ELEVĂ:CREŢAN MARIANA-IRINA UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII,ANUL I
1
INTERACŢIUNEA PSIHOSOCIALĂ MUTUALĂ COMPETIŢIA-CONFLICTUL
Introducere Psihologia sportivă este studiul factorilor psihologici şi mentali care influenţează şi sunt influenţaţi de participarea în sport-antrenament şi activitatea fizică şi aplicarea acestor cunoştinţe în viaţa de zi cu zi. Consideraţii teoretice Dimensiunile agresivităţii în sport Marele scriitor american Ernest Hemingway a spus că ,,sportul ne arată cum să câştigăm cinstit şi cum să pierdem cu demnitate". Prin urmare ne arată cum „ să trăim" (Gill.1982). Această idee a fost acceptată cu uşurinţă de-a lungul anilor de către sportivi, antrenori, administratori şi public, ca fiind motivul esenţial al importanţei pe care o acordăm sportului. Situaţiile dinamice existente în activitatea sportivă ar trebui să ne dea câteva lecţii privind comportamentul şi caracterul. Dar frumoasa idee exprimată de Hemingway este rareori aplicată în domeniul sportului în ultima perioadă, mai cu seamă la nivelul sportului de înaltă performanţă unde se întâlnesc din ce în ce mai multe acte de violenţă. Originea cuvântului violenţă vine din latinescul violare, care provine la randu-i din cuvântul vis (forţa). Violenţa - de orice fel : prin nestăpânire, prin instinct distructiv, prin extraversiune, prin explozia frustratului, prin eliberare dionisiacă, deci multiformă şi polivalentă- este oricum un semn de slăbiciune şi uneori de decadenţă. Astfel, acest concept cuprinde un mai mare număr de comportamente, prin care se pot manifesta atat o tendinţă permanentă spre atac neprovocat, cât şi o tendinţă de dominare a celor din jur, de distrugere a altora sau de autodistrugere.
Se poate preciza că, agresiunea include comportament, agresiunea include intenţie, agresiunea implică degradarea sau tulburarea unei alte persoane sau a unor obiecte. Literatura psihologică sportivă diferenţiază între agresivitatea instrumentală şi cea care are ceva drept ţintă.Una din sursele posibile ale agresiunii în sport implică natura competiţiei. Una din cele mai recente teorii psihologice a dezvoltat explicarea agresiuni ca ipoteză de frustrareagresiune. Această teorie sugerează că frustrarea amplifică probabilitatea comportamentului agresiv; în acest caz, frustrarea este definită drept răspuns cu ţintă blocată. Nivelul contactului fizic între sportivi a fost sugerat drept factor motivaţional al comportamentului agresiv. însăşi natura anumitor sporturi (hochei pe gheaţă, rugby, şi într-o oarecare măsură şi baschetul) necesită un nivel ridicat al contactului fizic, reacţia la contactul fizic fiind diferită în funcţie de cum este perceput actul. 2
De la părintele olimpiadelor moderne Pierre de Coubertin (1893-1937) ne-au rămas celebre cuvintele: "L'important aux jeux Olympique n'est pas d'y gagner, mais d'y prendre part, car l'essential dans la vie n'est pas tant de conquerir, que de bien lutter" ("Esenţial la Jocurile Olimpice nu este să câştigi, ci să iei parte, căci esenţial in viaţă nu este să cucereşti, ci mai bine să lupţi"). Din păcate, puţini sunt aceia care mai respectă acest principiu,iar victoria cu orice preţ a devenit o prioritate,stimulând astfel agresivitatea din cadrul competiţiilor sportive. În competiţia sportivă, agresivitatea nu constă numai în „a da o lovitură reală sau a fenta adversarul ", cum este cazul în sporturile de luptă, ci şi în „ a transmite celuilalt un stimul nociv, fizic sau psihic, real sau simbolic"(Corazze, 1978). Acesta este cazul unei strategii adoptate de o echipă pentru a slăbi şi a pune adversarul în stare de inferioritate. Printr-un comportament agresiv, se micşorează forţa adversarului, care va fi dominat. În cele mai multe dintre cazuri, agresivitatea este pusă in slujba afirmării de sine şi a acestei afirmări a dominaţiei, a superiorităţii faţă de celălalt, recunoscute prin prisma unor norme sociale comune, admise, care transformă competiţia sportivă într-un fenomen cultural. În mod sigur trăim într-o lume plină de acte de violenţă.Conform unei statistici făcută în SUA, se comite o crimă la fiecare două secunde. Lumea sportului nu este privată de efectele agresiunii şi evenimentele pe care le întâlnim în sport ne reamintesc că si comportamentul sportivilor şi mai ales al suporterilor este necontrolat şi violent. Aceste manifestări de "nebunie a inţelepţilor", cum le numeşte Marguglio, sunt adevărate pete pe faţa sportului. Ziarele ne aduc destul de des, din păcate,ştiri despre formele ,,nesportive" de manifestare ale spectatorilor.