Insula Şerpilor a făcut parte odinioară din soclul continental al Dobrogei. Este situată la est de gurile Dunării, in Marea Neagră, in dreptul oraşului-port Sulina, la o distanţă de 44,814 km de uscat. Localizarea sa: 30 grade, 14 minute, 41 secunde longitudine estică şi 45 grade, 15 minute, 53 secunde latitudine nordică. Are o suprafaţă de 17 hectare şi o circumferinţă de 1973 m, cu o formă neregulată. Lungimea insulei, de la nord la sud, este de 440m, iar pe direcţia sud-vest, de 662 m. Adancimea mării, in jurul insulei, este cuprinsă intre 4-25 m. Economic, Insula Şerpilor nu a avut in trecut o importanţă deosebită. Ea constituia un masiv calcaros stancos, o serie de roci marine şi o bună bază de pescuit. Importanţa sa economică a crescut odată cu descoperirea unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale in subsolul platoului continental din jurul insulei. Odată cu trecerea timpului a crescut şi importanţa strategico-militară a insulei. După ocuparea ei de către U.R.S.S., in 1948, aici s-a dezvoltat o puternică bază militară, de control naval şi aerian, de apărare antiaeriană şi maritimă, aparţinand acum Ucrainei. in prezent, staţiile de radiolocaţie aflate pe insulă execută cercetarea aeronavală la mare mare distan distanţă. ţă. Cerce Cercetar tarea ea spaţiu spaţiului lui aerian aerian se poate poate execut executaa int intr-u r-unn perime perimetru tru ce cuprindea Marea Neagra şi Marea Mediterană, pană la coastele Libiei. Rezultatele cercetării sunt transmise unui punct de conducere. Tot aici se stochează informaţiile nucleare intercontinentale de pe teritoriul ucrainean. Tot pe insulă sunt amplasate staţii de bruiaj şi ascultare atat a convorbirilor in fonie, cat şi a celor prin cablu. Pe insulă este dislocată o garnizoană militară cu mai multe subunităţi independente, care deservesc un heliodrom, un miniport militar, staţii de radiolocaţie, depozite, instalaţii energetice, un far şi sistemul de pază şi apărare a graniţelor de stat ale Ucrainei. Apărarea bazei militare de pe insulă este realizată de o navă tip fregată, o navă de patrulare şi unul-două submarine. Din datele cunoscute pană in prezent, reiese că, in zonă, Ucraina a intensificat activităţile sale militare şi economice. Anexarea Insulei Şerpilor de către U.R.S.S. în anul 1948 - un nou rapt teritorial în dauna României Harta care însoţea Tratatul de pace din 10 februarie 1947 nu preciza în detaliu ci la modul general traseul frontierei de stat dintre România şi U.R.S.S., ceea ce constituia o lipsă gravă, care impunea cu necesitate precizarea şi descrierea amănunţită a acesteia printr-un document oficial bilateral. In practica internaţională stabilirea traseului frontierei de stat constituie una dintre cele mai complexe şi pretenţioase operaţiuni de evidenţiere a teritoriului de stat, acest lucru realizându-se prin tratative bilaterale complexe, finalizate printr-un document acceptat de comun acord. Întrucât Tratatul de pace intrase deja în vigoare (la 15 septembrie 1947), prevalânduse de art. 1 al acestuia, sovieticii s-au grăbit să încheie cu partea română un Protocol privind precizarea parcursului frontierei de stat dintre cele două părţi. In urma invitaţiei Kremlinului. o delegaţie română condusă de primul ministru Petru Groza, a purtat negocieri la Moscova între 2-4 februarie 1948. La 3 februarie 1948, între Stalin ("omul de oţel") şi dr. Petru Groza ("rumânski (" rumânski pervîi papugik", cum îl numea Stalin cu ironie) a avut loc o convorbire ale cărei detalii nu sunt cunoscute nici astăzi, cert rămânând, după părerea noastră, că între subiectele abordate nu puteau lipsi tocmai cele pentru care delegaţia română se afla în capitala
U.R.S.S.-
ului.
