Sistemul metodelor de instruire
1. Delimitări conceptuale Metode de învăţământ – modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod independent
sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă. Diferenţa dintre operaţie – acţiune – activitate este dată de gradul de generalitate al scopului urmărit; dacă operaţiile servesc atingerii scopului acţiunii din care fac parte, acesta av!nd un grad de generalitate intermediară – deserveşte finalitatea activităţii căreia i se subordonează. Din punct de vedere e"ecutiv, e"ecutiv, operaţiei îi corespunde un procedeu, acţiunii o anumită metodă, iar activităţii o anume metodologie, relaţia de subordonare sau supraordonare menţin!nduse şi în cazul acestora. #rocedee – te$nici mai limitate de acţiune care reprezintă, fie o parte componentă, fie un element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei. Metodologie didactică – ansamblul metodelor şi procedeelor folosite în procesul de
învăţăm!nt. uti lizate în practica pedagogică şi Tehnologie didactică – ansamblul mijloacelor te$nice utilizate ansamblul metodelor, metodelor, mijloacelor, formelor de organizare şi te$nicilor cu ajutorul cărora se ve$iculează anumite conţinuturi informaţionale în vederea atingerii finalităţilor educaţionale. 1) Relaţia metode – obiective obiective% pentru atingerea obiectivelor propuse &prin care se anticipează
rezultatele de care vor fi capabili elevii la sf!rşitul unităţii instrucţionale', profesorul va decide asupra metodelor şi mijloacelor pe care le consideră cele mai eficiente; de aceea, se impune ca obiectivele urmărite să fie clare, concise şi să vizeze acţiuni comportamentale e"plicit formulate. 2) Relaţia metode – conţinut % în procesul de învăţăm!nt se pune problema modului în care
un conţinut informaţional trebuie însuşit de către elevi, de fapt a metodelor ce trebuie utilizate în acest scop; e"istă astfel o relaţie între conţinut şi metodă, pentru fiecare tip de mesaj informaţional, impun!nduse alegerea unei strategii adecvate &e".% pentru disciplinele reale – e"perimentul, învăţarea prin descoperirea, pentru disciplinele umaniste – prelegerea, studiul de caz, cercetarea documentelor, documentelor, conversaţia euristică. 3) Relaţia metode – metode – actori educaţionali educaţionali% metoda este un instrument a cărei eficacitate este
influenţată de stilul didactic al profesorului şi rezidă în formarea personalităţii elevului. !) Relaţia metode – mi"loace didactice % anumite metode de învăţăm!nt necesită e"istenţa
materialelor şi mijloacelor didactice aferente &e".% demonstraţia trebuie să fie însoţită de o
$artă, mulaj sau planşă, observaţia să se realizeze pe teren, e"perimentul să beneficieze de un ec$ipament adecvat de laborator'. #) Relaţia metode – orme de organi$are % activităţile didactice au următoarele forme de
organizare% frontale, pe grupe sau individuale; pentru activităţile frontale sunt de preferat metodele e"pozitive, pentru cele desfăşurate pe grupe – dezbaterile, e"perimentul sau jocul de rol, iar pentru activităţile individuale – instruirea programată sau instruirea asistată de calculator. %) Relaţia metode – evaluare % predarea prin strategii e"pozitive atrage o evaluare făptuită
prin observaţie, c$estionar, test didactic; strategiile interactive în predare necesită o metodologie de evaluare bazată pe proiecte, referate, portofolii. 2& Sistemul metodelor de instruire&
(lasificarea şi caracterizarea principalelor grupe de metode (lasificare%
după criteriul istoric% metode tradiţionale sau moderne;
după sfera de aplicabilitate% generale sau particulare;
după modul de transmitere al cunoştinţelor% verbale sau intuitive;
după gradul de angajare al elevilor% e"pozitive sau active;
după criteriul sarcinii didactice% de comunicare, de consolidare sau de verificare a cunoştinţelor;
după modul de administrare a e"perienţei de învăţare% algoritmice sau euristice;
după modul de organizare a învăţării% frontale, individuale sau învăţare prin cooperare.
