ISTORIA FARMACIEI 1

CURS DE ISTORIA FARMACIEI

ANUL II

SPECIALIZAREA FARMACIE prof. univ. dr. Mihaela Bratu ISTORIA FARMACIEI CURSUL 1 Arta vindecarii in societatea primitiva. Terapiile in societatile antice: Summer, Egipt, lumea greco-romana Societatea primitiva si aparitia primilor terapeuti Sedentarizarea omului in perioada neolitica (8500 i. Ch.) a avut pentru sa natatea sa doua consecinte importante: Dezvoltarea si evolutia unor patogenii specifice: modificarea alimentatiei a condus la aparitia cariilor dentare si la aparitia pa razitozelor intestinale. Domesticirea animalelor si cresterea lor a condus la cresterea incidentei zoonozelor (boli infectioase transmise de la animal la om), cum ar fi: tuberculo za, variola, rujeola. Dezvoltarea artei tamaduirii bolilor Transformarea organizarii sociale a condus la aparitia unor noi boli, alte le decat traumatismele survenite ca urmare a accidentelor violente pe care omul le cunostea pana atunci. Vindecatorii si vindecarile Dezvoltarea practicii vindecarii in societatile primitive si in cele arha ice a legat laolalta procesul propriu-zis terapeutic de cel divinatoriu, fiind, prin urmare, rezervata celor initiati, preotilor si preoteselor. Administrarea unui remediu era insotita intodeauna de un ritual religios c u rol considerat esential pentru vindecare. Boala era identificata cu un corp strain care trebuie izgonit sau extirpat  din organism, concept ramas in teoria medicala pana in Evul Mediu.  

Summer

In mileniul 5 i. Ch. S-a dezvoltat intre raurile Tigru si Eufrat, zona nu mita Mesopotamia, o civilizatie originala, care a creeat un patrimoniu constitui nd baza ulterioara a civilizatiilor Orientului Antic. Aceasta civilizatie a fost  numita dupa unul dintre cele trei popoare fondatoare, civilizatia sumeriana. Terapeutica dezvaluita de tablitele de lut scrise cu caractere cuneiforme cuprinde descrise atat acte terapeutice cat si practici magice. Baza terapeutici i o constituiau plantele medicinale, care erau la acea vreme cultivate de gradin ari specializati. In tablitele gasite s-au putut identifica peste 150 de specii de plante medicinale. Codul lui Hammurabi demonstreaza faptul ca in acele timpuri medicul se bucur a de o inalta consideratie in societate, la fel ca si preotii. Lucrarile unor orientalisti celebri demonstreaza ca babilonienii foloseau o farmacopee care cuprindea aproximativ 250 plante, substante minerale si produs e de origine animala. Ca excipienti sunt mentionate: apa, berea, vi nul de palmier, pulberi alcaline vegetale, uleiuri vegetale. Formele farmaceutice descrise sunt: solutii, unguente, prafuri, supozitoar e, cataplasme.

 

