Poezii scrise de Otilia Cazimir
1. Puişorul cafeniu 2. Poveste de omat 3. Mos Craciun 4. La drum 5. Baba iarna intra-n sat… 6. Ninge! 7. Unde-s ochelarii? 8. Ariciul 9. De pe-o „bună dimineaţă” 10. Mâţişorii 11. Poza veche 12. Iulie 13. Martie 14. Lumini si umbre 15. Înserare 16. Din fugă 17. Sub iarba câmpului 18. În ploaie 19. Pentru tine, primăvară 20. Interior 21. Vara 22. Gospodina 23. Ţara mea 24. Clopotele 25. Strofa Risipita 26. Vis Alb 27. Ghiocelul 28. Gos Gospodi podina na 2 29. In zori 30. Uite, vine mos Craciun 31. Un camin de pasarele 32. Scrisoare
Puişorul cafeniu A ieşit din ou la soare, Cel din urmă puişor. Se usucă pe-aripioare Şi-o porneşte binişor. Stă găina la-ndoială, Că din şapte puişori Şase-s galbeni ,gălbiori. Numai cel de la sfârşit A ieşit mai ponosit! Şi se-ntreabă speriată: _”Nu cumva-i de ciocolată?”…
Poveste de omat Tu nu stii… A fost odata O casuta fermecata Si-n casuta-o fata mica, Un pisoi si o bunica. Si-ntr-o iarna, intr-o seara, Fata s-a uitat afara Si-a vazut cum prin perdea Stelele râdeau de ea… Dar pe drum cotit si nins, Umbra sura s-a desprins: Un voinic abia de-o schioapa Inota-n omat ca-n apa. Si proptinduse-n toiag, Un toiag mai nalt ca el, A-nceput sa cante-n prag, Tremurat si subtirel… Dormi? Si nici n-am prins de veste! Usa s-a inchis cu cheia, Focu-si palpaie scanteia, Si povestea nu-i poveste: Eu eram fetita-aceea, Iar bunica – nu mai este…
Mos Craciun Eu l-am vazut pe Mos Craciun, e un mosneag Cu barba alba, cu cojoc si cu toiag, Ca toti mosnegii care trec pe drum. Departe, intr-o tara fermecata In care nimeni n-a ajuns vreodata, Sta singur cuc intr-un bordei de fum. Si trage mosul, trage din lulea. Si zilele se duc, si iarna vine, Si prin casute-ncep a-l astepta Baieti cuminti si fete mici ca tine. Si intr-o sara, Dumnezeu-cel-Sfant Intinde mana-i buna spre pamant
Si-anina-n cer, de-un fir de borangic, Un pui de stea pentru Isus cel mic… Atunci pe nevazute cararui, Porneste Mos-Craciun cu sacul lui, Si când adoarme zvonul de colinda, El bate-ncet Ia usa de la tinda. A fosit, mosneagul bun, si-acum un an, Dar tu erai prea mica si nu stii: Ti-a pus sub perinuta jucarii Si-un cercelus cu piatra de margean. Iar când a fost sa iasa din iatac, Maicuta l-a pândit de dupa usa, Sa nu te vâre din gresala-n sac, Ca pe-o papusa!
La drum Moş-Crăciun, la urcuş,
S-a pornit cu sacu-n spate. Drumu-i rău, şi-i lunecus, Şi moşneagul nu mai poate.
Lung se uită indărăt, Scuturându-şi barba rară De omăt, Şi oftează sub povară: - Greu tatucă, greu de tine! Iaca, stau şi mă socot Dacă nu cumva-i mai bine Să mă mut mai cătră vară, Că-s bătran şi nu mai pot!…
Baba iarna intra-n sat… Alergand, ca de napasta, Au venit buluc pe coasta Doi baieti Mai isteti, Sa dea veste La neveste C-au vazut in deal la stana, Coborand din varf de munte, Peste ape fara punte, Iarna sura si batrana… Mai tarziu, mai pe-nserat, A intrat si baba-n sat:
Uite-o-n capul podului, In vazul norodului, Pe-un butuc de lemn uscat, Cu cojoc de capatat, Cu naframa de furat, Cu catrinta de aba Vantul sa-l strecori prin ea! Si cum sufla-n pumnii reci, Scoate pacla pe poteci, Iar pe fund de vai destrama Neguri vinete, de scama… Si-au iesit baietii mici, Mici si multi Si desculti, Si cativa mai maricei Cu biciusti si cu nuiele Si cu prastii subtirele, Sa alunge de pe-aici Iarna cea cu ganduri rele… Doamna-gerului, batrana, S-a sculat de la pamant. Si-naltand spre cer o mana, Ca o cumpana uscata De fantana. A pornit in jos pe vant, Incruntata, Blestemand, Si-a lasat in urma ei Promoroaca si polei; Pe ogoare, Corbi si cioare Prin paduri, Lupii suri, Si de-a lungul drumului Numai scama fumului…
Ninge! Ssst!… Maicuta gerului, Cu manuta inghetata, Bate-n poarta cerului Si intreaba suparata: - Unde-s stelele de sus? - Iaca, nu-s! Vantul rau le-a scuturat Si le-mprastie prin sat.
