Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Eseu
Istoria filosofiei moderne moderne şi contemporane contemporane Opera: Eseu asupra intelectului omenesc Autor: John Locke Locke
Roșu Mihaela An I, Specializarea Sociologie
An universitar 2011-2012
Page 1
Cartea I – Despre ideile înnăscute Capitolul 1-Introducere
Filosoful englez John Locke își începe opera sa numită „Eseu asupra intelectului omenesc” prin a descrie în câteva cuvinte intelectul și de altfel își exprimă punctul de vedere referitor la o cercetare a acestuia: este placută și folositoare. Autorul își dorește ca lucrarea sa să aducă atât informații folositoare despre modul în care noțiunile ajung să fie cunoscute indivizilor cât și găsirea unor reguli generale ale convingerilor deținute de indivizi, fie că sunt în totalitate discordante cu ale celor din jurul lor, fie că sunt susținute în tocmai. În ceea ce privește metoda pe care filosoful o folosește pentru a duce la bun sfârșit acest eseu este divizată în trei părți. Mai întâi este vizată originea acestor noțiuni sau idei cât și modalitatea prin care acestea ajung să facă parte din intelectul nostru. Apoi, va fi studiat tipul de cunoaștere dobânită prin intermediul acestora, iar în final, se va urmări pe cât posibil ideile indivizilor care stau la baza asentimentului de a considera o propoziție adevărată, deși nu putem cunoaște cu certitudine valoarea acesteia. John Locke vorbește despre utilitatea pe care o are cunoașterea întinderii puterii noastre de îmțelegere. Datorită acestei cunoașteri ne putem aprecia corect și putem ști care sunt acele lucruri pe care ni le putem permite să le întreprindem și care nu. Un lucru important care trebuie menționat este concepția autorului despre capacitățile noastre: acestea sunt în deplină concordanță cu interesele noastre, în sensul că Dumnezeu a dat fiecărei persoane exact cea ce are nevoie, ceea ce este potrivit pentru ea și în măsura în care acestea sunt necesare. În finalul primului capitol, ne este explicată noțiunea de „idee”, și mai exact sensul cu care aceasta este utilizată pe parcursul eseului, și anume ca expresie a obiectului intelectului, în timpul procesului de gândire al unei persoane. Capitolul II- În minte nu există principii înnăscute
Există o părere a oamenilor generalizată că ne naștem cu toții având deja anumite principii întipărite în intelect, iar ca argument al acestui fapt este asentimentul general asupra acestor principii. Însă John Locke este cel care afirmă că acest asentiment nu este suficient pentru a dovedi acest statut de principiu înnăscut. Două dintre cele mai cunoscute drept principii Page 2
înnăscute sunt “ceea ce este, este” și “este imposibil ca același lucru să fie și totodată să nu fie”, însă John Locke contestă faptul că acestea sunt cunoscute de către toți indivizii. Exemple de persoane care nu cunosc cele doua propoziții sunt idioții cât și copiii. Ei nu au nici cea mai vagă idee despre cele doua principii, iar acest fapt constituie o importantă dovadă care ajută la demontarea ideii conform căreia ne naștem cu toții cu anumite principii deja întipărite în intelect. Însă care este rolul rațiunii în tot acest proces? Se cunoaște faptul că datorită rațiunii adevărurile întipărite în intelect încă de la nașterea noastră sunt descoperite. Așadar, faptul că idioții și copii nu cunosc principiile enunțate mai sus se explică prin această ipoteză. Însă autorul dă o replică acestui fapt, cerându-i cititorului să se gîndească la multitudinea de exemple de situații în care copiii se folosesc de rațiune pentru a acționa, neavând totuși vreo cunoștiință despre aceste maxime, idei, sau principii. Cu toate acestea, putem presupune că momentul în care începem să ne folosim de rațiune este cel în care descoperim maximele despre care vorbim, însă acest lucru cu siguranță nu dovedește că ele sunt înnăscute, deoarece propozițiile primesc asentimentul nostru doar dupa o perioadă în care avem ocazia de a ne acomoda cu ele și nu exact în acel moment al începerii utilizării rațiunii.. Totodată, principiile înnăscute trebuie sa primească asentimentul universal, deoarece după cum afirmă si Locke în lucrarea sa, este de neînțeles cum un adevăr ar putea fi înnăscut și totuși acesta nu primeaște asentimentul individului. Această situaație este asemănătoare cu cea în care un om cunoaște un adevăr și în același timp îl ignoră. Așadar, este important ca principiile să se bucure de acest asentiment universal, deoarece în caz contrar, chiar și daca numărul celor care nu își dau asentimentul este redus, nu se poate spune despre principii că sunt înnăscute. În încheierea acestui capitol, se evidențiază o concluzie: “Prin urmare, maximele nu sunt înnăscute. Ele nu sunt înnăscute, deoarece apar cel mai puțin acolo unde ceea ce este înnăscut se arată în chipul cel mai vădit ”. Ultima afirmație se bazează pe ideea
conform căreia ideile
înnăscute ar trebui să apară în special în cazul copiilor, idioților, sălbaticilor, deoarece ei sunt cei care au gândirea cea mai puțin alterată, aceasta datorită faptului că nu au avut contact cu alte idei din exterior care ar fi putut să le influențeze modul de gândire. Însă tocmai aceasta este contradicția: ele nu apar în cazul persoanelor respective.