Summer

Cunostiintele sumeriene despre leacuri au avut ecou asupra popoarelor inve cinate, multe dintre plantele farmacopeei babiloniene fiind mentionate in Biblie  (tamaie, aloe, smirna, mac, rodie, dafin-folosit ca antidot al veninului de sar pe, isop, menta). Biblia descrie folosirea cataplasmelor , a unguentelor si a co lirelor (pe baza de saruri de cupru, cu efect desinfectant). Egiptul antic Pe langa remediile descrise in papirusurile medicale, dintre care cele mai celebre sunt papirusul Ebers si papirusul Edwin Smith, egiptenii antici folo seau un mare numar de formule magice pentru a face leacurile mai eficiente. Cu v remea, terapia va evolua de la magie la experiment, papirusurile descriind un ma re numar de retete specifice pentru tratarea anumitor afectiuni, care in zilele noastre si-au demonstrat baza stiintifica si valoare terapautica. Se considera ca Papirusul Ebers, lung de 20 m si lat de 30 cm, datand de l a inceputul celei de-a 18a dinastii (1580 i. Ch.), constituie prima lucrare medi cala cu caracter stiintific, care cuprinde o colectie de 875 prescriptii, mentio nand 700 remedii. Egiptul antic Tratamentele medicale egiptene incepeau cu dieta si se preferau medicament ele de uz extern. Durerile sunt tratate cu unguente, masaje si comprese. Un excipient frecvent utilizat este uleiul de ricin. Alte excipiente sunt:  mierea, ceara, laptele de vaca, seul. Maladiile oculare, frecvente in acea zona, erau tratate cu unguente contin and aloe, pulbere de malachit (un mineral continand cupru), faina de Colocynth, galena (sulfura de plumb). Pentru tratarea tusei se utilizau remedii sub forma de inhalatii, continan d smirna si rasini aromate.Prepararea medicamentului era facuta de un medic care  avea cunostinte farmaceutice si cu probitate profesionala. Pictograma medic rep rezenta un om sezand, o lanteta si un vas farmaceutic. La vechii egipteni exista o persoana speciala care prepara medicamentele, numita Pastophor. La fel ca si la sumerieni, aceste persoane erau si preoti si lucrau si tra iau in temple. Egiptul antic Dintre plantele medicinale, un loc important il avea macul (Papaver somnif erum), din care egiptenii stiau cum sa extraga opiul. Materiile prime medicamentoase erau depozitate in vase de teracota, de ala bastru, in lazi de lemn sau cosuri impletite iar pastrarea lor se facea in incap eri speciale care serveau si de laborator de preparare. S-au gasit numeroase ins trumente folosite in tehnica farmaceutica: mojare, balante, linguri, site, cutit e. Multe din retetele medicale ale Egiptului antic au trecut in farmacopeea g reaca, prin intermediul careia s-au transmis farmacopeei europene din Evul Mediu . Farmacia in civilizatia greaca antica

Se poate spune ca in Grecia antica s-a nascut arta medicala asa cum o cun oastem in zilele noastre. Istoricii antici cum sunt Plinius si Celsus arata ca medicii (iastros) inv atau ani de zile arta medicala langa un maestru. Acesti medici puteau intra in s lujba unei cetati pentru a asigura asistenta medicala. Alaturi de iastros mai ex istau si alte specializari medicale: pharmakopoles (cei care preparau si vindeau  medicamente), migmatopoles (cei care preparau mixturi, cosmetice, otravuri), my ropoles (parfumieri), rhizotomos (erboristi). Este celebru medicul grec Hippocrate din Cos (sec. V i. Ch.), considerat i nitiatorul demersului medical stiintific, de la care s-au pastrat mai mult de 70  tratate medicale (Colectia hipocratica). Legenda a facut din Hippocrate un om u niversal, primul si cel mai mare dintre toti medicii. Principiile expuse de Hippocrate in tratatele sale medicale acorda o mare  importanta experimentului si atribuie o cauza naturala tuturor bolilor. O data cu Hippocrate, stiintele medicale trec din perioada religioasa in cea filozofica . Principiile hipocratice Conceptia hipocratica asupra organismului uman postuleaza existenta a patr u umori: sange, flegma, bila galbena si bila neagra, secretii naturale ale organis mului. Atunci cand acestea sunt in dezechilibru, omul se imbolnaveste. Demersul terapeutic specific lui Hipocrate consta in inceperea tratamentu lui cu dieta alimentara, in timpul fazei acute a bolii recomandandu-se diete uso are, care sa nu solicite organismul. Alaturi de dieta, sunt recomandate: purgati ile (folosite cu prudenta), sudatia, emeza, diureza, sangerarea cu ajutorul lipi torilor, toate cu scopul de a elimina din organism toxinele bolii. Recomandate sunt si: baile, prisnitele si fumigatiile. In tratate sunt mentionate numeroase formulari farmaceutice. In aceste for mule, pe langa principiul activ se mai gasesc si adjuvanti, corectivi si vehicul e. Formele farmaceutice cele mai frecvent descrise sunt: prafurile, potiunile, u nguentele, fumigatiile, emplastrele, bolusurile, globulele vaginale, colirele, g argarismele, erinele. Daca medicamentul nu era administrat chiar in iatreion, er a eliberat pentru acasa, purtand sigiliul medicului-farmacist. Epilepsia nu este o boala mai sacra decat altele. Ea are o cauza naturala s i natura sa pretins divina este considerata astfel doar din cauza ignorantei oam enilor. Fiecare boala are propria sa natura si provine din cauze externe  Hippocrate-Boala sacra

