Cadru Cadrull si spatia spatiall scenic scenic,, cinema cinematog tograf rafic ic si proble problemel melee compoz compozitie itieii plast plastice ice.. Miscari de aparat, functii posibile, conditionari de ordin plastic. Culoarea, consideratii asupra teoriei culorii, culoarea in natura, picture, fotografie, f otografie, film. Pe parcursul secolului al XX-lea, putem afirma ca, la nivel global, a fost edificat un limbaj de comunicare care isi are radacinile in expresia cinematografica,. Un limbaj care are tendinta sa devina limbajul major de comunicare al speciei umane in aceasta faza de dezvoltare a ei. Cinematograful, el insusi evoluand ca expresie artistica, intarindu-se identitatea printer alte forme ale cautarilor estetice, a fost in succesiunea de negari si reconfirmari ale sale principalul vehicul, una dintre radacinile cele mai hranitoare ale demersurilor spre o comunicare demna de lumea postmoderna. Cinematograful, in efortul sau de a rezolva trecerea de la imaginea statica la reprezentarea miscarii, sa nascut, probabil nu intamplator, odata cu teoria relativitatii, care, printer altele, lucreaza cu un model in care spatial si timpul se integreaza ca dimensiuni ale evenimentelor. Cinematograful, exploatand limitele iluziile perceptie perceptieiumane iumane,, solutione solutioneaza aza repreze reprezentare ntareaa miscarii, miscarii, a cineti cineticulu cului,i, ca o succe succesiune siune de moment momentee statice. statice. Asumandu-se insa evocarea timpului,, intrinsic reprezentarii miscarii, el se deschide spre experimentarea duratei, a ritmului, a frecventei, intr-un anumit fel, iar cand, in dezvoltarea lui ajunge la sonor si culoare mosteneste achizitii atat din traditia retoricii artelor plastice, cat si din cea a muzicii, imbinandu-le. Ca joc in timp, cinematograful, in primele sale etape de luare in stapanire a mijloacelor de expresie, absoarbe si generalizeaza experienta muzicii si a dansului, ritmul pur, muzica vizuala. Pe de alta parte, in dimensiunea sa statica spatiala, el preia si amplifica experienta plastica, atat cea a compozitiei lineare sub aspectul liniilor, formelor, volumelor si profunzimilor, sub aspectul luminii, cat si mai apoi, pe cea a culorii. Vorbind despre trecerea trecerea de la imaginea statica la reprezentarea miscarii, odata cu aparitia cinematografului, de fapt luam in calcul idea de miscare de aparat. Se pot distinge trei feluri de miscari de aparat: travling, panoramic si traiectorie. TRAVLINGUL consta intr-o deplasare a aparatului in timpul careia unghiul dintre axul optic si traiectoria deplasarii ramane constant. Travlingul vertical este destul de rar si nu are, cel mai adesea, alt rol decat sa insoteasca un personaj in miscare. Mai interesante si mai rare sunt travlingurile verticale la care axul optic al camerei nu mai este orizontal, ci el insusi vertical. Travlingul-inapoi poate avea mai multe sensuri: concluzie, indepartare in spatiu, insotirea unu personaj care inainteaza spre camera (si caruia, din punct de vedere dramatic, este foarte important ca fata sa ii ramana toata vremea in cadru), detasare psihologica, p sihologica, impresie de singuratate, descurajare, neputinta, moarte. Travlingul-inainte este o miscare mult mai fireasca. Diferite functii expresive: introducere, descrierea descrierea unui spatiu material, reliefarea unui element dramatic important pentru continuarea actiunii sau care explica un fapt abia petrecut, trecerea spre interiorizare (adica introducerea reprezentarii obiective a visului). Travlingul inainte i nainte exprima, obiectivizeaza, materializeaza tensiunea mentala a unui personaj, etc. PANORAMICUL consta intr-o rotatie a camerei de luat vederi in jurul axului sau vertical sau orizontal (transversal) fara deplasarea aparatului. Panoramicul este deseori justificat de necesitatea urmaririi unui personaj sau unui obiect in miscare. Putem distinge trei tipuri principale ale acestei miscari de apaarat: panoramic panoramicele ele pur pur descript descriptive ive al caror caror scop scop este este explorar explorarea ea unui unui spatiu spatiu panoramic panoramicele ele “expre “expressive ssive”” se bazeaza bazeaza pe un un fel de de trucaj, trucaj, pe o utilizare utilizare non-r non-realis ealista ta a camerei camerei de de luat luat vederi, vederi, care e destinata sa sugereze o impresie sau o idée. i dée. Panoramicele “dramatice” joaca un rol direct in povestire. Scopul lor este sa stabileasca relatii spatiale, fie intre un individ care priveste si scena sau obiectul care este privit TRAIECTORIA, combinatie nedeterminata de travling si panoramic, efectiuata la nevoie cu ajutorul unei macarale, este o miscare destul de rara si in general prea putin naturala pentru a se putea integra perfect in povestire povestire,, daca ramane ramane doar doar descri descriptive ptive.. Fiecare miscare de aparat, trecand peste aspectul ethnic si pur explicativ al acestor a cestor concepte, concepte, poate avea o anumita functie, din puct de vedere al expresiei filmice. a.
