ra g al sm ulge catarg ele, um blă N in u rta , sfredeleşte zăgazurile, A nunnaki au în ă lţa t to rţe să a p rin d ă cu stră lu c ire a lor în treg p ăm în tu l. Din p ricin a lui A ddu am o rţeşte cerul, [ce] era lum inos, s-a p re fă c u t în b ezn ă, [to t] p ăm în tu l s-a d esp icat ca o [cupă]. în ziua în tîia [urlă] V întul-de-m iazăzi, g ră b itn ă p u stindu -se [a p o to p it m u n ţii], ca în război fugărindu-i [pe oam eni]. N u se zăreşte u nul pe celălalt, oam enii n u se v ăd nici din ceru ri. De p o to p îngrozitu-s-au zeii, s-au sculat şi s-au dus în cerul lui A nu, s-au zgribulit ca dulăii, s-au în tin s p e-afară. Ţ ip ă Is h ta r ca în durerile n aşterii, doam na zeilor, a cărei voce e p lină de farm ec: „Să se fi p refăcu t în lu t ziua aceea, de voi fi h o tă rît eu, în sfatu l zeilor, răul. 248
In sfatu l zeilor cum de am h o tă rît eu rău l şi în tru pieirea oam enilor m ei v estit-am războiul? Oare p e n tru a sta nasc însăm i oam eni, ca ei să um ple, ca poporul peştilor, m are a?“ Zeii A n u n n ak i plîng cu dînsa, zeii s-au p leca t sm eriţi, îi podideşte plînsul, se înghesuie [unii în tr-alţii], li s-au u s ca t buzele. V întul b în tu ie şase zile, [şapte] n o p ţi, fu rtu n a acoperă cu p otop p ăm în tu l. Ia r cînd să sosească ziua a şap tea , fu rtu n a şi p o to pul îşi cu rm ă războiul, ele, care s-au ră z b o it ca o ştirea. P o to litu -s-a m are a, s-a dom olit urag an u l, a în c e ta t potopul. O ră su flă to a re am deschis şi m i-a c ă z u t lu m in a pe fa ţă , am p riv it m area, lin iştea o cu prinsese, şi to a tă om enirea se făcuse Iu ti P ă m în tu l n e te zit p are u n acoperiş. Am că zu t în genunchi, m -am aşezat, şi în plîns izbucnit-am , fa ţa m i-a fo st n ă p ă d ită de lacrim i. In cu prinsul m ă rii pîndeam ţă rm u l, la doisprezece berii (d ep ărtare) se ridicase o insulă. Pe m untele N itsir corabia s-a o p rit. M untele N itsir a, p ro p tit corabia şi n-o m ai lă sa să se legene. O zi, două zile, m untele N itsir ţin e co ra b ia , nelăsînd-o să se legene; tre i zile, p a tru zile, m untele N itsir ţin e corabia, nelăsînd-o să se legene, cinci şi şase zile m u n tele N itsir ţin e corabia, nelăsînd-o să se legene. L a sosirea zilei a şap tea , am scos a fa ră un porum bel şi i-am d a t d ru m u l; plecînd, s-a în to rs în d ă ră t porum belul, n -a g ă s it nici u n loc şi a z b u ra t înapoi. A m scos afară o rîn d u n ică şi i-am d a t d ru m u l; plecînd, s-a în to rs în d ă ră t rîn d u n ica, n -a g ă s it n ici un loc şi a z b u ra t înapoi. Am scos a fa ră un corb şi i-am d a t d rum ul, d a r corbul, plecînd, a z ă rit ap a scă zu tă şi n u s-a în to rs: croncăne, m ăn în că şi-şi leap ă d ă g ăin aţu l. Am ieşit a fa ră şi spre cele p a tru zări am săv îrşit je rtfa sh u rkinnu. Pe zigguratul m u n telu i am ars m iro d enii: am aşezat şap te şi ia r şapte c ă ţu i, şi în căuşurile lor am fă rîm a t m irt, tre s tie şi cedru. Z eii adulm e c a ră m irea sm a ; ad u lm ecară zeii p lă c u ta m ireasm ă; se a d u n a ră zeii ca m uştele lîngă ad u c ăto ru l de je rtfă . Şi cum sosi zeiţa m am ă, ea îşi rid ic ă m arele-i colier pe care i-l fău rise A nu ca s-o b u cu re: „O, zeii am la g ît pietre de lapis-lazuli şi aşa cum cu a d e v ă ra t n u le voi u ita pe aces te a , cu a d e v ă ra t la fel voi ţin e m in te zilele ac estea şi în vecii v ecilor n -am să le u i t l Să se apropie de je rtfă zeii cu to ţii, E llil de je rtfa a c e a sta să n u se apropie, căci el, fă ră să ch ib zu iască, a rîn d u it p o to p u l şi pe oam enii m ei i-a s o rtit p ieirii!44 E llil, în d a tă ce a ajuns acolo, văzînd cora
249
bia, se sim ţi cuprins de m înie Ellil, infuriindu-se pe zeii Igigi: „Ce suflet este a c esta care a sc ă p a t cu v ia ţă ? Nu tre b u ia să fie c ru ţa t nici un o m !“ N in u rta deschise gura şi, ro stin d , v iteazu lu i Ellil îi g ră ie şte : „Cine altu l decît E a u rzeşte p lan u ri, ia r E a cunoaşte oricare lucru 1“ E a deschise g u ra şi, ro stin d , v iteazu lu i Ellil îi g ră ie şte : „Vi teaz eşti tu şi în ţelep t p rin tre zeii Cum oare, fă ră să ju deci, ai rîn d u it poto p u l? Pe cel p ă c ă to s a ru n c ă p ăc atu l, pe cel v in o v at aru n că v in a ; stă p în e şte -te , nu-l da p ra d ă n ăp a ste i, rabdă-1 şi nu-l [răpune] 1 în loc să fi rîn d u it po to p u l, m ai b in e să fi v e n it leul să-i îm puţineze pe o a m e n i! în loc să fi rîn d u it p o to p u l, m ai bine să fi v en it lupul să-i îm puţineze pe oam eni. în loc să fi rîn d u it p o to p u l, m ai bine să se fi isc a t fo am etea spre a sărăci p ăm în tu l. în loc să fi rîn d u it p o topul, m ai bine să fi b în tu it o m olim ă care să ră p u n ă din oam enii E u n-am t r ă d a t ta in a m arilo r zei, p re aîn ţelep tu lu i u n v is i-am trim is şi ta in a zeilor el a pătruns-o însuşi. Ia r acu m a sfătuieşte-1 şi pe el cu o p o v a ţă !“ S-a scu lat E llil, s-a u rc a t pe co rab ie, m -a lu a t de m înă, m -a scos a fa ră , în genunchi a aşezat-o pe soaţa-m i a lă tu ri, a atin s fru n ţile n o astre , a v en it în tre noi am îndoi şi ne-a b in e c u v in ta t: „Om a fo st U tn a p is h ti pînă a s tă z i, ia r de acum încolo U tn a p ish ti n o u ă, zeilor, aidom a este. Să t r ă iască U tn a p is h ti d e p a rte , tei obîrşia flu v iilo r 1“ M-au dus d e p a rte şi m -au sălăşlu it la obîrşia fluviilor. Cine i-ar m ai ad u n a azi pe zei p en tru tin e , ca să găseşti v ia ţa aceea pe care o ca u ţi? I a tă , încearcă să n u dorm i şase zile şi şap te n o p ţii» Şi ab ia se aşeză, întinzîndu-şi picioarele, u n som n adie asupră-i ca pîcla d eşertu lu i. U tn a p ish ti îi g răieşte soţiei sale: «U ită-te la v iteazu l care doreşte v ia ţă I Som nul a a d ia t asu p ră-i ca pîcla d e ş e rtu lu i.» Soţia sa îi g răieşte lui U tn a p ish ti, celui de d e p a rte : «Atinge-1 şi om ul să se t r e zească I Pe aceeaşi cale lin iş tit să se în to arc ă, prin aceleaşi p o rţi pe p ă m în tu l său să se în to a rc ă I» U tn a p ish ti îi g ră ieşte soţiei s a le : «Mincinos este om ul I Te v a am ăg i pe t i n e : u ite , coace-i lui pîine, pune-i-o la c ă p ă tîi, şi zilele cîte doarm e înseam nă-le pe p erete.» E a coapse pîine, i-o puse la c ă p ă tîi şi zilele cîte dorm ea, le însem na pe p erete. În tîia lui pîine se fă rîm iţă , a doua c ră p ă , a tre ia se m ucegăi, coaja celei de-a p a tr a se albi, a cincea se u scă, a şasea r ă
250
m ase p ro a sp ă tă , iar în’ vrem ea aceea pe a şa p tea el o atin se şi se trezi. G hilgam esh îi g răieşte lui U tn a p ish ti, celui de d e p a rte : «M-a b iru it som nul în tr-o c lip ită , cum m -ai a tin s, m -am tre z it în d ată» . U tn a p ish ti [îi g răieşte] lui G hilgam esh: [«S coală-te, G hilgam esh], n u m ă ră pîinile, şi vei cunoaşte [cîte zile ai d o rm it]: [în tîia] t a pîine [s-a fa rîm iţa t], a doua a c ră p a t, s-a m u ceg ăit a tre ia , coaja celei de-a p a tra s-a a lb it, [a cincea] s-a u sc a t, a şasea a ră m a s p ro a sp ă tă , iar în v rem ea [celei de-a şap tea] tu te -a i trez it» . G hilgam esh îi g răieşte lui U tn a p is h ti, celui de d e p a rte : «[Ce-i de] fă c u t, U tn a p ish ti, în co tro să m ă duc? A supra [tru p u lu i] m eu s-a în s tă p în it R ă p ito ru l,33 în iatac u rile mele locuieşte m o arte a, şi o riîncotro m i-aş aru n ca [privirea], dau p re tu tin d en i de m o arte!» U tn a p is h ti îi g ră ie şte corăbierului U rsh a n ab i: «Să [nu te a ştep te ] pe tin e lim anul, să te u ite p lu tire a , lasă-ţi dorul de ţă rm u l (m ării) pe unde um b lai! Om ul pe care I-ai ad us, are tru p u l ferecat în noroi, pieile au su rp a t fru m u seţea m ăd u larelo r lui. Ia-I, U rsh an ab i, şi du-l să se spele, noroiul să şi-l spele făcîndu-se alb ca zăp ad a, să-şi arunce pieile, ca să le d u că m area. P reafru m o s facă-i-se tru p u l, în tr-u n tu rb a n nou să-şi înfăşoare capul, să se îm brace cu tediku, îm b ră c ă m in te a ruşinii sale. P în ă cînd v a fi să aju n g ă în oraşul său , p în ă cînd v a ajunge pe calea sa, să nu i se ponosească veşm intele, to a te noi să ră m în ă !» U rsh an ab i îl lu ă, îl duse să se spele; el îşi sp ălă veşm întul albindu-1, îşi aru n că pieile şi le duse m area, preafrum os i se făcu tru p u l, cu un tu rb a n nou îşi legă el capul, veşm în tu l şi-l p u se, acoperindu-şi ruşinea. P în ă cînd v a [fi să aju n g ă In oraşul său], p înă cînd v a ajunge pe calea sa, [să n u i se ponosească v eşm intele, to a te ] noi să răm în ă. G hilgam esh şi U rsh an abi p ă şiră în b a rc ă , îm pinseră] b arca [pe valuri] şi în ea p lu tiră . S oţia sa îi g ră ie şte lui U tn a p is h ti, celui de d e p a rte : «Ghilgamesh a to t u m b lat, a o ste n it, a v îslit, ce îi vei da tu ca să se în to arcă în ţa r a lui?» Ia r G hilgam esh ridicase vîsla de cîrm it, îm pinsese b a rc a spre ţă rm . U tn a p ish ti îi [grăieşte] lui G hilgam esh: «Ghilgam esh, tu ai t o t um b lat, ai o ste n it, ai vîslit, ce să-ţi dau eu ţie ca să te în to rci în ţa r a ta ? î ţ i voi dezv ălu i, G hilgam esh, cu v în tu l cel tain ic, şi taina flo rii ţi-o voi isto risi: floarea a c e a sta e ca o tu fă 251
de po rum bre [pe fundul m ării], ţep ii ei, ca aceia de tra n d a fir, [îţi v o r în ţep a m îna]. D acă m îna t a v a lu a floarea aceasta, [fi-vei tîn ă r în veci].» Cînd G hilgam esh auzi a c easta, [capacul fîn tîn ii el] îl deschise, îşi legă [de picioare] pietroaie grele, şi ele îl tra s e ră [în adîncul] O ceanului. El apucă floarea, [înţepîndu-şi m în a; de pe picioare] îşi re teză pietroaiele grele, şi m are a îl scoase la [ţărm ]. Ghilgam esh îi g răieşte corăbierului U rsh an ab i: «Urshan ab i, floarea aceea este floare v e s tită , căci prin ea omul dobîndeşte v ia ţă . O voi aduce în îm p rejm u itu l U ruk, voi h ră n i [poporul m eu], voi încerca floarea, d ac ă om ul b ă trîn în tin e reşte de la ea, voi m înca şi eu şi tin e re ţe a m i se v a în to arce.» D upă douăzeci de beru ei ru p eau o fărîm ă (de pîine), d u p ă treizeci de beru făceau popas. Ghilgam esh zări o zăcăto are cu ape reci, se cufundă în ea, in trîn d în apă. Un şarpe adulm ecă m irosul de floare, [din g au ra sa] ieşi, fu ră floarea şi, înapoi întorcîndu-se, n ăp îrli pielea lăsîndu-şi-o. Ia r estim p, G hilgam esh şade şi plînge, la c ri mile îi u d ă o b ra jii; [el se întoarce] spre cîrm aciul U rsh a n ab i: «[Pentru] cine, U rsh an ab i, se o sten iră m îinile m ele? P e n tru cine inim a m ea sîngerează? Nu m i-am adus fe ri cire m ie, i-am d a t fericirea leului de p ăm în t! A cum genu nea leag ăn ă floarea la douăzeci de beru d e p ă rta re , deschi zînd fîn tîn ă, m i-am p ie rd u t uneltele, g ăsit-am ceva ce [a fo st să fie] un sem n p e n tru m ine: m ă voi re tra g e ! Şi lu n tre a am lăsat-o pe ţă rm !» D upă douăzeci de berii ei ru p eau o fărîm ă, d u p ă treizeci de beru făceau popas, şi aju n seră dînşii în îm p rejm u itu l U ruk. G hilgam esh îi g răieşte corăbierului U rsh a n ab i: «Ridică-te, U rshanabi, u m b lă pe zidurile U rukului, p riv eşte t e m elia, pipăie cărăm izile, oare n u sînt arse cărăm izile sale, zidurile n u sînt clădite oare de cei şapte în ţelep ţi?» X II [E N K ID U
ÎN
IN F E R N ]34
«în casa dulgherului de-aş lă sa azi o to b ă ! Pe n e v a sta dulgherului [aş începe s-o cinstesc] ca pe m aica m ea, pe fiica dulgherului [aş începe s-o cinstesc] ca pe sora m ea m ai m ică! Cine îmi v a scoate azi din P ă m în t to b a m ea? Cine-mi va scoate din tărîm u l subpăm ântean beţişorul de tobă?» [E n kid u îi g răieşte lui G hilgam esh]: «Ghilgam esh, de ce plîngi, de ce ţi-e inim a tris tă ? Azi voi scoate din P ă 252
m înt to b a ta , din tărîm u l su b p ăm în tean îţi voi scoate b e ţişorul de to b ă!» G hilgam esh îi grăieşte lui E n k id u : «Dacă vei coborî sub P ă m în t, să ţii seam ă de ceea ce te în v ă ţ: cu veşm inte cu rate să n u te îm braci, ca să n u afle ei că eşti v en etic; n u te unge cu ulei b un d in tr-u n vas, căci ei se vor ad u n a lîngă tin e îm b ia ţi de m iros; su liţa să n u ţi-o arunci în p ăm în t, căci te vor înconjura to ţi cei ucişi de su liţă ; n u se cuvine să ai în m înă toiag, căci stafiile te vor b iru i cu d esc în te cu l; în picioare să n u -ţi pui sandale, fiindcă n u se cuvine să faci zgom ot pe tă rîm u l in fern u lu i; soţia pe care ai iubit-o n u se cuvine s-o s ă ru ţi, soţia pe care ai urît-o n u se cuvine s-o loveşti, copilul pe care I-ai iu b it n u se cuvine să-l să ru ţi, copilul pe care I-ai u rît n u se cu vine să-l loveşti, căci plîngerea P ăm în tu lu i te v a copleşi. A dorm ita, ad o rm ita m u m ă a lui N inâzu, are, ea care doar me, um eri cu raţi, n eacoperiţi de veşm înt, sînul ei, ca o cu pă, [nu e în v eşm în tat în nim ic].» E n k id u n-a lu a t în seam ă p o v aţa dom nului să u : s-a îm b răc at cu veşm inte curate, şi ei au afla t că e v en etic; s-a uns cu ulei bun d in tr-u n vas, şi ei s-au a d u n a t lîn gă el îm b ia ţi de m iros; suliţa şi-a arun cat-o în p ă m în t, şi I-au în co n ju ra t to ţi cei ucişi de su liţă ; avea în m în ă to iag , şi stafiile I-au b iru it cu descîn te c u l; s-a în c ă lţa t cu sandale în picioare şi a fă c u t zgom ot cu ele pe tă rîm u l in fern u lui; pe soţia pe care o iubise a săru ta t-o , pe soţia pe care o urîse a lovit-o, pe copilul pe care-l iubise l-a s ă ru ta t, pe copilul pe care-l urîse l-a lo v it, şi plîngerea P ăm în tu lu i l-a copleşit. A dorm ita, ad o rm ita m um ă a lui N inazu, are, ea care doarm e, um eri c u raţi, n e acoperiţi de veşm înt, sînul ei, ca o cupă, n u e în v eşm în tat [în nim ic]. Cînd E n k id u voi să se ridice de sub p ă m în t, N am tarnu-1 ţin ea, dem onul nu-l ţin ea, n e c ru ţă to ru l s tră je r al lui Nergal nu-l ţin e a , Glia în să îl ţin e a ! Acolo unde se lu p tă b ă r b a ţii el n u a că zu t, ia r Glia îl ţin e! Ia tă , vine feciorul (ze iţei) N insun şi pe robul său E n k id u îl jeleşte; se duce sin g u ratic la E k u r, tem p lu l lui E llil: «P ărinte Ellil, azi to b a m ea s-a p ră b u şit sub p ă m în t, beţişorul de to b ă a căzu t sub p ă m în t; p ăm în tu l îl ţin e pe E n k id u , care s-a dus să le aducă! N a m tar nu-l ţin e, dem onul nu-l ţin e, n e c ru ţă to ru l s tră je r al lui Nergal nu-l ţine, Glia însă îl ţin e l Acolo unde se lu p tă b ă rb a ţii el nu a căzu t, ia r Glia îl ţ i ne!» Ellil ta tă l nu i-a răsp u n s nici o vorbă. El s-a dus sin 253
g u ratic la tem p lu l lui S in : «P ărinte Sin, azi to b a m ea s-a p ră b u şit sub p ă m în t, b eţişo ru l de to b ă a c ă z u t sub p ă m în t; p ăm în tu l îl ţin e pe E n k id u , care s-a dus să le aducă! N a m tar nu-l ţin e, dem onul nu-l ţin e, n e c ru ţă to ru l s tră je r al lui N ergal nu-l ţin e, Glia în să îl ţin e 1 Acolo unde se lu p tă b ă rb a ţii el n u a căzu t, ia r Glia îl ţin e!» Sin t a t ă l n u i-a ră sp u n s nici o v o rb ă. E l s-a dus sin g u raţic la tem p lu l lui E a : « P ărinte fia , azi to b a m ea s-a p ră b u şit sub p ăm în t, b eţişo ru l de to b ă a că zu t sub p ă m în t; p ăm în tu l îl ţine pe E n k id u , care s-a dus să le ad u că! N a m tar nu-l ţin e, dem o nul nu-l ţin e, n ec ru ţă to ru l s tră je r al lui N ergal nu-l ţin e, Glia însă îl ţin e l Acolo unde se lu p tă b ă rb a ţii el n u a c ă zut, ia r Glia 11 ţin e!» în d a tă ce fia auzi aceste cuvinte, în d răzn eţu lu i b ă rb a t N ergal i-a ro s tit o v o rb ă: «N ergal, b ă rb a t în d răzn eţ, ascu ltă ce-ţi sp u n : d acă ai deschide în p ăm în t o g au ră, sufletul lui E n k id u s-ar rid ica din p ăm în t, legea p ăm în tu lu i i-ar îm p ărtăşi-o fratelu i său !» N ergal, în d răzn eţu l b ă rb a t, îl a sc u ltă şi în d a tă ce deschise în p ă m înt o g au ră, sufletul lui E n k id u , ca v în tu l, ieşi din p ă m înt. Ei se îm b ră ţişa ră , se aşezară îm preună, se s fă tu iră , s tă tu r ă de v o rb ă: «Spune-mi, prietene, spune-m i, prietene, despre legea p ăm în tu lu i, anum e ce ai v ă z u t, spune-m i!» «N-am să-ţi spun, p rieten e, n-am să-ţi spun, prietene, dacă ţi-aş ro s ti legea p ăm în tu lu i pe care am v ăzut-o, ai t o t s ta şi ai plînge 1» «Las’să s ta u şi să plîng!» «Prietene, [ tr u pul meu] pe care-l atin g eai înveselindu-ţi in im a, ca pe o h aină veche îl m ănîncă vierm ii. T rupul m eu pe care-l ating eai înveselindu-ţi inim a, [îl înfulecă vierm ele] şi e plin de pulbere!» R osti G hilgam esh, cu capul în p ăm în t, ro sti regele G hilgam esh, cu capul în p ă m în t: «Pe cel care un fiu a n ă sc u t I-ai v ă z u t tu cum va?» «L-am v ă z u t, [s-a îm p ăcat în p ăm în t], el pîinea o g u stă» «Pe acela care tre i fii a n ă sc u t, I-ai v ă z u t tu cum va?» «L-am v ă z u t, [s-a îm p ă c a t în p ăm în t], şi b ea apă». «Pe acela care p a tru fii a n ăsc u t, I-ai v ă z u t tu cum va?» «L-atn v ă z u t, el [e h ră n it şi a d ă p at], se veseleşte in im a lui». «Pe acela care cinci fii a n ă sc u t, I-ai v ă z u t t u cum va?» «L-am v ăz u t, ca orice bun [oştean] are coapsele goale, [s-a îm p ăca t în păm înt] şi in tră în Palat» . «Pe acela care şase fii a n ă sc u t, I-ai v ă zut tu cum v a?» «L-am v ăz u t [...]» «[Pe acela care şap te fii a n ă s c u t, I-ai v ă z u t t u cum va?» «L-am v ă z u t [...]» 254
«Pe acela care [...] I-ai v ăz u t? » «L-am v ă z u t, ca uil Semn al zeilor, plin de fericire, preafrum os (la cu n ă ).» «Pe cel om orît de ca ta rg I-ai v ă z u t tu cum va?» «L-arn v ăz u t, de cînd a coborît sub p ă m în t, t o t sm ulge un ţă ru ş » . « Pe acela care a m u rit..., I-ai v ă z u t tu cum va?» «L-am v ăzu t, se odihneşte în a şte rn u tu l n o p ţii şi bea ap ă cu rată» . «Pe cel ucis în b ă tă lie I-ai v ă z u t tu cum va?» «L-am v ăz u t, ta tă l său şi m am a sa îl alină şi n e v a sta lui s-a [aplecat] deasupră-i». «Al cui tru p e a ru n c a t în cîm pie, ai v ă z u t tu cum va?» «Am v ă z u t, sufletul lui n u are pace în păm înt». «Pe acela ce n u e re sp e c ta t, I-ai v ă z u t tu cum va?» «L-am v ă z u t, el m ăn în că re s tu ri din oale, firim itu ri de pîine care sîn t az v îrlite pe uliţi». (Despre cel care a văzut totul)
APOCRIFELE LUI ENOH Deşi cărţile atribuite lui Enoh (apocriful etiopian Cartea lui Enoh şi apocriful slavon Cartea tainelor lui Enoh) nu au fost acceptate nici de codicele ebraic, nici de cel creştin, Biblia face totuşi referiri dese, nominale sau anonime (în Geneză, V, 22—24, în Eclesiast, XLIV, 16; XLIX, 14 ş.a.), la acest ciudat personaj mitologic din catego ria eroilor civilizatori. în hagiografia ebraică, profetul Enoh are un loc de cinste, fiind numit Hanâk cu sensul de habilis (cel dibaci), atribut reluat de Coran (surah X IX , 57—58) şi îmbogăţit (Edris — savantul). Iar dacă în comentariile ebraice Enoh fusese considerat cel care dezvăluise, cu autoritate de învăţat, splendoarea cerului şi toate misterele zonelor extramundane, în primul rînd mişcările astrelor, într-un fragment aparţinînd lui Alexandros Polyhistor (mort către anul 75 î.e.n.), citat de Eusebius (Praeparatio Evangelica, IX , 17), acelaşi Enoh este indicat drept părintele astrologiei, pe care o învăţase nemijlocit de la îngeri. îngerii, înfăţişaţi cu lux de amănunte în apocriful etiopian, apar ţin tipului luciferie, dam nat; cu toate acestea, mulţi dintre ei au trăsăturile unor eroi civilizatori, veniţi în grup compact în piscul muntelui Hermon, sub conducerea prinţului Semyaza, uneori con curat de aşa-numitul Azazel, confundabil şi nu tocmai cu Azazel,
255
demonul deşertului despre care se vorbeşte în Vechiul Testament, în relaţie cu ritualurile lui Yahweh35. într-un alt apocrif interesant (ebraic, datînd aproximativ din anul 135 î.e.n.), Cartea Jubileelor, există un portret aproape exhaus tiv al profetului: «în zilele lui (Iared), îngerii Domnului s-au pogorît pe pămînt, cei care sînt numiţi veghetori, spre a învăţa pe odraslele oamenilor şi a împlini legile şi dreptatea pe pămînt. [...] El (Enoh) a fost aşadar cel dintîi dintre fiii oamenilor, din cei ce s-au născut pe pămînt, care a învăţat scrierea, ştiinţa şi înţelepciunea şi a scris semnele cerurilor, după rînduiala lunilor lor, într-o carte, pentru ca fiii oamenilor să cunoască vremea anilor, potrivit rînduielii fiecăreia din lunile lor. [...] Şi ceea ce a fost şi va să fie, el a văzut într-o ve denie din somnul său, ceea ce se va petrece cu odraslele oamenilor, în lungul generaţiilor pînă la ziua judecăţii; el a văzut şi a cunoscut toate şi şi-a scris mărturisirea şi a lăsat-o drept mărturie pe pămînt pentru toţi copiii oamenilor şi pentru urmaşii lor. [...] El a fost cu îngerii Domnului şase jubilee de ani, iar ei i-au a ră ta t tot ce este pe pămînt şi în ceruri, puterea soarelui, şi el a scris totul şi a mărturisit despre veghetorii care păcătuiseră cu fiicele oamenilor, căci începu seră a se împreuna cu fetele oamenilor ca să se întineze, şi Enoh a adus mărturie împotriva tuturor acestora. Şi el a fost ridicat din mijlocul odraslelor oamenilor, iar noi (îngerii) I-am însoţit în grădina Edenului, întru măreţie şi slavă, şi iată că el a scris acolo judecata şi osînda lumii şi toată ticăloşia odraslelor omeneşti.» (Cartea Jubi leelor, IV, 15, 17, 19, 2 1 -2 3 ) Din apocriful etiopian rezultă că, orice modele vor fi avut ve ghetorii din grupul lui Semyaza, ca grup aparent de eroi civilizatori, damnaţiunea lor ca îngeri căzuţi, poate un element de stratificare sincretică, pare să traducă osîndirea unei trădări de endogamie a castei cuceritoare, care s-a abătut de la legile unei societăţi închise şi a fraternizat cu triburile biruite. în amalgamarea generală a textului apocrifelor unele situaţii rămîn confuze; de pildă, Azazel pare uneori a-l înlocui pe Semyaza. Dar şi dacă atribuim copiştilor toate erorile şi confuziile, un amănunt propriu-zis al mitului pare totuşi să precizeze faptul că Azazel devi ne căpetenia grupului îngerilor emancipaţi de sub tutela generală a legislaţiei expediţionare.
E n o h lu ă a tu n ci cu v în tu l şi, ro stin d u -şi p arabola, el, om ul d re p t că ru ia D om nul i-a deschis ochii şi care a v ă zu t în vedenie pe cel sfîn t ce sălăşluieşte în ceruri şi t o t ce
256
ii a ră ta s e ră îngerii, a g ră it: «Toate le-am în v ă ţa t de la ei şi toate cele văzu te le-am înţeles; si nu sînt ele p en tru v îrs ta a c easta, ci p e n tru cea de d ep arte, care va să vină!» [...] Ia r cînd fiii oam enilor s-au în m u lţit, li s-au n ăsc u t în zilele acelea fiice frum oase şi îm b ieto are; şi îngerii, fiii cerurilor, le-au v ă z u t şi le-au d o rit, şi s-au v o rb it în tre ei: «H aideţi să ne alegem femei d in tre fiicele oam enilor şi să zăm islim prunci!» A tu n ci S em yaza, căp eten ia lor, le-a spus: «Mă tem că voi n u v eţi v rea p oate [cu ad ev ărat] să îm pliniţi fa p ta a c e a sta şi n u m ai eu singur voi fi ră sp u n z ă to r de un m are p ăcat» . D ar ei i-au ră sp u n s cu to ţii: «Să facem leg ăm în t şi să ne făgăduim unii alto ra cu bles tem să n u schim băm planul acesta, ci cu a d e v ă ra t să-l îm pli nim ». Apoi ei au ju ra t to ţi îm preună şi acolo s-au legat cu blestem unii în fa ţa celorlalţi. Ia r ei erau două sute cu to ţii şi s-au pogorît pe A rdis, piscul m u n telu i H erm on, şi ei I-au n u m it M untele H erm on26 p en tru că pe el se ju ra se ră şi cu blestem se legaseră unii în fa ţa celorlalţi. Şi ia tă num ele căp eten iilo r lor: Sem yaza, p rin ţu l lor; Arakib, A răm iei, K okabiel37, Tam iel, Ram iel, D aniel, Ezeqiel, Asael, A rm aros, B atariel, A naniel, Zaqile, Sam sapeel, S atariel, T uriel, Y om eyal, A razeyal. A cestea erau că p ete niilor zecilor. [A ceştia] şi ceilalţi to ţi îm preună cu dînşii îşi lu aseră fem ei; fiecare şi-a ales cîte u n a şi ei au început să in tre la ele şi să a ib ă le g ă tu ri cu ele, şi le-au în v ă ţa t pe ele farm ecele şi descîntecele şi le-au a r ă ta t m eşteşugul tă ie rii răd ăcin ilo r şi (chipul de a cunoaşte) pom ii. Ia r ele au zăm islit şi au adus pe lum e uriaşi p u tern ic i a căror înălţim e era de tre i m ii de coţi. A ceia au în g h iţit to a te ro a dele tru d e i oam enilor, p înă cînd (oam enii) n-au m ai fost în s ta re să-i h răn ească. Apoi u riaşii s-au în d re p ta t asupra oam enilor, ca să-i m ănînce. Şi au în cep u t să p ă c ătu iască îm p o triv a p ăsărilo r şi dobitoacelor, tîrîto a re lo r şi p eşti lor; apoi şi-au m în cat unii a lto ra carnea şi şi-au b ă u t unii alto ra sîngele. A tu n ci p ăm în tu l i-a osîndit pe sălbatici. Ia r Azazel i-a în v ă ţa t pe oam eni să fă u rea sc ă săbii şi spade, scu t şi p lato şă, şi le-a a r ă t a t m etalele şi m eşteşu gul lu cră rii lor, şi b ră ţă rile , şi podoabele, şi m ă ie stria de a sulem eni ochii ju r îm p reju r cu an tim o n iu şi de a înfrum u seţa pleoapele, şi pietrele cele m ai frum oase şi m ai de p reţ, şi to a te culorile vopselelor, şi prefacerea lum ii. Nelegiu 257
irea a fo st m are şi o b ştească: ei au p re a c u rv it şi au p o r n it spre pierzanie şi to a te căile lor au fost d esfrînate. A m iziras i-a în v ă ţa t pe v ra ci şi pe tă ie to rii de ră d ăcin i. A rm aros a a r ă ta t desfacerea farm ecelor. B araqiel [i-a în v ă ţa t] pe astro lo g i. K okabiel [a dezvăluit] semnele, T am iel [înţelesul] în fă ţişă rii stelelor, iar A sdariel a deslu ş it m ersul L u n ii. Şi în p ierzania [lor], oam enii au s trig a t şi s trig ă tu l lor s-a rid ic a t la cer. A tu n ci M ikhael, U riel, R afael şi G abriel au p riv it din în ălţim e a cerului şi au v ă z u t sîngele ră sp în d it din belşug pe p ă m în t, şi to a tă n elegiuirea pe p ăm în t săv îrşită . Şi au g ră it în tre ei: «Acesta este glasul strig ă tu lu i lor pe care p ăm în tu l d ez n ăd ăjd u it îl s trig ă pînă la p orţile cerului. Acum c ă tre voi, sfin ţi din ceruri, îşi în a lţă plîngerea sufle tele oam enilor; ele ro stesc : A duceţi p ricin a n o a stră în fa ţa Celui p rea în a lt. Şi ei grăiesc c ă tre D om nul regilor: T u e şti D om nul dom nilor, D um nezeul dum nezeilor şi R e gele regilor, ia r tro n u l slavei ta le răm îne în to a te vîrstele lum ii şi sfîn t este num ele tă u şi slăv it în vecii vecilor. Tu eşti acela care ai fă c u t to a te şi în tin e sălăşluieşte p u tere a p este to a te lu cru rile; to tu l e dezvelit şi gol d in ain tea ta ; t u vezi to a te şi nim ic n u este care să se p o a tă ascunde de tin e . T u ai v ă z u t ce a fă c u t Azazel, cum a ră sp în d it pe p ă m în t t o a tă nelegiuirea şi a d ez v ălu it tainele veşnice care se săvîrşesc în ceru ri; în ce chip Sem yaza, c ă ru ia tu i-ai d a t p u te re a să fie stă p în p este to v a ră şii lui, i-a în v ă ţa t pe oam eni. Şi ei au in tr a t la fiicele oam enilor pe p ă m în t şi s-au îm p re u n a t cu ele şi s-au în tin a t cu aceste femei şi le-au d ez v ălu it lor t o t p ă c a tu l. Ia r femeile ac estea au adus pe lum e u riaşi, din p ricin a c ă ro ra s-a u m p lu t t o t p ăm în tu l de sînge şi de nelegiuire. Şi acum , ia tă , sufletele celor m o rţi s trig ă şi-şi în a lţă plîngerea p în ă la porţile cerului; şi g eam ătu l lor s-a rid ic a t şi n u p o ate ieşi în a in te a nelegiu irii ce se săv îrşeşte pe p ă m în t. D ar tu cunoşti to a te lu cru rile m ai în a in te de a fi ele şi ştii a c e a sta şi tu îi îngădui [pe uriaşi] şi n u ne-ai p o ru n c it ce se cuvine să le facem lor în tru a c e a sta !» A tu n ci Cel p re a în a lt, Cel m are şi sfînt, a g ră it şi l-a trim is pe A sary aly o r la feciorul lui L am ekh: «[Mergi la Noe] şi spune-i în tru num ele m eu: A scunde-te! Şi să-i d ezvălui p ră p ă d u l care vine. Căci p ă m în tu l întreg va pieri, apele p o to p u lu i cotropi-vor p ă m în tu l în tre g şi 258
to t ce se află pe el v a pieri. Şi apoi în v aţă-l cum să scape, încît u rm aşii săi să ră m în ă din neam în neam .» D om nul m ai g răi lui R afael: «Leagă-1 cu la n ţu ri pe Azazel, [leagă-i] picioarele şi irtîinile şi aruncă-1 în beznă; şi deschide deşertu l din D udael şi aruncă-1 acolo. Azvîrle p este el bolovani colţuroşi şi asc u ţiţi, acopere-1 cu în tu neric, şi să ră m în ă acolo în veci; acopere-i t o t astfel faţa, ca el să n u v ad ă lum ina. Şi în ziua cea m are a ju d ecă ţii să fie azv îrlit în jă ra tic . D u p ă aceea tă m ă d u ie şte p ăm în tu l pe care îngerii I-au s tric a t; şi să v e ste şti vindecarea p ă m în tu lu i p în ă cînd ei îşi vo r tă m ă d u i plaga, ca să n u se p ră p ă d e a sc ă to ţi fiii oam enilor din p ricin a fiecărei tain e pe care veghetorii le-au a ră ta t-o şi au dezvăluit-o fiilor lor. T o t păm în tu l s-a s tric a t prin ş tiin ţa lu crării lui A zazel; fă-i să dea seam a p en tru în treg păcatul.»38 Şi îi g ră i lui G a b riel: «Du-te la b a sta rz i şi la cei b lestem aţi şi la feciorii tîrfelor şi în lă tu ră -i pe copiii veghetorilor d in tre oam eni; izgoneşte-i şi dă-i afară. E i se vor nim ici unii pe alţii prin omor, căci n u v o r avea zile m u lte. Şi t o t ce ei îţi vo r cere, n u se va da ta ţilo r lor, căci [fiii] tra g n ăd ejd e să tră ia s c ă v ia ţa veşnică şi că fiecare din ei v a t r ă i cinci su te de ani.» Şi lui M ikhael D om nul îi g ră i: «Mergi şi pune în la n ţu ri pe S em yaza şi pe to v a ră şii săi care s-au îm p reu n a t cu fe m ei spre a se în tin a cu ele în t o a tă n e c u ră ţia lor. Şi după ce vo r p riv i cum to a te odraslele lor fi-vor ucise, şi după ce vor fi v ă z u t ei înşişi n im icirea celor în d ră g iţi, pune-i îiţ la n ţu ri p e n tru şaptezeci de v îrste , în m ăru n ta ie le p ăm în tu lu i, p în ă în ziua ju d e c ă ţii lor şi p în ă la sfîrşitul lor, pînă cînd se v a săvîrşi ju d e c a ta de apoi. în aceste zile fi-vor ad u şi în genunea de foc, în tru ch in u ri, şi vor fi ză vo riţi în te m n iţă pe veci.» [ ...] P în ă la aceste în tîm p lări, E noh s tă tu s e ascuns; şi nim eni d in tre odraslele oam enilor n u era care să ştie unde s tă tu s e ascuns şi ce s-a p e tre c u t cu el. D ar to a te faptele sale [el le făcea] în zilele acelea lao laltă cu veg h eto rii şi cu sfin ţii. [...] A tu n ci E n o h , ven in d lîn g ă Azazel, îi g ră i: «Nu v a fi deloc pace p e n tru tin e ; ro stitu -s-a îm p o triv a t a m area osîndă ca să fii leg at în la n ţu ri. Nu v a fi p e n tru tin e nici păsuire, nici s tă ru in ţă , căci tu ai p ro p o v ăd u it n ed rep tatea , şi din p ricin a tu tu ro r fa p telo r ta le de h u lă, de silnicie şi de p ă c a t pe care oam enii le-au în v ă ţa t de la tin e !» în a in 259
tîn d apoi, v o rb itu -le-am tu tu ro r lao laltă şi cu to ţii s-au c u tre m u ra t şi i-a cuprins te a m a şi groaza. Şi ei m -au r u g a t să scriu p e n tru dînşii o pildă de rugăciune spre ie rta rea lor şi să m ijlocesc în ă lţa re a ru g ii lor d in ain tea D om nu lui din cer. Căci de acum încolo, ei n u m ai p o t grăi către [D om nul], nici a-şi rid ica ochii spre cer, de ruşinea tîlhăriei p e n tru care au fo st osîndiţi. A tunci eu am scris o pildă p e n tru ru g ăciu n ea lor şi o ru g ă sm erită p en tru sufle tu l lor, ca şi p e n tru fiecare d in tre faptele lor, şi p en tru în tre b a re a lor de li se v a d ă ru i ie rta re şi păsuire. D upă aceea d ep ă rtîn d u -m ă, m -am aşezat în p reajm a [rîului] Dan, din ţin u tu l D an, care este la m iazăzi spre a s fin ţit fa ţă de H erm on, şi c itit-a m în to cm irea rugăciunii lor, pînă am a ţip it. D ar ia tă că am v ă z u t un vis şi vedenii m -au îm pre su ra t; şi v ăzu t-am vedenii ale pedepsei [şiu n glas a r ă s u n a t poruncindu-m i] să vorbesc cu copiii cerului şi să-i dojenesc. Şi d u p ă ce m -am d e ş te p ta t, m -am dus c ă tre ei; to ţi lao la ltă şedeau plîngînd în U blesyael, ce se află în tre L iban şi Seneser, ia r feţele lor erau acoperite. Şi cu ei de fa ţă am isto risit to a te vedeniile ce m i se a ră ta s e ră în v is... C artea a c e a sta este cuvîntul d re p tă ţii şi al dojanei v e ghetorilor ce sîn t d in tru vecie, d upă cum a fo st porunca Celui m are şi sfîn t, din vedenia a c easta. V ăzut-am însum i în visul m eu ceea ce ro stesc acum cu lim b ă de carne şi cu suflarea m ea, căci d atu-le-a oam enilor g ură Cel p reaîn alt să g ră ia sc ă cu ea în tre ei şi să se înţeleagă unii cu alţii în tru inim a lor. Aşa cum D um nezeu l-a fă c u t pe om şi i-a d a t lui să p riceap ă cu v în tu l ş tiin ţe i, aşijderea făcutum -a şi pe m ine şi d a t m i-a fo st să dojenesc pe veghetori, care sîn t copiii cerului. Scris-am ru g ăciu n ea v o a stră , dar m i s-a a r ă t a t în vedenie că ru g a n u v ă va fi a s c u lta tă cîte zile v o r fi pe lum e şi că ju d e c a ta v o a s tră s-a săv îrşit şi [rugii v o astre ] n u i se v a da asc u lta re. De acum în ain te nu v ă v eţi m ai sui la cer în vecii vecilor: poruncitu-s-a să fiţi legaţi în la n ţu ri pe p ă m în t, p e n tru to a te zilele cîte vor fi pe lum e. D ar p în ă a tu n c i v eţi privi uciderea în d ră g ite lor v o astre odrasle, şi n u le v e ţi m ai avea, căci d in ain tea v o a stră sub sabie se vor p ră b u şi. Şi ruga n u v ă va fi a s c u lta tă nici p en tru ele, nici p e n tru voi, şi voi înşivă, cît plingeţi şi v ă ru g a ţi, n u v eţi ro s ti nici un cuvînt din scri erea ce am scris-o. [...]
260
B unicul m eu E noh m i-a d a t lă m u rire a tu tu ro r tainelor într-o ca rte, precum şi parabolele ce îi fuseseră d ate, şi el le-a a d u n a t p en tru m ine în cuvintele c ă rţii parabolelor. Şi în ziua aceea, M ikhael a lu a t cuvîntul ca să-i grăiască lui R afael: «Puterea D uhului m ă scoate din fire şi m ă n e căjeşte asprim ea pedepsei tain elo r, a osîndirii [îngerilor]: cine este cel care ar p u te a să îndure n eînduplecata pedeapsă ce s-a săv îrşit şi care i-a covîrşit pe aceştia?» Şi Mikhael a lu a t iară şi cu v în tu l şi i-a g ră it lui R afael: «Cine este acela in im a c ă ru ia să n u fie m işcată în tru a c e a sta şi ai căru i ră ru n c h i să nu se fi tu lb u ra t de ac est cuvînt de osîndă ce s-a ro s tit îm p o triv a acelora d in tre ei care au fost izgoniţi aşa?» Şi s-a în tîm p la t că, pe cînd se afla în fa ţa Dom nului duhurilor, M ikhael să-i g ră ia scă lui R afael: «Nu le voi ţine p a rte a eu lor în fa ţa ochilor D om nului, căci Domnul duhurilor îm p o triv a lor s-a m în iat, fiindcă ei se p o a rtă [în faptele lor] ca şi cum ei ar fi D om nul. Căci t o t ce este ta in ic se v a rid ica îm p o triv a lor în veci de v eci; p en tru că nici îngerul, nici om ul nu-şi va prim i p a rte a sa, fă ră nu m ai ei singuri şi-au p rim it osînda p e n tru vecie. Ia r după ju d e c a tă fi-vor ei îngroziţi şi ajunşi în deznădejde, fiindcă au a r ă t a t acestea celor ce locuiesc pe p ăm în t. Şi ia tă num ele acesto r îngeri, astfel sînt num ele lor: întîiul din ei este Sem yaza, al doilea A rstiq ifa, al treilea Arm en, al p a tru le a K okabel, al cincilea T uriel, al şaselea R um yal, al şap telea D aniel, al o p tu lea Neqel, al n o u ălea B araqiel, al zecelea Azazel, al unsprezecelea A rm aros, al doisprezece lea B atary el, al treisprezecelea B asasael, al paisprezece lea H ananel, al cincisprezecelea T uriel, al şaisprezecelea Sim apisiel, al şaptesprezecelea Y etariel, al optsprezecelea T um ael, al nouăsprezecelea T ăriei, al douăzecilea Rum ael, al douăzeci şi u n u lea Azazel. Şi aceştia sîn t căpeteniile îngerilor lor şi sîn t num ele căp eten iilo r de su te, ale căpe teniilo r de cîte cincizeci şi ale căpeteniilor de cîte zece. Num ele celui d in tîi este Y eqon: el este cel care i-a isp itit pe to ţi fiii îngerilor şi i-a fă c u t să coboare pe p ăm în t, şi prin fiicele oam enilor i-a is p itit. Numele celui de-al doi lea este A sbeel: ac e sta le-a d a t p o v aţa rea fiilor îngerilor: el i-a îm b ia t să-şi întineze carnea cu fiicele oam enilor. Num ele celui de-al tre ile a este G adriel: a c esta e cel care 261
le-a a r ă t a t fiilor oam enilor to a te plăgile m o rţii, el e cel care a isp itit-o pe E v a, şi t o t el le-a a r ă ta t fiilor oam enilor plăgile m o rţii şi scu tu l şi zalele şi sab ia de lu p tă , şi to a te uneltele m o rţii p e n tru fiii oam enilor. Ele au ieşit din m îna lui îm p o triv a celor ce tră ie sc pe p ă m în t, din ziua aceea şi în vecii vecilor. Num ele celui de-al p a tru le a este Penem u h e: el le-a d ezv ălu it fiilor oam enilor am ărăciu n e a şi d u lceaţa şi el le-a a r ă t a t to a te tain ele înţelepciunii [în gereşti]. El e cel ce i-a în v ă ţa t pe oam eni să scrie cu ap ă de funingine pe pap iru s, şi sîn t m u lţi cei care s-au r ă tă c it din p ric in a a c e a sta din veac în veac şi p în ă în ziua de azi. Căci oam enii n -au fo st aşezaţi în lum e, ca să-şi v ăd ească astfel cre d in ţa cu condeiul şi cu ap a de funingine. P e n tru că oam enii n -au fo st fă c u ţi altfel decît în g e ri^ c i spre a s e p ă s tra d re p ţi şi p re acu raţi, şi m o arte a care nim iceşte to tu l n u s-ar fi a tin s de ei; d ar din p ricin a cu n o ştin ţei aces te ia care a lor este, ei pier, şi din p ricin a acestei p u teri, ea (m oartea) m ă sfîşie. N um ele celui de-al cincilea este K asd ey ah e: el e cel care le-a a r ă t a t fiilor oam enilor to a te plăgile rele ale d u h u rilo r şi ale dem onilor, şi plaga fă tu lu i în sîn ca să se lepede, şi plaga v ie ţii, şi m u şc ă tu ra şarpelui, şi plag a ce se iveşte la am iază, el, fiul şarpelui cu num ele T a b a h e t. Ia r ac esta este n u m ă ru l lui K asbeel, care le a r ă ta sfin ţilo r în ţelesul leg ăm în tu lu i, pe cînd sălăşlu ia în culm ea slavei sale, şi num ele lui este B eqa. [K asbeel] a c esta i-a ce ru t lui M ikhael să-i a ra te num ele său ta in ic , spre a-l pom eni în leg ăm în t, în cît cei ce a ră ta s e r ă fiilor oam enilor t o t ce este ta in ă , să tre m u re d in a in te a num elui acestu ia şi acestu i leg ăm în t. Şi ia tă p u te re a ac estu i legă m în t: el este ta re şi p u te rn ic , şi [D om nul] a pus legăm întul acesta, A kahe, în m în a lui M ikhael. Şi ia tă tain ele acestui leg ăm în t, şi el este plin de tă rie în tru leg ăm în tu l său. Şi p rin el a fo st a tîrn a t cerul p în ă să se fi fă c u t lum ea, p e n tru vecie. Şi p ă m în tu l a fo st în te m e ia t pe ap ă , şi [ră dăcinile] tain ice ale m u n ţilo r se rid ică din m in u n atele ape, de la facerea lu m ii în tru v e şn ic ie .» (Cartea lui Enoh, apocriful etiopian, I, 2; VI, 1 —8; VII, 1 —6; V III, 1 - 4 ; IX, 1 - 1 1 ; X, 1 -2 0 , 22; X II, 1 - 6 ; X III, 1 - 8 ; XIV, 1 - 7 ; LX VIII, 1 - 5 ; LXIX, 1 -1 7 )
262
PROMETHEUS Deşi mitul prometeic nu e singular, varianta greacă — Prometheus — este cea mai complexă, dar şi cea mai literaturizată; totuşi, ea se reconstituie din fragmente, aparţinînd adesea unor autori a căror optică despre eroul titanic se situează în unghiuri contrare (de pildă, Eshil faţă de Hesiod). Prometheus, fiu al [titanului Iapetos şi al nimfei Klymene, nu este numai sprijinitorul sacrificat al omenirii, căreia îi dă focul şi raţiunea, dar şi numeroase taine ale meşteşuguri lor tehnice uzuale, ci într-un fel şi viaţă, întrucît este văzut şi ca un colaborator divin (împreună cu fratele său Epimetheus) la opera antropogonică; pentru tiparul eshilian, Prometheus este însă cel care distruge ordinea nouă a lui Zeus. Comparaţia cu similarii săi (Matarisvan, în India vedică, mai curînd o personificare metaforică a vîntului, în ipostaza de răspînditor al focului; finicul Văinâmdinen, mai curînd un artizan univer sal; polinesianul M aui, într-adevăr un semizeu complex prouman, lipsit însă de forţa tragică a sacrificiului personal) îi confirmă lui Prometheus caracterul aproape definitoriu de erou civilizator arhe tipal.
Pe P ro m eth eu s cel cu p lan u ri dibace, Zeus l-a ferecat în la n ţu ri de n ed escu rcat, în piedici dureroase, încolăcindu-le p în ă la m ijlocul u n u i stîlp . Apoi d ete dru m u l în zbor c ă tre el unei p a ju ri cu aripile în tin se ; şi p a ju ra m înca din fica tu l său n em u rito r, ia r p este n o ap te ficatu l se refăcea39 to t pe a t î t cît înfulecase din el ziua p a să re a cu aripile în tin se . D ar vînjosul fecior al A lkm enei celei cu glezne fru m oase, H erakles, doborî p a ju ra şi, în d e p ă rtîn d de fiul lui Ia p eto s a c e a stă c ru n tă n ă p a s tă , îl sm ulse din chinurile lui, ch iar cu în cu v iin ţa rea lui Zeus O lim pianul, cel cu tro n m ă re ţ, care voise ca gloria lui H erakles T h eb an u l să se în tin d ă şi m ai m u lt p este p ăm în tu l cel h ră n ito r: în tru grija a c e a sta a sa el îşi o cro tea nobilul fiu şi, în pofida m îniei sale, îşi p ă ră s i ciuda ce i-o p u rta se lui P rom etheus de cînd a c e sta se rid icase la lu p tă îm p o triv a planurilor clo co tito ru lu i fiu al lui K ronos. A cestea se p etre cu seră pe vrem ea cînd se descurca sfada d in tre zei şi oam enii m u rito ri, la Mekone. în zilele acelea P ro m eth eu s, cu in im a plină de rîv n ă , îm p ărţise un bou u riaş, pe care îl aşezase apoi d in a in te a tu tu ro ra .