Page 3
Capitolul III – Nu există principii practice înnăscute
Al treilea capitol al Cărții I începe prin a afirma că în condițiile în care maximele despre care s-a vorbit în capitolul anterior nu se bucură de un asentiment universal, principiile practice se bucură de acesta cu atât mai puțin. Așadar, datorită acestui fapt, se poate afirma că statutul lor de principii înnnăscute este pus la îndoiala într -o măsură mai mare. Acest lucru nu înseamna că le este contestată valoarea lor de adevăr, însă deoarece principiile practice nu sunt atât de evidente ca și maximele (exemplul celor două: “ceea ce este, este” și “este imposibil ca același lucru să fie și totodată să nu fie”), ele necesită utilizarea raționamentului pentru
a ne putea da seama
dacă reprezintă sau nu un adevăr. Chiar dacă la o primă analiză a societății, a indivizilor care o compun am putea spune că există totuși cîteva principii morale cu care toți oamenii sunt de acord, cum ar fi, spre exeemplu fidelitatea și dreptatea, acest lucru este contestabil. Este luat drept exemplu cazul hoților și al bandelor de răufăcători. Deși aceștia înfăptuiesc numeroase nelegiuri, în interiorul grupului de care aparțin ei trebuie să fie fideli și să respecte anumite reguli stabilite, aceasta pentru a-și putea menține unitatea. Adesea, se spune că principiile morale, sunt totuși cunoscute de către cugetul lor, chiar dacă acțiunile întreprinse de ei nu dau de înțeles acest lucru. Însă cum ar fi posibil un lucru ca acesta, când nu cumva este adevărat că tot ceea ce gândim se reflectă în acțiunile desfășurate de noi în societate? Un argument în favoarea faptului că regulile morale nu sunt înnăscute este acela conform căruia nu există lege care să fie acceptată de către toți oamenii, fără ca măcar cineva să aibă nevoie de o dovadă sau de o explicație pentru aceasta. Oamenii respectă convențiile, însă fiecare are un anumit motiv pentru care face acest lucru, iar adesea, aceste motive nu sunt întotdeauna aceleași pentru fiecare persoană. Uneori, regulile sunt respectate nu din convingere proprie ci doar din teama de a nu fi diferit, față de ceilalți, de a nu fi pedepsit. Pe de cealaltă parte există acei oameni care nu se supun regulilor, indiferent de gravitatea nerespectării lor. Sunt acei oameni care vor lămuriri, cer explicații, iar în cazul în care acestea nu sunt date sau nu sunt suficiente, se revoltă. În general însă, virtutea este aprobată de către majoritate, datorită utilității ei. Cu toate acestea, aprobarea virtuții nu semnifică faptul că aceasta este înnăscută, deoarece la baza Page 4
aprobăr ii poate sta doar interesul personal și nevoile pe care aceștia le au(ca dovadă fiind faptul că acțiunile umane confirmă adesea aceste spuse). Conștiința și existența principiilor morale generate de aceasta cu siguranță n u reprezintă o dovadă că regulile morale care există sunt înnăscute, deoarece dacă am admite acest lucru, am putea considera și principiile contrare ca fiind înnăscute. Se poate spune acest lucru datorită faptului că fiecare individ urmărește lucruri diferite pe parcursul vieții sale, iar ceea ce un om ar dori să evite, pentru altul poate reprezenta un scop. În lucrarea sa „Eseu asupra intelectului omenesc”, John Locke dă câteva exemple ilustrante ale unor fapte teribile comise de oameni fără să aibă vreo remușcare. Principiile practice nu sunt peste tot în lume aceleași, ele diferă atât de la o societate la alta cât și de la un individ la altul. De asemenea, există popoare întregi care resping de-a dreptul anumite reguli morale, iar aceasta nu înseamnă că încalcă regulile deși le cunosc. Ar fi imposibil de imaginat cum un întreg popor să dezmintă în mod umanim anumite