Organele vegetative ale unei plante cu flori: rădăcina, tulpina, frunza A. Rădăcina:
Se află de obicei în sol; nu are niciodată muguri şi frunze; fr unze;
Tipuri
Pivotantă
Firoasă
- rădăcina principală groasă ; - rădăcinile secundare subţiri ; - ex: morcov, fasole, cartof,
păpădie etc.
Zone rădicinii: rădicinii:
- rădăcina principală dispare de timpuriu; - rădăcinile secundare sunt ca un mănunchi de fire; - ex: grâu, secară, porumb, ghiocel, lalea etc.
Rămuroasă - rădăcinile secundare întrec în
lungime şi grosime rădăcina principală; - ex: arbori şi arbuşti (fag, stejar, brad, alun)
a) scufia – protejează protejează vărful fraged fraged al rădăcinii;
b) zona netedă netedă – de – de creştere (rădăcina creşte); c) zona perişorilor absorbanţi – absorb – absorb apa şi sărurile minerale; d) zona aspră – urmele – urmele perişorilor care au
căzut.
Funcţiile rădăcinii: 1. 2. 3. 4. 5.
Fixează planta în sol şi îi dă stabilitate; Absoarbe apa cu sărurile minerale Conduce seva brută spre tulpină; Depozitează substanţe substanţe de rezervă (ex: morcov, sfeclă de zahăr); Înmulţire vegetativă – prin prin părţi din rădăcină.
Strucura internă a rădăcinii: -
Epiderma- un strat de celule subţiri; Scoarţa – ţesut – ţesut fundamental format din mai multe straturi de celule; Cilindrul central – ţesut – ţesut fundamental în care se află fascicule de vase conducăt oare lemnoase
şi liberiene; - în centru: măduva
B. Tulpina: aeriană, subterană, acvatică 1. Aeriană - alcătuire: alcătuire: - tulpină principală şi tulpini (ramuri) secundare; - noduri (umflături) şi întrenoduri sau internoduri (porţiunea dintre două noduri); - muguri – ax ax cu frunze;
- la exterior – frunze solzoase cu rol protector. Mugurii se clasifică în funcţie de poziţie terminal- prin care tuplina creşte în lungime axilari – se formează ramuri secundare organul format florali => flori foliari => Frunze Tulpini aeriene ierboase: volubilă (se răsuceşte pe un suport) – ex. Fasole
agăţătoare (prin cârcei) – ex. Mazăre dreaptă – ex. floarea soarelui târâtoare (ţesut de susţinere slab dezvoltat) –ex. căpşun lemnoase formate din trunchi şi coroană (la arbori şi arbuşti) 2. Subterană sau subpământeană a) Bulb – disc de la care pornesc rădăcini firoase; se întâlneşte la ceapă, lalea; b) Tubercul –are adâncituri numite ochiuri de unde pornesc lăstari(ex: cartof); c) Rizom – la lăcrămioară. 3. Acvatice – la plantele acvatice (nufăr, lintiţă).
Strucura internă a tulpinii: -
Epiderma- un strat de celule; la plantele ierboase poate conţine cloroplaste; Scoarţa – mai multe straturi de celule; celulele de la exterior pot avea cloroplaste; Cilindrul central – ţesut fundamental şi vase conducătoare libero -lemnoase - în interior -măduvă (la unele plante lipseşte – ex. grâu) - la arbori apar inele anuale de creştere (se poate stabili vârsta arborilor).
Funcţiile tulpinii: -
Susţine flori, fructe, Frunze; Leagă toate organelle plantei între ele; Conduce seva brută (de la rădăcină spre frunză) şi seva elaborate (de la frunză la toate organele plantei);
-
Acumulează apa la cactus; Depozit de substanţe de rezervă (bulb, tubercul, rizom); Susţinere – la viţa de vie vârful tulpinii de transformă în cârcei; Apărare – prin transformare în spini (la mărul sălbatic); Înmulţire vegetativă – prin părţi din tulpină.
1. Baza sau teaca- este partea lăţită care prinde frunza de tulpină; - poate lipsi; 2. Peţiol sau codiţa frunzei – îndreaptă frunza spre lumină; - poate lipsi; 3. Limb foliar – partea lăţită, subţire, mai închisă pe partea superioară şi mai deschisă pe
cea inferioară; - are nervură principală şi
nervuri secundare.
Clasificarea frunzelor: A. După formă: ovală (păr), ac (molid), liniară sau panglică (grâu), lance (salcie), inimă (tei), săgeată (săgeata apei), fistulară (ceapă). B. Marginea limbului: întreagă (liliac), dinţată sau zimţată (tei), lobată (stejar), sinuată (fag, lobodă). C. Alcătuirea limbului: Frunze simple – ex. măr Frunze compuse din foliole
– palmat compuse (castan) - penat compus
imparipenat compuse (salcâm) paripenat compuse (nuc)
D. Dispoziţia frunzelor pe tulpină:
alterne
opuse
verticilate
în rozetă
Structura internă a frunzei 1.
superioară şi inferioară este formată dintr -un strat de celule strâns unite, între care pot apărea stomate; - stomata este alcătuită din 2 celule în formă de boabe de fasole puse faţă în faţă, lasă o Epiderma:
deschidere
2. 3.
