DEFINIREA TERORISMULUI
Termenul de terorism provine din latinescul "terror" care înseamnă violenţă fizică, spaimă, teroare provocate deliberat prin acte de violenţă publică, folosirea cu intenţie a unor mijloace capabile să ducă la un pericol comun. 1 Caracteristicile terorii sunt: violenţa şi ameninţarea cu violenţă, folosirea sistematică şi persistentă a violenţei, intimidare şi sensibilizare prin agresivitate şi ura. Terorismul mai presupune organizare, planificare, finanţare şi
echipamente de ultimă oră precum şi subiecţi umani, selectaţi şi pregătiţi pentru realizarea acţiunilor concrete de atac. Teroarea este elementul constitutiv al multor acţiuni grupale semnalate încă din antichitate. Actul de terorism a avut întotdeauna un scop similar descurajării generale, victima de moment este mai puţin importantă decât efectul general asupra unui grup anume căruia îi este în realitate adresat actul exemplar. Simptomatica este butada celebrului
gânditor militar chinez SUN -TZU: "omoară unul - terorizeaza o mie". Deci, terorismul, deşi produce victime individuale este un act îndreptat împotriva unei colectivităţi. Experţii au căzut de acord ca în spatele unei acţiuni teroriste există intodeauna o strategie. Indiferent de forma atacului: bombe, maşini capcană, focuri de armă, luarea de ostatici,
asasinate, terorismul nu este deloc accidental sau spontan. Terorismul reprezintă deci utilizarea deliberată a violenţei împotriva civililor pentru obţinerea de avantaje politice sau de natură religioasă. Chiar dacă majoritatea oamenilor recunosc terorismul atunci cand îl văd, nu există o definiţie unanim acceptată pentru acest termen. Ironic este însă faptul că ceea ce pentru o persoană înseamnă terorism pentru alta reprezintă lupta pentru eliberare naţională şi există o confuzie extremă în definirea violenţelor: terorism, crimă organizată, război civil, stat dictatorial,
confuzia fiind chiar mai mare atunci când se î ncearcă ile ncearcă separarea terorismului de mişcăr ile insurgente ori separatiste.Există o varietate de concepte care definesc terorismul. Instituţiile antitero, politice, sociale, psihologice, guvernamentale şi de securitate au încercat o definire a fenomenului. În volumul "Terorismul politic" de Schmidt şi Youngman sunt citate 109 definiţii
cu privire la terorism, autorii obtinându-le de la diverse academii militare şi universităţi care 1
Enciclopedia internaţională a terorismului, ed 1998.
studiază şi cercetează terorismul. Acestea constituie o statistică, care arată criteriile de definire a
terorismului. Ele sunt : •
violenţa, forţa (apar in 83,5% din definiţii);
•
politic (65%);
•
frica accentuată, teroarea (51 %);
•
ameninţare (47%);
•
efecte psihologice şi anticiparea reacţiilor (41,5%);
•
discrepanţa între ţinte şi victime (civili), (37,5%); 2
Definirea terorismului şi a teroriştilor face obiectul cercetării şi înţelegerii fenomenului care a luat amploare pe glob. Teroriştii internaţionali, incapabili să îşi atingă scopurile prin mijloace convenţionale, încearcă să trimită un mesaj ideologic sau religios prin terorizarea publicului general. Prin alegerea ţintelor, care adesea sunt simbolice sau reprezentative pentru naţiunea vizată, teroriştii încearcă să creeze un impact puternic asupra publicului inamic prin acte de violenţă, în ciuda puţinelor resurse materiale de care dispun. Prin aceasta ei speră să
demonstreze mai multe, astfel încât guvernul sau guvernele vizate să nu poată să -şi protejeze cetăţenii; sau, prin asasinarea unei anumite victime, pot da o lecţie publicului în general. Spre exemplu, prin asasinarea preşedintelui egiptean Anwar al-Sadat din 6 octombrie 1981, la un an de la călătoria sa importantă în Israel, teroriştii al -Jihad au sperat să convingă lumea şi, în special, pe musulmani, că a fost comisă o mare eroare. Definiţiile terorismului sunt foarte variate şi, de obicei, inadecvate. Până şi cercetătorii terorismului neglijează adesea să definească termenul, preluând definiţii de la Departamentul de Stat SUA, cum ar fi: „Violenţa premeditată, motivată politic, folosită împotriva unor ţinte noncombatante de către grupări subnaţionale sau
agenţi clandestini, de obicei cu intenţia de a influenţa publicul". Deşi un act de violenţă, privit de obicei în Statele Unite ca act de terorism, nu poate fi interpretat la fel în altă ţară, tipul de 2
Asociatia de studii si cercetari ale terorismului:www.terorism.ro terorismului:www.terorism.ro
violenţă care distinge terorismul de alte genuri de violenţă, cum ar fi crima sau o acţiune militară în timp de război, poate fi totuşi definit în termeni calificaţi, în mod rezonabil, ca obiectivi. Un cercetător în ştiinţe sociale defineşte o acţiune teroristă ca fiind folosirea calculată a violenţei
inopinate, şocante şi ilegale împotriva noncombatanţilor (inclusiv civili, militari în rezervă şi angajaţi ai securităţii în situaţii de pace) şi a altor ţinte simbolice, între care se infiltrează unul (sau mai mulţi) membri ai unei grupări subnaţionale sau unul (sau mai mulţi) agenţi clandestini, cu scopul psihologic de a face publică o cauză politică sau religioasă şi/sau de a determina sau sili un guvern (sau mai multe) sau populaţia civilă să accepte revendicari în numele
cauzei.Terorismul actual este unul de tip catastrofic care a depăşit orice limită a raţionalităţii. El vizează valori fundamentale ale unei anumite civilizaţii, fiind astfel îndreptat împotriva întregii umanităţi.3