)levii vizuali de emisferă cerebrală st!ngă învaţă mai bine după materialele tipărite, pe care le citesc cu multă atenţie şi rigurozitate; elevii vizuali de emisferă dreaptă preferă abordările sc$ematice şi rapide. )levii auditivi de emisferă cerebrală st!ngă dau randament sporit c!nd audiază prelegeri şi apoi discută pe marginea lor, iar pentru auditivii de emisferă dreaptă este important să surprindă conceptul sau ideea centrală, av!nd apoi libertatea de a o dezvolta, în principal prin intermediul limbajului. 3& 'escrierea metodelor de instruire
*ransformările metodelor de instruire cunosc c!teva direcţii definitorii% relaţia dinamică – desc$isă constă în raporturile în continuă sc$imbare ce se stabilesc între diferite metode;
diversitatea metodelor este impusă de comple"itatea procesului de învăţare, fiecare metodă aleasă trebuind stabilită în funcţie de registrul căreia i se raportează, niciodată nefiind recomandat să se utilizeze o singură metodă pentru un anumit registru; amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relaţiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare şi formare a personalităţii; accentuarea caracterului practic – aplicativ; reevaluarea permanentă a metodelor tradiţionale vizează adaptarea lor în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei; relaţia metode – mijloace porneşte de la ideea că metodele nu se aplică doar în clasă, ci şi în laboratoare, ateliere, între acestea şi mijloacele de învăţăm!nt trebuind să e"iste o relaţie dinamică şi interdependentă. (ovestirea prezentarea informatiei sub forma descriptiva sau narativa, respectand ordonarea
in timp sau in spatiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor. Metoda onetica analitico*sintetica in invat. romanesc, cititscrisul se bazeaza pe metoda
fonetica analiticosintetica, denumita astfel deoarece porneste de la planul vorbirii &fonetica', foloseste analiza, descompunerea cuvintelor in silabe si a silabelor in sunete pana la izolarea unui sunet dintrun cuvant &este analitica' si apeleaza apoi la procesul invers analizei, constand in imbinarea suntelor in silabe si a silabelor in cuvinte si citirea acestora &sintetica'. )tapele in insusirea unui sunet nou sunt separarea propozitiei din vorbire; studiul propozitiei; analiza cuvantului; izolarea si studierea sunetului nou; studierea literei corespunzatoare sunetelui; compunerea cuvintelor cu ajutorul literelor din alfabetar; citirea cuvintelor noi si citirea propozitiilor din alfabetar; prezentarea literelor de mana si identificarea grafemelor acestora; scrierea literei in intregime, a cuvintelor care contin aceasta litera si a propozitiilor corespunzatoare. #rocesul insusirii cititscrisului presupune + etape% invatarea te$nicii citit scrisului si invatarea intrumentelor sau te$nicilor muncii cu cartea. Deprinderea cititului incepe cu intuirea si verbalizarea imaginilor, recunoasterea literelor, unirea literelor in silabe si citirea propozitiilor, apoi a te"telor. (orect, cuvantul se pronunta in timpul e"piratiei. (oncomitent se practica si framantari de limba. #entru a realiza citirea constienta, receptarea constienta, receptarea unui cuvant se va face pe cai% percepere vizuala; pronuntarea cuvantului; percepere auditiva. -a clasa 1 pentru un te"t de cuvinte sunt admise / greseli iar pt clasa 1 pt un te"t din 10 cuvinte 2 greseli. 3crisul presupune un efort fizic mai mare decat cel depus pentru citit, incepatorul adaugand si miscari inutile din cauza lipsei antrenamentului grafic. -a nivelul clasei 1, este necesara asigurarea caracterului constient al invatarii scristititului si desprinderea semnificatiei globale a unui te"t dat. +ectura e,-licativa -ectura e"plicativă este procesul prin care se asigură două ac$iziţii în
legătură cu te"tul literar% al înţelege şi al aprecia. După ce elevii au reuşit săşi însuşească te$nica cititului, ei trebuie să atingă un nou nivel, adică o nouă performanţă cerută elevului şi învăţătorului. (onţinutul ei reiese cu claritate în evidenţă dacă analizăm componentele numelui său% cititul şi e"plicaţia. Din realitatea desfăşurării ei se constată că sunt implicate mai multe metode% povestire, demonstraţie, conversaţie,e"plicaţie. 4oţiunea de citire e"plicativă are un sens larg. (itirea e"plicativă înseamnă citirea însoţită de e"plicarea
conţinutului citit, în vederea înţelegerii acelui conţinut. )"plicaţiile trebuie să urmărească înţelegerea de către copii a ideilor care sunt e"puse întrun anumit te"t de citire, pe care să poată să le e"prime clar în vorbirea lor. (omponente ale lecturii e"plicative% -ectura integrala a te"tului; Determinarea structurii unui te"t, a partilor sau fragmentelor acestuia; 5naliza te"tului pe fragmente; #ovestirea orala a fiecarui fragment; 6ormularea ideii principale corespunzatoare fragmentului; 7ealizarea planului de idei; #ovestirea orala a te"tului pe baza planului de idei; -ectura interogatoare finala. 5re ca obiectiv central dezvoltarea competentelor elementare de comunicare.