În cadrul discuţiilor dintre cele două delegaţii - la baza cărora a stat conţinutul art.1 al Tratatului de pace -, partea sovietică a invocat cu insistenţă includerea in discuţii a Protocoalelor nr.6/14 septembrie 1940, 7/16 septembrie 1940 şi 8/19 septembrie 1940 - in fond doar proiecte de Protocoale, elaborate de către sovietici şi care, datorită faptului că prin conţinutul lor lezau interesele României, nu au fost acceptate, semnate sau ratificate de către partea română niciodată! -, demers care contravenea normelor dreptului international. Dacă la data semnării Tratatului de pace ( 10 februarie 1947) între România şi U.R.S.S. ar fi existat unul sau mai multe documente oficiale care să ateste parcursul exact al frontierei de stat sovieto-române, atunci cu siguranţă că acest lucru şi-ar fi regăsit reflectarea şi în art.1 al Tratatului de pace, fapt ce ar fi făcut inutile tratativele de la Moscova. Invocarea repetată de către partea sovietică a Protocoalelor nr.6, 7 şi 8/1940, nu constituia o eroare, ci o abilă şi deliberată manevră juridică, sugestivă pentru "rezultatele" cu care sovieticii erau decişi să încheie aceste tratative. Contextul intern şi international în care se desfăşurau aceste tratative de la Moscova, era favorabil U.R.S.S.-ului şi net defavorabil României: la cârma ţării se afla un guvern marionetă, impus de sovietici şi aservit în totalitate acestora; ministru de externe era Ana Pauker (Hannah Robinsohn) - agentă a N.K.V.D.-ului, agenta nr. 1 a Kremlinului în România -, "una dintre figurile politice cele mai detestate de poporul roman, cu o răspundere personală îi decisivă pentru comunizarea României fi transformarea ţării într-un satelit al U.R.S.S.", caracterizată de Reuben H.Markham drept "O evreică slujind Moscova împotriva României"; România se afla sub ocupatie militară sovietică; "specialiştii" sovietici impânziseră ţara, subordonând-o, pe toate planurile, intereselor Moscovei. La 4 februarie 1948, la Moscova, cele două delegaţii au semnat două documente oficiale. Primul dintre ele a fost " Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Republica Populară Română ", valabil timp de 20 de ani. (Nu a fost singurul tratat de acest gen, în cursul aceluiaşi an U.R.S.S.- ul semnând tratate similare şi cu celelalte ţări comuniste frăţeşti", respectiv cu Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria, documente care au marcat un prim şi important pas în înregimentarea României şi a celorlalte ţări citate, din punct de vedere militar şi economic, în blocul sovietic). Al doilea document - pregătit de V.M.Molotov impreuna cu Ana Pauker, ministrul de externe al Romaniei, document care a marcat apariţia pe harta politică a Europei a primului stat postbelic revizionist (U.R.S.S.), a fost un "Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ", act pe care-l redăm în continuare în
extenso,
mot
a
mot:
" În conformitate cu art. 1 al Tratatului de pace cu România, intrat in vigoare la 15 septembrie 1947, Guvernul Republicii Populare Române, pe de o parte, şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, pe de altă parte, au convenit asupra celor ce urmează:
1. Frontiera de stat între România şi U.R.S.S. indicată pe hărţile anexate la prezentul Protocol, are următorul parcurs a.
Conform
Anexei
I:
- de la punctul de întâlnire a frontierelor U.R.S.S., României şi Ungariei până la muntele Stog urmează linia fostei frontiere românocehoslovace; - de la muntele Stog până la borna de frontieră Nr.56, a fostei frontiere româno polonă, ce se află la 4, 9 km, la sud de izvoarele râului Ceremuşul Negru, urmează linia fostei frontiere dintre România şi Polonia; - de la borna de frontieră Nr.56 a fostei frontiere româno-polone până la râul Prut, la marginea de vest a localităţii Orofteana-De-Sus, trece astfel cum e convenit şi descris în Protocolul Nr.6 al Comisiei Centrale Mixte Sovieto-Române de la 14 septembrie 1940; de-a lungul râului Prut până la vărsarea în Dunăre şi mai departe pe Dunăre până la localitatea Pardina trece astfel cum este convenit şi descris în Protocolurile nr.7 din 16 septembrie 51 Nr.8 din 19 septembrie 1940 ale Comisiei Centrale Mixte Sovieto-Române. b.
Conform
Anexei
II:
- de-a lungul fluviului Dunărea, de la Pardina la Marea Neagră, lăsând insulele Tătaru Mic, Daleru Mic şi Mare, Maican şi Limba de partea Uniunii R.S.S., iar insulele Tătaru Mare, Cernovca şi Babina-de partea României; Insula Serpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în cadrul Uniunii R.S.S. 2. În caz de neconcordanţă între descrierea frontierei din text şi cea din hărţi, descrierea din text va fi considerată cea justă. 3. Pentru demarcarea frontierei în conformitate cu punctul 1 al Protocolului de faţă, va fi instituită o Comisie Mixtă Sovieto-Română de Frontieră, cel mai târziu în termen de o lună din ziva semnării Protocolului. 4. Prezentul Protocol intră în vigoare în ziua semnării sale. Întocmit în două exemplare, ambele în limbile română şi rusă, cele două texte având putere egală. Moscova,
4
Februarie
" 1948
Deşi Protocolul făcea referire la Tratatul de pace din 10 februarie 1947, el modifica situaţia teritorială a României consemnată de acesta, stabilind fără nici o bază sau legitimitate istorico-juridică, că Insula Şerpilor "intră în cadrul Uniunii R.S.S."!