Ţesutul fundamental: - celule aşezate perpendicular pe epiderma superioară; - urmează celule cu spaţii cu aer ; Ţesutul conducător – fascicule libero-lemnoase care formează nervurile.
conţin cloroplaste;
Funcţiile frunzei FOTOSINTEZA
- prepararea substanţelor organice din săruri minerale în prezenţa luminii, a clorofilei şi dioxidului de carbon; - în urma fotosintezei se produce oxigen şi amidon; - plantele au hrănire autotrofă =>sunt din categoria producătorilor; - substanţele organice de rezervă sunt: dulci (ex. amidon- cartof) grase (uleiuri- ex. nuci) proteice (f asole, mazăre)
Condiţiile care influenţează fotosinteza: 1. apa- în timpul secetei fotosinteza scade; 2. sărurile minerale- în cantitate optimă creşte fotosinteză; - în cantitate prea mare => scade; - omul adaugă îngrăşăminte naturale sau artificiale; 3. temperatura – fotosinteza începe la 0ºC, creşte până la 25 -35ºC, se opreşte peste 45ºC. 4. lumina – fotosinteza este intensă ziua.
RESPIRAŢIA
-
Planta ia oxigen şi elimină dioxid de carbon; Se produce în toate organele plantei; Este proces invers fotosintezei;
Se produce energie necesară plantei şi se realizează atât ziua cât şi noaptea. Condiţiile care influenţează respiraţia: 1. Temperatură; 2. Vârsta plantei – plantele tinere au respuraţie mai intensă;
TRANSPIRAŢIA
-
Eliminarea apei sub formă de vapori; Condiţiile care influenţează transpiraţia: 1. Temparatura – la temperatură considerată maxima plantele se ofilesc; 2. Lumina – plantele transpiră mai mult ziua decât noaptea; 3. Umezeala aerului – transpiraţia scade dacă aerul are umezeală ridicată; Importanţa transpiraţiei: ajută la ascensiunea sevei brute spre frunză; - împiedică supraîncălzirea plantei.
Organele
de înmulţire ale unei plante cu flori: floarea, fructul, sămânţa
A. FLOAREA -
Florile pot fi: a) Solitare – câte una pe tulpină (ex. lalea); b) Grupate în inflorescenţă (lăcrămioară, floarea soarelui etc.).
Alcătuirea unei flori simple: Stamină: filament şi anteră cu polen
Stigmat lipicios
Petale – diferite culori Totalitatea lor = COROLA
PISTIL Stil alungit (GINECEU)
Sepalele – verzi Totalitatea lor = CALICIUL
Ovul Ovar
Receptaculul –partea lăţită Pe iol sau codi a florii
-
Totalitatea staminelor = ANDROCEUL;
Pistilul este partea feminină a florii; stamina este partea bărbătească a florii. Funcţiile florii
-
1. Polenizarea trecerea polenului de pe partea bărbătească a florii pe cea feminine. clasificare: a) Naturală:
directă sau autopolenizarea – în cadrul aceleiaşi flori indirectă – între flori diferite ca poziţie dar din aceeaşi specie - poate fi realizată de insecte (flori colorate şi parfumate) sau de către vânt (florile produc mult polen).
b)
Artificială: realizată de om pentru producţie mai mare şi soiuri mai
2.
rezistente.
Fecundaţia
- polenul înaintează de-a lungul stilului => tub polenic; - unirea grăunciorului de polen cu ovulul din ovar; - după fecundaţie petalele, sepalele se ofilesc; - ovarul se îngroaşă şi devine fruct; ovulele fecundate se transformă în
seminţe.
B. FRUCTUL -
se formează din ovar în
urma fecundaţiei; clasificare, după consistenţă: a) uscate – care se deschid la coacere (dehiscente) – ex. fasole, mazăre, varză; - care nu se deschid la coacere (grâu, porumb); b)
cărnoase sau zemoase – care se deschid la coacere total sau partial (ex. nucă, castan); - care nu se deschid la coacere (caise, cireşe).
În formarea lor, la unele fructe participă şi receptaculul formându-se fructe false (ex. măr, pară, gutuie). Răspândirea fructelor şi seminţelor 1. 2. 3. 4.
prin deschidere liberă a fructului – fasole, traista ciobanului, varză; seminţe care zboară – păpădie, arţar; fructe agăţătoare – ciulin, pălămidă; fructe cu seminţe rezistente care sunt consummate de către păsări iar resurile ajung la distanţe mari.
C.
SĂMÂNŢA -
formată prin fecundarea ovulului; Alcătuire: 1. Tegument – la exterior cu rol protector; 2. Embrion - format din rădăciniţă => rădăcină tulpiniţă => tulpină muguraş => primele frunze 3. Cotiledoane – substanţe de rezervă pentru creşterea embrionului pânâ la apariţia primelor frunze.
def. Trezirea la viaţă a unei seminţe mature se numeşte germinaţie sau încolţire Etapele germinaţiei 1. Îmbibarea cu apă 2. Formarea plantulei
Condiţii de germinaţie 1. Apă; 2. Oxigen din sol (seminţele în timpul germinaţiei au respiraţie intense); 3. Temperatură – fiecare plantă are o anumită temperatură de încolţire de care trebuie să se ţină cont în momentul semănării; pentru unele plante se folosesc răsaduri. Plantele care au în sămânţa lor două cotiledoane se numesc dicotiledonate Plantele care au în sămânţa lor un cotiledon se numesc monocotiledonate