+ucrul cu manualul este metoda de invatamant bazata pe citirea din manual si e"plicarea, in
clasa, sub indrumarea strica a educatorului. 5re o desfasurare specifica, pornind de la lectura integrala, continuand cu analiza pe parti sau aspecte si inc$eiand cu incercarea de redare a intregului si aplicatiile aferente. .,-licatia reprezinta forma de e"punere in care predomina argumentarea rationala, facandu
si loc deja problemele de lamurit, teoremele, regulile, legile stiintifice. )"plicatia este o forma a e"punerii aplicata in toate strategiile de predare. )"plicatia se imbina perfect cu demonstratia si cu conversatia. (ombinarea acestora il va ajuta pe profesor sa verifice daca ideile e"puse au fost corect preluate si intelese de elevi. 8n e"plicatia didactica, profesorul urmareste sa puna in evidenta – pe cale deductiva9inductiva ceea ce face ca ceva anume sa fie ceea ce este si cum este. Discursul didactic bazat pe e"plicare foloseste identificarea, recunoasterea, definirea, descrierea, clasificarea – toate acestea fiind apelate la momentul combinarii e"plicatiei cu demonstratia si conversatia. )"plicatia se bazeaza pe operatii ale gandirii, cum ar fi% analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea. De multe ori, pentru a intelege un concept, fenomen, o lege, un principiu etc. este necesar ca profesorul pe masura ce e"plica sa procedeze si la reformularea9ree"primarea unor cunostinte, potrivit nivelului cognitiv al elevului, ceea ce comporta dezvoltari, substituiri, ilustrari, descrieri, comparatii absolut indispensabile determinarii a ceea ce este inca necunoscut elevului. /onversatia euristica :etoda consta in formularea cu abilitate a unor intrebari, in alternanta
cu raspunsuri de la elevi, destinate descoperirii de noi date, informatii. #ractic, calauzit de intrebari si bazat pe cunostintele anterioare la care se adauga e"perienta sa de invatare, elevul va putea sa sesizeze singur relatiile cauzale, caracteristicile si esenta lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor si, pe aceasta baza, in final, va putea sa formuleze logic o regula, sa elaboreze o definitie, sau sa formuleze concluzii logice; pe aceasta cale elevul redescopera adevaruri cunoscute deja de stiinta. (onversatia euristica – ca metoda didactica – se pregateste atent de catre profesor, astfel incat elevul sa descopere informatii cu totul noi, adoptand o strategie euristica, se adreseaza elevilor intrebari a caror succesiune trebuie atent stabilita, respectanduse logica stiintei, procedand de
la simplu la comple", de la particular la general, de la usor la greu. )ste, asadar, importanta natura intrebarilor. 8ntrebarile sunt productive daca solicita gandirea, daca incita la actiune si la descoperirea adevarului impreuna cu profesorul. (onversatia euristica &de descoperire' presupune sc$imburi verbale intre parteneri, numite episoade<. 6iecare episod este initiat printro operatie verbala, in general o intrebare cu rol diferit de la caz la caz. 8n didactica moderna se vorbeste despre diverse tipuri de intrebari, care canalizeaza comunicarea profesorelev, elevelev in directia cautarii si e"plorarii astfel incat sa se ajunga la rezultatul scontat% descoperirea de noi cunostinte. 8ntrebarile pot fi spontane sau premeditate, determinandul pe elev sa invinga dificultatile inerente cunoasterii. #entru ca un astfel de tip de invatare sa fie posibila, elevii trebuie sa activeze propriile cunostinte apeland la memorie si reflectie, realizand cone"iuni care sa faciliteze descoperirea de noi cunostinte. 'emonstratia este metoda de predareinvatare, in cadrul careia mesajul de transmis catre
