regiuni biogeografice

Vasile BUDUI –  BIOGEOGRAFIE   BIOGEOGRAFIE 

6. REGIUNILE BIOGEOGRAFICE ALE GLOBULUI TERESTRU În repartiţia teritoriala a plantelor şi animalelor s-au stabilit limite între regiuni  biogeografice cu caracteristici proprii şi subdiviziuni în cadrul acestor regiuni, ca urmare a unor particularităţi ale florei şi faunei, ce se desprind din trăsăturile principale. principale. S-au separat următoarele regiuni biogeografice terestre: 1. Regiunea holarctică, divizată în 10 subreg subregiun iuni; i; 2. Regiunea Regiunea neotropicală neotropicală,, divizată divizată în 5 subregiu subregiuni; ni; 3. Regiune Regiuneaa africanoafricanomalgaşă, divizată în 3 subregiuni; 4. Regiunea indo-malayeză, divizata în 2 subregiuni; 5. Regiunea australiană, divizată în 4 subregiuni; 6. Regiunea polineziană; 7. Regiunea antarctica. 6.1. REGIUNEA HOLARCTICĂ

- cuprinde o mare parte din emisfera nordica: Europa, o mare parte din Asia. America de Nord şi o parte din nordul Africii: se caracterizează printr-o mare diversitate a lumii vegetale vegetale şi animale animale ca o consec consecinţă inţă a variaţi variaţiei ei climatul climatului ui de la cel polar polar la cel subtropical, a evoluţiei paleogeografiee şi a giaciaţiunilor cuaternare; - formaţiunile vegetale corespund zonelor climatice fiind valabile şi pentru faună; - dintre dintre familiile familiile de plante plante bine reprezenta reprezentate te ca areal areal şi num număr ăr de specii specii se num numără: ără:  Rosaceae,  Rosaceae, Ranunculacea Ranunculaceae, e, Asteraceae, Asteraceae, Apiaceae, Apiaceae, Fagaceae, Fagaceae, Salicaceae, Betulaceae, Pinaceae. Cuprinde următoarele subregiuni:

1. Subregiunea arctică - ocupă teritoriile nordice ale regiunii, suprapunându-se suprapunându-se pe zona de tundră; - predomină formaţiunile ierboase şi arbustive, sărace în specii şi cu adaptări la condiţii foarte vitrege; printre acestea câteva specii de muşchi şi licheni. 2. Subregiunea euro-siberiană euro-si beriană - ocupă aproape toată Europa şi mare parte din Asia; - predomină pădurile de răşinoase tip "taiga" şi pădurile de foioase: - se subîmparte în: - sectorul circumboreal – păduri de taiga (cu ( cu pin predominant); - sectorul atlantic-european – tufărişuri de ericacee; - sectorul central-european – păduri de foioase; - sectorul alpin - pajişti şi tufişuri alpine peste 1900m alt. 3. Subregiunea chino-japoneză -ocupă ţinutul Amurului, Japonia, Peninsula Coreea, S-E Chinei; -formaţiuni vegetale de climat temperat continental: păduri de răşinoase lip taiga şi păduri de foioase; - specii caracteristice: magnolii, camelii, jen-sen, arborele pagodelor (Ginkgo biloba), păduri  păduri de fag, fag, steja stejar, r, frasi frasin, n, tei. alun, alun, lilia lil iac. c. 4. Subregiunea pontico-central-asiatică - se întinde din estul Europei până în Tibet: câmpiile Ungariei, României, sudul Ucrainei, Siberia apuseană. apuseană. Asia centrala. Mongolia, o parte din Tibet; - climatul este temperat-continental, cu temperaturi variate şi precipitaţii reduse; - predomină formaţiunile ierboase, de deşert, pădurile fiind foarte rare; - datorită suprafeţei mari şi a unor particularităţi distincte pentru anumite teritorii, subregiunea a fost divizată în 4 provincii: - provincia pontică; - provincia stepelor vest-siberiene; - provincia turanică sau provincia pustiului central-asiatic; - provincia armeano-iraniană (Asia Mică, Iranul, Armenia). 5. Subregiunea mediteraneană