Inso Insotir tirea ea unu unuii perso persona najj sau sau a un unui ui obi obiec ectt in misca miscare re Ronella Popescu, Popescu, Imagine, Imagine, an I
b.
Crearea iluziei de miscare a unui obiect static : un travling-inainte poate da impresia ca un avion se
urneste de pe pista de zbor. c. d.
Descrierea unui spatiu sau a unei actiuni avand un continut material sau dramatic unic si univoc. Definirea relatiilor spatiale intre doua elemente ale actiunii (intre doua personaje sau intre un
obiect si un personaj): poate exista o simpla relatie de coexistenta in spatiu, dar se poate si introduce o impresie de amenintare sau de pericol, prin intermediul unei miscari de aparat; fie mergand de la un personaj amenintat, fie, cel mai adesea, de la un personaj slab sau dezarmat catre un personaj care se afla intr-o situatie de superioritate tactica, vede fara a fi vazut, etc. Miscarile de aparat mai pot stabili o legatura topografica intre doua elemente ale actiunii. e. Reliefarea dramatica a unui personaj sau a unui obiect , destinate sa joace un rol important in continuarea actiunii, sau constituind o imagine-soc (un travling scurt si rapid, etc.) f. g.
Expresia subiectiva a unghiului de vedere al unui personaj in micare. Expresia tensiunii mentale a unui personaj (unghi de vedere subiectiv sau
obiectiv) Primele trei feluri de functii sunt pur “descriptive”, adica miscarea camerei de luat vederi are valoare nu prin ea insasi, ci doar prin ceea ce permite sa i se arate spectatorului. Ultimele patru tipuri au, o “valoare dramatica”, adica miscarea are semnificatie prin ea insasi si urmareste sa exprime, subliniindu-l, un element material sau psihologic chemat sa joace un rol deciziv in desfasurarea actiunii. Alaturi de aceste doua functii: descriptiva si dramatica, se poate defini si o a treia, pusa in evidenta de filmele lui Alain Resnais si Jean-Luc Godard si care ar putea fi calificate drept functie ritmica. Se poate spune ca exista si o functie magicaa miscarilor de aparat, care corespunde, pe plan sensorial, efectelor pe plan intellectual ale montajului rapid. O alta problema care se pune atunci cand vorbim de un cadru cinematografic, in afara de sugestia dinamicii care se creaza prin factorul numit miscare de aparat, este cea a compozitiei in cadru si solutiile de ordin plastic care reies. Intr-un spatiu plastic, prin organizarea elementelor de limbaj plastic (puncte , linii , culori , forme) dupa anumite principii, se creeaza o forma unitara numita compozitie plastica. O compozitie este considerata unitara daca prin eliminarea unui element se strica ordinea si echilibrul acesteia. Cand elementele de limbaj plastic (puncte si linii) au o semnificatie statica , fiind ordonate pe trasee orizontale sau verticale, iar culorile apropiate valoric, raman in acelasi plan, compozitia este statica. Cand elementele sunt puse pe diagonale ascendente sau descendente, iar culorile contrastante accetueaza efectul dinamic si spatial , compozitia este dinamica . Clasificarea compozitiei plastice dupa modul in care centrul de interes conduce privirea spre interiorul sau exteriorul unei lucrari : • Compozitia inchisa are, de regula , un singur centru de interes care indreapta privirea spre interiorul lucrarii, iar principalele elemente componente sunt dispuse in zona centrala care o inconjoara. Exemplu: ,, Nasterea Venerei “de Sandro Botticelli • Compozitia deschisa se caracterizeaza prin existenta mai multor centre de inters care indreapta privirea spre exteriorul lucrarii. Aspectul acesteia poate crea impresia ca este un detaliu dintr-un ansamblu. Exemplu: ,, Primavara “de Sandro Botticelli