O
ilegalitate
flagrantă
a
fost
ridicată
la
rangul
de
legalitate!
Deşi aveau rang diplomatic diferit şi, potrivit uzanţelor internaţionale şi unei minime morale, ar fi trebuit să fi fost scutişi de o nouă umilinţă, Moscova a decis ca Protocolul să fie semnat de către dr. Petru Groza (1884-1958) - prim ministru al României şi V.M.Molotov - ministrul de externe al U.R.S.S.-ului (între 1939- 1949). Petru Groza a fost mâna care l-a semnat, în virtutea calităţii oficiale în care fusese numit, dar el nu a putut decide nimic, supunându-se unei hotărâri a Biroului Politic al C.C. al P.C.R. - format din 4 persoane: Hannah Rabinsohn (Ana Pauker), Luka Laslo (Luca Vasile), Burach Tescovici (Theohari Georgescu) şi Gheorghe Gheorghiu Dej -, hotărârile luându-se cu majoritate de voturi, primii trei membrii
citaţi fiind totodată cei mai importanţi agenţi ai Cominternului în România! Faptul că a semnat Protocolul, chiar în circumstanţele arătate, nu-l absolvă de vina în sine, la aceasta adăugându-se faptul ca în calitate de "om al Moscovei", el a ştiut bine "cine" a hotărât totul, "ce" a hotărât, "de ce" a hotărât astfel, în favoarea/defavoarea "cui" I ...
Ceea ce nu reuşiseră să obţină (ruşii) sovieticii în cele şapte decenii anterioare, în urma a două conflagraţii mondiale, în urma a două note ultimative, prin Conventla de armistiţiu, la Conferinta de pace de la Paris (unde însuşi Molotov condusese lucrările Comisiei teritoriale ce fixase graniţele României, în cadrul cărora Insula Şerpilor rămânea în continuare pământ românesc!), în urma Tratatului de pace de la Paris (art.1), au reuşit să obţină foarte rapid şi uşor, prin şantaj, constrângere politicomilitară şi trădarea unei conduceri de partid şi de stat iresponsabile (instalate la Bucureşti de Moscova, formate în mare parte din străini - şi de neam şi de interesele României). Cu prilejul ceremoniei oficiale care a urmat după semnarea Protocolului (şi a amintitului tratat bilateral), V.M.Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S.-ului, l-a felicitat călduros pe "domnul Prim-Ministru" Groza, după care, cu nedisimulată satisfactie, a subliniat că "În ţara noastră toată lumea vede în aceasta un nou succes al politicii externe staliniste "Cadoul" făcut de Groza & co., reprezenta - chiar sub masca unui document bilateral o nouă anexare de teritorii româneşti, un nou "succes" al politicii stalinistomolotoviste, care se adăuga celorlalte "cadouri" pe care sovieticii şi le făcuseră singuri, prin forţă, din trupul României, în iunie 1940, toamna lui 1940 şi august 1944. La mai puţin de patru luni (109 zile), la 23 mai 1948, era semnat - ironia soartei! chiar pe pământul Insulei Şerpilor, un proces verbal de predare-primire a insulei. Semnatarii acestui "act" au fost Eduard Mezincescu - ministru plenipotenţiar, reprezentantul Ministerului Afacerilor Străine (un nume parcă predestinat pentru aceea perioadă: prin componenţă, dar mai ales prin "politica" dusă, acest minister a fost întradevâr al "afacerilor străine" de România!) şi Nicolai Pavlovici Şutov - prin secretar al Ambasadei U.R.S.S.- ului la Bucureşti, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al U.R.S.S.
(...)".
