Insula de Gellu Naum

gellu naum

insula C O AA E D I E ÎN D O V Ă A C T E ILUSTRAŢIA BENEDICT 6ÂNESCU i

J www.cimec.ro

Cum lesne va observa cititorul, scriind Insula n-am ambiţionat să dramatizez şi nici măcar să parodiez celebra lucrare a lui De Foe. Intuind greutăţile marilor tehnici folosite in mod obişnuit de autorii dramatici, am ales formula unui scenariu cît mai elasiic, în care accentuarea, după necesitate, fie a dialogului, fie a mişcării — sau, respectiv, diminuarea lor —, să parmită eventuala transpunere a textului atît pe scena unui teatru de păpuşi, într-un spectacol destinat adulţilor, cit şi pe scena unui teatru de dramă. Insula nu-şi propune deci o replică la Aventurile lui Robinson, ci demitizarea esenţei personajului, care, independent de cadrul biografic, rămîne în actualitate, pentru că mai bintuie cu destulă perseverenţă — după cîte mi se pare — în domeniul etic, acolo unde urmele nocive ale trecutului îşi mai găsesc loc printre relaţiile noastre noi. Insula vrea să aducă în faţa spectatorilor eroul-limită legat de sentimentul singurătăţii, al izolării, îmbibat de substanţa individualismului feroce, şi care, chiar în condiţii de demiurg, este incapabil să germineze relaţii detaşate de lumea care l-a zămislit. Dacă am păstrat unele date exterioare de îa De Foe, fişa socială a eroului menţine strict caracterizarea dată de Fr. Engels în scrisoarea sa către Kautsky, din 20 seytembrie 1884 : „...Şi el are mai tîrziu un Vineri (Friday) al său şi a fo&t un mguţător naufragiat, care, dacă nu mă înşel, făcuse cîndva şi comerţ de sclavi. Deci, un burghez autentic".

Gellu Naum

N Doi beduini, cînd călare, cînd pe jos, dar totdeauna înarmaţi pînă în dinţi Un beduin copil Trei copii albaştri Cîţiva turişti Cîţiva piraţi Trei poliţişti indigeni O pisicuţă albă Papagalul Coco Două foci cîmtăreţe Papagali cîntăreţi Un leu O zebră Trei pisoi albaştri

Robinson Crusoe Vineri Bâtrînul Selkirke

misionar

Adelaide Selkirke

soţia lui

Randolph Selkirke

fiul lor

Mary Selkirke

fiica lor

Pierre Surcouf

de profesiune

pirat

Sirena

soţie nelegitimă Căpetenia beduinilor mai apoi ghid Beduinul-mut Mabolo

regele

insulei

Majordomul regelui Mabolo

28

www.cimec.ro

A

C

T

U

L

I i

F u r t u n ă p e mare. Corabia nauiragiază în dreptul unei insule pusitii. Tot echipajul piere. Sînt singurul supravieţuitor. Salvarea cîtorva lucruri folositoare, printre care a r m e , muniţii, o umbrelă, un hamac, o scară şi un ceas. Gînduri a s u p r a situaţiei male. Inalţ un imn Providentei. Muzică — un motiv robinsonian — care se va auzi la începutul t u t u r o r scenelor, iar uneori, în timpul desfăşurării acţiunii, va anunţa sosirea grupului robinsonian. Pe muzică se adaugă vuietul furtunii, apoi vocea lui Robinson :

ROBINSON : Eu, sărmanul Robinson Crusoe, naufragiat în timpul unei furtuni îngrozitoare în preajma unei coaste care se zărea în apropiere, a m fost aruneat pe ţ ă r m u l acestei insule blestemate şi pustii, pe care a m numit-o Insula Deznădejdii, căci tovarăşii mei s^au înecat, iar eu însumi nu a m fost departe de moarte...

neşte, tîrînd după el celălalt capăt al hamacului, spre un copac depărtat. Hamacul se deşiră. în locul lui a rămas o frînghie de rufe. Robinson îşi scoate din buzunar ceasul, il stoarcc de apă şi îl pune la uscat pe fringhie. Din clipa aceasta, ceasul cu bătăi de metronom va bate continuu, riimînd diversele acţiuni. Va înceta doar la monologuri sau la cuplete. Vneori, sunetul lui va deveni exlrem de puternic. Robinson desprinde de pe frînghia scoasă din apă o scară dublâ Se urcă pe scară, îşi pune puşca la îndemînă, cercetează orizontul, apoi spune:

Pe vocea lui Robinson, vuietul furtunii se amplifică. La ridicarea cortinei, furtuna e la apogeu. în prim-plan, o insulă năpâdită de vegetaţie tropicală, exuberantă, undeva, la gura Orenocului. Pe mare, la orizont, nava se luptă cu valurile, apoi se scufundă. Voci de matrozi strigînd ajutor. Vuietul furtunii descreşte şi se îmbinâ cu zgomotele junglei. Pe ţărm apare Robinson, trăgînd după el o frînghie de care sînt prinse obiectele pomenite mai sus, plus alte cîteva. Un capăt al frînghiei rămîne în mare. Robinson e înarmat pînă în dinţi. Trasul frînghiei va dura multişor, pe măsură ce Robinson se va depărta de ţărm. Tot timpul cît lucrează, Robinson continuă un monolog într-o limbă nedesluşită. Pe crengile copacilor se aşază trei papagali. Din apâ, în larg, scot capul două foci. Şi aici şi în scenele următoare, pînă la plecarea spre Ţarcul Caprelor, după Robinson se ţine în permanenţă o pisicuţă albă, scăpatâ şi ea din naufragiu. Robinson pare ostenit. Monologind în limba lui nedesluşită, desprinde umbrela de pe funie. Pisica se adăposteşte de arşiţă sub umbrelă. Din cînd în cînd, ea mai vine lîngâ Robinson. Robinson desprinde de pe frînghie un ochean şi cercetează împrejurimile. Pe jos găseşte o pălărie, o şapcă şi două ghete desperecheate. Le şterge şi le aşază frumos. Apoi desprinde de pe frînghie hamacul. îi leagă un capăt de un copac izolat. Ai crede că irrea să se culce (se întinde, cască etc). Por-

ROBINSON : A m temeiul de a presupune că Providen' v a vrea să-mi termin zilele înir-un tra± deznădăjduit, pe această insulă pustie. Lacrimile îmi aurg şiroade cînd m ă gîndesc la soarta rnea. Adesea mă întreb de ce Providenţa îşi duce la pierzanie propriile sale făpturi, hărăz'ndu-le această stare de mizerie şi lăsîndu-le fără ajutor şi fărâ nădejde, astfel încît să le vină greu a-i multumi pentru soarta ce le-a dat. (Pauză de gîndire, marcată de metronom. Răbufnirile valurilor punctează propoziţiunile monologului robinsonian: marea pune virgule, puncte etc. sonore, vădit aceleaşi. Robinson îşi continuă monologul.) De cîte ori mă gîndesc astfel, simt o m u s t r a r e de cuget. Şi îmi zic : foarte bine, este adevărat că te găseşti la m a r e ananghie. Dar aminteşte-ţi. (Metronomul marchează din greşeală punct, în loc de virgulă; Robinson reia.) Dar aminteşte-ţi, te rog (Robinson suspectează virgula, care vine cu oarecare întîrziere), u n d e se află ceilalti oameni de pe corabie ? De ce ai fost tu cel privilegiat ? (Pauză pentru gîndire, marcată metronom. Robinson reia.)

29

www.cimec.ro

de

E greu d e răspuns acestor îintrebări interioare. Dar a m putinţa de a rezista o viaţă întireagă, fără a duce lipsă. Să mulţumim, deci, Providenţei !

mală canonul, ale cârui versuri urmâtoare sînt:) Ce este, în esenţă, Această Providenţă ? (Pe canon intră acum şi vocile de copii ale iezilor. Dupâ ce iezii cîntă solo ultimele douâ versuri, Robinson îşi ia puşca şi-i împuşcă dintr-un foc, apoi rîde, pe cînd canonul continuă cu frenezie. Toate vocile sînt scoase din canon prin împuşcare. Cu un ultim efort, la momentul muzical indicat, cei doi iezi îşi saltă capetele şi încheie canonul cu întrebarea-duet:) Ce este, în esenţă, Această Providenţă ? Metronomul îşi reia bâtaia, mai scăzut, marcînd, alternativ cu răbufnirile valurilor şi cu zgomotele junglei, mişcările lui Robinson. Acesta adună cei trei papagali ucişi şi-i aliniază lîngă celelalte obiecte. Apoi se caţără pe un copac şi se culcă. De sub umbrelâ iese pisicuţa albă care cercetează puţin împrejurimile, apoi se îndreaptă şi easpre copacul la ale cărui poale se culcâ. Metronomul îi marchează, cînd leneş, cînd precipitat, mişcările.

(Robinson înalţă mîinile, a rugă. Metronomul, care bate normal, grăbeşte ritmul, sunînd ca o baghetă de dirijor lovită de pupitru. Pe un canon intră vocile, toate bărbăteşti, ale celor trei papagali şi ale celor două foci. în timpul canonului, pe stîncă apar doi iezi, care vor intra, la timpul potrivit, cu voci de copii.) IMNUL CÂTRE PROVIDENŢA (Intrâ focilor.)

vocile

papagalilor,

apoi

ale

Cu sfînta inocenţă In ochi şi pe figură, Te cîntă, Providenţă, Intreaga mea făptură... (Intră vocea lui Robinson, solo-sopranâ lirică de coloratură, făcînd vocalize. Aplauze. Robinson mulţumeşte. Metronomul marchează din nou bagheta dirijorului. Robinson reia cu voce nor-

II Sînt despărţit şi uitat de lumea întreagă, fiind menit suferintei. Nu a m nici u n suflet cu care să pot vorbi şi care să m ă mîngîie... Incep constructia unei loouinţe. Strîng p r i m a recoiltă. încerc să-mi fac o barcă. Mulg caprele. îmi cînt singurătatea. Gunosc o sirenă şi m ă îndrăgostesc de ea. Povestea piratului. Sînt menit suferintei, căci iubita mea e căsătorită nelegitim. în unele intervale, acoperă tot, sacadat şi ameţitor. Pisicuţa albă se ţine tot timpul după Robinson; doar cînd ritmul muncii devine frenetic, renunţă şi se retrage undeva, la umbră. Robinson lucrează ceva la colibă. Ceasul tace o clipă: e pauză. Robinson seceră orzul cu sabia. Ceasul tace o clipă — pentru pauză. Robinson trece la tocilă, apoi mulge caprele, lucrează la barcă etc. Trece, deci, de la o muncă la alta, destul de rapid, reluînd şi pârăsind lucrul început, metodic, după indicaţiile ritmice ale metronomului care nu încetează să bată decît în scurtele pauze. Atunci, oftatul de oboseală al lui Robinson e marcat de răbufnelile mării. Cu timpul, metronomul se dereglează. Ritmul şi sunetul lui devin înnebunitoare. Robinson trece de la o operaţie

Acelaşi decor, doar frînghia fostă hamac a dispărut. Ceasul e pus altundeva, la loc vizibil. Se văd începuturile muncii lui Robinson: coliba neterminată, o mică parcelă de orz nesecerat, tocila instalată pentru lucru, întăriturile fortăreţei, coşuriîe pentru provizii. Pieile de animale, coşurile cu pepeni şi struguri şi celelalte obiecte sînt aranjate meticulos, ca la piaţă, cu preţuri fixate. Pe un copac se aflâ prins inventarul lui Robinson; pe altul, planul de lucru (terminat coliba, secerat orzul, muls caprele, ascuţit cuţitele, gimnastică individuală, cules fructele etc). Răsărit de soare. Muzica — laitmotivul robinsonian — un timp, apoi descreşte, ca să facă loc zgomotelor junglei, râbufnelilor rare ale mării (marea e acum liniştită) şi diverselor sunete produse de munca lui Robinson. Metronomul bate şi el, la început încet, apoi,

30

www.cimec.ro

la alta, încurcînd uneltele (ascute pepeni, bate cuie în orz, seceră coliba etc.). Cîteodată, ritmul devine extrem de lent, apoi extrem de rapid. Epuizat, Robinson se opreste. Metronomul tace. Marea oftează. Metronomul bate regulat. Robinson face gimnastică suedeză, după care pune cîteva preţuri la fructe şi, istovit, începe să cînte :

Sînt o fiintă tristă, la fel de singură ca şi tine... ROBINSON : Mă numesc Robinson. A m naufragiat pe imsula aceasta p u s tie. A m recuperat alimente, unelte, arme... A m semănat, a m strîns r e oolta, a m înceţput să-mi clădesc o colibă, vînez, pescuiesc... Lîngă mine, pe insulă, te aşteaptă o viaţă surîzătoare, deschisă... SIRENA : Imposibil, Roby... Tu nu-mi cunoşti trecutul... P ă r u l meu creşte, d e multă vreme, încet şi singur... A m u n treeut pătat. E r a m abia o copilă cînd m-a răpit de la locuinţa părintilor mei piratui Pierre Surcouf. De la el a m învătat limba pe care o vorbeam mai adineauri. Ce-i drept, 1-am iubit... Dair dragostea nu putea d u r a o veşmicie. P i e r r e avea un caracter murdar... Mă umilea... ROBINSON : Şi t u ? SiRENA : A m decăzut, prin porturi, prin taverne... A m un trecut pătat... ROBINSON : Treeutul e mort... SIRENA : Dar Pierre poate că mai t r ă ieste... Azi-dimineaţă, pe cînd îl imploram să-şi schimbe caracterul, pe deasupra noastră a trecut un stol de păsări uriaşe... Poate că Providenta a vrut să-mi schimbe soarta. Şi u n a din păsări, u n vultur, 1-a înhătat îin gheare pe Pierre şi 1-a luat cu ea... De atunci mă socotesc văduvă... Cu sentiimentul acesta a m îndrăznit să mă apropii de tine... (Se agaţă de o lianâ şi continuă dialogul, balansîndu-se în aer.) Căci te privesc de multă vreme, prin ochean... Te iubeam, dar m ă temeam... Şi acum mă tem... T a b ă r a piratilor e la cîtiva paşi de aici... I a r Pierre e în stare de orice... A r e u n caracter urît... ROBINSON : O, lîngă mine nu trebuie să ai teamă. (Trage un foc la întîmplare şi ucide un ied, ivit între timp.) Eu reprezint o forţă... O fortă anonimă, e drept, d a r invimcibilă... (Se agaţă şi el de o liană şi continuâ dialogul în balans.) Priveşte-mi eul... Sînt î n a r m a t pînă în dimţi... Rămîi cu mine... SIRBNA : Cu neputintă, Roby... ROBINSON : A m plantaţii bogate, de trestie de zahăr şi de cacao... Am struguri, şi pepeni, şi capre... Şi-am să-ti fac o u m b r e l ă de frumze, şi-un colier de flori, şi-o rochie de blană... A m să dresez, p e n t r u tine, un papagal multicolor, şi-am să-1 învăţ să-ţi spună versuri... I a r în sezonui ploilor, în peştera noastră, a m să-ţi vor-

