Arta narativă nara tivă Structura analizei operei epice. 1. Introducer Introducere: e: încadrarea încadrarea scriitoru scriitorului lui în contextul contextul epocii epocii (curentul, (curentul, perioad perioada) a) 2. Tipuri Tipuri de povesti povestire/nu re/nuvelă/ velă/roman roman:: - trăsături trăsături defini definitorii torii - tema - rema 3. Naratorul: - subiectiv - obiectiv 4. Structuri narative: - perspectiva narativă/viziunea/focalizarea - stilul direct/indirect/discontinuu direct/indirect/discontinuu (indirect liber) - planuri narative - părţi/capitole - semnificaţia titlului - simetrie - raportul incipit-final - modalităţi narative 5. Moduri de expunere: - naraţiunea - descrierea - dialogul - monologul 6. Planul temporal: - cronotop - analepsă/prolepsă - elipsă - cronologie lineară 7. Personajele: - tipologie - moduri de caracterizare 8. Stilul: - lexic - figuri de stil - oralitate - umor 9. Concluzii: - locul operei în cadrul literaturii - elemente de noutate Basmul cult Povestea lui Harap-Alb
Ion Creangă Etimologie:
1. 2. 3. 4. 5.
tematema- lupt luptaa dint dintre re bine bine şi rău pers person onaj ajel elee fanta fantast stic icee tipa tiparu rull nara narati tivv triplicare triplicareaa (fenome (fenomenul nul de a înmulţi înmulţi cu trei) trei) formulele formulele specifice: specifice: iniţiale, iniţiale, mediane, mediane, finale finale 6. elemente fabuloase 7. motive motive lite literar rare: e: obiec obiecte, te, cifr cifree magice magice 8. expr expres esiiii spec specif ific icee Taxonomie: a. Basm Basmul ul popu popula lar: r: - autor anonim transmis pe cale orală, prin viu grai de la o generaţie la alta b. Basmu asmull cul cult: t: autor cunoscut caracter inovator Titlul: compus în care termenul poveste e utilizat cu sensul de relatare a unor întâmplări imaginare, iar antroponimul Harap-Alb fiind un oximoron face referire la însăşi tema basmului. Tema: lupta dintre forţele benefice şi cele malefice m alefice Viziunea despre lume: propune dualitatea binelui şi a răului în existenţa umană Rema (modul în care e alcătuită opera): jocul dintre ascultate şi îndrăzneală Tiparul narativ: 1. situaţia situaţia de de echilib echilibruru- craiu craiull care avea trei trei fecior feciorii 2. perturbarea echilibrului- cartea trimisă de Împăratul Verde, fratele craiului, prin care îi cere un nepot la tron 3. înce încerc rcar area ea de resta restabi bililire re a echi echililibr brul ului ui-- plec plecar area ea mezin mezinul ului ui crai craiul ului ui şi treptele iniţierii 4. restabilire restabilireaa echilibrul echilibruluiui- nunta nunta lui Harap-Al Harap-Alb b cu fata împăratulu împăratuluii Roş Construcţia subiectului: 1. expoziţiunea pune în evidenţă existenţa timpului şi spaţiului încadrate în mit: amu cică era odată un crai ce avea trei feciori şi un singur frate la capătul celălalt al lumii 2. intriga este axată în jurul cărţii primite de la împăratul Verde 3. desfăşurarea acţiunii vizează motivul celor trei probe: vegetală constând în salăţile din Grădina Ursului despre care Vasile Lovinescu opina că ursul reprez reprezint intăă simbo simbolul lul clasei clasei război războinic nice, e, păzito păzitorr al pragul pragului ui comori comorilor lor;; minerală minerală implică implică obţinerea obţinerea trofeului trofeului mineral, mineral, nestematele nestematele de pe coroana coroana cerbului, Mircea Eliade afirmând că urmărirea unui cerbideu determină o schimbare esenţială în personalitatea vânătorului; umană se adresează obţinerii trofeului uman, afta împăratului Roş 4. punctul punctul culmin culminant: ant: moartea moartea şi învierea învierea protagoni protagonistulu stuluii 5. deznodământul: nunta Incipitul
2
Este de tip capatatio benevolentiae creionând atemporalitatea şi aspaţialitatea, adverbul odată are rolul de a introduce lectorul într-un illo tempore, timp mitic, îndepărtat, irepetabil. Tehnici narative: triplicarea, construită pe principiul trei: trei apariţii ale Spânului, trei probe ale peţitului (casa de aramă, ospăţul pantagruelic, separarea nisipului de mac) tricotajul, înlănţuirea faptelor presupunând o succesiune a secvenţelor Formulele (expresii stereotipe ce par deseori lipsite de sens): 1. iniţiale au rolul de a introduce naratarul (lectorul) în universul ficţional: amu cică era odată. Amu= forma arhaică a adverbului de timp acum, cică= sugerează faptul că naratorul nu a fost martor la evenimente aruncând totodată o umbră de îndoială, era= valoare descriptivă, odată= atemporalitate, illo tempore. 2. mediane întreţin atenţia cititorului: Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste înainte mult mai este … 3. finale, părăsirea universului ficţiunii: Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă. Perspectiva narativă: obiectivă dată de prezenţa naratorului heterodiegetic, omniscient, extradiegetic, obiectiv, necreditabil, neimplicat, având o înclinaţie ludică. La început se declară trăitor în alte timpuri: Pe vremurile acelea era războaie grozave…Ce-mi pasă mie, eu sunt dator să vă spun povestea şi vă rog să m-ascultaţi…, urmând ca în final să participe el însuşi la nuntă: un păcat de povestariu fără ban în buzunariu…(naratorul este unul implicat, martor, homodiegetic). Stilul: sentenţios, naratorul fiind bazat pe înţelepciunea populară, dă sentinţe. Simboluri:
Hainele, armele din tinereţe reprezintă talismane ce sugerează că o civilizaţie nouă se bazează pe cea veche Podul, loc de trecere spre un alt tărâm, un alt mod de viaţă Pădurea, topos sacru, labirintic, ritual al iniţierii Fântâna are o dublă conotaţie: capcană, spaţiu al regăsirii cu sinele, al vieţii şi al morţii Apa moartă, simbolul vindecării ţesuturilor Apa vie, simbolul învierii ţesuturilor Mărul, simbol erotic→prin iubire poţi depăşi pragul morţii Motive narative: - călătoria probele: caritabilă, dintre cal şi turturică, ospăţul, alegerea nisipului de mac cifrele - împăratul fără urmaşi -
3
interdicţiei metamorfoza Fabulos vs fantastic Fabulosul = mod de reflectare a lumii prin folosirea de elemente supranaturale, fără corespondent cu realitatea. G.Ibrăileanu: Poveştile lui Creangă sunt bucăţi rupte din viaţa poporului moldovenesc, iar vestiţii năzdrăvani sunt flăcăi şugubeţi ca cei din Amintiri… Fabulosul este dat de: - obiectele magice apa vie apa moartă - învierea eroului antroponime: Ochilă, Setilă, Păsărilă, Flămânzilă Fantasticul = mod de reflectare a lumii prin folosirea de elemente neverosimile care au totuşi legătură cu realitatea. Este antropomorfizat în sensul că personajele fantastice se comportă asemenea oamenilor. Povestea lui Harap-Alb = bildungsroman = romanul formării unui tânăr, treptele iniţierii feciorului de crai până în momentul devenirii sale împărat. Povestea lui Harap-Alb = basm heteroclit = amestec de mai multe basme, un loc de întâlnire a mai multor mituri. Totuşi, au existat alte 16 variante, dar după cea a lui Creangă. Izvorul comun al acestora ar fi un basm din zona Pipirigului, intitulat Nic-a câmpului , menţionând că asocierile lui Creangă cu povestitorul anonim ar fi: jovialitatea (bună dispoziţie), oralitatea, prezenţa înţelepciunii populare. -
Relaţii temporale şi spaţiale: subliniază atemporalitatea şi aspaţialitatea. Conflictul: de tip exterior, generat de opoziţii morale: Bine şi Rău. Este manifestat între Spân şi Harap-Alb. Relaţii de opoziţie şi de simetrie: a. opoziţie între forţele malefice şi cele benefice, erou şi Spân; b. simetrie: Harap-Alb- Sfânta Duminică, erou- cei cinci tovarăşi. Ecouri din mitologie: a. ursul = păzitorul pragului comorilor, strămoş totemic, stăpân al lumii de jos (Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale ) b. cerbul = mesagerul divin c. fântâna = apa Lethe, simbolul uitării Artă narativă: Prezenţa şi-ului narativ constituie un element de nextură între episoadele narative, la fel cum intonaţia cunoaşte în timpul povestirii suişuri şi coborâşuri. Astfel, majoritatea frazelor încep cu pe dată, dintr-o dată, odată ce indică declanşarea unei acţiuni bruşte. Cuprinde oralitatea şi umorul. Oralitatea = calitatea stilului de a părea fi spus în faţa unui auditoriu şi nu scris. Este realizată prin: interjecţii: eeh! Ah! verbe imitative: a fornăi, a hornăi dativul etic: calul mi ţi-l ridică pe Spân… , trântindu-mi-l 4