Principii compozitionale Paginatia consta in modul de asezare , de organizare a elementelor de limbaj in spatiul plastic.Structura reprezinta schema compozitionala de ansamblu dupa care sunt dispuse elementele. Schemele compozitionale sunt de mai multe feluri : a) in triunghi - triunghiul cu varful in sus exprima masivitate , stabilitate si se potriveste cu reprezentarea unor subiecte care exprima solidaritate si permanenta; - triunghiul cu varful in jos exprima lipsa de stabilitate sau echilibru instabil ; b) in spirala - spirala exprima dinamismul maxim, fie centripet sau centrifug, si este proprie unor subiecte dinamice ; c) circulara - cercul este perfectiunea , centrarea atentiei fiind dirijata spre interiorul imaginii si se potriveste Ronella Popescu, Imagine, an I
unor compozitii cu subiecte din domeniul mesajelor simbolice ; d) eliptica - elipsa este expresia miscarii de rotatie dinamice, privirea fiind dirijata circular si este recomandata unor subiecte dinamice inchise ; e) trapezoidala - trapezul inspira ceva solid , consistent ; f) pe diagonala - diagonala exprima spatialitate si dinamism si se potriveste unor subiecte care exprima miscarea ; g) pe registre orizontale / verticale - orizontala exprima stabilitate, echilibru si se potriveste pentru subiecte statice; / verticala semnifica inaltarea, ascensiunea ; Unitatea reprezinta calitatea compozitiei de a se constitui intr-un intreg coerent ; o compozitie este unitara daca nu se poate adauga sau scoate nimic din intreg , fara a afecta compozitia. Echilibrul - este acel raport dintre partile unei compozitii prin care contrariile se echivaleaza, iar contrastele se neutralizeaza prin complementaritate ; echilibrul se realizeaza intre parti juxtapuse : dreapta-stanga; sus-jos; gol plin; apropiere-departare; abstract-concret; general-particular; intre valori, intre culori , volume-forme. Rezultatul este o stare de liniste, de armonie, stabilitate launtrica, de raport just intre lucrurile opuse, de proportie justa. Armonia este unitatea organica a mai multor elemente vizuale prezentate simultan intr-un cadru sau o succesiune de cadre. Rezulta potrivirea desavarsita a mai multor elemente, parti componente, intr-un tot bine inchegat si echilibrat. Simetria este proprietatea unui ansamblu visual de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta pe aceasta baza, anumite regularitati. Inseamna proportionalitate, concordanta intre partile unui tot, distributie egala, corespondenta exacta ca forma si pozitie intre partile unui tot. Efectul psihologic este de ordine, militarism, tehicizat, sec. Ritmul este desfasurarea succesiva a doua sau mai multe elemente cum ar fi linii, volume, detalii, tonuri sau culori, elemente care revin periodic in cadru. Este o desfasurare gradate, treptata a unei actiuni sau stari, cu o evolutie mai rapida sau mai lenta, conditionata de mai multi factori. In acest caz apare senzatia de misacre, dynamism, pulsatie, viata, trepidatie, freamat. Culoarea este un alt factor care poate pune in valoare sau care poate da un anumit inteles dramatic unui cadru cinematografic CULOÁRE, culori, s.f. 1. Totalitatea radiaţiilor de lumină de diferite frecvenţe pe care le reflectă corpurile şi care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat a; corpurilor. ♢ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre infraroşu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roşu, galben şi albastru) care nu pot fi obţinute prin amestecul altor culori. ♢ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentaţie neagră, galbenă etc. ♢ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, arăta bine. A-şi pierde culoarea = a) (despre faţa omului) a deveni palid; b) (despre ţesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ♢ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei ţări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenenţă la un partid politic. 3. Substanţă întrebuinţată pentru a vopsi, a picta etc., materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărţile de joc după culoare ( 1) şi forma punctelor. [Var.: coloáre s.f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.
