Specii Invazive Marine Dulcicole Si Terestre

Specii invazive marine, dulcicole și terestre Fişe de prezentare realizate în cadrul Grantului CNCSIS PN II IDEI 273/2007 „SISTEM DE MONITORIZARE ȘI DETECTARE RAPID Ă A SPECIILOR INVAZIVE (MODSIS)“

Material realizat de: Conf. dr. Marius Skolka Asist. cercetare drd. drd. Cristina Preda Preda Student master C ăt ălin Stanciu Student master Raluca Fabian

2010

Cuprins Clasa Pyrrophyta (Dinophyta) Alexandrium monilatum monilatum (Howel) (Howel) F.J.R.Taylor 1979 Gymnodinium uberrimum (Allman) uberrimum (Allman) (Kofoid et Swezy 1921) 1 921) Clasa Prasynophcea Mantoniella squamata (Manton squamata (Manton et Parke 19 1960) 60) Desikachary Clasa Prymnesiophyceae Phaeocystis pouchetii (Hariot) Langerheim, 1893 Clasa Centrophyceae Rhizosolenia calcar-avis M. calcar-avis M. Schultze, 1858 Clasa Phaeophyta Desmarestia viridis (O.F.Müller) viridis (O.F.Müller) Lamouroux Pterydophyta Clasa Polypodiopsida Azolla mexicana C. mexicana C. Presl ( Azolla Azolla caroliniana Wild. caroliniana Wild. Auct.) Azolla filiculoides Lamarck filiculoides Lamarck Ciliophora - Peritrichida Trichodina reticulata Hirschmann et Partsch, 1955 Cestoda Bothriocephalus acheilognathii Yamaguti, 1934 Nematoda Baylisascaris procyonis Porifera, Clasa Demospongiae Microciona cleistochela (Topsent, 1925) Coelenterata, Clasa Hydrozoa Garveia franciscana (Torrey, franciscana (Torrey, 1902) Rathkea octopunctata (Sars, octopunctata (Sars, 1835) Blackfordia virginica (Mayer, virginica (Mayer, 1910) Eudoxoides spiralis (Bigelow, spiralis (Bigelow, 1911) Coelenterata, Clasa Anthozoa Haliplanella (Diadumene) lineata (Verrill, 1869) Ctenophora Mnemiopsis leidyi (Agassiz (Agassiz 1900) Leucothea multicornis (Escholtz) multicornis (Escholtz) Beroe ovata (Bruguiere ovata (Bruguiere 1789)

Cuprins Clasa Pyrrophyta (Dinophyta) Alexandrium monilatum monilatum (Howel) (Howel) F.J.R.Taylor 1979 Gymnodinium uberrimum (Allman) uberrimum (Allman) (Kofoid et Swezy 1921) 1 921) Clasa Prasynophcea Mantoniella squamata (Manton squamata (Manton et Parke 19 1960) 60) Desikachary Clasa Prymnesiophyceae Phaeocystis pouchetii (Hariot) Langerheim, 1893 Clasa Centrophyceae Rhizosolenia calcar-avis M. calcar-avis M. Schultze, 1858 Clasa Phaeophyta Desmarestia viridis (O.F.Müller) viridis (O.F.Müller) Lamouroux Pterydophyta Clasa Polypodiopsida Azolla mexicana C. mexicana C. Presl ( Azolla Azolla caroliniana Wild. caroliniana Wild. Auct.) Azolla filiculoides Lamarck filiculoides Lamarck Ciliophora - Peritrichida Trichodina reticulata Hirschmann et Partsch, 1955 Cestoda Bothriocephalus acheilognathii Yamaguti, 1934 Nematoda Baylisascaris procyonis Porifera, Clasa Demospongiae Microciona cleistochela (Topsent, 1925) Coelenterata, Clasa Hydrozoa Garveia franciscana (Torrey, franciscana (Torrey, 1902) Rathkea octopunctata (Sars, octopunctata (Sars, 1835) Blackfordia virginica (Mayer, virginica (Mayer, 1910) Eudoxoides spiralis (Bigelow, spiralis (Bigelow, 1911) Coelenterata, Clasa Anthozoa Haliplanella (Diadumene) lineata (Verrill, 1869) Ctenophora Mnemiopsis leidyi (Agassiz (Agassiz 1900) Leucothea multicornis (Escholtz) multicornis (Escholtz) Beroe ovata (Bruguiere ovata (Bruguiere 1789)

Plathelminthes Plathelminthes Clasa: Turbellaria Dugesia tigrina Girard tigrina Girard 1850

Mollusca, Clasa Gasteropoda Potamopyrgus jenkinsi (Smith (Smith 1889) Rapana venosa (Valenciensis venosa (Valenciensis 1846) Corambe obscura (Verrill obscura (Verrill 1870) Cernuella neglecta (Draparnaud, 1805) Deroceras panormitanum (Lessona & Pollonera) Pollonera) Arion lusitanicus (Mabille, 1868) Pomacea bridgesii Reeve, 1856 Mollusca, Clasa Bivalvia Anadara inaeqiuvalvis inaeqiuvalvis (Bruguiere (Bruguiere 1798) Crassostrea virginica Gmelin, virginica Gmelin, 1791 Crassostrea gigas Thunberg gigas Thunberg 1793 Corbicula fluminea M fluminea Müller 1774 Corbicula fluminalis (Müller, 1774) Dreissena polymorpha (Pallas, 1771) Dreissena bugensis (Andrusov, 1897) Mytilopsis leucophaeata (Conrad, 1831) Sinanodonta woodiana Lea 1834 Mya arenaria (Linne arenaria (Linne 1758) Musculista senhousia senhousia (Benson, (Benson, 1842) Teredo navalis Linne navalis Linne 1758 Pecten jacobaeus (Linne, 1758) Pecten maximus (Linne, maximus (Linne, 1758) Corbula amurensis Schrenck, amurensis Schrenck, 1861 Annelida, Clasa Polychaeta Ficopomatus enigmaticus (Fauvel enigmaticus (Fauvel 1923) Marenzelleria neglecta Mesnil, neglecta Mesnil, 1896 Hesionides arenarius (Friederich arenarius (Friederich 1936) Crustacea Copepoda Acartia tonsa (Dana, tonsa (Dana, 1849) Calocalanus pavo (Dana, 1849) Neocalanus gracilis Dana, 1849 Mesocalanus tenuicornis (Dana, 1849) Clausocalanus arcuicornis (Dana, 1849) Ctenocalanus vanus Giesbrecht, 1888 Cymbasoma rigidum Thompson,1888 Cymbasoma thompsoni (Giesbrecht, 1892) Mecynocera clausi Thompson, Thompson, 1888 Lichomolgus insignis (Aurivillius, 1882) Monstrilla grandis Giesbrecht, 1891

Monstrilla helgolandica Claus, 1863 Monstrilla longiremis Giesbrecht, 1892 Paracalanus aculeatus Giesbrecht, 1888 Paracalanus nanus Sars, 1907

Cirripedia Lepas anatifera L. anatifera L. Verruca spengleri Darwin, Darwin, 1854 Chthamallus stellatus Poli 1795 Chthamalus montagui Southward, Southward, 1976 Balanus improvisus Darwin improvisus Darwin 1854 Balanus eburneus Gould eburneus Gould 1841 Balanus amphitrite Darwin amphitrite Darwin 1854 Balanus trigonus Darwin trigonus Darwin 1854 Balanus perforatus Bruguiére, perforatus Bruguiére, 1789 Balanus crenatus Bruguière, crenatus Bruguière, 1789. Megabalanus tintinnabulum (Linnaeus, tintinnabulum (Linnaeus, 1758) Megabalanus coccopoma (Darwin, coccopoma (Darwin, 1854) Elminius modestus ( Darwin, Darwin, 1854) Isopoda Sphaeroma walkeri (Stebbing (Stebbing 1905) Decapoda Palaemon macrodactylus (Rathbun, macrodactylus (Rathbun, 1902) Marsupenaeus japonicus (Bate, 1888) Pandalus latirostris (Rathbun 1902) Pandalus kessleri (Quinitio (Quinitio et al. 1989) Penaeus semisulcatus (de Haan 1844 ) Rhithropanopeus Rhithropanopeus harrisii tridentatus (Maitland, tridentatus (Maitland, 1874) Eriocheir sinensis (Milne Edwards 1854) Callinectes sapidus (Rathbun 1896) Hemigrapsus sanguineus (de Haan, 1835) Dyspanopeus sayi (Smith, (Smith, 1869) Orconectes limosus (Rafinesque, 1817) Pacifastacus leniusculus (Dana leniusculus (Dana 1852)

Procambarus clarkii (Girard, (Girard, 1852) Orconectes immunis (Hagen, 1870)

Entoprocta Urnatella gracilis ( Leidyi Leidyi 1851) Ascidiacea Molgula manhattensis (De Kay, 1843)

Specii invazive marine, dulcicole și terestre

Fişe de prezentare realizate în cadrul Grantului CNCSIS PN II IDEI 273/2007 „SISTEM DE MONITORIZARE ȘI DETECTARE RAPIDĂ A SPECIILOR INVAZIVE (MODSIS)“

Specia: Alexandrium monilatum monilatum (Howel) F.J.R.Taylor 1979 [Sinonime:]

Clasa Pyrrophyta (Dinophyta) Ordinul Gonyaulacales Familia Goniodomataceae Descriere: lungimea de circa 50 μm, celula ovoidală sau biconică, uşor turită la poli, si protejată de un sistem asimetric de plăci cu un por apical complex. Exemplarele acestei specii formează lanţuri scurte de 4 – 6 celule putând fi întâlnit de asemenea şi în celule izolate. Structura plăcilor: plăci subţiri şi dificil de distins; cingulum asimetric asimetric situat în zona ecuatorială; ecuatorială; por apical superior, superior, în zona de unire a plăcilor apicale 1’, 2’ şi 4’; placa sulcală distinctă, placa sulcală ventrală concavă şi prevăzută cu striuri radiare. Ecologie: Specie toxică întâlnită în pătura superioară a apelor litorale, rezistând bine în condiţii de salinitate scăzută. Harta de distributie distributie:: Fotografie: http://www.ncsu.edu/wq/harmfulalgae-estuarine/di http://www.ncsu.edu/wq/harmfula lgae-estuarine/dinoflagellates/ale noflagellates/alexandrium/ xandrium/

Areal nativ: coastele atlantice ale Americii de Nord, din Golful Mexic şi Marea Caraibilor dar si coastele

pacifice ale Americii de Sud (Ecuador) Areal invaziv: Marea Mediterana, Marea Neagra; citata la litoralul bulgar (Golful Varna) unde a produs câteva fenomene de înflorire în anii 1991 – 1999. Densităţile înregistrate - de la 1 x 10 6 celule/m2 la 2,67 x 106 celule/m2. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: Apa de balast a navelor Impact: Specie toxică Cai de combatere: controlul apelor de santina pentru prevenirea pătrunderii; dupa pătrundere nu exista metode de compbatere. Bibliografie: Moncheva et all, 1995; Moncheva et Krastev, 1997; Moncheva et al, 1999 http://www.ncsu.edu/wq/harmfulalgae-estuarine/dinoflagellates/alexandrium • •

Material realizat de: Conf. dr. Marius Skolka, asist. cercetare drd. Cristina Preda, stud. master Cătălin Stanciu, stud. master Ralu ca Fabian

1



Specia: Gymnodinium uberrimum (Allman) (Kofoid et Swezy 1921)

Clasa Dinophyta Ordinul Gymnodiniales Familia Gymnodiniaceae Descriere: Celule ovoidal alungite, de 30 – 51 μm diametrul longitudinal şi circa 20 – 42 μm diametrul transversal. Episoma în formă de clopot, mai înaltă comparativ cu hiposomul, care are zona antiapicală uşor scobită, cu un sinus ventral. Cingulum este larg, iar sulcus puţin adânc, ajungând până în a propierea zonei antiapicale. Citoplasma prezintă numeroşi cromatofori galben -bruni dispuşi radiar. In apropierea punctului de inserţie al flagelului se observă un punct de formă ocelară. Ecologie: specie de apă dulce, tolerantă şi la salinităţi reduse. Harta de distributie distributie:: Fotografie:

stanga – aspect general; dreapta – vedere spre partea inferioara (redesenat) Areal nativ: în toate bazinele dulcicole europene, est -asiatice, ca şi apele dulci nord -americane şi unele

zone temperate ale Americii de sud. Areal invaziv: In Marea Neagră a fost semnalat pentru prima dată în dreptul litoralului bulgar în 1994, unde a dezvoltat populaţii de înflorire; în 1999 este citat din golful Odesa. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: apa de balast Impact: produce infloriri algale; modifica structura comunităţilor pelagice şi bentale Cai de combatere: respectare respectareaa prevederilor privind apa de balast a navelor. Bibliografie: •

•

•

•

•

Moncheva S., Doncheva V., Kamburska L., 2000 – On the long -term response of harmful algal blooms to the evolution of eutrophication of the Bulgarian Black Sea coast: are the recent changes a sign of recovery of the ecosystem – the uncertainities, Repp. on IX International Conference “Harmful “Harmful Algal blooms”, Hobart, Tasmania, 5-11 feb. 2002. Moncheva S., Gotsis -Skretas O., Pagou K., Krastev A., 1999 – Phytoplancton blooms in Black Sea and Mediterranean coastal ecosystems: similarities and differences; Conf. Interat. “Oceanography of the Eastern Mediterranean and Black sea. Similarities and differences of two interconnected basins” Athens, 23 -26 Februarie 1999. Moncheva S., Krastev A., 1997 – Some aspect of phytoplankton long-term alteration of the Bulgarian Black Sea shelf, in “Sensitivity to change: Black Sea, Baltic Sea and Northern Sea”, Oszoy E., Mikhaelian A. (editors) – NATO ASI Series 2, Environment, Kluwer Acad. Publ. Vol. 27: 79 -94. Moncheva S., Petrova -Karadjova V., Palasov A., 1995 – Harmful marine algae blooms along the Bulgarian Black Sea Coast and possible patterns of fish and zoobenthic mortalities, in “Harmful marine algae blooms: Lassus P., Arzul G., Denn E., Gentien P. (editors), Lavoisier Publ. Inc.: 193 -198. .Queimalinos Claudia, Perez G., Modenutti Beatriz, 2002 – Summer population development diurnal vert ical distribution of dinoflagellates in an ultraoligotrophic Andean Lake (Patagonia, Argentina), Algological Studies 107 Arch. Hydrobiol. Suppl. 145: 117 – 129, Stuttgart.


2



Specia: Mantoniella squamata (Manton et Parke 1960) Desikachary

Increngătura Flagellata Clasa Prasynophcea Descriere: Mantoniella squamata este un fitoflagelat de dimensiuni foarte mici – 2 – 3 μm lungime şi 1,3 – 2,6 μm diametru, cu celula elipsoidală prevăzută cu doi flageli mai mari, inegali îndreptaţi anterior şi u n

flaagel mai mic, orientat posterior. Membrana celulei ca şi flagelii mari sunt acoperiţi cu solzi fini, caracteristici. Culoarea celulei este verde -gălbui palid, cu o stigmă şi un cloroplast unic care conţine de asemenea un pirenoid mare. Ecologie: Specie planctonică care poate dezvolta densităţi mari în perioada iunie -octombrie, reprezentând una din primele două specii eudominante în asociaţiile fitoplanctonice. Are capacitatea de a produce substanţe glicoproteice cu rol protector, si, de asemenea, inglobeaza substanţa organică particulată din masa apei prin absorbţie. Harta de Fotografie:

distributie:

Mantoniela squamata 1 – aspect general; 2 – detaliu; (redesenat după Mihnea, Dragoş, 1997)

Areal nativ: Mantoniella squamata este întâlnită pe coastele pacifice ale Americii de Nord, coastele

atlantice ale Europei, Marea Mediterana, fără a se putea stabili deocamdată cu certitudine originea sa geografică. Areal invaziv: In Marea Neagră a fost semnalată doar în dreptul coastelor româneşti la începutul anilor 1980. Densităţile populaţiilor acestei specii au crescut treptat în anii 1992, 1994 şi 1996, mai ales în incintele portuare semiînchise, atingând populaţii de invazie în 1996. Cai de patrundere: apa de balast a navelor. Totuşi, ţinând cont de faptul că identificarea acestei specii este foarte dificilă în lipsa studiilor de microscopie electronice ce permit o identificare sigură, este posibil ca statutul acestei specii să fie altul, iar prezenţa sa a fost observată abia în momentul când condiţiile de mediu au fost propice pentru ca ea să dezvolte populaţii de înflorire. Impact: produce infloriri; schimba structura comunitatilor planctonice; Cai de combatere: controlul apelor de santina Bibliografie: (Mihnea, Dragoş, 1997)


3



Specia: Phaeocystis pouchetii (Hariot) Langerheim, 1893

Clasa Prymnesiophyceae Ordinul Prymnesiales Familia Phaeocystaceae Descriere: Phaeocystis pouchetii poate fi prezent sub trei forme – celule izolate mobile, de formă ovoidală, cu doi flageli egali şi o haptonemă, şi doi cloroplaşti bruni -gălbui – celule imobile, lipsite de flageli şi haptonemă, prinse câte două într -o pătură gelationasă, şi colonii de 250 – 400 de exemplare, înglobate în

pătură gelatinoasă, de formă sferoidală sau prevăzută cu lobi caracteristici. Cloroplaştii prezintă pirenoizi. Celulele izolate au 4 – 8 μm lungime şi 5 – 6 μm diametru, iar coloniile pot atinge 2 mm diametru. Pheocystis pouchetii produce o spumă caracteristică, ca şi dimetil sulfid, iar masa apei în care se dezvoltă populaţiile de înflorire devine opalescentă şi lăptoasă. Ecologie: Specie epipelagică, Pheocystis pouchetii este răspândită în apele circumpolare arctice şi antarctice, unde poate produce înfloriri algale în timpul sezonului cald. Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: Oceanul Atlantic, Marea Mediterana, Marea Egee Areal invaziv: Marea Egee. In Marea Neagră este semnalat pentru prima dată în 1989 în dreptul litoralului bulgar. Infloriri cauzate de această specie - 1991, 1993, 1995. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: apa de balast Impact: produce infloriri. Cai de combatere: controlul apelor de balast. Bibliografie: Petrova-Karadjova, 1990; Moncheva, 1991; Moncheva et al, 1995; Moncheva et Krastev,

1997; Moncheva et al, 1999 •

Petrova-Karadjova V., 1990 - Monitoring the blooms along the Bulgarian Black Sea Coast, Rapp. Com. Int. Mer. Medit. Tom 31, vol 1: 209.


4



Specia: Rhizosolenia calcar-avis M. Schultze, 1858

Clasa Centrophyceae Ordinul Bacillariophyta Familia Soleniaceae Descriere: Diatomee cu celulele alungite, cilindrice, de 0,3 - 1,34 mm lungime şi 0,05 - 0,06 mm diametru,

ascuţite la ambele capete. Fiecare extremitate a valvelor poartă o prelungire fistuloasă, ascuţită şi curbată. Cele două valve prezintă câte 22 – 24 puncte fiecare. Ecologie: Specie neritică, termofilă; se dezvoltă în special în apele litorale, fiind mai rară în zonele de larg. Aglomeraţiile de celule mari de Rhizosolenia calcar-avis produc pâsle compacte care pot produce colmatarea branhiilor. Primele semnalări datează din anii 1920 – în 1924 este citată din Marea de Azov iar doi ani mai târziu din zona de nord -vest a Mării Negre. Ulterior, în perioada 1924 – 1926 şi in 1950 a dezvoltat populaţii extrem de numeroase în toată partea nord -vestică a bazinului pontic, densităţile

ajungând la până 4,5 milioane celule/litru. Densităţile maxime atinse de această specie la litoralul românesc au fost de 3,2 milioane celule/l. In prezent, este răspândită în tot lungul platformei continentale din vestul Mării Negre, din dreptul litoralului bulgar, românesc, ucrainian, ca şi din zona din faţa strâmtorii Kerci, fiind una din speciile dominante. Harta de distributie: Fotografie: http://www.serc.si.edu/labs/phytoplankton/guide/diatoms/rhizocalav.jsp

Areal nativ: zona temperata si subtropicala atlantica si pacifica. Areal invaziv: Marea Mediterana, Marea Neagra. Cai de patrundere: apa de balast Impact: produce infloriri Cai de combatere: controlul apeor de balast Bibliografie: Usachev, 1928 ; Proskina-Lavrenko, 1955, 1963; Proskina-Lavrenko, Makarova, 1968 ;

Bodeanu, 1981


5



Specia: Desmarestia viridis (O.F.Müller) Lamouroux

Clasa Phaeophyta Ordinul Desmarestiales Familia Desmarestiaceae Descriere: Talul alungit, filementos, fragil, de culoare verde -oliv sau verde-gălbui, cu ramificaţii numeroase; formează tufe dese, înalte până la 50 -60 cm înălţime. Zona de fixare de la baza talului este cilindrică. Axa principală dă ramificaţii laterale opuse sau alterne. Ultimele ramificaţii se termină cu un perişor – tip de creştere trihotalică. Ecologie: Specie de climă rece, Desmarestia viridis este o algă anuală, cu talul bine dezvoltat în sezonul

rece. Pe timpul verii, talul este reprezentat doar de axa principală, cu câteva ramificaţii. Se dezvoltă pe substrate variate – stânci submerse, cochilii de bivalve sau gasteropode de pe funduri nisipoase, substrate artificiale, la adâncimi de 0,5 – 4 m. Harta de distributie: Fotografie: http://www.algaebase.org/search/images/view/?img_id=36838

Areal nativ: Atlanticul de Nord, Pacificul de Nord, Marea Mânecii, Areal invaziv: Marea Mediterană, Marea Adriatică şi Marea Neagră. Cai de patrundere: apa de balast sau pe coca navelor. Impact: inlocuieste asociatiile algale autohtone. Cai de combatere: Bibliografie: Kutzing, 1849; Verlaque, 1981; Gravez, Bouduresque, 1990. Verlaque M., 1981 - Contribution à la flore des algues marines de Méditerranée: espèce nouvelle pour la Méditerranée occidentale. Botanica Marina, 14: 559-568. Verlaque M., 1994 – Inventaire des plantes introduites en Mediterranee: origines et repercussions sur l’environment et les activites humaines. Oceanologica Acta 17(1):1 – 17. Gravez V., Boudouresque C.-F., 1990 - Une espèce à protéger: l'algue Desmarestia viridis (O. F. Müller) Lamouroux; Livre Rouge "Gérard Vuignier" des végétaux, peuplements et paysages marins menacés de Méditerranée. 250p. Par Boudouresque C.F., Ballesteros E., Ben Maiz N., Boisset F., Bouladier E., Cinelli F., Cirik S., Cormaci M., Jeudy De Grissac A., Laborel J., Lanfranco E., Lundberg B., Mayhoub H., Meinesz A., Panayotidis P., Semroud R., Sinnassamy J.M., Span A., Vuignier G., 1990. MAP Technical Reports Series N°43, UNEP, Athens, Programme des Nations Unies pour l'Environnement et l'IUCN par les GIS Posidonie. •

•

•


6



Specia: Azolla mexicana C. Presl ( Azolla caroliniana Wild. Auct.)

Increngătura Pterydophyta Clasa Polypodiopsida Ordinul Salviniales Familia Azollaceae Descriere: Specie de ferigă acvatică de talie mică, cu frondele bifurcate sau trifurcate, nedepăşind 1 - 2 cm n diametru. Frunzele sunt cărnoase, imbricate dens, cu lacinii romboidal lungite pe partea superioară. Sporocarpii – în număr de 2 – 4 - sunt dispuşi la baza frunzelor, pe faţa ventrală, care poate fi de culoare verde albicioasă sau verde – ruginie. Ramurile sunt apropiate, prezentând în zona bazală rădăcini care atârnă sub suprafaţa apei, lungi de 3 – 5 cm. Ecologie: Harta de distributie: Fotografie: http://oczkowodne.net/flora2.php?pleuston=azolla

Areal nativ: Specie de origine americană, este prezentă în apele stagnante ale Americii din Brazilia şi până

în Canada Areal invaziv: Exemplare ale acestei specii au fost introduse pentru prima dată în Europa în anul 1872 în câteva grădini botanice şi ulterior s -a răspândit pe tot continentul. In prezent este răspândită în Delta

Dunării, unde în unii ani formează asociaţii dense de până la 4 cm grosime la suprafaţa apei, în lunile de vară (după Flora României, Vol. I) Cai de patrundere: grădini botanice, prin intermediul păsărilor acvatice. Impact: Cai de combatere: Bibliografie: Ciocârlan V., 2000 – Flora ilustrată a României – Pteridophyta şi Spermatophyta, Ed. Ceres, Bucuresti.


7



Specia: Azolla filiculoides Lamarck

Increngătura Pterydophyta Clasa Polypodiopsida Ordinul Salviniales Familia Azollaceae Descriere: frondele de dimensiuni mai mari ca în cazul speciei A. Caroliniana, de 3 – 4 cm lungime – bipenate şi ramificate. Frunzele au culoarea mai întunecată – fie verde, fie brun -roşcate. Marginea membranoasă a lobului superior al frunzei este foarte îngustă. Laciniile de pe partea superioară a fr unzelor sunt mai alungite şi mai obtuze. Glochidiile sunt septate iar episporul de pe partea inferioară a macrosporului prezintă tubercule inelare (Ciocârlan, 2001). Ecologie: Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: America Areal invaziv: Europa unde a fost introdusă la începutul secolului XX. In Delta Dunării a fost semnalată în

1916. Cai de patrundere: grădini botanice, păsări acvatice Impact: Cai de combatere: un exista Bibliografie: Ciocârlan V., 2000 – Flora ilustrată a Româ niei – Pteridophyta şi Spermatophyta, Ed. Ceres, Bucuresti.


8



Specia: Trichodina reticulata Hirschmann et Partsch, 1955 [Sinonime:] Clasa : Ciliatea Ordinul : Peritrichida Familia : Trichodinidae Descriere: Sunt ciliate de formă discoidală sau hemisferice. Citostomul este pe faţa opusă celei de care

aderă pe gazdă. Există o spirală de cili care duce către citostom, şi câteva rânduri de cili aflaţi la periferia celulei, responsabile de producerea forţei de sucţiune şi locomoţie. Ecologie: Specie ectocomensală pe hidrozoare, moluşte, echinoderme şi peşti; se foloseşte de gazdă ca substrat, în timp ce ele se hrănesc cu bacterii. Gazda preponderentă: diferite specii de Ciprinide ( Carassius auratus). Trihodinele se găsesc de obicei în branhii, pe tegument. şi înotătoarele peştilor. De asemenea, o gamă largă de nevertebrate pot fi gazde: copepode (ectoparaziţi) şi moluşte (endoparaziţi – în cavitatea paleală). Când devin o problemă în acvacultură, denotă eutrofizare sau o slabă calitate a apei. Un număr mare de bacterii, duce la proliferarea trihodinelor pe gazdă, provocând apoi infecţii secundare. Harta de distribuţie: toată Europa, America de Nord şi de Sud, Australia şi Noua Zeelandă. Fotografie: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/5/5e/Trich2.jpg

Areal nativ: China. Areal invaziv: Europa, America de Nord şi Centrală. Căi de pătrundere: pe cale artificială din crescătorii Impact: Poate produce pagube în acvacultură, în bazinele eutrofizate. Căi de combatere: respectarea regulilor de carantina sanitară şi popularea bazinelor acvatice prin

intermediul icrelor, nu a puieţilor. Bibliografie: Lom, J., Dykova, I.., 1992 - Protozoan Parasites of Fishes. Developments in Aquaculture and Fisheries Science, 26. Elsevier: Amsterdam. 315pp. •


9



Specia: Bothriocephalus acheilognathii Yamaguti, 1934 [Sinonime:] Denumire populara: Asian tapeworm (tenie asiatică) Clasa : Cestoda Ordinul : Pseudophyllidea Familia : Bothriocephalidae Descriere: Această specie poate ajunge până la o lungime de 32 cm. Scolexul este prev ăzut cu organe de fixare slabe – botrii, în număr de 4. Scolexul are lăţime foarte mare comparativ cu strobilul, cu aspect

bilobat posterior. Raportul între lăţime şi lungime al segmentelor strobilului este în favoarea lăţimii. Ciclul de dezvoltare are mai multe stadii intermediare, larva coracidium este liberă, gazdă intermediară pentru larva precercoidă fiind diferite specii de crustacee copepode (Ciclopide). Gazda finală este constituită de diferite specii de Ciprinidae.

Ecologie: Specie parazită in intestin la diferite specii de peşti din familia Ciprinidae (în primele stadii ale vieţii). În arealul invaziv s -a constat că parazitează o gamă mai largă de peşti. Cauzează mari pierderi

economice în crescătorii şi ferme piscicole în toată lumea. Harta de distribuţie: toată Europa, America de Nord şi de Sud, Australia şi Noua Zeelandă. Fotografie: www.werc.usgs.gov/sandiego/pdfs/warburton3623.pdf Areal nativ: originar din China, Orientul îndepărtat şi Fosta Republică Sovietică. Areal invaziv: introdus cu diferitele specii de Ciprinidae fitofage în Europa, Asia, America de Nord, America de Sud, Noua Zeelandă şi Australia. Căi de pătrundere: pe cale artificială din crescătorii

Impact: produce pagube însemnate în fermele acvatice, mai mult în rândul puieţilor, adulţii fiind mai

rezistenţi. Căi de combatere: respectarea regulilor de carantină sanitară şi popularea bazinelor acvatice prin

intermediul icrelor, nu a puieţilor. Bibliografie: www.werc.usgs.gov/sandiego/ •

Kaestner A., 1993 – Lehrbuch der Speziellen Zoologie, Band I, Wirbellose Tiere, 1. Teil, Gustav Fischer Verlag Jena – Stuttgart – New York.