adresare directă: ce-i de făcut? Vă rog să m-ascultaţi exclamaţii şi interogaţii: Ce să vezi? Mare-i Dumnezeu! dialog expresii paremiologice: La plăcinte înainte, la război înapoi…Lac să fie că broaşte sunt destule…Deal cu deal s-ajunge, darămite om cu om… expresii populare: a umbla frunza frăsinelului, a bleşti din gură, a trage butucul regionalisme lexicale şi fonetice: amu, sfâşiet, cetind, răpede, samă, vadră, obrăzar expresii şi fraze ritmate: Feciori de ghindă, fătaţi în tindă Umorul este realizat prin: nume: Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Flămânzilă, Gerilă situaţii comice: cearta tovarăşilor din casa de aramă diminutive cu sens augmentativ: buzişoare, băuturică (auto)ironie: Să trăieşti împărate trei zile cu cea de-alaltăieri…Tare- mi eşti drag, te-aş vârî în sân, dar nu-ncapi de urechi… expresii paremiologice -
Excipitul (finalul): închis, happy-end. Personajele: actanţi (tipul de personaj): benefice (pozitive), malefice (negative) adjuvanţi Vladimir Propp în Morfologia basmului distinge şapte mari tipuri specificând totuşi că nu este obligatoriu ca într-un basm să întâlnim toţi actanţii, un actor poate însuma doua sau chiar trei roluri: 1. Răufăcătorul (Spânul) 2. Donatorul (Sfânta Duminică) 3. Ajutătorul (calul) 4. Fata de împărat şi tatăl ei (fata împăratului Roş) 5. Trimiţătorul (Craiul şi Spânul) 6. Eroul (Harap-Alb) 7. Falsul erou (Spânul) Harap-Alb tipologie: personaj principal, eponim, pozitiv, rotund, tridimensional, protagonist (vizând raportul cu Spânul, antagonistul), atipic ( are calităţi şi defecte) numele: oximoron, combinaţia contrariilor, format din două nonculori unind atât forţele malefice, cât şi cele benefice → Harap înseamnă negru, face referire la timpul robiei ţiganilor + alb reprezintă culoarea purităţii, atribut al stăpânului caracterizare directă: naratorul îl numeşte fiul craiului boboc în felul său, Sfânta Duminică îl prezintă ca fiind găină plouată, mult mai slab de înger decât o femeie , iar calul nu ezită să-l încurajeze de fiecare dată: fii bărbat, nu-ţi mai fă voie rea caracterizarea indirectă relevă calităţi şi defectele protagonistului. Calităţi: - bunătatea (calitatea esenţială), ocroteşte albinele şi furnicile 5
- inteligenţă, răspunzându-i tatălui la întrebarea Dar aista cal
ţi l- ai ales? că merge printre necunoscuţi şi vrea să nu fie recunoscut - înţelepciune prin răspunsurile oferite calului - fidelitate, respectând jurământul pe paloş Defecte: - naivitate, fiind păcălit cu destulă uşurinţă de Spân - slăbiciunea, nu reuşeşte să treacă proba labirintului - nesupunere, prin încălcarea poruncilor tatălui Harap-Alb poate fi considerat un antierou prin faptul că nu realizează nicio acţiune eroică, se lasă înşelat de Spân, se plânge tot timpul calului, dar şi erou prin exerciţiul umilinţei şi al răbdării de care dă dovadă, prin cunoaşterea suferinţei umane şi prin deosebirea esenţei de aparenţă. De asemenea, cunoaşte existenţa ca slugă ce-l va ajuta să ajungă, treaptă cu treaptă, în vârful societăţii, de a fi el însuşi împărat. Vasile Lovinescu în Creangă şi creanga de aur consideră basmul cult Povestea lui Harap-Alb un pelerinaj spre Unitate, eroul fiind un Ying-Yang autohton. Emilia Boghiu şi Lăcrămioara Mutoiu în Hermeneutică şi naratologie aplicată asimilează călătoria protagonistului cu o veritabilă lecţie de viaţă în care celelalte personaje se află în ipostaza pedagogului, după cum urmează: a. Spânul→pedagogul rău punând personajul mereu în primejdie, neiertător (Calul spune despre Spân următoarele: unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată pentru că fac pe oameni să prindă la minte b. Calul→pedagogul rezervat, intervine şi îl ajută numai la nevoie c. Craiul→cel dintâi pedagog, îi induce ideea de corectitudine d. Sfânta Duminică→pedagogul bun, îl ajută necontenit e. împăratul Roş→străinul ce-i oferă cea mai dură lecţie de viaţă: să nu aştepte milă de la nimeni Nuvela Alexandru Lăpuşneanul
Costache Negruzzi Etimologie:
7. concizia intrigii 8. perspectivă obiectivă 9. fapte verosimile 10. acţiunea centrată în jurul protagonistului Taxonomie: a. nuvelă clasică b. romantică c. realistă d. naturalistă e. istorică f. socială g. psihologică h. fantastică Încadrarea în context: Este prima nuvelă romantică de inspiraţie istorică, publicată în perioada paşoptistă, primul număr al revistei „Dacia literară“, 30 ghenarie1840. Surse de inspiraţie: 1. Letopiseţul Ţării Moldovei , Grigore Ureche de unde a preluat: ultimii cinci ani din cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, preluarea anumitor replici, precum De nu mă vor, eu îi voiu pe ei, şi de nu mă iubăscu, eu îi iubăscu pre dânşii, şi tot voiu merg, ori cu voie, ori fără voie. 2. Letopiseţul Ţării Moldovei , Miron Costin preluând scena linşării lui Batişte Veveli Titlul: simplu evidenţiind antroponimul protagonistului. Tema: istorică, evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569) Viziunea despre lume: reînvierea unei pagini din trecutul istoric al Moldovei, sec.XVI Rema: 4 capitole, fiecare având un moto sugestiv, după cum urmează: 1. Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… constituie replica lui Alexandru Lăpuşneanul creionând în acelaşi timp preluarea puterii şi pedepsirea ulterioară a boierilor trădători. 2. Ai să dai samă, Doamnă! este replica ameninţătoare a unei jupânese cu cinci copii care o consideră pe domniţa Ruxanda complice la crimele domnitorului. 3. Capul lui Moţoc vrem! reprezintă vocea poporului după uciderea celor patruzeci şi şapte de boieri. Alexandru Lăpuşneanul profită de acest incident şi i-l dă pe Moţoc mulţimii. 4. De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu! e replica domnitorului pedepsitor în agonia morţii. Într-un moment de luciditate, îi ameninţă pe toţi cei care deveniseră complici la întoarcerea sa la credinţă (fusese călugărit sub numele de Paisie). Relaţia realitate-ficţiune: sursele de inspiraţie adăugându-se faptul că ficţiunea propune o viziune romantică a istoriei influenţată de paşoptism prin: climax şi construcţia personajelor cu menţiunea că nu trebuie confundate persoanele istorice consemnate în cronici cu personajele literare. 7
Construcţia subiectului: a. primul capitol-expoziţiunea (revenirea lui Alexandru Lăpuşneanul la tron înlăturându-l pe Ştefan vodă Tomşa) capitolul II însumează următoarele momente ale subiectului, intriga b. şi desfăşurarea acţiunii care vizează cruda domnie a lui Lăpuşneanul prin pedepsirea boierilor trădători, instaurarea ordinii, leacul de frică mult promis soţiei. c. capitolul III constituie punctul culminant: piramida celor 47 de capete: luând capetele, le aşază în mijlocul mesii pe încet şi cu rânduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri până ce făcu o piramidă de patruzeci şi şapte de căpăţâne, vârful căria se închia prin capul unui logofăt mare. capitolul IV coincide deznodământului prin sfârşitul tragic al d. protagonistului. Incipitul Este de tip capatatio benevolentiae ce are rolul de a introduce lectorul în universul ficţiunii. Excipitul: închis, face referire la stilul cronicăresc: Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul care lasă o pată de sânge în istoria Moldaviei . Conflictul: centrat pe întreaga personalitate a eroului. Tipuri de conflict: exterior (lupta pentru putere, Alexandru Lăpuşneanul-boieri), secundar (Alexandru Lăpuşneanul- Moţoc prin dorinţa de răzbunare), social (boieripopor). Viziunea narativă: auctorială în sensul că autorul corespunde naratorului, dar naratorul nu corespunde personajului. Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor) Naratorul: omniscient, obiectiv, extradiegetic, heterodiegetic, neimplicat. Tehnici narative: punerea în adâncime (mise en abîme) şi tricotajului (înlănţuirea faptelor ochi cu ochi). Limbajul: este presărat cu: - arhaisme: vornicul , spătarul , pre - regionalisme: clipală, găsând - neologisme: tiranul , nenorocitul domn Stilul narativ: concis, sobru, stilul indirect alternează cu cel direct Rolul modurilor de expunere: naraţiunea şi descrierea sunt întâlnite pe alocuri, dialogul fiind principalul mod de expunere întrebuinţat. Trebuie menţionată funcţia simbolică a descrierii în prezentarea cetăţii Hotin mută şi pustie ca un mormânt de urieşi . Relaţii temporale şi spaţiale: sec.XVI, Moldova, Hotin.
Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă istorică prin: - inspiraţia din cronicile moldoveneşti (Gr.Ureche şi Miron Costin); inadvertenţe fiind aici: moartea lui Moţoc prin decapitare imediat dupa reinstaurarea domnitorului la tron, Stroici şi Spancioc nu existau în sec. XVI. - temă - personaje - relaţii sociale 8
-obiceiuri, vestimentaţie, conduite, mentalităţi
Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă clasică prin: - simetrie, debutează şi se sfârşeşte cu motoul domnitorului - echilibrul, patru tablouri - valoare, G.Călinescu afirmând: ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă limba română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale . - concizie, douăzeci de pagini - prezenţa motourilor - personaje din înalta societate - limbaj sentenţios. Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă romantică prin: - inspiraţia din istoria naţională - prezenţa conflictului - naraţiune liniară (vezi momentele subiectului) - personajul excepţional în întâmplări excepţionale - antiteza dintre cruzimea domnitorului şi blândeţea domniţei, boieri trădătoriboieri patrioţi - replici memorabile: Dacă voi nu mă vreţi… - scena uciderii celor 47 de boieri: Cei mai bătrâni mureau făcându-şi cruce, mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare; scaunele, talgerele, tacâmurile mesii se făceau arme în mâna lor, unii, deşi răniţi, se încleştau cu furie de gâtul ucigaşilor şi, nesocotind ranele ce primeau, îi strângeau pân-îi năduşeau… patruzeci şi şapte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta, masa se răsturnase, ulcioarele se sparseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei. - gestul teatral- piramida de capete: luând capetele, le aşază în mijlocul mesii pe încet şi cu rânduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri până ce făcu o piramidă de patruzeci şi şapte de căpăţâne, vârful căria se închia prin capul unui logofăt mare. - descrierea cetăţii Hotinului: mută şi pustie ca un mormânt de urieş. Nu se auzea decât murmura valurilor Nistrului, ce izbea regulat stâncoasele ei coaste, sure şi goale. - tragismul deznodământului: moartea prin otrăvire - pedepsirea răului în nuvelă - scena din biserică, moment în care domnitorul îşi cere iertare boierilor invitându-i la ospăţ şi închinându-se cu pioşenie la icoane: După ce a ascultat sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a închinat pe la icoane, s-a aplecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului. Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţa şi că racla sfântului ar fi tresărit. Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă realistă prin: - sursa de inspiraţie - verosimilitatea faptelor - abundenţa detaliului - stilul sobru, impersonal - narator obiectiv - perspectivă obiectivă - viziune auctorială 9
- inserarea arhaismelor care conferă textului culoarea locală: pre, samă, scânteiră, vreu etc. Personajele: Particularităţile de construcţie a unui personaj- Alexandru Lăpuşneanul Tipologie: personaj principal, romantic, eponim, rotund/tridimensional, negativ, excepţional, dionisiac, masculin. Caracterizarea directă: - realizată de narator: Lăpuşneanul, în ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească…purta Coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea roşie, avea cabaniţa turcească…sărută sfintele moaşte cu mare smerenie, era foarte galben la faţă ; se îngălbeneşte sărutând moaştele Sfântului Ioan cel Nou Caracterizarea indirectă: - limbaj şi atitudine: ochii scânteiară ca un fulger - fapte: acţiunile punitive ale boierilor la cea mai mică greşeală dregătorească ori la cea mai mică plângere - dialog, la finalul nuvelei ameninţându-l pe mitropolit: Boaită făţarnică, tacă-ţi gura…că eu care te-am mitropolit, eu te desmitropolesc . - dorinţa de putere reprezintă trăsătura sa de caracter dominantă: Dacă voi nu mă vreţi… - conduita rebarbativă - apogeul pedepselor sale este reprezentat de piramida celor 47 de capete aşezate în funcţie de rang constituind în acelaşi timp şi leacul de frică mult promis domniţei Ruxanda - scena sosirii domnitorului la liturghie creionează portretul său dinamic prin forţa de disimulare a intenţiilor reale - redarea rangului boierului trădător Moţoc pentru a se folosi de el în cele din urmă: Îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău, te voi cruţa căci îmi eşti trebuitor, ca să mă uşurezi de blăstămurile poporului. - cruzimea incomensurabilă, setea de a ucide - fire diabolică - cinic - bun cunoscător al psihologiei mulţimii manipulându-i pe toţi ceilalţi cu uşurinţă - se căsătoreşte cu domniţa Ruxanda ca să tragă inimile norodului - ateismul, refuzând împăcarea cu Dumnezeu - replicile memorabile - demnitatea în faţa morţii cerând să fie înjunghiat - tiran - capacitatea de anticipare a evenimentelor - luciditatea de care a dat dovadă - G.Călinescu: un damnat, osândit de providenţă să verse sânge~Macbeth, eroul lui W.Schakespeare. - împătimit, meditativ, bolnav, selenar, extremist, dilematic, inteligent Domniţa Ruxanda Tipologie: personaj secundar, romantic, pozitiv, apolinic, feminin. Caracterizare directă: - de narator: fiica bunului Petru Rareş, peste zobonul de stofă aurită purta un benişel de felendraş albastru, blănit cu samur a cărei mânece atârnau dinapoi; era închisă cu un colan de aur ce se încheia cu mari paftalme de matostat, împregiurate cu petre scumpe, iar pe grumanjii ei atârna 10
o salbă cu multe şiruri de mărgăritar. Silicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde. Părul ei, după moda de atunci se împărţea despletit pe umerii şi pe spatele sale… - de erou: Femeia, tot femeie, în loc să se bucure, ea se sperie… Caracterizare indirectă:- trăsături definitorii- blândeţe, sensibilitate, iertarea ( Ce-ţi lipseşte măriei tale? N-ai cu nime război; ţara e liniştită şi supusă. Judecă că după viaţa este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai samă! - scene semnificative: leacul de frică, uciderea soţului - caracterizată în antiteză cu domnitorul - mamă iubitoare şi soţie devotată
Moţoc Tipologie: personaj secundar, negativ, masculin, plat/bidimensional Caracterizare directă: - de narator: îi săruta mâna asemenea câinelui care linge mâna care-l bate - de protagonist: învechit în zile rele, desprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa Caracterizarea indirectă: - lipsit de personalitate - laş Mulţimea: personaj colectiv apărut pentru prima dată în literatura română Spancioc şi Stroici: perseverenţa, trădare, tenacitate. Nuvela Moara cu noroc
Ioan Slavici
Încadrarea în context: Ioan Slavici este creatorul realismului de tip clasic. Prezintă monografia satului ardelean în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Este inclusă în volumul apărut în 1881, Novele din popor. Titlul: compus, sugestiv conţinând o antifrază. Sintagma moara cu noroc este utilizată în sens contrar adevăratului înţeles. Constituie numele unui han construit pe locul unei mori. Trebuie subliniat că norocul este un apanaj al maleficului nicidecum al binelui. Tema: procesul dezumanizării ca rezultat al dorinţei de îmbogăţire. Viziunea despre lume : se referă la raportul dintre bogăţie şi sărăcie enunţat încă din incipit: omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit. 11
Rema: 17 capitole. Trama: momentele subiectului: a. expoziţiunea- cap.I-II- luarea în arendă a morii cu noroc b. intriga- cap.III- sosirea lui Lică Sămădăul la han c. desfăşurarea acţiunii- cap.IV-XV- procesul dezumanizării lui Ghiţă cauzat de tovărăşia cu Lică d. punctul culminant- cap.XVI- înjunghierea Anei, uciderea lui Ghiţă de către Răuţ, sinuciderea Sămădăului. e. deznodământul- cap.XVII: Apoi ea (bătrâna) luă copiii şi plecă mai departe… Incipitul: ex-abrupto prin spusele bătrânei care anunţă teza nuvelei având rolul de prolepsă. . Excipitul: închis, creează simetria: Aşa le-a fost data…→intenţie moralizatoare Raportul incipit-final: ilustrează concepţia lui Slavici privind modalitatea de construcţie a textului afirmând: frumos e numai ceea ce e pe deplin format, desăvârşit, perfect, rotunjit, întreg. Cronotopul: a doua jumătate a secolului XIX, de la Sfântul Gheorghe la Paşti, la răscruce de drumuri, Ineu. Conflictul: tipuri: - exterior: Ghiţă-Lică - interior: Ghiţă - latent: mentalitatea bătrânei şi cea a lui Ghiţă. Viziunea narativă: auctorială Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor) Naratorul: omniscient, obiectiv, extradiegetic, heterodiegetic, neimplicat. Tehnici narative: tricotajului (înlănţuirea faptelor). Stilul narativ: concis, sobru, fără artificii stilistice. Rolul modurilor de expunere: descrierea are atât rol de fixare a cronotopului, cât şi de anticipare a excipitului, iar naraţiunea deţine funcţia de interpretare a realităţii. Registre stilistice: conferă impresia de veridicitate prin utilizarea regionalismelor, a oralităţii, adoptarea unui limbaj specific popular şi a expresiilor paremiologice.