CULOÁRE s.f. 1. Senzaţie, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiaţiile luminoase de diferite frecvenţe; ( curent ) aspectul colorat al corpurilor; faţă. ♢ ( Despre oameni) De culoare = care are pigmentaţia neagră, galbenă etc. ♦ ( Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanţă, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♢ Culoare locală = reproducere exactă a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei ţări, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanţă colorantă; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărţilor de joc (pică, treflă, carou şi cupă). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color , cf. fr. couleur ]. Ronella Popescu, Imagine, an I
Numim culoare percepţia de către ochi a uneia sau a mai multor frecvenţe (sau lungimi de undă) de lumină. În cazul oamenilor această percepţie provine din abilitatea ochiului de a distinge câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiaşi imagini. Percepţia culorii este influenţată de biologie (unii oameni se nasc văzând culorile diferit, alţii nu le percep deloc, vezi daltonism), de evoluţia aceluiaşi observator, sau de culorile aflate în imediata apropiere a celei percepute (aceasta fiind explicaţia multor iluzii optice). Culoarea, noţiune perceptivă, nu trebuie confundată cu lungimea de undă, noţiune fizică. Ochiul uman este incapabil să distingă între galbenul monocromatic (o singură lungime de undă) şi o compoziţie de verde şi roşu. Această iluzie optică permite afişarea culorii galbene pe ecranul monitorului, şi, în general, sineza tricromă. Ştiinţa culorii, denumită şi cromatică, include percepera culorii de către ochiul uman, originea culorii în diversele materiale, teoria culorii în artă şi aspectele fizice ale culorii în spectrul electromagnetic. Aspectele fizicii culorii Radiaţiile electromagnetice sunt un amestec de radiaţii de diferite lungimi de undă şi intensităţi. Când aceste radiaţii au lungimi de undă între valorile (aproximative) de 380 nm şi 740 nm, ele sunt cunoscute ca radiaţii din spectrul vizibil al luminii. O suprafaţă care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută ca albă, în timp ce una neagră absoarbe toate lungimile de undă, Culorile spectrului luminii vizibile fără a reflecta nici una. Culorile binecunoscute ale curcubeului în spectru (numit astfel intervalul de intervalul de culoare de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru apariţie) sunt lungimi de undă frecvenţe definite de razele de lumină vizibilă de o singură lungime de roşu ~ 625-740 nm ~ 480-405 THz undă, aşa-numitele culori monocromatice. Frecvenţele din oranj ~ 590-625 nm ~ 510-480 THz tabelul alăturat sunt date în terahertzi (THz), iar lungimea de galben ~ 565-590 nm ~ 530-510 THz undă în vid sunt date în nanometri (nm). verde ~ 500-565 nm ~ 600-530 THz Simbolistica culorilor azur ~ 485-500 nm ~ 620-600 THz Puterea de simbolizare a culorilor cuprinde o arie foarte largă, albastru ~ 440-485 nm ~ 680-620 THz întrucât culorile pot fi asociate, în diferite părţi ale lumii, violet ~ 380-440 nm ~ 790-680 THz elementelor primordiale, dimensiunii spaţio-temporale. Majoritatea indienilor din America de nord asociază fiecăruia dintre cele şase sectoare cosmice o culoare sacră: apoape de sol se află albul (culoare prezentată sub forma perlelor), care indică zorile; peste alb era aşternut albastrul (culoare ce apare sub forma peruzelei); pentru a reprezenta dimineaţa peste albastru era galbenul, simbol al asfinţitului, şi deasupra se afla negrul, simbol al nopţii. Culorile mai simbolizează timpul: negrul semnifică timpul propriu-zis şi albul - atemporalul, ansamblul lor rezonând în tot ceea ce însoţeşte timpul, alternanţa lumină-întuneric, forţa şi slăbiciunea, veghea şi somnul, binele şi răul. Culorile contrarii precum albul şi negrul simbolizează dualismul intrinsec al fiinţei umane, conflicte ale unor forţe care se manifestă la toate nivelele existenţei, de la universul cosmic la lumea intimă: negrul reprezintă forţele nocturne, negative, albul – forţele diurne, pozitive. Simbolismul cosmic al culorilor este regăsit la zeităţile din multe cosmogonii. La egipteni, valoarea simbolică a culorilor intervine adesea şi în operele de artă. Negrul este simbolul renaşterii postume şi al dăinuirii veşnice, culoarea zeiţelor Anubis (călăuzitoarea morţilor pe lumea cealaltă) şi Min (ocrotitoarea genezei şi a secerişului). Verdele colorează uneori pe Osiris, fiind culoarea vieţii vegetale, a tinereţii şi a sănătăţii; pielea lui Amon, zeul aerului, are culoarea albastră; roşul este culoarea blestemată a lui Seth şi a tot ceea ce este "Spectrul" afişat de un calculator vătămător, violenţa de temut, răutatea perversă. Desi cromatologia a evoluat mult in ultimii ani, simbolistica in domeniul culorii intreaga valoare traditionala. Cel dintai caracter al simbolismului culorilor este universalitatea sa. Cele sapte culori ale curcubeului in care ochiul uman poate distinge peste 700 de nuante, au coresp cele 7 note muzicale, cele 7 ceruri, cele 7 zile ale saptamanii. Unele culori simbolizeaza elementele: rosul si portocaliul-focul, galbenul sau albul-aerul, negrul sau cafeniul-pamantul. De asemenea ele simbolizeaza si spatiul: albastrul- dimensiunea verticala a cerului, albastru deschis spre varf, albastru inchis spre baza; rosul- dimensiunea orizontala a cerului, mai deschis la rasarit, mai Ronella Popescu, Imagine, an I