263
El Încerca să am ăg ească m in te a lui Zeus: în tr-u n a din cele două grăm ezi el pusese sub piele că rn u ri si m ăru n ta ie pline de grăsim e, peste care vîrîse d re p t acopcrăm înt b u rta bou lu i; în c e alaltă aşezase, cu vicleşug înşelător, m orm anul de oase goale ale v ite i, acoperindu-le peste to t cu seul alb. D in ain tea acesto ra, p ă rin te le zeilor şi al oam enilor îi spusese: «O, fiu al lui Iap eto s, fiin ţă d in tre to ţi cea m ai n o bilă, făcînd tain u rile ai fost p rea p ă r ti n ito r, p rieten e drag». Aşa v o rbea, în zeflem ea, Zeus ale căru i sfa tu ri sînt veş nice. Ia r P ro m eth eu s, cu gînduri viclene, i-a ră sp u n s su rîzînd uşor, în g rijo rat de în şelăto ru l său vicleşug: «Măreţu le Zeus, tu cel m ai slă v it d in tre zeii cei veşnic vii, alege aşad ar din aceste două grăm ezi pe aceea c ă tre care îţi dă ghies in im a t a din p iept.» E l ro stise cu in im a plină de viclenie, şi Zeus, ale că ru i sfa tu ri sîn t veşnice, a priceput vicleşugul şi a ş tiu t să-l recunoască. D ar el se şi gîndea în in im a sa la p ră p ă d u l m u rito rilo r şi la chipul în care să-l încheie. Cu am în d o u ă m îinile el rid ică seul cel alb, şi sufle tu l i se um p lu de m înie, în vrem e ce fierea i se rid ica spre inim ă, la ved erea oaselor goale ale v ite i ce tră d a u viclea nul te r tip . Şi ia tă de ce pe p ă m în t, fiii oam enilor ard pen tr u N em u rito ri oasele goale ale victim elo r pe altarele cu m iresm e. — Şi Zeus, a d u n ă to ru l de nouri, ro s ti in d ig n a t: «Vai, fecior al lui Ia p eto s, care ştii m ai m u lte ca oricine pe lum e, v ă d , p riete n e, că în că n-ai u ita t de vicleanul te rtip .» A stfel v o rb i în fu ria t Zeus ale că ru i sfa tu ri sîn t veşnice; şi de a tu n c i, p ă s trîn d m ereu în am in tire ac est vicleşug, el n u le d ă d e a oam enilor, p rin m ijlocirea frasinilor, avîn tu l focului n e o ste n it. D ar v ite a z u l fiu al lui Iap eto s a ş tiu t să-l am ăg ească şi a ră p it, în tr-o n u ia gău n o asă, lum ina stră lu c ito a re a n eo b o sitului foc. N um aidecît Zeus, tu n ă to ru l din n o ri, s-a s im ţit adînc r ă n it în in im ă şi s-a m în iat în sufletu l său , cînd a v ă z u t că ard ea p rin tre oam eni s tr ă lu cito are a v ă p a ie a focului. (Hesiod, Theogonia, 521 —569)
Prom etheus: D um nezeiescule A ith er, suflu în a rip a t al v în tu rilo r, obîrşii ale fluviilor, ta la z u ri fă ră n u m ă r care în 264
c re ţiţi fa ţa m ărilor, tu glie, m aică a tu tu ro r fiinţelor, şi tu soare, privirile căru ia îm b răţişează firea în trea g ă, ve deţi cum se p o a rtă zeii cu u n zeu? I a tă căro r rele le-am căzu t p ra d ă p e n tru m ii de ani. U itaţi-v ă la nevrednicele la n ţu ri pe care dom nul cel nou al nem uritorilor le-a fă u rit p en tru m ine. Vai, s o a rta m ea de azi şi cea v iito are îmi iscă suspinul. Care v a fi c a p ă tu l suferinţelor m ele? D ar ce vorbesc eu? Oare n u ştiu să citesc viitorul, p o t oare să mi se în tîm ple nenorociri n ep rev ăz u te ?40 Oare nu cunosc p u tere a n eîn v in să a nevoii? Să în d u răm cu b ă rb ă ţie h o tă rî rea d estin u lu i. D ar, v ai, n u p o t nici să* vorbesc, nici să tac asu p ra sorţii care m ă copleşeşte. N enorocitul de m ine, anum e d arurile pe care le-am fă cu t m u ritorilor au adus a.supra m ea a tîta asprim e. Am ră p it focul din cer ca să le fac p a rte şi lor de el, iar focul acesta a aju n s p en tru ei principiul tu tu ro r artelo r, izvorul a m ii de foloase. Ia tă crim a p e n tru care am fost în lă n ţu it şi expus pe stînca ac easta tu tu ro r ocărilor văzduhului [...] Corul: D ar p en tru ce jig n ire te -a silit Zeus să înd uri o p u rta re a tît de sălb atică? C are-ţi este p ăc atu l? V orbeşte, dacă n u e ch in u ito r p e n tru tine. Prom etheus: V ai, m ă doare dacă spun, m ă doare dacă ta c şi to tu l slujeşte suferinţei m ele. P rin tre n em uritori începea să se a ţîţe u ra şi să-şi facă loc discordia. Unii voiau să-l izgonească pe K ronos ca să-i dea sceptrul lui Zeus; d im p o triv ă, alţii se căzneau să-l în lătu re de pe tro n anum e pe acesta, pe veci. E u unul le-am d a t, dar de geaba, cele m ai în ţelep te sfa tu ri copiilor cerului şi ai p ă m în tu lu i, T itan ilo r. C u tezan ţa lor m in u n a tă dispreţuia dibăcia şi vicleşugul; socoteau că vor învinge fă ră tru d ă nu m ai p rin p u terile lor. în ce m ă priveşte, m aica m ea Them is şi însăşi G aia, care e a d o ra tă sub felurite num e, m i-au p roorocit n u o d a tă că, în b ă tă lia ce se pregătea, fo rţa şi v io len ţa n u v o r fi de nici un folos şi că num ai vicleşugul v a h o tă rî b iru in ţa . Cînd le-am v e s tit acest ora col, ab ia d ac ă au b in ev o it să m ă asculte. In asem enea îm p reju rare m i s-a p ă r u t m ai în ţelep t să m ă a lă tu r m am ei mele şi să fiu de bunăvoie de p a rte a lui Zeus, p e n tru că şi el m ă chem ase să m ă a lă tu r lui. D a to rită mie şi veştilor aduse de m ine, el a ş tiu t să-l arunce pe K ronos cel s tr ă vechi, îm preună cu to ţi a p ă ră to rii lui, in genunile negre şi adinei din T a rta ro s. D upă asem enea slujire, ia tă preţul 265
n evred n ic cu care m -a r ă s p lă tit acest tira n ceresc; şi ia tă cusurul o b işn u it al tira n ie i: n erecu n o ştin ţa fa ţă de p rie te n i. Ia r p ricin a ch in u rilor m ele, despre care m ă în tre b a ţi, v ă voi îm p ărtăşi-o . D e-abia aşezat pe tro n u l p ărin te lu i său, îm p ărţin d u -le tu tu ro r zeilor onoruri şi ră sp lă ţi, (Ze us) se s tră d u i să-şi în tă re a s c ă im periul. D ep arte de a-i îi a v u t în vedere pe n efericiţii m u rito ri la a c e a stă îm p ă r ţe a lă , el a v o it să le n im icească to a tă sp iţa, ca să facă a lta n o u ă. N im eni n u p ă ru a se îm p o triv i, n u m ai eu am în d ră z n it, am s ta t sta v ilă n u m ai eu p e n tru ca, răp u se de tră z n e t, fă p tu rile om eneşti să n u aju n g ă să populeze t ă rîm u l lui H ades. A sta e p ricin a asprim ilor care m ă cople şesc; ia tă ce m -a fă c u t să în d u r aceste chinuri, groaznice chiar n u m a i de p riv it. Mi-a fo st m ilă de m u rito ri, ia r de m ine n u i-a fo st n im ă n u i m ilă. Cu m ine el se p o a rtă fă ră cru ţa re, în să chinul pe care-l ra b d este ru şin ea tira n u lu i m eu. [...] E u I-am jig n it pe Zeus, ştiu a s ta , p e n tru că am v ru t să-l jignesc, n u voi tă g ă d u i. Spre a-i a ju ta pe m u rito ri, m -am dus la pierzanie eu însum i. D ar n-am p u tu t crede că voi fi astfel osîn d it să m ă v ă d m is tu it pe stîncile aces te a , în piscul p u stiu al acestu i m u n te unde nim eni n -ar p u te a locui. [...] Prom etheus: Să n u v ă în ch ip u iţi că tă c e re a m ea porneşte din tru fie sau din d isp re ţ; d a r sufletul m eu piere la gîndul nevrednicei s tă ri în care m ă aflu. T otuşi cui a ltu ia decît mie îm i ră m în d ato ri zeii cei noi p e n tru cin stea de care se b u cu ră? D a r să n u m ai vorbim de a s ta : a r însem na să re p e t ceea ce ş tiţi dem ult. L u aţi în seam ă n u m a i care a fost n en o ro cita so a rtă a oam enilor şi cum eu, scoţîndu-i din p ro stia în care zăceau, i-am fă c u t iscoditori şi iscusiţi; n u spun ca să m ă plîng, ci ca să v ă fac cu n o sc u tă în tin derea b inefacerilor m ele. E i vedeau şi p în ă la m ine, d ar vedeau p ro s t; auzeau, în să fă ră să p riceap ă. P ă rîn d n işte n ălu ci d in tr-u n vis, v eacuri în şir ei am estecaseră to tu l lao laltă. N eştiind să folosească nici că răm id a, nici che re ste a u a p e n tru a-şi zidi case lum inoase, ei tră is e ră , ca lacom a fu rnică, în întunecoase bordeie săp a te sub p ă m în t. Nici un sem n desluşit n u -i a ju ta să deosebească an o tim pul chiciurei de acela al florilor, al fru ctelo r şi al seceri şului. F ă ră a cu g eta, ei se vînzoleau la nim ereală pînă în clipa cînd i-am fă cu t să bage de seam ă ră s ă ritu l şi, ceea ce-i şi m ai greu de recu n o scu t, asfin ţitu l astrelo r. P e n tru 266
ei am g ă sit cea m ai fru m o asă d in tre ş tiin ţe ; aceea a num ere lor; am a lc ă tu it îm b in a rea de lite re ; şi am d a t tem ei M em oriei, m am ei m uzelor, sufletului v ieţii. E u cel dintîi am pus v itele la ju g , ca să-i slu jească pe oam eni, p en tru jug sau poveri, ia r ei le-au pus la m uncile cele m ai isto v i to a re . P rin m ine, teleg a rii în v ă ţa ţi la ham au ajuns să tra g ă carele, în alaiurile îm belşugatului ră s fă ţ. N im eni al tu l d ecît t o t eu am n ă sc o c it aceste tră s u ri în arip a te în care n av ig ato rii p o t r ă tă c i pe m ă ri. N efericitul de m ine! D u p ă a tîte a n ăsco ciri m en ite să-i a ju te pe m u rito ri, p e n tru m ine unul n u aflu v reun m ijloc să curm suferin ţele In d u ra te ! Corul: Ai fost n e s ă b u it şi-ţi duci c ru n ta osîndă. Ca un m edic ră u , eşti d e z n ă d ă jd u it de caznele ta le pe care nu ştii cum să le vin d eci. Prometheus: A scu ltaţi şi re stu l şi veţi adm ira şi m ai m ult artele şi m eşteşugurile pe care le-am d ă ru it oam enilor. P în ă la m ine, şi a s ta e binefacerea m ea cea m ai m are, cînd erau loviţi de vreo boală nu se găsea nici un leac p e n tru ei, fie în h ra n ă , fie în fie rtu ri, fie în u nsori: lipsiţi de leacuri, ei piereau . Azi, prin am estecurile salv ato are pe care i-am în v ă ţa t să le facă, se v in d ecă to a te bolile. T o t eu am în te m eiat, în to a te ram u rile, a r ta prezicerii v iito ru lu i. E u cel d intîi am d eo seb it, d in tre vise, a d e v ăra te le vedenii, am d eslu şit p revestirile m ai grele şi sem nele n eprevăzute din că lă to rie, am lă m u rit fă ră greş zborul p ăsărilo r de p ra d ă (rostul) acelora d in tre anim ale care, p rin firea lor, sînt p re v estito a re de bine ori de ră u ; (le-am a r ă ta t) to t ce p o ate isca în tre ei u ră , drag o ste sau u n ire ; ceea ce prin luciul sau prin culoarea din m ă ru n ta ie le v ictim e lor p o ate fi p lă c u t p e n tru zei; ca şi fru m u se ţe a felu r ită a form elor fierii şi fica tu lu i. În tin zîn d pe foc, în tr-u n înveliş de grăsim e, m ăru n ta ie le din tru p u l (victim elor) şi coapsele, i-am în d ru m a t pe m u rito ri spre o ş tiin ţă ane v oioasă, şi am silit să v o rb ească ochilor sem nele de văpaie, pînă a tu n c i n e z ă rite . D ar aceasta n u e to tu l: bunurile acelea folositoare, în g ro p ate în p ăm în t, precum aram a, fierul, a rg in tu l şi au ru l, cine oare s-ar p u te a lău d a că le-a descoperit în ain te de m ine? N im eni, fă ră în d o ială, dacii n u d o reşte să fie so co tit un am ăg ito r. în tr-u n cuvînt, to a te arte le pe care le cunosc fiinţele om eneşti se datoresc lui P ro m eth eu s. 267
Corul: D u p ă ce ai săv îrşit a tîte a p e n tru m u rito ri, nu te lăsa p ra d ă chiar tu dezn ădejdii. N ădăjduiesc că, eliberat din aceste la n ţu ri, vei m ai p u te a să fii la fel de p u tern ic ca Zeus. Prometheus: N u. F iin d că n u aşa a rîn d u it neocolita so artă . N um ai d u p ă ce voi îi în d u ra t cazne şi ch in u ri n en u m ă ra te , voi ieşi din aceste fiare: m eşteşugul este prea slab îm p o triv a n e c e sită ţii. Corul: Şi ce a rb itru are a c e a s tă n ec esitate? Prom etheus: Cele tre i M oire, precum şi E rinyile care nu u ită nim ic. Corul: Cum, nici chiar Zeus n u e to t a tît de p u tern ic ca ele? Prom etheus: D a , n ici ch iar el nu-şi v a p u te a ocoli d e stin u l.41 Corul: Şi cum să fie ac est d estin altfel decît cîrm uind veşnic? Prometheus: Nu m ă m ai în tre b a ţi, n u s tă ru iţi! Corul: E ste oare a tît de te m u tă ta in a pe care o p ă stre z ii? Prometheus: C ă u ta ţi a lt dialog. N u este vrem ea dezvălui rii ac estu i m ister. Să ră m în ă m ai ascuns ca oricînd, căci de tă c e re a m ea a tîrn ă eliberarea m ea din aceste fiare nevrednice, ca şi sfîrşitul suferinţelor mele. (Eshil, Prometheus înlănţuit , I; III)
• A fost o vrem e cînd zeii ex istau , d ar n u erau încă fă p tu rile m u rito are . Ia r cînd le-a v e n it şi ac esto ra tim pul să le chem e so a rta la v ia ţă , zeii le-au p lă m ă d it sub p ă m înt, făcînd un am estec de p ă m în t, de foc şi de to t ce se m ai p u te a îng em ăn a cu focul şi cu p ă m în tu l. A poi, cînd au v r u t să le sco a tă la lu m in ă , au pus pe P ro m eth eu s şi p e E p im e th e u s s ă le înzestreze cu însuşiri, îm p ă rţin d însu şirile în chip p o triv it fiecăreia. A tunci însă E pim etheus l-a ru g a t pe P ro m eth eu s să-l lase să facă singur a c e a stă îm p ă rţe a lă . «D upă ce eu voi fi fă c u t îm p ărţea la , tu ai s-o cercetezi.» Înduplecîndu-l pe celălalt, îm p ă rţito ru l s-a a p u c a t de lucru. îm p ă rţin d însuşirile, u n o r fă p tu ri le-a d a t p u tere fă ră iu ţe a lă ; altele, care erau m ai slabe, au fost în zestra te de el cu iu ţe a lă ; pe unele le în arm a , ia r celor cărora le h ărăzise o fire n e a ju to ra tă , le-a n ăsc o cit alte în 268
suşiri bune, spre a le salv a; astfel, fă p tu rilo r u rsite să fie m ici, le-a d ă ru it fuga în a rip a tă sau un a d ă p o st subpăm intean; pe cele căro ra le sporise s ta tu ra — chiar aceasta le era şi m ijlocul de scăpare. T o t aşa, îm p ă rţe a la lui avea rostul să le facă d eo p o trivă în fa ţa norocului şi, în to t ce născocea, el avea g rijă ca nici o stirp e să n u p ia ră . D ar. după ce le-a d ă ru it m ijlocul să scape de a fi nim icite unele de celelalte, ia tă că a în ch ip u it p e n tru ele o ap ă rare priel nică în fa ţa schim b ărilor de te m p e ra tu ră ce vin de la Zeus: le-a îm b ră c a t cu b la n ă deasă ori cu carapace t e m einice, p o triv ite a le ocroti de frig, d ar în stare să le aju te la fel îm p o triv a arşiţei, fă ră să m ai socotim că a tu n ci cînd se culcau, le-ar fi slu jit şi d re p t în v elito are, fiecare avînd-o pe a sa, firească. Unele fă p tu ri le-a în c ă lţa t cu copite, altele cu gheare p u tern ice, lip site de sînge. D upă aceea el a fă cu t ro s t de h ra n ă felu rită p e n tru fiece stirp e în p a rte : p e n tru unele ia rb ă crescu tă din p ă m în t, p en tru altele fructele pom ilor, p en tru altele ră d ă c in i; au fost unele căro ra le-a h ă ră z it carnea alto r anim ale ca h ran ă şi a h o tă rît ca ac estea să se p răsească p u ţin , pe c îtă v re me celor ce astfel se îm p u ţin au le h ărăzise înm ulţire îm belşugată, ocrotindu-le în acest chip su p rav ieţu irea. Dar, în tru c ît E p im eth eu s n u era destul de d ib aci, el n-a b ă g a t seam ă că irosise com oara însuşirilor în folosul făptu rilo r lipsite de ju d e c a tă , iar stirp e a oam enilor a răm as n eîn ze strată, aşa că el n u m ai ştia ce-i de fă cu t. In vrem e ce c ă u ta să iasă din în c u rc ă tu ră , soseşte P rom e theus să cerceteze îm p ă rţe a la ; el vede că celelalte fă p tu ri sînt în zestrate m u lţu m ito r în to a te privinţele, pe cîtă v re me om ul e gol, desculţ, dezvelit şi d ez arm at. Venise şi sorocul cînd omul era s o rtit să iasă şi el de sub p ăm în t spre a se ridica la lum ină. A tunci P ro m eth eu s, în cu rc at că nu ştie ce m ijloc ar p u te a găsi p e n tru salvarea om ului, răp eşte de la H ephaistos şi de la A thene iste ţim e a creatoare a m eşteşugurilor, furînd focul — căci fă ră foc n u ar do bîndi nim eni a c eastă iste ţim e , nici n u ar pu tea-o folosi; astfel îl în zestră pe om. Ia tă aşad ar cum a d o b în d it om ul in te lig e n ţa p o triv ită a nevoilor v ieţii. D ar m ă ie stria de a cîrm ui c e tă ţile n u o avea. A ceasta se afla în m îna lui Zeus. Şi P ro m eth eu s nu m ai p u te a să p ă tru n d ă în acropola care era lăcaşul lui Zeus, iar Zeus îşi m ai avea şi paznicii săi te m u ţi. El se 269
strec o ară în schim b în atelieru l unde A thene şi H ephaisto s îşi făceau lao laltă m eşteşugul şi, d upă ce ră p eşte a r ta lui H ep h aisto s de a se sluji de foc şi celelalte m eşteşuguri care sîn t ale A thenei, le d ă ru ie şte om ului. Şi de acolo vin înlesnirile v ie ţii p e n tru neam ul om enesc, d ar m ai tîrziu P rom eth eu s a fo st în v in u it de fu rt, aşa cum se spune, din p ricin a lui E p im eth eus. (Platon, Protagoras, 320d — 322a)
ÎMPĂRAŢII CHINEZI LEGENDARI Ca şi în Sumer sau în Egipt, în China arhaică ar fi domnit cinci împăraţi mitici, socotiţi de posteritate cînd zei, cînd domnitori pă mînteşti, cărora însă tradiţia le atribuie nu numai războaiele şi actele administrative iniţiale, ci şi inventarea ori propagarea utili zării primelor ştiinţe şi unelte umane; astfel, toate aceste personaje par portrete arhetipale de eroi civilizatori. Fragmentarea excesivă, aproape pulverizarea prin timp a marilor mituri ale începutului duce adesea la operaţii de reconstituire, deloc lesnicioase, care în chip inevitabil capătă aspecte mozaicale.
Huang-ti , îm păratul Galben Cînd H u an g -ti s-a su it pe tro n , în t o t universul s-au s ta to rn ic it p acea şi lin iştea. C îrm uitorul n u văzuse nici o d a tă phoenicşi (feng huang) şi se t o t gîndea cum or fi a ră tîn d . O d a tă , l-a ch em at la sine pe T ian-lao şi l-a în tre b a t: «Cum a r a tă (p ăsările) feng huang?»Tian-lao i-a ră s pu n s: « In fa ţă sîn t ca leb ăd a, ia r din sp ate am intesc de unicornul tsilin yâ . A u g ît de şarpe şi coadă de p eşte, în fă ţişa re a pielii ca la dragoni, tr u p de bro ască ţe sto a să , b ă r bie de rîn d u n ică şi cioc de cocoş.» (după Han Ying / sec. II î.e.n./)
270
• L a o d e p ă rta re de p a tru su te de li spre su d -v est se află piscul K unlun, ia r acolo este c a p ita la de jos a m o n arh u lui [H u an g -ti]. A ceasta e c îrm u ită de sp iritu l Lu-u, care are în fă ţişa re a u n u i tig ru cu gheare, cu n o u ă cozi, însă cu tru p om enesc. T
L a m ijlocul oceanului e ste m untele T husho, pe care creşte un m are piersic ce şi-a ră sp în d it crengile pe o lă r gim e de tre i m ii de li. C ătre n o rd -est, p rin tre ram urile lui, se află porţile dem onilor p rin care tre c to a te gloatele diavoleşti. în fa ţa p o rţilo r s ta u doi sfinţi. U nul se num eşte S hen-tu, altu l Y ui-lei. A ceştia controlează pe fiecare de m on şi, d ac ă v ăd pe v reu nul ră u fă c ă to r, îl leag ă cu o funie de p a p u ră şi îl d au tig rilo r să-l m ănînce. Pe a tu n c i, H u an g -ti a s ta to rn ic it d a tin a alungării de m onilor. Spre a scă p a de invazii, este nevoie să se aşeze două [s ta tu i] om eneşti din lem n de piersic, de asem enea, să fie z u g răv iţi pe u şă S h en -tu , Y ui-lei şi u n tig ru , şi to to d a tă să se atîrn e o funie de p a p u ră . (Cartea munţilor şi mărilor — varianta arhaică)
[H u an g ]-ti s-a u rc a t pe m u n tele H eng-shan, ia r pe ţ ă r mul m ă rii a în tîln it anim alul să lb a tic ferm ecat B aitse, care ş tia să v o rb ească, şi (îm păratul) i-a pus în tre b ă ri asupra d u h u rilo r şi dem onilor din L um ea subcerească şi a d a t p o ru ncă să fie z u g ră v it t o t ceea ce istorisise anim a lul să lb a tic . (Ma Sii, Desluşirea istoriei, 5)
• Din vechim e, s u b s ta n ţa p re a c u ra tă şi spiritele m orţilor nasc [d u h u ri şi dem oni], ac eştia fiind cu to tu l în n u m ăr de 11 520 soiuri. I a tă ce anum e i-a p o v e stit B aitse (lui H uang-ti), iar suveranul a p o ru n c it să se facă desene după to ate acestea. (Chjang Tsiun-fan / sec. X —XI /)
271
O dinioară, H uang-ti a a d u n a t duhurile şi dem onii pe m untele T ai-sh an . El şedea în tr-u n car triu m fal, la care fuseseră în h ă m a ţi elefanţi şi care era în so ţit de şase d ra goni. [P asă rea m agică] Bi-fan conducea carul, în faţă şedea Ci-yu, iar duhul v în tu lu i m ă tu ra calea. S tăpînul ploilor stro p ea drum ul, tig ri şi lupi alergau în ain te, d u h u rile şi dem onii veneau din sp ate, şerpi în arip aţi se aşterneau pe p ăm în t, iar phocnicşii p lu teau în cer. In această adun are a sp iritelor, [H u an g -ti] a n ăsco cit m uzica tsingtsiue. (Han Fei-tsâ /sec. III
î.e.n./)
T riplul arb o re de m ă rg ă rita r creşte lîngă fluviul Ci-shui; la în făţişare seam ăn ă cu un chiparos, deşi alţii spun că aduce cu coada unei com ete, a tît n u m ai că, în loc de ace, are m ă rg ă rita re . (Cartea munţilor şi mărilor)
• Aşa cum povestesc isto ricii din vechim e, fiica lui C hjen-m eng a fu ra t m ă rg ă rita ru l negru al lui H uang-ti, s-a în ecat în tr-u n rîu şi, prefăcîndu-se în tsisiang, a devenit un duh al apei. (Tratat despre Siichuang)
H u an g -ti se p lim b a lîngă Ci-shui, pe m alul de m iază n o ap te, apoi a u rc a t c re a sta (m untelui) K unlun, după aceea a c o tit spre m iazăzi, pornind pe drum ul de în to a r cere, d ar şi-a p ierd u t m ă rg ă rita ru l său negru. L-a trim is pe Chji să-l cau te, d ar ac esta nu l-a g ăsit. L-a trim is pe Li-chjou să-l cau te, d ar nici ac esta nu l-a g ăsit. L-a tr i mis pe Ci-kou să-l cau te, şi nici ac esta nu l-a g ăsit. A tunci l-a trim is pe H siang-w ang, şi siang-w ang l-a g ăsit. H uang-ti a s trig a t: «E u im ito r cum de l-a p u tu t găsi H siang-w ang!» (Cliuang-tze / sec. IV î.e.n./)
H u an g -ti n u l-a p u tu t în frîn a pe Ci-yu prin m ijlocirea om eniei şi a d re p tă ţii. (Cercetarea imperială a anilor Tai-ping)
272
[H u ang-ti] dresase urşi, p a n te re , ja g u a ri şi tig ri ca să se p o a tă lu p ta cu Y ang-ti (Ci-yu), po cîm pia B antsiuan. (Sii-m a Tsien, M em orii istorice)
Ilu a n g -ti s-a b ă tu t cu Ci-yu în şesul C hjo-lou; Ci-yu a ră sp în d it o ceaţă d easă care nu s-a risip it tre i zile, aşa că to ţi ostaşii s-au r ă tă c it. A tunci H uang-ti i-a p o ru n cit lui Feng-hou să facă, d u pă m odelul Ursei M ari, un dispozi tiv a d a p ta t care să a ra te d irecţia că tre ţă rile lum ii. Acela a fă u rit „carul care a r ă tă spre sud“, ia r Ci-yu a fost lu a t prizonier. (Yui Si / 2 8 1 - 3 5 6 / , Chji lyi)
• Se m ai p o v esteşte că îm p ă ra tu l G alben a lu cra t m u ltă vrem e la tu rn a re a unui preţios trepied, la poalele m u n te lui T sing-shan. T repiedul a ieşit uriaş, cu o înălţim e de un chjang şi tre i ci, avînd o ca p a c ita te m ai m are chiar decît un chiup de lu t p e n tru zece dijm e de boabe. Pe tr e pied fusese scu lp tat un dragon p lu tin d p rin tre nori, pe sem ne Y ing-lung, apoi duhurile bune şi rele din to a te cele p a tru zări, ca şi felurite p ă să ri uim itoare şi fiare neobiş n u ite . îm p ă ra tu l G alben a aşezat n e p re ţu itu l trepied la poalele m un telu i T sing-shan, şi cu acel prilej a organizat un m are o sp ăţ. în ceasul h o tă rît s-au a d u n a t to ţi zeii cereşti şi oam enii din cele o p t ţin u tu ri ale lum ii, era puz derie de oam eni, zarv ă, zgom ot. în to iu l o sp ăţu lu i a a p ă ru t d eo d ată un dragon ferm e ca t, aco p erit cu o stră lu c ito a re p lato şă de aur, şi-a scos din n o ri tru p u l pînă la ju m ă ta te şi şi-a lă s a t o m u s ta ţă d rep t în n ep reţu itu l trepied. H u an g -ti a p rice p u t că acela era un sol de la p alatu l ceresc, v en it să-l cheme înapoi în cer, astfe l că, îm p reu n ă cu zeii pogorîţi în lum ea om e nească, în n u m ăr de peste şaptezeci, a şi d isp ă ru t n u m ai decît în nori, a în călecat pe spinarea dragonului şi a p o r n it să se în alţe sus în cer. C îrm uitorii ţă rilo r m ici şi gloata, văzîndu-l pe îm p ă ra tu l Galben cum încălecase dragonul şi se în ălţase sus, au v ru t să-l urm eze, însă nu au p u tu t să sară pe sp inarea d ragonului, ci doar, îm brîncindu-se 273
18
şi striv in d u -se u nii pe a lţii, s-au a g ă ţa t de m u s ta ţa d ra gonului. M u staţa n u i-a p u tu t ţin e, s-a r u p t şi a căzu t cu ei cu t o t pe p ă m în t. O am enii au ap u c at să tra g ă jos chiar şi n e p re ţu itu l arc al îm p ă ra tu lu i G alben, ce fusese a tîr n a t de m u s ta ţa dragonului. C îrm uitorii şi oam enii din pros tim e care căzuseră pe p ă m în t plîngeau am arnic, îm b ră ţi şînd n ep reţu itu l arc şi apucînd cu m îinile m u s ta ţa ru p tă a dragonului. (Reconstituire în: Yuan Kâ, Miturile Chinei antice, 1959)
H u an g -ti a fă c u t cel d in tîi p ă lă rii şi veşm inte. (Analele de bambus)
În tîia c u rte zan ă a lui [H uang-ti] se num ea L ei-tzu, din neam ul Syiling. E a a fo st cea d in tîi care a în cep u t să crească vierm ii de m ă ta se , de aceea e v e n e ra tă ca o cro tito area m ă tă su rilo r. (Istoria străveche, 5)
Se v o rb e şte în lum e că [H u an g -ti] a p re p a ra t un elixir din cin ab ru , pe m u n tele T zo-yang-shan, că a ajuns sfînt şi că s-a în ă lţa t la cer călare pe un dragon. (Tsui Bao /sec. III —IV/, Comentarii despre cele străvechi şi cele de azi)
D ragonul şi-a coborît m u stă ţile în p iro strii, H uang-ti s-a a g ă ţa t de ele şi s-a aşezat pe dragon. De aceea, lum ea a în cep u t să nu m ească locul acela „P iro striile cu m u s ta ţă 41 (Cartea apelor)
Ci-yu , inventatorul armelor în popor se spune că [Ci-yu] avea tru p de om, copite de ta u r, p a tru ochi şi şase m îini. în vrem urile (d in asti ilor) Tsin şi H an se m ai spunea to t aşa că Ci-yu ar avea pe tîm ple p ăru l ca n işte săb ii şi nişte suliţe, şi că pe cap are coarne. (Jen Fang, Descrierea lucrurilor uimitoart / sec. V/)
274
Ci-yu m ăn în că nisip şi p ietre. (Chipuri de dragoni, peşti şi fluvii)
Ci-yu av ea cap de ara m ă , el ştia să în g h ită p ietre, să zboare p rin aer şi să tre a c ă prin locuri prim ejdioase. T ot atu n ci, din pielea ta u ru lu i K ui, a fost a lc ă tu ită to b a ; b ătîn d u -se în ea de n o u ă ori, Ci-yu nu a m ai p u tu t zbura, aşa că I-au om orît. (Jen-cen /sec. X V II/, Comentarii la Cartea munţilor şi mărilor)
Ci-yu a n ăsco cit cinci feluri de arm e: topoarele, lăncile, trid e n tu l şi două soiuri de securi. (Su E, Su-shi yang-yi — sec. IX)
Pe m untele Sung-shan creşte un copac, n u m it arţar. A rţa ru l este lucrul acela în care s-au p re sch im b a t b utucii scoşi de pe Ci-yu. (Cartea munţilor şi mărilor)
Prim ul agricultor în vrem urile stră v e c h i, to ţi oam enii se h ră n ise ră cu carnea p ăsă rilo r şi a dobitoacelor. D ar c ă tre tim p u l lui S hen-nung au aju n s să fie a t î t de m u lţi oam eni, încît nu le m ai erau destule p ăsările şi dobitoacele. A tu n ci Shennun g , folosindu-se de o cale m iraculoasă, i-a în v ă ţa t pe oam eni să m u n cească p ă m în tu l şi să tra g ă foloase de pe u rm a ac estu ia, p e n tru care fa p t oam enii I-au poreclit „zeul a g ric u ltu rii44. (Ban Ku, Bo hu tung)
împăratul Yao şi dregătorul său Kao-Yao Y ao av ea g rijă de to a tă L um ea subcerească, şi dacă ci neva era flăm înd, el zicea că acela e flăm înd din cauza sa, [a îm p ă ra tu lu i Y ao]; d ac ă cineva în d u ra frigul, el zicea 275
că acela îng h eaţă to t din cauza sa; dacă cineva făcea o crim ă, Yao zicea că el, îm p ăra tu l însuşi, este vinovat de crim a aceluia. (Liu Siang / 7 7 — 76 î.e.n ./, Grădina mărturisirilor)
Deşi Yao era cîrm uitorul L um ii subcereşti, el p u rta iarn a o piele de cerb, iar v a ra îm b răc ăm in te de cînepă. S tuful [de pe acoperişul său] nu era re te z a t, stîlpii nu erau n eteziţi. E l se h ră n ea cu m ei neales şi cu fie rtu ră de b u ruieni sălb atice şi de alte p lan te. V iaţa lui nu p u tea fi asem u ită nici m ăcar cu traiu l p o rtaru lu i [...] Yao m încă din străc h in i de lu t şi bea din ulcioare de lut. (Han Fei-tsâ)
în tru c ît Yao era un cîrm u ito r plin de om enie, în cîte o sin g u ră zi se în tîm p la să fie zece sem ne prev estito are de b in e; ia rb a din p a la t se prefăcuse în grîne, în curte s-au sălăşluit phoenicşii, pe trep te le palatului a crescut copacul-calendar, în b u că tă rie a r ă s ă rit arborele sha-pu. (Je n F ang, Descrierea lucrurilor uimitoare)
Cînd Yao a aju n s cîrm u ito r, în cu rtea sa a crescut co pacul m ing-tziă. A cesta îi slujea d rep t calendar. * (Desluşirea istoriei)
«Sha-pu» este iarb a norocului. Pe vrem ea lui Yao, aceasta creştea în b u c ă tă rie , alungind arşiţa şi răcorind încăperea. (D icţionarul Lămurirea semnelor )
• Pe cînd Y ao se afla pe tro n de şaptezeci de ani, din ţa ra C hji-chji i-a fost ad u să în d ar o p asăre chung-m ing, cu p u pile duble, care m ai era n u m ită şi S huang-tsing, adică O chi-dublu. Pe d in afa ră, ea a r ă ta la chip ca un cocoş, însă cîn ta ca un phoenix (feng huang). Cînd îi venea v re m ea să-şi schim be penele, ea îşi lepăda penajul şi îşi lua zborul golaşă. E a p u te a să se b a tă cu fiarele c ru n te —cu lupii şi cu tig rii, iar cînd era ea de fa ţă , m îrşăvia, n ăp astele şi orice r ă u tă ţi nu le p u te a u aduce oam enilor nici o v ă t ă m are. E ra h ră n ită cu p a s tă de jad , iar uneori venea în zbor de cîtev a ori pe an, alteo ri însă n u se în to rce a ani 276
in şir. T o ţi oam enii îşi m ă tu ra u şi îşi îm podobeau casele, cu n ăd e jd e a că va veni (pasărea) chung-ming. Cînd această p asăre a în c e ta t să m ai sosească, oam enii au început a-i ciopli chipul în lem n ori a i-l tu r n a în bronz. D acă aceste icoane se atîrn a u în tre p o a rtă şi uşă, diavolii şi duh u rile rele fugeau singure din acel loc, supunîndu-se [oam e nilor]. (Wang Tziâ, însemnări despre întîmplări uitate)
Pe v rem ea lui Y ao, au ră s ă r it în acelaşi tim p zece sori. A ceştia au p îrjo lit grînele şi sem ăn ătu rile, au u sca t ier burile şi copacii, iar oam enii n-au m ai a v u t ce m înca. (Huainan-tsă)
• W o -tsiu an ad u n a b u ru ien i de leac pe m untele H uaishan. T ru p u l lui se um pluse de p ăr, ochii i se făcuseră p ă tra ţi. El p u te a să zboare şi m ergea nespus de repede. Moşneagul acesta îi lăsase lui Y ao n işte sem inţe, d ar Yao nu găsise răgazul să le m ănînce. Cei care însă le m în cau, ajungeau să tră ia s c ă două sute sau tre i sute de ani. (Vieţile nemuritorilor)
• In tim p u l cîrm uirii lui Y ao, în L um ea subcerească a dom nit pacea şi poporul n u era îm p o v ă ra t de tre b u ri. Pe vrem ea aceea, un b ă trîn de p este optzeci de ani juca popice (tzi-ja n g ) pe şosea. Cei care îl priveau cum joacă, i-au s p u s : «Cît de m are este v irtu te a cîrm uitorului n o s tr u .» M oşneagul le-a ră sp u n s: «Eu m i-am în cep u t m ereu m unca o d a tă cu ră s ă ritu l soarelui şi n u m ă duceam să m ă odih nesc decît d u p ă a s fin ţit. Ca să beau, m i-am s ă p a t singur fîn tîn ă, ca să m ănînc, m i-am m u n cit ogorul. A tunci unde este v irtu te a lui Y ao fa ţă de m ine?» (Huang-fu Mi /215 —282/, Biografiile marilor bărbaţi)
K ao-yao avea cioc de p a să re . El era so co tit fo arte drept, iar pricinile ju d e c ă to re şti le descurca d upă co n ştiin ţa sa astfel, în cît to tu l aju n g ea să fie lim pede. (Largile dezbateri din Sala tigrului alb)
277
F a ţa lui K ao-yao ad u cea la culoare cu un dovleac ju p u it. E ra la fel cu un doyleac ju p u it de coajă, de culoare alb astră-v erzu ie. (Siuntsâ I sec. IV î.e.n./)
Sechjai era un berbec cu un singur corn, şi el avea iscu sin ţa de a-l descoperi pe v in o v at. Cînd K ao-yao îşi ţ i nea ju d ecăţile în tru d re p ta te şi se îndoia de v in o v ăţia cuiva, îi po ru n cea b erbecului să îm pungă. A cesta îl îm pung ea pe cel v in o v a t, ia r de cel n ev in o v at n u se atingea. De aceea, K ao-yao îl re sp e c ta pe berbec şi avea în to td e a u n a g rijă de el. (Wang Ghung, Judecăţi critice)
Sechji este aco p erit cu lîn ă verde, are p a tru picioare, seam ăn ă cu ursul şi este fo arte d e v o ta t. Cînd vede o ceartă, îl îm punge pe cel v in o v at. Cînd aude o sfadă, îl îm punge pe cel ce n u are d re p ta te . (Istoria străveche)
Y i , arcaşul ceresc C îrm uitorul [ceresc T hi-tziun] l-a trim is pe p ăm în t pe arcaşul Yi p en tru ca ac esta să m întuiască de suferinţe poporul siă. (Tsiui Yuan întrebări către cer)
T hi-tziung i-a d ă ru it lui Yi un arc roşu şi săgeţi albe, astfel în cît el să-i p o ată a ju ta pe oam enii de pe p ăm în t. (Cartea munţilor şi mărilor)
Y i av ea m în a stîn g ă m ai lu n g ă [decît cea d re ap tă], iar a c e a sta îi era de a ju to r la tra g e re a cu arcul. (Huainan-tsâ)
Zece sori au om orît-o pe N iui-chou cu a rşiţa lor. A ceasta s-a p e tre c u t la m iazăn o ap te de C hjan-fu. E a îşi aco 278
perise fa ţa cu m în a d re a p tă . Cei zece sori se aflau pe cer, ia r N iui-chou şedea pe un m u n te. (Cartea munţilor şi mărilor)
P riv in d în sus, Yi a ţ i n t i t în cei zece sori şi a n im erit nouă din ei. N ouă corbi de pe acei sori au m u rit şi penele lor au că zu t jos îm p răştiin d u -se. (Tsiui Yuan, întrebări către cer)
Yi s-a b ă t u t cu (m onstrul) tzo-ci, în deşertul Shouhua. Yi l-a ră p u s cu o să g e a tă , în tr-o lo calitate a fla tă la ră s ă rit de genunea K unlun. A rcaşul Yi îşi luase arcul şi săgeţile, iar acel tzo-ci înşfăcase un scu t, alţii zic că o lance. (Cartea munţilor şi mărilor)
C îrm uitorul l-a trim is pe arcaşul Yi pe p ă m în t, p en tru ca el să m în tu iască oam enii de n ă p a ste . A tunci de ce a rca şul l-a s ă g e ta t pe (duhul fluviului) He-po şi s-a în su rat cu Lo-pin, soţia acestu ia? (Tsiui Yuan, întrebări către cer)
He-po s-a p re fă c u t în tr-u n dragon alb şi a p o rn it să înoate în fluviu de-a lungul m alului. Z ărindu-l, arcaşul Yi l-a ţ i n ti t cu o să g e a tă şi i-a scos ochiul stîn g . He-po a a le rg a t la cîrm u ito ru l ceresc, să i se plîngă. «Ucide-1 pe Y i de dragul m eu! C îrm uitorul ceresc l-a în tre b a t: Cum s-au p e tre c u t lu cru rile, de te -a n im e rit săg e ata în ochi?» He-po i-a ră sp u n s: «Eu m ă preschim basem p en tru un oarecare ră s tim p în dragon alb şi ieşisem să m ă plimb». C îrm uitorul ceresc a tu n c i i-a spus: «D acă te-a i fi p u rta t aşa cum se cuvine să se p o a rte un zeu, crezi că ar m ai fi p u tu t Yi să-ţi facă v reu n ră u ? Pe c îtă vrem e tu te-ai p re fă cu t în tr-u n anim al, aşa că a p u tu t şi om ul să tra g ă cu arcul în tin e . D acă lu crurile s-au p e tre c u t în tr-ad e v ăr aşa, a tu n c i ce v in ă m ai are Y i?» (Wang Yi, Comentarii la întrebări către cer / sec. II/)
O dinioară, Yi i-a cerşit (zeiţei) Hsi W ang M u12 elixirul nem uririi. S oţia sa Chang-e i l-a fu ra t şi s-a în ă lţa t în 279
zbor pe lu n ă. Yi a fost fo arte n e c ă jit, însă nu a p u tu t s-o urm eze. (Huainan-tsâ)
• în vechim e, H an Yin (Shen Yi) fusese un arcaş iscusit. Fei W ei (Feng Mon) în v ăţase să tra g ă cu arcul de la H an Yin şi l-a d ep ăşit în m ăiestrie pe în v ă ţă to ru l său. L a rîn du-i, Tzi C hang a în v ă ţa t să tra g ă cu arcul de la Fei W ei. Fei W ei i-a spus: «Mai în tîi tre b u ie să înveţi să n u clipeşti şi ab ia d u p ă aceea vom p u te a vo rb i de tra g e re a cu arcul». Tzi C hang s-a în to rs acasă şi, culcîndu-se pe sp ate sub ră z boiul de ţe s u t al n evestei sale, a început să privească ţin tă suveica. D u p ă doi ani n u m ai clipea, chiar dacă i s-ar fi ap ro p iat de ochi ascuţişul unui spin. I-a spus despre a sta lui Fei W ei, care i-a zis: «Asta nu e încă nim ic. Nu voi fi m u lţu m it p în ă cînd n-ai să te deprinzi să p riv eşti. Cînd ai să poţi vedea un lucru m ă ru n t ca pe un lucru m are, şi ceea ce e n ed esluşit ca şi cum a r fi cel m ai desluşit, să-mi spui.» Tzi C hang şi-a a tîrn a t la fe re a stră , pe un fir de p ăr dintr-o coadă de ta u r, un păduche, s-a dus în p a rte a de m iazăzi şi a în cep u t să-l p rivească ţin tă . D upă zece zile, păduchele i s-a p ă ru t m ai m are, iar după tre i ani s-a fă cu t to t aşa de m are cît o ro a tă de c ă ru ţă . Cînd se u ita la alte lucru ri, ele i se p ăreau m ăg u ri şi m u n ţi. I-a spus despre a s ta lui Fei W ei. Fei W ei a s ă r it în sus, s-a b ă t u t în piept şi i-a spus: «Acum ţi-ai a tin s ţin ta » . Apoi Tzi Chang a în v ă ţa t t o t ce ş tia Fei W ei şi a so co tit că un singur om din L um ea su b cerească i se po ate asem ui. H o tărî să-l om oare pe Fei W ei. Cei doi se în tîln iră în p u s tie ta te a din p reajm ă şi tra se ră cu arcurile unul în celălalt. Săgeţile se ciocniră cu vîrfurile u n a de a lta şi că zu ră la p ăm în t, fă ră a stîrni praful. Fei W ei îşi slobozise to a te săgeţile cel din tîi. Lui Tzi C hang îi m ai răm ăsese o să g e a tă . Cînd o slobozi din arc, Fei W ei puse fă ră greş în d rep tu l ţin te i săg eţii un b e ţişor d in tr-o tu fă de p o rum bre. D upă aceea, aruncindu-şi arcurile, p lîn seră am îndoi, se în ch in ară unul a ltu ia pînă în p ă m în t şi se h o tă rîră să fie t a t ă şi fiu. Se ju ra ră pe sîngele lor să nu m ai încredinţeze altcu iv a acest m eşteşug. (Le-tse
280
/ sec. III î.e.n./)
Feng Mau în v ăţase să tra g ă cu arcul de la Yi. El a soco t i t că in L um ea subcerească Yi este singurul care il intrece în dib ăcie, şi de aceea l-a om orît. (Men-tse)
LU3IEA ARCADICĂ P R E SELENARĂ
P an , zeul tu rm elo r, fusese v en e rat de arcadieni, s tr ă vechii lo cu ito ri ai A rcadiei, şi în m u n ţi altarele lui se în m u lţe a u . M arto r îi v a fi Pholoe, m a rto re — undele din S ty m p h a lis, apele cu care năvalnicul L adon curge în m are, piscul N onacris în cu n u n a t de pinii sălb atici, înalta Cyllene şi zăpezile din P a rrh a s ia . P an era paznicul m arilor turm e, d iv in ita te a [numen] cailor. E ra în c ă rc a t de d aru ri ca o cro tito r al oilor. E v an d e r a adus cu sine aceste ze ită ţi [numind] ale p ă d u rii. Aici unde este acum oraşul [R om a] pe a tu n c i era n u m ai loc de oraş. A ceasta e obîrşia c u ltu lui n o s tru p en tru a ta ri d iv in ită ţi, aduse pelasgi, şi cărora F lam in u l D ial le m ai celebrează să rb ă to a re a to t după d a tin a veche. Mă v eţi în tre b a p e n tru ce alergările acestea ră tă c ito a re ale p reo ţilo r, p e n tru ce goliciunea lor? F iindcă sp rin ten u lu i zeu îi este drag să s tr ă b a tă în g ra b ă m unţii p ră v ă la tic i şi să sco a tă v ie tă ţile din vizuinele lor. Gol însuşi, zeul doreşte ca d re g ă to rii săi să-i fie aidom a: îm b ră c ă m in te a n u este p rielnică alergării. D upă o d atin ă veche a ac esto r p ă m în tu ri, arcadienii au t r ă i t m ai înainte de n a ş te re a lui Iu p ite r şi neam ul lor a fost m ai vechi decît luna. V ia ţa le era la fel cu a anim alelor sălb atice , stră in ă de orice a r tă : erau un neam să lb a tic plin de grosolănia neştiin ţe i. E i foloseau frunzişul d re p t case şi ierburile drept roadele cîm p u lu i; n e c ta ru l lor era ap a ce o lu au în căuşul celor do u ă palm e; nici un ta u r n u asu d a tră g în d brăzdarul în co v o iat al plu g u lu i, nici o ţa rin ă nu recunoştea drep tu rile v re u n u i s tă p în ; nim eni n u cunoştea folosinţa calu lui, căci fiecare se p u r ta însuşi pe sine; oaia um bla înveşm în ta tă în lînă ei. O am enii tră ia u cu tru p u rile goale sub 281
(regatul) lu i Iu p ite r, călindu-se să îndure v în tu rile şi fu r tunile. L ip sa v eşm in telo r ne aduce am in te de străvechile obiceiuri şi ne a r a tă m ă re a ţa sim p litate a străm oşilor. .