Acest "
document
Anul
cu
1948,
caracter
tehnic
luna
avea
(are)
Mai,
următorul
continut:
ziua
Noi subsemnaţii Nicolai Pavlovici Şutov, Prim Secretar de Ambasadă, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Eduard MEZINCESCU, Ministrul Plenipotentiar, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al Republicii Populare Române, în virtutea şi în executarea Protocolului Sovieto-Român semnat la Moscova la 4 februarie 1948, am încheiat prezentul proces verbal, constatând că astăzi la ora 12 (ora locală) Insula Serpilor sau Zmeinâi, situată în Marea Neagră la 45 grade, 15 minute, 18 secunde latitudine Nord şi 30 grade, 19 minute, 15 secunde longitudine Est de Greenwich, a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Prin semnarea prezentului Proces-Verbal s-au îndeplinit formele legale de predare a insulei. Făcut pe insula Zmeinâi în două exemplare, fiecare în limbile rusă şi românâ". Prin acest proces-verbal, formularea din 4 februarie 1948, "intră în cadrul Uniunii U.R.S.S." a fost înlocuită cu o alta, "înapoiată Uniunii Sovietice", o formulare incredibilă, fără acoperire juridică sau legitimitate istorică, menită să genereze credibilitate şi legitimitate ulterioară (noi n-am anexat, am primit înapoi ... ). Prin acest "referat de cedare" - cum îl caracteriza (16 februarie 2004) istoricul (senatorul) Gheorghe Buzatu - nu era vorba de o punere în posesie! Acest teritoriu a fost pur şi simplu luat printr-un act revizionist, de către primul stat revizionist postbelic. Dincolo de pierderea de noi teritorii, Protocolul din 4 februarie 1948 era un act de trădare naţională, iar în ceea ce-i priveşte pe sovietici, el constituia un nou rapt teritorial din trupul României. Curioasă dar şi deranjantă ne apare "reacţia" lui Eduard (Mezinger) Mezincescu, la un articol publicat în presa postdecembristă (1990), purtând semnătura bine informatului Neagu Mezinger, corelegionar, mâna dreaptă şi omul de casă a lui Hannah Robinsohn, cel care după evenimentele din decembrie 1989 reuşise să se strecoare chiar în C.P.U.N., astăzi se află în Israel. Deşi n-a scăpat "ocazia" de a-l ataca dur pe mareşalul Ion Antonescu, despre faptele sale din anul 1948 - şi nu numai despre acestea! - nu a găsit de cuviinţă să scrie (fapt explicabil!) decât tangenţial şi atunci când s-a simţit "atins" de aspectele consemnate în amintitul articol la adresa sa. "Rolul meu - scria Mezinger în articolul replică, căutând să se disculpe - a fost să asist în calitate de Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe (corect: Străine! -
23.
n.n.) pe Ministrul Lucrărilor Publice, profesorul Profiri, încredinţat de guvern cu misiunea de a preda insula reprezentanţilor guvernului sovietic şi să contrasemnez procesul verbal întocmit în primăvara amului 1948, când s-a efectuat predarea". (Insula Şerpilor, Dr. Dominuţ Pădurean, Ed. Muntenia, Constanţa, 2004, p. 342-349) Ocuparea
(Ziua,
Insulei
5/24/2008)
Momentul si modul in care armata sovietica a ocupat Insula Serpilor in luna august 1944 raman in continuare un mister. Mai multe marturii ale unor militari romani indica sfarsitul lunii august, insa aceste marturii nu cad de acord asupra datei exacte. Ramane doar ca un studiu in arhivele din Rusia sa aduca date noi care sa indice momentul exact si modul in care reprezentantii autoritatilor romane au fost evacuati sau luati prizonieri. Cert este ca ocuparea Insulei Serpilor s-a produs concomitent cu ocuparea insulelor de la sud de bratul Chilia din Delta Dunarii si cu ocuparea de catre sovietici a orasului Sulina dupa 23 august 1944. Toate actiunile Armatei Rosii au fost in stransa legatura cu diplomatia de la Moscova, care isi stabilise ca obiectiv instapanirea pe iesirea la Marea Neagra de pe bratul Chilia.Volumul "Insula Serpilor" scris de dr. Dominut Padurean relateaza pe larg ultimele momente in care cea mai mare insula din Marea Neagra s-a aflat sub autoritate romaneasca. Ocuparea
Sulinei
Marina militara romana din cel de-al doilea Razboi Mondial a intrat sub controlul sovieticilor imediat dupa ocuparea Romaniei in august - septembrie 1944. La sfarsitul lunii august 1944 Armata Rosie se afla in plina ofensiva la gurile Dunarii. Maiorul genist Silviu Stefanescu descrie in amintirile sale o ultima misiune indeplinita pe Insula Serpilor, unde a fost trimis pentru amenajarea amplasamentelor de artilerie: "In ziua de 8 iunie 1944 ne-am imbarcat cu scule, unelte si materiale pe nava P.T.A. (Ponton Transport Armat) 404. Noaptea la orele 24:00, insotiti de remorcherul "Randunica" am ridicat ancora cu destinatia Insula Serpilor. Dimineata la ora 9:00 - 9:30 am ajuns pe insula. Eram complet izolati de restul lumii. Pe insula nu aveam decat un singur post telegrafic fara fir de la care aflam foarte putine vesti. Am stat aici pana in