Filip Teodor - Secretele Usla-s

TEODOR FILIP

SECRETELE U.S.L.A. Cartea a fost tipărită la editura Obiectiv, Craiova, în colecţia Exploziv

Ediţie electronică

APOLOGETICUM 2005

Teodor Filip

Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal. Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de istoria patriei. Ea poate fi utilizat ă, copiată şi distribuit ă LIBER cu menţionarea sursei. Scanare: Apologeticum Corectur ă: Clara Tehnoredactare : Apologeticum Digitalizare pdf : Apologeticum

© 2005 APOLOGETICUM. http://apologeticum.net http://www.angelfire.com/space2/carti/ [email protected]

2

Secretele U.S.L.A.

CUVÂNTUL EDITORULUI Iată că, după „Secretele lui Pavel Coru ţ ”  ” (autori: Eugen Delcea şi Oana Nuţă) şi  „Ră  zboiul parapsihologic împotriva României”  (autor: Teodor Filip), editate şi reeditate în anul 1998, Editura „OBIECTIV” - Craiova d ă de lucru difuzorilor de carte cu o nou ă „bombă editorială”:   „Secretele U.S.L.A.”,  binecunoscută cititorilor  să ptămânalelor  „Cri şana  şana Plus” (Oradea) şi „Obiectiv Magazin” (Craiova) drept „Confesiunile unui fost usla ş usla ş”. ”. În prefaţa volumului „R ăzboiul parapsihologic împotriva României”, scriam c ă „dl. Teodor Filip este un prolific în ale scrisului” şi că „mai mult ca sigur, nu peste mult timp, va intra în galeria celor mai cunoscu ţ  cunoscu ţ i autori români post-decembri şti,  şti, a ş a şaa cum sunt Pavel Coru ţ  Coru ţ  şi dr. Cristian Negureanu”. Sper ăm, totodată să  ţ inem inem pasul cu dl. Teodor Filip, pentru că  c ă domnia domnia sa mai are încă  înc ă multe multe de dezvă  dezvă luit!...”. luit!...”. Toate aceste afirmaţii, aparent îndr ăzneţe, sunt confirmate acum de apari ţia volumului de fa ţă şi de faptul că autorul mai are în lucru înc ă două „bombe editoriale”... care vor completa în mod fericit, cu siguran ţă, un bogat plan editorial al nostru, pentru anul 1999, privind  „Colec ţ ia ia EXPLOZIV”. Pentru că cititorii care n-au avut şansa să lectureze „Ră  „Ră  zboiul parapsihologic împotriva României” îşi vor pune, în mod sigur, întrebarea-cheie   „Cine este, totu şi, Teodor Filip?”, suntem nevoi ţi să repetăm unele preciz ări din prefaţa volumului anterior al autorului. În primul rând, nu este Filip Teodorescu, celebrul şef al contraspionajului economic românesc din anii '80, cu care este confundat adeseori, datorit ă abunden ţei de informaţii riguroase de care dispune!... Este, pur  şi simplu, un militar de carier ă, trimis  prematur la pensie spre finele deceniului trecut. Care a avut, îns ă, (ne)şansa să lucreze foarte mulţi ani în palierul superior al Unit ăţii Speciale de Lupt ă Antiteroristă (celebra U.S.L.A.), r ăspunzând, pe rând, de paza ambasadelor, înv ăţământului antitero sau de  paza aeroportului Otopeni. Viaţa sa este un român, la fel de şocant ca şi scrierile sale, dar  şi la fel de real ă. A avut acces la informa ţii de anvergur ă mondială, multe strict secrete, a tr ăit momente tipice romanelor poli ţiste sau de spionaj, ori culiselor „epocii de aur”. Fiind legat de un  jur ământ, destăinue puţine din via ţa sa, dar unele întâmpl ări, numai sugerate, r ăstoarnă scaunul oricărui om cu viaţă normală ... În decembrie 1989, dl. Teodor Filip a avut un şoc, alături de întreaga familie: şia văzut foştii colegi şi şefi de la U.S.L.A. masacra ţi şi batjocoriţi în faţa Ministerului Apăr ării Naţionale. Atunci, a depus un nou jur ământ, de această aceast ă dată dată faţă faţă de sine: să nu aibă aibă lini linişşte până până când nu va da la o parte v ălul depus pe ochii românilor, de forţ forţe oculte, stră străine de interesele acestei ţări. ţări. Iar de atunci a scris enorm şi pe cele mai diverse teme. Pentru c ă un om care are peste 4.000 de titluri de carte în cas ă şi un incredibil bagaj de informa ţii poate trece u şor peste lipsa de experien ţă în mânuirea stiloului.   „Secretele U.S.L.A.”, volumul de fa ţă, dezvă dezvăluie în premieră premieră naţ naţională ională, o serie de aspecte total necunoscute sau mai pu ţin ştiute despre celebra U.S.L.A. şi Trupele de securitate sau ale revoluţ revolu ţiei din decembrie '89. Autorul a fost un martor  activ al activit ăţii Unităţii Speciale de Lupt ă Antiteroristă, de la înfiinţarea ei şi până aproape de „lichidarea” acesteia, la presiunile unor „emana ţi” extrem de interesa ţi ca România să r ămână, o vreme, f ăr ă una din cele mai eficace unit ăţi antitero din lume. 3

Teodor Filip Pe lângă unele amă amănunte de-a dreptul senzaţ senza ţionale, cutremură cutremurătoare ori energizante, având ca efect rede şteptarea mândriei de a fi român, autorul reu şeşte din  plin să aducă şi unele corecţ corecţii absolut necesare scrierii unei istorii contemporane a României aş aşa cum a fost ea în realitate, şi nu cum vor s-o vad ă, de zece ani, unii „emanaţi” ai revoluţiei din decembrie '89. Una dintre aceste corec ţii este şi concluzia ultimului capitol al volumului de fa ţă: generalii Ştefan Guş Guşe şi Iulian Vlad au salvat România de o ocupa ţie stră străină ină programată programat ă cu ceva timp înainte, poate la Malta! Seria de informaţii senzaţionale oferite de   „Secretele U.S.L.A.”  poate şoca,  poate fi combătută prin informaţii reale şi argumente logice (nimeni nu de ţine adevărul suprem) dar, în nici un caz, nu poate fi ignorat ă! Aşa cum, mai mult ca sigur, aceste „secrete” devenite accesibile accesibile publicului larg nu pot fi uitate prea u şor....

Eugen DELCEA

4

Secretele U.S.L.A.

 RECUNO Ş TIN  TIN ŢĂ  ŢĂ   La sfâr  şitul  şitul lunii februarie 1990 am început munca la acest ciclu. Am sfâr  şit-o  şit-o în iulie 1994. De-a lungul a mai bine de patru ani, m-am documentat, consultând foarte multe surse. Am rugat un mare numă  num ă r de persoane, multe ajunse personalit ăţ  ăţ i oficiale ori comandan ţ  comandan ţ i de mari unit ăţ  -mi relateze ce s-a întâmplat în decembrie 1989  şi ăţ i,i, să -mi  şi după  dup favorabil, ă  , ce se întâmpl ă  ă  în prezent. Majoritatea dintre cei solicita ţ i au r ă  ă spuns   acordându-mi ajutorul doar în baza unei în ţ  în ţ elegeri elegeri pe care o respect cu sfin ţ enie: enie: ca identit ăţ  ile lor să  să  nu fie dezvă  dezvă luite. luite. Aceast ă  ie a lor izvor ăşte ăţ ile ă  motiva ţ ie ăşte din teama constant ă  din partea celor care au de ţ inut inut sau de ţ  de ţ in in puterea în anumite ă  de r ă  ă zbunare    structuri ale statului. Le este frică  frică vvă  zând că  că adev adevă  ra ţ ii ii criminali mai sunt la putere iar  ă ra ţ  al  ţ iiii s-au pensionat  ş pensionat  şii se plimbă  plimbă în în libertate. Aceast ă team este un sentiment omenesc ă  teamă  ă este  pe care îl în ţ  în ţ eleg. eleg. Deoarece, „prea repede ş repede şii mult se moare în aceast ă  ar ă  ”... ă  ţ ţ ar  ă ”...  Acestor oameni le sunt profund recunoscă  recunosc ă tor. tor.   Am stat de vorbă  vorbă  cu fo şti men ţ iona ţ  iona ţ i în acest ciclu,  şti camarazi, mul  ţ i dintre ei men ţ  al  ţ ii, ii, însă  însă  , nu. Aceasta se datore ş datore şte te unui alt motiv: modestia care îi caracterizează  caracterizează . Tuturor acestora le aduc mul  ţ umirile umirile mele.  Am luat leg ă  fo şti ti lucr ă  t  ori din fostul Departament al Securit ăţ  ii ătura  tura cu zeci de fo ş ători ăţ ii Statului - azi pensionari ori trecu ţ  trecu ţ i în rezervă  rezervă  , dar care se consider ă lupt  ă  lupt ă  ători  tori din linia a doua. Deoarece, ca oameni cu mult ă  să u, u, pot sesiza ă  experien ţă  , fiecare în domeniul să  cu u şurin alarm ă . Nu i-au  şurin ţă  dezinformarea  şi  şi minciuna  şi  şi pot trage un semnal de alarmă  impresionat deloc sloganurile diversioniste „securi şti-terori  şti-terori şti”,  şti”, „comuni şti”  şti” ori „ceau şi r  i f ă  c  ute la adresa celor care au f ă  c  ut parte din Securitatea  şi şti”  şti” - etichet ă  ări ăcute ăcut  statului.  Acestora le exprim recuno ş recuno ştin tin ţ   ţ a mea.   Doresc ă s mul  ţ umesc umesc cititorilor, care, lecturând serialul prezentat în  să   să  pt ă  ămânalul   mânalul  „Cri  şana Plus”  şi  şi revista   „Obiectiv Magazin”, m-au încurajat, au avut  aprecieri mai mult decât favorabile asupra celor relatate. De asemenea, celor care miau dat sugestii. Totodat ă celor două persoane persoane care m-au criticat, una dintre ele colegi ă  celor două  de liceu fiind. Sunt convins că  că mai mai sunt astfel de persoane. Iar aceasta denot ă un ă  un lucru: am atins anumite orgolii ori vanit ăţ  s ă scriu scriu acest ciclu... ăţ i.i. Numai pentru aceasta merita să    Le mul  umesc din suflet acelor persoane din Oradea care s-au oferit s ă  mă   ţ umesc  protejeze pe timpul deplasă  deplasă rilor rilor prin ora ş ora ş.. Ş i celor din Episcopia Bihor, care au intrat  în „conflict” cu „prietenii” lor de na ţ  na ţ ionalitate ionalitate maghiar ă  să -i -i ă  când au încercat să  conving ă de adevă rurile rurile scrise de mine. Adevă  Adevă ruri ruri pe care le cuno ş cuno şteau. teau. Deoarece mai ă  de adevă  multe persoane m-au amenin ţ  amenin ţ at. at. Au ales, însă  îns ă  , calea cea mai josnică  josnică  ş lasă : neavând   şii lasă  curajul să  să  dea ochii cu mine, au ac ţ  ac ţ ionat ionat asupra so ţ  so ţ iei iei (de na ţ  na ţ ionalitate ionalitate maghiar ă  ă )   şi  şi asupra soacrei mele, femeie în vârst ă  josnică  metod ă  ă   , bolnavă . Este cea mai josnică  ă  de intimidare, cea mai la şă  la şă . Nu pot spune că  c ă le le sunt recunoscă  recunoscă tor, tor, îi dispre ţ  dispre ţ uiesc. uiesc. Nici ei ş ei şii nimeni nu mă  mă  poate intimida, speria. Am f ă  c  ut un leg ă  m ăcut ământ:   ânt: în memoria camarazilor  mei asasina ţ  asasina ţ i,i, voi merge până  până în în pânzele albe pentru Adevă  Adevă r. r. Nimic nu mă  mă va va opri. Iar  când îmi va suna ceasul, voi merge în Rai sau în Iad. Mi-e indiferent. Dar nu ei vor  hot ă  r  a aceasta. Când Cel de Sus va hot ă  hot ă ra ra că  am tr ă  ăra ăiti  t destul, toat ă  ă  garnizoana din Oradea nu mă  mă va va putea apă  apă ra. ra.   Îi sunt recunoscă  recunoscă tor tor d-lui doctor în parapsihologie Cristian Negureanu care, dezinteresat, m-a sprijinit enorm  şi informa ţ ii ş ii  şii  şi mi-a dat sfaturi. Precum si o serie de informa ţ  materiale pentru lansarea volumului  „Ră zboiul parapsihologic împotriva României”,  publicat în serial în „Cri ş „Cri şana ana Plus” (Oradea) ş (Oradea)  şii „Obiectiv Magazin” (Craiova). 5

Teodor Filip  Îi sunt profund recunoscă  recunoscă tor tor so ţ  so ţ iei, iei, care de peste 30 de ani este al ă  ături  turi de mine în ţ eles eles  şi  şi  şi la bine, dar mai ales la r ă  ău  -, cea care m-a în ţ   şi încurajat permanent, mi-a „aprobat” cheltuielile necesare document ă  r  ii. ării.   Îmi permit latitudinea de a-i aminti ş aminti  şii a le aduce mul  ţ umirile umirile mele medicilor   Ionac, Trâmbi  ţ a ş , Mihălceanu, Colceriu, Visovan, Scridon, d-lui Chisbora, cei care m-au tratat cu mult ă r  b  dare, profesionalism ş profesionalism  şi,i, mai ales, Omenie. ă  r ă  ăbdare,  Nu în ultimul rând, recuno ş recuno ştin tin ţ   ţ a mea se îndreapt ă spre ă  spre domnii Ioan Laza, Petru  Sandor  şi redac ţ iei iei „Cri şana”-Oradea,  şi   Miron Blaga, din conducerea redac ţ   şana”-Oradea, precum  şi  şi spre domnul  Eugen Dezcea, directorul revistei „Obiectiv Magazin” (Craiova), care au îmbr ăţ  publică rii rii unor capitole din acest ciclu. ăţ i şat  şat ideea publică   Recuno ştin  ştin ţ   ţ a mea tuturor cititorilor. Autorul

6

Secretele U.S.L.A.

PREFAŢ PREFAŢA Lucrarea pe care o ave ţi în faţă, stimaţi cititori, este ciudat ă în felul ei. După citirea e, o parte dintre dumneavoastr ă va spune că am prezentat direct unele probleme, că am atacat prea dur unele persoane, al ţii, din contr ă, vor zice c ă am prezentat prea  puţine. Unii speciali şti în domeniu vor repro şa lucr ării că nu am intrat în am ănuntele specifice activităţii de prevenire şi combatere a terorismului, iar ceilal ţi s-ar putea simţi deranjaţi că am prezentat unele probleme intime ale acestei activit ăţi. Iar alţii vor  reproşa că m-am abătut de la tematica propus ă. Atenţionez cititorii că lucrarea de faţă fa ţă cuprinde realitatea sută sut ă la sută sută şi face   parte din ciclul „TERORISMSM-ANTITERORISM”. Am stat şi am cugetat mult, domol, aşa cum îi stă bine unui ardelean, înainte de a m ă apuca de scris. Nu am veleit ăţi de scriitor, îns ă când văd cum sunt prostit în fa ţă, când ştiu precis c ă albul este alb, dar  el mi se prezint ă de alţii ca fiind negru, nu mai pot să rabd. Această Această lucrare este doar un început. Deoarece, România a devenit placa turnantă turnantă a terorismului internaţ interna ţional, deoarece România se confrunt ă cu acest flagel al contemporaneit ăţii, cititorii, publicul larg trebuie s ă posede cuno ştinţe minime despre formele şi metodele de ac ţiune ale terori ştilor, despre organiza ţiile şi grupările extremist-teroriste. Trebuie s ă afle care sunt cauzele ce duc la proliferarea acestui fenomen, cele mai reprezentative ac ţiuni teroriste comise pe plan interna ţional. De asemenea, trebuie s ă afle despre războiul parapsihologic care se duce şi în prezent asupra României. Toate acestea vor fi prezentate în volumele urm ătoare, care sper s ă fie tipărite şi1 să trezească interesul cititorilor. Trebuie cunoscut c ă majoritatea statelor lumii şi-au creat unit ăţi speciale de luptă antiteroristă, care r ăspund prin for ţă ţă acţiunilor teroriste. O astfel de unitate a existat şi în România pân ă în decembrie 1989, anume Unitatea Specială Specială de Luptă Luptă Antiteroristă Antiteroristă (U.S.L.A.). În fierbinţeala acelor evenimente, cadrele acestei unit ăţi de „usla şi-terori i-terori şti”. elită au fost etichetate drept „terori şti”,  şti”, „usla ş  şti”. Televiziunea în special, apoi o serie de jurnali şti au folosit minciuna, diversiunea şi propaganda pentru a ţâţarea urii împotriva acestora. Timp de şase luni a fost desfiinţ desfiin ţată ată. Singurii speciali şti din ţar ă, formaţi prin sacrificii enorme - suportate de întregul popor -au fost umili ţi, batjocoriţi, asasinaţi. Doresc să precizez că este prima lucrare publicată publicat ă în România care abordează abordează problema fostei Unităţ Unităţii Speciale de Luptă Lupt ă Antiteroristă Antiteroristă şi care prezintă prezint ă,  în acelaş acelaşi timp, unele din evenimentele din decembrie 1989 într-o lumin ă care nu convine multor persoane. De aceea, ca de altfel orice lucrare de pionierat, poate nemulţumi pe mul ţi. Acestora le fac invita ţia de a avea curajul s ă formuleze viziunea lor  asupra problemelor tratate în acest ciclu, s ă le redea într-o alt ă lucrare pe care publicul cititor o va aprecia sau nu. După cum apreciaz ă sau nu lucrarea de fa ţă. De ce am scris acest ciclu? Pentru c ă moralmente consider c ă am acest drept. Şi am considerat c ă publicarea lui va umple un gol, c ă în numele Adev ărului şi pentru Istorie trebuie spus tot ce ştii. Bineînţeles, foarte documentat. Am scris-o, deoarece la foarte multe persoane, din multiple cauze, exist ă încă o părere eronată despre foştii lucr ători din Ministerul de Interne, mai ales din fosta Securitate. Acestora ţin să le reamintesc că   în topul internaţ internaţional al serviciilor secrete, în toamna anului 1989, România ocupa locul trei în lume. În aceste servicii nu pot ac ţiona decât 1

7

Teodor Filip  profesioniştii. Profesioni ştii cu o minte mai calculat ă decât cea a unui acerb om de afaceri. Şi ce este mai important, trebuie s ă fie permanent în contact cu realitatea. O   parte a publicului larg, cel dezinformat şi r ău-voitor, „ştie” că aceast ă profesie se „handicapa ţ i” i” ori „persoane înapoiate mintal ”. exercită numai de „handicapa ţ  ”. Alţii, că se exercită într-o lume a închipuirilor. Dar când închipuirile şi visele pun st ă  pânire pe un   profesionist al acestei munci, a dat-o dracului, s-a terminat cu el! Nu ei pl ăzmuiesc închipuiri, ci politicienii. Iar închipuirile/visele acestora sunt periculoase. Cum a fost visul lui Gorbaciov, manipulat din umbr ă de oculta mondial ă, de a transforma sistemul impus de înainta şii săi. Ajutat din plin de Occident şi am văzut unde s-a ajuns: state destr ămate, r ăzboaie şi lupte interetnice, crime împotriva umanit ăţii, suferinţă, exod masiv de popula ţie, oraşe distruse în totalitate, mor ţi, r ăniţi. Toate în numele unei democraţii prost înţelese. Profesioniştii din serviciile secrete nu sar niciodat ă peste cal. Tocmai pentru c ă tr ăiesc în realitate. Peste cal sar politicienii. Cum a fost cazul lui Hru şciov, care a generat criza rachetelor. Iar prima ieşire din acest impas a fost sugerat ă de un rezident KGB din New York. Deci, de un profesionist. Am considerat c ă ciclul de faţă faţă se adresează adreseaz ă publicului larg, dornic de informare şi nu de dezinformare, care vrea să cunoască relitatea. Care să-şi găsească r ăspunsuri la unele întreb ări. Acestui public cititor, autorul îşi cere scuze şi-l roagă să-l înţeleagă că a trebuit să evite prezentarea unei probleme care constituie secrete ale activit ăţii de prevenire şi combatere a terorismului. Iar celor care consider ă că am deranjat unele persoane, ori c ă am scris despre unele probleme pe care ei le consider ă secrete, aş dori să le reamintesc c ă şi în acest domeniu, adic ă al aprecierilor, după decembrie 1989 s-au schimbat multe lucruri. Că nu mai este un secret prezentarea general ă a activităţii de prevenire şi combatere a terorismului, care nu s-a încheiat în România cu decembrie 1989. Nu se va încheia nici în viitorul apropiat. Acest ciclu nu este alc ătuit de un scriitor. Este scris de un m ărturisitor care a tr ăit şi şi-a desf ăş ăşurat activitatea în unitatea de elit ă a Oştirii române - Unitatea Special ă de Luptă Antiteroristă. Mărturisitorul a fost şi este ars de patima mistuitoare a focului amintirilor. Ciclul respectiv a fost înjghebat şi scris în climatul de neadev ăr, de minciună, de dezinformare care continu ă să lovească acest popor tr ăitor într-o ţar ă deasupra căruia Dumnezeu, când a creat lumea, şi-a deşertat tot sacul bun ătăţilor. Deoarece m-am documentat serios şi am tr ăit o parte din evenimente, nimeni nu m ă  poate combate. Consider c ă absolut toate afirma ţiile, toate problemele prezentate î şi au acoperire în multe publica ţii, în interviuri publicate, î şi au acoperirea în declara ţiile martorilor oculari care au tr ăit aceste evenimente, î şi au acoperirea în analizele f ăcute de specialişti şi analişti în domeniu. Contraargumente pot fi aduse dar nici unul nu va putea demola cele scrise de mine. Mulţ Mulţi nu vor fi de acord cu cele scrise. Dar aceasta este realitatea. Pe care o prezint Poporului şi pentru Istorie. În prima lucrare, doresc s ă reabilitez, în m ăsura în care voi putea, şi numai cititorii vor judeca dac ă am procedat corect, memoria unor nevinova ţi ucişi în decembrie 1989. Pe de alt ă parte, voi încerca s ă destram vălul de suspiciune care a   planat asupra uslaşilor, acei luptători de elită care au f ăcut parte dintr-o unitate a Ministerului de Interne - fosta U.S.L.A. Trebuia s ă scriu acest ciclu. În memoria fo ştilor  mei camarazi-usla şi, sacrificaţi pe altarul Revolu ţiei din Decembrie 1989, uci şi în condiţii cunoscute, dar din ordinul cui şi în interesele cui nu se cunoa şte nici acum. Ulterior, au fost declara ţi eroi. Dar, eroi căzuţi în apă  apă rarea rarea cărei cauze? În sfâr şit, primul volum este departe de a cuprinde tot ce se poate spune despre fosta U.S.L.A, despre evenimentele din decembrie '89, dintre care multe sunt înc ă enigme. Deocamdat ă. 8

Secretele U.S.L.A.

Capitolul l : FĂR Ă PREJUDECĂŢ PREJUDEC ĂŢII DESPRE USLAŞ USLA ŞI "De te voi uita, camarade-usla ş camarade-usla ş , să  mi se usuce ast ă  ă  dreapt ă cu ă cu care scriu!" 

Îmi dau seama c ă mi-am asumat o sarcin ă deosebit de dificil ă şi plină de r ăspundere în acela şi timp. După evenimentele din decembrie 1989, o serie de jurnali şti şi scriitori au pornit cu mult curaj în c ăutarea adevărului, au scormonit, s-au documentat şi au reuşit să prezinte diabolicul scenariu care a fost ţesut, atunci, în jurul Securit ăţii ale cărei cadre, în totalitate au fost etichetate drept terori şti. Dar nimeni nu a c ăutat să afle de ce şi cum uslaşii au fost eticheta ţi, la rândul lor, terorişti. Şi când te gânde şti c ă ei au plă pl ătit cel mai scump. Aceasta, deoarece raportat la num ărul lor de circa 800, câ ţi erau, din rândul lor au fost asasina ţi cei mai mulţ mulţi. Da! Asasinaţi! Din ordinul cui, se ştie. Dar, de ce? Despre asasinarea lor s-a scris. Dar, întreb din nou: DE CE AU FOST ASASINAŢI?  Nu aş vrea ca cineva s ă creadă că ridic în slăvi această fostă unitate. Unitatea Specială Specială de Luptă Luptă Antiteroristă Antiteroristă (U.S.L.A.) nu a fost înfiinţ înfiin ţată ată pentru reprimarea nemulţ nemulţumirilor populaţ popula ţiei. Crearea ei a izvorât din necesitatea ca România s ă aibă o unitate specializată specializată în prevenirea şi combaterea acţ acţiunilor teroriste pe teritoriul naţ naţional, în contextul în care, pe plan interna ţional, acest fenomen se amplifica. Odat ă creată, ea a fost subordonată subordonată Ministerului de Interne. Ceva absolut normal. A şa cum sunt subordonate toate unit ăţile antiteroriste din celelalte ţări. Aşa au ajuns usla şii, stimaţi cititori, „securi şti”. Pentru c ă oricine f ăcea parte din Ministerul de Interne, indiferent în care din structurile sale organizatorice, a fost taxat drept terorist, în decembrie 1989. Şi după. Cui trebuia s ă i se subordoneze U.S.L.A.? Ministerului înv ăţământului? Sau Ministerului Cultelor? Hai s ă fim serioşi! Deci, f ăcea parte din Ministerul de Interne. Dar, al ături de întreaga Securitate, nu a fost a lui Ceau şescu. După cum nici Armata nu a fost. Usla şii erau fii şi fiice din rândul poporului, pe care-l serveau şi în numele idealurilor c ărora se jertfeau. Desigur, nu pot prezenta public date şi informaţii, unele fapte şi stări de fapte care constituie secrete militare, în acest sens, regulamentele militare şi legea sunt clare. Unii îmi vor reproşa că tocmai în spatele acestora ascund fapte reprobabile ale fo ştilor  uslaşi. Nu pot spune decât c ă se înşeală. Creadă ce vor. Timp de 25 ani am activat sub  jur ământ militar, care î şi are întinderea şi după pensionarea mea. Cum a ş putea să-l încalc? Aşa că mă voi limita la fapte - necunoscute marelui public - care nu aduc   prejudicii activităţ ăţii de prevenire şi combatere a terorismului. Pentru c ă şi această activitate îşi are secretele ei, dup ă care aleargă mulţi să le cunoască. ofi ţeri  pe care am absolvit-o în anul 1964, ca specialist în prevenirea Şcoala de ofiţ şi stingerea incendiilor –  „tulumbar” cum ne numeau colegii de la Trupele de Securitate, „iepurii de câmp”. Am fost ultima promo ţie de ofiţeri ai Şcolii de la Oradea. Apoi, am fost numit ca ofiţ ofiţer de front la Batalionul de securitate din Oradea. Acestea au constituit pentru mine o şcoală aspr ă, dur ă, dar corect ă, cinstită. Am învăţat să fiu ordonat în tot ceea ce fac, s ă gândesc realist. Destinul a f ăcut să lucrez mai bine de zece ani în U.S.L.A., s ă am comandanţi oameni cu o ţinută morală ireproşabilă, foarte buni speciali şti, care pretindeau corectitudine, echilibru psihic, s ă iei hotărâri şi să acţionezi în frac ţiuni de secund ă. Dar să nu anticipez. 9

Teodor Filip U.S.L.A. - o unitate de top (secret) Când în luna mai, anul 1976, am fost selec ţionat pentru U.S.L.A. şi mi s-a dat func ţ ionare ionare al unit ăţ  ii”,  precum şi alte materiale, spre studiu „Regulamentul de func ţ  ăţ ii”, mărturisesc că deşi eram considerat un tip inteligent, cu o bun ă memorie fotografică, am înţeles numai generalit ăţi. Noţiunile de „terorism”, „antiterorism”, „control  antiterorist  ş antiterorist  şii antideturnare”, „negociator” şi multe altele se înv ălmăşeau în mintea mea. Totul era nou dar  şi fascinant în acela şi timp. Mi-au trebuit ani de zile - având şansa de a trece pe la mai multe servicii ale acestei unit ăţi - ca să pot considera c ă încep să stă  pânesc tainele muncii de prevenire şi combatere a terorismului. Şi nici atunci spre exemplu, am răspuns timp de trei ani de paza şi apă apărarea ambasadelor şi domiciliilor diplomaţ diplomaţilor acreditaţ acreditaţi în România, şi aproape doi ani de executarea controlului antiterorist şi de antideturnare la Aeroportul Otopeni, în ture - nu mi-a fost ruşine să cer sfatul celor care aveau o vechime mai mare în serviciul respectiv, de şi îmi erau subordona ţi. Mă ghidam şi după principiul „omul cât tr ă  i  e şte ăie  şte înva ţă  , dar tot   prost moare”. Cu timpul, am primit o sarcină sarcin ă deosebită deosebită: să mă ocup personal de pregă pregătirea antiteroristă antiteroristă a cadrelor, atât din unitate, cât şi din teritoriu. Aceasta a constituit, pentru mine, „cununa” carierei militare. Deci, cele scrise în aceast ă lucrare sunt prezentate în cuno ştinţă de cauză, oricând verificabile. Ar fi ideal ca cineva, atunci când vorbeşte sau se refer ă la un lucru, s ă o facă în deplină cunoştinţă de cauză. Astfel, apare dezinformarea, îmi vine repede în minte un caz, pe care îl prezint mai jos. În cartea sa,   „Fantomele lui Pacepa”, editura Corida, Bucure şti, 1994, scriitorul Ghe. Ionescu Oblojan afirmă, la pagina 102: "În acest context, apare în registrul unit ăţ  ilor  ăţ ilor   securit ăţ  ii statului U.M.0620, cunoscut ă de ăţ ii ă  de public drept U.S.L.A. - Unitatea Special ă de ă  de  Lupt ă Antiterorist  competen ţ e de ac ţ  ac ţ iune iune nelimitat ă în apă raraă Antiterorist ă  ă ,  cu competen ţ  ă în sfera ei de activitate: apă  rea obiectivelor strategice, a sediilor de importan ţă  deosebit ă  ă  , a aeroporturilor  şi  şi aeronavelor în zbor, a reprezentantelor str ă  ăine  ine în tara noastr ă  ă  etc”. Domnule Ghe. Ionescu Oblojan, v-am citit şi mi-am dat seama c ă sunteţi foarte documentat asupra domeniului pe care-l prezenta ţi cititorilor. Aşa şi este normal. Dar... Sper ca prin cele ce urmează, să nu vă supăr sau să vă jignesc. Departe de mine acest gând. Primi ţi un mic sfat, de la unul n ăscut mai devreme, ca s ă nu zic mai b ătrân. Născut la 23 martie 1943. Berbec, care va-s ă-zică! În problemele pe care nu le st ă pâniţi în totalitate, nu v ă băgaţi. Sau documenta ţi-vă! Dar foarte bine. Pentru c ă prea mulţi au dezinformat aceast ă naţiune, vizavi de usla şi. Concret, la cele de mai sus: Până în decembrie 1989, U.S.L.A. nu era cunoscut ă de marele public. Marea majoritate a populaţiei ţării nu avea cuno ştinţă despre antiteroriştii de la noi. Chiar o  perioadă destul de îndelungat ă de la înfiinţarea unităţii, nici familiile noastre nu ştiau că suntem uslaş usla şi. Pare de necrezut. Dar aceasta este realitatea. Ştiau doar că lucr ăm în cadrul Ministerului de Interne. Abia dup ă ani, colonelul (r) Ştefan Blaga, comandantul de atunci al unit ăţii, a luat ini ţiativa ca, în cadrul unor întâlniri cu so ţiile noastre, s ă le dezvăluie unele aspecte ale activit ăţii noastre. Şi ştiţi de ce? Majoritatea timpului fiind în misiuni (unele erau şi de durata să ptămânilor), lipseam foarte mult de acas ă. Problemele familiale cădeau în sarcina exclusiv ă a soţiilor - care şi ele lucrau: cumpăr ăturile, gătitul, creşterea şi educarea copiilor, rezolvarea unor probleme care apar  într-o familie. Chiar şi soţia îmi reproşa de multe ori: „T ă  e şti ti musafir  ăticule,  ticule, tu mai mult e ş acasă  acasă ”. ”. Şi atunci ap ăreau discuţii. Inerente. Pe de alt ă parte, misiunile unităţ unităţiiii erau clar stipulate: 1. Asigurarea securit ăţii pasagerilor  şi aeronavelor în zbor  şi la escale de scurt ă durată (cursele interne şi externe în totalitate); 2. Controlul antiterorist şi antideturnare la aeroporturile Otopeni şi Băneasa. 3. Paza şi apărarea unor ambasade, reprezentan ţe str ăine şi domicilii ale membrilor corpului diplomatic acreditat în România; 10

Secretele U.S.L.A. 4. Culegerea de informa ţii în domeniul strict limitat al activit ăţii de prevenire şi combatere a acţiunilor teroriste; 5. Executarea controlului tehnic de securitate la imobilele şi încă perile destinate cazării unor anumite personalit ăţi sau delega ţi din str ăinătate, ori în locurile ordonate de conducerea Departamentului Securit ăţii Statului; 6. Asigurarea gard ării şi securităţii familiei prezidenţiale, a unor înalte oficialităţi ori delegaţii str ăine care ne viziteaz ă ţara, în colaborare cu Direc ţia a V-a din D.S.S.; 7. Sprijin pentru preg ătirea antiteroristă a cadrelor din teritoriu, control şi sprijin asupra activităţii de prevenire a ac ţiunilor teroriste; 8. Intervenţia pentru lichidarea ac ţiunilor teroriste, atunci când când se produc. Atât! Deci unitatea nu era „... cu competen ţ e de ac ţ  ac ţ iune iune nelimitate în sfera ei de competen ţă activitate”. Asta ne-ar mai fi lipsit! Din contra, unitatea avea sfere de competenţă bine limitate, iar comanda unităţ unit ăţii ii era „încorsetată „încorsetat ă” în luarea unor decizii. Dar să exemplific. U.S.L.A. nu avea misiunea de ap ărare a aeroporturilor. Avea misiunea de a executa controlul antiterorist şi anti-deturnare la două dou ă aeroporturi: Otopeni şi apă rarea rarea lor. Aceasta era o alt ă mâncare de pe şte, pe Băneasa. Două, mari şi late. Şi nu apă  care o „serveau” unit ăţi şi subunit ăţi din cadrul Ministerului Ap ăr ării Naţionale. Cu armamentul şi tehnica de lupt ă specifice lor. Cooperarea între aceste unit ăţi şi uslaşi a fost perfectă, până în decembrie 1989. Când şi-au bătut joc de usla şi. De ce, camarazi din Armată? Atunci, dup ă ce aţi dezarmat schimbul de serviciu, condus de lt.col Tă Tănase Vizitiu, v-aţi extins pe estacad ă. Care era în competen ţa exclusivă a uslaşilor. De acolo, a pornit acel m ăcel căruia i-au căzut victime tineri nevinova ţi. Mă întreb şi vă întreb, stimaţi cititori: dacă uslaşii ar fi dezlănţuit acel măcel, când ar fi fost judeca ţi? În  procedur ă de urgenţă şi executaţi pe loc! Sunt sigur de aceasta. O zical ă din bătrâni spune: „Orice r ă  ău  e spre bine”. A fost r ău c ă au fost dezarma ţi şi batjocoriţi, dar a fost şi bine. Deoarece, nimeni nu îi poate acuza. Ca martor  şi participant direct la ceea ce avea s ă devină U.S.L.A. în organizarea Ministerului de Interne - acea unitate de elit ă -, consider c ă pot emite păreri pertinente asupra împrejur ărilor în care aceasta a ap ărut ca unitate de sine-st ătătoare în lupta împotriva terorismului internaţional pe teritoriul României, a misiunilor pe care le avea de îndeplinit, ca şi asupra modalit ăţilor prin care şi-a îndeplinit atribuţiunile. Aceasta, cu atât mai mult cu cât U.S.LA., în organizarea şi pregătirea sa, nu a avut exemplul unor  unităţi similare române şti care să fi funcţionat anterior. A pornit, în total, de la zero. Iar persoane nedocumentate nedocumentate i-au atribuit fel şi fel de acţiuni şi misiuni. U.S.L.A. avea atribu ţii exclusiv pe profilul amintit. Când Ministerul de Interne întocmea diferite planuri (anual), aceast ă unitate îşi avea locul şi rolul său bine determinat. O parte a acestor planuri a ap ărut în presa post-decembrist ă, inclusiv Ordinul 002600 de care au f ăcut atâta caz Silviu Brucan şi generalul (r) Nicolae Militaru căutând să acrediteze ideea c ă U.S.L.A. avea datoria s ă-l apere pe Nicolae Ceauşescu. Dacă U.S.L.A. participa la gardarea şi securitatea familiei preziden ţiale, a f ăcuto pentru că Nicolae Ceauşescu era şeful statului. A şa se procedeaz ă în fiecare stat din lume. Apărarea lui Ceauşescu era, pentru usla şi - ca de altfel şi pentru cadrele Direcţiei a V-a -, o datorie izvorât ă din voinţa poporului care îl alesese pre şedinte al ţării. Uslaşii i-au asigurat securitatea numai în m ăsura în care siguran ţa sa era amenin ţată, fie din exterior, fie din interior. Uslaş Uslaşii şi Direcţ Direcţia a V-a nu Îl apă ap ărau pe Ceauş Ceau şescu. Ei apă apărau şi asigurau securitatea unei instituţ institu ţii de stat - cea prezidenţ preziden ţială ială. Oricine este Preşedintele ţării, el trebuie apărat. Uslaşii erau militari, depuseser ă un jur ământ. Dar  suveranul s ău era poporul. Ca şi al întregii Armate. Nu Ceau şescu. 11

Teodor Filip În decembrie 1989, împotriva lui Ceau şescu s-a ridicat M ăria Sa Poporul, ar ătând r ăspicat că nu-l mai doreşte ca preşedinte al ţării, în aceast ă situaţie, uslaşii - ca de altfel întreaga Armat ă - au înţeles că împotriva propriului popor nu lup ţi, chiar dacă ar trebui să aperi o institu ţie de stat, fie ea şi cea preziden ţială. Un Preş Preşedinte şi un regim contestat de Popor nu le aperi. Poporului i se jur ă credinţă credinţă şi nu unei personalităţ personalităţii sau instituţ institu ţii. Lucru valabil şi pentru cultura general ă a marelui politolog român Silviu Brucan, care sus ţine sus şi tare că, ştie el, „securi ştii” depuneau jur ământul ca s ă-l apere, cu preţul vieţii, pe Ceauşescu. Cum poate acest prezic ător din Dămăroaia să batjocorească jur ământul sfânt faţă de Ţar ă şi Popor! Prin natura misiunilor pe care le îndeplineau, usla şii deveneau principalele „ ţ inte” inte” în cazul declan şării unei acţiuni teroriste. Unii î şi exercitau misiunea „la vedere”: paza şi apărarea ambasadelor ori domiciliilor diploma ţilor, securitatea demnitarilor ori a altor personalit ăţi, controlul antiterorist şi antideturnare ş.a. Eram conştienţi c ă dacă s-ar fi produs un act terorist - ocuparea unei ambasade, uciderea unui diplomat, introducerea de armament ori exploziv la bordul unei aeronave etc.sentimentul de încredere în fermitatea, loialitatea, dârzenia şi curajul nostru, din partea corpului diplomatic acreditat în România, s-ar fi pierdut. Iar acest sentiment de neîncredere se putea extinde la a aprecia c ă sistemul de protec ţie a obiectivelor  şi diplomaţilor în România este labil.

Fără tehnică tehnică, devii... îngeraş îngera ş! Dacă în decembrie 1989 na ţiunea a fost dezinformat ă şi minţită, vizavi de usla şi, acest lucru s-a petrecut o bun ă perioadă de timp şi după. Grav este faptul c ă acest lucru l-au f ăcut unii ziari şti, care, în goan ă după senzaţional, r ăstălmăcesc anumite fapte sau măsuri. Astfel, în   „Evenimentul zilei” din 11 octombrie 1994, sub semnătura lui Doru Dragomir, a fost publicat articolul „SPP a achizi ţ  ionat echipament antiterorist în  ţ ionat valoare de peste 300.000 de dolari ”, pe care îl reproduc în întregime: „Pentru ca pre ş pre şedintele edintele Ion Iliescu să  să  se simt ă  siguran ţă  la Cotroceni, ă  în siguran ţă  Guvernul României a aprobat achizi ţ  ionarea de echipamente de comunica ţ  comunica ţ ii ii  şi  ţ ionarea  şi antiterorism, în valoare de peste 300.000 de dolari. Este vorba de sisteme de comunica ţ ii ii radio ş radio  şii de interceptare a convorbirilor la distan ţă  distan ţă  , precum ş precum şii de armament    si tehnică  ă  folosit ă  ă  împotriva terori ştilor.  ştilor. Toate acestea au intrat în dotarea  subordona ţ   subordona ţ ilor ilor colonelului Dumitru Iliescu, ş Iliescu,  şeful eful Serviciului de Protec ţ  Protec ţ ie ş ie şii Pază  Pază .   Echipamentele men ţ  ionate mai sus au fost introduse în  ţ ar  ar ă  r   ă   ţ ionate ă  f ă  ăr  ă  achitarea taxelor vamale, conform Hot ă  rârii Guvernului nr. 144/1994”. ă rârii Afirm că   întregul articol este tendenţ tendenţios şi caută caută să dezinformeze cititorii.   Numai cine nu cunoaşte activitatea antiterorist ă, greutăţile, riscurile şi implicaţiile ei,  poate scrie aşa ceva. SPP-ul nu îl ap ăra pe Ion Iliescu. El ap ăr ă şi asigur ă securitatea unei institu ţii de stat - Pre şedinţia. Ion Iliescu a fost ales de majoritatea poporului în aceast ă funcţie. Fiind Preşedintele ţării, reprezenta Poporul Român. Trebuia ap ărat. Nu Ion Iliescu. Ci Pre şedintele. Aşa cum se procedeaz ă şi cu actualul Pre şedinte - Emil Constantinescu. Oare este atât de greu de priceput acest lucru? Şi cu ce să-l apere SPPul? Cu ciomege, cu pra ştii, cu arcuri? Unor astfel de persoane, care scriu asemenea lucruri tendenţioase, precum şi celor care îi cred le l e doresc un singur lucru: s ă activeze ca lucr ător antiterorist o singur ă lună. Timp în care s ă se producă şi un act terorist. S ă vadă şi să simtă pe viu ce înseamn ă stresul, să ai permanent morcovul în fund, s ă-ţi moar ă camarazii lângă tine şi să nu ai cu ce riposta. Dup ă aceea să vorbeasc ă şi să scrie... Stimaţi cititori, luptătorii antiterorişti sunt în misiune permanent ă. Ei au semnat un „contract cu moartea”, care poate veni oricând şi de oriunde. Cunosc formele şi metodele de ac ţiune ale teroriştilor (numai despre acestea a ş putea scrie o carte de sine12

Secretele U.S.L.A. stătătoare), care sunt deosebit de perfide. Cunosc c ă aceştia au comando-uri de sacrificiu, cu membri îndoctrina ţi. Şi atunci, pentru a-i anihila, ai nevoie de armament şi tehnică tehnică specifică specifică, cea mai perfecţ perfecţionată ionată. Care trebuie să fie pusă la dispoziţia luptătorilor antiterorişti. Cu orice pre ţ. Voi da un singur exemplu care sper s ă convingă. Pe timpul când eram comandantul unui schimb al Serviciului care asigura paza şi ap ărarea ambasadelor  şi a domiciliilor diploma ţilor, comanda U.S.L.A., prin serviciul său operativ, a primit o informa ţie „fierbinte”: „la autoturismul unui diplomat al   Ambasadei Iordaniei a fost plasat ă o bombă artizanal  artizanal ă  ”  , în scopul uciderii acestuia. La ă  o bombă  ă”, faţa locului, s-au deplasat generalul Iulian Vlad, colonelul Ştefan Blaga (comandantul U.S.L.A.) împreună cu doi ingineri, speciali şti în dezamors ări, precum şi alte cadre din conducerea Ministerului de Interne. Pentru a nu pune în pericol via ţa unor persoane nevinovate, usla şii, ajutaţi de organele de mili ţie, au luat măsurile specifice unui asemenea caz: devierea circula ţiei auto şi pietonale, evacuarea persoanelor din imobilele apropiate ş.a. Cei doi specialiş specialişti-locotenent-colonel Donner şi căpitanul-inginer Vidran - au trecut la examinarea autoturismului. Informa ţia s-a dovedit a fi real ă. Studiind bomba artizanal ă, f ăr ă să o atingă, cei doi speciali şti au raportat c ă este un dispozitiv foarte sofisticat, cu dou ă măsuri de siguran ţă de dezamorsare, executat ă şi amplasată de un profesionist. Şi-au asumat riscul de a o dezamorsa. Au primit ordinul de a lucra cu cea mai mare aten ţie. Dar, domnule Doru Dragomir  şi stimaţi cititori, nu au avut suportul tehnic necesar. Nu se g ăsea în ţară ară. Şi atunci, cei doi specialiş speciali şti au „improvizat”. A fost ultima misiune a celor doi ingineri-usla şi. Bomba a explodat, iar corpurile lor au fost spulberate. Că pitanul-inginer lăsa în urmă lui un copil minor  atunci, care nu mai avea cui s ă-i spună TATĂ. Locotenent-colonel inginer Donner mai avea şase luni pân ă la pensie. Cu iu ţeala fulgerului, vestea tragediei s-a r ăspândit în întreaga Capitală. Cuvintele sunt neputincioase în a descrie atmosfera creat ă. Toţi uslaşii care nu erau în serviciu au venit la unitate. Am asistat la scene emo ţionante, în  plină stradă. Puteau fi v ăzuţi uslaşii, din serviciul de paz ă şi apărare a ambasadelor, în  poziţie de drepţi, cu ochii înl ăcrimaţi şi salutând. D ădeau onorul la cei doi camarazi căzuţi la datorie. Locatarii imobilelor din vecin ătatea obiectivelor veneau la ei şi îi îmbărbătau. Trecătorii se opreau şi îi priveau cu respect. Aproape toate autoturismele, când treceau prin fa ţa obiectivelor apărate de uslaşi, aprindeau farurile şi claxonau. Membrii corpului diplomatic, în unanimitate - indiferent ce stat reprezentau -, erau atenţi fa ţă de uslaşi. Plini de respect. Mai ales cei ai Ambasadei Iordaniei. Doi usla şi sau sacrificat pentru a salva via ţa unui diplomat. La înmormântarea celor doi au  participat mii de bucure şteni. A fost o solidaritate de nedescris. tehnică  Şi vine un ziarist (!!!) care scrie c ă SPP-ul se doteaz ă „cu armament si tehnică   folosit ă  „pre şedintele edintele Ion Iliescu să  să  se simt ă  ă  împotriva terori ştilor”,  ştilor”,   pentru ca „pre ş ă  în  siguran ţă   siguran ţă  la Cotroceni”. Vedeţi, stimaţi cititori, cum o fapt ă este denaturat ă şi folosită în scop de culpabilizare, de intoxicare?

Bomba de pe Otopeni Îmi amintesc de un alt caz. Nu îl prezint pentru c ă am fost angrenat personal în rezolvarea lui, ci deoarece şi el este semnificativ fa ţă de articolul lui Doru Dragomir. Era spre sfârş sfâr şitul verii anului 1983, când r ăspundeam de controlul antiterorist şi antideturnare pe Aeroportul Otopeni. Intrasem în tur ă la ora 20°°. În jurul orei 22 15 2230, prin staţie, sunt solicitat s ă mă prezint urgent în sala de control-vam ă, unde se efectuează controlul bagajelor c ălătorilor intraţi în ţar ă. Intrând în sal ă, am realizat, pe loc, urm ătoarele: la dou ă mese se continua controlul   bagajelor dar lucr ătorii-vameşi aruncau priviri furi şe spre celelalte trei mese, unde 13

Teodor Filip activitatea se întrerupsese. La masa din mijlocul celor trei era prezent şeful punctului, doi vameşi şi locţ locţiitorul meu, lt.maj.E. Acesta, fost luptă luptător, triplu campion balcanic, era numai de câteva luni în acest serviciu. Nimic nu tr ăda tensiunea celor   patru dar mi-am dat seama c ă ceva este în neregul ă. M ă apropii calm şi observ pe masa respectivă un colet izolat, ambalat în carton, de m ărimea unui televizor portabil. Lt.maj.  pă rea rea că  că este este o bombă  bombă -capcană  -capcană ”. ”. Observ E. mă ia de o parte şi-mi şopteşte: „Şefu’, s-ar  pă  că privirile tuturor erau îndreptate spre noi. Îl bat pe um ăr  şi-i spun: „Zâmbe ş „Zâmbe şte te camarade, zâmbe ş zâmbe şte te chiar dacă  dacă  ţ  i-a intrat morcovu în fund” şi fac semn unui vame ş să  ţ i-a pu ţ in in timp, aterizează  aterizează  urmă  urmă toarea toarea cursă  cursă  , vină la mine, timp în care gândeam: „Peste pu ţ    pasagerii din sal ă  nu sunt «termina ţ  «termina ţ i», i», până  până  anun anun ţ   ţ  unitatea  şi-mi  şi-mi trimite speciali ştii  ştii durează  durează  aproape o or ă  ar trebui evacuat ă  ă   , timp în care ar trebui ă  sala  şi  şi întrerupt ă  ă  orice activitate”. Pe loc, anun ţ în staţie: „Vârtejul la P3” şi îi spun vameşului, care era deja lângă mine: „După  „După ce ce plec cu bazaconia asta, vă  v ă continua continua ţ   ţ i activitatea”. „Dar...” dă să mă întrerupă, „Nici un dar, este un ordin”. A luat pozi ţie de drepţi, m-a privit drept în ochi şi m-a salutat milităreşte, după care s-a îndep ărtat. Locţiitorul meu a zâmbit şi mi-a dracu',  şefu', efu', nu am vă  v ă  zut încă  încă un un vame ş vame ş să ne spus: „Ce dracu', ş ă  ne salute astfel'!”. „Vei pricepe mai târziu, bă  bă trâne. trâne. Ră  Ră mâi mâi în sal ă  ă”  şi mi-am aruncat privirea în sala de a şteptare a   pasagerilor, de care eram despăr ţiţi printr-un perete din sticl ă. Băieţii şi fetele deja acţionau. Ce se întâmplase? Înainte de a începe controlul, vame şul a auzit în interiorul coletului respectiv un ţăcănit. Ca al unui ceas de şteptător. Suspiciunea a ap ărut când nimeni dintre pasageri nu a revendicat coletul. Iar  noi aveam stabilite semnale şi parole pentru toate situaţ situa ţiile imaginabile ce s-ar fi putut produce. La parola  „Vârtejul la P3” (eram în legătur ă cu întregul dispozitiv), concomitent s-au produs urm ătoarele acţiuni: autoturismul de intervenţie a tras la P3 (una din u şile prin care pasagerii ieşeau din sala de a şteptare, şi cea mai apropiat ă de locul în care m ă aflam); colegii din rezerv ă au venit în sala de aşteptare şi, cu r ă bdare, calmitate şi zâmbete pe fe ţe, au îndep ărtat toţi pasagerii spre scările care duceau la restaurantul aeroportului; doi subofi ţeri de pe estacad ă nu au mai  permis accesul nim ănui, iar subofi ţerul de la dispecerat, pentru orice siguran ţă, a anun ţat  punctele de control să ridice baricadele. Totul a durat circa patru minute. Am luat coletul în bra ţe, cu paşi repezi am str ă bătut cele două săli şi l-am depus în port-bagajul autoturismului de interven ţie. Subofiţerul-şofer, a aruncat peste el p ătura anti-schije, am urcat în maşină şi am demarat în tromb ă spre o cazemat ă, special amenajat ă, aflată la circa 2 kilometri, unde am depus coletul sub paz ă. Când m-am înapoiat, loc ţiitorul meu ştia deja de ce vame şul respectiv m-a salutat în pozi ţie de drepţi. Prin aceasta, am vrut s ă scot în eviden ţă că nu aveam tehnica specifică specific ă dezamorsă dezamors ărilor pe aeroport. Ulterior, mulţi m-au întrebat de ce am luat coletul în  braţe şi l-am transportat la cazemat ă. „Deoarece în fa ţ  fa ţ a vame ş vame şului ului nu a apă  ap ă rut rut din   senin. Pentru că  a fost transportat cu electrocarul, deoarece a urcat pe banda transportoare. Deci, a fost supus zdruncină  zdruncin ă turilor  ş turilor  şii nu putea exploda din aceast ă  ă  cauză  cauză . Ş i în ultima instan ţă  instan ţă  , hot ă  r  ârea a fost a mea. Pentru care am primit felicit ă  ărârea ările  rile comandan ţ  comandan ţ ilor”. ilor”. Unii cârcotaşi vor pune, poate, la îndoial ă cele descrise mai sus, ori cele care urmează. Sau, alţii se vor mira că, după atâţia ani, îmi amintesc cu precizie unele fapte, întâmplări. Dar sunt unele dintre cele pe care nu le voi uita toat ă viaţa. Doar dacă mă voi scleroza. Ceea ce înc ă nu este cazul. care- şi respectă respectă aceş aceşti Şi mai doresc să scot în eviden ţă un lucru. Un stat care-ş luptă luptători trebuie să să facă facă tot posibilul să s ă le asigure suportul tehnic necesar. Cu orice preţ preţ. Şi atunci, întreb: de ce unii interpreteaz ă eronat eforturile Guvernului Român   pentru dotarea acestor luptători? Mai vor încă mor ţi din rândurile lor? Doresc   producerea unei tragedii în cazul producerii unui act terorist pe teritoriul nostru 14

Secretele U.S.L.A. naţional? 2 Deoarece, nu mai este nici un secret c ă România a devenit placa turnantă turnant ă a terorismului internaţ interna ţional. Am f ăcut o parantez ă cam lungă, stimaţi cititori, dar am considerat-o necesar ă.