(Ovidius,Faste, II, 271 —302)
• In vrem ile străv e ch i, m ai în a in te ca lu n a să fi în cep u t a însoţi p ă m în tu l, oam enii care tră ia u pe podişul B ogota îşi duceau v ia ţa ca n işte a d e v ă ra ţi s ă lb a tic i: um blau goi, n u ştia u să lucreze p ă m în tu l şi n u aveau nici legi, nici d a tin i. P rin tre ei a r ă s ă r it d e o d a tă un b ă trîn o arecare, lum ea zicea că ar fi v en it din v ăile ce se în tin d la r ă s ă r it de Cordilieri, din C hingasa, şi că era pesem ne de cu to tu l alt neam , fiin d că av ea o b a rb ă lu n g ă şi deasă. E l avea tre i nu m e: B ochica43, N em q u e te b a şi Zuje. B ă trîn u l acela i-a în v ă ţa t pe lo cu ito rii podişului B ogota să-şi facă veşm inte, să-şi clăd ească colibe, să m u ncească p ă m în tu l şi să t r ă iască în o b ştii. îşi adusese o n e v a s tă care avea şi ea tre i n u m e : C hia, Ju b e c a y a g u a y a şi H u v ta c a ; a tîta n u m ai că fru m o a sa C hia era o m uiere re a şi în to a te p riv in ţele era îm p o triv a p ă re rii b ă rb a tu lu i, pe cînd el n u dorea decît binele oam enilor. Chia făcu farm ece rîului F onza, care ieşi din albie şi înecă în ape t o a tă valea B ogotei. M ulţi oam eni p ie riră în vrem ea acelui p o to p ; nu sc ă p a ră decît cîţiva, care se c ă ţă ra s e ră în piscurile m u n ţilo r din p reajm ă. F o a rte s u p ă ra t, b ă trîn u l o alu n g ă pe Chia să se ducă cît m ai d e p a rte de p ă m în t, şi ea se făcu lu n ă ; de atu n ci, Chia lu m in ează n o a p te a p ăm în tu l n o stru . Ia r b ă trîn u l h o tă rî să-i a ju te pe oam enii care acum ră tă c e a u p rin m unţi. Cu m îna-i a to tp u te rn ic ă , el izbi stîncile ce se în ă lţa u deasupra v ă ii, dinspre C anoas şi T equendam a, le despică şi sili apele Fonzei să se p răv ale în jos p este acea c ră p ă tu ră . Apoi p o ru n ci tu tu ro r trib u rilo r să coboare din nou în valea B ogotei, le zidi oraşe şi le dete p o ru n c ă să se în chine soarelui. Le rîn d u i eîrm u ito ri, că ro ra le îm p ărţi puterile p re o ţe şti şi m irene. D u p ă aceea, luîndu-şi num ele 282
de Y d acan sa, b ă trîn u l purcese în valea sfîn tă Y raqui din apropiere de T u n h a, şi m ai t r ă i acolo do u ă m ii de ani, d ucînd v ia ţă de s ih a s tru . (Legenda cascadei Tequendama, tribul chibcha, Columbia)
ZAMOLXIS Controversele asupra calităţii de zeu sau de om a lui Zamolxis (în alte rostiri: Zalmoxis) au început cam odată cu primele ştiri despre el (Herodot) şi nu s-au încheiat nici aQjim. Totuşi, fluctuaţia interpretărilor moderne, bizuite pe informaţiile antice scrise (căci nimeni nu a cercetat încă într-adevăr ştiinţific urmele posibile ale mitologiei Daciei în folclorul şi în ritualul unor datini din România), sugerează ambele stări, după cum şi diversitatea de elemente din care, printr-un sincretism mai degrabă spontan decît teologic, s-a alcătuit cu timpul figura complexă a zeului; dar, în primul rînd, se observă în această figură, ca însuşiri esenţiale, două ce sînt greu de separat în mitologie: zeul mesianic şi eroul civilizator. O exami nare mai atentă aminteşte de o similitudine de la mari depărtări geografice (cu a tît mai mult, fiind exclusă orice comunicare prin circulaţia tematică a miturilor): Quetzalcoatl. Ca zeu, Zamolxis nu putea să fi fost venerat în ritualurile htonice: din retragerea sa vremelnică în peşteră (care, în lumina ipoteze lor arheologice de azi, ar fi p utu t să fie un palat semisubteran, poate cu ieşire secretă) nu rezultă nici m oartea mistică, nici înhumarea simbolică, iar întoarcerea sa nu este înviere osiriacă, ci a doua venire. Tot ca zeu, Zamolxis nu a p u tu t fi venerat în locul lui Gebeleizis, pe care I-ar fi absorbit prin sincretism, deoarece Gebeleizis era zeul mişcărilor atmosferice, în norii căruia se trăgeau salve de săgeţi, fapt lesne de înţeles la un popor cultivînd grîne şi viţă de vie; era însă deci Zamolxis un zeu al cerului senin? pesemne că nu, sau cel puţin nu al cerului ca boltă imediată, ci al unui cer mistic, socotit sediul său discret, unde erau trimişi cei mai buni tineri ca soli arun caţi în suliţi. Comparaţiile fonetice cu numele zeiţei trace Zemelo, vădit htonică, sau cu al zeului htonic lituan Zjameluks nu par să aibă temei
283
(consonanţa nefiind argument în comparaţiile onomastice, cu atît mai pliţin aici, unde asemănarea între rădăcini este foarte vagă). Ga erou civilizator, Zamolxis vădeşte cîteva atribute de bază: comunicarea cel puţin a două ştiinţe fundamentale pentru antichi tate, astronomia şi medicina, propagate de el fără alură de miracol, deci nu pe cale divină (ca Apollo Medicus); educaţia morală a popu laţiei şi instruirea ei filosofică; organizarea unui sistem religios, cu doctrină teologică şi cu investitură sacerdotală; contribuţia (după unii autori antici, directă) la organizarea politică a ţării păstorite, din care nu a lipsit şi introducerea deprinderii ospeţelor cu discuţii intelectuale (ceea ce rezultă clar din textul lui Herodot). Oricît ar fi de regretabile lacunele produse de pierderea unor opere fundamentale (cel puţin a presupusei cărţi scrise de împăratul Traian), %n putem spune nici că penuria de documente e totală: cele care sînt ne ajută în afirmaţia că, pînă să fi dobîndit cultul de zeu, Zamolxis trebuie să fi fost venerat multă vreme ca învăţător şi ca model arhetipal. Orice încercare de a sintetiza figura acestei divinităţi enigmatice şi complexe va fi negreşit întîm pinată de unicitatea lui Zamolxis in panteonul universal; rarele similitudini sînt aparente şi sînt mai curînd coincidenţe nemotivate structural. Socotit daimon de Ilerodot, erou zeificat de Strabon, mag şi medic al sufletului de Platon, rege filosof de Iordanes, în antichitate, apoi zeu celest (V. Pârvan, M. Eliade), uneori chiar şaman arhetipal (E.R. Dodds), în cercetă rile moderne — Zamolxis este mai presus de orice simbolul esenţial al modului de existenţă a unui popor: retragerea vremelnică a zeu lui in peştera sa sugerează practica unor mistere iniţiatice, după cum trimiterea periodică a solului aruncat în suliţi şi ales dintre cei mai buni confirmă apartenenţa integrală şi veşnică a omului la substanţa cosmică.
[...] G eţii, care lu a se ră o h o tă rîre n e să b u ită , au fost robiţi [de D arius] n u m aid ec ît, deşi ei sînt cei m ai v iteji şi cei m ai d re p ţi d in tre tra c i. Ia tă cum anum e aju n g ei n e m u rito ri: d u p ă cred in ţa lor, ei nu m or, ci acela care piere se duce la Zam olxis, zeul lor, pe care unii îl socotesc id en tic cu Gebeleizis. L a fiecare al cincilea an ei aru n că so rţii şi to td eau n a îl trim it cu solie la Zam olxis pe acela din ei pe care cade sorţul, încredinţîndu-i de fiece d a tă to ate treb u in ţele lor. T rim iterea solului se face în ac est chip: unii din ei, stîn d in şir, ţin trei suliţi 284
cu v îrfu rile în sus, pe cînd a lţii îl ap u că de m îini şi de pi cioare pe cel trim is la Z am olxis, îl leag ăn ă de m ai m ulte ori şi d u p ă aceea îi fac v în t aruncîndu-l d ea su p ra vîrfurilor de suliţi. D acă om ul acela, căzînd, m oare stră p u n s, ei sînt în c re d in ţa ţi că zeul le este b in ev o ito r; dacă solul nu m oare, îl hulesc în v in u in d u -l că e om ră u ; după ce I-au în v in u it, trim it a lt [sol]. E i îi spun solului, cît acesta m ai e în v ia ţă , to t ce v o r să ceară [de la zeu]. Cînd tu n ă şi fulgeră, tra c ii de care e v o rb a tra g săgeţi în sus, c ă tre cer, arneninţîndu -şi zeul, deoarece ei n u recunosc alt zeu în afară de al lor. D u p ă ceea ce am a fla t de la helenii ce locuiesc în Hellesp o n t şi în P o n t, fiin d u n om , ac est Zam olxis ar fi t r ă i t la Sam os, ca sclav al lui P y th a g o ra s, fiul lui M nesarhos. D obîndind d u p ă aceea lib e rta te , ar fi strîn s m u ltă bogăţie, şi astfel, cu av erea c îştig a tă , s-ar fi în to rs p rin tre ai săi bogat. D eoarece tra c ii tră ia u în cum plită sărăcie şi erau lipsiţi de în v ă ţă tu ră , ac est Zam olxis, în tru c ît tră ise în tre heleni, îndeosebi în p re ajm a lui P y th a g o ra s, om ul cel m ai în ţelep t al H eladei, cunoscînd astfel m odul de v ia ţă ionian şi n işte m o rav u ri m ai de soi decît cele din T racia, a c e ru t să i se clăd ească o sală de prim ire unde le oferea os peţe ce tă ţe n ilo r de v az ă; în tim p u l ospeţelor îi în v ă ţa că nici el, nici oaspeţii săi, nici u rm aşii lor nu vor m uri vreo d a tă , ci n u m ai se vor m u ta în a lt loc unde, tră in d p u ru ri, vor av ea p a rte de to a te bunurile. în to t acel ră stim p cît îşi g ăzd u ia o asp eţii, vorbindu-le astfel, el dăduse po ru n c ă să i se facă o lo cu in ţă su b te ra n ă . Cînd a fost g ata locuin ţa, a d is p ă ru t şi el din m ijlocul tracilo r, coborînd în adîncim ea în căp erilo r su b p ăm în ten e, unde a s ta t as cuns trei ani. T racii I-au re g re ta t şi I-au b o cit ca pe un m o rt. D ar în anul al p a tru le a el s-a iv it iară şi d in ain tea tracilo r, făcîndu-i astfe l să cread ă to t ceea ce le spunea. Ia tă ce isto risesc helenii că a r fi să v îrşit el. În tru c ît îl p riv eşte pe Z am olxis, ca şi lo cu in ţa lui de sub p ă m în t, eu nici n u tă g ă d u ie sc to a te cîte s-au spus, nici nu le cred în să p rea m u lt. Cred to tu şi că a c e sta a t r ă i t cu m u lţi ani în a in te de P y th a g o ras. D ar de nu v a fi fost Zam olxis decît un om, ori de va fi fost un zeu de pe m elea gurile G eţiei, eu îl p ărăsesc.
(llerodot,
Istorii,
IV, 93 — 90) 285
A stfel, se spune că u n oarecare get, n u m it Zam olxis, a fost sclavul lui P y th a g o ra s. De la filosof a o b ţin u t oarecari in fo rm aţii despre fenom enele cereşti, ia r altele de la egipten i, deoarece în p eregrinările sale ajunsese chiar şi în E g ip t. în to rs în p a trie , Zam olxis a d o b în d it respectul cîrm u ito rilo r şi al poporului, ca tă lm ă c ito r al fenom enelor cereşti. în cele din u rm ă , a iz b u tit să-l convingă pe rege să şi-l facă aso ciat la cîrm uire, ca pe un om avînd însuşi re a de a d ezvălui v o in ţa zeilor. L a în cep u t i s-a în c re d in ţa t doar fu n c ţia de sac erd o t al celui m ai v e n e ra t d in tre zeii lor, ia r apoi I-au p ro c la m at zeu pe el însuşi. Zam olxis şi-a ales o anum e p e şteră, inaccesibilă tu tu ro r celorlalţi oam eni, şi acolo îşi p etre cea v ia ţa , întîlnindu-se ra r cu oam enii, a fară de rege şi de d re g ăto rii lu i. Regele îl susţinea, văzînd că acum poporul i se supune m u lt m ai bucuros decît p în ă atu n c i, în c red in ţa că el îşi d ă poruncile d u p ă p o v a ţa zei lor. A cest obicei s-a p ă s tr a t c h iar p în ă în v rem ea n o a stră , în tru c ît ei au to td e a u n a un om de a ta re a lc ă tu ire , care de fa p t n u este d ec ît sfetn ic al regelui, însă la geţi este vene r a t ca zeu. T o t astfe l şi m u n tele ac e sta a fo st recunoscut sfîn t, şi geţii aşa îl şi n u m esc; num ele lu i, K ogaion, era acelaşi cu num ele rîu lu i care curgea în p re a jm ă . Cînd peste geţi a d o m n it B u re b ista , îm p o triv a că ru ia se p reg ătise să p o rn ească răzb o i d ivinul C aesar, fu n c ţia a c e a sta în altă o ocupa D eceneu. A şa sau a ltm in te ri, obiceiul pitagoreic de ab ţin ere de la folosirea anim alelor ca h ra n ă , introdus de Z am olxis, s-a m ai p ă s tr a t. (Strabon, Geografia, V II, 3, 5)
• (V orbeşte Socrate:) — B ine, H arm ides, am zis, la fel este acum şi cu descîntecul n o stru . L -am în v ă ţa t acolo, în a rm a tă , de la u n u l d in m edicii tra c i ai lui Zalm oxis, des pre care se spune că îi fac pe oam eni n em u rito ri. Ia r acel tra c m ă în c re d in ţa că au d re p ta te co n fraţii săi din H elada să sp rijin e ceea ce ziceam ad in eau ri. D ar, a a d ă u g a t el, Zalm oxis, care-i regele n o stru , dovedeşte, ca zeu ce este, că t o t aşa cum n u se cuvine să încercăm a v indeca ochii fă ră să fi v in d e c a t capul, nici să tă m ă d u im capul fă ră să ţin em seam a de tru p , cu a tît m ai m u lt nu tre b u ie să în cer 286
cam a v in d eca tru p u l fă ră a c ă u ta sa tă m ă d u im su fletu l; pricin a p e n tru care cele m ai m u lte boli n u se supun a rte i m edicilor H eladei este că ei nesocotesc în treg u l pe care s-ar cuveni să-l în g rijeasc ă, ia r d ac ă acestu i în treg nu-i m erge bine, n u p o a te să-i m earg ă bine nici p ă rţii. A şadar, zicea tra c u l m eu, de la suflet pornesc cele rele şi cele bune pen tr u corp, ca şi p e n tru om ul în tre g ; de acolo purced aces te a , aşa cum din cap p u rced cele p riv ito are la văz. [...] Să presu p u n em că, aşa cum ne în cre d in ţe ază K ritias, care este aici de fa ţă , ai şi av ea înţelepciune în tin e şi ai fi a tît cît se cuvine de în ţe le p t, tu n u m ai ai nevoie nici de descîntecele lui Z alm oxis, nici de acelea ale lui A baris H yperb o reu l44; voi fi în să n ev o it să-ţi d au n u m aid ecît rem ediul îm p o triv a d u rerii de cap. (Platon, Harmides, 156 d —e, 157 a, 158 b)
Note 1 Alexandru cel Mare (Macedon), rege al Macedoniei (356—323 î.e.n.). 2 Renâ Labat, profesor la Coll&ge de France, afirmă că Ghilgamesh e un personaj numai pe jum ătate legendar: „Fără îndoială, lis tele regale sumeriene îi acordă o domnie de 127 ani, ca al cinci lea suveran din prima dinastie ce a urm at după diluviu. Dar un rege ulterior, restaurînd la începutul mileniului al doilea zidurile oraşului său, atestă că ele erau «lucrarea străveche a lui Ghilga mesh», şi altă inscripţie comemorează ca pe un fapt istoric lucră rile pe care le făcuse în marele templu din Nippur. E deci cu putinţă ca regele Ghilgamesh să fi jucat efectiv un rol im portant la Uruk, către secolul al X X V III-lea înaintea erei noastre şi că, foarte curînd după moartea sa, a fost creată o legendă în jurul persoanei sale.“ (Les religions du Proche-Orient asiatique, Paris, 1970, p. 145—146). I.M. Diakonov propune o ipoteză asemănă toare: „Aşa cum ştim acum, Ghilgamesh (sau Bilgames) a fost probabil o personalitate istorică, un sacerdot şi un conducător m ilitar al Urukului, trăind către anii 2800—2700 î.e.n.“, dar lasă şi un coeficient de dubiu: „Totuşi, Ghilgamesh a început sâ fie reprezentat de timpuriu ca erou divin. [...] Numele lui Ghilgamesh în formele «Bilgemes» sau «Bilgames» se întîlneşte printre numele divinităţilor sumeriene încă din secolul al XXVII-lea î.e.n.“ (3noc o rmibraMeiue, Moscova, 1961 p. 108). Dar, atari ex trapolări ale unor certificări documentare de nume şi ranguri coincidente sînt exagerate, căci un mit nu este o viaţă romanţată.
287
8 Preferăm versiunea akkadiană (după traducerea Iui I.M. Diakonov, îu ediţia sa critica — oft. rit. supra), deşi circula mai mult cea babiloniană (una din cele mai riguroase traduceri aparţinînd prof. R. Labat), iar cea asiriană din biblioteca lui Assurbanipal se consideră cea mai completă; totuşi, versiunea akkadiană esle cea mai bogată în am ănunte pronunţat mitologice. — preot şi mag, căruia locuitorii de acum trei mii de ani, din Uruk, îi atribuiau obîrşia propriului lor neam, ca şi întocmirea poemului originar despre Ghilgamesh.
4 Sin likiu n n in n i
5 Fragmente de ziduri s-au descoperit într-adevăr, ele putînd cores punde epocii probabile a formării parţiale a mitului: o tabletă sumeriană confirmă (cf. nota 2) domnia unui principe Bilgames (abia m ult mai tîrziu num it Ghilgamesh, de va fi fost acelaşi) care, prin construirea unui zid defensiv împrejurul cetăţii sale Uruk (alcătuită din comunităţile Kullab şi Eanna) şi-a demonstrat nesupunerea faţă de hegemonul Akka din Kish. Acest oraş Uruk , cu o persistenţă îndelungată, numit Unug de sumerieni, Erekh de evrei, Orhoia de greci, era situat între malul Eufratului şi deşert; azi, cam pe acelaşi teritoriu, se află localitatea irakiană Yarka. (sumer. An), venerat de asiro-babilonieni, era considerat în chip special zeul ocrotitor al oraşului Uruk, unde avea şi un mare sanctuar.
6 Anu
7 A r u r u , venerată de akkadieni ca zeiţă antropogonică, e conside rată, în cultul extins de mai tîrziu (în Babilon), patroana olăriei, întrucît a modelat argilă, plămădind pe omul primordial sau, în variantele tîrzii, pe Enkidu. 8 Dintr-o divinitate agrară sumeriană, Ninurla ajunge în Babilon şi Akkad un zeu violent al războiului, fenomen caracteristic si altor mitologii (de ex. celei romane), cînd proprietatea agrară sta tornicită a început să solicite apărare împotriva invaziilor de prădăciune. (sau Sumugan) — zeu campestru mesopotamian, vene rat de akkadieni ca divinitate cinegetică ce patronează turmele, cirezile şi animalele sălbatice de stepă.
9 Sumukan
10 A n u , Ellil si £ a — triada supremă în religia akkadiană, compusă din: zeul cerului A n u , zeul aerului şi al pămîntului populat Ellil (babil. Enlil) şi £ a , zeul înţelepciunii şi al apelor dulci, mai prie tenos faţă de oameni decît ceilalţi doi. Shamash , fiul lui Anu şi fratele zeiţei Ishtar, zeul soarelui, justiţiei şi oracolelor, aparţinînd unui cult de mai recentă amploare decît zeul-lună Sin, a cărui im portanţă era în scădere, poate de aceea nu pătrunsese în con clavul divin suprem. — zeiţă considerată mama lui Ghilgamesh, purlînd uneori epitetul Bivolii a-din-iarc („ţarcul" fiind probabil zidul împrej muitor al oraşului Uruk).
11 Ninsun
288
12 Ishkhara — zeiţă obscură, socotită soţia legitimă a lui Ghilgamesh, venerată de hittiţi ca divinitate a jurăminte!or. l? Ciudatul monstru gigantic păzind pădurea de cedri, Humbaba (la sumerieni, Huwawa ), primejdios pentru eroi prin cele şapte „spaime44 cu care l-a înzestrat Enlil şi care par a acţiona iradiant (interpretate metaforic de majoritatea editorilor drept elementele unei sclipitoare diademe septuple — dar atunci care e primejdia?), iar într-o versiune mai tîrzie a poemului, prin „şapte platoşe grele44 ce îi asigură invincibilitatea (o simplificare vădită a copiştilor), rămîne totuşi o figură enigmatică; nu e de prisos să amintim că, în versiunea babiloniană (apud R. Labat), se spune că glasul (nu cuvîntul) lui făcea să se cutremure Sa-ri-a (Hermon) şi La-ab-na-an (Liban), muntele Hermon fiind acelaşi din mitul coborîrii grupu lui de îngeri ai lui Semyaza — în apocriful etiopian al Cărţii lui Enoh (cf. notele 18 şi 35). 14 berii — 10 800 m; dacă traducerea lui I.M. Diakonov se bizuie pe o restituţie textologică exactă, pădurile de cedri din Libanul epocii se întindeau pe o suprafaţă de 108 000 km2! 15 Spaimele (numite în versiunea ninivită şi Groaze — Pulhâte) sînt razele din nimbul regal divin (textul sumerian spune mai catego ric: „cele şapte sclipiri ale Groazei44) prin care se subînţelegeau, în Mesopotamia, nişte raze vii, sub forma de spirite sau sufluri, ema nate de capetele divine şi alcătuind nimbul. — zeu tribal şi strămoş totemic sau, după alte inter pretări, rege (lugal) arhaic sumerian şi tatăl lui Ghilgamesh.
16 Lugalbanda
17 Aici, Irn ini e o ipostază a zeiţei Ishtar , ca divinitate a morţilor, şi ca protectoare a luceafărului de seară. munte din nordul Palestinei (cf. nota 13), identificat deobicei (R. Labat, I. M. Diakonov ş.a.) cu Hermon ; alţi comentatori presupun că ar fi un alt Hermon, din lanţul Antilibamilui, în Siria — azi Djebel-el-sheikh, în preajma vestitei Terase din Baalbek (Poarta Zeului). Unele mituri biblice (canonice sau apocrife), ce se referă cînd la urletul cornului vestind cobo rîrea lui Yahweh (cf. glasul înfricoşător al lui Humbaba), cînd la coborîrea lui Semyaza cu îngerii săi, ca şi acest pasaj din mitul lui Ghilgamesh, pot avea o rădăcină comună, pierdută, dintr-un mit arhaic dezagregat.
18 Sariya ( Saria) —
19 Una din variantele sumeriene (mitul Ishtar în Infern ) spune că Ishtar i l-a dat pe iubitul ei Dumuzi (Tamuz) zeiţei infernale Ereshkigal, ca zălog pentru propria ei eliberare, de unde şi ritua lurile orientale ale primăverii, de bocire a dispariţiei lui Dumuzi. 20 Pasărea nu e identificată, numele acceptat în ediţii fiind probabil o metaforă; strigătul „aripile mele44 (în akkad: k a p p l , kappi — aripi, aripi) poate că sugerează un nume onomatopeic.
289
91 Iskullănu e identificabil cu grădinarul Shukallituda (dintr-un mit sumerian, mult mai vechi) care, găsind-o pe Ishtar (Inanna) adormită printre legume, profită de trupul ei, apoi se ascunde prin tre agricultori, ameninţat de răzbunarea zeiţei jignite. 22 gar (măsură de lungime): un gar = 6 coţi (cca 6 m). 23 Zeiţa Belet-tseri (stăpîna deşertului) era socotită una dintre divi nităţile infernale, cu atributul special al contabilităţii tuturor sor ţilor lumii; numită şi „fecioara-scrib a pămîntului", administrea ză Tăbliţa Destinelor, atît de importantă în religiile Mesopotamiei. 24 Utnapishti (identic sumerianului Ziusiidra, babilonianului Utnapishtim şi întrucîtva asemănător biblicului Noe) — fiu al regelui Ubar-Tutu din Suruppak, ales de zei să supravieţuiască potopu lui, a dobîndit de la ei nemurirea, fără a obţine totuşi rangul de zeu; numele lui e traductibil prin „cel care a găsit viaţa“. 25 Ca zeu selenar, Sin (Zeul-Lună) patronează nopţile. 20 Siduri, îndeplinind în panteonul Mesopotamiei rolul complex de paharnic, berăriţă şi vinăriţă, era considerată mai degrabă o gos podină casnică, decît hangiţă. 27 Fluviul ar fi, după unii comentatori, Oceanul mondial, brîul acva tic înconjurînd, în concepţia mitologiilor şi chiar a geografiilor antice, discul pămîntului. 28 Mamhtum (Mămct, Mami sau Mama) — zeiţă mesopotamiană, moaşa divină (ca Eileithyia greacă), numită însă de sumerienii din Eridu Belet-ili (Născătoarea); era investită de akkadieni şi cu atributul de ursitoare. 28 Ennugi — epitet al zeului infernal Nergal — aici cu funcţia de gugallu, adică răspunzător de calitatea irigaţiilor agricole. 20 în Akkad, ca şi în Babilon, Pămîntul era imaginat ca un capac plu tind pe Oceanul mondial care, astfel, înconjura ca un fluviu circu lar lumea locuită; vase metalice de cult, cu capace, şe foloseau în temple, probabil cu anume scop simbolic, întrucît se numeau „oceane“. 21 Comunicare iniţiatică, al cărei sens ascuns se referă la „secerişul morţii“, prevestirea recoltei îmbelşugate avînd doar un rost colocvial, derutant. 22 Suprafaţa punţii: un ihu = cca 1/3 ha; înălţimea pereţilor (adică a bordajului navei): 10 gar =» 60 m ; 3 sar = cca 100 m3. 23 în aria mitologică mesopotamiană, ekkemu (răpitor) e un duh funerar venind să ia sufletele muribunzilor. 34 Tableta 12 (Enkidu în Infern) e un adaos sumerian tîrziu, de acum trei milenii, de vădită alură programatică, cu încercarea de a augmenta morala autentică din mitul isprăvilor lui Enkidu; simbolul tobei (deşi editorii textelor se îndoiesc înşişi de exacti tatea interpretării cuvîntului) făcute de Ishtar pentru Ghilga mesh, dintr-un arbore huluppu (în versiunea babiloniană), s-ar
2*0
fi raportat şi el la un program politic şi administrativ: chemarea poporului la muncă, iar prăbuşirea tobei în Infern s-ar fi datorat, cine ştie de ce, „bocetului tinerelor fete“. Dar toate variantele tex tului din prima parte sînt, cum atestă editorii, foarte corupte şi deci anevoios descifrabile. ?5 Biblia canonică (.Leviticul, XVI, 8-^lQ) păstrează tradiţia riva lităţii cultuale între Azazel, divinitate arhaică locală a deşertului, şi noul Yahweh: „Apoi Aaron să arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Yahweh şi un sorţ pentru Azazel. Şi Aaron să apropie ţapul pentru care a căzut sorţul lui Yahweh şi să-l aducă jertfă pentru păcat. Iar ţapul pentru care a căzut sorţul lui Aza zel să-l aducă viu înaintea lui Yahweh, ca să facă ispăşirea trimi ţîndu-l lui Azazel în pustie." Aici nu e decît unul din ritualurile de absolvire a păcatelor tribale, printr-un ţap ispăşitor, care în alte culte putea fi alt animal sau chiar un om. î® cf. notele 13 şi 18, despre muntele Hermon. 27 Nu toate numele sînt explicite etimologic, dar de regulă în com ponenţă intră postpozitivul semitic el — zeu. Kokabiel (sau Kokabel), după Franţois Martin, emerit comentator şi traducător al apocrifului etiopian, ar fi numele babilonian al planetei Jupiter. 28 Acest pasaj enigmatic a fost fie trecut cu vederea, fie speculat ipotetic, nu de mitologi sau istorici, întrucît el însuşi se oferă spe culaţiei, dacă remarcăm că aici persoana este confundată cu opera ei, iar această operă nu pare un act mistic, ci o lucrare fizică de amploare, putînd avea consecinţe mai grave decît acelea din mi tul Sodomei şi Gomorei. 2®E remarcabilă şi surprinzătoare observaţia arhaică asupra acestei caracteristici a ficatului, pe care medicina de azi îl cunoaşte ca pe singurul organ intern capabil de regenerare. Hyginus (în Poem astronomic, II) dă o relaţie mitologică despre vultur, ca despre un artefact: „Cei mai mulţi autori susţin că această acvilă a fost făurită de Vulcanus, iar Polyzeus dovedeşte chiar că a făcut-o Vulcanus şi că Iupiter a înzestrat-o cu suflet**. •° Titanul se referă Ia semnificaţia numelui său: prometheus — prevăzător. 41 Cele trei Moire din mitologia greacă (Klotho—naşterea; Lahesis— zilele vieţii; Atropos — moartea), deşi fiicele lui Zeus, ca zeiţe implacabile ale destinului au putere asupra zeilor, ca şi asupra omenirii, şi nici Zeus nu le poate schimba deciziile. Cele trei Erinyi (Allekto, Megaira, Tisiphoîie) sînt zeiţele răzbunării şi ale blestemului. 12 Hsi-Wang-Mu — zeiţă arhaică chineză, cu atribute contradic torii, foarte populară în cultul vechilor epoci imperiale, îndeosebi
291
ca magiciană şi posesoare a unui elixir de viaţă eternă. Era vene rată şi ca patroană a nenorocirilor şi a ciumei. 4? Bochica, venerat de triburile andine ca zeu solar; pentru tribul chibcha din Columbia este mai ales strămoşul primordial. 44 Pentru a confrunta juxtapunerea pe care o face Platon intre Zamolxis şi Abaris ne lipsesc elementele esenţiale, mitologic vorbind, cu privire la amîndoi. Abaris era socotit un magician care trăia fără a se hrăni şi cutreiera Grecia zburînd pe o săgeată de aur, dăruită de zeul Apollon, ca să vindece diferite molimi; singurul raport ar fi fost, deci, practicarea medicinei, care la Abaris, spre deosebire de Zamolxis, se efectua pe calea miracolelor.
DESTINUL
Preocupaţi în miturile lor de soarta lum ii p rin extrapo larea propriei soarte individuale , oamenii au conceput o mitofilosofie escatologică , dictată in prim ul rin i de îngrijo rarea faţă de un fenomen , greu explicabil afectiv , numit moarte. Cum, chiar certificată ca fenomen inevitabil , moar tea este greu de acceptat , atit pentru ins cît şi pentru univers , miturile au formulat paralel ideea distrugerilor (rareori concepîndu-se un sfîrşit d efin itiv) şi a regenerărilor ciclice. Speranţa într-un destin individual reluat a produs fie no ţiunea de stare postum ă (p rin răsplata paradisiacă ori prin pedeapsa infernală), fie noţiunea de reluare a vieţii prin reîncarnări succesive , lim itate sau , m ai rar , nelim itate; sentimentul continuităţii omului p rin urmaşi a produs fie ideea eternităţii universului , fie ideea şirului de creaţii şi distrugeri . Raportul între om ş i legile implacabile ale f ir ii , care nu se pot escamota , a dus la conceptul m itic al destinului atot puternic , căruia i se supune orice existenţă şi de la care nu se pot abate nici zeii creatori a tot ce se vede şi a tot ce nu se vede. Tăbliţa Destinelor din mitologiile Mesopotamiei — acest registru divin integral al predestinării — este tot aşa de stabilă ca şi decizia celor trei Moire ale H eladei , care torc, deapănă şi taie firul existenţei. Adesea , destinul a fost aso ciat cu mişcările aleatoare ale universului supraum an , prin apropierea de hazard (zeiţa Tyhe, la greci) sau de noroc (ze iţa arabă preislam ică al -Manath^ şi chiar de capriciul principiilor supreme ale cosmosului (doimea aztecă Ome teotl ) . Dar raportul dintre ins şi mediul său natural şi social , considerat deseori în cadrul unui liber arbitru lim itat , pro duce m ituri ale constrîngerii ce întrevăd finalitatea răsplăţii sau a pedepsei , atît pentru individ în parte (psihostasia postumă , operaţie efectuată de zei pentru cîntărirea suflete lor şi stabilirea gravităţii juridice a existenţei terestre cum procedează , în mitologia egipteană , cele două Maat, adevărul şi dreptatea) , cît şi pentru omenire în totalitate (sfîrşitul
295
om enirii, bunăoară p rin potop, sau sfîrşitul lu m ii , prin distru g ere cosm ică totală). Diversitatea prim ejdiilor de care era pîn dit omul in orice tadru ambiental, pusă în raport invers proporţional cu să răcia explicaţiilor raţionale posibile, a produs miturile esca tologice complementare ale războaielor cereşti purtate intre grupurile divine, ca p rin c ip ii cosmice (T ita n o m a h ia povestită de greci), bineînţeles totdeauna ricoşîndu-şi con secinţele nefaste asupra om enirii, fie şi p a rţia l . Potopul (ca pedeapsă specială putlndu-se efectua , în funcţie de specificul geoclimatic al ariei mitologice, prin foc, a p ă sau zăpezi) are caracterul unei re acţii a elem en telo r ; celelalte catastrofe — năruirea continentală (A tla n tid a ), ex plozia într-un perimetru dat (Sodoma şi Gomora), coli ziunile divine ( Titanomahia , Ragnarokr ş .a .) sau pulve rizarea integrală a universului ( M ahapralaya) — au ca racterul unor re a c ţii ale cosm osului. Indiferent însă de caracterul prestabilit şi imuabil al destinului general , destinul individual , deşi ursit de la naş tere, poate fi înrîurit subiectiv prin anumite practici magice, care îl nuanţează fără să-l modifice structural, sau prin tăria blestemelor; aici ajungem însă în zona de interferenţă dintre m it şi su perstiţie .
DILUVIUL SAU REACŢIA ELEMENTELOR
Potopul universal este printre miturile cele mai răspîndi te şl, independent de elementul operator (focul, apa, zăpezile), acest mit are trei trăsături aproape pretutindeni constante: scopul său pedep sitor, proporţiile lui catastrofale implicînd întreaga lume locuită, obligaţia unor supravieţuiri selecţionate. Contrar părerii acreditate de comentatorii neinformaţi, mitul potopului nu lipseşte de pe nici unul din continentele locuite ale planetei. J.G. Frazer a clasificat peste două sute de variante din tradiţia universală, dar ele sînt mai multe. Această frecvenţă a temei conduce la presupunerea că e vorba de unul din miturile memoriale cu nucleu arhaic, dezvoltat — progresiv în compoziţie, simplificator în simbolismul său — pe teri torii geografice autonome, dar cu o constantă generală puternică sugerînd amploarea catastrofei originare. Faptul că nu este cîtuşi de puţin mitizarea unor inundaţii periodice se vede din circulaţia maximală a temei, din consecvenţa ideii unor supravieţuitori în număr foarte limitat, ca şi din ideea acostării finale a acestora în piscurile munţilor înalţi. între mitologia egipteană, cu diluviul ei de foc, şi cea scandinavă, cu zăpezile iernii Fimbul, elementul răz vrătit este mai ales apa pluvială, căreia, după regiune, i se adaugă apa clocotită [Coran), fulgerele (miturile chineze) sau smoala liche fiată (Popol Vuh). Cel mai cunoscut, datorită răspîndirii Bibliei, este potopul lui Noe, regăsit în modelele mesopotamiene mai vechi din Poemul lui Ghilgamesh şi M itul lui Athrahasis. Dintre cele care au solicitat mai puţin atenţia este potopul din mitologia quich6 (Popol Vuh), iar celelalte (afară de mitul grec al lui Deukalion), mai ales mitul afri can al triburilor baule, limitînd simbolul la apariţia postdiluviană a Mării Mediterane, sau mitul polinesian, suprapus unui mit cosmo gonic al pescuirii pămîntului insular din ocean, au fost ignorate to tal dincolo de cercul specialiştilor. Explicarea gehezei acestui mit ar fi hazardată, ca şi presupune rea, bunăoară, că el conservă amintirea topirii gheţurilor de după ultima glaciaţie sau orice altceva, speculaţia depăşind cadrul cer cetării mitologice.
297
Dezastrul
văii
N ilu lu i
[textul in iţia l , distrus] noapte, şi nu era ziuă. Prăpăd se stîrnise [...] pe pămînt. Zeii şi zeiţele Îşi ţineau mîinile pe creştetul capetelor lor (plîngînd). Pămîntul a ajuns (la cună) se ridică, luna întîrzie. Nu este [...] pămîntul este nimicit, albia fluviului s-a răsturnat [...] 11 lăţeşte. Toţi oamenii sînt mlhniţi şi plîng, sufletele [tuturor zeilor şi] ale [tuturor] zeiţelor, ale oamenilor, ale duhurilor lumi noase şi ale morţilor, vitele, dobitoacele şi fiarele săl batice [...] lacrimi foarte, foarte îmbelşugate... se împie treşte din nou, căldura se Întoarce iarăşi, iar berea se face spre a fi dată de R6 fiului său. Hor plînge, lacrimile lui cad din ochiul său peste pămînt, planta sa creşte: aceasta e obîrşia smirnei. Geb se simţea rău; lăsase să-i curgă sînge din nas asu pra pămîntului, şi crescu planta sa. Aceasta este obîrşia cedrului: uleiul de cedru se trage din sucurile Ini. Shu şi Tefnut au plîns mult, tare mult: lacrimile lor au căzut din ochii lor pe pămînt, iar planta lor a crescut. De acolo îşi trage tămlia obîrşia ei. Şi R6 a plîns şi el, iar lacrimile sale au curs din ochiul lui peste pămînt şi s-au prefăcut în albină. Albina este lucrătoare şi lucrarea ei se alcătuieşte din flori, [precum şi din florile] tuturor arborilor. Din lacrimile lui îşi trage obîrşia ceara şi îşi trage obîrşia mierea. [Dar] Re obosise; sudoarea mădularelor sale se scurgea pe pămînt şi planta lui crescu: aceea era [inul]... vărsa (pe gură) şi astfel alu at naştere asfaltul, leacul împotriva... desăvîrşit întru Împli nirea datoriei sale, care a ieşit din R6, ceea ce se întrebu inţează pentru nevoile celor din tagma dumnezeiască. Re a obosit Încă o dată, şi spumele salivei sale se scur seră din gura lui peste pămînt, iar planta lui crescu: aceasta este obîrşia papirusului. Eset (Isis) şi Nebthet (N epkthys ) erau tare, tare oste nite: sudorile lor curseră peste pămînt şi floarea lor crescu: aceasta este obîrşia laurului. (papirusul Salt)
298
Cînd zeii erau încă oameni Cînd zeii erau încă oameni1, Îşi luau asupră-le povara muncii şi indurau truda; mare era truda zeilor, grea le era munca şi lungă era suferinţa lor. Marii Anunnaki vo iau să-i facă pe cei şapte Igigi să îndure munca. Părintele lor Anu era regele lor, sfetnicul lor era Enlil războinicul, cămăraşul lor era Ninurta, iar Ennugi era străjerul lor. Fiecare zeu şi-a luat în mînă paharul, a aruncat zarurile şi fiecare şi-a primit partea sa: Anu a fost urcat în ceruri, [Enlil a dobîndit] Pămîntul pentru fiinţele sale, prinţului Enki i s-au dat zăvorul, genunea mării (text deteriorat). «Veniţi, haideţi să-l ridicăm din jilţul său pe sfetnicul zeilor, pe Erou. Veniţi, haideţi să-l sculăm din jilţul său pe Enlil, sfetnicul zeilor, Eroul 1 Acum vestiţi războiul, să ne avîntăm In bătălie şi In luptă 1» Zeii auziră chemarea lui; punînd foc peste uneltele lor, ei îşi arseră cazmalele, îşi aprinseră panerele. Prinzîndu-se unul de altul, veniră la poarta altarului lui Enlil, Eroul. Noaptea era la veghea de mijloc, templul fu Împresurat fără ca zeul să ştie; noap tea era la veghea de mijloc, Ekur fu împresurat fără să ştie Enlil. Dar (portarul) Kalkal stătea de veghe; el se nelinişti; trase zăvorul şi se uită [afară], Kalkal îl trezi pe Nusku: ei auziră larma [de afară]. Nusku Îşi trezi stă pînul şi U sili să se scoale din pat: «Stăpîne, [casa ta] este împresurată, bătălia se apropie de [porţile tale]...» Enlil deschise gura şi ii spuse crainicului Nusku: «Nusku, zăvorăşte poarta, ia-ţi armele şi stai in faţa m eat» Nusku zăvori poarta, Îşi luă armele şi stătu in faţa lui Enlil. Nusku deschise gura şi ii grăi războinicului Enlil: «Stă pîne, copiii tăi te cinstesc, de ce te-ai teme chiar de copiii tăi? Enlil, copiii tăi te cinstesc, de ce te-ai teme chiar de copiii tăi? Dă poruncă să fie pogorit aici Anu şi să fie adus dinaintea ta Enki [...]» fia [deschise] gura şi zeilor, (fraţilor săi) le grăi: «Pentru ce i-am putea [învinui]? Truda lor este grea, [şi cazna lor este lungă]; zilnic [ei scormonesc pămîntul], grea este plîn gerea [lor], Se află [poate vreun leac pentru necazurile lor]! Este acolo [Belet-ili, Născătoarea]: să facă dînsa o fiinţă omenească, Omul, ca să poarte el jugul [lăsîndu-i liberi pe zei ...]* Ei o chemară pe zeiţă şi o Întrebară pe 299
moaşa zeilor, pe înţeleapta Mami: «Tu, Născătoare, eşti cea care [fi-vei] făuritoarea omenirii. Fă o fiinţă omenească pentru ca să poarte ea jugul, pentru ca ea să poarte jugul din porunca dată de Enlil, pentru ca omul să ia asupră-şi povara asprei trude a zeului.» Nintu deschise gura şi ma rilor zei le spuse: «Nu e datoria mea să fac asta, sarcina aceasta este treaba lui Enki2; el este cel care limpezeşte toate lucrurile: să-mi dea lut, ca să mă apuc de lucru!» fia deschise gura şi le grăi marilor zei: «în întîia, în a şap tea şi în a cincisprezecea zi a lunii, eu voi pregăti scăldă toarea de curăţire. Să fie tăiat un zeu, iar ceilalţi zei, cufundîndu-se (în sîngele lui), să fie purificaţi! Cu carnea şi cu sîngele acestui zeu, Nintu 3 să amestece lutul, astfel ca zeul însuşi şi omul să se afle amestecaţi laolaltă în argilă; fie ca în vremurile care vin să auzim (sunetul) tobelor; cel (ieşit) din această carne de zeu să fie un duh (etemmu ), şi omul să se cunoască prin semnul acesta de fiinţă vie, să nu se uite că se cuvine să fie un duh!» «Da!» răspunseră în adunare marii Anunnaki, cei care se îngrijesc de des tine. In ziua întîia, a şaptea, a cincisprezecea a lunii, (fia) pregăti scăldătoarea de curăţire. In adunarea lor, (zeii) îl tăiară pe zeul We-ila, înzestrat cu inteligenţă4. Cu car nea,şi cu sîngele său, Nintu amestecă argila. In şirul vre murilor, ei auziră (sunetul) tobelor. (Ieşit) din carne de zeu, el a fost un duh, şi recunoscut a fost om prin semnul acesta de fiinţă vie, ca să nu se uite ce se cuvenea, el fă cutul-a duh. După ce Nintu frămîntase lutul acesta, i-a chemat pe marii zei Anunnaki. Marii zei Igigi scuipară argila. [Atunci, Ma]mi deschise gura şi grăi către zeii cei mari: «Mi-aţi dat o poruncă. Am împlinit-o. Aţi înjun ghiat un zeu cu tot cu inteligenţa lui. V-am curmat truda voastră supărătoare şi munca voastră cea aspră am dat-o în sarcina omului. Voi aţi străm utat tînguirile voastre în omenire, v-am desfăcut jugul, v-am statornicit libertatea.» Cînd zeii o auziră spunîndu-le acestea, alergară spre ea să-i sărute picioarele: «De acum înainte numi-te-vom Mami, Stăpîna-tuturor-zeilor fie acuma numele tău!» Atunci in trară în casa destinului prinţul Ea şi înţeleapta Mami. Cînd se strînseră născătoarele şi, călcînd argila, se făcură lehuze, Mami nu mai încetă să răspîndească descîntecul pe care, şezînd lîngă dînsa, îl poruncise Ea să-i fie rostit. Cînd îşi isprăvi descîntecul, ea rupse paisprezece bucăţi de 300
argilă: şap te b u că ţi p ase la d re a p ta , şi aîte şap te b u că ţi la stîn g a, ia r în tre ele aşeză o c ă ră m id ă f...] Şedeau ad u n ate înţeleptele, în v ă ţa te le n ă sc ă to a re , şapte şi ş a p te : şapte din ele ad u seră pe lum e fă p tu ri b ă rb ă te ş ti, şap te aduseră pe lum e fă p tu ri fem eieşti. N ăscăto area, cea care fă u reşte soarta, după ce ele sfîrşiseră a le face perechi şi cînd isp răv iră a le aşeza, perechi, d in a in te a ei, M ami îi făcu om enirii legi. [...] D ouăsprezece su te de ani [nu tre c u se ră în că, şi ţa ra lo cu ită se şi întinsese], popoarele se şi înm ulţiseră. [P ăm în tu l oam enilor] m ugea [ca un ta u r] şi din p ricin a [larm ei pe care o făceau] zeul se sim ţea tu lb u ra t. [Enlil auzi] ţipetele lor [şi le grăi] m arilor zei: «Este [prea îm p o v ără to a re p en tru m ine] larm a om enirii, [gălăgia pe care ei] o stîrnesc m ă lip seşte de som n. Ivească-se o ciumă [care să-i silească să tacă ]!» [...] Nu tre c u se ră [iarăşi alte] douăsprezece sute de ani, şi ţa ra lo cu ită ia r se întinsese şi se înm ulţiseră popoarele. P ăm în tu l oam enilor m ugea ca un ta u r şi din pricin a larm ei pe care o făceau zeul se sim ţe a tu lb u ra t. E nlil auzi ţip etele lor şi le g ră i m arilor zei: «Este p rea îm p o v ărăto are p e n tru m ine larm a om enirii, gălăgia pe care ei o stîrnesc m ă lipseşte de somn. Gurm aţi-le oam enilor to a te m ijloacele de h ra n ă, în cît fa ţă de foam ea lor să se ră rea sc ă ierburile, A dad să-şi oprească ploile şi acolo jos sub p ă m în t să înceteze creşterea apelor, v în tu l să b a tă şi să usuce p ăm în tu l, n o rii să se adune fă ră să verse o p ică tu r ă de ploaie, îm puţineze-şi ţa rin a darul, zeiţa seceri şului N isaba să-şi acopere p re tu tin d en i p iep tu l şi nici o bucurie să n u le m ai ră m în ă oam enilor...» {text deteri orat). L ui A dad ii zidiră un tem plu în ce ta te . E i v e stiră acea sta şi crainicii s trig a ră îm p răştiin d zvonul prin ţa ră . Pe zeul lor nu-l m ai c in s tiră , zeiţei lor nu-i m ai în ă lţa ră vreo rugăciune, ci se îm bulziră la p o a rta [lui A dad]. D in ain tea lui [a d u seră tu rte ] co ap te, ia r lui [îi plăcu prinosul lor de a lu a t copt. F a ţă de aceste d aru ri, lui A dad] i se făcu ruşine şi el rid ică m îna. In to a te dim ineţile el făcu să plouă din ce a ţă , ia r în fiece n o ap te lă să ro u a să pice pe furiş, [să nu afle Enlil]. Grînele în co lţiră [pe ascuns în cîm p, o a m enii se h ră n iră şi foam etea] plecă de la ei. (text deteri orat). 30!