1

Vasile BUDUI

- ocupă teritoriile din jurul Mării Mediterane; - condiţiile climatice (veri uscate şi secetoase, ierni blânde şi umede) favorizează pădurile şi tufărişurile xerofile cu frunze dure şi mate; - cea mai mare parte din flora mediteraneană îşi are originea în cea tropicală, adaptată la climatul secetos; multe specii au caracter sempervirent. 6. Subregiunea macaroneziană - cuprinde insulele din nord-vestul Africii, reduse ca suprafaţă; - formaţiuni vegetale: tufărişuri şi plante suculente în locurile joase, păduri subtropicale umede sempervirente. păduri de pin şi tufărişuri la altitudini mai mari; - cele mai multe specii au caracter endemic, unele au origine mediteraneană, iar  altele origine tropicală, mai frecvent este curmalul. 7. Subregiunea nord-africană-indiană de pustiu - se întinde în nordul Africii, Peninsula Arabia şi nord-vestul Indiei; - flora este foarte săracă, ca urmare a condiţiilor de deşert; plantele prezintă spini. 8. Subregiunea nord-americană de est - se întinde din Alaska până la Atlantic (Marile Lacuri), unde predomină pădurile de răşinoase, şi de aici până în Golful Mexic, unde sunt prezente pădurile de foioase; - datorită întinderii sale foarte mari. se împarte în 4 provincii: - provincia Alaska-Canada - provincia pădurilor de conifere; în asociaţii cresc şi câteva specii de foioase; - provincia Marilor Lacuri americane -  predomină tot coniferele, clar apar câteva specii caracteristice de răşinoase şi de foioase: Thuia occidentalis, Junipenis occidentalis, Acer   saccharum (arţarul de zahăr); - provincia Mississippi-Alegani - ocupă bazinul mijlociu al fluviului Mississippi, în care  predomină pădurile de foioase; câteva specii caracteristice: fagul cu frunza lată (Fagus  grandifolia), arţarul (Acer negundo), nucul negru (Juglans nigra), arborele de lalea, salcâmul (Robinia) care creşte spontan; - provincia statelor sud-atlantice - se caracterizează prin predominanţa speciilor de influenţă tropicală, dintre care chiparosul de mlaştină ( Taxodium disthicum) şi câteva specii de pini de nisip litoral ( Pinus rigida, P. palustris ). 9. Subregiunea nord-americană de vest (pacifică) - cuprinde zona literală a Pacificului din sudul Alaskăi până în nordul peninsulei California, iar în interior până la Munţii Stâncoşi; - clima este oceanică, umedă spre ocean, şi secetoasă spre interior; - formaţiuni: în zona litorală sunt prezente pădurile de conifere pluviale, spre sud predomină  pădurile de Sequoia, în zona cu climat secetos (între Sierra Nevada şi Munţii Stâncoşi) se întinde un teritoriu de semipustiu. 10. Subregiunea preriilor nord americane - este răspândită în partea centrală a S.U.A.; - climatul este temperat continental de nuanţă excesivă; - formaţiunea vegetală caracteristică este preria; înălţimea ierburilor scade de la est (l,5 m) la vest (40 cm). 6.2. REGIUNEA NEOTROPICALĂ

- cuprinde Mexicul, America Centrală şi America de Sud; - flora este foarte bogată şi diversificată (peste 70.000 specii), mai răspândite fiind cele din familiile Palmae, Enphorbiace, Myrtaceae, Cactaceae; -principalele biomuri sunt: pădurea ecuatorială umedă, pădurea umedă extratropicală, savane, păduri semiaride, păduri subtropicale, stepe, păduri de  Araucaria şi Podocarpus,  păduri subantarctice umede de  Nothofagus, turbării de Sphagnum şi vegetaţie alpină pe culmile Anzilor; -regiunea este împărţită în 3 subregiuni, după cercetătorii europeni: - central -americana, 2