 

Diocles

A fost, conform istoricului antic Plinius, cel mai mare medic dupa Hippocr ate. Manualul sau de botanica Rhizotomikon ramane cel mai vechi si important tra tat grec de plante medicinale. S-a ocupat si de toxicologie, sintetizandu-si rezultatele inrtr-un tratat numit Despre medicamentele aducatoare de moarte

Scoala medicala din Alexandria Imbinand mostenirea civilizatiilor egipteana si greaca, civilizatia eleni stica, dezvoltata in Alexandria a constituit apogeul cunoasterii antice in toate  domeniile stiintelor. In imensa biblioteca din Alexandria scrierile hipocratice erau adunate s i codificate, permitand studierea lor metodica.

Aceasta nu-i impiedica pe cei care traiau in Museion (un corespondent al u nui institut de cercetare academica din zilele noastre, adunand pe cei mai stral uciti exponenti ai stiintelor vremii) sa continue analiza corpului omenesc si sa  faca mari progrese in anatomie, fiziologie si patologie. In paralel cu acestea s-a dezvoltat si farmacia. Cei mai renumiti medici care au practicat in Alexandria au fost Herofil si  Erasistrat, care aveau si profunde cunostiinte de farmacie, propunand noi formu lari farmaceutice. Disectiile se faceau in public, pe cadavrele condamnatilor la moarte.

Farmacia in civilizatia romana Prin cultura latina-formata aproape in exclusivitate la scoala culturii el enistice- antichitatea greaca a fost integrata ca element de baza in formarea cu lturii europene. Civilizatia romana s-a format de-a lungul secolelelor de cuceriri si de as imilari a culturii marilor civilizatii peste care a trecut sau cu care a venit i n contact, fapt datorat spiritului pozitiv si pragmatic al latinilor. Imprumutan d, asimiland, reelaborand totul cu eficienta, romanii au transmis Europei mosten irea civilizatiei si culturii Antichitatii. Initial, arta vindecarii la romani se desfasura tot prin ritualuri religio ase, fiecare parte a corpului uman sau functie fiziologica aflandu-se sub protec tia unei zeitati: Dea Carna proteja viscerele, Vesta proteja femeile la nastere,  etc. Capul familiei trata bolile membrilor familiei sale si isi consulta vecini i cand cunostiintele ii erau insuficiente. Marcus Porcius Cato (Cato cel batran) Nascut in secolul 3 i. Ch. In provincia etrusca Tusculum (Toscana de asta zi), este autorul tratatului despre economia rurala (De re rustica), in care sun t prezentate toate cunostiintele medicale traditionale latine, descriind modul d e tratare al ranitilor, premisele unei diete alimentare sanatoase, precum si pro cedee divinatorii recomandate pentru vindecare. Desi Cato respinge cu putere medicina si pe medicii greci, contemporanii s ai sunt mult mai deschisi si, in anul 219 i. Ch., Senatul Roman acorda medicului  spartan Arhagatos cetatenia romana si dreptul de a deschide un atelier in Forum, unde ii consulta pe bolnavi si le vindea leacuri. Prima farmacie din Roma Atelierul infiintat de Arhagatos cuprindea un cabinet de chirurgie, o far macie si un spital, la fel ca si casele de asistenta care se gaseau in Grecia in  acea perioada. Pentru prepararea medicamentelor erau intrebuintate mojare de agata, de p lumb sau de cupru. Pentru maruntirea materialelor existau mori speciale. S-au de scoperit de asemenea spatule, linguri, pipete, site si cuptoare. Medicamentele e rau pastrate in cutii din lemn sau din corn de animal, in vase de lut ars sau in  flacoane de sticla.

