1
NOUA MEDICINA GERMANA DR. HAMER Pe 18 august 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist şef la clinica oncologică a Universităţii din München, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost împuşcat. Dirk a murit în decembrie 1978 şi, câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A descoperit foarte curând că, la fel ca el, toţi bolnavii de cancer pe care îi ştia au trecut prin experienţe extrem de stresante înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate prin creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a confruntat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit astfel că orice boală, nu numai cancerul, este controlată printr-o zonă din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un conflict-şoc psiho-emoţional perfect identificabil. Astfel a apărut paradigma revoluţionară a Noii Medicine Germane, care nu numai că le explică în mod demonstrabil bolnavilor de cancer cauzele reale ale bolii lor, dar le oferă şi o şansă reală de vindecare, fără mutilare şi otrăvire prin aşa-zisele tratamente chirurgicale, radioterapice şi chimioterapice... Rezultatul cercetărilor lui Hamer se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier şi corelaţia cu organele şi ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a „Diagramei ştiinţifice a GNM" este în lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale „Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine", datorită faptului că aceste legi biologice, valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând ale interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine (GNM - Noua Medicină Germană®). În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorale. Totuşi, până astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici independenţi, cât şi de asociaţii profesionale. La scurt timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa la descoperirile sale ştiinţifice, sau i se va refuza reînnoirea contractului său la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală, pe motiv că a refuzat să se conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, el era hotărât să-şi continue munca şi, în 1987, a reuşit să-şi extindă descoperirile practic la orice boală cunoscută de medicină.Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane şi de către cele franceze şi chiar încarcerat o perioadă. Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă cercetările şi continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a „Noii Medicine Germane". Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer. BOLILE AU LA ORIGINE UN ŞOC PSIHO-EMOŢIONAL CARE SE REFLECTĂ MAI ÎNTÂI LA NIVELUL CREIERULUI Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un şoc emoţional care surprinde individul total
2
nepregătit“ (Prima Lege Biologică). În onoarea fiului său, Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci el se propagă şi la nivel biologic şi trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale. Animalele experimentează aceste şocuri cu consecinţe biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neaşteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei ameninţări de moarte. Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului" când îşi pierde casa sau locul de muncă, pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin" poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei; un şoc conflictual de tipul „abandonului" poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă; copiii suferă deseori un şoc conflictual „de separare", când mama se decide să se întoarcă la muncă sau când se despart părinţii. Analizând mii de tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând o leziune care este vizibilă pe tomografie ca un set clar de inele concentrice (în 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit şocul către organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare maladivă specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări. În timp ce „vechiul creier“ (cerebelul, zona amigdaliană) corespunde unor „programări“ legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier" (creierul mare) este „codat“ cu teme mult mai avansate, precum cele legate de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine. Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul în care organismul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt corelate cu stratul embrionic al germenului din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologică). GNM „Ontogenetic System of Tumors" (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustrează că organele controlate de „vechiul creier" care derivă din endoderm sau organele ce derivă din mezoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat după ce conflictul corespondent se reflectă la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS). Să luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte", deoarece, în termeni bio-fiziologici, frica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului. Analiza tomografiilor întreprinsă de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer la plămâni prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de moarte", înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor, teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic
3
de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte. Cancerul la sân, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul „mamă-copil" sau „probleme cu partenerul". Aceste tipuri de conflicte impactează întotdeauna vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil dacă îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul tainic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui partener bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme). Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier". Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict, de un şoc specific care activează un „program biologic precis" (A Cincea Lege Biologică), ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict, există o zonă cerebrală specifică ce coordonează acest program de urgenţă. În vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului şoc, situaţia este opusă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) îşi au originea în ectoderm sau în mezodermul noului creier. În momentul producerii conflictului-şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres relaţionată cu conflictele-şoc corespondente. Aşa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă. Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai târziu decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortextul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul „copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân“. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict atunci când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poată drena mai uşor şi să nu se congestioneze sânul. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reacţie-răspuns biologic. Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata fazei active a conflictului-şoc nu există practic niciun simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sânului. CELE DOUĂ FAZE ALE ORICĂREI BOLI Dr. Hamer a descoperit, de asemenea, că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar desfăşurarea oricărei boli are loc în două faze. (A Doua Lege Biologică). În timpul primei faze, a conflictului activ (şi anume atâta timp cât conflictul persistă), întregul organism se orientează spre a face faţă conflictului. În timp ce la nivel fizic au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă, de asemenea, cu situaţii neaşteptate. Comutată într-o fază de stres (sympathicotonia), mintea
4
devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburările somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este denumită şi „faza rece". Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale. Dr. Hamer a demonstrat, fără nicio îndoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în niciun caz celulele canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În Noua Medicină Germană, distincţia dintre cancerul malign şi cel benign nu are nicio valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca marcării tumorali) care, pur şi simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită fixată în mod complet arbitrar. Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, aceasta se petrece de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale. De cele mai multe ori, este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau al unei prognoze negative, de genul „Mai ai doar şase luni de trăit!", impact ce aruncă pacienţii de cancer şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă sau chiar deloc, sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia şi, în cele din urmă, mor în urma unui proces agonizant, proces pe care „tratamentele“ convenţionale pentru cancer nu fac decât să îl accelereze. Dacă pacientul nu a făcut niciun tratament de cancer (în special chimioterapie sau radioterapie), NGM are o rată de succes de 95 până la 98%. Este o ironie a sorţii că aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când Dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale fără a avea licenţă medicală (ridicată abuziv), pentru trei persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului că, după 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, prin chimioterapie şi radioterapie (iradiere), cifra aceasta este dezastruos de mică, adică doar 3-5% dintre pacienţi mai rămân în viaţă după 5 ani. Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostasticianului Dr. Ulrich Abel (Germania): „Rata de succes a majorităţii chimioterapiilor este jalnică… nu există nicio dovadă ştiinţifică referitoare la capacitatea tratamentului prin chimioterapie de a mări în mod apreciabil durata de viaţă a pacienţilor care suferă chiar de cele mai comune forme de cancer organic. Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă o totală deşertăciune ştiinţifică.“ (Revista ştiinţifică „The Lancet“, 1991). FIINŢA UMANĂ SE VINDECĂ SINGURĂ Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în regimul de reparare şi refacere, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale în perioada de vindecare. A doua fază este denumită „faza caldă" şi în această perioadă, vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea. Odată cu rezolvarea conflictului, se produce o transformare la nivelul organelor: proliferarea celulară (vechiul creier este legat de controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul noueste legat de controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanşat procesul de reparare specific. O zonă care
5
s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase cauzate de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt: hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii (vezi mai jos). Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă drept tumoare malignă. În NGM, distingem, la fel, două tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt împărţite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi prin care sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-şoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile de ficat, tumorile uterului, tumorile de prostată etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare. În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringial şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar până la urmă, la sfârşitul procesului de vindecare. Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O femeie nu face un cancer de sân fără motiv! Aşa cum nici faptul că el se dezvoltă exact la sânul stâng nu este o coincidenţă. IMPORTANŢA LATERALITĂŢII NOASTRE BIOLOGICE Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum este cancerul se dezvoltă în partea stângă sau dreaptă a organismului. Aceasta este regulă: o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul său cu partea stângă a organismului, şi cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii etc. Pentru stângaci este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între emisferele cerebrale şi părţile organismului, în sensul că fiecare emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a trupului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma pe care o ţinem deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer la sânul drept, un chist ovarian la ovarul stâng, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral) ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci când conflictul originar a avut loc. În ceea ce priveşte conflictele mai avansate (şi regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie, de asemenea, luat în calcul, pentru o evaluare precisă. ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, el a descoperit că microbii precum ciupercile, bacteriile şi viruşii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină concordanţă cu logica evolutivă. (A Patra Lege Biologică). Bacteriile tuberculozei, spre exemplu, populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul:
6
tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile la sân, melanoamele şi mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului excesiv de antibiotice sau în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra corespunzător. Ca urmare, rămân pe loc şi sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină, ele pot fi totuşi diagnosticate ca şi cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării veştii, cu noi simptome. Înţelegând legile biologice ale desfăşurării bolilor, această perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare a ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, membrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi gripa stomacală indică faptul că procese virulente, naturale, de vindecare sunt în curs. În ceea ce priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer prefera să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul timp, existenţa viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor respective. Dilema în care se găseşte medicina convenţională este aceea că eşuează în a recunoaşte tiparul de evoluţie în două faze a fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod obişnuit scăpată din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea acestora este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt consideraţi răufăcători şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Până la urmă, organismul nostru este cel care „angajează“ microbii, pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi, bineînţeles, transmişi, dar ei rămân inofensivi până în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict. TEORIA METASTAZELOR, O SIMPLĂ FICŢIUNE ACADEMICĂ Bazându-se pe GNM, „Sistemul Ontogenetic al tumorilor", teoria vast răspândită a metastazelor care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge şi limfă, cauzând tumori şi în alte locuri, este, în cuvintele Dr. Hamer, pură ficţiune academică. Celulele în general şi celulele canceroase în mod special nu îşi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică şi nici nu pot trece de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasă a unei tumori pulmonare, care este de origine endodermă, controlată de zona amigdaliană a creierului şi care proliferează de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma într-o celulă osoasă, care este de origine mezodermă şi este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul fazei active a conflictului, în procesul de decalcifiere. În scenariul conform căruia cancerul pulmonar metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar creează, de fapt, un gol (descompunere celulară! – reversul cancerului) în anumite oase din organism. Trebuie, de asemenea, să ne întrebăm de ce celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Dacă celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat sângele donat, pentru a căuta celule canceroase ? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori în pereţii vaselor de sânge ai pacienţilor bolnavi de cancer ? Acum doi ani, pe 19 august 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un articol intitulat Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân, conţinând declaraţii revelatoare: Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani şi până acum, nicio tehnologie existentă nu a reuşit să izoleze în mod cert nici măcar o singură celulă tumorală, dintre milioanele de globule roşii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată (aşa cum indică articolul), nu sugerează asta cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul şi a speriat, fără nicio
7
noimă, de moarte milioane de pacienţi bolnavi de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii? Dr. Hamer nu neagă, bineînţeles, posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase, care se transformă, în mod mirobolant, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea unui nou conflict-şoc. Noul DHS poate fi declanşat de o altă experienţă traumatizantă adiţională, sau prin şocul provocat de comunicarea diagnosticului. Aşa cum am menţionat mai devreme, comunicarea unui diagnostic neaşteptat de cancer, sau informarea cuiva că are metastaze poate declanşa o spaimă de tipul frică de moarte (provocând cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relaţionat cu şocul emoţional, cauzând noi cancere în diferite alte părţi ale organismului. În multe cazuri, aceşti pacienţi nu supravieţuiesc până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte grave, care îi slăbeşte până la punctul în care mai au foarte puţine şanse de supravieţuire în confruntarea cu toxicul şi ucigaşul tratament chimioterapic. Al doilea tip de cancer foarte întâlnit după cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit că oasele noastre sunt din punct de vedere psiho-emoţional legate de încrederea, respectul şi stima de sine. Altfel zis, spunându-i-se cuiva că are o boală care îi ameninţă viaţa, mai ales una care se presupune că se răspândeşte ca un incendiu în organism, este echivalent pentru bolnav cu a accepta că: acum este complet inutil şi, pe lângă faptul că se simte inutil, oasele încep să se decalcefieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot aşa cum se fracturează un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfârşitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectivă, asigurându-ne în acest fel că suntem mai bine echipaţi, în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine. NATURA TUMORILOR CEREBRALE Odată ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale împreună cu psihicul şi organul aferent intră în faza de vindecare. La repararea oricărei răni, se dezvoltă un edem (fluid în exces), pentru a oferi protecţie ţesutului cerebral ce este refăcut. Pe tomografie, modificările sunt foarte uşor de observat: inelele concentrice vizibile anterior se estompează după apariţia edemului şi apar acum neclare. Atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, prin intermediul creierului este declanşat un scurt şi puternic impuls care expulzează edemul. În terminologia NGM, această reglare este denumită Criza epileptică (CE). În timpul crizei, întregul organism este aruncat, pentru scurt timp, într-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat şi greaţă. Intensitatea şi durata acestei crize pre-programate este determinată de intensitatea şi durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice sunt doar câteva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criză depinde întotdeauna de natura conflictului şi de zona cerebrală corespunzătoare implicată. După ce edemul cerebral a eliminat, ţesutul conectiv ce oferă suport structural neuronilor se reface în zona respectivă, pentru a restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost afectate de şocul datorat conflictului (DHS). Această acumulare naturală este ceea ce medicina convenţională denumeşte tumoare cerebrală, vestea apariţiei acesteia având în contextul medicinei convenţionale consecinţe cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală care apare paralel şi la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifică care se află simultan în faza de reparare). Astfel că metastazele cerebrale nu există, de fapt, nici ele. TERAPIA NOII MEDICINE GERMANE (pe scurt) Primul pas în terapia GNM este să găseşti o înţelegere a naturii biologice a simptomului, de exemplu:
8
corelaţia dintre un anumit tip de cancer şi cauzele sale psihice. O tomografie şi un istoric medical complex sunt, de asemenea, vitale pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activă a conflictului sau deja a început să se vindece. Dacă este încă în faza activă, atenţia trebuie îndreptată spre identificarea cauzei şocului iniţial DHS şi spre dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este crucială pregătirea pacientului şi informarea lui despre simptome şi despre procesul vindecării şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinei, un sistem sigur, care ne permite nu numai să înţelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele oricărei boli. Aceasta este adevărata medicină preventivă, un aspect al NGM care cu greu poate fi dezbătut suficient. Adevărata medicină preventivă necesită înţelegerea cauzelor reale ale bolii, şi aceasta este exact ceea ce cercetările Dr-lui. Hamer furnizează în detaliu. Înţelegând cele „Cinci Legi Biologice" ale cauzei şi ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama şi panica ce apar adeseori odată cu instalarea anumitor simptome. Această cunoaştere este mai mult decât putere. Ea poate efectiv salva vieţi. SINTEZA PRINCIPIILOR NOII MEDICINI GERMANE Noua Medicină Germană® este un set de descoperiri şi principii care pune la baza apariţiei şi evoluţiei bolilor: · principiile universale biologice; · interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane: psihic, creier şi organe. Noua Medicină Germană® priveşte corpul ca un întreg, în care psihicul este integratorul tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar creierul este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict şi organelor corespunzătoare acestora. Noua Medicină Germană® este o ştiinţă a naturii, bazată pe 5 legi biologice care sunt aplicabile fiecărei boli ale oamenilor sau mamiferelor. În Noua Medicină Germană®, boala nu este o eroare a naturii ci ea are o anume semnificaţie biologică. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii proiectate cu scopul de a-l ajuta pe individ să coopereze cu evenimentele apărute în viaţa lui sau să îl elimine pe baza mecanismelor de selecţie necesare evoluţiei grupului din care individul face parte Dr. Hamer a constatat faptul că moartea soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi corelate cu împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca medic, cercetător şi şef al clinicii de oncologie din munhen, dr. Hamer a ajuns la următoarea concluzie: Un eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic care se va manifesta în transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale parametrilor sistemului nervos care la rândul lor pot produce creşterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze şi perturbări funcţionale în organe specifice fiecărui tip de conflict biologic. După 20 de ani de cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a stabilit că un conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire: rece, canceroasă sau necrotică, iar dacă conflictul este rezolvat, se trece la o fază de vindecare: caldă prin care procesele canceroase sau necrotice sînt inversate pentru a se autorepara ţesuturile afectate în faza de îmbolnăvire şi a restabili starea de sănătate optimă. CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE® DESCOPERITE ŞI FORMULATE DE DR. HAMER: 1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ: regula de fier a cancerului: A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);
9
B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri concentrice vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător într-un anumit organ în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului; C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia hh în creier şi a cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului apariţiei HH 2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze: A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte; B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit. 3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor echivalente cancerului: A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul lui generează hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel; B. Conflictele care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din endoderm şi cerebelul generat din mesoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi micobacterii) sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor până la disfuncţie completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire ca (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict); C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate generate de obicei de conflicte psihologice. 4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat. 5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare – post conflict).
10
Spaniolii au numit noua medicină germană®: la medicina sagrada ( medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire( pe timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict): apare o anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este complet refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup. TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE®: 1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va fi complet regândită şi redefinită; 2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente; 3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala; 4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient; RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul: http://www.newmedicine.ca/interview.htm În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte sau evenimente: - normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem capacitatea de a le anticipa şi de a le depăşi; - biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut fi anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a reacţiona ne vor induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de eveniment generează Sindromul Dirk Hamer (DHS) care la rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer – echivalente specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict active) până când conflictul va fi rezolvat. După rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărui durată va depinde de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului) pe timpul căreia toate modificările funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar persoana va revenii la o stare mai bună decât înaintea conflictului. De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă la marginea şoselei cu o vecină. Copilul se desprinde de mâna mamei (fără ca ea să observe) şi trece în fugă şoseaua, fiind accidentat de o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment neaşteptat şi pe toată perioada cât copilul este la spital mâinile sunt reci, nu poate dormi şi nici mânca, trăieşte o continuă stare de stres şi observă dezvoltarea unui nodul malign în sânul stâng (faza de îmbolnăvire ca conflict activă). După ce copilul este externat şi medicul îi spune “noi suntem norocoşi deoarece copilul este bine din nou”, mâinile mamei se vor încălzi, va dormi bine, apetitul va reveni la normal şi în următoarea perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de
11
autovindecare pcl post conflict). · O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai puţine conflicte biologice şi le va face faţă mult mai uşor; · Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer sau de alte boli cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace (care nu îşi pot rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor); · Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce se întâmplă cu el, deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine constructivă şi relaxată faţă de procesele de autovindecare; · Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare, pacientului îi este teamă de cancer, această teamă va induce un nou conflict biologic care pe timpul unei noi faze de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la acelaşi bolnav şi teama de moarte aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un proces de decalcefiere a întregului sistem osos. Conflictul biologic nu este determinat direct de eveniment (de ce se petrece) ci de modul în care persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic evenimentul declanşator (de stresul interpretat). Funcţie de această dimensiune interioară a evenimentului poate apare sau nu un conflict biologic, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare. Exemplu: o soţie îşi surprinde soţul în pat cu cea mai bună prietenă, dar funcţie de modul în care soţia interpretează acest eveniment vor apare următoarele efecte: · dacă soţia îşi iubeşte soţul, ea va suferi un conflict de tip frustrare sexuală care în faza de îmbolnăvire îi va provoca un carcinom la uter; · dacă soţia nu îşi iubeşte soţul şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un conflict – şoc biologic de tip conflict cu partenerul care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va genera un nodul malign la sânul drept (supărări externe); · dacă soţul este surprins în pat cu o prostituată, soţia va avea un conflict – şoc de tip teamă – revoltă, care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va manifesta prin hipoglicemie; · dacă soţul e surprins în pat cu o persoană cu 20 de ani mai tânără decât soţia, aceasta (indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul) va trăi un conflict de subevaluare sexuală (spunând în gândul ei: eu nu pot să o concurez pe ea şi nu mai pot acum să îi ofer ce îi oferă ea), care pe timpul fazei de îmbolnăvire va suferi de o decalcefiere (osteoliză) a pelvisului. Faza de îmbolnăvire (conflict activ ) încetează numai când conflictul – şoc este rezolvat. Imediat se va instala faza de autovindecare (pcl post conflict). În lumea animalelor avem multe exemple de acest fel: · un animal deposedat de teritoriu va supraveţui numai dacă îşi recapătă teritoriul sau obţine alt teritoriu; · o femelă căreia i-a fost ucis puiul va intra în călduri şi va putea avea astfel un alt pui, iar orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală pe timpul sarcinii; Şi la noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de autovindecare trebuie să rezolvăm conflictul iniţial la nivel psihic: · Mama care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine numai după ce copilul se va însănătoşi; · Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va împăca cu aceasta sau îşi va găsi o nouă soţie;
12
· Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare numai după ce îşi va găsi un alt loc de muncă; · O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va înscrie la un club sau să îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie. · La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina sau mai bine zis Viaţa are prioritate absolută. Noua Medicina Germana (GNM) Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist sef la clinica oncologica a Universitatii din Munchen, Germania, a primit vestea socanta ca fiul sau, Dirk, a fost impuscat. Dirk a murit in Decembrie 1978 si, cateva luni mai tarziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un conflict soc perfect identificabil. Rezultatul cercetarilor sale se constituie intr-o diagrama stiintifica ce ilustreaza legatura biologica dintre psihic si creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman (varianta engleza a “Diagramei stiintifice a GNM” este in lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale “Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine”, datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca raspuns la numarul crescand al interpretarilor gresite ale descoperirilor sale si pentru a pastra integritatea si autenticitatea muncii sale stiintifice, Dr. Hamer si-a protejat in mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine® (GNM - Noua Medicina Germana). Termenul “New Medicine” nu poate fi folosit nicaieri la nivel international). In 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi, pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria
13
universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici independenti, cat si de asociatii profesionale. La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea contractului sau la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard.Cu toate acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987, a reusit sa-si extinda descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina. Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile germane si de catre cele franceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania, unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a “New Medicine”. Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer.
ORIGINEA BOLILOR ESTE IN CREIER Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este cauzata de un soc emotional care surprinde individul total nepregatit” (Prima Lege Biologica). In onoarea fiului sau , Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, conditionat si determinat de experientele noastre trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile personale, de valorile si credintele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emotional, ci si biologic, care trebuie inteles in contextul evolutiei noastre personale. Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de partener sau de grup, a unei amenintari nesteptate, a unei perioade de nemancare sau a unei amenintari de moarte. Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului” , cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc conflictual „in camin” poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei; un soc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declansat de un divort neprevazut sau de o spitalizare de urgenta; copii sufera deseori un soc conflictual „de separare”, cand mama se decide sa se intoarca la munca sau cand se despart parintii.
14
Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica, predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (In 1989, Siemens, producatorul german de aparate tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a aparaturii). Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul corespondent care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi anticipata. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau amenintari. In timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de baza legate de supravietuire, care corespund respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai av ansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si respectul de sine. Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul, cat si tesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologica). GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorlor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier” care deriva din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plamanii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea in profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., genereaza intotdeauna proliferare celulara, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (initiata de DHS). Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte”, deoarece, in termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odata cu socul datorat, dar nu si fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara. Contrar parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supravietuire ale organismului. Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip inele concentrice in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un soc conflictual emotional total neasteptat, de tipul „frica de moarte”, inaintea declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declansata de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.
15
Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul “mama-copil” sau “probleme cu partnerul”. Aceste tipuri de conflicte impacteaza intotdeauna vechiul creier, in zona care controleaza glandele producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamacopil, intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ, celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora. Scopul biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica pentru crestere si dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme). Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier”. “Fiecare tip de cancer este declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologica), ce permite organismului sa depaseasca obisnuintele functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. Pentru fiecare tip de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest program de urgenta. In vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului-soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectoderm sau mesoderm-ul noului creier. In momentul producerii conflictului-soc, tesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele-soc corespondente. Asa cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnificatie biologica precisa. Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experiente de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san. O femela din lumea animala sufera un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie,
16
astfel incat laptele nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul sanului.Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana iubita. Pe durata fazei active a conflictului- soc nu exista practic nici un simptom, cu exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului. CELE DOUA FAZE ALE ORICAREI BOLI Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o rezolvare, iar desfasurarea oricei boli are loc in doua faze. (A Doua Lege Biologica). In timpul primei faze, a conflictului activ (si anume atata timp cat acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp ce, la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos vegetativ autonom se confrunta de asemenea cu situatii neasteptate. Comutata intr-o faza de stres (sympathicotonia) , mintea devine total preocupata de continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile), tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare prea mult timp, urmarile pot fi fatale. Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German New Medicine distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur si simplu, indica o activitate de reproducere celulara ce a depasit o anumita limita complet arbitrara. Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii mentale si emotionale. De cele mai multe ori este vorba de impactul emotional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul “Mai ai doar sase luni de trait!”, impact ce arunca pacientii de cancer si pe cei apropiati lor intr-o stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces agonizant pentru pacientii de cancer pe care tratamentele conventionale de cancer nu fac decat sa il accelereze. Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor
17
remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autoritati. Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratamentelor conventionale, cifra aceasta este inversa. Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), Succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic... nu exista nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde in mod apreciabil viata pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic…Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operatie, care reprezinta 80% din totalul cancerelor, reprezinta un pustiu stiintific scientific wasteland. (Lancet 1991). CORPUL SE VINDECA SINGUR Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale reprezinta inceperea fazei a doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat in mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obositi (putem chiar sa nu av em puterea de a ne ridica din pat). Odihna si furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe perioada de vindecare. A doua faza este denumita faza calda si, in aceasta perioada, vasele de sange se maresc, incalzind extremitatile si pielea. Odata cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulara (vechiul creier - controlul cresterii tumorale) si distrugerea celulara (creierul nou - controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este declansat procesul de reparare specific. O zona care s-a necrozat sau a prezentat ulceratii in timpul fazei active a conflictului este acum regenerata si refacuta cu celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii. Alte simptome tipice regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) si inflamatii. Exemple de boli care apar doar in procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita, ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si infectii (vezi mai jos). Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se vindeca drept tumoare maligna. In GNM distingem la fel doua tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt impartite in bune sau rele, ci mai degraba sunt clasificate dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt controlate. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a conflictului-soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de vindecare.
18
In felul in care creierul vechi controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului-soc, aceste tumori dispar pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare. Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intra de asemenea in aceasta categorie. In timp ce un cancer de san este un indicator ca femeia este in faza activa a conflictului de tip grija, un cancer in situ este un semn pozitiv ca problema asociata conflictului de separare a fost rezolvata. O femeie nu face un cancer de san fara motiv! Asa cum nici faptul ca el se dezvolta exact in sanul stang nu este o coincidenta. IMPORTANTA LATERALITATII NOASTRE BIOLOGICE Dr. Hamer a descoperit ca lateralitatea determina daca o boala precum este cancerul, se dezvolta in partea stanga sau dreapta a organismului. Aceasta este regula: o persoana dreptace raspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul cu partea stanga a organismului, si cu partea dreapta la un conflict cu tatal sau partenerul, fratii, rudele, prietenii, colegii, etc. Pentru stangaci este invers. Exista intotdeauna o relatie inversa intre creier si organism, pentru ca fiecare emisfera a creierului (mai putin partea amigdaliana) este in relatie directa cu partea opusa a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastra biologica este sa batem din palme. Palma care este deasupra indica daca suntem stangaci sau dreptaci. Astfel, un cancer in sanul drept, un chist ovarian in ovarul stang, o problema de piele pe partea dreapta sau stanga (sau amandoua), o paralizie motorie pe partea dreapta (dupa un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci cand conflictul originar a avut loc. In ceea ce priveste conflictele mai avansate (si regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat in calcul, pentru o evaluare precisa. ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR Un alt aspect al cercetarilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat ca microbii precum ciupercile, bacteriile si virusii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare si maniera in care ei opereaza este in deplina concordanta cu logica evolutiva (A Patra Lege Biologica). Bacteria de tuberculoza, spre exemplu, populeaza doar tesuturile controlate de creierul vechi. Functia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-si mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostata, tumorile la uter, tumorile de san, melanoamele si mesothelioma.
19
Bacteriile tuberculozei sunt esentiale pentru descompunerea constructiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, in timpul fazei active a conflictului. Daca bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinarii sau a uzului excesiv de antibiotice sau in urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, raman pe loc si sunt incapsulate in mod inofensiv. Detectate la un control de rutina totusi, ele pot fi diagnosticate ca si cancer si noi conflicte potentiale pot aparea in urma aflarii vestii, cu noi simptome. Intelegand legile biologice ale desfasurarii bolilor, aceasta perspectiva poate fi eliminata. In timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, virusii sunt implicati in procesul de vindecare al tesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, mebrana nasala, mucoasa stomacala, mucoasa canalelor biliare si epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa si gripa stomacala indica faptul ca procese virulente naturale de vindecare sunt in curs. In ceea ce priveste rolul virusilor, Dr. Hamer prefera sa vorbeasca de virusi ipotetici, din cauza ca, in ultimul timp, existenta virusilor este pusa in discutie. Acest lucru este in concordanta cu descoperirile initiale ale Dr. Hamer, care evidentiau faptul ca procesele de reconstructie si regenerare ale tesuturilor necrozate sau ulcerate au totusi loc chiar si in absenta virusilor specifici tesuturilor respective. Dilema in care se gaseste medicina conventionala este aceea ca esueaza in a recunoaste tiparul de evolutie in doua faze al fiecarei boli, prima faza, aceea a conflictului activ, fiind in mod obisnuit scapata din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar in faza de vindecare, iar activitatea acestora este in mod normal acompaniata de inflamatii, febra, puroi, supurari si dureri, microbii sunt considerati raufacatori si cauza a bolilor infectioase. Dar microbii nu provoaca boli. Pana la urma, este organismul nostru cel care angajeaza microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineinteles transmisi, dar ei raman inofensivi, pana in momentul in care persoana este in faza de vindecare a aceluiasi tip de conflict. PUNAND LA INDOIALA METASTAZELE Bazandu-se pe GNM “Sistemul Ontogenetic al tumorilor”, teoria vast raspandita a metastazelor care sugereaza ca celulele canceroase migreaza prin vasele de sange si limfa, cauzand tumori si in alte locuri, este, in cuvintele Dr. Hamer, pura fictiune academica. Celulele in general si celulele canceroase in mod special nu isi pot schimba, sub nici o forma, structura lor histologica sau sa treaca de bariera bacteriana. De exemplu, o celula canceroasa a unei tumori pulmonare, care este de origine endoderma, controlata de zona amigdaliana a creierului si care prolifereaza de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma intr-o celula osoasa, care este de origine mesoderma si este controlata de cortexul cerebral, celula care se deterioreaza in timpul fazei active a coflictului, in procesul de decalcifiere. In scenariul cancerul pulmonar metastazeaza la oase, celulele cancerului pulmonar creaza de fapt un gol (descompunere celulara! —reversul cancerului) in anumite oase din organism. Trebuie de asemenea sa ne intrebam de ce celulele canceroase rareori se raspandesc la tesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Daca celulele canceroase calatoresc prin sange, de ce nu este atunci scanat sangele donat, pentru a cauta celule
20
canceroase? De ce nu sunt atunci gasite o multitudine de tumori in peretii vaselor de sange ai pacientilor bolnavi de cancer? Acum doi ani ,pe 19 August 2004, ziarul canadian “Globe and Mail” a publicat un articol intitulat, “Cercetatorii urmaresc testele de sange pentru cancerele de san”, continand declaratiile revelatoare: Vanatoarea celulelor canceroase in fluxul sangvin a durat 10 ani si pana de curand, nici o tehnologie existenta nu e reusit sa izoleze in mod cert o singura celula tumorala, dintre milioanele de celule rosii si albe continute in orice mostra de sange uman. In afara faptului ca vanatoarea este departe de a fi incheiata (asa cum indica articolul), nu sugereaza asta cumva ca ipoteza metastazelor a dezinformat publicul si a speriat de moarte milioane de pacienti de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii ? Dr. Hamer nu neaga, bineinteles, posibilitatea aparitiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transforma, in mod miraculos, intr-un tip diferit de celula, ci mai degraba sunt urmarea noului conflict-soc. Noul DHS poate fi declansat de o alta experienta traumatizanta aditionala, sau prin socul provocat de diagnostic. Asa cum am mentionat mai devreme, un diagnostic neasteptat de cancer, sau a-i comunica cuiva ca are metastaze, poate declansa o spaima de tipul “frica de moarte” (provocand cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relationat cu socul emotional, cauzand noi cancere in diferite alte parti ale organsimului. In multe cazuri, acesti pacienti nu supravietuiesc pana in faza de vindecare, din cauza starii de stres foarte grave care ii slabeste pana la punctul in care mai au foarte putine sanse de supravietuire extrem de toxicului tratament chimioterapeutic. Al doilea tip de cancer foarte intalnit dupa cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit ca oasele noastre sunt biologic legate de increderea, respectul si stima de sine. Altfel spus, spunandu-i-se cuiva ca are o boala care ii ameninta viata, in mod special una care se presupune ca se raspandeste ca focul prin organism, este echivalent cu: “acum sunt total inutil” si, pe langa faptul ca ne simtim inutili, oasele incep sa se decalcifieze (in cazul cancerelor de san, deseori in zona sternului si a coastelor). Tot asa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfarsitul fazei de vindecare. Cand faza de reparare este completa, osul va fi mult mai puternic in zona respectiva, asigurand in acest fel ca suntem mai bine echipati, in eventualitatea aparitiei unui nou conflict al stimei de sine. NATURA TUMORILOR CEREBRALE Odata ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale impreuna cu psihicul si organul aferent intra in faza de vindecare. Odata cu repararea oricarei rani se dezvolta o edema (fluid in exces) pentru a oferi protectie tesutului cerebral ce este refacut. Pe tomografie, schimbarile sunt foarte usor de observat: vizibilele inelele concentrice dispar in edema si apar acum neclare si inchise la culoare. In momentul de varf al fazei de vindecare, atunci cand edemul cerebral atinge dimensiunea maxima, creierul declanseaza un scurt si puternic impuls care expulzeaza edema. In terminologia GNM, aceasta reglare este denumita Criza epileptica (CE). In timpul crizei, intregul organism este aruncat, pentru scurt timp, intr-o stare de simpaticotonie
21
(hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retraind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiratie rece, extremitati reci, puls accelerat si greata. Intesitatea si durata acestei crize pre-programate este determinata de intensitatea si durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm si cele epileptice sunt doar cateva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criza depinde intotdeauna de natura conflictului si de zona cerebrala corespunzatoare implicata. Dupa ce edema cerebrala a fost impinsa afara, tesutul conectiv ce ofera suport structural neuronilor se reface in zona respectiva, pentru a restabili functiile celulelor nervoase care au fost afectate de socul datorat conflictului (DHS). Aceasta acumulare naturala este ceea ce medicina conventionala denumeste tumoare cerebrala, acesta veste avand consecinte cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, in 1981, ca tumoarea cerebrala nu este o boala in sine, ci un simptom al fazei de vindecare, care se desfasoara paralel si la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifica care se afla simultan in faza de reparare). Astfel ca “metastazele cerebrale” de fapt nu exista nici ele. TERAPIA GNM (pe scurt) Primul pas in terapia GNM este sa oferi o intelegere a naturii biologice a simptomului, de ex: un anumit tip de cancer, in relatie cu cauzele sale pihice. O tomografie si un istoric medical complex sunt de asemenea vitale pentru a determina daca pacientul este inca in faza activa a conflictului, sau deja se vindeca. Daca este inca in faza activa, atentia trebuie indreptata asupra identificarii motivului socului initial DHS si dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este cruciala pregatirea pacientului si informarea lui despre simptome si despre procesul vindecarii si eventualele complicatii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizeaza, pentru prima oara in istoria medicinei, un sistem sigur care ne permite nu numai sa intelegem, dar si sa prezicem dezvoltarea si simptomele oricarei boli. Aceasta este adevarata medicina preventiva, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbatut suficient. Adevarata preventie necesita intelegerea cauzelor reale ale bolii si aceasta este exact ceea ce cercetarile Drlui Hamer furnizeaza in detaliu. Intelegand cele “Cinci Legi Biologice” ale cauzei si ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama si panica ce deseori apar odata cu instalarea unor simptome. Aceasta cunoastere este mai mult decat putere. Ea poate salva vieti. Doctorul german Ryke HAMER (foto) a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stand de vorba cu ei.
Nu facea nimic magic, decat ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. El sustine ca fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional. El a numit acest soc dupa numele fiului sau : Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer). Povestea doctorului Ryke Hamer Dr. Hamer era in anii ’70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente.
22
Insa cursul vietii doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui Aceste socuri l-au ranit la nivel un profund, insa ,ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE. Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele . Desi pare descurajator, acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala. Ce-a descoperit de fapt ? Povestind zilnic cu pacientii pe care ii trata de cancer, a constatat ca fiecare dintre ei a suferit un soc emotionalputernic cu mai putin de un an sau maximum 2 in urma. A realizat ca acelasi tip soc puternic, care-l descriau multi pacienti, l-a avut si sotia lui in momentul in care a murit copilul, si acelasi l-a avut si dr. Hamer insusi cand a ramas fara familie. In urma acestor constatari a intuit o posibila legatura intresocurile emotionale si cancer.. Pentru a verfica aceasta ipoteza, i-a rugat pe pacientii sa-si sa faca o tomografie(film al creier), pe care dr. Hamer le-a studiat in amanunt in incercarea de a gasi ceva revelator. Si a gasit! In urma studiului a sesizat o LEGATURA intre diferitele zone creiereului si anumite organe. Mai exact,a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile sub forma de cercuri concentrice pe tomografie, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca, oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibraii mai intense in EXACT aceleasi zone ale creierului. Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect. Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA(pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptu de a mai profesa, pentru ca strica afacerile marilor companii farmaceutice) Dr. Hamer si-a dedicat urmatorii ani exclusiv studiului in acest sens, reusind sa faca conoscut in intreaga lume conceptul de NOUA MEDICINA, prin care vindecase dupa primii ani in jur de 6000 de pacienti cu o rata de succes de 97%. Noua medicina porneste de la ‘Regula de Fier a Cancerului’. Regula de Fier a Cancerului: a. Fiecare cancer sau alta afectiune grava, are drept cauză unCONFLICT care genereaza UN SOC EMOTIONAL: numitDHS (Sindromul Dirk Hamer) care imbolnaveste omul mai intai la nivel mental, cand apar dereglari in creier, iar in final boala se rasfrange asupra unui organ. b. Tipul conflictului care a generat SOCUL EMOTIONAL(DHS) determină ZONA in care apar vibratii anormale in creier . Zona de pe creier in care apar aceste inele concentrice, determina organul in care va aparea boala. c. Cu cat dureaza mai mult conflictul, cu atat se imbolnaveste mai rau organul corespunzator acestui tip de conflict. Aceste concluzii au rezultat in urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni si pe animale. A demonstrat mai intai cum, si animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor un urma unui conflict care genereaza un soc emotional. A aratat cum o caprioara care isi pierde puiul, si nu face in scurt timp altul, dezvolota in perioada imediat urmatoare o forma de CANCER LA SAN. In schimb, daca dupa ce a pierdut puiul se imperecheaza din nou, cancerul nu mai apare sau chiar daca a aparut, SE VINDECA (in general se calcifeaza, devenind inofensiv). De ce se intampla asta? Pentru ca, prin nasterea altui pui, ea rezolva conflicul emotional aparut la nivel incostient, cand a pierdut primul pui. De ce cancer la san? E o lege a naturii! Pe fondul conflictului, se porenste automat un program natural si inconstient care intensifica activitatea glandelor mamamere, pregatindu-si corpul pentru a face un pui nou si a-l alapta. Insa daca nu are
23
posibilitatea de a face alt pui, se produc dereglari la nivelul glandelor mamamre care duc spre cancer. E modul prin care natura o determina instinctiv sa mai faca pui. De aceea 90% din tomorile descoperite la animale sunt calcifiate, deoarece ele rezolva instinctiv si natural conflictul. Studiile dr.-ului Hamer au mers mai departe demonstrand ca EXACT acelasi principiu functionaza pentru oameni. O femeie care pierde un copil este predispusa in urmatorul an la cancer de san. Pentru a scapa, ea trebuie sa rezolve acest conflict emotional facand ALT copil, adoptand unulsau atasandu-se de un animal sau om cu aceleasi sentimente care le avea pentru primul copil. Partea si mai REA este ca o femeie care are copilul sanatos, insa traieste mereu cu frica ca-l va pierde, se expune unui risc urias de cancer la san, exact pe acelasi mecanism. Pe acest sistem actioneaza TOATE conflictele emotionale. Adica: o femeie care afla ca sotul o inseala cu o femeie mai tanara, va avea parte de un conflict de inferioritate generat de o stare de inutilitate sexuala. Acest tip de sentiment duce intotdeuna lacancer de uter. Aceasta femeie poate scapa de cancer daca sa impaca cu sotul sau isi gaseste alt barbat cu care sa faca sex. In caz ca nu reuseste, aceasta framantare interioara o va imbolnavi. SAU… un barbat care a fost parasit de sotie va putea trece în faza de autovindecare(explic imediat ce e), numai după ce se va împăca cu aceasta sau va avea alta femeie cu care sa faca sex. SAU o persoana care a iesit la pensie si se simte INUTIL se va imbolnavi mai mult ca sigur. El va putea trece în faza de vindecare a bolii DOAR după ce se va inscrie la un club sau să isi va gasii o noua pasiune sau o noua ocupaţie. SAU oamenii cu stima de sine scazuta, se expun mai devreme sau mai tarziu la bolile de oase (decalcifiere, osteoporoza etc.), pana in momentul cand constientizeaza si rezolva aceasta nemultumire care genereaza un coflict emotional de tip DHS. Acelasi sistem, ca mai sus, functioneaza pentru TOATE BOLILE(nu numai cancerul), insa fiecare tip de conflict emotional afecteaza alt organ. Un alt principiu esential in NOUA MEDCINA este ca toate bolile se desfasoara in 2 FAZE: Faza de imbonavire(de conflict) si Faza de vindecare(post conflict) Conform dr. Hamer, fiecare boala are: a.Faza de Conflict Activ (de Îmbolnăvire) în care se instalează o stare de tensiune şi nelinişte, lipsa poftei de mancare însoţită cu pierderi în greutate, si lipsa somnului(insomniile) . Mainile si picioare devin mereu RECI, pielea devine sensibila sau iritata iar starea generala e una de tensiune continua – semne care indica faptul ca tumoarea/boala este in plina devoltare si contiuna sa creasca. Insa, odata ce omul constentizeaza si rezolva conflicutul emotional corpul intra in: b.Faza Conflict Rezolvat (de Autovindecare) In aceasta faza corpul se VINDECA. Primul semn e ca mainile si picioarele devin din nou CALDE ! Insa, vindecarea poate manifesta si prin diferite BOLI si STARI de OBOSEALA prelungite(asemenea conceputului de criza de vindecare din homeopatie). Cand una din aceste probleme apar, ele sunt intotdeauna boli “calduroase”, gen febra sau hipertensiune, si nicodata nu vei avea mainile si picioarele reci daca esti in faza de vindecare, decat daca te afli in faza de imbolnavire(de conflict emotional). Asadar cand incepe faza vindecarii apare cel putin o starea de de epuizare si oboseala excesiva cu o nevoie puternica de a dormi MULT, deoarece corpul face eforturi imense pentru a se regenarea si reechilibra. În această fază PROCESELE apărute pe timpul fazei de imbolnăvire sunt REVERSATE: Tumorile sunt eliminate sau capsulate(calcifiate), iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt inlăturate prin regenerarea naturala a tesuturilor. La sfarsitul fazei de AUTOVINDECARE, tesuturile şi organele afectate sunt refacute complet, şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de aparitia SOCULUI deoarece organismul si-a format anumite mecanisme de aparere si preventie. Ca exemplu pentru fazele de imbolnavire-vindecare dat de dr. Hamer e o mama care-si vede copilul lovit de o masina. In drum spre spital mainile si picioarele ii devin reci ca gheata, ii dispare complet pofta de
24
mancare si in acea noapte are insomnie. Toate acestea pana cand doctorul anunta a doua zi ca totul este in regula si nimic rau nu se poate intampla. Atunci mainile si picoarele femeii redevin calde, ii revine pofta de mancare si poate dormi profund noaptea.Totusi, este foarte posibil sa faca febra usoara sau diferite ‘bube’ sa-i apara pe corp in perioada urmatoare, deoarece corpul face eforturi imense pentru a regenera tesuturile stricate. Eu chiar am o prietena care, dupa un accident teribil de masina, s-a umplut de bubite mici pe corp, care au disparut singure in 2-3 saptamani. Atat a durat pentru ea faza de autovindecare dupa acel soc emotional. Atentie! * Conflictul emotional NU este determinat direct de eveniment ,ci de modul în care persoana resimte la nivel psihic evenimentul declansator. In funcfie de această dimensiune interioara a evenimentului poate sa apara sau nu, un conflict emotional, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare. Legatura dintre organ si conflictele emotionale Boli la: Colon – Conflict peste care nu poti trece nicicum Oase -Lipsa stimei de sine, inferioritate Intestinul subtire – Ura care nu poate fi ‘ digerata’ Uter – Sentiment de inferioritate sexuala Prostata - Conflict/cearta pe latura sexualitatii Tiroida - Te simti neputincios, fara control Plamani – Frica puternica fata de alta persoana Piele - Lipsa integritatii, om coruptibil ‘fara coloana vertebrala’ Testicule, Ovare - Pierdere valoroasa ce nu poate fi recuperata Pancreas - Conflict cu membrii familiei Urechea interna – Sentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei ‘adevarul’ Sanaul stang - Conflict care punc in pericol copilul,casa,familia Sanul drept - Conflic cu partenerul sau cu persoanle rivale Rectul - Frica de a fi nefolositor Gura – Nu poti ‘mesteca’(suporta) o problema/situatie Caile respiratoprii – Conflict teritorial(nesigur in privinta casei) Laringe - Frica si ingrijorare pentu un anumit eveniment Stomacul - Ai inghitit prea multe impotriva vointei tale Esofag - Dorinta acuta de a refuza,de a nu ‘inghiti’ Inima – Frustrare legata de copii Cervixul – Frustrare adanca si persistenta Glandele suprarenale – Te indrepti intr-o directie in care refuzi sa mergi Ficat - Frica(stress) inconstienta de a ramane fara manacre(bani pt a procura mancare) sau iti simti viata in pericol.
25
Principiile pentru VINDECARE ! A. In primul rand: Pacientul devine ‘stapanul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru conditia lui si nu-si pune sperantele in numeni mai mult decat in el insusi. B. Apoi pacientul va lucra la intelegerea CAUZEI care a provocat conflictul si implicit boala. C. In final va colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de de rezolvare a conflictului atat MENTAL cat si PRACTIC. *Este absolut necesar ca pacientul la inteleaga cat mai bine CE se intampla de fapt cu el, pentru a putea sa aiba o atitudine constructiva si motivata in procesele de autovindecare. Alte reguli de viata * Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA(practica) a orcarui conflict emotional, insa pot fi benefice si psihoterapia, terapiile prin hipnoza si regresie sau altele de acest fel. * Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe langa cel existent. Enevoie sa renunti total la astfel de ganduri, pentru ca faza de vindecare sa se desfasoare fara probleme. * O persoana sanatoasa, bine hranita, odihnita,relaxata,cu activitate fizica zilnica si care are convingeri pozitive, va face mult mai usor fata orcarui conflict, si de asemenea se va lovi de mult mai putine. * Persoanlele cu situatie materiala buna au un risc mult mai mic de a se imbolnavi spre deosebire de cei saraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflite) * La femeile insarcinate orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturală, începând cu a 3-a lună de sarcina, deoarece sarcina are prioritate absoluta, spune dr. Hamer. Asadar, indiferent ce boala ai avea, intreaba-te intai DE CE TE-AI IMBOLNAVIT, si doar apoi gandestete ce medicamente ai nevoie sau daca ai nevoie de vre-un medicament. Razvan P.S. : Dupa descoperirile revolutionare pe care le-a facut, dr. Hamer nu numai ca NU a fost apreciat de catre Colegiul Medicilor, ci i-a fost retrasa licenta iar apoi a fost bagat in puscarie pentru cativa ani! Dupa eliberare, in majoritatea tarilor din Europa a fost pus sub urmarire, mai putin in Spania, tara care i-a oferit sprijin, si in care locuieste si in ziua de astazi. El a scris o carte despre NOUA MEDICINA care este vanduta in toata lumea ,insa care nu este inca disponibila in limba romana. Probabil sunteti uimiti de ce ii s-a intamplat, insa la acest fel se pune problema cand incurci marile companii farmaceutice care, pentru a supravietui, trebuie sa vanda anual citostatice, vaccinuri, medicamente care dau dependenta si masti de protectie(o absurditate sa crezi ca o esarva mica la gura te apara de bacteriile microscopice) Pentru mai multe vizitati site-ul oficial al Noii Medicine: http://www.newmedicine.ca
26
SA FIE LUMINA!
Vindecarea la nivel interior: Eliberarea emotiilor suprimate Emotiile ne influenteaza sanatatea Nu mai poate fi pus la indoiala faptul ca starea noastra mental-emotionala are un impact crucial asupra starii de sanatate fizice. Putem simti in viata de zi cu zi cum luptele noastre interioare, confictele care au loc in capul nostru si starile de tensiune emotionala ne intoxica din punct de vedere emotinal si in cele din urma ne fac sa neimbolnavim si la nivel fizic. Cum intoxicarea la nivel emotional este un proces care incepe din copilarie, iar la maturitate afecteaza zilnic in viata fiecaruia dintre noi, este necesar sa incepem un proces de “Detoxifiere la nivel emotional”. Ne place sau nu, legatura dintre starea noastra mental-emotioanala si bolile fizice nu mai poate fi sub nicio forma pusa la indoiala si iata de ce:
27
* In primul rand auzim tot mai des in viata de zi cu zi despre boli facute pe baza de stress, in special cand vorbim de diabet sau bolile cardiovasculare. * In al doilea rand exista specialisti care au demonstrat legatura dintre starea mental-emotionala si boli, exemple in acest sens sunt Dr. Ryke Hamer cu Noua Medicina Germana,Dr. Wilhelm Reich , avem si un roman pe Horst Muller si nu in ultimul rand energo-terapeutulSerghei N. Lazarev care se ocupa de cauzele spirituale ale bolilor. * In al treilea rand au aparut o serie de carti care sublineaza efectele modului nostru de a gandi asupra sanatatii, printre care “Poti sa-ti vindeci viata” de Louise L. Hay . Mai mult, exista teorii conform carora, chiar si forma corpului este influentata de modul in care gandim si atitudinea pe care o avem fata de viata, asa cum se sublineaza in cartea“Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine” de Lise Bourbeau. * Si nu in ultimul rand, pentru sceptici, avem o gramada de studii stiintifice atestate care evidentiaza efectele devastatoare ale stress-ului aspura sanatatii despre care nu mai e nevoie de amintim (totusi cei interesati pot gasi informatii aici) In articolul de astazi n-o sa pierdem timpul cu diferitele studii despre influenta stress-ului asupra sistemul imunitar si alte argumente stiintifice, ci vom pune accentul pe ce putem face noi la nivel practic pentru a ne vindeca la nivel emotional, asadar metode de vindecare. “Suntem ceea ce gandim” Vrem sau nu sa acceptam, organismul nostru reflecta la nivel fizic realitatea de la nivelul gandurilor si sentimentelor noastre. TOT ceea ce este in interior se manifesta mai devreme sau mai tarziu la nivel fizic. Chiar Dr. Wilhem Reich a demonstrat ca fiecare emotie pe care o suprimam(o tinem in noi) se solidifica intr-o contractie musculara undeva in organism, iar contractia cronicizata poate duce la boala. Nu intamplator auzim in spiritualitate despre faptul ca “Boala apare mai intai suflet si doar apoi in trup” sau “precum in Cer, asa si pe Pamant” – unde “Cerul” este universul nostru interior, iar “Pamantul” este lumea fizica(universul exterior). Ideea este ca toate lucrurile se propaga dinspre interior spre exterior, chiar daca in “stiintele materialiste” se incearca din rasputeri sa demonstreze contrariul. Aceastea fiind date, nu putem vorbi de sanatate fizica fara sa luam in calcul si sanatatea la nivel emotional. Chiar daca alimentatia, sportul si diferitele obiceiuri sanatoase joaca un rol foarte important in ceea ce priveste sanatatea organismului, sanatatea la nivel interior este punctul de la care trebuie sa pornim in vindecarea orcarei boli. Orice terapie sau dieta poate fi total ineficienta pe un fond emotional toxic. Practicne vindecam cu alimentatia insa ne intoxicam cu emotiile - sau metaforic vorbind cu o mana ne hranim, cu cealalta ne otravim. Sunt sigur ca ai vazut oameni care mananca sanataos si traiesc sanatos, insa tin in ei o gramada de tensiune, incordare si conflicte interioare – motiv pentru nicio dieta sau medicament sau terapie nu-i poate vindeca… in timp ce altii care mananca total nesanataos, ba chiar beau si fumeaza, insa EXPRIMA LIBER tot ce simt… si se simt mereu liberi din punct de vedere emotional, motiv pentru care sunt sanatosi si la nivel fizic. Oamenii se impart in 2 categorii in acest sens: unii sunt liberi ca pasarea cerului din punct de vedere emotional, in timp ce altii fac puscarie in propria minte – pedeapsa la care ei insesi se autocondamna. Intrebare: Care dintre cei doi se va imbolnavi ? Nu cred ca trebuie sa dau rapsuns. Ideea este ca cu cat suntem mai sanatosi la nivel de ganduri si sentimente cu atat vom fi mai sanatosi la nivel fizic. Asadar, tot ce avem in planul interior, ajunge sa se manifeste in planul sanatatii nostre fizice. Acestea fiind spuse, probabil te intrebi: “Ce trebuie sa fac ca sa ma vindec la nivel interior ?” Pentru vindecarea la nivel emotional trebuie sa avem in vedere 2 lucruri: 1. Identificarea problemelor interioare Sau “afla cu cine ai de luptat ! “ Nu poti rezolva o problema atat timp cat nu stii ca ea exista(o constientizezi). Fara constientizare este ca si cum ai lupta un adversar invizibil – din start n-ai nicio sansa. Din acest motiv e nevoie sa afli cat mai multe
28
date despre adevasar – care in cazul nostru nu este altcineva decat o simpla idee care cu timpul a devenit convingere. 2.Vindecarea / Transformarea / Alchimizarea Ii poti spune cum vrei, mai pe romaneste e “transformarea raului in bine”. Intotdeauna cand lucram cu propria persoana incercam sa vindecam / sa trasformam si NU sa distrugem. Stim ca atunci cand simtim ca ne doare capul incercam sa-l vindecam, in niciun caz nu incercam sa-l taiem. La fel vom proceda si la nivel emotional. Asadar vom incepe cu primul pas, si anume constientizarea problemelor noastre de la nivel interior. Astzazi ne vom ocupa de o singura problema si anume cea a suprimarii emotiilor - sau incapaciatetea de a exprima ceea ce simtim – iar restul problemelor le vom aborda in articolele urmatoare. —————————————————————————————Suprimarea emotiilor: ”Tii totul in tine” Neexprimarea a ceea ce simtim este problema cea mai des intalnita in zilele noastre. In societatea in care traim se pare ca e din ce mai greu sa fim noi insine. Oamenii nu mai stiu cum sa fie ei insesi(chiar daca uneori ar vrea sa fie). Suntem programati mental inca de mici sa nu fim noi insine, societatea incurajandu-ne sa purtam o masca - sa NU aratam cine suntem cu adevarat, deoarece s-ar putea ca ceilalti sa se supere si sa nu ne accepte cand suntem noi isnine. De accea pentru a fi pe plac celorlalti credem ca trebuie prefacem. Astfel am ajuns ca aproape toti oamenii sa poarte o MASCA, care ascunde un univers interior ascuns, o alta identitate fata de cea afisata zi de zi, care insa nu a fost niciodata exprimata. O multime de ganduri, emotii si dialoguri interioare care nu au fost niciodata exprimate, deoarece avem convingerea ca la suprafata trebuie sa afisam o imagine placuta celorlalti … mare pacaleala. De ce nu exprimam ceea ce simtim? Principala cauza este FRICA de a fi TU INSUTI – o frica cu care NU ne nastem… …. ci ne este indusa de persoanele din jur inca de mici copii. Singurele frici naturale (cu care ne nastem) sunt frica pentru sunete ascutite si frica de moarte care ne ajuta sa ne ferim de situatiile care ne pun in pericol viata(ex. de ataca un tigru). Toate celelate frici in afara de cele doua de mai sus, le invatam de-a lungul timpului, fie ele frica e a exprima ce simti, frica de a fi tu insuti, frica de parinti, frica de saracie, frica de sefu, si nu in ultimul rand frica de a vorbi in public(care conform unui sondaj recent a ajuns mai mare ca frica de moarte – adica o mare parte din oameni prefera sa se vada in sicriu decat sa se vada vorbind in public) Formarea identitatii false Vedem deseori oameni care la birou sunt cineva, cu familia sunt altcineva, iar cand sunt singuri sunt cu totul altcineva. Cand TU esti 3 sau mai multe persoane total diferite, te intreb: Cum mai stii care esti TU cel adevarat? Cum stii care e persoana din spatele mastii pe care o porti ? Cum mai stii cine esti ? Mai stii? Obisnuinta de a purta masca mereu poate duce la pierderea identitatii. Pur si simplu uiti care esti tu cel adevarat, uiti de nevoile si dorintele tale, uiti de tot ceea ce simti tu… ajungand in final sa devii ceea ce vor cei din jur sa devii si tu crezi ca e dorinta ta. Faci o confuzie crezand ca dorintele tale sunt definite de asteptarile celor din jur. Cel mai des vedem asta in relatia dintre parinti si copii, cand sufocati de presiunea parintilor, copiii ajung sa creada ca ceea ce isi doresc ei de la viata e ceea ce vor parintii de la ei. “Fii tu insuti” Auzim deseori afirmata “Cel mai important este sa fii tu insuti”. Daca stim cu totii ca e bine sa fii tu insuti, de ce nu reusim sa fim noi insine ? Pentru ca NU mai stim cum – am uitat cum sa fim noi insine. Atat de tare a fost implementata convingerea ca “Ceilalti nu ma vor accepta daca sunt eu insumi” incat a dus la un mod de viata prefacut/fals. * “Nu sunt suficient de bun, n-am cu ce sa impresionez cand sunt eu insumi, motiv pentru care trebuie sa ma prefac – sa port o masca – pentru ca ceilalti sa ma accepte”. * “Nu am voie / nu am permisiunea sa fiu eu insumi, deoarece ii voi supara/enerva/deranja pe cei din jur”.
29
Acest tip de convingeri negative ne-au fost implementate inca de mici copii celor mai multi dintre noi. Parintii, rudele, scoala, grupul de prieteni, societatea au facut tot posibilul, mai mult sau mai putin constient, pentru a ne face ca intelegem faptul ca “Nu ai voie sa fii tu insuti. Nu te va accepta nimeni astfel”. Daca ne uitam la copii mici, ei sunt mereu ei insesi si n-au nicio problema cu asta. Se pot uita in ochii oricui oricand exprimand exact ceea ce simt. Tot ceea ce ei gandesc, vorbesc si fac este acelasi lucru. Ei fac foarte curajos tot ce simt fara sa se teama de consecinte. Toti am fost odata copii si am fost 100% sanatosi din punct de vedere emotional. Si tu ai fost la fel, pana cand a intervenit ceea ce majoritatea numim “educatie” a carei scop principal este sa te invete tot ce nu ai voie. De la acel moment a inceput sa ni se spuna zi de zi, ani la randul cuvintele “NU AI VOIE”. “Nu ai voie…sa spui ca simti … sa fii ce vrei … sa faci ce simt…c-o sa-i superi pe ceilalti… ca se supara mama pe tine ..c-o sa fii pedepsit…primesti bataie , nu te mai iubesc daca faci aia, nu mai esti copilul meu daca…” etc. Sau alte mesaje non-verbale(o privire incruntata, o atitudine agresiva) care subcomunica aceleasi lucruri enumerate mai sus. Atat de mult se repeta acest tipar in primii ani de viata, incat la maturitate adultul va trai mereu cu FRICA ca daca face exact ce simte (este el insusi) va suferi prin faptul ca nimeni nu-l va accepta astfel, deoarece i s-a repetat zilnic in copilarie copilarie ca nu e acceptat daca sa comporta astfel( “daca faci aia ma supar pe tine…adica nu te accept astfel”) “Mintea considera ADEVARAT orice lucru care ii este repetat“ Pe langa toate acestea mintea nostra are ciudatul obicei de a considera ADEVARAT orice lucru care ii este repetat. Cu cat e repetata mai des o idee cu atat mai mult mintea o percepe ca adevar. Daca cineva iti repeta de multe ori “esti un prost si nu esti bun de nimic” mintea va percepe acel lucru ca fiind 100% adevarat – drept urmare vei avea convingerea ca esti exact asa. La fel se intmpla si cu convingerea ca “nu ai voie sa exprimi ceea ce simti” – daca ti-a fost atat de mult repetata incat chiar ai convingerea ca nu ai voie sa faci asta. Mai mult decat atat Dialogul Interior – momentele cand vorbim cu noi insine – se muleaza exact pe convingerile noastre si le intareste. Un om care are convingerea ca nu e bun de nimic ca vorbi urat si aspru cu el insusi in dialogul interior(ex. “sunt slab, nu sunt bun de nimic”), in timp ce unul cu imagine buna despre sine va vorbi doar cuvinte frumoase cu el insusi (ex “sunt cel mai bun, pot orice”). Prin acest dialog practic, ne repatam noua insine ceea ce credem despre noi pentru a intari acea convingere. Este interesant ca oamenii care au o parere prosta despre sine isi repeta in cap doar afirmatii care le intareste aceasta convingere, in timp ce oamenii cu stima de sine crescuta isi vor spune doar cuvinte care le va da o si mai buna imagine despre sine. E efectul bulgarelui, insa depinde de noi in care sens. “Toate emotiile suprimate vor iesi oricum la suprafata “ In ciuda obisnuintei zilnice de a afisa o MASCA pentru e ne ascunde adevarata identitate, toate sentimentele neexprimate asteapta a fie manifestate, sa iasa la lumina. Interesant este ca INTOTDEAUNA reusesc prin 2 cai: 1. Momentele de criza: momente grele din viata cand tensiunea si stress-ul sunt la cote maxime, noi oamenii renuntam in mod inconstient la orice masca si ne aratam adevarta identitate, suntem noi insine cei din spatele mastii. In acele momente TOT ce a fost suprimate in cativa ani sau zeci de ani va iesi la iveala deodata. Acestea sunt cazurile cand “oamenii buni” “oamenii linisiti”, “oamenii in toata firea” comit crime, violuri si alte acte de violenta. Toate emotiile negative suprimate s-au descarcat intr-un moment de criza in care inculpatii spun ca “parca nu am fost eu insumi”. Din pacate adevarul este ca au fost ei insesi cei de dupa masca de “om la locul lui”. 2. Bolile fizice: Toata tensiunea interioara pe care o acumulam se va materializa inevitabil intr-o boala. Fie acele sentimente vor incerca “sa iasa din noi “ prin boli de piele, fie se vor manifesta printr-un dezechilibru hormonal, fie se va solidifica intr-o tumora – cum afirma si Dr. Hamer ca se materializeaza socurile emotionale puternice.
30
Vedem ca ascunderea in spatele mastilor si neexprimarea a ceea ce simtim ne va afecta puternic atat pe plan emotional cat in plan fizic. Pe langa aceasta putem fi sigur orice suprimam in noi va iesi mai devreme sau mai tarziu la lumina, insa in momentul care ne aspteptam mai putin. Acum ca stim cu totii cu cat de daunator este sa nu exprimam ceea ce simtim, vom invata cum sa eliberam in mod armonios fiecare emotie neexprimata. ———————————————————————————————– Metode de eliberare a emotiilor suprimate Scopul exercitiilor este sa lasam sa curga afara tot ce ce a ramans blocat/suprimat in noi Astfel vom reusi sa iesim de sub masca in spatele careia am fost invatati sa traim. Astfel vom deveni persoane autentice… vom fim noi insine. Si cum facem asta? Teoretic e simplu: “Ai grija ca tot ceea ce gandesti, vorbesti si faci sa fie acelasi lucru” - intotdeauna. Practic: e nevoie sa ne antrenam zilnic cu cateva exercitii simple. 1. Disciplinarea mintii: * Alinierea Gand – Vorba – Fapta Vom face asta printr-un exercitu de atentie permanenta in care avem grija ca tot ceea ce gandim, vorbim si facem sa fie acelasi lucru. Cand exprimam liber tot ce avem in noi, dispare orice masca si orice gand ascuns, devenim autentici. Totul curge lin si armonios. Tot ce trebuie sa facem este sa exprimam verbal sau prin actiuni practice TOT ceea ce simtim. E nevoie doar sa ne straduim sa exprimam tot ceea ce simtim, ca nu cumva sa ramana ceva neexprimat in noi. Pentru a putea exprima tot ceea ce simtim putem face un truc, si anume: “Gandeste-te ca toti cei din jur iti pot citi gandurile” In acest mod nu mai ai nimic de ascuns celor din jur deoarece te gandesti ca toti stiu deja e gandesti tu. Astfel te vei simti liber exprimi verbal tot ce gandesti – va disparea orice frica in acest sens. Vor disparea si tensiunile interioare, insecuritatea, ura, invidia, frustrarea etc… deoarece fiind convins ca ceilalti pot sa-ti citeasca gandurile nu-ti vei mai permite sa ai astfel de ganduri. Scopul este sa exprimi 100% liber tot ce simti, fara sa ramana ganduri si emotii suprimate. Aceasta o vei face nu doar intre oameni, ci si cand esti singur. Cand nu ne vede nimeni e bine sa ne imaginam ca ne vad o multime de oameni, sau ne vede Dumnezeu – iar asta ne va ajuta sa fim aceeasi si cand suntem singuri si cand suntem intre oameni. Va disparea MASCA. * Renuntarea la gandurile inutile Mintea este nu este decat un procesor de ganduri care face non-stop conexiuni, care dau nastere la alte conexiuni… si tot asa la infinit. Pentru a va putea imagina lucreaza exact ca si Google. Cand scrii un cuvant ( de ex: “masina”) iti face instantaneu legatura cu o multime de informatii despre “masina” - la fel face si mintea noastra. Problemele apar cand sa lasam mintea sa-si faca de cap cu gandurile inutile, facand legaturi fara rost. Stim cu totii cat de usor este sa stai si sa visezi, sa zbori dintr-un gand in altu, sa sa lasi mintea s-o ia pe aratura – dintr-o conexiune face alte cateva zeci fara s-o mai poti opri. Desi multora le pare inofensiva aceasta stare de visare, ea este deosebit de periculoasa, deoarece creaza o stare de tensiune interioara si o multime de ganduri si sentimente neexprimate. Cum ne pastram curata mintea ? Acceptand doar gandurile care pot fi exprimate imediat – verbal sau practic. Orice mic gand nu poate fi exprimat ne poate baga in starea de visare care va genera o tensiune interioara si probleme la nivel emotional. Asadar secretul sta in exprimarea imediata a gandurilor – iar cele care nu pot fi exprimate n-au ce cauta in mintea nostra nici macar 1 secunda, ele trebuie oprite din start. Unii probabil va intreabati: “Nici macar gandurilor constructive sa nu le dam voie? Nici gandurilor care aduc idei bune ? “Nici planurilor de viitor?” Si aici la fel ca si in celelte cazuri trebuie sa acceptam aceste ganduri doar daca au aplicabilitate imediata. Acord un timp special pentru planurire. De exemplu: urmatoarea ora o dedic special planurilor de viitor. Imi
31
iau un pix si o foaie scriu tot ce trebuie scris. Asadar vom folosi mintea pentru a face planuri doar in timpul acordat special pentru aceasta activitate de planuire – in afara acelei ore nu ne pierdem in ganduri despre viitor ci traim 100% in prezent. 2. Scrie TOT ce simti Fie ca scrii intr-un jurnal, fie ca scrii pe o foaie pe care o arunci apoi… nu conteaza. Ceea ce conteaza sa eliberezi / sa lasi sa curga afara tot ceea ce a ramas neexprimat in tine in acea zi. Probabil chiar ai lucruri pe care nu pe poti discuta cu nimeni si nu poti aplica principiul alinierii gandurilor, faptelor si vorbelor. In acest caz scrisul se dovedeste a fi o unealta deosebit de utila in eliberarea emotiilor suprimate. Este preferabil sa fie scris de mana decat la calculator. 3. Gaseste-ti o persoana in care ai incredere Poate fi: * partenerul de cuplu * cel mai bun prieten * un psiholog * un preot * parintii …sau o orice persoana in care ai incredere. Conteaza sa ai incredere 100% in acea persoana si sa poti discuta total deschis toate problemele tale astfel inca sa nu ramana nimic neexprimat in tine. In general oamenii fac acest exercitiu inconstient, ba chiar abuzeaza de el, descarcandu-si toate problemele pe capul celor din jur. Din acest motiv ar fi bine sa-ti gasesti o persoana apropiata care chiar te iubeste si este interesata sa-ti dea ajutorul de care ai nevoie. Daca nu ai o astfel de persoana poti apela la un psiholog care te va ajuta contra-cost sau poti gasi un preot la care sa te marturisesti. Ideal ar fi sa fie un preot care sa te ajute in sensul real al cuvantului, mai degraba decat sa te puna sa repeti o serie de cuvinte pe care nici nu le intelegi. 4. Fa-ti o relatie personala cu Dumnezeu Stim cu totii ca Dumnezeu este Fiinta care ne iubeste cel mai mult in tot Universul, asadar este si cel mai bun prieten la nostru. El ne iubeste pentru ca-i suntem copii, motiv pentru care putem avea o deschidere totala in dialog cu EL. Fac o paranteza in ceea ce priveste frica de Dumnezeu: nu trebuie sa na gandim la aceasta frica in sens negativ, ci mai degraba sa avem acea frica pe care o avem fata de persoana pe care o iubim. Cand iubesti pe cineva foarte mult ti-e frica ca nu cumva sa-i gresesti acelei persoane – ti-e frica sa n-o superi pentru ca o o iubesti prea mult…. in niciun caz nu ti-e frica c-o sa-ti dea in cap. Asta trebuie sa intelegem prin frica de Dumnezeu. Asadar inainte sa ne punem in pat putem sa-i spune lui Dumnezeu toate lucrurile care ne apasa si le tinem neexprimate in noi, astfel incat sa nu ducem cu noi in somn ganduri si emotii neexprimate, astfel vom merge in somn linistiti in eliberati de orice tensiune interioara. 5. Sportul si activitatea fizica Corpul nostru a fost proiectat de asa natura incat sa aiba activitate fizica in fiecare zi. Studiile arata ca sportul are un impact crucial asupra starii mental-emotionale, fiind considerat de specialisti un medicament natural impotriva depresiei stimuland secretia de “hormoni ai fericirii” : serotonina, dopania si endorifinele. In ceea ce priveste exprimarea emotiilor sportul este un mod de a ne elibera tensiunile emotionale acumulate. Cand facem sport eliberam o mare parte din emotiile pe care le tinem suprimate in noi. Desi este un mijloc bun de eliberare emotionala, sportul nu va reusi sa ne ajute pe termen lung daca ne incarcam din nou cu tensiune emotionala imediat ce am terminat activitatea fizica. Esenta este sa rezolvam problema de la nivel interior. 6. Afirmatiile pozitive Autosugestia pozitiva consta repetarea unor afirmatii cu scopul de a ne ne programa mintea in sens pozitiv. Asa cum mai spus, mintea considera adevarat orice lucru care ii este repetat de suficiente ori. In cazul nostru vom lucra la schimbarea convingerilor negative referitoare la exprimarea a ceea ce simtim, si implementarea unor convingeri pozitive.
32
Ar fi bine ca afirmatiile de mai sa fie scrise de mana pe o foaie de hartie si sa fie repetate zilnic de minim 10 ori. Cu cat le vom repeta mai des cu atat mai mult mintea le va percepe ca fiind adevarate. Iata ce vom spune: 1. Permit tuturor gandurile si sentimentelor mele sa fie exprimate total. 2. Ma simt in siguranta cand exprim ceea ce simt. 3. Exprim total fiecare gand si traire interioara prin vorbe, gesturi si actiuni. 4. Tot ceea ce gandesc, vorbesc si fac este acelasi lucru. 5. Eliberez tot ce simt si gandesc – tot ce am in mine pana la cel mai mic gand sau sentiment. 6. Am o multime de lucruri valoaroase in mine care abia asteapta sa fie exprimate. 7. Sunt valoros si merit sa exprim tot ce simt. Atentie: * Totul se face la modul afirmativ. Vom evita folosirea cuvantului “Nu” si a negatiilor. * Afirmatiile pot fi facute in functie de ceea ce simtim noi insine, nu trebuie sa folosim exact cele de mai sus. —————————————————————————————————– TEMA DE CASA: Antreneaza-te zilnic ! Cum problemele de exprimare s-au format in cativa ani sau chiar zeci de ani este nevoie in primul rand de perseverenta zilnica si in al doilea rand de rabdare pentru a vedea rezultate palpabile. Poate deveni frustrant si descurajator sa vezi ca intr-o zi reusesti sa exprimi liber tot ce simti, si sa te simti vindecat din acest punct de vedere, iar in urmatoarea zi sate trezesti ca iar ai o gramada de tensiune negativa in tine si nu esti capabil “sa lasi sa curga afara” ceea ce simti. Obisnuinta ultimilor ani va avea o influenta puternica mai ales la inceput, insa cu multa ambitie, vointa si perseverenta putem sa ne vinecam si de problemele de exprimare a emotiilor. Cel mai important este sa nu te lasi descurajat de esec, ci sa crezi neclintit in vindecare. Mijloacele de exprimare prezentate mai sus nu sunt scopul, ci sunt doar niste mijloace(asa cum o spune si numele). Scopul final pe care trebuie sa ne axam este vindecarea starii interioare de fiecare zi. Adica trebuie sa ajungem sa avem o stare interioara permanata care sa ne permita sa exprimam intotdeauna ceea ce simtim – sa ajungem exprimam ceea ce simtim in mod natural fara a mai face efort si exercitii pentru asta. In final vom ajunge sa nu mai acumulam tensiune interioara, si cel mai important vom fi noi insine… MASTILE nu vor mai face niciodata parte din viata noastra. In concluzie, principaluil lucru pe care trebuie sa-l pentru exprimarea libera este SA FII TU INSUTI. Succes!
33
SA FIE LUMINA! Cum combinam CORECT alimentele la o masa ? Alimentatie Detoxifiere 1- Combinarea alimentelor De ce este important cum combini alimentele? Pentru a le digera complet .Daca mancarea ajunge in intestinul tau incomplet digerata ea intra in putrefactie in interiorul organismului tau si poate ramane blocata acolo ani de zile. Astfel vei avea in tine o sursa constanta de substante toxice care te otravesc zi de zi, te expun foarte multor boli si dezvolta un mediu excelent pentru dezvoltarea bacteriilor daunatoare dar si parazitiolor intestinali. De asemenea se formeaza si PLACA MUCOIDA care poate sa stea in intestinul unui om chiar si 10 ani, insa poate fi eliminata de obicei prin Metode de Detoxifiere precum: fibre vegetale, ceaiuri diuretice sau clisme etc. Toate aceste lucruri te expun foarte multor BOLI precum : cancerul, toate bolile de piele, bolile digestive, felurite parazitoze, constipatie, hepatita , candidoza si asa mai departe. Probabil iti suna infiorator, insa VESTEA buna este ca: probabil nu vei face nicuna din aceste boli daca ai combinat alimentele gresit ieri si alataieri, IN SCHIMB… …daca vei combina alimentele gresit zi de zi pentru cativa azi sau zeci de ani cu siguranta organismul tau se va imbolnavi. Asadar sa nu te surpirinda faptul ca esti bolnav cronic daca in ultii 5-10 ani ai mancat cartofi pai cu gratar de 7 ori pe saptamana si dulciuri de 3 ori pe zi. 2 - Ce se intampla in stomac de fapt ? 1. Cand mancarea ajunge in stomac, sucul gastric isi ajusteaza acidiatea(ph) si ENZIMELE astfel incat mancarea sa fie digerata cat mai bine.(complet) 2. Consumanad impreuna doua alimente care au nevoie de ajustari DIFERITE diferite ale sucului gastric rezulta: un suc gastica care NU digera complet NICI UNUL dintre alimente. 3. Mancarea ajunge in intestine incomplet digerata si intra in PUTREFACTIE. 4. Rezultatul: acumulare de substante toxice in instestin – > Cedeaza unele organe (ficat,pancreas,rinichi etc) si rezulta=> boala cronica. 5. Toate astea se intampla chiar daca consumam alimentele cele mai BIO si naturale dar le combinam gresit. Buun. 3 -Regulile de combinare a alimentelor Combinatiile de alimentele se impart in 3 categorii: 1. Combinatia optima (*DA) – care este CEA MAI BUNA alegere pe care o poti face pentru a avea o digestie completa. 2.Combinatia medie(*Neutru) – cu putin efort tubul poate face fata unei astfel de combinatii INSA este bine sa nu faci ABUZ de astfel de combinatii deoarece ti-ar putea dauna. 3.Combinatiile daunatoare(*NU) - combinand astfel alimentele ai toate sansele ca digesita TA sa fie un esesc. Te vei alege cu BALONARI, CONSTIPATIE/DIAREE, MULTE GAZE iar repetand greaseala ani la rand te vei alege cu boli cronice. * Trage la imprimanta tabelul de mai jos si consulta-l zilnic inainte de masa pana cand iti faci un obicei din a combina alimentele corect.
34
A) Combinatii nerecomandate(RELE) 1. Stomacul NU poate digera 2 alimente concentrate in acelasi timp(aliment concentrat inseamana orice aliment care nu leguma cruda sau fruct) In special cele bogate in proteine care contin 2 surse de proteine diferite.Adica nu amestecam intre ele NICIODATA la aceeasi masa carnea cu ouala cu branzeturile si cu leguminoasele(fasole,mazare,linte). 2. Nu amesteca niciodata PROTEINELE ANIMALE(carne,branzeturi,oua) cu cele bogate in AMIDON(paste,,paine,cartofi,orez,produse de patiserie,leguminoase) si cu nimic! Proteinele animale necesita un fel de enzime pentru a fi digerate in timp ce amidonul are nevoie de cu totul alte enzime. E o contradicitie la nivel enzimelor care faca ca niciunul din alimente sa nu se digere complet. Asadar: NU cartofii pai cu friptura, NU paste cu carne decat cu sos vegetal si Nu produse de patiserie umplute cu carne) 3. NICIODATA nu combinam fructele si dulciurile(zaharul) cu restul mancarii. Fructe se consuma DOAR pe stomacul gol. Asadar ori cu minim 30 min inainte sau cu 2 ore dupa masa. Zaharul,mierea,fructoza sau dextroxa inhiba secretia sucului gastric astfel ca amestecandu-l cu restul mancarii te vei simti FOARTE BALONAT si inconfortabil dupa masa ! Asadar FARA DESERT. *Daca cumva simti nevoia puternica de a manca dulce dupa masa inseamna ca nu mananci conform tipului tau de metabolism. 4. Nu amesteca alimentele GRASE(unt,untura,smantana,slanina si uleiurile) cu cele bogate in PROTEINE dar NICI cu cele bogate in AMIDON. In primul rand grasimile amestecate cu proteine ingreuneaza foarte mult trecera mancarii din stomac in intestin. In al doile rand grasimile amestecate cu amidonul formeaza un bol alimentar indigest insa extrem de bogat in calorii golale(ne insotite de nutrientii necesari pentru a putea fi utilizate de corp=>se depun). 5. NU consuma APA nici la masa nici dupa masa! Consumand apa la masa nu faci altceva decat sa diluezi sucurile gastrice iar astfel digestia devine foarte proasta. Consumand apa imediat dupa masa faci cam acelasi lucru. Apa se bea cu minim 20-30 min inainte de masa. 6. Laptele este cel mai bun GOL ( la fel si pepenele doar gol). Nu se amesteca cu nicun aliment, exceptie face painea integrala insa nu in exces. 7. Nu combinam fructele acide cu cele dulci in acelasi timp. Cele acide (portocala, marul,fructele de padure etc) se pot combina intre ele insa cele dulci se consuma un singur fel odata.(doar banane sau doar pere etc.) Asadar cum mancam corect ? B) Combinatiile BUNE
35
1. Proteinele animale le combinam cu LEGUME sarace in amidon: (in special cele verzi si cele bogate in apa – patrunjel,spanac,rosie,castravete,ardei,broccoli,varza etc) 2. La fel GRASIMILE se asociaza foarte bine si ele cu legumele usoare. 3. Alimentele bogate in AMIDON(paste,cartof,paine,porumb,orez etc) se completeaza excelent cu LEGUMINOASELE(fasole, mazare, linte,bob, naut) 4. Consuma DOAR pe stomacul gol: Fructele si Laptele iar cand mananci pepene nu il combina cu alt fruct. 5.Tot ce este dulce – DOAR pe stomacul gol ! Renunta la desert DUPA MASA ! Asa cum am mai spus zaharul de orice tip inhiba puternic enzimele responsabile cu digestia.RETINE Desertul(fie el un fruct) e un obicei foarte nesanatos care strica grav calitatea digestiei si totusi este atat de practicat peste tot. Decat desert mai bine mananca manacare pana nu mai poti. Daca totusi simti nevoia de dulce dupa mancare inseamana ca nu ai dat corpului alimentele de care avea nevoie – vezi Dieta tipurilor de metabolism. 4. Si eu ce mai mananc? Probabil ca te intrebi acum cum ai putea sa-ti organizezi mancarea in decursul unei zile pentru a te incadra in ceea ce inseamna Cobinatia corecta a alimentelor. Depinde de ce tipul tau de metabolism. Pentru a afla ce ce tip de metabolism ai si care este dieta cea mai buna pentru tipul tau …
36
Tine cu incredere cont de aceste reguli de fiecare data cand mananci si iti garantez ca dupa masa te vei simti mai implinit si mai energic, nu te vei balona niciodata, iti vei inbunatati sanatatea generala si iti intaresti organismul pe termen lung deoarece elimini una din principalal cauze ale bolilor cronice sau bolile stilului de viata. Vindecarea la nivel interior: Bucuria pentru viata S-au facut o serie de studii stiintifice care au demonstrat efectul deosebit de benefic al emotiilor pozitive asupra sanatatii. Starile de veselie, implinirea, bucurie pentru viata, recunostinta sunt “un medicament” natural care imbunatateste starea generala de sanatate. Pe de alta parte emotiile negative precum ura, mania, gelozia, frica si altele de acest tip au un efect devasatator asupra sanatatii. Iata cateva dintre studiile facute in acest sens: *Emotiile pozitive sunt cel mai bun medicament natural impotriva stress-ului(*). * Atitudinea pesimista urca cu 42% riscul de a muri de orice boala – conform unui studiu pe 7000 de persoane facut pe durata a 40 de ani.(*) * Optimismul intareste sistemul imunitar – conforum unui studiu facut la University of Kentucky pe 125 de studenti la drept.(*) * Plictiseala/apatia dubleaza riscul de deces din cauza bolilor de inima.(*) * Stress-ul si ingrijorarea favorizeaza dezvoltarea TUMORILOR.(*) Iar studiile care dovedesc impactul crucial al emotiilor asupra sanataii se gasesc cu sutele. Partea buna este ca starile emotionale pozitive au un efect vindecator asupra sanatatii nosatre, insa din nefericire starile emotionale negative au exact efectul opus – fiind otrava curata pentru sanatate. Asadar, vedem ca este esential sa avem o stare emotionala pozitiva, daca tinem la starea noastra de sanatate. Chiar daca “nu avem chef” sau “nu vrem” sa fim veseli, optimisti si sa ne bucuram de viata… ar fi bine sa incercam permanent sa ajungem la aceste stari, daca vrem sa avem o stare de sanatate buna. Asa cum am spus si in articolul precedent, unele boli nu pot fi vindecate de niciun tratament, ele avandu-si originea in starea mental-emotionala. E o anumita atitudine fata de viata care ne otraveste incontinuu, facand intutil orice tratament la nivel fizic. Din acest motiv, astazi ne vom ocupa emotiile pozitive si de modul in ne putem induce o stare de bucurie cu efect vindecator asupra sanatatii noastre generale. Dintre toate lucrurile cel mai simplu si mai eficient mod de a ne induce emotii pozitive este sa ne bucuram de viata. Bucuria pentru viata Absolut toti oamenii, fara exceptie, ar vrea sa se bucure de viata, sa simta acea implinire interioara… sa simta ceea ce majoritatea numesc FERICIREA. Fiecare om isi axeaza viata in jurul unui lucru care crede cai va aduce implinirea. + Unii vor sa faca multi bani, crezand ca siguranta financiara le vor aduce intr-o zi fericirea. + Altii cauta aceeasi fericire, in implinirea profesionala si in dobandirea unui statut social. + Altii cauta fericirea in relatii, crezand partenerul de cuplu perfect va aduce in sfarsit implinirea in viata lor. + Si nu in ultimul rand, apar cei care cauta fericirea in diferite teorii si filozofii (mai mult sau mai putin spirituale). Dupa cum se poate observa suntem programati sa cautam in mod automat starea de implinire interioara – fericirea. O facem instinctiv si inconstient – fie ca vrem sa recunostem sau nu, TOT ce facem in viata este o cautare continua a starii de implinire interioara. Asadar putem afirma ca scopul principal in viata a fiecarui om este sa gaseasca FERICIREA. Fericirea si lucrurile exterioare Din nefericire majoritatea dintre noi ajungem sa cautam fericirea in lucrurile care le-am mentionat mai sus . Avem convingerea ca “mai multi bani”, “un statut mai ridicat in societate”, “mai multa teorie”, “mai
37
multe carti citite”, “mai multi muschi”, “mai multe petreceri” etc etc etc… ne va face mai fericiti decat suntem acum. In mod paradoxal insa, dupa ce ajungem sa punem mana pe lucurile care ni le-am dorit (care ar fi trebuit sa ne implineasca), constatam ca nu suntem deloc mai fericiti ca la inceput, motiv pentru care credem ca nu am facut suficient si trebuie “sa fac mai mult”, “sa adun mai mult”, “sa am si mai mult” , “sa caut un partener de cuplu mai bun”etc. Pe langa acestea, oamenii mai folosesc diferite scurtaturi pentru a ajunge la starea de fericire precum: alcool, tigari si droguri. Toate aceste aduc o stare de implinire de scurta durata, insa acea stare NU vine din interiorul nostru, ci ea este DEPENDENTA de scurtatura pe care am folosit-o ( fie ea alcool, tigara sau drog). Din acest motiv scurtaturile nu ar trebui sa fie niciodata o cale de a ne face mai fericiti decat suntem, deoarece riscam sa devenim dependenti de acel lucru. Ce au in comun toate dorintele de mai sus? TOATE sunt lucruri din exteriorul nostru ! Si ce este rau in asta ? Pai daca fericirea mea depinde de ceva din exterior(fie bani,oameni,valori materiale) inseamna eu NU voi putea fi fericit in absenta lor. Daca implinirea mea interioara depinde de un lucru, insaeamna ca EU sunt DEPENDENT de acel lucru. “Eu pot sa fiu fericit DOAR DACA…. “…DOAR DACA castig bani – devin mare afacerist – castig la loto” “…DOAR DACA am ajuns sa am un rang in societate” “…DOAR DACA ma iubeste persoana de care sunt ” “…DOAR DACA ma inteleg bine cu familia” “…DOAR DACA se schimba cei din jur: partenerul de cuplu, prietenii, parintii etc” “…DOAR DACA arat ca Brad Pitt sau Angelina” “…DOAR DACA am note bune la scoala” “…DOAR DACA termin de citit ’ensphe mii de carti” “…DOAR DACA am 100 de prieteni ” etc etc Nota: Uneori inloc de “DOAR DACA…” oamenii folosesc “DOAR DUPA ce…“ – este exact acelasi lucru, doar ca este formulat cu alte cuvinte. In concluzie fericirea mea este DEPENDENTA de acel ”DOAR DACA…” . Vestea proastea este NU o sa existe permanent in jurul tau lucruri, oameni sau situatii care sa-ti intretina bucuria pentru viata. Vestea si mai proasta este ca si daca ar exista ceva ce sa ne tina fericiti permanent de la un timp te-ai plictisi de acel lucru. La fel cum se intampla cand ne cumparam lucruri noi, evam experiente noi, avem in prieten nou etc. – noutatea aduce o emotie de bucurie de scurta durata care va disparea odata ce ne obisnuim cu acel lucru. Bineinteles ca soultia in aceasta situatie nu este la cautam si mai multe “lucrui noi”, ci mai degraba sa gasim o stare de fericire independenta de toate acele lucrui din exterior. Acestea fiind date, vine intrebarea… cum putem sa ne bucuram permanent de viata? Raspunsul este mai simplu decat iti imaginezi si anume: Fii TU insuti propria sursa de bucurie permanenta ! Ilustram atitudinea fata de viata a 2 categorii de oameni: 1. Categoria “Sunt fericit DOAR DACA… / DOAR DUPA CE…“ Este cea despre care am vorbit mai sus – o atitudine dependenta de lucrurile din exterior. Asa cum arata si cercul din partea stanga, pentru oameni cu aceasta atitudine lucrurile din exterior influenteaza in proportie de 90% modul in care se simt. Starea lor interioara este influentata mai mult de ceea ce se petrece in exteriorul lor decat de ceea ce simt ei. Sunt tipul de oameni care: * spun ca se vor bucura de viata “Doar daca…” sau “Doar dupa…” (ex: castiga la loto) * au o stare interioara dependenta de ce se intampla in exteriorul lor; * sunt usor afectati de oamenii si situatiile din jurul lui; * sunt afectati de criticile si presiunile celor din jur (familie, prieteni);
38
* sunt tipul de oameni care reactioneaza, mai degraba decat actioneza; * nu au pofta de viata decat atunci cand ei considera ca evenimentele din jur le da motivul sa se bucure; * NU pot fi fericiti/bucurosi/impliniti cand sunt singuri, ci nevoie ca cei din jur sa le dea un motivpentru a se bucura de viata; * au nevoie mereu de ceva din exterior care sa-i faca sa se bucure; * NU sunt recunoscatori pentru viata, deoarece isi indrepata atentia pe ceea ce NU AU(pe lipsuri); * Spun deseori deseori: “N-am motive sa ma bucur de viata… ca e vreme rea afara… ca nu este nimic la tv…ca n-am ce face azi… ca n-am castigat bani azi…ca n-am prieten/prietena… ca n-am chef etc. etc.” Bineinteles ca fiecare avem de-a face cu o astfel de atittudine la un moment dat, insa depinde de noi cat mult ne lasam influentati de ea. 2. Categoria “Sunt fericit acum CHIAR DACA…“ Asa cum ilustreaza cercul din dreapta, acesti oameni se bazeaza in primul rand pe ceea ce simt ei si NU se lasa influentati de ceea ce se intampla in jur. Ei merg pe principiul: “Sunt fericit/vesel / implinit si nimeni si nimic din exterior nu ma poate convinge de altceva.” Sunt tipul de oameni care: * nu se lasa influentati de nimic din exterior, ci se bazeaza pe ce simt * au pofta de viata, in ciuda a tot ce se intampla in jur * fericirea lor este independenta de tot, ei sunt propria lor sursa de fericire * nu se lasa afectati de criticile si mustrarile celor din jur * se bucura de viata si atunci cand (aparent) nu exista niciun motiv. * sunt recunoscatori pentru tot ce-i inconjoara si isi concentreaza atentia pe ceea ce AU. * sunt tipul de oameni care se distreaza in cele mai banale situatii - deoarece la ei nimic nu este banal/ plictisitor/ lipsit de importanta. Asadar sunt tipul de oameni care indiferent daca au ceea ce-si doresc sau nu, se bucura de viata din plin, ca si cum deja ar avea tot ce e nevoie pentru a fi fericiti. Ei spun: “Vreau sa fiu mereu plin de fericire si bucurie pentru viata… “…CHIAR DACA sunt acum singur in camera mea.. tot pot fi bucuros pentru viata” “…CHIAR DACA am o gramada de probleme…aleg sa ma ocupe de ele cu bucurie” “…CHIAR DACA nu ma iubesc anumite persoane… eu imi sunt sufiecient mie pentru a fi fericit” “…CHIAR DACA nu sunt cel mai frumos om din lume… imi pun in valoare toate celelate calitati” “…CHIAR DACA nu sunt 100% sanatos… ma bucur de sanatatea pe care o am” “…CHIAR DACA celor din jur nu le convine ca eu sunt totimpul fericit si ma bucur din plin de viata, eu tot vesel raman. “…CHIAR DACA unii percep atitudinea mea ca fiind egoista… eu ma voi bucura si mai mult de viata. Un exemplu sugestiv in acest sens a fost parintele Nicolae Steinhard – un calugar care a suferit chinuri si umilinte inimaginabile in inchisorile comuniste. In ciuda faptului ca suferea bataie, foame si umilinte in fiecare zi, a reusit sa gaseasca fericirea suprema chiar acolo in inchisoare in mijlocul chinurilor, ne mai lasand sa-l afecteze absolut nimic din jur. El era fericit prin trairea permanenta cu Dumnezeu si nimeni si nimic nu-l putea convinge de altceva. Drept urmare a scris o carte in care insumeaza intamplarile cutremuratoare din inchisoare pe care a intitulat-o… cum altfel decat … “Jurnalul Fericirii”. “Asupra apropierii de Hristos, proba care nu inseala, criteriul definitiv este buna dispozitie. Numai starea de fericire dovedeste ca esti al Domnului.” - Nicolae Steinhardt “Nu toti sunt dispusi sa accepte bucuria pentru viata” Aceasta atitudine de bucurie poate fi deseori considerata de cei din jur (in mod eronat) ca fiind EGOISTA sau lipsita de bun simt. Replicile cele mai des auzite in aceste situatii pot suna astfel:
39
“Cum adica tu esti relaxat si te bucuri de viata, cand eu NU sunt relaxat si nu pot sa ma bucur? “ “Esti egoist ca te bucuri de viata in timp ce eu nu pot si nu stiu sa fac asta” “Daca eu sunt suparat / stresat, la fel trebuie sa fie si cei din jurul meu” “Cine te crezi sa fii bucuros cand n-ai niciun motiv s-o faci?”… si asta mai departe. Atitudinea celor care fac astfel de afirmatii nu denota altceva decat imaturitate emotionala si egoism. In mod paradoxal oamenii care folosesc astfel de expresii, ii vad exact pe ceilalti ca fiind egoistii – adica pe cei care nu au nevoie de NIMIC din exterior pentru a se bucura de viata. E o atitutudine deseori intalnita in randul oamenilor care nu mai stiu sa se bucure de viata, care inloc sa incerce sa invete sa se bucure din nou de viata, isi gasesc satisfactia in a nu-i lasa nici pe cei din jur sa se bucure de viata… uneori chiar fac o pasiune din a strica linistea oamenilor din jur. Ciudata pasiune. In aceste situatii trebuie sa ducem o lupta. E lupta cu noi insine in care vedem cat putem sa ne lasam influentati de cei din jur. Cum crestinii din puscariile comuniste nu renuntau la starea de fericire nici cand erau batuti pana la moarte, cum vom renunta noi din cauza unui sef care striga la noi, parinti care pun presiune, pe noi prieteni care ne enerveaza si alte situatii banale ca acestea. E o mandrie sa lupti pentru aceasta stare de fericire… si singura metoda de a duce aceasta lupta este prin exemplul personal. Nicio teorie, nici nimic din ce am scris aici nu are nicio valoare atata timp cat starea de bucurie pentru viata nu este experimentata la nivel PRACITC in viata de zi cu zi. Asadar principalele arme cu care pornim la lupta in dobandirea starii de bucurie pentru viata este o VOINTA puternica insotita de CREDINTA ca se poate sa ne bucuram din plin de fiecare secunda din viata asta. Alte metode pentru a stimula BUCURIA PENTRU VIATA 1. Recunostinta pentru TOT A multumi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune din viata noastra este cel mai bun lucru pe care-l putem face cand simtim ca nu ne putem bucura de viata. E bine sa multumim pentru fiecare lucru, fie si pentru cele banale, constientizand faptul ca unii nu au nici macar acele lucrui pe care noi le consideram banale. Asadar vom incepe de la lucrurile cele mai mici mergand catre cele care chiar le consideram importante. Un model ar fi:
Multumesc pentru… …ca am acoperis deasura capului…ca-mi dai sanatate si ma tii intreg …ca am un pat in care sa ma odihnesc …ca ma satur cu mancare in fiecare zi …ca imi descoperi lucrui noi in fiecare zi …ca-mi dai prieteni si oameni buni in jur …ca imi arati cum sa ma bucur de viata… si asa mai departe. Nota: Este important ca atunci cand multumim, sa nu ne gandim deloc la ceea ce NU AVEM. Asadar NU ne gandim deloc la dorinte, ne detasam total de ele, focalizandu-ne intreaga atentie pe ceea ce AVEM. Bineinteles ca apoi putem sa ne gandim la ce avem nevoie, insa este important sa nu ne ocupam mintea cu dorinte in momentul cand multumim. Practicand zilnic aceste multumiri ne vom obisnui sa vedem partea plina a paharuluiin toate asepctele vietii noastre, astfel ca stress-ul si supararea generate de “Nu am…” nu ne va mai afecta starea de bucurie, deoarece mintea noastra este preocupata sa se bucure de lucrurile pe care le AVEM. ———————————————————— 2. Trairea in prezent “Pierderea unui singur moment este o mare pierdere” – Arsenie Papacioc Clipa ACUM este intotdeauna cea mai frumoasa clipa de viata noastra. Acum in timp ce citesti aceste cuvinte este cel mai frumos moment din viata ta.
40
Probabil nu vrei crezi o astfel de afirmatie insa, iti spun ca TOATE amintirile despre clipele frumoase din trecut, TOATE planurile de viitor despre cum o sa fii cand o sa fii fericit si TOATE imaginile din capul tau despre cum ar trebui sa fie starea de fericie… toate acestea… NU EXISTA in momentul prezent…in momentul ACUM. Ele exista doar in realitatea virtuala din capul tau, insa in mod real/palpabil ele acum nu exista. Remuscarile si regretele pentru ceea ce a trecut sunt un lucru total inutil cu care oamenii isi pierd cel mai mult timpul si energia. Cu ce folos daca acele momente nici macar nu mai exista acum. La fel se intampla cu lucrurile bune si frumoase din trecut, cu ce folos sa ne ocupam mintea cu amintirile placute, cand acestea nici macar nu mai exista. Si asta e o pierdere de vreme. Cand vine vorba de planurile de viitor, ele depind de ceea ce facem ACUM. Viitorul este 100% dependent de prezent, motiv pentru care nu are rost sa ne ocupam mintea visand cu ochii deschisi la cum o sa fie in viitor, ci mai degraba ar trebui sa ne axam 100% pe momentul prezent pentru a ne contrui viitorul. Singurul moment in care se poate construi viitorul este prezentul. Asadar daca vrem sa ne bucuram de viata NU trebuie sa asteptam o oportunitate speicala, nu trebuie sa asteptam sa avem bani, sa castigam la loto, sa avem multi prieteni, sa locuim pe coasta de azur etc etc…. ci trebuie sa ne bucuram de ACEST moment de acum 100%, deoarece este singurul moment REAL. Starea de bucurie pentru viata poate avea loc doar acum, orice alta planuire pentru viitor nu va aduce bucuria permanenta despre care vorbim. Uita-te in jur, bucura-te de ce vezi. Relaxeaza-ti mintea si nu mai sta incordat – doar asa vei putea sa iesi din capul tau pentru a te bucura fiecare secunda. Detaseaza-te emotional le lucrurile care-ti tin mintea prinzoniera si bucura-te de viata. Orice as spune in acest sens nu are nici valoare in comparatie cu experienta practica a trairii in prezent. In prezent totul se SIMTE, nu se gandeste si se teoretizeaza. Se simte bucuria si pasiunea pentru viata. S-au scris carti intregi despre acest domeniu, cea mai populara fiind “Puterea Prezentului” de Eckhart Tolle insa nicio carte sau teorie nu poate substitui trairea la nivel de experienta a momentului ACUM. Pentru cine e interesat de mai mult in acest sens, am pus un filmulet in care chiar Eckhart Tolle vorbeste mai pe larg despre ceea ce inseamna trairea in prezent: “Crestinul este cel ce nu traieste nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasa, viitorul nu-l îngrijoreaza.” - Nicolae Steinhardt In sens spiritual trairea in clipa prezent este cea mai inalta forma de rugaciune. Este starea in care suntem in conexiune permananta cu Dumnezeu, starea in care faci totul impreuna cu divinitatea. Ori de acte ori cadem in starea de visare si inconstienta pierdem contactul cu clipa prezenta, implicit pierdem legatura cu Dumnezeu. Cand suntem prezenti ne putem bucura de tot ce ne inconjoara, observam totul chiar si un fir de iarba, iar starea noastra de bucurie este o forma de recunostinta in fata lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune cu care ne-a inconjurat. De aici vine si vorba “Cine se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga” - in sensul ca cine este cu Dumnezeu doar cand se roaga acela nu are o conexiune reala cu Creatorul, ci doar cel care traieste permanent in prezent. Iata ce ne spune parintele Arsenie Papacioc despre starea de prezenta: 3. Afirmatiile pozitive Asa cum am spus in artiocolul precedent, mintea percepe ca fiind ADEVARAT orice lucru care-i este repetat. Din acest motiv ne vom folosi de cateva afirmatii pozitive petntru a ne stimula starea de bucurie pentru viata. Iata care sunt acestea: 1. Principalul meu scop in viata este sa fiu fericit in momentul ACUM – si nimeni nu ma poate convinge de altceva. 2. Bucuria mea vine din mine si este independeta de toate lucrurile si persoanele din jur. 3. Momentul ACUM este cel mai frumos moment din viata mea. 4. Fac toate lucrurile cu bucurie deplina pentru viata.
41
5. Fiecare moment este interesant si imi da o multime de motive de bucurie. 6. Simt bucuria permanent in TOT ce ma inconjoara. 7. Merit sa fiu mereu cel mai fericit om de pe Pamant. Dieta PERFECTA pentru tipul tau de metabolism Alimentatie Prea multe diete ! Exista la ora asta in lume peste 10.000 de diete diferite dintre care mai mult de jumatate pentru slabit, una mai promitatoare ca cealalta. Unele sunt asemenatoare in timp ce altele sunt diametral opuse chiar daca sunt adresate aceluiasi scop. Asadar exista o probabilitate foarte mica ca din atatea dieta, tu s-o alegi pe cea buna pentu tine. Desigur poti sa incerci pe rand fiecare dieta pentru o luna, astfel ca pentru 10.ooo de diete ti-ar lua in jur de 833 de ani si patru luni. Avand in vedere ca timpul de care dispui e ceva mai scurt iti propun, in articolul de azi, o metoda simpla si rapida de a afla DIETA PERFECTA pentru TINE in functie de tipul tau de metabolism. Numarul mare de diete ne arata ca au de-a lungul timpului o multime au existat de oameni care doreau sa aiba o alimentatie cat mai sanatoasa. Si ce faceau ei in acest sens? EXPERIMENTAU. Intr-o zi unul dintre acesti oameni a constatat ca vegetalele vindeca,energizeaza si vitalizeaza iar carnea il oboseste si il slabeste. Dupa aceasta experienta a constatat ca cel mai bine se simte avand o dieta vegetariana. Considera aceasta dieta cea mai buna asa ca ar recomandat-o si altora. Pentru multi dintre ei alimentatia vegetariana facea minuni insa pe unii i-a imbolnavit. Atunci unul dintre s-a gandit sa manace multa carne sa se insanatoseasca, si mancand doar carne pentru 1 luna i-au revenit puterile la 100%. Era consins cea mai buna alimentatie este cea cu foarte multa care deoarece pe el chiar l-a ajutat. Asa ca a racomandat si altora dieta lui ca fiind vindecatoare, insa pe unii i-a imbolnavit si pe unii chiar i-a omorat. Unul dintre cei care s-a imbolnavit s-a gandit ca ar fi mai bine pentru el sa mannce multe fructe zilnic Mancand fructe zilnic s-a vindecat complet. Convins fiind ca o dieta cu 80% fructe e cea mai buna a recomandat-o si altora insa pe unii i-a ajutat in timp ce pe altii i-a imbolnavit… Acest ciclu s-a tot repetat pana in ziua de azi cand avem peste 10.000 total diferite, fara sa-i treaca cuiva prin cap ca NU SUNTEM TOTI OAMENII LA FEL. Ca noi suntem fiinte UNICAT fiecare cu metabolism diferit. Asa cum toti oamenii au amprente diferite, asa si modul de manca(dieta) – difera de la om la om. Asadar concluzia este ca: Nu exista o dieta buna pentru toti, insa exista o dieta perfecta pentru fiecare. Asa cum in povestioara de mai sus, pe fiecare om il vindeca o anuminta mancare, aceeasi care pe alti oameni ii imbolnavea. In continuare in acest articol te voi invata cum sa-ti faci TU propria dieta UNICA, care te va insanatosi/intineri/echilibra si te va duce la greutatea optima pe tine individual. Vei descoperi DIETA PERFECTA pentru tipul tau de metabolism(sau dieta tipului metabolic). I. Dieta PERFECTA II. Dieta tipurilor metabolice De ce unii mananca mult si raman slabi, iar altii mananc putin si totusi se ingrasa? De ce unii vegetarieni devin mai bolnaviciosi decat ceilalti care mananca orice? De ce unii oameni nu se satura desi au stomacul plin? Sunt niste paradoxuri care par sa nu aiba sens, insa dupa ce vei invata despre DIETA TIPURILOR METABOLICE, vei intelege ca fiecare om in parte are nevoie de o combinatie de alimente diferita pentru a fi complet hranit si a se simti satul. Alimentand corpul complet el se poate echilibra din toate punctele de vedere(greutate,hormoni,ph etc) astefl incat sa punctioneze la parametrii optimi. 1. Fiecare om are propriul metabolism UNIC. Principiul de baza ca: Toti suntem diferiti atat la exterior cat si in interior,de aceea nu exista 2 oameni cu metabolism exact la fel.
42
Fiecare om are metabolismul diferit ! Asta inseamana ca fiecare interactioneaza cu mediul(inclusiv hrana) DIFERIT. De aceea alimntele care fac bine unui om s-ar putea ca altora sa le dauneza, si vice-versa. Astfel ca, nu mai putem vorbi de o dieta universala pentru toti oameni, ci mai degraba despre care este dieta cea mai buna pentru fiecare in parte. 2. Fiecare cu are propria dieta perfecta Alimentele sunt COBUSTIBILUL din care organismul isi produce energie in fiecare zi. Acest combustibil are in componenta procente diferite de: PROTEINE – LIPIDE(grasimi) – CARBOHIDRATI(zaharide) Fiecare om are nevoie de o concentratie diferita din acesti nutrienti. Unor oameni le fac bine mai multe proteine si grasimi in timp ce altora carbohidratii le sunt absolut necesari pentru a ramane sanatosi. Asadar pentru ca organismul sa ramana functioneze optim are nevoie sa primeasca combustibilul cel mai bun PENTRU EL(individual) – adica exact combinatia de PROTEINE, LIPIDE si CARBOHIDRATI de care are nevoie. Unii oameni consuma prea multa carne si corpul lor are nevoie de mai multe vegetale(si se intreaba de ce colesterol) iar altii consuma prea multe fructe in timp ce organismul lor are nevoie de carne(si se mira de ce fac diabet). Poti consuma cele mai BIO si naturale alimente, daca nu sunt ceea de ce corpul tau are nevoie, te vei imbolnavi. In cazul in care nu dai organismului combustibilul de care are nevoie te expui la o gramada de boli cronice printre care diabetul, ateroscleroza, boala Chron si celiachia dar in special obezitatii ! *RETINE ! Alimentandu-ti corpul cu combustibilul gresit intr-o zi, probabil nu te vei imbolnavi, dar alimentandu-ti corpul gresit cativa ani sau zeci de ani cu siguranta sanatatea ta va avea de suferit. Probabil acum te intrebi, cum poti sti care este cea mai buna combinatie de nutrienti pentru organismul tau ?? Eu iti recomand o metoda simpla si eficienta, si anume : Sa-ti asculti vocea corpul corpului. 3. Invata sa-ti asculti vocea corpului Corpul este prietenul tau care te ajuta sa faci o gramada de lucruri in interesante zi de zi. Ce probabil nu stiai despre el, este ca iti transmite tot timpul semnale prin care-ti spune daca il hranesti bine sau nu. Adica iti spune cat de mult ii place COBUSTIBILUL pe care i-l dai (raportul proteine-lipide-carb0h.). Pentru a afla asta trebuie doar sa fi atent la cum te simti dupa masa. Daca dupa masa te simti: -obosit, fara energie, apatic, nesatul si simti nevoia de a manca dulce desi ai stomacul plin – ESTE UN SEMN CLAR CA CORPUL TAU NU A PRIMIT ALIMENTELE DE CARE AVEA NEVOIE INSA daca dupa masa te simti: energic, gata de munca, fericit, plin de vitalitate si complet satul(dar nu prea plin) – Atunci inseamana ca esti pe drumul cel bun. Doar ascultandu-ti corpul poti sa-ti dai seama daca esti pe drumul bun sau nu.Aceasta este CHEIA spre dieta perfecta pentru tipul tau de metabolism
43
*Nu uita ca vocea corpului este CHEIA. Trebuie sa tii tot timpul cont de acest lucru ! 4. Afla ACUM ce tip de metabolism ai Exista 3 tipuri principale de metabolism care variaza de la persoana la persoana: Tipul PROTEINA, tipul CARBOHIDRAT si tipul MIXT. Tu care dintre aceste 3 tipuri il ai ??? Fa-ti TESTUL de mai jos pentru a afla ce tip de metabolism ai Aflandu-ti metabolismul vei sti ce alimente iti fac bine si ce alimente iti dauneaza. Scrie-ti pe o foaie punctajul de la fiecare intrebare(poate fi de la 1 la 10) si la sfarsit aduna-le. Suma finala iti va spune de tip de metabolism ai:
44
Rezultatul: Peste 60 de puncte = TIPUL PROTEINA Sub 40 de puncte = TIPUL CARBOHIDRAT Intre 40 si 60 de puncte = TIPUL MIXT A) Tipul proteina Daca ai metabolosim de tip proteina: - ai nevoie de mai multe proteine si grasimi si de mai putini carbohidrati pentru a te hrani optim. - ai arderi rapide – digeri repede alimentele de aceea tinzi sa mananci MULT si DES.
45
- ai nevoie sa consume zilnic carne(in special rosie) dar si lactate pentru a te simti complet hranit - ZAHARUL e otrava pentru acest tip de metabolism ! - Dulciurile de orice fel – cat mai putine - trebuie sa te consumi putini carbohidrati in raport cu proteinele( atentie! putini nu inseamna deloc!) - fructele, cerealele si produsele de panifictie doar ocazional - excesul de fructe dulci iti dauneaza dar si ALCOOLUL. - e absolut necesar consumul de legume in special cele VERZI, si cele sarace in zahar(amidon) adica fara prea multi cartofi, morcovi,telina etc. - pe plan psihologic: te enervezi, stresezi, indispui daca simti stomacul gol mult timp. Ai aici un tabel complet cu toate alimentele recomandate pentru tipul PROTEINA
* Indiferent ce tip de metabolism ai, este bine ca in fiecare zi minimum o treime(1/3) din mancarea unui om sa fie mancare cruda sau HRANA VIE. B) TIPUL CARBOHIDRAT Daca ai metabolism de CARBOHIDRAT: - ai nevoie de un procent mai mare de carbohidrati in raport cu proteinele si grasimile - adica cereale, fructe,legume, leguminoase, - in general pesoanele cu acest tip mananca mai RAR si mai PUTIN deoarece sunt persoane cu ARDERI LENTE(adica transforma mai lent hrana in energie) - carnea rosie in exces si lactatele grase se consuma DOAR CU LIMITA ! (Atentie! cu limita nu inseamna deloc) - are nevoie si de proteine insa doar cele SLABE din carne alba si cele din vegetale. - tolereaza mai bine zaharul,INSA zaharul in exces e otrava pentru orice tip de metabolism. Ai aici un tabel complet cu toate alimentele recomandate pentru tipul CARBOHIDRAT
46
* Indiferent ce tip de metabolism ai, este bine ca in fiecare zi minimum o treime(1/3) din mancarea unui om sa fie mancare cruda sau HRANA VIE. C) Tipul MIXT Daca ai metabolism de tip mixt te situezi undeva intre tipul carbohidrat si tipul protieina. Te poti considera norocs din anumite puncte de vedere insa sunt si aici cateva indicatii care sa se ajute sa-ti hranesti corpul cu COMBUSTIBILUL IDEAL. - In primul rand conusumul alimentelor trebuie sa fie echilibrat intre protine, grasimi si carbohidrati. - Pentru ca organismul sa functioneze bine acest tip are nevoie atat de proteine si grasimi de calitate cat si de consumul zilnic de carbohidrati. - Un exces de carne iti poate dauna sanatatii la fel cum si un exces de CARBOHIDRATI- asadar incearca sa ramai la mijloc! - Repet deoarece e important: ZAHARUL in exces e nesanatos pentru toate tipurile de metabolism, in special cel rafinat(din comert). * Tipul MIXT poate sa varieze: poate fi mixt spre tipul proteina sau mixt spre tipul carbohidrati. Pentru a afla combustibilul optim pentru ogranismul tau trebuie sa experiemntezi. Singura metoda 100% eficienta este testarea. Testeaza 1 saptamana tipul mixt cu un raport putin mai crescut de proteine si a2a saptamana cu mai multi carbohidrati. – Cu alimentele din cele 2 tabele Acestea sunt cele 3 grupe de baza ale tipurilor de metabolism. Nu uita ca asa cum am spus la inceput fiecare om e UNIC si are nevoie de o dieta unica.Cele trei tipuri sunt doar pentru a face cat de cat o grupare a tipurilor de metabolism, insa tipurile de dieta variaza la fiecare om in parte. De exemplu: Un om are de exemplu nevoie de 50-60% proteine in mesele dintr-o zi in timp ce altul are nevoie doar de 40% – amandoi sunt tipul proteina, insa nevoile lor nutritionale sunt diferite. Experimenteaza! Este singura cale ca sa vezi ce procente de nutrienti trebuie sa dai organismului in fiecare zi. Si foloseste-te de uneltele care le ai de acum inainte la indemana :
47
- in primul rand ASCULTA-TI VOCEA CORPULUI dupa ficare masa si asigura-te ca esti satul, bine dispus si nu-ti vine pofta sa mananci dulce dupa masa. - in al doile rand consulta tabelel cu alimentele recomandate pentru tipul tau dar in acelasi timp evita-la pe cele nerecomandate. - si nu in ultimul rad: experimenteaza diferite combinatii de nutrienti pana iti gasesti dieta perfecta si te simti BINE HRANIT dupa fiecare masa. Nu uita ca alimentele care ca-ti fac tie bine, nu inseamna ca tuturor le fac bine, chiar daca au acelasi tip metabolic cu tine. Nu exista 2 exact la fel. Imbunatatirea sanatatii generale este CHEIA Astazi o sa abordam 3 lucruri pe care eu le consider esentiale, pentru oricine vrea sa-si faca cat de cat o idee despre ce inseamana VIATA SANATOASA.
1. Pilula magica in sanatate 2. Obiceiurile sanataoase vs. obiceiurile nesanatoase 3. “E imposibil sa ai doar un organ bolnav” Stiu ca nu pare, insa in randurile ce urmeaza vei vedea ca aceste 3 lucruri, sunt strans legate intre ele… Dupa cum probabil observi, astazi traim in EPOCA PILULEI MAGICE. Pentru ORICE problema ai avea, exista o PILA MAGICA, pe care, daca o cuperi CUMPARA, iti va rezolva problema simplu, rapid si fara/cu putin efort din partea ta. Singura conditie ramane sa platesti. * Ai acnee? Aplica ‘crema asta’ si vei avea un ten de invidiat! Si nici prin cap sa nu-ti treaca ca ai putea avea un colon intoxicat sau un ficat suprasolicitat. * Ai matreata? Spala-te cu ‘samponul miracol’. ACUM! Si nici nu te gandi macar , ca probabil ai o gramada de deficiente de vitamine si minerale. * Te dor incheiturile? Freaca-te cu ‘gelul miracul’ si dupa aia o sa ridici dulapul ca-n reclama. O sa-ti amorteasca durerea! Cui i pasa ca in cativa ani ajungi la ostoporoza? Oricum, in niciun caz nu trebuie sa-ti schimibi stilul de viata, deoarece n-are nimic de-a face cu boala. :-p -si nu numai in domeniul sanatatii: *Ai probleme cu femeile? Da-te zilnic cu ‘parfumu asta’, si o sa te teleportezi direct in pat cu ele! Deoarece, problema NU este ca te porti ca un disperat cu orice femeie, ci e pur ghinion – ca ai ales parfumul gresit. Sunt sigur ca ai te-ai batut de cel putin unul din aceste exemple in saptamana asta. Daca cumva: INCA mai crezi in orice reclama de genul acesta, si inca crezi ca exista o pilula magica la orice problema, fie ea si de sanatate – te anunt ca ai pornit din start pe un drum GRESIT, care NU iti va rezolva problema decat in aparenta. Nu vei vindeca boala/problema si cauza ei, ci doar ii vei masca efectele – pana apar altele mai grave. In vine acum in minte o intamplare, care relevanta in acest sens: Un prieten vroia sa vanda o masina, insa ea avea o defectiune la motor, iar pe bord se aprindea un bec care indica ca exista probleme la motor. Cum crezi ca a ‘reparat’ prietenul meu problema? A taiat alimentarea la becul care semnala problema in bord. ;))) A rezvolvat problema?
48
Evident ca nu, deoarece defectiunea motorului a ramas, doar ca nu se mai aprinde becul de pe bord sa-ti semnaleze ca motorul are o defectiune. Adica a mascat problema, insa mai devreme sau mai traziu motorul se va defecta de tot. Exact pe acest sistem functioneaza si piluelele magice pentru sanatate. Partea mai proasta e ca, pentru corpul tau se gasesc mai greu piese de schimb decat pentru o masina, si e ceva mai complicat sa le motezi. Asadar, ar fi recomandat sa acorzi mai mare atentie corpului decat masinii tale(si nu invers). Ca sa-ti dau acteva exemple de pilule magice in sanatate: *o crema care iti usca excesiv tenul, iti va diminua acneea(deoarece pielea e prea uscata pentru acnee) insa nu-ti va curata colonul, nu-ti va omori parazitii, nu-ti va repara ficatul sau orice alta problema care este pentru tine cauza acneei(deoarece poate avea cauze diferite). Sau o crema hidratanta iti va umezi pielea uscata, dar nu-ti reface deficienta de vitamina C din cauza careia ai pielea uscata. Desi vei avea aceasta problema aparent rezolvata, te vei trezi,mai devreme sau mai tarziu, cu alte cateva boli mai grave. E de fapt aceeasi cauza care se manifesta doar in alt mod decat cel pe care tocmai l-ai suprimat cu pilula magica. Nu stiu cat de bine reusesc sa ma fac inteles insa ideea de baza este ca: PILULA MAGICA e o ILUZIE – punct! Nu numai in sanatate, in orice domeniu! E o tehnica eficienta de marketing care are ca scop exclusiv vanzarea produsului, care ‘prinde bine’ la comoditatea care s-a instalat in noi – oamenii secolului 21. Mai mult, aceasta comoditate care ne este alimentata zilnic de sutele de reclame de peste tot, ca nu cumva sa iesim din aceasta stare. Asadar ce putem face in acest sens? Ideea de la care pornim cand vine vorba de sanatate este ca: Nu poti trata cu adevarat nicio boala, fara a trata sanatatea generala a organismului. deoarece Este imposibil sa ai un singur organ bolnav ! Si am sa explic printr-un exemplu: Daca luam circulatia sangelui, si urmarim drumul sangelui prin tot organismul, o sa descoperim lucruri foarte interesante. * Dupa ce ai o masa buna si mancarea ajunge in intestinul subtire, are loc absorbtia substantelor nutritve/hranitoare. * Substantele nutritive intra prin peretii intestinului in sange, care le transporta in FICAT. * In ficat sangele incarcat nutrienti sufera anumite transformari(“e optimizat” pentru organism), dupa care merge mai departe in camarutele din PARTEA DREAPTA A INIMII (atriul si ventriculul drept). * Din partea dreapta a inimii, sangele este pompat in PLAMANI, de unde se incarca cu oxigen(din aerul pe care-l inspiri), dar in acelasi timp se descarca de dioxidul de carbon acumulat din celule. * Din plamani sangele merge in camarutele din PARTEA STANGA A INIMII(atriul si ventriculul stang). * Iar din partea stanga a inimii sangele este pompat IN RESTUL ORGANISMULUI pentru a oferi nutrienti si oxigen tuturor celulelor – asadar tuturor organelor. * Pe parcursul drumului sau, sangele cedeaza oxigenul si substantele nutritive necesare fiecarei celule, si in acelasi timp absoarbe dioxid de carbon si alte substante reziduale din celulele organismului. * Toate acestea pentru ca, in momentul cand trece iar prin zona intestinului subtire, sa acumuleze din nou substantele nutritive… si sa reia tot acest ciclu. Asadar pe scurt: Intestin subtire > Ficat > Inima(partea dreapta) > Plamani > Inima(partea stanga) > La toate celulele(asadar la toate organele) (Desi pare un drum realtiv simplu si scurt, s-a demonstrat ca sangele nostru parcurge intr-o zi aproximativ 19 mii de kilomentrii) Probabil acum te intrebi ce legatura are cu bolile? Pai de exemplu… 1. O boala de inima va produce in timp boli de ficat. Dupa cum ai vazut, inima trimite mai intai sangele la plamani, pentru a se incarca cu oxigen.
49
Daca plamanii se imbolnavesc de pneumonie de exemplu, sau alta boala mai grava la plamani(de la fumat/frig/poluare/virus etc) vor aparea una sau mai multe inflamatii la nivelul plamanilor. *Inflamatia este un proces generat de corpul tau, pentru a repara/vindeca o zona afectata* In urma unei inflamatii puternice, exista sanse mari ca organul sa nu se poate reface exact cum era inainate, ci sa se vindeca cu ‘tesut cicatrice’ - adica un tesut putin diferit decat originalul. Avand in plamani tesut cicatrice, se va ingreuna trecerea aerului din plamani in sange, dar si eliminarea dioxidului de carbon adunat de la celule. Rezultatul? Inima trebuie sa lucreze mai puternic si mai rapid pentru a compensa deficitul de oxigen, deoarece corpul are nevoie de la fel de mult oxigen indiferent daca plamani sunt bolnavi sau nu. Acest ritm dezechilibrat de functionare al inimii duce in timp la afectiuni ale ficatului, deoarece ficatul trimite canstant sange la inima. Asadar orice dezechilibru pe ruta ficat-inima, va imbolnavi ambele organe. Poti vedea clar ca una din cauzele bolilor ficatului, sunt bolile de inima. Apoi… 2. O inima slabitacare a trebuit sa compenseze ineficienta plamanilor, va duce la o aglomerare a sangelui in vasele din extremitati, ducand in timp la picioare VARICOASE. Aici poti vedea de asemenea cum o boala de inima provocata o boala de plamani, duce la aparaia varicelor. Apoi 3. Daca luam partea stanga a inimii. Daca consumi prea multe alimente bogat in grasimi nesanatoase(colesterol, grasimi trans. etc), vei suferi o o ingrosare a peretilor arterelor principale in corpul tau. Cu arterele ingrosate, partea stanga a inimii va trebui sa lucreze mai intens pentru a satisface nevoile de nutrienti si oxigen ale corpului. In timp, acest ritm dezechilibrat in partea stanga a inimii, duce la o congestie a sangelui la nivelul plamanilor(deoarece plamanii trimit constant sange incarcat cu oxigen la inima), care va provoca mai devreme sau mai tarziu dezechilibru in partea dreapta a inimii. - care va imbolnavi ficatul….si asa mai departe. 4. Colonul si celelelte organe In articolul Detoxifierea 100% naturala a colonului am prezentat pe scurt cum un colon intoxicat poate porvoca o gramada de boli: boli de ficat si de rinichi, miopia, slabirea auzului, majoritatea bolilor de piele… si asa mai departe. Aici sunt doar cateva exemple, insa acelasi principiu se poate aplica pentru orice organ al corpului. Cred ca acum este clar ca: Este imposibil sa ai doar un organ bolnav ! si de aceea… SINGURA solutie pentru o viata sanatoasa ramane sa te ocupi permanent de imbunatatirea sanatatii generale a organismului. Cum tratezi sanatate generala a organismului? Prin OBICEIURI SANATOASE. Obiceiurile formeaza modul de viata a fiecarui om. Cum spunea cineva: Esti suma tuturor obiceiurilor tale. Aceste obiceiuri nu numai ca sunt cel mai bun medicament pentru orice boala, ci iti insanatoseste fiecare celula din corpul tau. Obiceiurile sunt de fapt adevarata pilula magica. Algoritmul este simplu: trebuie sa INLOCUIESTI fiecare obicei nesanatos cu unul sanatos! Eu consider GRESITA ideea ca “pentru o viata sanatoasa trebuie sa ne abtinem de la anumite mancaruri”. NU! Nu trebuie sa ne abtinem de la nimic, ci doar sa inlcuim alimentele neasanatoase cu altele mai sanatoase. De exemplu, vom inlucui cartofii pai, cu cartofii fierti sau cartofi la cuptor. Simplu si rezonabil. Cateva exemple de obiceiuri nesanatoase care pot fii inlcuite cu obiceiuri sanatoase.
50
E doar un exemplu, insa lista o poti face tu, dupa propriile tale nevoi. De exemplu daca fumezi, primul lucru pe care trebuie sa-l faci, este sa inlocuiesti cat mai repede acest obicei extrem de daunator, cu unul care sa-ti imbunatateasca sanatatea.(poti de exemplu, sa-ti faci obiceiul sa mananci un fruct de fiecare data cand simti nevoia sa fumezi). In cat timp se inradacineaza un obicei? Minim 30 de zile. S-a demonstrat stiintific ca daca faci un lucru in fiecare minim 30 de zile, acel lucru iti devine obicei. Dupa 30 de zile de repetat zilnic ace lucru, vei face acel lucru automat, fara a te mai gandi la el. Practic atata dureaza sa programezi subconstientul sa faca acel lucru automat. Probabil nu stiai, dar toate actiunile tale dintr-o zi sunt facute 5% constient si 95% inconstient. Ca sa-ti dau un exemplu: Cand umbli pe strada probabil urmaresti masinile care trec pe langa tine, insa nu esti atent la cat de drept iti tii spatele, cat de repede iti misti mainile pe langa corp sau in ce ritm respiri. Adica 5% -folosesti pentru urmarirea masilor, 95% pt celelalte programe inconstiente. INSA daca pentru minim 30 de zile, te concentrezi zilnic sa mergi cu spatele drept pe strada, dupa aceste 30 de zile vei merge cu spatele drept fara sa te mai gandesti la asta, o vei face automat si inconstient, deoarece atat i-a trebuit subconstientului sa invete acest obicei nou. La fel se intampla in ORICE domeniu, cu atat mai mult in sanatate – obiceiurile sunt cheia pentru a evolua. Ca tema de casa pentru acest capitol iti ramane sa-ti faci o lista cu obiceiurile tale nesanatoase si alaturi o lista cu obiceiurile sanatoase cu care sa le inlcuiesti, si repeta-le pentru 30 de zile. Asadar 3 lucruritrebuie sa retii din acest articol: 1. NU exista pilula magica - e doar o iluzie 2. Nu poti trata nicio boala cu adevarat, fara a trata sanatatea generala a organismului. 3. Cel mai bun medicamanet sunt obiceiurile sanatoase.
51
Detoxifierea colonului – 100% natural
Astazi vei invata o METODA simpla si 100% naturalade DETOXIFIERE a colonului, sau mai exact care sunt alimentele care iti detoxifica colonul?
Probabil ca tu nu ai probleme de sanatate si te intrebi: De ce sa-mi detoxific colonul chiar daca ma simt complet sanatos? Daca cumva nu stiai, majoritatea alimentele pe care tu le consumi in fiecare zi, contin diferite substante toxice pentru organismul tau: * Conservantii(‘E-urile’) din aproape toate alimentele din comert * Mercurul cu care sunt intoxicati pestii si algele * Chimicalele cu care sunt stropite fructele si legumele * Carnea nesanatoasa a animalelor crescute cu hormoni si antibiotice… Iar lista merge MUUULT mai departe… Toate acestea iti ‘polueaza’ organismul in fiecare zi, iar partea si mai rea este ca unele dintre aceste substante SE ACUMULEAZA. Ele nu se pot elimina in mod normal din organism, iar in timp, cu cat consumi mai multe, cu atat ele se acumuleaza mai mult si devin si mai nocive. Astfel ca vei avea o sursa de toxine care te ‘polueaza’ zilnic chiar din interiorul propriului tau organism. Acelasi fenomen(de depunere depunere a toxinelor) se poate intampla chiar daca consumi alimente sanatoase ,pe care insa le combini gresit: daca consumi doua alimente pe care stomacul nu le poate digera in acelasi timp, ele merg mai departe nedigerate si intra in putrefactie in intestin. Partea buna in povestea de astazi – este ca te poti descotorosi usor de aceste substante toxice folosind o METODA simpla de DETOXIFIERE a organismului. In acest articol ne vom ocupa doar de detoxifierea colonului(iar de celelalte organe in articolele urmatoare) Asadar… de ce incepem cu colonul? Colonul este sistemmul de canalizare al organismului tau. Prin colon trec zilnic substantele nefolositoare si toxice pe care corpul tau trebuie neaparat sa le elimine pentru a nu se intoxica. Daca se intampla ca acest sistem de evacuare sa se deregleze, ai toate sansele sa ramai cu o gramada deseuri in organism. Partea mai rea: aceste desuri pot ramane lipite de peretii colonului chiar cativa ani, iar astfel sa te intoxice putin cate putin in fiecare zi formand o placa mucuida.
52
Consecinte? Imbatranire prematura, mirgene, boli de piele, imbolnavirea altor organe(in epcial ficatul si rinichii) si lista poate continua. Asa cum am spus la inceput, cu totii ne expunem inevitabil toxinelor zi de zi,deoarece asa sunt timpurile in care ne e dat sa traim. Corpul tau face eforturi imense pentru a elimina o parte cat mai mare de toxine! De aceea te sfatuiesc sa-i dai si tu corpului o mana de ajutor, inloc sa-i bagi bete in roate (cum se intampla de cele mai multe ori). Probabil acum te intrebi: De unde stiu daca am nevoie de DETOXIFIERE ? Dr. Mencinicopischi spune in cartea lui ca un organism intoxicat prezinta astfel de simptome:
* Depuneri albicioase pe limba * Oboseala cronica si trezitul greu dimineata * Transpiratie si respiratie cu miros neplacut * Constipatie * Obezitate sau supaponderabilitate * Mirosul puternic a meteriilor fecale * Pofta puternica de dulciuri sau alimente prajite * Boli precum cronicizate: acnee,hemoroizi,cancer,reumatism,atrita,diabet etc… * Iar pe plan psihologic: anxeitate, nervozitate, lipsa puterii de concentrare si memorare. Care este legatura dintre colon si aceste stari? Trebuie sa intelegi ca omul NU este o adunatura de organe, ci este o fiinta INTREAGA. Fiecare organ al tau depinde de sanatatea celorlalte organe. Adica orice dezechilibru intr-un organ provoaca dezechilibre in TOATE celelelalte organe . Cu atat mai mult colonul, care s-a demonstart ca influenteaza FOARTE puternic sanatatea generala a intregului organism. De exemplu: S-a demonstrat ca un colon ‘murdar’ afecteaza atat sanatatea ficatului cat si rinichilor. Pe langa asta, un colon murdar determina afectiuni ca: slabirea vederii(in special miopia), slablirea auzului, durerile de urechi, reumatismul,,acnee,psoriaris, astmul etc. Probabil acum te intrebi: Ce poti sa fac ? Citeste mai departe… Metoda NATURALA de detoxifiere a colonului: …sau detoxifierea cu FIBRE VEGETALE E metoda cea mai SIMPLA si la indemana oricui. Ce sunt fibrele? Fibrele vegetale sunt un tip glucide de aflate in toate alimentele VEGETALE. Fibrele NU se digera si nu se absorb, astfel ca NU iti hranesc organismul in niciun fel. De ce sa le consumi, daca nu te hranesc ??? 1. In primul rand: pentru ca rolul lor NU este sa te hraneasca! Ele au rol de TRANSPORT al alimentelor prin intestin pana acestea ajung afara din corpul tau. Metaforic vorbind, ele sunt „ schiurile sau patinele” pe care mancarea aluneca prin organismul tau.
53
Mai mult decat atat fibre solubile sunt PREBIOTICE. Adica hranesc BATERIILE BENEFICE din flora ta intestinala, astfel incat ea sa ramana echilibrata. *Nota*Flora intestinala e esentiala pentru sanatatea ta. Mai exact: este pilonul de baza al IMUNITATII(nu se poate vorbi de sistem imunitar fara flora intestinala). Pe langa asta: faciliteaza absorbirea nutrientilor, e o bariera pentru bacteriile daunatoare din intestin, dar are si alte fuctii importante despre ca vom vorbi pe larg intr-un articol special dedicat florei intestinale. Asadar de retinut despre fibre: ca ele nu se digera si nu hranesc orgaismul, ele doar transporta mancarea prin intestine(fibrele insolubile) si hranesc bacteriile intestinale benefice(fibrele solubile). Cum sa folosesti fibrele pentru detoxifierea colonului? Simplu! Le mananci. Consumate cu suficienta apa isi dubleaza eficienta si devin ca un burete care se leaga de substantele toxice de pe intestin transportandu-le afara din organism. Un adult are nevoie in medie de 30g fibre pe zi, in timp ce multi oameni abia consuma 10 grame si se mira de ce sufera de constipatie(*constipare neeliminarea fecalalor la mai mult 48 de ore). Constipatia nu face de cat sa AMPLIFICE efectele pe care un colon murdar le are asupra organismului. Ea este cel mai daunator lucru pe care-l poti pentru intestinul tau…sa nu mergi la WC zilnic. Dar… Consumand o cantitate mai mare de fibre vegetale pentru o perioda de cateva luni, vei da posibilitatea colonului tau sa elimine IN FIECARE ZI toxinele acumulate in ultimii ani. Astfel vei inbunatati sanatatea generala a organismului aducandu-l din nou la echilibru. Deoarece ACESTA ESTE ROLUL LOR – sa transporte materiile fecale . Mai mult ele activeaza acea miscare reflexa in colon (numita peristaltism) care impinge automat materiile facale pentru a fi eliminate. Dar care alimente contin fibre vegetale? Daca se numesc ‘fibre vegetale’, ghici ciuperca ce-i. De retinut: Doar vegetalele contin fibre! Carnea contine 0% FIBRE sau mai pe romaneste: deloc! Deci pentru detoxifiere e nevoie de foarte MULTE VEGETALE care sa dea cantitatea necesara de fibre. Atentie! Asta nu inseamna abstinenta de la carne, ci doar o cantitate mai mare de vegetale in raport cu carnea pe care o mananci. Asadar pentru o buna detoxifiere a colonului, aplica urmatorul regim pentru cateva luni : Minimum 50% VEGETALE din mancarea dintr-o zi ! In asta consta cura de detoxifiere simpla 100% naturala. Ti-ai face un bine si mai mare daca NU ai ‘omori’ viata din vegetagale prin gatire, ci le-ai manca CRUDE Aceasta metoda de detoxifiere este 100% NATURALA si SIGURA ! Totusi trebuie mentionat ca e aboslut necesar consumul a MINIMUM 2 litri de apa(pura) pe zi deoarece fibrele trebuie sa se imbibeze in apa pentru a-si face efectul.
54
*Nota: Semintele de in NU se pot digera nemacinate sau uscate. Ai 2 variante: le macini sau le lasi intr-o cana cu apa la inmuiat de seara pana dimineata (astfel activezi mai puternic enzimele din seminte). In plus s-a demonstrat ca FIBRELE VEGETALE au si alte efecte benefice asupra sanatatii pe langa cel laxativ, prebiotic si detoxifiant printre care: * Intarirea sistemului imunitar * reducerea colesterolului* * pierderea kilogramelor in plus * prevenirea cancerului de colon* * inlaturarea polipilor si a parazitilor intestinali * reducerea alergiilor * reducerea numarului de bacterii daunatoare din intestine. Toate aceste beneficii le poti avea tinand consumand cantitatea necesara de fibre vegetale in fiecare zi: cu o dieta care contine MINIMUM 50% alimente vegetale. Succes.
Vindeca partea INTUNECATA din tine ! Astazi continuam seria “Vindecarea la nivel interior” cu un articol despre partea intunecata a personalitatii noastre… sau aspectele interioare pe care refuzam sa le acceptam ca fiind parte din noi, dar cu toate acestea n-avem nicio retinere sa le acuzam (cu inversunare chiar) cand le vedem la cei din jur. Obisnuiesti sa faci astfel de afirmatii ? * “Nu-mi plac oamenii agresivi. N-as putea niciodata ma manifest astfel.” * “Nu pot sa inteleg cum sunt unii atat de laudarosi, eu n-as putea fi asa.” * ”Urasc oamenii lenesi / sau egoisti / sau prefacuti / sau imaturi / sau oricare alt defect.”. Daca nu te regasesti in niciunul din exemplele de mai sus, sunt sigur ca ai probabil alte lucruri pe care le detesti la cei din jur. Poate nu urasti nici lenea, nici egoismul, nici laudarosenia… dar ceva tot exista – un defect pe care il vezi la cei din jur si te scoate din sarite. Nu e neaparat un aspect “negativ”, sunt oameni pe care ii deranjeaza de exemplu faptul ca ceilalti se simt impliniti si fericiti. Asadar cu totii ajungem la un moment dat sa detestam, dispretuim sau acuzam anuite trasaturi si comportamente ale oamenilor care ne inconjoara. Si acum SURPRIZA: “TOT ce detesti /urasti / judeci /acuzi la cei din jur, se gaseste in TINE !!!” Stiu, pare greu de crezut ca desi te enerveaza la culme oamenii egoisti, chiar TU esti unul din ei (si nu de putine ori esti unul mult mai mare decat cei pe care ii acuzi – altfel nu te-ar deranja atat). Poate tu spui… “Hei, nu-i adevarat! Mie nu mi-a placut sa ma laud niciodata, ba chiar m-am ABTINUT de la asta, cand puteam sa ma laud pe buna dreptate”. Aha ! Ai spus exact adevarul, te-ai abtinut ! (“abtinut” e cuvantul cheie) Practic tu ai simtit de fapt nevoia sa te lauzi, dar din cauza ca tu crezi ca lauda este ceva “nepoliticos” / “rau” / “imoral” / “pacatos” ai refuzat sa o manifesti. Practic ti-ai blocat (reprimat) dorinta de a te lauda, insa ea a existat deja in tine (chiar daca ai reusit cumva so maschezi, ea continua sa existe). Partea interesanta e ca nu te poti abtine sa nu-i critici pe ceilalti cand ii vezi ca “se lauda ca nesimtitii” (daca nu cu voce tare, macar in gandul tau). Te gandesti probabil: “Cum isi permit ceilalti sa se laude fara retineri, cand eu fac eforturi supranaturale sa ma abtin de la aceasta tendinta de a ma lauda?”,
55
…adica “Cum isi dau voie sa se manifeste astfel, in timp ce eu refuz sa-mi dau voie.” Daca ai vazut vreoadata un om zgarcit care nu-si da voie sa consume nimic in exces, insa moare de invidie cand ii vede pe altii cum isi permit sa risipeasca cat are chef. Si aici functioneaza acelasi principiu ca si cu lauda “Cum isi permit altii, ceea ce eu imi refuz ?” (mai ales ca eu eforturi deosebite in acest sens). Asadar te enerveaza la cumle sa vezi ca altul isi permite ceea ce si tu ai vrea (fara sa recunosti), insa iti refuzi / nu-ti dai voie. Daca tot suntem pe domeniul sanatatii, putem aminti de oamenii care “mananca sanatos”, dar care ii judeca / acuza pe cei “nesanatosii care mananca orice”, deoarece acestia isi dau voie sa faca ceea ce si “sanatosii” ar vrea (la nivel inconstient probabil), insa isi refuza sub pretextul sanatatii. Vorba vine, ce zici, oare acesta “viata sanatoasa” nu e cumva o manifestare a nevoii tale ascunse de a te simti superior celor din jur ? Poate ca tu nu ai curajul sa te afisezi astfel, motiv pentru care iti manifesti superioritatea prin acest stil de viata “sanatos”. (insa fara sa recunosti asta – atat fata de cei din jur, cat si fata de tine insuti) ADEVARUL… …din toata aceasta poveste este ca in realitate TU esti si egoist, si lenes, si imatur si ai vrea sa mananci tot ce prinzi … iar daca nu ar fi asa nu i-ai JUDECA / ACUZA pe cei care se poarta asa. Astfel… tot ce acuzam la altii, tot ce ne enerveaza, toate defectele pe care le judecam la cei din jur sunt defapt defectele noastre pe care refuzam sa ni le acceptam, refuzam sa acceptam sa acestea fac parte din noi. ( Eu ? Egoist ? Niciodata !!!) Partea mai proasta in toata treaba este ca aceste lucruri ne afecteaza deseori si sanatatea fizica. (unii sugereaza ca ar putea sta la baza unor boli grave, printre care si cancerul) Ciudata treaba, nu-i asa ? Faptul ca il acuzi pe vecinu’ pentru ca pierde vremea stand cu burta la soare in timp ce tu muncesti ca nebunul, poate sa iti provoace tie cancer sau alta boala fizica( nu mai zic de cele sufletesti, precum invidia care nu te lasa sa dormi noaptea). Suna incredibil, insa citind mai departe vei descoperi ca lucrurile NU sunt deloc atat de “supranaturale” precum par. Alte exemple: Pentru a intelege mai bine fenomenul neacceptari, mai luam cateva exemple din viata de zi cu zi: Exemplul 1 : agresivitatea Daca esti tipul de om care nu suporta agresivitatea (pur si simplu nu intelegi cum pot fi unii atat de agresivi), ai fi surprins sa afli ca acea agresivitate pe care o detesti si o acuzi la ceilalti se afla chiar in TINE? Insa tu esti un om “moral” sau “credincios”, care ai stabilit la un moment dat in mintea ta faptul ca “agresivitatea este ceva rău sau pacatos” si de aceea “nu e bine ca tu sa fii astfel”. Sau probabil ti-o blochezi din frica, provenite din experientele trecute in care ti-ai exprimat agresivitatea si ai platit scump pentru asta. Ideea din capul tau care-ti spune ca “agresivitatea este ceva rău”, sau frica pe care o simti cand iti vine sa te manifesti agresiv este ceea care te face sa-i judeci si sa-i acuzi pe cei care se manifestain acest fel. Nu intelegi cum altii pot fi atat de agresivi, in timp ce tu “iti controlezi” mereu acest impuls, si porti MASCA de om bland (desi simti ca iti vine sa le rupi capul la toti din jur). Asadar tu te abtii, iti blochezi acest impuls, care oricum EXISTA deja in tine. Bineinteles ca te va everva la culme cand oamenii din jurul tau se exprima agresiv fara nicio retinere, ba chiar ii vei acuza si judeca pentru faptul ca exprima liber ceea ce TU nu-ti dai voie sa manifesti. Cel mai probabil voi spune: “Eu n-as putea sa fiu agresiv, mai ales ca ma enerveaza la culme oamenii agresivi” - fara sa ma gandesc ca acea agresivitate este in mine, insa refuz sa mi-o accept.
56
INTREBARE: Daca imi blochez / reprim tendinta de a fi agresiv, purtand o masca de om bland, tot agresiv sunt ? Chiar mai agresiv, deoarece impulsul tau agresiv e tinut sub presiune, spre deosebire de ceilalti care si-l descarca cu lejeritate. Mai mult decat atat, acel impuls de agresivitate pe care l-ai mascat va face tot posibilul sa se manifeste (sa iasa din tine la suprafata) - si va resusi (100% garantat) in momentul in care presiunea acumulata in tine (de la atata mascare a ceea ce simiti) va fi insuportabila si se va descarca. Cel mai probabil o va face in momentul (si modul) in care te astepti cel mai putin. Luand un exemplu practic, vorbim aici de cazurile “baietilor mereu linistiti si la locul lor” care intr-un moment in care “parca n-au fost ei” au macelarit-o pe-o vecina, au voilat-o pe colega…. sau au inceput sa traga cu mitraliera in colegii de clasa. Este interesant ca dupa astfel de actiuni majoritatea spun ca “nu stiu ce a fost cu mine, parca n-am fost eu”. Sa fi fost descarcarea acelei agresivitati neacceptate, pe care au blocat-o un ultimii cativa ani ? Te las sa meditezi la intrebarea asta. La un nivel mai putin brutal, se poate intampla ca agresivitatea pe care o maschezi fata de seful de la servici (pe la-i lua la bataie de 3 ori pe zi), s-o descarci acasa pe partenerul de cuplu…sau de ce nu pe copii ? Pur si simplu te trezesti ca vii de la servici cu chef de cearta, si nici macar tu nu stii de ce. Sa fie oare din cauza ca ti-ai mascat agresivitatea mai devreme ? hmmm… ciudata legatura nu-i asa ? Exemplul 2: LENEA. Probabil esti unul din cei care nu suporta oamenii lenesi. Pur si simplu simti ca-ti iesi din minti cand vezi oamenii ca “isi pierd vremea inutil”, “stau fara sa faca nimic” sau se relaxeaza. Ia sa vad, ghicesti ? Da, acea lene se afla chiar IN TINE, insa refuzi sa ti-o accepti, deoarece deja ai catalogat lenea ca fiind “ceva rău” / “dizgratios”, ceva ce NU VREI si NU ACCEPTI sa faca parte din TINE (pur si simplu nu accepti ca si tu ai putea fi in anumite momente un lenes ordinar). Te-ai gandit vreodata ca lenea ti-ar putea fi benefica ? Lenea poate fi simpla ta nevoie naturala de a te relaxa (poate-ti da corpul un semnal codat), insa ideea din capul care-ti spune ca “lenea este rea sau pacatoasa”… te va face sa refuzi sa crezi ca ai dreptul la a te releaxa… dreptul la a nu face nimic (macar pentru o ora din zi – de exemplu.) La fel ca in celelalte exemple,vei condamna lenea aparuta la cei din jur, simtindu-te probabil revoltat de faptul ca altii isi permit sa isi acorde un timp in care nu fac nimic, in timp ce tu nu iti dai voie sa faci asta. In acest caz, esti foarte probabil tipul de persoana care nu poate dormi noaptea, deoarece are mintea mereu plina, iar in concedii te gandesti doar la problemele de la serviciu, refuzand sa crezi ca ai dreptul sa te relaxezi – sau sa stai fara sa faci nimic. La un nivel inconstient (adica fara sa iti dai seama) tu simti un sentiment de vinovatie de fiecare data cand iti permiti sa te relaxezi (sau sa nu faci nimic). Chiar daca la nivel constient tu ai vrea sa te relaxezi, sa-ti golesti mintea, simti ca e ceva acolo care nu te lasa, ceva care te tine mereu in priza si nu stii ce. Te intreb: Sa fie oare acel tipar de “nu am voie sa nu fac nimic”, pe care l-ai repetat mereu din ziua in care ai considerat ca “lenea e ceva rău” (adica in ultimii 20 de ani) ? Oricat ai vrea, nu poti schimba intr-o zi ceea ce repeti zilnic de cateva zeci de ani, indiferent cat de motivat esti tu sa te relaxezi in aceasta seara. Tind sa cred ca nu vei reusi. (ce pesimist sunt, asa-i ?). Totusi daca cumva ai reusi sa te detasezi, sa te relaxezi, sa iesi din priza, cel mai probabil te vei simti vinovat pentru pe care ti-ai permis-o. Daca esti tipul mai religios probabil te vei simti “mai pacatos” (e acelasi lucru cu “vinovat”). Si da, nu e nevoie sa te pedepseasca nimeni pentru asta, te vei pedepsi singur prin si mai putin timp acordat pentru odihna, si bineinteles mai multa munca (probabil irationala). Alte exemple des intalnite ar putea fi: * Invidia, mania, egoismul... toate acestea cand te enerveaza la altii, se gasesc de fapt in tine insa refuzi sa le accepti, deoarece crezi ca sunt “rele”. Sa nu uitam ca invidia poate fi folosita pentru a deveni mai bun in
57
domeniul in care lucrezi, mai degraba decat sa fie folosita pentru a-i face colegului tau de munca, care pur si simplu isi face treaba mai bine ca tine.(probabil e mai perseverent) * Oamenii suparati pe viata care ii judeca pe cei care se bucura de viata. Adica “cum adica eu nu-mi dau voie mie sa fiu fericit, in timp ce alti “nesimtiti” se bucura de viata fara nicio treaba. Ei nu stiu ca nu au voie?” Raspuns: Nu, ei nu stiu. Totul e doar in capul tau ! * Si preferatii mei sunt crestinii… pardon “crestinii”. (observi ghilimelele ?) Mai ales cei “foarte sfinti” care isi refuza constant nevoile naturale, si drept urmare ii judeca /acuza /dispretuiesc pe “pacatosii”, care isi permit sa nu tina post sau sa faca exact ce au chef (o sa-i mance pe ei iadu’, nu-i asa?). Normal ca dragii nostri “sfinti” n-o sa accepte ca si ei au aceleasi dorinte (ba chiar mai intense, deoarece sunt tinute sub presiune), insa refuza sa le accepte ca fiind parte din ei, altfel NU le-ar acuza la cei din jur. O explicatie frumoasa care dezleaga aceasta dilema a “crestinilor” o da tot un crestin (insa fara ghilimele), si anume Nicolae Steinhardt: “Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi.” (!!!) Intrebare capcana: Care e mai “pacatos“, cel care pacatuieste sau cel care sta pe margine si-l judeca pe pacatos ? Asa cum observi si citatul de mai sus, simplul fapt ca judeci / acuzi pe altii te coboara mai jos decat cel care il judeci / dezconsideri / acuzi. Normal ca dorinta mea ascunsa, e mai “al dracu” ca cel care cel care are curajul sa o exprime liber, deoarece la el e sincera, in timp ce la mine e ascunsa si sub o presiune care anunta o explozie iminenta. Asadar tu n-o s-o judeci pe aia care se culca cu 100 de barbati, decat daca si tu aiaceeasi dorinta… poate chiar la puterea a doua, mai ales ca o tin sub o presiune care e gata sa explodeze la orice ora. (insa refuzi sa accepti asta probabil din frica de a cu fi catalogata ca fiind o “bitch” – de catre altele care isi refuza /reprima acelasi impuls – e un lant vicios) Nu intamplator se spune ca “ceea ce respingi cu voce tare, te atrage in tacere”…iar aici imi vine in minte imaginea luptatorilor inversunati impotriva sexualitatii. Oare ce ne-am face fara ei ? Oricum toate exemplele de mai sus sunt valabile si vice-versa, si vorbim de egoistii care ii considera pe altruisti “fraieri”, sau de ateii care ii desconsidera pe credinciosi, sau de lenesii care pe care ii dezgusta “stresatii”. Sper ca se intelege ca nu atributele din exemple sunt importante, ci modul in care ne raportam la ele. Adica cel egoist si cel altruist sunt la acelasi nivel, nu e niciunul mai bun atata timp cat ambii se desconsidera / acuza / judeca reciproc. “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” - spunea si intemeietorul crestinismului acum vreo 2000 de ani. ——————————————————————— TEST Pentru a verifica daca ai inteles despre ce e vorba in cele de mai sus, ti-am pregatit un mic test (stai relax’, nu-i pe note): 1. De ce acuza ‘fetele cuminti’, pe cele care se culca cu mai multi barbati ? Indiciu: Si fie oare din cauza ca au aceeasi dorinta, insa si-o refuza de dragul imaginii de “fata cuminte”? (nu stiu, intreb si eu). 2. De ce catalogheaza “divele” pe fetele sincere si naturale ca fiind, citez “ţărănci needucate” ? Indiciu: Sa fie din cauza ca ele nu-si dau voie/nu-si permit sa se comporte natural (desi ar vrea), deoarece le e frica sa-si piarda (falsa) imagine de “diva”). …si ca sa nu fiu acuzat te misoginism… 3. De ce cred barbatii ca a-ti exprima sentimenle liber este un gest care te face mai “muiere”, “fraier” sau “gay” ?