TIPURILE DE TERORISM Tipologia grupărilor teroriste scoate în evidenţă descr ierea ierea detaliată a profilurilor şi aplicaţiilor teroriste pe glob, formele sinucigaşe şi psihologia actelor criminale din rândul grupărilor teroriste. Fiecare grupare teroristă este unică în felul ei, de legitimare prin violenţă şi
teroare, iar în spatele actelor criminale, grupările teroriste deţin o doctrină sincretistă politico religioasă fundamentată la rang divin, bine întipărită în minţile lor, luptând până la atingerea acestora. După ideologie, grupările teroriste se clasifică conform următoarelor patru tip ologii:
naţionalist-separatiste;
fundamentalist;
religioase;
social -revoluţionare.; Această clasificare este bazată pe supoziţia că grupările teroriste pot fi diferenţiate prin
ideologia lor politică. Categoria social-revoluţionara a fost numită şi "idealistă".Teroriştii idealişti luptă pentru o cauză radicală, o convingere religioasă sau o ideologie politică, inclusiv
pentru anarhism. Deşi unele grupări nu se încadrează practic în nici una dintre aceste categorii, 3
Dumitru Virgil Diaconu, Terorismul.Repere juridice si istorice, Ed.All Beck, pag 47
tipologiile generale sunt importante deoarece toate campaniile teroriste sunt diferite, iar intenţiile gruparilor din aceeaşi categorie generală tind să aibă mai multe în comun decât cele de categorii
diferite. 4De exemplu, IRA, ETA şi LTTE au toate motivaţii naţionaliste puternice, în timp ce fundamentaliştii islamici şi grupările lui Aum Shinrikyo sunt motivate de convingeri religioase. O a cincea tipologie, pentru teroriştii de aripa dreaptă, nu face obiectul acestei lucrări.Toate grupările teroriste au ceva în comun şi anume strategiile lor de lupta individuala sau de grup restranse iar categoriile terorismului sunt de tip violent, sinucigaş, agresiv, distrugător neţinând seama de civilii nevinovaţi şi organizaţiile cu caracter religios sau politic.Tehnicile lor
de lucru sunt: asasinatele individuale şi colective, răpirile şi luarea de ostatici, deturnările de avioane, distrugerea avioanelor civile, lansările de bombe masiv explozibile, manipularea prin
mass-media, instrumente de persuasiune, instruirea psihofiziologică eficienţa de rezistenţă şi motivaţie criminală. După amploarea geografică a activităţii grupărilor teroriste, terorismul se imparte în : terorism internaţional şi terorism intern.Transformarea terorismului intern în internaţional (transnaţional) s-a datorat în primul rând su cceselor înregistrate de amestecul între mişcările de gherilă şi mişcările teroriste (cucerirea puterii de către comunişti în China şi Cuba, precum şi
Victoria Vietcong pe întreg teritoriul vietnamez).
A.TERORISMUL NAŢIONAL SAU INTERN (DOMESTIC) În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit şi din punct de vedere al spaţiului în care se practică şi al întinderii efectelor sale. În activitatea sa delictuală autorul actului de teroare internă aduce atingere şi unor bunuri materiale, dar această distrugere este săvârşită tot cu mijloace de natură să provoace un pericol general. Sunt mijloace a căror folosire poate provoca pagube nebănuite şi atinge chiar uneori obiective care nu intrau poate în atenţia autorului. Simpla folosire a unor asemenea mijloace este, fără îndoială în stare să provoace, pe plan intern, climatul de îngrijorare şi teroare urmărit de autor.La nivel mondial, în
perioada 2002-2006 au avut loc peste 15.000 atacuri atribuite terorismului intern soldate cu peste 25.000 de victime. 4
Ţical, George, - Crima organizată şi terorismul, Ed.Fundaţiei Universitare ,,Dunărea de Jos” Galati , pag. 25
B.TERORISMUL INTERNAŢIONAL Terorismul internaţional constituie infracţiune sui generis, adică un tip special de infraţiune, caracterizată printr -un element de extraneitate: pregătirea şi executarea acestei infracţiunii, subiectele pasive şi active, mobilul, mijloacele de înfăptuire ale autorului, interesează mai multe state. state. Ansamblul de crime si delicte care constituie terorismul îmbracă, în anumite circumstanţe, un caracter internaţional, fie pentru că săvârşirea sau efectul lor se prelungeşte pe teritoriul te ritoriul mai multor state, fie prin faptul că aduc atingere unor bunuri bu nuri juridice de mare valoare, a căror protecţie constituie o condiţie esenţială pentru menţinerea raporturilor de bună inţelegere între state şi în consecinţă a păcii internaţionale. Într-o încercare de analiză efectuată pe această cale e necesar să avem în vedere aspectul formal şi aspectul material al infracţiunii de drept internaţional. Primul aspect constă în posibilitatea de a urmării şi a judeca pe
autorul infracţiunii, independent de locul unde infracţiunea a fost comisă. Cât priveşte criteriul material, pentru a considera un act ilicit drept infracţiune a dreptului naţiunilor, conform savantului profesor Donnedieu De Vabres, există următoarele premise:
Săvârşirea actului criminal se prelungeşte pe teritoriul mai multor state;
Bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte pentru comunitatea internaţională o importanţă materială sau morală;
Actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat demnităţii
umane, sentiment propriu tuturor oamenilor;5
Caracterul internaţional al terorismului terorismului Juriştii penalişti au arătat multă prudenţă cu privire la infracţiunile care trebuiau să intre în lista incălcărilor de drept internaţional. Acesta a fost şi cazul infracţiunilor de terorism. S -a examinat întotdeauna dacă o infracţiune are toate elementele pentru a fi considerată o infracţiune internatională. Pot avea deci, caracter internaţional numai formele de terorism în care autorii acţionează în scopuri politice colective demonstrându-se acest fapt. Printre actele de această 5
