Utilitatea economicǎ
Unitatea de învăţare nr. 5 UTILITATEA ECONOMICĂ Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare învăţare nr. 5 5.1 Formele utilităţii economice. Măsurarea cardinală şi ordinală 5.2 Utilitatea individualǎ, totalǎ şi marginalǎ. Legea utilitǎţii marginale descrescânde Lucrar e de verificare Unitate de învăţare învăţare nr. 5 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare învăţare nr. 5
Microeconomie
Pagina 80 80 83 86 88 89
79
Utilitatea economicǎ
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 5 sunt: Înţelegerea conceptului de utilitate economicǎ Familiarizarea cu abordǎrile cardinalǎ şi ordinalǎ Recunoaşterea principalelor tipuri de utilitate Înţelegerea şi însuşirea enunţului legii utilitǎţii marginale descrescânde
5.1 Formele utilităţii economice. Măsurarea cardinală şi ordinală ……………… În condiţiile economiei de schimb, bunurile economice, în special cele marfare, sunt destinate satisfacerii nevoilor nonproducătorului. Pentru aceasta, ele trebuie să aibă utilitate, adică să se bucure de aprecierea (preţuirea) mai mare sau mai mică din partea consumatorului nonproducător. Utilitatea trebuie să fie abordată însă atât dinspre bun, cât şi dinspre om, în calitatea lui de consumator. Privită dinspre bun, utilitatea apare ca tehnică merceologică, aceasta constând din ansamblul proprietăţilor, caracteristicilor şi însuşirilor reale sau imaginare ale bunurilor, pe baza folosirii cărora se asigură satisfacerea unei anumite trebuinţe umane, mai mult sau mai puţin intense. Spre deosebire de sensul tehnic al utilităţii, sensul economic al acesteia include raportarea la o nevoie, la o trebuinţă a nonposesorului . Doar în măsura în care prin însuşirile sale un bun (respectiv o cantitate determinată din acesta) răspunde unei nevoi a nonposesorului, devine posibilă tranzacţia bilaterală de piaţă. În teoria economică se întâlnesc două optici diferite de abordare a utilităţii economice: concepţia clasică şi cea neoclasică (sau marginalistă) .
În gândirea clasică se apreciază că, pentru persoane diferite, bunuri identice au aceeaşi utilitate economică. apare astfel ca o relaţie între proprietăţile intrinseci ale bunului, pe de o parte, şi nevoia sau preţuirea de care se bucură din partea nonposesorului, pe de altă parte. Utilitatea economică
În această relaţie, proprietăţile intrinseci ale bunului au rolul determinant în evaluarea utilităţii economice. Ca atare, fiecare unitate dintr -o mulţime de bunuri omogene, identice din punct de vedere calitativ, care se încadrează în dimensiunile nevoii de consum, are aceeaşi utilitate economică. Ele au proprietăţi identice şi răspund, în principiu, aceleiaşi categorii de nevoi. în această concepţie, elementele xi aparţinând mulţimii X au utilităţile individuale Ui egale între ele, adică U1x1 = U2x2 = Uixi …=
Microeconomie
80
Utilitatea economicǎ
Ut
Ui
0
Ut = Ui xi
U1
U2
x1
x2
U3
x3
U4
U5
x4
x5
x
Fig.5.1 Utilitatea economică individuală şi totală în gândirea clasică Utilitatea economică totală (Ut) a respectivei mulţimi este produsul dintre utilitatea individuală (Ui) - aceeaşi pentru fiecare element, şi numărul de unităţi care alcătuiesc mulţimea (xi) ;Ut = Ui ·Xi, respectiv suprafaţa haşurată.
În gândirea neoclasică, în special în cadrul curentului marginalist, utilitatea intrinsecă a unui bun capătă sens economic atunci când sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii: 1. Proprietăţile,
însuşirile bunului vin în întâmpinarea unei nevoi a cumpărătorului, indiferent de natura acesteia. 2. Cumpărătorul conştientizează raportul dintre nevoia sa şi bunul economic, este
convins că prin însuşirile sale, respectivul bun economic îi aduce o satisfacţie, îi conferă prin consum o anumită plăcere. 3. Cumpărătorul este capabil să folosească utilitatea pe care el o apreciază la
bunul economic, dispune de abilitatea şi cunoştinţele necesare folosirii bunului respectiv. Pe baza acestor criterii se poate aprecia că utilitatea economică sintetizează importanţa, preţuirea pe care o persoană o acordă, la un moment dat şi în condiţii determinate, fiecărei unităţi dintr -o mulţime de bunuri identice. Măsurarea utilităţii economice a fost analizată şi s-a realizat în două modalităţi: măsurarea cardinală şi cea ordinală. Măsurarea cardinală presupune ca un consumator dat să acorde fiecărei cantităţi dintr-un bun sau altul o utilitatemai mare sau mai mică, exprimată imaginar printr un număr de unităţi de utilitate (utili) . Să presupunem, de exemplu, că un consumator acordă următoarele utilităţi unui sortiment de bunuri: unui kg de struguri ...................................... 8 utili Microeconomie
80
Utilitatea economicǎ
unui kg de pâine ........................................ 4 utili unui kg de carne .......................................... 24 utili Pentru acest consumator, utilitatea unui kg de carne este de 3 ori mai mare decât 1 kg de struguri şi de 6 ori mai mare decât 1 kg de pâine. După această măsurare, se consideră că acest consumator posedă cunoştinţe exacte asupra numărului de unităţi de utilitate pe care i le conferă fiecare cantitate din orice bun, ceea ce îi permite să compare într -o manieră sigură utilitatea diferitelor bunuri.