58
Indiciu: Sa fie oare din cazua ca ei sunt la fel de sensibili, insa refuza sa accepte ca si ei o astfel de latura ? - timp de lucru 3 minute, 1 punct e din oficiu…si nu copiem, ca n-am chef sa fac pe gardianu’. Manipularea Sa nu uit sa mentionez, ca unul din cele mai neplacute lucruri in ceea ce priveste reprimarile (sau blocarea impulsurilor interioare) este faptul ca se folosesc in scop manipulativ, si cel mai des chiar in relatii de cuplu si familii. Iti suna cunoscut asta: “Eu nu ma culc cu alte femei, draga (tradus: desi as vrea asta, dar imi refuz acest impuls), de aceea am pretentia ca nici tu sa nu te culci cu alti barbati“ Deci tu presupui din start ca daca TU ai aceasta tendinta de infidelitate, SIGUR il are si partenerul tau de culpu ! (Hei, dar te-ai gandit vreodata ca pana acum ei nici nu i-a trecut prin cap asa ceva ? De ce presupui ca toti gandesc si simt la fel ca tine ?) Cred ca se confirma vorba aia ca gelosii inseala mai repede decat ce-i pe care-i suspecteaza de infidelitate. (cert este ca dorinta in ei exista, si nu de putine ori e chiar mai mare decat la cel pe care il acuza – normal, altfel nu l-ar acuza /judeca). Deci… e absurd sa manipulezi pe altii cu dorintele tale reprimate, care EXISTA deja in tine, insa ti le refuzi dintr-un motiv sau altu (poate ai vrea si n-ai cu cine – si asta poate fi un motiv). Alt exemplu de manipulare il putem da in privinta oamenilor egoisti (care nu-si accepta egoismul – care nu e tocmai ceva rău). Daca acuzi egoismul si il consideri “ceva rău”, un defect al celor din jur (care te si enerveaza), inseamna ca chiar TU ai tendinta de a fi egoist, insa ti-o refuzi/ reprimi / blochezi. Ai vrea sa-ti satisfaci o gramada de dorinte, insa “te sacrifici” pentru ca tu crezi ca “nu e bine” (sau e pacat, sau e imoral, sau ti-e frica) sa fii egoist, motiv pentru care nu-ti dai voie sa iti satisfaci propriile nevoi si dorinte. Bineinteles ca ii vei acuza pe toti ceilalti care isi satisfac liber nevoile (“egoisti fara suflet ce sunteti !”), si vei incerca sa-i manipulezi spunandu-le: “Eu imi sacrific dorintele mele (egoiste) pentru tine, de ce nu faci si tu la fel pentru mine? “ Normal ca nu-si dau seama ca pentru a face pe altul fericit, NU TREBUIE sa te faci pe tine nefericit, ci chiar din contra. Un nefericit care incearca sa faca pe altcineva fericit, este asemenea unui om cu un salariu de 3 milioane care incearca sa dea altora 10.000 de euro. El nu vrea nici in ruptul capului sa inteleaga ca nu are acei bani. Nu ai cum sa dai cuiva ceva ce tu nu ai, fie ca e vorba de bani, fericire sau iubire. (e chiar absurd) Asadar tu nu poti face pe altii fericiti, decat daca nu te faci PE TINE mai intai…iar incercarile de a-i trage pe ceilalti in nefericirea ta indemnandu-i sa-si refuze si ei propriile nevoi(asa cum faci tu), cu siguranta NU iti va aduce fericirea la care visezi. Aceasta e 100% garantat, indiferent cat incerci tu sa dai vina pe ceilalti pentru nefericirea ta. (Ex. “Din cauza ca ceilalti sunt egoisi si nu se gandesc la mine eu sunt nefericit.” … desi suna tentant pentru oricine, nu e o chestiune care tine de realitate, ci doar de iluziile din capul nostru.) In concluzie manipularea altora prin impunerea unor restrictii nu-ti va aduce NICIODATA fericirea, ba chiar din contra, te va baga mai adanc intr-o lume ghidata frica, nefericire, si bineinteles suferinta interioara. DE RETINUT ca nu e de vina celalalt pentru fericirea pe care tu insuti refuzi sa ti-o acorzi! Si acum o anecdota cu Mulla Nasrodin (un fel de Bulă din cultura islamica), care ne vorbeste despre responsabilitatea pentru propria nefericire/suferinta: “Cineva l-a intrebat pe Mulla Nasroddin: “De ce esti atat de trist?” Mulla a raspuns: “Sotia mea a insistat sa nu mai joc carti si alte jocuri de noroc, sa nu mai fumez si sa nu mai beau,
59
iar eu am renuntat la toate aceste lucruri.” Omul a spus: “Sotia ta trebuie sa fie foarte fericita acum”. Nasruddin: “Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce sa se planga asa ca este foarte nefericita. Incepe sa vorbeasca, dar NU ARE DE CE SA SE PLANGA. Acum NU ma mai poate face PE MINE RESPONSABIL PENTRU NEFECIRIREA EI. Credeam ca daca o sa renunt la toate aceste lucruri o voi vedea mai fericita, dar a devenit mai nefericita ca oricand. ” Ironic, nu-i asa ? Sper ca intelegi acum ca NU ai dreptul sa faci pe NIMENI din jur responsabil / vinovat pentru propria nefericire / suferinta. Nici pe persoane, dar nici macar pe evenimente nu putem da vina. Daca suntem cu adevarat fericiti, suntem ACUM, independent de tot ce ne inconjoara. Exemple in acest sens ar fi Nicoale Steinhardt sau Richard Wurmbrand, oameni care suferind in inchisorile comuniste, si-au dat seama ca fericirea este ceva ce tine exclusiv de propria persoana, si nu de persoanele si evenimentele din jur, care, vorba vine, nu erau tocmai placute, mai ales ca te bateau de 3 ori pe zi iar apoi te umileau facandu-te sa-ti mananci excrementele (ca sa-ti faci o idee despre cum era viata in legarele comuniste ). Asadar daca esti unul dintre cei care ii acuzi pe toti si pe toate pentru suferinta ta (pe care tu singur ti-o provoci), ti-ar prinde bine o privire mai atenta in interiorul tau pentru a observa REALITATEA, si anume ca NIMENI nu este responsabil pentru starea ta, in afara de tine. Doar tu singur alegi sa fii nefericit. Persoanele din jur sunt doar tapii ispasitori pe care mintea ta ii cauta pentru a justifica starea de suferinta. Pe de alta parte daca esti inconjurat de oameni carete invinovatesc pe tine pentru nefericirea si suferinta lor, ar fi bine sa nu-i iei in serios (mai pe romaneste: “nu-i crede cu niciun chip !”) Daca esti copil, nu notele si nu faptul ca nu te pricepi la matematica ii fac sa fie nefericiti si suferinzi pe cei care te cresc, acestea fiind doar justificari pe care le-au gasit pentru a-si motiva cumva aceasta stare. In realitate fiecare e 100% responsabil pentru ceea ce simte ( fericire /suferinta/gelozie/neimplinire etc. ). Daca partenerul tau de cuplu te face sa te simti vinovat pentru ca el se simte nefericit si neimplinit sau pentru ca relatia voastra merge prost, nu-i cadea in plasa ! (nu-l crede !) Mai inteligent ar fi sa-i explici ca nu e tocmai avantajos sa dai vina pe persoanele dragi pentru propria neimplinire interioara. Daca proprii copii te invinovatesc pentru nefericirea lor, pentru modul in care i-ai crescut, ar fi bine sa le explici ca ar fi mult mai benefic pentru ei sa fie fericiti acum (in timpul care le-a ramas) decat sa-si piarda vremea (sau anii) reflectand in varful patului la amintirile din trecut. In final vom retine ca fiecare este responsabil pentru propria suferinta si este inutil sa-i faca pe cei din jur sa se simta vinovati sau impovarati pentru nefericirea lor. Ar fi mult mai inteligent sa caute in interiorul lor motivele, decat sa mearga pe care usoara (si mincinoasa) a invinovatirii celor din jur. Revenind la partea cu sanatatea, probabil te intrebi… Pot aceste lucruri sa ma imbolnaveasca FIZIC ? Uite un exemplu interesant: Sa zicem ca tu lucrezi angajat la o firma unde te porti ca un baiat bun si nu de putine ori sefu si colegii spun ca “asa baiat linistit, mai rar”. Desi reusesti de ani de zile sa afisezi MASCA asta “a bunui angajat”, in realitate tu nu-l suporti pe seful tau iar pe colegi nici atat, mai ales ca au ciudatul obicei de a face glume pe seama cheliei tale. Daca ai putea i-ai impusca pe toti, nu inainte de a le aplica o metoda de tortura lenta. Dar din diferite motive (cum ar fi frica de a-ti petrece restul vietii in inchisoare) te porti in continuare masca de om bland… desi in tine zace o agresivitate turbata.” Intrebare:
60
Unde se va descarca acea agresivitate care pe care o tii inauntru cu forta ? Probabil intuiesti: IN TINE – asadar si in Corpul Tau (ca si el face parte din tine). (asta daca nu cumva nu-ti descarci agresivitatea luand la pumni nevasta sau practicand un sport de contact in timpul liber – varianta a doua fiind chiar o idee buna). Astfel vedem ca ceea ce nu exprimi niciodata (blochezi in tine) se va descarca la un moment dat in corpul tau si-l va imbolnavi. Si ce crezi ca este pentru corpul tau acea agresivitate reprimata ? Ai ghicit: OTRAVA. Nota: Nu uita ca toate acestea se intampla unui om bland si cum se cade, care in viata lui nu s-a manifestat agresiv fata de cineva. Iata un citat interesant despre legatura dintre emotiile reprimate si afectiunile fizice: “Dacă ai auzit vreodată despre unitatea minte-corp, acum ai şi o reprezentare a consecinţelor acestei unităţi psihosomatice. De la banala migrenă, trecând prin ameţeli, palpitaţii, afecţiuni gastrice sau dureri de dinţi şi până la necruţătorul cancer poţi identifica, dacă eşti atent, chipul UMBREI. Pulsiunile(emotionale) care apar înăuntrul nostru caută în mod activ să se descarce, aşa cum o minge pe care o ţii sub apă caută să iasă la suprafaţa. Fizice sau psihologice, legile nu pot fî ignorate. Pardon! Ele pot fî ignorate, dar cu un anumit preţ. Poţi ignora legea gravitaţiei şi să te arunci de la etajul 3. In cazul în care nu eşti pisică, şi am motive să cred că nu eşti, preţul va fi o vizită, nu tocmai de curtoazie, la clinica de ortopedie. Similar, dacă nu ţii cont de faptul că pulsiunile nu pot fi reprimate decât temporar. Indiferent însă de ceea ce blochează descărcarea pulsiunii, tensiunea care se acumulează nu poate fi reţinută decât până la o anumită intensitate. La unii pragul este mai mic, la alţii mai mare. Dar toţi au o limită! Dincolo de această limită de toleranţă începe BOALA. Conţinuturile psihice RESPINSE în inconştient încep să afecteze corpul, exprimându-se prin el. Este ca şi cum inconştientul s-ar revărsa în corp. Nevoile sistematic frustrate şi dorinţele nerealizate sau interzise sunt surse de TENSIUNE pentru organism. Metaforic vorbind, încărcătura negativă a acestor frustrări constante e un fel de substanţă nocivă, un fel de otravă pentru organism. In timp, suferinţa psihologică reprimată se manifestă ca suferinţă fizică. Este ca şi cum ai avea unele nemulţumiri legate de serviciile administraţiei localeşi, ca orice cetăţean civilizat, depui o reclamaţie sau o sesizare la Primărie. Nu-ţi răspunde nimeni şi mai depui una. Şi încă una. La un moment dat, cedezi şi te duci glonţ in biroul primarului, unde începi să ţipi.
61
Suferinţa fizică (boala) este ţipătul inconştientului tău supraîncărcat.” Fragment extras din cartea “Umbra” de Adrian Nuta Asa cum ai vazut mai sus, impulsurile aparute in interiorul nostru, citez, “cauta in mod activ sa se descarce, asa cum o minge pe care o tii sub apa tinde sa iasa la suprafata.” Cu niciun chip nu vom putea tine un impuls interior in noi pentru totdeauna. La un moment dat va iesi la suprafata intr-un fel sau altul: 1. In cazul nefericit, acea agresivitate pe care n-o accepti, sau acel egoism pe care nu ti-l permiti, sau acea lene pe care nu-ti dai voie s-o ai, sau acea invidie pe care refuzi sa recunosti c-o ai… va iesi la suprafata printr-o boala fizica. Metaforic vorbind “corpul plateaste pentru pacatele sufletului.” Isi asuma toate acele “defecte” pe care tu refuzi sa ti le accepti (“Lasa-ma in pace domnule ca eu nu sunt invidios, ba chiar nu suport invidia !” – te-ai dat de gol.). Oricum e un gest de iubire al corpului, un sacrificiu tacut pe care si-l asuma in favoarea sufletului – pentru care am putea sa-i multumim. La unii se manifeste ca o simpla migrena, raceala sau alta afectiune banala in timp ce altora li se solidifica intr-o tumora. Altii insa se trezesc ca tot ceea ce au reprimat incepe sa le iasa prin piele (de la acnee si eczeme pana la boli cronice precum lupus sau psoriarsis). Alteori se poate sa nu te simti in niciun fel bolnav, insa transpiri mai umlt decat ceilalti si nu stii din ce cauza. Te-ai gandit vreodata ca ceea ce blochezi in tine s-ar putea sa se manifeste exact prin acea transpiratie excesiva ? Oricum manifestarile pot diferi de la om la om, nu intamplator au aparut acele tabele cu cauzele spirituale ale bolilor, care presupun ca fiecare afectiune contine si o componenta emotionala (pe langa cea fizica). Totusi pe alti oameni impulsurile interioare reprimate nu apuca sa-i imbolnaveasca fizic, deoarece se descarca din situatii neasteptate si nu de putine ori tragice. 2. In cazul tragic, daca impulsul refuzat este acea agresivitate din exemplul de mai sus, ea se va descarca probabil in urma unui eveniment de la ‘Stirile de la ora 5′, cu tine in rolul principal. Ori daca pe langa agersivitate mai iti respingi si impulsurile sexuale, se poate sa-ti fi violat si colega de biro, descarcandu-ti sentimentele pe care le aveai fata de a de ani buni, insa le tineai blocate in tine (asta in cazul in care nu ti-ai descarcat acest impuls acasa – cu mana dreapta, in fata calculatorului). 3. In cazul fericit… DA! EXISTA si cazul fericit si acela este SCOPUL FINAL al acestui articol, despre care afla citind mai departe. Observam ca odata ce simti “ceva” inauntrul tau, odata ce a luat viata in tine un impuls (fie ca e impulsul de a sari pe fata aia care-si etaleaza fara rusine fundul obraznic intr-o pereche de pantaloni mulati), el nu mai poate fi negat deoarece EXISTA deja (a fost deja creat), si va cauta permanant un mod de a iesi la suprafata. (iti suna cunoscuta afirmatia:“cine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” ?). Asadar orice impuls care apare in interiorul nostru EXISTA DEJA (e real), chiar daca inca nu a fost manifestat la exterior prin fapte sau vorbe, inlauntrul nostru el exista si este real, chiar si viu). Poate s-a manifestat prin acea durere de cap care nu te lasa de 3 zile, te-ai gandit la posibilitatea asta? Desi noi incercam deseori sa negam, sa omorim ceea ce am simtit, sa ne prefacem ca nu am simtit nimic, impulsul continua sa existe acolo in tine asteptand momentul potrivit pentru a iesi la suprafata. Iata un citat interesant care vorbeste despre acest fenomen: “Pulsiunile care apar înăuntrul nostru au un singur scop: să se descarce în exterior! Energiile vor să se exprime şi aici nu e nimic de negociat cu ele. Puterea Eului de a le opri sau înfrâna este dramatic limitată. Dincolo de un anumit prag, Eul, oricât ar fi de solid, trebuie să cedeze. Citat din cartea “Umbra” - de Adrian Nuta Asadar tot ce continem in interior va iesi mai devreme sau mai tarziu la iveala. Fie ca va iesi prin boala fizica, fie ca va iesi printr-o actiune necugetata. Ceea ce refuzam sa acceptam in noi ne va lua prin surprindere manifestandu-se exact in momentul in care ne asteptam mai putin, iar manifestarea este inevitabila.
62
Cred ca e destul de greu sa accepti ca acea invidie ascunsa pe care o nutresti pentru colegul de munca, dar acea atractie secreta pe care o simti pentru vecina de vis-a-vis vor iesi odata la suprafata. (sub o forma sau alta) Partea buna pentru tine e ca nimanui nu-i va trece prin cap (si nici chiar tie) faptul ca starea ta de sanatate se deterioreaza pe zi ce trece, tocmai din cauza acestor emotii pe care te straduiesti zilnic sa le tii in tine. ( cu exceptia cazului in care te vede un psiholog suficient de ‘nebun’ ca sa faca astfel de asocieri). Bineinteles ca ramane deschisa si posibilitatea sa explodezi intr-un moment in care nimeni nu se asteapta, si drept urmare sa-i iei la bataie pe cei din jur, motivand-ti apoi comportamentul cu afirmatii te tipul “nu stiu ce-a fost cu mine, parca n-am fost eu”. De fapt n-ai fost chiar tu (desi ai fost in mare parte si tu), ci trairile interioare pe care ti le-ai reprimat/blocat in ultimii ani sau zeci de ani, dupa caz. Ideea pe care vreau s-o subliniez aici este ca nu este deloc avantajos sa ne blocam / reprimam trairile interioare si sa purtam o MASCA care mai devreme sau mai tarziu ne va face sa explodam. Asadar sa retinem ca…. Este INUITIL sa porti MASCA !!! E in dezavantajul tau sa nu fii tu insuti, sa-ti reprimi sentimentele si impulsurile interioare care vor iesi oricum intr-un fel sau altul la suprafata. * Agresivitatea pe care ti-o reprimi la serviciu se va descarca foarte probabil in familie, cand toti se intreaba de ce ai venit acasa nervos si strigi ca nebunu prin casa. Te impaci cu asta ? * Nevoia de control pe care nu ti-o poti satisface intre oameni, te va transforma intr-o imitatie de Hitler ”acasa”. Si cu asta esti ok? * Amabilitatea fortata si prefacuta pe care o afisezi cand ai musafiri, se va transforma intr-o raceala cu propria familie dupa ce acestia vor fi plecat. S-a meritat efortul amabilitatii ? * Timiditatea pe care incerci s-o maschezi fata de anumiti oameni, te va face sa te porti ca un nesimtit ordinar intre oamenii langa care te simti in siguranta. * Frica de a te exprima liber si a spune oamenilor ce gandesti, va lua forma unor injuraturi porcoase in fata persoanelor dragi (sau langa care te simti in siguranta). * Dorinta reprimata de a-ti lua la pumni un coleg de serviciu, se va manifesta probabil printr-o bataie pe care i-o aplici animalului tau de casa… sau copilului tau… sau nevestei (dupa caz)..sau poate te bati pe tine cu pumnii in cap (se poate si asa). Nu intamplator “baietii buni si linsititi” ajung criminali, chiar daca “nimeni nu s-ar fi asteptat” . Acesta e pericolul de a nu fi tu insuti, pericolul MASTILOR. Ne afisam ca ingeri, insa la nivel interior ne transformam treptat in demoni. Toate impulsurile interioare isi au o origine, de care in cele mai multe situatii nu esti constient (adica nu stii de unde-ti provine nevoia asta de a-i strange de gat pe totii), motiv pentru care le descarci in situatiile si pe persoanele nepotrivite. Ce vina are sotia ta ca nu te poti impune in fata lui sefu’to care nu da doi bani pe tine ? Ce vina au prietenii tai ca tu faci criza de timiditate in situatiile noi ? Si exemplele pot contiuna. Daca esti putin atent la persoanele din jur, vei observa cat de clar se vad aceste fenomene despre care vorbim si iti va fi mult mai clar de ce unii oameni actioneaza nepotrivit in momentele nepotrivite si fata de persoanele nepotrivite. Totul este o chestiune de transfer de impulsuri interioare. In sfarsit, TOATE acestea de mai sus pe langa ca ne afecteaza pe toate planurile incusiv cel al sanatatii fizice, asadar cred ca observi ca reprimarea nu e deloc o treaba avantajoasa in niciunul din aspectele vietii. Acestea fiind spuse,probabil te intrebi ce e de facut ? Vindecarea inseamna TRANSFORMARE O intrebare pe care am fi tentati s-o punem in aceasta situatie este: Cum as putea sa nu mai simt ce simt ? Cum as putea sa ma schimb ? …ceea ce e echivalentul intrebarii:
63
Cum as putea opri ceea ce NU poate fi oprit ? Adica daca ceea ce este in mine se va manifesta oricum, fara ca eu sa-i pot sta in cale (pentru mult timp)… …ce-as mai putea eu sa fac ? Intuiesti raspunsul ? As putea sa NU mai incerc sa opresc/blochez nimic din ce simt… …ci sa folosesc totul in favoarea mea. Ce zici ? Inteligent sau nu ? Este ca si cum ai inota intr-un râu involburat, care curge cu o viteza care-i permite sa mature totul in cale, iar tu decizi sa inoti impotriva cursului (faci pe desteptu’). Nu ar fi deloc inteligent, ba chiar ti-ai pune in mod inutil viata in pericol – dar cu toate acestea tu te incapatanezi sa inoti impotriva curgerii. Ce sanse crezi ca ai ? Prea mici. Astfel este si Viata, cu impulsurile pe care ni le da in ficare zi. Ea curge asemenea unui torent prin noi toti insufletindu-ne si punandu-ne in miscare. Frumusetea vietii este data de acest torent, care uneori se transforma de-a dreptul in tornada. Si nu exagerez deloc. Incercarea de “a inota” impotriva Vietii care curge prin noi si ne da viata, ne va duce mai devreme sau mai tarziu la (auto)distrugere. Unii rezista putin, altii mai mult insa in cele din urma cu totii vom fi infranti. Este ca si cum te-ai lua la bataie cu Dumnezeu. Pe de alta parte, altii, mai inteligenti, au ales sa curga odata cu acest curs la vietii fara sa se impotriveasca, reusind sa foloseasca in avantajul lor aceasta Forta Nevazuta care pe unii i-a distrus, in timp ce pentru altii a fost cea mai mare binecuvantare. ( oare de asta se spune ca “Dumnezeu e iubire desavarsita, dar este si un foc mistuitor ?”) Este alegerea noastra daca vom folosi viata in avantajul nostru sau vom incerca sa luptam impotriva ei, s-o blocam sau sa-i obstructionam curgerea. Ba chiar am putea (cu putina inteligenta) sa ii canalizam cursul spre o directie care ne avantajeaza, exact in felul in care, in viata reala, pot directiona cursul unu râu spre o hidrocentrala pentru a produce curent electric. Aceeasi apa care ar fi putut sa inunde sate intregi si sa lase o gramada de familii pe drumuri, este folosita /directionata in mod inteligent pentru a produce energie. “Nu este forţa brută a voinţei, ci forţa subtilă a inteligenţei. Uzând de inteligenţa sa, Eul poate orienta aceste energii într-o direcţie sau alta, le poate canaliza astfel încât ele să aducă beneficii sau măcar pagubele pe care le produc să fie minime. Un torent bine îndiguit, în loc să inunde localităţile din aval, poate fi pus la treabă într-o hidrocentrală. În loc de a distruge recolte, case sau fiinţe umane, va genera curent electric.” Citat din cartea "Umbra" de Adrian Nuta De exemplu acelasi impuls al atractiei care ne face sa-i daruim o floare iubitei de 8 Martie, ne poate face sa intram in depresie care ne afecteaza pe toate planurile deoarece zicem ca “suferim din iubire”. E acelasi impuls, exact ca in exemplul de mai sus despre hidrocentrala, insa canalizat in directii diferite. Si in ce directie crezi ca-si canalizeaza impulsurile cel care se arunca “sufera din iubire” si simte ca nu mai vrea sa traiasca? In interiorul sau. Practic nu le descarca, ci le tine in el, lucru care il distruge pe interior si in cele din urma il impinge la gesturi irationale. Sau alt exemplu, aceeasi invidie care l-a facut pe unul sa se ia la bataie cu colegul de serviciu, la facut pe altul sa se antreneze intens pentru a deveni cel mai bun in ceea ce face. E exact acelasi impuls blestemat al invidiei , care folosit in mod contructiv a devenit o binecuvantare. Inteligenta face diferenta. Intelepciunea insotita de iubire (acceptare), este capabila sa transforme cei mai intunecati demoni (fie si cel al invidiei) in ingeri de lumina. Acelasi principiu se aplica la toate trairile noastre interioare, n-o sa ne putem impotrivi niciodata agresivitatii (daca e in firea noastra), nici impulsului atractiei sexuale si nici unei dintre energiile din noi,
64
SINGURUL lucru pe care il putem face este sa folosim aceste energii in avantajul nostru (adica le folosim inteligent). “Gândeşte-te la cineva care este trist. Tristeţea lui poate deveni bucurie. Iată cum: el îşi exprimă tristeţea într-un cântec. Pe măsură ce cântecul este scris, tristeţea dispare. Linia melodică este tristă, cuvintele sunt triste, dar autorul se înseninează. Apoi cineva aude cântecul şi îi răspunde. Ceva se schimbă. Contactul naşte bucurie. Mergi mai departe cu gândurile. Cântecul este imprimat şi mii de oameni cumpără discul. Artistul este remarcat, premiat, ovaţionat. Ce a mai rămas din tristeţea lui ?“ Citat din cartea “Umbra” de Adrian Nuta Vedem ca Viata este neutra, e nu are nimic cu Popescu care sufera o depresie cronica pentru ca nu-si poate manifesta energia care curge prin el, si nici nu ii tine partea lui Ionescu care si-a directionat inteligent aceasta energie pentru a ajunge campion la saritura cu prajina, de exemplu. Dumnezeu n-a tinut cu unu si l-a devavantajat pe altu, ci totul a depins de deschiderea spre Viata si inteligenta fiecaruia. Unul s-a inchis in el, in timp ce celalalt a curs odata cu Viata (sau Dumnezeu, vorbim de acelasi lucru). Toata aceasta smecherie, prin care transformam impulsurile interioare in actiuni contructive si benefice poarta numele de Transfigurare. Transfigurarea “Pentru a ucide un animal nu îti trebuie multã minte. Orice tâmpit poate omorî un cal nãrãvas, un câine sau un sarpe. Însã pentru a îmblânzi un animal, pentru a intra într-o relatie armonioasã cu el, ai nevoie ceva întelepciune si sensibilitate. De ce ar sta lucrurile altfel cu animalele sãlbatice dinãuntrul tãu ? “ [...] Conţinuturile psihice respinse au o particularitate interesantă: sunt vii ! Este ca şi cum ai încerca să închizi în debara o pisică neastâmpărată. Crezi că va sta cuminte acolo, torcând ? “ Citat din cartea “Umbra” de Adrian Nuta Energiile din noi sunt asemenea unor animale care la inceput sunt salbatice, insa pe masura intram in contact cu ele ajung sa ne fie prieteni de nadejde. Totusi cu cat le ignoram mai mult, incercand sa ne prefacem ca nu exista, cu atat vor deveni mai turbate. Timiditatea (neacceptata), de exemplu, pe care o simti in situatiile cand cunosti oameni noi, nu va disparea niciodata atata timp cand tu refuzi sa crezi ca ea exista in tine. La fel ca in citatul de mai sus, vorbim despre acea pisica pe care ai inchis-o in debara, incercand sa te prefaci ca nu exista. Ea se va zbate incontinuu iar in momentul in care te astepti mai putin (probabil cand ai musafiri in casa) ea va iesi de acolo, dar turbata. Totusi aceeasi pisica putea la fel de bine sa fie animalul de companie pe care ti-l doreai dintotdeauna – daca ai fi iubit-o si te-ai fi imprietenit cu ea. De aceea este mai inteligent sa accepti de la bun inceput ca exista “o pisica” in casa ta, de care nu ai cum sa scapi (e nemuritoare, nu poate fi omorata, dar’mite inchisa in debara). La fel exista si timiditatea in tine, de care nu poti sa scapi si care “iese din debara” in situatiile cand te astepti mai putin, facandu-te sa spui o gramada de tamapenii si sa faci actiuni care nu te caracterizeaza. E interesant ca chiar tu te miri de reactiile tale, deoarece in tot acest timp tu erai 100% convins ca ai omorat acesta pisica sau ai inchis-o pentru totdeauna intr-o debara. Cand colo surpriza, iese si face ravagii exact cand te astepti mai putin. Pe de alta parta daca ai fi acceptat de la bun inceput ca exista o timiditate in tine, tu esti mereu constient ca ea exista, astefel ca nu exista posibilitatea sa te surprinda. Daca esti si prieten cu pisica (timiditatea sau alt “defect”), probabil o vei folosi in avantajul tau. La fel cum o pisica poate fi un animal care-ti face casa mai frumoasa cand ai musafiri, asa si timiditatea (acceptata) te poate face sa ai avantaje.
65
Probabil emotiile intense care trec prin tine cand intalnesti oameni noi, le poti folosi pentru a fi mai prezent in discutia cu persoana din fata ta… sau probabil iti va da un plus de sensibilitate si empatie fata ce celalalt. E acelasi impuls, doar ca im primul caz te-ai prefacut ca nu exista, in timp ce in al doilea caz ai acceptat ca este acolo si l-ai foilosit in avantajul tau. (metaforic vorbind, l-ai iubit) Asadar transfigurarea, alchimizarea, vindecarea sau transformarea răului in bine - toate inseamna acelasi lucru. Un caine te poate musca daca nu stii cum sa te porti cu el, dar la fel de iti poate trage sania pe la polul nord. Acelasi caine. Spuneam la inceput ca nu e tocmai inteligent sa reprimi / blochezi ceea ce simti, deoarece va iesi la iveala intr-un mod neplacut si intr-un moment nepotrivit. Probabil acum te gandesti cum ai putea sa folosesti tot ce simti in avantajul tau. * Cum as putea folosi ura pe care o simt acum, in avantajul meu ? * Cum as putea folosi agresivitatea ? * Cum as putea folosi lenea ? * Dar egoismul ? * Dar durerea sufleteasca ? * Dar dorinta nestapanita de sex ? Pai sa le luam pe rand: * Ura: de exemplu, daca tu simti ca urasti din ficati modul in care este condusa tara asta, cum iti vei folosi acel impuls ? Nu, nu-ti vei folosi ura pentru a arunca in aer casa poporului, nici pentru a le da in cap conducatorilor si in niciun caz pentru a dansa dansul pinguinului in semn de protest, ci probabil acea ura iti va servi drept motivatie pentru a urma o facultate de studii politice. Ajungand politician, sub impulsul acelei uri (printre multe alte sentimente), te vei inscrie probabil in partidul opozitie, sau de ce nu, iti vei face propriul partid cu care sa schimbi lucrurile in tara asta. Ce-a ramas din ura ta ? Nimic rău, doar beneficii, care toate au venit din acel impuls. Cine stie, probabil daca te-ai fi impotrivit acelui impuls erai probabil azi un batran bolnav pe baza de stress (cauzat de icapacitatea de a schimba ceva in tara asta), care sta in pat si le povesteste nepotilor despre nedreptatea care s-a produs cand s-a taiat 25% din pensii. * Agresivitatea pe care o simti mai mereu in tine, nu o vei folosi in niciun caz pentru a-ti pocni seful, dar nici pentru a-ti bate copii sau nevasta, ci o vei folosi zilnic la sala de fitness. Acea agresivitate de pitt-bull care sta sa explodeze in tine te va ajuta sa ai un corp sanatos si ’in forma’. Sau poate ti-o folosesti in a compune muzica agresiva ca Parazitii. Sau poate catece patriotice si imnuri de lupta. Fiecare ce i se potriveste. Daca te-ai fi impotrivit acelui impuls agresiv, condus de ideea (oare religioasa?) ca agresivitatea e “ceva rău / pacatos”, ai fi ajuns probabil un om hiper-impulsiv care are iesiri de animal cand nimeni nu se asteapta. (nici macar tu). * Lenea pe care o simt acum o voi folosi pentru a trage un somn lung, a-mi odihni corpul si mintea sau pentru a asculta muzica relaxanta intreaga seara… in vederea dobandirii unui mental corespunzator muncii pe care o am de facut maine. E perfect normal ca acuma simt ca nu vreau sa fac nimic, probabil corpul meu imi da un semnal (codat) ca e obosit, nu ma acuz pentru asta si nici nu ma invinovatesc, ci accept ca acest impuls interior este ceva natural si poate fi folosit in sens constructiv. In sens metaforic, pot spune ca “iubesc lenea care ma ajuta acum sa ma relaxez) * Egoismul il voi folosi pentru a ma face pe mine fericit, iar din fericirea mea voi da tuturor celor care ma inconjoara. In niciun caz nu-mi voi reprima / bloca nevoia de a fi fericit, deoarece stiu ca nu voi putea face pe nimeni fericit daca nu ma fac mai intai pe mine. * Tristetea nu o voi considera ceva rusinos sau un semn de slabiciune, ci mai degraba un mod natural de a exprima ce simt acum. Poate sub influenta ei vei scrie o poezie trista sau un cantec pentru care vei lua si discul de aur. * Impulsul sexual Aspectul sexual il vom discuta mai pe larg, deoarece este unul din cele mai puternice impulsuri cu care avem de-a face. Vedem asta doar uitandu-ne in urma la cate razboaie au existat si cate sute de mii de oameni au murit din cauza ca un print (mai imatur) care s-a indragostit de o printesa din regatul vecin.
66
Da, acel banal impuls sexual care l-a cuprins pe tanarul nostru print a schimbat uneori cursul istoriei si a descis destinele unor natiuni intregi. Iata ce putere are un banal impuls sexual. Ce sanse crezi ca ai sa i te impotrivesti unui asemenea impuls ? Prea putine. Dar sa-l folosesti in avantajul tau ? Suficient de mari ! Iata ce spunea Napoleon Hill despre transfigurarea impulsului sexual: “Dorinta de manifestare sexuala este innascuta si naturala. Ea nu poate si nu trebuie sa fie reprimata sau eliminata. Din contra, ar trebui sa i se ofere o supapa prin forme de exprimare care imbogatesc trupul, mintea si sufletul omenesc.” … “Distrugeti glandele sexuale ale omului sau animalelor si veti indeparta principala sursa de actiune. Observati ce sa intampla cu fiecare animal dupa castrare. Un taur devine docil ca o vaca disparandu-i toata capacitatea de lupta“ Citate din cartea “De la idee la bani” de Napoleon Hill Vedem ca atat la animale cat si la oameni starile emotinale pe care le produc impulsurile sexuale, reprezinta una din cele mai importante surse de energie. Practic dorinta naturala de a face sex sta in spatele motivatiilor noastre pentru foarte multe activitati din viata de zi cu zi (ca nu par a avea nicio legatura cu sexul).Nu intamplator fragmentul este extras dintr-o “carte pentru facut bani”. Ce legatura e intre bani si sex? Aparent niciuna (bine, recunosc ca ar fi cateva, insa noi vorbim aici impulsuri interioare). Motivatia pentru a face bani, la fel ca motivatia pentru a deveni cel mai bun sportiv, sau motivatia de a deveni lider de grup… toate acestea au la baza motivatia impulsului sexual, desi sunt activitati care aparent nu au legatura cu sexul. Desi constiinta noastra tinde spre divin, corpul, vrem sa acceptam sau nu, este de animal. La fel cum impulsul sexual il motiveaza pe un lup sa se bata cu alti lupi pentru a deveni lider de haita, iar in final pentru a se imperechea cu femela ‘alfa’, la fel si pe noi oamenii ne motiveaza sa ne dezvoltam, sa devenim tot mai buni in ce facem, sa ne cumparam o gramada de lucruri care ne cresc valoarea (masina, casa cu etaj si ’tzoale’ de firma) pentru a in final sa descarcam acest impuls sexual prin sex cu o femeie pe care o dorim. Observi o anumitea ordine naturala a lucrurilor ? Impuls sexual -> Energie -> Motivatie -> Realizari -> Sex Vedem ca nu e nimic la intamplare, totul are o logica si un scop bine definit. Bine zicea vorba aia ca, Dumnezeu nu da gres. Impulsurile sexuale ne dau plusul de energia si motivatia pentru a ne realiza pe toate planurile (material, profesional, spiritual etc.) pentru ca apoi, dupa ce tot acest proces s-a derulat, sa facem sex si implicit sa ne transmitem genele mai departe. In lumea animalelor totul decurge conform acestui plan (numit selectie naturala), iar lucrurile evolueaza armonios si de asa natura incat cele mai bune gene sa se transmita mai departe. Cum decurg lucrurile la oameni ? La fel cum in lumea animala masculii cei mai buni au intietate la imperechere, la fel se intampla si printre oameni, unde femeile tind sa fie atrase in mod natural de barbatii cu cele mai mari realizari (fie ca sunt pe plan material, profesional sau spiritual, in functie de persoane, ca la noi preferintele difera de la om la om), pentru ca cele mai bune gene sa se transmita mai departe. Insa, spre deosebire de animale, noi oamenii am descoperit cateva smecherii prin care nu facem altceva altceva decat sa ne furam singuri caciula, inversand ordinea naturala a lucrurilor. Si anume, risipim inutil energia sexuala inca dinainte de a trece proba Realizarilor (adica mult prea devreme).
67
In ziua de azi poti face sex oricand fara sa fie nevoie de tot acel drum pe care un animal in parcurge pentru a ajunge in sfarsit la imperechere. Acel drum ajunge sa fie chiar viata lui. Iar daca acea energie care iti era necesara pentru a invata, a termina o facultate, a deveni cel mai bun in profesia ta, a evolua spiritual etc., decizi sa ’o descarci’ (risipesti) de cateva ori pe saptamna intr-un prezervativ sau masturbandu-te de unul singur, de unde vei mai avea energie pentru lucrurile cu adevarat importante (cum ar fi sa-ti construiesti un viitor, o viata) ? Asta ar fi o explicatie (partial) plauzibila in favoarea celor care nu sunt tocmai impacati cu ideea sexului excesiv. Normal ca nu e tocmai o mutare inteligenta sa-ti risipesti unul din principalele rezervoare de energie in conditiile in care oricum ai o gramada de lucruri de rezolvat pentru a-ti face un viitor. Asadar dac ai unde sa folosesti acea energie in mod contructiv, nu e nevoie sa apelzi nici la sex si nici la masturbare. (Tind sa cred ca asta e o motivatie mai credibila decat cele conventionale de tipul “te mananca focu’ iadului”). “N-a existat si nu va exista vreodata un mare conducator, constructor sau artist caruia sa-i lipseasca puterea coplesitoare a sexului“ Citat din cartea “De la idee la bani” de Napoleon Hill Nu e de mirare ca oamenii cu cele mai mari realizari, sau “oamenii de succes” sunt in general oameni cu o sexualitate foarte puternica, dar pe care o transfigureaza inteligent. Ce sa mai zic de oamenii cu apetit pentru dezvoltarea spirituala, care au o sexualitate mult peste medie, motiv pentru care “au fost impinsi” spre aceasta latura a dezvoltarii. Napoleon Hill ne spune ca unul din motivele pentru care oamenii ajung deseori sa aiba cele mai mari realizari dupa varsta de 40 de ani, este scaderea interesului pentru sexul propriu-zis, si cresterea interesului spre realizarile profesionale, familiale sau de alt tip. Astfel, fara sa-si dea seama, acest oameni isi transfigureaza energiile folosindu-le in activitati contructive (nu le mai risipesc zilnic, cum faceau o faceau in tinerete). In ceea ce priveste cuplurile care au nevoie regulata de sex, lucrurile nu stau deloc roz. Nu e nevoie sa fii specialist sa vezi ca familiile in ziua de azi merg din ce in ce mai prost. Sa fi avand legatura cu energia sexuala? Energia care se pierde in urma sexului, fie el si in cuplu, tot risipa de energie e (si inca una mare). Aceasta risipa nu va afecta doar aspectele externe ale vietii, ci si insesi relatia, distrugand-o. Practic fara sa-si dea seama, cuplurile ‘isi omoara’ singuri relatia facand rispie constante de energie (in special barbatii, fiindca ejaculeaza de fiecare data) care vor avea drept urmare destramarea relatiei (chiar a inca poarta numele de ‘casnicie’, nu mai e deloc ce ar trebui sa fie). Ce e putem face in acest sens? * CONTINENŢA sau conservarea energiei sexuale Nu, in niciun caz nu vom acuza sexul catalogandu-l ca fiind “ceva rău” sau “pacatos” (cum sunt tentati sa faca oamenii ultra religiosi), deoarece asta nu face face decat sa ne duca la reprimare, iar blocarea energiei sexuale poate fi mai daunatoare decat risipirea ei. Ideal ar fi sa cautam, cum spune in budism “Calea de mijloc”. Orientalii au fost mai inspirati decat noi occidentalii, practicand inca din cele mai vechi timpuri o tehnica numita continenţa (sau sexul fara ejaculare, asadar fara risipa de energie). Modul de viata al orientalilor are la baza bucuria pentru experienta vietii, si nu alergarea continua dupa scopuri ( cum facem noi occidentalii). Acest mod de viata se reflecta in toate aspectele vietii, inclusiv in ceea ce priveste sexul. Daca ei se bucura de exeperienta sexului fara a puna mare pret pe finalizare, noi il facem ca si cum acela ar fi scopul. Cand ii spui unui om ‘modern’ despre sexul continent, ai mari sanse sa te intrebe “Dar atunci care mai e scopul ?” – incapabil fiind sa vada frumusetea vietii dincolo de scopuri. Ideea de retinut ar fi ca impusurile sexuale aduc cu ele un rezervor imens de energie pe care ar fi bine sa-l folosim in mod contructiv, mai degraba decat sa-l rispim, sau, mai rău, sa-l lasam sa ne distruga pe interior. Daca am clarificat problema risiprii energiei sexuale, trece la cea a reprimarii sau blocarii ei, care este chiar mai grava.
68
* Reprimarea energiei sexuale Blocarea acestui tip de energie poate deveni distructiv atat la nivel mental si emotional, cat si pentru corpul fizic. Cercetatorul psihanalist Wilhelm Reich, a constat in urma studiilor ca fiecare emotie reprimata /blocata/ neexpimarta se materializeaza intr-o contractie musculara (“body armouring”) care implica modificari in intreg organismul (schimbarea pulsului, influentarea secretiilor de hormoni, schimbarea pulsului etc etc.), iar toate aceste contractii influenteaza starea de sanatate, provocand diferite boli. Dintre toate impulsurile reprimate, cercetarorul a observat ca cele mai multe probleme apar din cauza blocarii impulsurilor de natura sexuala. Cand iti reprim /refuzi sexualitatea crezand ca e “ceva rău”, este ca si cum ti-ai reprima orice alt sentiment, procesul decurge la fel, insa consecintele sunt mai mari. De exemplu, oameni care au catalogat plânsul ca fiind “un semn de slabiciune care nu trebuie afisat niciodata”, isi vor reprima aceasta nevoie naturala de a-si descarca emotiile prin plâns. Daca parintii le-au repetat de foarte multe ori cand erau mici “nu ai voie sa plangi!”, ei isi vor reprima /refuza tristetea automat si fara sa-si dea seama (la nivel inconstient). Drept urmare o serie de contractii musculare se vor materializa in diferite parti ale organismului care mai devreme sau mai tarziu vor duce la boala. Sau in alte cazuri, se poate intampla ca acei oameni sa planga fara motiv, nici ei macar sa nu se gandeasca ca plansul fara motiv de azi, este descarcarea reprimarilor din ultima luna. La fel si cu sexul, “catalogarea” lui ca fiind rău, sau acuzarea /judecarea lui ne va duce la reprimare care ne va imbolnavi sau se va descarca cand ne asteptam mai putin (uneori in mod animalic). Si cine este predispus reprimarii / blocarii energiei sexuale ? In primul rand: 1. Cei care acuza / dezconsidera /judeca sexualitatea si impulsurile date de aceasta. Iar aici ma refer in special la oamenii cuprinsi mai mult decat e cazul de fiorul religios care ii face sa ii judece/acuze pe cei care isi permit sa faca si sa se gandeasca la astfel de lucruri, citez “spurcate”. Bineinteles ca nu accepta ca si in ei exista aceeasi dorinta, insa reprimata de un sentiment de autoinvinovatire pe care-l simt dupa orice impuls natural, dar “pacatos”. Oare nu se gandesc ca in loc sa duca aceasta lupta surda cu ei insesi, ar putea folosi acea energie la activitati precum munca agricola, de pilda, sau orie altceva ? Decat sa acuze / judece de simt (desi e ceva natural), nu cumva ar fi mai benefic sa foloseasca acel lucru in favoarea lor, sa-l transfigureze ? ”Sfintenia obtinutã prin reprimare este o farsa. Puritatea bazatã pe respingere este o pãcãlealã.“ [...] “Reprimarea este autostrada spre iad. Integrarea este drumul spre rai.” Citat din cartea “Umbra” de Adrian Nuta Asadar sfintenia se dobandeste prin acceptare si integrarea inteligenta a impulsurilor interioare, si in nicun caz luptand cu inversunare pentru a le omori sau a ne preface ca nu exista. Asta bineinteles daca nu vrem sa cadem in capcanele ignorantei. Referitor la asta imi vine in minte exemplul lui Origen care era un om bun si filozof renumit, insa intr-un moment de slabiciune, intelegerea gresita a unor texte biblie l-a determinat sa se castreze singur, pentru a-si bloca impulsurile pe care el le considerea “pacatoase”. Oare nu s-o fi gandit sa le foloseasca in avantajul sau, chiar in sensul evolutiei spirituale ? Cred ca este evident ca sfintenia (fara ghilimele) nu are nicio legatura cu reprimarile la care ne indeamna ultra religiosii, ci mai degraba e acceptarea (sau iubirea) tuturor impulsurilor pe care le avem si folosirea lor inteligenta pentru a ne indeplini scopurile fie, ele si spirituale. 2. Indragostitii incapatanati Ma refer la baiatul care se indragosteste de Maricica si vrea cu orice pret sa faca sex cu ea (si numai cu ea). Nu-i pasa daca ea nu vrea sau nu e disponibila pentru sex, el traieste cu aceasta dorinta de a-si descarca impulsul sexual doar cu ea, si nici nu vrea sa auda de altceva.
69
Apoi sufera, plange, nu poate dormi noaptea, deoarece acea energie reprimata si “pastrata” pentru Maricica pur si simplu nu mai suporta sa ramana blocata in el. Ea cauta sa iasa cu orice pret drept urmare il chinuie pe eroul nostru, ba chiar ii afecteaza si sanatatea fizica, imbolnavindu-l. Din pacate pentru el, baiatul nu se gandeste nicio clipa ca acea energie il poate distruge, insa la fel de bine il poate ajuta sa invete mai bine la scoala sau sa isi faca treaba mai bine la serviciu. Sau de ce nu, il poate ajuta s-o seduca pe Angelica, in locul lu’ Maricica, care e si ea o fata foarte draguta. Atata timp cat baiatul nu accepta ca ceea ce simte este o binecuvantare, o sursa de energie care il poate ajuta sa evolueze pe toate planurile vietii (altele decat sa faca sex cu Maricica), el ramane blocat cu acea energie care, in cele din urma, va iesi la suprafata daca nu printr-un act necugetat, macar printr-o boala fizica. ——————————————— Ideea este ca reprimarea energiei sexuale poate afecta serios sanatate fizica dar si starea sufleteasca atata timp cat nu este exprimata intr-un fel sau altul. Bineinteles ca e de preferat sa nu fie risipita, insa e de preferat expimarea in dauna reprimarii (care este mai distructiva, insa pe plan interior). Asadar, la fel ca toate celelalte impulsuri interioare, depinde exclusiv de noi daca folosim impulsul sexual in favoarea noastra sau il risipim sau il negam / reprimam / refuzam/blocam sau incercam sa ne prefacem ca nu exista. Respingerea, negarea sau autoinvinovatirea pentru ceea ce simtim (desi e un impuls natural - adica de la Creator), ne poate duce chiar si spre nebunie. (Vorba vine, stiai ca cuvantul “isteric” provine din grecescul “hysteron” care inseamna uter ?) Fie c-o folosim in sport, in cariera, pentru a scrie poezii romantice sau in orice alt context, energia sexuala ramane una din principalele surse de energie de care dispunem si pe care avem posibilitatea s-o transformam in una din cele mai mari binecuvantari din viata noastra. Copiii practica transfigurarea fara sa-si dea seama Te-ai gandit vreodata de unde au copii mici atat de multa energie ? Spre deosebire de noi adultii, copiii mici nu poarta niciun fel de masca, nu judeca si nu acuza pe nimeni si nu se (auto)invinovatesc pentru nimic din ce simt, acceptand toate lucrurile in mod natural. Practic nu fac nimic decat ca se dau la o parte din calea impulsurilor care trec prin ei si accepta totul ca pe ceva natural. Si toate aceste impulsuri le directioneaza spre JOACA, spre alergat, spre tzopait fara sa cenzureze nimic din ce simt. Acel râu care curge prin noi toti, prin copii poate sa curga liber, deoarce ei se dau la o parte din calea lui... in timp ce noi adultii incercam s-o obstructionam cu mastile pe care le purtam. Ba uneori chiar ne rusinam si nu ne dam voie sa fim ceea ce suntem, de dragul unor reguli “morale” impuse de societate. Si referitor la reguli “de bun simt” care ne le impune societatea: citeam undeva de un anume Tycho Brahe, un astronom danez din secolul XVI, care a trait in vremuri in care era considerata o insulta sa te ridici de la masa festiva pentru a merge la baie. Drept urmare acesta s-a abtinut pana a explodat in el vezica, murind 11 zile mai tarziu. E un exemplu de respectare a regulilor “bunului simt” dusa la extrem. Chiar daca regulile din zilele nostare nu ne mai omoara fizic, ca pe sarmanul astronom, este cert ca ne omoara sufleteste prin faptul ca ne intipareste de mici cultul inautenticitaitii sau “cum sa NU fii tu insuti”. Desi in copilarie suntem puri (sau asa cum ne-a lasat Dumnezeu), la maturitate ajunge sa ne fie rusine de ceea ce suntem si ceea ce simtim chiar daca e ceva complet natural. Copiii de altadata trebuie sa redevenim ! Fiintele pure care am fost in create de la bun inceput, asa cum spunea Cineva acuma 2000 de ani ” lasati copii sa vina la Mine, caci a lor este imparatia cerurilor”. Metode de vindecare 1. Iubire, Accepatare, Iertare si Intelepciune A) Iubirea, acceptarea si iertarea Cand acceptam (sau iubim) tot ce se manifesta prin noi fara sa mai judecam, acuzam sau sa ne invinovatim pentru ceea ce simtim, putam folosi ceea ce simtim in avantajul nostru. Nu vom mai incerca sa omorim / sa reprimam / sa blocam nimic din ceea ce simtim, ci vom iubi (accepta) toate impulsurile noastre interioare, in forma de respect pentru Cel care a creat toate acestea. Este o insulta la
70
adresa Creatorului sa cataloghezi anumite impulsuri ca fiind “pacatoase” dat fiind ca Dumnezeu nu da gres niciodata, cum a fi putut sa faca astfel de greseli in ceea ce ne priveste pe noi oamenii ? Sta scris sa “Dumnezeu este acelasi, ieri, astazi si in veci”, adica acea Forta Nevazuta care se manifeste prin tot ce exista, inclusiv prin noi este si va fi aceeasi. Nu e capricioasa, nu sta sa isi noteze pe cine pedepseste si pe cine nu, nu isi noteaza de cate ori ai pupat icoanele (sau moastele) in decursul vietii, ci curge fara oprire spre noi si prin noi. Nu intamplataor ne asigura ca “iubirea Mea nu se va muta niciodata de la voi”. Depinde exclusiv de noi daca alegem sa ne dam la o parte din fata acestei Forte care curge prin fiinta noastra, lasand-o astfel sa se manifeste liber in forma cea mai inalta. (oare de ce spune Pavel “Nu traiesc eu, ci Hristos traieste prin mine ?”). Starea in care Viata (sau Dumnezeu) se manifesta liber prin noi poate fi numita si “starea hristica”, care apare in momentul in care te-ai dat la o parte. Dandu-te tu la o parte s-a dat si toata frica, neincrederea, rusinea si toate celelalte obstacole care stau in calea curgerii lui Vietii prin noi. (“lepadarea de sine”) Bineinteles ca avem cu totii astfel de stari scurte in care simtim ca plutim, ca Viata ne traieste pe noi, insa il avem ca ideal pe Isus, un om prin care Hristosul (sau Dumnezeu) s-a manifestat intr-un mod desavarsit. (oare de asta spunea “Eu si Tatal una suntem” ?). Daca in Vechiul Testament oamenii imparteau (judecau) lucrurile in BUNE si RELE, in Noul, Isus ne asigura ca lucrurile in sine NU sunt bune sau rele, ci modul in care noi ne raportam la ele (adica daca le acceptam sau acuzam). Daca luam exemplul minciunii, o fapta pe care majoritatea o considera “pacatoasa” fara sa stea prea mult pe ganduri. Aceeasi minciuna pe care oamenii o catalogau in trecut ca fiind 100% “pacat”, a ajuns sa fie o manifestare a iubirii si sa salvaze o gramada de vieti, si imi vine in cap exemplul familiilor germane care in timpul Holocaustului au decis sa salveze mii de vieti, ascunzandu-i pe evrei in pivnitele lor, mintind pe nazisti pentru a salva vietile unor oameni nevinovati. “Hei, dar au mintit !” (ar zice un ultra-religios). Da, e minciuna, insa ea salveaza o viata si devine astfel o manifestare a iubirii- chiar daca dogmaticii ar tinde sa-i catalogheze pe acesti salvatori ca fiind ” niste pacatosi mincinosi”. Cand ma gandesc la marii ”sfinti” ai zilelor noastre (cu ghilimele) , imi vine in minte unul chiar foarte “evlavios”, iar cum nu mai putea de evlavios ce era, s-a hotarat sa sa arda Coranul la televizor… fara sa ia in considerare ca datorita gestului sau cateva zeci de oameni vor muri, in conditii nu tocmai placute. Asta da crestin! Cred ca daca ar face toti ca el am ajunge cu totii in rai – la propriu. „Să iubeşti pe Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, si pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” Asadar toate legile si regulile impuse in trecut, care catalogau lucrurile ca fiind bune sau rele, sunt cuprinse in iubire. Nu vom mai acuza si nici nu ne vom mai autoinvinovati pentru Viata (sau Dumnezeu) care se manifesta permanent prin noi, ci il vom iubi (accepta) cu tot ceea ce este folosindu-l intr-un mod benefic pentru toti. Apoi in ceea ce-l priveste pe ‘aproapele nostru’, lucrurile cred ca sunt sunt clare : tot ceea ce judecam / acuzam la cei din jur se afla de fapt in noi (chiar daca nu vrem sa reunoastem asta). In concluzie daca ii acuzam pe ceilalti tot pe noi ne acuzam, iar daca ii iubim tot pe noi ne iubim. Toate lucrurile sunt legate, si nimic nu exista separat. B) Iertarea Dupa ce iubirea Vietii (sau a lui dumnezeu) se manifesta prin noi si prin cei din jur(care suntem tot noi), apare in mod natural si iertarea care deriva din celelalte doua (iubirea si accepatare). Cand nu mai acuzi pe altii, automat il si ierti. Bineinteles ca iertarea nu inseamna si absolvirea unui om de consecintele faptelor sale. Adica se poate sa il condamn pe un om la 10 ani de puscarie pentru a-si plati faptele, insa asta nu inseamna ca voi avea sentimente de ura sau dispret fata de el. Pur si simplu aplic legea sau dreptatea, insa fara a-i dori sa n-aiba, sa-l arda, sa-l tune, sa-l bata nustiu’cine pe lumea ailalta. Asta e iertarea, care nu exclude dreptatea. Ce se intampla in viata de zi cu zi ?
71
Nu ne putem abtine sa nu-i judecam si acuzam pe ceilalti pentru faptele lor. Adica unui parinte ii vine greu sa-i comunice copilului sau ca il iubeste si il accepata orice s-ar intampla, iar pedeapsa pe care i-a dat-o nu insemana in niciun caz retragerea iubirii, ci o lectie care il va pregati pentru viata. “Daca te pedepsesc nu te urasc, ci chiar o fac ca o manifestare a iubrii, insa NU EZIT nicio clipa sati explic si tie asta.” Din pacate in zilele noatsre lucrurile stau pe dos. Parintii ajung sa ai sentimente negative fata de copii, sa faca gesturi de razbunare sau altele de acest tip, iar pedepsele sunt pline de incarcatura emotionala negativa, care numai rol educativ nu au. Iar in ceea ce priveste pedepsele si asumarea responsabilitatii ele oscileaza in functie de starea emotionala. Observam cum lucrurile sunt exact pe dos de cum ar fi benefic sa fie. Asadar iertarea este o stare permananta, care insa nu exculde asumarea responsabilitatii pentru propriile fapte care este o lege naturala a lucrurilor. E perfect normal sa dai socoteala pentru ceea ce faci, insa asta nu inseamna ca ceilalti trebuie sa te si urasca pentru asta si sa nu te mai iubeasca, ca pana la urma cu totii suntem frati si copii ai lui Dumenzeu. C) Intelepciunea “Dumnezeu, ca TATĂ, este ÎNŢELEPCIUNE. Dumnezeu, ca MAMĂ, este IUBIRE.” Samael Aun Weor Daca iubirea ne ajuta sa acceptam Viata care trece si se manifesta prin noi (si nu sa ne luptam importiva ei), intelepciunea (sau inteligenta) ne ajuta s-o directionam in directia potrivita si benefica pentru noi. Chiar daca accepti si iubesti starea euforica prin care treci astazi, s-ar putea s-o folosesti pentru a te imbata cu prietenii pana zaci lat sub masa. Probabil o alegere plina de iubire si entuziasm, insa nu tocmai inteligenta. Pe de alta parte aceeasi euforie de poate motiva sa muncesti cu entuziasm la acel proiect de care iti era greu sa te apuci, sau de ce nu, te poate ajuta in meciul de fotbal pe care il joci cu prietenii. Acestea ar fi directionari mai inteligente si in acelasi timp constructive, date de acelasi impuls al euforiei. Asadar Iubirea si Intelepciunea sunt principalele unelte care ne vor ajuta sa in primul rand sa ACCEPTAM si apoi sa DIRECTIONAM inteligent impulsurile interioare in favoarea noastra, pentru a ne indemplini scopul pentru care am venit in aceasta lume. 2. Afirmatii pentru vindecare Desi nu sunt fanul acestor metode care pun accentul pe repetarea mecanica a unor afirmatii, fac referire si la aceste lucruri avand convingerea ca voi cititorii sunteti suficient de abili pentru a intelege ca nu metoda in sine te ajuta (fie ca e vorba de afirmatii pozitive, fie ca e vorba de rugaciuni si acatiste repetate obsesiv), ci intelegerea pe care aceasta o aduce. Metodele sunt doar mijlocul prin care ne atingem scopul si anume dobandirea intelegerii asupra anumitor aspecte. La fel cum rugaciunea o spunem pentru a ne induce starea de comuniune de Divinitatea, si nu o facem de dragul repetarii unor cuvinte fara rost citite din mai stiu eu ce carti. Asadar, nu e o idee prea buna sa ne atasam de metode, fie ele si ‘ultra-spiritualiste’ ! “Ma iubesc si ma accept asa cum sunt !” La americani este acum foarte populara o tehnica de eliberare emotionala numita si EFT (Emotional Freedom Tehnique), care are la baza repetarea unor afirmatii pozitive insotite de aplicarea unei metode de presupunctura. Noi ne vom folosi astazi doar de partea cu afirmatiile, iar pe cea cu presupunctura o vom aborda probabil cu alta ocazie. Iata in ce consta metoda: * Daca esti un tip care nu accepta faptul ca uneori este neincrezator in sine, crezi ca e rusinos sa simti sau neincredere fortele proprii in anumite situatii… vei refuza sa sa recunosti acest lucru afisand o masca. Bineinteles ca vei acuza si judeca lipsa de incredere in sine la toti cei din jur, tocmai pentru ca tu nu poti sa ti-o accepti tie. Daca te regasesti in exemplul de mai sus, ai putea folosi afirmatiile potitive in felul urmator: - Chiar daca simt ca nu am incredere in mine, ma iubesc si acept asa cum sunt. - Chiar daca ma aceasta lipsa de incredere ma face sa ma simt slab si vulnerabil, ma iubesc si ma accept asa cum sunt.
72
- Chiar daca nu am incredere in mine imi doresc foarte mult acest lucru, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. - Chiar daca nu pot cu nici un chip sa ma simt mai increaztor in mine, ma iubsc si ma accept asa cum sunt. - Chiar daca consider aceasta neincredere in sine de neacceptat, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. …si asa mai departe. Ce observi ? Se pune accentul in primul rand pe acceptare, iar apoi pe coborarea cat mai adanc in strafundul acelui sentiment care pare atat de greu de acceptat. Puteam sa continui afirmatiile dand si mai multe detalii referitoare la cum ma face sa ma simt aceasta neincredere in mine, pana in momentul in care simt ca intradevar nu e nimic neinregula cu a avea stari trecatoare de neincredere in sine. Acceptand ca e un sentiment care ii incearca pe foarte multi oameni in situatii noi, ne vom raporta altel la el. Diferenta e ca unii se lupta cu sentimentul si incearca sa-l omoare, in timp ce altii il accepta ca fiind ceva natural care va trece oricum de la sine (adica fara sa duca lupta interioare inutile). Alte exemple: Ar fi sute de exemple, data fiind multimea de trairi interioare pe care oamenii au fost educati sa nu le accepte ca fiind ceva natural si trecator: - Chiar daca mi-e frica sa cunosc oameni noi, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. - Chiar daca ma simt neiubit si neinteles de cei din jur, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. - Chiar daca ma simt umilit din cauza asecpului meu fizic, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. - Chiar daca mi-e frica de viitor si ma simt foarte nesigur in ceea ce priveste ziua de maine, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. - Chiar daca nu sunt in centrul atentiei, desi mi-as dori asta foarte mult, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. - Chiar daca nu sunt casatorit(a), nu am banii mei si nu am o cariera la varsta la care cosider ca ar fi normal sa am, ma iubesc si ma accept asa cum sunt. …si asa mai departe cu toate lucrurile pe care refuzam sa ni le acceptam. Bineinteles ca le vom lua pe fiecare in parte si vom cobori cat mai adanc in acel senitment pana cand ni se va parea banal, natural si foarte usor de acceptat…. pana vom inceta sa ne mai luptam cu el. Nu intamplator se spune ca “demonii priviti in direct ochi, se transforma in ingeri de lumina“. Asa si demonii nostri interori, nu vor decat acceptare si iubire, nu vor decat sa incetam lupta cu ei si sa-i vindecam si sa-i transformam in ingeri de lumina.
Totul tine de iubire, acceptare, si nu in ultimul rand inteligenta. 3. Tema de casa: 1. Scrie pe o foaie principalele 3 LUCRURI care te enerveaza / le urasti / le dispretuiesti la cei din jur …. si cauta sa gasesti sub ce forma se gasesc acelele lucruri in tine si afla situatiile si motivul pentru care ti le refuzi/reprimi. 2. Gandeste-te cum ai putea folosi aceste lucruri constructiv in favoarea ta. …cu putina inteligenta si iubire (accceptare) orice rău se poate transforma in bine. 3. Incearca sa fii cat mai autentic cu putinata. …dar nu te invinovati /acuza daca nu reusesti din prima !!! ( si nici din a 100-a, scopul tau este sa incerci). Cu cat vei reusi sa fi “mai tu insuti” in situatiile de zi cu zi, cu atat mai putine energii reprimate te vor afecta in momentele in care te astepti mai putin. Plus ca vei castiga toata acea energie pe care o risipeai zilnic in conflictele interioare. E mult mai inteligent sa strigi putin mai tare in momentele in care iti vine, decat sa urli ca un descreierat cateva ore mai tarziu sau cand te imbeti si toate impulsurile reprimate ies la iveala.
73
4. Lucreaza cu tine insuti fara a mai da vina pe cei din jur. “Nu exista adeversari exteriori, singurul si eternul adversar este cel interior“. Tot ce ne enerveaza in exterior, nu face altceva decat sa scoata la iveala ce ne enerveaza la noi insine. Asadar e inutil sa mai aruncam vina pe ceilalti pentru suferinta si nefericirea noastra. Desi ii spunem “adversar”, nu e nevoie sa ne luptam cu el ca oricum n-avem sanse sa-l invingem, trebuie doar sa-l acceptam, iubim si odata cu acestea sa-l transfiguram. PS: Daca inca simti nevoia acuta de a arata acest articol celor din jur, deoarece consideri ei ar avea mai multa nevoie de schimbare decat tine… ai face bine sa recitesti totul de la inceput, cel putin de vreo 2 ori. 5. Nu mai invinovati / acuza / judeca /dezconsidera pe nimeni Nu mai da vina pe altii ! Nu e nevoie sa sa desconsideri neaparat persoane, poti sa ai sentimente dispretuitoare la adresa orcarui lucru. Poate judeci religia, sau politica care conduce tara sau orice altceva. Ce sa mai zic de judecarea propriilor impulsuri, mai ales a celor de natura sexuala. Totul are nevoie de acceptare ca si cum ar fi un dar de la Viata, sau de la Dumnezeu pe care avem posibilitatea sa-l facem cea mai mare binecuvantare din viata noastra, daca-l lasam sa se exprime prin noi. Orice lucru deschide oportunitati. Orice usa inchisa, deschide altele doua. Niciodata nu e nimic pierdut, intotdeauna Dumnezeu ne lasa o portita. Orice ai pierdut e irelevant atata timp cat nu-ti pierzi valorile interioare. (vorba aia “dragostea, speranta si credinta, insa (atentie!) dintre toate acestea, dragostea ramane cea mai de pret”) 6. Nu te mai invinovati pentru impulsurile sexuale ! Nici nu le risipi ! Mai bine le-ai folosi energia uriasa in favoarea ta. Asadar fii smecher, fii destept, fii iubitor, fii VINDECATOR ! (dar nu .com ca e ocupat deja) 7. Iubeste si admira ! E mai placut sa iubesti ceva la oameni decat sa invidiezi, sa judeci sau sa acuzi. Cand iubesti si admiri o calitate la un om, inseamna ca acea trasatura exista si in tine si acum e gata sa infloreasca. Iubirea era doar conditia de care avea nevoie pentru a incepe sa creasca. Reprimarile, invidia, ura si nemultumirea era doar spinii care nu lasau acea calitate sa infloreasca, dar odata ca ai facut curatenie in gradina, florile sufletului tau pot incepe sa rasara. Iar in final o poezie: VREAU SA JOC de Lucian Blaga O, vreau să joc cum niciodată n-am jucat! Să nu se simtă Dumnezeu în mine un rob în temniţă – încătuşat. Pământule, dă-mi aripi: săgeată vreau să fiu să spintec nemărginirea, să nu mai văd în preajmă decât cer, deasupra, cer, şi cer sub mine şi-aprins în valuri de lumină să joc străfulgerat de-avânturi nemaipomenite ca să răsufle liber Dumnezeu în mine, să nu cârtească: “Sunt rob în temniţă!” Tot ce trebuie sa stii despre HRANA VIE
74
Doctorul elvetian Paul Kutschoff, a fost primul care a demonstrat, in anul 1930, ca organismul uman are nevoie de MINIMUM 50% hrana vie intr-o zi,pentru ca sa functioneze optim. Pe de alta parte insa, daca mai mult 50% din alimente dintr-o zi NU sunt vii(crude), sistemul imunitar trateaza surplusul de alimente ca pe niste corpuri straine, astfel ca sistemul imunitar lupta cu surplusul de “hrana moarta” ca si cum ar lupta cu un corp strain care ti-a invadat organismul. Ce este hrana vie? Hrana vie = mancare care contine ENZIME. TOATE organismele vii contin enzime. Unde nu exista enzime, nu exista viata. Enzimele se distrug in totalitate cand un aliment este gatit termic(fiert,prajit,copt etc), motiv pentru care mancarea gatita este de fapt mancare moarta – indiferent ca vorbim de alimente vegetale sau animale. Ce sunt enzimele ? Fiziologic vorbind, enzimele sunt niste proteine active care pun in miscare toate procesele biochimice care au loc intr-un organism viu – fie el om, animal sau bacterie. Toate procesele din organism, inclusiv cele care ne ajută să vedem, să gândim, sa digeram hrana, să respirăm, se produc în cazul unei persoane sănătoase la viteze impresionante, iar acest lucru se datorează enzimelor. Mai sunt numite “catalizatorii vietii”, dar mai bine spus, ele sunt insăsi viata. Noi oamenii avem 2 categorii de enzime: Enzime metabolicesi enzime digestive. I. Enzimele metabolice Sunt enzimele din interiorul celulelor. Sunt numite si “scanteia vietii” deoarece niciuna din miliardele de celule n-ar functiona fara ele. Ca sa-ti faci cat de cat o idee: exista aproximativ 1300 de enzime diferite in FIECARE CELULA iar unele dintre ele isi indeplinesc sarcinile de 5 milioane de ori pe minut. Cred ca poti sa realizezi ca fiecare celula din corpul tau este o adevarata centrala atomica in care se petrec cateva zeci de mii de reactii pe secunda. Partea proasta este ca… Cu cat inaintezi in varsta numarul enzimelor scade, iar enzimele metabolice NU POT FI SUPLIMENTATE cu enzime din exterior: nici cu alimente nici cu suplimente. TOTUSI un stil de viata sanatos(dieta, exercitii, obiceiuri sanatoase) prelungeste viata enzimelor si mentine echilibrul enzimatic pana la o varsta inaintata. Enzimele metabolice au nevoie de vitamine si minerale, in special de zinc si magneziu, pentru a functiona optim, de aceea, pentru a mentine un echilibru enzimatic in organism, este foarte important sa NU existe carente de vitamine si minerale in organism. De asemenea ar fi foarte bine sa renunti la obiceiurile nesanatoase de tipul: alcool, fumat, sedentarism, alimente procesate…lucruri care sunt otrava curata pentru toate tipurile de enzime. II. Enzimele digestive Enzimele digestive sunt elementele-cheie in: * Digerarea alimentelor * Absorbtia nutrientilor din alimente * Eliminarea reziduurilor nefolositoare din organism Majoritatea enzimelor digestive sunt secretate de pancreas, dar si ficatul, vezica biliară, intestinul subţire, stomacul şi colonul sunt organe care au la baza functionarii lor enzimele. Principalele categorii de enzime digestive sunt: * Amilazele - care descompun carbohidratii complecsi in zaharuri simple. * Proteazele – care sunt responsabile pentru descompunerea proteinelor * Lipazele - care descompun grasimile. Dupa cum vezi, pentru fiecare tip de aliment exista o anumita enzima care sa-l descompuna pana la stadiul in care sa poate fi absorbit de catre organism. Asadar nu putem vorbi de digestie in absenta enzimelor. Desi sunt atat de importante pentru organismul uman, ele nu tin pentru totdeauna .
75
“Enzimele se consuma“ Odata cu inaintarea in varsta enzimele digestive se imputineaza. Nu numai ca se imputineaza, dar le si scade eficienta – cu fiecare an cu care inaintezi in varsta. Studiile arata ca un om de 70 de ani are de 30 de ori mai putine enzime digestive decat un om de 30 de ani. De aceea, odata cu imbatranirea digestia devine din ce in ce mai lenta si mai greoaie, astfel ca organismului ii va fi din ce in ce mai greu sa absoarba si sa valorifice nutrientii din alimente. Acest lucru face ca oamenii in varsta sa se confrunte din ce in ce mai des cu probleme ale aparatului digestiv(balonari, indigestii, ulceratii etc) – si de aici cu multe alte afectiuni( din moment ce toate organele noastre sunt interconectate si interdependente). Partea buna despre enzimele digestive este ca: POT FI SUPLIMENTATE CU ENZIME DIN ALIMENTELE CRUDE Alimentele CRUDE contin ENZIME ALIMENTARE care suplimenteaza enzimele digestive, si in acelasi timp le usureaza munca. De exemplu: cand mananci un mar, el se digera aproape singur, deoarece are in el o parte din enzimele necesare pentru digestia lui, astfel ca organismul tau va face o economie de enzime. Mai multe decat atat, corpul tau va digera COMPLET acel aliment, deoarece enzimele din alimentele vii conlucreaza excelent cu enzimele din organismul tau, pentru a digera acel mar. Pe de alta parte, daca mananci o mancare gatita termic(fie carne sau legume), iti vei forta corpul sa epuizeze o cantitate foarte mare de enzime pentru a reusi sa digere hrana. De asemenea corpului ii este mult mai greu sa digere COMPLET alimentele moarte, si dupa cum probabil stii, un aliment incomplet digerat poate face mari pagube in intestine(in prima faza) – si apoi in tot organismul.(de aceea trebuie sa tii cont si de “Cum combini alimente la o masa?”) Asa cum am mai spus, enzimele devin din ce in ce mai putine odata cu inaintarea in varsta, si de aceea ar fi foarte bine(pentru tine) sa ai grija de ele. Cu cat consumi mai multe alimente crude(vii), cu atat mai mult iti vei pastra echilibrul enzimatic, si cu cat mai multa mancare gatita vei consuma cu atat mai repede vei ajunge la dezechilibru enzimatic. Probabil cunosti oameni care, de la o varsta oarecare, au devenit alergici la diferite alimente, avand intolerante alimentare. Intoleranta la lapte, intoleranta la gluten sau orice alta intoleranta – arata faptul ca organismul tau nu mai produce enzimele necesare pentru a descompune si digera acel aliment. Cand un aliment nu este digerat, el devine toxic pentru organism, deoarece intra in putrefactie in intestinul gros si duce in prima faza la reactii alergice, dupa care la boli cronice. Mai mult decat atat, atunci cand peste 50% din mancarea dintr-o zi NU ESTE CRUDA(ci gatita), creste foarte mult cantitatea de leucocite din organism , ceea ce arata ca sistemul imunitar se comporta ca si cum organismul ar fi invadat de un corp strain. Asadar este esential pentru un organism sanatos sa-si pastreze echilibrul enzimatic pentru a nu se imbolnavi. In ce alimente se gasesc enzimele ? In TOATE alimente vii. 1. In fructele si legumele crude. 2. In laptele proaspat – nefiert, nepasteurizat 3. In cerealele si semintele germinate. 4. Multe alte alimente vii: oua crude, miere de albine proaspata. 5. In suplimente nutritive cu enzime. Asadar sa le luam pe fiecare in parte: 1. Fructele si legumele crude Toate fructele si legumele crude si proaspete contin ENZIME. Cu cat sunt mai proaspete cu atat continutul lor de enzime este mai mare. De exemplu: un mar care tocmai l-ai cules din pom, are mai multe enzime fata de unul pe care l-ai cules ieri sau alaltaieri.
76
De aceea este bine sa alegi merele din gradina sau cele din piata, decat cele din supermarket – aduse de la mii de km departare. Ceea ce probabil nu stiai despre cele din supermarket, e ca majoritatea alimentelor(ca sa nu zic toate) alimentelor aduse “din afara”(din import) NU CONTIN DELOC ENZIME, desi par alimente vii si crude. Asadar, un fruct crud din supermarket care este aparent viu, poate fi un aliment mort – fara urma de viata in el. Ce omoara enzimele din fructe si legume ? A. Radiatiile GAMA. Motivul pentru ar fi bine NU cumperi alimente “crude” aduse in alte tari Majoritatea(ca sa nu zic toate) fructelor si legumelor aduse din alte tari (din import) sunt MOARTE, deoarece ele sunt iradiate cu RADIATII GAMA. Daca cumva crezi ca mananci alimente vii cand iti cumperi vegetale din import de la supermarket, iti aduc la cunostinta faptul ca majoritatea din ele au fost iradiate si nu mai au in ele nici urma de VIATA. Mai degraba as spune ca mananci o conserva decat un aliment crud. Iradierea fructelor si legumelor se foloseste pentru a le conserva pentru o perioada cat mai lunga de timp – motiv pentru care alimentele vegetale din supermarket isi pastreaza aspectul “impecabil” 3-4 luni de zile. Partea si mai proasta este ca… Aceste alimente, nu numai ca NU iti dau nicio enzima, dar sunt si foarte daunatoare pentru organism, deoarece aceste radiatii modifica structura ADN-ului acelui aliment – ii afacteaza direct informatia genetica. Izotoptul radioactiv folosit in procesul de iradiere este: cobalt-60 - care s-a demonstrat ca are potential CANCERICEN si imbolnaveste in special ficatul, rinichii si oasele. Asadar, sa cumperi alimente aduse “din afara”(din import) este o alegere extrem proasta in ceea ce priveste sanatatea. Desi vorbim aici de alimente din import, nu este exclus ca si printre alimentele “de la noi” sa existe alimente iradiate…insa probabilitatea este mult mai mica. B. Pesticidele Pesticidele sunt substante care au rolul de a proteja planata de daunatori(insecte, bacterii etc), insa in esenta ele sunt niste otravuri. Pe de-o parte omoara gandacii si insectele, pe de alta parte strica echilibrul enzimatic al plantei repective. Si mai mu.t decat atat, pesticidele sunt otravuri si pentru organismul uman. Daca de alimentele iradiate este greu sa te feresti, de cele cu pesticide este si mai greu, deoarece se gasesc atat la plante cat si animale. Noi mancam vegetalele stropite cu tot felul de pesticide, dar cu aceleasi plante hranim si animalele. Astfel avem si carnea animalelor intoxicata cu pesticide, nu doar plantele. Ideea este ca in vremurile pe care le traim NU prea mai avem cum sa ne ferim, dar putem sa alegem dintre alimentele nesanatoase, pe cele mai putin nesanatoase. Nu intru foarte mult in detalii, insa iti dau rezultatele unor studii pe pesticide doar ca sa-ti faci cat de cat o idee: * In primul rand, majoritatea pesticidelor provoaca cancer(printre multe altele). * Atrazina (o pesticida folosita in culturile de porumb) – s-a demonstrat ca daca este consumata de femeile insarcinate, modifica gena responsabila pentru greutatea fetului, astfel incat copilul va fi predispus la obesitate inca dinainte sa se nasca. Mai mult decat atat, un alt studiu a demonstrat ca, din cauza alimentelor pline de pesticide pe care noi oamenii le consumam, laptele mamar este de 4-5 ori mai infestat cu pesticide decat laptele de vaca. * Pesticidele au efect CUMULATIV. Se acumueaza in organism cu fiecare aliment infestat pe care-l consumam, si cu cat se aduna mai multe cu atat mai mult rau iti fac. Acum ca ti-ai facut cat de cat o idee despre pericolele din alimentele “crude”…sa vedem ce solutii avem. Cum sa te feresti? A. In cazul alimentelor iradiate SOLUTIA este foarte simpla si la indemana oricui: Alege intotdeauna alimentele romanesti in locul celor aduse “din afara” !!! Cumpara-ti mancarea de la ţăranul din piata care a crescut si-a crescut plantele cum a stiut el mai bine, si a facut-o din pasiune pentru agricultura, nu dorinta de a face industrie si a se imbogati peste noapte!
77
Mi se pare absud faptul ca oamenii care merg vara sa cumpere alimentele din super-market alimente aduse de la mii de km departare, cand au in piata produsele noastre crescute pe pamant romanesc – care n-au avut nicodata de-a face cu radiatii gama sau cu pesticide toxice. Chiar e absurd, deoarece alimentele de la tarani, nu doar ca sunt multmai sanatoase, dar sunt si mai iefitne decat cele din magazin. E de-a drepul trist sa vezi o bătranica care vinde merele romanesti 100% BIO, nestropide si neiradiate – pe care numai ea stie saraca cum le-a cules la 80 de ani – la pretul de1 RON kilogramul si nici acest pret nu se inghesuie foarte multi. Asadar… De ce sa alegi merele cu 5 RON/kg din magazin, aduse de la mii de km departare, iradiate si stropite cu substante toxice, cand ai mere sanatoase in propria ta tara? De ce sa le cumperi de la straini, cand ale noastre sunt mai si mai ieftine simai sanatoase ? In concluzie: fructele si legumele cumparate de la piata sunt vii(cu enzime), in timp ce alimentele din import(majoritatea) sunt MOARTE – deoarece au fost iradiate cu radiatii GAMA(cu foarte mici exceptii). B. In cazul pesticidelor exista o o metoda foarte simpla de “curatare” a alimentelor – si anume: SPALAREA. Este demonstrat ca prin simpla spalare cu apa a fructelor si a legumelor, eliminam peste 80% din pesticidele provenite din stropirea lor cu diferite substante chimice. Asadar, ce trebuie sa retii este ca: nu se consuma sub nicio forma fructele sau legumele nespalate. C:Cea mai buna solutie,sa-ti cumperi o bucata de pamant si sa-ti dezvolti o pasiune pentru agricultura. Sa-ti cresti propriile fructe si legume in modul cel mai sanatos in care se poate. Mai mult decat atat, acestea este afacerea viitorului in Romania, deoarece in toata Europa alimentele BIO sunt cu cel putin 50% mai scumpe decat cele “normale” – adica exact opusul a ceea ce se intampla in Romania. Un alt aliment bogat in enzime este: 2. Laptele proaspat Laptele este un aliment minunat pentru sanatate, atat timp cat contine ENZIME. Laptele “crud” (nefiert/nepasteurizat) contine o peste 60 de tipuri de enzime (asadar este un aliment cu adevarat viu VIU). Aceaste enzime fac din lapte un aliment sanatos si vindecator, motiv pentru care este considerat de catre unii terapeuti o arma puternica in lupta cu bolile. Asadar nu laptele in sine, ci enzimele pe care le contine sunt cu adavarat importante pentru sanatate. Pe de alta parte, despre laptele pasteurizat (de pe rafuturile magazinelor) nu se poate spune acelasi lucru. In primul rand laptele pasteurizat este un aliment mort, doarece au murit TOATE enzimele din el. In al doilea rand: prin pasteurizare laptele se dezechilibreaza la nivel de nutrienti: - pierde 70% din vitaminele A, D si E. - pierde 50% din vitamina C - Vitaminele B6 si B12 se distrug complet. -Iar mineralele care raman isi pierd intre 60 si 80% din biodisponibilitate( adica nu mai pot fi utilizate de corpul tau) - Enzimele din el aveau exact rolul acesta – sa ajute corpul tau sa se foloseasca de nutrientii din lapte. Cum ele nu mai sunt, laptele nu mai poate fi valorificat de corp. Adica o sa ti se intample sa mananci zilnic lapte si totusi sa ai lipsa de calciu – cum li se intampla la o gramada de oameni. Cum organismul tau face risipa de enzime pentru a incerca sa valorifice nutrientii din laptele fara enzime, mai devreme sau mai tarziu te vei trezi cu alergie la lapte( sau intoleranta la lactoza). Cand ai intoleranta la lactoza, nu inseamna decat ca organismul tau nu mai are enzimele responsabile pentru digerarea laptelui. Iar un consum frecvent de lapte pasteurizat, creste sansele sansele dezoltarii unei intolerante la lactoza. Cat despre laptele fiert… el nu pierde atat de multi nutrienti ca laptele pasteurizat, dar pierde si el TOATE enzimele, si devine un aliment mort.
78
Solutii pentru lapte? Si la acest capitol, Romania este inca o tara privilegiata, chiar daca majoritatea oamenilor nu constientizeaza asta. Vreau sa spun ca si la capitolul lapte stam cu fundul pe sacul cu aur fara sa ne dam seama. Suntem una din putinele tari din Europa unde se mai poate cumpara lapte proaspat(crud) si nepasteurizat. Exista o multime de tarani care vin la piata sa vanda lapte proaspat cu ENZIME de la vaca lor crescuta 100% natural – fara hormoni si fara antibiotice. In timp ce in alte tari oamenii NU au posibilitatea sa consume lapte “crud”, noi romanii mergem si cumparam laptele de la magazin si il facem pe taranul nostru roman, sa nu-si mai permita sa creasca o vaca, deoarece nu-i cumpara nimeni laptele. Desi laptele de la tarani este VIU(are enzime), VINDECATOR si mai IEFTIN decat cel din magazin, oamenii aleg in mod INEXPLICABIL laptele pasteurizat din magazin care nu are nici urma de viata in el. SOLUTIA este aceeasi ca la fructe si legume: Alege INTOTDEUNA laptele “crud” de la tarani - deoarece este singurul lapte care contine acele ENZIME vindecatoare pentru organismul uman. *Sau si mai bine (pentru sanatatea ta) ai putea sa-ti cresti propria vaca, de la care sa poti bea lapte proaspat, viu si 100% natural in fiecare dimineata. 2.1 Lactatele fermentate(iaurtul) Iaurtul este de fapt un lapte care a fermentat sub actiunea anumitor culturi de bacterii( benefice pentru sanatea omului) – se mai numesc PROBIOTICE ( “pro”= pentru, “bios”=viata - opusul antibioticelor) . Acele bacterii se dezvolta de la sine in laptele viu, care contine enzime. Un lapte preparat termic(fara enzime) se transforma in iaurt DOAR daca i se adauga acele bacterii (Lactobacillus bulgaricus si Streptococus termophilus) - adica i se adauga o lingura de iaurt. Dupa cum vezi, bacteriile probiotice pot transforma laptele “mort”(fara enzime) in iaurt viu(cu enzime). Beneficiile iaurtului sunt nepretuite: + In primul rand bacteriile probiotice stau la baza florei intestinale – care este pilonul de baza la imunitatii. Consumand lacteate fermentate iti suplimentezi bacteriile benefice din flora intestinala, iar astfel iti intaresti sistemul imunitar. Asadar pentru un sistem imunitare de fier, iaurtul e un aliment obligatoriu. * Este cel mai bun medicament dupa un tratamentu cu antibiotice( antibioticele fac praf flora intestinala, asadar si imunitatea). + In al doilea rand enzimele din el fac din iaurt un aliment usor digerabil si cu o biodisponibilitate mare a nutrientilor: calciu, iod, fosfor, potasiu, zinc,vit. D, B2, B5 si B12. + Si nu in ultimul rand: imbunatateste sanatatea generala a organismului. Studiile arata ca iaurtul are beneficii in ameliorarea bolilor cronice( cancer,hipertensiune, ateroscleroza, artrita , osteoporoza , candidoza etc). Iaurt “viu” VS iaurt “mort”. Daca cumva nu stiai, majoritatea iaurturilor cumparate din magazin NU SUNT IAURTURI – arata ca iaurtul, pe eticheta lor scrie “iaurt” insa NU au in ele nici urma de enzime si probiotice. Cum se produce iaurtul in comert ? - Laptele este intai pasteurizat - apoi este racit pana la temperatura de 45°C, dupa care ii se adauga o cultura de bacterii pentru a fermenta - este tinut la aceasta temperatura timp de 3 ore – pana se tranforma complet in iaurt. - in final iaurtul este adus la o temperatura amabalat pentru a ajunge in magazine. Unde apare problema? Unii comercianti(multi) sterilizeaza laptele inainte sa-l ambaleze pentru a-i prelungi termenul de valabilitate. Procesul de sterilizare e o metoda de conservare care consta in omorarea TUTUROR bacteriilor benefice si enzimelor aflate iaurt. Astfel iaurtul primeste un termen de valabilitate de 3-4 ori mai mare, insa isi pierde aproape toate calitatile vindecatoare, transformandu-se intr-un aliment mai degraba nesanatos decat sanatos. Cum sa alegi iaurtul cel mai sanatos? Ai 2 variante: Sa cumperi de la magazin sau sa-ti faci propriul iaurt acasa(cea mai buna alegere). A. Iaurtul din magazin Cand cumperi iaurt de la magazin trebui sa tii cont de urmatoarele aspecte:
79
a. Sa aiba termen de valabilitate de MAXIMUM 1 LUNA. Iaurturile cu termen de valabilitate mare sunt conservate prin sterilizare – asadar moarte. Pe de alta parte cele cu termen de valabilitate scurt, sunt in majoritatea cazurilor iaurturi vii. b. Sa aiba culturile bacterii scrise pe eticheta Principalele culturi sunt Lactobacillus bulgaricus si Streptococus termophilus, insa cuvantul magic este ACTIVE. Daca scrie bacterii active insemana ca bacteriile sunt vii. Daca nu scrie, nu ai nicio garantie ca iaurtul pe care-l consumi este viu. c. Sa NU fie inducit ( iaurt de fructe) Iaurtul cu zahar adaugat nu este un aliment benefic pentru sanatate, deoarece, asa cum am spus in articolul despre combinarea corecta a alimentelor,: 1. Iaurtul se digera cel mai bine cand este consumat pe stomacul gol. 2. Fructele si dulciurile NU se combina NICIODATA cu restul mancarii. Ele se DOAR intre mese – cand stomacul este gol. 3. Si nu in ultimul rand aproape toate contin zahar rafinat. Asadar, ar fi foarte bine pentru sanatatea ta sa NU alegi sub nicio forma iaurtul indulcit, ci sa optezi mereu pentru iaurtul simplu. B. Iaurtul facut acasa (cel mai bun) Cea mai buna alegere pe care o poti face in ceea ce priveste iaurtul, este sa-ti prepari propriul iaurt acasa. Iaurtul facut acasa este incomparabil mai valoros decat orice tip de iaurt din comert, atat din puncte de vedere al sanatatii cat si al gustului. Acesta este de fapt adevaratul iaurt – BIO si 100% natural. Cum sa-ti faci propriul iaurt de casa ? Foarte simplu: 1. Cumperi lapte de casa proaspat de la tarani ( se poate face si din lapte cumparat – insa cea mai buna alegere e laptele de casa) 2. Il pui intr-un ulcior/castron/bol (cel mai bine ar fi intr-un vas de lut) 3. Ii adaugi o lingura de iaurt (la inceput poti alege unul dintre cele sanatoase din comert, dupa care vei folosi cate o lingura din iaurtul pe care l-ai facut in zilele precedente. De asemenea poti desface o pastila de suplimente cu probiotice, pe care s-o torni in lapte). 4. Acoperi vasul si-l lasi la temperatura camerei de seara pana dimineata. 5. Dimineata urmatoare poti sa-ti incepi cu un aliment viu, vindecator si 100% natural. *Nota: Laptele de casa se transforma in iaurt si daca nu adaugi acea lingura de iaurt, insa se transforma mult mai greu( in cam 2-3 zile), de aceea, pentru a avea iaurt de seara pana dimineata, eu pun mereu acea lingurura de iaurt si in laptele proaspat.
3. In cerealele si seminte inmuiate Cerealele inegrale pe care le consumi al micul dejun ascund in ele o multime de enzime, foarte benefice pentru organismul uman, dar care sunt INACTIVE. Asadar, sper ca ai inteles ca aici vorbim despre cerealele integrale, si in niciun caz despre cele procesate si indulcite. Cele procesate nu mai au in ele nici urma viata(de enzime). Enzimele inactive Enzimele din cereale si seminte sunt tinute inactive de catre anumiti inhibitori enzimatici naturali, care se gasesc in planta respectiva. Acesti inhibitori de enzime au rolul de a nu lasa semintele plantelor sa incolteasca(sa germineze) decat atunci cand se afla conditii favorabile pentru dezvoltare(caldura, umiditate etc).
80
Cat timp enzimele nu sunt active, cerealele devin alimente care nu pot fi digerate in totalitate, si astfel devin alimente care fac de obicei mai mult rau decat bine. Mai mult decat atat, s-a demonstrat ca inhibitorii de enzime din cereale inhiba activitatea enzimelor digestive din organismul uman. Parte buna este ca aceste enzime pot fi activate foarte simplu. Cum sa activezi enzimele din cereale si seminte? Foarte simplu: prin INMUIERE in apa calduta. Daca vrei sa mananci cereale la micul dejun, pune-le intr-un castron cu apa calda(nu foarte calda) de seara si lasa-le asa pana dimineata. Din cauza ca cerealele sunt expuse la apa si caldura optima, inhibitorii de enzime se dezactiveaza iar enzimele care tocmai “s-au trezit” fac ca cerealele sa inceapa procesul de incoltire(germinare). Incoltirea are loc in urma a zeci de mii de reactii biochimice care au loc in interiorul cerealelelor si a semintelor. Astfel, cerealele se transforma intr-un aliment foarte sanataos, usor digerabil si cu adevarat VIU( cu un continut mare de ENZIME) Acesta proces va creste foarte mult biodisponibilitatea acestor alimente: adica organismul va putea valorifica o cantitate mult mai mare de nutrienti din cereale. Asadar, cerealele si semintele sunt o sursa excelenta de enzime cand sunt preparate corect., insa cand ele NU sunt inmuiate fac de multe ori mai mult rau decat bine deoarece inhiba activitatea enzimelor din organismul si nu pot fi digerate complet. Ce tip de cereale si seminte se pot folosi? Majoritatea: ovez, secara, orz, grau, seminte de in, seminte se susan, seminte de susan etc. In concluzie: Daca vrei beneficiezi de enzimele din cereale sau seminte, ar fi bine sa le pui cateva ore la inmuiat inainte sa le consumi. Alte alimente vii: 1. Oul crud Oul este un aliment VIU care contine enzime foarte benefice pentru sanatate, atata timp cat este consumat CRUD(negatit). Chiar si gatit, oul este un aliment foarte bogat in nutrienti( proteine de inalta calitate, Vitaminele din complexul B, Vitamina D,fossfor, iod,zinc, seleniu,magneziu etc.), INSA doar in oul crud se gasesc ENZIME. Enzimele fac din ou un aliment usor digerabil, si ii dau un plus de biodisponibilitate(adica organismul poate folosi de o cantitate mai mare de nutrienti din el). Mai mult decat atat, studiile arata ca un consum regulat de oua crude intareste sistemul imunitar. Dupa cum probabil stii, ouale gatite sunt alimente cu potential alergen(adica pot da alergii). Cand oul este consumat crud, acest potential alergen scade foarte mult(spre zero), astfel ca oamenii alergici la oua, sunt de fapt alergici la oua gatite nu si la ouale crude. Foarte multi terapeuti din medicina alternativa considera oul un adevarat medicament sau cum citeam intrun articol “oul crud e un balsam pentru sanatate”. Dar cum ramane cu salmonella? Multor oameni le este frica sa consume ouale crude pe motiv ca exista posibilitatea sa fie infestat cu salmonella. Adevarul este ca acest pericol exista. In urma unui studiu efectuat in statele unite in anul 2002, a rezultat ca 1 din 30.000 de oua este contaminat cu salmonella. INSA… Niciunul din ouale contiminate nu proveneau de la gaini crescute natural de tarani, ci doar cele provenite intre cele provenite din crescatorii industriale s-au gasit oua bolnave. Nu este deloc surprinzator faptul ca oul provenit de la o gaina crescuta cu hormoni si la lumina artificiala intr-o cusca de 50x50cm are sanse mari sa fie infestat cu salmonella. De aceea trebuie sa alegi ouale sanataose, provenite de la gaini crescute cat mai natural. Unde gasesti ouale sanatoase? 1. La tarani 2. In propria ta curte - daca ai minunata idee sa-ti cresti propriile gaini. :p
81
Asadar, le fel ca si vegetalele si ca laptele, ouale cele mai sanatoase se gasesc in piata. Daca ti-e greata de sa mananci oua crude… Iti dau o solutie simpla: Desfa oul crud si ia din el o jumatate de lingurita de galbenus apoi o jumatate de lingurita de albus. Abia o sa apuci sa-i simti gustul. In a doua zi ia o linurita intreaga de galbenus, si una intreaga de albus. In a treia… ia cate 2 lingurite… si tot asa, pana cand te obisnuiesti cu gustul si ajungi sa poti manca cate un o intreg pe zi – cu lingurita. 2. Mierea de albine proaspata “Mierea de casa” e un medicament cu adevarat vindecator pe care natura ni-l ofera. Nu numai ca contine foarte multe enzime, dar contine si cantitati insemnate de vitamine si minerale(in special vit. B2, B6, magneziu, fier) Asa cum probabil ai observat, n-am numit mierea un aliment, ci mai degraba un medicament, deoarece trebuie consumara DOAR in cantitati foarte mici – asemenea unui medicament. In articolul despre zahar am prezentat faptul ca miererea are cu aproape 50% mai multe calorii ca zaharul, contine foarte multa fructoza. De aceea, consumul de mierii ca aliment si nu ca medicament, poate face mai mult rau decat bine. Cum stii daca are enzime? Cand mor enzimele din miere, aceasta se zahariseste. Mierea zaharisita este miere fara enzime. Acuma sa nu crezi ca mierea cu o gramada de conservanti care o gasesti la magazin si care nu se zahariseste NICIODATA, mai are pic de viata in ea. Cea din magazine e de obicei fara enzime in ea. Mierea “moarta” din magazin Cand cumperi miere din super-market , ai sanse 99% sa iei un aliment foarte procesat, nesanatos si fara enzime (mort). De asemena, in urma cu aproximatov 2 ani in Romania, s-a descoperit in urma unui control de la protecia consumatorului ca peste 80% din brandurile care vindeau de miere in Romania aveau miere “lungita” cu alte tipuri de zahar rafinat( in special fructoza rafinata). Asadar, cand vorbesc de miere ca medicament, nu ma refer in niciun caz la la mierea procesata din magazine, ci la cea 100% naturala. SOLUTIA? La apicultor. Daca vrei sa beneficiezi de efectele vindecatoare ale mierii si sa mananci un produs VIU si cu adevarat vindecator, ar fi bine sa cumperi miere doar de la apicultori. Exista destui apicultori pasionati in Romania, astfel ca este foarte usor sa-ti faci rost de miere neprocesata, “nelungita” si 100% naturala. 3. Suplimentele cu enzime Pastilele cu ENZIME pot fi foarte folositoare, mai ales iarna cand alimentele vii sunt mai greu de gasit. INSA in anotimpurile cand se gasesc alimente bogate in enzime la tot pasul, mi se pare absurd sa dai banii pe sumplimente cu enzime. Mai mult decat atat, niciun fel pastile su sumplimente nutritive( fie el cu minerale, vitamine sau enzime) n-o sa egaleze niciodata valoarea nutrientilor luati din alimentele crude. Adica, ceea ce face omul n-o sa egealeze niciodata ceea ce a facut Dumnezeu. De asemenea, toate alimetele crude au o biodisponibilitate mult mai mare decat cele prelucrate termic. Asadar, pastilele cu enzime pot fi o solutie pentru a suplimenta enzimatiele digestive, insa ele n-o sa egaleze niciodata enzimele care se gasesc in fructe si legume( adica enzimele in forma lor naturala). Acestea sunt principalele surse din care organismul tau isi poate lua enzimele necesare pentru o functionarea optima. Pe langa faptul ca trebuie sa consumi ZILNIC alimente care sa-ti suplimenteze enzimele digestive, exista si cateva lucruri care dauneaza enzimelor si de care ar fi foarte bine sa te feresti:
82
5 lucruri care-ti distrug enzimele 1. Guma de mestecat Cand mesteci mancarea, transmiti un semnal creierului tau prin care-l anunti ca urmeaza sa ajunga mancare in stomac. Cand primeste acest semnal, creierul comanda stomacului sa produca enzime. Ce se intampla cand mesteci guma? Transmiti un SEMNAL FALS creierului, care va creste productia de enzime din stomac si va risipi astfel enzimele de care ai nevoie atunci cand digeri hrana. Mai mult decat atat, in timp, se poate deregla acest mecanism reflex de producere a enzimelor – adica orgaismul nu va mai produce enzime atunci cand mesteci, deoarece creierul va crede ca-ti transimiti din nou un semnal fals -> si de aici: balonari, indigestii si mancare incomplet digerata(care duce in timp la boli cronice). 2. Combinarea incorecta a alimentelor Unele enzime functioneaza intr-un mediu acid iar altele in mediu mai alcalin. Cand mediul este alcalin se dezactiveaza enzimele care lucreaza in mediu acid, si vice-versa. Carnea este digerata de enzimele “acide” iar painea si amidonoasele sunt digerate de enzimele “alcaline”. Apoi daca tu la o masa combini cartofi cu carne sau paine cu carne, niciun dintre cele 2 alimente nu se va putea digera complet – deoarece pentru a fi digerate ele au nevoie de enzime care nu pot lucra impreuna. Mai multe despre asta gasesti in articolul despre: cum sa combini corect alimentele la o masa? 3. Chimicalele din alimente (conservant, pesticide) Chimicalele folosite in industria alimentara nu numai ca distrug enzimele din alimentele asupra carora sunt folosit, dar distrug enzimele si din corpul tau. Asadar, axeaza-te pe mancare cat mai putin procesata. 4. Carenetele de vitamine si minerale Pentru ca enzimele sa poata functiona optim e necesar sa nu ai lipsuri de vitamine si minerale. De unde iei vitaminele si mineralele? Nu, nu din pastile si suplimente. Ci din Hrana Vie care are o biodisponibilitate mult mai mare decat alimentele mancarea moarta.(observi cum se leaga toate intre ele?) 5. Mestecarea insuficienta a alimentelor Asa cum am spus la punctul 1, cand mesteci mobilizezi enzimele sa digere hrana. Alimentele se mesteca pana cand se transforma in PASTA, si nu doar pana cand pot fi inghitite. Ceea ce trebui sa retii este doar ca: Mestecarea insuficienta a alimentelor IMBOLNAVESTE organismul – Garantat( mai devreme sau mai tarziu) ——————————————————————————————– Tema de casa Acum ca stii sa faci diferenta intre Hrana Vie si Hrana Moarta, tot ce-ti ramane de facut este sa aplici in viata ta de zi cu zi lucrurile pe care le-ai invatat astazi. Tot ce trebuie sa faci este: 1. Sa-ti formezi obiceiul de a manca zilnic minimum 50% Hrana Vie. 2. Sa cumperi alimente din tara lor de origine(Romania in cazul de fata). 3. Sa consumi cat mai multe alimente de casa, in locul celor din magazin. 4. Sa renunti la guma de mestecat ( pentru o respiratia proaspata poti manca canteva frunze de patrunjel :p) 5. Sa combini corect alimentele la o masa 6. Sa mesteci mancarea pana se face PASTA. 7. Sa te feresti pe cat posibil de alimentele procesate si pline de chimicale. MSG – Drogul din alimente
Te-ai intrebat vreodata… De ce alimentele cumparate sunt mai gustoase decat cele de casa ?
83
De ce mancarea de acasa n-o egaleaza niciodata la gust pe cea de la fast-food ? De ce sunt atat de gustoase mezelurile, desi sunt facute doar din cateva resturi de carne? De ce sunt atat de “bune” unele alimente, incat atunci cand le manaci, pur si simplu NU te mai poti opri ? Raspunsul este simplu: Producatorii mezelurilor/cipsurilor/supelor la plic/condimentelor si alimentelor de la fast-food adauga intentionat un “E”care sa ne pacaleasca papilele gustative si creierul. Despre ce “E” este vorba ? Monoglutamatul de Sodiu (MSG) sau E621 Monoglutamatul de Sodiu(E621) face ca un salam, obtinut din fie ce resturi de carne pe care oricine le-ar arunca la gunoi, sa fie un aliment atat de gustos incat sa nu pe mai poti opri din mancat. Ti se pare ca acel aliment este irezistibil de bun. Mai mult decat atat, te face sa iti doresti sa mananci acel aliment si maine si poimaine si apoi in fiecare zi – ITI DA DEPENDENTA. Aroma din MSG se numeste “Umami” sau “Al cincilea gust”. Odata ce papilele tale gustative simt acest gust, transmit creierului o sensatie de placere si euforie, motiv pentru care incepi sa mananci din ce in ce mai mult si simti ca nu te mai poti opri. Oamenii care consuma regulat alimente care au MSG adaugat, ajung sa dezvolte o asa mare dependenta de alimente, incat mancatul devine pentru ei principala satisfactie in viata. Paradoxul este ca acesti oameni sunt nevinovati pentru starea lor. Ei sunt doar victimele unei manipulari la nivel biochimic, care are printre scopuri imbogatirea producatorilor si indobitocirea consumatorilor. Partea si mai proasta este ca acest “E” nu numai ca da dependenta, ci este si extrem de DAUNATOR pentru organismul uman. Stiintific vorbind MSG-ul este un aditiv alimentar (“potentiator de gust”) format din 79% Acid Glutamicsi 21% Sodiu. Daca sodiul NU reprezinta un pericol pentru sanatate, acidul glutamic sintetic este, asa cum spune Dr Russell Blaylock, “o otrava mai rea decat nicotina si alcoolul, dar care se gaseste din abundenta in bucatariile fiecaruia dintre noi” . Acidul glutamic e un aminoacid necesar omului care se gaseste in mod NATURAL in organism: in sange, in creier sau in laptele mamar, dar si in unele alimente: in oua, rosii, soia, in seminte, ciuperci, in branza, in peste etc. Pana aici nicio problema, INSA Cand acidul glutamic este SINTETIC – obtinut de oameni prin procese chimice - el devine otrava curata pentru organism, dar in special pentru creier. E de inteles ca in MSG se gaseste 79% Acid Glutamic SINTETIC (deci daunator). Ce boli provoaca ? Desi se fac eforturi imense pentru a ascunde si a minimaliza efectele daunatoare ale MSG-ului, studiile arata CLAR ca aceasta substanta este una deosebit de daunatoare pentru sanatate. Conform oamenilor de stiinta, Monoglutamatul de Sodiu poate provoca o multime de boli: * Creierul – principalul organ afectat “Ne prajeste neuronii” MSG – ul e clasificat ca excitotoxina sau neurotoxina, deoarece excita neuronii atat de tare incat ii distruge – si de aici deriva o serie de boli si dezechilibre ale creierului: - Bolile Alzheimer si Parkinson - Hiperactivitatea si deficitul de atentie la copii(ADHD) - Autismul si Epilepsia - Atacurile de panica si Migrene - Oboseala cronica Si nu in ultimul rand…
84
- Depresia si tuburarile de comportament: Dr. Blaylock a demostrat in cartea “Exitotoxinele: Gustul care ucide” ca MSG-ul, nu numai ca provoaca o gramada de boli de creier, dar are si un efect devastator in comportamentul de zi cu zi al oamenilor, din cauza ca creeaza dezechilibre puternice in hipotalamus. Asadar, ai toate sansele sa devii o persoana deprimata, iritata, stresata si obosita cronic, daca in dieta ta zilnica se gaseste MSG(si se gaseste garantat daca mananci la fast-food si consumi alimente procesate) . * In ce alte moduri te afecteaza MSG-ul: - Afecteaza Glanda Pitulara - care este responsabila pentru buna functionare a celorlalte glande din organism. Astfel ca, MSG-ul deregleaza intreg echilibrul hormonal al organismului: si de aici – o reactie in lant care va afecta sanatatea intregului organism. - Duce la OBEZITATE: din doua motive: 1. Strica echilibrul hormonal al organismului – deoarece afecteaza glanda pitulara. 2. Creste cu 40%-50% apetitul - cel putin asa arata studiile. Pofta de mancare creste deoarece se dezechilibreaza mecanismele naturale care ne dau pofta de mancare. Astfel ca, MSG-ul te va face sa-ti doresti sa mananci din ce in ce mai mult, chiar daca nu ai nevoie. - Afecteaza vederea: studiile arata ca un consum excesiv de MSG duce in timp la scaderea vederii la distanta - Miopia - Provoaca hipertensiune – deoarece are un efect vasoconstricor asupra sistemului cirulator (ingusteaza vasele de sange).
SA FIE LUMINA! Introducere şi Capitolul 1 Medicina energetică Preambul - Qui bono Însemnătatea relaţiei dintre energie, informaţie şi medicină a fost până nu de mult complect ignorată de către medicina şcolastic-alopată. Totuşi medicina energetică şi cea informaţională, sau mai pe scurt aşa cum o denumesc americanii „energy medicine”, a reuşit deja să-şi creeze propriul loc printre conceptele medicale, loc cu un real potenţial de dezvoltare, şi să devină din ce în ce mai cunoscută în întreaga lume. Medicina energetică este o mixtură foarte creativă dintre vechile tehnici terapeutice, noile teorii ştiinţifice şi tehnologia de înaltă performaţă (high-tech). Poate că termenul de medicină energetică nu este tocmai cel mai exact, având în vedere faptul că ceea ce este cuprins sub acest termen este în fapt folosirea „câmpurilor energetice” cu scop diagnostic şi terapeutic. A fost însă general adoptat deoarece poate cuprinde o serie de ramuri specifice ale acestei noi medicini, cum ar fi medicina informaţională, medicina energetică, medicina conştiinţei, medicina quantică şi încă multe altele. De regulă aproape în toate aceste, să le spunem „sub-tipuri”, avem de a face cu câmpuri electro-magnetice, dar şi magnetice sau electrice, cu câmpuri de unde şi vibraţii. Mai nou sunt cercetate şi domeniile cum ar fi cel al câmpurilor scalare sau al câmpurilor informaţionale. Lucru interesant este mai ales faptul că aceste noi „tehnici” medicale realizează o legătură destul de strânsă cu medicina tradiţională chineză (meridianele energetice din acupunctură) sau cu homeopatia (informaţia preluată şi transmisă cu
85
ajutorul apei). Însăşi pietrificata medicină şcolastică a fost nevoită să admită, ba chiar foloseşte de destul de mult timp o serie de tehnici şi tehnologii care au la bază analizarea şi măsurarea câmpurilor electro-magnetice sau de altă natură, dacă ar fi să ne gândim doar la EKG, tomograf sau tehnologiile laser. Noile direcţii medicale, medicina energetică în sine, are la bază o serie de teorii şi concepte ştiinţifice, cum ar fi: -teoria câmpului electro-magnetic -holografia -tehnicile laser -structurile disipative -teoria haosului -teoria quantică -teoria undelor scalare -teoria biofotonilor, etc. Teoriile menţionate mai sus s-au bucurat până în prezent doar o foarte anemică atenţie din partea medicinei şcolastice, şi aceasta mai ales în ceea ce priveşte teoria electro-magnetică, datorită căreia însă au fost realizate o serie de aparaturi şi tehnologii de diagnostic (EKG, EEG, etc.). În schimb în cadrul medicinei energetice toate aceste teorii şi încă multe altele sunt reunite şi contribuie la formarea unui concept medical integral, revoluţionar şi, cum spuneam, de certă perspectivă. Principalul punct divergent între medicina şcolastic-alopată şi medicina energetică este cauzalitatea bolii, deoarece medicina energetică susține că: -funcţiile corpului sunt regulate şi coordonate printr-un mare număr de mecanisme regulatorii. Aspectele electro-magnetice ale acestor mecanisme regulatorii constituie în întregul lor câmpul electro-magnetic al organismului; -boala este văzută din punct de vedere biofizical ca o fază de tranziţie, şi tocmai de aceea prezintă o modificare tipică de dinamică; -în câmpul electro-magnetic propriu corpului aceste modificări dinamice sse manifestă ca modificări ale câmpului electro-magnetic, ceea ce constituie un factor măsurabil cu caracter diagnostic; -şi în mod invers, prin transmiterea de semnale electro-magnetice poate fi obţinut un efect terapeutic prin aceea că sistemul (organismul) îşi schimbă comportamentul, cu alte cuvinte, se normalizează. Boala are, ca oricare altă modificare de statut a unui organism, o fază preliminară. Iar acest lucru este reflectat în schimbările câmpului electro-magnetic propriu organismului, astfel încât poate fi diagnosticat. Dar în egală măsură, atâta timp cât cunoaştem caracteristicile respectivului câmp electro-magnetic, putem interveni şi terapia un astfel de câmp aflat în „dezordine”. Există însă şi domenii ale medicinei energetice care depăşesc cu mult aceste aspecte, care se extind în domenii spirituale şi care sunt reunite sub denumirea de medicina informaţinală. În mod poate pentru unii surprinzător, astfel de sisteme, cum este de exemplu „terapeutic touch” (atingerea terapeutică) au devenit în USA foarte cunoscute şi populare, bucurându-se de o înaltă acceptanţă în medicina clinică şi intensivă de acolo. Şi aici poate că nu este întâmplător faptul că preşedintele Obama s-a „zbătut” atât de puternic în favoarea schimbării sistemului de sănătate american, dar desigur nu în favoarea medicinei energetice, ci tocmai dimpotrivă, în intenţia de a legaliza şi mai puternic afacerile concernelor farma şi de a bloca evoluţia către o medicină integrală, umană. Despre „terapeutic touch” şi o serie de alte aspecte ale medicinei energetice vom discuta pe larg mai jos, în ampla prezentare a cărţii doctorului James L. Oschman – „Energy Medicine. The Scientific Basis” carte fundamentală pentru medicina energetică, o carte ce mi-a modificat fundamental modul de a privi sănătatea şi boala. Şi în Europa, în urmă cu câţiva ani, Comunitatea Europeană, stimata Doamnă care are de gând să hotărască şi reglementeze absolut totul în numele nostru (sunt curios când va apare în sfârşit şi legea care reglementează zilnic numărul de vizite la closet) a iniţiat un studiu asupra (aşa-numitei acolo) medicinei „non-convenţionale”. Rezultatul studiului indica tendinţa crescândă a populaţiei europene de a se orienta spre „metodele alternative” (tot o denumire deformată folosită în acest studiu), şi concluziona faptul că
86
acestea nu mai pot fi ignorate. Se recomanda de asemenea, desigur doar nu în interesul nostru, şi „organizarea şi sistematizarea” acestui nou domeniu medical. Vă cam puteţi închipui ce înseamnă asta, nu? Organizat şi sistematizat, dragi tovarăşi! Mai ales rolul medicinei tradiţionale chineze cu diferitele ei tehnici de menţinere sau redare a sănătăţii, a acupuncturii, Qi-Gong, a medicinei indiene Ayurveda, etc. constituiau elementele recomandărilor făcute de studiul respectiv, pentru a fi cuprinse în catalogul de tehnici terapeutice acceptate de Casele de Sănătate. Câteva aspecte ale medicinei energetice sunt deja cunoscute destul de bine, şi de o bună bucată de vreme folosite oficial de către mulţi doctori (care precis au observat obiectiv că îndopatul cu boabe chimice al „gâştii bolnave” nu duce la nici un rezultat pozitiv şi mai ales că oricum, în perioada asta de criză permanentizată, gâsca nu mai dă nici ouă de aur). Terapiile cu câmp magnetic, spre exemplu, sunt cunoscute încă din antichitate, iar mai nou în ultimii ani au apărut tehnici noi, ca urmare a posibilităţilor tehnologice din domeniul electronicii, a creării de diferite aparaturi care produc câmpuri magneitce statice sau pulsatorii. O altă tehnologie şi un alt aparat care poate fi inclus în acelaşi domeniu al medicinei energetice, este stimularea magnetică trans-craniană. Acest principu, respectiv tehnică medicală a fost pentru prima oară folosită în Anglia, pe la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut, mai ales în cazurile de scleroză multiplă, dar între timp s-a dovedit a avea o aplicativitate cu mult mai mare decât se presupunea iniţial: depresii, schizofrenie, epilepsie, Morbus Parkinson şi mai nou chiar şi în stările comatoase. Şi în cazul acestei tehnici medicale avem de a face cu o modificare a membranei şi receptorilor terminali ai celulelor nervoase. Multe cercetări au confirmat deja o îmbunătăţire evidentă a capacităţii de memorie. Poate că nu ar fi greşit să amintim aici rolul undelor Schumann (undele electro-magnetice ale Pământului) şi constatările pe care le-a acumulat astronautica în această direcţie. În timp ce în trecut astronauţii aflaţi în afara spaţiului terestru sufereau inexplicabil de o serie de grave perturbări ale sistemelor regulatorii ale organismelor lor, din momentul în care navele spaţiale au fost dotare cu generatoare de frecvenţă Schumann, toate aceste perturbări şi dereglări sistemice au dispărut brusc, ca prin minune. Aceste generatoare crează un câmp de frecvenţă similar celui terestru, cu o frecvenţă de bază de 7,8 Hz (frecvenţa Schumann). O altă aplicaţie demnă de semnalat este aceea a aparaturii „Zapper” după Clark, aparatură şi principiu desigur ignorat de către medicina şcolastică. În esenţă este vorba de folosirea tehnică a frecvenţelor nemodulate electro-magnetice şi de distrugerea prin acestea a microbilor şi bacteriilor, ca urmare a capacităţii de rezonanţă cu undele scalare emise de o componentă a aparaturii respective. Desigur că această tehnologie mai necesită încă cercetări şi perfecţionări, deoarece poate exista şi riscul distrugerii bacteriilor „bune” din flora intestinală. Doar că desigur nu există interes din partea concernelor farma pentru a pune la dispoziţie fondurile necesare acestor studii şi cercetări. Căci cum s-ar mai vinde atunci toate aceste antibiotice care în mod sigur distrug flora intestinală, dar tot atât de sigur aduc frumoase încasări respectivelor companii. Şi ce afacere s-ar mai face dacă fiecare şi-ar cumpăra o dată în viaţă un astfel de aparat, şi nu ar mai avea nevoie de medicul scriitor de reţete, farmacistul distribuitor de pilule şi concernul farma producător de otrăvuri chimice? Un vis? Poate încă un vis, dar oricum, un vis frumos și în curând și realizabil. Eu unul sunt convins de asta! În mod sigur însă medicina ortodoxă nu va putea să mai ignore mult timp medicina energetică, medicina integrală. Şi aceasta pentru simplul fapt că pacienţii nu mai doresc să se lase otrăviţi cu pilule, iar orientarea acestora către medicina integrală este permanent în creştere, ceea ce va duce, mai devreme sau mai târziu, la falimentul alopaţiei. Desigur că poate apare pericolul unor terapeuţi neserioşi, dornici doar de bani. Dar oare nu stau lucrurile dintotdeauna aşa şi în alopaţie. Exemple mă abţin să mai dau aici, căci acest Site este deja mult prea plin de ele. Ceea ce este însă absolut cert, este faptul că noi drumuri, directe, care pornesc de la fizica şi biofizica modernă, trecând prin biologie către medicină, ne arată o nouă cale, către o nouă medicină, pusă în slujba omului ca fiinţă integrală, şi nu ca robot compus din organe ce pot fi înlocuite, ciopârţite, ignorate, otrăvite şi radiate.... Şi toate astea, pe deasupra, cu un substanţial profit material pentru făptaşi. Energy Medicine. The Scientific Basis – Dr. James L. Oschma Aşa cum promiteam mai sus, în cele ce urmează voi încerca pentru Dumneavoastră o prezentare exhaustivă a cărții celebrului doctor american James L. Oschman. Am să încerc să mă apropii de ... 99% din textul originar, deoarece cred că merită această intreprindere din partea mea, şi aceasta pentru că sunt convins că cele scrise de doctorul Oschman vă vor face să vedeţi multe aspecte ale sănătăţii şi bolii cu alţi
87
ochi.De asemenea îmi cer scuze pentru calitatea uneori mai slabă a ilustraţiilor, dar trebuie sa ma descurc singur, cu mijloacele tehnice şi financiare care îmi stau la dispoziţie. Nu uitaţi că www.quibono.net este un Site non-profit care mie personal nu-mi aduce decât cel mult costuri, în orice caz nici un fel de profit financiar. Nu vă spun toate acestea pentru a mă plânge, căci în fapt este dorinţa şi hotărârea mea de a prezenta cât mai multe informaţii pe acest Site pentru Dumneavoastră. Mulţumesc pentru înţelegere. Pentru acest text, pasajele cu caracter cursiv îmi aparţin, deci nu sunt prezente în cartea lui Oshman Introducere Această carte vă prezintă două aspecte. Unul dintre ele se referă la un nou domeniu, foarte interesant, care a apărut în cadrul științei medicale. Iar în spatele acestui nou domeniu de cercetare științifică se află cel de-al doilea aspect, care conține nu mai puțin fascinantele motive pentru care în trecut această temă a produs atâtea controverse și confuzii. Aceste două „istorii” explică paradoxul pentru care terapiile energetice au fost în permanență privite „miop” și cu scepticism de către membrii corpului medical academic, deși simultan erau resimțite ca benefice și tămăduitoare de către foarte mulți oameni obișnuiți. Mulți terapeuți, datorită muncii lor zilnice și eficiente, se simt tot mai „înstrăinați” de medicina școlastică cu ale ei baze „logic-rațional-mecaniciste”. (Nota Quibono: Spre deosebire de Romania din păcate, în foarte multe alte țări din Europa și în USA, pe lângă medicii alopați există și terapeuții, care nu au la baza studiul medicinei alopate într-o Facutate de medicină, ci sunt absolvenți ai școlilor de medicină așa-zis „alternativă”. Și tot spre deosebire de România, aceștia au dreptul de practică, de diagnostic și terapie, la fel ca și medicii alopați. Dar să speram ca lucrurile se vor „deștepta” și la noi.) Și totuși la o privire mai atentă, toate aceste contradicții și controverse dispar ca prin minune. În ultimele decenii oamenii de știință au certificat legături mai mult decât suficiente între câmpurile energetice biologice și cunoștințele științifice deja consacrate de mai mult timp. Cu ajutorul unor noi metode tehnologice se pot măsura câmpurile energetice de-abea sesizabile din și din jurul unui corp. Și doar cu câteva decenii în urmă medicina școlastică contesta vehement aceste câmpuri energetice. Astăzi aceste câmpuri nu numai ca pot fi relevate și măsurate, dar cercetătorii au clarificat și procedeele prin care aceste câmpuri se formează, precum și felul în care acestea se modifică în cazul dereglărilor sistemice sau al bolilor. Și treptat începem să înțelegem și legăturile biofiziologice care-i permit unui terapeut instruit să detecteze aceste câmpuri energetice, precum și felul în care le poate influența, spre binele pacientului. Astfel se aduc treptat clarificări într-un mare domeniu al biologiei, rămas până nu demul complect ignorat sau necunoscut. Observațiile care contribuie la aceasta nu aparțin doar unui anume specialtăţi sau discipline, ci mai degrabă sunt înregistrate în diferite domenii și ramuri științifice. Chiar dacă unora le place sau nu, într-o formă sau alta, pentru fiecare fel de terapie este folosită energia organismului. Și foarte probabil că afecțiuni sau deficiențe serioase ale organismului, care în prezent nu pot fi vindecate prin metodele școlasticalopate, vor putea fi mai bine terapiate dacă se va ține cont de aspectul energetic al respectivului organism (pacient). Între timp știm că organismele vii se adaptează la diferite forțe pe care le folosesc pentru ele și că diferite forme de comunicare participă la procesele de vindecare. O singură „forță vitală” sau „energie vindecătoare” nu există, ci în loc de aceasta, avem de a face cu mai multe sisteme ale organismului care direcționează și transmit diferite forme de energie și informație dintr-un loc într-altul, în întregul organism. Faptul că diferite forme de terapie energetică se concentrează fiecare asupra unora sau altora dintre aceste forme de comunicare și transmisie energetică face ca aceste terapii să aducă indicii și să creeze ipoteze verificabile asupra funcționării sistemelor energetice ale organismului. Anatomia și fiziologia corpului omenesc și sistemele energetice sunt strâns împletite unele cu altele, astfel că o terapie eficienta efectuată asupra unei zone va duce la influențarea celorlalte. Tocmai de aceea această energetică este o temă multidisciplinară ce cuprinde un material foarte complex. Prin această energie învățăm nu numai ceva despre cele mai mici particule din organismele vii, ci și faptul că interacțiunile energetice sunt responsabile pentru importante caracteristici și proprietăți, care rezultă din relațiile dintre părțile organismului. Ori acest lucru îl înțelegem și denumim ca ÎNTREG, ca INTEGRARE: părțile, prin comunicarea și cooperarea energetică și informațională fac posibilă funcționarea organismului în unitate.
88
Aceasta carte este un „instantaneu” al unei scene deosebit de vii și active. Aproape zilnic apar relatări asupra unor noi și noi descoperiri fundamentale. În acest proces sunt făcute multe observații și sunt acumulate multe experiențe care duc la de-mitizarea fenomenelor care în trecut se opuneau oricărei explicații și clarificări. Cantitatea permanentă de noi informații este atât de mare încât nu va putea fi cuprinsă complect în aceasta carte. O dată cu aceste noi descoperiri, treptat pătrunde și în mintea medicilor alopați precum și în cercetarea medicală conștiința faptului că legăturile și relațiile energetice sunt reale și nu mai pot fi ignorate. Cu cât mai mult se detaliază cunoștințele noastre asupra bioenergiei, cu atât mai ușoară devine cercetarea sistemelor energetice, cu atât mai simplă devine explicarea și lămurirea acestor fenomene pentru pacienții interesați și doritori de cunoaștere. Și un impuls suplimentar este dat de faptul că astăzi din ce în ce mai des este recunoscut de către autoritățile de sănătate faptul că medicina integrală („complementară”) și terapiile energetice și-au obținut un loc bine definit, că aceste metode ajută foarte adesea pacienților a căror simptome și afecțiuni nu sunt nici măcar atenuate prin metodele medicinei școlastice. În timp ce această carte era în pregătire au apărut mai multe rapoarte fascinante ale unor terapeuți energetici - ca de exemplu Julie Moty (1998) și a colegului ei, medicul Mehmet Oz (1998), asupra modului în care această activitate terapeutică era integrată în spitale și clinici (mai ales în USA). Alte rapoarte relatau experiențe personale impresionante asupra vindecării prin energie (de ex. Collinge 1998, Egidio 1997, Brennan 1987). De ce menționez aceste surse? Deoarece consider că experiențele descrise, așa de neobișnuite cum pot apare uneori, constituie fundametul viitoarelor cercetări medicale asupra acțiunii biologice a energiei. „Oamenii de ştiință știu că în Istorie Ideilor, magia este antemergătoarea științei, că receptarea intuitivă a fenomenelor apare înaintea cunoașterii obiective.” (Gauquelin 1974) Medicina energetică indică indubitabil spre o anumită direcție. Marea majoritate dintre noi favorizează o filozofie personală și o medicină care să fie capabilă să ajute cât mai repede în cazul bolilor fizice și psihice. Un fenomen cum este cel al „vindecării spontane” este un important indicator pentru capacitatea înnăscută de a ne putea vindeca singuri chiar şi în cele mai dificile situaţii (stări). Experienţa clinică a arătat că remisiile rapide şi spontane sunt posibile şi există concret, chiar şi în cele mai grave cazuri de cancer sau de răniri foarte grave. Această realitate ne arată cu ce forţă uriaşă poate combate organismul, în anumite condiţii favorabile, bolile, şi cum poate efectua operaţii reparatorii extrem de dificile. Vindecările spontane sunt rare, şi nu pot fi prevestite, anticipate. Şi totuşi există destul cazuri bine documentate în care pacienţii s-au vindecat rapid în faze „terminale” sau în cazurile unor boli incurabile. Aceste exemple ar trebui să fie suficiente pentru a oferi motivaţia necesară cercetării ştiinţifice de a intra în „acţiune”. Cercetătorii încearcă uneori să provoace vindecări spontane în cazurile de cancer spre exemplu, prin aceea că susţin şi întăresc forţele de autovindecare ale organismului. În timp ce până acuma de abea dacă s-a putut răspunde la întrebarea asupra motivelor primare ale apariţiei unei vindecări spontane, totuşi un lucru pare deja clar: „Toate circuitele şi energiile sunt prezente; problema principală constă în aceea, de a găsi care este comutatorul corect care trebuieşte activat, pentru a declanşa un astfel de proces.” (Weil 1995) Eu însumi am trăit foarte multe situaţii în care terapeuţii complementari au putut declaşa respectivul comutator (proces) sau au putut provoca un start rapid al proceselor de vindecare, şi tocmai de aceea sunt convins şi ştiu că nu suntem prea departe de ziua în care vom putea înţelege vindecările spontane. Cu ajutorul observaţiilor şi experienţei terapeuţilor energeticieni, cercetarea modernă ne poate arăta şi învăţa unde trebuie să căutăm „circuitele şi comutatoarele” necesare. Tot atât de importantă şi interesantă precum vindecare spontană este şi munca terapeutică cu pacienţii traumatizaţi emoţional sau cu cei abuzaţi fizic. Cine se află într-o astfel de situaţie este la fel de „slăbit” ca şi un pacient care suferă de o boală cronică sau de răniri grave. Şi poate exista o activitate mai nobilă decât aceea de a-i elibera şi vindeca pe oameni de suferinţele lor emoţionale şi de a-i elibera din agonie? Faptul că terapiile energetice au fost întâmpinate cu ostilitate a contribuit substanţial la actuala criză a medicinei şi la ruptura, divizarea artificială dintre terapia convenţională şi cea complementară. În trecut unele dintre succesele remarcabile ale terapeuţilor complementari, precum şi de vindecări în context religios, au fost pur şi simplu „ascunse sub masă”, deoarece nu se putea găsi nici o explicaţie logică pentru aceste fenomene. Uneori chiar terapeuţii însuşi putea da puţine explicaţii concrete asupra fenomenelor respective.
89
Dar dacă introducem noile cercetări, descoperiri şi informaţii în acest tablou, atunci vom găsi elementele de legătură care lipseau până acuma în imaginea noastră asupra corpului omenesc sănătos sau bolnav. Capitolul 1 Premizele istorice 1.1 Câmpurile energetice în medicină Cea mai timpurie relatare documentară asupra utilizării electricităţii cu scop terapeutic ne-a parvenit din anul 2750 î. C. La vremea respectivă unii bolnavi erau supuşi şocurilor electrice pe care le provocau unele specii de anghile (Electrophorus electricus). Pe la 400 î.C. Thales din Milet obţinea energie electrostatică prin frecarea pietrelor de chihlimbar. Diferite feluri de vindecare magnetică sunt, foarte probabil, chiar mai vechi. În Africa, într-o mină de fier veche de sute de mii de ani era colectată argilă roşie, denumită şi „ocru”, care din timpuri imemoriale era folosită cu scopuri rituale şi de vindecare. Magnetitul era folosit cu scopuri curative deja de către egipteni şi vechii chinezi, precum şi mai târziu de către grecii antici. (Payne 1990) În Biblie precum şi în alte scrieri sfinte din alte religii sunt descrise vindecări de mai peste tot pe glob. Chiar şi astăzi în unele biserici şi catedrale se practică „aşezarea mâinilor” pe trupul sau creştetul bolnavului, aşa cum ne-a învăţat Domnul nostru Iisus Cristos. Variantele moderne ale acestei metode sunt denumite „atingerea terapeutică” sau „vindecătoare” (therapeutic touch, respectiv healing touch în engleză), „Reiki” sau „terapia polarităţii”, şi şi-au găsit deja în USA în multe şcoli terapeutice, precum şi în spitale, deja un loc bine stabilit (vezi Quinn&Strekauskas 1993, Quinn 1984 şi 1992, Krieger 1975). Toate aceste metode sunt considerate a fi forme terapeutice energetice. În 1773 Franz Anton Mesmer a început să practice vindecarea cu magneţi. Pacienţii săi remarcau faptul că simţeau în corp „curenţi magnetici”, care conduceau la vindecare. Curând Mesmer a constatat că acelaşi efect îl obţinea şi fără magneţi, doar aşezîndu-şi mâinile pe corpul pacienţilor. După mai multe experienţe conduse atent, Mesmer a publicat în 1779 al său „Raport asupra descoperirii magnetismului animalic”, titlu care poate părea unora astăzi destul de ciudat. La fel ca şi în cazul mânuirii magneţilor, Mesmer simţea în jurul corpului un soi de atracţie sau de respingere, de la caz la caz. 1.1 Franz Anton Mesmer 1.2 Sedinţă terapeutică Mesmer a invitat în permanenţă alţi cercetători şi oameni de ştiinţă ai vremii sale să ia parte şi să asiste la activitatea sa terapeutică asupra cazurilor considerate la acea vreme „incurabile”, totuşi în mare parte comunitatea medical-ştiinţifică a vremii respective batjocorea ideile şi terapiile lui Mesmer, reacţiona duşmănos, lansând calomnii şi încercând să-i sperie pe pacienţi. Pe de alta parte nici Mesmer nu avea un comportament „absolut ştiinţific”, apelând deseori la simboluri care aparţineau mai degrabă magiei rozacruciene, creînd o atmosferă anume în cadrul şedinţelor sale de terapie, în semi-întuneric şi cu o muzică de harmonium (un fel de orgă de mici dimensiuni, care putea fi folosită în locuinţă). După ce trei comisii diferite au cercetat activitatea şi metodele lui Mesmer, efectele obţinute de acesta au fost puse mai degrabă pe seama „capacităţii de imaginaţie” a pacienţilor, decât pe un real efect magnetic terapeutic. În ultima dintre cele trei comisii, printre alţi membrii, s-au aflat Benjamin Franklin şi Lavoisier. Franklin a considerat ideea unei „radiaţii magnetice” ca fiind „filozofic inaceptabilă”, dar era în acelaşi timp convins că curentul electric era un „lichid lipsit de greutate”, în timp ce Lavoisier credea acelaşi lucru, dar despre cărdură (energia calorică). Metodele moderne de terapiere prin aşezarea mâinilor pe pacient (Reiki, terapia polarităţii, echilibrarea aurei, atingerea terapeutică, etc.) se aseamănă foarte mult cu metodele folosite de Mesmer. După ce eficacitatea acestor metode a fost certificată prin experimente şi studii clinice, cercetătorii au început acum să studieze modalitatea de acţiune a acestor terapii, aşa cum vom vedea în curând. 1.2 O controversă încărcată de tensiunii şi emoţii Dintotdeauna oamenii au resimţit o adâncă teamă faţă de forţa imensă şi invizibilă a naturii. Iar puterea şamanilor şi a altor lideri religioşi provenea tocmai din harul lor de a „clarifica” necunoscutul, de a prevesti evenimentele cereşti şi de a-i putea linişti pe oameni. În multe privinţe, ştiinţa este doar o altă formă prin
90
care putem „vedea” şi „clarifica” ceva ce rămâne ascuns privirii noastre. Pentru biologi, problema raportului dintre Câmpurile Energetice şi Viaţă a constituit timp de 400 de ani motivul unei crâncene confruntări şi controverse. În această temă a „concepţiei asupra Vieţii” se întâlneau două grupări fundamental opuse, ireconciliabile. Într-o dispută foarte emoţională şi totodată dogmatic-filozofică se confruntau „mecaniciştii” cu „vitaliştii”. Din punctul de vedere al Mecaniciştilor, Viaţa se „supunea” legilor fizicii şi chimiei şi prin aceasta în esenţă putea fi complect descifrată şi explicată. De partea cealaltă a baricadei, Vitaliştii au rămas de-a lungul istoriei în permanenţă credincioşi concepţiei conform căreia Viaţa nu poate fi explicat doar cu ajutorul chimiei şi fizicii, şi deci că, în concordanţă cu legile Naturii, trebuie să existe o „misterioasă” Forţă Vitală, care deosebeşte materia vie de cea moartă (în materia moartă, deci la un om mort, procesele chimice şi fizice continuă încă foarte mult timp dupa decesul acestuia, dar desigur că despre Viaţă nu mai poate fi vorba). Această concepţie este ancestrală şi universală, şi într-o formă sau alte este regăsită în practic toate religiile lumii. O dată cu descoperirea electricităţii, o serie de Vitalişti au corelat câmpurile electromagnetice cu această Vorţă Vitală (retrospectivă istorică asupra acestei teme vezi la Becker & Marino 1982). 1.3 Electroterapia timpurie În medicină, electricitatea şi-a trăit „epoca de aur” între sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 20. În această perioadă au fost create o serie de aparaturi electrice cu scop terapeutic, pe care medicii le utilizau într-un larg spectru de afecţiuni (vezi Geddes 1984). În principal erau utilizate 4 tipuri de electricitate: - electrostatică - curent continuu (curent galvanic) - bobinele de inducţie respectiv curentul alternativ (Faraday) - curentul de înaltă frecvenţă (d`Arsonval) Simultan cu respingerea din ce în ce mai accentuată a Vitalismului, electroterapia îşi trăia epoca de aur. (Câtă ironie a sorţii şi cîtă orbire din partea oamenilor se reflectă în această realitate istorică!) Astăzi se estimează că în jurul anului 1884 doar în USA circa 10.000 de medici foloseau zilnic electricitatea în cadrul terapeuticilor lor, şi asta fără a avea vreo „binecuvantare” din partea vreunui Consiliu de profesori sau savanţi. 1.5 „Mâna electrică” era la sfîrşitul secolului 19 una dintre cele mai raspândite metode terapeutice. Pentru mulţi „faradayzarea” (termen derivat din numele lui Faraday) întregului corp era o „trăire extatică”. Prin „faradayzarea locală” a anumitor regiuni ale corpului se obţinea, dimpotrivă, o terapiere medicală a anumitor deficienţe şi afecţiuni. În unele cazuri erau folosiţi electrozi speciali pentru stimularea anumitor părţi ale corpului. În cadrul folosirii „mâinii electrice” s-a constatat că stimularea anumitor puncte ale pielii ducea la o contractare a musculaturii aflate sub piele. În 1864 Ziemssen a creat o hartă cu poziţiile acestor puncte, care astăzi sunt denumite „puncte motorice sau musculare” (Basmajian 1979). Prin disecţii pe cadavre recente, Ziemssen a constatat că multe dintre „punctele motorice” marcate de el se aflau în locurile de „intrare” ale nervilor în musculatură. La scurt timp după aceasta, Duchenne (1867, vezi editia din 1959) a publicat cercetările sale clasice asupra punctelor musculare, fapt ce a dus la apariţia unei noi discipline medicale: în Electromiografie se poate aprecia inervarea musculară în funcţie de măsurarea activităţii electrice din punctele motorice. 1.6 Stimularea electro-musculară (Duchenne 1867) Descoperirea principiilor celulare şi moleculare, certificarea activităţii bacteriilor ca şi cauză infecţioasă primară, teoria evoluţionistă a lui Darwin precum şi stimularea electrică a nervilor au fost interpretate de către „elita” ştiinţifică a epocii ca o lovitură mortală aplicată vitalismului. Toate vieţuitoarele, de la primul început, prima celulă din „supa primordială” în care se speculează că ar fi apărut primele forme de viaţă şi până la ultra-complexele fiinţe din ziua de astăzi, toate pot fi explicate ştiinţific. Însă câte „găuri” au astăzi aceste „explicaţii ştiinţifice” nu face obiectul acest capitol. Elita ştiinţifică a vremii aceleia (şi în mare parte şi a vremii noastre) considera că poate trata organismul ca pe o maşină, pe care o poţi desface în „părţile ei componente”, o poţi analiza bucată cu bucată, până ce şi „ultimul mister” va fi dezlegat. Lor li se părea doar o problemă de timp până când vom cunoaşte absolut totul despre Viaţă şi despre Boală. Şi cu toate acestea până în zilele noastre, „forţa motrice a Naturii” rămâne un mister insondabil.
91
Edwin D. Babbitt Edwin D. Babbitt, un preot din East Orange, New Jersey, a publicat în 1873 o lucrare devenită clasică asupra luminii şi culorii (The Principles of Light and Color – Babbitt 1873, 1967, 1992). 1.7a Edwin D. Babbitt Înainte de a publica principiile sale, Babbitt şi-a petrecut mai multe săptamâni închis într-un spaţiu cu foarte puţină lumină, iar atunci când a revenit „la lumină” ca să spunem aşa, a observat că puterea sa vizuală, capacitatea sa de vedere devenise foarte sensibilă şi că astfel putea vedea clar câmpurile energetice care înconjurau corpul oamenilor. S-ar putea ca unii să considere spusele sale ca viind imaginare, fanteziste, doar că Babbitt ne-a lăsat minunate desene reprezentând „câmpurile” din jurul capului, şi nu numai. Acuma, după o sută de ani de la publicarea lucrării sale, ştim că Babbitt a desenat cu exactitate câmpul produs de curenţii nervoşi care curg prin Corpum Calosum, „podul” care uneşte cele două emisfere cerebrale. Babbitt folosea chiar anumite culori cu scop terapeutic şi a iniţiat şi pe alţii în metodele sale, astfel încât se bucura de o destul de largă popularitate la vremea respectivă. (Vezi ilustraţiile 1.7b şi 1.7c)
1.7 b Câmpurile magnetice desenate şi prezentate de Babbitt în lucrarea sa „The Principles of Light and Color”
1.7 c Între cele două emisfere cerebralese află „canal” de comunicaţie prin care trec fibrele nervoase. (Traducere: Vordere Kommissur = Commisura rostralis) Pe la 1900 existau pe piaţă, mai ales pe cea americană, o serie de aparate electrice şi magnetice, care aparent ofereau soluţii terapeutice pentru aproape toate bolile şi afecţiunile cunoscute la acea oră. Firmele producătoare de centuri electrice, brăţări, plasturi, etc. afirmau răspicat eficacitatea acestora contra a aproape tot ce se poate înţelege sub denumirea de „boală”. Dar o analiză sistematică a eficacităţii acestor aparate nu exista. Nu spunem că erau ineficiente, ci doar că nu existau dovezi ştiinţifice care să certifice astfel de eficacităţi. Dar situaţia era la acea oră similară şi în alte ramuri ale medicinei. Astfel că în 1906 a apărut „Federal Pure Food and Drugs Act” iar în 1910 celebrul raport Flexner (am mai scris in www.quibono.net pe această temă). Raportul Flexner, sub masca unei medicini bazate pe „dovezi”, pe medicamente chimice şi a unui sistem de învăţământ medical bazate pe „dovezi ştiinţifice”, nu făcea în fond nimic altceva decât să centralizeze întreaga putere şi influenţă în mâinile unora ca Rockefeller, desfiinţînd în acelaşi timp orice altă formă de medicină, în afara celei care opera cu medicamente de sinteză chimică, adică în afara medicinei alopate. Ca urmare a Raportului Flexner, medicii au fost obligaţi să arunce la gunoi toate aparatele electrice sau magnetice (sau să le predea unor muzee care prezentau metodele de şarlatanie medicală), iar cine nu se supunea, era ameninţat cu închisoearea.
92
(Nota Qui bono: Cam acelaşi lucru l-a făcut de curând Uniunea Europeană, prin interzicerea plantelor medicinale care nu sunt cunoscute sau folosite în Europa de cel puţin 30 de ani. Industria farmaceutică agonizantă apelează la orice metodă pentru a se salva.) 1.4 Secolul XX Dar în acelaşi timp, de la începutul secolului XX electrobiologia a început să facă progrese rapide în direcţia studierii proprietăţilor electrice ale sistemelor vii. Ca urmare a acestor cercetări au fost create noi instrumente de măsurare şi stabilire a diagnosticului, instrumente care măsurau câmpurile electrice produse de organe cum ar fi inima, muşchii, ochii sau creierul. Datorită acestor progrese din electrobiologie, „misterul” electricităţii (în ceea ce priveşte fiinţa vie) a început treptat să dispară. Ceea ce a dus şi la o pierdere de teren pentru vitaliştii care căutau acea „misterioasă forţă vitală”. Dar aceasta nu a dus nici la dispariţia vitaliştilor, şi nici la complecta descifrare şi înţelegere a forţelor naturii şi a formelor energetice (inclusiv electricitatea şi magnetismul). Controversele au continuat la fel de aprig. Academicienii rămâneau mai departe fixaţi pe poziţia rezervată, ba chiar agresivă contra ipotezei că aceste câmpuri electromagnetice ale ţesuturilor şi organelor ar putea juca un important rol rol biologic. Academicienii considerau mai degrabă (şi foarte mulţi dintre ei încă o mai fac şi astăzi) că aceste câmpuri sunt mai degrabă un „produs secundar” al activităţii celulare, produs ce putea avea cel mult un oarecare rol secundar în stabilirea diagnosticului. Vom vedea însă că acest punct de vedere nu mai este valabil deja de o bună bucată de timp. Câmpurile biologice nu sunt „produse secundare” ale proceselor fiziologice, ci parte a sistemului şi mecanismelor de comunicaţie în întreg corpul (transmitere de informaţii). Centrele de cercetări din întreaga lume, din domeniul ştiinţelor naturii dar şi al medicinei, se dedică deja de câteva decenii acestei teme. Astfel că medicina electromagnetică a revenit „la viaţă”, de această dată însă cu o susţinere ştiinţifică mult mai serioasă. În clima (anormală) pe care Raportul Flexner a creat-o la începutul secolului XX, unii oameni de ştiinţă proeminenţi au trebuit să constate că se aventuraseră pe un teren periculos (cel puţin politic şi juridic), în momentul în care întreprindeau cercetări asupra rolului electricităţii în coordonarea creşterii şi dezvoltării fiinţei vii. Unii cercetători însă erau deja consacraţi şi recunoscuţi, astfel că au putut continua cercetările fără a avea a se teme foarte mult că vor fi daţi afară de la catedrele pe care le deţineau în diferite universităţi. Iar unul dintre aceştia, un om de ştiinţă consacrat şi un mare vizionar în aceaşi timp a fost.... Harold Saxton Burr Unul dintre pionierii cercetărilor în acest domeniu a fost Harold Saxton Burr, care şi-a luat doctoratul la Universitatea Yale (1915) şi care a fost numit începînd cu 1929 profesor la Şcoala de Medicină de la aceeaşi universitate. Burr a ocupat ca profesor Catedra de Anatomie timp de 40 de ani. În lucrările sale din tinereţe Burr s-a ocupat cu dezvoltarea sistemului nervos, astfel că între 1916 şi 1935 a dat publicităţii aproape 20 de lucrări pe această temă. Din 1932 Burr a început să lucreze la o serie de studii controversate care aveau ca temă rolul electricităţii în dezvoltarea embrională şi în apariţia bolilor. Cât de puţin se cunoştea despre controlul „formării” (creării, sau mai bine zis a procreării şi gestaţiei) animalelor, Burr arătase clar deja prin primele sale lucrări care se ocupau de formarea şi dezvoltarea sistemului nervos. Genetica moleculară putuse arăta cum se formau anumite organe şi părţi ale unui organism, dar care era PLANUL după care aceste „părţi” se uneau într-un întreg, anume într-un organism viu, în fapt nu se ştia mai nimic. În realitate (o realitate tristă dacă ne gândim cu câtă mândrie se bat cu pumnii în piept geneticienii) secretul acestui „plan de construcţie” rămâne în umbră şi astăzi, deşi biologia moleculară este o ramură foarte „mândră” de succesele şi importanţa ei. 1.9 Harold Saxton Burr Dintre nenumăraţii studenţi şi colaboratori ai lui Burr, unii au devenit ulterior oameni de ştiinţă de frunte. Burr însuşi a publicat 93 de articole, iar ca urmare a sugestiilor şi sprijinului acordat, colegii săi au publicat cu mult peste o sută de astfel de lucrări şi articole. Însuşi Burr a publicat o carte cu titlul „Blueprint for Immortality: the Electric Patterns of Life” („Schema imortalităţii: tiparele electrice ale vieţii”) titlu purtat de ediţia în limba engleză (în USA cartea a apărut sub titlul „The Fields of Life” – „Câmpurile vieţii”). Prin lucrările sale asupra câmpurilor energetice, Burr s-a îndepărtat, între 1932 şi 1956, de „curentul principal” dominant în acea vreme în medicină şi biologie. În acei ani aveam de a face cu o creştere explozivă îndeosebi în domeniile medicinei farmaceutice şi a diagnosticului Röntgen. Antibioticele ajutau în
93
câştigarea „războiului contra bolilor”, iar motto-ul cercetării din medicină era: „Pentru fiecare problemă există o pilulă”. Pubicul larg era orbit de progresele aparent continuue şi din ce în ce mai rapide din medicină şi ştiinţă în general. De asemenea exista un concept bioenergetic „plin de succes”, deşi acesta se baza exclusiv pe cercetarea şi studierea reacţiilor biochimice, dar care în acelaşi timp „îngrădea” conceptul conform căruia moleculele puteau depozita sau elibera energie metabolică. Cine vizita casa lui Burr din Lyme, Connecticut, avea surpriza să vadă arborii din grădină legaţi la voltmetre (aparat pentru măsurarea tensiunii electrice). Burr era convins că toate fiinţele vii, indiferent că era vorba de şoareci sau de oameni, de semniţe sau arbori, toate erau formate şi conduse (controlate) de către aceste „câmpuri”, şi că aceste câmpuri puteau fi măsurate cu aparatura standard. Burr a publicat o serie de articole asupra modificărilor câmpului electric al arborilor ca prevestire a modificărilor stării vremii (furtuni sau alte fenomene meteorologice desoebite). Burr era convins că „Blueprint”, „matricea sau schema”, câmpul vital era răspunzător pentru toate lucrurile vii, toate aspectele vieţii, şi că de asemenea în aceste „câmpuri” se reflectă şi stările fiziologice, psihologice (spirituale) şi în consecinţă că astfel de „câmpuri” aveau o mare importanţă diagnostică. La acea vreme când Burr făcea cercetări asupra câmpurilor energetice, marea majoritate a biologilor şi medicilor considerau „terapia energetică” şi „forţa vitală” ca fiind lucruri complect lipsite de sens. Experienţa pozitivă a terapeuţilor şi pacienţilor în legătură cu diferitele forme de terapie energetică era (şi mai este încă) respinsă, ignorată sau răstălmăcită, spunându-se că pacienţii sunt doar victime ale unor iluzii, erori, tricuri, a relatărilor deformate ale realităţii, a şarlataniei, halucinaţiilor sau a efectului Placebo. Oamenii de ştiinţă susţineau până nu de mult (şi mare parte dintre ei încă mai susţin), că acest „câmp energetic” al corpului uman este cu mult prea slab pentru a fi măcar măsurabil. Şi dacă ar fi chiar măsurabil vreodată (dar este deja masurabil, doar ca nu ne-o spun şi nouă), oricum nu ar avea nici o importanţă biologică. Vindecarea prin „câmpuri energetice” este o chestie ce aparţine de domeniul fanteziei, iar ideea că un corp omenesc ar puea emite lumină, ei bine, asta chiar că e o idioţenie. (Fritz Albert Popp a dovedit-o deja de peste 25 de ani, dar medicina alopată se face că nu ştie, doar ca nu cumva de la această lumină să vedem şi ungherele ascunse şi deloc onorante ale afacerilor „şcolastice”). Burr a studiat şi istoria medicinei, astfel încât îi era foarte clar că acele idei şi cercetări care mergeau înaintea vremii în care fuseseră create, vor rămâne în biblioteci până când va veni momentul în care ele să poată fi înţelese. Iar astăzi suntem deja în acel moment în care articolele şi lucrările lui Burr sunt călduros recomandate studenţilor care se ocupă la modul serios cu terapia energetică şi cu terapia prin mişcare, precum şi biofizicienilor care doresc că cercetaze influenţa câmpurilor energetice asupra sănătăţii şi/sau bolii. O listă complectă a articolelor lui Burr se poate găsi în „Yale Journal of Biology and Medicine” (Burr 1957) precum şi în cartea lui Burr în ediţia din 1972. Privind astăzi înapoi, constatăm că descoperirile lui Burr au creat deja multe spărturi în construcţia mecanicistă a biologiei şi medicinei. Publicaţiile lui Burr, alături de cele ale lui Robert O. Becker (Becker&Selden 1985, Becker 1990) crează o excelentă întroducere în tema câmpurilor energetice, respectiv a medicinei energetice. În cartea de faţă intenţionăm să prezentăm pe larg punctul de vedere modern ştiinţific asupra ”forţei vitale” şi a „energiei vindecătoare”. Câmpurile electrice în diagnostic Folosirea câmpurilor în diagnostic se bazează pe concepţia conform căreia fiecare proces fiziologic din organism are pandantul său electric. Burr se situa pe o poziţie care fusese deja susţinută cu mulţi ani înainte de către fiziologul A.P. Matthews: „Fiecare exces de activitate, fiecare modificare în protoplasma unui organ sau într-una dintre părţile embrionului sau a ovuluiui este de presupus că duce la crearea unei dereglări sau modificări eletrice”(Matthews 1903). Aşa după cum vom vedea în continuare, observaţiile lui Matthews şi Burr sunt confirmate de cercetările moderne. Însă nu este doar atât, faptul că o modificare normală sau patologică duce la o modificare a electricităţii în corp, ci duce o dată cu aceasta şi la o modificare a câmpului magnetic din spaţiul imediat încojurător al organismului. Cum este posibil şi cum se ajunge la acest fenomen au demonstrat de curând cercetătorii (un util rezumat al acestor cercetări poate fi găsit la Brewitt – 1996 şi 1999). Exemplul ovulaţiei. În 1935 Burr descria faptul că eliberarea ovulului putea fi stabilită conform unor modificări de tensiune electrică în timpul ciclului ovulaţiei. În încercarea de a reproduce experimentele lui Burr, alţi cercetători nu au ajuns însă la aceleaşi rezultate clare. Burr şi-a continuat şi detaliat cercetările
94
astfel încât în 1936 şi 1938 a făcut cunoscut faptul că momentul ovulaţiei putea fi anticipat în funcţie de măsurătorile zilnice ale câmpului electric dintre degetele perechi de la mâna stângă şi cea dreaptă. Această constatare a fost confirmată de un alt cercetător, în 1939, totuşi rezultatele altor studii şi cercetători efectuate de alţi oameni de ştiinţă nu au dus la aceleaşi concluzii. 1.9b Grafic ce reprezintă ciclul ovulaţiei cu momentul eliberării ovulului. Imediat înainte şi după eliberarea ovulului, potenţialele electrice dintre degetele perechi sunt negative. 4-5 zile (Tage) inainte de momentul ovulaţiei potenţialele încep să crească până peste valoarea zero. După eliberarea ovulului, potenţialul scade vertiginos sub valoarea zero, moment în care în organism nu mai este prezent nici un ovul capabil de fecundare. Burr şi-a continuat însă cercetările astfel că în 1953 a apărut ultimul său studiu pe această temă. Motivul modificării tensiunii electrice din timpul ovulaţiei a fost clarificat în 1974, iar un sistem de control al naşterilor bazat pe cercetările lui Burr a fost patentat în 1975 (Friedenberger et al. 1975). Acest US-Patent este interesant de studiat, deoarece arată şi cauza pentru care în trecut rezultatele diferiţilor cercetători erau neconcordante. Ciclul ovulaţiei este doar unul dintre multele cicluri care se desfăşoară în paralel în organism, în cadrul ritmurilor diferite ce au loc în acesta, şi care produc fiecare dintre ele câmpuri electrice oscilante. Ciclul ovulaţiei poate fi doar atunci descoperit, când este atent „filtrat”, separat de celelalte ritmuri şi cicluri, care cu „bruiajul” lor electric „acoperă” deseori emisiile electri e ale ciclului ovulaţiei (de exemplu câmpurile produse de inimă sau creier). De îndată ce celelalte ritmuri electrice sunt filtrate, ritmul lunar al ovulaţiei poate fi relevat. 1.10 Schema circuitului electric prin care se produce filtrarea şi relevarea ciclului ovulatie, schema ce insoteşte US-Patenul lui Friedenberg Depistarea timpurie a cancerului Un alt domeniu de cercetare controversat este acela al depistării timpurii a cancerului. Burr era convins de faptul că orice afecţiune (boală), chiar înainte de apariţia primelor simptome, de exemplu o tumoare, este „semnalată” în câmpul energetic al persoanei respective, şi deci poate fi astfel depistată timpuriu. Conform teoriei lui Burr, o boală poate fi împiedicată, atunci când o perturbare a câmpului energetic este descoperită la timp şi este remediată (câmpul energetic este reechilibrat). Desigur, o concepţie de o deosebită importanţă în medicina integrală. Probabil tocmai şi de accea nu este băgată în seamă de medicina şcolastic-alopată. În 1936 Burr împreună cu colegii săi au declanşat o serie de cercetări şi studii asupra legăturilor dintre câmpul energetic şi cancer. În cazul tumorilor spontane declanşate cobailor în laborator, cu 10-14 zile înainte de apariţia unei tumori, s-au putut măsura oscilaţii mari de tensiune în receptorii plasaţi pe pieptul animalelor. În 1945 însă, cercetătorii britanici au încercat fără succes să obţină aceleaşi rezultate. Totuşi Burr, ca şi în alte cazuri relatate mai sus, şi-a continuat cercetările în această direcţie, şi a publicat în 1949 ultima sa teorie în privinţa cancerului. În anul următor a apărut şi o colecţie a criticilor aduse teoriei lui Burr (Crane 1950). Confirmarea rezultatelor cercetărilor efectuate de Burr Unele dintre cele mai importante rezultate ale cercetărilor asupra rolului câmpurilor energetice pentru sănătatea şi boală au fost oferite de cercetările teoretice şi practice asupra acupuncturii. Din nefericire cercetătorii din biomedicină aveau o poziţie extrem de sceptică vis-a-vis de meridianele şi punctele de acupunctură, astfel încât aceste rezultate au fost ignorate, iar învăţământul medical a exclus din programul său toate aceste puncte de vedere. Între timp însă lucrurile au început să se schimbe rapid. În perioada în care Burr a oprit cercetările sale în domeniul cancerului (la sfârşitul anilor 40), Reinhold Voll făcea cercetări în Germania asupra rezistenţei electrice şi a conductibilităţii electrice a meridianelor de acupunctură, cercetări care i-au permis să stabilească legături între modificările din meridiane şi anumite afecţiuni. Voll credea că conductibilitatea acestor meridiane creştea în cazul afecţiunilor inflamatorii, şi scădea în cazul afecţiunilor degenerative ale organelor. Unul dintre punctele slabe ale cercetărilor lui Voll era însă acela că el se concentra mai mult pe starea pacientului decât pe măsurarea efectivă a conductibilităţii. Şi totuşi datele asupra conductibilităţii publicate de Schimmel, colaborator al lui Voll, confirmau ipotezele acestuia din urmă (Tiller 1988).
