Stresul Profesional Doctorat

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ŞCOALA DOCTORALĂ DE PSIHOLOGIE

Rezumatul tezei de doctorat STRESUL PSIHIC ŞI STRATEGII DE COPING LA ANGAJAŢII DIN SISTEMUL ENERGETIC

Coordonator ştiinţific : prof.univ.dr. NICOLAE MITROFAN

Doctorand : BAICAN BIANCA SIMONA

BUCUREŞTI 2011

CUPRINSUL TEZEI INTRODUCERE PARTEA I 1. STRESUL PSIHIIC 1.1. Conceptul de stres 1.1.1 Apariţia şi evoluţia conceptului de stres psihic 1.1.2. Elemente generale privind stresul psihic 1.1.2.1. Factorii stresori şi influenţa lor 1.1.2.2. Markerii stresului psihic 1.1.2.3. Tipuri de stres psihic 1.2. Stresul psihic şi efectele sale 1.2.1. Nivele de receptare a stresului psihic 1.2.2. Efecte ale stresului psihic 1.2.3. Consecinţele stresului psihic 1.3.Stresul şi dezvoltarea individului 1.3.1. Reactivitate pe etape de vârstă 1.3.2. Influenţele stresului asupra dezvoltării individului 1.3.3. Stresul ocupaţional 2. METODE ŞI TEHNICI DE CONTROL A STRESULUI 2.1.Managementul stresului 2.2.Metode şi tehnici specifice de control a stresului 2.3.Coping – strategia de adaptare la stres 2.3.1. Copingul ca strategie 2.3.2. Clasificarea strategiilor de coping 2.3.3. Metode de evaluare a coping-ului 3. STRESUL ŞI INFLUENŢELE LUI ASUPRA PERFORMANŢELOR 3.1. Stresul la locul de muncă 3.1.1. Relaţia stres – performanţă 3.1.2. Măsurarea stresului 3.2.Soluţii pentru prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă 3.2.1. Managementul organizaţional de combatere a stresului

3.2.2. Modele de prevenţie a stresului la locul de muncă 3.2.3. Umorul la locul de muncă PARTEA II 4. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ 4.1. Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale 4.2. Metodologia cercetării experimentale 4.2.1. Obiectivele cercetării experimentale 4.2.2. Ipotezele de lucru 4.2.3. Locul şi durata cercetării 4.2.4. Diversitatea eşantionului studiat 4.2.5. Metode care au stat la baza cercetării 4.2.6. Instrumente şi probe folosite în cercetarea experimentală 4.3. Desfăşurarea cercetării experimentale 4.4. Prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor cercetării experimentale 4.5. Compararea rezultatelor cercetărilor teoretice şi experimentale 5. CONCLUZII FINALE 5.1. Concluzii generale 5.2. Contribuţii personale 5.3. Direcţii viitoare de cercetare BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În ziua de azi, când în toate societăţile dezvoltate sau mai puţin dezvoltate, omul este supus la numeroase şi variate solicitări, psihicul uman este asaltat, agresat de numeroşi stimuli (agenţi stresori) într-un fel sau altul. Stresul denumit generic „boala secolului douăzeci” şi chiar a secolului douăzeci şi unu, în opinie personală, a provocat mai multă durere şi mai mult dezechilibru al sănătăţii în general decât orice altceva cunoscut de medicina modernă. Acest impact uneori devastator asupra fiinţei umane se datorează schimbărilor survenite în mediu şi societate care sunt mult mai rapide decât puterea de adaptare a individului uman. Datorită specificului societăţii româneşti şi a culturii de masă pentru menţinerea sănătăţii psihice, există încă prejudecăţi referitoare la recurgerea la sfatul unor specialişti atunci când psihicul resimte negativ impactul evenimentelor sociale. Acest studiu şi-a propus identificarea unei modalităţi care poate contracara şi diminua efectele stresului, asupra personalului din sectorul energetic, personal cu vârste şi pregătire educaţională diferite, din medii culturale diverse, dar cu o caracteristică comună, cea a unei munci aflată permanent sub „tensiune”. Premisa de la care s-a pornit a fost aceea că trăsăturile de personalitate joacă un rol important în explicarea diferenţelor interindividuale în ceea ce priveşte stilurile de adaptare la solicitările stresante, specifice vieţii şi activităţii din domeniul energetic, iar stimularea şi dezvoltarea acestor trăsături pot conduce la o contracarare a efectelor stresului ocupaţional. Din acest motiv s-a recurs la o modalitate de coping neintruzivă, care şi-a dezvoltat potenţialităţile în cadrul unui grup semnificativ de angajaţi în mod indirect, studiindu-se efectele generate la nivel de grup de muncă şi de organizaţie. Eforturile generale ale specialiştilor sunt focalizate, atât la nivel european, cât şi la nivel mondial, atât pe prevenirea stresului, cât şi acordarea unei asistenţe specializate pentru dezvoltarea competenţelor angajaţilor, necesare pentru a face faţă mai eficient solicitărilor posturilor pe care le ocupă. La aceste eforturi se adaugă şi lucrarea prezentă, care prin evidenţierea efectelor unei anumite modalităţi de coping, cea bazată pe umor, se aliniază efortului general de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă prin ameliorarea efectelor stresului ocupaţional.

PARTEA I Prima parte a lucrării urmăreşte fundamentarea teoretică a contextului ştiinţific în care se încadrează prezentul studiu. Argumentele teoretice care au fundamentat studiul prezent au fost prezentate pe parcursul a trei capitole. CAPITOLUL 1. Stresul psihic În CAPITOLUL 1 s-a urmărit definirea multidimensională a stresului cu pornirea de la cuvântul de origine, din limba latină, până la cele mai recente definiţii date de diferiţi oameni de ştiinţă subliniindu-se în final următoarele caracteristici: este un sindrom multisimptomatic, ce se manifestă ca o stare generalizată de disconfort fizic şi psihic, este generat de percepţia subiectivă a unor factori sau evenimente cu care individul intră în contact de-a lungul vieţii, poate fi prevenit sau ameliorat când este instalat prin diferite metode şi tehnici ce pot fi involuntare sau voluntare, chiar dezvoltate. Tot în acest prim capitol este delimitat conceptual şi ca forme de manifestare stresul psihic, indicându-se atât situaţiile care îl pot produce, cât şi efectele pe care le poate genera cu consecinţele lor la nivelul individului. Stresul psihic, ca formă de percepţie afectiv-emoţională a tot ceea ce intervine nou în viaţa individului, este considerat ca stimulativ în anumite doze şi frecvenţe (eustresul), dar după ce asigură un optim funcţional individului, el poate deveni dăunător, conducând la dezechilibre şi tulburări funcţionale prin modificări cognitive, afective şi comportamentale (distresul). Prezentarea particularităţilor percepţiei la anumite vârste a stresului psihic a conturat un tablou general pentru percepţia stresului ocupaţional, dar mai ales cum individul îşi dezvoltă abilităţi de adaptare la stres. Această argumentare teoretică a servit studiului în clasificarea factorilor de stres după importanţa lor pentru angajaţii în sectorul energetic, precum şi în identificarea nivelului pe autoevaluare a efectelor resimţite la nivel fizic şi psihic de fiecare. CAPITOLUL 2. Metode şi tehnici de control a stresului CAPITOLUL 2 prezintă anumite metode şi tehnici ce pot fi utilizate atât în prevenţia stresului, cât şi în ameliorarea acestuia atunci când efectele şi consecinţele lui sunt resimţite şi instalate. Metodele şi tehnicile prezentate sunt structurate pe nivele de implementare

(organizaţional şi individual), precum şi pe etapa de eficienţă maximă (prevenţie, ameliorare, control/gestionare). La nivel organizaţional sunt prezentate trei tipuri de strategii antistres: 1. Strategiile primare, radicale, care presupun o reorganizare profundă în scopul reducerii insatisfacţiei în muncă, recurgându-se la rearanjarea interioarelor, izolare fonică, adaptarea iluminatului şi climatului termo-ambiental, ergonomizarea spaţiilor şi mobilierului, disponibilitatea pentru un service prompt şi eficient. 2. Strategiile secundare, care urmăresc reducerea la minimum a nivelului de stres din organizaţie prin accesul tuturor angajaţilor la săli de sport, diete şi tratamente speciale. 3. Strategiile terţiare, care urmăresc sprijinirea persoanelor cu manifestări clare de stres prin programe de relaxare, antifumat şi antialcool, şi prin consilierea gratuită a persoanelor care suferă de pe urma stresului cu menţinerea totală a confidenţialităţii. Dintre tehnicile individuale de control a stresului au fost evidenţiate următoarele: a) Conduite antistres (evitarea distresului, provocarea de distresuri controlate, limitarea înlăturarea consecinţelor) b) Conduite pro-eustres (cultivarea eustresului, procurarea de eustresuri) c) Conduite sanogenetice (deprinderi zilnice igienă de hrănire, activitate fizică, conduite preventive faţă de accidente, evitarea unor excese, examene medicale periodice). d) Conduite vizând creşterea eficienţei filtrelor antistres care vizează modelarea sistemelor de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) şi combaterea unor modalităţi de adaptare la stres pentru individ. Ca strategie individuală de ajustare a stresului, a fost detaliat prezentată în cadrul acestui capitol, cea denumită coping, care este descrisă a fi o strategie multidimensională de control, a cărei finalitate este schimbarea, fie a situaţiei, fie a aprecierii subiective. Conceptul de „coping” a fost elaborat de Lazarus şi Launtier în 1978, iar S. Kobasa, în 1982 descria copingul ca un simţ al controlului personal, o dispoziţie de personalitate care reduce stresul în viaţă. Ca strategie de relaţionare cu stresul, copingul, poate modela conduita afectivă a individului în diferite feluri: modificând sensul orientării atenţiei (prin evitare sau creşterea vigilenţei), modificând semnificaţia subiectivă a evenimentului (exagerarea, subevaluarea, sau reevaluarea evenimentului, evidenţierea umorului) şi modificând termenii momentani ai relaţiei individ-eveniment (înfruntare a situaţiei-problemă în scopul rezolvării acesteia prin

planuri de acţiune). Aceste trei modalităţi de orientare a conduitei de adaptare la stres determină modificarea modului de percepere a situaţiei, la reevaluarea potenţialului stresant.