 Regiunile biogeografice ale Globului terestru

tropicală sau braziliană şi subregiunca Anzilor - şi în 5 subregiuni după cercetătorii americani, fiecare având una sau mai multe provincii: 1. Subregiunea Caraibilor - cuprinde mai multe provincii: -  provincia America Centrală sau mesoamericană montană, care cuprinde zonele montane (1000 – 4000 m) din Mexic, Guatemala şi Panama; vegetaţia este dominată de  păduri de pini cu câteva specii de brad şi chiar stejar; fauna: ursul, coiotul, puma. rozătoare: - provincia xerofilă mexicană - vegetaţia şi fauna sunt adaptate la secete de până la 11 luni. Cresc Acacia, Yucca, Idria, subarbuşti şi graminee; - provincia Caraibilor  - cuprinde Antilele Mari şi Antilele Mici; datorită condiţiilor foarte variate, diversitatea este foarte mare: numeroşi palmieri, păduri de pin, de stejar, de mangrove; -  provincia Guajira cuprinde litoralul nordic columbian şi venezuelean: clima este secetoasă - vegetaţie mai săracă cu caracter xerofil: arbori, arbuşti, palmieri, cactuşi ; -  provincia insulelor Galapagos se caracterizează printr-o repartiţie etajată a color 640 specii de plante: arbori de mangrove, apoi o zonă aridă dominată de cactuşi arborescenţi (Opuntia), acacii şi Prosopis, la 200 – 550 m scalesele, iar   pe platourile umede cresc ferigi şi rogozuri. 2. Subregiunea braziliană sau amazoniană - cuprinde zona de mijloc a Americii de Sud şi o parte din America Centrală şi a fost împărţită în 9 provincii; climatul este cald şi umed şi ca urmare flora şi fauna sunt foarte bogate şi diverse; predomină speciile de leguminoase, lauracee, myrtacee, palmieri. - provincia amazoniană ce se suprapune peste bazinul Amazonului - vegetaţia este constituită din pădurea ecuatorială numită selvas; - provincia pacifică în partea vestică a Arizilor - păduri asemănătoare cu  selvas, iar în zona litorală mangrove; - provincia de las Yungas - o fâşie îngustă pe flancul estic al Anzilor  (3500 m); păduri tropicale umede, păduri cu frunze căzătoare (AInus) şi păduri de conifere în zone montane (Podocarpus); - provincia Cerrado - pe Platoul Central al Braziliei (500 – 1000 m). Predomină formaţiuni de savană fără sau cu arbori, funcţie de umiditate; -  provincia Paranense în sudul Braziliei, NE Argentinei şi E Paraguayului; păduri subtropicale (sempervirente), păduri de conifere şi savanele, în câmpie. - provincia de savană în Llanosul din Venezuela şi Columbia - predomină gramineele; apar  şi pâlcuri de arbori (palmieri); - provincia venezueleană în continuarea savanei, până în Anzi; păduri  pluviale şi păduri în alternantă cu savane; - provincia atlantică - fâşie în zona de coastă a Braziliei (7 – 30 o lat. S), păduri pluviale de mangrove pe coastele inundate; - provincia del Paramo (3800 – 4500 m alt.) în Venezuela, Columbia, Ecuador; sunt foarte frecvente speciile  Espeletia alba şi E. harvegiana - plante arborescente înalte de 3 m, terminate în rozetă. 3. Subregiunea Guyana - include un platou înalt până la 2000 m alt., situat în NE Americii de Sud; - 8000 specii endemice: frecvente: rogozuri, graminee, bromeliacee; 4. Subregiunea Chaquena - are o întindere foarte mare: un spaţiu din NE Braziliei, sub denumirea de  provincia Caatinga, şi un vast teritoriu din NV Argentinei, Sudul Boliviei şi centrul Paraguaiului; - cuprinde o pădure deschisă de climă caldă şi secetoasă. în NE Braziliei, păduri xerofile cu frunza căzătoare, teritoriile secetoase cu stepe sau tufişuri xerofile şi cactuşi; a fost divizată în 6 provincii; 3

