Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai “Cu bucurie să primim credincioşilor vestirea postului, cea insuflată de Dumnezeu…ca să ne învrednicim de bucuria Învierii lui Hristos Domnul.”
făptura de tot ce e rău şi să sădească în ea cele bune. Un astfel de timp mai îndelungat de străduinţă a tuturor credincioşilor este Postul Paştelui, care începe acum şi se întinde până la luminatul praznic al Învierii Domnului.
Iubiţi credincioşi,
Iubiţi credincioşi,
Creştinismul nu este numai o învăţătură care ajunge să fie ştiută, ci o în-
Biserica a închinat Duminica de azi, din ajunul acestui Post, în
văţătură care se cere trăită, pusă în practică. În acest sens, nu e creştin adevărat
amintirea izgonirii lui Adam din Rai. Aceasta ne dă cheia întregului înţeles al
cel ce se mulţumeşte să cunoască numai învăţătura Domnului nostru Iisus
Postului pe care îl începem. Aşezând amintirea izgonirii lui Adam din Rai,
Hristos; creştin este cel ce îşi face din învăţătura Domnului lege de viaţă,
înaintea începutului acestui Post, Biserica ne pune înainte starea de nefericire
urmând întru totul lui Hristos, care n-a învăţat decât ceea ce El Însuşi a
în care e adusă omenirea prin păcate şi din care scapă prin Hristos, urcând
împlinit, făcându-ni-se pildă pentru tot ceea ce ne-a poruncit să facem.
calea ostenitoare a postului, a înfrânării de la păcate, a pocăinţei pentru ele. Ea
Creştinismul este puterea mântuitoare, dar numai celui ce-şi trăieşte viaţa
ne vorbeşte de Adam. Dar prin Adam ea ne îndeamnă să ne gândim fiecare la
după legea lui Hristos şi-şi modelează prin aceasta făptura tot mai mult după
noi înşine, căci fiecare repetăm, într-un anumit fel, pe Adam, înstrăinându-ne
chipul Domnului. Aşa cum un meşter face dintr-un bulgăre de aur, amestecat
prin păcate de Dumnezeu şi dobândind mântuirea prin drumul pocăinţei pe
cu multe materii, o bijuterie strălucitoare, curăţindu-l cu ajutorul focului de
care ni l-a deschis Hristos.
tot amestecul străin şi lovindu-l cu ciocanul până ce-i dă forma cugetată, aşa
Dar fiecare se poate ridica de la starea lui Adam cel dintâi, cel care s-a
face şi creştinul din făptura sa un chip frumos, având mereu ca model pe Dom-
dedat neascultării şi a călcat porunca de a nu mânca din pomul oprit, care a
nul nostru Iisus Hristos. Materiile străine pe care trebuie să le cureţe creştinul
fost primul post rânduit de Dumnezeu, la starea lui Hristos, Adam cel nou,
din sine sunt patimile care-i urâţesc făptura şi care s-au îngroşat în el prin pă-
care a eliberat firea noastră de stricăciune prin Răstignirea şi Învierea Sa din
catele săvârşite. Şi cum aceste patimi se menţin în noi şi sporesc prin alte şi
morţi.
alte păcate, curăţirea de patimi nu se poate înfăptui decât oprindu-ne de la alte
Acesta e motivul pentru care duminica de azi poartă titlul Duminica
păcate, deci înfrânându-ne de la împlinirea poftelor necuvenite. Înfrânarea
Izgonirii lui Adam din Rai: pentru că drumul nostru spre Învierea Domnului
aceasta de la satisfacerea poftelor necumpătate este ceea ce numim post.
e drumul pocăinței, al ridicării din păcat şi al îndumnezeirii până la
Cunoscând puterea postului de a curăţi firea noastră de patimile cele urâte şi de a o elibera de slăbiciunile poftelor, Biserica nu numai că-l recomandă fiilor săi, ci şi rânduieşte, pe lângă anumite zile, şi anumite răstimpuri mai lungi în care toţi împreună să se dedea la acest exerciţiu prin care să-şi cureţe
asemănarea cu Hristos.