Fig 1. Modificări aduse de strategiile de coping

Focalizându-se mai mult pe acest gen de strategie, în acest capitol sunt prezentate şi diferite clasificări ale copingului, propuse de-a lungul timpului de: Lazarus (1984, 1987) care a distins copingul focalizat spre problemă şi copingul focalizat spre emoţie, Suls şi Fletcher (1985) au propus diferenţierea între copingul evitant şi cel vigilent, iar Paulhan şi Bourgeois (1995) au evidenţiat strategiile pasive şi strategii active. În 2002 Schwarzer şi Knoll au făcut distincţia între patru tipuri de coping: reacţional, anticipat, preventiv şi proactiv /dinamic. Detalierea acestei strategii de relaţionare cu stresul a fost strict necesară pentru asigurarea bazei teoretice intervenţiei propuse în cadrul studiului, intervenţie care prin stimularea unei anume strategii de coping şi-a propus să facă stresul mai suportabil pentru angajaţii sectorului energetic. CAPITOLUL 3. Stresul şi influenţele lui asupra performanţelor Întrucât stresul generat de locul de muncă se află pe locul doi în ierarhia problemelor de sănătate profesională în U.E., CAPITOLUL 3 şi-a propus să analizeze în amănunt acest gen de presiune care acţionează asupra oamenilor în această perioadă socio-istorică de la sfârşitul primului deceniu din mileniul III. Datorită faptului că în multe domenii de activitate se constată o creştere a insecurităţii şi instabilităţii (programului şi conţinutului muncii), că angajarea şi promovarea la locul de muncă nu au ca principal criteriu meritocraţia, evenimentele ce se succed în viaţa unui individ

angajat profesional îşi amplifică frecvenţa şi presiunea, stresul devenind un mod constant de viaţă, solicitând o continuă adaptare din partea omului. În literatura de specialitate, stresul la locul de muncă este definit, fie ca stres profesional, sau ocupaţional, fie ca stres organizaţional, fiecare dintre aceste concepte având câte o particularitate care o diferă de celelalte. Reunind toate aceste accepţiuni a conjuncturilor care pot afecta omul activ, s-a conturat următoarea idee: stresul de la locul de muncă include stresul ocupaţional/profesional care implică impactul condiţiilor şi conţinutului muncii asupra individului şi stresul organizaţional care implică rezonanţa afectivă a relaţiilor stabilite la locul de muncă.

Fig 2. Surse de stres la locul de muncă

La nivel conceptual se presupune că există 4 tipuri de relaţii între nivelurile de stres la locul la de muncă şi performanţa individuală sau organizaţională: o relaţie negativă atunci când scade productivitatea ca şi consecinţă a stresului, o relaţie liniară pozitivă când productivitatea ar putea creşte, o relaţie în formă de U în care starea uşoară de stres ar putea spori productivitatea până la vârf, ca apoi să scadă spre o stare de disconfort, sau o ultimă variantă în care nu există nici o relaţie între cele două elemente. Studiul prezent constată relaţia iniţial ascendentă până la un optim funcţional între stres şi productivitate, care prin creşterea presiunii celui dintâi, destabilizează cel de-al doilea element. Tocmai în această idee sunt subliniate în partea teoretică mai multe soluţii pentru prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă, care sunt descrise pe larg de la modul de depistare a nivelului de stres resimţit, până la descrierea amănunţită a nivelurilor şi formelor de prevenţie şi intervenţie.

Există trei feluri de a preveni stresul la locul de muncă, care pot diminua mult impactul stresului asupra individului şi a grupului, reducând impactul major al stresului asupra productivităţii şi dezvoltării societăţii economice: a.

prevenirea primară – depistarea şi prevenirea atacurilor la sănătate, prin eliminarea

surselor de risc, printr-o bună organizare a muncii; b. prevenirea secundară – vizează depistarea precoce a atacurilor la sănătate şi intervenţia din timp pentru remedierea situaţiei; c. prevenirea terţiară – prevenirea atacurilor cronice şi permanente asupra sănătăţii Atunci când stresul este deja resimţit şi provoacă o serie de simptome cuprinse în denumirea de insatisfacţie în muncă, este afectat însuşi motorul motivaţional care stimulează productivitatea. În această situaţie, organizaţia sau persoana pot alege una din multitudinea de căi de a răspunde insatisfacţiei, percepute ca şi conflict, apelând la tehnici ca: tehnici mentale (empatia, discuţia cu sine, încadrarea în timp şi prezenţa activă), tehnici perceptive (ascultarea, privirea, vocea, atingerea, respiraţia) şi tehnici de mişcare (postura, echilibrul, distanţa, rezonarea), toate acestea fiind denumite şi tehnici non-verbale. O altă soluţie comună de management a stresului, care poate fi ori preventivă, ori combativă, este ergonomia, adică adaptarea muncii la om, adaptarea mediului de lucru la funcţiile fizice şi psihice ale omului. Un spaţiu mai larg, în fundamentarea teoretică, a fost destinat evidenţierii valenţelor pozitive ale umorului în adaptarea la stres, în mod special a umorului voluntar, care poate fi o strategie de coping foarte eficientă. Din acest punct de vedere s-au subliniat proprietăţile excepţionale ale râsului pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului demonstrate ştiinţific de medicină şi de psihologie. De asemenea sunt subliniate calităţile umorului în a menţinea o stare de relaxare, de bună dispoziţie, de a stimula creativitatea şi mai ales relaţionarea în cadrul organizaţiei, nu fără a sublinia limitele care se impun unei astfel de atitudini la locul de muncă. Au fost astfel subliniate detaliat valoarea umorului ca mecanism de coping cu reale implicaţii în ameliorarea presiunii resimţite de situaţiile stresante, determinând atenuarea efectelor fizice, psihice şi comportamentale, precum şi puterea de antidot a umorului pentru stresul şi problemele cotidiene, fiind uneori o soluţie foarte eficientă de scădere a tensiunii şi a apăsării exercitată de situaţie asupra persoanei.

PARTEA II CAPITOLUL 4. Cercetarea experimentală Stresul psihic şi strategii de coping la angajaţii din sistemul energetic Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale Partea a doua reuneşte etapele majore ale unei cercetări socio-psihologică longitudinală cu caracter ameliorativ, alături de concluziile obţinute în urma studiului empiric. Tema generală a cercetării a fost legată de influenţa stresului psihic asupra performanţelor profesionale şi modalităţi de prevenire sau ameliorare a tulburărilor cauzate de factorii stresori specifici locului de muncă, punctual focalizarea fiind pe identificarea şi evaluarea modalităţilor de coping cu cel mai ridicat grad de impact asupra performanţei în muncă. CAPITOLUL 4 prezintă în prima sa parte etapa constatativă a cercetării în care s-au depistat factorii stresori cu cel mai mare impact asupra angajaţilor din sectorul energetic, precum şi nivelurile de reactivitate la aceştia, utilizându-se un eşantion reprezentativ de peste 400 de subiecţi. În a doua parte a acestui capitol este prezentată etapa experimentală care a constat în implementarea unui program de stimulare a umorului, pentru ca în a treia parte să fie prezentate observaţiile făcute asupra ameliorării nivelului de resimţire a stresului, finalizate prin conturarea unor concluzii. Obiectivele şi concluziile etapei constatative. Demersul investigativ corespunzător etapei constatative urmăreşte unul din cele două obiective generale propuse în faza de programare a cercetării: O1. Identificarea existenţei relaţiilor semnificative între stresori specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul energetic; Urmărind această coordonată esenţială, s-au stabilit obiectivele specifice corespunzătoare, pentru a contura direcţiile concrete de cercetare din cadrul acestei etape. O1.1. – Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra sănătăţii fizice şi psihice; O1.2. – Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi afectarea productivităţii; O1.3. – Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă;

O1.4. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice; O1.5. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea individuală la locul de muncă; Tabelul 1. Structura demersului investigativ realizat în etapa constatativă Metode Metode Obiective specifice Instrumente de Obiectiv general de statisticoetapei investigare cercetare matematice O1.1. – Identificarea Job Stress Survey relaţiei dintre sursele - Chestionarul de stres socioJSS profesional şi efectele
frecvenţa acestora asupra Ancheta Chestionar de indicatorilor O1. – Identificarea sănătăţii fizice şi pe bază percepţie a
coeficientul de existenţei relaţiilor relaţiilor cu locul corelaţie simplă psihice de semnificative între O1.2. – Identificarea chestionar de muncă – Bravais -Pearson stresori specifici constituit din: relaţiei dintre nivelul (r); şi/sau generali şi - Scala de
testul de personal de percepere efectele acestora la semnificaţie a adaptare prin a evenimentelor nivelul diferitelor diferenţei dintre umor stresante şi afectarea organizaţii din două medii (t); Metoda - Chestionarul – productivităţii sistemul energetic
tehnica de testelor stiluri de umor O1.3. – Identificarea - Scala PANAS analiză Anova. relaţiei dintre starea - testeul ASSET de sănătate şi productivitatea la locul de muncă În etapa constatativă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse s-a investigat un eşantion din populaţia ţintă care are următoarele caracteristici: N=439, cu o repartiţie pe sexe de 93% bărbaţi şi 7% femei, şi o proporţie a vârstelor de 27% tineri, 42% persoane adulte şi 31% persoane peste 50 ani. Prima parte a analizei a fost orientată spre identificarea relaţiilor dintre stresori specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul energetic, obţinând următoarele rezultate. Raportându-se datele obţinute la fiecare obiectiv specific s-au desprins următoarele aspecte: a) Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.1.) ♦ Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi la nivelul sănătăţii fizice şi psihice au fost identificaţi ca a fi următorii:

Tabel 2. Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi Factori stresori Echipament neadecvat sau de slabă calitate Personal insuficient pentru realizarea unor sarcini Insulte personale din partea superiorilor, colegilor, consumatorilor Salariu inadecvat Neîndeplinirea sarcinilor de către colegi Sprijin ineficient din partea şefului Lipsa posibilităţilor de promovare