În analele sportului mondial vor rămâne multă vreme ecourile tragicelor evenimente petrecute în 1964 în Peru, la Lima, la jocul dintre Peru şi Argentina.Invadarea terenului de către public, la acordarea unui gol, ciocnirea spectatorilor - aflaţi într-o agitaţie neobişnuită - cu poliţia, incidentele, incendiile, jafurile şi furturile care au urmat au avut un bilanţ tragic: 328 de morti şi peste 1000 de răniţi. Spectatorul suporter se identifică cu sportivul sau echipa preferată. Aceasta autoidentificare prin transfer îl face sa aibă o atitudine îngăduitoare faţă de cei preferaţi,de scuză şi inteligenţă în caz de insucces şi abateri, iar faţă de adversarii acestora, maximum de severitate. Acţiunile arbitrilor sunt raportate tot aşa, astfel că o apreciere critică sau sancţiune dictată preferaţilor e considerată frustrare şi este urmată de manifestări zgomotoase de dezaprobare, care pot merge pana la acte de violenţă.
Analiza factorilor care contribuie la apariţia actelor de violenţă din rândul sportivilor
3
Există diferite teorii şi concepţii despre agresivitate: teoriile învăţării, ale agresiuniifrustrării, concepţiile psihanalitice şi etologice:
Teoria agresiunii –frustrării Teoriile induse, a doua mare perspectivă teoretică asupra agresiunii, are mai mare credibilitate printre psihologi. Cea mai de seamă perspectivă indusă este ipoteza frustaţioagresiunii propusă de Dollard, Doob, Miller, Mowrer şi Sears.Cele două propuneri cheie ale ipotezei lui Dollard sunt că: -frustraţia duce întotdeauna la o formă de agresiune; -agresiunea întotdeauna frânează frustraţia. De fapt, frustraţia nu cauzează agresiune în mod direct. Dimpotrivă, frustraţia care reprezintă orice blocare în comportamentul orientat către un scop, induce o instigare spre agresiune cunoscută ca agresiune indusă. Această agresiune indusă, se apreciază, facilitează comportamentul agresiv.
Concepţia psihanalitică În teoria despre excitaţie, Freud introduce două grupe de instincte complet diferite, instinctele vieţii sau „Eros” şi instinctele morţii sau „Thanatos”. Instinctul sexual aparţine primului grup, în timp ce impulsurile agresive, prin tendinţa lor destructivă, aparţin celui de-al doilea
Abordarea etologică Teoriile instinctuale, propun ca teză agresivitatea ca fiind o caracteristică înnăscută a tuturor indivizilor: suntem născuţi cu un instinct care face inevitabil comportamentul agresiv. Teoriile instinctuale se împart, din perspectivă etologică, au două orientări principale: agresiunii reale sau indirecte. Cealaltă mare teorie a instinctului, din perspectiva etologică este în mare măsură cunoscută datorită lucrărilor K. Lorentz.Lorentz şi alţi etologişti afirmă că instinctul agresiv este un instinct înnăscut de luptă care s-a dezvoltat de-a lungul evoluţiei speciei umane.
4
Catarsisul Catarsisul este definit ca o descărcare emoţională, ca o deliberare şi o exteriorizare a agresivităţii, efectul catarsic corespunzând unei diminuări a tendinţei de a agresa. Cercetările psihologiei sportive efectuate asupra relaţiei dintre agresiune şi sport au pornit pe trei direcţii: unii cercetători percep agresiunea în sport ca un catharsis care permite eliberarea impulsurilor agresive şi reduce comportamentul agresiv în situaţiile sportive; alţi cercetători au examinat antecedentele şi consecinţele agresiunii în sport alţii s-au preocupat de efectele comportamentului agresiv în manifestările sportive. Cea mai discutată problemă a agresiunii în psihologia sportivă este dacă activitatea sportivă, poate acţiona ca un catharsis care ar reduce comportamentul agresiv în situaţii nesportive.
