Craciun Alexandru Grupa B an I
2011
Omul MedievalRecenzie Jacques Le Goff
Craciun Alexandru Istorie Grupa B
Omul Medieval Jacques Le Goff
Incep această recenzie printr-o scurtă prezentare a lui Jacques Le Goff pentru a putea întelege mai bine cine este acesta și care este domeniul pe care îl tratează cel mai adesea. Jacques Le Goff face parte din generația istoricilor francezi care s-au afirmat în cursul ultimelor două decenii. Format în disciplina științifică riguroasă a Școlii normale superioare din Paris, fost membru al Școlii franceze de la Roma, Jacques Le Goff este profesor (director de studii) la Școala practică de înalte studii, instituție universitară consacrată inițierii în cercetarea știintifică. Dacă articolele sale de specialitate l-au făcut repede cunoscut în cercurile medieviștilor, o notorietate mai largă i-au procurat-o două carți apărute în 1956 și 1957, intitulate, cea dintâi, Negustori și bancheri din Evul Mediu (Paris, Presses Universitaires de France), iar cea de a doua, Intelectualii în Evul Mediu (Paris, Editions du Seuil). Amândouă erau lucrari de mici proportii, dar de o mare densitate de idei și capacitate de sinteză. Evocarea acestor lucrări a cautat să puna în lumina nu numai tendinta timpurie a acestui istoric către tratările sintetice și modelarea unor mari tablouri de viață istorică, ce avea să-l ducă în chip firesc către actul de curaj de a-și asuma sarcina unei opere de evocare a civilizației Occidentului medieval în ansamblul ei, dar și varietatea interesului sau științific, îndreptat deopotriva spre zone ale vieții sociale aparent cel puțin atât de diferite de aceea a oamenilor de afaceri și a celor consacrați activităților intelectuale.
În fapt, Jacques Le Goff aparține unei școli istorice care, reluând cu alte metode idealul lui Michelet de „înviere integrală a vieții", tinde către o istorie globală a societăților umane, care să lumineze omul social în totalitatea manifestărilor sale, de la cele de caracter economic pâna la formele vietii mentale si afective, ca și în legăturile lui de permanenta interdependentă cu mediul fizic si biologic înconjurător. Toate aceste caracteristici ale lui Jacques Le Goff se pot regăsi de asemenea și în lucrarea ce urmează să o prezint în paginile ce urmează mai mult sub forma unei recenzii cu un accent pus mai mult pe “castra” cavalerilor inspre finalul acestei recenzii.
I
ncep această recenzie cu o prezentare a omului medieval o prezentare generală prezentă și în carte o prezentare care are ca și scop o introducere a cititorului în mediul medieval.
Jacques Le Goff privește omul medieval prin două concepții am putea spune diamentral opuse, și anume o concepție a omului călător (homo viator), un om care nu are stare și este împins pe drum de dorința de cunoaștere, o dorintă care îl transformă treptat într-un pelerin al bisericii, pelerin care în secolele XII-XIII este privit sub forma unui cruciat, deoarece în evul mediu se încearca excluderea omului ateu în aceea epoca fiecare avea credința sa pe care o respecta de unde putem trage concluzia că omul medieval și în special cruciatul era o forma de viață în acele vremuri. Cea de-a doua concepție potrivit lui Jacques Le Goff este aceea a omului penitent, care se supune la o penitență excepțională ca și răspuns la o calamitate sau o succesiune de evenimente cu un mare impact demoralizator. Din dogma bisericii medievale se poate trage concluzia că orice parte a corpului are ca scop final mântuirea sufletului, corpul fiind doar o veselă necesară atingerii scopului. Ioan din Salisbury originar din Chantes în lucrarea sa Polycrations (1159)
3
expune corpul uman ca fiind un microcosmos, corpul în sine reflectând o imagine metaforică a societații.
T
ipuri umane, de la cupluri la schema trifuncțională: călugărul, cavalerul și țăranul.
Jacques Le Goff expune în acest capitol o mentalitate a societății medievale, societate care s-a respectat adesea în schemele antitetice sau binare clerici/lachei, care mai târziu s-a tradus în puternic/sărac. Tot în acest capitol putem observa împărțirea făcută de episcopul Adalberon la 1030 și anume împărțirea în 3 categorii: oratores/bellatores/laboratories, cei care se roagă cei care se luptă și cei ce muncesc. Această schema a servit ca punct de plecare pentru primele profile ale cărții, cel al călugărului, cel al cavalerului și c el al tăranului. Călugării orientali sunt cei ce emit pretenții la hegemonia socială întrucât ei sunt cei care păstrează cultura și tot ei sunt aceia care oferă un model de moralitate și un model de organizare a vietii cotidiene. Cavalerul joacă un rol esențial în inventarea dragostei moderne, iar atitudinea sa sexuală oscilează între violent obscen și rafinamentul bucuriei de a iubi și al iubirii îndepărtate fiind protagonistul promăvării tinerilor din acea epocă. Țăranul potrivit lui Cherubini este privit cu ură și dispreț fiind un analfabet care s-ar situa undeva între om și bestie, fiind fară îndoială un adept al credințelor și ritualelor cunoscute sub numele de “magie”.