Allah, Allah, vin uslaş usla şii ! Referitor la paza şi apă  apă rarea rarea unor ambasade, reprezentan ţe str ăine şi domicilii ale corpului diplomatic acreditat în România, aici U.S.L.A. nu avea sfer ă nelimitată, după cum afirmă dl. Oblojan. Era ceva imposibil. Avea în competenţă competen ţă unele ambasade şi reprezentanţ reprezentanţe stră străine din zona arabă arab ă (cea mai „fierbinte”), din Asia şi Ambasada Statelor Unite. Celelalte erau asigurate de Unitatea specială specială „F”, cu specificul ei, despre care noi ştiam ceva. Dar foarte vag. Când, în iunie 1979, Ambasada Egiptului a fost ocupată ocupat ă de studenţ studenţii irakieni, era să s ă o încurcă încurcăm. R ău de tot. Aceast ă ambasad ă era asigurată, atunci, de un singur subofi ţer de la „F”. Aveam şi noi informaţii că studenţii irakieni intenţionează ocuparea ei în for ţă ţă. Am fost solicita ţi să acordăm sprijin subofi ţerului respectiv. Diminea ţa, la ora 05.45 (r ăspundeam atunci de acest serviciu), în cadrul misiunii pe care am dat-o schimbului care intra, la ora 06.00, în dispozitiv, am men ţionat clar, anume, căpitanului A.V. - locţ locţiitorul şefului de schimb: „Cu una din ma ş ma şinile inile de patrulare, execu ţ  execu ţ i punct fix de observare a  Ambasadei Egiptului, pe strada Polonă  Polonă . La vedere, în cazul apari ţ  apari ţ iei iei unor grupuri de  studen ţ   studen ţ i str ă  i  ni, treci cu ma ş ma şina ina pe trotuarul ambasadei, la intrarea principal ă  principal ă  ,  şi ăini,  şi în cooperare cu subofi ţ  erul de la „F” nu permi ţ  permi ţ i intrarea în ambasad ă  t  ura  ţ erul ă.  Leg ă  ătura  permanent ă  întrebă rii”. rii”. „Nu. Am în ţ  în ţ eles”. eles”. mi s-a r ăspuns. „Ai grijă  grijă  , ă  cu dispeceratul, întrebă  bă trâne. trâne. Banal”.  Nu prea erau termeni militari, dar relaţiile şi limbajul nostru erau mai libertine, însă în serviciu mâncăm pietre... În jurul orei 09.00, am fost chemat, de c ătre colonelul Mircea Popescu, la Aeroportul Otopeni, pentru a participa la o şedinţă. Aproape de ora prânzului, sunt în ştiinţat prin staţie: „Ambasada Egiptului ocupat ă  ”. Mărturisesc, mi s-au înmuiat picioarele. Aveam de str ă bătut o ă  în for  ţă ”. distanţă bunicică, de peste 12 kilometri. Tot timpul drumului, în ma şină, mă fr ământam. Eram şef de serviciu şi direct r ăspunzător de activitatea subordona ţilor. Cu noi mai era şi maiorul I.B., şeful de Stat Major. Ştiu că la un moment dat, am r ă bufnit: „Fir-ar a dracu' de  şedin colonel!  Noi st ă   şedin ţă  , tovar ăşe ăşe colonel! Noi ăm   la gargar ă  ă  şi şi obiectivele sunt ocupate!”. Ce se întâmplase? Ambasada Egiptului era amplasat ă pe colţul intersecţiei B-dului Dacia cu str. Polonă. Nici o maşină nu avea voie s ă staţioneze în perimetrul cuprins de cl ădirea ambasadei. La un moment dat, unul dintre autobuzele care circula pe b-dul Dacia frânează brusc în faţa ambasadei ( şoferul a fost for ţat să oprească). Din el, se revars ă zeci de studen ţi irakieni, care, în câteva secunde, escaladeaz ă gardul dinspre bulevard şi  pătrund în for ţă ţă în interior. Li se al ătur ă, veniţi pe jos dinspre hotelul „Doroban ţi”, şi alţi studenţi. Totul sincronizat. Au f ăcut pră prăpăd. Dar când am ajuns noi, ambasada era deja eliberată eliberată. Au avut grijă grijă băieţ ieţii de la Serviciul Special de Interven ţie. Aceş Aceştia, doar două două echipaje. Studenţ Studen ţii în jur de o sută sut ă. Însă, ai noştri deosebit de eficien ţi. Au început de la parter  şi au terminat la etajul l (atâtea nivele avea cl ădirea). Au „curăţ „curăţat” at” totul în calea lor. Nimeni nu a fost ucis. Doar câţiva studenţi irakieni r ăniţi, i-a pus Alah al lor să stea în calea usla şilor... Câţiva vecini - ne cuno şteam foarte bine - mi-au povestit, ulterior, că nu le venea să să creadă creadă că aşa ceva este posibil. Şi, îmi povesteau râzând cum s ăreau studenţii 2

15

Teodor Filip  pe geamuri. U şile, mobilierul din birouri, ferestrele - praf  şi pulbere. Dar pân ă la lăsarea întunericului, echipajele de tâmplari şi zugravi au pus totul la punct. De la acea interven ţie, o scenă tragi-comică. Unul dintre echipajele de intervenţie era condus de lt.maj.Ene. Fizionomie pur ă arabă, într-un grup de tineri arabi, nu ai fi zis c ă era european. La un moment dat, p ătrunzând într-o înc ă pere de la etaj,   poc! Un glonte îi şuier ă pe la ureche. Noroc cu Ene-arabu': avea reflexe de felin ă, dobândite în urma a sute de ore de antrenament. Cine tr ăsese în el? Nimeni altul, decât un poliţist din cadrul ambasadei, care îl confundase cu un student irakian. Dar  şi Ene s-a orientat, într-o fracţiune de secund ă. Nu a tras. Putea s ă-l facă sită pe poliţist. Avea motiv. Nu ar fi putut s ă-l condamne nimeni. Dar  şi-a dat seama pe cine avea în fa ţă. U.S.L.A. nu avea nevoie de oameni, de cadre avide în a trage, care s ă nu se poată poat ă orienta în fracţ fracţiuni de secundă secund ă. A fost singurul foc de arm ă tras. În urma acestei intervenţ interven ţii, prin Ministerul de interne, corpul diplomatic al Ambasadei R.A.Egipt a adus mulţ mul ţumiri unităţ unităţii. ii. Dar... pentru c ă a fost şi un dar care era să ne coste. Libertatea sau cariera. Şefii noştri din Ministerul de Interne au început cercetările. Toată după-amiaza zilei respective şi o parte a nop ţii. Bietul că pitan A. a dat cu subsemnatul cât pentru dou ă generaţii. S-a verificat şi r ăsverificat modul în care am executat pregătirea schimbului la intrarea în serviciu. Toat ă activitatea mea pân ă la ocuparea ambasadei. Comandan ţii noştri au fost luaţi în focuri. De c ătre cei din minister. Care, dup ă consumarea faptei, erau mari speciali şti în antiterorism. Speciali ştii ma şina ina pe trotuarul ambasadei?” (în concepţia lor putea lui peşte! „De ce nu a stat ma ş cuprinde tot perimetrul). „De ce nu a ţ  a ţ i prevă  prevă  zut o asemenea situa ţ ie?” ie?” (o prevăzusem, dar ordinul era clar: se face doar observarea din punct fix). „De ce nu a ţ  a ţ i intervenit de la început în interiorul ambasadei?” (adică echipajul condus de c ă  pitanul A). „De ce că   pitanul Filip era la Otopeni?” „De ce... De ce...?”. Ce mai o sfeclisem! Şedinţele sexuale (adică luatul la întrebări) se ţineau lanţ. Erau mai catolici decât Papa. Nu puteau  pricepe câteva lucruri elementare: nu aveam în paz ă şi ap ărare directă acel obiectiv; de la gard, în interior, incinta ambasadei este teritoriul respectiv, unde nu ai voie s ă intri, chiar dacă eşti invitat (interveneau doar cei anume numi ţi); de unde era ma şina cu cpt. A., în punct fix de observare, nu putea interveni în secunda în care oprise brusc autobuzul. Şi mai câte?! Noroc cu ai no ştri comandanţi. Au luat-o şi ei pe coaj ă, dar neau susţinut, ne-au ap ărat. Cu aşa comandanţ comandan ţi, stimaţ stimaţi cititori, mergi şi în iad! Pe astfel de comandan ţi îi aperi. Cu pre ţul vieţii tale. Să nu credeţi că spun cuvinte mari.  Nu îi conteşti şi nu le pui la îndoial ă calităţile şi capacitatea profesional ă. Aşa cum s-a întâmplat cu zeci de cadre, cu func ţii şi grade mari, dup ă evenimentele din decembrie 1989. În urma acestui incident, la cererea R.A.Egipt şi cu aprobarea Ministerului de Interne, U.S.L.A. a luat în primire şi paza şi apă apărarea acestei ambasade. Cum scrie la carte. A r ămas şi subofiţerul de la „F”. Cu treburile lui, noi cu ale noastre. Diplomaţ Diplomaţii egipteni erau foarte mulţ mul ţumiţ umiţi. Au mai fost încerc ări, vizavi de aceast ă ambasadă dar numai prezen ţa dispozitivului de paz ă şi apărare tăia pofta oricui. De la acea interven ţie a băieţilor de la Serviciul Special de Interven ţie s-a dus  buhul, printre studenţii str ăini, despre noi. Când treceau pe lâng ă obiectivele pe care le aveam în paz ă, îi priveau pe cei din dispozitive cu mai mult ă atenţie, parcă cu respect dar  şi teamă în acelaşi timp. Au încercat s ă studieze dispozitivele dar erau repera ţi urgent şi luaţi la întrebări. Sistemul de paz ă şi apărare de la fiecare obiectiv era schimbat în permanenţă. Era o lupt ă de studiu, de tatonare. Iar noi eram preg ătiţi s ă intervenim şi în alte moduri. Referitor la aceast ă problemă, mai doresc să scot în eviden ţă un aspect. De care noi, uslaşii, am fost şi suntem mândri. U.S.L.A. şi-a adus contribuţ contribu ţia, deloc de ţării noastre în exterior. Prin profesionalismul neglijat, la creş creşterea prestigiului ţării dovedit în activitatea de combatere a terorismului pe teritoriul na ţional, uslaş uslaşii şiau câş câştigat admiraţ admiraţia şi preţ preţuirea specialiş speciali ştilor din stră străină inătate, a membrilor 16

Secretele U.S.L.A. corpului diplomatic acreditat în ţară ară. Şi, nu în ultimul rând, teama comandourilor teroriste. Acest prestigiu s-a consolidat de-a lungul anilor. U.S.L.A. a f ăcut schimb de experienţă cu specialişti antiterorişti din mai multe state. Şi era unanim apreciată apreciat ă şi r ecord. recunoscută recunoscută. Voi mai prezenta, pe scurt, un caz rezolvat în timp record. Am specificat că U.S.L.A. avea în paz ă şi apărare ambasade şi domiciliile diplomaţilor din cele mai fierbin ţi zone ale lumii. Printre ele se num ăra şi Ambasada Iordaniei. Erau perioade în care membrii corpului diplomatic iordanian erau viza ţi în mod direct. Iar când aceste amenin ţări nu erau luate în serios sau erau tratate cu superficialitate, se producea inevitabilul. Un asemenea caz s-a întâmplat în vara anului 1982. Un diplomat al Ambasadei Iordaniei a ie şit la plimbare. Cum membrii corpului diplomatic nu ceruser ă însoţire şi gardare, respectivul diplomat se plimba cu fiul s ău, în vârstă de circa 6 ani. Ajuns în dreptul hotelului „Bucureş „Bucure şti”, în faţ faţa copilului să său, diplomatul este împuş împu şcat mortal de că c ătre un terorist din zona arabă arab ă. Actul terorist s-a petrecut în jurul prânzului. De la atentat şi până până la capturarea teroristului au trecut exact dou ăzeci de minute. Douăzeci de minute în care organele Ministerului de Interne şi uslaşii au dovedit un înalt profesionalism şi spirit de sacrificiu. Specialiş Specialiştii în domeniu au apreciat, la momentul respectiv, c ă a captura un terorist înarmat, într-un centru urban aglomerat, într-un timp atât de scurt şi f ără să producă produc ă alte incidente, nu este la îndemâna oricui. Dar a fost la îndemâna organelor de securitate române. A acelor cadre care au fost batjocorite, umilite, vânate, b ătute şi chiar ucise în evenimentele din decembrie 1989. Sau, în toamna anului 1983. Un avion de pe o rut ă internă din fosta Uniune Sovietică a fost deturnat de patru terori şti. Au obligat echipajul aeronavei s ă aterizeze pe aeroportul din Burgas (Bulgaria). Pân ă la urmă, luptătorii antiterorişti bulgari, acţionând cu profesionalism, i-au capturat pe cei patru terori şti şi au eliberat ostaticii. Relevant este faptul că, pe timpul cercet ărilor, teroriştii au declarat că, iniţial, intenţionaser ă să aterizeze pe aeroportul Otopeni, s ă cear ă alimentarea aeronavei şi să decoleze în alt ă direcţie. Dar, cunoscând prestigiul de care se bucurau antiterori ştii români, au renunţ renunţat în ultimul moment. De fapt, când s-a aflat itinerarul probabil al aeronavei capturate, conducerea U.S.L.A. luase m ăsurile cuvenite. Pe Aeroportul Otopeni erau „aşteptaţi” de lupt ătorii din Serviciul Special de Interven ţie. Mai vreau să subliniez câteva probleme. U.S.L.A. nu a avut în paz ă şi apă apărare nici un obiectiv strategic de pe teritoriul naţ na ţional. Iar cuvântul „etc.” introdus la sfâr şitul citatului din cartea „Fantomele lui Pacepa” spune multe. Prea multe, pe marginea căruia se pot face nenum ărate speculaţii. Prin aceasta, se poate pune în seama uslaşilor tot ce vrei şi nu vrei, ca: executarea de descinderi, perchezi ţii şi arestări, maltratări ale unor persoane. Dar câte specula ţii nu se pot face? Pentru Dumnezeu, stima ţi jurnalişti şi scriitori, vă rog din suflet, când mai scrieţ scrieţi despre uslaş usla şi (actualmente Brigada Anti-terorist ă), documentaţ documenta ţi-vă i-vă bine! Nu mai aruncaţ aruncaţi vorbe în vânt. „Deoarece, cuvântul nerostit î  ţ i este prieten dar vorba  spusă   spusă este este du şman”.  şman”. Destul au dezinformat aceast ă naţiune o şleahtă de nemernici. Din cauza acestei dezinformă dezinform ări, au fost uciş uci şi uslaş uslaşii în faţ faţa sediului Ministerului Apă Apărării Naţ Naţionale. Din această cauză, cadavrele lor au fost batjocorite, mutilate. De „revolu ţ ionari”. ionari”. Din această cauză era să fie măcelărit nişte oameni care şi-au spus „revolu ţ  întregul efectiv al Serviciului Special de Interven ţie, condus de maiorul Ene. Atunci când au fost chema ţi să apere Televiziunea. De fapt, au fost atra şi tot într-o capcan ă (vezi capitolul „Ră  „Ră   zboiul psihologic împotriva U.S.LA”). Am f ăcut o digresiune cam lungă, stimaţi cititori. Dar am considerat-o absolut necesar ă.

17

Teodor Filip Tovarăş Tovarăşi,i, nu ne că călcaţ lcaţi pe bombeuri ! Revenind, spuneam c ă în această unitate totul era nou pentru mine. În primul rând cadrele şi atmosfera care domnea în rândul lor. Unitatea era încadrată încadrat ă numai cu cadre: subofiţ subofi ţeri, maiş maiştri militari şi ofiţ ofiţeri. Nici un militar în termen nu a fost   încadrat în această unitate. Niciodată Niciodată. Fac această precizare deoarece, dup ă evenimentele din decembrie 1989, mul ţi jurnalişti şi chiar agenţii de presă au afirmat aceast ă enormitate. Până în 1976, am avut mul ţi comandanţi. Deja îmi formasem o p ărere despre ei. Aceasta, până am ajuns la U.S.L.A., unde optica s-a schimbat complet. Pe parcurs, şi mai ales acum, afirm cu certitudine: parcă parcă toţ toţi au fost aleş ale şi. Având în vedere specificul deosebit al acestei unit ăţi, unicat - f ăr ă exagerare -, acest lucru era ceva firesc. De şi severi şi exigenţi, erau corecţi şi drepţi. Nu se afirmau plini de importan ţă, de pe pozi ţia funcţiei pe care o aveau, ci simplu, camarade şte. Marea majoritate a timpului o  petreceau în unitate sau în dispozitivele respective. Erau mereu al ături de noi, cei aflaţi în misiune. Pentru că  întreaga activitate a unităţ unităţiiii era o misiune permanentă permanent ă. Munceau foarte mult, toţi erau profesionişti, inteligenţi şi, lucrul cel mai important, ştiau să lucreze cu subordona ţii. Ne cunoş cunoşteau toate greutăţ greutăţile ile iar încrederea noastră noastr ă în ei era totală totală. Ştiam că într-o situaţie dată ne puteam adresa lor cu toat ă încrederea. Nu voi uita omenia şi înţelegerea de care a dat dovad ă şeful de Stat Major, colonelul P. Firan, când, pe timpul Universiadei studen ţeşti (1980), am avut o problem ă familială deosebită. Chiar a doua zi a Universiadei. Diminea ţa, comanda unit ăţii era în totalitate în dispozitiv. Permanen ţa la comand ă o asigura şeful de Stat Major, în jurul orei 06.00, m-am prezentat cu toat ă încrederea la dânsul şi i-am raportat situaţia disperată în care eram. M-a ascultat calm, m-a îmb ărbătat, a vorbit omene şte cu mine, mi-a pus la dis poziţie un autoturism şi... m-a învoit pentru restul zilei (r ăspundeam atunci de bazinul olimpic de înot şi de sala în care se desf ăş ăşurau întrecerile de scrimă, având în subordine câteva zeci de cadre), în aceast ă situaţie, când fiecare cadru avea o r ăspundere riguros stabilită, s ă învoieşti pe cineva o zi întreag ă era ceva. V ă mulţumesc şi pe aceast ă cale, colonele (r) Firan!... Aceştia erau comandan ţii noştri. Dar  şi când ne cereau ceva, adic ă ne ordonau, mâncăm pietre cum se spune. Iar noi ofi ţerii, care eram la nivele de comand ă inferioar ă „Dacă  ai acestora, eram pregătiţi de aşa natur ă încât să respectăm o regulă nescrisă: „Dacă  ceva de f ă  rezolvă totul. totul. Dacă  Dacă ai ai primit un ordin, gânde ş gânde şte te prima dat ă  ăcut,  cut, atunci rezolvă  ă  şi şi nu te avânta orbe ş orbe şte. te. Iar dacă  dacă apare apare vreo problemă  problemă pe pe care un subordonat de-al t ă  ău  nu o   poate rezolva, atunci să  să  vină  vină  la tine cu toat ă  să  nu se chinuie inutil. Iar  ă  încrederea, să  decizia î  ţ i apar  ţ ine. ine. Doar e ş e şti ti comandant”. Acest citat - dac ă îl pot numi astfel - care apar ţine colonelului (r) Ştefan Blaga (nea Fane, cum îi spuneam noi în intimitate) ar   putea sta scris, cu majuscule, în biroul oricărui comandant, la vedere. Indiferent la ce nivel al ierarhiei militare se afl ă. Sunt sigur c ă unii vor spune c ă scriu aberaţii. Creadă ce vor, dar dac ă au posibilitatea s ă stea de vorb ă cu foştii lucr ători din acesta unitate î şi vor da seama c ă nu exagerez cu nimic. Aceast ă atitudine a comandan ţilor, la orice nivel, a generat şi credo-ul fundamental al usla şilor:  „îndeplineste- ţ i misiunea indiferent de pre ţ ul ul pl ătit pentru asta. Nu e şti niciodat ă singur”. Îmi cer din nou scuze, stima ţi cititori! Ştiu că vă plictisesc. Dar pentru a în ţelege corect cine au fost usla şii, care a fost viaţa lor, care era activitatea lor profesional ă şi socială, familială, consider c ă trebuie pătruns până în intimitatea acestora. Atât cât se   poate. Deoarece cuvintele sunt seci. Oricât ar încerca cineva să prezinte, obiectiv, o 18

Secretele U.S.L.A. stare de fapt, f ăr ă să vrea, devine subiectiv. De şi îmi este greu, voi încerca s ă mă feresc de acest lucru. Ştiu că foştii mei comandanţi, colegii şi miile de subordona ţi cu care am lucrat în Trupele de Securitate, pân ă a fi selecţionat şi încadrat în aceast ă unitate, se vor  simţi, poate, leza ţi. Dar nu pot s ă nu fac din nou remarca: uslaş uslaşii, de la funcţ funcţia cea mai mică mică din organigrama unităţ unit ăţii, ii, până până la comandantul lor, colonelul ŞTEFAN BLAGA, au fost oameni deosebiţ deosebi ţi. Niciodată Niciodată, în nici o împrejurare, nu s-au l ăsat călcaţ lcaţi pe picioare. Şi noi am fost îndrumaţ îndrumaţi şi controlaţ controlaţi de partidul unic, dar pân pânăă la un punct. Când era vorba de activitatea strict profesional ă -  prevenirea şi com baterea terorismului pe teritoriul naţional -, toţ toţi se dă dădeau la o parte. R ăspunderea era prea mare. Dar noi ne-o asumam. Şi câte sfaturi „înţelepte”, câte „îndrumă  „îndrumă ri ri  pre ţ   pre ţ ioase” ioase” nu primeam din partea organelor superioare de partid?! Iar când se producea un act terorist, comanda unităţ unit ăţiiii era încordată încordată, nu avea putere de decizie proprie. Din această aceast ă cauză cauză, au murit uslaş usla şi în timpul misiunilor, din acesta cauză cauz ă s-a comis acel mă măcel, pentru care acum este condamnat fostul comandant al uslaş uslaşilor, în acel proces „AUTOBUZUL”. Iar ghiuleaua de „terorist” care ni s-a atârnat de gât, în decembrie 1989, a fost grea. Foarte grea. Dar nu ne-a îngenuncheat. Spre deosebire de unităţ unit ăţile ile antiteroriste din alte ţări, unit ăţiiii ţări, comanda unităţ noastre nu prea avea putere de decizie proprie. Voi da un singur exemplu (toate cazurile, toate exemplele din acest ciclu sunt realitate sut ă la sută, oricând verificabile), în fosta R.F.G., la producerea unui act terorist ac ţiona o subunitate de lupt ărori din celebra unitate „G.S.C.-9”, care era în alarm ă. Ajuns la locul comiterii actului terorist, comandantul acestei subunit ăţi executa recunoaşterea, studia situa ţia şi dacă împrejur ările îi permiteau, acţiona. Între timp, era alarmat comandantul, al ţi factori, se întrunea Comandamentul de criz ă, dar de multe ori, când ajungeau la locul respectiv, actul terorist era lichidat. Dacă împrejur ările permiteau, reacţia luptătorilor trebuia să fie extrem de rapid ă şi dur ă. Aşa se întâmpl ă şi în prezent. A şa se întâmpl ă în Anglia, în S.U.A., ca s ă nu mai vorbesc de Italia. Pe când la noi (m ă refer până în decembrie 1989)?! În toamna anului 1981, a fost ocupat ă Ambasada Burundi. Deoarece statul respectiv nu le d ăduse studen ţilor bursele timp de trei luni, ace ştia au ocupat ambasada lor, l-au luat ostatic pe ambasador, l-au introdus într-o înc ă pere de la etajul 1, unde, legat într-un fotoliu, doi studenţi îl ţineau sub amenin ţarea cuţitelor. Ambasada era ocupată de circa 70 de studen ţi burundezi. Primul care a ajuns la fa ţa locului a fost comandantul unit ăţii cu două echipaje de la Serviciul Special de Interven ţie (unitatea nu avea în paz ă şi apă  apă rare rare acest obiectiv, nici m ăcar în supraveghere). La vederea luptătorilor, care de-al dracu' au primit ordinul de a sta la vedere cu echipamentul de luptă asupra lor, studen ţii au amenin ţat că îl vor ucide pe ambasador. Dac ă se apropie cineva. Mai multe personalit ăţi din conducerea Ministerului de interne, din alte Direc ţii şi de la organul superior de partid au sosit la fa ţa locului. Deşi colonelul Blaga s-a opus, aceştia au sugerat să fie aduse înt ăriri. Iar cum o sugestie din partea organului superior  era un ordin, comandantul s-a executat. La l ăsarea întunericului, a sosit şi cursul de reciclare al subofiţ subofi ţerilor, de care ră r ăspundeam atunci. Între timp, Nicolae Ceauş Ceauşescu a ordonat ca unitatea s ă nu intervină intervină, în paranteză fie spus, era ciorba lor. A burundezilor. Ce mai, seara erau mai mul ţi uslaşi decât studen ţii din interior. Bătaie de joc. Băieţii fr ământau de ner ă bdare. Personal, nu fusesem acasă de peste 36 de ore (cu o noapte înainte asigurasem permanen ţă la cursul de reciclare). Şeful Serviciului Special de Interven ţie l-a implorat pe comandant s ă-i permită să intervină. A dat asigur ări celor prezenţi că nu va fi nici o victim ă - eventual „câteva capete sparte, mâini  şi  şi picioare rupte”. Le-a prezentat şi modul de anihilare a celor doi care-l ţineau sub ameninţarea cuţitelor pe ambasador. Dar... Comandantul era, pur şi simplu, asaltat cu sfaturi, indicaţ indica ţii, f ără a primi însă îns ă aprobarea de a interveni.   Noi asistam neputincioşi la neputinţa dânsului. Unii dintre noi s-au exprimat nu tocmai elegant fa ţă 19

Teodor Filip  po ii de la U.S.L.A. de cei prezenţi, lucru remarcat de ace ştia, f ăr ă însă a reacţiona. „C ă  ă po ş    şii cum ne spuneau to ţi-,  sunt disciplina ţ i,i, sunt buni tovar ăşi, s ă  nu fii în ăşi, dar e mai bine să   preajma lor”. Iar alţii ne numeau: „Cei care nu prea sunt normali” - având în vedere faptul că eram în stare să s ă facem imposibilul pentru a executa ordinele comandanţ comandan ţilor noş noştri, în fine, era şi ordinul Comandantului suprem de a nu ac ţiona. A doua zi, în urma unor negocieri, studen ţii au cedat. Totul a fost un mare şi urât rahat, care ne-a l ăsat un gust amar.

Teroriş Terorişti, ocoliţ ocoliţi România ! Deci, era în mai 1976, data de 5, când m-am prezentat la Comandamentul Trupelor de Securitate, la colonelul Panciuc, şeful de Stat Major - pe care l-am respectat şi îi respect în mod deosebit. Dup ă o scurtă convorbire, în care s-a interesat de situa ţia mea familială şi de unele probleme de la Batalionul din Oradea, mi-a ordonat s ă mă   prezint la U.M.0640, Batalionul de securitate comandat de colonelul Filimon Gheorghe. Acest batalion avea un specific şi o organigram ă aparte: pe lângă subunităţile încadrate de militari în termen, avea şi un num ăr relativ mare de cadre (subofiţeri şi ofiţeri) al căror comandant era colonelul Popescu Mircea. În totalitatea sa, unitatea avea trei misiuni principale:  paza şi apărarea unor ambasade, reprezentanţe str ăine şi domicilii ale corpului diplomatic acreditat în România; controlul antiterorist şi antideturnare la aeroporturile Otopeni şi Băneasa şi asigurarea securit ăţii  pasagerilor  şi aeronavelor în zbor  şi la escale de scurt ă durată. Cadrele acestui ultim serviciu, precum şi toţi ofiţerii din Statul Major, aveau pa şapoarte (universal valabile,   prin reciprocitate). Aceasta, deoarece pe lângă cursele obi şnuite de pasageri, oricând  puteau fi organizate ori comandate curse charter ori de transport m ărfuri. Care, la rândul lor, trebuiau să fie asigurate pe timpul zborului şi la escale. Indiferent de aeroportul de destinaţie. Este necesar s ă precizez că cele trei misiuni erau asigurate numai de c ătre cadre, militarii în termen fiind aceia care îi sprijineau (voi reveni asupra acestui aspect). Aceasta era unitatea de baz ă, de atunci, încadrat ă cu militari în termen (destinaţi  pentru sprijinirea îndeplinirii misiunilor) şi cadrele celor trei servicii, care r ăspundeau efectiv de prevenirea terorismului. Numai în Bucure şti. Nucleul de comand ă, pe linia antiteroristă, precum şi celelalte servicii erau situate în dou ă clădiri din Capital ă, condus de colonelul Ştefan Blaga. „R.B.”-ul cum era denumit. Nu prea era normal. Ba chiar  deloc. Dar aceasta era concep ţia şefilor din Ministerul de Interne şi a tovar ăş ăşilor din C.C. Atunci. Abia dup ă circa doi ani de la sosirea mea la nenum ăratele insistenţe ale nucleului de comand ă al „R.B.-ului”, s-a dat aprobarea ca întreaga activitate antiteroristă din România să fie sub o comand ă unică. Aşa a luat fiinţă U.S.L.A., cu misiunile ei specifice, foarte bine stipulate şi limitate,   în teritoriu, U.S.L.A. avea compartimente compartimente specifice, denumite  „Arta”. Sunt nevoit din nou s ă fac o paranteză. După evenimentele din decembrie 1989, într-o serie de ziare şi reviste, în cadrul unor emisiuni televizate, în unele c ăr ţi chiar, au apărut o serie de abera ţii vizavi de aceste compartimente. Parc ă nu era de ajuns eticheta de „terorist” care a fost atârnat ă pe frontispiciul unit ăţii. Persoane nedocumentate, oameni r ău intenţionaţi au afirmat că aceste compartimente erau încadrate cu usla şi, că nu numai în Bucure şti, ci şi în ţar ă au fost trupe U.S.L.A. Şi câte şi mai câte! Iar cel mai  pornit împotriva usla şilor a fost generalul (r) Nicolae Militaru. Iar împotriva Trupelor de Securitate, marele politolog Silviu Brucan. Subliniez înc ă o dată: ÎN ROMÂNIA NU AU EXISTAT TRUPE DE USLA ŞI. În România, a existat o singură singur ă unitate antiteroristă antiteroristă: U.S.L.A Una singură singur ă, dar bunăă. În fiecare judeţ bun jude ţ, în cadrul Inspectoratului Jude ţean de Securitate era un 20

Secretele U.S.L.A. compartiment  „Arta”,   încadrat cu 3-5 ofiţ ofiţeri (în raport de m ărimea judeţului şi importanţa obiectivelor de pe raza sa). Aceş Aceşti ofiţ ofiţeri nu erau uslaş usla şi. Făceau parte din organigrama inspectoratului respectiv. Dar erau speciali şti în activitatea de prevenire a terorismului. Din punct de vedere profesional, U.S.L.A. r ăspundea de pregă preg ătirea lor, de activitatea acestora. La fel şi cadrele care executau controlul antiterorist şi antideturnare pe aeroporturile din ţară ară. Şi acestea erau cadre ale inspectoratului respectiv, dar îndeplineau o misiune specific ă. De pregătirea, îndrumarea, sprijinul şi controlul activităţii lor r ăspundea tot U.S.L.A. Iar persoane nedocumentate şi r ău intenţionate au speculat acest lucru.   Nu este lipsit de importanţă să precizez c ă U.S.L.A. a pornit de la zero. În contextul situa ţiei internaţionale, când fenomenul terorismului luase amploare, şi în ţara noastr ă s-au produs dou ă evenimente care, prin urm ările lor, au gr ă bit procesul de creare a U.S.L.A. Prin anii 1969-1970, Direcţ Direc ţia de Contraspionaj, condusă condus ă atunci de generalul Neagu Cosma, a prevenit comiterea unui act terorist pe teritoriul patriei noastre. Era perioada în care palestinienii, pe de o parte, israelienii pe de alt ă parte, declaraser ă un r ăzboi total şi f ăr ă graniţe unii împotriva celorlal ţi, în care acţiunile teroriste   predominau. Prin actele lor comise f ăr ă discernământ, că rora rora le-au căzut victime   persoane nevinovate (copii, femei, bătrâni), au îndoliat întreaga Europ ă. Fanatismul acestor terorişti, fie de o parte, fie de cealalt ă, depăşeşte şi în prezent simpla credin ţă în rezolvarea „problemei” ori „cauzei” c ăreia i s-au dedicat, credin ţa în Allah, în Iisus, în Mahomed sau în Moise. Prin mijloacele specifice acestei munci, ajutate de informatorii din rândul palestinienilor (publicarea listei cu informatorii, d-le Ticu Dumitrescu!), cadrele de contraspionaj au depistat două dou ă comando-uri palestiniene care intenţ inten ţionau să să-l răpească pească sau să să-l asasineze pe ambasadorul Israelului acreditat la Bucure şti. Planul era diabolic: ambele comandouri trebuiau s ă acţioneze concomitent; unul ocupa, în for ţă ţă, Ambasada Israelului, sechestrând persoanele din interior, iar al doilea ocupa o instituţie guvernamental ă românească, luând ca ostatici persoanele aflate acolo. Apoi, urmau să-şi prezinte preten ţiile păr ţii române: punerea la dispozi ţie a unui avion cu doi  piloţi şi rezervoarele pline, precum şi un autobuz care s ă-i transporte pe membrii comandoului şi pe ostaticii de la ambasad ă la aeroport,  în cazul unui refuz, membrii ambelor comandouri s-ar fi sinucis, nu înainte de a-i lichida fizic pe to ţi ostaticii. Era o acţiune de gen Kamikadze. Membrii comandourilor executaser ă deja recunoaşterea, introduseser ă deja armamentul în ţar ă, care fusese „depozitat” într-o camer ă la un hotel. Pe lâng ă faptul că organele de contraspionaj i-au filat permanent pe membrii primului comando (membrii celui de al doilea nu au putut fi depista ţi), au mai acţionat într-un mod deosebit de ingenios. Profitând de un moment favorabil, în care camera de hotel era „goal ă”, au intrat, iar speciali ştii din Serviciul tehnic al Securit ăţii (viitorii „terorişti” din decembrie 1989!!) le-au scos armamentul din funcţ func ţiune. Prin scurtarea percutoarelor de la arme (pilire) şi scoaterea cuielor percutoare de la grenade. Dup ă care au reintrodus armamentul în ascunz ătoarea respectiv ă, f ăr ă a lăsa nici o urm ă care să dea de b ănuit. Sa luat aceast ă măsur ă pentru a se evita orice risc. Am ar ătat că membrii celui de al doilea comando nu au fost depista ţi. Se intenţ intenţiona ră răpirea sau asasinarea ambasadorului israelian, deoarece acesta fusese condamnat la moarte de un tribunal al  „Mi  şcării Palestiniene de  Eliberare”, acuzat de atrocităţ atrocit ăţii împotriva poporului palestinian, în ră r ăzboiul de şase zile, când acesta se afla în armată armat ă cu gradul de general. Alegându-se momentul potrivit, membrii primului comando au fost re ţinuţi, anchetaţi, li s-a demonstrat c ă li se cunoaşte intenţia, inclusiv al celui de al doilea comando, dup ă care li s-a pus în vedere să s ă părăsească sească imediat România, să meargă la 21

Teodor Filip şefii lor  şi să le spună că nu se va permite ca teritoriul României s ă devină câmp de confruntare între palestinieini şi israelieni. Iar dacă ei, sau oricare al ţii vor reveni, Securitatea română nu va mai fi atât de binevoitoare. Ceea ce s-a s-a şi întâmplat. S-a procedat în felul acesta, deoarece Nicolae Ceau şescu atr ăsese atenţia că relaţiile cu palestinienii şi, în general, cu lumea arab ă să fie protejate, dar nici s ă nu se  permită a se aduce atingere, aici în România, Israelului. Această Această împrejurare a determinat Direcţ Direc ţia de Contraspionaj să s ă înfiinţ înfiinţeze un compartiment antiterorist, cu un mic nucleu de ofi ţeri: M.Grigoraş M.Grigoraş, M.Nicolae, N.Constantin, H.Armeanu, P.Aristotel ş.a. Cadrele acestui compartiment erau într-o alert ă continuă şi pregătite să intervină în cazul unei informa ţii sigure, ori în cazul producerii unui act terorist. Printre altele, ei au prevenit şi comiterea unui act terorist care, dac ă s-ar fi produs, ar fi implicat România în ni şte complicaţii internaţionale cu urm ări greu de prev ăzut.

Atentat cu Golda Meir în viaţă via ţă Pe data de 5 mai 1972, în a doua zi a vizitei oficiale a primului ministru israelian, Golda Meir, la Bucureşti, seara urma s ă participe la Templul Coral la o slujb ă religioasă. Deplasarea urma s ă o facă pe jos. Se luaser ă măsurile de securitate specifice acestei vizite protocolare, dar... cu câteva minute înainte de a se începe deplasarea, de la Beirut, D.I.E. (Direcţia de Informaţii Externe) a primit o telegram ă de avertizare în care se spunea c ă patru arabi plecaser ă de la Cairo cu destina ţia Bucureşti în scopul de a o asasina pe Golda Meir când urma s ă se deplaseze pe jos, la Templul Coral. Nu mai era timp pentru a se lua m ăsuri suplimentare de securitate, în acesta situa ţie, a fost alertat compartimentul antiterorist, care, prin măsuri specifice şi dând dovad ă de un înalt  profesionalism,  în jurul orei 17.30 , a arestat, pe o stradă strad ă laterală laterală din apropierea Templului Coral, patru arabi. Toţ To ţi erau înarmaţ înarmaţi cu pistoale mitralieră mitralieră şi grenade  în mână mână. Acţ Acţiunea cadrelor din acest compartiment a fost atât de rapid ă încât cei patru nu au apucat să s ă-şi folosească folosească armamentul, ră rămânând pur şi simplu blocaţ blocaţi. Cei patru terorişti au fost du şi într-o casă de oaspeţi a Guvernului, ancheta ţi, iar    pe timpul când serveau cina au fost fotografiaţi în secret. În diminea ţa următoare, la  bordul unei aeronave române şti, au fost expulzaţ expulzaţi din ţară ară. Ulterior, D.I.E. l-a identificat pe cel care organizase această aceast ă operaţ operaţiune în persoana lui Abu Daoud, nimeni altul decât comandantul activ al atacului terorist asupra echipei olimpice israeliene şa Olimpiada din Munchen. iar asasinarea premierului israelian a fost planificat ă de către „Palestine Liberation Organisation”- P.L.O.-(respectiv P.L.O.-(respectiv O.E.P.). Al doilea eveniment care a gr ă bit crearea U.S.L.A. la constituit deturnarea aeronavei de pe ruta internă Oradea - Bucureş Bucure şti, în anul 1974 (sper s ă nu mă înşel asupra anului). Ţin minte c ă atunci activam în cadrul Batalionului de securitate din Oradea, iar din compania pe care o comandam un pluton era destinat pentru a interveni la aeroport. Aveam planuri de cooperare cu comanda aeroportului, cu subunit ăţi din M.F.A., se f ăcuser ă nenumărate exerciţii, dar în privinţa unei deturn ări... pauză! Multe capete au căzut atunci, iar cu subsemnatul s-au f ăcut mai multe şedinţe „sexuale” ... O mică paranteză. În anul 1992, dac ă nu mă înşel, în cotidianul „Cri şana” s-a  prezentat, în serial, interviul cu cel care a organizat şi a condus acea deturnare. Pu ţin a lipsit ca cei care au comis acest act terorist - pentru c ă a fost un act terorist clasic - s ă nu fie etichetaţi ca eroi. Mă rog, libertatea de exprimare nu poate fi luat ă nimănui... După aceast ă deturnare (act terorist), a luat fiinţă prima echipă pentru asigurarea securităţii pasagerilor  şi a aeronavelor în zbor  şi la escală de scurtă durată. Ulterior, au fost asigurate toate cursele interne şi externe şi s-a trecut la executarea controlului antiterorist şi antideturnare pe aeroporturi, precum şi la constituirea Serviciului Special 22

Secretele U.S.L.A. de Intervenţii. Colonelul Ştefan Blaga, împreun ă cu un mic colectiv de cadre, a fost în R.F.G., de unde a adus echipamentul echipamentul specific activit ăţii antiteroriste.

„O să să vă mănânce mândria, tovarăş tovar ăşi...” i...” Dar penuria de cadre era mare. Mai ales în ceea ce prive şte Serviciul care se ocupa cu paza şi ap ărarea ambasadelor. Şi atunci, din circa 600 de elevi ai şcolilor de subofiţ subofiţeri-miliţ eri-miliţie de la Câmpina şi Slatina, au fost selecţ selec ţionaţ ionaţi, în urma unor teste riguroase, circa 60 de elevi, în trimestrul III al ultimului an, ace ştia au f ăcut practică, timp de 3 luni, la U.M.0640 B ăneasa. Pe parcursul celor trei luni, o parte dintre ei nu au rezistat exigenţ exigen ţelor impuse şi cerute de activitatea antiteroristă antiterorist ă. Au mai ră rămas cam 40 (din 60!!), care în 1975 au început efectiv activitatea specific ă. Pe parcurs, cei care au dovedit aptitudini deosebite au fost promova ţi în funcţie. Astfel a fost şi cazul sergentului major Gh. M.,- bihorean - care, dup ă numai doi ani, datorit ă   profesionalismului dovedit, a seriozităţ ăţii, şi a faptului c ă s-a remarcat prin spirit organizatoric şi a justeţei luării unor decizii în frac ţiuni de secund ă, a fost promovat ca şef de grupare în Serviciul de paz ă şi apărare al ambasadelor  şi reşedinţelor  diplomaţilor, având în subordine cadre mai în vârst ă. Şi în cazul lui s-a adeverit zicala din armată: „func ţ  „func ţ ia ia doboar ă gradul”. ă  gradul”. Prin aceasta, vreau s ă scot în eviden ţă faptul că, la U.S.L.A., niciodată niciodat ă promovă promovările nu s-au f ăcut pe bază bază de pile şi relaţ relaţii, ori în baza principiului  „unul te propune, altul te sus ţ ine”  capacit ăţilor ilor ine”  ci numai în baza capacităţ şi aptitudinilor dovedite. Era o regulă regul ă de fier. Fiind şi bihorean, m-am mândrit cu acest subofi ţer. Timp de mai bine de doi ani, mi-a fost subordonat. Bihorul a mai avut doi usla şi dar s-au „pierdut” pe drum. Aveam şi noi uscăturile noastre...în timpul execută executării serviciului, uslaş usla şii erau supuş supu şi şi unor tracasă tracasări ori ameninţă ameninţări ri din partea nomenclaturii, ori ale familiilor acestora. Dar unii erau corecţ corec ţi. Voi da un singur exemplu. În cadrul grup ării de care r ăspundea sergentul major Gh. M., era şi reşedinţa ambasadorului R.F.G., situat ă în fosta reşedinţă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pe aleea principal ă, se intra şi la reş reşedinţ edinţa lui Fazekaş Fazeka ş, fostul vice prim-ministru. So ţia dânsului era profesoar ă universitar ă dar avea un defect: era fudulă de urechi. Adică, stătea cam prost cu auzul. Cele dou ă reşedinţe fiind învecinate, desp ăr ţite doar printr-un gard de sârm ă, aveau şi gr ădinile învecinate. Într-o toamnă, de serviciu la re şedinţa ambasadorului R.F.G. fiind subofi ţerul C.T., acesta este chemat de so ţia tovar ăş ăşului Fazeka ş, căreia i s-a p ărut că o persoană a pătruns în gr ădină şi a furat din fructe. Subofi ţerul este f ăcut cu ou şi oţet, ameninţat că va fi dat afar ă iar a doua zi arestat. Bietul C.T. i-a vorbit foarte politicos dar neauzind bine, dânsa a crezut că că a jignit-o. Problema a ajuns pân ă la Guvern. Ce mai, trebuia s ă se ia o măsur ă, cu toate c ă subofiţerul respectiv nu avea în consemn nici m ăcar un centimetru din locuinţa şi dependin ţele lui Fazekaş. Fiind însă în imediata apropiere, ai no ştri au consimţit, tacit, să o supravegheze supravegheze şi pe aceasta. Atunci, a intervenit însuş însu şi Fazekaş Fazekaş. A chemat la dânsul pe subofi ţerul Gh. M. şi pe C.T., pe loc ţiitorul meu, lt.maj.L, i-a ascultat calm, şi-a dat seama de situa ţie şi le-a cerut să uite totul, să-şi desf ăş ăşoare serviciul în aceleaşi condiţii, deoarece este foarte mul ţumit de ei. Acela şi lucru l-a accentuat şi băiatul dânsului, Gyuri.  Normal ar fi fost ca la acea convorbire să particip   personal dar am raportat comandantului că nu concep ca acel subofi ţer să fi vorbit obraznic cu so ţia lui Fazeka ş, că îl cunosc foarte bine şi-mi asum r ăspunderea asupra întregii sale atitudini. Iar dacă ar fi să-l pedepseasc ă cineva, atunci eu a ş fi cel în măsur ă, deoarece şi-a păr ăsit postul când a fost chemat de d-na Fazeka ş. „M ă  ăi  Filipe, pe voi o să  să  vă m nânce mândria”, mi-a spus ulterior  secretarul Comitetului de partid pe ă  mă nânce d-voastr ă ne-a ne-a ţ i învăţ  învăţ at  at  unitate, lt.col.F. „Nu mândria, tov. colonel, ci demnitatea. Nu d-voastr ă  23

Teodor Filip acest lucrul”, i-am replicat. „C ă  i! Liberează  Liberează -mi -mi biroul ca să  s ă  pot  ă  pos ca to ţ   ţ i ceilal  ţ i! respira aer curat!...” mi-a spus în încheiere. Prin aceasta, am vrut s ă scot în eviden ţă faptul că uslaşii trebuiau s ă facă faţă şi unor astfel de situa ţii (şi Doamne, câte au mai fost!), s ă dovedeasc ă tact, r ă  bdare în relaţiile cu alte persoane, şi să nu-şi piardă cumpătul în faţa „zeilor” vremii şi, nu în ultimul rând, relaţia comandant-subordonat comandant-subordonat şi invers. În anul 1976, nucleul de cadre s-a m ărit. Au fost încadraţ încadra ţi şi tineri direct din viaţ viaţa civilă civilă. Media de vârstă vârst ă a unităţ unităţiiii era şi a ră r ămas 32 ani. Pregă Preg ătirea lor era dură dură, mai ales a celor din Serviciul Special de Interven ţie. Comandanţii se ghidau după dictonul: „Cu cât mai mult ă sudoare pu ţ in in ă  sudoare pe câmpul de antrenament, cu atât mai pu ţ    sânge pe câmpul de lupt  ”. Iar câmpul de lupt ă putea fi oriunde,   în cadrul ă ”. programelor de pregă preg ătire şi antrenament, nu se ţinea cont de grade şi funcţ funcţii. Deviza era „care-pe-care”. Şi aşa, încetul cu încetul, cu mult ă transpiraţie şi voinţă, uslaşii deveneau lupt ători desăvâr şiţi, atât în spa ţii închise, cât şi deschise, tr ăgători de elită, specialişti în folosirea aparaturii de control anti-terorist şi antideturnare. Se f ăceau antrenamente intense pentru dezvoltarea spiritului de observa ţie, pentru antrenarea memoriei vizuale, se forma flerul. Se punea accentul pe echilibrul psihic. Se dezvolta spiritul de echip ă, camaraderia.

Aţi vă văzut uslaş uslaş bătut? Prezenţa uslaşilor în jurul obiectivelor încredin ţate devenise un fapt cotidian, cu care locuitorii Capitalei au început s ă se obişnuiască. Datorită modului de comportare, atât ei cât şi militarii în termen de la U.M.0640 au început s ă-şi câştige respectul şi încrederea locatarilor din jur. Aveau încredere în ei, deoarece se sim ţeau în siguran ţă. Când Ceauş Ceauşescu dă dăduse acel faimos decret de amnistie, în 1979, în ţară ară elementul infracţ infracţional atinsese cote alarmante. Bucureştiul a fost pur  şi simplu invadat de mii de infractori - amnistiaţi de „tăticul” lor. Ziua în amiaza mare, erau smul şi cerceii din urechile femeilor, lănţişoarele de la gât. Tâlh ăriile şi furturile din avutul personal erau la ordinea zilei. Infractorii foloseau cele mai ingenioase metode pentru a-i determina pe locatari să deschidă uşile de la apartamente, dup ă care treceau la jaf. Ce mai, se crease o stare de teamă, o nelini şte generală! în această situaţie, mulţi dintre noi am cerut comenzii unit ăţii să obţină aprobarea de la conducerea Ministerului de Interne pentru a ne lăsa să facem ordine în Capital ă. Intenţionam să formăm echipe de c ătre doi lupt ători, în faţă o uslaşă drept „momeală”. Am dat asigur ări că totul se va desf ăş ăşura în timpul nostru liber  şi ca nu va fi nici o victim ă, decât bătuţi bine cei care vor înghi ţi „momeala”. Normal c ă nea Fane, comandantul, nici nu a vrut s ă audă despre aşa ceva. bă tut, tut, Insă avea o vorb ă: “acel cadru din unitate, care într-o împrejurare oarecare este bă  nu mai are ce că  că uta uta în aceast ă  ă  unitate”. Şi şi-a apărat cadrele. Deoarece au fost şi situaţii de genul celor de mai jos. În vara anului 1984, plt. M.E. a intrat în restaurantul “Perla” -lângă complexul Dinamo - pentru a servi cina. S-a a şezat la o mas ă şi a comandat. Atât îmbr ăcămintea, dar mai ales aspectul exterior îi d ădeau înf ăţ ăţişarea unui personaj din lumea interlop ă.  Ner ă bdător că nu i se aduce berea comandat ă, se apropie de bar. Când îl vede, f ăr ă nici un motiv, barmanul vrea s ă-l pocnească cu o halb ă. M. al nostru eschiveaz ă şi loveşte la rândul său. U şor, pentru că avea mână grea, după care se îndreapt ă spre masă. Atâta i-a trebuit. Se reped asupra lui mai mul ţi. Uslaşul ia peretele în spate (adic ă se pune cu spatele la el) şi începe „mori şca”. De data aceasta, f ăr ă a-şi menaja for ţa. Ce mai, i-a pus   pe toţi la podea, dup ă care i-a num ărat. Erau nou ă! Vine Miliţia, se legitimeaz ă, se anunţă comanda unităţii, Miliţia Capitalei şi cabinetul ministrului de Interne. Mare tam24

Secretele U.S.L.A. tam! Subofiţerul să fie pedepsit. Comandantul unit ăţii s-a luptat ca o leoaic ă pentru  puiul ei şi l-a scă pat. Cu ce era de vin ă săracul? Sau cpt. B. Avea so ţia internată la spital şi îi trebuia un cartu ş de „Kent”. Se duce pe str. Covaci - raiul bi şniţarilor din Capital ă -şi cumpăr ă un cartuş. Acasă îl verifică: la cele dou ă capete câte un pachet de ţigări, restul ambalaje cu rumegu ş (oricât voi încerca să spun că nu se aproviziona de la magazine cu circuit închis, nu voi fi crezut). Nu banii pierdu ţi, ci faptul c ă a fost tratat drept fazan l-a determinat s ă acţioneze cum a ac ţionat, îşi anunţă un coleg (amândoi erau a şi în artele mar ţiale) şi a doua zi, la ora 09.00 , s-au postat, câte unul, la cele dou ă capete ale str ăzii Covaci. La un semnal, au pornit. Tot ce au întâlnit în cale - bi şniţar - a fost pus la p ământ. Nu au aplicat nici o lovitur ă mortală. S-au întâlnit la centru, s-au salutat în stilul lupt ătorilor de arte mar ţiale, după care au dispărut. Soseşte Miliţia, apoi maşini ale salvării, încep audierile martorilor. Toţi au declarat c ă aşa ceva nu au v ăzut în via ţa lor (nici nu aveau de unde) şi nici nu credeau că că se poate, Deoarece, unii au declarat c ă au observat lovituri caracteristice stilurilor de lupt ă asiatice, bănuiala a căzut pe uslaşi. Nu s-a putut dovedi nimic. Dup ă evenimentele din 1989, cpt. B., trecut în via ţa civila, s-a remarcat în viaţa sportivă. A devenit preş preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţ Marţiale (nu mai reţin la care stil), a ob ţinut succese remarcabile în Anglia şi China, în vara anului 1993 a fost şi la Oradea, predând câteva cursuri instructorilor la Casa de cultur ă a sindicatelor. Am prezentat cele dou ă exemple - poate nu cele mai bine alese - nu pentru a demonstra că luptătorii-uslaşi stă pâneau procedee de atac şi auto-apărare. Am vrut să ar ăt că nu era bine să s ă-i calci pe bă bătătură tură, in rest, fiecare stă st ătea blând în banca sa. Revenind, reamintesc c ă locatarii din imobilele aflate în preajma obiectivelor care erau asigurate de U.S.L.A. se sim ţeau în siguranţă siguran ţă.. Prezenţ Prezenţa dispozitivelor tăia cheful orică oric ărui infractor de a acţ ac ţiona în zonă zon ă. Menirea principală principal ă a acestor dispozitive era prevenirea. Pentru îndeplinirea acestui deziderat concurau mai multe m ăsuri de valoare informativ-operative, în cadrul cărora un loc deloc de neglijat l-au avut şi aceşti locatari. De foarte multe ori, am primit informaţii deosebite de la ace ştia. Veneau la ofi ţer ori subofiţer să spună că în blocul vecin a intrat o persoan ă suspect ă, că la familia cutare vin persoane dubioase, c ă în maşina cutare, parcat ă în locul cutare, sunt doi indivizi care studiaz ă obiectivul. Se crease o conlucrare permanentă permanent ă între aceş aceşti locatari şi uslaş uslaşi. Aceste persoane nu au fost informatorii noştri. Nu! Nici m ăcar nu le ceream acest lucru. Dar erau oameni de  bună credinţă, patrioţi aş putea spune, care ne sprijineau direct în activitatea noastr ă. Nu cumva se doreş doreşte şi publicarea listelor cu asemenea cetăţ cet ăţeni? eni? În ceea ce priveşte obţinerea de informaţii privind activitatea specific ă, unitatea avea două „braţe” principale. Unul era serviciul informativ-operativ, care se ocupa cu obţinerea în sine a informa ţiilor. Celălalt era serviciul de analiză analiz ă şi sinteză sinteză, care se ocupa de selec ţionarea, interpretarea şi analizarea unei imense mase de informa ţii brute, neprelucrate, adunate atât din ţar ă cât şi de peste hotare. Cadrele din serviciile respective trebuiau să s ă fie specialiş specialişti de înaltă înaltă clasă clasă. Dacă informaţiile sunt proaste, nici cea mai bun ă analiză din lume nu va ob ţine nimic. Iar dac ă analiza este proast ă, toate eforturile celor care adună informaţii sunt degeaba. Comanda unit ăţii trebuia să fie la curent cu evolu ţia terorismului pe plan interna ţional, cadrele s ă cunoasc ă noile forme şi metode de ac ţiune ale terori ştilor. Trebuiau cunoscute leg ăturile internaţionale ale organizaţiilor  şi grupărilor extremist-teroriste, cu inten ţiile lor faţă de România. De aceea, nici o metod ă a arsenalului tehnic modern în ob ţinerea de informaţii nu putea înlocui munca cu informatorul ori lucr ătorul operativ infiltrat în diferite medii. Iar  mediile care interesau direct U.S.L.A. erau, în special, studen ţii str ăini şi doctoranzii din România. Un loc deloc de neglijat era colaborarea cu celelalte unit ăţi ale Departamentului Securit ăţii Statului în privin ţa schimbului de informa ţii. 25