elev se cuprinde intrun obiect concret, o actiune concrete sau substitutele lor. 6orme de demonstratie% Demonstratia cu obiecte% sursa principala a informatiei elevului consta dintrun obiect natural, pe cat este posibil incadrat in conte"tul lui de e"istenta. Demonstratia cu actiuni% sursa cunoasterii pentru elev este o actiune pe care educatorul io arata, iar tinta de realizat este transformarea actiunii respective intro deprindere. Demonstratia cu substitute% are o e"tensie deosebit de mare% planse, $arti din diferite domenii, fotografii si tablouri, materiale tridimensionale. Demonstratia combinata% Demonstratia prin e"periente & combinatia dintre cea cu obiecte si cea cu actiuni'; Demonstratia prin desen didactic & demonstratie ce combina actiunea cu substitutul'. Demonstratia cu mijloace te$nice% se sprijina pe mijloacele te$nice% audio, video, audio vizuale.
.,ercitiul consta in e"ecutarea repetata si constienta a unei actiuni in vederea insusirii
practice a unui model dat de actiune sau a imbunatatirii unei performante. 4u se limiteaza doar la formarea deprinderilor, vizeaza in acelasi timp consolidarea unor cunostinte. )ste compatibila cu orice continut de invatamant. 0nvatarea -rin desco-erire se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este
prezentat intro forma finala celui ce invata, ci reclama o anumita activitate mentala anterioara rezultatului final in structura cognitiva. (roblemati$area denumita si predare prin rezolvare de probleme sau, mai precis, predare
prin rezolvare productiva de probleme. )ste o metoda didactica ce consta din punerea in fata elevului a unor dificultati create in mod deliberat in depasirea carora, prin efort propriu, elevul invata ceva nou. 6avorizeaza aspectul formativ al invatamantului & elevul participa efectiv si sustinut si isi dezvolta interesele de cunoastere.
ocul didactic jocul este prezent in teoria psi$opedagogică ca unul din principalele mijloace
de educare a copiilor av!nd un rol determinant in dezvoltarea psi$ică, pregătindul pentru trecerea la un nivel superior de dezvoltare psi$ică canaliz!ndui in mod pozitiv energia in modelarea viitoarei sale personalităţi.=uc!nduse, copilul îşi foloseşte at!t mintea c!t şi corpul. 5stfel, învaţă lucruri esenţiale despre lumea din jurul lui. (opiii se joacă, pentru că jocul îi distrează, le aduce un sentiment plăcut, le aduce bucurie, dar, totodată are şi o valoare formatoare. =ocul didactic reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, te$nică, morală, estetică, fizică a copilului. =ocul, în special cel didactic, angajează în activitatea de cunoaştere, cele mai importante procese psi$ice, av!nd în acelaşi timp, un rol formativ şi educativ. -ecţiile desfăşurate în totalitate prin joc, c!t şi cele înviorate cu jocuri didactice susţin efortul elevilor, menţin!ndui mereu atenţi şi reduc!nd gradul de oboseală. #rin libertatea de g!ndire şi acţiune, prin încrederea în puterile proprii, prin iniţiativă şi cutezanţă, jocurile didactice devin pe c!t de valoroase, pe at!t de plăcute. #rin joc se dezvoltă curajul, perseverenţa, d!rzenia, competiţia, corectitudinea, disciplina, precum şi spiritul de cooperare, de viaţă în colectiv şi de comportare civilizată. Datorită caracterului său formativ, jocul influenţează dezvoltarea personalităţii elevului. #rin jocul didactic le cultivăm elevilor dragostea pentru studiu, le stimulăm efortul susţinut şi îi determinam să lucreze cu plăcere, cu interes, at!t în oră, c!t şi în afara ei. ocul de rol este o metoda activa de predare invatare, bazata pe simularea unor functii,