Fraţi creştini,
Apoi începem sã realizãm cã aceastã lungime si “monotonie” a
Pentru multi, dacã nu pentru majoritatea crestinilor ortodocşi, Postul
slujbelor sunt necesare dacã dorim sã descoperim tainica lucrare a slujbei în
Paştelui constã dintr-un numãr limitat de reguli si prescriptii exterioare,
noi. Încetul cu încetul începem sã simtim cã aceastã tristete este, într-adevãr,
predominant negative: abtinerea de la anumite mâncãruri, de la dans si alte
“luminoasã”, cã o transformare tainicã este gata sã se petreacã în noi. Este ca
distractii. Aceastã întelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare faţã de
si cum am ajunge într-un loc în care zgomotele si agitatia vietii, a strãzii, a tot
adevãratul duh al Bisericii şi anume cã Postul înseamnã si “altceva”– ceva
ceea ce de obicei ne umple zilele si chiar noptile, nu au acces – un loc în care
fãrã de care toate aceste rânduieli din perioada Triodului îsi pierd în mare
toate acestea nu mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se pãrea atât de important
parte semnificatia. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o
încât ne umplea mintea, acea stare de neliniste care a devenit, practic, a doua
“atmosferã”, “un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întâi o stare
naturã, dispare undeva iar noi ne simtim liberi, usori, fericiti. Nu este vorba
a minţii, a sufletului, care timp de şapte sãptãmâni pãtrunde întreaga noastrã
despre acea fericire superficialã care vine si pleacã de douãzeci de ori într-o zi
existenţã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva
si este atât de fragilã si trecãtoare; este o fericire care vine din aceea cã sufletul
obligaţii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se
a atins o “altã lume”, a luminii, a pãcii si a încrederii.
deschidã cãtre realitãtile duhovnicesti şi sã cunoascã tainica “sete si foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.
Vom realiza imediat cã este imposibil sã trecem din starea normalã a vietii noastre plãsmuitã în întregime din agitatie, fugã si griji, în aceastã nouã
Aceastã “atmosferã” de post, aceastã “stare a mintii” este determinatã în
stare fãrã a ne “linisti” mai întâi, iar, odatã ce devenim “usori si linistiti
mare parte de slujbe, de diferitele schimbãri ce intervin în viata liturgicã în
lãuntric” monotonia si tristetea acestor slujbe dobândesc o nouã semnificatie,
aceastã perioadã. Luându-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind
sunt transfigurate. Ceea ce la început apare ca monotonie, acum se dezvãluie
“rânduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimtim formal;
ca pace, ceea ce simteam ca fiind tristete este descoperit ca primele miscãri ale
dar, întelese ca un întreg, ele descoperã si comunicã duhul Postului, ne fac sã
sufletului spre descoperirea adâncimii sale pierdute.
vedem, sã simtim si sã exprimãm acea tristete strãlucitoare care reprezintã adevãratul mesaj al Postului.
Aşadar, postul în general sau Postul Sfintelor Paşti, în special, nu este un doar un post alimentar ci, după cum spuneam, este o stare, o atmosferă care
Intrând într-o bisericã în timpul slujbei de post, înţelegem imediat ce
presupune un efort duhovnicesc care, pe lângă abţinerea de la anumite
înseamnã aceastã expresie oarecum contradictorie. O anumitã tristete tainicã
mâncăruri, presupune rugăciune curată, pocăinţă sinceră şi participare la
pãtrunde slujbele: vesmintele sunt întunecate, slujbele mai lungi decât de
sfintele slujbe. Toate acestea ne vor ajuta să înţelegem taina aceasta a postului.
obicei si mai “monotone”.
Astfel, timpul postului trebuie să ne fie nu numai prilej de tăiere de la noi a ceea ce e rău, ci şi prilej de cultivare a ceea ce e bun. În felul
acesta, postul e un mijloc de tămăduire a bolilor noastre sufleteşti, un mijloc de însănătoşire, o modalitate prin care putem să cultivăm virtuţile: milostenia, iubirea faţă de aproapele, citirea de cărţi ziditoare de suflet, de cărţi erudite şi formatoare de conştiinţă, aceasta fiind un post al minţii şi, totodată, o delectare a duhului nostru. În acest sens, vă recomand spre lectură, o carte foarte dragă mie, intitulată Postul cel Mare, scrisă de Pr. Alexander Schmemann şi care reprezintă o tâlcuire a Postului Mare pentru toţi cei care doresc o mai bună înţelegere a tradiţiei liturgice a Bisericii şi o participare mai conştientă la viaţa creștină. Postul Mare este, într-adevăr, aşa cum se exprimă autorul, o şcoală a pocăinţei, la care orice creştin se cuvine să participe în fiecare an, pentru a-şi adânci credinţa, pentru a-şi reevalua şi, dacă este posibil, a-şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj la sursele adevărate ale credinţei ortodoxe – o redescoperire a căii ortodoxe în viaţă. Aşadar, dreptmăritori creştini, revenind la semnificaţia teologică a Duminicii de astăzi, a Izgonirii lui Adam din Rai, şi a Postului cel Mare, în mod implicit, este necesar să înţelegem, că postul, în esenţa lui, este o călătorie duhovnicească spre Praznicul Învierii Domnului, este o pregătire a noastră print-un efort încet şi susţinut la care ne invită Biserica pentru cele şapte săptămâni, chemând pe Dumnezeu în ajutor, şi stăruind în acest exerciţiu, însoţindu-l tot timpul de rugăciune către Dumnezeu, de pocăinţă, de fapte de milostenie, ca să ne ierte păcatele trecute şi să ne învrednicim a ne face părtaşi de Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat, ca să pregustăm starea mântuirii din Ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