Pedanios Dioscorides A fost un medic militar de origine greaca. In tinuturile prin care a trecu t, insotind armata romana, s-a preocupat de plantele medicinale ale regiunii, de

 traditiile populare de vindecare, adunand un material bogat care i-a permis sa scrie un mare tratat in cinci carti despre medicamente De Materia Medica, din ca re grecii, romanii si arabii s-au inspirat pana in vremea Renasterii. Fiecare ca pitol este dedicat unui agent terapeutic din unul din cele trei regnuri (mineral , vegetal, animal), descriind puterile tamaduitoare si aplicatiile medicale ale acestuia. Dioscorides a dat sfaturi bune privind recoltarea plantelor medicinale  si despre conservarea lor. A elaborat asa-numita teorie a similitudinii (exista o asemanare intre str uctura/ forma unui remediu si efectele sale terapeutice). Galenus din Pergam Nascut in 130 d. Ch., a studiat filozofia iar apoi medicina in Grecia, Asi a Mica si Egipt. A profesat in Grecia si la Roma, fiind medicul a doi imparati r omani (Marcus Aurelius si Commodus). I se atribuie intre 500 si 640 de tratate medicale, care au fost traduse ul terior in araba si ebraica. Opera sa constituie o evolutie a doctrinei hipocratice a celor patru umori , Galenus stabilind o corespondenta intre acestea si cele patru elemente enuntat e de Aristotel (apa, aer, foc, pamant). In functie de predominanta uneia din cel e patru umori, temepramentul uman se poate clasifica in patru tipologii: sangvin , flegmatic, coleric si melancolic. Principiile galenice privind prepararea si formularea medicamentelor au fo st aplicate in lumea europeana timp de 1500 ani, numele lui Galen este asociat c u tehnologia farmaceutica. A formulat prima cold-crema, similara celor contempor ane. Multe procedee de preparare descrise de Galen s-au conservat, macar ca prin cipiu, in laboratoarele farmaceutice moderne. Farmacologia lui Galen reprezinta cel mai inalt nivel pe care l-a atins aceasta disciplina in Antichitate.

ISTORIA FARMACIEI

CURSUL 2

Farmacia araba: institutia spitaliceasca si farmaciile spitalicesti, farmaciile cu circuit public, primele receptarii Farmacia in societatile orientale Separarea meseriei de farmacist de cea de medic Animati de un acut spirit comercial, arabii au dezvoltat o societate inflo ritoare bazata pe comertul cu mirodenii si marfuri de lux aduse din Extremul Ori ent. Alaturi de marfuri, arabii aduc si cunostiinte noi din Asia spre Europa, co ntribuind la dezvoltarea civilizatiei europene pe baza noutatilor aduse din Pers ia, India, China. Pe de alta parte, arabii asimileaza si aprofundeaza cunostiintele civiliza tiilor europene, traducand printre altele tratate medicale de referinta ale anti chitatii greco-latine (Hippocrate, Galenus, Dioscoride). In baza informatiilor p reluate, isi vor dezvolta propriul sistem medico-farmaceutic, care va fi ulterio r asimilat si dezvoltat in Europa de vest, dupa invazia araba din Spania si sudu l Frantei. Arabii vor fi primii care vor separa cele doua profesii: cea de medic si c ea de farmacist, creand in Bagdad spre sfarsitul secolului 8 primele farmacii pu blice.