Teodor Filip „Şoimarii” şi „Baiazid” Deci, pe data de 5 mai 1976, din ordinul colonelului Panciuc, m-am prezentat la U.M.0640, care-ş care- şi avea sediul în incinta Comandamentului Trupelor de Securitate. Din prima zi, am luat contact cu „ şoimari”.  şoimari”. Cu treisprezece dintre ei, am dormit să ptămâni, într-un mic dormitor de paturi suprapuse. Dar ce atmosfer ă?! Când am intrat în dormitor, şapte tineri stăteau, care pe paturi, care la dou ă mese de lâng ă două din cele trei ferestre. Am salutat şi m-am prezentat. To ţi erau civili, iar pe câteva cuiere-pom atârnau uniformele companiei aeriene TAROM. În prima noapte, nu am dormit deloc. Câte doi-trei se echipau şi plecau, în locul lor veneau al ţii. Toţ Toţi tineri, parcă parcă aleş aleşi dintre sute de tineri, înf ăţ ăţişarea mai mult decât pl ăcută. Fizicul şi comportamentul parcă spuneau „Stai blând în banca ta”. Prestanţă. Debordau de energie Glume, tachinări. Ba o perni ţă, ba un papuc erau trimise cu o precizie milimetric ă în capul cuiva. Stam întins pe orizontal ă, în cel mai retras pat din micu ţul dormitor, la mansardă. Priveam şi ascultam. Era alt ă lume, îmi ziceam: „Unde dracu ai nimerit   Pepino?” (era porecla pe care mi-au dat-o colegii din promo ţia 1970-1971 a cursului comandanţilor de batalioane de la F ăgăraş - durata 9 luni, când m-am ambi ţionat şi am  învăţ  învăţat at limba spaniolă spaniol ă). În conversaţiile pe care le purtau, erau pomenite capitalele multor state, tipuri de aeronave, aeroporturi, impresii de c ălătorie ş.a. Ascultând, mi-am dat seama cu cine am de-a face. Erau celebrii „ şoimari” . Cei care asigurau securitatea  pasagerilor în zbor  şi la escale. Acesta a fost primul meu contact cu uslaş usla şii. Cu viitorii mei camarazi. Cu atmosfera deosebit ă care domnea în aceast ă unitate. A doua zi, l-am întâlnit pe plutonierul L.C., originar din Maramu'. Dar un fost subordonat de-al meu, pe timpul cât îşi satisf ăcea stagiul militar la Batalionul de securitate din Oradea. Peste aproximativ o să ptămână, l-am întâlnit şi pe plutonierul Gh.P, Era la serviciul care executa controlul antiterorist şi antideturnare pe Aeroportul Otopeni Dar tot un fost subordonat, sergent - comandant de pluton, în acela şi batalion. Subordonat mie, atunci comandant de companie. Ace ştia doi mi-au dat primele no ţiuni privind specificul unit ăţii. Nu mi-a fost ruşine să le ascult sfaturile. Eu, c ă pitan. Ei, plutonieri. Dar aveau deja experienţă, fiecare în domeniul s ău. Eu, profan! La început, am fost numit în Statul Major, ofi ţer specialist cu pregă preg ătirea militară militară a cadrelor. Sprijineam şi ofiţ ofiţerul care ră răspundea de pregă preg ătirea de luptă luptă a militarilor în termen. Primul contact pe care l-am avut cu ace ştia a fost în poligonul de tragere. Eram curios. Comandantul de companie mi-a prezentat raportul, dup ă care am trecut în revistă fiecare pluton. To ţi „me-teii” , cum le spuneam eu, înal ţi, bine f ăcuţi, mă priveau direct în faţă când treceam prin fa ţa lor, majoritatea dintre ei cu un mic zâmbet înfiripat în col ţurile buzelor. Nici unul nu era complexat. Privirile lor parc ă spuneau: „S ă te ă  te vedem de ce e şti  şti în stare!”. Am instruit multe contingente de militari în termen dar nu voi uita rezultatele finale ale acestei şedinţe de tragere: un singur militar a obţinut calificativul de „satisf ă  tor”, câţiva de „bine” şi restul „foarte bine”. La ăc  ă tor”, sfâr şit, am pus s ă tragă cadrele companiei. Sub 27 de puncte nici unul. Simţeam că sunt provocat. Am luat o arma, pozi ţia în genunchi, am înf ăş ăşurat cureaua armei în jurul  braţului drept şi am ordonat comandantului de companie: „Cronometrează  „Cronometrează ”. ”. Rezultatul: 25 de puncte în zece secunde (Am trimis un gând de mul ţumire coloneilor (r) Olaru şi Ţiţeica, foştii mei comandan ţi la Oradea, care m-au înv ăţat meserie). După tragere, toţi îmi zâmbeau. Eram deja de-al lor. Dup ă ce am verificat programul pentru urm ătoarele că  ă  sta-i Baiazid”. Nu m-am ore, când s ă păr ăsesc poligonul, aud o voce: "V-am spus că  oprit, dar în mine eram foarte mulţumit. Era porecla pe care mi-o d ăduser ă militarii, prin 1956, la batalionul din Oradea şi transmis oral. De la început, militarii în termen î şi studiază ofiţerii, comandan ţii, îi vâneaz ă şi le speculeaz ă greşelile, îi caracterizeaz ă, 26

Secretele U.S.L.A.   pentru ca în final, exact ca elevii profesorilor, să le dea o porecl ă. Cu care r ămân stigmatizaţi pe viaţă. Paralel, mă pregă pregăteam în domeniul specific al antiterorismului, împreună cu alţi ofiţeri care veniser ă din mai multe garnizoane. Aceast ă pregătire o f ăceam dupăamiaza, pân ă noaptea târziu. Specificul unit ăţii te punea s ă înveţi din mers. A fost greu. Treptat, reuşeam să ne încadr ăm, s ă îndeplinim misiuni din ce în ce mai complexe, mai grele. Unii au clacat. Încă o paranteză, stimaţi cititori (cam multe, dar n-am ce face),  în vara anului 1966, am f ăcut parte din prima promoţ promo ţie de ofiţ ofiţeri ai Trupelor de Securitate care a terminat cursul de kodokari judo din ţară ară, pentru ca în toamna lui '69 s ă obţ obţin centura albastră albastră. Mai trebuia să promovez o categorie, ob ţinerea centurii cafenie, urmând apoi s ă candidez la centura neagr ă. Dar m-am lăsat. Născuse so ţia. Deci, nu eram profan. Dar pregătirea fizică, ca uslaş a constituit o surpriz ă. Plăcută. L-am avut instructor pe Marinescu (actualmente preş pre şedintele karate-ului din România). Studiase artele marţ marţiale în Indonezia. Pe vremea aceea, nu avea rival în ţară ară. A dezvoltat la noi calit ăţile fizice şi morale ale adev ăratului luptător. Care îşi respectă adversarul şi care exceleaz ă prin for ţa spiritului de st ă pânire şi nu se las ă pradă furiei oarbe. A acelei furii teribile care foloseşte loviturile cu mâinile şi picioarele, în dorinţa de a-l distruge pe adversar, învăţam şi ne exersam în procedeele de atac şi autoapărare, cu şi f ăr ă arme. Atunci am aflat că un om, în urma unor îndelungi antrenamente, poate st ăpâni 32 de procedee de a-ş a-şi omorî adversarul cu mâinile goale.  Ne punea s ă exersăm ore întregi lovituri cu muchia palmelor în triunchiuri de copaci ori în ziduri, s ă fr ământăm ca aluatul nisipul umed. Pe lâng ă acestea, băieţii din serviciul respectiv erau trimi şi în fiecare an, pe rând, câte o lun ă, la munte apoi la mare, unde executau antrenamente specifice. Ministerul de Interne, se mândrea pe bună bun ă dreptate, cu acest Serviciu. Toate seriile de preg ătire ale şefilor de direcţii, ale comandan ţilor de mari unităţi şi unităţi erau aduse în poligonul de pregătire-antrenament, special preg ătit, al unit ăţii, unde cadrele acestui serviciu   prezentau exerciţii demonstrative. Cele mai „gustate” erau intervenţ interven ţiile din elicoptere şi luptele de autoapă autoap ărare împotriva a patru-ş patru- şase adversari. Treptat, comandanţii ne încredin ţau misiuni din ce în ce mai complexe. Cel de la care am învăţat, atunci, cel mai mult, a fost colonelul Mircea Popescu. Un foarte bun specialist. Dar avea şi un defect „bă  „bă ie ie ţ ică  ică al al nost ” - cum l-am poreclit. Vrând s ă rezolve toate problemele singur, lucru absolut imposibil, „î şi vâra nasul”, cum spuneam noi,   peste tot şi în toate. Iar uneori se precipita. Lucru inevitabil, deoarece nu putea fi în acelaşi timp în mai multe locuri (despre donare înc ă nu se ştia).

„Nomenclaturiş „Nomenclaturiştii”... f ără cămin În aceast ă unitate, am desf ăş ăşurat o muncă grea dar plină de satisfacţii. Trebuia s ă ai aptitudini native, s ă te naşti pentru aşa ceva. Voi reveni asupra acestui aspect, înainte, cu sau f ăr ă voia dumneavoastr ă, stimaţi cititori;, aş vrea să mă opresc asupra unui alt aspect. Este absolut necesar. Asupra vie ţii noastre sociale, familiale. Re ţineţi, vă rog, mă refer numai la uslaşi. Greşit s-au vehiculat ideile c ă securi ştii, deci şi uslaşii, se aprovizionau de la magazine cu circuit închis, c ă atunci când ne mutam într-o garnizoană primeam imediat apartamente confort unu, cu spa ţiu excedentar  şi altele. Locatarii de pe strada C ăderea Bastiliei, din Bucure şti, îşi mai aduc aminte cum în anii 77 - 78, Într-o cl ădire era un permanent dute-vino. Zi şi noapte. Acolo, în camere cu câte 6-8 paturi suprapuse, locuiam noi usla şii, în aşteptarea repartizării unui apartament,   pentru a ne aduce familiile. Acolo găteam. Sau mânc ăm hrană rece. Acolo ne şi odihneam, într-un permanent dute-vino. Pentru c ă unii veneau, al ţii plecau, în şi din 27

Teodor Filip misiune, în aceast ă atmosfer ă, ne odihneam dup ă un serviciu de 10 - 12 ore sau chiar  mai multe zile. Aceasta era via ţa noastr ă de „plăceri”. Mai bine zis, de priva ţiuni. Ne lipsea un singur lucru. Un c ămin al nostru. La care visam chiar  şi în misiuni. Un c ămin al nostru, al fiec ăruia, cu familia sa. Poate s ă spună cineva în ce valut ă se poate evalua dorul de familie? Dorin ţa ca atunci când intri pe u şă să te întâmpine soţia cu faţa zâmbitoare şi copilul s ă ţi se arunce în bra ţe? Era oare o dorin ţă absurdă a noastr ă? Nu zic că nu ne-am plâns. Dar în limitele regulamentelor militare, respectând strict ierarhia militar ă. Fie că ne plăcea, fie că nu. Personal, am stat desp ăr ţit 11 luni de familie. Iar când mi s-a repartizat un apartament cu dou ă camere, e drept - confort unu - am fost fericit. Am avut camarazi care au aşteptat şi doi ani. A şa-i că nu v ă vine să credeţi? Dar martori sunt locatarii din   blocurile în care am locuit. De fapt, de ce să mă justific? Eu am prezentat realitatea. Creadă cine ce vrea. Iar cererea pentru instalarea unui post telefonic la domiciliu mi s-a aprobat peste patru ani. E drept c ă aveam sistem special de leg ătur ă cu unitatea. Dar... în cele 11 luni, am stat o perioad ă la fostul meu subordonat din Oradea, plutonierul L.C. (cei din Maramu'), care avea o garsonier ă confort III în Ferentari. În trei blocuri cu astfel de garsoniere, locuiau zeci de usla şi şi cadre de la Trupele de Securitate. Majoritatea dintre ei cu familiile. Apoi, am stat la plutonierul Gr.P., care mi-a pus la dispoziţie o camer ă, deşi avea şi el doi copii. Acolo am stat câteva s ă ptămâni, cu soţia şi copilul nostru. Prin cele de mai sus vreau s ă scot în eviden ţă două lucruri. După decembrie 1989, mi-am dat seama c ă r ăutatea, invidia, neîncrederea, dorinţa de r ăzbunare chiar, de a face r ău ne-a cuprins pe foarte mul ţi dintre noi. Parcă nu mai suntem cei care am fost - m ă refer în privinţa relaţiilor sociale. Nu mai am încredere în nimeni şi în nimic. Pe timpul când capitole din aceast ă lucrare apăreau în să ptămânalul „Crişana plus”, am stat de vorb ă, f ăr ă exagerare, cu peste o sut ă de persoane din jude ţ, şi din ţar ă cu foarte mulţi foşti colegi, foşti comandanţi. Nu voi   prezenta reacţiile, mai mult, decât favorabile, pe marginea celor scrise. M ă voi opri asupra unui singur aspect: neîncrederea. Manifestat ă în special de tineri, mul ţi dintre ei studenţi. Nu au fost multe persoane care au reac ţionat astfel, dar au fost. Drept s ă vă spun, toate m-au l ăsat rece. Aceasta, deoarece ştiu că tot ce am scris, şi voi mai scrie, este purul adev ăr, care poate fi verificat de orcine şi oricând. Şi atunci, de ce afirma ţii de genul: „S ă  că  a stat 11 luni f ă  r  ă  ă  nu scrie acest securist că  ăr  ă    locuin ţă  , pentru ca minte. locuin ţă . Ş tiu tiu eu”. Şi era un tânăr care pe timpul când activam  Ăştia  Ăştia primeau imediat locuin ţă  deja, nici nu era conceput. O alt ă persoana a f ăcut cam aceeaşi afirmaţie faţă de un bun amic al meu din Oradea, care întâmpl ător este de naţionalitate maghiar ă, care întâmplător a cunoscut foarte bine situa ţia mea, care întâmpl ător mă vizita anual la Bucureşti (după ce am primit locuin ţă) şi care, nu întâmpl ător, a căutat să-i prezinte realitatea persoanei respective. Degeaba! Altul: „În Oradea era un restaurant în care aveau accesul numai securi ştii porcă ria ria asta pe care o  ştii ş  şii familiile lor „ (!!!) Sau: „Ce-i porcă   scrie, că  că nu nu se aprovizionau de la restaurantele  şi  şi magazinele lor?”. Specific din nou: eu m-am referit numai la usla şi. Iar dacă cineva din Oradea îmi arat ă care era acel restaurant în care aveau accesul numai securi ştii, îi ung pereţii cu slană şi îi mănânc! Aveam, într-adevă într-adevăr, o popotă popot ă pe fosta B.Bela, unde aveau acces toate cadrele din garnizoana Oradea (nu numai securiş securi ştii). Ori altul, tot tân ăr: „Ce îi tot laud ă  ă  pe ace şti usla şi? i? „n decembrie 1989, ei au împânzit toat ă  toat ă  ţ  ara cu terori şti”  şti usla ş  ţ ara  şti”. Alţii, am impresia, au citit în diagonal ă serialul respectiv. O persoan ă a f ăcut o precizare cam de genul: „Nu este adevă  adevă rat rat că  că Batalionul Batalionul de securitate l-a prins pe acel dezertor  (era vara anului 1973 - n.a.).  L-au prins ţă  prins  ţă ranii ranii pe câmp”. Este adevărat domnule, dar a fost o altă acţiune, în alt an. Şi care a ţinut încordată populaţia acestui jude ţ două nopţi şi trei zile. Iar din Batalionul de securitate din Oradea, în acea misiune de capturare a dezertorului respectiv, a fost împu şcat mortal un militar în termen, conductor de câine de urmărire. Citiţi mai cu aten ţie, domnilor! Şi un ultim comentariu: „ Ă   sta scrie la 28

Secretele U.S.L.A. Cri şana că  este ziarul comuni ştilor  c ă  a primit   şana pentru că   ştilor  ş  şii al securi ştilor.  ştilor. Sunt sigur că  milioane pentru cele scrise”. Mai bine v-a ţi abţine a face afirmaţii asupra cărora nu sunteţi documentaţi, stimaţi cititori! Pe parcursul a trei ani de zile, am primit un milion şi jumătate de lei. Care nici pe departe nu mi-au acoperit cheltuielile pentru documentare, investirea timpului, a efortului intelectual - chiar dac ă nu am veleit ăţi de scriitor. Oricând se poate verifica, la casieria redac ţiei, acest lucru. Dar pentru mine a fost şi este o satisfac ţie imensă că munca mea a fost apreciat ă, în rest, face ţi ce aprecieri doriţi. Eu cunosc realitatea. Pentru mine, altceva nu conteaz ă. Deci, acesta a fost primul aspect asupra c ăruia am dorit să mă opresc puţin. Al doilea aspect, şi cel mai important. Dup ă ce militarii în termen m-au „adoptat” drept Baiazid, după ce cadrele - în special subofi ţerii - şi-au dat seama de ce  pot şi cum mă comport, am fost înconjurat de camaraderia lor. O camaraderie care nu  poate fi înţeleasă de oricine şi pe care nu prea îmi g ăsesc cuvintele necesare pentru a o descrie. Aici ar trebui s ă intervină pana unui scriitor. În aceast ă unitate, era o atmosferă atmosferă amicală amicală la care m-am adaptat foarte repede. Pe parcurs, mi-am dat seama c ă aceşti  profesionişti, fiecare în domeniul s ău, se respectau reciproc, îşi formaser ă o lume a lor, a oamenilor dispu şi să-şi servească ţara şi să tr ăiască sub spectrul permanent al mor ţii. O lume în care moartea putea veni instantaneu, din arma unui terorist, a unui coletcapcan ă etc. camaraderia între noi, uslaşii, era ceva grozav. Dup ă cum am specificat, neam creat o lume a noastr ă, cu bucuriile şi necazurile ei, cu succesele şi insuccesele ei, dar de care eram mândri, ne ajutam în toate privin ţele. Ştiam când plec ăm de acasă, dar  nu ştiam când ne vom întoarce, sau dac ă ne vom mai înapoia. Însă, cu toţ toţii aveam un adevă adev ărat cult pentru unitate.  Nu o încadrasem noi în Ministerul de Interne. Tr ăiam, ne pregăteam şi îndeplineam misiunile noastre specifice.   Ne formasem experienţa profesională născută din practică, care excludea orice  posibilitate de a da gre ş. Ne-am cenzurat drepturile şi nevoile noastre şi ale familiilor în numele obligaţiilor faţă de Ţar ă şi Popor. Am fost fideli jur ământului depus, nu fa ţă de o persoană, dle Silviu Brucan! Nu am pus niciodat ă mai presus obliga ţiile societ ăţii faţă de noi. Pentru c ă, în măsura în care noi eram responsabili în fa ţa poporului, şi el, la rândul său, era responsabil - prin organismele statului -, fa ţă de noi. Probabil, şi sunt sigur de aceasta, mul ţi cititori vor spune c ă aştern pe hârtie cuvinte mari, de domeniul „Epocii de aur”. Nu pot decât s ă-i asigur de contrariu. Aceasta a fost, în mare, via ţa noastr ă de uslaşi.

Carlos (pe Otopeni): „Aici, nu se poate face nimic!” O altă altă misiune permanentă permanent ă a U.S.L.A. era asigurarea securităţ securit ăţiiii pasagerilor şi a aeronavelor în zbor şi la escale de scurtă scurt ă durată durată. Ei, pentru aceast ă misiune eram invidiaţi. Şi încă r ău de tot. Doar c ălătoream în toat ă ţara şi în lumea întreagă. Stimaţi cititori, numai cine nu cunoa şte dedesupturile acestei misiuni, priva ţiunile şi riscurile pe care le incubă, îi putea invidia pe „ şoimari”. Dar s-a întrebat cineva vreodată vreodat ă: în perioada 1976 - decembrie 1989, câte aeronave ale companiei TAROM au fost deturnate? Nici una! Şi aceasta în condi ţiile în care pe plan interna ţional acest fenomen - deturn ările - era un lucru frecvent. Sau câte aeronave s-au confruntat cu tragedia ca la bordul lor să s ă explodeze o încă înc ărcă rcătură tură explozivă explozivă? Nici una!  Numai   pentru acest fapt, finanţarea unităţii s-a justificat din plin. Iar acest lucru s-a datorat uslaşilor. Pe de o parte, controlul antiterorist şi anti-deturnare de pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa, precum şi pe cele din ţară ară, se f ăcea la sânge. Chiar celebrul terorist Carlos (Ş (Şacalul), care a fost şi în România, a avut posibilitatea să să „studieze” dispozitivul de pe aeroportul Otopeni. Concluzia:  „Aici nu se poate face nimic”. 29

Teodor Filip Pe de alt ă parte, „şoimarii” cei care asigurau efectiv această aceast ă misiune, erau recunoscuţ recunoscuţi pe plan internaţ interna ţional ca adevă adev ăraţ raţi profesioniş profesionişti.   Nu aştern cuvinte gratuite, stimaţi cititori! Aceasta a fost realitatea. Misiunea le cerea s ă călătorească în toată lumea. Dar câte privaţiuni nu erau obliga ţi să suporte?! De la îmbarcarea  pasagerilor  şi până la aterizare, vigilen ţa lor era permanent ă. Odată ajunşi pe aeroportul de destinaţie, până la îmbarcarea pasagerilor pentru reîntoarcerea şi alimentarea aeronavei, ei erau cei care asigurau paza acesteia pe pist ă. Avionul şi terenul rezultat din  proiecţia lui pe sol era teritoriu românesc. Iar dac ă escala era de una sau mai multe zile,   paza acesteia era un chin. Întregul echipaj păr ăsea aeronava, care r ămânea în grija echipei de la U.S.L.A. „ Şoimarii” îi asigurau securitatea. Pe rând. De cele mai multe ori, abia aveau timp să s ă intre în aerogara respectivă respectivă pentru diferite cumpă cumpărături. Şi apoi, la întoarcere, vigilen ţa lor trebuia s ă fie mărită. Aceasta, avându-se în vedere, c ă   pe multe aeroporturi, controlul antiterorist şi antideturnare era labil. Iar datorit ă efectivului redus de cadre, în special în sezonul estival, soseau pe Otopeni cu o curs ă, stă stăteau 2-3 ore, după dup ă care se îmbarcau pe o altă alt ă aeronavă aeronavă, cu altă altă destinaţ destinaţie dar cu aceeaş aceeaşi misiune. Abia apucau să s ă dea un telefon acasă acas ă - dacă dacă aveau telefon - şi să s ă se intereseze de problemele familiale. Erau situa ţii în care „ş „şoimarii” nu dă dădeau pe acasă acasă câte o să săptă ptămână mână. Şi atunci, întreb: aceste „c ălătorii” erau voiaje de pl ăcere? Unii dintre ei au tră tr ăit şi tragedii, î n vara anului 1982. O cursă charter cu marinarii şi membrii echipajelor care trebuiau s ă-şi schimbe colegii lor de pe navele de  pescuit oceanic române şti era asigurată de cpt. I.D. şi plutonierul A.T. Pe aeroportul de destinaţie, Las Palmas, în loc să aterizeze pe pist ă, ca orice avion, acesta a plonjat în ocean, la câteva sute de metri de ţărm. Se mai întâmpl ă, nu? Pe dracu! La impactul cu apele oceanului, avionul s-a dezmembrat în dou ă. Oceanul era plin de rechini. Norocul sau soarta, cum vre ţi s ă-i spuneţi, a fost de partea celor din avion. Echipajul aeronavei, marinarii şi echipajele navelor de pescuit au dat dovad ă de un sânge rece ie şit din comun. Unu la mân ă. Doi: majoritatea dintre ei erau buni înot ători. Dar factorul hotărâtor l-a constituit faptul c ă un motor al avionului a continuat s ă funcţioneze şi sub apă. Vibraţiile acestuia, propagate prin ap ă, au ţinut rechinii la distan ţă. Prin Ministerul de Externe, unitatea ţinea permanent legătura ..cu aeroportul din Las Palmas. Dar  vestea tragediei s-a ră r ăspândit. Din nou, toţ to ţi uslaş uslaşii care erau liberi s-au prezentat la unitate. Din toate colţ col ţurile Capitalei, f ără să le ceară ceară nimeni acest lucru. Peste o sut ă de români şi doi camarazi de-ai no ştri erau în pericol. Degeaba comanda unit ăţii a încercat s ă ne lămureasc ă să plecăm acasă pentru a ne odihni, majoritatea dintre noi urmând a intra în serviciu peste câteva ore. Toţ Toţi, dar absolut toţ to ţi, ne-am oferit voluntari pentru orice misiune, în toate dispozitivele; b ăieţii şi fetele erau îngrijoraţi, dar îşi îndeplineau parc ă cu mai multă îndârjire atribuţiunile de serviciu. ţărm, a fost o Când s-a comunicat că c ă nu sunt victime şi cu toţ toţii sunt în siguranţă siguran ţă la ţărm, ăţişam şi râdeam. explozie de bucurie.  Nu mai contau funcţiile şi gradele. Toţi ne îmbr ăţ În acea zi, r ăspundeam atunci de cursul de reciclare subofi ţeri, nu s-a mai ţinut nici- un curs. Sosiţi în ţar ă, cei doi „ şoimari” au dat dovad ă de o rar ă modestie. Dar  şi de faptul că sunt ataşaţi unităţii. Au primit o să săptă ptămână mână de permisie şi posibilitatea să să opteze pentru oricare unitate din Ministerul de Interne sau alt serviciu din unitate. Au refuzat totul. Psihologul unit ăţii a stat de vorb ă cu ei, medicul unit ăţii, apoi o echipă de medici de la Centrul de preg ătire şi antrenament al echipajelor de avia ţie i-a examinat. Cei doi - s ănătoşi tun. Cpt. I.D. a cerut să s ă plece din nou în misiune. A plecat peste circa trei zile. Tot ca „şoimar”. Multe cadre din minister au r ămas surprinse. Noi, nu. L-am în ţeles şi l-am admirat. A fost un exemplu pentru to ţi. Şi pe aceş aceşti oameni, dragi cititori, un Nicolae Militaru, un Silviu Brucan, Brateş Brateş sau alţ alţii îi etichetau teroriş terori şti! în decembrie 1989. Mare-i gr ădina Domnului şi mulţi... încap în ea!. 30

Secretele U.S.L.A. Un alt caz. De data aceasta de pe o rut ă internă, într-una din zilele toamnei anului 1983, cursa Bucureş Bucureşti-Caransebeş ti-Caransebeş şi retur era asigurată de plutonierii I.R. şi A.T. După decolarea de pe aeroportul din Caransebe ş, o stewardes ă este chemată de către un pasager, care îi înmâneaz ă un plic deschis spunându-i: „Du-l comandantului  şi  şi  să   să  execute cele scrise”. Instantaneu, aceasta şi-a dat seama despre ce este vorba şi i-a s ă  scot cafetiera din replicat prompt cu zâmbetul pe buze: „Imediat, domnule, numai să   priză   priză ”, ”, după care se îndreapt ă spre spatele avionului, f ăcându-i un semn discret   plutonierului A.T. Acesta, cu nonşalanţă, se îndreaptă spre mica cambuz ă a stewardeselor, trage perdeaua, ia plicul, scoate din el o bucat ă de hârtie şi citeşte, la început cu stupefac ţie cererea pasagerului. Acesta amenin ţa că dacă avionul nu- şi schimbă direcţia spre Viena. Îl arunc ă în aer. Ca argument: „Am o sticl ă  ă  cu nitroglicerină  nitroglicerină  pe care o  ţ in in pe genunchi”. Preţ de câteva secunde, subofi ţerul se concentrează apoi îi cere stewardesei: „Arat ă  -  mi pasagerul”. După ce aceasta îl indic ă, ă-mi încet  şii lini ştit  las ă  pe mine”. el continuă: „Te duci încet  ş  ştit ă  ă  spre cabina echipajului, în rest, lasă  Stewardesa o ia încet pe culoar, cu plicul la vedere”. „Şoimarul” o urmeaz ă cu un aer   plictisit, timp în care face un semn discret colegului s ău (semn stabilit dinainte) pentru a fi pe fază. În limbajul lor t ăcut, acest semn spunea: „Avem o urgent ă  ro şie”. ie”. Îşi ă  ro ş  pregăteşte cătuşele, pe care le mascheaz ă şi, când ajunge în dreptul pasagerului observ ă, cu coada ochiului, c ă acesta ţinea pe genunchi o sticl ă al c ărui conţinut era gălbui. Mai face un pas, se întoarce brusc şi cade peste pasager, punându-i concomitent şi c ătuşele. Celălalt coleg sare de pe locul s ău şi începe s ă liniştească pasagerii care au r ămas  blocaţi, îl duc pe pasagerul respectiv în spate, iar prin sta ţia din cabina pilo ţilor este anunţat turnul de control al Aeroportului B ăneasa pentru a li se face o primire „călduroasă”. La aterizare, în urma cercet ărilor, ce credeţi că era în sticla respectiv ă? Palincă curată! Din aia care bate, de departe, orice b ăutur ă alcoolică din lume. Cei doi subofi ţeri au fost avansa ţi la gradul de locotenent şi recompensaţi băneşte. Au meritat-o din plin, deoarece au prevenit deturnarea unei aeronave. Şi cu aceast ă ocazie doresc s ă scot în eviden ţă un lucru, dac ă mai este necesar: uslaş uslaşii trebuiau să să se orienteze în fracţ frac ţiuni de secundă secund ă. De asemenea, să s ă posede cunoş cunoştinţ tinţe minime în diferite domenii. Cine a mai pomenit ca în România cineva s ă  posede un litru de nitroglicerin ă? Sau să o transporte în condi ţii de zdruncin ături (zborul unei aeronave)? Mai vreau să subliniez un lucru. Am ar ătat înainte privaţiunile în serviciu şi greutăţile familiale ale uslaşilor, faptul că mulţi dintre ei „călătoreau” în toat ă lumea. Unii dintre ei erau burlaci. Dar cât a existat aceast ă unitate, nici unul dintre ei nu a rămas în stră străină inătate. Şi o puteau face. Foarte uş u şor. Dar, cu toate greutăţ greut ăţile, ile, au dovedit că că sunt români adevă adev ăraţ raţi, patrioţ patrioţi, care ţin la această aceast ă ţară ară. Iar oameni ca ei sunt că căutaţ utaţi pe toate meridianele lumii. Unii cititori vor spune, probabil: „Ce dracu! Vine ă  sta să  să ne ne facă  facă educa educa ţ ie ie patriotică  patriotică ?.”. ?.”.  Nu, stimaţi cititori, încerc doar s ă-i prezint  pe usla şi. Aşa cum mă pricep. Pe acei teribili „terori şti” din decembrie 1989... Deoarece multe cadre proveneau din via ţa civilă, iar unele dintre ele nu aveau terminate studiile liceale, şi în acest sens comanda unit ăţii a fost alături de ei. Din cauza misiunilor, neputând urma cursurile la seral, s-a insistat şi s-a găsit înţelegerea necesar ă. Astfel, la liceul Gh. Şincai s-au organizat cursuri comasate de dou ă ori pe să ptămână, mar ţea şi joia, între orele 12.00-18.00, ceea ce corespundea echivalentului orelor de seral pe o s ă ptămână. Dar, pentru a urma cursurile respective, cadrele f ăceau eforturi deosebite, paralel cu executarea misiunilor. Şefii de serviciu, comandan ţii de schimburi nu s-au plâns niciodat ă de greutăţile pe care le întâmpinau la întocmirea foilor de starea gărzii, a planificării cadrelor. Din acest punct de vedere, aveau întreaga latitudine de r ăspundere. Numai serviciul s ă nu sufere. Nimeni nu se amesteca în aceste planific ări. Comandantul era suveran. Dar trebuia s ă ţină cont de toate greut ăţile familiale ale 31

Teodor Filip subordonaţilor, de facilitarea studiilor, de darea liberelor. Iar în acest timp, serviciul nu trebuia să sufere. Şi se descurcau al dracului de bine: apelau la cadre din alt schimb, la voluntariat. Şi întotdeauna se g ăseau colegi care s ă-i înlocuiasc ă pe cei care urmau cursurile liceale. De multe ori, se ofereau prea mul ţi. Dar apoi, aceştia trebuiau s ă le întoarcă gestul, să facă de serviciu în locul lor, în celelalte zile. Dar niciodat ă nu a apărut vreo neînţelegere, vreun repro ş. Din contr ă, camaraderia îşi spunea şi de aceast ă dată cuvântul. Iar comandan ţii dovedeau că-şi cunosc subordona ţii şi se zbat pentru ei. Cel că căruia uslaş usla şii trebuie să să-i mulţ mulţumească umească pentru acest lucru (continuarea studiilor) este colonelul (r) Filimon, un comandant deosebit de exigent dar  înţ  înţelegă elegător, apropiat de subordonaţ subordona ţi, preocupat mereu de greutăţ greut ăţile ile şi fră frământă mântările lor. Niciodată Niciodat ă nu l-am auzit ridicând vocea. Nici pe el, nici pe al ţi comandanţ comandan ţi. Era moldovean, din comuna Nu şanei - aproape unde se atârn ă harta ţării în cui -, renumită prin patriotismul s ătenilor, care au ţinut frontul pe loc o s ă ptămână. Peste ani, în comuna respectiv ă, sub o c ă piţă de paie a fost g ăsit îngropat un tanc. Doamne, câtă vâlvă s-a f ăcut în jurul acestui caz. Mai târziu, unele cadre, printre care şi subsemnatul, au fost selec ţionate pentru a da examen la facultatea de Drept ori la alte facult ăţi. Nu aveam echivalentul a doi-trei ani de facultate, ori locuri asigurate, cum gre şit a fost informat, mai bine-zis dezinformat, acest popor. Cel puţin promoţia mea de ofiţeri. Am început chiar   pregătirile dar după circa o să ptămână majoritatea cadrelor au trebuit să renunţe. Aceasta, deoarece misiunile erau tot mai numeroase şi mai îndelungate. Au renun ţat, dar  nu s-au plâns. Nu au f ăcut o tragedie din aceasta. Nu conteaz ă câtă pregătire ai, conteaz ă să fii om, conteaz ă ceea ce realizezi şi cum realizezi, ce la şi în urma ta. Şi uslaş uslaşii au lăsat ceva în urmă urm ă: numele unităţ unităţiiii l-au transformat în renume. Prin natura atribuţiunilor de serviciu, uslaş uslaşii erau permanent în contact cu persoane şi oficialităţ oficialităţii stră străine, de multe ori la nivel înalt. Dacă luăm în considerare numai oficialităţile şi membrii corpului diplomatic, a c ăror sedii şi domicilii erau în  paza şi apărarea noastr ă, sau acelora c ărora le asiguram gardarea. Un singur abuz, cea mai mică mică încă încălcare a atribuţ atribu ţiunilor de serviciu, putea declanş declan şa un conflict internaţ internaţional. Diplomatic. Atâta ne-ar fi trebuit ! În cel mai bun caz, degradarea ne mânca, în cel mai r ău, puşcăria...

Cutremur cu ambasadorul SUA Personal, la cutremurul din 1977 era s ă o încurc. Cu exact o să ptămână înainte, ne terminasem de aranjat locuin ţa - venise familia de la Oradea. Pe data de 4 martie, seara, ambasadorul Turciei d ădea o recepţ recep ţie. Din partea statului major am fost desemnat să s ă răspund de dispozitivul de la amabsada respectivă respectiv ă. Când s-a produs cutremurul, eram chiar la intrarea principal ă, punându-mă de acord cu poliţistul turc asupra m ăsurilor pe care să le luăm la terminarea recepţiei. Atmosfera care s-a produs este greu de descris. Diploma ţii au ieşit buluc din sal ă şi au început, care mai de care, s ă-şi strige şoferii (maşinile erau parcate pe o strad ă laterală), în jur, se auzeau ţipete de groaz ă, lumea alerga înnebunit ă, maşinile claxonau îngrozitor, întuneric, în aceste condi ţii să asiguri şi securitatea diploma ţilor era ceva foarte dificil, în mai pu ţin de un minut, b ăieţii din rezervă au fost lângă mine. Prin atitudinea lor   politicoasă, dar fermă în acelaşi timp, s-a reuşit într-o oarecare m ăsur ă să liniştim spiritele. Subofi ţerul de la circula ţie dirija maşinile spre intrarea principal ă a ambasadei. La un moment dat, se apropie de mine ambasadorul ambasadorul american şi, cu o falc ă în cer  şi una în pământ, strigă: „Ma ş „Ma şina ina mea! S ă  vină  ma şina ofi ţ er  er  ?”. Cât timp ă  vină   şina mea! Ce faci ofi ţ  am lucrat la U.S.LA., a fost prima şi ultima dată când mi-am ie şit din fire. Mi-a crescut adrenalina în sânge şi am strigat la rândul meu: „Pe p... m..., aia fac! Nu vezi ce se 32

Secretele U.S.L.A. întâmpl ă  ?  ”. Să nu o mai lungesc. De când plecasem diminea ţa la serviciu şi până am ă?”. ajuns acasă, au trecut peste 20 de ore. Dup ă ce mi-am lini ştit familia, în jurul orei 05.00 m-am prezentat la unitate. Zile întregi m-am fr ământat: dacă ambasadorul face o informare la M.A.E.? So ţia vedea că nu prea sunt în apele mele, dar nu m-a întrebat nimic. Acasă aveam o regul ă de fier: f ăr ă discuţii despre serviciul meu. M ă mai fr ământam, deoarece nu raportasem incidentul, în camarazii care m-au auzit aveam încredere deplină. După circa patru zile, l-am întâlnit la re şedinţa sa, am încălcat toate consemnele şi protocoalele, m-am prezentat la dânsul şi mi-am cerut scuze. Le-a primit, spunându-mi zâmbind:  „O.K., dle ofi  ţ er! er! Am uitat”. Au fost şi astfel de situa ţii. În ceea ce priveş prive şte executarea controlului antiterorist şi antideturnare, eram recunoscuţ recunoscu ţi pentru respectul acordat pasagerilor. Pe majoritatea aeroporturilor  din alte state, acest control este executat numai de c ătre bărbaţi. Şi este executat şi asupra persoanelor feminine. Un lucru absolut penibil. Am realizat penibilul acestei situaţii în primăvara anului 1984. Atunci, împreun ă cu mai mul ţi camarazi, unii dintre noi cu soţiile, am plecat pentru câteva zile în fosta Uniune Sovietic ă. Pe aeroportul internaţional din Tbilisi, primul şoc l-am avut chiar pe fluxul sosiri. Ştiau cine suntem, dar de-al dracu ne-au controlat la sânge. Nu ar fi fost nimic. Dar când au început s ă le controleze pe colegele noastre şi pe soţii, ne-am sim ţit ridicoli. Râdeau, glumeau, întârziau cu detectoarele de metal pe la piepturile lor, la picioare. Fetele şi soţiile noastre se înroşiser ă ca focul. Pe aeroporturile din România nu se putea întâmpla a şa ceva. Bărbaţii sunt controlaţi de bărbaţi, femeile de femei - usla şe. Este respectul dovedit fa ţă de pasageri şi însoţitorii acestora. Iar modul în care se executa acest control d ădea siguranţ siguran ţa echipajelor şi pasagerilor că c ă la bordul aeronavelor nu se poate introduce material exploziv, armament sau materiale ce pot fi folosite pentru o deturnare, în acest sens, am avut mai multe „nemul ţumiri” din partea unor pasageri, mai multe „plângeri”, tratate cu toat ă seriozitatea, dar care d ădeau întotdeauna câ ştig de cauz ă cadrelor acestui serviciu. Dacă Dacă, spre exemplu, un geamantan, un colet ori un bagaj de mân ă trecut prin aparatul cu raze X apă ap ărea pe monitorul lucră lucr ătorului cu cel mai mic dubiu, era puricat la sânge. Unii pasageri se impacientau dar b ăieţii şi fetele, politicos, î şi f ăceau datoria. Pe timpul cât am r ăspuns, aproape doi ani, de un schimb pe Aeroportul Otopeni, nu a fost tură tur ă - f ără exagerare -, în care subordona ţii mei să să nu găsească sească asupra pasagerilor cuţ cu ţite, nungeacuri ori alte obiecte tă t ăioase. Odată, am avut un conflict destul de serios cu directorul unei întreprinderi din Cugir. Acesta călătorea într-o ţar ă nordică (nu mai reţin care). Prin staţie, sunt chemat pe fluxul-plec ări. Un subofiţer  îmi prezintă servieta diplomat a acestuia, care era plină plin ă cu cuţ cuţite executate artistic. Niş Nişte bijuterii. Pasagerul respectiv le ducea cadou, i-am explicat că aceast ă servietă nu o poate lua asupra lui, ca bagaj de mân ă. A început s ă vocifereze, mi-a vârât legitima ţia sub nas, a început s ă ameninţe. Ce mai, circ pe flux. Sim ţeam cum creşte adrenalina în mine dar trebuia s ă mă stă pânesc. Băieţii fierbeau. Cu chiu cu vai, l-am luat de-o parte. M-a ameninţat cu cuno ştinţele din C.C. Politicos i-am spus: din dou ă, una. Ori pleac ă f ăr ă servietă, ori o pune la bagajele de cal ă. A explodat şi mai tare: să-i fac legătura cu comandantul meu... şi mai câte. Pân ă la urmă, pasagerul a plecat, servieta a r ămas şi iiam dat-o în primire lucr ătorului de la magazie (la înapoiere i se returna). În final, şeful de serviciu mi-a spus c ă am procedat foarte bine. Nu aveam nevoie de aceast ă apreciere: am respectat ordinele. Astfel de scene au fost frecvente şi ele mi-au măcinat cel mai mult nervii. Trebuia să să fii politicos dar să s ă şi înghiţ înghiţi multe.

33

Teodor Filip Eficienţ Eficienţa legendară legendar ă a U.S.L.A. Privaţiunile pe care trebuia s ă le suportăm pe timpul îndeplinirii misiunilor ori a sarcinilor de serviciu nu erau acceptate de oricine. Şi pentru aceast ă muncă trebuia să ai „chemare”, îmi aduc perfect de bine aminte de reac ţia cadrelor din teritoriu pe timpul Universiadei studenţ studen ţeşti din Capitală Capitală. U.S.L.A. a primit ordinul ca, pe timpul desf ăş ăşur ării întrecerilor sportive s ă asigure securitatea şi gardarea mai multor delegaţii sportive, securitatea la toate bazele sportive şi în Satul Olimpic. Toate acestea, pe lâng ă misiunile permanente ale unit ăţii. Cu efectivul de cadre, U.S.L.A. nu putea face fa ţă. Era ceva imposibil. Atunci, din cadrul inspectoratelor jude ţene de securitate a fost detaşat un num ăr de cadre. Din unitatea noastr ă au fost numi ţi şefi de obiective, c ărora li se subordonau aceste cadre. Personal, în cadrul fostului complex „23 August”, r ăspundeam de bazinul de înot olimpic şi de sala în care aveau loc întrecerile de scrim ă. Cadrelor aduse din teritoriu li s-a f ăcut o pregătire specifică, după care... „la treab ă”. De dimineaţa şi până seara târziu, dup ă plecarea ultimului spectator, eram în misiune. Ne odihneam 4-5 ore noaptea. Unii acasă, al ţii în unitate, preg ătiţi pentru intervenţie. Noi eram obişnuiţi cu asemenea situa ţii. Cadrele din teritoriu şi-au f ăcut cu prisosin ţă datoria. Dar... în cadrul discu ţiilor purtate cu ei pe timpul deta şării, precum şi la terminare, când li s-au adus mul ţumiri, majoritatea dintre ei au declarat că c ă pentru nimic în lume nu s-ar încadra în această aceast ă unitate... U.S.L.A. era recunoscută recunoscut ă pe plan internaţ interna ţional privind eficienţ eficienţa legendară legendară a serviciilor sale, probată probat ă prin luarea tuturor mă măsurilor pentru combaterea terorismului pe teritoriul naţ na ţional. Modul de executare a controlului antiterorist şi anti-deturnare la cele două dou ă aeroporturi din Bucureş Bucure şti, dispozitivelor de pază paz ă şi apă apărare de la ambasade şi alte obiective, au fost „studiate” de persoane interesate. Sub diferite forme, absolut toate au fost nevoite s ă recunoască recunoască că  „aici nu se poate   face nimic”. Eficienţ Eficienţa aceasta se datora şi aparatului informativ al unităţ unit ăţiiii şi al Securităţ Securităţiiii care, prin colaboratorii lor din anumite medii, erau la curent cu  încercă  încercările comandourilor teroriste de a pă p ătrunde în ţară ară şi a acţ acţiona. Paralel cu întărirea măsurilor de paz ă şi ap ărare la obiectivele vizate, aceste comandouri, fie c ă nu li se permitea intrarea în ţar ă - sub legende deosebit de plauzibile -, fie li se permitea intrarea, erau urmăriţi pas-cu-pas şi, într-un „moment prielnic”, erau „înhă  „înhă ta ţ  ta ţ i”. i”. Apoi, expulzaţi din ţar ă. Ferm, dar politicos. Şi nici unul dintre aceste comandouri nu a   încercat să revină revină. Aceşti colaboratori au fost aceia care au sprijinit Securitatea română, U.S.L.A., în prevenirea multor ac ţiuni teroriste. Şi atunci, întreb: cine doreş doreşte publicarea listelor foş fo ştilor colaboratori ai fostei Securităţ Securit ăţi,i, nu cumva doreş dore şte şi publicarea listei celor din exterior?   Nu se gândeşte nimeni la enormitatea acestei cereri? Cine nu stă st ăpâneş pâneşte situaţ situaţia operativă operativă în toate domeniile poate să s ă se apuce de cioplit linguri de lemn! în cel mai bun caz. Dup ă decembrie 1989, când situa ţia operativă din domeniul economic nu mai era st ă pânită (specialiştii din domeniu au fost înlăturaţi, fiind securişti), la mai multe întreprinderi au avut loc explozii cu urmări catastrofale: fosta „înfr ăţ ăţirea” din Oradea, în F ăgăraş, la Târnăveni, Galaţi ş.a. Am purtat nenumărate discuţii cu diploma ţii din Vest şi din zona arab ă, în special ultimii mărturiseau bucuria lor când erau trimi şi la post în România. Aceasta, deoarece aici, în România, erau liniş lini ştiţ tiţi. Ştiau că că li se asigură asigură cele mai bune condiţ condi ţii de protecţ protecţie. Atât lor cât şi familiilor lor. Şi erau ambasade asupra c ărora trebuiau luate cele mai drastice măsuri de paz ă şi apărare. Cum ar fi cele ale Israelului, R.A.Egipt, Iordaniei, Siriei, Libiei ş.a. Iar când la aceste ambasade aveau loc recep ţii, ori aveam informaţii certe privind inten ţiile de ocupare ale acestora, era jale. Cadrele de la alte servicii st ăteau, zi şi noapte în dispozitive. Indiferent de starea vremii şi cu atenţia  permanent treaz ă. 34

Secretele U.S.L.A. Nu zic, şi la noi au pă p ătruns oameni cu pile, nu prea mul ţi şi nu în funcţ func ţii de decizii. Aveam şi noi uscăturile noastre. Inerente unei colectivit ăţi de aproape 800 de cadre. Dar erau repede marginalizaţ marginaliza ţi. Singuri f ăceau acest lucru. Munca de prevenire şi combatere a terorismului nu admitea nici o gre şeală, nici un „rebut” uman. Cazul lt.maj. I.M., care mi-a fost subordonat câteva luni. Când intra în serviciu, dac ă nu mirosea a alcool, şi nu-i sclipeau ochii (caz în care nu-l primeam în serviciu), eram sigur  că dacă nu-l supravegheam îndeaproape, va bea. Într-adev ăr, avea greutăţi familiale. Dar a te prezenta în serviciu beat, ori a bea în timpul serviciului era o crim ă. Cu toat ă  bunăvoinţa comandanţilor, care vroiau, de fiecare dată, să-i mai acorde o şansă, a trebuit să fie îndepărtat. Sau lt.maj.N. Ştia că soţia îl trişează. Dar a mai f ăcut o boac ănă: şi-a falsificat buletinul de identitate. Credea c ă dacă lucrează la U.S.L.A. nu va fi depistat. A zbârcit-o şi a fost înlăturat. De mai multe ori, plutonierul D. a fost găsit dormind în timpul serviciului. Şi unde? La domiciliul unui diplomat vizat. A fost trecut în rezerv ă. Cazul colonelului T., deşi singular, este deosebit de semnificativ şi întăreşte ia confirmă  confirmă  regula”. Poate sunt un tip mai dificil dar mi-au repugnat zicala: „Excep ţ ia dintotdeauna lingu şeala, încercarea de a „m ă vâra sub pielea comandan ţilor”. Să bat de mai multe ori la o u şă. Acest colonel împingea lingu şeala şi plecăciunea până la limitele ridicolului. Dar trebuia s ă-l suportăm. Era rudă rudă, într-adevă într-adevăr îndepă îndepărtată rtată, cu „Tovarăş „Tovarăşa”. a”. Era obsedat de a şti tot ce se întâmplă întâmplă în cadrul colectivului de care răspundea: ce a zis cutare, ce a f ăcut cutare. Căuta să aibă „ciripitori”. Dar l-am „citit” repede. Uslaşii, marea covâr şitoare a lor, nu erau c ăzuţi cu ultima ploaie în unitate. Trebuia să ştii să lucrezi cu ei. Cea mai dificil ă muncă din partea unui comandant. Pentru că veni vorba de informatori. S ă ştiţi c ă şi noi, usla-ş usla-şii, f ăceam obiectul supravegherii supravegherii informative. Am realizat aceasta când am fost pensionat. Cu câteva luni înainte, am avut o şedinţă „sexuală” cu şeful de cadre şi secretarul Comitetului de partid  pe unitate (ultimul provenea din rândurile noastre şi era nevinovat). Atunci, mi-am dat seama că se cunosc prea multe despre activitatea mea extra-profesional ă. Nu am fost uşă de biserică. Mi-a plăcut şi-mi place şi mie să consum un pahar de t ărie, să-mi scald ochii cu ce-i pl ăcut şi Domnului. Dar cât am activat mai aveam un principiu: „Nu mă  mă  deranjează  deranjează  dac dacă  mă  ia drept  ţ  drept  ţ int  int ă  ş să  trag ă  ă  un terorist mă  ă  şii începe să  ă  în mine când apar în vizorul lui. Dar mă  mă  enervez al dracului când se deschide foc asupra mea din propria tabă  tabă r  r ă  ”  . Vi se pare nerezonabil acest principiu? În acea direc ţie, am încercat să neg ă”. totul. Dar, când mi s-au prezentat declaraţ declara ţii ale unor persoane, poze, ş.a., mi-am dat seama că c ă am fost urmă urmărit informativ, inclusiv prin interceptarea convorbirilor telefonice. Au recunoscut acest lucru. De atunci, am r ămas cu un gust amar. Dar nu port ranchiună nimănui. Şi-au f ăcut „datoria” într-un serviciu „murdar” al fostei Securit ăţi... Acestea au fost, în mare, misiunile U.S.LA. Şi viaţa noastr ă. Descrisă de subsemnatul a şa cum s-a priceput. Şi atunci, întreb: s-a sim ţit cineva paria în propria sa ţar ă, când ştie că a servit-o cu abnega ţie, că şi-a neglijat familia şi viaţa socială în interesul serviciului? A şa s-au simţit uslaşii în decembrie 1989 şi după. Aşa m-am simţit înc ă nu împlineam şi eu, fost lucr ător în aceast ă unitate de elit ă, pensionat când încă vârsta de 43 de ani. Această Aceast ă unitate, şi o afirm cu toată convingerea, cu o singură singur ă excepţ excepţie pe care o voi descrie mai jos. Nu a comis nici un abuz. Gre şeli, da. Dar foarte puţ puţine. Dar nici una nu a adus atingere vreunei persoane, sau nu a adus prejudicii Siguranţ Siguran ţei naţ naţionale. Dacă Dacă această aceast ă unitate ar fi fost pregă preg ătită tită şi pentru reprimarea nemulţ nemulţumirilor populare, ea ar fi primit ordinul să s ă acţ acţioneze în Valea Jiului sau în pri mit ordinul de a interveni pe timpul evenimentelor din decembrie 1989. Braş Braşov. Ar fi primit Dar, în numele adev ărului, trebuie să specific şi următorul lucru:  în seara zilei de 21 decembrie '89, câţ câţiva zeci de luptă luptători, sub comanda colonelului Ardeleanu, au intervenit pentru împrăş împrăştierea tierea manifestanţ manifestanţilor în zona intercontinentalului. Atât! 35

Teodor Filip Apoi, se ştie că, începând din 22 decembrie, aflat în biroul din sediul C.C., al ături de generalul Guşe şi alţi revoluţionari, generalui-colonel Iulian Vlad, care r ăspundea nemijlocit şi de U.S.L.A., a dat ordine tuturor din subordine de a sta în incinta unităţ unităţilor, ilor, de a asigura armamentul şi muniţ muniţia. Pe data de 23 decembrie, în jurul orei 03.25, întreaga ţar ă a auzit comunicatul radiodifuzat al acestuia, în care preciza că toate for ţele Securităţii şi ale Ministerului de Interne - deci şi U.S LA. - sunt de   partea Revoluţiei. Numai renumitul politolog Silviu Brucan sus ţine contrariul: c ă generaul Iulian Vlad ar fi f ăcut un joc duplicitar. Faptele au dovedit contrariul. Uslaş Uslaşii, specializaţ specializaţi în lupta antiteroristă antiterorist ă, erau în unitate - au fost verificaţi de revoluţionari, există o casetă filmată. În acest sens, timp în care colonelul Ardeleanu - odihneasc ă-se în pace! - raporta c ă se pune în slujba Revolu ţiei. Nicolae Militaru şi Silviu Brucan, de şi li se adusese la cuno ştinţă organizarea şi dotarea în detaliu a acestei unit ăţi (reţineţi,  până atunci, foarte puţine persoane cuno şteau acest lucru, fapt absolut normal) au t ăinuit acestea. Publicitatea care s-a f ăcut în jurul uslaş usla şilor, de cele mai multe ori răuvoitoare, în special în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a împiedicat formarea unei pă p ăreri corecte despre ei . Însă, cu timpul, oamenii cinsti ţi şi oneşti şi-au format deja părerea în legătur ă cu vinovăţia sau nevinov ăţia lor. Şi a triumfat adev ărul. Pe scheletul fostei U.S.L.A. s-a constituit Brigada Antiterorist ă. Care, de la  început, a repurtat un succes ră răsună sunător pe plan intern şi internaţ internaţional: lichidarea şi capturarea membrilor comandoului (patru la num ăr) care au intenţ inten ţionat asasinarea ambasadorului Indiei la Bucure şti. A fost o acţ ac ţiune deosebit de eficace, care a stârnit admiraţ admira ţia specialiş specialiştilor din întreaga lume. Prin cele scrise în aceast ă lucrare cer dreptate pruncii nevinovaţi r ămaşi f ăr ă tată. Cer dreptate văduvele usla şilor, părinţii r ămaşi f ăr ă copii. Cer dreptate sutele de cadre şi familiile lor, batjocorite şi umilite, care, o perioad ă destul de îndelungat ă, s-au sim ţit  paria în propria ţar ă. Şi toate acestea pentru ce? Deoarece au avut singura vină vin ă de a fi aparţ aparţinut unei unităţ unităţii de elită elită, recunoscută recunoscut ă pe plan internaţ interna ţional, dar batjocorită batjocorit ă  în ţara care a înfiinţ înfiin ţat-o. Deoarece o mân ă de persoane iresponsabile, avide de putere, când au v ăzut că socotelile lor din acel decembrie atât de controversat şi în prezent, nu le ies, au lansat şi au reuşit o formidabilă campanie de dezinformare a na ţiunii. În concluzie, usla şi, foşti camarazi, nu trebuie s ă vă fie ruşine că aţi f ăcut parte din acesta unitate de elit ă! Nici voi, nici fosta Securitate nu putea ţi opri evoluţia evenimentelor. Ce m ă doare este faptul c ă mulţi nu înţeleg că împotriva propriului  popor nu lupţi, în faţa lui, te închini. El este Tata şi Mama care ne-au dat via ţă, care neau crescut. Voi v-a ţi respectat jur ământul. Dar, să-i amintim mereu pe cei asasina ţi. Să nu-i uităm! Au fost tovar ăş ăşii noştri. Camarazii no ştri. Oricare puteam fi în locul lor. SOARTA A HOTĂ HOTĂRÂT SĂ SĂ FIE El!