Ce singur sînt pe lume Uitat şi solitar La ţ ă r m u l fără n u m e Trăiesc un vis a m a r . Ce singur sînt pe lume !... Robinson se opreşte şi ascidtă. După o secundă de linişte desăvîrşită se aude un fîlfîit de aripi, imens, care umple sala. Se face umbră, ca la trecerea unui stol uriaş. Robinson scoate un pistol şi trage în sus. Apoi aşteaptă calm, cu o mînă în şold, cu privirile în pămînt, asteaptă să vadă ce a împuşcat. Gestul acesta, de aşteptare calmă, îl va repeta ori de cîte ori va împuşca stolul invizibil. De sus, ţiuind, cade o pasăre, apoi încă una şi încă una. Robinson le culege, le pune la rînd cu celelalte obiecte şi le fixează preţuri. Apoi îşi reia cîntecul care, undeva, e întrerupt de glasul Sirenei, apărută între timp pe scenă. SIRENA : HaHo !... ROBINSON : Ce văd ? Superbă a r ă tare ! (Metronomul începe să bată precipitat, cu un sunet special, sec. Robinson porneşte spre Sirenă, mişcîndu-se cu încetinitorul. Bătaia metronomului se stinge.) SIRENA : Bu-pu-nă-
32

www.cimec.ro

ROBINSON : M-am născut în anul 1632. Tatăl meu, născut la Bremen, s-a căsătorit mai apoi la Edinburg, u n d e a ajuns, datorită negotului şi căsătoriei, în stăpînirea unei frumoase proprietăti... Mă numesc de fapt Robinson Kreutznaer, n u m e care, datorită obişnuitei prefaeeri în limba engleză a cuvintelor străine, a devenit Crusoe. A m avuit doi frati mai mari. Cel dintîi, locotenent de infaniterie, a fost ucis în Flandre, s u b comanda faimosului colonel Lockhart, în bătălia d e dîngă Dunkerque... Al doiiea... PIERRE : Ajunge, sir... (Către Sirenă.) Şi dumneata, ce cauţi aici ? SIRENA : Mă plimbam... PIERRE : Vorbim noi, la tabără... (Către Robinson.) Mi-ati salvat viaţa, sir. Aţi împuşcat vulturul care mă răpise... ROBINSON : Lăsaţi, sir... PIERRE : Nu las, sir... Viaţă pentru viată... Altminteri, erati de muit u n cadavru... Doamna e sotia mea... SIRENA : Să nu-1 crezi, Roby. Minte cu neruşinare... Nu sîmtem căsătoriţi legitim... Şi a m să fiu, curînd, văduvă... Şi a m să vin la tine... PIERRE : Doamnă !... Iertati-mă, sir, dar e timpul să ne retragem. Viaţă pentru viaţă. După dumneata, doamnă... (Sirena porneşte înainte, abătută. Robinson şi Pierre se salută cu plecăciuni politicoase, apoi piratul pleacă şi el. înainte de a dispărea, Sirena strigă tragic :) SIRENA : Să nu mă uiti, Roby !...

besc despre dragoste, ore şi ore... Şi-am să-ţi citesc romane triste şi-o să ne plîngem amîndoi singurătatea... SIRENA : O, Roby !... Ai să mă înveţi manierele ? Ştii, educaţia mea lasă mult de dorit... ROBINSON : A m să te învăţ ce vrei... Botanica şi geometria, şi contabilitatea... Şi seara, pe ţărm, o să privim cum se îneacă soarele în mare... Şi o să ascultăm foşnetul cedrilor... Şi-am să-ţi ascult părul sunînd, ca o coamă de leu... Şi-am să-ţi fac o barcă... Şi-am să-ţi dau pesmeţi... SIRENA : Roby ! Mi-e frică !... (Se dă jos de pe liană şi continuă dialogul, fugind de colo-colo, în sensul balansului.) ROBINSON : De ce ? (Se dâ şi el jos, continuînd acelasi joc de balans.) SIRENA : Nu auzi ? (Fîlfîitul stolului invizibil se aude iar, din ce în ce mai puternic, pînă cînd umple sala, în aşa fel încît Sirena e nevoită să strige.) E stolul ! Sînt vulturii care I-au răpit pe Pierre !... Şi n-as vrea să rămîn iar văduvă... Tocmai acum !... (Cuvintele îi sînt acoperite de vîjîitul stolului. Acum Robinson şi Sirena se balansează pe loc, ca nişte limbi de pendule, apoi se opresc. Robinson rîde şi, calm, fără să se uite, trage cîteva focuri de pistol în aer. Vîjîitul încetează brusc. Robinson aşteaptă cu mîna în şold, cu privirile în pămînt. Sirena se balanseazâ speriată, încă un timp, apoi rămîne nemişcată, ca şi Robinson. Primul şuierat: cade, lin, un scaun; al doilea şuierat: cade o roată de bicicletă; al treilea şuierat: cade Pierre, în costum de pirat, cu un picior de lemn şi cu o cîrpă neagră peste ochiul stîng.) SIRENA : P i e r r e ! PIERRE (se ridică) : Da, doamnă... Mă credeaţi mort ? Ha, ha !... Dumneavoastră cine sînteţi, sir ?

Glasul i se pierde în depărtare. Robinson rămîne c clipă pe gînduri, descumpănit. Apoi îşi duce pistolul la tîmplă, hotârit să-şi curme zilele. Metronomul bate ca un dirijor. Robinson, readus la realitate, oftează, ridică din umeri şi se reîntoarce la lucru, în timp ce metronomul îşi reia ritmul normal.

III Coliba e gata. Reuşita în olărie şi în alte lucrări folositoare. Cerneala şi pesmetii se termină. Sînt trezit din somn de o voce tainică şi găsesc u r m e de paşi. Se dă o bătălie navală. Imi regăsesc iubita şi observ trecerea unui balon. Mă înarmez mai tare. îl salvez pe Vineri şi îl fac sclavul meu. Insula e înfăţişată în aşa fel încît se vede, mai ales în fundal, locuinţa lui Robinson. (Coliba e gata, există un

ţarc pentru capre, bine îngrijit, cîteva brazde cu flori şi legume, grămezi de fructe şi obiecte etc.) Spre avanscenă

32

www.cimec.ro

Robinson s-a culcat. Sirena strigă: „Roby !" Robinson se ridică şi porneşte să cerceteze insula. Dispare undeva, ca să reapară în prim-plan. Acum cîntă :

e tabăra piraţilor (un foc la care fierbe un cazan, pe pirostrii; un pirat care se ocupâ de foc; Pierre care se odihneşte într-un jilţ, cu lăzi de giuvaere la picioare; cîteva ţesături scumpe, întinse pe jos şi pe pomi; Sirena, prizonieră, legată de un copac, mai în prim-plan; un pirat de veghe, sus, pe stîncă.) în fund, marea, mai mult sau mai puţin liniştită. N. B. Acest decor, prezentâ şi în faţa apare văzută mai reapărea şi în scena

Ce singur sînt pe l u m e Uitat şi solitair etc... acompaniat de vocalizele Sirenei şi de zgomotele bătăliei navale. Cînd îşi cîntă singurătatea, pe scenă se aflâ şi beduinii, şi piratul de veghe, şi Randolph, şi Vineri, şi Sirena. Lîngă el e tot timpul pisicuţa albă, care nu-l părăseşte nici o clipă. (A fost lîngă el şi pînă acum, la instrucţie, la muls caprele, la stropit brazdele etc). Deci, intrări şi ieşiri alternative şi cu ignorări reciproce din partea celorlalţi, pe fondul bătăliei navale, tot timpul scenei. Căutînd urme, Robinson a ajuns lîngă Sirenă. S I R E N A : Roby, nu vezi cît sufăr ? Te-am iubit... ROBINSON : Şi eu ? ! Nu sufăr ? M-a trezit din somn o voce tainică... E cumplit să trăieşti departe de oameni, în izodarea asta ucigătoare... SIRENA : Da, Roby, e cumplit... RANDOLPH : Nu doriţi o citronadă ? Ieftin. O liră... ROBINSON : Văd şi nu văd... Fruntea ta dispare... Şi vor veni, pînă la u r m ă , brumeie... Iar frunzeie vor avea sumet d e sticdă... SIRENA : Uneori a m cîntat frumos, alteori a m tăcut. Sufeream... ROBINSON : Şi eu sufăr... SIRENA : Pierre e u n om rău. Sînt zile cînd îl cred antropofag. Are un caracter urît. Şi eu mă topesc aici, pe stînci, ca o ninsoare... ROBINSON : Iartă-mă, dar trebuie să-mi continuu programul zilnic. Astăzi e vineri... Vineri. D a : vineri. Am zărit u r m e de paşi pe plajă. Sînt înspăimîntat. Trebuie să cercetez împrejurimile... SIRENA : Adio, Roby ! Cînd Providenţa va pune capăt captivităţii mele, voi fi a ta... ROBINSON : Mă găseşti în colibă, la orice oră din zi sau din noapte. Iar dacă plouă, sînt neapărat în peşteră...

în care marea este insulei, iar insula de la distanţă, va finală din actul II.

Din coliba lui, iese Robinson. El face instrucţie individuală, comandîndu-şi singur şi executînd : drepţi, la dreapta, la stînga etc. în acelaşi timp, cîntă un cîntec de jale, fără cuvinte. Vineri trece în goană, ascunzîndu-se din cînd în cînd de nişte urmâritori invizibili şi nedînd nici o atenţie celor de pe scenă. Vineri e un tînăr albastru, costumat ca indigen. Apare Randolph Selkirke, un domn distins, care în această scenă va ţine mereu în mînă un pahar cu citronadă. De departe, Randolph îl va întreba pe Pierre : „Nu doriţi un pahar cu citronadă, sir 1 leftin. O liră." Apoi îşi va continua drumul şi se va arunca în mare. Robinson a terminat instrucţia şi mulge caprele. Vineri trece din nou. Robinson a terminat mulsul caprelor şi stropeşte brazdele. Pe scenă trec în galop cîţiva beduini câlâri, apoi Randolph revine şi oferă din nou citronadă. în genere, deci, acţiunile acestea simultane şi precise se vor petrece ca şi cum fiecare grup şi, în cadrul fiecărui grup, fiecare individ, ignoră complet ceea ce nu e în directă legătură cu el. Piraţii nu-şi vâd decît de treburile lor, Vineri nu se ascunde decît de urmâritorii lui invizibili, beduinii nu-i văd şi nu sînt văzuţi de ceilalţi. Robinson are sentimentul singurătăţii totale pe insula pustie etc. în sensul acesta, al ignorării reciproce, se întîmplă ca Vineri, de pildă, să se ciocnească de Randolph Selkirke ca de un copac etc. Robinson a terminat stropitul. Piratul de veghe strigă: „Navă în larg!" Pierre şi piratul de la foc se ridică şi pornesc grăbiţi. Curînd, nava piraţilor va ataca nava străină. Luptă în larg. Bubuiturile, zăngănitul armelor, strigătele continuă pînă la cufundarea navei străine, în timp ce pe insulă fiecare îşi vede netulburat de treburile lui (Vineri, Randolph Selkirke, beduinii trec de cîteva ori alternativ). 3 — Teatml nr. 11

(între timp, bătălia navală s-a terminat cu victoria piraţilor. Cînd Robinson se depărtează cu un pas, doi, de Sirenă, Pierre şi celălalt pirat se reîntorc aducînd o ladă veche, ghintuită, plină cu giuvaere. Piratul se culcă. Pierre intră în cazanul cu apd clocotită şi pune capacul deasupra. Reapare în goană Vineri, care se îndreaptă spre

33

www.cimec.ro

acesta îl admiră, uluit. Pierre scoate capul din cazan şi strigă :) P I E R R E : Hei, nu se a u d e ? Um p rosop să mă şterg. (Piratul de lîngă foc se trezeşte şi dă fuga să-i ducă lui Pierre prosopul. Pierre iese pe jumătate din cazan şi începe să se şteargâ. [E, fireşte, îmbrăcat.] Piratul de veghe strigă : „Navă, în larg !" Piratul de lîngă foc porneşte în goană spre ţărm. Pierre reintră în cazan şi pune capacul deasupra. Reîncepe o nouă bătălie navală. Totul extrem de rapid.)

Robinson şi face gestul de supunere descris de De Foe : în genunchi, pune capul pe pămînt. Robinson îi pune talpa piciorului pe cap şi scoate un strigăt victorios. [Gestul acesta se va repeta, identic, de cîte ori există indicaţia : Vineri jace gestul de supunere.]) VINERI : Salvează-mă,

stăpîne !

(Apar beduinii călări. Robinson trage un foc în aer şi ia cunoscuta poziţie, calmă, de aşteptare. Beduinii fug. Sus, se aude fîlfîitul stolului, un vîjîit lent, apoi apare balonul în nacela căruia se află Randolph Selkirke, cu paharul în mînă.)

SIRENA (arătînd spre Vineri) : Roby, cime e tînărul acela superb ? ROBINSON : E sclavul meu. L-am salvat. Pe fondul bătăliei navale, pe cîntecul de jale al Sirenei, pe gestul de supunere al lui Vineri, cortina.

RANDOLPH : Uitati-vă u n d e trageţi, sir. Era să-mi spargeţi paharul. (Balonul iese din scenă. Sirena îşi reîncepe cîntecul fără cuvinte. Robinson îi arată lui Vineri pistolul, pe care

IV Educarea lui Vineri. Un dialog cu el. Foloasele papagalilor. P e cînd eu dorm, în peşteră se petrec lucruri ciudate. Sîint trezit din somn şi mă lupt cu ispita. ROBINSON : Atunci, să luăm u n cuvînt... VINERI : Să-1 luăm... ROBINSON : Adică să-1 iei tu, fiindcă t u eşti sclav... VINERI : îl iau, stăpîne. De u n d e să-1 iau ? ROBINSON : Ţi-1 dau eu. Uite, ia cuvîntul apa. VINERI : L-am luat. Unde să-1 pun ? ROBINSON : Nicăieri. Păstrează-1. VINERI : îl păstrez. ROBINSON : Foarte bine. Faci progrese frumoase. Tu ştii ce-i a p a ? VINERI : Nu ştiu. ROBINSON : Să înveti. Trebuie să înveţi. Apa se bea. Există şi apă care n u se bea, dar a c u m e vorba despre a p a care se bea. VINERI : Foarte clar... ROBINSON : Văd că întelegi uşor. Faci progrese. VINERI : Multumesc, stăpîne. (Face gestul de supunere.) ROBINSON : Deci, nu apă, pur şi simplu, ci apă simplă, apă care se bea, asta trebuie să înveti astăzi. VINERI : A m să învăţ, stăpîne... A-pă... Aipă... ROBINSON : E bine. Văd că ştii, dar trebuie să mai înveţi. A-pă. VINERI : Anpă...

Peştera lui Robinson, la lumina torţelor. Robinson şade pe un scaun. în faţa lui, Vineri. Jos, doarme pisicuţa albă. Muzică robinsoniană. Apoi: ROBINSON : Aşadar, tu, Vimeri, sclavul meu, nu ştii să vorbeşti. VINERI : Nu ştiu, stăpîne. ROBINSON : Nici un cuvînt ? VINERI : Nici un cuvînt. ROBINSON : Atunci, a m să te învăţ eu. Azi un cuvînt, mîine altul... Vrei să te învăţ să vorbeşti ? VINERI : Vreau, stăpîne. Cum să nu vreau ? A m să-ţi fiu veşnic recunoscător. (Vineri se aruncă la picioarele lui Robinson şi sărută ţărîna, apoi face cunoscutul gest de supunere.) ROBINSON : Atunci, hai să te învăţ. VINERI : învată-mă, stăpîne. ROBINSON : Primul cuvînt... Să luăm numai un cuvînt. Unul singur. Oa să nu te oboseşti prea mult. VINERI : Unul singur, stăpîne. N-are nici un rost să m ă obosesc. ROBINSON : Sigur... Eşti sclavul meu. Trebuie să mumceşti pentru mine... Nu te superi, nu ? VINERI : Vai, cum să mă supăr ? Se poate, stăpîne ? (Vineri repetă gestul de supunere.)