10



Specia: Baylisascaris procyonis [Sinonime:] Denumirea populară: Clasa: Nematoda Ordinul: Ascaridida Familia: Ascaridae Descriere: Baylisascaris procyonis este unul din cei mai comuni şi mari ascarizi ce trăieşte în tractul intestinal al ratonului ( Procyon lotor ). Sunt nematode cilindrice, de culoare albicioasă. Masculii adulţi

măsoară aproximativ 12 cm lungime, iar femele aproximativ 23 cm lungime. Ecologie: Baylisascaris procyonis are o scară largă de distribuţie geografică cu rate de infecţie de 70% la ratonii adulţi şi peste 90% la ratonii juvenili. Fiecare specie de Baylisascaris prezintă o specie gazdă folosită pentru reproducere. Ca şi la alte ascaride, ouăle sunt excretate în fecale şi trebuie să se dezvolte în mediul extern, în special în sol pentru a deveni infecţioase. Apoi ele pot fi ingerate de o mare varietate de animale, inclusiv de om care servesc drept gazdă intermediară. Larve de Baylisascaris procyonis au fost găsite în peste 90 de specii de mamifere şi păsări sălbatice şi domestice, inclusiv câini, pui de găină, fazani, porci de Guinea, iepuri domestici, primate etc. Harta de distributie:

Fotografie: www.whyfiles.org/086urban_critter/images/worms.jpg Areal nativ: America de Nord Areal invaziv: Europa Centrală şi de Vest, Georgia, Turcia, Japonia; specie potential invaziva in Romania Cai de patrundere: cu gazde infestate Impact: Deşi ratonii nu sunt afectaţi semnificativ de acest parazit, larvele lui pot cauza la gazdele

intermediare diferite afecţiuni ale sistemului nervos, măduvei spinării, ficatului, ochilor. Cai de combatere: Evitatea contactului cu ratonii sau expunerea la fecalele lor; utilizarea unor mănuşi şi a unor măşti atunci când sunt curăţate cuştile care au fost ocupate de ratoni; dezinfectarea cuştilor; arderea sau îngroparea fecalelor. Bibliografie: www.zoologix.com; www.libertonline.com; www.accesmylibrary.com www.wikipedia.org; • • • •


11



Specia: Microciona cleistochela (Topsent, 1925) (sin. Clathria cleistochela )

Increngătura Porifera, Clasa Demospongiae Ordinul Poecilosclerida Familia Desmacidonidae Descriere: spongieri de talie mică, coloraţi în nuanţe roşcate sau brunii, formând colonii cu aspect neregulat, întinşi pe substrat. Spiculi silicioşi. Inălţimea coloniei nu depăşeşte 90 mm, iar diametrul este de circ 15 mm. Ecologie: în apele litorale, pe substrate diverse Harta de distributie: Fotografie: Microciona prolifera; Microciona sp. (http://life.bio.sunysb.edu/marinebio/westmeadow/sponge.html); http://depts.washington.edu/fhl/zoo432/eaglecove/feeding.html

Areal nativ: Estul Oceanului Atlantic – coastele Marii Britanii Areal invaziv: Marea Mediterana, Marea Neagră, la litoralul bulgar; Specie potenţial invazivă pentru

România. Cai de patrundere: in fouling Impact: modifica structura asociatiilor bentale. Cai de combatere: nu exista Bibliografie: Konsulov A (1998) Black Sea Biological Diversity – Bulgaria. GEF/BSEP, Black Sea Environmental Series, 5, UN Publications, New York: 131 pp. Konsulov A, Konsulova T (1998) Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria •

•


12



Specia: Garveia franciscana (Torrey, 1902) (sin. Bougainvillia megas (Kinne, 1956; sin. Perigonimus megas)

Increngătura Coelenterata, Clasa Hydrozoa Ordinul Hydroida Subordinul Athecata Familia Bougainvillidae Descriere: Polipii coloniali, colonia de tip monopodial, simplu ramificată, de 5 - 6 cm. Perisarcul cu inelaţie neregulată; polipii cu 6-8 tentacule peribucale pe un singur cerc. Pe l ângă autozoizi, ramificaţiile conţin gonozoizi grupaţi în ciorchini. Meduzele sub 1 mm înălţime, în formă de clopot adânc, cu tentaculele situate circular pe margine; adesea captive, c âte 5 - 15 pe pedunculul polipilor, în diferite stadii de dezvoltare. Ecologie: specie comună în apele litorale cu substrat dur, moderat poluate, chiar şi pe cheiuril e bazinelor portuare, mai ales primăvara şi toamna p ână la 5 - 6 m ad âncime. Situaţia actuală a acestei specii în Marea Neagră este puţin cunoscută. Nu a mai fost semnalată în Bougainvillia lucrările recente, statutul speciei necesitand o reconfirmare. Harta de distributie: Fotografie: Areal nativ: Atlanticul de Nord Areal invaziv: Marea Neagra, Marea de Azov, Marea Caspica Cai de patrundere: fouling Impact: modifica asociatiile bentale autohtone. Cai de combatere: controlul foulingului Bibliografie: Morduhai-Boltovskoy, 1968 http://www.zin.ru/projects/caspdiv/caspian_nonindigenous_list.html Schuchert, P. (2010). Perigonimus megas Kinne, 1956. In:

megas aspectul coloniei şi al meduzei (după MorduhaiBoltovskoy)

• •

•

•

•

Schuchert, P. World Hydrozoa database. Accessed through: World Register of Marine Species at http://www.marinespecies.org/aphia.php?p=taxdetails&id=3 96686 on 2011-01-03 Marinov T. 1990. The Zoobenthos from the Bulgarian Sector of the Black Sea . Sofia: Bulgarian Academy of Sciences Publishing House. [in Bulgarian, abs. English.]. Konsulov A, Konsulova Tsenka, 1998 - Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria


13



Specia: Rathkea octopunctata (Sars, 1835)

Increngătura Coelenterata, Clasa Hydrozoa, Ordinul Hydroida Subordinul Athecata Familia Rathkeidae Descriere: Polipii, solitari, de formă contorsionată, au talia de circa 0,5 mm. Prezintă patru tentacule iar pedunculul de fixare lipseşte. Meduzele ating circa 4,5 mm înălţime. Umbrela este uşor îngustată sup erior, fiind terminată rotunjit. Manubriul este scurt şi gros, prezentând pe margini patru lobi scurţi, bifizi, cu capetele rotunjite. Pe marginea umbrelei există 8 grupe de tentacule scurte, la baza cărora există câte un ocel. Ecologie: polipii pe substrat dur, meduzele in plancton. Harta de distributie: Fotografie: http://www.arcodiv.org/watercolumn/cnidarian/rathkea_octopunctata.html 2 mm

Areal nativ: Oceanul Atlantic, Marea Mediterana Areal invaziv: Marea Neagră; In dreptul litoralului românesc a fost citată de la Agigea Cai de patrundere: fouling, apa de balast Impact: schimbarea structurii asociaţiilor marine Cai de combatere: controlul apelor de balast sau a foulingului. Bibliografie: Porumb (1959) •

•

•

Porumb Florica, 1959b – Rathkea octopunctata (M.Sars) a new medusa for the Romanian Black Sea waters. ( Rathkea octopunctata (M.Sars) o noua meduza pentru apele romanesti ale Marii Negre). Comunicarile Academiei R.P.R., Bucuresti, 9, 10: 1037 – 1040. (in Romanian)

Marinov T. 1990. The Zoobenthos from the Bulgarian Sector of the Black Sea . Sofia: Bulgarian Academy of Sciences Publishing House. [in Bulgarian, abs. English.]. Konsulov A, Konsulova Tsenka, 1998 - Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria


14



Specia: Blackfordia virginica (Mayer, 1910) [Sinonime: Eugenia cimmeria Ilyn 1930]

Increngătura Coelenterata, Clasa Hydrozoa, Subordinul Thecata Familia Blackfordiidae Descriere: Polipii sunt fragili, cu 5 - 6 tentacule peribucale de dimensiuni medii; proboscisul este scurt. Teca are aspect de sticlă cu g ât tăiat. în zona de iesire a polipului prezintă striuri subtiri dispuse radiar. La baza ramificatiilor polipilor perisarcul prezintă o zonă slab inelată. Meduzele au aspect de clopot turtit. Tentaculelele meduzelor sunt numeroase, de 7 - 8 mm lungime, dispuse pe toată circumferinta umbrelei. Manubriul se termină cu 5 braţe bucale franjurate. Gonadele sunt alungite, situate pe toată lungimea canalelor radiare. Ecologie: pe substrat variat, în infralitoral Harta de distributie: Fotografie: Blackfordia virginica, stânga – polipi, dreapta meduza (după Morduhai-Boltovskoy)

1 cm

Figure 2. Blackfordia virginica in estuarul Guadiana (Foto Pedro Range)


15



Areal nativ: Nordul Oceanului Atlantic Areal invaziv: Marea Neagra Cai de patrundere: apa de balast, fouling Impact: modifică structura comunităţilor bentale. Cai de combatere: controlul apelor de balast Bibliografie: Morduhai-Boltovskoy, 1968 •

•

•

Marinov T. 1990. The Zoobenthos from the Bulgarian Sector of the Black Sea . Sofia: Bulgarian Academy of Sciences Publishing House. [in Bulgarian, abs. English.]. Chícharo Maria Alexandra, Leitão Tânia, Range Pedro, Gutierrez Cristina, Morales Jesus, Morais Pedro, Chícharo Luís, 2009 - Alien species in the Guadiana Estuary (SE-Portugal/SW -Spain): Blackfordia virginica (Cnidaria, Hydrozoa) and Palaemon macrodactylus (Crustacea, Decapoda): potential impacts and mitigation measures, Aquatic Invasions (2009) Volume 4, Issue 3: 501 -506 DOI 10.3391/ai.2009.4.3.11 Konsulov A, Konsulova Tsenka, 1998 - Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria


16



Specia: Eudoxoides spiralis (Bigelow, 1911) [Sinonime: Eudoxia spiralis Big. ]

Increngătura Coelenterata, Clasa Hydrozoa, Subclasa Siphonophora Ordinul Calycophorae Familia Diphyidae Descriere: Specie de talie mică – colonia de maximum 3 cm lungime. Colonia de tip monofid, spiralată. Pneumatoforul piramidal, cu zona apicală ascuţită, şi scţiunea pentagonală. Spinul dorsal alungit, aripioara dorsală a pneumatoforului divizată, cu unghiurile posterioare prelungite cu structuri lanceolate. Marginea inferioară lipsită de denticuli proeminenţi. Ecologie: specie epipelagică, apare uneori în aglomeraţii în perioada rece a anului. Harta de distributie: Fotografie: http://www.imagequest3d.com/catalogue/jellyfish/pages/i112_jpg.htm#

Areal nativ: Marea Mediterana Areal invaziv: Marea Neagră, litoralul bulgar. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: apa de balastr a navelor Impact: modifica structura comunităţilor planctonice; Cai de combatere: controlul apei de balast Bibliografie: Konsulov A (1998) Black Sea Biological Diversity – Bulgaria. GEF/BSEP, Black Sea Environmental Series, 5, UN Publications, New York: 131 pp. Konsulov A, Konsulova Tsenka, 1998 - Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria •

•


17



Specia: Haliplanella (Diadumene) lineata (Verrill, 1869)

Increngătura Coelenterata, Clasa Anthozoa, Scl. Hexacorallia Ordinul Actinaria Familia Actiniidae Descriere: Specie de talie mică, cu polipi atingând 5 – 6 mm înălţime. Culoarea polipilor este verde cu dungi albe, masliniu -brun cu dungi galbene sau portocalii sau fara dungi. Tentacule translucide, cu dungi albe dispuse neregulat. Ecologie: Specie bentală, in asociatia midiilor de piatră, pradatoare, hrana fiind reprezentata de diferite tipuri de nevertebrate. Capabilă de înmulţire prin diviziune, poate dezvolta rapid populaţii numeroase. Specie care apare atat in exemplare izolate cat si in aglomeratii pe substrat dur in zona litorala. Poate fi intalnita atat pe stanci cat si pe diguri sau stabilopozi ori pe coca navelor sau pe cochilii de moluste. Prefera suprafetele putin umbrite, exemplarele evitand sa stea in plin soare. Dovedind o capacitate larga de tolerantă faţă de factori de mediu, ca şi capacitatea de a se înmulţi asexuat şi sexuat, Haliplanella lineata s-a dovedit o specie extrem de adaptabilă în noi habitate. Rezista la variatii largi de salinitate (intre 18 si 34 ppt, moartea survine doar la expunere prelungita la salinitati de sub 12 ppt), la deshidratare si variatii ale temperaturii; unele populatii sunt active si la 0 oC sau la temperaturi inferioare. Harta de distributie: Fotografie: Haliplanella lineata, Port Constanta 2010 (foto: C. Preda)

Areal nativ: Extremul Orient Areal invaziv: Marea Neagra Litoralul românesc al Mării Negre, in populaţii izolate. Cai de patrundere: maricultura; introdusa in multe zone de pe glob prin intermediul culturilor de Crassostrea gigas . Posibil introdusă în Marea Neagră în perioada î n care s -au instituit primele cultura de

stridii asiatice in Crimeea in perioada Imperiului Tarist. Impact: modificarea structurii comunităţilor de organismo bentale autohtone. Cai de combatere: managenetul foulingului Bibliografie: •

•

•

Băcescu M, Müller G.I., Gomoiu M. -T., 1971 - Marine Ecologi IV. Research of benthic ecology in Black Sea/Ecologie marina Vol. 4 – Cercetări de ecologie bentală în Marea Neagră. Editura Academiei Române, 357 pp. Barnes R.S.K. 1994. The brackish -water fauna of northwestern Europe. Cambridge, Cambridge University Press. Cohen A.N. 2005 Guide to the Exotic Species of San Francisco Bay. San Francisco Estuary Institute, Oakland, CA. Available online at exoticsguide.org.


18



•

•

•

•

•

Eldredge L.G., C.M. Smith. 2001. A guidebook of introduced marine species in Hawaii. Bihosp Museum Technical Report 21. Gollasch, S., K. Riemann -Zurneck. 1996. Transoceanic dispersal of benthic macrofauna: Haliplanella lineata (Verrill, 1898) (Anthozoa, Actinaria) found on a ship's hull in a ship yard dock in Hamburg Harbour, Germany. Helgolander Meeresuntersuchungen, 50:253 -258. Shick J.M. and A.N. Lamb. 1977. Asexual Reproduction and Genetic Population Structure in the Colonizing Sea Anemone Haliplanella luciae. Biological Bulletin 153:604-617. Sassaman, Magnum 1970. Patterns of temperature adaptation in North American coastal actinians. Marine Biology 7:123-130. Slick J.M. 1991. A functional biology of sea anemones. Chapman and Hall, London.


19



Specia: Mnemiopsis leidyi (Agassiz 1900)

Increngătura Ctenophora, Clasa Tentaculifera Ordinul Lobata Familia Bolinopsidae Descriere: Adultul intre 8 şi 12 cm. Corpul alungit şi comprimat în plan sagital, la polul aboral fiind mai îngust. Pe suprafaţa corpului 8 şiruri longitudinale de ctenidii. In zona polului oral se doi lobi sagitali (orali) mari, de formă concavă, care ating jumătate din lungimea totală a corpului şi patru lobi laterali, mai mici, de formă triunghiular-alungită, cu v ârfurile rotunjite. Lateral, în apropierea orificiului bucal se observă teaca tentaculară. Ecologie: Specie pelagică, euriterna si eurihalina, este capabila sa dezvolte populatii mari in timp relativ scurt in cazul abundentei hranei si lipsei de pradatori. In Marea Neagră nu avea p ână la patrunderea lui Beroe ovata nici un duşman natural şi s -a dovedit a fi cu mult mai competitiv în exploatarea nişei sale trofice în comparatie cu speciile preexistente Aurelia aurita şi Pleurobrachia rhodopis (Petran, Moldoveanu, 1994-95; Petran, 1997). Datorită concurenţei la hrană, populatiile meduzei Aurelia aurita,

care în anii ‘70 dezvoltaseră biomase importante, au cunoscut un declin în anii care au urmat (Vinogradov et al, 1989). Incep ând cu anul 1989 Mnemiopsis leidyi este întâlnit frecvent în tot timpul anului (mai ales iarna şi primăvara) în larg şi în apropierea tărmului. In perioada 1997 – 1999 se inregistreaza pătrunderea ctenoforului spre sud, acesta fiind înt âlnit în Marea Marmara, Marea Egee şi estul Mării Mediterane, unde atinge populatii importante. Harta de distributie: Fotografie: http://www.klissurov.dir.bg/black_sea/jellyfishes/black_sea3.htm;

Cap Midia, august 2009 (foto C.Preda)

Areal nativ: coastelor atlantice ale continentului nord -american din Labrador până în Golful Mexic, unde populează atât ape salmastre c ât şi lagune suprasărate. Areal invaziv: Marea Neagră, Marea de Azov, Marea Caspică, Marea Marmara, Marea Mediterana. Semnalat pentru prima dată în Marea Neagră în zona portului Novorosiisk (Nord-Estul Mării Negre), Mnemiopsis a devenit extrem de rapid o specie dominantă în macrozooplancton, dezvolt ând populatii estimate la sute de milioane de tone în întregul bazin pontic. Pătrunderea sa în Marea Neagră s -a efectuat în apa de balast a navelor care transportau gr âne


20



Cai de patrundere: apa de balast Impact: schimbarea drastică a structurii comunităţilor planctonice; reducerea efectivelor unor specii de

interes economic. Cai de combatere: inafara de introducerea unor specii prădătoare specifice, nu există alte căi de

combatere. Bibliografie: Avsar D (1996-1997) Possible reasons for the abundance of Black Sea sprat ( Sprattus sprattus phalericus Risso, 1826) in relation to anchovy ( Engraulis encrasicholus L. 1758) and lobate ctenophore Mnemiopsis leidyi (Agassiz 1865), Recherches Marines, IRCM Constanta, 29-30: 275-285. Alexandrov B, Zaitsev YP (2000) Chronicle of exotic species introduction into the Black Sea. The Black Sea Ecological Problems, Odessa, SCSEIO: 14 -19. Abolmasova GI, Finenko GA, Romanova SA (2002) Energy requirments of Mnemiosis leidyi and Beroe ovata population in relation to nutrient conditions in Sevastopol Bay. II International Conference Oceanography of the eastern Mediterranean and the Black Sea – simillarities and differences of two interconnected basins, 14 – 18 Oct. 2002, Ankara Turkey, p. 146. Băcescu M, Müller GI, Gomoiu MT (1971) Marine Ecologi IV. Research of benthic ecology in Black Sea/Ecologie marina Vol. 4 – Cercetări de ecologie bentală în Marea Neagră. Editura Academiei Române, 357 pp. Harbison GR, Volovik SP, (1993) The ctenophore Mnemiopsis leidyi , in the Black Sea: a holoplanktonic organism transported in the ballast water of ships. Proceedings of the Conference and Workshop Nonindigenous Estuarine and Marine Organisms (MEMO) Seattle, Washington: 25-36. Huwer B, Storr-PaulsenM, Riisgard HU, Haslob H (2008) Abundance, horizontal and vertical distribution of the invasive ctenophore Mnemiopsis leidyi in the central Baltic Sea, November 2007 Aquatic Invasions,Volume 3, Issue 2: 113-124 DOI 10.3391/ai.2008.3.2.1 Kideys AE (1994) Recent dramatic changes în the Black Sea ecosystem: the reason for the sharp decline in the Turkish anchovy fisheries. J. Marine Systems, 5: 178 181. Kideys AE (2002) Fall and rise of the Black Sea ecosystem, Science, 297:1482 - 483 Lebedeva LP, Shushkina EA (1994) The model investigation of the Black Sea plankton community changes caused by Mnemiopsis. Okeanologiya, Moskva: 79 -87. (in Russian; Engl. Abstr.) Malyshev VI, Arkhipov AG (1992) The ctenophore Mnemiopsis leidyi in the western Black Sea. Gidrobiolicesky Zjurnal/ Hidrobiology Journal Vol.28 (1): 34 -39. Mutlu E, Bingel F, Gücü AC, Melnikov VV, Nierman U, Ostr NA, Zaika VE (1994) Distribution of the new invader Mnemiopsis sp. and the resident Aurelia aurita and Pleurobrachia pileus populations în the Black Se în the years 1991-1993. Journal of Marine Science, London: 407-421. Nadolinski VP (2004) The effect of ctenophore on the ichthyoplankton in the north-eastern part of the Black Sea, 69 – 74; Estimation of the change in the Azov Sea Ichthyioplankton under the influence of ctenophore, 208 – 217, in Ctenophore Mnemiopsis leidyi (A.Agassiz) in the Azov and Black Seas: its biology and consequences of its intrusion, Volovik S.P. (Ed.). Turkish Marine Research Foundation, Istambul Turkey, No. 17: 498 pp Niermann U, Bingel F, Gorban A, Gordina AD, Gücü A, Kideys AE, Konsulov A, Radu G, Subbotin AA, Zaika VE (1993) Distribution of anchovy eggs and larvae (Engraulis encrassicholus Cuv.) in the Black Sea in 1991 and 1992 in comparison to former surveys. ICES CM 1993/H : 1 -13. Niermann U, Bingel F, Gorban A, Gordina AD, Gücü AC, Kideys AE, Konsulov A, Radu G, Subbotin AA, Zaika VE (1994) Distribution of anchovy eggs and larvae ( Engraulis encrasicolus Cuv.) in the Black Sea in 1991 1992. Journal of Marine Science 51: 395-406. Onciu TM, Skolka M, Gomoiu MT, (2007) Ecology of zooplankton communities of the Black Sea/Ecologia comunitatilor zooplanctonice din Marea Neagră, Ovidius University Press, 120 pp. Petran A, Moldoveanu M (1994 -1995) Post-invasion ecological impact of the Atlantic ctenophore Mnemiopsis leidyi Agassiz, 1865 on the zooplankton from the romanian Black Sea waters. Recherches marines /Cercetări marine IRCM Constanta (27-28): 135-157. Shiganova TA, Bulgakova YV (2000). Effect of gelatinous plankton on the Black and Azov Sea fish and their food resources. ICES Journal of marine Science 57: 641-648. •

•

•

•

•

•

•

• •

•

•

•

•

•

•

•

•


21



•

•

•

•

Shushkina EA, Nikolaeva GG, Lukasheva TA (1990) Variation în the Black Sea plankton community structure caused by mass development of ctenophore Mnemiopsis leydii (Agassiz) Journal of General Biology 51, 1: 54 - 60. Shushkina EA, Vinogradov ME (1991) Long-term changes of planktonic biomass în open areas of the Black Sea. Okeanologiya/Oceanology, Moscow, 31, 6: 973 980. Shushkina EA, Musaeva EI, Anokhina LL, Lukaseva TA (2000) The Role of Gelatinous Macroplankton jellyfish Aurelia and ctenophores Mnemiopsis and Beroe in the planktonic communities of the Black Sea. Oceanology 40 (6): 809816. Vinogradov ME, Shuskina EA, Musaeva EI., Sorokin PY (1989) The comb - jelly Mnemiopsis leidyi (A.Aggasiz) (Ctenophora: Lobata) a newly -introduced species in the Black Sea. Okeanologiya/Oceanology, Moskva 29 (2): 293299.


22



Specia: Leucothea multicornis (Escholtz) [Sinonime:]

Increngătura Ctenophora, Clasa Tentaculifera Ordinul Lobata Familia Leucotheidae Descriere: Adulţii au talie mare, ating ând 25 cm lungime. Culoarea lor este brună în timp ce larvele şi juvenilii sunt transparenţi. Corpul este alungit, comprimat lateral, cu lobi bucali foarte mari şi aproape bilobati. Ctenidiile sunt mari şi numeroase. Pe suprafata corpului există numeroase expansiuni caracteristice. Tentaculele sunt foarte lungi iar la baza peristomului apar numeroase tentacule bucale necontractile. In locul tecilor tentaculare există două diverticule terminate orb, lungi şi înguste ce merg de la orificiul bucal până la nivelul stomacului. Canalele meridiane parasagitale pătrund în lobi unde au un traseu foarte complicat. Gonadele se dezvoltă în diverticulele saciforme ale canalelor meridiane sub ctenidii. Ecologie: specie pelagică, prădătoare. In Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, specia se înt âlneste tot timpul anului, uneori formând grupuri mari de indivizi, mai ales primăvara şi vara. In Marea Neagră nu se cunosc date despre ecologia acestei specii, dar după toate probabilitătile nu se înt âlneste decât în zonele unde salinitatea se mentine peste 16 g/l. Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: Marea Mediterana Areal invaziv: Marea Neagra, litoralul bulgar. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: apa de balast? Impact: modifică structura comunităţilor autohtone Cai de combatere: controlul apei de balast Bibliografie: Konsulov A., 1998 - Black Sea Biological Diversity – Bulgaria.GEF/BSEP, Black Sea Environmental Series, 5, •

UN Publications, New York: 131 pp.


23



Specia: Beroe ovata (Bruguiere 1789)

Increngătura Ctenophora, Clasa Atentaculata Ordinul Beroida Familia Beroidae Descriere: Ctenoforele din grupa beroideelor se recunosc uşor de alte specii din acelaşi grup, av ând corpul în formă de clopot şi lipsit de tentacule. Talia lor este variabilă, de la sub 1 cm (la exemplarele juvenile) până la 15 cm la exemplarele adulte. In stare vie, corpul este aplatizat, caracteristic, iar şirurile longitudinale de ctenidii au culoarea portocalie. Sistemul gastrovascular se caracterizează prin faptul că ramificaţiile secundare ale canalelor vecine se anastomozează. Ecologie: specie pelagica, specializata în consumul ctenoforelor lobate din genurile Bolinopsis şi Mnemiopsis. In prezenta unor populatii mari ale aceptor specii, dezvoltă de asemenea populaţii de masă. Harta de distributie: Fotografie: http://www.obs-vlfr.fr/Mam/images/Galerie -Macroplancton/pages/Beroe%20ovata.htm http://www.klissurov.dir.bg/black_sea/jellyfishes/black_sea3.htm

Port Constanta, mai 2010 (foto: C. Preda)

Areal nativ: Marea Mediterana, Oceanul Atlantic Areal invaziv: Marea Neagra Cai de patrundere: Originea şi modul în care Beroe a pătruns în Marea Neagră este deocamdată neclar,

fiind posibile mai multe variante. Prima ar fi imigraţia din zona Atlanticului de Nord, în apa de balast a navelor, în acelasi mod ca şi Mnemiopsis (deoarece ambele specii coabitează în zona Atlanticului). O altă ipoteză ar fi aceea a imigraţiei din Mediterana, prin str âmtoarea Bosfor. In acest caz, pătrunderea beroideelor nu a fost posibilă mai devreme deoarece din bazinul pontic lipsea hrana lor preferată ctenoforele lobate. De asemenea, nu este exclusă nici ipoteza pătrunderii beroideelor în ambele moduri, atât din Atlantic c ât şi din Mediterana. Impact: modificarea structurii asociatiilor autohtone. Cai de combatere: controlul apelor de balast. Bibliografie Finenko GA, Romanova ZA, Abolmasova GL (2000) The ctenophore Beroe ovata – a recent invader to the Black Sea, Zoologhia Moria 50: 21 -25 (in Russian). Gomoiu MT, Skolka M (1996) Changements recents dans la biodiversite de la Mer Noire dus aux immigrants, GeoEcoMarina, 1/1996: 49-66 •

•

• •

Kideys AE (2002) Fall and rise of the Black Sea ecosystem, Science, 297:1482 - 483 Konsulov A (1998) Black Sea Biological Diversity – Bulgaria. GEF/BSEP, Black Sea Environmental Series, 5, UN Publications, New York: 131 pp.


24



•

•

•

•

•

•

•

•

Konsulov A, Konsulova Tsenka, 1998 - Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria Shiganova TA Bulgakova JV, Sorokin PY, Lukashev YF (2000) Investigation of a new invader, Beroe ovata in the Black Sea. Biology Bulletin 27: 247-255. Shiganova TA, Bulgakova YV, Volovik SP, Mirzoyan ZA, Dudkin AI (2001) The new invader Beroe ovata Mayer 1912 and its effects on ecosystem on the ecosystem in the northeastern Black Sea, Hydrobiologia 451: 187197. Shiganova TA, Bulgakova SP, Volovik ZA, Mirzoyan ZA, Dudkin SI (2004) A new invader Beroe ovata and its effects of the Azov and Black Sea Basin in August – September of 1999, 429 446, in Ctenophore Mnemiopsis leidyi (A.Agassiz) in The Azov and Black Seas: its biology and consequences of its intrusion, Volovik S.P. (Ed.). Turkish Marine Research Foundation, Istambul Turkey, No. 17, 498 pp. Shushkina EA, Nikolaeva GG, Lukasheva TA (1990) Variation în the Black Sea plankton community structure caused by mass development of ctenophore Mnemiopsis leydii (Agassiz) Journal of General Biology 51, 1: 54 - 60. Shushkina EA, Vinogradov ME (1991) Long-term changes of planktonic biomass în open areas of the Black Sea. Okeanologiya/Oceanology, Moscow, 31, 6: 973 980. Shushkina EA, Musaeva EI, Anokhina LL, Lukaseva TA (2000) The Role of Gelatinous Macroplankton jellyfish Aurelia and ctenophores Mnemiopsis and Beroe in the planktonic communities of the Black Sea. Oceanology 40 (6): 809-816. Skolka M (1998) Increase of biodiversity by immigration – new species în the Romanian fauna – Beroe ovata, Corbicula fluminea, Doridella obscura, Eriocheir sinensis, Callinectes sapidus .

Univ. Bacau, Biology Studies

and Researches/Studii şi Cerc. de Biol, 4: 235 -240.


25



Specia: Dugesia tigrina Girard 1850 [Sinonime:]

Increngătura: Plathelminthes Clasa: Turbellaria Ordinul: Tricladida Familia: Dugesiidae Descriere: Dimensiuni – 10 – 15 mm lungime, 3 mm lăţime. Corpul alungit, foliaceu, cu extremitatea cefalică triunghiulară cu doi lobi mici laterali. Ochii plasaţi central, pe linia care uneste cei doi lobi. Culoarea albicioasă pe margini, brunie pe centrul părţii dorsale. Ecologie: specie dulcicolă, detritivoră, eurioică, termofilă. Harta de distributie: Fotografie: http://animaldiversity.ummz.umich.edu/site/resou http://www.neozoen-bodensee.de/neozoen/dugesia-tigrina

Areal nativ: America de N ord Areal invaziv: Europa, din Spania si Italia până în Rusia. Introdusă în perioada anilor 1920 prin intermediul industriei acvaristice, a scăpat de sub control şi s -a răspândit rapid în toata Europa. In Romania situatia sa

actuala este necunoscuta. Cai de patrundere: acvaristica Impact: modificarea structurii asociaţiiloir autohtone Cai de combatere: respectarea regulilor cu privire la speciile invazive Bibliografie: •

•

Myers, P., R. Espinosa, C. S. Parr, T. Jones, G. S. Hammond, and T. A. Dewey. 2006. The Animal Diversity Web (online) http://www.neozoen-bodensee.de/neozoen/dugesia-tigrina


26



Specia: Potamopyrgus jenkinsi (Smith 1889) [Sinonime: Potamopyrgus antipodarum]

Increngatura Mollusca, Clasa Gasteropoda Subclasa Sterptoneura Ordinul Monotocardia Familia Hydrobiidae Descriere: Dimensiunile cochiliei între 4,7 şi 5 mm înăltime şi 2,5 şi 2,7 mm lătime. Prezintă un pregnant dimorfism sexual, femelele fiind cu 20% mai mari dec ât masculii, fiind una dintre puţinele specii de gasteropode cu sexele separate. Cochilia oval -ascuţită, rezistentă, cu 5 -6 anfracte bine curbate. La mijlocul lor se găseşte un br âu filiform, de peri chitinosi paralel cu linia de sutură. Apertura oval -ascuţită. Peristomiul de culoare mai închisă, de multe ori violet sau cafenie; cochilia este colorată gălbui, ia r perişorii negri sunt negri sau brun - închis. Animalul are corpul prelungit cu o trompă relativ lungă, terminată cu doi lobi între care se găseste gura. Tentaculele sunt lungi, zvelte, av ând ochii situati la bază. Ecologie: Specie dulcicol-salmastricolă pe pietre, pe vegetale sau chiar pe m âlurile de pe fundul apelor, mai ales în zona litorală. Se hrăneşte cu detritus organic, nu consumă vegetale. Exploat ând se pare o nişă ecologică insuficient acoperită de speciile autohtone, Potamopyrgus jenkinsi nu a produs bulversări în structura biocenozei în care s -a integrat. Harta de distributie: Fotografie: http://www.bioimages.org.uk/HTML/P4/P4216.php

Areal nativ: Pacificul de Sud (Noua Zeelandă) Areal invaziv: Europa Cai de patrundere: transporturi navale Impact: modificarea structurii comunităţilor de organisme autohtone. Cai de combatere: nu există Bibliografie: Grossu Al. V., 1986 - Gastropoda Romaniae, Vol I, Ed. Litera Bucuresti.


27



Specia: Rapana venosa (Valenciensis 1846) [Sinonime: Rapana bezoar, Rapana thomasiana ]

Increngătura Mollusca, Clasa Gasteropoda Subordinul Neogastropoda Suprafamilia Muricidea Familia Rapanidae Descriere: Gasteropod de talie mare, cu cochilia globuloasă, cu spira evidentă, formată din 3 -4 anfracte, ultimul anfract foarte dezvoltat, mult dilatat. Dimensiunile maxime ale cochiliei sunt 7 - 12 cm înălţime şi 9 cm lăţime. Suprafaţa este diferit ornamentată şi prezintă un sir de mameloane dispuse în spirală pe partea superioară a ultimului anfract. Mameloanele se continuă pe penultimul anfract; de asemenea pe suprafaţa cochiliei se observă şi uşoare coaste longitudinale. Apertura foarte largă, de formă ovală, strălucitoare în interior, de o culoare portocalie -roscată; marginile aperturii prezintă cute. Ombilicul mărginit de o îngroşare puternică, care formează o creastă pe marginea inferioară a cochiliei. Coloritul general brun roscat, adesea cu benzi brune sau striuri colorate mai intens. Ecologie: Specie răpitoare, bentală, se hrăneşte pe bancurile de stridii sau midii dar şi pe seama unor bivalve psamobionte, dovedind o largă plasticitate ecologică. Rapana se întâlneşte pe fundurile st âncoase între 4 -10 m adâncime, cu o densitate mai mare între 9 -10 m (între 10 -12 exemplare/m2). Uneori, poate fi observat şi la ad âncimi mai mici de 30 -35 cm, pe porţiunile umbrite ale pietrelor. în zona aglomerărilor de midii, cele mai multe exemplare sunt cantonate pe margine şi nu în centrul bancului. Pe fundurile nisipoase întotdeauna efectivele gasteropodului sunt reduse, iar talia exemplarelor este mică. Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: Mările Extremului Orient (Marea Japoniei, Marea Chinei de Sud) Areal invaziv: Marea Neagră, Marea Mediterana. Ori ginar din Rapana a fost introdus în bazinul pontic în anii ‘30 -’40. Este semnalat, pentru prima dată în zona portului Novorosiisk, în 1947, Rapana se răspândeşte rapid at ât spre est, pe coastele Caucazului şi ulterior spre sus şi vest - pe cele anatolien e cât şi spre vest, decim ând bancurile de stridii. In 1949 este semnalat la Gudautsk, în 1954 la Yalta şi Sevastopol, pe coastele Crimeii pentru ca în 1963 să apară şi în dreptul litoralului rom ânesc. După aclimatizarea în bazinul pontic, Rapana depăseste str âmtoarea Bosfor şi se răsp ândeste şi în Marea Mediterană. Cai de patrundere: fouling Impact: modificarea drastică a satructurii asociaţiilor bentale Cai de combatere: colectare manuală Bibliografie: Băcescu M, Müller GI, Gomoiu MT (1971) Marine Ecologi IV. Research of benthic ecology in Black Sea/Ecologie marina Vol. 4 – Cercetări de ecologie bentală în Marea Neagră. Editura Academiei Române, 357 pp. •


28



•

•

•

•

• •

•

•

Chukhchin VD (1984) Ecology of the gastropods of the Black Sea. Kiev, Naukova Dumka,176 pp (in Russ, Eng. Abstract). CIESM (2009) The Mediterranean Science Comision (CIESM). http://www.ciesm.org/online/atlas/index.htm, Accessed 12 August 2009 DAISIE (2009) Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe (DAISIE). http://www.europealiens.org/, Accessed 17 August 2009 Gomoiu MT (1972) Some ecologic data on the gastropod Rapana thomasiana Crosse along the Romanian Black Sea shore. Recherches marines /Cercetări marine, IRCM, Constanţa, 4: 169 – 180. Grossu Al. V., 1986 - Gastropoda Romaniae, Vol I, Ed. Litera Bucuresti Morduhai-Boltovskoy FL (1972) Opredeliteli fauna Cernogo i Azovskogo morei Vol. III, Naukova Dumka, Kiev, 340 p (in Russian) Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (in Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian)


29



Specia: Corambe obscura (Verrill 1870) [Sinonime: [Doridella obscura]

Increngătura Mollusca, Clasa Gasteropoda Subclasa Euthyneura (Opisthobranchiata) Ordinul Nudibranchiata, Subordinul Doridacea Familia Corambidae Genul Doridella Verrill 1870 (sin. Corambe Bergh 1869?) Descriere: Corpul este oval, neted, bombat dorsal, de 4 -8 mm lungime. Talpa piciorului este oval alungită, cu doi lobi anteriori, rotunjiţi, în dreptul despicăturii afl ându-se orificiul bucal. Capul prezintă dpuă tentacule laterale scurte, cu ochii situati subterminal. Rinoforii, alungiţi şi uşor îndoiţi, prezintă creste longitudinale caracteristice, sunt orientaţi anterior, cu tecile scurte uşor răsfr ânte. Prin transparenţa piciorul se observă hepatopancreasul. La nivelul tegumentului se observă cromatofori predominant negri, iar pe marginea notumului, anterior, cromatofori albi. Ecologie: Corambe obscura este o specie tolerantă at ât pentru salinitate c ât şi pentru temperatură şi acesta este unul din motivele aclimatizării sale rapide în bazinul pontic. In ce prive ste regimul trofic, este un r apitor specializat exclusiv pe briozoare încrustante din genurile Electra, Conopeum, Membranipora ., în habitatul sau atlantic fiind semnalat în special pe coloniile de Electra crustulenta. Ocupă o nişă trofică insuficient exploatată, în Marea Neagră neexistand prădători care să se hrănească exclusiv cu colonii de briozoare. Harta de distributie: Fotografie: Corambe obscura, exemplar cu ponta pe colonie de briozoare, Port Constanta, 2009 (foto:

C.Preda)

Areal nativ: Oceanul Atlantic de Nord în tot lungul litoralului Statelor Unite până în Florida, Texas, Golful

Mexic şi Marea Caraibilor Areal invaziv: Marea Neagră. In 1986, această specie este citată în zona de self continental din nord -vestul Mării Negre, pentru ca ulterior să fie descoperit şi în sudul coastelor Crimeii, pe midii de cultură. Se răspândeşte relativ rapid, fiind citat şi de pe coastele de vest ale Mării Negre şi pătrunz ând şi în Marea de Azov. In dreptul litoralului rom ânesc, primele exemplare au fost colectate în anul 1996 în golful Mamaia. In prezent este raspandit pe toata lungimea litoralului, in asociatia midiilor de piatra, alaturi de Conopeum seurati , specia cu care se hraneste.