36

Secretele U.S.L.A. Capitolul II : TRUPELE DE SECURITATE Când, pe data de 3 octombrie 1961, m-am prezentat la Şcoala de ofiţ ofi ţeri din Oradea a Ministerului de Interne aveam 18 ani şi 7 luni. D ădusem examenul la Bucureşti şi reuşisem la clasa „prevenirea  şi  şi stingerea incendiilor” - deci la pompieri („tulumbar” cum ne spuneau „iepurii de câmp”), colegii noştri din clasele „Trupe de  securitate”. Iniţial, durata şcolii era de doi ani. Dar spre sfâr şitul anului II, când mai aveam circa trei luni pân ă la susţinerea examenului de absolvire, to ţi elevii am fost aduna ţi în aula şcolii şi s-a dat citire ordinului ministrului de Interne prin care durata şcolii se  prelungea la trei ani. Pentru întreaga şcoală a fost o lovitur ă „sub centur ă”. Nu mai are rost să descriu atmosfera care se crease în rândul nostru, al elevilor. Cel pu ţin pentru mine a constituit o lovitur ă dur ă. Abia aşteptam să termin şcoala, să devin ofiţer, să fiu independent din punct de vedere financiar, s ă-mi pot ajuta şi familia în acelaşi timp  părinţii mei au fost oameni s ăraci, nu au avut posibilitatea s ă mă întreţină la facultate, iar sora mea era elev ă în clasa a VIII-a. în fine, ne-am împ ăcat cu gândul. Nu aveam ce face. Nici de ales. În anul II şi III, am înv ăţat foarte mult chimie, atât industrial ă cât şi alimentar ă, cunoşteam toate procesele tehnologice din ramurile industriale, cu accentul pe   prevenirea producerii incendiilor. În acest sens, pentru practică, am fost duşi la  principalele întreprinderi din ţar ă. Iar în anul III s-a pus accentul pe practica la stingerea incendiilor, fiind repartiza ţi în cadrul companiilor de pompieri din ţar ă. Personal, am fost comandant de sec ţie la compania de pompieri din Arad, apoi am executat practic ă la biroul de prevenire din cadrul companiilor de pompieri din Giurgiu şi Dră Drăgăşani. ăşani. Încet dar sigur, lunile treceau. A sosit luna iulie 1964, când clasa de pompieri am fost trimişi la Compania a V-a din Bucure şti (între timp, şcoala din Oradea se desfiinţ desfiinţase, fiind mutată mutat ă la Sibiu)  pentru pregătirea în vederea sus ţinerii examenului de absolvire. Doresc să fac o paranteză. Pe care o consider absolut necesar ă. Înainte de decembrie 1989, publicul larg a fost dezinformat (neinformat) cu privire la absolvirea şcolilor de ofiţeri ai Ministerului de Interne. În primul rând, examenul de absolvire nu era o formalitate - adică ai intrat, gata, „ ţ ara ara ofi ţ  er te face”. Trebuia să înveţi. Pe  ţ er  brânci, cu picioarele în ap ă rece şi prosop înf ăş ăşurat în jurul capului. Au fost destui care nu au absolvit şcoala, ori pe parcurs, datorit ă unor abateri, au fost exmatricula ţi. Iar  dupăă absolvire nu se echivala nici un an de facultate. Când am dat examenul la dup „Universitatea politică  politică  ş tefan Gheorghiu, cum  şii de conducere” (a nu se confunda cu Ş tefan fac foarte mulţi, tot în necuno ştinţă de cauză) aveam 37 de ani. Iar în 1981, când am dat examenul pentru admiterea la Facultatea de Drept, am dat cot la cot cu tinerii din via ţa civilă. Nu aveam „locuri asigurate”. Dintre cei de la Ministerul de Interne au c ăzut destui. Cine nu crede, se poate interesa la Facultatea de Drept. Abia dup ă ani, promoţiile de absolven ţi ai şcolilor de ofi ţeri din M.I. aveau, la absolvire, echivalentul a 2-3 ani la Facultatea de Drept, în orice caz, promo ţia mea şi câteva după ea nu au avut aceast ă „fericire”. Pe la începutul lunii august 1964, în cadrul Companiei a V-a, am început susţinerea examenului de absolvire. Îmi aduc perfect de bine aminte deoarece, pentru mine (şi nu numai), a reprezentat o cotitur ă importantă în cariera mea militar ă. Examenul începuse într-o luni şi trebuia să se termine sâmb ăta. Joi, în jurul orei 09.00 , am fost chemaţi în diviziune (clas ă) şi, după adunarea noastr ă, a elevilor, au intrat mai mulţi ofiţeri superiori de la mai multe arme (pompieri, gr ăniceri, M.F.A. şi M.I.). S-a 37

Teodor Filip dat citire Ordinului ministrului de Interne prin care, întreaga promo ţie - cu două dou ă excepţ excepţii - era trecută trecută în cadrul Trupelor de Securitate. Am r ămas cu toţii blocaţi. A fost al doilea şoc major cu care m-a blagoslovit soarta. Dup ă citirea ordinului, au început să vorbească ofiţerii de la masa prezidiului (invita ţii). Fiecare era „bine  pregătit”. Ne-am prins repede c ă sunt „muncitori cu gura” - cum le spuneam noi locţiitorilor politici. Apoi, s-a cerut părerea noastr ă. Sufletu'! Nimeni nu a vrut s ă ia cuvântul. A fost numit şeful promoţ promoţiei, plutonierul-elev Tă Tănase. A fost împotrivă, i sa dat cuvântul colegului Adomniţ Adomni ţei, singurul membru de partid din rândul nostru. Toţi eram cu ochii pe el - a refuzat, întreaga clas ă a r ăsuflat uşurată. Cei din prezidiu dădeau mărunt din buze. Nu se a şteptau la aceast ă reacţie. Au mai f ăcut o încercare. La nimereală, r ăsfoind catalogul. M ăgăreaţa a c ăzut pe mine. F ăr ă falsă modestie, eram cel mai bun la chimie, istorie şi învăţământul politic. Refuz categoric. Toţi trei raportaser ăm în termeni militari, regulamentari. Dar te pui cu ordinul ministrului de Interne?! Mai ales, când ai depus un jur ământ militar. Ofiţerii au păr ăsit sala, r ămânând cu noi reprezentantul Comandamentului de pompieri (îmi pare r ău că nu-i mai reţin numele, era colonel). Pare de necrezut, dar pe obraji au început s ă-i curgă lacrimi. Lăcrima pentru c ă pierdea o promoţie de ofiţeri - ne-a mărturisit acest lucru, dar în acelaşi timp ne-a implorat s ă nu facem o prostie. Ne-a pus pe gânduri,  întreaga după dupăamiaza zilei de joi, până pân ă noaptea târziu, s-a dus muncă munc ă de lămurire cu noi. Am gândit, am analizat şi am ajuns la o singur ă concluzie: depusesem un jur ământ militar pe care eram obligaţi să-l respectăm. Aşa a ajuns promoţ promo ţia de elevi, din care f ăceam parte, la Trupele de Securitate. Deci am devenit securi şti. S-a acceptat o singur ă dorinţă a noastr ă - pe cât posibil ă: repartizarea în garnizoana pe care o solicitasem. Eu am ales Oradea, unde am copil ărit şi unde mi-am terminat studiile liceale, la Emanoil Gojdu. Şi unde era familia mea. Ulterior, am aflat motivul:  în august 1964, au fost reorganizate şi reînfiinţ reînfiinţate Trupele de Securitate. Iar nevoia de cadre era mare. Am primit concediul, solda pe o lună, echipamentul de ofi ţer de pompier, iar la începutul lunii septembrie 1964 m-am  prezentat la Batalionul de securitate din Oradea. Dumnezeule parcă parcă era o unitate de arme întrunite: ofiţeri de la pompieri, de la Trupele de Securitate, gr ăniceri, miliţieni, aviatori. Toţ Toţi tineri locotenenţ locotenenţi, rar câte un locotenent-major. Toţi puţin debusolaţi. Dar plini de via ţă, încrezători în for ţele noastre. Comandantul unităţ unit ăţii ii era colonelul Atomi, moldovean de origine, dar în afara meseriei unui ofiţer de carier ă. Mai ales de front. Am fost repartizat la compania a lll-a, comandant colonel (r) Ţiţeica. Norocul a fost de partea mea. În sensul c ă, încă  încă de la început, am avut comandan ţi adevă adevăraţ raţi ofiţ ofiţeri, profesioniş profesioni şti în instruirea şi educarea militarilor în termen. Alături de comandantul companiei, colonel (r) Olaru - ajuns ofiţer cu pregătirea de lupt ă şi colonel (r) Mihalaş Mihalaşcu - şeful de Stat Major au fost adevă adevăraţ raţii mei mentori. De la ei am înv ăţat tainele meseriei, s ă gândesc realist şi să fiu ordonat în activitate, exigent dar drept cu subordona ţii, să le cer dar să le şi dau, să nu pretind niciodat ă să facă ceva ce eu nu le l e pot demonstra. Pe parcurs, mi-am dat seama de adev ăratele misiuni ale Trupelor de Securitate mă refer la perioada august 1964 - decembrie 1989, şi cine erau recrutaţi pentru a-şi satisface serviciul militar în cadrul acestora. În baza Decretului Consiliului de Stat nr.121/1978, Trupele de Securitate erau organizate şi funcţ funcţionau în structura Ministerului de Interne, având urmă următoarele atribuţ atribuţii: - participă la îndeplinirea unor misiuni privind ap ărarea securităţii statului; - participă la asigurarea securit ăţii conducerii partidului şi statului şi a conducătorilor de partide şi state str ăine, pe timpul prezen ţei acestora pe teritoriul României; - asigur ă paza unor obiective de importan ţă deosebită; 38

Secretele U.S.L.A. - participă la executarea misiunilor de paz ă şi ordine pe teritoriul unor localit ăţi urbane, însoţirea trenurilor de marf ă specializate şi la executarea serviciului de paz ă şi ordine în gări şi triaje; - participă la activitatea de prevenire, neutralizare şi lichidare a acţiunilor  elementelor teroriste pe teritoriul României; - participă, în cooperare cu unit ăţi ale Ministerului Apăr ării Naţionale, la îndepliniera unor misiuni speciale; - participă la limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, precum şi la unele activit ăţi în economia na ţionaiă. În acelaşi timp, Trupele de Securitate, parte component ă a For ţelor Armate ale României, erau destinate ca, în cooperare cu celelalte for ţe ale sistemului na ţional de apărare, să participe la îndeplinirea misiunii de ap ărare a suveranit ăţii şi integrităţii teritoriale a patriei (am citat din Decret). Aceste trupe erau similare infanteriei. Şi din cine erau formate? Din fii de ţărani ţărani şi muncitori, capabili să s ă reziste la eforturi şi intemperii, mai rar de intelectuali şi deloc din cei ai nomenclaturii. Pe timpul recrutărilor, la repartizarea lor  în aceste trupe, se ţine cont de trei criterii: să fie sănătoşi, aspect fizic pl ăcut şi să nu aibă antecedente penale, ei ori membrii familiei. Instrucţ Instrucţia şi pregă pregătirea lor era mai grea, mai dură dur ă. Se punea accentul pe formarea lor ca foarte buni tr ăgători cu armamentul din dotare, s ă cunoască procedeele de atac şi autoapărare cu şi f ăr ă armă. Să fie disciplinaţi, echilibraţi psihic.

„Locotenente, să s ă vină vină, Fieraru!” În fiecare an, vara sau iarna, pentru des ăvâr şirea pregătirii militare şi de luptă,  batalioanele de securitate organizau câte o tabă tabără de instrucţ instrucţie, cu durata de 2-3 luni. În viaţa mea nu voi uita prima tab ăr ă la care am participat. Batalionul de securitate din Oradea şi-a organizat tab ăra pe un platou din partea de sud-est al satului Ardusat. În  partea de nord, la circa 500 de metri de marginea satului, era un deal pe care se în ălţau ruinele unui fost castel. Acolo a fost re şedinţa grofului maghiar care pân ă în 1944 a stă pânit toate împrejurimile. Când am ajuns, comandantul batalionului a ordonat unei companii s ă organizeze siguranţa platoului pân ă ia o adâncime de 500 metri; s-au pus plantoanele la ma şini şi ne-am apucat de treab ă. A trebuit să ne oprim, întregul sat, cu c ăţel cu purcel, începuse să se strângă în jurul platoului unde urma s ă ridicăm tabăra. Bătrânii satului, cu p ărul nins de trecerea anilor, lung pân ă la umeri, cu b ărbi sure şi feţele br ăzdate de trecerea necruţătoare a timpului şi a greutăţilor vieţii, mulţi dintre ei sprijinindu-se în bote sau ţinându-şi nepoţeii de mână, veneau şi se opreau în fa ţa ofiţerilor sau militarilor. Lacrimi rare curgeau pe obrazurile lor. Când vorbeau, parc ă li se punea un nod în gât. Femeile stăteau de-o parte, cu mâinile la gur ă şi lăcrimau. Nu ştiam ce să credem, nu realizam sentimentele lor. Dar nu ne-a trebuit mult s ă ne dăm seama de situa ţie. De la sfâr şitul lunii octombrie 1944, când Armata român ă a eliberat satul şi împrejurimile sale, nu au mai v ăzut unităţi ale Armatei. Pentru ei, parcă coborâser ăm din ceruri. Cât timp am stat în acea tab ăr ă, relaţiile noastre cu localnicii au fost deosebite. Periodic, militarii în termen care ob ţineau cele mai bune rezultate în procesul de preg ătire, erau învoiţi în sat. Noi, ofi ţerii, eram învoiţi pe rând. Numai în afara programului. De la intrarea în sat, în dreptul fiec ărei case, gazdele ne îmbiau s ă le trecem pragul. De şi crescut la ţar ă, am ră r ămas surprins şi plă plăcut impresionat de ospitalitatea, omenia şi mândria acelor ţărani urmaşii dacilor liberi, cum se mândreau. Pe scurt, în ţărani - urmaş cuvinte sărace, voi încerca s ă narez câteva fapte mai deosebite. Poate nu cele mai bine alese, dar semnificative. 39

Teodor Filip La sfâr şitul unei convoc ări ţinută cu ofiţerii unităţii, comandantul, împreun ă cu comandanţii de companii au plecat în tab ăr ă cu autoturismul. Pe comandan ţii de   plutoane ne-a pus sub comanda lt.maj.Pop, cu ordinul de a ne deplasa spre tab ăr ă. Aveam de str ă bătut circa 3 km, iar itinerariul trecea prin partea de sud a satului. Un doisprezece tineri ofi ţeri. Ne-a invitat s ă stăm ţăran ne-a invitat s ă-i trecem pragul. Eram doisprezece la tărnaţ, pe lavi ţe. A dispărut pentru câteva secunde, dup ă care a apărut cu o iagă de  palincă şi un păhărel în mâini. Şi-a umplut păhărelul, a închinat spre noi care am s ărit imediat în picioare şi, gata... p ăhărelul era gol. „M ă  să  însemne asta”, ăi  să  fie, ce vrea să  ne-am zis noi, privindu-ne pe furi ş. Ne-a invitat din nou s ă luăm loc, dup ă care a strigăt: „Muiere, gafa!”. La care a ap ărut muierea lui, cu o tav ă plină de păhărele pe care gazda eri, ne-a spus, aista-i obiceiul pe la noi, r ă  mo şii ii ş le-a umplut. „Domnilor ofi ţ   ţ eri, ămas  mas de la mo ş  şii  str ă  m no ştri. tri. Prima dat ă  fa ţă  cu mosafirii, ca să  să  arate că  că  bă utura-i utura-i ămo   o şii  şii no ş ă  bea gazda, de fa ţă  curat ă  ş otravă . Noroc!”. Au ap ărut apoi cu slana, pita, ceapa şi brânza. Fain ă ă  şii nu-i otravă  tradiţie şi plină de tâlc, stima ţi cititori!... Spre sfâr şitul primei luni de tab ăr ă, comanda unit ăţii a primit o radiogram ă prin care era înştiinţată că va sosi ansamblul „Ciocârlia”, ca să susţină un program pentru militari şi să se ia măsurile necesare. Ce mai, în timp record, s ătenii, ajutaţi de militarii în termen, au preg ătit şi au împodobit cl ădirea Căminului cultural (bune au fost aceste cămine când era cine s ă se ocupe de ele, s ă pună suflet în activitatea lor!). La spectacol, a participat întregul sat. Pentru ei, dar  şi pentru noi, a fost o manifesta ţie de vis. Angela Moldovan, tineric ă pe atunci, a avut un succes colosal. Ca, de altfel, întregul ansamblu. În pluton la mine aveam un ţigan. Pe nume Fieraru. Să fie al dracului, era ultimul la toate: puturos, chiulangiu, un bolnav închipuit permanent. Dar toate îi erau iertate pentru un har: cânta al naibii la vioar ă. Seara, comandantul meu de companie, maiorul Ţiţeica, îmi dădea ordinul: „Locotenente, să  să vin vină  Fierarul”. Şi-l trimiteam pe ă Fierarul”. Fieraru. Cu vioara, îl punea Ţiţeica să-i cânte de ocn ă, patimă şi mahala. Peste întreaga tabăr ă se a şternea liniştea. Cânta Fieraru mai ceva ca Ion Dr ăgoi. Apoi îi d ădea pe hore şi învârtite. Doamne, ce via ţă! Grea, dar şi cu satisfac ţii. Cer iertare cititorilor pentru aceast ă paranteză cam lungă. Dar am vrut s ă scot în evidenţă că şi noi eram oameni şi cum era privit ă Armata română (pentru neavizaţi, Ministerul de Interne f ăcea parte din sistemul naţ na ţional de apă ap ărare) de oamenii simpli, talpa ţării, faţă de care, atât în „epoca de aur”, dar parc ă mai mult acum, to ţi cei care s-au perindat şi sunt la putere şi-au cam bătut joc. Afirmam că instrucţia şi pregătirea militar ă a unităţilor din Trupele de Securitate era mai grea, mai dur ă. La sfâr şitul fiecărei etape de preg ătire, verificarea consta dintrun exerciţiu complex, cu rezolvarea unor situa ţii tactice deosebite, din cele mai variate, trageri de lupt ă după efort - din fugă, ad ă postit ori de pe schiuri. Iar traseul varia între 5 şi 15 km, în raport cu etapa de preg ătire. Era greu, foarte greu. Dar satisfac ţia când vedeam că subordonaţii pe care îi pregătisem luni de zile sunt lupt ători în care poţi avea încredere, era imensă. Iar tripleta „de aur” a unit ăţii: maiorii Olaru, Ţiţeica şi Mihalaşcu, cărora li se alătura colonelul Tama ş - ofiţerul cu operaţiile, aveau darul de a „descoperi” cele mai fr ământate şi acoperite terenuri pentru astfel de exerci ţii. Din acest punct de vedere, Comandamentul Trupelor de Securitate a eviden ţiat de mai multe ori Batalionul din Oradea. Sau aplica ţiile „în circuit”, cu durata pân ă la opt zile. Piatra Craiului, Mun ţii Apuseni, Zam, Întorsura Mure şului, Munţii Gutâiului - tot atâtea locuri în care la sfâr şitul unor exerci ţii ori aplicaţii complexe cădeam frânţi. Repet: a fost greu. Dar  necesar, având în vedere misiunile pentru care se preg ăteau Trupele de Securitate. Trupele de Securitate participau la paza şi apă  apă rarea rarea obiectivelor de importan ţă deosebită, la men ţinerea ordinii şi liniştei publice în localit ăţi (această misiune li s-a încredinţat mai târziu), al ături de organele de mili ţie. Se pregăteau, de asemenea, pentru ducerea acţiunilor de lupt ă pe „teritoriul vremelnic ocupat de inamic” - acesta în concepţia r ăzboiului întregului popor. 40

Secretele U.S.L.A. La vână vânătoare de evadaţ evada ţi şi dezertori Trupele de Securitate participau şi la capturarea dezertorilor ori a evadaţ evadaţilor din penitenciare. Batalionul din Oradea a participat la mai multe misiuni de acest gen, dintre care voi prezenta, prezenta, pe scurt, doar dou ă. În toamna anului 1965, din Penitenciarul Oradea au evadat doi de ţinu inuţţi. Alarmarea batalionului de securitate f ăcându-se la un interval destul de mare de la evadarea celor doi - cei de la penitenciar au crezut c ă vor face faţă - a îngreunat îndeplinirea misiunii. Subunit ăţile au primit misiunea s ă adopte dispozitivele specifice acestui caz şi s-a acţionat până la marginea de sud a ora şului Harghita. Pân ă la urmă, cei doi evadaţi au fost captura ţi. În anul 1974 (sper să nu mă înşel asupra anului), din penitenciarul Bârcea Mare au evadat şapte deţ deţinu inuţţi foarte periculoş periculo şi, trei dintre ei reuş reu şind să să îmbrace uniforme de miliţ mili ţie şi erau înarmaţ înarma ţi. Deoarece au ales un moment deosebit de prielnic  pentru ei, însă foarte sensibil pentru noi - perioada l ăsării la vatr ă a unui contigent şi încorporarea altuia - alarma s-a dat la toate batalioanele de securitate din ţar ă şi la Şcolile de subofi ţeri miliţie. Din batalionul de la Oradea au participat patru ofi ţeri, între care şi subsemnatul, şi toţi gradaţii - mai puţin câte unul din fiecare companie. Misiunea a durat trei zile şi patru nopţ nop ţi, timp în care, majoritatea dintre noi nu am dormit. Unii vor crede că exagerez, dar rezisten ţa umană este f ăr ă limite. Uneori. Din prima zi, şase dintre ei au fost capturaţ captura ţi. O performanţă remarcabilă. După ce au fost înconjuraţi, la soma ţiile repetate şi regulamentare de a se preda, şi opunând rezisten ţă armată, unul dintre ei a fost „t ăiat” în dou ă de rafala unei pu şti-mitralier ă (căţea, cum îi spuneam noi). Al şaptelea, cunoscând foarte bine zona - lucrase la un ocol silvic, a fost capturat ulterior. Deoarece pân ă la capturare toţi comiseser ă fapte antisociale deosebit de grave - capturarea de autovehicule sub amenin ţarea armei, jaf cu mân ă armată, sechestr ări de persoane - popula ţia din zon ă era înspăimântată. Iar al şaptelea era înc ă liber. Am primit un sprijin imens de la popula ţie, ţăranii din satele cuprinse între Deva şi rezervaţia de la Haţeg. Tineri sau oameni în vârst ă veneau la punctele de comand ă şi se ofereau să participe alături de noi în cadrul dispozitivelor. Numai ca s ă ne odihnim câte puţin. Bineînţeles că nu s-a putut accepta acest lucru. Ne aduceau de-ale mânc ării, s ă urc urcă  rugându-ne sâ-l prindem mai repede pe „bandit”, deoarece „nu avem curajul să  ă m cu vitele la pă  pă  scut”. Îi înţelegeam, însă zona era foarte întins ă, deluroasă şi împădurită în totalitate. Iar pentru a pune capac la toate, în ultima zi a început o ploaie moc ănească care nu se mai oprea. Eram obosi ţi dar deosebit de îndârji ţi. Gradaţii erau foarte atenţi faţă de ofiţeri şi îşi puneau în valoare toate cuno ştinţele dobândite într-un an de militărie. În ultima zi, doi grada ţi din companie m-au obligat pur  şi simplu s ă mă culc câteva ore, luând comanda dispozitivului de care r ăspundeam. Ulterior, am aflat c ă toţi li s-au subordonat necondi ţionat. Şi în noaptea de joi, ora 23.30, în sta ţii s-a auzit „L-am  prins!”. Toţi am r ăsuflat uşuraţi: nu se mai ţinea cont de grade şi funcţii - gradaţii şi soldaţii de ciclul doi ne îmbr ăţ ăţişau şi râdeau, iar ploaia nu se mai oprea. Atunci, ca de altfel în toate misiunile de acest gen, mi-am dat seama ce înseamn ă grija faţă de subordonaţi, să fii exigent dar drept cu ei, cât reprezint ă o ţigar ă fumată de patru-cinci inşi, ce înseamn ă să-ţi împăr ţi ultima conservă, în astfel de situa ţii, se leagă cele mai trainice şi durabile prietenii. Pentru o via ţă întreagă. Numai cine nu a tr ăit asemenea momente nu poate realiza, în ţelege aşa ceva. Dar cea mai mare satisfac ţie am avut-o la manifestările de bucurie ale s ătenilor din zona respectiv ă. Am ajuns la Oradea vineri, în  jurul orei 15.00. Celor patru ofi ţeri care am participat la misiune comandantul ne-a spus: „Până  „Până  luni diminea ţ  diminea ţ a să  nu vă  prind prin unitate. Este un ordin”. Acasă am dormit neîntors până sâmbătă seara. 41

Teodor Filip Trupele de Securitate mai participau şi la capturarea dezertorilor, majoritatea dintre ei fiind înarmaţ înarma ţi. Acestea erau cele mai dificile şi cele mai periculoase misiuni, îmi permit să prezint mai jos o asemenea misiune, la care am  participat nemijlocit. În vara anului 1973, dintr-o unitate militar ă din Oradea a dezertat, din postul de santinel ă, un militar în termen, având asupra lui pistolul mitralier ă şi două încărcătoare a câte treizeci de cartu şe. Comandantul garnizoanei era colonelul Bordei. După ce, timp de mai multe ore, comanda unit ăţii respective şi dânsul au luat m ăsurile impuse de un asemenea eveniment, în jurul orei 15.15 s-a dat alarma. Comandantul unităţii, lt.col. Petre Stră Străuţ, a destinat dou ă plutoane, dintre care unul din compania pe care o comandam. Din partea Statului Major, pentru conducerea ac ţiunii, a fost desemnat lt.col Olaru, un foarte bun organizator  şi specialist. A mai fost desemnat locotenentul B., un ofiţer rezistent la eforturi, apreciat ca un bun comandant de pluton. Subsemnatul eram cam nervos: pe de o parte nu prea era corect s ă preiau comanda unui  pluton, mai ales că nu eram de serviciu - dar te pui cu ordinele? -, iar pe de alt ă parte iar ăş ăşi nu-mi puteam ţine promisiunea f ăcută soţiei: de a merge la un film, apoi la o gr ădină de var ă. În zece minute, eram îmbarca ţi în maşini, iar în jurul orei 15.25 ie şeam  pe poarta unităţii. Adoptând dispozitivul specific unor asemenea situa ţii, am reuş reuşit ca   în nici două două ore să să captură capturăm dezertorul respectiv. Rolul hotărâtor l-au avut lt.col Olaru şi lt.B. - de fapt ei l-au capturat. Când am ajuns în garnizoan ă, atât colonelului Bordei, cât şi cadrelor din M.Ap.N. nu le venea s ă creadă. Primul, de bucurie, chiar a sărutat capota uneia dintre cele dou ă maşini cu care am intervenit. Vezi, Doamne, crescusem în ochii dânsului! Pentru ca în decembrie 1989 s ă-şi bată joc de acest  batalion (voi reveni)... Referitor la acest caz, fac o mic ă paranteză. Pe timpul când capitole din acesta lucrare au ap ărut în „Cri şana Plus”, a fost prezentat şi acest caz. Am impresia c ă unele  persoane au citit serialul respectiv în diagonal ă ori pe sărite. De fapt, acest lucru nu m ă interesează. Dar mă doare când unele persoane se trezesc vorbind în total ă necuno ştinţă de cauză, afirmând că în acest caz am min ţit, deoarece pe dezertorul respectiv l-ar fi  prins nişte ţărani. Nu mă interesează cine este persoana respectiv ă, dar pentru corecta informare a cititorilor precizez: este vorba despre cu totul alt caz, petrecut în alt an. Şi mai precizez un lucru: înainte de a m ă apuca să scriu aceast ă lucrare, m-am documentat foarte mult. Asupra problemelor pe care le cunosc în totalitate, sau asupra c ărora nu mam documentat cel pu ţin din două surse complet diferite nu m ă pronunţ. Până acum, am  prezentat misiuni la care am participat nemijlocit şi care nu se uit ă, evenimente pe care le-am tr ăit şi nu se uit ă, situaţii şi împrejur ări care m-au marcat şi nu se uit ă. Martore îmi sunt cadrele al c ăror nume a fost men ţionat - f ăr ă a le cere acordul, fapt pentru care sper să nu se supere pe mine -, care tr ăiesc încă. Multe dintre ele chiar în Oradea. Obiective de gradul 0: Ceauş Ceau şescu şi... porumbul Trupele de securitate mai îndeplineau o misiune. Pentru noi era cea mai grea, care ne dădea peste cap tot ceea ce planificam în cadrul familiilor. De câte ori preş preşedintele Nicolae Ceauş Ceau şescu pleca în vizite oficiale peste hotare, de câte ori primea vizita omologilor să s ăi din alte ţări, ţări, de câte ori aveau loc Congrese ori diferite Conferinţ Conferinţe, de câte ori efectua vizite în jude ţe sau situaţ situaţia internaţ internaţională ională devenea instabilă instabilă în anumite zone, Trupele de Securitate intrau în situa ţie de alarmare (parţ (parţială ială sau totală totală). Aceste situaţ situaţii durau de la o să s ăptă ptămână mână la peste o lună lun ă. Timp în care, în unit ăţi, se organizau grupe operative la nivel de comand ă, iar la companii se organiza permanen ţa cu 1-2 cadre. Eram în permanent ă situaţie de alarmare. Iar în cele câteva ore pe care le petreceam acas ă - dacă le petreceam - nu aveam voie sa plec ăm nicăieri. Telefonul putea suna oricând, ori degetul agentului s ă se înţepeneasc ă pe sonerie. 42

Secretele U.S.L.A. Când terorismul internaţ interna ţional luase amploare, în România au fost luate o serie de mă măsuri, în ceea ce priveş prive şte Comandamentul Trupelor de Securitate, acesta a stabilit pentru fiecare judeţ jude ţ constituirea unei subunităţ subunit ăţi,i, pluton ori companie, destinată destinată prevenirii şi combaterii terorismului. Aceste subunit ăţi executau o  pregătire specială şi erau destinate neutraliz ării ori lichidării acţiunilor teroriste. Sau interveneau pentru înt ărirea pazei şi apăr ării unor obiective. Din acest punct de vedere erau subordonate compartimentului  „Arta”  din cadrul Inspectoratelor jude ţene de Securitate. După decembrie 1989, mijloacele mass-media adunau în declara ţii care de care mai fanteziste, între care rolul principal l-a de ţinut politologul Silviu Brucan. Care susţinea că acestea erau trupe de usla şi, lucru total inexact. Este adev ărat, U.S.L.A a fost sprijinită sprijinită în mod direct de că c ătre un batalion de securitate, respectiv U.M.0640. Fără militarii în termen din această aceast ă unitate, nici nu şi-ar fi putut îndeplini misiunile. Iar aceşti militari aveau o r ăspundere deosebit ă, îşi îndeplineau misiunile în văzul popula ţiei, în contact direct cu aceasta, de multe ori în posturi izolate. Tenta ţiile   pentru ei erau mari. Dar  comanda unităţ unit ăţiiii respective nu a primit nici-o plângere, nici-o sesizare din partea populaţ popula ţiei. Erau militari disciplinaţi, conştienţi de r ăspunderea misiunii pe care o executau, fermi în îndeplinirea consemnelor, echilibra ţi  psihic. Fără aportul lor direct, f ără cooperarea cu militarii în termen din aceast ă unitate, uslaş uslaşii nu şi-ar fi putut îndeplini activitatea de prevenire a terorismului în Bucureş Bucureşti. Dacă nu ar fi fost disciplina ţi şi nu ar fi întrunit anumite criterii şi calităţi,  puteau produce evenimente deosebite. Ce s-ar fi întâmplat dac ă un astfel de militar ar fi consumat b ăuturi alcoolice în timpul serviciului? Sau dac ă s-ar fi speriat şi ar fi deschis focul pe timpul cât î şi îndeplinea misiunea la o ambasad ă ori domiciliul unui diplomat? Pe lângă panica în rândul locatarilor, ceilal ţi militari din dispozitiv ar fi putut, la rândul lor, să deschidă focul. Şi atunci să fi văzut, nu numai conflict diplomatic!?. Ce-ar mai comentat „Europa Liber ă” şi alte posturi din str ăinătate!? Personal, sunt dator s ă menţionez contribuţ contribuţia deosebită deosebită pe care şi-au adus-o Trupele de Securitate la activitatea de prevenire a terorismului, pentru activitatea deosebit ă pe care şi-au adus-o la paza şi apă apărarea obiectivelor de importanţă importan ţă deosebită deosebită, a barajelor, a uzinelor cu producţ produc ţie specială specială, a combinatelor chimice, podurilor şi viaductelor. Totdeauna, dar totdeauna, ace şti minunaţi militari în termen erau puşi s ă apere cele mai sensibile şi vulnerabile obiective. Şi atunci, întreb: de ce, în decembrie 1989, aceste trupe au fost batjocorite? De ce au fost denumite „trupe teroriste”! fidele lui Ceauşescu?. Un singur exemplu în acest sens. În decembrie 1989, Televiziunea era apă ap ărată rată de 263 de militari ai fostelor Trupe de Securitate, comandaţ comanda ţi de ofiţ ofi ţeri bine pregă pregătiţ tiţi, suficienţ suficienţi să ţină ină piept unui regiment. Făr ă exagerare. Nu s-au împotrivit la intrarea revoluţ revolu ţionarilor în Televiziune. Şi şi-au continuat misiunea. Dar nu s-a avut încredere în ei. S-a spus că toţ toţi cei care poartă poart ă petliţ petliţe albastre sunt fideli lui Ceauş Ceau şescu. Ce porcărie! Poate din teamă, sau dintr-un motiv care-mi scap ă, s-au chemat şi au venit ca s ă apere Televiziunea militari de la M.Ap.N. Ei şi comandanţii lor nu sunt de vin ă: au primit un ordin şi l-au executat. Au venit militari de la U.M.0210 Bucure şti, U.M.01842 Titu, U.M.01214 Medgidia, U.M.01841, mul ţi dintre ei f ăr ă muniţie. Au venit paraş paraşutiş utiştii, cărora, de ce să s ă nu o spun pea dreapt ă, li s-a f ăcut o publicitate exagerată exagerat ă, nemeritată nemeritată. Nu vreau să culpabilizez ace şti militari. Şi-au f ăcut cu prisosin ţă datoria de a apăra Televiziunea. Dar repet, nu erau instruiţ instrui ţi pentru asemenea misiuni. Scă paţi din chingile disciplinei (la noi termenul era clar, comandantul i-a sc ă  pat din mână), după ce s-au mai lini ştit lucrurile, s-au dedat şi la alte fapte. Dac ă în cadrul Trupelor de Securitate s-ar fi întâmplat a şa ceva, militarul în termen respectiv şi comandantul s ău nemijlocit o încurcau. R ău de tot. Deci, în cadrul for ţelor care apărau Televiziunea, peste 50% o reprezentau militarii din Trupele de Securitate, circa 10% para şutiştii şi restul, militari de la 43

Teodor Filip Ministerul Apăr ării Naţionale. În dimineaţ dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, din ordinul generalului Todor (!!! - cel care se declara comandant suprem la Televiziune), militarii cu petliţ petliţe albastre au fost dezarmaţ dezarma ţi de forţ forţele de la M.Ap.N. Dintre care o parte î şi executau misiunea cu muni ţie împrumutată împrumutată de la ei. Mare batjocor ă s-a f ăcut atunci! Un astfel de general, care a mai eliberat to ţi teroriştii prinşi la Televiziune, nu are ce căuta în Armată. O face de râs. Aduce atingere întregului corp de generali. Este adevărat, au fost dezarma ţi numai pentru câteva ore, dup ă care şi-au continuat misiunea. Dar pixul meu întreab ă: s-a gândit, atunci, cineva, ce se petrece în sufletele acestor militari, în sufletul ofi ţerilor care asistau neputincio şi la batjocorirea subordonaţilor? Sunt convins c ă, unul singur dac ă s-ar fi împotrivit - nu s ă tragă, să se împotrivească la predarea armei - ar fi fost executa ţi pe loc. Şi aşa, ar mai fi apărut nişte terorişti!! Dar au trecut peste aceast ă jignire şi umilire. Şi-au f ăcut pe mai departe datoria. Poate au scrâ şnit din din ţi, poate au înjurat în gând, dar  şi-au f ăcut datoria, în faţa unor asemenea militari, nu po ţi să spui decât: CINSTE LOR! Tocmai pentru c ă au  purtat petliţe albastre. Trupele de Securitate mai participau la munci agricole şi industriale. Personal, începând cu anul 1966 am participat cu compania - an de an - la astfel de munci: la Sododor  şi Vinga, la construirea centralei telefonice din Arad şi a punctului de control şi trecere a frontierei de la N ădlag şi V ărsând, la extinderea I.P.R.S. B ăneasa, la strângerea recoltei în Dobrogea (Valul lui Traian). Acestea au fost Trupele de Securitate, stima ţi cititori, în care î şi satisf ăceau serviciul militar - întâmpl ător sau nu - ca militari în termen, fiii şi nepoţii noştri, care au avut norocul sau nenorocul s ă fie încorporaţi în ele. Şi pentru că au avut nenorocul de a fi purtat petliţe albastre, în decembrie 1989 au fost eticheta ţi „terori şti”,  şti”, „trupe fidele întreţinută inută de politologu lui Ceau ş Ceau şescu”. escu”. Ura împotriva acestora a pornit şi a fost întreţ lu' peş peşte - l-am numit pe Silviu Brucan. Aţi jignit fiii acestui popor, domnule Brucan, cadrele acestor trupe, care şi-au f ăcut şi îşi fac datoria, fideli jur ământului pe care l-au depus faţă de Ţar ă şi Popor. De data aceasta, sunt trupe de jandarmi. Aceea şi Mărie cu altă pălărie! Curios este faptul că c ă cei mai porniţ porniţi împotriva lor, ca de altfel împotriva  întregii Securităţ Securităţi,i, au fost şi sunt tocmai activiş activi ştii partidului unic! Şi aceste trupe erau controlate de partid. Nu f ăceau un pas f ără aprobarea partidului unic... Şi aici se mai promova cu pile. Cunoaşteţi zicala: „Ca să  să  promovezi,  promovezi, ai nevoie de doi: unul să  s ă te te propună  propună  , cel ă  să te te sus  sus ţ  ină ”. ”. Şi conta dosarul. Iar al meu atârna ălalt  lalt să   ţ ină  greu. Dacă Dacă am urcat până până la un anumit nivel al scă sc ării ierarhiei militare, îmi face ăţii mele. Nu aveam nici un plă plăcere să să cred că că aceasta s-a datorat exclusiv capacit ăţii fel de pile. Bunicul din partea mamei, Pintea A., a fost comisar  şef în Bistriţa N ăsâud, iar o rudă de-a lui a fost cancelar al ministrului de Interne până în 1941; o rud ă a soţiei a f ăcut parte, ca tân ăr locotenent, din garda regal ă; un frate al tat ălui meu, Filip A. odihnească-se în pace amândoi! - condamnat pentru încercarea de trecere frauduloas ă a graniţei. Ce mai, nici în ziua de azi nu-mi pot da un r ăspuns satisf ăcător la întrebarea: cum de am fost admis atâta timp în cadrul acestor trupe, apoi la U.S.L.A.? Pentru c ă ,  printre altele, în toamna lui 1966, după dup ă ce m-am că căsătorit, au venit doi politruci de la Bucureş Bucureşti, grade mari, să s ă ducă ducă muncă muncă de lă l ămurire cu mine pentru a divorţ divor ţa. Şi de ce? Deoarece soţ so ţia este de naţ naţionalitate maghiară maghiară. M-au ameninţ ameninţat că c ă mă mută mută  în vârf de munte, în fundul Deltei, la dracu-n praznic. Nu am cedat. Şi mulţam lui Dumnezeu, nu-mi pare r ău nici în ziua de azi... Atunci, în decembrie 1989, datorit ă dezinformării, toţi erau porniţi împotriva Securităţii, a militarilor din Trupele de Securitate. Şi culmea, repet, cei mai porni ţi erau activiştii. La cel mai înalt nivel. Cei care ne-au îndrumat şi ne-au controlat atâta timp. În unele garnizoane, batalioanele de securitate au fost încercuite de unit ăţi de la M.Ap.N., cu tancuri şi blindate, în unele garnizoane, cum e cazul şi la Oradea, ofi ţeri de la 44

Secretele U.S.L.A. M.Ap.N. au asigurat actul de comand ă al acestor unit ăţi. Şi s-au convins c ă nu au nici o intenţie rea. Am lăsat anume spre finalul acestui capitol o problem ă mai deosebit ă. Care, f ăr ă falsă modestie, apare în premier ă naţională. Am f ăcut aceast lucru deoarece, în ultimul timp, tot mai multe persoane au început s ă recunoască că Nicolae Ceauşescu a lăsat şi ceva bun în urma lui. A şa se şi cuvine. 25 de ani cât a fost la conducerea ţării reprezintă, totuşi, o perioad ă din Istoria României, perioad ă care va trebui cercetat ă şi analizată f ăr ă  patimă, f ăr ă ur ă şi adversităţi politice. Pe lângă multele greutăţi pe care a trebuit s ă le suporte poporul în „epoca de aur”, datorit ă politicii dusă de Nicolae Ceau şescu şi a celor  care-l linguşeau permanent, trebuie s ă recunoaştem că a avut şi un merit incontestabil: a militat permanent pentru suveranitatea şi independenţ independen ţa României, pentru păstrarea integrităţ integrităţiiii ţării. zb ătut pentru ca Armata ţării. Şi nu în ultimul rând, s-a zbă Română Română să aibă aibă şi unităţ unităţii de elită elită, capabile să s ă dea prima ripostă ripost ă unor comandouri care ar fi acţ ac ţionat pe teritoriul naţ na ţional, în condiţ condi ţiile ră războiului modern. Din acest punct de vedere, oricât l-ar blama adversarii, a fost un clarvă clarvăzător. De data aceasta, mă m ă voi opri, şi nu întâmplă întâmplător, asupra unui aspect în premieră premieră naţ naţională ională: acela al creă creării Grupului de Aviaţ Avia ţie al Comandamentului Securităţ Securităţiiii Statului şi al Trupelor de desant aerian constituite în cadrul Trupelor de Securitate.

Elena Ceauş Ceauşescu şi... Trupele de desant Spre sfâr şitul anilor '60, în ideea interven ţiei rapide în zone greu accesibile - cele mai pretabile ascunderii unor comandouri special preg ătite în acest scop - au fost înfiinţate, în cadrul Consiliului Securit ăţii Statului, trupele speciale de desant aerian apar ţinând din punct de vedere al preg ătirii specifice de unitatea - tot nou înfiin ţată denumită Grupul de Aviaţ Avia ţie al C.S.S. în nomenclatura Ministerului de Interne, aceast ă unitate era catalogat ă la nivel de Direcţie, condusă condus ă fiind de generalul-maior Calomfirescu. Deoarece pentru prima dat ă se publică în România despre aceste trupe (dup ă ştiinţa mea), apar ţinând batalioanelor de securitate, trebuie s ă specific că voi prezenta doar unele aspecte generale, care nu constituie secrete militare, în al doilea rând, voi abuza de r ă bdarea cititorului pentru a-l prezenta, în pu ţine cuvinte, pe generalul-maior  Calomfirescu. La acea dat ă, era unul dintre cei mai buni piloţ pilo ţi existenţ existenţi în România,  printre  puţini ofiţeri care mai existau atunci în Ministerul de Interne proveni ţi din promo ţiile de dinaintea lui 23 august 1944. Cu o educa ţie tipic ofiţerească, de o moralitate des ăvâr şită, datorită profesionalismului, a curajului şi a patriotismului dovedit, a fost decorat cu mai multe ordine şi medalii, între care locul de onoare îl ocup ă „Insigna de Aur” a Aviaţiei române. A f ăcut parte din formaţ forma ţiunea de tineri ofiţ ofi ţeri-piloţ eri-piloţi de vână vân ătoare care au salvat podul de la Cernavodă Cernavod ă de intenţ intenţia Aviaţ Aviaţiei Germaniei hitleriste de a-l distruge pentru a opri înaintarea trupelor sovietice pe direc ţia Constanţ ConstanţaBucureş Bucureşti. Avea o inimă cât să cuprindă „cerul României”. A f ăcut parte din singura aviaţ aviaţie din lume care a luptat, de la egal la egal, cu avia ţia a patru mari puteri: americană american ă, britanică britanică, sovietică sovietică şi germană germană, dându-le lovituri catastrofale. Un exemplu elocvent îl reprezint ă pierderile americanilor în august 1943, când au  bombardat instalaţiile de la Ploie şti: din totalul de 178 bombardiere ale U.S.A.A.P. United States Army Air Forces (For ţele aeriene ale armatei Statelor Unite), plecate în misiune, doar  88 au reuşit să revină la bază (Benghazi - nordul Africii). Restul au fost distruse sau grav avariate de Avia ţia română, iar instalaţiile de la Ploie şti au continuat s ă funcţioneze. Aceast ă misiune cu urmări catastrofale pentru americani a dat de în ţeles 45

Teodor Filip tuturor că în România exist ă o aviaţie de vân ătoare de care trebuie s ă se ţină cont. Pentru ofiţerul-pilot Calomfirescu şi colegii săi lupta însemna EU sau EL! Total, conştient că România trebuie ap ărată, împotriva oricărui duşman. Tineri între 21 - 25 de ani, piloţii de vânătoare au fost oameni obi şnuiţi. Dar atracţia până la obsesie a z ărilor  albastre, dorinţa nebun ă de a zbura, profunda dragoste fa ţă de Ţar ă şi Neam, au f ăcut din ei eroi ai aerului. Cadrele pentru Grupul de Avia ţie şi al trupelor de desant au fost selec ţionate din întreaga organigramă a C.S.S., dintre cei cu calit ăţi fizice şi morale peste medie, care aveau şi cunoştinţe în profesia de pilot sau para şutist. Iar comandantul Grupului de Aviaţie a fost numit acel om de excep ţie - generalul-maior Calomfirescu. Locul de amplasare al sediului, care cuprindea Comandamentul şi Centrul de instruire, a fost ales  pe o latur ă a Aeroportului Otopeni, în spatele Flotilei Speciale al Marelui Stat Major al Ministerului Apăr ării Naţionale. Pentru corecta informare a cititorului, trebuie menţionat că, până la constituirea acestui Grup, aeronavele preziden ţiale erau deservite de această flotilă. Iar unul dintre motivele pentru care a luat fiin ţă acest grup a fost şi acela ca aceste aeronave şi cele care deserveau membrii C.C. al P.C.R. s ă fie preluate de ofiţeri de Securitate. F ăr ă a supăra pe nimeni, fac precizarea c ă securitatea tuturor şefilor de state, a demnitarilor, este asigurată asigurat ă de serviciile speciale. Concomitent, au fost înfiinţ înfiin ţate şi Trupele de desant, în cadrul anumitor   batalioane de securitate, au fost constituite subunit ăţi independente, care organizatoric f ăceau parte din unit ăţile respective dar, din punct de vedere al preg ătirii specifice (profesionale), apar ţineau Grupului de Avia ţie al C.S.S. Trebuie specificat c ă, atât cadrele, cât şi militarii în termen erau selecţionaţi după criterii exigente, dar  numai şi numai pe bază baz ă de voluntariat.  Nimeni nu a fost obligat, nimeni nu a primit ordinul de a face parte din aceste trupe. Iar selec ţionarea, după cum ar ătam, în special a militarilor  în termen, era foarte exigent ă. Spre exemplu, un ofiţ ofiţer destinat să să facă facă această aceast ă selecţ selecţie, din 300 de militari a ales doar 10! Trebuia găsit, însă, un specialist care s ă se ocupe de preg ătirea nemijlocită a acestora. Şi atunci, comanda C.S.S.-ului şi-a îndreptat atenţia spre Iancu Gheorghe . Acesta era, la acea dat ă, conducă conduc ătorul lotului naţ na ţional de paraş para şutiş utişti sportivi din România, campion olimpic absolut la para şutism, primul care a realizat o aterizare la punct fix cu o para şută ută clasică clasică. Pentru pregătirea militarilor din Trupele de desant al C.S.S., era nevoie de cel mai bun specialist. Şi după cum am specificat, la acea dată şi or ă, cel mai bun din ţar ă era Iancu Gheorghe. A fost contactat, s-au purtat discuţii cu el, f ăr ă nici o constrângere ori amenin ţare. Şi a acceptat. Astfel, a devenit locţiitorul şefului de Direcţie - generalul-maior Calomfirescu, avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit comandantul Trupelor de desant. Programul de pregătire al militarilor din aceste trupe se f ăcea în baza regulamentelor militare generale şi a regulamentului Trupelor de Securitate, dar  instrucţia de specialitate-desant se f ăcea în baza regulamentelor elaborate de comanda Grupului de Avia ţie, în special de colectivul de conducere ai Sec ţiei de DesantParaşutare, al cărui comandant era lt.col. Iancu Gheorghe. Pentru instruirea specific ă, efectivele subunit ăţilor independente din cadrul  batalioanelor de securitate f ăceau eforturi deosebite. Fiind încadra ţi numai pe baz ă de voluntariat, cu dragoste fa ţă de arma pe care au ales-o, ambi ţioşi să demonstreze ce pot, cu timpul, au format adev ărate subunităţ subunităţii de elită elită. Ofiţerii instructori aveau mân ă liber ă în pregătirea lor dar subordonatul era respectat. Cum de altfel se întâmpl ă în toate unităţile de elită ale for ţelor armate din toate statele. Ace ştia şi-au creat lumea lor  aparte. Relaţia comandant-subordonat comandant-subordonat şi invers era mai deosebit ă, mai libertină. Aceasta şi datorită faptului că pregătirea specifică incuba riscuri, depindeau unii de al ţii, iar  greutăţile inerente îi uneau. Din aceast ă cauză, şi din altele, au început s ă fie invidiaţi. Comandanţii unor unit ăţi puneau anumite piedici ofi ţerilor-instructori şi acestor militari. 46

Secretele U.S.L.A. Unii nu puteau în ţelege că eforturile depuse de ace ştia trebuiau recompensate cu o hran ă mai consistent ă, respectiv 5.500 de calorii fa ţă de 3.200 cât aveau restul militarilor. Şi astfel, C.S.S. şi-a creat subunităţ subunit ăţii şi unităţ unităţii care puteau interveni rapid în oricare punct al teritoriului naţ na ţional, în special în zona grea accesibil ă, cu o mare putere de izbire. Odată deşănţaţi, aceşti militari erau profesioni şti în depistarea, urmărirea şi adoptarea procedeelor de lupt ă pentru capturarea sau nimicirea comandourilor str ăine (inamice). Existen ţa acestor trupe era impus ă de regulile nescrise şi cerinţele r ăzboiului modern, în care, în special în adâncimea strategic ă, acţiunile de luptă se duc de c ătre subunit ăţi de profesioni şti, luptători desăvâr şiţi, cu o mare mobilitate şi putere de izbire. Indiferent de orânduirea social ă, indiferent de partidele aflate la  putere, acel stat care- şi desfiinţează aceste trupe comite o crim ă naţională. Încă de la început, la nivelul de comand ă al grupului de Avia ţie, al C.S.S. şi Flotilei speciale a M.St.M., condus ă de generalul Tiu - gurile rele afirmă că era rudă cu Elena Ceauşescu - au ap ărut disensiuni. Comanda Flotilei speciale a încercat s ă convingă conducerea Ministerului Ap ăr ării şi Comitetul Central c ă existenţa a dou ă escadrile - una a M.Ap.N., alta a C.S.S. - nu- şi are rostul, c ă este un paralelism. Şi mai susţinea că C.S.S. nu avea posibilitatea de a- şi asigura rezerve de cadre pentru avia ţie, lucru pe care-l putea asigura doar Ministerul Ap ăr ării. Lucru total inexact. Realitatea este că că nu vedeau cu ochi buni faptul că c ă Grupul de Aviaţ Aviaţie preluase aeronavele prezidenţ preziden ţiale - ţâţa de muls le-a fost luat ă de la gur ă -, nu vedeau cu ochi buni existen ţa celor doi profesioni şti, generalul-maior Calomfirescu şi lt.col. Iancu Gheorghe, iar la Trupele de desant nici m ăcar nu se gândeau. Invidia începea să s ăşi spună spună cuvântul, în acest sens, voi da un singur exemplu, care sunt convins c ă pe unii îi va şoca, iar pe al ţii îi va deranja. Dar aceasta a fost realitatea. Iar dac ă suntem corecţi, trebuie să o recunoaştem. Sper să nu mă înşel asupra anului, respectiv 1968, când pre şedintele Franţei generalul Charles de Gaulle - a efectuat o vizit ă oficială în România. Cu aceast ă ocazie,  Nicolae Ceau şescu a fost invitat, la rândul lui, s ă efectueze o vizit ă oficială în Franţa. Pe cale diplomatică, această vizită a fost fixată a avea loc prin anul 1970. Cu 10 zile înaintea începerii vizitei oficiale în Fran ţa a preşedintelui Nicolae Ceau şescu, aşa cum se obişnuieşte în astfel de situa ţii, o delega ţie de la C.C. - sec ţia Protocol -, precum şi ofiţeri de Securitate s-au deplasat în Fran ţa pentru ca, împreun ă cu autorităţile respective s ă fixeze întregul protocol al vizitei şi măsurile de securitate. Ei bine, pe timpul când aceast ă delega ţie era în Fran ţa, s-a întâmplat un accident (intenţionat, neintenţionat - cercetările nu au putut elucida problema) care a dat peste cap totul. Un diplomat al Ambasadei Fran ţei a condus la aeroportul Otopeni o persoan ă, după care, la întoarcere, înainte de a junge la podul B ăneasa, din drumul lateral stânga cum te deplasezi spre Bucure şti, i-a ieşit în faţă un camion care nu a acordat prioritate maşinii diplomatului francez. Acesta a intrat în plin în camionul respectiv, iar  diplomatul a fost foarte grav r ănit. De aici, un mic scandal diplomatic care a dat peste cap vizita lui Nicolae Ceau şescu în Franţa. Nu acest lucru vreau s ă-l scot în eviden ţă. Delega ţia de protocol a primit ordinul de a se înapoia în ţar ă, fapt ce l-a f ăcut cu o cursă obişnuită. Aceasta, deoarece aeronava pus ă la dispozi ţia lor - un AN -26 - s-a înapoiat numai cu echipajul format din şase persoane. Avionul a aterizat, s-a apropiat de hangar, dup ă care ofiţerul de serviciu pe Grupul de Avia ţie a primit ordinul ca un tractor  să-l remorcheze în hangar  şi să destineze o grup ă de militari pentru desc ărcare. Când ofiţerul de serviciu a intrat în interiorul avionului, a r ămas blocat - la propriu - de cantitatea coletelor de diferite dimensiuni care ocupau întregul spa ţiu. Fiecare colet avea destinatarul scris: membri ai C.C., mini ştri, directori generali ş.a. Deci, numai persoane sus-puse. Acest fapt a dezam ăgit, ca să folosesc un cuvânt mai blând, întreaga conducere şi cadrele Grupului de Avia ţie al C.S.S. Din aceast ă cauză echipa de   protocol a fost nevoită să se întoarcă cu o cursă obişnuită. Iar acest caz nu a fost 47

Teodor Filip singular. Acesta este motivul real - oricât s-ar sup ăra unele persoane pe mine - care a dus la apari ţia disensiunilor de care pomeneam mai sus. S-a ajuns pân ă acolo încât s-a interzis accesul cadrelor de la Grupul de Avia ţie de a trece prin incinta unit ăţii Flotilei speciale a M.St. M., atât pe jos, cât şi cu maşinile. Trebuiau să ocolească pe la dracu-n praznic... Până Până la urmă urmă, comanda Flotilei M.St.M. a cerut desfiinţ desfiin ţarea Grupului de Aviaţ Aviaţie şi revenirea la situaţ situa ţia iniţ iniţială ială. Disensiunile au ajuns pân ă la ce mai înalt nivel şi... acum intr ă în scenă Elena Ceauşescu. Având în vedere c ă Nicolae Ceauşescu a r ăspuns o perioad ă de Armată şi de organele Securit ăţii, cu gradul de general-maior, î şi dădea seama de importan ţa şi eficienţa Trupelor de desant, a grupului de Avia ţie dar... când femeia îşi pune ceva în cap (poalele în nici un caz), î şi vâr ă dracu coada. Şi aşa, în primă primăvara anului 1974, din ordinul Elenei Ceau şescu (!!!), Grupul de Aviaţ Avia ţie a fost desfiinţ desfiinţat. Deoarece nu multe persoane cunosc acest aspect, ar fi bine ca cei care de ţin informaţii în acest domeniu (cât de mici) s ă-şi scrie memoriile, s ă arate adevărata realitate. Şi, mai ales, s ă prezinte modul în care au fost tratate cadrele Grupului de Aviaţie după desfiinţare . Deoarece, adev ărata istorie a Trupelor de Securitate va trebui scrisă. Din respect fa ţă de Istorie şi Popor. Din respect fa ţă de urmaşii noştri. Aceasta şi datorită faptului că, după decembrie 1989, s-a dovedit totala nevinovăţie a Trupelor de Securitate. Şi sunt con ştient, după cum sunteţi şi dvs., stima ţi cititori, că pentru SECURITATEA OBIECTIVELOR DE IMPORTANŢĂ IMPORTAN ŢĂ DEOSEBITĂ DEOSEBITĂ,  pentru SECURITATEA PERSOANEI şi a BUNULUI PUBLIC Şl PRIVAT era nevoie, este şi acum, de asemenea trupe.