N
oi tipuri citadine: orășeanul, intelectualul, negustorul. Putem spune că orașul îl schimbă pe om însă într-un mod forțat, restrângându-i mediul familial, însă extinde rețeaua de munci la care aceasta participă, punând piața și banii în centrul
preocupărilor sale materiale, dar îi lărgește orizontul. Orășeanul este cel mai adesea un imigrant în sine un țăran de ieri după cum spune Jacques Le Goff. Din ziua de azi putem trage o paralelă către acele vremuri și putem constata că și atunci ca și în zilele de azi centrul în care se învârte un orășean este piața deoarece majoritatea negustorilor formau un centru economic dând astfel comunității orășenești un aspect predominant negustoresc. La marginea societății rămân infamii, prostituatele și cămătarii. Potrivit lui Jacques Le Goff marginali extremi sunt ereticul și jidovul, iar în opus se afla sfântul care era un exemplu pentru oamenii medievali fiind idealul vieții apostolice și al perfecțiunii. Omul medieval îsi începe transformarea odată cu anul 1000 cand se manifestă o specializare a funcțiilor și o punere în valoare a laicilor.
C
avalerii.Jaqcues Le Goff începe prin a realiza o paralelă între vremurile pre-medievale și cele medievale unde cavalerul se regăsește ca și ordin față de timpul antic când cavalerul era comandantul unor oștiri.
Acest ordin a iesit mai mult in evidență ca un ordin roman de factură târzie, odată cu cavalerii romani, însa acesta își schimbă sensul odata cu intrarea în Evul Mediu, în aceste timpuri cavalerul putea deține fiefuri. Cel mai adesea cavalerul se regăsea în jurul unui profesionist al războiului, prin urmare, membrul grupului era un cavaler chemat de un mare aristocrat, să îi apere
5
castelul iar acesta îi putea încredința cum am spus și mai sus fiefuri, sau bunuri în regim de vasalitate sau arme, cai și haine ce pot fi considerate un fel de soldă. In aceasta categorie Jaqcues Le Goff include și templierul căruia îi este atribuită o descriere destul de “nemiloasă” și citez : “…templierul care nu-și îngrijește părul, pe care îl va rade în semn de penitență și pentru a-și potrivi mai bine coiful și nu va căuta să aibă obrazul neted ci își va lasa o barbă aspră, nu poartă arme cizelate, podoabe sau haine colorate întrucât religia îi interzice…”, și totuși această descriere oarecum eroică de salvatori ai crestinitătii, ai Europei implicit este umbrită de faptul că templierul ucide fiind totuși un călugăr la origini. La baza “decadenței” cavalerii și a parțialei sale demilitarizări a stat introducerea pe câmpul de luptă, începând cu secolul al XII-lea cu câteva “simptome” a arbaletei care provenea din stepele Asiei și care era interzisă de către biserica pentru conflictele între creștini totusi folosirea arbaletei s-a impus și odată cu ea long-bowl englez care era dotat cu o bataie lungă și cu o mare viteză de tragere atribute pe care arbaleta nu le avea. Aceste arme i-au obligat pe cavaleri să își îngreuneze armura considerabil prin adăugarea de întărituri din fier la gât, torace, spate, coate și încheieturile mâinilor și genunchilor, aceste apărători scădeau importanța scutului acesta rămânând mai mult un simbol heraldic. Închei această recenzie prin a-l cita din nou pe Le Goff care spunea astfel : “…instituțiile cavalerești și cultura pe care între secolele al XI-lea și al XVIIIlea, și poate chiar mai mult, le-a conferit un prestigiu, s-au dovedit a fi printre cei mai puternici catalizatori ai procesului, de indentificare și de cucerire a constiintei de sine a omului occidental; ai procesului de civilizare, asa cum l-a numit Norbert Elias. Este un dat important, care nu poate fi ignorat, și la care nici noi contemporanii, nu putem în nici un chip renunța…”
În concluzie, omul medieval nu este o entitate ci trei entități într-una singură, contând mai mult locul unde te nășteai decat ce și cum faceai pentru a ajunge pe o poziție respectabilă în acele vremuri, lupta pentru clase fiind una accerba, disputându-se pe toate planurile vieții cotidiene.
7