Proporţii la nivelul colectivului 55% 47% 43% 40% 38% 38% 35%

Ca efecte asupra sănătăţii s-au identificat că cel puţin 7 simptome care relaţionează puternic semnificativ cu toate situaţiile de stres ocupaţional, iar ca efecte general resimţite sau constatat următoarele: ♦ asupra sănătăţii fizice cel mai mare impact îl are presiunea stresului (22%), existând relaţii puternic semnificative între simptomele la nivelul sistemului digestiv şi stres (r = .105/ .155 /.172; p < 0,01); ♦ sănătatea psihică este afectată în proporţii mari de stresul general resimţit la locul de muncă (62,5%), precum şi de presiunile unor situaţii imediate (66,6%) ca şi lipsa sprijinului organizaţional, existând relaţii puternic semnificative între simptomele psihice (oboseală şi iritabilitate constantă) şi stres (până la r = .244; p < 0,01); ♦ la nivel comportamental cele mai puternice efecte se resimt din partea presiunii momentane ale stresorilor specifici profesiei (77%) existând relaţii puternic semnificative între afectările comportamentului (evitarea altor persoane) şi stres (până la r = .197; p < 0,01). În concluzie percepţia generală a stresului şi lipsei sprijinului organizaţional are efecte resimţite dominant în zona psihică, afectând uneori sănătatea. Presiunea stresului ocupaţional afectează cel mai mult comportamentul. b) Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi afectarea productivităţii (Obiectivul 1.2.); Ca efecte asupra performanţelor au fost identificate semnificative legături între eficienţa în muncă şi 6 tipuri de stres ocupaţional, iar între perceperea propriei productivităţi sunt strânse legături cu 2 tipuri de stres. Relaţiile dintre stresul ocupaţional şi eficacitate, indică faptul că percepţia generală a stresului, ca şi presiunea situaţiilor problematice influenţează foarte mult eficacitatea (r = .197; p < 0,01). În acelaşi timp productivitatea este

mai strâns dependentă de presiunea situaţiilor problematice (r = .120; p < 0,05) şi deloc afectată de lipsa sprijinului organizaţional. c) Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă (Obiectivul 1.3.); Tabel 3.Corelaţiile stabilite între starea de sănătate şi percepţia propriei eficacităţi Aprecierea stării de sănătate SIMPT13. Sentimentul ca nu faceti faţă profesional sau personal SIMPT20. În ultimele 3 luni, cât de productiv(a) vaţi simţit în munca dvs.?

Pearson Correlation

,125**

Sig. (2-tailed)

,006

N

439

Pearson Correlation

,294 **

Sig. (2-tailed)

,000

N

439

Relaţia dintre starea de sănătate percepută şi eficienţa, implicit productivitatea autoevaluate, este puternic semnificativă, indicând faptul că deteriorarea stării de sănătate, prin resimţirea stresului specific locului de muncă, afectează eficacitatea angajaţilor în sectorul energetic. d) Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.4.); Pentru a stabili această relaţie, s-a apelat la două analize statistice, prima încercând să identifice ce influenţă are copingul prin umor asupra stresului ocupaţional, iar a doua ce tipuri de umor sunt specifice eşantionului, având în vedere particularităţile acestuia (dominanţă masculină de vârstă adultă). În urma evaluării semnificaţiei relaţiilor s-au identificat corelaţii puternic semnificative între copingul prin umor şi presiunea resimţită la locul de muncă (r = .124; p < 0,01), ca şi acelaşi mod de adaptare la stres şi lipsa sprijinului organizaţional (r = .130; p < 0,01). Din analiza statistică a reieşit o relaţie semnificativă şi între copingul prin umor şi presiunile stresului momentan specific muncii (r = .104; p < 0,05). Aceste relaţii au indicat o posibilă eficacitate crescută a umorului utilizat ca strategie de coping. Pentru a stabili ce tip de umor este specific şi dominant utilizat în combaterea stresului, s-a recurs la identificarea puterii semnificaţiei între patru tipuri de umor şi stresul specific locului de muncă. S-a constat astfel, că utilizarea umorului pentru facilitarea relaţiilor corelează direct şi puternic semnificativ cu toate cele trei tipuri de stres resimţit la locul de muncă (r = 131 / 181 /.235; p < 0,01) ceea ce permite interpretarea că există o necesitate de coeziune a unui grup,

care să faciliteze trecerea mai uşor peste situaţiile stresante. Cele mai semnificative şi puternice relaţii există între umorul agresiv şi tipurile de stres specifice locului de muncă. (r = .129 până la r = 200; p < 0,01), ceea ce indică faptul că organizaţiilor cu membrii dominant de sex masculin are o mare predispoziţie pentru utilizarea umorului sarcastic, manipulator, de înjosire, sau defăimător. Umorul pentru auto-discreditare, insinuare, sau negarea defensivă (selfdefeating humor), indică corelaţii directe semnificative cu situaţiile de stres (r = .128 până la r = . 157; p < 0,01) subliniind tendinţele angajaţilor de a proiecta asupra propriei vulnerabilităţi dificultăţile sarcinilor, dar mai ales a resimţirii unei suprasolicitări din partea grupului organizaţiei prin exploatare excesivă, atunci când apar presiuni în cadrul sarcinilor. e) Identificarea relaţiei

dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea

individuală autopercepută la locul de muncă (Obiectivul 1.5.); Între resursele de adaptare şi control a stresului prin umor şi sentimentul de a nu face faţă profesional (eficienţa) există o corelaţie directă puternic semnificativă (r = .125; p < 0,01), ceea ce nu se poate aprecia că există între productivitatea autoevaluată şi copingul prin umor. Acest gen de relaţii între copingul de umor şi percepţia autoeficacităţii şi productivităţii, indică faptul că umorul contribuie direct la mobilizarea individului, însă nu îi creşte productivitatea în mod direct, ci mai mult facilitează modificarea semnificaţiei evenimentului stresant şi reevaluarea lui pozitivă. Umorul poate atrage după sine mai multă productivitate, numai în contextul unei colaborări în echipă, a obţinerii sprijinului organizaţional şi nu individual. În consecinţă indivizii cu simţul umorului dezvoltat nu sunt neapărat mai productivi, ci pot facilita productivitatea grupului din care fac parte, mobilizându-l, sau resemnificând gradul de presiune al momentului stresant. În concluzie – stresul la locul de muncă are efecte resimţite atât la nivelul sănătăţii, cât şi al relaţiilor cu şi în cadrul muncii, dar şi asupra productivităţii şi eficacităţii la persoanele angajate în sectorul energetic. În acelaşi timp umorul manifestă o largă utilizare ca strategie de combatere a stresului la locul de muncă pentru 81% din subiecţii eşantionului. Aceste elemente încurajează stimularea umorului ca strategie de coping pentru a facilita adaptarea la situaţiile generatoare de stres specific locului de muncă. Metodologia cercetării experimentale Etapa ameliorativă a debutat cu selectarea celor două loturi, urmărind să se respecte caracteristicile generale ale eşantionului investigat în scop constatativ. Lotul experimental cu următoarele caracteristici N = 60, subiecţi de sex masculin 92%, subiecţi de sex feminin 8%,

tineri 30%, subiecţi peste 35 ani 70%. Lotul de control a avut şi el caracteristici similare: N = 60, subiecţi de sex masculin 90%, subiecţi de sex feminin 10%, tineri 33%, subiecţi peste 35 ani

67%. Întrucât în urma analizei realizate pe eşantionul lărgit s-a constatat o bună

deschidere spre umor în relaţionarea şi aprecierea stresului la locul de muncă, stabilindu-se dezvoltarea acestuia ca strategie de coping. Selecţia lotului experimental a avut un criteriu suplimentar, acela de a grupa subiecţii (la selecţie) pe două subgrupe: subiecţi cu simţul umorului scăzut (sublotul A cu N = 30) şi subiecţi cu simţul umorului dezvoltat (sublotul B cu N = 30). Această caracteristică a vizat în principal evidenţierea umorului ca strategie de coping, fiind vorba de umor voluntar, urmărindu-se astfel realizarea celui de-al doilea obiectiv general: identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor stresului la nivelul profesiunii de energetician. În vederea realizării celui de-al doilea obiectiv general şi obiectivelor specifice desprinse din acesta, au fost parcurse trei etape investigative după cum urmează:

Momente/etape

Momentul II Etapa ameliorativă

Etapa 1

Etapa 2

Etapa 3

Tabel 3. Momentele etapei ameliorative Demers investigativ Derulare Timp – 4 luni A. Selecţia loturilor Organizare -experimental – selectarea lotului experimental N=60 -de control – selectarea lotului de control N=60 – instruirea managerilor organizaţiilor pentru implementarea modificărilor de mediu B. Pregătirea organizaţional şi periodic în relaţionarea cu angajaţii colaboratorilor Finalizare – pregătirea monitorizării implementării variabilelor Timp – 6 luni Organizare – intervenţii manageriale V.I. a1 Manipularea – intervenţie individuală V.I. a2 variabilelor – intervenţii asupra contextului V.I. a3 Finalizare – observaţii asupra comportamentului subiecţilor şi atmosferei generale de la locurile de muncă Timp – 4 luni Organizare – aplicarea chestionarelor la subiecţii din lotul Testarea experimental şi cel de control postexperimentală – analiza datelor relevate de chestionare Finalizare – interpretarea analizei realizate

Etapa 2, experimentală, a constat în implementarea unui program de stimulare a umorului care a cuprins următoarele modalităţi de intervenţie: Denumirea programului: Program de stimulare a umorului ca strategie de coping Durata programului: 6 luni Perioada de desfăşurare: mai – octombrie 2010 Grup – ţintă: angajaţi ai Societăţii comerciale FDEE „ Electrica Distribuţie Transilvania Sud” SA Braşov Scopul programului: stimularea umorului ca strategie de coping pentru o mai eficientă adaptare la stresul resimţit la locul de muncă Obiectivele programului:
Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de sănătate a individului
Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra performanţelor organizaţionale
Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la stresul locului de muncă Metode şi tehnici de manipulare a variabilelor 1. program de stimulare a umorului grupului – introducerea unor situaţii şi prezentări cu caracter relaxant, umoristic: ■ felicitări amuzante de ziua angajatului, sau de sărbători tradiţionale, ■ note informative hazlii, ■ organizarea unor zile tematice cu implicarea familiilor angajaţilor. 2. intervenţia individuală prin consiliere psihologică ca modalitate de obţinere a cooperării şi interpretării corecte a schimbărilor de context 3. intervenţia asupra contextului ca modalitate de stimulare a relaţiilor bazate pe umor: ■ postere amuzante făcute de anumite grupuri de angajaţi, ■ panouri de afişaje cu imagini foto surprinse la locul de muncă. Obiectivele şi ipotezele etapei experimentale Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa constatativă au conturat un ghid de intervenţie (experimental) pentru etapa ameliorativă, care s-a concentrat pe realizarea celui de-al doilea obiectiv general al cercetării:

O2. Identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor stresului la nivelul profesiunii de energetician. Această coordonată esenţială pentru experimentare, s-a bazat pe următoarele obiectivele specifice: O2.1. – Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de sănătate a individului; O2.2. – Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra performanţelor organizaţionale; O2.3. – Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la stresul locului de muncă Urmărind aceste obiective, în etapa ameliorativă, care a constat în implementarea experimentului, s-au propus spre testare următoarele ipoteze: IG – dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume strategie de coping atunci stresul ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul indivizilor din organizaţie vor fi ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează productivitatea şi influenţează sănătatea fizică şi psihică. Din ipoteza generală au fost particularizate o serie de ipoteze de lucru focalizate pe concluziile evidenţiate în etapa constatativă. Aceste ipoteze au vizat următoarele aspecte: IL1 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice; IL2 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor de stres ocupaţional; IL3 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel organizaţional şi individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al productivităţii şi eficienţei; IL4 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate atunci se va dezvolta un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în muncă; Urmărind realizarea celui de-al doilea obiectiv general, în etapa ameliorativă, ne-am propus testarea unei ipoteze generale: dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume strategie de coping atunci stresul ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul

indivizilor din organizaţie vor fi ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează productivitatea şi influenţează sănătatea fizică şi psihică (ipoteza generală). Concluziile etapei experimentale Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa ameliorativă au facilitat testarea următoarelor ipoteze de lucru realizându-se următoarele conexiuni: a. S-a urmărit identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de sănătate a individului (Obiectivul 2.1.), pornind de la ipoteza că dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice (Ipoteza de lucru 1); Stimularea umorului, ca strategie de coping, a evidenţiat faptul că indiferent de atributul personal de a avea sau nu simţul umorului dezvoltat, la orice individ starea sănătăţii are de suferit din cauza stresului de la locul de muncă, umorul având proprietatea de a ameliora efectele, de a produce o adaptare mai uşoară: ♦ în urma implementării experimentului, relaţiile dintre umorul utilizat la locul de muncă şi efectele stresului la nivelul sănătăţii fizice s-au diminuat, dar destul de sensibil ca semnificaţie la nivel digestiv (scade de la r = .449; p < 0,01, la un r = .430; p < 0,01), însă în mod radical la nivel sistemului muscular (scade de la p < 0,05, la un p < 0,8). ♦ impactul stimulării umorului, ca strategie de adaptare la nivel psihic, a dus la accentuarea relaţiei invers proporţionale între stres şi copingul prin umor, astfel că tăria semnificaţiei a crescut în partea postexperimentală de la r = -.256; p < 0,01, la r = -.332; p < 0,01 (pentru resimţirea epuizării, oboselii), şi de la r = -.274; p < 0,05, la r = -.317; p < 0,05 (pentru iritabilitate constantă) indicând astfel o creştere a rezistenţei psihice în faţa stresului. ♦ apelând la efectul de scădere a simţului umorului ca urmare a stresului generat de locul de muncă s-a observat că acesta este un simptom puternic resimţit de majoritatea angajaţilor, iar dacă în faza preexperimentală acest simptom apărea ca a fi într-o puternică relaţie directă cu stresul organizaţional (sprijinul colectivului), în faza postexperimentală puterea semnificaţiei relaţiei scade foarte mult, trecând de la de la r = .375; p < 0,01, la r =.281; p < 0,05. Această observaţie vine să întărească şi să susţină efectul tonifiant, asupra psihicului, din partea umorului în percepţia stresului mai ales la nivelul relaţiilor, ceea ce indică o influenţă indirectă, adică creşterea sprijinului organizaţional dezvoltată prin umor duce la diminuarea efectelor stresului pe plan psihic. Acelaşi efect relaţionat cu stresul

general pierde din puterea semnificaţie, legătura scăzând, dar nu semnificativ, în timp ce în relaţie cu presiunea unor evenimente imediate se constată din nou o puternică scădere a legăturii (de la r = .450; p < 0,01, la r =.299; p < 0,05), ceea ce sprijină ideea că momentele de dificultate cu presiune mare sunt resimţite mai uşor prin creşterea sprijinului organizaţional, al grupului, al echipei. Pentru verificarea impactului real al umorului stimulat în cadrul cercetării s-a recurs, pentru acest simptom, la compararea valorilor între mai multe loturi (unul din ele fiind un studiu făcut la nivel european): Tabel 4. Compararea valorilor simptomului „pierderea simţului umorului” Lot UE Eşanţion Lot experimental Lot de control Simptom (1541) (439) preexperim. postexperim preexperim. postexperim Pierderea simţului 31% 25% 32% 27% 16% 29% umorului ♦ în urma evaluărilor din cadrul studiului prezent s-a putut observa faptul că efectele stresului nu sunt diferit resimţite datorită calităţii individuale de a avea simţul umorului (bazat pe umor involuntar), ci datorită utilizării umorului ca strategie de adaptare (voluntar) la stresul de la locul de muncă, de aceea se poate afirma că persoanele cu simţul umorului dezvoltat nu au o rezistenţă fizică crescută, dar au o capacitate psihică de adaptare mai mare (prin resemnificarea situaţiilor problematice). ♦ din punct de vedere comportamental, cea mai inedită constatare a fost aceea de recurgere la asistenţă de specialitate în cazul resimţirii disconfortului fizic şi psihic, datorat stresului, pentru că ea a evidenţiat faptul că nu există o relaţie semnificativă între copingul prin umor şi alarmarea pentru sănătatea personală. Astfel în faza preexperimentală relaţia între cele două era nesemnificativă, pentru ca în faza postexperimentală să rezulte o întărire a relaţiei de r = .247; p < 0,05, ceea ce indică o semnificaţie redusă. Această constatare indică o tendinţă de ignorare a tulburărilor echilibrului sănătăţii datorate stresului. ♦ influenţele avute de stimularea umorului voluntar au putut fi verificate şi prin compararea modificărilor survenite la nivelul frecvenţelor pentru anumite simptome (fizice, psihice, comportamentale) datorate stresului la locul de muncă, focalizat pe cele două loturi comparabile, constatându-se în tab.5 că în timp ce valorile scad pentru lotul experimental, ele rămân constante, sau chiar înregistrează anumite creşteri pentru lotul de control:

Tabel 5. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii efectelor stresului Lot experimental Lot de control Simptom Lipsă de apetit sau apetit excesiv de mare Dureri de cap dese Sentimente de mânie sau enervare generate prea uşor Dispoziţie fluctuantă resimţită Dificultăţi de concentrare Evitarea contactului cu alte persoane

preexperim.

postexperim

preexperim. postexperim

37%

32%

22%

21%

27%

22%

10%

11%

20%

16%

10%

11%

10%

5%

12%

14%

17%

14%

10%

9%

18%

12%

9%

9%

♦ Aceste concluzii vin să confirme ipoteza de lucru care presupunea că stimularea modalităţilor de coping prin umor va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice cu specificaţia că ameliorarea în resimţire este mai puternică în plan psihic, decât în plan fizic. Prin aceste observaţii se aduc unele ajustări opiniilor specialiştilor, care susţineau că o persoană cu simţul umorului dezvoltat este mai sănătoasă fizic şi psihic, chiar mai productivă, iar umorul creşte imunitatea la stres. Ceea ce trebuie semnalat în urma acestor concluzii, nu este numai faptul că efectele stresului la locul de muncă sunt resimţite de către orice persoană angajată, în mod diferit, ci faptul că aceste efecte sunt ignorate de cei cu simţul umorului dezvoltat şi în mod special de bărbaţi (utilizarea dominantă a umorului agresiv şi defensiv predispune la mascarea şi ignorarea unor afecţiuni). Ignorarea efectelor fizice, resimţite în urma stresului profesional, poate afecta pe termen lung iremediabil sănătatea persoanei, chiar dacă psihic îşi creează o oarecare ecranare prin umor. Pornind de la ideea că în literatura de specialitate sunt susţinute efectele benefice ale umorului şi în special ale râsului pentru sănătatea fizică şi psihică a individului, dar mai ales la nivelul eficacităţii lui profesionale, persoana cu simţul umorului dezvoltat fiind mai productivă, mai creatoare şi mai eficientă, s-au propus în cadrul acestui studiu analize care să arate impactul umorului voluntar asupra acestor performanţe. b. S-a propus identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra performanţelor organizaţionale (Obiectivul 2.2.), urmărind efectul produs dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel organizaţional şi

individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al productivităţii şi eficienţei (Ipoteza de lucru 3); ♦ relaţia dintre stresul generat de locul de muncă şi performanţele organizaţionale a fost stabilită de multe alte studii, ea fiind confirmată şi de studiul prezent, eficacitatea fiind evaluată de fiecare individ în raport cu intensitatea şi frecvenţa stresului general, în timp ce productivitatea este autopercepută din prisma organizaţiei, adică din modul în care omul simte sprijinul organizaţional. Din acest punct de vedere s-a observat tendinţa de a exterioriza cauzele unei productivităţi mai scăzute, în timp ce eficacitatea este autoevaluată mai obiectiv în raport cu toţi factorii de stres. ♦ modificările survenite în semnificaţia relaţiilor dintre eficacitate şi stres după implementarea experimentului, indică foarte clar impactul pozitiv al dezvoltării umorului voluntar, pentru că dacă la început existau relaţii puternic semnificative (r > .341; p < 0,01) între eficacitate şi 6 din 9 tipuri de stres specific locului de muncă, la finalul experimentului eficacitatea se mai află în relaţii destul de slab semnificative (r < .280; p < 0,05) cu doar 2 din 9 tipuri de stres. Acest lucru indică o mare semnificaţie a umorului pentru percepţia eficacităţii, această idee fiind susţinută de relaţiile puternic semnificative (de la r = .698; p < 0,01) pe care le are cu umorul utilizat pentru destinderea situaţiilor problematice. ♦ modificările survenite în percepţia productivităţii şi relaţiilor ei cu stresul organizaţional sunt relativ slab semnificative (r < .270; p < 0,05), dar după cum am prezentat anterior nu existau relaţii puternice nici în faza preexperimentală, ceea ce indică faptul că percepţia productivităţii este puternic influenţată de umor. În acest sens relaţia dintre productivitate şi copingul prin umor este puternic semnificativă, tăria relaţiei crescând mai mult după experiment ((de la r = .401; p < 0,01) ♦ evidenţierea impactului umorului voluntar asupra percepţiei eficacităţii şi productivităţii este susţinută şi de valorile comparate între lotul experimental şi cel de control: Tabel 6. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii eficacităţii proprii Lot experimental Lot de control Simptom Sentimentul că nu faceţi faţă profesional sau personal Productivitate scăzută

preexperim.