Uite una: s-a desprins Dintr-o margine de nor Si coboara-ncetisor… - Oare-a nins? E un fulg si-i cel dintai Si aduce-n vant ninsoare, Drumuri albe peste vai, Ras curat in ochii tai, Sanioare, Zurgalai…
Unde-s ochelarii? Bunicuta-i suparata, Ca de-un ceas intreg tot cata: Cata-ncolo, cata-ncoace, Ochelarii nu-s si pace! I-a catat pe sub saltele, Si-n papuci, si-n ciubotele, Pe sub perne, pe sub oale, Pan`n-a mai putut de sale! A mai stat, a mai oftat, Iar s-a pus pe cautat! Sta si-aprinde-o lumanare: Unde sa-i mai cate, oare? Nu-s in raft, nu-s in cutie, Poate-or fi-n bucatarie….. Rascoleste pe subt scara Si pe polita-n camara, In cuptor, pe soba sus, Ochelarii nu-s si nu-s! Sa nu fie cu banat, Cine, oare, i-a furat? Cand sa-i cate si prin tinda, Da cu ochii de oglinda, Si ce vede, ce nu vede, Parca nici nu-i vine a crede: Ochelarii, pozna mare! Ii stateau pe nas calare….. Ii catase-n cui, sub pat, Dar pe nas nu i-a cata. Si de nu-i vedea-n oglinda, I-ar cata si-acum prin tinda!
Ariciul
Aseara, prin gradina amortita, Din tufe de pelin cu frunze mici A aparut in taina un arici, O mica vietate ghemuita. Copiii l-au zarit de pe cerdac Cum se misca domol pe subt gutui, Si toti au alergat in jurul lui. Iar el a-ncremenit pe loc, posac, Cum il prinsese vremea pe carare, Ca o pernita sferica in care O fata rea ca sa se joace A-nfipt o sumedenie de ace. Am alungat copiii sa se culce Si-n inserarea limpede si dulce Ce se lasa din cer incetinel, Am stat acolo singura cu el. Si ma-ntrebam pe ganduri: Oare, cum A fost faptura-i la- nceput de lume ? Din care veacuri inecate-n fum Porni el oare, ca un scai, la drum, Sa se opreasca-n dreptul meu anume ? Ce vant vrajmas si mohorat Ca pe-un macies pitic l-a scuturat, De-a mai ramas dintr-insul doar atat: Un ghem de spini, ostil si speriat ? O fi avand el oare pui ? Ma-ntreb, desi nu pot pricepe: Cum sug ei fara sa se- ntepe In ghimpii lui ?… Cand a simtit ca-i singur doar cu mine Si nici un dusman dinspre casa nu mai vine, A scos cu frica de subt el Un bot timid si mic, ca de catel, Si cu instinctul lui obscur A explorat terenul imprejur. Si-abia ciulindu-si tepile pe spate, Pe subt petunii grele de parfum, Atras de noapte si singuratate Si-a cautat incet – incet de drum…. S-a mai oprit in magheran o data Ca subt indemnul unei tainice porunci, Apoi a disparut pe subt poiata…. Si nu l-am mai vazut de loc, de-atunci.
De pe-o „bună dimineaţă”
De pe-o „bună dimineaţă” Cu tulpină de cârcel, A sărit un gândăcel Cu mustăţile de aţă.
Alţi gândaci, mărunţi şi roşii, Care-şi poartă fiecare Ochelarii pe spinare, Dorm la soare, somnoroşii! Iar pe-un fir de păpădie, Ce se-nalţă, drept, din iarbă, Suie-un cărăbuş cu barbă, În hăinuţă aurie.