Vasile BUDUI

- pădure deschisă în N-E Braziliei: clima este caldă şi secetoasă; vegetaţia prezintă caractere xerofile; păduri cu frunza căzătoare şi palmieri ce-şi păstrează frunzele, cactuşi arborescenţi şi mici; - provincia Chaquena - ocupă cel mai întins teritoriu în sudul Boliviei, Paraguay si nordul Argentinei: climat continental (500 – 1200 mm/an); se întâlnesc păduri xerofile cu frunze căzătoare, cu strat de graminee; în teritoriile mai secetoase se întâlnesc stepe cu arbuşti şi cactuşi; - provincia Espinal  – fâşie arcuită în centrul Argentinei, cu clima caldă şi umedă (1000 – 3000 mm); pâlcuri de arbori Prosopis, Acacia, graminee. - provincia Prepunena – NV Argentinei între 22 şi 30° lat. S, la alt. de 1000 – 3400 m, clima este caldă şi secetoasă; predomină vegetaţia de tufişuri xerofile în amestec cu cactuşi arborescenţi; - provincia Montana - în V provinciei Espinal, între 27 – 40 ° lat. S, vast teritoriu arid cu clima caldă, secetoasă (80 – 250 mm/an); flora este omogenă, dominata de Lareea, Prosopis şi alţi arbori alcătuind formaţiuni de matorral; - provincia Pampas - bazinul inferior al râului Parana, 0,5 mii km2, clima este umeda (1200 – 600 mm), iar temperaturile moderate (13 – 17 °C); vegetaţia este formată din graminee sub formă de tufe (60 – 100 cm); acolo unde precipitaţiile sunt reduse creşte o vegetaţie lemnoasă de Prosopis şi soc. 5. Subregiunea andină patagoneză -se întinde de-a lungul Anzilor şi mai cuprinde deşertul peru-chilian şi stepa  patagoneză; -cuprinde 5 provincii: cu vegetaţie xerofilă (în Munţi Anzi), vegetaţie tipică de stepă (tot în Anzi la 3000 – 4000 m). vegetaţie de deşert (în Peru şi Chile – pe coasta pacifică); tufişuri xerofitice pitice (numită matorral) (Chile – partea centrală) şi tufişuri ţepoase cu graminee în Patagonia (sudul Argentinei); - provincia andină înaltă - cuprinde cordiliera andină între 10 – 54 o lat. S; clima este rece, vegetaţia are caracter xerofil – predomină gramineele; - provincia Puena - interiorul Anzilor 3000 – 4000 m alt., clima este rece şi secetoasă: vegetaţia tipică de stepă; - provincia deşertică peru-chiliană - pe coasta pacifică între 5 - 30° S; clima este caldă şi extrem de secetoasă; vegetaţia foarte săracă - acacii, cactuşi, subarbuşti ţeposi; - provincia central chiliană - o parte din Chile, formaţiunea de matorral, tufişuri xerofile pitice; -  provincia Patagoniei - în sudul Argentinei; temperaturi medii anuale cuprinse între o 5-15 C, precipitaţii 100 – 270 mm/an; flora este reprezentată de câteva specii de graminee şi tufărişuri ţepoase. - provincia Caatiga

6.3. REGIUNEA AFRICANO-MALGAŞĂ

- cuprinde cea mai mare parte a Africii, împreună cu I-le Madagascar, Seichelles, Comore, Mascarene şi Socotra; - vegetaţia este formată din formaţiuni de stepă, savană, păduri tropicale caducifoliate şi păduri tropicale umede sempervirente; - vegetaţia seamănă cu cea indo-malayeziană; - predomină specii din familiile Moraceae, Euphorbiaceae, Mimosaceae,  Rubiaceae (Coffea arabica), Palmae, Poaceae.