Spitalele arabe, farmaciile publice si farmaciile spitalicesti Desi si in Grecia antica au existat asezaminte spitalicesti in marile met ropole, institutia spitaliceasca a cunoscut o organizare considerabil imbunatati ta in Califatele Arabe. Spitalul arab (bimaristan) a devenit unul dintre primele  locuri de ingrijire si de invatamant medical. In cadrul spitalelor functionau farmacii spitalicesti in care medicamentel e se preparau conform unor colectii unitare de retete (grabadin). Existau de asemenea inspectori care controlau calitatea produselor si mate riilor prime vandute in farmacii si in magazinele de mirodenii. Jabir Ibn Hayyan (Geber) Supranumit Magister magistrorum, i se atribuie tratatul Summa perfectioni s magisterii (Tezaurul celei mai inalte invataturi); A fost un chimist experimentat, preparand pentru prima data oxidul rosu de  fier, sulful coloidal, acizii sulfuric si azotic. A elaborat formulari farmaceu tice originale (unguente cu sulf coloidal, pulberi astringente pe baza de oxid r osu de fier). Este considerat unul din cei mai mari alchimisti. Abu Bekr Mohamed Ben-Zakary (Rhazes) Renumit medic, chimist si farmacolog de origine persana, care a lucrat in serviciul militar al emirului Al-Mansur din Chorasan (Iran), devenind conducator ul spitalelor din Ray si Bagdad. Rhazes a contribuit substantial la dezvoltarea meseriei de farmacist, prel uand informatii din texte clasice in care a inserat informatii proprii, scheme s i descrieri de aparate pentru sinteza chimica, care au fost utilizate de catre f armacisti pana aproape de secolul XX.  Este recunoscut ca fiind cel care a perfectionat metodele de distilare si de ex tractie. Abu Ali al Hussein ibn Abdallah ibn Sina (Avicena) Printre cei mai straluciti savanti care au contribuit la imbogatirea cuno stiintelor farmaceutice in epoca de glorie a califatelor arabe. Personalitate en ciclopedica, a fost medic, astronom, filozof, poet, matematician si muzician. S-a nascut langa Buhara (Tadjikistan) in 980, dar a calatorit in intreaga  lume araba, fiind favorit si diplomat al principilor persani. Scrierile sale in domeniul farmaciei, redactate in limba araba, au fost ul terior traduse in latina si considerate manuale de baza in invatamantul medical si folosite drept compendii de catre medicii practicieni. Tratatele sale au fost  tiparite in traducerea latina de peste 30 ori si utilizate pana in sec. XVII in  Europa Occidentala. I se atribuie inovatia auririi sau argintarii pilulelor pentru potentarea  efectului medicamentelor. Farmacia in China antica si medievala Conform traditiei chineze, farmacia in China a fost intemeiata de un im parat care a trait prin mileniul 2 i. Ch., numit Shen Nung. Se spune ca acesta a  testat valoarea terapeutica a cateva sute de plante, unele dintre acestea fiind  testate chiar pe propria persoana. Cunostiintele acumulate au fost scrise in pr imul atlas botanic (Pen-T-Sao), care descrie 365 remedii vegetale. Personajul le gendar Shen Nung este inca si astazi considerat de catre medicii si farmacistii

chinezi ca patron spiritual al breslei, iar multe din plantele descrise in atlas ul sau sunt considerate remedii puternice in medicina chineza. Traditia medicala chineza Specific medicinei chineze este faptul ca aceasta este strans inrudita cu  filozofia, religia si magia si are la baza conceptelor sale o viziune generala despre lumea materiala, manifestata, care este prezentata in celebrul tratat I-T zin (Cartea transformarilor). Tratamentele se bazau atat pe terapia cu plante medicinale, cat si pe die toterapie, acupunctura, masaj, exercitii fizice de energizare (qi-gung). Medicina chineza clasica avea o viziune a corpului uman mai putin legata de structurile sale anatomice, fiind mai degraba orientata asupra identificarii mecanismelor functionale care regleaza procesele fiziologice si metabolice (dige stia, respiratia, exceretia, imbatranirea). Sanatatea este considerata ca o inte ractiune armonioasa a tuturor acestor procese si a corpului in intregul sau cu l umea inconjuratoare iar boala ca un dezechilibru sau ca o interactiune dizarmoni oasa. Formele farmaceutice chinezesti cunoscute si uzitate pana astazi sunt: mi xturile, maceratele, decocturile, colirurile, unguentele, pilulele, prafurile. India-medicina ayurveda Alaturi de sistemul medico-farmaceutic chinez, cel ayurvedic indian are r adacini istorice adanci, fiind, pe de-o parte structurat si fundamentat inca din  antichitate si avand aplicabilitate si rezultate remarcabile si in prezent. La fel ca si medicina traditionala chineza, medicina traditionala indiana  are la baza concepte filozofice originale si proceduri specifice de tratament. Primele informatii referitoare la ayurveda se gasesc in scrierile sacre indi ene (Veda). Filozofia ayurveda priveste omul ca pe un microcosmos, ca pe un univers in  sine. Se considera ca boala dispare atunci cand toate energiile corpului ajung in echilibru si ca organismul are capacitatea de a se autovindeca. Principiile sistemului ayurveda Filozofia Sankhya, care sta la baza sistemului ayurvedic, considera ca la  baza intregii creatii stau cinci elemente (principii) fundamentale (Pancha Maha  Bhootas). Acestea sunt: Pamaintul (Pruthvi), Apa (Aap), Focul (Tejas), Aerul (V ayu), Eterul (Akash). In organismul uman elementul Pamant este legat de simtul mirosului, eleme ntul Apa este legat de simtul gustului, Focul este legat de simtul vizual, Aerul  este legat de simtul tactil iar Eterul este legat de auz. Cele cinci elemente, in diferite combinatii si proportii, formeaza organel e si sistemele corpului uman, fiecare din acestea imprimand caracterul specific,  in functie de predominanta unora din cele cinci. Astfel, fiecare persoana are p ropria sa constitutie si propriile predispozitii inca de la nastere. Cele cinci elemente fundamentale, in combinatie unele cu altele, detrmina constitutia individuala a pacientilor, care poate fi inscrisa in trei categorii principale (Doshas): constitutia Vata (predominanta Aer-Eter), constitutia Pitta  (predominanta Foc-Apa) si constitutia Kapha (predominanta Apa-Pamant). Principiile terapeutice si farmacologice ayurvedice considera ca fiecare r emediu manifesta predominant unul din cele cinci elemente, putand echilibra exce sul sau deficitul acelui element din organismul pacientului. Literatura ayurvedica Tratatele clasice ayurvedice includ un compendiu de medicina interna (Cha