30



Cai de patrundere: fouling Impact: modificarea asociatiilor de organisme indigene. Cai de combatere: controlul foulingului; după aclimatizare nu există metode de combatere; Bibliografie: Gomoiu MT, Skolka M (1997) A new gastropod opisthobranch at the Romanian Black Sea Coast. Geo -EcoMarina 2: 201-204 Malita M, Gomoiu MT, Panin N (eds) Bucuresti Constanta. Roginskaya IS, Grintsov VA, (1990) Nudibranch gastropod Doridella obscura Verrill first record for the Black Sea. Oceanology Okeanologyia 30 (5): 855 -857, Moscova (in Russian). Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (in Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian) Skolka M (1998) Increase of biodiversity by immigration – new species în the Romanian fauna – Beroe ovata, Corbicula fluminea, Doridella obscura, Eriocheir sinensis, Callinectes sapidus . Univ. Bacau, Biology Studies and Researches/Studii şi Cerc. de Biol, 4: 235-240. •

•

•

•

•


31



Specia: Cernuella neglecta (Draparnaud, 1805) [Sinonime:] Helix neglecta (Draparnaud, 1805) Clasa: Gastropoda Ordinul: Stylommatophora Familia: Hygromiidae Descriere: dimensiuni 6 - 10 x 9 - 18 mm, cochilie albă, turtită, globuloasă, uşor striată neregulat, cu benzi maronii în general, 5 – 6 spire uşor convexe cu suturi puţin adâncite, ombilic larg deschis, 1/6 -1/4 din

diametrul cochiliei. Se deosebeşte de C. virgata şi C. aginnica prin cochilia mai turtită şi mai netedă şi prin ombilicul larg. Corpul gasteropodului este intunecat la culoare. Ecologie: zone afectate antropic (marginea drumurilor, terenuri abandonate), păşuni uscate cu stâncării; melcii aparţinând genului Cernuella sunt halofili, preferând zonele din apropierea coastelor mărilor şi oceanelor, unde se simte influenţa salinităţii Harta de distributie: http://www.ento.csiro.au/aicn/name_s/b_927.htm Fotografie: http://www.insectimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=5165088

Areal nativ: nordul Spaniei şi sudul Franţei până în centrul Italiei Areal invaziv: introdusă în Belgia, Olanda, Elveţia, Germania, Cehia, sudul Poloniei, Austria, sudul

Australiei; posibila invaziva in Romania; Cai de patrundere: transporturi Impact: modificarea structurii comunitatilor de specii locale. Cai de combatere: respectarea reglementarilor privind speciile invazive. Bibliografie:

http://www.animalbase.uni-goettingen.de/zooweb/servlet/AnimalBase/home/species?id=1307


32



Specia: Deroceras panormitanum (Lessona & Pollonera) Phylum: Mollusca Clasa: Gasteropoda Ordinul: Eupulmonata Familia: Agriolimacidae Descriere: Melc de talie mica, rareori ajungand la dimensiunea de 3.5 cm lungime. Culoarea corpului variaza de la maro-ciocolatiu la castaniu inchis sau negru. Cele mai multe specii sunt insa maronii, prezentand pete de culoare intunecata. Mucusul este incolor si apos. Deroceras panormitanum se aseamana cu Deroceras laeve si Deroceras sturanyi , forma specifica a penisului reprezentand singurul criteriu care il deosebeste de celelalte specii . Ecologie: Traieste la altitudini joase, in habitate deschise si semideschise: gradini, parcuri, terenuri

cultivate, campii, in apropierea raurilor si izvoarelor, dar si in zonele de coasta. Harta de distributie:

Fotografie: http://www.ento.csiro.au/aicn/name_s/b_1335.htm Areal nativ: Specie de origine mediteraneana, din partea de SW a

Europei. Areal invaziv: Marea Britanie, Spania, Europa Centrala, Scandinavia,

America de Nord, Africa de Sud, Australia. Cai de patrundere: Impac: Daunator al culturilor agricole Cai de combatere:

Bibliografie: www.animalbase.uni-goettingen.de/zooweb/servlet/AnimalBase/home/species , www.npsumava.cz/storage/vyzkum/panormSK.pdf ,


33



Specia: Arion lusitanicus (Mabille, 1868) [Sinonime:] Arion vulgaris Clasa: Gastropoda Ordinul: Stylommatophora Familia: Arionidae Descriere: limax mare, 7 – 15 cm lungime, culoarea corpului varia bilă, de obicei cenuşiu – verzui, specie

polifagă (plante verzi, materie organică în descompunere, hoituri) Ecologie: preferă habitate umede, des întâlnit în habitate antropizate (păduri foioase, păşuni, parcuri, grădini, culturi agricole); Harta de distributie: http://www.nobanis.org/speciesInfo.asp?taxaID=231 Invasive Potentially invasive Not invasive Not known Not reported as alien Not included in

NOBANIS database

The category "Not reported as alien" covers that the species is either native, absent or that data are not available. If you have comments pertaining to information shown on this map you are welcome to contact the focal point for the country in question.


34



Fotografie: http://www.invasive.org/browse/detail.cfm?imgnum=1265091

Areal nativ: părţile sudice ale Europei, în special Peninsula Iberică şi sudul Franţei Areal invaziv: părţi extinse ale Europei centrale şi sudul Europei nordice (Polonia, Germania, Danemarca,

Suedia, Norvegia, Finlanda, Insulele Faroe, Islanda), USA; posibila pscie invaziva pentru Romania. Cai de patrundere: accidental; împreună cu sol, compost, plante comercializate Impact: foarte competitiv prin densităţile mari atinse şi dimensiuni, poate hibridiza cu specii native, gazdă intermediară pentru unele nematode parazite, reduce recoltele prin consumul plantelor cultivate; Cai de combatere: capcane, garduri speciale, colectare manuală, utilizarea nematodelor ca metodă de biocontrol (Phasmarhabditis hermaphrodita) Bibliografie: Weidema, I. (2006): NOBANIS – Invasive Alien Species Fact Sheet – Arion lusitanicus. – From: Online Database of the North European and Baltic Network on Invasive Alien Species – NOBANIS www.nobanis.org, Date of access 15/12/2008. http://www.europe-aliens.org/pdf/Arion_vulgaris.pdf http://www.invasive.org/browse/detail.cfm?imgnum=1265091 http://www.nobanis.org/speciesInfo.asp?taxaID=231 •

• • •


35



Specia: Pomacea bridgesii Reeve, 1856 (Adeseori P. bridgesi dar incorect – vezi http://www.applesnail.net/). Exista 2 subspecii: Pomacea bridgesii bridgesii Reeve, 1856 si Pomacea bridgesii diffusa Blume, 1957, aceasta din urmă fiind întâlnită deseori in Pet -shop-uri.

Sinonime: Ampullaria australis; Pomaceea ampullaris Denumire populară: melc măr; Spiketop applesnail, Brazilian applesnail, Albino mystery snail Increngatura: Mollusca Clasa : Gastro poda Subclasa: Orthogastropoda Infraclasa: Apogastropoda Supraordin: Caenogastropoda Ordinul: Architaenioglossa Suprafamilia: Ampullarioidea Familia : Ampullariidae Descriere: Cochilia acestui melc prezintă 5 -6 spire. Prin creşterea lor una peste alta, spirele, formează un

unghi de aproximativ 90°, aceasta fiind caracteristica cea mai evidentă a acestei specii. Apertura este largă, ovoidală, ombilicul fiind de asemenea larg şi adânc. Înălţimea cochiliei este cuprinsă între 4,5 şi 6,5 cm. Culoarea cochiliei poate varia de la galben la verzui până la maroniu, cu sau fără benzi mai întunecate. Datorită mutaţiilor ce apar in culturi artificiale au fost obţinute morfe albe şi albastre ale acestei specii. Prezintă respiraţie branhială, branhiile situându -se în partea dreaptă a corpului, dar şi pulmonară, plămânul aflându-se în partea stângă a corpului. Îşi protejează ouăle depunându -le la interfaţa apă aer. Pentru a se înmulţi e nevoie de un mascul şi o femelă, această specie nefiind hermafrodită, ca majoritatea celorlalte specii de melci. Ecologie: trăieste într -o gamă largă de habitate, de la mlaştini, iazuri şi lacuri până la râuri. Preferă ape lentice, şi de obicei limpezi. Datorită sistemului respirator pot părăsi apa dar în general rămân sub apă; tot acest sistem respirator le permite supravieţuirea în medii hipoxice. Operculul şi plămânul îi permit să treacă peste perioadele de secetă îngropându -se în substrat, încetinidu -şi activitatea metabolică şi intrând într-o perioadă de estivare. Preferă zonele tropicale şi subtropicale cu temperaturi mai ridicate; toate speciile acestei familii trăiesc doar în zone unde temperatura nu scade sub 10° C în timpul iernii. În privinţa hranei nu este selectiv. Se hrăneşte cu vegetaţie moale (alge şi plante moarte în general), răzuindu -le cu radula; poate fi şi necrofag, îşi mănâncă ponta sau se poate chiar manifesta canibalismul, în condiţii extreme. Tot în condiţii extreme poate ieşi din apă să îşi caute de mâncare, dar poate cădea foarte uşor pradă păsărilor ce se hrănesc cu melci. Harta de distribuţie:


36



Fotografie: Foto Skolka M., Constanta 2008

Areal nativ: Bolivia, Brazilia, Paraguay, Peru Areal invaziv: Hawaii din 1960, Asia de sud -est din 1980 şi Florida de la inceputul anilor 1980 şi mai recent

se pare că a pătruns şi în Australia. Căi de pătrundere: eliberat în natură de către acvariştii amatori, scăpat din fermele de reproducere sau introdus deliberat in unele zone ale lumii pentru consum uman. Impact: Această specie este gazdă intermediară pentru Angiostrongylus cantonensis parazit ce produce o formă foarte gravă a meningoencefalitei care poate infecta omul dacă melcul este mâncat înainte să fie preparat termic corespunzător. De asemenea a devenit o pacoste în orezării. De asemeni nutrienţii din apă nu mai ajung la plantele superioare din moment ce sunt consumate de acest melc, astfel se produc tot mai des infloriri în masă ale fitoplanctonului, cu efecte grave asupra ecosistemelor acvatice. (Carlsson et al 2004) Căi de combatere: respectarea regulilor de carantină sanitară, şi de asemenea pe cale chimică. Bibliografie: http://www.applesnail.net/ http://www.wirbellose.de/applesnail/arten.htm http://nis.gsmfc.org/nis_factsheet.php?toc_id=153 http://www.companie.go.ro/Melci/Melci.html • • • •


37



Specia: Anadara inaeqiuvalvis (Bruguiere 1798) [Sinonime: Scapharca cornea Reeve 1844; Cunearca cornea Reve 1844]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Ordinul Filibranchiata Subordinul Taxodonta Familia Arcidae Descriere: Valvele albe, mate, inechivalve, cu umbonele proeminent, prezent ând un număr mare (31 - 37) de coaste. Dimensiuni 30 - 55 mm lungime şi 25 - 40 mm lăţime. La exemplarele mature, în spatiul dintre coaste se găsesc urme de periostracum brun - închis. Platoul cardinal are dentiţie taxodontă. Faţa internă a valvelor albă mată, impresiunea paleală integripaleată. Impresiile muşchilor adductori aproape ident ice ca dimensiuni. Ecologie: Specie sedimentofilă frecventă pe nisipurile fine infralitorale. Exemplare izolate pot fi de asemenea înt âlnite pe fundurile cu nisipuri grosiere din sudul litoralului rom ânesc. Dovedeşte o mare plasticitate ecologică ca şi capacitatea de a suporta bine scăderea cantităţii de oxigen solvit în apă în perioadele de eutrofizare intensă, datoratită prezenţei hemoglobinei. Pătrunderea în bazinul pontic s -a făcut după aclimatizarea în bazinul mediteraneean. Harta de distributie: http://www.ciesm.org/atlas/Anadarainaequivalvis.html

Fotografie: Mamaia 19.09.2009 (foto: M.Skolka)

Areal nativ: zona indo-pacifică - Extremul Orient


38



Areal invaziv: Marea Mediterana, Marea Neagra. In Marea Mediterana apare pentru prima data in nordul

Marii Adriatice, in zona Rabean, in 1969, de unde se raspandeste ulterior spre sud, dezvoltand populatii de masa. In prezent, este raspantita pe litoralul adriatic al Italiei, in sudul Siciliei si este de asemenea mentionata de pe litoralul vestic italian. In Marea Neagră a fost semnalată pentru prima dată în zona litorală situată la nord de Mamaia (Gomoiu, 1984), în exemplare destul de numeroase. In prezent, este răspândită pe aproape tot litoralul pontic. Patrunderea in Marea Neagra s -a facut in urma traficului naval dintre porturile pontice (Constanta) si cele din Marea Adriatica, colonizarea fiind una ulterioara celei din Mediterana si un una directa, cu larve provenite direct din arealul nativ al speciei. Cai de patrundere: apa de balast a navelor. Impact: modificare drastica a comunitatilor bentale autohtone. Cai de combatere: nu exista. Bibliografie: Gomoiu MT (1984) Scapharca inequivalvis (Bruguière) a new species in the Black Sea. Recherches Marines /Cercetari Marine, IRCM 17: 131 – 141 Gomoiu MT, Skolka M (1996) Changements recents dans la biodiversite de la Mer Noire dus aux immigrants, GeoEcoMarina, 1/1996: 49-66 Ghisotti F., 1973. Scapharca cfr. cornea (Reeve), ospite nuova del Mediterraneo. Conchiglie, 9(3-4): 68. Lazzari G. and Rinaldi E., 1994. Alcune considerazioni sulla presenza di specie extra Mediterranee nelle lagune salmastre di Ravenna. Bollettino Malacologico, 30(5-9): 195-202. Rinaldi E., 1985b. Alcuni dati significativi sulla proliferazione di Scapharca inaequivalvis (Bruguière, 1789) in Adriatico lungo la costa Romagnola. Bollettino Malacologico, 21(1 -4): 41-42. Rinaldi E., 1994b. Molluschi di origine extra Mediterranea entrati a far parte della malacofauna della costa Romagnola. Pagine de Museo Ornitologico e di Scienze Naturali di Ravenna, 19(1-2): 104-108 Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (i n Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian) Zaitsev YP, Mamaev V, (1997) Marine Biological Diversity in the Black Sea. A study of change and decline. Black Sea Enviromnental Series, U.N. Publications, New York, 208 pp Zaitsev YP (2001) Invasive species in the Black Sea, 1 St Black Sea Conference on ballast water control and management, Odessa, Ukraine 10 12 oct. 2001, Conference Report, Bashtanyy R., Webster L., Raaymakers S. (eds), Global Mondograph Series No.3, Annex 4, 1-5. •

•

• •

•

•

•

•

•

•


39



Specia: Crassostrea virginica Gmelin, 1791 [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Suprafamilia Ostreacea Familia Ostreidae Fische r Genul Crassostrea Descriere: Valvele sunt alungite sau rotunjite de pana la 10 – 12 cm., de formă neregulată. Valva stângă, concavă, este de regulă mai îngroşată comparativ cu valva dreaptă, care este aplatizată. Culoarea valvelor albă mată la exterior, lucioasă în interior. De la umbone, pornesc câteva coaste radiare, dispuse neregulat. La nivelul muşchiului adductor se observă o urmă negricioasă sau roşietică. Ecologie: Exemplarele acestei specii se hrănesc cu zooplancton, fitoplancton şi becterioplancton, îndepărtând de obicei flagelatele. In spectrul trofic intră şi particule în suspensie, chiar şi grăuncioare de polen. Larvele se hrănesc cu fitoplancton, în special cu fitoflagelate, fără a consuma bacterioplancton Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: coastele atlantice ale SUA Areal invaziv: Marea Neagră Cai de patrundere: introducere pentru ostreicultură Impact: modificarea structurii asociaţiilor autohtone. Cai de combatere: colectare manuală Bibliografie: Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (in Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian) •

•


40



Specia: Corbicula fluminea Müller 1774 [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Ordinul Heterodonta Familia Corbiculidae Descriere: Dimensiuni - circa 380 mm; valve triunghiulare sau ovoidale, de culoare brunie g ălbuie sau negricioasă, cu striuri de creştere concentrice şi dentiţie heterodont ă (trei dinţi cardinali pe fiecare valv ă). Suprafaţa internă a valvelor la exemplarele proaspete este alb -galbui. Ecologie: Specie care prezinta sexe separate, existand insa si exemplare hermafrodita care se pot autofecunda; se reproduce la temperaturi ale masei apei mai ridicate de 15 grade Celsius. Exemplarele devin capabile de reproducere la circa trei luni de viată, când ating 8 – 10 mm. In cazul exemplarelor hermafrodita, dupa atingerea maturitatii sexuale sunt eliberate mai intai ovocito si apoi spermatozoizi. Ulterior, atata ovocitele cat si spermatozoizii sunt produse simultan. Au loc mai multe reproduceri pe perioada sezonului cald, intre sfarsitul lunii mai si pana toamna. Fecundarea are loc in cavitatea paleala a femelelor, la nivelul branhiilor. Atat larvele trocofore, de 15 – 20 microni cat si veligerele (de circa 0,2 mm) se dezvolta in interiorul cavitatii paleale. Juvenilii sunt eliberati abia cand ating talia de 1 mm. Stadiile larvare nu inoata, putand produce un bissus in stadiul de pedoveligere. Sursa primara de hrana este fitoplanctonul. Un exemplar poate elibera pana la 2000 de juvenili pe zi, iar numarul total de juvenili eliberati in timpul vietii este estimat la peste 100000. Rezista la expunerea la aer timp de saptamani dar un suporta lipsa oxigenului. Se poate intalni pe variate substrate naturale sau artificiale, in ape statatoare sau curgatoare cu regim care variaza de la oligotrof la eutrof, chiar in sedimente maloase sau nisipoase bine oxigenate. Rezista in canale de irigatii sau conducte. Rezistă la temperaturi cuprinse intre 2 -34 °C si salinitati de circa 5‰ iar pentru perioade scurte in ape cu 14psu. Nu suporta ape cu incarcatura organica ridicată. Se apreciaza ca succesul invaziv este strans legat de incalzirea climatică globală. Harta de distributie: http://www.europe-aliens.org/speciesFactsheet.do?speciesId=53281#


41



Distributia in SUA in 2010; http://www.pserie.psu.edu/seagrant/ais/watershed/clam.htm. Fotografie: original, foto M.Skolka, 2009

Areal nativ: Extremul Orient (Rusia, China, Thailanda, Filipine, Corea, Japonia) si Africa. In pliocen raspandita pe scara larga din Europa de vest pana in Extremul Orient. Dispare ulterior, arealul ei ramanand

limitat la Extremul Orient, pana in zona fluviului Amur (Grossa, 1962). In România este prezentă sub formă fosilă din plionen. Areal invaziv: Introdusă in SUA dupa toate probabilitatile de imigranti chinezi; exista doua variante – introducerea priîn California in timpul goanei după aur (1848 – 1859) sau introdusa cel tarziu in 1924. Se răspândeşte ulterior în toată zona centrală a Amercii de Nord, în anii ‘80 şi ‘90 fiind semnalat ă de pe coasta de est. In anii 1960 apare şi în America de Sud (Argentina), iar la mijlocul anilor ‘80 apare în Europa Centrală, devenind rapid specie dominant ă în unele bazine cum este cel al Rinului. In prezent, arealul


42



acestei specii include zone întinse în Asia de Sud -Est, America de Nord şi de Sud, nordul Africii şi Europa Centrală. In Europa, specia este cunoscută însă ca fosilă din perioada cuaternar ă. In 1997, exemplare aparţinând acestei specii au fost identificate în Dunăre în amonte de localitatea Berzasca şi în dreptul oraşului Moldova Nouă. Ulterior devine o specie comună, pe tot cursul Dunării, în Deltă, canalul Dunăre Marea Neagră, chiar şi din unele lacuri din sudul litoralului. Cai de patrundere: pătrundere activă prin intermediului canalului Rin – Dunăre. Impact: schimbarea structurii asociaţiilor bentale Cai de combatere: nu există. Bibliografie: • • •

•

•

•

•

•

•

• • •

Grossu Al., 1962 – Bivalvia, in Fauna RPR, Vol. III, fasc 3, Ed. Academiei, 426 pp. http://www.europe-aliens.org/speciesFactsheet.do?speciesId=53281# Korniushin, A.V. 2004. A revision of some Asian and African freshwater clams assigned to Corbicula fluminalis (Müller, 1774) (Mollusca: Bivalvia: Corbiculidae), with a review of anatomical characters and reproductive features based on museum collections. Hydrobiologia, 529: 251-270. Lori, E., M. Bodon, S. Cianfanelli. 2005. Molluschi continentali alieni in Italia: presenza e distribuzione. NotiziarioS.I.M. 23, 71. Available at http://www.sim-online.it/. Millennium Ecosystem Assessment. 2005. Ecosystem and human well-being: biodiversity synthesis . World Resources Institute, Washington, DC Mouthon, J., T. Parghentanian. 2004. Comparison of the life cycle and population dynamics of two Corbicula species, two French canals. Arch. Hydrobiol ., 2: 267-287. Nardi, G. & A. Braccia. 2004. Prima segnalazione di Corbicula fluminea (O.F. Müller, 1774) per il Lago di Garda (Provincia di Brescia) (Mollusca Bivalvia, Corbiculidae). Bollettino Malacologico, 39: 181-184. Paunović, M., B. Csányi, S. Knežević, V. Simić, D. Nenadić, D. Jakovčev -Todorović, B. Stojanović, P. Cakić. 2007. Distribution of Asian clams Corbicula fluminea (Müller, 1774) and C. fluminalis (Müller, 1774) in Serbia. Aquatic Invasions, 2: 99-106. Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (in Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian). http://www.pserie.psu.edu/seagrant/ais/watershed/clam.htm http://www.iisgcp.org/exoticsp/asianclam.htm Counts, C. L., III. 1986. The zoogeography and history of the invasion of the United States by Corbicula fluminea (Bivalvia: Corbiculidae). American Malacological Bulletin, Special Edition No. 2:7 -39

•

http://www.fcsc.usgs.gov/corbicula3.pdf http://nas.er.usgs.gov/mollusks/docs/co_flumi.html

•

http://www.lander.edu/rsfox/corbicula.html

•

• •

•

•

•

•

•

http://es.treknature.com/gallery/Europe/Italy/photo228183.htm USGS 2001 - Nonindigenous species information bulletin: Asian clam, Corbicula fluminea (Müller, 1774) (Mollusca: Corbiculidae). PDF fulltext Jueg, U., Zettler, M.L. (2004): Die Molluskenfauna der Elbe in Mecklenburg-Vorpommern mit Erstnachweis der Grobgerippten Körbchenmuschel Corbicula fluminea (O. F. Müller 1756). Mitteilungen der NGM 4(1): 85-89. [in German] PDF fulltext Beran L. (2000). First record of Corbicula fluminea (Mollusca: Bivalvia) in the Czech Republic. — Acta Soc. Zool. Bohem., 64: 1-2. Beran L. (2006). Spreading expansion of Corbicula fluminea (Mollusca: Bivalvia) in the Czech Republic. – Heldia 6 5/6: 187-192. Vázquez A. A. & Perera S. (2010). "Endemic Freshwater molluscs of Cuba and their conservation status". Tropical Conservation Science 3(2): 190-199. HTM, PDF. Weitere, M. et al. (2009) Linking environmental warming to the fitness of the invasive clam Corbicula fluminea, Global Change Biology, Volume 15 Issue 12, Pages 2838 - 2851


43



Specia: Corbicula fluminalis (Müller, 1774) [Sinonime: Corbicula fluminata; in cazul genului Corbicula exista inca probleme legate de cele doua specii – C. fluminea si C. fluminalis; unii autori le considera morfotipuri]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Ordinul Heterodonta, Familia Corbiculidae Descriere: Specia este foarte asemănătoare cu Corbicula fluminea de care se deosebeşte cu greutate. Valvele sunt mai alungite, cu umbonele mai proeminant si mai gros; valvele sunt cordiforme in vreme ce la C. fluminea sunt alungite. Diferente clare pot fi date doar in urma analizei biometrice [Ciutti, Cappelletti, 2009]:

In ce privaste raportul intre lungime si latime, acesta este 1:1 in cazul lui C. fluminea si 0,97 in cazul lui C. fluminalis. Numarul de struri concentrice este de 13 – 28 striuri/cm la C. fluminalis si de 7 – 14 la C. fluminea. Acest carácter este insa evident doar la exemplarele mici, de pana la 5 mm. Exemplarele mici de C. fluminalis sunt aproape sferice in vreme ce cele de C. fluminea sunt palatízate. Ecologie : Identica cu cea a specie Corbicula fluminea. Harta de distributie: http://www.europe-aliens.org/speciesFactsheet.do?speciesId=53280#


44



Fotografie:

Areal nativ: Datorita statutului neclar dintre cele doua specii de Corbicula – fluminea şi fluminalis – exista

specte neclare. Este mentionata din Asia de SW, Egipt, Basarabia, lacurile din zona de NW a Mării Negre, la nord de Delta, ca si in jumatatea inferioara a Nistrului (Grossa, 1962). In perioada pliocena ocupa insa un areal mult mai vast, care se extindea din Marea Britanie, Franta si Europa de vEst si sud pana in Transcaucazia si Grecia. In Romania este mentionata ca forma fosilă din pliocen, ca si C. fluminea. Areal invaziv: sudul si central Europei, America de Nord; specie posibil invaziva in Romania, nesemnalata pana in prezent. Cai de patrundere: navigatie, canale navigabile. Impact: schimbarea structurii asociaţiilor bentale Cai de combatere: managementul adecvat si respectarea reglementarilor privind speciile invazive Bibliografie: http://www.europe-aliens.org/speciesFactsheet.do?speciesId=53280# Ciutti Francesca, Cappelletti Cristina, 2009 - First record of Corbicula fluminalis (Müller, 1774) in Lake Garda (Italy), living in sympatry with Corbicula fluminea (Müller, 1774), J. Limnol., 68(1): 162 -165, 2009 Grossu Al., 1962 – Bivalvia, in Fauna RPR, Vol. III, fasc 3, Ed. Academiei, 426 pp. Korniushin, A.V. 2004. A revision of some Asian and African freshwater clams assigned to Corbicula fluminalis (Müller, 1774) (Mollusca: Bivalvia: Corbiculidae), with a review of anatomical characters and reproductive features based on museum collections. Hydrobiologia, 529: 251-270. Lori, E., M. Bodon, S. Cianfanelli. 2005. Molluschi continentali alieni in Italia: presenza e distribuzione. NotiziarioS.I.M. 23, 71. Available at http://www.sim-online.it/. Millennium Ecosystem Assessment. 2005. Ecosystem and human well-being: biodiversity synthesis . World Resources Institute, Washington, DC Mouthon, J., T. Parghentanian. 2004. Comparison of the life cycle and population dynamics of two Corbicula species, two French canals. Arch. Hydrobiol ., 2: 267-287. Nardi, G. & A. Braccia. 2004. Prima segnalazione di Corbicula fluminea (O.F. Müller, 1774) per il Lago di Garda (Provincia di Brescia) (Mollusca Bivalvia, Corbiculidae). Bollettino Malacologico, 39: 181-184. Paunović, M., B. Csányi, S. Knežević, V. Simić, D. Nenadić, D. Jakovčev-Todorović, B. Stojanović, P. Cakić. 2007. Distribution of Asian clams Corbicula fluminea (Müller, 1774) and C. fluminalis (Müller, 1774) in Serbia. Aquatic Invasions, 2: 99-106. http://es.treknature.com/gallery/Europe/Italy/photo228183.htm Tesch, P., 1943. Corbicula fluminalis als gidsfossiel. -- Jaarverslag Geologische Stichting 1941: 31-33. (http://web.inter.nl.net/users/Meijer.T/tm/paginas/ae-wtxt-Tesch_Milank.htm) • •

• •

•

•

•

•

• •


45



Specia: Dreissena polymorpha (Pallas, 1771) [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Ordinul: Heterodonta Familia: Dreissenidae Descriere: valve relativ fragile, cu umbone proeminent si partea posterioara in ungí. Pe partea dorsală, un colorit caracteristic, alb -verzui cu dungi brun-negre caracteristice; pota pare si exemplare fara dungi. Pe fata ventrala a valvelor, un platou mic triunghiular situat exact sub umbone. Impresiunea paleala fara sinus. Ecologie : Specie bentală, formand aglomeraţii mari pe orice tip de substrat natural sau artificial in ap e dulci. Se dezvoltă în ape dulci statatoare sau curgatoare cu curgere lenta, evită apele salmastre si pe cele marine, dar putandu-se dezvolta atat in ape dulci din zonele de campie cat si in lacuri montane. Bivalva traieste intre 3 – 4 ani in unele bazine pana la 6 – 9 ani, durata de viata fiind mai mare in ape reci. Maturitatea sexuala este atinsa cand exemplarele ating 8 – 10 mm lungime. Gametogeneza are loc in perioada de iarna, cand temperatura apei scade sub 8 – 18oC. In timpul verii au loc doua repro duceri, una la sfarsitul lunii mai si a doua la sfarsitul lunii august. Primavara, depasirea temperaturii de 12 oC reprezinta pragul de la care incepe eliminarea concomitenta in masa apei a oocitelor si spermatozoizilor. Rata de fecundare este mare la D. polymorpha iar o femela poate depuna intre 10 4 pana la 1,6 x 10 6 ouă. Temperatura optima pentru fecundare este intre 12 si 24 oC, cu un optim la 18 o C, in cazul unei ape cu pH intre 7,4 si 9,4 (optimul fiind 8,5) in conditiile in care concentratia ionilor de Ca 2+ din apa depaseste 12 – 15 mg Ca2+ l-1 (Sprung, 1987). Stadiul larvar este lung durand intre 8 zile si 5 saptamani, timpul total al vietii planctonice depinzand de temperatura apei. In decursul stadiului larvar, mortalitatea atinge valori foarte mari, atingand valori care variaza intre 30 si 100%. Cauzele care influenteaza mortalitatea sunt dependente atat de factorii de mediu (pradatori, turbiditatea apei) cat si de factori interni (calitatea ouălor depuse), accesibilitatea hranei (cu toate ca mortalitatea apare si in cazul abundentei hranei reprezentate de microalge, cianobacterii, si de plankton bacterian, larvele dovedind selectivitate fata de anumite tipuri de hrana; nu rezista la perioade mai lungi de 2 saptamani de inanintie). Fixarea larvelor are loc in stadiul de larva pediveligeră, cand se dezvoltă glanda bissogena. Larvele se pot fixa pe orice fel de substrat dar si in acest caz pot apare mortalitati care merg pana la 90 – 99%. Mortalitatea apare din cauze multiple – curenti acvatici puternici, furtuni, lipsa oxigenarii adecvate etc. Densitatea larvelor fixate poate varia intre 0 si 10 6x -2 m . Fixarea larvelor poate avea loc intre suprafata apei si pana la 30 m adancime, putand popula si substrat sedimentar cu particule de nisip de 0,06 – 0,5 mm diametru. Supravietuieste in ape cu temperaturi variind intre 3 -6 oC si 31 - 32 oC. Limitele de salinitatea sunt de la minim 0,007 – 0,4 – 0,5 o/oo la 2 – 4 o/oo. Limitele de pH – 7,9 – 9,4. Pentru dezvoltarea normala, necesita cel putin 12 – 15 mg Ca2+ l-1, concentratia calciului devenind nelimitativa daca este situata peste 50 mg Ca 2+ l-1. De regula evita apele cu turbiditate ridicata, insa s -au observat si cazuri in care au avut loc adaptari la aceste conditii. Rezista pana la 10 zile expusa in aer, la 10 oC temperatura si 95% umiditate, in conditii de aer in miscare si pana la 18 zile in conditii de temperaturi mai mici de 10 oC si in umiditate accentuata.