Suie, mândru şi grăbit, Să vestească-n lumea mare: - Preacinstită adunare, Primăvara a sosit!
Mâţişorii A ieşit răchita-n drum. Ce-o mai fi şi asta, oare, Că-i din cap până-n picioare Numai motocei de scrum?… Cu mlădiţele plecate, Stă pe loc şi se socoate: S-ar întoarce – nu mai poate, S-ar ascunde – N-are unde! I-e ruşine de copii, Ca din mugurii-aurii I-au ieşit, în loc de flori… Mâţişori!
Poza veche Sunt eu, fetiţa asta serioasă Ce stă pe-un scăuieş, cuminte, Strângând la piept, cu mâinile-amândouă Păpuşa nouă, De care încă-mi mai aduc aminte? (Avea rochiţă albă, de mătasă.) Mi-e milă de mânuţa ei, De trupul mic, şi firav, şi puţin: Mi-e milă ca de-un copilaş străin Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei…
Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, Oglinzile erau aşa de nalte! O dată doar, în luciul unui geam Am bănuit o clipă chipul meu, Am prins în ochi surâsul celeilalte Şi n-am ştiu că-s eu. Dar într-o zi am coborât din cui O cadră-n care nu era nimic – Decât o fată cu priviri căprui. Ca un pisoi prostuţ şi mic, Am cercetat pieziş, cu frică, Vedenia stângace. Am râs: – Săraca, tare-i mititică! A râs şi ea. – Ai şi mata cercei? De ce nu vrei să vii oleacă -ncoace?… Dar mâna care-o căuta pe-a ei A pipăit zadarnic sticla, rama, Şi-nspăimântată am fugit la mama…
Azi, din fetiţa aceea nu mai este Decât o poză ştearsă şi-o poveste. Cu ochii mari, cu cerceluşii din ureche, Mi-a adormit – păpuşa veche Pe scauieşul din grădină – În suflet, printre cioburi de lumină. Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum Coboară linişte pe suflet şi pe drum, Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, Din întunericul uitat în mine Eu simt, încetişor, cum vine Fetiţa din oglindă, Cum îşi deschide ochii calzi şi vii Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării.
Iulie De după dealuri arse şi trudite, Înalţă creste albe nori de plumb. S-adună-n iarbă umbre încâlcite Şi, aspru, geme vântul prin porumb. Câmpia de paragină şi scrum Întinde braţe lungi de colb în drum, Apoi îşi strânge sufletu -n păduri, Căscând în râpi dogoritoare guri… Dar norii sterpi coboară -n depărtare, Şi-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prabuşiri de stâncă… Iar soarele s-arată alb şi mat,
Şi-ntâia rază de lumină pare Un fulger mort, ce rătăceşte încă Pe câmpul prăfuit şi resemnat.
Martie E-atâta primăvară-n noi, iubite! Şi-n toţi fiorii care tremură -n natură, Şi-n zâmbetul ce-ţi flutură pe gură Se-mbrăţişează visurile noastre tăinuite… Ridica-ţi ochii… în adânca strălucire A-ncremenit o horhotă de nor subţire Şi-acum îşi mistuie-n albastru forma fină Şi nu rămâne-n marea de lumină Decât un punct ce-n aer se ridică – Săgetătorul zbor de rândunică.
În iarba crudă-şi joacă umbrele subţiri Mlădiţe verzi şi lungi de trandafiri. Pluteşte-n atmosfera liniştită Parfumul vag de floare nenflorită – Că liliecii îşi ridică -n soare Boboci mărunti, ciorchine zâmbitoare, Iar din corole albe şi fragile Se-nalţă, greu, parfumul de zabile. Mi-e sufletul împrăştiat în toată firea… Sub ochii umezi care-mi caută privirea, Se-mbată ca o floare pe tulpină De rouă, de parfum şi de lumină.
Lumini si umbre Ai ochii negri, mincinoşi şi răi Fîntînile cu ape moarte- ascund Pupile negre licărind în fund, Ce mă atrag spre-adînc ca ochii tăi. Cînd vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvînt Aşa se zbat copacii în furtună; Ca pentru fugă crengile - şi adună, Dar rădăcina- i leagă de pămînt. De azi încolo n- am să- l mai iubesc… Dar cînd îi văd privirile păgîne Şi zîmbetul copilăr esc, Mă jur că n- am să-l mai iubesc- de mîine.