presupune ierarhizarea diferitelor bunuri într-o anumită ordine, în raport de preferinţele consumatorului.
Măsurarea ordinală
Revenind la exemplul precedent, măsurarea ordinală se limitează la a aprecia că acest consumator, în condiţiile date, preferă un kg de carne unui kg de struguri, şi un kg de struguri unui kg de pâine. Ca atare, ordinea preferinţelor sale este: I. 1 kg carne; II. 1 kg de struguri ; III. 1 kg de pâine. Aprecierea utilităţii economice are, deci, un caracter eminamente individual şi subiectiv, ea fiind diferită de la un individ la altul. Un bun poate avea utilitate economică pentru un individ, dar nu are pentru altul. Ea depinde de r aportul pe care fiecare îl stabileşte între proprietăţile unui bun şi intensitatea nevoilor sale faţă de bunul respectiv. Mai mult, aceeaşi persoană apreciază că diferite unităţi consumate din acelaşi bun au utilitate economică diferită, în funcţie de cantitatea şi momentul când acestea îi sunt disponibile. Astfel, dacă presupunem că un kg de carne consumat de o persoană în decurs de o săptămână reprezintă pentru aceasta o anumită utilitate, dublarea acestei cantităţi poate duce la creşterea satisfacţiei, d ar nu în aceeaşi proporţie: utilitatea economică a celui de al doilea kg de carne este mai redusă decât a primului. în acest sens, Alfred Marshall, reprezentant de seamă al şcolii marginaliste, subliniază că: "mărimea intensităţii unei plăceri descreşte pr ogresiv până la saturare, dacă este satisfăcută în mod continuu. Aceasta semnifică că utilitatea primei unităţi dintr -un bun economic este cea mai ridicată şi se reduce succesiv cu fiecare nouă (unitate) de bun consumat care se confruntă cu o nevoie în descreştere". Rezultă că diferite cantităţi consumate din bunul omogen X au utilităţi individuale diferite, pozitive, dar descrescătoare.
Microeconomie
81
Utilitatea economicǎ
Ut Ut=100
U1
U2
90
U3
80
20 n
Ut
Fig.
i 1
10
0
X1
X2
X3
X i U
i
Un
Xn
X
5.2 Utilitǎţile economice individualǎ şi totalǎ în gândirea neoclasicǎ
Test de autoevaluare 5.1 1. Utilitatea economicǎ a unui bun: a) depinde de costul de producţie; b) este aceeaşi, indiferent de cantitatea consumatǎ; c) se poate mǎsura prin metodele ordinalǎ sau cardinalǎ; d) este identicǎ pentru toţi consumatorii; e) este aceeaşi pentru fiecare dozǎ consumatǎ din bunul respectiv. 2. Aprecierea utilitǎţii economice a unui bun are caracter: a) unitar; b) eminamente subiectiv; c) atât obiectiv, cât şi subiectiv; d) contradictoriu; e) obiectiv. 3. Conform concepţiei neoclasice, pentru un anumit individ fiecare element dintr-o mulţime de bunuri identice are: a) întotdeauna o utilitate economicǎ nulǎ; b) aceeaşi utilitate economicǎ; c) o utilitatea care nu poate fi apreciatǎ; d) o utilitate economicǎ diferitǎ; e) o utilitate economicǎ crescǎtoare. Răspunsul la test se găseşte la pagina 88.