46



Harta de distributie:

Fotografie:

Areal nativ: zona ponto-caspică, nordul Mării Negre, Marea de Azov, Marea Caspică. Genul Dreissena este

un gen endemic pentru zona mării Paratethys diferentiat in perioada miocena si ulterior in pliocen. Raspandite pe o larga arie intre Europa centrala, lacul Aral si Eufrat, speciile de Dreissena sufera in pleistocen un regres puternic, ramanand strict localizate in Marea Caspică si Marea Aral (care aveau ape


47



salmastre) in “marile” dulce din acea perioada Neagra si Azov si in cateva lacuri din zona peninsulei Balcanice. Ulterior, in holocen, după incheirea ultimei perioade glaciare, dreissenidele raman localizate in Marea Caspică si nordul Mării Negre. Areal invaziv: Europa, Asia, America de Nord. Dreissena polymorpha începe să se răspândească rapid după 1700, când se intensifica comerţul in estul Europei si sunt construite o serie de canale care leagă între ele raurile si fluviile din nordul Mării Negre. Daca in 1769 era semnalata pentru prima data din raul Ural iar in 1771 din Volga si Marea Caspica (Ludyanski et al, 1993),, pănă în 1870 deja invadase Ucraina, Rusia de vest, nordul Europei, Marea Britanie si Europa de vest, pana la Alpi si Pirinei. In România este citata din perioada anilor 1950 – 1960 de la Snagov si Buftea (Grossa, 1962) facandu -se mentiunea ca este foarte comuna in Delta si lunca inundabilă a Dunării ca si in lacurile litorale. In in 1794 este semnalata pentru prima data din Ungaria (Ludyanski et al, 1993), pentru ca in 1932 sa fie semnalata din lacul Balaton (Soos, 1942). In perioada anilor 1980 invadeaza Marile Lacuri, pentru ca apoi sa se raspandeasca rapad in sudul Canadei, nord -estul central si vestal SUA. Cai de patrundere: canale navigabile, apa de balast, fouling. Impact: modificarea drastica a asociatiilor de organisme autohtone; pierderi economice datorita dezvoltarii in conducte, bazine de racire, instalatii portuare, pe coca navelor. Cai de combatere: Bibliografie: Grossu Al., 1962 – Bivalvia, in Fauna RPR, Vol. III, fasc 3, Ed. Academiei, 426 pp. Van der Velde G., Rajagopal S., bij de Vaate A., 2010 – Zebra Mussel in Europe, Backhuys Pblsh., Leiden, • •

•

Margraf Pblsh., Weikersheim, 490 pp. http://nas.er.usgs.gov/taxgroup/mollusks/zebramussel/maps/zm_quag_yr2007.jpg


48



Specia: Dreissena bugensis (Andrusov, 1897) [Sinonime: Dreisena rostriformis bugensis ]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Ordinul: Heterodonta Familia: Dreissenidae Descriere: valvele de pana la 2 ,5 cm, cu aspect mai triunghiular si mai rotunjite comparativ cu cele de la D. polymorpha; carena de pe faţa externă a valvelor mai rotunjită, în schimb partea posterioară cu unghiul mai evident. Coloratia este alb -galbui-verzui, cu desen format din dungi concentrice brun -inchise, uneori cu dungi radiare care pornesc de la umbone si se orienteaza spre marginea externa a valvelor. Zona de deasupra umbonelui mai deschisa la culoare. Ecologie : Specie bentala, dulcicola, cu aceleasi preferinte ca si D. polymorpha. Harta de distributie:


49



Fotografie:

Areal nativ: zona ponto-caspica. Arealul originar al speciei este considrat a fi nord -vestul Mării Negre, din

limanurile Nistrului si Bugului. Areal invaziv: Europa, America de Nord din zona Marilor Lacuri pana in California. Interesant ca in SUA s -a dovedit mai eficeinta ca specie invaziva comparativ cu D. polymorpha, reusind sa ajunga pana pe coasta Pacificului. Se extinde in mod similar cu D. polymorpha in Ucraina, Rusia, Europa Centrala si de Vest, SUA si Canada, unde e semnalata in 1987. In Romania este citata in 2004 de la Cernavoda (Micu, Telembici, 2004) si in


50



2006 de la Probeta Turnu Severin (Popa et Popa 2006). In 2006 este mentionata din Olanda iar in 2007 din Germania. Cai de patrundere: patrundere: canale navigabile Impact: modificarea drastica a asociatiilor de organisme autohtone Cai de combatere: managementul apei de balast si al foulingului. Bibliografie: Grossu Al., 1962 – Bivalvia, in Fauna RPR, Vol. III, fasc 3, Ed. Academiei, 426 pp. Van der Velde G., Rajagopal S., bij de Vaate A., 2010 – Zebra Mussel in Europe, Backhuys Pblsh., Leiden, Margraf Pblsh., Weikersheim, 490 pp. http://nyis.info/animals/ZebraAndQuaggaMussel.aspx fl.biology.usgs.gov/.../dreissena_faqs.html nas.er.usgs.gov/taxgroup/mollusks/zebramussel/ http://nas.er.usgs.gov/taxgroup/mollusks/zebramussel/maps/zm_quag_yr2007.jpg Micu D., Telembici A., 2004 – First record of Dreissena bugensis (Andrussov, 1897) from the Romanian stretch of River Danube. In: Abstracts of the International Symposium of Malacology, August 19 -22, Sibiu, Romania. Popa Oana Paula, Popa L.O., 2006 – The most westward European occurence point for Dreissena bugensis (Andrussov, 1879). Malacologica Bohemoslavica, 5: 3 -5. • •

• • • • •

•


51



Specia: Mytilopsis leucophaeata (Conrad, 1831) [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Ordinul Familia Dreissenidae Descriere: Talia atinge pana la 2 cm lungime. Destul de asemanatoare cu D. polymorpha de care se deosebeşte prin valvele mai rotunjite, posterior si cu umbonele nu atat de proeminent. De culoare brun închis la adulti, uneori pot apare exemplare cu desen zebrat. Periostracum rugos, iar pe fata interna, valvele sunt albe-cenuşii. In zona umbonelui, pe fata interna, prezintă un denticul caracteristic orientat posterior, care lipseşte la D.polymorpha. Impresia paleala subtire, cu un sinus mic, evident. Ecologie: specie bentală, formand aglomeratii in fouling ca alte dreissenide, dovedind largi preferinţe faţă de salinitate si temperatura. Se hraneste preferentiat cu fitoplancton. In ce priveste salinitatea, poate supravietui atat in ape dulci cat si in ape sarate, preferand insa zonele estuariene. Limitele de salinitate se inscriu intre 0,75 si 20,9 PSU. Larvele se pot dezvolta insa si in ape cu salinitate de pana la 32 PSU. In ce priveste temperatura, cu toate ca este o specie de origine tropicala, poate suporta cu usurinta temperaturo mult mai scazute, gama de temperaturi intinzandu -se intre 6,8 si 30 oC. Toleranta la temperaturi medii reduse o face extrem de adaptabila la conditiile de mediu din Europa. Maturarea gametilor are loc la temperaturi de circa 13 oC, iar reproducerea are loc la temperaturi mai mari de 15 - 20 o C. Reproducerea incepe in mai – iunie si dureaza pana in septembrie – octombrie, pentru limitele de temperatura de 16,2 – 19,5 oC si salinitati de 2 – 4,9 PSU. Se observa de regula doua varfuri de dezvoltare larvara pe timpul perioadei de reproducere. Harta de distributie:


52



Fotografie:

http://www.eol.org/pages/2215 Areal nativ: litoralul nord-american, din Golful Mexic (Tampico) pana in Golful Hudson. In preglaciar, era

raspandita in Eurasia, ulterior, in Eocen se extinde in America de Nord, disparand ulterior din zona eurasiatica in timpul perioadelor glaciare. Areal invaziv: Europa de vest, Marea Neagra. In 1835 este semnalata pentru prima data in Belgia (Antwerpen), ulterior in Franta si Olanda (1849, 1858) In 1928 este descoperita la Kiel in Germania, in 1931 la Dunkerque si Caen (Franta), in 1961 la Niewport (Belgia), in 1969 in Rin si Olanda. In 2003 o populatie importante este descoperita in raul Guadalquivir (Spania – Escot et al, 2003) iar in 2004 este semnalata in Marea Neagra la gurile Nistrului (limanul Nistrului – Thierriault et al, 2004). Specie potencial i nvaziva pentru România. Cai de patrundere: patrundere: stadii larvare in apa de balast, eventual fouling pe coca navelor. Impact: modificarea drastica a asociatiilor de organisme autohtone; pierderi economice datorita dezvoltarii in conducte, bazine de racire, instalatii portuare, pe coca navelor. Cai de combatere: managemenul apei de balast Bibliografie: •

Laine A.O. / FIMR First record of Conrad’s false mussel, Mytilopsis leucophaeata in the northern Baltic Sea,

•

www.itameriportaali.fi/.../en_GB/mytilopsis_leu/ Van der Velde G., Rajagopal S., bij de Vaate A., 2010 – Zebra Mussel in Europe, Backhuys Pblsh., Leiden, Margraf Pblsh., Weikersheim, 490 pp.

•

http://www.eol.org/pages/2215


53



Specia: Sinanodonta woodiana Lea 1834 [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Ordinal Eulemellibranchiata Familia Anodontidae Descriere: Talia mare, culoarea valvelor brun -oliv închis, cu hipostracumul colorat variat în nuante de gălbui - roz - portocaliu pal. Pe faţa superioarã a valvelor sunt vizibile striuri puternice de creştere. Dimensiuni: lungime 165 - 174 mm, înãltime 110 - 115 mm. Ecologie: specie sedimentofilă, pe fundurile mâloase, din apele curgătoare mari sau apele stătătoare.

Foarte rezistentã la poluanţi, ajunge sã domine asociaţiile de moluşte din principalele râuri ale Câmpiei de Vest. Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: bazinul fluviului Amur, lacul Hanka, zona Primorie din Extremul Orient, China, Taiwan, Hong

Kong, Cambogia, Thailanda, Japonia. Areal invaziv: In Europa este mentionata pentru prima data în România, introdusã involuntar (1962) odată cu speciile de ciprinide originare din Asia de sud-est aclimatizate în zonă. Prezentă în România şi Ungaria în bazinele Someşurilor, Mureşului, Turului, Crişurilor, Tisa şi Dunãre. In anul 1989 este semnalatã în Franţa şi se apreciazã cã aceastã specie de bivalvã se aflã în plinã expansiune în toate râurile putin atinse de poluare din Europa. Este prezentă în Delta Dunării şi în tot lungul cursului inferior al Dunării. Cai de patrundere: introducere involuntară Impact: modificarea structurii asociaţiilor autohtone. Cai de combatere: nu există. Bibliografie: Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (in Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian) •

•


54



Specia: Mya arenaria (Linne 1758) [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Subordinul Adapedonta Suprafamilia Myoidea Familia Myidae Descriere: Dimensiunile valvelor ating 50 - 100 mm lungime şi 32 - 65 mm l ăţime. Piciorul este mic, slab dezvoltat la adult. Sifoanele sunt sudate, de lungime mare (100 mm în extensie maximă). Valvele mari, ovale, aproape echilaterale, cu umbonele puţin proeminent, de culoare albă mată. Pe suprafaţa valvelor se disting striuri de creştere şi linii concentrice mai grosiere. Partea posterioară a valvelor este uşor îngustată. Periostracumul este subţire, brun, caduc. Pe faţa internă, valvele sunt alb -mate; muşchiul adductor posterior este mai mare dec ât cel anterior. Platoul cardinal de pe valva st ângă prezintă dentiţie desmodontă. Ecologie: Specie psamobiontă larg eurihalină, rezistentă la poluare şi eutrofizare, Mya a dezvoltat populatii enorme, devenind specia dominantă ca efective şi biomasă între 0 şi 20 m ad âncime. Adulţii se găsesc adesea în aglomeratii, mai spre ad ânc. La litoralul românesc este mai abundentă la nord de Mamaia, între 4 şi 15 m ad âncime. In sudul litoralului, pe nisipurile grosiere sunt prezente bancuri mai mici de Mya, datorită particularitătilor sedimentelor. Eficientă din punct de vedere ecologic, Mya arenaria a reusit întrun interval extrem de scurt să înlocuiască în biocenozele psamicole pe Corbula mediterranea, specia dominantă autohtonă. După 1990, Mya arenaria continuă să răm ână specia dominantă în bioc enozele infralitoralului nisipos, chiar şi după refacerea efectivelor de Corbula mediterranea Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: coastele atlantice ale SUA si Canadei Areal invaziv: Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Mediterana. In Marea Neagră a fost semnalată pentru prima dată în golful Odessa în 1966. Mya arenaria se răspândeste rapid spre sud, ajung ând să fie citată la începutul anilor ‘70 şi din dreptul litoralului rom ânesc. Cai de patrundere: Pentru prima dată apare pe coastele europene în Marea Baltică, în secolele XI - XII,

adusă probabil de navigatorii vikingi pentru a o folosi ca nadă. In perioada modernă, modul de pătrundere este prin intermediul apei de balast a navelor. Impact: schimbarea drastică a structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: controlul apelor de balast. Bibliografie:


55



•

•

•

•

•

•

•

• •

•

Beshevly LE, Kolyagyn VA (1967) The finding of molluscs Mya arenaria in the northwestern part of the Black Sea. Vestn.Zool.Kiev, 3: 32-34 (in Russian) Gomoiu MT, Porumb I (1969) Mya arenaria L. bivalve recently penetrated into the Black Sea. Revue Roumaine de Zoologie Editura Academiei Romnâne 14, 3: 199 -202 Gomoiu MT, Petran A (1973) Dynamics of the settlement of the bivalve Mya arenaria L. on the Romanian shore of the Black Sea. Recherches marines /Cercetări marine. IRCM, Constanţa, 5-6: 263-289. Gomoiu MT (1976) Changes in the benthic biocenosis structure at the Romanian littoral, Recherches marines, IRCM Constanta, 9: 119 -142. Gomoiu MT (1981a) Distribution of Mya arenaria L. populations in the Western part of the Black Sea. Recherches marines/Cercetari marine, IRCM, 14: 145-158 Gomoiu MT (1981b) Quelques données sur les populations du bivalve Mya arenaria L. du littoral roumain de la mer Noire. Rapport de la Comission Internationale de la Mer Mediterranee 27, 2: 143-144 Gomoiu MT, Skolka M (1996) Changements recents dans la biodiversite de la Mer Noire dus aux immigrants, GeoEcoMarina, 1/1996: 49-66 Kideys AE (2002) Fall and rise of the Black Sea ecosystem, Science, 297:1482 - 483 Konsulov A (1998) Black Sea Biological Diversity – Bulgaria. GEF/BSEP, Black Sea Environmental Series, 5, UN Publications, New York: 131 pp. Konsulov A, Konsulova T (1998) Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria


56



Specia: Musculista senhousia (Benson, 1842) [Sinonime:] Brachidontes (Arcuatula) senhousia Kira, 1959, Brachidontes (Musculista) senhousia Kira, 1962, Brachidontes aquarius Grabau and King, 1928, Modiola (Arcuatula) arcuatula Hanley, 1844, Modiola bellardiana Tapparone-Canefri, 1874, Modiola senhausii Reeve, 1857, Modiola senhousia Benson in Cantor, 1842, Modiolus senhousei Hanna, 1966, Musculista senhausia Morton, 1974, Musculus (Musculista ) senhousia Yammamoto & Habe, 1958, Volsella senhausi Smith, 1944

Clasa: Bivalvia Ordinul: Mytiloida (Filibranchia), Familia: Mytilidae Descriere: Dimensiunea maxima a valvelor este de 35 mm. Valvele alungite, inechilaterale, netede si stralucitoare, cu msarginea inferioră uşor concava, au culoare br un-verzui, cu striuri radiare purpurii palid pornind de la umbone spre marginea valvelor. De asemenea, unele exemplare pot prezenta pete brune cu aspect zigzagat care urmeaza striurile de crestere. Fata interna a valvelor este gri -purpuriu stralucitor, adesea cu striuri vizibile prin transparenţă. Ecologie: Este prezentă atât pe substrat dur cât şi pe funduri sedimentare, in zona litorala, pana la adancimi de 20 m. Dovedeşte toleranţă la hipoxie şi variaţii de salinitate. (17 – 37 ppt) ca si fata de temperatura (17 – 27oC). Trăieşte circa 2 ani, maturitatea sexuală fiind atinsă după 9 luni. Larvele pot fi întâlnite în plancton de la 14 la 55 de zile. Pe substrat sedimentar se grupează în aglomeraţii dense, adesea îngropându-se in substra cu zona umbonelui, unde se ataseaza cu bissus de particule sedimentare mai mari. Poate forma aglomerari de peste 2500 ex/m 2 (exceptional au fost atinse densitati de 2800 ex/m 2 in Japonia, 3300 ex/m2 în Noua Zeelandă, 8600 ex/m2 în Golful san Francisco, 12400 ex/m2 în golful San Diego, 16000 ex/m2 in zona portului Auckland – Noua Zeelandă; în golful San Francisco au fost inregistrate cazuri in care juvenilii au atins densităţi de peste 28650 ex/m 2 iar uneori au fost inregistrate chiar densităţi de 150 000 ex/m2). Studii efectuate asupra acestor asociaţii arată că bivalvele autohtone suferă un declin datorita densitatilor mari atinse de aceasta specie, dar populaţiile de amfipode, tanaidacee, gasteropode sau polichete devin mai numeroase. De asemenea, aglomerarile de Musculista determina inhibarea dezvoltării asociaţiei cu Zostera in vreme ce populaţii de iarba de mare sau de alge viguroase inhiba dezvoltarea unor aglomeraţii mari ale bivalvei. Harta de distributie: http://www.discoverlife.org/mp/20m?btxt=microscope&burl=htpp://microscope.mbl.edu&act=make_map; http://www.ciesm.org/atlas/Musculistasenhousia.html •


57



Fotografie: http://www.exoticsguide.org/species_pages/m_senhousia.html

Areal nativ: Pacificul de vest si de nord – din Singapore până în zona Insulelor Kurile. Areal invaziv: Coastele americane, din Canada până în Baja California unde a fost introdusa in 1924, Australia - 1983, Tasmania, Noua Zeelandă, Tanzania, Madagascar; Semnalata in zona Canal ului de Suez

(Hoenselaar and Dekker, 1998). In Mediterana este semnalata din Israel (Barash, Danin, 1971), laguna Bardawil - Egipt (Barash and Danin, 1971a), Franta, Etang de Thau (Hoenselaar and Hoenselaar, 1989); laguna Ravenna (Italia) (Lazzari, Rinaldi, 1994); Slovenia (De Min, Vio, 1997). In Marea Neagra (semnalata in zona portului Constanta, la sud de digul care marginaste portul Agigea – D. Micu, in 2004). Exemplare izolate au fost identificate in foulingul navelor oceanice din portul Constanta Cai de patrundere: fouling sau apa de balast in stadii larvare sau prin intermediul mariculturii. Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale autohtone Cai de combatere: respectarea regulilor cu privire la fouling si apa de balast. După instalare nu exista mijloace de combatere. Bibliografie: •

•

•

•

•

•

•

•

•

•

Allen, B. J. Williams S.L.. 2003. Native eelgrass Zostera marina controls growth and reproduction of an invasive mussel through food limitation. Marine Ecology Progress Series 254: 57-67. Carlton, J.T. 1979. History, Biogeography, and Ecology of the Introduced Marine and Estuarine Invertebrates of the Pacific Coast of North America. Ph.D. thesis, University of California, Davis, CA (pp. 449-453). Coan, E.V., Valentich-Scott P., Bernard F.R., Sadeghian P.S.. 2000. Bivalve Seashells of Western North America. Santa Barbara Museum of Natural History Monographs, Santa Barbara, CA. Cohen, A.N., Carlton J.T.. 1995. Nonindigenous Aquatic Species in a United States Estuary: A Case Study of the Biological Invasions of the San Francisco Bay and Delta. U.S. Fish and Wildlife Service, Washington, DC (p. 64-65). Crooks, J.A. 1998. Habitat alteration and community-level effects of an exotic mussel, Musculista senhousia . Marine Ecology Progress Series 162: 137-152. Crooks, J.A. 2001. Assessing invader roles within changing ecosystems: historical and experimental perspectives on an exotic mussel in an urbanized lagoon. Biological Invasions 3: 23-36. Crooks, J.A. 2002. Predators of the invasive mussel Musculista senhousia (Mollusca: Mytilidae). Pacific Science 56(1): 49 -56. Morton, B. 1974. Some aspects of the biology, population dynamics and functional morphology of Musculista senhousia Benson (Bivalvia, Mytilidae). Pacific Science 28: 19-33. Reusch, T.B.H. Williams S.L.. 1998. Variable responses of a native eelgrass Zostera marina to a nonindigenous bivalve Musculista senhousia . Oecologia 113: 428 -441. Willan, R.C. 1987. The mussel Musculista senhousia in Australasia: another aggressive alien highlights the need for quarantine at ports. Bulletin of Marine Science 41(2): 475-489.


58



• •

•

•

• •

CIESM - Atlas of Exotic Species in the Mediterranean http://www.ciesm.org/atlas/Musculistasenhousia.html CSIRO Centre for Research on Introduced Marine Pests (CRIMP) - Marine Pest Information Sheets http://www.marine.csiro.au/crimp//Marine_pest_infosheets.html CSIRO Centre for Research on Introduced Marine Pests (CRIMP) - National Introduced Marine Pest Information System (NIMPIS) http://www.marine.csiro.au/crimp/nimpis Government of Western Australia/Department of Fisheries - Introduced Marine Aquatic Invaders http://www.fish.wa.gov.au/hab/broc/marineinvader/marine06.html http://www.invasivespecies.net/database/species/ecology.asp?si=1031&fr=1&sts= http://www.issg.org/database/species/impact_info.asp?si=1031&fr=1&sts=&ver=print&prtflag=false


59



Specia: Teredo navalis Linne 1758

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Familia Teredinidae Genul Teredo Linne 1758 Descriere: Moluscă bivalvă atipică, Teredo navalis are aspect vermiform, cu corpul lung de 4 – 5 cm lungime, purtând la una din extremităţi cochilia foarte mult redusă (3 – 4 mm) iar la cealaltă sifoanele. Valvele au trei lobi – unul anterior, triunghiular, al doilea central, alungit şi mult mai mare şi un al treilea lob, posterior, de asemenea de dimensiuni reduse, cu aspect de aripioară. Ecologie: Trăieşte în galerii săpate în substrat lemnos imersat, galeriile fiind căptuşite cu o secreţie calcaroasă caracteristică. Hrănirea se face atât prin filtrarea planctonului cât şi prin consumarea particulelor de lemn rezultate din acţiunea de sfredelire a galeriei. Specie termofilă şi halofilă, se poate dezvolta în ape cu salinitatea de până la 11 g 0/00. Larvele, pelagice, apar în perioada iunie – septembrie în apele costiere şi se fixează pe substratul în interiorul căruia îşi vor continua ulterior dezvoltarea când temperatura apei de mare atinge 20 – 27oC. După putrezirea structurilor lemnoase, molusca îşi poate continua viaţa în sedimentul de pe fundul mării, resorbindu -şi tubul calcaros. Harta de distributie: Fotografie: http://www.guiamarina.com/balticsea/03%20Animals/05%20Mollusca/Bivalvia/Teredo%20navalis/Teredo%20navalis%2002.ht m

http://www.marine.csiro.au/crimp/nimpis/spSummary.asp?txa=10036

Areal nativ: zona atlanto-mediteraneană Areal invaziv: specie cosmopolită Cai de patrundere: In coca navelor. In Marea Neagră pătrunde încă din antichitate, odată cu întemeierea coloniilor greceşti pe coastele pontice – circa 750-500 î.e.n. In secolul XIX era prezent pe tot litoralul Mării

Negre, dar în prezent a devenit o specie rară datorită dispariţiei construcţiilor de lemn din porturi ca şi înlocuirea aproape totală a ambarcaţiunilor din lemn cu cele construite din metal sau din alte materiale. In dreptul litoralului românesc nu a mai fost semnalată de circa 30 -40 de ani decat in cazuri izolate (2009 – Cristina Preda). Impact: nu modifică substanţial asociaţiile bentale datorită modului particular de viaţă. Cai de combatere: Bibliografie: Hayward, P.J., Ryland, J.S. (1996). Handbook of the Marine Fauna of North-West Europe. Oxford University Press, Oxford. •


60



•

•

Kristensen, E.S. (1979). Observations on growth and life cycle of the shipworm Teredo navalis L. (Bivalvia, Mollusca) in the Isefjord, Denmark. Ophelia 18(2):235 -242. Norman, E. (1977). The geographical distribution and the growth of the wood-boring molluscs Teredo navalis L., Psiloteredo megotara (Hanley) and Xylophaga dorsalis (Turton) on the Swedish west coast. Ophelia 16(2):233 -250.


61



Specia: Pecten jacobaeus (Linne, 1758) [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Suprafamilia Pectinacea Familia Pectinidae Lamarck Genul Pecten (Klein) Ostbeck Descriere: Valva dreaptă, bombată, de culoare alb -gălbuie, cu 16 – 18 coaste dispuse radiar de la umbone spre marginea externă. Valva stângă, plată, roşu -cărămizie, cu coastele de nuanţe mai deschise. Diametrul valvelor – circa 10 cm. Faţa internă a valvelor alb -porţelanoasă. Aripioarele situate de – o parte şi de alta a umbonelui egale ca dimensiuni. Ecologie: Pecten jacobaeus este întâlnit pe funduri marine sedimentare, nisipoase; exemplarele stau la

suprafaţa substratului, uşor îngropate. Hrana este reprezentată de fito şi zooplancton, filtrat la nivelul cavităţii branhiale. Harta de distributie: http://www.pectensite.com/Pecten%20jacobaeus.html Fotografie:

Areal nativ: Marea Mediterană, Marea Adriatică, Marea Egee Areal invaziv: Marea Neagră, litoralul bulgar. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: maricultura ? Impact: modificarea structurii asociaţiilor autohtone Cai de combatere: nu există Bibliografie: Jaeckel 1954; Morduhai-Boltovskoi, 1968 •

Jaeckel S., 1954 – Zur Kenntnis der Meeres - und Brachewasser-Mollusken von Varna (Bulgarien). Acta hydrobiologica, Hydrographica et Limnologica. Hydrobiologia. Den Haag, Vol. VI Nr. 1 -2.


62



Specia: Pecten maximus (Linne, 1758) [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Suprafamilia Pectinacea Familia Pectinidae Lamarck Genul Pecten (Klein) Ostbeck Descriere: Cochilia masivă, solidă; valva stângă aplatizată şi valva dreaptă bombată. Valva superioară cafenie, gălbui-cafenie, albicioasă, mai închisă spre margini (uneori cu benzi mai întunecate dispuse concentric), cu 16 coaste groase dispuse radiar, depăşind cu puţin valva stângă în dimensiuni. Valva stângă brun-roşcată sau rozalie. Aripioarele situate de o parte şi de alta a umbonelui egale, ca şi la P. jacobaeus. Dimensiunile adulţilor ating circa 15 cm diametru sau mai mult. Ecologie: pe funduri marine sedimentare, nisipoase; exemplarele stau fie la suprafaţa substratului, fie uşor îngropate. Filtrează fito şi zooplancton. Harta de distributie: http://www.pectensite.com/Pecten%20maximus.html Fotografie: http://www.univ-lehavre.fr/cybernat/pages/pectmaxi.htm

Areal nativ: Coastele atlantice ale Europei, din Spania până în Scandinavia Areal invaziv: Marea Neagră, litoralul bulgar. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: maricultura? Impact: modificarea asociaţiilor bentale autohtone. Cai de combatere: Bibliografie: Jaeckel 1954; Morduhai-Boltovskoi, 1968 •

Jaeckel S., 1954 – Zur Kenntnis der Meeres - und Brachewasser-Mollusken von Varna (Bulgarien). Acta hydrobiologica, Hydrographica et Limnologica. Hydrobiologia. Den Haag, Vol. VI Nr. 1 -2.


63



Specia: Crassostrea gigas Thunberg 1793 [Sinonime:]

Increngătura Mollusca, Clasa Bivalvia Suprafamilia Ostreacea Familia Ostreidae Fischer Genul Crassostrea Descriere: Valvele sunt asimetrice, în funcţie de structura substratului. Valva inferioară fiind puternic concavă iar cea superioară aplatizată. Culoarea este albicioasă cu striaţii roşu -purpurii dispuse aproximativ radiar de la umbone spre marginea externă a valvelor. Interiorul valvelor este alb. Talia maximă poate atinge 19 – 20 cm. Ecologie: Trăieşte fixată pe substrat. Hrana este reprezentată de fito şi zooplancton, filtrat la nivelul cavităţii branhiale. Adulţii sunt hermafrodiţi, proterandrici, maturitatea sexuală fiind atinsă în primul an de viaţă. Extrem de prolifică, un singur exemplar de talie medie putând depune până la 100 milioane de ouă la o singure reproducere. Reproducerea are loc în timpul sezonului cald, când temperatura apei este de circa 19,50C. Rezistă în ape cu temperaturi cuprinse ître 4 şi 24 0C, rezistând de asemenea la temperaturi de –40C şi la expunerea la aer în timpul mareelor joase. Slinitatea de sub 10 ppt duce la încetarea funcţiilor vitale; deasemenea, sunt sensibile în cazul apelor cu turbiditate mare, care duc la acumularea de mâl pe cochilii. Harta de distributie: Fotografie: http://www.mer-littoral.org/14/photo.php?url=14/photos -600x400/crassostrea-gigas-wb1-600x400.jpg

Areal nativ: Extremul Orient Areal invaziv: Marea Neagră, Marea Mediterana, Oceanul Atlantic Cai de patrundere: fouling; introdusă de om în scopul acvaculturii Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale Cai de combatere: colectare manuală. Bibliografie: Scarlato, Starobogatov, 1972 Zolotarev, 1996


64



Specia: Corbula amurensis Schrenck, 1861 (Potamocorbula amurensis Schrenck, 1867) [Sinonime:] Corbula amplexa (P. ustuala) Adams, 1862, Corbula frequens (P. ustulata) Yokoyama, 1922, Corbula labiata (P. ustulata) Reeve, 1844, Corbula pustulosa (P. ustulata) Yokoyama, 1922, Corbula ustulata (P. ustulata) Reeve, 1844, Corbula vladivostokensis (P. ustulata) Bartsch, 1929, Potamocorbula amurensis Reeve (1861), Potamocorubala ustulata separate spp by Carlton, 1999., 1844

Clasa: Bivalvia Ordinul: Heterodonta (Myoida) Suprafamilia: Myoidea Familia: Corbulidae Descriere: Specie sedimentofila de talie mică – 1 – 3 cm lungime, cu valve uşor inechilaterale, netede, de culoare alb-murdar, galbuie sau portocalie. Sifoanele scurte, de culoare brunie. Ecologie: Preferă fundurile sedimentare (de la diferite tipuri de mâl până la funduri nisipoase; cele mai mari aglomeraţii le prezintă pe funduri cu amestec de mâl şi nisip), exemplarele stând pe jumătate sau cu 2/3 din corp îngropat în sediment, unde se ancorează cu fire de bissus. Se găseste atât în zona subtidala cât şi în zone care pot fi expuse la aer o perioada de câteva ore. Rezistă foarte bine la salinitate scăzută. Este prezentă atât în ape tropicale cât şi în ape temperat reci. De asemenea, dovedeste rezistanta la poluare. Reproducerea are loc tot timpul anului în zonele mai calde, iar maturitatea sexuala seatinge în câteva luni. In golful San Francisco se reproduce de doua ori, odata primavara şi odată toamna iar în Korea in mai – iunie si septembrie – octombrie. O femela poate produce intre 45 000 si 220 000 oocite (Nicolini & Penry (2000). In Golful San Francisco s -a stabilit după marile inundaţii din 1986 care au eliminat concurenţa speciilor autohtone. Se hrăneşte atât cu fito cât şi cu zooplancton (in special diatomee si copeode). In tim pul filtrarii, aspira si omoara stadiile larvare ale altor bivalve. S -a dovedit mai competitiv ca Mya arenaria, pe care a înlocuit-o în anumite zone dinGolful San Francisco. A produs modificări radicale ale asociaţiilor de organisme bentale autohtone. Harta de distributie: Fotografie:

http://research.calacademy.org/research/izg/SFBay2K/Potamocorbula%20amurensis.htm www.manandmollusc.net/Odessa/corbula.gif

Areal nativ: Marea Chinei, Marea Japoniei, Coreea Areal invaziv: Coastele pacifice ale SUA (golful San Francisco); posibila specie invaziva pentru Marea

Neagra; tinand cont de ecologia speciei si de condiţiile particulare din Marea Neagră, această specie se numara printre cele mai periculoase specii invazive. Cai de patrundere: apa de balast Impact: modificarea drastica a comunitatilor autohtone bentale Cai de combatere: respectarea regulamentelor privind apaa de balast


65



Bibliografie: • • • • • • •

•

http://research.calacademy.org/research/izg/SFBay2K/animalthumbnailimages.htm http://www.oar.noaa.gov/spotlite/archive/spot_ucsd.html http://toxics.usgs.gov/pubs/cos-procee/sec.h-sfbay/luoma.final/luoma.final.html www.manandmollusc.net/Odessa/corbula.gif http://www.biodiversity.govt.nz/seas/biosecurity/pests/clam.html ITIS Report: the Integrated Taxonomic Information System The Global Invasive Species Database http://www.issg.org/database/species/search.asp?st=100ss&fr=1&sts=#SpeciesList Luoma Samuel N., Nichols Frederic H, 1993 . - Challenges in Detecting Contaminant Effects on an

Estuarine Ecosystem Affected by Many Different Disturbances: San Francisco Bay U.S. Geological Survey Toxic Substances Hydrology Program--Proceedings of the Technical Meeting, Colorado Springs, Colorado, September 20-24, 1993, Water-Resources Investigations Report 94 -4015


66



Specia: Ficopomatus enigmaticus (Fauvel 1923) [Sinonime: Mercierella enigmatica]

Increngătura Annelida, Clasa Polychaeta Subclasa Sedentaria Ordinul Sabellida Familia Serpulidae Descriere: Polichet tubicol de 15 cm înăltime. Tuburile calcaroase, de culoare albă, încolăcite, prezintă mai multe zone de creştere vizibile la exterior ca br âuri circulare. Parapodele sunt reduse, chetii cu

extremitatea ensiformă şi zimtată sau orientată în unghi drept şi zimţată. Ecologie: Trăieşte în aglomerări mari, pe diferite substrate dure în apele cu salinitate scăzută din apropierea tărmului. In trecut era foarte frecventă în zona de sud a litoralului, dar în anii ‘80 efectiv ele populaţiilor au scăzut puternic din cauze necunoscute, p ână în prezent neînregistr ându-se refaceri ale acestora. Prezent mai ales în zonele portuare. Harta de distributie: Fotografie: http://www.californiabiota.com/cabiota/ficopomatus_enigmaticus.htm

Areal nativ: zona indo-pacifică Areal invaziv: coastele atlantice ale Europei, Marea Neagră. A fost semnalat pentru prima dată semnalat la

începutul anlor ‘20 în Europa de Vest îşi extinde rapid arealul, în Marea Neagă fiind citată în 1929. In prezent este prezent mai ales in habitatele portuare unde poate forma structuri de tip recifal, dar si in asociatia midiilor de piatra unde apara in acelasi tip de asociatii (Micu et Micu, 2004). Astfel de asociatii se dezvolta doar in cazul in care larvele polichetului gasesc substrat dur neocupat de bivalve sau crustacee ciripede. Cai de patrundere: fouling Impact: schimbarea structurii biocenozelor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: Băcescu M, Müller GI, Gomoiu MT (1971) Marine Ecologi IV. Research of benthic ecology in Black Sea/Ecologie marina Vol. 4 – Cercetări de ecologie bentală în Marea Neagră. Editura Academiei Române, 357 pp. Gomoiu MT, Skolka M (1996) Changements recents dans la biodiversite de la Mer Noire dus aux immigrants, •

•


67



GeoEcoMarina, 1/1996: 49-66 •

•

•

•

•

•

Konsulov A (1998) Black Sea Biological Diversity – Bulgaria. GEF/BSEP, Black Sea Environmental Series, 5, UN Publications, New York: 131 pp. Konsulov A, Konsulova T (1998) Biological Diversity of the Black Sea. Zoobenthos and Zooplankton, in Bulgaria's Biological Diversity: Conservation Status and Needs Assessment Biodiversity Support Program, Meine Curt, March 1998; http://www.worldwildlife.org/bsp/publications/europe/bulgaria Pitiş I, Lăcătuşu V (1971) Pollution biologique de l’eau du port de Constantza (Mer Noire) avec Mercierella enigmatica, Rapports de la Commission Internationale de la Mer Mediterranee 20 (3): 287-288 Micu D, Micu S (2004) A new type of zoobenthos community from the rocky bottoms of the Black Sea. International Workshop of the Black Sea benthos, 18 – 23 April 2004, Istambul, Turkey, 75 – 87. Zaitsev YP, Mamaev V, (1997) Marine Biological Diversity in the Black Sea. A study of change and decline. Black Sea Enviromnental Series, U.N. Publications, New York, 208 pp Zaitsev YP (2001) Invasive species in the Black Sea, 1 St Black Sea Conference on ballast water control and management, Odessa, Ukraine 10 12 oct. 2001, Conference Report, Bashtanyy R., Webster L., Raaymakers S. (eds), Global Mondograph Series No.3, Annex 4, 1-5.


