Germania si hiperinflatia
Cu toate ca nu exista o definire exacta a ratei inflatiei care merita sa fie numita "hiperinflatie", nu doar "inflatie ridicata", o definitie operativa da cifra de 1. 000% pe an ca fiind rata de la care se poate vorbi de hiperinflatie. Hiperinflatia este, potrivit definitiei date de Philip Cagan de la Universitatea Columbia, o inflatie mai mare de 50% pe luna (adica o inflati mai mare de 13. 000% pe an). Un motiv important pentru economisti de a studia indeaproape hiperinflatia este de a invata cum sa previna izbucnirea si efectele sale dezastruoase. Hiperinflatia ne ajuta sa vedem anumite fenomene economice mai clar decat le vedem in mod normal. Toate hiperinflatiile cunoscute in istoria lumii au avut loc in acest secol. Istoria a inregistrat perioade scurte de hiperinflatiei, dar nici una nu a atins cotele ce s-au atins in secolul XX. Pare greu de crezut ca economia unei tari sa functioneze orice perioada de timp in conditiile unor rate ale inflatiei extrem de ridicate, de cateva sute de procente sau chiar mai mult. De fapt, economia nu functioneaza bine deloc si, mai devreme sau mai tarziu, statele vor stabiliza o inflatie ridicata, pur si simplu pentru ca altfel economia intra in haos. Intr-o economie hiperinflationista, inflatia este atotstapanitoare si e o problema care ajunge sa domine complet viata economica cotidiana. Oamenii cheltuiesc resurse semnificative incercand sa minimizeze pagubele produse de inflatie. Ei trebuie sa-si faca cumparaturile des, pentu a ajunge in magazin inainte ca preturile sa creasca iar; principala lor preocupare atunci cand economisesc sau cand investesc este sa se protejeze contra inflatiei. Ei isi reduc cantitatile de moneda reala pe care le detin remarcabil de mult, pentru a evita impozitul pe inflatie, dar trebuie sa compenseze acest lucru mergand la banca mai des-zilnic sau chiar din ora in ora, in loc de vizitele saptamanale. In Germania din jurul anului 1923 s-a dezlantuit o hiper-;inflatie pe o scara pana atunci fara precedent. Ba chiar, aceasta inflatie este moderata si monocroma, in comparatie cu ceea ce s-a intamplat efectiv in urma Primului Razboi Mondial. Cand Aliatii victoriosi, si in special Franta, au cerut despagubiri exorbitante din partea unei economii germane deja schilodite, valoarea marcii a intrat in declin vis-a-vis de alte valute -; si intr-un ritm care pana astazi ramane de neinteles. s8j1jl In ianuarie 1919, 9 marci se puteau schimba pe un dolar american. In iulie, erau necesare 14 marci, iar in ianuarie urmator, 65 de marci. Dar necazul nu facea decat sa inceapa. Dupa cateva fluctuatii, rata de schimb a ajuns la 190, in ianuarie 1922. Intre timp, marca isi pierduse deja 95% din valoare, in interval de trei ani. In urmatoarele 6 luni proportia s-a prabusit din nou. Acum erau necesare 495 de marci marci pentru a cumpara un dolar, iar prin ianuarie 1923, peste numai 6 luni, parea ca se ajunsese intr-adevar la fundul sacului. Dolarul atinsese acum uluitoarea valoare de 18.000 de marci -; daca era cineva dispus sa le ia. Din acest moment, retragerea marcii, scufundarea spre devalorizare absoluta, a devenit vertiginoasa. In iulie 1923 un singur dolar valora 350.000 de marci. Pana in august, numarul a sarit la 4.620.000. In septembrie, erau necesare aproape 100.000.000 de marci pentru a cumpara ceea ce cu cativa ani in urma s-ar fi putut primi pe 9 marci. In octombrie, marca s-a prabusit si mai mult, fundul sacului a coborat iarasi, ajungand la valoarea de 25.000.000.000 25.000.000.000 marci un singur dolar. Iar in noiembrie, s-a atins un numar pe care numai astronomii il pot