Microeconomie
82
Utilitatea economicǎ
5.2 Utilitatea individualǎ, totalǎ şi marginalǎ. Legea utilitǎţii marginale descrescânde Utilitatea individualǎ, totalǎ şi marginalǎ Într-un sistem de axe de coordonate curba utilitǎţii individuale a diferitelor cantitǎţi consumate din bunul X, precum şi aria utilitǎţii totale a bunului respectiv se prezintǎ ca în fig. 7.2. Din grafic rezultǎ cǎ utilitatea cantitǎţii X1 din bunul X este mai mare decât utilitatea cantitǎţii X2. Deci U1x1>U2x2>….>Unxn. Utilitatea totalǎ Ut a bunului X rezultǎ din însumarea utilitǎţilor individuale corespunzǎtoare fiecǎreia dintre cantitǎţile X1-Xn consumate din bunul respectiv şi este n
circumscrisǎ ariei haşurate. Deci
U t
xi ui .
Constatǎm cǎ aria utilitǎţii totale
i 1
creşte cu fiecare cantitate consumatǎ, dar cu o raţie descrescǎtoare. Deci, curba utilitǎţii totale este crescǎtoare şi devine paralelǎ la abscisǎ (axa consumului) în momentul când nevoile individuale din bunul respectiv sunt deplin satisf ǎcute. Ut Ut=100
U1
U2
90
U3
80
Utilitatea individualǎ
20 n
Ut
X i U
i
i 1
10
0
X1
X2
Un
X3
Xn
X
Fig. 5.3 Utilitatea economicǎ individualǎ şi totalǎ în gândirea neoclasicǎ Ut 100 Ut
20
Utilitatea totalǎ
10
0
X1
X2
X3
X4
Xn
Xi
Fig. 5.4 Curba utilitǎţii totale Microeconomie
83
Utilitatea economicǎ
Modificarea utilitǎţii suplimentare realizatǎ prin creşterea consumului dintr-un bun se apreciazǎ cu conceptul de utilitate marginalǎ. Utilitatea marginalǎ (Um) reprezintǎ sporul de utilitate totalǎ ( U ) care rezultǎ din creşterea cu o unitate a cantitǎţii consumate dintr-un bun ( X ). t
Utilitatea marginalǎ a fiecǎrei cantitǎţi consumate din bunul X, respectiv X1, X2 Xn, este exprimatǎ prin raportul dintre sporul de utilitate totalǎ ( U ) şi sporul cantitǎţii consumate ( X ) pentru realizarea sporului respectiv de utilitate, adicǎ: t
Utilitatea marginalǎ
U mx
U t X
;
În virtutea ipotezei mǎsur ǎrii cardinale, putem defini o funcţie a utilitǎţii totale de tipul Ut=U(x) ca pe o funcţie crescǎtoare în raport cu cantitatea consumatǎ dintr-un bun. Dacǎ presupunem cǎ avem o infinitate de mici cantitǎţi din bunul x, adicǎ x 0 şi cǎ funcţia de utilitate este continuǎ şi diferenţiabilǎ, atunci rezultǎ cǎ utilitatea marginalǎ poate fi definitǎ ca derivata par ţialǎ de ordinul 1 a funcţiei de utilitate. Deci, U m
dU t
dx
'
U x .
Legea utilitǎţii marginale descrescânde Revenim la curba utilitǎţii totale, pe care evidenţiem sporul de utilitate totalǎ conferit de fiecare unitate suplimentar ǎ consumatǎ din bunul X. Ut
Ut
100 X4 Ut4
90
X3
Ut3
Ut2
20 X2
10 Ut1 X1
0
Microeconomie
X1
X2
X3
X4
Xn
Xi
84
Utilitatea economicǎ
Din grafic rezultǎ: U m X 1
U t 1 X 1
; U m X 2
Cum prin definiţie
U t 2 x 2
; ……… U
m
X n
U tn X n
;
X 1 X 2 ... X n 1 ,
Iar, U t 1 U t 2 ... U tn U t 1 X 1
U t 2
...
X 2
U tn X n
deci: U m X 1
U m X
2
... U m X n
Aceatǎ analizǎ a permis lui Gossen sǎ formuleze legea utilitǎţii matginale descrescânde, potrivit cǎreia: când cantitatea consumatǎ dintr-un bun economic creşte, utilitatea marginalǎ a bunului respectiv tinde sǎ se diminueze pânǎ la zero, corespunzǎtor punctului de saţietate, la care utilitatea marginalǎ este nulǎ. Ut
Punct de sa ietate
Ut=max
Xn
X
Um
Xn
X
Fig. 5.5 Evoluţia curbelor utilitǎţii totale şi marginale Aşadar, consumând continuu un anumit bun, se atinge, la un moment dat, un prag de saturaţie dupǎ care, dacǎ totuşi consumul continuǎ sǎ creascǎ, existǎ riscul sǎ apar ǎ zona de insatisfacţie. Punctul de saturaţie este atins atunci când utilitatea Microeconomie
85
Utilitatea economicǎ
marginalǎ devine nulǎ, deci atunci când sporirea cantitǎţii consumate nu mai aduce satisfacţie. Din punct de vedere matematic acest fapt este evident, întrucât funcţiaobiectiv a consumatorului are în vedere maximizarea gradului de satisfacţie, deci a utilitǎţii totale scontatǎ a se obţine prin consumul bunului x. Ori, în condiţiile în care am definit funcţia de utilitate ca fiind Ut=U(x), rezultǎ cǎ aceasta îşi va atinge optimul (în cazul de faţǎ maximul) în punctul în care derivata de ordinul 1 (adicǎ utilitatea marginalǎ) va fi nulǎ.