Chestor general dr. Anghel Andreescu, Comisar sef dr. Nicolae Radu, “Organizatiile teroriste”, Bucuresti 2008, pag
27
natură se numără acelea a căror efecte dăunătoare se manifestă pe teritoriul mai multor state şi cu o atare intensitate încât pune sub ameninţare însăşi ordinea politică internaţională. Din punct de vedere al aplicării în spaţiu a regulilor de drept penal, pentru infracţiunile de terorism, toate statele ar trebui să accepte principiul universalităţii. Pentru aceste infractiuni ar trebui deci, să se aplice legile penale ale fiecărui stat, indiferent de locul unde actele de teroare au fost comise şi independent de naţionalitatea autorului. În ultimii cinci ani au avut loc peste 1400 de atacuri teroriste cu caracter internaţional cauzând peste 2700 de victime. Terorismul internaţion al a devenit principalul inamic la statelor civilizate şi a determinat o schimbare dramatică a securităţii
mondiale. După prăbuşirea „Turnurilor gemene” din SUA de la 11 septembrie 2001; „trenurile morţii”de la Madrid (11 martie 2004, în care Spania şi alte 11 naţiuni au plătit un greu tribut de sânge barbarei teroriste: 200 de morţi şi circa 1400 de răniţi.) - fiind cel de-al doilea atentat de amploare în Europa după cel de la Lockerbie (21 decembrie 1988), când au murit 270 de oameni,
acesta fiind revendicat de Al-Qaeda.,„metrourile şi autobuzele morţii” de la Londra (7 iulie 2005) şi celelalte acţiuni teroriste care au continuat să ţină planeta sub o continuă teroare, comunitatea internaţională este pusă în faţa unui val de consecinţe tot mai greu de gest ionat, în condiţiile unei societăţi globalizate în care ameninţările la adresa securităţii au căpătat caracteristici transnaţionale, iar teatrul operaţiunilor teroriste acoperă întreaga lume. Tacticile tradiţionale ale terorismului cum ar fi luarea de ostateci, asasinatul politic, acţiunile directe, punctuale, nu intră în vederea lui Osama bin Laden. Ţintele atacurilor teroriste nu mai sunt persoane sau categorii de persoană, ci mase de oameni. Mase cât mai mari.
Operaţiunea teroristă de la 11.09.2001 a cauzat peste 4500 de victime, aparţinând unor categorii sociale, rase şi naţionalităţi diferite. La 11.03.2004, dispozitivele explozive au fost amplasate în trei trenuri şi au fost detonate când acestea erau pline de navetişti. Dispozitivele teroriste erau
adaptate pentru a fi detonate cu ajutorul unor telefoane mobile. Au fost amplasate 15 dispozitive din care 10 au fost detonate. Toate aceste presupun informaţii, sprijin logistic şi, nu în ultimul
rând, oameni. Un expert în terorism al serviciilor secrete americane CIA afirmă: "Dacă astăzi ai informaţii bune despre reţeaua Al-Quaeda, acele informaţii nu mai sunt operaţionale mâine." El compară reţeaua cu un virus care se schimbă permanent, încât este imposibil să -l prinzi şi să-l
distrugi în întregime. Tactica acestei organizaţii teroriste a devenit doctrina ofensivă antiamericană.
AMENINŢĂRI PREZENTE - JIHADUL
Am considerat necesar definirea acestui concept cu puternice conotaţii religioase, având în vedere motivaţia care, după cea a purificării etnice prin genocid vizată de promotorii
Holocaustului, a generat cele mai sângeroase atentate din istorie, curmând vieţile a zeci de mii de oameni nevinovaţi.6 Deşi Israelul a apă rut pe harta lumii în urmă cu doar 60 de ani nu i se poate
nega acestui popor dreptul de a exista pe teritoriul cuprins între Marea Mediterana, Deşertul Sinai, Înălţimile Golan, Liban şi Marea Moartă. În aceeaşi măsura un alt popor nu poate fi
izgonit de pe aceleaşi meleaguri, în care îl gasim din Evul Mediu Timpuriu, ba chiar dacă facem o paralelă cu scrierile Vechiului Testament, şi îi consideram strămoşi ai acestei naţii pe filisteni şi asirieni, putem concluziona că şi actualii palestinieni îşi au rădăcinile din antichitate în aceeaşi zonă frământată de toate trăirile umane cuprinse î n limitele extremului.În acest loc s-au născut
principalele religii ale civilizaţiei umane, de acest loc se leagă cruciadele ş i mai mult, acest mic teritoriu disputat reprezintă principalul motiv de anxietate pentru majoritatea musulmanilor de pe
toate continentele.Cum ar putea să fie altfel în condiţiile în care singurul loc sfâ nt pentru evreii de pretutindeni se află parţ ial sau total sub al treilea loc sfânt al Islamului. În prezent, evreii se roagă la singurul zid rămas din Sfântul Templul de la Ierusalim, pe o mare parte din ruinele
acestui edificiu fiind construită Moscheea lui Omar, aflată la nici 30 de metri distanţă.Nu doar palestinienii au format numeroase mişcări de eliberare, care au recurs majoritatea, dacă nu toate, la acte teroriste îndreptate împotriva civililor israelieni sau evrei cu diverse cetăţenii, ci şi israelienii sunt responsabili de formarea unor celule de acelaşi gen. “Kahana LaKneset”-"Kach", fiind printre cele mai cunoscute. Chiar statul israelian a luat fiinţă, nu ca rezultat al unor negocieri cu caracter diplomatic, ci ca urmare a acţiunilor armate, calificate la acea vreme ca “acţiuni teroriste” şi menţionăm aici atacurile a două grupări paramilitare evreieşti, LEHI şi
IRGUN, care la data de 09.04.1948 s-au remarcat prin uciderea a 107 arabi palestinieni în localitatea Deir Yassin, iar la 17 septembrie 1948 l-au asasinat pe mediatorul Naţiunilor Unite, contele Folke Bernadotte.7 6