postexperim

preexperim.

postexperim

18%

7%

8%

7%

12%

9%

4%

4%

♦ Toate aceste argumente susţin concluzia că prin stimularea umorului ca mecanism de coping se poate induce o motivaţie şi o eficienţă crescută, care la rândul lor conduc la creşterea productivităţii, dar numai în relaţie cu sprijinul organizaţional resimţit. Această concluzie confirmă ipoteza de lucru care presupunea că dezvoltarea umorului ca strategie de coping va duce la scăderea nivelului de resimţire a stresului la locul de muncă la nivelul eficienţei şi productivităţii. Nuanţa semantică este foarte importantă, diferind de ideea că o persoană cu simţul umorului dezvoltat este mai eficientă şi mai productivă, subliniindu-se faptul că umorul stimulat ca strategie de coping a generat o modificare pozitivă în autoevaluarea eficacităţii şi productivităţii proprii. Prin această concluzie care confirmă ipoteza de lucru s-a realizat şi obiectivul propus pentru această dimensiune a studiului, acela care îşi propunea identificarea gradului de impact a strategiilor de coping prin umor asupra eficienţei şi productivităţii. Întrucât impactul umorului voluntar asupra percepţiei stresului ocupaţional şi organizaţional are o plajă largă de influenţe, s-a urmărit la ce niveluri s-au înregistrat cele mai puternice modificări în urma experimentului. Pentru aceasta cu ultimul obiectiv specific au fost conexate două ipoteze de lucru, care presupuneau pe de o parte puternice influenţe din partea umorului voluntar asupra relaţiilor din cadrul organizaţiei, iar pe de altă parte stimularea satisfacţiei în muncă. c. S-a intenţionat determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la stresul locului de muncă (Obiectivul 2.3.), presupunând că dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor de stres ocupaţional (Ipoteza de lucru 2) şi dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate atunci se va dezvolta un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în muncă (Ipoteza de lucru 4); ♦ pornind de la constatarea că între relaţiile de la locul de muncă şi umor există puternice legături, iar umorul voluntar a câştigat putere în legătură în urma experimentului (r = .404; p < 0,01), s-a constatat în final că umorul influenţează relaţionarea pozitivă în cadrul organizaţional, transformându-se la un moment dat în umor colectiv. ♦ stimularea umorului voluntar a generat modificări la nivelul relaţiilor organizaţionale, stimulând sprijinul şi ajutorul reciproc între indivizi, întărind coeziunea organizaţiei, care este un factor important de sprijin în faţa situaţiilor stresante.

Tabel 7. Compararea evoluţiei relaţionării prin umor între lotul experimental şi cel de control Lot experimental Lot de control preexperim. postexperim preexperim. postexperim redusă 18,3% 20% 5,4% 20,3% Relaţionare medie 68,3% 65% 72,7% 74,1% prin umor bună 13,3% 15% 21,9% 5,6% redusă 0 0 0 0 Oportunităţi medie 40% 41,6% 36,6% 42,6% de prietenie bună 60% 58,4% 63,4% 57,4% redusă 5% 8,3% 0 11,1% Menţinerea medie 38,3% 36,6% 38,1% 59,2% relaţiilor bună 56,6% 55,1% 61,9% 29,7% ♦ modificări ale percepţiei relaţiilor din organizaţie generate de umorul voluntar s-au constatat şi la persoanele cu un simţ al umorului redus (sublotul A), ceea ce permite interpretarea că umorul se transferă prin contagiune atunci când este utilizat frecvent ca strategie împotriva stresului la locul de muncă în cadrul echipelor de lucru. Tabel 8. Modificări ale relaţiilor dintre umor şi relaţiile organizaţionale la sublotul A (cu simţul umorului scăzut) preexperimental Humor coping

Oportunităţi Pearson de prietenie Correlation Menţinerea Pearson Correlation relaţiilor postexperimental Oportunităţi de prietenie Menţinerea relaţiilor

Affiliative Selfenhancing humor humor

Agresivve humor

Selfdefeating humor

,189

,349

,116

,075

,331

,081

-,418*

-,507**

-,224

-,092

Agresivve humor

Selfdefeating humor

Humor coping

Affiliative Selfenhancing humor humor

Pearson Correlation

,460*

,506**

,275

,180

,414*

Pearson Correlation

-,002

-,460*

-,515**

-,251

-,080

♦ dacă la debutul experimentului existau legături semnificative între stresul organizaţional (resimţit ca lipsa sprijinului) şi relaţiile deja existente în organizaţie (r = .272; p < 0,05), prin stimularea umorului voluntar aceste relaţii îşi pierd complet tăria semnificaţiei, ceea ce indică faptul că la resimţirea stresului se mobilizează în grupuri, pe echipe, bazându-se unii pe alţii în cadrul organizaţiei în virtutea relaţiilor deja existente.

♦ Aceste constatări indică două lucruri fundamentale: stimularea umorului voluntar ca strategie de adaptare la stres facilitează relaţionarea în colectiv, ajungându-se la un umor colectiv care este liant pentru relaţii, motivant şi stimulant, mai ales în munca pe echipe; umorul se transferă în cadrul organizaţiei prin contagiune, de la persoanele cu simţul umorului dezvoltat, care îşi însuşesc strategia de adaptare mai uşor, spre persoanele cu simţul umorului mai puţin dezvoltat, care au nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru familiarizarea cu această strategie. Cele două concluzii confirmă ipoteza de lucru care presupunea că umorul voluntar va atenua gradul de resimţire a lipsei de sprijin organizaţional ca factor de stres. ♦ între stresul resimţit la locul de muncă şi satisfacţia muncii prestate este una din relaţiile care a evidenţiat anumite particularităţi prin stimularea umorului voluntar, întrucât s-a stabilit că din perspectiva dimensiunilor investigate, satisfacţia este dependentă direct de relaţia stabilite în organizaţie. Astfel lipsa sprijinului organizaţional corelează puternic cu insatisfacţia în muncă şi accentuarea intenţiilor de schimbare a locului de muncă (r = .334; p < 0,01), iar satisfacţia în muncă este legată semnificativ de oportunităţile de relaţionare, ca şi de relaţiile deja existente ((r = .381 / 386; p < 0,01) mai ales după implementarea experimentului. ♦ măsura în care umorul influenţează această dimensiune a adaptării profesionale, precum şi în ce relaţie se află cu stresul organizaţional, a fost identificată prin tipul de umor care a influenţat aceste dimensiuni, acesta fiind umorul utilizat în situaţii presante (selfenhancing umor), numit şi umor de autoapărare, ceea ce susţine ideea transmiterii prin contagiune a umorului în perioade de dificultate. ♦ Astfel se poate concluziona că umorul poate influenţa pozitiv satisfacţia resimţită la locul de muncă prin latura ei psihosocială. În sprijinul acestei concluzii vine şi opinia lui M. B. Wanzer, care a constat, că angajaţii spun că simt o mai mare satisfacţie la locul de muncă atunci când lucrează cu cineva cu simţul umorului sau când umorul este folosit „corect” în situaţii adecvate şi, în plus, îi ajută să depăşească situaţiile de stres. Această concluzie vine să confirme ipoteza de lucru care presupunea că stimularea umorului voluntar dezvoltă un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în muncă cu menţiunea că acest management depinde foarte mult de grupul profesional în care este încadrat angajatul, mai ales de susţinea grupului. Confirmarea ipotezelor legate de legăturile dintre adaptarea organizaţională şi umorul voluntar indică faptul că la

stresul generat de locul de muncă adaptarea se face mult mai uşor prin umor voluntar dacă este precedată de acomodarea în grupul profesional. Analizând influenţele sesizabile şi cuantificabile ale umorului voluntar se poate concluziona că acestea se resimt la nivel individual prin adaptarea la stres cu efecte în diminuarea deteriorării sănătăţii, apoi la nivel organizaţional în care prin acomodarea la grup a individului acesta intră în contact cu umorul colectiv care are valenţe mobilizatoare sporind performanţele şi satisfacţia în muncă. Prin aceste concluzii s-a îndeplinit şi obiectivul referitor la stabilirea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la stresul locului de muncă.

Fig 3. Efectele copingului prin umor pe nivele CAPITOLUL 5. Concluzii şi consideraţii finale În CAPITOLUL 5 sunt sintetizate principalele concluzii privind fundamentarea teoretică şi intervenţia empirică realizată. În continuare prezentăm sintetic rezultatele obţinute în cadrul cercetării, raportate la obiectivele urmărite. Sinteza rezultatelor cercetării Cercetarea a avut două etape distinctive care s-au focalizat pe identificarea nivelului de stres resimţit de angajaţii din sectorul energetic şi dezvoltarea unei strategii de coping care să faciliteze adaptarea la stresul specific profesiei şi respectiv să amelioreze efectele deja resimţite ca stres profesional. Etapa constatativă a avut în vedere conturarea unui tablou cât mai fidel al efectelor stresului, dar şi a relaţiilor stabilite între stres şi umorul utilizat la locul de muncă, pentru un eşantion de 439 de angajaţi. Colectarea datelor s-a bazat pe îmbinarea unor metode cantitative