Dobândirea şi justificarea comportamentului care încalcă regulile din sport Pentru a-şi spori şansele de succes în sport, jucătorii apelează periodic la un comportament agresiv inutil şi excesiv în sporturi precum fotbalul, fotbalul american, baschetul şi hocheiul. Strategia lor implică încălcarea grosolană a regulilor formale ale jocului, acest tip de comportament fiind dobândit şi justificat încă de la vârste fragede. Agresiunea, fie fizică sau verbală, care presupune atacul fizic sau psihologic este o formă dobândită de comportament. El este însuşit prin observarea sau imitarea modelelor care sunt renumite pentru acest tip de comportament. De fapt, agresivitatea în sport, legală sau nu, este considerată ca fiind legitima şi de aşteptat. Studii efectuate ţn fotbal, hochei şi baschet conduc la concluzia că un anumit tip de agresivitate specifică observată la jucatorii profesionişti şi de colegiu conduce la un comportament similar în rândul jucătorilor tineri şi de la liceu (Bredemeier, 1985; Mugnp & Feltz, 1985; Silva, 1983; Smith, 1983). Mai mult, se pare că exista o relaţie strânsă între numărul de acţiuni ilegale la care asistă jucătorii şi cel al actelor pe care ei înşişi le comit în timpul meciurilor. Această relaţie se manifestă mai accentuat la nivelele competiţionale ridicate. Atunci când sportivii sunt întrebaţi dacă incălcarea regulilor (cum ar fi: deposedarea neregulamentară în fotbalul american; încăierarea şi lovirea cu crosa în hochei; lovirea adversarului cu cotul, în fotbal şi baschet; împiedicarea din spate a adversarului în orice sport) este legitimă sau constituie o normă, aceştia au dat niste răspunsuri interesante. Astfel, în primul rând, barbaţii mai mult decat femeile şi,în al doilea rând, barbaţii care practică sportul de mai mult timp şi la un nivel superior percep incălcarea regulilor ca fiind o chestiune legitimă, normală şi de aşteptat (Bredemeier, 1985).În consecinţă, pentru a ramâne in top, trebuie să înveţi să încalci regulile şi să pui in practică acest lucru. Atacurile intenţionate cu scopul de a răni sau a intimida adversarul în anumite situaţii pot avea efecte pozitive asupra performanţei (Widmeyer, 1984). Astfel, de exemplu, Widmeyer şi Birch (1984) au studiat tipurile de penalty-uri obţinute de-a lungul a patru campionate din National Hockey League. Ei au descoperit o relaţie pozitivă între frecvenţa penalty-urilor agresive (lovirea,împungerea, ridicarea crosei, atacul violent, incăierarea) de la inceputul meciurilor şi câstigarea competiţiei. Anumiţi autori
5
semnalează alte funcţii, mai subtile, ale acestui comportament (Bredemeier, 1985; Colburn, 1985; Goldstein; Silva, 1984). Unele dintre acestea sunt: dobândirea respectului din partea colegilor, protejarea jucătorilor-vedete nonagresivi, întărirea unitaţii de grup, creşterea statutului şi valorii morale, distrarea publicului. De asemenea, este şi o formă de control social cu scopul de a preveni incidente de o violenţă sporită (de exemplu,încăierările cu pumnii în hochei în locul loviturilor sau împunsăturilor cu crosa). Mass-Media A facut ca sportul să se lovească de unele probleme care, în urmă cu 100 de ani,ar fi părut utopii: gigantismul, comercializarea exagerată,puterea disproporţionată a banilor. Prin intermediul mass-mediei, sportul produce idoli. Numai că aceştia nu sunt neapărat campioni ai probei lor şi nici ai fair-play-ului. Mulţi sunt eroi ai controalelor antidoping pozitive, ai traficului de stupefiante, ai contrabandei cu narcotice sau maşini furate; ai scandalurilor în familie, ai comportării necuviincioase cu partenerii, ai violenţei verbale şi fizice cărora cad victime arbitrii, partenerii, spectatorii chiar şi ziariştii.Televiziunile se concentrează in mod deosebit în transmisiile lor, din toate unghiurile, cu ralenti, asupra actelor de violenţă de pe terenurile de sport. Componentele majore ale mass-media (ziare, radio şi televiziune) prezintă adesea imagini distorsionate ale realităţii, care pot cauza izbucniri