68



Specia: Marenzelleria neglecta Mesnil, 1896 [Sinonime:] Denumirea populară Phylum: Annelida Clasa: Polychaeta Ordinul: Spionida Familia: Spionidae Descriere: Corp scurt, îngroşat, de culoare roşcat -verzuie. Nu prezintă solzi pe partea dorsală.

Neuropodele sunt prevăzute cu cheţi scurţi. Zona cefalică prevăzută cu tentacule lungi. Parapodele din zona posteriaoară nu prezintă diferenţe morfologice la nivelul notopodului din partea anterioară. Cheţii sunt prevăzuţi cu cârlige atât la nivelul neuropodului cât şi a notopodului începând din zona segmentului XX. Pe segmentul I şi II există cheţi mai lungi comparativ cu restul. În zona orificiului anal există o serie de apendice scurte. Prezintă branhii. Poate fi identificat prin compararea organelor nucale (deasupra setigerului 4) şi prin raportul între setigerele branhiate şi numărul total de setigere care este între ¼ şi 1/3. Ecologie: Preferă mările salmastre cu salinitate cuprinsă între 0.5 şi 10 p.s.u. Trăieşte în sedimente mâloase sau nisipoase în care îşi construieşte adăposturi adânci de până la 35 de cm. Rezistă la niveluri scăzute de oxigen şi de salinitate sub 0.5 p.s.u. Cu toate acestea, reproducerea nu poate avea loc sub 5 p.s.u. Harta de distributie:

Fotografie: www.iop.krakow.pl/gatunkiobce/zdjecia/27.jpg http://www.europe-aliens.org/speciesFactsheet.do?speciesId=53375

Areal nativ: Specie de origine nord-americană Areal invaziv: Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia,

Suedia. Cai de patrundere: Cel mai probabil au fost transportate ca larve şi/sau adulţi în apa de balast


69



Impact: Studii au dovedit că Marenzelleria neglecta influenţează negativ speciile native de polichete ( Nereis diversicolor ) şi amfipode, afectând compoziţia comunităţilor bentonice locale. Produce modificări în dieta

peştilor bentonci. Cai de combatere: Bibliografie: •

www.nobanis.org/files/factsheets/Marenzelleria_neglecta.pdf

•

www.iop.krakow.pl/gatunkiobce/zdjecia/27.jpg .

• • •

•

•

•

•

•

•

•

•

•

•

•

•

•

•

•

•

http://www.corpi.ku.lt/nemo/directory_details.php?sp_name=Marenzelleria+neglecta http://www.europe-aliens.org/speciesFactsheet.do?speciesId=53375 Bastrop R., Roehner M., Sturmbauer C., Juerss K. 1997. Where did Marenzelleria spp. (Polychaeta: Spionidae) in Europe come from? Aquat. Ecol., 31(2): 137 -148. Bick A., Burckhardt R. 1989. Erstnachweis von Marenzelleria viridis (Polychaeta, Spionidae) fur den Ostseeraum, mit einem Bestimmungsschlussel der Spioniden der Ostsee. Mitteilungen des Zoologischen Museums Berlin, 65: 237-247. Bochert R. 1997. Marenzelleria viridis (Polychaeta: Spionidae): a review of its reproduction. Aquatic Ecology 31: 163-175. Dauer D.M., Maybury C.M., Ewing R.M. 1981. Feeding behavior and general ecology of several spionid polychaetes from the Chesapeake Bay. J. Exp. Mar. Biol. Ecol., 54: 21-38 Daunys D., Olenin S., Schiedek D. 2001. The species strategy near its boundary: the Marenzelleria cf. viridis (Polychaeta, Annelida) case in the brackish Baltic Sea. International Review of Hydrobiology, 85 (5 -6): 639652. Daunys D., Oleninas S. 1999. Bottom macrofauna communities in the northern part of the Curonian Lagoon, south-eastern Baltic Sea. Ekologija, 2: 19-27 [in Lithuanian with English summary]. Daunys D., Zettler M., Gollasch S. 1999. Marenzelleria cf. viridis (Verill, 1873). In: Case histories on introduced species: their general biology, distribution, range expansion and impact. Gollasch S., Minchin D., Rosental H., Voigt M. (Eds.). University of Kiel, Germany: 61-67. Eno N.C., Clark R.A., Sanderson W.G. 1997. Non -native marine species in British waters: a review and directory. Published by JNCC, Peterborough: 152pp. Ezhova E. E., Peretertova O. 1999. Ecosystem effect of the successful invader Marenzelleria viridis. In: 16th Baltic Marine Biologists Symposium. Klaipeda University, Coastal Research and Planning Institute: 52p. Ezhova E., Spirido O. 2005. Patterns of spatial and temporal distribution of the Marenzelleria cf. viridis population in the lagoon and marine environment in the Southeastern Baltic Sea. Oceanological and Hydrobiological Studies, 34(1): 209-226. Ezhova E., Zmudzinski L. and Maciejewska K. 2005. Long -term trends in the macrozoobenthos of the Vistula Lagoon, southeastern Baltic Sea. Species composition and biomass distribution. Bulletin of the Sea Fisheries and biomass distribution. Bulletin of the Sea Fisheries Institute, 1(164): 55-73. Gollasch S., Leppakoski E. 1999. Initial Risk Assessment of Alien Species in Nordic Coastal Waters. Nord, 8: 7124 Gruszka 1999. The river Odra estuary as a gateway for alien species immigration to the Baltic Sea Basin. Acta hydrochimica et hydrobiologica, 27(5): 374-382. Kotta J., Kotta I., Simm M., Lankov A., Lauringson V., Pollumae A., Ojaveer H. 2006. Ecological consequences of biological invasions: three invertebrate case studies in the north-eastern Baltic Sea. Helgol. Mar. Res., 60: 106-112. Neideman R., Wenngren J., Olafsson E. 2003. Competition between the introduced polychaete Marenzelleria sp. and the native amphipoda Monoporeia affinis in Baltic soft bottoms. Mar. Ecol. Progr. Ser. 264: 49?55. Olenin S., Leppakoski E., Gollasch S., Gruszka P., Skora K., Hoppe K., Ojaveer H., Orlova M. 2002. Recently introduced non-indigenous species. Environment of the Baltic Sea area, 1994-1998. HELCOM. Baltic Sea Environment Proceedings, 82B: 173-175. Rudinskaya L. 1999. Introduction of Marenzelleria viridis into Vistula Lagoon of the Baltic Sea. 16th Baltic Marine Biologists Symposium. Klaipeda University, Coastal Research and Planning Institute: 85 p.


70



•

• •

•

•

•

Sikorski A.V., Bick A. 2004. Revision of Marenzelleria Mesnil, 1896 (Spionidae, Polychaeta). Sarsia, Vol. 89, Nr 4: 253-275. WGITMO. Report. 2001. International Council for the Exploration of the Sea. Barcelona, Spain:100pp. Winkler H.M., Debus L. 1997. Is the polychaete Marenzelleria viridis an important food item for fish? Proc. 13th BMB Symposium in 1993, Riga (Latvia): 147 -151. Zettler M.L. 1996. Oekologische Untersuchungen am Neozoon Marenzelleria viridis (Verrill, 1873) (Polychaeta: Spionidae) in einem Kuestengewaeser der suedlichen Ostsee. Ph.D. Thesis, Rostock University, pp. 149. Zettler M.L. 1996. Successful establishment of the spionid polychaete, Marenzelleria viridis (Verrill, 1873), in the Darss-Zingst estuary (southern Baltic) and its influence on the indigenous macrozoobenthos. Arch. Fish. Mar. Res., 43 (3): 273 -284. Zettler M.L., Bochert R., Bick A. 1994. Roehrenbau und Vertikalverteilung von Marenzelleria viridis (Polychaeta: Spionidae) in einem Kuestengewaeser der suedlichen Ostsee. Rostocker Meeresbiologische Beitraege, 2: 215-225.


71



Specia: Hesionides arenarius (Friederich 1936)

Increngătura Annelida, Clasa Polychaeta Ordinul Spionida Familia Hesionidae Grube Genul Hesionides Friederich Descriere: Specie de talie mică – 10 – 15 mm lungime – cu faringele exertil prevăzut cu 10 papile dar fără fălci chitinoase. Ochii lipsesc. Parapodele prezintă cirii dorsali mai lungi comparativ cu cei ventrali iar notopodul mai alungit şi mai îngust comparativ cu neuropodul. Pe notopod se găsesc doi cheţi lungi, dispuşi dorsal iar pe neuropod se găsesc 3 – 4 cheţi compuşi. Cheţii compuşi prezintă un vârf terminat scurt, uşor încovoiat şi zimţat pe faţa concavă. Cheţii simpli au partea distală uşor curbată, cu câţiva zimţi pe partea convexă. Pigidiul prezintă doi ciri lungi şi două formaţiuni lăţite caracteristice la baza acestora. Ecologie: populează fundurile sedimentare de mică adâncime, făcând parte din speciile care formează

complexul interstiţial.. Harta de distributie: Fotografie: Areal nativ: Răspândit larg pe glob – Oceanele Atlantic şi Pacific – este cunoscut şi din Marea Mediterana. Areal invaziv: Marea Neagră, unde a pătruns probabil prin intermediul transporturilor navale, este

răspândit doar pe platforma continentală din vestul bazinului, de la coastele Crimeii până în zona prebosforică, formând populaţii rare până la limita izobatei de 5 m. Cai de patrundere: transporturi navale Impact: modificarea compoziţiei asociaţiilor de organisme autohtone. Cai de combatere: controlul apelor de balast. Bibliografie: Westheide, 1971; Marinov, 1977; Vorobiova et al, 1992, Vorobiova 1999


72



Specia: Acartia tonsa (Dana, 1849) Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea

PhylumArthropoda SubphylumCrustacea Brünnich, 1772 ClassMaxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia Acartiidae Descriere: Corpul este alungit, transparent, de 780 – 840 μm la masculi şi 820 – 980 μm la la femele. Cefalotoracele format dintr -o zonă anterioară unde primul segment toracic fuzionează total cu zona cefalică (zonă care reprezintă aproape ½ din lungimea totală a cefalotoracelui) şi o zonă posterioară formată din patru toracomere libere din care primul este mai lat. Zona fuzionată a cefalotoracelui prezintă la mijloc o gâtuitură slabă, ce reprezintă zona de demarcaţie între segmentele cefalice şi primul segment toracic. Abdomenul foarte scurt, furca telsonului cu câte cinci spini de lungime medie. Identificarea cu precizie a acestei specii se face după analizarea perechii a cincea de toracopode de la mascul, care sunt asimetrice. Al treilea segment al segmentului stâng poartă terminal o prelungire ascuţită, care formează o chelă caracteristică cu o prelungire curbată prevăzută cu o lamelă orientată anterior, care lipseşte la specii foarte asemănătoare cum este Acartia clausi . Ecologie: Preferă ape puţin adânci, eutrofe, rezistând la salinităţi reduse – până la 4-5 %o în Marea Baltică. Reproducerea are loc la temperaturi reduse (sub 10 oC); poate dezvolta populaţii mari în apele de suprafaţă în timpul verii şi toamnei. Adulţii consumă fitoplancton, zooplancton ca şi detritus organic din masa apei, rata de ingestie crescând odată cu creşterea densităţii zooplanctonului, fitoplanctonului ori cu creşterea concentraţiei detritusului organic în suspensie. Harta de distributie: Fotografie: http://www.zooplankton-online.net/gallery_Atonsawhole.htm

Areal nativ: Atlanticul de vest şi zona indo -pacifică Areal invaziv: Europa Occidentală (începutul secolului XX), Marea Baltică, Marea Mediterana – (menţionat

pentru prima dată în perioada anilor 1980), Marea Neagră. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: apa de balast, fouling Impact: schimbarea structurii comunităţilor pelagice Cai de combatere: controlul apelor de balast; Bibliografie: Silina, 1989; Gaudy, Vinas, 1985; Belmonte et al, 1994; Gubanova, 1997 Material realizat de: Conf. dr. Marius Skolka, asist. cercetare drd. Cristina Preda, stud. master Cătălin Stanciu, stud. master Ralu ca Fabian

73



Specia: Calocalanus pavo (Dana, 1849) [Sinonime:] Ctenocalanus pavo, Calocalanus parvus

PhylumArthropoda SubphylumCrustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia: Paracalanidae Descriere: dimensiuni 0.88 – 1.20 mm (femele); 0.91 – 1.04 mm (masculi); cefalotorace de două ori mai lung decât restul corpului, cu partea anterioara prevazuta cu un mic rostru si cu o gatuitura in treimea posterioara. Trei segmente toracice libere. La femela, abdomenul cu un singur segment vizibil, la mascul cu patru segmente. Antena 1 foarte lungă cu ramificaţii pe partea anterioară, telson bifurcat cu cei patru spini lungi, cu aspect penat caracteristic. Ecologie: specie filtratoare pelagică Harta de distributie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1061 Fotografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1061

Mascul + femela Femela Areal nativ: specie pelagica cosmopolita, lipsind doar in apele polare nordice. Areal invaziv: posibil Marea Neagr a Cai de patrundere: apa de balast a navelor Impact: schimbarea structurii comunitatilor planctonice autohtone Cai de combatere: respectarea masurilor privind apele de balast. Bibliografie: Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005 -2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs-banyuls.fr/en •


74



Specia: Neocalanus gracilis Dana, 1849 [Sinonime:] Calanus gracilis PhylumArthropoda

Subphylum Crustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia: Calanidae Descriere: dimensiuni 2.43 – 4.00 mm (femele); 2.30 – 3.10 mm (masculi). Corpul ovoidal, uşor îngustat

anterior, la femela cu un mic rostru. Cefalotoracele mai mare decat ½ din lungimea totala a prosomei. Patru segmente toracice libere. Abdomenul cilindric. Femela cu segmentul oviger mai lung decât celelalte. Telsonul cu forca codala, cu câte 5 spini din care cel extern scurt, iar al patrulea depăşind în lungime pe toţi ceilalţi cu circa 1/3 din lungime. Antena 1 la mascul mai scurtă decât corpu, la femelă depăşind furca telsonului. Ecologie: specie autumnală, întâlnită până la 100 m adâncime, noaptea poate fi observată o creştere numerică a populaţiei în stratul superficial (0 – 50 m) Harta de distributie:

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=521&nloc=14 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=521 Fotografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=521

Mascul

Femela

Areal nativ: Specie cosmopolita pelagica, lipsind doar în mările polare nordice (www.itis.gov) Areal invaziv: In Marea Neagră prezenţa sa este nesigură. Cai de patrundere: apa de balast a navelor Impact: schimbarea structurii comunităţilor planctonice autohtone. Cai de combatere: respectarea regulilor de tratare a apei de balast.


75



Bibliografie: Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005 -2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs-banyuls.fr/en [Accessed December 16, 2008 Apostolopoulou M., 1971 - Marine Biology 9: Vertical distribution, diurnal and seasonal migration of copepods in Saronic Bay, Greece, 92---98 •

•


76



Specia: Mesocalanus tenuicornis (Dana, 1849) [Sinonime:] Calanus tenuicornis, Neocalanus tenuicornis

PhylumArthropoda SubphylumCrustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia: Calanidae Descriere: dimensiuni 1.80 - 2.40 mm (female); 1.70 – 2.20 mm (masculi). Corpul ovoidal, cu cefalotorace mai scurt decat ½ din lungimea totala a prosomei. Zona anterioara slab îngustata uşor rostrată. Primul segment toracic liber de doua ori mai lat decat urmatoarele. Femela cu segmentul oviger al abdomenului de 3 ori mai lung decat celelalte. Telsonul cu patru spini lungi, al treilea fiind de doua ori mai lung decât ceilalţi. Antena 1 de doua ori mai lungă decat corpul. Ecologie: specie comună, întâlnită iarna, în straturile de suprafaţă în perioadele reci, mai la adâncime pe măsură ce apa se încălzeşte. Harta de distributie:

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=516 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=516&nloc=14 Fotografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=516

Femela (A, B) mascul (D)

Femela (sus) mascul (jos)

Areal nativ: specie pelagica cosmopolită, lipsind in apele arctice si antarctice. Areal invaziv: Marea Neagră


77



Cai de patrundere: posibil cu apa de balast a navelor Impact: modificarea structurii comunitatilor planctonice autohtone Cai de combatere: Bibliografie: Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005 -2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs-banyuls.fr/en Apostolopoulou M., 1971 - Marine Biology 9: Vertical distribution, diurnal and seasonal migration of copepods in Saronic Bay, Greece, 92 ---98 •

•


78



Specia: Clausocalanus arcuicornis (Dana, 1849) [Sinonime:]

PhylumArthropoda SubphylumCrustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia Clausocalanidae Giesbrecht,1893 Genul Clausocalanus Giesbrecht, 1888 Descriere: Talia de 1 – 1.6 mm, forma cefalotoracelui si a celor trei segmente toracice lib ere aproape

ovoidală. Antena 1 este de lungimea cefalotoracelui sau putin mai lungă. Rostrul este scurt şi bifurcat iar pereiopodul 5 (P5) este mic, uniramat si simetric. Abdomenul, de forba cilindrică, este format din 4 segmente. Furca codala este mai mică decât ultimul segment abdominal. Ecologie: Specie planctonica filtratoare, cel mai probabil fitoplanctonivora, atingand densitati maxine iarna

si in primele decade de primavara.

http://www.obsvlfr.fr/~gaspari/copepods_guide/clauso _arcui_fem.htm

Areal nativ: Specie subtropicala cosmopolită, prezentă în susul estul si vestul Africii australe, Oceanul

Indian, Oceanul Pacific, intre paralele de 50 grade latitudine nordica si sudica. Prezent de asemenea în Marea Mediterana. In Marea Neagra nu a fost mentionat. Areal invaziv: posibil Marea Neagra Cai de patrundere: posibil apa de balast a navelor Impact: modificarea structurii comunitatilor zooplanctonice autohtone. Cai de combatere: respectarea regulilor de debalastare. Bibliografie: •

Boxshall, G. (2001). Copepoda (excl. Harpacticoida), in: Costello, M.J. et al. (Ed.) (2001). European register of marine

•

species: a check-list of the marine species in Europe and a bibliography of guides to their identification. Collection Patrimoines Naturels, 50: pp. 252-268 http://copepodes.obs -banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=592


79



•

• • • • •

•

http://copepodes.obs banyuls.fr/en/images/image.php?c=s&i=592&view=/copepodes_cartes_grandes/354.jpg&t=Clausocalanus%20arcuicor nis%20-%20Distribution%20map%203 http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=85353 http://www.marinespecies.org/aphia.php?p=taxdetails&id=104502 http://www.obs-vlfr.fr/~gaspari/copepods_guide/clauso_arcui_fem.htm Okemwa, E.N. (1988). The composition and structure of the plankton community in the Tudor Creek, Mombasa, Kenya Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005 -2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs -banyuls.fr/en Smith, S.L. (1982). The northwestern Indian Ocean during the monsoons of 1979: distribution, abundance, and feeding of zooplankton. Deep Sea Research, Vol. 29. No. 11A 1331 - 1353.


80



Specia: Ctenocalanus vanus Giesbrecht, 1888 [Sinonime:] Ctenocalanus longicornis Mori, 1937

Subphylum Crustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia Clausocalanidae Giesbrecht, 1893 Genul Ctenocalanus Giesbrecht, 1888 Descriere: Corp ovoidal alungit, cu zona cefalica usor ingustata anterior. Trei segmente toracice libere,

lungimea lor fiind de 1/3 din lungimea totala a cefalotoracelui. Andomen cu patru segmente vizibile segmentul oviger reprezentând aproape ½ din lungime. Telsonul cu furca lungă. Antena 1 mai lungă decât furca telsonului. Ecologie: Specie planctonica euriterma, cu abundenţa maximă n lunile de iarnă şi la începutul primăverii. Parazitat uneori de dinoficee.

Mascul Chen & S.-z. Zhang in Studia Marina Sinica, 1974, 9. Femela


81



Areal nativ: Specie cosmopolita, din zona arctica pana in zona antarctica, atat in zonele temperate cat si in zonele tropicale. In Marea Mediterana lipseste in unele zone din dreptul coastelor nord -africane. In Marea

Neagră lipseste. Areal invaziv: Specie potential invaziva in Marea Neagra Cai de patrundere: Apa de balast a anavelor Impact: schimbarea compozitiei comunitatilor planctonice autohtone. Cai de combatere: respectarea regulilor de debalastare. Bibliografie: •

•

•

•

Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005 -2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs -banyuls.fr/en Cornils B. Niehoff C. Richter T. Al-Najjar, and S. B. Schnack -Schiel, 2007 - Seasonal abundance and reproduction of clausocalanid copepods in the northern Gulf of Aqaba (Red Sea) , Journal of Plankton Research Volume 29, Number 1: January 2007, (http://plankt.oxfordjournals.org/cgi/content/abstract) Razouls Claude1994 - Manuel d'identification des principales espèces de copépodes pélagiques anta rctiques et subantarctiques Annales de L'Institut Océanographiques, tome 70, fascicule 1 3 -204 http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=85363


82



Specia: Cymbasoma rigidum Thompson,1888 [Sinonime:]

Subphylum Crustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia Monstrillidae Dana, 1849 Genul Cymbasoma Thompson, 1888 Descriere: Masculi de circa 0.6 – 1.8 mm lungime, femelele de 0.7 – 3.2 mm. Antena 1 lunga cam 30% din lungimea totala a corpului. Femela prezinta cefalotoracele de aceeaşilungime ca restul corpului, cu zona mediana mai lată. Segmentul genital este mai scurt ca restul abdomenului. Telsonul (segmentul anal) prezintă o sutura vizibila dorsal. La femele, furca codala prezinta trei sete lungi, seta externa fiind prinsă de o proeminenţă. Masculii au patru spini terminali la nivelul telsonului. Ecologie: specie planctonica, filtratoare. Harta de distributie: Fotografie: Areal nativ: zonele temperate ale Atlanticului de nord, Pacificul de nord, Oceanul Indian, Marea

Mediterana. Lipseşte în Atlanticul central şi de sud, în Pacificul de est si marile polare. Areal invaziv: posibil in Marea Neagra Cai de patrundere: Apa de balast a navelor Impact: schimbarea structurii comunităţilor planctonice autohtone Cai de combatere: respectarea prevederilor privind tratarea apelor de balast. Bibliografie: •

• • • •

•

•

•

•

Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005 -2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs -banyuls.fr/en http://www.sahfos.ac.uk/taxonmanual/detail.php?sp=Cymbasoma%20rigidum Boxshall G, Halsey S., 2004 - An Introduction to copepod diversity London: The Ray Society, 966 pp. Rose M., 1933 - Copépodes pélagiques. Faune de France. 26. Paris: Paul le Chevalier. 374 pp. Wilson C.B.,1932 - The copepods of the Woods Hole Region, Massachusetts. Bulletin United States National Museum,158:1 -635 Isaac M.L., 1975 - Copepoda: Monstrilloida. Conseil International pour l’Exploration de la Mer. Zooplankton Sheets,144-145:1-10 Sars G.O. 1921 - An account of the Crustacea of Norway. Vol.VIII. Copepoda Monstrilloida and Notodelphyoida. Bergen: Bergen Museum,:90 pages, 37 plates Suarez-Morales E. 2000 - The male of Cymbasoma quintanarooense (Suarez-Morales) (Copepoda, Monstrilloida) from the Caribbean, with an identification key for the known males of Cymbasoma. Sarsia, 85:203-210 Suarez-Morales E. 2006 - Validation and redescription of Cymbasoma germanicum (Timm) (Crustacea: Copepoda: Monstrilloida) from Helgoland with comments on Cymbasoma rigidum Thompson. Helgoland Marine Research,60:171 -179


83



Specia: Cymbasoma thompsoni (Giesbrecht, 1892) [Sinonime:]

Subphylum Crustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia Monstrillidae Dana, 1849 Genul Cymbasoma Thompson, 1888 Descriere: f emelele de 0.8 - 1.2 mm, masculii de 0.65 - 0.80 mm. Spinii furcii codale cu trei sete bine

dezvoltate ata la masculi cat şi la femele. La femele, toracopodul 5 cu 3 spini pe exopodit, 2 mari si unul mic. Endopoditul fara spini. Small species. Caudal rami with 3 well developed setae in both sexes. Ecologie: specie filtratoare pelagică. Harta de distributie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1896; http://copepodes.obsbanyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1896; Fotografie: Areal nativ: Atlanticul de nord, coastele orientale ale SUA si Canadei, coastele Europei de Vest, Marea

Mediterana. Areal invaziv: Marea Neagra, Marea Baltica Prezenta de asemenea in estul Australiei. Cai de patrundere: apa de balast a navelor Impact: modificarea structurii comunitatilor planctonice autohtone Cai de combatere: Bibliografie: Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005-2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs-banyuls.fr/en http://www.sahfos.ac.uk/taxonmanual/detail.php?sp=Cymbasoma%20thompsoni#General%20Description Rose M., 1933 - Copépodes pélagiques. Faune de France. 26. Paris: Paul le Chevalier. 374 pp. Isaac M.L., 1975 - Copepoda: Monstrilloida. Conseil International pour l’Exploration de la Mer. Zooplankton Sheets,144-145:1-10 •

• • •


84



Specia: Mecynocera clausi Thompson, 1888 [Sinonime:] Leptocalanus filicornis Giesbrecht,1888; Dolichocera tenuis Bernard, 1958, 1926; Dolichocerea tenuis Bernard.

Subphylum Crustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia Mecynoceridae Genul Mecynocera Descriere: Masculii cu corp ovoidal alungit, îngustat uşor anterior. 6 segmente toracice vizibile, primele

două segmente abdominale mai late. Femela cu corpul îngroşat în partea terminala a cefalotoracelui. Primul segment toracic liber foarte lat. Segmentul oviger lat şi mai gros ca celelalte. Antena 1 de cel putin doua ori mai lungă decat corpul. Furca codala cu patru spini caudali. Ecologie: specie filtratoare pelagica. Harta de distributie:

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=944 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=944&nloc=14 Fotografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=944

Mascul

Femela

Areal nativ: specie pelagica cosmopolita, lipsind doar in apele polare. Areal invaziv: Marea Neagra Cai de patrundere: ? Impact: modificarea structurii comunităţilor pelagice autohtone. Cai de combatere: Bibliografie: Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005-2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs-banyuls.fr/en •


85



Specia: Lichomolgus insignis (Aurivillius, 1882) [Sinonime:] Modiolicola insignis

Subphylum Crustacea Brünnich, 1772 Clasa Maxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Podoplea

Ordinul Poecilostomatoida Familia: Lichomolgidae Genul Lichomolgus Thorell, 1859 Descriere: corp scurt-ovoidal, cu cefalotorace mai scurt ca ½ din lungimea totala a prosomei. Patru

segmente toracice libere, primele doua segmente aproape egale ca lăţime. Abdomenul cu segmentul oviger la femela foarte voluminos, lung cat ½ din lungimea pleonului. Telsonul cu furca codala cu patru spini, al treilea de doua ori mai lung decat ceilalti. Antena 1 acurta, de lungimea cefalotoracelui. Ecologie: specie ectoparazita la specii de Modiolus (Modiola vulgare) Harta de distributie: Fotografie: http://www.seawater.no/fauna/Leddyr/agilis.htm (L. agilis)

Areal nativ: Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Mediterana Areal invaziv: Cai de patrundere: ? Impact: ? Cai de combatere: ? Bibliografie: • • •

http://www.marbef.org/data/aphia.php?p=taxdetails&id=128884 http://www.marinespecies.org/aphia.php?p=taxdetails&id=359182 Walter, T. Chad. (2008). Lichomolgus insignis (Aurivillius, 1882). In: Walter, T.C., Boxshall, G. (Eds) (2008). World Copepoda database. Accessed through the World Register of Marine Species at http://www.marinespecies.org/aphia.php?p=taxdetails&id=359182 on 2008-12-21.