95
În 1973 doi medici britanici angajaţi într-un sanatoru pentru tuberculoză, au putut arăta că în cazul pacienţilor cu afecţiuni hepatice (ciroză sau hepatite acute) conductibilitatea punctelor de acupunctură Le 8 şi Genunchi era de 18 ori mai mare decât la pacienţii care nu sufereau de probleme hepatice (Bergsmann & Wooley-Hart 1973). Desigur că un astfel de fenomen, evident, reproductibil şi verificabil, nu avea prea mare importanţă pentru biomedicină; pentru aceasta o afecţiune a ficatului este situată în ficat şi nu are nimic în comun cu... genunchiul. (Desigur o logică tipic mecanicistă având în vedere faptul că ficatul se află în frigider, iar genunchiul în pivniţă, nu? Două chestii total diferite, care nu aparţin aceluiaşi întreg. Logică mecanicist-alopată!) Medicina estică (asiatică), dimpotrivă, consideră că funcţionarea ficatului nu are de a face cu organul ficat aşa cum este el văzut de medicina vestică, şi că această funcţionare nu se limitează la o anumită parte a organismului uman. Funcţia FICAT este, din contră, prezentă în întregul organism şi deci poate fi terapiată (în cazul unei deficienţe sau boli) din diferite alte puncte ale organismului, care se pot afla la distanţe oarecare de locul unde este plasat în corp ficatul. Şi există foarte bune motive pentru a lua serios în considerare această concepţie, aşa cum vom vedea în curând. În 1985, Sullivan şi Colegii relatau faptul că punctele din acupunctură pentru plămâni prezentau la pacienţii cu afecţiuni pulmonare o capacitate de conductibilitate cu 30% mai redusă (fapte confirmate prin Torax-Röntgen). Alţi cercetători au găsit elementele de bază celulare ale acestor efecte (vezi rezumat la Brewitt 1996 şi 1999). Mai ales infecţiile virale, bacteriene sau cancerul aveau acţiune asupa echilibului de ioni şi de apă şi astfel asupra valorilor pH ale lichidului extracelular, fapt ce infuenţa la rândul său potenţialul membranei celulare şi deci şi conductibilitatea ţesutului. Într-un foarte detaliat studiu (Surowiec et al. 1987) s-a putut constata că modificarea conductibilităţii în ţesuturile tumorale era foarte puternic dependentă de frecvenţă. În cazul măsurătorilor directe s-a putut constata o conductibilitate de 6,0- până la 7,5- mai mare decât la ţesuturile normale (Smith et al. 1986). Iar atunci când ţesuturile degenerează, în stadiile avansate de cancer sau AIDS conductibilitatea electrică se înrăutăţeşte. Când Brewitt (în 1996) a verificat cu ajutorul metodelor statistice moderne valorile măsurate de Burr, a fost evident faptul că Burr avusese dreptate: modificările patogene pot fi, prin măsurarea conductibilităţii ţesuturilor, descoperite la timp, diagnozate timpuriu şi deci şi terapiate eficient. Conform datelor furnizate de Weiss et al (1994), potenţialele electrice măsurate la nivelul pielii pot fi folosite ca diagnoză diferenţială în cazul leziunilor la nivelul pieptului. Deoarece celulele tumorale cu proliferare şi transformare rapidă au un potenţial al membranei celulare mai scăzut decât cel al celulelor sănătoase, se ajunge la o serie de modificări electrice (Binggeli & Weinstein 1986). Acest lucru este valabil şi certificat atât în cancerul mamar (Marino et al.1986) cât şi în cancerul de colon (Davies et al. 1987, Goller et al. 1986). Potenţialul modificat al membranei se face simţit până la suprafaţă, pe pielea din imediata apropiere a zonei tumorale! Foarte detaliat a arătat Cone (1970) corelaţia dintre potenţalul membranelor celulare şi proliferarea celulară. În 1998, Cuzick împreună cu colegii săi (Cuzick et al. 1998) relatează asupra încercărilor clinice în care măsurarea potenţialului electric la nivelul pielii a fost folosită cu scop de prevenire şi depistare timpurie a cancerului mamar. Această metodă non-invazivă este importantă pentru stabilirea caracterului (benign sau malign) al nodulilor depistaţi în cadrul mamografiilor. Aceşti noduli sunt în marea lor majoritate benigni, dar în cazurile individuale calitatea lor poate fi certificată prin metode invazive. Căutările lui Burr de a descoperi un test non-invaziv pentru depistarea cancerului au dus aşadar la rezultate încununate de succes. 1.5 Concluzii la Capitolul 1 În timp ce controversele emoţionale şi dogmatice continuă, în cercetarea modernă se merge mai degrabă în direcţia clarificării şi fundamentării ştiinţifice a experienţelor şi constatărilor acumulate de terapeuţii energeticieni şi de pacienţii acestora, inclusiv în direcţia modului de vindecare care stă în relaţie cu religiozitatea. Prin aceasta vitalismul, atâta timp cât înţelegem prin acest termen o „forţă vitală” încă nedescoperită, nu poate fi exclus, la fel cum nu poate fi subestimat nici rolul Spiritului. Dar mai ales se descoperă mereu noi aspecte ale modului cum organismele vii produc câmpuri magnetice şi energetice şi cum aceste câmpuri sunt folosite de către organismele vii cu scop reparatoriu, de vindecare. Ideile şi teoriile lui Harold Sexton Burr au fost înţelepte, chiar dacă metodele sale nu au fost recunoscute la acea vreme, şi nici acceptate şi integrate în practica clinică. O altă confirmare a concepţiilor lui Burr prin noi cercetări ne-a parvenit din Roma. Acolo a fost efectuat un studiu asupra câmpurilor biomagnetice care se
96
formează în jurul capului, in cazurile de criză epileptică. În unele din aceste cazuri de crize epileptice, cauza provocatoare era o tumoare în creier. Iar aceste tumori nu au putut fi relevate nici prin encefalografii (EEG) şi nici prin tomografii computerizate (CT), ci numai prin înregistrări biomagnetice (Modena et al. 1982). În mod asemănător poate fi folosită magnetoencefalografia cu scopul de a îmbunătăţii harta funcţiilor creierului care este realizată cu ajutorul tomografiei cu rezonanţă magnetică (MRI) (Beisteiner et al. 1997). Pentru Burr legătura dintre biologie şi fizică nu constituia nimic misterios, de ne-priceput sau cu un caracter prea subtil. Formele energetice atât de temeinic studiate de fizicieni înconjoară şi pătrund în tot ceea ce este viu, şi o mare parte a unor astfel de forma energetice este produsă de însăşi organismele vii. Bioelectricitatea, spre exemplu, nu se deosebeşte în nici un fel faţă de alte feluri de electricitate, ci dimpotrivă, se supune aceloraşi legi fizice specifice electricităţii. Fenomenul câmpurilor bioenergetice a evoluat în timp de la o „aiureală” ştiinţifică la un obiect important şi în plină expansiune al cercetării biomedicale. În capitolele următoare nu numai că vom demonstra faptul că astfel de câmpuri pot fi înregistrate la o oarecare depărtare de corp (deci în afara organismului), dar vom vedea şi faptul că acuma oamenii de ştiinţă, cercetătorii, pot explica modalitatea de formare a acestor câmpuri, cum şi de ce anume aceste câmpuri sunt influenţate de modificările patologice (afecţiuni şi boli), din ce motive anume sistemele vii (organismele vii) reacţionează deosebit de sensibil la astfel de câmpuri, şi cum anume pot fi aceste câmpuri folosite cu scop terapeutic. Se conturează din ce în ce mai clar faptul că toate aceste noi informaţii sunt relevante pentru metodele clinice. Modul în care concepţiile şi perspectivele asupra acestui aspect al VIEŢII s-au modificat şi se modifică în continuare este o poveste de-a dreptul fascinantă. Iar documentarea acestei istorii constituie scopul acestei cărţi. (În original urmează o bibliografie compusă di 46 de titluri de lucrări, articole şi studii, pe care însă nu o mai repoduc aici. Însă pentru cei care aparţin grupării „Toma Necredinciosul” pot pune această listă de lucrări bibliografie la dispoziţie, precum şi cele care vor însoţi capitolele următoare. Ajunge o adresa de EMail şi numărul capitolului pentru care se doreşte lista bibliografică). 2.2 Schema de construcţie a unui SQUID: flüssige Helium=Heliu lichid; Einlaitungsspule=bobina de direcţionare; Aufnahmespulen=bobine de înregistrare (captare) Între timp magnetometrul SQUID, sau mai multe magnetometre SQUID legate în serie, sunt utilizate în toată lumea de către laboratoarele de cercetare medicală pentru cartografierea câmpurilor biomagnetice care se formează în corpul uman ca urmare a proceselor fiziologice. De asemenea o reţea de SQUID-uri globală este folosită pentru supravegherea fluctuaţiilor câmpului magnetic terestru, fluctuaţii ce pot apare de la un moment la altul în mod neprevizibil. Magnetocardiografia Prima utilizare biologică a unui SQUID a avut loc într-un spaţiu complect izolat (ecranat) de la Francis Bitter National Magnet Laboratory al Institutului de Tehnologie Massachusetts (MIT) din Cambridge, Massachusetts. Ecranarea ermetică a spaţiului respectiv era absolut necesară, deoarece aşa cum am mai spus, câmpul magnetic al inimii este de un milion de ori mai slab decât câmpul magnetic terestru, şi de o mie de ori mai slab decât diferitele câmpuri magnetice „de fundal” care apar într-o zonă populată, într-un oraş. Cu o claritate şi sensibilitate nemaiatinsă până atunci, Cohen şi Colegii (Cohen 1967, Cohen et al.1970) au înregistrat câmpgul magnetic al inimii. Lucrările şi studiile prezentate de Cohen au pus piatra de temelie a unui nou domeniu de diagnostic: Magnetocardiografia (MKG) 2.3 Fluxurile cerebrale şi magetismul La câţiva ani după de Einthoven a primit premiul Nobel pentru descoperirea fluxurilor (câmpurilor) inimii, Hans Berger a făcut cunoscut (1929) faptul că fluxuri electrice similare, dar de o intensitate mult mai mică, se răspândeau şi din creier, atunci când direct pe pielea capului erau fixaţi electrozi speciali. După mai multe îmbunătăţiri tehnologice, înregistrările (acuma denumite electroencefalograme) au devenit o tehnică standard de diagnostic în neurologie. Aceasta permite observarea activităţii funcţiilor creierului şi poate indica modificări patologice. 2.3 Electroencefalograma (EEG) unui creier uman. Sus vedeţi prima înregistrare făcută vreodată, prima EEG. În partea de jos vedeţi o înregistrare prin tehnica EEG a ritmului Alpha. În momentul în care ochii
97
sunt închişi (Augen geschlossen) undele Alpha devin mult mai puternice (după Adrian et al.1934). Cohen a constatat că înregistrările câmpului magnetic cerebral, făcute cu un SQUID, sunt foarte asemănătoare grafic cu cele ale câmpului electric al creierului (EEG). În 1972 Cohen a început şi efectuarea de măsurători cu SQUID a câmpurilor biomagnetice produse de creier. Astfel s-a putut constata că acest câmp magnetic al creierului este de câteva sute de ori mai slab decât cel al inimii. Aceasta a însemnat şi o serie de modificări ce au trebuit fi aduse aparaturii SQUID. Deoarece primele măsurători erau din punct de vedere tehnic dificile, cercetările s-au concentrat asupra undelor Alpha, care sunt cea mai puternică componentă a fluxului cerebral. (Asupra undelor Alpha vom reveni mai târziu, atunci când ne vom referi la posibilul rol pe care acestea îl joacă în pocesul de vindecare.) 2.4 Înregistrarea câmpului magnetic produs de creier, într-un spaţiu închis ecranat, cu un aparat SQUID care se află plasat la foarte mică distanţă de cap, fără însă a-l atinge. Îmbrăcămintea persoanei măsurate nu are voie să conţină materiale magnetice (fermuare metalice, cuie în încălţăminte, etc.). Astfel de spaţii complect ecranate sunt produse de Takenaka Corporation (http://www.takenaka.co.jp/takenaka_e/techno/19_sldrm.htm 2.4 Câmpuri puternice şi câmpuri slabe Atunci când Einthoven a relevat prima oară câmpul electric al inimii, datorită aparaturii existente la acea vreme, acest câmp apărea foarte slab şi de abea măsurabil. Între timp, mai ales datorită evoluţiilor tehnologice în domeniul construirii aparturii de măsurare cât mai sensibilă, ştim că acest câmp al inimii este cel mai puternic din întreg organismul. În comparaţie cu acest câmp, creierul are o emisie mult mai slabă. Aceste câmpuri sunt consecinţa activităţilor neurale, care auto-controlează funcţiile şi mişcările noastre, şi în consecinţă aceste câmpuri au acţiuni complexe. Atunci când vorbim de câmpuri puternice sau slabe facem referire la calitatea şi capacitatea aparatelor de măsură de a înregistra aceste câmpuri, şi nicidecum la însemnătatea biologică a acestor câmpuri analizate individual. Măsurarea câmpurilor biomagnetice ale inimii şi creierului a dus la o adevărată explozie în domeniul cercetării biomagnetismului. Aşa cum s-a putut certifica, aceste câmpuri biomagnetice relevă mai multe informaţii asupra proceselor ce se desfăşoară în organism decât măsurătorile valorilor electrice care se efectuează la nivelul pielii. (Important deci de ştiut că măsurătorile câmpurilor magnetice-magnetogramele - aduc informaţii mai exacte, mai complexe şi în consecinţă mai relevante asupra proceselor ce se desfăşoară în organism, şi deci şi ca factor de diagnostic în cazul unor boli, decât măsurătorile câmpurilor electrice la nivelul pielii, anume EKG şi EEG!) Spre exemplu câmpurile biomagnetice pot trece de Liquor cerebralis, de Dura mater (membrana care înconjoară creierul), de oasele craniene şi de pielea capului fără a suferi modificări, şi astfel pot fi înregistrate exact ca magnetoencefalograme (MEG). În cazul cîmpurilor magnetice putem spune că ţesuturile devin „transparente”. Comparativ cu aceasta, spre exemplu semnalele electrice cum sunt cele înregistrate de EEG (electroencefalograme) pot fi estompate şi „bruiate” de către ţesuturile craniene, şi asta într-un raportde circa 10.000 de ori mai mare decât în cazul câmpurilor magnetice! Consecinţa este că un EEG nu poate reda atât de exact activitatea cerebrală ca un MEG (Magnetoencefalogramă). O influenţă negativă a măsurătorilor efectuate în EEG o au şi interacţiunile complexe dintre pielea capului şi electrozii folosiţi pentru receptarea semnalului electric, interacţiune care, la fel ca în cazul bateriilor, crează proprii curenţi electrici. Deci MEG reproduce cu mult mai exact şi mai în detaliu procesele ce se desfăşoară în creier, respectiv poate realiza o localizare mult mai exactă a anumitor disfuncţionalităţi. Oamenii de ştiinţă au stabilit că există o echivalenţă biomagnetică pentru toate procedurile clasice de diagnostic electric. Spre exemplu ochiul acţionează ca o baterie şi produce pe retină, în prezenţa luminii, un câmp electric a cărui intensitate este dependentă de cantitatea de lumină şi care poate fi înregistrat ca Electroretinogramă. O Magnetoretinogramă este în mod corespunzător înregistrarea câmpului biomagnetic retinal în spaţiu din jurul capului! Câmpurile electrice pot fi produse prin contracţiile musculare, deci şi alţi muşchi din apropierea inimii produc astfel de câmpuri, iar activitatea lor este măsurată printr-o Electromiogramă. Corespunzător avem şi Magnetomiograme, deoarece fiecare muşchi al corpului produce în timpul unei contractări şi pulsuri magnetice: muşchii mari produc câmpuri magnetice mari, muşchii mici (cum ar fi de ex. muşchii ochiului) produc câmpuri mici (slabe). Ori acest lucru este desigur interesant pentru terapeuţii care practică terapia
98
prin mişcare. Aşa după cum deja ştim, la fiecare mişcare a unei părţi oarecare a corpului, „radiază” în organism şi în spaţiul imediat înconjurător o anumită „semnătură” biomagnetică (vezi Cap. 3). Instrumentele SQUID sunt între timp produse de mai mult de o duzină de firme, şi sunt frecvent folosite în laboratoarele de cercetări medicale în vederea măsurării cîmpurilor magentice, a căror existenţă medicina alopată o nega doar cu câteva decenii în urmă. Uneori sunt folosite mai multe SQUID pentru a se crea o interesantă imagine tridimensională a câmpurilor magnetice produse de un organism. 2.5 Efectele practice al măsurării câmpului magnetic cerebral Un exemplu din cercetările efectuate în ultima vreme asupra undelor magnetice ale creierului este acela al studiilor efectuate asupra muzicienilor care cântă la vioară sau la un alt instrument cu coarde (Elbert et al. 1995). Pentru a putea stăpâni perfect instrumentul, violoniştii au nevoie de mâini foarte îndemânatece şi de o mare capacitate de prelucrare cerebrală a informaţiilor senzoriale. Acest lucru este în mod deosebit valabil pentru mâna stangă (cu care se apasă corzile, deci cea care stabileşte acurateţea intonaţiei). Degetele mâinii drepte, cea care conduce arcuşul, nu sunt atât de solicitate precum cele ale mâinii stângi. Ipoteza de la care s-a plecat în efectuarea studiilor respective este aceea că după mulţi ani de studiu intensiv, regiunile din creier responsabile cu mişcare şi receptarea senzorială a degetelor mâinii stângi trebuie să fie mai mari (mai bine dezvoltate) decât la ceiolalţi oameni, care nu practică această profesie. Au fost studiate 6 persoane, 2 violonişti, 2 ghitarişti şi 2 violoncelişti, iar ca grup de control au fost alese alte 6 persoane care nu practicau muzica, deci care nu cântau la nici un instrument. Cu ajutorul unui SQUID cu detectori pe care îl puteţi vedea reprezentat schematic în Ilustraţia 2.5 cercetătorii au putut cartografia arealele de pe scoarţa creierului. Cercetările au arătat că arealele respective ale muzicienilor emiteau câmpuri magnetice evident mai puternice decât la ne-muzicieni. De asemenea s-a constatat o corelaţie între numărul de ani de studiu şi intensitatea acestor unde emise de arealele care erau răspunzătoare cu activitatea degetelor mâinii stângi. Numărul de celule nervoase care controlau senzorial şi motrice degetele respective era cu atât mai mare cu cât mai mulţi ani de studiu şi practică avea subiectul în cauză. Acesta este doar unul dintre multele studii care au fost efectuate, sau care se vor efectua cu siguranţă în viitor, şi care le vor permite oamenilor de ştiinţă că cartografieze „în direct”câmpurile biomagnetice ale corpului omenesc şi astfel să poată stabili corelaţiile dintre aceste biocâmpuri şi procesele fiziologice. 2.5 Neuromag-122 este un SQUAD ai cărui senzori sunt plasaţi pe cap. Un aparat similar a fost folosit de Elbert şi Colegii în 1995 pentru studiile sale asupra muzicienilor. Câmpurile biomagnetice ale inimii şi creierului nu sunt limitate la organele respective care le produc. Vorbim despre undele cerebrale ca şi cum acestea ar aparţine exclusiv creierului. Acest lucru nu este însă adevărat. Din toate organele corpului se răspândesc câmpuri în spaţiul înconjurător lor. Iar unul dintre cele mai importante canale pentru curgerea undelor electrice este sistemul sangvin. Astfel se poate presupune că şi „munca manuală” a mâinilor terapeutului prin câmpul biomagnetic din mâinile şi degetele lor interferează cu câmpurile biomagnetice ale pacientului. Altfel spus, toate formele de terapie prin atingere conţin cu mult mai mult decât doar o simplă presiune (apăsare) exercitată asupra pielii unei persoane. IPOTEZĂ Ar fi interesant de studiat dacă folosirea repetată a mâinilor care are loc în terapii cum ar fi masajul, rolfing, acupunctura, integrarea structurală, zonele reflexe ale picioarelor, Shiatsu, Qi Gong, etc. crează de asemenea câmpuri biomagnetice puternice în zonele corespunzătoare de pe scoarţa cerebrală la fel cum se întâmplă în cazul exerciţiilor îndelungate ale muzicienilor care îşi folosesc mâinile pentru a cânta la un instrument (vioară de exemplu). 2.6 Câmpurile biomagnetice şi Sinele Din cercetările efectuate în ultimele decenii se poate definitiv concluziona că: organismele vii sunt înconjurate de câmpuri biomagnetice câmpuri care în funcţie de procesele care se desfăşoară în organism suferă modificări de la un moment la altul şi că aceste modificări din câmpurile biomagnetice reflectă mult mai clar şi concludent ceea ce se petrece în organism decât procedurile de diagnostc clasice cum ar fi electrocardiograma sau electroencefalograma.
99
Nu trebuie însă să înţelegem greşit că aceste „câmpuri vitale” sunt exclusiv magnetice. În mod sigur mai sunt prezente şi alte feluri de „câmpuri” (vezi Capitolul 6). Biocâmpurile reproduc exact procesele care au loc în corp, iar acest lucru este astăzi o certitudine. Efectele Josephson,în baza cărora au fost create detectoarele SQUID, sunt de asemenea o certitudine, iar faptul că aceste efecte apar în organismele vii a fost o ipoteză enunţată cu mult timp înainte ca aceste detectoare să fie tehnic realizabile, şi tot cu mult timp înainte, medicina şcolastică şi-a bătut joc şi a ironizat aceste ipoteze. Iar astăzi se face că nu vede, nu ştie, nu are habar de aceste realităţi. Este oare posibil ca în corpul omenesc să existe un Sine magnetic? În orice caz, modalităţile în care biomagnetismul, terapia polarităţii şi metodele înrudite sunt utilizate astăzi le vom analiza în capitolele viitoare. Dar mai înainte de aceasta trebuie să ne aplecăm privirea asupra „energiilor” care circulă în organism. Ce circuite folosesc aceste energii şi de ce natură sunt acestea? Urmează o listă bibliografică ce cuprinde 24 de titluri şi studii cu directă referire la cele prezentate în acest capitol (necredicioşilor Toma le pot trimite prin E-Mail acestă listă, lucru valabil şi pentru viitoarele capitole.) Capitolul 3 – „Circuitele” corpului Din cele prezentate în Capitolul 1 asupra evoluţiei şi istoriei terapiilor energetice se poate înţelege de ce acestea deabea dacă au fost luate în considerare de către biomedicina din lumea vestică. Şi în zilele noastre această dispută păguboasă între mecanicişti şi vitalişti continuă. În Capitolul 2 am descris descoperirea câmpurilor biomagnetice prezente în şi în afara corpului. Am menţionat de asemenea şi legile fizice conform cărora „curgerea curentului electric” prin organism duce la crearea de câmpuri magnetice. Dorim în continuare să vedem unde „curg” aceşti curenţi şi cum sunt influenţaţi de diferitele dereglări sau boli. Vom vedea în cele ce urmează că întradevă în organismele vii există „circuite energetice”. Prin aceste „circuite” curge energia şi informaţia până în cele mai mici „unghere” ale corpului omenesc. Fluxurile energetice şi informaţionale pot fi influenţate de către energiile subtile din mediul înconjurător. Şi mai departe, aceste energii se modifică în cazul bolilor sau dereglărilor sistemice într-o manieră previzibilă. Descoperirile fundamentale care un pus bazele diferitelor forme de terapie energetică apar în multe şi diferite domenii de specialitate. Aceste constatări izolate nu permiteau însă, până nu de mult, crearea unei imagini generale, plauzibile şi plină de sens, a unei viziuni atotcuprinzătoare asupra bioenergiilor. Este meritul ştiinţei din ultimele decenii de a fi unit aceste constatări din diferite domenii de specialitzate într-o imagine unitară şi coerentă. Şi în acest sens un rol fundamental l-au jucat cele mai noi descoperiri asupra structurii şi funcţionării celulelor şi ţesuturilor. Căci aceste celule şi ţesuturi furnizează baza materială pentru curgerea fluxului de energie şi informaţie în întregul organism. 3.1 Electricitate şi electronică Este de la bun început necesar să facem o distincţie clară între bioelectricitate şi bioelectronică. Fenomenele bioelectrice au loc în măsură foarte mare în organism şi se bazează pe mişcarea ionilor încărcaţi electric (cum sunt cei de Natriu, Caliu, Clorid, Calciu şi Magneziu). Practic în toate cazurile electricitatea apare datorită marii polarităţi electrice din membrana celulară şi ca urmare a capacităţii acestor membrane de a se descărca (depolariza) şi reîncărca (repolarizare). Aceste procese oferă posibilitatea nervilor de a transmite impulsuri şi semnale dintr-o parte a organismului în alta. Unde de depolarizare-repolarizare se răspândesc şi în celulele ţesuturilor musculare şi duc la contracţii musculare. Marile câmpuri electrice şi magnetice care sunt înregistrate în inimă, creier, retină şi musculatură apar primar datorită faptului că în timpul exercitării funcţiilor fiziologice specifice în acestor organe se formează curenţi electrici. Un lucru poate mai puţin cunoscut este faptul că şi în cazul rănirilor se produc emisii de unde de depolarizare electrică (lente) care se transmit la nivelul pielii. Aceste aşa-numite „potenţiale de rănire” sunt un foarte important stimul pentru procesele reparatorii din ţesuturi. Fenomenele bioelectrice sunt permanent cercetate de oamenii de ştiinţă, printre care electrobiologii, fiziologii şi neurofiziologii. Faptul că între timp se ştiu multe lucruri în această direcţie se datorează uşurinţei cu care pot fi măsuraţi curenţii electrici. Spre deosebire de toate acestea bioelectronica este un domeniu de cercetare relativ nou. Acest domeniu are ca principal obiect de cercetare fluxurile (curgerea) unităţilor mult mai mici decât ionii încărcaţi electric, anume mai ales electronii, protonii şi particulele în care lipseşte un electron (aşa-numitele „găuri electronice” – foarte ineresant aici este faptul că radicalii liberi sunt astfel de molecule cărora le lipseşte un
100
electron, iar daunele pe care le aduc organismului aceşti radicali liberi sunt deja destul de bine cunoscute). Pentru a da aici un exemplu familiar: gândiţi-vă la aparatele electrice casnice, care sunt alimentate prin cablu. Cât de subtile sunt, în comparaţie cu acestea, procesele electronice care se desfăşoară de exemplu într-un televizor sau într-un computer. Mulţumită circuitelor integrate aceste aparate consumă mult mai puţină energie, în timp ce, cu mare viteză, rezolvă sarcini foarte complicate. Iar aceasta se datorează progreselor făcute în fizica corpurilor solide şi în electronică şi folosirii semiconductorilor. Dar să vedem acuma rafinatele ”circuite integrate” ale sistemelor vii. Să aruncăm mai întâi o privire asupra celulelor. 3.2 Structura celulară şi „matricea vie” Una dintre cele mai importante evoluţii în ştiinţa modernă este o mai bună înţelegere a structurii şi energiilor substratului material al corpului. Este substanţa vie care este atinsă şi influenţată în cadrul tuturor direcţiilor terapeutice. Pentru terapeuţii care lucrează cu propriile mâini, proprietăţile substanţei vii au efecte atât teoretice cât şi practice. Iar pentru a înţelege mai bine noile evoluţii în medicina energetică şi în diversele ei forme terapeutice, vom începe prin a prezenta noile cunoştinţe revoluţionare asupra celulelor. Doar cu puţine decenii în urmă se considera că celula este un fel de „pungă” umplută cu lichid molecular şi care este limitată de exterior printr-o membrană celulară. În Imaginea 3.1 vedem desenată schematic o celulă aşa cum încă se mai poate întâlni în multe cărţi. Celula se află plasată într-un material fibros, desemnat ca ţesut conjunctiv sau matrix extracelular, care conţine mari cantităţi dintr-o fascinantă enzimă: Colagen. În prezentarea schematică de mai jos se ăoate totuşi clar observa că interiorul celulei este practic gol. Astfel de reprezentări mai pot fi încă întâlnite prin cărţi, deşi ele omit unele dintre principalele caracteristici ale unei celule!
3.1 În stânga - a) vedem reprezentare (istoric perimată) unei celule: Bindegewebe oder extrazelluläre Matrix=ţesuturi conjunctive sau matrix extracelular; Zellmembran=membrana celulară; Kernhülle=învelişul nucleului; Zellkern=nucelul; Organellen=organele. De reţinut pentru moment este faptul că celula se află într-un ţesut conjunctiv sau matrice extracelulară, foarte bogate în Colagen. În dreapta – b) este descrisă calea enzimatică a glicolizei: 10 enzime glicolitice transformă glucoza în cadrul unui lanţ de reacţii, în piruvat. Motivul principal pentru care încă mai persistă această „imagine” a celulei, care încă mai apare şi astăzi în cărţi, este faptul că biochimiştii sunt unanim de acord şi ţin morţiş să considere VIAŢA ca o serie de reacţii chimice, care se desfăşoară în „supa” lichidului celular. Dacă luăm de exemplu glicoza, vedem astfel o „reacţie în lanţ” de 10 molecule de zahăr desfăcute în 10 enzime solubile (3.1b). Pe lîngă glicoză, mai sunt încă o întreagă suită de „căi biochimice” a căror desfăşurare este stabilită de biochimişti după ce o celulă este mai întâi zdrobită iar apoi centrifugată, pentru a se separa componentele solide şi solubile. Părţile solide sunt neglijate (date la o parte, ca şi când ele nu ar face parte din întregul celular), deoarece se consideră că acestea nu sunt importante.
101
(Comentariu Qui bono: De altminteri aceaşi metodă de „masacrare” a unei unităţii vii este practicată de decenii în cazul cercetării bacteriilor, microbilor, fungiilor, etc. etc. iar toate pozele frumos colorate luate cu microscopul electronic, care printre altele fie spus, nu produce decât poze alb-negru, nu ne prezintă altceva decât materie moartă, strivită, zdrobită, şi nicidecum materie vie în aspectul ei vital. Astfel de fotografii ale materiei vii pot fi luate cu un microscop cu câmp întunecat, dar din motive numai de ei ştiute, iar de noi doar „bănuite”, acest gen de microscop nu este folosit în cercetarea ştiinţifică. Poate de frică ca nu cumva să vedem ce.... nu vă convine, Domnilor?) Biochimiştii îşi imaginează VIAŢA cam în felul următor: într-un spaţiu, respectiv volum închis al celulei, particulele componente, enzimele, proteinele, aminoacizii, zaharul, etc. sunt înprăştiate aleator, adică la nimereală, şi plutesc în lichidul celular. Atunci când „întâmplător” se ciocnesc două molecule potrivite, ele pot interacţiona, adică pot declanşa sau opri diverse reacţii (legături) chimice. În acest mod este eliberată (chimic) energia, noi structuri vii sunt combinate împreună sau sunt separate, sunt descompuse şi eliminate toxinele şi sunt conduse toate activităţile vieţii celulare.(Aşa, ca din întâmplare, atunci când ocazional se ciocnesc vreo câteva molecule.... la un pahar de bere, nu?) În Imaginea 3.1c puteţi vedea reprezentat schematic acest concept aleatoric, plecând de la glicoză, cu cele 10 trepte ale ei. Cu ajutorul microscopului electronic s-a constatat mai demult că interiorul celule este destul de... gol. S-a considerat că în acest „spaţiu”particulele sunt în suspensie şi că tot aici au loc procesele metabolice. Deoarece din această imagine a „supei moleculare” din celule rezultă un întreg torent de informaţii şi posibilităţi clinice, s-a tras concluzia că după ce vor fi eliminate câteva probleme minore, vom avea la dispoziţie extraordinare posibilităţi terapeutice. Fiziologii au preluat modelul („sac umplut cu lichid”) structurii celulare şi au continuat decenii la rând plecând de la această premiză, considerând că substanţele trec prin peretele celular şi prin volumele (spaţiile) umplute cu lichid.
3.1c – În lichidul din interiorul ”sacului” celular plutesc, confor principiului „nimerelii întâmplătoar”, cele 10 enzime glicolitice, potenţiali parteneri de reacţie, până în momentul în care se iveşte oportunitatea ca ele să se ciocneacă în seria prestabilită de biochimişti. Deoarece există mai multe „copii” ale aceleiaşi enzime, probabilitatea ca ele să se „ciocnească” corect este destul de mare.Totuşi datorită mecanismelor de „întârziere” care sunt prezente în sistem, acest proces este în realitate unul destul de lent. Celula NU este un „sac” O dată cu descoperirea faptului că celula NU ESTE un „sac umplut cu lichid”, s-a modificat încet dar dramatic şi imaginea pe care o aveau biologii asupra celulei. Cu cât mai mult s-au apropiat biologii şi microscoapele de celule, cu atât mai multe structuri solide sunt găsite în acestea. Cu ajutorul unor metode perfecţionate de preparate a materialului de pe lamela microscopului, structura interioară a celulei a devenit mult mai recognoscibilă la microscopul electronic, adică exact acea parte a celulei pe care până nu de mult biologii o „aruncau la gunoi” considerând-o nefolositoare. (Comentariu Qui bono: Oare cum poţi pretinde că ŞTII atunci când jumătate din celulă o arunci, şi când jumătate din celulă consideri a fi nefolositoare? Şi în baza unor astfel de „cunoştinţe” malformate şi
102
incomplecte doreşte biologia medicală să ne facă să credem că este atotştiutoare? Daca jumate din celulă o arunci la gunoi, înseamnă că lucrezii cu teorii fictive, imaginare! Bun , dar atunci cu ce tupeu pretinzi medicinei non-alopate DOVEZI, când tu însuţi nu ai astfel de dovezi, datorită metodei primitive de analiză şi cercetare?) Acuma ştim deja că celulele sunt pline cu o reţea de tubuleţe (Tubuli), fibre şi „bare” (trabecule), care formează împreună un citoschelet sau ”substanţă citoplasmatică primară” (Matrix), structură în care rămâne mult prea puţin loc pentru supa în care moleculele se ciocnesc haotic, aşa, ca din întâmplare. Pe deasupra practic de abea dacă există apă celulară liberă în celulă, în care să poată să se mişte, să plutească ceva, şi mai ales să se dizolve enzimele! Căci practic întreaga „apă” celulară este într-o manieră specifică legată de structura (scheletul) celulei. (Vezi Cope 1967, Corongiu & Clementi 1981, Ling 1992, Damadian 1971) Multe enzime, despre care până nu demult se credea că se „plimbă” liber prin citoplasmă, sunt în realitate legate la nucleul şi structura celulei. (Oschman 1984, Ingber 1993) vezi şi Ilustraţia 3.2 Desigur că sunt legături şi structuri foarte delicate. Tocmai şi de aceea enzimele şi alte proteine pot fi uşor desprinse din structură, prin tehnici biochimice de omogenizare. Chiar dacă „biochimia solubilităţii” a fost instructivă, totuşi ea nu era nimic altceva decât un artefact. În majoritatea manualelor de biochimie metabolismul este foarte puternic simplificat ca fiind o suită liniară de paşi, procese, fără a se menţiona însă că chimia vieţii se desfăşoară în principal într-un cadru structural sau în starea de corp solid.
3.2 Matricea vie (Matrix): celula cu legăturile ei structurale. Biologia celulară modernă a recunoscut faptul că interiorul celulei este practic plin cu fibre, tubuli şi reţele, care formează împreună citoscheletul sau substanţa fundamentală citoplasmatică. Şi nucleul celulei conţine un Matrix, care constituie cadrul şi scheletul pentru materialul genetic. Elementele de legătură sunt integrinele, care se ramifică şi trec prin membrana celulară, întinzându-se până ân Matrixul extracelular. Întregul sistem este desemnat ca fiind Matrixul viu (Matricea vie). (DNS=ADN; Kernhülle=Membrana nucleului; extrazelulläre Matrix=Matrix extracelular). Continuum-ul De îndată ce citoscheletul a devenit un îndrăgit obiect de studiu şi cercetare, s-a constatat că în fapt matrucea celulară era în legătură, prin membrana celulară, cu ţesutul conjunctiv sau cu Matrix-ul extracelular. A fost descoperită o întreagă clasă de proteine de legătură transmembranică sau de „Integrine”. Între timp este recunoscut faptul că matrixul citoplasmatic este în acelaşi fel în legătură şi cu nucleul celular (membrana nucelului, matrixul şi genele). Pentru teoria noastră aceste descoperiri sunt deosebit de importante. Înseamnă că între mediul încojurător al celulei, interiorul celulei şi materialul genetic din nucleul celulei nu există delimitări atât de severe sau de netrecut, cum se credea până nu demult. Înseamnă că terapeuţii nu ating pur şi simplu doar pielea pacientului, ci interconexează prin energia mâinilor lor cu neîntreruptul ţesut, de-a lungul şi de-a latul organismului, şi deci şi cu matrixul celular, mergând până la materialul genetic. Şi întradevăr pielea a fost
103
unul dintre primele ţesuturi la care s-a putut certifica această continuitate, continuum-ul (Ellison & Garrod 1984) Vezi Imaginea 3.3 Întregul sistem interconectat a fost denumit „citoschelet-ţesut conjunctiv” (Oschman 1994) sau „matricetensegrity a ţesuturilor” (Pienta & Coffey) (vezi Capitolul 4), sau pur şi simplu ca Matrix-ul viu. Un cunoscut text despre acupunctură vorbeşte chiar despre „ţesuturi fără ţesător”. (Kaptchuk 1983). Matrix-ul viu este o reţea continuuă şi dinamică, un Network supra-molecular care se întinde până în cele mai mici unghiuri şi colţuri ale corpului: un Matrix-nucelu într-o Matrix-celulă într-un Matrix-ţesut conjunctiv. În esenţă, prin atingerea unui corp uman este „atins” întregul sistem-reţea, în care practic toate moleculele sunt legate între ele în corp, formând o plasă, un Network complex şi indisolubil. În Matrixul viu nu există o unitate primară, nu există un aspect central şi nici o parte componentă care să fi fost „prima” sau care să fie mai importantă decât celelalte. Proprietăţile întregii reţele depind de activitatea tuturor părţilor componente. Iar printr-o acţiune asupra unei părţi a acestei reţele, sunt influenţate toate celelalte părţi. Această imagine a structurilor corpului viu este deosebit de importantă. Căci conform acestei imagini se cristalizează şi terapiile energetice cu succesele lor; din acestă imagine rezultă intenţiile specifice (scopurile terapiei). Modele de activitate specifice electrice şi magnetice se formează în sistemul nervos al terapeuţilor, care se transmit prin şi din corpul terapeutului în corpul pacientului. (Asupra acestei teme vom reveni în Capitolele 8 şi 15).
3.3 Continuum-ul epidermal-dermal al pielii (Ellison & Garrod 1984) descrie legăturile epidermal-dermale cu toate componentele lor. Celulele învecinate din epidermă sunt legate între ele prin Desmozomi şi ancorate prin Hemidesmozomi în ţesuturile conjunctive ale Dermei. De-a curmezişul peste acest ancorări se întind tonofilamente care formează un Matrix fibros permeabil, care uneşte toate celulele epidermei. Prin fibrilele-acoră matrixul celular este în legătură cu ţesutul conjunctiv. Iar ţesuturile conjunctive ale pielii constituie un sistem integral şi unitar care se întinde peste tot corpul. În mod similar sunt şi citoscheletele tuturor celorlalte celule ale corpului conectate cu ţesuturile conjunctive (după Ellison & Garrod 1984) 3.4 (a, b, c şi d) Exemple de circuite cristaline în organismele vii; a) fosfolipide-membrana celulară; b) ţesut conjunctiv (Bindegewebe) şi Colagen; c)clorofila din plantele verzi; d) teaca mielinică a nervilor (Fawcett 1994)
104
3.5 (e, f şi g) e) muşchi, cu myosin şi Aktin; f) terminaţiile nervoase din piele (Stäbche=bare şi Zapfen=împletituri); g) microtubuli, microfilamente şi alte părţi componente din citoscheletul celolelor nervoase dar şi al altor tipuri de celule. În mod concret în ilustraţie sunt reprezentate filamentele (cilii) din organele de simţ cum este nasul sau urechea. Şi fiziologilor le este cunoscut acest lucru şi au cercetat formarea electricităţii în oase (schelet). La fiecare pas, oasele din picioare şi din alte părţi ale corpului sunt „presate” împreună, iar ca urmare se formează un anume câmp electric caracteristic. Dar efectul piezoelectric nu se limitează doar la oase. Practic în oricare ţesut al corpului, prin comprimare şi întindere, apar câmpuri electrice (Oschman 1981). Dar pentru aceste câmpuri electrice, efectul piezoelectric este doar în parte răspunzător. O altă sursă ce contribuie la formarea acestor câmpuri sunt „potenţialele de curent (flux)”. În ce raport stau aceste două „surse” la baza producerii câmpurilor electrice, este un lucru care se află încă în faza de cercetare (de ex. MacGianitie 1995). În Imaginea 3.5 sunt ambele fenomene prezentate prin comparaţie.
3.6 Prin mişcare se pot produce câmpuri electrice în două feluri: deasupra vedem efectul piezoelectric (electricitatea de elasticitate) care se obţine prin deformarea unei structuri cristaline (Mechanische Kraft=forţă mecanică; Strukturelle Deformierung=deformare structurală, cu polarizare plus-minus deasupra si dedesubtul elementului comprimat; efect piezoelectric). Dedesubt vedem potenţialele de curent (de curgere) care apar între încărcăturile mobile şi cele fixe din ţesuturi. Astfel de potenţiale de curent apar atât în circuitul sangvin cât şi prin mişcarea corpului, în lichidul extracelular. Potenţialele de curent (flux, curegere) şi cele piezoelectrice se pot complecta sau anula reciproc (Bassett 1978) Cel mai important aspect este acela că minuscule pulsaţii electrice apar atunci când oasele sau cartilagiile sunt comprimate, când tendoanele sund întinse, sau când piele de pe o articulaţi este comprimată sau se destinde în cazul mişcării articulaţiei respective. Aceste oscilaţii arată cu exactitate, prin armoniile lor (frecvenţe măsurabile), ce forţe anume acţionează asupra ţesutului respectiv. Cu alte cuvinte, ele conţin informaţii exacte asupra mişcărilor care tocmai se desfăşoară. Aceste informaţii sunt transmise electric şi electronic prin Matrixul viu şi joacă un important rol în controlul asupra Formei.
105
Controlul structurii corpului Însemnătatea terapeutică şi fiziologică a proprietăţilor piezoelectrice şi a altor forme electronice ale ţesuturilor constă în aceea că astfel ni se oferă un suport pentru o mai bună înţelegere a felului în care corpul se adaptează cel mai bine la necesităţi (Oschman 1989). Este deja de mult timp recunoscut faptul că oasele, scheletul şi elementele de legătură ale acestuia îşi de-tensionează singur tensiunile acumulate prin mişcare. Din punct de vedere biochimic acest fenomen este denumit „regenerare metabolică”, un proces pe care deja Schoenheimer şi colegii lui l-au descoperit cu mai mult de jumătate de secol înainte (Schoenheimer 1942, Ratner 1979). Faptul că în timpul mişcării se formează câmpuri electrice care furnizează informaţii care controlează şi cooordonează activitatea celulelor „generative” este un lucru general acceptat (Bassett 1971, Bassett et ak.1964). Celulele „generative” sunt osteoblastele, mioblastele, celulele perivasculare, fibroblastele şi alte „celule stem”, care formează sau resorb colagenul şi prin aceasta pot astfel modela cartilagiile, încât acestea să se poată adapta la necesităţile corpului. Acest proces regulatoriu, sau de comandă-control este deja menţionat de Wolff (1892, citat în Bassett 1968): „ La forma dată a oaselor (sau a altui ţesut conjunctiv) elementele de Colagen (cartilagiile în general) se orientează în direcţia presiunii funcţionale, iar în creşterea (mărirea) sau descreşterea (micşorarea) lor se reflectă intensitatea şi calitatea presiunii funcţionale.” Aceste concepte sunt de cel mai mare interes pentru terapeuţii activi în terapiile de mişcare, energie sau pentru cei care lucrează cu mâinile (terapia prin atingere). Căci în baza acestor concepte se justifică şi capătă sens modificările ce au loc permanent în structura corpului, felul în care indivizii îşi folosesc corpul, sub acţiunea forţei gravitaţionale, felul în care ei reacţionează în cazul unor răniri sau obiceiurile pe care şi le stabilesc în ţinuta corpului. (detaliat vom vorbi despre toate acestea în Capitolul 11). 3.7 Proprietăţile Matrixului viu În baza informaţiilor prezentate până acum începe treptat să se formeze o imagine a sistemelor energetice din corpul omenesc. În acest continuum al Matrixului viu intră toate ţesuturile conjunctive şi toate citoscheletele din ortganism. Proprietăţile lor pot fi astfel rezumate: Toate sistemele mari ale corpului – cum ar fi sistemul sangvin/circulator, sistemul nervos, tractul digestiv, diferitele organe şi glande – sunt învelite într-un material care reprezintă doar o parte a unei structuri conjunctive ( Matrix) continuue. Ţesuturile conjunctive formează un continuum mecanic care se întinde în tot corpul, până în interiorul celulelor Ţesuturile conjunctive stabilesc forma exterioară a corpului precum şi arhitectura fiecărei părţi separat Fiecare mişcare a corpului sau a unei părţi (fie chiar şi mici) a acestuia apare ca urmare a unor tensiuni sau forţe, care sunt conduse (transmise) mai departe structurii Matrix a ţesuturilor conjunctive Fiecare tensiune, fiecare compresie (apăsare), fiecare mişcare produce semnale bioelectrice în structura cristalină a ţesutului conjunctiv în care se reflectă exact aceste tensiuni, compresii sau mişcări Structura Matrix a ţesuturilor conjunctive este o reţea de comunicaţii formată din semiconductori (cristalele lichide), care intermediază semnale bioelectrice între absolut toate părţile componente ale corpului. 3.8 Circuite electrice şi meridiane Faptul că în corpul omenesc (şi nu numai, ci practiv în toată lumea VIE) există circuite electrice, nu este un lucru general acceptat, şi acest fapt are un anume motiv: fenomenele descoperite de medicina „alternativă” sunt greu tangibile. (Comentaru Qui bono: Dr. Oschman este foarte delicat în această afirmaţie. În realitate acceptarea acestor realitaţi ar duce la complecta restructurare, chiar anulare a principiilor fundamentale ale medicinei alopate, respectiv aducerea în faliment a indrustriei farmaceutice! Deci mai degrabă aceste fenomene sunt greu... palpabile din punct de vedere financiar!) Circuitele electronice pot fi astfel formate/modelate, încât ele să îndeplinească anumite sarcini. Lucru ce ar fi perfect posibil la nivelul tehnologic actual. Faptul că VIAŢA a probat de foarte mult timp toate tricurile şi combinaţiile electronicii quantice şi faptul că acestă electronică quantică este folosită în şi de către VIAŢĂ, este însă un lucru care rareori este înţeles (ori nu se poate, ori mai degrabă nu se vrea a fi înţeles). În capitolul următor (4) ne vom ocupa de descoperirile proprietăţilor electronice ale materiei vii. Informaţii asupra bioelectronicii deţinem deja de mult timp, fără ca acest lucru să obţină şi acceptarea şi/sau recunoaşterea generală. În Imaginea 3-6 vedeţi reprodus un circuit integrat desenat pe corpul unei salamandre, animalul preferat al cercetătorilor din domeniul regenerativ. Acest desen a fost folosit ca Logo
106
al unei conferinţe ştiinţifice asupra „Mecanismelor controlului creşterii şi utilitatea lor clinică”, conferinţă ce a avut loc în 1979 la Upstate Medical Center al State University of New York.
3.6 Logo-ul Conferinţei mai sus amintite Calea către o nouă medicină "Un doctor ce prescrie tratamente identice pentru doi indivizi si se asteapta la rezultate identice, poate fi corect clasificat drept un pericol social." - Lin Yutang. Deşi sistemul de sănătate are nevoie stringendă de reforme atât în prezent cât şi mai ales în viitor, totuşi aceste reforme sunt blocate în Consiliile şi Comisiile care sunt în fapt conduse de interese ce au mai puţină legătură cu SĂNĂTATEA populaţiei. Singurele măsuri care se iau sunt acelea de a stoarce şi epuiza cât mai mult bietul cetăţean, în timp ce „prestările de servicii” ale membrilor activi ai sistemului de sănătate (medici de familie, spitale, clinici universitare, etc) scad permanent în calitate! Tocmai de aceea numărul persoanelor bolnave cronic creşte continuu, la fel ca şi costurile (doar că acestea deja în proporţie geometrică). Este evident şi imperios necesar a se modifica fundamental ceva. Dar cine să o facă? Politicienii? Ei sunt susţinuţi şi finanţaţi de către concernele farma, şi în consecinţă dansează cum li se cântă! Medicii? Ei au alte probleme pe cap. Unii trebuie să-şi plătească datoriile la bănci pentru aparatura şi cabinetele proprii, alţii trebuie să-şi consume cumva grămada de bani prin Maledive sau Canare. Cât despre concernele farma... cred că nu este cazul să ne facem vreo speranţă. Un vechi proverb chinezesc spune că: „Medicii excepţionali preîntâmpină bolile; medicii mediocrii vindecă o boală care nu este înca activă; iar medicii neînsemnaţi vindecă o boală care este deja prezentă.” Domnilor medici alopat-şcolastici, în care dintre cele trei categorii vă consideraţi Domniile-Voastre incluşi? Tocmai în aceste vremuri, la o populaţie de circa 1,3 miliarde de locuitori, cât are în prezent China, înţelegerea profundă a proverbului de mai sus are o însemnătate deosebită. Căci o ţară cu o populaţie atât de numeroasă nu îşi poate permite sub nici o formă şi mai ales în nici un caz nu poate finanţa un sistem de sănătate ca cel american sau german. Astfel că în China lumea merge la medic atunci când este sănătoasă, pentru a afla ce trebuie să facă pe viitor, pentru a-şi păstra această stare de sănătate. Chiar şi astăzi există în China medici care consulta bolnavul gratuit, dar care îşi primeşte onorarul atunci când pacientul său rămâne în continuare sănătos. În timpul lui Confucius lucrurile stăteau la fel: medicul era platit atâta timp cât te „ţinea” sănătos. Dacă te îmbolnăveai, nu primea un ban şi trebuia să te consulte şi trateze gratuit. Îndeobşte însă era concediat înainte
107
de a se ajunge aici. Dar nu numai asta. Şi ordinea procedurilor terapeutice este complect diferită acolo faţă de ţările europene sau nord-americane. Primul pas terapeutic este schimbarea nutriţiei, urmată de modificarea felului de viaţă dusă de bolnav. De abea după aceasta se administrează medicamente, iar abea în ultimul rând sunt aplicate procedurile teraputice complexe. Cunoştinţe de bază în privinţa alimentaţiei, bolilor uşoare (cum ar fi răcelile sau deranjamentele digestive) precum şi a măsurilor de menţinere a sănătăţii cum este de exemplu gimnastica, Tai Chi, Qi Gong, masajul şi meditaţia, modalităţile prin care se pot evita bolile care provin în principal dintr-un mod defectuos de viaţă, toate acestea se învaţă în China încă din grădiniţă şi şcoala primară. Iar mai târziu acest „stil de viaţă sănătoasă” este practicat în familie şi la serviciu. De asemenea, în China mai există încă aşa-numiţii „medici desculţi”, în sensul asemănător întrucâtva terapeuţilor europeni, care sunt în stare să recunoască la timp o boală, să ofere primul ajutor şi să aducă pacientului clarificările necesare, precum şi să-l îndrepte către un specialist. Prin această formă de medicină este posibil ca în China, în ciuda numărului enorm de mare de locuitori, numărul bolnavilor cronici (diabet, afecţiuni cardio-circulatorii, reumatism şi artrită, şi nu în ultimul rând cancer) să fie în scădere. Deoarece afecţiunile sunt în marea lor majoritate recunoscute la timp, în stadiile incipiente, succesele terapeutice sunt foarte multe iar cronicizările pot fi de regulă evitate. Este adevărat că în ultimul timp, datorită puternicii industrializări, a poluării mediului inconjurător ce rezultă din aceasta, a felului modern-orăşenesc de viaţă, apar multe boli ale „bunăstării” în China, dar „per total” acest sistem medical rămâne evident în avantaj faţă de medicina alopart-şcolastică eurpeană şi nord-americană. China a învăţat, desigur şi datorită lungii ei istorii medicale tradiţionale, să investească în sănătate, şi nu în boală, aşa cum facem din păcate noi. În Europa din păcate prevenţiunea este criticată cu miopul argument că aceasta nu ar face altceva decât să crească şi mai mult costurile sistemului medical. Poate că în prima fază acest lucru se va şi întâmpla, dar pe termen lung, prevenţia va fi rentabilă şi va recupera investiţia iniţială. Astfel afecţiunile care sunt datorate unui stil de viaţă greşit se vor împuţina simţitor, nu se vor croniciza într-o măsură foarte mare (ca acum) şi nu vor necesita costuri terapeutice uriaşe. Bolile de bătrâneţe dinspre sfârşitul vieţii vor necesita mult mai puţine costuri în comparaţie cu suferinţele şi terapiile costisitoare necesare unui organism încă relativ tânăr, dar subminat şi îmbătrânit prematur printr-un stil de viaţă nesănătos. Doar că de pe urma unui astfel de sistem, cu eventual mai puţini bolnavi şi mai putine afecţiuni cronice, nu va caştiga nici corpul medicilor alopaţi, şi nici industria farmaceutică. Spre exemplu, costurile actuale din sistemului de sănătate german s-au mărit de circa 50 de ori faţă de cele din 1950, astfel că la ora actuală în Germania circa un sfert din produsul social se duce în Sănătate (sau mai exact spus, se duce în buzunarele concernelor farma şi a elitei medicale). Şi totuşi, în ciuda acestor uriaşe fonduri financiare, în Germania nu se constată o îmbunătăţire a sănătăţii populaţiei, şi nici un succes în terapierea bolilor cum ar fi cancerul, reumatismul, diabetul, alergiile şi afecţiunile cardio-vasculare. Iar cauza se află atât în interiorul cât şi în exteriorul ştiinţei medicale. Un sistem de sănătate materialist Sau mai bine am spune un sistem de „BOALĂ” materialist. Căci „BOALA” se află în interiorul sistemului. În fapt nu putem spune că în ţara noastra avem un sistem de sănătate, un Minister al Sănătăţii, ci un sistem de boală. Ministerul Sănătăţii este în fapt un Administrator de boli. Marile concerne realizează profituri uriaşe cu boala, nicidecum cu sănătatea. Ele au din punct de vedere economic şi financiar o putere atât de mare (chiar nepermis de mare), încât le este foarte uşor să manipuleze politicul şi mass-media cum doresc şi cum le dictează interesele. Iar această stare de lucruri este favoriză de faptul că societatea nostră a pierdut imaginea INTEGRALĂ asupra sănătăţii şi bolii. Atât medicii cât şi pacienţii îl văd pe OM prin prizma mecanicist-newtoniană şi concepţia alopată iniţiată şi finanţată în principal de medicina americana, franceză şi germană de la începutul secolului XX. Medicina şcolastică nu poate răspune la vechea întrebare, cum se face că dintr-o grămadă de molecule apare un întreg viu şi plin de sens: OMUL. Astfel bolile sunt concepute ca entităţi independente de om. Microbi, bacterii, virusuri care îl atacă pe bietul cetăţean din toate părţile, şi care are scăpare doar în braţele „drăgăstoase” ale medicului alopat şi concernului farma. Cu boala ca şi stare naturală a omului nu se mai acopă aproape nimeni. Iar dacă îndrăzneşte vreunul, este făcut de râs şi considerat nebun. În ultima vreme aşa-zisa Medicină alternativă” cu voia Dumneavoastră în rândurile de mai jos denumită
108
MEDICINA INTEGRALĂ, se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare. De ce oare? Ce îi nemulţimeşte pe pacienţi, pe oamenii obişnuiţi, la medicina şcolastică? Ce îi determină pe aceştia, în ciuda progreselor tehnice „răsunătoare” ale medicinei şcolastic-alopate, să ia calea terapeutului naturist? A medicinei integrale? De-a lungul istoriei evoluţiei medicinei, dar mai ales în ultimiii 200 de ani, OMUL a fost din ce în ce mai mult împins în rândurile din spate, în prim plan fiind adusă BOALA. Medicina a devenit din ce în ce mai tehnocratică. Medicii alopaţi se ocupă astăzi mai mult de birocraţie decât de pacient (lăsând aici la o parte grije pentru propriul buzunar). Medicina alopată încearcă să catalogheze toate simptomele, să descopere tot mai multe boli noi şi să clasifice toate simptomele existente şi inexistente. Pacientul este redus la un număr statistic iar toate „valorile” corpului uman sunt dependente de analizele de laborator, atâta cât pot fi ele corecte sau valabile. În vechime era terapiat OMUL acuma este terapiată BOALA. Astăzi, în afara medicinei „acute” (de urgenţă şi intervenţie în cazul accidentelor), toate celelalte „ramuri medicale” s-au specializat pe suprimarea medicamentoasă a simptomelor. Ori prin aceasta alopatul nu poate vindeca, ci doar, cu ajutorul mijloacelor fizice şi chimice, poate aduce mai mult sau mai puţin sub control una sau alta dintre funcţiile organismului uman. Medicii se specializează atât de strict şi de îngust încât practic unui medic alopat nu îi mai este posibil să aibe o imagine de ansamblu a persoanei care stă în faţa sa, a celui denumit în mod ciudat PACIENT. (Oare pacientul nu este tot un OM? Este altceva?). Bolile şi dereglările întregului organism nu mai interesează pe nimeni în medicina şcolastică astăzi. Organele sunt „tratate” separat, ca şi cum ceasornicarul ar demonta un ceas şi i-ar schimba o rotiţă. Dacă aşa ceva înţelege medicina şcolastic-alopată prin „vindecare”, atunci nici nu este de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni aleg calea medicinei naturiste, integrale. Şi aceasta deoarece 80% dintre toate bolile au ca punct de pornire o nutriţie deficicitară sau o problemă de poluare a mediului înconjurător, aici incluzând desigur şi poluarea psihică, stressul. Ori în toate aceste cazuri vindecarea nu este posibilă decât luând în considerare ÎNTREGUL sistem. Pe deasupra, din ce în ce mai mulţi oameni resimt lipsa laturii empatice a medicinei şcolastice moderne. Medicina alopată înalt tehnologizată a pierdut de mult timp legătura cu OMUL. Iar acesta, ca şi pacient, resimte această pierdere din ce în ce mai puternic. Ori în medicina natruistă, tocmai acest aspect este complect răsturnat, este total diferit. Medicina naturisă utilizează mult mai puţine aparaturi şi tehnologii, are în vedere o anamneză foarte exactă şi un permanent contac cu OMUL, nu cu BOALA. Unul dintre cele mai importante capitole ale unei consultaţii efectuate de un medic naturist este discuţia cu OMUL din faţa sa. Bătălia pentru DEFINIŢIA OMULUI Pentru a putea înţelege BOALA, trebuie mai întâi să răspundem la întrebarea hotărâtoare: ce este de fapt OMUL? Este OMUL un amestec haotic de reacţii chimice care se supun legilor mecaniciste, sau este el un un sistem informaţional înalt-energetic, ultrasenzitiv, flexibil, regulativ, adaptabil şi educabil. Prin modul în care se răspunde acestei întrebări se crează o dispută ce durează din antichitate şi până în ziua de astăzi. Din nefericire, după părerea mea, Aristotel a caştigat în defavoarea lui Platon, mecaniciştii au caştigat în defavoarea vitaliştilor. Astăzi mecaniciştii sunt cei care ţin în mână frâiele sistemului oficial de sănătate, sau mai bine zis sunt astăzi „administratorii bolilor”. OMUL = Biosistem deschis Astăzi se uită că OMUL, din momentul procreării sale, este un sistem biologic deschis, dinamic, în continuă modificare. Laureatul cu Premiul Nobel Prigogine (1977) ne arată că toate sistemele sunt în principiu sisteme deschise care comunică în ele şi între ele în permanenţă prin materie, informaţie şi energie. La fel ca şi acum 1.000, 5.000 sau 50.000 de ani, OMUL trăieşte într-un spaţiu dat între cer şi pământ în care el trebuie să se „ordoneze”, dacă vrea să trăiască în pace, armonie şi sănătate. Mentalitatea asiatică subliniază în permanenţă acest important principiu de viaţă. Până în zilele noastre acest mod de gândire duce la o profundă înţelegere a stării de sănătate şi la principii fundamentele de prevenţie. Atât în antichitate cât şi la populaţii care trăiesc liber în natură, medicina a fost întotdeauna legată direct de filozofie (deci de sistemul de gândire). Din nefericire populaţiile europene şi nord-americane au anulat acest sistem sănătate-filozofie, înlocuindu-l cu un altul mult mai păgubos, anume sănătate-economie de piaţă. De aici şi starea catastrofală a sănătăţii acestor populaţii, de aici şi incapacitatea medicinei şcolastice (dominante la aceste populaţii) de a rezolva bolile cronice serioase. Heraclit, Alkmaion din Croton, Galen, Paracelsus şi chiar şi Goethe au fost
109
permanent adepţii fundamentării filozofice a sistemului de sănătate. Din păcate de-a lungul secolelor, foarte multe dintre preceptele de gândire vechi au fost înlocuite cu rentabilitatea şi profitul meseriei de medic şi al concernului chimico-farmaceutic. Ştiinţa de acum nu mai este capabilă să conlucreze cu religia, filozofia, istoria şi tradiţia etică şi estetică, astfel încât în loc să aducă foloase OMULUI (şi ne referem aici nu numai la medicină), îi aduce acestuia mai degrabă prejudicii. Totul trebuieşte interpretat în relaţie cu întregul, integral. Ori integral nu se poate gândi doar analizând o valoare de laborator sau alta, referitoare la o funcţie sau un organ luat izolat, ca şi cum acesta ar exista singur, într-un borcan, şi nu ca parte componentă a unei structuri complexe. Doar că în cadrul unui sistem de gândire integral, o serie de domenii de cercetare, cum ar fi de exemplu tehnologia genetică, ar fi complect anulate, ca urmare a limitărilor, deficienţelor de sensibilitate sau datorită eticii şi riscului social. Miopia medicinei şcolastic-alopate La ora actuală medicina şcolastic-alopată se limitează la a cerceta, prescrie şi utiliza”mijloace” CONTRA, şi nu PENTRU ceva. Aceasta face ca simptomele să fie doar atenuate, de multe ori „acunse”, dar nu duce nicidecum la anularea cauzei unei perturbări a sănătăţii OMULUI. Nemaivorbind despre efectele adverse însoţitoare, care deseori provoacă noi şi suplimentare daune. Şi astfel se şi explică de ce, în ciuda faptului că se investeşte din ce în ce mai mult în sistemul de sănătate, numărul afecţiunilor cronice şi al persoanelor afectate de boli cronice este în permanentă creştere. Medicul alopat aduce sub control anumite funcţii (sau funcţionări) deficitare ale organismului cu ajutorul mijloacelor chimice sau fizice (intervenţii invazive mecanice). Doar că acest mod de acţiune împiedică capacităţile autoregulatorii proprii ale corpului de a-şi îndeplini rolul de vindecare (autovindecare), iar acest lucru duce pe termen lung la apariţia bolilor cronice. Tocmai şi de aceea singurele domenii medicale întradevăr valoroase şi demne de laudă sunt medicina de intervenţie (urgenţă, accidente), chirurgia (parţial şi atâta timp cât nu este folosită ca metodă de câştig financiar) şi igiena. Şi aceasta deoarece ele sunt la ora actuală singurele ramuri medicale, care în loc să împovăreze forţele de autoapărare ale organismului, le susţin şi uşurează activitatea, prevenind în acelaşi timp un eventual pericol. Când este un om SĂNĂTOS? „Un om este sănătos atunci când psihicul, ţesuturile şi digestia sunt în echilibru, iar sufletul şi spiritul său se găsesc permanent în stare de fericire interioară”. Astfel definea starea de sănătate chirurgul Sushruta, care a trăit cu 600 de ani înainte de Christos. Iar puţinele sale cuvinte sunt valabile şi astăzi. Astăzi se mai defineşte această stare şi prin termenul de „sănătate pozitivă”, ceea ce extinde definiţia sănătăţii şi asupra fericirii şi bucuriei din viaţă de toate zilele. Sănătatea este şi o chestiune de concepţie şi responsabilitate, în care mijloacele medicale nu trebuie să constituie altceva decât o susţinere a capacităţii proprii corpului de a se vindeca singur. Modalitatea în care o societate priveşte sau defineşte SĂNĂTATEA este o problemă legată direct de felul cum această societate priveşte şi concepe lumea. În baza acestor concepte asupra lumii (universului înconjurător) îşi formează oamenii conceptul personale asupra sănătăţii, asupra naturii, copiilor şi oamenilor în vârstă. Atunci când într-o societate conceptul de sănătate este pus pe aceste baze, membrii societăţii respective îşi vor face serioase griji asupra lor şi a modului în care îşi menţin sănătatea. Dar ce este BOALA? BOALA este un cumul de simptome, care trebuiesc percepute şi înţelese ca efortul organismului de a se autovindeca. OMUL sănătos este în permanenţă într-o stare de echilibru şi armonie. Astfel simptomele sunt semnele efortului organismului de a-şi recăpăta echilibrul şi armonia, de a se autovindeca, mai mult decât pot fi considerate semne de BOALĂ. Lipsa semnelor evidente de boală nu trebuie să ducă la concluzia automată că organismul nu se apără împotriva vreunei boli, ci indică faptul că sistemele de regulare, respectiv mai ales sistemul imunitar, sunt intacte şi îşi desfăşoară corect şi permanent misiunea de menţinere în echilibru a organismului. Trebuie să începem să lucrăm noi cu noi înşine Contrar modului de gândire mecanicist, încarnat deja şi în mentalitatea medicinei şcolastic-alopate, totul este în permanentă interconexiune, toate sunt în permanentă legătură şi relaţie, atât în mare cât şi în mic (macro- şi microcosmos). Toţi oamenii se nasc într-o stare de echilibru, atât cu mediul înconjurător cât şi între organele şi sistemele care formează corpul omenesc. Începutul real al unei boli nu este momentul în care „ne doare ceva”, deci în care anumite simptome devin
110
manifeste, ci momentul în care între organele şi sistemele corpului apare un dezechilibru. Dezechilibru faţă de legile naturii, deoarece omul nu mai respectă ritmul natural al vieţii, dar şi datorită poluării mediului înconjurător sau al unei alimentaţii defectuoase, preponderent industriale (preparate ale industriei alimentare) sau al unui dezechilibru psihic, în zilele noastre îndeobşte denumit stress. Medicina integrală (naturistă) îl vede pe om ca întreg, nedespărţind sufletul şi spiritul de trup. Ea ia în considerare legăturile cu mediul înconjurător, situaţiile sociale şi fazele vieţii (vârstei). Sufletul şi trupul sunt un singur tot, la fel cum apa şi gheaţa sunt acelaşi lucru dar în diferite forma de agregare. Din ce în ce mai des se relevă şi se constată că nu există un trup bolnav decât atunci când sufletul este bolnav. OMUL şi VIAŢA sunt un proces dinamic permanent, care nu se opreşte nici măcar în momentul morţii. OMUL nu moare cu inima cu care s-a născut, la fel cum şi toate celelalte organe se reînnoiesc pe parcursul vieţii de mai multe ori. Această minutată forţă a naturii ne permite ca în anumite condiţii să îmbătrânim, şi dacă acest proces nu ar fi posibil, atunci foarte mulţi oameni ar avea o viaţă foarte scurtă datorită nutriţiei deficiente, stilului de viaţă deficitar, stressului, poluării sau altor influenţe externe. Doar şi această realitate ne dovedeşte suficient de clar că ştiinţele naturii, mai ale biologia şi medicina, au dus la „ad absurdum” conceptul mecanicist al OMULUI văzut ca o MAŞINĂ. Deoarece întregul este cu mult mai mult decât suma părţilor sale componente. Starea de SĂNĂTATE nu poate fi atinsă doar prin modificări în anumite domenii ale medicinii, prin cercetări, descoperiri senzaţionale (oare nu ne-am săturat încă de atâtea descoperiri anunţate cu surle şi trompete, care nu au adus cu ele nici o rezolvare a vreunei afecţiuni cronice majore, daca ne-am gândi doar la cancer?) sau noi medicamente de sinteză chimică, prin imunizări şi campanii de vaccinare, prin tehnologii şi terapii din ce în ce mai sofisticate şi mai costisitoare.... Starea de SĂNĂTATE poate fi atinsă doar atunci când întreaga societate, mediul înconjurător, condiţiile de viaţă, muncă şi locuit vor conlucra, respectiv vor fi luate în considerare atunci când se vorbeşte despre un sistem de sănătate eficient. Trebuie să înţelegem că sănătatea, nepoualrea, pacea, dreptatea, etica, religia, filozofia, munca, habitatul, toate acestea la un loc înseamnă VIAŢĂ, că ele nu pot fi separate şi despărţite unele de altele. Doar atunci vom fi capabili să gândim şi acţionăm integral. Iar una dintre cele mai importante chei ale unui sistem de sănătate viabil este educaţia copiilor, care constituie fundamentul unei viitoare vieţi sănătoase, lipsite de boli cronice şi suferinţe. Una dintre principalele cauze ale problemelor noastre de sănătate este felul noastru de a trăi, de a ne duce viaţa. Am pierdul terenul solid şi stabil de sub picioare şi alergăm nebuneşte printr-o lume creată „sintetic”, care nu are „substanţă şi valoare nutritivă”. Şi nu are nici un rost în esenţă să ne plângem de politicieni, căci ei nu sunt nimic altceva decât oglina societăţii pe care ne-am dorit-o şi creat-o singuri. (Un Gigi Becali, un Dan Diaconescu, un Traian Basescu sau Dinu Patriciu spre exemplu, nu ar exista fără dorinţa noastră de a-i avea, dorinţă care i-a creat după chipul şi asemănarea noastră.) Trebuie să ne devină foarte clar faptul că de abea atunci când ne vom schimba mai întâi noi înşine, când vom schimba CONŞTIENTUL nostru, de abea atunci se va schimba şi politicul şi socialul, ca oglindire a CONŞTIENTULUI nostru colectiv. Nu are nici un sens să „sperăm” că politicienii vor restructura şi îmbunătăţii viaţa noastra doar aşa, pentru că sunt ei băieţi buni şi responsabil, pentru că ne duc nouă grija. Politicianul este fundamental şi primar o persoană care se „hrăneşte” din şi cu conflictul de interese! Iar acesta (conflictul de interese) nu are alt scop mai important decât a împiedica luarea de decizii în favoarea cetăţeanului obişnuit. Deoarece pentru a ajunge politician ai nevoie de susţinere financiară, iar cei care pot oferi o astfel de susţinere nu o fac cu scopul de a-i merge cetăţeanului obişnuit mai bine, ci de a le merge lor înşişi mai bine, tocmai în detrimentul şi pe socoteala cetăţeanului obişnuit, a societăţii, a sistemului de educaţie sau de sănătate. Ori doar atunci când marea majoritate a cetăţenilor obişnuiţi îşi vor dori altceva, vor dispare Becalii, Diaconeştii, Băseştii sau Patricienii. Reformele necesare Trebuie să fim foarte conştienţi că însăşi şi cele mai mici modificări în sistemul actual de sănătate vor declanşa o reacţie isterică din partea medicinei şcolastic-alopate, a corpului profesoral universitar,a concernelor farmaceutice şi deci implicit a politicienilor care sunt subvenţionaţi de către acestea. Una dintre primele măsuri ar fi punerea la dispoziţia cetăţenilor a posibilităţii de a decide între medicina alopată şi medicina integrală. Ori Casele de sănătate din practic toate ţările fac tot posibilul pentru a nu lua în catalogul lor de „servicii” şi deci a nu plăti pentru nici o altă metodă terapeutică în afara celor şcolastice oficiale. Desigur, pentru aceasta ar fi imperios necesar ca terapeuţii naturişti să fie recunoscuţi, să fie instruiţi şi
111
şcoliţi conform cunoştinţelor actuale, să fie acreditaţi cu dreptul de practică la fel ca şi medicii alopaţi. De abea atunci vor dispare toţi acei care se folosesc de medicina naturistă doar pentru „a face bani”, toţi acei şarlatani care se pretind terapeuţi naturişti. De ce oare credeţi că medicina şcolastică împiedică recunoaşterea calităţii de medic naturist? Pentru că astfel se lasă uşa deschisă multora care nu au în gând nimic altceva decât căpătuiala. Iar acest adevăr pune o armă de discreditare foarte eficace în mâna medicinei şcolastice. Ce se poate face? Spre exemplu 2-3 ani toţi, dar chair toţi cetăţenii de până la 50 de ani să refuze plata asigurărilor sociale. Acest mijloc de presiune financiară ar determina în ultimă instanţă atât politicul cât şi industrialul să restuctureze sistemul. Punctul de greutate al medicinei şcolastice ar trebui să se mute de la „anularea simptomelor” la celălalt pol, prevenirea lor. De ce credeţi că medicina şcolastică nu doreşte această restructurare? Pentru că atunci medicii alopaţi nu ar mai avea destui bolnavi la dispoziţie pentru a realiza câştigurin grase, şi pentru că încasările concernelor farma care vând medicamente bolnavilor, şi nu oamenilor sănătoşi, ar scădea atât de drastic încât ar da faliment. Ce se poate face? Refuzaţi 2-3 ani orice medicament de sinteză chimică, în afara cazurilor foarte grave sau a durerilor de nesuportat. Refuzaţi toate formele de terapie care nu au decât foarte mici şanse de reuşită (ceea ce practic este cazul cu aproape toate terapiile afecţiunilor cronice). Da, ştiu, fiecare speră că se va face bine, fiecăruia îi este frică de moarte. Dar oare a scăpat cineva de ea? Dacă cetăţeanul simplu s-ar informa suficient de amplu înainte de a începe o terapie dubioasă, dar extrem de profitabilă pentru medicul alopat şi concernul farma, aceste terapii nu se vor mai putea finanţa şi menţine în viaţă, astfel că după câţiva ani ele ar dispărea complect. Înţelegeţi, pentru numele lui Dumnezeu, că toate acestea există tocmai pentru că ei induc şi speculează FRICA noastră. Cu timpul spitalele şi clinicile vor trebui să cuprindă în componenţa personalului lor pe lângă medici alopaţi şi naturişti, şi psihologi, nutriţionişti, specialişiti în medicina asiatăcă, fitoterapeuţi, energeticieni, etc. Doar toţi împreună, în armonie şi conlucrare, vor putea găsi calea corectă şi eficientă pentru a reda sănătatea unui pacient. Desigur, va fi foarte greu de realizat aceast deziderat. Aici aş vrea să le transmit un cuvânt medicilor alopaţi. Şi anume, ce ar fi dacă, atunci când ei înşişi sau rudele lor apropiate sunt bolnave, să folosească exclusiv doar metodele medicinei şcolastic-alopate? Ce ar fi dacă atunci când alopatul este bolnav de cancer nu s-ar mai prezenta „tăcut” la uşa medicului naturist? De ce oare medicii alopaţi refuză pentru ei înşişi terapiile standard, spre exemplu în cazul cancerului, şi apelează la metodele medicinei integrale, pe care au injurat-o şi scuipat-o toată viaţa? Ştiţi ceva, domnilor medici alopaţi? Asta este o chestiune de conştiinţă. Fiecare o are aşa cum o are, mai curată sau mai jegoasă. Asta este. Dar schimbarea trebuie să vă implice şi pe Domniile Voastre. Poate că în primul rând pe Domniile Voatre. O altă soluţie ar fi crearea unui catalog procentual de plată a asigurării de sănătate în funcţie de modul de viaţă al asiguratului. Fumătorii ar trebui să plătească mai mult decât nefumătorii, alcoolicii mai mult decât cei cu „măsură”. Persoanele care practică forme uşoare şi medii de sport să plătească mai puţin decât cei sedentari şi inactivi. Există o serie de alţi paramatri care pot fi luaţi în considerare în acest sens. Deoarece propriul mod de viaţă poate constitui un balast financiar mai mare sau mai mic asupra întregii societăţi şi a sănătăţii acesteia. Toate modificările structurale nu vor fi realizate prin legi, dispoziţii sau forţă, ci prin oameni care au curajul să deschidă gura şi să spună ce gândesc. Noi cu toţii suntem chemaţi să realizăm ceva împreună, un sistem de sănătate bazat pe etică, compasiune, iubire şi înţelepciune, şi în care tehnica să joace un rol de AJUTOR şi nu de FUNDAMENT. Iar pentru aceasta trebuie în primul rând să ne eliberăm din închisoarea DOGMATISMULUI, să dărâmăm zidurile care am permis până acuma să fie ridicate (de către persoane interesate financiar)între noi şi natură. De abea atunci vom putea începe să clădim un sistem medical bazat pe „iubirea aproapelui nostru”. Merită, căci nu este vorba de a face ceva pentru alţii. Este vorba de NOI ÎNŞINE. Privire istorică asupra medicinei integrale Ce se înţelege de fapt prin „medicina alternativă”? In fapt este ceva paradoxal aici, atunci când termenul „alternativ” este folosit în legătură cu medicina naturistă sau integrală. Dacă luăm acest termen în sensul sensul lui direct şi firesc, el nu poate fi în nici un caz folosit în legătura cu medicina naturistă, ci mai degrabă cu cea alopată! Căci ceva poate fi alternativ doar atunci când avem deja „altceva” mai vechi, mai de dinainte. Ori este un fapt incontestabil că medicina naturistă a existat cu sute şi mii de ani înaintea medicinei alopate. Deci, la momentul apariţiei acesteia din urmă, tocmai ea era o... alternativă la medicina tradiţională,
112
naturistă, veche de când lumea. Medicina alopată s-a străduit şi în foarte mare parte a şi reuşit să impună acest termen medicinei naturiste, cu scopul evident de a o minimaliza, denigra. Dar haideţi să fim obiectivi şi corecţi, măcar din punct de vedere istoric, Domnilor! Tocmai Dumneavoastră, Domnilor medici alopaţi, practicaţi o medicină alternativă! Fie că vă place, fie că nu. Tocmai de aceea aşa cum am mai spus, eu voi folosi termenul generic de medicină integrală. Căci dacă voi folosi cel de „alternativă” vă voi da poate satisfacţie, şi în orice caz nu voi fi corect din punct de vedere obiectiv-istoric. Medicina alopată a început să dea din coate şi să se înghesuie „în faţă” acum circa 200 de ani. Încă din secolul XIX în Europa au început să existe două curente opuse în domeniul medical. Unul este cel care a devenit astăzi medicina şcolastic-alopată, celălat este medicina integrală cu ale ei relaţii către natură, spirit şi corp, sănătate şi boală, cu preocupările pentru relaţia pacient-medic şi cu „economia vindecării”, elemente despre care vom vorbi mai pe larg în cele ce urmează. Treptat diferenţele şi părerile dintre cele două curente medicale au devenit, chiar de atunci din secolul XIX, ireconciliabile. Cunoscutul medic, cercetător şi politician în domeniul sănătăţii, Johann Albert Heinrich Reimarus (1729-1814) critica la vremea sa faptul că medicina a devenit o „breaslă monopolistă”. În 1925 s-a impus termenul de „criză a medicinei”, mai ales datorită lui Erwin Lieks (1878-1935). Acesta critica tehnicizarea accentuată a medicinei, specializarea exagerată precum şi „ştiinţifizarea” artei vindecării. În centrul criticii sale stătea imaginea ştiinţifică asupra naturii pe care o impunea medicina alopată, care ducea la o lipsire de „suflet” a medicinei şi la o utilizare frauduloasă a metodelor tehnologice şi ştiinţifice în practica medicală. Alţi proeminenţi critici ai noului drum pe care se străduia să marşeze medicina nouă, alopată şi alternativă în acelaşi timp, au fost August Bier, Bernhard Ascher, Georg Honigmann, Paul Diepgen, Ferdinand Sauerbruch precum şi Ludolf von Krehl. Toţi aceştia cereau în esenţă ca medicina să fie mai mult decât o „ştiinţă a naturii”. Evoluţiile şi noile descoperiri din fizică, chimie, psihologie şi alte domenii ale ştiinţelor naturii au dus la o nouă concepţie asupra BOLII, care susţinea că fiecare afecţiune are un început local, şi o localizarea anatomică în organism. Astfel „imaginea” medicală s-a îngustat simţitor, s-a concentrat exclusiv asupra „organului bolnav” iar unitatea corp-suflet-spirit nu a mai beneficiat de nici o atenţie. În acest fel, celelalte sisteme de vindecare nu au mai fost preluate în „noua paradigmă medicală”, fiind marginalizate. În paralel cu aceasta, în a doua jumătate a seolului XIX s-au dezvoltat o serie de curente naturiste, reprezentate de Ferdinand Christian Oertel (1765-1850), Vincenz Priessnitz (17991851), Johann Heinrich Rausse (18051848). Aceştia considerau natura ca fiind „bună”, recomandând viaţa simplă în mijlocul naturii şi utilizarea mijloacelor naturale pentru vindecarea bolilor. O dată cu Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1810-1850) drumurile alopaţiei şi homeaopatiei (acuma, nou concepută de către Hahnemannn) par a se despărţi definitiv. Acesta credea (şi astăzi ştim că avea dreptate) că a descoperit un nou principiu de vindecare. În 1790, el a concentrat acest principiu în cuvintele „similia similibus curentur”. După descoperirea acestui principiu, Hahnemann a terapiat numai conform acestui principiu natural. Hahnemann a folosit public pentru prima oara termenul de „Homeopatie” în 1810. Tocmai ca reacţie la principiile homeopatiei, adversarii lui Hahnemann au introdus termenul de „ALOPATIE”, care iniţial avea sensul de NE-HOMEOPATIC. Aşa că oricum am lua-o, Domnilor medici, ceea ce astazi se practică sub denumirea de alopţie, este o MEDICINĂ ALTERNATIVĂ. Alternativă la homeopatie. Şi asta definitiv şi irevocabil. Aici aş dori să fac o mică paranteză de actualitate: de curand într-un număr din Iulie 2010, revista germană „Der Spiegel” a publicat un articol de fond isteric îndreptat contra homeopatiei. Ceea ce totuşi recunoaşte revista germană este faptul că numărul persoanelor care apelează la homeopatie este în continuuă creştere. Ceea ce desigur că deranjază medicina şcolastic-alopată. Ori „Der Spiegel” s-a dovedit a fi, cel puţin în ultimii 40-50 de ani, un obedient slujitor al medicinei şcolastice, de la care primeşte substanţiale comenzi pentru articole laudativ-omagiale adresate medicinei şcolastice. Acuma, totul este în regula şi fiecare are dreptul să-şi aleagă calea terapeutică pe care o găseşte mai potrivită pentru el. Doar că în articolul respectiv se afirmă cum că homeopatia nu vindecă nimic. În regula, dar ce vindecă alopatia? Tot nimic! Nici cancerul, nici AIDS, nici afectiunile cronice, nici măcar cele infecţioase. Nemai vorbind de faptul că efectele adverse provocate de medicamentele chimice duc la apariţia
113
unor noi afecţiuni, inexistente înainte de iniţierea terapiei alopate. Deci, în fond, chiar dacă homeopatia nu este bună la nimic, nu văd nici o diferenţă, căci nici alopaţia nu este bună la nimic. Dar să evenim la treburile noastre. Hahnemann, deşi era medic, s-a ocupat intensiv şi cu chimia şi de asemenea cu farmacologia. Un impuls important a primit, în cercetările sale, de la medicul englez William Cullen, care a descris utilizarea chininei, arătând că dacă o persoană sănătoasă ia chinină, organismul reacţionează „ca şi cum ar avea malarie” deci prin puseuri de febră alternate cu frisoane. Hahnemann a început să experimenteze cu o serie de substanţe, şi astfel în timp s-au creat cei trei piloni de bază ai homeopatiei: - legea asemănării (similitudinii); - verificarea preparatelor pe persoane sănătoase; - potenţarea; Deci homeopatia vindecă prin similar. Dacă un produs crează anumite simptome la un subiect sănătos, înseamnă că el va elimina aceleaşi simptome la o persoană bolnavă. Cu cât potenţa unui preparat este mai mare, cu atât mai mic este dozajul şi mai rară administrarea. Şi invers, desigur. Homeopatul desfăşoară o anamneză complexă împreună cu pacientul, şi în funcţie de concluziile acesteia stabilete substanţa, potenţa şi administrarea. Sora mai mică a homeopatiei este spagyrica. Deşi este mai veche decât homeopatia, este încă destul de puţin cunoscută. Şi în cazul spagyricii sunt folosite substanţe din natură, care sunt complex prelucrate. Începuturile ei datează încă din Evul Mediu, Paracelsus (1493-1541) fiind unul dintre cei care s-a îndeletncit frecvent cu aceasta. Spagyrica poate fi definită ca arta „legării şi dezlegării, despărţirii şi reunirii.” Conform concepţiei spagyricii, fiecare ubstanţă conţine un principiu bun şi curat, şi unul opus acestuia. Pentru a putea folosi o substanţă cu scop curativ, este necesar a se despărţi Bunul e Rău, Curatul de Impur, Spiritul de Materie şi Curativul de Otravă. Astfel diferite substanţe sunt supuse unei game largi de proceduri, cum ar fi distilarea, fermentarea, arderea (folosirea cenuşei), extracţia şi filtrarea. Prin acestea se păstrează Bunul şi se elimină Răul, nefolositorul sau chiar otrăvitorul. Substanţele astfel obţinute se pot folosi izolat sau în combinaţii, uneori folosindu-se chiar şi potenţarea. Conform părerii spagyricienilor, aceste preparate acţionează nu numai asupra trupului, dar şi asupra sufletului şi spiritului. Apa a fost folosită ca elelment terapeutic încă din antichitate. În perioada modernă, reprezentaţii cei mai de seamă ai terpiei cu şi prin apă au fost Ferdinand Christian Oertel (1765-1850), Vinczenz Priessnitz (17991851), Dr. Johann Siegmund Hahn (1696-1773) precum şi, probabil cel mai celebru cel puţin în spaţiul nord-european, preotul Sebastian Kneipp (1821-1897). Interesant este faptul că Sebastian Kneipp, tânăr student la teologie fiind, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, care-i atinsese deja ambii plămâni. Întâmplător a descoperit o mică cărticică în care se vorbea despre cura (terapia) cu apă. Astfel că tânărul Kneipp, grav bolnav de tuberculoză, s-a vindecat complect făcând băi în apa îngheţată a Dunării. Deci, Domnilor? Alte curente terapeutice naturiste au fost spre exemplu, terapiile cu aer şi lumină, cu nămoluri, cu argilă, etc. Într-o altă direcţie, şi anume cea a nutriţiei, au fost de asemenea dezvoltate o serie de concepte terapeutice. Unul dintre importanţii reprezentanţi ai terapiei nutriţionise a fost spre exemplu medicul Fuhrmann Johannes Schroth (1798-1856). De asemenea aici mai trebuie menţionat medicul elveţian Max Oskar Bircher-Benner (1867-1939), de la care ne-au rămas celebrele Bircher Müsli, adică fulgii de cereale. Un domeniu special, separat, îl constituie fitoterapia. Aceasta este în mod sigur cea mai veche formă de vindecare, cea mai veche medicină, tot atât de veche precum umanitatea însăşi. Prima şi poate cea mai cunoscută reprezentantă a fitoperapiei (cel puţin daca ne referim la izvoarele sistematice scrise care au ajuns până la noi) este călugăriţa şi mai târziu stareţa Hildegard von Bingen (1098-1179). De la ea ni s-au păstrat „Physica“ (studiul naturii) precum şi „Causae et Curae“ (arta vindecării). În prezent sunt cunoscute peste 1.800 de reţete (unde se foloseau mai ales plante şi minerale) care ne-au parvenit direct de la Hildegard von Bingen. Franz Anton Mesmer (1734-1815) era foarte preocupat şi se interesa de legătura dintre OM şi UNIVERS. După efectuarea studiilor de teologie, filozofie şi medicină, a redactat o lucrare de doctorat care purta titlul „Despreinfluenţa planetelor“. Conform concepţiei lui Mesmer, OMUL este compus din aceeaşi substanţă ca şi UNIVERSUL şi în consecinţă se supune influenţelor cosmice. El considera că fiinţele vii, Pământul şi corpurile cereşti sunt în permanentă legătură printr-un flux de natură fizică. Astăzi ştim că el avea dreptate, conform fizicii quantice. Desigur că terminologia folosită de Mesmer la vremea sa nu mai corespunde cunoştinţelor noastre de astăzi, dar conceptul în sine este din punctul de
114
vedere al fizicii quantice absolut corect. Mesmer desemna acest flux de legătură ca fiind un „magnetism“, din care fiecare om deţine o anumită cantitate (unii mai mult alţii mai puţin) şi care poate fi transmisă de la o persoană la alta. Conform părerii lui Mesmer, starea de boală apărea datorită unul flux insuficient sau unei inegale distribuţii a acestui flux. Foarte multe dintre conceptele moderne folosesc în esenţă aceaşi idee, doar că „fluxul“ lui Mesmer a devenit energie, biofoton sau a primit o altă denumire. Este interesant faptul că multe dintre concepţiile vechi îşi găsesc astăzi confirmarea mai ales datorită fizicii quantice. Din păcate medicina şcolastic-alopată nici nu vrea să audă de fizica quantică. Iar acest lucru nu poate duce decât la o şi mai accelerată prăbuşire a întregului eşafodaj alopat. Ulterior, vindecători cum ar fi de exemplu Bruno Gröning (1906-1959), au folosit magnetismul în sensul mesmerian, spre exemplu cu bile făcute din staniol, încărcate magnetic, pe care la punea în palma bolnavilor. Şi astăzi adepţii lui Bruno Gröning sunt răspândiţi pe tot globul, întâlnindu-se periodic pentru a crea „curente, fluxuri magnetice”. Îndeosebi în Anglia există o veche tradiţie a vindecătorilor spirituali, dar din păcate există şi mulţi şarlatani care fac mult rău acestor concepte terapeutice. Dar să nu uităm că şi în medicina alopată există o grămadă de medici incapabili, interesaţi doar de câştigul material. Anumite trăsături negative ale speciei umane nu se limitează doar la medicina integrală sau la cea alopată. Din păcate! O altă metodă terapeutică destul de bine cunoscută este terapia cu propiul sânge. De asemenea de o largă popularitate se bucură terapia după Eduard Bach, medic englez (1886-1936). Acesta a fost ani de zile medic într-un spital şi a fost de asemenea activ în cercetarea bacteriologică. S-a ocupat îndeosebi cu studierea florei intestinale şi astfel a descoperit faptul că în funcţie de anumite stări sufleteşti (sentimente) flora intestinală a respectivelor persoane suferea modificări semnificative. Plecând de la această idee, a dezvoltat o tehnică de „vaccinare” bazată pe proceduri homeopatice, tehnică ce s-a dovedit eficientă şi care se mai bucură încă de o largă popularitate. Interesant este aici faptul că aceste preparate după Bach sunt foarte eficiente şi în vindecarea animalelor, nu numai a oamenilor. O altă tehnică terapeutică este cea cu minerale, dezvoltată de doctorul Wilhelm Heinrich Schüssler (18211898). În anul1874 doctorul Schüssler a publicat broşura „O terapie simplificată, bazată pe histologie şi patologia celulară”, în care relata că el terapia doar cu 12 substanţe anorganice. Schüssler a constatat că cenuşa rezultată din arderea materialului organic prezenta o compoziţie care era prezentă şi în celulele vii. El a fost foarte puternic influenţat în cercetările sale de către Rudolf Virchow (1821-1905). Metoda lui Schüssler se aseamănă cu homeopatia, folosind de asemenea principiul potenţării. Prin aceasta sărurile cu care lucra Schüssler ajungea pe o treaptă energetică mai înaltă şi erau mult mai predispuse reacţiilor. Terapia neurală a fost descoperită de Dr. Ferdinand Huneke în 1925, absolut din întâmplare. El i-a injectat surorii sale un preparat antireumatic care conţinea suplimentar şi Procain. Doar că din greşeală în loc să facă injecţia în musculatură, a făctu-o într-o venă. După injecţie au dispărut complect durerile cronice de cap de care suferea sora lui Huneke. Din acest moment Ferdinand împreună cu fratele său Walter au început să experimenteze cu Procain. Astăzi se presupune că anestezicele locale acţionează pozitiv asupra potenţialului membranelor nervoase şi astfel este activată capacitatea de autovindecare. Osteopatia a fost dezvoltată în principal de către doctorul american Andrew Taylor Still (1828-1917), care a plecat de la motto-ul „Viaţa este mişcare”. Astfel acesta a dezvoltat o serie de proceduri terapeutice manuale cu care se încearcă eliminarea blocajelor energetice in organism precum şi susţinerea capacităţilor de autovindecare ale organismului. Ideea de la care a plecat Still era aceea că în organism există o permanentă mişcare de curgere şi transfer: circuitul sangvin şi cel limfatic, umorile corporale, respiraţia ritmică precum şi mişcare articulaţiilor, musculaturii şi ţesuturilor de legătură. Aceste mişcări libere pot fi perturbate de diferiţi factori cum ar fi cicatricele, rănile sau mişcările greşite, ceea ce poate duce la diferite afecţiuni, pornind de la durerile de cap şi ajungând până la afecţiunile digestive. Osteopatul acţionează prin masaje delicate în încercarea sa de a dizolva blocadele apărute în organism. În USA osteopatia este începând încă din anii 60 o disciplină academică, similară studiului medicinei alopate. Medicina tradiţională chineză Am lăsat intenţional la urmă medicina tradiţională asiatică, reprezentată mai ales prin medicina tradiţională chineză (TCM) şi Ayurveda, medicina tradiţională indiană. Aceasta deoarece medicina asiatică are la bază un mod relativ diferit de abordare a raportului sănătate-boală. Medicina tradiţională chineză are o vechime documentată de mai bine de 4000 de ani. Cercetatorii chinezi dezvoltă si astăzi, mai departe, formulele tradiţionale, pe care le complectează cu noi cercetări şi descoperiri.
115
Datorită noilor metode de cercetare şi tehnologiei moderne, medicina traditională chineză (pe viitor in acest text TCM) este astăzi mai evoluată şi prezintă rezultate mai bune decât medicina şcolastic-alopată. Foarte multe studii comparate arată că pacienţii trataţi după metodele TCM beneficiază de o prelungire a duratei de viaţă de cel putin 2 ori mai mare in cazul cancerelor, decât cei trataţi prin chemoterapii. Nemai vorbind de efectele secundare, care sunt substanţial mai reduse in cazul TCM. TCM pleacă de la cu totul alte principii de bază in tratatrea şi vindecarea bolilor, in comparaţie cu medicina şcolastică. În timp ce în aceasta din urma o boala este cauzata de un „invadator” extern (bacteri, microb, virus, ciupercă, parazit, etc.) pe care trebuieşte să-l distrugem cu ajutorul unor chimicale sau tehnici medicale, în TCM se urmăreşte restabilirea echilibrului dintre Yin şi Yang, dintre pozitiv şi negativ, dintre masculin şi feminin, etc. Şi aici înca o data trebuieşte subliniat că Yin, “negativul”, spre deosebire de mentalitatea europeana, nu este ceva rău, malefic, ci din contra ceva absolut necesar, la fel cum umbra este inerentă luminii. Perechea lumina-umbra, de exemplu, nu poate fi desparţită, la fel cum nu pot fi separate Yang de Yin. Pe de alta parte, simptomatologia în TCM se concentrează asupra semnelor externe care apar pe (la) un organism: mai ales limba (aspectul ei), pulsul, culoarea pielii, ochii, mucoasele, mersul şi ţinuta corporală, etc. Daca nu vom încerca să înţelegem principiile filozofice, modul de concepere al vieţii aplicat de chinezi, nu vom putea înţelege nici principiile TCM. Dar să vedem in continuare câteva dintre regulile de baza ale TCM în ceea ce priveşte o viaţă sănătoasă. Unul dintre cele mai importante elemente este nutriţia. Ce mâncăm şi cum mâncăm ne face ceea ce suntem. Se consideră de către însăşi medicina şcolastică, şi în baza a mai multor studii detaliate, ca 30-40% dintre formele de cancer la bărbaţi şi 60% dintre cele de la femei sunt provocate de o nutriţie deficitară. Viaţa noastră depinde de o hrănire corectă, astfel încât corpul să poată creşte şi funcţiona corect. Chinezii susţin că alimentaţia are trei scopuri: păstrarea sănătăţii, prevenirea bolilor şi eliminarea acestora, în cazul în care aceasta s-au declanşat. O credinţa veche chineză spune că a mânca atunci când îţi este foame este un leac, tot la fel cu a nu mânca atunci când nu îţi este foame. Dar nu este important numai ce mâncăm, ci şi cum mâncăm. Mâncarea trebuieşte mestecată încet şi temeinic. Persoanele care mănâncă repede sunt predispuse obezităţii. Un studiu efectuat sub supravegherea savanţilor americani şi chinezi arată ca persoanele obeze, care timp de 20 de săptămâni au mâncat mai încet decât erau în mod normal obişnuite, au slăbit în medie 5 kilograme. La fel de important este şi faptul că mâncând încet, producem mai multa salivă. Iar aceasta conţine enzime esenţiale digestiei. In privinţa proteinelor, se ştie că persoanele care mănâcă mâncare bogată în proteine sunt mult mai expuse cancerului mamar, bolilor cardiace, cancerului de colon, diabetului şi multor altor boli. O importanţă deosebită o mai are şi apa, care, în accepţiunea TCM, trebuieşte consumată între mese, dar nu imediat după masă, căci diluează sucul gastric, şi astfel putem provoca indigestii. De asemenea, se recomandă ca dimineaţa, imediat dupa sculare, sa se bea 1-2 pahare cu apă. Somnul este şi el foarte imoprtant. Se recomandă ca orele de somn să fie respectate strict şi cu regularitate (ritmicitate). Dar pe de altă parte, durata somnului este diferita de la persoană la persoana. A te forţa să dormi este uneori la fel de rău ca a nu dormi. In privinţa tratamentelor împotriva diferitelor afecţiuni, mentalitatea chineză este într-un fel mult mai complicată decât cea europeana. În TCM găsim aproape în exclusivitate reţete, compuse din diferiţi ingredienţi de origine naturală (plante, ciuperci, ba chiar şi anumite soiuri de gândaci). Medicul chinez va proceda în cazul unui pacient bolnav, în mod exact invers decât cel european, alopat. Medicul chinez va începe prin a schimba modul de viaţă al pacientului (fizic cât şi psihic), după care va modifica corespunzător nutriţia acestuia, iar abea la urma va trece la terapia specifică bolii, iar aceasta în principal cu ajutorul plantelor. În esenţă medicina tradiţională chineză pune accentul pe prevenţie, fapt ce o face deosebit de atractivă pentru din ce în ce mai mulţi pacienţi. De la bun trebuie sa spunem că TCM-ul de astazi (yhongzi – medicina chineza), a apărut in această formă abea prin anii 50, și se poate spune că este creația lui Mao Zedong, controversatul lider al comuniștilor chinezi. De la începutul sec. XX medicina chineză devenise din ce în ce mai dependenta de cea americană și vest-europeană. Ori Mao cauta un sistem medical care sa fie potrivit unei țari sărace și cu o populație foarte mare, și care în același timp să nu-l constrângă la o ”dependeță” de sistemele medicale din lumea capitalistă. Mao a fost acela care a readus în prim plan medicina tradițională chineză, care înaintea celui de-al doilea război mondial fusese considerată ca veche și nefolositoare.
116
Desigur că specialiștii lui Mao au eliminat din vechile texte și cărți medicale toate elementele astrologice, numerologice, de practică taoistă, de alchimie și șamanism, așa cum se cuvine unei gândiri materialistștiințifice tipic comuniste. În locul acestora a fost introdus principiul materialismului dialectic. Ceea ce a rezultat a fost un produs artificial format din teorii vechi chineze: Yin-Yang, cele cinci faze ale transformării, meridianele, cele patru proceduri de diagnostic (inspectarea, interogarea, anamneza și palparea). Doar o privire aruncată în vechile cărți de medicină chineză clasică ne poate ajuta să ne formăm o părere mai exactă asupra a ceea ce era întradevăr medicina chieză tradițională în secolele trecute. Baza tuturor teoriilor cuprinse în medicina chineză tradițională este Yijing, sau ”Cartea transformărilor”. În Yijing, care este considerată și o carte-oracol, predomină ideea fundamentală a unității dintre Cer, Pământ și Om. Concepția taoistă a Creației vede Cerul ca fiind Creatorul Primordial, care a creat Pământul ca și pandant (imagine) a sa, iar Omul este făptura centrală a Pământului, produsul conlucrării dintre Cer și Pământ, formând astfel o ”imagine reflectată” a macrocosmosului. Omul este un microcosmos care conține și reflectă macrocosmosul. De aici rezultă conceptul că ceea ce este Lege în Cer și pe Pământ, este Lege și în Om. Se poate observa ca medicina veche chineză se bazează pe un sistem filozofic naturist, un sistem care se orienta după legile Naturii, nu un sistem științific așa cum este el în medicina europeană și americană. Principiul fundamental al TCM – Yin și Yang Inițial reprezentanți ai Soarelui și Lunii, Yin și Yang au devenit ulterior simbolul polarității, principiul universal al polarității fiind în prezent din ce în ce mai des luat în discuție, în diverse ramuri atât filozofice cât și științifice. Astfel a rezultat în timp concepția precum că în tot ceea ce există trebuie să fie prezenți cei doi Poli, care se află unul cu celălat într-o legătură inseparabilă, care se complectează reciproc și care conțin, fiecare separat, o parte din celălalt. Întreaga medicină chineză este fundamentată pe acest pricipiu Yin/Yang, principiul polarității. Acest lucru este valabil și pentru părțile organismului sau pentru organele interne, și astfel are o importanță deosebită pentru diagnostic.(Foarte interesante aspecte asupra polarității sunt relevate de Ruediger Dahlke în cărțile sale, două dintre acestea fiind traduse și în română: ”Puterea vindecătoare a bolii” și ”Boala ca șansă”). Cum, și conform căror principii lucrează organele împreună? Și aici natura ne oferă un Model: Cele Cinci Faze ale Transformării, sau altfel spus, Cele Cinci Elemente. Numele acestor Faze sau Elemente sunt: Lemn, Foc, Pământ, Metal și Apă, și sunt la origine simboluri ce desemnau corpurile cerești Saturn (Pământ), Venus (Metal), Marte (Foc), Jupiter (Lemn) și Mercur (Apa). Aceste Faze sau Elemente sunt ordonate și reflectate în perechile de organe. Fiecare diagnostic se bazează și astăzi pe foarte complexa relație și conlucrare dintre aceste Faze sau Elemente. Aici ar trebui sa atragem atenția asupra unei greșeli fundamentale pe care mulți oameni obișnuiți o fac astăzi. În esență nu este vorba de Metal sau Lemn ca o bucată concretă de metal sau de lemn, ci de un principiu anume. În vechime, limbajul și cunoștințele tehnice ale anticilor chinezi nu erau atât de evoluate ca și astăzi, astfel că ei au ales niște denumiri general cunoscute cu care au desemnat (prin analogie) anumite principii și procese. Terapeutul chinez nu caută în primul rând soluția contra simptomelor, ci cauza generatoare a aceastora. Iar acest lucru se produce prin permanenta corelare și analiză a acestor Elemente, mai ales în ceea ce privește domeniul medical. Terapeutul chinz nu-i va administra medicamente pentru neutralizarea acidității unui pacient stresat care prezintă aciditate stomacală, ci va acționa în primul pas spre ”calmarea, liniștirea ficatului” (cauza primordială), precum și pentru diminuarea ”căldurii stomacului” prin înărirea Yin, care aici trebuie înțeles ca fiind Parasimpaticul. CAUZA TREBUIE TRATATĂ PENTRU A FACE SĂ DISPARĂ SIMPTOMUL!!! Ori acest principiu fundamenta și perfect logic este aplicat astăzi în Europa și USA mai degrabă în atelerele de reparații auto decât în sistemul de sănătate. Trist! Un alt principiu fundamental al medicinei antice chineze este cel al Meridianelor. Se vorbește în general de 12 Meridiane, deseori prin analogie cu cele 12 luni ale anului, sau cu cele două jumătăți ale unei zile, deci lumină și întuneric, veghe și somn(12+12=24 de ore), și deci și despre 6 perechi de Yin/Yang. O descoperire extrem de importantă a medicinei vechi chineze sunt punctele (centrii) sensibili aflați atât pe aceste Meridiane cât și în afara lor (punctele de acupunctură). Este un adevăr comun,acceptat general și dovedit științific, faptul că prin presarea sau ”înțeparea” acestor puncte se declanșează reacții chimice la nivelul corpului care au ca principal efect eliberarea de endorfine. Foarte interesant este faptul că cercetările științifice din ultimele decenii, deși s-a încercat în permanență a fi denigrate, ignorate și chiar luate în derâdere de către medicina școlastică, nu fac decât să confirme aceste
117
principii ale medicinei chineze trediționale, Pentru documentarea unui diagnostic, terapeutului chinez îi stau la dispoziție doar 8 termeni cuplați în patru perechi: Yin-Yang; interior-exterior, plin-gol și rece-fierbinte. Se remarcă astfel, comparativ cu medicina alopată, pe de o parte o generalizare a terminologiei, pe de altă parte însă pacientul este individual analizat și terapiat, și aceasta la modul integral, al întregului organism. Medicina chineză tradiţional caută cauzele bolilor şi legăturile dintre acestea, tratând fiecare pacient individual şi integral. Metodele (acupunctura, plantele medicinale, masajul, Qigong) sunt blânde. Prin aceasta TCM constituie un pol opus medicinei şcolastic-alopate, care terapiază doar simptomele, care se specializează mereu pe domenii din ce in ce mai restranse şi izolate, şi care foloseşte cu precădere metode terapeutice invazive sau chimice. Medicina tradiționala indiana - Ayurveda Ayurveda are în India o tradiţie de peste 5000 de ani. Cele mai vechi izvoare scrise asupra Ayurvedei le găsim în Atharva-Veda, una dintre cele mai vechi cărţi de înţelepciune. Ayurveda este un cuvânt sanscrit, compus din Ayus = viaţă, şi Veda = ştiinţă, înţelepciune. Unul dintre cele mai importante elemente premergătoare unei terapii este în Ayurveda curăţarea şi detoxifierea corpului. Un alt element foarte important este nutriţia, care conform conceţiei indiene trebuie să contribuie la reechilibrarea bioenergiilor. În Europa, Ayurveda a pătruns o data cu Maharashi Mahesh Yoga, fapt care a oferit ocazia şcolasticilor să atace metodele terapeutice Ayurveda. Cu toate acestea, în ultimele deceni, o serie de studii, mai ales americane, efectuate asupra culturilor de celule canceroase precum şi pe animale, au relevat valoarea medicinei tradiţionale indiene, iar plantele folosite în Ayurveda au dovedit efecte promiţătoare. Cele mai bune formule sunt Maharashi-4 si Maharashi-5. Ambele au dovedit în multe studii bune calităţi în prevenirea cancerului de sân (remisie în 88% din cazuri). La animale s-a administrat Maharashi-4 sau 5 dupa declanşarea unor tumori, iar rezultatele au fost de până la 60% remisie totală a tumorii. Cu Maharashi-4 s-a obţinut de asemenea protecţie de 60% împotriva metastazei în cancerul pulmonar, iar formula Maharashi-5 a transformat în proporţie de 75% celulele canceroase de neuroblastrom în celule normale. Din păcate reţetele acestor formule sunt greu de procurat. Medicina traditionala indonesiana - Jamu Botaniştii definesc Jamu ca fiind un complex de plante care conţin o mare cantitate de apă şi care sunt valoroase prin acţiunea lor terapeutica. Indonezia, cel mai mare archipelag din lume, este extrem de bogată în plante (peste 30.000 de specii diferite, dintre care 1375 sunt catalogate ca plante medicinale). Din păcate până acum nu sunt nici măcar 10 dintre acestea temeinic studiate! Jamu a fost treptat dezvoltată, începând încă din antichitate. Încă din sec.8, în scrierile buddiste se fac multe referiri la plantele vindecătoarea şi la utilitatea acestora. Producerea de Jamu este o artă în sine. Numai persoanele cu vaste cunoştinte şi mare experienţă pot crea amestecuri eficiante din cele peste 25 de plante care intră în componenţa reţetelor Jamu. De la diferite plante sunt diferite părti componente folosite. Cercetările au arătat că Jamu nu este numai un medicament, ci şi un tonic energizant foarte eficace. Medicii alopaţi nu au voie să prescrie Jamu, deoarece nu există teste clinice asupra lui. Cu toate acestea foarte mulţi bolnavi caută în Jamu o soluţie mai buna decât cea oferită de şcolastică, pentru a diminua efectele suferinţelor lor. În general, se poate spune că Jamu, precum şi medicina traditionala indoneziana, în totalitate, se bucură în prezent de un larg interes. Componentele principale ale Jamu sunt rădăcina de ghimbir, precum şi galgantul, lemn dulce, coriandru şi curcuma. Kampo – medicina tradiţională japoneză Kampo este numele tradiţional al medicinei japoneze, în mare parte derivată din TCM. Din păcate metodele şi formulele Kempo sunt puţin studiate. In Kampo exista peste 140 de formule terapeutice de baza. Cele mai cunoscute sunt Shi-un-kou, Juzen-taiho-to si Sho-saiko-to. Shi-un-kou a dat rezultate bune în cazurile de cancer al pielii şi în infecţiile cu virusul Epstein-Bar. Juzentaiho-to a ajutat în cazurile de cancer al vezicii urinare şi a diminuat puternic efectele Platiului (din Cisplatin, folosit în chemoterapie) asupra ficatului si rinichilor. În cazul pacienţilor trataţi standard pentru ciroza ficatului, administrarea suplimentară de Sho-saiko-to a dus la creşterea duratei de viaţă cu 78% (cinci ani). La fel de bune rezultate s-au obtinut cu Sho-saiko-to şi în tratatrea Hep. B precum şi a inflamaţiilor ficatului. Concluzii Din păcate este foarte greu astăzi să cuprinzi toate metodele terapeutice naturiste. Am încercat aici să
118
prezentăm doar relativ succint cele mai importante dintre ele. Pe de altă parte, o serie de concepte terapeutice integrale foarte recente le voi prezenta mai târziu, separat şi detaliat. Şi aici mă refer mai ales la terapia ortomoleculară a Dr. Heinrich Kremer, la terapia detoxificării şi la terapia biorezonanţei care a certificat foarte bune rezultate în privinţa afecţiunilor alergice şi a daunelor provocate de vaccinuri. În cele din urmă, indiferent care cale terapeutică va fi aleasă de un pacient, un lucru nu trebuieşte uitat niciodată. Şi anume că credinţa şi convingerea în eficacitatea metodei terapeutice este esenţială pentru pacient. Toate metodele terapeutice prezentate mai sus au un element comun fundamental. Ele se referă la vindecarea întregului, a corpului, spiritului şi a sufletului OMULUI. Iar în această privinţă dorinţa şi poziţia spirituală a pacientului joacă un rol fundamental, fără de care nici un succes nu este de aşteptat. În 1998 a fost desfăşurat în Germania un mare studiu asupra medicinei naturiste, care a relevat eficacitatea enormă a acesteia. În colaborare cu diferite Case de asigurare de sănătate, Centrul de Documentare pentru metodele terapeutice naturiste e.V. (ZDN) şi Institutul de biometrie al Universităţii din Essen au cuprins în acest studiu-mamut un foarte mare număr de pacienţi (persoane bolnave) care urmau terapii naturiste. Printre altele a fost vorba de afecţiuni cum ar fi alergiile, astma, reumatismul, bolile autoimunitare, etc. Adică tocmai acele afecţiuni cronice în care medicina şcolastic-alopată şi-a dovedit impotenţa. Toţi pacienţii cuprinşi în acest studiu erau consideraţi de către medicina alopată ca fiind „incurabili”, şi deci nu aveau, conform acesteia, nici o şansă de vindecare. După ce însă aceşti pacienţi au fost terapiaţi prin diferite metode naturiste (electroacupunctură, homeopatie, acupunctură, terapie cu oxigen şi altele) timp de 4 luni, în 40% dintre cazuri afecţiunile au fost eliminate. După 18 luni rata de vindecare crescuse la 65%, iar incapacitatea de muncă fusese redusă cu 35%, precum şi costurile sociale şi medicale provocate de aceste afecţiuni, care scăzuseră cu 46%. Astfel de studii, din păcate, se realizează foarte rar, deoarece concernele farma şi medicina şcolastică nu are nici un interes de a investi în „săparea propriei gropi”. Dar oricum, începutul a fost deja de mult făcut, groapa este practic terminată şi îşi aşteaptă clienta, Doamna Alopatia. Sistemul medical al viitorului - terapia holistică Pacienţi nemulţumiţi, medici dezamăgiţi, taxe supradimensionate. Sistemul medical este o catastrofă pentru toţi participanţii, în ciuda repetatelor încercări de a-l reforma. De mult timp s-a conturat clar ideea că sistemul medical nu mai poate fi în fapt reformat. El trebuie revoluţinat. Aşezat pe cu totul alte baze, noi. Necesităţile şi problemele de sănătate actuale nu se mai pot soluţiona prin „progresul medical” şi prin „armele minune” ale concernelor farmaceutice. Nebunia şi zăpăceala din sistemul de sănătate provoacă de cele mai multe ori teamă. Politicienii se ceartă, medicii fac greve, pacienţii se chinuie prin spitale care nu mai pot de mult timp face faţă necesităţilor, iar birocraţii Caselor de asigurări de sănătate sunt corupţi şi incompetenţi. Între timp multe reviste, posturi de televiziune şi radio, cărţi, în general mass-media relatează despre medicina naturistă, minunile placeboului sau puterea autovindecării. Însăşi scorţoşii şi aroganţii mari specialişti oncologi cuplează chemoterapia cu preparatele obţinute din vâsc sau terapia prin radiaţii cu tehnicile de autoajutorare. Cercetările moderne asupra creierului precum şi psihoneuroimunologia arată modul în care gândul şi sentimentul influenţează psihologia. Iar medicina holistică, integrală, nu mai este de mult un cuvânt de ocară. Din ce în ce mai mulţi medici alopaţi se orientează către tehnicile terapeutice aşazis alternative: acumpunctură, biorezonanţă, terapia ortomoleculară, osteopatie, etc. În procesul de trecere de la societatea industrială la cea ştiinţifică s-a modificat optica asupra sănătăţii individuale şi colective. Economia, statul şi societatea civilă au început să vadă Sănătatea ca pe o resursă globală. Comportamentele sociale şi ecologice sunt hotărâtoare pentru OM, pentru starea lui, pentru cât de gras sau slab va fi, cât de dependent, depresiv sau împovărat de „dureri”. Nutriţia eronată şi lipsa de suficientă mişcare modelează OMUL şi starea lui de sănătate. Sănătatea cetăţeanului, conform cercetărilor şi constatărilor experţilor, este influenţată în primul rând prin următorii factori: - un sentiment stabil al propriei valori şi o bună educaţie - o relaţie pozitivă şi activă cu propriul corp - capacitatea de integrare, de creare a relaţiilor sociale (prietenie) într-o societate normală - un mediu înconjurător intact şi ecologic - condiţii de muncă bune şi o activitate eficientă - un prezent demn de a fi trăit şi perspectiva unui viitor demn de a fi experimentat.
119
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a enunţat de mult timp în a sa Cartă Ottawa acest program politic: „Sănătatea este realizată de oameni în mediul lor înconjurător zilnic în care lucrează şi trăiesc: acolo unde muncesc, se joacă, învaţă şi iubesc. Sănătatea constă din aceea că OMULse preocupă de el însişi şi de semenii săi, că este în stare să ia singur decizii şi că poate controla condiţiile de viaţă precum şi prin aceea că poate crea condiţii, în societatea în care trăieşte, care să permită tuturor membrilor acestora să aibe acces la sănătate. Responsabilitatea comună, modul de gândire ecologic şi integral sunt elementele esenţialeîn dezvoltarea strategiilor de susţinere şi promovare a SĂNĂTĂŢII.” Cuvinte foarte adevărate şi frumoase. Dar cum se împacă ele cu pandemiile mincinoase (aviară sau porcină ca să le numim doar pe cele mai recente) create doar cu scopul de a băga frica în cetăţeni şi de a spori câştigurile financiare ale concernelor farma şi ale anumitor reprezentanţi ai corpului medical alopat, asta este o altă poveste. Boala şi Sănătatea sunt proprietăţi sistemice, care sunt dependente de întreaga omenire cu mediul ei natural şi social înconjurător: aspectele sufleteşti, corporale, spirituale, sociale, ecologice. Sănătatea psihosocială descrie elocvent modul în care oamenii pot trăi bine împreună şi cum îşi pot crea împreună un Cămin. De aceea tocmai nu mă miră faptul că în România există atât de mulţi oameni bolnavi cronic, la vârste din ce în ce mai tinere. Cu stilul de viață în care societatea este ruptă în mici fragmente întărâtate unul contra celuilalt, intoxicată cu tot felul de otrăvuri şi noxe trâmbiţate pe mai toate canalele de televiziune sau în presă, nici nu este de mirare că atât de mulţi oameni sunt bolnavi. Căci se ştie doar, bolile încep din cap. De curând am fost în concediu în România şi întâmplător am ajuns (căci în general nu ma uit la televizor nici în Germania) pe un program de televiziune care se numeşte OTV. Vă spun sincer că după 5 minute am început să mă simt rău, cu o clară senzaţie de vomă. Cred că dacă nu închideam televizorul, mă îmbolnăveam. Atâta tensiune negativă, atâta mizerie sufletească mi-a fost rar dat să văd, şi am clara senzaţie că nu este singurul post mass-media de acest gen. Trist, dar şi foarte periculos. Jurnalistul Erik Händeler este convins de faptul că a sosit vremea să reprofilăm, restucturăm sistemul de sănătate dintr-unul orientat către boală, pe unul orientat spre sănătate. De multe ori mi-am pus întrebarea de ce se numeşte Ministerul Sănătăţii, din moment ce acolo se lucreză numai cu boli. Ar trebui să poate denumirea de Ministerul Bolilor (şi chiar şi în sens figurativ, numele i se potriveşte de minune). Dar pentru aceasta sunt necesare noi concepte, strategii şi proiecte care în loc să se axeze pe “repararea bolilor“, să se orienteze către crearea şi menţinerea sănătăţii care să fie luate foarte în serios de către oameni. Începutul unei medicini care să gândească şi acţioneze integral a fost făcut deja de mult timp. Din păcate forţe interesate şi conflicte de interese depun eforturi permanente pentru a împiedica conştientizarea cât mai largă a acestei realităţi. Dar oricât s-au străduit sau o vor face în viitor, schimbarea este inevitabilă. Iar în acest sens un rol major îl au medicii, cei adevăraţi şi conştienţi. Ei trebuie să fie primii care să pornească de acest drum şi tot ei trebuie să fie cei care să rupă primii legăturile meschin-interesate cu concernele farmaceutice. Iar dacă ei nu o vor face, vor trebui să plece împreună cu aceste concerne, căci schimbarea va fi făcut oricum, dar de către oamenii obişnuiţi, şi va fi pentru corpul medical mult mai dureroasă. „Medicul este o persoană plătită pentru a te considera o sumă de simptome sau boli, care, potrivit unui cod strict profesional de comportament, trebuie enumerate, descrise şi diagnosticate, pentru a aplica teste şi proceduri medicale asupra problemelor cele mai grave, care pot pune în periol viaţa pacientului. Conceptul oficial de diagnostic presupune automat că medicul „trebuie să facă ceva”. El trebuie să conceapă un plan de acţiune, să îi dea pacientului o reţetă, să îi recomande o anumită terapie sau chiar o operaţie chirurgicală pentru a corecta astfel simptomele pe care medicul le-a definit într-un mod atât de precis prin diagnosticarea uneia sau mai multor afecţiuni. Diagnosticul pus ţine cont de dovezile puse la dispoziţia industriei medicale de către doctorul respectiv, în funcţie de cunoaşterea medicală standard şi unanim acceptată, descrisă de manualele şi revistele de specialitate. Pe scurt, descrierea parametrilor medicali acceptaţi, şi implicit a tratamentelor suportate de sistemul de asigurări de sămătate este guvernată de interesele marilor corporaţii farmaceutice, una dintre cele mai rentabile şi mai mari afaceri de pe glob la ora actuală.” Dr. Richard Bartlett „Matricea energetică” Bolile copilăriei – procesele de autovindecare ale corpului Care sunt motivele pentru care sistemul de sănătate existent până în prezent, medicina şcolastic-alopată, politica de sănătate trebuiesc definitiv înlăturate şi înlocuite cu un sistem de gândire şi
120
acţiune integral, care să se ocupe de sănătatea, şi nu de boala OMULUI. În paginile ce urmează am să încerc formularea unor critici concrete, pe domenii medicale clare, pentru a demonstra încă o dată în plus (dacă mai era nevoie) că ceea ce „ni s-a făcut” până acuma de către aşa-zisa alopaţie, a fost BOALA, iar ceea ce trebuie să facem pe viitor este să ne desprindem de acest sistem de economie de piaţă (de „făcut avere” cu bolile) şi să ne recâştigăm SĂNĂTATEA. Rujeola, varicela sau scarlatina ne scot uneori copii din mersul normal al vieţii lor. Pentru o perioadă relativ scurtă, sunt bolnavi. Doar că, în timpul acestei perioade se declanşează procese care duc la maturizarea organismului şi care au ca efect final întărirea sănătăţii acestuia. Astfel că programele de vaccinare radicale (şi obligatorii) îşi pierd orice logică şi justificare. „Un om sănătos nu se va îmbolnăvi” spunea medicul homeopat Dr. med. Otto Eichelberger, lucru care este evident tuturor oamenilor. Dar cine poate pretinde despre el însuşi că este întradevăr complect sănătos? Mai ales după ce de aproape 200 de ani medicina şcolastic-alopată ne-a băgat în cap tot felul de bacterii, virusuri, funghii, paraziţi, etc. etc. Din punct de vedere homeopatic un om sănătos este un om lipsit de „Miasme”. Asta ar însemna o viaţă fără boli, spre exemplu fără dureri reumatismale atunci când domenşte anotimpul ploios, fără alergii, fără migrene, fără depresii, chiar şi fără răceli demne de semnalat. Cine se poate considera atât de sănătos şi poate vorbi în cazul lui despre Sănătate în acest sens? Marea majoritate dintre noi are totuşi o oarecare boală cronică sistemică (Miasmă) fie moştenită fie dobândită, poate chiar combinaţii dintre cele două. Termenul homeopatic de „Miasmă” provine din limba greacă şi semnifică impuritate sau infecţiozitate (molipsitoare, contagioasă) și semnifică ceea ce se află în spatele unei suferinţe. Astfel termenul capătă caracterul unei boli sistemice cronice. Miasmele se află în spatele bolilor care se declanşează, spre exemplu atunci când un copil se îmbolnăveşte de 10 ori pe an de amigdalită sau otită. Spre deosebire de bolile acute, afecţiunile cronice au acces liber în organism, iar acesta nu se poate elibera de ele prin propriile-i forţe. Deci o autovindecare nu este posibilă. Ceea ce înseamnă că este necesară o terapie homeopatică orientată miasmatic. Afecţiunea cronică se desfăşoară intotdeauna în etape (faze) sau în puseuri acute cu perioade de latenţă între ele, perioade care lasă senzaţia unei vindecări şi care induce în eroare asupra unei (aparente) stări de sănătate. Deseori afecţiunea cronică se face din nou simţită după luni sau ani, şi de asemenea deseori se remanifestă prin cu totul alte simptome, care de multe ori nu ne fac să ne gândim la perioada precedentă cu simptomatica ei. În homeopatie se face distincţia între 4 Miasme care pot fi moştenite sau câştigate pe parcursul vieţii: Psora, Sykosis, Syphilin şi Tuberculin. Toate afecţiunile cronice au ca origine una dintre aceste Miasme. Pe lângă acestea patru, mai există şi o a cincea Miasmă, care este de natură pur artificială, şi care poartă numele de Miasma medicamentoasă, ca să spunem aşa un fel de intoxicare sau otrăvire cauzată de folosirea intensivă şi îndelungată a preparatelor medicamentoase (chimice). De mulţi ani încoace se poate observa că „Miasmizarea” populaţiei ia o amploare dramatică. Acest lucru se datorează pe de o parte eredităţii Miasmelor (moştenirii lor), iar pe de altă parte se datorează programelor de imunizare şi vaccinare din ce în ce mai agresive şi mai complexe, şi pe deasupra la vârste din ce în ce mai fragede, care deseori sykotizeasă sau tuberculinizează, astfel încât organismul este împovărat cu mai multe miasme simultan. O terapie homeopatică eficientă a afecţiunilor cronice poate fi realizată doar atunci când se ţine cont de aceste Miasme. Dacă spre exemplu este eliminată Tuberculinia, dispare înclinaţia spre inflamaţii ale amigdalelor şi/sau ale urechii medii (otitei). Tot astfel febra fânului sau afecţiunile reumatismale pot fi eliminate, dacă este eliminată Syikosis. La drept vorbind, bolile copilăriei sunt întotdeauna un „corectiv”. Ele reprezintă pentru individ o uriaşă şansă de a „auzi” libajul organismului şi de a primi un feed-back din partea centrului energetic, care semnalează că în zona subtilă ceva nu este în ordine. Bolile copilăriei nu sunt în nici un caz ceva ce are de a face cu soarta sau destinul, cu fatalitatea căreia un copil sau altul îi cade victimă. Bolile au întotdeauna o logică, şi în acest sens cărţile lui Ruediger Dahlke sunt absolut edificatoare. În spatele fiecărei boli există o „idee”, o logică ce poate fi recunoscută şi înţeleasă şi astfel şi un punct de plecare pentru o vindecare adevărată. Ideea ce stă în spatele bolilor copilăriei constă în liniştirea miasmelor cronice. Iată mai jos o clasificare a bolilor copilăriei în funcţie de Miasme: -sycotic: oreion, varicelă, Roseola infantum
121
-syphilitic: scarlatină, difterie -tuberculinic: tuse convulsivă, pojar, rubeolă Atunci când un copil se îmbolnăveşte de o boală a copilăriei, acest lucru trebuie văzut ca o încercare pozitivă a naturii de a se elibera cel puţin temporar de una dintre aceste miasme cronice moştenite sau „altoite”, de exemplu prin vaccinare. Aceasta autovindecare de miasme este descrisă de către John Henry Allen, cu o sută de ani în urmă, în lucrarea sa „Afecţiunile cronice – Miasmele”, în modul următor: „Atunci când bolile copilăriei sunt terapiate corect cu mijloace homeopatice, acestea dispar fără a lăsa urme în timp ce întregul sistem se eliberează de respectiva miasmă şi se reînoieşte. Atunci însă când aceste afecţiuni sunt greşit terapiate, se poate produce un miasmatic cronic (complicaţii) care ori se permanentizează, ori în timp distrug viaţa.” Astfel văzute lucrurile putem înţelege că nu fiecare copil are nevoie de orice boală a copilăriei. Organismul are nevoie de o anumită boală pentru evoluţia şi dezvoltarea sa (şi pentru antrenarea sistemului imunitar), şi aceasta nu numai la nivel organic. Mulţi părinţi au putut constata faptul că copii lor, după o astfel de boală nu devin numai corporal stabili, dar evoluează şi se stabilizează şi spiritual. Deseori apar relatări despre un copil sau altul care înainte de o boală a copilăriei nu rostea decat fraza din cel mult 2-3 cuvinte, şi care după boală formulează fraze întregi şi complexe. Alţii nu mai au brusc nevoie de scutece deoarece ţin noaptea şi încep sa folosească oliţa. Sau îşi pierd brusc obiceiul de a se împiedica şi cădea mereu „în faţă” (se rănesc la faţă). Astfel că bolile copilăriei nu trebuiesc în nici un caz „blestemate” şi nu trebuie să ne fie teamă de ele. Ba chiar din contră, copilul are nevoie de ele. Ele realizează solul fertil pentru o mai bună dezvoltare a organismului copilului. Aşadar cu fiecare boală a copilăriei făcută are loc o maturizare atât fizică cât şi psihică, foarte importantă pentru dezvoltarea umană a tânărului organism. Dar acest lucru este valabil doar atunci când boala este „lăsată în pace”. O terapiere a ei cu antibiotice, cortizon, antifebrile sau alte mijloace medicamentoase trebuie strict respinsă. Căci prin acestea corpul este împiedicat masiv în funcţiile sale de vindecare, ceea ce duce şi la o torpilare a rolului miasmatic al acestor boli. Chiar şi în cazul oricăror forme de terapie locală (aplicaţii pe piele) se impune precauţie, deoarece pocesele bolii sunt de natură energetică şi nicidecum materială. Nu erupţia pe corp este boala, ci doar acest lucru arată boala şi este necesară pentru procesele de curăţare și detoxifiere. În principu desigur că o boală poate îmbunătăţi sau înrăutăţii sănătatea unui copil. În ce direcţie va evolua ea, depinde de: - Miasmele moştenite sau dobândite, de intensitatea acestora şi eventual de prezenţa simultană a mai multor miasme; - vitalitatea copilului; în acest sens este important de ştiut dacă copilul a fost deseori terapiat local; - terapia actuală a unei boli acute; importan este de a şti dacă copilul a fost terapiat imunosubpresiva sau prin procedee naturale; Dacă vitalitatea organismului copilului nu este suficientă pentru a obţine o stare mai bună de sănătate, mai „curată”, se poate întâmpla ca să apară afecţiuni posterioare (complicaţii), cum ar fi inflamaţii ale plămânilor, rinichilor, inimii, meningelui, etc. Astfel de situaţii însă apar numai dacă copilul a fost deseori vaccinat, a fost frecvent terapiat cu antibiotice, cortizon sau alte medicamente similare. Deoarece prin acestea este dezechilibrată şi puternic afectată capacitatea organizmului de autoregulare. Un indiciu foarte evident care indică această direcţie este faptul că majoritatea copiilor de astăzi (şi desigur la fel şi adulţii) deabea dacă mai pot dezvolta o febră normală! Temperaturi de 38 de grade Celsius sunt din păcate frecvente, ceea ce trebuie interpretat ca un semnal de alarmă natural. Normal fiziologic ar fi o temperatură de 40 de grade, deci scută, puternică şi curăţitoare, care va „fierbe” boala, ca sa spunem aşa, şi nu o temperatură „călduţă” şi de durată. Dacă o boală „de făcut” (necesară) pentru un anume organism este blocată printr-un vaccin, atunci nu mai există nici o posibilitate de eliberare de Miasma activă. De obicei în astfel de situaţii se produce un proces inflamatoriu care se cronicizează. Pe deasupra în ultimul timp apar din ce în ce mai multe dovezi precum că un vaccin nu conferă protecţie contra unei boli, ci doar în cel mai fericit caz că respectiva boală se va desfăşura „înnăbuşit”. Ce anume se înţelege prin „înnăbuşit” privind prin prizma homeopatică, este ceva foarte problematic şi incert. Bolile se lungesc în timp, organismul nu mai este capabil să dezvolte o febră „sănătoasă”, eraupţia de pe piele nu se manifestă efectiv şi clar. Pe scurt spus, organismului îi este răpită capacitatea de autoregulare.
122
În multe cazuri pot apare şi infecţii grave (ca fenomen de hipersensibilitate) cum ar fi de exemplu, după un vaccin contre gripei sau pojarului, un aşa-zis pojar de vaccinare. Acesta nu trebuie confundat cu adevăratul, naturalul pojar. Pojarul de vaccinare are o evoluţie atipică, cu o erupţie cutanată moderată şi un pic de febră. Doar că rata de apariţie a complicaţiilor este cu mult mai mare decât în cazul pojarului natural: aprinderi de plămâni cu afectarea pleurei, inflamaţii ale urechii medii, encefalite mergând până la SSPE (panencefalită sclerotică subacută), o gravă boală a creierului care lasă în urma ei handicapuri. Şi pe deasupra trebuie să ştim că vaccinul contra pojarului nu conferă o protecţie „pe viaţă” aşa cum o face pojarul experimentat natural. Iar acest fapt este valabil şi pentru alte vaccinuri! Virologa americană Dorothy Harmann, una dintre cele mai cunoscute specialiste în rubeolă şi vaccinaul contra rubeolei, a constatat doar o rată de 3% de îmbolnăviri pentru a doua oară, în cazul în care boala fusese făcută în mod natural, dar o rată de 80% în cazul în care se efectuase o vaccinare. Mai mult de jumătate dintre copiii vaccinaţi se îmbolnăvesc în ciuda vaccinării. Astfel că vaccinul contra rubeolei nu exclude în nici un caz posibilitatea unei îmbolnăviri ulterioare în timpul unei sarcini, spre exemplu, şi implicit nici pericolul unui handicap al copilului ca urmare a îmbolnăvirii mamei (ebriopatie rubeolică). Dorothy Hartmann recomandă: „Pe cât posibil mai multe fete trebuiesc lăsate să facă boala în mod natural în copilărie.” Mentalitatea multor pediatrii, conform căreia neefectuarea unui vaccin pune în pericol nu numai propriul copil, dar şi alţi copii sau femei insărcinate, astfel încât ar însemna să ai dintr-o dată mai multe persoane pe conştiinţă, se sustrage oricărei realităţi factice. Cunosc personal cazul unei fete de 13 ani, vaccinată fără asentimentul ei sau al părinţilor ei, care a suferit imediat după un vaccin contra rubeolei un atac de Chorea, cu contracţii aritmice-afizologice ale muschilor izolaţi sau a unor grupe de muşchi în aproape toate regiunile corpului. Prin aceasta s-a format o imagine de nelinişte musculară generalizată cu mişcări permanente, necontrolate şi neintenţionate ale extremităţilor legate cu grimase, cu influenţarea capacităţii de vorbire, cu diminuarea tonusului muscular şi a reflexelor, etc. Care medic doreşte să-şi asume răspunderea şi să ofere garanţia că aşa ceva nu se poate întâmpla? Daca sunt amatori în acest sens, care pot oferi garanţia că astfel de lucruri nu se pot întâmpla (un fel de ruletă rusească, nu?) am dori să-i ştim şi noi, pentru a le trimite pacienţi, copii sănătoşi care să fie vaccinaţi de către aceşti medici care sunt dispuşi să preia o astfel de răspundere pe umerii lor. Virusurile introduse în vaccinuri nu pot activa sistemul imunitar în aceaşi măsură ca şi „virusurile sălbatice”. Acest lucru este demonstrat şi de faptul că anticorpii nu sun prezenţi în aceaşi concentraţia după o vaccinare ca în cazul trăirii (experimentării) bolii pe care naturală. Drept consecinţă, şi sugarii mamelor vaccinate sunt slab protejaţi, oricum dacă sunt în vreun fel protejaţi. Doar că bazându-ne pe faptul că a fost efectuală vaccinarea, deseori se renunţă la o serie de alte măsuri preventive, sporindu-se astfel doza de risc. Pe lângă aceasta, la o mare parte a celor vaccinaţi nu apare nici un fel de „protecţie prin vaccin”, atunci când se pune semnul egal între titterul de anticorpi (cantitatea de anticorpi relevată la vaccinat) şi imunitatea respectivei persoane, aşa cum vrea să ne facă să credem medicina şcolastic-alopată. Ba chiar dimpotrivă: statisticile şi tabelele care documentează evoluţia epidemiilor certifică faptul că vaccinaţii se îmbolnăvesc mai des şi în forme mai grave decât nevaccinaţii. Un vaccin nu poate echivala cu o boală trăită! Desigur, homeopatia poate, prin măsuri bine alese, ajuta şi susţine copilul în timpul unei boli a copilăriei, astfel ca aceasta să se desfăşoare blând şi fără complicaţii. Acest lucru este valabil şi pentru afecţiunile virale, contra cărora medicina şcolastică nu prea are ce să ofere. Un preparat homeopatic va susţine organismul în procesul său natural de vindecare precum şi în evoluţia corectă a exantemelor (atâta timp cât avem de a face cu o afecţiune care se manifestă şi cu erupţii cutanate). Prin această capacitate de susţinere a funcţiilor biologice de „urgenţă” ale organismului, nu vom fi confruntaţi cu fenomene de subpresiune a bolilor. Ceea ce în mod firesc trebuie şi este eliminat prin piele (toxinele respective provocate de agentul patogen) vor fi lăsate să urmeze calea firească de eliminare, astfel încât procesul de vindecare se va desfăşura mult mai rapid şi complect, afecţiunea nemai fiind o „povară” pentru pacient, în orice caz nu una aşa de mare precum poate constitui vaccinarea. O scarlatină făcută în mod natural şi susţinută prin mijloace homeopatice durează în general o săptămână, timp în care micul pacient se va simţi destul de bine, în comparaţie cu circa 3 săptămâni în cazul unei evoluţii evident mai grave. Complicaţii pot apare doar atunci când datorită unei vitalităţi reduse a copilului, erupţia cutanată nu se manifestă suficient de puternic şi este subpresată prin medicamentaţie cu antibiotice sau boala are o evoluţie atipică datorită unei vaccinări anterioare.
123
Deoarece avem de a face cu o boală exantematică (o boală cu erupţii pe piele), deci în care organismul se detoxifică prin piele, există un foarte mare pericol ca, în cazul în care acest „ventil” natural de eliminare este închis, toxinele care trebuiesc eliminate să fie trimise înapoi în organism şi acolo, în funcţie de unul sau altul dintre punctele slabe ale organismului, să provoace complicaţii. Astfel stau lucrurile nu numai în cazul scarlatinei, dar şi al pojarului, varicelei, etc. Această realitate este confirmată şi de către cunoscutul medic pediatru Dr. Stellmann: „Poate părea aproape o erezie, dar eu consider că un copil va deveni mai sănătos datorită unei boli a copilăriei.” Sindromul deficitului de atenţie şi hiperactivitatea sunt consecinţe ale vaccinărilor? Tot mai mulţi copii se comportă agresiv, sunt neliniştiţi, nu se pot concentra şi sunt de neîmblânzit. Problema se alfă la noi, adulţii? Sau la copii? Creşte întradevăr număr copiilor hiperactivi? Şi dacă da, din ce cauză? Aceste dereglări comportamentale sunt considerate astăzi ca fiind o boală. Se vorbeşte despre „sindromul atenţiei deficitare” cu sau fără hiperactivitate, prescurtat ADS. Principalele simptome sunt deficitul de concentrare, hiperactivitate (sau hipoactivitate) şi impulsivitate. Dacă sunt luate în considerare cazurile „uşoare”, se consideră astăzi că între 30-50% dintre copii sunt afectaţi de aceste „sindrom”. Mulţi consideră o deficientă educaţie prestată de către părinţi ca fiind cauză primară a acestui sindrom. Alţii, medici şi psihologi acuză modificările de metabolism la nivelul creierului. Deoarece acestea sunt condiţionate genetic, copii afectaţi sunt terapiaţi cu Ritalin sau cu alte preparate psiho/farmacecutice, dar care toate manipulează (îndepărtează) doar simptomele, iar pe deasupra aduc o serie de efecte adverse periculoase. Alţi specialişti consideră vinovat pentru ADS modul modern de alimentaţie, care de abea dacă mai conţine substanţe hrănitoare şi vitamine, sau vaccinarea supradimensionată recomandată, şi din păcate uneori chiar impusă de către sistemele de sănătate (în fapt, sistemele de administrare a bolilor) din diferite ţări. Aceşti din urmă specialişti pledează pentru folosirea terapiilor naturiste. În cele ce urmează va voi prezenta câteva cazuri de ADS provocate de vaccinare (imunizare), cazuri relatate de către medici şi terapeuţi din Germania. Jann (vârsta: 8 ani) – suferea de masive dereglări de concentrare. Avea mari greutăţi la şcoală, în procesul de învăţare. La matematică era destul de bun, dar scrisul îi provoca mari probleme. Era foarte gelos pe fraţii săi şi agresiv faţă de familia sa, mai ales faţă de mama sa. Îi era frică în întuneric şi venea în fiecare noapte în patul părinţilor. Era irascibil şi nu putea respecta regulile. Îşi rodea unghiile şi era foarte fixat pe dulciuri. În testul de biorezonanţă a fost relevat un prejudiciu cauzat de vaccinul combinat din şase vaccinuri. În discuţia cu mama sa aceasta a confirmat faptul că Jann a suferit o evidentă modificare de comportament imediat după efectuarea acestui vaccin („parcă a înnebunit”). I-a fost aplicată terapia homeopatică, în urma căreia s-a obţinut o evidentă îmbunătăţire a comportamentului general. A devenit mult mai liniştit, accesele de furie s-au rărit simţitor. Nu mai reacţinează violent şi nu se mai simte atât de uşor jignit, putând suporta mult mai bine critica. (Caz relatat de Dr- Thomas Fein, medic din Greetsiel, Ostfriesland) Hannes (circa 11 ani) – până la vârsta de doi ani Hannes nu avea nici o problemă, fiind un copil absolut normal. Puţin după ce a împlinit această vârstă au aparut accesele de încăpăţânare, crizele de furie şi reticenţa la ora de somn şi la somnul regulat. Mai târziu în şcoală profesoara îl descrie ca un copil neliniştit şi permanent agitat, neascultător, nerespectuos şi cu tendinţa de a se maimuţări. În familie provoacă deseori certuri cu fraţii săi. Mai târziu în şcoală încearcă permanent să devină lieder, dar se supraapreciează. Uneori are crize depresive şi i-a spus mamei sale chiar, cu glas tare, că nu mai vrea să trăiască. Până la data la care s-a prezentat în cabinetul medicului, a efectuat 34 de vaccinări!!! În urma terapiei homeopatice, a fost obţinut un succes de durată. Mama lui Hannes a constatat după terapie: „Hannes a deveni mult mai liniştit. Totul este în ordine, super! Înainte eram într-un stress permanent. Sunt aşa de fericită!” (Dr-Ing. Joachim-F. Grätz, homeopat în Oberhausen, Oberbayern) Rob (4 ani şi jumătate) - avea dificultăţi de vorbire şi se comporta agresiv. Fusese un copil normal până în momentul administrării vaccinului ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) care-i fusese administrat la vârsta de 16 luni. Chiar în prima săptămână de după vaccin dezvoltarea corporală şi sufletească a început să se deprecieze rapid. Comportamentul său s-a modificat dramatic: a devenit agresiv iar în grădiniţă a devenit de nesuportat. Arunca tot timpul cu jucariile în jurul lui, urla foarte des iar în prezenţa străinilor se ascundea. Au apărut dificultăţile de vorbire şi evita în permanenţă contactul vizual (nu privea interlocutorul în ochi).
124
Nu mai putea fi controlat iar starea generală de sănătate s-a depreciat mult. După primele 5 şedinţe homeopatice a putut fi restabilit din nou un contact normal cu el. A început să vorbească, folosint iniţial fraze scurte (2-3 cuvinte). Agitaţia a început să dispară şi reuşea să urmeze indicaţiile care i se dădeau. Acuma este un băieţel normal, ca şi cum un văl întunecat a fost dat la o parte. (Dr. Tinus Smits, medic specialist homeopat în Eindhoven, Olanda. Smits descrie în cartea sa „Sindromul post-vaccinal” peste 60 de cazuri de copii cu daune provocate de vaccinări, pe care i-a tratat cu succes în clinica sa.) Ajutorul oferit de biorezonanţă În următoarele trei cazuri diagnosticul şi terapia au fost stabilite prin procedurile biorezonanţei. Un aparat special măsoară frecvenţele electromagnetice ale organismului, le re-formează şi le transmite înapoi organismului. Băiat de 6 ani – hiperactiv Conform afirmaţiei părinţilor, băiatul era foarte nervos, veşnic agitat şi mai tot timpul răcit. Testarea a arătat o deficienţă datorată vaccinurilor, mai ales datorită vaccinului contra rujeolei. După redirecționarea prin biorezonanţă băiatul a devenit brusc un cu totul alt copil. Au fost necesare în total şase şedinţe de terapie. (Karin Reisgries, terapeută din Augsburg) Băiat de 5 ani – puternic sindrom ADS Băiatul a fost adus de mama sa la mine în cabinet. În timp ce mama sa îmi relata simptomatologia copilului, acesta făcea tumbe prin sala de aşteptare, punea mâna pe toate obiectele de acolo şi de pe masa mea, şi se amesteca în permanenţă în discuţia mea cu mama lui. Mama copilului mi-a spus că acesta pur şi simplu nu mai era primit în grădiniţă, educatoarele refuzând să îl mai primească. După testarea cu biorezonanţă (care a constituit pentru mine un efort de răbdare datorită agitaţiei copilului) am putut constata prejudicii provocate de vaccinuri precum şi o intoleranţă alimentară. Asistenta mea mi s-a plâns ulterior, spunând că băieţelul a scuipat-o şi ia spus că este scorafă, vită, cur şi încă altele şi mai urâte. Deja după 2 şedinţe terapeutice s-a putut constata o îmbunătăţire a stării copilului. După 6 şedinţe am reuşit să îndepărtez deficienţele provocate de vaccinuri, iar copilul se comporta deja mult mai liniştit. Ulterior am reuşiut să elimin cu succes şi intoleranţa alimentară. Astăzi copilul este de nerecunoscut, în grădiniţă nu mai sunt reclamaţii la adresa lui iar în familie s-a reîntors liniştea. (Anita Klammrodt, terapeută din Strackholz, Ostfriesland) Dacă în 1972 se administra doar un singur vaccin în primul an de viaţă, în 2006 s-a ajuns la absurda situaţie în care în primele 12 luni se administrează (teoretic, sau ca recomandare) nu mai puţin de 32 de vaccinuri în Germania! Anul Primul an de viaţă Al doilea an de viaţă Al treilea an de viaţă 1972 1 (antituberculoza) 1 (variolă) 3 (tuse conv. difterie, polio) 1976 6 (din care 2 duble) 2 (din care unul dublu) 0 1995 9 (din care 1 triplu şi 1 quadruplu) 9 (1 triplu şi 1 quadruplu) 0 2006 32 (din care 1 triplu şi 4 sexduple) 5 (din care unul triplu) 0 Mai sus aveţi recomandările de vaccinare facute de Institutul Robert Koch din Germania. Daca ar fi să ne luăm după aceste recomandări, în primii doi ani de viaţă orice copil german ar trebui să primească 37 (!!!) de vaccinuri (dar numai 13 injecţii datorită faptului că se folosesc din ce în ce mai mult vaccinurile combinate). Efectele negative ale vaccinurilor Un motiv de mare îngrijorare este faptul că vaccinurile provoacă deseori deficinţe de concentrare, vorbire şi învăţare. Relatarea unei învăţătoare din sudul Germaniei este în acest sens semnificativă. În mica localitate unde predă aceasta este puternic răspândită o sectă religioasă care respinge vaccinarea. Învățătoarea avea experienţa unei alte şcoli unde fusese profesoară înainte, într-o localitate mai mare, şi unde avusese zilnic de a face cu copii hiperactivi, cu deficienţe de vorbire şi de învăţare. Tocmai de aceea a fost foarte surprinsă să constate că toţi aceşti copii din noua şcoală aveau un comportament absolut normal. Să fim bine înţeleşi, această relatare nu este o pledoarie pentru aderarea la vreo sectă religioasă, ci din contră, o pledoarie contra sectei... vacciniştilor. Povestea de mai sus lasă clar să se vadă faptul că una dintre cele mai frecvente cauze, chiar principala cauză a comportamentului anormal al copiilor este tocmai agresiunea care se exercită asupra lor, în primii ani de viaţă, prin intermediul isteriei vaccnărilor.