colective. Acestea includ titluri controversate, interviuri cu jucătorii de bază, reportaje frecvente sau excesive despre cazuri de violenţă în sport, reluări cu încetinitorul însoţite de analize repetate şi limbaj exagerat în relatările sportive. Una dintre casetele video cel mai bine vândută în unele părţi din nord-estul SUA a fost colecţia "celor mai senzaţionale bătălii din Liga Naţională de Hochei". Pe casetă sunt prezentate reluări ale unor lovituri cu pumnul sau bucuria de pe feţele spectatorilor care-i privesc pe jucători in timp ce aceştia se bat. Impactul considerabil pe care televiziunea îl are asupra evenimentului comercial dezvoltat în jurul competiţiilor sportive reiese clar din sumele astronomice avansate pentru obţinerea drepturilor. Faptul că sportul şi televiziunea reprezintă viitorul unor parteneri din ce în ce mai uniţi este în sine pozitiv, cu condiţia ca sportul să-şi poată pastra identitatea şi ca niciun fenomen de adaptare la mass-media să nu întineze sau să pună in pericol integritatea sau sănătatea sportivului. Modificarea de către unele organizaţii sportive a regulilor de joc în scopul unei mai bune receptări pe ecran a sportului poate fi acceptabilă, cu condiţia ca această modificare să fie hotarată chiar de organizaţia sportivă şi să fie lipsită de consecinţe negative asupra jocului sau sportivului. Acum nu se mai ţine cont de necesitatile sportivului în stabilirea momentului în care se desfăşoară competiţia ci de audienţă. Astfel,au fost multe competiţii care au avut loc la ora prânzului, la o temperatură de 35 - 45 grade şi o umiditate extrem de ridicată chiar la Jocurile Olimpice de la Atena,iar concursul de gimnastică s-a desfăşurat aproape de miezul nopţii pentru a avea un rating cât mai mare. Mijloacele de comunicare în masă promovează interesul pentru sport în scopul generării de profit. Ele măresc nivelul de implicare serioasă într-un sport sugerând că acesta reflectă valoarea personală sau reprezintă o masură a valorii personale. Astfel,ele devin o cauză indirectă a violenţei crescânde, atat din partea jucătorilor,cât şi a spectatorilor (Weis,1986). De fapt, felul abordării de către mass-media a violenţei din sportul profesionist poate agrava, indirect, violenţele din sportul amator, inclusiv sportul pentru tineret.Jucătorii sunt cumpăraţi şi vânduţi ca orice proprietate tranzacţionabilă şi, in goana după profit, mutaţi dintr-un oraş într-altul, dintr-o ţara în alta. Şi jucătorii
6
au beneficiat şi de pe urma "industriei sportului"; de exemplu, jucătorii de baseball au câştigat, în medie, 371.000 $ în 1985, faţă de aproximativ 29.000 $ în 1970 (Standohar, 1986) iar acum, în 2011 jucătorii de fotbal câştigă milioane de euro pe an. Reţelele de televiziune oferă sute de milioane de euro ligilor sportive pentru drepturile de difuzare, dar câştigă banii la loc de la producătorii de reclame, care plătesc sute de mii de euro per secundă de publicitate. Concluzii: 1. Legitimitatea încălcarii regulilor este din ce în ce mai mult acceptată ca normă în lumea sportului, deşi în ultimii ani au fost multe schimbări în regulamentele federaţiilor care au contribuit la reducerea actelor de violenţă. 2. Despre efectul catarsic al sportului, nu se poate constata decît că sportul facilitează descărcări agresive foarte puternice. 3. Sportul devine un costisitor divertisment de masă; victoria cu orice preţ este necesară pentru a umple tribunele şi a atrage televiziunea. Mizele crescând, sporeşte şi pericolul violenţei atât în rândul publicului cât şi printre jucători. 4. Trebuiesc luate mai multe măsuri de diminuare a actelor violente din rândul sportivilor şi spectatorilor pentru a nu le periclita acestora sănătatea şi pentru a readuce în interesul sportivilor celebrul dicton " Important e să participi, nu să câştigi".
BIBLIOGRAFIE: http://psihologiesportiva.toateblogurile.ro/?p=8 http://www.scribd.com/doc/26931677/Psihologie-Sportiva http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2004_-_43.html
7