34

www.cimec.ro

RANDOLPH : Ba am, sir. S E L K I R K E : Ai ? RANDOLPH : Am. SELKIRKE : D o a m n e ! Ce vîrstă ai ? RANDOLPH : 89 de ani, sir. S E L K I R K E : 89 de ani ? Fiul meu ! Copilul meu i u b i t ! Eu sînt Selkirke din Edinburg ! RANDOLPH : Tată ! SELKIRKE : De 86 d e ani te caut. De cînd te-^ai rătăcit, la bîlci, în ziua aceea blestemată. Ce-ai făcut de-atunci ? RANDOLPH : La început, a m îmbrătişat nobila carieră a armelor. A m iuptat în Flandre. Apoi, cu vremea, a m devenit tată de familie... SELKIRKE : Ai famiiie ? Du-mă imediat la scumpa mea noră, la dragii mei nepoţi ! RANDOLPH : Cu neputinţă, tată ! Au pierit toti, îmtr-un naufragiu, acum 18 ani. De-atunci trăiesc singur... (Plînge.) Nu mai a m famiiie!... S E L K I R K E : Ba ai, ba ai !... Bătrîna ta mamă, Adelaide Selkirke, te caută prin lume. De 86 de ani te caută... (Strigă.) Adelaide ! (Intră Adelaide Selkirke, bătrînă, uscatâ, cu pipa în dinţi.) RANDOLPH : M a m ă ! Sînt Randolph ! ADELAIDE : Randolph ! Fiul meu ! Te-ai făcut mare... RANDOLPH : Da, mamă... ADELAIDE : încolo, nu te-^ai schimbat mai deloc... SELKIRKE : Randolph, e aici şi surioara ta Mary... (Strigă.) Mary !... (Intră Sirena.) Nu te-am strigat pe d u m meata. SIRENA : Rău ai făcut. SELKIRKE (strigă) : Mary ! (Către Sirenă.) N-ai văzut-o pe fiica mea, Mary ? SIRENA : Cum a r a t ă ? SELKIRKE : O copilă distinsă şi sentimentală... A fost căsătorită... Are 63 de ani, dar se t i n e minunat... E leită frătiorul ei... Mary ! ADELAIDE : Mary ! S I R E N A : N-o mai strigati degeaba. A fugit acum cinei m i n u t e cu sotul meu nelegitim. în sfîrşit, sînt văduvă ! RANDOLPH : în cazul aoesta, fizicul meu nu vă spune nimic ? SIRENA : Lăsaţi-mi timp... Să mă gîndesc... Să meditez... ADELAIDE : Ce profesiune avea soţul dumitale aielegitim ? SIRENA : Pirait. S E L K I R K E : P i r a t ? Onoarea familiei e pătată ! Adelaide, Randolph, să

ROBINSON : Să te ajut... (Către papagal.) Coeo, spune : A-pă... COCO : A-pă, a-pă, a-pă... ROBINSON : Aşa. Acum învaţă cu Coco. E ora de somn. (Adoarme.) VINERI : A-pă, a-pă... Spune tu, Coco. E ora de somn. (Se culcă şi el.) (Tot timpul scenei, mai rar sau mai repede, mai tare sau mai încet, Coco va repeta : a-pă, a-pă... în peşteră intră Randolph Selkirke, acum fârâ pdharul de citronadă, dar cu o mască neagră pe faţă.) RANDOLPH : Doriţi o citronadă ?... COCO : A-pă, a-pă... (Pe cînd Coco repetă rar şi din ce în ce mai plictisit cuvîntul apă, Randolph se apropie de o firidă, învîrteşte butoane, lucrează febril. în peretele firidei se deschide uşa unei case de bani. Randolph scoate din casă cîteva coliere de perle şi alte giuvaere, apoi rîde sardonic : ha ! ha ! în uşa peşterii se iveşte bătrînul misionar Selkirke.) SELKIRKE : Sus mîinile, sir ! RANDOLPH : Mă predau, sir. SELKIRKE : Sînteţi prins asupra faptului. F u r t de bijuterii. RANDOLPH : Recufnosc, sir. SELKIRKE : Văd că recunoaşteţi uşor. Cum ati ajuns în situatia aceasta, nedemnă de u n gentleman ? RANDOLPH : E o poveste tristă, sir... Eram unicul pasager al corăbiei naufragiate. Toti au pierit, în afară de Crusoe şi de mine. Şi el se crede singur, ca să-şi poată însuşi singur banii şi bijuteriile salvate de pe bord. Spuneti şi dumneavoastră dacă e drept!... SELKIRKE : Asta o să hotărască justitia... RANDOLPH : Sînteti politist, sir ? SELKIRKE : Nu. Sînt misionar. Dar în orele libere ajut poliţia. RANDOLPH : Foarte bine, sir. Aveti două ocupaţii gemene, daeă mă pot e x p r i m a aşa... L-am u r m ă r i t pe Crusoe, m^am deghizat în vînzător de citronadă, a m observat totul şi a m pîndit momentul oportun. SELKIRKE : Ce-ave£i de gînd să faceti cu banii ? RANDOLPH : Să clădesc un spital şi două aziluri, sir, la Edinburg, în oraşul meu natal. SELKIRKE : Sufilet nobil ! Sînteţi din Edinburg ? RANDOLPH : Da, sir. Mă numesc Selkirke. S E L K I R K E : Selkirke ? Nu cumva ai o alumiţă roşie pe omoplatul stîng ?

35

www.cimec.ro

mergem ! Ticălosul o să abuzeze de inocenţa sărmanei noastre Mary!... ADELAIDE : Să mergem... Dar giuvaerele ?... Şi banii ?... RANDOLPH : Robinson e singur. N-are cine să-1 fure. SELKIRKE : Le l u ă m altă dată. (Cei trei Selkirke ies împreună. Sirena se apropie de Vineri, care doarme. Papagalul moţăie şi abia mai poate să rostească: a-pă, a-pă... Sirena îl trezeşte pe Vineri.) SIRENA (cochetă) : Tot sclav ? VINERI (galant) : Tot... SIRENA : Şi eu a m fost captivă... Dar a c u m sîmt liberă... VINERI : E o situaţie... SIRENA : Nu vrei să fii solavul meu ? VINERI : M-ar ispiti... S I R E N A : Hotărăşte-te repede. Pierre a fugit cu Mary Selkirke. Piraţii s-au măcelărit între ei. Roby doarme... VINERI : N u 4 iubeşti ? SIRENA : îl iubesc, d a r sînt uşuratică din fire... A m un trecut pătat... VINERI : M-am hotărît. SIRENA : Atunci să fugim. Şi Pierre a fugit... VINERI : Să fug ? Eu nu sînt laş ! Rărnin aici, să lupt. Uraaa ! ROBINSON (trezit din somn, cu elan) : Uraaa ! VINERI : Vom lupta ! Uraaa ! COCO : A-păăă !

a^s^« €
Serioasă chibzuinţă. Vineri nu poate să se sinucidă, din care pricină îl învăţ să sape. Viată pentru viaţă. Un due 1 care ar fi putut să jignească sentimentele m a t e r n e ale unei femei. Balonul este încărcat cu ură. Silit de împrejurări, îmi iau r ă m a s butn de la Vineri şi pornesc spre Ţarcul Caprelor. o clipă şi face, în somn, cîteva vo~ calize. Apoi adoarme iar.) ROBINSON : Vineri, eşti brav. Amîndoi sîntem bravi. A m luptat şi a m învins. VINERI : Dar ispita e încă vie, stăpîne. O să fie greu... Trebuie să facem ceva. ROBINSON : Există o s o l u t i e : s-o ucidem. Dar n u permit. Eu sînt stăpînul. VINERI : Aşa e... Recunosc. ROBINSON : Nu permit, fiindcă o iubesc. Tu ştii să iubeşti ? VINERI : Nu. Invată-mă, stăpîne. ROBINSON : Nu te învăţ.

Vechiul decor din scena 1, în faţa locuinţei lui Robinson, dar cu tot ce s-a realizat între timp. Sirena doarme într-un hamac. Robinson şade solemn pe un scaun, cu pisicuţa albâ lîngă el. Vineri aşteaptă porunci. Cîtva timp, muzica robinsoniană, apoi: ROBINSON : Vineri, tu ştii ce fac eu acum ? VINERI : Nu ştiu. ROBINSON : Meditez. VINERI : Foarte bine, stăpîne. Să mă înveti şi pe mine. ROBINSON : A m să t e învăţ. VINERI : Mulţumesc, stăpîne. (Face gestul de supunere. Sirena se ridică

36

www.cimec.ro

VINERI : Mulţumesc, stăpîne. ROBINSON : Ar mai exista o soluţie : eu să-ţi redau libertatea şi t u să te sinucizi. Ca sclav, nu poţi să te sinucizi. N-ai dreptul. VINERI : î n t r e noi există relaţii precise, stăpîne... ROBINSON : Sigur. Dar aş putea să-ţi redau libertatea şi să te învăţ să te sinucizi. VINERI : Mă înveţi, stăpîne ? Dacă mori, să n-ai grijă : m ă însor cu ea. ROBINSON : Atumci, nu te învăţ. VINERI : Cum vrei, stăpîne. Dar o să fie greu... ROBINSON : Să mai meditez. Tu lucrează, munceşte, sapă... VINERI : Sap, stăpîne. Numai că nu ştiu să sap. Mă înveti tu ? R O B I N S O N : Te învăt. (Se ridică de pe scaun şi începe să sape, spre admiraţia lui Vineri.) VINERI : Vai, stăpîne, ce frumos sapi ! ROBINSON (istovit): A j u n g e ! Acum e rîndul tău. Eu trebuie să meditez în singurătate. (Se aşază pe scaun şi meditează.) VINERI : Meditează, stăpîne. Eu sap. (Cască, se întinde şi se culcâ.)

RANDOLPH : Nu se poate ! Vîntul e prea puternic... (Balonul trece, dus de vînt, pe cînd Adelaide strigă : Mary! Mary! Iar Mary, din tufă, îşi flutură batista.) PIERRE (după o clipă de gîndire): Nu, nu vreau cu pistolul... Detunăturile a r putea s-o trezească. (Arată spre Sirenă.) Şi doarme ca un înger. ROBINSON : Ca u n înger, sir. Şi atunci, ce a r m ă preferaţi ? P I E R R E : Pumnalul. A m uin pumnal de trei ţoli. ROBINSON : Foarte bine : dumneavoastră cu pumnalul, eu cu pistolul. Nu se trezeşte ea dintr-un singur foc. PIERRE : Perfect. Avem nevoie de martori. ROBINSON : V i n e r i ! Vino încoace, să fii martor. VINERI (trezindu-se): Eu sînt sclav, stăpîne. Eu sap. Şi nici n-am dreptul să fiu martor. ROBINSON : In anumite conditii, ai. VINERI : N-am ştiut. Atuinci nu mai sap. Sînt martor. (Asistaţi de Vineri, cei doi se aşază spate în spate, ca la duelul cu pistoalele, urmînd să pornească la numărat paşii reglementari. Metronomul începe să bată solemn. în ritmul lui, cei doi pornesc şi ies din scenâ, ca să revinâ apoi, călcînd mereu după metronom. Fac aceasta de cîteva ori, cît e necesar, apoi, în clipa cînd metronomul tace, se opresc solemn pentru marele moment al deschiderii focului. Atunci, Mary Selkirke se repede între ei.) MARY : Stati ! Nu vă ucideti ! N-aş putea să suport. P I E R R E : Iubita mea, onoarea mă obligă... MARY : Te impior, Pierre. Nu e momentul să vorbim despre onoare... îmi jigneşti sentimentele... P I E R R E : Iartă-mă, draga mea. Să vă prezint. (Către Robinson.) Doamna Mary Selkirke, v ă d u v ă d e 20 de toli, din Edinburg. ROBINSON (înclinîndu-se): Numele meu este Robinson Kreutznaer, zis Crusoe. Tata s^a născut la Bremen. MARY : Kreutznaer ? Bremen ? Nu cumva ai o aluniţă cafenie pe pîntec ? ROBINSON : Ba da, doamnă. Să v-o arăt ? MARY : Nu e momentul. Mi-ai putea jigni sentimentele... Ştii ciine e m a m a dumitale ? ROBINSON : Nu, doamnă. Pe m a m a n-am cunoscut-o. A fugit cu un tenor pe cînd e r a m încă în faşă.

(Pauză. Ciripit voios de scatii, dacă e cu putinţă. Apare Pierre, urmat de Mary. Mary rămîne ascunsă după o tufă. Pierre se îndreaptă spre Robinson.) PIERRE : Viată pentru viaţă ! Te-am crutat p r i m a dată, fiindcă mi-ai salvat viata, dar a doua oară nu mai permit. Ce caută fosta mea sotie nelegitimă în hamacul d u m i t a l e ? ROBINSON : O iubesc, sir. PIERRE : Şi e a ? ROBINSON : Mă iubeşte. Uitaţi-vă c u m doarme. PIERRE : Atunci trebuie să mori, sir. N-aş suporta să mă înşele, d u p ă ce a m părăsit-o. Te rog să m ă întelegi : m-a iubit. ROBINSON : Vă înteleg, sir. P I E R R E : Onoarea m ă obligă. Consideră-te provocat la duel. ROBINSON : Mă consider, sir. PIERRE : Aiege a r m a . ROBINSON : A m ales, sir. Pistolul. (Robinson trage două focuri în sus şi rămîne în cunoscuta poziţie de aşteptare. Apare balonul, în a cărui nacelâ se află cei trei Selkirke.) RANDOLPH (fioros): Aha! Aici erati ! A m să vă ucid ! SELKIRKE : Onoarea familiei ! ADELAIDE : Aterizează, Randolph !

37

www.cimec.ro

MARY : K r e u t z n a e r ! Bremen ! Aluniţă ! Tenor ! Dumnezeule ! Ei bine, eu sînt m a m a d u m i t a l e ! Eşti fiul meu din prima căsătorie. Fiul meu ! ROBINSON : Mamă ! (îmbrăţişări. Pe sus, purtat de vînt, trece iar balonul cu familia Selkirke.) RANDOLPH : Ticălosule ! Ai să mi-o plăteşti s c u m p ! SELKIRKE : Randolph ! Aterizează ! ADELAIDE : Mary ! Mary ! (Mary Selkirke flutură batista. Robinson salută milităreşte. Vineri, care între timp s-a culcat, se întoarce pe partea cealaltă. Pierre îi ameninţă cu pumnii pe cei din balon. După trecerea rapidă a balonului:) MARY : Pierre, situaţia e gravă. îl cunosc pe tata : n-o să se lase pînă nu răzbună onoarea familiei. O să ine ucidă. PIERRE : Ha, ha ! Uiţi că sînt pirat ? P e bordul Arethuzei a m ucis cu u n singur tun d e 43 de ţoli 16 beduini. Pe tatăl şi p e fratele tău îi ucid dintr-o lovitură de pumnal. Un singur lucru mă îngrijorează! MARY : Care ? PIERRE : Bătrîna... Oricum, e femeie... N-are nici 6 ţoli... Cu femeile nu pot să fiu brutal. Sînt prea slabe... MARY : M a m a ? ROBINSON : Bunica ! MARY : Mama, slabă ? M a m a ucide un t a u r cu o lovitură de pumn. PIERRE : Atunci e grav. Cu femeile nu pot să lupt. Sîntem pierduţi. MARY : Robinson, ajută-ne, salvează-ne ! Ucide-i tu. ROBINSON : M a m ă ! Dar e bunica mea... Şi ceilalţi, bunicul şi unchiul... MARY : Nu, Robinson. Tata nu ţi-e bunic... Nu mi-e tată... Cum să-ţi explic ? M a m a mi-a povestit tot... ROBINSON : întedeg... Şi unchiul ? MARY : îti este unchi numai după bunică... Iar mie îmi este frate numai după m a m ă . T a t a nu ştie... Cum să-ţi explic ? ROBINSON : îmteleg... Aşa e mai uşor... Am să vă ajut... A m să vă salvez. MARY şi PIERRE (solemni şi emoţionaţi): Iţi mulţumim, Robinson. ROBINSON : Nu, n u ! Nu-mi mulţumiţi. E datoria mea. A m să vă duc într-un loc u n d e n-o să vă găsească nimeni. MARY : Du-ne, fiul meu. PIERRE : Unde vrei să ne duci, sir ? ROBINSON : Da Ţarcul Caprelor, sir. E un tarc tăinuit. L-am făcut, pentru

orice eventua'litate, undeva, îtn pădure. O să vă hrăniti cu lapte de capră şi o să beti apă de izvor. MARY : Ador laptele de capră ! PIERRE : Şi eu. P e bordul Arethuzei mă h r ă n e a m numai cu lapte de capră. Spune, sir, e departe Ţarcul ? ROBINSON : Nu. Avem de mers cam un an, un an şi j u m ă t a t e . în m a x i m u m doi ani ajungem. PIERRE : Perfect. Să mergem. MARY : Să pornim imediat. ROBINSON : O clipă... Hei, Vineri ! (Vineri se trezeşte.) Vineri, eu plec. Tu, să sapi. VINERI : Saip, stăpîne. ROBINSON : Şi să nu uiţi că eşti sclav. VINERI : Nu uit. ROBINSON : Să dai de mîmcare la papagal. Şi să împleteşti coşuri din crengi tinere. VINERI : Coşuri nu ştiu să împletesc, stăpîne. ROBINSON : Nu-i nimic. Te învăţ eu, cînd mă întorc. Pînă atunci, împleteşte-le. VINERI : Le împletesc, stăpîne. ROBINSON : Şi romul... Nu cumva să bei romul... VINERI : Nu-1 beau, stăpîne. MARY : Hai, Robinson. PIERRE : întîrziem, sir... ROBINSON : O clipă. (Câtre Vineri.) Şi ea... Cînd se trezeşte, să-i spui că peste trei-patru ani sînt înapoi. Să mă aştepte în hamac. Şi să-mi fie credincioasă... VINERI : îi spun, stăpîne. ROBINSON : Să ai grijă de ea... Şi să te lupti... VINERI : Mă lupt, stăpîne. ROBINSON (şi ceilalţi): Rămîi cu bine, Vineri. VINERI : Drum bun, stăpîne. Te a ş tept peste trei-patru ani... (Cei trei pornesc. Pisicuţa albă, care a fost tot timpul lîngâ Robinson, se ia şi acum după el. Robinson se opreşte.) ROBINSON (către pisicuţă) : Tu rămîi aici... (Către Vineri.) Să ai grijă de ea. S-o păzeşti. VINERI : A m s-o păzesc, stăpîne. Pis, pis, pis. Pisicuţa se duce spre Vineri. Cei trei au pornit la drum. Vineri se îndreaptă spre hamac, oprindu-se din cînd în cînd ca să cheme pisicuţa. Ajuns lîngă hamac, şovăie o clipă, dă semne de luptă interioară, apoi începe să-l legene, în timp ce se aude muzica robinsoniană.