concepe : 4.200.000.000.000 (patru virgula doua trilioane) de marci, pentru un singur dolar. De -;acum, evident, Germania cazuse prada unei panici incredibile. Ratele de interes din Reichsbank au sarit de la 5% in iulie 1922 la 30% in august 1923. In septembrie, au atins 90%. Un ziar care costa 6.000 de marci dimineata, putea costa 130.000 de marci cand aparea in editia de seara. Oamenii se incaierau pentru primele locuri la coada la magazine, fiindca pretul crestea cu cateva sute de procente pana cand ultimii de la coada ajungeau la tejghea. Imprimeriile, literalmente, nu puteau tine pasul cu nevoia de tot mai multe bancnote. In ultimele luni, peste 30 de fabrici de hartie functionau din plin, iar 150 de imprimerii cu 2.000 de masini lucrau zi si noapte numai pentru a produce hartii fara valoare. Daca asemenea presiuni s-ar acumula brusc in actualele natiuni industriale sclerozate, am fi martorii prabusirii banilor integrati. Impactul inflatiei are efecte profunde si in psihicul individual. Aliatii au cerut si au primit despagubirile din partea Germaniei sub forma de bunuri concrete: aur, vagoane de tren, locomotive, vapoare, cabluri submarine, masini , cai, tauri, oi, camioane, si alte asemenea. Mai mult, hiper-inflatia din Germania nu s-a intamplat accidental. Ea a fost pusa la cale deliberat de catre un guvern mai interesat sa pastreze stabilitatea economica, iar industriasul Hogo Stinnes, unul dintre seniorii capitalisti germani ai epocii, vorbea despre folosirea “armei inflatiei” pentru a salva Germania de bolsevism. Mai important, insa, hiper-inflatia germana nu a fost decat atat: o inflatie scapata de sub control, restransa esentialmente intre granitele unei singure tari. In noiembrie 1923, se parea ca sosise momentul favorabil pentru national-;socialisti de a prelua puterea. Republica se zbatea de trei ani intr-o criza financiara fara precedent, datorata inflatiei, prabusirii creditului statului si cheltuielilor nesabuite facute de guvern, platile reparatorii avand un rol neinsemnat in tulburarile monetare. Caderea marcii a lovit clasele de mijloc. Dar, Ministrul Finantelor, dr. Luther, secondat de presedintele Reichsbank, dr. Schacht, a reusit sa dea Germaniei o moneda puternica. Incepea o perioada de destindere si regenerare economica, marcata de evacuarea Ruhrului cu ajutorul Planului Dawes (elaborat de o comisie de experti financiari, era destinat sa rezolve problema despagubirilor de razboi) pentru daune de razboi si mai ales printr-un aflux de capitaluri americane imprumutate, care permiteau industriei germane, inca afectata de somaj, sa se modernizeze si sa se reorganizeze; in 1928 productia o depasea cu un sfert pe cea din 1913. Dupa atatia ani de greutati, Germania incepea sa regaseasca dorinta de a munci si a trai. In anul 1928, Germania a atins punctul culminant al restabilirii ei economice. „ Barbatii si femeile se grabeau sa-si cheltuiasca salariile la cateva minute dupa ce-l incasau. Bancnotele erau duse la magazine in carucioare sau caruturi de copil. Referinta la tiparnite a ocupat intotdeauna un loc foarte important in cliseul monetar. In acea toamna, in Germania, s-au utilizat virtual toate tiparnitele capabile sa imprime bani. In realitate bancnotele curgeau in cantitati enorme. Si cateodata comertul se intrerupea cand tiparnitele intarziau in emisiunea de noi bancnote in cifre destul de mari pentru a fi transportate si a satisface necesitatile zilnice.” (J.K. Galbraith, Banii, 1975)
Bibliografie
http://www.zf.ro/business-international/noua-tari-care-au-pierdut-controlulinflatiei-10111294
http://www.preferatele.com/docs/marketi ng/1/-scenariul-superinfl10.php
http://www.eumed.net/ecorom/XIII.%20Inflatia/5%20hiperinflatia.htm