86



Specia: Monstrilla grandis Giesbrecht, 1891 [Sinonime:] Monstrilla intermedia Kricchagin, 1877; Strilloma scotti : Isaac,1975;


Ordinul Monstrilloida Sars, 1901 Familia: Monstrillidae Dana 1849 Genul Monstrilla Dana 1849 Descriere: Lungime – femela 3.75 mm, masculul 1.9 mm. Aspect caracteristic, cu corpul alungit si ingust, cu

antenele 1 scurte si groase, din 5 articole. Prosoma alungită, abdomenul scurt, format din cinci segmente, cu furca codală bine dezvoltată. Antena 2, mandibulelel, labrum, maxilulele, maxilipedele absente la adultii de ambele sexe. Toracopodele 1 – 4 biramate, toracopodul 5 redus, bilobat, cu trei spini pe lobul extern si doi pe lobul intern. Femela cu o pereche de spini ovigeri lungi. Ecologie: Adulţii sunt epipelagici şi nu se hrănesc; larvele parazite pe gasteropode sau polichete. Larva nauplius liberă, după un timp se ataseaza de gazda utilizand antenele si mandibulele si ulterior afundându -

se în corpul gazdei, unde capătă aspect saciform cu expansiuni care absorb lichidele nutritive din corpul gazdei. Dezvoltarea larvară are loc in interiorul gazdei până în stadiul de copepodit 5, când părăsesc gazdele şi după o singură năpârlire se transformă în adult. Harta de distributie:

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1920 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=1920&nloc=14


87



Fotografie: •

•

http://copepodes.obs banyuls.fr/en/images/image.php?c=s&i=1920&view=/copepodes_images_grandes/6562.jpg&t=Monstrilla%20grandis%20 %20Plate%205%20of%20morphological%20figures http://copepodes.obs banyuls.fr/en/images/image.php?c=s&i=1920&view=/copepodes_images_grandes/6561.jpg&t=Monstrilla%20grandis%20 %20Plate%204%20of%20morphological%20figures

Mascul

Femela

Areal nativ: prezenta in Atlanticul de Est (coastele Marii Britanii pana in peninsula Iberica, Atlanticul central – din estul SUA pana in vestul Africii, Marea Caraibilor, coastele Braziliei si Argentinei, Mediterana

Occidentala, Marea Rosie, Marea Chinei de Sud, Marea Japoniei, coastele pacifice ale Americii de Sud (Chile). Areal invaziv: Marea Neagra Cai de patrundere: probabil apa de balast a navelor Impact: modificarea structurii comunitatilor autohtone. Cai de combatere: Bibliografie: • •

•

http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=206187 Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005 -2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs -banyuls.fr/en

http://www.answers.com/topic/monstrilla-grandis


88



Specia: Monstrilla helgolandica Claus, 1863 [Sinonime:] Monstrilla canadensis McMurrich, 1917; Monstrilla anglica Wilson, 1932; serricornis (M): Sars, 1921

Monstrilla


Ordinul Monstrilloida Sars, 1901 Familia: Monstrillidae Dana 1849 Genul Monstrilla Dana 1849 Descriere: Corp alungit, cu prosoma (cefalortoracele) îngust, cu o slabă gâtuitură în treimea posterioară.

Abdomen din 5 segmente, îngustate treptat spre telson. Furca codală cu câte 5 spini de lungimi aproiape egale. Antenele 1 scurte. Ciclul de dezvoltare asemanator cu cel de la M. grandis. o Ecologie: Specie iubitoare de ape reci, cu temperaturi medii de 12,3 – 29 C. Larvele se dezvolta in interiorul unor gazde – polichete sau gasteropode, unde sunt parcurse toate stadiile de dezvoltare, mai putin ultimul stadiu de copepodit – iar adultii sunt liberi. Harta de distributie: • •

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1923 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=1923&nloc=14

Fotografie: •

•

http://copepodes.obs banyuls.fr/en/images/image.php?c=s&i=1923&view=/copepodes_images_grandes/6577.jpg&t=Monstrilla%20helgolan dica%20-%20Plate%202%20of%20morphological%20figures http://copepodes.obs banyuls.fr/en/images/image.php?c=s&i=1923&view=/copepodes_images_grandes/4155.jpg&t=Monstrilla%20helgolan dica%20-%20Plate%201%20of%20morphological%20figures

Mascul Femela Areal nativ: specie cosmopolita, prezenta in Atlantic de pe coastele Groenlandei până în Brazilia, Oceanul Indian, Oceanul Pacific din Alaska si arhipelagul nipon până în Pacificul de sud. Lipseste din apele polare. Areal invaziv: Marea Neagra Material realizat de: Conf. dr. Marius Skolka, asist. cercetare drd. Cristina Preda, stud. master Cătălin Stanciu, stud. master Ralu ca Fabian

89



Cai de patrundere: posibil apa de balast a navelor Impact: modificarea structurii asociatiilor planctonice autohtone Cai de combatere: Bibliografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1923 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=1923&nloc=14 Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005-2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs-banyuls.fr/en De Oliveira Dias Cristina, Costa Bonecker Sérgio Luiz, 2007 - Study Of Monstrilloida Distribution (Crustacea, Copepoda) in the Southwest Atlantic, Pan-American Journal of Aquatic Sciences (2007) 2 (3): 270 -278 • • •

•


90



Specia: Monstrilla longiremis Giesbrecht, 1892 [Sinonime:]


Ordinul Monstrilloida Sars, 1901 Familia: Monstrillidae Dana 1849 Genul Monstrilla Dana 1849 Descriere: Adulţii au aspect asemănător cu Monstrilla helgolandica; segmentul distal al antenei 1 cu un

spin puternic. Ecologie: Larvele nauplii sunt libere, planctonice. Ulterior, ciclul de dezvoltare continuă în corpul unei gazde – polichete sau gasteropode – unde sunt parcurse toate stadiile pana la copepoditul 5. Adulţii sunt

planctonici. Harta de distributie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1929 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=1929&nloc=14 Fotografie:

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1929

Segmentul distal al antenei 1 la mascul – sus si jos – antena 1 la femela. Areal nativ: Atlantic, coastele Labradorului si ale Marii Britanii, Marea Mediterana, Marea Chinei, Oceanul Pacific de nord (peninsula Kamceatka, Alaska si nord -vestul coastelor Canadei.), Mediterana Occidentala

(nordul Africii, până în Tunisia, coastele Italiei, Marea Adriatică) Areal invaziv: posibil Marea Neagra Cai de patrundere: apa de balast a navelor (Golasch et all, 2000).


91



Impact: modificarea structurii asociatiilor autohtone Cai de combatere: respectarea regulilor de tratare a apelor de balast. Bibliografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1929 Mark, Andres Hans-Georg, 2000 - Survival of tropical ballast water organisms during a cruise from the Indian Ocean to the North Sea, Journal of Plankton Research Vol.22 no.5 pp.923 –937, 2000 • •


92



Specia: Paracalanus aculeatus Giesbrecht, 1888 [Sinonime:] Paracalanus parvus : T. Scott, 1894; Acrocalanus pediger (M) Cleve, 1901; Paracalanus aculeatus plumulosus Wolfenden, 1905 (1906); Paracalanus clevei Carl, 1907

PhylumArthropoda SubphylumCrustacea Brünnich, 1772 ClassMaxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia: Paracalanidae Descriere: Corp ovoidal alungit, cu partea anterioară aproape ascuţită, iar pe rostru sunt prezente doua

puncte. Cefalotoracele mai lung de ½ din prosoma, uşor îngustat în zona mediană. Trei segmente toracice libere. Abdomenul ingust; femelele cu segmentul oviger bine dezvoltat. Telsonul cu furca codala, cu patru spini, dintre care cel extern puţin mai mic decat ceilaţi 3. Ecologie: Specie pelagica, filtratoare. Parazitat de dinoflagelate din benul Blastodinium. Harta de distributie:

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1079 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=1079&nloc=14 Fotografie:

http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1079 Femela – 1 Masculul - 5

Areal nativ: Specie pelagica cosmopolită, lipseste doar în apele polare. Areal invaziv: Marea Neagra Cai de patrundere: ? Impact: modificarea structurii asociatiilor zooplánctones. Cai de combatere:


93



Bibliografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1079 Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005-2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copepodes.obs-banyuls.fr/en Shields, J.D. 1994. The parasitic dinoflagellates of marine crustaceans. Ann. Rev. Fish Diseases 4: 241-271 http://www.obs-vlfr.fr/~gaspari/copepods_guide/para_parvus_fem.htm • •

• •


94



Specia: Paracalanus nanus Sars, 1907 [Sinonime:]

PhylumArthropoda PhylumArthropoda SubphylumCrustacea Subphylum Crustacea Brünnich, 1772 ClassMaxillopoda Clas sMaxillopoda Dahl, 1956 Subclasa Copepoda Subclasa Copepoda Milne-Edwards, 1840 Infraclasa Neocopepoda Infraclasa Neocopepoda Huys & Boxshall, 1991 Supraordinul Gymnoplea Giesbrecht, 1882 Ordinul Calanoida Ordinul Calanoida G. O. Sars, 1903 Familia: Paracalanidae Descriere: Corp ovoidal, mai ascutit la partea anterioara . Cefalotoracele mai mare de ½ diin lungimea

prosomei. Trei segmente toracice libere. Abdomenul din patru segmente, la femela segmentul oviger aproape jumatate din lungimea totala a pleonului. Furca codala cu cate patru spini, de dimensiuni inegale – spinii extern si intern mai mici, al treilea spin de doua ori mai lung decat spinul extern. Ecologie: specie planctonica filtratoare Harta de distributie distributie:: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1085 http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp_subzones.php?sp=1085&nloc=14 Fotografie:

http://copepodes.obsbanyuls.fr/en/images/image.php?c=s&i=1085&view= banyuls.fr/en/images/im age.php?c=s&i=1085&view=/copepodes_images /copepodes_images_grandes/4815.jpg&t=Par _grandes/4815.jpg&t=Paracalan acalan us%20nanus%20-%20Plate%205%20of%20morphological%20figures

Femela – 15, 16; mascul - 21

Areal nativ: Specie planctonica cosmopolita, lipsind doar din apele marilor polare. Areal invaziv: Marea Neagra


95



Cai de patrundere: ? Impact: Cai de combatere: Bibliografie: http://copepodes.obs-banyuls.fr/en/fichesp.php?sp=1085 Razouls C., de Bovée F., Kouwenberg J. et Desreumaux N., 2005-2008. - Diversity and Geographic Distribution of Marine Planktonic Copepods. Available at http://copep http://copepodes.obs odes.obs-banyuls.fr/en • •


96



Specia: Lepas anatifera L.

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Lepadomorpha Familia Lepadidae Descriere: Ciriped cu peduncul de fixare mobil, cu plăcile de protecţie nu sunt sudate între ele, de forma triunghiular alungită. Se distinge o pereche de plăci mari – scutum şi o pereche de plăci mici – tergum – care protejează părţile laterale ale crustaceului. Partea dorsală este protejată de o placă curbată, îngustă, scobită – carina Ecologie: specie fixată, pe substrat dur, filtratoare, în zona litorală, în grupe de câteva zeci până la câteva sute de indivizi. Harta de distributie distributie:: Fotografie: http://www.glaucus.org.uk/Barnacles.htm

Areal nativ: specie cosmopolită Areal invaziv: Marea Neagră. In Marea Neagră au fost citate de mai multe ori larve ale ciripedelor lepadide în plancton însă populaţii populaţii stabile de adulţi nu au fost fost detectate. detectate. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: fouling Impact: schimbarea structurii asociaţiilor marine bentale. Cai de combatere: nu exista. Bibliografie: Zernov, 1913; Dolgopolskaia, 1954)

.


97



Specia: Verruca spengleri Darwin, 1854

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Verrucomorpha Familia Verrucidae Descriere: Ciripede cu piesele componente dispuse asimetric. Scutum şi tergum sunt mobile do ar pe una din părţi – partea dreaptă; celelalte două piese perechi sunt sudate de rostrum şi de carina. Talia exemplarelor adulte atinge 3 – 4 mm diametru Ecologie: Specie filtratoare , fixată pe substrate variate în zonele litorale Harta de distributie: Fotografie: www.invertebrados.unlugar.com/imagenes/Verruc...

- Verruca stroemia Areal nativ: Marea Mediterana, de la Gibraltar pâna in Mediterana orientala, arhipelagurile Madeira si

Azore. Areal invaziv: Marea Neagră; nauplii ale acestei specii sunt citate din golful Sevastopol. In dreptul

litoralului românesc a fost citată de la Agigea. In ultimele decenii nu se cunoaşte nimic despre populaţiile acestei specii. Cai de patrundere: fouling si apa de balast (ca larve) Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: respectarea prevederilor cu privire la fouling si apa de balast. Bibliografie: Zernov1913; Dolgopolskaia1954; Porumb, 1959 Young Paulo S., Zibrowius Helmut , Bitar Ghazi , 2003 - Verruca stroemia and Verruca spengleri (Crustacea: Cirripedia): distribution in the north-eastern Atlantic and the Mediterranean Sea Journal of the Marine Biological Association of the UK (2003), 83 : 89 -93 Cambridge University Press • • • •


98



Specia: Chthamallus stellatus Poli 1795 [Sinonim : Chthamallus depressus (Poli)]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Chthamallidae Descriere: Ciripede cu cochilia albicioasă sau albă, cu piesele componente cu ornamentaţii fine şi nu netede ca la Balanus improvisus. Casuta cu baza de insertie stelata. Tesutul moale din zona operculara de culoare albastra, cu pete inchise. Ecologie: specie filtratoare fixata pe substrat dur in zona litorala, in zona de spargere a valurilor. Prefera zona intermareica inferioara dar poate fi gasit si in zona superioară. Prefera apele mai calde, din 1980 inregistrandu-se in zona insulelor britanice o tendinat generala de extindere, posibil datorita schimbarilor climatice globale. Harta de distributie: Fotografie: www.theseashore.org.uk/theseashore/Resources%...

http://www.biogeociencias.com/zoologia/2007_08_08/2679%20Chthamalus%20stellatus%20Chtamalidae .JPG

Chthamallus sp.


99



Areal nativ: Specie cosnopolită, răpândită pe coastele atlantice ale Europei, Africii pana in zona Insulelor

Capului Verde, Americii de Nord şi de Sud, Extremul Orient, coastele pacifice americane Areal invaziv: Marea Neagră Cai de patrundere: fouling, apa de balast. Impact: modificarea structurii asociaţiilor marine bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: • •

•

•

•

•

•

•

•

•

•

http://www.marlin.ac.uk/species/adult_distrib_Chthamalusstellatus.htm Burrows, M.T., Hawkins, S.J. & Southward, A.J., 1992. A comparison of reproduction in co-occurring chthamalid barnacles, Chthamalus stellatus (Poli) and Chthamalus montagui Southward. Journal of Experimental Marine Biology and Ecology , 160, 229-249. Crisp, D.J., Southward, A.J. & Southward, E.C., 1981. On the distribution of the intertidal barnacles Chthamalus stellatus, Chthamalus montagui and Euraphia depressa . Journal of the Marine Biological Association of the United Kingdom, 61, 359-380. Hayward, P.J. & Ryland, J.S. (ed.), 1995b. Handbook of the marine fauna of North-West Europe. Oxford: Oxford University Press. Hayward, P., Nelson-Smith, T. & Shields, C., 1996. Collins pocket guide. Sea shore of Britain and northern Europe. London: HarperCollins. Moore, H.B. & Kitching, J.A., 1939. The biology of Chthamalus stellatus (Poli). Journal of the Marine Biological Association of the United Kingdom, 23, 521-541. Pannacciulli, F.G. & Relini, G., 2000. The vertical distribution of Chthamalus montagui and Chthamalus stellatus (Crustacea, Cirripedia) in two areas of the NW Mediterranean Sea. Hydrobiologia, 426, 105-112. Southward, A.J., 1955. On the behaviour of barnacles. I. The relation of cirral and other activities to temperature. Journal of the Marine Biological Association of the United Kingdom, 34, 403-432. Southward, A.J., 1967. Recent changes in abundance of intertidal barnacle in south-west England: a possible effect of climatic deterioration. Journal of the Marine Biological Association of the United Kingdom, 47, 8185. Southward, A.J., 1976. On the taxonomic status and distribution of Chthamalus stellatus (Cirripedia) in the north-eastern Atlantic region: with a key to the common intertidal barnacles of Britain. Journal of the Marine Biological Association of the United Kingdom , 56, 1007-1028. Southward, A.J., 1991. Forty years of changes in species composition and population density of barnacles on a rocky shore near Plymouth. Journal of the Marine Biological Association of the United Kingdom, 71, 495513.


100



Specia: Chthamalus montagui Southward, 1976 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Chthamallidae, Leach 1817 Descriere: Casuta conica (poate fi si tubulara in cazul in care exemplarele sunt inghesuite), de 14 mm diametru, formata din sase placi, de culoare alba, cu striuri proeminente. Deschiderea operculară aproximativ romboidala. Placile rostrale sunt inguste si nu sunt sudate de placile laterale. Partea moale a animalului din zona operculara de culoare pal albastră, cu pete brune si negre. Ecologie: Specie filtratoare sesila, pe substrat dur. Prezenta in partea superioara a mediolitoralului, suporta o expunere moderata la aer. Prefera ape ceva mai calde. Harta de distributie: Fotografie: http://www.marlin.ac.uk/species/Chthamalusmontagui.htm;

http://www.habitas.org.uk/marinelife/species.asp?item=R720 www.mer-littoral.org/24/photos-150x100/balanu...

Areal nativ: Coastele Europei de vest, Marea Nordului Areal invaziv: posibila specie invaziva pentru Marea Neagra Cai de patrundere: fouling si apa de balast (ca larve) Impact: schimbarea structurii asociatiilor bentale autohtone Cai de combatere: respectarea reglementarilor privind foulingul si apa de balast. Bibliografie:

http://www.marlin.ac.uk/species/Chthamalusmontagui.htm


101



Specia: Balanus improvisus Darwin 1854

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Familia Balanidae Descriere: Cochilia conică, uşor alungită uneori, netedă, cu piesele albe. Partea superioară a pieselor uşor proeminentă. Orificiul superior este larg, de formă poligonală. Ecologie: Specie filtratoare, fixată pe substrat dur, in zona litorală. Este una din cele mai comune specii în zona litoralului - mai ales pe litoralul st âncos - unde dezvoltă populaţii mari, pe toate tipurile de substrate,

de la stânci şi cochilii de moluşte până la diferite mase plastice imersate. Populaţiile acestei specii sunt foarte viguroase, dezvoltându -se pe orice tip de substrat imersat, de la stânci submerse la diferite tipuri de deşeuri de plastic ajunse în apele mării. Dovedeşte o puternică capacitate de refacere. Harta de distributie: Fotografie:

www.tauchprojekt.de/fauna/brackwasserseepocke.jpg

Areal nativ: boreo-atlantic Areal invaziv: Cosmopolit. In Marea Neagră este prezentă peste tot în zonele litorale. Balanus improvisus s-a adaptat perfect în apele Mării Negre. Semnalat pentru prima dată în 1844 Cai de patrundere: fouling Impact: modificarea structurii asociatiilor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: Băcescu M, Müller GI, Gomoiu MT (1971) Marine Ecologi IV. Research of benthic ecology in Black Sea/Ecologie marina Vol. 4 – Cercetări de ecologie bentală în Marea Neagră. Editura Academiei Române, 357 pp. Gomoiu MT, Skolka M (1996) Changements recents dans la biodiversite de la Mer Noire dus aux immigrants, GeoEcoMarina, 1/1996: 49-66 •

•

•

•

Zaitsev YP, Mamaev V, (1997) Marine Biological Diversity in the Black Sea. A study of change and decline. Black Sea Enviromnental Series, U.N. Publications, New York, 208 pp Zaitsev YP (2001) Invasive species in the Black Sea, 1 St Black Sea Conference on ballast water control and


102



•

•

management, Odessa, Ukraine 10 12 oct. 2001, Conference Report, Bashtanyy R., Webster L., Raaymakers S. (eds), Global Mondograph Series No.3, Annex 4, 1-5.Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (in Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian)


103



Specia: Balanus eburneus Gould 1841 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Descriere: Dimensiuni relativ mari, unele exemplare putand atinge 25 – 30 mm inaltime. Cochilia de culoare alba, rar alb-gălbuie, conic alungită sau tubulară, cu suprafaţa netedă. Orificiul superior de formă pentagonală. Scutum prezintă striaţii longitudinale, iar pintenul tergal este tronconic. Plăcile carinale au marginea inferioară cu scobituri iar marginile superioare proeminente. Ecologie: specie de origine tropicala fixată pe substrat dur, in zona litorală. Prefera de regula adancimi mai mari, suportand mai greu comparatuv cu B. Improvisus expunerea la aer. Suportă salinităţile scăzute. Harta de distributie: Fotografie:

http://www2.bishopmuseum.org/HBS/invertguide/species/balanus_eburneus.htm

Areal nativ: Originară din apele americane – coasta atlantică a Statelor Unite, Marea Caraibilor, coastele

Americii de Sud Areal invaziv: coastele vestice ale Europei; Marea Neagră, fiind citat în 1933, în dreptul coastelor bulgare. Spre deosebire de Balanus improvisus, nu s-a extins spre nord, fiind o specie relativ rară în Marea Neagră. Cai de patrundere: fouling, apa de balast Impact: modificarea structurii asociatiilor marine bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie:

http://nas.er.usgs.gov/queries/FactSheet.asp?speciesID=79 http://www2.bishopmuseum.org/HBS/invertguide/species/balanus_eburneus.htm


104



Specia: Balanus amphitrite Darwin 1854

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772, Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Descriere: Cochilia este foarte variabilă – conică sau tubular -alungită; de regulă prezintă dungi purpurii, vişinii sau roz, longitudinale; de asemenea, cochilia poate fi albă, cu sau fără dungi. Ecologie: specie filtratoare, fixată pe substrat dur, in zona litorală. Este larg tolerant faţă de temperatură, rezistând bine şi în ape cu temperatură mai scăzută de 12 0C, dar necesitând cel puţin 15 – 180C şi salinităţi de 10 – 15 %o pentru reproducere. Rezistă de asemenea şi în ape încălzite de la gurile canalelor de

evacuare a apelor de răcire de la centrale electrice. Harta de distributie: Fotografie: http://bvi.rusf.ru/sista/illus/33715.jpg

http://www.sms.si.edu/irlspec/Balanus_amphitrite.htm

Areal nativ: Oceanul Indian şi zona Pacificului de Sud -Vest; Areal invaziv: specie cosmopolită, prezentă în Mediterana, coastele de vest ale Africii, coastele atlantice şi

pacifice ale Americii, Australia, mările Extremului Orient, Marea Neagră. Exemplare izolate apar in fouling (portul Constanta, decembrie 2010). Cai de patrundere: fouling Impact: schimbă structura comunităţilor bentale; concurent la hrană şi la spaţiu; Cai de combatere: prevenirea pătrunderii prin controlul foulingului; odată specia instalată, nu există metode de combatere. Bibliografie: http://www.exoticsguide.org/species_pages/b_amphitrite.html; http://www2.bishopmuseum.org/HBS/invertguide/species/balanus_amphitrite.htm ; http://www.elkhornslough.org/research/aquaticinvaders/aquatic6.htm http://www.sms.si.edu/irlspec/Balanus_amphitrite.htm Wiegemann M (2008) Wild cyprids metamorphosing in vitro reveal the presence of Balanus amphitrite Darwin, 1854 in the German Bight basin Aquatic Invasions Volume 3, Issue 2: 235-238 DOI 10.3391/ai.2008.3.2.14 CIESM (2009) The Mediterranean Science Comision (CIESM). http://www.ciesm.org/online/atlas/index.htm, Accessed 12 August 2009 DAISIE (2009) Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe (DAISIE). http://www.europe-aliens.org/, Accessed 17 August 2009 • • • • •

•

•


105



Specia: Balanus trigonus Darwin 1854 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Descriere: Atinge 15 mm înălţime si 20 diametru, numarandu -se printre speciile de talie medie. Placile sunt alb-rozee cu dungi longitudinale de culoare roşie. Trasatura caracteristica este insa reprezentata de deschiderea casutei, care este de forma triunghiulara. Este asemanator cu Balanus amphitrite şi cu exemplarele tinere de Megabalanus tintinnabulum antilensis . Ecologie: specie filtratoare fixata pe substrat; fata de alte specii de balanide, poate fi intalnit doar pe substrat imersat in permanenta. Atinge adancimi de 3000 m. Prezenta in fouling. Nu suporta variatii mari de temperatura, atat temperaturile scazute cat si cele ridicate generand mortalitate (rezista doar 9 zile la temperatura de inghet, in vreme ce alte specii, ca B. improvisus rezista 22 iar C. stellatus 23 (Werner, 1967)). Harta de distributie: Fotografie:

www.museum.wa.gov.au/DAMPIER/images/explore/c...

Areal nativ: Oceanul Indian, Oceanul Pacific – din ins. Java pana in Peru si coastele vestice ale Americii de

Nord, Australia, Noua Zeelanda, Japonia, Malaesia.


106



Areal invaziv: Brazilia, Guineea, Ins. Madeira, Marea Rosie, Atlanticul de Sud, si de nord, coastele de est

ale SUA. Posibila invaziva pentru Marea Neagra. Cai de patrundere: fouling sau in apa de balast (ca larve) Impact: modificarea structurii asociatiilor bentale autohtone Cai de combatere: respectarea prevederilor privind foulingul si apa de balast. Bibliografie: • • •

•

•

•

•

•

•

•

•

•

www.museum.wa.gov.au/DAMPIER/images/explore/c... http://nis.gsmfc.org/nis_factsheet.php?toc_id=121 Ayling, A. M. 1976. The Strategy Of Orientation In The Barnacle Balanus Trigonus. Marine Biology 36: 335342. Brewer, J. P. 1957. Ecological Survey Of Baffin And Alazan Bays, Texas. Publications Of The Institute Of Marine Science, University Of Texas 4(2): 134-155. Darwin, C. 1854. A Monograph Of The Sub-class Cirripedia With Figures Of All The Species. The Balanidae (or Sessile Cirripedes); The Verrucidae, Etc. London. Ray Soc., 1-684. Garcia, C. B. , and Moreno, I. 1998. Recruitment, Growth, Mortality And Orientation Patterns Of Balanus Trigonus (Crustacea: Cirripedia) During Succession On Fouling Plates. Scientia Marina 62(1-2): 59-64. Moore, H. B.; And B. F. McPherson. 1963. Colonization Of The Miami Area By The Barnacle Balanus Trigonus Darwin And A Note On Its Occurence On The Test Of An Echinoid. Bulletin Of Marine Science Of The Gulf And Caribbean 13(3): 418-421. Starostin, I. V. (Ed.). 1968. Marine Fouling And Borers. Washington D.C.: Israel Program For Scientific Translations. Weltner, W. 1897. Verzeichnis Der Bisher Beschriebenen Recenten Cirripedienarten. Arch. Naturg., Jahr. 1897, Bd. 1: 227-280. Werner, W. E. , Jr. 1967. The Distribution And Ecology Of The Barnacle Balanus Trigonus. Bulletin Of Marine Science 17(1): 64-84. Williams, A. H., Sutherland, J. P., and M. R. Hooper. 1984. Population Biology Of Balanus Trigonus On A Subtidal Rocky Outcrop Near Beaufort, North Carolina. The Journal Of The Elisha Mitchell Scientific Society 100(1): 1-11. Zullo, V. A. 1992. Balanus Trigonus Darwin (Cirripeida, Balaninae) In The Atlantic Basin: An Introduced Species? Bulletin Of Marine Science 50(1): 66-74.


107



Specia: Balanus perforatus Bruguiére, 1789 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Descriere: Casuta înaltă, troncconică, de circa 30 mm înălţime şi 30 mm diametru.. Zonele dintre placi inguste iar plăcile, roşii pal adesea cu dungi longitudinale roz sau vişinii. Deschiderea ovoidala, mică (cu toate acestea, unele exemplare din zona sublitorală pot prezenta apertura largă), cu placile tergum si scutum brune sau purpurii, cu pete albastre si albe. Placile operculare sunt situate adânc în deschizătură, tergumurile cu ciocuri scurte si ascutite. Partea moale a animalului aflata în zona deschizăturii cu culori vii – roz, purpuriu si albastru. Ecologie: Specie filtratoare sesilă pe substrat dur, în zona litorală. Prefera zonele mai adânci (mediolitoral pana la sublitoral), mai rar putând apare in zona de spergere a valurilor. Relativ frecvent în fouling. Harta de distributie: • •

http://www.marlin.ac.uk/species/Balanusperforatus.htm http://www.discoverlife.org/mp/20m?btxt=microscope&burl=htpp://microscope.mbl.edu&act=ma ke_map

Fotografie: http://www.unige.ch/sciences/biologie/biani/msg/teaching/photos%20liste/Balanus%20perforatus.JPG http://www.naturamediterraneo.com/forum/showpic.asp?pic=http://www.naturamediterraneo.com/Public /data1/istrice/200582165751_balanus%20perforatus.jpg • •

Areal nativ: Europa de Vest, Marea Mediterana Areal invaziv: Coastele atlantice ale Canadei, Africa de Vest, India. Posibila specie invaziva in Marea Neagra Cai de patrundere: fouling Impact: schimbarea structurii asociaţiilor bentale Cai de combatere: respectarea prevederilor cu privire la fouling. Bibliografie: http://www.marlin.ac.uk/species/Balanusperforatus.htm Skewes, M., 2008. Balanus perforatus. An acorn barnacle. Marine Life Information Network: Biology and Sensitivity Key Information Sub-programme [on-line]. Plymouth: Marine Biological Association of the United Kingdom. • •


108



Specia: Balanus crenatus Bruguière, 1789. [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Descriere: Căsuta de circa 25 mm diametru, alba, neteda, inclinată spre placa carinală, cu placile proeminând in jurul aperturii ca nişte dinţi. Ecologie: Specie filtratoare sesilă, este prezent pe o mare varietate de substraturi, în zona sublitorala dar şi în zona de spargere a valurilor, suportând şi expunerea la aer. Suportă salinităţi de până la 14 psu si temperaturi relativ scazute (incalzirea apei poate produce inlocuirea sa cu alte specii, mai tolerante). Adulţii trăiesc circa 18 luni.. Larvele se fixeză pe substrat in perioada Aprilie – Octombrie. Foarte comun în zona insulelor britanice. Harta de distributie:

http://www.discoverlife.org/mp/20m?btxt=microscope&burl=htpp://microscope.mbl.edu&act=make_ma p Fotografie:

http://www.marinbi.com/arthropoda/b-crenat.htm

Areal nativ: Oceanul Atlantic de Nord, Oceanul Arctic, Pacificul de Nord pana la coastele Japoniei si

Californiei Areal invaziv: Marea Mediterana, Jamaica. Posibila specie invaziva in Marea Neagra. Cai de patrundere: fouling sau apa de balast (ca larve) Impact: modificarea structurii asociatiilor bentale Cai de combatere: respectarea reglementarilor cu privire la fouling.si apa de balast. Bibliografie: http://www.marlin.ac.uk/species/Balanuscrenatus.htm http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=89606&search_kingdom =every&search_span=exactly_for&categories=All&source=html&search_credRating=All http://www.marinespeciespugetsound.com/Balanus%20crenatus.htm http://www.marlin.ac.uk/species/larval_senexp_Balanuscrenatus.htm • •

• •


109



Specia: Megabalanus tintinnabulum (Linnaeus, 1758) (Megabalanus tintinnabulum antilensis ) [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Genul: Megabalanus Hoek, 1913 Descriere: Dimensiuni – 25 – 33 mm lungime, 18 – 26 mm diametru. Casuta conic -alungită, uşor înclinată spre placa carinala. Placile de culoare alb -slab rozee, cu striuri transversale roşii. Deschiderea superioara aproape ovala. Ecologie: specie filtratoare fixata pe substrat; participa la formarea asociatiilor de pe substrat stâncos, alături de bivalve si de alte crustacee fixate. Harta de distributie: Fotografie:

www.cabildodelanzarote.com/.../crustaceos24.jpg www.submerso.net/organismos/crustaceos/craca.jpg

Areal nativ: zona mediteraneana, coastele atlantice ale Europei si Americii; Areal invaziv: Australia; posibila specie invaziva pt. Marea Neagra Cai de patrundere: fouling sau in apa de balast (ca larve) Impact: modificarea structurii asociatiilor bentale autohtone Cai de combatere: respectarea prevederilor privind foulingul si apa de balast. Bibliografie: http://www.marinespecies.org/aphia.php?p=taxdetails&id=106122 en.wikipedia.org/wiki/Megabalanus http://www.marbef.org/data/aphia.php?p=taxdetails&id=106225 Southward, A.J. (2001). Cirripedia - non-parasitic Thoracica, in: Costello, M.J. et al. (Ed.) (2001). European register of marine species: a check-list of the marine species in Europe and a bibliography of guides to their identification. Collection Patrimoines Naturels , 50: pp. 280-283 Müller, Y. (2004). Faune et flore du littoral du Nord, du Pas-de-Calais et de la Belgique: inventaire. [Coastal fauna and flora of the Nord, Pas -de-Calais and Belgium: inventory]. Commission Régionale de Biologie Région Nord Pasde-Calais: France. 307 pp. • • • •

•


110



Specia: Megabalanus coccopoma (Darwin, 1854) [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Genul: Megabalanus Hoek, 1913 Descriere: Specie de talie mare, exemplarele putând atinge peste 10 cm inaltime. Casutele au o culoare roz caracteristică, inconfundabilă. Partea bazală a căsuţei adesea cu striaţii caracteristice vişinii. Nu poate fi confundată cu nici o altă specie de ciriped. Ecologie: Specie filtratoare de origine tropicala, fixată pe stânci sau alte ti[uri de substrat dur. Temperaturile scazute reprezinta o limita in dezvoltarea acestei specii; pe de alta parte, suporta variatii destul de largi ale salinitatii, fiind semnalat si din zone cu ape salmastre de la gurile unor rauri. (Exemplare colectate in portul Constanta erau inca vii) Harta de distributie: http://www.discoverlife.org/mp/20m?btxt=microscope&burl=htpp://microscope.mbl.edu&act=make_map http://nas.er.usgs.gov/queries/speciesmap.asp?SpeciesID=2621 Fotografie:http://www.jaxshells.org/tsxx1.htm;

http://www.dnr.sc.gov/news/Yr2006/dec18/dec18_barnacle_pic.html


111



Areal nativ: zona Pacificului Oriental, coastele Americii Centrale si de Sud, California până în Ecuador Areal invaziv: coastele estice ale SUA, din Carolina de Nord până în Florida si unele zone din Golful Mexic

(Lousiana). In aceste zone a devenit foarte comun dupa 2004, cand primele exemplare au fosat identificate in Florida. Deaesemenea, este citat din Brazilia, unde a patruns in 1980 si din Belgia (1987, 2002) In Marea Neagra, prezent in foulingul navelor. In mai multe randuri exemplare ale acestei specii au ajuns pe plaje la Constanta in urma actiunilor de curatare a nevelor. Specie posibil invaziva in Marea Neagra Cai de patrundere: fouling. Impact: schimbarea structurii asociatiilor bentale Cai de combatere: respectarea regulilor cu privire la foulingul marin. Bibliografie: http://www.sms.si.edu/irlspec/Megabalanus_coccopoma.htm http://www.jaxshells.org/tsxx1.htm http://www.dnr.sc.gov/news/Yr2006/dec18/dec18_barnacle_pic.html http://nas.er.usgs.gov/queries/FactSheet.asp?speciesID=2621 www.jaxshells.org/coco.jpg Crisp D.J. and E. Bourget. 1985. Growth In barnacles. Advances In Marine Biology 22:199-244. Florida Wildlife. 2007. New, bigger barnacle discovered on Florida's East Coast. Florida Wildlife 2007:13. Kerckhof, F. 2002. Barnacles (Cirripedia, Balanomorpha) in Belgian waters: an overview of the species and recent evolutions, with emphasis on exotic species. Bulletin van het Koninklijk Belgisch Instituut voor Natuurwetenschappen. Biologie 72(Suppl.):93-104. Newman, W.A., and R.R. McConnaughey. 1987. A tropical eastern Pacific barnacle, Megabalanus coccopoma (Darwin), in southern California, following El Ni –o 1982-83. Pacific Science 41:31-36. Powers A., Mitchell M., Walker R., Posey M., Alphin T., and C. Belcher. 2006. Baseline Port Surveys for Introduced Marine Molluskan, Crustacean and Polychaete Species in the South Atlantic Bight . NOAA's National Sea Grant Aquatic Nuisance Species Program. Project Number R/HAB -15; Grant number NA06RG0029. 310 pgs. Tibbetts J.H. 2007. Knocking Back Biological Invaders. Coastal Heritage, South Carolina Sea Grant Consortium 21:3-11. Available online. • • • • • • • •

•

•

•


112



Specia: Elminius modestus Darwin, 1854 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brunnich 1772 Subclasa Cirripedia Burmeister 1834 Ordinul Thoracica Darwin 1854 Subordinul Balanomorpha Pilsbry 1816 Familia Balanidae, Leach 1817 Genul: Elminius Genul: Elminius Leach, 1825 Descriere: Diametrul casutei 1 cm. Culoarea placilor este albă, cu uşoare striuri transversale. Baza placilor neregulata, cu deschiderea superioară de forma unui pentagon alungit, cu vârful spre carina. Ecologie: specie filtratoare, fixata pe substrat dur in zona litorala. Rezista la salinitate scazuta (peste 10 ‰)., ca si la salinitate normala reusind sa inlocuiasca din asociatii unele balanide autohtone ( B.balanoides, B.improvisus in M.Britanie, specii de Chthamallus in sudul Europei) Harta de distributie distributie:: www.glaucus.org.uk/Bblb.jpg Fotografie:

www.unterwasser-welt-ostsee.de/assets/images/. ostsee.de/assets/images/... ..