Singurul poate, care a avut o soluţie la solutionarea conflictului
Chestor general dr. Anghel Andreescu, Comisar sef dr. Nicolae Radu, “Organizatiile teroriste”, Bucuresti
2008, pag 54
israeliano-palestinian a fost Yitzhak Rabin premier al Israelului, asasinat de un conaţ ional ultraortodox la 4 Noiembrie 1995.Mişcările de eliberare palestiniene s-au format şi au inceput să acţioneze, în general, după anii ’60, când lumea occidentală încă nu bănuia ce turnură vor lua lucrurile şi ce nouă ameninţare la adresa securităţii globale avea să apară .Începând cu acea perioadă sunt consemnate primele deturnări de avioane, primele atentate cu bomba şi chiar coaliţii militare regionale, toate îndreptate asupra Israelului în special şi î mpotriva evreilor în general. Războiul de 6 zile şi cel de Yom Kipurr ilustrează starea de spirit a lumii arabe încă de pe atunci. Analizând în aceeaşi notă scopurile urmăr ite de toţi liderii statelor arabe militarizate sau mai bine spus ai ţărilor î n care predomină religia islamică, vom observa că fondul rămâne în toate cazurile acelaşi: desfiinţarea statului Israel ş i izgonirea evreilor din Palestina. De cealaltă
parte, conform unor studii cu caracter psiho-social efectuate pe eşantioane diferite ale populaţiei israeliene, sunt semnalate apariţia unor elemente de natură să alarmeze nu doar Knessetul, ci întreaga opinie publică occidentală. Este vorba de acte preparatorii întreprinse de evrei ultraortodocşi, ce vizează aruncarea în aer a Moscheii lui Omar şi reconstruirea Templului; o parte din această categorie cate gorie a achiziţionat de-a lungul timp ului, pietre despre care cred că au facut parte din structura Templului şi cu care îşi doresc să contribuie la opera de reconstrucţie.În
perspectiva în care elemente extremiste din ambele tabere ar atenta la astfel de simboluri religioase, ori culturale sau ar aduce atingeri grave unor valori morale semnificative în baza cărora îşi orientează conduita şi chiar existenţa cele două naţiuni, izbucnirea unei noi deflagraţii
regionale sau chiar mondiale nu va mai fi un risc, ci o etapă inevitabilă.În prezent Israelul este în relaţii de cooperare şi bună vecinătate cu doi dintre vecinii săi, Egiptul şi Iordania. Iranul, Irakul,
Siria, Libia, Algeria, Sudanul şi toate facţiunile extremiste din statele cu vaste comunităţi musulmane sunt ostile, cel puţin la nivel declarativ, statului evreu. În acest context, un act care ar
aduce prejudicii valorilor islamice, de care s-ar putea face vinovate persoane cu orientări extremiste, oriunde în lume, ar constitui pentru comunitatea musulmana apelul la JIHAD, cu consecinţe dezastroase la nivel mondial. Am abordat problema perpetuă a Orientului Mijlociu
doar pentru a puncta principalul punct de plecare al terorismului internaţional; momentul în care acest fenomen negativ s-a extins cu rapiditate în ultima parte a secolului 20 şi î nceputul celui actual, factor de insecuritate şi instabilitate pe toate continentele.Parte integrantă în accepţiunea
de apărare a Islamului, Jihadul constituie simultan, atât un concept moral -religios, cât şi o formă de manifestare a conceptului respectiv. Cuvântul arab „Jihad“ este un termen care înseamnă să îţi încerci propria propria limită. Pentru musulmani Jihadul are două interpretări (înţelesuri). (înţelesuri). 8 Primul înteles al Jihadului se refera la a te strădui din toate puterile şi resursele pentru respectarea sistemului islamic de viaţă pentru a obţine favoarea lui Allah. Jihadul presupune un proces continuu, o luptă interioară a individului cu el însuşi, adică stabilirea “Maruf-ului” (ceea ce este drept şi adevarat) şi inlă turarea “Munkar -ului” (ceea ce este rău şi fals) din viaţa personală a fiecăruia şi implicit, din societate. Acest înteles al Jihadului ar putea fi definit ca lupta spirituală a fiecăruia împotriva viciului, pasiunii şi ignoranţei. Această manieră de întelegere a fost definită în timpurile moderne, dar i se acordă mai puţină atenţie decât celei de -a doua interpretări, care pune accent pe latura militară.Al doilea înţeles al Jihadului reprezintă „Războiul Sfânt“ împotriva necredincioşilor şi această interpretare este nescrisă în Coran. Potrivit jurisprudenţei islamice (interpretării Legii Sharia), acest cuvânt se foloseşte pentru a exprima lupta dusă în
numele lui Allah, împotriva duşmanilor Islamului care recurg la forţă. Potrivit acestui înţeles al cuvântului, credinţa islamică permite lupta pentru autoapărare, pentru protejarea religiei şi pentru cei care au fost expulzaţi cu forţa din case. Potrivit musulmanilor, războiul este este o necesitate a existenţei, un fapt care aparţine vieţii, atâta timp cât în lume există nedreptăţi, opresiuni, ambiţii deşarte şi cereri neîntemeiate. Omenirea trăieşte constant sub teroare şi acţiuni specifice războiului, provenite din nenumărate focare de pe glob. Acesta este motivul pentru care Islamul a recunoscut şi promovat „Războiul Sfânt“, o alegere justificabilă şi corectă (susţin musulmanii) pentru autoapărare, reinstaurarea dreptăţii, libertăţii şi păcii.Fiecare musulman are dator ia ia de a accepta sacrificiul suprem pentru apărarea Islamului. O comunitate se consideră eliberată de această îndatorire doar prin participarea la Jihad a unei părţi din comunitatea respectivă. În caz contrar (dacă nimeni din aceasta nu participă la Jihad), vina aparţine întregii comunităţi. Cel care moare în acest „Război Sfânt“ devine martir (shahid), fiindu-i garantat locul în „Rai“. În timp ce musulmanul de rând trebuie să aştepte judecata finală (după moarte, în faţa îngerilor Minkar şi Nakir), războinicul decedat în urma Jihadului ajunge direct în „Paradis“, dobândind fericirea eternă.În timp ce Jihadul ofensiv este acceptat de ramura sunnită a Islamului (aproximativ 90%