48

Secretele U.S.L.A.

Capitolul III: R ĂZBOIUL PSIHOLOGIC ÎMPOTRIVA U.S.L.A. Dezinformarea din zilele noastre a devenit o adev ărată rată artă artă, practicată practicată de persoane deosebit de inteligente, având o preg ătire specifică specifică. Ea are un singur scop:  prezentarea denaturată a unei situaţii, stare de fapt, într-o perioad ă bine determinată. Speculându-se lipsa de informare a popula ţiei, greutăţile prin care trece la un moment dat, dezinformarea caut ă şi reuşeşte să amplifice nemulţumirile maselor, s ă le dirijeze în direcţia dorită, asupra celor care trebuiesc discredita ţi. În cadrul ei sunt r ăspândite o serie de „informaţii” provenite din a şa-zisele „surse sigure”, se r ăspândesc zvonuri false, se difuzeaz ă ştiri false - pe cale audio şi vizuală - cu un sâmbure de adev ăr, care are scopul de a da credibilitate. Nicu Ceauş Ceauşescu şi Florin Piersic -conflictul... conducă conduc ătorilor auto Exemplul pe care îl voi prezenta poate nu este cel mai bine ales, dar este deosebit de semnificativ: povestea privind „bă „bătaia” pe care securiş securi ştii din garda personală personală a lui Nicu Ceauş Ceau şescu ar fi administrat-o actorului Florin Piersic, în restaurantul „Moldova” din Bucure şti. M-am oprit asupra acestui exemplu, deoarece o ţar ă întreagă povestea am ănunte picante: cum c ă înainte de a intra în local, Nicu Ceauşescu ceruse evacuarea acestuia. R ămăsese numai Florin Piersic cu so ţia sa Ana Szeleş, pe care Nicu a invitat-o la dans şi de aici întreaga b ătaie. Sau c ă, Nicu i-ar fi  pretins acesteia să se dezbrace, iar Florin ar fi reac ţionat ca un adev ărat bărbat. Câte nu se povesteau despre spitalizarea îndr ăgitului actor, despre vizitele pe care Elena Ceauşescu i le f ăcea la spital!?! Am realizat aceste zvonuri false, în mod practic, când, fiind în concediu la Oradea, multe cuno ştinţe (inclusiv rude) mi-au povestit cu lux de am ănunte scena cu  bătaia, mirându-se c ă nu cunosc nimic. Lucrând la U.S.L.A., cuno şteam doar atât:  între Nicu Ceauş Ceauşescu şi Florin Piersic avusese loc o ceart ă destul de dură dură, dar pe motive de circulaţ circulaţie. Fiind la volanul autoturismelor personale, fiecare î şi susţinea „adev ărul” său. De fapt,  între cadrele Ministerului de Interne erau de notorietate încercă încerc ările lui Nicu de a scă scăpa de cei care îi asigurau gardarea, c ă umbla prin restaurante în gard ă personală personal ă, stare de ebrietate, c ă avea nenumărate aventuri galante, sau chiar gardă angajată angajată de el. Dar de aici şi până la asemenea zvonuri...!!! în fapt, ele erau favorizate de însuşi modul lui de comportare. Cred că nu greşesc afirmând c ă,   în nici o ţară ară din lume, poporul nu a fost minţ minţit, dezinformat şi manipulat aş a şa cum s-a f ăcut la noi în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi după după. Rolul principal l-au avut radioul şi televiziunea. Mai ales televiziunea.   Nu mă voi referi la aceasta. Voi c ăuta să prezint perfidul ră război psihologic care s-a dus împotriva usla şilor, cu urmările sale deosebit de tragice. Şi vă las pe dumneavoastr ă, stimaţi cititori, dintre care foarte mulţi aţi fost victimele acestei dezinformări, să-i judecaţi pe cei care îi voi prezenta în acest capitol. Vinova ţi de acest r ăzboi psihologic. În timpul evenimentelor din decembrie '89, cât şi după aceea, Unitatea Special ă de Luptă Antiteroristă a fost prezentat ă în diferite chipuri: „unitate de terori şti  şti”, „unitate de criminali ”, iar lucr ătorii ei au fost eticheta ţi drept „terori şti”  şti” şi „criminali”. Cum de s-a ajuns ca singura unitate antiterorist ă existentă la acea dat ă în ţar ă, o unitate de elită recunoscut ă pe plan internaţional, să fie etichetată ca „unitate de terori şti”?  şti”? Mai 49

Teodor Filip ales, avându-se în vedere faptul c ă, încă de la început, a jucat rolul de deschiz ător de drum în lupta antiteroris ă pe teritoriul naţional, netezind drumul Brig ăzii Antiteroriste constituită în 1990. Cu excepţia ziaristei Angela Bă Băcescu, nu cred ca altcineva s ă se fi preocupat   pentru stabilirea adevărului cu privire la activitatea usla şilor începând cu data de 22 decembrie, anul de gra ţie 1989. Momentan nu vreau s ă clarific ceea ce au f ăcut un Nicolae Militaru (eu l-am iertat, dar nu pot uita), Gelu Voican Voiculescu, Hortopan sau inginerul Montanu. Doresc să relev un aspect mai pu ţin cunoscut marelui public: asupra U.S.L.A. s-a desf ăş desf ăşurat urat un adevă adev ărat ră război psihologic, cu toate componentele sale.

Iulian Vlad l-a ignorat pe Ceauş Ceau şescu ! Înainte doresc s ă scot în eviden ţă activitatea generalului-colonel IULIAN VLAD, care, în pofida ordinului primit, în ziua de 17 decembrie 1989, de reprimare a demonstraţiilor: - a ordonat ca, sub nici o form f ormă să nu se tragă; - a ordonat ca unit ăţile de securitate s ă nu se implice în ac ţiuni de strad ă. Acest lucru a reie şit deosebit de dur în timpul procesului, când, din totalul de 54 de martori audiaţ audiaţi, majoritatea ai acuză acuz ării, nici unul nu a declarat că generaiulcolonei IULIAN VLAD ar fi dat ordin de reprimare. În seara zilei de 16 decembrie 1989, generalul-colonel IULIAN VLAD a dat ordin ca subunit ăţile Trupelor de Securitate, desemnate s ă participe la restabilirea ordinii la Timi şoara, să plece în misiune f ăr ă muniţie. În ziua de 13 decembrie 1989,   prin colonelul Raţiu, şeful Direcţiei a 1-a din Departamentul Securităţii Statului, a ordonat tuturor  şefilor de Securitate din toate  judeţele ca, indiferent de ce situa ţie se va crea în jude ţele de care r ăspund, s ă nu se tragă tragă, să s ă nu se implice în acţ ac ţiunile de stradă strad ă. Tot la aceea şi dată, prin şeful Direcţiei de cercetări penale, a ordonat punerea în libertate a tuturor persoanelor care se aflau în arestul Securităţii la data respectiv ă, cu mandat de arestare. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989: - a ordonat subunit ăţilor din Trupele de Securitate de a l ăsa liber ă intrarea în Piaţa Palatului; - ulterior, a ordonat acestor acestor subunit subunităţi şi Şcolii de ofi ţeri Băneasa de a se retrage în cazărmi; - a ordonat cadrelor Direc ţiei a V-a şi Unităţii Speciale de Lupt ă Antiteroristă de a permite accesul în sediul Comitetului Central şi să nu se tragă sub nici un motiv; - a ordonat comandantului Trupelor de Securitate, generalul Ghi ţă, de a lăsa liber  accesul la Televiziune şi Radio manifestanţilor: - a ordonat înt ărirea măsurilor de pază şi securitate la obiectivele de importan ţă deosebită, unde ar fi putut s ă se producă acţiuni diversioniste. În ziua de 22 decembrie 1989, în jurul orei 14.00, s-a pus în subordinea noii   puteri ce se constituia atunci, în această situaţie, a transmis ordinul de preluare a Departamentului Securităţ Securit ăţii ii Statului, cu toată toat ă organigrama organigrama sa, de c ătre Ministerul Apă Apărării Naţ Naţionale. De asemenea, a ordonat ca toate efectivele D.S.S. s ă execute numai ordinele ce le vor primi de la comandan ţii acelor unităţi ale M.Ap.N. în subordinea cărora intr ă. Apoi, s-a adresat tuturor unit ăţilor de Securitate, unit ăţilor  Ministerului de Interne prin Apelul difuzat la radio şi Televiziune, apel cunoscut de întreaga ţar ă. 50

Secretele U.S.L.A. A mai desf ăş ăşurat şi alte activit ăţi, dar legat de problema pe care o tratez, aceste ordine sunt esen ţiale. Esenţiale, deoarece de activitatea U.S.L.A. r ăspundea în mod direct generalul-colonel IULIAN VLAD. Deci, încă  încă de la început, U.S.L.A, s-a pus în slujba Revolu ţiei. Ea f ăcea parte din Ministerul de Interne, dar al ături de întreaga Securitate nu a fost a lui Ceau şescu. După cum nici Armata nu a fost. Erau ale României, erau fiii poporului pe care îl serveau şi în numele idealurilor c ărora se jertfeau. Pe data de 22 decembrie 1989, dup ă primul discurs al dlui Ion Iliescu, colonelul Ardeleanu, comandantul U.S.LA., în fa ţa generalilor Iulian Vlad şi Ştefan Guşe, a revoluţionarilor prezenţi în, acel birou din sediul C.C., a exprimat adeziunea unit ăţii pe care o comandă faţă de Revolu ţie, că efectivele sunt în unitate, armamentul şi muniţ muniţia încuiate şi sigilate. În după-amiaza aceleiaşi zile, împreun ă cu unul dintre locţitorii săi, colonelul Gherghina Gheorghe, se prezint ă din nou la sediul C.C., convocaţi de ordinul generalului-colonel Iulian Vlad şi al generalului-maior  Ştefan Guşe. După circa o or ă, împreună cu Isac Constantin, reprezentant al F.S.N. pentru U.S.L.A., revine în unitate, convoac ă efectivele şi le transmite ordinul: „(...) DIN ACEST MOMENT UNITATEA, ÎN ÎNTREGUL EI, SE AFL Ă LA DISPOZIŢIA FRONTULUI Şl A REVOLUŢIEI, URMÂND A EXECUTA MISIUNILE ŞI SARCINILE CE ÎI VOR FI ÎNCREDIN ŢATE”.

Dezinformarea „liberă „liberă” de la TVR  Am afirmat, la început, c ă prima component ă a r ăzboiului psihologic îndreptat împotriva U.S.L.A. a fost dezinformarea şi semănarea sentimentului de neîncredere a  populaţiei şi Armatei împotriva usla şilor. Aceasta s-a f ăcut treptat, prin intermediul Televiziunii Naţ Naţionale (Libere). După ce Teodor Brateş, George Marinescu, Victor  Ionescu şi alţii au reuşit să semene panică în rândul popula ţiei, neîncrederea Armatei faţă de toţi cei care purtau petli ţe albastre, calificându-i drept „securi şti-terori  şti-terori şti”,  şti”, la un moment dat, pe post, apare un general ceva mai familiarizat cu limbajul militar ionează  împotriva generalul Tudor!!! Iată ce spune acest general: „Cei care ac ţ ionează    poporului sunt trupe speciale, trupe antiteroriste ş antiteroriste  şii alte trupe ale fostei conduceri,  pu ţ   pu ţ ine ine la numă  numă r, r, dar înr ă  i  te”. Printre cele spuse, o întreag ă naţiune este dezinformat ă. ăite”. Şi Armata. Dar să vedem ce trupe speciale avea Ministerul de Interne? Erau Trupele de Securitate, reînfiin ţate în august 1964 (vezi capitolul „Trupele de Securitate”). Şi erau similare infanteriei. Nu erau trupe represive. Participau la paza şi apărarea obiectivelor de importan ţă deosebită, la menţinerea ordinii şi liniştei publice, în localităţi, la munci agricole şi industriale. Iar când situa ţia impunea, participau la capturarea dezertorilor (majoritatea fiind înarma ţi) şi a deţinuţilor evadaţi din  penitenciare. Şi din cine erau formate Trupele de Securitate 3. Din militari în termen, fii de ţărani şi muncitori, mai rar de intelectuali şi deloc ai nomenclaturii. Deoarece ace ştia erau capabili s ă reziste la greut ăţi şi intemperii. Instruc ţia şi pregătirea lor era mai grea mai dur ă ca la M.Ap.N. Se punea accesul pe formarea lor ca foarte buni tr ăgători cu armamentul de infanterie, s ă cunoasc ă procedeele de atac şi ap ărare, cu şi f ăr ă armă. S ă fie disciplinaţi, echilibraţi psihic. Cunosc foarte bine aceste trupe deoarece, dup ă terminarea şcolii de ofi ţeri, timp de aproape 12 ani am activat în cadrul Batalionului de securitate din Oradea. Şi se găseşte un Brateş, un Popescu, un Tudor - mai grav, un general - s ă-i culpabilizeze. Pe cine? Pe cei care au permis accesul liber al revolu ţionarilor la 3

51

Teodor Filip Televiziune şi Radio! Pe cei care, la ordinul generalului-colonel Iulian Vlad, erau în incinta unit ăţilor sau î şi îndeplineau misiunile specifice, lucru reie şit clar în urma cercetărilor. Deci, acestea erau trupele speciale ale Ministerului de Interne. De multe ori, mam întrebat: oare p ărinţii şi rudele acelor tineri care, în acel decembrie '89, î şi satisf ăceau serviciul militar în cadrul acestor trupe, au crezut în aceast ă dezinformare? Au crezut c ă fiii lor sunt „terorişti”? Să vedem acum care erau trupele antiteroriste. În România era o singur ă unitate specializată în lupta antiterorist ă, pregătită să ia toate măsurile ca pe teritoriul na ţional să nu se produc ă nici un act terorist, iar dac ă se producea - Doamne fere şte! - să intervină. Să lupte împotriva celui mai fanatic du şman al lumii contemporane teroristul. Era Unitatea Special ă de Lupta Antiterorist ă, o unitate de elit ă, formată din aproximativ 800 de cadre. Era unitatea de elit ă a Ţării. Deci o singur ă unitate, generale (r) Tudor, şi nu trupe!! Pentru prima oar ă, întreaga naţiune afla despre „trupele antiteroriste”. Vedeţi, stimaţi cititori, cum se dezinformeaz ă când se vorbe şte în necunoştinţă de cauză, de către o persoană care ar trebui s ă ştie a face deosebirea dintre o „unitate antiterorist ă  ă ” şi „trupe antiteroriste”.   Nu termină bine acest general c ă intervine Petre Popescu. Putea lipsi? „Studen ţ  „Studen ţ ii ii din Groză  Groză ve ve şti ataca ţ i de trupe de securitate”, strigă acesta.  şti cer ajutor. Sunt ataca ţ  O altă dezinformare. Şi populaţia credea. Nu era pregătită pentru r ăzboiul psihologic. Dar oare, nu s-a mirat nimeni şi nu s-a întrebat în acela şi timp „Oare aceste trupe aveau comandan ţ  comandan ţ i atât de pro ş pro şti, ti, încât de cate ori „atacau” strigau: «Aten ţ  «Aten ţ ie! ie! V ă  atacă  ă  atacă  trupele de securitate»!” Bre, Popescule, ştii ce cred eu: studen ţii din Grozăveşti au fost „atacaţi de un comando” feminin, format din „brunete” care vroiau s ă-şi g ăsească şi ele fericirea în Revolu ţie. Dacă Dacă erau atacaţ atacaţi de trupe de securitate, Dumnezeu cu mila Sa pentru toţ toţi studenţ studenţii din Groză Grozăveş veşti! ... Dar Brateş Brateş îi întrerupe: „Nu sunt trupe de securitate, ci comandouri. Dracu  ştie  ştie cum să  să le le mai zici!”. Păi, chiar că nu ştii bre Tică! Şi s ă-ţi mai spun ceva b ăiatu': chiar  dacă ai şcoala dezinform ării, foloseşti cuvinte aiurea. Un specialist specialist în domeniu ştie că formaţiunile de comando sunt alc ătuite din lupt ători cu o pregătire deosebit ă, trimişi s ă execute misiuni de domeniul incredibilului, de care unit ăţile Armatei, din nici o ţar ă, nu sunt capabile s ă le îndeplineasc ă. De multe ori, aceste comandouri sunt forma ţiuni (unităţi) de sacrificiu. Se sacrific ă, dar îşi îndeplinesc misiunea. Aceasta nu înseamn ă că sunt formate din fanatici. Nu! Sunt lupt ători de elit ă, conştienţi de ceea ce risc ă. Ulterior, bre Tică, după anii ‘70 denumirea de „comando” a fost atribuit grupurilor de terorişti care comiteau o ac ţiune teroristă. Lucru total greşit, însă pentru că a fost adoptat în terminologia interna ţională, vis-a-vis de terori şti, a r ămas aşa. Prin comunicatul lui Brateş Brate ş, cei vizaţ vizaţi direct erau uslaş usla şii. Pe bună dreptate, cadrele specializate din Armat ă au f ăcut imediat legătura: „Stai, domnule! P ă  ăi  comandouri nu putea forma decât U.S.L.A.” Acelaşi lucru l-au crezut toate persoanele care aveau cunoştinţă despre existen ţa acestei unit ăţi. Ştii ce îţi mai spun, tovar ăş ăşe-domn Brateş? Care dezinformai o na ţiune întreagă şi instigai la omor deosebit de grav. Conducerile C.IA, K.G.B., G.R.U., AVO şi MOSSAD încă nu s-au întrunit pentru a stabili, de comun acord, instituirea şi acordarea unei medalii pentru cel mai bun dezinformator al r ăzboiului psihologic. Ai merita-o din  plin! Un oarecare merit în activitatea de dezinformare a popula ţiei şi a Armatei, de încriminare a uslaş usla şilor, l-a avut şi dl. Ion Iliescu. În auzul întregii na ţiuni, a înarma ţ i ca pu ş pu şca ca ş specializa ţ i în guerila afirmat: „(...) terori ştii-securi  ştii-securi şti  şti sunt înarma ţ   şii specializa ţ  urbană  urbană ”. ”. Auzind aceast ă afirmaţie, semnatarul acestor rânduri, şi cred că foarte multe cadre din Ministerul de Interne şi chiar Armată am f ăcut imediat legătura cu uslaşii. 52

Secretele U.S.L.A. Deoarece, U.S.L.A. era singura unitate din ţar ă care avea luptători specializaţi în luptele de stradă. Ca urmare, campania de dezinformare, prima etapă etap ă a războiului psihologic asupra U.S.L.A., a fost atinsă atins ă. Uslaşii erau, în viziunea popula ţiei şi a Armatei, „terorişti”. Doresc să trag o concluzie care ar trebui s ă dea de gândit multora. Televiziunea a avut rolul principal în difuzarea informa ţiilor false, în crearea isteriei de masă masă, în transformarea şi implementarea în mintea oamenilor a ideii că că teroriş teroriştii sunt securiş securiştii, sunt uslaş uslaşii.  Nu pot afirma că cei care au f ăcut-o erau bine intenţionaţi sau manipula ţi, ori urmăreau un anumit scenariu bine pus la punct. Esenţialul este că au f ăcut-o. Lucru grav este faptul că c ă persoane ca Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Silviu Brucan ş.a., care deţ de ţineau funcţ funcţii oficiale, difuzau informaţ informa ţii deosebit de grave care au provocat panic ă, groază groază chiar, au aţâţat ura împotriva a două dou ă structuri deosebit de importante, vitale chiar, într-un stat: Securitatea Naţ Naţională ională şi Armata. Au aţ aţâţat ura şi neîncrederea împotriva singurei unităţ unităţii antiteroriste din România - U.S.L.A. Grav este şi faptul că populaţia era slab pregătită, sau chiar deloc, cu privire la r ăzboiul psihologic.

Nicolae Militaru şi... "arma prostului" Începe o nouă nou ă etapă etapă a războiului psihologic împotriva uslaş usla şilor. De data aceasta mai dură dur ă. Gradată Gradată şi ea. Principalul „compozitor, orchestrator orchestrator şi dirijor” generalul NICOLAE MILITARU (Lepă (Lep ădat). Mărturisesc sincer, stima ţi cititori, că asupra celor ce urmeaz ă am reflectat cel mai mult. Nu exagerez afirmând c ă m-am documentat ani de zile. Faptele pe care le voi prezenta, referitoare la persoana numit ă mai sus se bazeaz ă pe probe, m ărturii ale martorilor oculari, interviuri şi chiar  recunoaştere din partea sa. De când a trecut în nefiin ţă, eu l-am iertat. Dar nu pot uita. Este dureros s ă accentuez că în timpul evenimentelor din decembrie 1989, un general (r), numit ilegal ministru al Apă Ap ărării Naţ Naţionale, se face vinovat de r ăspândirea celor mai mari şi aberante zvonuri cu privire la terori şti. Se face vinovat de incitare la crimă crimă, de emiterea unor ordine personale în urma c ărora au murit persoane nevinovate. Şi mă voi referi exclusiv la activitatea împotriva usla şilor. Unii îmi vor reproşa poate, în necuno ştinţă de cauză, că mă refer la persoana dânsului dup ă ce a decedat. Absolut fals. Înc ă din primăvara aului 1995, în s ă ptămânalul  „Crisana Plus” (Oradea), apoi în revista  „Obiectiv Magazin”, care apare în sudul ţării (Craiova), am prezentat „activitatea” generalului (r) Nicolae Militaru. F ăr ă falsă modestie, impactul asupra ctitorilor a fost deosebit. Imediat dup ă ce a fost numit ministru al Apăr ării Naţionale, a trecut la r ăzbunare. A folosit arma numit ă în popor  „arma  prostului”. Arestarea generalului Vasile Gheorghe, cel care până în decembrie 1989 a condus secţia de contrainformaţii militare din D.S.S., precum şi a ofiţ ofiţerilor din Direcţ Direcţia a IV-a, a reprezentat poliţ poli ţa pe care a plă pl ătit-o acestora pentru faptul că c ă au avut curajul de a da în vileag, cu probe incontestabile, rela ţiile pe care le-a avut cu stră străinii, atât el personal, cât şi Ileana, fiica lui. A vrut să-i înlăture (a se citi ucide) pe toţi cei care cunoşteau activitatea anterioar ă şi care se fac vinova ţi că, el Nicolae Militaru, a fost îndep ărtat din armată: - generalul Nuţă Nuţă Constantin, înainte de a fi numit Şef al Inspectoratului General al Miliţiei, a lucrat timp îndelungat în serviciul de contrainforma ţii militare, aflându-se chiar la conducerea Direc ţiei a IV-a. A fost ucis. - locotenent-colonel post mortem Trosca Gheorghe,  până a fi numit şef  de Stat Major la U.S.L.A., a lucrat şi în cadrul Direcţiei a IV-a. A fost ucis. 53

Teodor Filip - maiorul Cotună Cotună, înainte de a fi transferat la U.S.L.A., a lucrat în domeniul contrainformaţiilor militare. A fost ucis. - generalul Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei a IV-a, a fost inclus pe lista generalilor care au fost aresta ţi la 31 decembrie 1989 (Vlad Iulian, Bucurescu Gianu şi Stamatoiu Aristotel) personal de c ătre Nicolae Militaru. Concluziile v ă rog să le trageţi singuri, stima ţi cititori... Tragedia de la Otopeni În ziua de 22 decembrie 1989, la orele 14.00, din ordinul generalului Rus, transmis generalului Dră Dr ăghin şi locotenent-colonelului R ăchita, sunt dezarmate subunitatea de la U.M.0829, din cadrul Trupelor de Securitate, şi uslaş uslaşii din schimbul de la Otopeni. Acum se impune o precizare, absolut necesar ă pentru a ridica vălul de suspiciune care a planat asupra usla şilor. U.S.LA., prin serviciul special destinat, şi subunitatea din Trupele de Securitate nu ASIGURAU PAZA Şl APĂRAREA AEROPORTULUI OTOPENI, cum gre şit au afirmat o serie de jurnali şti. Au afirmat-o chiar p ărinţii, soţiile, fraţii şi rudele acelor  tineri nevinovţi, ucişi pe Aeroportul Otopeni (drumul 9) în diminea ţa zilei de 23 decembrie 1989. TOTAL GRE ŞIT. U.S.L.A., prin serviciul destinat acestui scop, asigura controlul antiterorist şi antideturnare la Aeroportul Otopeni - pe fluxul plec ări şi sosiri, precum şi la aerogara de mărfuri -; accesul persoanelor în incinta aerog ării şi pe pistele de decolare-aterizare; accesul autovehiculelor  şi a persoanelor pe estacad ă; accesul membrilor corpului diplomatic şi a celor care aveau avizul, printr-un punct special destinat. În cazul descoperirii coletelor suspecte a con ţine armament, explozivi sau bombe artizanale, luau măsuri specifice. Nu î şi precupeţeau viaţa, mai ales în cazul coletelor suspecte a con ţine  bombe artizanale. În cazul plec ării sau sosirii pre şedintelui României din şi în ţări, se luau m ăsuri specifice. Acelaşi lucru la sosirea sau plecarea şefilor de state invita ţi, a înalţilor  demnitari ori a unor delega ţii. La toate aceste activit ăţi, uslaşii erau sprijiniţi în mod direct de c ătre militari în termen dintr-o subunitate a Trupelor de Securitate. F ăr ă aceşti bravi militari, misiunile nu se puteau îndeplini. PAZA ŞI APĂRAREA AEROPORTULUI OTOPENI era asigurat ă de UNITĂŢI Şl SUBUNITĂŢI DIN M.Ap.N., cu armamentul şi tehnică de luptă specifică, care nu erau în dotarea U.S.L.A. Cu acestea, usla şii aveau planuri de cooperare, de intervenţie în toate situa ţiile imaginabile care se puteau produce. Se în ţelegeau şi au cooperat foarte bine pân ă în acea fatidică zi de 22 decembrie 1989. Toate acestea le scriu în cuno ştinţă de cauză, având în vedere şi faptul că, aproape doi ani (1984-1985), am fost şeful unui schimb la Aeroportul Otopeni. Au fost cei mai grei ani ai mei ca uslaş. Mai ales din punct de vedere al solicit ării psihice. Deci, pe data de 22 decembrie, ora 14.00, schimbul de usla şi şi militari în termen din Trupele de Securitate, care î şi executau serviciul, sunt dezarma ţi. După După cum ţării au fost deschise în totalitate aş graniţ graniţele ţării a şa şi Aeroportul Otopeni - principala ţării - a fost lă poartă poartă aeriană aeriană a ţării l ăsată sată vraiş vraişte. Şi aceasta, o perioad ă destul de îndelungată, când controlul antiterorist şi antideturnare s-a dus dracului. Sosea şi pleca cine vroia şi cu ce vroia. Doar intrasem în democra ţie! Dar să revenim. Odată Odată dezarmaţ dezarma ţi, uslaş uslaşii sunt batjocoriţ batjocori ţi, etichetaţ etichetaţi în fel şi ăţi ale M.Ap.N. Vorba vine. Iar de pe chip. Sarcinile lor au fost preluate de subunit ăţi estacadă estacadă, locul de care ră r ăspundeau direct uslaş usla şii, s-a pornit acel odios masacru, în care 34 de militari în termen, tineri nevinovaţ nevinova ţi între 18-20 de ani, 4 ofi ţeri şi doi 54

Secretele U.S.L.A. şoferi civili, în decurs de 40 de minute, au fost uci şi. Atunci, din apropiere, s-a tras  în tineri care plângeau cu mâinile ridicate. Cei care au supravie ţuit măcelului au fost luaţi prizonieri. Doar erau TERORI ŞTI!!! Au fost batjocoriţi, umiliţi şi bătuţi. De camarazii lor din Armat ă. S-a ignorat până şi respectul cuvenit mor ţilor. 14 cadavre au fost aruncate într-o magazie de mă m ărfuri. Au fost descoperite... de cine crede ţi? Chiar  de către uslaşi, cei care la rândul lor au fost dezarmaţi şi batjocoriţi. Tot de camarazii lor  din Armată. Atunci s-au petrecut scene de groaz ă, de coşmar, scene inimaginabile,  pentru descrierea c ărora cuvintele sunt neputincioase. U.S.L.A. - obstacolul din calea scenariului Înainte de a prezenta cea mai oribil ă crimă împotriva uslaşilor  şi, în special, urmările ei din punct de vedere psihic asupra tuturor cadrelor acestei unit ăţi, doresc s ă mă opresc asupra unui alt aspect. Nu lipsit de importan ţă nici el. Deoarece se va vedea cum cei care dezinformau o ţar ă întreagă, cum cei care erau la conducerea provizorie a DECLARA ŢIA de adeziune ţării şi M.Ap.N., au împiedicat prin toate mijloacele ca DECLARAŢ U.S.L.A. faţă faţă de revoluţ revoluţie să fie difuzată difuzată pe post, în auzul întregii naţ na ţiuni. Reprezintă tot o component ă a r ăzboiului psihologic. În ziua de 22 decembrie 1989, întregul efectiv al U.S.L.A. a întocmit şi adoptat o DECLARAŢ DECLARAŢIE către Ţară ară, în care ară arăta că sunt ală alături de popor şi cu poporul, că că slujesc Revoluţ Revoluţia. Aceast ă DECLARAŢIE i-a fost înmânat ă secretarei directorului general al Radioteleviziunii, doamna Maria Borza. La rândul ei, a dat-o unui ofiţer din cadrul M.Ap.N.  însă  însă, nu a fost transmisă transmis ă pe post. Despre aceast ă DECLARA ŢIE, colonelul Ardeleanu i-a informat şi pe generalul Ştefan Guşe, care atunci se afla în sediul Televiziunii. Dar DECLARA ŢIA nu se d ădea pe post. Din contra, se instiga în continuare asupra tuturor cadrelor Ministerului de Interne şi a uslaş uslaşilor. Când în Capitală Capital ă a început să să se tragă tragă - în după după-amiaza zilei de 22 decembrie -, uslaş usla şii cereau insistent să s ă se anunţ anun ţe pe post că c ă nu ei sunt teroriş terori ştii. Cereau să se citească DECLARA ŢIA lor. Faptul că nimeni nu putea realiza care sunt for ţele care trag în mai multe puncte din Bucure şti, crease în rândul lor o stare deosebit de tensionat ă, în această situaţie, colonelul Bleorţ Bleorţ, unul dintre locţ loc ţiitorii comandantului, s-a deplasat la sediul C.C. pentru a transmite personal conducerii Frontului adeziunea U.S.L.A. la revolu ţie. Aici ajunge în jurul orei 19.00, unde se întâlneşte cu colonelul Ardeleanu, sosit între timp cu generalul Ştefan Guşe. Esenţialul pe care vreau s ă-l scot în eviden ţă este faptul c ă DECLARAŢ DECLARAŢIA U.S.L.A. că către Ţară ară nu a fost prezentată prezentat ă pe post. Ar fi încurcat scenariul celor care strigau cu gurile pân ă la urechi: „securi şti-terori „usla şi-terori i-terori şti”,  şti-terori şti”,  şti”, „usla ş  şti”, „moarte terori ştilor”. metodă pentru a menţ menţine starea de derută derut ă, de panică panică, de  ştilor”. A fost tot o metodă neîncredere şi ură ură faţă faţă de uslaş uslaşi. Pentru că că atunci Televiziunea era plină plin ă de farisei. De generali rezerviş rezervi şti, care şi-au scos uniformele de la naftalin ă şi au venit s ă „binecuvânteze” revolu ţia. Că de aia nu putea ea s ă învingă! Dar nici unul dintre ei, absolut nici unul, nu a fost în strad ă, între adevăraţii revoluţionari. Au stat fain frumos acasă, la căldurică, urmărind evenimentele la televizor. Şi când au v ăzut care este situaţia, ce şi-au zis: „Hai la Televiziune! Acolo e de mine”. Erau pregă pregătiţ tiţi pentru orice situaţ situaţie. Dacă Dacă rămânea Ceauş Ceauşescu, tot la Televiziune veneau. Ca să-şi exprime adeziunea faţă de pozi ţia adoptată de cel mai iubit conduc ător. Ce căutau toţi aceştia acolo? Căpitanul Lupoi, un dezertor care şi-a pă părăsit unitatea şi care trebuia arestat pe loc! Generalul Tudor?! Cine era? Din ordinul cui f ăcea ceea ce f ăcea? Deoarece susţinea că la Televiziune el era comandant suprem!! C ă pitanul de rangul trei Cico Dumitrescu! Generalul Doicaru care spunea pe post: „Dictatorul ne-a persecutat    si pe noi (de aia aţi ajuns general?)...   Eu am fost ministru a' Turismului (halal 55

Teodor Filip  persecuţie, bre!)... S ă facem ă  facem front comun (împotriva cui, nene?)...”. Victor Rebengiuc?! Care, ar ătând un sul de hârtie igienic ă, le recomanda celor care vorbeau pe post ca, înainte de a lua cuvântul, s ă se şteargă pe gur ă. Ce au f ăcut aceştia pentru Revolu ţie? Când, la subsol, a fost gă g ăsită sită o placă placă de circuite de la un aparat de radio vechi, a fost prezentată prezentat ă pe post ca fiind un dispozitiv de declan şare automată automată, de la ăşi!, s-a spus. distanţă distanţă,, a bombelor!!! Şi pe cine a că c ăzut vina? „Asta-i U.S.L.A., tovar ăş   Sunt condu şi de generalul Vlad,  şeful Securit ăţ  ăţ ii...”  ii...”  Mi-e scârbă de voi, tovar ăş ăşi! Indiferent ce grade aţi avea. Şi mi-e lehamite să mai continui, stima ţi cititori. Dar  trebuie.

Asasinii uslaş uslaşilor Deoarece, pe postul naţ na ţional, se anunţ anun ţa că că în Bucureş Bucureşti şi în ţară ară acţ acţionează ionează teroriş terorişti, poporului trebuia să s ă i se prezinte câţ câţiva. Dar nu vii. Nu! Morţ Mor ţi, pentru că că aşa le stă stă bine teroriş teroriştilor. Şi atunci, uslaş usla şii au fost atraş atra şi într-o capcană capcană şi uciş ucişi. Cea mai odioasă crimă a fost asasinatul din fa ţa sediului Ministerului Ap ăr ării  Naţionale. La solicitarea generalului (r) Nicolae Militaru, în seara zilei de 23 decembrie 1989, colonelul Ardeleanu cheam ă în sprijinul Armatei usla şii din Serviciul Special de Interven ţie, pentru a-i neutraliza pe „terori şti” infiltraţi în cl ădirile din jurul Ministerului Apăr ării. Şeful de Stat Major, locotenent-colonelul Gheorghe Trosca, cu trei grupe de interven ţie, îmbarcaţi în trei ABI-uri (vehicule uşor blindate), pleacă spre ministerul respectiv, în zona G ării de Nord, un ABI r ămâne în pan ă. Ce ţi-e şi cu soarta! Gheorghe Trosca hot ăreşte să continue deplasarea cu celelalte dou ă ABI-uri. Ajuns în zona respectivă respectiv ă, transmite prin staţ sta ţie, la sediul U.S.L.A., că c ă Ministerul Apă Apărării Naţ Naţionale este atacat de 7-8 TAB-uri, două dou ă camioane cu militari şi două două ARO-uri. Au fost ultimele cuvinte pe care le-a transmis acest brav ofi ţer. Imediat, asupra celor  două ABI-uri s-a deschis foc de pe tancurile şi TAB-urile din curtea ministerului. A fost un carnagiu. U şorul blindaj este str ă  puns de sute de gloanţe şi opt uslaş uslaşi sunt uciş uci şi. Printr-un adevărat miracol, patru dintre ei supravie ţuiesc: ROMULUS GÂRZ, ŞTEFAN ŞOLDEA, PETRE G ĂINESCU şi IONEL PĂDURARU. Mai scapă şi CONSTANTIN ISAC, reprezentantul Frontului pentru U.S.L.A. Stimaţi cititori, nu doresc nici du şmanilor mei să treacă prin ce au trecut cei  patru uslaşi supravieţuitori, când au v ăzut că fraţii lor din Armată trag în ei! Când îi v ăd  pe camarazii lor murind lâng ă ei şi asistă neputincioşi la acest masacru. A doua zi, o serie de jurnale, f ăr ă cea mai elementar ă intenţie de documentare, scriu articole incitante - tot component ă a r ăzboiului psihologic, îmi permit s ă redau articolul intitulat  „Nimicirea gorilelor mercenare”, apărut în data de 25 decembrie r  ă  1989, în nr.3, serie nou ă,a ziarului „România liberă liberă”: "Lupte de un dramatism f ă  ăr  ă     seamă   seamă n s-au dat în împrejurimile Ministerului Apă  Ap ă r  r ă  r  ii Na ţ  Na ţ ionale. ionale. Târziu, după  dup ă miezul  miezul  ării nop ţ  nop ii de 23 spre 24 decembrie, două  dou ă  tanchete tip A.B.I. (!!! -n.a.) care nu sunt în  ţ ii dotarea for  ţ elor elor noastre armate, au încercat să  să ppă trund  trund ă prin ă  prin for  ţă în  ţă  în cl ă  ădire  dire folosind  ca acoperire tricolorul. Bravii  şi osta şii afla ţ  afla ţ i la datorie le-au nimicit pur   şi eroicii no ştri  ştri osta ş  şi  şi simplu cu focuri de tunuri. apte mercenari, angaja ţ  angaja ţ i în slujba tiranului, au fost lichida ţ  lichida ţ i pe loc. Trei dintre Ş apte ai au reu ş reu şit it pe moment să  să  fug ă  scă  pă   pă rii. rii. Zadarnic, Una ă  , sperând într-un miracol al scă  dintre „gorile” s-a căţă  căţă rat rat pe scă  scă rile rile primului bloc de locuin ţ  locuin ţ e întâlnit, tr ă  ă  gând cu disperare în tot ce întâlnea în cale (  şoareci,  şobolani, pisici, bre, ori ce? -n.a.).  A fost  repede reperat ă  ş ă  şii anihilat ă  ă.  Celelalte bestii cu chip de om au fost prinse dup ă câteva ă  câteva ore în urma unor lupte crâncene (pe dracu' n.a.).   Aceasta va fi soarta tuturor  mercenarilor. Episodul s-a încheiat f ă  r   ă  victimă  în rândul osta ş osta şilor  ilor   şi ăr  ă  nici o victimă   şi al  locatarilor blocului. Bravo, militari ai Armatei Române". 56

Secretele U.S.L.A. Bravo, Victor Dinu! Mai e şti ziarist? Ruşine, dezinformatorule! Şi bucureştenii au citit acest articol, crezând cele relatate. Stimaţi cititori! Vă rog, recitiţi articolul respectiv şi ad ăstaţi la cele ce urmeaz ă. Deoarece cuvintele autorului sunt s ărace, cu ajutorul ziaristei Angela B ăcescu (interviurile îi apar ţin), voi da cuvântul celor patru (nu trei) „gorile”, supravie ţuitorii masacrului. Cele relatate de ei nu au nevoie de nici un comentariu. Apoi compara ţi cu cele scrise de „ziaristul” Victor Dinu. diminea ţ a zilei de 23 decembne 1989, Locotenent ŞOLDEA ŞTEFAN: „În diminea ţ  eram în unitate. Am primit misiunea de a aduce un binoclu colonelului Trosca la  Palatul Telefoanelor, unde se afla împreună  împreună cu cu Cotună  Cotună  şi Co şlea, lea, cu un ABI al ă  t  uri de  şi Co ş ături armat ă  erau  şii TAB-uri.(Armata era cu noi) pentru a observa mai bine locurile de ă ,  unde erau ş unde se tr ă  Trosca si ofi ţ  erii M.Ap.N. se uitau după  dup ă terori terori şti, ă gea.    ţ erii  şti, de unde trag. I-am dat  domnului Trosca (  şeful dup ă  care am revenit în  şeful statului major U.S.L.A.) binoclul, după  unitate... Întors în unitate, circulau tot felul de zvonuri care mai de care mai destabilizatoare, creând nesiguran ţă  nesiguran ţă  şi To ţ i eram preg ă  ti ţ   şi nelini şte.  şte. To ţ  ă ti  ţ i pentru a interveni în cazul unor eventuale acte teroriste asupra ambasadelor, lucru care s-a întâmplat la câteva.   Au fost apărate de lupt ătorii din U.S.L.A., în timp ce la Televiziune, din studioul 4, spuneau c ă suntem terori  şti. Seara, am primit ordin de la locotenent major  Gârz,  şeful să  fac parte din cel de-al doilea echipaj. Eram preg ă  t  i ţ   şeful meu, să  ăti  ţ i pentru interven ţ  interven ţ ie ie antiterorist ă  împreună cu cu echipajul  ă;  în jurul orei 11.00 noaptea am plecat împreună  că tre tre sediul M.Ap.N. Ascultând convorbirile radio dintre colonelul Trosca  şi bază  , am  şi bază  dedus că  că  în drum trebuia să  s ă  luă  luă m  şi  şi pe reprezentantul Frontului Ionescu (nume respectivă . Ulterior, am aflat că  că lucra lucra conspirativ - nota a.).  Nu-l cuno şteam  şteam la vremea respectivă  la întreprinderea «Republica» , unde am lucrat  ş lucrat  şii eu înainte de a veni la U.S.L.A. Pe drum, că  că  pitanul Cotună  Cotună aa spus că  că totul totul se va executa la ordin. S ă fixez ă  fixez mitraliera de pe   ABI să  să  nu se învârt ă  «să  nu li se par ă  ă  , «să  ă  la ăştia ăştia nu  ştiu  ştiu ce» (mitraliera, în timpul  deplasă  deplasă rii, rii, s-ar fi putut roti). C ă  Cotună  a intervenit prin radio, în timpul  ă  pitanul Cotună  deplasă  deplasă rii, rii, cerând aprobarea colonelului Trosca ca echipajul care r ă  pană pe pe ă mă  sese în pană  drum să  să - şi iunea si să  să se se întoarcă  întoarcă la la bază  bază .  şi remedieze defec ţ iunea  Am ajuns acolo. Eu am fost r ă  n  it în al doilea ABI, fiind singurul supravie ţ  supravie ţ uitor  uitor  ănit din acea ma ş ma şin ină  s ă cobor  cobor  ş ă . Nu am putut să   şii iat ă de ă  de ce. S-a tras la început în ABI-ul din  fa ţ   fa ţ a noastr ă  ă ,  la circa 2-3 metri, în ABI-ul nostru nu s-a tras. L-am auzit pe lt.maj.Gârz când a bă  bă tut la tut  la u şa Cotun ă : «Ş efu efu ,’  coboar ă   şa ABI -ului nostru strigând la Cotună  ă ,  că  ăştia ăştia ne omoar ă», la care Cotună  Cotună i-a i-a r ă  «Culcat!», În acest moment, Muicaru Ion,  şoferul  ă spuns:    şoferul  nostru (un as al volanului) raporteaz ă  cpt.Cotună  cpt.Cotună : «Ş efu', efu', ma ş ma şina ina ne-a l ă  la care ă sat»,   Cotună  Cotună  i-a spus: «Mai  ţ ine-o ine-o din ambreiaj, mai încearcă  încearc ă ». ». A încercat să  să  o pornească  pornească    pentru a ne salva. Ş oferul oferul trebuia să  să  scoat ă  zonă  , să  ne salveze, dar  ă  echipajul din zonă  ma şina la comenzi. Surpăţ eanu eanu Constantin a murit la prima rafal ă .  şina nu a mai r ă  ă spuns    El s-a chinuit, zbă  zbă tându-se tându-se în stânga mea, iar  în dreapta mea era mort Oprea Emil, eu  fiind r ă  antebra ţ . Ulterior, am r ă  mas între ei, culcat, cu fata în ănit  nit în zona cervical ă  ş ă  şii antebra ţ  ă mas  jos, în balta de sânge scurs. Imediat, am sim ţ  sim ţ it it un impuls dat ABI-ului de că  c ă tre tre un tanc.  Atunci, a sărit din ma şină Muicaru pentru a se salva, dar el a fost c ălcat, strivit cu  A şaa a murit Muicaru, l ă  în urmă  urmă cinci cinci copii minori si o so ţ  so ţ ie ie f ă  r  ă  senila tancului.  A ş ă sând   ăr  ă     serviciu.   Am r ămas singur în ABI cu cei doi mor  ţ i circa o or ă si jum ătate, timp în care s-a tras în zon ă si în ABI-uri, apoi s-a l ăsat lini  ştea, s-au oprit  şi motoarele auzindu-mă  ş tancurilor.   Pierzând mult sânge, disperat, am început sa strig ajutor, auzindu-mă   şii colegii mei din balcon, care au raportat prin telefon că  c ă mai mai sunt supravie ţ  supravie ţ uitori ş uitori  şii să  să fie fie  salva ţ   salva ţ i.i. La un moment dat a venit un că  c ă  pitan de avia ţ  avia ţ ie, ie, m-a coborât din ABI pe u ş u şaa din   spate, conducându-mă  conducându-mă  ş s ă  mergem, aten ţ ionânduionându- şi  şii luminând cu lanterna pe unde să   şi colegii să  să  nu trag ă  pân ă  în sediul M.Ap.N., într-o încă  înc ă   pere în care era ă.  M-a condus până    generalul Neagoe, colonelul Ardeleanu, generalul Câmpeanu,   generalul Nicolae 57

Teodor Filip perchizi ţ ionat ionat de un ofi ţ  ofi ţ er er M.Ap.N... Pe lâng ă   Militaru  şi  şi generalul Vlad Iulian. Am fost perchizi ţ  ă  cei cunoscu ţ i se afla ş afla  şii un civil cu barbă  barbă alb albă  cuno şteam team ă  , început de chelie, pe care nu-l cuno ş atunci, dar care nu era altul decât  Gelu Voican Voiculescu.  Acest civil se afla la un birou înconjurat de ceilal  ţ i generali. Civilul a început s ă mă ancheteze, dând ordin s ă iasă afar ă colonelul Ardeleanu. Mi-a cerut date despre organizarea, componen ţ a si   func ţ ionarea ionarea unit ăţ  ăţ ii, ii, adresa, ce fac efectivele unit ăţ  ăţ iiii la momentul respectiv, datele după  fa ţă  cu colonelul Ardeleanu, întrebându-mă  întrebându-m ă  mele personale, dup ă  care m-a pus de fa ţă  dacă  dac -l cunosc, iar eu r ă  că  că este este comandantul meu din 1987, de când am venit  ă -l ă spunzând   la U.S.L.A... La întrebarea cu ce misiune am venit, i-am r ă  «să  aducem pe ă  spuns: «să  reprezentantul Frontului, domnul Ionescu,  şi  şi al ă  ături  turi de armat ă  ă ,  să  anihil ă  ăm   terori ştii  ştii din blocurile din jur». În timpul anchetei am fost întrebat de dou ă ori dacă colonelul  că  că este este posibil să  să fi fi murit Trosca, Trosca mai tr ăie şte sau este mort... Când am r ă  ă spuns    generalul Iulian Vlad s-a luat cu mâinile de cap... Eu eram plin de sânge, gloan ţ  gloan ţ ele ele se aflau în regiunea cervical ă lâng  fost condus la punctul sanitar unde am ă  lâng ă carotid  ă  carotid ă  ă ,  am fost condus a şteptat până diminea diminea ţ  a, când a fost adus  şi duraru. Aici, sub paza a doi  şteptat până   ţ a,  şi colegul meu P ă  ă duraru. ofi ţ  eri superiori de marină  marină   , elevi la Academia Militar ă  , mi-au pus diverse întreb ări   ţ eri  Nereu şind ind să  să -i -i conving, le-am dat numă  num ă rul rul de telefon... Un medic despre unitate.  Nereu ş  stomatolog  mi-a dat ni  şte calmante si antibiotice, ap ă s-a purtat omene şte. În schimb bombardându-mă cu tot felul de zvonuri: «colonelul Ardeleanu a fugit de sub escort  ă , diminea ţ a zilei de 24 decembrie până  până în în diminea ţ  diminea ţ a zilei de omorând militari», etc. Din diminea ţ  25 decembrie 1989, am fost re ţ  re ţ inut inut în sediul M.Ap.N., fiind mutat într-un arest...   Noaptea, am fost supus din nou unei anchete din partea a trei ofi ţ  ofi ţ eri eri superiori de armat ă  întrebându-mă  despre unitate, despre mine. În final  luându-mi ceasul pentru ă ,  întrebându-mă  verificare, dacă are sau nu microfon, a şa cum se spunea la televiziune c ă prin ceas până  azi nu mi-au trimis ceasul si nici Ceau şescu  ţ ine ine leg ătura cu terori  ştii.   Nici până  rezultatul urinei pe care mi-au luat-o ca să vad ă dacă nu eram drogat.  Legat, plin de  sânge, în toate schimbă  schimbă rile rile de domiciliu pe care le-am avut, eram escorta ţ i de 5 militari tân ă r, r, sub ţ  sub ţ irel irel si înalt, care-mi punea tot timpul pistolul la tâmpl ă  tâmpl ă  , cu  şi  şi un locotenent tână  cartu ş cartu ş pe ţ  pe  ţ eava, eava, spunându-mi că  c ă -mi -mi zboar ă creierii mică mi mi şcare. ă  creierii la cea mai mică   şcare. Îmi pare r ă  s ă -l -l conving pe domnul maior de marină  marin ă  că  nu sunt ugandez de ău  că  nu am putut să  bă iat iat de ţă  de  ţă ran ran român, de la coarnele plugului. Domnul maior sus ţ  sus ţ inea inea origine, ci sunt bă   sus ş  sus  şii tare ca sunt ugandez după  dup ă inscrip inscrip ţ  ia care era pe talpa bocancilor - Uganda-Pollis  ţ ia - bocanci f ă  c  u ţ i de români pentru export  ş export   şii din care aveam  şi ăcu ţ   şi noi în dotare, în diminea ţ  diminea ţ a zilei de 25 decembrie 1989, am fost urcat într-o ma ş ma şin ină  frigorifică   şi ă  frigorifică   şi transportat la Ş tef  tef ă  ne şti. ă ne  şti.  Eram grav r ănit, f ăr ă ajutor medical, al ă  ături  turi de al  ţ i 35-40 aresta ţ  aresta ţ i.i. Ajuns aici, am fost dat ultimul jos din ma ş ma şin ină  ă  , legat la ochi cu basma neagr ă  ă ,  condus într-o celul ă  s ă rbă  rbă torit  torit  şi na ştere... tere... având fiecare câte o ă...  ... Aici am să   şi ziua mea de na ş  saltea umed ă  pernă  , un scaun. Pentru necesit ăţ  ă ,  iar eu, ca pernă  ăţ i aveam un bidon de vopsea...  De la fortul din Ş tef  tef ă  ne şti, Poli ţ ia ia Capitalei într-un TAB, sub pază  paz ă  , ă ne  şti, am fost transferat la Poli ţ  unde am fost supus unei noi anchete... Am fost legat cu c ă tu ş tu şee la mâna dreapt ă  ş ă  şii de calorifer. Era noua conducere a poli ţ  iei. În 29 decembrie, seara, am fost dus la Spitalul   ţ iei. Militar M.Ap.N., sec ţ  sec ţ ia ia chirurgie 2, unde m-a consultat doctorul Cojocea  şi dr.  Andrei  şi dr. Andrei Vicenziu. Singurul om care m-a impresionat a fost doctorul Vicenziu, care mi-a spus că  c ă  el î  şi m mă  sur ă s cut   şi face meseria, î  şi  şi respect ă jur  ă  jur ă  ământul,   ântul, al  ţ iiii fiind în mă  ă  să constate ă  constate ce am f ă  ă cut  bun  şi u  . Am fost operat de mai multe ori.. În tot acest timp, când au  şi ce am f ă  ăcut  cut r ă  ău.  planat suspiciuni asupra mea ş mea  şii a familiei mele,  ţ in in sa mul  ţ umesc umesc celor care au crezul  în mine ş mine  şii m-au ajutat... În tot acest timp, familiile noastre nu au  ştiut  ştiut de noi, iar colegii no ş no ştri tri ză  ză ceau ceau mor  ţ i lâng ă Ministerul Apă r  r ă  r  ii Na ţ  Na ţ ionale”. ionale”. ă Ministerul Apă  ării