Sus [în cer ploile încetară], jos izvoarele nu mai cres cură din apele subpământene, sînul Gliei nu mai odrăsli, ierburi şi copaci nu mai crescură din [ţărînă], nu se mai zăreau oameni [la muncă]. Negre fuseseră ogoarele, acum erau aibe, iar cîmpia cea largă se acoperi de sare. în anul dintîi, oamenii se hrăniră cu pir; în anul al doilea mîncărimi îndurară. [Cînd ] veni al treilea an, chipurile lor ajun seseră [de nerecunoscut] din pricina foamei; acoperite erau [feţele lor] ca de malţ; ajunseseră la capătul vieţii. Verzui păreau feţele lor şi cu toţii umblau încovoiaţi [pe uliţi]. Umerii lor laţi [se făcuseră înguşti] şi picioarele lor lungi [se făcuseră scurte] [...] [Cînd veni] al treilea an de foamete, chipurile oamenilor ajunseseră de nerecunoscut. Cînd [veni] al patrulea an, picioarele lor [lungi] se scurtaseră, umerii lor laţi se făcu seră înguşti, şi oamenii umblau încolo şi încoace, încovo iaţi, pe uliţi. Cînd veni al cincilea an, fiica pîndea intră rile mamei, însă mama nu-i deschidea uşa fiicei ei; fiica urmărea cumpăna mamei, mama urmărea cumpăna fii cei. Cînd veni al şaselea an, [părinţii] mîncau la prînz [carnea] fiicei lor, şi se ospătau ca din hrană [din carnea] fiului lor [...] O casă se năpustea asupra alteia; faţa oame nilor [era acoperită] ca de malţ stricat, şi ei abia [îşi mai tîrau zilele] spre capătul unde [viaţa] se curmă [...] «Tu să iei seama bine la cuvîntul pe care doresc a ţi-l rosti: gardule, ascultă cu luare-aminte, împletitură, fii cu băgare de seamă la toate vorbele mele: nimiceşte-ţi casa, înjgheabă-ţi o corabie, scîrbeşte-te de toate averile şi numai viaţa ta să o scapi 1 Corabia pe care va trebui să ţi-o faci, [să aibă] aidoma una cu alta toate mărimile ei [...] S-o acoperi ca pe A psu , încît soarele lăuntrul ei să nu-l vadă; podită să fie şi deasupra şi dedesubt, şi toată alcătuirea ei să fie trainică, iar catranul să-l întinzi gros, ca să dureze. La ceasul sorocit, eu voi face să plouă pen tru tine cu belşug de păsări şi cu puzderie de peşti [...] [şi ia seama bine] la clipa cînd te voi chema: atunci să intri [In corabie] şi să tragi uşa după tine. [Ia-ţi cu tine] grînele tale, bunurile tale, avuţiile tale, [pe femeia] ta, neamul tău, rudele tale, şi aşijderi meşteri lucrători, [vi tele] de pe cîmp, fiarele sălbatice care pasc iarbă verde. [Eu] te voi vesti, pentru ca ele să se afle în preajma uşii tale.» 302
Athrahasis deschise gura şi, rostind, îi grăi lui Ea, Stă pînului său: «N-am făcut niciodată corabie, zugrăveşte-mi [planul ei în] ţărînă, astfel Incit, privind acest [plan, să pot înjgheba] corabia», fia zugrăvi [planul] Iu ţărînă [...] El deschise clepsidra, o umplu cu nisip care-i prevesti, pentru a şaptea noapte, Potopul. Athrahasis primi aceste poveţe, apoi îi adună la poarta sa pe Cei Străvechi. Athra hasis deschise gura şi Celor Străvechi le grăi: «Zeul meu nu [mai cade la învoială] cu al vostru. Enki şi [Enlil] s-au mîniat unul pe altul. Ei m-au alungat din [casa mea]. Dar întrucît eu nu am [încetat vreodată să-l] cinstesc, Enki iată [ce mi-a vorbit]: anume că eu [nu mai pot] să rămîn în [tovărăşia voastră] şi nu se mai cuvine [să pun piciorul pe] pămîntul lui Enlil 1» (text deteriorat) [Athra hasis] îşi sui toată familia [pe corabie]. Apoi mîncară şi băură cu toţii. (El) tot intra şi ieşea, fără să se aşeze ori măcar să se chircească pe vine; inima îi era sfîşiată, fie rea i se urcase în gură. înfăţişarea vremii se schimbă. Adad tună în nori. Cînd răsună glasul zeului, se aduse catranul spre a se fereca uşa. După ce îşi închise uşa, Adad tună (mai departe) în nori. Cînd se sculă în picioare, vînturile turbară. El tăie odgonul şi slobozi corabia [...] Potopul se dezlănţui. Fu ria lui, ca o bătălie, se rostogoli peste oameni: [nu se mai] putu zări om cu om; în prăpădul acesta nimeni [nu se mai] putea recunoaşte. [Potopul] mugea ca un taur, şi cîrîia ca un vultur vîntul răcnind; bezna [era groasă], iar Soarele nu mai era nicăieri 1 (Cînd zeii erau încă oameni — Mitul lui Athrahasis)
Arca lui Noe Cînd oamenii au început să se înmulţească pe faţa pămîn tului şi li s-au născut fete, fiii lui El (Dumnezeu)5 au văzut că fetele oamenilor sînt frumoase şi şi-au luat neveste, dintre ele, pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci a zis Yah weh: «Nu va rămîne duhul meu în om pururea, fiindcă este trup, iar zilele lui să fie o sută douăzeci de emil» Dar în zilele acelea erau pe pămînt Uriaşii (N e p h ilim fy mai ales după ce fiii lui El au intrat la fiicele oamenilor şi le-au
303
n ă sc u t copii. A ceştia sîn t voinicii cei v estiţi din vechim e. Y ahw eh a v ă z u t că sporise ră u ta te a oam enilor pe p ăm în t şi că t o a tă în ch ip u irea gîndurilor din inim a lor era m ereu n u m ai în tru ticăloşie. Şi lui Y ahw eh i-a p ă r u t ră u că a fă c u t om ul pe p ă m în t, şi s-a m îh n it în in im a sa. A stfel că Y ahw eh a ro s tit: «Nimici-voi de pe fa ţa p ăm în tu lu i pe om ul pe care I-am fă u rit, şi pe om şi dobitoacele şi tîrîto arele şi p ăsările v ăzd u h u lui, căci îm i pare ră u că le-am fă cut». D ar N oah (Noe) a a fla t b u n ă v o in ţă în ochii lui Y ah weh. I a tă neam ul lui Noah. N oah era om d re p t şi fă ră p rih an ă în v eleatul său. N oah um bla cu El. Şi i s-au n ă s c u t lu i N oah tre i fii: Shem , H am şi Y efet. A cum p ăm întul se stricase în fa ţa lui El şi se um pluse de silnicie. Şi s-a u i t a t E l pe p ă m în t şi l-a v ă z u t că era s tric a t, fiindcă orice tru p îşi stricase ro stu l său pe p ăm în t. Şi El a g ră it că tre N oah: „Am h o tă rît să pun c a p ă t o ricărui tru p , căci p ăm în tu l este plin de silnicie. Deci, ia tă , eu voi nim ici ac estea o d a tă cu p ăm în tu l. F ă-ţi o a rcă din lem n de chi paros. A rca s-o faci cu în căperi şi s-o ungi pe d in ă u n tru şi pe d in a fa ră cu sm oală. I a tă şi m ăsu ra d u p ă care s-o faci: tre i su te de coţi să fie lungim ea arcei, cincizeci de coţi lărg im ea şi treizeci de coţi în ălţim e a ei.7 Să faci în arcă ră su flă to a re şi s-o croieşti la un cot de acoperiş în jos, iar uşa s-o p u i într-o la tu ră . S-o faci cu tre i rîn d u ri de în c ă p e ri: rîndu l de jos, al doilea şi al treilea . Şi eu, ia tă , voi aduce potopul apelor peste p ă m în t, ca să p răp ăd esc orice tru p de sub cer, în care este suflare de v ia ţă , şi t o t ce se află pe p ăm în t să p ia ră . Şi eu voi încheia legăm întul m eu cu tine, iar tu vei in tra în arcă, tu , fiii tă i, soţia t a şi soţiile fiilor tă i, îm p reu n ă cu tin e. Şi din to a te vieţu ito arele, din orişi care fă p tu ră , vei aduce cîte două în arcă, din fiecare soi, ca să ră m în ă în v ia ţă cu tin e ; p a rte b ă rb ă te a sc ă şi p arte fem eiască să fie. Din p ăsă ri, d u p ă soiul lor, şi din dobitoa ce, d u p ă soiul lor, din tîrîto a rele p ăm în tu lu i, d u p ă soiul lor, cîte d o u ă din to a te să v in ă la tin e, ca să se păstreze în v ia ţă . Ia r tu ia cu tin e orice fel de h ra n ă care e bu n ă de m în cat şi ad u n -o ; ia r a c e a sta îţi v a sluji d re p t h ra n ă pen tru tin e şi p e n tru ceilalţi.» N oah a fă cu t a c e ste a ; el a fă c u t to a te aşa cum îi poruncise El. Apoi Y ahw eh i-a spus lui N oah: « In tră tu cu to ţi cei din casa t a în arcă, p e n tru că nu m ai pe tin e te-am v ăz u t d rep t în ain tea m ea, în v îrsta âc easta. Din to a te dobitoacele 304
curate ia cu tin e cîte şapte perechi, p a rte a b ă rb ă te a sc ă şi p a rte a fem eiască, ia r din dobitoacele care n u sîn t curate ia cîte o pereche, p a rte a b ă rb ă te a s c ă şi p a rte a fem eiască. A şijderea şi din p ăsările văzd u h u lu i cîte şap te perechi, b ă rb ă tu şu l şi găin u şa, ca să li se păstreze viu soiul pe to t păm în tu l. Căci p este şap te zile eu voi slobozi ploaie pe p ăm în t, p atru z eci de zile şi patru zeci de n o p ţi; şi orice fă p tu ră vie pe care am făcut-o, eu o voi şterge de pe fa ţa p ăm în tu lu i.» Şi N oah a fă c u t to tu l aşa cum îi poruncise Y ahw eh. N oah era în v îrs tă de şase sute de ani cînd p o to pul de ape a v en it asu p ra p ă m în tu lu i. [...] Şi d u p ă şapte zile, apele p o to p u lu i au v e n it p este p ă m în t. în anul şase sute al v ie ţii lui N oah, în lu n a a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea au ţîş n it to a te izvoarele m arelui adînc şi to a te ferestrele cerului au fo st deschise.8 Şi a d u ra t p lo aia pe p ă m în t p atru z eci de zile şi p atru zeci de nopţi. [...] Apele au sp o rit şi a u crescut m ari peste p ăm în t şi a rc a a p lu tit pe fa ţa apelor. Şi apele au sp o rit aşa de ta re pe p ă m în t, în cît to ţi m u n ţii în alţi de sub cerul în treg au fo st acoperiţi. Apele s-au ră sp în d it pe d easu p ra m u n ţilo r acoperindu-i cu cincisprezece coţi9. Şi a p ie rit orice fă p tu ră care se m işcă pe p ă m în t: p ă să ri, v ite , fiare, to a te fă p turile tîrîto a re care m işună pe p ă m în t şi oricare om ; to t ce avea, pe în tin d e rea u sc a tu lu i, suflare de v ia ţă în nările sale, a m u rit. A s tîr p it E l orice fă p tu ră vie care era pe fa ţa p ăm în tu lu i, om şi dobitoace şi tîrîto a re şi p ă să ri ale v ăzd u h u lu i; stîrp ite au fo st a c estea de pe p ă m în t. N um ai N oah a sc ă p a t, îm p reu n ă cu cei ce se aflau cu el în arcă. Şi apele au sp o rit pe p ă m în t o s u tă şi cincizeci de zile. D ar E l şi-a adus a m in te de N oah şi de to a te fiarele şi de to a te dobitoacele care erau cu dînsul în arcă. Şi a fă cu t El să b a t ă v în tu l p este p ă m în t şi apele au p o rn it să scadă. Şi au fo st închise izvoarele adîncului şi ferestrele cerurilor, ploaia din ceru ri a fo st în frîn a tă , şi apele de pe p ăm în t au d a t înapoi n ec o n te n it. L a c a p ă tu l celor o s u tă şi cinci zeci de zile au scă zu t de t o t ; ia r în lu n a a şa p te a , în ziua a şaptesprezecea a lu n ii, a rca s-a o p rit pe m u n tele A ra ra t.10 Şi apele au scăzu t m ereu, p în ă în lu n a a zecea; în luna a zece a, în cea d in tîi zi a lunii, s-au a r ă ta t piscurile m unţilor. La şfîrşitul zilei a p atru zecea, N oah a deschis fe rea stra 305
din arcă, pe care o făcuse, şi a dat drumul unui corb; şi acesta a ieşit, ducîndu-se şi întorcîndu-se, pînă unde se zvlntaseră apele de pe pămînt. Şi după şapte zile, Noah a dat drumul din arcă unei turturele, ca să vadă dacă s-au scurs apele de pe faţa pămîntului; dar turturica n-a găsit loc unde să-şi pună piciorul, şi s-a întors la el în arcă, întrucît apele mai stăteau peste tot pămîntul. Aşadar, Noah şi-a întins mîna şi a apucat [turturica] şi a băgat-o la sine în arcă. A aşteptat încă şapte zile şi a dat drumul iarăşi turturelei din arcă; şi a venit la el turturica, în fap tul serii, şi iată avea în ciocul ei o frunză proaspătă de măslin pe care abia o rupsese; deci Noah a priceput că apele scăzuseră pe pămînt. Atunci a mai aşteptat alte şapte zile şi a dat drumul turturelei; dar ea nu s-a mai întors la el niciodată. In anul şase sute şi unul al vieţii lui Noah, în ziua întîia din luna întîia, apele de pe pămînt se uscară şi Noah dădu la o parte acoperişul arcei şi privi: faţa pă mîntului era uscată. în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii, pămîntul era uscat. Atunci El a grăit către Noah şi i-a zis: «Ieşi din arcă, tu şi soţia ta, şi fiii tăi şi soţiile fiilor tă i împreună cu tine. Scoate afară cu tine orice vieţuitoare care sînt cu tine, toate făpturile, păsări şi do bitoace şi oricare tîrîtoare care se tîrăşte pe pămînt, ca să mişune din belşug pe pămînt şi să se prăsească şi să se înmulţească pe pămînt 1» Deci au ieşit din arcă Noah şi fiii lui şi soţia sa şi soţiile fiilor lui. Şi toate fiarele, toate tîrîtoarele şi toate păsările, şi tot ce se mişcă pe pămînt, au ieşit din arcă, fiecare după soiul ei. Atunci Ncali a zi dit un jertfelnic lui Yahweh şi a luat din toate vieţuitoa rele curate şi din toate păsările curate şi le-a adus prinos prin ardere de tot, pe jertfelnic. Şi cînd Yahweh a adul mecat plăcuta mireasmă, şi-a zis Yahweh în inima sa: «De acum înainte nu voi mai blestema niciodată pămîntul din pricina omului, pentru că plăsmuirile inimii omului sînt rele din, tinereţea lui; nici nu voi mai nimici vreodată nici o făptură, precum am făcut. De aici înainte, cît va dăinui pămîntul, semănatul şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea nu vor mai contenii» Şi El a binecuvîntat pe Noah şi pe fiii lui şi le-a zis: «Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pămîntul. Teamă de voi şi groază de voi să fie în toate vieţuitoarele pămîn
306
tului şi ini toate păsările văzduhului, in orişice făptură care se tîrăşte pe pămînt şi in toţi peştii măciij în mîinile voas tre au fost date ^.cestea,. Tiît ce se mişcă fi trăieşte va fi hranâf^reiitrtt^^ta^i to t aşa m t n dat $i ierfeţffile verzi, v-am âat orişî&e. Numai carnea cu viaţa ei, adică cu sîngele ei, să n-o mîncaţi. Pentru sîngele vieţii voastre eu voi cere negreşit să mi se dea socoteală; de la fiece fiară îl voi cere şi de la om; de la fiecare frate al omului voi cere viaţa omului. Oricine varsă sîngele omului, sîngele aceluia de către om să fie vărsat; căci El l-a făcut pe om după însuşi chipul său. Iar voi fiţi roditori şi vă înmulţiţi, prăsiţi-vă din belşug înainte pe pămînt şi înmulţiţi-vă pe el.» Apoi El a grăit către Noah şi către fiii lui aflaţi cu dînsul: «Iată, eu închei legămîntul meu cu voi şi cu urma şii voştri de după voi, şi cu fiecare făptură vie care este cu voi: cu păsările, cu dobitoacele, cu orice fiară de pe pămînt care este cu voi, cu toate cîte au ieşit din arcă. Eu statornicesc legămîntul meu cu voi, pentru ca nici odată să nu mai fie prăpădită toată făptura de apele vre unui potop, şi niciodată să nu mai fie vreun potop care să pustiască pămîntul.» Şi a spus El: «Iată semnul de legă mînt pe care îl fac Intre mine şi voi şi orice făptură vie care este cu voi, pentru toate virstele viitoare: am pus curcubeul meu în nor, iar acesta să fie semnul legămîntului între mine şi pămînt. Cînd adun nori peste pămînt şi curcubeul se arată în nori, eu îmi voi aduce aminte de legă mîntul meu care este între mine şi voi şi fiecare făptură vie de orice trup; şi apele să nu mai vină vreodată în po top spre a nimici toate făpturile. Cînd curcubeul este în nori, eu îl voi privi şi Îmi voi aduce aminte de legămîntul veşnic dintre El şi oricare făptură vie, de orice trup care este pe pămînt.* El i-a spus lui Noah: «Acesta este semnul legămîntului pe care I-am statornicit între mine şi orice făptură care este pe pămînt». Fiii lui Noah, care au ieşit din arcă, erau Shem, Ham şi Yefet. Ham era tatăl lui Canaan11. Aceştia trei erau fiii lui Noah; şi din aceştia s-au răspîndit oamenii pe Întregul pămînt. (Vechiul Testament,„Geneza**, VI, 1—22; VII, 1—24; VIII, 1—22; IX, 1 -1 9 )
307
Inficrbintarea cuptorului Noi I-am trim is pe N uh (Noe) la poporul lu i: «Eu sînt po v ăţu ito ru l v o stru v ă d it şi să n u slujiţi altu ia, decît num ai lui A llah.12 P e n tru voi m ă tem de pedeapsa unei zile de durere.» Şi au zis fru n ta şii poporului său, cei care nu cred eau : «Nu vedem în tin e nim ic decît un om ca noi şi vedem că te u rm ează n u m ai oam eni de rîn d , aceia din tre noi care sîn t cu ju d e c a ta p rip ită , şi n u vedem la voi nim ic m ai presus fa ţă de noi, şi p en tru aceea v ă socotim m incinoşi». L e-a ră sp u n s el: «Vai, poporul m eu, ce cre deţi voi, d ac ă eu am de la S tăp în u l m eu dovadă v ă d ită şi d acă m i-a a r ă ta t în d u rarea lui, el, în fa ţa căru ia orbi sîn teţi, ia r d acă n u v re ţi, să v ă silim noi?» [...] «Allah vă poate aduce oricînd ceea ce v re a el, şi voi nu-l p u te ţi do moli» [...] Şi A llah s-a descoperit lui N u h ; «Nimeni din poporul tă u n u v a crede, decît n u m ai cel care s-a fă cu t cre dincios. N u te scîrbi p e n tru faptele lor şi fă-ţi corabia în ain tea ochilor n o ştri şi d u p ă descoperirea n o a s tră şi să nu-m i m ai v o rb eşti despre cei nelegiuiţi. A ceia se vor îneca.» Şi el a fă c u t corabia şi oridecîteori trec eau pe lîngă el fru n ta şii poporului său , rîd eau de dînsul; d a r el zise: „D acă rîd eţi de noi, vom rîde şi noi de voi aşa precum rîdeţi voi. Şi v eţi şti d u p ă aceea asupra cui vine pedeapsa, ca să-l ruşineze, şi asu p ra cui vine osînda veşnică.» [A st fel a fost] p în ă cînd a v e n it p o ru n ca n o a s tră şi s-a înfier b în ta t c u p to ru l.13 Noi am g r ă it: «Du în ea din to a te cîte o pereche, şi g lo ata pe care o ai tu , a fa ră de cel asu p ra c ă ru ia s-a ro s tit cu v în tu l, precum şi pe cei credincioşi». D ar n u m ai p u ţin i au crezu t îm p reu n ă cu dînsul. Şi el a spus: «Suiţi-vă în eal în num ele lui Allah facă-se pornirea ei şi o p rirea eil S tăp în u l m eu este ie rtă to r şi în d u răto r.» Şi ea a p lu tit cu ei p rin tre v alu ri cît m u n ţii. Ia r Nuh l-a ch em at la sine pe fiul său, care s tă te a de-o p a r te : «Fiule, urcă-te cu noi şi sa n u fii n ec red in cio s!» A cela i-a ră s p u n s : «Vreau să m ă sui pe u n m u n te care m ă v a feri de apă!» I-a zis el: «Azi n u este nim eni s c u tit de p orunca lui Allah, afa ră de cel spre care s-a în d re p ta t în d u rarea lui». A tunci s-a n ă p u s tit un ta la z în tre ei şi [fiul] s-a înecat. Şi s-a ro s t i t : «Păm întule, în g h ite-ţi apa ta , iar tu , cerule, în c e te a z ă !» 308
Şi a scă zu t apa şi po ru nca s-a îm plinit şi [corabia] s-a o p rit pe [m untele] E l-D judih. Şi s-a m ai r o s tit: «în lă tu ri cu neam u l nelegiuiţilor!» Şi N uh l-a ch em at pe S tăp în u l său şi i-a g ră it: «Allah, fiul m eu este d in glo ata m ea şi fă g ă d u in ţa t a este ad ev ăr şi tu eşti ju d e c ă to ru l cel m ai în ţelep t!» E l i-a spus: «Vai, N uh, el n u este din g lo ata t a ; fa p ta aceea e n e c in stită . Să n u m ă în tre b i despre ceea ce n u ai ş tiin ţă . E u te îndem n să n u fii neghiob.» E l g ră i: «Allah, la tin e c a u t scăpare, spre a n u -ţi pune în tre b ă ri despre care n u am ş tiin ţă ; şi d ac ă n u m ă ie rţi şi n u te în d u ri de m ine sîn t dintre cei pierd u ţi.» S-a ro s tit: «Vai, N uh, coboară t u în tru pacea n o a s tră şi cu b in ecu v în tare a su p ră-ţi şi asu p ra celor care sînt cu tin e ; de alţii în să avea-vom g rijă, ia r d u p ă aceea îi v a ajunge d u reroasa n o a s tră osîndă. A ceasta e vestire ta in ic ă , pe care ţi-o dezvăluim noi ţie. Mai în ain te n u ai ştiu t-o nici tu , nici poporul tă u . Fii aşad ar sta to rn ic ; sfîrşitul [cel bun] este al celor care se tem de A lla h .» Ia r la A d [I-am trim is] pe fratele lor H ud. E l a g ră it: «Popor al m eu, slujeşte-1 pe A llah. Să n u av eţi voi alt zeu a fa ră de el. Voi n u sîn teţi decît nişte p lăsm u ito ri. Şi nu cer, popor al m eu, ră s p la tă de la voi p e n tru a c easta: ră sp la ta m ea este în tru cel care m -a fă c u t. N u pricepeţi? Şi ro ag ă-te, poporul m eu, lui A llah p e n tru ie rta re , apoi să v ă în to arc eţi [cu to ţii] spre el, căci el v a trim ite asupra v o a s tră cerul în ploi şi cu p u te re p u te re a o v a spori.» (Coranul™, surah Hfld, XI, 2 7 -3 0 ; 35; 38-55)
Dragonul Y u i stăvileşte potopul O dinioară, K ung-K ung s-a lu p ta t cu C hjuan-siui p en tru d rep tu l de a se n u m i zeu; pe atu n ci, cuprins de m înie, K ung-K ung s-a izb it cu capul de m untele B u-chjou, iar de la ac easta s-a frîn t o p ro p tea a cerului şi s ta re a de cum p ă n ă a p ăm în tu lu i s-a n ă ru it. Cerul s-a în clin at spre nordv est, de aceea soarele, lu n a şi stelele se m işcă într-acolo; în ă u n tru l p ăm în tu lu i, din n ă ru ire s-a isc a t un gol în p a r te a de su d -est, de aceea puhoaiele de ape precum şi col bul se n ă p u stesc într-acolo [...] In vrem urile lui Shun, K ung-K ung15 a lă rg it in u n d aţiile , astfel că puhoaiele au
309
ajuns pînă la Kungsang[...] Yui i-a poruncit lui Tha-chang să străbată tot pămîntul de ia capătul său de răsărit pînă la capitul de ^ pu s. N-au fost cu totul [de Tflers] decît douMutre de muiofsttie treizeci şi trei de mii cinci sute de li şi şaptezeci şi cinci de paşi. Shu-hai a primit porunca să străbată pămîntul din capătul lui de miazănoapte pînă în cel de la miazăzi. Şi el a avut de mers to t atîta: două sute de milioane treizeci şi trei de mii cinci sute li şi şapte zeci şi cinci de paşi. Vîltori şi lacuri cu suprafaţă de peste trei sute de jen au ieşit la numărătoare două sute de milioane treizeci şi trei de mii şi Încă nouă [dulbine] în adaos. Folosindu-se de un si-jang , Yui16 a to t stăvilit furia apelor năvalnice. în acele locuri s-au alcătuit atunci nişte munţi vestiţi. (Liu An, Huainan-tst)
•
Pe vremea lui Yao, s-a petrecut un potop uriaş de ape, care a inundat toată Lumea subcerească. Pretutindeni începură apoi să înflorească ierburile şi copacii, cu flori măreţ încărcate. Fiarele se Înmulţiră foarte repede. Grînele însă nu se puteau coace. Fiarele şi păsările li puneau pe fugă pe oameni, iar urmele păsărilor şi ale fiarelor îm pestriţaseră toată China... Tot pe vremea lui Yao, apele şi-au Întors cursul şi au potopit China în întregime. Pre tutindeni se sălăşluieseră şerpi şi dragoni, aşa că oamenii nu mai găseau loc unde să trăiască. Cei care trăiau în văi îşi împleteau cuiburi, cei care trăiau în munţi se aciuau prin peşteri. (Meng-tsâ / sec. IV î.e.n./)
•
«Vai, Sii-yuel Sînt uriaşe puhoaiele inundaţiilor şi pri cinuiesc distrugeri mari. Ele au ajuns la înălţimea munţi lor şi au acoperit dealurile cu apă. Apele se ridică spre cer. Oamenii de pe pămînt gem de amarnică durere. Este oare vreun om Înzestrat care ar putea să se lupte cu nenoro cirea aceasta?» Toţi au răspuns într-un glas: «Asta poate
310
s-o facă KunI» împăratul spuse: «Vai, asta e cu ne putinţă. El încalcă poruncile şi jigneşte pe membrii familiei [împărăteşti]». Dregătorii ziseră: «încercaţi-1 totuşi, iar după aceea puteţi să faceţi cu el tot ce veţi binevoi». îm păratul îi sjmse lui Kun: «Du-te, şi să fii cuviincioşi» Kun a muncit vreme de nouă ani, dar truda lui nu a fost încununată de izbîndă. Cartea datinilor istorice. /sec. XIV î.e.n./)
#
în vechime, a trăit marele Yui. El era strănepotul [ze iţei] Niui-wa, în a nouăsprezecea generaţie. Ajungînd în vîrstă de 360 de ani, el s-a urcat pe muntele Tziui, de unde şi-a luat zborul. După 3600 de ani, în vremea cînd Yao punea rînduială în Lumea subcerească, s-a petrecut o uriaşăinundaţie, din pricina căreia piereau oamenii întruna. Lui Yui i s-a făcut milă de oameni şi s-a prefăcut în tr-un izvor de lîngă muntele Shing-yu. Niui-ti, luînd apă din acest izvor, a găsit o piatră care semăna cu im mărgă ritar. Ei îi plăcu piatra aceea, aşa că o înghiţi. Din această pricină, rămase însărcinată, iar peste paisprezece luni născu un fiu. Cînd acesta crescu, se vădi că ştia foarte bine obîr şia tuturor izvoarelor şi pîraielor. El îl Înlocui pe tatăl său Kun în bătălia purtată împotriva potopului. Yao ştia că isprăvile lui se potrivesc de minune cu toate cunoştin ţele marelui Yui despre izvoare, aşa că binevoi a-i da po recla de Yui. (Ma Siu, Desluşirea istoriei)
m
Cînd Yui punea rînduială în Lumea subcerească, el li adunase pe toţi cîrmuitorii în deşertul Kui-tzi. Fang feng-shi a întîrziat şi a fost omorît. Virtutea lui Siâ a trium fat şi din cer au coborît doi dragoni. Yui i-a poruncit lui Fan Cheng-kuang să-i conducă, străbătînd pe ei toate ţinuturile, ca să vadă ce se petrece de jur împrejur şi apoi să se întoarcă. Îndreptîndu-se spre Marea de Miazăzi, el trecu zburînd pe lîngă [tribul] fang-feng. Doi dintre 311
cei ce fuseseră apropiaţi lui Fang feng-shi înşfăcară numai decît nişte lănci de Tushan, şi zărindu-l pe solul lui Yui, se aprinseră de mînie şi traseră cu arcul în el. Deodată se stîrni vîntul, se auzi bubuit de tunet şi se porni o ploaie torenţială. Dragonii îşi aţintiră zborul în sus şi se fă cură nevăzuţi. Funcţionarii se speriară, îşi străpunseră inimile şi muriră. Lui Yui i se făcu milă de ei, smulse dintrînşii cuţitele şi îi învie cu iarba nemuririi. De la aceştia se trage poporul cel cu pieptul găurit. [Descrierea tuturor lucrurilor)
Yui a sfredelit o trecătoare prin muntele Lung-kuan, care se mai numeşte deopotrivă şi Lung-miin. El a intrat într-o peşteră singuratică. Acolo era aşa de întuneric, încît era cu neputinţă de mers mai departe. Atunci Yui a luat cu sine foc. In peştera aceea se afla o fiară sălba tică, semănînd cu un mistreţ, dar care avea în gură un mărgăritar luminînd. Mărgăritarul sclipea ca un felinar. Mai era tot acolo un cîine verde, care alerga înainte lă trînd şi arătînd drumul. După ce străbătuse zece l i , Yui şi-a pierdut simţul zilei şi al nopţii. Cînd însă a băgat de seamă că se crăpa de ziuă, a văzut că mistreţul şi cîinele, care mergeau în faţa lui, s-au preschimbat în oameni îm brăcaţi în veşminte de purpură. El a mai văzut, tot astfel, un zeu cu trup de şarpe, şi a început să stea de vorbă cu acela. Zeul i-a înmînat lui Yui o tăbliţă de jad cu lungi mea de un ci şi doi tsun. Această tăbliţă slujea la măsu rarea cerului şi a pămîntului. Yui s-a folosit de tăbliţă atunci cînd a pus în orînduială pămîntul şi apele. Zeul cel cu trup de şarpe nu era nimeni altul decît Si-huang. (Wang Tziâ, însemnări despre întîmplări uitate)
•
In timpul domolirii potopului de ape, Yui se dusese să contemple [fluviul] lluang-he. Acolo a văzut un om ieşind din fluviu; omul, care avea faţă albă şi trup de peşte, i-a 312
spus: «Eu sînt duhul apei fluviului». Acesta i-a înmînat lui Yui un plan şi apoi s-a întors in viitoare. [Shi-tsâ)
•
Încordîndu-şi toate puterile, Yui săpa canale de scur gere, călăuzea puhoaiele şi netezea măgurile. în faţa lui îşi tîra coada un dragon galben. Pe urmele acestuia, ve nea o broască ţestoasă neagră care căra în spinare argilă verde tsinni. (Wang Tziâ, Însemnări despre întîmplări uitate)
în timp ce Yui domolea inundaţiile, dragonul sacru trăgea dungi pe pămînt cu coada, arătînd astfel căile de scurgere ale puhoaielor. (Wang Yi, Comentarii la întrebări către cer)
Umblînd să potolească potopul, Yui s-a rătăcit şi, pier zînd drumul, a nimerit într-o ţară ce se chema Chjung-bei {Extremul Nord). Nu era acolo nici vînt, nici brumă, nici ploaie, nici rouă. Nu se aflau nici păsări, nici animale, nici peşti, nu creşteau nici ierburi, nici copaci. [Ţara aceea] era netedă peste tot şi o înconjurau munţi înalţi. In cen trul ţării se afla muntele Hu-ling, care semăna cu un ul cior cu gît îngust. Printr-o gaură din pisc se scurgea o apă ce bolborosea şi care era numită shenfeng. Mireasma aces tei ape era mai plăcută decît orhideele şi mirodeniile, iar la gust întrecea cu mult vinul şi tămîioasele. Izvorul se despărţea în patru braţe care se prăvăleau de pe munte şi apoi curgeau prin toată ţara. Clima era dulce. Bărba ţii şi femeile locuiau în preajma apei. Ei nu arau, nu semă nau şi nu mureau decît la vîrsta de o sută de ani, fără a îmbătrîni înainte de vreme şi fără a suferi de vreo boală. Lor le plăcea muzica şi, ţinîndu-se de mîini, ei cîntau 313
pe rînd felurite cîntece, iar vocile lor nu amuţeau ziua întreagă. Cînd oboseau ori cînd simţeau că le era foame, ei beau cu toi£N&Pa shenfeng, şi îşi recăpătau puterile numai decît. DdcapMKi beau prea multă asemenea apă, se îmbătau şi nu se*mai trezeau zece zile în şir. (Le-lsâ)
•
Sluga lui Kung-Kung, pe numele său Sian-yao, avea nouă capete, trup de şarpe, şi putea să se încolăcească aidoma unui inel. El înfuleca totul de pe Cele Nouă Pă mînturi. Acest şarpe cu nouă capete scotea din el un li chid din care se alcătuiau lacuri şi rîuri. Faptul acesta aducea multe nenorociri şi năpaste, iar animalele nu puteau trăi acolo. Domolind potopul, Yui l-a ucis pe Sian-yao. Sîngele aceluia era plin de duhoare, iar acolo unde se re vărsase, nu mai puteau să crească nici un fel de grîne. Din el se mai revărsă multă apă, aşa încît pe locul acela nu s-a mai putut trăi. Yui a zăgăzuit locul cu pămînt înalt de trei je n , insă apa a năvălit de trei ori afară. Atunci Yui a săpat acolo un lac, iar împăraţii au zidit un turn pe po vîrnişul de miazănoapte al muntelui Kunlun. (Cartea munţilor şi mărilor)
m
Yui s-a dus să-şi vadă ţinuturile şi, ajungînd la mun tele Kui-tzi, a murit. In munte se află o peşteră. Lumea spune că Yui a intrat în peştera aceea. (Sii-ma Tsien, Însemnări istorice)
•
Liu-tz 6 a spus: «Isprava lui Yui este minunată 1A ajuns deparţş faima virtuţii sale. Dacă nu era Yui, am fi fost cu toţii peşti.» (Tzo-chjuan)
814
Deukalion şi P y r r h a De la înălţimea tronului său, fiul lui Satumus a văzut aceste crime; a gemut şi, aducîndu-şi aminte în cugetul său de ospăţul pe care-l dăduse Lycaon,17 prea proaspăt încă spre a fi destăinuit, şi-a lăsat sufletul pradă unei uriaşe mlnii, vrednice de Iupiter. El adună sfatul zeilor ; la glasul lui, au venit în fugă toţi fără preget1?. în Înaltul empireului este o cale pe care ochiul o descopere cînd ae rul e fără nori: se cheamă calea lactee, iar strălucirea ei îmbie privirile. Anume pe calea aceasta se duo Nemurito rii spre falnicul palat în care locuieşte stăpînul tunetu lui. [...] Zeii iau loc în acest sanctuar strălucind peste tot de marmură: numaidecît, şezînd Într-un jilţ înălţat peste celelalte, cu mîna rezemată pe un sceptru de fildeş, Iupiter Îşi scutură de trei sau de patru ori coama grozavă ce-i adumbrea fruntea tulburînd pînă în măruntaie pă mîntul, marea şi bolţile cereşti. Indignarea lui ţîşneşte deodată în aceste semeţe cuvinte:«[...] Astăzi, în toate ţinuturile pe unde Oceanul îşi plimbă talazurile sale zgo motoase ca tunetul, stirpea muritorilor trebuie să piară. Jur pe fluviile care curg prin măruntaiele pămîntului şi scaldă pădurile de lîngă Styx,l Am încercat totul, însă rana nu se mai poate vindeca: trebuie folosit fierul, ca să nu se molipsească partea care mai 9 g |g ătoasă. Legi lor mele li se supun semizeii, divînitS^le «Jftttpurilor, Nymfele, Faunii, Satyrii, Sylvanii din munţi, şi nu-i socot mai puţin vrednici de onorurile cereşti, măcar că li se cuvine să vieţuiască pe pămînt, care le-a fost hărăzit în parte şi lor. Dar li socotiţi oare la adăpost de primejdie, voi, zei nemuritori, cînd însumi eu, stăpînul trăsnetului, nu sînt ferit de capcanele lui Lycaon, care va fi de aici înainte vestit pentru sălbăticia sa?» Toţi zeii se înfiorează şiese zoresc pătimaşi să cunoască pedeapsa vinovatului. [...] Iupiter întrerupe astfel din nou tăcerea: «El şi-a luat pedeapsa, fiţi fără nici o grijă în privinţa asta; vreau totuşi să cunoaşteţi păcatul şi pedeapsa. Dezgustătoarea larmă a crimelor acestui veac mi-a izbit urecheadorind să aflu că n-a fost decît un zvon mincinos, am coborît din ţinuturile Înalte ale Olimpului şi, zeu fiind, ca să umblu pe pămînt mi-am luat chip omenesc. [,..]E u vestesc prin anume semne că un zeu s-a arătat: poporul începe să 315
se roage, ia r Lycaon rîde la în cep u t de făgăduinţele de evlavie. Curînd in să o încercare fă ţişă — adaugă el — m ă v a face să aflu d acă este zeu ori m u rito r şi adevărul nu va m ai fi îndoielnic. E ra n o ap te şi som nul îm i am o rţea m ădularele, cînd din tr-o d a tă el se p re g ă te şte să m ă dea m orţii. I a tă p rin ce încercare v re a el să se încredinţeze de a d e v ăr. D ar a s ta i se pare puţin. Din ţa r a M olossilor i se adusese u n o s ta tic : l-a în ju n g h ia t cu pum nalul său, şi o p a rte din m ădularele v ic tim e ic a re se şi răcise pe ju m ă ta te le-a pus la fie rt, ia r celelalte le-a pus la frip t pe jă r a tic. Apoi aceste îngrozitoare b u ca te au fo st aduse la m asă. în a rm a t cu focurile de ră zb u n are, am n ă r u it într-o clipă şi p a la tu l şi p e n a ţii19 lui, vrednici de asem enea stăpîn. El a fu g it îngrozit şi, ajungînd pe cîm piile lin iştite , a încep u t să u rle; apoi zad arnic s-a m ai căzn it să vorbească, găsin d în el însuşi im boldul furiei sale: se te a de om or, cu care era a t î t de dep rins, îl asm u te asu p ra tu rm elo r: sîngele îl d esfătează şi acum a. V eşm intele lui se preschim b ă în p ă r lung şi b raţele sale se prefac în picioare. M etam or fozat în lu p ,20 el m ai p ă s tre a z ă urm ele fostei lui fo rm e : al b it de v îrs tă , el are tr ă s ă tu r i ce vădesc cruzim ea cea veche, ochii lui ard ca focul şi to t ce este în el are chipul acele iaşi să lb ă tic ii. N u a p ie rit decît o casă, d ar n u era singura care m e rita să p ia ră ; p în ă t o t a tît de d e p a rte cît se în tin d m arginile p ăm în tu lu i, dom neşte şi cru d a E rinnys. V eţi zice că acelaşi ju ră m în t îi uneşte pe oam eni în tru crim ă. Să-şi îndure cazna m e rita tă to ţi lao laltă, a s ta îmi e h o tă rîre a n ec lin tită.» C uvintele lui Iu p ite r sîn t p rim ite ba prin s trig ă te de în cu v iin ţare, care sîn t un im bold nou p en tru m înia lui, b a p rin tr-o învoire tă c u tă . Cu to a te acestea, ru in a re a neam u lui om enesc stîrn eşte durere adîncă în inim ile N em uritorilor, şi ei în tre a b ă cum are să m ai a ra te p ăm în tu l, v ă d u v it de lo cuitorii lui, cine v a m ai aduce je rtfe pe a ltare, sau d acă Iu p ite r v re a să lase p ăm în tul p ra d ă fiarelor sălb atice ? în tre b ă rilo r a c esto ra stăp în u l zeilor le ră sp u n d e aşa: că el a a v u t g rijă de to a te acestea şi că n u le îngăduie spaim a neliniştii, fiindcă le făgăduieşte o stirp e d eo seb ită a oam enilor, obîrşia c ă reia v a fi m in u n a tă . El era g a ta să-şi aru nce tră sn e te le p în ă d ep arte, asu pra p ăm în tu lu i, d ar se tem u n u cum va să v a d ă cerul, lăcaşul N em uritorilor, cu m iezul său ap rin s de la a tîte a 316
focuri, şi ax a lum ii înflăcărîndu-se de v îlv ă tă i de la un pol la celălalt pol. D ealtm in teri el nu u itase că sorţii h o tă rîse ră ziua în care m area, p ăm în tu l şi p alatu l zeilor vor fi m istu ite de flă c ă ri şi cînd m aşina lum ii, rodul acesta al u n u i m eşteşug m in u n a t, v a tre b u i să se surpe cu zgom ot. El lasă jos suliţele fă u rite de m îna Ciclopi lor şi se h o tă ră ş te p en tru a ltă osîndă: neam ul om enesc va pieri sub apele pe care cerul le v a re v ă rsa de p re tu tin d en i, în aceeaşi clipă el închide în peşterile Eoliei, A quilonul şi celelalte v în tu ri a căro r suflare risipeşte n o rii în g răm ă diţi în aer şi îi d ă cale slobodă lui N o tu s: a c e sta îşi ia zbo rul desfăcîndu-şi aripile um ede, nori negri acoperindu-i groaznicul chip: b a rb a îi este în c ă rc a tă de ceţu ri, valul curge din p ăru l c ă ru n t, de pe fru n te a lui se rid ică aburi, apa i se scurge de pe arip i şi de pe piept. D e-abia m îna lui m are a îm pins n o rii în v ăzd u h u l o p rit, că a şi izbucnit deo d ată un zgom ot în g rozitor: puhoaie înghesuindu-se unele în altele se prăbuşesc din în altu l cerurilor. Crainica Iunonei, sclipind de fe lu rite culori, soarbe apele ce vor sluji n o rilor d re p t h ra n ă . L anurile cad frîn te, se nim icesc speranţele plugarului în lă c rim a t, şi to a tă tru d a unui an în treg se iroseşte fă ră u rm ă . M înia lui Iu p ite r nu se m ărg in eşte la cerul supus îm p ără ţiei lu i: fratele său, zeul talaz u rilo r de azur, îi vine în a ju to r cu undele sale. E l cheam ă fluviile, şi în d a tă ce ele au v en it la cu rtea regelui lor, Ie sp u n e: «Nu e nevoie să v ă îndem n îndelung în clipa a s ta ; d ez lă n ţu iţi-v ă to a te forţele, căci vrem ea a so sit; deschideţi zăcăto rile v o astre subpăm înten e şi, zdrobind zăgazurile, d a ţi frîu liber valurilor voastre.» A cestea ii sîn t p o ru n cile: fluviile se re tra g în obîrşiile lor, desferecă izvoarele, ia r acestea, nem aiînfrînate, se n ăp u stesc în sînul O ceanului. N eptunus însuşi izbeşte cu trid e n tu l său în p ă m în t; glia se zguduie şi, zd ru n cin ată, îşi deschide zăcăto rile în care apele au s ta t ferecate. Puhoaiele se re v arsă rostogolindu-se de-a curm ezişul cîm purilor, p u rtîn d g ră m a d ă copaci, lan u ri, tu rm e, case cu oam eni cu to t, şi tem plele zeilor şi lucrurile sfinte. O singură clădire m ai ră m în e a în picioare, m ereu n ec lin tită în tru tem elia ei, în to iu l p răp ăd u lu i: d ar c re şte tu l ei dis pare sub valurile care cresc n e în c e ta t, tu rn u rile şovăie şi se scufundă în genune. Nu m ai este deosebire în tre p ă 317
m în t şi ocean, p re tu tin d e n i e n u m ai m are şi m a re a n u m ai are ţă rm u ri; u n ins se c a ţă ră pe o m ăg u ră , a ltu l s-a aşezat în tr-o lu n tre În co v o iată şi tra g e la vîsle pe acolo pe unde odinio ară îşi m înase plugul. A cesta p lu te şte pe deasupra ţa rin ii sale şi peste b o rdeiul său în g ro p at de v a lu r i; celă la lt a p u c ă u n p eşte din v îrfu l u n u i ulm ; an co ra i se înfige la în tîm p lare într-o cîm pie a c o p erită de v e rd e a ţă şi b ă r cile calcă peste coastele de d ealuri îm podobite cu v iţă de vie. Acolo unde a ltă d a tă p ă şte a u ia rb ă caprele sprintene, se odihneao acum diform ele foci; p ă d u ri, oraşe, case iz besc p riv ire a pe sub ape a în c în ta te lo r N ereide, codrii au aju n s sălaşul delfinilor care sar pe creste de arb o ri şi se lovesc de s te ja rii clătin în du-se la atin g erea lo r; lupul în o ată p rin tre m iei, a p a 11 p o a r tă pe leul cel să lb a tic , ea duce la fel şi pe tig ru , şi nu-i sîn t de n ici un folos m istre ţu lu i cum pliţii lu i colţi, n ici picioarele sprintene cerbului p u r ta t de ape. D u p ă ce a c ă u ta t în delung un p etec de p ă m în t să se odihnească, p a să re a c ă lă to a re sim te că n-o m ai p o t ţine aripile o sten ite şi se p ră b u şeşte în m are. D ealurile cele m ai în alte au d is p ă ru t in u riaşa re v ărsare a m ărilo r. Şi ia tă o p riv elişte n o u ă : undele se izbesc in piscuri de m u n ţi; p a rte a cea m ai m are din oam eni a fost d u să de ape, iar cei pe care apele i-au c r u ţa t, pier de foam e d u p ă ce au s ta t a tîta tim p fă ră h ra n ă . P hocida d esp a rte cîmpiile Aoniei de cele care se învecinează cu O eta, u n p ă m în t rodnic a tîta vrem e c ît fusta* p ă m în t, d a r acum făcînd p a rte din m are şi n em aifiin d nim ic altce v a decît o în tin dere de ape, a lc ă tu ită în tre tim p . Acolo, u n m u n te lo veşte cu tru fie a ş trii, cu dublul său pisc: m untele se n u m eşte P a m a s şi fru n te a lui se în a lţă peste nori. D u p ă ce to tu l d iip ă ru se in v alu ri, pe a c est m u n te s-a o p rit o lu n tre p lăp în d ă care il p u rta pe D eucalion îm p reu n ă cu în so ţito area lui. F ă ră veste, Nim fele din C orycia şi sp iritele m unţilor încep a p rim i u ră ri de la dînşii, în to cm ai ca şi Them is, a cărei voce p ro fetic ă ro s te a pe a tu n c i oracolele; n u a fost v re o d a tă om m ai c in s tit decît D eucalion şi m ai cre dincios legilor d re p tă ţii; şi n u a fo st a lta m ai evlavioasă fa ţă de N em u rito ri d ecît so aţa lui. Cînd Iu p ite r a v ă z u t p ăm în tu l p re fă c u t în tr-o m are fă ră m arg in i, cînd a ză rit un sin g u r b ă r b a t ră m a s d in tre a tîte a m ii de b ă rb a ţi şi o singură fem eie ră m a s ă d in tre a tîte a m ii de fem ei, am îndoi fă ră p rih a n ă , am îndoi cucernici în tru c re d in ţa în zei, 318
el a îm p ră ş tia t n o rii care s-au re tra s d in a in te a suflării A quilonului, şi a a r ă ta t p ăm în tu lu i cerul ia r cerului p ă m întu l. M înia m ă rii scădea, regele care îi porunceşte ei legile, şi-a lă s a t trid e n tu l şi purcdde să p otolească apele. L a glasul său s-a iv it din genune T rito n , aco p erit de solzii p u rp u rii pe care firea i-i d ăru ise d re p t v e şm în t; N eptunus i-a p o ru n c it să sufle d înd v ia ţă ghiocului său s u n ă to r şi p rin tr-u n sem nal să re ad u că valurile şi fluviile în albiile lor. T rito n ap u că în d a tă scoica ce p ărea o ţe a v ă ră s u c ită care se lărg e şte lin de la un c a p ă t spre celălalt. A bia o um pluse cu suflare că, d in tre valurile în m ijlocul cărora lu aseră n aştere, sunetele s-au şi ră s p în d it pe to a te ţ ă r m urile m ă rii, de la a s fin ţit spre zarea aurorei. T o t atunci, lip ită de b u za u m ed ă a zeului prin b a rb a c ă ru ia ap a to t se m ai stre c u ra , ea d ă sem nalul de re tra g e re p re v ă z u t de N e p tu n u s; şi d e o d a tă sunetele i se răspîndesc p este v a lu rile ce aco p eră p ă m în tu l, ca şi asu p ra ta la z u rilo r m ării: p re tu tin d e n i unde aju n g , ele ferecă apele. M area şi-a cu n o scu t ia ră şi ţă rm u rile , fiecare fluviu se închide în albia lui, apele scad, m ăgurile se a r a tă ieşind din in im a valurilor; se iv eşte p ă m în tu l şi fiece lu cru începe să crească pe m ă su ră ce apele se îm p u ţin ea ză. D u p ă zile lungi de p ră p ă d , arborii îşi a r a tă crestele d esp u iate, p u rtîn d în că pe crengi năm olul lă s a t de ape. U niversul şi-a re d o b în d i! form a, d ar e p u s tiu ; singură ta te a şi la rg a tă c e re dom nesc p este to t. în fa ţa acestei p riv elişti, pe D eucalion îl podidesc lacrim ile şi el îi vo r b eşte a stfe l P y rrh e i: «Tu, soră, tu , soţie,21 sin g u ra d in tre fem ei scăp în d de m o arte , de aceeaşi obîrşie cu m ine şi din acelaşi n eam p ă rin te sc , pe care apoi acelaşi culcuş ne-a u n it: acum , p rim ejd ia stTÎnge d in nou leg ătu rile n o astre, în to a te ţin u tu rile pe care le vede soarele asfin ţin d sau ră s ă rin d vom a lc ă tu i am îndoi neam ul om enesc; restu l a d isp ă ru t în m are. Şi ch iar în clipa ac e a sta , zilele n o astre n u m i se p a r a fi cu to tu l la a d ă p o st: n o rii m ai trezesc groaza şi acum în sufletul m eu. Care ţi-a r fi fo st so arta , de-ai fi s c ă p a t d in p ră p ă d fă ră m ine, tu cea n efericită? în ce chip ai fi p u tu t în d u ra, sin g u ră, spaim a? Cine ţi-a r fi alin a t durerile? C rede-m ă, d acă m area te -a r fi lu a t, te u rm am , soţie, ca m are a să m ă fi lu a t şi pe m ine. D ar eu, m o şten ito ru l a rte lo r p ă rin te lu i m eu, să p o t înnoi neam ul om enesc şi să to rn suflete în p lă m a d a de lu t?
319
Acum, stirp ea oam enilor num ai din noi doi va purcede, aşa cum vor Cei de sus, num ai noi să răm înem pilde de fă p tu ri o m en eşti.» Au v o rb it şi au plîns. A u v ru t să chem e cerul şi să în treb e sfintele oracole, ca să-şi afle un reazem . Şi nu m aid ecît alearg ă îm preună spre m alurile Cephisei, apele căreia n u se lim peziseră încă, d ar curgeau în alb ia lor ş tiu tă . Mai în tîi ei pornesc să-şi to arn e sfintele curăţito are licori pe cap şi pe h a in e ; apoi se în d re a p tă spre augus tu l sa n c tu a r al zeiţei; m uşchiul i-a p ă t a t creştetu l şi nu m ai ard focuri pe altarele ce se în a lţă ici-colo. A bia a tin g însă trep tele tem plului, că se şi p ro ste rn ă am îndoi cu fa ţa la p ăm în t. Buzele lor tre m u ră to a re s ă r u tă pardoseala lu stru ită şi făg ăd u in ţele lor p rind glas: «Dacă d iv in ită ţile înduioşate se în d uplecă la rugile celui d re p t, d acă m înia zeilor p o ate fi îm blînzită, spune-m i, T hem is, cum se poate în d rep ta cu m ăiestria n o a s tră osînda stirp ei, a ra tă -te prielnică şi dă-ne sprijin în nenorocirea n o a stră .» M işcată, zeiţa le-a ro s tit oracolul a c e sta : «Ieşiţi din te m plu, în v ălu iţi-v ă capul, dezlegaţi-vă cin g ăto a rea care v ă strînge veşm intele şi a ru n caţi după voi oasele m arii voas tre mume». A m uţindu-le glasul, ei n u s-au c lin tit din loc m u ltă vrem e îngroziţi, şi cea din tîi P y rrh a a s p a rt tăcerea, nevrînd să se su p u n ă zeiţei. Cu glas tre m u ra t îi cere ie r ta re cu team a să n u jig n ească um brele m atern e cu oasele ce le-ar risipi. E stim p , ei chibzuiesc în cugetul lor c u v in te le în tu n ecate ale oracolului, spunîndu-şi-le m ereu. In cele din u rm ă, fiul lui P ro m etheus o îm b ă rb ă te a z ă cu aceste vorbe duioase pe fiica lui E p im eth eu s: «Sau isteţim e a m ă am ăgeşte, sau oracolul e p re a c u ra t şi la ticăloşie n u ne îndeam nă. M area n o a s tră m um ă este T erra, pietrele sînt, în tru p u l ei, ceea ce socotim oase, pe care po ru n că ni s-a d a t să le aru n căm d u p ă noi.» T ita n id a e zg u d u ită de ase m enea p resupunere; nesigură încă, n u cu tează să spere, căci am în d o ru ra în ştiin ţările cereşti le nasc îndoială. D ar oare ce ră u ar face, încercînd? E i se în d ep ărteaz ă, îşi învăluie capul, desfac cin g ăto rile de pe veşm intele lor şi, supunîndu-se oracolului, aru n că p ietre pe urm ele lor. Ia r pietrele — cine ar crede, dacă vechim ile n -ar s ta m ă r tu rie? — se despoaie de asprim ea lor şi tr e p ta t dobîndesc m oliciunea treb u ito are p lăm ăd irii unor noi form e. Curînd, ele se alungesc şi s u b s ta n ţa lor ce se m oaie începe a v ăd i oarecari tră s ă tu r i de chip om enesc, încă nedesluşite.