38

www.cimec.ro

VI Sîntem obosiţi de drum, d a r mai avem puţim pînă la Ţarcul Caprelor. Vînez. M a m a se dovedeşte a fi şi imprudentă, d a r şi foarte ruşinoasă. O convorbire emoţionantă. Lucrez cîteva obiecte folositoare. Povestea unui picior de pirat. Sîntem prinşi de canibali. Muzică robinsonianâ, care face loc zgomotelor junglei. Decor de vegetaţie exuberantâ, undeva, în junglă. O zebră se adapă. Apare v,n leu. Zebra fuge, speriată, şi se ascunde după o tufă. Leul scoate un răget fioros, apoi se îndreaptă spre un copac şi scoate un clarinet dintr-o scorbură. Muzica robinsoniană se amplifică din nou. Leul fuge şi se ascunde după o tufă. Apar cei trei călători, care poposesc la izvor.

PIERRE (scoate capul din ascunzătoare): Ai spus ceva, Mary ? MARY (scoate şi ea capul): Nu. PIERRE : Stai bine acolo ? MARY : Nu prea... A m nimerit lîngă u n leu. P I E R R E : Un leu ? De cîţi t°li ? MARY : Nu ştiu. P I E R R E : Şi ce face ? MARY : Mi se pare că vrea să cînte la clarinet. Dar tu ? P I E R R E : Lîngă mine e o zebră... Se piaptănă..,

MARY : Sînt istovită.. Cît e de cînd mergem ? PIERRE (se uită la ceas): Un an şi opt luni. (Către Robinson.) Mai a v e m mult ? ROBINSON : î n cinci-şase luni ajungem... M A R Y : Abia aştept... Pierre, cînd ajungem, să-mi faci un guleraş din blăniţă de ied... PIERRE : Iţi fac. îţi fac un guleraş de 4 ţoli. ROBINSON : Şi eu, mamă, a m să-ţi fac o solniţă din lemn de cedru şi u n colier din miez de pîine. MARY : Să-mi faci, fiindcă numai pe tine te am... Şi mi-e o foame ! ROBINSON : Să vînez ceva ? MARY : Aş mînca o pasăre. ROBINSON : Bine, mamă...

(Se aude al doilea vîjîit. Sus apare balonul cu familia Selkirke. Pierre şi Mary se ascund. Robinson îi salută respectuos pe noii sosiţi.) ADELAIDE (către Randolph): Cine e tînărul ? RANDOLPH : Kreutznaer, zis Crusoe. Trăieşte singur, pe o insulă pustie. Unde e el, poti fi sigur că nu mai e nimeni. A D E L A I D E : Atunci fugarii nu sînt aici. Să pornim mai departe. RANDOLPH : Stati ! Stati ! Kreutznaer, ascultă aici ! ROBINSON : Sînt numai urechi, sir. S E L K I R K E : Kreutznaer, nu mă lasă inima ! Trebuie să-ti mărturisesc. E o taină de familie... ROBINSON : Vă ascult, sir. RANDOLPH : Tată, nu-i spune ! ADELAIDE : Spune-i ! Spune-i tot ! Să ştie şi el... S E L K I R K E : Kreutznaer, să ştii că eşti fiul, din p r i m a căsătorie, al fiicei mele Mary, născută Selkirke. î m i eşti nepot, Kreutznaer. ROBINSON : Bunicule ! ADELAIDE : Nepotel drag ! R O B I N S O N : B u n i c o ! Trăiesc singur pe lume, bunico ! Singur în insula asta pustie. S E L K I R K E : Vino cu noi. îţi căutăm mama. ROBINSON : Nu pot. Destinul meu e să trăiesc singur, mereu singur... ADELAIDE : Biet orfan ! RANDOLPH : N-ai văzut doi fugari ? O femeie nu prea t î nă ră şi un pirat şehiop...

(Robinson trage în sus şi rămîne în cunoscuta poziţie de aşteptare. Se aude fîlfîitul stolului invizibil, care durează, de data aceasta, ceva mai mult, cit ţine dialogul, pînă la apariţia balonului.) PIERRE : Mary, eşti imprudentă... Auzi ? Dacă a p a r ei ? Ştii că n e urmăresc... Curenţii de aer i-ar putea aduce încoace. MARY : Vai, Pierre, mi-e frică ! Mi-e frică şi mi-e ruşine de tata. M a m a ştiu că mă înţelege... PIERRE : Să n e ascundem. Repede ! Pierre în tufa (Cei doi se ascund: unde a dispărut zebra, Mary în cea în care a dispărut leul, Robinson rămîne mai departe nemişcat, în poziţia de aşteptare. Se aude un vîjîit. Cade o pasăre.)

39

www.cimec.ro

ROBINSON : Iţi fac, sir. Altceva îti mai trebuie ? PIERRE : O pereche de bretele şi u n picior de 43 de toli. ROBINSON : Să-ţi iau măsura.

ROBINSON : N - a m văzut pe nimeni, sir. Şi chiar dacă îi vedeam, nu i-aş fi putut recunoaşte, în singurătatea ast-a... RANDOLPH : A m să-i ucid ! Rămîi cu bine, sir. SELKIRKE şi ADELAIDE : Rămîi cu biaie. ROBINSON : Adio !

(Robinson ia măsura, apoi începe sâ îucreze, pe cînd Pierre şi Mary stau de vorbă. Ciripit de păsărele, zgomote de junglă.)

(Gesturi duioase de rămas bun. Balonul iese din scenă. Pierre şi Mary ies din ascunzişurile lor.)

MARY : Pierre, iartă-mi curiozitatea nevinovată, dar în curînd voi fi a ta şi a m dreptul să-ţi cunosc unele intimităti. Tu te-ai născut cu u n picior de lemn ?

MARY : Sîntem salvaţi ! PIERRE : Nu se ştie. Se pot reîntoarce oricînd. E u n vînt de 12 ţoli. Pînă nu te văd la Ţarcul Caprelor, nu mă liniştesc.

PIERRE : Ce copilă eşti, Mary... M-am născut cu ambele picioare de lemn. Dar le-am pierdut pe amîndouă, a m să-ti povestesc eu cum... Şi mi-au crescut altele, normaie. P e u n u l din ele 1-am pierdut în luptă, la Trafalgar. Mi l^a tăiat amiralul Nelson. Şi 1-a luat ca amintire. în locul lui m i - a m p u s altul, de 58 de ţoii. Aşa, a m r ă m a s cu u n singur picior de lemn. Sînt multi ani d e atunci. MARY : Da... E r a m mică... Tu ştii că e r a m mică ? E r a m foarte mică. Aproape o copiâă...

(Zebra şi leul ies liniştiţi din ascunzişuri şi se duc la treburile lor. Leul, înainte de a pleca, ascunde ceva în scorbură.) MARY : E un leu cumsecade. ROBINSON : Un leu singuratic. P I E R R E : Ce-o fi ascuns în scorbură ? MARY : Clarinetul. PIERRE : Să-1 l u ă m noi. ROBINSON : Vai, sir, asta înseamnă furt. PIERRE : Crezi ? ROBINSON : Sînt sigur. E bunul altuia... PIERRE : Nu uita că eu sînt pirat. ROBINSON : Aveţi dreptate. Singurătatea mi-a alterat concepţiile morale. De cînd trăiesc singur, respect bunul altuia... MARY : Spune, Robimson, la Ţarcul Caprelor e destuil lapte ? Ador laptele d e capră. ROBINSON : Da, mamă, este. Cum să nu f ie ? PIERRE : Eu a m să-ţi cînt din clarinet şi tu ai să bei lapte de capră... M A R Y : Ce b i n e ! Abia aştept sâ ajung acolo ! Păcat că n - a v e m biciclete. ROBINSON : Vrei să fac biciclete, mamă ? sau un tandem, cu trei rînduri de pedale ? In doi-trei ani a r fi gata. Uite, G încep chiar acum... MARY : Acum mi-e foame... Ai vînat pasărea ? ROBINSON : Sigur. Să fac o masă şi nişte scaune ? In cinci-şase luni le termin... PIERRE : Cînd ai timp, fă-mi şi mie o pipă. P e bordul Arethuzei aveam una, de 4 toli, de la u n mort, d a r a m înghiţit-o în somn...

(Pe cînd ei vorbesc, iar Robinson lucrează, se apropie majordomul regelui Mabolo cu trei poliţişti indigeni, îmbrăcaţi pe jumâtate europeneşte. Robinson se face că nu-i observă sau chiar schimbă cu ei saluturi indiferente. Mary şi Pierre, cufundaţi în discuţie, nu-i văd. Poliţiştii se opresc chiar lîngă ei.) PIERRE : ...Apoi, la Waiterloo, în bătălie, mi-am pierdut piciorul de lemn. Atunci, maestrul tutnar mi-a cioplit ailtul, de 12 t°li, frumos dar rudimentar. Era din lemn tînăr. Şi a crescuit şi s-a făcut copăcei. Şi a înfrunzit. Şi seara, cînd mă culcam, sau chiar ziua, veneau păsărelele şi ciripeau p e crengile lui... MARY : Ce frumos ! Păcat că nu-1 mai ai... PIERRE : Era frumos, dar incomod. Se îngreunase prea tare. Se strîngeau prea m u l t e păsărele. Nu mai puteam să dorm. MARY : Dar cuiburi, cu ouă şi cu puişori, aveai ? PIERRE : Sigur. E r a m plin de cuiburi. Aveam cuiburi de 42 şi de 55 de toh- Şi puişorii ciripeau, ciripeau... I a r copiii îşi făceau leagăne. Şi tot aşa, pînă a m deveinit pirat...

40

www.cimec.ro

MAJORDOMUL : Dar vă rog să nu vă depărtati de copac. Dumneavoast r ă aici...

MARY : Asta cînd s-a întîmplat ? PIERRE : Duipă aceea... A venit un mort. Cel care îmi făcuse pipa, pe care a m înghiţit-o în somn... Pipa de 4 ţoli... Pe atunci nu era încă mort. Era fiul lordului Sinclaire. Şi nici pipa să ştii că n-am înghiţit-o în somn. Trebuie să-ţi mărturisesc, Mary, că a m mîncat-o, de foame, în largul Aleutiinelor... T r ă i a m zile grele... MARY : Ai suferit mult... PIERRE : Da, a m suferit... Şi mortul mi-a spus : eu, să a m piciorul tău, m-aş face pirat. Aşa că m - a m făcut pirat. Şi mi-am scos şi ochiul drept, ca să fiu ales şef. MARY : Ţi 1-ai scos ? O, asta e foarte interesant ! Te rog să-mi povesteşti şi mie cum. La Ţarcul Caprelor, seara, ai să-mi povesteşti aventurile tale, nu-i aşa ? Şi eu a m să beau lapte de capră... Şi ai să-mi povesteşti cum ţi-ai scos ochiul... PIERRE : Pot să-ţi povestesc şi acum, pînă t e rm i nă Robinson masa şi scauneile... E r a m în larg, pe bordtri Arethuzei, la trei mile de Aleutine. Aveam pe bord 51 de tunuri a cîte 63 de ţoli fiecare. începuse furtuna şi tunurile bubuiau... M A J O R D O M U L : Iertati-mă, sir, că vă întrerup. Facem u n comtrol, o simplă f o r m a l i t a t e : actele d u m n e a voastră... PIERRE : N - a m acte. Sînt pirat. MAJORDOMUL : Şi doamna ? M A R Y : A m n u m a i certificate de divort. M A J O R D O M U L : Ne p a r e foarte rău, sir, dar vă aflaţi pe teritoriul regelui Mabolo. F ă r ă acte, nu se poate. Sîntem obligati să vă retinem. PIERRE : N-aveţi decît. M A R Y : Şi fiul meu, Robinson ? Ce intentii aveti în privinta lui ? M A J O R D O M U L : E fiul dumneavoast r ă ? P e sir Robinson îl cunoaştem de mult. Ne-a dovedit la comtrol că trăieşte singur, pe o insulă pustie... MARY : Şi noi t r ă i m singuri... MAJORDOMUL : Se poate, dar n-aveţi dovezi. MARY : E drept, nHavem... PIERRE : Şi ce-o să ne faceti ? M A J O R D O M U L : Deocamdată, vă rog să vă socotiti legaţi. Fiecare de cîte u n copac. Avem încredere în d u m neavoastră. PIERRE : Mulţumesc, sir...

(Majordomul îi conduce cu extremă politeţe pe cei doi lîngâ doi copaci apropiaţi unul de altul. De acum înainte, amîndoi se vor socoti realmente legaţi de copaci.) MAJORDOMUL : Vă simţiti bine, doamnă ? MARY : Da. Aş vrea să vă pun o întrebare. Se poate ? MAJORDOMUL : Cum să nu... MARY : Sînteti canibali ? M A J O R D O M U L : După unii, da... ROBINSON : M a m ă ! Au să te m ă nînce! M A R Y : Mi-e totuna, acum, după ce a m cunoscut a d e v ă r a t a iubire... PIERRE (către Robinson): Fii calm, sir... î m i pare bine că te-am cunoscut în împrejurări atît de plăcute. îti las ca amiintire piciorul meu. îmi pare r ă u că e putin uzat. ROBINSON : Mulţumesc, sir... (Către Majordom.) Vă rog să m ă legaţi şi pe mine împreună cu ei. Vreau sâ le împărtăşesc soarta... MAJORDOMUL : Imposibil, sir. Dumneavoastră trăiţi singur, pe o insulă pustie... ROBINSON : Recunosc. Dar ce pot să fac ? Instinctul de familie e mai puternic... MARY : Inimă nobilă ! Ce mult îmi semeni ! M A J O R D O M U L : Aveti dreptate, sir... Vă rog să vă socotiti şi dumneavoastră legat. (îl duce lîngă un copac izolat.) MARY : Şi acum, ne mîncati ? MAJORDOMUL : încă mu... Mă duc să-i a n u n t regelui Mabolo prinderea dumneavoastră. Vă rog să nu fugiti, fiindcă eu aş fi tras la răspundere. Mîine în zori, cel mai tîrziu, regele Mabolo va fi aici pentru judecată. Rămîneti cu bine. (Indigenii

ies.

Pauză.)

MARY : Şi crezi că sînt canibali ? PIERRE : Mai m ul t ca sigur. (Pauză. Intră leul, care îi priveşte compătimitor şi, după ce clatinâ din cap cu milă, spune : ţ!ţ!ţ! — apoi pleacă.) MARY : Ce leu cumsecade !...

41

www.cimec.ro

A

C

T

U

L

M

i Situaţia e tragică, din care pricină plîng, împ reună cu mama. Aventurile piratului şi ploaia. Randoîph pescuieşte. Sosirea regelui Mabolo şi cele ce urmează. După ce a m făcut ciorapi, propun construirea unei u m b r e l e şi găsesc o metodă de a călători la umbră. Acelaşi decor ca la sfîrşitul actului I. Noapte cu lună. Cei trei stau lîngă copacii lor. Muzica robinsoniană, apoi zgomotele junglei. După un timp : MARY : Dacă sînt canibali, a u să ne mănînce ? PIERRE : Mai mult ca sigur. MARY : Ştii ce, Pierre ? Mă gîndesc că situaţia noasbră e totuşi tragică. Adio viaţă, adio iubire... Nu vrei să plîngem niţel î m p r e u n ă ? P I E R R E : Imposibil, Mary. Piraţii nu plîng niciodată. MARY : Te rog ! Fă o excepţie ! Pent r u mine ! PIERRE : Imposibil. Cere-mi orice, numai asta nu. MARY : P i e r r e ! Oare nu m ă iubeşti îndeajuns ? PIERRE : Copilă ce eşti ! Nu înţelegi ?... MARY : Dormi, Robinson ? ROBINSON : Nu, m a m ă . Iţi împletesc nişte ciorapi călduroşi, din fibre de copra, ca să nu răceşti. Noaptea e răcoroasă... M A R Y : ...şi tragică... îţi multumesc, Roby... Nu vrei să plîngem puţin împreună ? ROBINSON : Cu plăcere, m a m ă . Sâ ffie apropiem puţin.