Moara cu noroc - nuvelă clasică prin: - simetrie, spusele bătrânei - valoare, G.Călinescu: nuvelă solidă cu subiect de roman. - structură - valorile morale conţinute: Ioan Slavici- adeptul lui Confucius, cel care aminteşte de virtuţi morale precum: cinstea, sinceritatea, înţelepciunea Moara cu noroc - nuvelă romantică prin: - finalul justiţiar, răul fiind pedepsit→ Pompiliu Marcea subliniază: Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor , astfel: BuzăRuptă şi Săilă Boarul sunt osândiţi pe viaţă, Lică se sinucide, Ana e vinovată de infidelitate, Ghiţă, ucigaşul soţiei, e ucis de Răuţ. 12
- prezenţa antitezei: Ghiţă-Ana, Lică Sămădăul-Ghiţă - pedepsirea răului în nuvelă - scene în care predomină cruzimea.
Moara cu noroc - nuvelă realistă prin: - stil sobru, concis - viziune auctorială - perspectivă obiectivă - narator obiectiv - cronotopul bine evidenţiat - verosimilitate - descriere de tip balzacian, Lică Sămădăul este descris astfel: om ca de 36 de ani, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc… porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşa subţire şi albă ca floricelele - descrierea cadrului natural prin alternativa la dreapta (simbol al binelui, reprezentat de sintagma pădure verde) şi la stânga (simbol al răului, sugerat de epitetul pădure arsă) - personaje dinamice (rotunde, tridimensionale): Ana, Ghiţă. Moara cu noroc - nuvelă psihologică prin: - nu se pune accent pe acţiune, ci pe sondarea universului interior al personajelor - psihologia personajelor se stabileşte în funcţie de relaţiile stabilite cu celelalte fiinţe de hârtie - monologul: interior: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? interior adresat: Ar fi dorit să-i grăiască un cuvânt, numai un cuvânt: Ano! sunt om bănuit, om lăsat pe chezăşie, dar tu nu te mâhni… (cap.IX) - prezenţa stilului indirect liber (discontinuu- trecerea abia perceptibilă de la vorbirea naratorului la cea a personajului): Adeseori Ana ar fi dorit să-l întrebe: Ghiţă ce-i cu tine? - utilizarea celor două perspective: auctorială ( Ghiţă nu râdea când îl vedea pe Lică învârtindu-se pe lângă Ana, se ducea încolo ca să nu vadă nimic fiindcă îl durea inima…) şi actorială ( Tu le fierbi toate în tine şi mie nu-mi spui nimic! cap.IV) - dezumanizarea protagonistului Personajele: Particularităţile de construcţie a unui personaj- Lică Sămădăul Tipologie: personaj secundar, romantic, negativ, excepţional, plat, bidimensional dionisiac, masculin. Caracterizarea directă: - realizată de narator: om ca de 36 de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţă lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele împreunate la mijloc; Lică era porcar, însă cei ce poartă cămaşa subţire şi albă cu floricele, pieptar cu bumbi de argint şi bici cu codurişcă de os împodobit cu flori → descriere de tip balzacian în care fiecare detaliu este semnificativ: 36 de ani, vârstă a maturităţii şi puterii, adjectivele uscăţiv şi supt la faţă traduc răutatea personajului, în timp ce ochii mici şi verzi scot la iveală viclenia, iar sprâncenele împreunate sunt un atribut al răutăţii. 13
Personajul este denumit direct: Lică era porcar marcând o categorie periferică, îmbrăcat totuşi contrar ocupaţiei sale. - autocaracterizare: Eu sunt Lică Sămădăul… Multe se zic despre mine… Tu vezi un lucru că umblu ziua-n amiaza mare şi nimeni nu mă opreşte-n cale să mă duc în oraş şi stau de vorbă cu domnii; voi fi făcut ce voi fi făcut, dar am făcut aşa că oricine poate să creadă ce-i place, însă nimeni nu ştie nimic. - de către celelalte personaje- Ana: om rău şi primejdios observând că are o căutătură înfricoşătoare (la începutul nuvelei). Spre final, acelaşi personaj afirmă despre Lică următoarele: Lică tu eşti om bun, iar Ghiţă nu e decât p muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti . - Ghiţă: Lică e un diavol... - bătrâna: Lică e om rău din fire... Caracterizarea indirectă: - nume: antroponimul Sămădău derivă din lexemul maghiar Szamodas însemnând socoteală, omul care dă socoteală pentru tot ceea ce se întâmplă. - fapte: crimele comise: sângele cald e un fel de boală care mă apucă din când în când… - săvârşeşte hybris-ul, ucigând şi luându-şi propria viaţă - naratorul îl descrie doar ca gestică exterioară şi nu ne prezintă frământările sale interioare - singura sa slăbiciune:femeia, dar se putea controla - bun cunoscător al slăbiciunii umane - om fără onoare, trădează prietenia cu Pintea jandarmul - stăpânul absolut - simbolul răului Ghiţă Tipologie: personaj principal, complex, masculin. Caracterizarea directă: - realizată de narator: om harnic şi sârguitor - de către celelalte personaje - Ana: Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti . - autocaracterizare: Voi nu mai aveţi un tată om cinstit… Caracterizarea indirectă: - orbit de patima banului - la început menţine un raport de egalitate cu Lică Sămădăul spunându-i: nu vreau să crezi că mă ţii de frică, ci umblu să intru la învoială cu tine… - dezumanizarea personajului odată cu tovărăşia cu Sămădăul - slăbiciunea: banii - dominat în relaţia dominator-dominat - supus în ciuda voinţei lui - săvârşeşte hybris-ul văzut ca acţiunea unui om ajuns în pragul disperării Relaţia dintre două personaje: Ana-Ghiţă - relaţie tradiţională din cadrul familiei de tip patriarhal, observabilă fiind autoritatea soţului şi supunerea soţiei - vizează două laturi distincte:→ afectivul: Ana: răsfăţată, tânără şi frumoasă, fragedă şi subţirică, sprintenă şi mlădioasă → spiritualul: Ana: înţeleaptă, aşezată. 14
- protejarea celuilalt prin iubire - refugiul Anei în braţele Sămădăului - sfârşitul tragic al celor două personaje. Romanul Baltagul
Mihail Sadoveanu
Etimologie:
a. b. c. d. e.
f. g. h. i.