320
A stfel nici m arm u ra, sub întiiele lo v itu ri de d a ltă , nu a ra tă decît o im agine grosolană a om ului. P a rte a aceea din pie tre în care o sevă um ed ă e a m e ste c a tă cu ţă rîn ă , se p re schim bă în carn e; p a rte a cea ta re pe care nim ic n-o poate m lăd ia se preface în oase, iar ce au fost vine, la fel au răm as, cu acelaşi num e. în scu rt ră stim p , din voia D ivinităţilor celor de sus, pietrele aru n cate de m îinile b ă rb a tu lu i chip b ă rb ă te sc d o b în d iră, şi fem ei s-au iv it din cele aru n cate de femeie. De acolo sîntem noi stirp e ta re , h ă ră z ită încercă rilor m u n cii, şi to tu l în noi este m ă rtu ria obîrşiei noastre. (Publius Ovidius Naso, Metamorfoze, I, 163—415)
Var, refugiul avestic Şi ia tă , atu n ci, A h u ra M azda22, zăm islitorul, a v e stit o adunare cu sfin ţii n em u rito ri cu faim ă în vrem ea aceasta în ţa r a Iran u lu i de sfîn tă obîrşie. Şi l-a v e s tit în adunare pe stră lu c ito ru l Yim a, cel de neam ales, Y im a stăp în u l s ă rb ă to rit de a tu n ci încolo cu oam enii cei m ai de seam ă în v rem ea a c e a sta în ţa r a Iran u lu i de sfîn tă obîrşie. A venit la a c e a stă ad u n are cu sfin ţii n em u rito ri zăm islitorul A hu r a M azda, cu faim ă în v rem ea a c easta în ţa r a Iran u lu i de sfîn tă o bîrşie; s-a p o g o rît şi Y im a, el, cel m ă re ţ, p rin ţu l de neam ales, cu faim ă in vrem ea a c easta în ţa r a Iranului de sfîn tă obîrşie, de atu n ci, p rin tre oam enii cei m ai de seam ă. V orbindu-i astfel, c ă tre Y im a s-a în to rs A h u ra M azda: «O, preafrum osule Y im a, fiu al lui V iv ah v a n t, ia tă , un p ră p ă d de geruri este g a ta să v in ă în lum ea p ăm în tească, şi fu rtu n ă de z ă p ad ă se v a p răb u şi de la în cep u t peste m u n ţii care sîn t m ai în alţi şi în jos, spre văile ţin u tu rilo r p ră v ălatice. A tunci, Y im a, v a pieri a tre ia p a rte din cire zile acestu i p ăm în t şi t o t ce se află în locuri m ai p rim ejdi oase şi care sîn t în p iscu ri de m u n ţi şi cei ce um blă prin văgăunile văilo r şi care s ta u în a p ă ra te ad ă p o stu ri. [P este lum ea de tru p u ri cădea-vor ierni ce vor aduce frigul u c ig ă to r şi v or lă sa să ca d ă zăpezile groase. T o t ce este v ie ta te în ţin u tu rile p u stii sau pe m u n ţi sau în şesuri v a fugi să se ascu n d ă în a d ă p o stu ri subpăm întene. Mai în ain te de ven irea iern ii, ierb u ri şi plan te vo r fi p re tu tin
321
deni, d ar d u p ă ia rn ă se v a socoti m in u n at locul unde se va ivi m ăca r o u rm ă de picior de oaie.] Vei face un Var (loc înzidit). îl vei face lung cit o fugă de cal pe fiecare din cele p a tru la tu ri ale sa le ; şi în ă u n tru vei ad u n a lao la ltă din cirezile de v ite de fiece soi, şi din o a m eni şi d in p ă s ă ri; vei strînge săm în ţă de focuri ce ard in culoare ro şc a tă . Locul cel în zid it îl vei face lung pe fiecare din cele p a tru la tu ri ale lui cît fuga u n u i arm ă sar de lu p tă , şi să fie un s ta u l p e n tru v ite. Ia r ap a o aduci pe o cale lun g ă de o hathra; şi să m ai ai g rijă de păsările d in ă u n tru , îndestulîndu-le cu g ră u n ţe coapte, şi grîul b ălan să n u lipsească ori să se îm puţineze cu m încarea fă c u tă . Apoi v ei în ă lţa case şi h a n u ri cu coloane, cu săli şi cu în căp eri re tra se . Şi să m ai aduni acolo pe to ţi b ă rb a ţii şi pe to a te femeile cu obîrşia cea m ai frum oasă, pe cei m ai frum oşi d in tre ei, pe cei m ai p u tern ici. D upă aceea să aduci din to a te soiurile de v ite care sîn t pe p ăm în tu l acesta, din tre cele m ai b une, cele m ai frum oase, cele m ai vig u ro a se ; şi să culegi cît m ai m u lte sem inţe de arb o ri d in tre cei m ai aleşi, d in tre cei m ai înm iresm aţi ce se află pe păm în tu l ac esta; şi să m ai p ui acolo grîne de orice soi p e n tru h ra n ă, din cîte sîn t pe p ăm în tu l a c esta m ai pline de m ireasm ă şi m ai gingaşe la g u st. C hiar acum să aduci cîte o pereche fă ră cusur din oricare neam , ca să-şi facă lo cu in ţă şi aces te a , îm p reu n ă cu tin e , Y im a, în locul în zid it. Să n u fie n icio d ată acolo chipuri cocoşate din sp ate ori din fa ţă , nici sluţenie, o Y im a, nici gîngăveală, nici tic ă lo a să pier zanie, nici vreo fiin ţă m ă ru n tă sau p o cită, şi nici v reu n tru p peste m ă s u ră de în a lt, nici cu d in ţii prea lungi, şi cu nici unul din m ultele sem ne nefericite pe care le ad au g ă, celor ce tră ie sc pe p ăm în t, A ngra M ainyu, şi nici vorbe nele giuite, nici hoţie sau am ăgire 1 în acela d in tre [m arile] sălaşe care se v a afla m ai sus, p re g ă te şte n o u ă platform e p o d ite; în cel de la m ijloc, şase: şi tre i, în cel m ai de jos. Ia r în cel d in tîi vei a d ă p o sti o m ie de perechi zăm islitoare de p a rte b ă rb ă te a sc ă şi p a rte fem eiască, în cel de la m ij loc şase su te de perechi zăm islitoare, ia r în sălaşul care va fi cel m ai m ic să se afle tre i su te. Cu un bold de a u r să-i călăuzeşti într-acolo pe to ţi, Y im a, în locul cel în zid it, şi zidurile să ocolească to tu l de ju r îm p reju r, şi ferestre să despici în loc cu v en it, ca să fie lum ină.»
322
In clipa aceea Y im a a chibzuit, În tre b în d : «In ce chip voi p u te a să fac a c est loc în zid it despre care m i-ai spus, A hura M azda?» A tu n ci A h u ra M azda i-a ră sp u n s lui Y im a: «O, Y im a, preafrum osule fiu al lui V iv ah v an t, ia tă , p ăm în tu l acesta cu călcîiele tale călcîndu-l, îl vei fră m în ta în acelaşi chip şi cu m îinile tale, mînuindu-1 întocm ai aşa cum obişnuiesc oam enii să frăm în te lu tu l u m e d .»[...] [Isp răv in d de fă c u t ceea ce A hura M azda îi poruncise, A hura M azda îi m ai spuse lui Y im a: «Luminile care lum ina-vor ac est Var v o r fi lum ini m eşteşugite, fiindcă n e v ă z u tă v a fi lu m in a soarelui, a lunii şi a stelelor. Ia r după fiecare ră s tim p de p atru zeci de ani, fiece pereche de oa m eni v a n a şte a ltă pereche, şi t o t astfel fiecare din to a te celelalte soiuri de v ieţu ito a re. Ia r p asă rea K a rsh ip ta n va aduce acolo le g e a .»] (Avesta, „Vendidad“, II, 42—112)
REACŢIA UNIVERSULUI (CATASTROFELE COSMICE) Dacă diluviile sînt reductibile la spaţiul terestru iar scopul lor mitic este pedepsirea neamului omenesc, formele escatologice de răsfrîngere cosmică depăşesc raportul direct dintre zei şi oameni, fiind clasificabile în categoria războaielor cereşti între diferite tagme de zei (adesea zei şi demoni) pentru supremaţie sau în Gategoria spe cială a activităţilor divine pe care miturile nu le explică, sugerînd doar că omul le îndură consecinţele pentru că le stă în cale acciden tal. Fireşte că adesea conflictul între zei şi demoni (restrîns în Biblie la rivalitatea Yahweh-Azazel, lărgit în mitologia vedică la conflic tele Devas-Asuras, decisiv pentru destinul cosmic în mitul scandi nav despre Ragnardkr, al „amurgului zeilor") traduce conflictele teologice timpurii între cultele rivale. Dar a reduce numai la atît miturile marilor catastrofe escatologice este o eroare, întrucît — să nu uităm — zeii sînt consideraţi totdeauna şi patronii sau loca tarii anumitor aştri. Ecourile observaţiilor astrofizice primitive s-au aşezat corespunzător în miturile escatologice, în care s-au suprapus în amestec strivit multe alte amintiri ale unor evenimente insolite,
323
naturale sau nu, ca şi destule interpretări mitofilosofice ale adoles cenţei minţii omeneşti. Miturile catastrofelor sînt dintre cele mai variate ca naraţie a spectacolului, de la titanomahia şi gigantomahia grecilor, sau şirul de conflicte stereotipe din Egipt (Re-Apophis, Horus-Seth), din Ira nul zoroastric (Tistrya-Apaosha), din India (Rama-Ravana), din lumea hittită (Teshub-Ullikummi), extins uneori la un conflict de principii universale (Ormuzd-Ahriman, Dumnezeu-Diavolul), pînă la distrugerea proptelelor cereşti (miturile chineze raportate la zeiţa Niui-wa), la arderea finală a universului (de exemplu în ultimul stadiu avestic) sau la repercusiunile implicite de tipul scufundării Atlantidei ori al exploziei din Sodoma şi Gomora. Dar toate acestea vizează destinul.
Titanomahia D ureros tru d in d u -se lungi zile în şir, se lu p ta u unii cu alţii, în crîncenă încăierare, zeii T itan i şi fiii lui K ronos, sem eţii T ita n i sălăşluind în piscul [m untelui] O thrys, şi pe O lym pos zeii fă u rito ri ai tu tu ro r binefacerilor, pe care-i zăm islise R h eia cea cu p ăru l frum os, îm p reu n a tă cu K ronos. De zece ani în treg i se lu p ta u fă ră ră g az unii cu ceilalţi, cu in im a în crîn cen ată de m înie, ia r în asp ra lor b ă tă lie n ici u n d eznodăm înt, nici un soroc n u se a r ă ta în v reuna din ta b e re : sfîrşitul războiului to t m ai răm înea, p e n tru to ţi, la fel de îndoielnic. D ar cînd zeii le-au d a t [uriaşilor cu cîte o su tă de braţe] ceea ce se cuvenea, adică n ectaru l şi am brozia din care g u stau num ai ei, în pieptul tu tu ro r acesto ra inim ile se u m p lu ră de v itejie. P ărin tele zeilor şi al oam enilor le ro sti a tu n ci cu v în tarea ac easta: «Ciuliţi-vă urechea, voioşi copii n ă sc u ţi de Gaia şi U ranos, ca să v ă spun ce îm i porunceşte in im a m ea din p iep t. Sînt zile lungi de cînd ne lu p tăm în fiecare zi p e n tru izbîndă şi b iru in ţă , un ii îm p o triv a celorlalţi, zeii T ita n i şi noi, copiii lui K ronos. V-a v en it rîndul să v ă d iţi, d in ain tea T itanilor, cu m p lita v o a stră p u tere şi neînvinsele voastre b ra ţe , în b ă tă lia cea crîncenă. G îndiţi-vă să d a ţi dovadă de p rieten ia v o a s tră credincioasă, voi care d a to ra ţi num ai voinţei n o a stre binefacerea de a fi v ăz u t lum ina zilei din nou, sloboziţi din lan ţu l c ru n t al adîncului Întunecoaselor 324
ilâgurj.» A stfel a v o rb it el, ia r K o tto s, desăvîrşitul v i teaz, i-a răsp u n s la rîn d ul său : «Vai, doam ne (<’d aimon), tu n u ne dezvălui nim ic din ceea ce n u am fi a fla t. Ş tim bine că tu cuprinzi to tu l cu înţelesul şi cu d u h u l: tu îi ai pe N em u rito rii care în lă tu ră ră u l cel în fio răto r. M ulţu m ită în ţelep ciu n ii tale, sloboziţi din adîncul întunecoase lor n eguri, din nem iloasele la n ţu ri, noi ne-am în to rs aici, stăp în e fiu al lui K ronos, d in tr-o n esp e rată b u n ă v o in ţă . De aceea, din voia n o a s tră în ţe le a p tă , vom lu p ta cu inim a n e frîn tă p e n tru b iru in ţa v o a stră , b ătîn d u -n e în te m u tu l duel îm p o triv a T itanilor, în to t şirul acestor puternice în c ă ie ră ri.» A stfel a v o rb it el, ia r zeii fău rito ri ai tu tu ro r binefacerilor îi în cu v iin ţa ră cuvintele. Inim a lor era în s e ta tă de război m ai m u lt ca oricînd. Şi în ziua aceea cu to ţii, zeii şi zeiţele, p o rn iră o b ă tă lie cu m p lită, to ţi, şi zeii T ita n i şi copiii lui K ronos, şi cei pe care Zeus îi adu sese înapoi la lum ina zilei din su b p ăm în tean u l Erebos, crunţi şi p u tern ic i, în zestra ţi cu o fo rţă fă ră seam ăn. Fiecare d in tre ei avea cîte o s u tă de b ra ţe , care le ţîşneau în sp ăim în tă to a re din um eri, precum şi cîte cincizeci de capete, în fip te în tre um eri în tru p u rile lor vînjoase. Şi cînd se rid ica ră d in a in te a T itan ilo r în sălb atica b ă tă lie , ţin eau în m îinile lor viguroase stei colţuroşi, ia r T ita n ii îşi strîn se ră rîndurile cu voioşie şi ei, şi din am bele ta b e re se văd ise ce sîn t în sta re să facă fo rţa şi braţele. G roaznică, v u ia în p re ajm ă nesfîrşita m are. D eodată, p ă m întu l m ugi cu glas cu m plit, ia r largul cer îi răsp u n se gem înd. în a ltu l Olym pos se c lă tin a din tem elii de iureşul N em uritorilor. Un cu tre m u r greu se răsp în d ea pînă în negurosul T arta ro s, am estecîndu-se cu uriaşul zgom ot de paşi care călcau în n em aipom enită neorînduială, ca şi ră su n ăto ru l ză n g ăn it de arm e. A şa u m blau ei, slobozind săgeţi în cărcate de suspine, şi din am bele ta b e re vocile care se strig a u unele pe altele se în ălţau p în ă la cerul în ste la t, în vrem e ce to a te se izbeau în tre ele în tr-u n groaznic tu m u lt. [Şi Zeus însuşi în cetase a tu n c i să-şi m ai înfrîneze vio le n ţa ; şi, cu inim a um plîndu-i-se grabnic de înflăcărare, el porni să-şi a ra te m ă su ra în treg ii sale p u te ri. E l venea din cer şi de pe Olym pos, aruncîndu-şi fă ră p re g et fulgerul, iar din m îna sa v în jo asă tră sn e te le zburau în so ţite de tu n e tş şi de fulgere, făcînd să se ro tea scă v ă p a ia dum ne 325
zeiască a tu n c i cînd îşi repezea loviturile. Ia r de ju r îm pre ju r p ăm în tul,izv o r de v ia ţă , pîlpîia de văpaie şi, căzînd p ra d ă flăcărilor, u rlau din ră s p u te ri uriaşe p ăd u ri. Clocotea to t p ăm în tu l, şi talazu rile O ceanului, şi m area neroditoare. Un suflu a rz ă to r îi în făşu ră pe T ita n i, pe feciorii ţărîn ii, în vrem e ce v ă p a ia se u rc a u ria şă spre norul dum nezeiesc; d ar în ciu d a p u te rii lor, ei îşi sim ţeau ochii o rb iţi cînd scă p ă ra lu m in a de tră s n e t şi de fulger. O dogoare n ăp razn ică s tră b ă te a genunea. P riv eliştea din ochi şi sunetul din urechi erau aid o m a celor pe care le-ar stîrn i, întîlnindu-se, p ă m în tu l şi cerul ră sp în d it deasupra. Zgom otul n u ar fi fost a tît de grozav d acă, n ăru in d u -se unul, celălalt n u s-ar fi su rp a t peste el, aşa de cum plit era (vuietul) stîrn it de zeii care se n ă p u s te a u în lu p tă . Şi v în tu rile, in trîn d şi ele în în căierare, făceau să vibreze p ăm în tu l zdruncinat, praful ră sc o lit, tu n e tu l, fulgerul şi a rzăto ru l tră s n e t, a r mele m arelu i Zeus, şi ele alergau încoace şi încolo p u rtîn d strig ătele de sfidare de la o ta b ă r ă la cealaltă. Un zgom ot groaznic izbucnea din în sp ăim în tă to a rea b ă tă lie , unde se săvîrşeau m ăre ţe isp răv i. Apoi lu p ta scăzu. P în ă atu n ci, şi unii şi alţii se b ă tu s e ră cu îndîrjire în puternicele lor încăierări.] D ar în rîn d u l d intîi, K o tto s, B riareos şi Gyes, n e să tu i de răzb o i, a ţîţa ră o b ă tă lie c ru n tă . Şi braţele lor vînjoase aru n cau fă ră în treru p ere cîte tre i sute de p ietre deo d ată. E i îi zd ro b iră pe T itan i, sub n o rii întunecoşi ai săgeţilor, apoi îi izgoniră în g rab ă sub p ă m în tu l cel cu căi largi, ia r acolo îi ferecară în la n ţu ri p ricinuitoare de durere pe tru faşii pe care îi b iru iseră b raţele lor, ca să s te a de atunci încolo t o t aşa de d ep a rte sub p ă m în t, pe cît (de departe) este cerul cel de deasupra: o nicovală de aram ă ar cădea din cer vrem e de no u ă zile şi n o u ă n o p ţi pînă cînd să a tin g ă în ziua a zecea p ă m în tu l; şi t o t astfel, o nicovală de aram ă a r cădea de pe p ăm în t vrem e de n o u ă zile şi n o u ă nopţi p în ă cînd să aju n g ă, în ziua a zecea, în T a rta ro s. Locul acela este îm p rejm u it de un zid de aram ă. T rei brîie de u m b ră îi încing gura că sc a tă . D easupra au crescut ră d ă cinile p ăm în tu lu i şi ale n ero d ito arei m ări. Acolo au fost ascunşi T ita n ii, în u m b ra ceţo asă, din voia lui Zeus, adun ă to ru l de no ri. Ei n u p o t ieşi a fa ră : Poseidon a zăvorit după ei p o rţile de aram ă, ia r m eterezele se în tin d de ju r îm prejur. T o t acolo sălăşluiesc Gyes, K o tto s şi B riareos 323
cel cu in im ă m are, paznicii credincioşi care, în num ele lui Zeus, ţin scutul. (Hesiod, Theogonia, 630—735)
Gigantomahia D u p ă C entaurus este T em plul L um ii, ia r aici se vede strălu cin d A ltaru l care a ieşit b iru ito r d upă îndeplinirea cerem oniilor religioase atu n c i cînd Glia în fu ria tă i-a rid i c a t îm p o triv a Gerului, cu arm ele lor, pe enorm ii G iganţi, cei iscaţi din crăp ătu rile stîncilor, aceste n eam u ri felurite la chip şi cu tru p u rile de a lc ă tu iri felurite. A tu n ci ch iar şi zeii au c ă u ta t a lţi zei, care să le fie m ai presus. E ra cuprins de în d o ială p în ă şi Iu p ite r şi se tem ea că n u v a m ai fi în sta re să facă ceea ce ş tia că poate face. E l a v ă z u t p ă m în tu l ridicîndu-se şi a crezut că n a tu ra to a tă s-a ră s tu r n a t cu fundul în sus, căci m u n ţii g ră m ă d iţi se în ă lţa u m ereu peste a lţi m u n ţi, în cît p în ă şi stelele fugeau de aceste m orm ane uriaşe care se ap ro p iau de ele. Iu p ite r n u m ai văzuse v re o d ată astfel de asa ltu ri vrăjm aşe şi nici nu ştia dacă m ai p o t fi o arecari p u te ri dum nezeieşti m ai m ari d ecît ale lui. A tu n ci, Iu p ite r întocm i ac est A ltar din stele care stră lu c e şte şi acum , fiind a lta ru l cel m ai m are... Acolo, la picioarele ac estu i A ltar, au căzu t je rtfe G iganţii, ia r Iu p ite r îşi lu ă fulgerul său cel tu r b a t, ca pe o arm ă , în m în a sa d re a p ta n u m ai d u p ă ce însuşi se alese p reo t în ain tea zeilor. (Marcus Manilius, Astronomicon, I, 413 ssq)
Dărîmarea lumii în al unsprezecelea deceniu dublu al S tăp în u lu i, Ah M ucencab a ieşit să lege ochii lui O x lah u n -ti-k u .23 D ar num ele său nu-l cun o ştea nim eni a fa ră de sora lui m ai m are şi de fiii săi. Se zice că n ici lor m ăca r n u li s-a a r ă ta t fa ţa lui. A tu n ci se şi încheiase facerea lum ii, d a r ei n u ştia u ce anum e se p etrece. T o t a tu n c i, (zeii) O xlahun-ti-ku au fost prin şi de (zeii) B olon-ti-ku. S-a lă s a t a tu n c i în jos
327
o văp aie, s-a pogorît a tu n c i o funie, şi au fost coborîte p ietre şi toiege. A tunci a în cep u t b ă ta ia cu p ietre şi toiege. A tu n ci au fo st p rin şi (zeii) O xlahun-ti-ku. C apetele lor au fo st sp in teca te , feţele le-au fost b ă tu te , ia r ei au fo st schi lodiţi şi ră s tu r n a ţi pe sp in ări. A tu n c ili s-a r ă p it sc e p tru l şi vopseau a roşie de pe obraz. A tu n ci a fost lu a tă şi p asă rea verde k u k [quetzal]. A tu n ci au fo st lu a ţi germ enii recoltei, s-a lu a t m iezul sem inţelor din roade, [m iezul] m icilor tigve, al sem inţelor ro d ito are din tigvele cele maxi şi din fasolea d ă tă to a re de ro d . Y ax Bolon T zacab a în fă şu ra t se m inţele şi s-a fă c u t n e v ă z u t în al treisprezecelea cer. Şi ia tă , n u m ai pieliţele şi cocenii a u m ai ră m a s aici pe p ă m în t. A tu n ci in im a lui a p leca t din p ricin a acelor O xla h u n -ti-k u , în să ei n u ştia u că plecase inim a recoltei. Ve neau a tu n c i orfani, nevoiaşi, v ăd u v e , ia r cei vii răm în eau fă ră inim ile lor. E i au fo st în g ro p aţi în nisip, p rin tre v a lurile m ă rii. A u so sit ploile, vo r fi ploi a tu n c i, m ai în ain te de pieirea scep tru lu i. Se v o r p răb u şi cerurile, pe p ăm în t se vo r p ră b u şi, cînd cei p a tru zei, cei p a tru B ak ab , îl vor d ărîm ă. D u p ă ce s-a is p ră v it d ărîm a rea lum ii, au fost să d iţi copacii [zeilor B akab]; s-a în ă lţa t a tu n c i Im ix Che cea Roşie la ră s ă rit, s-a rid ic a t stîlpul ceresc, sem nul dărîm ării lum ii. Acolo s-a c u ib ă rit un g ra u r galben. Şi a tu n c i s-a rid ic a t Im ix Che cea A lbă la m iazăn o ap te, ia r acolo s-a aşezat p asă rea Zac Chic. S-a în ă lţa t stîlpul ceresc, sem nul d ărîm ării lum ii. A ceasta fusese Im ix Che cea A lbă. A tunci s-a în ă lţa t Im ix Che cea N eagră, la a sfin ţit. S-a rid ic a t stîlpul ceresc, sem nul d ărîm ă rii lum ii, şi acolo s-a aşezat p asă rea cu p iep t neg ru P itz ’oi. A tu n ci s-a în ă lţa t Im ix Che cea G albenă [la m iazăzi], şi t o t acolo s-au m ai aşezat u n g rau r galben şi p a să re a v e stito a re O yal. Şi a tu n c i s-a în ă lţa t Im ix Che cea V erde la m ijlocul p ăm în tu lu i, în a m in tirea d ă rîm ă rii lum ii. (fiartea lui Chilam Balam din Chumayel, mitul I)
Sodoma şi Gomora Şi Y ahw eh (Domnul) i s-a a r ă t a t lui (A braham ) lîngă s te ja rii de la M am re, pe cînd el şedea la uşa cortului său, în a rş iţa zilei. E l şi-a rid ic a t ochii şi s-a u ita t şi, ia tă , 328
tre i b ă rb a ţi s tă te a u d in ain tea lui. Cînd i-a z ă rit, a alergat din u şa co rtu lu i să-i în tîm pine şi s-a în c h in a t pînă la p ăm în t, şi a ro s tit: «Doamne, d acă am afla t b u n ăv o in ţă în p riv irea ta , n u trece pe lingă robul tă u ! în g ăd u ie să se aducă p u ţin ă ap ă, şi sp ălaţi-v ă picioarele, şi poposiţi sub copac, p în ă m erg să aduc o b u c ă ţic ă de pîine, ca să v ă p u te ţi înv io ra, şi d u p ă aceea p u te ţi să v ă u rm a ţi calea pe care a ţi v e n it la robul v o stru .» A tunci ei au spus: «Fă cum ai zis ». Şi A b rah am s-a dus grabnic în c o rt la S arah şi i-a zis: «Ia repede tre i m ăsu ri de fă in ă b u n ă, frăm în t-o şi fă tu rte ». Şi A b rah am a a lerg at la cireadă, şi a lu a t un v iţel fraged şi b u n , şi l-a d a t unei slugi să-l g ătea scă în grabă. Apoi a lu a t b rîn ză şi la p te şi viţelul pe care-l g ătise, şi le-a pus d in ain tea lo r; şi a s ta t şi el lîngă dînşii, sub copac, p înă ce au m în cat. E i i-au g ră it: «Unde este S arah, soţia ta ? » Ia r el a zis: «Ea e în cort». Y ahw eh (unul d in tre ei) a spus: «La p rim ăv a ră m ă voi întoarce n egreşit la tin e, iar S arah , so ţia ta , are să a ib ă u n fiu». Şi S arah ascu lta la uşa co rtu lu i, din spatele lui. A braham şi S arah erau acum b ă trîn i, în a in ta ţi în v îrs tă , ia r la S arah încetase să m ai fie sorocul fem eilor. Aşa că S arah a rîs în sinea ei, zicînd: «După ce am îm b ă trîn it şi b ă rb a tu l m eu e b ă trîn , aş m ai p u te a să am po fte?» Y ahw eh i-a g ră it lui A braham : «De ce a rîs S arah şi a zis: — Aş p u te a să m ai nasc eu cu ad e v ă ra t p ru n c, acum cînd sîn t b ă trîn ă ? — E ste oare ceva prea anevoios p en tru Y ahw eh? L a vrem ea cu v en ită, m ă voi în to arce la tin e , la p rim ă v a ră , şi S arah v a avea un fiu.» D ar S arah a tă g ă d u it, zicînd: «N-am rîs», căci îi era frică. E l a spus: «Ba da, ai rîs». A tunci b ă rb a ţii s-au scu lat să plece de acolo şi s-au u ita t înspre Sodom a; şi A braham s-a dus cu dînşii să-i p etre acă în drum ul lor [...] Apoi Y ahw eh a spus: «Deoarece strig ă tu l îm potriva Sodomei şi Gom orei este m are şi p ăc atu l lor e fo arte greu, eu m ă voi pogorî să v ă d d acă faptele lor sîn t în tru to tu l p o triv it strig ătelo r care au ajuns p înă la m ine, ia r de nu, voi afla!» A stfel, b ă rb a ţii s-au în d e p ă rta t de acolo şi au plecat spre Sodom a; d ar A braham s-a o p rit în fa ţa lui Y ahw eh. A poi A braham a v e n it m ai aproape şi a zis: «Vei nim ici oare în tr-a d e v ă r pe cel d re p t lao laltă cu cel ticălos? Să ne închipuim că sîn t cincizeci de drep ţi în c e ta te ; vei nim ici tu a tu n ci locul şi nu-l vei c ru ţa p en tru cei cincizeci de d rep ţi care sîn t acolo? D eparte de tin e să fie 329
săvîrşirea u nui lu cru ca ac esta, să ucizi pe cel d re p t lao la ltă cu cel ticălo s, în cît cel d re p t să p re ţu ia sc ă t o t a tîta cît ticălosul 1 D ep arte să fie a c e a sta de tin e ! Cel care ju decă t o t p ăm în tu l n u v a face oare d re p ta te ? » Şi a zis Y ahw eh: «Dacă voi g ăsi la Sodom a cincizeci de drepţi în c e ta te , voi c ru ţa looul în treg p e n tru ei». A braham a ră sp u n s: « Iată am c u te z a t ch iar eu să-i vorbesc lui Y ah weh, eu care sîn t n u m ai pulbere şi cenuşă. Să ne închi puim că din cei cincizeci de d re p ţi lipsesc cinci. Vei nim ici oare to a tă c e ta te a p e n tru că lipsesc cinci?» Şi el a spus: «Nu o voi nim ici, d ac ă voi găsi acolo p atru z eci şi cinci». E l i-a g ră it lui din nou şi a zis: «Să ne închipuim că se află acolo p atru zeci» . E l a ră sp u n s: «P entru cei patru zeci, n u o voi n im ic i». A tu n ci el a z is : «Vai, să nu fie m înios Y ahw eh, şi eu voi g ră i. Să ne în chipuim că se află acolo tre iz e c i.» E l a ră sp u n s: «Nu o voi nim ici, d ac ă voi găsi acolo tre i zeci». E l a zis: « Iată, am c u te z a t chiar eu să-i vorbesc lui Y ahw eh. Să ne închipuim că se află acolo douăzeci.» El a ră sp u n s: «Pentru cei douăzeci, n u o voi nim ici». A tunci el a zis: «Vai, să n u fie m înios Y ahw eh, şi eu voi g ră i iară şi, n u m ai de d a ta a c easta. Să ne închipuim că se află acolo zece.» E l a ră sp u n s: «Nu o voi nim ici p e n tru cei zece». Şi Y ahw eh a purces în drum ul său cînd a isp ră v it să-i v o rb ească lui A b rab^m , ia r A braham s-a în to rs la locul său . Cei doi Îngeri25 au v en it în Sodom a sea ra; ia r L o t şe dea în p o a rta Sodom ei. Cînd i-a v ă z u t, L o t s-a scu lat să-i întîm p in e şi s-a în c h in a t cu fa ţa la p ă m în t, şi a zis: «Ro gu-vă, dom nilor, să v ă a b a te ţi în casa slugii v o a stre şi să poposiţi p este n o ap te, şi sp ă la ţi-v ă picioarele; apoi p u te ţi să v ă scu laţi devrem e şi să m ergeţi în calea v o a s tr ă .» E i au sp u s: «Ba n u , ne vom p etrece n o a p te a pe stra d ă » . D ar el a s tă r u it pe lîn g ă ei cu tă r ie ; astfel, ei s-au a b ă tu t c ă tre dînsul şi au in tr a t în casa lu i; şi el le-a pus m asă şi le-a copt azim ă şi ei au m în cat. D ar p în ă să se culce dîn şii, oam enii din ce ta te , b ă rb a ţii din Sodom a, tin e ri şi b ă trîn i îm p reu n ă, t o t poporul p în ă la cel din u rm ă om , au în co n ju ra t ca sa; şi ei i-au s trig a t lui L o t: «Unde sîn t o a m enii care au v en it în n o a p te a a s ta la tin e ? Scoate-i a fară la noi, ca să-i p u te m cu n o a şte26 pe ei!» L o t a ieşit pe uşă la oam eni, a tr în tit uşa d u p ă e şi a zis: «Vă rog, 330
fraţii m ei, să n u săv îrşiţi vreo nelegiuire! U itaţi-v ă, am două fiice care n -au cu noscut b ă r b a t; lăsaţi-m ă să vi le aduc afa ră , şi făeeţi-le lor ce v ă place; n u m ai să n u le faceţi nim ic acesto r oam eni, căci ei au v en it la adăpostul acoperişului m eu!» D ar ei au spus: «Dă-te înapoi!» Şi au zis: «Insul ac e sta a v en it ca venetic, şi v re a să facă pe ju d ecă to ru l 1 Iţi vom face ţie acum m ai m are ră u decît lo r .» A poi I-au îm b rîn cit în lă tu ri pe L o t şi s-au ap ro p iat să sp arg ă u şa. D ar b ă rb a ţii aceia au în tin s m îinile şi I-au tra s pe L o ţ în casă, la dînşii, şi au tr î n t it uşă. Şi ei i-au lo v it cu orbire pe oam enii care erau la u şa casei, de la mic la m are, aşa în cît aceia s-au is to v it orbecăind pe la uşă. A tu n ci b ă rb a ţii i-au spus lui L o t: «Mai ai pe altci neva aici? G ineri, fii, fiice, sau pe oricine ai în ce ta te , scoate-i din ac est loc; căci noi sîntem g a ta să nim icim locul acesta, fiin d că s trig ă tu l îm p o triv a locuitorilor lui s-a în te ţit în a in te a lui Y ahw eh, ia r Y ahw eh ne-a trim is pe noi ca să-l n im ic im .» A stfel, L o t a ieşit a fa ră şi le-a spus gi nerilor săi, care erau să se însoare cu fetele sale: «Sus, plecaţi din locul a c e sta ; căci Y ahw eh este g a ta să p ră p ă dească c e ta te a 1» D a r ginerilor săi li s-a p ă ru t că el glu m eşte. Cînd s-au re v ă rs a t zorile, îngerii I-au zo rit pe L o t, zicînd: «Scoală-te, ia -ţi soţia şi pe cele două fiice care sînt aici, ca să n u pieri şi tu în tru pedeapsa ce tăţii» . D ar el zăb o v ea; a tu n c i, b ă rb a ţii aceia i-au a p u c a t de m înă pe el şi pe so ţia lui şi pe cele două fiice ale lui, Y ahw eh fiind în d u ră to r cu dînsul, şi I-au dus afa ră şi I-au aşezat d in ain tea c e tă ţii. Ia r cînd I-au scos afară , [unul din ei] a spus: «Fugi, ca să scapi cu v ia ţă ; să n u te u iţi în d ă ră t sau să te o p reşti u n d ev a în v a le ; fugi înspre dealuri, ca n u cum va să p ie ri.» Şi L o t le-a g ră it: «Vai, n u , dom nilor; ia tă , sluga v o a s tră a a fla t b u n ă v o in ţă în ochii v o ştri şi voi m i-aţi a r ă ta t m are blîndeţe în tru c ru ţa re a v ieţii m ele; d ar eu n u p o t să fug c ă tre dealuri, fă ră ca p ră p ăd u l să m ă a ju n g ă din u rm ă şi să pier. Ia tă , colo este o ce ta te destul de aproape ca să fug în ea, şi este m ică. L ăsaţi-m ă să fug în tr-în sa — n u -i aşa că e m ică? — şi voi scăpa cu v ia ţă !» E l i-a zis lui, « Iată că-ţi fac şi h a tîru l acesta, să n u p răp ăd esc c e ta te a de care m i-ai v o rb it. D ă zor, fugi în tr-aco lo , fiin d că n u p o t face nim ic p în ă cînd n u ajungi tu acolo.» De aceea, num ele c e tă ţii s-a ch em at T soar (Cea-mică). Soarele ră să rise deasu p ra p ă m în tu
ri
lui, cînd L o t a in tra t în T soar. A tunci Y ahw eh a tu rn a t peste Sodom a şi G om ora ploaie de pucioasă şi de foc, de la Y ahw eh din cer; şi a n im ic it cu desăvîrşire cetăţile acelea şi to a tă valea, şi pe to ţi locuitorii ce tă ţilo r, şi ceea ce creştea pe p ă m în t. D ar so ţia lui L o t a p riv it înapoi şi s-a p re făc u t în stîlp de sa re .27 Şi A braham s-a dus dis-ded im in eaţă la locul unde s tă tu s e d in ain tea lui Y ahw eh; şi s-a u ita t în jos spre Sodom a şi G om ora şi spre t o t ţ i n u tu l din vale şi a b ă g a t de seam ă că, ia tă , fum ul gros din ţin u t se rid ica la fel ca fum ul d in tr-u n cuptor. Aşa a fost că a tu n ci cînd El (Dumnezeu) a n im ic it cetăţile din vale, şi-a adus am in te E l de A braham şi l-a scos afară pe L o t din m ijlocul p ră p ă d u lu i, cînd a tre b u it să nim i cească cetăţile în care locuise L o t. Acum L o t plecase din T soar şi se aşezase pe dealuri, cu cele două fiice ale sale, căci îi era frică să m ai ste a în T so ar; astfel, şi-a fă c u t s ă laş în tr-o p eşteră, îm p reu n ă cu cele două fiice ale lui. Ia r cea în tîi n ă s c u tă i-a zis celei m ai tin e re : «T atăl n o stru este b ă trîn şi n u m ai este nici un b ă r b a t pe p ă m în t, care să in tre la n o i d u p ă obiceiul p ăm în tu lu i. V ino, să-l fa cem pe t a t ă l n o s tru să b ea vin, şi noi ne vom culca cu el ca să n e p u tem p ă s tra sem in ţia prin t a t ă l n o s tru .» 28 Astfel, ele I-au fă c u t pe t a t ă l lor să b ea vin în n o a p te a aceea; şi cea în tîi n ă s c u tă s-a dus şi s-a cu lcat cu ta tă l ei; el n -a ş tiu t nici cînd s-a cu lca t ea, nici cînd s-a sculat. Şi a doua zi, cea în tîi n ă s c u tă i-a spus celei m ai tin e re : «iată, eu m -am cu lcat n o a p te a tre c u tă cu t a t ă l m eu; hai să-l facem să b e a 'v in şi la n o a p te ; apoi vei m erge şi te vei culca tu cu el, ca să ne p u te m p ă s tra sem in ţia prin ta tă l n o s tr u .» A şadar ele I-au fă c u t pe t a t ă l lor să b ea vin şi în n o a p te a aceea; ia r cea m ai tîn ă r ă s-a dus şi s-a culculcat cu el; n -a ş tiu t nici cînd s-a cu lcat ea, nici cînd s-a sculat. A m îndouă fiicele lui L o t au ră m a s în sărc in a te de la ta tă l lor. Cea m ai m are a n ă s c u t un fiu, şi i-a d a t n u mele de M oab; el este p ărin te le m oabiţilor din ziua de azi. Cea m ai tîn ă ră a n ă s c u t şi ea un fiu, şi i-a d a t num ele de B en-am m i; el este p ă rin te le am m oniţilor din ziua de azi. (Vechiul Testament, „Geneza", X V III, 1—33; X IX , 1 —38)
332
Atlantida K ritia s: A scultă aşad ar, S ocrate, o p ovestire foarte stran ie şi to tu şi cu desăvîrşire a d e v ă ra tă , aşa cum a is torisit-o odinioară Solon, cel m ai m are d in tre Cei Ş apte în ţe le p ţi. [...] D acă ar fi p u tu t duce la c a p ă t isto risirea pe care o adusese din E g ip t [...] nici H esiod, nici Hom er, nici a lt p o et n -a r fi fo st m ai v e s tit ca el. [...] (Preotul din S a is ii spunea): « în scrierile n o astre este vorba, de fap t, de u riaşa p u tere pe care C etatea v o a stră a stăvilit-o odinioară din în ain tare a ei obraznică, n ăzuind să in v a deze to to d a tă E u ro p a şi A sia, şi care se n ă p u stise din t e m eiurile ei aflate în M area A tlan tică. Pe atu n ci, m area aceea d e p ă rta tă se p u te a s tră b a te ; se afla în tr-a d e v ă r o insulă acolo, în fa ţa strîm to rii pe care voi o n u m iţi, aşa cum ziceţi, Coloanele lui H erakles. A ceastă insulă era m ai m are decît L ib y a şi A sia la un loc; de acolo, tre c e re a c ă tre alte o stroave era cu p u tin ţă p e n tru n av ig ato rii din v re m ea aceea, iar de pe acele insule, spre t o t continentul afla t fa ţă în fa ţă şi care îm prejm uie m area a c e a sta în d e p ă r ta tă , a d e v ă ra ta m are. Căci dincoace de strîm to a rea de care vorbim n u pare decît o ra d ă d in tr-u n golf g îtu it; de ce alaltă p a rte este cu a d e v ă ra t m area, ia r p ăm în tu l care o înco n jo ară n u m ai el în tr-a d e v ă r şi de fa p t are d reptu l să p o arte num ele de continent. Deci pe această Insu lă A tlan tid a se alcătu ise o m are şi m in u n a tă pu tere reg ală; ea stăp în ea insula în tre a g ă , precum şi m ulte alte ostro av e şi p ă rţi din co n tin e n t; b a m ai m u lt, de p a r te a a c e a sta a strîm to rii, ea dom nea p este L ib y a pînă că tre E g ip t, p este E u ro p a p în ă în T y rrh en ia (E truria). I a tă în să că adunîndu-şi to a te forţele, p u te re a aceasta s-a n ă p u s tit to to d a tă asu p ra ţă r ii v o astre, asu p ra ţă rii n oastre şi asu p ra în treg ii în tin d e ri cuprinse dincoace de strîm to are, năzu in d să şi le subjuge d intr-o lo v itu ră. A tunci, Solon, C etatea v o a stră şi-a a r ă ta t p u te re a şi a fă c u t să strălu ce ască d in ain tea p riv irii tu tu ro r oam enilor fo rţa şi energia sa. P rin tre to a te celelalte, ea avea întîiul ran g în p riv in ţa m oralului, ca şi a tu tu ro r a rte lo r care slu jesc răzb o iu lu i; m ai în tîi fai fru n te a helenilor, apoi singură de nevoie, p ă r ă s ită de alţii, ea a în fru n ta t prim ejdiile ex trem e ; d ar în cele din u rm ă şi-a b iru it agresorii şi şi-a în ă l ţ a t tro fe u l; cei care n u fuseseră încă ro b iţi, au fost cru
333
ţa ţi de la co n strîn g eri; celorlalţi care, ca noi, tră ie sc din coace de Coloanele lui H erakles, ea le-a d ă r u iţ tu tu ro ra , fă ră pizm ă, lib e rta te a . D ar în tim p u l care a ijrm at, s-au p e tre c u t violente cu trem u re de p ă m în t şi cataclism e; în ră stim p u l unei zile şi unei n o p ţi de groază ce s-a iscat, to t poporul, g ră m a d ă, al lu p tă to rilo r v o ştri s-a scufun d a t sub p ă m în t şi t o t astfel s-a scu fu n d at în m are şi a dis p ă ru t In su la A tla n tid a 29. De acolo şi fa p tu l că, p în ă şi în zilele n o astre , m area din p a rte a locului e cu n e p u tin ţă de s tr ă b ă tu t şi de ce rce ta t, în c ă rc a tă cum este de v ad u ri de mîl pe care le-a lă s a t insula, scu fundîndu-se.» I a tă prin urm are, S ocrate, ce p o vestea b ătrîn u l K ritias, d u p ă cum auzise de la S o lo n ; ce ai a s c u lta t tu este n u m ai un rezu m a t. (Platon, Timaios, 20 d —25 e)
K ritias: ...d a c ă ne am in tim a t î t cit se cuvine lucrurile pe care i le-au spus p reo ţii odinioară lui Solon şi pe care acesta n i le-a d ez v ălu it sîn t aproape în c re d in ţa t că, fa ţă de ju d e c a ta oam enilor din ziua de azi, îm i voi fi dus fă ră greş p în ă la c a p ă t sarcin a pe care m i-am lu at-o . A şa dar, acesta-i lucrul ce treb u ie să-l îndeplinesc de aici în colo şi pe care n u se cuvine să-l m ai am în. în a in te de to a te , să ne aducem am in te anum e că s-a scurs de n o u ă ori cîte o m ie de ani din vrem ea cînd s-a d ec la rat războiul în tre localnicii de dincolo şi d in ă u n tru l Coloanelor lui He rakles, şi to ţi aceia care locuiau dincoace de ele; isto ria acestu i răzb o i treb u ie să v-o povestesc de la u n cap la altul. Ia r în războiul acesta, S ta tu l în care ne aflăm a a v u t, cum v-am m ai spus, conducerea uneia din ta b e re şi şi-a p ă s tra t-o p în ă la soroc. în fru n te a celeilalte ta b e re erau regii acestei Insule A tla n tid a , despre care v-am spus că era pe a tu n c i m ai m are decît L ib y a şi A sia lao laltă şi că astă z i, d u p ă ce s-a scu fu n d at în m are de pe urm a u n o r cu tre m u re de p ă m în t, ea scoate în calea n a v ig a to ri lor care v or să aju n g ă de aici în m area to ta lă , stav ila m îlurilor de n e s tră b ă tu t, nem aiîngăduindu-le să-şi urm eze drum ul. Cele m ai m u lte d in tre populaţiile b arb are şi to a te neam urile g receşti care erau a tu n c i v ă vor ajunge cunos
334
cu te unul\ cîte u n ul, în d esfăşu rarea expunerii m ele, fiţi în c re d in ţa ţi, în fiece loc unde v a fi prilejul. î n ce îi p ri veşte, pe ae a ltă p a rte , pe aten ien ii din vrem ea aceea şi pe ad v ersarii îm p o triv a c ă ro ra au p u r ta t ac est război, treb u ie să încep p rin a v ă în fă ţişa în prim ul rîn d care le erau şi p u te re a şi fo rm a de g u v ern ăm în t. D ar d in tre cei doi ad v ersari în cauză, cel d in tîi că ru ia se cuvine să-i înfăţişez cu precădere sta re a este poporul din ţa r a aceasta de aici. S-a fă c u t o d a tă în tre zei, cum bine ştiţi, o îm p ărţire pe regiuni a în treg u lu i p ă m în t, îm p ă rţire a fiind rîn d u ită de s o a rtă şi n u de vreo sfad ă: n u a r fi într-adev ă r lip sit de tem ei să ne închipuim nişte zei n e ştiu to ri fa ţă de ceea ce a r fi m ai p o triv it p e n tru fiecare din ei, nici m ă car să ne închipuim că, devrem e ce ei ştiu ce îi este m ai p o triv it celuilalt, să se ia la c e a rtă unii cu alţii p en tru stăp în ire! D eci, în tru c ît a tîrn a de sorţii Z eiţei Dike [Justiţia) să-şi dobîndească fiecare p a rte a d o rită , ei s-au aşezat în ţin u tu rile cu venite şi, devrem e ce s-au s ta to r n icit, p ă rîn d n işte p ă sto ri în ochii tu rm elo r lor, ei au fost cei care n e-au h ră n it pe noi care eram stă p în ire a lor, v i tele lo r; în pofida acestei deosebiri, ei n u se foloseau de tru p u l lor spre a isto v i cu silnicii tru p u rile v itelo r lor, cum fac ciobanii cu ale lor cînd le duc la păşu n e; d im p o triv ă, ei ră m în e au în sp ate ca să în d rep te m ersul, ştiin d că anum e de acolo se la să m în a t cel m ai bine orice anim al, şi după înseşi planurile lor, se foloseau de s tă ru in ţă ca de o cîrm ă spre a-i pune m în a pe su flet, şi m înîndu-le a stfe l, ei cîrm uiau to a te fiinţele m u rito are cum se cîrm uieşte o cora bie. D ar pe c îtă vrem e a lţi zei îşi întem eiaseră rînduielile lor în celelalte ţin u tu r i ce le fuseseră h ă ră z ite d re p t p a r te a lor, H ephaistos şi A th en a, care au aceeaşi fire, t o t o d ată fiin d că sîn t fra te şi soră, zăm isliţi de acelaşi t a tă , şi p e n tru că d rag o stea de cunoaştere şi d rag o stea de a r tă îi călăuzeşte spre acelaşi ţel, şi-au lu a t din ac e a stă pricină aceeaşi p a rte îm p reu n ă, anum e ţin u tu l care este al nos tru , în tru c ît el era în ru d it şi se p o triv ea cu talen tele şi în ţelepciunea lor. [...] O sc u rtă în ştiin ţa re e to tu ş i necesară în a in te de începerea ex punerii m ele: cînd m ă v eţi auzi dînd ad esea num e g receşti b arb arilo r, să n u v ă m iraţi defel! M otivul este de fa p t, cum v eţi înţelege, că Solon, care avea de gînd în tr-a d e v ă r să folosească isto ria a s ta p en tru propriile lui com puneri poetice şi care cercetase 335