(ancheta pe bază de chestionar, metoda testelor), iar prelucrarea acestora s-a realizat în cadrul programului computerizat SPSS 12, utilizându-se metode statistico-matematice variate (analiza corelaţională, testul de semnificaţie a diferenţei dintre două medii, regresia multiliniară, tehnica de analiză ANOVA etc.). Conform rezultatelor etapei constatative s-au putut identifica un număr de factori stresori (11) cu mare incidenţă în starea sănătăţii fizice şi psihice, care determină dominant modificări în comportament, stimă de sine (autoevaluare defavorizantă) şi performanţele individuale. Determinând, în cadrul acestei etape, relaţiile existente între anumite simptome şi anumite tipuri de umor specific locului de muncă, s-a decis ca strategia de coping aleasă să fie stimulată, în cadrul experimentului, să fie umorul. Întrucât această etapă a permis identificarea unor variabile psihoindividuale ale angajaţilor, care le conferă sau nu o mai mare disponibilitate pentru relaţionarea prin umor, ne-am propus ca în cadrul etapei a doua, cea ameliorativă, să valorificăm atât potenţialul celor înzestraţi nativ cu simţul umorului, dar şi predispoziţiile ascunse, a celor care nu au manifestat un simţ al umorului dezvoltat. De aceea lotul experimental s-a constituit din două subloturi pe baza acestei caracteristici. Etapa ameliorativă a presupus implementarea unor metode de stimulare a umorului ca strategie de coping, în urma cărora s-a făcut o nouă investigare a nivelului de stres perceput la locul de muncă. Dacă în opinia multor specialişti, simţul umorului a devenit o trăsătură de caracter, care conferă individului abilitatea de a se integra şi acomoda mai uşor în noi contexte sociale, iar alte opinii susţin că oamenii care râd mai mult sunt mai sănătoşi şi mai productivi, s-a recurs la analiza statistică din acest punct de vedere a subiecţilor componenţi ai lotul experimental. Cercetarea prezentă a constatat şi stabilit statistic că persoanele cu un simţ al umorului crescut nu au o rezistenţă fizică mai mare, dar capacitatea lor de adaptare le conferă o mai bună rezistenţă psihică. Cu alte cuvinte, gradul crescut de adaptabilitate la stres, favorizează un nivel crescut de acceptabilitate a simptomelor unei afecţiuni fizice, simptomele fiind la rândul lor factori de stres, iar umorul protejând psihic gradul de alarmare. Rezistenţa psihică generată de umor determină o alarmare tardivă faţă de simptomele unui dezechilibru al sănătăţii fizice, ceea ce poate determina agravarea unor boli. În cadrul analizei, s-a mai evidenţiat un semnal de alarmă, acela că alarmarea tardivă prin ignorare a simptomelor, poate fi deseori însoţită de reţinerea de a apela la consultul unui specialist. Întrucât eşantionul a fost

format dominant din subiecţi de sex masculin, se poate concluziona că în general bărbaţii care au dezvoltat simţul umorului, coroborat cu un umor dezvoltat şi utilizat voluntar, conştientizează greu necesitatea de a apela la un specialist, atunci când sesizează tulburări la nivelul sănătăţii fizice şi psihice. Particularizând la aria ocupaţională a subiecţilor se poate aprecia că stresul specific muncii în sectorul energetic generează simptome fizice, psihice şi comportamentale afectând sănătatea globală şi funcţionalitatea eficientă a individului prin efectele sale, care pot şi ameliorate prin intermediul umorului voluntar, însă există riscul ca efectele resimţite totuşi să fie de multe ori ignorate, s-au deturnate în comportamente nocive (alcool, tutun, stimulente), evitându-se prezentarea la un specialist (medic, psiholog, consilier, psihiatru). Datorită particularităţilor activităţii prevăzute în sectorul energetic, unde riscul este mult crescut, atunci şi nivelul de percepţie a stresului este specific, repercutându-se dominant în sfera psihocomportamentală, care răspunde involuntar cu umor agresiv, tip de umor echilibrat prin dezvoltarea strategiei de umor voluntar. Toate aceste argumente şi concluzii au confirmat ipoteza referitoare la faptul că stimularea adaptării prin umor voluntar la situaţiile de stres profesional poate ameliora sau diminua resimţirea efectelor stresului asupra sănătăţii. În aceeaşi idee vine şi afirmaţia lui Taylor (1992) care susţinea că „umorul şi optimismul unei persoane poate influenţa starea de sănătate prin tentaţia de a-şi menţine poziţia afectivă pozitivă chiar şi în situaţii de stres acut”. Baza ştiinţifică ce oferă la ora actuală posibilitatea înţelegerii depline a relaţiei dintre simţul umorului şi sănătate face obiectul unei discipline denumită: psiho-neuro-endocrinoimunologia, care se bazează pe teoria că emoţiile şi gândirea, prin intermediul căilor sistemului nervos, influenţează secreţia de hormoni şi reglează activitatea sistemului imunitar. Analiza minuţioasă a modului în care umorul influenţează interrelaţionarea în cadrul organizaţional şi efectele acesteia pentru satisfacţia în muncă, productivitate, autoevaluarea eficacităţii şi dezvoltarea reacţiilor emoţionale pozitive, a permis următoarea interpretare: umorul voluntar influenţează relaţionarea pozitivă în cadrul organizaţional, stimulând sprijinul şi ajutorul reciproc între indivizi, întărind coeziunea organizaţiei, care este un factor important de sprijin în faţa situaţiilor stresante. Relaţiile pozitive stimulate prin umor pot determina transformarea sprijinului ocupaţional din factor stresor, prin lipsa lui, în factor de creştere a satisfacţiei în muncă şi de ameliorare a resimţirii stresului ocupaţional. Deci umorul poate influenţa pozitiv satisfacţia resimţită la locul de muncă prin latura ei psihosocială în

cadrul căreia am identificat un nivel de umor colectiv, rezumat într-o stare de spirit mobilizantă, cu valenţe ameliorative în situaţii de limită, de panică, prin raportarea individului la colegii/grupul căruia îi aparţine. Întrucât în opinia lui Maslow satisfacţia este cel mai important element motivaţional, dar satisfacţia în muncă nu conduce în mod necesar la îmbunătăţirea performanţelor, s-au identificat şi relaţiile existente între umorul voluntar ca strategie de coping şi eficienţa, care este pilonul de bază al productivităţii. Faptul că între copingul prin umor şi autoaprecierea eficienţei şi productivităţii există conexiuni semnificative care au suferit accentuări ale legăturilor după stimularea umorului voluntar, indică influenţa acestuia asupra performanţelor personale. Astfel se poate aprecia că satisfacţia psihosocială, sau latura ei de umor colectiv, pot evident conduce la îmbunătăţirea performanţelor, respectiv a eficacităţii şi productivităţii. Aceste observaţii confirmă ipotezele iniţiale, transformându-le în următoarea concluzie cu caracter general: umorul stimulat în cadrul organizaţional, ca mecanism de coping, conduce la diminuarea resimţirii efectelor stresului ocupaţional din punct de vedere al productivităţii şi eficienţei, prin creşterea sprijinului organizaţional şi dezvoltarea gradului de satisfacţie psihosocială. Impactul pozitiv al activităţilor din cadrul programului ameliorativ, de stimulare a umorului, a fost evidenţiat de rezultatele fazei postexperimentale, în care la nivelul lotului de control nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între scorurile obţinute în pretest şi posttest sub aspectul variabilelor dependente investigate, rezultate care demonstrează că efectele stresului nu pot fi ameliorate la nici unul din nivele (individual şi organizaţional), fără utilizarea unor strategii de adaptare. Simţul umorului este atât o perspectivă asupra vieţii, un mod aparte de a percepe lumea, dar şi un comportament care exprimă această perspectivă. Umorul este o calitate a percepţiei care permite individului experimentarea unui tonus psihic bun, pozitiv, chiar şi atunci când se confruntă cu adversitate, fiind mult mai eficient când este împărtăşit cu alţii. Toate aceste calităţi ale umorului, nu îl transferă totuşi într-o tehnică infailibilă, pentru că ea depinde foarte mult de cultura individuală şi gradul de civilizare a fiecărui individ, întrucât limitele care trebuie respectate într-o relaţionare bazată pe umor pot fi uşor depăşite din lipsă de educaţie a celor implicaţi în relaţionare. Umorul este o strategie care dacă face parte din caracterul individului ca o calitate numită „simţul umorului” poate fi favorizantă dezvoltării unei adaptabilităţi situaţiilor generatoare de stres. Dacă nu face parte din structura

personalităţii individului ca trăsătură de caracter, atunci el este eficient ca adaptare la stres din perspectiva grupului, a organizaţiei., devenind tonifiant şi stimulator în situaţiile de criză, prin atenuarea efectelor resimţite individual întrucât este resimţit sprijinul/suportul grupului. În ansamblu, intervenţia formativă implementată s-a dovedit relevantă statistic sub aspectul a două variabile dependente: starea sănătăţii fizice şi psihice, resimţirea satisfacţiei în muncă şi intenţiilor de schimbare a locului de muncă, ceea ce echivalează cu validarea parţială a programului experimental. Cercetarea îşi justifică relevanţa în contextul necesităţii acute de a acţiona în direcţia prevenirii şi combaterii fenomenului de stres profesional, oferind o posibilă modalitate de intervenţie în această direcţie, la nivelul angajaţilor din sectorul energetic. Contribuţii personale Principala contribuţie adusă de lucrarea prezentă constă în participarea la validarea şi omologarea instrumentelor de evaluare: Chestionarul JSS, pentru care eşantionul de bază al cercetării a constituind 29% din eşantionul total utilizat pentru validarea pe România a acestui chestionar (439 din 1533 subiecţi); Chestionarul de percepţie a relaţiilor cu locul de muncă fost utilizat experimental, pentru a reduce un factor de stres suplimentar ce ar fi fost declanşat prin aplicarea unui număr de alte 7 chestionare diferite. Aceste instrumente s-au dovedit deosebit de utile în a desprinde unele aspecte specifice muncii în sectorul energetic şi analiza datelor relevate de ele au permis luarea deciziei ca în perioada experimentală să fie utilizat ca strategie de coping rezervele de umor ale subiecţilor. Din punct de vedere teoretic, lucrarea prezentă a adus o modestă contribuţie în reunirea accepţiunilor despre conjuncturile ce pot afecta omul activ, astfel s-a conturat următoarea idee: stresul de la locul de muncă include stresul ocupaţional/profesional, care implică impactul condiţiilor şi conţinutului muncii asupra individului şi stresul organizaţional care implică rezonanţa afectivă a relaţiilor stabilite la locul de muncă. (vezi fig.2) De asemenea, lucrarea a scos la lumină faptul că simţul umorului nu dă imunitate la boli, ci face să se evite evidenţierea tulburărilor apărute la nivelul sănătăţii, fie prin ignorare, fie prin autosugestionare că nu i se poate întâmpla nimic rău, aceste atitudini faţă de propria persoană putând fi dăunătoare, dacă sunt menţinute pe perioade îndelungate, întrucât pot facilita accentuarea unor boli. O altă idee importantă reieşită din analiza şi interpretarea datelor, care este o contribuţie reală a acestui studiu empiric, este aceea că suportul grupului este esenţial atât în