Pe zi ce trece- ţi semăn tot mai mult; Aşa izvorul ce se- aruncă- n baltă, Se- nvăluie cu mîlul laolaltă Şi- n loc să- i spele apele verzui, îşi tulbură izvorul apa lui.
Mă iscodeşti ca pasărea de pradă, Mă urmăreşti cu ochii reci şi răi, Dar uiţi că dacă- s urme pe zăpadă, Noroiul e lăsat de paşii tăi. Mi- e faţa împietrită ca o mască Şi- n ochi lumina- i gata să se stîngă Chiar diamantului ca să sclipească Îi trebuie o rază s- o răsfrîngă.
Iubirea ta nu creşte şi nu moare, Ci totdeauna- i rece şi egală E ca o floare artificială Pe- o pajişte cu maci arzînd în soare. Cînd voi pleca, mă vei uita uşor Şi ştiu că nici nu s - ar putea altfel: Abia o clipă valul călător Păstrează chipul oglindit în el. Am vrut în ciuda zîmbetelor tale, Din ochii sterpi o lacrimă să storc Şi am plecat să nu mă mai întorc, Dar azi, din zori de zi îţi umblu - n cale. Ce demon oare mi te- a scos în drum?! De- ar vrea viaţa azi să mă dezlege Şi raiul ei să mi- l ofere- acum Tot iadul nostru dulce l- aş alege. Azi mi- a venit cu ochii calzi şi buni Şi nu l- am întrebat de unde vine Pe floarea de pe marginea de drum N- o- ntrebi de- i înflorită pentru tine.
Te văd mereu ca- n clipa de pe urmă; Încremenit în capul scării Cu zîmbetul uitat în colţul gurii Şi- n ochi, tăişul crud al nepăsării. Eşti rău. Dar cînd aud c- o spune altul Mă uit în jos şi strîng din pumni şi tac. Că numai eu în toată lumea asta Am dreptul să te cert şi să te - mpac. Eu am să plec cu sufletu- mpăcat Că nu las nimănuia moştenire
Un suflet greu de ură şi iubire Bănuitor şi trist şi - nfrigurat. M- am resemnat; atît a fost să fie. Mă uit cum cade soarele- n apus Şi- aştept răspunsuri care n - or să vie La întrebări pe care nu le- am pus.
Înserare Un deal cosit … Şi pe şoseaua prinsă De coasta lui, un car dispare-n fund. Şi sună drumul ca o dobă -ntinsă Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund. Prin nori, apusu-mprăştie uşor Un vag reflex rătăcitor … Şi-ncet, Pe ochii vineţi şi -mpietriţi ai zării, Se lasă moi pleoapele-nserării.
Din fugă Se scaldă soarele în iaz… Un măr sucit de bătrâneţe Aruncă-n tr en cu mere pădureţe, Şi-un cârd de gâşte albe face haz. S-abat la geam privelişti iuţi De cărţi poştale colorate, Şi-un deal vărgat se scarpină pe spate Cu plugul tras de doi căluţi…
Sub iarba câmpului Am pus să moară-n umbră, într -o carte Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt, Petale vii şi tinere de flori, Să-mi mai aduc aminte uneori De cei plecaţi departe, De cei ce nu mai sunt. Şi răsfoind cu mâini şovăitoare, Într-un târziu, de dorul nimănui, Din cartea veche-mi cade-o floare : Suntem mereu tot mai puţini sub soare, Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului…
În ploaie
În gara asta nimeni nu coboară, Şi plouă-adânc, pe câmp, pe gară … Un tânăr cu manta de cauciuc Stă zgribulit la adăpostul unui nuc. Doar, indolentă şi greoaie, O vacă-şi plimbă visătoare De-a lungul liniei, în ploaie, Progenitura viitoare.
Pentru tine, primăvară Şiruri negre de cocoare, Ploi călduţe şi uşoare, Fir de ghiocel plăpând, Cântec îngânat în gând, Sătbătoare… Zumzet viu prin zarzări. Oare Cântă florile la soare? Că pe crengi de floare pline Nu ştii: flori sunt, ori albine? Pentru cine?…
Pentru tine, primăvară, Care-aduci belşug în ţară, Care vii, Peste câmpii, Cu bănuţi de păpădii Şi cu cântec de copii!
