Poezia Riga Crzpto şi lapona Enigel Ion Barbu Ion Barbu, cunoscut ca matematician sub numele de Dan Barbilian, declara că scrie pentru un singur cititor Tudor Vianu. Acesta din urmă clasifică opera barbiană în trei etape: etapa parnasiană, etapa baladesc-orientală baladesc-orientală şi etapa ermetică. Prima etapă, cea parnasiană are printre caracteristici simetria în discursul liric, elementele de natură vegetala şi minerală, structura de sonete sau catrene şi mesajul mai uşor de discernut pentru că se alege forma ideii. Temele întâlnite sunt creaţia, creatorul, viaţa, inspiraţia ş.a. A doua etapă, cea baladesc –orientală se recunoaşte prin poez poe ziile cu schemă epică, prin poemele lungi, în spatele cărora există poveste, poveste, rima, ritmul inconstante, tonul baladesc – pentru pentru că sunt centrate pe personaje lirice, poezia poezia specifică spaţiului oriental (ciclurile „Isarlâk”) ş.a. Ion Barbu îşi pune problema problema specificului naţional: „la mijloc de rău şi bun” sau între „orient şi occident”. occident” . Etapa a treia este reprezentată reprezentată de poezi poezi scurte scurte (aproximativ două strofe), încifrate, ermetice şi presupune o topică specifică şi procedeul de „dislocare sintactică” – o grupare are mai mulţi determinanţi sau structuri de tip apozitiv, intercalare. Pentru a înţelege etapa a doua este nevoie de un cod, de cunoaşterea părerii lui Ion Barbu despre treptele cunoaşterii, despre etapele parcurse pentru a te apropia de idealul cunoaşterii: prima etapă este considerată treapta Venerei şi pre zintă cunoaşterea prin percepţie, la nivel senz sen zorial şi prin iubire, treapta lui Mercur este atinsă prin raţiune, prin date ştiinţifice, verificabile, prin mecanisme log” log” Poezia Poezia „Riga „Riga Crzpto şi lapona Enigel” a fostr citită pentru prima dată pe 20 aprilie 1924, 1924, apare în „Revista română” şi este inclusă în î n volumul „Joc secund”. Titlul său invocă personajele lirice principale şi le stabileşte rangul şi originea. Vocea masculină este a unui rege (riga) ascuns, secretos, greu de descifrat, criptic ( de la grecescul krzptos care înseamnă „ascuns”), iar vocea feminină este a unei locuitoare din Laponia pe nume Enigel, nume cu trimiteri către latinescul „angelus”, înger. Tema poemului poate fi incompatibilitatea în iubire susţinută de antitz antitza dintre condiţiile umane şi vegetale ale celor doi, dar cunoscând filozofia lui Ion Barbu, o putem interpreta şi ca fiind aspiraţia la cunoaştere – fiecare la un nivelul său: Crzpto aspiră la iubire, la treapta lui Mercur, iar Enigel la Soare, la nivelul idealului. De asemenea Crzpto pare a aparţine unui plan Dionisiac prin lipsa de formă şi încercarea de spargere a echilibrului, iar Enigel unui plan Apolinic prin lumină, tendinţa spre calm, armonie. Poezia „Riga Crzpto şi lapona Enigel” aparţine etapei baladescbaladesc -orientală prin schema epică, lirismul de roluri şi măşti. Baladescul este evidenţiat de specificitatea mesajului, limbajului, de valorificarea povestirii în ramă fixată în cadrul nunţii, ca element spaţial esenţial, esenţial, de personajele lirice simbol cu statut de eroi în drumul cunoaşterii cun oaşterii.. Din punct de vedere structural poezia poezia este constituită dintr-un dintr-un prolog, descrierea lui Crzpto, descrierea laponei Enigel, întâlnirea celor doi, sacrificiul lui Crzpto şi un epilog. Prologul prez prezintă dialogul nuntaş – menestrel. Menestrelul reprezintă reprez intă un simbol al iubirii curtene din vremurile vechi, al culturii orale şi induce un caracter durativ, repetativ, de poveste, oral şi popular. Împreună cu epilogul – revenirea evidenţiaz evidenţiază tehnica povestirii în ramă confer Mario Vargas Llosa, Llos a, tehnica păpuşilor Matrioshka şi dă ciclicitate şi de asemenea este folosită tehnica mise -en-abîme prin povestirea unei nunţi la o nuntă. De asemenea, opo ziţia dintre „cu foc” şi „stins, încetinel” arată
posibilitatea mai multor finaluri, mai multor poveşti sau posibilitatea ca aceasta să fie doar o parte a unei poveşti. Portretul lui Crzpto este făcut, în special de bureţii, ghioceii şi topraşii care îl descriu ca „sterp” şi „nărăvaş/ Că nu voia să înflorească”. Se menţionea ză şi o vrăjitoare minătarcă, sub al cărei blestem este posibil să se afle Crzpto care deşi prin descrierea sa pare să se afle pe o treapta a cunoaşterii chiar inferioară treptei Venerei, el este crai – o valoare superioare, este o potenţialitate în cunoaştere deşi refuză să se manifeste şi este pasiv din toate punctele de vedere. Lapona Enigel se află în opoziţie cu Crzpto, dar nu în contradicţie. Numele său trimite la angelus, arată că se află pe o treapta superioară, dincolo de uman, de “carne”. Caracterul său: “mică, liniştită” arată că este creatoarea unui univers special, particular, pieile pe care le poartă repre zintă straturile de protecţie dintre ea şi lume, poate un camuflaj, frigul este asociat raţiunii , depasionalizării. Ea se îndreaptă spre Soare deci putem spune că a trecut chiar de treapta lui Mercur. Întâlnirea celor doi, mediată, probabil în vis conţine trei invocaţii venite dinspre Crzpto către Enigel care îl refuză de trei ori. Aceasta îl aseamănă cu “Luceafărul”, dar aici vocea masculine este pe un nivel inferior şi este cea care cheama şi invers. În urma întâlnirii lor Crzpto înţelege ce înseamnă substanţa, încearca să evolueze, însa vrea să facă un salt imens. Enigel conştientizează diferenţele şi refuză categoric, dar delicat, îndemnându-l să aştepte “de te coace”. Spre deosebire de Luceafărul care deşi înţelegea diferenţa nu o accepta şi nu o respecta Enigel pune raţiunea înaintea impulsurilor pentru că se află pe treapta lui Mercur, poate chiar mai sus, iar pentru ea această întâlnire reprezintă o proba care o ajută probabil să evolueze mai mult. Crzpto se sacrifică, iese în Soare, deşi nu putea trăi acolo. Acesta este climaxul poeziei – “inima-I plezneşte”, este un sacrificiu asumat aşa că reuşeşte să atingă treapta Venerei şi îşi găseşte fericirea sub o altă forma, în conformitate cu nivelul său, statutul său. Poezia are 27 de strofe structurate în 18 catrene, şase cvintete, două sextine şi un septet. Rima este complexă, se îmbină monorima cu rima încrucişată şi îmbrăţişată şi cu rima internă, caracteristică lui Ion Barbu.