rak Samhita), precum si un manual de chirurgie (Sushrut Samhita). Tratatele indiene antice si medievale descriu peste 2000 specii de plante medicinale, majoritatea identificate si aplicate si in prezent. O mare parte din informatiile din literatura ayurvedica referitoare la a limente, plante medicinale, remedii pot fi convertite si reconsiderate pe baze s tiintifice, pastrandu-si indicatiile terapeutice si in prezent Farmacia medievala europeana

Primele universitati medicale europene Meseria de farmacist Practici terapeutice in Evul Mediu si Renastere

Primele universitati medievale Prin infiintarea institutiei universitare in evul mediu s-a facut distinc tia dintre cunoasterea teoretica, docta si cunoasterea empirica si practica a ma nufacturierului. Medicul exercita o arta liberala, structurata intr-un discurs cult, univer sitar, bazat pe invataturile anticilor (Hippocrat, Galen, Avicena, Rhazes) si ab andoneaza farmacistului activitatea de preparare a remediilor. Este primul pas i n autonomizarea profesiei de farmacist in Europa. Scoala din Salerno Exista multe legende privind originile scolii medicale si farmaceutice di n Salerno.  Cea mai frumoasa dintre ele spune ca scoala a fost intemeiata de patru somitati  ale stiintelor medicale: arabul Adela, evreul Helinus, grecul Pontus si latinul Salernus. Dincolo de adevar sau legenda, aceasta traditie reflecta izvoare le cunoasterii pe care s-a intemeiat aceasta scoala. Salerno a fost inca din antichitate o statiune balneara si de tratament,  iar infiintarea in vecinatate a manastirii benedictine Montecassino in perioada  crestina, a favorizat mult avantul stiintelor medicale in regiune. Se stie cu certitudine ca arta medicala a fost predata in aceasta univer sitate inca din secolul al IX-lea d. Ch., scoala fiind desfiintata prin decretul  lui Napoleon Bonaparte in 1811. Lucrarile scolii din Salerno Antidotario din Salerno, lucrarea care a constituit sursa tuturor retetar elor medievale, a fost mult timp lectura esentiala a farmacistilor. Aceasta cule gere a fost in mod constant modificata, forma sa originala pierzandu-se. Au ajun s pana la noi manuscrisele din sec. al XII-lea si al XIII-lea, sub titlul Antido tario di Nicolo Salernitano. Scoala din Salerno a atins apogeul in sec. al XII-lea, cand s-au scris tr atatele: Liber de simplici medicina sau Circa instans si Regimen sanitatis saler nitanum. In aceste tratate, pe langa informatiile pentru medici, existau multe i nformatii pentru farmacisti referitoare la descrierea principiilor active de div erse naturi (vegetale, minerale), cat si despre contrafacerea medicamentelor. Regimen sanitatis salernitanum a fost tiparit in Romania pentru prima dat a la Brasov in anul 1696. Noutati ale scolii din Salerno