Areal nativ: Zona Pacificului de sud – Australia si Noua Zeelandă. Areal invaziv: Europa de vest, unde apare in 1946; Marea Britanie, Irlanda. Belgia, Olanda, Germania,

Franta, peninsula Iberica pana la Gibraltar, trasportat in foulingul de pe coca navelor de razboi. Posibila specie invaziva in Marea Neagră. Cai de patrundere: fouling si apa de balast (larve). Impact: modificarea structurii comunitatilor bentale autohtone Cai de combatere: respectare respectareaa reglemantarilor privind foulingul si apa de balast. Bibliografie: http://www.itis.gov/servlet/Sing http://www.itis.gov /servlet/SingleRpt/SingleRpt? leRpt/SingleRpt?search_topic=a search_topic=all&search_va ll&search_value=Elminius+m lue=Elminius+modestus&sea odestus&searc rc h_kingdom=every&search_sp h_kingdom=ever y&search_span=exactly_f an=exactly_for&categori or&categories=All&sourc es=All&source=html&searc e=html&search_credRating=All h_credRating=All www.glaucus.org.uk/Bblb.jpg Barnes, H.; Stone, R.L., 1972 - New Record for Elminius Modestus Darwin, 1854, in Western Scotland (Cirripedia, Thoracica) Crustaceana, Volume 23, Number 3, 1972 , pp. 309-310(2) Crisp, D.J., 1958 - The spread of Elminius modestus Darwin in north-west Europe, Journal of the Marine Biological Association Association of the United Kingdom, 37 (2). pp. 483-520. Barnes H., Barnes, M. 1960. Recent spread and present distribution of the barnacle Elminius modestus London , 135: 137-145. Darwin in north-west Europe. Proceedings of the Zoological Society of London, Barnes, H., & Barnes, M. 1966. Ecological and zoogeographical observations on some of the common intertidal cirripedes of the coasts of the t he western European mainland in June-September, 1963. In: Some contemporary studies in Marine Science , ed. by H. Barnes, 83-105, Nature,, 159: 501. Bishop, M.W.H. 1947. Establishment of an immigrant barnacle in British coastal waters. Nature •

•

•

•

•

•

•


113



•

•

•

•

•

Society , 11: Collins, J. 1959. Elminius modestus in the Stour Estuary. Transactions of the Suffolk Naturalists' Society , 240-241. Farnham, W.F. 1980. Studies on aliens in the marine flora of southern England. In: The shore environment, volume 2: ecosystems, ed. by J.H. Price, D.E.G. Irvine & W.F. Farnham, 875-914. London, Academic Press. (Systematics Association Special Volume, No. 17B.) Hayward, P.J., & Ryland, J.S., eds. 1990. The marine fauna of the British Isles and north-west Europe. 2 vols. Oxford, Clarendon Press. Hiscock, K., Hiscock, S., & Baker, J.M. 1978. The occurrence of the barnacle Elminius modestus in Shetland. Journal of the Marine Biological Association Association of the United Kingdom, Kingdom, 58: 627-629. Howson, C.M., Connor, D.W., & Holt, R.H.F. 1994. The Scottish sealochs - an account of surveys undertaken for the Marine Nature Conservation Conservation Review. (Contractor: University Marine Biological Station, Millport). JNCC Report No. 164. (Marine Nature Conservation Review Report MNCR/SR/27.)


114



Specia: Sphaeroma walkeri Stebbing 1905 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brünnich, 1772 Subclasa Malacostraca Latreille, 1802 Supraordinul Peracarida Calman 1905 Ordinul Isopoda Latreille, 1817 Subordinul Flabelifera Sars 1882 Familia Sphaeromatidae Latreille 1825 Genul Sphaeroma Genul Sphaeroma Bosc, 1802 Descriere: Specie de până la 10 – 11 mm lungime, uşor de recunoscut după tuberculii numeroşi dispuşi pe partea dorsală a segmentelor toracice şi a urotelsonului. Pe segmentele corpului sunt prezente şiruri transversale de 13 – 16 tuberculi rotunţiţi care dau animalului un aspect caracteristic. Urotelsonul este masiv, cu o excavaţie evidentă situată posterior, delimitată de două creste slab zimţate situate lateral. Pe suprafaţa urotelsonului se observă 6 şiruri de tuberculi, dintre care cele două şiruri centrale au numărul cel mai mare. Uropodele cu exopoditele prevăzute cu 6 – 7 zimţi bine marcaţi iar endopoditele au dorsal un şir de trei tuberculi rotunjiţi. Ecologie: specie comună în asociaţiile de bivalve fixate prin bissus în zona litorală. Suporta si ape suprasarate dar poate fi intalnit si la gurile fluviilor. Se reproduce tot anul in Asia de Sud -Est (Hong-Kong) in vreme ce in India este prezent doar din aprilie pana ain august. Se hraneste cu microorganisme din bioderma, alge si detritus, examinarile stomacale aratand ca este o specie care sapa tunele in lemn. Uneori poate atinge densitati enorme de pana la 12 521 ex/m2 (Mak et al, 1085), cu o b iomasa de 21.5 kg/m2. Harta de distributie d istributie::

http://www.discoverlife.org/mp/20m?kind=Sphaeroma+walkeri&btxt=mic http://www.discoverlife.org/mp/20m?kind=Sphaeroma+walk eri&btxt=microscope&burl=http://ht roscope&burl=http://htpp://mi pp://mi croscope.mbl.edu


115



Fotografie: http://www.univ-ovidius.ro/faculties/Nat_Science/main/Cercetare%20biodiversitate.htm

www.marine.csiro.au/crimp/images/NIMPIS/Sphae.. Foto. M. Skolka, 2006 Areal nativ: nordul Oceanului Indian

Areal invaziv: Marea Mediterane, coastele Braziliei, Marea Caraibilor, Brazilia, coastele atlantice şi pacifice ale Statelor Unite, Hawaii, Asia de Sus -Est, Australia, Marea Neagră. Cai de patrundere: fouling Impact: schimbarea structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: www.marine.csiro.au/crimp/images/NIMPIS/Sphae. . http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=92341 http://nas.er.usgs.gov/queries/CollectionInfo.asp?SpeciesID=1084 Baker, W.H. (1928). Australian species of the Isopod Family Sphaeromidae (continued). Transactions and Proceedings of the Royal Society of South Australia 52:49-61, plates1-6. Carlton, J.T., Iverson, E.W. (1981). Biogeography and natural history of Sphaeroma walkeri Stebbing (Crustacea: Isopoda) and its introduction to San Francisco Bay, California. Journal of Natural History 15:31-48. Harrison, K., Holdich, D.M. (1984). Hemibranchiate sphaeromatids (Crustacea: Isopoda) from Queensland, Australia, with a world-wide review of the genera discussed. Zoological Journal of the Linnean Society 81:275-387. Jacobs, B.J.M. (1987). A taxonomic revision of the European Mediterranean and northwestern African species generally placed in Sphaeroma Bosc 1802 (Isopoda, Flabellifera, Sphaeromatidae). Zoologische Verhandelingen 238:3-71. • • • •

•

•

•


116



•

•

•

•

Mak, P.M.S., Huang, Z.G. and Morton, B.S. (1985). Sphaeroma walkeri Stebbing (Isopoda, Sphaeromatidae) introduced into and established in Hong Kong. Crustaceana 49(1):75-82. Morton, B. (1987). Recent marine introductions into Hong Kong. IN: Second international symposium on indo Pacific marine biology, Western Society of Naturalists, 41 503-513. Scaico, M.A. (1982). Combined effect of temperature and salinity on survival of Sphaeroma walkeri Stebbing, 1905 (Crustacea, Isopoda). Revista Nordestina de Biologia 5:167-184.

Brusca, R. C., V. Coelho and S. Taiti. 2001. A Guide to the Coastal Isopods of California. Internet address: http://tolweb.org/notes/?note_id=3004


117



Specia: Palaemon macrodactylus Rathbun, 1902 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Ordinal: Decapada - Caridea Familia: Palemonidae Descriere: Asemănător cu Palaemon elegans de care se deosebeşte prin dunga albă dorsal care se întinde de la rostru şi până pe telson. Pe rostru sunt 9 – 15 spini dorsali, din care ultimii trei se afl` situaţi distal faţă de pedunculii oculari. Marginea ventrală a rostrumului cu un sir dublu de sete. Cele două ramuri ale antenei 1 sunt fuzionate pe aproape 20% din lungime. Ecologie: Specie pradatoare care poate fi intalnit atat pe fundurile sedimentare cat si pe cele stancoase; poate patrunde si in interiorul estuarelor, unde de regula nu are concurenta din partea speciilor indigene. Se hraneste cu miside, amfipode, copepode, polichete, bivalve de talie mică, larve de decapode sau chiar larve de peste. Ciclul de dezvoltare se intinde pe 3 ani, perioada de reproducere fiind foarte lungă in comparatie cu alte specii – din aprilie pana in octombrie. In acest fel, efectivele descendentilor cresc foarte rapid (comparativ cu alte specii de palemonide, P.macrodactylus poate produce doua cohorte de descendenti pe an comparativ cu speciile europene sau americane care produc una, rar doua. A dovedit larga toleranta la variatii ale salinitatii (de la 0,5 la 39 psu), la hipoxie, ca si la variatii termice ale apei de mare (de la 2 la 26 de grade in unele estuare din Franta – Levesque et al 2010). Harta de distributie: Fotografie: Figure 3. Ovigerous P. macrodactylus females: age 2+

(top) and 0+ (bottom). Divisions on the scale bar are millimeters (Foto D. Micu)


118



www.diverosa.com/categories/Shrimp.htm

Areal nativ: Extremul Orient – China, Coreea, Japonia. Areal invaziv: Vestal si estul SUA, Australia de Sud, Argentina, coastele atlantiec ale Europei de vest, Marea Neagră. Prima aparitie inafara arealului asiatic este in vestul SUA, unde apare in golful San Francisco in anii 1950, ulterior răspândindu -se pe toata coasta de pe litoralul statului Washington pana in California. Apare

in 1970 in sudul Australiei, in Argentina (Mar del Plata) in 2000, in zona New cork in 2001 si Connecticut in Material realizat de: Conf. dr. Marius Skolka, asist. cercetare drd. Cristina Preda, stud. master Cătălin Stanciu, stud. master Ralu ca Fabian

119



2010. In 1992 este semnalat din sudul Mării Nordului, de pe coastele britanice (2001 – 2008), Belgia, Olanda (2004), Germania (2004 – 2007), estyarul Senei (2006), golful Biscaya (1998 – 2006), Cadiz, estuarul Guadalquivirului, san Pedro, Salado, Guadiana (1999 – 2009). In Marea Neagră este semnalat din dreptul litoralului românesc (de la Vama Veche pana in dreptul Gurii Portiţa) Constanta, in populaţii numeroase – Micu, Nita, 2009) si din zona lacului Varna de la lit. Bulgariei (Ryakov et al, 2010). In zona litoralului românesc se apreciază că pătrunderea s -a efectuat in perioada 2000 - 2002 Cai de patrundere: apa de balast a navelor Impact: modificarea structurii comunitatilor bentale, competitie cu specii autohtone ca Astacus leptocadtylus sau Palaemon adspersus si P. elegans sau specii invazive ca R. harrisii . Cai de combatere: un exista Bibliografie: Lavesque N., Bachelet G., Béguer Mélanie, Girardin M., Lepage M., Blanchet H., Sorbe J.-C., Modéran J., Sauriau P.-G., Auby Isabelle, 2010 - Recent expansion of the oriental shrimp Palaemon macrodactylus (Crustacea: Decapoda) on the western coasts of France. Aquatic Invasions (2010) Volume 5, Supplement 1: 1: S103-S108; doi: 10.3391/ai.2010.5.S1.001 © 2010 pp S103-S108. Ashelby C.W., Worsfold T.M., Fransen C.H.J.M., 2004 - First records of the oriental prawn Palaemon macrodactylus (Decapoda: Caridea), an alien species in European waters, with a revised key to British Palaemonidae. Journal of the Marine Biological Association of the United Kingdom 84: 1041 –1050, doi:10.1017/S0025315404010392h Elder N., Fuller P., 2010 -Palaemon macrodactylus. USGS Nonindigenous Aquatic Species Database, Gainesville, FL. http://nas.er.usgs.gov/queries/FactSheet.aspx?SpeciesID=1206 Micu D., Niţă N., 2009 - First record of the Asian prawn Palaemon macrodactylus Rathbun, 1902 (Caridea: Palaemonoidea: Palaemonidae) from the Black Sea. Aquatic Invasions 4: 597 –604 doi10.339/ai2009.4.4.5 Newman WA (1963) On the introduction of an edible oriental shrimp (Caridea, Palaemonidae) to San Francisco Bay. Crustaceana 5: 119 –132, doi:10.1163/156854063X00390 Raykov VS, Lepage M, Pérez -Domínguez R (2010) First record of oriental shrimp, Palaemon macrodactylus Rathbun, 1902 in Varna Lake, Bulgaria. Aquatic Invasions 5: S91 –S95, doi:103391/ai.2010.5.S1.019 Spivak ED, Boschi EE, Martorelli SR (2006) Presence of Palaemon macrodactylus Rathbun 1902 (Crustacea: Decapoda: Caridea: Palaemonidae) in Mar del Plata harbor, Argentina: first record from southwestern Atlantic waters. Biological Invasions 8: 673 –676 Omori M, Chida Y (1988) Life history of a caridean shrimp Palaemon macrodactylus with special reference to the difference in reproductive features among ages. Nippon Suisan Gakkaishi 54: 365 –375 •

•

•

•

•

•

•

•


120



Specia: Marsupenaeus japonicus (Bate, 1888) [Sinonime: Penaeus japonicus Monod, 1930]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Subclasa Malacostraca Ordinul Decapoda Familia Peneidae Descriere: Specie de talie medie, masculii atingând 17 cm şi femelele 27 cm. Rostrul potrivit, cu 7 – 11 zimţii superiori întinzându-se şi în treimea anterioară a carapacei. Talia zimţilor creşte treptat spre partea

posterioară. Maxilopodele sunt mai scurte decât toracopodele. Corpul este palid; pe corp sunt prezenţe dungi transversale de culoare închisă pe fiecare segment al pleonului, dungi încadrate de zone mai deschis colorate. Dungi închise cu dispoziţie oblică se găsesc şi pe carapace. Toracopodele şi pleopodele sunt galben pal proximal şi albastru palid distal. La nivelul uropod elor, se găsesc distal dungi galbene şi albastre Ecologie: Pe funduri nisipoase sau mâloase, de regulă la adâncimi de până la 50 m adâncime. Adultii sunt nocturni, ziua stand ingropati in sediment. Perioada de reproducere – aprilie – noiembrie, timp mediu de viata – 2,5 ani. Juvenilii se gasesc de regula in apropierea tarmurilor. Harta de distributie: http://www.ciesm.org/atlas/Marsupenaeusjaponicus.php

Fotografie: http://www.ciesm.org/atlas/Marsupenaeusjaponicus.php Areal nativ: Marea Japoniei Areal invaziv: A fost introdusă în sistemele de

acvacultură din multe state, fiind semnalată din aproape toate regiunile globului, din zona Africii Orientale până în Pacificul central (Fiji). De asemenea este semnalată din mai multe zone ale Mediteranei (Egipt - 1924, Siria - 1928, Turcia 1930, Israel – 1953, Cipru - 1969, Liban – 1976, Grecia – 1996, Italia – 1986 – scapata din acvacultura, Franţa – 1996, Spania) chiar şi din marea Marmara (2001). In bazinul mediteranean a pătruns pe două căi – prin Canalul Suez şi din exemplare scăpate din crescătorii (mai ales în Mediterana Occidentală şi Marea Egee). Cai de patrundere: de cele mai multe ori a fost introdusa pentru acuacultura; in Mediterana Orientala patrunde prin Canalul Suez prin migratie lessepsiana. In Marea Neagra a fost aclimatizată de specialiştii sovietici pentru acvacultură


121



Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: http://www.ciesm.org/atlas/Marsupenaeusjaponicus.php Balss H., 1927. Bericht uber die Crustacea Decapoda (Natantia und Anomura). Zoological Results of the Cambridge Expedition to the Suez Canal 1924. XIV. Transactions of the Linnean society of London , 22: 221227. Holthuis L.B., 1987a. Crevettes. In: Fischer W., L. Bauchot and M. Schneider (eds.), 1987. Fiches FAO d'identification des espèces pour les besoins de la pêche. Méditerranée et mer Noire. Zone de pêche 37. Vol. 1. Végétaux et Invertébrés, Rome, pp. 189-192 Perez-Farfante I. and B. Kensley, 1997. Penaeoid and sergestoid shrimps and prawns of the world. Keys and diagnoses for the families and genera. Mémoires du Museum national d'Histoire naturelle , Paris, 175: 1 -233. Wadie W.F. and F.A. Abdel-Razek, 1985. The effect of damming on the shrimp population in the south eastern part of the Mediterranean Sea. Fisheries Research, 3(4): 323-335 • •

•

•

•


122



Specia: Pandalus latirostris Rathbun 1902 [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Subclasa Malacostraca Ordinul Decapoda Familia Pandalidae Descriere: Crustacee de tip crevetă. Dimensiunile sunt cuprinse între 127 mm lungime, iar lungimea

rostrului este de 31,5 mm. Greutatea poate atinge 13,4 g. Specia prezintă dimorfism sexual, femelele fiind mai mari decât masculii. Carapacea şi rostrul au aceeaşi lungime ca şi abdomenul. Carena dorsală porneşte din mijlocul carapacei şi este ornată cu 16 - 18 spini mobili, din care 4 - 5 se află în spatele orbitei, existând şi un spin subterminal. Extremitatea rostrului este spiniformă, iar muchia sa inferioară este scobită ad ânc în dreptul ochiului şi este ornată cu 10 - 13 spini imobili. Spinul antenal este puternic Ecologie: Pe funduri nisipoase sau mâloase. Harta de distributie: Fotografie:

Areal nativ: Marea Japoniei Areal invaziv: Marea Neagră Cai de patrundere: aclimatizată de specialiştii sovietici pentru acvacultura. Specie potenţial invazivă pentru

România. Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: Băcescu M (1967) Crustacea Decapoda Fauna R.S.R. IV (9), Ed. Acad. Bucureşti, 351 pp. •


123



Specia: Pandalus kessleri (Quinitio et al. 1989) [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Subclasa Malacostraca Ordinul Decapoda Familia Pandalidae Descriere: Specie indo-pacifică, caracterizată printr -un rostru lung, cu zimţi numeroşi care se extind posterior până la jumătatea carapacei. Adulţii au culoarea verde -oliv cu dungi longitudinale închise la

culoare flancate de dungi subţiri albicioase, dungi care dau crevetei un aspect caracteristic Ecologie: Pe funduri nisipoase sau mâloase. Harta de distributie: Fotografie: http://www.nixe.co.jp/hokkai.htm

Areal nativ: zona indo – pacifică. Areal invaziv: Marea Neagră. Cai de patrundere: aclimatizată de specialiştii sovietici pentru acvacultura. Specie potenţial invazivă pentru

România. Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: Băcescu M (1967) Crustacea Decapoda Fauna R.S.R. IV (9), Ed. Acad. Bucureşti, 351 pp. •

.


124



Specia: Penaeus semisulcatus (de Haan 1844 ) [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Subclasa Malacostraca Ordinul Decapoda Familia Penaeidae Descriere: Talia atinge 22 cm. Specie originara din zona indo-pacifică, cu rostrul masiv, cu zimţi puternici pe creasta dorsală care ajung e până în zona posterioară a carapacei cefalotorecelui. Pe rostro se găsesc 5 – 8 zimţi. Culoarea adulţilor este brun pal, cu benzi transversale albicioase pe abdomen. Antenele cu dungi

albe si brune, pereiopodele si pleopodele roşiatice iar uropodele galbui proximal şi albăstrui distal. Adulţii au culoarea verde-oliv cu dungi longitudinale închise la culoare flancate de dungi subţiri albicioase, dungi care dau crevetei un aspect caracteristic Ecologie: Specie nocturnă, prezentă pe funduri nisipoase sau mâloase, intre 1 si 30 m adâncime. Adulţii sunt întâlniţi în ape marine în vreme ce juvenilii preferă apele salmastre. Harta de distributie: http://www.ciesm.org/atlas/Penaeussemisulcatus.php

Fotografie: http://www.khalsan.com/Foodstuff/ShrimpLibrary/Penaeus_Semisulcatus.htm

Areal nativ: specie larg răspândită în zona indo -pacifică, din estul Africii, Marea Roşie si Golful Persic până

în nordul Australiei, Malaezia, Fijiaponia. Areal invaziv: pătrunsă prin Canalul de Suez în Mediterana, unde devine comună în zona orientală – Siria, Egipt, Israel, Liban, Turcia; in Marea Neagră este semnalată din 2006 din zona portului Soci. Material realizat de: Conf. dr. Marius Skolka, asist. cercetare drd. Cristina Preda, stud. master Cătălin Stanciu, stud. master Ralu ca Fabian

125



Cai de patrundere: apa de balast? Specie potenţial invazivă. Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie: http://www.khalsan.com/Foodstuff/ShrimpLibrary/Penaeus_Semisulcatus.htm • •

• •

•

•

Khvorov A., Boltachov A. R., Reshetnikov S. I., Pashkov A. N., 2006 - First record of the Green Tiger prawn Penaeus semisulcatus (Penaeidae, Decapoda) In The Black Sea, Ecologya moryia, 72:65 -68. http://www.ciesm.org/atlas/Penaeussemisulcatus.php Gruvel A., 1928. Répartition géographique de quelques crustacés comestibles sur les côtes d'Egypte et de Syrie. Comptes rendus de la société de biogéographie, 5: 45-46. Holthuis L.B., 1987a. Crevettes. In: Fischer W., L. Bauchot and M. Schneider (eds.), 1987. Fiches FAO d'identification des espèces pour les besoins de la pêche. Méditerranée et mer Noire. Zone de pêche 37. Vol. 1. Végétaux et Invertébrés, Rome, pp. 189-292. Perez-Farfante I. and B. Kensley, 1997. Penaeoid and sergestoid shrimps and prawns of the world. Keys and diagnoses for the families and genera. Mémoires du Muséum national d'Histoire naturelle, Paris, 175: 1-233.


126



Specia: Rhithropanopeus harrisii tridentatus (Maitland, 1874)

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Subclasa Malacostraca Ordinul Decapoda Familia Xanthidae Descriere: Dimensiunile cuprinse între 8 şi 16 mm latime. Carapacea este mai mult hexagonală dec ât ovală, cu numai trei denticuli rotunjiţi crenulaţi şi cu peri, pe marginea antero -laterală. Partea frontală a carapacei prezintă longitudinal un şanţ mărginit de două creste chitinoase care serveşte la adăpostirea antenei în repaus. Carapacea prezintă depresiuni şi reliefuri accentuate, tipice. Antenele sunt ceva mai lungi decât orbitele. Cleştii sunt puternici, cu creste longitudinale şi asimetrice, pensele albe, nu prezintă peri, prezentând în schimb un dinte ascuţit. Celelalte apendice ambulatoare sunt mai scurte dec ât pereiopodul primei perechi. Carapacea este colorată brun -deschis, punctată cu negru şi vişiniu. Partea ventrală a corpului este alb -sclipitoare o Ecologie: Specia este salmastricolă, rezistentă la salinităţi joase (1 -3g /oo) dar şi la temperaturi scăzute. Crabii din această specie (şi care au regim de hrană carnivor, ca şi alte specii de crabi) nu concurează fauna piscicolă, reprezent ând baza nutritivă a faunei bentale în bazinele în care a pătruns iar din acest motiv reuşesc să dezvolte populaţii importante . Efectivele populaţiilor au abundenţă variabilă. Harta de distributie: http://www.ciesm.org/atlas/Rhithropanopeusharrisii.php

Fotografie: http://nas.er.usgs.gov/queries/factsheet;

http://www.fisheries.vims.edu/ctils/prey2/WFmudcrab.jpg

Areal nativ: zona indo-pacifică Areal invaziv: Marile circumeuropene; patrunde în Europa la începutul secolului XX. In perioada 1932 -

1935 este semnalat în limanul Nistrului şi Bugului, în 1933 la litoralul bulgar al Mării Negre, pentru ca în


127



1951 să fie înt âlnit în apele complexului lagunar Razelm - Sinoe. După pătrunderea în Marea Neagră, pătrunde şi în Marea de Azov şi în Marea Caspică. Cai de patrundere: transporturile navale (fouling). Impact: modificarea structurii biocenozelor bentale. Cai de combatere: nu există. Bibliografie: Băcescu M (1952) Rhithropanopeus harrisii tridentatus – an American crab recently introduced and acclimatised in the brackish water lagoons of the Razelm. Acad. R.P.R., Buletinul Sectiunii Stiintifice, Stiinte Biologice, 4, 3: 571578. Băcescu M (1967) Crustacea Decapoda Fauna R.S.R. IV (9), Ed. Acad. Bucureşti, 351 pp. Băcescu M, Müller GI, Gomoiu MT (1971) Marine Ecologi IV. Research of benthic ecology in Black Sea/Ecologie marina Vol. 4 – Cercetări de ecologie bentală în Marea Neagră. Editura Academiei Române, 357 pp. Bacescu M., Muller G.I., Gomoiu M.T., 1972 – Ecologie Marina, Vol. 4, Ed. Academiei, Bucuresti. Buitendijk A.M., Holthuis L.B., 1949. Note on the Zuiderzee crab Rhithropanopeus harrisii (Gould) subspecies tridentatus (Maitland). Zoologische Mededelingen, 30(7): 95 -106. Eno N.C., Clark R.A. Sanderson W.G., 1997. Non-native marine species in British waters: a review and directory. Joint Nature Conservation Committee, Peterborough. 152 p. Gomoiu MT, Skolka M (1996) Changements recents dans la biodiversite de la Mer Noire dus aux immigrants, GeoEcoMarina, 1/1996: 49-66 •

• •

• •

•

•

• •

•

•

•

•

•

http://www.ciesm.org/atlas/Rhithropanopeusharrisii.php Mizzan L. Zanella L., 1996. First record of Rhithropanopeus harrisii (Gould, 1841) (Crustacea, Decapoda, Xanthidae) in the Italian waters. Bolletino del Museo civico di Storia naturale di Venezia , 46: 109-120. Skolka M, Făgăraş M, Paraschiv G (2006) Biodiversity of Dobroudja, Ovidius University Press, 396 pp. (in Romanian). Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian) Williams A.B., 1984. Shrimps, lobsters and crabs of the Atlantic coast of the Eastern United States, Maine to Florida. Smithsonian Institution Press, Washington, 550p Zaitsev YP (2001) Invasive species in the Black Sea, 1 St Black Sea Conference on ballast water control and management, Odessa, Ukraine 10 12 oct. 2001, Conference Report, Bashtanyy R., Webster L., Raaymakers S. (eds), Global Mondograph Series No.3, Annex 4, 1-5. Zaitsev YP, Mamaev V, (1997) Marine Biological Diversity in the Black Sea. A study of change and decline. Black Sea Enviromnental Series, U.N. Publications, New York, 208 pp


128



Specia: Eriocheir sinensis (Milne Edwards 1854)

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brünnich, 1772 Subclasa Malacostraca Latreille, 1802 Ordinul Decapoda Latreille, 1802 Familia Varunidae Milne Edwards, 1853 (Grapsidae) Genul Eriocheir Descriere: Crabul chinezesc este o specie de talie mare, cu carapacea aproximativ pătrată, cu dimensiunile maxime depăşind 45 - 60 mm. Pereiopodele au articolele lăţite, iar abdomenul masculilor este îngustat brusc în zona terminală. Caracterul distinctiv cel mai pregnant este însă tufa de peri bruni de pe fata internă a clestilor. Culoarea adulţilor este brun -verzuie. Ecologie: Crabul chinezesc are ciclul de viaţă dependent de apele salmastre de la gurile de vărsare a râurilor în care trăiesc adultii. Acolo este depusă ponta şi tot acolo eclozează larvele. Perioada de reproducere dureaza din octombrie pana ain ianuarie, iar stadiie larvare se intalnesc in martie 0 - iulie. După circa 35 de zile de la depunerea pontei apar larvele megalope, iar după 140 de zile apar juvenilii. Aceştia îşi încep migraţia în amonte, parcurgând 1 - 3 km pe zi, şi reusind să patrundă pe distante de sute de km în interiorul continentului (pana ala 1300 km). Adulţii trăiesc în galerii săpate în malurile râurilor iar după trei ani – uneori chiar mai devreme - ating maturitatea sexuală şi se reîntorc în zonele de vărsare pentru reproducere. Hrana este reprezentată de moluşte sau larve ale insectelor care trâiesc pe funduri mâloase. Harta de distributie: http://www.ciesm.org/atlas/Eriocheirsinensis.php

Fotog rafie:

http:/ /zim mer.c sufre sno.e du/~ brian

t/Research.htm http://www.univ-ovidius.ro/faculties/Nat_Science/main/Cercetare%20biodiversitate.htm\

Areal nativ: Extremul Orient - Marea Galbenă şi Marea Chinei de Sud


129



Areal invaziv: Marea Nordului, Marea Baltcică, principalle fluvii europene (Rin, Elba, Vistula); zona marilor lacuri - partea estică a Statelor Unite; Marea Mediterana. Etang de Sigean, Franta (Petit, 1960 [1959]). Un

ex a fost colectata din laguna Venetiei, mai 2005 (Mizzan, 2005). A fost mentionat in cateva populatii din zona lagunelor litorale din Narbonne (Petit, 1960), insa aceastea au disaput ulterior (Petit, Mizoule, 1973). In zona Mării Negre este citat in 2004 de la gurile de varsare ale Dunarii (golful Musura); Crabul este raspandit la ora actuala in cea mai mare parte a Deltei Dunarii (V.Otel in litt.), fara sa fie raportat din alte zone. Cai de patrundere: transporturi navale. Impact: schimbarea structurii comunităţilor bentale. Cai de combatere: nu există. Bibliografie: • •

• •

• • •

http://www.ciesm.org/atlas/Eriocheirsinensis.php Christiansen M.E., 1969. Crustacea Decapoda Brachyura. Marine Invertebrates of Scandinavia (Oslo), 2: 1143. Ingle R., 1980. British Crabs. Oxford University Press. 222 pp. Mizzan L., 2005. Rhitropanopeus harrisii (Gould, 1841) (Crustacea, Decapoda Panopeidae) e Eriocheir sinensis H. Milne Edwards, 1854 (Crustacea, Decapoda Grapsidae) : due nuovi granchi esotici in laguna di Venezia. Bollettiono del Museo Civico di Storia Naturale di Venezia , 56: 89-96. Băcescu M (1967) Crustacea Decapoda Fauna R.S.R. IV (9), Ed. Acad. Bucureşti, 351 pp. Petit G., 1960. Le crabe chinois est parvenu en Méditerranée. Vie et Milieu, 11: 133-136. Petit G. and Mizoule R., 1973. En douze ans le "Crabe chinois" n'a pu réussir son implantation dans les lagunes du Languedoc. Vie et Milieu, série C, biologie terrestre, 23(1) [1972]: 181-186

•

Gomoiu MT, Skolka M (1996) Changements recents dans la biodiversite de la Mer Noire dus aux immigrants, GeoEcoMarina, 1/1996: 49-66 Skolka M, Gomoiu MT (2004) Invasive species in Black Sea. Ecological impact of invasiuve species in aquatic ecosystems, Ovidius University Press, 180 pp. (in Romanian) Vasiliu 1934;

•

Oţel, in litteris;

•

•


130



Specia: Callinectes sapidus (Rathbun 1896) [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Subclasa Malacostraca Ordinul Decapoda Familia Portunidae Descriere: Crabul albastru american este în prezent cel mai mare decapod brachiur din Marea Neagră. Carapacea adulţilor atinge peste 15 cm lăţime şi este prevăzută cu doi ţepi laterali masivi de 2,5 cm fiecare. Latero-anterior există două şiruri de ţepi puternici, ascuţiţi, câte opt de fiecare parte. Prima pereche de pereiopode atinge 17 cm lungime cleştii fiind masivi, iar ultima pereche prezintă dactilopoditul lăţit; această adaptare permiţând animalului să înoate. Culoarea adulţilor este variabilă, de la verde -oliv la albastru închis sau chiar brun -roşcat. Masculii au picioarele colorate în albastru cenuşiu iar femelele se remarcă prin dactilopoditele de culoare roşie. Ecologie: Specie omnivora, larg tolerantă fată de limitele de salinitate şi temperatură, este întâlnit în apele de mică adâncime din apropierea coastelor, mai ales la gurile de vărsare ale râurilor şi fluviilor, pe funduri sedimentare, nisipoase sau mâloase. Depunerea pontei are loc in zonele costiere dar dezvoltarea larvara se petrece in zonele de larg, dupa care larvele megalope revin in zonele de tarm sau in estuare. Harta de distributie: http://www.ciesm.org/atlas/Callinectessapidus.php

Fotografie: http://www.univ-ovidius.ro/faculties/Nat_Science/main/Cercetare%20biodiversitate.htm

Areal nativ: coastele atlantice ale Americii de Nord şi de Sud, din zona Nova Scotia pana in Uruguay.


