Ingrijirea pacientului imobilizat în aparat gipsat
Aparatele gipsate imobilizează bolnavul ceea ce poate duce la atrofii musculare, favorizează formarea trombozelor și emboliilor, de aceea în cazul imobilizări membrelor inferioare, unde este posibil, se aplică aparat gipst pentru mers. Un aparat gipsat incorect aplicat poate duce la escare de decubit, necroze, paralizii, sau
vindecări în poziții vicioase a osului. Se urmărește: apariția durerii, apare când reducerea r educerea fracturii nu este corectă, când ap.gipsat este scurt și nu asigură imobilizarea capetelor osoase rupte; culoarea tegumentelor din jurul ap.gipsat, care în caz de stază sunt ceanotice și în caz
de ischemie palide; temperatura si aspectul extremităților (degetelor);
mișcarea la nivelul segmentelor distale( tulburări în mișcarea degetelor indică compresiunea sau lezarea unor trunchiuri nervoase) ; mirosul emanat la nivelul aparatului gipsat( mirosul fetid denotă prezența escarei de decu bit sau infecția plagii) plagii). Asistenta medicală: medicală: ajută pacientul pacientul în satisfacerea nevoilor nevoilor fundamentale fundamentale ; aplică măsurile de combatere a efectelor imobilizării ; educă pacientul asupra modului de folosire a mijloacelor auxiliare de deplasare și de schimbare a poziției, modului de efectuare a unor mișcări mi șcări fără a pejudicia procesul de
vindecare;
îl ajută să efectueze exerciții în perioada de recuperare . Îngrijirea pacientului pacientului cu extensie, extensie, tracțiune verificarea frecventă a dispozitivului de tracțiune ; verificarea poziției membrului; urmărirea culorii și temperaturii membrelor, sesizarea oricăror modificări apărut aplicarea măsurilor de prevenire a complicațiilor imobilizării ;
ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale; încurajarea pacientului; educația pacientului: - necesitatea tracțiunii pt. vindecarea membrului - modul de realizarea a amplitudinii mișcărilor permise - poziționarea corectă corectă a corpului în timpul tracțiunii
Î ngrijirea ngrijirea pacientului cu amputație suport pshihic al pacientului și familiei ; educarea pacientului în ceea ce peivește modul de pansare a bontului și prevenirea contracturilor prin poziționarea corectă a segmentului.
1
Entorsele
Entorsa este o leziune capsulo-ligamentară dată de o mişcare forțată, anormală. In funcţie, de violenţa mişcării, entorsele pot fi : uşoare (de gradul I - o înti ndere bruscă a țesuturilor); grave (de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive ş i ligamente periarticulare.
Caracteristic entorselor este faptul că, indiferent, de gravitatea leziunilor existente în părţile moi, oasele care formează articulaţia rămân în poziţia lor normală şi nu au suferit rupturi (fracturi).
Semne clinice durere, de obicei foarte intensă şi nesistematizată în momentul traumatismului, se concentrează în punct fix, după câteva ore de la traumatism, la locul inserţiilor capsulo-ligamentare interesate;
impotenţă funcţională relativă datorită durerilor pe care le provoacă mişcările în articulaţia interesată; edem, echimoze:
poziţie antalgică caracteristică articulaţiei. Mărirea volumului complexului articular este dată de revărsatele interstiţiale (edemul) şi de cele intraarticulare ( hidartroza = prezenţa de lichid seros în cavitatea articulară; hemartroza = prezenţa de sânge în cavitatea articulară). Observaţie! Diagnosticul de certitudine de entorsă sau fractură se poate pune numai prin examenul radiografic.
Măsuri de urgenţă! Combaterea durerii (cu antalgice: algocalmin, romergan 1 fiolă a 50 mg sau mialgin 1 fiolă); novocainizare: infiltrarea câtorva ml de soluţie 1% novocaină sau xilină. Imobilizarea articulaţiei cu atele şi cu aparate gipsate (după ce a fost transportat la spital). Unele entorse uşoare pot beneficia de simplul repaus regional. Atenţie! Masajul, căldura şi mobilizarea forţată sunt contraindicate. Observaţie. In entorsele uşoare se aplică compresele locale (cu apă rece sau gheaţă).
Măsuri ulterioare În entorsele ușoare se aplică comprese cu apă rece ți gheață ; Faşa elastică sau ciorap elastic 1 -2 săptămâni; atenţie să nu fie prea strâns. Ciorapul elastic se înlătură noaptea şi se repune dimineaţa, înainte ca bolnavul să se ridice din pat. Roentgenterapie în edemele masive. în entorsele de gravitate medie şi mare, imobilizarea se pre¬lungeşte 3 -4 săptămâni pentru asigurarea unei cicatrizări ligamentare bune. In hidartrozele mari sau în hemartrozele masive se procedează la p uncţie articulară degajatoare, în condiţii de rigu roasă asepsie (o face numai spe cialistul). Entorsele complexe, necesită uneori tratament chirurgical, în vederea refacer ii operatorii a ţesuturilor articulare distruse.