roman de dragoste roman social roman tradiţional roman mitic roman psihologic roman modern roman obiectiv roman subiectiv roman realist
Roman tradiţional: - evocarea unei lumi axate pe valorile tradiţionale, lume a cărei exponentă este personajul feminin, Vitoria Lipan - respectarea tradiţiei, înhumarea soţului - satul, spaţiu al obiceiurilor şi al tradiţiei bazate pe legile nescrise, topos conservator al esenţelor - conţinutul actualizează o lume patriarhală - faptele şi acţiunile sunt elemente ce punctează traseul Vitoriei şi al lui Gheorghiţă - acţiunea urmează un curs logic, cronologic - structură bine organizată - echilibru, simetrie, circularitate - perspectiva narativă obiectivă - narator omniscient, deţine autonomie asupra perspectivei, narând la persoana a III-a 15
- personajul este reprezentantul unei categorii de oameni (muntenii) - riturile de trecere: nunta şi înmormântarea → la Cruci, Vitoria a dat de nuntă, căsătoria e privită semeni unei repetări a apariţiei primei perechi pe lume; muntenii păstrează cu stricteţe calendarul cel vechi de la începutul lumii pe care Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam . → ritualul înmormântării: carul cu boi, cetera, buciumaşii, bocitoarele. - păstrarea cu sfinţenie a unui mod de viaţă ancestral: N-ai mai învăţat rânduiala? Nu mai ştii ce-i curat, ce-i sfânt şi ce-i bun de când îţi umblă gărgăuni prin cap şi te cheamă domnişoară! Încadrarea în context: Este o lucrare epică în proză de mare întindere însumând 16 capitole. Titlul: simplu, capătă valenţe multiple: face referire la baltagul ucigaşului, împlineşte destinul ciobanului privind reiterarea în marele Cosmos, aminteşte de sentinţa biblică pe care Dumnezeu i-a sortit-o lui Adam, baltagul iniţierii lui Gheorghiţă în tainele vieţii. Tema: obiceiurile păstoreşti. Viziunea despre lume: respectarea tradiţiei. Acţiunea: se desfăşoară pe mai multe planuri: - drumul Vitoriei în căutarea osemintelor soţului - monografia satului de munte. Construcţia subiectului: a. drama Vitoriei Lipan din Măgura Tarcăului cauzată de plecarea soţului, Nechifor Lipan (expoziţiunea) b. întârzierea îngrijorătoare a lui Nechifor, cele 73 de zile (intriga) c. ajutorul cerut preotului Dănilă şi al babei Maranda privind visele prevestitoare. Minodora este dusă la mănăstire, iar Ghiorghiţă porneşte împreună cu mama sa în căutarea tatălui →dosarul crimei cei doi sunt conduşi de Lupu, câinele regăsit la Sabasa spre d. prăpastia unde se afla soţul ucis e. pedepsirea răufăcătorilor, Bogza e lovit cu baltagul. Incipitul Este de tip capatatio benevolentiae constând în legenda istorisită de Nechifor la la nunţi şi cumătrii privind rânduielile pe care le-a lăsat Dumnezeu pentru toate neamurile omeneşti. Excipitul: închis, dosarul crimei personajului in absentia, Nechifor Lipan, este soluţionat, ucigaşii fiind pedepsiţi. Conflictul: exterior (Vitoria Lipan-Ilie Bogza şi Cuţui), interior (frământările interioare ale personajului feminin, Vitoria). Viziunea narativă: auctorială în sensul că autorul corespunde naratorului, dar naratorul nu corespunde personajului. Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor) Naratorul: auctorial, extradiegetic, omniscient, obiectiv, relatează detaşat faptele la persoana a III-a, singular. 16
Adoptând o privire in extenso asupra textului, se poate observa că naratorul extradiegetic se ascunde în umbra personajului Vitoria exprimând lectorului pe alocuri, punctul acesteia de vedere prin intermediul focalizării interne. Tehnici narative: punerea în adâncime (mise en abîme) utilizată în momentul reconstituirii crimei. Relaţii temporale şi spaţiale: de la Sânmedru (26 octombrie) la Sângiorz (23 aprilie), începutul secolului XX, Cruci, Borca, Vatra Dornei, Neamţ Relaţii de simetrie: Vitoria-Nechifor Lipan- Gheorghiţă şi minodora- preotul Dănilă Relaţii de opoziţie: Vitoria- Bogza şi Cuţui. Substratul mitic: 1. Mitul mioritic- romanul continuă acţiunea baladei Mioriţa. 2. Mitul soarelul- conferă o aură de sacralitate, intrând în destinul uman 3. Mitul marii călătorii- vizează drumul Vitoriei în căutarea soţului 4. Mitul crengii de aur- face referire la iniţierea lui Gheorghiţă 5. Mitul lui Isis şi Osiris (Osiris, cel care guverna Egiptul, ucis de propriu-i frate care-i risipeşte rămăşitele trupeşti. Isis îi adună bucăţelele în care îi fusese fragmentat corpul, reînviindu-l. Criminnalul este pedepsit de fiul său, Anubis). Personajele: Particularităţile de construcţie a unui personaj- Vitoria Lipan Tipologie: personaj principal, feminin, exponenţial (întruneşte trăsăturile oamenilor din Munţii Moldovei), tipul soţiei credincioase. Caracterizarea directă: - realizată de narator: stând singură pe prispă şi torcând…ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi departe…Acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute → motivul privirii care atestă comuniunea omului cu natura şi totodată frământările interioare ale Vitoriei. Caracterizarea indirectă: - prenume, Vitoria = victorie, biruinţă→ G.Călinescu: un Hamlet feminin - fapte: refacerea dosarului crimei în care criminalul este Bogza, iar Cuţui, complicele şi rezolvarea acestuia - trăsături definitorii: tenacitate, dârzenie, inteligenţă, spirit justiţiar, disimulare - respectă tradiţia cu sfinţenie crezând în visele premonitorii ( L-am visat trecând călare o apă neagră) şi în semnele naturii, cum ar fi: bătaia vântului ori schimbarea vremii→ Perpessicius o compară pe Vitoria cu Antigona, Vitoria oferindu-i răposatului soţ binecuvântarea din urmă şi rugăciunile de care n-a avut parte. - părtaşă la riturile de trecere: la Borca a căzut într-o cumătrie , la Cruci a dat de nuntă, urmând ca în ce din urmă să-i facă ea însăşi înmormântarea lui Nechifor - se purifică prin post şi rugăciune şi capătă atribuţiile omului paradiziac, învecinat cu spaţiul sacru - reface ordinea cosmică. Nechifor Lipan Tipologie: personaj in absentia. 17
Caracterizare directă: - narator: la mustaţa aceea neagră şi la ochii aceia cu sprâncene aplecate şi la toată înfăţişarea lui îndesată, Vitoria se uita ascuţit şi cu îndârjire, căci era dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani… Caracterizare indirectă: - vesel, neînfricat, hotărât: Dar omul acela zicea că se duce noaptea; că se bucură să umble pe lună. De oameni răi spunea că nu-i pasă; are pentru dânşii pistoale încărcate în desagi. - omul căruia nu-i putea sta nimeni împotrivă → imagine hiperbolică în lupta purtată cu hoţii: Numai şi-a lepădat din cap căciula, şi-a scuturat pletele ş-a înhăţat baltagul. Atâta a strigat: Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în numele tatălui şi vă pălesc cu piciorul în râpă. Aceia au ferit pe după nişte ciritei (tufiş) şi s-au dus. - obrazul întors către apus sugerează moartea: Încerca să-l oprească pe Lipan şi să-i întoarcă spre ea obrazul, ca să i-l citească. El era tot mai în fund. Peste el se revărsau ape de primăvară. - prenume sugestive: Nechifor = purtătorul de victorie= Gheorghe (botezul cobzăriţei din pruncie, cea care i-a schimbat numele) Romanul Ion
Liviu Rebreanu
Roman realist-obiectiv: - literatura e văzută ca imitaţie a realităţii - aspect veridic, credibil - stil anticalofil - personaje construite din lumini şi umbre - specificul relaţiei personaj-narator - tipul de narator omniscient şi omniprezent - obiectivitatea şi impersonalitatea naraţiunii - nararea faptelor la persoana a III-a - atitudine detaşată în descriere - viziunea din spate, naratorul dirijând acţiunile personajelor din umbră - elemente de simetrie: → structura romanului, cele două părţi → imaginea drumului care deschide şi închide universul ficţiunii (la început înaintează vesel, asemenea unui ghid ce va prezenta lectorului principalele obiective, urmând ca în final, drumul să fie prezentat la o altă vârstă, îmbătrânit, pierzându-se în şoseaua cea mare). → imaginea crucii strâmbe pe care se vede un Hristos cu faţa spălăcită de ploi ce-şi tremură jalnic trupul . - motivarea realistă (Boris Tomaşevski) prin multitudinea toponimelor, precum: Armadia, Cluj, Jidoviţa etc. Încadrarea în context: E. Lovinescu a considerat romanul Ion cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române, o dată istorică în procesul de obiectivare a epicii. Titlul: simplu, antroponimul protagonistului în jurul căruia este construit întregul fir epic. 18