ziua de 20.08.1944, cand printr-o radiograma am anuntat ca nu mai avem mancare, dar in special apa se va termina in scurt timp, lucru pentru care am dispus rationalizarea ei. Pe 22 august 1944 a sosit la insula nava P.T.A. 404 insotita tot de remorcherul <> pentru a ne transfera la Sulina, la baza. Am incarcat totul si in seara zilei de 22.08.1944, la orele 24:00 navele am ridicat ancora (...) In drum, dimineata pe la 5:00 - 5:30 am fost atacati de aviatie. La orele 9:00 - 9:30 ajungeam la Sulina". Orasul de la gurile Dunarii era atacat intens in aceasta perioada de sovietici: la 19 august portul si orasul Sulina au fost bombardate intens; pe 20 august bambardamentul a fost reluat; in aceeasi zi un submarin sovietic a patrulat in jurul Insulei Serpilor. In dimineata zilei de 24 august - dupa ce Romania declansase negocierile pentru incheierea unui armistitiu cu Uniunea Sovietica - la orizontul portului Sulina au aparut cateva nave sovietice care au stationat o ora si jumatate dupa
care s-au retras fara a deschide focul. In ziua urmatoare detasamentul german de pe Insula Serpilor a parasit zona impreuna cu navele germane aflate la Sulina. In aceeasi zi orasul Sulina a fost atacat de bombardiere sovietice - artileria anti-aeriana romana neripostand, conform ordinelor primite. In dimineata zilei de 26 august o patrula sovietica a intrat in contact cu trupele romane pe traseul Letea-Sulina. Sovieticii au afirmat ca nu au cunostinta de un armistitiu si nici de o linie de demarcatie pe care sa se opreasca, insa au fost informati ca nu vor fi primiti cu foc, ci ca trupe aliate. Ora? sul Sulina a fost ocupat de un batalion sovietic pe 26 august la orele 17:30. Pe 28 august, dupa ce navele romanesti parasisera portul, au intrat in Sulina primele nave sovietice. Desantul
pe
insula
Comandorul Constantin Necula afirma: "Incepand cu data de 28 august 1944, odata cu sosirea primelor nave sovietice in portul Sulina, operatiunea de asigurare a functionarii farului a fost preluata de marina sovietica care a interzis accesul navelor noastre la insula (...) cele cateva unitati usoare ale Flotei sovietice au fost asteptate, intampinate si pilotate in portul Sulina de nave romanesti. In drumul lor spre Sulina unitatile sovietice au debarcat si au ocupat Insula Serpilor cu un mic efectiv de marinari. Pe insula nu se afla nici un om de-al nostru. Astfel, aceasta operatiune de ocupare cu forta militara de catre URSS a micutei insule romanesti s-a realizat fara nici un foc de arma. Fata de aceasta rapire, partea romana nu a reactionat in nici un fel. Comandorul Ion-Danut Toader sustine ca pe insula se aflau militari romani care au respectat ordinele primite, nu au deschis foc asupra sovieticilor si au fost capturati, nestiindu-se nimic despre soarta lor ca prizonieri: "La 29 august pe insula au debarcat fara a lise raspunde cu foc efective sovietice (...) Personalul romanesc este facut prizonier (desi eram aliati si nu ne-am opus debarcarii pe insula) si internat in lagarul intermediar de prizonieri improvizat in cladirea spitalului din Sulina". Alte marturii sustin ca militarii romani de pe Insula Serpilor ar fi fost doar dezarmati, adusi la Sulina si aici pusi in libertate, de unde s-ar fi deplasat, sub comanda unui subofiter, spre Tulcea. Comandorul Corneliu Enachescu sustine ca pe insula nu s-ar fi aflat la data ocuparii decat personalul de deservire a farului: "In luna octombrie, pe cand eram ofiter cu navigatia pe distrugatorul <> am stationat cateva zile in portul Sulina. Am avut ocazia impreuna cu comandantul distrugatorului, locotenent comandor Ionescu Jeanot, sa discut cu doi dintre cei 6 faristi de serviciu la farul Insula Serpilor. Unul dintre ei era fiul unui fost negustor de vinuri, Barba Marulis, cu locuinta pe strada a II-a din Sulina. Dumnealui imi relata ca intr-o dimineata de august 1949 pe insula erau de serviciu la far 3 faristi, ceilalti trei fiind in tura libera la Sulina, cand au zarit un numar mare de nave militare sovietice la orizont. Doua nave s-au apropiat de insula, iar salupe cu motor au debarcat ofiteri si soldati bine inarmati, care i-au somat sa se predea. Au primit aprobarea de a-si lua cu ei strictul necesar apoi au fost transportati la Sulina fara a li se explica ceva. Speriati ca nu vor mai avea serviciu si ca nu vor mai primi salariu s-au plans autoritatilor. Au primit sfatul sa pastreze tacerea, sa nu comenteze nimic daca mai vor sa fie in libertate. Asa a fost ocupata Insula Serpilor". Datarea evenimentului in 1949 poate fi o greseala - fie de tipar, fie in memoria martorului - Dominut Padurean apreciaza ca este improbabil ca evenimentele mentionate mai sus sa se fi petrecut in 1949. In orice caz, momentul ocuparii Insulei Serpilor de militarii sovietice ramane invaluit in mister.