din populaţia musulmană), acesta este interzis în ramura şiită (aproximativ 9%) care consideră că numai Imamul (conducătorul spiritual şi temporal al noii comunităţi) este singurul în măsură să decidă „Războiul Sfânt“. Ramura kharijită şi mai mulţi lideri religioşi islamici fundamentalişti consideră că, alături de cele cinci îndatoriri i ndividuale obligatorii pentru fiecare musulman (potrivit celor două izvoare ale Islamului, Coranul şi Hadith -ul, există cinci obligaţii rituale individuale, stâlpii credinţei: mărturisirea credinţei, milostenia, rugăciunea, postul Ramadhan şi şi un al şaselea şaselea pelerinajul la Mecca), exista şi
stâlp, Jihadul, care este o îndatorire
colectivă.Posibile condiţii care trebuie îndeplinite pentru declararea Jihadului ar a r fi următoarele:
lupta sa fie initiata de necredincioşi, conform versetelor: „asupra acelora care au făcut războiul“;
musulmanii să fie persecutaţi: „pentru că ei au greşit“;
obiectivul necredincioşilor să fie distrugerea credinţei musulmane: „astfel am fi doborâţi la pământ“;
apărarea şi protecţia religiei islamice: „astfel Allah nu permite unui popor să -l nimicească pe celălalt“; Există patru modalităţi de a realiza Jihadul: cu inima, prin cuvânt, cu mâna şi cu sabia.
Prima se referă la lupta spirituală împotriva viciului, a pasiunii şi a ignoranţei; prin cuvânt – răspândirea cuvântului (a tradiţiei, care are la bază preceptele Coranului şi Legea sacră a
Islamului – Sharia); cu mâna să alegi să faci bine, iar cu sabia – să duci război împotriva necredincioşilor.Odată convertit la Islam, renunţarea la această religie este considerată o ofensă majoră. Jihadul este la fel de firesc pentru musulmani precum săvârşirea rugăciunii şi ţinerea postului. Eschivarea de la Jihad reprezintă un păcat de neiertat (dezicerea de preceptele Coranului).În prezent, părintele „Războiului Sfânt“ este considerată gruparea Hamas care însă de la înfiinţare (1978) a adoptat Jihadul ca formă de luptă împotriva Israelului. Această luptă a cunoscut o radicalizare accentuată în perioada 93-94 când a fost adoptat conceptul „istishhad“
(sacrificiul voluntar – sinuciderea).Potrivit structurilor specializate în Orientul Mijlociu, în special din Israel, această radicalizare a luptei trebuie percepută nu ca o amplificare a acţiunilor sau extindere a oricăror restricţii religioase sau morale. Lumea islamică nu are o autoritate religioasă, de genul papalităţii, care să asigure o unitate de vederi şi comportament.Universitatea
Al Azhar din Cairo, considerată cea mai prestigioasă instituţie de studii religioase islamice, nu a reuşit până în prezent să impună o conduită general acceptată, privind sinuciderea sau să argumenteze integrarea acesteia în concepţia pacifistă a Coranului.Deşi Coranul interzice sinuciderea ca formă de subordonare a unor probleme personale, nu precizează nimic în legătură cu săvârşirea acestui act, pentru o cauză comună, dacă acesta se petrece cu binecuvântarea unui iman sau a altui lider musulman autorizat. Pentru a legaliza aceste acţiuni, o serie de lideri religioşi au adoptat poziţii comune, interpretând prevederile Coranului în aşa fel încât actele
teroriste sunt considerate acte de război în numele lui Allah, iar autorii sunt consideraţi martiri.Terorismul sinucigaş este un termen relativ nou, apărut pe plan internaţional, care nu are acoperire în dreptul internaţional. Definiţiile terorismului sinucigaş nu au constitu it subiect de studiu decât în anumite cercuri universitare din Orientul Mijlociu şi SUA, iar subiectul în sine, ca formă de exprimare şi de comportament social al individului (grupului) este într -o formă incipientă de studiu. Faptul că sinuciderea, ca act împotriva umanităţii, nu este judecată de către tribunalele internaţionale, se datorează apariţiei sale recente şi evoluţiei birocratice a structurilor legislative internaţionale.Transformarea terorismului internaţional î ntr-un fenomen social de amploare, cu ameninţări asimetrice nu a reuşit să dinamizeze procesul de intervenţie juridică şi să legalizeze procedurile de aducere în instanţă pe plan internaţional.Terorismul sinucigaş este definit ca o acţiune violentă, motivată politic, executată în mod conştient, determinat şi cu intenţie de suicid împreună cu ţintele alese în cursul unei acţiuni. Moartea planificată prin voinţa proprie a sinucigaşului este considerată ca factor necesar al succesului operaţiunii. De asemenea
terorismul sinucigaş este apreciat ca fiind un mod de acţiune a cărei finalitate depinde de moartea teroristului care ştie că, dacă nu se sinucide, operaţiunea nu poate fi încununată încunun ată de succes.În ambele definiţii, elementul central îl reprezintă certitudinea atacatorului că moartea sa este necesară pentru reuşita atacului.Terorismul sinucigaş se constituie într -un mod de acţiune unic faţă de celelalte forme şi metode de atac terorist, succesul operaţiunii fiind asigurat nu atât de
efectul pe care îl produce, ci de moartea atacatorului. În studiile de specialitate se acordă o mare importanţă sublinierii acestui lucru, apreciindu -se că prin aceasta impactul psihologic asupra mulţimii este mult mai mare. Se apreciază că terorismul sinucigaş a devenit un fenomen social,