125
Desigur că medicina şcolastică respinge cateoric o astfel de legătură. Şi cum ar putea fi altfel, din moment ce una dintre cele mai trâmbiţate victorii ale acestei forme ciudate de medicină este tocmai imunizarea şi vaccinarea. Cum ar putea oare un medic alopat să recunoască faptul că prin vaccinurile administrate de el a adus daune de sănătate unor copii? Este ca şi cum l-ai pune pe hoţ să judece propriul său caz de furt! De regulă părinţii care, în urma unor daune provocate copilului lor prin vaccinare, întreabă medicul asupra legăturii dintre vaccin şi schimbarea ulterioară inexplicabilă a comportamentului copilului lor, primesc un răspuns de genul: „Hiperactivitatea nu are nimic de a face cu vaccinarea. Este vorba doar de o pură coincidenţă temporală între vaccinare şi apariţia unei boli care oricum ar fi apărut, şi fără a fi fost administrat vreun vaccin”. Cu alte cuvinte, cinic vorbind, întotdeauna mortul e de vină. Tocmai de aceea sfătuim părinţii ai căror copii manifestă astfel de simptome să consulte un medic care nu practica medicina alopat-şcolastică (de exemplu homeopat sau specialist în biorezonanţă), pentru a verifica eventualitatea conexiunilor dintre simptomele copilului şi vaccinări. De asemenea este absolut necesară modificarea modului de nutriţie, mai ales prin eliminarea zahărului (dulciurilor) şi a alimentelor cu foarte mulţi conservanţi şi aditivi. Sintetizând însă, principalele trei cauze ale faptului că în ultimii ani avem de a face cu din ce în ce mai mulţi copii hiperactivi şi cu dificultăţi de învăţare sunt: 1. Creşterea în ultimele decenii ale vaccinărilor în primul an de viaţă (vezi tabelul de mai sus); 2. Administrarea din ce în ce mai frecventă a vaccinurilor multiple (de regulă simultan între 3-6 tipuri de vaccinuri, deci agenţi patogeni, şi aici trebuie să mă întreb cum poate cineva concepe o astfel de agresiune criminală asupra unui organism încă plăpând, introducând în acesta concomitent până la 6 agenţi patogeni, deci iboli diferite; cunoaşteţi vreun caz în care cineva s-a îmbolnăvit simultan de 6 boli invecţioase?; Toate acestea doar pentru a câştiga mai mulţi bani? Sau mai sunt urmărite şi alte scopuri? Şi dacă da, care anume?) 3. Plasarea celor mai multe vaccinuri în primul an de viaţă (ştiut fiind că nou-născuţii nu au încă un sistem imunitar bazat pe anticorpi proprii, ci doar pe cei preluaţi de la mamă, proprii lor anticorpi începând să se formeze de abea în jurul vârstei de 6 luni, mă întreb din nou, oare ce anticorpi doresc domnii alopaţi să stimuleze prin vaccinurile administrate în primele 4-5 luni de viaţă? Pe cei pe care copilul încă nu îi poate produce? În concluzie, singura măsură eficientă de a vă proteja copilul este de a face tot posibilul pentru a evita vaccinarea acestui, prin toate căile legale care vă stau la dispoziţie, mai ales având în vedere faptul că în Comunitatea Europenă nu există încă, Slavă Domnului, obligativitatea vaccinării. Iar dacă totuşi vă vaccinaţi copilul, atuncea doar împotriva bolilor care întradevăr mai există încă şi care pot fi un pericol, şi în nici un caz în doze combinate de vaccinuri. Intoxicare şi dezintoxicare – tema centrală în cazurile afecţiunilor cronice Afecțiunile cronice, printre care se numără și cancerul, au doar în foarte rare cazuri o cauzalitate unică și lineară. De regulă este vorba de o evoluție multidimensională atât în ceea ce privește apariția bolii cât și în ceea ce privește terapia. Fapt de altminteri foarte logic, deoarece sistemele biologice nu au o evoluție lineară, sunt conectate foarte complex unele cu altele și se supun unui echilibru biologic fluent. Sistemul regulatoriu este practic fundamentul pe care o boală poate apare și se poate dezvolta, sau care, în cazul restabilirii funcționării sale corecte poate duce la recuperarea sănătiții și eliminarea bolii cronice. În cadrul medicinei integrale, respectiv medicina biologică anti-cancer, terapia antitumorală spre exemplu are ca element fundamental detoxifierea, fapt ce stă în directă legătură cu stare de funcționalitate a sistemului regulatoriu al pacientului. Însuși Sebastia Kneipp (care din păcate este încă prea puțin cunoscut în România, iar faptul că el era de profesie preot nu justifică în nici un fel această realitate) răspundea la întrebarea asupra celor mai importante trei proceduri terapeutice prin cuvintele: ”În primul rând detoxifierea, apoi detoxifierea, și în ultimul rând, detoxifierea.” Cu alte cuvinte: otrăvirile și intoxicările sunt o suprasolicitare permanentă a sistemului regulatoriu de bază și sunt în fapt cauza primară pentru marea majoritate a afecțiunilor cronice degenerative, cum este și cancerul. O otrăvire insidioasă a organismului poate apare de exemplu prin procesele normale ale metabolismului, și în aceste cazuri avem de a face cu autointoxicații sau autootrăviri. Însă toxinele endogene, adică cele care sunt produse în organism, vor duce la apariția unei boli doar atunci când organele de filtrare și eliminare proprii corpului sunt suprasolicitate, respectiv când procesele de eliminare nu mai funcționează corect sau suficient. Dar nu numai în cadrul metabolismului pot apare toxine, care conduc la apariția unor afecțiuni, ci
126
și în cadrul procedurilor imunologice. Pe lângă aceste ”devieri” ale metabolismului, care nu sunt deloc ușor de remediat, în zilele noastre mai apar o serie, din păcate mult prea mare, de otrăvuri și toxine cu care corpul noastu are de luptat permanent. Poluarea mediului inconjurător a căpătat dimensiuni alarmante în ultimele decenii, astfel că terapiile de detoxifiere au devenit mai mult decât oricând o temă centrală în terapiile contra cancerului. Pesticidele, metalele grele, nămolurile de epurare, elementele radioactive sau resturile din medicamente infectează din ce în ce mai mult apa potabilă precum și alimentele noastre. Amalgamul, granulomele, inflamațiile cronice, otrăvurile din camerele in care locuim precum și toxinele din vaccinuri împovărează în mod semnificativ sistemul imunitar. Iar manipularea genetică a produselor alimentare duce în mod sigur la dereglări imprevizibile ale fragilului echilibru biologic. Gazele de eșapament și ozonul împovărează respirația noastră, în timp ce zgomotul și electrosmogul provocat de folosirea continuă a telefoanelor mobile duce la o măcinare lentă a sistemului nervos. Desigur, industria respectă normele maxime de poluare stabilite, însă acestea sunt astfel prestabilita doar ca nu cumva consumatorul să cadă pe loc mort ca urmare a consumului zilnic din acest cocktail otrăvitor. Este întradevăr uimitor faptul că, în ciuda unei acumulări atât de masive de otrăvuri, încă mai trăim! Doar că acest lucru îl datorăm capacității de detoxifiere și autoregulare a organismului nostru. Doar că, dacă la un anumit moment dat se ”umple paharul”... atunci apare boala cronică. Dacă o persoană suferă de unele dintre simptomele enumerate mai jos, atunci trebuie să devenim foarte atenți ,căci aceste simptome sunt caracteristice pentru o intoxicare ridicată a corpului: -sensibilitate la boli și infecții (de exemplu febra fânului cronică și herpes recidivat frecvent, inflamații ale vezicii urinare, etc.) -probleme ale gingiilor, cum ar fi paradontoza și predispoziția la carii -ochi iritați și umflați (cearcăne) -piele uscata și comatoasă, tendință de vindecare lentă a pielii -acnee, eczeme, cum ar fi neurodermita, alergiile pielii precum și micozele -tendința de transpirație abundentă și urât mirositoare -căderea părului -amețeli și dureri de cap frecvente -spasme musculare nervoase, sensibilitate generală la durere, neuralgii rezistente la terapie -afecțiuni autoimunitare, alegii, cum ar fi febra fânului, astma și afecțiunile reumatice -modificări ale aspectului urinei (puternic mirositoare, de culoare închisă, tulbure, iritații la urinare, deseori și fără simptome inflamatorii, scurgeri) -infertilitate în cazul ambelor sexe -modificări ale aspectului scaunului și frecvente dereglări de digestie -formarea de tumori și cancer Formele de intoxicare datorate mai ales otrăvurilor și toxinelor civilizației moderne se desfășoară îndeobște insidios și deseori nespecific. De multe ori nici nu ne gândim la aceste toxine ca putând fiind cauza unor afecțiuni, și nu rareori unii pacienți sunt considerați de către medici ca fiind ipohondri, isterici sau prefăcuți, deoarece în ciuda analizelor atente, nu se poate stabili o cauza a afecțiunii. Pe lângă simptomele enumerate mai sus, deseori pacienții se mai plâng și de: -epuizare -nervozitate -iritabilitate -lipsă de apetit -apatie și deficiență de concentrare Semnificativă este de asemenea alternarea insomniilor cu somnolența, a depresiilor cu hiperactivitatea. Semnificativ este și faptul că simptomele sunt cronice și apar la intervale din ce în ce mai scurte sau/și din ce în ce mai intense. Nu de multe ori o schimbare de loc aduce cu sine o ușurare a simptomelor, și prin aceasta un indiciu asupra unei toxicități ridicate a spațiului locuit. De asemenea specifice sunt aici și intoleranțele medicamentoase. Mecanismele autoregulatorii ale organismului pot fi blocate de către aceste toxine și otrăvuri, astfel încât să nu mai aibă loc reacțiile necesare. Toxinele pot perturba metabolismul la nivel celular precum și comunicația intercelulară. În astfel de cazuri forțele de autovindecare nu mai sunt decât parțial active, ceea
127
ce poate constitui o foarte mare problemă pentru o terapie biologică. O terapie de detoxifiere constă dintr-o serie de substanțe cum ar fi vitaminele, mineralele, microelementele și fitochimicalele. Deseori apar reacții de blocaj datorate medicamentelor alopate. Iar faptul că foarte multe dintre medicamentele alopate provoacă reacții modificate este un lucru deja bine cunoscut și certificat. Antibioticele, cortizonul și antireumaticele nici nu sunt măcare remedii vindecătoare, ci doar medicamente simptomatice, în sensul că ele subpresează și ascund simptomele, dar in nici un caz nu îndepărtează cauza bolilor. Acest lucru poate fi recunoscut și prin faptul că simptomele sau bolile, ca urmare a unor astfel de terapii, caută alte căi de manifestare (sau ”atac”), fapt ce îndeobște este cunoscut și recunoscut ca ”efecte secundare sau adverse” ale medicamentelor alopate. Și astfel apar afecțiuni noi, cum ar fi de ex. acneea, osteoporoza sau ulcerul stomacal. Nu întotdeauna este necesară o intervenție externă pentru a ajuta organismul în funcția sa de detoxifiere. Atâta timp cât organele responsabile cu detoxifierea sunt funcționale, nu sunt afectate, organismul își rezolvă destul de eficient problemele. Însă atunci când aceste organe sunt săbite ca urmare a unor infecții, a proceselor firești de îmbătrânire sau a formării unor tumori cancerigene, capacitatea acestor organe de a detoxifia organismul scade simțitor. Detoxifierea se efectuează mai ales prin zonele de ”graniță” ale corpului, și deseori tocmai acolo apar simptome de boală, ca urmare a unei mari concentrări de otrăvuri în corp: vezica urinară, rinichii, prostata, etc. În sensul medicinei umorale, transpirația, voma, diareea, inflamațiile și modificările care pot fi observate pe piele sunt în esență încercări ale corpului de a se elibera de otrăvurile acumulate în el. Durerile apar mai ales atunci când se ajunge la o hiperaciditate a țesutului respectiv. Încercările de îndepărtare, de eliminare și subpresare a acestor mecanisme de autovindecare ale organismului sunt de cele mai multe ori daunătoare, împiedicând organismul să-și desfășoare sarcinile firești de detoxifiere. Astfel de încercări în care excelează medicina alopată prin medicamentele chimice, unguenții cu cortizon sau alte procedee de acest gen, pot duce în timp la apariția unor serioase probleme de sănătate, mult mai grave decât cele inițiale, împotriva cărora s-au administrat respectivele medicamente. Altfel spus, în loc să ”atacam” (cu scopul de a anihila simptomele) zonele de graniță ale organismului, zone prin care organismul expulzează toxinele din el, ar fi mult mai inteligent să se acționeze în sensul modificării nutriției și eliminării surselor de intoxicare datorită căruia organismul este nevoit să trimită o mare cantitate de toxine în acele zone. Dar desigur o astfel de terapie este mai îndelungată, necesită o mai mare atenție și preocupare din partea medicului pentru pacientul respectiv ca persoană integrală, și în acest fel medicina alopată nu mai este nici rentabilă și nici utilă concenelor farma pentru care vânzarea de medicamente este importantă, și nicidecmu cauza reala a unei boli. Dar cum poate fi ajutat organismul, atunci când acest lucru este necesar, pentru a putea efectua detoxifierea mai eficient? Sistemele autoregulatorii ale organismului pot fi susținute prin procedeele de detoxifiere pe care natura le-a conceput și pus la dispoziția noastră. Eliminarea toxinelor se face din interior către exterior, de la organele așa-numite ”nobile” către cele numite ”obișnuite”, ne-nobile. Acest concept stă la baza medicinei umorale. Organele ”nobile” sunt creierul, ficatul, pancreasul, plămânii, rinichii și inima. Organele ne-nobile sunt mucoasele, intestinul, vezica urinară și pielea, adică tocmai zonele de ”graniță” ale organismului. Ori tocmai acolo apar, ca urmare a acumulărilor de toxine din mediul înconjurător, o mulțime de afecțiuni cronice, ca de exemplu micozele, alergiile sau cancerul. Otrăvurile sunt tocmai în aceste zone în mod deosebit acumulate și nu intotdeauna se reușește și eliminarea lor eficientă. În practică s-a dovedit că printr-o susținere eficientă a proceselor de eliminare, mai ales a celor efectuate de ficat, pancreas, intestin și rinichi, poate fi foarte eficient susținută eliminarea toxinelor endogene. În mod tradițional sunt folosite în acest scop plantele medicinale, diureticele, laxativele, mineralele, vitaminele și antioxidanții. Aceste principii și proceduri cunoscute de sute de ani sunt adesea ignorate de medicina alopată, în aroganța ei infantilă (căci medicina alopată este „foarte tânără„ în comparație cu celelalte forme de medicină, tradiționale). A susține mereu că ceea ce se știe deja de două sute de ani este ”învechit” așa cum spune medicina alopată, se poate deja aplica în cazul medicinei alopate, ale cărei principii fundamentale sunt și ele deja vechi de peste 150 de ani. Iar cercetările și studiile mai recente confirmă și dau dreptate aproape întotdeauna vechilor, tradiționalelor puncte de vedere. Metalele grele dereglează sistemele regulatorii Un factor perturbator deosebit de grav îl constituie cumularea în organism a așa-numitelor ”metale grele”,
128
sau a metalelor care sunt depozitate ”greșit”, cum ar fi cazul fierului sau cuprului. Acestea produc radicali liberi, care la rândul lor povoacă reacții în lanț și declanșează procese patologice. Radicalii liberi sunt una dintre principalele cauze ale îmbătrânirii și ale bolilor degenerative cronice. Durata vieții unui om poate fi mărită atunci gând se reușește diminuarea formării radicalilor liberi sau mărirea capacității antioxidative a proceselor de apărare ale organismului. Dacă însă capacitatea antioxidativă a organismului este epuizată, atunci metalele grele provoacă un important dezechilibru, iar consecința acestuia sunt bolile cronice. Acțiunea metalelor grele și a radicalilor liberi poate provoca daune sistemelor organice și deci întregului organism. În funcție de care anume metale grele în care anume sisteme organice sunt depozitate și în funcție de cât de repede procesele antioxidative locale si sistemice sunt ”depășite de evenimente”, rezultă anumite simptome și respectiv boli. Astfel: -depozitarea de fier în creier poate duce la o îmbătrânire prematură a sistemului nervos central și, prin daune produse ”substatia nigra” din creier, la apariția Morbus Parkinson; -și depozitarea de ioni de fier în țesuturile sânului duce la formarea de radicali liberi care provoacă daune ADN-ului și astfel crește riscul de cancer; -plumbul, mercurul, nichelul, cromul, cobaltul, cuprul și zincul stimulează creșterea celulelor cancerigene din sân; -mercurul metalic reduce numărul de celule ”ucigașe” și influențează chemotaxia leucocitelor, ceea ce influențează negativ imunitatea celulară; -și o intoxicație cronică cu plumb conduce la diminuarea linfocitelor B și T precum și a celulelor ucigașe. Iar în aortă, inimă și rinichi plumbul dereglează beta-receptorii iar prin aceasta sistemul renin-angiotensinaldosteron ceea ce duce la hipertensiune; -mercurul anorganic poate conduce, prin formarea de radicali liberi, la hipertensiune și afecțiuni ale inimii, plămânilor și rinichilor; -o cantitate cronic prea mică de cupru are ca rezultat o formare mai accentuată a radicalilor liberi în intestin și este astfel considerată ca unul din factorii de risc pentru formarea cancerului de intestin și colon; -o concentrație prea mare de cadmiu, mercur și plumb a fost relevată în cazul a 21 de tipuri de tumori benigne și 23 de tipuri de tumori maligne ale creierului; -și prostata este transformată într-un ”depozit de gunoi”, în ea găsindu-se deseori valori mărite de cadmiu și mercur; -procesele reparatorii ale daunelor produse ADN-ului pot fi inhibate chiar și în cazul unor cantități mici de nichel solubil, oxid de nichel și cadmiu. Din aceste câteva exemple se poate foarte clar înțelege cât de dăunătoare pentru sănătate pot fi metalele grele. Din nefericire este foarte greu de spus la care afecțiune care anume metal greu este direct vinovat. Aceasta și deoarece astăzi suntem confruntați cu o cantitate enorm de mare de substanțe chimice, și pe deasupra multe dintre acestea interacționează. Însăși Organizația Mondială a Sănătății recunoaște că metalele grele sunt răspunzătoare de nenumărate afecțiuni circulatorii, cancerigene, ale sistemului nervos, autoimunitare precum și ale afecțiuni copiilor incă ne-născuți. În medicina integrală unul dintre principalele ”puncte de atac” ale terapiilor este eliminarea metalelor grele și a altor toxine și otrăvuri din organism. (Vezi aici și articolele Domnului Doctor Klinghardt asupra eliminării metalelor grele cu ajutorul algei Chlorella). În medicina integrală sunt folosite diferite substanțe pentru a se obține detoxificarea principalelor organe: armurariu, solidago, urzică, thuia-lachesis (spag.). Pentru detoxifierea intestinelor, pe lângă pre-biotice și pro-biotice, mai este folosit pentru curățarea intestinelor și zeolitul vulcanic (chabasit și klinoptilolith). Zeolitul are capacitatea de a absorbi ionii de amoniu, gazele de fermentare și digestie, diferitele toxine și metale grele precum și nucleotidele radioactive (cesiu și stronțiu). Dar și capacitatea acestuia de a neutraliza radicalii liberi este demnă de luat în considerare. O curățare a intestinului cu Zeolit este practicată în cazurile de deficiență imunitară, în afecțiunile acute, cancer, intoxicațiile chimice, chemoterapii, în bolile cronice, în artrită, artroză și reumatism, în alergii și intoxicații cu amalgam, în perioada de sarcină și de alăptare sau în cazul fumătorilor. În privința importanței unui intestin sănătos și a unei flore bacteriene sănătoase recomandăm și articolele pe această temă din Site-ul nostru. În cazurile în care sindromul ”Leaky Gut” s-a instaurat deja, afecțiunile cronice și degenerative nu întârzie să-și facă apariția. Din nefericire medicina alopată terapiază simptomele și nu cauzele bolilor, astfel încât foarte adesea intoxicările și otrăvirile cu diferite substanțe printre care un
129
loc principal îl ocupă metalele grele, sunt trecute cu vederea. Un echilibru corect bază-acid și o floră intestinală sănătoasă sunt doi dintre pilonii de bază ai sănătății noastre. În privința hiperacidității, din nefericire o mare parte a acesteia este datorată nutriției moderne. Mineralele (deci bazele) sunt din păcate în nutriția modernă mai degrabă deficitare. Deseori este necesară suplimentarea mineralelor cu ajutorul preparatelor speciale, dar desigur și legumele și fructele. Produsele animale din contră, provoacă aciditate. Poate că acuma veți înțelege câtă înțelepciune și ”înaltă știință medicală” este în obiceiul țăranului român de a posti, de a nu consuma o anumită perioadă nici un fel de produse de origine animală. Dacă dorim să vindecăm cu succes bolile, și nu doar să atenuăm simptomele, așa cum face medicina școlastic-alopată, trebuie să avem de la bun început în obiectiv regenerarea sistemelor regulatorii ale organismului. În acest sens sunt necesari șase pași: 1- mobilizarea și neutralizarea depozitelor acide cu ajutorul substanțelor minerale bazice; 2- eliminarea acestor acizi; 3- stabilizarea metabolismului și sustținerea neutralizării și eliminării cu ajutorul zeolitului 4- remanierea și întărirea florei intestinale cu ajurtorul culturilor bacteriene pre-bioticelor și pro-bioticelor 5- suplimentarea nutriției cu vitamine, minerale, microelemente și fitochimicale secundare 6- eliminarea otrăvurilor cauzate de mediul înconjurător, cu ajutorul chelatenului Hrană vinecătoare pentru celule – medicina ortomoleculară Pentru a putea vindeca o boală atât de complexă precum cancerul, este necesar să susţinem capacitatea de autovindecare a pacienţilor prin toate mijloacele posibile. Un rol important în aceasta întreprindere îl joacă terapia ortomoleculară, al cărei scop este aprovizionarea cât mai bună a celulelor şi ţesuturilor pentru a putea permite organismului să găsească drumul înapoi către starea de sănătate. La nivelul ortomolecular, practic în toate cazurile se constată o situaţie evident deficitară la pacienţii bolnavi de cancer. Iar aceste deficienţe sunt relativ uşor de compensat şi eliminat. Una dintre cele mai frecvente cauze ale unui astfel de deficit este alimentaţia modernă, cu preferinţele cunoscute spre zahăr, carne, cereale şi uleiuri rafinate şi produsele alimentare prelucrate industrial. Pe lângă acestea, se mai adaugă desigur poluarea chimică şi electrică a mediului înconjurător, precum şi starea permanentă de stress, fie la serviciu, fie în familie. Fondatorul medicinei ortomoleculare a fost Linus Pauling, dublu Laureat al Premiului Nobel, care definea medicina ortomoleculară astfel: „Medicina ortomoleculară este păstrarea sănătăţii şi combaterea bolilor prin modificarea concentraţiei de substanţe care se află în în mod normal în organism şi care sunt responsabile pentru starea de sănătate.” Linus Pauling a remarcat foarte corect că multe afecţiuni apar doar atunci când biochimia organismului este paralizată în rezervele ei energetic-nutritive fie prin deficit fie prin dezechilibru alimentar. Şi procesele de îmbătrânire precum şi cele care duc la apariţia afecţiunilor degenerative se relevă la rândul lor ca probleme ortomoleculare. Termenul „ortomolecular” este compus din cuvântul grecesc „orthos” adică corect, bun, şi din termenul latin „molecula”, ceva foarte mic. Prin aceasta terapia ortomoleculară înseamnă folosirea moleculelor corecte în cantitate corectă. Pentru ca celulele şi ţesuturile să poată conlucra eficient la păstrarea sănătăţii optimale, este nevoie ca în organism să se afle toate microelementele în cantitate corespunzătoare, corectă. Substanţele avute în vedere de medicina ortomoleculară sunt vitaminele, mineralele, microelementele, aminoacizii, acizii graşi şi enzimele. Marea majoritate a acestora trebuiesc introduse în organism prin intermediul nutriţiei, iar în cazul în care prin aceasta nu se poate asigura necesarul optim, aceste substanţe pot fi introduce în organism cu ajutorul suplimenţilor nutritivi. Există circa 45 de astfel de substanţe pe care organismul nu le poate produce singur. Aceste microsubstanţe au rol de „mesageri” în transmiterea informaţiilor la nivel celular, au rol de „cărămizi” de construcţie pentru celulele şi ţesuturile noastre sau de enzime implicate într-un mare număr de procese şi reacţii chimice esenţiale pentru organism. O serie dintre aceste substanţe sunt folosite eficient în terapiile cancerului sau post cancerigene, precum şi în cazul pacienţilor care sunt supuşi chemoterapiilor sau terapiilor prin radiaţii. Deoarece fiecare om este un individ unic, cantităţile şi dozajele acestor substanţe sunt şi ele individuale. Tocmai în aceasta constă şi dificultatea terapie ortomoleculare, deoarece fiecare terapeut trebuie să decidă pentru fiecare caz individual, cantitatea şi natura substanţelor care trebuiesc administrate. Nici nu este de
130
mirare că terapiile ortomoleculare nu sund îndrăgite de medicii alopaţi, deoarece ele sunt mult mai complexe, cer mai mult timp şi angajament profesional din partea medicului, şi nu sunt atât de bine remunerate de către Casele de Sănătate care depind în ultimă instanţă de politic şi de concernele farma. Foarte importană este aprovizionarea organismului cu vitamine, printre care vitaminele C şi E sunt cele mai importante. O serie de alte substanţe deosebit de importante sunt mai puţin cunoscute oamenilor obişnuiţi, şi de aceea ne vom ocupa tocmai de acestea mai pe larg în cele ce urmeaza. O substanţă foarte importantă şi care şi-a dovedit eficacitatea îndeosebi în terapiile contra cancerului, este Curcumin. Această substanţă se găseşte in principal în rădăcina plantei Curcuma longa, dar acolo constituie doar 7% din totalul fitochimicalelor. Astăzi există preparate probiotice care conţin Curcuminîntr-un procent mult mai ridicat. Personal, deşi nu sufar de nici o boală cronică şi Slavă Domnului, nici de cancer, totuşi iau în fiecare zi două linguriţe pline cu vârf (dimineaţa şi seara inainte de masă) din pulbere de Curcuma longa. Desigur, cantitatea de Curcumin nu este aşa de mare, dar pentru necesarul zilnic de „întreţinere” este (după părerea mea) suficient. Cea mai bună Curcuma longa creşte în Insula Java, Indonezia, unde de altfel aproape toate reţetele tradiţionale din plante medicinale au în compoziţie şi Curcuma longa. L-Arginin este un aminoacid care în mod normal este produs de organism prin procesul de sinteză şi este de asemenea introdus prin alimentaţie în corp. L-Argininul se găseşte cu precădere în alune (în arahide cât şi în alunele de pădure) şi boabele de soia. L-Argininul este treapta de sinteză premergătoare singurei substanţe-mesager sub formă gazoasă din organism, monoxidul de azot (NO). Acesta joacă un rol central în elasticitatea vaselor sangvine şi deci, în cazul în care este deficitar în organism, poate influenţa apariţia bolilor cardiovasculare precum şi aprovizionarea cu oxigen ce se efectuează prin vasele de sânge capilare şi prin sistemul circulator periferic. Ba chiar mai mult, monoxidul de azot este principala armă a celuleor ajutătoare Th1, care cu ajutorul acestui gaz elimină agenţii patogeni intracelulari. Aici trebuie spus că anticorpii (în principal celulele ajutătoare Th2) nu joacă nici un rol contra acestui gen de agenţi patogeni. Vă recomand să citiţi articolele bazate pe teoria simbiozei celulare a Domnului Doctor Herbert Kremer, cuprinse în rubrica „Medicina integrală” din acest Site. De asemenea vom mai face referire la această problematică în rândurile de mai jos, atunci când vă vom prezenta traducerea unui foarte interesant interviu cu Dr. Herbert Kramer asupra cancerului şi AIDS=HIV. L-Arginin mai contribuie la creşterea producţiei de limfocite, acţionează contra formării de cheaguri sangvine (trombocitele) care duc la perturbarea circulaţiei sangvine. De asemenea L-Arginin reduce tendinţa grăsimilor de a reacţiona cu oxigenul şi astfel de a crea radicali liberi. L-Argininul mai are şi eficacitate în cazurile de cancer datorită faptului că încetineşte creşterea tumorilor şi a formării de metastaze. Stimulează şi formarea de colagene şi ajută în procesele de vindecare a rănilor (se recomandă deseori înainte şi după efectuarea unei operaţii o administrare de până la 30 de grame pe zi). În cazul unor dereglări ale funcţiilor ficatului, L-Argininul împreună cu L-Ornitin normalizează un nivel prea mare de amoniac în sânge şi susţine regenerarea celulelor hepatice. Se recomandă administrarea L-Argininului în mai multe doze peste zi, deci nu toată cantitatea pe o zi într-o singură administrare. În cazurile de cancer se recomandă ca linie generală de administrare 30 de grame de L-Arginin zilnic, mai ales în cazul unei existente cahexii. Trebuie avut în vedere faptul că L-Arginin nu trebuieşte administrat simultan cu L-Lysin, deoarece aceste două substanţe se blochează reciproc în procesul de absorbţie. Înainte de a trece mai departe, mă simt aici obligat să încerc o explicaţie simplă a ceea ce înseamnă „radicalii liberi”, deoarece am făcut până în prezent deseori referire la aceştia. Radicalii liberi sunt atomi, respectiv molecule, din interiorul şi din exteriorul celulelor noastre care deţin doar un singur electron. În mod normal moleculele, respectiv atomii au doi electroni. Această situaţie duce la o agresivitate sporită a acestor atomi cu un singur electron, care încearcă în permanent să „fure” un electron de la o altă moleculă (învecinată, să zicem). Prin aceasta „vecinul” este transformat la rândul lui într-o moleculă cu un singur electron, deci un „radical liber”. Rezultă o reacţie în lanţ, care duce în cele din urmă la distrugerea celulei, respectiv celulelor, în funcţie de cantitatea mai mică sau mai mare de antioxidanţi din corp, antioxidanţi care au capacitatea de a „lega” radicalii liberi. L-Carnitin este important pentru metabolismul energetic şi pentru detoxifiere. Până în prezent există peste 9.000 de cercetări academice care au ca erou principal L-Carnitinul. Şi în fiecare an mai apar în jur de 300 de astfel de studii şi cercetări. Este o substanţă naturală ce poate fi întâlnită mai ales în musculatură. Carnea de miel şi de oaie au un înalt conţinut de L-Carnitin, laptele şi vegetalele dinpotrivă, un conţinut relativ scăzut. L-Carnitin nu este o vitamină veritabilă, ci mai degrabă o substanţă asemănătoare vitaminelor (un
131
vitaminoid), care se înrudeşte însă cu vitamina B. Necesarul zilnic normal pentru organism este de 200-500 de miligrame. În cazuri speciale, cum ar fi stressul, efortul datorat activităţii sportive spre exemplu sau în cazurile de boală, necesarul zilnic poate creşte până la 1.200 mg sau chiar mai mult. Doar 10% din acest necesar poate fi produs de organism, iar pentru fiecare gram de L-Carnitin sunt necesare 30 de grame de proteine. Sinteza proprie a L-Carnitinului se efectuează în ficat şi rinichi, şi este dependentă de vitaminele A, B3, B6, B12 şi C, de fier, acid folic, LLysin, L-Methionin şi de diferite alte enzime. Mai ales în cazul unui deficit de vitamina C se ajunge repede şi la un deficit de L-Carnitin în musculatură, şi prin aceasta la un deficit energetic. L-Carnitinul este deci esenţial pentru producţia proprie de energie şi susţine formarea sângelui şi eliberarea de oxigen din globulele roşii către celule. L-Carnitin efectuează în primul rând o activitate de câştigare de energie din grăsimi, jucând rolul de „cărăuş” care transportă lanţurile lungi de acizi graşi în mitocondrii şi care o dată ajunse acolo, prin ardere se transformă în energie (ATP). Ori tocmai aceasta este una dintre principalele condiţii pentru evitarea unei cahexii în cazurile de cancer. În cazul unui deficit de L-Carnitin oxidarea lanţurilor lungi de acizi graşi (unul dintre principalele procedee de câştigare de energie din organism) este dereglată. Şi aici nu este vorba numai de câştigarea de energie, ci şi de capacitatea de detoxifiere a mitocondriilor. Deoarece L-Carnitin este capabil să resoarbă şi elimine din mitocondrii resturile rămase în urma arderilor energetice. De asemenea L-Carnitinul detoxifică şi globulele roşii ale sângelui, mărindu-le astfel durata de viaţă şi contribuind la fluiditatea sângelui. Contribuie şi la susţinerea producţiei de globule albe (limfocite), care joacă un însemnat rol în sistemul imunitar, respectiv în producerea de anticorpi. L-Carnitin mai joacă un însemnat rol şi în protejarea şi „repararea”celulelor nervoase. Nu se recomandă administrarea de L-Carnitin după ora 16, deoarece la circa 2-4 ore după administrare se obţine o degajare de energie şi deci o creştere a activităţii corporale. De asemenea nu trebuieşte administrat împreună cu cantităţi prea mari de aminoacizi, deoarece acestea pot bloca acţiunea L-Carnitin în organism. În cazurile de cancer se recomandă în general 6 grame pe zi, oral, pe timp de 14 zile, după care dozajul trebuieşte redus la 2 grame zilnic. L-Cistein şi L-Glutation au acţiune antioxidativă, detoxifiantă, susţin sistemul imunitar şi sinteza grăsimilor. L-Glutation este, din punct de vedere cantitativ, cel mai important tripeptid cu conţinut de sulf (L-Gamma-Glutamil/Cistein/Glicin) din organism. Cu ajutorul acidului glutaminic şi al Glicinului, L-Cistein formează cel mai important antioxidant solubil (substanţă ce oxidează uşor, deci reacţionează cu oxidenul şi prin aceasta protejează alte substanţe contra oxidării nedorite), pe nume L-Glutation, care are activitate atât intra- cât şi extra-celulară. Datorită conţinutului de sulf, L-Glutation împreună cu enzima Glutationperoxidază care conţine Selen au acţiune antioxidantă asupra radicalilor liberi şi a oxidării vitaminelor C şi E. Producţia de Glutation în organsim depinde printre altele de prezenţa L-Cistein. Acesta se găseşte în cantitate mare în brânza de vaci. Deoarece însă acolo oxidează rapid, în procedurile terapeutice este folosită forma stabilă chimic de N-acetilcistein (NAC). L-Glutationul oxidat este citotoxic şi trebuieşte din nou redus în GSH, cu ajutorul vitaminei B2. Pentru ca un organism să rămână sănătos este necesar un raport de 400:1 între Glutationul redus şi Glutationul oxidat. L-Glutation are cea mai mare eficacitate terapeutică împreună cu Cistein, Glutamin şi Selen. L-Glutation protejează celulele, lipidele, proteinele şi acizii nucleinici contra oxidării prin radicalii liberi. Deoarece o cantitate prea mare de Cistein se poate transforma în Cistin, este indicat ca în administrare să fie introdusă vitamina C într-o cantitate de trei ori mai mare decât Cistein, pentru a se împiedica această transformare. Administrarea de N-Acetil-Cistein poate stabiliza statutul electronilor (reducţie-oxidare, deci Redox) şi astfel celulele corpului se pot reface. În cazurile de cancer se recomandă în general un dozaj de circa 2 grame de Glutation redus, 400 mg de L-Cistein şi 3-10 grame de N-Acetil-Cistein, timp de 14 zile, după care se administrează timp de circa 6 săptămâni zilnic un gram de Glutation redus, 200 mg de L-Cistein şi pentru circa 6 luni, 3-10 grame de N-Acetil-Cistein. L-Glutamin are acţiune antioxidantă, susţine schimbul energetic şi are efect calmant. Dintre toţi aminoacizii, L-Glutamin are cea mai mare concentrare în sânge şi în musculatură. În cazurile de mare consum energetic, cum sunt de exemplu eforturile fizice mari, poate apare un deficit de Glutamin. L-Glutamin, împreună cu L-Cistein, este o substanţă foarte importantă pentru formarea în organism a
132
Glutationului. De asemenea Glutaminul este activ în reglarea echilibrului acid-bază. Celulele mucoasei intestinale precum şi macrofagele şi limfocitele sunt dependente de aprovizionarea cu L-Glutamin. În cazul unui deficit funcţinabilitatea naturală a intestinului este sensibil dereglată, deoarece 70% din Glutamin este folosit ca furnizor energetic pentru celulele mucoasei intestinale. În cazul unui deficit de Glutamin, permeabilitatea mucoasei intestinale este sensibil mărită, fapt ce aduce cu sine o serie de probleme grave (vezi şi articolul „Intestinele sunt de vină”), cum ar fi pătrunderea în sânge a macromoleculelor din intestin, fapt ce duce la inflamaţii și intoxicații. Glutaminul stimulează: -producţia de Interleukin-2 (substanţă-mesager pentru regularea imunitară) prin activarea celulelor ajutătoare T (stimularea creşterii numărului de celule de apărare prin aportul de citokine); -producerea de globule albe (limfocite); -diferenţierea celulelor B în celule producătoare de anticorpi; -activitatea macrofagelor; -sinteza Interleukin-1 (de asemenea substanţă-mesager a regulării imunitare); -metabolismul musculaturii. Glutaminul împiedică şi de-construcţia musculară, întârziind şi epiuzarea musculară. De asemenea stimulează eliberarea de hormoni de creştere din glanda hipofiză. În cazurile de cancer, cu scop preventiv se administrează circa 6 grame de trei ori pe zi, iar pentru combaterea cahexiei, circa 30 de grame zilnic. Coenzima Q10 (Ubichinon) este antioxidantă, contribuie la metabolism şi ajută la remedierea daunelor provocate inimii de chemoterapie. Există un studiu cu 32 de paciente cu cancer de sân cu atacare a ganglionilor limfatici, care au primit zilnic 90 de mg Q10, vitamina C, E, Beta-Carotin şi Selen pentru o perioadă de 18 luni. La 6 dintre paciente s-a obîinut o regresie locală. La alte 2 paciente care au primit 390 mg de Q10 plus celelalte substanţe enumerate mai sus, după 3 luni nu a mai fost constatată nici o tumoare. Q10 este o substanţă proprie organismului, care se găseşte în membrana internă a mitocondriilor, şi care până în jurul vârstei de 40 de ani este sintetizată în corp din fenilalanin, tirosin şi metionin, în prezenţa acidului folic, a vitaminei B12 şi a altor vitamine. După vârsta de 40 de ani concentraţia de Q10 în organism începe să scadă sensibil. Complexul enzimatic al mitocondriilor însă are o necesitate esenţială de Q10 în vederea producerii de energie (ATP) în lanţul respirator celular. Q10 este „transportorul” de electroni între flavoproteine şi citocrome (enzime). Dacă Q10 lipseşte, stresul oxidativ pentru mitocondrii este mărit şi întregul schimb energetic influenţat negativ. În cazurile de cancer se recomandă circa 200-500 mg zilnic pentru o perioadă de 6 luni, iar după aceasta 100 mg zilnic ca şi doză de întreţinere. Selenul este antioxidant, participă la imunitatea organismului şi la metabolismul hormonilor tiroidieni. Este unul dintre cele mai importante microelemente (dintre cele circa 20) necesare omului. Există un număr relativ mare de enzime care sunt „dependente” de Selen, cum ar fi de exemplu enzima Glutation-peroxid. Dacă Selenul lipseşte Glutationperoxidaza este sensibil deregrlată, iar daunele cauzate de această situaţie afectează printre altele ADN-ul şi membrana celulară. Glutationperoxidaza aparţie celor mai importante sisteme protective endogene antioxidante şi inhibă formarea Prostaglandinului şi Leucotrienului (substanţe similare hormonilor) care stimulează apariţia inflamaţiilor. Proteinele dependente de Selen au importante funcţii în protecţia celulară contra radicalilor liberi, în diferenţierea celulară inclusiv în apoptoză şi în metabolismul hormonilor tiroidieni. La administrarea orală trebuie avut în vedere ca Selenul să fie administrat sub formă de Selenmetionin, deoarece Selenul este în organism legat cu aminoacizii Metionin şi Cistein, şi astfel se va mări disponibilitatea biologică. În diferitele studii efectuate s-a putut releva faptul că pacienţii cu tumori prezentau un nivel al Seleniului în plasma sangvină semnificativ scăzut, şi astfel impicit o activitate scăzută a Glutationperoxidazei. Selenul de asemenea ajută la o mai bună tolerare a chemoterapiilor şi terapiilor cu radiaţii, prin reducerea balastului oxidativ provocat de aceste terapii. Cercetările au mai relevat şi faptul că Selenul conlucrează deosebit de bine cu vitaminaE (zilnic circa 500-1.000 de Unităţi Internaţionale) iar această sinergie depăşeşte evident o simplă administrare doar a Selenului. În cazurile de cancer se recomandă o doză zilnică de până la 1.000 de micrograme cu 800 de Unităţi Internaţionale de vitamina E. În orice caz, plecând de la ideea că organismul este o structură înalt-inteligentă, este foarte indicat ca în cazurile de cancer, să-i punem acestuia la dispoziţie un sotiment cât mai mare de substanţe esenţiale, din
133
care sistemele regulatorii ale corpului îşi vor lua ceea ce au nevoie. Substanţele produse prin procedee chimice este însă bine să fie evitate. Desigur că o afecţiune cum este cancerul nu poate fi eliminată doar prin aceste substanţe, şi sunt extrem de necesare ca o serie de alte metode şi procedee care să conlucreze cu terapia ortomoleculară, cum ar fi de exemplu terapie prin mişcare, coaching, training mental, homeopatie şi altele. Terapeutul trebuie să reaşeze nutriţia pacientului pe baze care să permită susţinerea terapiei ortomoleculare. De asemenea este absolut necesar a se controla şi eventual re-echilibra raportul acid-bază din organismul pacientului. Pentru necesităţile unui organism aflat în luptă cu cancerul sunt de asemenea de mare ajutor dietele uleiproteine ale Doamnei Doctor Budwig (Omega 3 şi 6). (Vezi aici cartea Doamnei Dr. Budwig „Cancerul – cauza şi soluţia lui” apărută în 1990 la Editura Kernen). Qui bono Disclaimer Acest raport nu intenţionează să înlocuiască sfaturile medicului sau terapeutului Dumneavosatră. El este conceput doar cu scopul informării Dumneavoastră, şi nu trebuie folosit ca o auto-diagnoză în nici un fel de probleme de sănătate pe care eventual le aveţi. Am decis să întocmesc acest raport pentru a putea fi citit de cei care nu au timpul necesar de a căuta şi citi în Internet informaţii asupra curelor naturale contra Candida albicans. În acest raport veţi putea să vă informaţi asupra diferitelor cauze care provoacă o infecţie cu Candida, răspunsuri la întrebările frecvente legate de Candida, şi cum puteţi eventual să vă vindecaţie sau să vă feriţi de o astfel de infecţie. 1. Infecţia cu ciuperci – Explicaţii Având în vedere faptul că 75% dintre femei suferă cel puţin o dată în viaţă de o infecţie fungică, ne-am putea aştepta ca tema infecţiilor cu ciuperci să fie mai popularizată şi mai bine cunoscută decât este în realitate. Din nefericire lucrurile nu stau aşa, iar o mulţime de femei suferă neştiind care este cauza problemelor lor de sănătate, în ciuda faptului că foarte multe dintre ele consultă un medic. Sau pur şi simplu nu consultă nici un medic, încercând să se vindece singure fără a avea un diagnostic corect. Pericolul constă deseori în aceea că problemele sunt mai serioase decât o simplă infecţie cu ciuperci, pacientul încearcă să se vindece singur, deseori obţine o atenuare a simptomelor fără însă a elimina cauza principală a acestora, astfel încât în timp simptomele reapar, de multe ori cu amplitudini mult mai mari şi cu complicaţii. De asemenea un mare pericol constă în apariţia unei infecţii bacteriene pe fondul unei infecţii cu ciuperci: Vulvitită, Chlamidia, Gonoree, Vaginoză bacteriană, etc. Dacă una dintre aceste infecţii bacteriene apare pe fondul unei infecţii cu ciuperci, acest lucru poate duce la daune grave ale organului genital, mergând până la sterilitate. Un alt aspect mai puţin cunoscut este legatura, chiar am putea spune “simbioza” dintre ciuperci şi bacterii. O afecţiune care provoacă foarte multe supărări femeilor este cistita, care adesea este provocată de bacilii coli. Bacili care “trăiesc pe spinarea ciupercilor şi fungiilor” dacă ne este permis să formulăm astfel. Simptomele unei infecţii vaginale cu ciuperci sunt: miros vagginal, scurgeri, mâncărimi, iritaţii, dureri în timpul actului sexual, senzaţie de arsură în timpul urinării, erupţie cutanată. Deşi aceste simptome sunt asociate cu o infecţie vaginală cu ciuperci, ele pot fi în acelaşi timp şi semne timpurii ale unui organism compromis în alte zone ale sale. Asta înseamnă că atunci când apar simptomele asociate cu o candidoză (vezi mai jos) este necesar să începem terapia întâi “din interior”. Motivul pentru care toxinele ajung în circuitul sangvin sunt legate de forma rizomului Candidei (ca un cârlig) care poate perfora tractul digestiv, după care toxinele ajung în circuitul sangvin. Simptomele asociate cu o infecţie cu ciuperci a tractului digestiv sunt: - problemele gastro-intestinale, cum ar fi: balonare, gaze crampe intestinale, diaree cronică, constipaţie sau aciditate - oboseală cronică, mai ales după mese - depresie - deficienţe de memorie şi/sau de concentrare - dureri musculare - mâncărimi rectale - alergii (inclusiv provocate de alimentaţie sau prin aer) - sindrome pre-menstruale severe - impotenţă
134
- ameţeli - infecţii fungice recurente - sensibilitate la chimicale, parfumuri, fum sau alte mirosuri - infecţii vaginale sau urinare recurente - prostatită - iritabilitate - acnee - dureri articulare Nu este deloc distractiv să suferi de astfel de simptome. Multe femei suferă luni, chiar ani de zile până să descopere că ele sunt provocate de Candida. Pentru a evita astfel de suferinţe, una dintre principalele condiţii este să ne menţinem tractul intestinal sănătos. Marea majoritate a afecţiunilor pronesc de la un intestin afectat, şi tocmai de aceea prima etapă a luptei contra Candidei trebuieşte pornită aici, în intestin. Infecţia fungică şi candidoza sunt provocate de ciuperca Candida (inofensivă în condiţii normale) care se transformă în forma ei fungică. Atunci când acest lucru se întâmplă, căpătăm o infecţie fungică vaginală sau o formă de infecţie fungică a pielii. Aceste forme sunt cele mai uşoare de tratat. Cauza principală pentru care Candida evoluează din forma ei de ciupercă în cea de funghie este un dezechilibru în flora intestinală. Iar una dintre cele mai frecvente cauze pentru un astfel de dezechilibru este cură de antibiotice. Acestea distrug nu numai bacteriile rele, dar şi pe cele bune, utile, din intestin. Ori tocmai aceste bacterii „bune” ţin Candida, precum şi alte microorganisme, sub control. Iar modul nostru modern de alimentaţie permite Candidei să repopuleze intestinul înainte ca bacteriile „bune” să se refacă. Astfel Candida primeşte oportunitatea de a se transforma în intestin în forma ei fungică. Dar mai există şi alte motive pentru care Candida se transformă în fungie, cum ar fi diabetul sau o slăbire a sistemului imunitar. De aceea este important a vă sfătui (consulta) cu medicul sau terapeutul Dumneavoastră, deoarece pentru a scăpa de Candida trebuieşte mai întâi să eliminaţi cauzele favorizante ale transformării acesteia în fungie. În continuare în articol se face reclamă pentru patru produse, pe nume Candidate, Candidol, Candisil şi Treelac. Deoarece dorim să ne păstrăm independenţa faţă de orice formă de reclamă sau de prezumtive interese financiare (conflicte de interes) ale www.quibono.net , nu voi traduce această parte a articolului. Cine doreste poate să caute informaţii asupra produselor respective în Internet şi să hotărască singur ce anume doreşte să facă. Trei produse naturale ajută la diminuarea simptomelor Candidei, şi anume: - Bentonit - este o rocă sedimentară argiloasă alcătuită predominant din mineralul montmorillonit - Seminţe de Pătlagină (Plantago ovata) - Armurariu (Silybum marianum) Din argila Bentonit şi din seminţele de Pătlagină se prepară o băutură detoxifiantă pentru intestine. Toxinele eliminate de ciuperca moartă de Candida pătrund în circuitul sangvin prin intestine. Argila “leagă” aceste toxine (le atrage), iar seminţele de Pătlagină (fibră naturală) colectează şi elimină aceste toxine. Armurariul este probabil cel mai bun tonic hepatic, şi este deseori folosit de către persoanele care au afecţiuni hepatice. Armurariul ajută ficatul în acţiunea sa de curăţare a sângelui de toxinele care au ajuns în el. Să ne întoarcem acuma la simptomele specifice provocate de Candida. Una dintre problemele majore ale medicilor este aceea că simptomele nu sunt consistente la fiecare pacient. O altă problemă este aceea că în medicina şcolastică nu se cunoaşte nici o terapie contra unei infecţii intestinale cu fungii. Singurul lucru pe care medicii alopaţi îl prescriu sunt medicamentele antifungice, care nu fac altceva decât să înrăutăţească simptomele. Simptomele unei infecţii fungice intestinale sunt: - deficienţă de memorie şi de învăţare - neclaritate în gândire (imprecizie, “ceaţă” în cap) - capacitate scurtă de concentrare - letargie - respiraţie scurtă - infecţii ale căilor respiratorii - depresii - oboseală şi tristeţe
135
- iritabilitate - miros vaginal neplăcut - infecţii fungice vaginale repetate/cronice - scurgeri vaginale de culoare albă - dureri menstruale - dureri la urinare sau alte tulburări urinare - dureri la aparatuldigestiv - balonări şi gaze - indigestii - dureri de cap - dureri musculare - dureri articulare - artrită - dureri de genunchi - probleme dermatologice - acnee - alergii alimentare - infecţii fungice la picioare sau unghii - mâncărimi După cum puteţi vedea din această listă, simptomele sunt multe şi foarte variate. O persoană poate suferi doar de o parte din aceste simptome, şi tocmai de aceea o infecţie intestinală cu fungii este greu de diagnosticat. Este însă de presupus că atunci când o persoană suferă de mai multe simptome inexplicabile, avem de a face cu o infecţie cu Candida albicans. Unul din motivele pentru care unui pacient îi merge mai prost după efectuarea unui tratament este faptul că ciuperca este deja rezistentă la medicamentaţia antifungică pe care a folosit-o respectivul pacient. Refolosirea medicamentaţiei respective va face mai mult rău decât bine, căci va avea ca efect doar distrugerea bacteriilor “bune”, dezechilibrând astfel şi mai mult balanţa bacteriană în avantajul Candidei. O altă problemă este faptul că destul de multe persoane reacţionează alergic la tratamentul antifungic, fapt ce va înrăutăţi starea generală de sănătate prin simptome neplăcute suplimentare. Reacţiile alergice la cremele şi supozitoarele administrate vaginal sunt similare cu cele provocate de infecţia însăşi, mai ales mâncrimi şi senzaţii de arsură. Dacă veţi suferi ulterior de o infecţie fungică intestinală, în acest caz fungiile vor re-infecta vaginul. În acest caz infecţia va fi şi mai agresivă, căci datorită terapiei anterioare contra infecţiei vaginale, acolo nu se vor mai găsi bacteriile “bune” necesare combaterii fungiilor, deoarece medicamentaţia antifungică le-a omorât deja. Tocmai de aceea o infecţie vaginală nu va putea fi elminată până nu se va elimina infecţia intestinală cu Candida sau factorii deficitari de sănătate care favorizează infecţia fungică. Alţi factori favorizanţi ai unei transformări a ciupercii Candida într-o fungie periculoasă sunt, aşa cum am mai menţionat, antibioticele, dar şi zahărul şi hidrocarburile atât de specifice modului nostru modern de nutriţie. Trebuie reţinut faptul că ciuperca Candida albicans este practic prezentă în fiecare dintre noi, şi atâta timp cât ea nu se “mutează” într-o fungie, nu prezintă pericol pentru sănătatea noastră. Doar în momentul în care există condiţiile obiective favorabile unei astfel de transformări, sănătatea este pusă în pericol. Având în vedere cele relatate mai sus asupra terapiei standard prin antibiotice şi antifungice, rezultă că cea mai viabilă alternativă, sau mai bine zis cale terapeutică, este una naturistă. O terapie naturală readuce echilibrul bacterian necesar unei apărări fireşti contra fingiilor iar o nutriţie bine gândită sustrage fungiilor mediul hrănitor necesar lor (glucide şi hidruri de carbon). O cură naturală nu numai că va distruge Candida, dar va curăţa şi toxinele cauzate de ciupercile moarte din organism şi va repopula intestinul cu bacterii “bune”. Dar principala preocupare trebuie să fie restabilirea echilibrului bacterian, mai ales în ceea ce priveşte bacteriile “bune”. Iar aceasta indiferent dacă pacientul suferă de infecţie fungică vaginală, intestinală sau sistemică. Cu cât mai repede va fi descoperită şi remediată cauza pentru care bacteriile “bune” sunt în deficit, cu atât mai repede infecţia fungică, şi nu numai ea, va fi înlăturată. În cazul în care suspectaţi o infecţie cu Candida, folosiţi următorul chestionar de evaluare: 1. Vă simţiţi frecvent obosit şi/sau aveţi dureri muscurale?
136
2. Aveţi o sensibilitate sau alergie la anumite alimente? 3. Aveţi ciuperci la unghii, la picioare (Tinea pedis) sau exeme? 4. Aţi avut recidive de infecţii vaginale sau intestinale cu ciuperci? 5. Aţi luat antibiotice de spectru larg pentru o perioadă mai lungăde timp? 6. Vă miroase neplăcut gura, picioarele sau corpul? 7. Sunteţi în mod frecvent balonat, aveţi gaze, diaree sau constipaţie cronică? 8. Poftiţi sau consumaţi frecvent zahăr, pâine, paste sau alte produse preparate din făină albă? 9. Aţi folosit anticoncepţionale pentru mai mult de 6 luni? 10. Aveţi frecvent dureri de cap, migrene sau capacitate redusă de concentrare? Dacă răspundeţi cu DA la 3 sau mai multe întrebări, există posibilitatea ca sa aveţi o infecţie cu Candida. Acest chestionar trebuie folosit ca o orientare generală, şi nu ca un diagnostic. Dar întrebările de mai sus vă pot ajuta să înţelegeţi că o infecţie cu Candida poate avea multiple cauze şi de asemenea simptome diferite. Iată în continuare un test simplu pe care îl puteţi face singuri acasa şi prin care puteţi determina dacă aveţi o infecţie cu Candida sau nu (desigur, folosiţi-l tot cu scop orientativ): 1. Primul lucru dimineaţa, înainte de a pune ceva în gură, umpleţi un pahar cu apă curată. 2. Adunaţi ceva salivă în gură şi scuipaţi-o în paharul cu apă. 3. Controlaţi apa după fiecare 15 minute în timpul primei ore. 4. Dacă aveţi o infecţie cu Candida, veţi vedea firişoare (ca nişte picioruşe) traversând în jos prin apă din saliva pare pluteşte la suprafaţa apei, sau „norişori“ de salivă care se scufundă spre fundul paharului, sau care par suspendaţi în apă. 5. Dacă nu se „dezvoltă“ nimic din toate acestea în apă, este destul de sigur că nu aveţi o infecţie cu Candida. 6. Oricum, multe persoane nu trec cu bine de acest test. Deseori aproape imediat după ce scuipă în paharul cu apă, sau doar la câteva minute după aceea, se formează „firişoare“ sau „norişori“ care stau suspendaţi în apă sau se scufundă încet spre fundul paharului. Dacă aţi făcut acest test şi el ridică (indică) suspiciunea unei infecţii cu Candida, aveţi de ales între câteva variante de acţiune: - puteţi pur şi simplu ignora problema şi spera ca lucrurile se vor rezolva în timp - puteţi încerca să eliminaţi simptomele neplăcute cu ajutorul medicamentelor existente în farmacii - puteţi încerca o dietă adecvată contra Candida - puteţi încerca una dintre metodele naturale eficiente în astfel de cazuri şi care vor fi prezentate în continuare. În orice caz, dacă doriţi să întreprindeţi ceva, trebuie în primul rând să elminaţi cauzele primare ale problemei prin înlocuirea bacteriilor “rele“ din sistem cu cele „bune“. Realizarea unui sistem digestiv sănătos este primul pas pe care trebuie să-l întreprindeţi.
Infecţie în cavitatea bucală Candida Albicans este cea mai comună ciupercă e poate fi găsită în organismul uman. Ciupercile sunt microorganisme care sunt prezente în mod normal in organism, îndeosebi în sistemul digestiv. Într-un sistem digestiv sănătos Candida, deşi prezentă, este inofensivă, şi este relevată într-un raport de o ciupercă (celulă) la milioane de bacterii „bune“. Doar în momentul în care acest echilibu este rupt (perturbat) apar condiţiile prielnice unei înmulţiri masive a ciupercii şi astfel a transformării ei într-o fungie. Aceste fungii au „rădăcini“ şi secretă acizi. Cu ajutorul acestor acizi, rădăcinile perforează mucusul protector al intestinului. În timp se produce astfel o slăbire a mucusului protector care are ca rezultat
137
permeabilitatea intestinului, fapt ce permite ca o serie de toxine şi diferite alte substanţe să treacă de peretele intestinal şi să se răspândească în organism, respectiv în circuitul sangvin. Această condiţie (stare) este denumită “leaky gut syndrome” (Definiţie Wikipedie - a condition of altered or damaged bowel lining, caused by antibiotics, toxins, poor diet, parasites or infection can lead to increased permeability of the gut wall to toxins, microbes, undigested food, waste or larger than normal macromolecules… ; traducere - O stare alterată sau deteriorată a intestinului, cauzată de antibiotice, toxine, regim alimentar sărăcăcios, paraziţi sau infecţii care conduce la o creştere a permeabilităţii mucoasei protecoare intestinale, fapt ce permite toxinelor, microbilor, resturilor de mâncare nedigerată sau altor resturi mai mari decât macromoleculele normale să treacă din intestin în restul organismului). Cu o barieră intestinală deteriorată, orice rest digestiv suficient de mic pentru a trece prin aceste „găuri“ va ajunge în circuitul sangvin şi în cel limfatic: bacterii, ciuperci, particule alimentare nedigerate şi material fecal va putea trece liber de pereţii intestinali şi ajunge în circuitul sangvin! Având în vedere diversitatea materialelor care pot trece din intesin în sânge, nici nu este de mirare că o infecţie cu Candida se poate manifesta prin atât de multe şi variate simptome, de la un pacient la altul. Candida ca şi fungie produce în procesul metabolic propriu etanol şi acetaldehidă, două tipuri de alcool. Dacă în sânge cantitatea de etanol este prea mare, acest lucru provoacă intoxicaţii. Atunci când Candidei îi stă la dispoziţie material nutritiv cum este zahărul sau produsele din făină albă, fungia va produce etanol în cantităţi sporite, în cazurile severe chiar mai mult decât poate oxida şi elimina ficatul. Acetadehida este relatată la formaldehidă, şi are ca efect o întrerupere a producţiei de colagen, o oxidare a acizilor graşi şi o blocare a funcţiilor nervoase normale. În mod fundamental ea interferează cu funcţiile normale ale întregului organism şi provoacă probleme severe. O dezvoltare a Candidei în fungie va cauza un mare număr de simptome şi afecţiuni. Deseori însă acest lucru este trecut cu vederea de către medicina şcolastică, aceasta refuzând să admită faptul că o creştere cantitativă a Candidei în organism este cauza a numeroase şi serioase probleme de sănătate, cum ar fi: - artrită - autism şi deficienţe de învăţare - urticarie cronică - mâini şi picioare reci - pierdere a memoriei - probleme menstruale (PMS) - depresiuni - dureri musculare, fibromialgie - afecţiuni digestive şi respiratorii, astma - sindromul oboselii cronice - disfuncţii sexuale - dureri de cap şi migrene - probleme dermatologice - hiperactivitate, ADHD - depresii suicidale - hipoglicemie - afecţiuni ale tiroidei - impotenţă - afecţiuni intestinale - insomnie - vaginită (infecţie vaginală cu ciuperci) Această listă parţială este doar vârful icebergului, dintr-o serie în permanentă creştere de afecţiuni pe care medicina şcolastică încearcă să le „vindece” cu medicamente chimice. Şi desigur că aceasta nu reuşeşte să vindece, căci aşa cum arată şi numele ei, alopatia caută să vindece simptomele cu mijloace contrare naturii bolii, în loc să caute a găsi şi elimina cauza primară a bolii. Dar eu aş zice că în fapt foloseşte mijloace contrare NATURII, căci şi boala este un proces natural. Pe lingă dezechilibrul dintre bacteriile „bune“ şi cele „rele“, care este un factor favorizant pentru transformarea ciupericlor Candida în fungii, zahărul şi mâncarea procesată (de mulţi nutriţionişti denumită „mâncare moartă“) sunt responsabile în mare măsură pentru dezvoltarea Candidei, acestea fiind factorii
138
nutritivi principali pentru fungiile Candida. Dieta alimentară tipic americană este astfel factorul nutritiv principal pentru Candida, este exact ceea ce are nevoie Candida pentru a se înmulţi şi astfel a produce semnificative daune organismului. Unul din semnele principale ale unei candidoze în plin marş este pofta permanentă a unei persoane pentru dulciuri (zahăr). Alţi factori favorizanţi unei infecţii cu Candida sunt stressul (cunoscut ca unul dintre principalii factori de inhibare a sistemului imunitar). Intr-o stare de stress prelungit organismul direcţionează resursele sale către creier şi musculatură, în loc să lupte contra factorilor infecţioşi şi să se preocupe de prelucrarea hranei. Ori infecţiile, sistemul imunitar slăbit şi alimentaţia deficitară sunt factori favorizanţi pentru Candida albicans. Am mai vorbit despre rolul antibioticelor în creerea dezechilibrului bacterian în organism. Din păcate în mintea multora această categorie de medicamente s-a înrădăcinat atât de adânc încât nu se mai vede răul pe care folosirea acestora îl produce. În esenţă, antibioticele ar trebui folosite doar în cazurile extreme, ca o „ultima ratio“. Din păcate mult prea mulţi alopaţi, într-o hărnicie inconştientă, prescriu antibiotice pentru cea mai simplă şi banală răceala, unii prescrindu-le chiar şi copiilor de vârsă foarte fragedă. Astfel este complect dat peste cap fragilul echilibru dintre bacteriile „bune“ şi cele „rele“ din organism. Nemai vorbind despre faptul că antibioticele nu au absolut nici un efect contra candidei (fungiilor în general). În esenţă se poate spune că antibioticele au un efect devastator pentru sistemul imunitar, astfel încât prescrierea lor ar trebui făcută numai în ultimă instanţă, în cazurile de forţă majoră. Un alt pericol vine din partea alimentelor incomplect digerate, care fermentează şi putrezesc în intestin şi care astfel constituie un nutrient ideal pentru Candida şi pentru alte ciuperci şi bacterii periculoase. O incomplectă digestie este cauzată şi de deficienţa de enzime precum şi de acid hidrocloric. Deficienţa de enzime provine din faptul că se consumă prea multe alimente supraprocesate, pasteurizate sau care au fost încălzite peste 40-45 de grade Celsius, temperatură peste care enzimele sunt distruse. Deficitul de acid hidrocloric apare mai ales ca urmare a folosirii antacizilor, care au ca scop reducerea „arsurilor“ stomacale (cauzate de lipsa de enzime în alimentaţie şi de deshidratare), şi de către inhibitorii folosiţi pentru neutralizarea acidului hidrocloric (HCI). Aceştia sunt prescrişi pentru a reduce aciditatea stomacală şi refluxul de acid, deşi nu se ia în considerare faptul că HCI este necesar absorbţiei nutrienţilor, mai ales a calciului. Însă principalul pericol vine din partea zahărului – glucoză, fructoză, sucroză, lactoză, practic tot ceea ce se termină în „oză“. Adică exact a acelor produse care provoacă obezitate, afecţiuni cardiace, hipertensiune, atac cerebral, diabet sau inhibarea sistemului imunitar. Şi tocmai de pe urma acestor produse profită din plin industria farmaceutică, care comercializează tot felul de medicamente de sinteză chimică şi terapii extrem de scumpe, fără a reuşi, desigur, să vindece respectivele boli. Pentru că nu se doreşte eliminarea cauzei (reducerea consumului de zahăruri, cauza primară a bolilor) ci doar profitul comercial atât al industriei alimentare cât mai ales al industriei farmaceutice. Şi pentru că de asemenea nu se doreşte o terapie eficientă contra Candidei, căci s-ar elimina astfel cauza primară o unei multitudini de boli cronice care aduc uriaşe profituri concernelor farmaceutice. Procesele care se desfăşoară în sistemul digestiv sunt probabil unele dintre cele mai puţin cunoscute printre cele ce se desfăşoară în organism. Aceste procese se desfăşoară în intestine (subţire şi gros) după ce alimentele au părăsit stomacul. Atunci când tractul intestinal este sănătos şi când mişcările intestinale sunt bune, se produc vitaminele şi hormonii necesari şi sunt realizate o serie întreagă de alte procese benefice sănătăţii. Omul modern însă consumă mai ales mâncare procesată, cu foarte puţine fibre şi cu mult prea mult zahăr rafinat, cu mari cantităţi de carne roşie, produse lactate şi grâu (făină albă). În conformitate cu un articol apărut în 1977 în „Journal of American Medical Association“ această dietă duce la o sărăcire a populaţiei de bacterii „bune“ din tractul intestinal. Pe deasupra, mulţi dintre noi mâncăm prea mult, prea des şi amestecăm prea multe sorturi diferite de alimente. În conformitate cu Bernard Jansen D.C. care descrie în cartea sa “Tissue Cleansing through Bowel Management“ toate aceste disfuncţii, bolile pornesc în fapt din acest important sector al organismului, deoarece toxinelor li se permite să treacă bariera interioară a intestinului şi să pătrundă în organism, provocând astfel în timp daune devastatoare. Marea majoritate a alopaţilor vă va spune că este perfect normal să aveţi trei scaune pe săptămână. În realitate ar trebui ca după fiecare masă pe care o luaţi să aveţi o eliminare a „materialului rezidual“. Căi naturale de a elimina Candida Pentru foarte mulţi oameni acest lucru poate constitui o grea încercare. De exemplu, să renunţe la dulciurile atât de îndrăgite. Însă o dată ce Candida este distrusă şi echilibrul bacterian este restabilit, dispare
139
şi „dependenţa de dulciuri“ iar pacientul începe să se simtă bine, aşa cum de foarte multă vreme nu s-a mai simţit. Schimbările în dieta alimentară şi stilul de viaţă 1. Eliminaţi alimentele care încurajează creşterea ciupercilor! Eliminaţi din dieta Dumneavoastră hidrocarburile rafinate cum sunt faina de grâu, orezul şi zaharul. Evitaţi alcoolul, cafeaua şi ceaiul, chiar şi cafeaua sau ceaiul fără cofeină. De asemenea fructele dulci, cu înalt conţinut de zahăr. Evitaţi în mod deosebit apa carbogazoasă. Brânzeturile sunt de asemenea de evitat, datorită conţinutului de grăsimi. 2. Mâncaţi proteine uşoare şi vegetale. Mâncaţi cât mai multe vegetale este cu putinţă. Evitaţi cartofii, rădăcina de Yams şi porumbul. Aceste alimente sunt foarte bogate în zahăruri. 3. Consumaţi cel puţin 30-40 de grame de fibre zilnic. Fibrele absorb toxinele în tractul digestiv şi astfel se previne absorbţia acestora în circuitul sangvin. 4. Beţi multă apă curată şi proaspătă (la o greutate corporală de 75 de kilograme, cel puţin 2 litri de apă zilnic). 5. Eliminaţi folosirea antiinflamatoarelor nonsteroidale, cum ar fi Aspirina, Tylenol, Advil, antacizii, steroidele, imunosubpresoarele şi anticoncepţionalele administrate oral. Resurse benefice Probioticele, care nu trebuiesc confundate cu medicamentele (nu sunt medicamente!). Probioticele sunt mai degrabă organisme vii pe care le „transplantaţi“ în tractul Dumneavoastră intestinal. Este necesar un tratament regulat cu probiotice, deoarece astfel reînoiţi şi întăriţi bacteriile „bune“, care pot treptat elimina bacteriile „rele“ şi astfel deci şi creşterea ciupercilor (în originalul consultat se recomandă produsul Total Immune Booster TM - vezi mai jos) Prebioticele sunt alimentele care sunt absorbite de organismele probiotice, şi deci care contribuie la greşterea bacteriilor „bune“. Un exemplu de prebiotic este usturoiul. Total Immune Booster TM este un preparat (american) care conţine printre altele o formă patentată de Allicin, substanţa activ din usturoi, beta glucan, boabe de Goji, polen suedez. Enzimele digestive sunt enzime din plante care se pierd în timpul proceselor de prelucrare, depozitare sau gătire, deoarece nu rezistă la temperaturi mai mari de 40 de grade. Dacă doriţi să cumpăraţi complexe de enzime digestive aveţi grije căci acestea nu se măsoară în miligrame ci în „Standards of Measure“ (măsuri standard). Spre exemplu, produsul recomandat în articolul pe care l-am consultat este PhytoBioForte Super şi conţine: - Protease 120,000 HUT - Amalayse 18,000 SKB - Bromelain 1,500,000 PU - Invertase 225 Sumner - Lipase 8,000 LU (800 FIP) - Cellulase 1050 CU - Lactase 225 ALU - Ionic Trace Minerals 20 mg Oncologii europeni au inclus terapia cu enzime ca metodă naturală, non-toxică contra cancerului, iar aproape toţi specialiştii în cancer din USA prescriu atât enzime alimentare cât şi concentrate de enzime. Enzimele digestive ajută la digestia alimentelor şi favorizează creşterea şi înmulţirea bacteriilor „bune“. Apă pură nealterată. Majoritatea oamenilor nu beau suficientă apă. În supermarketuri ni se oferă o varietate foarte mare de tot felul de băuturi, ape minerale, carbogazoase, etc. care în realitate nu sund deloc folositoare, ba din contră. Orice apă care a fost „alterată“prin adăugarea de minerale, ioni, oxigen, deci a fost adusă într-o stare „ne-naturală“ nu va hidrata celulele organismului. Aceste soiuri de apă nu vor face decât să vă deshidrateze. Beţi multă apă, dar apă naturală, nealterată. Cel puţin 2 litri pe zi! Alimente recomandate în infecţiile cu Candida (pe cât posibil din surse nepoluate şi biologice): căpşuni, piersici, smochine, pere, varză, lămâi, mere, castraveţi, ţelină, spanac, ardei gras, morcov, cartofi, carne slabă de pui, curcan sau peşte. Carnea de porc este mai degrabă de evitat. De asemenea asparagus, avocado, broccoli, conopidă, ceapă, mazăre şi usturoi. Alimente care trebuiesc evitate în infecţiile cu Candida: siropurile, fructoza, toţi îndulcitorii artificiali (folosiţi Stevia rebaudiana pentru îndulcit), coloranţii artificiali, uleiurile artificiale, conservanţii (cum ar fi BHA şi BHT), băuturile alcoolice, monosodium glutamat (MSG), propyl gallate (conservant), nitratul de
140
sodiu, nitritul de sodiu, bisulfatul de sodiu, sulfurdioxidul, uleiurile hidrogenate, soia nefermentată (laptele din soia, proteinele din soia, anumite produse tofu, etc.), făina albă şi produsele din aceasta, zahărul rafinat şi produsele care în conţin, laptele, carnea de porc şi mezelurile. Biotinul poate fi de un real ajutor pentru persoanele care suferă de candidiasis, şi aceasta dintr-un motiv pe care mulţi oameni nu-l cunosc. Candida albicans există mai ales sub formă de ciupercă. Atunci când organismul este slăbit şi afectat iar condiţiile sunt propice, Candida „progresează“ în forma fungică, dezvoltând tendrile lungi (filamente) denumite miceliu, care pot invada organsimul în căuare de nutriţie (hrană). Ei bine, Biotinul are unica abilitate de a stopa această evoluţie a miceliului. El inhibă transformarea Candidei din ciupercă în fungie. Biotinul este de asemenea ne-toxic, putând fi administrat şi în dozaje mai mari. Remediul homeopatic folosit cel mai adesea este 6C, remediu denumit şi „Candida albicans“. Berberin este un constituent din câteva plante. Se găseşte mai ales în Goldenseal (Hydrastis canadensis) şi Barberry (plantele din Familia Berberis, ca de ex. Berberis vulgarias) şi a constituit subiectul mai multor studii şi cercetări. Şe ştie că întăreşte sistemul imunitar, pe lângă o serie de alte beneficii pe care le aduce sănătăţii. Prin efectul de susţinere a sistemului imunitar este important pentrupersoanele cae suferă de pe urma unei infecţii cu Candida. Berberinul este certificat ca având efecte antibacteriene, antivirale şi antifungice, deci este eficient în cazul aproape tuturor infecţiilor. Faptul remarcabil este că în timp ce distruge agenţii patogeni, nu aduce daune factorilor naturali ai organismului, şi deci implicit nici bacteriilor „bune“. Uleiul din arborele ceaiului – Melalueca alternifolia (a nu se confunda cu ceaiul chinezesc, Camelia sinensis) este unul dintre cele mai bune remedii pentru pielea afectată de infecţii cu fungii, bacterii sau virusuri. Pe lângă eficacitatea sa, este un remediu blând, care poate fi folosit şi la copii fără a prezenta vreun pericol sau efect advers. Planta provine din Australia, iar uleiul extras din ea este eficace contra fungiilor vaginale şi orale (dar într-o diluţie mare), urticariei, exemelor, etc. Dietele alimentare sunt folosite de foarte mulţi naturopaţi în terapiile contra infecţiilor cu Candida. Nu sunt neapărat nişte diete uşor de ţinut, dar sunt eficiente. Se pleacă de la ideea mai sus menţionată de mai multe ori, anume că orice formă de zahăr trebuieşte eliminată din dietă. Acest lucru merge până la eliminarea fructelor, îndeosebi a celora care conţin fructoză şi alte forme de zahăr natural. Sunt astfel permise doar proteinele, vegetalele şi salatele, timp de 3 luni sau chiar mai mult. În acest caz se urmăreşte distrugerea Candidei prin „înfometare“, zaharul fiind principalul nutrient al Candidei. Pe lângă aceasta, trebuiesc eliminate orice forme de drojdii, şi de aici implicit faina albă şi preparatele din aceasta, îndeosebi cele la care s-a folosit şi drojdia. Printre alte suplimente din acizi graşi trebuiesc menţionate uleiurile din chimen negru, oregano şi acidul caprylic (din nuca de cocos) care este utilizat chiar şi de către medicina alopată. De asemenea usturoiul este foarte util, avînd certificate calităţi de întărire a sistemului imunitar şi fiind de asemenea antibacterian (bacteriile „rele“), antiviral şi antifungic. Studiile ştiinţifice efectuate asupra tratamentelor naturale ale infecţiilor vaginale cu ciuperci sunt puţine şi nu aduc argumente definitive în sprijinul unei terapii naturise a unei astfel de afecţiuni. Lucrul acesta nu ne miră, căci bani pentru a finanţa astfel de studii au mai ales concernele farma, adică tocmai acele corporaţii care nu au nici un interes în certificarea unor astfel de terapii. În orice caz este un lucru deja confirmat faptul că probioticele (baceriile „bune“), aşa cum este de exemplu Acidophilus, populează în mod normal vaginul. Atunci când colonii din aceste bacterii sunt prezenta, este dificil, dacă nu chiar imposibil, pentru Candida să se dezvolte şi să se transforme în fungie. De aceea nu poate fi contestată realitatea faptului că restabilirea echilibrului bacterian natural este primul pas care trebuieşte întreprins contra unei infecţii fungice. Într-un studiu deschis efectuat asupra beneficiilor aduse de uleiul de Melalueca alternifolia (arborele ceaiului) au fost cuprinse 96 de femei care au fost terapiate contra vaginitei provocate de tricomonas, cu tampoane saturate cu ulei care au fost lăsate în vagin timp de 24 de ore, după care au urmat duşuri vaginale cu soluţie diluată cu ulei. Cecetătorii au consemnat bune rezultate după un interval de 3-4 săptămâni cu această terapie. Dar deoarece acesta nu a fost un studiu dublu-orb, rezultatele au fost ignorate. Alte studii au relevat o bună eficacitate a acidului boric (substanţă chimică cu proprietăţi antibacteriene). Într-un studiu dublu-orb în care au fost cuprinse 108 femei cu infecţie vaginală cu ciuperci, 92% dintre femeile care au folosit supozitoarele cu acid boric noaptea, timp de 2 săptămâni, au fost complect recuperate, în comparaţie cu doar 64% dintre cele care au folosit supozitoare cu nystatin (medicament antifungic). Oricum însă, acidul boric este toxic în cazul folosirii interne, deci nu poate fi aplicat pe răni.
141
Acest fapt ridică o serie de semne de întrebare serioase asupra folosirii acidului boric în terapia contra ciupercilor. De asemenea nu poate fi folosit de femeile însărcinate sau aplicat pe pielea copiilor. Alte studii de laborator au fost efectuate cu Tabebuia (scoarţa arborelui sud-american Lapacho), cu extract de usturoi, cu berberinsulfat (vezi mai sus Berberin), cu uleiuri esenţiale din diferite plante inclusiv scorţişoară, eucalipt, lemongrass, oregano şi mentă. Doar că ar trebui efectuate şi studii pe pacienţi, însă acest lucru este costisitor, iar concernele farma nu au interes într-o astfel de investiţie. Printre bacteriile „bune“, probiotice, găsim o serie de Lactobacili, cum ar fi Lactobacillus acidophilus, L. bulgaricus, L. reuteri, L. plantarum, L. casei, B. bifdus, S. salivarius, S. thermophilus precum şi ciuperca Saccharomyces boulardii. Deşi ne naştem fără Acidophilus, acesta este de găsit în lapte, şi după scurtă vreme ajunge să populeze intestinul dar şi vaginul, în cazul femeilor. Acest lucru protejează femeile contra infecţiilor vaginale cu ciuperci. În intestin avem miliarde de bacterii şi ciuperci. Unele dintre acestea sunt esenţiale şi benefice pentru organismul uman. Lactobacillus acidophilus nu numai că ajută la digestie, dar duce şi la o reducere a organismelor dăunătoare din intestin. Tocmai de aceea folosirea probioticelor ajută nu numai contra ciupercilor, dar şi contra diareei infecţioase. Antibioticele nu fac decât să perturbeze acest echilibru, oferind ciupercilor şi bacteriilor „rele“ şansa de a trece în avantaj. Produsele lactate de cultură, cum este iaurtul sau kefirul, sunt o foarte bună sursă de organisme probiotice, inclusiv acidophilus. Pentru a restabili echilibrul bacteria vaginal şi a susţine acidophilus, se pot lua două linguriţe de iaurt proaspăt (şi ne referim aici la cel făcut acasă, căci iaurturile din magazine conţin tot felul de conservanţi, aditivi şi alte lucruri care nu au de fapt ce să caute în organismul nostru), care se amestecă cu ceva apă călduţă, şi cu care se poate efectua un duş vaginal. Atenţie şi la capsulele care pretind că ar conţine acidophilus, căci un studiu din 1990 releva faptul că aceste produse nu conţineau acidophilus viu, astfel încât nu sunt absolut deloc folositoare. Pentru a susţine eficacitatea şi înmulţirea bacteriilor „bune“ în tractul intestinal se poate lua fructooligozaharoză (hidrurile de carbon care se găsesc în fructe) între 2-8 grame zilnic, care constituie un factor nutritiv pentru bacteriile „bune“, astfel încât acestea se pot dezvolta rapid. Pischinger a observat corect că Sistemul regulator de bază este răspunzător pentru toate funcţiile vitale, cum ar fi nutriţia celulară, eliminarea reziduurilor metabolice, reacţiile inflamatorii, procesele de reparare şi apărare. Cel mai mic „numitor” al vieţii vertebratelor este, aşa cum se poate vedea în Ilustraţia 4.1, triada formată din vasele capilare, Matrix şi celule. Această triadă (vezi Ilustraţia 4.2) posedă posedă capacităţi unice de vindecare integrală. Reţeaua de polimeri dintre celule poate memora, prelucra şi răspândi (transmite) informaţii. Substanţa de bază din ţesuturile conjunctive intercelulare împreună cu moleculele de apă legate de ea constituie cel mai vechi şi cel mai răspândit sistem de apărare şi de prelucrare a datelor din natură. Prin această reţea, energiile organizate (sau non-haotice) se pot răspândi fulgerător în organism şi de asemenea astfel pot fi controlate şi conduse diversele structuri şi funcţiuni.
Concepţiile lui Pischinger se raporteză direct la mecanismele de bază, care permit Integralitatea, Cooperaţia şi Integrarea funcţională a tuturor activităţilor. Absolut totul ce vine cu şi din sânge, ia drumul interstiţiilor Matrixului pentru a putea ajunge la celule. Toate bolile sunt legate de acest drum şi tot aici îşi dezvoltă toxinele influenta lor acţiune, astfel încât se poate ajunge la afecţiuni cronice.
142
Pischinger a observat corect importanţa valorilor pH ale lichidului intercelular. Polielectroliţii plurimoleculari încărcaţi negativ din Matrix „leagă” apa şi ionii şi astfel acordă întregului sistem Matrixţesut conjunctiv o „bază electrolitică”. Aceasta acţionează asupra elasticităţii ţesuturilor şi mijloceşte hormonilor, neurotransmiţătorilor, neuropeptidelor şi substanţelor farmacologice accesul către celule. Valoarea pH-ului interstiţial influenţează şi „ungerea” articulaţiilor precum şi libertatea de mişcare a celulelor. Vorbind la modul strict, conceptul celular este o abstracţie morfologică. Din punct de vedere biologic acest concept nu poate fi acceptat fără a se lua în considerare „mediul înconjurător” de viaţă al celulelor.
4.2 Sistemul regulator de bază după Pischinger. De sus din stânga: celule organ-parenhim, membrana bazală, substanţa de bază, axon, colagen, mastocite, vase capilare, endocrinium, bioritmuri, ZNS, axon, fibroblast, elastin celule de apărare. 4.2 Albert Szent-Györgyi: conductorii electronici Albert Szent-Györgyi, care a primit în 1937 premiul Nobel pentru descoperirea vitaminei C, era absolut convins că “ciocnirea întâmplătoare” a moleculelor (vezi Imaginea 3.1c) ar fi mult prea lentă pentru a putea explica rapiditatea şi subtilitatea VIEŢII. În căutările sale după “ceva” care să se mişte rapid în structurile vii, el s-a concentrate asupra electronilor, protonilor şi a câmpurilor enegetice.
Albert Szent-Györgyi Szent-Györgyi a făcut cercetări asupra „resturilor insolubile” ale celulelor, care conform rutinei şi mentalităţii altor biochimişti erau date la o parte (aruncate), şi a lansat în 1941 o ipoteză foarte interesantă: Proteinele din organismul nostru sunt semi-conductori. Teza sa suna astfel: „Atunci când un număr mare de atomi sunt structuraţi permanent şi se află compact într-un spaţiu dat (ca de ex. într-o structură cristalină), electronii izolaţi nu mai aparţin doar la 1-2 atomi, ci aparţin întregului sistem. O mare colectivitate de molecule poate constitui un continuum energetic în cadrul căruia energia, deci electronii, se pot mişca pe o anumită distanţă.” (Albert Szent-Györgyi, 1941) Pentru a putea înţelege însemnătatea concepţiei lui Szent-Györgyi, este important să ştim ce este un semiconductor. Conductori sunt de exemplu sârmele din metal, care conduc bine curentul electric. Contrar
143
acesora, izolaţia sau straturiile de izolare blochează curgerea curentului electric. În ceea ce priveşte conductibilitatea, semi-conductorii se află pe undeva la mijloc, între conductori şi izolatori. Ceea ce este însă special la aceşti semi-conductori este faptul că conductibilitatea lor poate fi controlabilă. Tocmai de aceea semi-conductorii sunt folosiţi la confecţionarea aparatelor electrice miniaturale, ca de exemplu comutatoare, amplificatoare, detectoare, oscilatoare, transformatoare şi aparate de memorare şi înmagazinare; semiconductorii sunt unul din materialele principale care sunt folosite în fabricarea aparaturii electronice moderne şi a computerelor. Deşi teza lui Szent-Györgyi asupra semi-conductorilor în sistemele vii s-a confruntat iniţial cu vehemente respingeri, ştim astăzi că el a avut perfectă dreptate. Practic toate moleculele Matrixului viu sunt semiconductori. Szent-Györgyi (1988) a mai susţinut pe deasupra că: „Moleculele nu trebuie de fapt deloc să se atingă pentru a intra în relaţie unele cu altele. Câmpul electromagnetic formează împreună cu apa substanţa de bază (Matrixul) a vieţii. Apa poate forma structuri care transmit energia.” Aceste clarificări sunt confirmate de cele mai noi cercetări. Şi desigur că şi terapeutic ele au o importnaţă deosebită. Însemnătatea apei nu poate fi îndeajuns de mult subliniată. Toate fibrele Matrixului viu, în şi în afara celulelor şi nucleelor celulare, sunt înconjurate de un înveliş de apă structurată, care poate fi folosită ca şi canal separat de transmitere a fluxurilor energetice şi informaţionale. În timp ce electronii „curg” prin fibre (electricitatea), protonii „curg” prin învelişul (pojghiţa) de apă. Acest fenomen este denumit în „proticitate”, în engleză „proticity” (capacitatea sau tendinţa unei substanţe sau a unui grup chimic de a separa un proton sau de a pune la dispoziţie o legătură chimică) şi a fost prima oară descris de Mitchell în 1976. Ho şi Knight (1998) nu numai că s-au ocupat îndeaproape de relaţia dintre acupunctură şi sistemul „apei” din organism, dar au şi oferit soluţii pentru demonstrarea experimentală a acestor relaţii. Din nefericire descoperirile şi ideile lui Szent-Györgyi, fiind prea „departe” de opinia dominantă din lumea ştiinţifică, nu au obţinut atenţia pe care în fapt o merită. 4.3 Robert O. Becker: sistemul de control perineural Într-o serie de articole importante, Robert O. Becker a descris proprietăţile Perineuriumului [perineurium= ţesut conjuntiv (de protecţie) care înconjoară fasciculele de fibre în ansamblul nervilor (epineurium)]. Fiecare fibră nervoasă din corp este, până la cea mai mică terminaţie nervoasă, complect învelită de către celulele perineurale de un tip sau altul. Becker vorbeşte despre un sistem nervos „dual”, constituit din reţeaua clasică „digitală” ( după principiul „totul sau nimic”, adica 1 şi/sau 0) a nervilor, care stă în centrul neurofiziologiei moderne, şi de sistemul perineural. Sistemul perineural (mai vechi în istoria evoluţiei vieţii, decât cel „digital” al fibrelor nervoase) funcţionează cu curent continuu şi este fără îndoială un sistem de comunicare. Totodată acest sistem formează şi „curentul de rănire”, un curent de tensiune joasă, care controlează procesele reparatorii după apariţia unei răniri. Variaţiile (oscilaţiile) acestui „curent continuu”, denumite unde cerebrale, coordonează întregul sistem nervos, şi se presupune, chiar şi conştientul. Asupra acestei teme vom reveni în Cap. 7 şi 15.
Robert O. Becker Una dintre cele mai importante descoperiri ale lui Becker a fost aceea că sistemul perineural este sensibil (reacţionează sensibil) la câmpul magnetic. Acest fapt se bazează pe un fenomen magnetic denumit efect „ecou transversal”, care sugerea acţiunea semi-conductorilor. Astfel descoperirea lui Becker vine să confirme ideile lui Szent-Györgyi în privinţa Matrixului viu ca fiind format din semi-conductori, şi în acelaşi timp pune bazele folosirii magneţilor şi câmpurilor biomagnetice cu scop terapeutic. (Becker 1990 şi 1991, Oschman & Oschman 1995).
144
Becker a ajuns la concluzia că punctele şi meridianele de acupunctură sunt canale „input” pentru sistem, care astfel coordonează procesele reparatorii. Conform părerii lui Oschman (1994) punctele de acupunctură se comportă asemănător microprocesoarelor din „nodurile” de informaţii ale reţelele (Network) de computere. 4.4 Herbert Fröhlich: coerenţa biologică Ideile şi munca lui Szent-Györgyi şi Becker au fost complectate prin cercetările făcute într-un alt domeniu. Biofizicienii au descoperit în Matrixul viu un „fenomen oscilatoriu”, fapt ce deschide noi căi de cercetare ştiinţifică în şi pentru acupunctură şi energoterapeuţi. Cel mai important personaj al cercetărilor în această direcţie a fost Herbert Fröhlich (1988).
Herbert Fröhlich Pe la sfârşitul anilor 60 Herbert Fröhlich a lansat ipoteza, în baza unor descoperiri din fizica quantică, conform căreia Matrixul viu trebuie să producă oscilaţii coerente sau de tip laser (Fröhlich 1968). Tezele preconizate de el au fost verificate şi confirmate de mai multe laboratoare. Desigur că şi înainte de aceasta, energoterapeuţi dintr-o şcoală terapeutică sau alta au recunoscut corect importanţa oscilaţiilor (vibraţiilor, inclusiv lumina) pentru procesele de vindecare, dar academicienii din domeniul molecular erau preocupaţi de alte lucruri. Datorită lucrărilor lui Fröhlich şi a altora, ştim astăzi că din fiecare componentă a Matrixului viu sunt emise vibraţii (oscilaţii, unde) care se răspândesc în organism, dar şi în afara acestuia, în mediul înconjurător. Aceste vibraţii sau oscilaţii au frecvenţe foarte diferite, inclusiv unele care intră în domeniul luminii vizibile şi/sau aproape vizibile. Nu este vorba aici de fenomene subtile, ci de fapte concrete care apar în măsură (cantitate) mare sau chiar foarte mare. Iar efectele acestor vibraţii nu sunt unele triviale, deoarece materia vie este deosebit de sensibilă la semnalele informaţionale coerente. Vibraţiile coerente nu cunosc limite cum ar fi suprafaţa unei molecule, unei celule sau a unui organ, ci sunt proprietăţi colective sau cooperative ale unei întregi fiinţe vii, şi slujesc foarte probabil proceselor de creştere şi celor reparatorii (după o rănire), precum şi funcţiilor integrative ale organelor într-un organism văzut ca un tot, integral. Fiecare moleculă, fiecare celulă, fiecare ţesut şi organ are o frecvenţă de rezonanţă ideală, care îi coordonează activitatea. Prin manipularea şi reechilibrarea acestor frecvenţe, terapeuţii medicinei incorect denumite “alternative” pot influenţa direct mecanismele reparatorii şi de apărare ale corpului. 4.5 Donald Ingber: Tensegrity Prin lucrările sale Donald Ingber a contribuit substanţial la o mai bună înţelegere a biochimiei corpurilor solide. Lui i se datorează descrierea arhitecturii ţesuturilor, celulelor şi nucleului celular ca sisteme „Tensigrity” (vezi Imaginea 4.4). Împreună cu alţi cercetători, Ingber a condus experimentul (vezi Imaginea 4.5) prin care s-a putut arăta că scheletul celular se comportă ca o structură „Tensegrity”. „Tensegrity” este un concept arhitectonic şi în acelaşi timp energetic foarte util, formulat de R. Buckminster Fuller (Pugh 1976).
Donald Ingber
145
4.4 Tensegrity este sistemul prin care o celulă îşi menţine structura În baza conceptului „Tensegrity” sunt spre exemplu construite cupolele geodezice, corturile, vasele cu pânze, diferitele sculpturi formate din cabluri şi bârne, diferitele modele de jucărie sau macaralele (vezi Ilustraţia 4.6b). Astfel încât „Tensegrity” poate deschide noi şi utile perspective terapeuţilor care lucrează cu corpul pacientului sub aspectul structurii, mişcării, biomecanicii sau biochmiei corpurilor solide. Asupra acestor aspecte vom reveni în Capitolul 14.
4.5 Experiment care dovedeşte că scheletul celular (citoscheletul) se comportă ca o structură „Tensegrity”. Magneţii cuplaţi la Integrine supun suprafaţa celulei la tensiune, atunci când câmpul magnetic se roteşte. Din raportul dintre forţa de rotaţie şi amplitutinea rotaţiei se poate vedea că citoscheletul se comportă ca o Structură „Tensegrity” (Heidemann 1993) [Drehkraft=forţă de rotaţie] Specifice pentru sistemele „Tensegrity” sunt reţelele continuue de elemente tensionate („tendoane”) pe de o parte, iar pe de altă parte din elemente de susţinere comprimabile care sunt independente unele de altele. S-ar părea că oasele sunt rigide, totuşi această impresie este falsă. Deoarece oasele sunt formate atât din fibre „comprimabile” cât şi din fibre „elastice” şi deci sunt ele înşişi un sistem „Tensegrity” (vezi Ilustraţia 4.6a) Împreună cu tendoanele şi terminaţiile muşchilor (care aderă la oase) oasele formează un reţea-sistem „Tensegrity” tridimensională, care serveşte corpului ca suport şi aparat de mişcare (vezi Ilustraţia 4.7).
146
4.6 a) capul unui femur; b) braţ de macara. Ambele susţin şi suportă greutăţi şi sunt sisteme „Tensegrity”. Datorită lui Ingber şi colegilor săi au fost introduse în biomedicină atît conceptul de „Tensegrity” cât şi concepte legate de biochimia corpurilor solide. Deoarece aceştia au arătat felul în care forţele fizice care se dezvoltă în structura moleculară sunt implicate în coordonarea biochimică a modelelor biologice, adică tocmai acea „Blueprint”, acel şablon în căutarea căruia se implicase atât de intens Harold Saxton Burr (Ingber 1993, Wang et al.1993)
4.7 Sistemul „Tensegrity” al unui iepure. Fiecare linie dreaptă reprezintă o unitate muşchi-tendon (după un desen de E.R. Turlington şi J.I.D. de Vere (Young 1957). Toate acestea sunt importante pentru terapeuţi, deoarece rezultă de aici că diferitele tehnici de manipulare pot fi hotărâtoare în ceea ce priveşte procesele biochimice. Conceptul „Tensegrity” al lui Ingber stabileşte o legătură între structurile corpului şi cele discutate până acuma asupra sistemelor energetice şi informaţionale. Putem descrie întregul corp precum şi părţile lui componente (inclusiv interiorul celulei şi nucleul acesteia) ca sisteme „Tensegrity” (Oschman 1996 şi 1998, Ingber 1998). Datorită „Tensegrity” putem înţelege de ce „loviturile” sunt absorbite şi nu aduc daune corpului. Deoarece prin Matrixul viu cu al său „Tensegrity” energia mecanică se poate practic „scurge” din locul contactului mecanic (lovirii). Cu cât mai flexibilă este o astfel de reţea „Tensegrity” şi cu cât mai echilibrate sunt rapoartele de forţe (respectiv cu cît mai bună este integritatea forţelor de tensiune=Tensegrity), cu atât mai uşor „loviturile vor fi absorbite şi vor fi transformate în Informaţii, în loc să devină Daune. Conceptul este foarte util şi în activitatea şi lucrul cu sportivi şi atleţi (mai ales atletism uşor). Cu fascii elastice şi în bună stare de funcţionare, sportivii sunt rezistenţi la răniri şi pot da un mai bun randament. „Tensegrity” poate de asemenea explica şi de ce un ţesut ne-elastic sau atrofiat influenţează structura şi mobilitatea altor părţi ale corpului. Chiar şi dacă terapeuţii se vor concentra doar asupra îmbunătăţirii mobilităţii şi flexibilităţii anumitor părţi ale corpului, această acţiune se va reflectaşi va acţiona în alte părţi ale corpului. Acest lucru este posibil datorită „integrităţii de tensiune” a sistemului („Tensegrity”) dar şi datorită faptului că relaţiile de forţe formează un oscilator continuum. Tocmai datorită faptului că reţeaua „Tensegrity” este simultan o structură mecanică şi în acelaşi timp un continuum oscilator, limitările care pot apare într-o parte a organismului (întregului) acţionează întotdeauna structural şi energetic asupra întregului organism. Integritatea structurală merge mână în mână cu integritatea oscilaţiilor şi a energiei, respectiv a comunicării. Structura nu poate fi influenţată fără ca acest
147
lucru să nu aibe repercursiuni asupra sistemului „energie-informaţie”, şi invers. Lucrările şi studiile lui Ingber ne arată şi limitările la care aceste sisteme pot fi supuse de către procesele biochimice. 4.6 K. J. Pionta şi D. S. Coffey: Matrixul oscilatoriu Din ideile prezentate aici rezultă o nouă perspectivă asupra funcţionabilităţii corpului în starea de sănătate sau boală. În rezumatul unui articol al lui Pionta şi Coffey (vezi mai jos cu litere cursive) apărut sub titlul „Cellular harmonic information transfer through a tissue tensegrity-matrix sistem” (Transferul de informaţie armonică celulară printr-un sistem Matrix-ţesut) apar diferite concepte (Matrix viu, efectele secundare ale oscilaţiilor şi rezonanţei, continuitatea celulelor şi ţesuturilor, piezoelectricitate, biochimia corpurilor solide, coerenţă şi „Tensigrity”) care contribuie la formarea unei imagini a sistemelor de coordinare vii. Conceptul lui Pienta şi Coffey este ilustrat şi în Imaginea 4.8.
4.8 Descrierea sistemului „Matrix-ţesut” la Pienta şi Coffey (1991) (Zytoskelett=citoschelet; Kernmatrix=Matrixul nucleului celular;) Rezumatul articolului menţionat mai sus: „Celulele şi elementele intracelulare sunt capabile să oscileze (vibreze) în mod dinamic şi într-o armonie complexă; frecvenţa oscilatorie poate fi stabilită cantitativ prin „analiza Fourier” (precum şi prin alte metode) şi poate astfel fi analizată. Faptul că la nivelul celular au loc procese în spaţiu şi timp, cum ar fi modificarea formei, depolarizarea membranei,motilitate sau transducţia semnalelor, înseamnă foarte probabil că toate acestea au însemnătate pentru procesele de regulare şi coordonare. Sub influenţa factorilor de creştere şi a carcinogenezei aceste oscilaţii se pot modifica. Este important să înţelegem mecanismele de transmitere a acestor informaţii vibratorii (oscilatorii) în celule (şi în întregul organism). În baza observaţiilor făcute de noi, considerăm că aceste informaţii oscilatorii se transmit printr-un sistem ţesut-Tensegrity-Matrix. Informaţiile oscilatorii pot acţiona ca un sistem cuplat, care oscilează armonic şi induce excitaţii de la periferia celulei către nucleul acesteia, deci în cele din urmă către ADN (Signaltransduction). Interacţiunile dintre oscilaţii se pot desfăşura într-un sistem ţesut-Matrix, care constă din substanţa de bază a nucleului, din citoschelet şi din Matrixul extracelular, şi a cărui structură Matrix-Tensegrity slujeşte transmiterii de oscilaţii celular-biologice din afara membranei celulei pînă în ADN-ul din nucleul celulei. Tensegrity este definit ca sistem structual în care elementele compresibile discontinue sunt legate prin „cabluri tensionate” continue şi care împreună stau într-un raport dinamic. Un sistem Tensegrity-ţesutMatrix favorizează transferul specific de informaţii prin celule (şi prin întregul organism) sub forma unei transmisii directe de energie chemo-mecanică vibratorie prin mişcările armonice de unde.” (Pienta & Coffey 1991). Urmează o listă bibliografică ce cuprinde 22 de titluri. Reţeaua moleculară este mai mult decât o structură mecanic-anatomică. Aceasta întrucât ea vibrează (oscilează) continuu şi formează astfel o reţea cu o adâncă şi amplă însemnătate biologică şi clinică. IPOTEZĂ:
148
Toate părţile corpului, inclusiv structura moleculară atât de intens studiată de către ştiinţa modernă, precum şi Meridianele acupuncturii din medicina est-asiatică, formează un tot cotinuu şi complex conectat, o reţea de semiconductori. Fiecare parte a corpului, fie ea cât de mică, se află într-un cotinuu flux vibratoriu de informaţii. Sunt informaţii asupra tuturor activităţilor care au loc în corp. Starea de sănătate este în fapt funcţionarea corectă a acestei magnifice unităţi. Dar dacă se acumulează traume fizice şi/sau psihice, această unitate (informaţională şi comunicaţională) va fi slăbită, afectată. (Oschman & Oschman 1995). Atunci când se instaleză o astfel de situaţie, o boală are, datorită slăbirii funcţiilor de apărare şi reparare (regenerare), şansa să atace, să devină activă. Într-o astfel de situaţie, acupunctura şi terapeuţii energeticieni ajută la reechilibrarea şi restabilirea oscilaţiilor şi a reţelei (energetice, informaţionale, comunicaţionale) fapt ce are eficacitate şi acţionează profund. Sistemele de apărare şi sistemele reparatorii sunt capabile să se reechilibreze (capacitatea de autovindecare a organismului). Mulţi oameni de ştiinţă şi terapeuţi au adus contribuţii valoroase la această nouă imagine, care începe să fie din ce în ce mai clară, a modalităţii de funcţionare a corpului sănătos sau bolnav. Faptul că fenomene care până nu de mult ne apăreau a fi fără legătură unele cu altele, apar acum a fi complementare, adică se complectează reciproc, ne permite o înţelegerea cu mult mai cuprinzătoare decât conceptul mecanicisreducţionist, bazat pe funcţii izolate, pe organe izolate, pe valori de analize izolate, pe specializări medicale duse la absurd. Urmează o listă bibliografică ce cuprinde 5 titluri. 6.1 a)Terapia PEMF; curentul indus de câmpurile magnetice prin bobine duce la un „start rapid” al procesului de vindecare a fracturii; b) transformator format din două bobine învecinate; c) curentul electric care curge prin spiralele bobinei din stânga crează în cealaltă bobină un curent de inducţie. (Spule=bobină; Knochen=os) La scurt timp după ce Galvani a descoperit „electricitatea animală”, pe la sfârşitul sec.XVIII, a început stimularea vindecării oaselor (fracturilor) cu ajutorul câmpurilor energetice. Până pe la mijlocul sec. XIX, metodele terapeutice preferate în cazul vindecării grele a fracturilor constau din conducerea curentului electric prin nişte ace, care mai întâi erau implantate chirurgical în zona fracturii. Aceaste metode însă au fost „excomunicate” din medicină, o dată cu alte metode de terapie electrică, în baza argumentului că ele nu aveau „confirmare ştiinţifică” (vezi şi Cap.1) Însă între 1950-1970 medicina alopată a devenit interesată din nou de terapiile magnetice şi electrice. După ce o serie de cercetări şi cercetători s-au angajat în studii ample (Brighton et al. 1981, Bassett et al. 1982), terapa electrică/magnetică a fracturilor greu vindecabile a fost catalogată de către FDA (US Food and Drugs Administration) ca fiind „sigură şi eficace”. Bineînţeles că mai întâi au fost necesare o serie de studii ample care să documeneze succesul şi eficacitatea acestor metode. Ori acest lucru de abea dacă surprinde, terapia PEMF contribuind în fapt la transmiterea în corp a informaţiilor specifice proceselor reparatorii ale organismului). În cureţii care sunt induşi în ţesuturi se oglindesc exact activităţile electrice naturale din oase care apar în timpul mişcării (corpului). Magneţii pulsatori declanşează o cascadă de activităţi – de la membrana celulară pînă în nucleul celular şi ADN – care declanşează astfel modificări specifice (Bassett 1995). 6.2 Magnetismul şi rănirile părţilor (ţesuturilor) moi După ce câmpurile electrice şi magnetice sunt folosite cu succes de decenii pentru accelerarea proceselor de vindecare ale ţesuturilor tari (oase), atenţia cercetătorilor a început să se îndrepte şi asupra accelerării proceselor de vindecare ale ţesuturilor moi rănite (nervi, piele, muşchi şi tendoane) şi a atenuării durerilor provocate de aceste răniri. Câmpurile magnetice au avantajul, în comparaţie cu cele electrice, de a nu fi invazive şi de a fi propice pentru vindecare atât a ţesuturilot tari (oase) cât şi a ţesuturilot moi. Fiecare dintre aceste ţesuturi răspunde la o altă frecvenţă pulsatorie. Sisken şi Walker (1995) au efectuat studii din care a rezultat o privire de ansamblu obiectivă asupra posibilităţilor de aplicare terapeutică a câmpurilor electrice şi magnetice. Din lucrarea publicată de aceşti doi cercetători rezultă următoarele efecte observabile: Capilarizare mărită Reducere a necrozei Diminuare a tumefierilor
149
-
Efect analgezic (diminuare a durerilor) Recuperare funcţională rapidă Reducere a adâncimii, întinderii şi a durerii în cazul rănirilor pielii Mărirea capacităţii elastice a tendoanelor (tensile strenght) Accelerarea regenerării nervilor şi vindecarea funţională a acestora. La un rezultat interesant au dus cercetările asupra regenerării nervilor în studiile efectuate pe şobolani. În aceste experimente nervul Ischia era rănit intenţionat. Dacă după aceasta animalul era supus unui câmp magnetic pulsatoriu, regenerarea şi vindecarea funcţională a nervului era evident accelerată. În unele experimente nervul animalului era rănit (zdrobit) după ce mai întâi animalul fusese supus unui câmp magnetic pulsatoriu. Şi în aceste cazuri se ajungea la o accelerare a regenerării nervului, la fel ca în cazul animalelor la care fususe mai întâi nervul zdrobit, de abea ulterior se efectuase terapia prin câmp magnetic pulsatoriu. Cu alte cuvinte: o terapie premergătoare (antemergătoare unei răniri, sau de ex. unei viitoare intervenţii chirurgicale!!!) ajuta corpul să reacţioneze mai bine în cazul unei răniri (sau operaţii). Eficiente erau însă numai pulsaţiile PEMF de energie joasă (scăzută) şi de frecvenţă foarte lentă (ELF). Pe scurt, cercetătorii au constatat că astfel de câmpuri magnetice erau produse şi de mâinile terapeuţilor care practică atingerea terapeutică (terapeutic touch) sau metode asemănătoare. 6.3 Despre câmpurile care radiază din mâini În Capitolul 2 am vorbit despre curenţii electrici din corp care crează câmpuri biomagnetice în mediul din jurul lor. În Imaginea 6.2 putem vedea schematic un astfel de câmp biomagnetic aşa cum este el reprezentat în terapia polarităţii. Există foarte serioase motive (vezi în detaliu în explicaţiile care însoţesc Imaginea 6.2) pentru a considera că întregul câmp biomagnetic al corpului arată destul de asemănător cu reprezentarea din imagine, dar trebuie ţinut cont de faptul că datorită activităţii din organele separate, pot apare modificări locale. Detaliul din Imagine (în partea dreaptă) ne prezintă, spre exemplu, structura câmpului magnetic al capului. La începutul anilor 80, doctorul John Zimmerman a iniţiat o serie de importante cercetări asupra atingerii terapeutice (terapeutic touch) la Medical School of Colorado University din Denver (Zimmerman 1990).
Dr. John Zimmerman În cadrul experimentelor el a folosit un magnetometru SQUID cu detectori ultrasensibili, special construit pentru măsurarea câmpurilor biomanetice slabe ale corpului. Aceste aşa-numite „potenţiale evocate” sau câmpuri biomagnetice se formează în spaţiul din jurul capului ca urmare a unor excitaţii (Stimuli) cum ar fi diferite tonuri (sunete armonioase) sau imagini.
150
6.2 Câmpul biomagnetic complect al omului, conform terapiei polarităţii. Fiecare organ şi ţesut contribuie la formarea întregului model, dar în funcţie de activitatea acestora, modelul în ansablul poate suferi modificări de la un moment la altul. Întreaga formă a modelului rezultă în principal din curenţii pe care îi formează inima (ca cel mai puternic câmp biomagnetic din corp). Acest model este comparabil cu cel al bobinei de inducţie din imaginea 6.1b. Modelul se centrează pe axa corpului, deoarece curentul (fluxul) inimii curge sub formă de spirală (helicoidal) prin diferitele organe. Fluxul principal trece prin sistemul circulator al sângelui care este un bun conductor electric datorită conţinutului de sare din plasma sangvină (Eyster et al. 1933). La fel ca în imaginea bobinei din 6.1b, sângele curge în aortă şi artele groase înainte şi înapoi , în formă de spirală. Şi muşchii sunt buni conductori electrici, mai ales de-a lungul axelor lor lungi. Într-o muşchi abdominal fluxul poate întâlni (i se opune) rezistenţă. Muşchiul inimii precum şi muşchii pereţilor arteriali până la precapilare sunt orientaţi în formă de spirală (pentru scurgerea helicoidală a sângelui respectiv a musculaturii implicate în sistemul circulator vezi Marinelli et al. 1995). Deoarece sistemul circulator se întinde până în cel mai „îndepărtat” ungher al corpului, acest sistem este ideal pentru distribuirea electricităţii inimii în absolut toate ţesuturile. (Lungimea totală a vaselor de sânge din corpul omenesc atinge circa 80.000 de kilometri!). Pe deasupra mai apar fluxuri –create tot de inimă- în musculatura orientată „în lungime” a coloanei vertebrale (Mm. Erectores) şi în musculatura externă a coapselor (Eyster et al. 1933). În imaginea mai mică din partea dreaptă vedem un detaliu care reprezintă câmpul din jurul capului, conform desenului lui Edwin D. Babbitt din anul 1896. Modelul desenat (şi vizualizat) de Babbitt redă în primul rând forma câmpului biomagnetic care apare ca urmare a mişcării impulsurilor nervoase prin Corpus calosum, canalul de legătură dintre cele două emisfere cerebrale. În cadrul experimetelor efectuate asupra atingerii terapeutice (aşezarea mâinilor pe corpul pacientului), au fost plasaţi într-un spaţiu complect ecranat (izolat) un terapeut împreună cu un pacient. În spaţiul respectiv se afla şi detecorul SQUID. Pentru a crea o linie orientativă, la început terapeutul îşi ţine mâna aproape de pacient, fără însă a-l atinge. După aceasta, terapeutul se relaxează şi intră în stare „meditativă” sau „vindecătoare” (aici este vorba de crearea intenţiei de vindecare în terapeut), stare ce stă în centrul metodei terapeutice respective. În acest timp detectorul SQUID înregistrează un câmp biomagnetic mult mai mare decât înainte, care este produs de mâna terapeutului. Acest câmp era atât de puternic, încât amplificatorul şi aparatul de înregistrare din SQUID au trebuit să fie reajustate. Acest câmp biomagnetic a fost câmpul cel mai puternic, intens, pe care Zimmerman l-a înregistrat de-a lungul experiemtelor sale care s-au întins pe aproape 10 ani!
151
În atingerea terapeutică, semnalul transmis de mână pulsează într-o frecvenţă variabilă cuprinsă între 0,330 de Hertz (Hz), dar în general se menţine în cadrul a 7-8 Hertz. Cu alte cuvinte: semnalul transmis de terapeut nu este nici static şi nici constant, ci „mătură” şi „tastează” într-o anumită bandă de frecvenţe. Una dintre aceste curbe de frecvenţe este reprezentată în Imaginea 6.3. Interesant este că aceste pulsaţii sunt legate şi de experienţa senzitivă a energoterapeutului, care în faza în care tehnica sa este cel mai eficientă (punctul maxim), simte în mâini un fel de furnicături sau vibraţii.
6.3 Linia de sus, înregistrarea făcută asupra mâinii terapeutului înainte de începerea şedinţei terapeutice; linia de jos reprezintă înregistrarea pulsaţiilor (oscilatorii, variabile) în timpul şedinţei. Persoanele neantrenate (fără pregătire terapeutică) nu au fost capabile să creeze astfel de pulsaţii biomagnetice. Din opt repetări ale experimentului, în cinci cazuri au fost înregistrate astfel de câmpuri biomagnetice puternice. Constatările lui Zimmerman au constituit un impuls foarte important pentru cercetarea în domeniul medicinei energetice. Totuşi a existat în cercetările lui Zimmerman un anumit inconvenient: puternicele câmpuri biomagnetice produse de mâinile terapeuţilor se situau pe frecvenţe aflate în afara „standardizării” magnetograful SQUID cu care s-a lucrat, astfel încât puterea semnalului nu putea fi măsurată cantitativ. Această problemă a fost rezolvată însă printr-un studiu desfăşurat ulterior în Japonia. Seto et al. (1992) au putut confirma că în timpul studierii şi antrenării unor metode de vindecare cum ar fi Qi Gong, Yoga, Meditaţia, Zen, etc. un câmp magnetic deosebit de puternic radiază din mâinile persoanelor respective. Pentru măsurarea acetui câmp a fost suficient un magnetometru format din 2 bobine cu câte 80.000 de spirale şi a unui amplificator. Cu 10 la puterea -3 Gauss (valoarea măsurată) acest câmp era de 1.000 de ori mai puternic decât cel mai puternic câmp biomagnetic natural din corpul omenesc, inima (câmpul biomagnetic al inimii are valoarea de circa 10 la puterea -6 Gauss) şi de 1.000.000 mai puternic decât cîmpul biomagnetic al creierului. În Ilustraţia 6.4 avem o schiţă a experimentului Sato şi o înregistrare, care la fel ca în cazul experimentelor lui Zimmerman, relevă o frecvenţă variabilă, între 7 - 10 Hz.
6.4 Emisiile Qi, o mână în faţa aparatului (magnetometrului). Înregistrarea prezintă un câmp magnetic pulsatoriu cu o putere de 2 Miligauss şi o frecvenţă de 8-10 Hz. Lucrările lui Zimmerman şi Seto et al. au implicaţii complexe în ceea ce priveşte corelaţia dintre străvechile concepte ale medicinei energetice şi ştiinţa modernă. În timpul efectuării studiilor nu a putut fi documentată o vindecare clinică, astfel că sunt necesare noi studii şi cercetări. Desigur însă, faptul că puternicele câmpuri pulsatorii biomagnetice emise de mâinile terapeuţilor aveau aceaşi frecvenţă ca şi aparatura folosită de medicina alopată pentru a produce „startul rapid” al unei vindecări, înseamnă că biomagnetismul respectiv este un un fel de energie Qi fluctuantă sau de „forţă vitală”. Câmpurile proiectate
152
în exterior erau atât de puternice, încât ele au putut fi măsurate şi înregistrate cu magnetometre relativ simple. Ori acest lucru indică existenţa unul efect „robust”, care ar trebui să fie uşor de cercetat. Şi totuşi, dacă acest efect este atât de clar, de ce nu a fost el mai devreme descoperit, şi mai ales folosit? Răspunsul la acestă întrebare l-am primit mai înainte (Cap.1). În 1779 Franz Antom Mesmer a descris celebrul său „Magnetism”, pe care el şi pacienţii săi îl percepeau, atunci când Mesmer atingea cu mâinile corpul pacienţilor. Dar medicii şi oamenii de ştiinţă ai vremii au respins categoric ipotezele lui Mesmer, au reacţionat ostil la experimentele acestuia, astfel că „vitalismul” a fost exilat de către comunitatea academică şi ştiinţifică, care a reuşit ca timp de peste 200 de ani să împiedice studii şi cercetări serioase în direcţia descoperirilor lui Mesmer. Lucrurile au început însă să se schimbe, deoarece cu un pic de exerciţiu, oricine poate ajunge să resimtă fenomenele (de furnicături în palme) descrise de Mesmer. Tot mai mulţi oameni trăiesc o astfel de experienţă, astfel încât formele energetice ale medicinei „alternative” câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi. Deoarece câmpul biomagnetic se reflectă la oarecare distanţă în afara corpului, se ajunge la o intereferenţă şi influenţare reciprocă atunci când doi oameni stau aproape unul de celălalt. Acest efect general este schiţat în Imaginea 6.5a. În mod asemănător, în timpul şedinţelor de atingere terapeutică (fără contact direct cu pielea pacientului) şi a metodelor înrudite, câmpul biomagnetic al terapeutului pătrunde în corpul pacientului (vezi Imaginea 6.5b)
6.4 Radiaţiile infraroşii Cercetările efectuate cu SQUID ne-au ajutat să înţelegem „magnetismul corpului” şi să ne lărgim aria de cunoştinţe în acest domeniu. Totuşi aceasta nu înseamnă că întreaga poveste a energiilor vindecătoare se rezumă la biomagnetism. În mai multe studii a fost evidenţiată influenţa radiaţiilor infraroşii (căldura) în cadrul atingerii terapeutice (de ex. Schwartz et al. 1990, Chien et al. 1991). Acest lucru este tocmai de aceea important, deoarece nu toţi terapeuţii, în timpul „terapeutic touch” sau a metodelor asemănătoare, resimt aceleaşi senzaţii magnetice în mâini aşa cum sunt cunoscute de la Mesmer, ci mai degrabă percep un fel de căldură sau încălzire în mâini. S-a putut dovedi că din palmele maeştrilor Qi-Gong se degajă o căldură ce poate fi măsurată şi care poate stimula creşterea celulară, ADN-ul, sinteza proteinelor şi respiraţia celulară (aşa-numitul Qi favorizant). Terapeuţii pot însă produce şi Qi „inhibitoriu”, caz în care radiaţiile de căldură din mediul înconjurător sunt absorbite. Prin aceast fel de Qi poate fi încetinit metabolismul. O serie de indicii asupra noilor cercetări ale acţiunii radiaţiilor infraroşii, biomagnetismului şi Qi Gong pot fi găsite într-un articol al Mt. Sinai School of Medicine din New York (Muehsam et al. 1994). Într-o serie de articole destinate medicilor sunt descrise efectele vindecătoare ale Qi Gong (Walker 1994). O posibilă explicaţie pentru efectele stimulante sau inhibante ale Qi ne furnizează influenţa sistemului nervos vegetativ (autonom) asupra circulaţiei sangvine la nivelul pielii. Ani întregi de studii şi cercetări
153
asupra răspunsului biologic (biofeedback) au arătat că fiecare dintre noi poate învăţa să controleze anumiţi parametrii vegetativi, printre care şi temperatura la nivelul pielii (dermei). Cu ajutorul controlului asupra biofeedback-ului temperaturii pielii pot fi tratate spre exemplu durerile de cap şi migrenele. În Imaginea 6.6 este reprezentat schematic felul în care temperatura pielii se „adaptează” la o modificare a circulaţiei sangvine.
6.6 Qi-ul stimulant şi cel inhibant apar ca urmare a modificărilor alimentării cu sânge a pielii şi a influenţei sistemului nervos vegetativ. (Kalt=rece; Warm=cald; Gefässveränderung=modificare vascular) Deoarece eficacitatea reacţiilor chimice precum şi a altor procese din corp este influenţată de temperatura mediului înconjurător, anumite activităţi ale corpului care sunt influenţabile prin temperatură pot fi accelerate sau inhibate (frânate) în momentul în care în apropiere se află o persoană cu mâini calde sau cu mâini reci. 6.5 Unele consecinţe şi concluzii În trecut „atingerile vindecătoare” erau deseori acceptate sau tolerate de către medicii alopaţi, chiar dacă eficacitatea acestor atingeri era îndoielnică, deoarece acestea nu prezentau pericole (efecte secundare sau adverse). Însă această concepţie se modifică treptat. Datorită cercetării medicale asupra terapiilor energetice, ştim acuma că metodelele medicinei complementare la fel ca şi folosirea aparatelor PEMF de către medicina şcolastică au foarte multe puncte comune în ceea ce priveşte eficacitatea (stimularea vindecării ţesuturilor) şi calea de acţiune (influenţă asupra ţesuturilor). Un numitor comun între cele două ramuri medicale sunt câmpurile magnetice pulsatorii, care premit curgerea de curenţi prin ţesuturi. Radiaţiile infraroşii precum şi alte forme de energie pot fi de asemenea implicate. Deoarece în mod evident sunt implicate mecanisme celulare şi moleculare similare, aşa cum ne arată cercetările intensive asupra eficacităţii şi siguranţei aparatelor PEMF, a atingerii terapeutice, a acupuncturii, etc. metodele energetice se pot susţine reciproc (Eskinazi 1996). Este fascinant faptul că terapeuţii, în cadrul şedinţelor de atingere terapeutică sau atunci când folosesc metode asemănătoare, crează câmpuri biomagnetice puternice de frecvenţă joasă. Aceste frecvenţe par a „mătura” şi „testa” într-o zonă de frecvenţe ce aparţine zonei ELF (vezi Ilustraţiile 6.3 şi 6.4). Este acelaşi registru de frecvenţe care în medicina scolastică este folosit pentru provocarea unui „start rapid” al proceselor de vindecare a oaselor şi ţesuturilor moi. În capitolul următor ne voi ocupa de modalităţile prin care apar, sunt create câmpurile magnetice şi a modalităţilor prin care aceste câmpuri acţionează asupra organismului. Vom analiza de asemenea care sunt mecanismele care îi permit terapeutului să detecteze câmpurile biomagnetice ale pacientului. Cap 7 Capitolul 7 – „Pulsul tăcut” 7.1 Ritmurile
154
Natura este la toate nivelurile ei un ansamblu complex de ritmuri. La o extremă avem enormele cicluri ale Universului, ce se măsoară în ani-lumină, la cealaltă minusculele oscilaţii ale atomilor şi particulelor subatomice, cu milioane de vibraţii pe secundă. În acest spectrum enorm se încadrează şi viaţa cu ritmrile ei proprii. Marele ciclu dintre naştere şi moarte, este „împănat” cu multe alte cicluri, diferite, în care atomii corpului sunt complect înlocuiţi la diferite intervale de timp (Schoenheimer 1942). De-a lungul unei vieţii, ţesuturi precum oasele sau fasciile sunt complect înlocuite de circa 10-15 ori, în timp ce celulele pielii sau intestinului sunt înlocuite de circa 10.000 de ori! Anumite enzime au o durată de viaţă de doar câteva secunde înainte de a fi „re-înnoite” (Ratner 1979). Toate organele au propriile cicluri de activitate, cum ar fi de exemplu ovarele cu ciclul orvarian lunar. Mai scurte sunt ciclurile pulsaţiilor craniosacrale, respiraţia, bătăile inimii şi undele creierului, ale căror cicluri durează în medie o zecime de secundă. Şi mai scurte sunt ciclurile moleculelor, care vibrează, se rotesc, oscilează de milioane de ori pe secundă (vezi şi Cap. 9). În istoria spirituală a umanităţii fascinaţia acestor cicluri se poate spune că a fost permanentă, dacă ar fi să ne gândim numai la astronomie, calendare, horoscoape, zodii, etc. Ştiinţa modernă a înlocuit multe dintre credinţele şi superstiţiile vechi cu observaţii şi măsurători exacte. Dar şi această „cercetare” în sine îşi urmează propriul ciclu, căci ideile vechilor generaţii fac periodic loc pentru „noi adevăruri”, atunci când complexul de date se modifică. După cum vom vedea, cercetarea ritmutilor biologice a fost (şi mai este încă) plină de neclarităţi şi controverse. În loc să prezentăm aici ca „fapte adevărate” diferite interpretări şi concluzii, asupra cărora se pot purta controverse la nesfârşit, vom prezenta aici doar o serie de ipoteze. O serie de constatări preliminarii care au fost confirmate sau infirmate prin cercetarea sistematică sau prin experimentele practice. Cercetarea medicală a descoperit ritmuri importante care au semnificaţie terapeutică, atunci când a introdus cu scop terapeutic, pentru un „start rapid” sau pentru tratarea altor boli, folosirea pulsurilor magnetice. După ce au fost testate o serie de „semnale”, atenţia şi interesul medicinei şcolastice s-a concentrat îndeosebi asupra câmpurilor magnetice pulsatorii de frecvenţă joasă şi foarte joasă (ELF). Zona ELF este definită ca o zonă cu o frecvenţă sub 100 Hz (Miller 1986). Frecvenţe asemănătoare radiază din palmele terapeuţilor care practică atingerea terapeutică sau alte forme înrudite acesteia. Desigur, mâinile terapeuţilor nu au o frecvenţă fixă sau constantă, ci „scanează” un întreg registru (zonă) de frecvenţe, care în medicina şcolastică sunt considerate a fi necesare pentru declanşarea „startului rapid” al proceselor reparatorii ale ţesuturilor moi şi tari, despre care am vorbit în capitolele anterioare. Ori această corelaţie (frecvenţele acceptate de medicina şcolastică şi frecvenţele similare care emană din mâinile terapeuţilor), care a fost relativ de curând descoperită, este deosebit de interesantă, aşa că ne vom apleca asupra ei cu mai mare atenţie în rândurile ce urmează. 7.2 „Ferestre” de frecvenţe specifice În Tabelul 7.1 putem vedea câteva dintre frecvenţele deja studiate în laboratoarele de cercetări, împreună cu ţesuturile asupra cărora aceste frecvenţe au o acţiune deosebită. Uneori aceste frecvenţe sunt denumite „ferestre de frecvenţe specifice”. Informaţii şi surse ale rapoartelor originale puteţi găsi la Sisken & Walker (1995). Tot acolo puteţi citi şi asupra cercetărilor făcute cu anumite frecvenţe asupra unor anumite afecţiuni. Ca urmare a unora dintre aceste studii au rezultat o serie de US-Patente (de ex. Sandyk 1995, Liboff et al. 1993). Frecvenţă Acţiune 2 Hz Regenerare a nervilor 7 Hz Creştere a ţesutului osos 10 Hz Vindecarea ligamentelor 15, 20 şi 72 Hz Diminuarea necrozei dermei, stimularea capilarizării şi proliferarea fibroblastelor 25 şi 50 Hz Efect sinergetic asupra NGF (nerve growth factor) Tabelul 7.1
155
În Imaginea 7.1 putem vedea un semnal care a fost înregistrat în cadrul experimentelor sale de către Dr. John Zimmerman, semnal care provine de la mâna unui terapeut în timpul unei şedinţe de atingere terapeutică (Zimmerman 1990).
7.1 Înregistrarea unui semnal provenit de la mâna unui terapeut, făcută de Dr. John Zimmerman. Frecvenţa nu este uniformă, constantă, ci oscilează între 0,3 Hz şi 30 Hz (cu marea majoritate a activităţilor în zona 7-8 Hz). Acoladele indică segmentele de oscilaţii care corespund aproximativ „ferestrelor de frecvenţe” din Tabelul 7.1 (15 Hz=capilarizare, proliferare a fibroblastelor, diminuarea necrozei pielii; 10 Hz=vindecarea ligamentelor; 7 Hz=creştere osoasă; 2 Hz=regenerarea nervilor). Definiţia „energiei vindecătoare” Este evident faptul că există o concordanţă între radiaţiile biomagnetice care provin de la mâinile terapeuţilor şi „ferestrele de frecvenţe specifice” pe care le-au constatat şi certificat cercetătorii din domeniul biomedicinei. Totuşi, oricât de interesante sunt aceste coincidenţe, ele nu dovedesc încă prea multe. Sunt necesare încă o serie de cercetări în această direcţie. Iar cercetarea porneşte întotdeauna de la o ipoteză ce trebuie verificată sau dimpotrivă, infirmată. Tocmai de aceea îndrăznim aici să formulăm o ipoteză, care în acelaşi timp poate fi considerată ca fiind o definiţie a „energiei vindecătoare”, independent de faptul că această energie este produsă de un aparat sau de mâna unei persoane. Definiţie şi IPOTEZĂ „Energia vindecătoare” – indiferent dacă este produsă de un aparat sau de către corpul omenesc – este energia unei anumite frecvenţa sau domeniu de frecvenţe, care stimulează refacerea (procesul reparatoriu) unui ţesut. Participarea altor frecvenţe Experimentele medicale cu energii nu se limitează doar la zona ELF a spectrului de frecvenţe. Aparate cum ar fi de exemplu „Diapulse”, care generază o frecvenţă de 27 MHz (27 de milioane de pulsuri pe secundă) au fost intensiv studiate. În încercările clinice efectuate cu „Diapulse” în cazurile de răniri, s-a certificat faptul că tumefierile scad (se diminuează), rănile se vindecă mai rapid, regenerarea nervoasă este stimulată şi durerile sunt atenuate; chiar şi refacerea funcţională este mai rapidă. Indicii asupra acestor fapte se pot găsi în sinteza efectuată de Sisken & Walker (1995). În Imaginea 7.1 este cuprinsă numai zona energetică a spectrului ELF, care radiază din mâinile terapeuţilor în cadrul atingerii terapeutice (terapeutic touch). Dar fără îndoială că mai există şi alte frecvenţe şi forme energetice implicate. Acestea pot fi parţial explicate prin „oscilaţiile-Frölich“ pe care le-am prezentat în Cap.4. Toate frecvenţele produse de corp indică de regulă Armonii şi Sub-armonii (supratonuri şi subtonuri, adică semnale care sunt multipli exacţi sau fracţiuni ale “tonurilor de bază”). Faptul că foarte probabil sunt pe deasupra implicate şi radiaţii infraroşii, am arătat în Cap. 6. Există motive pentru a considera că radiaţiile infraroşii produse de mâna unui terapeut pot stimula creşterea celulară, ADN-ul, sinteza proteinică şi respiraţia celulară (cercetări făcute asupra maeştrilor Qi Gong). Există material documentar şi asupra radiaţiilor de microunde (Enander & Larson 1977) şi de lumină
156
(Rattemeyer et al. 1981, F.A.Popp et al. 1992) care provin de la sistemele vii. Inima, spre exemplu, crează diferite feluri de frecvenţe şi energii, care se răspândesc prin sistemul circulator în întregul organism, către fiecare celulă. (vezi Imaginea 7.2). Cea mai înaltă frecvenţă o posedă pulsatile electromagnetice, urmate de “tonurile” inimii, undele tensiunii sangvine şi oscilaţiile calorice (radiaţii infraroşii, radiaţii calorice). Russek & Schwartz (1996) au desemnat acest complex al radiaţiilor inimii ca fiind un „sistem energetic dinamic“ şi au considerat că acest sistem are potenţial de schimb informaţional, respectiv de comunicare, în întregul organism.
7.2 Pulsurile inimii în ordinea vitezei (frecvenţei) lor. Cele mai rapide sunt pulsaţiile electromagnetice (înregistrate ca electro- şi magnetocardiograme); urmate de tonurile inimii, tensiunea sangvină şi oscilaţiile de temperatură/căldură (Russek & Schwartz 1996). 7.3 Mecanismele de acţiune - Vindecarea rănilor Cercetarea medicală consideră câmpurile energetice ca fiind eficiente terapeutic, deoarece aceste câmpuri transmit “informaţii” ţesuturilor. Astfel se declanşează o cascadă de activităţi în celule, de la membrane celulară până în nucleu şi gene, unde au loc modificări specific (Bassett 1995). Aceste constatări sunt interpretate în sensul că semnalele produse de frecvenţele specific conţin informaţii care pun în mişcare diferite procese reparatorii. Aceasta este o ipoteză foarte interesantă, dar se ridică întrebarea: de ce nu se activează astfel de reparaturi singure, în mod natural. De ce trebuie să fie necesară o intervenţie din afară care să pornească aceste procese reparatorii, care răspund la semnale similare cu cele emise în mod normal de către corp, semnale însă care sunt declanşate de data asta în afara organismului? Asupra acestui aspect, iată în continuare câteva consideraţii. Matrixul viu poate fi mijlocul medial în care se desfăşoară această cascadă de activităţi. Deci starea de complectă sănătate ar fi o legătură continuuă şi atotcuprinzătoare între toate părţile component (ale organismului), care este realizată prin acest Matrix viu. În cazul în care această continuitate este afectată de răniri şi/sau trauma fizice şi/sau psihice (sufleteşti), “reţeaua” este dezechilibrată, scoasă din starea normal, iar “energia vindecătoare” (indusă fie de aparatură medicală, fie de mâinile unui energo-terapeut) poate restabili fluxul corect de energie şi informaţie necesar funcţionării corpului ca un singur tot, deci a
157
declanşării proceselor reparatorii. De îndată ce întreaga reţea funcţionează din nou corect, fluxurile naturaler biologice de comunicaţie pot curge din nou liber prin întreg organismul, deci implicit de la Matrixul extracelular prin membrana celulară şi prin citoschelet către nucleul celular şi către gene, cât şi de invers de la gene către Matrixul extracelular (Oschman & Oschman 1994). Cu alte cuvinte, activarea proceselor specifice merge mână în mână cu deschiderea canalelor pentru fluxul energetic şi informaţional. Unul dintre importanţii cercetători din domeniul cercetării medicale a confirmat ceea ce terapeuţii medicinei aşa-zis „alternative”observaseră deja foarte adesea. Prin folosirea câmpurilor energetice cu scop terapeutic, „un proces de vindecare stagnant poate fi transformat într-un proces reparatoriu activ”, chiar şi după 40 de ani de încercări de vindecare lipsite de succes prin metodele medicinei alopate (Bassett 1995). La mecanismul prin care un proces reparatoriu pentru o rană este pus în mişcare, sunt implicate foarte probabil atât activarea proceselor specifice celulare cât şi deschiderea canalelor sau circuitelor pentru fluxurile natural-biologice de comunicaţii, care iniţiază şi coordonează procesele reparatorii. Fluxul liber de mesaje (informaţii) prin ţesuturi este unul dintre cele mai importante condiţii ale prevenirii bolilor, o condiţie primară pentru stare generală de sănătate. În Capitolul 6 am prezentat deja o dovadă a acţiunii preventive: în experimentul efectuat pe şoareci, în cadrul căruie era afectat nervul animalului, acesta se refăcea la fel de repede şi în cazul în care ÎNAINTE de „zdrobirea” nervului, animalul era supus unui câmp magnetic. Principiul prevenţiei Deşi mai sus am pus accentul pe vindecarea rănilor, lucrul energetic cu corpul are o mare însemnătate şi atunci când nu sunt prezente probleme specifice la un organ sau altul. Prin această muncă terapeutică preventivă pacientul se simte mai bine iar „disponibilitatea” sa pentru îmbolnăvire este simţitor diminuată. Iar în cazul în care totuşi apar probleme, acestea sunt uşor şi rapid înlăturate. De asemenea se observă şi o creştere a randamentului în activităţile sportive, artistice sau intelectuale, atunci când canalele de comunicare ale organismului sunt deschise şi echilibrate. Acest lucru este bine înţeles de către o serie de tehnici terapeutice, care tratează în manieră periodică „armonia” organismului. Aceste terapii nu sunt concepute pentru anumite afecţiuni sau boli, ci au ca scop reducerea posibilelor stări de boală, creşterea capacităţii în diversele direcţii profesionale (de activitate) şi dezvoltarea personală generală cu scopul atingerii propriilor ţeluri. Prin excitaţiile blânde care sunt practicate asupra ţesuturilor în acupunctură, acupresură, Shiatsu, integrarea structurală, masaj, etc. se „simulează” o rănire, fără ca aceasta să aibe întradevăr loc. „Simularea rănirii” declanşează în Matrixul viu o cascadă de procese reparatorii. O excitaţie blândă a punctelor cheie de pe piele crează pentru organismul sănătos un fel de „test de funcţionare corectă” sau „acordaj”al canalelor proceselor reparatorii (Oschman & Oschman 1994). Memoria somatică Pe lângă rolul preventiv şi vindecarea rănilor, terapiile enegetice pot avea şi funcţia de a „elibera” sau vindeca (şterge) amintirile somatice (traumele psihice în mod special) care au fost ascunse în subconştient pentru mult sau foarte mult timp. Dacă ideile prezentate aici sunt corecte, rezultă o serie de concluzii şi implicaţii deosebit de importante. În primul rând la nivel practic, se pare că este rentabil pentru producătorii de aparatură medicală să investească în cercetări în direcţia eficacităţii terapeutice a unor astfel de aparate pe diferite frecvenţe, în loc să construiască aparate pe o singură frecvenţă. Dar la fel de rentabil ar fi să se înregistreze pur şi simplu energia care o degajă energo-terapeuţii prin mâinile lor, iar aparatura să fie construită în baza acestor înregistrări şi cercetări. De altminteri în această direcţie au fost deja efectuate cercetări. Astfel spre exemplu a fost construit un aparat care emite semnale asemănătoare cu cele pe care le emite un terapeut Qi-Gong (Niu et al. 1992, Walker 1994). Este interesant faptul că acest aparat produce un semnal acustic ELF. Literatură de specialitate referitoare la acest aparat precum şi la alte beneficii şi eficacităţi ale Qi-Gong se poate obţine din banca de date a Institutului Qi Gong (1995) sau din cartea lui Lee (1999). Biologia evoluţionistă ne conduce către alte interpretări. Rezultatele obţinute şi prezentate mai înainte ne lasă să presupunem că eficacitatea şi capacitatea organismelor de a transmite energii vindecătoare (aşa cum le-am definit mai înainte) s-a dezvoltat de-a lungul evoluţiei vieţii ca o trăsătură caracteristică a sistemelor vii. Antemergătorii noştii trăiau într-o lume plină de pericole, în care desigur că nu existau nici clinic şi nici spitale unde puteau fi vindecate rănile provocate accidental. Tocmai de aceea era de o mare importanţă, în
158
primele colectivităţi umane, asistenţa pe care membrii acestora şi-o acordau reciproc în cazul unor răniri, asistenţă care utiliza capacităţile naturale folosite cu scop de vindecare. Restul a fost rezolvat de natură prin ceea ce numim „selecţie naturală”. IPOTEZĂ Capacitatea de a emite (radia) energie vindecătoare s-a dezvoltat în mod natural ca o caracteristică importantă a sistemelor vii. Dacă această ipoteză este corectă, rezultă din ea pur şi simplu că putem cu ajutorul unui singur aparat, fie el şi unul sofisticat, să obţinem aceleaşi rezultate care se obţin prin emisiile naturale de semnale care pot fi folosite şi au eficacitate asupra ţesuturilor. 7.4 Bioritmurile şi vindecarea rănilor Următoarea întrebare din punct de vedere mecanicist se referă la sursa câmpurilor oscilatorii pe care energo-terapeuţii le emit din mâinile lor. Cercetarea ştiinţifică oferă câteva răspunsuri detaliate şi deosebit de semnificative la această întrebare. În centrul acestei probleme se află bioritmurile şi modalităţile în care acestea sunt reglate. În cadrul proceselor reparatorii ale unor răniri este implicat un larg spectru de bioritmuri, care au toate de a face cu înlocuirea, respectiv cu formarea de noi şi diferite elemente ce intră în componenţa ţesuturilor. Cum anume sunt coordonate aceste procese? Problema ar putea fi astfel formulată: vindecarea rănilor este un proces uimitor şi foarte complex, în care sunt angrenate şi activate diferite sisteme care trebuie să coopereze unele cu altele. Fiecare rană este altfel, iar pentru a restabili structura şi funcţionalitatea, organismul trebuie să-şi „acordeze” exact interacţiunile sale dinamice. Între procesele locare şi cele sistemice sunt necesare complexe interacţiuni dinamice. Deoarece în cadrul unui astfel de proces sunt activate o serie procese fiziologice de un larg spectru, la încheierea proceselor reparatorii (vindecarea rănii respective) aceste procese şi interacţiuni dinamice trebuiesc oprite, stopate, rolul lor fiind încheiat. Unele procese reparatorii durează săpămâni sau chiar luni de zile, şi după ce aparent procesul de vindecare este încheiat. Până nu de mult medicii lucrau conform unei proceduri exclusiv molecular-biologice. Cercetătorii au căutat şi găsit substanţele chimice care puteau influenţa şi susţine repararea ţesuturilor. În cadrul coagulării sângelui, spre exemplu, sunt folosite (implicate) o serie de substanţe. Factorii de creştere fibroblast (fibroblast growth factors, FGF) stimulează diviziunea celulară, iar prin aceasta se „fabrică” colagen, o proteină de structură foarte importantă pentru închiderea unei răni. În faza următoare este stimulată vindecarea propriu-zisă, atâta timp cât alţi factori de creştere, suplimentari, îşi transportă la „faţa locului” genele. (vezi de ex. Vogt et al. 1994). Este uşor de înţeles că moleculele accelerează sau încetinesc procesele celulare, prin aceea că activează sau inhibă anumite căi metabolice. Şi totuşi ceva lipseşte din această imagine (mecanicistă): care este schema (şablonul) şi cum este aceasta pusă la dispoziţia substanţelor regulatorii, astfel încât complicatele şi complexele structuri celulare, de ţesuturi şi organe să poată fi reparate (identic sau aproape identic cu cele distruse ca urmare a unei răniri)? 7.5 Şablonul (Blueprint) Harold Saxton Burr era convins că „şablonul” (Blueprint) este furnizat de către câmpurile energetice ale sistemelor vii (vezi Cap. 1). Din punctul de vedere al biologiei moleculare se poate explica cum pot fi produse substanţele necesare în cantitate suficientă pentru desfăşurarea aceastor procese, dar doar forţa câmpurilor vii conduc în mod eficient aceste substanţe împreună pentru formarea structurilor şi funcţiilor vii. Ultimul rând din Tabelul 7.1 susţine ipoteza lui Burr. Factorii de creştere (deci moleculele) stimulează creşterea nervilor, dar pulsurile magnetice de 25 şi 50 de Hz conduc la un efect sinergetic şi de amplificare. Ori de aici rezultă că: IPOTEZĂ Un plan complect de refacere, reparare şi re-funcţionalizare a unui sistem viu necesită un „şablon” pentru efectele regulatorii atât ale moleculelor precum şi ale câmpurilor energetice. Producerea de molecule în cantitatea necesară este controlată de gene, în timp ce efectul coordonat al moleculelor în cadrul structurilor funcţionale apare ca urmare a tiparului energetic, a „şablonului”, care este creat de câmpurile energetice.
159
Acest punct de vedere (ipoteză) a fost deja susţinut acum mai bine de o sută de ani, de către Claude Bernard, părintele fiziologiei moderne, care în 1839 scria: „Genele sunt importante, dar nu la vârful ierarhiei biologice, ci mai de grabă la baza ei. Faptul că genele participă la fiecare treaptă de dezvoltare şi influenţează toate procesele fiziologice este un lucru corect fără îndoială; acest lucru însă nu înseamnă că genele sunt singurele răspunzătoare pentru Ordinea şi Funcţionabilitatea la toate nivelele”. Materialul modern certificator pentru acest punct de vedere ne parvine dintr-un larg spectru de studii care cercetează influenţa câmpurilor energetice asupra dezvoltării şi regenerării (de ex. Libbin et al. 1979, Borgens et al. 1981, Jaffe 1981 şi 1982). Pentru acţiunea binefăcătoare a energiei care provine din mâinile energo-terapeuţilor şi influenţează corpul pacienţilor există o explicaţie foarte simplă: IPOTEZĂ Ca urmare a proceselor de comunicare care sunt necesare coordonării activităţii celulare, în ţesuturile sănătoase apar diferite fenomene electrice, electronice, magnetice şi chiar sub alte forme. Din aceste fenomene rezultă câmpuri energetice care pot „radia” din mâinile unui om sănătos. Rănile „ne-vindecabile” pot fi provocate de traume fizice sau psihice, şi sunt răni care nu mai primesc semnalele regulatorii naturale, semnale care sunt responsabile cu declanşarea şi coordonarea proceselor reparatorii. Dacă în apropierea unui astfel de ţesut bolnav sunt aduse câmpurile energetice ale unui ţesut sănătos, informaţii importante sunt transmise către ţesutul bolnav, astfel încât canalele de comunicaţie sunt re-deschise, declanşându-se ceea ce medicina şcolastică denumeşte un „start rapid” al proceselor de vindecare. 7.6 Sursele de semnale ELF Activitatea inimii, creierului şi a câtorva alte organe duce la oscilaţii electromagnetice în zona de frecvenţă ELF. În Imaginea 7.3 sunt reprezentate principalele frecvenţe emise de creier.
Imaginea 7.3 Undele creierului. Frecvenţele cerebrale dominante sunt înregistrate prin electrozi plasaţi pe pielea capului ca şi electroencefalogramă (EEG). Frecvenţa undelor cerebrale se modifică permanent. În timpul unui somn profund sau în cazul unor tulburări cerebrale undele Delta pot fi înregistrate şi măsurate. Undele Theta apar în diferite faze ale somnului la adulţii normali sau în cazul stresului psihic (inclusiv în dezamăgiri sau stările de frustrare). Undele Alpha sunt asociate unei stări normale de veghe (treaz). În cazul activităţilor spirituale intense pot fi măsurae undele Beta. Frecveţa înaltă a undelor Beta (până la 50 de Hz) este pusă în legătură cu o activitate intensă sau o tensiune a sistemului nervos.
160
În a doua jumătate a secolului trecut, Robert O. Becker şi alţi cercetători au efectuat o serie de importante studii şi cercetări asupra rolului undelor cerebrale în procesele de vindecare. Aceste studii au însemnătate deosebită şi pentru terapeuţii care se ocupă cu terapia de mişcare sau pentru lucrul terapeutic cu corpul pacientului. Datorită lucrărilor lui Becker a fost descoperită una dintre necunoscutele din ecuaţia „Manakas X” a sistemului de semnalizare. Neurofiziologia modernă se concentrază în primul rând asupra activităţii a mai puţin de jumătate din celulele creierului (Becker 1990 şi 1991). Conform „doctrinei neuronilor” toate funcţiile sistemului nervos sunt rezultatul activităţii neuronale. Deci integrarea funcţiilor creierului survine ca urmare a masivelor conexiuni reciproce dintre neuroni. Însă această perspectivă este incomplectă, deoarece exclude din câmpul ei „vizual” un sistem informaţional mult mai interesant din punct de vedere evolutiv, care este situat în ţesuturile conjunctive perineurale. Celulele perineurale „învelesc” fiecare fibră nervoasă, până la cele mai fine ramificaţii din periferia sistemului nervos. Sistemul perineural este un sistem de comunicare care operează cu curent continuu şi care ajunge până în cel mai îndepărtat ţesut inervat. Tocmai din sistemul perineural este emis acel „curent de rănire”, care controlează procesele de reparare ale ţesuturilor în urma unei răniri. Din punct de vedere istoric, acest „curent de rănire” a fost descoperit înainte de descoperirea potenţialului de acţiune şi repaos al nervilor (Davson 1970). El este creat şi porneşte de la „locul rănii” şi continuă să fie emis tot timpul până ce procesul reparatoriu este finalizat. „Curenţii de rănire” au, printre altele, funcţia de a avertiza şi semnaliza întregului corp prezenţa unei leziuni, situarea şi amploarea ei. Tot acest „curent de rănire” are şi funcţia de a atrage celulele mobile din piele, globulele albe şi fibroblastele către locul rănii pentru a acţiona la închiderea şi vindecarea acesteia. Ulterior „curentul de rănire” furnizează un „feedback” către ţesuturile învecinate, care sunt informate asupra stării acţiunii reparatorii, astfel că ele se „modifică” în funcţie de progresul vindecării ţesutului afectat. Cercetările lui Becker au arătat că acest „curent de rănire” nu se foloseşte de fluxul de ioni, ci de un curent de tip „semi-conductor”, care prin efectului de ecou reacţionează la câmpurile magnetice. Ca semiconductori acţionează şi ţesuturile conjunctive perineurale precum şi o parte a Matrixului viu din zona adiacentă. Mult alte ţesuturi ale corpului sunt învelite în astfel de ţesuturi conjunctive continuue: vasele de sânge sunt învelite de către ţesuturile conjunctive perivasculare, vasele limfatice de către ţesuturile conjunctive perilimfatice, muşchii de către fascii, oasele de periost.Teoretic Matrixul viu „cuprinde” toate ţesuturile, inclusiv celulele şi nucleul acestora (vezi şi Cap. 15 pecum şi Imaginea 15.5). Există opinia conform căreia „curenţii de rănire” nu trebuiesc limitaţi la piele, ci trebuie văzuţi ca o proprietate generală a învelişului celulelor, care este desemnat ca Epiteliu (Oschman 1993). În cazul în care lucrurile stau întradevăr astfel, în fiecare ţesut „rănit” se formează un „curent de rănire”, deci în nervii epidermiali, vasculari, musculari sau în ţesuturile osoase. Care anume sisteme vor fi activate depinde de adâncimea şi gravitatea rănirii. Din acest punct de vedere se poate clarifica detaliat, cum anume corpul coordonează reacţiile sale în cazul diferitelor răniri. Variaţiile din curentul continuu al creierului, deci oscilaţiile undelor cerebrale, nu se limitează doar la creier, ci se transmit cu ajutorul sistemului circulator, care este un bun conductor, şi prin intermediul sistemului perineular al nervilor periferici până în cele mai îndepărtate porţiuni inervate ale corpului. La fel ca şi în cazul oscilaţiilor electrice ale activităţii inimii care nu rămân limitate la muşchiul inimii, ci se răspândesc prin sistemul vascular, prin ţesuturile conjunctive perivasculare şi prin Matrixul viu până în cele mai mici „colţuri” ale corpului. Undele cerebrale măsurabile se formează prin răspândirea ritmică şi sincronizată a curentului continuu al grupurilor neronale mari ale creierului. Acest câmp este relativ puternic şi parţial coerent, deoarece „curge” prin marile cantităţi de neuroni cuplaţi paralel în structurile verticale piramidale ale cortexului somatic (Kandel & Schwartz 1981). Cercetările lui Becker au arătat că undele creierului reglează întreaga activitate a sistemului nervos, în care este cuprinsă desigur şi starea de conştienţă. Acest concept se sprijină pe un fundament neuro-fiziologic. Sub influenţa undelor cerebrale se ajunge la variaţii ritmice ale câmpurilor locale ale neuronilor (consideraţi individual). Pe de altă parte de acest câmp local depinde de cât de stimulabili sunt neuronii, respectiv cât de sensibili sunt ei la excitaţii. Atunci când câmpul local este astfel format încât neuronul este pregătit să trimită un semnal (această stare este denumită „pragul de depolarizare”), este suficientă o excitaţie foarte mică pentru a stimula nervul. Atunci însă când dimpotrivă câmpul local este departe de un „prag de
161
depolarizare”, sunt necesare excitaţii mult mai puternice pentru a stimula un nerv. Astfel se explică şi variaţiile ritmice ale sensibilităţii celulelor nervoase din întregul organism. Cercetări întreprise cu microelectrozi au confirmat faptul că probabilitatea de „detonare” (declanşare) a unui nerv cerebral prezintă modificări ritmice măsurabile într-un EEG (Verzeano 1970, Fox 1979). Ce anume reprezintă aceste fenomene pentru conştiinţă, vom analiza în capitolul următor (Cap.8). 7.7 Entrainment (Nota Qui bono: termenul englez „Entrainment” provine din fizică şi desemnează capacitatea de sincronizare a două sisteme oscilatorii, care independent oscilează cu frecvenţe diferite, dar care în anumite condiţii au capacitatea de a se acorda, sincroniza pe o frecvenţă oscilatorie comună, unică.) Pentru sincronizarea bioritmurilor, conceptul de Entrainment este foarte important. Din punct de vedere tehnic „Entrainment” este definit ca „o cuplare reciprocă a doi sau mai multor oscilatori”. Spre exemplu dacă mai multe pendule sunt plasate pe acelaşi perete, în cele din urmă ele ajung să se mişte sincron. Pentru a se ajunge aici trebuie ca mişcările pendulelor să aibe aceaşi „perioadă”, adică aceaşi lungime a braţului pendulei. Elementul care duce în timp la sincronizarea pendulelor este vibraţia (undele elastice sau acustice) care este transmisă prin structura peretelui sau/şi prin aer. 7.8 „Stimulatorul” creierului Frecvenţa undelor cerebrale nu este constantă, ci variază de la un moment la altul. Stimulatorul sau „generatorul de impulsuri” se află într-o regiune „adâncă” a creierului, anume în Talamus. Acest sistem este desemnat ca „generatorul talamic de ritm” sau „stimulator” (Andersen & Andersson 1968). Fundamentarea celulară a acestor ritmuri sunt detaliat cercetate (Destexhe et al. 1993, Wallenstein 1994). Atunci când ionii de calciu pătrund în neuronii talamocorticali, încep să vibreze (oscileze) între 1,5-28 secunde. Prin aceasta sunt declanşate unde cerebrale, care se propagă prin creier şi care pot fi influenţate în ritmicitatea lor („Entrainment”). În momentul în care apare o cantitate de calciu prea mare în neuronii talamocorticali, oscilaţiile talamice încetează. În timpul acestei pauze, care durează între 5-25 de secunde, putem vorbi de o propagare „liberă” a undelor cerebrale. Se presupune că în acest timp (pauză) undele cerebrale sunt mai sensibile la Entrainmentul care provine din câmpurile externe creierului (o să revenim ulterior la acest aspect). Ulterior apar din nou oscilaţii talamice, atunci când nivelul calciului în celule este din nou normalizat, ceea ce favorizează vibraţiile ionilor de calciu. Undele EEG nu se propagă doar prin creier, ci în întregul sistem nervos (prin sistemul perineural) şi astfel în întregul corp. În acest mod undele creierului reglează sensibilitatea şi activitatea întregului sistem nervos. (Becker 1990 a şi b). 7.9 Entrainment-ul bioritmurilor – în continuare contestat În acest Capitol problema principală este aceea a semnalelor transmise de energo-terapeuţi prin mâinile lor, în „pauzele” talamice, în şi prin care se poate realiza un Entrainment al undelor cerebreale. Cititorii trebuie să fie conştienţi de faptul că „Entrainment”-ul ritmurilor biologice este obiectul unei puternice controverse în rândul biologilor, la fel de puternică precum este controversa mecanicism versus vitalism (vezi Cap.1). Subiectul controverselor este în primul rând legat de ipoteza generării de impulsuri de către un „Ceas” intern, sau de către generatoare de impuls externe corpului (venite din afară). Deşi ambele tabere au bune argumente, oamenii de ştiinţă sunt în marea majoritate de părere că „Ceasurile” biologice interne sunt cele care dau impulsurile necesare (spre exemplu în Talamus) şi că organismele sunt în mare parte independente de ciclurile energetice naturale, cum ar fi de exemplu cele despre care vom discuta în cele ce urmează. Totuşi în istoria destul de bogată şi turbulentă a ştiinţei, s-a putut deseori observa că şi aceste idei şi concepte dominante la un anumit moment dat, sunt supuse unor ritmuri proprii (apar, terorizează, terorizează prin intoleranţă, după care într-o bună zi sunt aruncate la lada de gunoi a istoriei). Atunci când treptat se acumulează noi date şi observaţii, teoriile vechi trebuiesc schimbate. Mulţi oameni simpli, dar şi o serie întregă de oameni de ştiinţă consideră un fapt cert acela că Viaţa este o parte a marilor cicluri ale naturii, în care întâlnim o serie de ritmuri foarte pregnante, cum ar fi cel al soarelui, lunii planetelor sau altor corpuri cereşti (vezi de ex. Leonard 1978). Alţii susţin însă că, şi dacă aceste rimturi întradevăr există, ele nu exercită decât o influenţă foarte mică, practic neglijabilă, asupra organismelor. Există şi o veche tradiţie ştiinţifică, în care oamenii de ştiinţă au foarte mari reţineri (şi probleme de înţelegere) atunci când este vorba despre subiecte cum ar fi de exemplu
162
astrologia, un domeniu care provoacă subite încruntări din sprâncene în rândul membrilor corpului medical şcolastic. Există însă foarte bune argumente de a considera această reacţie ca fiind una provocată mai puţin de datele logic-analitice, ci mai mult de către sentimente, educaţia severă medicală şi personalitatea respectivilor. Vom reveni la aceste aspecte în Cap. 8. 7.10 Câmpurile geomagnetice şi geoelectrice În continuare vom aduce argumente în favoarea concepţiei că în aceste „pauze” libere de oscilaţii, când Talamusul nu controlează şi coordonează, se poate ajunge la un „Entrainment” prin ritmurile electrice şi magnetice naturale sau prin cele produse (emise) de un om, de o altă persoană. De unde provin ritmurile electrice şi magnetice naturale? Câmpul magnetic al Pământului (denumit câmpul geomagnetic) acţionează asupra acului busolei, atrăgându-l întotdeauna către nord. Dacă vom privi printr-un microscop acul busolei, vom observa că în realitate aceste pare a „dansa”, prezintă minuscule oscilaţii sau vibraţii. Unele ritmuri ciclice sunt circadiene (24 de ore) altele mult mai lente dar există şi unele care sunt mult mai rapide (scurte, de exemplu cele din zona ELF). Ultimele sunt desemnate ca fiind micropulsaţii geomagnetice, care duc la formarea unui mecanism deosebit, cunoscut sub denumirea de „rezonanţa Schumann” (vezi şi Cap.13). Prin anii 50, germanul W.O.Schumann, care se ocupa cu fizica atmosferei a emis teoria conform căreia spaţiul dintre suprafaţa Pământului şi Ionosferă acţionează ca un spaţiu gol, de rezonanţă, asemănător cu corpul de rezonanţă al unui instrument muzical (Schumann 1952). Dacă sunt acoperite diferite găuri ale unui fluier, de exemplu, se obţin frecvenţe diferite (tonuri diferite). Energia necesară rezonanţei Schumann este furnizată de către fulgere. Chiar dacă vremea este senină şi frumoasă în locul în care tocmai ne aflăm, totuşi pe întreg globul se înregistrează circa 200 de fulgere pe secundă! Aceste fulgere „pompează” energia necesară în spaţiul gol dintre Pământ şi Ionosferă şi astfel se ajunge la formarea vibraţiilor (undelor) din zona de frecvenţă ELF (vezi Imaginea 13.4). În anii 60 teoria lui Schumann a fost confirmată (Galejs 1972, Balser & Wagner 1960). Fulgerele crează unde electromagnetice care „migrează” pe întreg globul. Deoarece se formează, cum spuneam, unde electromagnetice, rezonanţa Schumann nu poate fi desemnată ca fiind nici magnetică (micropulsaţii magnetice), şi nici electrică. Undele sunt reflectate de către Ionosferă şi retrimise către Pământ, iar de aici sunt trimise din nou către Ionosferă ş.a.m.d. (vezi Imaginea 7.4).
Imaginea 7.4 Blitze=fulgere; Erde=Pământ. Zona de frecvenţă este cuprinsă între 1-40 Hz, în funcţie de distribuţia pe glob a furtunilor şi cantitatea de descărcări electrice. Impulsurile Schumann sunt uşor detectabile pe vreme bună şi ziua mai mult decât noaptea. Acest factor „terestru” este de asemenea influenţat de către factorii „extratereştrii” (corelaţia poziţiilor Soarelui şi Lunei, furtunile solare, poziţia planetelor, etc). (vezi Presman 1970, Dubov 1978, Bentov 1976).
163
Aceste fenomene sunt intens cercetate deoarece au profunde legături şi implicaţii în domeniul transmisiilor radio, care profită de reflectarea care are loc între Ionosferă şi Pământ şi astfel pot fi transmise pe distanţe foarte mari. Frecvenţa Schumann medie se situează între 7-10 Hz. Atunci când distanţa până la Ionosferă se lărgeşte, spaţiul de rezonanţă devine mai mare iar frecvenţa scade. Deoarece o serie de alţi factori pot influenţa acest spaţiu de rezonanţă (aşa cum am menţionat mai sus) rezonanţa Schumann poate oscila între 1-40 Hz. Există perioade în care datorită activităţii solare apar adevărate „furtuni magnetice”, care produc perturbaţii în Ionosferă şi duc la întreruperi în rezonanţa Schumann. Pentru a sintetiza: rezonanţa Schumann apare ca urmare a activităţii terestre (fulgere) şi poate fi influenţată (modificată sau modelată) de către factori extratereştrii. În termeni de specialitate putem vorbi despre semnale de frecvenţă modulatorie (FM). 7.11 „Entrainment”-ul prin câmpuri externe Oscilaţiile Schumann se răspândesc pe tot globul, pot uşor trece prin zidurile clădirilor şi pot pătrunde în corpul uman. Spectrul lor de frecvenţă se suprapune în general cu cel al câmpurilor biomagnetice ale inimii şi creierului, numai că rezonanţa Schumann este mult mai puternică decât acestea. În Imaginea 7.5 putem vedea cât de asemănătoarea sunt curbele din diagramele semnalelor Schumann cu cele ale undelor Alpha emise de creier.
7.5 Semnalele Schumann şi undele Alpha (Konig 1974a)(Alphawelle=unde Alfa; Gehirn=creier O serie întreagă de biologi au ajuns la concluzia că această suprapunere de frecvenţe a rezonanţei Schumann cu câmpurile biologice nu este doar o pură coincidenţă, ci reprezintă culminaţia unei conexiuni între câmpurile geomagnetice şi cele biomagnetice de-a lungul evoluţiei vieţii pe Pământ (vezi de ex. Direnfeld 1983). Ca urmare au fost efectuate o serie de cercetări asupra interinfluenţelor dintre aceste două câmpuri magnetice precum şi legătura lor cu bioritmurile interne ale fiinţelor vii. Fiinţele vii pot percepe forţa, polaritatea şi direcţia câmpurilor geomagnetice (Gould 1984). Există indicii asupra faptului că ritmurile geomagnetice dau „tactul” pentru ritmurile fiziologice (vezi de ex. Wever 1968, Gauguelin 1974, Cremer-Bartels et al. 1984), deşi şi acest fapt este deseori contestat. Nenumărate tulburări de comportament în rândul populaţiilor indică o corelaţie statistică între perturbările câmpului electromagnetic al Pământului şi perturbările ce apar la oameni. Friedman et al. (1965) au documentat, în baza datelor furnizate de 35 de clinici de psihiatrie, faptul că atunci când activitatea geomagnetică este mărită, au loc mai multe internări decât în mod normal; Conform lui Venkatraman (1976) şi Rajaram & Mitra (1981) există o legătură clară între modificările câmpului magnetic terestru, ca urmare a „furtunilor magnetice”, şi frecvenţa crizelor de epilepsie; Perry et al. (1981) au stabilit că sinuciderile din regiunea West-Midland din Anglia au avut loc în locurile cu câmpuri magnetice puternice (50 Hz) cauzate de liniile de înaltă tensiune. Multe studii arată şi faptul că se poate ajunge la un „Entrainment” al undelor cerebrale ca urmare a ritmurilor externe naturale sau artificiale: Reiter (1953) a efectuat măsurători ale timpilor de reacţie, un factor foarte important în conducerea autoturismelor. Experimentul consta în menţinerea apăsată a unui buton, care trebuia lăsat liber în momentul în care subiectul observa o lumină care venea spre el. Timp de 2 luni au fost înregistraţi timpii de reacţie (timpul dintre apariţia luminii şi momentul eliberării butonului) a mai multor mii de subiecţi. Simultan au fost înregistrate pulsaţiile ELF (rezonanţa Schumann) pentru toată această perioadă. Dacă subiecţii erau
164
„ecranaţi” astfel că nu mai stăteau direct sub influenţa rezonanţei Schumann, timpul de reacţie se mărea (reacţia era mai lentă); atunci când micropulsaţiile Schumann creşteau în intensitate, timpul de reacţie devenea evident mai scurt; După încheierea acestui experiment, Reiter a luat întreaga instalaţie la Universitatea din München, unde era profesor. Aici a conectat podeaua şi acoperişul cabinei în care erau efectuate aceste teste la un generator electric, care crea artificial semnale slabe de frecvenţă scăzută (asemănătoare celor produse de câmpul magnetic al Pământului). În aceste condiţii controlate câmpurile au avut un efect similar asupra timpului de reacţie la fel ca în experimentul anterior. Interesant este faptul că subiecţii supuşi testelor se plângeau frecvent de dureri de cap şi de o senzaţie de apăsare pe piept după ce stăteau mai multe minute într-un câmp de 3 Hz. După dispariţia durerilor de cap, deseori rămânea în urma acestora o senzaţie de epuizare. Aceste simptome sunt practic identice cu cele prezentate de multe persoane cu puţin timp înaintea declanşării unei furtuni. Hamer (1968, 1969) a fixat, în cadrul unui experiment, două plăci metalice în partea dreaptă şi cea stângă a capului subiecţilor, şi a transmis în aceste plăci pulsaţii de frecvenţă joasă, cu ajutorul unor câmpuri electrice artificiale. Frecvenţele de 8-10 Hz au scurtat timpii de reacţie, în timp ce oscilaţiile lente (de 2-3 Hz) au lungit vizibil timpul de reacţie. Rezultate similare au raportat şi Friedman et al. în 1967. În 1977 Beatty a raportat cercetările de utilitate practică, efectuate asupra „Entrainment”-ului undelor cerebrale la persoane cum erau de exemplu controlorii de trafic aerian, care trebuiau să fie concentraţi şi să dispună de un timp de reacţie scurt vreme îndelungată. Subiecţii trebuiau să controleze, pe un ecran de radar simulat, apariţia diferitelor obiecte. La fel ca şi în studiile lui Reiter şi Hamer, timpii de reacţie lenţi şi deci randamentul scăzut erau coordonaţi cu undele cerebrale de frecvenţă joasă. Timp de mai mulţi ani Wever şi colegii săi (1968) de la Institutul Max Planck pentru psihologia comportamentală din Erling-Andechs (Germania) au studiat sute de subiecţi care trăiau în două încăperi subterane, în care erau complect izolaţi de influenţele externe (lumină, variaţii de temperatură, zgomote, presiune atmosferică, etc.). Unul dintre aceste spaţii era pe deasupra şi izolat electromagnetic (prin bârne şi plăci de metal), ceea ce oprea influenţa ritmurilor geomagnetice cu aproape 99%. În cadrul experimentului era înegistrată temperatura corpului, ritmul veghe-somn, eliminarea urinei şi alţi parametrii fiziologici. La toţi probanţi s-a constatat formarea de ritmuri fiziologice haotice, asincronizate, neregulate şi de lungă durată. La probanţii care au fost testaţi în spaţiul care era suplimentar izolat şi contra câmpului geomagnetic, aceste ritmuri erau semnificativ mai neregulate şi de mai lungă durată decât la ceilalţi. În continuarea experimentului, în spaţiul izolat magnetic au fost transmise pulsaţii de diferite frecvenţe; dar doar o anumită frecvenţă a arătat o modificare semnificativă în perturbarea ritmurilor, şi anume un câmp electric slab de 10 Hz! Fiecare dintre aceste importante studii, dar din păcate foarte rar citate şi luate în considerare, ne duc la concluzia evidentă a faptului că aceste câmpuri electrice ELF (artificiale sau naturale) acţionează ca „Entrainment” asupra ritmurilor biologice. „Entrainment”-ul undelor cerebrale influenţează viteza de reacţie a sistemului nervos şi sensibilitatea sa la excitaţiile externe. Acest „timp de reacţie” este un parametru uşor de măsurat. Rezultatele acestor experimente confirmă supoziţiile lui Becker că sistemul pulsator de curent continuu-unde cerebrale decide asupra întregului tonus al sistemului nervos. Experimentele citate nu înseamnă automat că la apropierea unei furtuni trebuie să devenim somnolenţi, să reacţionăm mai lent sau că în astfel de situaţii numărul accidentelor de circulaţie cresc radical. Ele însă confirmă faptul că, văzut din punct de vedere statistic, în astfel de condiţii creşte probabilitatea ca viteza de reacţie să scadă şi diferite forme de „incapacitate” să-şi facă apariţia. Pulsaţiile geomagnetice nu influenţează pe toţi oamenii în acelaşi mod, iar influenţele nu sunt la toţi atât de pregnante. Există totuşi destule dovezi asupra faptului că aceast fel de influenţe asupra undelor cerebrale (prin „Entrainment”) au loc de exemplu în timpul practicării meditaţiei sau a altor tehnici de „liniştie a spiritului”, astfel încât ritmurile geofizice au oportunitatea de a intra în contact şi prelua controlul, în „pauzele” despre care am vorbit mai înainte, asupra activităţii cerebrale. 7.12 Mecanismele „Entrainmet”-ului Căile prin care corpul este influenţat în reacţiile sale de către ritmurile electromagnetice externe sunt reprezentate în Imaginea 7.6. Glanda pineală (Glandula pinealis) este cel mai important receptor magnetic al organismului. Aproximativ 20-30% din celulele pineale sunt sensibile la câmpurile magnetice. Dacă animalele sunt supuse unor câmpuri magnetice de intensităţi diferite, se pot observa modificări în eliberarea
165
de Melatonină precum şi în proprietăţile electrice şi structura microscopică a celulelor glandei pineale (Sandyk 1995). Pe deasupra în diferite ţesuturi animale găsim particule de magnetit. Două grupuri de cercetători, independente unul de celălalt, au constatat că în anumiţi neuroni, care conectează ţesuturile cu conţinut „magnetic” cu creierul, pot fi înregistrate impulsuri influenţate magnetic (retrospectivă la Kobayashi & Kirschvink 1995). Asupra întrebării, dacă fiinţele vii reacţionează la modificările câmpului magnetic terestru, se desfăşoară de mai bine de o sută de ani o controversă acerbă. Dar acum există o serie de mecanisme plauzibile şi bine documentate pentru a justifica astfel de interacţiuni, precum şi nenumărate dovezi asupra faptului că aceste interacţiuni au întradevăr loc. Pe deasupra, cercetările lui Becker au arătat în ce fel „Entrainment”-ul geomagnetic al undelor cerebrale influenţează şi controlează de la un nivel înalt întregul sistem nervos (prin sistemul de curent continuu perineural, care se extinde în întreg organismul şi care joacă un rol major în cazul proceselor reparatorii al unei răni). Cu privire la o paradigmă energetică pentru „lucrul cu corpul” pacientului şi pentru terapiile prin mişcare, din punctul nostru de vedere nu este necesară crearea unei IPOTEZE asupra „Entrainmet”-ului undelor cerebrale prin câmpurile geomagnetice, care pot fi influenţate extern terestru sau extrateestru. Acest lucru a fost deja realizat de oamenii de ştiinţă de mai peste tot pe glob, iar dovezile în sprijinul acestor fapte sunt multe şi solide. În Capitolul următor (Cap.8) vom cerceta cum pot fi aplicate aceste concepte în practica terapeutică.