Pierderea
bratului
Chilia
Stalin a reusit dupa cel de-al doilea Razboi Mondial sa puna in practica planul din 1936 de instituire a unui control total asupra Marii Negre Sovieticii au facut tot posibilul sa puna mana pe intrarea bratului Chilia - facand permanente presiuni pentru mutarea granitei. Intre 28 iunie - 3 iulie 1940 trupele Armatei Rosii au ocupat si anexat Basarabia si Bucovina de nord - iar avantul sovieticilor a inghitit si Tinutul Herta si cinci in?sule de la sud de bratul Chilia. Aceste "depasiri" au facut necesara o delimitare a frontierei dintre cele doua state in vara anului 1940. La 17 august 1940 V. Decanozov, comisar adjunct al Comisariatului Afacerilor Externe al Uniunii Sovietice i-a transmis ambasadorului roman la Moscova Grigore Gafencu dorinta partii sovietice ca "o comisiune mixta sa se intruneasca cat mai curand la Moscova pentru delimitarea noilor frontiere". Delegatia romana in cadrul acestei comisii a fost condusa de generalul Constantin Sanatescu, discutiile purtandu-se intre 6 septembrie si 24 octombrie 1940 - partea romana avand instructiuni sa negocieze pe baza "liniei Molotov" asa cum era ea trasata pe harta anexa ce insotise ultimatumul din 26 iunie 1940. Negocierile s-au dovedit cat se poate de dificile, partea sovietica avand un rationament care arunca in aer orice norma juridica internationala: ei sustineau ca romanii au doua iesiri la mare - bratele Sulina si Sfantul Gheorghe - astfel ca este drept ca Moscova sa fie stapana pe cea de-a treia iesire, respectiv bratul Chilia. Pe data de 27 septembrie 1940 Mihail Sturdza informa guvernul de la Bucuresti ca sovieticii "ne contesta granita stabilita la 1877 si 1918 la gurile Dunarii, incat bratul Chilia nu mai poate fi utilizat". Delegatia romana a propus revenirea la granita stabilita in 1878 - respectiv pe talvegul bratului Chilia. Generalul sovietic M. Malandin a expus insa partii romane un rationament fara precedent in istoria relatiilor internationale: "Aceste pretentii ale delegatiei sovietice corespund ambelor parti deoarece frontiera propusa da posibilitatea Romaniei, avand bratul Sulina, sa-si asigure complet navigatia pe Dunare. Romania, avand bratele Sulina si Sfantul Gheorghe nu are dreptul in general sa aiba pretentii asupra bratului Chilia. Acesta din urma, in baza dreptatii, trebuie sa fie dat complet URSS". Generalul sovietic isi incheia expunerea afirmand ca "delegatia romana va intelege toata ratiunea cerintelor delegatiei sovietice si fara a pierde timpul de prisos va ajunge la o hotarare justa, propusa de delegatia sovietica". Plictisiti de disputa cu delegatia romana care refuza sa accepte acest punct de vedere, sovieticii au trecut la infaptuirea prin forta a dorintelor lor. Astfel, in cursul noptii de 25 spre 26 octombrie 1940, la ora unu noaptea - in conditiile in care negocierile erau in desfasurare - patru monitoare sovietice au debarcat trupe pe ostroavele Dalerul Mare si Salangic. Dupa o lupta scurta, militarii romani au fost coplesiti de numarul mare al sovieticilor si au fost siliti sa se retraga lasand in urma sase morti. Pe 26 octombrie sovieticii si-au continuat actiunile in forta si au ocupat insulele Tatarul Mare, Dalerul Mic si Maican, iar pe data de 5 noiembrie au ocupat si insula Limba din Delta Dunarii. In doar cateva zile sovieticii au ocupat insulele care faceau ca intrarea pe bratul Chilia din Marea Neagra sa intre in mainile Moscovei. Ministerul roman de Externe a depus un protest la Moscova fata de aceasta ocupare, insa comisarul adjunct pentru afaceri straine de la Moscova, A.I. Visinski si-a exprimat speranta ca