Test de autoevaluare 5.2 Utilitatea totală obţinută de un consumator dat ce consumă cantităţi crescătoare din bunurile x şi y se prezintă în tabelul de mai jos: Q consumată Utilitatea bunurilor Utx Umx Uty Umy
1
2
3
4
5
6
28
46
57
63
66
67
70
125
165
196
221
241
a) Sǎ se calculeze utilitǎţile marginale pentru bunurile x şi y ; b) Să se reprezinte grafic evoluţia utilităţilor totale şi marginale pentru bunul X. Răspunsul la test se găseşte la pagina 89.
În loc de rezumat
Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 5. Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 5 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 5 Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 5. 1. Pe mǎsurǎ ce cantitatea consumatǎ dintr -un bun economic creşte : a) creşte atât utilitatea totalǎ, cât şi cea marginalǎ ; b) creşterea utilitǎţii marginale devanseazǎ creşterea utilitǎţii totale ; c) utilitatea totalǎ scade concomitent cu utilitatea marginalǎ ; d) utilitatea totalǎ scade iar utilitatea marginalǎ creşte ; e) utilitatea totalǎ creşte în timp ce utilitatea marginalǎ scade. 2. Utilitatea marginalǎ se poate calcula astfel : a) cantitatea totalǎ consumatǎ / venituri totale ; Microeconomie
86
Utilitatea economicǎ
b) cantitatea totalǎ consumatǎ / utilitate totalǎ ; c) cantitatea totalǎ consumatǎ / preţ unitar ; d) sporul utilitǎţii totale / sporul cantitǎţii totale consumate ; e) utilitate totalǎ / cantitate totalǎ. 3. Legea utilitǎţii marginale descrescânde : a) stabileşte cǎ mǎrimea intensitǎtii unei plǎceri descreşte progresiv pânǎ la saturare, dacǎ este satisfǎcutǎ în mod continuu ; b) stabileşte cǎ utilitatea primei unitǎţi dintr-un bun economic este cea mai ridicatǎ şi se reduce succesiv cu fiecare nouǎ unitate de bun consumat ; c) stabileşte cǎ pe mǎsurǎ ce cantitatea dintr -un bun economic creşte, utilitatea marginalǎ a bunului respectiv tinde sǎ se diminueze pânǎ la zero, corespunzǎtor punctului de saţietate ; d) a fost formulatǎ de Hermann Heinrich Gossen ; e) a fost formulatǎ de Alfred Marshall. Alegeţi rǎspunsul corect: A(a+b+c); B(a+b+d+e); C(a+b); D(c+d); E(c+e). 4. Utilitatea totalǎ:
a) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor marginale indiferent de cantitǎţile suplimentare consumate ; b) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor individuale corespunzǎtoare fiecǎreia dintre cantitǎţile consumate; c) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul ultimei unitǎţi consumate dintr -un bun; d) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul fiecǎrei unitǎţi consumate dintr -un bun; e) se diminueazǎ progresiv pânǎ la zero. 5.
Când nevoia consumatorului este mai intensǎ, utilitatea marginalǎ este: a) constantǎ; b) nulǎ; c) mai mare; d) mai micǎ; e) negativǎ.
6. Caracterizaţi utilitǎţile individualǎ, totalǎ şi marginalǎ.
Microeconomie
87
Utilitatea economicǎ
7. Enunţati legea utilitǎţii marginale descrescânde ; evidenţiaţi prin metodǎ graficǎ relaţia între utilitatea totalǎ şi cea marginalǎ.
Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.
Răspunsurile testelor de autoevaluare Răspuns 5.1 1. c 2. b 3. d Răspuns 5.2. Q consumată Um Umx Umy
Microeconomie
1
2
3
4
5
6
28 70
18 55
11 40
6 31
3 25
1 20
88
Utilitatea economicǎ
Utx 70 60 50 40 30 20 10 0
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
Qx
Umx
30 20 10
0
Qx
Bibliografie unitate de învăţare nr. 5 Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2003. Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008. Genereux, J. – Economie Politicǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucureşti, 2000. Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ , Editura Polirom, Iaşi, 2002. Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ , Editura Economicǎ, Bucureşti, 1998. Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999. Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie). Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004. Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ , Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ , Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007.
Microeconomie
89