valoarea de sem nificaţie a acesto r num e, a descoperit că preoţii egipteni de care v ă vorbeam le scrisese/ă cei din tîi, tran sp u n în d u -le în lim b a lo r; şi că apoi Sol6n, reluînd la rîndu-i înţelesul acesto r num e, le-a tra n sp u s în lim ba n o a stră , tran scriin d u -le din nou. A şadar, aceste scrieri ale lui Solon se găseau la bunicul m eu, în clipa aceasta ele se m ai află în că la m ine şi, copil fiind, le-am s tu d ia t cu m igală. P rin u rm are, de m ă v eţi auzi ro stin d num e asem ă n ă to a re cu cele de pe la noi, să n u v ă cuprindă m irarea, căci acum ş tiţi care e pricina. D ar ia tă acum în ce chip începea a c e a stă lu n g ă istorie. Aşa cum s-a spus m ai în ain te asu p ra îm p ărţirii, h o tă rîte de so artă, a în treg u lui p ă m în t în tre zei, h ărăzin d u -i aici un u ia un ţin u t m ai în tir s , ia r dincolo, altu ia, un ţin u t m ai mic, fiecare chivernisindu-şi locul său cu altare şi je rtfe , to t astfel Poseidon, dobîndind d re p t p a rte a sa insula A tlan tid a, îşi aşezase acolo n işte copii ai săi pe care îi avusese de la o femeie m u rito are, în tr-u n loc din insulă, aşa cum vi-l voi descrie. De la ţă rm u l m ării, ch iar c ă tre m ijlocul în treg ii insule, era o cîm pie care, d u p ă d a tin ă , fusese fă ră tă g a d ă cea m ai frum o asă d in tre to a te cîm piile şi care era m ai rodnică decît s-ar fi p u tu t dori. Ia r lîngă a c eastă cîm pie, t o t la m ijlocul insulei, la o d ep ă rtare cam de cincizeci de stadii, era un m u n te n u p re a m are. Pe acest m u n te locuia unul d in tre oam enii care, la obîrşie, se n ăscu seră acolo din p ă m în t; num ele lui era E venor, şi fem eia cu care tră ia el se n u m ea L eukippe; ei au adus pe lum e o sin g u ră fiică, K leitho. F a ta ajunsese la v îrs ta îm plinirii cînd au m u rit m am a ei şi ta tă l. în v rem ea a s ta Poseidon, dorind-o, s-a îm p reu n a t cu ea şi a t ă i a t to a te povîrnişurile îm prejm ui to are ale colinei pe care locuia dînsa, făcînd astfel o ce ta te tra in ic ă şi întocm ind ad e v ăra te brîie de p ă m în t şi de m are, unele în ju ru l alto ra, rîn d pe rînd m ai m ici şi m ai m ari, două de p ăm în t şi tre i de m are, ca şi cum , po r nind din inim a insulei, ar fi fă c u t să se în v îrteasc ă o ro a tă de olar, şi a în d e p ă rta t de ce n tru în to a te direcţiile aceste ocoluri alte rn a te , făcînd inim a c e tă ţii inaccesibilă p en tru oam eni: de fa p t, în că n u erau pe-acolo nici corăbii, nici navig aţie. Apoi Poseidon însuşi, m u lţu m ită însuşirilor sale de zeu, a îm podobit m ijlocul acesta al insulei, făcînd să ţîşnească de sub p ăm în t la su p ra faţă două izvoare de apă, unul cald, altu l rece, care se scurgeau dintr-o fîntînă, 336
făcînd p ăm în tu l să ro d ească h ra n ă de t o t felul în c a n tita te în d e stu lă to a re . Ia r d u p ă ce a d a t n aştere de cinci ori unor gem eni de p a rte b ă rb ă te a s c ă şi i-a crescut pe aceşti zece copii pe care îi zăm islise, el a îm p ă rţit to a tă insula A tla n tid a în zece, şi în tîiu lu i n ă sc u t d in tre gem enii cei m ai v îrstn ic i i-a h ă ră z it re şed in ţa m am ei, cu t o t cu brîul de p ăm în t care o înconjura şi care era cel m ai în tin s şi cel m ai b u n , şi l-a s ta to rn ic it rege peste to ţi ceilalţi; în v re me ce pe ceilalţi i-a fă c u t n u m ai arh o n ţi, dînd fiecăruia din ei cîrm u irea u n u i m are n u m ă r de oam eni şi a unui larg ţin u t. Pe de a ltă p a rte , le-a d a t tu tu ro ra num e. Celui m ai în v îrs tă , ad ică R egelui, i-a fost d a t un num e în to c m ai de la care şi-au lu a t num irile în trea g a insulă ca şi m area zisă A tla n tic ă , deoarece A tlas a fost num ele p u r t a t de cel care cel d in tîi a dom nit atu n ci ca rege. G eam ă nului care venise pe lum e d u p ă ac esta şi că ru ia îi căzuse la so rţi lim b a de p ă m în t din p a rte a insulei dinspre Coloa nele lui H erakles, c ă tre ţin u tu l ce se cheam ă azi G adeira, i-a d a t — p o triv it d en u m irii acestei p ă r ţi din insu lă — u n n um e care, ro stin d u -se E um elos greceşte, e în graiul b ă ştin a ş G adeiros, de vrem e ce el a în z e stra t G adeiria30 cu num ele său . Pe u rm ă to rii n ă sc u ţi i-a n u m it A m pheres pe u n u l, E u aim o n pe celălalt. În tîiu l n ă sc u t din perechea a tre ia a fo st n u m it de el M neseus, ia r cel de-al doilea, Auto h to n o s. E lasippos a fo st num ele celui d in tîi din perechea a p a tra ; M estor era al doilea. În sfîrşit, la perechea a cincea, num ele de Azaes i-a fo st d a t celui ce a v ă z u t lu m ina zilei în a in te a celuilalt, ia r num ele D iaprepes, celui care a v e n it d u p ă el. A şadar, to ţi aceşti copii ai lui Poseidon, ei ca şi u rm aşii lor, au lo cu it în acea ţa r ă vrem e de m ulte gen eraţii, stăp în in d num eroase alte insule care erau în m are, b a m ai m u lt, întinzîndu-şi stăp în irea , aşa cum s-a spus m ai în ain te, ch iar şi asu p ra ţă rilo r care sîn t din coace de Coloanele lui H erakles, pînă în E g ip t şi în Tyrrh en ia. I a tă astfel cum se n ă ş te a din A tlas o a ltă stirpe num ero asă şi s lă v ită , în care, pe de a ltă p a rte , cel m ai v îrstn ic, acela care era rege, îi tra n s m ite a de fiecare d a tă a u to rita te a în tîiu lu i n ă s c u t d in tre copiii săi, aşa încît la ei re g a lita te a a u rm a t să fie a p ă ra tă . B ogăţiile pe care le aveau u rm aşii lui A tlas erau de un belşug cum n-a m ai fost v re o d a tă altu l la fel în vreo d in astie regească şi cum 337
nici n u v a m ai fi altu l cîn d v a; m ai presus, t o t ce se lucra în oraş le era lor h ă ră z it, to t aşa precum şi t o t ce era opera m uncii din re s tu l ţă rii. Deşi le soseau de a fa ră num eroase lucru ri, d a to rită în tin d e rii p u te rii lor, to tu şi insula în săşi Îm plinea m ai to a te nevoile de în d estu lare a vieţii, pe în tîiu l loc fiind t o t ce ţin e de m etale, fie ele ta ri, fie care se p o t to p i, scoase din p ă m în t de in d u stria m ineri tu lu i, ca să n u m ai vorbim de acela că ru ia azi n u i-a m ai ră m a s d ecît num ele, d a r care în vrem ea aceea avusese n u doar n um e, ci şi tă r ia sa însăşi, ia r în m u lte locuri din insulă era dezg ro p at din p ă m în t: v re au să spun — orichalcul31 care, afară de aur, era cel m ai preţio s d in tre m e talele cunoscute în epoca aceea; m ai m u lt, t o t ce poate da o p ăd u re p e n tru m unca celor care lucrează lem nul, insula producea cu p riso sin ţă. [...] Ia r p ăm în tu l dăruindu-le to a te aceste binefaceri, a tla n ţii îşi clădeau sanctuarele, locuinţele regale, p o rtu rile, arsenalele m arinei, dînd p reţ în treg ii lor ţă r i ia tă d u p ă ce plan. P e n tru în cep u t, peste şanţu rile circulare cu ap a m ă rii, care îm prejm uiau vechea c e ta te m a te rn ă , ei au c lă d it poduri, deschizînd astfel ca lea de le g ă tu ră cu ţin u tu l d in afa ră şi cu reşedinţele regale. A ceste reşed in ţe regale, ei le în ă lţa se ră din capul locului, num aid ecît, ch iar pe te rito riu l unde se aflase lăcaşul Zeu lui şi al străm o şilo r; şi fiecare rege, prim indu-le de la a lt rege, în fru m u seţa podoabele fă cu te p în ă la el, ridicîndu-le v alo area cît m ai m u lt fa ţă de în ain taşu l său, aju n g în d pînă acolo că au d a t lu c ră rii lor o frum useţe şi nişte p ro p o rţii, n u m ai vederea că ro ra stîrn ea uluire. [...] Şi ia tă cum a fo st z id ită re şed in ţa regală în ă u n tru l acro polei: ch iar în ce n tru se afla un san c tu a r, consacrat deo p o triv ă [străb u n ei] K leitho şi lui Poseidon, loc in v io la bil, îm p rejm u it cu o în g ră d itu ră de aur. A num e acolo era locul u nde, la obîrşie, fusese zăm islită şi n ă s c u tă s tir pea celor zece basilizi (p rin ţi regali), şi t o t acolo lum ea venea să-şi ad u că, în fiece an, din to a te cele zece p ă rţi ale ţă rii, ofrandele an otim purilor, p en tru fiecare din cele d o u ă d iv in ită ţi. N aosul lui Poseidon era lung de o stadie şi la t de tre i p leth re, ia r înălţim ea îi era proporţion a tă p e n tru ochi cu celelalte două m ărim i. În fă ţişa re a ex terio ară era p u ţin cam b a rb a ră : pe d in afa ră to a tă ca pela fusese îm b ră c a tă în a rg in t, n u m ai bazele extrem e ale frontonului, nu, ia r acroterele erau îm b răc ate în aur. Cît 338
priveşte interio ru l, acesta se în făţişa cu un ta v a n c ă p tu şit în întreg im e cu fildeş, stro p it cu aur, a rg in t şi orichalc, cum şi o îm b răc ăm in te de orichalc p en tru t o t ce se m ai vedea acolo, ad ică pereţi, coloane, duşum ele; se aflau aşe zate acolo s ta tu i de au r ale Z eului, în picioare pe un car tra s de şase cai în a rip a ţi pe care-i m îna, Zeul fiind aşa de în alt în cît a tin g ea vîrful b o lţii ta v a n u lu i, precum şi unui cerc de o s u tă de N ereide care-l înconjurau — n u m ăru l lor fiind cel s ta to rn ic it p rin tre oam enii vrem ii — şi care s tă te a u u rc a te pe delfini. N aosul m ai cuprindea m ulte alte s ta tu i, aduse d re p t prinos de p artic u la ri. în jurul capelei, pe d in afa ră, se în ă lţa u im aginile de fem ei ca şi de b ă rb a ţi ale celor care au fost u rm aşii acestor zece regi; şi să n u m ai vo rb im de num eroasele şi însem natele ofrande venite din p a rte a regilor ca şi din p a rte a oam enilor de rînd, fie ch iar din oraş, fie din to a te ţările stră in e asupra căro ra se în tin d e a stă p în ire a atlan ţilo r. A ltaru l era, la rîndul lui, prin m ărim e şi prin lu c ră tu ră , îii arm onie cu restu l clăd irii. Pe scu rt, re şed in ţa regală se p o triv ea m ă reţei a u to rită ţi, ca şi pe de a ltă p a rte podoabelor sa n c tu arulu i. Să vo rb im acum despre izvoare, despre cel din care curgea ap a rece şi despre cel din care curgea apa caldă; d eb itu l era de un belşug n e m ă rg in it; a tît de m i n u n a t erau în zestra te am îndouă &pre a fi utile, d a to rită în făţişării şi însuşirii apelor, în cît folosirea lor era înles n ită de clăd iri şi p la n ta ţii de arbori ce înconjurau izvoa rele p o triv it cu felul apei în tre b u in ţa te . D in tre aceste co n stru c ţii aşezate îm prejurul izvoarelor, unele erau re zervoare în aer liber, alte rezervoare, acoperite pen tru iarn ă , erau m en ite b ăilo r c a ld e : de o p a rte s tă te a u rezer voarele regale, de a lta zăcăto rile oam enilor de rîn d ; şi m ai erau altele p e n tru fem ei, fă ră a le socoti pe acelea fă cute p e n tru cai şi îndeobşte p e n tru anim alele de povară, fiecare din ele fiind în z e s tra t cu un chip de îm podobire p o triv it ţelu lu i. [...] D u p ă ce se tre c e a de porţile dinafară, în n u m ă r de tre i, p o rnind apoi spre m are şi în to a te direc ţiile, la o d e p ă rta re de cincizeci de sta d ii de la cea m ai m are in c in tă ca şi de la p o rt, se în tin d e a un zid circular ce se îm b u ca asu p ra gurii canalului de lîngă m are. [...] D upă d a tin ă , ţa r a to a tă era fo a rte în a ltă şi ieşea p iep tiş din m are ; îm p reju ru l oraşului n u era decît şesul înconjurînd oraşul, el însuşi îm p rejm u it de un inel m u n to s ce cobora QâlQ owv
pînă pe ţă rm u l m ării; şesul era n eted , în tera se, şi m ai m u lt lung decît larg , m ăsu rîn d de la un c a p ă t la a ltu l tre i m ii de sta d ii în lungim e şi două m ii de s ta d ii pe povîr niş, de la m are p în ă în c e n tru ; ţin u tu l ac e sta al insulei întreg i era în d re p ta t spre m iazăzi şi la a d ă p o st de vîntu rile în g h eţate care veneau de la m iazănoapte. Cît p ri veşte m u n ţii în co n ju răto ri, erau în vrem ea aceea v estite n u m ăru l lor, în ălţim ea, frum useţea fă ră pereche fa ţă de to ţi care sîn t azi. [...] F iecare din cei zece regi avea, în p a rte a sa de te rito riu , o a u to rita te personală absolută asup ra oam enilor şi aproape a tu tu ro r legilor sta tu lu i său, el singur pedepsind şi trim iţîn d la pieire pe cine voia. Pe de a ltă p a rte , cît p riveşte a u to rita te a un o r regi asupra alto ra ca şi leg ătu rile d in tre ei, to a te acestea se supuneau poruncilor purcese ch iar de la Poseidon, aşa cum le tra n s m isese prin obiceiul p ăm în tu lu i şi p rin tr-o inscripţie pe care cei d in tîi d in tre ei p useseră s-o graveze pe o stelă de orichalc, rid ic a tă în ce n tru l insulei, în san c tu a ru l lui P oseidon. R egii se ad u n au uneori du p ă cinci ani, alteori după şase ani, dînd astfel aceleaşi d re p tu ri perechii şi neperechii: ad u n a rea era c o n sa cra tă d ezb aterii treb u rilo r o b şteşti, ca şi ce rc e tă rii oricărei îm p reju ră ri, d acă se petrecuse v reu n a, cînd cineva încălcase poruncile Zeului, d upă cum , în sfîrşit, şi lu ă rii unei h o tă rîri. D a r atu n ci cînd tre b u ia lu a tă o a ta re h o tă rîre , ei începeau să-şi dea unii alto ra chezăşii de b u n ă c red in ţă, şi ia tă cum anum e. D upă ce se d ăd e a dru m u l unor ta u ri în ţa rc u l sfîn t al lui P oseidon, regii, răm în în d singuri, în ălţau ru g i Zeului ca acesta să prim ească v ic tim a ce îi v a fi pe plac; d u p ă aceea, ei po rn eau la v în ă to a re , fă ră arm e de fier, doar cu suliţi şi arcane. A poi, acela d in tre ta u ri care fusese p rin s era dus lingă ste lă şi în ju n g h ia t lîngă p a rte a ei de sus, în vrem e ce ei ju ra u pe in scrip ţie. Pe lîngă legea lui Poseidon, stela m ai cu p rin d ea şi form ula u n u i ju ră m în t care p re v estea m ari nenorociri celui ce I-ar fi tr ă d a t. Cînd deci, după sacrificiul îm p lin it p o triv it cu legile lor, ei închinau to a te m ăd ularele tau ru lu i al că ru i sînge îl am estecau în tr-u n c rater, aru n cau apoi un cheag de sînge asu p ra fiecărui m ă d u la r; d u p ă aceea îl azvîrleau în foc, îm plinind astfel cu răţirile în ju ru l stelei. Mai d e p a rte , scoţînd cu căni de au r sînge din c ra te r şi, cu sîngele scos astfel, făcînd libaţiu n i pe flac ără , ei ju ra u să h o tă ra sc ă p o triv it cu legea 340
g ra v a tă pe stelă, să pedepsească pe acela d in tre ei care ar fi în călcat d in ain te unele p u n cte, să n u încalce cu b u n ă ş tiin ţă în v iito r nici u n a din poruncile inscripţiei, să nu poruncească v re o d a tă nim ic din ceea ce n u s-ar p o triv i cu h o tărîrile P ă rin te lu i lor, m ai m u lt, să n u se su p u n ă nici o d a tă alto r p o runci decît ale lui. D upă ce făceau acest le găm în t, p e n tru dînşii ca şi p e n tru urm aşii ce aveau să se nască din ei, fiecare b ea ce m ai răm ăsese în cană, ia r cana o aşeza ca p rinos în san c tu a ru l Z eului; apoi fiecare se d u cea la cin a şi la în d ato ririle sale. D upă aceea, cînd se lăsa întun ericu l şi se ră c e a ja ru l focului ce arsese în ju ru l j e r t felor, îm b ră c a ţi cu to ţii în veşm inte de culoarea albastru lu i închis, de n e a se m u ită frum useţe, se aşezau în ce nuşa ră m a s ă de la sacrificiul ju ră m în tu lu i; ia r n o ap tea , cu to a te focurile stin se în p re ajm a sa n c tu a ru lu i, se su puneau ju d e c ă ţii t o t aşa cum ei înşişi ju d eca u pe alţii, dacă cum va unul d in tre ei în v in u ia pe altul de a fi în călcat în vreu n fel oarecare legea. D u p ă ce t o t ei ro stea u sen tin ţa , h o tă rîre a ju d ecă to rea sc ă o gravau, la venirea zilei, pe o ta b lă de aur, a c esta fiind u n docum ent a m in tito r pe care-l d ă ru ia u Zeului ca o fran d ă, lao laltă cu veşm intele lor. [...] A tu n ci cînd Zeul zeilor, cel care dom neşte prin m ijlocirea legilor şi are însuşirea de a vedea ac est soi de lucruri, cugetînd la d ecăderea la care ajunsese stirp ea m in u n ată, a h o tă rît s-o pedepsească spre a o stru n i prin în v ă ţă tu ra ce i-ar da-o; el i-a a d u n a t pe to ţi zeii în cel m ai de p re ţ lăcaş al lor, fă ră îndoială cel ce aflîndu-se în cen tru l lu m ii d ă vedere asu p ra a t o t ce se săvîrşeşte şi, du p ă ce se ad u n a seră to ţi, le-a ro s tit a c e a stă cu v în tare: {sfîrşitul dialogului lipseşte). (Platon, Kritias, 108d—121c)
Note 1 Figura lui Athrahasis e mai complexă decît a similarilor săi din aria de influenţă mesopotamiană; înţeleptul mitic e privit ca un salvator periodic al omenirii. Mitul însuşi (de origine sumeriană, reluat de akkadieni în forma poemului Cînd zeii erau încă oameni) are un specific aparte explicînd riguros, în conceptul mitic semit, cauza antropogoniei şi cauza potopului; zeii ajung treptat la for
341
ma pedepsei diluviene, aşa cum ajunseseră şi la crearea omului pedepsit, însă Athrahasis e avocatul abil al omenirii, pe care nici zeii nu-l pot înfrînge; în alt plan, mitul construieşte o ipostază umană insolită postantropogonică: fuga omului din lumea evi dentă. 2 E nki — numele sumerian al zeului £ a . 3 N intu — unul din numele atributive ale zeiţei M am ei (Belet-iîi) sau Născătoarea, Maica zeilor (o M agna deum mater ), moaşă divină şi, implicit, zeiţă antropogonică. 4 We (We-ila) divinitate obscură, poate identificabilă cu babilonia nul K ingu (prezent în E num a elish , ca uzurpator al tronului uni versal şi ca al doilea soţ al zeiţei haosului acvatic primordial, Tiamat; sacrificarea lui e un act expiator, care intră în ritualul simbolic al ţapu lu i ispăşitor). Textul akkadian îi atribuie lui We facultatea inteligenţei, deşi unii asiriologi traduc cuvîntul temu, indicînd atributul zeului, prin „personalitate". 5 Textul canonic al B ibliei seamănă aici cu începutul C ărţii lu i Enoh (apocriful etiopian); fiii lui £7 (Dumnezeu) din acest pasaj obscur sînt fiinţe divine de la „curtea cerească". 6 Odraslele rezultate din mezalianţă sînt enigmaticii N ep h ilim , uria şii la care fac dese aluzii numeroase texte biblice (şi canonice, şi apocrife). 7 Arca (aron — casă), în dimensiunile pe care trebuia să le însumeze (150 x 25 x 15 metri) nu e concepută ca o corabie; deşi element mitic de răspîndire largă, arca a fost totuşi căutată şi de arheologi. Alpinistul F. Navarra izbutind să degajeze din gheţarul de pe Ararat o bucată de lemn de stejar dintr-un obiect mult mai mare, arheologii i-au stabilit şi vîrsta, cu ajutorul radiocarbonului, la 5000 ani. O expediţie ulterioară nu a mai obţinut rezultate con cludente. 8 Catastrofa nu e descrisă ca o simplă ploaie abundentă, ci ca un eveniment cosmic, cu deschiderea ferestrelor cerului şi a fîntînilor marelui adînc, adică a haosului acvatic subteran. 9 Chiar dacă unele tradiţii particulare afirmă că teritoriul palesti nian a fost scutit de inundare, ca şi unele variante chineze, care limitează aria evenimentului, miturile fundamentale din ciclul diluvian susţin acoperirea cu apă a întregului pămînt. Se mai poate presupune că mitul mesopotamian şi cel biblic totuşi nu s-au in fluenţat nici reciproc, nici unilateral, ci, ambele, ar fi doar varian tele folclorice ale unei naraţiuni arhaice comune. 10 Muntele biblic Ararat (în asiriană Urartu) e identificabil cu masivul muntos cu acelaşi nume din Armenia; cota sa (5156 m) îl clasează într-adevăr printre munţii foarte înalţi, dar nu de valoare maxi mală. al doilea fiu al lui Noah, pare să facă parte dintr-o inter polare tîrzie: chiar prezenţa lui trădează o anume confuzie sau inconsecvenţă epică (cînd al doilea fiu, cînd cel mai tînăr, în plus,
11 Canaan,
342
eroul unui incident ilogic: blestemat, fiindcă şi-a văzut, fără voie, părintele gol). Ham, considerat de contextul biblic în relaţie cu teritoriul etnic egiptean (Egiptul este „ţara lui IIam“), poate fi din sursă mitică egipteană (în această limbă numele său putînd fi un epitet: „cel negru“). 12 Allak — divinitatea supremă musulmană avînd, în Coran, o mare similitudine cu Yahweh, este de fapt o reluare coranică din epoca preislamică, în care Al-Ilah (Zeul) era pur şi simplu divini tatea prin excelenţă, fără precizare onomastică şi, fireşte, imper sonală. l? Coranul a preluat o tradiţie rabinică afirmînd că apele potopului erau fierbinţi. 14 Cartea sacră a islamului (în arabă, quran — citire) e un codex adu nînd texte din diferite epoci, fără o anume organizare lăuntrică, divizat în 114 surah de conţinut eclectic, mult influenţat de tradiţUle biblice; după datină, textul coranici se atribuie lui Allah, în numele căruia îngerul Jebrael I-ar fi dictat lui Mahomed (de fapt, neştiutor de carte). Un interesant rezumat doctrinar al Co ranului există în O mie şi una de nopţi (nopţile 445—448, Poves tea roabei Tavaddud). 15 Zeul arhaic chinez Kung-Kung, imaginat ca o forţă demonică monstruoasă, patrona şi, de fapt simboliza apele lumii. 16 Mitologia ehineză îl consideră în genere dragon cu forţă magică şi prieten al oamenilor, pe acest Yui, în actele căruia s-au con topit mituri diverse, dar şi memoria unor invenţii timpurii ale ştiinţei chineze; interesant este amănuntul care sugerează că îm păratul suprem al Universului, Shang-ti (zeu principal sub dinas tia Chang, apoi identificat de confucianism cu cerul personificat), îi dă lui Yui, de frică, enigmaticul instrument sijan cu ajutorul căruia binefăcătorul dragon curmă potopul. 17 E greu de spus cît este mit şi cît este fabulă moralistă în aşa-zisa figură mitică a lui Lykaon, personajul orgolios care a vrut să-l încerce pe Zeus printr-un test arogant; prefacerea personajului în lup. (tykos), pe lîngă mesajul propagandistic ţintind încetarea sacrificiilor umane, poate conţine şi amintirile practicilor primi tive, coborînd din totemism, ale lykantropiei; după cum lykantropia însăşi, cu superstiţia prefacerii unor oameni în lupi, nu pare străină de maladia cu acelaşi nume vizată de psihiatri. 18 Consiliul zeilor (Dei censentes, în versiune romană) era compus din 12 divinităţi principale: Vesta, Iuno, Minorva, Ccres, Diana, Veaus, Mars, Mercurius, Iupiter, Neptunus, Vulcanus, Apollo. 19 Penates erau zeii căminului casnic, dar şi statul întreţinea un cult oficial (Penates publici), după datina ce afirma că primele sta tui de penaţi i-a adus Aeneaş, din Troia. 80 Aici, caracterul de lykantropie (cf. nota 17) al mitului reiese clar.
343
11 Cei doi supravieţuitori meniţi să repopuleze pămîntul pentru că au fost socotiţi singurii fără prihană erau veri: Deukalion era fiul lui Prometheus, iar Pyrrha — fiica fratelui acestuia, Epimetheus; el îi spune ei soră numai din tandreţe; printre fiii acestei perechi, grecii I-au num ărat pe miticul lor strămoş Hellenus. (Ormuzd) s-a dezvoltat cultual ca principiul bine lui (înainte de a fi personificat de zoroastrism drept zeul suprem), din vechiul animism pars care populase lumea cu duhuri anonime (ahura); „sfinţii nemuritori" (amesha spenta) ai zeului sînt genii ocrotitoare: creatorul — A hura M azda , primul din ei; justiţia lumii — A sha Vahista; cîrmuirea — Kshathra V a iry a ; glia mamă — Spenta A rm a iti; sănătatea — Ilau rvatat; imortalita tea — A m eretat; gîndul optim — Vohu M anah . 2? în concepţia cosmologică maya, imaginat pe un ax vertical, uni versul e compus din 13 ceruri suprapuse, numite O xlahuntiku , pămîntul fiind cel inferior (ultimul cer), sub care se stratifică nouă tărîmuri infernale: B olontiku ; adesea, toate aceste lumi se personificau în două grupuri de zei. Prezenţa în acest război între divinităţi a zeului albinelor, A h Mucencab , pare pur simbolică. 24 Abraham — „tatăl mulţimilor" (Avraam e o citire coruptă). 25 în context, numărul îngerilor e fluctuant: cînd trei, cînd numai doi, separîndu-se de Yahweh; dar o ciudată inconsecvenţă (deşi păstrîndu-le celor doi mereu funcţia de emisari) face să fie nu miţi şi, laic, bărbaţi; de aici, unii comentatori tendenţioşi au în cercat să afirme că — în textul mitografic — Abraham nu ar fi recunoscut de la început în cei trei nişte fiinţe divine, ceea ce orice lectură atentă dovedeşte că e o inexactitate; mitul are o vădită obîrşie preteologică. 22 A hura M azda
26 în propoziţia să-i putem cunoaşte p e e i , unii textologi interpre tează verbul a cunoaşte în sensul său erotic (ca exprimare discretă), în unele traduceri ale B ibliei figurînd propoziţia să ne împreunăm cu ei; această interpretare se referă şi la legendele adiacente asu pra „păcatului sodomit"; de fapt, textul biblic original e ambiguu. 27 Mitul citează cinci oraşe distruse: Sodoma, Segor, Gomora (ebr. Amorrăh), Adama, Sheboim, toate în Valea Sidim din Palestina; dincolo de stratul fabulaţiei teologice asupra pedepsei dumneze ieşti, chiar dacă aceste localităţi nu sînt confirmate de istorici, şi dincolo de riscul interpretărilor puse în circulaţie de fantaştii de azi, care compară evenimentul, prin reperele sale plastice din mit, cu spectacolul exploziei nucleare de la Hiroshima, trebuie semnalate cîteva rezultate mai recente ale cercetărilor ştiinţifice: Marea Moartă e neprielnică oricărei vieţi organice prin propor ţia ei neobişnuită de sodă, var şi sulfat de magneziu, iar un grup arheologic a confirmat existenţa unor ruine pe fundul mării, sem nalate într-o legendă transmisă de un oarecareManfredus de Monte Imperiali, în manuscriptul D e herbis. Alţi comentatori explică mitul prin caracterul de mare seismicitate al regiunii, iar alţii consideră că a avut loc un fenomen rezultînd dintr-o perturbaţie astrofizică. Stîlpul de sare în care e prefăcută soţia lui Lot e de
344
asemenea interpretat fie în înţelesul ce derivă din reala salinilate extremă a ţinutului, fie în comparaţia de anume fabulaţie cu efec tele iradiante ale unei explozii nucleare, la o anumită distanţă. Dealtfel, fenomenele catastrofale sînt frecvent prezente în mitu rile lumii, legate adesea în naraţiuni de diluviu, sau dimpotrivă exploatate de textele apocaliptice, care inversînd timpurile atri buie viitorului nişte mituri „efectuate". Textul cel mai asemănă tor cu mitul Sodomei îl găsim în Profetul Isa ia din B iblic: Groază şi groapă şi capcană vor fi peste voi, locuitori ai păm în tu lu i / Cel care va fugi de sunetul groazei va cădea in groapă, ş i cel care se va căţăra afară din groapă va fi p rin s în capcană. Căci ferestrele ce rului sînt deschise şi temeliile păm în tu lu i se cutremură. Păm întul se sparge, păm întul e despicat în bucăţi, păm întul se zguduie cum p lit. P ăm întul se clatină ca un om beat , se leagănă ca o colibă, păca tul lui îl apasă din greu şi el cade ş i nu se va m ai ridica. [...] Luna va fi atunci buimacă iar soarele ruşinat. [...] Ş i în adaos, lumina lunii va fi ca lum ina soarelui , iar lum ina soarelui va fi de şapte ori m ai m aret cît lum ina a şapte zile (XXIV, 17 —20, 23; XXX, 26).
28 Mitul aferent al împreunării fiicelor lui Lot (nepotul lui Abraham) pare o suprapunere, purtînd ideea endogamiei tribale, în sensul ei dublu: continuitatea în societatea închisă a tribului şi conser varea puterii oculte de la strămoş la urmaş. 29 Despre Atlantida s-au scris mii de cărţi, fie romaneşti, fie oculte, fie de cercetare în bună măsură ştiinţifică. Există părerea superfi cială că mitul e inventat de Platon; chiar dacă numele continen tului ca atare nu se reîntîlneşte, şi teritoriul şi catastrofa au cir culat mult în mitologia universală, însăşi poziţia geografică fiind în multe mituri similare coincidentă. Un continent anonim e amintit de Ailianos (Istoria p estriţă , III, 18); Manethon se referă la ţara Siriath, scufundată sub primul rege mitic al Egip tului, zeul Thot; eroul mitic celt Maelduin poposeşte lîngă două insule, una cu zid de aramă, alta cu zid de foc, la apus de Irlanda; un mit toltec se referă la opt triburi strămoşeşti care au imigrat de pe insula răsăriteană, cu nume a tît de asemănător, Atztlan, pe care o consemnează — ca pe o insulă muntoasă cu piscul cen tral înconjurat de un zid şi un canal —şi desenele mexicane din Cartea M igraţiilor ; un simbol aztec o zugrăveşte ca pe un drept unghi rotunjit; să mai amintim că zeul toltec al apelor se numea A tlaua. S-au făcut şi explorări de arheologie submarină, care ar fi identificat nişte ziduri pe fundul oceanic, în zona Bahamas. ?° Localitatea mitică pare identificabilă cu colonia feniciană Gades (azi, Cadix). Ş1 Acest orichalc (la Platon: oreihalkon, neregăsit nicăieri în alte texte), după unii istorici ai metalurgiei ar fi fost aliaj de cupru, zinc şi aur, prelucrat cu ajutorul cărbunelui vegetal.
SPAŢIUL Şl TIMPUL
Cadrul dim ensional complet, alcătuindu-se chiar pentru producătorul de m ituri dintr-un sp a ţiu sferic şi un tim p linear, a fost gîndit in mitologie probabil paralel cu explo rarea lu i firească: in deplasarea spaţială a vînătorului, a păstorului de turme şi cirezi, a grupurilor umane migra toare, apoi a corăbierului şi războinicului ş i, concomitent, în străbaterea zilnică a d rum ului ireversibil al vieţii. Tot odată, sp a ţiu l rămînea inexplorabil în aer şi în ceea ce se num ea cer, c a s i m art şi p ă m în t, unde se puteau p rivi în călătoriile lor inim itabile fie păsările şi stelele, wetăţile m ai m ult bănuite din adîncul m ării şi din adîncul p ă m în tu lu i; iar tim p u l răm înea ireversibil în direcţia odată părăsită, unde se bănuia că rămăseseră străm oşii. Treptat, zborul in im itabil a fost im itat în conceptul m itic, ia/1 «fte/e îm prejurări, deocamdată imposibil de lăm urit cu ajutorul criteriilor clasice, aw stîrnit fantezia sau intu iţia m itofilosofilor tim p u rii care au introdus fie m itul carelor cereşti, fie m itul dilataţiei şi contracţiei tim p u lu i. Traversarea sp a ţiu lu i terestru se remarcă în mitologie printr-o sete tim purie de viteză (de p ild ă carul vrăjit cu care călătoreşte Triptolem os, propagînd agricultura); aerul se străbate fie în zborul lu i Ikaros, care im itâ raaw pasărea, fie în zborul magic al vehiculelor d in categoria carului pushp ak a v im an a folosit de R a m a , ori din categoria săgeţii de aur a lu i A b a ris, fie în zborul mecanismelor cereşti (vehi culul lu i Iezechil, carul m înat de M atali ş.a .) şi al dragonilor chinezi; unele m ituri îşi lărgesc însă aria asupra ce ru lu i astral, în care p ă tru nd sau m a i ales din care vin vehi cule m itice insolite. Parcurgerea tim p u lu i se m itizează m ai cu seamă în ca drul ilim itat al eternităţii acestei dim en siu n i, care însă 349
poate f i şi tim p n a i, ca înainte de creaţia lu m ii ( cobra A nanta — nbsenţa tim p u lu i, sau Z urvan Altar ana — tim pul inert), sau tim p istovit, curmat (în simbolurile apocalip tice). Poate că cele m ai interesante m ituri din această clasă se referă la ceea ce putem n u m i azi tim p relativist, m iturile văzînd acolo de fapt d,ouă tim puri de curgere di ferită în lu m in a raportului dintre subiect şi obiect. Rareori, apare totuşi chiar tim pul reversibil.
ARIILE SPAŢIALE
Ascensiunea lui Etana Mitul fragmentar, reconstituit din texte asiro-babiloniene, care se numea în Mesopotamia Zeii au zugrăvit oraşul, pare înrudit cu cel icaric, întrucît Etana se ridică în zbor vertical pe un vultur; însă atît verticalitatea ascensiunii, cît şi perspectiva trep tată de sus a pămîntului părăsit indică, în ciuda fabulei iniţiale asupra duşmă niei dintre şarpe şi vultur, rezultatul unui sincretism foarte eclec tic, sprijinit şi de opera succesivă a poeţilor mitografi din Babilon. Ren6 Labat reţine simbolul imposibilităţii pentru om de a ajunge în cer fără concursul unui zeu, ca în cazul lui Adapa. Dar mitul as censiunii lui E tana, în miezul său nu un mit icaric, ci unul magic, e mai comprehensiv chiar şi în simbolurile exterioare.
Zeii au zugrăvit oraşul [...] zeii au întemeiat [oraşul], zeii i-au zidit temeliile. [...] Cei Şapte Zei au zăvorit por ţile peste oameni, spre ţinuturile locuite au tras zăvorul [la porţi], Igigu au Împrejmuit oraşul. [...] Vulturul [din scorbură] nu înceta nici o zi să-l strige pe Shamash: «Să fiu oare sortit să mor în scorbura asta? Cine poate şti cît voi putea să-ţi îndur osînda I Lasă-mă să trăiesc pe mine, care sînt Vulturul, şi-ţi voi face nu mele cunoscut în veci 1» Shamash deschise gura şi îi spuse Vulturului: «Tu ai fost rău, mi-ai rănit inima, ai încăl cat opreliştea şi porunca zeilor. Să fii în ceasul morţii şi nu mă voi apropia de tine. Du-te, să-ţi vină în ajutor un om pe care ţi-l voi trimite.» Etana zilnic îl striga pe Shamash: «O, Shamash, tu mi-ai mîncat oile cele mai grase, pămîntul se adapă cu sîngele berbecilor mei, pe zei i-am slăvit, duhurile morţilor le-am cinstit, prezicătoarele au fost copleşite din parte-mi cu libaţii, şi copleşiţi au fost zeii cu jertfa berbecilor mei. Vai, Doamne, rostească gura ta pentru mine, dă-mi buruiana care ne face să zămislim, dezvăluie-mi buruiana care ne face să zămislim! Ridică-mi povara şi [fă-mă un] nume.» Shamash deschise gura şi îi spuse lui Etana: «Pur
351
cede la drum, treci muntele; ai să vezi o scorbură, priveşte înăuntru, înăuntru se află un vultur, el îţi va dezvălui buruiana [ce te face să zămisleşti].» Aşa cum i-a spus Sha mash Viteazul, Etana purcese la drum, [trecu muntele], văzu scorbura, se uită înăuntru, iar înăuntru [se cuibă rise un vultur]: acestea le rînduise în cele din urmă [Sha mash pentru el]. Vulturul [deschise] gura [şi-i spuse aceste cuvinte Dom nului său Shamash]: «[Dacă el mă va scoate din scorbura asta, dacă voi primi de la el] păsărele, [dacă-mi voi reface puterile, îi voi da lui ceea ce] va dori, [iar el să facă] tot ce-i voi spune »1 Din porunca lui Shamash Viteazul, Etana îl scoase din scorbură; [el primi] păsărele, [îşi refăcu pu terile]. Vulturul deschise gura şi-i spuse lui Etana: «[Spune] pentru ce ai venit»! Etana deschise gura şi-i spuse Vul turului: «Prietene, dă-mi buruiana zămislirii, dezvăluie-mi buruiana zămislirii, [ridică-mi povara şi] fă-mă un nume!» [...] Vulturul îi [zise] lui Etana: «Prietene, minunate sînt [meleagurile cerului]; vino, am să te duc spre cerurile [lui Anu]! Pe pieptul meu să pui [pieptul tău], pe vîrful de jos al aripii mele [mîna ta] pune-o, pe partea de sus a aripii mele pune-ţi [braţul]!» îşi puse pieptul pe pieptu-i, mîna şi-o puse pe vîrful de jos al aripii, braţul şi-l puse pe partea de sus a aripii, vîrtos de el rezemîndu-se. [După ce] îl ridicase la o leghe dublă, Vulturul i-a spus lui Etana: «Priveşte, prietene, cum arată Pămîntul? Cuprinde marea cu ochii, [caută-i cu privirea] ţărmurile!» «Pămîntul nu mai e decît un munte, marea a ajuns cît o apă [de fluviu]!» După ce l-a ridicat la două leghe duble, Vulturul i-a spus lui Etana: «Priveşte, prietene, cum arată Pămîntul?» «Pămîntul [nu mai e decît o măgură] 1» După ce l-a ridi cat la trei leghe duble Vulturul i-a spus lui Etana: «Pri veşte, prietene, cum arată Pămîntul?» «Marea a ajuns cît şanţul dimprejurul ţarinii grădinarului!» După ce s-au urcat în cerurile lui Anu, străbătură poarta lui Anu, Enlil şi fia, şi împreună se prosternară, Vulturul şi Etana. (lacună) «Povara [e prea grea pentru tine], lasă [...]» Vulturul [îi răspunse lui Etana] astfel: «[...] te voi duce [şi mai sus în cer], hai şi[...]» Vulturul [nu are pereche printre [păsări, nu e] nici una afară de el care să-l ducă]. «Vino, prietene, [te voi duce în cerul Ishtarei], la Stăpîna Ishtar [este buruiana zămislirii], în preajma Doamnei Ish352
ta r[... Pune-ţi braţul] pe vîrful de sus al aripii mele, [pu ne-ţi mîna] pe vîrful de jos al aripii mele!»[Etana] îşi puse [braţul pe vîrful de sus al aripii, îşi puse mîna] pe vîrful de jos al aripii. (Vulturul) îl ridică o leghe dublă: «Prie tene, priveşte, cum arată Pămîntul?» «[...] pămîntului [...], iar larga mare e ca inelul Lunii!»[îl ridică] două leghe duble: «Prietene, priveşte cum [arată] Pămîntul?» «Pă mîntul a ajuns un petec de grădină1, iar larga mare e ca un hîrdău 1» [îl ridică] trei [leghe duble]: «Prietene, pri veşte cum [arată] Pămîntul?» «M-am uitat bine, pămîn tul [nu se mai zăreşte] şi marea largă [ochii mei] nu-i mai încîntă. Prietene, nu mai vreau să mă urc în ceruri I Schimbă-ţi calea ca să mă [întorc pe Pămînt]!» După întîia leghe dublă căzu, şi Vulturul grabnic lăsîndu-se în jos îl prinse [în spate]. După două leghe duble căzu, şi Vultu rul grabnic lăsîndu-se în jos îl prinse [în spate]. După trei leghe duble căzu, şi Vulturul grabnic lăsîndu-se în jos îl prinse [în spate] (text deteriorat) (M itu l lu i E tan a , I —IV)
Călătoria în Calea Lactee Vechile datini spun despre Calea Laptelui că ea se contopeşte cu marea. Nu tare demult, oamenii care lo cuiau pe ţărmul mării au băgat de seamă că în fiecare an, în luna a opta, în zile anumite, venea şi pleca o plută. Un om, mînat de firea lui iscoditoare, şi-a înjghebat pe pluta aceea un acoperiş, şi-a pus acolo mai multe merinde, s-a aşezat pe plută şi a pornit cu ea în larg. După mai bine de zece zile omului i s-a părut că astrele cereşti în cepuseră să-l lumineze din spate, iar apoi deosebirea din tre zi şi noapte s-a şters cu totul. Peste alte zece zile el s-a pomenit deodată în faţa unor ziduri de cetate, dincolo de care se zăreau nişte clădiri înalte, iar înăuntrul aces tora o mulţime de femei şezînd dinaintea unor războaie de ţesut. După aceea s-a ivit de undeva un bărbat care ducea un taur la adăpătoare. Văcarul acela l-a întrebat cu mirare pe noul venit: «Pentru ce anume aţi binevoit să sosiţi aici?»Omul care venise i-a istorisit totul în amă nunţime şi apoi l-a întrebat unde anume nimerise. Văca
353
rul i-a răspuns: «După ce vă veţi întoarce acasă, duceţi-vă în Sti-chuan, la Yang Tziun-ping, şi lntrebaţi-1 pe el». Aşadar, fără să se mai fi dat jos pe ţărm, omul acela s-a întors pe meleagurile lui la sorocul obişnuit. Apoi a călă torit pînă în Sti-chuan, a umblat pînă l-a găsit pe Yang Tziun-ping, iar acela i-a spus: «In anul cutare, In luna şi în ziua cutare, o stea străină a pătruns la constelaţia Păstorului». După ce s-au făcut toate socotelile trebui toare, deodată a ieşit în vileag faptul că tocmai în răstim pul cuvenit, omul acela cu pluta ajunsese plutind anume pînă la Calea Laptelui. (Ghjang Hua /232—300/, Descrierea tuturor lucrurilor)
Dragonii de transport Wang [poruncise] să fie Înhămaţi opt dragoni alergători. Cel dintîi se numea Tsiu6-ti, adică Cel-ce-se-smulge-depe-pămînt, şi acesta fugea cu mare iuţeală, fără să atingă pămîntul; al doilea se numea Fan-yui, adică Cel-care-fîlflie: cînd alerga acesta în goană, întrecea toate păsările care zburau. Al treilea se numea Ben-siao, adică Cel-cegalopează-sub-cer: într-o singură noapte el era In stare să străbată alergînd zece mii de li. Al patrulea se numea Chao-ying, adică Cel-care-lntrece-umbra: el se mişca ajungînd mereu din urmă [mişcarea] soarelui. Al cincilea se numea Yui-huei, adică Sclipitorul: toată blana de pe el strălucea răsfrîngîndu-se In fel de fel de culori. Al şa selea se numea Chao-kuang, adică Cel-care-lntrece-iuţeala-luminii: dintr-un singur salt, acesta străbătea o de părtare la fel de lungă cit zece umbre. Al şaptelea se nu mea Tdn-u, adică Ceaţa-involburată: el gonea călare pe un nor. Al optulea se numea Tziâ-yi, adică înaripatul: acesta avea nişte aripi dintre cele mai adevărate.2 (Wang Tziâ, Însemnări despre întîmplări uitate )
Vedenia lui Iezechil Preotul Yehezqel (în rostire greacă: Iezekiâl), oficiind în templul din Ierusalim între anii 593—563 (într-o datare bineînţeles ipote tică, aşa cum ipotetică este şi persoana profetului), ar fi fost captiv la Babilon în 597 î.e.n., pe la vîrsta de 30 de ani, cu zece ani înainte
ftk*
de dărîmarea Ierusalimului (587). Numele lui traducea un simbol teologic: Dumnezeu (El) dă putere. Cartea biblică ce 1 se atnmiie este de fapt un amestec, superficial sudat, de m itu r i foarte vechi cu caracter escatologic, de predici oraculare, pamflete politice şi crîmpeie de cronică, între care faimoasa vedenie pare a n un mit am tezaurul tradiţiei premozaice.