Interior Ramai!… Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai… -Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica. As vrea sa-mi spuie cineva pe nume… Ma simt asa de singura si mica De parca numai noi am fi pe lume. Prin geamul aburit si transparent, Se uita-afara florile din glastre Cu gatu-ntins spre soarele absent. Se-ntuneca. Si focul prin unghere Invalmaseste palpairi albastre Cu umbre nestatornice si moi. - Asculta… oare ce s-aude?…
- Cu haina rupta, plina de noroi, Cu plete ude, Se uita Toamna in odaie Si bate-n geam cu degete de ploaie. I-e frig. Si a simtit de-afara, Ca-n suflete-am pastrat un colt de vara… Oglinda a cuprins odaia toata In apa-i plumburie si-nghetata. - Ramai!… Afara ninge cu petale De micsunele artificiale, Si nu mai trece nimenea pe strada… Din mana mea intinsa las sa cada Risipa alba-a gandurilor tale. Si ne-om privi, can tu vei fi tacut, Surprinsi ca inca ne iubim ca la-nceput.
Vara Apune soarele-n vapai Si inserarea, ca un val, Pe subt rachitile din deal Se lasa-n liniste pe vai. Coboara-ncovoiat la pod Un biet pescar, de pe Siret, Si-n umbra sura pier incet Pescar, si apa, si navod. De jos, din ceata de pe prund, Doi pescarusi au aparut Si-n zbor ingemanat si mut Se duc spre baltile din fund. Inchid pleoapele s-ascult…
De pacea larga leganat Mi-adoarme sufletu-mpacat. Ca un copil ce-a plans prea mult.
Gospodina Greu e când eşti gospodină! Uite, eu, cât sunt de mică, Iute-s ca o rândunică, Harnică-s ca o albină. Cum mă scol, cobor în grabă Colivia din perete, Să dau boabe la sticlete, Că-i un cântăreţ de treabă. Vreme multă nu-mi rămâne; Pisicuţa, de cu noapte, Miaună şi-mi cere lapte – Iar Grivei îmi cere pâine. Învăţ lecţiile toate La citit, la socoteală – Că doar n-o să plec la şcoală Fără lecţii învăţate! Cu păpuşa-i alt bucluc! Din şindrilă şi din beţe, Trebuie să-i fac pătuc După sobă să nu -ngheţe. Uf, ce mare-i bucuria Când sunt gata toate-n pripă! Nu stau locului o clipă… Tare-i grea gospodăria!
Ţara mea Frumoasă mi-e ţara străveche, Întinsă pe munţi şi pe văi, Cu fete cu flori la ureche, Cu mândri şi ageri flăcăi! Frumoasă mi-e ţara cea nouă, Când râde cu râs tineresc, Cum râde grădina când plouă Şi florile când înfloresc.
Clopotele Clopotniţi sure, cuiburi pentru vânt, Cu trepte măcinate de vreme şi de cari, Săpate-n inimi calde de stejari, Şi-atât de vechi, că parcă-s de pământ. În bolţile de piatră scunde, Doar întunericul părăginit s -ascunde Prin pânze de păianjen colbăite, Sub grinzi pe unde trec, pe nesimţite, Fantomele frânte, fumurii şi reci De lilieci, Şi stă acolo toată ziua neclintit, Până încep să pâlpâie-amorţit, În ţintirim cu lespezi şi cu scai, Luminile verzui de putregai.
Atunci, clopotniţele mari de scrum Răstoarnă întunericul din ele -n drum. Acolo sus, sub grinzile-afumate, Dorm toată noaptea clopotele grele, Flori negre de aramă răsturnate, Dar când se uită soarele la ele, Încep, odată toate, să -şi clatine sub cer Staminele de fier.
Şi cântecele lor de tuci Întârzie prin bolţi, s -anină-n cruci, Trezesc ecouri vechi prin paraclise Şi bat în toate geamurile -nchise. Apoi se-ntorc, curate şi cuminţi, Că le aşteaptă stranele cu sfinţi, Şi Duhul Sfânt, ce-n chip de porumbel Se leagănă-n pridvor Legat de-un lănţisor.
Iar Maica Domnului, fiindcă-i primăvară, Întinde o mână subţirică, bizantină, Să prindă-n vârful unei lumânări de ceară Un pui de flacără, cât o albină.
Strofa Risipita Eu niciodata nu pot fi de vina… Cand ploua sau e cerul innorat
Si mor pe straturi florile-n gradina, Sa stii ca numai tu esti vinovat.