Dar să vedem ce declar ă şi celelalte „gorile”: ROMULUS GÂRZ: „(...) Seara (23 decembrie 1989 -n.a.), m-am prezentat la cpt. Cotună  Cotun ă  , care era Interven ţ ie ie Antiterorist ă   ,   şii mi-a ordonat să  s ă m mă deplasez  şeful  şeful Serviciului Special de Interven ţ  ă , ş ă  deplasez în 58

Secretele U.S.L.A. biroul colonelului Ardeleanu, unde se aflau colonelul Trosca, Ş eful eful statului major al  unit ăţ  ii, colonelul Bleor  ţ   , colonelul Gherghina (loc ţ iitori iitori ai comandantului unit ăţ  ii ăţ ii, ăţ ii n.a.). Ajuns în birou colonelul Trosca, mi-a ordonat s ă preg  t  esc trei echipaje pentru a ă  preg ă  ătesc   pleca în misiune. În momentul în care mă  mă  aflam în acel birou, am în ţ  în ţ eles eles că  că  domnul  colonel Bleor  ţ  era în leg ă  t  ur ă  ătur  ă  cu Comandamentul armatei, din M.Ap.N., stabilind în acel moment parola cu care trebuia să  s ă ne ne prezent ă  Apă r  r ă  r  ii Na ţ  Na ţ ionale. ionale. ăm   la Ministerul Apă  ării  Eu am vrut să  să plec plec din birou dar colonelul Trosca mi-a spus: «A ş «A şteapt  teapt ă pu in să  să vedem vedem ă  pu ţ   ţ in despre ce este vorba», încheind discu ţ  discu ţ ia ia cu M.Ap.N., colonelul Bleor  ţ  i-a spus lui Trosca: «Totul este aranjat, v ă pute ţ i deplasa în zon ă f ăr ă nici un fel de probleme»...  La ora 22.45 - 23.00 ,am fost alarma ţ  alarma ţ i... i... Am ie ş ie şit it din ABI când a început să  s ă se se trag ă  ă.  Mam deplasat la al doilea ABI, am b ă tut tut cu pumnul în u şă  u şă si si am strigat să  s ă ias iasă  afar ă  că  ă afar  ă ,  că   pe noi ne-au f ă  pu ţ in in de un minut. A început să  s ă  se trag ă  ăcut  cut zob... în mai pu ţ  ă  în al doilea  ABI, lucru care i-a determinat pe Cotună  Cotun ă  şi să ias iasă  pe u şile  şi Muicaru să  ă pe  şile laterale. Am fost  lovi ţ  că nu nu e  ţ i în plin. Eu m-am tras la roata din spate, am strigat la Cotun ă s ă  să se ă  se ridice că  bine, că  că multe multe rico ş rico şeuri euri veneau pe sub ABI-uri. Cotună  Cotun ă n-a n-a mai zis nimic, după  dup ă care care eu am fugit de lâng ă  n  it la mână  mână si si la picior. Culcat după  dup ă scara scara ă  ABI lâng ă bloc. ă  bloc. Eram r ă  ănit blocului, în dreapta mea, am observat că  c ă  mai sunt doi colegi. Focul era intens - se tr ă gea în ABI-uri  ş  şi în blocurile dinspre M.Ap.N. de pe tancuri (din blocuri nu se că tu ş tu şe, e, eu ş eu şii Gă  Gă inescu. inescu. La ancheta din M.Ap.N.,  procurorul mtr ă gea)... Eram legat cu că  a întrebat: «Câ ţ i copii ai omorât, m ăi?» Răspunzându-i că nu am omorât pe nimeni, deoarece noi, cei de la U.S.L.A., nu suntem c ăl ăi, s-a repezit spre mine (noi eram în  genunchi) si m-a lovit cu cizma, sp ărgându-mi buza. F ăr ă nici un ajutor medical, am stat în sediul M.Ap.N. toat ă ziua, până în 25 decembrie, f ăr ă mâncare, doar cu ap ă de două ori pe zi. Pe 25 decembrie, lega ţ i cu cătu şe, peste care am fost lega ţ i si cu sârm ă de telefon, peste mâini  şi spate, am fost sco şi afar ă  , du şi lâng ă un gard si l ăsa ţ i o urca ţ i într-o  jumătate de or ă . În curtea M.Ap.N., se tr ă gea din toate direc ţ iile. iile.  Am fost urca ţ  ma şin frigorifică  dotat ă cu cârlige  şii du ş du şii la fortul din Ş tef  tef ă  ne şti... tef ă  n  e şti, ti, când   şină  ă frigorific ă dotat  ă  cu cârlige ş ă ne  şti... La Ş tef  ăne ş am coborât din ma ş ma şin ină  condu şii în ă  , lega ţ i doi câte doi, eram cu cârpe negre la ochi  şi  şi condu ş celule”. fa ţă cu cu colonelul  IONEL PĂ PĂDUREANU: "M-am prezentat la lt.col. Irosea, de fa ţă  Gherghina, colonelul Bleort  ş Bleort  şii colonelul Vi şu, că cele cele trei echipaje sunt   şu, ş  şii am raportat că  Gică.  Ăştia pe  gata pentru misiune. Am re ţ inut inut când Trosca i-a spus lui Bleort: «Băi, Gică n  it la picior. De ş De şii grav mine mă caut ă , o să mă împu şte, băi»...  Eram foarte grav r ă  ănit r ă  n  it, am să  să rit rit peste o ma ş ma şin ină  G ă inescu. inescu. Se tr ă  ănit, ă . Am r ă  ămas  mas lâng ă  ă  un pom. A venit Gă  ă gea   încontinuu, ne-am rupt maieurile si le-am fluturat - mai r ău se tr ă gea, aprinseser ă  şi  direa M.Ap.N., am fost dus la punctul sanitar, unde l proiectoarele de pe tanc... În cl ă  ă direa am întâlnit pe colegul nostru Ş oldea, oldea, grav r ă  ănit...  nit... S-au uitat la mine  şi  şi atât. În infirmerie eram pe targa, la picioare s-a format o balt ă de sânge  şii un cîine mă  mă lingea, lingea, ă  de sânge ş l-am rugat să  să  ia câinele. Nu au vrut. Cu cel ă  l  at picior, am încercat să  să  îndepă  îndepă rtez rtez ălat animalul. Atunci, ofi  ţ erii erii si militarii în termen m-au scuipat  şi m-au înjurat...  Eram dezhidratat  ş dezhidratat  şii ceream apă  apă .  Ei au insistat să beau dintr-o anumit ă sticl ă , noi am cerut  dintr-un alt loc  şi bă ut... ut... Am fost dus la Spitalul Militar si nu mai  ştiu  şi nu am bă   ştiu nimic... tiu că  că  pe 24 decembrie 1989 am fost dus la spital, dar nu mai aveam no ţ  no ţ iunea iunea Ş tiu timpului. După  După dou două  -trei zile am fost luat cu targa, urcat într-un TAB  şi ă -trei  şi dus la arestul  din Rahova 39, unde am fost introdus într-o celul ă  celul ă ... ... De acolo, cu piciorul în ghips, mau dus la Poli ţ  Poli ţ ia ia Capitalei... Am stat o noapte. A doua zi, din nou m-au dus la Spitalul  Militar, unde am stat două  dou ă luni luni ş jumă tate tate să  să -mi -mi vindec piciorul. Când am fost readu ş readu şi,i,  şii jumă  pă  zi ţ  scuipa ţ i,i, eram se convinseser ă că nu suntem terori  şti, nu mai eram pă   ţ i,i, nu mai eram scuipa ţ  români, osta ş osta şii ai t ă  ca  şii ei. Am revenit în unitate în luna august printre vechii mei ării  rii ca ş colegi, gata să  să  apă  apă r  ră  ara de eventualele atacuri teroriste. Apă  Apă ram ram ambasadele, ă  m    ţ ara reprezentan ţ  reprezentan ţ ele ele diplomatice acreditate în Bucure ş Bucure şti, ti, conform tratatelor de reciprocitate, 59

Teodor Filip apă  apă ram ram aeroporturi  şi  şi pasageri, în perioada r ă  ă  zboiului din Golf, au fost în pericol  multe ambasade din România ale  ţă rilor rilor implicate în conflict. Nu s-a întâmplat nimic”.

Cuvinte simple, stima ţi cititori, dar care ascund în ele toat ă tragedia suferită de nişte oameni nevinova ţi, care au avut singura vin ă de a apar ţine unităţii de elită a ţării U.S.L.A. Care atunci, în decembrie 1989, trebuia s ă dispară dispară...

GĂINESCU PETRE: „(...) După  După  aceasta, din tancul lateral stânga s-a tras asupra primului ABI o rafal ă  ni ţ  Dup ă câteva câteva secunde, ă ,  fiind r ă  ă ni  ţ i Neagoe  şi  şi Costache... După  tot din tancul lateral stânga, a început sa se trag ă  ă  foc automat de mitralier ă  ă.  A fost  r ă  n  it P ă  duraru (  şoferul), să porneasc pornească  ma şina... ănit ă duraru  şoferul), care a încercat să  ă ma  şina... N-a mai pornit, iar în   secundele urmă  urmă toare toare am deschis u ş u şile ile din spate, am să  să rit rit împreună  împreună  cu Ionescu  şi  şi cu colonelul Trosca... Când am fugit pe lâng ă  lâng ă ABI, ABI, Trosca se zbă  zbă tea tea lâng ă roata ă  roata dreapt ă  ă ,   fa ţă   fa ţă . În fa ţ  fa ţ a blocului l-am g ă  d  uraru, grav r ă  n  it... Men ţ  Men ţ ionez ionez că  că am am abandonat  ă sit   pe P ă  ăduraru, ănit... armamentul din dotare, deoarece nu inten ţ  inten ţ ionam ionam să  să -l -l folosesc decât la comanda armatei, în misiune ordonat ă  ă  (deci, cine tr ăgea „în disperare pe sc ările blocului”, dle Victor Dinu? -n.a.). Mi-am dat seama că  că nu nu vom mai ac ţ  ac ţ iona iona al ă  ace ştia. tia. ... Când  ături  turi de ace ş am fost lua ţ  lua ţ i diminea ţ  diminea ţ a din bloc, eu  şi escorta ţ i în curtea M.Ap.N. La  şi Gârz am fost escorta ţ   poart ă  eri, subofi ţ  eri  şi s ă  ne ă  , era un grup de ofi ţ   ţ eri,  ţ eri  şi militari în termen. Ni s-a ordonat să  culcă  culcă m cu burta la pă  p ă mânt. mânt. Ni s-au pus că  c ă tu ş tu şe, e, fiind lega ţ  lega ţ i unul de altul, după  dup ă care care un ofi  ţ er er ne-a împins cu cizma sub senila unui tanc care se afla în apropiere, spunând  conductorului s ă se urce, să-i dea drumul, c ă n-are rost s ă strice cartu şe pentru noi. Via ţ  Via ţ a noastr ă valora pu ţ in in decât un cartu ş cartu ş.. Salariile de subofi ţ  eri ale lui Costache ă  valora mai pu ţ   ţ eri oldea erau atunci de 2.700 lei pe lună  lun ă ”. ”.  şi  şi Ş oldea Stimaţi cititori! Am lăsat anume s ă vorbească cei patru foşti camarazi ai mei, cele patru „gorile”, cei patru „mercenari”, supravie ţuitorii ai acestui cumplit masacru. Arestaţi, interogaţi, batjocoriţi, umiliţi, torturaţi psihic, f ăr ă ajutor medical (de şi r ăniţi). Vă întreb: câte poate suporta un om? Dar să vedem ce declar ă inginerul Mihai Montanu, cel care a fost numit s ă dubleze comanda militar ă din sediul M.Ap.N., unde a stat, zi şi noapte, pân ă la 25 decembrie 1989: „(...) în ceea ce prive şte cazul celor trei ABI-uri U.S.L.A., se pare c ă aici a fost o înscenare regizat ă de SILVIU BRUCAN si generalul NICOLAE   MILITARU, în contextul haosului general, în care cei doi sus ţ ineau ineau că terori  ştii nu pot  apă r  r ă  r  ii M.Ap.N. (trebuie să  să    fi decât de la U.S.L.A.  şi Direc ţ ia ia a V-a,   sub pretextul apă  ării   precizez că  era extraordinar de bine apă  apă rat rat cu trupe terestre  şi  şi blindate), au fost  chemate în ajutor acele echipaje... Precizez că  că  , la ordinele generalului Nicolae   Militaru, colonelul Ardeleanu, comandantul de atunci al U.S.L.A., a convocat  telefonic cele trei ABI-uri, de şi Ardeleanu, cu lacrimi în ochi, mi-a spus c ă nu i se  pare curat ă treaba si că s-ar putea să-i piard ă pe ace şti b ăie ţ i... i... Acest trist eveniment  ne-a fost prezentat nou ă ca o înscenare terorist ă de a intra în M.Ap.N., dar  manifestându-mi neîncrederea,  şi să  fac cercet ă   şi pornit să  ări  ri în acest caz, am descoperit  ulterior c ă a fost o regretabil ă eroare...”  Nici în moarte, trupurile acestor usla şi nu şi-au gă găsit liniş liniştea. Au fost batjocorite. De nişte bestii cu chip de om, care, probabil şi-au zis „revolu ţ  „revolu ţ ionar”. ionar”. Oare sămânţa unui bărbat a rodit în pântecul femeii, oare o mam ă, prin durere, a dat na ştere unor asemenea mon ştri? Un singur exemplu. Am men ţionat că printre uslaş uslaşii asasinaţ asasinaţi s-a aflat şi Ion Muicaru. Deş De şi strivit de şenilele unui tanc, trupul lui a fost sec ţionat  în trei, capul şi picioarele despă desp ărţite de trup. Capul a fost aş a şezat pe un TAB şi i s-a pus o ţigară igară în gură gură. Pe corpurile celor asasinaţ asasina ţi, şi la cap, s-a scris cuvântul  „terorist”. Aşa au stat în stradă strad ă mai mult de o să s ăptă ptămână mână. Lumea trecea şi foarte mulţ mulţi scuipau pe trupurile lor. Doar erau terori şti!!! Cer iertare cititorilor, dar  60

Secretele U.S.L.A. adevărul trebuie cunoscut. Cer iertare copiilor, v ăduvelor  şi rudelor camarazilor mei ucişi. Dar lumea trebuie s ă cunoască adevărul. Chiar dacă este crud şi doare. Profanarea acestor cadavre a fost f ăcută de nişte bestii - chiar dac ă sunt români, dar str ăini de neamul nostru şi de frică faţă de Dumnezeu. Şi Televiziunea se face vinovată vinovat ă de dezinformarea populaţ popula ţiei vizavi de uslaş uslaşi. Ulterior, a prezentat pe post trupurile celor uciş uci şi ca fiind teroriş terori şti. Alături de soţie, priveam aceea scen ă de coşmar  şi nu ne venea s ă credem ochilor. Vă mărturisesc sincer, amândoi priveam la televizor  şi plângeam. Pe majoritatea dintre ei i-a cunoscut şi soţia. Atunci, am fost absolut convin şi, amândoi, c ă sloganul „terori şti-securi  şti-securi şti”,  şti”, „usla ş „usla şi-terori i-terori şti”  şti” este o dezinformare cras ă. Pentru a incita ura poporului, a Armatei împotriva lor. Ulterior au fost declaraţ declara ţi eroi. Dar eroi în lupta contra c ărui duş duşman? Slabă, dacă nu chiar crud ă consolare pentru familiile lor. Şi cine poate înghiţ înghi ţi minciuna că că treisprezece uslaş uslaşi, cu două dou ă ABI-uri pră prăpădite, atacă atacă sediul unui minister apă apărat de forţ forţe echivalente cu o divizie? Mă întreb şi întreb la rândul meu: ziariştii care au mediatizat acest „act terorist” au, cât de cât, o con ştiinţă? Care este deontologia lor profesional ă, dacă au fost în stare s ă publice aceste absurdit ăţi? În goana după senza ţional, s-au jucat cu vie ţile oamenilor. Atunci când am vă v ăzut acea scenă scen ă de coş coşmar, am f ăcut un legă leg ământ: de a destră destrăma vălul de suspiciune care a planat asupra usla şilor. Aş Aşa s-a nă n ăscut acest roman-serial, din care ave aveţţi în faţă faţă primul volum. Foarte mulţi nu vor, sau nu pot s ă recunoască că U.S.L.A., f ăcând parte din organigrama Ministerului de Interne, nu a f ăcut nici un abuz împotriva populaţ popula ţiei. Ea şi-a respectat strict atribu ţiunile funcţionale, care pot fi concluzionate prin „activitatea de prevenire ş prevenire şii combatere a terorismului pe teritoriul Românie”. Dar pentru că purtau petli ţe albastre au fost b ăgaţi în aceeaşi oală. Iar referitor la asasinatul prezentat, nu pot s ă nu îl citez pe senatorul Constantin Ticu Dumitrescu care,  pe marginea raportului prezentat în faţa Parlamentului, de c ătre dl Virgil Măgureanu,   privind activitatea SRI (noiembrie 1994), a spus: "Eu mi-am pierdut cei mai buni  prieteni în închisoare ş închisoare  şii v-o spun cu mâna pe suflet, pe inim ă  , permanent sunt urmă  urmă rit  rit  de figurile lor  şi vă d vie ţ ii ii mele alt sens decât AFLAREA ADEV  Ă  RULUI, a ş a şaa cum a  şi nu vă   fost el!” Pe mine, dle senator, m ă urmăreşte permanent acea scen ă de coşmar prezentat ă  pe micul ecran, în care oameni nevinova ţi z ăceau asasina ţi pe caldarâm, eticheta ţi drept terorişti. Mă urmăreşte chipul fostului meu coleg din şcoala de ofi ţeri - Chiran Silviu, împuşcat, bătut, apoi asasinat în sângerosul r ăzboi declan şat de Dragomir în Sibiu. Şi eu doresc AFLAREA ADEV ĂRULUI, dle senator! Şi mai doresc ca cei vinova ţi să-şi  primească pedeapsa. Cer prea multe, dle. senator? Să facem un salt în timp, stima ţi cititori. Suntem în anul 1994, în poligonul de tragere, la concursul de tir  „In memoriam - 24 decembrie”, când se serbeaz ă „Ziua Campioan ă absolută absolută a concursului: plutonierul ELENA lupt ă  ătorului  torului antiterorist”. Campioană NEAGOE, soţ soţia (vă (văduva) şoferului TUDOR NEAGOE, asasinat în fa ţa sediului Ministerului Apă Apărării Naţ Naţionale. 96 de puncte din 100 posibile. Rezultat ob ţinut cu un pistol Makarov, surclasându-i pe to ţi, care au tras cu pistoale Stecikin. Este o femeie bărbat, cum ar zice o mare doamn ă a teatrului românesc, care mânuie şte pistolul cu iuţeala unui fulger, are nervi de o ţel şi, când trage, probabil î şi închipuie c ă fiecare glonţ ucigaş loveşte un posibil c ălău al bărbatului ei. S-a instruit la şcoala bărbăţiei, a curajului şi sacrificiului în lupta cu teroarea. Şi ca ea sunt înc ă multe. A r ămas la aceeaşi unitate a riscului asumat, de şi soţul ei i-a fost asasinat. Deviza sub care activeaz ă: „PATRIE Ş  „PATRIE Ş  I ONOARE”.

61

Teodor Filip Fără U.S.L.A. dar cu „ajutor” sovietic Dar să să continuă continuăm. Dezinformarea naţ na ţiunii cu privire la uslaş usla şi a mai avut un scop. Acela de a justifica intervenţ interven ţia stră străină ină. Pentru că că, oricât încearcă încearcă să nege acest lucru fostul preş pre şedinte Ion Iliescu, s-a cerut ajutor. De la ru şi. Sunt probe evidente în acest sens. Trebuia s ă se justifice cererea acestui ajutor. Cică Cic ă nu aveam forţ forţe, capacităţ capacităţii şi posibilităţ posibilităţii pentru anihilarea teroriş terori ştilor. Şi atunci, singura unitate din ţară ară specializată specializată în lupta antiteroristă antiteroristă a fost prezentată prezentat ă ca  „unitate de terori  şti”, de  „criminali”  în cunoştinţă de cauză, afirm următoarele: sovieticii din acel decembrie 1989, cu toate trupele lor speciale, instruite mai ales pe timpul intervenţ intervenţiei din Afganistan, aveau respect faţă fa ţă de uslaş uslaşi, faţă faţă de modul în care, în noastră, se desf ăşura ţara noastră ăşura activitatea de prevenire şi combatere a terorismului. Tragedia celor asasina ţi în faţa M.Ap.N a văzut-o pe postul na ţional întreaga ţar ă. Str ăinătatea. Uslaşii chemaţi să coopereze cu Armata au fost asasina ţi. Să nu fiu greşit înţeles: nu culpabilizez întreaga Armat ă, îi învinuiesc şi le spun asasini celor care au dat acel ordin, celor care, dup ă aceea, le-au batjocorit trupurile, celor care i-au l ăsat  pe caldarâm zile şi nopţi. Au existat militari care s-au împotrivit ordinelor criminale din decembrie 1989. La început în mod pasiv, iar dup ă ce mişcarea revoluţionar ă a luat amploare, în mod activ. Dar au existat şi din aceia care au dat dovad ă de exces de zel. Printre ei se num ăr ă şi cei care au deschis focul împotriva usla şilor, cei care i-au anchetat, batjocorit şi bătut pe cei patru supravie ţuitori. În continuare, voi prezenta un fragment din   „Scrisoarea deschisă către   generalul Nicolae Militaru”, adresată de un grup de ofi ţeri aflaţi în sediul M.Ap.N. în acea noapte de co şmar: „Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ   generalul Nicolae Militaru de că  că tre tre colonelul Trosca - fostul  Ş ef ef de Stat major la U,S.LA. - pe timpul cât acesta din urm ă era contra-informa ţ iiii militare? De ce ă  era maior la contra-informa ţ  l-a cerut pe acesta să  să  vină  vină  în fruntea unei forma ţ  forma ţ iuni iuni de lupt ă  ă  antiterorist ă  ă  să  ajute M.Ap.N.  şi, ră  în ştiin tiin ţ  grupă ri, ri, a l ă  să  fie distrus cu  şi, f ă  ă r  ă    a în ş  ţ a despre sosirea acestei grupă  ă  sat să  armamentul greu de TAB-uri  şi omorâ ţ i astfel, în  şi tancurile din curtea ministerului? Cei omorâ ţ   fa ţ   fa ţ a sau în interiorul ma ş ma şinilor inilor de lupt ă cu  sa s ă fie fie vă  vă  zu ţ   zu ţ i de ă  cu care veniser ă  ă ,  au fost l ă  ă sa ţ     ţ i să  cet ăţ  eni  şii maltrata ţ  maltrata ţ i,i, ca fiind terori şti, putrefac ţ ie. ie. S-a ăţ eni ş  şti, timp de 5 zile - intraser ă deja ă  deja în putrefac ţ  vrut să  să se se creeze o opinie generalizat ă împotriva ii?... Cine a transmis ordinul  ă  împotriva Securit ăţ  ăţ ii?... din sediul M.Ap.N. că  c ă tre tre for  ţ ele ele care apă  apă rau rau Ministerul în clipa când se apropiau ABIurile solicitate pentru a veni în sprijinul armatei: «Vor veni dou ă echipaje u şoare. Trage ţ i f ăr ă soma ţ ie!», ie!», ordin transmis din post în post? Ş i mai departe, când s-a comunicat că sunt supravie ţ uitori, uitori, ordinul a fost «Lichida ţ i-i!»”. i-i!»”. Am prezentat o parte din aceast ă scrisoare deschis ă, r ămasă f ăr ă r ăspuns, pentru a argumenta, încă o dată, că asasinarea uslaş usla şilor a fost un act premeditat. Un act care reprezintă componenta cea mai dur ă a r ăzboiului psihologic. Ce ave ţi de spus, dle V.A.Stănculescu, care în acea noapte a ţi fost în sediul M.Ap.N.? Dar dvs, Gelu Voican Voiculescu? Ave ţi curajul de a privi în con ştiinţa voastr ă? Nu auzi ţi plânsetele celor  11 orfani care au ră r ămas f ără tată tată? Bocetele văduvelor? Lacrimile acestora şi ale rudelor  lor se mai revars ă peste mormintele celor uci şi. Vă provoc public de a da un r ăspuns. Vam lezat, cumva, demnitatea? Apela ţi la art.238 şi 239 din Codul penal. V ă voi r ăspunde  pe măsur ă. Acum, pot spune c ă aceş aceşti bărbaţ rbaţi ai sacrificiului asumat au fost lichida ţi fizic pentru a culpabiliza întreaga U.S.L.A. şi pentru a satisface setea de ră r ăzbunare a lui NICOLAE MILITARU. Marea păcăleală a funcţionat din plin. Vie ţile şi existenţa uslaşilor nu au fost publice dar mor ţii din rândurile lor i-au f ăcut celebri. Aceştia s-au înălţat la Dumnezeu cu eticheta de „terorist”. Dar Tatăl Ceresc i-a primit la dreapta Sa. 62

Secretele U.S.L.A. Acum trebuie luat în considerare şocul care s-a repercutat asupra psihicului cadrelor din U.S.L.A. când au aflat de acest odios masacru. O parte din ei î şi continuau misiunile: paza şi apărarea ambasadelor, a re şedinţelor diplomaţilor. Serviciul Special de Interven ţie era pregătit de a face fa ţă oricărei situaţii. Aceste misiuni nu puteau fi abandonate, îns ă r ăspunderea pentru misiunile încredin ţate, înaltul profesionalism,  patriotismul (aoleu!, vor exclama unii, citind aceste rânduri), da, patriotismul, au fost mai presus de orice. Deş Deşi au vă văzut că că sunt abandonaţ abandona ţi, prezentaţ prezentaţi în continuare ca teroriş terorişti, camarazii lor uciş ucişi, şi-au continuat misiunile. Unii cu lacrimi în ochi, unii neliniştiţi, alţii cu frică faţă de vieţile lor sau încrâncena ţi. Dar şi-au continuat misiunile. Domnilor care aţi organizat şi condus acest r ăzboi psihologic împotriva Unit ăţii Speciale de Lupt ă Antiteroristă, vă vorbeşte, prin scrisul s ău, unul dintre cei care au activat în aceast ă unitate de elit ă, şi care, printre altele, a r ăspuns de preg ătirea antiteroristă a cadrelor. Aceast ă unitate era comandat ă de ofiţeri cu o înalt ă ţinută morală şi patriotică, cu dragoste şi încredere faţă de subordona ţi. Iar aceştia, la rândul lor, aveau o înalt ă calificare militar ă, specialişti de înaltă clasă, spuma Ministerului de Interne. Toţi echilibraţi psihic. Nu v-aţ v-aţi pus întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dac ă şiar fi pierdut cumpă cump ătul şi ar fi reacţ reacţionat pentru a-ş a-şi răzbuna camarazii? Atunci, Dumnezeu cu mila Sa faţă fa ţă de voi toţ toţi! Numai micile comandouri ale Serviciului Special de Intervenţ Interven ţie ar fi distrus întreaga Televiziune - de unde se dezinforma o naţ naţiune întreagă întreagă -, sediul M.Ap.N. - oricâte forţ for ţe l-ar fi apă ap ărat -, iar voi toţ to ţi aţi fi trecut în nefiinţă nefiinţă.. Credeţi că exagerez? Categoric NU! Dar au reac ţionat cum am descris mai sus, cum ştie acum o ţar ă întreagă. CINSTE VOUĂ, USLAŞI ! După După ce nucleul de coordonare şi comandă comandă - Statul Major - este decapitat, deosebit de cinic şi perfid se acţ ac ţionează ionează asupra comandantului unităţ unit ăţii, ii, colonelul Ardeleanu (ulterior, mort în condiţ condi ţii suspecte). Când generalul St ănculescu a confirmat că for ţele armate au deschis focul asupra usla şilor, plângând, colonelul Ardeleanu se adreseaz ă generalului Militaru: „Ce aţ aţi f ăcut tovarăş tovarăşee general, mi-aţ mi-a ţi omorât oamenii?”, la care acesta îi serve şte o replică cinică: „Ce să să-i faci colonele, După care, i se cere s ă aşa e la ră război”. Deci, Moş Teacă se juca „de-a r ă  ă zboiul”...   treacă în antecamer ă şi să constate personal c ă subordonaţii săi au tras primii, fapt  pentru care s-a deschis focul asupra lor  şi au fost uci şi, iar cei r ămaşi în viaţă capturaţi. Pe cine vede în antecamer ă colonelul Ardeleanu? Pe Şoldea Ştefan, unul dintre cei patru supravieţuitori. Acesta, v ăzându- şi comandantul, izbucne şte în plâns şi printre hohote îi spune: „S-a tras în noi, tovar ăşe ăşe comandant”. Dar halul în care era „usla şul-terorist” merită subliniat, chiar dac ă cei din Armat ă se vor sup ăra. Repet, cum am subliniat de mai multe ori: nu culpabilizez Armata în totalitatea ei, ci numai pe cei care se fac vinovaţi de crimă, de tratament inuman şi barbar aplicat. Plin de sânge, doar cu un maieu zdrenţuit pe el, cu gloan ţe în trup - unul chiar la gât -, legat cu o frânghie peste corp şi mâini, uslaşul Şoldea îşi privea comandantul şi plângea. A f ăcut numai o constatare: „S-a tras în noi, tovar ăşe ăşe comandant”. Atât! Şi plângea mai departe. Colonelul Ardeleanu a cerut să s ă i se acorde urgent primul ajutor. Cerere refuzat ă!! În antecamer ă biroului generalului Nicolae Militaru a plâns un lupt ător  antiterorist. Un tânăr pregătit să înfrunte cel mai perfid du şman al contemporaneit ăţii teroristul - a plâns. Prin el, au l ăcrimat toţi uslaşii. În acea antecamer ă, a curs potop de lacrimi. Iar colonelul Ardeleanu a fost supus la cele mai grele încerc ări. Prin acţ acţiunea de dezinformare, numele de usla ş, de luptă lupt ător antiterorist, unitatea în totalitate, au fost compromise. compromise. Stimaţi cititori, autorul a v ăzut multe în cariera sa militar ă. A trecut, de multe ori, prin situaţii limită. A văzut creieri împroşcaţi, a r ă bdat de foame şi a suportat toate intemperiile alături de militari în termen, de camarazi de armă, dar se simte neputincios în descrierea unor asemenea scene. Nu reu şeşte în nici un chip s ă facă imaginile să curgă. Stau doar încremenite şi gem. Cuvintele nu-l ajut ă, aşa că lasă la latitudinea ta, 63

Teodor Filip cititorule, să comentezi, s ă judeci şi să dai verdictul: au fost sau nu usla şii terorişti? Oare atunci, în acel decembrie, Camaraderia, Bun ătatea şi Omenia au agonizat în sufletele unor cadre ale Armatei? Dar perfidia nu cunoa şte limite. Voi prezenta, în continuare, în cuvinte s ărace, modul diabolic în care s-a ac ţionat asupra colonelului Ardeleanu. Din punct de vedere psihic, acest om trebuia s ă clacheze. Este condus din nou în biroul generalului Militaru unde, culmea, i se cere un angajament scris  prin care să se angajeze c ă va continua şi mai departe să colaboreze cu for ţele revoluţionare. Din punct de vedere psihologic, momentul a fost foarte bine ales. Unui comandant îi sunt uci şi subordonaţii, îi este decapitat Statul Major, un subordonat îi este prezentat drept terorist, i se spune „Ce să  să -i -i faci colonele, a ş a şa-i a-i la r ă  şi, pentru ca tacâmul să s ă fie complet, i se cere să s ă semneze o adeziune faţă fa ţă de ă zboi”   forţ forţele revoluţ revoluţionare. Şi chiar de că către cel care ordonase acel mă m ăcel. Dacă Dacă ar fi cedat, dacă dacă nu ar fi semnat, colonelul Ardeleanu ar fi fost executat pe loc. Mare tărie de caracter a avut acest om, acest comandant! Oricât l-au blamat, ulterior, o serie de jurnalişti şi chiar scriitori. Şi când? Dup ă moartea suspect ă a acestuia... Apoi, din ordinul aceluiaş aceluia şi general este anchetat. De că c ătre cine? De un civil, respectiv inginerul Montanu. În antecamera în care a plâns subordonatul s ău. Şi cum? În prezenţ prezen ţa unor ofiţ ofi ţeri de la M.Ap.N., care pe tot timpul anchetei i-au ţinut sub ameninţ ameninţarea pistoalelor. Mai lipsea doar lumina vârât ă în ochi, pentru ca stilul s ă fie   pur gestapovist. Multe nedreptăţi şi abuzuri s-au f ăcut şi se vor mai face în numele democraţiei... După După ce este supus anchetei, în jurul orei 03.00 noaptea, colonelul Ardeleanu este readus în biroul generalului Militaru, care îi ordon ă ca la ora 09.00 să organizeze o revistă revist ă de front a unităţ unit ăţii, ii, pe platoul din spatele stadionului Steaua. La acea revistă revist ă de front urmau să s ă participe şi cadrele Direcţ Direcţiei a V-a.  Nu este lipsit de importanţă să specific faptul c ă generalul Militaru l-a aten ţionat pe colonelul Ardeleanu că toate convorbirile pe care le va purta cu unitatea vor fi înregistrate. Lucru care s-a şi f ăcut. Dar, neavând încredere în ordinele pe care acesta le transmitea la unitate, generalul Militaru îi ordon ă generalului Vlad Iulian s ă facă acelaşi lucru. Acesta, la rândul lui, ia leg ătura cu sediul U.S.L.A. şi transmite ordinele pentru executarea revistei de front colonelului I.B., precum şi altor cadre de conducere, D.G. şi G.G. Se impune o precizare. Absolut necesar ă. Regulamentele militare stipuleaz ă clar:  în luptă luptă nu se face revistă revist ă de front. Iar atunci, în Capital ă se tr ăgea. Se tr ăgea şi pe  platoul din Ghencea, se tr ăgea în spatele M.Ap.N. şi chiar în incinta ministerului. Dar s ă trecem peste toate acestea. Nicolae Militaru, ca ministru al Ap ăr ării (numit ilegal), putea să ordone acea revist ă de front. Dar întreb: care era justificarea? Un lucru era clar: se contura lichidarea în totalitate a U.S.L.A. şi a Direcţ Direcţiei a V-a. Argumentez acest lucru prin următoarele:   în secret, s-a dat ordinul ca platoul respectiv să să fie  înconjurat de militari înarmaţ înarmaţi cu mitraliere, iar două dou ă elicoptere să să fie pregă pregătite pentru a interveni. Este singura informaţie pe care am verificat-o din patru surse complet diferite şi asupra căreia am reflectat cel mai mult înainte de a o a şterne pe hârtie. Este lesne de în ţeles că nu pot divulga sursele respective şi, oricâte presiuni se vor face asupra mea, nu o voi face. Nu pot tr  t r ăda încrederea acestor oameni. În această situaţie, cel care ia apă  apă rarea rarea cadrelor ce urmau a fi asasinate, şi, totodată, dă o lecţie generalului Militaru este un civil: inginerul Montanu. De la  început, s-a opus acestei reviste de front f ront pe Ghencea, explicând că nu se poate realiza deplasarea în condi ţii de siguran ţă a unui aşa de mare num ăr de cadre prin Bucure ştiul împânzit de gărzi mixte de revolu ţionari şi militari, cu care nu se putea lua leg ătura   pentru a le da explicaţii în legătur ă cu această deplasare. Deci un civil d ă lecţii unui general! Tot inginerul Montanu a propus domnului Ion Iliescu ca revista de front să se facă facă în cele două două unităţ unităţi.i. Domnul Ion Iliescu şi-a însuş însuşit propunerea şi s-a 64

Secretele U.S.L.A.   împotrivit din ră răsputeri ca această aceast ă revistă revistă de front să s ă se facă facă pe Ghencea. Jos  pălăria, domnule Pre şedinte! Atunci, a ţi salvat vieţile a sute de cadre. Dânsul a contramandat revista de front şi la insistenţ insisten ţele colonelului Bleorţ Bleor ţ care, telefonic, i-a explicat panica din unitate, ce dezastru s-ar fi putut produce prin deplasarea unit ăţii la Ghencea şi necesitatea c ă, dacă se insist ă în realizarea acesteia, s ă se facă în unitate. Inginerul Montanu mai propune ca în cele dou ă unităţi - U.S.L.A. şi Direcţia a V-a - să se deplaseze o comisie pentru a verifica situa ţia la faţa locului. Propunerea este acceptată de dl. Ion Iliescu. În dimineaţ dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, generalii Vlad şi Hortopan, coloneii Gherciu şi Ardeleanu, că pitanul Dănuţ Stuparu şi inginerul Montanu, cu un TAB, ajung în „bârlogul terori ştilor”.  ştilor”. Mai departe, îl las s ă povestească pe inginerul Montanu: „(...) Drept să  să  vă  spun, aveam foarte mari emo ţ  emo ţ ii, ii, fiindcă  fiindcă  ideea aceasta de terorism mă  mă  marcase ş marcase  şii pe mine... Ş i a şa  şa am ajuns la U.S.L.A., unde am avut surpriza  să   să -i -i vedem pe cei mai formidabili «terori şti» ni şte te  şti» cu lacrimi în ochi, bucurându-se ca ni ş copii că  că  ne-au vă  vă  zut.  Ş i fuseser ă informa ţ i că spre ei se deplaseaz ă o for  ţă militar ă doar  noi. Ajun ş Ajun şii acolo, adjunc ţ  adjunc ţ ii ii unit ăţ  ii considerabil ă ca să-i termine.  De fapt, eram doar noi. ăţ ii U.S.L.A., colonelul Bleort, colonelul Gherghina  şi  şi colonelul Simionescu au prezentat  raportul,  Erau to ţ i prezen ţ i i  şşi echipamentul din dotare sigilat... Cu aceste concluzii mam întors la M.Ap.N.  şi  şi am prezentat raportul domnului Ion Iliescu, care a fost foarte mul  ţ umit...” umit...” Stimaţi cititori, se acţ acţiona asupra U.S.L.A. prin toate mijloacele, numai ca să-şi iasă iasă din „pepeni” şi să reacţ reacţioneze, în timp ce comisia desemnată desemnat ă să execute ăţii, aceasta este anunţ revista de front se deplasa spre sediul unit ăţii, anun ţată ată că spre ea se  îndreaptă  îndreaptă „o  for  ţă militar ă considerabil ă ca să-i termine”. Vă daţi seama care era starea de spirit în rândul cadrelor? Şi domnul Montanu se mir ă că i-a găsit „cu lacrimi în ochi  şi  şi bucurându-se ca ni şte  şte copii”. Dumnezeule, dar perfid au mai ac ţionat un  Nicolae Militaru, un Silviu Brucan, un Gelu Voican Voiculescu. Toţi se coalizaser ă împotriva U.S.L.A. Inclusiv presa avid ă de senzaţional. Care nu a menţionat că cei patru supravie ţuitori ai măcelului au fost aresta ţi şi anchetaţi. Se vroia cu orice preţ obţinerea de material probatoriu în vederea documentării variantei cu   privire la misiunea ce o primiser ă, „de atacare a sediului M.Ap.N.”. Aceasta, în viziunea celor care aveau acest interes. Dar nici unul dintre cei patru nu a putut „recunoaşte” un neadev ăr, iar factorii de comand ă din unitate au intervenit energic (a şa cum au fost întotdeauna al ături de subordona ţi) pentru recuperarea lor. Pe fondul negăsirii nici unei unei probe sau indiciu c ă ar fi intenţionat să atace obiectivul respectiv, au fost pu şi în libertate şi scoşi prin ordinul ministrului Ap ăr ării Naţionale de   pe lista teroriştilor. Porcărie curată! Iar în acest timp, camarazii lor  erau supuşi unei reviste de front... "Teroriş "Terorişti" contra teroriş terori şti Stimaţi cititori, mintea mea refuz ă să înţeleagă raţionamentul lui Nicolae Militaru şi al celor care au dezinformat Na ţiunea, Armata, vizavi de usla şi. Pe de o parte, încă încă de la început, au cerut sprijinul lor în lupta împotriva terori ştilor. Pe de ăşurat un adevă altă altă parte, au desf ăşurat adev ărat ră război psihologic asupra lor, în inten ţia clară clară de a lichida în totalitate această aceast ă unitate, încă încă din noaptea 23-24 decembrie 1989, uslaş uslaşii au fost solicitaţ solicitaţi să să acţ acţioneze pentru capturarea teroriş terori ştilor. Crede cineva că că aceş aceştia ar fi acţ acţionat împotriva camarazilor lor? Absurd! Atunci s-au constituit echipe mixte formate din uslaş usla şi şi cadre ale M.Ap.N., care s-au în ţeles şi au cooperat foarte bine. 65

Teodor Filip Dar ei au acţionat şi independent pentru anihilarea terori ştilor. Astfel, în ziua de 23 decembrie, pe baza informa ţiilor transmise de c ătre grupa operativă de stat major din cadrul M.Ap.N., un echipaj de lupt ă a Serviciului Special de Interven ţie, condus de cpt. Enă Enăchioaie Victor, se deplaseaz ă în Piaţa Iancului. Acolo, pe şoseaua Mihai Bravu. Se semnalase că „terori ştii enilor   ştii execut ă foc, ă  foc, dintr-un bloc aflat în apropiere, asupra cet ăţ  ăţ enilor  de pe strad ă  ”  . Ajunşi la faţa locului, lupt ătorii uslaşi descoper ă imediat locul: blocul ă”. D3, et.10, ap.70. În urma acţiunii deosebit de prompte, ei au lichidat două dou ă persoane  îmbră  îmbrăcate în costume civile, f ără documente de identitate asupra lor. O a treia persoană persoană, ră rănită nită, a reuş reuşit să să părăsească sească zona. Uslaşii şi-au f ăcut datoria şi s-au retras. Dar înainte, au predat cele două dou ă cadavre Gă Gărzilor patriotice din zonă zon ă, pentru a fi predate organelor de poliţ poli ţie. Ce s-a întâmplat ulterior cu ele a r ămas o enigm ă! Cine le-a ridicat? Unde au ajuns? Unde au fost înhumate şi de către cine? Tot atâtea întreb ări care îşi aşteaptă r ăspunsul4. Tot în ziua de 25 decembrie, efective de lupt ători din U.S.L.A. au fost trimise s ă intervină în mai multe puncte din Capital ă: la sediul C.C., pentru executarea unui control antiterorist la subsolul cl ădirii; la magazinul „Muzica” de pe Calea Victoriei;   pentru a neutraliza un „cuib de terorişti” din blocul „General”, etajul 3; la Palatul Telefoanelor, pentru „neutralizarea unei pozi ţ  pozi ţ ii ii din care s-ar executa foc automat  asupra persoanelor care circulau pe calea Victoriei  şi  şi pe str. 13 Decembrie”, în zona Teatrului Mic, unde un „alt grup de terori şti  şti ar fi executat foc din podul garajului”. „informa ţ ii” ii” care au stat la baza ordinelor materializate în ac ţiunile Toate aceste „informa ţ  de intervenţie ale uslaşilor s-au dovedit a fi false. Iar în acest timp, f ăr ă cea mai elementar ă documentare, o parte dintre ziari şti au scris că în zilele de 21 22 şi 23 decembrie, precum şi în zilele următoare, efective ale U.S.L.A. se aflau pe „anumite str ă  ă zi”.   Aceasta a fost „informa ţia” difuzată prin presă, iar publicul cititor a recep ţionat-o ca atare. Dar să vedem ce f ăceau uslaşii pe „anumite  str ă  ă zi”   - reţineţi vă rog, pe anumite str ăzi şi nu în strad ă. Majoritatea locuitorilor Capitalei erau deja familiariza ţi cu prezenţa cotidiană,  permanentă, a uslaşilor  şi militarilor în termen din Trupele de Securitate, care asigurau  paza şi apărarea ambasadelor  şi a reşedinţelor diplomaţilor. În nici o împrejurare, oricare ar fi fost hot ărârea această misiune nu putea fi abandonat ă. Iar aceste Iar  aceste obiective srau pe „anumite str ăzi”. Acolo erau şi uslaşii, sprijiniţi de militari în termen purt ători ai  petliţelor albastre. S-a b ătut multă monedă, în presă, pe prezenţa uslaşilor la „Continental”. Este adev ărat, acolo s-a creat un cordon care a închis zona de protec ţie a agenţiei aeriene israeliene „EL-AL” „EL-AL” şi a ambasadei americane situat ă în apropiere. Erau obiective deosebit de sensibile şi, în cadrul acelor evenimente, trebuiau luate m ăsuri suplimentare de ap ărare a lor. Iată ce a declarat studentul Armand Go şu referitor la  barajul respectiv: „Barajul de la intrarea pe strada Batistei era format din solda ţ  solda ţ i ce  purtau uniforma armatei române, intercala ţ  intercala ţ i cu subofi ţ  eri de mili ţ  ie... Pe obrajii lor s ţ eri  ţ ie... au prelins lacrimi. C ăştile reu şit it să  să le le ascund ă  ”  . ăştile ş  şii scuturile nu au reu ş ă”. Deci aceşti terorişti, pe obrajii c ărora se prelingeau lacrimi, au format un baraj viu, şi-au pus vieţile în pericol pentru a ap ăra două obiective: agenţia „EL-AL” şi Ambasada american ă. Aceasta era misiunea lor. Iar dac ă demonstranţii s-ar fi apropiat de ele şi le-ar fi periclitat, usla şii erau obliga ţi să intervină. Am omis s ă specific şi îmi cer scuze: cadrele de la Serviciul destinat acestei misiuni erau echipate cu uniforme de miliţie. Iar în Iar  în timp ce usla şii şi militarii în termen îşi f ăceau datoria, pe postul na ţional, un Brateş5, un Stark 6, un Popescu şi alţii puneau în seama U.S.L.A. tot ce se întâmpla în 4

Din informaţiile culese în acei ani se pare c ă dl. Ion Iliescu a aprobat ca toate cadavrele adev ăraţilor  terorişti să fie f ăcute dispărute şi scoase din ţar ă. Această măsur ă f ăcea parte dintr-un protocol secret semnat de pre şedintele Ion Iliescu(.n.A.). 5 Evreu. 6 Evreu. 66

Secretele U.S.L.A. Bucureşti, prezentându-i drept terori şti, cerându-le chiar moartea! Acela şi lucru i-au f ăcut unii ziarişti prin cele scrise. Au interpretat eronat, ori după bunul lor plac, prezen ţa uslaşiior pe „anumite str ăzi”. În cadrul r ăzboiului psihologic, ac ţiunile de dezinformare au fost combinate cu cele provocatoare, în special începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie. Ele au avut un scop bine determinat: s ă creeze suspiciune şi neîncredere chiar  şi între cadrele unităţii. În noaptea respectiv ă, comandantul unit ăţii, colonelul Ardeleanu, lipsea de la sediu (era la M.Ap.N. în anchet ă). Dar se zvonise c ă, împreună cu familia, ar fi fugit cu un elicopter în mun ţii Apuseni, unde urma s ă creeze un punct de rezisten ţă!!! Deci, colonelul Ardeleanu era în sediul M.Ap.N., anchetat dar un binevoitor anun ţă organele din judeţul Bihor  şi din cele limitrofe, ca el s ă fie căutat!! Ca atare, în diminea ţa zilei de 24 decembrie, domiciliul soacrei sale din Bihor a fost perchezi ţionat. Se deţineau „informaţii” că la acel domiciliu erau depozitate armament şi muniţie! Stresată, soacra colonelului, în vârst ă de 72 de ani (atunci) a avut o criz ă, ale cărei efecte au fost accentuate în urma decesului - în condi ţii misterioase - al colonelului Ardeleanu, în ziua de 15 iunie 1993. Dar sătenii din Petrani, comuna Pocola, nu au crezut cele puse în seama colonelului. Mai mult, au fost al ături de soacra sa, nana Veronica cum îi spuneau, şi au încurajat-o. Oamenii nu s-au l ăsat manipulaţi, nu au crezut în balivernele celor mai şcoliţi decât ei. Acesta este ţăranul român, talpa ţării, batjocorit şi umilit în propria-i ţar ă  pentru care oricând şi-ar da viaţa. Mai trebuie scos în eviden ţă un aspect al acestui r ăzboi psihologic. La sediul unităţ unităţii, ii, pe firul scurt, se primeau „informa ţii” care de care mai alarmante: că că diferitele ambasade sunt atacate, că c ă este atacată atacată chiar Banca Naţ Na ţională ională, iar U.S.L.A. să să trimită trimită forţ forţe. Desigur, toate aceste „informa ţii” au fost verificate şi s-a stabilit clar că erau provocări. Cei care transmiteau aceste „informa ţii” nu ştiau două lucruri, în primul rând că aceast ă unitate avea cadre de conduceie capabile, adev ăraţi  profesionişti, care nu c ăzuser ă cu ultima ninsoare în sediul din strada Toamnei, în al doilea rând, că sediul unităţ unităţiiii avea propriul sistem de legă leg ături cu absolut toate obiectivele, în care se putea „pă „p ătrunde” doar cu aparatură aparatur ă foarte sofisticată sofisticată. Lucrul curios era altul: cine şi mai ales cum reuş reu şise să să intre în posesia numă num ărului de telefon pe firul scurt al unităţ unit ăţii? ii? Deoarece, acel numă număr era cunoscut de un grup foarte restrâns de cadre din unitate. Dar mai era cunoscut şi la cabinetele guvernamentale guvernamentale cu care era în î n legă leg ătură tură directă directă. Toate aceste dezinformă dezinformări şi provocă provocări urmă urmăreau unul şi acelaş acelaşi lucru: distrugerea unităţ unit ăţii. ii. Ele trebuiau să confirme ceea ce se relatase în mass-media cu  privire la acel măcel din faţa M.Ap.N. Autorul mai emite o ipotez ă: uslaşii erau aşteptaţi „la cotitur ă”, în cazul în care lupt ătorii din Serviciul Special de Interven ţie s-ar fi deplasat, f ăr ă o verificare prealabilă, la acele obiective care erau anun ţate că sunt atacate, ar fi fost „a şteptaţi” undeva pe traseu ori în preajma obiectivelor respective şi ar  fi fost lichidaţi. Comanda unit ăţii a mai primit un telefon foarte alarmant. Tot pe firul scurt: „Unitatea urmează  urmează aa fi atacat ă de ia a V-a”. În unitate s-a dat alarma ă de efective din Direc ţ ia de luptă, iar în rândul efectivelor s-a adâncit starea de nelini şte, de derut ă. Ulterior, s-a anunţat că urmează să fie atacată de persoane necunoscute. Dumnezeule, dar câte asemenea „informa ţii” nu s-au transmis?! Marele merit revine cadrelor de comand ă care nu s-au lăsat intimidate, nu au cedat psihic. S-a mers pân ă acolo încât, concomitent, la sediul unităţ unităţiiii şi la M.Ap.N. s-a anunţ anun ţat că ofiţ ofiţerul-uslaş erul-uslaş C.C. ar fi capturat un tanc de la armată armat ă şi trage în centrul Capitalei în tot ce miş mi şcă. Şi această „informaţie” a trebuit să fie verificată, iar  cadrele din M.Ap.N. l-au gă g ăsit pe ofiţ ofiţerul C.C. la datorie, executându-ş executându- şi serviciul. Tot în acest timp, în zona Câmpulung Muscel, importante forţ forţe ale M.Ap.N. îl că căutau de zor pe cel mai periculos „terorist” - maiorul-uslaş maiorul-usla ş C.A. Iar bietul C.A. habar-navea că c ă este atât de că căutat. 67

Teodor Filip Era în unitate, numit în funcţ func ţia de şef de Stat Major, în locul colonelului Trosca, al cărui cadavru ză z ăcea în faţ faţa M.Ap.N. Degeaba comanda unităţ unit ăţiiii a anunţ anun ţat că c ă acest ofiţ ofiţer se află afl ă în unitate. Cei de la M.Ap.N., nu şi nu, este „terorist” şi acţionează în zona amintit ă. Aveau ei aceast ă informaţie! Stimaţi cititori, exemplele de acest gen ar putea continua. Sper c ă am reuşit să  prezint, a şa cum m-am priceput, diabolicul scenariu care s-a ţesut în jurul usla şilor. Şi în tot acest timp, radioul şi televiziunea nu au preluat (nu au dorit) de la U.S.L.A., nici o dezminţ dezminţire. Iar colonelul Bleorţ Bleor ţ l-a rugat, prin telefon, pe dl. Petre Roman 7 să facă facă demersurile necesare pentru ca dezmin ţirile U.S.L.A., trimise la Televiziune, să să fie date pe post. Dar Petrică Petric ă al nostru nu avea timp pentru a şa ceva. El era preocupat s ă se afirme, să iasă în evidenţă. Şi a reuşit. În felul acesta, s-a mai ad ăugat un personaj pe lista celor care au desf ăş ăşurat şi condus r ăzboiul psihologic împotriva usla şilor. Totul desf ăş ăşurat în baza unui plan diabolic. Un rol deloc neglijabil l-a avut şi Gelu Voican Voiculescu 8. În noaptea de 23 spre 24 decembrie, el este cel care l-a anchetat pe usla şul supravieţuitor  Şoldea. Ulterior, a f ăcut eforturi disperate de a organiza U.S.L.A. A profitat de funcţia pe care a avut-o: vice prim-ministru al guvernului provizoriu, func ţie în virtutea c ăreia r ăspundea de Armat ă, Securitate, Miliţie şi Justiţie. În acest sens, a scos o hot ărâre guvernamentală într-o totală neconcordan ţă cu misiunile U.S.L.A. Şi când a v ăzut că intenţia de reorganizare a unit ăţii nu a dat roade, a început s ă acţioneze direct asupra colonelului Ardeleanu. Prin presiuni psihice, să-l determine să să-şi dea demisia. A vrut neapă neapărat să să aibă aibă controlul asupra acestei unităţ unit ăţii de elită elită. Şi cum putea s ă facă aceasta? Doar având la comanda ei un om de-al s ău. În aceast ă situaţie, colonelul Ardeleanu nu mai era bun! Şi atunci, l-a propus comandant pe marele „revolu ţionar” Munteanu. Da, aţi citit bine stimaţi cititori: pe Munteanu !! Adică, înlături de la comandă un specialist al luptei antiteroriste, pe acel comandant care s-a împotrivit din r ăsputeri dezorganiz ării unităţii, şi doreşti s ă-l înlocuieşti cu unul care nici nu auzise de terorism dar să mai ştie cu ce se m ănâncă! Şi în această aceast ă situaţ situaţie, domnul Ion Iliescu a avut un rol benefic, în sensul c ă a stopat toate acţ acţiunile lui G.V. Voiculescu vizavi de U.S.L.A. în privinţa dânsului, „cele bune să  să se se adune, cele rele...” În ce priveşte r ăzboiul psihologic asupra usla şilor, nu pot fi excepta ţi nici factorii politici de atunci. Dar de data aceasta, cu repercusiuni grave asupra întregului  popor şi a economiei na ţionale. M-am referit la acea hotă hotărâre a guvernului provizoriu  în totală totală contradicţ contradicţie cu misiunile U.S.L.A. În baza ei, s-a luat o mă m ăsură sură absurdă absurd ă: pe aeroporturi să să nu se mai execute controlul antiterorist şi antideturnare! Ţara noastr ă, recunoscut ă pe plan interna ţional pentru profesonalismul şi eficienţa acestei activităţi, renunţă la ea!! Personalul specializat a fost înl ăturat, tehnica specific ă controlului antiterorist şi antideturnare, importat ă pe valută forte, a r ămas nefolosită. O ţării au fost larg deschise, dacă situaţie nemaiîntâlnită! Păi, dacă dacă graniţ graniţele ţării dac ă am intrat   în democraţ democraţie, era „normal” ca şi această această activitate de pe aeroporturi să s ă fie  înlă  înlăturată turată. Ceva logic, nu? Dar numai în debla celor care au dorit acest lucru. Şi se mai mir ă S.R.I.-ul, se mai mir ă unii ziarişti, că România a devenit placa turnant ă a terorismului internaţional... Excluzând toate valorile care au fost scoase atunci din ţară ară, fiţ fiţi siguri că că tot în acea perioadă perioad ă, pe aeroporturile Otopeni, Bă B ăneasa, Kogă Kogălniceanu, Arad sau Timiş Timi şoara, în ţară ară au fost introduse tone de armament . Şi au intrat şi ieş ieşit spionii cu gră grămada... 7

Evreu. Deţinut de drept comun inainte de 1989 şi amestecat în Mi şcarea transcedental ă din România prin anii 1980-1984, când a fost interzis ă. Responsabil de executarea lui Ceau şescu, precum şi de lichidarea multor  ofiţeri de valoare ai armatei române. A sc ă pat doar prin numirea în func ţia de ambasador în Tunisia. 68 8

Secretele U.S.L.A. Autorul îşi permite să tragă o concluzie: dac ă atunci, pe aeroporturile din România nu s-a produs nici un act terorist, dac ă nici un avion nu a fost deturnat, explicaţia are o logică simplă - nu s-a vrut. Prea era la îndemâna tuturor s ă intre şi să iasă din ţar ă cu ce vroia şi nu vroia. Dacă Dacă ar fi avut loc un act terorist, s-ar fi luat măsuri. Aş Aşa, România era raiul tuturor spionilor agen ţilor din lume, al teroriş terori ştilor de pretutindeni. Şi a şa a r ămas o perioad ă destul de îndelungat ă, cu toate împotrivirile colonelului Ardeleanu şi ale conducerii U.S.L.A. În cadrul ră războiului psihologic asupra U.S.L.A., un loc aparte l-a avut concretizarea ordinului generalului Nicolae Militaru 9 ca sediul unităţ unităţiiii să fie  înconjurat de TAB-urile Armatei şi o subunitate de paraş para şutiş utişti. În timp ce efective din cadrul Serviciului Special de Interven ţie erau solicitate în diferite puncte ale Capitalei pentru capturarea teroriştilor, în timp ce o parte a usla şilor îşi îndeplineau misiunea de paz ă şi apărare a ambasadelor, sediul unit ăţii este încercuit şi supus unui adevărat asediu. Generalul Nicolae Militaru, Silviu Brucan 10, G.V.Voiculescu şi alţii nu aveau deloc încredere în aceast ă unitate. Pentru scenariul lor nu puteau avea încredere. Dar cadrele de la M.Ap.N. care comandau efectivele ce sta ţionau în jurul sediului unităţii s-au dovedit a fi adev ăraţi ofiţeri. S-au purtat camarade şte, nu au f ăcut nici un abuz, nu i-au etichetat şi nu i-au batjocorit pe usla şi. Au primit un ordin şi l-au executat. Dar întregul lor comportament a dovedit în ţelegerea justă a executării acestui ordin. Aceasta este Armata Ţării. Nu o mân ă de oameni care, din exces de zel au tras, au  batjocorit, au b ătut şi tratat inuman i numan oameni nevinovaţi. Colonelul Z.G., comandantul para şutiştilor, a dovedit calit ăţile unui adev ărat comandant: cinste, probitate, calmitate, competen ţă, cooperare perfectă cu colonelul Ardeleanu şi comanda U.S.L.A. Prin el, într-o perfect ă înţelegere, s-a realizat actul de comandă al unităţii, iar generalul Nicolae Militaru era la curent, permanent, cu situa ţia reală din unitate. Pe parcurs, ace şti ofiţeri au r ămas şi ei miraţi de neîncrederea manifestată f ăţ ăţiş de această unitate, de nenum ăratele „informaţii” primite prin telefonul scurt. Dar staţionarea acestor trupe în jurul sediului unit ăţii a avut şi alte urmări. Pe care cel care dăduse acest ordin nu le-a prev ăzut şi i-au cam încurcat treburile. Pe de o   parte, populaţia din zon ă, familiarizată cu această unitate, era nelini ştită. Neliniştită, deoarece oricând se a ştepta ca între cele dou ă „tabere” să izbucneasc ă un conflict, iar ei se aflau la mijloc. Pe mul ţi dintre aceşti locatari i-am cunoscut, iar în februarie 1990 am discutat cu o parte din ei. M-a uns la suflet, mi-a crescut „pipota” când au afirmat: „Domnule ofi ţ  er, noi nu am crezut niciodat ă   ţ er, ă  că  ei (uslaşii -n.a.) ar fi terori şti”.  şti”. Şi aceasta era sfâr şitul lui februarie, anul de gra ţie 1990, când stigmatul de „terorist” era încă actual.