principii pe care le consideră totuși adevăruri. Se pune în continuare problema acestor principii, în sensul că se tot vorbește despre ele ca fiind înnăscute, însă nimeni nu spune care sunt acestea și în ce număr se găsesc ele. Însă, pe de cealaltă parte, în situația în care cineva ar face totuși publice aceste principii, rămâne să ne î ntrebăm dacă nu cumva au fost create tocmai pentru a susține ideologia celui/celor care le afirmă? J. Locke aduce în discuție principiile înnăscute, întipărite de către Dumnezeu, propuse de către Lordul Herbert of Cherbury. Acestea sunt în număr de patru și anume: “1.Exist ă o oarecare ființă supremă. 2. Acea ființă trebuie să fie adorată. 3. Virtutea unită cu pietatea este cea mai bună orânduială a cultului divin. 4. Trebuie să ne căim pentru păcatele noastre. 5. După săvârșirea acestei vieți ni se cuvine răsplată sau pedeapsă”. Autorul contestă aceste principii, în
primul rând deoarece el presupune că sunt date de către Dumnezeu de la nașterea noastră, însă în situația aceasta, ele nu ar trebui să fie singurele, se mai pot găsi o mulțime de alte principia asemănătoare, aașadar sunt incomplete. A poi Locke le analizează din perspective sensului lor, iar acestea sunt atât vagi, cât și nefolositoare, în ideea în care ele nu aduc prea multe informații noi. Înaintând în eseul său, filozoful combate obiecția conform căreia “ principiile pot fi alterate de educație, obiceiuri și oamenii cu care intrăm în contact ”. De obicei, oamenii ajung să își Page 5
formeze principiile datorită interacțiunii cu cei din jur, în primii ani ai vieții, în special cu familia, iar mai apoi cu alți indivizi care reprezintă universul lor. Așadar el admite ipoteza conform căreia această obiecția de mai sus ar fi adevărată și afirmă că în această situație argumentul asentimentului universal, pe care se bazează demonstrația teoriei principiilor înnăscute este eliminat. Zilnic ne sunt date informații, cei din jurul nostrum ne prezintă presupuse adevăruri. Adesea ele ne sunt repetate, iar această repetiție duce la fixarea lor în gândirea noastră. Este important să nu luăm ca atare tot ce ni se spune, trebuie să punem la îndoială aceste spuse și trebuie să căutăm întotdeauna să stabilim noi înșine valoarea de adevăr a acestora, nu să ne lăsăm conduși de ideile venite din alte surse, de la cei din jurul nostru. Capitolul IV – Alte considerații atât speculative cât și practice cu pri vire la principiile
înnăscute. Ceea ce stă la baza unui principiu este o idee, iar ca un principiu să se poată numi înnăscut este nevoie ca ideile care stau la baza lui să fie și ele înnăscute, însă este evident că aceste idei nu se nasc în momentul nașterii copiilor. Este necesar să se știe că atât ideile de identitate, de întreg și parte sau ideile de adorație și de Dumnezeu nu sunt înnăscute. Ne vom opri în continuare asupra presupusei idei înnăscute de Dumnezeu,deoarece dintre toate, aceasta ar avea cele mai mari șanse să fie înnăscută. Motivul este simplu: fără ideea înnăscută de dumnezeire nu ar putea exista principiile morale. Există numeroase națiuni care nu dețin nici cea mai mică noțiune despre religie sau despre Dumnezeu, însă chiar și în cazul în care situația nu ar fi aceiași, iar fiecare națiune ar avea măcar un minim de cunoștiințe despre dumnezeire, aceasta în continuare nu ar demonstra statutul de idee înnăscută. Ideea de Dumnezeu diferă de la o persoană la alta, iar adesea este invocată ideea conform căreia doar oamenii înțelepți ajung să aibă idei exacte despre unitatea și nemărginirea dumnezeirii, însă din nou, acest fapt exclude universalitatea asentimentului, aceasta în primul rând. În al doilea rând, această teorie demonstrează că dobândirea ideilor exacte despre dumnezeire de către înțelepți sunt dobândite prin experiența și rațiunea proprie. Așadar, demonstrând că ideea de Dumnezeu nu este înnăscută, Locke afirmă că nici o altă idee nu poate fi considerată ca înnăscută. Este necesar să adăugăm că dacă totuși ideile înnăscute ar exista cu adevărat, o parte din ele și anume cele la care nu ne gândim în momentul prezent, ar trebui să ajungă în memorie, urmând Page 6