Tema: prezentarea monografiei satului ardelenesc având în centru imaginea ţăranului dominat de dorinţa de a avea pământ. Viziunea despre lume: propune un peisaj romanesc ce devine oglindă a vieţii cotidiene. Liviu Rebreanu este cel care confirmă ideea că romanul trebuie să se îndrepte spre un realism al esenţelor. Naratorul demiurg vede şi ştie tot despre fiinţele sale de hârtie. Rema: două părţi având titluri sugestive: Glasul pământului şi Glasul iubirii Acţiunea: se desfăşoară pe mai multe planuri: - universul agrest - intelectualitatea satului. Momentele genetice: Liviu Rebreanu afirmase că: realitatea este pentru mine doar un pretext. - satul natal: Prislop, trece în ficţiune sub numele de Pripas - imaginea ţăranului care sărută pătimaş pământul: Ei bine, Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele din jurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare…Deodată, s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică. - capitolul întâi este evocarea copilăriei scriitorului: Descrierea drumului până în Pripas şi chiar a satului şi a împrejurimilor corespunde în mare parte cu realitatea. - imaginea ţăranului văduv, bogat care-şi bătuse crunt unica fiică, Rodovica, din cauză că rămăsese însărcinată cu cel mai becisnic fecior din sat: La vreo săptămână…în satul nostru: un ţăran văduv, dintre cei mai bogaţi, şi-a bătut unica fată într-un hal îngrozitor…Pe fată o chema Rodovica. Biata Rodovica de altfel mânca destul de des bătaie în ultimul timp, fiindcă i se întâmplase să greşească şi să rămână însărcinată. În sfârşit, în ziua cu bătaia cea groaznică, ţăranul nu ştiu de la cine se zicea că ar fi aflat Rodovica lui şi-a dăruit fecioria celui mai becisnic flăcău din tot satul…Afară de greşeala fetei, trebuia să se încuscrească, el, fruntaş, cu pleava satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de flăcău care nu iubea pământul şi nici nu ştia să-l muncească cum se cuvine. - feciorul voinic, harnic şi extrem de sărac, Ion Pop al Glanetaşului care pronunţa cuvântul pământ cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba despre o fiinţă vie şi adorată. - nuvelele publicate anterior constituie puncte de plecare în crearea romanului: → Ofilire, personajul feminin Saveta se sinucide nefiind iubită de nimeni (~ Ana, romanul Ion) → Răfuiala, Toma Lotru (~ George Bulbuc), flăcău înstărit, se căsătoreşte cu Rafila (~ Florica), fată săracă, ce-l iubea pe Tănase (~ Ion), fecior sărac. În final, Toma Lotru îl va ucide pe Tănase → Hora morţii, Ileana (~ Ana, romanul Ion), fiica lui Grigore Bulbuc (~ Vasile Baciu), este obligată de acesta să se căsătorească cu Haramu (~ George Bulbuc), chiar dacă îl iubea pe Boroiu (~ Ion), ţăran sărac. Elemente de compoziţie: Vol.I- Glasul pământului 19
1. Începutul: - descrierea de ansamblu a satului, a casei învăţătorului Zaharia Herdelea comparativ cu cea a lui Ion Pop Glanetaşu. - incidentul Ion-Vasile Baciu - bătaia Ion-George Bulbuc. 2. Zvârcolirea:- prezentarea unei zile de muncă agrestă în care iese în evidenţă portretul protagonistului 3. Iubirea:- confruntarea lui Ion cu Simion Lungu căruia îi fură jumătate de delniţă de pământ 4. Noaptea: - seducerea Anei, idee sugerată de Titu Herdelea 5. Ruşinea: - bătaia primită de Ana de la Vasile Baciu - nepăsarea lui Ion faţă de suferinţele Anei - rolul căsătoriei în universul agrest 6. Nunta: - satisfacerea glasului pământului. Vol.II- Glasul iubirii 7.Vasile: - după căsătoria cu Ana, Ion o loveşte greu peste obrazul drept G.Călinescu: în societatea ţărănească, femeia reprezenta două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii. 8. Copilul: - naşterea copilului, Petrişor - scena sinuciderii cârciumarului Avrum din cauză că fusese înşelat de un ovrei. 9. Sărutarea: - Ion sărută pământul: Se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi îşi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea aceea grăbită simţi un fior rece, ameţitor. 10. Ştreangul: - sinuciderea Anei din cauza suferinţei exacerbate 11. Blestemul:- întâlnirea lui Ion cu Florica lângă mărul pădureţ unde născuse biata Ana cu un an în urmă unde îi declară iubirea - moartea copilaşului 12. George: - apropierea lui Ion de George care pretindea că vine să-i ceară sfaturi urmărindu-şi scopurile în continuare 13. Sfârşitul: - pedepsirea protagonistului, ucis de George Bulbuc - replica sugestivă a doctorului: A fost un om ca oţelul. Putea să trăiască o sută de ani! Incipitul Este de tip capatatio benevolentiae prin metafora drumului care aleargă, spintecă, coboară, dă buzna ce face legătura între lumea reală şi universul cărţii asemenea unei porţi (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ). Excipitul: închis, imaginea drumului, bătătorit, îmbătrânit de toate faptele, prin intermediul căruia lectorul părăseşte ficţiunea. Conflictul: central (lupta pentru pământ în satul tradiţional), exterior (Ion-Vasile Baciu, Geoge Bulbuc-Ion), interior (prin structura romanului, cele două voci ale protagosnitului), secundar (Herdelea-Belciug). Viziunea narativă: auctorială în sensul că autorul corespunde naratorului, dar naratorul nu corespunde personajului. Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor) Naratorul: auctorial, extradiegetic, omniscient, obiectiv, relatează detaşat faptele la persoana a III-a, singular. Tehnici narative: tehnica tricotajului prin înlănţuirea faptelor 20
vieţii unui
tehnica planurilor paralele trecându-se alternativ de la planul ţărăneşti la cel al intelectualităţii satului tehnica contrapunctului, fiecare scenă e dominată de figura
personaj Relaţii temporale şi spaţiale: într-o joi , toamna, spre seară, două săptămâni după nuntă, Pripas, Armadia, Jidoviţa, Cluj, Sibiu. Relaţii de simetrie: Ion-familia Herdelea Relaţii de opoziţie: Ion-Vasile Baciu, Ion-George Bulbuc. Stilul: Tudor Vianu vorbeşte despre stilul cenuşiu, lipsit de procedee artistice. Pot fi totuşi observate anumite procedee artistice utilizate, nu pentru expresivitate, ci pentru plasticizarea ideilor: brazda culcată îl privea neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată de o mândrie de stăpân. Registrele stilistice utilizate: - auctorial impersonal - al ţăranilor impregnat cu regionalisme: fâneaţă, porumbişte, hat, delniţă, clăi de fân - al intelectualilor Personajele: Particularităţile de construcţie a unui personaj - Ion Tipologie: personaj principal, eponim, masculin, tridimensional, rotund. Caracterizarea directă: - de către narator, văzut din două perspective: înainte de a avea pământ când se simţea asemenea unui vierme sau unei frunze pe care vântul o vâltoreşte după bunul lui plac şi după ce intră în posesia pământului când se simte asemenea unui uriaş din basmecare a învins în luptă balaurii îngrozitori. - Vasile Baciu: sărăntocule - George Bulbuc: Ion e arţăgos ca un lup nemâncat - doamna Herdelea: Ion e băiat cumsecade, e muncitor, e harnic şi isteţ. - preotul Belciug: Eşti un stricat şi-un bătăuş şi-un om de nimic. - autocaracterizare: Mă moleşesc ca o babă neroadă, parcă n-aş fi în stare să mă scutur de calicie. Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului pentru nişte vorbe. Caracterizarea indirectă: - trăsături definitorii: hărnicie, viclenie, inteligenţă, infatuare, tenacitate - dominat de instinctul de posesiune: cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul cîntărindu-l - prin limbaj: e respectuos cu învăţătorul Zaharia Herdelea şi preotul Belciug, adoptă un limbaj ironic cu Vasile Baciu şi invective pentru Ana. - profund îndrăgostit: Numai tu-mi eşti dragă pe lume, Florică! - egoist, lipsit de scrupule - ambiţios - vestimentaţia îi reflectă condiţia socială - G.Călinescu: o brută căreia pretenţia îi ţine loc de deşteptăciune…nu din inteligenţă a venit ideea seducerii Anei, ci din viclenia instinctuală caracteristică oricărei fiinţe reduse. (argumente: ideea seducerii Anei aparţine lui Titu, renunţă la şcoală: De ce să-şi sfărâme capul cu atâta şcoală? Cât îi trebuie lui, ştie. Şi apoi, i- e mai drag să păzească vacile pe câmpul pleşuv, să ţie coarnele plugului, să cosească, să fie veşnic însoţit cu pământul.) 21
- E.Lovinescu: înzestrat cu o viclenie procedurală, o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă şi mai presus de toate, o voinţă imensă. (argumente: cel mai bun elev al învăţătorului Herdelea, planul seducerii Anei presupune inteligenţă) - N.Manolescu: A vedea în Ion viclenia ambiţioasă sau brutalitatea condamnabilă e greşit. Ion trăieşte în preistoria moralei fiind o brută ingenuă. Ana Tipologie: personaj secundar, feminin. Caracterizare directă: - narator: Tare-i slăbuţă şi urâţică, săraca de ea! - Ion: afurisită muiere Caracterizare indirectă: - inocentă - naivă - G.Călinescu: în societatea ţărănească, femeia reprezenta două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai reprezenta ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea,dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu.