166
7.6 (Erdmagnetfeld=câmpul geomagnetic; Zirbeldrüse= glanda pineală; magnetithaltiges Gewebe=ţesuturi ce conţin magnetit; Alphawellen=undele Alpha; ausgestraltes Biomagnetfeld=câmp biomagnetic emis; Heilung von Verletzungen=vindecarea rănilor). Imagine de ansamblu asupra lanţului de reacţii care este (probabil) implicat în receptorii magnetici, în regularea undelor cerebrale şi în emisia de câmpuri terapeutice (prin mâinile terapuţilor). Pulsaţiile rezonanţei Schumann sunt percepute de granda pineală şi astfel implicit de către creier. În perioadele de „pauză” în care Talamusul nu produce unde cerebrale, rezonanţa Schumann poate prelua rolul de „dătător de tact”, mai ales într-o fază de relaxare sau meditaţie (semnalele Schumann sunt de 1.000 de ori mai puternice decât undele cerebrale). Undele cerebrale regulează întregul tonus al sistemului nervos şi al stării de conştient. Curenţii electrici ai undelor cerebrale sunt transmişi în întregul organism prin intermediul sistemului perineural şi al celui sangvin. Dar intensitatea undelor cerebrale este mult mai slabă decât câmpul biomagnetic emis de mâinile terapeuţilor (Seto et al. 1992). Aceasta înseamnă că undeva în corp (deci şi în cel al terapeutului) există un amplificator sau are loc un proces de amplificare, sau că terapeutul (corpul acestuia) funcţionează ca o „antenă” sau „canal” pentru micropulsaţiile rezonanţei Schumann. Câmpurile proiectate (emise) de mâinile terapeutului „scanează” în căutarea zonelor de frecvenţă, şi anume tocmai a acelora pe care medicina şcolastică le recunoaşte şi le foloseşte pentru declanşarea de „start rapid” al proceselor de raparaţie şi vindecare a diferitelor ţesuturi. (vezi li Tabelul 7.1) (Imagine preluată de la Becker 1990b).
167
Urmează o listă bibliografică ce conţine 64 de studii şi lucrări ştiinţifice. Capitolul 8 – „Entrainment”-ul terapeutic 8.1 Introducere Aşa cum am văzut deja, există bune motive să afirmăm că în cazul aşa-numitelor „atingeri terapeutice” (therapeutic touch), în cazul practicilor Qi Gong şi a altor metode asemănătoare, din mâinile terapeuţilor radiază puternice câmpuri biomagnetice. În Capitolul 2 am prezentat ipoteza conform căreia, prin exerciţii şi practică, anumite areale din creier se măresc, şi anume acelea care coordonează mobilitatea şi sensibilitatea degetelor. Prin aceasta se crează şi o mărire a capacităţii acestor areale de a emite un „output” (semnal către exterior) biomagnetic, similar cu cel care a fost deja certificat prin experimente în cazul muzicienilor care studiază zilnic un instrument cu coarde. O dată că intensificarea acestor semnale emise de creier şi degetele pot emite semnale corespunzătoare mai puternice, deoarece undele cerebrale se transmit în degete prin sistemul perineural şi prin cel sangvin. Astfel se poate crea situaţia ideală prin care între terapeut şi pacient se stabilesc ritmuri biomagnetice care prin „Entrainment” ajung la rezonanţă (intră în aceaşi frecvenţă), aşa cum putem vedea în Ilustraţia 8.1
Ilustraţia 8.1 „Lucrul” cu corpul pacientului precum şi terapiile de mişcare sunt des folosite în constelaţia prezentată în acest Capitol. Ca urmare a cercetărilor efectuate, se poate concluziona că în cazurile acestea se crează condiţiile ideale ale unui „Entrainment” între terapeut şi pacient. (Upledger & Vredevoogd 1983). Într-o stare de „relaxare conştientă” aşa cum cunoaştem din metodele tipice ale „terapeutic touch” sau Qi Gong, este foarte probabil că undele cerebrale ale terapeutului pulsează în unele momente în rezonanţă cu micropulsaţiile câmpului geomagnetic. Dacă şi pacientul atinge o stare de relaxare, ambii vor fi influenţaţi de câmpul geomagnetic. Acest concept a fost în mod remarcabil documentat de către Robert C. Beck, care în 1969 şi-a început cercetările sale, desfăşurate pe o perioadă de zece ani, asupra activităţii cerebrale de „vindecare” studiate în mai multe diferite regiuni culturale de pe glob (Beck 1986). Undele cerebrale au fost înregistrate ca electroencefalograme (EEG). În toate practicile terapeutice cercetate a fost înregistrat un model asemănător al undelor cerebrale, atunci când în starea de „conştienţă modificată” a fost indusă „vindecarea”. Independent de convingerile şi obişnuinţele terapeuţilor din diferite culturi, s-a putut constata la toţi o „stare
168
de vindecare” cu o activitate cerebrală care în medie se situa în zona de 7,8-8,0 cicluri pe secundă. Beck a experimentat pe persoane cunoscute (în zonele respective) pentru puterea lor vindecătoare (şamani, mediumuri, un vindecător creştin carismatic, preoţi Kahuna din Hawai, Wicca sau Santeria, etc.). Marea majoritate a acestora „produceau” semnale EEG aproape identice atunci când intrau într-o stare de conştienţă modificată. Este evident că trebuie să ne întrebăm cum se face că la aceşti oameni, care nu se conoşteau între ei, şi care se aflau la mii de kilometrii distanţă unii de alţii, s-au putut înregistra unde cerebrale cu aceleaşi lungimi de frecvenţă, atunci când aceştia îşi activau starea conştientă de vindecare. Beck observa că în rândul vindecătorilor testaţi se aflau persoane cu educaţie şi profesii foarte diferite, cu convingeri religioase şi puncte de vedere complect diferite. Atunci când Beck a efectuat cercetări suplimentare la unele dintre persoanele testate, a constatat şi faptul că fazele şi frecvenţele undelor cerebrale din timpul momentelor „de vindecare” erau sincronizate cu micropulsaţiile generate de câmpul geomagnetic, adică deci cu rezonanţa Schumann. Atunci când două persoane stau relaxate unul în faţa celuilalt în aceaşi încăpere, cu ochii închişi şi fără a se atinge, este posibil ca ritmul cerebral şi cel cardiac să se cupleze şi sincronizeze (Russek &Schwartz 1994 şi 1996). Iar pentru a putea cerceta această „sincronizare interpersonală”, ambele persoane erau înregistrate prin ECG şi EEG. Aşa cum s-a putut constata, sincronizarea nu numai că era prezentă (putea fi înregistrată), dar ea devenea mai puternică atunci când cele două persoane erau conectate printr-un cablu, pe care îl ţineau unul în mâna dreaptă şi celălalt în mâna stângă, deci erau conectaţi electric. Aceaste experimente au deschis calea unor cercetări mai largi asupra relaţiei terapeut-pacient în sensul unei cuplări energetice ce putea fi măsurată cantitativ. Atunci când „ritmurile” a două persoane se acordau unul cu celălalt (Entrainment) fără să se atingă, ce este atunci de aşteptat de la o şedintă (situaţie) terapeutică, unde terapeutul lucrează prin contact direct cu corpul pacientului? (vezi Imaginea 8.1) Cercetările prezentate mai sus indică un interesant model, care ar putea explica observaţiile făcute în diferitele forme şi metode terapeutice energetice. Toate procedurile prezintă un acordaj periodic (Entrainment) al undelor cerebrale, respectiv al emisiilor biomagnetice ale întregului corp cu rezonanţa Schuman din atmosfera Pământului. Iar rezonanţa Schumann la rândul ei este supusă (influenţată) de ritmurile extraterestre care sunt produse de activităţile astronomice ciclice. Rezultatul acestui complex de interacţiuni poate duce la oscilaţii ale miliardelor de molecule (colagen, fosfolipidele din membranele celulare şi proteinele contractile) în întreg organismul, care, în parte impulsionate de oscilaţii Fröhlich de înaltă frecvenţă (vezi Cap.4), intră „în vibraţie“ cu câmpul geomagnetic, şi foarte probabil implică în aceste vibraţii şi moleculele de apă. Elementul care leagă între ele activitatea electrică a creierului (măsurabilă prin EEG), emisiile biomagnetice (măsurabile prin magnetometre) şi reacţiile corpului (sub vormă de „vindecare) este sistemul de curent continuu perineural, care reglează toate aceste elemente, şi care a fost descris de R. O.Becker. Dacă aceste afirmaţii se dovedesc corecte, atunci se ridică o nouă întrebare, şi anume, care este rolul pe care îl joacă în procesele de vindecare emisiile biomagnetice coerente. Puterea vindecătoare a mâinilor terapeutului poate rezulta din faptul că acestea sunt capabile să se „acordeze“ la ritmurile coerente asemănătoare din corpul pacientului. Este probabil că prin acest „Entrainment“ să fie stimulat şi întărit sistemul de comunicare şi control arhaic (văzut astfel din punct de vedere evoluţionist) care particită la procesele de apărare şi vindecare. Generatorul de impulsuri este Talamusul. Dar în momentele de „pauză“ undele cerebrale pot emite micropulsaţii ritmice care sunt strâns legate de ritmurile terestre şi extraterestre. În aceste faze de pauză (de „mers în gol“ din punctul de vedere al Talamusului) este probabil că receptăm şi informaţiile din ritmurile care se desfăşoară în mediul înconjurător. Este foarte probabil că va trebui să revizuim definiţia informaţiei în ceea ce priveşte vindecarea. Am văzut deja că prin intermediul aparaturii medicale sau al mâinilor terapeuţilor sunt transmise „Informaţii“ către celulele şi ţesuturile pacientului. Acuma ne mai apare suplimentar încă o perspectivă, şi anume aceea că unele dintre aceste „Informaţii“ pot fi legate (şi conţine informaţii) de activităţile din mediul înconjurător larg. Cu doar câţiva ani în urmă o astfel de afirmaţie ar fi părut deosebit de suspectă; totuşi prin cercetările intensive desfăşurate în ultimul timp s-a putut certifica faptul că organisme foarte diferite reacţionează sensibil la câmpurile energetice din mediul lor înconjurător. Şi în legătură cu acest punct este important să menţionăm că într-un simpozion din 1974 (Adey & Bawin 1977) s-a ajuns la concluzia că „ în
169
multe experimente controlate s-a putut constata o cantitate surprinzător de mare de interacţiuni biologice“. Faptul că şi chiar foarte slabe câmpuri electromagnetice au acţiune biologică, „lasă să se presupună un mecanism deosebit de eficient“, prin care aceste câmpuri sunt recunoscute şi receptate, şi prin care aceste câmpuri pot fi „filtrate“ de alte influenţe perturbante externe, mult mai puternice ca intensitate faţă de câmpurile electromagnetice menţionate. „La aceste mecanisme atât de sensibile din sistemul senzorial este obligatoriu necesar să participe un mare număr de elemente, care se ordonează într-un mod care să permită o organizare cooperativă şi care atinge un astfel de nivel de forme energetice care se manifestă pe distanţe mari“ (din organism către exterior). La aceste concluzii au condus studiile efectuate, care au putut printre altele explica procesele prin care porumbeii (mesageri) se pot orienta cu ajutorul câmpurilor geomagnetice. Cu siguranţă aceia dintre noi care cu mâinile lor pot contribui la o „îmbunătăţire funcţională“ a pacienţilor, trăiesc momente interioare, în fazele de „pauză“ în care conştientul nu lucrează, care pot avea efecte vindecătoare puternice. Aceasta este starea de „spirit vindecător“ după care năzuiesc multe tradiţii vindecătoare şi religioase. Periodic (din timp în timp) se re-cuplează vibraţiile „centralei“ talamice (Talamus). Iar acest lucru este desigur necesar fiziologic, deoarece rezonanţa Schumann poate fi întreruptă în anumite momente (de exemplu atunci când Ionosfera este perturbată prin furtuni magnetice). Atnci când în anumite perioade eficacitatea vindecătoarea a terapiei nu este atât de consistentă, terapeuţii deseori se autoînvinovăţesc, deşi este foarte probabil că adevărata problemă nu este la aceştia, ci provine de la situaţiile meteorologice şi astrofizicale care îşi manifestă influenţa. Terapeuţii trebuie să fie conştienţi de faptul că factorii locali joacă un important rol în „receptarea“ rezonanţelor Schumann precum şi a altor ritmuri geofizicale (vezi şi Cap.14). Oricât de surprinzătoare pot părea cele afirmate mai sus, aceste idei nu sunt nicidecum noi. Deepak Chopra menţionează în conferinţele şi seminariile sale însemnări din vechile scrieri vedice (unele dintre cele mai vechi documente ajunse pănă la noi) foarte asemănătoare cu ideile expuse mai sus: „Vindecarea înseamnă ca trupul nostru să se orienteze astfel la Marele Trup, încât informaţiile să poată curge fără dificultate prin corp“ sau „mă simt bine atunci când corpul meu este în complectă rezonanţă cu Marele Corp Cosmic“. (Chopra 1994) 8.2 Energetica traumelor În legătură cu cele expuse mai sus precum şi cu interesantele evoluţii pe terenul noilor terapii, cercetarea energeticii Traumei capătă tot mai multă însemnătate. Unul dintre pionierii din acest domeniu este William Redpath, care în cartea sa “Trauma energetics: a study of held-energy sistems” prezintă deschis, sincer şi documentat cercetările sale (Redpath 1994). Redpath ne conduce prin cartea sa de la apariţia până la rezolvarea propriei trauma, căpătată în copilăria sa. Pe parcursul acestei călătorii el ridică întrebări inteligente asupra a ceea ce se ascunde în spatele traumei (traumelor) noastre, Trauma care joacă desigur un important rol în formarea imaginii noastre asupra lumii înconjurătoare. În baza interesului său profesional asupra istoriei, teoriei şi structurii tragediilor (din teatrul antic până în cel contemporan) precum şi asupra diferitelor terapii ce pot fi “cuplate” cu acestea, Redpath ne împărtăşeşte concepţiile sale asupra proprietăţilor “artistice”, “dramatice” şi terapeutice ale Traumelor. Propria sa trauma a retrăit-o Redpath 46 de ani mai târziu (după ce aveusese loc în copilăria sa), într-o mişcare cazuistică ce s-a desfăşurat de data aceasta într-un spaţiu-timp modificat. El a fost condus “bland” înapoi, pentru a se putea reconfrunta cu trăirea respective, de către profesorul său Peter Lavine. Astfel i s-a relevant un nou sens, iar “toxicitatea” Traumei a putut fi treptat diluată. Tot acest proces l-a condus pe Redpath către acele “locuri întunecate” în care se blocase Energia. Redpath a putut astfel recunoaşte anumite comportamente, ca fiind “dependente, repetabile, toxice, regretabile”. Din momentul apariţiei Traumei, anumite aspect ale trupului, sufletului şi spiritului păreau a fi “ca şi încapsulate”, închise şi rigide. Dar în momentul în care aceste “graniţe” au căzut, şi-a făcut apariţia o imagine complexă, total nouă. Alte persoane, care fuseseră de făţă la acea vreme când a avut loc Trauma, şi pe care Redpath le-a considerat în tot aceşti ani ca fiind “duşmani sau adversari”, şi pe care-I privea cu mânie sau chiar ură, puteau fi receptate acum cu alţi ochi, chiar cu empatie. Într-un proces intuitiv de “de-toxifiere”, Redpath a fost răsplătit prin speranţă, iluminare şi libertate. Procesele evolutive, multă vreme reprimate, au fost treptat reactivate, aducând cu ele consecinţe profunde pentru realitatea sa actuală.
170
În această căutare, această întreprindere a sa, Redpath a fost foarte perseverant şi profund, punându-şi întrebări la fiecare nouă perspectivă, indiferent cât de “dureroasă” era aceasta, şi totodată propunându-ne şi nouă o serie de întrebări fundamentale, cum ar fi: - este întradevăr acesta tot adevărul? - se întâmplă mereu astfel? - există excepţii, şi dacă da, ce anume reprezintă ele? - nu ar trebui să învăţăm să înţelegem cum se produc în noi Traumele, cum pot fi ele eliminate şi cum putem să ne menţinem libertatea recâştigată? - înseamnă toate aceastea un progress? - este vindecarea Traumei singura cale adevărată către Iluminare? - cine sau ce ne poate ajuta în această “misiune de supravieţuire”? De-a lungul propriei sale “lupte” precum şi ulterior în lucrul cu pacienţii săi, Redpath a descoperit treptat mecanismele Traumei. Pacienţii îi transmiteau (“transferau”) direct lui Trauma, într-un proces inconştient şi invizibil, dincolo de limbaj şi simbol. Lui Redpath îi era clar faptul că organismal “retinea, bloca” anumite zone, deoarece încerca să se auto-protejeze contra daunelor provocate de “supra-stimulii” cauzaţi de Traumă (excitabilitatea exagerată). Consecinţele traumatice ale unui eveniment se implantau într-un interval de secunde, de regulă fără conştientizare. Chiar şi după ani de zile, sistemele energetice “testau” (în fapt testează în permanent) respectiva zonă blocată (se estimează la circa 10 pulsaţii de “testare” pe secundă, adică o data cu fiecare undă cerebrală). Remarcabil este faptul că o astfel de Traumă (sau consecinţă a ei, anume un astfel de blocaj energetic) poate tot aşa de repede dispare precum s-a instalat. În termini energetici Redpath însuşi se afla în faţa unui faze neobişnuite a “vindecării”. Ca urmare a unor permanente dureri lui Redpath i-a fost pus diagnosticul de ulcer duodenal. Pe lângă medicamentaţia obişnuită (antacide) el a început şi o reflexoterapie precum şi o serie de şedinţe bioenergetice ce păreau a-I fi de ajutor. Astfel a învăţat să “respire” în locurile dureroase. Atunci cânt o criză de crampe puternice şi dureroase l-au determinat să-şi concentreze atenţia şi respiraţia asupra acestora, Redpath a sesizat subit o anumită legătură, un fel de şoc electric (ca atunci când te curentezi). Din acel moment a ştiut că nu va mai avea niciodată dureri de ulcer, ceea ce s-a şi întâmplat. Datorită acestei întâmplări Redpath a realizat cât de mare este potenţialul de vindecare pe care îl are organismal uman. Redpath şi-a dat seama că creierul se străduie în permanenţă să rezolve problemele (de exemplu de genul “griji” sau “nemulţumiri”, frustrări, frică faţă de ziua de mâine, incertitudine deci, sau uneori mai grav, pierderea unei persone foarte apropiate). Redpath a iniţiat ulterior, în lucrul cu pacienţii săi, o nouă formă terapeutică. În cadrul acesteia el s-a concentrate asupra acelor pacienţi care suferiseră agresiuni sexuale sau corporale (violenţă). Principala problemă se afla mai puţin în faptul că aceste personae suferiseră diferite forme de durere fizică, cât în ceea ce se afla (rămăsese) în percepţia cognitivă şi în memoria pacientului. Redpath a constatat că prin psihanaliză se puteau releva trăirile critice respective, dar că totuşi în urma acesteia rămâneau “ascunse” tipare vitare perturbate. Ori acestea trebuiau descoperite şi eliminate de către însuşi creierul pacientului, acest lucru neputând fi realizat de altcineva din afară. Desigur, pacientul trebuia ajutat, susţinut şi călăuzit, dar în ultimă instanţă problema nu putea fi rezolvată decât de pacient însuşi. Metoda lui Redpath (deci ceea ce făcea efectiv Redpath, ca acţiune “din afară” asupra pacientului) consta pur şi simplu în a-şi plasa mâinile în partea din spate a capului pacientului (ceafa) (vezi Ilustraţia 8.1). O bună bucată de timp ambii păstrează tăcerea, ţinând ochii închişi. În timp, şi cu ajutorul câtorva indicaţii date de terapeut, pacientul reuşea să-şi “clarifice” Trauma. Redpath ştia însă că nu trebuie să aibe încredere în primele semen de însănătoşire (emoţională şi/sau fizică) ale pacientului, deoarece “modelul, tiparul de bază” al perturbării era “localizat”, dar nu încă eliminat. Spre deosebire de metodele terapeutice tradiţionale, Redpath nu dorea doar ca pacientul să se “scufunde” în sentimentele sale. Redpath îi cerea pacientului ca tocmai în această fază să se relaxeze total şi să înceapă a privi detaşat (ca din afara sa) travaliul pe care îl desfăşura creierul său. Această etapă (fază) a terapiei este denumită de către Redpath “recuperarea forţei vitale”. 8.3 Microgeneza ca teorie pentru lucrul cu corpul şi pentru terapiile prin mişcare Mulţumită muncii lui Redpath, “energia vindecătoare” şi “energetica Traumei” s-au apropiat mult una de cealaltă. Dar un concept ce poartă numele de “energie subtilă” este destul de generic şi mai ales foarte
171
controversat. Şi totuşi, ce anume se înţelege prin “energia subtilă”? Pentru a ne putea încheia cu success cercetarea desfăşurată în acest capitol, trebuie să dăm un răspuns cât mai concret posibil la întrebarea: ce este “energia subtilă”? Iar pentru aceasta trebuie mai întâi să apelăm la o teorie a conştientului, foarte folositoare şi cu largi implicaţii terapeutice, dar despre care din păcate se vorbeşte foarte rar. Modificările ritmice ale sensibilităţii neuronale (depolarizare-repolarizare, aşa cum sunt ele descries în Cap.7) precum şi “energetica Traumei” a lui Redpath aduc în lumină un importantconcept asupra “conştientului”, concept studiat şi detaliat descries de către Jason W. Brown, de la Medical Center al Universităţii din New York. În cadrul teoriei sale, acest concept poartă numele de “microgeneză” (vezi Brown 1977, 1988, 1991) şi a fost dezvoltat în cadrul analizei aprofundate a anumitor dereglări cerebrale (afazii). “Microgeneza” cuprine în cadrul ei mai multe teorii asupra limbajului, mişcării, sentimentelor, senzaţiilor temporale precum şi a teroriei “eu”-lui. Astfel privită, Microgeneza constituie o îmbogăţire şi lărgire a perspectivelor teoretice deschise de Redpath. Fatul că nu se prea discută despre “Microgeneză” se datorează din păcate realităţii că neurologii nu sunt, în marea lor majoritate, familiarizaţi cu detaliile clinice ale acestui concept. Dar pentru medicina integrală, o teorie cum este cea a “microgenezei”, cu multiplele ei posibilităţi de aplicare practică, este de o deosebită însemnătate. Şi aceasta deoarece ea clarifică originea unei “uniuni cuantice” a unor părţi ale conştientului din punctual de vedere al undelor energetice (cerebrale) ce curg prin întregul sistem nervos. Această “unitate” a conştientului survine ca urmare a dezvoltării creierului de-a lungul istoriei evoluţiei vieţii, într-o succesiune de “paşi”. (vezi Ilustraţia 8.2) Partea cea mai veche a creierului este “creierul reptilian”, cu care a început această succesiune evolutivă, urmată de mai tânărul “paleocortex”-sistemul limbic,şi de către “neocortex”. Aşa cum am arătat mai înainte, undele cerebrale pornesc din “adâncul” creierului, acolo unde se află Talamusul, “ceasul interior”. De aici activităţile electrice se răspândesc în valuri, în sus, către structurile cerebrale mai noi din punct de vedere evolutiv, până când ating suprafaţa creierului, scoarţa cerebrală. În cortex se desfăşoară mişcări şi receptări care definesc împreună”momentul conştient”. Prin intermediul sistemului perineural, care inervează întregul organism, undele se răspândesc până la periferia corpului. Căile neurale care participă în procesele de receptare şi control al mişcării sunt, conform Microgenezei, legate între ele (de jos în sus, de la cel mai vechi creier la cel mai nou). De aceea în trunchiul cerebral există un fel de “hartă spaţială” (tridimensională) a corpului şi a relaţiilor acestuia cu lumea exterioară (mediul înconjurător). Brown descrie această hartă ca fiind un “spaţiu lipsit de imagini”, dar fără egal din punct de vedere al Voinţei, Orientării, Intenţionalităţii, Intuiţiei, Subconştientului, al arhetipurilor şi al reacţiilor vitale de autoapărare. Sistemul limbic, care se află la etajul, nivelul superior (văzut din punct de vedere evolutiv), este un spaţiu concentrate pe Observare, plin de imagini, vise şi halucinaţii în care sunt alese diferite obiecte din memorie. În cortexul visual se află şi capacitatea de discriminare (diferenţiere), care face deosebirea dintre calităţile şi poziţiile obiectelor din mediul înconjurător şi între aceastea şi aparatul locomotor.
172
Imaginea 8.2 În stînga jos, creierul în secţiune, în centru jos cu “creierul reptilian”, apoi mai sus Paleocortexul şi apoi Neocortexul.În centru vedem o reprezentare schematică etapelor de transmitere ale undelor cerebrale, pornind cu trunchiul cerebral, sistemul limbic, cortexul visual şi scoarţa cerebrală (cortex), etape care finalizează în “tastatura motorică”, deci acţiune, şi în unitatea de memorizare magnetică, deci în percepţie. Traducerea casetelor,de jos în sus: -prima casetă-harta spaţială a corpului şi a mediului imediat înconjurător, spatial Voinţei, Forţei de finalizare, Intuiţiei, Subconştientului, Intenţiei, Arhetipurilor şi Reacţiilor de supravieţuire (vitale). -a doua casetă-Spaţiul centrat pe Obervare, plin cu Imagini, Vise sau Halucinaţii - în care alegerea obiectelor este bazată pe memorie -a treia casetă-decizii asupra caracteristicilor obiectelor şi a “poziţiei” lor în spaţiu (capacitatea de discriminare, de discernere) -a patra casetă-reprezentarea obiectelor în funcţie de aparatul locomotor. La vârful Microgenezei se află “momentul conştient”, suprafaţa cortexului, ca o foaie de hârtie ce aşteaptă să fie scrisă. De îndată ce o nouă undă este emisă imaginea păleşte treptat şi o nouă imagine îi ia locul celei interioare. Astfel “conştientul” pare a fi fluent, cursiv şi continuu. Simultan cu momentul realizat şi receptat conştient, sunt transmise prin intermediul “tastaturii” motorice de pe cortex, către şi prin aparatul locomotor (muşchi-schelet) acţiuni şi mişcări. La capătul terminal al Microgenezei găsim deci “receptarea momentului” precum şi implicarea în spatial (mediul) înconjurător. Deoarece însă, aşa cum ştim deja, undele cerebrale se răspândesc prin intermediul sistemului perineural până în cele mai mici şi îndepărtatea (faţă de creier) părţi ale corpului, fiecare undă emite şi transportă informaţii, conştiente şi inconştiente, către diferitele regiuni ale corpului. Astfel pătrund succesiv senzaţiile în Microgeneză. Dar ele nu furnizează “cărămizile de constructive” pentru lumea exterioară. În loc de aceasta, sunt selectate şi extrase percepţii senzoriale de către “structura personală, individuală”, care astfel “crează” lumea, ca pe un “pre-obiect”. Prin structura personală înţelegem aici suma “câmpurilor” (experienţă, imaginative, memorie şi arhetipuri). Tocmai şi de aceea însemnătatea “momentului” este filtrată încă înainte ca “momentul” să fie
173
“conştientizat”. Altfel spus, “lumea din afară” este ceea ce rămâne după trecerea prin respectivele trepte microgenetice. Poate fi vorba deci de un vis, o iluzie (halucinaţie), o imagine sau o receptare a unui obiect real. Structurii personale îi aparţin şi “tensiunile” sau “tiparele” blocate sau încapsulate de energie, care sunt create ca urmare a Traumei. Energiile subtile ale lui Redpath îşi desfăşoară acţiunea foarte probabil în treptele inferioare (primare) ale Microgenezei, în trunchiul cerebral şi în sistemul limbic. Suplimentar ele pot acţiona şi asupra “memoriei somatice”, care este înregistrată la nuvelul celulelor corpului, celule care sunt altele decât cele nervoase (Oschman&Oschman 1994 a şi b). Etapele de conştientizare ale lui Brown şi “energiile subtile” ale lui Redpath sunt foarte probabil câmpuri energetice ale căror semnale (sau “semnături”) electrice şi/sau magneticemicriscopice sunt transmise şi înregistrate în întregul organism prin intermediul reţelelor neuronale şi a circuitelor de semiconductori. Probabil că tocmai din acest motiv aspectele traumatice personale sunt mult mai uşor accesibile atunci când pacientul şi terapeutul se “acordează” (Entreinment) reciproc şi îşi reglează ritmurile lor electromagnetice într-o secvenţă pulsatorie comună şi coerentă. În acest fel se poate acţiona energetic eficient asupra acelor niveluri pre-verbale ale Traumei. Brown însuşi sintetiza astfel conceptul său: “Au fost necesare milioane de ani de evoluţie pentru a se dezvolta structurile cerebrale; sunt necesari câţiva ani pentru formarea personalităţii; dar sunt suficiente doar câteva franturi de secundă pentru a marca modelul comportamental.” Pentru lucrul (activitatea) terapeutică cu corpul pacientului precum şi pentru terapia de mişcare, Microgeneza este importantă deoarece poate explica cum şi de ce se ajunge în anumite situaţii terapeutice la momente de “complectă clarviziune”, în care problemele sau legăturile ascunse dintre acestea pot fi înţelese de pacient. Redpath ne-a lăsat descrierea unui astfel de moment, în care ulcerul său a fost vindecat “într-o secundă”. Fiziologic se poate corela această vindecare cu o singură undă cerebrală, care tocmai “traversează” un segment al Microgenezei, în care un anumit aspect al personalităţii este “încapsulat” (blocat) sub forma unui tipar traumatic. Deşi astfel de momente clarificatoare survin relativ rar, rezolvarea unei “probleme” este deosebit de importantă mai ales pentru victimele unei Traume, deoarece psihicul – cel puţin potential – se poate revindeca rapid şi complect, chiar şi fără a mai fi nevoie de “re-chemarea” în memorie a evenimetelor traumatice trăite. Într-un interval de doar câteva secunde poate avea loc o transformare care va modifica viaţa şi comportamentul traumatizatului, cu urmări emoţionale şi fiziologice complexe. Brown a furnizat, prin Microgeneza sa, cadrul neuropsihologic, în timp ce Freeman a prezentat fundamentele biologice pentru înţelegerea unor astfel de fenomene. În ultima sa lucrare (din 1995) Freeman descrie cum au loc modificări naturale în creier, ca urmare a unor reacţii electrice trecătoare (temporare) asupra receptorilor senzoriali, modificări care duc la schimbare a comportamentului general al persoanei respective. Momentele Microgenetice sunt acele “clipe” în care astfel de legături sunt modificate într-o secundă. Astfel aici cel puţin, creierul se prezintă a fi “modificabil”, chiar şi pentru o foarte scură perioadă de timp; el permite şi adoptă noi interpretări ale Realităţii. În astfel de momente poate fi pus fundamentul neural şi energetic pentru noi interpretări. Şi astfel metoda lui Redpath facilitează aplicarea practică a teoriei Microgenezei. Qui bono?
174
„Măiestria medicului constă în a-l amuza pe pacient atâta timp, până când natura îl va vindeca.” Voltaire În zilele noastre cuvintele marelui filozof francez nu mai sunt valabile. Medicina modernă nu-l mai amuză pe om, ci îl terorizează cu spectrul malefic al unei naturi care îi aruncă pe umeri tot felul de boli, de care nu poate scăpa decât cu ajutorul mărinimos al medicilor. Astăzi concernele farmaceutice şi asociaţiile (de interese) medicale inventează maladii. Boala devine un produs industrial! „Medicina a evoluat atât de mult, încât nimeni nu mai este sănătos.” Aldous Huxley. La începutul secolului XX un medic pe nume Knock a început să elimine sănătatea din oameni. Francezul a creat o lume în care existau numai pacienţi: „Fiecare om sănătos este un bolnav care în că nu ştie acest lucru.” Knock şi-a început activitatea într-un sat de munte, pe nume Saint Maurice. Sătenii erau sănătoşi şi nu mergeau la doctor. Vechiul medic de ţară, predecesorul lui Knock, săracul domn doctor Parpalaid, a încercat să-l consoleze pe succesorul său, spunându-i: „Aici aveţi cea mai bună clientelă care poate exista. Una care nu vă deranjează deloc.” Dar Knock nu era dispus să se consoleze cu această idee. Se ridica însă întrebarea: cum putea nou-venitul doctor să-i ademenească pe vitalii săteni în cabinetul său? Ce ar putea el prescrie sănătoşilor sătenilor? Knock şi-a facut un plan. S-a împrietenit cu învăţătorul satului (deci pe cel răspunzător pentru educaţie) şi l-a convins să le prezinte sătenilor conferinţe despre posibilele pericole pe care „vietăţile mici” le prezentau pentru sănătatea lor. Apoi l-a angajat pe toboşarul satului (mass-media locală) şi l-a pus să strige prin tot târgul (maketing) că noul doctor îi invită pe săteni în cabinetul său pentru o consultaţie gratuită (preţ promoţional), cu scopul de a limita răspândirea bolilor de tot felul care, de la o vreme încoace îi ameninţau pe bieţii săteni (pericolul pandemiilor). Iar sala de aşteptare s-a umplut! În consultaţii, Knock diagnostica diferite simptome şi-i aiurea pe săteni spunându-le că au nevoie de o permanentă supraveghere de specialitate. În cele din urmă întregul sat arăta ca un lazaret. Rămăseseră doar atâţia oameni sănătoşi (cercetătorii din domeniul medical şi managerii concernelor farmaceutice), câţi erau absolut necesari pentru a-i îngriji pe cei bolnavi. Farmacistul satului a facut avere, iar crâşmarul şi-a transformat „Casa de oaspeţi” în spital. Seara, Knock privea mulţumit prin fereastră la marea de luminiţe din jurul lui: 250 de camere luminate puternic, în care boleau 250 de săteni, cu 250 de termometre bine înfipte în orificiile indicate de Domnul Doctor. Şi asta în fiecare seară, fix la ora zece. „Aproape întreaga lumină îmi aparţine mie” mustăcea mulţumit Knock. „Toţi aceia care nu sunt bolnavi, dorm în întuneric. Ei nu sunt importanţi!” Piesa în trei acte „Knock sau triumful medicinei” şi-a sărbătorit glorios premieră în 1923 în Paris. În următorii patru ani, piesa scriitorului francez Jules Romain s-a jucat de nu mai puţin de 1.400 de ori, fiind mai tîrziu de mai multe ori transformată în film. Teatrul doctorului Knock nu este însă de oprit; medicina de pe scenă a intrat de mult în vieţile noastre de zi cu zi. Doar că astăzi nu este un medic de ţară şmecher cel care ne aprind luminile în camerele de boală şi ne înfige termometrul acolo unde trebuie. Un personaj mult mai potent şi mai periculos i-a luat locul lui Knock: medicina alopată modernă. Asociaţiile medicale şi concernele farmaceutice, împreună cu organizaţii ale pacienţilor, iar mai nou cu Forumuri în Internet, toate subvenţionate din umbră de industria farmaceutică, ne predică o artă a vindecării, care nu mai cunoaşte (şi recunoaşte) omul sănătos.
175
Iar pentru a nu permite ca frumoasele câştiguri financiare din anii trecuţi să se subţieze cumva, medicina trebuieşte să „terapieze” din ce în ce mai mulţi oameni, care în fond sunt sănătoşi, doar că au uitat asta. Modificările naturale din viaţă şi comportamentele fireşti sunt sistematic redefinite ca fiind boli. Se inventează boli noi, se deschid noi pieţe, se obţin noi câştiguri financiare. Sunt toate astea spre folosul oamenilor? Este folositor oamenilor normali să fie transformaţi în pacienţi? Nu! Atunci cui foloseşte tot acest teatru? Vechii romani puneau deseori această întrebare: cui foloseşte? Cine profită? Qui bono? Medicii adevăraţi, cu vocaţie şi dragoste pentru fraţii lor, ceilalţi oameni, nu vor fi mânioşi pe cele ce se vor putea citi în aceste pagini reunite în Internet sub numele de „Qui bono?” Ceilalţi, precis că se vor mânia foarte tare. La fel şi managementul concernelor farmaceutice, care nu are altceva în cap decât sporirea profitului. Poate se va mânia şi o anume parte a presei, cea care joacă cum i se cântă. Precis se voi mânia destui. Doar că din păcate nu vor putea opri ca adevărul să fie spus de cât mai mulţi cu glas tare şi de cât mai mulţi descoperit sau din nou recuperat. Eu unul cred sincer că medicina alopată şi industria farmaceutică au zilele numărate. Foarte mulţi medici alopaţi ştiu şi simt pe propria lor piele de ceva vreme acest lucru. Din ce în ce mai mulţi pacienţi se îndreaptă către medicina integrală (adică ceea ce în încercarea de a o bagateliza, a fost denumită „alternativă”). Concernele farmaceutice simt şi ele acest lucru, sub forma subţierii beneficiului anual. Iar noi, prin acest „Quibono”, ne vom strădui să vă prezentă cât mai multe dovezi şi argumente. Dovezi că suntem înşelaţi cu bună ştiinţă, doar pentru bani. Argumente care arată clar că ceea ce s-a făcut până acum a atins de prea multe ori graniţa penalului, ba chiar a infacţiunii. Argumente care vor încerca să arate că există soluţii pertinente şi viabile la această medicină alopată care agonizează, şi încearcă să ne agonizeze şi pe noi. Un cuvânt pentru Tovarăşii care poate vor încerca să facă rău acestor pagini. Toate informaţiile prezentate în Qui bono? provin din surse verificabile, de la autori, din cărţi publicate, de pe alte Site-uri de Internet, cu precădere engleze şi germane, desigur critice la adresa medicinei alopate. Iar dreptul la opinie cred că nu mai constituie o problemă în Europa zilelor noastre. Aşa că.... Voi încerca, în măsura posibilităţilor, să vă prezint cât mai multe informaţii, actualizate, asupra a ceea ce are de gând cu noi medicina alopată, precum şi asupra a ceea ce trebuie să ştim sau să facem pentru a nu ne lăsa atraşi în capcanele „vânătorilor de pacienţi”. De asemenea, voi rămâne recunoscător tuturor celor care vor dori să mă ajute în acest proiect cu o sugestie, o părere constructivă, o informaţie utilă. Cu mulţumiri anticipate, al Dumneavoastră, Qui bono
Silke Schmalfuss-Soth Schimbarea paradigmei în medicină Pledoarie pentru o nouă accepţiune asupra bolii şi a sănătăţii În baza unui articol scris de Doamna Silke Schmalfuss-Soth, Krebsforum Stuttgart e.V. (Centru pentru informaţie, educaţie şi activitate terapeutică în domeniul cancerului).
176
Articolul a apărut în revista „raum&zeit” Numărul 169 din Ianuarie/Februarie 2011. Medicina şcolastică nu ia aproape niciodată în considerare Omul ca un Întreg. Alopatia separă acurat corpul de psihic şi împarte organismul într-o grămadă de sectoare, de părţi separate, de „piese de ceasornic” care ar trebui să funcţioneze mecanic perfect. Iar daca ceva nu funcţionează, „rotiţa” respectivă trebuie demontată, curăţată sau eventual înlocuită şi montată la loc în „sistem”. Se constată o stare de boală la un anumit organ, sărmanului om i se administrează o grămadă de medicamente sau i se aplică tot felul de tehnici terapeutice invasive, care însă nu se îndreaptă către adevărata cauza a bolii, ci mai degrabă asupra simptomelor prin care aceasta se manifestă, încercându-se astfel atenuarea sau „ştergerea” acestora. Doar că aproape întotdeauna rezultatul nu este altul decât provocarea unor noi simptome. Deşi erorile şi slăbiciunile medicinei şcolastice sunt atât de evidente, sistemele sociale de sănătate preiau costurile uriaşe pe care le implică această construcţie artificială denumită „Alopatie”, în timp ce medicina integrală (aşa-zis „alternativă”) este ignorată şi ironizată. MassMedia contribuie şi ea, deloc dezinteresat, la defăimarea şi instigarea contra medicinei „alternative”, a medicinei integrale. Sistemul de sănătate s-a transformat deja de mult timp într-un „sector de activitate economică”. Conform lui Leo A. Nefiodow, unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători şi oameni de ştiinţă din domeniul economiei, dezvoltarea societăţii actuale se îndreaptă în direcţia „învăţare şi educaţie”, precum şi în direcţia „sănătate individuală şi colectivă”, direcţie în care sănătatea sufletească, ecologică şi socială este înţeleasă integral, ca unitate. Totuşi Nefiodow avertizează asupra faptului că la momentul actual sistemul de sănătate technic-chimic-biologic este încă puternic ancorat în modelul patogenetic învechit, mecanicist, al secolulelor XIX- XX. Reorientarea Sănătăţii nu s-a produs încă, decât poate într-o foarte mică măsură, şi tocmai de aceea Sistemul de Sănătate practicat în foarte multe ţări, se află într-o criză evidentă, profundă (vezi Leo A. Nefiodow: „A şasea lege a lui Kondratieff – căi către productivitate şi bunăstare în epoca exploziei informaţionale”). Sistemele de sănătate în permanentă criză În ultimii 15-20 de ani cabinetele medicale, clinicile şi spitalele au trecut treptat la un sistem economic „modern”, de „rentabilitate” şi „eficienţă financiară”, care însă nu a adus cu sine nimic bun pentru pacienţi. Dimportivă, preţurile au crescut şi cresc permanent, nu numai la medicamente ci şi la servicii, Casele de Sănătate taie mereu de pe lista de servicii tot mai multe terapii şi medicamentaţii, şi totuşi banii sunt din ce în ce mai puţini. În punctul central al acestor modificări nu stă nicidecum omul, ci rentabilizarea şi menţinerea economică a Instituţiei Medicale. Avalanşa preţurilor nu poate fi oprită iar „sistemul” se adânceşte din ce în ce mai mult în criză, în această „mocirlă economică” din care este evident că nu va mai putea ieşi decât cu picioarele înainte. Iar medicii au devenit un fel de funcţionari şi birocraţi care se ocupă mai mult de tot felul de hârtii decât de pacienţii lor. Guvernele (şi să nu vă închipuiţi că aceste lucruri se întâmplă numai la noi; şi aici în Germania este la fel) încearcă zadarnic tot felul de artificii, legi şi ordonanţe noi, care nu fac decât şi mai mult rău. Căci se încearcă doar o reformă financiară, şi nicidecum RESTRUCTURAREA! În final însă tot acest joc se desfăşoară pe spinarea, buzunarul şi sănătatea bietului OM. Metodele „ştiinţifice” ca măsură de protecţie Medicina şcolastică „bazată pe evidenţe” ridică pretenţia de a se limita accesul la fondurile Caselor de Sănătate doar la terapiile iniţiate de ea, deoarece eficacitatea şi corectitudinea acestor terapii este dovedită ştiinţific, adică prin studii randomizate dublu-orb (Cum se falsifică aceste studii am relatat de mai multe ori în acest Site). Medicina şcolastică se căzneşte să obţină acelaşi statut cu Fizica şi Chimia, care sunt recunoscute ca fiind Ştiinţe ale Naturii ca urmare a cercetărilor şi experimentelor reproductibile şi cuantificabile statistic. Poate tocmai şi de aceea medicina alopată desparte atât de categoric trupul de suflet, doar-doar va putea obţine statutul de „Ştiinţă” pe care îl deţin Fizica şi Chimia. Scopul este din nou evident, şi de clară natură economică şi financiară: fondurile Caselor de Sănătate trebuiesc în totalitate folosite doar de medicina alopată. (Este vorba despre bani, domnilor, şi nicidecum
177
despre sănătatea lui Ionescu sau Popescu). În consecinţă, toate terapiile care nu sunt „evaluate ştiinţific” (iar pentru asta este nevoie de mulţi bani, pe care îi are idustria farmaceutică, desigur, dar care nu are nici un motiv de a-i pune la dispoziţie terapiilor alternative) trebuiesc excluse, compromise, calificate ca „şarlatanie”, astfel încât acestea să nu cumva să revendice vreo bucăţică din bugetul pentru Sănătate. Lunga tradiţie a defăimării Intriga şi calomnia sunt două dintre cele mai vechi, dar şi cele mai folosite metode ale medicinei şcolastice în permanenta ei obsesie de a-şi apăra propriile interese financiare. Deoarece anumite metode terapeutrice nu sunt înţelese sau nu se doreşte a fi înţelese (căci ar putea prezenta un pericol la adresa Monopolului) sunt lipite la repezeală etichete pe care scrie „Şarlatanie”, „Misticism”, „Ignoranţă”, etc. etc. Şi înainte ca o nouă metodă sau un nou principiu terapeutic să fie acceptat (cu scrâşnete din dinţi), aceasta este batjocorită, luată în derâdere şi nu de puţine ori, „ignorantul” care a avut îndrăzneala, este adus în pragul falimentului şi al nebuniei. Exemplul devenit deja clasic este cel al lui Ignaz Semmelweis (1818-1865) medic ungur (evreu) care practica medicina în Viena, într-o maternitate. La vremea respectivă foarte multe femei mureau după ce năşteau, din cauza aşa-numitei „febră post-natală”. Semmelweis a demonstrat printr-un experiment care era cauza pentru care mii de femei îşi pierdeau viaţa după naşterea copilului lor. În secţia condusă de el, timp de un an de zile, mortalitatea a scăzut 1000% în comparaţie cu celelalte secţii conduse de alţi medici, doar datorită faptului că medicii de aici se SPĂLAU pe mâini înainte de a asita o naştere. Poate o să ridicaţi din sprâncene sau o să râdeţi, căci această măsură primară de igienă o ştie astăzi şi un copil de cinci ani. Dar la acea vreme, medicii nu se spălau pe mâini înainte de a asista o femeie la naştere. (Astăzi se spală pe mâini, dar doar după ce au băgat plicul în buzunar, căci doar se ştie că bancnotele sunt purtătoare de microbi!) Pentru obrăznicia sa, de a le cere celorlalţi medici să se spele pe mâini, Semmelweis a fost adus la ruină şi în pragul nebuniei, de către „nobilii” săi colegi academicieni şi profesori. La fel au stat lucrurile şi în alte cazuri nu mai puţin celebre, cum ar fi cel al radiologului şi pionierului psihooncologiei O. Carl Simonton (1943-2009) sau al profesolului Fritz-Albert Popp, descoperitorul biofotonilor. Iar acestea sunt doar trei exemple dintr-o mulţime de alte cazuri. Paralela dintre inchiziţia catolică şi medicina şcolastică se relevă de la sine. Dogma trebuie apărată cu orice preţ, chiar şi cu cel al ardeii pe rug a „nenorocitului” care a îndrăznit să vină cu vreo idee nouă, care ar putea cât de cât pune în pericol „Puterea ştiinţifică a Medicinei”. Căci cine aparţine Sistemului, trebuie să se supună şi să respecte legile nescrise ale „Camorrei medicale”. Cei care nu respectă Codexul profesional (care printr-o infamă mistificare este denumit „Jurământul lui Hippocrat”) sunt imediat eliminaţi din Sistem. Nu de puţine ori unii medici, sub promisiunea de a nu spune nimănui, le destăinuie pacienţilor lor posibilităţi şi metode terapeutice alternative, ba chiar le recomandă folosirea acestora. Şi de asemenea deosebit de semnificativ este faptul că unele cabinete medicale, ale unor medici care practică medicina chineză, fitoterapia sau alte metode denumite insinuant „alternative”, sunt pline cu medici alopaţi aflaţi „la anangie”, adică bolnavi ei înşişi. Ori dacă medicina pe care o recomandă aceşti medici pacienţilor lor nu este de încredere, şi în cazul unei afecţiuni sau boli care-i atinge direct pe ei, dau fuga la un „Alternativ”, atunci mă întreb sincer: oare cum pot aceşti oameni dormi liniştiţi? Nu au nimic pe conştiinţă? Încasează bani de la bieţii oameni bolnavi după care dau fuga la un cabinet „alternativ” unde-şi „repară” bolile plătind cu banii luaţi de la pacienţii lor! Pacienţi pe care îi terapiază cu metode pe care le resping pentru ei înşişi! Nici un numitor comun între medicina şcolastică şi medicina integrală! Medicina şcolastică nu mai poate nici ignora şi nici nega faptul că foarte multe persoane (pacienţi) sunt convinşi de eficacitatea homeopatiei, acupuncturii sau fitoterapiei şi în consecinţă din ce în ce mai mulţi oameni se îndreaptă către cabinetele praticanţilor şi terapeuţilor din aceste ramuri medicale aşa-zise „alternative”. Iar în anii din urmă câştigă din ce în ce mai mult teren şi celelalte forme terapeutice şi medicale, aparţinând toate la un loc medicinei integrale: Reiki, Qi Gong, medicina energetică, masajul terapeutic, rolfing, medicina vibraţională, etc. etc. Controversa dintre cele două mari direcţii (lăsând la o parte aspectele financiare şi interesele concernelor farma) devine din ce în ce mai puternică şi nu poate fi rezolvată tocmai datorită paradigmelor (principiilor de bază) pe care se sprijină şi fundamentează cele două mari direcţii medicale contemporane. Şi anume: este
178
boala o problemă strict a corpului material, a organismului văzut ca o maşină? Sau boala este un aspect exterior al unor probleme mult mai sensibile, mai adânci, şi anume a celor psihice? La modul foarte sincer mă întreb astăzi (din păcate nu cu mulţi ani în urmă credeam şi eu „poveştile” alopate) cum pot oamenii să mai dea crezare „mitologiei infecţioase” cu care am fost intoxicaţi atâta amar de vreme? Păi dacă ar fi aşa cum ni se povesteşte prin cărţile şi broşurile de popularizare şi „prostire” a maselor, primii care ar trebui să fie foarte grav bolnavi şi chiar să moară, ar fi tocmai medicii, care, fie întrun spital sau într-un cabinet medical, intră în contact zilnic cu zeci de persoane bolnave. Persoane care sunt purtători de tot felul de „invadatori”, fie microbi, bacterii, virusuri sau fungii. De ce oare nu se întâmplă astfel? Cum se face că până astăzi, după mai bine de 30 de ani, nu se cunoaşte nici măcar un singur caz de medic sau de membru al corpului sanitar, care să se fi îmbolnăvit de SIDA molipsindu-se de la un pacient? Desigur că se iau aşa-zise „măsuri de protecţie”, dar există foarte multe cazuri în care, accidental sanitarii, medicii sau laboranţii s-au înţepat cu ace care fuseseră folosite la pacienţi „HIV pozitiv”. Şi totuşi.... nimic! Şi lucrurile nu stau prea altfel nici cu hepatita C? Cum se face că, practic, (exceptând familiile de tineri în care ambii parteneri au fost sau mai sunt încă dependenţi de droguri) dacă un partener are hepatită C, celălalt nu se molipseşte? Hepatita C se descoperă greu, şi de cele mai multe ori târziu, şi-mi vine greu să cred că toate cuplurile (soţ-soţie) practică sex protejat de la bun început, şi în permanenţă. Pai dacă ar fi aşa, atunci cum se mai nasc copii pe lumea asta? Iar în cazul cuplurilor de homosexuali, marea majoritate a celor care sunt chipurile „infectaţi HIV” sunt partenerii „pasivi” sau cei „versatili”? Ceva nu se potriveşte aici! Medicina şcolastică se bazează pe imaginea raţionalistă mecanicist-materială asupra lumii. Că imaginea asta este veche de peste 300 de ani, şi că între timp lucrurile s-au schimbat enorm atât în fizică cât şi în chimie, nu pare a-i deranja pe Domnii Profesori Atotştiutori. Matematicianul Rene Descartes (1596-1650) precum şi genialul cercetător Isaac Newton (1643-1727), (ştiţi Dumneavoastră care Newton; cel lovit în cap de tot felul de obiecte căzătoare) au pus bazele acestui sistem. Descartes considera spiritul ca fiind o „substanţă imaterială neidentificabilă”, şi în consecinţă excludea orice legătură între suflet şi corp. Poate că în cazul lui, chiar aşa şi stăteau lucrurile. Doar că de vreo o sută de ani a apărut fizica quantică, care a certificat inexactitatea (sau în orice caz exactitatea foarte limitată) a mecanicismului newtonian şi a filozofiei lui Descartes. Acuma, poate că la vremea respectivă fizica newtoniană a fost bună şi utilă, dar astăzi... Astăzi medicina alopată se află încă în sec.XIX, ca paradigmă şi fundamentare filozofică, şi în consecinţă ne consideră în continuare ca fiind nişte mecanisme automate care „gravitează” în jurul cabinetelor medicale. La vremea respectivă Descartes a „căzut la pace” cu biserica, lăsându-i acesteia Spiritul şi Sufletul, revendicând Trupul ca fiind „maşinuţa mecanică” cu care se joacă oamenii de ştiinţă, mai ales cei din medicina şcolastică. Pentru Dogma Ştiinţifică, Spiritul a devenit un fel de „strigoi mistic”, aşa că a fost scos din ecuaţie. Consolidarea acestei temelii (paradigme) au făcut-o treptat o serie de oameni de ştiinţă dintre care aş aminti aici pe Rudolf Virchow (1821-1902), Hermann von Helmholtz (1821-1894) şi ceilalţi colegi ai lor de la Charite din Berlin. Iar aceste principii stau în continuare, până în ziua de astăzi, la baza medicinei şcolastice şi a învăţământului medical. Ştiinţa medicală alopată înţelege în continuare corpul uman ca pe un „mecanism” sau „maşinărie” lipsită de Spirit, pe care o desface în bucăţi tot mai mici, o re-montează la loc, scoate o rotiţă sau un şurub uzat, îl înlocuieşte cu altul sau îl unge cu ceva substanţe chimice, îl pune la loc, şi.... minune, „maşinuţa” funcţionează din nou. Din păcate „minunile” nu se prea lipesc de alopaţie. Medicina şcolastică înţelege omul ca fiind un cumul de cifre, mase şi greutăţi. Şi în consecinţă ne tratează ca atare! Mulţumesc, domnilor alopaţi, mulţumesc Domnilor Descartes, Newton, Virchow şi Compania, dar eu unul nu sunt un „mecanism”. La fel cum le mulţumesc şi Domnilor Charles Darwin şi Richard Dawkins, dar pot să-i asigur că nu mă trag din maimuţe. Îmi cunosc foarte bine părinţii. În cazul Domniilor Lor însă nu garantez, căci nu le cunosc părinţii. Ştim doar că pe lumea asta orice-i posibil! Confuzia dintre Metodologie şi Ştiinţă are repercursiuni foarte grave! Şi din păcate repercursiunile le suportă oamenii, pacienţii, bolnavii. Noi toţi. Separarea de corp şi eliminarea Spiritului/Sufletului din ograda Ştiinţei este o construcţie artificială. Construcţie artificială care desigur că oferă posibilitatea unei anumite categorii profesionale de a-şi crea propria iluzie că este atotştiutoare şi ultrapotentă. Iluzie! Omul nu este doar corp (Materie), ci este o structură bipolară care conţine la polul opus materiei, psihicul (Energia).
179
Corpul şi Sufletul/Spiritul comunică unul cu altul, sunt în permanentă legătură şi se influenţează reciproc permanent. Când primim o veste trisă, încep să ne curgă lacrimile, să plângem, atunci când ne rănim şi simţim durere, ni se face frică. Atunci când suntem bolnavi, întotdeauna este ÎNTERGUL organism implicat şi afectat, deci atât corpul cât şi spiritul. Doar că domeniul psihosomaticii este menţionat şi luat în seamă de către medicina şcolastică doar în cazuri excepţionale (ceea ce înseamnă deci şi foarte, foarte rar). Pentru a putea fi recunoscută ca şi Ştiinţă, o disciplină anume trebuie să se confrunte permanent cu propriile ei baze teoretice şi să le legitimeze teoretic conform cu noile descoperiri şi evoluţii din celelalte câmpuri disciplinare. Ori medicina şcolastică nu acceptă aşa ceva. Tocmai şi de aceea Ştiinţe sunt Fizica, Chimia, Matematica.... dar medicina NU. Prin noile descoperiri din domeniul Fizicii din ultima sută de ani, imaginea asupra lumii şi universului s-a schimbat radical. Ralitatea faptului că Energia şi Materia sunt unul şi acelaşi lucru, realitate certificată prin celebra formulă E=mc² a lui Einstein, nu interesează absolut deloc pietrificata mentalitate a „profesorilor” inchizitori ai medicinei şcolastice. Ignazio de Loyola este mândru de Dumneavoastră, Domnilor Profesori! Universul este un Întreg Dinamic ce nu poate fi divizat în bucăţele, iar oricare acţiune asupra unei părţi a acestui Întreg influenţează tot Întregul. Acest principiu, fizica quantică în ansamblul ei, este ceva ce (după părerea acestor „profesori”) nu are de a face cu medicina, şi desigur de aici rezultă că nu are de a face nici cu oamenii pe care acest tip de medicină pretinde că vrea să-i vindece. Şi mai rezultă implicit că nici medicina alopată nu are nimic de a face cu Ştiinţa. Energia şi Informaţia – fundamentul pe care se autoorganizează Viaţa Întrucât medicina şcolastică pleacă de la o premiză depăşită şi învechită, nu este capabilă să înţeleagă (sau nici nu doreşte să înţeleagă) mecanismele terapiilor integrale, ale medicinei energetice, ale homeopatiei, şi mai ales nu este capabilă să înţeleagă vindecarea spontană. Partea proastă la aceste vindecări spontane este aceea că pacientul care a supravieţuit, care s-a vindecat miraculos în ciuda sentinţelor de condamnare la moarte ale tuturor „profesorilor universitari”, este el însuşi o dovadă vie, ce nu poate fi pur şi simplu negată sau luată peste picior, în derâdere. În rest, terapiile alternative sunt tratate de către medicina alopată conform metodei „Circul Klutzki”. Hai să ne batem joc de tot şi de toate. Doar că la fel cum este incapabilă să înţeleagă paradigma medicinei integrale, este la fel de incapabilă să vindece şi bolile cronice. Aşa că pînă la urmă, se va alege doar cu râsul şi bătaia de joc. Pentru medicina integrală paradigma fundamentală este aceea că o stare de boală este cauzată de un dezechilibru energetic, de un dezechilibru între Materie şi Spirit, între Corp, Spirit şi Suflet. Ori acest dezechilibru influenţează direct Forţa Vitală a organismului. De mii de ani nu numai medicina chineză, ci şi multe altele printre care cea egipteană antică, cea indiană, etc. şi-au îndreptat principala atenţie asupra Forţei Vitale a corpului, acel Qi al chinezilor, sau Ka al egiptenilor. „Medicina şcolastică contemporană este foarte probabil singura medicină din istoria omenirii care crede că o poate scoate la capăt fără a lua în considerare Forţa Vitală” se plângea jurnalistul expert în probleme medicale şi de sănătate Marco Bischof. Somatizarea conflictelor psihice Deja C. C. Jung (1876-1961) cerea ca Omul să fie din nou înţeles ca un Întreg, ca un Sistem în care psihicul, somaticul şi factorii sociali interacţionează şi în care o problemă ce apare la un anumit nivel se reflectă asupra tuturor celorlalte niveluri. Jung înţelegea simptomele corporale ca semne şi simboluri a căror semnificaţie este necesar a fi cercetată şi descoperită. Simptomul ne atrage atenţia asupra unor conflicte sufleteşti nerezolvate, şi apare ca urmare tocmai a ignorării acestor conflicte sau traume (vezi aici şi Capitolul 7 din James Oschman-Medicina energetică, tot în acest Site). Ruediger Dahlke compară sistemul corp-suflet cu o balanţă ale cărei braţe reacţionează imediat la cel mai mic dezechilibru (schimbare de greutate). Deficitul sufletesc astfel format, pe care de obicei nu îl recunoaştem în mod conştient, se manifestă ulterior la nivel corporal. „Atunci când creşterea (dezvoltarea şi evoluţia personalităţii) nu se concretizează şi realizează prin propriile forţe, apare pericolul ca această să se scufunde în corp, ducând la apariţia unei alte , adică a uneia necontrolate, a unei tumori” spune Dahlke (vezi aici cărţile lui Ruediger Dahlke apărute în limba română: „Puterea vindecătoare a bolii” – la editura Adevăr Divin şi „Boala ca şansă” – la editura Trei). Pe vremuri medicul îl întreba pe pacient: Ce-ţi lipseşte? În sensul de: ce-i lipseşte sufletului tău, de ai căpătat acest simptom, această boală.
180
Boala are o funcţie de semnalizare, de alarmare. Desigur că ea este incomodă, neplăcută, chiar dureroasă de multe ori. Dar este foarte necesară pentru a ne trezi din inerţie şi a ne pune la modul foarte serios întrebarea asupra nemulţumirii (nemulţumirilor) şi pentru a ne determina să încercăm eliminarea acestora şi refacerea echilibrului sufletesc, de a readuce braţele balanţei în mijloc, la acelaşi nivel. Omul este un animal foarte „comod”, şi fără a primi „una după ceafă” (ca sa nu spun un picior în fund; da iată că am şi spus-o) nu se va îngriji de schimbările necesare pentru refacerea echilibrului. Şi nu degeaba se spune că fiecare şut în fund este... un pas înainte. Vechii greci, faţă de care noi cei de astăzi ne considerăm „foarte deşteţi”, puseseră pe frontispiciul Templului lui Apollo, care la acea vreme funcţiona şi ca centru de vindecare, celebra formulă: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Azi suntem.... asaaaaa de deştepţi, că nu mai putem pricepe sensul real al acestor cuvinte. Pentru descifrarea mesajului pe care ni-l transmite un simptom, este important să ştim că Sufletul şi Corpul sunt întocmai ca şi doi poli, care funcţionează după principiul contra-ponderii, deci se controlează şi echilibrează reciproc. Din păcate semnificaţia şi funcţia de „semnal de alarmă” al unui simptom nu mai este astăzi, spre deosebire de culturile din trecut, nici înţeleasă şi nici predată în universităţile de medicină. În lumea noastră modernă, super-tehnicizată, toate eforturile se îndreaptă spre anularea Simptmului, spre eliminarea lui cât mai rapidă, deoarece boala este astăzi înţeleasă ca un „accident deranjant şi lipsit de o anumită semnificaţie” care perturbează funcţionare maşinuţei mecanice numită OM. Doar că atunci când la maşina pe care o conduceţi se aprinde un beculeţ care vă avertizează o avarie sau defecţiune, nu veţi deşuruba becul pentru a nu vă mai deranja şi veţi conduce liniştit mai departe, ci veţi da fuga la atelier, ca să reparaţi defecţiunea care v-a fost semnalizată de beculeţ. În schimb cu propriu Dumneavoastră corp procedaţi invers: daţi fuga la Nenea Doctor să vă scrie o reţetă cu ceva boabe care să vă anuleze simptomul, adică de fapt, deşurubaţi beculeţul şi vă continuaţi liniştit viaţa de până atunci fără a modifica nimic. Ineligent, nu? În cazul unui cancer, poate că este util ca în prima fază să vi se îndepărteze o tumoare, deoarece de multe ori este vorba de o cursă „în timp”. Dar este absolut imperios necesar ca imediat după aceasta, reuşind să câştigaţi astfel „ceva timp”, să vă puneţi serioase şi fundamentale întrebări asupra cauzelor REALE care au dus la apariţia unei tumori canceroase, şi să readuceţi în echilibru cele două braţe ale balanţei, Corpul şi Sufletul. Şi tocmai în acest sens este inuman din partea medicinei şcolastice de a ascune, ignora şi defăima căile prin care această întreprindere poate fi dusă la bun sfîrşit, adică medicina integrală. De cîte sute de mii de ori nu s-a întâmplat ca o tumoare să fie extirpată „cu succes” după care, la un an sau doi, să apară alta, şi apoi alta, iarăşi şi iarăşi. Acest fapt nu face decât să ne arate că, deşi în primul moment o operaţie, ca inervenţie chirurgicală de urgenţă, poate fi un lucru util, în esenţă cauza problemei nu a fost rezolvată, dezechilibrul Corp-Suflet persistând pe mai departe. Ori, aşa ne tot putem opera până nu mai rămâne nimic întreg din noi. Faptul că medicina şcolastică nu poate sau nu vrea să înţeleagă alte puncte de vedere, alte căi terapeutice, nu înseamnă nici pe departe că acestea nu sunt eficiente şi utile. Medicina alopată face astăzi exact ca ţăranul din anecdotă, care ajungând pentru prima oară la Grădina Zoologică şi văzând, tot pentru prima oară, o girafă, a cerut revoltat să primească înapoi banii daţi pe biletul de intrare, spunând că „Aşa ceva nu există”, că acolo nu sunt animale reale, ci păcăleli. Descoperirea câmpului bio-electro-magnetic Noile cercetări din domeniul neurobiologiei, bazate pe teoriile fizicii quantice şi pe revoluţionarele descoperiri ale acesteia relevă conexiunea clară dintre Suflet/Spirit şi Corp: procesele de structurare, control şi dinamizare ale vieţii sunt realizate prin intermediu energiei ca purtătoare de informaţie. Spiritul poate structura Materia, care în ultimă instanţă este tot o formă de energie. El poate provoca modificări la nivelul corpului atât în sens pozitiv cât şi negativ. Noile cercetări asupra dinamicii organismului uman au permis descoperirea şi certificarea faptului că acesta posedă un câmp bio-electro-magnetic extrem de activ. Astfel se realizează „scena” pe care se desfăşoară un joc activ între Energia Vitală şi Materie, cu permanente modificări de frecvenţă. Dereglările de la nivelul vibraţiilor (oscilaţiilor) electro-magnetice stau la baza apariţiei diferitelor boli. Homeopatia este medicină energetică!
181
Modificările din câmpul electro-magnetic ne ajută să înţelegem eficacitatea homeopatiei ca şi medicină energetică integrală. Ca reacţie de apărare împotriva unei modificări de frecvenţă a câmpului electromagnetic cauzată de stări sufleteşti cauzatoare de boală (stări sufleteşti şi gânduri negative), organismul reacţionează printr-un simptom corporal. Proprietatea „similarului” homeopatic, a cărui frecvenţă este, pe cât posibil, cât mai aproape de „stare de oscilaţie” a bolnavului, are în vedere întărirea, amplificarea simptomului. În acest fel, la fel ca atunci când ciupim o coardă de la o ghitară, se activează prin rezonanţă vibraţiile câmpurilor electro-magnetice, pentru ca prin aceasta nivelul sufletesc-spiritual să poată fi „readus” în echilibru şi capacităţile de auto-vindecare ale corpului să fie stimulate. Medicina alopată nu a putut niciodată înţelege şi accepta faptul că un remediu homeopat într-o foarte înaltă Poteţă (deci în care practic nu se mai regăseşte nici măcar o singură moleculă din substanţa materială originar folosită) poate avea eficacitate terapeutică. Şi aceasta tocmai pentru că paradigma medicinei alopate este falsă, excluzând factorul Informaţie. Energia este Informaţie, iar un remediu homeopat înalt enegizat (cu o Potenţă înaltă) conţine Informaţia preluată de la substanţa care a fost originar folosită, chiar dacă aceasta nu mai este prezentă în soluţia (remediul) respectiv. Ca şi pură Informaţie, aceasta ajunge în cel mai scurt timp la „locul faptei”, adică acolo unde este nevoie de ea, spre deosebire de drumul lung şi pe ocolite căi pe care-l parcurge un remediu chimic alfat într-un medicament alopat (şi aici nu ne mai referim şi la efectele secundare pe care acesta le aduce cu sine). Informaţia din remediul homeopat este, dacă vreţi, ca un SMS sau E-Mail, care ajunge practic instantaneu la destinaţie, iar medicamentul alopat este ca o scrisoare, pentru care, pe căi ocolite, sunt necesare câteva zile pentru a-şi atinge destinaţia. Suprimarea simptomului, baza paradigmei alopate, poate fi eventual utilă doar în „ultimo ratio”, deci ca şi ultimă soluţie, ca soluţie de urgenţă pentru salvarea unei vieţi (spre exemplu antibioticul în cazul unei aprinderi de plămâni), dar împiedică astfel descoperirea şi eliminarea cauzei sufleteşti-spirituale „adânci” care a dus la declanşarea bolii. Ori atâta timp cât la acest nivel dezechilibrul persistă, reîntoarcerea şi cronicizarea simptomului este deja pre-programată. Poate tocmai şi de aceea avem astăzi de a face cu atât de multe afecţiuni cronice, cărora medicina alopată este incapabilă să le găsească soluţii. Ba mai mult, prin orbirea şi încăpăţânarea de a ţine morţiş să ne îndoape cu „boabe” indiferent de situaţie şi simptom, medicina alopată îşi aduce o „remarcabilă” contribuţie la apariţia şi declanşarea de noi şi noi afecţiuni cronice. Iar acest lucru îi reuşeşte medicinei alopate ca urmare a sprijinului reciproc-interesat al concernelor farma, astfel că spre exemplu în Germania, din dintr-un buget total de 32 de miliarde de Euro al Caselor de Asigurări de Sănătate, doar 0,027 procente sunt alocate pentru metodele terapeutice homeopate. Cu alte cuvinte, cine vrea să fie sănătos, să-şi plătească singur. Casele de Sănătate plătesc pentru (a fi şi rămâne) bolnav. Experienţa, Relaţiile interumane, Gândurile şi Stilul de Viaţă controlează genele noastre Noile cercetări din cadrul Epigeneticii au arătat că membrana celulară, şi nicidecum nucleul celulei (genomul), este organul de control al celulei. Membrana celulei este cea care recepţionează semnalele din exterior prin intermediul receptorilor proteinici, semnale pe care le ”traduce” cu ajutorul efector-proteinelor şi a genomului, astfel fiind definit comportamentul general al celulei. Proteinele reglează procesele biochimice din corpul celulei şi controlează astfel funcţiile metabolice în întregul organism. Bruce H. Lipton, în cartea sa „Biology of Belief” ne oferă o excelentă prezentare a acestor procese, îndeosebi a mecanismelor de acţiune ale complexelor receptor-efector. ADN-ul ca şi putător al moştenirii noastre genetice este doar un fel de „Blueprint” (şablon) prin care, în funcţie de necesităţile concrete, oferă „reţeta” pentru producerea diferitelor proteine care sunt copiate în ARN. Geneticianul Jens Reich compara genomul cu un pian, care în sine, singur, nu emite nici un sunet. De abea atunci când cineva – în cazul nostru efector-proteinele – îi apasă clapele cu o anumită ştiinţă, după un anumit plan, din pian se va auzi muzica. Concepţia de până acuma , conform căreia viaţa noastră este controlată exclusiv de către gene, este depăşită. (Şi de aici decurg şi consecinţe foarte complexe, cum ar fi de exemplu problematica bolilor aşanumite „genetice”). Întrebarea principală rămâne însă: genele sau mediul înconjurător? Şi conform psihoneuroimunologului Joachim Baure de la Universitatea din Freiburg, la această întrebare nu se poate da un răspuns tranşant. Mai degrabă, conform ultimelor cercetări din Epigenetică, genele şi mediul înconjurător participă împreună la acest „joc”, ca jucători ai aceleiaşi echipe.
182
Toate organismele sunt în contact cu mediul înconjurător şi comunică cu acesta prin intermediul câmpurilor energetice. Semnalele din mediul înconjurător care sunt percepute de cele cinci simţuri ale noastre, sunt controlate în creier, informaţiile respective sunt preluate şi transmise cu ajutorul substanţelor mesager şi sunt mai departe transmise celulelor organismului, modelându-se astfel structura organismului. Energia gândurilor şi sentimentelor are de asemenea o influenţă directă, prin intermediul creierului, asupra fiziologiei corpului. Doar prin aceste capacităţi de adaptare a fost şi este Omul capabil să-şi asigure supravieţuirea. Cunoştinţele acumulate de Epigenetică duc la o relativizare din ce în ce mai mare a medicinei şcolastice. Conform Epigeneticii, spre exemplu, cancerul este o „evoluţie” multifactorială şi fiecare tumoare este „unică”. Medicina şcolastică, care nu a putut niciodată înţelege că în ciuda factorilor comuni totuşi fiecare om este „unic”, încearcă cu ajutorul statisticii şi în sensul acesteia, să scormonească mai departe la nivel molecular prin bio-markeri, să identifice grupuri de pacienţi cu un „tipar” asemănător, care să răspundă cu toţii la o anumită linie terapeutică, la o medicamentaţie standard. Doar că „standardul” lui Ion nu este la fel ca cel al lui Vasile, iar cel al lui Gheorghe este complect diferit de cele ale lui Ion şi Vasile. Căci nici unul dintre ei nu sunt „maşinuţe” produse în serie, pe bandă rulantă. „Ştiinţa” medicală (şi din păcate nu numai medicală) nu înţelege să ia în considerare factorul psihic ca şi cauză a”decuplării epigenetice” a anumitor gene, fapt ce desigur că provoacă o serie de perturbări în funcţionarea organismului. Medicina şcolastică se străduie să rămână la nivelul Corpului, să ignore complect latura Suflet/Spirit a Omului, şi cu ajutorul total interesat al industriei farmaceutice să creeze noi şi noi medicamente care să fie chipurile capabile să răstoarne procesele din corp aflate în plină desfăşurare. Spiritul formează Materia O imagine interesanta asupra felului cum mediului înconjurător şi Gândurile influenţează sistemele vii ne prezintă încercările lui Bernd Kröplin şi Minnie Heim prezentate în volumul ilustrat „Welt im Tropfen” (Lumea în picături – volum apărut ca urmare a cercetărilor efectuate la Universitatea din Stuttgart). Apa – şi nu trebuie să uităm că celula constă în proporţie de 70% din apă – are capacitatea de a crea şi memora forme, tipare şi structuri ordonate, şi prin aceasta deci de a memora şi transmite Informaţii. Oamenii de ştiinţă au efectuat în această direcţie o serie de experimente interesante, spre exemplu cu picături de apă şi din diferite lichide din corp, cum ar fi saliva, care au fost uscate şi a căror structură a fost studiată la microscop. Asfel s-au putut constata modificările structurale provocate de gânduri, atât în sensul unei îmbunătăţiri a structurii, cât şi în sensul (în funcţie de calitatea şi încărcătura pozitivă sau negativă a gândului) unei deteriorări a structurii. Aici mai trebui menţionat şi faptul că aceste structuri pot fi influenţate şi de „observator”, respectiv de terapeutul care lucrează cu pacientul (în acest sens vezi James OschmanMedicina energetică), fapt ce este de altfel bine cunoscut şi documentat de fizica quantică (aici mă refer la rolul „observatorului”). În esenţă pacientul este capabil, cu ajutorul Spiritului său, să influenţeze procesele în desfăşurare de la nivelul corpului prin modificări ale tiparului psihic cauzator de boală. Sănătatea sau Boala sunt proriile noastre creaţii! Pe scurt şi în mod clar spus: Toate Gândurile, pozitive sau negative, au o profundă acţiune asupra sistemelor regulatorii ale organismului, asupra evoluţiei corpului. Ele ne pot face bolnavi sau sănătoşi. Această constatare trebuieşte neapărat să dea roade în viitor. Dar desigur, doar dacă medicina alopată îşi va schimba paradigma (ceea ce de fapt ar însemna, sincer vorbind, să nu mai fie... alopată). Iisus şi Buddha au spus încă cu foarte multă vreme în urmă: credinţa poate muta munţii. Şi într-un anume fel, tumorile canceroase, de exemplu, sunt munţi, care nu aparţin locului unde apar, şi care trebuie şi pot fi mutaţi din loc. Prin Credinţă, prin Gândul pozitiv, prin Iubire. Depinde de OM felul în care îşi structurează şi adaptează necesităţile vieţii. Boala NU ESTE DESTIN, ci este un comportament psihic eronat, care poate fi corectat şi astfel se poate elimina starea de dezechilibru, deci boala. Depinde de noi şi de cei care sunt alături de noi cu iubirea şi compasiunea lor. Istoria pierdută a medicinii
183
Există cercetări ştiinţifice obiective care au fost ignorate, ascunse şi abandonate de către cei care obţin profituri (uriaşe) din starea de boală, din bolile noastre. În ciuda faptului că sistemul medical actual ucide între 3 şi 6 mii de persoane pe săptămână, în ciuda faptului ca acest sistem tratează doar simptomele şi nu bolile însăşi , în ciuda faptului ca tratând o afecţiune în maniera sa proprie, acest sistem nu face decât să creeze noi afecţiuni, în ciuda tuturor acestor evidenţe, deşi destul de bine cunoscute oamenilor simpli (ne-specialişti), acest sistem medical (anume concret medicina alopată) se bucură încă de multă popularitate. De ce oare? Pentru că se bazează pe doctrine şi credinţe « religioase » şi nu pe fundamente ştiinţifice. Şi pentru că medicina alopată este îndrăgită de toţi cei care doresc soluţii rapide, imediate („să nu mă mai doară“) şi care nu doresc să se confrunte cu propriile erori de comportament („am fost infectat cu un virus, de alţii, eu nu am nici o vină, sunt o biată victimă, Domnule Doctor, scăpaţi-mă de aceste dureri, ca să-mi pot trăi mai departe viaţa mea de până acum“). Simplu, mult prea simplu. Nu v-aţi gândit niciodată la acest lucru? Iei o pilulă şi-ţi trec durerile. Şi poţi să faci mai departe totul ca şi până acum! Minunat! Dar şi adevărat? Teoria germenilor Oricine a auzit de Louis Pasteur. El este considerat părintele Teoriei germenilor în medicină (deşi era calificat doar ca şi chimist!) şi tot el este cel care a inventat procesul de pasteurizare. Lăsând la o parte faptul că teoria germenilor era cunoscută deja cu o sută de ani înainte de Pasteur (dar la acea vreme nu se născuse încă ideea de a obţine profituri uriaşe din această teorie!), experimentele sale care doreau să “confirme” valabilitatea acestei teorii l-au propulsat în poziţia de “piată unghiulară” în istoria medicinei moderne. Ce mare păcat însă că munca sa nu era decât un plagiat nefundamentat ştiinţific. Ceea ce nu ştiu însă foarte mulţi este faptul că Pasteur însuşi s-a îndoit deseori în privinţa teoriei şi afirmaţiilor sale. Aflat pe patul de moarte şi-a exprimat părerea că teoria germenilor este eronată, spunând : « Vina pentru o bolală o poartă terenul, şi nu germenii ». Dar ultimele sale cuvinte, ca de atâtea ori în istorie, au fost date la o parte. Pentru că existau interese concreta care trebuiau apărate. De altminteri ca şi cele ce tot Pasteur în ultimii ani ai vieţii sale le aflase deja, şi anume, germenii nu joacă nici un rol în cazul unui sistem imun sănătos şi aflat în echilibru. Deşi astăzi ştim că sistemul imun, aşa cum era atunci înţeles, şi cum încă şi astăzi mulţi oameni îl concep, are doar ca funcţie secundară apărarea contra unor factori patogeni externi. Altfel spus, atunci când sistemul Dumneavoastră imun se luptă cu “invadatorii”, Dumneavoastră folosiţi “roata de rezervă”! Vom vorbi un pic mai târziu detaliat despre semnificaţia acestei “roţi de rezervă”. Terenul Ce se înţelege exact atunci când vorbim despre “terenul de sănătate”? Aţi auzit de Antoine Bechamp? Marea majoritate dintre Dumneavoastră va răspunde cu "Nu" la această întrebare. Şi nici nu este de mirare. A fost Doctor în ştiinţă, Doctor în medicină, are Masteratul în farmacie! A fost profesor de chimie medicală şi farmacologie la Montpellier, profesor de fiziologie şi toxicologie la Înalta Şcoală de Farmacie din Strassbourg, profesor de chimie la aceeaşi şcoală, profesor de biochimie şi Decan al Facultaţii de medicină din Lille, Cavaler al Legiunii de Onoare, Comandor al Rozei în Brazilia, etc. Numele său nu-l veţi găsi în cărţile de istorie a medicinei. Bechamp şi lucrările sale au fost “expulzate”. Dar Louis Pateur s-a inspirat (a se citi a plagiat fără jenă) foarte intens di lucrările Domnului Profesor Bechamp. Una dintre primele lucrări scrise de Bechamp pe care le-am citit este un studiu (mai bine zis un experiment) efectuat pe pisici. Bechamp a împarţit un grup de pisici în două. Prima jumătate a acestui grup a fost hrănită cu mâncaruri gătite cu multă grăsime. Cea de a doua a primit mâncare gatită cu foarte puţină grăsime. După o vreme, starea de sănătate a pisicilor di cel de-al doilea grup era evident mai bună decât a pisicilor din grupul hrănit
184
cu mâncare grasă. La a treia generaţie, pisoii noscuţi din pisicile primului grup, cel cu multă grăsime în mâncare, nu au putut supravieţui pâna la vârsta adultă! Se mai miră oare cineva astăzi că 70% din dietele contra cancerului au la bază “mâncare vie”, adică negătită şi cu foarte puţină grăsime? Acuma, Bechamp a fost un critic al lui Pasteur. Iar acesta, Pasteur îl ura pe Bechamp, mai ales pentru că Bechamp găsea consecvent erori în lucrările lui Pasteur. De exemplu, experimentele lui Pasteur care « dovedeau » a sa teorie a germenilor, iereau mult prea puţin ştiinţifice, după părerea lui Bechamp. Pasteur a injectat animalelor sănătoase sânge luat de la animale bolnave. Iar animalele sănătoase se îmbolnăveau şi ele. Bechamp a obiectat că, în primul rând există mult prea multe variabile într-o siringă cu sânge recoltat de la un animal bolnav, fapt care nu poate duce la concluzia ce germenii unei anumite boli au îmbolnăvit animalele sănătoase. Bechamp a considerat că Pasteur a otrăvit sângele administrat animalelor supuse experienţei. Claude Bernard a fost şi el contemporan cu pasteur. Înainte de a muri, Pasteur a recunoscut că el a greşit şi că Bernard a avut dreptate. Bernard, care era de formaţie fiziologist, este astăzi considerat părintele medicinei experimentale. Oricum, şi lucrările precum şi contribuţia acestuia în medicină au fost şi ele date uitării. Din nou o regretabilă scăpare? Sau o manipulare intenţionată. Să luăm numai un singur exemplu dintre concepţiile lui Bernarnd asupra bolilor. Aflîndu-se într-un grup de cercetători şi oameni de ştiinţă, Bernard a facut următoarea afirmaţie : « Terenul este totul, germenii nu sunt nimic ! » După care a dat pe gât un pahar cu apă infectată cu bacili de holeră. Ah, da, desigur, să ştiţi că nici nu s-a îmbolnăvit şi nici nu a murit din această cauză. În orice caz, nu cred că există mulţi savanţi care să-şi asume un astfel de risc. Bernard însă era convins că avea dreptat. Şi chiar avea ! Bernard, ca şi Bechamp de altfel, au fost savanţi fără egal în domeniul medicine. Astăzi sunt daţi uitării complect. Nu pot crede că pur şi simplu din greşeală mai degrabă...... Germenii nu cauzează boli. Am mai vorbit de curând despre afirmaţia lui Rudolph Virchow, care este astăzi considerat părintele patologiei. Virchow : “Dacă mi-aşi putea astăzi începe viaţa din nou, mi-aşi dedica-o dovedirii faptului că germenii nu fac decăt să caute habitatul lor natural, ţesutul bolnav, şi nicidecum că ei sunt cauzatorii unui ţesut bolnav. Ţânţarii caută bălţile cu apă stătută (pentru a-şi depune larvele) dar nu ei sunt cauza pentru care există bălţi!” Oare puteţi întrevedea importanţa extraordinară a acestei afirmaţii? Prima oară când am citit această frază am ramas perplex. Deci, asta înseamnă că tot ce am învăţat în şcoală, tot ce am citit prin ziare sau auzit prin mass-media, nu face nici cât o ceapă degerată? Iniţial am crezut că prin “teren” este înţeles sistemul imun! Se pare însă că sistemul imunîşi face probleme pentru un ţest, adică intră în acţiune doar în cazul în care ţesutul nu o mai poate scoate la capăt singur. Ceea ce înseamnă că într-o primă fază, ţesutul afectat se “vindecă singur”. De accea vorbeam mai înainte despre “roata de rezervă” adică sistemul imun! Astfel că acuma înţeleg altfel reproşul pe care Bechamp i l-a adus lui Pasteur. Experimentul lui Pasteur nu dovedea nimic căci acesta a “otrăvit terenul” animalului supus experienţei, şi în acest fel a permis (a provocat artificial) atacul germenilor asupra tesutului otrăvit (intoxicat). Înaite de a merge mai departe cu această poveste, trebuie să ne reamintim ceva. Am observat cu toţii acest lucru dare ne-am gândit rareori la el. Luaţi o bucată de banană si o bucată de brânză şi plasaţi-le sub un clopot de sticlă. Lăsaţi-le acolo câteva zile şi urmăriţi cu atenţie ceea ce se întâmplă. După o vreme ambele “produse” încep să se ... strice. Doar că banana putrezeşte şi în interior, în timp ce brânza se strică numai în exterior, miezul fiind neafectat. Ceea ce înseamnă că banana era “vie” în timp ce brânza, nu. Orice “lucru” viu există de la bun început echipat cu un “serviciu sanitar” care îşi începe treaba în momentul morţii Acest “serviciu sanitar” este programat să cureţe ceea ce rămâne după încetarea vieţii. Acest lucru este foarte important şi va trebui să ni-l reamintim de mai multe ori pe parcursul explicaţiilor noastre. Terenul sănătos Deci, ce determină un “teren” sănătos? Bechamp a început descrierea acestuia cu peste o sută de ani în urmă, dar Claude Brnard a fost cel care a finalizat problema. Este vorba despre doi factori interni: Alcalinitatea
185
Încărcătura electrică negativă. Rezultă conform părerii lui Bernard, că există doi factori care contribuie la existenţa unui “teren sănătos”, şi anume: 1. Nutriţia 2. Toxinele Ca să fii sănătos ai nevoie de o nutriţie adecvată şi de un organism liber de toxine. Studiile moderne mai adaugă, şi pe bună dreptate, un al treilea element necesar: emoţiile, adică sănătatea mentală (a nu se înţelege aici că vorbim despre dezechilibraţii psihic, ci despre ceea ce îndeobşte astăzi se numeşte stress). Stressul are o influenţă directă asupra echiliburlui acid-alcalin din organism. Cu cât stress-ul este mai mare cu aât aciditatea creşte, iar alcalinitatea scade. Iar acest lucru este valabil şi în cazul în care din punct de vedere nutriţional o persoană face totul corect, ca la carte. Pe de altă parte am putea spune că stress-ul este o “toxicitate emoţională” şi deci că totuşi sunt doar două elemente importante, nutriţia şi toxicitatea, aşa cum au fost ele prezentate anterior. Situaţia în zilele noastre şi în societatea noastră nu este tocmai optimistă în ceea ce priveşte sănătatea. Trăim într-o societate toxică. Alimentele, apa, aerul sunt poluate. Pe deasupra ne mai otrăvim şi singuri cu droguri, alcool, tutun sau prin maniera în care ne pregătim mâncarea (grătare, mâncăruri grase, microvele, etc). Aproape toate medicamentele prescrise de medici (adică produse de sinteză chimică, artificiale) provoacă de asemenea creşterea acidităţii în organism. “Echipa de salubritate” interioară Bechamp a lansat o teorie precum că în fiecare organism viu există un soi de microorganism ( o “particulă”), denumită microzima. Şi alţi savanţi înaintea lui Bechamp au văzut această mică “granulaţie moleculară”, dar nu au avut nici o idee asupra a ce ar putea fi aceasta. Gaston Naessens a descoperit somatidele. Sunt acestea oare tot una cu micozimele lui Bechamp? Mulţi cred că da. Microzima face parte cin “echipa de curăţire” care activează în interiorul fiecărui organism viu. Sângele nu este un lichid ci este un ţesut mobil, în mişcare (Bechamp a fost primul care a descris astfel sângele). Componentele sângelui sunt vii. Şi un anumit lucru nu-l poate accepta şi nici pricepe medicina modernă nicicum şi anume că o bacterie se poate transforma într-o drojdie după care într-un fungi după care într-o ciupercă. Acest proces poartă numele de pleomorfism, pleo însemnând “multe” iar morfis însemnând corp. Gaston Naessens a documentat pe larg ciclul de viaţă al somatidelor. Una dintre extrem de interesantele descoperiri ale lui Maessens în ceea ce priveşte somatidele este aceea căacestea sunt practic “indestructibile”. Ele rezistă la radiaţii, la temperaturi de până la 392 de grade şi îşi râd ce cei mai agresivi acizi ! Maessens a cartografiat ciclul de viaţă pleomorfic al somatidelor (sau microzime ?) Printre altele a documentat sghimbările pleomorfice în bacterie, virus, fungi şi ciuperci. Este ceva într-adevăr care te pune pe cânduri şi care ridică enorm de multe întrebări. Şi dacă într-adevăr lucrurile stau aşa, iar ultimele cercetări aduc tot mai multe argumente în această direcţie, atunci medicina alopată nu mai are nici o raţiune de a exista. Adevărata definiţie a bolii Când începe o boală? Care este momentul de declanşare al unei boli? In cultura şi conform concepţiilor noastre o boală începe o dată cu apariţia simptomelor. Cu toate că un mic exerciţiu de logică ne arată imediat că de fapt boala începe cu un oarecare timp înainte. Conform concepţiei medicinei chineze, boala începe cu mult timp înaintea apariţiei simptomelor. În orice caz, conform teoriilor lui Bechamp, verificate de către Profesorul Gunter Enderlein (care a demonstrat că structural toate teoriile lui Bechamp sunt corecte) avem o nouă definiţie a bolii. Boala începe atunci când ţesuturile noastre alcaline devin acide şi când energia negativă se transformă în energie pozitivă. Acesta este mometul declanşării bolii. Poate că cel mai bine ar fi să dăm aici un citat din Dr. Arthur C.Guyton MD care scria în jurnalul Medical Physiology : « Primul pas în menţinerea sănătăţii este acela de a păstra structura alcalină (bazică) a corpului (pH sau balanţa acid/alcalin). Acesta este cel mai important aspect al homeostazei. Modificările în pH alterează virtual toate funcţiile corpului. Celulele unui corp sănătos sunt alcaline în timp ce celulele unui
186
copr bolnav sunt sub un pH de 7.0. Cu cît avem în corp mai multe celule acide, cu atât este organismul respectiv mai bolnav. Daca organismul nu poate alcaliniza celulele, acestea vor deveni acide şi astfel se va declanşa starea de boală. Corpul nostru produce acid ca rezultat normal al metabolismului. Dacă organismul nostru nu poate sintetiza alcalinitatea, suntem nevoiţi să apelăm la surse externe pentru a ne feri de ridicarea nivelului de aciditate şi astfel de boală şi în cele din urmă, de moarte. “ Un pic de chimie Apa este, din punct de vedere chimic, o moleculă de oxigen legată de două molecule de hidrogen. Ceva atât de simplu! Dacă “spargem “ molecula de apă, obţinem o muleculă de hidroge pe de o parte, iar pe de altă parte o moleculă de hidrogen legată de una de oxigen. Adică H + OHMolecula de hidrogen singură este acidă şi are polaritate energetică pozitivă. Molecula de hidroxil (adică OH) este alcalină şi are polaritate negativă. Dar ambele jumătăţi luate împreună dau un rezultat neutru. APA! Un pH de 2 este extrem de acid. Un pH de 11 este foarte alcalin (bazic). Este doar un număr, nu vă lăsaţi iritaţi de acest aspect. pH-ul poate fi denumit şi “potenţialul hidrogenului”. Deoarece am învăţat că, cu cât mai mult hidrogen avem într-o soluţie, cu atât mai acidă va fi aceasta, şi cu cât mai mult oxigen vom avea, cu atât mai alcalină va fi aceasta. Pentru a simplifica, oxigenul înseamnă alcalinitate. Avem nevoie de oxigen pentru a trăi. Viaţa este oxigen iar oxigenul este viaţă. (A nu se limita îngust această afirmaţie numai la procesul respiraţiei!) În rândurile de mai sus am menţionat deseori bacteriile, virusurile, ciupercile, cancerul. Toate acestea NU au nevoie de oxigen pentru a supravieţui. Despre ele spunem că sunt existenţe anaerobe (fără oxigen). Toate acestea pot metaboliză fără oxigen, exact la fel ca în procesul de fermentaţie. Fermentaţia produce alcool (ca unul dintre produsele derivate) precum şi multe reziduuri cunoscute sub numele de micotoxine. La fel ca în experimentul cu banana şi brânza. Atunci când devenim “acizi”, sistemul nostru imun intră în acţiune şi încearcă restabilirea echilibrului sau a homeostazei, respectiv readucerea noastră la alcalinitate. Sistemul nostru imun este în primul rând o “echipă de salubritate” iar în al doilea rân un “artist jongleor” care se concentrează asupra menţinerii echilibrului. Prima sarcină a sistemului imun este de eliminare a celulelor moasrte. Bilioane de astfel de celule sunt eliminate zilnic. În exact şapte ani, organismul nostru este înlocuit complect cu noi celule. Aceasta este principala şi cea mai importantă misiune a sistemului imun ! Dacă echilibrul pH-ului este rupt, jongleorul nostru (sistemul imun) încearcă readucerea echilibrului în sistem. Aceasta este ce-a de a doua misiune a sistemului imun. Rezultă de aici că o boală se declanşează primordial în momentul în care echilibrul acid/alcalin este rupt. Boala înseamnă că organismul nostru a devenit acid. Aici este important de menţionat că acid înseamnă cu alte cuvinte “lipsă de oxigen”. Faptul că bacteriile şi restul de “gângănii” adoră mediul acid, deci în consecinţă, în cazul unui copr “acid” aceste microorganisme vor prolifera, este absolut logic. Ele găsesc “terenul” pregătit, “terenul” ideal lor. Este deci absolut normal ca într-o “stare de boală” numărul germenilor să prolifereze, să crească. Asta este ceea ce constată medicina alopată, care vine imediat cu medicamentele ei şi distruge bacteriile. Bun, în ordine, dar “terenul” rămânând acid el rămâne în continuare fertil pentru noi şi nopi bacterii. Logic rezultă că medicina alopată (deci cea care împarte medicamente de sinteză chimică) nu rezolvă problema, nu vindecă boala, ci doar o amână, până când, într-un târziu.... este prea târziu. Poate părea un pic macabru, dar, aduceţi-vă aminte ce se întâmplă cu bucata de banană din experimentul de mai sus. Când banana devine acidă (fermentează) “echipa de salubritate” (microorganismele specifice) încep curăţirea terenului, considerând că sistemul este mort. Căci el a devenit acid. Mecanismul este stupefiant de simplu. Acid înseamnă lipsă de viaţă. În prezenţa masivă a acestuia “sanitarii”, fie că se numesc ei microzime (Bechamp) sau somatide (Naessens), încep să-şi facă treaba, să şteargă urmele a “ceea ce a fost”. Acesta este momentul în care apar primele simptome ale bolii, cele pe care le simţim noi efectiv (durerile). Nu pot crede că medicina alopată nu cunoştea toate aceste lucruri, care sunt în fond, în momentul în care ochii noştri le văd, extrem de simple şi logice. Dacă s-a făcut doar că nu le vede, în intenţia de a folosi simptomele şi boala doar cu scop “financiar”, eliminând nişte bacterii, fără a elimina şi mediul lor hrănitor, “terenul” fertil lor, atunci acest lucru este rău. Căci sună a premeditare.
187
Medicina chineză foloseşte ca metode de diagnostic semnele corporale externe ale pacientului. Mirosul, gustul, forma unghiilor, culoarea pielii, etc. pentru a descoperi ce se întâmplă în organism. Îmi revine mereu în minte o scenă din filmul “Ultimul împărat”, în care medicii personali ai acestui, îi miroseau în fiecare zi materia fecală, pentru a şti dacă organismul său funcţiona corect sau nu. Astfel încât un bun medic chinez ne poate spune că suntem bolnavi înainte de a avea simptome de boală. Medicina europeană nu este capabilă de aşa ceva. Ea are nevoie de sânge. De analiza sângelui. În ultimii ani s-a vorbit tot mai des despre Candida. Candida este o compunentă a « echipei de salubrizare ». Când această drojdie se transformă însă în ciupercă, ea îşi trimite miceliile subţiri în întreg organismul, atacând diferite organe. În activităţile ei, “echipa de salubitate” produce deşeuri denumite micotoxine. Unul dintre aceste deşeuri este acidul uric, altul este alcoolul, iar altul este aflatoxin, care este una dintre substanţele cele mai puternic cancerigene. Astfel, ficatul nostru începe să producă mai mult colesterol pentru a ajuta la eliminarea micotoxinelor. Luaţi “Lipitor” (atorvastadin calcium), un medicament destul de cunoscut care scade colesterolul şi veţi permite astfel micotoxinelor să producă din ce în ce mai multe prejudicii organismului ale Dumneavoastră. Despre “minciuna colesterolului” s-au scris poate sute de cărţi deja. Dar ele sunt ignorate de corpul medical, cu bună ştiinţă. De ce? Pentru că, şi sunt convins de asta, medicii ştiu că medicamentele nu pot vindeca un “teren” bolnav. Ele pot doar suprima nişte simptome, dar aceasta la un preţ foarte mare pentru .... îngiţitorul de pilule. Numai nutriţia şi detoxifierea pot vindeca un “teren” bolnav. Să nu mai avem oare nevoie de medicină? Ba da, mai este încă necesară, dar nu lăsată de capul ei, iar în acelaşi timp nici noi nu mai trebuie să ne .... facem de cap. După ce într-un caz urgent medicina alopată repară un pic situaţia, noi revenim la viaţa de dinainte, continuînd să ne dezechilibrăm organismul cu prea mult acid. Medicina scolastică şi-a dovedit întradevăr eficienţa în cazurile de prim ajutor. Problema principală este însă că medicina şcolastică este impotentă în privinţa afecţiunilor cronice. Pentru că este structurată pe premize greşite. Bolile secundare Vă mai amintiţi de citatul din Rudolf Virchow? Odată ce sistemul este acid şi „echpa de salubritate“ a intrat în acţiune, se declanjează îmbolnăvirea ţesuturilor. Iar în momentul în care avem ţesuturi bolnave, germenii externi căsesc mediul favorabil dezvoltării lor. Ei cauzează astfel “boala secundară”, pe care întermenii şi conform îndoctrinării alopate o denumim boală sau afecţiune. Rezultă un fapt demn de luat în seamă şi o regulă importantă care trebuieşte reţinută. Germenii sunt atraşi de ţesuturile bolnave, dar nu ei sunt cei care au provocat îmbolnăvirea ţesuturilor! Acest fel de a vedea evoluţia şi cauzalitatea bolilor răstoarnă complect atât teoriile pasteuriene cît şi întregul eşafodaj al medicinei alopate. Bun, dar se întâmplă în cazul cancerului? Cum se potriveşte atunci cancerul în acest tablou? Un studiu a Universităţii Şcolii Medicale din Minnesota arată că fiecare pacient care a fost testat a fost găsit ca având Candida în sângele său. De asemenea s-a mai constat în acest studiu că această Candida nu răspundea la terapiile medicamentoase. Certitudinea noastră este că fiecare persoană care are cancer are o problemă sistemică cu drojdiile (fermenţii). Nu este vorba numai de o problemă de suprafaţă, secundară. Micotoxinele care rezultă în urma unei infecţii cu drojdii/fungii provoacă o aciditate şi mai ridicată în organism (deci, să ne reamintim, cu şi mai puţin oxigen în organism). Otto Warburg a primit Premuil Nobel pentr descoperirile sale în domeniul metabolismului cancerului. El a concluzionat că celulele, sănătoase în prezenţa oxigenului, în lipsa acestuia “se adaptează” şi devin anaerobe (organisme care nu au nevoie de oxigen pentru metabolismul propriu, în timp ce celulele sănătoase sunt aerobe, deci metabolismul lor depinde de oxigen). Dacă Dumneavoastră aţi fi o celulă căreia îi lipseşte oxigenul (ca urmare a unei modificări a pH în direcţia acidă) cum aţi putea să supravieţuiţi? Ce soluţie aţi adopta? Desigur, aceea de a vă adapta la mediu. Dar acesta este acid! Nu veţi încerca oare să vă transformaţi metabolismul astfel încât să nu mai depindeţi de oxigen? Cancerul s-ar putea defini ca încercarea de supravieţuire a organismului nostru în condiţiile de mediu care îi produc deteriorarea. Cancerul este o formă de “adaptare la mediu”! Cancerul rezultă din încercarea de supravieţuire a celulelor în condiţii neprielnice provocate acestora.
188
Simptomele acidozei Înseamnă că, dacă primul pas, cel de modificare a pH corpului nostru a fost făcut, apare acidoza, deci preponderenţa acidului în metabolism. Acidoza este cauza primordială a unui foarte mare număr de afecţiuni! Dar, dacă aşa stau lucrurile, de ce nu testează medicina alopată pacienţii în direcţia stabilirii gradului de aciditate din organism? Păi bine, dar de ce s-ar efectua teste într-o direcţie în care medicamentele de sinteză (chimicalele) sau chirurgia nu au nici un efect! Testele costă, iar rezultatele s-ar putea să fie ... contra-productive (liniuţa de despărţire este intenţionată). Dr. Cochrain (dar pe lângă el şi mulţi alţi medici) un medic naturopat din St- Paul, Minnesota, ne-a lăsat descrierea a trei trepte ale acidozei. - Simptomele primei trepte sunt atât de comune, obişnuite, încăt marea majoritate a oamenilor iau un analgezic sau un alt produs medicamentos (fără a apela la consultul unui medic) care duce la “ştergerea, ascunderea” simptomelor: dureri de cap, alergii alimentare, balonări, acnee, atacuri de panică, oboseală, scăderea apetitului sexual, mâini şi picioare reci, agitatie, insomnie, creşterea sensibilităţii la răceli şi gripă, etc. - Simptomele celei de a doua trepte ne duc deseori la medic, dar nu de puţine ori se apelează la o automedicamentaţie: febră, guturai, depresie, migrenă, astmă, infecţii ale tractului urinar (cistite), infecţii cu ciuperci, bufeuri, colite, urticarie, alopecie abundentă, osteoartrită şi ateroscleroză. Dacă aveţi o infectie cu ciuperci la unghiile de la degetele picioarelor, trebuie să ştiţi că această infecţie merge mult mai departe, sau mai adînc decât pare la prima vedere. Şi nici un medicament (ca de ex.Diflucan) nu va elimina această infecţie, în ciuda rezultatelor aparent bune dar de la nivelul unghiei. În acest caz este din nou vorba despre o “suprimare” temporară a simptomenlor. - Treaspta a treia a acidozei şi ultima în acelaşi timp este formată din afectiunile cronice : sindromul Cohn, scleroză multiplă, leucemie, toate formele de cancer, afecţiunile Hodgkin, schizofrenia, lupus, artrita reumatoidală şi tuberculoza sunt doar câteva nume di categoria acestor boli. Bolile de inimă şi alcalinitatea Dr. Fred Kaufman, cercetător şi nutriţionist, punea următoarea întrebare : “De ce tocmai arterele din jurul inimii se înfundă, iar celelalte vene şi capiare nu? Pentru că inima este un muşchi care, la fel ca oricare muşchi care produce energie. Iar în acest fenomen apar produse secundare cum ar fi acidul lactic sau deşeuri. După cum ştiţi orice acid poate arde (degajare de energie) iar acidul lactic produce astfel “găuri” în arterii, pe care ficatul încearcă să le “peticească” folosind colesterol. Inima este um muşchi şi de aceea produce acid lactic. Cu cât mai mult acid lactic este în singele Dumneavoastră, cu atât mai infundate vor fi arterele.” De aceea omega-3 esteun acid gras esenţial care are o importanţă deosebită pentru sănătatea noastră. Omega-3 inhibă producerea de acud lactic. Dr. Johanna Budwig a descoperit şi faptul că aceste uleiuri sunt încărcare negativ, ceea ce face ca Omega-3 să menţină corpul nostru la starea de încărcătură negativă şi la un pH alcalin. (La vremea respectivă, Johanna Budwig a trebuit să îngită tone de ironii, batjocură şi insulte, pentru ca acum foarte des, şi cu o mândrie subliniată şi colorată în roşu, găsim tot mai multe produse alimentare care menţionează în componenţa lor uleiurile nesaturate Omega-3.) Sumar Acuma ştim. Comunităţile noastre ştiinţifice şi medicale s-au “vândut” celor doritori de profituri (dacă nu cumva ele însele urmăreau aceste profituri) şi au şters pur şi simplu din istoria noastră o mare parte din faptele ştiinţifice cunoscute. Unii sunt bolnavi, alţii sunt bogaţi. Democraţie curată, ambele cuvinte încep cu “bo.....”. Misterul microorganismelor pleomorfice. Rezumat al articolului “To be or not to be? 150 Years of Hidden Knowledge” de Christopher Bird 1991 ( Nexus Magazine April 1992)
189
Rândurile care urmează sunt o încercare de a arunca o privire asupra unor cercetări şi descoperiri efectuate de o serie de oameni de ştiinţă care nu s-au temut a fi calificaţi drept „eretici”, în domeniul ştiinţific care se ocupă cu studierea celor mai mici forme de viaţă, microorganismele. Este greu de crezut (şi poate totuşi că nu este aşa de greu, având în vedere interesele puse în joc) dar multe dintre informaţiile şi cunoştinţele care urmează au fost cunoscute deja cu peste o sută de ani în urmă. Dar au fost consecvent ignorate, reduse la tăcere, suprimate , eliminate din manualele de orice grad de către cei „ortodoxia” microbilologiei, de către cei care sunt „formatorii de opinie” în acest domeniu şi mai ales în domeniul „relaţiilor cu publicul”. În loc să fie primite cu braţele deschise şi entuziasm, surprinzătoarele descoperiri au fost întâmpinate cu o ostilitate neobişnuită, destinată în mod obişnuit impostorilor sau excrocilor. Tocmai această stare de lucruri face demersul de faţă dificil, căci de foarte multe ori este extrem de dificil să obţii informaţii, rezultate ale cercetărilor referinţe în sursele biografice obişnuite. Pe de altă parte, deseori „ereticii” sunt izolaţi, ostracizaţi, excluşi din breasla respectivă, astfel încât mijloacele lor de comunicare şi cercetare să fie cât mai reduse posibil. Se lasă deseori impresia în mass-media cum că aceşti cercetători nu ar fi decât nişte „aventurieri” sau oameni „rătăciţi, dezorientaţi” psihic, care nu trebuiesc luaţi în seamă. Vechii cartografi au „hărţile” deja făcute, hărţi ce care sunt foarte mulţumiţi, iar aceşti noi „Cristofor Columb” nu fac decât să deranjeze cu noile lor „Terra incognita”. De ce această atitudine? Înapoi la întrebarea fundamentală: „Qui bono?” Dar mai bine să ne începem călătoria în acest noi descoperit, deci încâ ne-cartografiat tărâm al pleomorfelor. Să începem cu primul pas, ştiut fiind că oricum...troate drumurile duc la Roma. Primul pas : Wilhelm Reich şi Bionii. Wilhelm Reich şi-a început cariera ca şi colaborator şi protejat al lui Freud. Ulterior însă el s-a despărţit de „Mişcarea Psihoanalitică Internaţională” şi a început o carieră independentă într-un domeniu care în zilele noastre poartă denumirea de biofizică. Tot cam în acelaşi timp a intrat în conflict chiar cu adepţii lui Freud. Astfel, s-a retras în Norvegia unde a început să lucreze cu un microscop echipat cu lentile speciale care-i permitea să mărească microorganismele de 2-3 mii de ori, ceea ce însemna la vremea aceea dublul standardului obişnuit. Printre descoperirile sale din această perioadă se numără nişte „vezicule”, un fel de pungi minuscule care conţin un fluid, vezicule ce se întâlniesc în infuziile din fân sau alte materiale, cum ar fi de exemplu ţesuturile diferitelor animale, dar şi în pământ sau cărbune. Dupü multe experimentări făcute, în care a observat printre altele că numărul de „vezicule” cultivate creştea în momentul în care „preparatul” în care se aflau era fiert, Reich a ajuns la concluzia că ciudatele vezicule descoperite de el erau o formă de „tranziţie” dintre lumea vie şi cea inertă. Drept care a botezat această treapă elementară de viaţă, încă nerecunoscută, cu numele de BIONS. Marea majoritate a microbiologilor, nemai vorbind de alţi oameni de ştiinţă implicaţi în studiul formelor de viaţă, au privit la noile creaturi ale lui Reich ca la ceva pogorât di „Fantasi” lui Walt Disney. În experimentele lui Reich, atunci când acesta turna din infuziile sale într-un mediu de cultură, aceste culturi formau la suprafaţă o peliculă de bacterii şi amoebe, creând, să spunem aşa, forme de viaţă deja cunoscute, sau cel puţin foarte asemăbătoare cu cele deja cunoscute. Desigur, exista posibilitatea ca aceste „animacule” (astfel le-a denumit Leuwnhock, inventator al microscopului, atunci când le-a văzut pentru prima oară) să fi invadat culturile provenind din atmosfera înconjurătoare sau ca urmare a faptului că mediul de cultură fusese impropriu sterilizat. Pentru a elimina aceste posibilităţi, Reich a supraîncălzit culturile sale de Bioni şi a observat că aceste culturi de Bioni „aparent moarte” totuşi duceau în cele din urmă la formarea de forme microbiene. Acest fapt l-a condus la concluzia că Bionii, ca treaptă preliminară de viaţă, au o forţă vitală practic indestructibilă. Această energie vitală a denumit-o „ORGONE”. Această nou descoperită „forţă vitală” a constituit sursă de inspiraţie pentru filozofi (francezul Henri Bergson cu teoria vitalistică) sau pentru biologi (germanul Hans Driesch care se referea la „entelehie” termen preluat de la Aristotel). Biologia era în acele vremuri sub autoritara influenţă a fizicii care condamna orice fel de noţiuni „mistice” cum ar fi cele de „creator primordial” sau de „forţă vitală” , astfel încât s-a distanţat obedient şi rapid de
190
noile teorii ale lui Reich. (Din păcate biologia a şi rămas aşa pâna în zilele noastre, în vreme ce fizica s-a transformat sub influenţa teoriei coantelor, la fel ca şi chimia, care a urmat întotdeauna paşii făcuţi de fizică). Reich însă a condus însă „erezia” mai departe, adăugând că aceste structuri microbiene bionice puteau fu detectate şi cultivate şi în sângele uman, care la aceea vreme (ca de altfel în mare parte şi astăzi) era considerat ca fiin steril. Reich însă şi-a continuat cercetările, extinzându-le asupra probelor de sânge luate de la pacienţii bolnavi de cancer şi în care a găsit forme bacteriene extrem de subţiri pe care le-a pus în legătură cu această boală letală. Reich a denumit aceste forme bacili T (de la cuvântul german „Tod”, care înseamnă moarte). Lui Reich i s-a părut că ceva neexplicabil se petrece în corpul bolnavilor de cancer, un „ceva” care-i determină pe promotorii de viaţă, Bionii, să se transforme în bacili T, adică ucigaşi. Totuşi ulterior Reich a constatat că astfel de bacili-ucigaşi se puteau întâlni şi în excreţiile persoanelo sănătoase, ceea ce însemna că aceste persoane dispuneau de particule „provocatoare” de cancer, şi că această predispoziţie la cancer era în directă determinare cu un anumit nivel de rezistenţa biologică la putrefacţie. În acest moment este foarte interesant a putea diferenţia între apariţia acestor „corpuri străine” la un pacient ca un semnal premergător (predispoziţie) al cancerului, un „semnal de alarmă” şi ceea ce unii cercetători consideră, şi anume că aceste „forme de viaţă” sunt însăşi cauza bolii (lucru pe care-l consider fals). În acest moment se ridică o întrebare fundamentală, care este intenţionat ignorată atât de către biologi, cât si de către medici, şi anume : „Este posibil oare ca germenii să apară în organism mai degrabă ca rezultat al unei boli, în loc să fie ei însuşi „cauzatorii” bolii, cel puţin în marea majoritate a cazurilor ?” De ce este ignorată toată această teorie, bazată pe experienţe şi dovezi certe? Sau să punem mai adânc întrebarea: „Qui bono?” Cine profită? Dacă nu mai avem „inamicul” germen, nu mai avem nevoie nici de medicamente sintetizate chimic sau în alt mod, şi nici de serviciile medicinei alopate, cel puţin în sensul în care ea este consacrată astăzi! Cine profită de pe urma teoriei germenilor a lui Pasteur? Qui bono? Cum se termină poveste lui Reich? Cam ca întotdeauna atunci când se trezeşte câte unul care se opune „sistemului”. Insultat, înjurat şi calomniat în fel şi chip, i se intentează un proces în USA, în urma căruia este condamnat şi întemniţat într-un penitenciar american, unde moare în 1964. Asta doar aşa, ca să le treacă efentualilor amatori pofta să mai tulbure apele alopaţilor şi concernelor farmaceutice. Socotelile acelora care ştiu foarte bine ....Qui bono! Iar guvernul „liberei” republici americane a ordonat ca toate scrierile lui Reich la care se putea ajunge să fie incinerate! Vă reaminteşte oare asta de acele ruguri uriaşe de cărţi arse de hitlerişti? Vă reamintesc anul şi locul: 1964, în STATELE UNITE ALE AMERICII, cea mai „înaintată „ democraţie din lume. Democraţie? La doar douzeci de ani după ce Reich-ul german areda cărţile pe străzile din Berlin! Al doilea pas : Royal Raymond Rife şi „microscopul universal” În 1944 au apărut simultan în două prestigioase jurnale ( editate de The Smithsonian Institute din Washington, D.C. şi de către Franklin Institute din Philadelphia) două articole dedicate microscopului, mai exact a celui cu electroni, care fusese pus la punct nu de mult timp. În aceste articole, cam o treime era dedicată noului microscop, în timp ce restul de 2/ era dedicat unui micriscop pus la punct încă în 1920 de către autodidactul californian Royal Raymond Rife. Microscopul cu electroni putea mări de până la 500.000 de ori, dar avea un mare dezavantaj : nu putea permite cercetarea microorganismelor vii, căci acestea erau omorâte datorită radiaţiilor. În schimb, microscopul pus la punct de Rife mărea doar de 60.000 de ori ( oricum o rezoluţie excelentă) dar nu distrugea “obiectul” observaţiei. Cu ajutorul microscopului pus la punct de el însuşi. Rife a putut urmări o familie de microbi în sângele unui pacient bolnav, care s-au metamorfozat în diferite forme, în momentul în care condiţiile în care se aflau erau modificate. Aceşti microbi se pransformau dintr-o formă în alta precum din larvă apare fluturele, deci radical diferit faţă de forma precedentă. Rife a putut număra 16 forme (metamorfozări) diferite ale aceluiaşi microb. La acelaşi număr de 16 “trepe” conduc şi cercetările lui Gaston Naessens, despre care vom mai vorbi (ciclul somatidelor). Astfel Rife a ajuns la o concluzie la care, după cum ştim acum, au mai ajuns şi alţii înainte sau după cercetările lui, şi anume că germenii, în funcţie de condiţiile interne existente, se formează în corp, unde nu sunt cauza, ci rezultatul unei boli.
191
Ori, această concepţie răstoarnă cu fundul în sus tot ce se învaţă în şcolile de medicină alopată!!! Neputând să-mi cred ochilor, după cele ce citisem despre Reich, iar acum despre Rife, m-am “mutat” pentru două luni la Biblioteca Naţională de Medicină (USA) încercând să găsesc mai multe informaţii despre Rife. Dar...atât lucrările lui Rife sau informaţiile despre el, cât şi microscopul său dispăruseră complect de pe faţa pamântului! Totuşi în cadrul acestor eforturi mi-am dat seama că o serie de microbiologi, timp de mai multe decenii, însă până în 1930 (!) au susţinut aceeaşi teorie, conform căreia bacteriile, în anumite condiţii favorabile de cultură, se pot metamorfoza în forme atât de mici încât pot trece prin fitre care nu pot fi trecute decât de microbi mai mici decât virusurile. Desigur că se ridică permanent întrebarea dacă aceste “virusuri” de care ne vorbesc alopaţii astăzi nu sunt cumva de fapt propriile noastre bacterii, care, ca urmare a unor condiţii excepţionale (de boală), se metamorfozează în aceştie minuscule aşa-zise “virusuri” ? Unul dintre primii reprezentanţi ai acestei şcoli (concepţii) a fost suedezul Ernst Bernhard Almquist. Acesta a făcut sute de observaţii asupra bacteriilor pleomorfice în laboratorul său. În acea vreme erau însă sute de alţi cercetători din Franţa. Germania, Italia, Rusia şi Statele Unite implicaţi în cercetări efectuate în aceeaşi direcţie. În 1922, după două decenii de cercetări susţinute a ajuns la concluzia că « nimeni nu poate afirma că cunoaşteciclul complect al vieţii precum şi toate formele şi varietăţile pe care le poate lua o singură specie de bacterii. O astfel de afirmaţie ar fi doar o supoziţie nefondată ». Trebuie să ne reîntoarcem din nou puţin la întrebarea noastră: “Qui bono?”. Începând cu anii treizei ai secolului trecut, se produc o serie de evenimente, ciudate sau catastrofale, dureroase dar în mare parte şi suspecte. În 1933 Hitler ajunge la putere. Concernele americane, dar mai ales Carnagie şi Rockefeller, încep o « ciudată şi macabră » cooperare în domeniul medical cu firma I.C. Faber, firmă de tristă amintire, nu numai pentru evreii internaţi în lagărele de concentrare. Ulterior, deşi Germania pierduse războiul, cooperarea a continuat, de data aceasta de pe poziţia învingătorului. Specialişti în manipulare şi intoxicare cu dez-informaţii, specialişi în spionaj şi Gestapo, specialişti în cercetarea ştiinţifică, în fine, tot felul de specialişti germani au fost “transferaţi” în SUA (vezi Proiectul Agrafa). Simultan, au dispărut documentele, cărţile, studiile celor care contraziceau teoria germenilor, iar o serie de concerne chimice au devenit mari concerne farmaceutice. Despre partea financiară, câştigurile fabuloase (concernele farmaceutice au un profit mai mare decât companiile petroliere! ) nu cred că mai este cazuzl să vorbim. Un mare număr de savanţi au fost târâţi prin tribunale, (să amintesc doar de Reich, Hoxley sau Gerd Hammer !) au fost terorizaţi şi «desfiinţaţi” pur şi simplu. O altă problemă foarte interesantă care se ridică aici este aceea a celor două tipuri de microscoape: eletronic şi cel “universal”. Deşi puterea de rezoluţie a celui cu electroni este mult mai mare, consider că dezavantajele pe care le aduce cu sine folosirea acestuia sunt mult prea mari, şi lasă loc la speculaţii şi interpretări complect arbitrare. Faptul în sine că prin acest microscop studiem o “lume moartă” care nu mai poate evolua, nu se mai poate transforma, toate acestea fac ca teoria de mai sus pur şi simplu să nu poată fi....văzută, observată, studiată. Deci, multe dintre cercetările care au la bază micriscopul electronic se bazează de un material doveditor fals, pervertit. În fond eu credeam că biologia moleculară se ocupă cu studiul vieţii, nu al morţii, al “cadavrelor”. Şi încă o întrebare la care se poate cu greu găsi un răspuns acceptabil: Ce fel de “politică a ştiinţei” este practicată de vreo 80 de ani încoace, astfel că figuri remarcabile, savanţi de marcă, sunt tîrîţi prin tribunale ca nişte răufăcători? Reich. Rife. Hammer. Hoxley. Şi, da, şi Gaston Naessens, expert în microscopie, oncologie, cercetător de calibru, savant de mare valoare! Cum este oare posibil ca descoperirile celor trei (Reich, Rife, Naessens) să fie puse la “Index” la fel ca pe vremea Inchiziţiei. Să fie etichetaţi ca şi şarlatani în USA, Franţa şi încă în multe alte ţări? În locul unui răspuns.....tăcere. Doar că după 11 Septembrie nu ne mai miră nimic, iar răspunsul la întrebarea “Qui bono?” îl ştim deja. Al treilea pas : Gaston Naessens şi Somatidele Pentru prima oară am aflat de existenţa lui Gaston Naessens de la Dr. Eva Reich, fiicalui Wilhelm Reich. Cercetările pe care le-am pornit asupra operei lui Reich mi-au deschis un arc de cerc care m-au condusîn mod firesc, prin Rife, la Maessens. Iar ceea ce am aflat despre studiile şi cercetările, teoriile şi descoperirile lui Naessen au închis cercul deschizând în acelaşi timp întreaga panorama a pleomorfismului.
192
În 1979 m-am întâlnit pentru prima oară cu Gaston Naessens. În următorii cinci ani am petrecut mult timp în compania acestuia şi a soţiei sale, având ocazia să cunosc o mulţime de lucruri despre descoperirile sale, despre cercetările sale fascinante. Şi de asemenea să aflu şi despre vicisitudinile şi neplăcerile pe care o mare pare a dintre « colegii de breaslă » i le-au cauzat, incapabili fiind să accepte sau să înţeleagă ceea ce vedeau cu proprii lor ochi prin microscopul lui Naessens. Vorbesc de microscopul său, căci Maessens foloseste un microscop « universal » conceput şi realizat de el însuşi, denumit de el « somatoscop ». ( Un scurt dar foarte interesant film despre somatoscop puteţi vedea în Google –Video la urmatoarea adresa : http://video.google.de/videoplay?docid=2124381128602218844&ei=OLvqSdGIFJr22wKBttDQCw&q=Gaston+Naessens&hl=de. Aici veţi putea vedea printre altele, « în direct », metamorfozarea bacteriilor. În limba engleză!) Este de-a dreptul fascinant să vezi cum savanţi recunoscuţi în domeniul microbiologiei sau medicinei, educaţi în spiritul “autoritar şi dictatorial” al ştiinţei “oficiale”, deşi pot vedea cu proprii lor ochi acest fenomen de metamorfozare al bacteriilor, inventează tot felul de argumente, care mai de care mai infantile dar în acelaşi timp pe un ton foarte agresiv, numai datorită faptului că nu pot, sau mai degrabă nu vor să accepte un alt punct de vedere, chiar atunci când este fundamentat de fapte certe. Despre somatide s-a schris chiar că sunt “un artefact, ceva ne-natural introdus prin eroare”. Reich a spus o dată, şi desigur că şi aceste cuvinte ale sale au fost “şterse” din memorie : “Nu crede automat în nimic, mai ales în ceea ce ţi se spune. Convingete singur, cu proprii tăi ochi, prin propriile tale observaţii. Iar când ai descoperit ceva nou, nu te opri până nu reuşeşti explicarea lui complectă !” Desigur, Naessens a avut norocul să trăiască un pic mai târziu, aşa că în anii 80 el nu a mai fost “aruncat în închisoare”. Dar tot ce înseamnă mass-media se pare că nici nu a auzit vreodată de numele său! (Vă reamintesc în acest context că practic toată mass-media se află concentrată în mâinile a şase concerne. Că există de fapt doar două (2!!!) agenţii de ştiri (Reuter şi Associated Press) astfel încât eliminarea unei idei sau persoane este în zilele noastre efectuată prin manipulare, şi nu ca în trecut prin arderea scrierilor respective.) În timpul unei călătorii efectuate în Europa împreună cu Maessens am avut ocazia să mă întâlnesc cu un fizician suedez, Erik Enby MD, de la care am aflat despre unul dintre primii şi poate cei mai talentaţi pionieri ai pleomorfismului. Un zoolog german despre care vom vorbi mai pe larg în cele ce urmează: Guenther Enderlein. Datorită însă faptului că engleza vorbită de Enby era destul de “greu” de înţeles, iar lucrările lui Enderlein erau scrise în germană, limbă care mie nu îmi este accesibilă, abea mai tîrziu am putut afla mai multe despre acest remarcabil savant (în 1990). Dar înapoi la Naessens. Cercetările sale au relevat aspecte foarte interesante asupra acestor somatide. Nu numai faptul că somatidele par a fi indestructibile (în condiţii normale de viaţă) dar şi faptul, poate şi mai interesant, că aceste somatide par a fi un fel de “precursori” ai ADN-ului! Toate acestea la un loc ne conduc încet, dar sigur, spre o regândire a “misterului originii vieţii”, care în concepţia stiinţifică şcolastică este (deja se ştie) atât de departe de dovezile certe pe care ni le oferă realitatea. Iar toate aceste “noi descoperiri şi interpretări” m-au condus mai departe la următorul pas. La un savant de geniu, care încă cu o sută de ani inaintea lui Naessens, descoperise şu cetficase prin studiile sale existenţa acestor microorganisme : Antoine Bechamp! (vezi articolul “Istoria pierdută a medicinei”). Al patrulea pas : Bechamp şi microzimele În 1984 în Franţa am avut ocazia să mă întâlnesc cu o farmacistă, Merie Nonclerq, care după ce şi-a dedicat aproape toată viaţa profesiei ei, s-a hotarât să-şi facă doctoratul, scop în care a scris o disertaţie cu titlul : Antoine Bechamp (1816-1908) Omul şi Savantul, Originile şi Rezultatele muncii sale”. Ceea ce Nonclerq a reuşit să adune ca material informativ în această lucrare, pare a fi regăsirea unei “cărţi pierdute”. În esenţă este vorba despre controversa dintre doi oameni de ştiinţă despre care în zilele noastre nu se mai ştie nimic. Unul este Bechamp, celălalt Pasteur. Divergenţa lor era axată pe felul în care fiecare dintre cei doi concepea teoria bolilor. Este cunoscut astăzi (datorită unor cărţi de istoria medicinei scrise înainte de 1940) că Pasteur, pe patul de moarte, ar fi spus :Claude Bernard avea dreptate...... microbul nu este nimic, totul este terenul (propice pentru acesta)”. În acest fel, părintele teoriei germenilor - care încă mai este „Evanghelia” medicinei alopate – recunoştea faptul că rolul primordial în apariţia unei boli nu-l au germenii (care invadează din exterior corpul sărmanului cetăţean) ci evoluţia internă a organismului uman,
193
car, datorită unor factori naturali perturbaţi, declanşează dezvoltarea germenilor din interior. Ca a omis, chiar şi acolo, pe patul de moarte, Pasteru să spună, a fost că nu Bernard ( reputat fiziolog ) ci Bechamp a fost cel care a stabilit bazele acestei teorii a „terenului, a micuzimelor. Dar Pasteur îl ura prea mult pe Bechamp pentru a-i pomeni numele, chiar şi în acest ultim moment de sinceritate. Pasteur a luat cu el în mormânt ura pentru Bechamp. Iar restul de muncă, în desfiinţarea definitivă şi ştergerea din istori a lui Bechamp au efectuat-o ulterior alopaţii intersaţi mai mult de propriul statut şi venit, decât de pacient şi adevăr. Pasteur, deşi din punct de vedere ştiinţific era net inferior lui Bechamp, avea un bun talent de manager, precum şi un sistem bine pus la puct de „relaţii cu publicul”, lucruri care pentru Bechamp erau total nesemnificative. Astfel s-a scris, şi se mai scrie încă, istoria medicinei din ultima sută de ani, desigur nu în avantajul bolnavului. Dar al cui? Qui bono? Dar parcă era vorba despre Antoine Bechamp, nu? Descoperirile sale au pornit din momentul în care Bechamp a atacat problema fermentaţiei - reacţie chimică în urma căreia compuşi complexi sunt „desfăcuţi” în substanţe simple – şi a izolat din organiosmele vii o serie de fermenţi pe care i-a denumit zimaze. Lucrând cu o categorie de organisme denumite generic mucegaiuri, adică un fel de excrescenţe fungice care dezintegrează mediul organic, Bechamp considera aceste mucegaiuri ca fiind formate dintr-o colecţie de „granuloide subţiri”, pe care, datorită legăturii lor strinse cu zimatelel, le-a denumit microzime, sau „fermenţi subţiri”, care mai târziu aveau să primească la Naessens numele de simatide (în traducere – corpuri subţiri). Un lucru foarte important este şi faptul că Bechamp a constatat că aceste granulaţii, în anumite condiţii, evoluau într-o bacterie monocelulară, şi deci, ATENŢIE!, celula nu mai putea ficonsiderată ca fiind unitatea de bază a vieţii, deoarece exista ceva mai mic decât celula şi care se putea în anumite situaţii transforma (metamorfoza, însă nu „evolua” în sens darwinist) în celulă. Un alt element foarte important este faptul că aceste microzime par a fi extrem de rezistente, practic indestructibile, Bechamp puntându-le găsi în straturi geologige care datau de circa 60 de milioane de ani, deci din vremea în acre evoluţioniştii consideră că ar fi apărut primele mamifere pe pământ. El a mai fost foarte surprins să constate că toate eforturile sale de a „ucide”, distruge aceste microzime au dat greş! Astfel că Bechamp a făcut în cea de a treia sa carte, „Sângele” următoarea afirmaţie : „Pot afirma că microzima este începutul tuturor formelor de organizare”. ( Aici aş dori să reamintesc, deşi poate reupt din contextul în care tocmai ne aflăm, că Bechamp susţinea despre sânge că este un „ţesut fluid”, concept şi teorie care îmi sunt foarte dragi şi în acelaşi timp foarte originale.) Şi, deoarece microzimele din bacteriile moarte trăiau în continuare, Bechamp a aluns la concluzia că microzimele erau „sfârşitu” viu al orcărei forme organice, o categorie vie fără precedent. Microzimele lui Bechamp apăreau în faza de început a procesului vieţii - de exemplu în ovulul care devine ou – şi erau de asemenea găsite, complect active, în formele de desompunere ale vieţii. Astfel, făcând o paralelă cu celebra lege chimică a lui Lavoisier (Nimic nu se pierde, nimic nu se crează, totul se transformă), Bechamp spunea : „Nimic nu este victima morţii.... totul este victima vieţii” ! Superb, nu numai în concentrarea exprimării din punct de vedere biologic, dar şi din punct de vedere filozofic (creştinism-înviere, budism-karma). În Biblie stă scris :”Cenuşe în cenuşe, praf în praf....” Pe ultima pagină a carţii sale „Sângele”, Bechamp se exprimă şi mai explicit : „După moarte, este esenţial ca materia să fie înapoiată în condiţia ei primitivă, în ace a existat înainte de a fi „împrumutată” unei făpturi vii...... Organismele fii, conţinând microzime, poartă în ele elementele esenţiale ale vieţii, bolii, distrugerii sau morţii. Celulele noastre sunt în permanenţă distruse – proces ce se poate observa continuu – prin procese foarte asemănătoare fermentaţiei, după care urmează moartea. Dacă pătrundem mai adânc în miezul acestei probleme putem întradevăr spune, deşi poate părea puţin macabru, că din momentul naşterii organismele se deteriorează („putrezesc”) permanent ! ” Al cincilea pas : Günther Enderlein şi ciclul de viaţă al bacteriei Cum am spus mai înainte, abea în 1990 am avut ocazia să mă familiarizez cu opera unui alt cercetător, care prin lucrările sale mi-a întregit tabloul deja în formare asupra bacteriilor. Abea în 1990 am putut deci citi în engleză o carte despte Günther Enderlein, zoolog german care a efectuat o serie de cercetări în timpul
194
primului război mondial, şi căruia i se datorează astfel „unele dintre cele mai importante descoperiri în domeniu făcute vreodată” aşa cum subliniază autorul acestei cărţi. Lucrând ca bacteriolog într-un spital militar aflat la Marea Baltică, Enderlein a finalizat în 1917 un manuscris care a fost catalogat de o serie de colegi de breaslă ca fiind „deschizător de noi şi complect diferite perspective asupra lumii microbilor”. Enderlein relevă mai multe faze în dezvoltarea pleomorfică a bacteriilor şi ajunge la concluzia că bolile precum şi procesul de vindecare al acestora este în strânsă legătură cu anumite legi morfologice şi ciclice. Manuscrisul a fost ulterior publicat sub titlul „Bakterien Cyclogenie” (The Life Cycle of Bacteria) în 1925, la scurt timp după ce Enderlein a fost numit ca şi curator al Muzeului de zoologie din Berlin. Punctul de plecare al cercetărilor lui Enderlein a fost atât Antoine Bechamp cât şi o serie de alţi cercetători germani care continuaseră cercetările acestuia din punctul unde Bechamp le lăsase. Printre aceştia se numără Robert Leuckart, fondatorul parazitologiei, precum şi Otto Schmidt, care a fost primul cercetător ce a raportat prezenza anumitor paraziţi în sângele pacienţilor bolnavi de cancer, încă înainte de 1901. Focusându-şi interesul asupra acestui domeniu şi lucrând nemijlocit cu microscopul timp îndelungat, Enderlei a ajuns la concluzia că bacteriile se pot metamorfoza într-un numar foarte mare de forme, denumind astfel bacteriile ca „monstrul cu o mie de capete”. Conform convingerilor lui Enderlein, diferite tipuri de microorganisme trăiesc în corpul nostru într-o reaţie de simbioză recuproc-benerifă. În momentul în care însă în organism se produce o deteriorare severă a condiţiilor aceste microorganisme se transformă în „factori patogeni”, formându-se astfel o disbioză. Această metamorfozare este pusă de Enderlein pe seama „instinctului de conservare” al microorganismelor, care se metamorfozează în scopul de a supravieţui unor condiţii improprii nou create. „În faza iniţială microorganismele traiesc în sânge prestând funcţii benefice organismului, dar ulterior, în condiţii modificate, ele îşi abandonează funcţia iniţială pentru a-şi putea asigura propria supravieţuire”, spune Enderlein. Astăzi „Bakterien Cyclogenie” (Ciclogenia bacteriilor) este practic necunoscută. Interesant este totuşi că pâna în preajma celui de al doilea război mondial, (adică până când relaţiile de afaceri dintre companiile americane şi I.C Faber au fost puse în mişcare) Enderlein se bucura de o oarecare recunoaştere internaţională. Lucrările sale au fost bine primite atât la Congresul internaţional de biologie din 1930 care a afut loc la Pittsburgh în Pennsylvania precum şi la Congresul de microbiologie din 1939 din New York City. În ciuda unor atacuri virulente venite din artea membrilor „ortodoxiei” medicale germane, Enderlein a fost puternic susţinut de o serie de colegi curajoşi, cum ar fi de exemplu fizicianul şi cercetătorul în domeniul microbian, Dr. Wilhelm von Brehmer, care considera ciclul bacterian conceput astfel de Enderlein ca fiind agentul cauzal al dezvoltării maligne în celulele canceroase. Cartea despre care am amintit mai sus, despre Enderlein, scrisă de suedezl Enby, mi-a lămurit câteva dintre aspectele mie încă neclare ca urmare a studierii cercetărilor lui Rife. Pe de altă parte, predominanţa ce care a căpătat-o în timp teoria microbiană şcolastică nu se datorează numai lui Pasteur, ci şi lui Robert Koch, ale cărui principii stau la baza celor „zece postulate” din cercetarea microbiană, precum şi lui Ferdinand Julius Cohn, naturalist şi botanis de asemenea german, care a insistat asupra constanţei tipurilor bacteriene şi a clasificării lor rigide, în seturi de grupuri şi familii, având ca bază forma şi structura lor. Impunerea ca dogmă a conceţiilor Koch-Cohn s-a datorat şi faptului că la începutul secolului XX marea majoritate a biologilor şi microbiologilor americani îşi făceau studiile în Europa, mai ales în Germania, după care, la întoarcerea in State, ipuneau ca dogmă ceea ce învăţaseră în şcolile europene, respectiv germane. În loc de concluzii Ceea ce v-am prezentat aici este doar o succintă recenzie a cercetărilor făcute în “misterioasa ţară” a organismelor pleomorfice. Primul capitol al cărţii lui Enby poartă titlul : „Originile unei revoluţii medicale”. Revoluţia este încă în desfăşurare, ea nu a luat sfârşit. De când a apărut cartea lui Enderlein, cu 65 de ani în urmă, constatările făcute acolo, precum şi cele anterioare ale lui Bechamp, continuă să rămână nerecunoscute de către comunitatea stiinţifică în ansamblulş ei. Şi aceasta nu pentru că nu ar fi existat mulţi alţi cercetători care au depus eforturi pentru a scoate adevărul la lumină, pentru a duce „revoluţia” la capăt. Spre exemplu, în 1927, un microbiolog american, Dr. Philip Hadley, care aprecia lucrările lui Enderlein, a publicat în „Journal of
195
Infectious Diseases” un aticol ce se întindea pe 312 pagini, intitulat „Disociaţia microbiană”, care avea la bază cercetările făcute în Laboratorul de higienă al Universităţii din Michigan. În acest articol Hadley nota: „Vor dura cu siguranţă încă mulţi ani până se va putea o decizie definitivă asupra contrubuţiei lui Enderlein. Până atunci nu putem decât să recunoaştem cu admiraţie eforturile depuse de Enderlein în a clarifica şi ordona starea de haos care care domneşte în domeniul studierii bacteriilor. Sper ca începutul şi direcţiile schiţate de Enderlein să fie urmate şi continuate de mulţi alţi microbiologi, care cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, vor păşi pe urmele lui Enderlein.” Aceste cuvinte au fost scrise cu 64 de ani în urmă, dar din păcate prea puţini au acceptat provocarea lansată de Hadley. Unul dintre puţinii care au acceptat provocare este născut la trei ani ducă ce Hadley scrisese rândurile de mai sus. Gaston Naessens. Qui bono Era post-antibiotică de Tim O’Shea Prima parte
Haideţi să ne punem de la bun început câteva întrebări: Cum s-au comportat anibioticele în această „cursă” pe care o desfăşoară de circa 50 de ani? Care este motivul pentru care ne îmbolnăvim? Unde se duce toată grămada asta uriaşă de bani? De ce oare nu mai facem nici un progres remarcabil pe plan medical? (sa ne gândim doar la cancer sau AIDS). Ce ar trebui să se întâmple în viitor? Întrebări la care foarte cu greu se poate da un răspuns categoric. Întrebări care au implicat în trecut personalităţi cunoscute: Pasteur, Bechamp, Koch, Bernard, Carnegie, Rockefeller, Fleming, etc. Să dăm însă timpul înapoi. Până în 1350 A.D. Ne aflăm în Europa. În mai puţin de 2 ani ciuma buboniocă a luat cu e jumătate din populaţia de la acea vreme a continentului european. Aproximativ 25 de milioane. Unele oraşe şi-au pierdut până la 90% din cetăţeni. Cadavrele erau cărate cu căruţele, aruncate grămadă unele peste altele, şi erau arse în gropi comune. O maladie groaznică, cu răni sângerânde pe tot corpul, cu organe interne care practic se lichefiau. Din momentul declanşării pănă la cel am morţii, doar o săptămână. Plaga a fost atribuită spiritelor rele sau mâniei divine, etc. În tot acest timp şi nu mai puţin de atunci până în zilele noastre, mulţi s-au întrebat: De ce oare nu se îmbolnăveau absolut toţi oamenii? De ce unii au supravieţuit fără a se îmbolnăvi, unei maladii atât de cumplite? Unde era diferenţa dintre cei care se infectau şi cei care nu erau atinşi de boală? Astăzi credem că ştim răspunsul. Dăm acuma repede timpul înainte şi ajungem în Franţa anilor 1870. Trei cercetători se aflau în fruntea celor care efectuau experimente în domeniul chimiei, cu scopul de a descoperi cauza maladiilor umane. Domeniile specifice în care se desfăşurau aceste cercetări erau fermenţi, ciupercile parazite, precum şi noudescoperitele fiinţe microscopice denumite bacterii. Toţi trei erau implicaţi în cercetări similare, iar între ei se crease cu timpul un fel de „competiţie” a descoperirilor, în spatele căreia existau (din păcate ca mai totdeauna) şi înterese politice şi financiare. Cei trei, care se angajaseră în cursă complect independent unul de altul, erau Louis Pasteur, Antoine Bechamp şi Robert Koch. Cel care aparent a câştigat „cursa cu premii” a fost Pasteur. Astăzi studenţii de la medicină nu mai ştiu nimic altceva decât că Pasteur a descoperit Teoria germenilor. Ce nu se mai ştie şi ce nici nu mai scrie astăzi în manualele dapă care se predă în Şcolile de medicină Dogma alopată, este că această afirmaţie despre Pasteur este nu numai inexactă, dar însăşi aşa-zisa Teorie a germenilor nu a fost nici până în ziua de astăzi confirmată, nici măcar parţial. Pasteur însuşi a recunoscut, pe patul de suferinţă, înaintea morţii, că rivalii săi au avut dreptate, şi că nu germenii erau factorul declanşator al bolii, ci mediul în care aceştia se aflau: „Claude Bernard a avut dreptate; terenul este totul, gemenii nu sunt nimic” ("Bernard acail raison; le terrain
196
c'est tout, le germe c'est rien."). Este de remarcat aici că nici măcar pe patul de moarte Pasteur nu pomeneşte nimic despre Bechamp (care era adeptul şi promotorul celeiaşi teorii ca şi Bernard), într-atât de mult îl ura pe acesta. Teoria germenilor Teoria germenilor susţine că fiercare boală este „individuală, separată, şi provocată de un anumit factor extern, un microorganism care atacă corpul din exterior”. Şi deci era de datoria ştiinţei să descopere mijloace prin care acest „agresor extern” era înfrânt, cu ajutorul unei armate puternice (medicamente şi vaccinuri) puse la disoziţia bolnavului de către aliaţii acestuia (medicii şi industria farmaceutică). Idee in sine este foarte frumoasă, clară, militarist-imperialistă, specifică sfârşitului de secol XIX. Doar că natura nu lucrează niciodată în alb-negru, iar lucrurile sunt în realitate mult mai complexe şi mai diferenţiate. Altfel cum se poate explica faptul că nu toată populaţia europeană a murit de ciumă bubonică, că nu totţi oamenii se îmbolnăvesc („sunt invadaţi de agresorul extern”) de gripă, că unii medici şi unele persoane din perosonalul sanitar rămân indiferenţi din punct de vedere al sănătăşţii chiar şi atunci când se implică activ în regiuni lovite de „pandemii”. Apropos, cea mai „simpatică pandemie” tocmai o trüim în zilele astea, gripa porcină din Mexico. Pandemie, pandemie, da s-au îmbolnavit d-abea câţiva (câteva sute de cazuri la numărul actual al populaţiei globului este o cantitate neglijabilă), cât despre rata mortalităţii, ea este practic egală cu .... zero. A existat chiar un studiu în care unui grup de persoane i s-a injectat în membranele mucoase virusul influenţei, drept care numai 12% din aceste persoane s-au îmbolnăvit de gripă! (Studiul respectiv mai este încă ţinut închis în Safe, căci rezultatele lui nu convin multora: QUI BONO?) Teoria germenilor este plină de găuri ca o bucată de caşcaval Schweitzer, iar acest lucru era pe deplin cunoscut de către Pasteur. Cu toate acestea el nu pierdea nici un prilej pentru a-şi face cât mai cunoscute cercetările şi pentru a sublinia că el este „primul” în domeniu. Înainte însă de a muri, Pasteur a lăsat familiei sale instrucţiuni precise, de a nu permite nimănui sü consulte, şi deci de a nu da publicităţii după moartea sa cele 10.000 de pagini cu notele de laborator scrise de el de-a lungul anilor. Abea în 1975, după moartea nepotului său, aceste note au fost în sfârşit făcute publice. Un istoric de la Universitatea Princeton, Profesorul Geison, a scris un studiu asupra notelor de laborator ale lui Pasteur, studiu care a fost pus la dispoziţia "The American Association for the Advancement of Science” din Boston în 1993. Doctorul Geison concluziona astfel: „Pasteur a publicate foarte multe date frauduloase şi se face vinovat de un mare număr de „înşelăciuni ştiinţifice”, violând regulile medicinei, ştiinţei şi eticii profesionale.” La fel ca şi Koch, Pasteur era foarte motivat finaciar. În cursa pentru vaccinul contra antrax, de exemplu, Pasteur nu a făcut nici un studiu pe animale, trecând direct la vaccinarea oamenilor; de asemenea, la ora actuală se ştie că Pasteur a furat formula vaccinului de la un coleg de braslă, pe nume Toussain. Incapabil să dovedească furtul, Toussain, a făcut un şoc nervos, şi a murit câteva luni mai târziu. În 1932 a fost publicată o carte, care încă mai este uneori tipărită şi astăzi. Titlul ei este „Bechamp sau Pasteur?” şi este scrisă de E. Douglas Hume. Acesta relatează în amănunt despte Antoine Bechamp, contemporan cu Pasteur, care era la vremea respectivă cel mai apreciat şi respectat cercetător şi pedagog din Franţa, fiind în acelaşi timp şi şeful Universităţii din Lille. Bechamp era prea preocupat de cercetările sale pentru a-şi pierde timpul cu convenienţe şi onoruri politice. Şi într-adevăr nu şi-a pierdut timpul, făcând cercetări intense până aproape de moartea sa, la vârsta de 93 de ani. Bechamp este cel care a fost primul susţinător al teoriei conform căreia nu microbii sau bacteriile provoacă boala, ci condiţiile favorabile lor într-un moment dat, în care aceste bacterii trăiesc. Bolile apar atunci când în organism există un dezechilibru care duce la slăbirea sistemului imun. Astăzi ni se pare o idee foarte logică şi simplă, dar la vremea aceea din acest punct diferit de vedere s-a născut o dispută celebră. Şi, spre ghinionul nostru, al celor de azi, disputa a fost câştigată de industria farmaceutică, pentru care Teoria germenilor era o mină de aur. În cele din urmă totuşi, cu toţii, chiar până şi Pasteur, au trebuit să recunoască realitatea că bacteriile şi viruşii nu provoacă singuri o boală. Dar să ne mai aruncăm o dată o scurtă privire asupra respectabilului Domn Pasteur, şi punctual să mai spunem că: - Pasteur nu a avut nici un fel de studii de medicină sau psihologie; el era doar chimist. - Pasteur mai degrabă a creat o boală pe nume „hidrofobie” decât să fi găsit leacul pentru ea.
197
- Pasteur a iniţiat oribila practică a vivisecţiei cu experienţe dezgustătoare pe animale; sute de mii de animale au fost inutil omorâte în experimente atroce doar în numele „ştiinţei”, nu numai la Institutul Pasteur dar practic în tot „Imperiul medical” care experimenta cele mai elucubrante teorii în laboratoarele sale din întreaga lume, până în zilele noastre, din păcate. - Pasteur a fost mai degrabă direct răspunzător de moartea a sute de persoane cărora li s-au administrat vaccinuri neverificate şi indirect răspunzător de moartea a mii de persoane cărora li s-au aplicat procedurile „pasteuriene”, decât să fi fost el însuşi un „salvator al omenirii”. - Pasteur poate fi văzut astăzi mai degrabă ca un bun negustor, decât ca un savant, dacă este să ne gândim numai la nenumăratele rapoarte şi date falsificate, care nu aveau la urma urmei decât scopul de a vinde cu un bun profit propriile medicamente şi vaccinuri. - Terapia pasteuriană administrată pentru o boală pe care de fapt nu o avea, l-a ucis pe Alexandru, regele Greciei. - Pasteur nu a studiat şi cercetat cazuri concrete, persoane bolnave, ci a introdus şi practicat ideea inducerii bolii prin administrarea de material morbid (infectat) subiecţilor sănătoşi. La vremea respectivă a existat o opoziţie activă şi susţinută de remarcabile personalităţi la adresa Teoriei germenilor a lui Pasteur. Astfel, într-o conferinţă ţinută la Londra la data de 25 Mai 1911, M.L. Leverson, MD susţinea următoarele : “Întreaga maşinărie a Teoriei germenilor ca sursă de îmbolnăvire este o prezumţie care nu numai că nu a fost dovedită, dar care nici nu poate fi dovedită, iar cele ce se pot dovedi sunt numai fapte care infirmă această teorie”. Descoperitorul teoriei celulare, Rudolf Virchow, comenta succint: „Germenii mai degrabă caut habitatul lor natural pentru a se înmulti - ţesutul bolnav –decât să cauzeze îmbolnăvirea ţesutului!” Virchow nu contesta prezenţa germenilor în ţesutul bolnav, ci afirma doar că ei apăreau acolo ca urmare a îmbolnăvirii ţesutului, anterioară apariţiei germenilor. Un ţesut bolnav este o ţintă pentru germeni, pentru microorganisme care se pot dezvolta doar pe acest fond. Aici ar trebui să ne oprim puţin şi să medităm asupra acestei chestiuni fundamentale, care va fi în continuare dezvoltată în rândurile de mai jos. Stau lucrurile oare aşa? Să ne gândim, în fond, când mergem la doctor? Când ne deranjează ceva. Când avem simptome, îndeobşte dureri. Deci când există un „ţesut bolnav”. DEJA! Şi ce va constata doctorul prin analizele dogmatizate care se practică la ora actuală? Prezenţa unor microorganisme, fie că sunt ele microbi, bacterii, virusuri, fungii sau mai ştiu eu ce. Este şi normal să fie aşa . Bacteriile au în medie un ciclu de înmulţire extrem de rapid atunci când condiţiile şi mediul nutrutiv le sunt favorabile. La fiecare 20 de minute, în medie, apare o nouă generaţie de bacterii! Să ne reamintim că în permanenţă în corpul uman sunt sute de milioane de bacterii. Doar în cavitatea bucală avem în permanenţă circa 300 de tipuri diferite de bacterii. Dar fără bacterii nu am putea trăi (flora bacteriană din intestine este absolut decesară vieţii). Desigur însă că ele sunt ţinute sub control de către organism şi de către sistemul imun. Doar că atunci când în organism apar dereglări, indiferent de ce natură, anumit ţesuturi se îmbolnăvesc, şi devin astfel terenul fertil pentru dezvoltarea razantă şi necontrolată a microorganismelor. Prin analizele de laborator alopate nu se face nimic altceva decât să se constate cel mai firesc şi logic fenomen: microorganismele au găsit un teren favorabil pe care se înmulţesc necontrolat. Dar ele NU SUNT CAUZA PRIMORDIALĂ A BOLII!!! Iar atunci când înghiţim antibiotice, la înţeleptul sfat al alopatului, nu facem nimic altceva decât, eventual, să omorâm nişte germeni care profitau de un ţesut bolnav şi nicidecum să ne rezolvăm principala problemă, descoperirea şi eliminarea cauzei primare care a dus la apariţia acestui ţesut bolnav. Deci pe de o parte ne intoxicăm cu chimical (antibiotice) iar pe de altă parte cauza bolii rămâne mai departe în noi nedescoperită şi neeliminată. Şi iată, acum se poate întrevedea maleficul şi diabolicul care stă la baza industriei farmaceutice şi alopaţiei, a dogmei universitare medicale! Prin această Teorie a germenilor cât şi prin terapiile create conform ei, nu se urmăreşte vindecarea pacientului!!! Se urmăreşte doar eliminarea temporară a unor simptome, fără a se elimina sursa primară a afecţiunii. Astfel încât, peste 1-2 luni să ne facem din nou apariţia la uşa cabinetului medical sau a farmaciei. Devenim clienţi-plătitori pe viaţă! Căci un pacient care este „făcut” sănătos este un pacient şi un client pierdut! Acuma haideţi să ne reântoarcem. La Bechamp. Care a susţinut înaintea multor altora exact aceeaşi concepţie. Într-o zi, în laboratorul său a fost adusă o persoană care suferise o amputare violentă în zona
198
cotului. Ca urmare a acestui accident, cangrena îşi făcuse deja apariţia, la mai puţin de 8 ore de la momentul amputării. Bechamp a luat imediat probe de ţesut cangrenat pe care le-a analizat la microscop. Şi? Nici urmă de micororganiseme, de bacterii! Abea după alte câteva ore şi-au făcut apariţia şi „ticăloasele bacterii”. Nu pentru a provoca o cangrenă, ci tocmai pentru că aceasta era deja existentă. Profesorul Estor, asociatul lui Bechamp remarca: „Bacteria nu poate fi cauza cangrenei, ci este doar un efect al acesteia!” Postulaţi, vă rugăm Robert Koch a fost concurentul şi contracandidatul lui Pasteur în cursa de descoperire a cauzei antraxului, precum şi a găsirii unui remediu contra acestuia. La vremea respectivă antraxul făcea ravagii în rîndul vitelor din Europa. Koch a recoltat sânge de la o vacă bolnavă, a izolat bacteria din acesta după care a injectat un şoarece cu bacteria respectivă, provocând astfel moartea acestuia. Koch a recoltat sânge de la şoarece şi l-a comparat cu sângele recoltat de la vaca bolnavă. Astfel Koch a dezvoltat o procedură care a dus la definirea celebrelor Postulate ale lui Koch, considerate în medicina şcolastică a fi fundamentul Teoriei germenilor susţin următoarele: 1. 2. 3. la trecerea microorganismului într-un corp sănătos, acesta trebuie la rândul său să fie infectat şi să dezvolte aceeaşi boală 4. în 1946, aproape 88% din infecţiile cu Staphylococcus puteau fi vindecate cu ajutorul penicilinei în 1950, doar 61% în 1982, doar puţin peste 10% în zilele noastre mai puţin de 5% dintre infecţii pot fi vindecate cu ajutorul penicilinel.