dezvoltarea umorului ca mecanism de coping, adică de adaptare conştientă, formându-se prin contagiune un spirit al umorului colectiv, mobilizator şi atenuator al efectelor presiunii stresului. Dacă din punct de vedere psihosociologic, grupul poate fi definit ca un ansamblu de persoane între care există legături integrative de tip funcţional, comunicativ, afectiv şi normativ, iar sintalitatea grupului este totalitatea particularităţilor esenţiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup, denumită şi personalitatea unui colectiv, atunci orice grup, sau colectiv poate avea între particularităţile esenţiale şi un nivel de umor comun, care caracterizează grupul şi influenţează dezvoltarea lui. Ştiind că sintalitatea grupului nu se modifică dacă pleacă cineva sau dacă vine un nou membru, decât dacă personalitatea acestuia este foarte puternică sau dacă deţine o poziţie influentă, putem considera că şi nivelul de umor are aceeaşi particularitate, ba chiar mai mult, umorul fiind mobilizator este un factor care influenţează foarte mult adaptarea la grup a oricărui nou venit. Direcţii viitoare de cercetare Rezultatele studiului prezent oferă o alternativă pentru a se acţiona în organizaţii, mai ales în cele formate dominant din bărbaţi, pentru diminuarea efectelor resimţite datorită stresului de la locul de muncă, aceea a dezvoltării unor relaţii bazate pe umor voluntar, şi a unei strategii de coping prin umor. Din acest punct de vedere studiul prezent a înregistrat anumite probleme care s-au evidenţiat în urma analizei datelor. Aceste probleme pot constituit teme pentru viitoare cercetări. Ameliorarea temerilor de apelare la specialist atunci când angajaţii resimt puternic efectele stresului ocupaţional ar fi una din temele care ar putea constitui o nouă temă de cercetare, iar acest lucru se poate face prin schimbarea prejudecăţilor legate de consultarea unui psiholog sau consilier, creşterea încrederii în ajutorul primit din partea altora, mai ales la subiecţii de vârstă adultă. Rezultatele studiului prezent atrag atenţia asupra necesităţii unei cunoaşteri aprofundate a factorilor stresori care pot afecta mai mult sănătatea psihică, întrucât s-a evidenţiat un impact mai mare al stresului asupra acestui nivel al individului. Legat de această temă se poate încerca identificarea modificărilor ale mediului profesional care să relaxeze interrelaţionarea. Metodele de îmbunătăţire a sprijinului organizaţional ca factor de ameliorare a efectelor stresului şi implementarea lor la nivelul organizaţiei ar fi o altă temă de cercetare,

care ar completa studiul prezent, ca şi alte cercetări dedicate ameliorării stresului resimţit la locul de muncă. Deşi în UE problema stresului profesional şi a combaterii efectelor sale este intens dezbătută, în România aceasta apare destul de rar la nivel discursiv şi este aproape invizibilă în strategiile de management, iar psihologii trebuie să acţioneze în această direcţie, mai ales când intervenţia lor se focalizează pe prevenţie şi ameliorare.

Bibliografie selectivă 1 2 3 4 5

6 7 8

9 10

11 12 13

Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium, Cluj-Napoca Alluisi,E.A., Human performance and productivity: Stress And Fleischman, E.A, 1992 performance effectiveness, LEA Hildsdale, New Jersey Aldwin, C. M., 1999 Stress, Coping, and Development: An integrated perspective, The Guilford Press, New York Alexandrescu, L., 1993 Rolul diferenţiat al stresului în etio-patogenia unor boli psihice cu caracter reactiv sau endogen şi importanţa sa pentru profilaxia psihiatrică primară, Teza de doctorat , UMF Carol Davila, Bucuresti Amado G., Psihologia comunicării în grupuri, Editura Polirom, Iaşi Guittet A., 2007 Aniţei, M. 2007 Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iaşi Aniţei, M. 2009 Locul si rolul psihologului in comunitate- actualitati si perspective in psihologia romaneasca, Conferinta internationala de psihologie „Psihologul in comunitate”, Arad, 17-20 septembrie 2009, comunicare prezentată şi publicată în volumul conferinţei, Ed. Universitatii Vasile Goldis, Arad Metoda interviului in psihologia muncii, Editura Universitara, Aniţei, M. Chraif, M. 2010 Bucureşti Aryee, S., Role Stressors, Interrole Conflict,and Well-Being: The Luk, V., Moderating Influence of Spousal Supportand Leung, A., Lo, S.,1999 CopingBehaviorsamong Employed Parentsin Hong Kong. Journal of VocationalBehavior,54, 259-278 Baban, A., 1988 Stres si personalitate, Ed.Presa Universitara Clujeana, ClujNapoca Bakker, A.B., Job Resources Buffer the Impactof Kob Demerouti, E., DemandsonBurnout.Journal of Occupational Health Euwema, M.C.,2005 Psychology,10, 2, 170-180 Blalock, I. A., Interaction of cognitive avoidance coping and stress in

Abric J. A., 2002 Albu, M., 1998

Joiner Jr., Th. E, 2000 14

Bogatyi, Z., 2004

15

Bogathy, Z., 2007

16

Borangic, C., 2007

17

Brotheridge, C.M., Lee, R.T., 2005

18

Brate, A., 1996

19

Capotescu , R., 2006

20

Carver, C. S., Scheier, M. F., Weintraunb, J. K., 1989 Carlson, D., Deer, C.B, 2003

21 22 23

Chelcea, S., 1995 Chelcea, S., 2001

24

Clocotici, V., Stan, A., 2000 Cocoară, M., 2005 Cohen, S., Edwards, J.R., 1989

25 26

27 28 29 30

Cooper, C.L., Payne, R. (Eds.), 1991 Cooper, C.L., Sloan. G., Williams. S., 1988 Denny R., 2002 Dewe, P.J., O'Driscoll, M.P., 2001

31 32 33

Creţu, T., 2001 Cristea, D., 2001 David, D., 2006

34

Derevenco, P., 1936-1986

predicting depression/anxiety, Cognitive Therapy and Research, vol. 24, nr. 1 Manual de psihologia muncii si organizationala, Editura Polirom, Iaşi Manual de tehnici şi metode în psihologia muncii şi organizaţională. Editura Polirom, Iaşi Vulnerabilitatea la stres, Revista de Somatoterapie, nr.17/2007, Bucureşti Impact ofWork-Family Interference on General Well-Being: A Replicationand Extension. International Journal of Stress Management, 12, 3, 203-221 Stresul ocupational si perceperea lui la militari si electricieni. Dizertatie/Master (Coordonator stiintific: prof. univ. dr. Horia Pitariu), Universitatea Babes-Bolyai, ClujNapoca Stresul ocupational – teorii, modele, aplicatii, Editura Lumen, Iaşi Assessing coping strategies; a theoretically based approach, Jurnal of Personality and Social Psyehology, nr. 56 The Effects of Internal Career Orientation on Multiple Dimensions of Work-Family Conflict, Journal of Family and Economic Issues,Vo1.24(1) Cunoaşterea vieţii sociale, Editura I.N.I., Bucureşti Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si calitative, Editura Economica, Bucuresti Statistica aplicată în psihologie, Editura Polirom, Iaşi Definire, manifestare, prevenire. Editura Crisserv, Mediaş Personality characteristics as moderators of the relationship between stress and disorder. In R.W. Neufeld (Ed.), Advances in the investigation of psychological stress., Chicester : John Wiley & Sons Personality and stress: Individual differences in the stress process. Chichester, England, Wiley The Occupational Stress Indicator: Management guide. Windsor: NFER-Nelson Communicate to win, Kogan Page Limited Organizational Stress: A Review And Critique Of Theory, Research And Applications, Thousand Oaks, CA: Sage Publications Psihologie generală, Editura Credis, Bucureşti Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania, Cluj Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom, Iaşi Un bilanţ de cercetări internaţionale despre stres,1987, 1993, 1994, Revista de psihologie

35 36

37 38 39 40 41 42 43

44 45

46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56

Derevenco, P., Anghel, I., Băban, A., 1992 Elloy. D.F., Smith, C., 2003

Stresul în sănătate şi boală. De la teorie la practică. Editura Dacia, Cluj-Napoca

Patterns of Stress, Work-Family Conflict, Role Conflict. Role Ambiguity and Overload Among Dual-Career and SingleCareer Couples: An Australian Study, Cross Cultural Management, vol.1 Eysenck, M., 1989 Personalizy, stress arousaland cognitive process in stress transactions.Advances in theInvestigation of Psychological Stress, Ed.J.Wiley and Sons, Chichester Floru, R., 1974 Stresul psihic, Editura Enciclopedica Romana, Bucureşti Fried , M., 1982 Endemic stress, Am.J.Orthopsychiat Freud, A., 1996 Eul şi mecanismele de apărare, Editura Polirom, Iaşi Freud S., 1999 Opere-Comicul şi umorul, Editura Trei, Bucureşti Ford, M.T., Work and family satisfaction and conflict: A meta-analysis of Heinen, B.A., cross-domain relations. Journal of Applied Psychology, 92 Langkamer, K.L., 2007 (1), 57-80 Gardner, W., Attraction to Organizational Culture Profiles: Effects of Reithel, B., Realistic Recruitment and Vertical and Horizontal Foley, R., Individualism Collectivism, SAGE Cogliser, C., Walumbwa, F., 2008 Gelade, G., Work Climate and Organizational Effectiveness: The Gilbert, P., 2003 Application of Data Envelopment Analysis in Organizational Research, SAGE Giardini, A., Reducing the Negative Effectsof Emotion Work in Service Frese, M., 2006 Occupations: Emotional Competence Asa Psychological Resource.Journal of Occupational Health Psychology,11, 1, 63-75 Goodrick, G.K., Stress perceptions in community clinic: a pilot survey of Kneuper S., patiens an psysicians, Journal of Community Health, Aprilie Steinbauer J.R., 2005 Goliszek, A., 1998 Învingeţi stresul, Editura Teora, Bucureşti Goldstein, J.,1998 Why we watch: The attractions of violent entertainment. New York: Oxford University Press Golu, M., 1993 Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti Golu, M., 2000 Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti Golu, P., 2002 Fundamentele psihologiei sociale, Editura ExPonto, Constanţa Golu, P., 2001 Perspective noi asupra grupurilor sociale în Zlate, M., (coord.), Psihologia la răspântia mileniilor, Iaşi Greenberg, J.S., 1999 Stress management, Sixth edition. Boston Burr Ridge, WCB McGraw-Hill Hammen, C., 2005 Stress and Depression. Annual Review of Clinical Psychology, 1, 293-319 Hauck, P., 2004 Depresia nervoasă , Editura Polimark, Bucureşti Hayes, C., 2006 Stress Relief for Theachers, Routledge, Taylor & Francis