1. Subregiunea africană sau etiopiană - include toată partea centrală a Africii - savane şi păduri tropicale umede; savanele sunt alcătuite din ierburi înalte şi diferite specii de arbori cu frunza căzătoare; funcţie de specia lemnoasă se disting: savane cu acacii, savane cu baobabi ( Adansonia digitata) şi savane cu palmierul  Borasus flambelifera. 4

 Regiunile biogeografice ale Globului terestru

- păduri tropicale umede în vestul Africii, bazinul Zair (Congo) şi zona litorală a Golfului Guineea cu liane, epifite, ferigi; aici cresc arbori de cafea, de cola, mahonul; - la nord de această subregiune - deşertul Sahara; la sud – vegetaţie de stepă şi de pustiu (Kalahari şi Namib - aici creşte Welwitschia mirabilis). 2. Subregiunea Capului - în SV Africii - climat de nuanţă mediteraneană; - vegetaţie de savane, de semipustiu şi tufişuri cu frunze dure; - flora este foarte bogată - peste Î2000 specii dintre care multe endemice: multe ericaceae, asteracee, geraniacee, gladiole, frezii, asparagus, piciorul cocoşului, in, măceş, urzica, colilia. 3. Subregiunea malgaşă - cuprinde un arhipelag de insule (sus menţionate); - numeroase specii endemice; - vegetaţie formată din păduri tropicale umede în est (predomină palmierii), savane cu baobabi (Adansonia digitata) în partea centrală şi nord-vest, semipustiuri în partea de vest, cu stepe şi formaţiuni de cactuşi si aloe. 6.4. REGIUNEA INDO-MALAYEZĂ

- cuprinde un teritoriu vast: aproape toată India, Sri Lanka, Pen. Indochina, I-le Indoneziei şi Filipine; - are legături cu regiunea holarctică, africano-malgaşă şi australiană; - flora este foarte variată şi bogată (58.000 specii); - vegetaţia este constituită în cea mai mare parte din păduri ecuatoriale; sunt  prezente pădurile de mangrove pe litoralul peninsulei Malacca şi pe coastele Birmaniei. iar  zonele musonice sunt ocupate de păduri tropicale cu frunza căzătoare; teritoriile defrişate sunt ocupate de savane; - fauna este foarte bogată şi diversificată: - regiunea reprezintă principalul centru de evoluţie a grupelor de plante şi animale. 1. Subregiunea indiană - flora foarte variată: păduri tropicale, păduri musonice cu frunza căzătoare şi formaţiuni ierboase de tip savană; în India cresc cei mai frumoşi arbori cu frunze căzătoare ce dau lemnul trandafiriu, lemnul negru de abanos (Diosphiros melanoxylon), lemnul alb de santal ( Santalum album). 2. Subregiunea malayeză - include aproape întreaga Indochină, Peninsula Malacca, I-lele Indoneziei si Filipine; - clima se caracterizează printr-o umiditate foarte mare; - se dezvoltă o pădure tropicală umedă tipică cu numeroase specii de palmieri: palmierul de cocos, arborele de pâine (Arctocarpus integer ) , ficusul (Ficus elastica) - cel mai important dintre Moraceae, arborele de mango (Mangifera indica), arborele de cuişoare, bambuşi, ferigi arborescente, epifite. 6.5. REGIUNEA AUSTRALIANĂ

Cuprinde Australia şi insulele din jur. Continentul s-a separat total în terţiar, ca urmare, 75% dintre specii sunt endemice (9000 din 12.000). Formaţiuni vegetale caracteristice: păduri tropicale umede (pe ţărmul estic şi Noua Guinee), păduri subtropicale umede (de-a lungul litoralului pacific), păduri subtropicale uscate, intens savanizate (spre zonele continentale), savane cu şi fără eucalipţi (continuă formaţiunea anterioară), scrub (în centrul secetos), pustiuri cu ierburi xerofile, alternând cu scrub (pe teritoriile centrale). 5