204
Pentru aşa o „epocală” descoperire, vă mulţumim frumos! Făcătorii de boli În 1960 apare pe piaţă un nou antibiotic, Metacilin. Chestia asta funcţionează o vreme, dar nu prea mult. În 1962, 40% din infecţiile provocate de Staphylococcus erau deja rezistente la Metacilin, conform « New England Journal of Medicine”, din 28 Aprilie 1994. În fine, în 1993 singurul antibiotic sigur contra Staphylococcus rămăsese Vancomycin. Oricum astăzi acest lucru nu mai este valabil. Există în prezent mai multe tulpini de Staphylococcus care sunt rezistente şi la Vancomycin. Ce ne-a mai rămas ? NIMIC. Antibioticele sunt înfrânte, iar Mama natură a triumfat din nou! Există o grupă de Staphylococcus (Grupa A) care este rezistentă la absolut toate antibioticele cunoscute. Această grupă este deosebit de agresivă, atacând carnea, muşchii şi organele. Uneori apar în presă relatări despre o boală cu urmări groaznice o aşa-zisă „Mâncătoare de carne”, infecţie provocată de Staphylococcus extrem de rezistent din grupa sus-numită. Pancienţii mor în chinuri groaznice. Acuma este drept că ziarele au tendinţa generală de a prezenta lucrurile cât mai teribil cu putinţă, pentru a se vinde cât mai bine cu putinţă. Totuşi, despre povestea din filmul „Outbreak” cu Dustin Hoffmann mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă de marcă sunt de părere că în fapt, nu va mai dura mult până o astfel de epidemie tip „Ebola” va apare în realitate. Singura întrebare rămasă fără răspuns este doar CÎND? În zilele noastre 30% din bacilii de pneumonie sunt rezistenţi la Penicilină, medicamentul care cândva avea eficacitate de 100% contra tuberculozei. În zilele noastre 30% din cazurile de gonoree sunt rezistente atât la Penicilină cât şi la Tetraciclină, medicamente care în trecut aveau eficacitate de 100%. Între timp aceste medicamente nici nu mai sunt prescrise contra gonoreei. Fred Tenocer, medic de la Centers for Disease Control din Atlanta spunea: “ În prezent avem câteva tulpini de Streptococcus care sunt rezistente la absolut toate antibioticele axistente.” Supermicrobul Cât de serioasă este problema bacteriilor rezistente? Cred că cifra pe care ne-o dau statisticile este serioasă îndeajuns. 70.000 de americani mor anual în spitalele americane ca urmare a infecţiilor bacteriene care nu pot fi vindecate cu antibiotice. Conform sursei citate mai înainte (New England Journal of Medicine, Aprilie 94) din 40 de milioane de pacienţi spitalizaţi anual, 2 milioane se aleg cu infecţii după ce părăsesc spitalul. Adică unul din 20 de cazuri! Nu este un pic cam prea mult, domnilor? Iar la mai mult de 60% din aceste 2 milioane în infecţii sunt implicate bacterii rezistente la antibiotice. În unele documente americane se vorbeşte chiar de un procent de 70% pentru probabulitatea de a căpăta o infecţie nosocomială. Nosocomial înseamnă o boală căpătată în spital! Tuberculoza Haideţi să ne concentrăm un pic atenţia şi asupra tuberculozei. La începutul secolului XX aceasta era principala cauză a deceselor în USA. Ulterior au fost create medicamente contra acestei afecţiuni, iar tuberciuloza a fost ţinută sub control mai multe decenii la rând. Între timp însă a apărut tuberculoza rezistentă la medicamente. Atunci când sistemul imun este subpresat ca urmare a nutriţiei deficitare, abuzului medicamentos, unui stil de viaţă greşit, etc. mutaţiile din tulpinile TB sunt încurajate. Devin rezistente la medicamentaţia standard. Două dintre principalele medicamente contra tuberculozei sunt Isoniazid şi Rifampin. Într-un studiu efectuat în New York City în 1991, 42% dintre pacienţii TB erau rezistenţi la unul dintre aceste două medicamente, iar 60% dintre pacienţii care au recidivat în tuberciloză erau rezistenţi la ambele medicamente. Multe tulpini TB sunt rezistente deja la toate cele 5 medicamente consacrate în terapia tuberculozei. În mod normal, astfel de cazuri au urmări fatale. WHO (Organizaţia mondială a sănătăţii) preconizează că în următoarea decadă, mortalitatea datorată tuberculozei la nivel mondial va creşte de la 3 milioane la 30 de milioane! (Slavkin, p 111) Dar WHO ne-a mai pricopsit de curînd şi cu o pandemie (gripa porcină, despre care nu se mai aude nimic.
205
Tb este o microbacterie. Microbacteriile pot supravieţui în ţesuturi ani de zile, în aşteptarea unui oportunităţi cum ar fi o slăbire a sistemului imun (să ne mai mirăm oare că mulţi pacienţi cu cancer care urmează chemoterapii, deci tratamente imunosupresoare, mor din cauza afecţiunilor infecţioase pulmonare?). Pe de altă parte trebuie să spunem şi acest lucru. Datorită campaniilor şi direcţiilor grşite în educaţie şi presă din ultimii 40-50 de ani, extrem de multe persoane cred orbeşte în atibiotice. Iar dacă un medic care are ceva mai multă conştiinţă decât se întâmplă de obicei, nu prescrie unui pacient antibiotice, acesta se duce la alt medic care-i prescrie aşa ceva. Din păcate, din ignoranţă şi educaţie manipulată de marketingul industriei farmaceutice, foarte mulţi medici care ar vrea să facă ceva bun, nu mai pot face asta în ziua de azi. Iar aici nu medicii sunt în totalitate de vină, ci o foarte mare parte din responsabilitate o purtăm noi, simplii pacienţi ignoranţi. Doar că, deşi ignoranţa poate fi mortală, pe actul de deces nu se poate scrie „Mort din ignoranţă”! Totuşi multe studii arată că există muilţi doctori care contribuie mai departe cu bună ştiinţă la ignoranţa pacientului. Cum vi se pare ideea de a prescrie un antibioti unui pacient care a contractat o simplă răceală, şi deci în care nu există o infecţie bacteriană? Ceea ce se va obţine va fi o atenuare! Adică o atenuare a numărului de bacterii posibil patogene, la circa 50%, în timp ce cealaltă jumătate a bacteriilor va supravieţui antrenându-şi sistemele proprii în dobândirea rezistenţei faţă de antibiotice. Acest fenomen este încurajat de încă două aspecte la care se face referire mai punţi, şi anume: mulţi pacienţi întrerup administrarea de antibiotice de îndată ce se simt un pic mai bine. Ei cred că sunt sănătoşi, dar in fapt ei dau răgazul necesar bacteriilor de a-şi câştiga rezistenţa contra medicamentaţiei. Iar data viitoare, antibioticul respectiv nu va mai avea eficacitate contra tipului respectiv de bacteri, căci acestea s-au autoimunizat deja contra acestei medicamentaţii. Iar al doilea aspect care trebuie să-l menţionăm este un termen interesant: profilactic! A, nu, nu este intenţia noastră de a vorbi despre controlul natalităţii. Ne referim la altceva. Dacă ai o gripă, înseamnă că în acţiune este un virus (spune medicina dogmatică). Bun, dar atunci de ce ţi se prescrie un antibiotic care este contra bacteriilor? Cuvântul magic este PROFILACTIC. Vă dăm o doză de antibiotic cu scop profilactic, pentru a evita o eventuală suplimentară complicaţie datorată unei eventuale infecţii bacteriene (complicaţie). Ori antibioticele în general nu au spirit de discernământ. Ele ucid toate bacteriile din organismul nostru, nu numai pe cele rele, dar şi pe cele bune. Astfel, în fond, se produce o slăbire a organismului (efect secundar) tocmai în momentul în care organismul este atacat de un cu totul alt soi de duşman, de un virus. Are logică acest mod de gândire? Poate pentru domnii de la concernele farmaceutice. Pentru mine unul, nu? Dar pentru Dumneavoastră? Lăsaţi copii în pace Infecţia aparatului auditiv. Otită medie este denumirea oficială. Orice mămică grijulie, la primele simptome va apela la un medic, nu-i aşa? Şi ce va prescrie acesta? Antibiotice! Dar, aşa cum constată şi NEJM din 28 Ianuarie 1999, 41% dintre cazurile de otită sunt provocate de un virus! Iar medicii prescriu antibiotice, de foarte multe ori şi pentru că mămicile grijulii solicită asta. Acuma, dacă cineva care are cancer în fază finală şi vă roagă să-l omorâţi cu o injecţie, ca să-l scăpaţi de dureri, o veţi face? Dacă aveţi ştiinţă de faptul că otita aproape în jumătate dintre cazuri este provocată viral, pentru ce să prescrieţi antibiotice? Pe deasupra, este cunoscut faptul că de foarte multe ori nici nu este vorba de otitis media, ci de alergii, traume minore sau alte afecţiuni uşoare care foarte des sunt diagnosticate ca fiind otita. Încă din 1991 se ştie cp Amoxicillin, care des era prescris pentru otită, are o foarte „interesantă” calitate în legătură de exemplu cu otita: copii care sunt trataţi cu acest antibiotic au de 2 până la 6 ori mai mari şanse să recidiveze, decât copii care nu au fost trataţi cu acest antibiotic. (JAMA, 18 Dec 1991) Oare grijuliile mămici ale acestor copii chiar aşa ceva îşi doresc? Întreaga poveste este de fapt scăpată de sub control iar perdanţii sunt... copii. Copilăria este şansa unică pe care o avem pentru a ne pregăti şi întări propriile forţe de autoapărare. De fiecare dată când un copil ia antibiotice se petrec trei lucruri: - starea generală de moment se îmbunătăţeşte - sistemul lui imun devine mai slab, ceea ce inseamnă că infecţiile pot mai uşor deveni recurente
206
- antibioticul respectiv nu va mai funcţiona data viitoare, deoarece bacteriile care i-au supravieţuit devin rezistente. În aproape 100% din cazuri, copilul se va “recupera” singur, fără medicamente, la fel cum au făcut-o toţii copii de pe acest pământ şi până în 1940! Astăzi se ştie destul de bine că toate aşa-zisele boli ale copilăriei au un rol foarte important, sunt necesare de fapt pentru antrenarea şi fortificarea sistemului imun. Supraadministrarea de medicamente, supraprevenţia sau supraprotecţia nu fac decât rău. Copii respectiv vor fi mult mai slabi şi mult mai des bolnavi, mai sensibili la alergii, astmă, obezitate, etc. Sistemul imun al copiilor este în mod total inutil slăbit prin administrarea de antibiotice neadecvate, deseori datorită prea grijuliilor mămici, prea „harnicilor” medici sau prea lacomelor concerne farmaceutice. Acuma altceva. Cunoaştem cu toţii deja cât de periculoasă poate şi meningita spinală. Dar să privim un pic incidenţa naturală a meningitei la populaţia nevaccinată şi nedopată cu medicamente. Procentul de probabilitate este minuscul în comparaţie cu marele procent de incidenţă al copiilor a căror sistem imun nu a fost slăbit prin folosirea neadecvată a antibioticelor. Ce este rău în ideea deseori vehiculată că o cură preventivă de antibiotice de câteva ori pe an (chiar şi dacă nu suntem bolnavi) ne poate fi de folos? Păi cum ce? Bacteriile probiotice. Bacteriile BUNE. Sunt doar în colon circa 300 de tipuri de bacterii bune care sunt necesare bunei desfăşurări a multor funcţii vitale cum ar fi digestia, absorbţia de vitamine şi nutrienţi precum şi ţinerea „în şah” unui mare număr de bacterii potenţial patogene. Ori antibioticele omoară bacteriile. Fără discernământ şi fără a putea face deosebire între cele bune şi cele rele. Poate dura săptămâni şi luni de zile până organismul îşi va recăpăta echilibrul normal bacterian. Sau mai simplu, ceea ce cunoaştem sub numele de flora intestinală. Pe de altă parte este practic imposibil a fi distruse toate bacteriile, pentru că mare parte dintre ele au devenit între timp rezistente. Culmea este că mai recent cercetătorii au descoperit bacterii rezistente chiar şi în corpul populaţiilor din triburile africane care nu au luat în viaţa lor vreun antibiotic. Deci bacteriile „întărite” de antibioticele noastre inteligente au ajuns şi la ei. Iar lor, datorită lipsei de antrenament şi experienţă a propriului sistem imun în astfel de situaţii, aceste bacterii rezistente le pot produce daune cu mult mai mari decât celor din lumea aşa-zis civilizată. Chestia asta s-a mai întâmplat o dată în trecut când indienii sud-americani au fost decimaţi de bolile contagioase aduse de civilizaţii conquistadori spanioli. În aceşti 50 de ani de când se folosesc antibioticele practic fiecare dintre noi a dezvoltat un anumit grad de imunitate la antibiotice, direct sau indirect. Tulpinile bacteriene mutante sunt acuma deja flora noastră normală. Deci cu cât luam acuma mai multe antibiotice cu spectru larg, cu atât mai rapid distrugem doar vechile tulpini ne-rezistente. Şi cu ce rămânem? Cu mutanţii! Organizaţiile mondiale sunt deja de acord cu faptul că rezistenţa la antibiotice a bacteriilor va modifica aspectul bolilor în secolul XXI. Infecţii fără posibilităţi terapeutice! Cam la aşa ceva ne putem aştepta după ce jumătate de secol am fost îndoctrinaţi să credem că antibioticele sunt medicamentul minune. Minunea este poate doar faptul că încă nu ne confruntăm cu astfel de infecţii noi şi fără posibilităţi terapeutice, infecţii declanşate de bacterii super-rezistente. Bun deci, nu mai prescriem şi nu ne mai tratam cu antibiotice. Deci în câteva decenii vom aduce situaţia la normal. FALS !!! Nimic mai fals. Căci antibioticele ne sunt fără ştiinţa noastră administrate prin alimentaţie. Antibioticele sunt sistematic administrate animalelor din supra-fermele de creştere a animalelşor pentru carne. Găini, curcani, etc. 80% dintre antibioticele destinate animalelor promovează creşterea masei corporale şi nicidecum sănătatea animalului. (Levy, p140) Antibioticele sunt de asemenea folosite în culturile de pomi fructiferi sau de alte plante de cultură şi chiar în crescătoriile de peşti , şi anume în bazinele unde se află icrele fecundate din care vor apare viitoarele generaţii de peşti. Şi atenţie, prepararea mâncărilor nu distruge antibioticele. Atunci când mîncăm chiar şi gătite astfel de produse, antibioticele se află de cele mai multe ori într-o stare foarte bună, sunt active şi pot influenţa cu aceleaşi rezultate flora intestinală ca şi antibioticele prescrise de medic. În zilele noastre mulţi oameni sunt imuni la antibiotice cu toate că nu au luat în viaţa lor antibiotice. În conformitate cu Journal of the South American Veterinary Association, 1996, un nou tip de antibiotic pe nume Salinomycin a fost administrat unei turme de vaci. 10% dintre animale au decedat ca urmare a căderii funcţiilor inimii! Chiar şi FDA (organizaţia guvernamentală americană care reglează statutul alimentelor şi medicamentelor) ştia încă din 1976 că administrarea de antibiotice animalelor şi prezenţa antibioticelor în alimente sunt pericole majore la adresa sănătăţii populaţiei din USA (Studiu efectuat de Donald Kennedy care solicita îndepărtarea antibioticelor din industria alimentară - New Eng J Med, 9 Sep 1976). Totuşi lobby-iştii din
207
industria farmaceutică şi-au impus punctul de vedere, şi chiar şi astăzi mari cantităţi de antibiotice pot fi găsite în alimentele noastre. Industria antibioticelor aduce un profit de 23 de miliarde de dolari anual doar în USA. Scopul ei nu este de a proteja sănătatea, şi de a creşte profitul financiar. O să spuneţi poate că industria farmaceutică se va orienta probabil în curând spre alte tipuri de medicamente. Corect! Se şi orientează deja. Dar nu spre alte tipuri ci spre noi antibiotice, şi mai puternice. Deci versiuni noi, ceva mai perfecţionate, ale antibioticelor deja folosite până acum. De ce? Pentru că creerea de noi medicamente ar fi prea costisitoare, ceea ce ar duce la o diminuare a profitului direct. Şi pentru că tot veni vorba despre profit, iată sumele plătite de spitalele americane pentru antibiotice: 1962 – 94.000.000 dolari; 1971 – 218.000.000 dolari; 1991 – 3.000.000.000 şi 1997 – 8.000.000.000 dolari. Partea a treia A cui este vina?
În 1981 Mark Lappe a publicat o carte sub titlul „Germs that won’t die“ (Germenii nemuritori) din care am să vă rog să citiţi cu atenţie următorul pasaj: „Din nefericire, am încercat să păcălim natura cu ajutorul chimicalelor, pe care le-am făcut tot mai perfecte, dar într-un mod care a dus la schimbarea aproape complectă a configuraţiei microbiene în ţările dezvoltate. Avem acum organisme noi care proliferează şi care nu au existat niciodată înainte în natură. Nu am făcut în fond nimic altceva decât să selelctăm aceste organisme. În trecut aceste organisme produceau circa 10% din boli, acuma ele produc (cauzează) 20-30%. Am schimbat faţa pământului prin folosirea antibioticelor!” Se pot găsi scuze sau motivaţii de tot felul, dar un lucru rămâne cert: Omenirea a luat acest „cadou”antibioticele – şi a făcut cum a tăiat-o capul că-i mai bine: supradozaj, abuz, administrare inutilă, etc. Şi toate astea doar pentru.... profit. Pentru BANI. Iar acum nu mai putem ieşi din fundătura asta. Petrecerea se apropie de sfârşit A existat o vreme la început când antibioticele au salvat vieţi omeneşi , oameni pentru care ele au fost o binecuvântare. Dar aceste vremuri s-au sfârşit. Anii 90 ai secolului trecut au adus cu ei o recrudescenţă a infecţiilor, fapt care se poate pune clar pe seama a 50 de ani de folosire a antibioticelor. Dacă problema antibioticelor ar fi fost de la început pusă în mâna oamenilor de ştiinţă oneşti, în loc să fie dată pe mâna medicilor şi concernelor farmaceutice, poate că nu se ajungea aici. În orice caz, sigur nu se ajungea atât de repede. Mă refer la acei oameni de ştiinţă onesşti care ştiu ce ştia şi Fleming în anii 30, care ştiu ce spunea Bechamp sau chiar Pasteur însuşi pe patul de moarte: că microorganismele nu crează boli iar medicamentele chimice nu vindecă boli. Dacă administrarea antibioticelor ar fi fost controlată responsbil şi anume doar împotriva infecţiilor active şi care pot pune viaţa în pericol, deci doar în cazuri de forţă majoră, atunci lucrurile ar fi stat astăzi cu totul altfel. Desigur însă că concernele farmaceutice n-ar mai fi făcut uriaşele profituri pe care le-au raportat toţi aceşti ani. Astfel că s-a ajuns a se prescrie antibiotice şi în cazurile de simple răceli! BANUL . QUI BONO! Unii s-au îmbogăţit, iar acum va urma să plătim cu toţii nota de plata pe care ne-o dă natura. Nu este nimic rău în a avea din când în când câte o răceală, nu este nimic rău în bolile copilăriei. Astfel organismul are şansa de a-şi exersa puterea de apărare, armele care-i stau în mod natural la dispoziţie: febra, inflamaţia, răcea, tusea sau transpiraţia. Aceste simptome nu sunt boala, aceste simptome sunt doar semne îmbucurătoare că propriul nostru organism este capabil să rezolve singur problemele şi să-şi recapete starea de normalitate, sănătatea. Atacarea din exterior a simptomelor este ca şi cum ai lupta împotriva propriului
208
tău corp şi i-ai face mult mai dificilă acţiunea de restabilire a echilibrului firesc. Un corp care este lăsat să se vindece singur devine mult mai rezistent în viitor. Ceea ce numim îndeobşte boală este de fapt reacţia naturală şi firească a organismului de a se curăţa singur de otrăvuri şi toxine. Să luăm de exemplu febra. Ea este în aproape toate cazurile ceva bun. Creerul comandă ridicarea temperaturii corpului pentru că există un motiv anume – se crează astfel un mediu neprielnic pentru un factor iritant care a provocat o inflamaţie. Medicamentele pot însă interfera cu această primă linie de apărare a corpului, şi o pot bloca. Nu este oare culmea aroganţei să crezi că tu, din afară, poţi ştii mai bine decât propiul corp al pacientului când este cazul să se crească teperatura şi când să se scadă? Iar riscul ca după o stare febrilă un pacient să capete meningită este de 1 la 5 milioane. Domilor, încă o dat 1 LA 5 MILIOANE! Dacă există într-adevăr cazuri (foarte rare) în care un pacient rămâne în stare febrilă ridicată mai multe zile la rând, atunci da, este cazul să intervenim cu antibiotice. Este un caz de forţă majoră, este vorba de salvarea unei vieţi. Dar cât de des se poate întâmpla aşa ceva. Rareori, la doar puţine persoane, iar la acestea poate doar o dată în viaţă. Hallooo, păi cu aşa ceva nu se pot face profituri grase, nu se pot câştiga miliarde! Ei bine, dacă ne îndopăm cu antibiotice pentru fiecare fleac de răceala, atunci ce o să ne mai ajute într-o situaţie întradevăr gravă, serioasă? Nimic. Şi nu se va întâmpla decât ceea ce îşi doresc concernele farmaceutice! Vom fi mereu bolnavi şi vom înghiţi mereu medicamente. Vom fi o specie care va răci de câteva ori pe an, care va suferi cronic de dureri de cap şi de afecţiuni digestive şi care la fiecare câţiva ani se va îmbolnăvi la modul foarte grav de o boală cronică. Care va duce la un profit „cronic” pentru industria farmaceutică. Iar finalul va fi aproape inevitabil : cancer, dacă nu cumva mai înainte de asta vom muri din cauza unui infarct. Sau răceala. Ce este răceala în primul rând? Este un proces reflex de curăţare a propriului sistem respirator. Este un lucru bun, nicidecum rău. Un factor iritant cum ar fi praful sau un chimical sau o inflamaţie poate declanşa acest proces. Răspunsul firesc, natural şi logic al organismului este de a forţa curăţarea căilor respiratorii prin expectorare. Tusea nu este problema, ci soluţia. Problema era factorul iritant. Dar medicamente nu ni se prescriu contra factorului iritant, ci contra soluţiei naturale propii corpului nostru. Contra nouă înşine. Deci mergem la doctor care ne prescrie un inhibator al tusei. Oprim astfel fenomenul natural de curăţare a căilor respiratorii, rămânem cu factorul iritant în organism şi ne mai alegem şi cu efectele secundare ale medicamentului respectiv, în general o afectare a aparatului digestiv şi implicit a florei intestinale. Şi astea toate, oameni buni, pe BANII DUMNEAVOASTRĂ. Nu este garaghios? Implicit, o parte de vină ne revine nouă, pacienţilor, o alta revine sistemului educaţional care a otrăvit minţile oamenilor cu Teoria germenilor, iar o altă parte de vină revine medicilor care ştiu toate aceste lucruri, dar nu le fac clare pacienţilor. Desigur că dacă pacientul nu ştie toate aceste lucruri iar medicul va refuza să-i prescrie antibiotice fără a-i da bietului om şi motivaţia clară a acestui refuz, bolnavul se va duce la alt medic care-i va prescrie tot ce vrea el, numai să-l poată taxa de bani. Trist dar adevărat. Dr. Tilden spunea undeva că „... fiecare aşa-zisă boală este de fapt o criză de toxemie (intoxicaţie); ceea ce înseamnă că o anumită cantitate de toxine s-a acumulat în sânge, depăşind punctul de toleranţă şi creând astfel o criză, pe care o numim fie răceală, gripă, penumonie, durere de cap sau febră tifoidă. Natura se îngrijeşte întotdeauna de eliminarea toxinelor din corp. Orice tratament extern care obstrucţionează procesul natural de eliminare a toxinelor este o agresiune asupra efortului natural al organismului de a se autocurăţa şi autovindeca.” Este o agresare a sistemului imun. Deci, ce este de fapt sistemul imun? Toată lumea vorbeşte despre el, dar puţini sunt în stare să spună cât de cât exact ce anume este el. Oricum sistemul imun este un lucru complicat. Deci haideţi să încercăm o explicaţie prescurtată, simplă. În general sistemul imun este compus din trei lucruri care circulă în permanenţă prin organism (cu ajutorul sângelui) şi care monitorizează celulele organismului. Aceste trei lucruri sunt: 1. celulele de sânge specializate, denumite limfocite sau celulele albe 2. proteine specializate denumite anticorpi
209
3. comunicare nervoasă Sistemul imun monitorizeaază astfel în mod constant celulele corpului, secundă cu secundă, 24 de ore pe zi. Într-un sistem imun sănătos orice element sau corp străin este imediat observat şi atacat. Atacul îndeobşte ia forma unei inflamaţii, umflături sau unei încălziri zonale. Dacă atacul se transformă într-o bătălie, aven de a face cu o infecţie. Acestea toate sunt răspunsurile naturale şi fireşti ale corpului fizic şi lucrul cel mai inţelept este să le lăsăm să se desfăşoare pe cât posibil în mod natural, de la sine. De asemenena aceste mecanisme proprii corpului nostru nu necesită susţinere medicamentoasă externă, chirurgie sau alte lucruri de genul acesta. Dacă apărarea naturală a organismului este lăsată să îşi facă treaba şi câştigă lupta, nu numai că pacientul se vindecă fără efecte secundare, dar, şi poate mult mai important, el va deveni mai puternic şi mai rezistent în viitor. Ce anume poate ajuta sistemului imun ? Doar două lucruri: protejarea lui şi antrenarea lui. Nu stimularea lui! Şi în nici un caz stimularea lui prin mijloace chimice sintetice, căci acestea au acţiune limitată în timp şi sunt practic întotdeauna însoţite de efecte secundare. Ceea ce trebuie să avem în vedere este eliminarea oricăror factori care ar putea să distrugă sistemul imun. Aceşti factori sunt: fumatul, alcoolul, medicamentele, mâncarea procesată, produsele din lapte, zahărul, radiaţiile de orice natură, toxinele şi stressul. În afară de aceşti factor nocivi pentru sistemul imun este de asemenea de folos detoxifierea colonului şi a sângelui. Simplu, nu? Terapia contra AIDS La Conferinţa Internaţională AIDS care a avut loc la Berlin în 1993 au fost prezentate concluziile unui studiu efectuat în Africa cu un grup de prostituate: „Fiecare prostituată a avut numeroase contacte cu bărbaţi care aveau AIDS. Dar nici una dintre prostituatele aflate în acest studiu nu a contractat AIDS. Studiul a arătat că aceste femei aveau un sistem imun excepţional de puternic. Aceasta este diferenţa dintre aceste prostituate şi alte prostituate care au contractat AIDS”. Atunci când am citit prima oară această scurtă relatare am crezut că mă aflu într-un film greşit. M-am frecat la ochi şi am mai citit de încă şapte ori. Ce este însă cert este că toate medicamentele subpresează sistemul imun; nu numai antibioticele, ci absolut TOATE medicamentele sintetizate chimic. Tocmai de aceea nu se va descoperi în acest fel niciodată leacul contra AIDS. Această boală este „o deficienţă dobândită a sistemului imun”. Ori după ce că sistemul imun este deficient, mai fenim şi noi să-i mai dăm un şut în fund cu medicamente. Vă reamintesc aici că AZT, cel mai des medicament folosit contra AIDS este un ... IMUNOSUPRESOR! Adică cum, la un sistem imun deja făcut varză, eu îi prescriu medicamente care ....INHIBĂ SISTEMUL IMUN? Poate pricepăeţi Dumneavoastră ceva, căci eu sunt prea prost pentru o astfel de „filozofie”. Poate tocmai de aceea toată cercetarea desfăşurată până acuma nu a dat nici un rezultat. Virusul HIV nu există nicăieri în lumea asta izolat în laborator şi nici nu poate fi selectiv distrus, fără a distruge întregul sistem. HIV nu cauzează AIDS ci mai degrabă este un simptom al AIDS. AZT nu a prelungit până acum nici măcar cu o singură zi viaţa vreunui bolnav de AIDS. Ba mai mult în prezent există nenumărate cazuri de persoane care au refuzat terapia cu AZT şi sunt încă în viaţă, ca să zicem aşa „sănătoşi , bine merci”. Ce se va întâmpla cu AIDS? Exact ceea ce s-a mai întâmplat de multe ori în istoria omenirii în cazul altor boli. Va circula o vreme printre noi, îi va ucide pe cei cu un sistem imun slăbit sau compromis, şi după aceea va dispare tot aşa cum a apărut. Diferenţa este doar că în timpurile moderne, nişte băieţi şmecheri, folosind dezinformarea cu ajutorul mass-media şi frica firească a omului în faţa morţii, îşi umplu buzunarele cu miliarde de dolari. O afacere profitabilă. Foarte profitabilă. Şi politică în acelaşi timp. Negrii şi homosexualii, ei sunt de vină, nu? Despre AIDS însă mult mai pe larg puteţi citi în sub-rubrica dedicată acestei „maladii”, sub-rubrică ce o puteţi găsi pe site-ul nostru www.quibono.net . Aici însă aş vrea să vă reamintesc doar, apropos de politică, povestea poştaşului Pierre Rascol. Dacă săracul om n-ar fi murit, aşi fi zis că-i o poveste hazlie de tot. Perre împreună cu un prieten de-al său, au fost atacaţi de un câine. Prietenul lui Perre a fost muşcat de câteva ori de câine. Pe Pierre însă nu l-a muşcat, colţii animalului nestrăpungând pielea poştaşului. Ce a
210
urmat? Ei bine, prietenul lui Pierre a rămas în continuare sănătos bine merci. La fel şi câinele. Doar că autorităţile poştale, aflând de întreaga poveste, l-au obligat pe Pierre Rascol, fără voia acestuia, să se trateze la Domnul Doctor Louis Pasteur. După o săptămână, bunul nostru poştaş Pierre a decedat, ca urmare a inoculării făcute de celebritatea mondială pe nume Pasteur. Să trăiască medicina modernă cu Teoria germenilor cu tot. Deci, există germeni care crează boli , sau nu? În mod cert se pot identifica anumite bacterii în anumite forme de boală. Şi de asemenea nu se poate nega faptul că astfel de organisme se găsesc în cantitate foarte mare la indivizii din populaţiile care suferă de boli contagioase sau epidemice. Dar să privim problema dintr-un alt punct de vedere: dacă de fapt am putea constata că mult mai mulţi oameni au în organism bacterii despre care se crede că provoacă boli, decât numărul real al oamenilor întradevăr bolnavi? În prezent nu sunt făcute astfel de analize decât persoanelor bolnave. Ceea ce crează impresia că bacteriile sunt prezente doar în organismele bolnave, în timp ce în cele sănătoase ele nu sunt prezent. Personal mă îndoiesc că lucrurile stau astfel. De la Pasteur şi până în prezent de nenumărate ori a fost prezentat un alt punct de vedere, şi anume că aceste bacterii sunt prezente de fapt la toţi oamenii, dar numărul lor creşte razant, şi astfel pot deveni un factor patogen, doar în acele corpuri în care bacteriile găsesc mediul nutritiv şi condiţiile propice necesare unei dezvoltării accelerate, iar aceste condiţii pot apare doar în cazul în care sistemul imun, din varia motive, nu-şi mai duce la bun sfârşit atribuţiile. În acest context, concepţia militarist-imperialistă conform căreia „o boală-un factor patogen” (adică un război-un duşman) este complect eronată şi istoric de mult timp depăşită. M Lucrurile încep să capete o cu totul altă formă dacă vom regîndi peisajul: corpul este otrăvit an de an, ceea ce duce la o intoxicare a sângelui. Acestă stare de lucruri poate avea multe motive. Chimicalizarea alimentelor, administrarea de diferite medicamente, stressul şi stilul de viaţă „toxic”. Organismul încearcă să se detoxifice singur prin procesele ce îi stau la îndemână: digestia şi sistemul imun. Dar uneori misiunea este foarte dificilă. Sunt prea multe toxine chimice. Digestia este blocată. Sângele stagnează, şi deci celulele albe şi anticorpii nu pot circula liber. Colonul este şi el slăbit şi nu mai face faţă sarcinilor. Ficatul şi rinichii au şi ei dificultăţi. Astfel se crează condiţii favorabile dezvoltării abundente, anormale a unor anumite tipuri de bacterii. Rezultatul: boala. Aceasta este o paradigmă complect diferită faţă de ceea ce ni s-a spus sau am fost învăţaţi până acum. Iar această paradigmă ar avea ca şi logică consecinţă colabarea întregii industrii farmaceutice. Şi acum? Ce să facem în viitor?În primul rând să începen să ne re-educăm corect, să utăm toate minciunile şi informaţiile false primite în şcoli şi citite prin jurnale. Să pricepem că rezistenţa microorganismelor la antibiotice creşte cu fiecare an. Foarte probabil că în următorii 20 de ani antibioticele vor dispărea complect de pe piaţă. În regulă, deci : bacteriile crează boli? În mod definiti nu întotdeauna, mai degrabă rar decât prea des. Atunci, care este elementul comun tuturor bolilor? Răspuns: Sistemul imun deficitar. Într-un corp cu un sistem imun sănătos, boala este rejectată, indiferent cât de serioasă este ea considerată de dogma medicală. J.H. Tilden MD spunea undeva foarte frumos: Persoana normală (cu un sistem imun puternic) este mortală pentru toţi germenii şi paraziţii care pot fi întâlniţi în habitatul uman!” (citat din „Toxemia explained”). Concluzia este clară: am intrat în era post-antibiotică! Şi vom trece în următoarea eră, aceea a sistemului imun. Drogurile, alcoolul, fumatul, aerul poluat, alimentele procesate, zahărul rafinat, făina albă, radiaţiile, stressul şi stilul de viaţă dezordonat vor afecta întotdeauna sistemul imun. Ce anume îi poate aduce pe oameni înapoi la un sistem imun solid? În primul rând educaţia şi conştientizarea tuturor acestor pericole. Şi ce poate ajuta la eliminarea prejudiciilor cauzate unui sistem imun? Medicina alternativă! De altminteri ambele aceste direcţii, acest întreg proces este pornit deja, se află în plină desfăşurare. Peste 30% dintre pacienţii americani refuză să consulte sau să urmeze sfaturile şi terapiile medicinei scolastice, alopate. Iar procentul creşte de la an la an.
211
Dintr-un buget anual de un trilion de dolari, doar 1,45% sunt alocaţe medicinei alternative! Nu este mult. Dar este în creştere. Şi dacă ne gândim la celălalt procent, de peste 30% de pacienţi care adoptă soluţiile medicinei alternative, tendinţa şi calea de viitor este deja clară. Industria farmaceutică va sucomba de la sine atunci când pacienţii îi vor refuza produsele şi nu vor mai cumpăra sau folosi medicamentele chimice. Medicina alternativă propune intărirea sistemului imun prin folosirea mijloacelor naturale. Enzimele din alimentele complecte, antioxidanţii, plantele medicinale, probioticele, apa pură, dietele de detoxifiere, masajul şi exerciţiile fizice şi-au dovedit toate acţiunile benefice asupra organismului uman. Iar oamenii descoperă treptat, şi din ce în ce mai mulţi, beneficiile pe care le au ca urmare a întăririi sistemului imun. Rezistenţa la îmbolnăvire. Atâta timp cât pacientul se va mai lăsa transformat într-o piaţă de desfacere pentru lacoma şi dornica de profit industrie farmaceutică, sistmul imun nu va beneficia de nici un ajutor, ba dimpotrivă. Poate că totuşi, cândva, ne vom putea reîntoarce la epoca lui Confucius. În China acelor vremuri, medicul era plătit de pacient atâta timp cât pacientul rămânea sănătos. Misiunea medicului chinez era în acea vreme păstrarea sănătăţii pacientului. Dacă pacientul se îmbolnăvea, medicul era concediat. Dat afară. Şi nu mai primea nici un ban. Lucru care mi se pare de o logică absolută. Sincer, Domnilor Doctori, vă puteţi imagina ca fiind în continuare medici într-un astfel de sistem? Medici devotaţi şi interesaţi de sănătatea pacientului, şi nu de boala pacientului? Căci aşa ar trebui să fie un medic normal, într-o viaţă normală. O viaţă normală Dar şi noi pacienţii, la rândul nostru, ar trebui să ne ingrijim, mai bine zis să înţelegem şi să fim conştienţi de responsabilităţile pe care le avem faţă de noi înşişi, şi astfel implicit faţă de generaţiile viitoare. Să ducem o viaţă normală. Cred că mult prea mulţi dintre noi au uitat cum ar trebui să arate o viaţă normală. Te naşti. Nu consumi medicamente şi nici nu te vaccinezi. În timpul copilăriei treci prin bolile fireşti acestei etape de viaţă, iar ca sprijin în aceste cazuri apelezi doar la terapiile consevative, fără antibiotice şi medicamente, costruindu-ţi astfel un sistem imun robist. Excluzi din alimentaţie zahărul rafinat, făina albă, excesul de carne sau brânză, laptele şi băuturile soft. Te concentrezi în alimentaţie asupra cerealelor integrale, fructelor, vegetalelor şi asupra unei diete de curăţare, detoxifiere. Nu bei cafea, alcool şi nu fumezi. Singurele pilule pe care eventual, la nevoie le iei sunt vitaminele şi mineralele, ca şi complectare a alimentaţiei normale. Bei cel puţin un litru de apă zilnic, cel mai bine 2 litri. În consecinţă, ca şi persoană adultă nu te mai îmbolnăveşti: fără răceli, gripă, dureri de cap, diabet, probleme de tiroidă, atacuri de panică, dureri oboseală dereglări digestive, hipertensiune şi colesterol mărit. Singurele neplăceri sau dureri pot interveni doar în cazul unor accidente. Exerciţiile fizice moderate trebie să te însoţească permanent. La bătrâneţe nu ai probleme cu Domnii Parkinson şi Alzheimer. Nu vă cunoaşteţi. De asemenea artita şi osteoporoza rămân evenimente necunoscute. În fine, pe la 90 sau 100 de ani, într-o zi, te stingi uşor ca o luminiţă de candelă. Te reîntorci acolo de unde ai plecat cu atâta timp în urmă. Uimitoarele minuni ale lui Gaston Naessens de Steven R. Elswick
Peisajul ştiinţei medicale este în pericol de a suferi o modificare radicală ca urmare a descoperirii şi folosirii Somatoscopului! Dr. Gaston Naessens (Quebec, Canada) a pus pa punct un microscop (denumit Stomatoscop) care are o putere de mărire de până la 6.000-7.000 de ori, ceea ce este cu mult peste circa 2.500 de ori cât poate mari un microscop univesal standard. Veţi spune poate : “Ei şi ce, microscopul
212
electronic măreşte şi mai mul!” Adevărat, doar că datorită procedurii de mărire prin electroni, materialul cercetat este “omorât”, astfel că la microscopul cu electroni nu putem observa procese vii în “desfăşurare”, ci doar, ca sa spunem aşa , “cadavre”. Pe deasupra, microscopul electrionic NU FACE FOTOGRAFII COLOR! Asta pentru toţi cei care văd prin reviste poze frumos colorate de către dibaci graficieni şi designeri. Cu Somatoscopul se pot urmări procese vii în plină desfăşurare şi asta la o rezoluţie remarcabilă! Mulţi cercetători s-au îndoit la început când au auzit vestea perfecţionării unui microscop cu astfel de performanţe, care par a încălca legile fizice. De aceea unii au considerat această veste ca o încercare de fraudă. Pe de altă parte, întotdeauna atunci când un domeniu al ştiinţei devine “dogmă”, cum este astăzi cazul medicinei şi biologiei, numărul descoperirilor, al progreselor este substanţial redus. De ce? Păi..... QUI BONO ? Incapacitatea de a accepta noi descoperiri a dus şi va duce în cazul medicinei alopate, la multe vieţi pierdute inutil. Exact astfel stau lucrurile şi în cazul Somatoscopului, precum şi a descoperirilor lui Bechamp, Rife sau Naessens. Căci o dogmă se caracterizează în primul rând prin legea conform căreia...: “ceea ce nu corespunde dogmei, nu poate fi decât o erezie!” Nimic nou sub soare. Şi acum 500 de ani pamântul era tot rotund, dar pentru o astfel de “erezie” era să fie ars pe rug Galileo. Medicina dogmatică nu are nici un interes in Somatoscop, pentru că acest aparat ar putea aduce obştescul sfârşit teorie germenilor a lui Pasteur-Koch, aşa cum ar fi şi normal. Doar că dacă această teorie a germenilor se dovedeşte a fi falsă, toată medicina alopată , inclusiv concernele farmaceutice, îşi vor da şi ele obştescul sfârşit. Deci din nou .... QUI BONO? Note istorice În anii 30 ai secolului trecut, un cercetător pasionat dar necunoscut, pe numele său Royal Raymond Rife, a pus la punc cu succes un microscop universal care era capabil să mărească de până la 60.000 de ori fără a ucide specimenele observate! “Uau”, veţi spune, grozav! Nici un “Uau”, căci acest microscop a dispărut fără urme nu se ştie unde, la fel ca şi invenţiile lui Nicola Tesla. Rife a fost capabil să observe, cu ajutorul invenţiei sale, reacţiile microorganismelor (numiţile virusuri, microbi, bacterii sau cum vreţi) la influenţa anumitor stimuli externi. Rife a observat că bacteriile se puteau transforma în virusuri iar aceştia îşi schimbau forma şi culoarea, permţându-şi astfel să încalce « dogmele » medicinei, respectiv postulatele lui Koch, şi mai ales legile lui Cohn, care stau cam de mul la baza teoriei germenilor, germeni care ar fi cauza principală a bolilor. Astfel de observaţii, încă o dată, NU SE POT EFECTUA CU UN MICROSCOP CU ELECTRONI, care ucide materialul de observaţie viu ! În 1934, după ce a învăţat să vindece şi să distrugă « virusul » cancerului, Rife a deschis o clinicăîn care a vindecat 16 pacienţi din 16 (100%) în doasr trei luni.Lucrând cot la cot cu câţiva dintre cei mai recunoscuţi cercetători americani ai vremii, Rife a terapiat electronic pacienţii în scopul distrugerii « virusului » cancerului şi a susţinerii sistemului imun în acţiunea de restabilire a echilibrului organismului. (NOTA: În lumina actualelor cercetări, şi mai ales a experienţelor efectuate după 1980 cu cîmpurile electrostatice şi magnetice, personal presupun că, fără a fi realizat conştient despre ce este vorba, prin acţiunea “electronică” Rife nu a facut nimic altceva decât să influeneţeze prin câmp electric DNA-ul celulelor bolnave, readucându-le în starea de sănătate). Multe instituţii competente şi serioase au verificat şi confirmat rezultatele obţinute de Rife în anii 30. Doar că cercetările lui veneau nepotrivit într-o vreme când Rockefeller şi I.C.Farben puneau bazele industriei farmaceutice americane. Iar când este vorba de bani, de foarte mulţi bani, astfel de cercetări sunt total neavenite. Ceea ce a putut simţi Rife pe propria-i piele. Probabil că a aplicat pricnipiul QUI BONO fals, asupra bolnavului, în loc să-l aplice concernelor farmaceutice. Ca doar ele cu ce se mai aleg, dacă pacienţii sunt vindecaţi atât de uşor şi ieftin de cancer? Dar înapoi la istoria nescrisă a medicinei! Alţi medici, independent de Rife, au folosit aceeaşi procedură, reuşind performanţa de a vindeca ...40 de pacienţi pe zi! Minciuni? Verificaţi ziarele şi presa americană de dinainte de cel de-al doilea război mondial. Nu numai atât, dar şi alte afecţiuni teribile cum ar fi cataracta, herpesul sau tuberculoza s-au dovedit a fi reversibile prin terapia cu tehnologial lui Rife. Toate aceste au fost documentate în numeroase jurnale medicale prtecum şi în magazinele ştiinţifice şi rapoartele anuale ale Smithsonian Institute. Desigur că toate
213
aceste au atras atenţi AMA (American Medical Association) şi a puternicelor concerne farmaceutice, care au organizat imediat o puternică opoziţie. Deşi realizările lui Rife erau în puternică contradicţie cu ortodoxia medicală a vremii (QUI BONO?), el era totuşi susţinut de un larg număr de medici americani cunoscuţi şi apreciaţi din acea vreme. Documentările atent sistematizate ale acestor medici precum şi mărturiile a sute de pacienţi vindecaţi vin să confirme fărătăgadă teoria lui Rife. Multe dintre aceste documente şi mărturii pot fi găsite în cartea "The Cancer Cure that Worked!” de Barry Lynes. Oricum însă, EI s-au ocupat de această problemă rapid şi eficace. Fascinanta muncă a lui Rife a fost denigrată şi suprimată, iar Rife – la fel ca şi Tesla înaintea lui – a fost dat uitării. Abea în ultimii ani, şi mai ales datorită Internetului, Rife a început din nou să fie cunoscut şi descoperit de publicul larg. Mai ales în ultimii zece ani o foarte mare parte a oamenilor au început să-şi pună din ce în ce mai multe întrebări şi să constate tot mai des că ceva nu este în regulă cu medicina alopată. Microscopul universal modern Ceea ce Rife, prin anii 30 reuşise să realizeze cu al său microscop Universal, a fost încă o dată realizat de Gaston Naessens prin anii 40, cu al săo Somatoscope, o combinaţie între microscopul optic tradiţional şi elemente de electronică. Gaston Naessens s-a născut în Roubaix, Fraţa, la data de 16 Martie 1924. De mic copil maessens a avut o înclinaţie deosebit de puternică către invenţii. Student fiind la universitatea din Lille, Naessens a fost nevoit să-şi întrerupă studiul în timpul invaziei naziste în Franţa. Din fericire Maessens împreună cu alţi câţiva studenţi au reuşit ajungă la Nisa, unde şi-a continuat studiile. La vârsta de 21 de ani, frustrat fiind de limitările impuse de microscopul convenţional, Gaston a început să cerceteze posibilităţile de realizare a unui microscop mai eficient, cu o rezoluţie mai mare. Astfel, după mulţi ani de muncă, a apărut Somatoscopul. Stomatoscopul foloseşte drept surse de lumină două surse ortogonale, una de la o lampă cu mercur iar cealaltă de la o lampa halogenă. Cele două surse de lumină pătrund într-un tub cilindric de sticlă la un unghi de 90 de grade una faţă de cealaltă. La trecerea prin acest tub lumina este filtrată printr-u n filtru monocromatic care condensează lumina într-un fascicol monocromatic. Acest fascicol este la rândul său trecut printr-un inel magnetic care desparte fascicolul luminos într-o serie de raze paralelecare trec mai departe pritr-o celulă Kerr care măreşte frecvenţa fascicolelor înainte de a fi « injectate » specimenului. Această lumină, care este în fond rezultatul unei mixturi din diferite raze UV cu diferite spectre, stimulează materialul biologic în Somatoscop pană la punctul la acre materialul respectiv începe să emită propria sa lumină (luminiscenţă). Desigur că este practic imposibil de descris în doar două fraze întregul principiu de construcţie şi funcţionare a Somatoscopului. Cert însă rămâne faptul că microscopul convenţional lasă să treacă fascicolul de lumină prin materialul biologic, limitându-se la rezoluţia optică a lungimii de undă respective. Cel mai perfecţionat microscop optic realizează o putere de mărire de 2.500 de ori. Peste această rezoluţie puterea de mărire depinde de lungimea de undă a fascicolului luminos. Microscopul convenţional “trece” lumina prin materialul de observaţie, ceea ce limitează puterea de mărire la lungimea de undă respectivă a fascicolului luminos. Peste o mărire de 2.500 de ori imaginea devine neclară. O putere de mărire mai mare se poate realiza prin tehnici care nu mai folosesc lentile. Un astfel de microscop realizat la Cornell University a obţinut o rezoluţie de 400 angstromi, în timp ce Somatoscopul atinge o putere de 150 de angstromi. În esenţă, Somatoscopul stimulează specimenul supus observaţiei până la punctul în care aceste degajă propria sa luminiscenţă. Iar Somatoscopul in fond detectează această luminiscenţă, realizându-se astfel o rezuluţie de 500 de ori, deci dublă faţă de un microscop optic clasic. Naessens a continuat cercetările şi perfecţionarea Somatoscopului, fiind în final capabil să atingă rezoluţii de 6.000-7.000 de ori. Un alt element foarte important este acela că Somatoscopul a permis cercetătorilor să descopere importanţa culorii în legătură cu materialul observat. Lungimea de undă a luminii emise este astfel corelată cu mărimea obiectului studiat şi cu “starea de sănătate” a acestuia. De exemplu, celulele roşii din sânge variază între galben/verde până la orange (540 nm-580 nm)iar cele albe sunt intens albastru/violet (490nm-510 nm). Expunerea acestora la un material toxic, doar şi pentru câteva minute, cauzează importante modificări ale coloritului. Chiar şi materiale considerate “sigure” cum ar fi mercurul sau
214
aluminiul din pasta de dinţi cauzează importante degradări în celulele roşii, astfel cum s-a putut constata cu ajutorul Somatoscopului. Ciclul somatidelor În istoria medicinei, un important capitol a fost complect înlăturat, astfel că astăzi foarte puţini mai stiu ceva despre violenta controversă dintre Luois Pasteur, un chimist care nu avea prea multe în comun cu biologia şi deci respectiv medicina, şi Antoine Bechamp, un eminent profeso de fizică, toxicologie, chimie medicală şi biochimie. Cercetările lui Bechamp l-au condus pe acesta la descoperirea “microzimelor” (“fermenţi subţiri”). După ani de studiu şi cercetări, Bechamp a ajuns la concluzia că aceste microzime stau la baza vieţii înaintea celulelor. Chiar şi cu dotarea tehnică modestă a acelor timpuri, Bechamp a putut constata că microzimele suferă « dramatice » modificări pe parcursul vieţii, ciclului lor evolutiv. Ca urma Bechamp a ajuns la concluzia că sursa, cauza primordială a bolii se află ÎN INERIORUL ORGANISMULUI, şi nu în afara lui, ca un factor invaziv asupra organismului, aşa cum susţinea Pasteur cu a sa teorie a germenilor. (Pentru mai multe detalii vezi http://quibono.cms4people.de Teoria germenilor/Isoria pierdută amedicinei). O sută de ani mai târziu, Gaston Naessens a descoperit cu ajutorul Somatoscopului său un organism microscopic subcelular pe care l-a denumit “somatid”(corp subţire). Această particulă poate fi cultivată în afara corpului-gazdă. Naessens a observat că această particulă are un ciclu de viaţă pleomorfic (îşi modifică forma pe parcursul existenţei) şi că are 16 trepte evolutive. Doar primele trei forme ale ciclului de viaţă al somatidelor sunt normale. Naessens a descoperit că atunci când sistemul imun este slăbit sau compromis, somatidele trec prin celelalte 13 stări. Slăbirea sistemului imun poate avea diferite cauze cum ar fi poluarea chimică, radiaţiile, câmpul electric nutriţia deficitară, accidentele, şocurile. Depresiia, stressul şi multe, multe altele. Incredibil poate, dar cercetările lui Naessens în legătură cu afecţiunile degenerative (cum ar fi artrita reumatoidală, scleroza multiplă, lupus, cancerul sau AIDS) au arătat ccă toate aceste afecţiuni sunt legate de ce-a de a şaisterzecea treaptă (stare) evolutivă a ciclului patologic al somatidelor. Capacitatea de a asocia anumite afecţiuni cu aceste trepte (sări evolutive) i-au permis lui Naessens să “pre-diagnozeze” apariţia clinică a anumitor boli. De bună seamă că toate aceste cercetări şi descoperiri ale lui naessens l-au adus în total conflict cu medicina academică alopată şi desigur şi cu influentele concerne farmaceutice. Oricum, din capul locului teoria germenilor a lui Pasteur, cea care stă încă din păcate la baza medicinei universitarea alopate, este prin descoperirile lui Naessens commplect desfiinţată, devenind nulă şi neavenită. Ori acest lucru dă peste ca o sută de ani de medicină alopată, de dogme şi credinţe împietrite. Aşa ceva nu se poate prea uşor accepta! Iat dacă în fond, doar factorii nutriţionali toxici sau psihici (stress) sunt în principal vinovaţi pentru marea majoritate a afecţiunilor cronice, atunci pur şi simplui printzr-un mod de viaţă dus corect a putea evita foarte multe bolşi cronice. Şi aici se ridică din nou întrebarea medicinei alopate: QUI bono? Într-o astfel de situaţie, în nici un caz alopatia şi farmacia. De altminteri, în paranteză fie spus, ultimul congres asl cancerului care a avut loc la Paris, a acceptat ca un fapt fără echivoc realitatea că bolile precum cancerului se datorează nutriţiei deficiente, stressului psihic sau toxinelor. Oncologii de renume mondial întruniţi la acest congres au trebuit să consimtă acestui adevăr, ca urmare a publicării constatărilor finale ale studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigatia europeana prospectiva privind cancerul si alimentatia), studiu ce s-a desfăşurat pe o perioadă de 35 de ani şi în care au fost monitorizate peste 500.000 de persoane din spaţiul european. Acest studiu a arătat clar că un consum alimentar bogat în vegetale (legume şi fructe) reduce drastic probabilitatea apariţiei unui cancer. Dar sa ne reîntoarcem la Gaston Naessens. Descoperirea sa înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât că microbiologia, aşa cum era ea vazută până acum câţiva ani, trebuieşte rescrisă. Naessens spunea : « Am reuşit să stabilesc un ciclu de viaţă al unor « forme » în sânge care face posibilă o complect nouă percepere a bazelor vieţii. Despre ceea ce vorbim aisi este în esenţă o compelcr nouă biologie. » 714X
215
Cercetările lui Gaston Naessens au culminat cu descoperirea lui 714X, o enzimă acre ajută sistemul imun săşi desfăşoare importanta sa activitate. 714X este un derivat al camforului şi poate fi injectată interlimfatic, un proces care era considerat de către « Frăţia » medicală ca fiind imposibil. Cert este că mulţi au învăţat între timp cum se poate administra medicaţie prin nodulii limfatici. Prin administrarea 714X sistemul imun este fortificat şi devine stabil, ceea ce îi permite să-şi desfăşoare în mod optim activitatea şi să restabilească starea de sănătate în organism. La fel ca şi Bechap şi Rife înaintea lui, Gaston Naessens este lipsit de echivoc : « germenii nu sunt cauza, ci rezultatul unei boli! » 714X însă nu poate ajuta pe oricin, şi aici ne referim îndeosebi la cei care au suportat deja o terapie prin radiaţii sau o chemoterapie extensivă. O a doua şansă Între 1970 şi 1986 cancerul a făcut 6 milioane de victime! Din păcate, terapia convenţională (chemoterapia şi/sau radiaţiile) nu fac nimic altceva decât să amâne « sentinţa la moarte » şi să îmbogăţească industria farmaceutică. Posibilele terapii miraculoase sunt imediat calomniat şi « desfiinţate » de către autorităţile responsabile cu producerea şi administrarea medicamentelor. Şi este foarte trist să constaţi că în ţări care se consideră democratice şi ai căror cetăţeni sunt liberi, pacienţii acre suferă de boli incurabile nu au posibilitatea de a se informa şi libertatea de a alege o terapie sau alta. 714X poate fi între timp găsit pe pieţele americane, dar fiind un medicament injectabil, el trebuie a fi prescris de un medic. Virusuri, bacterii şi medicina pasteurizată. în baza unui articol scris de Doctorul P. Maas şi apărut în http://www.ihresicherheit.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=73&Itemid=1
Tema acestui articol este evoluţia medicinei în direcţia falsă, de la Louis Pasteur până astăzi. Ceea ce medicina ortidoxă se străduie să combată de peste o sută de ani prin toate mijloacele posibile, cât mai agresive cu putinţă, anume virusurile şi bacteriile „răufăcătoare“, sunt în realitate germeni vii care trăiesc în simbioză cu mediul lor nutriţional. De peste o sută de ani medicina şcolastică se orientează CONTRA VIEŢII, ceea ce este poate cel mai bine oglindit în denumirea de ANTIBIOTIC dată multor medicamente. De mult prea mult timp boala a fost cosiderată o problemă de „destin“. Soarta! Unul se îmbolnăveşte, altul nu. În timpurile vechi existau demoni şi spirite rele, mai apoi „păcătosul“ era pedepsit cu o boală. Sau o societate păcătoasă era pedepsită cu o molimă. Apoi, închipuindu-ne că am devenit moderni şi „deştepţi“, am dat vina pe invadatorul din afară, pe microb (bacterie, virus, etc). Ce nu mă mai surprinde de mult, şi în acelaşi timp este absolut tipic animalului superior denumit om, este faptul că ÎNTOTDEAUNA ALTCINEVA A FOST DE VINĂ, DAR EL ÎNSUŞI NICIODATĂ. Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, o dată cu dezvoltarea tehnologică, a apărut şi ideea foarte periculoasă, dar repede îmbrăţişată de medicină, a doctorului salvator care te ajută, cu pilulele lui, să învingi agresorul extern, demonizatul microb. De aproape 150 de ani medicina se ţine şi cu dinţii de această idee, devenită deja de prea mult timp o dogmă împovărătoare.
216
Ce este boala? Cauza ei se află înauntrul sau în afara noastră? Intrebări pe care medicina atotştiutoare nu vrea să şi le pună! Medicii jură în mod reflex pe Hippocrate, dar i-au uitat învăţătura: boala este în noi şi prin noi provocată. Medicina se cramponează să caute un anumit, singur vinovat, pentru o anume, singură boală, uitând să mai privească în anasamblu, întregul. Iar atunci când altcineva o face, acesta este un şarlatan. Acuma, mă întreb şi vă întreb, după aproape o sută de ani, nu există în fapt o terapie vindecătoare a cancerului. Oare cine este şarlatanul atunci? Cel care vindecă are întotdeauna dreptate. Iar medicina alopată NU vindecă afecţiunea numită cancer. Iar acesta este doar un exemplu din multele. Deci ...? Un chimist pe nume Pasteur Există oameni care au rămas în istorie. Unii pe drept, alţii pe nedrept. Unii pentru fapte măreţe, alţii pentru crime monstruoase. Din ce categorie face parte Pasteur? S-a născut în 1822. Un cercetător celebru. Şi dacă este să ne luăm după cele ce se poate citi în însemnările sale de laborator, care de abea prin anii 70 au putut fi citite de către alticineva în afara membrilor familiei, un excroc şi plagiator la fel de celebru. Prea multă vreme ni s-a părut că a făcut descoperiri epocale. A recomandat fierberea laptelui pentru a omorâ germenii. Astfel lapetele a devenit inutil florei intestinale. Metoda se numeşte astăzi pasteurizare, şi din câte ne spun nutriţionişii, mă refer la cei serioşi, este o metodă mai mult păguboasă decât folositoare. Acum, să fi fost doar chestia cu laptele, şi tot era bine. Dar medicina s-a luat după un chimist. Aşa că astăzi ne prescrie numai chimicale. Ca şi chimist şi microbiolog (nu cred că era conştient de chestia asta) Pasteur s-a ocupat mai ales cu bacterii, cu procese de fermentare, cu diferite boli şi combaterea lor. Concepţia lui era aceea că bolile sunt provocate de agenţi patogeni proveniţi din afara corpului. Chestie care ne mai costă şi astăzi foarte mult. De unde veneau aceşti „duşmani“ Pasteur nu avea habar. Cert era că se aflau peste tot, în aer, în apă , în.... fine. Într-un singur punct avea dreptate. Presupunea că aceşti germeni „sunt foarte vechi“. Boala este întâmplătoare, susţinea el. Iar omul trebuie să se apere contra „loviturilor soartei“. Iar contra agenţilor patogeni trebia luptat cu orice mijloc. O concepţie care se potrivea perfect unei epoca postnapoleonienă, în care Bismark ataca şi înfrângea Franţa, în care totul se regla cu arma în mână. Pentru a preveni bolile, Pasteur recomanda „vaccinarea preventivă“. O vedem şi astăzi, cât de bună este. Gripa porcină. Şi foarte rentabilă financiar. El mergea atât de departe încât compara omul cu un butoi de bere sau vin, în care germenii pătrunşi dinafară provocau daune. (Deşi chestia cu butoiul la unii se potriveşte de minune). Chestia asta le-a plăcut foarte tare unor medici, iar unor bancheri chiar şi mai tare. Aşa că medicina subvenţionată de oameni întreprinzători şi-a asumat misiunea de a „afuma butoiul cu pucioasă“. Ca să nu se acrească vinul, nu? Omenirea trebuia să se ferească de bacterii. Faptul că avem de câteva ori mai multe bacterii în corp decât celule proprii, asta desigur că Pasteur încă nu ştia. Problema este doar că acuma medicii ştiu deja asta, şi totuşi rămân chimişti depăşiţi de evenimente. Treptat boala a devenit o chestiune politică. Sau mai bine zis o „afacere“ politică. Iar mai nou a devenit şi armă folosită de militari. Aşa că miliardele curg în cercetare, iar milioanele de animale îşi lasă viaţa pe altarul unor idei cel puţin incerte. Totul în numele teroiilor lui Pasteur. Dar scopul scuză mijloacele, nu? Iar duşmanul trebuia extermina, oriunde ar apare. Astfel că avem acuma pe cap mai multe medicamente decât agenţi patogeni. Dar Pasteur nu a fost doar un cercetător, ci şi un bun om de afaceri. Iar industria farmaceutică, datorită „fricii“ induse de teoria lui Pasteur a devenit una dintre cele mai rentabile afaceri. Teoria germenilor a lui Pasteur nu a fost însă acceptată de toţi. Unul dintre contemporanii lui, Antoine Bechamp, susţinea o concepţie complect opusă. Şi total nerentabilă din punct e vedere financiar (mă refer la industria farmaceutică aici). Bechamp era medic şi cercetător, una dintre minţile cele mai remarcabile ale sfârşitului de secol XIX. Bechamp nu considera germenii ca fiind ceva străin şi separat de corpul omenesc, duşmănos acestuia, care venea din „afară“, ci pur şi simplu ca pe o premiză a vieţii. În acea vreme ştiinţa credea că viaţa este legată de celulă. Deoarece aceasta se divide, se considera că fiecare celulă provenea dintr-o altă celulă. Dar se ridicau aici două probleme: de unde provenea prima celulă, care prin diviziune a dat „naştere“ celorlalte? şi în ce mod s-au format, dintr-o celulă iniţială, diversitatea enormă de plante, insecte şi animale mergând până la om? La aceste întrebări nu exista încă un răspuns.
217
Cercetările lu Bechamp au arătat drumul de ieşire din această fundătură. El a respins ideea precum că celula ar fi cea mai mică unitate vie. Mai degrabă, spunea el, celula este ea însăşi formată din din unităţi vii care se „adunaseră“ împreună (simbioza celulară a lui Kremer, şi tot ce ştim astăzi din microbiologie confirmă pe deplin intuiţia lui Bechamp). Desigur că nici Bechamp nu putea avea, la sfţrşitul secolului XIX cunoştinţele pe care le deţinem astăzi datorate microscupului electronic şi tehnologiei moderne. Bechamp a denumit unitatea vie care stătea la baza formării celulei, microzimă. Ceea ce înseamnă organism de fermentare microscopic. Conform lui Bechamp, acestea ar fi germenii vieţii. Ele formează celulele, dar nu sunt legate de acestea. Microzimele sunt prezente în toate sectoarele vieţii. Ele livrază substanţe în sânge, sau aşa cum spunea Bechamp: „microzimele organizează materia“. Ele sunt în permanenţă în mişcare şi formează „mediul hrănitor“ din care apar diferitele forme de viaţă şi în care acestea se reîntorc. Fără germeni, nu există viaţă! De la naştere până la moarte, germenii aparţin corpului omenesc. Ei formează celule, se ocupă de aprovizionarea energetică şi „îndepărtează“ celulele după ce acestea mor. Germenii construiesc organismul, îl menţin şi îl „descompun“ după moartea acestuia. Noi forme de viaţă se nasc şi dispar, dar germenii vii sunt nemuritori. În permanenţă Bechamp a susţinut faptul că organismul NU este lipsit de germeni (pur), aşa cum susţinea chimistul Pasteur. Germenii sunt poliformi (îmbracă forme diferite), nu au un anumit „loc“ unde stau (se găsesc), şi nu se comportă capricios, ci conform legilor vieţii. Înmulţirea lor nu se produce în nici un caz necontrolat, aşa cum susţine încă şi astăzi medicina „pasteurizată“. Bechamp denumea teoria lui Pasteur ca fiind „monstruoasă“. Acceptarea teoriei lui Pasteur a facut ca boala să se transforme în destin (şi din păcate şi astăzi foarte mulţi oameni o văd astfel). Din păcate, concepţia lui Bechamp nu era „rentabilă“. Cu aşa ceva nu se puteau face bani. Aşa ceva nu băga frica în oasele nimănui. Şi pentru aşa ceva nu este nevoie de medicamente, chemoterapii şi antibiotice sau antivirale. Aşa că Bechamp nu-şi mai găseşte locul în manualele medicinei „pasteurizate“. Lumea sănătoasă a microbilor Acolo unde există viaţă, germenii sunt prezenţi. Numărul lor este infinit. Iar funcţiile lor sunt diferite. Ei se pot transforma, uni şi din nou despărţi pentru a se întoarce în forma ancestrală. Virusurile, bacteriile, fungiile sunt diferite forme de dezvoltare ale germenilor. Aceasta este esenţa concepţiei lui Bechamp. Laptele este un mediu hrănitor viu. Germenii se transformă în bacterii. După o oră, sunt deja zeci de mii, iar câteva ore mai târziu, sute de mii. Aceste bacterii acţionează, prin metabolismul lor, asupra fermentării laptelui. Ori Pasteur susţinea tocmai contrariul. El spunea că laptele în starea lui naturală este lipsit de germeni. Germenii, conform lui Pasteur, s-ar afla în afara laptelui, în aer, de unde ajung în lapte sau în oricare alte alimente. Atunci când laptele se acreşte, când mustul fermentează sau când marmelada face mucegai, atunci înseamnă că germenii, bacteriile şi sporii s-au „strecurat“ din aer în aceste produse. Această teorie este susţinută de Pasteur şi de adepţii lui, şi din păcate mai este încă foarte răspândită în rândul oamenilor obişnuiţi. Bechamp nu împărtăşea această idee. El spunea că fiecare substrat nutritiv constă din germeni. Aceştia transformau substratul nutritiv prin faptul că ei se hrăneau (metabolism), deci digerau şi eliminau resturile digestiei. Prin permanenta grupare şi re-grupare a germenilor se formau noi forme de viaţă (comunităţi). Acestea aveau şi ele la rândul lor propriul metabilosim precum şi proprietatea de a se înmulţi şi transforma. Observaţiile lui Bechamp deschideau noi posibilităţi de înţelegere a apariţiei formelor superioare de viaţă. Prima fază a evoluţiei se desfăşura în zona microscopică, şi deci nu poate fi observată cu ochiul liber. Din asocierea microbilor rezultau forme mai mari de viaţă, până când treptat deveneau destul de mari pentru a putea fi observate cu ochiul liber. Şi deodată observam cu groază că anumite produse se alterau, iar în altele apăreau viermi. Acestea toate sunt produsele unui mediu hrănitor viu şi treptele premergătoare insectelor. De îndată ce există condiţiile necesare, apar şi organismele respective. Nu aţi observat niciodată că vara, din fructele care intră în fermentare, apar şi musculiţele binecunoscute (Drosofila)? Aţi obesrvat vreodată astfel de musculiţe la fructele tratate chimic sau modificate genetic? Acestea putrezesc pus şi simplu (şi asta într-o manieră foarte anormală) fără a „atrage“ din aer ouăle de musculiţe. În cele din urmă, Pasteur a recunoscut greşeala pe care o făcuse. Pe patul de moarte al rostit o frază celebră, care însă nu s-a dorit a fi auzită de adepţii săi (în fapt adepţii AVANTAJELOR ECONOMICE ale teoriei sale): „Microbul nu este nimic, totul este substratul (mediul) hrănitor“.
218
Ce este boala? Pasteur credea iniţial că viaţa constă din procese „mecanice“. Iar aceste procese mecanice puteau fi dereglate prin pătrunderea din afară a germenilor. Astfel definea el boala. Şi astfel o mai defineşte încă şi astăzi medicina pasteurizată. Aceasta desparte germenii de mediul hrănitor, analizându-le separat. Bechamp şi adepţii săi interpretează germenii şi mediul hrănitor ca pe un singur şi unitar proces al vieţii. Fiecare fiinţă este transformarea în viaţă a unui anumit model şi rezultatul unui anumit mediu hrănitor. Dar natura nu-şi risipeşte forţele. Astfel, pentru a nu fi create din nou în permanenţă noi forme de viaţă, cele existente au capacitatea de a se reproduce. Principiul însă rămâne acelaşi: crearea unei fiinţe vii, sănătatea ei precum şi înmulţirea ei depind toate de mediul hrănitor. Viaţa este un permanent schimb de substanţe, iar natura este într-un permanent echilibru. Totul serveşte individului, şi fiecare individ serveşte întregului. Ori această lege este încălcată printr-o alimentaţie nesănătoasă. Droguri, alcool, nicotină şi toate celelalte otrăvuri şi toxine ale lumii de astăzi, precum şi o alimentaţie greşită (zahăr, sare de bucătărie, consevanţi, întăritori, coloranţi, etc.) provoacă un număr uriaş de boli, care sunt în fapt reacţia corpului în încercarea de a elimina din el aceste toxine, de a se „curăţa“. Toate aceste otrăvuri afectează mediul hrănitor, deci implicit viaţa. De aici, boala şi vindecarea. În organismele slăbite (sau îmbătrânite) eliminarea se încetineşte. Şi astfel se adună „depozite de otrăvuri şi toxine“. Boala se manifestă prin epuizare, constipare, febră, inflamaţie, durere. Iar medicina pasteurizată sare în ajutor cu tabletele, pilulele şi injecţiile ei. Prin care elimină doar simptomele, dar nu şi boala. Dereglările apar tot mai frecvent şi devin mai complexe. În cele din urmă pacientul ajunge pe masa de operaţie, sau poate chiar pe o altă masă. Cinic dar adevărat. Este anesteziat, radiad, chemoterpiat, hrănit artificial şi primeşte sânge străin (ceea ce înseamnă proteine străine cu implicita contrareacţie a sistemului imunitar). Medicul „intern, propriu“ va fi redus la tăcere. Iar cauzele bolii rămân necunoscute. Oare când vom înţelege noi, oamenii obişnuiţi, cercul vicios infernal declanşat de medicina pasteurizată (alopată) în strânsă colaborare cu industria farmaceutică? În peste 90% dintre cazuri medicina alopat-pasteurizată elimină simptome şi nu boli. Prin aceasta medicul şi concernul farmaceutic îşi asigură clientela „pe viaţă“. Un simptom eliminat face din pacient un client permanent. Deci un plătitor permanent. Toate acestea sunt cunoscute deja de mult timp. De ce nu se schimbă nimic? QUI BONO! Industria alimentară, de exemplu. Ne otrăveşte cu tot felul de conservanţi, coloranţi şi adjuvanţi! Dar suntem deja peste 8 miliarde, din care aproape un sfert flămânzeşte. Dacă s-ar schimba normele alimentare, industria producătoare de alimente ar da faliment. Şi cu ce am mai hrăni (mai mult sau mai puţin) cele opt miliarde de guri? Interese şi conflicte de interese! Alimentele moderne sunt produse în mod artificial. Fructele, salata, legumele sunt cultivate chimic şi preparate industrial. Pasteurizăm, sterilizăm, rafinăm, fierbem, congelăm, stropim, radiem, aromatizăm, vitaminizăm.... Toate aceste forme artificiale nu sunt recunoscute de organism, şi în consecinţă nu sunt preluate şi prelucrate, ci „depozitate“ în corp. Pe undeva, prin ficat, prin celule grase, prin articulaţii.... Pe vremuri mîncarea venea din grădină direct pe masă. Astăzi vine clonată, sterilizată, chimizată şi frumos împachetată de la Supermarket. Alimentele prelucrate industrial sunt MOARTE. Germenii sunt distruşi sau deformaţi în aşa măsură încât devin periculoşi. Comunitatea lor este distrusă. Laptele se împute, carnea congelată după decongelare putrezşte în mod ciudat, margarină stă o lună pe masă şi nu se strică! Până când organismul nu mai poate face faţă toxinelor. Şi atunci ne transmite semnale disperate de ajutor: durerile! Ne face atent că avem o problemă gravă! Fugim la doctor, şi ce face acesta? Ne elimină semnalele date de organism, simptomele. Adică ne înşeală. De foarte multe ori chiar noi suntem cei care doresc să fie înşelaţi. Să nu ne mai doară. Şi-i cerem chiar acest lucru medicului. Nu toată vina este a lui. Nici dacă bem, fumăm sau consumăm droguri nu este vina medicului, desigur. Doar că el ştie, sau ar trebui să ştie adevărul. Şi ar mai trebui să-l şi spună. Dar este mai comod şi mai rentabil să tacă. Alimentele „modificate“ perturbează echilibrul organismului . Apare un mediu hrănitor care trebuieşte vindecat sau îndepărtat. Aşa că îşi fac apariţia bacteriile, virusurile, ciupercile. Toate acestea apar ca urmare a instăurării unui dezechilibru şi al unui mediu hrănitor „bolnav“. La locul incendiului se află întotdeauna pompierii, ceea ce nu înseamnă că ei au provocat incendiul. Dar despre toate acestea cercetarea medicinei pasteurizate nu vrea să ştie nimic. Microbii ticăloşi trebuiesc distruşi, trebuie să luptăm împortiva lor cu toate aremele chimice din dotare! Şi să ne protejăm împotriva lor
219
prin vaccinuri, care nu fac altceva decât să afecteze mediul hrănitor, şi astfel să stimuleze apariţia microbilor. Un mediu hrănitor sănătos şi corect nu are nevoie de virusuri care să-l cureţe, la fel cum o casă care nu arde nu are nevoie de pompieri. Acolo unde o comunitate întreagă trăieşte nesănătos, apar bolile epidemice. Aceleaşi obiceiuri de viaţă, acelaşi mediu hrănitor deficitar, aceleaşi boli. Statisticienii cunosc acest adevăr de mult. Dar ei nu sunt medici. Privire asupra întregului Germenii care ne "îmbolnăvesc" sunt absolut peste tot prezenţi, în aer, în apă, în alimente şi chiar şi în corpul nostru. Şi cu toate acestea nu suntem în permanenţă bolnavi. Dacă un copil la şcoală sau un coleg de servici din acelaşi birou cu noi se îmbolnăveşte, nu se îmbolnăveşte imediat toată clasa sau tot biroul. Deşi agentul patogen este acolo deja. La cei sănătoşi microbii nu au găsit un mediu hrănitor propice. Iar mediul hrănitor deficient, propice, nu l-au cauzat microbii, ci l-am cauzat noi. Microbii doar profită de el pentru a se hrăni şi înmulţi. Viaţa! Este un fapt cert că un mediu hrănitor deficient se află în legătură şi cu un sistem imunitar slăbit (toxinele şi stressul afecteză sistemul imunitar, lucru dovedit de mult deja). Fapt ce le uşurează microbilor viaţa! „Paraziţii“ apar şi se înmulţesc într-un mediu modificat artificial. Ei au rolul de a elimina structurile devenite incapabile de viaţă! Ceea ce medicina pasteurizată denumeşte agent patogen (dăunător) are o funcţie şi un sens. Nimic nu este lăsat de natură la voia întâmplării. Sau cum spunea cineva: „Dumnezeu nu dă cu zarul“. Şi în organismul uman germenii se pot transforma în agenţi patogeni ucigaşi. Ei „descompun“ organismul dinnăuntru către înafară. Ei îl desfac în trepte aşa cum înainte îl construiseră în trepte, anume prin ciuperci, bacterii, virusuri. Omenirea se află în pragul distrugerii prin lumea artificială pe care ea însăşi a construit-o. Iar vindecarea poate veni doar printr-o schimbare de viziune asupra vieţii! Formele de gândire vechi şi depăşite trebuiesc înlăturate. Nu există alternative la legea naturii. Şi în nici un caz alternative „chimice“. Viitoarelor generaţii nu le va fi deloc uşor să corecteze monstuoasele erori ale „chimiei-totale“ moderne. Natura funcţionează de miliarde de ani cu o exactitate şi o inteligenţă ce nu poate fi depăşită. Iar omul este parte componentă a ei, şi nicidecum stăpânul ei. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!
Cu cât oamenii sunt mai puţin informaţi, cu atât mai mult sunt supuşi unor terapii medicale inutile. Şi culmea este ca în foarte multe dintre cazuri, potenţialul pacient poate face mult mai mult pentru sănătatea sa decât poate face medicina alopată. Acest lucru devine evident mai ales atunci când medicii înşişi se îmbolnăvesc, devenind... pacienţi! O grămadă de pilule şi proceduri medicale, injecţii şi terapii complicate, prescrise cu dărnicie altor persoane, sunt refuzate categoric de către medici pentru ei inşişi sau pentru rudele lor. De ce oare? Nu pot să cred că medicii bolnavi sunt sinucigaşi, şi nici criminali care doresc moartea unei rude apropiate. Şi atunci? Universitatea din Heidelberg a efectuat un studiu-sondaj cu 169 de medici ortopezi practicanti, cu cabinete particulare. Aceştia au fost chestionaţi asupra a 11 proceduri standard, aprobate şi recomandate de manualele de ortopedie. La întrebarea dacă, in cazul în care ar fi ei înşişi bolnavi, ar apela la procedurile respective, răspunsul a fost mai degrabă reţinut: doar 41 % din cei chestionaţi ar apela, în caz de nevoie, la aceste proceduri. Iar in cazul particular al câtorva proceduri anume, respingerea lor a atins cote eclatante! In cazul herniei de disc însoţite de dureri, doar 17% dintre ortopezii chestionaţi s-ar supune unei operaţii!!! Marele chirurg german Theodor Billroth a spus o dată: ”Efectuează pacienţilor numai operaţiile pe care ţi le-ai face şi ţie însuţi!” Păi da, dar atunci ortopezii ar cam fi muritori de foame.....
220
Daca toţi pacienţii ar fi la fel de bine informaţi precum sunt medicii, o lungă listă de terapii şi intervenţii chirurgicale ar dispărea pur şi simplu, remarcă Gianfranco Domenighetti, şeful Oficiului pentru sănătate al cantonului Tessin din Elveţia. Probabil că tocmai pentru ca pacienţii să nu priceapă prea multe, îi este atât de dragă limba latină medicinei alopate. Sub conducerea lui Domenighetti s-a efectuat un studiu asupra a 7 intervenţii chirurgicale foarte frecvente (operatie de amigdale, extirparea apendicelui, chiuretaj, extirparea uterului, a vezicii biliare, operaţie a hemoroizilor şi hernie), efectuate pacientilor obişnuiţi pe de o parte, şi medicilor. Cu excepţia operaţiei de apendicită, pacienţii obişnuiţi au fost in procent dublu supuşi unor astfel de intervenţii, în comparaţie cu medicii (statistic procenual). Iar in cazul extirpării vezicii biliare discrepaţa a fost alarmană: 84% la persoanele obişnuite, comparativ cu medicii. Pe ansambul, persoanelor fără cunoştinţe medicale li s-au efectuat cu 33% mai multe intervenţii medicale decât celor cu cunoştinţe de specialitate. Ceea ce înseamnă că o treime din aceste intervenţii sunt....inutile. Căci dacă ele ar face un bine pacientului, nu vedem nici un motiv logic pe care s-l aibe tocmai un specialist în a refuza intervenţia respectivă! Ce este aici foarte interesant, poate chiar hazliu, este faptul că, pe linga personalul medical, mai exista înca un grup social asupra căruia se efectueaza relativ puţine intervenţii chirurgicale, şi anume cel al avocaţilor. „De ce oare?” vă veţi întreba. Nu, nu pentru ca au mai mulţi bani, ci pentru ca avînd temeinice cunoştinţe juridice (ceea ce este de presupus), constituie un „grup de risc” pentru medici. Cred ca nici un medic nu are chef sa fie târât prin tribunale de catre un avocat căruia i s-a efectuat o interventie medicala inutila, ba poate chiar dăunatoare! Un alt studiu german efectuat de Institutul pentru medicină socială din Hanovra a ajuns la concluzia că, după ce au fost chestionati 1000 de medici practicanţi în legatură cu 23 de terapii standard des intrebuinţate, ca 11 dintre aceste terapii sunt considerate de medicii înşişi ca îndoielnice. De exemplu, doar jumatate din ginecologii femei ( care-i femininul de la guinecolog?... ginecoloagă?) ar accepta să le fie extirpat uterul în cazul unei tumori benigne. Iar în cazul unei măriri benigne a prostatei, 56% dintre urologi nu s-ar supune unei operaţii! Astfel se profilează clar o medicina împărţită in două clase: în timp ce medicii înşişi optează pentru proceduri „blînde”, pacienţii slab informaţi sunt supuşi metodelor invazive! În 1998, Lesley Stewart a făcut publice concluziile unui studiu asupra pacienţilor bolnavi de cancer la plămâni, care dupa operaţia de eliminare a tumorii au fost supuşi unei radioterapii preventive, pentru evitarea reapariţiei unei tumori. Concluziile? Pacientii supuşi radioterapiei mor mai repede decit ceilalţi, din grupul de control, fără radioterapie!!! Pe de o parte, aceste radiatii NU preâmtâmpină reapariţia unei noi tumori. Pe de alta parte, efectele secundare grave asupra sanataţii pacientului sunt devastatoare. Da, da, ....... dar radioterapia costă mult, este platită de Casa de sănătate, şi aduce profituri materiale frumoase atât corpului medical, cât şi industriei farmaceutice. Doar că, înca din grădiniţă am învăţat că: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!” Diagnosticul este cea mai răspândită boală!
Complexul medico-industrial creşte în ţările dezvoltate mult mai repede decât puterea economică a ţărilor respective. Şi aceasta deoarece sistemul se orientează nu după cerere, ci după medici, care joacă un rol dublu. Ei oferă servicii medicale şi în acelaşi timp controlează necesitatea (cerarea) acestora. Numărul operaţiilor creste in mod liniar cu numarul chirurgilor! Economiştii denumesc acest fenoment “cerere indusă”. Prin acest procedeu medicii îşi apără şi chiar îşi sporesc veniturile. Deoarece între 1970 şi 1982 rata natalităţii a scazut cu mai mult de 13 procente, medicii din maternităţile americane au reacţionat împotriva
221
acestei situaţii prin sporirea numărului de naşteri prin cezariană, pentru care se încasează onorarii mai mari de la casele de asigurări de sănătate! Astfel s-a ajuns la naşteri prin cezariana intr-un procent de 23%, deşi Organizaţia Mondială a Sanataţii considera că procentul firesc ar fi de 15%. Problema principală este că numărul mare de servicii medicale şi calitatea lor NU influenţează de facto longevitatea populaţiei. Un rol mult mai mare l-a jucat şi îl joacă şi in prezent îmbunatăţirea permanentă a condiţiilor de viaţă ale oamenilor începînd cu sfârşitul secolului XIX. O serie de studii (de exemplu cel efectuat în Anglia de expertul în medicină socială Thomas McKeown) relevă clar faptul că o serie de boli foarte grave, cum ar fi holera, tifosul, tuberculoza, scarlatina sau meningita, au început deja de la sfârşitul secolului XIX să piardă teren, să dea înapoi. Şi asta cu mult înainte ca factorii patogeni responsabili pentru aceste boli să fie identificaţi. Luând ca exemplu tuberculoza, McKeown relevă că 92 la sută din factorii care au dus la eradicarea tuberculozei ca maladie gravă se pot pune pe seama îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă (apa curenta, canalizare, ferestre mai mari, luminoase şi etanşe, sisteme de încălzire eficace a locuinţelor, în general îmbunătăţirea condiţiilor igienice), şi doar 8 procente se pot atribui antibioticelor. “Medicina modernă nu este nici pe departe atît de eficientă precum îşi închipuie marea parte a oamenilor” spune acelaşi McKeown. Iar microbiologul francez Rene Dubos, un pionier în cercetarea antibioticelor, dădea următorul vredict: “Introducerea lenjeriei de bumbac, care se poarte uşor spăla, a geamurilor mari care permit intrarea unei cantităţi mai mare de lumină şi creşterea calităţii şi posibilităţilor igienice joacă un rol mult mai mare în diminuarea şi eliminarea inflamţiilor de diferite sorginte, decît medicamentele şi terapiile.” Cadourile aduse de medicina moderna, cum ar fi pilulele, tehnologia performantă, secţiile intensive din spitale, etc. au un aport la nivelul de sănătate al populaţiei de numai 10% ! O altă statistică edificatoare ne arată următoarele: deşi în Germania se investesc anual in medie pe cap de locuitor 2283,48 de Euro, în comparaţie investiţia medie din alte ţări de doar 1757,34 Euro. Totuşi Germania se află la aproape toţi indicatorii specifici relevanţi pentru sănătatea populaţiei unei ţări, doar in zona de mijloc a “clasamentului”. În timp ce prognoza de longevitate a unei fetiţe în Germania este de 80,7 ani, în Japonia aceasta este de 84,6 ani, deşi acolo se investeşte mult mai puţin în sistemul de sănătate! Pare paradoxal, nu? In USA investiţia şi sumele alocate sănătăţii diferă de la un stat la altul. Şi astfel putem constata că, deşi in Manhattan sau în Florida aceste sume sunt evident mai mari decât în Portland, statul Oregon (unde investiţia respectivă este de peste două ori mai mică), totuşi persoanele din Manhattan si Florida traiesc în medie mai puţin decît cele din Portland. Aceasta în mod sigur şi datorită faptului ca in Manhattan fiecare cetăţean «normal» merge săptămânal la medic (dispunând de o asigurare de sănătate mai « generoasă »), şi astfel îi sunt «descoperite» mult mai multe «boli» şi mult mai de timpuriu, fapt ce chiar că-l termină pe bietul om. Gândiţi-vă numai la câte kilograme de pilule în plus înghite unul din Manhattan ! Rezlută că ideea precum că medicina modernă şi intensivă prelungeşte viaţa este o iluzie ! Efectuând un studiu la nivel naţional american asupra bolnavilor de cancer la intestine sau cardiaci, cercetătorul Elliott Fisher de la Dartmouth Medical School din New Hampshire a ajuns la concluzia că în statele în care costurile terapeutice erau cu 6% mai mici decât maxima la nivel naţional, pacienţii respectivi trăiau mai mult ! Încă o dovadă în plus că medicina super-performanta şi intensivă aduce mai degrabă daune decit foloase pacienţilor. Într-adevăr, medicina modernă merge atât de departe încât îl consideră pe omul sănătos ca pe o persoană care nu a fost îndeajuns “consultată şi diagozată”, şi de aceea încă nu i s-a găsit nici o afecţiune. Şi astfel au fost inventate programele de consult preventiv gratuite. La primul consult, e gratuit. Pe celelalte le plătim însă. Şi ele urmeză garantat. La un control tomografic, un sfert dintre oamenii tineri au anomaii în genunchi! La fiecare al doilea adult, discurile intervertebrale sunt deformate (hernie de disc). Deja începând cu vârsta de 30 de ani fiecare dintre noi poartă în el «începuturi de boli». Marea majoritate a celor care «se simt bine» au simptome de diabet, boli ale arterelor, hepatite, cancer sau afecţiuni ale sistemului circulator şi ale inimii. Desigur că aceasta nu înseamnă că aceste boli vor afecta vreodată stare de bine a persoanei respective. Marea mjoritate a acestor afecţiuni progresează extrem de încet. Înainte încă de a apare primul simptom deranjant, este probabil ca aceste persoane să nu mai existe, ca urmare a unor cu totul alte cauze. Dar ceea ce este grav, este faptul ca medicul “te diagnozează” ca avînd te miri ce afecţiune, lucru care poate avea consecinţe psihice devastatoare asupra pacientului. Şi care, “îmbolnavit “ de către medic, în cele din urma, condiţionîndu-se astfel pe sine însuşi, chiar se îmbolnăveşte. În general, cu cât o metodă de diagnoză este mai exactă, cu atît apar mai multe cazuri de îmbolnăviri. Să fim înţeleşi, nu vreau să spun că nu mai este cazul să mergem la medic sau că nu mai este cazul să ne facem din
222
când în când nişte analize. Vreau să cer însă un mai mare discernământ şi corectitudine din partea medicilor, căci aşa cum se poate vedea, mai toate persoanele trecute de 30 de ani pot fi “dignozate ca bolnave”. Iar acest lucru, manipulat cu intenţii financiare clare, poate să aducă daune grave persoanelor respective. Ceea ce corespunde din partea medicului cu încălcarea jurămîntului. Deci cu o fraudă. Analizele clasice constată că un procent de 21% dintre oameni au noduli tiroidieni. La o analiză cu ultrasunete însă, acest procent creşte până la 67%. Aceşti noduli, în marea lor majoritate inofensivi, sunt însă de cele mai multe ori înlaturaţi operativ, ceea ce in 90% dintre cazuri este complect inutil ! Înţelegeţi acuma, cum se pot face bani punînd în pericol sănătatea unei persoane ? Mai simplu spus, îi fac unuia o sonografie la tiroidă, îl anunţ în « cadru festiv » că are circa 67% noduli la tiroidă, îl întind pe masa de operaţie şi încasez costurile respective de la Casa de sănătate. Dacă aceste Case de sănătate n-ar exista (minunată invenţie pentru corpul medical, mana cerească) pacientul s-ar gândi de zece ori înainte de a se lăsa tăiat şi să mai şi plătească din propriul buzunar pentru aceasta. Aşa însă...încasăm asigurari de sănătate (şi unele firme fac bani frumoşi cu asta) de la oameni, după care-i operam pentru boli fictive pe gratis. Pentru ei pe gratis, dar nu şi pentru noi, care scriem ordine de plată grase Caselor de sănătate. O altă modalitate de a-i face pe oameni bolnavi cu de-a sila, este modificarea valorilor de referinţă pentru analizele (îndeobşte cele de sânge). Scandalul colesterolului poate că vă este deja cunoscut. Prin anii 90, mai multe grupuri de influenţă (compuse îndeobşte din medici profesori universitari) au reuşit să impună modificarea valorii superioare de referinţă pentru colesterol de la 240 miligrame pe decilitru sânge (care este valoarea maximă normala pentru o persoană adultă) la 200 de miligrame. În acest fel, peste noapte, jumătate din persoanele masculine între 30 şi 40 de ani devin bolnavi, cu colesterolul mărit, şi astfel, potenţiali pacienţi buni de muls. În mod normal o valoare de 250 pentru o persoană de 50 de ani este o “valoare ideală”. Dar la o limită de referinţă maximă de 200, suntem cu toţii bolnavi !!! Ei, asta da afacere. Sau ... escrocherie? Vă las pe Dvs. Să apreciaţi singuri. Impunerea unor valori limită stricte precum şi dezvoltarea permanentă a tehnicii de măsurare a deschis noi şi minunate perspective medicinei. Astfel s-a reuşit crearea unui nou catalog de afecţiuni. Pseudo-bolile. O serie foarte lungă de astfel de afecţiuni nici nu ar fi resimţite vreodată de-a lungul vieţii, dacă nu am face imprudenţa ca, mergând la medic, să luăm de bune toate “gogoşile” care pot să ne fie servite acolo. Desigur, nu toţi medicii folosesc aceste...tertipuri. Dar posibilitatea rămâne deschisă. Există. Diagnoza este cea mai răspândită boală!!! Şi încă un aspect foarte interesant, pe care nu-l avem în vedere, şi care este deseori speculat de medicină pentru a arăta cît de utilă şi importantă este prezenţa Domniei Sale. Şi anume, durata de supravieţuire a unui bolnav. Medicina susţine că a reuşit să mărească, în comparaţie cu secolele trecute, durata de viaţă a unei persoane bolnave. Speculaţie măiastră! Şi mulţi o cred. Această durată de viaţă se calculează statistic vorbind, din momentul depistării unei afecţiuni şi pînă în momentul în care bolnavul este răpus de aceasta. Păi, bine....dar dacă descopăr bolnavi cu colesterolul mărit la 30 de ani, şi ei decedează în mod normal, ca şi in trecut, pe la 70 de ani, asta înseamnă că este meritul medicinei, care, cu măiestria ei cunoscută, l-a ţinut pe bolnav în viaţă 40 de ani, şi că astfel a reuşit să-i prelungească viaţa? Fals. Poate eventual sa-l omor cu bună ştiinţă, chinuindu-l 40 de ani cu teama unei afecţiuni inexistente! Mulţumim frumos pentru grija acordată! Nu cred că ne închipuiam vreodată că ...pentru aceasta suntem aici, pe lumea asta. Se pare însă că medicina ştie pentru ce suntem aici. Pentru ea ! Pentru QUI BONO ! Durata vieţii scade invers proporţional cu numărul de vizite făcute la medic! – medicamente ucigaşe 2
http://www.wissenschaft-unzensiert.de/med12_2.htm Constatări şocante ale Institutului ştiinţific al AOK (una dintre cele mai mari Case de asigurare de sănătate din Germania): cancerul infarctul cardiac, ciroza, bronşita reumatismul, hipertensiunea şi bolile de bâtrîneţe iau din ce în ce mai multă amploare, dar cu toate acestea medicina alopat-
223
pasteurizată nu pare a avea nici o problemă (era să scriu remuşcare, dar mi-am dat peste degete). Absolut senini şi nevinovaţi mint în continuare reprezentanţii asociaţiilor de medici, marea majoritate a profesorilor de medicină şi marea majoritate a doctorilor. despre dezastrul medicinei şcolastice nici un mucs! Cetăţenii care locuiesc într-un cartier cu multe cabinete medicale, se transformă rapid în pacienţi, sunt mai des operaţi, înghit mai multe medicamente „bogate“ în efecte secundare şi mor – statistic confirmat - mai tineri! Dar să aruncăm o privire asupra unei selecţii de „succese“ medicale ale ultimelor decenii, pe care Hans Ruesch, istoric al medicinei, le prezintă în cartea sa „Die Pharma-Story“ (Hirthammer Verlag München): în 1970 în Africa de Sud sunt retrase de pe piaţă calmantele Pronap şi Plaxin, deoarece au provocat moarte multor sugari în 1971 1.5000 de persoane au fost spitalizate în Anglia deoarece au luat analgezicul Paracetamol. Era vândut ca fiind lipsit de probleme. În ciuda catastrofei era recomandat pe mai departe pe la mijlocul anilor 70 în Germania. De altminteri se mai găseşte şi astăzi pe piaţă (e nebun cine dă banii pe aşa ceva!) în USA terapia cu Orabilex a provocat daune renale cu consecinţe fatale în 1972 s-a constatat că Isoproteronol a provocat în anii 60 decesul a circa 3.500 bolnăavi de astmă în 1975 în Italia a fost confiscat antialergicul Trilergan, deoarece provoca hepatită virală (asta-i tare de tot: cum să provoace un medicament o boală virală? dar daca ne gândim la dovezile inexistente ale respectivului virus, înţelegem mai bine ce li se bagă pe gât hepaticilor) în 1976 medicamentul contra reumatismului Flaminil (Sandoz) a fost retras, deoarece provoca inconştienţă la pacienţi în acelaşi an ICI începe să pătească despăgubiri victimelor (respectiv urmaşilor) care au fost
224
grav afectaţi la ochi sau la tractul digestiv de medicamentul pentru inimă Eraldin în 1977 medicamentul Phenformin (CibaGeigy) a fost retras de pe piaţa americană, deoarece nu s-a mai putut „ţine ascuns“ faptul că acest remediu pentru diabet timp de 18 ani a „vindecat de viaţă“ circa 1.000 de pacienţi pe an. În ciuda scandalului, autorităţile germane au mai permis încă un an vânzarea medicamentelor (pentru diabet) mortale Dipur, Silubin-Retard, Sindatil, etc. de Crăciunul anului 1978 totuşi nici măcar autorităţile germane nu mai pot sîă nu retragă de pe piaţă toate medicamentele contra hipertensiunii care conţineau substanţa activă Clofibrat, care avea efecte secundare grave, chiar mortale în 1979 a fost făcut public faptul că Valium, chiar şi în doze mici, provoacă dependenţa. la vremea respectivă peste 15% dintre americanii adulţi luau Valium (aşa se forma, încet-încet, clientela pentru piaţa de droguri condusă din umbră de nu spunem care piramidă) s-a constatat că barbituricele, în cazul unei folosiri îndelungate, nu diminuau insomina, ci din contă, o accentuau un alt analgezic, Amydorphrin, a fost interzis în 160 de ţări (dar nu în toate) deoarece împiedica formarea de globule albe, ceea ce se putea sfârşi tragic şi antibioticul Isoniazid provoca „moartea“ ficatului alte antibiotice cum ar fi Kanamyzin duceau la insuficienţă renală şi atacau nervii auditivi în 1982 în Anglia a fost retras medicamentul contra artritei Opren, care conţinea Benoxaprofen (substanţa activă), după ce mai multe sute de persoane au fost ucise şi mii de altele grav afectate. Acest lucru nu l-a împiedicat pe producătorul Eli Lilly, trecând cu tăcerea victimele din Anglia, să primească aprobarea şi să desfacă pe piaţa americană Oraflex (în esenţă similar cu Opren). Şi apropos, ştiţi cine era directorul lui Eli Lilly între 1977-1979? George Bush tăticul, viitorul preşedinte! Desigur că el deţinea şi o grămadă de acţiuni la Eli Lilly.Vă mai miră acuma gripa aviară (dar şi cea porcească) unde se vinde Tamiflu, produs de firmalui Ramsfeld şi luat în braţe de administraţia Lui George Bush feciorul? în 1978 inutilul medicament Oxichinolin, care era recomandat pentru deficienţe de digestie, a stârnit un scandal mondial: 30.000 de persoane au orbit şi/sau au suferit paralizii ale membrelor inferioare; peste 100 de persoane au murit numai în Japonia dar cu aceasta, scandalul nu s-a oprit. Industria farma a continuat să „aprovizioneze“ femeile gravide cu otrăvuri şi să mutileze copii în pântecele mamelor: se cunosc 178 de astfel de cazuri provocate de medicamentele Primodos, Amonoron, Duogynon, Bendectin şi Debendox nici de Contergan-Thalidomid nu a vrut industria farmaceutică să se despartă; în USA a fost legalizat pentru bolnavii de AIDS (după motto-ul: dacă tot sunt bolnavi incurabil, hai să-i ajutăm şi noi un pic...) în 1984 ziarul londonez „Daily-Mail“ relata că preparatul contra acneei Roacutan producea grave daune fătului (în 50% dintre cazuri), în cazul în care gravida îl folosea în perioada respectivă „New York Post“ anunţa că toţi pacienţii (852 de persoane) care fuseseră injectate cu preparatul pentru inimă Epinepheren, au decedat (eficacitate 100%) în 1983 au fost în Suedia publicate rapoarte secrete, care fuseseră „sustrase“ de la CibaGeigy, din acestea reieşea că respectivul concern ştie exact despre 1.182 de decese care erau cauzate de preparatele contra artritei Butazolodin şi Tanderil; conform
227
altor surse numărul deceselor ar fi fost de aproximativ 10.000 aşa cum relata „New York Times“ în 1984, medicametul Selacryn a trebuit să fie retras în 1980 , după ce se constataseră 510 cazuri de daune aduse ficatului, printre care unele cu urmări fatale în luna Martie a aceluiaşi an „Neue Presse“ relata că preparatul contra malariei Fansidar provoca grave afecţiuni pielii cu urmări fatale îm Iulie 1985 „Guardian“ relata că Largactil (calmant) urma să fie retras de pe piaţă deoarece pacienţii sufereau grave daune aduse creerului; „conform unei evaluări rezervate 38 de milioane de persoane au suferit dischinezii şi circa 25 de milioane paralizii ale muşchiului limbii, sau în multe cazuri au pierdut controlul asupra musculaturii întregului corp“. în Mai 1985 autorităţile americane şi engleze au interzis
folosirea hormonilor de creştere, deoarece provoca pacienţii, chiar şi după ani de zile, infecţii nevindecabile; hormonul respectiv era obţinut din creerul morţilor (cadavrelor) - în decembrie al aceluiaşi an , „Guardian“ relata că Merital şi Nomifensin provocau grave efecte secundare sub formă de anemie, cădere a rinichilor sau inflamaţie pulmonară în aceaşi lună se relata în presă că 2.000 de oameni au suferit foerte grave efecte secundare din cauza medicamentului Felden; 77 de persoane au decedat, aproape toate datorită rupturilor sau hemoragiilor intestinale; producătorul american Pfitzer, susşinea în continuare că medicamentul este „foarte bine suportat“ (probabil că de către morţi) tot în 1985, în Decembrie, a fost făcut cunoscut că Ciba-Gaigy a recunoscut că falsificase studiile de siguranţă pentru 46 de antibiotice şi pentru alte preparate, care fuseseră solicitate de către autorităţile medicale japoneze
228
De ceva vreme am primit de la o cunoştinţă de a mea, medic, un articol asupra colesterolului scris de un alt medic din Bucureşti, care doreşte să îşi păstreze anonimatul. Desigur, dorinţa o voi respecta şi nu voi da numele autorului. Am sa vă rog întâi să citiţi acest scurt articol, după care îmi voi permite să fac câteva remarci, ca de obicei critice. Asta ca sa nu credeţi ca aţi nimerit din greşeală pe Siteul de Internet al Ministrului Sănătăţii. Colesterolul, o problemă ? Mijloacele media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol. Oameni de o splendidă sănătate telefonează la cabinet şi cer, cu o voce tremurândă programare pentru "colesterol". Buletinul de analize le adânceşte angoasa, aducându-i pe marginea disperării. "Am două sute. E grav, dom'doctor ?" Răspundem: nu, nu este grav. Valoarea normală a colesterolului în România este 280 mg la 100 de ml de sânge. Dacă este aşa, cum s-a ajuns totuşi că marea majoritate a laboratoarelor tipăresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ? Ei bine, aici este o altă poveste. Una discret ruşinoasă pentru tagma noastră medicală, dar care totuşi trebuie spusă. Pacienţii sunt rugaţi să nu mai spună nimănui că au aflat de la mine cele ce urmează. Dacă totuşi vor spune, atunci să nu scrie, iar dacă vor scrie, să nu semneze. Dacă, totuşi, nesocotind acest sfat, vor semna, eu declar de pe acum că nu ştiu nimic şi că sunt cu totul străin de cele scrise mai jos. Secretul este că scăderea valorii normale a colesterolului în sânge a urmat o curbă paralelă şi cu puţin ulterioară descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scădea colesterolul. Astfel, în anii '80, singurul medicament cu această proprietate principală era acidul nicotinic. Acesta era foarte ieftin şi, dealtfel, avea reacţii adverse importante, care îl făceau de utilitate atât de restrânsă, încât era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente. De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicină anterioară anului 1980, vor citi acolo valoarea normală a colesterolului, care este de 280 mg %, aşa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenţie şi regim, dar nu tratament medicamentos. Odată cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul în mod mai eficient, mai scumpe şi aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru această clasă a crescut enorm. Cum numărul pacienţilor cu hipercolesterolemie reală era mic, specialiştii în marketing au făcut diferite socoteli, din care a reieşit că, dacă valoarea normală ar coborî de la 280 la 260 şi medicilor li s-ar induce ideea că este neapărat nevoie de tratament medicamentos cronic peste această valoare, firmele producătoare ar avea numai de câştigat. Cum, cel puţin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici în baza unor studii, au început a se întruni "vârfurile cercetării medicale", mai întâi în congrese o dată la doi ani prin capitalele europene, mai nou în congrese anuale prin locaţii mult mai exotice. La astfel de "întruniri ştiinţifice mondiale", de regulă însoţite de un bogat program cultural-artistic (de la degustări de licori alese la safari) există deja obiceiul ca medicii participanţi să prezinte lucrări "ştiinţifice", în care se pretinde, folosindu-se cu multă măiestrie posibilităţile largi ale statisticii, că valorile normale sunt mai mici decât se credea, că există riscuri serioase pentru sănătate la valori care ar fi fost aboslut normale
229
înainte de congres, că aceste date noi ridică serioase probleme de sănătate publică, etc. etc. etc. Să mai observăm că ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil şi pentru valoarea normală a tensiunii arteriale şi (în măsură ceva mai mică) pentru glicemie. Extrapolând, putem prevedea încă de pe acum că, dacă mâine va apărea un medicament care să modifice grupa sangvină, poimâine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla că suferă de o grupă sangvină de-a dreptul toxică. Tratamentul hipercolesterolemiei Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, aşa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie în această situaţie. Dacă valoarea colesterolului este între 260 şi 279 mg %, este recomandabilă ţinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului şi a fracţiilor sale (raportul HDL versus LDL, dacă nu a fost făcut). Dacă valoarea colesterolului este între 280 şi 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânei, untului, laptelui gras, cărnii grase şi cu limitarea numărului de gălbenuşuri la 4 pe săptămână (albuşurile nu conţin colesterol). Se recomandă un regim bogat în peşte (minimum 2 kg pe săptămână) şi folosirea cu generozitate a cimbrului şi usturoiului. Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în această privinţă. Din 6 în 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozându-se atât colesterolul total, cât şi fracţiile lui. Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos. De regulă cu Vasilip o tabletă de 10 mg pe zi imediat înainte de masa principală, sau o altă schemă în funcţie de datele culese la consultul medical. Reevaluare după 3 luni, pentru a vedea dacă dozele sunt eficiente. Întrebări frecvente: Întrebare: Am colesterolul 245, buletinul de analiză îmi dă această valoare în chenar negru şi în dreptul ei scrie: "above normal range". Şefa laboratorului, când mi-a înmânat buletinul de analiză, m-a rugat să stau jos. Vecinii şi cei din familie sunt îngroziţi de cât de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris să iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunându-mi că în caz contrar am să fac infarct. Ce este de făcut ? Răspuns: dacă încă nu aţi citit articolul acesta, citiţi-l. Laboratorul dă valorile normale în funcţie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu în funcţie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un eşantion considerat sănătos, aşa cum ar trebui, potrivit unei definiţii ştiinţifice a "normalului". Vecinii şi cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea să primească invitaţie şi sponsorizare şi la congresul de anul viitor de la Ouagadougou. Dacă nu credeţi toate acestea, intraţi în primul anticariat şi uitaţi-vă în orice carte de medicină anterioară anului 1980 şi vedeţi cât este colesterolul normal. Întrebare: Am auzit că uleiul de porumb nu conţine colesterol, e adevărat ? Răspuns: Nici un ulei nu conţine colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile să sintetizeze colesterol ca atare. Deci, orice fruct sau legumă sau cereală este la fel de bună din punctul de vedere al regimului în cazul unei hipercolesterolemii, iar un număr mic de plante sunt în mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul. Este esenţial să nu mâncaţi de loc: carne grasă şi smântână şi să mâncaţi cât mai puţine gălbenuşuri de ou, care sunt „saci“ cu colesterol. Dimpotrivă, peştele este foarte indicat. Orice fel de peşte şi cu precădere, în mod paradoxal, peştele gras. Deşi laptele şi multe brânzeturi conţin colesterol, ele nu cresc în mod semnificativ colesterolul dacă sunt folosite în cantităţi prudente. Întrebare: Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacţii adverse ? Răspuns: Orice medicament, începând cu banala aspirină, are reacţii adverse. Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile şi anii, are posibile riscuri. Aceasta nu înseamnă să nu luăm medicamente de loc, ci să o facem atunci când, în urma unui raţionament medical, medicul nostru consideră că beneficiul scontat este mai mare decât riscul potenţial. Întrebare: Urmez un regim strict vegetarian, şi totuşi colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %. De unde atâta colesterol, dacă eu în ultimele săptămâni am mâncat numai urzici şi mere ? Răspuns: Această situaţie (relativ rară) în care vă aflaţi se explică printr-o tulburare reală de metabolism. Aşa cum spuneam, celulele animale sintetizează colesterol, iar cele umane nu fac excepţie. Uneori această
230
sinteză este în exces. Va trebui să urmaţi un tratament medicamentos, în principiu toată viaţa, tratament în lipsa căruia există un mare risc să suferiţi de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemică, accidentul vascular cerebral, etc. Întrebare: Am colesterolul mărit, dar nu suport să mănânc peşte, iar usturoiul îmi face rău. Ce este de făcut ? Răspuns: În loc de peşte, puteţi folosi numeroasele suplimente alimentare care conţin acizi graşi omeganesaturaţi, iar în loc de usturoi, încercaţi tablete de usturoi de la farmacie. De asemenea, la farmacie sau la plafar mai puteţi găsi combinaţii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante. Întrebare: Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie să fac ? Răspuns: Afectarea raportului dintre "colesterolul bun", adică HDL şi "colesterolul rău", adică LDL are importanţă mai ales în cazurile în care colesterolul normal este crescut sau are valori la limită. Deci, în cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie. O importanţă mai mare acordată peştelui în alimentaţie ar fi indicată, totuşi. Întrebare: Mereu aud despre marea problemă a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol scăzut, sub limita normală. E vreo problemă ? Răspuns: nu, deoarece nu există boli care să fie declaşate de prea puţin colesterol, aşa cum există în cazul invers. Totuşi, unele studii sugerează o legătură între colesterolul scăzut (sau la limita inferioară) şi depresie, fără a se putea preciza dacă e vorba de o legătură de tip cauză-efect sau de o corelare de altă natură. Doctor (anonim) Bucureşti, 16 iulie 2008 Iată şi o scurtă completare făcută de domnul doctor care mi-a trimis acest material (deci nu doctorul care a scris materialul de mai sus): Toţi bolnavii care au murit de inima în ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic. E un adevăr dovedit statistic. Colesterolul mărit nu produce moartea! Complectare privind situaţia din Germania: În anii 70 a fost efectuat un mare studiu în Bavaria, în care au fost măsurate valorile colesterolului la peste 100.000 de adulţi sănătoşi! Concluzia studiului: valoarea normală a colesterolului la un adult este de 260 mg la 100 ml sânge! Cu toate acestea, la începutul anilor 80, un grup de 13 profesori universitare de medicină (dintre care 2/3 deţineau acţiuni la diferite companii famaceutice) au „decretat“ că valoarea maximă a colesterolului normal este de 200 mg la 100 ml sânge. În acest fel, jumătate dintre bărbaţii adulţi cu vârstă cuprinsă între 30-40 de ani, alminteri complect sănătoşi, au devenit peste noapte, bolnavi. Aveau valori de colesterol mai mari de 200 (da nu mai mari de 260!). Acest lucru este de notorietate, cunoscut public în Germania. Şi totuşi valoarea maximă de 200 mg NU A FOST MODIFICATĂ nici până astăzi! (Sursa: Jörg Blech – „Die Krankheitserfinder – Wie wir zu Patienten gemacht werden“ - „Creatorii de boli – cum suntem transformaţi în pacienţi“ Fischer Verlag 2003) Comentariul Qui bono: Probabil că mulţi dintre Dumneavoastră ştiau toată povestea cu colesterolul. Nu este ceva nou. Ceea ce mă deranjează însă în această istorie este: Dacă acesta este adevărul, de ce nu este recunoscut de către medici. Medicii au jurat prin Jurământul lui Hippocrat să vindece pacienţii, sau finanţele concernelor farma şi ale lor proprii? De ce un medic cinstit trebuie să se folosească de paravanul „anonimatului“ pentru a spune adevărul? Să fim înţeleşi, omeneşte pricep care este motivaţia doctorului care a scris rândurile de mai sus preferând anonimatul. Se teme de răzbunarea „Frăţiei medicale“ şi a „Mafiei famaceutice“. Doar că noi ceilalti, eventualii, actualii sau viitorii pacienţi, cărora nu li se poate retrage „dreptul de practică“, avem dreptul şi chiar obligaţia să spunem cu glas tare aceste lucruri, şi trebuie să avem şi curajul de a le semna. Pentru că, pentru numele lui Dumnezeu, odată şi odată trebuie să se termine cu toată această escrocherie monumentală care a devenit medicina alopată. Şi asta pentru binele nostru. Ca să nu putem şi noi număra printre cei care …. Qui bono! Pentru sănătatea noastră!
231
Gripe animaliere de tot felul, virusul HIV care omoară jumătate din omenire, hepatite luate alfabetic (noroc că sunt numai 27 de litere în alfabet; dar dacă le vine ideea să treacă şi la alfabetul chinezesc? atunci s-a zis cu noi), SARS, BSE, vaccinuri de ne fac copiii ciur, cancere tratate cu radiaţii, otrăvuri şi scalpele, dora-doar o muri pacientul mai repede cu un profit cât mai gras, etc. etc. În curând vom avea mai multe boli decât pacienţi, şi deja de la vârsta peşcolară va trebui să mergem la „nenea doctoru“ să ne scrie bolnavi, să ne dea concediu medical, pilule, injecţii şi radiaţii. Domnilor, până unde merge lăcomia Dumneavoastră? Până când va mai funcţiona infracţiunea de a transforma oameni sănătoşi în pacienţi, pentru umplerea buzunarelor voastre? Asta numiţi Dumneavoastră „medicină pentru om“? Probabil pentru că şi „săracul“ medic este om, nu-i aşa? Farmaghedon Legile concernelor farmaceutice NU ESTE IN INTERESUL FINANCIAR AL INDUSTRIEI FARMACEUTICE SĂ PREVINĂ SAU SĂ VINDECE BOLILE, CI DOAR SĂ LE FOLOSEASCĂ ÎN AŞA FEL ÎNCÂT SĂ FIE CÂT MAI PROFITABILE PENTRU EA. MENTINEREA ŞI RĂSPÂNDIREA BOLII ESTE O CONDIŢIE PRELIMINARĂ A CREŞTERII CÂŞTIGULUI FINANCIAR AL ACESTOR CORPORAŢII. 1. Industria farmaceutică este o industrie de investiţie orientată spre profitul investitorilor ei. Forţa motrice a acestei industrii nu este SĂNĂTATEA, ci BOALA. 2. Industia farmaceutică a fost artificial creată şi strategic dezvoltată de către aceleaşi grupuri de investitori care controlau şi industria petrochimică, chimică precum şi sistemul financiar (băncile). Sper că este evident că mă refer la ceea ce a început cu circa o sută de ani în urmă in USA, o dată cu naşterea marelui monopol Rockefeller asupra industriei farmaceutice. Este ceea ce am copiat asiduu şi noi, atât mai de mult în Europa, cât şi mai recent in România. 3. Marea sursă de venituri a industriei farmaceutice se bazează pe patentarea unor noi medicamente. De aceea remediile naturale sunt denigrate permanent, căci nu se poate patenta… usuroiu sau uleiul de măsline! Aceste patente, pe lingă avantajul exclusivităţii, mai au şi sublima calitate că îi conferă patentatorului drepul de a stabili arbitrar preţul produsului respectiv. 4. Piaţa de desfacere a industriei farmaceutice este CORPUL OMENESC ! Dar aceasta numai atâta timp cât acest corp… găzduieşte o boala. De aceea se şi inventează permanent noi boli, se „descoperă” noi virusuri, sau noi afecţiuni, cum ar fi de exemplul hilarul „Sindrom al oboselii cronice” care ar fi şi el provocat de un virus. Încă un virus pe care nu-l vom descoperi niciodată, la fel ca cel HIV, SARS, HCV, al vacii nebune, gripei aviare, etc. Rezultă că o condiţie a prosperităţii şi sporirii beneficiului acelor firme care se ocupă cu producerea de medicamente este menţinere şi/sau chiar extinderea bolilor, şi nicidecum eradicarea lor ! 5. O condiţie esenţială pentru obţinerea unui beneficiu substanţial este crearea unor astfel de medicamente care să nu facă altceva decât să „mascheze” anumite simptome, în loc să ducă la eliminarea complectă a bolii. Câţi oameni sănătoşi cunoaşteţi, care se duc la doctor când nu-i doare nimic sau îşi cumpără medicamente când nu sunt bolnavi? Astfel se şi explică de ce marea majoritate a medicamentelor aflate în circulaţie astăzi nu sunt fondat pe studii serioase şi INDEPENDENTE. Nu pot să consider un studiu serios şi „independent” cel efectuat de însăşi firma producătoare. Este normal ca negustorul care-şi vinde marfa să o şi laude ca fiind cea mai bună din lume, nu? 6. Pentru a-şi sporii beneficiile, concernele farmaceutice sunt în permanentă căutare de noi boli, precum şi de noi „întrebuinţări”. Mai nou, Aspirina a fost decretată (în mod fals, am putea spune chiar criminal) ca fiind foarte utilă în preveniorea infarctului. Drept urmare 50 de milioane de americani sănătoşi se îndoapă cu aspirină. Ca sa nu mai vorbim de minciuna colesterolului, a osteoporozei, a….. N-aş termina nici săptămâna viitoare cu înşirautul „gogoşilor”. 7. O altă importantă strategie a concernelor farmaceutice este să creeze cu ajutorul medicamentelor noi, boli noi. Adică te vindecă de una da capeţi în plus altele două, să zic aşa. Este vorba în mare despre celebrele efecte secundare care, trebuie să ştiţi, nu toate apar imediat după folosirea unui medicament. Pe de altă parte, marea majoritate a medicamentelor au ca scop mascarea simptomelor bolii pe o anumita perioada de timp. După care, aceste simptome reapar, şi deci mergeţi iarăşi la farmacie cu mâna întinsă. Un exemplu? Se ştie deja că medicamentele contra colesterolului ridicat, care se găsesc pe piaţă, provoacă pe termen lung cancer (cu condiţia ca pacientul să fi înghiţit acest gen de medicamente timp de cîţiva ani). 8. Rata mortalităţii ca urmare a efectelor secundare provocate de medicamente situează
232
această „afecţiune”, să zic aşa, pe locul 4 între cele mai raspindite boli mortale. LOCUL PATRU ! După infarct, cancer şi accidentele vesculare cerebrale, EFECTELE SECUNDARE se situează pe locul patru ca numar de decese. Nu SIDA, nu bolile virale, nu hepatitele, nu bolile infecţioase, nu. MEDICAMENTELE ! Sursa acestei afirmaţii ? Cu placere! Journal of the American Medical Association, Aprilie 15, 1998. Tot aceaşi sursă ne mai spune şi că, în timp ce în războiul din Vietnam au murit 10.000 de americani pe an, iar în al doilea război mondial au murit 49.000 pe an, ei bine, din acuza efectelor secundare ale medicamentelor mor anual 106.000 de americani. De altminteri nici nu este surprinzător, dacă ne gândim un pic. Noile medicamente patentate se bazează de molecule sintetice, noi, care trebuiesc „detoxifiate” şi deci eliminate din organism, lucru care deseori nu se întîmplă, căci organele noastre interne (îndeosebi ficatul, pancreasul, bila şi rinichii) ori nu reuşesc , ori pur şi simplu nu „recunosc” aceste substanţe. Iar ce nu este recunoscut de către organism, este … depozitat. În organism, desigur. Astfel, prin acumularea acestor „toxine” în timp, organismul capătă noi deficienţe, respectiv afecţiuni. 9. Rezltă inevitabil din cele de mai sus că producerea unui medicament care să vindece o boală definitiv nu ar avea ca rezultat decât falimentul industriei farmaceutice. Fără boli nu există câştig financiar pentru concernele farmaceutice. Şi dacă sunt prea puţine boli, mai creem câteva noi. 10. Vitaminele, produsele naturale, plantele medicinale, apa, aerul curat, mişcare… toate astea nu se pot patenta, şi deci nu prezintă interes, sau unele sunt chiar privite foarte ostil de către industria farmaceutică. 11. Pentru a putea să-şi pună în aplicare planurile şi să obţină eficacitatea financiară dorită de investitori, concernele farmaceutice folosesc o serie de procedee, marea lor majoritate fiind în mod normal ilegale, cum ar fi: a) ţinerea în secret a unei serii foarte mari de informaţii, fie asupra unei boli anume, fie asupra medicamentelor produse; este de neconceput ca în zilele noastre atât de mulţi oameni să nu ştie că organismul uman nu poate produce nici Vitamina C şi nici lysina, două molecule cheie pentru menţinerea stabilităţii ţesuturilor şi celulelor, şi deci a stării de sănătate; b) discreditarea tuturor remediilor naturale sau a altor genuri de terapii, inclusiv a medicinei traditionale chineze sau indiene; c) crearea de legi, cu ajutorul grupurilor de lobiişti sau al banilor, care să pedepsească răspândirea de informaţii asupra medicinei şi terapiilor alternative. Din nefericire pentru concernele farmaceutice, de mai bine de zece ani a apărut Internetul ! Iar aici nu mai poţi pune pumnul în gură chiar aşa de uşor celor care sunt de altă părere. 12. În legatură cu punctul b) de mai sus, doresc să atrag atenţia asupra campaniilor în favoarea unuia sau altuia dintre medicamentele noi create de concernele farmaceutice, cu ajutorul Mass-Mediei, care fie că este bine plătită pentru aceasta, fie pur şi simplu se află de la bun început în mâinile concernelor farmaceutice. Iar mai nou, pentru că tocmai am lăudat Internetul, ţin să vă fac atenţi şi asupra faptului că pe de altă parte, concernele farmaceutice au învăţat şi s-au adaptat foarte repede, astfel că la ora actuală finanţează ele însele Forum-uri ale bolnavilor de diferite afecţiuni, Forumuri conduse de persoane dornice de câştig, şi pe care se militează fervent pentru o anumită medicamentaţie. Una şi numai una, cea produsă de concernul care-l plăteşte pe Administratorul Forum-ului. Altfel cum se poate explica faptul că atunci când un membru al unui astfel de Forum încearcă să sugereze eventual o altă variantă terapeutică, este împroşcat cu noroi şi injurat? 13. Singura şansă de supravieţuire în viitor al acestui sistem odios este eliminarea tuturor terapiilor naturale, bazate pe medicina alternativă. Din păcate pentru aceste concerne, se pare că acest lucru nu numai că nu este posibil, ba chiar medicina alternativă creşte pe zi ce trece în însemnătate. Mă repet aducându-vă aminte că la oar actuală in USA 7 pacienţi din zece aleg medicina alternativă. Doar 30 % dintre bolnavi se mai adresează medicilor alopaţi. 14. Industria farmaceutică, concernele farmaceutice care fac afaceri cu bolile, sunt nu numai cea mai mare decepţie şi minciună a ultimei sute de ani, dar chiar, fără a greşi mai deloc, sunt o întreprindere îndreptată, cu scopul de a obţine beneficii materiale, împotriva umanităţii. Adică, CRIME INDREPTATE CONTRA UMANITĂŢII ! Aşa ceva mai poartă un nume, scurt şi concludent… GENOCID. “Medicii prescriu medicamente, despre care ştiu punţine, pentru a fi introduse în corpul omenesc, despre care ştiu şi mai puţin, încercând astfel să vindece boli despre care nu chiar nimic“ Voltaire Medicina ortodoxă, alopată, are la bază teoria microbiana a lui Luis Pasteur, teorie despre care ştim de mult că este eronată. Păi, şi atunci? De ce ne mai bazăm pe ea? O afecţiune este în mod convenţional văzută ca un fenomen local, limitat la zona în care ea devine manifestă prin simptomatologie (infecţie oculara, cancer pulbonar, etc). Conform aceste teorii, din motive necunoscute, “misterioase”, creşte numarul microbilor sau cresc tumorile la un pacient, şi drept urmare
233
aceştia, microbii, trebuiesc distruşi, iar tumorile extirpate. (Mă gândesc acuma amuzat ca la mulţi alopaţi a fost deja localizată tumoarea, anume pe creer, iar extirparea a reuşit pe deplin). Astfel încât medicina alopata taie (operaţie), arde (radiaţii) sau otraveşte chimic (medicamente) “răul” din corpul pacientului. Un atac “armat” asupra duşmanului, nu? Pe scurt medicina alopata foloseşte mijloace mecanice sau chimice pentru vindecarea unei afectiuni. Doar că, ceea ce nu ştie, sau dacă ştie , nu spune aceasta medicină războinică, este că ea trateaza astfel doar un simptom, şi nici decum boala însăşi, sursa simptomului. Motivul pentru care apare o afectiune NU ESTE CERCETAT !!! Te doare capul, ţi se prescrie un piramidon. De ce te toare capul? Ei, acuma, cu asta nu-şi pierde doctorul timpul. D-aia pe doctori nu-i doare capul niciodată. Vezi si extirpartea de mai sus. Un contemporan al lui Pasteur, Antoine Beauchamp, avea o cu totul altă opinie asupra bolii. (Aici, în paranteză fie spus, totuşi Pasteur, pe patul de moarte, a spus adevărul, macar în ultimul ceas : « Nu microbii contează, ci mediul din care ei se hrănesc ! «). Beauchamp era convins că MEDIUL (sau altfel spus « Ecologia sângelui ») joacă rolul cel mai important, este factorul critic, în momentul în care se declanşează su nu o boala. Medicina aşa-numită alternativa (deşi nu înţeleg…alternativă?…. la ce ?) cauta întotdeauna sa găsească factorul “de stress” (mediu înconjurător, biologic, chimic, psihic sau emoţional) în viaţa unui pacient, factor care duce la slăbirea ununi anumit câmp de energie, slăbire care la rândul ei provoacă un dezechilibru in balaţa energetică a corpului, fapt ce duce la apariţia unei boli, prin condiţiile favorabile create microbilor, bacteriilor, ciupercilor sau tumorilor pentru a se dezvolta. (Luaţi-vă gândul de la virusuri, Stimaţi Domni, pe ăia trebuie mai întâi să-i găsiţi, ceea ce nu prea sunteţi în stare, şi abia după aceea să ni-i băgaţi nouă pe gât). Pentru a se menţine sănpătos, un organism are nevoie de echilibru între părţile sale componente, între cîmpurile sale energetice (dacă putem spune aşa). Dezechilibrul crează condiţiile optime apariţiei unei boli, adică a ceea ce Pastur denumea « mediul din care se hrăneste… ». Dar bine, Domnilor, acelaşi lucru îl spune Medicina tradiţională chineză sau cea indiană, Ayurveda, de citeva mii de ani. Numai că din asta nu se pot face bani. Nu cîştigă nici Rockefeller cu concernele sale farmaceutice, şi nici Domniile Voastre, alopaţii. Speculând natura umană, care vrea repede şi eficace să scape de o durere, îmbolnăviţi pacienţii şi mai mult decît erau cînd vi s-au adresat. Folosiţi substanţe otravitoare (medicamente) în doze neletale, pentru a suprima simptomele dintr-o anumită parte a corpului. Această procedură nu depistează nici cauza bolii şi nici nu o vindecă. Mai degrabă maschează temporar manifestarea externă a bolii, în timp ce aceasta însăşi devine permanentă, se cronicizează. Astfel încât să existe toate şansele ca ea să reapară la un anumit moment dat, ulterior. De ce procedaţi astfel? Simplu, dacă i-aţi vindeca pe pacienţi, aţi rămâne fără obiectul muncii, adică fără bolnavi. Şi deci n-aţi mai câştiga corespunzător idealurilor Dumneavoastră de pe băncile facultăţii. Nici Dumenavoastra, şi desigur nici cealaltă jumătate a acestei perfecte simbioze, concernele farmaceutice. Amindoi faceţi o pereche pe măsură. Dar să formulăm un pic mai blînd: Fundamentala eroare a medicinei alopate este aceea că se concentrează asupra simptomelor, în loc să se concentreze asupra omului, a pacientului. Acuma însă să nu credeţi că diferenţa dintre medicina alopată şi cea „alternativă“ este doar aceea de punct de vedere sau de abordare. Nu! Există o strategie bine pusă la punct şi de perspectivă asupra mocului în care în viitor se intenţionează a se obţine câştiguri din ce în ce mai grase, precum şi a metodelor de discreditare şi intimidare a medicinei „alternative“. Căci intenţie evidentă este de a aduce şi menţine cît mai multe persoane în statutul de pacienţi. Un pacient vindecat este un client pierdut. Pe când un pacient „în pragul vindecaării“ este un client permanent. Bun platitor şi uşor de manipulat. Iar aici apare evidentă simbioza. Noi facem medicamente (concernele farmaceutice) şi voi le administraţi pacientilor (alopaţii). Voi “descoperiţi” noi boli (alopaţii) iar noi vă punem la dispoziţie noi “otrăvuri” (concernele farmaceutice). Un mecanism diabolic şi perfect funcţionabil, atâta timp cît noi nu ne vom da seama de aceste lucruri. Cuvintul de ordine primordial al concernelor farma-alopate este: pe cît posibil a se aduce pacientului o uşurare temporară şi în nici un caz o rezolvare radicală a bolii. Acest principiu asigură o permanentă sursă de venituri simbiozei “farma-alopate”. Aşa că, oameni buni, ori le faceţi jocul, ori începeţi de îndată să vă îngrijiţi singuri de voi şi mai ales să vă informaţi corect. Din fericire, există şi oameni adevăraţi în breasla medicilor, în faţa cărora îmi dezvelesc creştetul cu respect. Nu numai pentru că spun adevărul, dar mai ales pentru că AU CURAJUL SĂ O FACĂ. Căci mai întotdeauna au fost, sunt şi vor fi catalogaţi ori ca nebuni, ori ca şarlatani, ori ca trădători.
234
Pentru cei care se descurcă cu Internetul şi mai au şi cunoştinţe de limbă engleză, vă recomand un Site exceptional ca valoare şi cantitate de informatie : www.whale.to Daca veţi citi şi numai 10% din ceea ce medicii înşişi (unii, cei care merita respectul nostru) scriu în acest Site, în mod sigur veţi începe să gindiţi ca mine. Poate veţi spune acuma : « Bine, bine, dar eu nu sunt medic, şi ce am să mă fac dacă mă îmbolnăvesc ? Nu mai merg la medicul alopat, în regulă. Dar la care atunci ? » Să nu credeţi că am să vă dau vreo adresă a vreunui cabinet naturist. Nu mă ocup de publicitate. Dar vreo două-trei mari realităţi vă pot totuşi spune, iar despre aceste realităţi intenţionez într-un viitor apropiat să mă refer pe larg. SISTEMUL IMUN ESTE CAPABIL SINGUR SĂ OBŢINĂ VINDECAREA ŞI RELUAREA BUNEI FUNCŢIONĂRI A ORGANISMULUI. Stiţi cu toţii cât de uşor fac copii febră şi tot aşa de uşor se vindecă după o afecţiune oarecare (mai ales copii care n-au avut ghinionul să fie vaccinaţi – o temă în sine la care mă voi referi altă dată). Tocmai aici este MAREA TICĂLOŞIE. Chimicalele sintetizate şi denumite “medicamente” sunt în marea lor majoritate (peste 90%) un “atac împotriva sistemului imun”. Sunt convins că mulţi vor ridica din sprâncene. Dar sper că în viitor vă voi putea convinge de acest lucru. Sau… citiţi acolo pe Site-ul acela de mai sus. În unele rare cazuri, câteva medicamente pot constitui o alegere bună pentru a ajuta sistemul imun să îşi exercite functia reparatorie mai rapid. Din păcate astfel de medicamente sunt foarte puţine. Şi aproape toate, inspirate şi bazate pe remedii naturale deja bine cunoscute de multă vreme. Dar prima alegere trebuie să fie în direcţia substanţelor naturale, căci doar acestea sunt în armonie cu natura, aşa cum este şi organismul uman. Aş vrea să fiu bine înţeles, plantele medicinale, de exemplu, nu “vindecă”. Ele ajută şi susţin organismul să se vindece SINGUR. Nu doar gimnastica, sau aerul curat, o anumită dieta sau apă de izvor vindecă, nu. Aceste lucruri susţin şi ajută organismul să-şi îndeplineasă divina “funcţie autoreparatorie”. Noi îmnşişi, cu mărinimos-intersatul ajutor al alopaţilor şi concernelor farmaceutice, împedicăm oranismul nostru, respectiv sistemul imun să-şi facă treaba. Dându-i în cap co pilule şi injecţii. Desigur, începem însă prin a ne hrăni nesănătos, a face abuzuri (alcool, tutun, stress, nopţi pierdute, etc), a accepta să trăim într-un mediu poluat, să mîncăm sau să bem tot felul de produse chimicalizate, etc. Atunci sistemul imun slăbeşte, iar organismul ne dă “semnale de alarmă”. Au, mă doare. Şi dăm fuga la alopat care ne ajută să…. Ne doară şi mai tare. Nu, desigur nu imediat. Ci în perspectivă, ca să mai mergem şi altă dată pe la el sau pe la farmacie. Toate astea în loc să ne „educăm“ şi să luăm în propriile mâini sănătatea noastră. Lăcomia bolnavă după profit există în toate societăţile şi în toate ţările. Peste tot unde sunt bani în joc ( şi ce sume enorme, gândiţi-vă) vă veţi lovi de minciună, neadevăr şi promisiuni deşarte. Iar în sectorul industriei medicale se fac câştiguri de miliarde ZILNIC ! Nu trece o zi fără să mai aflăm despre o nouă terapie, un nou medicament, un nou studiu „aprofundat“ sau un nou aparat medical. Industria farmaceutica (de altfel ca şi cea alimentară) ţin frîiele strâns în mână, şi fiţi siguri că nu le vor lăsa de bună voie niciodată. Doar atunci când afacerea nu va mai fi rentabilă. Adică atunci când noi nu vom mai cumpăra de la ei. Aproximativ 75% dintre toate studiile efectuate sunt finanţate de concernele farmaceutice. Iar rezultatele desigur că sunt foarte frecvent manipulate. Altfel, ce rost ar avea să finanţeze aşa ceva. La fel stau lucrurile cu elita medicală, mai ales cea universitară, cu profesorii ei, cu însăşi Universităţile de Medicină. Sunt sponsorizate, finanţate de către aceleaşi concerne. Nici nu este de mirare că alopaţii nici nu pricep altceva decât bisturiu, injecţie sau pilulă. Asta au învăţat, asta fac. Mita este la ea acasă. Un exemplu? Prof.Dr. Pudel ( la aşa un nume câinesc…) este fostul Preşedinte al Societăţii germane pentru alimentaţie. Desigur, din această poziţie, i s-a părut Domniei Sale firesc să facă reclamă pentru McDonalds si pentru H-Milch (lapte). Iar acest exemplu este doar o joacă de copii pe lingă ce se mai întîmplă în spatele uşilor închise. Concernele farmaceutice au în mâna lor politicul, economicul, mass-media, administrativul si cercetarea. Ca doar bani au destui ca să cumpere conştiinţe. Doctorul M.O Bruker spunea: „Informaţii obiective şi dezinteresate sunt o raritate în zilele noastre. Puţinii oameni care au curajul să-şi rişte capul spunând adevărul, vor fi arătaţi cu degetul şi calificaţi drept trăfdători, ignoranţi sau chiar se va cere arestarea sau eventual chiar omorârea lor, numai cu scopul de a fi reduşi la tăcere“. Şi există sute de astfel de cazuri. Să nu mă înţelegeţi fals. Dacă o să-mi rup un picio, o să mă duc la spital ca să mi-l pună doctorul în ghips. La asta se pricep. Medicina de intervenţie rapidă, pentru accidente, medicina de urgenţă. În rest, nu voi călca pe la un medic în viaţa mea. Oricum cu
235
toţii suntem datori cu o moarte. Dar mai bine moartea mea, decât moartea dată de ei pe banii mei. Din păcate, în ciuda unor rare persoane de o excepţionala valoare şi onestitate, precum şi a cîtorva puţine aspecte medicale în care s-au obţinut rezultate bune, medicina de astăzi este pătată atît de puternic, încât din albă a devenit neagră. Îmi pare rău dar tebuie spus că în zilele noastre medicul a deveni sluga concernului farmaceutic, a interesului financiar. Iar pentru cei doritori de date concrete, statistice, un mic filmuleţ american. Al unui doctor care şi el îşi vinde produsele prin firma sa. Şi cu care nu am nimic în comun şi nici nu-i fac reclamă. Să fie clar. El măcar vinde produse naturale, nu otrăvuri chimice. Dar asta e problema lui. Însă ceea ce se spune acolo, este mai mult deît adevărat. S-ar putea spune că este în interesul lui să facă de rîs medicina alopată. Da, poate. Dar totusi datele statistice de acolo sunt publicate de oficialităţile medicale americane. Care deşi sunt în continuare în mâna marilor concerne, din cînd în cînd, scrîşnind din dinţi, mai scot la iveală şi cîte o fărâmă de adevăr. Aşa că haideţi mai bine să căutăm un alt motiv pentru care să fim aici. Că doar nu pentru a ne lăsa otrăviţi pe banii noştrii. Şi să nu uităm să ne întrebăm mereu, circumspecţi, QUI BONO ? Despre Bio-imunoterapie (după Prof. Dr. Thomas Tallberg şi Dr. med. Martin Landenberger) http://www.naturmednet.de/info/bioimmun.html Numărul tumorilor maligne creşte în fiecare an. În Germania, 38%¤ din populaţie suferă o tumoare malignă. Care terapii pot fi luate în considerare? Există posibilitatea înlăturării cauzelor cancerului? Tumorile maligne – o boală a mitocondriilor? Laureatul Premiului Nobel, germanul Otto Warburg a formulat deja în 1966, cu ocazia Conferinţei Laureaţilor Premiului Nobel care a avut loc în Lindau: „nici o cauză a vreunei boli nu este mai bine cunoscută decât cauza cancerului!“ Defecţiuni în lanţul respirator al mitocondriilor (în fiecare celulă găsim între 1200-1500 de astfel de „staţii energetice“). Pot fi celulele cancerigene, anormale, readuse din nou la forma şi funcţionarea lor firească? Este cancerul doar un deficit de structură mitocondrială sau chiar un deficit de nutriţie? Am sa încerc în cele ce urmează să dau răspunsul la aceste întrbări. Medicii alopaţi se îndoiesc asupra foloaselor chemoterapiei în cazul tumorilor solide Şi totuşi medicina şcolastisă este în continuare „fixată“ în conceptul celulelor „mutate“ genetic“, a căror „transcrptază oncogenă“ încearcă să o rezolve prin „otrăvuri celulare“ tot mai rafinate. Hölzl constată că rata de supravieţuire a pacienţilor cu cancer mamar, de plămâni sau de intestin a rămas constant în ultimii 30 de ani, ceea ce înseamnă că „o cură prin otrăvuri nu este folositoare la nimic“ şi presupune că o „lărgire sistemică a chemoterapiei este, tocmai în cazul cancerului mamar, cauza pentru care rata de supravieţuire este chiar în regres.“ Schaller, ginecolog la Universitatea din Bochum, consemnează: „Pentru supravieţuirea femeilor cu cancer mamar, chemoterapia nu a adus până acum nici un folos – mult zgomot pentru nimic.“ În acelaşi mod se exprimă asupra acestei teme şi şeful secţiei de ginecologie al Clinicii din Düsseldorf, Dr. Jäger: „Nu au existat şi nici nu există succese. Un enorm număr de femei sunt terapiate, fără ca să toată fi întradevăr evidenţiat vreun folos din aceasta. Iar dacă le veţi spune acest lucru femeilor, acestea vor fi complect dezorientate, chiar disperate.“ Atât de puternic şi de periculos ne-au fost otrăvite minţile de către maşine de propagandă a industriei farmaceutice. Iar aici principalul vinovat nu este însăşi industria farmaceutică, ce în mod logic vrea să-şi vândă „gunoaiele“ şi să facă profituri , ci presa liberă (oare există aşa ceva?) şi corpul medicilor, care în ciuda unui „jurământ“ şi în ciuda faptului că ştie deja de mult că această chemoterapie nu este bună de nimic, încurajează pacienţii în continuare în această direcţie. Deja în 1985 Thomsen, la vremea aceea directorul clinicii de ginecologie de la Universitatea din Hamburg sublinia semnificativ: „Ar trebui să ne dea de gândit faptul că un număr din ce în ce mai mare de doctoriţe spun: eu nu aş accepta, pentru mine, o astfel de terapie.“ (Nota Qui bono: Această declaraţie este una dintre foarte multele de acest gen, iar chemoterapia este una dintre foarte multele terapii pe care medicii nu le-ar accepta pe propria lor piele! Deci, dacă medicii gândesc astfel (cel puţin o impresionantă parte a corpului medical), atunci care este oare motivul pentru
236
care pacienţilor li se recomandă tocmai aceste terapii? Qui bono? Vedeţi Dumneavoastră, Doamnelor şi Domnilor medici, cine aruncă cu noroi în Domniile Voastre? Voi înşişi! Nu acest Site. A jura pe Hippocrate că vei sta în slujba sănătăţii pacientului (ce cuvinte frumoase) şi a-l trimite să facă o terapie despre care ştii că nu este bună de nimic, că nu-i va ajuta bolnavului, şi pe care ţie însuţi nu ţi-ai face-o, ei bine, toate acestea vă discreditează! Diferenţa din ultimii ani este aceea că am început şi noi, oamenii de rând, să devenim conştienţi de acest lucru! Şi acest lucru este GROAZNIC! Dumneavoastră vă plângeţi că sunteţi împroşcaţi cu noroi? Dar noi, bolnavii, ce să mai zicem? În cine mai putem avea încredere, dacă tocmai Domniile Voastre ne minţiţi şi ne... ei bine, ne sacrificaţi prin terapii lipsite de sens? Dacă nu vă veţi opri, nu veţi face unul-doi paşi înapoi şi nu vă veţi gândi foarte serios, care este rolul Dumniilor Voastre în societatea umană, în „umanitatea“ despre care vă face plăcere să vorbiţi în „modernizatul“ jurământ medical, mi-e teamă că în următorul deceniu, medicina alopată VA TREBUI SĂ DISPARĂ. Depinde de Dumneavoastră, căci oamenii nu sunt proşti, iar „umanitatea“ are mecanismele ei proprii de reglare şi eliminare a ceea ce nu i se portiveşte. Cu stimă şi regret, al Dumneavoastră Qui bono.) În 1995 Abel, epidemiolog la Universitatea din Heidelberg, constata „cu groază“ că la majoritatea formelor de cancer, nu există dovezi precum că chemoterapia, mai ales din ce în ce mai des folosita chemoterapie în supradozaj, ar înbunătăţii calitatea vieţii bolnavului sau ar prelungi viaţa acestuia.“ Iar Hölzl rezuma: „Nu există nici o documentaţie sistematică asupra chemoterapiei” şi cerea dovezi curate ale eficienţei acestei metode terapeutice, în locul cercetărilor FALSIFICATE! (Hölzl foloseşte în orginal termenul „cercetării şmecherşti”). Terapia biologică a cancerului – reparaţia mitocondrială? În opoziţie se plasează terapia biologică ortomoleculară, promovată de terapuţi naturişti cum ar fi Isseles, Fryda, Gerson şi Clark. Gerson a terapiat cu frumoase succese încă din anii 20 pacienţii cu cancer prin sucuri de fructe şi legume cu cu actiune activantă pentru mitocondrii, cu ficat crud de capră (sursă pentru glutation) calium şi preparate pentru tiropdă precum şi cu infuzii de cafea, care, aşa cum ne învaţă Dr. Heinrich Kremer, susţine lanţul respirator al mitocondriilor: două molecule de cafea sunt egale cu o moleculă de curcumin (Curcuma longa), care, conform Dr. Kremer este „veriga lipsă” dintre Complexul III şi Complexul IV al lanţului respirator. Ceea ce solicitase Warburg, iar Gerson descoperise empiric, a fost demonstrat de Tallberg: cel mai important moment al terapiei cancerului este restabilirea activităţii mitocondriene, al cărei produs nu numai că duce la producţia de ATP (principalul liferant de energie), dar este în acelaşi timp şi un fel de „consiliu de conducere şi coordonare la nivel operativ” pentru nucleul celular. În cadrul „genialei fuziuni a evoluţiei”, prin care bacteriile Archaea s-au unit cu Eubacteriile, mitocondriile au păstrat, ca moştenitoare ale eubacteriilor, controlul asupra pachetului–genom mitocondrial din nucleu. Astfel văzute lucrurile, rezultă că mitocondriile sunt „stăpânul” celulei, iar nucleul celulei este doar un „organ executiv”. Astfel încât o diminuare nefirească a activităţii mitocondriilor trebuieşte compensată cu elemente biologice de construcţie mitocondriană. Remisia spontană – un teren necercetat Ipoteza noastră de lucru are la bază concepţia că deficienţele metabolice mitocondriale persistente conduc la transformari maligne. Remisiile spontane se poduc atunci când aceste deficienţe (perturbări) sunt împiedicate şi/sau reparate prin influenţe nutritiv-biologice care reechilibrează situaţii deficitare specifice. Desigur, din motive pe care doar medicina alopată le poate înţelege, cercetarea cazurilor de remisie spontană a unei tumori sunt până astăzi o temă Tabu, fapt pe care Weber în articolul „Vindecări misterioase” o justifică prin teama de consecinţe: „Prin astfel ce cercetări nu se pot cucerii lauri şi glorie, ba chiar este pusă în pericol propria carieră profesională!” Oncologul Knappauf este însă mai pragmatic: Prin astfel de cercetări asupra remisiilor spontane putem învăţa multe despre procesele de vindecae ale corpului.” Tumorile maligne – un deficit nutritiv? Începutul l-a făcut pentru noi Tallberg prin activitatea sa de cecetare de peste 35 de ani: ca imunolog el ştia că doar reacţiile imunitare singure nu sunt suficiente pentru a se obţine remisia unor tumori mari, ci că este imperios necesară participarea unor factori nutritivi, a anumitor aminoacizi şi a unor minerale rare. Iniţial, în încercările sale, Tallberg nu şi-a putut explica dispariţia unor tumori mari, produse în timpul bioimunoterapiei, în urma căreia nu mai rămânea nici o urmă de celule canceroase. Anticorpi citolitici, celule efector-T, macrofage, factori de inhibare, celule naturale ucigaşe, indicii
237
celulelor ucigaşe şi fosfolipidul A2 – controarea tuturor acestor parametrii nu dădeau rezultate semnificative. În controalele făcute de mine (Dr. Martin Landerberger) asupra pacienţilor cu cancer, care au fost ani de zile trataţi cu chemoterapeutice, am costatat permanent o scădere damatică a suitei limfocitare în diferenţierea lomfocitelor, mai ales a celulelor ajutătoare, a celor subpresoare şi a celor NK, astfel că „de facto“ se producea un AIDS iatrogen. Sarcomul – urmare a unui deficit de aminoacizi? Tallber s-a întâlnit la un moment dat cu rapoartele Doctorului Howard Beard, care în anii 40 a terapiat sarcoame Emge induse la şoareci cu Arginin, Histidin şi Lysin, aminoacizi care la vremea respectivă conţineau urme de săruri de wolfram şi alte metale rare şi care, împreună cu aminoacizii respectiv au dus la vindecarea şoarecilor. (Vezi Tallberg, Th., Mahlberg, K., Kalima, T., Experimental and clinical studies on cancer immunotherapy. În: Present Status of Non-Toxic Concepts in Cancer. Eds.K.-F. Klippel & E. Maher. Proc Int Symp Nonwieler/Trier, April 1986, Karger,Basel, 1987, 237- 263.) Leucemia – „doar“ o deficienţă de aminoacizi şi metale rare? În cadrul studiilor experimentale ce au durat ani de zile, asupra leucemiei induse Chloroma cu Methylcholanthren la mii de şoareci, Tallberg a descoperit „Codul“ prin care celulele leucemice su transformau înapoi în celule albe normale. Complexe de aminoacizi cu săruri de microelemente au format „codul metabolic“ prin care moleculele speciale ale suprafeţei celulare declanşau transcripţia fiziologică. Pentru cazurile de leucemie la şoareci „codul“ părea a fi Alanin, Leuzin, Isoleuzin şi Valin precum şi mineralele crom şi mangan. 50% ditre animalele astfel hrănite supravieţuiau (p=<0,001), totuşi era neplăcut surprinzător faptul că şoarecii hrăniţi cu Methionin şi Cystein mureau în proporţie de 100%!Aşadar se pare că Methionin ca factor de creştere este important pentru celulele leucemice, şi astfel pacienţilor leucemici cel puţin în prima jumătate de an de terapie se evita consecvent administrarea de alimente cu conţinut SH (gradul de aciditate?), cum ar fi de exemplu carnea roşie. Carcinomul renal Înarmat cu cunoştinţele obţinute, Tallberg a început în anii 70 studii-pilot cu pacienţi suferind de hipernefrom şi melanom-malignome, deci cu forme de cancer cu foarte proaste şanse de supravieţuire, de circa un an. Compunentele regulatorii celulare au fost L-aminoacizii Alanin, Arginin, Aspargin, Lysin şi eventual Serin, precum şi microelementele esenţiale ca şi ioni biologic activi cu, ar fi crom, molibden, selen, zinc (staniu) vanadiu şi mangan. Ulterior a urmat un studiu clinic, în care au fost cuprinşi 127 de pacienţi cu hipernefrom metastatic. (Vezi Tallberg, Th.: Biological food supplementation combined with specific autologous cancer immuno-therapy in patients suffering from renal carcinoma or malignant melanoma. NAFAS Sci 6 (2001) 3- 17.) După o terapie de zece ani rezultatele celor 71 de pacienţi care primiseră o terapie bio-imunologică au fost semnificativ mai bune decât ale celor 56 de pacienţi din grupul de control, care primise cea mai bună terapie convenţională! În zece ani de terapie rata de supravieţuire statistică era de 47,2 luni în comparative cu 18,6 luni la grupul de control (p=<0,001). Unii pacienţi au supravieţuit chiar 20 de ani (vezi Tallberg, Th., Kalima, T., Hattunen, P., Tykkä, H., Mahlberg, K., Matous, B., Sundell, B.: Postoperative active specific immunotherapy with supportive measures in patients suffering from recurrent metastasized melanoma. J Surg Oncol 33 (1986) 115- 119.) iar cea mai lungă perioadă de post-observare a fost de 300 de luni (25 de ani)! Melanomul malign Tot la începutul anilor 70 Tallberg a început şi terapierea cu success a pacienţilor cu melanom (vezi Tallberg, Th., Uusitalo, R., Sarna, S., Seregard, S., Werschnik, C.: Improvement of the recurrence-free interval using biological adjuvant therapy in uveal melanoma. Anticancer Res. 20 (2000) 1969- 1976.) a căror prognoză era foarte proastă, şi care, în afară de trei cazuri, au supravieţuit cu toţii peste 300 de luni (25 de ani). Din 12 pacienţi, cei trei amintiţi mai sus au decedat după 60 de luni (5 ani). Tallberg mi-a împărtăşit în Ianuarie 2005, că la început a administrat un dozaj până la triplu în bio-imunoterapie, ceea ce recomandă doar în cazul pacienţilor cu situaţii grave. Într-un studio prospective randomizat cu 103 pacienţi (51/52) cu melanoma uveal şi al pielii s-au obţinut de asemenea rezultate remarcabile prin bio-imunoterapie (p=<0,0015), iar într-un alt studio cu melano uveal au fost obţinute rezultate similar (p=<0,001). Este de asemenea important de ştiut faptul că pacienţii care au decedat din grului terapiat după conceptual lui Tallberg au fost de regulă cei care au interrupt terapia, deoarece au considerat că, după ani de zile de bio-imunoterapie, nu mai era nevoie să continue cu aceasta.