In Salerno a aparut in jurul anului 1100 un nou solvent, care avea sa re volutioneze arta prepararii medicamentelor dar si arta parfumeriei: alcoolul eti lic. Tehnica de fabricatie a fost rapid si constant imbunatatita, folosind agent ii deshidratanti, precum carbonatul de potasiu. Era obtinut fie ca aqua ardens (60°), fie ca aqua vitae (90°). Practicienii d in Salerno au fost primii care au distilat vinul, fapt ce ramane crucial pentru istoria farmaciei. Farmacistii (droghisti si apotecari) depuneau juramant sa prepare drogur ile conform regulilor si trebuiau sa le vanda la preturi fixe. Existau inspectori imperiali care verificau prepararea intocmai a medica mentelor. Vanzarea otravurilor si a asa-ziselor elixire de dragoste era strict  interzisa. Scoala de la Montpellier La fel ca si la Salerno, invatatura medicala practicata si predata la Mont pellier s-a bazat pe cumulul de cunostiinte adus de medicii arabi, evrei si cres tini, locuitori ai acestui oras. Toleranta religioasa a favorizat inflorirea ora sului, aflat pe traseul pelerinajului catre Santiago de Compostella si in apropi erea unei colonii evreiesti numeroase din Aragon. La inflorirea scolii medicale a contribuit si actul din 1181 emis de Wilh elm al VIII-lea, care decreta ca Oricine, indiferent de origine si situatie, are dreptul de a conduce o scoala medicala . Organizarea breslelor apotecarilor Meseriile artizanale (bacanii, apotecarii, felcerii/barbierii) se grupeaz a in comunitati sau corporatii pentru a-si apara mai bine interesele profesional e in Evul Mediu. Primele uniuni profesionale ale vanzatorilor de droguri si mirodenii apar in Montpellier, asa cum se cunoaste din colectia de acte municipale ale orasului . Aici se specifica faptul ca negustorii de droguri si condimente (especiado res) aveau responsabilitatea de a pazi anumite zone ale orasului in zilele de jo i. Breslele se angajau sa furnizeze droguri de buna calitate si sa le vanda la p returi corecte. Conciliul de la Melfi-separarea farmaciei de medicina In tarile Europei Occidentale, puternic expuse in Evul Mediu influentelor  culturale arabe, farmaciile publice au inceput sa apara abia in secolul al XVII -lea. Totusi, in anul 1240, in Sicilia, imparatul german Frederick II de Hohenst aufen, prin edictul de la Melfi, separa responsabilitatile profesionale ale medi cilor de cele ale farmacistilor. Edictul statuteaza clar faptul ca farmacistul e ste cel care prepara medicamentele, urmand indicatiile medicului. Prima Farmacopee oficiala Ideea unei farmacopei cu statut oficial, care sa fie aplicata de catre to ti farmacistii, isi afla originile la Florenta in 1498. Nuova Receptario a fost initial scrisa in limba italiana si a devenit standardul legal de lucru al farma cistilor din Florenta. A fost rezultatul colaborarii dintre Breasla farmacistilo r si Societatea medicilor. Terapiile Evului Mediu