Vasile BUDUI

Fauna ocupă prin vechime al doilea loc în lume după cea neozeelandeză; s-au conservat cele mai primitive mamifere: monotremele (echidna şi ornitorincul) şi marsupialele (150 specii); mamiferele placentare sunt slab reprezentate. Are unele areale eu particularităţi foarte distincte, ca urmare s-a separat în 4 subregiuni. 1. Subregiunea australiană -condiţii naturale foarte variate: relief - un imens podiş mărginit de munţi în  partea vestică; clima: cu nuanţa ecuatorială în N şi NE, tropicală secetoasă în centru, subecuatorială în SE; -genuri caracteristice:  Eucalyptus şi  Acacia cu câte 400 specii fiecare – plante sempervirente ce formează păduri veşnic verzi: eucalipţi se întâlnesc şi în savane şi în semideşert. Acacii se întâlnesc în centru şi vest, formând scrubul australian; creşte şi laurul. 2. Subregiunea Noua Guinee - climat tropical umed favorabil pădurii ecuatoriale cu palmieri, arborele de  pâine, de cauciuc şi câteva specii de eucalipţi specifici florei australiene; - insula este un adevărat paradis al păsărilor – numai păsările paradisului numără  peste 100 specii. 3. Subregiunea insulelor Maluku, Sulawesi si Sondele Mici - face tranziţia între subregiunea malayeză şi cea australiană; - vegetaţia este formată din păduri ecuatoriale edificate palmieri; - fauna se aseamănă cu cea indo-malayeză; în insula Komodo (Sondele Mici) trăieşte varanul uriaş (Varanus komodensis ), cea mai mare şopârlă carnivoră din lume (2 – 3 m lungime). 4. Subregiunea Noua Zeelandă - condiţii climatice de nuanţă subtropicală în partea nordică, şi de nuanţă temperatoceanică în partea sudică; - formaţiuni vegetale: păduri umede subtropicale, păduri umede antarctice ( Nothofagus), păduri subalpine şi tufărişuri sempervirente; - sunt frecvente specii sempervirente de ferigi arborescente, conifere cu frunza lată ( Podocarpus ) şi fagul austral  Nothofagus ; în pădurea subtropicală sunt prezenţi  palmierii şi brazii; - Fauna este foarte săracă în mamifere; păsările nezburătoare sunt foarte bine reprezentate; este prezentă Sphaenodon (Hatteria) – cea mai primitivă reptilă actuală. 6.6. REGIUNEA POLINEZIANĂ (ARCHINOTICĂ)

Cuprinde parte din Melanezia (I-lele Solomon, Noile Hebride, Noua Caledonie şi Fiji), Micronezia (I-le Mariane, Caroline, Marshall, Gilbert) şi Polinezia Centrală (I-le Samoa, Touamotou şi Hawaii); aceste insule sunt de natură vulcanică sau coraligenă - flora şi fauna sunt sărace; singurul arbore prezent pe toate insulele este cocotierul ( Cocos nucifera): - pe insulele mari cresc păduri tropicale umede cu specii de  Ficus, Eugenia, în zonele muntoase se întâlnesc păduri subtropicale cu ferigi arborescente ( Alsophyla),  păduri de ceaţă pe culmile munţilor şi păduri de mangrove pe litoral; în Hawaii 80 % dintre specii sunt endemice. 6.7. REGIUNEA ANTARCTICĂ

Cuprinde I-le Falkland, Georgia de Sud, Kerguelen, Macquarie, Auckland, extremitatea de SV a Americii de Sud şi Antarctida. Flora şi fauna sunt foarte sărace, adaptate la condiţii foarte vitrege; formaţiuni caracteristice: pădurea valdiviană sempervirentă şi umedă cu fag austral, arbuşti şi gimnosperme; pădurea magelanică mai rece dar tot umedă (cu  Nothofagus antarctica şi  N. 6

 Regiunile biogeografice ale Globului terestru

 pumilio),

situată mai spre sud; tundra cu licheni, muşchi, ferigi, câteva specii de plante cu flori este prezentă în preajma ţărmurilor. În America de Sud se delimitează o provincie subantarctică cu climat umed (1000 – 5000 mm/an) ce favorizează dezvoltarea pădurii de foioase cu frunze persistente ori căzătoare de  Nothofagus , coniferele Araucaria, Podocarpus şi Larix valdivian şi de asemenea cedrul chilian.

7