57 58

Hobfoll, St. E., Pekrun, R., 1999 Holdevici, I., 1995

59 60

Holdevici, I., 1996 Holdevici, I., 2005

61 62

Holt, R., 1982 Holt, R ., Gualaberger, L., 1982 Hoffman,W., Brate, A., Purcia, D.C., 2001 Hurrell, J.J., Jr., Nelson , D.L., Simmons B.L.,1998, Iamandescu, I.B., 1993 Iamandescu, I.B., 1994 Iamandescu, I.B., 2002

63 64 65 66 67 68 69 70 71

Ionescu, S., Jacquet, M-M., Lhote, C., 2002 Ionescu, Ş., 2007

77 78

Jolov, G., 1984 Kenny, D.T., Cooper, C.L.,2003 Lazarus, R., 1999 Legeron P., 2003 Luban-Plozza, B., Pozzi, U., Carlevaro,T.,1997 Luban-Plozza,B., Poldinger,W., Kroger,F., 1996 McKelvey R.S., Pfaff J.J., Acress J.G., 2001 Maslow, A., 2008 Miclea, M., 1997

79

Millward, L., 2005

80

Minulescu, M., 1996,

72 73 74 75 76

Group, London and New York Anxiety, stres, and coping, International Journal, Horwood Academic Publischers, vol. 12, nr. 2 Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă, Editura Victor, Bucureşti Elemente de psihoterapie, Editura All, Bucureşti Psihoterapia cognitiv-comportamentală: Managementul stresului pentru un stil de viaţă optim. Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti Occupational stress, Editura Free Press, New-York Handbook of stress, Free Press, New-York Introducere in psihoterapia comportamentala. Universităţii Lucian Blaga, Sibiu

Editura

Measuring job stressors and strains : Where we have been, where we are and where we need to go. Journal of Occupational Health Psychology, Vol. 3, No. 4 Stresul psihic şi bolile interne, Editura All, Bucureşti Psihologie medicală, Editura Infomedica, Bucureşti Stresul psihic: din perspectivă psihologică şi psihosomatică. Editura Infomedica, Bucureşti Mecanismele de aparare, Editura Polirom, Iaşi Mecanismele de apărare-teorie şi aspecte clinice, Editura Polirom, Iaşi Stresul şi stabiltatea psihică, Voennye Znanija Introduction: Occupational Stressand Its Management International Journal of Stress Management, 10,4,275-279 Emotion and Adaptation, Oxford University Press, New-York Cum sa te aperi de stres, Editura Trei, Bucuresti Viaţa alături de stres, Editura Contact Internaţional, Iaşi Bolile Psiho-somatice Medicală, Bucureşti

în

practica

medicală,

Editura

The relationship between chief complaints, psychological distress and suicidal ideation in 15-24 -year -old patients presenting to general practitioners, Med. J. Aust Motivaţie şi personalitate, Editura Trei, Bucureşti Stres si apărare psihică, Presa Universitara Clujeană, Cluj Napoca Understanding Occupational and Organizational Psychology, Thousand Oaks, CA: Sage Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Editura Garell Publishing House

81

Mitrofan, I., 2005

82

Mitrofan, I., 2005

83

Mitrofan, N., 1994

84

Mitrofan, N., 2000

85

Mitrofan, N., 2001

86 87

Mitrofan N., Mitrofan, L., 2005 Mitrofan N., 2009

88

Mocan, I., 2005

89

Moldovan, O., Eisikovits,M., Baban, A., Varga, E, 1994 Nicolau, A., 1997

90 91

95 96

Nielsen, IK, Jex, SM, Adams, GA, 2000 Ogden, B., 1996 Paulham, M. Bourgeois, 1995 Panisoara, O, Panisoara G., 2005 Percek, A., 1992 Pitariu, H., 2000

97

Pitariu, H., 2004

98

Pitaru, H., Miclea, H., 1996 Nicolescu, O. , 2001

92 93 94

99

100 Răşcanu,R., 1989 101 Răşcanu, R., 1995

Reflexia psihologica a celor patru elemente in dinamica integrarii ego-ului cu sine. Incursiune intr-o posibila analiza holistica de simbol., Rev. de psihoterapie Experienţială nr. 30, iunie, 2005 Consilirea psihologica. Cine, ce, cum ?, Editura SPER, Bucureşti Etalonarea si reetalonarea testelor – o urgenta a psihologiei romanesti, in Revista Psihologia, nr. 6/1994, p. 2-3 Psihometria şi direcţiile ei de dezvoltare la început de mileniu în Zlate, M., coord., Psihologia la răspântia mileniilor II-III, Editura Polirom, Iaşi cap. „Psihometria si directiile ei de dezvoltare la inceput de mileniu”, în Psihologia la raspantia mileniilor (coord. M. Zlate), Ed. Polirom, 2001 Testarea psihologică, Editura Polirom, Iaşi Testarea psihologicã. Aspecte teoretice şi practice. Editura Polirom, Iaşi SPSS. Introducere în analiza datelor. Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu Implicaţiile psihologice ale stresului, Revista de psihologie

Reprezentările sociale. Psihologia câmpului social, Editura Polirom, Iaşi Development and validation of scores on a two dimensional Workplace Friendship Scale. Educational & Psychological Measurement, 60(4), 628-643 Combaterea stresului, U.S. Naval Institute Proceedings I Stress et coping: les stragies d’ajustement a l’adversite, PUF Nodules, Paris Managementul resurselor umane, Editura Polirom, Iasi Stresul şi relaxarea, Editura Teora, Bucureşti Managementul resurselor umane. Evaluarea performantelor profesionale. Editura All Beck, Bucuresti Stresul profesional la manageri. Corelate ale personalitatii in contextul situatiei de tranzitie social – economica din Romania, nr. 93- 122, Editura ASCR Colocviu despre stres, Editura Teora, Bucureşti Managementul modern al organizaţiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti Capitolul Socioterapie, în vol. Psihiatrie, sub redacţia V. Predescu, vol. I, Editura Medicală, Bucureşti Elemente de psihologia comunicarii, Editura Universitatii din Bucureşti, Bucureşti

102 Răşcanu, R., 2000 103 Răşcanu R., 2001 coautor Zlate M., coord 104 Răşcanu, R., 2003 editia a II-a 105 Raşcă, L., Deaconu, A., 2002 106 Roco M., 1996 107 Roco M., 1999 108 Roco M., 2007 109 110 111 112 113 114

Scherrer, J., 1993 Shvedin, B., 1995 Sousa, F., 1996 Stora, J.B., 1999 Şchiopu U., 1997 Tellier, J, Frumuşani, D. R. 1999 115 Ticu, C., 2004 116 Tudose, F., 2007 117 Ursu, M.A, 2007 118 Vercellino, D., 2008 119 Verza E., 1997 120 Verza E., 2005 121 Verza E., 2006 122 Williams, S., Cooper, C.L., 1997 123 Watson, D., Clark, L. A., Tellegen, A. 1988 124 Zlate, M., 1997 125 Zlate, M., 2000 126 Zlate, M., 1999 127 Zlate, M., 2000 128 Zlate, M., 2005 – 2007 129 Zorlentan, T., Burdus, E.,

Introducere în psihologie aplicată, Editura „Ars Docendi”, Bucureşti Psihologia la răspântia mileniilor, Editura Polirom,Iasi Psihologie şi comunicare, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, Comportamentul organizaţional şi gestiunea resurselor umane, Editura ASE, Bucureşti Eu în relacie cu ceilalţi. În: Psihoteste, Editura Ştiincifică şi Tehnică, SA, Bucureşti, 1994, cap.8, p. 155-164, 1996 Socializarea sau construirea socială a realităţii. În: 29 de teste pentru a te cunoaşte (red. Adrian Neculau), Editura Polirom, Iaşi, 1996, 1999, p. 94-114 Creativitate şi inteligenţă emocională. Edicia a III-a, Editura Polirom, Iaşi, Oboseala, Editura Humanitas, Bucureşti Rezistenţa la stres, Revista Morskoj Sbornik, Nr,7 Luarea hotărârii în condiţii de stres, Revista Baluarte, Nr.5 Stresul, Editura Meridiane, Bucureşti Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti Resurse umane şi dezvoltare organizaţională, Editura Cavalioti, Bucureşti Evaluarea psihologica a personalului, Editura Polirom, Iaşi Psihologie clinică şi medicală, Manual, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti Stresul organizaţional, Editura Lumen, Iaşi Sănătate organizaţională, suport de curs, SNSAP, Facultatea de comunicare şi relaţii publice, www.scribd.com/sanatateaorganizatională Dictionar de psihologie (coautor), Ed. Babel, Bucuresti Comunicarea totala, in Revista de Psihopedagogie nr.2/2005 Valentele comunicarii totale, vol. Simpozionului Centenarul Psihologiei Romanesti, Bucuresti, 2006 The Occupational Stress Indicator. In: R.J. Wood & Zalaquett, C. (Eds), Evaluating stress: A book of resources. Huntsville, TX Sam Houston State University Development and validation of brief measures of positive and negative affect: The PANAS scale. Journal of Personality and Social Psychology Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iaşi Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti Tratat de psihologie organizaţional-managerială,vol-II, Editura Polirom, Iaşi Managementul organizatiei, Editura Holding Reporter , Bucuresti

Caprarescu, G., 1995 130 ***

131 www.testcentral.ro 132 www.uib.no /rg/bbrg/projects/naq 133 www.scritube.com

Investigarea si psihodiagnoza stresului socio-profesional articol în Revista Psihologia Resurselor Umane, nr. 2/2003 si reprezinta puncte de vedere autorizate ale Asociatiei de Psihologie Industriala si Organizationala din România Instrumente de măsurare a stresului ocupaţional NAQ, The Negative Acts Questionnaire, Bergen Bullying Research Group Positive affectivity and negative affectivity scale-momentary (PANAS)