cu bază religioasă (promovat de liderii fundamentalişti ca formă actuală a Jihadului) susţinut prin cutume sociale, dar mai ales prin finanţare. Se consideră că terorismul sinucigaş nu va dispărea, transformându -se probabil, într-o
formă de manifestare a comportamentului individual deviant, argumentată de nerealizări şi decepţii personale alimentate de un climat social potrivnic p otrivnic sau indiferent.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A
TERORISMULUI Într-o lume marcată de manifestarea din ce în ce mai brutală a evenimentelor de ordin politic, naţionalist sau religios, amplificarea violenţei, în general, şi a celei teroriste, în special, generează o permanentă ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Se poate afirma că, actualmente, sursele unor potenţiale acte de terorism sunt prezente constante pe teritoriul ţării noastre. În ultima perioadă şi -au făcut apariţia şi în România actele de terorism, constatându-se o intensificare a situaţ iilor de alarmare a publicului sau a autorităţilor publice prin semnele false de pericol, de natură să provoace stare de panică ori de groază şi să impună autorităţilor intervenţia la faţa locului, prin dislocarea forţelor din sectoarele î n care au misiunile principale.9 Poziţia geostrategică a României a constituit, începând cu anul 1990, un punct de atracţie pentru diverşi cetăţeni străini, mai ales de când Iugoslavia a devenit ,,butoiul cu pulbere al Europei”, iar tranzitarea Est-Vest se face prin ţara noastră, folosită ca placă turnantă pentru
diferite afaceri periculoase. Organizaţii de traficanţi folosesc România ca un cap de pod între Orient şi Occident, având în vedere faptul ca situaţia din fosta Iugoslavie a mutat centrul de greutate al traficului
rutei balcanice, care include acum România. Pericolul terorist intern rezultă din prezenţa în ţară, pe perioade îndelungate, a unor persoane străine cu antecedente pe linia organizaţiilor teroriste, dar şi a unor autohtoni din lumea interlopă, racolaţi de aceste organizaţii teroriste, existâ nd pericolul, riscul angajării lor în lupta politică, aici putând aminti dosarul de terorism în care este implicat fostul om politic Omar
Hayssam. 9
Carta Alba a Securitatii si Apararii Nationale, Bucuresti,. 2004
În urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, care a adus în atentie ameninţarea reprezentată de terorism la adresa securităţii naţionale şi globale, România a elaborat Strategia naţională de prevenire ş i combatere a terorismului. Strategia îşi propune ca obiective
majore:
identificarea, monitorizarea şi evaluarea constantă a tuturor riscurilor ş i
ameninţărilor, respectiv a vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţ ionale, care pot contribui la apariţia şi dezvoltarea terorismului;
protejarea teritoriului naţional, a populaţiei şi a obiectivelor româneşti din interior şi
exterior de activităţile asociate terorismului;
prevenirea implicării cetăţenilor români şi rezidenţilor străini din România în
activităţi subsumate terorismului internaţional;
participarea la eforturile internaţionale de prevenire şi combatere a fenomenului
terorist, prin: o
contribuţii active la iniţ iativele bi şi multilaterale, acţ iuni politicodiplomatice,
reglementări
şi
instrumente
normative,
mecanisme
internaţionale de cooperare interinstituţională menite să prevină apariţia, dezvoltarea şi manifestarea fenomenului terorist; o
transpunerea în cadrul normativ a obligatţilor asumate de statul român;
o
schimb de informaţii şi participarea cu forţe armate specializate la operaţiuni militare multinaţ ionale, sub mandat ONU, destinate prevenirii şi combaterii terorismului.
În vederea implementării obiectivelor din strategie, a fost constituit ,,Sistemul naţional de prevenire şi combatere a terorismului”. Acest sistem este coordonat, la nivel strategic, de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar la nivel tehnic/operaţional, de către Serviciul Român de Informaţii.
De asemenea, Sistemul include ministere cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării naţionale (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Comunicaţiilor ş i Tehnologiei Informaţiilor, etc.),
serviciile speciale, Parchetul, Banca Naţională a României, precum şi autorităţile naţionale: Agenţia Naţională pentru Controlul Exporturilor Strategice ş i Interzicerea Armelor Chimice, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Principiile de acţ iune în cadrul Sistemului naţional de prevenire ş i combatere a
terorismului sunt: Principiul deplinei legalităţ legalităţ i, care impune respectarea strictă a
prevederilor Constituţiei
şi legilor în vigoare; Principiul prevenirii prevenirii săvârşirii săvârşirii de acte teroriste ,
care consacră necesitatea identificării
anticipate si înlăturaăii în timp util a premiselor de apariţie în raza de acţiune a instituţ iilor sistemului, a unei ameninţări de natură teroristă; ei în cooperare, Principiul complementarităţ complementarităţii ii şi coerenţ ei
care impune instituţiilor din
sistem o coordonare a activităţilor.10
În vederea transpunerii în practică a Strategiei, instituţ iile componente au încheiat Protocolul general de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de prevenire ş i combatere a terorismului, cuprinzând sarcinile ce le revin, subsumate tuturor tipurilor de misiuni şi responsabilităţi destinate sistemului.