"Romania nu va starui in protestul sau, pe care guvernul sovietic nu-l poate accepta". Visinski a continuat spunand ca ocuparea si anexarea acestor insule din Delta Dunarii nu poate fi socotit un gest inamical din partea URSS, deoarece aceste insule nu au nici o valoare pentru Romania, ele fiind insa extrem de importante pentru URSS. Tratatul. Daca a avut ceva de comentat de ce nu a facut-o atunci ? asta spune "moldoveanul" Emil Constantinescu, asta spun "kazahii" lui Patriciu, "moldovenii" lui Vantu si "umanistii" lui Voiculescu pe toate canalele media controlate de Alianta PNL - AP (apropo, vor fuziona in aprilie) in combinatie cu restul amestecaului UDMRPRM-PSD-PC-etc a plasa vinovatia in carca lui Basescu pentru Tratatul semnat in 1997 de Milu este ceva cu adevarat pervers si demn de cel mai tare PR negru. aici pe internet, nu se afla insa doar specii de papagalii indopati de troica care controleaza antene mediafaxzuri si un teanc de alte publicatii si posturi tv si radio.haideti sa examinam putin bucata asta de eveniment recent si sa vedem cum sta treaba pe bune folosind mijloacele deschise de studiu si logica elementara pentru inceput iata trimiterile si linkurile privind Tratatul http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=26108 http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=29226 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=11433 http://www.icj-cij.org/docket/index.php?p1=3&p2=1&code=ru&case=132&k=95 m.of.
p.
I
nr.
157/16.07.1997.
a nu se uita ca Tratatul a fost insotit de un Acord conex, care nu afost trecut prin Parlament. In acest Acord se vorbeste de Insula Serpilor Ministrul transporturilor Basescu in acea vremea - nu are nici o atributie de politica externa. Presedintele decide politica externa a tarii peste capul oricarui ministru - inclusiv peste capul primului ministru. O alta institutie cu atributii in politica externa este Parlamentul care are datoria de a ratifica tratatele, dupa dezbatere, si daca sunt in interesul tarii. Principalii vinovati in cazul unei politici externe deficitare sunt presedintele (cel care propune) si parlamentul (institutia care ratifica), in nici un caz un ministru de la transporturi (sau de la sanatate, agricultura etc). Ministrul de externe este doar un "instrument" de comunicare in sensul ca NU ministrul de externe stabileste directiile politicii externe. Ministrul de Externe ar fi putut sa isi dea demisia in semn de protest, in caz ca ar fi fost nemultumit sau in dezacord cu presedintele. Oricare alt ministru - de la sanatate, transporturi, agricultura etc nu ar fi avut motive sa-si inainteze demisia cata vreme slujba sa nu avea cu nimic de-a face cu treaba Externelor si presedintiei. Insa chiar si cu demisia ministrului de externe pe masa, planurile de ratificare a tratatului ar fi continuat fara nici o problema daca aceasta ar fi fost decizia presedintelui. Un tratat se negociaza pe o durata de timp lunga asa cum a fost si cazul tratatului Romania - Ukraina, care a inceput sub administratia Iliescu si a fost semnat sub administratia lui Constantinescu, iar ce a fusese deja negociat de Iliescu nu se mai putea renegocia de Emil. ce sanse aduce NATO Romaniei? Un Tratat poate contine si prevederi secrete care nu ajung la cunostinta intregului guvern si nici la cunostinta parlamentarilor, cu exceptia presedintilor celor doua camere. Daca vor cu tot dinandinsul, parlamentarii,cum au facut-o deseori, pot sa voteze ratificarea unor documente internationale fara sa
cunoasca prevederile acestora. Tratatul a fost mai degraba o conditionare a aderarii RO la UE si nu la NATO, de fapt. S-a spus ca "trebuiau semnate tratatele cu Rusia si Ucraina ca o conditie sine-quanon, intrucat UE nu este de acord cu modificarea granitelor in Europa". Acum nu se mai poate face nimic in ceea ce priveste Bucovina si Tinutul Herta, asta pare clar. Ucraina nu va fi de acord sa le cedeze, iar Romania ce-o sa faca? Sa plece la razboi? Cat despre Insula Serpilor, ocupata, nu cedata, de rusi printr-o operatiune amfibie in timpul WWII, si apoi preluata pe baza de proces verbal, fara nici un fel de acord sau tratata, este