PIERRE : Mai mult ca sigur. E dreptul lor. MARY : Pierre, pînă vin să ne m ă nînce, îmi povesteşti viata ta a ve nturoasă ? Ador aventurile. PIERRE (răguşit): Cu plăcere. MARY : Ai răguşit ? P I E R R E : Pe dimăuntru. E o răguşeală interioară... (Işi drege glasul.) In 1549, într-o zi de iulie, mă aflam în largul Aleutinelor, pe bordul Arethuzei. E r a m tînăr, aproape adolescent... MARY : Aveai piciorul de lemn ? PIERRE : Pe atunci a v e a m ambele picioare de lemn... Alte timpuri... şi iubeam cu patimă o femeie indigenă, care mi-a dăruit o fiică de 14 ţoli. Dar eu a m refuzat darul. A m î n două, şi m a m a şi fiica, a v e a u cîte o aluniţă, ca o cireaşă, pe ceafă. De-atunci nu le-am mai văzut... In ziua aceea, pe bordul Arethuzei, a izbucnit răscoala. Trăgeau 43 de tunuri, a 58 de t°li fiecare. Noi îmvîrteam iataganele şi tunurile bubuiau. (Bubuituri de tunete. Incepe o rafală de ploaie care acoperă glasul lui Pierre.) MARY (strigă): Mi se pare că plouă... ROBINSON (strigă): Mamă, să nu răceşti ! Pune-ţi ciorapii...

(Robinson şi Mary iau în braţe copacii lîngă care stau şi-i apropie unul de altul; apoi îşi reiau poziţiile iniţiale, de prizonieri, după care încep să plingă pe două voci. La plînsul lor se asociază leul şi zebra, veniţi întîmplător. Leul îşi ia clarinetul şi acompaniază trioul vocal, format. Plînsul devine melodie, în ritmul căreia trec lent beduinii călări. Leul şi zebra se duc. Cei doi se opresc din plîns.)

(Robinson şi Mary se apropie din nou, cu copaci cu tot. Mary îşi pune ciorapii împletiţi de Robinson.) MARY (strigă) : îţi multumesc, copile... (Trec amîndoi la locurile lor, cu copacii respectivi. Ploaia încetează brusc. Pe sus, trece balonul familiei Selkirke. Randolph şi bătrînul Selkirke cîntă pe două voci canonul Providenţei. Prizonierii se asociază şi ei la canon. Balonul se opreşte o clipă. Cîntecul încetează.) S E L K I R K E : Curios ! Cîntăm fiecare pe mai multe voci... Trebuie să fie un fenomen tropical...

MARY : A fost plăcut. îţi multumesc, Roby. ROBINSON : Şi eu îţi multumesc, mamă. (îşi duc copacii la vechile reiau poziţiile iniţiale.)

locuri

şi-şi

MARY : Dacă sînt canibali, a u să ne mănînce ?

42

www.cimec.ro

RANDOLPH : Nu, tată. Este ecoul. ADELAIDE: Randoilph, unde ne aflăm? RANDOLPH : Nu ştiu, mamă. Nu văd nimic. După ecou, cred că ne aflăm deasupra măril. ADELAIDE: Deasupra mării ? Ce-ar fi să pescuieşti ? Aş mînca morun. RANDOLPH : Imediat, mamă. (Randolph aruncă o undiţă. Reîncepe canonul pe cinci voci. Robinson vine cu copacul şi prinde de capătul undiţei o pereche de ciorapi, după care pleacâ la locul lui, cu copac cu tot.)

*^=iq

RANDOLPH : Cred că am pescuit ceva. (Trage undiţa sus.) ADELAIDE : Un morun ? RANDOLPH : Nu. O pereche de ciorapi. SELKIRKE : Ai pescuit ciorapi ? Trebuie să fie un fenomen tropical... RANDOLPH : De data asta ai dreptate. Ţine-i, mamă. S E L K I R K E : Să pornim, Randolph... Ticăloşii cred că au fugit pe mare. ADELAIDE : Stati ! îm ciorapul stîng e un bileţel. (Aprinde un chibrit şi citeşte.) „încalţă-te, bunico, să nu răceşti. E o noapte răcoroasă". Vai ! Nu ştiam că am un nepoţel pe mare !... S E L K I R K E : Poate că, între timp, Mary o fi născut iar... Vai ţie, fiică neiegiuită ! Ai lepădat pruncul în valuri... ADELAIDE : Şi el e mic, şi-şi iubeşte bunica, şi-i împleteşte ciorapi... RANDOLPH : N-au să ne scape, ticăloşii ! N-au să ne scape !... (Balonul porneşte. Pînă dispare, şi după aceea, se aude încet canonul Providenţei, care descreşte din ce în ce.) MARY : Ce noapte cumplită ! Roby, nu vrei să mai plîngem puţin ? Sînt prea tristă... (Mary şi Robinson reîncep melodia, de data aceasta de la locurile lor. Pe melodie intră beduinii călări, care trec ignorîndu-i.) P I E R R E : Beduinii ! Sîntem pierduţi. (Beduinii ies din scenă. Cîntecul încetează.) PIERRE : S-au dus... MARY : De unde ştii că erau beduini ? PIERRE : îi cunosc ca pe buzunarele mele. Am o veche răfuială cu ei... Atunci, pe bordul Arethuzei, răscoala au început-o beduinii. Năvăliseră, fiecare cu cîte 53 de tunuri a

3=> 43 de ţoli. Treceau în galop şi bubuiau, bubuiau... Ei mi-au tâiat picioarele de lemn cu care m-am inăscut... De-atunci a m numai un picior de lemn... MARY : Cel făcut după bătălia de la Waterloo ? PIERRE : Nu. Altul, de 56 de ţoli. MARY : Pierre, iartă-mi curiozitatea femeiască... Amiralul Nelson era beduin ? PIERRE : Nu. Beduinii au apărut mult mai tîrziu. MARY : Ce bine că nu te-au recunoscut ! PIERRE : A fost un noroc pentru ei. Dacă mă recunoşteau, îi ucideam fără milă. MARY : Oricum, e o noapte de groază. (Reîncep zgomotele junglei. Scena se luminează treptat. Lumină de zori.) MARY : Dacă sînt canibali, crezi că au să ne mănînce ? PIERRE : Mai mult ca sigur. (De departe se aude tam-tam-ul, care anunţă sosirea regelui Mabolo. Bâtaia lui creşte, peste zgomotele junglei, ca un fond pentru vocile celor trei prizonieri.) M A R Y : îi auzi ? Vin ! Canibalii ! Antropofagii... PIERRE : Am să mă las mîncat cu demnitate. MARY : Roby, copilul meu, tu ce faci acolo ? ROBINSON : Cerneală din coacăze, mamă. Şi, după asta, vreau să fac uin toc, cu peniţă de bambus. Vreau să scriu o scrisoare. MARY : Cui vrei să-i scrii ?

43

www.cimec.ro

ROBINSON : Sclavului meu, Vineri. I-am lăsat în grijă iubita. MARY : Ai o iubită, Roby ? ROBINSON : Da, mamă. Trăiesc atît de singur !... MARY : Cum o cheamă ? ROBINSON : A m uitat s-o întreb. PIERRE : Aş putea să-ţi spun eu, sir. A fost soţia mea nelegitimă. Cînd a m cunoscut-o, în largul Aleutinelor, năvăiiseră beduinii. Trăgeau 43 de tunuri a 58 d e ţoli fiecare, şi ea... (Tam-tam-ul îi acoperă vocea. în scenă intră regele Mabolo cu Majordomul şi cu ceilalţi indigeni. Saluturi politicoase, de-o parte şi de alta.) MAJORDOMUL : Maiestatea Sa Regele Mabodo... Acesta e Rooinson KJÂJUIZnaer, zis Crusoe... Locuieşte singur, în insula noastră pustie... ROBINSON : Fiecare cum poate. Am dreptate, sir ? MABOLO : Mă rog... (Către Majordom). A r e dovezi ? M A J O R D O M U L : Are. MABOLO : E liber. (O arată pe Mary.) Şi dumneaei ? M A J O R D O M U L : N - a r e nici acte, nici dovezi... M A B O L O : E grav. Cum vă numiţi ? MARY : Mary Selkirke. Din Edinburg. MABOLO : Mary Selkirke ? Din Edinburg ? Ce vîrstă aveţi ? MARY : E o întrebare necuviincioasă, sir. O întrebare de canibal... MABOLO : Mary Selkirke ? Diin Edinburg ? N-ai o aluniţă vişinie pe pîntec ? MARY : Ba da, sir. Să v-o a r ă t ? MABOLO : Nu, nu... Mary !... Nu-ţi aminteşti ? Mabolo... Mab... Ei ? !... MARY : Memoria, sir... După o noapte de groază... MABOLO : Ia gîndeşte-te... Mab... Studentul... Şi, într-o vară, a m stait o lună la voi, în pensiune... MARY : Mab ? Studentul ? Nu-mi amintesc, sir... MABOLO : Mary ! Şi copilul ?... Mi-ai scris... Ai uitat ? MARY : Mititeiul ! A m u r i t cînd avea u n an... Acum ştiu. Eşti Mab, din Califormia... MABOLO : Nu, Mary... Mi-ai scris că avem o fetiţă... MARY : Fetită ? A murit şi ea, sărăcuta... A ucis-o dorul de tată... Mab ! Eşti Mab din insule !... MABOLO : Da, Mary ! Nu te-ai schimbat deioc în ultimii 60 de ani. Te-am recunoscut imediat. MARY : Eşti amabil, Mab !

M A B O L O : Iţi jur!... (Către Majordom.) Şi dumnealui, cine e ? M A J O R D O M U L : N - a r e acte... MABOLO : E grav. PIERRE : Sînt Pierre Surcouf, de p rofesiune pirat, născut pe bordul Arethuzei, cu 43 de tunuri a 58 de t ° h fiecare. Pe m a m a au ucis-o beduinii. MARY : Pierre, eşti orfan ! PIERRE : Da, Mary ! (Plînge.) Da, sînt orfan ! E taina vietii m e l e ! Mama era o biată pasageră pe bordul Arethuzei, iar eu e r a m pirat... Aşa ne-am cunoscut... Cîmd beduinii mi-au tăiat primul picior, m a m a a scos u n ţipăt de groază. Şi mi-a luat piciorul şi 1-a strîns în braţe. P e el e r a zgîriat cu brieeagul : „Amintire de la Nisa". „Copilul m e u — mi-a spus ea — căci eşti copilui meu ! Eu a m scris a m i n tirea aceasta înainte d e a te pierde. Priveşte, sînt semnată : Eleonore." MABOLO : Şi celâlalt picior, sir ? PIERRE : Cînd beduinii mi 1-au tăiat, m a m a a scos al doilea ţipăt de groază. MABOLO : De ce ? P I E R R E : P e al scria tot „Amintire de la Nisa". Aşa mi-a spus m a m a . Şi era semnat tatăl meu. MABOLO : Cum se n u m e a tatăl dumitale ? P I E R R E : Nenorocire, s i r ! O schijă de 58 de ţoli a distrus semnătura. MARY : Şi m a m a , mu ti-a spus ea ? PIERRE : Pe m a m a a u ucis-o beduinii, imediat după aceea. MABOLO : A m i n t i r e de la N i s a ! Eleomore ! Sir, ştii cine e tatăl dumitale ? PIERRE : Mi-aş da viata să aflu, sir. MABOLO : Fiul meu!... Eşti fiul meu!... Eleonore... Nisa... Eram student... î n p r i m ă v a r a aceea... Fiul meu !... PIERRE : Tată ! (Imbrăţişări, urale.) P I E R R E : Tată, îngăduie^mi să mă căsătoresc cu fiinta aceasta divină. MABOLO : Aveti consimtămîntul meu. MARY : îţi multumesc, Mab... PIERRE : îţi multumesc, tată... MABOLO : Lăsati, lăsaţi... De-acum încodo o să trăiti la reşedinţa mea. MARY : Imposibil, Mab. Familia mă caută. Tata e furios. MABOLO : Bătrînul Selkirke ? Mai bea ? Dacă îl vezi, dă-i salutări de la mine. MARY : Multumesc... Dar trebuie să fugim, să n e ascundem la Ţarcul

44 www.cimec.ro

Capreior. E o proprietate particulară a fiului meu Robinson. MABOLO : Dumneata, sir Robinson, accepţi să fii oaspetele meu ? ROBINSON : Imposibil, sir. Eu trăiesc siingur, pe insula aceasta pustie. MABOLO : Vă rog. Nu insist. Sînteţi liber. Dacă vă răzgîndiţi cumva... PIERRE : Mulţumesc, tată. MARY : Eşti mereu amabil, Mab... (Regele Mabolo pleacă, solemn, urmat de suită. Cei trei rămîn singuri.) MARY : Sîntem liberi. PIERRE : Aşa e viata. MARY : Să mergem la Ţarcul Caprelor. Să-mi povesteşti viata ta aventuroasă. Spune, Pierre, tu ai fost vreodată antropofag ?

PIERRE : De mult... P e bordui Arethuzei... îţ.i povestesc eu. MARY : Abia aştept. Să mergem. Soarele arde prea tare. O să-mi strice tenul. ROBINSON : Să-ti fac o umbreiă din frunze de pandanus, mamă... în şase zile e gata. PIERRE : Am întîrzia prea mult... MARY : Dar nici aşa nu se poate. Nu vezi ce arşită ? ROBINSON: A m o s o l u t i e : să mergem la umbra copacilor. Pornesc toţi trei, ducînd fiecare în braţe copacul lîngă care a fost prizonier. Scena rămîne o clipă goală, cu zgomotele junglei. II

Familia Selkirke pune la cale viitorul mamei. Lupta cu leul. O discutie duioasă cu bunica mea Adelaide, căreia îi confectionez un picior. Randoiph întemeiază dinastia Selkirke, uzurpînd unele. intentii ale tatălui său, care îmi este bunic după mamă. Alt colţ de junglă, noaptea, mai luminat totuşi decît în scena precedentâ. Cei trei Selkirke terminâ cina, discutînd între ei evenimentele zilei. Pe aproape e balonul, aterizat, cu nacela legată de copac.

celălalt, 1-am încredintat unui căpitan de corabie, ca să înveţe meseria, iar după cinci ani, văzînd că este plin de îndrăzneaiă, simtitor şi bine înzestrat, i-am găsit o corabie bună şi 1-am trimis pe mare, unde s-a şi înecat, curînd după aceea...

S E L K I R K E : A fost o zi grea. Sînt obosit, Adelaide. As virea să mă culc. A D E L A I D E : Imediat, dragul meu. O să vă culcati amîndoi. RANDOLPH : Fugarii nu sînt departe. Mîine îi prindem sigur. ADELAIDE : în definitiv, de ce sînteţi aşa de porniti împotriva lor ? Mary e femeie... Şi nu e prima femeie sedusă. Eu, ca mamă, o înteleg... SELKIRKE : De data asta, draga mea, există divergente de ordin religios. El e pirat. Dacă nu-şi schimbă profesia, trebuie sau să cadă jertfă principiilor, sau să se lase ucis. >■ R A N D O L P H : Şi onoarea familiei ? Parcă asta nu contează ? SELKIRKE : Contează. Pe mine, onoarea familiei m-a preocupat atîta încît trei ani de zile a m stat în casă şi a m cugetat. în afară de Mary, am mai avut doi fii. Pe cel mare, care eşti tu, l^am crescut ca pe un gentleman pînă la vîrsta de trei ani, cînd s-a pierdut, într-o bună zi, la bîlci. Şi, după moartea mea, i-am lăsat şi o sumă de bani, ca să-şi mărească proprietatea pe care o stăpînea. Pe

(în timpul monologului bătrînului Selkirke, Adelaide aranjează culcuşurile pentru ai ei, pe cînd Randolph face gimnastică suedeză. La sfîrşit, Adelaide, care are veşnic pipa în gură, sună din ea, ca din trîmbiţă, stingerea. Cei doi Selkirke iau poziţia de drepţi.) ADELAIDE : Stingerea ! Culcati-vă ! Eu veghez. (Trage un norişor peste lună.) SELKIRKE : Noapte bună, Adeiaide. RANDOLPH : Noapte bună, mamă. ADELAIDE : Noapte bună ! (Cei doi Selkirke se culcă. umblă de colo, colo, ca o După un timp.)

Adelaide santinelă.