Principalele misiuni pentru prevenirea terorismului sunt : ◊
activităţi informativ-operative, derulate în interiorul şi exteriorul teritoriului naţ ional;
◊
activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane, financiare, logistice şi informaţionale a organizaţiilor teroriste;
◊
activităţi de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare pentru asigurarea securităţii principalelor categorii de factori umani şi de obiective autohtone şi străine de pe teritoriul naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti din străinătate,
potenţial vizate de acţiuni teroriste; ◊
activităţi de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile generate de acţ iuni teroriste cu
diverse mijloace specifice, în vederea limitării/combaterii efectelor acestora; 10
Serviciul Roman de Informatii, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate, "Terorismul in lume",
Bucuresti 2004
◊
activităţi de informare şi relaţ ii publice vizând cetăţenii români din ţară şi străinatate;
◊
activităţi de instruire şi perfectionare profesională a specialiştilor instituţiilor din componenţa sistemului, implicaţi în misiunile de prevenire şi combatere a terorismului;
◊
activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ privind acţiunile teroriste ;11
Misiunile privind combaterea terorismului se realizează prin:
activităţi de sancţionare preliminară sau, după caz, post factum, a preocupărilor şi faptelor
subsumate terorismului;
intervenţia antiteroristă nemijlocită, în cazurile în care sunt iminente, se derulează ori au avut loc acţiuni teroriste;
participarea la operaţiuni de prevenire şi combatere a terorismului, prin cooperare internaţională, pe diverse spaţii.;
În vederea îndeplinirii rolului ce-i revine în coordonarea tehnică a sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, la nivelul Serviciului Român de Informaţii a fost constituit Centrul de Coordonare Operativă Antiterorista. Centrul de Coordonare Operativă
Antiteroris tă are ca sarcină prioritară implementarea Strategiei în cadrul Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, prin: o
urmărirea implementării Strategiei în cadrul funcţionarii sistemului
naţional de prevenire şi combatere a terorismului; o
d e la celelalte instituţii din procesarea analitică a fluxului de date primite de
sistem şi asigurarea informă rii lor adecvate; arhivarea acestor informaţii şi gestionarea
bazei de date unificate; o
asigurarea comunicării cu structuri partenere străine în cadrul schimbului
de informaţii pe profil; o
asigurarea unui cadru permanent de discuţii, la nivel de experţi, privind
mijloacele de optimizare a activităţii sistemului naţional de prevenire ş i combatere a terorismului;
o
asigurarea, î n caz de nevoie (criza teroristă sau care subsumeaza activităţi
teroriste), a suportului logistic şi operaţional pentru un Centru Naţional de Acţiune Antiteroristă. 12
În cadrul Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă sunt numiţi reprezentanţi ai unor instituţii din cadrul Sistemului, iar în cazul unor evoluţii critice de natură teroristă, în funcţie de dimensiunile şi implicaţiile crizei, sunt detaşaţi şi reprezentanţi ai altor instituţii ş i
organisme în conformitate cu prevederile Protocolului general de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului.
VALORIFICAREA POZIŢIEI GEOSTRATEGICE A
ROMÂNIEI Securitatea naţională a României este direct influenţată de poziţionarea sa la confluenţa a patru spaţii: central-european, sud-est european, răsăritean şi cel al zonei Mării Negre, zonei Caucazului şi a Asiei Centrale, cu prelungire spre cea a Mediteranei şi Orientului Mijlociu. Poziţia geostrategică a României reprezintă un atu în promovarea unor politici de stabilizare ş i
angajare a acestor spaţii, prin dezvoltarea cooperării intra ş i inter-regionale în contracararea riscurilor la adresa securităţii continentale şi globale, în corelaţie cu abordările organizaţiilor internaţionale (îndeosebi NATO, UE, OSCE). Atât prin poziţia geo-strategică cât şi prin elementele fundamentale ale politicii de securitate, rolul României ca actor individual şi ca membru NATO poate fi definit pe 2 paliere: regional şi global.13
12
Cornel Trandafir & Tudor Tanasescu, Antiterorismul European si Romanesc, Ed. Sitech,2006, pag. 15
13
Nicolae, Ion -Antropogeografie. Geografie umana si economica generala, Ed. UNIVERSITARA, 2005, pag. 33
ROLUL ROMÂNIEI ÎN PLAN REGIONAL Accesul la Dunăre şi Marea Neagră, situarea la confluenţa spaţiilor centraleuropean, sudest european, răsăritean şi cel al zonei Mării Negre, Caucazului şi Asiei Centrale, reprezintă o capacitate strategică pe baza căreia politicile regionale ale României, în calitatea sa de stat
membru al NATO şi membru UE, pot fi dezvoltate pe patru direcţii. Prin poziţia sa geografică, România aparţine spaţiului central european, integrat în NATO şi în UE, în contextul proceselor de extindere care au fost etapizate în anii 2004 ş i 2007.
România, actor important în stabilizarea mediului regional de securitate, prin angajamentele şi acţiunile sale, contribuie la extinderea zonei de securitate central europene spre alte regiuni. Totodată, România a dezvoltat relaţii privilegiate ş i parteneriate de substanţă cu statele membre NATO din Europa Centrală. Acestea se bazează, atât pe convergenţa intereselor majore de securitate a aliaţilor central europeni, cât şi pe existenţa unor anumite coordonate istorice comune.Zona central europeană reprezintă un potenţial furnizor de securitate.