Datorita igienei precare si a marilor aglomerari umane din mediul urban, mal adiile infetioase au constituit principala cauza a mortalitatii in Evul Mediu. Marea ciuma, aparuta in China si extinsa apoi pana la Marea Neagra si Marea  Mediterana, cuprinzand intreaga Europa, a constituit unul din episoadele de cum pana pentru civilizatia umana, ucigand peste o treime din populatia Europei in s ec. al XIV-lea. Alaturi de ciuma bubonica, lepra, variola, holera au facut ravagii, deoarce  nu se cunosteau si nu se practicau reguli elementare de igiena. Hrana precara, conditiile vitrege de trai, toxiinfectiile alimentare conduc eau la o mortalitate ridicata si la o medie de viata foarte redusa. Terapiile Evului Mediu In Evul Mediu si Renastere au coexistat o terapie oficiala, bazata pe doct rinele clasice hipocratice si galenice, practicata de medici, chirurgi atestati,  maestri farmacisti si o medicina populara, empirica, practicata de vindecatori,  de multe ori simpli sarlatani. Lipsa de eficienta a practicilor medicale oficiale, precum si lipsa de mijl oace financiare a celei mai mari parti a populatiei, a condus la proliferarea vi ndecatorilor populari, care adesori faceau mai mult rau decat bine. Culegerile de retete mentionau un numar mare de ingrediente, compozitia si  identificarea acestora era insa insuficient descrisa. Desi interzisa prin diver se legi, inlocuirea unui ingredient cu altul (qui pro quo) in cadrul formularilo r se practica frecvent. Nu exista un sistem unitar de unitati de masura, ceea ce facea imposibila  utilizarea unui retetar dintr-o tara in alta sau chiar dintr-un oras in altul. In comedia sa Bolnavul inchipuit (1673), Moliere satirizeaza stiinta med icala a timpului, intruchipata de studentul in medicina Argon, care raspunde ste reotip la intrebarile profesorilor privind tratamentul diferitelor afectiuni: « cl ysterium donare, postea saignare, ensuita purgare » (faceti o clisma, luati sange si apoi administrati un purgativ). In final, Argon primeste titlul de doctor in medicina.  

Panaceul

Caracteristic pentru formularile terapeutice este medicamentul cu spectru p olivalent, definit ca panaceu. Un exemplu este cel al Teriacului, remediu descris inca in manuscrisele di n sec. X, a carui formulare din Farmacopeea franceza din 1837, cuprinde 39 ingre diente, fiecare destinat sa vindece cate o afectiune.  Acest remediu a devenit un succes comercial si obiectul a numeroase contrafacer i. Accesibilitatea la serviciile medicale Accesibilitatea serviciilor medico-farmaceutice in Evul mediu si in Renaste re era limitata la mediul urban, unde profesau ¾ din cadrele medicale calificate, desi 85% din populatie traia in zonele rurale. Accesibilitatea economica la ingrijiri medicale era de asemenea redusa, dil etantismul inflorind. Formarea si ucenicia farmacistilor Formarea unui maestru farmacist nu se facea in mod obligatoriu prin frecve ntarea cursurilor universitare, de multe ori tanarul care dorea sa devina maestr u farmacist intra ca ucenic la un farmacist consacrat, devenea dupa un timp calf a iar apoi isi putea deschide propria farmacie. La Paris exista o gradina botanica (Le Jardin du Roy) unde cei care invata

u meseria de farmacist invatau sa deosebeasca si sa cultive plantele medicinale. Theophrastus Bombastus von Paracelsus Filozof, teolog, astrolog, alchimist, medic si farmacist, Paracelsus a pub licat numeroase opere, exprimandu-si uneori vehement punctele de vedere original e . Este considerat precursorul metodei homeopatice, sustinand principiul conf orm caruia similia similibus curantur (asemanatorul se vindeca cu asemanator). F armacologia in conceptia lui Paracelsus este o cercetare chimica, ea se bazeaza pe cunoasterea a ceea ce este in interior si nu pe compunerea sau combinarea unui  intreg amalgam de elemente . Este considerat fondatorul iatrochimiei si chimioterapiei. A elaborat si descris procedee de obtinere a tincturilor. Alchimia si dezvoltarea chimiei Practicarea alchimiei de catre farmacisti a condus in final la dezvoltarea  metodelor experimentale ale chimiei, eleborarea de instrumente si aparate pentr u izolarea, purificarea de noi elemente dar si pentru sinteza unor noi compusi c himici. Diverse dispozitive de laborator (alambicul, baia de apa-bain Marie-, moja rele si creuzetele), dar si materiale noi cum sunt portelanul si faianta isi au originea in laboratoarele alchimistilor medievali.