131



Areal invaziv: este mentionat de pe coastele atlantice ale Europei din 1900, din Marea Baltica pana in

Olanda si Franta. Semnalat pentru prima data in Marea Neagra in 1967 si in Japonia in 1974. In bazinul mediteranean este semnalat pentru prima data in 1951 de la Venetia (Giordani Soika, 1951 [1949]), Israel (Holthuis and Gottlieb, 1955); Greece, northern Aegean (Serbetis, 1959); southern Turkey (Holthuis, 1961), Etang de Berre, France (Zibrowius, pers. comm., 1962); Egipt (Banoub, 1963), Liban (George and Athanassiou, 1965); Italia, Marea Liguriei (Tortonese, 1965), zona centrala a Marii Adraitice (Froglia, 1972); Malta (Schembri and Lanfranco, 1984); Cipru (Lewinsohn and Holthuis, 1986); Marea Ioniei, Italia (Argano, pers. comm., 1999), Lattakia, Siria (Saker and Farah, 1994), Croatia, laguna Ston si estuarul raului Neretva (Onofri et al., 2008 [2004]). Cai de patrundere: transporturi navale, in apa de balast. Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale Cai de combatere: nu există Bibliografie: • • •

• •

• •

Fisher et al, 1987; http://www.ciesm.org/atlas/Callinectessapidus.php Banoub M.W., 1963. Survey of the Blue Crab Callinectes sapidus (Rath.) in lake Edku in 1960. Hydrobiology Department, Alexandria Institute of Hydrobiology, Notes and Memoirs , 69: 1-18. Bulgurkov K.I., 1968. Callinectes sapidus Rathbun in the Black Sea. Izvest. NIORS, 9: 97-99. Gennaio R., G. Scordella and M. Pastore, 2006. Occurrence of blue crab Callinectes sapidus (Rathbun, 1896) Crustacea, Brachyura), in the Ugento ponds area (Lecce, Italy ). Thalassia salentina, 29: 29-39. Giordani Soika A., 1951. Il Neptunus pelagicus (L.) nell' alto Adriatico. Natura, Milano, 42: 18-20. Holthuis L.B., 1961. Report on a collection of Crustacea Decapoda and Stomatopoda from Turkey and the Balkans. Zoologische Verhandelingen, Leiden, 47: 1 -67


132



Specia: Hemigrapsus sanguineus (de Haan, 1835) (crabul de tarm asiatic) [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda, Clasa Crustacea Brünnich, 1772 Subclasa Malacostraca Latreille, 1802 Ordinul Decapoda Latreille, 1802 Familia Varunidae Milne Edwards, 1853 (Grapsidae) Genul Hemigrapsus Dana, 1851 Descriere: Specie de talie medie, cu carapacea lungă de circa 4 cm. Carapacea mai mult lungă decât lată, cu câte trei dinţi latero -anteriori. Toracopodele primei perechi prezintă la masculi o umflătură membranoasă iar carpopoditul prezintă un spin puternic pe faţa internă. Dactilopoditele tor acopodelor sunt mai scurte comparativ cu propoditele Toracopodele lăţite, cu benzi caracteristice. Coloritul este unul de dezagregare, roscat - verde – brun, cu pete mici roşcate pe partea superioară a cleştilot. Ecologie: Specie care populează zonele stâncoase, omnivoră – consuma alge, pesti amfipode, moluste, crustace ciripede, polichete. Sezonul de reproducere durează din aprilie până în septembrie, o femela putând depune peste 40 000 de ouă la o singură pontă, pe sezon fiind depuse mai multe ponte. Sta diile larvare sunt larg euriterme si eurihaline, trăind circa o luna în plancton înainte de a deveni bentale. Harta de distributie:

http://www.ciesm.org/atlas/Hemigrapsussanguineus.php

Fotografie:

http://www.clarku.edu/departments/biology/biol201/2004/bwhitman/hemigrapsus.htm http://www.ciesm.org/atlas/Hemigrapsussanguineus.php

Areal nativ: Extremul Orient, din zona Insulei Sahalin până în zona Hong Kong. Areal invaziv: Atlanticul de vest (din 1988 s -a răspândit din Massachusetts până în Carolina de Nord),

coastele Franţei (Le Havre), Olanda, Marea Adriatică (un singur exemplar (Schubart, 2002 [2001]) si lacul


133



Tunis portul Rades (Tunisia) (Ben Souissi et al., 2004b). Semnalat in Marea Neagra, in Portul turistic Tomis, 2009, D. Micu. Cai de patrundere: apa de balast, ca stadii larvare, sau ca juvenili, in fouling. Impact: modificarea structurii asociaţiilor bentale autohtone. Cai de combatere: respectarea regulilor cu privire la debalastare si la tratarea foulingului Bibliografie: http://www.ciesm.org/atlas/Hemigrapsussanguineus.php http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=621740 • • • •

•

•

• •

•

http://fl.biology.usgs.gov/.../asian_shore_crab.html Ben Souissi J., J. Zaouali, M. Rezig, M.N. Bradaï, J.P. Quignard. B. Rudman, 2004 - Contribution à l'étude de quelques récentes migrations d'espèces exotiques dans les eaux tunisiennes. Rapp. Comm. Int. Mer Médit. , 37: 302. Breton G., M. Faasse, P. Noël and T. Vincent, 2002. A new alien crab in Europe: Hemigrapsus sanguineus (Decapoda: Brachyura: Grapsidae). Journal of Crustacean Biology , 22(1): 184 -189. McDermott J.J., 1998 - The western Pacific brachyuran Hemigrapsus sanguineus (Grapsidae) in its new habitat along the Atlantic coast of the United States: geographic distribution and ecology. ICES journal of Marine Science, 55(2): 289 -298. Sakai T., 1976. Crabs of Japan and the adjacent Seas. 3 Vols. Kodansha Ltd. Tokyo, 1-773, pls 1-251. Schubart Ch. D., 2003 - The East Asian shore crab Hemigrapsus sanguineus (Brachyura: Varunidae) in the Mediterranean Sea: an independent human-mediated introduction. Scientia Marina, 67(2): 195 -200. Micu D, Niţă V., Todorova Valentina, 2010 - First record of the Japanese shore crab Hemigrapsus sanguineus (Brachyura: Grapsoidea: Varunidae) from the Black Sea. Aquatic Invasions (2010) Volume 5, Supplement 1: S1 S4; doi: 10.3391/ai.2010.5.S1.001 © 2010


134



Specia: Dyspanopeus sayi Smith, 1869 [Sinonime:]

Increngătura, Clasa: Crustacea Ordinal: Decapada - Brachyura Familia: Xanthoidea - Panopeidae Descriere: Specie de talie medie, cu carapacea ovala, asemanatoare cu cea de la Xanto poressa de care se deosebeste prin faptul că e mai alungită posterior. Lateral, sunt prezenti trei dinţi scurţi ascuţiţi, cu vârfurile orientate anterior. Chelele de culoare închisă, excrescenţa propditului având culoarea închisă difuzată proximal Ecologie: Specie toleranta la variatii de salinitate, prezenta prezenta atat in zone estuarine cat si in zone marine. Prefera funduri pietroase, cu asociatii de bivalve fixate sau comunitati de polichete tubicole, dar poate fi intalnit si pe funduri nisipoase sau maloase ori in campuri de alge sau fanerogame marine. Specie prădătoare, hrănindu-se de regulă cu bivalve sau cu alţi crabi. Suporta variaţii extrem de largi ale salinităţii - de la salinitate marina normala pana la 0 psu. De asemenea suporta variatii largi ale temperaturii, incetandu-si activitatea numai la 3 – 50C. Stadiile larvare planctonice se dezvolta timp de 27 de zile la 14 0C si 14 zile la 210C. •

Harta de distributie: http://www.ci http://www.ciesm.org/a esm.org/atlas/Dyspan tlas/Dyspanopeussayi.php opeussayi.php


135



Fotografie:

Foto D. Micu Areal nativ: Coastele atlantice ale SUA, din zona Noua Scotie până în Florida. Areal invaziv: Coastele atlantice ale Europei, Marea Mediterana, Marea Neagră.

Prima data specia este citata inafara arealului nativ american in 1960, in Swansea, Wales (Naylor, 1960), după care se răspândeşte relativ încet, ajungând să fie menţionată de pe litoralul francez şi olandez (Vaz et al., 2007). In perioada 1978 –1979 (Mizzan, 1995) pătrunde în laguna Veneţiei de unde se răspândeşte spre sud, pe coasta italiană a Adriaticii, până in zona gurii de varsare a raului Po (ICES, 2005) si laguna Varano din Apulia (Florio et al., 2008). In Marea Neagră a fost citat de D. Micu (sept. - oct. 2009) din zona de sud a portului Constanta – Sud Agigea, in zona de deschidere a canalului Dunăre – Marea Neagră în mare ca şi la sud de digul sudic al portului. Cai de patrundere: Astacus Impact: modificarea structurii asociatiilor de organismo bentale, competitia cu specii autohtone – – Astacus leptodactylus, Xanto poressa, Pilumnus hirtellus sau invazive – R. harrisii – carora le poate consuma juvenilii; juvenilii de D. sayi sunt de asemenea consumati de speciile menţionate iar adulţii pot fi consumaţi de Eriocheir sinensis. Cai de combatere: managementul adecvat al apei de balast; dupa pătrundere si aclimatizare, nu exista

modalitati de combatere.


136



Bibliografie: http://www.ciesm.org/atla http://www.cies m.org/atlas/Dyspanopeu s/Dyspanopeussayi.php ssayi.php Micu D., Niţă V., Todorova Valentina, 2010 - First record of Say’s mud crab Dyspanopeus sayi (Brachyura: Xanthoidea: Panopeidae) from the Black Sea, Marine Biodiversity Records, Vol. 3; e36: 1-6. doi:10.1017/S1755267210000308; 2010 Published online Froglia C., Speranza S., 1993 - First record of Dyspanopeus sayi (Smith, 1869) in the Mediterranean Sea (Crustacea, Decapoda, Decapoda, Xanthidae). Quaderni Istituto Ricerca Pesca Marittima 5, 163 –166. Galil B., Froglia C., Noe¨l P., 2002 - CIESM atlas of exotic species in the Mediterranean. Volume 2 Crustaceans: decapods and stomatopods. Monaco: CIESM Publishers, 192 pp. Mizzan L., 1995 - Notes on the presence and diffusion of Dyspanopeus sayi (Smith, 1869) (Crustacea, Decapoda, Xanthidae) in the Venetian Lagoon. Bollettino del Museo Civico Storia Naturale di Venezia 44, 121 –130. Mizzan L., 1998 - Caratteristiche ecologiche e popolazionali di alcuni biotopi particolari (pozze di sifonamento) sifonament o) a Lido di Venezia. Bollettino del Museo Civico Storia Naturale di Venezia 48, 183 –192. Mizzan L., 1999 - Le specie alloctone del macrozoobenthos della Laguna di Venezia: il punto della situazione. Bollettino del Museo Civico Storia Naturale di Venezia 49, 145 –177. Mizzan L., Trabucco R., Tagliapietra G., 2005 - Nuovi dati sulla presenza e distribuzione di specie alloctone del macrozoobenthos macrozoobenthos della laguna di Venezia. Bollettino del Museo Civico Storia Naturale di Venezia 56, 69 – 88. • •

•

•

•

•

•

•


137



Specia: Orconectes limosus (Rafinesque, 1817) Sinonim: Faxonius limosus

Increngătura Arthropoda Clasa: Crustacea Brünnich, 1772 Subclasa Eumalacostraca Grobben, 1892 Ordinul Decapoda Latreille, 1802 Subordinul Pleocyemata Burkenroad, 1963 Familia Cambaridae Hobbs 1942 Descriere: Talia 12 cm. Asemanator cu racii europeni de râu ( Astacus astacus ), de care se poate deosebi destul de usor datorită ţepilor laterali caracteristici de pe rostru. Marginile clestilor, a carapacei, albăstrui. Expansiunile laterale ale segmentelor abdominale rotunjite inferior. o Ecologie: Traieste in ape cu temperatura cuprinsa intre 10 si 22 C. Sapa galerii in maluri. Imperecherea si depunerea pontei au loc primavara cu toate ca unii autori considera ca se poate reproduce de doua ori pe an. Harta de distributie: Fotografie: http://calphotos.berkeley.edu/cgi/img_query?query_src=photos_fauna_sciInvertebrate&enlarge=0000+0000+0108+1191; http://www.neozoen-bodensee.de/neozoen/orconecteslim

Areal nativ: America de nord


138



Areal invaziv: introdus in Europa în 1890 in raul Oder, ulterior raspandindu -se treptat. Specia prezenta in

Ungaria si Serbia. Semnalata in zona Portile de Fier in 2009 (L. Pârvulescu), isi extinde arealul pe cursul Dunării. Cai de patrundere: introducere accidentala di acvarii sau introducere voluntara pentru cresterea productivitatii unor zone piscicole. Impact: Schimbarea structurii asociatiilor bentale autohtone; competitie cu racii europeni. Ca si alte specii de raci americani, O. limosus este purtatorul unei specii de fungi - Aphanomyces astaci - care produce colapsul populaţiilor de raci autohtoni ( A. astacus), dupa cum s-a intamplat in Germania. Cai de combatere: Bibliografie: http://www.shrimpcrabsandcrayfish.co.uk/Shrimp.htm?crayfishamerica.html~mainFrame •

•

•

Holdich, D and J Black (2007) The spiny -cheek crayfish, Orconectes limosus (Rafinesque, 1817) [Crustacea: Decapoda: Cambaridae], digs into the UK. Aquatic Invasions 2, pp. 1 –16. http://iz.carnegiemnh.org/crayfish/Keys/orconectes.htm - key to the species of the genus Orconectes


139



Specia: Pacifastacus leniusculus Dana 1852 ( Californian crayfish, Pacific crayfish, signal crayfish) [Sinonime: Astacus leniusculus Dana, 1852, Pacifastacus leniusculus Bott, 1950, Potamobius leniusculus Ortmann, 1902]

Increngătura Arthropoda Clasa: Crustacea Brünnich, 1772 Subclasa Eumalacostraca Grobben, 1892 Ordinul Decapoda Latreille, 1802 Subordinul Pleocyemata Burkenroad, 1963 Familia Descriere: Specie de talie mare (masculii ating 16 cm, femelele 12, iar greutatea exemplarelor este intre 60 si 100g), cu carapacea robustă. Cefalotoracele meted, cu doua perechi de creste post -orbitale, prima

pereche prezentand un spin apical. Marginile rosrumului sunt netede, aproape paralele pana la apehx. Partea terminala a rostrului ascutita, cu margini proeminente si o carina mediana pe toata lungimea. Chelele sunt robuste, netede pe ambele parti. Prelungirea propoditului este rosie pe partea ventrală, cu un singur tubercul pe fata internă. Zona articulatiei cu dactilopoditul chelei de culoare alb -turquoise. Culoarea este de la brun -albastrui la brun -roşcat, uneori brun deschis sau brun închis. Ecologie: Specie eurioica, euriterma, trăieşte în ape dulci, atat in paraie mici si lacuri (inclusiv in lacuri alpine) cat si in rauri mari sau fluvii. Se hraneste cu hrana variata, preferand hrana de origine animala. Consuma o gama larga de nevertebrate acvatice dar si alge (a fost folosit pentru a curata de vegetatie submersa iazuri piscicole). Juvenilii consuma mai ales hrana animala iar adultii mai ales vegetala; de asemenea, s-a semnalat canibalism. Tolereaza chiar si ape salmastre, dar un un pH de sub 6. Specie activa, executa migratii, dar are o rata de raspandire redusa, de circa 1 km/an (In unele zone din Anglia i -au trebuit 17 ani c asa se raspandeasca cu 12 km in aval - Stanton, 2004). Sapa adaposturi in substrat, uneori adaposturile putand fi foarte dense (14 adaposturi/mp). Pot produce din aceasta cauza prabusirea malurilor nefixate (Guan, 1994; Sibley, 2000).. Biologia asemanatoare cu cea a racilor europeni. Mai agresiv decat Astacus astacus. Reproducerea are loc toamna, in octombrie. Femelele elimina un feromon specific care determina intensificarea activitatii de curtare a masculilor. Traieste pana la 16 ani. Produce pana la 200 - 400 de oua a caror maturare dureaza 160 – 280 zile. Eclozarea are loc in martie – iulie. Juvenilii raman in apropierea femelei pe parcursul urmatoarelor trei stadii. In primal an, juvenilii naparlesc de 11 ori, de la varsta a treia naparlesc doar de doua pri pe an iar incepand cu varsta a PATRA doar odata pe an (Lewis, 2002).


140



Fotografie:

http://www.neozoen-bodensee.de/neozoen/pacifastacus-l http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b3/Pacifastacus_leniusculus_01_by-dpc.jpg

Areal nativ: Specie endemica pentru coastele pacifice ale SUA – zona de nord-vest, din central Californiei si Utah pana in sud -vestul Canadei. Areal invaziv: A fost introdus in multe state din SUA, Japonia (Hokkaido). In Europa - Austria, Belgia, Cehia,

Danemarca, Finlanda, Marea Britanie, Franta, Germania, Ungaria, Italia, zona Kaliningrad (Rusia), Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania (Holdich, 2002; Machino & Holdich, 2005). Cai de patrundere: prin acvacultura (este mult mai eficient din punct de vedere economic comparativ cu racii europeni); posibil si prin pet -shop-uri.. Introdus pentru prima data in Suedia după 1925; in 1969, 60 000 de exemplare aduse din SUA au fost eliberate in 69 de lacuri din Suedia. In vara anului 1970, 2000 de exemplare aduse din California au fost introduse in cateva zone din Austria iar ulterior specia s -a răspândit în toată ţara. Specie potential invaziva pentru România. Impact: specie agresiva in competitia cu speciile autohtone, le elimina. Deasemenea, este purtatorul ciupercii Aphanomyces astaci , care provoaca colapsul racilor indigeni. In SUA a produs dupa introducere extinctia speciei native Pacifastacus nigrescens sau restrangerea arealului speciei Pacifastacus fortis (Taylor, 2002). Cai de combatere: respectarea masurilor cu privire la speciile invazive. In Marea Britanie s -a constata ca tratarea cu piretru natural in lacuri inchise este o metoda eficiente de eradicare. De asemenea, s -au testat metode de atragere a masculilor cu feromona. Bibliografie: http://www.neozoen-bodensee.de/neozoen/pacifastacus -l PECKNY R , PÖCKL M (2000) : Flußkrebse und Süßwassergarnelen (Decapoda, Mysidacea) – 1. Fassung 1999. in: Listen ausgewählter Tiergruppen Niederösterreichs.- Amt der NÖ Landesregierung, St. Pölten 80 S.: S. 5658 http://www.issg.org/database/species/ecology.asp?si=725&fr=1&sts=sss • •

•


141



Specia: Procambarus clarkii (Girard, 1852) (rac de Louisiana, rac roşu de mlaştină) [Sinonime:]

Increngătura Arthropoda Clasa: Crustacea Brünnich, 1772 Subclasa Eumalacostraca Grobben, 1892 Ordinul Decapoda Latreille, 1802 Subordinul Pleocyemata Burkenroad, 1963 Familia Cambaridae Hobbs 1942 Descriere: Adulţii au de la 5,5 la 12 cm lungime si sunt coloraţi în roşu închis. Rostrul este acuminat, cu spinii cervicali prezenţi. Clestii prezintă pe propodit un şir caracteristic de tuberculi, iar dactilopoditul este alungit. Pereiopodele 3 si 4 de la masculi prezinta spini recurbaţi pe ischiopodite. Ecologie: Specie iubitoare de ape calde, prezenta arealul natural in mlaştini, paraie, rauri, lacuri, orezarii, canale de irigatii, dar si in mlaştini temporare, cursuri de pa subterane. Sapa canale in maluri. Este capabil sa reziste unor perioade lungi de seceta, putand trăi până la 4 luni afara din apa. De asemenea, rezistă la o concentraţie scăzută de oxigen in apă şi are capacitatea de a rezista şi în ape salmastre. Specie agresivă, este un competitor extrem de eficient pentru specii autohtone de raci, devenind adesea specia dominanta. Pe de alta parte, in Europa, s -a dovedic ca nu rezista la pestii pradatori din apele deschise, de aceea prefera apele puţin adânci (Troschel and Dehus, 1993; Roqueplo et al., 1995; Demastro, Laurent, 1997, Henttonen and Huner, 1999). In ce priveste reproducerea, dezvolta o strategie de tip r, cu ciclu scurt de viaţă (poate castiga 50 de g in greutate in 3 – 5 luni; Henttonen and Huner, 1999) şi fecunditate ridicată, ceea ce ii aduce un cert avantaj fata de speciile europene care au o strategie de tip k, cu ciclu de viaţă lung si fecunditate scăzută. In acest fel, P. clarckii este extrem de competitiv in ecosisteme perturbate de interventia omului. Harta de distributie: Fotografie: http://www.geocities.jp/ideryusei/clarkii.htm;

Areal nativ: nord-estul Mexicului, sudul şi centrul SUA (Henttonen and Huner, 1999). Areal invaziv: a fost introdus pentru acvacultură în peste 15 state inafara arealului sau din SUA, in America

de Sud, Asia, Africa si Europa. In Europa este o specie invaziva de succes in Franta, Spania, Portugalia, Italia (unde se răspândeşte activ după ce a scăpat de sub control) (Oliveira, Fabião, 1998). Populaţii ale acestei specii s-au aclimatizat şi în Elveţia, Olanda, Germania. Specie potenţial invazivă pentru România. Cai de patrundere: introducere pentru acvacultura Impact: Eliminarea speciilor autohtone prin competitie directa (Schleifstein, 2003). Consumator destul de neselectiv (se hraneste atat cu nevertebrate cat si cu alge sau macr) produce modificari profunde in structura asociatiilor bentale. Poate produce modificari ale structurii malurilor prin canalele pe care le sapa Material realizat de: Conf. dr. Marius Skolka, asist. cercetare drd. Cristina Preda, stud. master Cătălin Stanciu, stud. master Ralu ca Fabian

142



in maluri (Holdich, 1999). Este vector de transmitre a ciupercii parazite la raci Aphanomyces astaci , ca si a virusului vibriosis, putând cauza astfel pagube economice in crescatorii. De asemenea, este gazda intermediara pentru numeroşi helminţi (Th une et al., 1991; Hobbs III et al., 1989, in Holdich, 1999). Cai de combatere: evitarea introducerii in acvacultura, respectarea regulilor cu privire la speciile invazive. Bibliografie: • •

•

•

http://www.issg.org/database/species/ecology.asp?si=608

Holdich, D.M., Gydemo, R. and Rogers, W.D. 1999. A review of possible methods for controlling nuisance populations of alien crayfish. In Gherardi, F. and Holdich, D.M. (eds.) Crustacean Issues 11: Crayfish in Europe as Alien Species (How to make the best of a bad situation?) A.A. Balkema, Rotterdam, Netherlands: 245 -270. Gutierrez-Yurrita P. and Montes C. 1999. Bioenergetics and phenology of reproduction of the introduced red swamp crayfish, Procambarus clarkii , in Do·ana National Park, Spain, and implications for species management. Freshwater Biology, 42(3):561 -574. Oliveira J. and Fabião A. 1998. Growth responses of juvenile red swamp crayfish, Procambarus clarkii Girard, to several diets under controlled conditions. Aquaculture research, 29:123 -129.


143



Specia: Urnatella gracilis Leidyi 1851 Sinonim: Urnatella dniestriensis (Zambriborschs, 1958)

Increngătura Entoprocta (Kamptozoa) Ordinul Coloniales Familia Barentsiidae Descriere: Zoizii ating 3 mm, colonia fiind înaltă de până la 9 mm; calixul, care se desprinde extrem de uşor, se continu ă cu un peduncul cu aspect caracteristic, cu zone sferice separate de g âtuituri. Calicele sunt de culoare roz. Culoarea coloniei este brun -gălbuie, benzile mai întunecate şi mai deschise fac această specie inconfundabilă, chiar şi cu ochiul liber. Ecologie: Urnatella gracilis rezistă şi în ape salmastre, cu salinitate de 3 0/00. . Coloniile de Urnatella se fixează pe orice substrat imersat, inclusiv pe crustacee vii Populaţiile dezvoltate de aceast ă specie bental ă epibiontă nu ating de regul ă biomase prea importante, cu toate c ă uneori acestea sunt numeroase. Face parte dintre speciile dulcicole imigrate în Europa probabil la începutul secolului XX , dar a cărei arie de răspândire este încă insuficient cunoscut ă. Harta de distributie: Fotografie:

b a

a - Valvă de Anodonta cygnaea cu colonii de Urnatella gracillis (original); b - detaliu al unor indivizi izolaţi; c – calyxul – detaliu (după Bobin şi Prenant)

c

Areal nativ: estul SUA, fiind semnalat ă din apele interioare ale unor state de pe coasta de est, din zona

marilor lacuri, dar şi din Texas, Ohio, Indiana. Areal invaziv: Dobrogea. In Europa, a fost citat ă din râurile din Franţa la sfârşitul anilor ‘30 unde a fost introdusă după toate probabilitaţile pe calea transporturilor navale. Ulterior, specia s -a răspândit destul de mult în Europa de Vest, de Sud şi Sud -Est, fiind citat ă şi de pe teritoriul Rom âniei. In bazinul M ării Negre este citat ă, at ât din Dunăre c ât şi de pe coasta de nord a M ării Negre (Taganrog). Specia a fost semnalat ă de asemenea din cursul inferior al Nistrului şi de pe teritoriul Ungari ei - din Tisa şi Dunăre.


144



Cai de patrundere: transporturi navale Impact: schimbarea structurii asociaţiilor bentale. Cai de combatere: nu există Bibliografie:

Hartwich, 1993; Zambriborschs, 1958; Băcescu, 1967


145



Specia: Molgula manhattensis (De Kay, 1843) [Sinonime:]

Increngatura: Chordata Clasa: Ascidiacea Ordinul: Pleurogona Familia: Molgulidae Descriere: Ascidie de talie mică – până la 3 cm diametru – de formă subovoidală, cu sifoanele relativ scurte. Culoarea corpului este verde - albăstruie, pe suprafaţa tegumentului existând fibrile pe care pot fi prezente resturi de scrădiş, firişoare de nisip sau resturi de detritus. Sifoanele divergente dar unite la bază. Sifonul oral cu şase lobi, sifonul atrial cu patru lobi. 12 – 14 branhii, sacul branhial cu numeroase stigme aranjate in spirală. Barele longitudinale prezente, intestinul in stanga sacului branhial, stomacul ingust si mic, cu mai multe diverticule hepatice. Doua gonade ovoidale reprezentate de un ovar central inconjurat de foliculi testiculari. Oviductul este scurt şi direcţionat spre baza sifonului atrial. Ecologie: Specie filtratoare sesila, pe substrat dur sau pe funduri sedimentare nisipoase. Preferă zona litorala şi infralitorală, până la adâncimi de 90 m. Prezentă de regulă în porturi sau în apropierea acestora. Uneori poate forma aglomeraţii de zeci de exemplare. Harta de distributie: http://www.aquamaps.org/receive.php# http://www.discoverlife.org/mp/20m?btxt=microscope&burl=htpp://microscope.mbl.edu&act=make_map Fotografie: http://www.flickr.com/photos/kqedquest/512777305/; http://research.calacademy.org/research/izg/SFBay2K/Molgula%20manhattensis.htm; http://www.serc.si.edu/labs/marine_invasions/images/organisms/molgula_manhattensis.jpg; www.chesapeakebay.net; www.mdsg.umd.edu/CQ/V06N2/side2/index.htm http://nlbif.eti.uva.nl/bis/tunicata.php?selected=beschrijving&menuentry=soorten&id=34


146



Areal nativ: Coastele atlantice ale Americii de Nord, California, Golful Mexic Areal invaziv: Coastele pacifice ale Americii de nord, până în California ; Panama, Vestul Europei de la Capul Nord până în Portugalia; Marea Neagra – semnalată din Portul Constanţa (D.Micu). Cai de patrundere: fouling Impact: modificarea structurii asociatiilor autohtone Cai de combatere: respectarea reglementarilor cu privire la fouling. Bibliografie: http://www.marlin.ac.uk/species/Molgulamanhattensis.htm http://nlbif.eti.uva.nl/bis/tunicata.php?selected=beschrijving&menuentry=soorten&id=34 Băcescu M, Müller GI, Gomoiu MT (1971) Marine Ecologi IV. Research of benthic ecology in Black Sea/Ecologie marina Vol. 4 – Cercetări de ecologie bentală în Marea Neagră. Editura Academiei Române, 357 pp. Micu, D., Micu. S., 2004 - A new type of zoobenthos community from the rocky bottoms of the Black Sea. International Workshop of the Black Sea benthos, 18 – 23 April 2004, Istanbul, Turkey, 75 – 87. • • •

•


147



Specia: Orconectes immunis (Hagen, 1870) (Calico Crayfis) [Sinonime:]

Increngătura, Clasa Crustacea Ordinul Decapada Familia Cambaridae Descriere: Specie destul de greu de identificat; se poate confunda usor cu alte specii ale genului Orconectes. Se poate confunda in special cu Orconectes viriles, de care se deosebeste prin prezenta unei excrescente la baza dactilopoditului chelei. C uloare verde – roz pal, cu pete caracteristice intunecate de forma ssemilunara pe laturile segmentelor abdominale. Rostrum acuminat, fara carena, cu margini convergente si fara spini marginali. Spinii cervicali sunt prezenti. Masculii prezinta carlige pe ischiopoditele celei de-a treia perechi de pereiopode, iar prima perece de pleopode (gonopode) prezinta doua structuri paralele care reprezinta 25% din lungimea pleopodului si care au partea terminala curbata in exterior. Clesti cu chele scurte si puternice, cu tuberculi evidente pe partea internă a dactilopoditului. Lungimea carapacei atinge 32 – 44 mm la femele si 30 – 48 mm la masculi. Adultii pot atinge 90 mm lungime. Ecologie: Populeaza zone mlastinoase, cu mal si resturi vegetale pe fundul apei din rauri si paraie, canale artificiale. Evita apele cu curgere rapida si funduri pietroase, unde nu reuseste sa se mentina si sa -si sape adaposturi. Se adaposteste sub pietre sau in excavatii ale solului. Este capabil sa sape la adancime mare in sol – excavatiile pot ajunge pana la 1 m adancime. Rezistent la lipsa apei, se ingroapa in mal in cazul in care nivelul apei scade. De asemenea, rezista la pH de pana la 5 – 7. Reproducerea are loc din aprilie pana in august, juvenilii atingand in primul an dimensiuni de 13 – 29 cm la sfarsitul verii. Uneori maturarea sexuala se produce in primul an dar cele mai multe exemplare devin mature sexual abia in primavara urmatoare. Specie agresiva in cometitie cu alte specii (in arealul nativ coabiteaza cu alte 6 – 7 specii de astacide). Harta de distributie: Fotografie: http://fieldguide.mt.gov/detail_ICMAL11450.aspx


148

Specii Invazive Marine Dulcicole Si Terestre

Recommend Documents