a) pentru estul Europei. În acest sens, parteneriatul româno-ungar poate constitui un model de relaţii bilaterale în Europa Centrala şi de Est. Relaţ iile de cooperare România -Polonia,
ca state central europene cu un potenţial geostrategic major, constituie de asemenea un element de proiectare a stabilităţii şi securităţii spre estul Europei. Integrarea completă a Europei Centrale în NATO şi Uniunea Europeana va conduce la substanţierea cooperării regionale şi va contribui la securizarea frontierelor geografice şi virtuale
ale continentului european. b) asigurarea unui climat de stabilitate în Balcani reprezintă un obiectiv major al politicii de securitate a României. Zona sud-est europeană a înregistrat progrese semnificative în rezolvarea anumitor revendicări de natură etnică, identitară şi teritorială. Atât în plan politic, cât şi economic şi militar, România reprezintă un catalizator al politicilor regionale de cooperare. c) Substanţa implicării sale în Balcani nu este dată numai de asigurarea în plan militar a stabilităţii, dar şi de asistenţa oferită î n domeniul reformei sectorului de securitate pentru statele fostei Federaţii Iugoslave. Politica subregională a României este marcată de asumarea responsabilităţilor proprii în stabilizarea regiunii, conform principiului regional ownership aplicat atât în planul acţiunilor individuale, cât şi în participarea la organisme ş i procese
subregionale. În acest sens, România sprijină obiectivele de integrare europeană ale statelor din Balcanii de vest, propunând dezvoltarea unei platforme politice de solidaritate, în scopul ii formalizării unui nou stadiu al cooperării statelor din Europa de Sud-Est şi al consolidăr ii perspectivei de aderare la UE pentru regiune. În context, România a salutat semnarea Cartei Parteneriatului Adriatic, opinând că statele participante la aceasta vor continua eforturile în vederea consolidării instituţiilor democratice, societăţ ii civile, statului de drept, economiei de piaţă şi a compatibilităţii militare cu NATO. d) Stabilitatea şi evoluţia democratică a statelor din Europa de Est, precum şi dezvoltarea capacităţilor acestora de a contribui la securitatea regională şi euroatlantică, prezintă o relevanţă directă pentru spaţiul euro-atlantic. Ca stat membru al NATO şi al UE, România va contribui la consolidarea stabilităţii şi securităţ ii regionale prin dezvoltarea cooperării cu vecinii săi răsăriteni în domeniul securităţii, inclusiv în cadrul EAPC si PfP. România va susţine dezvoltarea cooperării NATO-Rusia, de o manieră care să încurajeze participarea constructivă şi eficace a Federaţiei Ruse la securitatea euro-atlantică. Totodată, ţara noastră va continua să acţioneze în vederea dezvoltării unui parteneriat pragmatic şi modern cu Federaţia Rusă, pe baza Tratatului de Prietenie şi Cooperare încheiat în iunie 2003. Având în
vedere valoarea geostrategică a Ucrainei în spaţiul euro-atlantic, România va sustine aspiraţiile euro-atlantice şi europene ale Ucrainei şi amplificarea cooperării sale cu NATO. De asemenea, consolidarea evoluţiei democratice a Republicii Moldova, întărirea capacităţilor sale de a combate criminalitatea transfrontalieră, precum şi identificarea unei soluţii politice viabile ş i benefice a conflictului transnistrean sunt importante pentru securitatea euro-atlantică. România va susţine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi participarea sa la procesele de
cooperare din Europa de Sud-Est. e) România doreşte să contribuie la translatarea rezultatelor pozitive ale cooperării multinaţionale din sud-estul Europei spre zona Mării Negre ş i a Caucazului, regiuni care reprezintă o sursă de riscuri la adresa securităţ ii europene, dar care dispun de asemenea de un deosebit potenţial de dezvoltare, insuficient exploatat până în prezent. După sfârşitul Războiului Rece regiunea Mării Negre nu mai poate ramâne doar un cordon sanitar sau o simplă zonă de
interferenta a diferitelor dezvoltări subregionale. În acest sens, politica de securitate a României vizează conectarea sud-estului Europei, zonei Mării Negre şi a Caucazului, regiuni care reprezintă o sursă de riscuri la adresa securităţ ii europene, dar care dispun de asemenea de un
deosebit potenţial de dezvoltare, insuficient exploatat până în prezent. Dupa sfârşitul Războiului Rece regiunea Mării Negre nu mai poate ramâne doar un cordon sanitar sau o simplă zonă de interferenţă a diferitelor dezvoltă ri subregionale. În acest
sens, politica de securitate a României vizează conectarea sud-estului Europei, zonei Mării Negre, Caucazului şi Mediteranei într-o abordare unitară din perspectiva existenţei unor riscuri şi oportunităţi comune acestora. Poziţia geostrategică a României va fi valorificată în planul asigurării stabilităţii, dezvoltării economice, promovă rii proiectelor de infrastructură
transcontinentală, asigurării securităţii rutelor energetice ş i de transport. De asemenea, România se aliniază politicilor NATO şi UE de sprijinire a democratizării şi oferire de asistenţă de securitate statelor din regiune. Proiectarea stabilităţii în spatiile
adiacente Mării Negre se va realiza în congruenţă cu politicile NATO şi UE în regiune, va beneficia de parteneriatele României cu Turcia şi Grecia şi va fi sprijinită prin dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu Federaţia Rusă ca actor regional major.
ANGAJAMENTUL ROMÂNIEI ÎN PLAN GLOBAL Prin participarea la iniţiative, procese şi operaţiuni militare din Africa până în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, România si -a afirmat potenţialul global de promovare a stabilităţii şi securităţii. Activitatea sa în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Organizaţiei Mondiale a Munc ii sau Fondului Monetar Internaţional reprezintă de asemenea modalităţi de participare la procese globale cu relevanţă directă pentru securitatea naţională a României. România este implicată substanţial în eforturile internaţionale şi statale de combatere a noilor provocări globale la adresa păcii şi securităţii internaţ ionale.
Astfel, România a participat în numeroase operaţiuni de menţinere a pă cii, a răspuns la crize şi combaterea terorismului cu peste 10.000 de oameni, personal militar şi de poliţ ie. România participă cu peste 500 de militari în Operaţiunea Ope raţiunea Enduring Freedom Freedo m şi în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate din Afganistan (ISAF) şi a trimis recent 700 militari în cadrul forţ ei de stabilizare din Irak. Participarea la aceste operaţiuni subliniază
angajamentul global al României în combaterea noilor riscuri la adresa securităţii internaţionale, ca parte intrinsecă a politicii sale de securitate. UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE
ÎNCETAREA RĂZBOIULUI RECE
Masterand: Fotache Robert