SELKIRKE : Adelaide ! ADELAIDE : Da. (Se opreşte din mers.) SELKIRKE : Ştii ce mă gîndesc eu, Adelaide ? I-aş da fata, cu toate divergenţele religioase, dacă mi-ar da bonurile de tezaur şi plantaţia lui din Brazilia. Ar putea să retină, din venituri, 50 de moidores, pe care să-i plătească lui Randolph, lunar, cît va trăi... ADELAIDE : Crezi că a r e o plantatie în Brazilia ?

45

www.cimec.ro

S E L K I R K E : Nu sînt sigur, d a r presimt. RANDOLPH : Eu i-aş ierta dacă fiul ei, Robinson, mi-ar d a giuvaerele şi provizia de arme, pulbere, gloanţe, haine şi uneQte... SELKIRKE : Uiţi insula, Randolţph ! RANDOLPH : I-aş lăsa-o lui, cu condiţia s-o împartă în loturi mici şi să-mi trimită venitul, anual, la Edinburg, u n d e m-aş şi căsători... (In timpul discuţiei acesteia, apare leul, care ascultă, de o parte, nevăzut de ceilalţi, pînă cînd Randolph îl observă.) RANDOLPH : M a m ă ! Un leu ! Ne m ă nîncă ! SELKIRKE : Adelaide ! Scapă-ne ! ADELAIDE : Cine-4 ? Stai ! Dă-ţi parola ! LEUL (scoate un răget cumplit). (Incepe lupta, un soi de judo, între bâtrîna Adelaide şi leu. La început, cei doi Selkirke sînt îngroziţi, apoi asistă ca la un meci, încurajînd-o pe Adelaide, aplaudînd-o, dîndu-i sfaturi tehnice etc. Adelaide va dovedi un calm şi o pricepere la judo, uimitoare. De cîte ori se va afla la ananghie, unul din Selkirke o va salva cu ajutorul gongului. După cîteva figuri de mare stil, leul, doborît, va părăsi scena, iar Adelaide, cu braţul ridicat, va savura victoria, în aplauzele membrilor familiei. In timpul luptei, de dupâ o tufă se iveşte Robinson, care priveşte tăcut. După luptâ, cei doi Selkirke se culcă, iar Adelaide îşi reia patrularea.) ADELAIDE : Dormiţi ? CEI DOI S E L K I R K E : Da. (Sforăit puternic, demonstrativ. Adelaide îşi reia patrularea. După un timp :) ROBINSON (de dupâ tufă) : Bunico ! Bunico ! ADELAIDE : Cine-i ? Stai ! Dă-ţi parola ! Eu ROBINSON (iese de după tufâ); sînt, bunico, eu. Kreutznaer, zis Crusoe, fiul, din prima căsătorie, al fiicei dumitale Mary... ADELAIDE : Nepotelul m e u ! ROBINSON : Bunico ! (Imbrăţişări.) ADELAIDE : Uhde e Mary ? ROBINSON : La cîţiva paşi de-aici. Doarme lîngă logodnicul ei. Dormeam şi eu, dar m-au trezit zgomotele luptei. ADELAIDE : Ce-are de gînd ? Familia e furioasă...

ROBINSON : îi duc într-un loc tăinuit, la Ţarcul Caprelor. E m a m a mea şi caprele a u nevoie de îngrijire. A D E L A I D E : Te înţeleg. Totuşi, nu e bine. Discordia, în familie... ROBINSON : Tocmai despre asta vreau să vorbim. ADELAIDE : Dormiţi ? CEI DOI SELKIRKE (sforăie demonstrativ). ROBINSON : Eu trăiesc singur. Aşa mi-e soarta. Insula e pustie. Dar mai sînt beduinii, şi mai e regele Maboio cu ai lui. Iar eu n-am decît un sclav. A D E L A I D E : Trebuia să-ţi mai faci rost de cîţiva. ROBINSON : De u n d e ? Ţi-am spus că trăiesc singur pe insula asta pustie. Indigenii nu vor să fie sclavi. ADELAIDE : Dar Vineri ? ROBINSON : Vineri e o excepţie. N-ai observat că e albastru ? Ceilalţi nu vor. ADELAIDE : Ar trebui să chemăm t r u pele Maiestătii Sale... ROBINSON : Şi impoziitele ? Maiestatea Sa o să vrea impozite. Şi s-ar putea să intre în conflict cu beduinii. Mai bine singur. ADELAIDE : Dacă te-ai îmţeiege cu Mabolo ? Mary îl cunoaşte de mult... ROBINSON : Şi-ar cere şi el partea lui. Şi nu stă prea bine. Supuşii vor s ă 4 alunge. A r fi altceva dacă noi, famillia... A D E L A I D E : Ai dreptate, Roby. Văd că-ti pretuieşti familia. Dar să ştii că bătrînul s-a ramolit de tot. Iar Randoiph e u n papă-lapte. Tu ai nevoie de u n aliat energic. îmi dai plantaţia din Brazilia ? ROBINSON : N-am nici o plantatie în Brazilia, bunico. ADELAIDE : Atunci le dai lor plantaţia. Dar mie ce-mi dai ? ROBINSON : Zece la sută din veniturile insulei. ADELAIDE : Cu cinsprezece, aş trece de ; partea ta. ROBINSON : Doisprezece şi jumătate. Mai mult nu pot. ADELAIDE : Fie. Nepotul meu drag ! (Imbrăţişări. Randolph se scoală şi face echilibristică pe un par pus între doi copaci.) ADELAIDE : Ce faci, Randoliph ? RANDOLPH : Dorm. ADELAIDE : Cum dormi ? Văd că umbli. RANDOLPH : Umblu, pentru că sînt somnambul. (Randolph îşi continuă echilibristica, iar cei doi dialogul.)

46

www.cimec.ro

ADELAIDE : Şi acum, cînd sînt de partea ta, ce ai de gînd să faci ? ROBINSON : Să fur balonul. Cu el a m să ajung mai repede la Ţarcul Caprelor. Şi-am să-mi n u m ă r iezii. Şi-am s-o ascund pe m a m a . ADELAIDE : Suflet nobil ! ROBINSON : Bunioo ! (Imbrăţişări. între timp, Randolph şi-a terminat echilibristica şi s-a culcat.) ADELAIDE : Şi cu ei ce-o să se înt î m p l e ? Cu soţul şi cu fiul meu. ROBINSON : Poaite îi mănîncă leii... ADELAIDE : Eu îi păzesc. ROBINSON : Atunci poate îi mănînci tu. (îmbrăţişări. Robinson se urcă în nacelă. Adelaide dezleagă frînghia. Balonul porneşte. Robinson şi Adelaide îşi fac semne de rămas bun. Adelaide îşi reia patrularea, apoi, după cîteva ture, sună din pipa-trîmbiţă.) ADELAIDE : Deşteptarea ! S E L K I R K E : Ce e ? RANDOLPH : Ce s-a întîmplat ? ADELAIDE : Beduinii ! Ne-au furat balonul. SELKIRKE : Nu-i nimic, Adelaide. Era fails. ADELAIDE : Cum fals ? SELKIRKE : Dacă îţi spun ! Mă t e m e a m de u n atac şi a m făcut u n balon fals din pînză veche şi din nuiele de boabab. ADELAIDE : Şiretule ! Şi nouă n u ne-ai spus nimic. (Toţi trei fac mare haz. Selkirke desface o funie ascunsă printre crengi şi trage adevăratul balon. Dar în nacelă sint beduinii. Cînd balonul e adus în mijlocul scenei, beduinii, pe care cei trei nu i-au observat, deschid focul şi fac mare zarvâ. Balonul zboară. Adclaide, împuşcată în picior, cade văitîndu-se. Fiul şi soţul ei sînt dezolaţi.) S E L K I R K E : Ce s-a întîmplat, Adelaide ? ADELAIDE : Piciorul ! M-au împuşc a t ! Şi a m să mor aici, departe de oraşul meu natal ! RANDOLPH : Nu-i nimic, mamă. Am să-ti comand un m o n u m e n t funerar, cu îngeri trişti. Şi pe el a m să scriu : Adelaide, m a m a lui Randoph Selkirke, regele insulei. ADELAIDE : Randolph, tu de mic ai fost un copil bun. Probabil. ereditatea e de vină. Dar vînă de rege n-ai. Mai bine fă-mi un picior. RANDOLPH : Asta nu ştiu să fac. maimă.

S E L K I R K E : Şi dacă bărbăţelul ti-ar face o targă frumuşieă, din crengute tinere, şi aşternută cu ierburi înmiresmate, cuim a dorit încă din iuna de miere să-ti facă ? ADELAIDE : Eu, dragul meu, în luna de miere visam să-ţi fac nişte cîrje. Aşa-i soarta !... Fă-mi targa. SELKIRKE : Randolph, adu crengi. RANDOLPH : Sînt prea emotionat. Adu-le tu. (Bătrînul Selkirke ridică din umeri. Randolph îşi lustruieşte pantofii. Adelaide se vaită. Sus, apare falsul balon, aproape dezumflat. Randolph îl vede primul.) RANDOLPH : Beduinii ! Sîntem pierduţi ! SELKIRKE : Adelaide ! Scapă-ne ! (Balonul

coboară

lent. Nacela

e goală.)

RANDOLPH : S^au speriat de mine şi a u fugit. A m să-i ucid fără milă ! SELKIRKE : E balonul fals. RANDOLPH : Şi ce-i dacă e fals ? Tot îi ucid. SELKIRKE (care s-a apropiat de balon): Uite o sorisoare. E d e la beduini. (Citeşte.) „Bunico, balonul nu face doi bani. Iţi trimit u n picior din fibre de cocos. Să-1 porti sănătoasă. îmi datorezi, p e n t r u el, cinsprezece lire. Nepotul tău." Care nepot, Adelaide ? ADELAIDE : Nu vezi ? Nepotul meu... RANDOLPH : Ai un nepot beduin ? ADELAIDE : Ce-ti pasă ? S E L K I R K E : O fi năseut Mary... RANDOLPH : Frumos picior. SELKIRKE : Dar şi cinsprezece lire !... Oricurn, e bine că ne înmultim, Mary îşi face datoria. Păcat că duce o politică prea concesivă faţă de pirati şi de beduini. ADELAIDE : Cîteodată, nu strică... S E L K I R K E : Dar se pot ivi divergenţe de ordin religios. RANDOLPH : Există şansa ca familia noastră să devină diinastie. SELKIRKE : Salkirke I !... Sună frumos. RANDOLPH : Nu, nu... Am să mă intitulez Randolph I d e Selkirke. ADELAIDE (sună din trîmbiţa-pipă, apoi) : Drepti ! Reparaţi balonul ! După aceea, tu, Randolph I de Selkirke, să-mi fixezi piciorul. Cei doi Selkirke salută milităreşte. se apropie de balon şi încep să sufle prin două ţevi. Balonul se umflă, se umflă...

47

www.cimec.ro

III Bătălia de la Ţarcul Caprelor. Ne luptăm vitejeşte, uniţi şi cu elan. Bunica se prăbuşeşte eroic, departe de Edinburgul natal. Mary e răpită. Noi lupte. J u r ă m răzbunare. La Ţarcul Capreîor. Ţarcuî e o paiisadă năpădită de vegetaţie şi închisă. Pe după paîisadă se iveşte, din clnd în cînd, cîte un cap de beduin. In genere, paîisada, bine camuflată, se deosebeşte greu de restuî peisajuîui. Intră — pe muzica robinsoniană, care încetează imediat — Robinson, Mary şi Pierre. Mary se aşază jos, istovită. Pe diaîoguî îor, în afarâ de zgomoteîe jungîei, se aud, din cînd în cînd, behăituri de capre.

CÂPETENIA B E D U I N I L O R : Sînt Căpetenia beduinilor. PIERRE : B e d u i n i i ! Nu v-am spus eu ? ROBINSON : Dar locul e t ă i n u i t ! Şi caprele sînt a l e mele ! CAPETENIA B E D U I N I L O R : Au fost. Acum sînt ale mele. ROBINSON : Cu ce drept, sir ? CÂPETENIA BEDUINILOR : Cu dreptul că ne place carnea de capră. PLERRE : Nu v-am spus eu ? Aşa sînt beduinii. M A R Y : Pierre, fii politicos. Aici se parlamentează. ROBINSON : Protestez ! CAPETENIA BEDUINILOR : N-ai decît. ROBINSON : A m să vă dau a f a r ă ! CAPETENIA BEDUINILOR : încearcă... ROBINSON : Eu trăiesc singur. Şi insula e pustie. A m să m ă plîng Ma-

MARY : Nu mai p o t ! Mai e mult ? ROBINSON : Nu auzi nimic ? (Se aud behâituri.) MARY : M a m a ! Cîntă m a m a ! Pe mai multe voci !... Nu se poate... Oboseala îmi provoacă halucinaţii. (Se aud din nou

behăituri.)

PIERRE : Ce se a u d e ? Um cor ? O fanfară ? MARY : M a m a ! Cîntă m a m a ! P e mai multe voci... ROBINSON : Sînt caprele. Am ajuns. MARY : Atunci a m ajuns în rai. ROBINSON : Da, mamă. PIERRE : E un loc bine ales. Aici s-ar putea face o plantaţie de 88 de ţoli. Eu a m avut o plantaţie minunată... ROBINSON : Aţi fost plantator, sir ? PIERRE : Nu. A m fost totdeauna pirat. Dar a v e a m o grădină, pe bordul Arethuzei, şi pe fiecare brazdă plantasem cîte 53 de tunuri a 48 de ţoli. Cînd bubuiau toate odată !... Dar mi-au stricat-o beduiaiii... ROBINSON : Aici n-au cum să ajungă beduinii. E un loc tăinuit. Să vă deschid porţile. MARY : Portile raiului !

CAPETENIA BEDUINILOR : Oho !... (Căpetenia beduiniîor se retrage după paîisada care rămîne goaîă.) PIERRE : Să-i atacăm ! Mă duc să aduc o arethuză ! (Dă să pîece.) MARY : Pierre, nu mă lăsa singură în faţa inamicului ! ROBINSON : Mi-au mîncat iezii ! Nu aud decît glasuri de capre... MARY : Cît sînt de duioase !... ROBINSON : Da, mamă... PIERRE : Ce e de făcut ? ROBINSON : Să mă gîndesc... Ar t r e bui să-i atacăm, dar sîntem prea puţini. MARY : Dacă a r fi toată familia aici !... ADELAIDE (din cuîise) : M a r y ! MARY : O capră !... ROBINSON : Bunico ! Bunico ! MARY : E m a m a ! ADELAIDE (din cuîise) : M a r y ! Nepoate ! RANDOLPH (din cuîise): A m să-1 ucid ! SELKIRKE (din cuîise) : Onoarea familiei ! (Cei trei Seîkirke apar.)

(Robinson se îndreaptă spre paîisadă. Sus apar o cîipă beduinii, care deschid focuî, apoi dispar. Cei trei se ascund pe după copaci şi tufe, de unde scot capetele, din cînd în cînd.) ROBINSON : Nu se p o a t e ! E un t ă i n u i t ! E tarcul meu ! (Pe paîisadă niîor.)

apare

Căpetenia

loc

MARY : Mamă ! ROBINSON : Bunico ! RANDOLPH : Vă ucid ! S E L K I R K E : Onoarea familliei ! ADELAIDE (către soţul şi fiuî Drepti !

bedui-

CĂPETENIA BEDUINILOR : Regret, dar 1-am ocupat moi. ROBINSON : Cu cine a m onoarea, sir ?

48

www.cimec.ro

ei):

(Cei doi Selkirke ziţie de drepţi.)

încremenesc

în po-

ROBINSON : A u fugit... RANDOLPH : Au fugit, fiindcă i-am ucis eu. F ă r ă milă ! Pînă la unu ! SELKIRKE : Erau numai patru... PIERRE : Dar fiecare avea cîte 18 tunuri a 53 de ţoli. îi ştiu de pe bordul Arethuzei... RANDOLPH : D u m n e a t a să n u vorbeşti. Nu eşti decî.t un soţ morganatic. PIERRE : Mă insulti. Aştept satisfacţie. ADELAIDE : Nu vă mai centaţi degeaba. Ţarcul e al nostru. ROBINSON : Pardon, b u n i c o ! E ai meu ! Eu trăiesc singur. RANDOLPH : Şi sîingele mamei ? J e r t îa ei ? SELKIRKE : Şi moartea ei eroică... ROBINSON : A fost doar ametită. î m i datora 15 lire pentru picior. îi scad 10, fiindcă s-a luiptat vitejeşte. ADELAIDE : Mulţumesc, nepoate. E bine să a v e m conturile curate. ROBINSON : Bunico ! (îmbrăţişări.)