„Pe uslaş uslaşi nu-i poţ poţi lichida decât prin bombardament!” bombardament!” Aceasta pe de o parte. Vis-a-vis de una din intr ările în unitate era situat ă reşedinţa ambasadorului statului Israel, obiectiv foarte sensibil, iar pe col ţul altei str ăzi, la circa 50 de metri, Ambasada Indoneziei şi o şcoală la care învăţau o parte a copiilor  diplomaţilor acreditaţi în România. Ce pă părere şi-au format diplomaţ diplomaţii celor două două ţări ţări când au vă v ăzut că că luptă luptătorii antiteroriş antiterorişti din România sunt încercuiţ încercui ţi, ţinu inuţţi sub asediu? Credeţi că o părere bună faţă de noua conducere a Ţării şi Armatei? Acest aspect a fost comentat nefavorabil în cercurile diplomatice din Capital ă. Mi s-a relatat că un militar din corpul de pază paz ă al Ambasadei americane (puş (pu şcaş caşi marini) s9

Agent KGB. Evreu, comunism.

10

69

Teodor Filip ar fi exprimat cam aş a şa:  „Dacă cei din interior vor  (uslaşii - n.a.), îi nimicesc pe to ţ i i  (cei care îi încercuiser ă-n.a.) Pe ei nu-i po ţ i lichida decât prin bombardament „. Aceasta era părerea specialiştilor str ăini faţă de uslaşi. Un lucru poate minor dar  cu consecinţe pentru imaginea României în exterior. Voi mai da un exemplu prin care s ă demonstrez, dac ă mai este cazul, ac ţiunea de diversiune şi provocare ce s-a f ăcut asupra U.S.L.A. Pe data de 26 decembrie 1989, la sediul M .Ap.N., a avut loc o şedinţa cu cadrele de conducere de la Armat ă şi Ministerul de Interne. Şedinţa era condus ă de generalul Nicolae Militaru. În timpul lu ării de cuvânt a colonelului Ardeleanu, în sal ă pătrunde vijelios Cazimir (Benedict) Ionascu şi strigă: „Tovar ăşe fa ţ a ăşe general Militaru, în timp ce colonelul Ardeleanu raporteaz ă  aici, în fa ţ  dumneavostr ă  ie şit it în strad ă si popula ţ ie”. ie”. Aceast ă „informaţie” ă ,  unitatea lui a ie ş ă  si trage în popula ţ  o deţinea el, Cazimir Ionescu, de la re ţeaua sa. Atunci to ţi aveau reţea de informaţii! Bietul colonel Ardeleanu, mai s ă facă infarct. Împreună cu Ionescu Cazimir, se deplasează în cabinetul generalului Militaru unde, culmea, generalul Hortopan tocmai vorbea cu sediul U.S.L.A. prin telefon. Dup ă mine, a fost singura reac ţie ostăşească a generalului Hortopan, care punând telefonul în furc ă, îi serveşte o replică dur ă, dar  meritată, lui Cazimir Ionescu: „Domnule Cazimir Ionescu, dumneata  ştii că  eu acum  ştii că  vorbesc cu comanda acestei unit ăţ  vou ă  , ăţ i  şi  şi transmit ordine? Cine dracu v-a permis vouă  civililor, să  să  intra ţ  intra ţ i în acest minister  ş minister  şii să  împuia ţ  împuia ţ i capul ofi ţ  erilor cu tot felul de  ţ erilor  prostii!”. Cam târziu s-a trezit la realitate şi acest general, dar bine c ă s-a trezit. Iar pe cei care citesc aceste rânduri, îi rog s ă tragă concluziile. Am lăsat spre sfâr şit un episod, ale c ărei urmări puteau fi deosebit de tragice. Aşa cum acei usla şi au fost atraşi în capcană şi ucişi cu sânge rece în fa ţa M.Ap.N., a şa s-a intenţ intenţionat lichidarea tuturor luptă lupt ătorilor din Serviciul Special de Intervenţ Interven ţie (dacă U.S.L.A. era crema Ministerului de Interne, lupt ătorii acestui serviciu erau spuma unităţii). La solicitarea dezinformatorilor de la Televiziune, comanda unităţii trimite acest serviciu s ă o apere. Se de ţinea „informaţia” că o coloană de „blindate-teroriste se îndreapt ă  suprafa ţ a pă mântului”. mântului”. Aceasta era ă  spre Televiziune pentru a o rade de pe suprafa ţ  versiunea servit ă comenzii unit ăţii, încrezători, conduşi de maiorul Ene, lupt ătorii se   pun în mişcare, în jurul Televiziunii şi pe str ăzile adiacente erau importante for ţe ale M.Ap.N. în dispozitiv de lupt ă. Acestora li s-a transmis ordinul. „Vine U.S.L.A. să  s ă  ne atace. Trage ţ  Trage ţ i f ă  r  ă  iei”. Coloana lupt ătorilor se ăr  ă    soma ţ iei”. apropia, când, în dreptul restaurantului „Perla”, este oprit ă de un TAB din care coboar ă un civil şi un maistru militar. Aceştia îi spun maiorului Ene: „Înapoi! Se inten ţ  inten ţ ionează  ionează m mă cel  cel ă  r  irea voastr ă  capcană !”. ărirea ă.  Este o capcană  În primăvara anului 1990, dup ă multe căutări, maiorul Ene reu şeşte să ia legătura cu cele dou ă persoane şi cu lacrimi în ochi le-a mulţumit. Aceste dou ă persoane au salvat vieţile luptătorilor-uslaşi. Merită toată recunoştinţa şi admiraţia lor. Nu am latitudinea să le dezvălui numele. Nu este o fabula ţie, stimaţi cititori. Este purul adev ăr, este realitatea crudă a acelor zile când, ni şte persoane fanatice, sadice a ş putea spune, au intenţ intenţionat lichidarea fizică fizică a tuturor uslaş usla şilor şi a cadrelor de la Direcţ Direc ţia a V-a! Iar aceste persoane se plimbă plimb ă în libertate. Unele au parte de o pensie sfid ătoare, altele ocupă diferite funcţii în structurile M.Ap.N. şi în viaţa politică. Şi nimeni, dar absolut nimeni nu se auto-sesizeaz ă. Suntem în cea mai original ă democraţie din lume... Diversiunea „Scutul” Discreditarea U.S.L.A. s-a prelungit şi în 1990. Scenariul a fost continuat şi ia în direct”  a f ăcut de Gelu Voican Voiculescu. În emisiunea dlui Tatulici,  „Revolu ţ ia mai multe afirmaţ afirmaţii aberante, dintre care, referitoare la problema pe care o tratez, interesează interesează doar una. Cică Cic ă în decembrie 1989, în ţară ară erau comandouri stră str ăine 70

Secretele U.S.L.A. denumite U.S.L.A.C.!!! Bătrâne, îmi pare r ău dar nu ştii să dezinformezi... Şi aceasta este o artă, care nu-ţi este la îndemân ă. Că au fost comandouri str ăine sunt de acord, dar  de unde ai scos denumirea de U.S.L.A.C.? Înseamn ă că dumneata ştii ceva! Sau pur  şi simplu ai ad ăugat litera „C” la sfâr şitul U.S.L.A. Mai degrab ă înclin spre aceast ă ipoteză, deoarece denumirea U.S.L.A.C a avut impactul scontat asupra auditoriului: ce mi-e U.S.L.A. ce mi-e U.S.L.A.C.?! M ărturisesc că şi eu am r ămas mirat auzind aceast ă denumire. Stimaţi cititori, pentru a îndep ărta vălul de suspiciune care a planat asupra uslaşilor  şi pentru a ar ăta că nici ulterior acest r ăzboi psihologic împotriva lor nu s-a terminat, mai trebuie lămurit un lucru. Îl consider absolut necesar. Dup ă decembrie 1989, în pres ă, la Televiziune şi chiar în unele c ăr ţi s-au f ăcut nenumă nenumărate speculaţ specula ţii privind formaţ forma ţiunea  „Scutul”  de la Timiş Timişoara şi Sibiu. S-a afirmat că aceste formaţiuni erau constituite din efective U.S.L.A. Deci, din usla şi. Acestei afirmaţii îi r ăspund cu un categoric NU! La început, când am scris despre înfiin ţarea şi misiunile U.S.L.A. am specificat că îşi avea corespondentul ei în fiecare jude ţ, concretizat în compartimentul denumit  „Arta”. Acest compartiment era format din cadre specializate în activitatea antiterorist ă (care urmau o preg ătire periodică la sediul unit ăţii centrale, dar apar ţineau exclusiv inspectoratului de securitate respectiv). Pe lângă lângă acest compartiment, fiecare judeţ jude ţ avea organizată organizat ă o formaţ formaţiune denumită denumită „Scutul”, formată format ă din cadre de miliţ mili ţie care aparţ aparţineau, tot exclusiv, inspectoratului respectiv. Cadrele care intrau în componen ţa acestei formaţiuni erau selectate de la toate, serviciile şi îşi îndeplineau atribu ţiunile de serviciu specifice fiec ăruia. Însă   în cadrul formaţiunii „Scutul”, erau destinaţ destina ţi pentru intervenţ intervenţie în, vederea asigură asigur ării liniş liniştei şi ordinii publice. Şi vă asigur că nu f ăceau parte bucuro şi din această formaţiune. Pe lâng ă sarcinile de serviciu specifice, urmau o pregătire aparte, care îi solicita în plus. Nici o formaţ formaţiune „Scutul”, din nici un judeţ judeţ, nu avea în componenţ componen ţa ei uslaş uslaşi. Este o minciun ă, o dezinformare voit ă. Mai documentaţi-vă domnilor, care faceţi asemenea afirmaţii! Deoarece mai exist ă  persoane care cunosc realitatea. Pe care nu aţi dorit şi nu doriţi să o faceţi publică. Şi încă un lucru, domnilor: Unitatea Special ă de Luptă Antiteroristă NU A AVUT  NICIODAT Ă EFECTIVE DISLOCATE ÎN ŢAR Ă, NICI ÎNAINTE, NICI ÎN TIMPUL EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. După destituirea generalului (r) Nicolae Militaru, generalul St ănculescu a avut curajul de a reabilita memoria usla şilor ucişi în faţa M.Ap.N., familiile lor au fost f ost repuse în drepturi, iar ei declara ţi EROI POST-MORTEM şi înaintaţi în grad. De şi avea destule   probleme de rezolvat, în chiar prima zi după numirea sa în func ţie, generalul Stănculescu a ordonat adunarea întregului efectiv al U.S.L.A. în unitate (mai pu ţin cei care erau în misiune ordonat ă) şi, personal, le-a adresat cuvinte de îmb ărbătare. Astfel, duşmanii lor, cunoscu ţi şi necunoscu ţi, au trebuit să accepte că statutul celor asasina ţi este şi va fi de EROI ÎN PANOPLIA NEAMULUI ROMÂNESC. Speculând lipsa de informa ţie a populaţiei, unii ziari şti au continuat s ă arunce anatema asupra fo ştilor uslaşi (actualmente Brigada Antiterorist ă), continuând s ă-i  prezinte drept „terori şti”. Nu ştiu, sau b ănuiesc în slujba cui sunt, dar prin aceasta î şi bat  joc de meseria cea mai nobil ă - gazet ăria. Concret: în „România liberă liberă” nr.1466 din 28 decembrie 1994, la pagina a treia, sub titlul  „Dezvăluiri despre implicarea U.S.L.A, în evenimentele din Decembre din Decembre 1989”, a apărut un articol pe care îl reproduc în întregime: „Un tână  tână r care  şi-a c  ut stagiul militar în trupele U.S.L.A. a declarat   şi-a f ă  ăcut corespondentului A.M. PRESS din Dolj: «Am fost la Timi ş Timi şoara oara  şi Bucure şti ti în  şi la Bucure ş decembrie '89. Odat ă  disloca ţ i  şi ă  cu noi, militarii în termen, au fost disloca ţ   şi profesioni şti  şti reangaja ţ  reangaja ţ i,i, care purtau uniforme negre de camuflaj. Dispozitivele antitero de militari în termen ş termen şii profesioni şti ie de r ă   şti au primit muni ţ   ţ ie ă zboi.   71

Teodor Filip   La Timi şoara, manisfestan ţ i de la distan ţă  distan ţă  mică  mică . Am vă  vă   zut cum  şoara, s-a tras în manisfestan ţ   să   să reau reau creierii celor ciurui ţ  gloan ţ e. e. Cred că  că  masca ţ ii, ii, folosind armamentul lor   ţ i de gloan ţ    special, au tras cu gloan ţ e explozive. În ianuarie 1990, to ţ  to ţ i militarii în termen din U.S.L.A. au fost interna ţ  interna ţ i pentru dezintoxicare. Fuseser ă droga  sa ă  droga ţ i.i. Am fost l ă  ă sa ţ     ţ i la vatr ă  ă  cu cinci luni înainte de termen pentru a ne pierde urma. M ă  M ă tem tem pentru mine ş mine  şii pă  p ă rin ţ  rin ţ ii ii mei. La antrenamente ş antrenamente  şii aplica ţ  aplica ţ ii ii eram împă  împă r  r ţ  i ţ  Masca ţ ii ii erau  ţ i în «amici» si «inamici». Masca ţ  «inamicii» pe care trebuia să  s ă -i -i descoperim ş descoperim şii să  să -i -i neutraliză  neutraliză m. m. Cred că  că masca masca ţ iiii au fost  acei terori şti”.  şti”. Stimaţi cititori, în totalitatea sa, articolul de mai sus este plin de minciuni! Aceste minciuni ”mbrac ă” sâmburele de adev ăr  „la Timi şoara manifestan ţ i  şoara s-a tras în manifestan ţ  de la mică  mică  distan ţă  distan ţă ”. ”. A ş avea foarte multe comentarii de f ăcut dar voi căuta să fiu cât mai scurt. Sunt convins c ă mulţi bihoreni, şi nu numai, au citit serialul despre usla şi care a apărut în „Crişana Plus”. Cei neaviza ţi, citind articolul din „România liber ă” şi-au spus, pe bun ă dreptate: „Uite domnule, ce scrie ă  sta si ce a f ă  ăcut  cut U.S.L.A. în decembrie 1989”. Dar să vedem care sunt minciunile din articolul respectiv: În primul rând, în România nu au existat trupe U.S.L.A.! M-am s ăturat să repet aceasta. A fost o singur ă unitate specializat ă în activitatea de prevenire şi combatere a acţiunilor teroriste pe teritoriul na ţional - Unitatea Special ă de Luptă Antiteroristă. Aceast ă unitate era încadrat ă exclusiv cu subofi ţeri, maiştri militari şi ofiţeri. Nici un tânăr nu şi-a satisf ăcut serviciul militar la aceast ă unitate. Apoi, U.S.L.A. nu avea „profesionişti reangajaţi”. Este nevoie s ă explic ce înseamn ă. Corespondentul AMPRESS citat se nume şte Sterie Petrescu, a fost şoferul directorului general al I.R.E.- RENEL DOLJ şi a fost, ulterior, eliminat de pe statele de  plată ale „României libere” şi AMPRESS dup ă o serie de dezinform ări scandaloase. Ales, în 1996, consilier jude ţean (la Dolj) din partea Alian ţei Civice, al c ărei preşedinte de Filială era, a fost „detronat” din func ţie şi ac ţionat în Procuratur ă şi Justiţie de noua conducere a A.C. - Dolj. (n.ed.) Cadru militar  şi ce înseamnă reangajat? Nici un uslaş uslaş nu a purtat „costum negru de camuflaj”. Uniforma lor era predominant ă de miliţie, fie de echipaje ale companiei TAROM, ori civil ă, în raport cu serviciul din care f ăceau parte. Doar cadrele din Serviciul Special de Interven ţie aveau uniform ă specifică de luptă, de culoare kaki, confecţionată dintr-un material care nu permitea u şor aderenţa mâinilor adversarului (tocmai pentru ca în lupta corp la corp avantajul s ă fie de partea lor). Dar niciodat ă „costume negre de camuflaj”... Deci, persoana care dore şte să-şi păstreze anonimatul (pentru c ă minte) nu putea c  ut stagiul militar în trupele U.S.L.A.”. Dacă este o persoan ă reală, poate şi-a să-şi fi „f ă  ăcut satisf ăcut serviciul militar în î n Trupele de Securitate. Dar un militar în termen nu putea fi şi la Bucureş Bucure şti şi la Timiş Timişoara în decembrie '89. Mai declar ă că a f ăcut parte din „dispozitivele antitero”, împreună cu „profesioni ştii reangaja ţ i”. i”. Pe timpul  ştii reangaja ţ  evenimentelor din decembrie 1989, nici un cadru din U.S.L.A. nu a fost dislocat în teritoriu. Stau mărturie, în acest sens, urm ătoarele controale şi verificări care s-au efectuat în rândul usla şilor, de către persoane cu decizie în Armat ă şi în noua conducere a ţării, chiar  şi de către procurori, dintre care unul a fost Popa Ulpiu Cherecheanu, viitorul procuror general al României. Toate concluziile au fost unanime: „U.S.L.A. nu a comis nici un act împotriva manifestanţ manifestan ţilor”. Organigrama, ca să nu spun ordinea de b ătaie, a fost verificată şi r ăsverificată. Concluzia: toţ toţi uslaş uslaşii au fost în unitate, în paza şi apă apărarea obiectivelor sau la cele dou ă aeroporturi: Otopeni şi Bă Băneasa. În cadrul antrenamentelor, o parte dintre usla şi nu erau „masca ţ  „masca ţ i” i” şi nu se ascundeau pentru a fi descoperi ţi. Erau faţă în faţă, care-pe-care. Abia în 1990, dup ă constituirea Brigăzii Antiteroriste au ap ărut celebrele măşti Balacrava (tip de glug ă tricotată care acoper ă capul şi gâtul), când presa central ă era „inundat ă” de titluri de genul: „Ninja se plimbă  plimb ă prin prin Bucure ş Bucure şti”, ti”, „Bucure ş „Bucure ştiul tiul invadat de ninja” ş.a.. 72

Secretele U.S.L.A. to ţ i militarii în termen din Şi apoi, cum mama dracului: „În ianuarie 1990, to ţ  trupele U.S.L.A. au fost interna ţ  interna ţ i pentru dezintoxicare”? Sau „Am fost l ă   sa ă sa ţ     ţ i la vatr ă cu ă cu cinci luni înainte de termen pentru a ne pierde urma”! Aici te-ai dat de gol anonimule! în sensul c ă totul este o minciună minciună. Ţi-ai satisf ăcut stagiul militar ca în „Legiunea str ă  i  nă ”, ”, despre care, f ăr ă falsă ăină  modestie, cunosc destule? Adic ă, sub o identitate fals ă?! Chiar aşa de tâmpi ţi îi crezi pe cititori? Oricare tână tânăr, dup dupăă trecerea în rezervă rezervă, nu-ş nu-şi poate   „pierde urma”. Numele să său rămâne în evidenţ eviden ţa Comisariatului militar, iar în organigrama din unitatea la care a fost repartizat sunt trecute toate datele despre el. Măi, vezi că nu ştii să minţi?! Doamne, dar multe a ş mai avea de scris pe marginea articolului respectiv! Chiar limbajul folosit dă d ă notă notă o persoană persoan ă stră străină ină de problemele militare... Păcat, mare păcat, domnilor de la „România liber ă” şi A.M.PRESS! A doua zi dup ă ce am citit articolul respectiv, m-am prezentat la redac ţia cotidianului „Cri şana”  şana” cu un material în care demolam toate minciunile respective. Am găsit o deosebit ă înţelegere la dl, redactor- şef Petru Şandor, care imediat l-a dat spre  publicare, îi mul ţumesc pe aceast ă cale. Stimaţi cititori, nu v ă lăsaţi dezinformaţi de asemenea articole! Care îi denigrează pe oamenii curajului şi sacrificiului în lupta cu teroarea, pe acei tineri care,  benevol, se încadrează în Brigada Antiterorist ă, iar pe mâneca uniformelor lor cenu şii este prins ecusonul cu deviza-simbol „PATRIE ŞI ONOARE”. Aveţi încredere în ei şi fiţi mândri că pe lângă Armată, Poliţie şi alte organe, în România mai exist ă o unitate încadrată cu bărbaţi şi femei - media de vârst ă 35 ani - care, în orice situa ţii limită v-aţi afla -, Doamne fereşte - sunt gata s ă se sacrifice pentru a v ă salva.

11 secunde Iar din multele exemple de interven ţie ale acestor b ărbaţi ai sacrificiului, v ă voi  prezenta unul singur. Poate nu cel mai bine ales. Suntem în toamna anului 1994. Întrun apartament dintr-un bloc din Babadag, doi tineri, sub amenin ţarea armei, ţin ostatică o familie (tatăl, mama, băiatul şi sora lui). Ce se întâmplase? Nu cu mult timp înainte,  pe timpul când îşi satisf ăcea serviciul militar într-o unitate din apropiere, un militar din ciclul doi şi-a invitat, pe timpul unei permisii, un camarad din ciclul întâi s ă-l însoţească acasă, în vizit ă, în familia tân ărului militar din Babadag, veselie mare. Sora acestuia îi „cade” dragă prietenului său. Discret, îi face propuneri. Fata refuz ă. După eliberarea fratelui, marele amorez pune mâna pe un pistol-mitralier ă, cu 120 de cartu şe, sare gardul unităţii (deci, devine dezertor), î şi alarmează un amic în ale f ăr ădelegilor, sosesc la apartamentul respectiv, intr ă cu for ţa şi ţin ostatică întreaga familie. Nu mai conta c ă fratele fetei i-a fost prieten, camarad în armat ă, că a fost omenit la el în cas ă. Militarii din M.Ap.N., organele de poli ţie, luptătorii din subordinea locotenent-colonelului Alexandru Cristescu nu reu şesc să-i elibereze pe ostatici. Cei doi „terori şti” sunt „neînfricaţi”. În această situaţie, se alarmeaz ă comanda Brigăzii Antiteroriste, care destin ă două două echipaje, sub comanda maiorului Nicolae Catan ă,  pentru a interveni. În câteva zeci de secunde, lupt ătorii antiterorişti sunt echipa ţi, înarmaţi şi pleacă la aeroport, de unde un elicopter îi transport ă fulger la Babadag. Ajun şi la faţa locului, discret, f ăr ă a alarma locatarii, se execut ă recunoaşterea în detaliu a zonei. Apoi, dintr-un bloc vecin, într-un apartament absolut identic cu cel în care cei doi terori şti (au deja acest statut) ţin ostatică familia respectivă, se fac câteva antrenamente. Toat ă noaptea, cu ajutorul  binoclurilor cu infraro şii, ţin sub supraveghere apartamentul respectiv, în jurul orei cinci dimineaţa, se ia hot ărârea de atac: militarul dezertor dormea, iar complicele s ău, care asigura paza picotea într-un fotoliu, cu arma la îndemân ă. Patru lupt ători cu mers de 73

Teodor Filip felină se apropie de u şa apartamentului, lipesc exploziv, dup ă care se lipesc de pere ţi. Totul se desf ăş ăşoar ă în cea mai perfect ă linişte: luptătorii se înţeleg prin semne. Concomitent cu detonarea explozivului aplicat pe u şa apartamentului, se petrec următoarele: unul dintre lupt ători aruncă în interiorul apartamentului o mol ă (gernadă cu efect optico-acustio care, în urma exploziei, produce o luminozitate şi o detunătur ă ce,   pentru câteva secunde, paralizează pe cei din apropiere; nu provoac ă nici o schijă); ceilalţi se rostogolesc cu iu ţeala fulgerului în hol, cu armele preg ătite pentru tragere, iar  unul dintre ei aplic ă fulger ător cătuşele pe mâinile celui care picotea în fotoliu Totul a durat unsprezece secunde. Escortaţi, cei doi sunt coborâ ţi în faţa blocului, înso ţiţi fiind de înjur ăturile locatarilor trezi ţi de zgomotul exploziilor. Unul dintre lupt ători va declara unui grup de reporteri: „A fost simplu”, şi văzându-i miraţi, a continuat: „Putea fi u ş u şaa baricadat ă prin l  alt  ă  prin interior, putea fi  şi  şi cel ă  ălalt  în pozi ţ  ie de lupt ă  c ăştile tile antiglon ţ  antiglon ţ  , ne mai puteau fi alia ţ  alia ţ i.i. Şi  ţ ie ă  şi, şi, atunci, doar vestele si căş  bunul Dumnezeu, adaug ă semnatarul acestor rânduri. Aceştia sunt oamenii, sima ţi cititori, care pentru a fi preg ătiţi în vederea unor  ie la astfel de interven ţii aplică cunoscuta butad ă militar ă: „Cu cât mai mult ă transpira ă  transpira ţ   ţ ie instruc ţ  instruc ţ ie, ie, cu atât mai pu ţ  pu ţ in in sânge în lupt ă  ”, şi care, pe timpul antrenamentelor nu ţin ă ”, cont de grade şi funcţii, ci doar de principiul „care pe care”. Şi pe aceşti oameni ai sacrificiului unele persoane, unii ziari şti continuă să-i denigreze. Oare, când se vor opri? În încheierea aceşti capitol, îmi permit s ă trag câteva concluzii. Una dintre ele este cam hazardat ă, dar am ajuns la ea în î n urma unei serioase document ări şi gândiri. Cei care în decembrie 1989 au înscenat scenariul cu terori şti, cei care au c ăutat,  prin toate mijloacele, să-i înlăture fizic pe usla şi, cei care au înscenat procesul cuplului Ceauşescu - o ru şine a justiţiei româneşti - şi i-au executat, sunt adep ţii terorismului. Nu mi-e frică de cuvinte. Sunt adep ţii terorismului, deoarece prin tot ce au f ăcut, inclusiv deschiderea grani ţelor  şi înlăturarea controlului antiterorist şi antideturnare de pe aeroporturi, i-au ap ărat pe adevăraţii terorişti. Pe cei care au tras în români, în acea zi de 23 decembrie 1989 când generalul în rezerv ă Nicolae Militaru a fost numit (ilegal) în funcţia de ministru al Ap ăr ării, era necesar s ă se analizeze şi s ă se stopeze AC ŢIUNILE TERORIŞTILOR. M.Ap.N., Securitatea şi Miliţia trebuiau sa fie subordonate unei comenzi unice, între ele s ă se desf ăş ăşoare o cooperare perfect ă, în felul acesta, s-ar fi   putut descifra fenomenul teroriştilor. Dar nu s-a vrut acest lucru. U.S.L.A. a fost suspectată permanent în mod tenden ţios şi asupra ei s-a desf ăş ăşurat acel diabolic r ăzboi  psihologic. Dac ă în cadru organizat, sub o comand ă unică, U.S.L.A. ar fi fost solicitat ă să acţioneze pentru anihilarea terori ştilor, aceştia ar fi fost nimici ţi sau captura ţi. DAR   NU S-A VRUT! Şi atunci, am eu ceva cu generalul (r) Nicolae Militaru (l-am iertat, dar nu pot uita) când afirma că a avut tot interesul s ă înlăture U.S.L.A.? Am eu ceva cu Silviu Brucan când afirm c ă a fost eminenţa cenuşie a tuturor evenimentelor? Am eu ceva cu Gelu Voican Voiculescu când afirm c ă a încercat să dezorganizeze aceast ă unitate de elită, ori să aibă controlul asupra ei? Sunt eu p ătimaş prin cele scrise? Când toate, dar  absolut toate câte le-am pus în seama lor se bazeaz ă pe documente, pe casete video, pe mărturisiri ale persoanelor implicate, ale martorilor oculari?

74

Secretele U.S.L.A.

Capitolul IV: DECESE OPORTUNE „Ei se bucur ă de ă de imunitatea... Cerului”

O problemă care a stârnit numeroase controverse este cea a deceselor suspecte de după evenimentele din Decembrie 1989. De şi există o multitudine de date, de şi au fost intens mediatizate, generând numeroase întreb ări, ele nu au fost elucidate nici în ziua de azi. În toate cazurile, cercet ările au fost canalizate în direc ţii greşite. În mod intenţinat de către persoane din actualele institu ţii ale statului, persoane care, de şi s-au   pensionat ori au trecut în rândurile marilor oameni de afaceri, au ocupat funcţii de conducere în M.Ap.N., Ministerul de interne sau în structurile fostului regim. De pe urma acestor  „decese suspecte”, au profitat şi profită încă multe persoane. Realitatea este că toate aceste persoane, decedate în condi ţii mai mult decât suspecte, au fost implicate nemijlocit în evenimentele din decembrie '89 sau cuno şteau adevă adevărul despre aceste evenimente. Şi au trebuit să s ă fie înlă înlăturate. Să Să li se închidă închidă gura. Au murit pentru că sufereau de o boal ă rar ă: CUNOŞTEAU PREA MULTE. Astfel, moartea a devenit statistic ă. Statistică ce, după decembrie 1989 şi până în  prezent, cuprinde peste două douăzeci de generali şi alte persoane. Dintre care amintesc: generalul VASILE MILEA - sinucidere prin împu şcare; generalii NUŢĂ CONSTANTIN şi VELICU MIHALE - ar şi de vii prin pr ă buşirea elicopterului; generalul GICĂ POPA - sinucidere prin împu şcare; generalul DOICARU - împu şcat; generalul EMIL MACRI - infarct; generalul VOINEA - fostul Comandant al Armatei l Bucureşti, infarct; generalul ŞTEFAN GUŞE - decedat în urma unei forme rare de cancer, cu o evolu ţie extrem de rapidă; că pitanul cercetaş GHEORGHE BĂRBIERU din D.I.A., fosta gard ă a generalului Guşe, mort la Buz ău, într-un ciudat accident de maşină; generalul DUMITRU I. DUMITRU - fostul Şef al Direcţiei de informaţii al Armatei şi Decan al Facult ăţii de Arme întrunite; amiralul ARON - cei care în decembrie 1989, f ăcând parte din Marele Stat Major, a colaborat cu Ştefan Guşe şi a comandat Marina Militar ă; generalul de avia ţie PUIU - infarct; MARIN CEAUŞESCU sinucidere prin spânzurare; colonelul PETRE MORARU - sinucidere prin spânzurare în închisoarea din Timi şoara; generalul BĂLTEANU - infarct; generalul NICOLSCHI infarct; IOAN PETRU CULIANU - împuşcat; ALEXANDRU STARK - cancer; VIRGIL TATOMIR - infarct; PETRE CONSTANTIN - cancer; avocatul VOICU VIOREL, cel care la procesul de la Timi şoara a rostit, primul, parola „Radu cel frumos” - accident mortal în localitatea Fete şti; colonelul GHEORGHE ARDELEANU - infarct, ş.a. Lecturând aceast ă sinistr ă listă, care nici pe departe nu este complet ă, ies în evidenţă evidenţă câteva cauze principale ale acestor decese: moarte violent ă, infarct şi r adiografierea unor decese suspecte, suspecte, cancer. În cunoştinţă de cauză, înainte de a trece la radiografierea voi prezenta cititorilor câteva din metodele folosite pentru înl ăturarea persoanelor  incomode, indezirabile. Sunt metode folosite de majoritatea serviciilor secrete din lume.

Arme pentru... „moartea f ără cauză cauză” Începând cu anii '60, K.G.B.-ul utiliza cu eficien ţă o nouă nouă metodă metodă de lichidare fizică fizică a „adversarilor”; un pistol cu aer comprimat care, în loc de gloanţ gloanţe, folosea ca muniţ muni ţie fiole cu acid ceanhidric. Cu un asemenea pistol, tr ăgând o fiolă în zona feţei „adversarului”, se provoca moartea instantanee. La autopsie, medicii 75

Teodor Filip constatatau că persoana respectiv ă a murit datorită unui... atac miocardic. În 1962, cu un astfel de pistol, K.G.B.-ul i-a asasinat - în Germania - pe doi conduc ători naţionalişti ucrainieni: Stepan Bandera şi Lev Rebet. Pe lângă pistolul descris mai sus a fost folosit cu succes (oare s-a renun ţat?) un stilou, care îndreptat spre fa ţa celui cu care se purta conversa ţia, printr-un gest absolut firesc şi f ăcând să culiseze agăţătoarea de la capătul acestuia, era împro şcat cu un gaz ce îi provoca moartea. Rezultatul autopsiei - infarct! Datorită cercetărilor ulterioare, eficienţa gazului otr ăvitor folosit a fost sporit ă. S-au fabricat nişte tuburi subţ subţiri ca niş nişte stilouri. Un astfel de tub este prev ăzut cu un capac care se de şurubează şi cu un buton minuscul. Capacul respectiv se de şurubează şi capătul deschis al tubului se plaseaz ă la câţiva centimetri de gura şi nasul celui care doarme. Se apas ă pe butonaş. Acesta declan şează un arc ce ac ţionează asupra unui ciocănel care sparge sticla sub ţire a unei fiole înc ărcată cu acid ceanhidric. Concomitent, butonul de declan şare acţionează şi o mică butelie cu aer comprimat. Sub  presiunea aerului, vaporii ies din tub şi p ătrund pe căile respiratorii, provocând moartea instantanee a persoanei respective. După După o oră oră, cunoscutul miros al acidului prusic dispare, muşchii cadavrului se relaxeaz ă, iar simptomele sunt ale unei crize cardiace. Acum se ştie că toate serviciile secrete ale Marilor Puteri dispun de posibilitatea de a lichida o persoan ă, păstrând aparen ţa unei mor ţi naturale. Americanii, ru şii şi alte mari puteri, după ce an testat cu „succes” ac ţiunea unor droguri şi hormoni sintetici pe oameni, au pus la punct o metod ă diabolică pentru înlăturarea adversarului: „moartea  f ă  r   ă cauz ”. În cadrul acestei metode, „adversarului” i se administreaz ă - f ăr ă ca acesta ăr  ă  cauză  ă ”. să-şi dea seama - unele droguri şi hormoni sintetici care afecteaz ă buna funcţionare a glandelor endocrine, în toate aceste cazuri, func ţionarea glandelor este dereglat ă pe cale chimică, iar medicii nu vor putea stabil cauzele. Serviciile secrete britanice au intrat în posesia unei alte metode diabolice, puse la dispozi ţie de cercetătorii în domeniu. Aceasta s-a întâmplat la începutul anului '80 şi constă dintr-o capsul ă formată din două jumătăţi, înainte de a fi dat ă „pacientului”, una se ambaleaz ă cu cealaltă. Această capsul ă poate fi „fabricat ă” sub forma şi coloritul oricărei capsule cu care se trateaz ă bolnavul. Una dintre jum ătăţi este confec ţionată dintr-un material ceramic, imun atât la efectul acidului ceanhidric din interiorul ei, cât şi la cele ale acidului gastric. Şi destul de tare ca s ă nu fie sf ărâmată de muşchii gâtului când este înghi ţită. Capătul ei este închis cu o foi ţă de cupru. Cealalt ă jumătate este confecţionată dintr-un material plastic, destul de rezistent pentru a nu ceda ac ţiuni; acidului ceanhidric. Cele două jumătăţi se îmbin ă, primesc forma şi coloritul capsulei pentru care a fost „confecţionată” şi se dă „bolnavului”. Capsula este înghi ţită iar acidul ceanhidric începe să roadă foiţa de cupru. În func ţie de grosimea acesteia, câteva ore mai târziu, acidul trece în capsula din material pustie şi începe s ă-l ardă. După puţin timp, ajunge în organism, este absorbit ă de sânge şi purtată la inimă, iar pacientul moare. Foiţa de cupru este calculat ă să reziste acidului ceanhidric între 1-10 ore, deoarece dup ă acest timn, capsula ajunge în intestinul gros. În cadrul serviciilor secrete din majoritatea statelor lumii, exist ă un compartiment (serviciu, direcţie, unitate special ă - denumirea difer ă) care se ocup ă exclusiv cu cele mai „murdare” afaceri: sabotaje, şantaje, r ă piri de persoane şi asasinate. Acestea sunt servicii ultra-secrete, despre care are cuno ştinţă un număr relativ mic de  persoane. Ele măi aplică şi alte metode pentru înl ăturarea „adversarului”. Dar cititorul trebuie să cunoască doar o parte mic ă al acestui adev ăr. Voi fi acuzat, poate, c ă ascund sute de lucruri. Este adevărat. Dar tot atât de adev ărat este şi faptul că aceasta reprezinte şi „lumea spionajului  şi  şi contraspionajului”. Unde lupta este dur ă şi î şi are secretele ei. În 76

Secretele U.S.L.A. cadrul acestei „lumi”, ac ţionează şi serviciile noastre secrete. Ale c ăror cadre trebuie să fie foarte bine preg ătite pentru a supravie ţui.

Serviciul „K” În anul 1950, după dup ă modelul K.G.B.-ului, în România este creat Serviciul „K”, o unitate ultra-secretă ultra-secret ă care ră răspundea de contraspionaj în cadrul sistemului penitenciar naţ na ţional. Subordonată Ministerului de Interne sau Ministerului Justi ţiei, ea avea un numă num ăr relativ redus de cadre. Care aveau misiunea cea mai murdar posibil ă. La început, se ocupau cu montarea de microfoane în celulele de ţinuţilor, pentru supravegherea convorbirilor acestora, ori cu introducerea de „porumbei” sau „miei” (informatori) în celule, cu scopul de a intra sub pielea de ţinuţilor vizaţi a le câştiga încrederea şi a obţine date compromi ţătoare asupra lor  şi a-i determina apoi s ă facă declaraţii incriminatoare. Ulterior, au trecut la lichidarea fizic ă a acestor persoane, înscenând „sinucideri” sau folosind otrav ă care producea o moarte aparent natural ă. În primă primăvara anului 1970, fiind ajutat de sovietici, acest serviciu a introdus   în arsenalul să său substanţ substan ţe radioactive. Acestea erau folosite pentru a-i lichida pe oponenţii regimului. Dozajul radiaţ radiaţiilor genera inevitabil o formă form ă mortală mortală de cancer. Acest procedeu diabolic a primit, din partea lui Ceau şescu, numele conspirativ de  „Radu”. Când vroia s ă lichideze o persoan ă el dădea ordinul  „Trimite ţ i-l i-l pe Radu galopant ă de la...”. Şi „Radu” era trimis, persoana respectiv ă era iradiată, urma forma galopantă cancer şi se producea inevitabilul - moartea. Numai bunul Dumnezeu ştie câte persoane au decedat folosindu-se aceast ă metodă diabolică... Mai târziu, la parterul blocului situat vis-a-vis de sediul Securităţ Securit ăţii, ii, a fost amenajată amenajat ă o încă încăpere specială special ă. Pereţii camerei erau acoperi ţi cu tabl ă de fier, iar în interior se aflau doar o mas ă de zinc şi câteva scaune metalice. Bineîn ţeles, totul era mascat. Pentru lichidarea persoanelor  aflate în libertate, se folosea aceast ă încă  pere. Sub pretextul că trebuia să dea o declaraţie oarecare, persoana era chemat ă, introdusă în încă  perea respectivă şi lăsată singur ă. Cică pentru a-şi putea scrie în lini şte declaraţia. Bietul om d ădea cu subsemnatul, dar... în acest interval de timp primea şi o doz ă de radiaţii. Pleca s ănătos acasă şi după o perioadă îl pupa familia rece... Uneori, m-am întrebat: de ce dup ă evenimentele din 1989 cadrele acestui Serviciu nu au fost condamnate dup ă merit? Imposibil să nu se fi ştiut de ele... Sau: acest Serviciu a fost desfiin ţat? Şi aşa, datorită unor „Servicii speciale”, care prin întreaga lor activitate au dezonorat institu ţia Ministerului de Interne, dup ă decembrie 1989, întreaga Securitate a fost b ăgată în aceeaşi oală. Făr ă a se ţine cont în care din serviciile sale au lucrat cadrele respective. Deoarece, Siguran ţa Naţională a României era încadrat ă numai cu profesioni şti de înalt ă clasă. Spre exemplu, la sfâr şitul anului 1989, în topul interna ţional al serviciilor secrete, România era pe locul trei. Am pus întrebarea dacă acest Serviciu a fost desfiin ţat, deoarece decesul a dou ă persoane, în condiţii deosebit de dubioase, m-a pus pe gânduri. Citi ţi, vă rog cu atenţie cele ce urmează Primarul Chiş Chişină inăului - asasinat ? Fostul primar al Chi şinăului, Nicolae Costin, în vârst ă de 54 de ani, a încetat din viaţă. A fost atât unul dintre liderii Mi şcării de Eliberare Na ţională, cât şi unul dintre cei mai înfocaţi adepţi ai Unirii cu patria-mam ă. Autorităţile din capitala Republicii Moldova au încercat s ă treacă sub tăcere acest eveniment, iar presa, aflat ă în majoritatea 77

Teodor Filip ei în soldă sneguristă, nu a men ţionat nimic despre acest trist eveniment. Dar, peste 25.000 de persoane au participat la funerariile lui. Moartea lui Nicolae Costin reprezint ă o enigmă. Se ştie că, deşi demis imediat după alegerile din 26 februarie 1994, a continuat s ă fie un militant consecvent pentru Unire. În 1993, septembrie, la invita ţia primarului general al Capitalei, Crin Halaicu, a vizitat Bucureştiul, unde s-a întâlnit, printre înalte oficialit ăţi politice, şi cu preşedintele Iliescu. La nici o lună lun ă de la această aceast ă vizită vizită, a fost depistat ca fiind bolnav de leucemie. În august 1993, la un control medical, s-a descoperit c ă suferea de afecţ afecţiuni cardiace. Dar nicidecum de aceast ă necruţă necruţătoare toare boală boală care este leucemia. Simptomele acestei boli nu i s-a descoperit. Curios, foarte curios, este faptul că c ă şi şoferul să său, Tudor Cojocaru s-a  îmbolnă  îmbolnăvit de... leucemie (în martie 1995 a fost depistat cu aceast ă boală boală). Stranie coincidenţă coincidenţă!! Se ştie că una din metodele preferate ale K.G.B.-ului ds a- şi elimina adversarii a fost iradierea. Multe persoane, f ăcând legătura cu faptul c ă (virgulă) conducerea de la Bucureşti era pro-rusă, şi-a pus întrebarea: unde şi când a fost iradiat Nicolae Costin? Pentru că în Republica Moldova a fi patriot este un delict, iar  soţ soţia ex-preş ex-preşedintelui Snegur nu este alta decât fiica prea iubit ă a generalului Zotov, fostul şef K.G.B. pentru România. Vă las pe dumneavoastr ă, stimaţi cititori, să trageţi concluziile... Sau decesul fostului secretar al C.C. ai P.C.R. şi prim secretar ai judeţului Timiş în decembrie 1989, RADU B ĂLAN, survenit la mijlocul lunii februarie 1995. Cel al cărui nume a fost strigat cu insisten ţă de către demonstranţii din Timişoara. Acel nomenclaturist care a f ăcut mult bine şi a lăsat loc de întoarcere pentru oricine şi, mai ales, loc de bun ă ziua. Medicii săi curanţi au susţinut că,   în momentul ieş ieşirii din penitenciar, să sănătatea îi era serios zdruncinată zdruncinat ă (suferea deja de o curioasă curioas ă boală boală a pieiii). Ei au fost de p ărere că, în penitenciar, a avut parte de un alt soi de „tratament”, asemănător celui aplicat şi altor persoane care cuno şteau prea multe taine ale revolu ţiei de la Timişoara. Nu i-au mai dat multe şanse de viaţă. Şi a murit! Dar, în urma sa a r ămas un  jurnal-intim -circa 400 de pagini - care, din fericire, a înc ă put pe mâna unui redactor şi are toate şansele să vadă lumina tiparului. A şa au susţinut alţii. Dar la timpul respectiv mi-am exprimat scepticismul în aceast ă privinţă (deja au trecut mai bine de doi ani de la decesul s ău şi nu am cuno ştinţă ca acest jurnal-intim s ă fi fost publicat). Iar  unul dintre medicii care l-au îngrijit în ultima perioad ă a vieţii sale a declarat c ă nu va fi surprins dacă şi alţi deţinători de secrete despre evenimentele din decembrie 1989 vor  avea aceeaşi soartă. Sunt de acord cu dânsul. Pentru cele ce urmeaz ă probabil voi fi criticat. Dar cititorul trebuie s ă cunoască realitatea. Dl. preşedinte Emil Constantinescu, pe timpul campaniei pentru alegerile  prezidenţiale, ne-a promis transparen ţă şi, faptul că, până la sfâr şitul anului 1997, vom afla adevărul cu privire la evenimentele din decembrie 1989. Da ţi-mi voie să fiu sceptic în această privinţă. La o conferinţă de presă ţinută în a doua decad ă a lunii martie 1995,  pe Teodor  Rus, purtătorul de cuvânt al Ministerului Justi ţiei, l-a luat gura pe dinainte şi a dezvă dezvăluit existenţ existenţa unui nou serviciu secret: „Serviciul operativ independent”, care func ţionează nează în structurile Direcţ Direcţiei Generale a Penitenciarelor! Deci, în subordinea Ministerului Justi ţiei! Şi, că el a fost creat şi îşi desf ăş ăşoar ă activitatea în temeiul Legii 51/1991 privitoare la siguran ţa naţională a României. Vă mai amintiţi de  „Serviciul K”, stimaţi cititori? Care, pân ă în decembrie 1989, func ţiona tot în cadrul penitenciarelor.  Nu-mi permit să fac nici o aluzie, întreb doar. Purtătorul de cuvânt a mai afirmat: „S.I.O. are o componen ţă  componen ţă bine bine determinat ă  ă ,  care se limitează  limitează  la prevenirea evenimentelor în rândul efectivelor de de ţ inu inu ţ i  şi  şi la 78

Secretele U.S.L.A.  protec ţ   protec ţ ia ia datelor si informa ţ  informa ţ iilor iilor cu caracter de secret de stat, din sistemul Direc ţ iei iei Generale a Penitenciarelor”. Dar daţi-mi voie să pun câteva întreb ări. Personal, ştiam că de acestea se ocup ă „protec ţ ia ia cadrelor”. Ei ce rol au atunci? Nu cumva se calc ă unii pe al ţii „pe ofiţerii cu „protec ţ   picioare”? Şi faţă de cine este independent acest Serviciu, dac ă el funcţionează în structurile D.G.P.-ului? Ce poate constitui secret de stat în D.G.P.? Iar ofi ţerii cu „protecţia cadrelor” nu mai pot face fa ţă? Eficienţ Eficienţa S.I.O. s-a vă v ăzut cu prisosinţă prisosin ţă pe timpul revoltelor care au cuprins mai multe penitenciare din ţară ară?!... Şi acum să trecem la radiografia deceselor suspecte ale unor „piese grele”.