în anul al treizecilea, în luna a patra, în ziua a cincea a lunii, pe cînd eram printre surghiuniţii de la rîul Chebar, cerurile s-au deschis şi am văzut vedenii ale lui El. în ziua a cincea a lunii —din anul al cincilea de surghiun al rege lui Jehoiachin — cuvîntul lui Yahweh a venit către Yehezqel preotul, fiul lui Buzi, In ţara caldeilor, la rîul Che bar; şi acolo a fost mîna lui Yahweh peste dînsul. Şi am privit, iată, un vifor de vînt care năvălea dinspre miază noapte8, şi un nor mare, cu strălucire de jur împrejurul lui şi cu foc izbucnind necontenit înainte, iar în mijlocul focului se arăta ceva cum e bronzul sclipitor. Şi din mie zul acestora s-au ivit chipurile a patru făpturi vii. Şi aceas ta era Înfăţişarea lor: ele aveau chip de oameni, dar fie care avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, şi tălpile picioarelor lor erau Întocmai ca şi copita piciorului de viţel; şi ele scînteiau ca bronzul lustruit. Sub aripile lor, In tuspatru părţile, ele aveau mîini omeneşti. Iar feţele şi aripile, tuspatru le aveau astfel: aripile lor se atingeau una de alta; ele mergeau fiecare drept Înainte, fără a se Întoarce cum s-au dus. Cît priveş te chipul feţelor lor, fiecare avea faţă de om Înainte; tus patru aveau chip de leu In partea dreaptă, tuspatru aveau chip de taur în partea stîngă, şi tuspatru aveau chip de vultur la spate. Astfel erau feţele lor. Iar aripile lor erau întinse în sus; fiecare făptură avea cîte două aripi, fiecare din acestea se atingea de aripa celeilalte, în vreme ce două le acopereau trupurile. Şi fiecare mergea drept Înainte; orilncotro le-ar fi mînat duhul, Intr-acolo se Îndreptau şi ele, fără a se Întoarce cum s-au dus. Şi In mijlocul făptu rilor celor vii era ceva ce arăta ca nişte cărbuni arzînd cu flacără, ca nişte torţe care se tot mişcau încolo şi În coace printre făpturile cele vii; şi focul strălucea, iar din foc ţîşneau fulgere. Şi făpturile cele vii se asmuţeau încolo şi încoace, aidoma scăpărării de fulger. Pe cînd mă uitam 355
la făpturile cele vii, am zărit o roată peste pămînt, lîngă făpturile cele vii, cîte una pentru fiecare din tuspatru feţele lor. Iată înfăţişarea roţilor şi întocmirea lor: înfă ţişarea lor era întocmai ca strălucirea unui crisolit; şi tuspatru aveau aceeaşi înfăţişare, întocmirea lor fiind ca o roată îmbucată în altă roată. Cînd mergeau, ele se îndreptau în mers înspre cele patru părţi ale lor, fără a se întoarce cum s-au dus. Cele patru roţi aveau obezi, iar ele aveau spiţe; şi obezile lor erau pline de ochi jurîmprejur. Şi cînd făpturile cele vii mergeau, roţile mergeau lîngă ele; iar cînd făpturile cele vii se ridicau de pe pămînt, se ridicau şi roţile. Oriîncotro le-ar fi mînat duhul, întracolo se îndreptau ele, şi roţile se ridicau împreună cu ele, fiindcă duhul făpturilor vii era în roţi. Cînd ele mer geau, mergeau şi acestea; şi cînd se opreau ele, şi acestea se opreau; şi cînd se ridicau ele de la pămînt, se ridicau şi roţile împreună cu ele, fiindcă duhul făpturilor vii era în roţi. Peste capetele făpturilor celor vii era o tărie aidoma bolţii cereşti, [strălucind] tulburător ca şi cleştarul, întinsă peste capetele lor. Şi sub această boltă cerească aripile lor erau întinse drept, unele spre altele; şi fiecare făptură avea două aripi care h acopereau trupul. Şi cînd ele mer geau, auzeam sunetul aripilor lor ca un vuiet de ape mari, ca tunetul Atotputernicului, ca zgomotul tumultului, ca larma unei oştiri; iar cînd ele se opreau, îşi lăsau aripile în jos. Şi răsuna un glas de deasupra acestei bolţi cereşti, peste capetele lor; cînd ele se opreau îşi lăsau aripile în jos. Iar deasupra acestei bolţi cereşti de peste capetele lor era ceva semănînd cu un tron, cu înfăţişare de lapislazuli; şi pe ceea ce semăna cu un tron, şedea ceva aducînd la înfăţişare cu un chip de om. Şi mai sus de ceea ce avea înfăţişarea şalelor sale, am zărit ceva precum este bron zul strălucitor, semănînd la chip cu focul zăgăzuit de jurîmprejur; iar mai jos de ceea ce avea înfăţişarea şalelor lui, am zărit ceva care avea înfăţişarea focului, şi aceasta era sclipirea dimprejurul său. Era aidoma chipului de curcubeu care este în nor într-o zi de ploaie, aşa era înfă ţişarea strălucirii ce se arăta jurîmprejur. Aşa era înfăţi şarea chipului slavei lui Yahweh. Şi cînd am văzut-o, am căzut cu faţa la pămînt şi am auzit vorbind vocea cuiva. Şi el mi-a spus:«Fiul omului, scoala-te în picioare, 356
şi eu voi vorbi cu tine I» Şi cînd a vorbit el către mine, Duhul a intrat în mine şi m-a ridicat în picioare; iar eu I-am auzit cum vorbea către mine. Şi el mi-a spus: «Fiul omului, te-am trimis la, poporul lui Israel, la neamurile de răzvrătiţi care s-au răsculat împotriva mea; ei şi pă rinţii lor au păcătuit împotriva mea pînă în ziua de azi. Poporul este deopotrivă de neruşinat şi îndărătnic; te-am trimis la dînsul şi tu îi vei spune: — Aşa grăieşte El Yah weh...»[...] în adaos, el a rostit către mine: «Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cu vintele mele pe care ţi le voi rosti. Şi du-te, mergi la cei surghiuniţi, la poporul tău şi spune-i lui: —■Aşa grăieşte El Yahweh! —- fie că te va asculta, fie că nu va voi să te asculte.» Atunci m-a ridicat Duhul în sus şi gloria lui Yahweh cînd s-a înălţat din locul ei, am auzit la spatele meu un huruit ca al unui mare cutremur de pămînt; era zgomotul aripilor făpturilor celor vii, care se atingeau una de alta, şi huruitul roţilor de alături, care vuiau ca un mare cutremur de pămînt. Duhul m-a ridicat în sus şi m-a purtat depărtă, iar eu mă chinuiam în zbuciumul duhului meu, în vreme ce mîna lui Yahweh apăsa din greu peste mine; şi am ajuns la surghiuniţi, în Tel-abib4, care se afla lîngă rîul Chebar. Şi am stat acolo copleşit prin tre ei şapte zile. [...] Pe cînd mă uitam, iată că pe această boltă cerească ce era peste capetele heruvimilor, s-a ivit deasupra ceva ai doma unui safir, care semăna la înfăţişare cu un tron. Apoi el i-a spus bărbatului cu veşmînt de in: «Intră între roţile care se învîrtesc sub heruvim; umple-ţi mîinile cu cărbuni aprinşi dintre heruvimi şi împrăştie-i peste cetate.» Şi el a intrat acolo, în faţa ochilor mei. Cînd a intrat bărbatul, heruvimii au stat în partea dinspre miazăzi a casei; şi un nor a umplut curtea cea dinăuntru. Şi gloria lui Yahweh s-a ridicat de pe heruvimi către pragul casei; iar casa a fost umplută de nor, şi curtea era plină de stră lucirea gloriei lui Yahweh. Şi sunetul aripilor de heruvimi se putea auzi în curtea cea dinafară, întocmai ca vocea Atotputernicului El, atunci cînd vorbeşte. Şi cînd i-a po runcit bărbatului celui cu veşmînt de in: «Ia foc dintre roţile care se învîrtesc, dintre heruvimi», acela a intrat şi s-a oprit lîngă o roată. Şi un heruvim şi-a întins mîna 357
Înainte printre heruvimi spre focul care era Intre heruvimi, şi a luat din el, şi l-a pus în mîinile bărbatului celui cu veşmînt de in, care l-a luat şi a ieşit afară. Heruvimii pă reau să aibă sub aripile lor ceva care semăna cu o mînă omenească. Şi m-am uitat, şi iată, erau patru roţi lîngă heruvimi, cîte una de fiecare heruvim; iar înfăţişarea roţilor era ca un crisolit scînteietor. Cit despre înfăţişarea lor, tuspatru aveau acelaşi chip, ca şi cum o roată era îm bucată într-altă roată. Cînd mergeau, ele se îndreptau în mers în oricare din cele patru părţi, fără a se întoarce cum s-au dus, ci în orice parte s-ar fi îndreptat roata din faţă, o urmau şi celelalte, fără a se întoarce cum s-au dus. Şi întreg corpul lor, şi obezile lor, şi spiţele lor, şi aripile lor şi roţile erau pline cu ochi de jurîmprejur, roţile ce le avea fiecare din tuspatru. Şi aceste roţi, ei le-au numit, în auzul meu, roţile de vifor5. Şi fiecare avea patru feţe: faţa cea dintîi era faţă de heruvim, şi faţa a doua era faţă de om, şi a treia era faţă de leu, şi a patra era faţă de vul tur. Şi heruvimii s-au înălţat în sus. Aceştia erau făpturile cele vii pe care le-am văzut lîngă rîul Chebar. Şi cînd au pornit heruvimii, au pornit şi roţile de lîngă ei, şi cînd heruvimii şi-au ridicat în sus aripile lor ca să se înalţe sus de la pămînt, roţile nu s-au întors de lîngă ei. Cînd s-au oprit ei, s-au oprit şi roţile, şi cînd ei s-au înălţat sus, s-au înălţat şi roţile împreună cu ei; căci duhul vieţii era în ei. Atunci gloria lui Yahweh s-a dus înainte, din pragul casei, şi a stat deasupra heruvimilor. Şi heruvimii şi-au ridicat aripile în sus şi s-au înălţat de pe pămînt în văzul meu, aşa precum au pornit, împreună cu roţile de lingă ei, şi ei s-au oprit la intrarea porţii de la răsărit a casei lui Yahweh; şi gloria Dumnezeului (El) lui Israel era deasu pra lor. Acestea erau făpturile cele vii pe care le-am văzut sub Dumnezeul lui Israel, lîngă rîul Chebar; şi eu i-am cunoscut că erau heruvimi. Fiecare avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi, şi sub aripile lor era ceva care semăna cu nişte mîini omeneşti. Iar cit priveşte chipul feţelor lor, ele arătau aidoma chipurilor ce le văzusem la rîul Chebar. Fiecare mergea drept Înainte. [...] In anul al douăzeci şi cincilea al surghiunului nostru, la Începutul anului, In ziua a zecea a lunii0, într-al paispre zecelea an de cînd a fost supusă cetatea, anume în ziua aceea a fost mina lui Yahweh asupra mea, şi m-a adus întru 358
vedeniile Iui El, în ţara lui Israel, şi m-a lăsat jos pe un munte foarte înalt, pe care se afla o zidire în partea dim potrivă faţă de mine, către miazăzi. Cînd el m-a adus acolo, iată că acolo era un bărbat, a cărui înfăţişare era ca bron zul, cu o funie de in şi cu o trestie de măsurat în mîna sa; şi el stătea sub bolta porţii. Şi bărbatul a grăit către mine: «Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, şi ascultă cu urechile tale, şi ţine minte to t ceea ce îţi voi arăta, căci ai fost adus aici cu porunca, eu să-ţi pot arăta ţie acestea.»[...] După ce a sfîrşit de măsurat partea dinăuntru a templu lui, el m-a scos afară prin poarta ce dădea cu faţa spre ră sărit şi a măsurat întinderea templului de jurîmprejur. [...] După aceea el m-a adus către poartă, la poarta ce stă tea cu faţa spre răsărit. Şi iată, gloria Dumnezeului (E l) lui Israel venea dinspre răsărit; iar vuietul sosirii sale era ca vuietul unor ape mari; şi pămîntul strălucea de slava lui. Şi vedenia pe care am văzut-o era întocmai ca vede nia pe care o văzusem cînd el venise să nimicească ceta tea, şi ca vedenia pe care o văzusem lîngă rîul Chebar; şi a,m căzut cu faţa la pămînt. Cînd gloria lui Yahweh a intrat în templu prin poarta care da cu faţa spre răsărit. Duhul m-a ridicat în sus şi m-a adus în curtea dinăuntru; şi iată, gloria lui Yahweh umpluse templul. In timp ce bărbatul stătea lîngă mine, am auzit pe cineva grăindu-mi din templu, şi acela mi-a zis: «Fiul omului, acesta este locul tronului meu şi locul tălpilor picioarelor mele, unde voi sălăşlui în mijlocul poporului lui Israel de-a pururi,..» (Vechiul Testament, „Profetul Iezechil**, 1 ,1—28; II, 1 —4; III, 10— 15; IX, 1 - 1 1 ; X, 8 - 2 0 ; XL, 1 - 4 , 15; X L III, 1 - 7 )
Răpirea la i Enoh Dar vedenia mi s-a arătat astfel: iată că nişte nori m-au chemat In vedenie şi un nor gros m-a strigat; iar mersul stelelor şi fulgerele m-au îndemnat să mă grăbesc şi m-au dorit; şi vînturile, ta vedenia mea, m-au făcut să zbor şi m-au zorit? ele m-au adus acolo sus şi m-au silit să pă trund In ceruri. Am intrat, îndată ce am ajuns în preajma unui perete zidit din pietre de grindină; îl înconjurau limbi de foc şi ele au început să mă îngrozească. Am pă 359
truns printre limbile de flăcări şi m-am apropiat de o casă mare, bătută în pietre de grindină; zidurile acestei case erau ca un mozaic din pietre de grindină, iar duşumeaua era de grindină. Acoperişul ei era ca drumul stelelor şi ca fulgerele; la mijloc stăteau heruvimi de foc, iar bolta era de apă. Un foc arzător înconjura zidurile şi uşa [casei] ardea în văpăi. Am intrat în casa aceasta; ea era înflă cărată ca focul şi rece ca zăpada; şi nu se afla în casa aceeanimic din podoabele vieţii; am fost copleşit de spaimă şi am început să tremur. Tulburat şi tremurînd, am căzut cu faţa în jos şi o vedenie mi s-a arătat. Şi iată, era altă casă, mai mare decît cea dintîi, şi toate uşile ei erau deschise dinaintea mea; ea era întocmită din limbi de vă paie, şi în totul aşa de minunată, întru măreţie, strălu cire şi mărime, încît nu pot grăi din pricina slavei şi măreţiei ei. Duşumeaua era de foc; fulgerele şi dîrele stele lor îi alcătuiau partea de sus, iar acoperişul ei era aşijderea de foc arzînd. Şi am privit, şi am văzut în casa aceasta un tron înălţat, a cărui înfăţişare era ca cleştarul şi împrejmuirea căruia era ca soarele strălucitor şi [răsuna] glas de heruvimi. De sub tron ţîşneau rîuri de foc arză tor, şi n-am fost în stare să le privesc. Măreaţa glorie şe dea pe acest tron şi veşmîntul ei era mai sclipitor decît soarele şi mai alb ca orice zăpadă. Nici un înger nu putea să intre [în casa aceasta] să privească faţa Celui slăvit şi Celui măreţ, şi nici o făptură de carne nu se putea uita la el. Un foc arzător îl împrejmuia şi un foc mare pîlpîia dinaintea lui; nimeni din cei ce îl înconjurau nu se apropia; miriade de miriade [de îngeri] stăteau dinaintea lui, dar el nu se sfătuia cu ei. Şi sfinţii din preajma sa nu se depăr tau în vreme de noapte de el şi nu-l părăseau. Iar eu es timp zăceam cu faţa acoperită, tremurînd, şi Domnul m-a strigat chiar cu gura sa şi a zis: «Vino aici, Enoh, şi [ia seama la] cuvîntul meu». Şi apropiindu-se de mine, unul din sfinţi m-a trezit să mă ridic şi să mă apropii de poartă; şi eu priveam cu capul plecat. El îmi grăi şi zise, şi am auzit vocea lui: «Să n-ai teamă, Enoh, om drept, scrib al dreptăţii, apropie-te şi ia seama la glasul meu. Şi du-te de le spune veghetorilor din cer care te-au trimis să te rogi pentru ei: — Vouă se cuvine să stăruiţi pentru oameni, ci nu oamenilor pentru voi. De ce aţi părăsit cerul preaînalt şi sfînt, care este veşnic, de ce v-aţi îm 360
preunat cu femei, v-aţi Întinat cu fiicele oamenilor, v-aţi luat muieri şi v-aţi purtat ca odraslele pămîntului, şi aţi zămislit fii[...] După zilele uciderii, nimicirii şi morţii uriaşilor, cînd ieşi-vor duhurile din sufletele cărnii lor, nejudecaţi să rămînă cei ce se vor desfrîna; şi se vor desfrîna astfel pînă în ziua marii judecăţi, cînd vre murile se vor sfîrşi. Iar acum spune-le veghetorilor care te-au trimis să te rogi pentru ei şi care au locuit odinioară în cer: — Voi aţi fi numaidecît în cer; însă nu v-au fost dezvăluite încă toate tainele; voi nu aţi cunoscut decît un mister de nimic; în nesimţirea inimilor voastre I-aţi dat In vileag femeilor şi prin acest mister femeile şi bărba ţii au sporit răul pe pămînt. Spune-le aşadar: — Nu este pace pentru voii» Apoi am fost dus într-un loc locuitorii căruia sînt ca focul arzător şi, cînd vor, îşi iau înfăţişare omenească. Şi am fost adus în sălaşul furtunii şi pe un munte al căruia cel mai înalt pisc atingea cerul. Am văzut lăcaşurile lumi nătorilor şi trăznetului, la margini, în genunea unde sînt arcul de foc, săgeţile şi tolba lor, sabia de văpaie şi ful gerele toate. Apoi adus am fost pînă la apele vieţii şi pînă la focul asfinţitului: el e cel ce cuprinde toate asfinţiturile soarelui. Şi am sosit lîngă un fluviu de foc, focul căruia curge ca apa şi se varsă în marea cea mare care este la asfinţit. Şi am văzut rîuri mari, şi am ajuns într-o mare întunecime şi m-am pomenit unde nici o făptură de carne nu umblă: văzut-am munţii de beznă ai iernii şi locul unde se varsă apele din toată genunea. Şi am văzut gurile tuturor fluviilor pămîntului şi gura genunii. Am văzut zăcătorile tuturor vînturilor şi cum au împodobit ele toată facerea lumii; şi văzut-am temeliile lumii. Şi am mai văzut piatra de temelie a pămîntului, şi văzut-am cele patru vînturi care sprijină pămîntul şi bolta cerească. Am văzut cum vînturile umflă firmamentul şi cum stau între cer şi pămînt: ele sînt stîlpii cerului; am văzut vîn turile care rotesc ccrul şi mînă discul soarelui şi toate stelele să se culce. Am zărit vînturile ce se poartă printre nori, am văzut căile îngerilor, am văzut capătul pămîn tului, am văzut sus firmamentul. Apoi am trecut spre mia zăzi şi am văzut un loc ce ardea zi şi noapte; şi acolo erau şapte munţi de nestemate, trei în latura răsăritului şi trei în latura de miazăzi; iar printre cei din răsărit unul 361
era din pietre de multe culori, altul de mărgăritare, altul de piatră tămăduitoare; şi cei de la miazăzi erau de piatră roşie. Cel din mijloc se înălţa pînă la cer ca un tron al lui El; era din alabastru, iar culmea tronului era de safir. Şi am văzut un foc arzînd şi un loc în spatele acelor munţi, dincolo de pămîntul cel mare, unde se împreunează cerurile. Apoi am văzut o vîltoare adîncă lîngă stîlpii de foc ai cerului şi între ei am zărit alţi stîlpi de foc ce coborau, înălţimea şi adîncimea cărora erau nemăsurate. Dincolo de vîltoarea aceea am văzut alt loc peste care nu se în tindea firmamentul şi sub el nu mai era temelia pămîntu lui; deasupra lui nu se aflau nici apă, nici păsări, şi locul acela era pustiu şi cumplit la vedere. Acolo am văzut şapte stele aidoma unor munţi uriaşi care ardeau, şi fiind că am întrebat despre ei, îngerul mi-a răspuns: «Locul acesta este capătul cerului şi al pămîntului, este temniţa stelelor şi a puterilor cerului. Stelele ce se rostogolesc dea supra focului sînt acelea care au călcat porunca Domnului de la răsăritul lor, căci ele nu sînt venite în vremea lor. Şi ele i-au stîrnit mînia şi el le-a Înlănţuit pînă la sfîrşi tul oslndei lor, din anul tainei7. » Apoi Uriel8 mi-a grăit: «Aici vor sta îngerii care s-au împreunat cu femei. Du hurile lor, luîndu-şi înfăţişări numeroase, i-au întinat pe oameni şi îi vor duce în greşală făcîndu-i să aducă jert fe demonilor ca unor dumnezei, pînă la ziua marii jude căţi, ziua cînd fi-vor judecaţi Intru pieirea lor. Cît priveş te muierile lor care i-au ispitit pe Îngeri, ele se vor face Sirene . » Şi eu, Enoh, sînt singurul care am văzut vedenia, sfîrşitul a toate; şi nici un om nu va vedea ca mine ceea ce eu am văzut. [...] După aceea m-am dus acolo unde nu se săvîrşeşte nimic. Am văzut acolo un lucru cumplit; n-am zărit nici cer deasupra, nici pămînt întemeiat, ci un loc fără chip şi de groază; am văzut acolo şapte stele ce reşti, înlănţuite laolaltă în locul acela, ca nişte munţi mari şi arzînd In văpăi. Atunci am întrebat: «Pentru ce păcat au fost înlănţuite şi de ce au fost ele aruncate aici?» Uriel, unul din sfinţii Îngeri, care era cu mine şi mă călă uzea, a zis: «Enoh, ce îmi ceri tu şi despre ce mă Întrebi şi ce te nelinişteşte? Stelele acestea sînt cele ce au călcat porunca Domnului, şi ele au fost înlănţuite aici pînă se vor Împlini zece mii de veacuri, numărul zilelor osîndei 362
lor.» De acolo am trecut în alt loc mai îngrozitor decît celălalt şi am văzut un lucru cumplit: era acolo un foc arzător care zvîrlea văpăi; şi locul acela avea o crăpătură ce se Întindea pînă la o viitoare ce era şi ea plină de stîlpi mari de foc, siliţi să coboare acolo ; şi nu i-am putut zări nici mărinea, nici slava, şi n-am putut să mă uit ţintă la ea. Am grăit atunci: «Ce groaznic este locul acesta şi cum plit la vedere!» Atunci Uriel, unul din sfinţii îngeri care era cu mine, mi-a grăit zicînd: «Enoh, pentru ce simţi tu atîta teamă şi groază?» [Am zis:] «Din pricina acestui loc cumplit şi a înfăţişării acestei suferinţe». Zisu-mi-a el: «Locul acesta este temniţa Îngerilor; aici vor fi ţinuţi pururi. [...]» De acolo, am mers Intr-alt loc, spre apus, pînă la capătul pămîntului. Şi am văzut un foc arzînd care curgea fără hodină şi fără a-şi curma curgerea nici zi nici noapte, şi rămînea mereu acelaşi. Şi am întrebat şi am zis: «Ce este [lucrul] acesta care nu are răgaz?» Atunci Raguel, unul din sfinţii îngeri care era cu mine, mi-a răspuns şi a zis: «Focul acesta pe care I-ai văzut curgînd spre apus este focul ce urmează pe toţi lumină torii cerului.» De acolo am trecut într-alt loc de pe pămînt, şi mi-a arătat un munte de foc ce zvîrlea flăcări zi şi noap te. Am mers spre el şi am văzut şapte munţi măreţi, cu totul deosebiţi unul de altul, şi pietre de preţ şi frumoase, şi erau minunate toate, măreţe la Înfăţişare şi încîntătoare la chip: trei erau la apus rezemaţi unul de altul, şi trei la miazăzi, unul peste altul; şi am zărit văi adînci şi întor tocheate: nici una nu se apropia de cealaltă. Muntele al şaptelea se afla In mijlocul celorlalţi; şi stătea mai presi s de ei toţi, ca un tron, şi arbori cu mireasmă îl lnconjmau. Printre ei era un pom a cărui mireasmă n-o mai sim ţise m vreodată, şi nu avea seamăn printre aceşti ori printre alţi copaci: răspîndea o mireasmă mai presus de orice miros, şi frunzele lui, florile lui şi lemnul lui nu se uscau nicio dată; rodul lui e frumos şi aduce cu ciorchinii palmierului. Spus-am atunci: «Ce pom frumoşi E plăcut la vedere şi frunzişul lui este gingaş, iar rodul său e tare îmbietor la înfăţişare.» Atunci Mikhael, unul din îngerii sfinţi şi slăviţi, care era cu mine şi avea în grija sa aceşti copaci, mi-a răspuns şi a zis: «Enoh, pentru ce mă întrebi despre mireasma acestui pom şi stărui să afli ? » Atunci eu, Enoh, i-am răspuns cu aceste vorbe: «Doresc să aflu despre orice, S6S
mai cu seamă despre pomul acesta.» Iar el mi-a răspuns şi a zis: «Muntele acesta înalt pe care I-ai zărit şi al cărui pisc seamănă cu tronul Domnului este cu adevărat tro nul său, pe care va şedea Sfîntul şi marele Domn al slavei, împăratul veşnic, atunci cînd se va pogorî să cerceteze pămîntul întru binele acestuia. Arborele cel înmiresmat, nici o făptură de carne nu are puterea a-l atinge pînă la marea judecată, cînd [Domnul] va răzbuna toate şi toate se vor încheia pe vjeci; dar acest pom se va da celor drepţi şi celor smeriţi. Prin rodul lui, viaţa va fi împărtăşită celor aleşi; şi el va fi răsădit într-un loc sfînt de la miază noapte, în preajma locaşului Domnului, al împăratului veşnic. [...] După aceste miresme, privind către miază noapte, peste munţi, am zărit şapte munţi plini de nard curat, cu pomi înmiresmaţi de scorţişoară şi piper. De acolo am străbătut piscurile munţilor, departe spre răsă rit, şi am trecut marea Eritreei şi îndepărtîndu-mă am ajuns mai sus decît îngerul Zotiel. Şi ajuns-am în paradi sul dreptăţii, iar dincolo de pomii aceştia am văzut arbori mari şi mulţi, care cresc acolo şi mireasma cărora e dulce: sînt înalţi, foarte frumoşi şi m ăreţi; şi este acolo arborele înţelepciunii: cei ce mănîncă din el au multă înţelepciune; el seamănă cu pomul de roşcove; fructul său aduce cu ciorchinele de strugure şi e foarte frumos, iar mireasma acestui arbore se răspîndeşte pătrunzînd departe.» Şi am zis: «Ce frumos e copacul acesta şi ce plăcut la vedere!» îngerul cel sfînt Rafael, care era cu mine, răspunzîndu-mi a zis: «Acesta este Pomul Cunoştinţei, din care au mîncat străbunicul tău şi străbunica ta, strămoşii tăi; şi ei au cunoscut înţelepciunea, ochii lor s-au deschis, ei au aflat că erau goi şi au fost izgoniţi din paradis.» De acolo, m-am dus la capătul pămîntului şi am văzut fiare mari, deose bite unele de altele, şi păsări felurite la înfăţişare, frumu seţe şi ciripit: fiecare se deosebea de cealaltă. La răsă rit de fiarele acelea, am văzut marginile pămîntului, unde se odihneşte cerul, şi porţile cerului erau deschise. Şi am văzut cum se ridică stelele cerului, şi am numărat porţile prin care ele se ridică şi am scris toate înălţările lor, deose bit pentru fiecare, după numărul şi numele lor, după con juncţia şi aşezarea lor, după timpul şi luna lor, aşa după cum mi-a arătat Uriel,9 îngerul care era cu mine. El mi-a 364
arătat şi a scris totul pentru mine, legile [stelelor] şi înso ţirile lor. [...] în zilele acestea, odraslele celor aleşi şi ai sfinţilor se vor pogorî din înaltul cerului, iar neamul lor va fi acelaşi ca al odraslelor oamenilor. Şi în zilele acestea, date i-aufost lui Enoh cărţile răzvrătirii şi mîniei, şi cărţile cutremurării şi zbuciumului. Şi milă pentru dînşii nu va fi! a grăit Dom nul duhurilor. între acestea, un vîrtej de vînt m-a smuls de pe faţa pămîntului şi m-a aşezat în capătul cerurilor. Şi am văzut acolo altă vedenie: sălaşele sfinţilor şi aşternuturile de odihnă ale drepţilor. [...] Şi alte lucruri am mai cunoscut asupra fulgerelor, cum anumite stele ţîşnesc, se prefac în fulgere şi nu-şi mai pot părăsi înfăţişarea lor cea nouă. [...] Iar după aceea a fost aşa că numele lui (Enoh) înălţatu-s-a din viaţă, lîngă Fiul Omului şi lîngă Domnul Duhu rilor, departe de locuitorii pămîntului. El a fost ridicat în carul vîntului, şi numele lui a plecat dintre ai săi. Din ziua aceea, eu nu am mai fost socotit laolaltă cu ei, iar El m-a aşezat între două ţinuturi, între miazănoapte şi asfinţit, acolo unde îngerii luaseră funii spre a măsura pentru mine lăcaşul aleşilor şi al celor drepţi. Şi am văzut acolo pe părinţii obîrşiei şi pe sfinţii ce din veci sălăşluiesc în locul acela. S-a făcut apoi aşa că sufletul meu ascuns a fost şi s-a ridicat la ceruri, şi i-am văzut pe fiii sfinţilor îngeri, păşind pe văpăi de foc; veşmintele lor erau albe ca şi tunica lor, şi faţa le sclipea aidoma cleştarului. Şi am văzut două fluvii de foc: lumina focului aceluia strălucea ca hiacintul, iar eu am căzut cu faţa în jos dinaintea Dom nului Duhurilor. îngerul Mikhael, una din căpeteniile îngerilor, m-a apucat de mîna dreaptă, m-a ridicat şi m-a dus acolo unde sînt toate tainele îndurării, şi mi-a arătat tainele dreptăţii, toate, şi mi-a arătat toate tainele mar ginilor cerului, şi toate zăcătorile stelelor şi ale tuturor luminilor, de unde se ridică ele în faţa celor sfinţi. Şi du hul meu a fost ascuns, iar eu, Enoh, fost-am în cerul ceru rilor şi acolo am văzut, în miezul acelei lumini, ceva ca o casă zidită din lespezi de gheaţă, şi printre bucăţile de gheaţă erau văpăi de foc viu. Şi duhul meu a zărit un cerc ce înconjura cu foc casa aceea, de la cele patru colţuri ale ei pînă la fluviile acelea de foc viu ce împrejmuiau casa. Şi împrejurul ei erau Serafimii şi Heruvimii şi Ofanimii: 365
aceştia sîn t cei p u ru ri nead o rm iţi ce veghează tronul slavei. [...]
«Şi acum, fiule, eu ţi-am dezvăluit totul, şi legea tu tu ror stelelor din ceruri s-a încheiat.» El mi-a arătat aşadar, pentru fiecare zi, toate legile, şi pentru toate vremile ce îşi pun în lucrare puterea, şi pentru anul întreg, şi pentru sfîrşitul lui, şi pentru rînduiala tuturor lunilor şi tuturor săptămînilor; şi descreşterea lunii care se face prin poarta a şasea, căci prin această a şasea poartă se desăvîrşeşte lumina şi prin ea este începutul descreşterii. [...] Şi mi-a arătat că [luna] zăboveşte faţă de soare, după legile ste lelor, la cinci zile într-un răstimp fără greş, şi cînd s-a de săvîrşit locul pe care îl vezi. Acestea sînt vedenia şi chi pul oricărei lumini ce mi le-a arătat Uriel, marele înger care este călăuza acestora. în zilele acelea, Uriel îngerul mi-a grăit şl a zis: «Iată că ţi-am arătat ţie, Enoh, totul şi toate ţi le-am dezvăluit, ca tu să vezi soarele acesta şi luna aceasta şi pe cei ce călă uzesc stelele din ceruri, şi pe aceia care le fac să se rotească, lucrarea lor şi vremea şi ridicarea lor. In zilele celor pă cătoşi anii se vor scurta şi sămînţă lor le va zăbovi în ţa rină şi pe cîmpurile lor; şi toată lucrarea de pe pămînt se va schimba şi nu se va ivi la vremea ei, ci ploaia va fi oprită şi cerul se va curma. Şi In vremea aceea roadele pămîntului vor Întîrzia şi nu vor creşte în timpul lor, şi rodirea pomilor va Înceta. Şi luna îşi va schimba legea ei şi nu se va mai ivi la vreme. Şi In zilele acelea se va ivi în cer şi va sosi stirpiciunea pe Înălţimea unui mare car la apus; şi ea va străluci grozav, mai presus de legea lu minii. Şi mult rătăci-se-vor clrmuitorii de stele ale rînduielii, şi aceştia Îşi vor schimba căile şi lucrarealor şi nu vor sosi în timpurile ce le-au fost hărăzite. Şi toate legile stelelor vor fi zăvorite pentru cei ce au păcătuit. Şi gîn durile celor care trăiesc pe pămînt se vor rătăci întru aceasta, iar ei se vor abate din toate căile Iot şi vor că dea In greşeală şi vor privi stelele ca pe nişte dumnezei...» (Cartea lui Enoh, apocriful etiopian, XIV, 8—25; XV, 1—3; X V I - X IX ; X X I; X X III—XXV; X X X II - X X X III; XXXIX, 1 - 4 ; XLIV; LX X ţ LX X I, 1 - 7 ; LX X IX - LX X X I; C, 6 - 7 )
361
Carul lui Indra Vaishampayana spuse: «Cînd paznicii lumii stăteau la sfat, biruitorul de vrăjmaşi, fiul lui Pritha, suveranul de voievozi, a Început să cugete la carul lui Indra. Cît timp preaînţeleptul Gudakesha cugeta astfel în inima lui, s-a ivit minunatul car, mînat de Matali. Risipind ne gura de pe cer, ca şi cum ar fi despicat norii, umplea ză rile lumii de un zgomot aidoma tunetului unei uriaşe furtuni; puternicele ghioage, Înspăimîntătoare^ măciuci răspîndeau groaza; suliţi făurite de mîini dumnezeieşti, facle cu auroră, săgeţi de trăznet, discuri, ghiulele — toate se aflau In carul acela; mişcarea lui era însoţită de şuie rul vîntului, de vifor, de tunetul unor nouri uriaşi. Erau acolo balauri groaznici, cu matahale de trupuri şi cu guri scuipînd foc arzător; pietre nestemate de felurite culori se Îngrămădeau ca nişte munţi de nouri. Zece mii de cai vineţi, aidoma vîntului, trăgeau divinul car care, plin de farmece, Încînta privirea. Se zărea acolo măreţul stindard de minune al lui Vaijayanta: un lotus vînăt pe o tulpină aurită de bambus. încărcat cu podoabe de aur, şedea în car vizitiul. Cînd îl văzu, fiul cu braţ lung al lui Pritha socoti că e chiar un Asura9. Şi cîtă vreme Falguna cugeta astfel, Matali se închină cu respect şi rosti acest cuvînt către Arjuna. Matali spuse: «Ascultă, născutule din Shakra, sfîntul Shakra10 doreşte să te vadă 1 Binevoieşte, stă pîne, să te urci in iutele şi respectatul car al lui Indra. [Ca să mergi] din lumea aceasta în lumea zeilor, împlinind porunca stăpînului, urcă-te împreună cu mine; plecînd, Iţi vei dobîndi acolo armele.» Arjuna răspunse: «In fal nicul car mai degrabă suie-te întîi tu, Matali; este greu să merite aceasta un ins oarecare, chiar dacă a Împlinit sute de ritualuri rajasuya şi ashvamedha\ Nici regii cei mai vestiţi, făcînd sacrificiile de datină şi Împărţind da ruri bogate, nici zeii, nici cei de viţă aleasă, nici duhurile rele nu sînt in stare să se ridice in acest car minunat, fără a săvîrşi o greşală; ba ei nu pot nici măcar să privească făţiş dumnezeiescul car, necum să-l atingă cu mîna, şi cu atît mai puţin să se şi urce In el. Tu, dreptule, urcă-te întîiul în earul cel tras de telegarii vînjoşi, după aceea voi veni şi eu, ca dreptul pe calea dreptăţii.» 367
V aish am p ay an a spuse: «Ascultîndu-i cu v în tarea, Mata li, v izitiul lui S hakra, se u rc ă g ră b it în car şi stru n i cu h ăţu rile teleg arii. Apoi, spălîndu-se bucuros în apele cu ra te din G anga, p o triv it d atin ei, A rjuna îngînă rugăciu nea kurava...» [...] «După ce ro sti acestea, v iteazu l sfărîm ă to r de v ră jm a şi A rju n a se închină m u n telu i [H im a laia] şi se sui în carul divin care strălu ce a ca soarele. Ia r în dum nezeiescul [car] în to cm it cu m eşteşug, care era ai dom a soarelui, vesel se în ălţase înţeleptul K urava. El m ergea pe un drum n e z ă rit de m u rito ri, nici chiar de tagm a drepţilor. V ăzu acolo m ii de care uluitoare la chip: n u era acolo lu m in ă de foc, de lu n ă, de soare; cei care aju n seseră la (m area) curăţie, lum inau din sine, ca stelele, şi se zăreau trecîn d p re tu tin d en i care sclipitoare. Chipuri uriaşe, sclipind de m in u n a ta lor văp aie, izb u ti să v ad ă acolo P a n d a v a [Arjuna].» (M ahabharata, II I, „ A r a n y a p a rv a “ , X L I I , 1 7 1 4 — 1747)
Phaethon El ceru carul şi d rep tu l să m îne o sin g u ră zi caii cu p i cioarele repezi ai p ă rin te lu i său. T a tă l se căi că ju rase ; zise, scu tu rîn d u -şi de tre i sau de p a tru ori strălu cito ru l cap: «Din v o ia ta , spusele mele au ajuns prim ejdioase; aş p u te a să n u îm plinesc cele fă g ăd u ite! M ărturisesc, ar fi singurul lu cru pe care ţi I-aş refuza, fiule, ţie. Se cuvine să-ţi schim bi h o tărîre a. V oia ta n u e fă ră prim ejdie. P rea m are p o v ară îţi ceri, P h aeth o n , la care n u se încu m etă nici b ă rb a ţii în v îrs tă , necum n işte copii. S o arta îţi este de m u rito r, şi n u e p en tru m u rito ri ceea ce rîv n eşti. L u crul la care n u se în cu m etă să aju n g ă nici ch iar Cei de sus, tu , n eştiu to r, cutezi a-l dori. O ricui d in tre ei a r p u te a să le v in ă d o rin ţa ; d ar a fa ră de m ine nu are d rep tu l nim eni să se aşeze în carul p u rtă to r de v ă p ă i. P în ă şi cîrm uitorul largului O lym pus, din m îna d re a p tă a că ru ia ţîşnesc, n i m icitoare, cum plitele fulgere, n u ştie să m îne acest car. Şi pe cine avem m ai m are decît Iu p ite r? L a început, calea u rc ă piep tiş, ia r dim in eaţa, în v io raţi de odihnă, caii m ei ab ia îl p o t sui; la m ijlocul cerului, drum ul e de înălţim e u riaşă: adesea şi m ie, văzîndu-le de acolo, m area 368
şi p ăm în tu l Îmi stîrnesc frica şi de tu lb u ră to a re spaim ă îm i tre m u ră pieptul. Ia r u ltim a cale e p ră v ă la tic ă şi ea cere co n d u căto r în cercat. A flîndu-te în car, ce ai face? ai p u te a tu să lu p ţi îm p otriva ro tirii cerurilor, fă ră să te laşi azv îrlit de iu ţeala polilor axei? Ca să n u fiu autorul unui d a r fu n est p en tru tin e, fereşte-te, fiule, şi cît m ai e tim p , schim bă-ţi d o rin ţa. Dovezi tem einice îm i ceri? Ne tă g ă d u ită d o v ad ă îţi d au trem u rîn d , ca să fii în cre d in ţa t că ai purces din sîngele m eu: că sînt ta tă l tă u , ai dovadă grija m ea p ărin te ască. Caii m ei, cu coapsele încărcate de focul pe care îl suflă gurile şi n ările lor, n u vor fi asc u ltă to ri în m în a t a : ab ia o suferă pe a m ea, cînd trecîn d prin lum ea cerului, p ăm în tu lu i, m ării, piepturile li se aprind încălzite şi capetele lor năzuie să se sm ulgă din frîu. N eîn duplecat sîn t în fa ţa unui singur h a tîr, căci cu ad e v ă ra t pedeapsă ar fi acesta, n u cin ste: este o pedeapsă, Phaethon , ceea ce îm i ceri. [...] D ar m ai bine să fii în ţe le p t.» S fatul lu ă sfîrşit: to tu şi el n u ia în seam ă cele ro stite , şi lacom de d o rin ţa să se urce în car, stăru ie în d o rin ţa sa. Deci p ă rin te le său s-a ţin u t ta re cît a p u tu t, ia r în cele din u rm ă şi-a dus fiul lîngă m ăre ţu l car pe care i-l dăruise V ulcanus. O sia şi oiştea erau au rite , roţile erau încheiate în obezi de au r şi în tă rite cu spiţe de a rg in t; ră sp în d ite cu m ăiestrie pe ju g , pietrele de crisolit şi alte n estem ate de to p az re v ărsau sclipitoarele raze ţîşn ite din Phoebus. A m biţiosul P h aeth o n p rivi în c în ta t frum useţea şi m eşte şugul lu cră rii. Intre tim p , în ră s ă ritu l de azur, grijulia A urora deschidea porţile p u rp u rii ale p alatu lu i ei, îm pre su ra t de tra n d a firi; stelele, g rija ro stu lu i cărora o are Lucifer, alearg ă spre el, care se făcea n ev ă zu t cel din urm ă din lăcaşu-i ceresc. T ita n u l11 vede cum se roşesc păm întul şi cerul şi cum se topesc în capete coarnele lunii, şi sprin tenelor H orae le porunceşte să-i înham e caii cei repezi. Supusele zeiţe îm plinesc în d a tă poruncile şi luînd de la iesle pe iu ţii p atru p ezi suflînd v ă p ă i şi să tu i de am brozie, le petrec strîn s h ăţu rile. A tu n ci ta tă l stropeşte uşor cu un elixir sacru fru n te a fiului său, ca acesta să p o a tă îndura biciuirea iu te a focului, şi îi încununează capul cu o d ia dem ă de raze şi, p rin tre cernite presim ţiri şi suspine adînci de nelinişte scăpîndu-i din p iep t, el spune: «Fie m ăcar acum să asculţi poveţele unui t a t ă ; foloseşte-te cît m ai rar de bici, copile; m îna t a m ai ales să stăp în ească hăţurile
369
vînjos. Din voia lor, aceşti cai îşi zoresc alergarea: truda este să le domoleşti avîntul. Ca să aduci deopotrivă căl dură In cer şi pe pămînt, fereşte-te să-ţi cobori carul prea jos, ori să-l urci prea sus In eter: prea sus, vei arde în flă cări lăcaşurile cereşti, prea jos, vei pîrjoli pămîntul: cea mai temeinică este calea de mijloc. Ai grijă să nu te abată carul prea către dreapta, In nodul Dragonului, nici prea mult spre stînga, în ţinutul înclinat al Altarului. Ţine-te la mijloc, departe de ele. Restul cere-1 Fortunei: prielnică fie-ţi dînsa şi să te vegheze mai bine decît ai putea tu însuţi [...]» Şi, In picioare, cu trupul său tînăr, el umple carul şi stă neclintit, se bucură de atingerea hăţurilor lăsate în mîinile sale şi îi mulţumeşte părintelui care încuviinţează cu părere de rău. între timp, năvalnicii cai, Pirois şi Eous şi Aethon şi, cel de-al patrulea, Phlegon varsă văpăi şi fac să răsune văzduhul de nechezat, iar picioarele lor izbesc opritorile. [...] Dar povara era uşoară, caii nu mai pot recunoaşte (carul), nici jugul nu-i mai apasă din greu... Lipsit aşadar de obişnuita-i povară, carul ţîşni în înaltul văzduhului, parcă era un car gol. Caii băgară de seamă şi îşi zoriră alergarea părăsind cărarea bătută şi luînd-o razna la fugă. El se înfioră: nu mai ştia în ce latură să smucească hăţurile, nici drumul nu-l mai recunoştea, şi chiar de I-ar fi ştiut, nu mai avea cum să-şi domolească tele garii. [...] Din înaltul eterului, nefericitul PhaSthon des coperi departe pămîntul Întinzîndu-se fără zări, şi păli, genunchii îi tremurară şi deodată 11 cuprinse groaza. [...] Ce să facă? In spatele lui era mult spaţiu ceresc străbătut, iar dinaintea ochilor era şi mai mult! Cu sufletul le mă soară pe amîndouă şi ba acest asfinţit pe care soarta nu-i îngăduie să-l atingă îi ţintuieşte privirea, ba şi-o strămută spre răsărit. Neştiind încotro să apuce, rămîne nemişcat sub povara spaimei, iar hăţurile nu le lasă din mîini, însă nici nu le mai poate strînge, şi nu mai ţine minte nici nu mele cailor [...] Atunci Phaethon vede cele patru părţi ale lumii stăpînite de incendiu şi nu mai poate să Îndure biciuirile cumplite ale flăcărilor; respiră un aer Încins care parcă iese dintr-un cuptor adînc, iar carul şi-l vede albind în văpaie. [...] Astfel Phaethon se rostogoleşte într-un puhoi de flă cări, de-a curmezişul cîmpiilor cereşti o lungă brazdă de 370
lumină arătîndu-i căderea. La fel uneori, dintr-un cer fără nor, cade sau pare să cadă o stea. Departe de patria lui, în cealaltă emisferă a lumii, largul Eridanus 11 primeşte şi îi spală în ape faţa fumegîndă. [...] (Publiu3 Ovidius Naso, M etamorfoze , II, 47 —155, 161 —170, 17S— 188, 225-229, 320-325)
ARIA TIMPULUI
Ardoarea cosmică Timpul trage carul, ca un cal cu şapte hăţuri, cu o mie de ochi, cu belşug de sămînţă, ferit de lmbătrînire. Il suie poeţii care pricep cîntecele inspirate. Roţile lui sînt toate existenţele. Timpul roteşte aşadar şapte roţi, el are şapte butuci, osia lui se numeşte Nemoarte. Aşezat dincoace de toate existenţele sale, el, cel dintîi dintre zei, se află în mers. Un vas plin a fost pus mai presus decît Timpul. Vedem Timpul, chiar dacă el se află In multe locuri deodată. Aşezat dinaintea tuturor acestor existenţe, şi Timpul se spune că sălăşluieşte in cerul cel mai de sus. Existenţele el le-a adus laolaltă şi a dat ocol laolaltă exis tenţelor. Fiindu-le tată, el a ajuns fiul lor. Nu este altă măreţie mai înaltă decît a lui. Timpul a zămislit acolo sus Cerul, Timpul a zămislit tot astfel Pămînturile care sînt aici. Puse In mişcare de Timp, lucrurile care au fost şi care trebuie să fie îşi au rînduiala lor. Timpul a făurit Pămîntul, în Timp arde Soarele, prin Timp ochiul vede departe, într-adevăr toate existenţele sînt în Timp. In Timp este conştiinţa, în Timp este suflarea, în Timp este concen trat numele. Toate făpturile se bucură de timpul ce se iveşte. In cuprinsul Timpului este tapas cea sfîntă,12 în Timp s-a concentrat atotputernicul brahman , cu adevărat în cuprinsul Timpului. Timpul este stăpînul tuturor lu crurilor, anume el care a fost tatăl lui Prajapati. El miş că ceea ce răsare din el şi ceea ce pe el se reazemă în odih nă. Deîndată ce a ajuns brahman , Timpul începe să-l 871
p oarte pe cel care e A to tstăp în u l. Tim pul a creat făpturile însufleţite, T im pul l-a creat de la obîrşie pe P ra ja p a ti. K asyapa, fiin ţa ieşită din ea însăşi, a fost n ă s c u tă de Tim p, de T im pul sfin tei iapas. Apele au lu a t naştere din T im p, t o t din Tim p [purced] brahmanul, ardoarea cosm ică (tapas), lum ile ră s ă ritu lui. Cu T im pul îm p reu n ă ră sare Soarele şi to t în T im p se culcă din nou. P rin T im p suflă v întul purificator, d a to r ită T im pului este P ăm în tu l cel larg. Largul Cer este aşe za t pe T im p. Fiul lor, T im pul, a zăm islit odinioară lucru rile care au fo st şi cele care vor fi. Strofele s-au n ăsc u t din T im p, form ula litu rg ic ă a fo st n ăsc u tă de Tim p. T im pul a pus în m işcare sacrificiul ca pe un nesecat ta in pen tru zei. în cuprinsul T im pului sîn t G andharva, A psaras, iar lum ile poposesc pe T im p. în Tim p se află aşezaţi acest A ngiras care a v en it din Cer, acest A th arv an , şi lum ea aceasta de aici, şi lum ea suprem ă, şi sfintele lum i şi ră s tim p u rile sacre. D upă ce a cucerit cu aju to ru l Form ulei to a te lum ile, Tim pul, zeul suprem , se pune în m işcare. (Atharva Veda , X I X , 53 — 54)
Chjou
Mu-wang:
anularea ti m p u lu i
în vrem ea cîrm uirii lui Chjou M u-wang, a v en it un m ag v ră jito r d in tr-o ţa r ă d e p ă rta tă de la apus. P rin ţu l s-a p u r t a t cu el ca şi cum s-ar fi a fla t d in a in te a sa un sp irit şi l-a slu jit în to cm ai cum şi-ar fi slu jit suveranul. D ar v r ă jito ru l socotea că p a la tu l p rin ţu lu i era p re a sărăcăcios p e n tru el, că m încarea d a tă de p rin ţ era dezgustătoare şi grosolană şi n u p u te a fi nici lu a tă în gură, că ţiito arele din harem ul p rin cia r erau slute şi n u m eritau să te apropii de ele. D u p ă oarecare vrem e, v ră jito ru l l-a p o ftit pe p rin ţ să facă o p lim b are îm p reu n ă cu dînsul. P rin ţu l l-a ap u c at pe m ag de m înecă, şi am îndoi s-au în ă lţa t p în ă în m iezul cerului, ia r acolo s-au o p rit. D u p ă aceea au p o rn it spre p alatu l m agului. A cest p a la t era îm podobit cu aur, a rg in t, m ă rg ă rita re şi jad . El se în ă lţa p este nouraşi şi p este n o rii de ploaie, în să n u p re a era lim pede ce anum e avea d re p t tem elie de sprijin. De d ep a rte n u p ă re a decît o în g ră m ă dire de n o ri. T o t ceea ce vedeau ochii p rin ţu lu i, auzeau 372
urechile lui, m irosea nasul său şi g u sta gura sa n u era deloc la fel ca în lum ea oam enilor. P rin ţu l s-a aplecat ca să se u ite în jos la p alatele şi la chioşcurile sale, ia r acestea i s-au p ă ru t doar n işte bolovani de p ă m în t şi n işte grăm ăjoare de ia rb ă . M agul l-a ch em at să m eargă m ai d ep arte. Ei au aju n s acolo unde n u se m ai zăreau deasupra capului nici soarele, nici luna, şi nici jos n u se m ai zăreau nici fluviile, nici m ările. T o tu l era lu m in a t de o lum ină a tît de p u te rn i că, în cît p rin ţu l n -a m ai fost în sta re să p rivească, orbit de raze şi de strălu ciri. Sunetele şi ecourile ce ră z b a te a u de p re tu tin d e n i îl asurzeau pe p rin ţ, aşa că auzul lui n u m ai desluşea nim ic, gîndurile şi sim ţăm intele lui se tu l b u ra seră dîndu-i nelinişte, şi a tu n c i el a în cep u t să se roage de m ag să-l d ucă înapoi [pe p ăm în t]. M agul îi dete un ghiont şi p rin ţu lu i i se p ă ru că începe să cadă în gol. Cînd îşi veni în fire, văzu că şedea în p a la tu l său, în acelaşi loc, şi că îl slujeau aceiaşi oam eni. în fa ţa lui era vin, şi v i nul în că n u se aşezase [în cupă], erau g u stări, şi nici ele n u se sleiseră. P rin ţu l în tre b ă de unde venise el acum în d ă r ă t. Cei din p re ajm a sa îi ră sp u n se ră că el [nici n u plecase nicăieri] şi că doar şezuse în g în d u rat şi tă c u t. M agul z ise : «Sufletele n o astre au fo st ră tă c ito a re , în să tru p u rile n o as tre au ră m a s n em işcate ». P rin ţu lu i îi p lăcu ră grozav to a te astea, aşa că el îşi lă să în p ărăsire to a te treb u rile cîrm uirii, nu m ai av u plăcere p e n tru d re g ăto rii săi şi p e n tru ţiito arele sale, şi m ereu se t o t gîndea în ta in ă la peregrinări în d e p ă rta te . (Le-tz6 /sec. III î.e.n./)
U ra s im a T a r o :
încetinirea ti m p u lu i
în v rem ea de dem u lt, un pescar n u m it U rasim a Taro locuia în satu l M itsunow e din provincia T anko. Ieşea zilnic la p esc u it, ia r sea ra se în to rcea. în tr-o sea ră văzu pe ţă rm n işte copii [...] care p rinseseră o broască ţesto asă tîn ă ră . [...] U rasim a le d ete cîţiva gologani şi lu ă broasca. [...] î i d ăd u drum ul în m are şi se întoarse acasă. A doua zi ieşi în larg ca deobicei la p esc u it; d eo d a tă se auzi s tri g a t: «Urasim a-san I» Se u ită sp eria t spre valuri, în tre b în du-se cine p o a te fi. îm p re ju r, ţipenie. D ar de a lă tu ri 373
ieşi din apă broasca ţestoasă. «Tu m-ai strigat?» întrebă el uimit. «Eu, zise broasca închinîndu-i-se cu respect. Ieri mi-ai scăpat viaţa şi m-am Întors să-ţi mulţumesc. In semn de adîncă recunoştinţă te poftesc la palatul Dra gonului, care e zeu al mării. L-ai văzut vreodată?» «Nu, zise Urasima. Se spune că locuieşte tare departe!» «Pen tru noi amîndoi depărtarea nu înseamnă nimic, vrei să te duc la palat?» «Mulţumesc pentru bunăvoinţă, dar cum să mă ţin eu după tine ? » «Tu n-ai de ce să tnoţi; aşează-te pe mine şi călătoreşte liniştit!» zise broasca. «Dar cum să încap pe spinarea ta mică?» se miră el. «N-avea grijă, loc este!» zise ea. Şi sub ochii lui, carapacea începu să crească, mărindu-se destul ca să ţină un om. Urasima se urcă pe spinarea broaştei şi porni printre talazurile spumegînde ale oceanului, spre palatul Dragonului. Plutiră pînă se zări departe o poartă roşie. «Ce-i acolo?» Întrebă Urasima. «Palatul Dragonului, zise broasca. Vezi acope rişul Înalt?» «Am şi ajuns!» se miră el. «Da. Ţi-am spus că ajungem repede. Acum coboară pe mal, să mergem pe uscat.» [...] Ieşiră să-l întîmpine curtenii Tai, Hirame, Karei şi alţi peşti de vază, lnchinlndu-i-se şi urîndu-i bun sosit: «Bine ai venit, prea stimate Urasima Taro, ne-ai făcut mare cinste sosind aici în împărăţia de sub ape. Iţi mulţumim şi ţie, nobilă broască ţestoasă, că te-ai trudit să ni-l aduci pe mult aşteptatul oaspe I» L-au dus pe Ura sima In iatacurile lăuntrice, unde 11 întîmpină chiar doam na palatului, preafrumoasa fiică a Dragonului mărilor, Otohime, Însoţită de un mare alai de curteni. Aşezîndu-l pe Urasima pe locul de cinste, îi rosti această cuvîntare: «Iţi mulţumim, gloriosule Urasima, că ai binevoit să pof teşti la noi. Scăpîndu-i broaştei ţestoase viaţa, ai făcut o faptă mare In folosul împărăţiei noastre. Aşa că te-am poftit ca să-ţi mulţumim cu ce vom fi în stare şi noi. Aşea ză-te în palat ca acasă şi odihneşte-te.» Pricepînd Urasima cît era de binevenit aici, se simţi deodată vesel şi fără griji. «Mulţumesc că m-aţi poftit. N-am mai fost vreodată in asemenea palat dumnezeiesc!» zise el. I se dete de mînca re: felurite bunătăţi şi vin; apoi porniră cîntece şi dansuri vesele şi se Încinse un mare ospăţ. Cînd toţi se mai potoliră, el fu călăuzit de Otohime prin palat: sălile erau ferecate în corali de preţ, mărgăritare şi lapis lazuli. Tot uitînduse, Urasima era copleşit. Dar minunea mare era grădina 374