inchis la apus. Culorile care simbolizeaza_ negrul-timpul, albul-atemporalul, si tot ce insoteste timpul: alternanta de intuneric si lumina, slabiciune si forta, somn si veghe. Tonurile acromate precum albul si negrul, simbolizeaza dualismul intrinsec al fiintei umane, conflicte la toate nivelurile existente. Rosul este culoarea cel mai des amintita de persoanele supuse unui experiment in timpul carora li se cerea sa precizeze culoarea preferata. Sub forma oxidului de fier, aceasta culoare a insotit in drumul sau omenirea inca din epocile preistorice si a fost intotdeauna folosita in arta rupestra a epocii fierului. Omul de Neanderthal presara pe trupul celor ingropati acest colorant pentru a le reda culoarea calda a sangelui si a vietii. In general, rosul este considerat agresiv, vital si datator de putere, inrudit cu focul si simbolizeaza atat iubirea cat si lupta pe viata si Hero, 2002 pe moarte. Ghoethe, in teoria sa despre culori, numea galbenul „o culoare vesela, vie si cu efect linistitor, insa ea aluneca lesne intr-o culoare neplacuta, prin cele mai usoare combinatii ea depreciindu-se, devenind urata si batand in gri”. Prin natura sa duala este culoarea intuitiei atat de usor de derutat, a suspiciunii, a presimtirii, in care se afla totusi o forta solara de un gen aparte, care patrunde si ilumineaza. La jumatatea drumului dintre galben si rosu, portocaliul este cea mai actinica dintre culori. Intre aurul celest si rosul pamantean, aceasta culoare simbolizeaza, in primul rand punctul de echilibru dintre spirit si dorinta de satisfacere a instinctelor. Brunul nu este o culoare de baza, iar ca simbol coloristic nu joaca un rol important. Cu toate acestea, este culoarea pamantului argilos, inlocuit doar in China antica de galben, ca simbol al centrului. Albastrul este culoarea considerata, cel mai adesea, simbolul a tot ce este legat de spiritualitate. Spre deosebire de rosu, el da impresia de rece si ii predispune pecei mai multi oameni la meditatie. Albastrul este cea mai imateriala dintre culori: natura nu o infatiseaza, in genral, decat alcatuita din transparenta, adica din vid acumulat, vid al aerului, al apei, al cristalului. Albastrul este cea mai rece dintre culori, si in valoare absoluta cea mai pura. Aplicata pe un obiect, culoarea albastra despovareaza formele, le deschide, le desface. O suprafata colorata in albastru inceteaza sa mai fie o suprafata. Miscarile dar si sunetele dispar in albastru; lipsit de materialitate in sine, albastrul dematerializeaza tot ce patrunde in el.Miscarea sa, pentru un pictor precum Kandinsky, este deopotriva „o miscare de indepartare a omului si o miscare dirijata doar spre propriul sau centru care, totusi atrage omul catre infinit si trezeste in el dorinta de puritate si setea de supranatural.” Violetul este o culoare a masurii, facuta din rosu si albastru in proportii identice. Violetul de situeaza la opusul verdelui, ceea ce simbolizeaza trecerea autumnala de la viata la moarte, involutia. Ar fi, intr-un fel, cealalta fata a verdelui, violetul fiind gura care inghite si stinge lumina, in timp ce verdele este cea care reaprinde lumina. In Primer, 2004 consecinta, se intelege de ce violetul este culoarea tainei. Iata de ce pe monumentele simbolice ale evului mediu isus Hristos poarta un vesmant violet in timpul patimilor. O consecinta tarzie a acestui simbolism mortuar a facut din violet in societatile occidentale culoarea doliului sau a semidoliului, ceea ce evoca si mai precis ideea, nu a mortii ca stare, ci a mortii ca trecere. Situat intre albastru si galben, verdele rezulta din interferentele lor acromatice. Intra cu rosul intr-un joc simbolic de alternante: trandafirul infloreste printre frunzele verzi. Verdele, ca mediatoare intre cald si rece, intre sus si joc, este o culoare linistitoare, racoritoare, umana. Verdele este culoarea regnului vegetal in plina reafirmare, In vechime, verde era toga medicilor, a farmaciilor. Este oscilatia dintre zi si noapte, germinare si putrefactie, pastrandu-si caracteruul de nepasare si calm. Bibliografie: Limbajul cinematografic, Marcel Martin
Limbajul imagine, Dan Alexandru Dictionar Explicativ Roman Ronella Popescu, Imagine, an I