ROBINSON : Cum aţi ajuns aici, bunico ? ADELAIDE : A m reparat balonul. ROBINSON : Dar piciorul ? E bun ? ADELAIDE : E perfect. ROBINSON : Mi-ai adus banii ? A D E L A I D E : Vorbim noi altă dată... R O B I N S O N : Ba acum, bunico. Acum a m nevoie. Vreu să-mi răscumpăr Ţarcul Caprelor. (Plîngînd.) Mi 1-au ocupat beduinii... ADELAIDE : Beduinii ? Ei, Randolph, a c u m poţi să-i ucizi. RANDOLPH : Eu nu mă amestec. Ce ? E ţarcul meu ? N u m ă priveşte... A D E L A I D E : Drepti ! Ba te priveste. Ne priveşte pe toţi. Randolph I, a s cultă comanda la mioe ! Şi tu, SeQkirke I, cel Bătrîn ! Şi tu, Robinson I, Kreutznaer ! Şi tu, Pierre I, soţ morganatic al lui Mary I de Selkirke, fostă Kreutznaer II. MARY : Şi eu, m a m ă ? A D E L A I D E : Şi tu. Pornim la atac. Iezii şi caprele aşteaptă dezrobirea. ROBINSON : Iezii mi i-au mîncat... ADELAIDE : N-are a face. îi vom dezrobi. î n a i n t e ! U r a a a ! (Adelaide sună din trîmbiţa-pipă. Sus, pe palisadă, se ivesc beduinii, care deschid focul. Urale, împuşcături, apoi Adelaide se prăbuşeşte.)

SELKIRKE : Sîntem u n u mai puţin. RANDOLPH : Cum adică ? Sîntem toti, pînă şi soţul morganatic. Putea, m ă c a r el, să rnoară vitejeşte... PIERRE : Sir, nu permit ! S E L K I R K E : Lasă^l, Randoiph... Mă gîndesc că unul de-ai noştri a pierit, totuşd... RANDOLPH : C a r e ? S E L K I R K E : Nepotul beduin. Nu vedeti ? Nu există nici uin nepot beduin. ADELAIDE : Biata Mary ! N-o fi avut t i m p . Nu-i aşa, Mary ? ROBINSON : M a m a nu e aici. PIERRE : Unde e Mary ? RANDOLPH : O fi r ă m a s în ţarc, să mulgă caprele. (încep toţi s-o strige şi s-o caute pe Mary, prin tufe şi pe după copaci. Selkirke şi Pierre trec dupâ palisadă. Caprele behăie jalnic. După cîteva clipe, familia se regrupează.) PIERRE : Nu e nicăieri. A m căutat-o şi printre capre. SELKIRKE : Beduinii au fugit... RANDOLPH : Şi cei pe care i-^am ucis eu fără milă ? SELKIRKE : Ei a u fugit primii... P I E R R E : Dar u n d e o fi Mary ? Sînt sotul ei morganatic. A m dreptul să fiu îngrijorat. R A N D O L P H : Vă recunosc dreptul acesta, sir. Primiti condoleantele mele. ROBINSON : Nti ! M a m a n-a murit ! A r fi prea tragic petntru mine, care trăiesc singur ! Au răpit-o beduinii...

ROBINSON : încetati focul, s i r ! Sînt parlamentar ! CÂPETENIA BEDUINILOR : Ce s-a întîmplat ? ROBINSON : încetaţi focul ! Să dăm onorul acestei bătrîne care a căzut eroic, la datorie. (Focul încetează. Toţi, inclusiv beduinii, iau poziţia de drepţi. în liniştea solemnă se aude behăitul caprelor, apoi vocea Adelaidei.) ADELAIDE : Da, a m căzut eroic ! Mi-^am vărsat sîngele, m-am jertfit pe altarul sfînt! Slavă mie ! Strălucesc de glorie. D a r n - a m murit. A m fost numai ameţită. (Sună din pipă.) Drepti ! î na i nt e ! Moarte beduinilor ! (Adelaide sare în picioare. Trîmbiţa sunâ. Toţi se nâpustesc la atac. Vacarmuî creşte. Poarta Ţarcului e deschisă de atacatorii care pătrund înăuntru. Se aud împuşcături, zăngănit de arme, trîmbiţa; apoi se face linişte şi se mai aud doar cîteva behăituri jalnice, de capre. Pe poarta palisadei ies istoviţi, ca după luptă, atacatorii, cu excepţia lui Mary. Toţi tac o clipă.) ■4 — Teatrul nr. 11

49

www.cimec.ro

RANDOLPH : Inţeleg. Cei pe care i-am ucis eu fără milă s-au răzbunat... P I E R R E : J u r să m ă răzbun şi e u ! S E L K I R K E : Să pornim după ei. Să sallvăm onoarea f a m i l i e i ! ROBINSON : Şi caprele ? Cine r ă m î n e cu caprele ? Ştiţi ce ? Mergem numai noi, bărbaţii. Tu, bunico, rămîi aici să te odihneşti... RANDOLPH : De ce nu rămîi dumneata, sir ? Sînt caprele dumitale... ROBINSON : Nu pot... Eu trăiesc singur... Cum s-o salvez, dacă rămîn aici ? ADELAIDE : Şi caprele ? ROBINSON : Bine. Rămîin aici. (Robinson intră în ţarc.)

înainte de a porni cu expeditia de salvare. Eu veghez. (Robinson se culcă şi el. Adelaide patrulează.) ADELAIDE : Dormiţi ? CEI PATRU : Da. (Sforăie demonstrativ.) (Adelaide îşi continuă patrularea. Sus apare balonul. în nacelă se află Căpetenia beduinilor şi Mary, care flutură o batistă. Adelaide sună alarma. Cei patru sar din somn.) ROBINSON : Ce e ? SELKIRKE : Ce s-a întîmplat ? ADELAIDE : Beduinii ! Ne-au furat balonul ! S E L K I R K E : Hei, sir, balonul e al ADELAIDE : Inainte de plecare, să ne nostru !... odihnim. CAPETENIA BEDUINILOR : A fost... PIERRE : Şi Mary e soţia mea nelegi(Sună stingerea. Ceilalţi se culcă. Ea timă, de 68 de ţoli ! patrulează. Dupâ un timp, Robinson se CAPETENIA BEDUINILOR : Tot ce se reîntoarce abătut.) poate... ADELAIDE : Cine-i ? Stai ! Dă-ţi paRANDOLPH : A m să vă ueid iar ! F ă r ă rala ! milă ! ROBINSON : Eu sînt, bunico... ROBINSON : Mamă ! Te-au r ă p i t ! ADELAIDE : Ştiu că eşti tu, dar dă-ţi P I E R R E : M a r y ! A m să te s a l v e z ! parola... MARY : Nu te grăbi prea mult, draROBINSON : N-o ştiu, bunioo. gul meu... ADELAIDE : Atunci e ailtceva. i (Balonul iese din scenă.) ROBINSON : Bunico, m - a m hotărît. ■, S E L K I R K E : Biata Mary ! O fiintă a t î t Merg cu voi s-o salvez pe m a m a . ! de gingasă ! ADELAIDE : Suflet nobil ! Şi caprele ? PIERRE : A m s-o răzbun ! ROBINSON : Caprele au fugit, bunico. '. î ROBINSON : Mai întîi să n e odihnim. Au fugit cu beduinii. (Plîngînd.) Au ' Răzbunarea e moilt m a i dulce cînd rămas două, trei... eşti odihnit. ADELAIDE : Fii c a l m ! Te aşteaptă :; Bărbaţii cască, se întind alene şi se o misiune nobilă. -i ' -* culcă. Adelaide patrulează. Peste zgoROBINSON : Da, bunico... f motele junglei, care cresc, cortina. A D E L A I D E : Culcă-te ! O d i h n e ş t e - t e ,■*8t ^*

IV După doi ani şi j u m ă t a t e de căutări, o regasdm pe mama, î m p r e u n ă cu rămăşitele balonului. Discordia din familie a dispărut. Regele Mabolo ne vizitează din oiou. P l a n u r i d e viitor. P o r n i m spre coastă. MARY : O să-mi fie greu... CAPETENIA BEDUINILOR : : Dastinul... N - a m încotro. Trebuie să-mi schimb viaţa. Mi-am găsit o sdujbă. MARY : Cum să te uit ? A m stat împreună atîtea ceasuri, cvi tîmplele în nisipuri, cu părul îngreunat de brume... Atîtea ceasuri. CAPETENIA BEDUINILOR : Doi ani şi j u m ă t a t e ! Dar n-am de ales, Mary. Copilul îl iau cu mine. Ţie îti las cortul şi rămăşiţeile balociului. MARY : Am să rămîn singură...

Alt colţ din junglă, de data aceasta la tabăra beduinilor. Mary şi Căpetenia beduinilor discută lîngă cort. Undeva, aproape, sînt rămăşiţele balonului. Lîngă Mary, stă tot timpul Beduinul-mut. cu instrumentul lui muzical (un soi de cimpoi cu două ţevi). Beduinul cel mic e şi el prin preajmă. Un timp se aud zgomotele junglei şi răbufnelile mării. CAPETENIA BEDUINILOR : Mary... A sosit clipa despărţirii. încearcă să

uiti... 50

www.cimec.ro

CAPETENIA BEDUINILOR : Familia ta e aproape. Ne-a găsit u r m a . Şi nici locuinţa lui Robinson nu e departe. Ai să găseşti acolo scilavul şi femeia aceea... Crede-mă, e mai bine să ne despărţim... MARY : Te cred, dar cum să t e uit ? Cum să uit nopţile, şi cerul, şi roua c a re îmi uda picioarele în zori... şi ploile repezi de după-amiază... şi ceasurile cînd te a ş t ep t a m singură... Atîtea ceasuri... CAPETENIA BEDUINILOR : Tu n-ai fost niciodată singură, Mary. Ai avut totdeauna u n paznic crediincios. Şi în ceasurile de singurătate, el ţi-a cîntat... (Beduinul-mut cîntă 2—3 măsuri din melodia tristă pe care o va cînta mereu şi care, la un moment dat — cînd se va indica — va deveni canonul Providenţei.)

MARY : Gata... Lasă... Du-te... E mai bine să te duci. BEDUINUL-MUT (scoate un sunet sfîşietor). MARY : Nu vrei ? La u r m a urmei, să nu zici că nu ţi-am spus... (Mary îşi reia plimbarea, indiferentă, iar Beduinul-mut o urmeazâ ca o umbră, cîntîndu-şi melodia. Scena aceasta e privită de leu, care a apărut între timp, nevâzut de ceilalţi. După ce Mary face două-trei ture, leul clatinâ din cap compătimitor. Mary îşi continuâ . plimbarea. Peste melodia Beduinuluimut răsunâ brusc trîmbiţa Adelaidei Selkirke. Leul fuge, Beduinul-mut nu mai cîntă. în scenă intră familia Selkirke, inclusiv Robinson şi Pierre. îmbrăţişări: Mamă ! Mary ! Tată ! Soţia mea ! Fiica mea ! etc.) P I E R R E : Te-am regăsit, Mary ! ADELAIDE : Eşti singură ? RANDOLPH : Unde sînt ticăloşii ? Vreau să-i ucid. MARY : S-au dus... Au părăsit insula... PIERRE : Spune, Mary, te-au chinuit ? Beduinii sînt răi. îi ştiu de pe bordul Arethuzei. MARY : S-au p u r t a t ca nişte genfclemeni. RANDOLPH : Un beduin ! îl ucid ! (Se repede la Beduinul-mut, care stă tot timpul în spatele lui Mary.) MARY : Lasă-1, Randolph, e mut. RANDOLPH : Mut ? Nu se poate. Beduinii nu sînt niciodată muţi. Eşti mut? BEDUINUL-MUT : Da. RANDOLPH : C i u d a t ! Recunoaşte chiar el că e mut. ROBINSON : Mamă, cortul şi balonul sînt ale tale ? MARY : Da, Roby. S E L K I R K E : Tot te-ai ales cu ceva...

MARY : Dar el e mut. Şi e trist să stai ore şi ore cu un mut. (Beduinulmut cîntâ iar.) Şi mi-a cîntat de fiecare dată melodia lui monotonă. (Beduinul-mut

cîntă iar 2—3

măsuri.)

CAPETENIA BEDUINILOR : Acum te reîntorci la ai tăi. M A R Y : Şi n-o să ne mai revedem niiPininst/i ^

CAPETENIA BEDUINILOR : Niciodată. E mai bine aşa. Să nu ne îngreunăm desipărţirea. Caiacul mă aşteaptă la ţărm. Rămîi cu bine... (Beduinul cel mic aleargâ la Mary. Imbrăţişări. Căpetenia beduinilor şuieră din nou. Copilul aleargă spre el. Mary rămîne locului, într-o poziţie voit tragică. Căpetenia beduinilor şi copilul ies din scenâ. Mary, tristă şi gînditoare, începe să se plimbe. Beduinul-mut se strecoară în spatele ei şi, de acum înainte, o urmeazâ ca o umbră. După un timp, el începe să-şi cînte melodia. Mary se opreşte şi se întoarce.)

(în scenă intră regele Mabolo,

singur.)

PIERRE : Tată ! MABOLO : Fiul meu ! (îmbrăţişări.) SELKIRKE : M a b o l o ! Ia te uită drăcie ! ADELAIDE : M a b ! MABOLO : Munte cu m u n t e se întîlneşte... Ce mai faci, m u m i e bătrînă ? SELKIRKE : Ceac-pac... MABOLO : Mai bei ? SELKIRKE : Dar tu, mai fugi noaptea de la gazde, fără să plăteşti chiria ? MABOLO : Ei, a l t e vremuri... MARY : Mab, pe mine nu mă vezi ? MABOLO : Cum îti închipui ? RANDOLPH : Cine e getntlemanul acesta ?

MARY : Tu n-ai plecat ? BEDUINUL-MUT (răspunde pe muzică, fărâ cuvinte) : Nu. MARY : Trebuia să te duci şi tu... BEDUINUL-MUT (scoate un sunet s/îşietor). MARY : Nu cumva te-ai îmdrăgostit de mine ? BEDUINUL-MUT (scoate un sunet sfios). MARY : Nu, nu merge, ascultă-mă pe rnine... BEDUINUL-MUT (scoate un sunet trist).

51

www.cimec.ro

pe insulă. Păcat de studiile mele. ADELAIDE : Bietul M a b ! M A R Y : îmi p a r e rău, Mab ! Sincer îmi p a r e rău... SELKIRKE Ei, asa e viaţa... Hai cu noi, Mab. Ne întoarcem cu trupe. RANDOLPH : Şi au să mă instaleze, of icial. Ştii ce, sir ? A m o p r o p u n e r e : cînd ne întoarcem, te fac călău. Civilizăm tot. Robinson ia comerţui şi finanţele ; Pierre educatia ; m a m a arm a t a ; tata ta-ta... M A R Y : T a - t a - t a - t a ! Termină, Randolph ! Mergi cu noi, Mab ? MABOLO : N - a m încotro. Dar merg cu plăcere. Avem amintiri comune... MARY : Mab... ADELAIDE : Trecem întîi pe la plantaţie. Robinson vrea să încuie şi să-şi ia bijutexiile, sclavul şi soţia nelegitimă... MABOLO E departe plantatia ? ROBINSON : De unde!... î n t r - o lună ajungem. ADELAIDE : Să mergem. (Sună din trîmbiţă.) S E L K I R K E : La drum, oopii.

PIERRE : Mabolo, tatăl meu... Regele insulei... RANDOLPH : Regele insulei ? Mi-ai uzurpat titlul, s i r ! A m să te dau în judecată. SELKIRKE : Lasă^l, Randolph. Mab e un prieten vechi... RANDOLPH : Asta e culmea ! El îmi uzurpă titlul şi voi îl numiţi prieten !... MABOLO : Despre ce tiitlu e vorba, sir ? RANDOLPH : Sînt Randolph I de Selkirke, regele insulei. MABOLO : Şi ce dacă ? RANDOLPH : Cum ce dacă ? Doi regi pe o singură insulă ? E inadmisibil. MABOLO : Nu te mai enerva degeaba. Eu n u m a i sînt rege. MARY : Vai, Mab ! ADELAIDE Cum se poate ? ROBINSON : V-aţi vîndut titlud, sir ? La ce s u m ă ? MABOLO M^au detrotnat... Supuşii... Tocmai cînd începusem să fac reforme mari. Jocul de bridge, obligatoriu... Şi tradiţia... Dar nu m-au înţeles. Sînt singurul antropofag de

V Ajung acasă înaintea tuturor, căci dorul îmi d ă aripi. Cum a îngrijit Vineri (plantatia în lipsa mea. Evenimente neaşteptate şi neplăcuite. Plînsul îi e dat omuiui ca să se consoleze. La locuinţa lui Robinson, din scena 1, actul I. Vineri sapâ. în larg e ancorată o corabie. Zgomotele junglei şi marea, după muzica robinsoniană. Apare Robinson, singur.