palatului: In latura de răsărit era primăvară, cu vişini şi pruni înfloriţi şi cu privighetori cîntînd din frunzişul de smarald; in latura de miazăzi era vară, cu ierburi cres cute năvalnic şi cu cîntec de lăcuste şi greieri; in latura de apus era toamnă, cu foşnet din frunzele roşii ale arţarilor şi cu crizanteme înflorite; in latura de miazănoapte era iarnă, cu pomi scufundaţi în zăpadă, cu rîuri şi pîraie fe recate în sunătoare gheaţă străvezie. Urasima Taro uitase totul de pe lume, privind acestea. Timpul curgea aici ne băgat in seamă, ca într-un vis fermecat. Curînd insă Urasima se deşteptă şi îşi aduse aminte că-şi lăsase mama şi tatăl acasă, aşa că se pregăti grabnic de drum şi se duse să-şi ia rămas bun de Ia Otohime. «N-am stat numai o zi sub primitorul tău acoperiş, aici a fost tare bine, dar se cu vine să plec. Rămîi cu bine I» zise el. «Nu ne părăsi, mai ră mîi puţin» zise stăruitor fiica Dragonului, însă Urasima fu neînduplecat, aşa că Otohime încuviinţă: «Ce să faci N-am să mai stărui. Dar nu pleca aşa, ia asta la despăr ţire I» şi îi dete o besactea frumoasă. Urasima nu vru, dar fu nevoit s-o primească, iar Otohime zise: «Orice ţi s-ar întîmpla, să n-o deschizi niciodată, că altfel e pră păd 1» Urasima îşi luă rămas bun şi, cu cutia in mînă, se aşeză pe spinarea broaştei ţestoase. Broasca il aduse pe ţărmul lui, îşi luă bun rămas şi plecă. Urasima privi în jur: jjarcă toate erau ca mai Înainte, numai oameni cunoscuţi nu zărea. «Ce-o fi asta?» Îşi zise Urasima şi porni spre casă neliniştit, dar acolo 11 întîmpinară nişte oameni necunoscuţi. «Pesemne părinţii s-au mutat în lipsa mea», Îşi zise, apoi le spuse acelor oameni: «Sînt Urasima Taro şi am locuit în casa asta. Nu ştiţi unde mi s-au mutat părinţii?» Ei se mirară: «Tu să fii Urasima Taro? Glumeşti. Adevărat, a fost odinioară pe-aici un pescar Urasima, dar să tot fi trecut şapte sute de ani de atunci. Cum de te-ai trezit viu de atunci?» Lui Urasima nu-i venea să creadă, era tulburat, insă zise: «Care şapte sute de ani? Abia acum vreo două-trei zile mai stăteam aici cu ta ta şi cu mama. în loc să rîdeţi de mine, spune ţi-mi adevărul.» Sătenii ziseră:«Nu te minţim: este o da tină, cum că ar fi trăit cîndva pe-aici tînărul pescar Ura sima şi că ar fi ieşit în largul mării la pescuit, fără să se mai întoarcă acasă. Părinţii I-au tot aşteptat pînă au mu rit. Dar asta a fost demult. N-oi fi tu vreo nălucă şi-ai
375
v en it să-ţi vezi m eleagurile de b aştin ă? » U rasim a se u ită neputincios în ju r, şi to a te i se p ă ru ră a ltm in te ri decît fuseseră. Se socoti de n-or îi avînd oam enii d re p ta te , însă îi era frică să cread ă. Ca p rin vis, m erse iară şi pe ţărm u l m ării, fă ră să m ai aib ă nici casă, nici rude. Şi cu inim a îm p o v ă ra tă îşi aduse am in te de b esa cteau a ce o ţin ea în m înă. «P entru ce mi-o fi d ă ru it fiica D ragonului m ă ri lor c u tia a s ta m in u n ată?» îşi zise. «Şi de ce n u m i-a în g ă d u it s-o deschid? P o a te din ea aflu dezlegarea tain ei. Ia s-o deschid!» Şi cînd desfăcu şireturile şi în ă lţă capacul, de pe fundul cu tiei se rid ică un nouraş de fum vioriu, îi atinse lui U rasim a obrazul, şi în aceeaşi clipă tîn ă ru l cel în floarea v îrste i se făcu m oşneag cu fa ţa în c re ţită ; într-o clipă îi în căru n ţi p ăru l, i se încovoie spinarea, picioarele începură să-i tre m u re ; într-o clipă se p erin d ă în zbor peste el şiragul anilor, zb u ră p este el v ia ţa şi ră su flare a i se curm ă în p iep t. (după Sajanami Sanjin, Nihon mukasi banasi)
Ginerele M u m e i - P ă m î n t u l u i Colindînd în lung şi-n la t p ăm în tu l, v ăzu m u lte lucruri v ru te şi n ev ru te . B a se sui şi în cer, că doar nu-i era greu dacă avea fesul cel roşu la îndem înă. N -avu de lucru şi a stu p ă to a te găurelele de pe b o lta cerului, pe unde curgea apa cînd ploua. O dată, cînd zbura spre zările albastre, ridică n u iau a şi ap a se prefăcu în pietricele de g h eaţă, că fu g ata-g ata să om oare m u lte v ie tă ţi pe p ă m în t. Se plim b ă el p rin lu n ă şi p rin stele, se lu p tă acolo cu oam eni care aveau picioarele cît p răjinile, capul cît b a n iţa şi m îinile cît rîşchitoarele. Cînd a v ru t unul să surpe pe el un m u n te, copilul a rid ic a t n u iau a şi om ul se prefăcu în tr-u n stei de p ia tră , căzîndu-i jos din m în ă un glob de aur, pe care-l b ăgase în săcui. T recu seră m ii de ani de cînd el zbura ca gîndul din stea în ste a şi, cînd sim ţi că-i vine dor de fra ţi şi de p ă m înt, se lă să ca gîndul în adîncurile văzduhului şi porni în zdrenţele lui vechi spre p alatu l frăţiorilor. M ergînd p u ţin cam în g în d u rat că i-a v en it vrem ea d e-n su rat şi n-are nici un ro st pe lum e, b ă g ă de seam ă că păm în tu l 376
era copt şi pîrjolit de arşiţa soarelui, că nu mai are pe el nici iarbă şi nici viaţă. Toate pieriseră! Nu mai erau nici oameni şi nici ierburi. Numai palatele de marmură ale fraţilor mai străluceau în bătaia fierbinte a soarelui. Nu-şi putea da seama nici cînd au murit şi nici unde sînt îngropaţi. Soarele îşi aruncă razele dogorîtoare din bel şug, că era gata-gata să-l topească dacă nu-i trecea prin minte să-şi pună fesul pe cap şi să fugă la coadele mărilor, la marginea pămîntului unde ar mai putea găsi o înghi ţitură de apă să se răcorească. Cînd ajunse acolo, găsi mările secate şi în mijloc de mare mai rămăsese un peşte mare cu solzii de aur şi cap de femeie, care spunea că este Muma-Pămîntului. Copilul bău din apa mării de-şi po toli setea, iar Muma-Pămîntului îi spuse că dacă nu plouă într-o zi, două, are să sece şi apa mării adunată într-o afundătură şi cu asta viaţa pe pămînt se sfîrşeşte, iar pe pă mînt nu vor fi decît vînturi sălbatice şi nisipuri veşnice. «Lasă să piară tot, să pieri şi tu, Muma-Pămîntului, dacă n-am avut noroc să-mi găsesc vii frăţiorii», zise copilul cel năzdrăvan. «Dar de unde ai venit tu, copile, de nu ţi-ai găsit fraţii?» «M-am abătut prin stele şi am zăbovit prea mult căutîndu-rni pe acolo o mireasă pe plac.» «Dacă dai apă să răsară ierburile şi să fie din nou viaţă în ape şi pe pămînt, eu îţi dau mireasă pe Fiica-Pămîntului, care este mai frumoasă decît Zîna-Zînelor.» Băiatul îşi aminti greşeala ce o făcuse dînd în băierile cerului cu nu iaua, prcfăcînd picăturile de apă în gheaţă. Puse fesul pe cap şi se sui în creştetul cerului. Se uită bine şi văzu toate găurelele pe unde trebuie să plouă înfundate cu gheaţă. Dădu o dată puternic cu nuiaua, gheaţa căzu şi ploaia începu să pice pe pămînt. Dacă nu i-ax fi dat în gînd să-şi puie fesul, ploaia I-ar fi strivit azvîrlindu-1 pe pămînt. Ploua de parcă s-ar fi vărsat mările din cer. Din izbitura apei i-a căzut însă din săcui globul de aur. într-un tîrziu, zburînd el în jos spre pămîntul întunecat de apă, a văzut o flacără puternică, care a luminat tot pămîntul. Cînd ajunse jos, găsi pămîntul înverzit, plin de ierburi şi de vietăţi. Găsi oraşe şi sate cu lume veselă care-şi vedea de munca cîmpului sau păşunatul vitelor. Gîndi el: «Glo bul meu de aur o fi făcut viaţa pe pămînt 1 Poate l-o fi furat omul acela înalt cît casa din soare, că aşa minune n-am mai văzut.» Merse la paiaţele fraţilor săi şi-i găsi 877
cu împărătesele şi pruncii petrecînd şi veselindu-se, căci după un somn greu şi lung s-au sculat şi iarăşi sînt fericiţi, cu tot poporul. Cei doi fraţi-lmpăraţi se întristară văzîndu-l aşa sin gur şi gol şi desculţ, numai cu o nuia, un săcui şi un fes. încercară să-l însoare cu o fată bogată şi să-l îmbrace în haine de mătase şi de purpură, însă zadarnic cînd n-ai pe cine. El se simţea mai bine în zdrenţele lui. îşi luă în curînd rămas bun şi plecă la Muma-Pămîntului, la mar ginea mărilor, călătorind pe aripile vîntului cu fesul roşu pe cap. Muma-Pămlntului cînd îl văzu mare-i fu bucuria. Strigă o dată şi toate vietăţile mărilor se adunară ca să meargă s-o caute pe Zîna-Zînelor, fiica ei, ce plecase să se scalde în mările cele albastre de la miazăzi. Plecară în căutare peştii zburători pe deasupra, iar în apă toate li ghioanele mării scormoniră. Iată că fiica Mumei-Pămîntului fu înştiinţată şi, punîndu-şi aripi de zefir, zbură la palatul de cleştar unde era chemată . [...] Mumă-sa îi spuse că ar avea dorinţa să-i fie voinicul acesta ginere şi ei să stăpînească amîndoi pămîntul, stelele şi cerul. (Trei copii săraci, colecţia Cristea Sandu-Timoc)
P eripeţiile lui Brain fiul lui Febail O femeie din ţări necunoscute a cîntat douăzeci şi două catrene, stînd în mijlocul casei lui Brain, fiul lui Febail, cînd casa lui regală era plină de regi şi nu ştia nimeni de unde venise femeia, întrucît porţile castelului erau ză vorite. Iată cum Începe saga. Odată, Brain rătăcea Însin gurat în jurul castelului său, cînd auzi deodată o muzică în spatele lui. Se întoarse, dar muzica sună tot în spatele său, şi aşa s-a întîmplat ori de cîte ori s-a întors. Iar me lodia era aşa de încîntătoare, încît el se cufundă în cele din urmă în somn. Cînd se trezi, văzu alături o creangă de argint cu flori albe, însă era greu a se desluşi unde se sfîrşea argintul crengii şi unde începea albeaţa florilor. Brain luă creanga şi o duse în casa lui regală. Iar cînd acolo au fost cu toţii, apăru o femeie in veşmînt nemaivăzut şi se SH
opri In mijlocul casei. Anume atunci li cîntă ea lui Brain cele douăzeci şi două de catrene, şi toţi cei ce se adunaseră o ascultară pe femeie şi o priviră. Ea a cîntat: «Creanga de măr, ştiută de voi toţi, din Emain o aduc. Are crenguţe de argint alb, rămurele de cleştar cu flori./ Este o insulă departe, departe, împrejurul căreia fulgeră caii mărilor. Minunată le e alergarea pe luminoasele povîrnişuri de valuri. Insula stă pe patru picioare./ Bu curia privirilor, sălaş al gloriei — e un şes unde mulţi mea vitejilor se desfătează cu jocuri. Luntrea e deopotrivă la goană cu carul pe cîmpia din miazăzi, în Poiana Argin tie. I O insulă stă pe picioare de bronz alb, stălucind pînă la capătul vremilor. Ţara cea dragă pururi va fi presărată cu mulţime de flori. / E acolo un copac străvechi înflo rit, In care păsările cîntă orele: în minunată contopire de glasuri, ele vestesc fiecare oră. j Farmecul tuturor culo rilor sclipeşte în cîmpia gingaşelor voci. în miezul muzicii se descoperă bucuria In ceţoasa Poiană Argintie de la miazăzi. / Necunoscută e acolo amărăciunea, neştiută-i min ciuna pe rodnicul pămînt de baştină. Nici un strop amar, nici o picătură de răutate. Totul e numai muzică dulce, dezmierdînd auzul. / Fără jale, fără tristeţe, fără moarte, fără boli, fără bătrîneţe—iată ce semn adevărat are Emain. Nu se află altă minune la fel. / Minunată-i ţara de far mec, plăcut inimii ii este chipul, mîngîietoare pentru văz îi e priveliştea, neasemuită este gingaşa ei ceaţă. / Uită-te la Binecuvîntată Ţară: marea îşi izbeşte talazul de ţărm şi sfărîmă pietrele dragonului şi cristalele; curg perii cristalelor din coamele ei. / în Graţioasa Ţară cu farmec jilav vei găsi bogăţia, comoara tuturor culorilor. Vei asculta acolo muzica dulce, vei bea acolo vinul cel mai bun. / Care de aur pe Şesul Mării lunecă odată cu fluxul spre soare, care de argint pe Şesul Jocurilor, şi [care] de bronz fără cusur. / Cai galbeni-aurii sînt acolo în luncă, alţii sînt roşii, iar alţii cu părul spinării de al bastră culoare cerească. / Odată cu răsăritul soarelui va veni un bărbat preafrumos şi va lumina şesurile. El călă toreşte pe minunatul şes al ţărmului mării, el zbuciumă marea şi o preface în sînge. / Vor pluti bărbaţi pe marea senină spre ţara ce le este ţinta călătoriei. Vor arunca ancora rfngă piatra lucitoare din caTe îşi iau avînt o sută de cîntece. / Cîntecul zboară către navigatori, veacuri în 379
şir el p lu teşte fă ră tris te ţe . R ă su n ă to r e refrenul de coruri cu o s u tă de voci care au lă s a t în u rm ă b ă trîn e ţe a şi m oar te a ./T u , E m ain , cea din m are, cu m ulte chipuri, ap ro p ia tă şi d e p ă rta tă , cu m ii de fem ei în veşm inte p estriţe, tiv ită de m are a senină! / S tropi de a rg in t cad pe p ă m în t din văzduhul jila v m ereu lin iştit. S tîn ca cea alb ă d in tre b ra z dele m ă rii îşi p rim eşte că ld u ra de la soare. / Zoresc b ă r b a ţii p este Şesul Jo cu rilor, şi jocul e m in u n a t şi nu lip sit de p u tere . în ţa ra în flo rită, în miezul fru m u seţii, ei au lă sa t în u rm ă b ă trîn e ţe a şi m o arte a. / Cîntece să asculţi n o ap tea, să p etreci în Ţ a ra cu m u lte culori, în ţa r a înflo r i t ă ca o cu n u n ă a fru m u seţii, acolo unde un no r alb scînteiază! / S în t de tre i ori cîte cincizeci de insule la m ij locul oceanului, la a s fin ţit de noi, şi fiecare din ele este de două şi de tre i ori m ai m are fa ţă de U lster / Fie ca B rain să ascu lte, în m ijlocul m u lţim ii lum eşti, înţelepciu n ea ce îi este v e s tită : porneşte în larg pe m area senină şi po ate vei ajunge în Ţ a ra F em eilo r.» în d a tă d u p ă aceea, fem eia îi p ă ră si, fă ră să ştie ei încotro plecase. E a luase cu sine şi creanga, căci căzînd din m în a lui B rain creanga trecu se în m îna fem eii, iar m îna lui B rain n u m ai avea p u tere să ţin ă strîn s creanga. A doua zi, B rain porni în larg. De tre i ori cîte n o u ă b ă r b a ţi erau îm p reu n ă cu el. în fru n te a fiecărei cete de cîte n o u ă era căpetenie cîte unul din fra ţii săi de lap te şi din cei de-o v îrs tă cu el. D upă două zile şi două n o p ţi p etrecu te pe m are, el ză ri un b ă r b a t ce-i venea în în tîm p in are, s tr ă b ă tîn d apele m ării în tr-u n car de lu p tă . B ă rb a tu l acela îi c în tă douăzeci şi do u ă catren e şi, spunînd care era num ele său , s-a n u m it pe sine M anannan, fiul lui L lv r.14 E l c în tă aşa : «M inunat de frum os e p en tru B rain să fie într-o lu n tre pe m area senină. P e n tru m ine care vin în car de d ep arte, valea în flo rită este m area pe care p lu teşte el. / Ceea ce p e n tru B rain este m area senină pe care plu te şte într-o lu n tre cu cîrm ă, p e n tru m ine cu carul m eu cel cu do u ă ro ţi este şes în c în tă to r cu m ulţim e de flori. [...] Chiar d acă n u vezi decît n u m ai un car, în Ţ a ra F ericită, b o g ată în flori, pe în tin d erile ei sînt cai foarte m u lţi, chiar d acă n ev ă zu ţi p en tru tin e. [...] în fa ţa t a este M anannan, fiul lui Llyr, în tru c h ip a t în om, pe carul său. Din el se va n aşte p en tru o v ia ţă sc u rtă un b ă rb a t m in u n a t cu tru p alb./E l v a fi d esfătare a ferm ecatelor m ăguri, e lv a f i c e liu b it 380
In ţa r a cea b u n ă , el v a d a în vileag to re n tu l de înţelep ciune al tain elo r peste lum e, fă ră să în sp ăim în te pe ci neva. / îş i v a lua chipul oricărei fiare, în m are a a lb a stră şi pe p ă m în t. Va fi dragon în a in te a oştilor şi lup v a fi în oricare p ăd u re. [...] E l v a s ta (v iaţa îi este scurtă) cincizeci de ani în lum ea aceasta. P ia tra dragonului din m are îl v a răp u n e în b ă tă lie [ ...] / E l v a cere să bea din Loch Lo aţin tin d u -şi p riv irea spre puhoiul de sînge. O c e a tă alb ă îl v a duce pe roţile norilor în sălaşul unde nu e tris te ţe . / Să vîslească B rain cu sîrg u in ţă: n u e departe Ţ ara Fem eilor. In E m ain cea prim ito are şi cu m u lte cu lori vei ajunge în ain te de a sfin ţitu l soarelui.» D u p ă aceea B rain p lu ti m ai d ep arte. C urînd zări o insulă, unde o m are m ulţim e de oam eni rîdea în hohote cu g u ra p în ă la u rech i.15 Se u ita u cu to ţii la B rain şi la în so ţito rii lui, fă ră a în ceta să rîd ă ca să p o a tă vorbi. R îdeau n e în tre ru p t, uitîndu-se d re p t în fa ţa n av ig a to rilor. B rain trim ise pe in sulă un om d in tre ai săi, ia r acela se şi a lă tu r ă n u m aid ecît gloatei şi începu să rîd ă şi el, uitînd u -se la n av ig ato ri. B rain ocoli to a tă insula de m ai m ulte ori, şi de fiecare d a tă , p lu tin d pe lîngă om ul acela, ai săi c ă u ta u să in tre în v o rb ă cu el, însă el n u dorea să s te a de v o rb ă cu ei şi n u făcea decît să-i privească d re p t în fa ţă şi să rîd ă cu hohote. Num ele acelei insule este Insula B ucuriei. A şa că şi-au lă s a t om ul acolo. C urînd d u p ă aceea au aju n s la In su la Fem eilor, ia r în golf au zărit-o pe re gina acelor fem ei. R egina spuse: «Coboară pe ţărm , B rain m aic Febail. Bine ai v en it!» D ar B rain n u se h o tă ra să coboare pe ţă rm . R egina a ru n c ă în el cu un ghem de a ţă . A tu n ci B rain prinse în m în ă ghem ul, care i se lipi de palm ă. C ap ătu l aţei era în m îna reginei, aşa că ea îl trase pe B rain la ţă rm cu to t cu lu n tre a lui. Se d u seră într-o casă m are, unde era cîte un culcuş p e n tru fiecare pereche, cu to tu l de tre i ori cîte n o u ă culcuşuri. G ustările ce le-au fost aduse n u se m ai isp răv eau în farfu rii, ia r fiecare des coperea în blidul său g ustul b u ca te lo r d o rite. T u tu ro r li se p ă ru că au s ta t acolo un an, deşi tre c u se ră foarte m u lţi ani. D ar pe unul din ei, N ech tan , fiul lui C olbrain, îl apu că dorul de casă; neam urile a c estu ia în cep u ră a se rilgîi de B rain să se în to a rc ă şi el cu ei în U lster, dar fem eia le spuse că le v a p ă re a ră u d acă vor pleca. T otuşi 381
ei se pregătiră de întoarcere. Atunci, ea le spuse ca măcar să se ferească a atinge cu piciorul pămîntul de baştină. Navigară cu toţii pînă cînd ajunseră în satul numit Capul Brain. Oamenii de-acolo îi întrebară cine sînt şi dincotro pluteau. Brain zise: «Sînt Brain, fiul lui Fe bail». Atunci localnicii răspunseră: «Nu cunoaştem nici un om cu numele acesta. Dar în istorisirile noastre de de mult se vorbeşte despre peripeţiile lui Brain». Nechtan sări din luntre pe ţărm. Dar abia atinse pămîntul Uisterului, că se şi prefăcu numaidecît într-o movilă de pulbere, ca şi cum trupul i-ar fi zăcut în pămînt sute de ani. Apoi Brain le Împărtăşi tuturor celor adunaţi peripeţiile sale, de la început pînă în clipa aceea. După aceea îşi luă rămas bun de la ei, aşa că nu se mai ştie de atunci nimic despre drumurile lui rătăcitoare. (saga Imram Brain maic Febail)
Ţara nemuririi — H uasiui Ţara neamului Huasiui se află către apus faţă de Yangchjou, însă către miazănoapte faţă de Taichjou şi e de parte de Împărăţia Tsi cine ştie la cîte milioane de li; acolo nu se poate ajunge nici cu barca, nici cu vreun car, nici pe jos: numai cu gîndul se poate călători într-acolo. în ţara aceea nu sînt nici cîrmuitori, nici dregători, căci numai firea lucrurilor cîrmuieşte totul; oamenii de acolo nu au năravuri rele şi toţi trăiesc după legile firii. Ei nu st bucură de viaţă şi nu se înfricoşează de moarte, de aceea nu sînt acolo inşi care să moară înainte de vreme; nimeni nu doreşte acolo nimic pentru sine şi nu dăruieşte nimic altora, de aceea oamenii aceia nu cunosc nici iubirea nici ura; ei nu amăgesc pe nimeni şi nici nu se prosternă în faţa nimănui, iar din această pricină ei nu vatămă pe nimeni şi nici nu aduc nimănui nici un folos. Nimănui nu-i pare rău de nimic, nimeni nu se fereşte de nimic, ei nu se îneacă în apă şi nici focul nu-i arde, sabia şi biciul nu-i rănesc, mîncărimile nu-i fac să se scarpine, iar prin aer ei umblă ca pe pămînt tare, dorm în hăul cel gol ca în desişul pădurii, norul sau ceaţa nu le împiedică privirea, tunetul nu le tulbură urechile, nici frumuseţea nici sluţe-
nia nu lasă urme în inimile lor, munţii d văile nu le întîr zie paşii, căci ei umblă întocmai ca zeii cereşti. (Le-tză)
Tim pul reversibil de lingă F luviul Bucuriei Teopompos relatează o convorbire dintre frigianul Midas şi Silenus. Acest Silenus, fiul unei nimfe, era după natura lui mai prejos de o zeitate, dar mai presus de oa meni, Întrucît fusese Înzestrat cu nemurire. Amîndoi stăteau de vorbă despre felurite lucruri; printre altele, Silenus i-a istorisit lui Midas următoarele: Europa, Asia şi Libya sînt insule scăldate din toate părţile de ocean; singurul continent care există se află dincolo de limitele lumii locuite. Potrivit cuvintelor lui Teopompos, acesta este nemăsurat de uriaş, e populat de animale mari, iar oamenii de acolo sînt giganţi, avînd de două ori sta tura obişnuită, şi trăiesc nu atîta cît noi, ci de două ori mai mult. Pe acest continent sînt multe oraşe mari cu orînduire proprie şi cu legi cu totul opuse faţă de cele sta tornicite la noi. Două oraşe, nesemănînd prin nimic intre ele, totuşi le întrec în mărime pe toate celelalte. Unul se numeşte Mahimos, altul Eusebes. Locuitorii din Eusebes îşi petrec zilele în pace şi bunăstare, dobîndesc roa dele pămîntului fără a se folosi de plug şi de boi, nu au nevoie să are şi să semene, şi sînt totdeauna sănătoşi, vioi şi plini de veselie pînă in clipa morţii. Ei sînt atît de neîntinat de drepţi, incit nu rareori zeii ii răsplătesc cu vizitele lor. Locuitorii din Mahimos sînt insă nemaipo menit de războinici, vin pe lume gata Înarmaţi şi, cit ţine viaţa lor, se tot războiesc, işi supun vecinii şi domnesc peste multe popoare. Populaţia din Mahimos numără nu tnai puţin de două sute de miriade. Uneori, deşi dealtminteri rar, oamenii mor acolo de boli, căci deobicei pier in bătălii, răpuşi de pietroaie ori de măciuci, fiindcă fie rul nu le poate pricinui nici un rău. Au mult aur şi argint, aşa că aceste metale sînt mai puţin preţuite decît este la noi aurul. Potrivit cuvintelor lui Silenus, ei au făcut încercarea de a invada insulele noastre şi, in număr de o sută de miriade, au străbătut oceanul, au ajuns pînă la « m î
hotarele hyperboreice, însă nu au m ai dorit apoi să m eargă m ai d ep arte, deoarece, d upă ce to t auziseră m ereu că lo calnicii au pe la noi faim a de a fi cei m ai fericiţi, au găsit că v ia ţa acelora era v red n ică de m ilă şi sărăcăcio asă. Silenus i-a m ai p o v e stit lui M idas alte lu cru ri şi m ai u im ito are: un neam oarecare de oam eni m u rito ri popu lează m u lte oraşe m ari de pe acel c o n tin e n t; h o ta r p en tru păm în tu rile lor este o lo calitate n u m ită A noston; ac easta e ca o p r ă p a s tie : n u este acolo n ici zi, nici n o ap te, şi aerul e în to td e a u n a îm b ib a t de un am u rg roşiatic. P rin A jioston curg d o u ă flu v ii: F luviul B ucuriei şi F luviul T riste ţii, pe m alurile că ro ra cresc n işte arb o ri de m ărim ea unui p la ta n în a lt; pom ii care cresc în lungul F luviului T ris te ţii d au fru cte în zestra te cu a c e a stă însuşire: cine le m ăn în că începe n u m aid ecît să plîngă şi îşi v a petrece în lacrim i t o t re stu l v ieţii, p în ă cînd v a m u ri; în schim b cei ce cresc pe m alul F luviului B ucuriei dau cu to tu l altfel de ro a d e: cel care le-a g u s ta t se d esp arte de dorinţele cc le-a a v u t m ai în ain te şi, de i-a p lăcu t ceva, u ită ce anum e i-a p lăcu t, curînd începe să în tin e rea scă şi îşi tră ie şte din n ou an ii scurşi d em u lt. L epădînd v îrs ta b ă trîn e ţii, el in tră în floarea v îrstei, apoi ajunge tîn ă r, se preface în adolescent, în copil şi în cele din u rm ă în cetează cu to tu l să m ai ex iste. (Ailianos, Istoria pestriţă, III, 18)
Note 1 în original: „cît un musarl\ adică 36 ma. 2 Mitologia chineză timpurie este bogată în descrierea şi clasifica rea dragonilor (dragonul a fost mereu în China simbol imperial); asupra atelajelor de dragoni există numeroase referinţe mitografice; de exemplu, în vechea scriere enciclopedică Descrierea lucrurilor uimitoare, se spune că prinţul Mu (Chjou Mu-wang) între ţinea opt dragoni de ham pe o anumită insulă unde creştea „iarba âragonului“, păscută uneori şi de anumiţi cai: Un smoc de iarba dragonului preface calul într-un telegar fermecat. Din atari confrun tări, mitologul Yuan K6 deduce că dragonii din această clasă nu erau decît nişte cai năzdrăvani. 2 După mitologia canaanită, toţi zeii locuiesc în nord.
384
4 Tel-abib, numele vechi al localităţii care, pe vremea exilului babi lonian, era situată probabil în preajma oraşului Nippur, are eti mologie babiloniană: Til abubi — Muntele potopului. 5 Sintagma rotile de vifor (potrivit interpretărilor ştiinţifice ale textului, de pildă în The New Oxford Annotated Bible) e înlocuită în alte tălmăciri biblice (v. trad. Gala Galaction şi Vasile Radu) prin Galgal, cuvînt comparabil cu numele zeului mesopotamian Kalkal, portarul templului ceresc Ekur. 6 Comentatorii care atribuie un caracter memorialistic acestei cărţi eclectice identifică data din text cu 28 aprilie 573 î.e.n. 7 Versiunea greacă a aceluiaşi apocrif precizează: după zece mii de ani. 8 în mitologia ebraică, Uriel este îngerul luminii. 9 Asura — demon; deşi modificat de-a lungul timpului (de la ra portul vag conflictual devas
— asuras
385
14 Manannan Mac-Lair — zeu celt, fiul zeului mării Llyr (Lair), considerat mai tîrziu unul din regii legendari care au domnit îa Ulster (Irlanda). 15 Copiştii tîrzii ai mitului au inclus această alegorie naivă, spre a indica bucuria perpetuă a localnicilor; dar de aici rezultă deo potrivă şi că acest mit se prea poate să se refere la mitul de obîr şie greacă despre — Insulele Fericiţilor (Fortunatae Insulae) — plasate în nordul Oceanului occidental, sub paza lui Briarees, şi locuite de oamenii care dobîndiseră de la zei nemurirea; t®t astfel mitul celt despre Insula Femeilor (sau Insula Fecioarelor — în irlandeză: tir na mban) pare interferent cu mitul grec al Amazoanelor.
Bibliografie
J.A. Mac Culoch, The Mythology of all races, I —X III (Boston 1916—1932). # James George Frazer, The Gelden Beugh, I —X II (London 1955) # W. Schmidt, Der Ursprung der Gtttestike, I —X II (1926—1955). # S.N. Kramer, Mythologies of Ancient Werld (CMcago,1961). # Mircea Eliade, Trăite d'Histoire des Religiens (Payot, Paris 1975). S.N. Kramer, Sumerian Mythology (Philadelpkia 1944). # I.P. Cory, Ancient Fragments, ed. by E.R. Hodgts (1S7G). 6 Ren6 Labat, Andr6 Gaquot, M. Sznycer, M. Vieyra, Les ReligUns du Proche-Orient Asiatique. Textes babyloniens, ougaritiques, hittites (Paris 1970). # dr. G. Contenau, UEpopâe de Gilgamesh (Paris 1939). • 3 not o ru jibeaM eiu e. O ecS eudaeiueM . Ilep. c aKKa*. H.l£. #i>hkoHosa (AH GGCP. MocKBa 1961). # Gîndirea asirt-babiUniană tn texte, trad. de Athanase Negoiţă (Edit. ştiinţifică şi emcicUpedică^ Bucureşti 1975). • M. Jastrow, \Die ReligUn BabyUniens und Assyriens (Giessen 1905—1912). Al. Piankoff, Mythological Papyri (New York 1957). # Ph.dr. Franţois Lexa, La Magie dans VEgypte antique, de Vancien empire jusqu'ă Vâpoque copte, t.I. (Exposâ), t. II (Les T extts magiques) — (Paris 1925). # P. Barguet, Le Livre des Morts des anciens £gyptiens (Paris 1967). J. Darmesteter, Le Zend-Avestat I —III (Paris 1892—93). # Zarathustra: VAvesta. Con una introd. storica di Italo Pizzi (Mi lano 1914). The New Oxford Annotated Bible. Revised standard version — Ed. by Herbert G. May, Bruce M. Metzger (New York — Oxford 1973). 9 Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură « Vechiului şi Nou lui Testament — trad. de Vasile Radu şi Gala Galaction (Bucureşti 1938). — Biblia (ediţia Inst. Biblic — Bucureşti 1970). # F. Mar tin, Le Livre d'Hânoch (Paris 1906). # M.H. CnepaHCKntt, Cjiaeswr cnue anoKpuţfiunecKue eeamejiun (MocKBa 1895). E.T.C. Werner, Myths and Legends of China (New Y trk 1932). # C.W. Krieg, Chinesische Mytken und Legenden (Ziirich 1946). # Yuan K6, Miturile Chinei antice (Pekin 1959, orig. chinez). Trad. rusă: Mucfiu dpeeneeo Rumân (MocKBa 1965). Der Rig Veda aus dem Sanskrit ubersetzt von K.F. Geldner. I —IV (Wiesbaden 1951). # The Atharva Veda. Transl. by W.D.
387
Whitney. 1 —2 (Delhi 1962).%Le Veda. Premier livre sacre de Vinde. I —II /selecţie/ (Marabout. Verviers 1967). • The Principal Upanishads. Transl. by S. Radhakrishnan. (London 1953). • The Brhadăranyaka Upanişad. Transl. by Swami Madhavananda. (Calcutta 1958). # Le Mahabharata. Trad. H. Fauche. I —X (Paris f.a.). # Maxaâxapama. Ilep. B.H. KaJibHHOBa, I—VI (MccKBa— JleHHHrpajţ 1950—1974). # A prose English translation of the Mahabharata. Edit. by Manmatha N ath D utt (Calcutta 1895—1905). 0 Manava-dharma-sastra sau Cartea legii lui Mânu — trad. de Irineu [Mihalcescu] (Bucureşti 1944). Miguel Leon-Portilla, La filosofia nahuatl, esludiada en sus fuentes (Mexico 1959). # Popol Vuh. The Sacred Book of the Ancient Quichâ Maya. English version by Delia Goetz and S.G. Morlcy (Oklahoma 1950). # Ilonojib-Byx. Podocjioenan ejiadbiK Tomonunanana. riep. c H3. KHHe; H3a . no^r. P.B . KmiwaJiOB (MocKna 1959). # IO.B. K H 0 p 030 B, IIucbMennocmb undeuiţea MaiUi. ( M o c k B a — JlennHrpajţ 1963). Hesiode, Theogonie — Les Travaux et Ies Jours — Le Bouclier. Texte etabli et traduit par Paul Mazon. (Lcs Bel les lettres. Paris 1928). # Platon, Oeuvres compleies, I —II traduction nouvelle par Leon Robin (La Pleiade. Paris 1960 —1963). #H erodot, Istorii, 1—II; trad. de Adelina Piatkowski şi Felicia Vanţ-Ştef (Bucureşti 1961 —6 4 ).# Claudius Aelianus /AtXtavoţ/, Varia Ilistoria /IlotxtX'O toTopia/. Ed. R. Hercher (Lipsiae MDCCCLVI). George Grey, Polynesian Mythology (London 1965). # A.W. Reed, Myths and Legends of Maori-land. L.V. Thomas, R. Luneau, J.L. Doneux, Les lîeligions d'Afrique Noire. Text.es et traditions sacrâs. (Paris 1969). Coranuly tradus după orig. arabic, de dr. Silvestru Octavian Isopescul. (1912).
Indice selectiv
Aaron, sacerdot biblic — 291 Abaris, mag hyperborean — 287, 292, 349 Abraham (sau Avraam), 'pa triarh biblic — 328 —332, 344, 345 Adad, zeu mcsopotamian — 301, 302 A d a m — 7 0 -7 4 , 120, 216 A d o n a i (v. Yahweh) A d a p a , înţelept mitic sume rian — 152-154, 156, 219, 351 Agni, zeu vedic — 49—51, 127, 134, 135-138, 155, 195, 196 Ah Mucencab, zeu aztec — 210, 327, 344 Ahura Mazda (Ormazd san Ormuzd), zeul zoroastric su prem, principiul binelui — 59, 60, 119, 133, 134, 159, 321, 328, 344 Aither, divinitate greacă — 76, 150, 264 Allah, divinitate islamică — 308-309, 343 Anima, zeu sudanez — 109 An, zeu sumerian — 23, 288 Anangama, zeu baule — 112 Ananta, cobra sacră vedică — 47 A nat, zeiţă ugarită — 183, 185, 186, 213 androgin — 21, 81 —84, 121 Angra M ainyu (sau Ahriman), principiul zoroastric al rău lui - 59, 60, 119, 159, 322
Anshar, zeu babilonian — 23, 24, 28, 31 A nu, zeu asiro-babilonian — 24, 25, 34, 38, 116, 152, 154, 221-223, 234-238, 2 4 4 249, 288, 299, 352 Anubis, zeu egiptean — 211 Anunnald (sau A n u kki), divi nităţi mesopotamienc — 37, 116, 178, 180, 248, 249, 299, 300 Apam-napat, divinitate irania nă - 127 Apaosha, demon iranian — 324 Aplirodite (Afrodita), zeiţă grea că - 75, 120, 210 A pis (sau Hapi), zeu egiptean — 211
Apollon, zeu grec — 82, 284, 292, 343, 385 A p su , zeu babilonian — 23 — 37, 116, 120, 130, 302 Ares, zeu grec — 210 Arjiuia, zeu vedic — 99, 367, 368, 385 Arlemis, zeiţă greacă — 214 A ruru, zeiţă akkadiană — 130, 220, 221, 288 Asgardhr, cerul zeilor scandi navi — 207 aslwamedha, ritual vedic — 52— 53, 117 Asklepios, zeu grec — 210 A skr, omul primordial scandi nav - 87, 88, 121 Assia, zeiţă baule — 112
389
Athar, divinitate iraniană —127, 133 Aţjiena, zeiţă greacă — 160, 335 Athirat Yam, zeiţă ugarită — 164, U Z Athrahasis, înţelept babilonian - 303, 341, 342 Athtar, zeu se » itic — 184 Atlantida — 324, 333—341, 345 Atlas, titan — 337 Atman — 54, 55, 118 Atum, zeu egiptean — 41, 165, 167 Audhumbla, vaca scandinavă primordială — 212 Azazel, demon palestinian — 67, 159, 255 - 261, 291, 323 Baal, zeu semitic — 181 —186, 212, 213 Baldr, zeu scandinav — 92, 205-208 Bali, rege vedic al Infernului — 156 Bel, zeu semitic — 41, 117 Ses, zeu egiptean — 211 Bochica, zeu chibcha — 282, 292 Brahma, zeu postredic suprem - 46, 47, 160, 210 Brahman, sufletul universal vedic — 47, 51, 54 —56, 118, 150 Brain, erou mitic celt — 378— 382 Cagn, zeu boşiman — 110, 160 Ceres, zeiţă romană — 210, 343 Ciclopi — 76, 317 Ci-yu, dragon chinez — 272— 275 Cucumatz, zeu quiche — 97— 109, 200
390
Dagan (sau Dagon), zeu semitic - 184 Demeter, zeiţă greacă — 146, 216 deus otiosus — 110, 214 Deukalion, supravieţuitor grec al potopului — 315—321, 344 Dike, zeiţă greacă — 335 dragoni — 41, 120, 145, 309, 354, 384 duat - 46, 117, 170 Dumuzi (sau Tammuz), zeu babilonian — 153, 212, 289 1E?a, zeu babilonian — 116, 152, 153, 178, 194, 195, 219, 223, 240, 247, 250, 254, 288, 299, 303, 342, 352 Eden - 70, 71, 120, 256, 264 Ehecatl, zeu aztec — 150, 201 E l, zeu semitic — ,67, 70, 72, 85, 89, 182, 183, 185, 186, 187, 212, 229, 303-307, 332, 342, 355-359, 362, 365 Elohim, divinitate biblică ar haică - 67, 68, 70, 129, 187 Embla, femeia scandinavă pri mordială — 87, 88, 121 E n ki, zeu sumerian — 299, 303, 342 Enkidu, erou mitic mesopotamian — 34, 220—255, 288, 290 Enlil (sau E llil), zeu mesopotamian - 116, 223, 226, 227, 247-253, 288, 289, 299-302, 352 Enoh, profet biblic — 73, 120, 150, 255-262, 289, 342, 359-366, 387
Epimetheus (Epimeteu), fratele Iui Prometheus — 75, 263, 270, 320, 344 Ereshkigaly zeiţă sumeriană — 160, 177, 180, 238, 289 Erinnys (sau Erinii), zeiţe gre ceşti — 268, 291, 316 Eros, zeu grec — 74, 75 Etana, rege mitic sumerian — 238, 351-354 Eva - 7 1 -7 4 , 120, 216, 262 Fenrir, lup mitic scandinav — 90, 160 Freyja, zeiţă scandinavă — 207, 210, 256-259 Frigg, zeiţă scandinavă — 90, 122, 205, 206, 208 Fu si, zeu chinez — 61, 64— 66, 119, 149 Gaia (Ge sau Gca), zeiţă greacă - 76, 77, 127, 146, 265, 324 Geb, zeu egiptean — 43, 117, 124, 127, 146, 147, 151, 166, 210, 211, 298 GebeleiziSy zeu dacic — 283, 284 Gharmr, cîine infernal scan dinav — 90, 91 Ghilgamesh, rege mitic sume rian - 220-255, 287-290, 387 Haos - 61, 68, 75, 76, 84, 120 Hades, zeu grec — 79, 139, 146, 266 Hathor, zeiţă egipteană — 212 lleimdallr, zeu scandinav — 87, 121 Ilekate, zeiţă greacă — 203, 214 Ilel, zeiţă scandinavă — 208 IIcil (sau Hcllheim), infernul scandinav — 90 Hemcre, lumina astrală — 75
Hepat, zeiţă hurrită — 194, 213 Hephaistos, zeu grec — 160, 335 He Po, zeu chinez — 279 Herakles, erou mitic grec — 216, 263, 333, 337 Hermodhr, zeu scandinav — 207, 208 Hina, zeiţă polinesiană — 209, 210, 214 Hine-ahu, femeia primordială maori — 115, 124 Horus (Hor) zeu egiptean 4 3 -4 5 , 167-172, 173, 210, 298, 324 Hsi Wang M u , zeiţă chineză — 15, 279, 291 Huang-ti (.Împăratul Galben), monarh mitic şi zeu chinez — 160, 270-274 Huehueteotlt zeu precolumbian — 264 Huilzilopochtli, zeu aztec — 119 Humbaba (sau Huwawa), mon stru mitic mesopotamian — 160, 227-233, 243, 245, 289 Hun Tun, haosul precosmogonic în mitologia chineză — 61 Huracan, zeu maya — 98, 106, 123, 127, 150, 210 Hyperion, titan — 76, 385 Hypnos, zeu grec — 75 Ianus, zeu roman — 201 —205 Iapetos, titan — 76, 263, 264 Iezechil, profet biblic — 349, 354-359 Igigi, grup divin babilonian — 35, 116, 250, 299, 300 Imhotep, arhitect şi medic egip tean zeificat — 217 Im ix Chef păsări oraculare maya - 115, 328
391
înarma (v. Ishtar), zeiţă sume riană — 290 Indra, zeu vedic — 50, 55, 139, 148, 151, 195, 196-198, 199, 367, 385 Isaia, profet biblic — 120, 345, 385 Ishtar, zeiţă mesopotamiană — 177-181, 193, 212, 233 — 236, 248, 288-290, 352 Isis (Eset), zeiţă egipteană — 43, 117, 163-177, 210, 211, li 98 luno (lunona), zeiţă romană - 343 lupiter, zeul suprem roman — 146, 281, 291, 315-318, 327, 343, 368 Kaaba, piatră sacră arabă — 161 Kamadhenu, vaca vedică pri mordială — 212 Kao-Yao, judecător mitic chi nez - 275, 277, 278 A7, zeiţă sumeriană — 146 Kingu — zeu mesopotamian — 26, 116, 342 Kneph, zeu egiptean — 211 Kronos, zeu grec — 75, 76, 78, 79, 80, 172, 213, 214, 263, 265, 324, 325 Kumarbi, zeu hurrit — 190— 193, 195, 213 Kung-Kung, monstru şi zeu chincz - 309, 310, 314, 343 k untarra — reşedinţa zeilor hurriţi - 192, 193, 213 Kybele, zeiţă frigiană — 177 Lahamu, Lahmu, divinităţi pri mordiale mesopotamiene — 23, 30, 35 Lethe, zeiţă greacă — 210
392
Lilithy prima soţie a lui Adam — 68
L lyr, zeu celt — 380, 386 logos creator — 52, 119 Loki, zeu scandinav — 88, 121, 205, 206, 208, 214 L o t, personaj biblic — 330 — 332, 344, 345 Loian (sau Leviathan), monstru biblic — 181, 212 M aat, zeiţă egipteană — 210, 295 Mahuike, zeiţă polinesiană — 139-142 Mamety (sau Mami) — 246, 290, 300, 301, 342 mana — 124, 214 Manannan, zeu celtic — 380, 386 Manath, zeiţă arabă — 295 ManitUy divinitate amerindiană -
111
M ânu, strămoşii vedici ai ome nirii — 47, 55, 56, 388 M arduk, zeu babilonian — 23, 2 5 -3 9 , 116, 117, 129, 161 M atali, personaj vedic — 367, 368 Matusalem (sau Methushacl) patriarh biblic — 93 M aui, zeu polinesian — 139— 141, 155, 209, 263 M aya, zeiţă postvedică — 198 Mictlan, infernul aztec — 95,122 M im ir, divinitate scandinavă — 89, 91, 122 M in , zeu egiptean — 46, 47 Minerva, zeiţă romană — 343 Mjolnir, ciocan magic — 207, 214
Mnemosyne, zeiţă greacă — 76, 210
Moire, zeiţe greceşti — 78, 268, 291, 295 Moise (Moshe), primul pro fet biblic - 1 87-189, 213, 216 Momos, zeu grec — 78 Mot, zeu ugaritic — 120, 181 — 186, 210, 212 N agifar, corabie escatologică — 122
N anuar, zeu babilonian — 179 Xarmar, zeu akkadian — 34 iXarayana (v. Vishnu) Nemesis, zeiţă greacă — 78, 81 Nephlhys (sau Nebthet), zeiţă egipteană — 43, 117, 169, 173, 210, 211, 298 Neptunus, zeu roman — 317, 319, 343 Nergal, zeu mesopotamian — 253, 254, 290 Ninsun, zeiţă babiloniană — 224, 226, 253, 288 Ninurta, zeu sumerian — 221, 247, 248, 250, 288, 299 Niui-wa, zeiţă chineză — 61, 6 4 -6 6 , 119, 156, 311, 324 Noe (Noah; N uh), supravie ţuitorul potopului biblic - 258, 290, 303 - 309, 342 Norne, zeiţe scandinave — 88, 121
Nun, haosul primordial egip tean — 42, 120 N ut, zeiţă egipteană — 43, 117, 124, 150, 210 Nyamye, zeu baule — 112 Nyx, noaptea primordială — 75, 76
erou civilizator sume rian — 219 Odh inn, zeul suprem scandinav - 87, 8 8 -9 2 , 122, 160, 206, 207, 208 Ometeotl, divinitate aztecă duală 93, 122, 200-201, 210, 295 Om iieotl, zeu aztec — 123, 201, 214 om ul p r i m o r d i a l — 36, 69, 70, 71, 7 8 -8 1 , 104—109, 154 Oneiros, zeu grec — 210 O siris (User), zeu egiptean - 43, 117, 166-176, 210,
Oannes,
,
211 212 P a n , zeu grec — 281 P a n - k u , divinitate chineză
— 46, 6 1 -6 3 P a p a , zeiţă maori — 133 —115 Phaethon, semizeu grec — 368 — 371 P h o e n i x , pasăre mitică — 143 — 145, 155, 270, 272, 276 P o se id o n , zeu grec — 326, 336, 337, 338, 340 P o to p u l un iversal — 3, 101 — 102, 244-251, 258, 290, 301-323, 342, 345 P r a j a p a t i , divinitate postvedică - 47, 51, 1 17, 371, 372 P rom etheus (P rom eteu ), titan — 75, 139, 263 —270, 291, 320, 344 P u ru sh a , divinitate vedică — 53, 57, 117, 121 Quetzalcoatl, zeu preGolumbian - 9 4 -9 6 , 122, 160, 201, 214, 216 Q u irin u s, zeu latin — 202 B a g n a r d k r , „amurgul zeilor" — 205, 297, 323
393
Rama, erou mitic postvedic — 324, 349 Răngi, zeu maori — 113 —115 Re, zeu egiptean — 41 —46, 117, 151, 160, 163-166, 210, 211, 298, 324 Rongo — zeu polinesian — 114 Rudra, zeu vedic — 47, 55, 195, 198-199 Saturnus, zeu roman — 204, 214 Sehmet, zeiţă egipteană — 44 Selket, zeiţă egipteană — 169, 211
Semyaza, căpetenia îngerilor că zuţi - 255-261, 289 Scth (Suteh), zeuegiptean - 41, 43, 67, 117, 160, 166, 168, 210, 324 Shaddai (v. Yahweh) Shamash, zeu babilonian — 34f 116, 223, 227-237, 242, 243, 248, 288, 351 Shapash, zeiţă h ittită — 185, 186 Shen-nung, zeu chinez — 149, 275 Shiva, zeu vedic — 47, 195 Shu, zeu egiptean — 42, 117, 124, 150, 151, 156, 298 Sin, zeu babilonian — 116, 177, 210, 241, 254, 288, 290 Sodoma - 324, 328-332, 344, 345 Soma, divinitate vedică — 50, 55, 118 Surya, soarele vedic — 55, 117, 118, 195 Tammuz (v. Dumuzi) — 177, 181, 212, 289 Tarii, zeu polinesian — 113— 116, 156, 209
394
Tangaroa, zeu polinesian — 114, 209 Tartaros, infernul grec — 265, 325, 326 Tashmishu, zeu hittit — 191, 193, 194, 213 Tawhiri, zeu polinesian — 113, 114, 150, 210 Tefnut, zeiţă egipteană — 42, 117, 147, 298 Temaukel, zeu fuegian — 110 Tepeu, zeiţă quichâ — 97—109, 200
Teshub, zeu hurrit — 150, 190— 195, 213, 324 Tezcatlipoca, zeu aztec — 123, 201, 214 Thanatos, zeu grec — 74, >5, 78, 80, 318, 320 Themis, zeiţă greacă — 76, 210 Thorr, zeu scandinav — 91, 207, 214 Thot, zeu egiptean — 160, 169, 173, 211, 345 Tiamat, zeiţă babiloniană — 2 3 -3 6 , 40, 128, 129, 34*2 Tiki, omul primordial poline sian — 115, 124 Tinirau, zeu polinesian — 209, 210, 214 Titani, divinităţi greceşti — 78, 265, 324-326, 369 Tlazolteotl, zeiţă aztecă — 127, 146 Triptolemos, zeu grec — 349 Tu (sau Tu-Matauenga), zeu polinesian — 114, 124 Tvashtar, zeu vedic — 50, 136 Tyhe, zeiţă greacă — 242 Ullikummi, monstru hurriţ — 1 9 0 -1 9 5 , 324
Vpelluri, zeu hurrit — 192, 194, 213 Uranos, zeu grec — 75, 76, 77, 324 t/ne/, înger ebraic — 258, 362— 366, 385 Urshanabi, navigator mitic ba bilonian - 243, 244, 251, 252 Utnapishti, supravieţuitor babi lonian al potopului — 241 — 246, 250, 251, 290 Vadava, focul subacvatic — 130 155 Vâinămoinen, zeu finlandez — 263 Var, oraş fabulos avestic — 321-323 Varuna, zeu vedic — 55, 127, 130, 131, 154, 195 Vayu, zeu vedic — 127, 150, 151, 210 Venus, zeiţă romană — 343 Viraj, cuvîntul personificat — 51 Vishnu, zeu vedic — 47, 156, 195, 199, 214 Vritra, demon vedic — 148, 385 Vucub-Caquix, monstru mitic quichâ — 103, 123 Vulcanus, zeu roman — 291, 343, 369 Walhalla (sau Valhol), palatul ceresc scandinav — 90, 122
Wydarr, zeu scandinav — 91 Xiuhtecuhtli, zeu aztec — 201 Yahweh sau Domnul (sauIahv6), divinitatea biblica centrală — 67, 70—74, 159, 161, 187-190, 211, 213, 256, 289-306, 323, 328-332, 343, 344, 355-359 Yama, zeu vedic — 55, 135* 138, 155 Yao, împărat mitic chinez — 275-278, 310, 311 Yggdrasill, arborele cosmic scan dinav — 88, 91, 121, 161 Yi, semizeu chinez — 278—281 Yima, om primordial iranian — 59, 60, 321, 322, 323 yin şi yang, principii cosmice* primordiale — 61 —62 Ymir, gigant scandinav primor dial - 87, 88, 121 Yui, dragon chinez — 309 — 314, 343 Zamolxis, zeu dacic — 160, 216,. 283-287, 292 Zarathustra (sau Zoroastru), re formator mitic iranian — 59, 119, 133, 387 Zemelo, zeiţă tracică — 283 Zeus, zeul suprem grec — 79,. 80, 82, 173, 263-269, 291, 325-327, 343 Zurvan Akarana, divinitate ira niană primordială — *119* 161
395
Cuprinsul
LABIRINTUL M IT O L O G IE I-5 COSMOGONIA - 17. Enuma elish: reorganizarea lumii — 23$ Varianta cosmogonică a lui Berosos — 40. Re — triumful solar — 41; Variantă cosmogonică egipteană — 46. Universul vedic — 47; Interogaţii imnice — 48; Creaţia embrionară — 48; Pătrunderea zeilor în omul primordial — 49; Sacrificiul de sine al creatorului — 61; Oul primordial — 66; Bărbatul cosmic Purusha: germinaţia universului — 66. Lumea duală — 68. Principiile yin^t yang —- 61; Forţele primordiale yin şi yang — 61; Omul cosmic Pan-ku — 62; Niui-wa şi Fu si, reparatorii universului — 64. Dubla geneză biblică — 67; Mitul A — 68; Mitul B — 70. Cosmosul între Eros şi Thanatos — 74; Haosul cosmogonic, după Hesiod — 75; Antropogoniile succesive — 78; Mitul androginului— 81; Metamorfozele cosmice — 84. Cosmogonia scandinavă a destinului total — 87; Lumile experi mentale — 92; Legenda sorilor — 93; Focul obîrşiei — 96; Ascen siunea stadială a lumii în Popol Vuh — 97. Concepţiile cosmogonice primitive — 109; Mituri animiste amerindiene — 110; Cosmogonie totemică africană — 112; Lumea născută din nimic — 113. Note — 116 ELEMENTELE — 126. Apa — 129; Apele primordiale — 129; Imn câtre Varuna — 130; Obîrşia ploii — 131; Descîntec pentru apă — 132. Focul — 132; Focul sacru al vetrei — 133; Focul atotdevorator — 134; Soarele — 139; Mahuike, stăpîna focului subte ran — 139; Munţii de flăcări — 142; Descoperirea focului tehnic — 142; Păsările şi dragonii de foc — 143; Domesticirea fulgerelor — 146. Pămîntul — 146; Geb, păm înti7.! fecundator — 147; Glia ma ternă —147; Un mit al mobilităţii tectonice — 149. A c ru l— 160; Shu, intervalul atmosferic — 160; Vayu, vîntul total — 161; Revolta meteorologică a pescarului Adapa — 162. Note — 164 PANTEONUL — 167; Divinitatea autocreată — 163. Numele secret al zeului Re — 163. Is is , zeiţa maternă — 166. Osiris: zeul ucis şi înviat — 172. Coborîrea zeiţei Ishtar în Infern — 177. Moartea vre melnică a lui Baal — 181. „Eu sînt cel care este“ — 187. Ullikummi, stînca uzurpatoare — 190. Invocaţii către zeii vedici — 195; Imn către Agni — 196; Imn către Indra — 196; închinare lui Rudra —
397
198; Invocaţie către Vishnu — 199. Ometeotl, doimea nahuatlă — 200. Ianus, zeul bifacial — 201. Moartea lui Baldr — 205. Hina, lemnul plutitor — 209; Cîntecul Kumulipo — 209; Copacul singu ratic Hina — 209. Note — 210 ARHETIPURILE — 215. Oannes, amfibia gînditoare — 219. Ghil gamesh, căutătorul nemuririi — 220. Apocrifele lui Enoh — 255. Prometheus — 263. Împăraţii chinezi legendari — 270; Huang-ti, îm păratul Galben — 270; Ci-yu, inventatorul armelor — 274; Primul agricultor — 275; îm păratul Yao şi dregătorul său KaoYao — 275; Yi, arcaşul ceresc — 278. Lumea arcadicăpreselenară — 281. Zamolxis — 283. Note — 287 DESTINUL 298 Diluviul sau reacţia elementelor — 297; Dezastrul văii Nilului — 298; Cînd zeii erau încă oameni — 299; Arca lui Noe — 303; înfierbîntarea cuptorului — 808; Dragonul Yui stăvi leşte potopul — 309; Deukalion şi Pyrrha — 315; Var, refugiul avestic — 321. Reacţia Universului (catastrofele cosmice) — 328; Titanomahia — 324; Gigantomahia — 827; Dărîmarea lumii — 827; Sodoma şi Gomora — 328; A tlantida — 333. Note — 341 SPAŢIUL şi TIMPUL — 347. Ariile spaţiale — 351; Ascensiunea lui Etana — 351; Călătoria în Calea Lactee — 353; Dragonii de transport — 354; Vedenia lui Iezechil — 354; Răpirea lui Enoh — 859; Carul lui Indra — 307; Phaethon — 308. Aria timpului — 371; Ardoarea cosmică — 371; Chjou Mu-wang — anularea timpului 372; Urasima Taro: încetinirea timpului — 373; Ginerele MumeiPămîntului — 376; Peripeţiile lui Brain fiul lui Febail — 378; Ţara nemuririi — Huasiui — 382; Timpul reversibil de lîngă Fluviul Bucuriei — 383. Note — 384 BIBLIOGRAFIE INDICE -
389
387
Redactor : RODICA PÂNDELE Tehnoredactor : ANA SABAU Coli de tipar : 25. Tirajul: 100 000 ex. Bun de tipar : 1.XI.1978. Comanda nr. 80 306 Combinatul Poligrafic „Casa Scînteil" Bucureşti — Piaţa Scînteii nr. 1 Republica Socialistă România
s