Romanul Enigma Otiliei
G.Călinescu
Roman realist: - atenta observaţie a socialului - critica societăţii bucureştene de la începutul sec.XX - crearea unui univers verosimil, lumea reală se reflectă ca într-o oglindă - foloseşte ca sursă de inspiraţie, existenţa lui de viaţă: moartea mătuşii Tinca, a tatălui său, Tache Căpitănescu, iar unchiul Bică Simion va trece în personajul Stănică Raţiu - Otilia a existat cu adevărat, însă, afirmă scriitorul… nimic de ordin afectiv nu s-a stabilit între noi - zugrăvirea unor caractere bine individualizate - personajele fac concurenţă stării civile - minuţiozitatea detaliului - ancorarea acţiunii în timp şi spaţiu - fresca Bucureştiului dinaintea Războiului Mondial - naraţiune la persoana a III-a - narator obiectiv şi omniscient Încadrarea în context: 22
G.Călinescu a fost un scriitor total, de formaţie enciclopedică, debutând cu poezii, dar remarcându-se prin lucrările sale de istorie literară şi prin romane. Ca formulă de roman, respinge proustianismul, considerând tipul balzacian, obiectiv, un mod de a crea durabil şi esenţial . Pornind de la metoda balzaciană, propune un roman cu evidente implicaţii moderne, un balzacianism fără Balzac (N.Manolescu), cuprinzând elemente de modernitate, clasice şi romantice. Metoda balzaciană: - precizarea încă din incipit a timpului şi a spaţiului: Într-o seară, cu puţin înainte de orele 10…, strada Antim…→12 capitole din 20 debutează cu precizări temporale - tema mosştenirii - Daţi-mi o mănuşă şi vă voi reconstitui personajul (Balzac)→ limbajul obiectelor (ex. camera Otiliei→importanţa exacerbată pe care o acordă personajul aspectului fizic) - minuţiozitatea portretului, orice detaliu este semnificativ (ex. Aglae: buzele subţiri→ răutate ochi bulbucaţi→ atenţie, frica de a nu fi furată bluză neagră cu cerculeţe albe→ răceală afectivă coafură japoneză→ severitate) - între mediu şi caracter există o relaţie strânsă ca cea dintre melc şi cochilie (ex. casa în ruină→ personajul în ruină, degradarea sa) - viziunea în formă de pâlnie (descrierea de la general al particular: str.Antim→ casele → casa lui moş Costache Giurgiuveanu → uşa → interiorul → camera Otiliei) - naratorul omniscient ce mânuieşte personajele ca pe nişte marionete - tipologiile personajelor: avarul, arivistul etc. - prezentarea critică a unor aspecte ale societăţii bucureştene de la începutul sec.XX. Elemente moderne: - ambiguitatea unor personaje (ex. Otilia: nu are o enigmă de ordin poliţienesc; enigmatică va fi întotdeauna fata care va da dovezi de iubire unui tânăr şi totodată îl va respinge.) - interesul pentru involuţii, boli psihice - studiul consecinţelor eredităţii prin personajul Titi Tulea - citadinismul - introducerea unor secvenţe dramatice pe structură narativă (cap. XVIII, după primul atac apoplectic al bătrânului) - tehnici moderne de caracterizare: comportamentismul (cititorul receptează numai date obiective de comportament: acţiuni, fapte, gesturi, fără a cunoaşte cu exactitatea gândurile personajului) şi reflectarea poliedrică. Elemente clasice: - simetria, vorbele lui moş Costache: Aici nu stă nimeni… - echilibru, 20 capitole Elemente romantice: - personaje grupate antitetic - cuplul Felix-Otilia - analiza sentimentului de iubire - descrierea Bărăganului 23
Titlul: iniţial, romanul s-a numit Părinţii Otiliei, făcând referire la ideea paternităţii(fiecare personaj putând fi considerat un părinte al Otiliei, după cum urmează: moş Costache pentru grija neasemuită, Felix, prin iubirea sa, Aglae Tulea, prin criticile aduse). Autorul schimbă titlul din motive editoriale deplasând accentul spre misterul feminin. Titlu compus, subliniind feminitatea însăşi. Tema: familia, fresca burgheziei bucureştene aflate la începutul sec. XX. Viziunea despre lume: se reflectă în temă, structură şi realizarea personajelor. Acţiunea: are loc în Bucureşti de-a lungul unei perioade temporale, iulie 1909martie 1911. O scurtă secvenţă epică e aşezată în timp după un deceniu jumătate fiind asemenea unui epilog. Se desfăşoară pe două planuri: - conflictul principal desfăşurat în jurul averii lui moş Costache - conflictul secundar ce pune în evidenţă personajul Simion care va refuza să-i dea Olimpiei partea cuvenită de avere. Spaţiul epic e extins, conflictul mutându-se treptat din casa lui Giurgiuveanu la conacul lui Pascalopol ori în locuinţa familiei Tulea sau în apartamentul Georgetei. Mediile sociale sunt diferite: - amfiteatre universitare - curtezane - liberi profesionişti - negustori. Incipit: captatio benevolentiae ce fixează cronotopul: într-o seară de la începutul lui iulie 1909, str.Antim, Bucureşti . Final: închis prin rezolvarea conflictului ce e urmat de epilog. Relaţia incipit-final: este dată atât de descrierea străzii Antim, a casei lui Costache Giurgiuveanu, cât şi de replica bătrânului: nu-nu stă nimeni aici… Poate plasa romanul în avangarda postmodernismului prin faptul că există mai multe secvenţe ce pot fi considerate incipit: 1. descrierea străzii Antim 2. întâlnirea lui Felix Sima cu unchiul său urmată de replica: nu stă nimeni aici 3. prezentarea personajelor existente în salonul bătrânului. Aceeaşi situaţie este regăsită şi în cazul excipitului prin: 1. sfârşitul diegezei 2. epilogul. Moduri de expunere: secvenţele narative sunt îmbinate cu descrierea şi dialogul. Conflictul: - exterior: între cele două familii: C.Giurgiuveanu- clanul Tulea - succesoral: averea avarului şi destrămarea familiei Tulea din cauza lui Stănică Raţiu - erotic: rivalitatea iscată între Felix Sima şi Leonida Pascalopol - interior: frământările lăuntrice ale protagonistului. Tehnici narative: 24
- tehnica jurnalului, dosarele de existenţă ţinute de Felix care se exprimă pe sine prin amintiri, digresiuni etc. tehnica detaliului: apare descrierea-portret şi descrierea exterioarelor (vezi incipitul) reflectarea poliedrică: personajele sunt dispuse în planuri antitetice, prin reflectare inversată (Felix – inteligent; Titi - imbecil) focalizarea: se porneşte dinspre exterior spre interior caracterul polifonic: fiecare personaj îşi dă cu părerea despre celălalt (vezi caracterizarea Otiliei) ambiguitatea personajelor: Moş Costache apare şi în ipostaza avarului şi în cea a tatălui; Stănică e şi hoţ şi sentimental, arivist şi demagog al ideii de paternitate; Otilia este un amestec de maturitate şi inocenţă. interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate şi mediu: alienarea şi senilitatea (Simion aparţine categoriei estetice a urâtului; Titi este copia tatălui, fiul retardat). Lumea lor stă sub semnul bolii, al degradării morale reflectate şi în plan fizic. Elemente de compoziţie: 1. Romanul debutează cu prezentarea lui Felix Sima, tânărul de 18 ani care încearcă să găsească în Bucureşti casa unchiului său. Ajunge pe strada Antim (vezi descrierea străzii), intră în curtea unei case cu cat superior. Sunând la un clopoţel, apare un bătrân care însă nu-l recunoscu fiind nevoit să analizeze încă o data casele. La cea de-a doua încercare, Felix este recunoscut de Otilia ce-l învită în casă unde se juca, la masa rotundă, cărţi. Personajul îi cunoaşte aici pe: Aurica, Aglaie Tulea, Leonida Pascalopol, Simion Tulea. Primeşte drept cină două prăjituri şi este condus în camera Otiliei pentru a se odihni. 2. Dimineaţa, Felix se trezeşte în acorduri de pian. Lectorul află detalii privind părinţii săi: mama murise cu mult timp în urmă, iar tatăl, doctorul Sima, îl părăsise de curând lăsându-i moştenirea cumnatului său, moş Costache. O descoperă pe Otilia la pian care-l va invita apoi în grădină. Marina, o rudă îndepărtată a bătrânului se ocupa de curăţenia casei şi de mâncare. Spre seară, factorul poştal îi dă lui Felix o scrisoare pe numele Otiliei Mărculescu, acesta neînţelegând despre cine este vorba. De asemenea, el descoepră rolul de părinte adoptiv al lui Pascalopol pentru Otilia, cel care îi oferea tot luxul de care avea nevoie. 3. Otilia îi relatează lui Felix trecutul lui Simion. El este invitat de către Aurica la familia Tulea. Spre deosebire de casa lui moş Costache, aici descoperă o curăţenie uluitoare. Pereţii casei erau decorate cu picturi în ulei. Descoperă enigma numelui Mărculescu; Otilia rămăsese orfană de mică şi a fost crescută de tatăl său vitreg, Giurgiuveanu deoarece fusese fructul primei căsătoriii al mamei sale. Este rugat de Aglae să-l mediteze pe Titi, rămas corigent la numai 22 de ani, Aurica găsind un moment propice de a se ataşa de Felix. Aceasta se plimba pe Calea Victoriei în încercarea de a-şi găsi un băiat care s-o placă. Este însoţită, pentru un timp, de Felix. 4. Tânărul Felix urma facultatea de medicină, iar banii de care avea nevoie, îi obţinea de la Otilia, unchiul dovedindu-se prea zgârcit. Merge în vizită la Pascalopol. 25
5. Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei, apare acasă împreună cu Stănică, bărbatul cu care avea un copil. Simion nu-şi recunoaşte fiica, refuzând să-i dea partea de avere cuvenită. Totuşi, este înduplecat de Stănică pe motiv că nu mai are mult de trăit. 6. Felix şi Otilia merg la moşia lui Leonida într-un veritabil spaţiu rustic, revenind acasă numai după două săptămâni. Între timp, moare Aurel Raţiu, copilul Olimpiei, iar Stănică publică decesul în ziar amintindu-i toate rudele în speranţa obţinerii unui sprijin financiar considerabil. 7. Aglae îl acuză pe Felix că a făcut-o pe Aurica să spere că o va lua de soţie. Titi, cuprins de febra dragostei, îi va face avansuri Otiliei care se va certa cu Aglae. Acesta ajunge student la belle-arte. Stănică se preface preocupat de boala lui moş Costache aducându-i-l pe doctorul Vasiliade pentru a-l examina. Bătrânul este avertizat de Pascalopol de adevăratele intenţii ale lui Stănică. 8. Felix îi mărturiseşte dragostea Otiliei care va privi totul în mod copilăresc, sfătuindu-l să realizeze o carieră strălucită. Refuzat în iubire, acesta îşi dedică tot timpul studiului. Sohaţchi, un coleg de facultate cu Titi, îl atrage în familia sa căsătorindu-l cu sora sa, Anca. Nu după mult timp, Anca va divorţa pe baza ne potrivirii de caracter. 9. Discuţiile privind adopţia Otiliei de către Costache duc la un nou scandal din partea Aglaei. 10. Renunţând la adopţie, Otilia pleacă împreună cu Pascalopol la moşie. Dezamăgit, Felix se refugiază în braţele unei curtezane, Georgeta, pe care o cunoscuse la un restaurant prin intermediul lui Stănică. 11. Felix merge într-un ospiciu pentru unele cercetări, înaintând astfel în carieră. Publică un articol în limba franceză. Stănică o prezintă pe Georgeta lui Titi care, atras de frumuseţea acesteia, îi promite Aglaei c-o va lua de soţie. 12. Otilia îi trimite lui Felix o carte poştală de la Paris. La rândul său, îi scrie o scrisoare. Moş Costache îi acorda lui Felix bani doar printr-un împrumut din propriul cont. 13. Stănică intenţionează să divorţeze de Olimpia, iar Felix îl descoperă la Georgeta pe generalul Păsărescu. Familia Tulea trimite Otiliei o cartea poştală unde Simion se va semna Isus Cristos. 14. Felix are ocazia de a-l cunoaşte pe Weissmann, un coleg de facultate, ce-i trezeşte pasiuni nebănuite pentru poezie. 15. Simion este dus de Aglae la sanatoriu. Aceasta voia să-l însoare pe Titi. Otilia şi Pascalopol se întorc de la Paris, iar Stănică redevine preocupat de sănătatea lui bătrânului. 16. Este prezentat trecutul lui Stănică şi familia sa numeroasă prin prisma unei vizite la mătuşa sa, Agripina. Nepoata sa, Lili, de numai 16 nai îşi manifestă dorinţa de a se căsători. Stănică i-l recomandă pe Felix. Titi fuge de acasă. 17. Revăzându-se, Felix şi Otilia vor povesti îndelung. Moş Costache doreşte să le construiască celor doi o casă unde urmau să locuiască după moartea sa. Stănică îi face cunoştinţă lui Felix cu nepoata sa, spre dezamăgirea lui Titi. 18. Atacul apoplectic al lui Costache nu va stârni decât interesul familiei Tulea pentru furtul averii maladivului. Pascalopol îi aduce un nou medic, doctorul Vasiliad simţindu-se periclitat de prezenţa unui nou rival. 26
Moş Costache îşi revine, alungându-i pe toţi cei aparţinând clanului Tulea din casă. Este de acord cu Leonida să-i deschidă Otiliei un cont în bancă cu suma de 300.000 lei, însă nu-i depune decât 100.000 lei. 19. Giurgiuveanu devine din ce în ce mai speriat de moarte, consultă cât mai mulţi medici, urmând tratamentul, cheamă preoţii să-i sfinţească şi casa. Vinde anumite imobile şi aduce o menajeră pe nume Paulina pe care o va alunga la scurt timp descoperindu-i interesul faţă de averea sa. Aurica se spovedeşte preotului Şuică mărturisindu-i dorinţa de a se căsători cu Weissmann. 20. Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să se căsătorească cu Lili. Moş Costache are un nou atac de cord. Aglae transportă tot ce e de valoare în casa sa. Stănică îl jefuieşte pe bătrân sub pretext că are grijă de el. Acesta moare în urma celor văzute. Raţiu divorţează de Olimpia căsătorindu-se cu Georgeta, iar Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol plecând la Paris. Felix devine doctor şi apoi profesor universitar intrând în cercuri înalte, căsătorindu-se apoi. Se întâlneşte după ani cu Pascalopol în tren şi află că acesta a divorţat de Otilia, acum căsătorită cu un conte din Buenos Aires. Fotogarfia pe care i-o arată nu mai aduce nimic cu ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se risipesc în cuvintele lui moş Costache: Aici nu stă nimeni… Perspectiva narativă: extradiegetică (prezentare detaşată a faptelor) Naratorul: auctorial, extradiegetic, omniscient, obiectiv, relatează detaşat faptele la persoana a III-a, singular. Relaţii temporale şi spaţiale: într-o seară, spre seară, dimineaţa, Bucureşti, Paris, Bărăganul. Relaţii de simetrie: Felix-Otilia Otilia-moş Costache Stănică Raţiu-Georgeta Relaţii de opoziţie: Otilia-clanul Tulea
Personajele: Particularităţile de construcţie a unui personaj - Otilia Tipologie: personaj principal, eponim, feminin, tridimensional, rotund, mobil, atipic (fata frumoasă şi liberă în comportare fără a deveni). Caracterizarea directă (utilizează tehnica oglinzilor paralele, numită şi tehnica reflectării poliedrice unde pot fi observate elemente care o dezvălui pe Otilia şi altele care mai mult o ascund): - de către narator: faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Însă în trupul subţiratic…era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie. - autocaracterizare: eu sunt zăpăcită, nu ştiu ce vreau… - Costache Giurgiuveanu: fe-fetiţa mea 27
- Aurica: e şireată - Leonida Pascalopol: o femeie frumoasă, o enigmă, ea nu a avut niciodată ideea că e curtezană - Aglae Tulea: femeie uşoară care se agaţă de gâtul bărbaţilor - Felix Sima: e foarte frumoasă, cultă şi talentată, frivolă numai în aparenţă, în fond e inteligentăşi profundă - Weissman o preţuieşte pentru eleganţa, frumuseţea şi inteligenţa sa: Orice femeie care iubeşte un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui ca o apariţie luminoasă. Domnişoara Otilia trebuie să fie o fată foarte inteligentă. - Stănică Raţiu observă o asemănare cu el crezând că tot ce face ea e din interes. Caracterizarea indirectă: - este figura centrală, cu o conduită care, fie te cucereşte, fie te revoltă ori te intrigă - caracterul său se defineşte prin prezenţa unor elemente contradictorii: - amestecul de inocenţă şi maturitate; - detaşarea de planul material al existenţei, dar râvnind haine de lux, trăsură etc. - amestecul de iubire şi raţiune; - inteligentă, dar dispreţuieşte inteligenţa feminină; - îl iubeşte pe Felix, dar se căsătoreşte cu Pascalopol. - o bună cunoscătoare a vieţii, forţată însă de răutatea Aglaei să lupte cu vicisitudinile ei; - uneori, fiinţă profund filosofică- urcată cu Felix pe un stog de fân, îi replică: Ce-ai zice dac-am cădea deodată în cer? Nu ne-am mai opri. Atunci Pascalopol ar rămâne pierdut în urma noastră. - se comportă ca un om liber, nu ţine cont de nicio regulă exterioară: pleacă la Paris cu Pascalopol, după care îşi reia viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, se apucă de curăţenie, lăsând totul baltă pentru a se plimba desculţă prin iarbă. - opinia despre femeie îi justifică în general acţiunile: o femeie ignorată e bărbat e un monstru. Singura noastră formă de inteligenţă, mai mult din instinct, e să nu pierdem cei câţiva ani de existenţă, vreo zece ani cel mult. Cât crezi tu că mai am de trăit, în înţelesul adevărat al cuvântului? Cinci, şase ani. - faptele o îi scot la iveală altruismul şi grija faţă de cei apropiaţi - poartă o mască dincolo de care nu trece nimeni (deşi Felix recunoaşte la început: pentru mine, Otilia; ai început să devii o enigmă , în epilog realizează comparaţia acesteia cu o actriţă ce face trimitere tot la ideea de mască. - ambiguitatea sa e determinată de comportament - George Călinescu: Flaubertizând, aş putea spune că Otilia sunt eu…
28