ROBINSON : Te-am lăsat singur, atîta v r e m e ! Nu ti-a fost urît ? VINERI : Nu, stăpîne. ROBINSON : Ai învătat să vorbeşti ? VINERI : N-am învăţat. Nu ştiu să spun decît a-pă, apă... ROBINSON : A m să te învăt, Vineri. Chiar de azi a m să te mai învăt un cuvînt. VINERI : Să m ă înveti, stăpîne...

ROBINSON : Vineri ! VINERI : Stăpîne ! Te aştept de atîţia ani !... (Vineri punere.)

face

cunoscutul

gest

de

su-

(Vineri face cunoscutul gest de su~ punere, după ce sărută ţărîna. Robinson îi pune talpa piciorului pe cap. în această poză — pe care o vor mai păstra un timp — îi găseşte fosta Căpetenie a beduinilor, acum ghid.)

ROBINSON : Sclav credincios ! Ai săpat ? VINERI : A m săpat, stăpîne. A m săpat întruna. ROBINSON : N-ai uitat că eşti sclav ? VINERI :N-am uitat. ROBINSON : Ai dat de mîncare la papagal ? Ai împletit coşuri din crengi tinere ? VINERI : Da, stăpîne. ROBINSON : Şi romul ? Mi-ai băut romul ? VINERI : Nu, stăpîne.

G H I D U L : Aceasta e o insulă pustie... Acesta e locul unde Robinson Kreutznaer, cunoscut sub numele de Crusoe, s-a salvat de naufragiu. Aceasta e locuinţa lui Robinson Crusoe şi plantatia lui... Acesta e Robinson Crusoe. (Robinson vrea să se mişte

52

www.cimec.ro

din poza de pînă acum, dar Căpetenia beduinilor îl opreşte.) încă o clipă. Mai stai aşa. Să fac o poză. ROBINSON : Duomneata, sir ? Nu mai eşti baduin ? G H I D U L : Nu. A m renunţat. Mă pregătesc să devin ghid. A m să aduc turisti. E o afacere bună... ROBINSON : Faci chetă pentru mime ? GHIDUL : Fac. (Robinson şi Vineri rămîn în aceeaşi poziţie. Fosta Căpetenie a beduinilor continuă.) Acesta e Vineri, sclavuil lui Robinson. Ştii să vorbeşti, t i n e r e ? VINERI : Nu ştiu să spun decît a-pă, aipă ! GHIDUL : El nu ştie să spună decît anpă, a p ă ! Vedeţi ? E încă sălbatic. Dar nu e aintropofag. Şi acum, Robinson Crusoe o să ne cînte cîntecul singurătăţii sale. Dă-t drumul ! ROBINSON (cîntă) :

(îmbrăţişări.) G H I D U L : Şi acum, iartă^mă, fiule, dar trebuie să plec... Ne mai întîlnim noi... VINERI : Vă înteleg, sir... ROBINSON : Şi cheta ? Vrei să pleci cu banii ? GHIDUL : Care bani ? ROBINSON : Aşa e... încotro, sir ? G H I D U L : A m cumpărat corabia. (Arată corabia din larg.) P e n t r u turişti. Pornesc sp re Edioburg. ROBINSON : Aveţi cabine libere, sir ? GHIDUL : Cîte doriti, sir ? (Către Vineri.) Nu uita să depui în contul meu o floare pe mormîntul sărmanei tale mame. VINERI : N-am să uit, sir. (Salutari politicoase. Ghidul iese din scenă. Scurtă pauză, în care se aud jungla şi marea.)

Ce singur sînt pe l u m e Uitat şi solitar etc. etc.... G H I D U L : Mulţumesc, sir... Doamnelor şi domniior, o mică chetă pentru singuraticul nostru. Cît vă lasă inima... (Face o chetă — imaginară.) Mulţumesc !... Şi acum, priviţi culoarea albastră a lui Vineri. E o raritate. Ridică-te, tinere, ca să te poată adm i r a duminealor. (Vineri se ridică. Robinson ia poza de gînditor singur.) GHIDUL : Priviţi-i musdhii ! El sapă ! El dă h r a n ă la papagal ! El împleteşte coşuri ! El nu bea r o m ! Dar ce e a s t a ? Doamine ! Ce sînt semneile acestea, o flintă şi u n burnuz, t a t u a t e pe braţul lui drep t ? VINERI : Mi le-a t a t u a t tata, pe cînd e r a m copil, înainte de a o părăsi pentru totdeauna p e mama... G H I D U L : Şi m a m a dumitale, sir ? VINERI : Era o indigetnă. Trăia în insulă, a c u m 25 de ani cînd a fost sedusă d e un beduin... G H I D U L : Doamne ! Şi acum u n d e e ? VINERI : S-a prăpădit. A m u r i t de inimă rea, în anul c u t r e m u r u i u i cel mare... GHIDUL : Doamnelor şi domnilor ! în faţa dumneavoastră se petrece o scenă emotionantă ! Vă rog să n-o scăpaţi. Un tată îşi regăseşte fiul p i e r d u t ! Ouloarea tâhărului acestuia nu mai e un mister pentru nimeni ! El a r e pielea albastră fiindcă în vinele lui curge sînge a l b a s t r u ! El e fiul m e u !... Fiul meu ! VINERI : Tată !

ROBINSON : Vineri... VINERI : Da, stăpkie. ROBINSON : Si ea ? Sotia mea nelegitimă ? E sănătoasă ? VINERI : E sănătoasă, stăpîne. ROBINSON : Mă aşteaptă ? VINERI : Te aşteaptă, stăpîne. ROBINSON : Ai a v u t grijă de ea ? VINERI : A m avut, stăpîne. ROBINSON : Aş vrea s-o văd. A m visat mult clipa revederii. Dar sînt emotiv. Mă tulbură... Unde e ? VINERI : S-o chem, stăpîne ? ROBINSON : Cheam-o... Adică nu... Stai să-mi revin... Să mă pregătesc suflletesite... VINERI : Aştept, stăpîne... ROBINSON : Gata... Nu, nu... Mai stai... Acum e gata. (Robinson ia o poza de aşteptare înflăcărată. Vineri scoate un strigăt: Uhuuu ! De dupâ un copac apare Sirena, însoţită de trei copii albaştri. Ea vine, sfioasă, spre Robinson. Copiii o urmează, în monom, după mârime.) ROBINSON : Doamme ! Ce văd ! Tu, sclav necredincios !... Vinovaţi !... Sînteti vinovati !... Nu te-ai luptat!... VINERI : M-am luptat, stăpîne... SIRENA : Roby !... ROBINSON : Nici u n c u v î n t ! T r ă d a r e ! Ah, cît s u f ă r ! Cît s u f ă r ! Plecati ! Lăsaţi-mă s i n g u r ! Sau nu... Adică da... P e n t r u totdeauna!... Să nu vă mai văd !... SIRENA : Roby, gîndeste-te ! Sînt m a m ă !... Unde să mă duc ? ROBINSON : Oriunde ! P e corabie ! La Edinburg !... Duceţi-vă ! VINERI : Ne ducem, stăpîne. 53

www.cimec.ro

Robinson, în culmea disperării, rezemat de un copac, cu spatele spre public, plînge. E zguduit de hohote mute. Pe zgomotele mării şi ale junglei, apare pisicuţa albă, urmată de trei pisoi albaştri, care se ţin după ea, în monom. Pisicuţa se îndreaptă la început spre Robinson, dar, la mijlocul drumului, renunţă şi iese agale din scenă cu pisoii după ea.

S I R E N A : Dar bami pentru bilete ? VINERI : Ne dă tata. SIRENA : Care tată ? VINERI : Stăpînul e tulburat... Nu vezi cît suferă ? Să mergem. îţi explic eu, pe drum. Vineri şi Sirena pornesc, urmaţi de monomul copiilor. Dupâ un timp, dispar pe după tufe.

VI După suferinţele îndurate, îmi revăd familia reunită, şi aceasta îmi redă tăria sufletească. Ne hotărîm să părăsim temporar insula şi să pornim spre patrie. îmbarcarea, ce a u r m a t şi sfîrşitul povestirii mele. P I E R R E : Uite-1 colo, lîngă copacul acela de 16 ţoli. Nu ne auzi, sir ? ROBINSON : Vă aud, sir. RANDOLPH : Ce faci acolo ? ROBINSON : Plîng, sir. De două ceasuri plîng. MARY : Plîngi, Robinson ? ROBINSON : Da, mamă. Mi-am alungat sclavul şi soţia melegitimă. Sînt singur. MARY : Dar ce-au făeut ? ROBINSON : Au făcut copii, mamă. RANDOLPH : Corabia din larg e a t a ? ROBINSON : Nu. Dar se pregăteşte să ridice ancora. SELKIRKE : Cine ? ROBINSON : Corabia, sir. Porneşte spre Edinburg. ADELAIDE : Spre Edinburg ? Ce mai stăm ?

Acelaşi decor din scena 3, actul I, adică insula, micşorată în aşa fel încît marea să apară şi din faţă, iar plantaţia lui Robinson să se vadă că e pe un colţ de insulă. Lumină de amurg. Din corabie se văd acum, datorită perspectivei, doar o parte a punţii superioare şi velatura. Robinson plînge în continuare, mut, lîngâ copac. Nu se aud decît marea şi jungla; apoi intră, din ce în ce mai puternic, dînd senzaţia de apropiere crescîndă, melodia Beduinului-mut. Trîmbiţa-pipă a Adelaidei răsună scurt. Familia Selkirke şi aliaţii ei intră în scenă. Beduinul-mut e tot timpul în spatele lui Mary, ca o umbrâ. Cîntecul lui înceteazâ cînd toţi sînt în scenâ. SELKIRKE : Iată-ne acasă. ADELAIDE : în sfîrşit, a m ajuns... Unde o fi Robinson ? ! P I E R R E : In larg e o corabie. Dacă aş avea vreo 22 de tunuri a 53 de ţoli... MABOLO : O corabie... (Mary s-a desprins de grup şi se plimbă gînditoare cu Beduinul-mut după ea.)

(Randolph teră.)

fuge

din scenă, spre

peş-

P I E R R E : Cum să ajung la corabie ? Nu ştiu să înot... MABOLO : Nici eu, sir. ROBINSON : La mal e o plută... Dacă n-a luat-o Vineri... S E L K I R K E : E destul de m a r e ? Adelaide, tu ai putea să rămîi aici, de pază. ADELAIDE : Mulţumesc. Iti cedez \ie locull. MABOLO : Or fi cabine libere ? ROBINSON : Pluta e mare. Şi cabine libere sînt. D r u m bun. Eu rămîn aici, simgur. ADELAIDE : înainte, copii ! SELKIRKE : î n a i n t e !... MABOLO : Spre Edinburg !... RANDOLPH (reapare, în fugă) : Staţi ! Stati ! Giuvaerele ! Banii ! Lăzile cu pesmeti !...

ADELAIDE: Randolph, ce^ar fi să înoti pînă la corabie şi să vorbeşti cu căpitanul ? RANDOLPH : Tocmai eu, Randolph I de Selkirke ? Să se ducă altcineva... PIERRE : La mine să nu vă gîndiţi, sir. Eu nu ştiu să înot. MABOLO : Nici eu. SELKIRKE : Să-1 trimitem pe Robinson. Roby !... Roby !... ADELAIDE : Roby !... Uuu ! RANDOLPH : Hei, K r e u t z n a e r ! Unde naiba te-ai ascuns ?

51

www.cimec.ro

ROBINSON : Le-a furat Ghidul, sir. ADELAIDE : Care Ghid ? ROBINSON : GhidUl... Fosta Căpetenie a beduinilor... L-am văzut cu ochii mei... PIERRE : Beduinii ! Nu v-am spus eu ? R A N D O L P H : L-ai văzut ? Şi de ce nu 1-ai împiedicat ? ROBINSON : Eram ocupat, sir. Plîngeam... ADELAIDE : Le vom recupera, cu ajutorul trupelor. înainte, spre plută ! CEILALŢI (cu excepţia lui Robinson, a lui Mary şi a Beduinului-mut) : Uraaa !...

MARY : Mă zbait î n t r e diragoste şi d a torie. VOCEA LUI P I E R R E : M a r y ! G r ă beşte-te ! MARY : M-am hotărît ! Iartă-mi sentimentele de femeie, dar sînt romantică. A m nevoie de confort. Plec la Edinburg... CAPETENIA BEDUINILOR : Mary, îmi sfîşii inima ! M A R Y : Sînt obligată. Uiţi familia mea ? CAPETENIA BEDUINILOR : L a t a b ă r ă ai să găseşti o nouă faimilie. A m o noră nelegitimă. Şi copilul nostru... Şi un sclav care îmi este fiu... Sînt toţi acolo. Vino ! MARY : Şi dorul de Edinburg ? CAPETENIA BEDUINILOR : Argumentul t ă u m-a dat gata. O, doamne !... Nici tu n u vii, Mutule ? (Mutul scoate un sunet trist.) Adio, M a r y ! N-am să te uit niciodată ! Adio, Mutule !...

(Pornesc toţi spre ţărm. în scenă rămîn doar ultimii trei numiţi.) MARY : Tu nu te duci, Robinson ? R O B I N S O N : Vreau să rămîn aici, mamă. Mă simt jignit, trădat... MARY : Jignit şi t r ă d a t poţi să te simti şi la Edinburg... VOCEA LUI PIERRE : Mary ! Grăbeşte-te ! P o r n i m !... MARY : Hai, Robinson !... ROBINSON : Rămîi cu mine, mamă. Ajută^mă să fiu singur !... MARY : Singur poţi să fii şi la Edinburg... (Apare balonul în care se află tenia beduinilor.)

(Balonul porneşte. Semne sfîşietoare de adio. In scenă au rămas doar Mary şi Beduinul-mut. Mary porneşte spre ţărm, dar se opreşte amintindu-şi de prezenţa însoţitorului ei.) MARY : Tu trebuie să rămîi aici... BEDUINUL-MUT (scoate un vaiet sfîşietor). MARY : E mai bine aşa... BEDUINUL-MUT (spune pe muzică: nuuu !). MARY : Crede-mă... Trebuie să rămîi aici, singur... Ai să stai pe ţ ă r m şi ai să te gîndeşti la mine... E mai frumos aşa... BEDUINUL-MUT (scoate un sunet deznâdăjduit). VOCI DE P E P L U T A : M a r y ! Vino odată ! Grăbeşte-te ! P o r n i m !

Câpe-

CÂPETENIA BEDUINILOR : Mary ! (Către Robinson.) Sir, lasă-ne puţin singuri ! Avem ceva de vorbit... ROBINSON : Bine, sir... Mamă, t e astept pe plută... Singur... (Robinson

pleacă.)

CAPETENIA BEDUINILOR : Mary, a m reparat balonul. A m venit să te iau. MARY : Unde ? CAPETENIA BEDUINILOR : Oriunde. A m renunţat. Mă fac iar beduin. Viino... (Aruncă o scarâ de frînghie.) Hai şi tu, Mutule. MUTUL (scoate un sunet trist). CAPETENIA BEDUINILOR : Hai, urcă. Te duc la tabără. MUTUL (acelaşi joc). CAPETENIA BEDUINILOR : înţeleg... Eşti îndrăgostit. Nu-i nimic. Vine şi ea... Hai, Mary... (Mary se zbuciumă cumplit.) Ce faci ?

c

Mary pleacă agale spre ţărm şi dispare. Beduinul-mut se aşază pe o stîncă şi îşi începe cîntecul. Apar papagalii cîntăreţi şi cei doi iezi care, după cîntecul beduinului, după ce corabia dispare navigînd lateral pe coastă, încep canonul Providenţei. Insula se clatină pe valuri, iese din scenă, apoi reapare mică de tot şi depărtată, depărtată... Pe ea abia mai distingem silueta singuratică a Beduinului-mut, care îşi cîntă melodia, tot mai departe. Insula şi melodia se pierd, se pierd...

o

www.cimec.ro

R

T

I

N

A