238
Malignomele adeno-, mama-, prostata-, pancreas-, stomac-, ovarian-, endometrium-, sarcom-, basaliom-, limfom-, histiocitom-. Pentru alte forme de malignom dispunem de „codul“ lui Tallberg. În afară de aminoacizi şi minerale sam ai adaugă şi alte terapeutice: 1. Aminoacizi 2. Doze fiziologice de vitamina A, B, D, E, parţial acid folic în dozaj mg 3. Neurolipide 4. Tumorvaccinuri (vaccinuri obţinute din propriile celule cancerigene ale pacientului) 5. Diagnostice de laborator speciale (de ex. statutul hormonal) 6. Parţial vaccinuri contra gripei A şi B Pe scurt câteva forme importante de malignom: Carcinom de prostata: 1. Arginin, Asparagin, Glutamin, Glycin, Lysin, Serin 2. Crom, vanadiu, wolfram, staniu, stronţiu (în cazul metastazei osoase) 3. Vitamine conform cu profilul de stres oxidativ 4. Neurolipide (creer fiert de la animale sănătoase) 5. Tumorvaccinuri 6. Analiza de laborator a hormonilor, inclusiv Activin şi Inhibin 7. Alimente cu conţinut de Alanin trebuiesc mai degrabă evitate Carcinom mamar: 1. Alanin, Glutamin, Glycin, Leucin, Lysin, Threonin (mai ales la metastaza osoasă) 2. Crom, vanadiu, mangan, selen, staniu, stronţiu (la metastaza osoasă) 3. Vitamine conform profilului stresului oxidativ 4. Neurolipide (creer fiert de la animale sănătoase) 5. Tumorvaccinuri 6. Analiza hormonală de laborator inclusiv Activin şi Inhibin 7. A se evita alimentele cu conţinut de Serin, Methionon, Molibden, Wolfram. Autovaccinuri tumorale Se poate obţine din tumori sau ţesuturi metastazice un vaccin propriu? Componentele tumorale trebuie să fie biologic incative ( ca şi cancerigen nou) şi simultan trebuie să-şi păstreze potenţa antigenă. Prin tehnica polimerizării proteinelor, a fost posibilă, în 1967, obţinerea de către Avrameas la Institutul Pasteur din Paris unoe astfel de polimeri proteinici insolubili din ţesuturile tumorale, şi astfel să se activeze imunitatea celulară specifică. Astfel de ţesuturi (10-20 de grame) se pot recolta în urma unei intervenţii chirurgicale, se congelează (nu se pun în Formalin) şi se trimit unui laborator special din care se poate obţine un vaccin uşor aplicabil pentru mai mulţi ani. Modalitatea exactă de producerea a fost publicată de Tallberg, (vezi Tallberg, Th., Matous, B., Tykkä, H., Vosmik, Fr., Sarna, S., Bauer, J., Krajsova, I., Sundell, B.: Malignent melanoma. Effect of postoperative specific immunotherapy and dietary supplementation on progress and prognosis. Tumor Diagn U Ther 12 (1991) 139- 146.), iar folosirea practică de către Brillinger (vezi Brillinger, G.-U.: Aktive Patienten-Spezifische Immunterapie (APSI) zur Tumorbehandlung, Krebsforum, 23 / 03 (1992). Lipide neurogene în serul paciencţilor cu cancer Deficienţa de lipide în sistemul nervos central constatată în serul pacienţilor bolnavi de cancer a fost constatată de către Tallberg încă din vremea studiilor asupra pacienţilorcu hipernefrome. Segmentul din
239
măduva spinării corespunzător rinichilor este Th9. În acest segment Tallberg a constatat o deficienţă de lipide de până la 90%. În consecinţă Tallberg a administrat pacienţilor săi neurolipide fierte de la animale sănătoase, preparate după reţete deseori uitate. Rezultate pozitive s-au obţinut astfel şi în cazul afecţiunilor alergice, formelor de colite şi de fibromialgii. Sindromele neurologice disstres care survin după ani de boală cauzată de un malignom, cum ar fi durerile articulare, ischialgiile şi sindromul Tallberg se pot de regulă înlătura sau ameliora după câteva sîptîmâni de administrare a acestor lipide. Regresia complectă a tumorilor mari Regresia complectă ca urmare a bio-imunoterapiei nu poate fi elucidată doar prin reacţiile imunologice, deoarece în cazul malignoamelor nu se relevă modificări semnificative în imunitatea celulară şi umorală (aşa cum desigur că apar sub influenţa chemoterapiilor). Totuşi este bine ca activitatea antitumorală, deci stimularea celulelor-ucigaşe naturale să fie crescută. Totuţi capacitatea relativ mică de reacţie a sistemului imunitar limitează variantele care pot fi luate în considerare în cazul remisiei tomorilor. Mitocondriile au acţiune regulatorie asupra genomului şi oncogenelor mamiferelor Marele merit al lui Tallberg este clarificarea interacţiunii dintre mitocondrii şi nucleul celulei: cu ajutorul bio-imunoterapiei a putut dovedi că mitocondriile participă activ la normalizarea transcripţiei oncogene. Chiar şi în cazul tumorilor mari s-a putut observa o scădere a ţesutului, astfel că mitocondriile pe lângă rolul energetic au şi o misiune în retransformarea celulelor maligne. Prin centrifugarea celulelor leucemice ale şoarecilor Tallberg a obţinut (în 1985) filamente de Cromatin de peste 10 µ, a încălzit proteinele cauzatoare de leucemie la 42 de grade Celsius, temperatură la care acestea şi-au pierdut efectul de stimulare a malignităţii, ceea ce oferă o explicaţie hipertermiei ca metodă terapeutică anticancerigenă. Antibioticele şi mitocondriile Marea majoritate a antibioticelor dăunează ireversibil mitocondriilor (în trecut bacterii independente). Lucrul acesta a fost demonstrat de Dr. Heinrich Kremer, şi prezentat Adunării generale a Concernului Bayer în 1998. Astfel de daune aduse mitocondriilor, de exemplu prin antibioticul Ciprobay (care a adus câştiguri de 2,5 miliarde de Euro concenului Bayer) pot merge în gravitate până la simptome care, eronat, pot fi diagnozate ca fiind AIDS. Teoria simbiozei celulare după Dr. med. Heinrich Kremer – Terapia celulară biologică Marea majoritate a afecţiunilor moderne sunt, conform concepţiei Doctorului Heinrich Kremer, dereglări ale respiraţiei celulare. În baza acestui concept Kremer a dezvoltat terapia simbiozei celulare. Conform concepţiei Domnului Doctor Kremer (care lucrează din 1988 ăn cadrul cercetării cancerului) cancerul cu nenumăratele sale variante şi forme evolutive, este cauzat de o perturbare de durată a funcţiilor mitocondriilor. Se ştie că mitocondriile sunt centralele energetice ale celulelor. Câştigarea de energie a celulelor este un proces în permanentă desfăşurare. Ajunge această homeostază (proces autoregulator) întrun dezechilibru, ca urmare a unei multitudini de factori dăunători – de exemplu nutriţia deficitară, prejudicii genetice provocate prin diferite toxine sau radiaţii, procesele de îmbătrânire, toate acestea pot conduce la cancer. Dr. kremer spune: Dacă mitocondriile vor fi distruse sau funcţiile lor vor fi perturbate, în mod obligatoriu câştigul de energie precum şi procesele de detoxificare şi eliminare a otrăvurilor vor scade alarmant.“ În centrul diagnozei, în cadrul terapiei simbiozei celulare, stau de aceea mitocondriile. În fiecare celulă avem între 1.200-1.500 de astfel de mitocondrii. Atunci când activitatea acestora scade, scad şi hormonii, enzimele, aminoacizii şi celulele imunitare. Ori această situaţie este extrem de problematică, deoarece funcţionarea organismului este direct legată de toate acestea. Primul efect negativ într-o astfel de situaţie este formarea de radicali liberi, fapt ce duce la apariţia a peste 90% din afecţiunile cunoscute. O evaluare a situaţiei se poate face printr-un test de sânge. În baza rezultatelor acestuia se poate porni la stabilirea unui plan de acţiune. Pentrustabilizarea activităţii celulare se pot administra oral sau prin infuzie diferite preparate speciale pe bază de vitamine, microelemente şi aminoacizi. Un rol important în cadrul terapiei simbiozei celulare îl joacă şi informaţiile oferite de pacient asupra stării sale psihice. În acest sens un rol important îl joacă angajamentul şi dorinţa de a accepta şi efectua sistematic terapia şi tratamentele respective. În cazul prezenţei unei intoleranţe alimentare, este necesară conceperea unei terapii nutritive personalizate. Prin aceasta însă pacientul nu trebuie să sufere nici un deficit. Pacientultrebuie să realizeze că este însuşi răspunzător pentru a întreprinde ceva pentru sănătatea sa, enunţând la păguboasa idee că nişte
240
boabe miraculoase îi pot reda sănătatea, în timp ce modul său de viaţă, bun sau rău, se poate desfăşura nestigherit ca şi până acum. Spectrul terapeutic al simbiozei celulare este tot atât de variat pe cît de diverşi sunt pacienţii. Alergii, sindromuri Burn-Out, afecţiuni ortopedice, psihosomatice precum cancer şi bolile autoimunitare sunt doar câteva dintre bolile care pot fi terapiae prin această metodă. Toate categoriile de vârstă şi de „mod de viaţă“, de la şcolari de 16 ani până la pensionari de peste 70. Succesele terapiei simbiozei celulare a făcut ca aceasta să se bucure de recunoaşterea unor largi cercuri de specialişti. Astfel terapia simbiozei celulare a fost confirmată, ca şi formă terapeutică de medicină complementară pentru cancer, AIDS şi afecţiuni cronice imunitare ca fiind singura fundamentată „ştiinţific solid“ şi „de o mare utilitate terapeutică“, de către „Townsend Letter – Examiner of Alternative Medicine“ în anul 2006. Deja la sfârşitul anului 2002, un grup de cercetători din domeniul cancerului de la Universitatea din Helsinki a putut documenta exact prin metode de măsurare a masei spectometrice şi prin intermediul microscopului electronic, după mai mulţi ani de experimente pe animale şi studii clinice, că transformarea celulelor în celule cancerigene se datorează întradevăr pierderii controlului mitocondriilor asupra ciclului de diviziune celulară. Între timp, datorităsucceselor terapeutice spectaculare, un număr din ce în ce mai mare de medici au adoptat metodele terapeutice care rezultă din conceptul simbiozei celulare. În cazul dereglării funcţiilor mitocondriilor, ATP, energia care controlează toate activităţile celulare diferenţiate nu va mai fi produsă în mitocondrii cu ajutorul oxigenului şi a formării radicalilor acestuia, ci fie fără oxigen, în afara mitocondriilor, prin fermentarea zahărului din sânge, sau cu oxigen, dar fărăformarea de radicali de oxigen. În felul acesta nu va mai putea fi controlate funţiile celulare diferenţiate ale sistemelor de organe, ci va fi activat ciclul diviziunii celulare. Boli, respectiv deficienţe de sănătate, care apar ca urmare a unei disfuncţii mitocondriene de durată sunt, după părerea Dr. Kremer, următoarele: -Cancer -Stările de epuisare -Afecţiunile circulatorii -Afecţiunile digestive colita, ulcerele, Morbus Crohn, colon iritabil, sindromul Leaky-Gut, diabet, pancreatita, steatoza, hepatita) -Bolile de batrâneţe (Alzheimer, demenţă, Parkinson) -Deicienţele imunitare (alergii, infecţiile virale, bacteriene şi fungice) -Deficienţele energetice (Burn-Out) -Afecţiunile neurologice (depresia, demenţa, Alzheimer şi schizofrenia) -Afecţiunile autoimunitare Cum pot fi ajutate mitocondriile de către micronutrienţi Dr. Kremer spune: „Dacă radicalii oxigenului nu sunt anihilaţi, în timp apar daune aduse celulelor sau daune genetice. De aceea radicalii liberi trebuiesc neutralizaţi. Iar pentru aceasta sunt răspunzători antioxidanţii, în primul rând legăturile de sulf cum este glitationul redus (cere este o proteină ce constă din 3 aminoacizi şi care pooate fi pridus de mitocondrii însăşi din aminoacizii Cystein, Glutamin şi Glycin), dar şi de către alte legături de sulf existente în mod natural, precum şi de către extractele din plante cum sunt polifenolii, cae au un rol central atunci când este vorba de regenerarea şi stabilizarea funcţiilor mitocondriale, şi deci în consecinţă, de sănătatea noastră.“ Glitationul redus şi thiolele sunt detoxifianţi celulari universali, care pot antioxida peste 3.000 de toxine şi otrăvuri industriale (pe care, mai mult sau mai puţin, le înghiţim în fiecare zi prin intermediul diferitelor alimente). Pentru a se menţine corect funcţiile mitocondriale, deci controlarea funcţiilor celulare în sensul câştigării de energie, precum şi pentru detoxificarea celulară, esenţiali sunt micro- şi macro-nutrienţii, deoarece aceştia nu sunt produşi de către organism. Printre aceştia găsim aminoacizi, polifenoli, flavonoide, microelemente cum sunt manganul sau molibdenul, mineralele, vitaminele, acizii graşi şi forsolipidele. Intestinele sunt de vină Albert Hesse - terapeut şi chiropractician Autorul nu dă sfaturi medicinale nici direct, nici indirect, nici nu vă recomandă o dietă anume fără consult medical ca formă terapeutică contra unei anumite afecţiuni. Specialiştii nutriţionişti precum şi alţi experţi
241
în domeniul sănătăţii şi nutriţiei au păreri diferite. Autorul nu intenţionează să stabilească diagnoze sau să prescrie terapii. Scopul autorului este doar acela de a oferi informaţii din domeniul sănătăţii. Dacă veţi folosi informaţiile de mai jos fără a consulta un terapeut, veţi întreprinde o acţiune terapeutică pe cont propriu, ceea ce este un drept al Dumneavoastră, dar desigur că autorul nu îşi asumă nici o răspundere pentru aceasta. Conţinut Cuvânt înainte Intestinele sunt de vină Un cerc vicios Sindromul Leaky-Gut Metabolism inflamator Afecţiuni care pot apare ca urmare a unei dissimbioze 1.Migrena 2.Alergiile, neurodermita, astma şi febra fânului (rinită alergică) 3.Dureri cronice până la reumatism 4.Depresii şi angoase 5.Afecţiuni intestinale 6.Afecţiuni imunitare 7.Afecţiuni cardiace şi circulatorii 8.Oboseală cronică ţi deficit de concentrare Alimentaţie sănătoasă pentru intestine Ce nu trebuie să mâncaţi Ce aveţi voie să mâncaţi Linii generale de nutriţie Ciupercile şi intestinele De ce Probioticele? Probiotica: micile ajutoare ne readuc sănătatea De ce microorganisme efective? Fapte interesante Cuvânt înainte Stimate cititor, această broşură vă oferă informaţii importante pentru sănătatea Dumneavoastră, în legătură cu sistemul intestinal. Un tract intestinal bolnav este cauza multor afecţiuni. Migrene, neurodermite, alergii, febra fânului, astma, durerile cronice mergând până la reumatism, depresiile şi angoasele, bolile cronice intestinale, afecţiunile sistemului imunitar, afecţiunile inimii şi sistemului circulator, oboseala cronică şi deficitul de concentrare sunt doar câteva categorii de afecţiuni care sunt provocate primar de un intestin afectat. Aceste afecţiuni sunt prezente la 80% dintre persoanele aşa-numitelor ţări dezvoltate. Această broşură îşi propune să vă ajute în a descoperi şi înţelege legăturile dintre aceste afecţiuni şi sistemul intestinal, precum şi modalităţile prin care cu ajutorul unei alimentaţii sănătoase putem menţine şi influenţa pozitiv buna funcţionalitate a intestinelor. Spre exemplu, ştiaţi că aproape toate aşa-numitele „arome naturale“ sunt produse cu ajutorul mucegaiurilor (ciupercilor)? Marea majoritate a ingredientelor din alimente nu sunt declarate, sau sunt declarate doar foarte puţine dintre ele, şi anume, cele care sunt (sau apara ca) nepericuloase. În acest fel încerederea consumatorului este speculată abuziv (şi de multe ori chiar vraudulos). O nutriţie greşită, medicamentele şi mai ales anumite substanţe adăugate alimentelor (şi această categorie este din păcate extrem de mare) au o influenţă extrem de dăunătoare asupra corpului nostru. Unele dintre aceste substanţe le vom analiza separat într-unul din capitolele de mai jos. Noi cu toţii putem rămâne mult mai sănătoşi şi trăi mult mai mult, dacă vom da mai multă atenţie unui sistem intestinal sănătos. Intestinul este „rădăcina“ corpului nostru; şi aşa cum un arbore sănătos are nevoie de o rădăcină sănătoasă, tot aşa un om sănătos are nevoie de un intestin sănătos. Intestinele sunt de vină!
242
O floră intestinală sănătoase cuprinde circa 400 de tulpini bacteriene diferite. Aceste bacterii trăiesc într-o simbioză cu organismul nostru şi astfel formează un sistem imunitar în mucoasa intestinală. Intestinul unui nou-născut este steril. Abea ca urmare a naşterii şi prin alăptare bacteriile încep să „ocupe“ intestinul. Ele formează un fel de „covor“ care acoperă pereţii intestinali. Omul posedă de 10 ori mai multe bacterii decât celule proprii. Apariţia unui cerc vicios Flora intestinală sănătoasă este modificată (afectată) de-a lungul vieţii printr-o alimentaţie deficitară, greşită. De asemenea medicamentele sintetizate chimic (mai ales antibioticele chimice), conservanţii alimentari şi alte ingrediente şi aditivi alimentari influenţează în mod categoric negativ flora intestinală, astfel că treptat se ajunge la un dezechilibru periculos între bacteriile „sănătoase“ şi cele patogene (care pot provoca boli). Bacteriile patogene se pot înmulţi peste măsură într-un intestin afectat, mai ales prin faptul că folosesc alimentele incomplect digerate (respectiv procesul de fermentare a acestora) pentru propiul metabolism şi astfel produc substanţe toxice, otrăvitoare (ca rezultat al propriului metabolism al acestor bacterii). Aceste produse toxice ale metabolismului bacteriilor pot patrunde prin mocoasa intestinală şi prin peretele intestinal, ajungând în sânge. După săptămâni şi luni de disbioză (floră intestinală „bolnavă“) se poate ajunge la modificări ale mucoasei şi pereţilor intestinali. Aceasta duce la o penetrabilitate uşoară a pereţilor intestinali şi astfel toxinele pot otravi întregul organis. O astfel de situaţie se poate uşor constata în urma unei analize simple a scaunului. Aceasta este de fapt cauza acidităţii cronice, a otrăvirii întregului metabolism. Pe aceasta cale apar inflamaţiile cronice în organism. Mucoasa intestinală crează o membrană care nu permite moleculelor mari (deci şi toxinelor) să părăsească intestinul şi să pătrundă în organism. În cazul unei disbioze, mucoasa se subţiază, permiţând moleculelor toxice să patrundă prin peretele intestinal şi să ajungă în sânge. Condiţionat de acest fapt începe să aibe de suferit şi sistemul imunitar, căci circa 80% din acesta este în directă legătură cu intestinul. Spre exemplu fiecare a zecea celulă din intestin este o aşa-numită celulă imunitară limfatică. Ori aceste celule, în cazul unei disbioze, sunt distruse, instaurându-se astfel un deficit imunitar letal. Mucoasa intestinală nu se mai poate apăra contra agenţilor patogeni, paraziţilor şi atacurilor ciupercilor (fungiilor). Respectiv nu se mai pot produce suficiente celule imunitare pentru apărarea organismului. Sindromul Leaky-Gut În medicină aceste modificări sunt cuprinse sub denumirea de „Leaky-Gut“, ceea ce ar însemna aproximativ un intestin cu „găuri“. Şi nu numai bacteriile „rele“ sau ciupercile pot produce toxine. Chiar şi bacteriile „bune“ produc toxine în timpul proceselor de metabolism, dar care sunt reţinute de către mucoasa intestinală în intestin, şi astfel eliminate prin scaun. În cazul unui „Leaky-Gut“, mucoasa este atât de afectată (distrusă) încât chiar şi aceste teoxine „normale“ ajung în organism. Cu ajutorul unei analize obişnuite a scaunului se poate constata prezenţa sindromului „Leaky-Gut“. În cadrul acestei analize este măsurată Alfa 1 antitripsin. O valoare crescută a acesteia arată o permeabilitate crescută, şi deci periculoasă, a mucoasei intestinale. Regenerarea, respectiv refacerea funcţiei mucoasei intestinale durează între un an - un an şi jumătate. În această perioadă este important ca intestinul, respectiv mucoasa intestinală să fie terapiată (hrănită) cu bacterii „bune“, sănătoase. Scopul este de a restabili starea normală a mucoasei şi de a crea (respecti re-crea) o floră intestinală intactă. O mucoasă intestinală sănătoasă nu va prealu alergene, deoarece acestea vor fi distruse imediat chiar în mucoasă de către celulele imunitare. În cazul sindromului „Leaky-Gut“ aceste alergene pot pătrunde prin peretele intestinal, provocând o alergie generalizată sau o alergie alimentară. Pentru a preveni un astfel de pericol, este necesară folosirea, pentru o perioadă relativ îndelungată, a efectivelor microorganismelor probiotice, deoarece acestea hărnesc mucoasa intestinală, o curăţă şi o ajută să se regenereze. O viaţă în simbioză La începutul evoluţiei vieţii pe Pământ, bacteriile au aparţinut primelor forme de viaţă. Ele au trait de la bun început într-o simbioză cu alte forme de viaţă. Ele au preluat importante funcţii pentru metabolismul nostru, precum şi pentru sistemul nostru imunitar. O floră bacteriană sănătoasă este la fel de importantă ca şi oricare dintre organele noastre vitale. Din păcate, în timpurile noastre florei intestinale nu i se mai acordă rolul şi importanţa necesară. Iar consecinţele le vedem zilnic în cazurile de afecţiuni cronice, la pacienţii cu hiperaciditate în organism. Metabolism inflamator
243
În cazul în care mari cantităţi din aceste toxine acide ajung datorită „Leaky-Gut“ în corp, acesta este constrâns să le depoziteze în ţesuturi. Depozite de toxine se formează în musculatură, celulele grase şi ţesuturi. Atunci când se atinge o anumită concentraţie de toxine, corpul reacţionează printr-o inflamaţie. Căci numai prin procesele inflamatorii este organismul capabil „desfacă“ aceste toxine. Atunci când ne îmbolnăvim de o gripă sau de o infecţie bacteriană, reacţia de boală a organismului este mai puţin cauzată de agentul patogen respectiv, cât de toxinele pe care acesta le produce. Iar acestea pot fi eliminate de către organism doar prin intermediul „metabolismului inflamator“. Apar diferite simptome, în funcţie de locurile unde au fost „depozitate“ aceste otrăvuri. Exemple de afecţiuni care apar ca urmare a unei disbioze: 1.Migrena În cazul migrenei avem de a face cu o aciditate cu caracter inflamator. Aceşti acizi se depozitează la pacient în musculatura din zona vertebrelor cervicale, unde se formează un edem inflamator. Aceste procese afectează nervii, lucru care se resimte sub forma durerilor. Nervii spinali pornesc din măduva spinării şi se prelungesc până la ochi şi faţă. 2.Alergiile, neurodermita, astma şi rinita alergică (febra fânului) Metabolismul încearcă să elimine o parte din toxine prin piele sau membranele mucoase. Aceste toxine însă irită celulele imunitare aflate în piele sau mucoase astfel încât acestea reacţionează prin procese inflamatorii. Iaraşi aceste lucruri se pot confirma prin analize de sânge, în care se relevă mărirea unor anumiţi parametrii imunitari. Datorită permanentei reacţi inflamatorii a sistemului imunitar la aceste toxine, în timp se ajunge la o reacţie imunitară „exagerată“, adică la o alergie. În momentul în care pielea sau mucoasele intră în contact cu substanţe care conţin proteine, cum ar fi de exemplu polenul, sau cu alimente care conţin proteine, sistemul imunitar reacţionează la acestea prin reacţii alergice. Au reacţionat o dată celulele imunitare alergic, înseamnă că ele au înregistrat informaţii despre alergenele respective, şi vor reacţiona astfel şi pe viitor, de fiecare dată când respectivele substanţe vor apare din nou. 3.Durerile cronice mergând până la artrită Deseori toxinele se depun în musculatură (umeri, ceafă sau aparatul locomotor). Iar corpul încearcă să împingă aceste toxine în zona articulaţiilor, unde astfel apar inflamaţii. Persoanele care suferă permanent de dureri (de exemplu de spate) suferă de regulă de hiperaciditate. 4.Depresiile şi angoasele Deseori în practica terapeutică se observă că atunci când printr-o terapie a intestinelor se reuşeşte o stabilizare a florei intestinale şi o reducere a toxinelor, pacienţii nu mai suferă nici din cauza depresiilor sau angoaselor. Aceasta deoarece datorită acidităţii din organism se produc şi modificări în balanţa hormonală, ceea ce duce la o afectare a psihicului. Să luăm de exemplu alcoolul: prin alcool ne putem „transporta“ într-o altă stare de conştienţă, la fel ca şi prin alte droguri sau otrăvuri, care conduc la o modificare a psihicului. Tot astfel poate influenţa psihicul şi o hiperaciditate. 5.Afecţiuni ale intestinelor Balonările, constipaţiile cronice, diareea, inflamaţiile intestinale de la Morbus Cohn până la colită ulceroasă pot apare datorită unei flori intestinale defectuoase. 6.Afecţiunile sistemulu imunitar Deficienţele sistemului imunitar (mai ales sensibilitatea la infecţii a copiilor) sau bolile autoimunitare pot apare datorită unei flore intestinale destabilizate. În pereţii exteriori ai intestinelor se află 80% din sistemul imunitar al omului. Drept urmare sistemul imunitar, respectiv limfatic va fi atacat masiv prin otravurile din intestine. 7.Afecţiunile cardiace şi circulatorii Prin toxinele eliminate de bacterii, pereţii interiori ai arterelor pot fi deterioraţi, astfel încât au loc procese inflamatorii. Iar ca urmare, apar depozitări de grasimi şi calc care vor înfunda vasele de sânge. Pe deasupra celulele roşii îşi pierd elasticitatea, astfel încât nu mai pot trece prin vasele capilare, formându-se mici chiaguri. În unele studii americane pacienţii cardiaci au fost terapiaţi cu preparate care eliminau aciditarea precum şi cu combinaţii de vitamine cu rol protector. Studiile au arătat foarte clar că astfel depunerile de calc pe pereţii arteriali s-au redus simţitor sau chiar au fost complect stopate. 8. Oboseala cronică şi deficienţele de concentrare.
244
Este uşor de înţeles că organismul nu mai are suficientă energie, în momentul în care în permanenţă trebuie să facă faţă toxinelor şi eliminării acestora sau proceselor inflamatorii cronice. Terapeutului îi stă la dispoziţie o largă paletă de analize prin care poate afla situaţia reală din intestine. Alimentaţie sănătoasă pentru intestin O alimentaţie corectă este absolut necesară pentru a aduce tractul intestinal din nou în ordine. În primul rând trebuiesc evitate alimentele care prezintă pericolul fermentării. Fermentarea produce daune celulare, căci printre altele în urma fermentării se obţin şi derivaţi ai acoolului, care au o influenţă dăunatoare asupra ficatului. Există multe opinii asupra unei alimentaţii sănătoase, unii fiind adepţii cerealelor, alţii ai vegetarismului, etc. În general însă aceste diete sunt destinate oamenilor sănătoşi. Ce nu trebuie să mănânc? Zahar Atunci când intestinele sunt afectate, zahărul trebuieşte redus la minimum posibil. Zahărul este principalul furnizor de energie pentru bacteriile de fermentaţie. Deci, fără ciocolată, fursecuri, prăjituri, îngheţată, băuturi dulci, etc. Bacteriile „rele“ adoră zahărul, fiind principala lor sursă de energie, şi deci un factor favorizant al înmulţirii lor. Dacă o să fiţi atenţi şi o să va informaţi veţi avea surpriza să constataţi că aproape în toate alimentele preparate se găseşte „ascuns“ zahăr. Laptele Laptele este considerat ca fiind un aliment foarte hrănitor. Un om sănătos poate consuma lapte. Dar pentru un pacient cu hiperaciditate laptele nu este portivit.Faptul că laptele sub influenţa bacteriilor se acreşte este un lucru binecunoscut. Laptele fiert nu mai are bacterii, şi prin învechire „putrezeşte“. Acelaşi lucru se petrece în intestinul nostru după consumul de lapte. În fapt noi nu suntem rumegătoare şi implicit nu deţinem nici enzimele digestive respective, cum ar fi aşa-numitul Labferment, pentru a putea „desface“ complect laptele. Ceea ce înseamnă că se va produce din nou acid, care fa sprijini hiperaciditatea. După părerea mea nici pacienţii afectaţi de osteoporoză nu ar trebui să consume lapte, căci acizii rezultaţi vor atrage calciul din oase. Acelaşi lucru se petrece şi în gură: bacteriile formează acizi (aşa-numiţii acizi de carie), care dizolvă calciul din dinţi şi astfel apar cariile. Mulţi dintre Dumneavostră o să căscaţi ochii mari la cele citite mai sus, pentru că de foarte multe ori aţi auzit exact contrariul, şi aţi băut lapre tocmai pentru a aduce un adaos de calciu în organism. Doar că acest calciu se găseşte în foarte multe alimente, astfel că prin eliminarea laptelui din dieta Dumneavoastră nu veţi duce lipsă de acest important mineral. Consevanţii Aceste substanţe sunt adăugate în foarte multe alimente, pentru a le face mai greu perisabile. Conservanţii sunt concepuţi împotriva bacteriilor, ceea ce înseamnă că vor acţiona şi împotriva proriilor noastre bacterii, a celor „bune“ din intestin, şi astfel conservanţii dăuneaţă florei intestinale. Conservanţii inhibă dezvoltarea bacteriilor, făcând astfel alimentele mai greu perisabile. Dar acelaşi lucru îl fac şi în intestin, inhibând dezvoltarea naturală a florei noastre intestinale, ceea ce face ca aceasta să nu se mai poată reînnoi. Rezultă că este imposibil să aveţi o floră intestinală corectă din moment ce consumaţi mereu alimente care conţin conservanţi. Aproape toate produsele de Fast-food sunt foarte „conservate“. Studiile mai noi au constatat chiar că aceşti conservanţi atacă şi slăbesc mucoasa intestinală, făcând-o mai uşor penetrabilă. Toate substanţele care se află între E200 şi E299 sunt conservanţi. Asta pentru a ne putea mai uşor orienta pe misterioasele liste care conţin ingredienţii unuia sau altuia dintre produse. Deseori conservanţii sunt „ascunşi“ în produse şi nu sunt declaraţi. Lista conservanţilor cel mai des folosiţi: CONSERVANTI ( E 200 - E 290) Nr. E Denumire Comentarii E 200
Acid sorbic
E 202
Sorbet de potasiu
Este un acid monobasic saturat, din seria acizilor grasi. Se prezinta sub forma de cristale albe, minuscule, solubile in apa, din care cauza se prefera utilizarea sarurilor de sodiu si de potasiu. Posibil iritant pentru piele, poate cauza rash, astm si agitatie. Inhiba dezvoltarea bacteriilor. Se foloseste la branzeturi, vinuri. Similar cu E 200
245
E 203 E 210
E 211
E 212 E 213 E 214 E 215
E 216 E 217
E 218 E 219
E 220
E 221 E 222
Sorbet de calciu Acid benzoic
Similar cu E200 In stare pura se prezinta sub forma unor ace incolore, putin solubile in apa, usor solubile in alcool si eter. Deoarece are solubilitate redusa, se foloseste sarea de sodiu, benzoatul de sodium, care este insa mai putin eficace si este in mai mare masura dependent de pH. Se adauga la bauturi alcoolice, produse de brutarie, branzeturi, gume, condimente, dulciuri, gusari, inlocuitori de zahar. Benzoat de sodiu Bauturile racoritoare dietetice contin o mare cantitate de benzoate de sodium; de asemenea laptele si produsele din carne, condimentele, produsele de panificatie, margarinele; este implicat in producerea rash-urilor urticariene si atacurilor astmatice. Benzoat de potasiu Persoanele cu istoric de alergie ar putea avea reactii alergice. A se vedea E 210 Benzoat de calciu A se vedea E 212 p-hidroxibenzoat de etil A se evita; interzis in Australia Derivat sodic al A se evita; interzis in Australia esterului etilic al acidului phidroxibenzoic p-hidroxibenzoat de propel Derivat sodic al A se evita; interzis in Australia esterului propilic al acidului phidroxibenzoic p-hidroxibenzoat de Posibil alergen metal Derivat sodic al A se evita esteruilui metilic al acidului phidroxibenzoic Dioxid de sulf Este un gaz incolor, mai greu decat aerul, cu miros caracteristic intepator si cu efecte iritante asupra mucoaselor. In industria alimentara se utilizeaza sub forma gazoasa sau in solutii apoase. Are un spectru larg de actiune asupra bacteriilor, mucegaiurilor si drojdiilor. Sensibilitatea acestora scade in ordinea aratata, explicand de ce unele tipuri de drojdii rezista la solutii mai diluate de antiseptic. Eficienta antimicrobiana creste pe masura ce mediul este mai acid. Concomitant cu efectul antiseptic, dioxidul de sulf exercita si o actiune de blocare a activitatii enzimelor oxidante, ceea ce permite pastrarea culorii naturale cat si a continutului in vitamine usor oxidabile. Se utilizeaza in bere, bauturi racoritoare, sucuri de fructe, vin, otet, produse din rosii. Se admite la ora actuala ca vinul reprezinta principalul furnizor de acid sulfuros in alimentatia umana si ca bautorii de vin depasesc valoarea maxima admisa. Sulfit de sodiu A se vedea E 220; este o substanta generatoare de dioxid de sulf Sulfit acid de sodiu A se vedea E 220
246
E 223 E 224 E 226 E 227 E 228 E 230
E 231 E 232 E 234 E 235
Metabisulfit de sodiu Metabisulfit de potasiu Sulfit de calciu Sulfit acid de calciu Sulfit acid de potasiu Bifenil, difenil
A se vedea E 220 A se vedea E 220 A se evita. Interzis in Australia A se evita. Interzis in Australia A se vedea E 220 Difenilul se prezinta sub forma de cristale albe cu miros caracteristic, insolubile in apa, dar solubile in alcool si grasimi. Are o actiune puternic antifungica. Se utilizeaza la fructele citrice pentru tratament superficial. Administrarea indelungata la animalele de laborator a produs intarzieri in crestere, scurtarea vietii, modificari histologice hepatice si renale, anemie. Interzis in Australia Ortofenilfenol Se foloseste pentru tratamentul superficial al citricelor Ortofenilfenat de sodiu A se vedea E 231 Nisina Este un antibiotic produs de bacterii; se gaseste in bere, pasta de tomate, budinci din gris, branza maturate si branza topita Netamicina Inhiba dezvoltarea mucegaiurilor; poate provoca greturi, varsaturi, anorexie, diaree, iritatii ale pielii; se foloseste pentru tratamentul superficial al carnatilor uscati si afumati, precum si a branzeturilor tari, semitari si semimoi
E 239
Hexametilentetra amina
E 242
Dicarbonat de dimetil
E 249
Nitrit de potasiu
E 250
Nitrit de sodiu
E 251
Nitrat de sodiu
E 252
Nitrat de potasiu
E 270
Acid lactic
E 280
Acid propionic
Se mai numeste si urotropina; se prezinta sub forma de cristale incolore si inodore, dar cu foarte redusa actiune fungica; A se evita; se utilizeaza in branza Provolone Se utilizeaza in sucurile de fructe, bauturile energizante si in vin; este conservant Este fixator de culoare si agent de conservare pentru carne. Se utilizeaza in produsele din carne netratate termic, afumate si uscate, in alte produse din carne afumata, produse din carne in conserva, sunca afumata;poate produce ameteli, dureri de cap; este potential carcinogen; nu este permis in alimentele pentru sugari si copii; Poate provoca hiperreactivitate si alte reactii adverse; este restrictionat in multe tari; se recomanda evitarea lui; Se utilizeaza in produsele din carne afumata, produse din carne in conserva, branza tare, semitare si semimoale, branzeturi pe baza de produse lactate, hering si scrumbii murate; Poate produce agitatie si alte reactii adverse; potential carcinogenetic; restrictionat in multe tari Acid alimentar obtinut prin fermentarea hidratilor de carbon din lapte, zer, cartofi, amidon de porumb sau melasa; este folosit la conservarea maslinelor spaniole, in branzeturi, deserturi congelate (îngheţată), bauturi carbogazoase cu aroma de fructe, dulciuri; este metabolizat greu de catre organismul copiilor mici. Actiunea acidului propionic si a propionatilor este mai puternica decat a benzoatului de sodiu asupra mucegaiurilor, dar efectul asupra bacteriilor si drojdiilor este slab. Se foloseste la painea preambalata feliata si paine din secara, paine cu valoare energetica scazuta, paine partial preparata, preambalata,
247
E 281 E 282 E 283 E 284
Propionat de sodiu Propionat de calciu Propionate de potasiu Acid boric
E 285
Tetraborat de sodiu (borax)
produse de panificatie fine preambalate, franzele, brise preambalate, branza si inlocuitori din branza; A se vedea E 280 A se vedea E 280 A se vedea E 280 Acidul boric si boratii sunt antiseptici foarte slabi, cu actiune bactericida redusa si lipsiti de efect fata de drojdii si mucegaiuri. Se prefera sarea de sodium (boraxul), care este mai solubila in apa; se utilizeaza la conservarea icrelor de sturioni (caviar), pestelui, crustaceelor. Boraxul si acidul boric se absorb rapid si se excreta lent. Din aceasta cauza, se pot acumula in organism, cu precadere in sistemul nervos central si in grasimi, diminuand consumul de oxigen, sinteza glutaminei si oxidarea adrenalinei. Au efecte iritante asupra mucoasei tubului digestive, deoarece inhiba activitatea enzimelor proteolitice si lipolitice, reduce coeficientul de absorbtie al substantelor nutritive calorigene. A se vedea E 284
Drojdia Produsele cu drojdie proaspătă stimulează fermentarea şi tocmai de aceea trebuiesc evitate. Mâncaţi pâine fără drojdie, sau depozitaţi pâinea timp de două zile şi deabea după aceea consumaţi-o. Cereale/Pâine În cazul afecţiunilor intestinale nu este recomandabil să consumaţi cereale brute, sub formă de Müsli, deoarece acestea contribuie la fermentare, şi prin aceasta la hiperaciditate. În cazul acestor afecţiuni este mai bine să consumaţi pentru o vreme cereale fără gluten. Nu consumaţi Fastfood Fastfood este întodeauna conservat. Nu consumaţi produse din carne gata preparate. Conservele de carne, peşte sau cremvurşti conţin întotdeauna conservanţi. Luaţi de xemplu o felie de cârnat. Ea nu se va strica la fel de repede ca un cârnat proaspat, şi de regulă se va usca pur şi simplu. Bacteriile desigur că nu se simt „confortabil“ pe o astfel de felie de cârnat plină cu conservanţi. Varza şi păstăioase Consumaţi numai cantităţi moderate din aceste produse, astfel încât să nu se ajungă la fermentări (balonări, gaze). Nu exageraţi nici cu salata, căci conţine zahăruri legate, şi prin aceasta poate contribui la fermentare. Ce am voie să mănânc? -Cartofi -Orez -Fidea (paste) - Ouă -Carne, dar nu prea multă de porc - Peşte -Fructe, dar aveţi grijă la fermentare -Cereale fierte -Pâine fără drojdie sau fără gluten. -Produse din lapte, cum ar fi brânză, brânză dulce, lapte bătut, smântână, iaurt (nu foarte mult). (Toate acestea desigur dacă nu aveţi intoleranţă la lapte!) -Legume, multe şi sub orice formă: morcovi, roşii, castraveţi, paprica, ridichi, etc. Acestea nu conduc la o fermentare. Mâncaţi pe cât posibil de două ori pe zi mâncare gătită, căci aceasta nu mai poate fermenta. În faza de început a unei terapii, când se încearcă restabilirea florei intestinale corecte, evitaţi fructele pe cât posibil. În
248
cazul unei terapii contra fungiilor (mucegaiurilor) trebuie să se renunţe la fructe, deoarece fructele conţin zahăr natural, care şi acesta, în cazul unui intestin afectat, poate provoca fermentaţii. Acordaţi o mare atenţie produselor care conţin „arome naturale“. Aşa-zisele arome naturale sunt aproape în exclusivitate produse cu ajutorul mucegaiurilor. Se crede că aromele naturale sunt unul din factorii de promovare a alergiilor, precum şi a unor alte afecţiuni. Încercaţi pe cât posibil să cumpăraţi produse care nu conţin substanţe adăugate. Desigur că aceasta poate fi o problemă, mai ales atunci când trebuie să ne modificăm obiceiurile alimentare, dar cu timpul vă veţi obişnui. Linii generale de nutriţie Deseori suntem întrebaţi: Bine, dar ce mai pot să mănânc, cu atâtea restricţii? Din păcate deabea dacă mai găsim produse care să nu fie modificate într-o formă sau alta. Industria alimentară ne dictează ce anume să mâncăm. Dacă am ştii ce anume conţin alimentele pe care le cumpărăm, deabea dacă am mai dori să mâncăm ceva. Foarte multe componente nu sunt declarate în lista de ingrediente a produselor. Este vândut ficat de gâscă, care nu a văzut în viaţa lui o gâscă! Dorinţa de profit! Toate aceste ne împiedică substanţial să adoptăm o nutriţie sănătoasă. regula generală este însă de a evita la maximul produsele gata preparate (conserve, maioneze, ketchup şi alte sosuri). Mult prea des sunt în aceste produse „ascunse“ diferite substanţe, de cele mai multe ori nedeclarate. Făceţi o dată singuri o maioneză! După o zi aceasta nu va mai putea fi consumată. Şi acuma cumpăraţi o maioneză gata preparată de la magazin. Aceasta va „rezita“ chiar şi mai multe luni! Ori cum ar fi posibil aşa ceva fără conservanţi puternici? Mâncaţi fructe, legume şi plante. Reduceţi carnea în favoarea peştelui. Beţi cel puţin doi litri de apă pe zi (la o greutate corporală medie de 75 de kilograme). Evitaţi toate produsele în a căror listă de ingrediente veţi găsi E-uri între 200 şi 299. Alimentaţivă variat şi complex. La fel cum fac asiaticii: din toate câte puţin. Şi folosiţi uleiul de măsline presat la rece. Untul şi margarina trebuiesc folosite cu măsură, ba chiar cu rezervă. Consumaţi 1-2 ouă pe săptămână. Produse din lapte degresat. Legume, salate, cartofi (fierţi în coajă). Ca metode de preparate cel mai bine este să preparaţi mâncare înăbuşită (în aburi) sau fiartă Ciuperci, mucegaiuri, fungii Întotdeauna atunci când liniile fireşti de apărare ale organismului sunt afectate, apar în intestin fungii sau ciuperci. Acest lucru se petrece foarte des de exemplu în urma unei terapii cu antibiotice, dar şi ca urmare a altor influenţe negative asupra intestinelor. Deseori auzim afirmaţia: ciuperci are fiecare dintre noi. Şi din păcate este adevărat, ca urmare a unui mod de viaţă defectuos sau a unei nutriţii defectuase. Căci trebuie să le mulţumim aromelor şi conservanţilor (printre altele) pentru faptul că nu avem un sistem imunitar sănătos. Ciupercile şi fungiile pot apare doar acolo unde sistemul imunitar nu este destul de robust. Ele practic nu au ce căuta în intestin deoarece sunt în stare să „decupleze“ complect sistemul de apărare al acestuia. Ultimele studii arată că aceste fugii se pot „ascunde“ foarte eficace (mai ales Candida albicans). Fugiile sunt capabile de a intra în celulele imunitare ale intestunului, de a distruge funcţia de apărare a acestora şi de a se înmulţii în acestea (iar singura cale eficace de a la îndepărta este prin acţiunea celulelor ajutătoare Th1 – vezi teorie simbiozei celulare a Dr. med. Heinrich Kremer). Cercetările au arătat că există o strânsă legătură între „camulfarea“ fungiilor şi valorile Alfa 1 antitripsin (această valoare arată gradul de „permeabilitate“ al intestinului). Ceea ce înseamnă, pe cât de şocant este, că fungiile şi ciupercile pot „anihila“ sistemul de apărare al intestinului. Întotdeauna atunci când se constată simptome de boală sau inflamaţii ale mucoasei intestinale (în urma analizelor scaunului), trebuieşte să combatem terapeutic şi ciupercile (fungiile). Pentru a releva fungiile în scaun trebuiesc facute analize de laborator mai speciale, prin care se poate stabili cantitativ şi calitativ situaţia reală. Paraziţii Aceştia pot „ataca“ omul pe diferite căi, de exemplu larvele de nematode (viermi cilindrici) pot patrunde prin piele şi ajunge, prin sistemul circulator, în plămâni, unde pot declanşa o aprindere de plămâni. Sau prin căile respiratorii pot ajunge în faringe şi de acolo în intestinul subţire. Viermii panglică sunt paraziţi care trăiesc în intestin, şi în unele cazuri pot ajunge până la câţiva metri lungime. Aceşti viermi se fixează cu capul lor (scolex) de pereţii intesinului, depun ouă şi se înmulţesc. Ei pot chiar străpunge peretele intestinal şi astfel ajunge în sânge şi de aici, practic, în întregul organism. Viermii din familia Hirudinea pot patrunde prin apa infectată şi se pot localiza în ficat, intestin, vezica urinară, vene şi splină, unde se înmulţesc. Ouăle de Enterobius pot ajuge de pe degete în gură. Anumite
249
amibe sunt preluate din apă sau alimente. Marea majoritate a paraziţilor sunt preluaţi de către om din apă sau alimente. În mod normal însă fierea se ocupă destul de eficace de înlăturarea acestor paraziţi, prin neutralizarea mediului acid din stomac, în care aceşti paraziţi se află. Doar că o hiperaciditate suprasolicită fierea şi slăbeşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. Pentru a nu avea „pasageri clandestini“ în organism trebuieşte să folosim mijoace antifungice şi antiparazitare. Astfel de „cure de deparazitare“ ar trebui făcute periodic, mai ales de către cei care au animale de companie. Cele mai bune soluţii sunt tincturile pe bază de plante, care acţionează foarte eficace contra virusurilor (de exemplu Herpes), contra ciupercilor (de exemplu Candida albicans) sau contra agenţilor bacterieni cum sunt viermii şi ouăle acestora. Există peste 130 de soiuri de paraziţi care folosec corpul omenesc ca şi gazdă! Cei care au deja un sistem imunitar afectat se pot trezi cu astfel de „musafiri“, de cele mai multe ori fără să observe sau să aibe simptome specifice, putându-se ajunge în timp la instalarea unor afecţiuni cronice cum ar fi astma, MS, cancer, etc. astfel încât o cură periodică de eliminare a eventualilor paraziţi este foarte necesară. În ultima vreme s-au adunat din ce în ce mai multe dovezi asupra efectelor negative pe care toxinele produse de aceşti paraziţi le au asupra sistemului imunitar (supraproducţie de anticorpi, ceea ce duce la alergii precum şi la slăbirea producţiei de monoxid de azot, NO, deci la un Th1-Th2 switch - dezechilibru). De ce probiotice? Probioticele sunt medicamente sau suplimenţi nutritivi care conţin bacterii vitale pentru construcţia florei intestinale. Probioticele au acţiune acolo unde se doreşte reglarea unui mediu intestinal sănătos. Având în vedere modul modern de viaţă şi alimentaţie, putem foarte uşor să ne închipuim că deabea există un om cu o floră intestinală sănătoasă. Spre exemplu foarte mulţi dintre noi au luat dealungul vieţii antibiotice chimice. Aceste medicamente sunt foarte importante în situaţiile de criză, pentru salvarea unei vieţi, totuşi ele atacă şi distrug flora intestinală, astfel încât de foarte multe ori aceasta nu se mai poate reface îndestulător. Se produce un dezechilibru în mediul bacterian din intestin. Bacteriile „rele“ şi foarte adesea ciupercile se înmulţesc exagerat în intestin, ceea ce face ca produsele metabolismului lor, toxinele, să se acumuleze în organism în proporţii periculoase, ducând la aciditate crescută şi intoxicaţii. De asemenea conservanţii şi alţi aditivi din alimente afectează substanţial flora intestinală. Astfel se deschide larg uşa pentru pătrunderea în organism a germenilor străini, pentru formarea unui mediu deficitar şi a unei acidităţi crescute în corp. Probioticele: micile ajutoare pentru o viaţă sănătoasă Probioticele cu microorganisme efective pot readuce flora intestinală din nou în echilibrul corect şi necesar şi de asemenea combat efectiv bacteriile de fermentare, fungiile, paraziţii şi alţi agenţi patogeni. Iar acolo unde nu există bacterii dăunătoare, nu există nici otrăvuri. Cât timp trebuieşte să luăm probiotice? În cazurile grave este uneori necesar să luăm astfel de produse toată viaţa. Căci acolo unde sistemul este puternic dereglat şi având în vedere modul modern de viaţă (stress, alimentaţie nesănătoasă, adaosuri în alimente) flora intestinală este permanent pusă în pericol. Dacă bacteriile „bune“ se reduc în intestin, fiţi siguri că locul lor va fi imediat ocupat de bacteriile „rele“. Unele popoare, cum sunt de exemplu caucazienii, beau zilnic Kefir. Ori se ştie că la aceste populaţii din zona Caucazului, durata medie de viaţă este remarcabil de lungă. Ceea ce se datorează în primul rând bacteriilor din laptele acru. În cadrul cercetărilor de laborator efectuate de firmele producătoare de probiotice au fost luate resturi rămase de la prelucrarea peştelui, în care se aflau o grămadă de agenţi patogeni, de la Salmonella prin bacterii coli până la fungii. Aceste resturi au fost amestecate într-un puree cu microorganisme efective şi depozitate la o temperatură constantă de 37 de grade Celsius. După numai 24 de ore, microbacteriile efective au reuşit să elimine aproape toţi agenţii patogeni, iar pe cei pe care încă nu îi eliminaseră complect, reuşiseră să îi reducă sub limita de detectabilitate stabilită de laboratoarele de analize. De asemenea mirosul neplăcut caracteristic resturilor de la peşti a fost îndepărtat şi acestea au rămas stabile organic până ce bacteriile „bune“ şi-au consumat hrana şi energia. Apoi, la câteva zile după începerea experimentului bacteriile „bune“ au început să scadă în cantitate, iar cele „rele“ au început din nou să se înmulţească. Acest experiment ne arată că trebuieşte în permanenţă să folosim lactobacterii pentru propria protecţie a florei intestinale şi în general a sănătăţii noastre. Aici ar trebui să mai facem o remarcă în legătură cu aşazisele produse din lapte sau iaurturile probiotice, care sunt foarte „la modă“ în prezent. În aceste produse
250
există o cantitate foarte mică de germeni probiotici. Ele nu sunt produse din germeni probiotici şi, în consecinţă, sunt lipsite de valoare, căci germenii conţinuţi în aceste produse nu mai sunt activi metabolic. De ce microorganisme efective? Microorganismele efective sunt bacterii vii, care în mod normal sunt conţinute în multe alimente sănătoase şi naturale. Însă alimentele din ziua de astăzi sunt în mare parte sterilizate sau conservate, pentru a le face cât mai „durabile“. Microorganismele efective influenţează pozitiv flora noastră intestinală, şi este necesar a fi administrate suplimentar tocmai datorită faptului că alimentele din ziua de astăzi nu mai conţin aproape de loc astfel de microorganisme. Zilnic avem de a face cu tot felul de substanţe nedorite, care ajung în organismul nostru, fie pe calea aerului, fie prin nutriţie. Multe dintre acestea vor fi în mod normal în intestin neutralizate, proces în cadrul căruia lactobacteriile joacă un rol primordial, astfel că o floră intestinală sănătoasă împiedică înmulţirea agenţilor patogeni în organism. De asemenea mucoasa intestinală sănătoasă împiedică răspândirea în organism a toxinelor şi otrăvurilor rezultate din procesul de digestie. O altă problemă majoră a zilelor noastre o constituie substanţele chimice folosite din ce în ce mai mult în agricultură, care distrug bacteriile din sol. Acesta devine „steril“. Urmarea este că alimentele nu mai conţin suficiente substanţe hrănitoare, ci din ce în ce mai multe chimicale (toxine). Acelaşi lucru se petrece şi în industria creşterii de animale pentru consum. Întraţi într-un grajd modern de vaci, şi veţi fi izbiţi de mirosul de amoniac şi alţi dezinfectanţi chimici. Ori amoniacul este un produs al fermentării şi implicit favorizează bacteriile de fermentare. Sub o balegă de „vacă modernă“, timp de 3 luni cu mai creşte nici un fir de iarbă. Dacă vaca primeşte astfel de microorganisme efective, după 14 zile de sub balega de vacă apare din nou vegetaţie. Într-un mediu sănătos bacteriile reglează şi echilibrează sistemul atât în sol cât şi în toate formele vii prezente. Fără aceste bacterii nu ar fi în fapt posibilă viaţa pe Pământ. Datorită lor, putregaiurile şi ciupercile nu se pot înmulţi exagerat. În baza tuturor acestor fapte, au fost dezvoltate diferite produse care au ca scop reechilibrarea pe cale naturală a unei balanţe corecte şi a unui mediu sănătos. Dacă într-un grajd de vaci vom răspândi astfel de bacterii, după 24 de ore nu vom mai simţi mirosul de amoniac, şi nu vom mai găsi nici enervantere muşte. Muştele se hrănesc cu putregaiuri, şi de aceea pot fi găsite peste tot unde astfel de putregaiuri sunt prezente. Dacă produsele ME (microorganisme efective) vor fi introduse în apa de băut şi furaje, animalele vor fi mult mai rar bolnave, iar carnea şi laptele vor fi de on mai bună calitate. De asemenea costurile pentru medicina veterinară vor scădea, nemaifiind aproape de loc nevoie de medicamente. Iar găinie nu vor mai avea Salmonella. De asemenea ME se poate amesteca şi în bălegar, astfel că în acesta nu se vor mai forma putregaiuri. Ceea ce nu ştiu mulţi este faptul că în cele mai moderne staţii de epurare a apei sunt folosite astfel de bacterii. Fapte interesante Dacă viaţa ar fi sterilă, nu ar mai fi viaţă. Încercările de a ţine animale complect libere de gremeni ne arată clar acest lucru. Astfel de nefericite animale nu mai au un sistem imunitar, iar organele lor nu sunt corect formate. Un nou născut prin cezariană este hrănit cu alimentaţie sterilă şi ţinut în mediu steril, sub un „clopot“ de protecţie. Dar lui îi va merge foarte prost. Apendicele se va inflama, plin de mucoase, şi va provoca mari dureri. Intestinul rămâne anemic şi leneş. Deabea în momentul în care este scos din mediul steril se va forma o floră intestinală, iar copilul va fi în sfârşit sănătos. Experimentele pe animale au arătat aceleaşi rezultate. Este foarte probabil că 99% din bacteriile din corpul nostru nici măcar nu au fost descoperite, nu sunt cunoscute sau cercetate îndeajuns. Iar contribuţia bacteriilor „rele“ şi fungiilor în apariţia bolilor cum sunt cancerul, astma, alergiile, MS, arterioscleroza şi multe altele este un fapt certificat ştiinţific. Astfel, în urmă cu câţiva ani, au fost descoperite nişte bacterii globulare care se află în depunerile de calc de pe pereţii arteriali, execitându-şi de acolo efectele nocive. Mitocondriile, furnizoarele de energie pentru celulele corpului nostru, au fost cu miliarde de ani înainte microorganisme de sine stătătoare, care printr-un proces de simbioză s-au integrat în celulele eucariote actuale. Fără aceste mitocondrii nu am putea exista. Ele produc energia necesară celulelor noastre din oxigen şi din hidrurile de carbon. Cercetătorii suedezi au demonstrat că bacteriile, prin producerea de substanţesemnal, atrag atenţia asupra necesităţilor lor. Astfel, apetitul permanent pentru zahăr este provocat deseori de bacteriile „rele“, care au nevoie de acesta pentru a se aproviziona energetic. Un alt studiu publicat în 1999 de către Clinica dermatologică a Universităşii din Göttingen demonstrează că unele bacterii pot proteja
251
împotriva cancerului. De asemenea bacteriile produc o serie de vitamine extrem de importante pentru sănătatea corpului nostru, cum ar fi B2, B6, B12, acid folic, biotin, pantoten şi multe altele... În intestin bacteriile prelucrează acizii graşi. Iar celulele mucoasei intestinale se hrănesc şi se regenerează în proporţie de 70% cu astfel de substanţe. Acizii graşi conferă protecţie contra cancerului şi contra bolilor inflamatorii ale intestinului. Albert Hesse – Terapeut Substanţele active (probiotice) şi însemnătatea lor în terapia simbiozei celulare ABM – Ciupercă (Agaricus blazei murill) Cercetătorii japonezi au fost primii care au recunscut extrem de puternica eficacitate a acestei ciuperci contra cancerului. Între timp există studii clinice şi din USA, Brazilia şi Mexic, care certifică foarte convingător eficacitatea rapidă şi aproape de necrezut a ciupercii Agaricus (AMB), chiar şi în cazul pacienţilor aflaţi în stadiul IV de cancer. Acţiunea vindecătoare atât de eficace se datorează, şi aici oamenii de ştiinţă sunt unanimi în păreri, înaltului conţinut de anumite polizaharide (ciuperca are cel mai înalt conţinut de D-Glucan tip ß) precum şi unui complex de proteine RNS. Există succese terapeutice documentate în cazul: cancerului de pancreas, de sân, hepatitei cronice, cancerului intestinal, de col uterin, tumorii cerebrale, cancerului pulmonar, de stomac şi de prostată. Deosebit de eficace s-a dovedit ABM în cazul cancerelor terapiate fără succes (prin metode şcolastice) de ficat, sân, precum şi î nhepatitele B, C şi ciroză. De asemenea ABM s-a dovedit eficace în diabet, hipercolesterol, dereglările de formare a sângelui, deficienţele imunitare, disfuncţiile hepatice, disfuncţiile şi măririle de splină, deficienţele digestive. ABM stabilizează sistemul imunitar, susţine formarea sângelui în măduva osoasă (aceasta este în anumite forme de cancer şi ca urmarea chemoterapiilor şi radiaţiilor deseori perturbată), acţionează prin înaltul conţinut de fibre vegetale, detoxifică. Alte indicaţii sunt: alergii, angina pectoris, artrită, artoză, bronşită, sindromul „Burn-Out“, diaree, gastrită, hipertensiune, hiperglicemie, hipercolesterol. Agaricus blazei murill poate fi folosităcu succes în cazul multor pacienţi pe care medicina şcolastică nu-i poate, sau nu-i mai poate ajuta. Acid alfa-liponic (acid liponic R-Dihytro) Acizii liponici pot neutraliza mai mulţi radicali liberi decît oricare alt antioxidant. Iar aceasta se datorează neobişnuitei lor capacităţi de a crea un fel de „reţea“ împreună cu alţi antioxidanţi. Această „reţea antioxidativă“ contă în principal din cinci antioxidanţi: vitamina C, E, coenzima Q10, glutation şi acizii liponici. Astfel este constituit un sistem biologic unic extrem de important pentru menţinerea sănătăţii şi a regenerării. Deoarece nu putem prelua decît o cantitate relativ mică de acizi liponici direct, prin intermediul alimentelor cum ar fi spanacul, cartofii sau carnea roşie, este necesară, de foarte multe ori, o suplimentare a aprivizionării cu aceste molecule extrem de preţioase, pentru a putea menţine o stare de sănătate optimală. Acid ascorbic (vezi vitamina C) Acid aspartic (Aminoacid) Este implicat în circuitul urinar, în acidul citric (care reglează metabolismul hidrurilor de carbon) şi în acidul nucleic Pirimidin, care este folosit în ADN. Este important pentru transformarea hidrurilor de carbon în energie celulară. Acid folic (vezi Vitamina B9) Acid humic Este produs prin acţiunea microorganismelor asupra materialelor de origine organică (plante sau animale). Are un înalt conţinut de oxigen şi deţine excepţionale calităţi în legarea ionilor oxizilor şi hidroxizilor de metale insolvabili, reglează valoarea pH-ului. Este foarte bogat atât în substanţe organice cât şi în substanţe minerale. Acid pangamic (vitamina B15, N-Dimethylglycin)
252
Este un relaxant muscular, are acţiune antioxidativă similară vitaminei E, care poate fi chiar mărita prin administrarea suplimentară de vitamina E şi A. Prin aceasta protejează celulele din organism şi sprijină schimbul de oxigen în ţesuturi. Scade pH-ul din sânge, susţine funcţiile de detoxificare ale ficatului şi susţine musculatura (prin aprovizionarea cu oxigen) în cazul efortului. Studiile ruseşti au certificat eficacitatea acidului pangamic contra: ridigizării arterelor, astmei bronhice, diabetului, afecţiunilor de piele, a celor cardiace, contra hipercolesterolului şi în deficienţele circulatorii. Profesorul rus Shpirt spunea încă din 1965: „Cred că va veni o vreme când pangamatul ce calciu (vitamina B15) se va afla pe masa fiecărei familii în care există membri trecuţi de vârsta de 40 de ani, alături de solniţa cu sare.“ Afin (Vaccinium myrtillus) Ajută în diaree şi atenuează problemele intestinale, măreşte eliminarea urinei, acţionând diuretic, scade colesterolul şi nivelul grăsimilor în sânge, împiedică infecţiile, întăreşte sistemul imunitar, protejează celulele corpului contra radicalilor liberi, contribuie şi la slăbire. Alanin (aminoacid) Joacă un rol esenţial în metabolismul vitaminei B6 şi a Triptofanului, precum şi în procesele metabolice dintre musculatură şi ficat. De asemenea este foarte important în ciclul urinei. Participă la furnizarea de energie şi ajută la regularea nivelului glicemiei în sânge. Alma-fructele de Alma (Emblica officinalis) Planta este una dintre cele mai vechi (peste 5.000 de ani) componente ale medicinei tradiţionale indiene, Ayurveda. Este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C. Un fruct proaspăt conţine până la 1.000 de mg (un gram) de vitamina C. Nenumărate bioflavonoide, polifenole şi minerale întăresc capacitatea de preluare a acidului ascobin de către organism, iar cantitatea mare de tanini (20%) protejează sensibila vitamină C contra oxidării. Alte componente sunt: beta-carotin, superoxiddismutaza, fier, calciu, caliu, pectin, vitamina E, vitamina B3 şi enzima SOD. Institutul de imunologie Niwa din Japonia a efectuat ample studii care certifică eficacitatea antioxidativă a boabelor de Alma. Aloe Vera (Aloe perfoliata) Din desenele rămase de la vechii egipteni ştim că această plantă era folosită cu scop medicinal încă de acum 6.000 de ani. Şi sumerienii o considerau ca fiind plantă vindecătoare. De asemenea în medicina tradiţională chinezească şi în cea a mayaşilor este binecunoscută. Soldaţii lui Alexandru cel Mare o foloseau pentru a-şi vindeca rănile, iar Cristofor Columb avea pe navele sale întotdeauna ghivece cu Aloe vera, pe care o foloseau marinarii pentru a-şi vindeca rănile. Medicul grec Dioscurides o menţionează şi el în tratatul său asupra plantelor medicinale. Aloe vera conţine circa 160 de substanţe, printre care uleiuri eterice, 11 antraquinone (apreciate pentru eficacitatea lor în liniştirea durerilor), 13 substanţe minerale (printre care calciu fosfor, caliu, fier, natriu, mangan, magneziu, cupru, crom şi zinc), 15 enzime, saponine (hidrocarburi cu rol detoxifiant şi antiseptic), 21 de aminoacizi, 4 acizi graşi esenţiali şi vitaminele A, B1, B2, B12 şi C. Substanţa principală însă este Acemannan, o moleculă de zahăr cu lanţ lung (polizaharid). Acemannan se depune în toate membranele celulare ale corpului şi acţionează de acolo ca imunostimulant al întregului organism contra paraziţilor, virusurilor şi bacteriilor, stimulează lubrefierea articulaţiilor (deci eficace în artrită). Poate de asemenea, prin acţiunea sa antivirală, antibacteriană şi antimicotică să acţioneze spre exemplu, contra Candida şi să restabilească flora intestinală afectată. Substanţa respectivă acţionează şi ca „pod de legătură” între proteinele străine şi celulele macrofage, uşurând „preluarea” proteinelor străine de către macrofage. Această funcţie de „legătură” este şi unul dintre componentele „cheie” în întărirea imunitară a nucleului celular. Experimentele clinice cu pacienţi bolnavi de AIDS au arătat că terapia cu suc de Aloe vera a avut efecte pozitive asupra acestora: a scăzut febra, transpiraţia nocturnă a putut fi oprită, infecţiile s-au diminuat simţitor la fel ca şi deficienţele respiratorii, diareea a fost stopată şi chiar şi inflamarea nodulilor limfatici a dat înapoi. Ca acţiune externă Aloe vera este utilă contra acceselor, acneei, eczemelor, ciupercilor de la picioare, căderii părului, herpesului, neurodermitei, rănilor cu vindecare problematică, mătreţei, arsurilor (şi a celor provocate de soare). Aminoacizii
253
Aminoacizii sunt materialul de construcţie al proteinelor. Ei se găsesc în elementele constitutive ale oricăror celule. Ei pot fi numiţi „maşini moleculare“ care recunosc şi transportă substanţele-semnal. Această aprovizionare slujeşte regenerării celulare şi aprovizionării energetice a celulelor. Aminoacizii joacă un rol esenţial în afecţiunile sistemului cardiac-circulator, în deficienţele sistemului imunitar, în prodecţia contra cancerului, în ciroză, în cahexie, în afecţiunile autoimunitare şi în sindromul oboselii cronice. Administrarea orală de aminoacizi are efecte benefice în eliminarea deficienţele de concentrare, în reflexele încetinite şi în alte fenomene legate de „oboseala“ care apare în cadrul bolilor acute, stressului, suprasolicitării sau efortului fizic excesiv. Atunci cînd aminoacizii şi legăturile de sulf (thiolele) sunt deficitari în organism, producţia de monoxid de azot colabează, apărând grave deficienţe în sistemul imunitar (linia Th1). Pe de altă parte insuficienta prezenţă a antioxidanţilor poate duce la un fenomen de autootrăvire datorat insuficientei antioxidări a monoxidului de azot. Nu toate substanţele cum sunt vitamina C, vitamina E, selenul şi zincul sunt hotărâtoare pentru antioxidare, ci mai sus amintiţii aminoacizi şi thiolele joacă şi ei un rol deosebit de important! Ananas Enzimele din Ananas activează metabolismul celular, elimină substanţele reziduale, vitalizează organismul. Ananasul, ca de altfel multe alte fructe tropcale, este un adevărat „cocktail enzimatic“ constituit din diferite enzime, coenzime, vitamine, microelemente, şi minerale. Conţine de asemenea proteine care desfac enzimele cum ar fi Bromelan, vitamina C, minerale şi complexul vitaminelor B. Stimulează digestia naturală şi deţine certe calităţi antiinflamatorii. Anason (Pimpinella anisum L.) Este folosit în primul rînd în cazul afecţiunilor de stomac şi intestine care se manifestă prin balonări şi constipaţii. Are acţiune diuretică, calmează crampele, antibacteriană, stimulează apetitul şi digestia şi de asemenea este des folosit în cazurile de infecţii ale căilor respiatorii superioare. Angelica (Angelica archangelica) Angelica are acţiune antiseptică, imunostimulantă şi energizantă. Este recomandată în cazul lipsei de apetit, al balonărilor, răcelilor, epuizării, deficienţelor hepatice şi stomacale, constipaţiei şi ăn general în cazul afecţiunilor specific feminine. Anghinare (Cynara scolymus) Anghinarea era folosită deja în Egiptul antic ca şi plantă medicinală. La romani era considerată un aliment al oamenilor bogaţi. Stimulează apetitul, digestia, scade colesterolul şi detoxifică sângele. Calităţile plantei se datorează în primul rând flavonoidelor şi taninilor conţinuţi. Stimulează producţia de fiere şi activitatea bilei şi reduce lipidele. Din aceste motive este utilizată cu succes în afecţiunile digestive, în hiperlidemii şicontra sidromului intestinului iritabil. Argan (Argania spinosa) – ulei Arborele de Argan este originar din Maroc, unde joacă un important rol contra formării de zone aride (deşert), contribuind astfel la echilibrarea ecologică. Este unul dintre cei mai vechi arbori, alături de Gingko. După unii specialişti, ar fi apărut cu circa 25 de milioane de ani în urmă, în regiunile aride şi de deşert. Atinge o vîrstă respectabilă de circa 400 de ani. Uleiul se extrage din fructele asemănătoare cu măslinele, prin metode manuale, şi este de foarte multe generaţii una dintre îndeletnicirile de bază ale femeilor berbere. Arganul este pentru berberi întradevăr „arborele vieţii“. El furnizează berberilor practic tot ceea ce aceştia au nevoie: lemn pentru foc şi ca material de construcţie, fructe şi ulei ca importantă sursă alimentară şi cu scop medicinal. Uleiul de Argan este considerat, datorită înaltei concentraţii (peste 80%) de acizi graşi nesaturaţi ca fiind un foarte valoros element nutritiv. Alte substanţe conţinute de fructele Argan sunt sterol, spinasterol şi schottenol, care sunt excelenţi reductori de radicali liberi şi susţin sistemul imunitar, precum şi ca sumstanţe cu acţiune anticancerigenă. Arginin (aminoacid) Joacă un rol foarte important în funcţiile musculare, în creştere şi în procesele de vindecare. Reglează şi susţine sistemul imuntar, acţionând antiviral şi antitumoral. Inhibă creşterea tumorilor, stimulează glandele urinare, cotribuie la construcţia musculară şi consumă (arde) grăsimile, stimulează vindecarea rănilor, detoxifică ficatul şi măreşte numărul spermatozoizilor. Arsen (As)
254
Legăturile de Arsen sunt cancerigene. Arsen metalic găsim în insecticide şi ierbicide. Mai de mult Arsenul era folosit şi la impregnarea lemnului, şi probabil că se mai foloseşte în acest scop încă în unele ţări. În natură uneori ciupercile care cresc liber conţin cantităţi însemnate de Arsen. Simptomele otrăvirii cu Arsen sunt: pete întunecate pe piele, risc cancerigen, inflamaţii ale mucoasei intestinale, epuizare, senibilitate redusă la durere. Astaxanthin Este un pigment roşu care se întâlneşte în diferite alge, crabi şi crustacee, în peşti şi în păsările flamingo. Este un carotinoid antioxidant foarte eficient cu efecte imunostimulante, inhibă cancerul şi inflamaţiile şi mai are şi calităţi protective pentru inimă. Conform unor studii efectuate, Astaxanthinul este mai eficace decât beta-carotin contra radicalului liber Singlet Oxigen. Se opune de de asemenea cu rezultate foarte bune şi altor radicali liberi. Protejează foarte eficace membrana celulară şi mitocondriile (« Astaxanthin is much more effective than vitamin E, betacarotene and lutein in inhibiting peroxydation process by harmful free radicals » Miki W. et al, 1991.). Numeroase studii pe animale şi oameni „in vitro“ şi „in vivo“, au certificat eficacitatea antioxidativă a Astaxanthinului şi utilitatea lui pentru prevenirea sau terapierea bolilor neurodegenerative, care sunt asociate cu stressul oxidativ, a afecţiunilor cardiovasculare precum şi în protecţia ochilor şi a pielii de daunele care pot fi produse de radiaţiile ultraviolete. Biotin (vitamina B7 sau vitamina H) Biotin joacă un important rol în cadul proceselor metabolice. Ajută la sinteza glucozei şi favorizează procesele de creştere şi divizare a celulelor, precum şi procesele de desfacere a aminoacizilor şi acizilor graşi. Este în mare parte produs de flora intestinală şi poate fi suplimentar preluat şi prin alimentaţie. Poate fi întâlnit în organism în diferite organe şi ţesuturi. Biotinul este activ ca şi enzimă în metabolismul acizilor graşi, formează şi descompune acizii graşi şi este activ în metabolismul colesterolului. De asemenea are un rol de declanşator al metabolismului proteinelor. Produce aminoacidul Leucin, activează formarea de substanţe dulci (zahăr) din proteine şi grăsimi. Foarte bogate în Biotin sunt ficatul, rinichii, gălbenuşul, nucile, spanacul, ciupercile şi lintea. Şi carnea slabă, fructele, cerealele şi pâinea conţin Biotin. Simptomele deficienţei de Biotin sunt: lipsa de apetit, anemia, depresia, inflamaţia limbii (glositis), valorile ridicate de colesterol general, dereglări ale pielii, dureri musculare, oboseală, leşin, unghii care se rup uşor, hipoglicemie. Borul Are acţiune în formarea hormonilor sexuali estrogen şi testosteron, ajută la stabilizarea proteinelor în plasma celulară (şi de aceea are un important rol contra osteoporozei), susţine sistemul imunitar în formarea anticorpilor, Bromelain din Ananas Bromelainul din ananas are o propietate de desfacere a proteinei care conduce la „spargerea“ învelişului de proteine sub care se „ascund“ celulele cancerigene. De abea atunci când acest „înveliş“ este spart, sistemul imunitar poate recunoaşte celulele cancerigene, respectiv declanşază acţiunea contra lor. Bromelain Are proprietatea de a desface depunerile de pe pereţii vaselor de sânge (plachetele). De asemenea stopează diareea prin proprietatea de a micşora numărul bacteriilor dăunătoare din intestin, susţine digestia, ajută şi susţine preluarea de substanţe secundare din plante, în mod deosebit Curcuminul, are eficacitate contra trombozei, inhibă prostaglandina, care este un factor inflamator, este analegzic şi ajută la vindecarea rănilor. De asemenea ajută la desfacerea fibrinului în sânge, care poate contribui la slăbirea circulaţiei sangvine, diminuează durerile articulare (gută) şi aciditatea stomacală. Protejează ţesuturile contra lipsei de umiditate şi de asemenea portejează contra afecţiunilor cardiovasculare. Întăreşte sistemul de protecţie contra canceruluişi în general sistemul imunitar. Inhibă răspândirea celulelor cancerigene, ajută la vindecarea ulceraţiilor stomacale, diminuează procesele inflamatorii din ţesuturi, articulaţii şi oase, precum şi inflamaţiile venelor. Busuioc (Ocimum basilicum L.) Are acţiune de susţinere a digesiei. Hildegard von Bingen recomandă busuiocul contra febrei. Indicaţiile tradiţionale ale busuiocului sunt problemele digestive, colicii, balonările, crampele stomacale. Cadmiu (Cd)
255
Este neurotoxic, producând daune sistemului nervos. Cea mai mare sursă de cadiu este fumul de ţigare (culoarea albastră a fumului provine de la cadmiu). Se depune în mod deosebit în oase, plămâni şi rinichi. Simptomele unei intoxicaţii cu cadmiu sunt: lipsa de apetit, lipsa simţului gustativ, hipertensiune, rezistenţă redusă contra microorganismelor, dificultăţi de învăţare, deficienţe renale, osteoporoză. Calciferol (vezi vitamina D) Calciu Este în primul rând important pentru construcţia oaselor şi a dinţilor, contra inflamaţiilor, pentru stimularea musculaturii şi nervilor, pentru stabilitatea activităţii cardiace. Caliu Acţionează asupra activităţii musculare a inimii. Este responsabil pentru sensibilitatea celulelor din muşchi şi a celor nervoase, prin faptul că le măreşte potenţialul electric de la 70 milivolţi la 120 de milivolţi. Caliu este implicat în câştigarea de energie şi în menţinerea presiunii osmotice în celule, în activarea unor enzime, în biosinteza proteinelor, în metabolismul hidrurilor de carbon şi deci prin aceasta în producţia de energie. Carnitin Este un component natural al musculaturii omului şi este format în ficat şi rinichi din aminoacizii Lysin şi Methionin. Cel mai mare conţinut de L-Carnitin îl întâlnim în inimă şi musculatura scheletului. Carnitinul are proprietatea de a furniza celulelor, respectiv mitocondriilor, necesarul de acizi graşi. Acolo aceştia sunt transformaţi în ATP, adică în energia necesară celulelor. Este vorba despre acea formă de energie care este necesară pentru a re-transforma celulele cancerigene în celule normale, respeciv de a le determina să trecă de la metabolizarea (arderea) glucosei înapoi la folosirea oxigenului. Aceast face din Carnitin un elemant profilactic primar contra cncerului, element care este cu atât mai important în momentul unei acutizări a cancerului. Ceaiul verde (Camellia sinensis) În cazul ceaiului verde, frunzele nu vor fi fermentate, ca la ceaiul negru. Ceaiul verde conţine calciu, carotine, catehini (tanini cărora li se atribuie multe calităţi pentru menţinerea sănătăţii), fluor, caliu,cofein (înainte se numea şi tein), cupru, magneziu, nichel, acid fosforic, vitaminele A, B1, B2,B12, C, zinc. Spre deosebire de ţări ca India, China, Taiwan şi Indonezia, în Japonia se produce, de peste 800 de ani, numai ceai verde. Tocmai de aceea cele mai multe studii asupra ceaiului verde provin din Japonia. Astfel Hirota Fujiki, directorul Institutului Saitama de cercetări asupra cancerului, a efectuat studii care au certificat eficacitaea ceaiului verde contra cancerului, Japonia fiind una dintre ţările cu o rată de mortalitate cauzată de cancer extrem de mică. Spre exemplu cancerul de stomac este în Japonia practic necunoscut. Şi cancerul de plămâni ocupă un loc foarte mic în rândul afecţiunilor de care suferă japonezii, în ciuda faptului că aceştia sunt foarte mari fumători. Fujiki a cercetat intens acţiunile antioxidative ale ceaiului verde. Între timp o serie de alte ţări au început să acorde o atenţie din ce în ce mai mare studiilor asupra ceaiului verde. Acestuia i se atribuie acţiuni benefice contra depresiunilor, inflamaţiilor, hiperglicemiei, afecţiunilor cardiace şi circulatorii, deficitului de concentrare, problemelor de stomac şi intestine, reumatismului şi infecţiilor virale. Celulaza Celulazele sunt enzime care pot descompune celuloza şi ß-Glucoza. Deoarece celuloza nu poate fi digerată de către enzimele proprii corpului uman în procesul de digestie, acest lucru se obţine cu ajutorul florei micobiene din intestin, respectiv celulazei care este produsă de bacteriile simbiotice (care se găsesc în mare cantitate în stomacul rumegătoarelor). Chimen negru (Nigella sativa) Atunci când oamenii de ştiinţă au început să studieze această plantă, au avut parte de o serie de surprize plăcute: Institutul Sloan Kettering care este specializat în cercetări asupra cancerului, a certificat acţiunea antitumorală a acestei plante. În India, unde chimenul negru este de foarte multă vreme cunoscut, plantei i se atribuie acţiune antidiabetică şi antitumorală. Iar în Germania este folosită contra neurodermitei, astmei şi alergiilor provocate de polen. Mai ales înaltul conţinut de gamma-linol şi acid linolenic precum şi de nigellon, alături de 100 de alte substanţe, sunt responsabile pentru acţiunea benefică a plantei. „Cooperarea“ dintre aceste substanţe ajută în foarte multe procese metabolice şi acţionează regulatoriu asupra sistemului imunitar. Pe lângă efectul imunostimulant, chimenul negru mai are şi proprietăţi de calmare a crampelor, de scădere a colesterolului şi antimicrobiene.
256
Chlorella (Chlorella Pyrenoidosa) Este o microalgă verde care trăieşte în apa dulce, de mărimea unei celule sangvine. Este una dintre plantele cu cel mai înalt conţinut de clorofilă. Este folosită de peste 40 de ani în ţările dezvoltate, mai ales în Japonia, ca şi supliment nutritiv. Chlorella poate „suge ca un burete“ otrăvurile şi toxinele, fără ca acestea să se mai poată desprinde din această legătură (pentru această acţiune este responsabilă substanţa Sporopollenin conţinută în Chlorella). Astfel toxina va fi eliminată din corp o dată cu alga. Chlorella este un antibiotic natural care s-a dovedit a fi extrem de eficace în testele de laborator efectuate, acţionând tocmai împotriva acelor bacterii care sunt dăunătoare omului. Conţine 19 aminoacizi, printre care toţi cei opt esenţiali, minerale (calciu, magneziu, siliciu), microelemente (fier, crom, zinc), vitamine (B-complex, C, E şi D, B12, acid folic, niacin), provitamina A (beta-carotin), acizii graşi Omega-6 şi Omega-9, polizaharide, substanţe secundare din plante cum sunt clorofila şi carotinoidele. Are o excelentă acţiune detoxifiantă, întăreşte sistemul imunitar, inhibă cancerul şi reduce stressul. Chondroitinsulfat Este un component natural al cartiagiului. Atunci când este folosit în preparatele pentru protejarea cartilagiilor, este obţinut din diferite surse animale, de exemplu din cartilagiul de rechin. Este un important element constitutiv al ţesuturilor de legătură, cartilagiilor şi articulaţiilor, dar este parte componentă şi a membranei celulare. Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi împiedică formarea de cheaguri de sânge. Poate inhiba şi enzimele Colafenază şi Elastaza, întăreşte colagenul (proteine ca substanţe de susţinere). Este prezent şi în pereţii arteriali şi în valvele cordului. Contribuie la scăderea colesterolului, inhibând oxidarea colesterolului LDL şi ajutând la scăderea valorilor LDL şi a trigliceridelor. O dată cu îmbătrânirea este posibil ca să nu mai fie suficient chondroitinsulfat prezent în organism. În alimentaţie chondroitinsulfatul se găseşte mai ales în scoici. Ciupercile medicinale (Shiitake, Reishi, ABM) Substanţele conţinute în anumite ciuperci stabilizează sistemul imunitar, inhibă creşterea tumorilor şi contribuie la reînoirea celulară. Sunt foarte eficace contra alergiilor, tumorilor, proceselor inflamatorii din tractul digestiv (gastrită, Morbus Crohn, colită ulceroasă) şi de pe piele, diabetului, obezităţii, gutei, hipertensiunii şi afecţiunilor cardiace şi circulatorii. Aceste ciuperci stimulează prin substanţele lor (între timp cunoscute) imunitatea specifică corpului atât de eficace, încât acesta este capabil să combată chiar şi celulele cancerigene. Ele activează celulele de apărare (macrofagele), celulele „ucigaş“ naturale (celulele NK) şi celulele ajutătoare T. Astfel vor fi formate şi mai multe citochine (interleuchineIe IL1, IL2 şi interferoane). Dar şi factorul de necroză tumorală va fi activat. Celulele de apărare şi citochinele sunt cele care „vânează“ celulele cancerigene, pentru a le neutraliza. Societatea pentru ciuperci medicinale (din Germania) recomandă aceste trei ciuperci contra: alergiilor, arteriosclerozei, angoaselor, Alzheimer, artritei, astmei, hipertensiunii, bronşitei, chemoterapiei (efectelor provocate de aceasta), depresiunilor, diabetului, deficienţelor circulatorii, inflamaţiilor, răcelilor şi gripelor, epuizării, fibromialgiei, gutei, afecţiunilor dermatologice, hepatitei, infarctului cardiac, deficienţelor imunitare, climacteriumului. Cocos (uleiul) Este obţinut din frucul uscat de cocos (kopra). Din punct de vedere medical acidul laurin (acidul dodecain) este important, deoarece acesta este capabil a distruge agenţii patogeni. În cecetările de laborator s-a constatat o sensibilitate a bacteriilor precum şi a virusurilor de gripă şi herpes faţă de acest acid. Deşi anumite componete ale uleiului de cocos pot ridica nivelul colesterolului general, la o privire mai atentă se constată că este stimulat îndeosebi colesterolul „bun“ (HDL), care în cantitate suficientă contribuie la prevenirea afecţiunilor cardiace şi a vaselor de sânge. Coenzima Q10 (Ubiquinol) Pentru oameni Coenzima Q10 este deosebit de importantă. Funcţia acestea este de a proteja celulele şi de a aproviziona corpul cu suficientă energie. Coenzima Q10 este un accelerator al proceselor metabolice şi reduce radicalii liberi ai oxigenului. De asemenea este un transportor de electroni în membrana celulară a mitocondriilor (organelelor) şi este vitală pentru acestea. Aparţine reţele antioxidative (vezi acidul alfaliponic) şi se recomanda pentru întregirea alimentaţiei zilnice, mai ales la persoanele în vârstă, în vederea menţinerii unei inimi sănătoase şi a vaselor de sânge adiacente acesteia, deoarece o dată cu îmbătrânirea scade producţia de Coenzima Q10.
257
Colostrum Ca principale substanţe în Colostrum, primul lapte de după naştere, trebuiesc menţionate imunoglobulinele, interferoanele, interleucinele, lactoferinele, microelementele, vitamine şi factorii de creştere. Colostrum vindecă mucoasa intestinală neetanşă (Leaky-Gut), care are un rol hotărâtor în cazul multor afecţiuni. De aceea Colostrum oferă o excelentă protecţie imunitară într-o lume plină de germeni, toxine, poluare, etc. Imunoglobulinele din Colostrum sunt capabile să neutralizeze bacteriile, virusurile şi drojdiile. De sute de ani este folosit laptele de vacă în medicina tradiţională, pentru susţinerea sistemului imunitar. În sec.XIX juca rolul antibioticului de astăzi, dar fără a aduce şi dezavantajele acestuia. Tocmai de aceea Colostrum a revenit în ultima vreme puternic în actualitate, cunoscându-se deja foarte bine dezavantajele antibioticelor de sinteză chimică. Colostrumul de la vaci este deosebit de eficient, deoarece prin placenta vacii nu se transmit imunoglobuline viţelului încă nenăscut. Viţelul nou-născut îşi primeşte imunoglobulinele exclusiv prin lapte. De aceea Colostrumul din laptele de vacă conţine până la o concentraţie de 40 de ori mai mare substanţe imunitare, în comparaţie cu sângele uman! Colostrum este singurul produs natural care conţine enzima Telomeraza, acea enzimă a „nemuririi“, care are sarcina de a repara terminaţiile cromozomilor după o diviziune, pentru a preîntâmpina astfel moartea celulei. În terapia cancerului şi în reabilitări, Colostrumul este folosit astăzi pentru a întări pe cât posibil capacitatea imunitară a pacientului. Cranberry (Vaccinium macrocarpon), În medicina tradiţională americană, proprietăţile Cranberry-ului sunt de mult cunoascute. Indienii nordamericani foloseau fructele pentru vindecarea rănilor, dar şi pentru colorarea textilelor. Iar marinarii luau Cranberry cu ei în lungile lor călătorii, pentru a evita scorbutul. Din punct de vedere medical sunt certificate următoarele acţiuni: bacteriostatic (previne infecţiile în cavitatea bucală, stomac şi în căile urinare, mai ales Escherichia coli), antiinflamator (prin formarea de acid salicilic în organism). Substanţele active sunt: antioxidanţi, 1-O-methylgalactoza, caliu, natriu, florizin, fosfor, proantocianide, prunin, substanţe secundare vegetale, tanin, vitamina C. Studiile noi confirmă faptul că substanţele din Cranberry pot bloca evoluţia cancerului. S-a constatat că Cranberry-proanthocyanidin (PACs) inhibă evoluţia şi creşterea cancerului pulmonar, intestinal şi a leucemiei. Crom Este un microelement esenţial, care este necesar în cantităţi foarte mici. Este însă important pentru metabolismul hidrurilor de carbon (zahăr) şi al grăsimilor, ca şi cofactor al unor enzime. De asemenea pentru nucleul celulei în procesul de „citire“ al ADN-ului, precum şi pentru funcţionabilitatea corneei şi a ochiului. Joacă un rol important şi în lanţul respirator al celulelor corpului. Dacă cromul lipseşte, modelul energetic bazat pe oxigen se prăbuşeşte. Caz în care celula se „cuplează“ la câştigarea (arderea) energiei din glucoză, formându-se astfel poliamine, care stimulează diviziunea celulară. Şi astfel porneşte evoluţia cancerigenă! Cupru Este elementar pentru schelet, musculatură, organele interne şi creer, paticipă la formarea celulelor roşii de sânge, joacă un important rol în sistemul nervos central şi acţionează contra germenilor. Curcuma (Curcuma longa) Are acţiune antiinflamatorie, stimulează bila şi digestia. Pe lîngă acestea stimulează şi respiraţia, funcţiile uterine şi sistemul circulator. În lucrările farmacologice se relatează îndeosebi despre vindeacrea tumorilor. Curcuma este indicată contra bolilor inflamatorii de orice fel, icterului, afecţiunilor pielii şi ochilor, în profilaxia cancerului şi în fazele acute ale acestuia, în afecţiunile hepatice, în problemele menstruale, în afecţiunile de stomac şi intestine, în problemele digestive. Mai nou se ştie că în fiecare celulă există un aşa-zis „rezervor de lumină“, care acumulează şi eliberează fotoni. Aceşti fotoni coordonează nenumărate procese metabolice în celulele noastre. Celulele cancerioase eliberează mult mai mulţi fotoni decât înmagazinează – de aceea această „rezervă de lumină“ se goleşte rapid. Din cercetările actuale, printre alţii ale Prof. Dr. Fritz-Albert Popp se ştie că Curcuma blochează eliberarea exagerată de fotoni a celulelor canceroase. Procesul de „pierdere de fotoni“ (pierdere de lumină) sunt chiar inversate (lumina fiind din nou înmagazinată), astfel încât boala este stopată. Acest fenomen este
258
valabil pentru toate formele de cancer studiate, pentru afecţiunile autoimunitare, deficienţele de circulaţie arterială, alergii şi bolile degenerative. În toate aceste boli se constată o masivă pierdere de lumină (fotoni). Prin administrarea direcţionată a mijloacelor de vindecare biologică, în mod deosegit curcuma, se reuşeşte a se stopa aceste pierderi de fotoni. Vi se mai pare oare acuma fantazistă sintagma „hrăneşte-te cu lumină“? Sau Iisus văzut ca „lumină vie“. Sau „strigarea“ a preotului în noapte Învierii, devenită deja din păcate banală, şi asupra căreia nu neprea facem gânduri : „Veniţi de luaţi lumină!“ Curcuma mai împiedică şi pătrunderea celulelor metastazice în circuitul sangvin, şi deci implicit răspîndirea lor! Contra cancerului, curcuma este la ora actuală cea mai cercetată şi bine documentată armă biologică: Curcuma inhibă toate semnalele şi căile stimatorii interne şi externe ale celulelor canceroase. Cyanocobalamin (vezi vitamina B12) Cystin/Cystein (aminoacizi) Aparţin aminoacizilor cu conţinut de sulf şi astfel au un foarte ridicat grad de detoxifiere (antioxidare). Acţionează asupra legăturilor formate de metalele grele în organism, eliminându-le. Protejează contra toxicităţii cuprului, elimină radicalii liberi. Ajută la eliminarea daunelor provocate de fumat şi consumul de alcool. Este eficace contra artritei, ajută la repararea ADN-ului, protejează de efectele radiaţiilor Röntgen. DHEA (Dehidroepiandrosteron) Este un hormon steroid al glandelor adrenale. Steriodhormonii pot, datorită caracterului lipofil (dizolvă grăsimile), să treacă fără probleme prin membrana celulară şi să se lege în interiorul celulei la un receptor proteinic. Astfel se explică faptul că steroidhormonii au o acţiune atât de variată. DHEA este cel mai răspândit hormon în sânge (15-20mg/zi) şi este în ficat transformat în sulfat DHEAS. Acesta la rândul lui este transformat în organism în hormonii sexuali estrogen şi testosteron. (vei şi rădăcina de Yam). Fenicul (Foeniculum vulgare mill.) Acţionază asupra mucozităţilor (flegmei) dizolvând-o, susţine căile respiratorii şi inhibă creşterea bacteriilor, diminuează crampele digestive şi elimină balonările, este antibacterian şi eficace contra inflamaţiilor. De asemenea util contra bronşitei, tusei şi inflamaţiilor. Ficin (enzimă) Se găseşte ca importantă substanţă activă în smochine (Ficus carica). Este un „starter“ activ al metabolismelor biochimice. Este înrudit cu Papain din Papaya şi cu Bromelain din Ananas. Are o foarte puternică acţiune de „desfacere“ a proteinelor. Se aseamănă cu enzimele digestive umane Pepsin şi Trypsin, conţine fibre, care duc la o senzaţie de saţietate. Smochinele proaspete se găsesc relativ rar la noi, toamna. Sunt bogate în fibre, glucoza, beta-carotin, enzime şi numeroase minerale cum ar fi calciu, caliu, maneziu şi fier. Pentru consumul zilnic smochinele sunt deosebit de valoroase ca urmare a înaltului conţinut de substanţe mucilaginoase şi fibre dietetice. Principalul furnizor de fibre sunt seminţele mici din fruct care contribuie la meţinerea unei flore intestinale sănătoase. Fierul Cea mai importantă funcţie a sa este legarea oxigenului la molecula de hemoblobină din celulele roşii. Deficienţa de fier reprezintă o aprovizionare insuficientă a organismului cu oxigen, fapt ce poate duce la foarte diferite afecţiuni cu urmări grave. În lupta sistemului imunitar cu agenţii patogeni, fierul joacă un rol foarte importan. Fluorul Participă la formarea oaselor şi la procesele de creştere (fluoridul este integrat în apatitul din oase şi dinţi). Întăreşte dinţii şi oasele şi le protejează de acizi şi bacteriile cariilor. Fluorul industrial care se găseşte în pasta de dinţi şi în alimente este foarte critic văzut de o parte dintre oamenii de ştiinţă. Există şi multe publicaţii în care este respinsă administrarea de tablete cu fluor la copii. Fosfor (ca fosfat) Participă activ la întregul metabolism. Foloseşte şi ca material de construcţie pentru oase şi dinţi. Este necesar în cadrul schimbului energetic pentru sinteza fosfaţilor în moleculele de ATP (adenosintrifosfat) care furnizează energie celulelor. Este parte componentă şi în ADN şi ARN, iar lipidele fosforului sunt implicate în construcţia membranei celulare. Genistein din Soia
259
Este o isoflavonidă care se obţine din boabele de soia. Genisteinul este atent studiat încă din 1966. Studiile au arătat că Genisteinul se poate lega cu aceaşi receptori ca şi estrogenul. Boabele de soja sunt singura sursă importantă de Genistein, dar cantitatea de soia care ar trebui mîncată ar fi foarte mare. În Asia, unde soia se consumă frecvent (este un aliment principal acolo), cantitatea de soia ingerată este de 20 de ori mai mare decât în Europa. Isoflavonoidele sunt substanţe secundare obţinute din plante care joacă un rol de apărare contra agenţilor patogeni. Au calităţi antioxidative şi anticarcinogene. Genistein este cel mai important isoflavonoid în soia, şi este până în prezent cel mai bine cercetat. Genisteinul poate diminua acţiunea nedorită a estrogenului în corp şi astfel poate împiedica o apariţie a cancerului de sân, dar poate şi bloca procesele din cadrul formării cancerului (angiogeneza) precum şi enzimele cancerigene. Are calităţi antioxidative şi stimulează în sistemul imunitar celulele limfocite „ucigaşe“. Poate scădea colesteroul general şi LDL-ul stimulând în acelai timp colesterolul „bun“. Contribuie la formarea oaselor, iar zincul îi stimulează eficacitatea. Studiile epidemiologice din Asia au arătat în permanenţă că acolo riscul apariţiei cancerului condiţionat hormonal este mult redus. Consumul regulat de soia (produse din soia, de exemplu tofu) duce la creşterea cantităţii de isoflavonoide în organism, prevenind astfel cancerul de sân, intestin, prostata şi vezică urinară. Germaniu (organic) Există foarte multe studii şi lucrări ştiinţifice care recomandă Germaniul, constatându-se utilitatea lui în afecţiuni foarte diferite ca: diabet, dermatită, intoxicaţii cu monoxid de carbon, probleme tiroidale, gastrice, tromboze cerebrale, schizofrenie, reumatism articular, infarct cardiac, funcţionare deficitară a ficatului (de ex. ciroză), apoplexie, deficienţe auditive. De asemenea este util în perioada de sarcină şi la naşteri. Germenii de cereale Germenii de cereale (şi „iarba“ tânără de la diferite cereale) conţin întreaga forţă vitală a naturii şi sunt donatori de energie foarte eficace. Din cele mai vechi timpuri, sucul celealelor verzi, tinere, au constituit un remediu medicinal pentru om. Acesta conţine toate vitaminele vitale, minerale, microelemente, enzime, elemente de construcţie proteinică şi sunt bogate în fibră şi clorofilă. De asemenea au eficacitate şi în domeniul psihic, de aceea sunt foarte importante pentru om în ansamblul lui. Tradiţional germenii şi sucul din iarba tânără de cereale se folosesc pentru detoxifiere, sunt puternic bazici şi prin aceasta constituie o importantă sursă nutritivă şi ajută la normalizarea balanţei bază-acid. Conţin un mare număr de diferite minerale, vitamine, proteine, aminoacizi şi enzime, sunt bogate în fibre şi conţin cea mai mare cantitate de proteine dintre toate ierburile. Stimulează Nervus simpaticus şi mobilizează activitatea adrenalinei. Îmbunătăţesc protecţia celulară şi încetinesc procesele de îmbătrânire. Un studiu ştiinţific din Israel a cetificat, că doar prin ingerarea a 0,1 litru de suc zilnic din germeni şi iarba tânără de cereale, la pacienţii cu colită ulceroasă, după doar o lună de zile, simptomele s-au ameliorat substanţial, fără a apare nici un fel de efecte secundare. Ghimbir (Zingiber officinale) Eficacitatea medicinală a Ghimbirului este dată de oleoresin balsam, care constă din uleiuri eterice, zingiberen, zingiberol, ginerol şi shoagolen. Are calităţi antifungicide, antioxidative, antiinflamatorii, stimulează sucurile gastrice, saliva şi formarea fierei. Studiile ştiinţifice certifică o serie de calităţi cum ar fi: acţiune antibacteriană, antiemetică (protejează contra vomei), antihepatotoxică, antioxidativă, stimulează circulaţia şi inima, susţine funcţiile vezicii biliare. Ghimbirul este foarte des folosit în medicina asiatică şi contra reumatismului, durerilor musculare sau răcelilor. În cazul greţei este util a se mesteca o felie subţire de ghimbir proaspat. Alte indicaţii terapeutice sunt: lipsa de apetit, balonările, tusea, durerile de cap, stimulant stomacal, ulceraţii stomacale, crampe menstruale, stomac iritabil. Gingko biloba Arborele aparţine uneia dintre cele mai vechi specii de plante cunoscută. Este originar din China, Corea şi Japonia, dar este din ce în ce mai des plantat şi în Europa. Interesant este faptul că după atacul american cu bomba atomică de la Hiroşima, prima planta care a „revenit“ la viaţa, a fost un abore de Gingko. Este foarte rezistent la influenţele negative ale mediului înconjurător. Seminţelor şi extractelor din frunze li se atribuie calităţi deosebite în privinţa stimulării circulaţiei sangvine. Folosirea lui ca planta medicinală este documentată încă de acum 2000 de ani în China. Extractele de Gingko sunt recomandate în arterioscleroze, demenţă, depuneri pe vasele de sânge, deficienţe ale capacitaţii de funcţionare cerebrală, circulaţia sangvină periferică, varice, cârcei, tinnitus,
260
ameţeli. Certificate experimental au fost următoarelel acţiuni: susţinerea circulaţiei sangvine cerebrale, inhibarea PAF (factorii de agregare ai plachetelor), influenţarea neurotransmiţătorilor centrali, inactivarea radicalilor liberi. Glucozamina Scoica neo-zeelandeză Perna canaliculus creşte circa 10-15 cm mărime, şi se hrănete cu direfite substanţe care-i sunt necesare prin filtrarea lor din apa mării. În consecinţă aceste substanţe se pot găsi în ţesuturile cărnoase ale scoicii. Conţine pe lîngă microelemente, minerale şi mulţi aminacizi şi o mare cantitate de glucozamină. Aceasta este o importantă componentă a sistemului schelet-musculatură, a cartilajelor, a căror regenerare o şi susţine, a articulaţiilor şi tendoanelor. Îmbunătăţeşte starea discurilor dintre vertebre şi împiedică degenerarea acesora. Glucozamina este necesară şi în construcţia vaselor de sânge, a pielii şi unghiilor. Are acţiune antiinflamatorie şi inhibă superoxidul, care este o formă agresivă de radicali liberi. De asemenea micşorează riscul formării oxalatului de calciu (deci a pietrelor la rinichi) prin reducerea în urină a acidului oxalic. Regenerează parţial cartilajele şi articulaţiile, şi calmează durerile articulare. Administrarea glucozaminei este eficientă în cazurile de alegii, infecţii cronice, diferite afecţiuni autoimunitare, probleme ale stomacului şi intestinelor, osteoporoză, raumatism, spondiloză, bursitis, deficienţele de creştere. Glutamin (aminoacid) Este cel mai important furnizor de energie, întăreşte sistemul imunitar, optimează folosirea proteinelor în organism, optimează depunerile de apă în musculatură, susţine depozitarea de glicogen în musculatură. O cantitate mai mare de glutamin este necesară în cazurile de efort fizic, sensibilitate la infecţii, stress, răniri. Acidul glutamic este cel mai important „transmiţător“ de substanţe între celulele creerului, neutralizează amoniacul, care încetineşte activitatea cerebrală, formează sarea de glutamat. Este foarte util în afecţiuni ca Parkinson, Alzheimer, Chorea Huntingon, care sunt afecţiuni legate de glutamin, respectiv de metabolismul glutamatului în creer. Glutation Este unul dintre cei mai importanţi „membrii“ ai reţelei antioxidative. Combate radicalii liberi produşi de arderea (în vederea câştigării de energie) glucozei de către celulele cancerigene. Are un rol deosebit de important pentru detoxifierea ficatului şi este de o deosebită importanţă pentru sistemul imunitar. Dacă nivelul glutationului scade sinteza gazului monoxid de azot (NO) este perurbată, organismul rămânând lipsit de apărare contra agenţilor patogeni intracelulari (Th1). Într-un astfel de caz aprovizionarea cu substanţe micronutritive este o necesitate absolută. Glicin, Threonin şi Serin (Aminoacizi) Sunt importante elemente constitutive ale enzimelor, hormonilor, neurotransmiţătorilor, etc. Pentru foarte multe funcţii ale organismului, aceşti trei aminoacizi sunt indispensabili. Ei interacţionează unii cu alţii, de exemplu Glicinul se transformă în Serin, şi invers. Acţiunea lor este foarte complexă, iar cercetările sunt de abea la început. Dacă există o deficienţă în această direcţie, pot apare grave probleme de sănătate. Cei trei aminoacizi au acţiune (la modul foarte general vorbind) în: cîştigarea de energie şi îmbunătăţirea capacităţii de efort a organismului, memorie şi capacitatea de învăţare, diminuarea reacţiilor hiperactive, contra hiperplaziei de prostata (BPH), diminuarea angoaselor, susţinerea tractului digestiv, formarea de neurotransmiţători, regenerarea ţesutului cerebral, scăderea nivelului de acid uric în sânge. Grapefruit (Citrus paradisi) Susţine „eliminarea“ celulelor roşii „vechi“ şi protejează contra afecţiunilor cardiace, reduce plachetele (depunerile de pe pereţii vaselor de sânge), contribuie la echilibrarea hematocritului (care influenţează îngroşarea sângelui) în valorile normale. Menţine colesterolul în limitele normale. Multe substanţe nutritive din grapefruit acţionează antioxidativ, antimicrobian, iar unele chiar şi anticarcingen. Are efecte pozitive asupra sistemului imunitar. Hidrolizat de colagen Este o substanţă activă pe bază de gelatină. Susţine cartilagiile articulaţiilor. Din hidrolizat, după înghiţire, sunt preluate fragmete de colagen care sunt depuse în cartilagiile articulaţiilor, unde stimulează, în funcţie de dozaj, biosinteza colagenului de tip II. Aminoacizii din hidrolizatul de colage sunt: alanin, arginin, acid aspargin, cistein, acid glutamin, glicin, histidin, hidroxiprolin, isoleucin, leucin, methionin, fenilalanin, prolin, serin, threonin, tirosin şi valin.
261
Histidin (Aminoacid) Este implicat în sinteza hemoglobinei din celulele roşii, precum şi în sinteza histaminei, care are multe funcţii în organism. Are acţiune de inhibare a inflamaţiilor şi antioxidativă. Susţine sistemul imunitar şi îndeosebi activitatea celulelor albe. Histidinul intră de asemenea în componenţa diferitelor enzime care sunr implicate în metabolism, jucând un rol important şi în administrarea zincului în organism. O suplimentare de Histidin este necesară în cazul artritelor, al anumitor forme de anemie, în cazul stressului, bolilor cronice sau insuficienţei renale. Iod Deficienţa de iod în alimente şi apa de băut duce, printre altele, la mărirea tiroidei. În unele ţări însă se introduce iod în sarea de bucătărie în ideea de a compensa deficitul de iod (de ex. în Germania), lucru care este criticat de foarte mulţi specialişti. Medicina integrală recomandă sarea normală(de salină) sau cea de mare. In-seminţele-(Linum usitatissimum) Cele mai importante substanţe sunt proteinele, lecitina, uleiul de in, linamarin, sterin, fibre, glicoside, vitamine. Sunt un mijloc diuretic natural, uşurând eliminarea scaunului. Este recomantat şi în cazul gastritelor ca protecţie pentru mucoasa stomacală. În cantitate suficientă protejează contra cancerului intestinului gros. Uleiurile nesaturate din in contribuie la scăderea coleserolului. Ajută contra problemelor legate de menopauză, iar ca utilizare externă ajută contra inflamaţiilor. Isoleucin (Aminoacid) Este un foarte valoros antioxidant şi se găseşte în mare cantitate în ţesuturle musculare. Ajută la regenerarea şi menţinerea ţesturuilor musculare şi la formarea de rezerve energetice pentru organism, respectiv musculatură şi creer, unde susţine producerea de substanţe-mesager (neurotransmiţători). Are un rol cheie în funcţiile vitale ale omului (mai ales în ceea ce priveşte stressul, energia şi metabolismul muscular). Ispaghula – seminţele - (Plantago afra L.) Planta este originară din Asia de vest şi din bazinul mediteraaneean. Seminţele sunt bogate în substanţe mucilaginoase, care în contact cu apa se umflă puternic, formând un fel de gelatină. Acest fenomen ajută la stimularea intestinului şi a tractului intesinal. Efectul începe să se facă simţit după 12-24 de ore, iar efectul maxim se atinge după 2-3 zile. Se recomandă în cazul afecţiunilor inflamatorii ale intestinului, în afecţiunile unde se doreşte un scaun moale (hemoroizi, fisuri anale sau după operaţii), intestinul iritabil, constipaţii şi diaree apoasă. Seminţele de Ispanghula au avantajul că nu provoacă gaze (balonări) şi nu se „lipesc“ de locurile inflamate (deci îngustate). Ajută şi la întărirea musculaturii, deci şi a unei creşteri în aprovizionarea sangvină a intestinului şi astfel indirect ajută la vindecarea mai rapidă. Krill (Euphausia superba)-uleiul Krill este o specie de mici crabi (aparţin zooplanctonului) şi sunt una dintre cele mai răspândite specii multicelulare de pe Pământ (circa 500-900 milioane de tone). Constituie un important element al ecosistemului şi în acelaşi timp este alimentul de bază pentru foarte multe animale marine cum ar fi balenele sau focile. Din corpul Krill-ului se poate extrage un ulei foarte folositor sănătăţii. Acesta conţine: asthaxanthin, canthaxanthin, Omega-3, 6 şi 9, complexul fosfolipid de omega-3, vitaminele A şi E. Lanţurile lungi de acizi graşi ai Krill-ului sunt legate la fosfolipide şi antioxidanţi. Deoarece Krill se află la începutul lanţului nutritiv, nu este poluat, în comparaţie cu carnea de peşte. Uleiul de Kill are o valoare ORAC (Oxygen Radical Absorbing Capacity-măsoară valoarea capacităţii unei substanţe de a anihila radicalii liberi) de 378, deci de 300 de ori mai mare decât a vitaminelor A şi E şi de 48 de ori mai mare decât a uleiului din peşte. Lecitin Este esenţial pentru membrana celulară, făcând-o elastică şi în acelaşi timp protejând-o de oxidare. De asemenea desface grăsimile în intestinul subţire şi deci joacă un rol esenţial în digerarea grăsimilor, transpotă grăsimile din ficat, preîntâmpinând astfel steatoza (ficatul gras). Este produsă de ficat. Lemn-dulce (Liquiritiae radix) Planta este de foarte multă vreme folosită în scop medicinal, în indicaţii cum ar fi: probleme stomacale şi intestinale şi insuficienţă adrenală. În medicina tradiţională chineză este întâlnită în foarte multe reţete. Studiile israeliene confirmă şi acţiune contra diferitelor virusuri de herpes. O echipă din Texas sub comanda
262
Prof. Vogel a cercetat şi acţiunea anticancerigenă. Alte aplicaţii sunt contra catarului căilor respiratorii superioare, în ulceraţiile stomacale şi duodenale, ca factor de accelerare a vindecării ulceraţiilor stomacale. Ajută de asemenea la fluidizarea secreţiilor în bronhii, are acţiune expectorantă şi antiinflamatorie. Leucin (Aminoacid) Este o importantă sursă de energie în metabolismul musculaturii. Joacă de asemenea un foarte important rol în eliberarea insulinei în pancreas şi este important în biosinteza neurotransmiţătorilor (serotonin şi dopamin). Leurdă (Allium ursinum L.) O foarte veche plantă medicinală, cunoscută şi folosită încă de celţi şi germani. Chiar şi în aşezările din epoca de piatră s-au găsit resturi de Leurdă. Romani o numeau „herba salutaris“, plantă sfântă, şi o apreciau pentru calităţile de detoxifiere mai ales ale stomacului şi sângelui. Ulterior era folosită contra arterosclerozei, hipertensiunii şi deranjamentelor de stomac-intestine. Este un bun antibiotic. În timpul prelucrării plantei (prin distrugerea ţesuturilor vegetale) se amestecă alliinele cu enzimele (alliinase-lynase) şi apare un miros specific usturoiului. Conţine ajoen, cycloalliin, gamma-glutamylalliin, s-Oxizi, thioacrolein, thiosulfonat. Alte subtanţe ce pot fi găsite în Leurdă sunt adenosin, cystein, cystein-S-oxade, fier, glutation, magneziu şi mangan. Acţiuni certificate ştiinţific: stimularea circulaţiei sângelui, îmbunătăţirea fluidităţii acestuia, contra tinnitus, aritimiilor cardiace, inhibă plachetele din sânge, împiedică arterioscleroza (infarct), substanţele metbolice cauzatoare de dureri sunt rapid înlăturate (important mai ales în afecţiunile reumatismale), normalizează digestia (stimulează producţia de fiere şi de enzime digestive), armonizează flora intestinală, reduce concentraţiile de mercur şi cadmiu, iar sulful conţinut în plantă leagă substanţele grase dăunătoare din organism, stimulează în general sistemul imunitar prin activarea macrofagelor. Litiu Acţionează în sistemul nevos central (foarte probabil că acţioneaă în interiorul celulelor nervoase în transmiterea semnalelor). Este depozitat în nodulii limfatici şi în schelet, şi începând din 1950 este utilizat în terapia deficienţelor afective. Litiu se găseşte în unt, un motiv în plus pentru a nu consuma margarină. Lupine (galbenă: Lupinus luteus, albă: L. albus) Lupinele sunt o specie de plante care cuprinde peste 200 de feluri diferite. Cele mai importante pentru nutriţie sunt lupina galbenă – Lupinus lateus,şi cea albă, dulce – Lupinus albus. Sunt cultivate din 1927, iar lupina dulce nu conţine tanini, însă are un conţinut de proteine de 40-45%! Lupinele conţin: aminoacizi esenţiali ca isoleucin, leucin, lysin, methionin, fenilalanin, threonin, triptofan, valin; aminoacizi semiesenţiali ca: arginin, cystin/cystein, histidin, tyrosin; aminoacizi neesenţiali ca: alanin, acid aspartic, acid glutaminic, glicocol (glicin), serin. De asemenea minerale cum ar fi calciu, fier, caliu, cupru, magneziu, mangan, natru, fosfor, zinc. Una dintre cele mai remarcabie calităţi ale proteinelor lupinelor este vitamina B12. Aceasta practic nu apare în natură, şi este produsă doar de microorganisme. În cazul lupinelor, vitamina B12 este produsă de către bacteriile care cresc pe rădăcina plantei. În afară de lupine nu se mai cunoaşte nici o altă plantă care să sintetizeze într-o asemenea măsură vitamina B12. Lutein (Xanthophyll) Este un important factor protector din Macula lutea (ochi), acţionând ca un ochelar de soare. Este de asemenea un antioxidant eficace. Nu poate fi sintetizat de către organism, şi de aceea trebuieşte introdus prin nutriţie. Acţiunea antitumorală a luteinului este un fapt cert în medicină. Lysin (Aminoacid) Susţine resorbţia calciului în intestin şi depozitarea acestuia în oase. Este de asemenea important pentru anumite proteine. Se indică în: procesele de creştere şi construcţie musculară, în producţia de anticorpi, hormoni şi enzime, pentru concentare şi contra oboselii permanente. Măceş (Rosa canina L.) Conţine vitamina C, flavone şi importantul complex de vitamine B. În mod tradiţional se recomandă în afecţiunile de stomac şi intestine, de vezică biliară, de căi urinare şi în avitaminoze. Magnesiu Activează peste 300 de enzime, care sunt necesare pentru complexul B de vitamine. De asemenea susţine arderea grăsimilor şi câşigarea de energie şi este necesar nervilor şi musculaturii. Are însemnătate şi în transformarea zahărului în energie. În procesul metabolic de energie ionii de magneziu sunt necesari
263
moleculei ATP (adenosintrifosfat), care împreună cu ADP (adenosindiphosphat) sunt substanţe-cheie pentru transmiterea biologică a energiei. Magnesiu - oxid de Este folosit în medicină datorită capacităţii sale de a neutraliza acizii, fiind folosit şi în alimente şi în apa potabilă. Este folosit în alimentaţie şi ca mijloc de separare, pentru a împiedica coagularea granulatelor şi pulberii, de exemplu în sarea de bucătărie. Mangan Activează producerea de cartilaj şi ţesuturi osoase şi participă la formarea de glucoză nouă. Activează enzima Arginaza, care joacă un rol în circuitul urinar precum şi enzimele pancreasului, care contribuie la producerea de aminoacizi. Este necesar în producerea şi eliberarea insulinei, în producerea protrombinului care este implicat în coagularea sângelui, în producerea pigmentului melanin şi în producerea neurotransmiţătorului Dopamin. Activează şi o serie de enzime care sunt implicate în organism ca şi antioxidanţi, dar care sunt necesare şi pentru valorificarea vitaminei B1 (fosfataza). Dacă manganul este deficitar în organism, se prăbuşeşte întregul sistem de apărare, antioxidarea celulelor, iar în acest moment începe înmulţirea haotică a celulelor, deci cancerul! Măslin – frunzele Au indicaţii tradiţionale în lipsa de apetit, deficienţe de circulaţie arterială, oscilaţii de tensiune arterială, hipertensiune, diabet, hemoroizi, deficienţe cardiace şi hepatice, palpitaţii, varice. Frunzele măslinului au fost cercetate în ultimii ani constatându-se calităţi excepţionale: uleiurile eterice din ele sunt folositoare inimii, vaselor şi sistemului imunitar. Au capacitatea de a deregla aminoacizii produşi de virusuri, de a inhiba infecţiile provocate viral, inactivând virusurile şi prin pătrunderea în celulele infectate pentru a bloca înmulţirea acestora. Alte constatări recente asupra frunzelor de măslin sunt: îmbunătăţesc simptomele în afecţiunile de piele, normalizează ritmul cardiac, atenuează durerile de dinţi şi de articulaţii. Sunt folosite clinic contra intoxicaţiilor sângelui, oboselii cronice, diareelor, virusul Epstein- Barr, răcelilor, gonoreei, herpes zoster şi herpes simplex, hepatitei B, infecţiilor inclusiv cele urinare, inflamaţiilor pulmonare, malariei, meningitei, tuberculozei, vindecării rănilor după operaţii. Extractul din frunze de măslin pare întradevăr a fi o adevărată „legătură antivirală“, blocând sistemele specifice ale virusului în celula gazdă. Mărar (Anethum graveolens L.) Este utilizat în terapierea afecţiunilor digestive. Menta (Mentha piperita L.) Are o acţiune calmantă contra crampelor şi elimină balonările, contribuind şi la creşterea secreţiei de bilă. Este foarte potrivită pentru combaterea deficienţelor în stomac şi intestine. Este utilizată tradiţional contra problemelor intestinale, a stimulării fierei şi ale tractului digestiv. Methionin Ajută la prevenirea depunerilor de grăsimi în ficat şi pe pereţii arteriali. Susţine circulaţia sangvină în rinichi, inimă şi creer, protejează contra radicalilor liberi şi stimulează creşterea părului. Metioninul este util contra alergiilor, depresiunii, pentru detoxificări, în funcţiile urinare, edem, Parkinson, schizofrenie, contra intoxicaţiilor cu metale grele, îndeosebi cupru. Deficienţa de Methionin poate reduce puternic eliminarea urinei, fapt ce conduce la adipozitate şi sensibilitate la infecţii. Microorganisme efective (ME) La modul particular (în cazuri individuale) nici astăzi nu se cunosc exact mecanismele de acţiune ale microorganizmelor. Se consideră totuşi că ele măresc aprovizionarea cu sânge a intestinelor şi astfel accelereaza trecerea şi eliminarea scaunului. Pe deasupra mai produc substanţe care omoară agenţii patogeni sau îi inhibă în dezvoltarea lor. De asemenea întăresc sau reglează sistemul imunitar. În general se poate spune că ME (sau probioticele, cum mai sunt denumite) sunt păzitoarele echilibrului ecologic al florei intestinale. Ele produc acizi lactici şi acizii indolici, care stabilizează intestinul, sprijinind astfel funcţiile barierei naturale a intestinului. Astfel germenii străini vor fi împiedicaţi să se stabilizeze şi înmulţească în intestin sau în mucoasa intestinală, fapt ce ar provoca inflamaţii. ME produc legături de sulfhidrogen sau hidrogenperoxid, care sunt substanţe microbicide, stabilizând astfel flora intestinală. De
264
asemenea formează lanţuri scurte de acizi graşi care susţin digestia, susţinând şi formarea diferitelor vitamine necesare vieţii, dezactivează agenţii patogeni. Din punct de vedere ştiinţific este un fapt cert: prin transformarea glucozei în acid lactic, lactobacilii reduc pH-ul din intestine. Prin acest fapt sunt bolcaţi în dezvoltarea lor foarte mulţi agenţi patogeni, dacă nu chiar inactivaţi complect. Molibden Are o puternică acţiune antioxidativă. Acţionează în ficat la desfacerea alcoolului şi este parte componentă a dinţilor, acţionează antibacterian, blocându-le creşterea. Deficienţa de molibden poate avea urmări grave: deficienţe respiratorii, probleme în tractul intestinal şi stomac (diaree, Morbus Crohn, colită ulceroasă), gută, căderea părului, epuizare cronică, carii dentare, pietre la rinichi (xantin), deficienţe neurologice la copii, deficienţe în gestaţie, umflături pe membre şi sub ochi. Mumijo Este o substanţă de origine vegetal-minerală care constituie încă un mister pentru oamenii de ştiinţă. Conţine toate microelemente cunoscute până astăzi. Nu numai că este foarte antiacidă şi foarte bazică, dar posedă şi un efect foarte antiinflamator prin marele conţinut de sulf care acţionează îndeosebi în stomac şi intestine. Este o substanţă organică şi deci este extrem de bine resorbită de către celule. Este, dacă se poate astfel spune, un Meniu de cinci stele din care celulele îşi pot alege ceea ce doresc şi au nevoie. Hotărâtor pentru regenerarea celulară este înaltul conţinut de sulf din Mumijo. Sulful este principalul antioxidant din celule. Cu ajutorul Mumijo, celulele vor fi din nou capabile să producă singure sulful atât de necesar. De aceea Mumijo este foarte folositor contra alergiilor, diareei, mudulaţiei imunitare, mucoasei intestinale şi stomacale, deficitului de minerale, osteoporozei şi în general contra hiperacidizării organismului. Natriu Este necesar pentru un echilibru corect bază-acid. Reglează conţinutul de apă în organism şi are funcţie electrolitică în spaţiul extracelular. Este necesar pentru sustemul nervos şi pentru cel musculer. Este necesar pentru resorpţia glucozei şi pentru transportul de substanţe nutritive. OPC (Oligomere Polyantocyanidine) – extractul din sâmburii de strugure Diferite studii arată că OPC este de 18-20 de ori mai puternic în acţiunea sa antioxidativă decât vitamina C, şi de 40-50 de ori mai mult decât vitamina E. Reglază direct producţia de histamine (declanşator de inflamaţii) şi astfel preîntâmpină o suprareacţie. Îmbunătăţeşte fluiditatea sângelui, poate trece prin barierele puse sângelui de creer şi măduva spinării astfel încât îşi poate desfăşura şi aici activitatea antioxidativă. Oregano (Oreganum vulgare) Este din cele mai vechi timpuriun remediu contra afecţiunilor inimii şi stomacului. Este folosit contra leşinurilor,ameţelilor,durerilor sau astmei. Elimină crampele, este stimulant şi relaxant. Fluidizează mucozităţile, este diuretic, provoacă transpiraţia, fortifică stomacul şi este antiseptic. Tradiţional se foloseşte contra balonărilor, colicilor, lipsei de apetit, problemelor stomacale, bronşitei, reumatismului, sângerării gingiilor şi condiţiilor depresive. Orez (cruşca) Este vorba aici despre cojile de la boabele de cereale, care se caracterizează prin înaltul conţinut de fibră, care ajută digestiei. În cruşca de orez se găsesc toţi cei 8 aminoacizi esenţiali, foarte multe minerale şi microelemente, diferite vitamnie (mai ales B1 şi B6) şi antioxidanţi. Toate aceste substanţe sunt importante pentru metabolism, pentru respiraţia celulară şi pentru întărirea sistemului imunitar. Prin aceasta cruşca de orez este foarte importantă pentru apărarea biologică anticancer. Papain Este o enzimă proteolitică,ce este formată din peste 200 de aminoacizi. Poate fi găsită în concentraţie relativ mare în coaja şi în sâmburii fructului Papaya. Are acţiune de „desfacere” a proteinelor şi aparţine grupului de cisteinproteaze. Acţionează antibacterian şi antiinflamator. Este folosită pentru susţinerea „digestiei” enzimatice şi pentru curăţarea rănilor. Deci uşurează digestia alimentelor proteinice şi acţionează calmant asupra stomacului. Desface legăturile peptinice, la care participă aminoacizii bazici. Ajută şi la neutralizarea fibrinului şi fibrinogenului care sunt împlicate în formarea chisturilor de sânge, şi deci este utilă pentru inimă şi circulaţia sângelui. De asemenea anihilează procesele imunitare dăunătoare care conduc la boli autoimunitare, ajutând şi la desfacerea anticorpilor în anumite fragmente (imunoglobuline). Împreună cu bromelain şi amilaza pancreatică ajută la formarea interleukinului 1 şi 6 ai factorului de necroză tumorală (TNF).
265
Păpădia (Taraxacum officinale) Este folosită întreaga planta, inclusiv rădăcina. Substanţele conţinute de ea sunt indicate în lipsa de apetit, în stimularea sucului gastric şi a fierei, în deficienţele digestive deci, precum şi în cele metabolice. Cele mai importante substanţe conţinute de Păpădie sunt: acid ascorbin, tanini (taraxacin, taraxacerin, taraxasterol şi taraxerol), cholin, inulin, caliu, acid nicotinic, retinol, triterpene. Este indicată ca diureticum, contra eczemelor, afecţiunilor ficatului, reumatismului, pentru activarea metabolismului, susţinerea activităţii ficatului şi rinichilor, formarea de suc gastric şi fiere. Şi în homeopatie se folosesşte păpădia: Taraxacum officinale HAB 1 şi Taraxacum officinale Rh HAB 1. Phenylalanin şi Tyrosinul dependent de acesta Sintetizează proteinele proprii organismului (insulin, papain şi melanin precum şi hormonul tiroidian thyroxin). Activează neurotransmiţătorii dopamin, serotonin şi tyramin, participă la metabolismul hormonal, diminuează stressul, stimulează atenţia şi concentraţia, crează apetit, ajută la eliminarea toxinelor din rinichi şi vezica urinară. Au capacitate antidepresivă şi atenuează durerile cronice, atenuează simptomele premenstruale precum şi cele care apar în Parkinson (stimularea dopaminei), reglează echilibrul dintre somn şi activitate. Prolin Joacă un important rol în formarea colagenului (proteina din care se formează ţesuturile de legătură şi oasele). Este importantă pentru menţinerea unei pieli sănătoase. Vitamina C cauzează un deficit de Prolin şi prin aceasta diminuează colagenul. Prin aceasta pot apare diferite afecţiuni, care în general sunt cunoscute ca fiind „de bătrâneţe“ (ţesuturi slabe, gută, degenerare a cartiagiilor, piele „cenuşie“, etc.) Quercetin Polifenolul Quercetin este un flavonoid (intră în subgrupa flavonolelor), chimic fiind desmnat ca Pentahydroxyflavon (C15H10O7). I se atribuie largi efecte fiziologice pozitive. De semnalat este efectul anticarcinogen, care conduce în principal la potenţialul său antioxidativ. Quercetin acţionează, ca şi vitaminele A, C şi E, e receptor de radicali. Este un fitoestrogen, deci un hormon vegetal, şi este până în prezent cel mai bine studiat flavonoid. Quercetin are acţiune de susţinere a formării ATP în lanţul respirator al mitocondriilor, activează celulele limfatice CD95, care măresc apoptoza (moartea planificată a celulelor) şi are acţiune antihistaminică (deci antiinflamatorie). De asemenea este şi antialergic şi util contra sinusitei şi astmei. Acţionează şi contra trombozei, împiedicând formarea de chiaguri. Este un antioxidant eficace, protejând mai ales contra oxidării LDL (colesterolul „rău“). Acţionează relaxant asupra musculaturii netede, ceea ce face să fie util contra hipertensiunii şi artimiilor. Pe deasupra mai blochează şi o enzimă care duce la acumularea sorbitolului (un fel de zahăr), care în cantitate mare are efecte foarte nefavorabile asupra diabeticilor. Reishi-Ling Zhi (Ganoderma lucidum) Are două acţiuni principare: încetineşte îmbătrânirea (şi acţionează deci contra bolilor cum ar fi alergiile, hipertensiunea, diabetul, nervozitatea, reumatismul, etc.) şi are acţiune antitumorală. Este cunoscută şi folosită de mii de ani în China, unde are următoarele indicaţii: astmă, alergii (de toate formele), inflamarea pancreasului, hipertensiune, tromboză, bronşită cronică, intoxicaţii ale ficatului, contra afecţiunilor cardiace, aritmiei, angina pectoris (stimulează preluarea de oxigen în muşchiul inimii), afecţiuni ale pielii, hepatită, herpes, reumatism. Mai nou este utilizată şi contra efectelor negative ale unei chemoterapii (care are în fapt doar efecte negative!) De asemenea stimulează refacerea leucocitelor, eritrocitelor şi trombocitelor după o radiaţie Röntgen. Studii mai recente au certificat rezultate senzaţionale: -triterpenele sunt una dintre cele mai importante substanţe din Reishi, iar acestea acţionează inhibator contra eliberării de histamine; -poate fi utilizată contra distrofiei musculare; -triterpenele au acţiune citotoxică (cancer); -scad colesterolul general în plasmă şi ficat printr-o sinteză redusă a colesterolului sau printr-un metabolism accelerat al acestuia; -este foarte utilă în hepatitele cronice, având acţiune antiinflamatori şi contra fibrozării ficatului în cazul cirozei; -poate preveni daunele oxidative produse ficatului şi rinichilor;
266
-în cazul Herpes Zoster reduce durerile şi erupţiile pe piele; -are efect protector asupra nervilor şi susţine diferenţierea celulelor nervoase; -are acţiune antivirală directă contra virusului de Herpes Simplex, împiedicând legarea acestuia de celulelegazdă. Resveratrol - extract din Centaurea (Polygonum cuspidatum) Resveratrol este un antioxidant care aparţine polifenolilor şi care a fost pentru prima oară descoperit în 1963 în planta Polygonum cuspidatum. Face parte din sistemul imunitar al plantei. În studiile „in vitro“ s-a certificat acţiunea acestei substanţe contra cancerului. Planta este folosită în medicina tradiţională japoneză (sub numele de Ko-jo-kon) cât şi în cea indiană Ayurveda (sub numele de Darakchasava). Încă din 1997 magazinul „Science“ a publicat o lucrare ştiinţifică, ce dovedea că Resveratrolul are acţiune inhibitorie în celulele cancerigene, în toate cele trei stadii (iniţiere, promoţie şi progresie). Ajută la „uciderea“ celulelor cancerigene prin faptul că inhibă proteina-cheie „NF-kB“ (factor nuclear kappa B) care este hotărâtoare pentru supravieţuireea celulelor cancerigene. (Această proteină se găseşte în toate nucleele celulelor, şi este răspunzătoare de activarea genelor care asigură supravieţuirea celulei). Alte acţiuni pozitive certificate sunt contra arteriosclerozei, afecţiunilor cadiace, artritei şi bolilor autoimunitare. Rodia Este un fruct care provine din Orientul Mijlociu, şi care conţine foarte mulţi antioxidanţi şi substanţe antiinflamatorii. Inhibă creşterea cancerelor de prostată, sân şi piele, conform cercetărilor întreprinse la Universitatea Madison. Studiile mai vechi au indicat deja acţiune inhibantă asupra tumorilor. Într-un experiment de laborator cu celule umane de cancer de prostata, cercetătorii au putut certifica o acţiune pozitivă asupra acestui gen de cancer: cu cât mai multe rodii erau consumate, cu atât mai multe celule cancerigene mureau. Rodiola (Rhodiola rosea) Planta Rhodiola rosea este originară din zonele artctice ale Europei şi Asiei, dar poate fi întâlnită şi în America de Nord. În Siberia este denumită „rădăcina de aur“. Aparţine grupului de plante adaptogne. Substanţele conţinute de plantă susţin activitatea neurotranmiţătorilor şi îmbunătăţesc rezistenţa organismului la stressul fizic şi psihic. Astfel este un excelent susţinător al memoriei, a capacităţii de concentrare şi a atenţiei (studiile ruseşti făcute asupra studenţilor în timpul sesiunilor de examane au certificat rezultate de excepţie) precum şi o susţinere adecvată a capacităţilor corporale de rezistenţă la sefort şi stress. Rooibos (Aspalathus linearis) Este capabil, ca antioxidant şi „captator“ de radicali liberi, să elimine cele mai agresive legături acide din organism. Arterioscleroza, cancer, diabet, artita, cataracta, toate aceste afecţiuni care stau în legătură cu radicalii liberi, pot fi prevenite cu ajutorul Rooibos. Planta are un înalt conţinut de fier. În medicina tradiţională din plantă se prepară un produs contra insomniei, eczemelor, afecţiunilor de stomac-intestine, contra spasmelor şi alergiilor. Mai nou este recomandat şi contra alergiilor alimentrare, cu scop preventiv contra cancerului, în general pentru afecţiuni ale pielii (şi acnee sau riduri), în perioada de monopază, la stabilizarea oaselor, ca preotecţie pentru organele care pot fi influenţate hormonal. Rosmarin (Rosmarinus officinalis L.) Foarte bine cunoscut ca şi condiment, Rosmarinul susţine apetitul şi acţionează contra deficienţelor de digestie, balonărilor şi saţietăţii. Tradiţional este folosit contra: balonărilor, hipotensiunii afecţiunilor cardiace şi circulatorii pe bază nervoasă, problemelor reumatice şi neuralergice, a menstruaţiei slabe şi a tulburărilor digestive. Salvie (Salvia officinalis) Salvia, cunoscută de foarte multă vreme ca planta medicinală, este folosită contra inflamaţiilor şi pentru calmarea durerilor locale. Este una dintre cele mai eficace plante contra inflamaţiilor. Astăzi ştim că Salvia nu este utilă doar contra inflamaţiilor, ci are şi o serie întreagă de alte acţiuni benefice, contra inflamaţiilor intestinale, furuculilor, abceselor pe piele, inflamaţiilor în gât şi gură, a inflamaţiei căilor respiratorii superioare, contra transpiraţiei excesive, în vindecarea rănilor. Schinduf – seminţele - (Trigonella foenum-graecum L.) Planta provine din Persia (Iran). În Egiptul antic era folosită atît ca plantă medicinală (mai ales la naşteri) cît şi în ceremoniile religioase. Din punct de vedere medicinal se folosesc seminţele, care conţin aminoacizi,
267
crom, grăsimi, lecitin, proteine, substanţe mucilaginoase, selen, stenole, steroidsaponine, trigonellin (derivat al acidului nicotinic), vitaminele A şi D. Hildegard von Bingen consideră Schinduful a fi util în afecţiunile pielii. În ultima vreme a revenit în atenţia fitoterapeuţilor. Este recomandat în abcese, epuizare, anemie, stimularea lactaţiei, lipsă de apetit, piele şi buze crăpate, inflamaţii urinare (vezica), hipertensiune, bronşită, calmează inflamaţiile, contra furunculelor, ulceraţiilor, tusei, durerilor în gât, contra glandelor limfatice umflate, contra slăbirii, în reconvalescenţe, dizolvă flegma, digestiv. Selen Este activ în sistemul imunitar şi în eliminarea metalelor grele. Joacă un important rol în detoxifierea organismului. Selenul este parte componentă a unor enzime şi este legat mai ales în enzima glutationperoxidază (această enzimă întăreşte transformarea radicalilor liberi, cu ajutorul glutationului, în derivaţi inofensivi). De asemenea este parte componentă a enzimei tiroxin-5-deiodase, care este esenţială în activarea hormonilor tiroidieni. Selenul se află în ţesuturile sănătoase întotdeauna sub formă de selenit de natriu, niciodată ca selenat oxidat. Selenitul ajută leucocitele să „descarce“ balastul lor de bacterii şi otrăvuri. Shiitake (Lentian) Este, alături de Reishi şi ABM, una dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale, folosită de mii de ani în China şi Japonia. Pe deasupra, alături de Champignon, este şi una dintre cele mai des consumate ciuperci în întreaga lume. Cercetătorii au putut izola din pulpa şi miceliul ciupercii o serie de polizaharide. Acestea constau din molecule de glucoză. Una dintre aceste polizaharide, Lentinan, este deosebit de valoroasă: ea activează întregul sistem imunitar şi acţionează inhibator asupra tumorilor. În Japonia Lentinanul este folosi în terapia cancerului de stomac şi deja aprobat ca medicament. Lentinanul a fost izolat în 1969 şi descris ca fiind un beta-glucan. Este deci o componentă a membranei celulare, care este obţinută din pulpa şi miceliul ciupercii. Shiitake acţionează pozitiv asupra glicemiei şi activează capacitatea de apărare naturală a organismului prin susţinerea producerii sporite de interferon. De asemenea stimulează producţia de celule de apărare, şi anume limfocite şi „celule-ucigaş“, activează substanţele imunitare şi mesagere care elimină agenţii patogeni. Pe lângă toate acestea mai conferă şi energie în cazul unui stress crescut sau în cazurile de epuizare. Acţiunea anticancerigenă a Lentinanului este un fapt stabilit ştiinţific. Această eficacitate este deosebită în formele de cancer ale sistemului digestiv, ficat, pancreas şi plămâni. Pe lângă aceste acţiuni de stimulare a sistemului imunitar, Shiitake mai acţionează antiviral, antihipoglicemic, hepatoprotector şi contra hipercolesterolului. Indicaţiile tradiţionale în China sunt: inflamaţiile, durerile de cap, ciroză, afecţiunile stomacului, ameţelile, tumorile. La acestea se mai adaugă o serie de indicaţii moderne, cum ar fi arterioscleroza, tinnitus, ca imunostabilizator în alergii, inflamaţii bronhiale, dermatită, AIDS, infecţii fungice, inflamaţii ale articulaţiilor, profilaxia cancerului şi terapia acută a cancerului. Siliciu O substanţă care apare foarte des în mediul nostru înconjurător, dar care în mod surprinzător a fost până nu de mult surprinzător de puţin cercetată şi folosită. După oxigen, siliciul este cel de-al doilea element, ca răspândire, de pe Pamânt. În natură siliciul nu apare practic niciodată sub formă liberă, ci legat cu oxigen, ca şi acid silicic. La fel şi în alimente. Plantele au concentraţii foarte diferite de acid silicic. O concentraţie deosebită găsim în cereale, mai ales în ovăz (0,6%), mei (0,5%) şi orz (0,2-0,3%). Preluarea de către organism a acidului silicic din cereale sau argilă este dificilă, datorită faptului că moleculele acestuia sunt destul de mari. Organismul realizează o preluare de circa 5% din acidul silicic introdus în corp. Nu este mult, dar în cazul unei respiraţii celulare optimale şi a unei nutriţii vegetale este suficient pentru menţinerea structurilor şi funcţiilor. Atunci când există deficituri sau toxicităţi şi de asemenea o dată cu înaintarea în vârstă, respiraţia celulară scade, scăzând şi preluarea de acid silicic. Din nefericire, acest lucru (scăderea acidului silicic) duce la o şi mai mare reducere a respiraţiei celulare. Astfel se declanşează o „cascadă“ de procese de îmbătrânire şi de deficituri care cresc permanent, ca o avalanşă. Printr-o suplimentare a acidului silicic este însă posibil ca toată această evoluţie să fie stopată.
268
Siliciul, respectiv acidul silicic este un microelement recunoscut ştiinţific ca fiind foarte important pentru organism. Importantă este însă cantitatea care ajunge în celule, o problemă fiind, cum am mai amintit, preluarea destul de dificilă a acestuia de către celule. Eliminarea în schimb se face foarte uşor prin rinichi. Acidul silicic este important pentru: respiraţia celulară, construcţia de ţesuturi de legătură, pentru sinteza colagenului, deci pentru elasticitatea şi rezistenţa pereţilor arteriali şi ai venelor, pentru mineralizarea calciului în oase, pentru construcţia şi stabilizara cartilagiilor în articulaţii, pentru activitatea sistemului imunitar, pentru diminuarea inflamaţiilor locale în gură, esofag, caile respiratorii superioare (laringe), stomac precum şi pentru piele. Soc (Sambucus nigra L.) Principalele substanţe active din soc sunt uleiurile eterice şi flavonoidele, acizii organici, sterolele, taninii şi vitaminele (A şi C). Indicaţii tradiţionale: întărirea sistemului imunitar, contra gutei, bolilor de piele, echilibrarea intestinului şi contra răcelilor, detoxifierea sângelui şi ca analgezic. Spirulina (Spirulina platensis) Face parte din familia cianobacteriilor (mai de mult denumite „alge albastre“), şi este cea mai cunoscută algă de apă dulce. Constituie o sursă nutritivă bazică foarte puternică, ceea ce nu poate avea decât efecte pozitive pentru organismul nostru, deseori hiperacidizat. Datorită fapului că peretele celular al algei este format din celuloză, alga este foarte uşor preluată şi digerată. Conţine: beta-carotin (provitaminaA), carotinoide (12 feluri diferite), clorofilă, fier (de 25-50 de ori mai mult decât în carne), acizi gamma-linoleici (o formă rară de Omega-6 care nu mai apare decât în foarte puţine alte plante), caliu, calciu, iod, magneziu, natriu, phycocynin (foarte eficace detoxifiant şi antioxiant mai ales în ficat şi rinichi), acizi graşi esenţiali, aminoacizi esenţiali, selen, vitaminele A, B1,2,3,5,6, şi 12, vitamina E şi zinc. În total Spirulina furnizează peste 100 de substanţe nutritive vitale, într-o formă foarte concentrată, satisfăcând astfel necesităţile corpului. Este o modalitate excepţională de a pune la dispoziţia organismului nostru substanţe nutritive vitale, fără a implica împovărătoarele grăsimi sau hidruri de carbon. Iar organismul nostru preia absolut optimal aceste substanţe (spre deosebire de cele sintetizate chimic). Sulf Cu ajutorul legăturilor de sulf (thiole), dar şi a supremicroelementelor, aminoacizilor, polifenolilor, vitaminelor şi mineralelor, şi mai nou după cum se ştie şi a fotonilor şi electronilor, mitocondriile îşi pot coordona metabolismul propriu şi prin aceasta şi metabolismul întregii celule. Mitocondriile prelucrează oxigenul în ATP (adenosintrifosfat) care furnizează energie celulelor noastre. Acest proces se desfăşoară în 5 trepte (etape) chimice, pe care le definim ca fiind complexul respirator al mitocondriilor. În cadrul acestei forme de câştig energetic cât şi în cadrul altor procese de protecţie şi apărare celulară, apar ca produse secundare radicalii acizi, care pot fi neutralizaţi cu ajutorul legăturilor de sulf (thiole). Tocmai de aceea sunt atât de importante aceste legături de sulf. Thymian (Thymus vulgaris) Thymol, substanţă activă din Thyman, are acţiune de inhibare a creşterii contra fungiilor, bacteriilor şi virusurilor. Susţine activitatea epiteliului filamentos al căilor respiratorii, fluidizează mocoasa respiratorie, este eficace contra crampelor şi favorizează eliminarea prin tuse. Taninii din Thymian sunt antiinflamatori şi reglează de asemenea digestia. Indicaţiile tradiţionale sunt contra astmei, bronşitei, inflamaţiilor (bacteriane sau virale), a răcelilor, tusei, deficienţelor digestive, infecţiilor renale şi urinare. Tocopherolacetat (Vitamin E) Vitamina E este una dintre cele mai antioxidative şi este un factor natural de protecţie contra radicalilor liberi. De asemenea este considerată ca factor protector contra infarctului cardiac şi a celui cerebral. Este utilă în afecţiunile reumatice (articulaţii, spate, artroză) şi în arterioscleroză. Este foarte des folosită în cosmetică datorită calităţilor ei de a regla umiditatea şi de a preveni îmbătrânirea prematură a pielii. Trifoi roşu (Trifolium pratense) Este un fapt cert că isoflavonele din trifoiul roşu au un efect protector contra mecanismelor genetice regulatorii ale celulelor cancerig sân şi de col uterin, cancerul de prostata precum şi contra unei deconstrucţii osoase provocate de bătrâneţe. Trigliceride
269
Trigliceridele de lanţ mediu (MTC pentru medium-chain triglycerides) sunt o legătură de esteri (derivaţi funcţionali ai oxizilor carboxilici) din lanţuri medii de acizi graşi cu o structură moleculară şi solubilitate specială. MCT nu sunt depuşi de către organism în ţesuturile grase, diminuează colesterolul, aprovizionează organismul rapid (la fel ca şi hidrurile de carbon) şi pentru timp îndelungat cu energie de valoare. Declanşează resorbţia aminoacizilor, precum şi a calciului şi magneziului. MCT sunt rapid eliminaţi din stomac şi absorbiţi rapid. Triptofan (Aminoacid) Este important pentru producerea energiei întregului organism, pentru capacitatea respiratorie a ţesuturilor, pentru metabolismul creerului şi ficatului. Este implicat în producerea de serotonină, şi deci are un efect antidepresiv, şi de asemenea este o treaptă preliminară pentru vitamina B3. Deficitul de triptofan poate fi recunoscut prin insomine, digestie deficitară şi îmbătrânire prematură. Urzica (Urtica dioica) Este o plantă medicinală străveche cu un larg spectru de eficacităţi. Noile studii şi cercetări au confirmat convingător utilizările tradiţionale ale urzicii. Conţine acetylcholin, acid formic, uleiuri eterice, caffeoyl (acid monocarbonic), calciu, clorofilă, fier, acid gallus, histamin, caliu, magneziu, acid silicic, săruri minerale, natriu, fosfor, provitamina A, vitamina C. Urzica este considerată a fi detoxifiant sangvin, stimulant al formării sângelui, antiinflamator (căile urinare), stimulează creşterea părului, stabilizează horminii (menopauză), analgezică, stimulează metabolismul, ajută la vindecarea rănilor, contra hipertensiunii, utilă în diabet, contra diareei, contra inflamaţiilor articulare, în afecţiunile căilor urinare, în deficienţele menstruale, afecţiunile prostatei, vezică urinară iritată, reumatism şi gută, mătreaţă, constipaţie. Valin (Aminoacid) Are o mare importanţă în metabolismul musculaturii şi este acolo folosit ca principala sursă energetică. Conţine proteine pentru musculatură, declaşează dezvoltarea glandelor sânului şi ovarelor la tinerele fete. Fiind o treaptă preliminară pentru neurotransmiţători, contribuie la scăderea stressului. În interacţiune cu leucin şi isoleucin este util contra alcoolismului, anorexiei, stressului deficitului proteinic, atrofierii ficatului, contra intoxicaţiilor, psihozelor, adipozităţii, cancerului, schizofreniei şi diabetului. Vanadiu Este folosit pentru construcţia şi menţinerea oaselor şi dinţilor, contribuie la reglarea metabolismului, la formarea potenţialului electric de acţiune în nervi şi musculatură, este necesar pentru reglarea nivelului glicemiei şi funcţionează ca factor protector contra valorilor mărite de LDL şi trigliceride în cadrul metabolismului. Varza (Brassica oleracea) Şi aici înţelegem în general toate legumele care fac parte din această familie a cruciferelor (varza roşie şi verde, conopida, broccoli, etc). Calităţile vindecătoare ale cruciferelor sunt cunoscute de mii de ani. Varza conţine diferiţi antioxidanţi (vitamina A, C, E, beta-carotin) care scad riscul afecţiunilor cardiace sau al cancerului intestinal. Întăreşte sistemul imunitar şi protejează contra infecţiilor. Toate cruciferele au un înalt conţinut de vitamina C. De asemenea mai conţin: crom, vitaminele A, B, C, E, K, fier, caliu, cupru, magneziu, mangan, sulf. Cruciferele mai contribuie la formarea mucoasei intestinale, acţionează stimulant pentru digestie, reduc colesterolul, sunt antiinflamatorii şi diuretice, detoxifică sângele. Sucul de varză ajută contra problemelor digestive, contra gastritei şi reumatismului, a ulceraţiilor stomacale şi a catarului intestinului gros. Deoarece substanţele conţinute de varză întăresc sistemul imunitar, aceasta este şi un bun remediu contra răcelilor, catarului, inflamaţiilor gâtului şi a altor infecţii ale căilor respiratorii superioare. Vitamina B1 (Thiamin) Afecţiunile provocate de deficitul de vitamină B1 sunt: lipsa de apetit, boala Beri-Beri, afecţiuni cardiace şi angina pectoris, deficienţe ale capacităţii cerebrale (foarte probabile în combinaţie cu alcoolism), crampe, amorţeli, deficienţe circulatorii, afecţiuni de stomac şi intestine, oboseală, dureri şi inflamaţii nervoase, edeme, iritabilitate, insomnii, tulburări digestive, tulburări ale sistemului nervos central (encefalopatie Wernicke, sindrom Korsakow). Vitamina B2 (Riboflavin)
270
Un deficit de vitamina B2 poate fi provocat prin alcoolism, medicamente (de ex.anticoncepţionale), afecţiuni ale sistemului stomac-intestine, nutriţie insuficientă sau deficitară, afecţiuni ale tiroidei. Afecţiuni provocate de deficitul de vitamină B2 sunt: diabetes mellitus, inflamaţii ale mucoaselor gurii şi nasului, afecţiuni dermatologice ca inflamţiile, mâncărimile, crăpătui la colţurile gurii, inflamaţiia corneei, oboseală, funcţionare deficitară a trioidei, cataractă, modificări în tractul digestiv. La persoanele în vârstă pot apare deficituri de vitamina B2, ceea ce presupune necesitatea unei suplimentări a acesteia. De asemenea se recomandă pentru diabetici, în inflamaţiile intestinale şi în alcoolism. Vitamin B3 (Niacin) Posibile cauze ale unui deficit de vitmina B3: afecţiuni metabolice înnăscute, diaree, afecţiuni ale pancreasului, boli infecţioase, nutriţie deficitară sau deficientă, faze ale creşterii, mare consum de alcool. Afecţiuni provocate de deficitul de vitamina B3 sunt: pelagra, tulburări digestive cu diaree, tulburări ale nervilor centrali (halucinaţii, deficit de memorie, mers nesigur), anemie. Se foloseşte contra alcoolismului, demenţei, diareei, dietelor unilaterale, cancerului şi tumorilor, dereglărilor psihice ca depresie până la psihoze depresive, schizofrenie, prevenirea afecţiunilor cardiace. Vitamina B5 (acid pantotenic) Posibile cauze ale deficienţei: nutriţie defectuoasă sau subnutriţie, alcoolism puternic, tulburări ale tractului digestiv. Posibile afecţiuni provocate de deficitul de vitamina B5: depresii, vomă, dureri de cap, oboseală, insomnie, stare de inconfort nespecifică. Vitamina B6 (Pyridoxin) Posibile cauze: antibioticele, anticocepţionalele (şi alte medicamente), afecţiuni digestive, nutriţie deficientă, abuz de diuretice (laxative), consum exagerat de alcool. Posibile afecţiuni provocate de deficitul de vitamina B6: afecţiuni intestinale, afecţiuni inflamatorii ale pielii în zona nasului, ochilor şi gurii, predispoziţie pentru litiaze renale, deficienţe ale sistemului nervos central. Suplimentarea cu vitamina B6 este utilă contra anemiei, arteriosclerozei, afecţiunilor intestinale, bolilor hepatice, dereglărilor psihice, bolilor tumorale, prevenirea afecţiunilor cardiace. Vitamina B9 (acid folic) Posibile cauze ale deficitului de vitaminaB8: chemoterapii, infecţii, nutriţie deficitară, medicamente (aspirină, barbiturice, triamteren), consum de alcool exagerat, boli tumorale, faze ale creşterii. Posibile afecţiuni provocate de deficit: anemie, dermatită, chelire, cancer, boli hepatice, modificarea ţesuturilor mucoase din gură, dereglări ale formării sângelui, greaţă, vomă, diaree, dereglări digestive. Este des folosită contra depresiunilor şi a altor afecţiuni psihologice şi neurologice, epilepsiei, bolilor cardiace. Vitamina B12 (Cyanocobalamin) Posibile cauze ale deficitului: boli cronice de stomac sau intestine, deficienţe metabiloce moştenite, boli diferite, nutriţie deficitară. Posibile afecţiuni provocate de deficit: apatie, lipsă de motivaţie, oboseală cronică, slăbiciune, depresii, probleme de memorie, tulburări gustative şi olfactive, pierdere în greutate, tulburări în producerea sângelui, anemie pernicioasă, tulburări ale sitemului nervos central, amorţeli şi tremur în mâini. În cazul tuturor problemelor psihice trebuieşte dată atenţie (controlată) vitaminei B12 Vitamina B 13 (acid orotic) Are capacitatea de a dezvolta substanţe anticancerigene, fixează magneziul în celule, ajută la metabolismul intern al celulelor, este esenţială pentru metabolismul ADN-ului. Ajută foarte mult în cazul insuficienţelor cardiace, este un „vehicol“ pentru magneziu, susţine creşterea celulară, protejează contra bolilor ficatului (regenerează celulele hepatice deteriorate) şi este importantă pentru protecţia contra sclerozei multiple. Participă la valorificarea acidului folic şi a vitaminei B12, mai ales în formarea celulelor roşii şi a hemoglobinei (creşte formarea celulelor de sânge în măduva osoasă). Vitamina B15 (vezi acid pangamic, Dimethylglycyl, DMG) Vitamin C (acid ascorbic) Influenţează pozitiv producţia de hormoni, de neurotransmiţători, stimulează preluarea fierului, stabilizează ţesuturile de legătură, întăreşte sistemul imunitar (terapie cu vitamina C în cazul răcelilor), acţionează detoxifiant mai ales contra metalelor grele, este un foarte bun antioxidant contra radicalilor liberi.
271
Posibile cauze ale deficitului de vitamină C sunt: medicamentele (aspirina, diureticele, antibioticele, cortizoanele, estrogenii), dializa, infecţiile, afecţiunile hepatice, nutriţia deficitară, fumatul excesiv, afecţiunile reumatice, consumul exagerat de alcool. Posibilele afecţiuni cauzate de deficitul de vitamină C sunt: rezistenţă imunitară deficientă, lipsă de apetit, afecţiunile cardiace, oboseala, răcelile şi infecţiile cronice, tumorile şi cancerul, deficienţe în vindecarea rănilor. Indicaţii pentri suplimentarea cu vitamina C: antioxidant, în cazul răcelilor, infecţiilor, intoxicărilor cu plumb, cadmiu şi crom (deci reduce efectele negative ale intoxicărilor cu metale grele), profilaxia cancerului în cancerele acute. Vitamina D (calciferol) Posibile cauze ale deficitului de vitamina D: rezistenţă înnăscută la vitamina D, medicamente (barbiturice, antiepileptice, etc.), deficienţe de metabolism, sarcină, deficienţă de lumină solară, mod de nutriţie strict vegetarian. Posibile afecţiuni cauzate de deficienţa de vitamină D: osteoporoză, afecţiuni ale stomacului şi intestinelor, afecţiuni renale, rahitism cu deformare de schelet, dereglări ale sistemului nervos. Domenii deaplicare a vitaminei D: afecţiuni renale cronice, afecţini cardiace, cancer, rahitism la sugari şi copii. În cazul excesului de calciu (hipercalcemie) nu se administrează vitamina D! Vitamina E (Tocoferol) Posibile cauze ale deficitului de vitamina E: afecţiuni ale stomacului şi intestinelor, nutriţie deficientă, probleme metabolice (perturbări ale digestiei grăsimilor). Posibile afecţiuni provocate de deficitul vitaminei E: modificări degenerative ale măduvei spinării, pericol mărit prin radicalii liberi, afecţiuni hepatice, afecţiuni ale stomacului şi intestinelor, deficienţe funcţionale ale musculaturii, modificări ale formării sângelui. Domenii de aplicare a vitaminei E: diabet şi reumatism, vitamina E aparţine reţelei antioxidative (vezi acidul alfa-liponic) şi este astfel unul dintre cei mai importanţi antioxidanţi pentru sănătatea inimilor noastre. Deficitul de vitamina E este unul dintre principalii factori de risc în bolile inimii, chiar mai important decât hipertensiunea sau hipercolesterolul. De asemenea vitamina E foloseşte profilaxiei cancerului. Yam - radacina Este folosită în mod tradiţional în depresii, inflamaţii, frigiditate, perturbări hormonale, crampe şi crampe musculare, afecţiuni stomacale, nervositate, probleme menstruale, reumatism şi gută, menopauză. Rădăcina de Yam este un furnizor vegetal de DHEA! Acesta este un hormon produs de glandele adrenale care are o clară acţiune asupra metabolismului, pielii, părului, scheletului şi sistemului nervos central. DHEA este hormonul de bază în organism. Pacienţii cu cancer şi AIDS au deficite de DHEA! (vezi DHEA) Zinc Este un microelement al sistemului imunitar şi este absolut indispensabil acestuia; mai mult de 200 de enzime au nevoie de zinc. Detoxifică metalele grele otrăvitoare, sau le neutralizează prin legare. Proteina Metallothiobein are 7 „locuri libere“. Unul dintre acestea trebieşte ocupat cu zinc, deoarece zincul acţionează ca şi un „conducător“ pentru această proteină. Pe celelalte 6 locuri rămase libere iau loc metalele grele otrăvitoare. Cu acestea „legate“ prin zinc, „taxi-ul metalelor grele“ călătoreşte spre rinichi iar de acolo afară din organism. Zincul este necesar funcţionării creerului, ficatului, rinichilor şi tiroidei. De asemenea este necesar enzimei alcooldehydrogenază, care „desface“ alcoolul în organism. Fixează proteinele pentru construcţia unei membrane şi acţionează astfel antiinflamator, antibacterian şi calmează sângerările. Zincul este esenţial pentru funcţionarea diferiţilor hormoni cum ar fi insulina, hormonii tiroidei, hormonii sexuali şi hormonii de creştere. Participă la creşterea celulelor şi la diferenţierea celulară. Fără zinc celulele imunitare (t-limfocitele, macrofagele) îşi pierd puterea şi agenţii patogeni pot domina asupra lor. Zmeur (Rubi idei folium) Este indicat tradiţional contra: problemelor tractului digestiv, gripei, febrei, dereglărilor şi afecţiunilor menstruale, problemelor respiratorii şi ale sistemului inimă-circulaţie sangvină, afecţiunilor din zona gurii şi a căilor respiratorii superioare, inflamaţiilor pielii, diabetului, avitaminozei. Qui bono
272
Bioritmul organelor interne Trăim cu toţii într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetă: secundele, minutele, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respiraţia, bătăile inimii... Viaţa e formată dintr-o întreagă gamă de cicluri care creează o adevărată simfonie. Dacă reuşim să menţinem un ritm corect în interiorul şi în afara noastră, “concertul” pe care-l susţinem aici, pe Pământ, va fi unul lung şi melodios. Dar, ca să reuşim asta, trebuie să ştim cum. Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai puţin. Johanna Paungger şi Thomas Poppe, în cartea “Aus eigener Kraft”, fac o descriere amănunţită a ritmului funcţiilor organelor noastre interne. Autorii afirmă că fiecare dintre organele corpului are o activitate maximă de 2 ore pe zi, după cum urmeaza: - vezica biliară (23:00-1:00) - ficatul (1:00-3:00) - plămânii (3:00-5:00) - intestinul gros (5:00-7:00) - stomacul (7:00-9:00) - splina şi pancreasul (9:00-11:00) - inima (11:00-13:00) - intestinul subţire (13:00-15:00) - vezica urinară (15:00-17:00) - rinichii (17:00-19:00) - circulaţia sangvină (19:00-21:00) Haideţi să încercăm să analizăm, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viaţa noastră! Stomacul E foarte important cum ne trezim dimineaţa. Dacă am încerca să observăm cum se trezesc animalele dimineaţa, am constatat că ele mai întâi se întind, începând fără grabă noua zi. Să luăm exemplu de la animale şi să încercăm să ne trezim dimineaţa liniştiţi, acordându-ne câteva clipe de relaxare înainte de orice activitate zilnică. Mulţi se trezesc dimineaţa cu “sufletul la gură”, cu teama că nu au timp de a rezolva ceea ce şi-au propus. Ar fi bine să ne trezim puţin mai devreme decât o facem de obicei pentru a simţi liniştea dinaintea zilei care abia începe. Între orele 7:00 şi 9:00, funcţiile stomacului sunt la valoare maximă, deci trebuie să luăm micul dejun fără grabă. Ar trebui să ţinem cont şi de calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le consumăm la această masă. Splina si pancreasul În intervalul orar 9:00-11:00 lucrează intens splina şi pancreasul, stomacul odihnindu-se. În acest interval e recomandat să nu consumăm alimente greu digerabile. Pancreasul e cel care controlează nivelul glicemiei. E de preferat să nu consumăm prea multe dulciuri pentru a nu forţa funcţia pancreasului. Splina, “cimitirul trombocitelor”, dacă nu funcţionează corect, se poate perturba nivelul trombocitelor din sânge.