ca atunci când avem nevoie de ele să ni le reamintim. Așadar, o idee reamintită, reprezintă o idee venită din trecut, cu care ne-am mai confruntat cândva. O idee nouă reprezintă ceva care nu s-a aflat nicicând în memorie, pe care nu am mai cunoscut-o înainte. În memorie nu se află însă nici o idee înnăscută. Ceea ce oamenii descoperă, felul în care aceștia înțeleg diferitele idei depind într -o măsură foarte mare de modul în care aceștia își folosessc capacitățile primite de la Dumnezeu. După cum am subliniat și în unul din paragrafele anterioare, omul este dator să treacă ideile prin filtrul propriei sale gândiri. Nu este apreciat ceea ce se împrumută, chiar dacă acest împrumut reprezintă valoare. Ne este dat exemplul lui Aristotel în acest sens: în ciuda inteligenței și capacităților sale, acesta nu a fost a preciat pentru calitățile sale, dintr-un simplu motiv și anume adoptarea și susținerea opiniilor care aparțineau altora. În final, ne este prezentat modul în care apar principiile înnăscute: oamenii descoperă anumite propozitii de care nu se pot îndoi din momentul înțelegerii lor. Pentru comoditate și pentru a nu fi nevoiți să le evalueze valoarea lor de adevăr, oamenii au decis că acestea sunt înnăscute. Privind mai departe, se poate spune că acesta este un mod foarte simplu prin care este evitată truda căutării, aflării a ceea ce este îndoielnic, așadar o dată cu apariția dogmei că există aceste principii înnăscute, susținătorii ei au fost nevoiți să primească informațiile transmise ca atare, fără a investiga. Acest lucru îi face pe oameni, de obicei, mai ușor de condus, mai naivi, mai puțin iscoditori. În concluzia primei cărți care aparține acestei opere, J.Locke afirmă că ceea ce a făcut defapt până în acest moment a fost să “dea socoteală” pentru motivele care l-au detreminat să creadă că nu există principii înnăscute și să aducă argumente în favoarea acestei afirmații. Însă, în următoarea carte, acesta se va concentra asupra acelor baze pe care el le consideră cu adevărat responsabile pentru ceea ce se reprezintă cunoașterea noastră. În opinia mea, problema pe care John Locke o aduce în fața noastră prin intermediul acestei opere „Eseu asupra intelectului omenesc” este una foarte complexă. Citind și analizând doar prima carte a acestui eseu nu pot avea o privire de ansamblu asupra întregii problematici, așadar mă voi rezuma la prima parte. Aceasta reprezintă o argumentație a ideii conform căreia în momentul nașterii individului, intelectul nu este înzestrat cu nici un fel de principii, idei sau Page 7
maxime. Ceea ce face cu adevărat ca acestea să apară sunt experiențele trăite de noi, amprentele mediului în care ne dezvoltăm, influența exercitată de cei din jur asupra noastră. Filozoful aduce în discuție numeroase ipoteze care susțin existența acestor idei înnăscute, le analizează și dă explicațiile necesare pentru a demonstra valoarea lor de adevăr. Consider că lucrarea prezentată are toate atuurile pentru a putea fi considerată o lucrare de valoare pentru filozofie. În ciuda faptului că nu am făcut o sinteză a întregului său conținut, ideile expuse încă de la începutul acesteia m-au captivat și mi-au stârnit interesul pentru a continua lectura acesteia.
Page 8