După terminarea perioadei de imobilizare începe recuperarea funcţională (gimnastica medicală ocupă primul plan).
2
Luxaţiile
Dacă extremităţile osoase care alcătuiesc o articulaţie sunt îndepărtate (prin traumatism) de la raporturile lor normale şi sunt menţinute permanent în această situaţie, înseamnă că au suferit o luxaţie (când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici u n contact între ele = luxaţie completă; dacă mai există un oarecare contact, leziunea se numeşte luxaţie incompletă sau sub luxaţie). Simtomatologie: o o o o o o o
o
Durere, care se măreşte odată cu tentativa de mişcare. Impotenţă funcţională. Tumefierea regiunii (edem). Deformarea regiunii Hemartroze, echimoze subcutanate. Scurtarea eventuală a segmentului unde s -a produs leziunea.
Uneori parestezii, paralizii, uşoară cianoză (datorită unor compresiuni nervoase şi vasculare). Pentru precizarea diagnosticului luxaţiei şi a eventualelor asocieri lezionale este indispensabil exmenul radiografic.
Atenţie! Este posibilă asocierea cu fracturi, leziuni nervoase sau vasculare. De aceea vom proceda ca şi cum am fi în faţa leziunilor articulare cele mai grave. Primul ajutor: Pot fi administrate calmante (mialgin) numai pe cale injectabilă. Este prudent să se evite administrarea perorală, pentru a permite medicilor la nevoie, să ex ecute tehnici de anestezie generală, necesare pentru reducerea unor luxaţii, la sosirea traumatizaţilor în spital. Se face imobilizarea;
Luxaţiiie deschise (= plăgile articulare) vor fi pansate ca şi plăgile fracturilor deschise, cu respectarea riguroasă a măsurilor de asepsie. Imobilizarea se face ca şi în fracturile deschise, fără să se încerce reducerea luxaţiei, menţinând membrul în poziţia în care a fost adus de ambulanta; Profilaxia antitetanică. Transportul accidentatului trebuie făcut la spitalul care dispune de un serviciu chirurgical ortopedic, unde, după examinarea radiografică medicul spe cialist va face reducerea, fără sau sub anestezie locală, tronculară sau generală. Dacă nu se reuşeşte reducerea pe cale ortopedică (nesângerândă), luxaţia va fi redusă pe cale chirurgicală (sângerândă). Atenţie! Atât în luxaţii cât şi în entorse, în cazul suspi ciunii de asociere cu fracturi, leziuni nervoase sau vasculare, acestea vor fi semnalate bolnavului înaintea executării oricăror manevre, pentru a nu plana asupra cadrului mediu sau asupra medicului acuzaţia de a le fi provocat în timpul manevrelor efectuate. De asemenea, ele vor fi consemnate pe fişa
bolnavului.
În acest sens vor fi explorate şi notate pulsul arterei radiale în leziunile membrului superior şi pulsul arterei pedioase în fracturile membrelor inferioare, după cum se va explora integritatea funcţională a unor nervi pe riferici - n. circumflex, n. radial, plexul brahial - în cazul luxaţiilor scapulo -humerale, n. sciatic comun sau sciatic fesier extern, în cazul luxaţiilor șoldului sau genunchiului. 3
Traumatismele cranio- cerebrale Prin traumatism cranio-cerebral se
înţelege totalitatea fenomenelor cli¬nice şi/sau paraclinice care apar ca urmare a acţiunii unui agent traumatic asupra cutiei craniene şi a conţinutului acesteia. Traumatismul cranio-cerebral poate fi închis sau deschis (în care caz există o comunicare directă sau indirectă cu mediul extern). Mecanismele traumatice fizice pot determina :
leziuni ale scalpului (excoriaţii, echimoze, plăgi); leziuni ale cutiei craniene (fracturi); leziuni cerebrale (contuzie, dilacerare, hematom intracerebral, edem cerebral);
leziuni extracerebrale (hematom epidural = revărsat sanguin între tabla internă craniană şi duramater; hematom subdural = revărsat sanguin între dura - mater şi suprafaţa creierului; meningită seroasă = revărsat lichidian subdural). Bineînţeles că în majoritatea cazurilor de traumatism cranian este vorba de o asociere a
leziunilor enumerate.
4