273
Inima Între orele 11:00 şi 13:00, activitatea inimii este la capacitate maximă. În această perioadă nu se recomandă mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie, care va fi luat din energia necesară activităţii intense a inimii. Intestinul subţire Are o activitate intensă între orele 13:00 şi 15:00. Autorii afirmă că nu de multe ori s-a observat că un angajat cu norma redusă de muncă realizează la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma întreagă. De ce? Din cauza randamentului scăzut al organismului după orele 13, mai ales după un prânz copios. Activitatea intestinului subţire, cu rol important în procesul de digestie, e ghidată de sistemul nervos vegetativ, aceasta putând fi blocată sau dereglată de stress sau nervozitate. Din acest motiv se recomandă ca masa de prânz să fie luată în linişte. Vezica urinară Între orele 15:00 şi 17:00 e perioada în care funcţionează la maxim vezica urinară. Ea are un rol important în dezintoxicarea organismului, alături de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim dacă sunt băute până la ora 19:00. Rinichii Între orele 17:00 şi 19:00 rinichii funcţionează intens. Dacă în acest interval orar, puteţi beneficia, alături de un ceai diuretic, şi de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientă a corpului. După ora 19:00 e bine să nu se consume o cantitate prea mare de lichide, înainte de somnul de noapte. Circulaţia sanguină Are o activitate intensă între orele 19:00 şi 21:00. Autorii spun că dacă mulţi părinţi au zilnic o problemă cu adormitul copiilor înainte de ora 19:00, după această oră, trimisul la culcare devine deseori “o bătălie crâncenă”, care de obicei e câştigată de către copii. În această perioadă, corpul şi spiritul se gândesc la cu totul altceva decât la dormit. De la ora 21:00 până la ora 23:00 se realizează o acumulare intensă de energie în corp. Aceste 2 ore ale recuperării energetice se numesc la chinezi, după un meridian al corpului, “triplul încălzitor”. Cei care sunt în această perioadă sensibili la frig, cei care nu pot dormi decât într-o cameră încălzită nu ar trebui să ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emoţional şi necesită atenţie. Pentru mulţi dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai uşor vizibil la tineri, care în această perioadă se gândesc să meargă la distracţii şi nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani de-a rândul, că seara trebuie să ne culcăm devreme, corpul refăcându-se prin somn până la miezul nopţii. Poate că aceste vorbe sunt de fapt interpretarea greşită a ideii că noi acumulăm intens energie între cele 2 ore. Vezica biliară şi ficatul Între orele 23:00 şi 1:00 se realizează intens funcţiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secreţiile ei la digestie, e un organ care, prin disfuncţia lui, dă mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în această perioadă trebuie să-şi pună cumva problema unei funcţionări greşite a bilei sau a ficatului. Stresul şi mâncarea consistentă cu prăjeli şi grăsimi seara împiedică o funcţionare corectă a bilei. Compresele umede şi calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice în acest interval orar. Ceaiul fierbinte, băut cu înghiţituri mici, mai ales cel de pelin, băut cu 20 de minute înainte de masă, ajută la activarea funcţiei bilei. Sucul de ridichi ajută, de asemenea. E de mare importanţă descongestionarea intestinului gros care, dacă nu se realizează în mod natural, se poate face cu ajutorul unor clisme. În acest interval orar ar trebui evitate, pe cât posibil, băuturile şi alimentele reci. Dacă sunt probleme în funcţionarea bilei sau a ficatului, munca desfăşurată în perioada nopţii e foarte nocivă, deoarece nu se pot reface cele 2 organe. Mai avem încă 6 ore din noapte pentru a încheia ciclul de funcţionare al organelor interne pe parcursul unei zile. Ficatul Între orele 1:00 şi 3:00 dimineaţa funcţionează intens ficatul. Acesta, dacă are o structură deteriorată, se poate reface în anumite condiţii, importantă fiind odihna prin somn alături de o bună încălzire a corpului. Funcţia ficatului suferă din cauza toxicităţii mărite a unor alimente, a alcoolului, nicotinei, cât şi a stresului. De reţinut e că alcoolul şi nicotina au un efect mult mai dăunător între orele 1:00 si 5:00 dimineaţa. Plămânii Între orele 3:00 şi 5:00 dimineaţa e rândul plămânilor să funcţioneze intens. Mulţi fumători au un acces de tuse dimineaţa pentru că plămânii au lucrat toată noaptea şi acum dau afară substanţele care nu trebuie să fie în interiorul lor.
274
Intestinul gros Între orele 5:00 şi 7:00 dimineaţa, intestinul gros are o funcţie maximă. Hrana stă în intestinul subţire circa 2 ore, iar în cel gros, chiar 20 de ore. Scaunul subţire indică probleme de digestie în intestinul subţire, iar constipaţiile pun în evidenţă o creştere a toxicităţii organismului. Alungaţi bătrâneţea! Cu această ocazie, prin scurta călătorie în intervalele orare ale unei zile am încercat să vă prezint, cu ajutorul celor 2 autori, câteva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoaşterea acestor ritmuri ne face să avem încredere în instinctele noastre, acţionând corect pentru a ajuta funcţiile organismului. E foarte important să nu simţim că îmbătrânim o dată cu vârsta, căci starea fizică bună a intelectului, puterea de a munci şi de a iubi scad considerabil îmbătrânirea. Să ne ascultăm ceasul interior şi să încercăm să ne adaptăm ritmului său, eliminând prejudecăţile. Există personalităţi care au trăit, creând la vârsta de 80 de ani opere nemuritoare, sau tineri care la 30 de ani aşteaptă cu resemnare pensia. Viaţa zilnică ne arată că fericirea nu are legătură cu vârsta şi bogăţia, ci cu liniştea interioară, cu mulţumirea lucrului împlinit, indiferent de lumea din jur. Gândurile noastre nu pot modifica totdeauna aspectul lumii exterioare, însă lumea interioară se poate schimba într-o fracţiune de secundă, dacă dorim şi avem voinţa să o facem. Aici este secretul în dorinţă, voinţă şi, mai ales, credinţă. Să nu uităm că totdeauna pasul cu noul menţine tinereţea, iar conservatorismul, în general, aduce bătrâneţea. PUTEREA MINŢII. Mulţi se întreabă ce se întâmplă cu corpul uman, cu ritmurile organelor sale, în călătoriile care schimbă fusurile orare. În acest caz, când ajungem într-o ţară unde soarele e pe cer, în timp ce ceasurile interioare semnalizează că e ora de culcare, funcţiile organelor sunt date peste cap, durând câteva zile până ce-şi pot reveni la un echilibru funcţional. E bine să ne cunoaştem propriul corp pentru a căuta o metodă proprie care să ne ajute la depăşirea cât mai rapidă a acestei adaptări. Unele dintre aceste probleme se bazează pe activitatea mentală a fiecăruia. Mulţi oameni cărora nu le pasă de călătoriile lungi, de-a lungul şi de-a latul globului, şi nici de fusurile orare, stăpânesc arta de a se simţi oriunde ca acasă. Acestora le reuşeşte cel mai repede schimbarea ritmurilor corpului. Ei sunt oamenii care călătoresc toată viaţa cu bagaje puţine, atât material, cât şi în inimă. Fie-vă milă de tiroidă Iresponsabilitatea terapiei cu hormoni Ca un scut în formă de fluture stă glanda tirodă la baza gâtului. De acolo controlează o mulţime de funcţii ale organismului, cum ar fi activitatea inimii sau intestinului. Este tiroida bolnavă, o serie de procese ale corpului sunt dezechilibrate. Medicina alopată „inundă” organismul cu hormoni, ceea ce constituie în fapt o adevărată agresiune asupra organismului, aşa cum sugerează în acest articol JeanClaude Alix, practician francez care activează în Germania. Sistemul hormonal este un „tot”. Nici o „bucăţică” din el nu poate fi modificată, fără ca „întregul” să nu fie afectat. Este ca un castel din cărţi de joc. Îndepărtezi o singură carte, se prăbuşeşte tot eşafodajul. Şi practic de abea dacă mai există un alt sistem din organism care să fie într-o mai mare măsură agresat de către medicina universitară sau de către industria alimentară, decât sistemul hormonal. Directa administrare de hormoni femeilor aduce cu sine efecte devastatoare, de la tromboze de toate felurile până la infarct cerebral sau cardiac şi cancer de sân. Administrarea de hormoni tiroidici, împovărarea organismului cu hormoni din carnea produsă industrial, împovărarea ficatului prin otrăvuri de tot felul, toate acţionează negativ asupra sistemului hormonal. Dacă vom înţelege hormonii ca pe substanţe-mesager sensibile şi ca „emoţii materializate”, vom putea mai bine pricepe ce rău facem singuri corpului nostru. Glanda tiroidă- parte componentă a unui sistem regulator ultracomplex Cu o mentalitate complect naivă în ceea ce priveşte mecanismele corpului omenesc, medicina alopată manufacturează un test hormonal. O imagine asemănătoare unei fotografii este comparată cu un „nivel standard” prestabilit. Arată această imagine aleatorică un deficit, se „toarnă” în organism ceea ce se consideră a fi lipsă, şi astfel este rezolvată problema. Este grotesc. Ca şi cum ai măsura pe cineva, şi i-ai spune: „Ei bine, eşti cu 10 centimetrii mai mic decît standardul stabilit de noi, aşa că o îţi adăugăm 10 centimetri de os în oasele pulpei, ca să te încadrezi standardului.” Organismul nostru este un sistem inteligent auto-organizat. Un sistem regulatoriu. De la natură (sau de la Bunul Dumnezeu, cum vreţi să o luaţi) suntem creaţi astfel încât de abea dacă putem foarte puţin influenţa metabolismul nostru. El are propriul sens. Iar un „control” din afară este condamnat eşeului (sau condamnă
275
pacientul!). Aceasta şi datorită faptului că fundamentele homeostazei, adică ale echilibrului dintre procesele organismului, de abea dacă sunt cunoscute. Hormonii sunt turnaţi ca într-o sticlă Unele femei primesc, după o vizită la medic, ştirea că „aveţi prea puţini hormoni tiroidieni.” Din acest moment începe o terapie complect iresponsabilă. Se efectuează un calcul prin care se stabileşte de cam câţi hormoni duceţi lipsă, şi cam ce cantitate ar trebui „turnată” în Dumneavoastră, pentru a atinge standardul stabilit de.... Cine ştie cine? Astfel că vi se prescrie un preparat hormonal prin care să atingeţi din nou „normalitatea”. Până aici, din punct de vedere tehnic, toate bune. Nu mai ai mălai în casă, mergi la Alimentara şi-ţi cumperi, nu? După care totul este în ordine, nu? Poţi face chiar şi o mămăligă. Aiurea! După trei lune se repetă analiza hormonilor şi, ce minunat (pentru că vi se mai prescrie o reţetă, şi trebuie să mai veniţi la nenea Doctor la control, că şi el e om), încă vă mai lipseşte ceva. Bine, dar deficitul fusese calculat şi complectat, nu? NU! Mai primiţi un preparat , cu un dozaj şi mai mare, după alte trei luni încă unul, şi mai şi, iar după un an îl primiţi pe cel cu dozajul maxim! Este dovada concretă că organismul uman nu este o maşină căreia să-i schimbi uleiul şi să-i complectezi lichidul de frână la fiecare 10.000 de Km. Nu putem pur şi simplu „complecta” o substanţă ca şi cum ar fi apă într-o sticlă, pentru ca să corespundă nivelul standard. Motivul pentru care nivelul hormonal era scăzut în comparaţie cu aşa-zisa „normă” nu ne este cunoscut, deoarece este multifactorial şi adânc înrădăcinat în procesele metabolice umane, pe care, cu toată tehnologia noastră de astăzi, nici nu le cunoaştem şi nici nu le stăpânim. Tumori cauzate de înlocuitorii hormonali? Tot aşa de puţin cunoscute sunt şi procesele declanşate prin „turnarea cu de-a sila” de hormoni în organism. Cum sunt influenţate circuitele regulatorii ale corpului, şi prin aceasta preluarea de oxigen în fiecare celulă (respiraţia celulară)? Există indicii asupra faptului că actuala tehnică de diagnostic al afecţiunilor tiroidei (mai ales sintigrafia) precum şi terapia de complectare hormonală sunt factori declanşatori pentru formarea tumorilor. Citez din Dr. Cornelius Moermann: „ Atunci când metabolismul celular al iodului este dereglat, anumiţi hormoni hipofizici precum şi tiroxinul produs de tiroidă nu mai sunt sunt capabili să normalizeze respiraţia celulară. Acestea nu mai pot prelua oxigenul. Atunci când lucrul aceste ajunge la un nivel grav, respiraţia internă a celulei fiind puternic redusă, celula se re-programează respirator (deci energetic) pe fermentare iar în celulă apar condiţiile unui mediu anaerob. Prin aceasta o celulă normală se transformă într-una canceroasă.” Adică pe scut spus: este tiroida afectată, creşte probabilitatea unui cancer. Sintigrafia dăunătoare În zilele noastre este la ordinea zilei să se controleze tiroida periodic. Atâta timp cât acest lucru se produce cu ajutorul unui test sangvin sau al ultrasunetelor, totul este în ordine. Se apelează totuşi la o sintigrafie şi la folosirea injecţiilor cu iod radioactiv, atunci avem de a face cu un diagnostic destructiv. Deja simpla administrare a iodului normal este controversată în medicină. Darămite a iodului radioactiv! Nu pot înţelege nici un medic care aplică această procedură, şi nici un pacient care doreşte neapărat să îşi producă singur o „Hiroşima” personalizată. Următorul studiu confirmă pericolele unei sintigrafii: la cererea Congresului american, a fost efectua un studiu în 1988 de către „Center of Desease Control” (CDC) şi de către „National Cancer Institut” asupra urmărilor testeor atomice americane desfăşurate în timpul războiului rece. Rezultatele au fost zguduitoare. În această perioadă au apărut 37.000 de cazuri de cancer, dintre care 15.000 cu urmări fatale. „În mod deosebit răspândirea de Iod 131 radioactiv a ridicat substanţial riscurile de cancer în rândul populaţiei.” Deja din Noiembrie 2006, atunci când spionul sovietic Litvinenko a fost asasinat, ştim ce anume pot provoca substanţele radioactive în organismul uman. Nu este posibil să fii atât de iresponsabil şi să afirmi că substanţele radioactive, în cadrul unui tratament medical (în cadru organizat, tovarăşi!), sunt „bune”. Că în medicină se folosesc substanţe radioactive BUNE! Doar aşa, pentru că sunt folosite de medicina alopată! Nemai vorbind de faptul că o analiză de sânge şi un control cu ultrasunete sunt absolut suficiente. Pe deasupra, mai există astăzi şi alte metode, inofensive, cum ar fi metoda rezonanţei câmpului magnetic (MetaScan, Oberon...), practicată de ruşi. (Da, da ăia nu au concerne farma care să profite de pe urma unor metode de diagnostic scumpe!) Decizii pripite în favoarea terpiilor invazive
276
În cazul în care în urma unui diagnostic alopat se constată iregularităţi cum ar fi un nivel hormonal care nu corespunde „standardului”, noduli calzi sau cisturi, se va reacţiona de regulă radical, prin operaţie (aduce venituri bunicele) sau prin terapie cu înlocuitori hormonali pentru tot restul vieţii (abonament pe viaţă la intoxicare). Acest lucru este regretabil. Gândiţi-vă că organismul Dumneavoastră formează întotdeauna cantitatea corectă şi necesară de hormoni, la timpul potrivit. Această producere şi livrare „în timp exact” de hormoni nu o puteţi înlocui cu pilule. Iar pe deasupra nici nu se mai pune problema de a afla care este cauza pentru care glanda tiroidă a „deraiat”. Ori acest lucru este de regulă simplu de înţeles. Tiroida este o parte a unui sistem regulator. Din tehnologie ştim că atunci când un o parte a unui sistem nu funcţionează corect, nu mai funcţionează corect nici celelalte părţi, deoarece ele încearcă să compenseze partea defectă. În societatea noastră modernă există doar foarte puţini oameni care să nu aibă deficienţe intestinale, respectiv probleme ale mucoasei intestinale. Metodele calitative confirmă din păcate acest adevăr zilnic. Dacă intestinul nu mai functionează corect (vezi in quibono.net articolul „Intestinul este de vină” după Albert Hesse) acest lucru nu va rămâne fără urmări asupra glandei tiroide. În timp ce deficitul intestinal se desfăşoară tăcut (asimptomatic de multe ori), compensarea pe care o produce tiroida are simptomatică evidentă, vizibilă, cum ar fi dereglările de ritm cardiac, de temperatură a corpului, de tensiune sangvină, etc. Din păcate pacientul va fi diagnosticat pe baza acestor simptome secundare, în timp ce adevărata cauză va rîmâne în continuare ignorată şi nerecunoscută. Această întrebare, asupra cauzei reale, nici măcar nu este pusă la modul general. (Aceasta deoarece medicina alopată este fixată structural pe eliminarea simptomelor, şi nici decum a cauzelor acestora. Dispare simptomul, dar rămâne boala! După care dispare omul, dar rămâne medicina alopată!) Intervenţia medicinei integrale Prima regulă a medicinei integrale (sau naturiste) este: „În primul rând să nu produci daune!” Fundamental, nu prescriu pacienţilor substanţe care să substituie substanţele proprii corpului uman, căci indiscutabil aceasta este o cale greşită. Încerc să susţin glandele prin informaţiile şi materialele primare de care acestea au nevoie, astfel încât ele să îşi poată relua activitatea (funcţionarea) normală. În felul acesta nu intervin în sistemul (circuitul) regulator al organismului, şi tocmai în aceasta constă deosebirea conceptuală între medicina integrală şi cea alopată. Practic este imposibil să influenţezi un sistem pe care nu-l înţelegi, dar este foarte posibil să îi favorizezi activitatea. Organismul trebuie să îşi producă singur substanţele de care are nevoie, şi încă şi mai mult, el trebuie să le producă conform necesităţilor lui regulatorii. Pe deasupra, fiecare persoană care ia hormoni sau are de gând să ia hormoni, trebuie să fie conştientă că aceşti hormoni produşi chimic de către industria farmaceutică, au cu adevăraţii hormoni doar o asemănare tangenţială, firavă. Hormonii sunt proteine individuale. Cei ai Doamnei Popescu nu sunt identici cu cei ai Doamnei Ionescu! Şi oricum nu sunt identici cu cei produşi tehnologic! Hormonii poartă în ei anumite informaţii, ori „minunata noastă tehnologie” nu ne permite să remarcăm aceste diferenţe. Aveţi oare idee câte substanţe sunt „împachetate” într-o pilulă, astfel ca aceşti hormoni din afară să nu fie respinşi de către organism? Câţi stabilizatori, câţi conservanţi, etc. Organismul este de milioane de ani antrenat să distrugă proteinele străine lui. El nu vrea proteine străine şi hormoni străini! Ştim deja câte probleme se ridică cu diferitele preparate de insulină în cazul diabetului. Tiroda este un organ foarte sensibil. Acest lucru îl află femeile în perioada menopauzei. În timpul unei consultaţii, o pacientă de-a mea a râs de trei ori şi a izbucnit în plâns tot de atâtea ori! Atât de rapide erau schimbările de dispoziţie, de stare. Ori acest delicat ţesut, tiroida, necesită o tratare corespunzătoare. În cazul unui dezechilibru tiroidian, prima sarcină este aceea de a afla cauza primară. Doar în foarte puţine cazuri aceasta se află în tiroidă însăşi. Una dintre principalele sarcini ale tiroidei este de a „da tactul” intestinului, de a-l „dirija”. Persoanele cu o tiroidă „activă” pot mânca mai mult fără să se îngraşe, în comparaţie cu persoanele care au o tiroidă „leneşă”. Intestinul este de vină S-au instalat probleme la nivel intestinal, ceea ce astăzi din păcate este un caz foarte frecvent, atunci tiroda nu poate rămâne indiferentă. Prin felul nostru „modern” de nutriţie intesinele sunt deseori inflamate, respeciv dereglate prin diferite substanţe otrăvitoare (toxine). În acest caz tiroida este „dată peste cap”, şi apar noduli în acest organ, care sunt în „mod alopat” radiaţi, bombardaţi cu raze Röngen sau îndepărtaţi prin operaţie. După care pacientul este supus unei terapii cu hormoni. În loc să se atace problema la rădăcina ei şi să se „reabiliteze” intestinul.
277
Dacă din contră, începem terapierea intestinului, devine vizibil cum gâtul îşi reia forma normală iar tiroda funcţionarea normală. Curele de detoxifiere şi nutriţia vegetariană, spălările de intestin, toate sunt favorabile. Şi eliminarea din organism a metalelor grele arată rezultate pozitive. Dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, atunci ne mai stau o serie de mijloace naturiste la dispoziţie, În această privinţă homeopatia şi fitoterapia sunt ideale. Desigur că ele nu acţionează atât de repede ca şi chimia, astfel încât este necesară un pic de răbdare, dar nici efecte şi defecte secundare nu vor apare. Aş vrea aici să vă enumăr câteva substanţe probate, cum ar fi Lycopus, buretele de mare (spongia), iedera (Edera helix). Consutaţi-vă cu treapeutul Dumneavoastră. Hashimoto, un caz particular Despre Hashimoto se spune că este o boală incurabilă. Este văzută ca fiind o afecţiune autoimunitară. Însă în cărţile sale, Dl. Dr. Heinrich Kremer explică faptul că astfel de afecţiuni sunt „preparate în casă”. Datorită medicinei moderne, mai ales în primii ani ai vieţii, dereglăm echilibrul dintre celulele ajutătoare Th1 şi Th2. (Aici se face o referire „discretă” la vaccinările iresponsabile ale copiilor mici, chiar nou-născuţi.) Un răspuns imunitar de tip 1 (Th1) va dauna nu numai mitocondriilor noastre, ci şi însăşi celulelor noastre, prin surplusul de NO (monoxid de azot-gaz toxic, care în cantitate mare distruge celulele). Ca urmare, producţia de Interferon-gamma şi factorul de necroză tumorală este stimulată, astfel încât apar grave inflamaţii locale. Prin moartea ne-naturală a celulelor noastre (deci nu prin apoptoză) celulele „pleznesc” iar membrana celulară nu va fi „reciclată”, ci va fi eliberată ca proteină în mediul extracelular. Ori aceste proteine vor fi „catalogate” de către „moleculele de recunoaştere” MHCII (Major Histocompatibility Complex) drept străine şi vor fi marcate pentru a fi puse la dispozitia sistemului imunitar de tip 2 (Th2anticorpi). Astfel apara aşa-numita boală autoimunitară, conform concepţiei Dr. Heinrich Kremer. Exemple tipice de „dominanţă” de tip 1 sunt colitis ulcerosa şi Morbus Crohn. O dominanţă de tip 1 duce spre exemplu la avort în cazul gravidelor. O ducere la bun sfţrşit a unei sarcini apare doar în cazul unei dominanţe de tip 2. Şi nou-născuţii au o marcată dominanţă de tip 2. Iar balanţa Th1-Th2 trebuieşte întâi „antrenată”. Tocmai de aceea vaccinurile administrate nou-născuţilor sunt o adevărată catastrofă. (De fapt, o crimă!) Adică, mai clar spus, trebuie să facem tot posibilul să evităm tot ceea ce ar putea duce la o slăbire a sistemului imunitar, Cum ar fi de exemplu vaccinurile, antibioticele, cotizonul, etc. Iar în cazul bolilor autoimunitare sistemul imunitar nu trebuieşte subpresat, ci din contră, susţinut, sprijinit. Bune succese cu Procain Hashimoto poate fi relativ uşor şi relativ des vindecat prin terapia neurală a tiroidei cu Procain. Pe deasupra această terapie este absolut nepericuloasă. Prin această terapie se poate regla tiroida indiferent de „direcţie”, atât în supra cît şi în subfuntionarea ei (hiper-hipo), şi mulţi noduli dispar, cum am constatat şi în cazurile pe care le-am avut în cabinetul meu. Din păcate, aşa cum se întâmplă mai întotdeauna cu terapiile eficace şi ieftine, această terapie a fost limitată (îngrădită) în practică. Medicii totuşi au voie mai departe să o folosească (dar nu şi practicienii sau terapeuţii naturişti). Informaţii puteţi obţine din cartea Dr. Med. Dosch, un elev al maestrului Huneke, „Manual de terapie neurală”. Terapeuţii şi practicienii nu au voie să aplice terapia decât prin administrarea de Procain intracutan şi doar într-o concentraţie de 2 % prin injectare, ceea ce este încă o bună terapie. Mai de demult aceasta se numea „mica terapie neurală”. Şi chiar dacă nu ar exista aceste posibilităţi terapeutice, asta nu înseamnă nici pe departe că toţi pacienţii cu afecţiuni tiroidiale vor face cancer. Probabilitatea este extrem de mică. Cu 50 de ani în urmă nodulii nici nu erau controlaţi, şi deci nici terapiaţi. Şi nu am auzit să moară de cancer pacienţii pe „bandă rulantă”. Funcţiile glandei tiroide: lipidelor -
Controlează consumul de oxigen în ţesuturi Controlează eliberarea multor hormoni Controlează şi susţine creşterea la copii Influenţează metabolismul hidrurilor de carbon, proteinelor şi Influenţează tensiunea arterialî Influenţează ritmul cardiac Influenţează activitatea intestinală
278
Material preluat după un articol al Domnului Jean-Claude Alix (practician şi terapeut din Germania) apărut în revista „raum & zeit” (spaţiu & timp) în numărul 151 din Ianuarie/Februarie 2008. Metalele grele şi efectele lor asupra sănătăţii – Eliminarea cu succes a mercurului din corp
Rezumat al unei conferinţe susţinute de Dr. med. Dietrich Klinghardt, Ph.D. (Zürich 2001) şi Dr. Patricia Kane, Ph.D. Extrase dintr-o conferinţă susţinută la ETH Zürich în faţa unui public de specialitate. (Toate informaţiile din acest articol sunt prezentate cu scop informativ şi nu reprezintă o indicaţie terapeutică. Acest lucru se poate face doar în colaborare cu medicul Dumneavoastră curant.) Metalele grele în organismul nostru joacă un rol principal în declanşarea afecţiunilor cronice cum ar fi Morbus Crohn, leucemia limfatică, etc. Nu trebuie uitat nici faptul că metalele grele favorizează infecţiile cronice provocate de fungii, bacterii, microplasme sau virusuri. Simptomele pe care le prezintă pacientul sunt deseori provocate de infecţii, iar greşeala fundamentală a medicinei alopate este aceea că terapiază infecţia, fără a cerceta factorii favorizani ai acesteia, deci „mediul înconjurător“ şi implicit fără a efectua şi o detoxificare a organismului de metale grele. Între timp este un fapt certificat ştiinţific că avem cu toţii o „colecţie“ de neurotoxine în corpurile noastre, iar acestea împreună au un efect sinergetic. Pentru a lămuri această sinergie, am sa vă dau un exemplu: Dacă am să las noaptea o pisică singură într-un magazin de porţelanuri, a doua zi am să găsesc o grămadă de pagube. Dar dacă am să las o pisică şi un câine singuri în magazin, cred că a doua zi nu voi mai găsi decât cioburi! Prin sinergie 1+1 fac 100, ca în toxicologie. Iar acesta este un princpipiu extrem de important. Atunci când vom elimina mercurul din organism, celelalte toxine îl vor urma aproape de la sine. (Nota Qui bono: În această privinţă doresc să atrag atenţia asupra folosirii Tiomersalului în vaccinuri şi mai ales a argumentului total imbecil pe care ni-l aduc alopaţii: „Păi şi în peşte este mercur!” Da, sigur, şi rujul de buze plumb, şi... şi.... Aşa poate spune fiecare producător care foloseşte toxine în produselel sale, că „şi în alte produse sunt toxine”. Dar se uită că acestea toate se ACUMULEAZĂ SINERGETIC! Dacă în peşte este mercur, nu înseamnă că pe deasupra trebuie să mai iau o doză şi din vaccinuri, care în mod normal ar trebui să fie produse care să contribuie la sănătatea, şi nu la intoxicarea mea!) Dacă mercurul nu va fi eliminat, va trebui să eliminăm celelalte toxine individual, una câte una. Metalele grele sunt, primar, neurotoxine, nu carcinogene. Adică sunt otrăvuri pentru sistemul nervos. Şi foarte multe chimicale cunoscute sunt neurotoxine. Neurotoxinele sunt permanent eliminate prin ficat, bilă şi intesine, iar pe drumul „spre jos“ sunt din nou resorbite în organism şi ciclul o ia de la capăt, aducând cândva organismul la faza de boală cronică. Dacă însă vom reuşi să întrerupem acest ciclu, cu ajutorul substanţelor pe care le vom introduce în intestine şi care vor „lega“ neurotoxinele, atunci această cantitate de neurotixine va fi masiv redusă (cantitativ) şi se poate asfel repede obţine vindecarea afecţiunilor cronice serioase. Cel mai bun remediu natural contra metalelor grele este alga Chlorella. Astăzi ştim că trebuie să administrăm de mai multe ori pe zi Chlorella, pentru a putea elimina metalele grele, care în cazul afecţiunilor cronice grave sunt prezente în organism în cantităţi mult mai mari decât se credea în trecut. În practica noastră terapeutică de obicei începem cu 5-6 grame de 4 ori pe zi, dar numai pentru 4-6 săptămâni. În timp de 6 săptămâni cantitatea de neurotoxine care circulă în organism este redusă cu 90%. Am obţinut rezultate spectaculoase atunci când, pentru scurt timp, am administrat dozaje mari. Principiul de bază în detoxificare este: îndepărtează pacientul de sursele de otravă sau sursele de otravă de pacient. Acesta este primul pas în toxicologie. Cu acest prim pas începe orice tratat de toxicologie serios şi competent. În cazul mercurului aceasta înseamnă că pacientului treuie să-i fie îndepărtat amalgamul dentar, care conţine 50% mercur, care se transformă lent şi este preluat în creer. Această afirmaţie este recunoscută şi nu mai constitue astăzi o temă de controverse în cercurile de specialitate. La ora actuală practic nu mai există carne care să nu conţină mercur şi alte substanţe dăunătoare. Acest lucru este deosebit de regretabil. Această afirmaţie este valabilă pentru toată industria producătoare de carne
279
de vacă, unde psticidele, ierbicidele şi alte substanţe asemănătoare joacă un rol important. Practic nu se mai poate astăzi găsi carne de vită care să nu fie contaminată toxic. Cinic, dur, am putea spune că trebuie să vă hotărâţi singuri ce anume vreţi să mâncaţi, care de vacă sau de la alte animale, intoxicată cu substanţe carcinogene, sau caren de peşte, intoxicată cu neurotoxine. Respectiv, ce boală doriţi să să căpătaţi, scleroză multiplă sau cancer. Fiecare în funcţie de ce anume mănâncă! Acesta este crudul adevăr, care nu mai poate fi ascuns. Şi nici alimentaţia exclusiv vegetală nu este o soluţie absolut sigură, deoarece şi plantele preiau toxine din mediul înconjurător, cu care sunt în legătură osmotică. Astfel că cel mai bun lucru este să lucraţi permanent la detoxifierea organismului Dumneavoastră. Există un efect sinergetic între metalele grele şi alte feluri de toxine. Şi tot astfel există un efect sinergetic între diferitele metode de detoxifiere. Unii oameni folosesc Leurdă şi se constată că nu apare mercur în scaunul lor. Sau administrăm masiv Chlorella şi căutăm mercurul fără a-l putea descoperi. Dar toţi terapuţii care au administrat, conform programului meu, tinctură de Coriandru, Leurdă şi Chlorella, au găsit mari cantităţi de mercur în probele recoltate (în aerul expirat, prin piele, scaun sau urină). Acest lucru îl denumesc eu efect sinergetic al terapiilor. Daunele pe care le provoacă metalele grele se fac simţite şi în metabolismul acizilor graşi. Iar prin administrarea de uleiuri şi grăsimi de un anumit gen este posibilă repararea sistemului nervos, astfel încât afecţiunile neurologice cedează substanţial. Numărul cazurilor de autism se dublează o dată la câţiva ani. Autismul, după cum se ştie astăzi, are mult de a face şi cu bacteriile din intestine. Iar ceea ce se ascunde în spatele acestui fenomen sunt daunele provocate sistemului imunitar de către vaccinuri şi metale grele. Calea terapeutică este mereu aceeaşi: scoatem metalelel grele afară din organism şi corectăm nivelul acizilor graşi. În cazul afecţiunilor la copii acest lucru funcţionează în general, prin eliminarea metalelor grele, prin homeopatie şi modificarea pozitivă a alimentaţiei. Ca terapie pentru afecţiunile neurologice la copii eu administrez 6 grame de Chlorella de 4 ori pe zi (6 grame sunt circa 24 de tablete). Din practica mea am observat că aceasta este doza standard dacă dorim să eliminăm neurotoxinele care circulă în organism. Flora intestinală se reface, se normalizează iar germenii anaerobi, care sunt prezenţi în cazurile de autism, dispar din intestine. Astfel se poate combate autismul, epilepsia şi dificultăţile de concentrare şi învăţare la copii prin metode terapeutice simple cu Chlorella, coriandru şi Leurdă. O etapă importantă, şi în acelaşi timp o problemă, o constituie faptul că în procesul de detoxifiere şi eliminare a metalelor grele, infecţiile din organism încep să se „trezească“. Este poate cel mai periculos şi mai dificil moment, în care mulţi pacienţi şi terapeuţi intră în panică, surprinşi fiind, şi întreprind alte acţiuni terapeutice, în loc să meargă consecvent pe drumul ales. În timpul unei cure de dezintoxicare a metalelor grele, infecţiile cronice (pe care le avem aproape cu toţii) încep să devină vizibile. Problemele cu rinichii, bacteriile, fungiile, ecoplasmele trebuiesc în această fază luate în considerare în acţiunile terapeutice. Şi vom folosi pentru aceasta numai metode biologice. Se pot administra şi antibiotice şi antivirale, de la caz la caz. Deoarece nu există o dezintoxicare de metale grele fără ca să devină manifeste infecţiile, care deseori se manifestă prin: vedere un pic înceţoşată dureri de cap dureri de rinichi eventual diaree oboseală cronică dureri musculare dureri generalizate afecţiunea de care suferise un pacinet anterior pare a se înrăutăţi brusc Partea bună a acestor simptome este că ele ne confirmă faptul că eliminăm metalele grele din corp. Deci pasul următor este terapierea acestor infecţii, iar acest lucru este simplu, deoarece infecţiile, în lipsa metalelor grele, răspund pozitiv la metodele terapeutice biologice şi la măsurile respective. Ori aceste infecţii, fără eliminarea metalelor grele, nu pot fi eficient combătute!!
280
Să privim un pic datele statistice, care îi pot speria pe unii dintre voi. Există un studiu epidemiologic, efectuat acum câţiva ani (1997), care s-a ocupat cu analizarea scheletelor oamenilor decedaţi în urmă cu 400-500 de ani, în comparaţie cu schelete ale persoanelor decedate în ultimii 10 ani. Unul dintre rezultatele studiului a fost constatarea alarmantă că depunerile de plumb din oase au crescut de 500-1.000 de ori în comparaţie cu perioada de acum 400-500 de ani!!! Iar astăzi ştim foarte bine ce daune pot provoca intoxicaţiile cu plumb, care au efecte foarte puternice asupra creerului, asupra dezvoltării spirituale (mentale) a copiilor, asupra dezvoltării inteligenţei. Iar în oase plumbul provoacă disfuncţii în formarea sângelui şi prin aceasta leucemie, anemie, limfome, întreaga paletă de tumori ale sistemului hematopoetic. Eu am terapiat în ultimii 10 ani patru pacienţi cu limfom doar cu injecţii DMPS. Aceasta înainte de fi ştiut toate cele de mai sus prezentate. Doar prin eliminarea metalelor grele, pacienţii s-au vindecat. Şi în permanenţă mă mir de ce oare aceste terapii simple nu se pot impune în medicina şcolastică. (Întrebare retorică, deoarece Dr. med. Dietrich Klinghardt ştie foarte bine de ce: Chlorella, coriandrul şi leurda nu pot fi patentate, nu aduc nici un profit financiar concernelor farma!) Plumbul a apărut maisv în oase în perioada în care în benzina era plumb. Şi culorile de ulei sau latexul conţin plumb. Astăzi există legi care reglementează şi încearcă minimarea conţinutului de plumb în benzină pe cât posibil, dar în locul acestuia au fost introduse o serie de chimicale, care sunt înalt carcinogene. Adică am scăpat de dracu şi am dat de taică-su. Am înlocuit neurotoxinele cu carcinogenele. Iar acest lucu se poate clar observa după curba statistică, ce ne arată o creştere a cazurilor de cancer simultană cu înlocuirea plumbului prin alte chimicale. 60% din creer constă din grăsimi şi acizi graşi. De aceea trebuieşte să introducem în organism astfel de substanţe, care sunt o importantă componentă a creerului, şi simultan să eliminăm daunele provocate de mercur, deoarece mercurul metalic dizolvă grăsimile, deci are o afinitate pentru grăsimi. Creerul poate fi „reparat“ şi echilibrul poate fi refăcut, chiar şi în cazul bolilor foarte serioase. În USA avem un mare număr de pacienţi, care creşte permanent, cu Parkinson, autism, scleroză multiplă, ALS, răniri ale creerului şi multe alte boli grave ale „timpurilor noi“. A acţiona împotriva acestor afecţiuni este posibil şi se obţin îmbunătăţiri dramatice, iar mulţi medici în USA au început să folosească metodele terapeutice pe care vi le prezint eu aici. Gândiţi-vă numai că intoxicaţia cu mercur produce prejudicii grăsimilor din peretele celular, şi dacă acest lucru nu se corectează, nu vom putea vindeca un pacient. Grăsimile animale, untul şi frişca au un înalt conţinut de acizi graşi saturaţi care sunt esenţiali pentru conformaţia solidă a celulei. Dar la fel de important cum este ca celula să aibă o conformaţie rezistentă, este important pentru ea să aibe şi o elasticitate corespunzătoare a membranei. Lucru ce se realizea ză prin acizii graşi nesaturaţi. Un acid gras care se bucură pe nedrept de un renume prost este acidul arahidonic. El este întâlnit mai ales în ouă, brânză şi unt. În fapt este poate cel mai important acid gras, prin faptul că controlează celelaţi acizi graşi. Atunci când există o intoxicaţie cu mercur, din organism vor fi sustraşi mai ales acizii graşi Omega-6, iar prin aceasta va sărăci şi acidul arahicdonic, a cărui treaptă preliminiară sunt acizii graşi Omega-6. Există două categorii de acizi graşi, Omega-6 şi Omega-3. În cadrul Omega-6 găsim de asemenea două familii. Prima este formată din uleiurile de floarea soarelui şi Oenothera, care sunt transformate în seria de prostaglandine I. Acestea sunt răspunzătoare cu schimbul de informaţii (comunicarea) dintre celule. Atunci când din alimentaţie sau din cauza mercurului, acidul arahidonic lipseşte, celulele nu mai pot comunica între ele. A doua este formată din acizii arahidonici care se găsesc cu precădere în carne şi ouă, în produsele animale. Acizii graşi Omega-3, acizii linoleici, uleiul de in şi EPA din uleiul de peşte precum şi acidul docosahexanic. Între toate acestea trebuieşte păstrat un echilibru. Funcţiile creerului nu pot fi normale fără administrarea (introducerea) uleiurilor bune. În terapia pacienţilor cu deficienţe provocate de metalele grele, cel mai important punct este observarea şi echilibrarea grăsimilor (uleiurilor). Dr. Sholomo Yehuda recomanda ca raport dintre aceste două grupe principale de uleiuri un raport de 4 : 1 (4 părţi Omega-6 la o parte de Omega-3). Din practica noastră putem confirma acest raport. Acest raport îl puteţi realiza şi prin simplul amestec a 4 părţi de ulei de floarea soarelui cu o parte de ulei de in, ulei în care avem o proporţie ridicată de Omega-3. Unele persoane cred în mod greşit că uleiul de măsline conţine acizi graşi esenţiali. Dar există şi o „competiţie“ între diferitele tipuri de uleiuri. Astfel, dacă se administrează prea mult Omega-3 se va produce o inhimare a Omega-6. Pe deasupra, pentru a putea fi aceste uleiuri folosite de către
281
corp, trebuiesc digerate. Pimul pas digestiv este efectuat de o enzimă a pancreasului, lipiaza, iar apoi este necesară suficientă fiere în intestinul subţire, care să facă grăsimile solubile în apă, pentru a putea fi preluate de către organism. Deci este destul de complicat pentru organism să preia aceste uleiuri, mai ales atunci când datorită unei intoxicaţii cu metale grele, pancreasul şi bila nu mai funcţionează corespunzător. Fierea are, foarte interesant pentru noi, o funcţie dublă. Pe de o parte, prin bilă se elimină toxinele şi otrăvurile, şi deci şi o parte din metale, pe de altă parte fierea este necesară pentru resorbţia uleiurilor, care ulterior vor contribui la repararea nervilor. În mod normal celula are un înalt conţinut de caliu şi un scăzut conţinut de natriu, iar dacă acest raport este răsturnat, apar simptomele de paralizie din cadrul bolilor neurologice, simptomul de amorţeală şi sensibilitate redusă. Acesta este un semnal al pierderilor de acizi graşi. În faza de început a terapiei, recomand eliminarea hidrurilor de carbon (pâine, biscuiţi, tort, prajituri şi fidea). Eu introduc la această categorie şi orezul precum şi celelalte cereale. Doar legume şi un pic de carne, peşte sau ouă. Niacin este vitamina B3. Acidul nicotinic este îndeaproape înrudit cu Niacinul. Fumătorii sunt deseori deficitari, un deficit conţinut în ţigarete, iar ei trebuie să fumeze căci altfel simt deficitul de vitamină B3. În cazul copiilor hiperactivi folosim Nicotin-Touch, care funcţionează fantastic. Iar în cazul adenoleucodistrofiei=leucodistrofiei, o boală rară pe care medicina alopată o consideră incurabilă, am terapiat cu succes până acuma 3 copii, pur şi simplu cu dietă cu uleiuri calculate (echilibrate) cu grijă. Există o serie întreagă de cazuri la noi în USA (Dr. Klinghardt practică în Statele Unite), de copii care s-au născut cu autism sau care au căpătat autism timpuriu, sau alte afecţiuni neurologice, deoarece mamele, datorită serviciului lor, sau în alte condiţii, erau intoxicate cu mercur, cu metylmercur. Un semn tipic pentru această afecţiune este faptul că aceşti copii sunt foate palizi, deoarece hemoglobina este în aceste cazuri legată de mercur, în loc să fie legată de fier. La aceşti copii este aşa, că inteligenţa lor este deseori normală, dar felul în care recepţionează lumea înconjurătoare, prin văz, auz, miros, gust, este complect diferit de modul normal. Grăsimile anormale sunt acizii graşi cu lanţuri moleculare lungi. Atunci cînd suntem intoxicaţi, se formează astfel de grăsimi. Dar ele pot fi preluate şi din alimentaţie, de exemplu din uleiul de alune, untul de alune, muştar, rapiţă. Astfel de lucruri (uleiuri) trebuiesc complect evitate de către pacienţi, căci pot fi devastatoare ca efecte. Scopul terapeutic este de a „desface“ lanţurile lungi de acizi graşi, de a aproviziona membrana celulară cu grăsimi esenţiale de lanţ scurt, şi de a găsi un echilibru optimal pentru pacient, între diferitele uleiuri. Pentru dietă mai este important a se elimina cerealele cu gluten şi produsele din lapte de vacă. În cazul copiilor este esenţial mai întâi să echilibrăm şi ajustăm nutriţia, iar abea după aceea să începem cu detoxifierea. Prin aceste metode am vindecat 14 copii cu autism, precum şi alţi pacienţi cu scleroză multiplă, ALS şi Parkinson. Cea mai dăunătoare este evaporarea mercurului din amalgamul dentar. S-a calculat că în 7 ani, jumătate din mercurul din plombe se evaporă, iar din acesta 80% rămâne permanent în sistemul nervos. O plombă cântăreşte circa 0,5 până la 1 gram. Se consideră că 1 mg de metil de mercur este mortal, deci două plombe ar fi suficient pentru a omorâ un om, dacă s-ar elimina instantaneu cantitatea de mercur conţinută. Doar datorită faptului că organismul are timp să „împrăştie“ otrava, supravieţuim. Sistemul nervos mare conduce mercurul spre sistemul limbic, acolo unde se află sediul emoţiilor noastre. Tocmai de aceea apar dereglări emoţionale, modificări, foarte des, care aduc cu ele dependenţă, perversiuni, dependenţă de droguri. Deseori aceasta din urmă este un rezultat al otrăvirii cu mercur. Acesta este preluat prin membrana bucală, prin mucoasele bucale, ajunge în nervii care se găsesc în mucoasa bucală, pornind de acolo către măduva spinării şi către creer. Tot acest traseu durează 48 de ore, timp în care mercurul ajunge în creer. Ingurgitarea de particule fine de mercur provenind de la amalgamul dentar, şi care pot impregna intestinul, este şi mai periculoasă, căci doar circa 5-7% va fi preluat de către sistemul sangvin. Bacteriile care se află în intestin formează din mercurul acesta, metil de mercur, care este de 50 de ori mai otrăvitor decât mercurul din plombe. Ori acest fenomen, de transformare a mercurului în metil de mercur cu ajutorul bacteriilor din flora intestinală, este complect ignorat de către medicina şcolastică. Plămânii sunt o foarte importană poartă de intrare. Aerul este inhalat, trece pe lîngă dinţi, şi astfel „aburii“ de mercur sunt introduşi în plămâni. Atunci când un nerv intră în contact cu mercurul, acesta este „supt“ şi direcţionat către celulele nervoase. Fapt care duce la dereglarea până la distrugerea celulei. Una din
282
posibilele căi de pătrundere a mercurului este spre exemplu nervul trigeminus, care inervează dinţii. Astfel mercurul este condus către ganglionii trigeminus. Cu cât un peşte este mai „sus“ în lanţul nutritiv natural, cu atât mai multe otrăvuri se însumează în organismul lui. Iar una dintre cele mai sigure metode de a te otrăvi singur este a te face stomatolog. Mercurul mai este periculos şi prin faptul că distruge fibrocinele, şi astfel bariera care protejează creerul este ruptă, în acesta putând intra liber tot felul de otrăvuri care îmbolnăvesc sistemul nervos, şi care, multe dintre ele nu sunt direct provocate de mercur, ci de către otrăvuri secundare, cărora li s-a uşurat intrarea în creer, prin defectarea barierei sânge-creer. Mercurul se „aşează“ în organism în locurile unde în mod normal se aşează mineralele. Mercurul este un metal, ca şi selenul, cuprul şi zincul, metalele bune. Dacă organismul este saturat cu minerale bune, precum calciu, magneziu, molibden, germaniu, cupru sau zinc, atunci apare o „concurenţă“ între metale pentru aceste „locuri“. Astfel se poate obţine evitarea „aşezării“ mercurului prin ocuparea acestor locuri cu metale şi minerale bune. Calciul împinge „în lături“ mercurul, şi astfel pacientul capătă imediat simptomele unei otrăviri cu mercur. Important este să ştim şi următorul lucru: fiecare metodă (încercare) de detoxificare eficientă, este deseori în faza primară confundată de organism cu o otrăvire cu metale grele. Această problemă (electrolitică) am încercat să o rezolv prin laptele de capră. Acesta este foarte bogat în microelemente şi conţine în cantităţi relativ mari calciu şi magneziu. Ca urmare a consumului de lapte de capră se formează aminoacizi liberi, care sunt deosebiţi de importanţi pentru detoxifiere. Este unul dintre cele mai eficiente produse naturale în detoxifiere. Cu 2 pahare de lapte de capră proaspătă, putem rezolva o cură de detoxifiere. Dacă suplimentar vom administra şi Chlorella, efectul va fi şi mai profund. Pe deasupra coriandru şi leurdă în doze înalte. Astfel putem capta în intestine toxinele. Chlorella rămâne însă metoda principală. Dacă Chlorella nu va fi suportată de către organism, putem folosi câteva alternative. Una dintre ele este varza acră (murată), de 4 ori pe zi cîte 2 linguri de varză acră. În aceasta se află mult metion, un aminoacid care detoxifică şi care constă din multe materiale fibroase de legătură, care leagă mai ales metalele grele. Un alt produs este pectinul din măr. O lingură cu vârf pe zi. Pectinul din măr se foloseşte atunci când se doreşte a se face marmeladă. De asemenea eficace este şi Chitosanul, care leagă metalele grele în intestin. Acest chitosan este de fapt scheletul insectelor, scheletul exterior (carapacea), de asemenea întâlnit la multe moluşte, dar şi în ciuperci şi alge (în pereţii celulari ai acestora). Chitosanul este folosti în medicina asiatcă de foarte multă vreme, unde este folosit tocmai cu scopul detoxifierii, iar rezultatele obţinute arată că el acţionează foarte eficace. Pe deasupra mai folosim următoarele substanţe: DMPS (acid Dimercaptopropansulfonic) este o substanţă pe bază de sulf, care leagă foarte bine metalele grele, anume cuprul, cadmiul, plumbul, mercurul, adică cele mai importante din punct de vedere toxicologic. Vitamina C în doze înalte de 2 ori pe săptămână, în cazul intoxicaţiilor acute fiind cea mai sigură metodă, lentă dar nepericuloasă. În cazul afecţiunilor neurologice folosim astăzi glutationele. Eu administrez practic doza care acţionează fantastic în Parkinson. Pe vremuri începeam cu 300 mg pe zi, injectabil intravenos, şi creşteam dozajul treptat până la 1.800-2.500 mg pe zi. În Parkinson efectele curative se observă practic instantaneu. Injectez 2.500 mg‚ (este o metodă nouă, există puţină literatură asupra ei), iar pacientul, deseori, pleacă normal din cabinetul meu. Doar că efectul nu persistă mult, circa 18-20 de ore, după care revine situaţia de dinainte. Ceea ce presupune o nouă injecţie. Dar dacă această metodă va fi continuată timp de luni de zile, distanţa dintre injecţii creşte treptat, până la vindecarea pacientului. Această metodă se poate aplica şi la pacienţii cu ALS (scleroză laterală amiotrofică) şi scleroză multiplă, ca metodă complementară. În continuare vă prezint un caz, prin care am ajuns la o descoprerire de-a mea de acum circa 10 ani. Mai înainte, atunci când se dorea o detoxifiere, se injecta intravenos. Dar aşa cum am văzut mai înainte, intoxicaţiile cu mercur, mai ales la pacienţii cu afecţiuni neurologice, se adună mai ales în sistemul nervos şi în intestine. De asemenea mai ştim că 95% din Serotonină nu este produsă în creer ci în intestin. De aceea toţi hormonii de „bună-dispoziţie“, noradrenalina, toţi neurotransmiţătorii care au de a face cu senzaţia de „bine“, sunt în mare parte produşi în intestin şi nu în creer. Acest fapt contravine părerii populare generale,
283
şi de aceea aceasta din urmă trebuie revizuită. Astfel mi-am pus întrebarea dacă nu cumva metalele grele sunt „depozitate“ şi în intestine, nu numai în creer? Astfel că am luat pur şi simplu metoda din neuroterapie, de a injecta DMPS, dar în loc să fac acest lucru intravenos, am făcut-o subcutanat în zona ombilicului. Am avut un caz concret, un stomatolog cu grave dereglări neurologice. I-am înjectat DMPS intravenos, dar în urină nu s-a putut constata decât o eliminare de 2 micrograme de mercur, deci o cantitate foarte mică. Atunci i-am injectat DMPS în burtă (ombilic), iar la analiza ulterioară a urinei s-a constatat o eliminare de 1.500 micrograme, deci 1,5 mg!!! O cantitate care dacă ar fi ingurgitată de cineva, i-ar provoca cu siguranţă moartea! Totul fiind declanşat de doar 1/2 ccm DMPS, ceea ce poate părea pentru medici surprinzător, căci în mod normal se administrează 5 ccm. Această cantitate (1/2) ar putea i considerată ca fiind homeopatică, atât este de mică. Injectată subcutanat în burtă, de unde prin căile reflexe neurologice a fost transportată în măduva spinării, de acolo spre burtă şi din nou înapoi, şi în numai 24 de ore a rezultat „imensa” cantitate de mercur eliminată. De atunci folosesc,de la caz la caz, cantităţi mici de antitoxic, injectat direct în zona unde există substanţa toxică, în loc să detoxificăm întregul organism. O altă substanţă care „leagă“ mercurul este glutationul. Acesta este un antioxidant natural, care apare în organismul nostru, iar mulţi stomatologi folosesc pentru detoxificare, în loc de DMPS, glutation. Glutationul „leagă“ şi metilul de mercur, cea mai otrăvitoare formă de mercur. Poate fi administrat intravenos. Este folosit de asemenea şi în astmă, care poate fi astăzi vindecată prin inhalaţii cu glutation. Este o procedură incomodă şi în care pot apare greşeli, dar metoda pe care o folosim de circa 2 ani, şi care dă rezultate în circa 3 săptămâni este: o fiolă de Selenase -100 mg Selen (biosyp) Rp într-un pulverizator şi se inhalează o fiolă pe zi. După trei săptămâni astma dispare. Prin această metodă nu am avut încă nici un eşec terapeutic. În primul rând se elimină astfel metalele grele care s-au depus în neuronii pulmonari, iar pe de altă parte se stimulează glutationul reductor, prin prezenţa selenulului. Mercurul este prezent şi în tumori. Atunci când se prevelează ţesuturi tumorale, trebuie avut în vedere faptul că acestea trebuiesc ţinute la rece, căci mercurul se evaporă la temperatura camerei. În terapiile de detoxificare folosesc cel mai frecvent Chlorella, tinctura de coriandru şi Leurda. Apelez frecvent la analiza părului, o metodă foarte eficientă de a costata situaţia reală în timpul şi în urma unei cure de detoxifiere a metalelor grele. La început fac o analiză a firului de păr. Totul pare minunat, în ordine. După 6 săptămâni de cură, repet analiza firului de păr. Cura de detoxifiere „împinge“ otrăvurile din ţesuturile grase din creer înapoi în sânge, iar de aici în păr. Circa 2,5 cm de păr (de la pielea capului, rădăcină în sus) reprezintă aproximativ ultimele 6 săptămâni. Dacă în păr se releva acuma otrăvuri şi metale grele, ştim că am avut succes cu terapia de detoxifiere, că suntem pe drumul cel bun. Prin metoda şcolastică, după ce injectam DMPS, făceam analiza urinei, dar ca rezultat obţineam doar ceea ce în acel moment se afla în urină, şi nu o privire de ansamblu. Atunci când administrez DMPS injectat, mercurul este „mobilizat“ prin vezica biliară, prin intestine şi nu apare în urină, ci în scaun. Atunci când folosim coriandru, mercurul se relevă şi în aerul expirat, precum şi în transpiraţie, într-un interval e timp extrem de scurt, de 2-3 minute. În acest caz mercurul nu se relevă în urină sau în scaun. Vegetarienii sunt mai greu de terapiat, deoarece adesea le lipsesc aminoacizii, care sunt necesari pentru transportul metalelor grele. Carnosinul este un antioxidant care acţionează în cazurile de glaucom şi cataractă. Aproape toate tulburările de cornee dispar, tulburări care adesea sunt condiţionate de metale grele. Carnosinul se poate procura şi ca picături pentru ochi. În cazul glaucomului sau cataractei administrez 2 capsule a 500 mg de 3 ori pe zi, dar îl folosesc la fel şi pentru administratea (echilibrul) energetică, precum şi în cazurile simptomelor de oboseală provocate de metalele grele. Chitinul sub formă de capsule provoacă o puternică detoxifiere în intestine, dar nu este suportat de toată lumea. MSM (prescurtare pentru Methylsulfonilmetan, denumit şi „sulf legat organic“) este forma naturală şi bioactivă a sulfului, care este prezent în toate organismele vii. Conţine peste 34% sulf. Îl găsim sub formă naturală în apa de ploaie, fructe şi legume proaspete. Însă este uşor volatil şi se pierde prin încălzirea alimentelor. Este foarte des folosit în USA contra oboselii şi durerilor cronice. Acidul alfaliponic a devenit un standard în întreaga lume, în privinţa eliminării metalelor grele. Dozajul: 300 mg de 4 ori pe zi pentru adulţi, 100 mg de 4 ori pe zi pentru copii. Este extrem de imortant în
284
restabilirea glutationul reducător. Are de asemenea o acţiune fantastică asupra ficatului, astfel încât îl folosim foarte frecvent la adulţi în fazele acute. Dozajul este important în cazul acidului alfaliponic, căci doar o doză pe zi duce la „împingere“ metalelor grele înapoi în creer. La 4 doze pe zi acest fenomen nu apare. Selenul este deficitar la majoritatea oamenilor, care au nevoie de acesta pentru o detoxificare reuşită. Atenţie însă căci dacă se administrează prea mult selen, mercurul va fi „fixat“ în creer şi ţesuturi. Selenul are un „spaţiu“ terapeutic îngust, putându-se uşor ajunge la intoxicaţii cu selen. Personal nu folosesc atât de des Selenul contra intoxicaţiilor, ci mai degrabă ca inhibator al replicaţiei virale. Şi încă ceva. Orice formă de cancer poate fi stopată cu selen! Trebuieşte doar găsită dozarea corespunzătoare pentru fiecare pacient, pentru a se evita ori intoxicaţiile cu selen, ori subdozarea care face inutilă toată procedura. Trebuieşte testat kinesiologic. Următoarele simptome pot indica o intoxicaţie cu metale grele: agresivitate, alergie, slăbiciune generală, lipsă de motivaţie, anemie, astmă, dereglări de tensiune sangvină, oboseală cronică, depresie, dereglări senzoriale (senzaţie de amorţeală, extremităţi reci, furnicături), deficit energetic, inflamaţii, epilepsie, fibromialgie, dureri articulare, eczeme, herpes, aritmie cardiacă, dereglări hormonale, deficienţe auditive, hiperactivitate la copii, sensibilitate la infecţii, afecţiuni neurologice, nervozitate, neurodermită, psihoze, afecţiuni fungice, iritabilitate, dereglări ale funcţiilor tiroidiene, insomnie, ameţeli, dereglări de văz, neuralgie trigeminus, transpiraţie abundentă, inflamaţii ale gingiilor, tremur, autism, legastenie. Există diferite metode de eliminare, dar nu toate sunt eficace. Greşeala clasică pe care o întreprinde medicina alopată este aceea că, după eliminarea amalgamului, pacientului i se analizează sângele, urina şi scaunul, şi nicăieri nu se poate constata prezenţa mercurului. Deci toată lumea este fericită şi se trage concluzia că în organism nu avem mercur. Realitatea este însă că toate metalele, precum şi celelalte substanţe dăunătoare se adună în „depozite“ şi tocmai de aceea nu apar în lichidele corpului. De abea după „provocarea“, „mobilizarea“ cu o mică doză de DMPS oral sau Cilantro (coriandru), depozitele sunt „mobilizate“ şi la scurt timp după aceea mercurul îşi face apariţia în urină. Metoda Dr. Klinghardt de eliminare a metalelor grele 1. Deoarece în cazul unui deficit de minerale, organismul nu poate decât foarte greu elimina metalele grele, primul lucru care trebuieşte făcut este o analiză a părului (Hair Tissues Analysis) pentru a constata situaţia zincului, cromului, manganului şi caliumului, sau o analiză de sânge pentru a vedea situaţia fierului, calciului magneziului şi natriului. Analiza părului dă indicii şi asupra gradului de toxicitate. 2. Condiţia primară pentru o eliminare cuprinzătoare a metalelor grele este ca organele care sunt responsabile cu „eliminarea“ să fie într-o funcţionalitate bună. De aceea trebuieşte mai întâi să stimulăm capacitatea rinichilor cu Solidago şi a ficatului cu Hepanest (ambele se pot găsi în farmaciile online). 3. Apoi metalele grele „depozitate“ trebuiesc mai întâi „mobilizate“ (puse în mişcare). Iar pentru a le putea elimina ele trebuiesc „legate“, simultan cu o împiedicare a migraţiei lor către alte ţesuturi. Aceste lucruri se pot obţineprintr-o administrare în dozaj ridicat a unei alge speciale: Chlorella pyrenoidosa. (Nota Qui bono: Există surse relativ convenabile de Chlorella recoltată biologic, la preţuri relativ accesibile, de exemplu 500 grame cu 45 de Euro; deoarece www.quibono.net nu se ocupă cu reclame comerciale şi doreşte să se menţină sub toate aspectele financiare independent, nu postăm linkuri către Shopuri Internet; totuşi pentru informaţii particulare puteţi trimite un E-Mail la www.quibono.net) Chlorella are două componente extrem de importante: una dintre ele se ocupă de „mobilizarea“ metalelor grele, iar cealaltă component este însăşi membrana celulară a Chlorellei, care absoarbe metalele grele ca un burete. Substanţele astfel „legate“ pot fi evacuate din organism pe căile normale. Chlorella „leagă“ pe lângă mercur, şi cadmiul, plumbul, nichelul, platina, paladiumul (ultimele patru se folosesc în stomatologie) precum şi obişnuitele otrăvuri cum ar fi dioxina, formaldehidul, insecticidele. (Atenţie: alga Spirulina este altceva, şi nu este potrivită pentru eliminarea metalelor grele!) Practicianul trebuie să observe şi capacitatea de tolerabilitate a Chlorellei de către pacient.
285
4. Leurda „leagă“ prin grupurile de sulf pe care le conţine metalele grele mobilizate. Se formeză complexe stabile prin care este prevenită preluarea metalelor grele de către alte ţesuturi ale organismului. Leurda este considerată a fi alternativa naturală pentru DMPS! 5. Acizii graşi Omega-3 sunt de asemenea recomandaţi în timpul terapiei (vezi mai sus). 6. DMPS este un preparat al medicinei şcolastice, care este injectat intravenos. 7. Cilantro (planta de coriandru) mobilizează metalele grele, mai ales mercurul, scoţându-l din „depozitele“ sale din ţesuturile nervoase. Conform Dr. Klinghardt, coriandrul (Cilantro) este singura metodă cunoscută, de a detoxifica creerul şi ţesuturile nervoase. După eliminarea mercurului, Cilantro va elimina şi celelalte metale grele, lucru care altfel nu ar fi posibil (fără eliminarea mai întâi a mercurului). Dozajele trebuiesc calculate individual, testate kinesiologic. Ca punct de orientare sunt valabile următoarele cantităţi: Solidago: 3 ori pe zi 10-20 picături Hepanest: 3 ori pe zi 30 picături Chlorella pyrenoidosa: 3 ori pe zi câte 4 porţii (trebuiesc stabilite de un medic; vezi mai sus). Leurdă: tinctură de 2 ori pe zi 10 picături de tinctură (sau tablete) Acizi graşi Omega-3: 1-3 ori pe zi câte 2 capsule Coriandru: de 3 ori pe zi 5 picături (tinctură) Fiecare terapie trebuieşte supravegheată de un terapeut sau medic specialist. Suplimentar se recomandă şi o terapie sau monitorizare psihică (kinesiologie psihologică), pentru a se pute ţine sub control problemele care pot apare în timpul terapiei (reacţiile temporare de „înrăutăţire“ a stării generale, de exemplu). Este interesant faptul că există persoane care nu au amalgam dentar, şi totuşi sunt intoxicate cu mercur. Acesta se datorează faptului că mama, în timpul sarcinii sau alăptării, transmite primului născut 60% din mercurul pe care îl are ea în organism. Studiile certifică faptul că în creerul pacienţilor Alzheimer decedaţi se găseşte de 4 ori mai mult mercur şi de 2 ori mai mult aluminiu decât la persanele fără Alzheimer. Şi tumorile conţin aproape întodeauna mai mult mercur decât restul ţesuturilor înconjurătoare. Pentru persoanele care au amalgam dentar este importantă efectuarea detoxifierii. Şi mai bine ar fi dacă simultan s-ar înlocui şi amalgamul cu substanţe care să nu conţină metale. Dacă în timpul terapie apar simptome de oboseală, dureri de cap, sau alte simptome, atunci este necesară mărirea dozei de Chlorella, deoarece aceste simptome indică faptul că a fost mai mult metal „mobilizat“ decât poate fi „legat“. Prin mărirea dozei de Chlorella nu se va mări suplimentar şi „mobilizarea“. Încă o dată, Spirulina NU ESTE un înlocuitor pentru Chlorella. De asemenea procedeele homeopatice nu fac altceva decât să „împingă“ metalele grele în celule, astfel încât acesta este „ascuns“ şi nu mai este relevat prin analizele de sânge sau urină. Ceea ce desigur nu înseamnă că metalele grele au fost scoase din organism Curăţarea ficatului V-aţi gândit vreodată la ficatul Dumneavoastră şi la curăţarea lui de toxine. De ce nu? Doar ne spălăm zilnic, ne curăţăm dinţii, urechile,etc. Corpul este casa sufletului. Ori fiecare dintre noi cred ca vrea să aibe o casă curată. Omul are, datorită modului de viaţă modern, canalele hepatice atât de înfundate, încât de multe ori doar mai puţin de jumătate din fiere ajunge până în vezica biliară. O „acţiune de curăţire” canalelor mici ale ficatului susţine curgerea (transferul) de fiere către bilă, fapt ce are foarte mare importanţă pentru sănătatea Dumneavoastră. Trebuie mai întâi să înţelegem cât de important este ficatul pentru buna funcţionare a organismului. Printre principalele sale sarcini ficatul se ocupă de: - producerea a 95% din proteinele din sânge; - controlează nivelul zajărului (glicemia) prin producerea şi consumul de glucoză; - reglează schimbul de grăsimi (colesterolul); - depozitează fierul; - producere fierea; - elimină atât toxinele proprii corpului cât şi pe cele străne acestuia;
286
Iar acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante funcţii ale ficatului. Acest organ este poate cel mai importan şi mai puternic din tot organismul, putând îndeplini până la 500 de activitâţi diferite simultan! Ficatul primeşte sângele plin cu substanţe nutritive din intestin şi prelucrează toate aceste substnaţe, punându-le la dispoziţia organismului pentru a putea fi folosite în procesele metabolice. Trebuieşte însă avut în vedere faptul că printre aceste substanţe, ficatul primeşte spre prelucrare şi substanţe rele, nu numai bune. Mai ales în zilele noastre, datorită modului contemporan de nutriţie, cu alimente conservate, cu substanţe aditive, coloranţi, întăritori, cu diferite toxine chimice sau din mediul înconjurător poluat. Substanţele bune, folositorare, sunt transmise, după prelucrare, prin vene în întregul organism. Iar substanţele rele, nefolositoare, sunt trimise cu ajutorul fierei în bilă şi apoi mai departe în tractul intestinal pentru a fi eliminate priun scaun. Astfel că ficatul joacă extrem de importantul rol al unui filtru pentru organism. Şi nu numai atât, dar ficatul se ocupă şi cu eliminarea sbustanţelor „folosite” cum ar fi hormonii, lucru ce se petrece de asemenea prin intermediul fierei şi a căilor hepatice care o deversează pe aceasta în vezica biliară. Fierea nu serveşte însă doar la eliminarea substanţelor nefolositoare, ci este extrem de importantă şi pentru prelucrarea grăsimilor. Fierea „desface” grăsimile din alimentele ingurgitate, astfel încât ele să poată fi folosite de organism. De asemenea fierea este responsabilă şi cu resorbţia vitaminelor A, D, E şi K, substanţe care sunt solubile în grăsimi. Fierea, produsă de ficat, este colectată prin canale fosrte subţiri care se întâlnesc şi se ramifică asemănător rădăcinii unui arbore, adunând astfel fierea care în cele din urmă trece prin canalele hepatice în vezica biliară. În cele ce urmează este vorba de curăţirea acestor căi de colectare şi transmiterea a fierei către vezica biliară. Circa 25% dintre persoanele de peste 60 de ani prezintă, la o analiză cu ultrasunete, aşa-numitele „pietre” în vezica biliară. Desigur, prin această metode de analiză se pot vedea doar pietrele mari, în timp ce aşanumitul „nisip” rămâne „invizibil”. În cazul unei persoane sănătoase, din ficat se scurge către bilă circa un litru de fiere zilnic! Doar că, aşa cum spuneam mai sus, datorită modului modern de nutriţie şi de viaţă în general, deseori doar mai puţin de jumătate din această cantitate ajunge în vezica biliară. Aceasta în primul rând datorită faptului că aceste canale colectoare sunt foarte adesea îngustate sau chiar înfundate cu acest aşa-zis „nisip”. În cele ce urmează vom descrie o metodă de curăţare a acestor canale colectoare, care astfel libere fiind, vor putea pune la dispoziţia vezicii biliare, respectiv a organismului, cantitatea de fiere necesară pentru metabolism. ATENŢIE: Dacă aţi mai suferit din cauza pietrelor la vezica biliară sau dacă ştiţi că pietre din vezică se află „în mişcare”, trebuie să efectuaţi această curăţare doar sub controlul unui medic. Deoarece aceste pietre” se pot desprinde, pune în mişcare şi pot profoca o blocare complectă a căilor biliare. În general este recomandabil ca înaintea unei astfel de curăţări să discutaţi cu medicul Dumneavoastră. Deşi o complectă blocare a căilor de acces nu îmi eswte cunoscută personal, în ciuda a mai multor mii de astfel de acţiuni de curăţare pe care le-am efectuat, totuşi aşa ceva se poate întâmpla, de aceea este recomandabil a se discuta cu un terapeut înainte de a se trece la acţiunea concretă de curăţare. Tocmai persoanele la care sunt prezente pietre mai mari (deci vizibile la Röntgen sau ultrasunete) au în mod cert şi nisip sau pietricele mici care nu apar vizibile prin aceste metode de investigare. O curăţare a cţilor hepatice este imperios necesară şi recomandabilă ăn următoarele cazuri: - hipercolesterol; - valoare mare a bilirubinei; - digestie deficitară a grăsimilor; - îngălbenirea pielii sau ochilor; - balonare; - dureri în umăr, partea superioară a braţului sau a spatelui; - oboseală cronică; - deranjamente de somn; Curâţarea ficatului este o metodă eficientă pentru îmbunătăţirea stării Dumneavoastră de sănătate. Metoda constă în anumite măsuri de pregătire, precum şi a unor măsuri ce se întreprind în ziua curăţării. Măsurile pregătitoare au rolul de a preântâmpina complicaţiile precum şi de a optimiza eficacitatea curăţării. Deoarece căile de colectare a fierei sunt lungi, este necesar ca această „curăţare” a ficatului să fie efectuată
287
de mai multe ori, la interval de câte o lună, până când dispar simptomele neplăcute care existau înainte de începerea curăţării. Şi în cazul unor valori mari de colesterol sunt necesare 3-5 acţiuni de curăţare. Uneori se întâmplă ca abea la a treia sau a parte curăţare să apară o cantitate mare de nisip şi de pietre în scaun şi deci să se resimtă o eliminare a simptomelor neplăcute anterioare. Măsurile pregătitoare Trebuiesc începute cu 1-3 săptămâni înainte de ziua aleasă pentru curăţare: -o dată pe zi, 2 linguriţe de păpădie, frunză sau radacină tăiate marunt se pun într-o cana cu apă rece şi se lasă 8 ore să stea. Apoi se fierbe timp de 10 minute şi se filtrează. Se bea peste zi cu înghiţituri mici. -de 2-3 trei ori pe zi Leurdă. Ori se procura primăvara, proaspătă şi se consuma ca atare, sau se procura o tinctură de Leurdă. Din planta proaspata sunt suficiente 2 mâini de planta. La o tinctura de concentraţie puternică, sunt suficiente de 3 ori pe zi câte 5 picaturi. Consultaţi-va cu un farmacist asupra concentraţiei tincturii. Păpădia stimulează, prin substanţele amare pe care le conţine, producţia de fiere şi măreşte activitatea ficatului. Leurda este în general apreciată în fitoterapie pentru stimularea activităţii vezicii biliare. Pe deasupra reglează şi digestia (contra balonărilor, de exemplu) şi mai este considerată a fi un bun mijloc contra viermilor intestinali şi contra fungiilor. Cum putem susţine curăţarea ficatului prin alimentaţie Pregătirea curăţăroo ficatului constă în renunţarea la almente care solicită producţia de fiere (de ex. uleiuri, grăsimi, hidruri de carbon, condimente, mai ales cele iuţi, arome şi întăritori de gust cum ar fi sarea, zahărul, etc.) respectiv care solicitp puternic ficatul în acţiunile sale principale, menţionate mai sus. De asemenea trebuie să renunţăm la substanţe suplimentare străine organismului, cum ar fi conservanţii, aromele sintetice, intăritoarele de gust, etc. Consultaţi de fiecare dată lista ingredientelor de pe produsele pe care intenţionaţi să le consumaţi (cumpăraţi). Cam aşa ar trebui să arate regimul Dumneavoastră alimentar -cu trei zile înainte de curaţarea propriu-zisă, regim vegetarian şi hrană naturală; -cu două zile înainte de curăţare: renunţarea la condimente cum ar fi sarea, zahărul, dulciurile, piper; -o zi înainte de curăţare: renunţaţi la uleiuri, grăsimi şi hidruri de carbon (pâine, paste fainoase etc.) -în primul rând reducem producţia de fiere prin aceea că evităm toate acele alimente care solicită puternicfuncţiile ficatului. Prin suplimentarea unei cantităţi mari de ulei vom sulicita atât de puternic producţia de fiere, încât vom putea ca prin aceasta să curăţăm căile hepatice. Curaţarea propriu-zisă a ficatului Aveţi nevoie de : -4 linguri de sare amară -125 ml de ulei de măsline (presat la rece, de buna calitate) -2 grapefruit (cel puţin 175 ml de suc de grapefruit) (Deseori se mai recomandă Ornitin sau Arginin. Acestea însă, după experienţa mea, nu sunt absolut necesare pentru succesul unei curăţări. Mult mai importante sunt măsurile pregătitoare curăţării, care din păcate deseori sunt neglijate.) Efectuaţi curăţarea ficatului cel mai bine la sfarşitul săptămânii, astfel ca a doua zi să vă puteţi odihni şi reface. Cea mai eficientă curăţare este în perioada de descreştere a Lunii. Nu luaţi în perioada pregatitoare sau în timpul curăţării propriu-zise nici un fel de medicamente sau suplimente nutritive cum ar fi vitaminele, atâta timp cât acest lucru nu este absolut necesar. Până la ora 14:00 : mâncaţi un mic dejun şi o masă de prânz alimente libere de proteine şi de grăsimi (fructe şi legume, fără dessing şi altele de genul acesta). Cel mai bine este să beţi doar suc din mere, sfeclă roşie şi morcovi; De la ora 14:00 : nu mai mâncaţi şi beţi nimic (doar apa este permisă); La ora 18:00 : beţi 200 ml de apă cu o lingură de sare amară; La ora 20:00 : beţi din nou 200 ml de apă cu o lingură de sare amară; La ora 21:45 : pregătiţivă pentru culcare; mai mergeţi o dată la toaletă; La ora 22:00 : amestecaţi uleiul de măsline cu sucul de grapefruit (eventual cu un shaker). Acest lucru este posibil doar cu sucul de grapefruit proaspăt stors! După ce aţi băut, băgaţi-vă imediat în pat. Ficatul lucrează cel mai bine atunci când corpul este în poziţia culcat. Intindeţi-vă pe spate, cu o pernă mică sub cap. Suplimentar puteţi plasa o sticlă cu apă caldă (sau o pungă specială) pe zona ficatului. Rămâneţi astfel pe
288
spate cel puţin 20 de minute, căci acuma se „desprind” pietrele şi nisipul. După aceea încercaţi să dormiţi, lucru care este şi el o condiţie a succesului curăţării. A doua zi dimineaţa: beţi din nou 200 ml apă cu o lingură de sare amară, dar nu înainte de ora 6 dimineaţa. Va puteţi din nou întinde în pat. Dacă aveţi diaree, puteţi renunţa la cele două porţii de sare amară de dimineaţa; Două ore mai târziu: beţi din nou 200 ml de apă cu o lingură de sare amară; după alte 2 ore puteţi să începeţi, uşor, să mâncaţi diu nou; începeţi cu fructe, legume şi mâncăruri uşoare; Puteţi verifica succesul curăţării: este foarte probabil ca a doua zi dimineaţă veţi avea diaree. Uitaţi-vă în scaunul Dvs. în toaletă să vedeţi dacă este prezent nisipul verzui, ca dovadă că este vorba despre material eliminat din căile hepatice, şi nu de resturi ale digestiei. Doar fierea din ficat este verde (asemănător culorii mazărei). Nisipul va pluti la suprafaţă, datorită conţinutului său de colesterol. Deseori sunt căile hepatice pline cucristale de colesterol, care nu s-au format încă în pietricele rotunde. Ele apar ca un fel de „pleavă” de culoare maro, care plutesc la suprafaţă. Eliminarea acestei „pleve” maro este la fel de importantă ca şi cea a nisipului sau pietrelor. Dacă doriţi să efectuaţi mai multe curăţări, este util ca între acestea să luaţi permanent tinctură de Leurdă. Aceasta, pe lângă stimularea fierei, are suplimentar şi o serie de alte acţiuni benefici, cum am prezentat mai sus. Pe deasupra Leurda este folosită şi în eliminarea metalelor grele (pune în mişcare metalele grele din depozitele unde s-au adunat în organism). Multe dintre acestea sunt depozitate chiar în ficat, ceea ce contribuie la o deficienţă a producţiei de fiere, deci implicit şi la deficienţe digestive. Curăţarea ficatului poate părea la prima vedere mai complicată decţt este în realitate. Daţi organismului Dumneavoastră şansa de a se elibera de balast şi „gunoi” şi apreciaţi singuri, în timp, binefacerile acestei curăţări. Merită! Folosirea acestor informaţii se face pe propria răspundere şi nu înlocuiesc un control medical. Consultaţivă mai întâi cu medicul sau terapeutul Dumneavoastră. În cazul problemelor de sănătate sau a unor probleme psihice, este imperios necesară o discuţie cu medicul, terapeutul sau psihoterapeutul Dumneavoastră. Lumina vieţii – Descoperirea biofotonilor Extrase dintr-un interviu cu Profesorul Doctor Fritz A. Popp Interviul a fost luat de Mathias Bröckers şi a apărut ca introducere la cartea acestuia, „Mesajul nutriţiei”. Există lumină în celulele noastre! Fiecare materie vie, fiecare celulă organică din plante, animale, om, radiază în exterior o lumină foarte slabă, dar coerentă, deci “ordonată”, asemănătoare laserului. O lumină care, la fel ca cea a laserului, este deosebit de adecvată pentru transmiterea de semnale (informaţii), şi care se presupune că ar coordona toate câmpurile energetice ale orgnismului, comunicarea şi schimbul de informaţii intra- şi extra-celular. Prima oară acest fenomen a fost desoperit în anii 20 în Uniunea Sovietică de atunci. Dar abea în 1975 un grup de biofizicieni germani sub conducerea Prof. Dr. Fritz A. Popp a putut fi confirmată şi certificată definitiv această “radiaţie luminoasă”. Prin aceste cercetări şi măsurători, care de atunci au fost efectuate şi confirmate de către nenumărate universităţi din lume, nu a fost deschis doar un nou şi interesant capitol în biofizica modernă, dar ne-a fost încă o dată arătată, dacă mai era nevoie şi dacă mai era cineva curios, faţa hidoasă a “lobby-ului ştiinţific”: profesorul Popp a fost dat afară de la Universitatea din Marburg şi a fost supus, timp de două decenii, unei scandaloase “terori” declanşată de “elita profesorilor universitari”, la fel cum în trecut au fost terorizaţi (pentru că aveau păreri diferite de cele ale medicinei orientate spre profit) Wilhelm Reich, Royal Rice, Enderlein sau Naessens, pentru a numi doar pe câţiva dintre cei care au avut curajul să spună altceva decât dorea medicina şcolastică. Popp şi biofotonii săi au avut totuşi, în cele din urmă, câştig de cauză, să spunem aşa. Deşi medicina farmaco-dependentă ignoră în continuare tot ce are legătură cu această revoluţionară descoperire. Existenţa biofotonilor este între timp internaţional recunoscută şi este cercetată în multe şcoli superioare de … fizică, da, căci cum spuneam, medicina şcolastică nu se interesează de “afaceri neproductive”.
289
Iar Prof. Fritz A. Popp a suprevieţuit şicanelor datorită unor “mecena” bogaţi care i-au oferit sursele financiare necesare continurării cercetărilor, şi datorită faptului că a reuşit să elaboreze câteva procedee tehnice practice care sunt folosite în prezent în analizele produselor din industria alimentară. Astfel măsurătorile biofotonilor au putut pentru prima oară controla sursa de provenienţă a ouălelor (gaini crescute în spaţii închise, deci în cuşti, sau ţinute în spaţii libere). Alimentele sănătoase, produse biologic, prezintă o radiaţie biofotonică mult mai mare decât produsele “ de seră”. Astfel că afacerea cu etichetarea falsă a produselor ca fiind “Bio” poate fi în sfârşit stopată (dacă desigur, se doreşte aceasta). În acelaşi timp se deschid noi perspective asupra vieţii organice şi asupra viitorului diagnosticului medical. Şi totodată putem acuma înţelege mai bine ceea ce era şi este încă înţeles în culturile tradiţionale prin “aură”, “prana”, prin omul ca “fiinţă de lumină” sau prin “chi”-ul medicinei chinezeşti. Reanimarea conceptelor vitalistice ale medicinei şi filozofiei orientale apar acuma sub o nouă lumină şi primesc confirmarea prin cercetările şi măsurătorile obiective efectuate de biofizicieni, iar scandalul medicinei farmaco-dependente se adânceşte şi mai mult. Calea spre lumină a unui fizician Întrebare : Domnule Profesor Popp, cum aţi ajuns, ca elev sau mai târziu student la Fizică, la acest domeniu specific de cercetare? Popp : De fapt, n-ar trebui să povestesc despre asta. Iniţial doream să devin filozof. Ori acest lucru este un motiv de “atac” asupra teoriilor mele din partea dogmei ştiinţifice, care califică dispreţuitor pe unii cercetători ca fiind “filozofi”. Profesorul meu de fizică de atunci a reuşit să mă convingă în cele din urmă să urmez studiile Universităţii de Fizică. Spunându-mi: “Studiază întâi fizica, şi apoi vei putea deveni un bun filozof.” Astfel am ajuns să studiez fizica, şi astăzi nu regret de loc acest lucru. Doar că fizica este atât de complexă, că nu-ţi mai rămâne timp pentru filozofie. Întrebare : Cu ce domenii specifice ale fizicii aţi început? Popp : Iniţial eram foarte interesat de electrodinamică, dar ulterior am fost fascinat de către teoria quantică. Şi aceasta deoarece aveam mari dificultăţi de a înţelege teoria quantică. A meritat să mă ocup de fizica quantică, deoarece cu timpul te obişuieşti cu o logică, care este mult mai clară şi exactă decât logica tradiţională. Astfel că am studiat fizica quantică în Mainz iar ulterior, când am stăpânt mai bine aspectele tehnice, am fost preocupat de posibilităţile de aplicare practică a acesteia. Am bănuit că imagnea pe care o aveam asupra fizicii quantice putea fi lărgită, se putea merge mai departe, că nu era vorba numai de o limitare la nivelul moleculei, ci prin teoria quantică puteam mai bine înţelege şi nivelul macroscopic. Şi astfel am ajuns să mă interesez de medicină; am studiat şi absolvit biofizica şi mi-am început cercetările în acest domeniu cu o întrebare al cărei răspuns părea a putea fi dat din partea teoriei quantice, şi anume, de ce unele molecule, cum este de exemplul benzoapirenul, care este conţinut în fumul de ţigare, sunt puternic carcinogene, în timp ce alte molecule care seamănă perfect cu benzoapirenul (se deosebesc doar printr-o singură legătură de benzol) sunt absolut inofensive. Deoarece calităţile chimice sunt relativ identice, mi-am spus că este necesar ca fizica să clarifice întrebarea, prin care proprietăţi anume se deosebesc atât de radical aceste molecule atât de asemănătoare, dar care unele pot provoca o tumoare cancerigenă iar altele nu. Iar dacă aceste caracteristici esenţiale (şi nu putea fi vorba de prea multe) puteau fi calculate conform teoriei quantice (spre exemplu prin spectrul proprietăţilor lor optice), dacă se puteau defini diferenţele dintre aceste molecule „gemene“, atunci s-a putea ca şi procesul de apariţie al unui cancer să fie descifrat. Acesta a fost punctul de pornire. Mă fascina, şi am învăţat să calculez lungimile de undă ale unor astfel de molecule şi am început să compar rezultatele şi să încerc să aflu în care dintre calităţie lor aceste molecule se deosebesc fundamental, şi aceasta cu ajutorul teoriilor moleculare ale fizicii quantice. Astfel am putut constata că diferenţa dintre benzoapiren (carcinogen) şi benzoepiren (necarcinogen) era în esenţă doar una singură: cele două molecule se deosebeau fundamental în proprietăţile lor optice. Deci nu în proprietăţile chimice consta deosebirea (reacţii chimice diferite, spre exemplu) şi nici în alte proprietăţi fizice, ci în parametrii optici. Întrebare : Şi cum arătau aceşti parametrii optici? Popp : Simplu spus, benzoapirenul nu este permeabil luminii ultraviolete. Lumina ultravioletă, cu o lungime de undă de circa 380 nanometri, este absorbită de benzoapiren, este însă transformată în moleculă într-o altă lungime de undă, şi abea după aceea din nou transmisă în afară. Adică este “falsificată”, modificată! În
290
timp ce benzoepienul, molecula inofensivă, lasă să treacă această lungime de undă de 380 nanometrii fără să o modifice. Este transparent la lumina ultravioletă. Întrebare : Deci molecula de benzol “periculoasă” falsifică lumina ultravioletă şi o reflectă înapoi modificată. Cum se poate explica acest fenomen? Popp : Ea are o proprietate optică foarte ciudată, care este denumită în fizica quantică “degenerare”, adică degenerarea nivelului energetic respectiv. Asta poate că n-ar fi nimic, s-ar putea spune “în regulă, de ce nu”. Dar mi-am amintit că prin anii 30 benzoapirenul a fost “recunoscut” ca substanţă cancerigenă de către un cercetător englez, care cumpărase câteva tone de gudron de huilă, pe care îl iluminase (radiase) cu ultraviolete de 380 nanometrii şi astfel a reuşit să izoleze substanţa, care re-radia ciudat lumina ultravioletă (modificată). Astfel a fost descoperit benzoapirenul. Pentru mine era absolut clar că exista o legătură directă între capacitatea benzoapirenului de a modifica şi reflecta înapoi modificat, lumina ultrevioletă, şi capacitatea carcinogenă a acestei substanţe. Întrebare : Sună ciudat faptul că apariţia canceului ar avea de a face cu lumina. Poate optica juca în privinţa asta un rol atât de însemnat? Popp : Da, în cazul formării tumorilor. Desigur că m-am ocupat şi cu alte posibilităţi de declanşare a unor tumori şi m-am ocupat intensiv şi cu carcinogeneza de natură chimică. Pe vremuri eram docent la Universitatea din Marburg, deci aveam destul timp şi mă puteam ocupa intensiv cu cercetarea în acest domeniu. De-a lungul timpului mi-a devenit clar că aveam de a face cu anumite calităţi ale luminii care erau răspunzătoarea pentru apariţia unor tumori. Am descoperit şi alte puncte importante, cum ar fi aşa-numita “fotorepaire”, repararea luminoasă, ca să spunem aşa, care are loc în organism. Aceasta funcţionează astfel: celule sau grupuri de celule sunt iradiate cu lumină ultravioletă, de 380 nanometrii sau chiar mai mult, şi astfel se “toacă” AND-ul într-o aşa măsură că rămând poate doar 2-3 procente din el. Atunci când însă acest “ghiveci” molecular este ulterior iradiat cu lumină constantă, chiar şi de 380 nanometrii, dar de o intensitate foarte slabă, atunci pagubele sunt remediate în interval de doar o zi. Acest fenomen este denumit “fotoreparaţie”. Astăzi se ştie că acest fenomen este comun tuturor formelor vii de la organismele unicelulare şi până la om. Întrebare : Sună a miracol…. Popp : Până în ziua de astăzi nu se cunoaşte exact cum funcţionează aceste mecanisme. Se ştie însă cu certitudine că ele funcţionează. Acest efect este necontestat. Desigur că am căutat să înţeleg legătura dintre lumină şi molecule. Să ne închipuim de exemplu că această moleculă de benzoapiren apare în celule, ea poate fi găsită frecvent în organism, iar aceste fenomene de “reparaţie” au loc în permanenţă în organism – riadiaţia nu trebuie să vină neapărat din afara organismului. Atunci este posibil ca aceste semnale de reparaţie să fie “falsificate” de către moleculele de benzoapiren, iar “reparaţia” nu mai funcţionează, ceea ce va duce la apariţia cancerului. Toată povestea asta nu este o simplă fantezie, căci se cunosc pacienţi care suferă de exemplu de xerodermapigmentoză, care este un fel de cancer al pielii, şi la care acest sistem de reparaţie nu funcţionează. Iar apariţia cancerului este datorată exact acestui sistem de reparaţie defect. Aceşti pacienţi nu trăiesc mai mult de 20 de ani, nu pot fi vindecaţi, căci acest “sistem de reparaţie” nu poate poate fi reparat. Apar aici foarte multe legături cu teoria luminii ultraviolete, şi mie îmi este foarte clar că adevărata cauză a formării tumorilor se află în aceste mecanisme. La vemea aceea am publicat această teorie, care a fost acceptată şi discutată, şi am fost chiar invitat la un congres asupra cancerului care a avut loc în Heidelberg, unde fuseseră invitaţi şi 15 dintre cei mai renumiţi cercetători din acest domeniu. După ce am prezentat cercetările mele la congres, mi s-a spus că, în acest caz, ar trebui să se afle “lumină” în celule, căci fără lumină aceste procese naturale nu ar putea avea loc. Ei bine, mi-am spus, de ce nu ar fi lumină în celule? Întrebare : A fost doar o idee spontană cauzată de acel congres, s-au v-aţi mai ocupat şi înainte de aceasta cu “lumina” celulelor? Popp : Mai auzisem şi înainte ceva în acest sens, nu ceva foarte conştientizat, dar îmi spusesem: “Dacă îmi daţi posibilitatea şi mijloacele financiare de cercetare, atunci o să construiesc un aparat, o să cercetez fenomenul şi o să-l demonstrez.” Şi chiar aşa s-a şi întâmplat. Am primit sponsorizaea necesară, am găsit un doctoant harnic care s-a ocupat de analize şi măsurători, iar doi ani mai târziu aveam respectivul aparat gata construit. Trebuia să fie cel mai sensibil aparat de măsurare a luminii care fusese vreodată construit. Chiar şi astăzi acest aparat este cel mai sensibil, are o sensibilitate de 10 la puterea -17 dintr-un Watt, şi trebuie să spun că şi spre surprinderea mea proprie, arată întradevăr această “lumină” din celule.
291
Întrebare : Ce fel de celule aţi folosit la primele măsurători? Popp : Prima oară am măsurat lumina la germenii de castravete, iar doctorantul meu a spus că ceea ce luminează acolo este clorofila. Aşa ca am făcut măsurători pe germenii de cartofi, care sunt lipsiţi de clorofilă. Ei bine, aceştea emiteau o lumină şi mai puternică decât germenii de castraveţi. În acest fel ne-am convins că întradevăr lumina exista, era acolo. Şi pe lungimea de 380 de nanometrii, dar şi pe alte lungimi de undă, mergând pe întregul spectru de la ultraviolete până la zona non-infaroşu, până la circa 800 de nanometri. Eram atunci, în 1975, de altfel ca şi astăzi, convinşi că lumina există, şi tot atunci au început să apară şi problemele, care mai persistă încă şi astăzi, 25 de ani mai târziu (interviul este luat la în1999). Întrebare : Dar deja la începutul anilor 30 au existat cercetări, mai ales în Uniunea Sovietică, care descoperiseră iradiaţiile luminoase despre care vorbiţi. Datorăm rezultatele de astăzi în principal tehnologiei care v-a permis să construiţi un aparat extrem de sensibil ce nu exista în anii 30? Popp : La vremea respectivă, cred că era prin 1973, citisem un articol în “Bild der Wissenschaft” despre un nou experiment al ruşilor, care arăta, şi de aici se putea presupune, că radiaţiile, undele luminoase, erau limbajul celulelor. Oamenii de ştiinţă din Vest considerau toate aceste afirmaţii ale ruşilor ca fiind o aiurelă sau o farsă. Eu am luat însă toată această relatare foarte în serios, căci se suprapunea cu direcţia în care începusem să cercetez şi astfel aveam deja indicii că ceea ce spuneau ruşii era corect. Ca urmare a continuării cercetărilor, la un moment dat am descoperit şi lucrările lui Alexander Gurwitsch (citeşte Gurvici), adevăratul descoperitor al biofotonilor. Îl cunosc personal pe nepotul acestuia, care colaborează cu institutul nostru şi care deţine un post de profesor pentru biologie evoluţionistă la Universitatea din Moscova. El mi-a povestit foarte multe despre bunicul său, astfel că astăzi ştiu multe lucruri despre cercetările efectuate în trecut de către ruşi. Şi din perspectiva pe care o am astăzi, pot spune că Alexander Gurwitsch este pentru mine unul dintre cele mai mari genii ale secolului trecut. El a pus exact întrebarea corectă, care la urma urmei are legătură cu emisia luminii. De ce, de exemplu, creşte ficatul, după ce a fost tăiat în bucăţi sau s-a extras o parte din el, din nou aşa cum era înainte, în aceaşi formă şi mărime? De unde ştie o celulă că trebuie să-şi oprească creşterea sau din contră, că trebuie să o continue, astfel ca în final, organul să îşi reia forma şi mărimea sa originară? Şi pentru că era un savant genial, a recunoscut imediat faptul că prin chimie aşa ceva nu era posibil. Prin procesele şi fenomenele chimice din organism nu se pot transmite astfel de informaţii! Astfel că a ajuns la “câmpuri”, sau mai exact la ceea ce astăzi denumim “câmpurile morfogenetice”. Şi astfel a dedus că informaţiile sunt transmise cu ajutorul luminii, undelor (frecvenţei) luminoase. Deci a iniţiat o serie de experimente în cadrul aşa-numitului experiment “ceapă”, în care a interpus între ceapă şi vârful tăiat al acesteia o sticlă (geam) obişnuită iar mai apoi o sticlă din quarţ. Atunci când între cele două părţi se afla geamul din sticlă normală, între cele două bucăâi de ceapă dispărea orice legătură, astfel că nu mai avea loc fenomenul de mitoză (diviziune celulară, respectiv de creştere). Dar atunci când se interpunea un geam din quarţ, fenomenul de mitoză continua, apărând din nou legătura dintre cele două părţi de ceapă despărţite. De unde Alexander Gurwitsch a tras concluzia că transmiterea de informaţii se face prin intermediul luminii ultraviolete, căci aceasta este reţinută de sticla obişnuita, dar geamul de quarţ este permisibil pentru lumina ultravioletă. În mod normal el ar fi trebuit să primească Premiul Nobel, dar a fost supus unei propagande agresive şi denigratoare. Totuşi el a crezut până în ceasul morţii în teorie sa şi a ştiut că are dreptate. Întrebare : Această instigare şi denigrare a lui Gurwitsch nu a avut de a face doar cu faptul că la acea vreme nu exista încă posibilitatea tehnologică de a măsura o undă luminoasă atât de slabă, ci mai ales cu discuţia concepţiei asupra lumii, a vechii dispute dintre “vitalism” şi “mecanicism”, deci dintre două şcoli care propagau perspective complect diferite asupra proceselor vieţii. Credeţi că descoperirile lui Gurwitsch au putut duce la o slăbire a conceptelor mecaniciste? Popp : Desigur că această dispută joacă în fundal un rol foarte mare. În Rusia însă vitalismul avea o mult mai mare aderenţă decât mecanicismul naturalist. Gurwitsch a pierdut lupta, la acel moment, după părerea mea din trei motive. Primul a fost descoperirea codului genetic, care a determinat biologia moleculară să considere că acesta era suficient pentru a explica toate procesele, şi nu era nevoie de un câmp electromagnetic pentru a exiplica anumite fenomene evoluţioniste. Existau hormoni de creştere şi multe alte substanţe, şi chiar şi astăzi se crede că există numai “comunicare chimică”. Astfel că Gurwitsch nu avea nici o şansă de la bun început. Al doilea motiv este acela că teoria lui Gurwitsch a ajuns între cele două pietre de moară, vitalis şi mecanicism. Şi asta tocmai pentru faptul că el nu aparţinea niciuneia dintre aceste două
292
grupări. Astfel că a fost sacrificat de către ambele “partide”. Iar al treilea motiv este că la acea vreme se înţelegea mult prea puţin din fizică, mai ales din cea quantică. Gurwitsch însuşi a refuzat să consitere fenomenele descoperite de el sau “câmpurile morfogenetice” ca fiind aspecte ale fizicii. După părerea mea aceasta a fost o greşeală, dar ea provine mai ales din faptul că la acea vreme fizica nu putea oferi explicaţii pertinente. Ori astăzi fizica poate mult mai mult. La acea vreme nu se ştia nimic despre laser, care a fost descoperit abea în anii 50. La acea vreme, atât tehnic cât şi conceptual lucrurile nu erau încă coapte, pentru a putea fi verificate briliantele idei ale lui Gurwitsch. Întrebare : Se cunosc în istoria ştiinţei şi în cea a descoperirilor dese astfel de exemple, când anumite teorii au fost mai înainte formulate, dar datorită condiţiilor vremii respective sau a insufuicientelor posibilităţi tehnice acestea au fost uitate, iar după un anumit timp din nou descoperite. Tot astfel şi în privinţa biofotonilor, ei au fost descoperiţi în ani 20-30, chiar au fost cercetaţi, dar deoarece tendinţa (trendul) generală era altul, această descoperire a fost dată uitării, până când în anii 70 aţi reluat Dumneavoastră, în Marburg, această temă şi a-ţi adus-o la ordinea zilei. Popp: Da, şi iniţial independent de Gurwitsch. Eu am ajuns la acelaşi lucru plecând de pe o altă poziţie, dar m-am bucuat enorm să descopăr că nu eram singurul care avusese o astfel de idee “aiurită”. Gurwitsch a fost pentru mine un punct de sprijin, astfel că am putut să mă apăr de atacurile care inevitabil au venit după acestă descoperire. Ca întotdeauna în astfel de situaţii, la început se contestă descoperirea pur şi simplu, iar mai apoi se spune că… da, ei bine, dar acest lucru este lipsit de importanţă. Iar când se certifică şi faptul că este un lucru întradevăr important, se spune că…da dar nu este ceva nou, se ştie asta de mult. Întrebare: În ceea ce priveşte biofotonii probabil că ne aflăm în momentul de trecerea de la a doua la a treia fază. Însă în 1975, când aţi făcut primele măsurători, s-a desfăşurat un capitol foarte puţin onorant pentru ştiinţa germană. Aţi fost dat afară de la Universitatea din Marburg şi aţi avut foarte mari dificultăţi să continuaţi cercetările. Şicanele pe care le-aţi suportat din partea “Mafiei ştiinţifice” au durat ani de zile. Ce a putu să deranjeze atât de mult la desoperirea biofotonilor, încât să fie declanşată o astfel de “vânătoare de vrăjitoare”? Care au fost motivele principale pentru care vi s-au pus atâtea piedici şi aţi fost atâta timp şicanat? Popp: Aş fi bucuros dacă aş cunoaşte toate aceste motive. La vremea respectivă eram mult prea naiv pentru a putea recunoaşte adevăratele motive. Eram angajat la un institut în care medicina era predominantă, iar eu ca fizician eram un “corp străin” acolo. În 1972 Senatul institutului mă nominalizase în unanimitate ca profesor. Şi totuşi nu eram ţinut decât pe post de docent. Mai târziu am înţeles că de fapt se făcuse tot posibilul pentru a fi blocat, fiind un fizician şi nu un medic. Astfel că în 1980, când s-a ivit oportunitatea de a elimina docenţii din universităţi, aceasta a fost imediat folosită împotriva mea. Astăzi însă sunt fericit că lucrurile s-au desfăşurat astfel, căci dacă aş fi rămas acolo, nu m-aş fi putut ocupa atât de intensiv de munca de cercetare. Şi oricum, mai devreme sau mai târziu ar fi trebuit să plec de acolo. Desigur că la acea vreme a fost o lovitură grea pentru mine şi pentru familia mea. S-a făcut tot posibilul pentru a fi destrus existenţial. Doar că astfel s-a obţinut exact efectul contrar intenţiei, fiind forţat să-mi intensific şi mai mult munca de cercetare. Întrebare : Aţi găsit susţinători financiari privaţi sau alte posibilităţi, pentru a continua cercetările? Popp : Am avut un mare noroc, prin faptul că lucrurile au fost recunoscute ca fiind importante şi prin faptul că au existat oameni care au considerat că aceste cercetări trebuiau susţinute. Şi am găsit şi oameni de ştiinţi care m-au ajutat. În primul rând doresc să-l menţionez pe profesorul Nagl, cu care am lucrat mult timp împreună, şi care m-a luat la Universitatea din Kaiserslautern, şi a vrut chiar să-mi asigure un post de profesor acolo, dar nici el nu s-a putut impune în faţa opiniei şcolastice mecaniciste, căci pricipiile pe care teoria biofotonilor le promulga nu puteau sau nu se dorea a fi recunoscute ca fiind corecte la acea vreme. Nu era vorba de o confruntarea raţională de idei, ci pur şi simplu de frica multora de a putea gândi şi altfel decât până atunci. Întrebare : Da, în cazul Dumneavoastră au fost în fapt parcurse toate procedurile specifice inchiziţiei pentru a distruge imaginea Dumneavoastră în lumea ştiinţifică şi pentru a impune ideea că profesorul Popp aiurează… Popp : … aiurează sau este nebun. Ministerul educaţiei din landul Hessen spre exemplu, a fost atenţionat asupra faptului că fuseseră iniţiate expertize asupra mea, care considerau ca recomandabil să fiu internat
293
într-un ospiciu de nebuni. Am scris atunci decanului, care întorcmise această scrisoare de atenţionare către minister, spunându-I că tocmai eu, ca “bolnav” ar trebui să aflu despre toate acestea, pentru a putea întreprinde măsurile de îngrijire şi cele terapeutice necesare mie (ca om “bolnav”). Nu am primit niciodată răspuns la această scrisoare. Căci desigur că nu existau astfel de expertize psihiatrice la adresa mea. Însă doar simplul fapt că aşa ceva este insinuat şi scris într-o scrisoare către un minister, poate distruge viaţa şi cariera unui om. Întrebare : De ce le este unor fizicieni şcolastici aşa de greu să recunoască dovezile care vin din multe centre de cercetări şi universităţi şi care certifică existenţa biofotonilor ca fapt ştiinţific. Este necesar ca o întreagă generaţie de fizicieni şi oameni de ştiinţă să dispară, pentru a se putea perminte noilor idei să se impună? Popp : Păi priviţi un pic întregul peisaj. Dacă cineva lucrează astăzi ca fizician, atunci el are un domeniu de specializare. Şi el va fi folosit ca tehnician sau repară computere sau se ocupă cu internetul, alţii construiesc lasere, etc. Astfel fiecare are un domeniu special de activitate şi 99% dintre colegi nu pot fi în situaţia în care să cuprindă întreaga problematică, care este de natură interdisciplinară. Trebuie de asemenea să ştii ce este un AND, cum este acesta construit, cum funcţionează biochimia? Nu poţi să stăpâneşti doar fizica (şi anume să o stăpâneşti foarte bine), ci trebuie să ai cunoştinţe şi în domeniul fenomenelor biologice. Nu ai voie să te axezi în principal pe o anumită specialitate. În această privinţă este practic imposibil ca un fizician să spună “ştiu că cercetătorul X are dreptate”. Deoaece nici nu poate evalua acest lucru. Nu vreau să spun prin aceasta ca fizicienii sunt proşti, ci doar că ei sunt specializaţi pe domenii specifice, în care se pricep de minune, dar ei nu au nici posibilitatea, nici specializarea, nici timpul necesar pentru a răspunde responsabil unor astfel de întrebări. Iar cei care fac aşa ceva sunt în ultimă instanţă şarlatani. Întrebare : Aveţi în legătură cu cercetările efectuate asupra celulelor tumorale şi asupra radiaţiei biofotonilor o teorie asupra formării cancerului, iar într-un loc din cartea Dvs. am citit că mult mai mulţi oameni suprevieţuiesc unui cancer decât mor din cauza lui. Există o elită a cercetării tradiţionale a cancerului, care nu poate privi dincolo de marginea propriei farfurii. Ori tocmai aceasta a făcut ca să puteţi obţine mijoace financiare pentru desfăşurarea cercetărilor în acest domeniu. Prin ce se deosebeşte teoria Dvs. a cancerului de cea tradiţională, şi ce anume a făcut ca teoria Dvs. să fie atât de puţin luată în serios de către cercetarea din domeniul cancerului? Popp : Tocmai aceasta a fost punctul principal al întregii poveşti: după ce m-am ocupat intensiv câţiva ani cu teoria oficială asupra cancerului, am ajuns la concluzia că modul de gândire al acesteia este fals. Modul de gândire porneşte fals de la punctul în care se vorbeşte despre o celulă tumorală. Celula tumorală NU EXISTĂ. Este la fel de fals ca atunci când spui despre cineva că este asocial. O persoană se poate comporta într-o situaţie asocial, iar în alta social. Acest lucru depinde mai puţin de persoană cât de interacţiunea acesteia cu mediul înconjurător. Acest lucru este capital. Dacă priviţi cercetarea tomorilor de astăzi, şi apar zilnic sute de lucrări noi în acest domeniu, totul este astfel văzut ca şi cum cancerul ar fi o calitate a celulei, ca şi cum celula ar avea proprietatea individuală de a genera cancer. Acest lucru desigur că poate apare în evoluţia unei boli declanşate, dar întrebarea primordială este dacă există o proprietate a “individului” (celulei luată ca individ) de a se comporta fie social fie asocial, fără a ţine cont de interacţiunea cu mediul înconjurător. Un exemplu: în timpul lucrării mele de doctorat am activat şi ca profesor de şcoală, iar în clasa mea erau câţiva care aveau renumele de a fi “cei mai răi” din toată şcoala. Se spunea că nimeni nu poate să o scoată la capăt cu ei, şi că ar fi fost mai bine să fie daţi afară din şcoală. Şi eu fusesem avertizat asupra acestui fapt, dar modalitatea mea de gândire era că toate aceastea aveau de a face cu interacţiunea acestor copii cu mediul înconjurător (social). Astfel că am procedat în cazul lor complect altfel decât se proceda îndeobşte. Unuia iam dat responsabilităţi, i-am cerut să pregătească experienţele, la început nu prea era amator de aşa ceva, da ulterior a început să-i placă şi să se preocupe de sarcinile primite, ca şi cum era propria lui dorinţă de a face aceste lucruri. La fel stau lucrurile şi într-o uniune celulară (un ţesut). Acolo avem de a face cu celule care sunt în interacţiune cu alte celule. Acelaşi lucru este valabil şi pentru creşterea uniunilor celulare ca şi pentru reglarea creşterii (factorilor de creştere). Şi aici veau să mă reîntorc la Gurwitsch, acest genial gânditor, care vedea tocmai în efectele interactive ale luminii cauza pentru astfel de reglări ale creşterii, iar eu îi urmez ideea în totalitate. Cred desigur, că nu este numai lumina, mai pot fi şi alţi factori (unde) electromagnetici, dar întrebarea cine sau ce reglează factorii de creştere nu poate primi răspuns în domeniul molecular, anume
294
nu poate primi un răspuns prin punerea sub microscop a unei molecule şi recunoaşterea unor oarecare defecte. Răspunsul poate veni doar în momentul în care este analizat întregul “joc”, doar atunci când ascult concertul simfonic şi nu instrumentele luate separat. Iar teoria pe care am conceput-o este simplă. Eu spun doar un lucru simplu: atâta timp cât există “bună înţelegere” într-un organism, nu va exista nici un fel de cancer, de aceea cancerul este întotdeauna un deranjament (perturbare) al acestei cooperări între celule, cooperare prin care este hotărât tocmai factorul de creştere. Iar baza de cooperare elementară este constituită din undele de lumină care sunt caracterizate de fizică prin coerenţă, deci prin propietatea de a transmite informaţii prin intermediul undelor electromagnetice. Cancerul este prin urmate o dereglare a coerenţei comunicării intercelulare care are loc prin intermediul luminii (fotonilor). Iar această perturbare a coerenţei poate fi dovedită prin măsurători tehnice. Am efectuat astfel de măsurători în ultimii ani. Şi s-a confirmat mereu prin experimente, că celulele tumorale reacţionează astfel, încât coerenţa pe care o măsurăm este perturbată peste o anumită limită. În consecinţă dispare coerenţa, celula nu mai poate comunica cu celelalte celule şi de îndată ce acest contact este întrerupt şi nu se întreprind măsuri reparatorii din partea celorlalte celule, apare o tumoare. Întrebare : Asta înseamnă că fără o transmitere de informaţii prin intermediul luminii (fotonilor) nu mai are loc o comunicare între celule, ceea ce duce la o creştere haotică, fără o “înţelegere” cu celulele învecinată, deci una de natură… sălbatecă. Popp : Filozofia merge un pic mai departe. Atunci când într-o societate, sau asociaţie, este preluat un membru nou, capacitatea de informaţie nu scade ci dimpotrivă, creşte. Atâta timp cât aceasta funcţionează, funcţionează şi grupul, societatea sau asociaţia. Dacă însă prin preluarea unui nou membru capacitatea informaţională scade, atunci grupul respectiv colabează, nu mai funcţionează. Aceasta înseamnă că o societate sau asociaţie viabilă este dependentă de capacitatea de a schimba informaţii între membrii componenţi. Acest principiu este identic în grupul sau societatea umană ca şi în grupul sau asocierea de celule. Baza bunei funcţionări este înţelegerea, transparenţa, posibilitatea de expresie şi transmiterea de informaţii (tocmai de aceea dictatura ca forma socială este de la bun început sortită eşecului). Nu este vorba aici de obligativitatea, forţarea unui dialog, ci despre capacitatea de a articula ceea ce este necesar a fi transmis celorlalţi membri ai grupului. Acest pricipiu este valabil şi pentru grupurile de celule, iar baza fizică a acestui principiu este coerenţa biofotonilor, respectiv a undelor electromagnetice, prin intermediul cărora are loc acest schimb de informaţii. În biologie totul este în interconxiune. Atunci când spun că nu trebuie să facem din moleculă criteriul hotarâtor pentru înţelegerea fenomenelor biologice, deci şi a bolilor, nu înţeleg prin aceasta ca molecula nu este importantă. Ceea ce înţeleg eu este faptul că trebuie să înţelegem cum funcţionează această interacţiune dintre materie şi câmpul electromagnetic pentru a putea vorbi despre o proprietate coerentă. Ceea ce este interesant şi în acelaşi timp fatal este faptul că, cu cât această teorie se va dovedi mai corectă, cu atât va fi cercetătorul “mecanicist” mai convins că are dreptate, oricât de paradoxal ar suna acest lucru. Şi anume din următorul motiv: dacă această calitate de coerenţă este calitatea hotărâtoare, asta înseamnă în acelaşi timp că fiecare particulă (membru) se află unită într-o astfel de “asociere” cu celelalte particule prin intermediul acestui câmp. Şi oricine, care va dori acuma să demonstreze că o anumită moleculă declanşează un cancer, va avea succes în teoria sa falsă, spunând că această moleculă “cancerigenă” este în legătură cu celelalte şi astfel le influenţează! Întrebare : Deoarece toate moleculele sunt în corelaţie între ele…. Popp : Exact. Unul acuză calciul, altul găseşte ceva în AND, altul descoperă un virus, al patrulea ceva proteine, al cincilea o membrană, şi toţi sunt convinşi că au dreptate. Dar ei au dreptate numai deoarece toate lucrurile sunt interconectate prin astfel de interacţiuni reciproce, şi deoarece doar funcţia integrală, integrativă a tuturor părţilor decide dacă o bază de comunicare este viabilă sau se prăbuşeşte. Tocmai de aceea este foarte greu să spui, în cazuri concrete, că pacientul X are tumoare din acest sau acel motiv. Există doar extrem de rar cauze singulare pentru o tumoare. Apare la un moment dat o situaţie conflictuală (de exemplu o lovitură a soartei, un şoc personal) care duce la o alimentaţie deficitară (neglijentă), se crează un cerc vicios… şi deci, care este singura cauză primară? Cândva toate acestea se concentrează într-un punct slab al organismului, iar sistemul îşi spune “Ce caut eu oare în această lumea groaznică? Mai bine ar fi să plec de aici”. Şi se declanşează “procedura de sinucidere”. Care face şi ea parte din structurile informaţionale ale unui sistem. Şi tocmai din acest punct de vedere etic, terapia de astăzi este complect falsă.
295
Întrebare : Se ia în detaliu o tumoare, se arde cu laser, se radiază, se tratează chimic, medicamentos, şi ea dispare, deci se îndepărtează simptomele. Dar cauza primară a bolii (a dezechilibrului şi incoerenţei informaţionale) rămâne, căci ea se află în altă parte, şi anume acolo unde coerenţa şi ordinea informaţiilor a fost întreruptă… Popp : Coerent nu înseamnă neapărat ordonat. Ordonat este altceva decât coerent. Dacă într-un şir de soldaţi toţi ţin capul întors spre dreapta, se spune că ei sunt ordonaţi. Dar asta nu înseamnă că sunt şi coerenţi, căci se prea poate că ei nu ştiu nimic unul despre celălalt. Important este ca ei să ştie ceva despe ceilalţi (să se cunoască şi recunoască). Atunci acest grup de soldaţi va fi şi coerent, nu numai ordonat. Întrebare : Un stol de păsări este coerent pentru că el zboară într-o anumită diecţie şi într-o anumită formă ordonată… Popp : Nu neapărat. Şi păsările pot probabil comunica unele cu altele chiar şi dacă nu zboară în aceaşi direcţie. Întrebare : Ce poate aduce nou în viitor biofotonica în domeniul diagnosticului cancerului şi cum pot măsurătorile biofotonice să influenţeze terapiile şi cauzele tumorilor. Cum poate biofotonica ajuta în viitor? Popp: În prezent (interviul datează din 1999) efectuăm cercetări şi măsurători asupra câmpului luminos al omului. Am consultat până în prezent circa 200 de persoane, printre care şi pacienţi cu tumori cancerigene, şi nu am găsit un câmp luminos modificat, atunci când cineva are într-un anumit loc din corp o tumoare. Aceasta este partea negativă. Deci spre exemplu, dacă cineva are o tumoare la ficat, nu trebuie să ne închipuim că acolo vom măsura un câmp luminos modificat. Dar în toate cazurile am putut constata că există asimetrii şi că pacientul cu tumoare are un câmp luminos relativ scăzut şi care se modifică (variază, oscilează) foarte puţin. Este prezentă o anumită “blocare, îngheţare” a emisiei luminoase. De abea dacă există vreo “cuplare” la ritmurile biologice. Găsim valori mici şi la oamenii sanatoşi, dar acestea nu sunt constante ci oscilează în funcţie de diferite ritmuri, cum ar fi cel zi-noapte, ritmul lunar (ciclu), etc. La pacienţii cu tumori aceste ritmuri sunt foarte puternic diminuate. De aceea eu cred astăzi că o posibilă terapie antitumorală constă în principal în aceea că trebuieşte avut grijă de întregul sistem regulator, nu numai de locul unde a apărut tumoarea, ci de întregul pacient (integral ca om) astfel încât el să fie readus în ritmurile biologice normale, să fie re-acordat. De exemplu mereu la răsăritul şi la apusul soarelui să se practice meditaţia, deci o re-cuplare la ritmurile naturale, împreună cu multe alte măsuri şi modalitaţi. În schimb, nu aş recomanda niciodată să se practice distrugerea de ţesuturi. Poate eventual doar prin operaţie. Dar ţesuturile normale, ţesuturile conjunctive nu trebuiesc distruse! Acest lucru se poate obseva la multele “vindecări spontane” care au loc. Şi încă o observaţie (deşi este riscant să dai sfaturi generale), ar trebui să se gândească mai mult în direcţia îmbunătăţirii posibilităţilor de aşa-zise vindecări spontane, să fie acestea îmbunătăţite şi susţinute, să se încerce aflarea cauzelor care duc la vindecările spontane, să fie susţinut întregul organism în sensul autovindecării şi a restabilirii echilibrului psihic, şi să se “distrugă” cât mai puţin (dar aşa nu se mai fac afaceri cu medicamentele, chemoterapiile, radiaţiile, etc. etc.) Trebuie să i se dea pacientului posibilitatea să fie vindecat şi să se vindece, şi nu să i se pună un “termen” de “n” luni până la deces, timp în care prin distrugerea haotică a ţesuturilor, chipurile să i se îmbunătăţească viaţa. În ultimă instanţă, ar trebui ca pacientul să fie corect şi amplu informat, şi să fie lăsat să decidă singur dacă doreşte să urmeze calea chemoterapiilor şi radiaţiilor, sau o altă cale teapeutică. În spatele promisiunii unei calităţi de viaţă mai bune pentru un timp limitat, prin chemoterapii, se ascunde în fapt privarea pacientului de şansa de vindecare pe care eventual o are. Întrebare : Poate oferi biofotonica informaţii asupra unei terapii eficiente în cazul unui pacient, atât în cazul cancerului dar si al altor afecţiuni care implică un sistem imunitar slăbit. Eventual prin măsurarea intensităţii luminii să se poată observa dacă o anumită medicamentaţie este folositoare sau din contră, dăunătoare, şi care terapie ajută mai bine pe care pacient? Popp : Da, cred că aici există o astfel de perspectivă în viitor. V-aş aminti aici că astăzi sunt deja practicate metode de diagnostic care au fost folosite pentru prima oară de noi, şi anume îndreptarea unui fasciol laser asupra unui ţesut şi măsurarea intensităţii semnalelor luminoase reflectate de acesta, metodă care este folosită astăzi cu real succes pentru diagnosticarea tumorilor în organele interne. Noi am fost primii care am recunoscut acest efect şi care am publicat studii asupra acestei modalităţi de diagnostic. Întrebare : Termenul consacrat este acela de luminiscenţă întârziată?
296
Popp : “Delayed Luminiscence”. Dacă poţi avea o metodă neinvazivă eficientă şi sigură de diagnostic, nu este greu să poţi găsi şi o bună terapie. Dacă pacientul poate fi în permanenţă observat, fără a-i produce daune, există şi posibilitatea de a urmări evoluţia terapiei. Din păcate astăzi se folosesc preponderent ori razele Röntgen ori biopsia, sau alte metode invazive prin care se aduc daune pacientului. Pe termen lung aceastea nu sunt metode viabile. Întrebare : Se poate presupune că în momentul în care frecvenţele folosite între asociaţiile de celule vor fi descifrate, vom putea cunoaşte şi alfabetul sau limbajul acestor frecvenţe prin care celulele comunică unele cu altele, astfel că în viitor măsurătorile biofotonice să provoace o revoluţie asemănătoare cu cea produsă acum o sută de ani de Röntgen şi metodele sale de diagnostic? Popp : Ceea ce am sa spun acuma este desigur foarte speculativ, dar pot trage concluzii din experienţa noastră de până acum. Nu am folosit nici pe departe toate posibilităţile tehnice care există. Eu cred că de exemplu prin observaţia şi experimentarea modificărilor frecvenţelor în cadrul unei analize integrale a organismului, a unui spectru luminos integral care provine de la organism, eventual şi prin analizare spectrului infraroşu, al microundelor, etc. vom putea în viitor ca printr-o astfel de analiză a emisiilor să facem posibil diagnosticul medical. Sunt convins că acest lucru este posibil. Întrebare : Deci printr-un scanner biofotonic, să spunem aşa, care este complect nedăunător în comparaţie cu radiaţiile Röntgen, vom putea obţine imagini care să ne dea indicii clare asupra situaţiei sănătăţii unei persoane… Pop : Da. Am vorbit cu cercetătorii japonezi despre aceste lucruri. Acolo se investesc anual sute de milioane de dolari în astfel de cercetări şi dezvoltări tehnologice. Jaopnezii intentionează să creeze un sistem (catod) care să poată fi folosit pentru, să spunem “instantanee” ale unei persoane care să măsoarea emisiile luminoase în întregul lor, ale întregului organism. Deocamdată aşa ceva este deosebit de costisitor. Un astfel de aparat ar costa la ora actuală probabil în jur de 15 milioane de Euro. Dar la început totul este scump. Cu timpul vom putea dezvolta tehnologii care să reducă preţul de cost. Iar dacă vom putea cu un astfel de aparat să “scanăm” să zicem 50 de persoane pe zi, atunci costurile vor fi amortizate. Nemai vorbind de beneficiile asupra sănătăţii prin diagnozaea corectă a pacientului. Întrebare : Aţi efectuat măsurători biofotonice şi asupra eficacităţii homeopatiei şi a preparatelor homeopatice. Homeopatia a obţinut succese terapeutice de necontestat astăzi. Contestat rămâne doar principiul de funcţionare al homeopatiei, principiul de bază, şi anume dacă eficacitatea metodei constă în această diluţie a substanţei active şi în “agitarea” ei, sau este vorba doar de autovindecare, de puterea de credinţă a pacientului în propria vindecare (efectul placebo). După o vreme aţi oprit cercetările în această direcţie, pentru că v-aţi aflat într-o dilemă: nu puteaţi da dreptate nici medicinei alopate, care spunea că homeopatie este o şarlatanie, nici homeopatiei, care fiind singura “cale adevărată”. Popp : Nu am întrerupt aceste cercetări deoarece m-aş fi aflat sub o “presiune” de vreun fel. Este adevărat că datorită homeopatiei a trebuit să părăsesc Universitatea Kaiserslautern. Mi s-a interzis să mai ţin cursuri, deoarece accepasem un contract de cercetare asupra homeopatiei. Şi mi-am atras şi antipatia homeopaţilor, deoarece aceste cercetări nu au condus la nici un rezultat. Întrebare : Ce experimente aţi efectuat în acest context? Popp : Am intoxicat plante şi ulterior le-am tratat cu preparate homeopatice obţinute din aceaşi toxină cu care fusese intoxicată iniţial planta, pentru a putea observa diferenţele dintre plantele terapiate şi cele neterapiate sau tratate cu placebo. Prin această metodă am observat diferenţe mici, în nici un caz în zona procentelor mari, zonă în care întreaga poveste ar fi putut deveni interesantă. Pe deasupra efectul unei potenţe mai mari nu era mai mare ci dimpotrivă, scădea eficacitatea, astfel încât nu ştiam cum să merg mai departe cu cercetările şi sincer vorbind, nu vedeam nici o posibilitate, cu mijloacele tehnice care îmi stăteau la dispoziţie să ajung la indicii importante. Dar nu am tras nici o clipă concluzia că homeopatia nu ar avea nici un efect. Pur şi simplu deocamdată ne aflăm în situaţia în care putem spune cu siguranţă un singur lucru: nu avem o dovadă ştiinţică cum că homeopatia ar fi eficace (făcând excepţie de rezultatelor obţinute asupra pacienţilor, care pot fi însă deviate spre domeniul placebo – vindecare spontană – credinţă în vindecare, etc.) dar nu avem de asemenea nici o dovadă clară ştiinţifică precum că homeopatia nu ar fi eficace. Se consideră, nu fără argumente, că este imposibil, în cadrul unui model chimic, să obţii ceva fără a avea nici măcar o moleculă dintr-o anumită substanţă. Iar despre impurităţi nu are nici un sens să speculezi. Totuşi din punct de vedere al fizicii, eu cred că este posibil ca homeopatia să fie eficace. Hahnemann a introdus două principii foarte importante, similaritatea şi potenţarea, şi astfel a folosit ceva ce în fizică se
297
cunoaşte destul de bine, anume pricipiul REZONANŢEI. În ultimă instanţă, rezonanţa nu este altceva decât “apelarea la similitudine”. Este ceea ce se cunoaşte în mod practic atunci când un diapazon este lovit (deci pus în vibraţie) şi un alt diapazon aflat în apropiere intră şi el în rezonanţă, fără a fi lovit. Şi întradevăr există în biologie un astfel de efect. Am vorbit mai înainte despre fenomenul de fotoreparaţie. Este exact acest lucru. Prin radiaţii intense cu lumină ultravioletă de 380 nanometrii provocăm daune, dar cu o cantitate foarte mică din această lumină declanşăm procesul de vindecare. Deci avem în biologie ceva deja cunoscut, cercetat şi confirmat, care urmează exact acest principiu de bază în homeopatie. Ca şi fizician pot să-mi închipui foarte bine cum funcţionează aşa ceva. Desigur că este ceva vag, nu am dovezi ştiinţifice, dar pot sa-mi închipui că aşa ceva poate funcţiona. Prin agitarea apei (potenţare) se acţionează asupra acesteia. Bun, fizica spune că după 10 la puterea minus 9 secunde ambele ape (neagitată şi agitată) sunt din nou în aceaşi stare. Dar acest lucru este corect doar condiţionat. Este posibil ca în apă să rămână prezente microoscilaţii, care sunt stări coerente, şi care nu dispar conform legii exponenţiale, ci pot rămâne pentru mult timp prezente în apa respectivă. Se vorbeşte în acest caz despre “solitoni”. Ne putem imagina că aceste “zgâlţâiri” frecvent efectuate, moduleaza cumva cu medicamentul, şi acest lucru are acelaşi efect ca şi asupra diapazonului care intră în rezonanţă, astfel încât energia toxinei care se află în “oscilaţie” înaltă în organism, este diminuată, redusă. Un astfel de fenomen poate fi posibil. Şi desigur că un chimist sau un biolog nu va accepta acest lucru, căci pentru ei o astfel de idee este străină. Eu nu cred că toţi homeopaţii sunt şarlatani. Mulţi dintre ei obţin succese terapeutice. Dar sincer vorbind, eu nu văd o mare deosebire între eficacitatea homeopatiei şi a efectul placebo (şi aici întâmpin puţină înţelegere din partea homeopaţilor). Efectul placebo este considerat de către medicina şcolastică a fi ceva puţin valoros, nesemnificativ. Dar este un Efect. Chiar şi medicina şcolastică îl recunoaşte şi acceptă, deşi încearcă permanent să-l bagatelizeze. Dar ce ar fi dacă prin astfel de preparate după regulile lui Hahnemann, s-ar obţine o schimbare de “dispoziţie” în organism, o schimbare în sensul în care pacientul nu numai că va crede în vindecare, dar el va fi chiar convins de aceasta, lucru ce modifică şi reacordează organismul către o vindecare. De altminteri sunt convins că o astfel de “totală convingere” în vindecare este una dintre cheile esenţiale ale oricărei vindecări, poate cel mai eficace medicament sau terapie, dar care nu stă în mâna unui medic sau savant, ci doar în mâna pacientului. Acest lucru mi se pare foarte logic şi plauzibil, dar ambele grupe, atât homeopaţii cât şi alopaţii nici nu concep să discute aceste aspecte. Alopaţii susţin că efectul placebo este ceva minor, şi nu are legătură cu homeopatia, în timp ce homeopaţii se tem ca nu cumva să fie “împinşi” şi reduşi la efectul placebo. Deşi ar trebui să se bucure, căci efectul placebo este ştiinţific recunoscut, şi deci şi acceptat de medicina şcolastică, ori acest lucru ar trebui să ducă la achitarea terapiei homeopatice (considerată ca fiind bazată pe efectul placebo) de către casele de sănătate. Întrebare : Placebo este în fond terapia cea mai bună, complect neinvazivă şi lipsită de efecte secundare. Există exemple în care efectul placebo a vindecat şi cele mai severe boli, considerate incurabile. Popp : Da, desigur. Şi nu ar fi nimic mai simplu, dacă s-ar accepta sau cel puţin considera ca posibile aceste conexiuni, şi atunci s-ar porni către direcţia corectă. În loc de aceasta, se practică o politică de cercetare, atât de către alopaţi cât şi de către homeopaţi, care, vă asigur, poate continua încă o mie de ani, fără rezultate. Deoarece direcţia în care se “mărşăluieşte” este complect greşită. Întrebare : Nu aţi putut releva nici un fel de acţiune mecanicistă a homeopatiei, dar ceea ce aţi arătat confirmă într-o oarecare măsură că celebra “memorie a apei” există totuşi. Poate constitui un răspuns la întrebarea asupra acţiunii homeopatiei faptul că molecula de apă poate transporta anumite informaţii, ceea ce ar duce la premiza că această apă este un “informaţională”, lucru menţionat de unii homeopaţi, deşi încă necertificat complect ştiinţific? Popp : Cel puţin nu văd nici un motiv pentru care aşa ceva nu ar fi posibil. Memoria este desigur o chestiune de timp, anume cât timp este o astfel de memorie activă. Dacă am un senzor care înregistrează activităţi care în mod normal nu mai pot fi certificate, acest senzor măsoară un cu totul alt timp de memorare decât un detector de sistem obişnuit. Asta înseamnă că memoria nu este doar o chestiune de obiect care este cercetat, ci şi o chestiune de senzor (detector) care trebuie să analizeze (măsoare) un obiect. Dacă de exemplu agit (potenţez) apa şi o măsor cu un senzor care nu poate măsura microvibraţiile, atunci memoria este de 10 la puterea -9 secunde. După care memoria este terminată. Dacă am un senzor extrem de sensibil însă, care măsoară microvibraţiile, de exemplu un senzor biologic, care este cu mult mai sensibil decât un detector fizic, atunci poate că acest senzor va percepe o memorie în timp mult mai mare, de săptămâni, luni sau poate chiar ani. Aceste lucruri nu sunt luate în considerare în aceste discuţii lapidare asupra memoriei. Unii spuncă
298
apa are memorie, alţii spun că nu are. Dar ei nu ştiu nimic despre faptul că toate acestea depind de felul în care memoria este înţeleasă, cum este definită şi măsurată. Întrebare: Sunteţi în măsură la ora actuală să construiţi şi livraţi aparatură biofotonică prin care se pot analiza produsele alimentare. Totuşi prin aceasta nu aţi devenit simpatic nici fermierilor obişnuiţi şi nici fermelor “BIO”… Popp : Da, se pare că există o polaritate în societate, prin care adevărul este plasat undeva la mijloc şi totuşi nu este definit ca fiind un compromis. Şi în cazul analizei alimentelor apare brusc un nou aspect al proprietăţilor calitative ale unui produs, care nu fusese constatat până acum. Chimistul nu vă poate spune prea multe lucruri despre prospeţimea produsului, despre cum se măsoară gradul acesteia. Sau nu vă poate spune prea multe despre capacitatea de germinaţie, spre exemplu despre cea a cerealelor. Dacă macin bobul de grâu, moleculele analizate astfel sunt toate la fel. Analiza nu va putea releva nimic despre toate proprietăţile bobului de grâu. Pe de altă parte fermierul bio nu se orientează neapărat după constatările ştiinţifice, ci mai degrabă după propriul său simţ, care poate fi corect sau fals. Şi în această privinţă există mai multe “formule miraculoase” decât probleme. În esenţă problema principală astăzi constă în faptul că ogoarele nostre, solul, este practic supra-îngrăşat, faptul că fermierii sunt constrânşi să creeze supra-producţii, deoarece trebuie să fie ieftini, etc. Pe deasupra mai apar o serie de alţi factori cum ar fi influenţa soarelui, calitatea solului, alegerea sortului corect, etc. Şi aici ne confruntăm cu aceaşi problemă, şi anume cu faptul că nu se permite punerea întrebărilor corect, ceea ce duce la rezultate deformate, false. Întrebare : Şi cum ar trebui să fie acestea formulate în cazul produselor alimentare? Popp : În primul rând trebuie să definim exact, ce este aceea CALITATE? Pe linia corectă ne-a pus cineva care a fost la fel de genial ca şi Gurwitsch, anume fizicianul (quantic) Erwin Schrödinger. El a pus întrebarea corect, prin aceea că în privinţa alimentelor, producătorii îşi pun doar problema dacă un consumator va fi aprovizionat prin aceste alimente cu energie. Dacă ar fi doar acest aspect, atunci putem mânca nitroglicerină, şi vom avea destulă energie, nu? Vom putea chiar exploda de atâta energie!c Problema este dacă persoana care consumă va fi corect “informată” de către aliment, dacă acesta stabilizează şi readuce “ordinea” din consumator. Întrebare : Undeva scriaţi că în ultimă instanţă, noi ne hrănim cu lumină. Schrödinger spune că prin alimente se capătă starea de “ordine”, prin care combatem Entropia, adică starea de dezordine din corp, ne informăm cu “ordinea cosmică”, în momentul în care ne hrănim cu alimente sănătoase. Toate acestea amintesc de imaginea arhaică a omului ca fiinţă de (din) lumină, precum şi de conceptul conform căruia în ceea ce priveşte alimentaţia, nu materia, cantitatea de calorii este hotărâtoare, ci tocmai informaţia luminoasă coerentă pe care o putem primi prin hrană. Acuma, dacă eu sunt o “fiinţă din lumină” şi vreau să ştiu care plantă, care legumă, ou, care hrană este pentru mine optimală? Pot să-mi imaginez că peste 20 de ani să zicem, în biomagazine alimentare, la casă se va afla un aparat care va măsura valorile “de lumină” ale salatei, untului şi legumelor pe care vreau să le cumpăr şi care îmi va putea spune dacă un produs este în ordine, este un aliment sănătos? Popp : Desigur, ca idee este corect să defineşti calitatea obiectiv, în loc să defineşti calitatea în funcţie de sursa de provenienţă a produsului. Deoarece locul de origine al unui produs nu este o garanţie pentru calitate. Clima şi încă multe alte elemente joacă un rol important. De curând am avut exemplu foarte edificator în acest sens cu un soi de cereale (Alac) care provenea dintr-o cultură Bio comparat cu o altă producţie convenţională. Dar producţia convenţională (la o administrare moderată de îngrăşăminte artificiale) provenea dintr-o zonă unde cereala respectivă creştea foarte bine, iar producţia Bio provenea dintr-o zonă neadecvată pentru această cereală, şi ca urmare calitatea producţiei convenţionale era evident superioară celei Bio. Deci nu este suficient să spui (sau să scrii pe etichetă) că produsul provine dintr-o cultură Bio. Mult mai bine ar fi să învăţăm să ne readucem aminte cum să deosebim singuri, după gust, aromă şi apetit, care produse ne fac bine şi care nu. Felul noastru de a ne hrăni, pe fugă, stresaţi, ne omoară. Foarte multe boli cronice (inclusiv cancerul) îşi au originea în modul de alimentaţie modern, şi aici uitaţi-vă la americani şi la Fast Food-uri. În prezent se consideră că trăim mai mult, dar în realitatea nu trăim mai mult, ci suntem „conservaţi mai mult”. Murim mai încet. Aceasta este situaţia. Întrebare : În concluzie, trebuie să ne comportăm, atunci când este vorba despre alimentaţie, la fel ca în cazul cancerului, adică să privim tot ansamblul, tot complexul de factori.
299
Popp : Nu, aceste lucruri sunt importante pentru producător (soaele, clima, calitatea solului, etc.) dar ar fi important să putem dezvolta metode prin care analiza calităţii să se poată face integral. Tocmai de aceea este în ochii mei atât de importantă biofotonica. Ar trebui ca deja producătorul să facă astfel de analize ale produselor sale, de la bun început, şi nu atunci când acestea sunt deja pe piaţă. Întrebare : Aţi pus la punct o metodă prin care puteţi deosebi ouăle de la găinile crescute liber de cele de la găinile ţinute în baterii. Conform conceptelor biologice nu există nici o deosebire între ouăle celor două surse. Oul este ou. Şi totuşi există diferenţe, chiar dacă hrana găinilor este în ambele cazuri identică… Popp : Avem dovezi şi exemple în acest sens. Hrana era identică, soiul de găini era acelaşi. Deosebirea era că unele găini puteau ieşi afară atunci când doreau, în timp ce altele erau ţinute în cuşti. Aceasta era singura deosebire. Iar rezultatele analizelor au arătat deosebiri dramatice în momentul efectuării măsurătorilor emisiei de biofotoni. Deosebiri de 100%. Ouăle găinilor ţinute liber aveau de două ori mai multă emisie biofotonică decât ale celor ţinute forţat în cuşti. Ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să fie de două ori mai scumpe! Întrebare : De aceea aceste ouă sunt de două ori mai bune sau mai sănătoase, deoarece au o cantitate dublă de informaţie luminoasă coerentă. Popp : Da. Bun, acuma noi spunem “de două ori” ceea ce poate însemna chiar şi de zece ori mai bune. Nu ştim. Această puternică modificare poate provoca din punct de vedere fiziologic-nutritiv schimbări dramatice (în bine sau în rău) ale calităţii alimentelor. Iar consumatorul simte acest lucru, şi atâta timp cât omul îşi foloseşte senzaţiile şi raţionalitatea de bază, veche, instinctuală, el va putea face desoebirea între două produse aparent identice. Întrebare : M-aş reîntoarce la legile de bază ale biofotonicii. Avem în medicina tradiţională vechile concepte ale forţei vitale, fie că este numită Brahma, Qi sau altcumva. Avem de asemenea vechea concepţie asupra aurei, în diferite şcoli şi filozofii esoterice. Biofotonii îmi apar mie ca, în esenţă, o materializare a acestor lucruri despe care vorbeşte atât de mult medicina tradiţională. Gurwitsch a avut la acea vreme dificultăţi datorită faptului că fizica quantică nu atinsese încă un nivel de dezvoltare suficient. Sunteţi de aceaşi părere cu mine, că biofotonica este în fapt dovada materială a existenţei aceste forţe vitale cunoscută în vechile culturi? Popp : Deci, faptul că astfel de concepte existau din vremuri străvechi, şi faptul că mai târziu au fost catalogate ca “ezoterice” nu este nici pe departe o dovadă că respetivele concepte ar fi false, sau am avea de a face cu o excrocherie. Ca fizician sunt de părere că dacă astfel de concepte au existat dintotdeauna, înseamnă că în spatele lor se află lucruri reale, concrete. Nu pot fi nişte fantezii aiurite. Şi în vremurile străvechi oamenii puteau gândi. Iar capacitatea de gândire nu s-a modificat semnificativ în ultimele câteva mii de ani. Eventual ea a devenit astăzi ceva mai ineficientă! Însă din punct de vedere ştiinţific important este să vedem dacă aceste lucruri pot fi certificate cu mijloacele tehnice pe care le avem astăzi la dispoziţie. Una dintre principalele probleme era că nu se putea stabili o legătură dintre interacţiunile non-locale şi rezultatele locale. Iar aici fizica quantică a ajutat enorm, tocmai deoarece în esenţă fizica quantică se ocupă tocmai cu acest gen de probleme. Teoria quantică localizează “câmpuri”, localizează “apariţii”, despre care nu se ştie ce anume exact sunt. Ea ştie doar că atunci când se organizează anumite experimente specifice, acestea duc la anumite răspunsuri care relevă astfel de “apariţii”. Aceasta începe deja cu conceptul de Foton. Eu nu definesc fotonul ca o particlă, deşi teoreticienii din fizica quantică în numesc mereu astfel. Fotonul este de fapt un proces. Este un proces de interacţiune al unui câmp electromagnetic cu un sistem de detectare, astfel încât o anumită cantitate energetică este transmisă într-un anumit timp. Atunci când produsul acestei transmisii energetice multiplicat cu timpul necesar pentru o anumită cantitate energetică, anume quantumul de acţiune Planck este depăşit, atunci se poate spune, aha, acum am declanşat/anulat un foton? Fotonul este un proces. Şi ce anume se petrece în spatele acestui proces (fenomen) nu poate fi recunoscut (cunoscut). Pur şi simplul fapt că astăzi ştim că există lucruri pe care fundamental nu le putem recunoaşte a dus la o modificare a imaginii pe care o avem asupra lumii, ceea ce ne oferă şi posibilitatea de a gândi asupra sistemelor biologice într-o cu totul altă manieră. Nu mai suntem constrânşi astăzi să ordonăm fiecare moleculă la locul şi timpul potrivit pentru ea, ci putem să ne concentrăm asupra a ceea ce este important să înţelegem şi asupra a ceea ce ar fi important să pricepem. Şi nici nu este important (sau AŞA de important) să ştim ce reacţie are loc în organism, câte molecule, care se mişcă în permanenţă de colo-colo, şi ce anume fac ele între ele. Important este să descoperim, de ce anume are loc o reacţie la un anumit moment dat într-un anumit loc dat. Iar la această întrebare biochimia nu
300
ne dă nici un răspus. Doar fizica quantică poate oferi acest răspuns. Ea ne poate oferi şi un răspuns la întrebarea “de ce nu trecem prin uşă ca o gărmadă de molecule”. Deoarece nu suntem un nor de molecule, ci o UNITATE, compactă, în care degetul mic de la picior este la fel de important ca şi urechea dreaptă, şi ambele aparţin împreună acestei UNITĂŢI! Apare astfel sentimentul “integralităţii”? Nu pot răspunde la această întrebare prin cunoştinţele medicinei şi biologiei şcolastice, care ne spune că fiecare celulă este separată, are un AND, produce enizime, ş.a.m.d. La această întrebare se poate răspunde doar prin “câmpuri”, care ţin totul împreună, care se află cumva în spatele a ceea ce noi măsurăm. Iar acest ceva pe care încă nu-l cunoaştem este un câmp complex, cu o cantitate enormă de informaţii, pe care nici măcar nu ne-o putem imagina. Acest sentiment de integralitate nu se constituie din “câmpul cunoaşterii”, ci din acest câmp cu multe posibilităţi. Este un câmp potenţial care ne “ţine împreună” (ţine celulele împreună). Sunt forţe ale vacuumului, în ultimă instanţă, sunt forţe care se constituie prin aceea că există infinite posibilităţi de a se “cupla” împreună, încât apare sentimentul clar al integralităţii conştiente. Aceasta nu este cunoaşterea a ceva, ci este tocmai “incertitudinea” comună care ţine lucrurile laolaltă, ceea ce noi denumim conştiinţă şi ceea ce este de o imoprtanţă majoră pentru înţelegerea vieţii. Întrebare : De întrebarea pe care a pus-o Schrödinger : “ce este viaţa?” ne-am apropiat un pic în anii 70. Aţi avut ocazia să staţi de vorbă şi să lucraţi cu laureatul cu premiul Nobel, Ilya Prigogine. El ne-a propus un astfel de model pentru explicarea vieţii, a felului în care funcţionează sistemul, care funcţionează ca un sistem integral, dar care pe de altă parte se află într-un echilibru fragil permanent. Popp : Prigogine s-a referit în primul rând la sistemele lipsite de viaţă, iar ceea ce a dovedit el a avut o însemnătate poate la fel de mare ca descoperirea Americii. El a recunoscut cel dintâi faptul că în afara unui echilibru termic stabil, există structuri auto-regulatorii. Înaintea lui Prigogine aşa ceva era considerat ca imposibil, deoarece se spunea că atunci când încălzeşti ceva, apar structuri lipsite de formă şi haotice, şi deodată s-a cetificat că prin încălzire apar brusc structuri noi… Întrebare : Ordini noi, structuri ordonate… Popp : Ordini noi, pe care le-a numit structuri disipative, iar mai târziu le-a redenumit structuri coerente. Acest lucru a produs o schimbare de gândire în ştiinele naturii, căci s-a recunoscut brusc faptul că în afara sistemelor termice aflate în echilibru există sisteme care se pot stabiliza. Astăzi, la mult timp după descoperirea lui Prigogine, se merge chiar mai departe, putându-se înţelege ce înseamnă “foarte departe de echilibrul termic”. Este posibil de exemplu, să nu apară schimbări dramatice de temperatură, ci doar în apropierea nemijlocită a condiţiilor iniţiale de temperatură, care să creeze structuri care sunt “foarte departe” de “echilibrul termic”, deoarece au funcţii autocatalitice, deoarece nu ineracţionează între ele. Iar sistemele biologice par a fi sisteme absolut deosebite, care din punctul meu de vedere, pot crea “fiinţe vii” şi care se află fizic în apropierea echilibrului termic, dar care se organizează autocatalitic foarte diferit şi astfel deci contrar celui de-al doilea paragraf al teoriei căldurii, negentropia, şi deci care astfel pot acumula “ordine”. Aceasta ar fi la modul general definiţia. Întrebarea este însă de ce? De ce crează astfel de sisteme ordonate? Care este cauza pentru aceasta? Întrebare : În fapt aşa ceva nici nu ar fi posibil, căci este răsturnat cu susul în jos ce-a de a doua regulă a termodinamicii? Popp : A doua regulă nu este în nici un fel atinsă. Ea este valabilă doar pentru sistemele închise. Iar un sistem biologic, chiar şi doar din acest motiv, nu poate fi un sistem închis. Dar acuma apare întrebarea hotărâtoare: cum putem explica din punctul de vedere al fizicii acest lucru? Iar răspunsul meu este unul foarte profan, care nici măcar nu este gândit până la ultima consecinţă. Dar ştiu că drumul duce numai prin acest răspuns: avem o concentrare de informaţii enormă în AND. AND-ul are o capacitate de concentrare a informaţiei care depăşeşte astăzi orice posibilitate tehnologică. Un volum de 10 la puterea 9 centimetri cubi pro celulă. Acolo găsim o moleculă care are o lungime de 2 metrii, răsucită într-un mod extrem de rafinat, şi care are un număr de baze perechi de 10 la puterea 10. Pentru întreaga omenire asta ar însemna un fir cu o lungime de 10 la puterea 13 kilometrii, ceea ce este aproximativ egal cu diametrul sistemului nostru solar. Iar din punct de vedere molecular, această concentrare informaţională duce la un fenomen care în fizica cotidiană nu este cunoscut şi nici din punct de vedere tehnic nu este realizail. Acest fenomen se cheamă condensarea Bose. Adică fotonii sunt acolo pur şi simplu condensaţi şi îngheţaţi. Ei capătă o complect nouă stare de agregare, care nu este cunoscută tehnicii actuale. În această nouă stare lumina poate fi efectiv “îngheţată”, conservată! Ceea ce duce la această stabilitate.
301
Întrebare : Aţi descris AND-ul ca o moleculă “nesfârşită”. Totuşi AND-ul uman este inactiv în proporţie de 97-98 %... adică nefolosit (inutil?). Evoluţia însă tinde spre eficienţă, şi este foarte puţin probabil că o astfel de moleculă, care s-a dezvoltat în miliarde de ani, formată într-o astfel de lungime, să fie într-un procent atât de mare nefolosită. Ipoteza Dumneavoastră este că AND-ul este în ultimă instanţă o “pompă de lumină” sau un “rezervor de lumină” care foloseşte tocmai sistemului de informaţie, şi nu doar ca plan de construcţie genetică. Popp : De exemplu prin cuplările de lumină se transmit informaţii moleculelor separate (individuale) din “uniune” (ţesut), în ce loc şi la ce moment dat trebuie să devină active. Problema organizării este rezolvabilă doar prin această concentrare de informaţii. Aceasta înseamnă că cele 98% aşa-zise “libere”, în fapt joacă un rol extrem de important, şi anume cel de organizare a întregului sistem (corpul omenesc). Există din ce în ce mai mulţi biologi din domeniul molecular care cred acest lucru, dar care spun că, ei bine, aceştia sun “birocraţii din celule”. Întrebare : Există ipoteze care postulează că morfogeneza (crearea formelor) are loc printr-un proces de acţiune la distanţă. Dar biofotonii sunt contrariul “acţiunii la distanţă”, sunt extrem de slabi, “scurţi” şi concepuţi, ca sa spun aşa pentru acţiune din apropiere. Credeţi că prin acest “câmp de biofotoni”, nu mai sunt necesare alte câmpuri fizice sau non-fizice, adcă altfel spus, că ei sunt în stare să explice fenomenul vieţii în întregul ei? Problema creării formelor, aşa cum ne-o prezintă neodarwinismul, este nemulţumitoare, căci acesta spune că AND-ul este planul genetic de construcţie. Dar AND-ul din genunchiul meu este indentic cu cel din nasul meu, şi totuşi nasul creşte altfel (are altă formă). De unde ştie celula din genunchi că este în genunchi, şi ce anume rol are ea acolo, şi cea din nas că este în nas?La această întrebare învăţătura şcolastică nu ne poate da un răspuns. Credeţi că în afară de biofotoni mai avem nevoie şi de alte “câmpuri”, aşa cum sugerează Rupert Sheldrake, care spune că fiecare specie îşi construieşte un “câmp”, care este transmis “non-local”? Popp : Este foarte grau să faci afirmaţii categorice. La început am crezut că sunt suficiente câmpurile electromagnetice, deoarece posibilităţile pe care le avem prin acestea nu sunt nici pe departe epuizate şi nici nu ştim ce posibilităţi ne mai pot oferi aceste câmpuri. Este foarte greu să înţelegi complect şi posibilităţile câmpurilor electromagnetice pentru organismele biologice, din punctul nostru de vedere de astăzi. Totuşi tind în ultima vreme din ce în ce mai mult să acord mai mult credit lui Sheldrake şi altora ca el, şi aceasta din următorul motiv: Există şi în teoria quantică interacţiuni ne-electromagnetice, care sunt de o mare însemnătate şi care merg exact în direcţia aleasă de Sheldrake. Mă gândesc aici la un schimb de interacţiuni sau la “forţa Cazimir” “Forţa Cazimir” este de sorginte neelectromagnetică. Este o forţă care apare prin faptul că o parte din spaţiu este eliminat. Nu este o forţă electrică în sine. Asemănător ne putem imagina şi forţe de “schimb” care pot apare doar prin simplul fapt că anumite particule sunt identice. Dacă schimbăm între ele două particule indentice într-un anumit moment temporal, ele desigur că nu ştiu că au fost “schimbate”. Ca doi gemeni indentici care, îşi schimbă locurile, şi dacă nu vezi această acţiune, nici nu observi vreo schimbare. Această “confundare a particulelor” conduce la o situaţie care nu este diferită de situaţia anterioară, şi astfel se nasc forţe de “schimb”, care sunt certificabile, demonstrabile. Cauza apariţiei lor nu este o forţă electrică, ci doar “imposibilitatea de distingere” între particulele identice, adică este vorba de o aşa-zisă forţă statică. Acest lucru duce la situaţia paradoxală, că avem simultan în univers posibilitatea ca fiecare particulă să-şi schimbe locul cu o altă particulă identică, ceea ce duce la concluzia logică a afirmaţiei că totul este interconectat (în legătură) în univers. Fiecare este legat cu restul şi totul este legat cu fiecare. Astăzi trebuie să vorbim despre un neţ de interacţiuni interşanjabile (pânză de păianje, engleză=Net) care leagă particulele fiecare cu fiecare (de unde ideea Internetului). Aceste forţe există, sunt prezente şi joacă, după părerea mea, în organism un rol fundamental. Întrebare : Tocmai săptămânile trecute a apărut un articol în “New Scientist” asupra acestui fenomen al “schimbului” în fizica quantică. Este vorba despre realitatea faptului, care la vemea respectivă l-a înebunit pe Einstein, că dacă două particule identice (gemene) sunt trimise în direcţii complect opuse, şi ele rămân totuşi în legătură una cu alta, chiar şi atunci când nu se mai află în situaţia de a putea comunica între ele, decât poate doar cu viteza superioară luminii. Acest experiment (mai multe puteţi vedea şi înţelege în “Maticea divină” a lui Gregg Braden) ne duce la concluzia că din punct de vedere quantic nu mai putem discuta altfel decât despre “totul ca un întreg”. Ceea ce este interesant este faptul că la biofotoni acest fenomen este şi el de presupus, această dublă-stare, acest paradox particulă-undă, deci un întreg, o
302
frecvenţă sau undă care se întinde peste tot organismul. Popp: Se vorbeşte aici despre “situaţii comprimate”, despre situaţii ne-clasice. Şi este desigur extrem de interesant faptul că astăzi se ştie ceea ce nu se ştia la vemea când am început eu cercetările, anume că astfel de “situaţii comprimate” apar doar atunci când intensitatea luminoasă este extrem de slabă. Deci tocmai în acea situaţie în care ne aflăm noi cu biofotonii, în care fiinţele vii emit lumină. Dacă intensitatea ar fi mai mare, acest fenomen nu ar fi posibil. Şi abea de la acest punct, de câteva sute de quante în câmp, apar astfel de fenomene cum ar fi “relaţia de neclaritate”. Nu mai este necesar să stabileşti “locul şi “neclaritatea”, ci puteţi face aceasta pe seama”neclarităţii frecvenţei” şi invers. Avem astfel deodată posibilitatea să localizăm câmpul într-un punct, ca o moleculă să se întâlnească cu un foton, sau sau ca întregul sistem ca unitate să fie cuprins în acest foton. Pentru aceasta este desigur necesară o bandă de frecvenţe extrem de largă, şi acesta este probabil şi motivul pentru care avem în spectul biofotonilor o bandă de frecvenţe foarte largă. Nu avem lumină monocromă, ca la laser, avem un spectru extrem de larg de frecvenţe, ceea ce poate în acest domeniu duce la localizare şi delocalizare, la unirea sau separaea particulelor. Întrebare : În cazul Dumneavoastră se pare că vechiul proverb cu “Nimeni nu-I profet în propria-i ţară” se potriveşte foarte bine. În străinătate cercetările Dumneavoastră sunt luate foarte în serios şi sunt multe experimente subvenţionate. Care este stadiul actual al cercetărilor din biofotonică, ce se petrece în acest domeniu actualmente în străinătate şi la ce ne-am putea aştepta în viitor? Popp: Pentru moment avem circa 40 de grupe de lucru în toată lumea, care se ocupă cu biofotonii, iar literatura din acest domeniu creşte exponenţial. Cercetătorii din aceste grupe se cunosc între ei. Şi este îmbucurător să constaţi că există armonie şi o bună conlucrare între grupurile răspândite în toată lumea. Se informează reciproc şi deşi nu sunt de acord unii cu alţii în toate astpectele, se respectă şi astfel profită unii de cecetările celorlalţi. Există întruniri anuale la care participă aproape toţi. De asemenea există progrese tehnice remarcabile în ultimul timp, fiind în stare la ora actuală să efectuăm scanări ale întregului corp. De asemenea tehnologia de control a calităţii alimentelor s-a răspândit în multe alte ţări, nu numai la noi. Există noi domenii de folosire în medicină, în tehnicile mediului înconjurător, etc. În privinţa controlului calităţii alimentelor cei mai avansaţi sunt japonezii, al căror Minister al agricultuii susţine şi finanţează astfel de metode. Aceasta duce atât la îmbunătăţirea tehnologiei cât şi a teoriei. Am un coleg indian, teoretician în fizica quantică, care se ocupă special cu aceste probleme şi care lucrează activ şi în domeniul “Stărilor (situaţiilor) comprimate”, deoarece este convins că biologia are de profitat enorm tocmai din înţelegerea acestor fenomene. Evoluţia biofotonicii nu mai poate fi oprită, şi chiar dacă în Germania încă mai există un curent potrivnic sesizabil, acesta nu va putea opri evoluţia acetui domeniu, ci din contră, evoluţia va depăşi şi lăsa în urmă nivelul de cunoştinţe din Germania, dacă aici nu se va trece la un alt mod de gândire.