relatii, activitati, fenomene, sisteme, etc. >rmareste formarea comportamentului uman pornind de la simularea unei situatii reale. 5ctiveaza elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, actional, punandui in situatia de a interactiona. #rin dramatizare, asigura problematizarea, sporind gradul de intelegere si participare activa a cursantilor. 8nteractiunea participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si ac$izitiilor. #une in evidenta modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii. )ste una din metodele eficiente de formare rapida si corecta a convingerilor, atitudinilor si comportamentelor. 'ramati$area (a tip specific de simulare, dramatizarea se bazeaza, in esenta, pe utilizarea
adecvata a mijloacelor si procedeelor artei dramatice. #rezentarea faptelor intrun cadru dramatic adauga predarii o forta de sugestie e"trem de convingatoare; elevii traiesc mai viu, cu mai multa intensitate, patrund mai adanc si retin mai bine ceea ce institutorul intentioneaza sai invete. 3tari conflictuale, situatiiproblema, aspiratii, teorii etc. sunt tratate acum de elevi ca si cum ar fi ale lor proprii. 8n sens mai larg, metoda dramatizarii inseamna a pune elevii in fata dramei stiintei<, a spectacolului cautarii, a e"perimentarii mai multor variante, a riscurilor si surprizelor, a descoperirii adevarului prin prezentarea stiintei ca proces. (u toate ca interpretarea rolului principal este lasata aici pe seama institutorului, dramatizarea se apropie de particularitatile invatarii prin descoperire, asigurand o percepere creatoare a materiei. 8n educatie, drama improvizata poate fi practicata ca metoda de solutionare a starilor &problemelor' conflictuale, cu functie pedagogicaterapeutica.
.,-erimentul )"perimentul constă în provocarea intenţionată a unui fenomen în scopul
studierii lui. (ele mai înt!lnite forme ale e"perimentului sunt% 1. )"perimentul cu caracter demonstrativ realizat de profesor, în faţa clasei. +. )"perimentul cu caracter de cercetare se aseamănă cel mai mult cu e"periemtnul ca metodă de cercetare şi parcurge apro"imativ etapele unei investigaţii e"perimentale autentice. . )"perimentul cu caracter aplicativ urmăreşte confirmarea e"perimentală a unor cunoştinţe şti >tilizarea metodei e"perimentului este condiţionată de e"istenţa unui spaţiu şcolar adecvat &laborator şcolar' şi a unor mijloace de învăţăm!nt corespunzătoare &aparatură de laborator, truse, montaje etc.' ?n cazul e"perimentului cu caracter de cercetare şi al celui aplicativ activitatea elevilor se poate organiza fie pe grupe, fie individual. (a şi observarea sistematică, e"perimentul dispune de importante valenţe formative, stimul!nd activitatea de investigaţie personală şi independenţa şi favoriz!nd dezvoltarea intereselor cognitive.stiinţifice anterior dob!ndite. bservarea 7eprezinta o metoda de baza, o modalitate de studiu, care sta la baza oricarui tip
de e"periment. )ste cea mai vec$e metoda de cercetare din psi$ologie, utilizata at!t în studiile de tip cantitativ, c!t si în cele de tip calitativ. 3copurile observatiei sunt% 1' de a vedea prin oc$ii persoanelor observate evenimente, actiuni, norme si valori; +' de a descrie contactul si persoanele observate pentru a permite întelegerea a ceea ce se înt!mpla acolo; ' de a conte"tualiza, social si istoric, evenimentele observate, pentru a fi corect întelese; @' de a integra, a vedea viata sociala ca un proces de evenimente interconectate; /' de a evita utilizarea prematura a teoriei si conceptelor înainte ca fenomenul respectiv sa fie cu adevarat înteles; ' de a oferi un design de cercetare fle"ibil care sa permita o investigare desc$isa spre aspectele neasteptate si neprevazute. (aracteristica esentiala a observatiei este caracterul sau de noninterventie. Abservatorul urmeaza flu"ul evenimentelor, dar nu intervine pentru a le modifica.