acum pe rol un proces, care va mai dura vreo doi ani, la CIH, scopul procesului, cu care au fost de acord cele doua tari, este DOAR delimitarea platoului continental (bogat in gaze si se pare petrol) prin instanta. Insula Serpilor este o problema foarte serioasa dar Basescu se refera nu doar la Insula Serpilor (luata cu japca de ucraineni) ci si la nordul Bucovinei si sudul Basarabiei. Astea sunt teritoriile romanesti pe care le-am pierdut in urma pactului RibbentropMolotov si care au fost alipite de Stalin Ucrainei. Romania prin tratatul de buna vecinatate a renuntat indirect la orice pretentie teritoriala, la Cernauti ... la zona de nord, dar este vorba si de partea de sud, a fostei Basarabii, Buceagul, adica Basarabia istorica unde s-a nascut maresalul Averescu. De aici, din sud, pleaca problema cu platoul continental, cu petrolul de acolo, din Insula Serpilor si din zona maritima limitrofa. Problema Romaniei cu Ukraina este nu numai Insula Serpilor cat mai ales hotararea Ukrainei, unilateral si in dispretul conventiilor internationale de a-si mari frontiera maritima expandandu-si teritoriul peste limita granitelor actuale romanesti. Delimitarea platoului Marii Negre in favoarea ucrainenilor ar lipsi Romania de o resursa energetica majora si ar duce chiar la situatii juridice imposibile, deoarece Ucraina ar putea fora chiar pe teritoriul Romaniei daca se va stabili la Haga ca Insula Serpilor este o insula iar nu o stanca. Diferenta este de vreo 200 de mile marine. Insula Serpilor este la 45 de kilometri de Sulina. Teoretic (intr-o logica a absurdului) daca Kievul castiga la Haga ucrainenii ar avea drept la prospectiuni chiar si in mijlocul Sulinei, in piata de peshte, deoarece pe o raza de 200 de mile in jurul Insulei totul le-ar apartine. Chiar daca suntem in UE, unde cica granitele nu mai conteaza - pamantul istoria si neamul conteaza. A nu se uita ca astazi traiesc in Cernauti multi romani mai romani decat romani din mijlocul Bucurestiului. Si indiferent din ce aliante ai face parte, teritoriul si populatia intotdeauna conteaza (sunt bunuri fundamentale pe care le oferi acelei aliante; daca nu ai ce oferi, nu mai contezi). Cat despre cele doua tinuturi Bucovina si Herta, precum si Insula Serpilor, cedate prin semnatura lui Adrian Severin, Emil Constantinescu aceste bucati de pamant romanesc NU mai pot face obiectul unui proces la CIH, deoarece contravine Cartei Europene si a Dreptului International, care stipuleaza ca nu se pot modifica granitele europene trasate dupa 1948... Exista insa un dar... In viziunea extinderii NATO catre est, daca Romania si-ar juca
cartea bine in raport cu Ucraina, care este dorita in NATO, s-ar putea pune problema reunirii Basarabiei cu Tara Mama ceea ce ar insemna desigur si considerarea problemei Bucovinei si a celor trei tinuturi din sud, cu tot cu iesirea la mare. A renunta la teritoriu national pentru orice fel de aliante vremelnice este o aberatie pe care nici un sef de stat nu o poate sustine fara a-si anula sensul si natura functiei. Fisa postului interzice unui sef de stat sa accepte modificari teritoriale. Ca orice soldat presedintele este aflat sub drapel, legat de juramant, si daca datoria si timpurile impun sacrificiul - presedintele este obligat sa se sacrifice. Sub nici o forma un presedinte nu poate accepta ciuntirea teritoriului national. Sansa oferita de nevoia stringenta a Vestului de a aduce Ucraina in curtea NATO ar putea fi exploatata de Romania. Acele teritorii apartin Romaniei pentru ca Bucovina apartinea Moldovei si nu de 20 de ani sau de 200 ci de la inceputuri. Pentru ca de aproape doua milenii valahii de aceeasi limba si obiceiuri si sange - fie ei numiti moldoveni, ardeleni sau munteni au murit si au renascut pe pamanturile acestea pline de sangele a nesfarsite generatii de romani si unde sufletele mortilor isi vor face veacul in veci de veci.