Vis Alb As vrea cu tine sa ma duc departe, La Polul Nord, sub cerul de opal, Cand gheata marii clare se desparte In blocuri plutitoare de cristal. Desfasurand culorile-i spectrale, S-ar inalta deasupra noastra ca un fald Dantela aurorii boreale, De purpura, de aur si smarald. Banchiza alba ne-ar asterne-n fata Covoare de omat imaculat. Si-n adapostul mic, scobit in gheata, Am arde-un foc de spirt denaturat. Din larga-mparatie de zapada, S-ar aduna fantasticul norod Al noptilor polare, sa ne vada: Ursi albi, de vata foce mari, de glod… Iar cand natura-n soare nou invie Si cand vazduhul nu mai e opac, Intr-un bazin de sticla argintie Ar licari oglinda unui lac.Acolo-n apa-i calma si albastra M-as duce-n zori de ziua sa ma scald Si cat ar fi de frig, iubirea noastra M-ar face sa-mi inchipui ca mi-i cald!
Ghiocelul De sub un bulgare-nghetat Cu caciulita alba de zapada, Un ghiocel sfios si speriat Isi scoate capusoru-n vant sa vada. Ce minunata-i dimineata-n crang Si ce caldut si bine e afara!... De ce-ar intarzia-n pamant, natang, Cand are strai nout de primavara? E liniste in jur...Si-i cel dintai, Si-i singurel: un firicel de viata... Doar iepurasul fara capatai Se-apropie tiptil si-i iese-n fata. I-e foame - insa cum sa se indure? - Esti prea subtire, fraged ghiocel... Si s-a tot dus. In urma lui peste padure Incepe-a ninge-ncet, incetinel.
Iar bietul ghiocel abia se vede Prin fulgii moi de puf ce prind sa cearna. Se-nalta-n piciorus, nu-i vine-a crede... - Ia uite, frate, parca-i miez de iarna! Si capusoru-i cade ostenit. Invinetit de frig, se infioara: - Nu-mi pare rau ca mor...M-am cam grabit, Dar am adus o noua primavara!
Gospodina2 O furnica duce-n spate Un graunte jumatate. -Incotro , fugi surioara? -Ia , ma duc si eu la moara! Si-s grabita , si-s grabita, Ca mi-i casa neingrijita, Si mi-s rufele la soare Si copiii cer mancare... Ca la noi, In musuroi, Nu e timp pentru zabava Si de n-am fi de isprava Ar fi vai si-amar de noi.
In zori Vântul noptii, speriat Navaleste printre ramuri. Trandafirii de pe strat Bat cu crengi uscate-n geamuri. Ratacita prin gradini, Pe covoare lungi de roua, Toamna goala se-nfioara. Si cu mâinile-amândoua Isi arunca-nfrigurata Peste trupul ei de spuma, Argintie si usoara Mantie de bruma.
Uite, vine mos Craciun Prin nameti, în fapt de seara, A plecat catre oras Mos Craciun c-un iepuras Înhamat la sanioara.
Drumurile-s troienite, Noaptea vine, gerul creste... Cu urechile ciulite Iepurasul se grabeste. Uite-o casa colo-n vale, Cu ferestre luminate. Mosul s-a oprit din cale, Cu toiAgu-n poarta bate: - Buna seara, buna seara! Iaca, vin cu sanioara Si cu daruri proaspete. Bucurosi de oaspete? - Bucurosi, bucurosi, Striga glasuri de copii. Mosule, de unde vii? - Iaca, vin din mosi-stramosi, Încarcat cu jucarii! ... Noapte rece si albastra. Ies copiii la fereastra, Sa se uite cum coboara, Prin troianul urias, Mos Craciun c-un iepuras Înhamat la sanioara...
Un camin de pasarele In padure, la camin Zarva mare in pridvor. Unii pleaca, altii vin De la treburile lor. La bucatarie Si prin dormitoare, Bat din aripioare, Fac gospodarie: Doua codobaturi Matura sub paturi, Doua gheonoaie Spala rufe-n ploaie, Doua pitulici Aduna furnici Si doua ratuste
Rasucesc galuste! Numai cucul, mos-portar, Care n-are alta treaba, Sta pe-o varga de artar Si pe toata lumea-ntreaba: -cu? cu?...
Scrisoare