Nuţă Nuţă şi Mihalea - un dublu mister Generalii CONSTANTIN NU ŢĂ  ŢĂ  si VELICU MIHALEA - ar  şi de vii prin  pr ăbu şirea elicopterului în care „c ăl ătoreau în stare de aresta ţ i”. i”. Prin Decretul preziden ţial nr.184 din 22 iulie 1978, generalul-maior Nuţă Constantin a fost numit în func ţia de adjunct al ministrului de Interne şi şef al Inspectoratului General al Mili ţiei, funcţie pe care a îndeplinit-o pân ă în decembrie 1989. S-a născut la 23 noiembrie 1929, în comuna Br ăneşti, judeţul Ilfov, dintr-o familie de ţărani. După absolvirea şcolii primare, s-a calificat în meseria de croitor. In noiembrie 1950, este încorporat şi îşi satisface serviciul militar la Regimentul 32 artilerie din Slatina, iar în ianuarie 1951 este trimis ca elev la şcoala militar ă de ofiţeri de artilerie Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1952 cu gradul de locotenent, în anul 1959, este selec ţionat pentru Academia Militar ă, unde în 1962, dup ă absolvire, este numit ca lector. În 1963 este transferat la Departamentul Securit ăţii Statului, la Direcţ Direcţia a IV-a (contrainformaţii militare) unde a început ca simplu ofi ţer-lucr ător, pentru ca în anul 1977, luna mai, să fie numit şef al acestei direcţii. La Direcţia a IV-a, se centralizau datele şi dosarele tuturor persoanelor din unităţile M.Ap.N. şi M.I. care erau semnalate cu aspecte de tr ădare. Nuţă Nuţă cunoş cunoştea activitatea de tră trădare în favoarea sovieticilor a multor generali ce preluaser ă comanda M.Ap.N. în decembrie 1989: Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Marin Pancea, Dumitru Pletosu, Ştefan Kostyal ş.a. În virtutea funcţiei şi a prerogativelor  sale, el este cel care a instrumentat dosarele respective. Începând cu data de 17 decembrie 1989, generalul-colonel generalul-colonel Nu ţă a f ăcut parte din grupul generalilor trimi şi de Ceau şescu la Timi şoara: Ştefan Guşe, Victor St ănculescu, Mihai Chiţac, Velicu Mihalea şi Stamatoiu. Fiind şef al Inspectoratului General de Miliţie şi adjunct al ministrului de Interne, putea practic s ă comande toate efectivele Ministerului de Interne din aceast ă garnizoană.  Născut la 23 iunie 1935 în comuna Cetatea, jude ţul Giurgiu, MIHALEA VELICU a fost promovat ca loc ţiitor al şefului Inspectoratului General de Mili ţie în anul 1980, funcţie pe care a deţinut-o până în decembrie 1989. La 30 decembrie 1982,  prin Decret preziden ţial, este avansat la gradul de general-maior. general-maior. După fuga lui Ceau şescu, cei doi generali se îndreapt ă spre Moraviţa, cu intenţia de a trece grani ţa. Dar se r ăzgândesc şi se urcă în tren pentru a veni la Bucure şti. Referitor la acest aspect, s-au f ăcut nenumărate speculaţii dar... cei absen ţi nu se pot disculpa. La Simeria sunt re ţinuţi. Acum intr ă în scenă un număr de persoane, multe dintre ele cu o probitate moral ă şi profesională dubioase, care, prin întreaga lor  activitate, au demonstrat c ă vor neapărat ca cei doi generali s ă fie lichidaţi. Şi au reuşit. În după-amiaza zilei de 22 decembrie '89, colonelul Ion Nicolae, şeful Miliţiei  judeţului Hunedoara a raportat colonelului Ion Suceavă Suceav ă, la Bucureşti - oare de ce 79

Teodor Filip acestuia, ce îndeplinea atunci func ţia de comandant al Brig ăzii de Mili ţie transporturi, şi nu generalului-maior  Câmpeanu Romeo, care r ămăsese la comanda I.G.M.? - c ă cei doi generali se află în biroul inspectorului- şef, generalul-maior  Rotariu. Colonelul Suceavă Suceavă îi ordonă ordonă să-i aresteze şi să-i predea Armatei, după dup ă care ia legă leg ătura cu generalul-colonel Ion Hortopan, care ordon ă acelaş acelaşi lucru: arestarea lui Nuţă Nu ţă şi a lui Mihalea. Din acest moment, condamnar condamnarea ea lor a fost hot ărâtă râtă. Pe data de 23 decembrie, cei doi generali sunt duş duşi într-o unitate militară militară din Deva. Generalul Ion Hortopan transmite dou ă ordine, cel puţ pu ţin bizare: cei doi prizonieri să să fie transportaţ transportaţi în garnizoana Sibiu!, unde la ora şi data respectiv ă se  purta un adevărat r ăzboi cu „terori ştii”, al cărui regizor era colonelul Dragomir (înainte „Termină odat  odat ă cu Securitatea  şii Mili ţ  ia  primise ordin de la acelaşi general Hortopan: „Termină  ă  cu Securitatea ş  ţ ia facă cu un din Sibiu”). Al doilea ordin era ca transportul celor doi prizonieri s ă se facă elicopter trimis de la Sibiu. Oare de ce nu s-a dat ordinul ca cei doi s ă fie transportaţi direct la Bucureşti? Cu îndeplinirea celor dou ă ordine este îns ărcinat generalul Iosif  Rus. Am afirmat anterior că cele două ordine date de generalul Ion Hortopan sunt, cel  puţin, bizare. Iar desf ăş ăşurarea ulterioar ă a evenimentelor m ă face să cred că asasinarea celor doi generali a fost un act premeditat. Generalul Iosif Rus îi ordon ă lt.col. Dochinoiu, comandantul unit ăţii de elicoptere din Sibiu: „Zburând la joasă  joas ă  înă  înă l l ţ  ime, ime, pentru a nu fi u ş u şor or repera ţ i de radioloca ţ  radioloca ţ ie, ie, cu o viteză  viteză  de 310 km/ora, elicopterul va ocoli zona Or ăştie. ăştie. Leg ă  ăturile  turile radio sunt interzise. Zborul se execut ă f  r   ă lumini ă  f ă  ăr  ă lumini de semnalizare”. Şi când afirm c ă totul a fost premeditat nu sunt crezut şi nu se autosesizeaz ă nimeni, în acea perioad ă, în spaţiul aerian al României se ducea un adev ărat r ăzboi electronic, iar  elicopterele - considerate ale teroriş terori ştilor - survolau spaţ spa ţiul aerian tocmai în parametri impuş impu şi de ordinul respectiv: la joasă altitudine, vitez ă circa 300 km/or ă, f ăr ă legături radio şi f ăr ă lumini de semnalizare. Deci, elicopterul respectiv avea toate şansele de a fi considerat ca apar ţinând teroriş terori ştilor. Iar unităţ unit ăţile ile militare de pe traseul elicopterului nu au fost în ştiinţ tiinţate despre acest zbor. De ce oare? Apar din nou câteva aspecte care denot ă că lt.col. Dochianu a primit ordine suplimentare, în primul rând, echipajul elicopterului a fost schimbat. Oare se ştia din timp ce se va întâmpla, iar în unitatea de elicoptere din Sibiu erau cadre incomode? Care Care trebuiau să moar ă şi ele? Tot ce se poate. Se ştie precis că elicopterul a decolat din Sibiu la ora 17.08, iar de la Deva la 19.35. Dar apare un alt semn de întrebare: nu se cunoaş cunoaşte ora la care a aterizat la Deva! Distanţa respectivă putea fi str ă băturuă în circa 30 de minute. Pe unde s-a mai învârtit acel elicopter? Ce misiuni a mai îndeplinit? S-a deplasat oare şi la Timişoara? întrebări şi iar întrebări. R ăspunsuri de loc. Elicopterul a fost doborât în apropierea unui depozit de muni ţii, la 1 km nord-vest de Alba-Iulia. Dar, pentru Dumnezeu, ce că căuta în acel loc? Deoarece, era o  prelungire a itinerarului pe care-i primise în cadrul ordinului de misiune. Ori, se ştie că echipajul unui aparat de zbor nu are voie s ă se abată abată de pe traseul ordonat sau s ăşi prelungească prelungeasc ă itinerarul. Este o înc ălcare a ordinului. Şi care se pedepse şte foarte aspru. Atunci? Totul se reduce la o singur ă concluzie: echipajul a primit ordin în acest sens şi s-a executat. A fost ultimul ordin pe care l-a executat. Membrii echipajului au murit al ături de cei doi generali, l ăsând în urma lor cinci copii orfani. Iar modul în care s-a pr ă buşit elicopterul este înv ăluit în mister. Cu puţ puţin timp  înainte de a decola din Deva, la Alba-Iulia, s-a primit un telefon cum c ă depozitul de muniţ muniţie este atacat de teroriş terori şti. Era tocmai zona deasupra că c ăreia trebuia să să zboare elicopterul. Ulterior, ştirea s-a dovedit a fi fals ă. Dar, la faţa locului au fost trimise întăriri. Iar  în  în jurul orei 20.00 se raportează raporteaz ă că în apropierea depozitului s-a pră prăbu buşşit un elicopter, numai că c ă... nici un militar de la sol nu a deschis focul. 80

Secretele U.S.L.A. Dle maior Bârloiu, aveţi datoria morală de a spune adev ărul! La fel, şi militarii din subordinea dumneavostr ă care au venit în sprijin la depozitul respectiv. Au murit acolo colegi de-ai dvs., dle maior! Dvs. nu sunte ţi de vin ă. A ţi fost indus în eroare. Dar  ce s-a întâmplat, de fapt, acolo? Deoarece, martorii oculari au mai declarat ceva bizar: dupăă ce s-a auzit zgomotul specific din elicopter, s-a auzit o explozie în aer. Apoi, dup alta la sol. Varianta oficială este că elicopterul a fost doborât de la sol, cu armanent de infanterie, crezându-se c ă transportă terorişti. Dar, pentru Dumnezeu, din momentul în care s-a auzit zgomotul elicopterului în zbor şi până până la a doua explozie la sol, nu s-a auzit nici o împuş împu şcătură tură!! O declar ă numeroşi martori oculari. Ce s-a întâmplat, o ştiu numai bunul Dumnezeu şi persoanele interesate în a ascunde adev ărul... În urma celor prezentate, autorul î şi permite să emită o părere: elicopterul a fost doborât fie de o rachetă rachet ă, fie că că în interiorul să său a fost plasată plasat ă o încă încărcă rcătură tură explozivă explozivă (bombă (bombă) programată programată a exploda după dup ă un anumit timp sau prin telecomandă telecomandă de la sol. Oare să mă înşel? Varianta oficială am prezentat-o. Şi nici în raportul SRI nu se spune cine a tras de la sol asupra elicopterului. Se ştie precis zona în care a fost doborât. De asemenea, ce for ţe de la M.Ap.N. erau dislocate în zona respectiv ă. Şi atunci, pun o ultim ă întrebare: ce profesionalism au dovedit cei care au f ăcut cercet ările?

Emil Macri - încă înc ă un general asasinat! Generalul-maior EMIL MACRI - infarct. " Ş  i-a dat sufletul, în noaptea ele 17/18 aprilie, într-o celul ă  Ş i-a ă  a Spitalului penitenciar  Jilava, lâng ă  ă  paturile noastre, cu inima schingiuit ă  ă  de lunga  şi  şi arbitrara deten ţ  deten ţ ie ie politică  politică  , cel care a fost generalul-maior EMIL MACRI.  Încremeni ţ  ie a importantului om, deplângem lumea în care  ţ i de crunta dispari ţ   ţ ie   se pot petrece acte de indiferen ţă  ş cinică  barbarie ca acela care a dus la tragicul   ţă  şii cinică  deces. Generalul E.Macri fusese adus în cursul aceleia ş aceleia şii zile în celul ă  ă ,  pe targa, de la un spital care îl alungase, declarându-l apt să  s ă  se vindece în închisoarea de fioroasă  fioroas ă   faimă   faimă  , a ş a şaa cum toate spitalele ş spitalele  şii institutele medicale de resort procedează  procedează permanent permanent cu  grupul nostru de de ţ  de ţ inu inu ţ i politici, dintre care unii de vârste înaintate.  Am asistat neputincio şi ră zile,  şi nu la pieirea unui om f ă  ă r  ă    zile, ci la uciderea sadic ă a s ă tr  tr ă  i  ască  şi s ă fie fie de folos ţă  folos  ţă rii rii în unui semen de-al nostru (subl. a.) care mai putea să  ăiască   şi să  care s-a nă  nă  scut. Crunte zile am mai apucat să  s ă tr  tr ă  im: precum câinii cu gurile cusute, a ş a ştept  tept ă  să  ă im: ă m să  ne ducem unul după  după  altul, în negurile ve ş ve şnice, nice, condamna ţ  condamna ţ i la moarte lent ă  ă  , de o ur ă  ă  care nu poate fi nici a democra ţ  democra ţ iei, iei, nici a umanismului. S ă  -  i fie ţă  fie ţă râna râna u ş u şoar  oar ă  ”. ă-i ă ,  biet tovar ăş ăş de suferin ţă ”. Grupul de de ţ  de ţ inu ţ  inu ţ i politici din penitenciarul Jilava.

Timp de 40 de ani, generalul-maior Emil Macri a lucrat ca specialist în Direcţ Direcţia a II-a a Departamentului Securităţ Securit ăţiiii Statului, care se ocupa de contrainformaţ contrainformaţii economice, conducând nemijlocit această aceast ă Direcţ Direcţie în ultimii 20 de ani. Era o somitate în materie, o banc ă de date şi trebuia ucis. Prin funcţia sa, şi-a creat numeroşi duşmani. Veghind la interesele economice ale României, şi nu ale clanului Ceau şescu, el şi subordonaţii săi au demascat şi anihilat pe cei care loveau în interesele economice ale ţării. De nenumărate ori, i-a prevenit pe speciali ştii români care urmau să fie înşelaţi la masa tratativelor. A dovedit întreaga activitate criminală criminală a lui Nicolae Militaru, care se face vinovat de explozia de la Combinatul Petrochimic Teleajen, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 25 de persoane şi a fost trimisă în judecată 81

Teodor Filip conducerea Combinatului (pe nedrept), format ă din cinci persoane, primind condamn ări între doi şi opt ani închisoare. Pentru asasinarea lui s-a creat un scenariu diabolic, al c ărui protagonist a fost senatorul Sergiu Nicolaescu. Vroia s ă se facă un film „bomb ă”. Şi atunci, în fruntea unei comisii de anchet ă, în dou ă autoturisme, a descins în penitenciarul Jilava pentru a-i ancheta pe cei de la Ministerul de Interne. Deşi aflat în spitalul de la Fundeni, comandantul Spitalului Penitenciar de la Jilava, colonelul doctor Arusoaie, i-a ordonat cpt. Olteanu, şeful serviciului de paz ă, să-l aducă pentru anchet ă pe generalul-maior Emil Macri. Şi pe Cornel Pacoste. Ca urmare, o dub ă cu însoţitor este trimisă la Clinica Fundeni pentru a-i aduce  pe cei doi. De fapt, generalul Macri ar fi trebuit să s ă fie operat pe inimă inim ă, lucru la care s-a opus doctorul Arusoaie, motivând că, după operaţie, acesta nu ar mai fi putut suporta regimul de penitenciar, cu atât mai pu ţin transportul la procesul de la Timi şoara. Şi atunci, a fost internat la Fundeni. Dar un ordin criminal i-a rupt firul vie ţii. Când li s-a comunicat ordinul c ă vor fi transportaţi la Jilava, generalul Macri s-a dus dup ă un medic, înainte i-a acordat primul ajutor lui Pacoste, care, la auzul ştirii transportului, a le şinat. A venit un medic de la sec ţia neurologie care, având cuno ştinţă despre starea s ănătăţii generalului, le-a spus, de fa ţă fiind şi subofiţerul care venise s ă-i să pleca pleca ţ i,i, vă  vă transfer transfer la mine la neurologie”. însoţească: „Sunte ţ i nebuni, unde să  Subofiţerul însă, care executa un ordin, a insistat iar doctorul respectiv a trebuit să cedeze. Cei doi sunt urca ţi în dubă. Pentru generalul Emil Macri începe calvarul. Deş Deşi se cunoş cuno ştea starea critică critică a să sănătăţii ăţii sale, nu a fost înso ţit de nici un medic! De la Clinica Fundeni şi până la penitenciarul Jilava este o distan ţă de aproximativ 30 km. Iar despre starea drumurilor, ce s ă mai vorbim! Pe drum, duba are o defecţ defec ţiune! în sensul că s-a defectat ceva şi toate gazele, în loc să s ă iasă iasă pe ţeava eş eşapamentului, intrau în partea dubei în care erau de ţinu inuţţii! Asta mai lipsea pentru inima sl ă bită a generalului. Plus zduncin ăturile inerente traseului tr aseului parcurs. La care se ad ăugau emoţia că va fi din nou anchetat şi dezinteresul pe care l-a remarcat vis-a-vis de starea s ănătăţii sale. Deşi maşina a fost oprit ă pe drum de dou ă ori, deşi subofiţerul a deschis u şa pentru aerisire, gazele au ac ţionat. Ajuns la Jilava, se constată constat ă starea sa critică critică dar este transportat, pe targa, într-o celulă celul ă. Acolo, se afla şi deţinutul Paul Niculescu-Mizil. Acesta se sperie când vede starea jalnic ă în care se afla generalul Macri. În jurul orei 17.00 , starea s ănătăţii se înr ăutăţeşte îngrijor ător. Anunţată, doctoriţa Tofan îi acord ă îngrijirile necesare. Se dispune să s ă fie transportat din nou la Clinica Fundeni. Salvarea solicitată solicitat ă soseş soseşte peste trei ore!! Dar, pentru Dumnezeu, oricine ştie că că un pacient suferind de inimă inimă, când are o criză criz ă, nu trebuie miş mi şcat. Cu atât mai puţ pu ţin transportat. Soseş Sose şte salvarea, generalul Macri este urcat în ea şi... cu câteva minute   înainte de a sosi la Fundeni, medicul însoţ însoţitor îi comunică comunică subofiţ subofiţerului care asigura paza deţ de ţinutului că că GENERALUL MACRI A MURIT. Stimaţi cititori, nu este bine s ă te avânţi în a face supozi ţii. Dar cele de mai sus nasc întrebări şi provoacă coşmaruri. Iar autorul, din august 1985 şi până când scrie aceste rânduri (iunie 1995), a avut patru preinfarcturi (na c ă am scris-o şi pe asta!). Şi îşi   permite să emită o părere, reţineţi, este doar o p ărere, generalul Emil Macri a f ăcut infarct în timpul transportului de la Fundeni şi a murit în penitenciarul Jilava. Nu a murit în drum spre Fundeni, cum sus ţine şi versiunea oficial ă. Din aceast ă cauz ă, am trecut în preambulul despre decesul generalului Emil Macri acel „Comunicat al   grupului de de ţ inu inu ţ i politici din penitenciarul Jilava”. Pentru că a murit lângă paturile lor şi nu în drum spre Clinica Fundeni...

82

Secretele U.S.L.A. Iulian Vlad plângea... de bucuria întâlnirii cu Sergiu Nicolaescu ! Cele petrecute în penitenciarul Jilava sunt strig ătoare la cer. Ceea ce s-a petrecut acolo este un caz unic în analele justi ţiei româneşti. Vrem noi să fim originali în anumite domenii. Şi reuşim... O comisie senatorial ă se instaleaz ă în două birouri: cel al că pitanului Olteanu şi în camera de protocol (mde, fe ţe subţiri). După ordinul de a fi adu şi generalul Macri şi Pacoste, au început bâlciul cu generalul Iulian Vlad, înc ălcându-se cele mai elementare norme ale dreptului. F ăr ă prezen ţa avocatului acestuia. F ăr ă a avea asigurat ă paza de  protecţie. Dle senator Sergiu Nicolaescu, de şi v ă cunosc personal, dup ă cele întâmplate la penitenciarul Jilava, a ţi scăzut în ochii mei. Deoarece, oricine are minime cuno ştinţe  juridice, ştie că f ăr ă aprobarea (avizul) generalului Ni ţoiu, de la Sec ţia Militar ă a Cur ţii Supreme de Justi ţie, nimeni nu avea voie s ă-l ancheteze, filmeze, fotografieze pe generalul Iulian Vlad. De ce a ţi încălcat acest principiu elementar al justi ţiei? Dacă generalul Iulian Vlad - pe care îl cunosc destul de bine -, un om tenace, echilibrat şi exigent cu sine, a plâns din momentul ie şirii din biroul în care a fost anchetat şi filmat, pe tot timpul deplas ării sale în celul ă, apoi trebuie c ă a fost foarte afectat de ceea ce a trebuit s ă suporte. Mă mult, dle senator: preş preşedintele completului de judecată judecat ă al celor din boxa de la Timiş Timi şoara era colonelul de justiţ justi ţie Bă Bădoiu. Deci, ca cineva din acest loc să s ă fie anchetat, chiar la Bucureş Bucure şti, trebuia să să obţ obţină ină aprobarea dânsului, şi numai a dânsului. Deoarece, nimeni nu are dreptul s ă dea aprobare pentru o anchet ă paralelă.  Nu ştiaţi aceste lucruri elementare? În această anchet ă (paralelă, dle senator), v-au însoţ însoţit şi generalul Suceavă Suceav ă, adjunct al ministrului de Interne (atunci) şi juristul Olteanul! Până la evenimentele din decembrie 1989, Suceav ă era colonel. Ulterior, a fost avansat general-maior  (Doamne, ce de avans ări s-au f ăcut atunci!) , apoi numit profesor universitar. V ă mai amintiţi, stimaţi cititori, că el este cel care a ordonat arestarea generalilor Nu ţă şi Mihalea? Şi să vedeţi cât cinism a dovedit şi acest general! Într-un interviu acordat ziaristei Angela B ăcescu, printre altele, a declarat: „(...) dacă  dacă  plângea în drum spre celul ă (este c ă plângea plângea de bucurie”. ă (este vorba despre generalul Iulian Vlad - n. a.), cred că  Dar generalul Suceavă Suceav ă nici mă măcar nu f ăcea parte din comisia senatorială senatorial ă respectivă respectivă. O altă gaf ă a dlui senator Sergiu Nicolaescu. De fapt, se spune c ă acest general este cel care i-a sugerat dlui senator s ă facă tot acest „circ”. Pentru ce, dle general? Pentru c ă, după cum aţi mărturisit, scrieţi căr ţi? Păi, aşa se face o documentare? Cu înc ălcarea legilor în vigoare? Acum îmi dau seama de ce a plâns generalul Iulian Vlad: de bucurie c ă a stat de vorb ă cu un scriitor... Aţi scris o carte intitulat ă „În numele adevă  adevă rului”. rului”.  Nu o comentez, poate cu alt ă ocazie - deoarece merit ă, dar în numele Adev ărului Adevărat, vă spun ceva: realitatea este că foarte multe persoane, printre care şi dumneavoastr ă, s-au amestecat în treburile Justiţiei, dar nimeni, dar absolut nimeni nu a ajutat-o şi nu o ajut ă în stabilirea adevărului. Aud? Am jignit, cumva, pe cineva? Şi ultima problemă, general valabilă: „odioasa dictatur ă  Ceau şescu” escu” a fost blândă, mult prea blând ă, dle general, pe ă  a lui Ceau ş lângă ce s-a întâmplat dup ă evenimentele din decembrie 1989 şi se întâmpl ă încă sub oblăduirea actualilor guvernan ţi! Exemplul generalului Emil Macri este concludent: în loc să fie apărat, să fie r ăsplătit pentru serviciile aduse ţării, nu lui Ceau şescu, cel care cu subordona ţii s ăi a vegheat şi a prevenit ac ţiunile de sabotare a economiei na ţionale, a fost arestat şi încarcerat. APOI ASASINAT. 83

Teodor Filip Vasile Milea a fost... sinucis? Generalul VASILE MILEA - sinucidere prin împu şcare. Fost ministru al Ap ăr ării Na ţ ionale ionale în decembrie 1989. Multe s-au mai scris şi, probabil, se vor mai scrie despre cel care a fost generalul Vasile Milea. Unii l-au f ăcut chiar tr ădător, însuşindu-şi spusele lui Ceau şescu. Oare mai există vreo ţar ă în care eroii neamului s ă fie bălăcăriţi şi batjocoriţi ca la noi? (vezi şi cazul generalului ŞTEFAN GUŞE). Nu voi insista asupra celor scrise în pres ă şi în unele lucr ări, cunoscute marelui public. Voi prezenta doar câteva din ac ţiunile sale, ale căror urmări au dus ca Ceau şescu, pe de o parte, şi grupul pro-sovietic care a preluat   puterea, pe de altă parte, să dorească înlăturarea sa fizică. Sunt lucruri mai pu ţin cunoscute publicului. Oricât de greu v-ar veni s ă credeţi, stimaţi cititori, un lucru este cert: şi în cadrul Ministerului de Interne şi în cadrul Ministerului Apă Ap ărării Naţ Naţionale s-au format grupuri care doreau schimbarea conduc ătorului ţării. ţării. Din respect faţă de spaţiul tipografic, nu voi insista asupra împrejur ărilor în care s-a ajuns la aceast ă situaţie, deoarece ar trebui s ă scriu prea multe. În cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu Nicolae şi Elena Ceau şescu - cu câteva zile înainte de declanş declan şarea evenimentelor de la Timiş Timi şoara -, generalul Iulian Vlad le-a prezentat acestora un raport privind starea de spirit existent ă în ţară ară şi mai ales la Timiş Timi şoara, avansând şi unele propuneri. La care, Elena a exclamat: „Auzi, Nicule, ce propune (sic)  generalii pe care Vlad îi tolerează  tolerează sub sub comanda lui ?”. La care Ceau şescu a strigat: „Cum sunt   ţ inu inu ţ i la Interne asemenea tâmpi ţ  i?”. Şi  ţ i?”. insultele au continuat, ţinta lor devenind însu şi generalul Iulian Vlad. Revenind la sediul Ministerului de Interne, în cabinetul s ău, în prezen ţa generalilor  Moţ Moţ Ioan şi Stamatoiu Aristotel, generalul-colonel Iulian Vlad le „Ceau şestii estii sunt total rup ţ  rup ţ i de comunică reacţia familiei prezidenţiale afirmând că „Ceau ş ”. Apoi, cei trei generali realitate”. Şi că „în felul acesta, Ceau ş Ceau şescu escu nu o mai duce mult ”. au discutat, din nou, problema schimb ării lui. Dar nu cuno şteau poziţia pe care ar fi adoptat-o ministrul Ap ăr ării Naţionale, generalul Vasile Milea. Acesta cunoştea, la rândul lui, dou ă lucruri: starea de spirit din Armat ă, vis-a-vis de cuplul Ceau şescu şi faptul că un grup de complotiş comploti şti pro-sovietici vor să s ă-l înlă înlăture pe Ceauş Ceauşescu şi să pun punăă mâna pe putere, în acest sens, discutase, în mare, cu generalul Iulian Vlad dar f ără să aibă aibă încredere totală totală unul în celă cel ălalt. Această neîncredere era şi rodul activit ăţii lui Ceauşescu, care, prin cozi de topor bine alese, semănase neîncrederea Armatei fa ţă de Securitate şi invers. Planurile ministrului Apă Apărării erau cunoscute doar de dou ă persoane: generalul Dumitru Gherguţ Ghergu ţ şeful Direcţ Direcţiei de Contrainformaţ Contrainforma ţii Militare şi colonelul Constantin Hideg. Aceş Ace ştia elaboraseră elaboraseră un plan prin care Armata îl înl ătura pe Ceauş Ceau şescu, prelua puterea şi zădărnicea, în acelaş acela şi timp, planurile complotiş comploti ştilor pro-sovietici. Armata urma să să ăşurăării unor alegeri rămână mână la putere până pân ă când se creau condiţ condi ţii propice desf ăşur libere, după după care s-ar fi dat la o parte. Şi, în cadrul Armatei, precis s-ar fi g ăsit un a doilea Antonescu. Cel care s-a prezentat la regele Carol al II-lea şi i-a spus r ăspicat: „Majestate, a venit timpul să  s ă  pă r  ră  ara”. Oare câţi dintre dumneavoastr ă, stimaţi ă  si    ţ   ţ i  ţ ara”. cititori, mă înjuraţi pentru cele de mai sus? Dar f ăceţi-o în cunoa şterea adevărului istoric şi, mai ales, într-un limbaj civilizat, pentru c ă Ceauşescu a creat condi ţii de înv ăţătura, reuşind aproape să înlăture analfabetismul din România. Cei care susţ susţin că între conducă conducătorii Armatei şi a Securităţ Securităţiiii s-a pus la punct un plan comun pentru ră r ăsturnarea lui Ceauş Ceau şescu fabulează fabuleaz ă. 84

Secretele U.S.L.A. Un alt lucru pe care v ă va veni greu s ă-l credeţi, stimaţi cititori, este c ă generalii Iulian Vlad şi Vasile Milea au fost aceia care au gr ăbit că căderea lui Ceauş Ceauşescu. Lucru nerecunoscut de „emana ţii” şi guvernanţii noştri După declanşarea primelor evenimente de la Timi şoara, persoana care a primit  permanent informaţii „calde” de acolo şi din restul ţării a fost Elena. Şi ea este cea care a afirmat că, dacă va fi nevoie, va rade Timi şoara de pe suprafa ţa pământului şi va face teren arabil pe locul respectiv! În acest sens, l-a întrebat pe generalul Vasile Milea dacă dacă în apropiere de Timiş Timi şoara există exist ă unităţ unităţii de rachete. Acesta i-a r ăspuns afirmativ, adăugând că acestea se aflau deja în stare de alert ă. Cunoscând inten ţiile Elenei Ceauşescu, reflectând la urm ările acestei m ăsuri care ar fi implicat în mod nemijlocit Armata, generalul Vasile Milea a ordonat imediat schimbarea codurilor secrete ale dispozitivelor de lansare a rachetelor. S-a asigurat, în felul acesta, c ă nimeni nu va putea dispune, în afara voin ţei sale, de folosirea lor. În treacăt fie spus, era vorba de unităţ unit ăţii care aveau în dotarea lor rachete sol-aer, produc ţie sovietică sovietică, ce nu ar fi putut fi folosite cu eficienţă eficien ţă asupra Timiş Timi şoarei. Dacă ar fi fost vorba de rachete sol-sol, s-ar fi schimbat problema. Totu şi, ministrul Apăr ării a luat hotărârea schimbării codurilor. Un gest care oblig ă naţiunea română la recunoştinţă. Concomitent, generalul Iulian Vlad a informat c ă, în întreaga ţar ă, „situa ţ  „situa ţ ia ia este  sub control strict” iar în Capital ă, la nevoie, la un singur semnal ar putea fi re ţinute cel  puţin 2.000 de persoane turbulente. În acela şi timp, i-a comunicat c ă, mai ales la Timiş Timişoara, se face simţ sim ţit amestecul unor puteri stră str ăine dar populaţia a r ămas alături de conduc ătorii săi. Cele spuse de cei doi generali au lini ştit-o pe Elena Ceauş Ceau şescu, iar ideea mitingului din 21 decembrie 1989 i-a surâs. Mai mult, cei doi generali au încurajato în acest sens, argumentând că un asemenea miting ar fi mobilizat poporul şi ar fi generalizat o reacţie favorabilă pe plan intern şi internaţional. Văzând că că Ceauş Ceauşescu are reţ reţineri, generalul Vasile Milea l-a asigurat c ă Armata este capabilă capabil ă, este pregă pregătită tită - mai ales în Transilvania - să s ă dea o ripostă ripost ă hotă hotărâtă râtă orică oricărei agresiuni. Iar în final, l-a asigurat c ă, în urma mitingului, dac ă evenimentele s-ar fi precipitat, luând o turnur ă violentă, s-ar fi putut dispune represalii foarte dure, represalii motivate de însăşi voinţa popular ă. Înainte, grupul de generali trimis la Timi şoara a primit ordine precise de la ministrul Apăr ării. Iar  când a vă văzut, de la început, că c ă Armata nu execută execut ă ordinul de a trage, Ceauş Ceau şescu l-a numit pe generalul Vasile Milea tr ădător. Probabil că că această această „informaţ „informaţie” i-a fost inoculată inoculat ă chiar de că către un om al complotiş complotiştilor. Nu se ştie de cine dar, dac ă ar exista voin ţa necesar ă s-ar putea afla. Iar când a primit informaţii mai precise că Armata a tras, generalul s-a îngrozit de cele întâmplate acolo. Supoziţii s-au f ăcut multe. Nu este exclusă exclus ă posibilitatea ca, dându-ş dându- şi seama că că a fost tră trădat, generalul Milea să s ă se fi sinucis. Dar poziţia în care a fost g ăsit corpul, locul armei cu care s-a „sinucis”, faptul c ă mai tr ăia (toate acestea au fost intens mediatizate) au dus la o concluzie mai plauzibil ă: a fost „ajutat să s ă se sinucidă sinucidă”. Moartea sa a dat apă ap ă la moară moară complotiş complotiştilor. Care aveau nevoie de armat ă în   planurile lor, ca să nu le încurce socotelile. Şi aşa începuse s ă le încurce generalul Ştefan Guşe. Aşa că au pus mâna pe comanda ei, prin generalul (r) Nicoale Militaru, reactivat de la sine putere şi numit ministru al Ap ăr ării Naţionale de către dl. Ion Iliescu! Orice s-ar spune, generalul VASILE MILEA este un erou al neamului. Iar  adevărul cu privire la moartea sa trebuie aflat. Sunt înc ă persoane care cunosc adev ărul şi care, până la urmă, vor vorbi. Pentru c ă trebuie să mărturisească adevărul! Sunt datori faţă de Armată! Faţă de poporul român! 85

Teodor Filip Agenţ Agenţii KGB se sinucid la vână vân ătoare... Generalul NICOLAE DOICARU - împu şcat. Versiunea oficial ă - sinucidere la o vânătoare.  Nu am fost şi nu sunt adeptul bârfei. M-am ferit de a ponegri o persoan ă, ori să-i  pun în cârc ă anumite lucruri numai de a fi pe placul altora, chiar  şefi sau comandan ţi deai mei. Nu am purtat şi nu port ranchiun ă nimănui, chiar dacă a greşit faţă de mine. Aceasta nu înseamn ă că nu am defecte. Sau c ă am respectat perceptul biblic de a întoarce celălalt obraz dac ă am primit o palmă. Nici eu nu sunt perfect. Cu atât mai mult, îmi este foarte greu s ă scriu de r ău (chiar dacă faptele mă determină) despre o persoan ă care nu mai este în via ţă. Dar cititorii, cadrele Armatei şi ale Ministerului de Interne trebuie s ă cunoască adevărata faţă a celui care a fost generalul Nicolae Doicaru. Deoarece are prea multe pete negre în activitatea sa şi este unul dintre cei care au contribuit la ascensiunea lui Nicolae Ceau şescu. Pe care apoi l-a tr ădat, afirmând pe 22 decembrie 1989, pe postul na ţional de televiziune: „Ş i pe noi nea persecutat dictatorul”... La plenara C.C. al P.C.R. în care Nicolae Ceau şescu a demascat abuzurile Securităţii pe timpul lui Gheorghiu-Dej şi al lui Alexandru Dr ăghici, cel care era în fruntea Ministerului de Interne, s-a petrecut o scen ă memorabilă. Fiind acuzat, Dr ăghici s-a ridicat şi a spus: „Eu am dat ordin unui subaltern sa m ă scape un  ţ igan. igan. Nu am ă  scape de un ţ  dat ordin să  s ă -l -l omoare, el a f ă  cut asta, dar tu ai dat ordin  şi ă cut  şi ai participat la uciderea a   peste 70 de ţă  de  ţă rani rani din jude ţ  jude ţ ele ele Buză  Buză u  şi Arge ş...” ...” Deci, Dr ăghici l-a acuzat pe  şi Arge ş Ceauşescu de crime împotriva ţăranilor! Ştia ce ştia, doar era ministru de Interne... La această plenar ă, Ceauşescu vroia s ă împuşte doi iepuri: demascându-l pe Gheorghiu-Dej, poza în omul care respect r espect ă legea, întărindu-şi astfel pozi ţia şi, în acelaşi timp scă pa de cel care fusese omul de încredere al lui Dej: Dr ăghici. După ce Dr ăghici a luat loc, în lini ştea din sal ă, în apă  apă rarea rarea lui Ceauşescu a sărit imediat Nicolae Doicaru. Adjunctul ministrului de Interne, care cu o verv ă şi un patos admirabile pentru o cauz ă mai bună, l-a acuzat pe şeful său de tot felul de fapte. S-a  pregătit foarte bine, deoarece nimeni din sal ă nu ştia că totul fusese regizat din timp. În  prealabil, cei doi - Ceau şescu şi Doicaru - s-au pus de acord asupra întregului scenariu, ultimul fiind invitat special de plenar ă. Astfel, Ceauşescu a scă pat basma curat ă. Odată cu venirea comuni ştilor la putere, Doicaru avea toate motivele s ă se pună  bine cu noua st ă pânire. Avea un trecut cam p ătat. A fost şef de cuib legionar. Dar intr ă în Ministerul Securit ăţii Statului şi avanseaz ă pe scara ierarhică, încât în 1952, este deja şeful Regiunii de Securitate Constanţ Constan ţa, cu gradul de maior. În această funcţie, avea   în răspundere şi şantierul Canalului Dunare-Marea Neagră Neagr ă, calitate în care a ordonat arestarea unor oameni nevinova ţi, a condus anchete dure, tip NKVD, pentru a smulge mărturii de la cei arestaţi cum că ei sunt sabotori. A comandat chiar un pluton de execuţie, când au fost împu şcaţi cinci oameni nevinova ţi. Remarcându-i devotamentul, Pantiu şa11, alias generalul - locotenent Pintilie Gheorghe (Bodnarenko Panteiei), ofi ţer NKVD, primul şef al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului din România, dup ă 23 august 1944, a propus ca Doicaru s ă fie avansat într-o func ţie superioar ă şi mutat la Bucure şti. De Pantiuşa se temeau inclusiv Ana Pauker 12 şi Gheorghiu-Dej. Acesta avea în biroul s ău un telefon direct cu Kremlinul, putând vorbi oricând cu Stalin sau Beria. La propunerea lui Gheorghe 11

Evreu. Evreică. 86 12

Secretele U.S.L.A. Gheorghiu-Dej, Biroul Politic a aprobat ca Doicaru s ă fie avansat şi astfel devine adjunct al şefului Direcţ Direcţiei de Informaţ Informa ţii Externe. După moartea lui Dej, Vasile Patilineţ Patilineţ, mâna dreaptă a lui Dr ăghici, pe atunci secretar al C.C. al P.C.R. cu atribu ţii asupra aparatului M.A.I. şi M.F.A., i-a prezentat lui Nicolae Ceauş Ceauşescu fiş fişa personală personal ă a lui Doicaru. Din aceasta, rezulta tot trecutul său, abuzurile şi crimele săvâr şite cât a lucrat la Constan ţa. Este ciudat ă reacţia lui Ceauşescu care vroia s ă epureze Securitatea, deoarece s-a m ărginit să spună: „A executat ordine...  şi-a c  ut datoria... a demonstrat ata ş ata şament ament fa ţă  fa ţă  de partid...” şi l-a  şi-a f ă  ăcut  promovat în funcţia de adjunct al ministrului de Interne! Astfel, şi-a găsit un câine credincios, care s-a v ăzut cum l-a apărat la plenara respectiv r espectivă... Bineînţeles că Ceauşescu a ordonat ni şte anchete privind crimele s ăvâr şite la Canal. Dar i s-a raportat c ă toate acestea au intrat în prescrip ţie. Deci, nu a fost pedepsit nimeni. Pardon, au fost luate m ăsuri administrative, în sensul c ă ofiţerii găsiţi vinovaţi au fost trecuţi în rezervă. Mai puţin Doicaru. Care a continuat s ă urce pe scara ierarhică: ţării. a fost numit să să răspundă spundă de D.I.E. şi numit consilier principal al preş pre şedintelui ţării. Încă Încă din anii '70, Securitatea bă b ănuia că că Dricaru este agent K.G.B. dar nu  puteau face nimic împotriva lui, fiind în gra ţiile cuplului preziden ţial. Ulterior, pentru a se impulsiona (cite şte, militariza) turismul, generalul Nicolae Doicaru a fost numit ministru al Turismului. Dar la nici trei luni de la fuga lui Pacepa, a fost degradat la gradul de soldat şi scos din funcţ func ţie  pentru că nu a sesizat intenţia fostului său subordonat de a tr ăda. Degradat, a intrat în h ăţişul conspiraţiei împotriva lui Ceauşescu, iar  dup dupăă evenimentele din decembrie 1989 a devenit primconsilierul lui Gelu Voican Voiculescu. Moartea lui este o enigm ă, pe marginea c ăreia s-au emis diferite p ăreri, s-au f ăcut numeroase supozi ţii. Versiunea oficială s-a sinucis la o vân ătoare. După alte păreri este o crimă mascat ă. Cine avea interesul s ă-l elimine? Doar era în gra ţiile noii puteri. Enigmă. Dar încă o moarte suspect ă.

Generali bolnavi grav: ştiau prea multe...  şi VOINEA - infarct. Generalii PUIU  ş În perioada evenimentelor din 1989, cel care a dirijat direct zborul avioanelor  şi elicopterelor militare a fost generalul Puiu, fostul şef al Secţ Secţiei aviaţ aviaţiei şi apă apărare antiaeriană antiaeriană din M.Ap.N.   Nu este lipsit de importanţă să sublinieaz faptul c ă  în noaptea de 22/23 decembrie '89, „soldatul” Kostyal dirija şi urmă urmărea respectarea ordinelor care veneau de la M.Ap.N. A fost noaptea şi dimineaţa zilei în care s-au întâmplat cele mai tragice evenimente, când, în special în Capital ă, unităţi ale Armatei luptau în draci cu terori ştii. Iar „soldatul” amintit î şi desf ăş ăşura laborioasa-i activitate din Punctul de comand ă de la Comandamentul Avia ţiei Militare. Era numit ca reprezentant al noii puteri! De unde concluzia: nu se avea încredere în generalul Puiu. Deci, activitatea unui profesionist - l-am numit pe general Puiu - era monitorizat ă de un beţ beţiv, de o persoană persoan ă imorală imorală, dat afară afar ă din armată armată pentru incompetenţă incompetenţă.. Te-am  jignit, cumva, tovar ăş ăşe „soldat”? Nu cred. Dosarul tră trădării tale este prea voluminos! Apoi, ai fost repus în drepturi. Adic ă avansat la gradul de general! Tr ăiască fratele Militaru! După care ai fost scos la pensie, primind pensia echivalent ă gradului respectiv!! De care te bucuri şi în prezent, îns ă, generalul Puiu a decedat. Cauza infarct. Aceasta în versiunea oficial ă. Fostul comandant al Avia ţiei Militare suferea de o singur ă boală. Foarte gravă: ştia prea multe, în primul rând, cuno ştea totul despre diversiunea electronică electronic ă desf ăşurat ăşuratăă pe cerul României. Ştia cine a desf ăşurat-o ăşurat-o şi, mai ales, scopul ei. 87

Teodor Filip Cunoştea toate cazurile în care avia ţia militar ă a fost implicata în evenimentele din decembrie 1989. Ştia cine a ordonat transportul generalilor Nu ţă şi Mihalea la Sibiu. De asemenea, ordinele care au fost date ulterior. Cuno ştea cine sunt vinova ţii. Ştia despre tragerile executate asupra ţintelor aeriene, atât false, cât şi reale. Săraca-i inimă, au rezistat la atâtea secrete... Şi a încetat să bată pentru că, atâta timp cât a fost în viaţă, chiar dacă a avut greşeli, conştiinţa sa nu i-a l ăsat să fie adeptul jum ătăţilor de măsur ă. Iar „emanaţii” ştiau că odată şi odată tot va vorbi. Aparent, moartea lui nu ascunde nici o suspiciune. Dar suspiciunea suspiciunea este generat ă de un concurs de împrejur ări. În primul rând, multe persoane implicate în evenimentele din decembrie 1989 şi depozitare ale unor secrete incomode, stânjenitoare, au decedat. De ce oare? Iar cauza decesului, în cele mai multe cazuri, a fost infarctul, în al doilea rând, exist ă suspiciunea cea mai grav ă: infarctul generalului Puiu a fost provocat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru generalul VOINEA. În decembrie 1989, era comandant de Armată Armat ă în Bucureş Bucureşti. Iar unităţile subordonate lui au ac ţionat în majoritatea punctelor „fierbin ţi” din Capital ă. Şi el era un om pe a c ărui tăcere nu se   putea conta. Prins în vâltoarea evenimentelor, a trebuit să acţioneze. S ă dea ordine. Cunoştea împrejur ările asasinării uslaşilor conduşi de colonelul Trosca. Ştia despre „luptele” din cimitirul Ghencea, de la Televiziune, când era s ă fie masacrat întregul efectiv al Serviciului Special de Interven ţie de la U.S.L.A. Iar lucrul cei mai grav, ştia cine au fost adevă adev ăraţ raţii teroriş terorişti, locurile în care au acţ ac ţionat, cum au dispă disp ărut. Şi s-a îngrozit. Iar inima lui a încetat s ă bată. ŞTIA PREA MULTE. Odihniţi-vă în pace, bravi o şteni! Până la urmă, ADEVĂRUL va vedea lumina zilei. Este o lege obiectiv ă. Care va ac ţiona până la urmă, la cererea sufletelor tinerilor  nevinovaţi, ucişi în acea mascarad ă din decembrie 1989, c ărora „emanaţii” îi spun revoluţie, cu R mare. Îi cere acest lucru, de dincolo de mormânt, sufletele voastre şi ale tuturor acelora asasina ţi. Iar deasupra şi peste tot ac ţionează legea r ăzbunării (este o lege a naturii, care nu se învaţă în nici o şcoală). Numai un orb nu vede c ă natura vie, în care tr ăim şi ne înconjoar ă, acţionează după o lege implacabil ă: Legea R ăzbună zbunării, în fiecare zi, în fiecare ceas. Şi cu toţii primim ceea ce merit ăm. TU cel care, pentru a fi ales, am ăgeşti şi minţi oamenii, fii sigur c ă tr ădarea  prietenilor tăi nu este altceva decât pedeapsa pe care o prime şti după Legea R ăzbunării. Tu, cel care furi, cel care dore şti să te îmbogăţeşti peste noapte, cel care exploatezi munca semenilor t ăi - da, în democra ţia noastr ă originală, este permis ă exploatarea omului (mascat ă, bineînţeles) - fii sigur c ă înşelarea iubitei, a so ţiei, neînţelegerile în familie nu sunt decât tot atâtea lovituri ale Legii R ăzbunării. Iar voi, cei care mânca ţi caviarul cu lingura şi sfidaţi acest popor prin consumul de bucate la care nici nu a ţi visat pe timpul r ă posatului, ve ţi primi ceea ce este al vostru. Legea R ăzbunării, această măreaţă şi înspăimântătoare lege, nu iart ă niciodată! Şi voi, cei care aţi ucis ori aţi ordonat acest lucru, nu ve ţi avea lini şte. Coşmarurile vor fi ale voastre. Pentru c ă aceast ă lege acţionează cu o consecin ţă de care nu scapă nimeni...

88

Secretele U.S.L.A. Pe Ceauş Ceauşeşti nu i-a capturat şi... a decedat Colonelul GHEORGHE ARDELEANU - infarct.  A decedat la vârsta de 55 de ani, 2 luni si 20 de zile. Când am aflat despre decesul celui care a fost colonelul Gheorghe Ardeleanu, fostul comandant al U.S.L.A. în perioada evenimentelor din decembrie 1989, mărturisesc, stimaţi cititori, că am r ămas şocat. Pe de o parte datorit ă faptului că a fost comandantul unit ăţii în care am activat (a fost numit la dou ă luni după pensionarea mea), iar pe de alt ă parte, ştiam că îşi are reşedinţa în judeţul Bihor. După moartea sa, unii jurnali şti şi chiar scriitori - îi citez doar pe Paul Ştef ănescu şi Valentin Raiha - au scris numai despre p ăr ţile negative ale celui care a fost colonelul Ardeleanu, f ăcând nenum ărate speculaţii. Este dreptul lor. Dar  şi dreptul meu să cred că a avut şi aspecte pozitive în activitatea sa, c ă a avut şi tr ăsături de caracter  adevărate. După cum sunt convins, şi desfid pe oricine încearc ă să mă contrazică, că fostul comandant al U.S.L.A. a fost ucis. Spre exemplu, pe timpul document ării, o cunoştinţă de-a dânsului mi-a spus: „(...) Dle   Filip, am f ă  c  ut cuno ş cuno ştin tin ţă  ăcut  ţă  cu dl colonel Ardeleanu, îl chema de fapt Moise  Bula, într-un cerc de prieteni. Cel care ne-a f ă  c  ut cuno ş cuno ştin tin ţă  mi-a spus dinainte că  c ă m mă  ăcut  ţă mi-a va duce să  să  cunosc o persoană  persoană  care a fost cineva... Iubea via ţ  via ţ a... a... Când vorbea despre  România ş  România  şii unde a ajuns ea, plângea. A fost un patriot, dle Filip! Aceasta este p ă rerea rerea mea. Chiar dacă  dac ă  îmi spune ţ  spune ţ i că  unii au scris numai rele despre dânsul”. Şi a tăcut, r ămânând cu privirea a ţintită spre mine. Dar mi-am dat seama c ă gândurile sale s-au întors în trecutul nu prea îndep ărtat. Cel care a fost colonelul Ardeleanu s-a n ăscut la 26 martie 1938 şi botezat cu numele de Moise Bula. A lucrat ca locţ locţiitor la Direcţ Direcţia de contraspionaj, după dup ă care a fost trecut în Serviciul de spionaj extern, la U.M.0544 şi apoi la unitatea ultrasecretă secretă „U”. Era unitatea care se ocupa cu infiltrarea de agen ţi de spionaj în str ăinătate, sub diferite legende. O activitate care nu se poate desf ăşura f ăr ă profesionalism, tenacitate, multe cuno ştinţe şi, mai ales, r ă bdare. Multă r ă bdare. Pentru că a infiltra un spion în str ăinătate, indiferent la ce nivel, î ţi trebuie o legend ă beton şi multă r ă bdare. Adică timp. Şi nu în ultimul rând, bani. Se pare c ă a ră răspuns de spaţ spa ţiul german. Afirm aceasta deoarece   în 1986, când reţ reţeaua de spionaj română român ă din Germania a fost deconspirată deconspirată şi a căzut, colonelul Ardeleanu a fost transferat la U.S.L.A., unde a fost numit comandant. De fapt, reţeaua de spionaj român ă din spaţiul german a mai căzut odat ă. Dintre toţi s-a înapoiat doar Pacepa!  Numirea colonelului Ardeleanu în funcţia de comandant U.S.L.A. î şi are logica ei. Lucrând la unitatea ultra-secret ă „U”, el de ţinea informaţii secrete şi din domeniul terorismului internaţional. Mai ales c ă Germania Federală era o placă turnantă a acestui fenomen. Anterior, tot în 1986, el a ră r ăspuns de un important transport de lingouri de aur în Elveţ Elve ţia, efectuat cu cinci avioane AN-24, transport pe care l-a înso ţit personal. Deci, în mod logic, urmeaz ă concluzia: colonelul Ardeleanu avea cunoş cunoştinţă tinţă despre unele conturi secrete în stră str ăină inătate. În continuare, voi prezenta declara ţia pe care a f ăcut-o în şedinţa publică a Cur ţii Supreme de Justi ţie, Secţia Militar ă, când a fost solicitat - de c ătre apărare - ca martor în  procesul generalului Iulian Vlad: „În perioada 13-20 decembrie 1989, am plecat din  ţ ar  ar ă  ă  în misiune în Iran. Pe  generalul Vlad Iulian l-am vă  vă  zut în după  după -amiaza -amiaza zilei de 21 decembrie 1989, în jurul  orei 15.30 – 16.00 pe str. One ş One şti ti în dreptul intr ă  r  ii B. Acesta m-a întrebat dacă  dac ă  am ării  probleme  şi până  dup după   şi r ă  ă   spunsul meu a fost negativ. Eu am intrat în dispozitiv până  ă  89

Teodor Filip împr ă  ilor, după  după  care m-am retras la unitate, de unde am revenit a ă  stierea manifestan ţ ilor, doua zi, de ast ă  c  ate în uniformă  uniformă . În ajun ace ş ace ştia tia ac ţ  ac ţ ionau ionau în ă  dat ă  ă  cu efectivele îmbr ă  ăcate civil. După  După  aflarea ve ştii tur ă   ştii în leg ă  ă tur  ă  cu generalul  Milea, am primit ordin de la   generalul Vlad să  să  mă  retrag în unitate  şi mă   surile care se impuneau pentru  şi să  iau mă  asiguraret pazei ambasadelor, a securit ăţ  aeroporturilor  şii a sediilor noastre. La ăţ iiii aeroporturilor  ş venirea din Iran, loc ţ  loc ţ iitorul iitorul la comand ă mi-a că sunt sunt evenimente la Timi şoara, că  ă  mi-a spus că   şoara, că  este interzisă  interzisă  luarea leg ă  situa ţ ia ia II  ăturii  turii cu aceast ă  ă  localitate  şi  şi că  unitatea se afl ă  ă  în situa ţ  (situaţie de alarmare - n.a.), urmând să  să  primesc ordine.  În zilele de 21-22 decembrie 1989, nu s-au primit ordine ca U.S.L.A. s ă ac ţ ioneze ioneze în alte localit ăţ i.i. Atunci când mi  s-a dat dispozi ţ  ia să  s ă plec plec la unitate, generalul Vlad mi-a spus c ă are că aa doua zi  ţ ia ă  are date că  vor veni mase importante de oameni, că  c ă  nu vede ce se mai poate face  şi  şi că  în rândul  demonstran ţ ilor ilor au fost   şi str ăini, chiar diploma ţ i.i. În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, am primit ordin de la generalul Vlad s ă întocmesc  şi s ă-i prezint un  plan de capturare a lui Ceau şescu  şi a so ţ iei iei acestuia, s ă am grij ă de aeroporturile din  ţ ar  ar ă (civile), pentru c ă în situa ţ ia ia în care va fugi, folosind vreunul din acestea, voi fi  trimis în judecat ă”. Am prezentat aceast ă declaraţie - ea elucideaz ă multe probleme asupra c ărora insist în alte capitole -, deoarece nu pot fi de acord cu dou ă aspecte prezentate de Paul Ştef ănescu în cartea sa „Istoria serviciilor secrete române şti”.  şti”.  Nu că aş intenţiona să  polemizez cu dânsul. Excluzând faptul c ă am discutat cu persoane direct implicate în evenimentele din decembrie ‘89, excluzând deci faptul c ă m-am documentat serios înainte de a pune mâna pe pix, logica elementar ă este împotriva celor afirmate de dânsul. Concret. La pag. 287 scrie „(...) La întoarcere (din Iran -n.a.), a luat parte la reprimarea demonstra ţ  demonstra ţ iilor iilor din Pia ţ  Pia ţ a Universit ăţ  ii, fiind comandantul dispozitivului de ăţ ii, reprimare a manifesta ţ  manifesta ţ iei iei din 21 decembrie. Ajungând în Bucure ş Bucure şti, ti, la Comitetul  Central”, striga ca un apucat: «Dati-mi Gela», «Da ţ  «Da ţ i-mi i-mi Gela». Gela este denumirea unei petarde pe care Gheorghe Ardeleanu a aruncat în demonstran ţ  demonstran ţ ii ii de la  Intercontinental...”.  Nu contest faptul că a luat parte la reprimarea demonstran ţilor. Dar a afirma că că dispozitivului de reprimare a manifestan ţ ilor ilor din 21 decembrie”  a fost  „comandantul dispozitivului este o absurditate. Dispozitivul respectiv era foarte eterogen: efective ale Mili ţiei Capitalei, militari în termen din Trupele de Securitate, Şcoala de ofiţeri Băneasa, efective ale U.S.L.A., ale unit ăţilor din Departamentul Securit ăţii Statului, unit ăţi şi subunităţi ale M.Ap.N., inclusiv blindate. Iar dispozitivul se întindea pe un perimetru larg, foarte larg. Şi a-l numi pe colonelul Ardeleanu, chiar comandant al unei mari unităţi, şef peste toate aceste efective, mi se pare o absurditate. Chiar logica tacticii şi strategiei unor asemenea ac ţiuni înlătur ă din start asemenea posibilitate. Şi cea mai acută problemă era menţinerea legăturii între aceste for ţe. Cei care au cuno ştinţe militare, cadrele militare - indiferent de arma în care ac ţionează - îmi vor da dreptate. Dar este mult mai u şor să arunci toată vina în spinarea unui mort şi astfel adevăraţii vinovaţi să se plimbe în libertate. Nu spun îns ă că cele scrise de dânsul au acest scop. Iar a afirma (cartea citată, pag.283) că: „(...) col. Gheorghe Ardeleanu este cel  care, în timpul evenimentelor din 1989, a trimis grupul Totca (sic) la Ministerul  dezinformare.  Apă   Apă r  ră  Na ţ ionale ionale pentru a-i asigura protec ţ  protec ţ ia”!!!, ia”!!!, este un neadev ăr, o dezinformare. ă  rii  rii Na ţ  Aceşti luptători, şi nu „grupul Totca”, dle Paul Ştef ănescu, nu au fost trimi şi la M.Ap.N. pentru „a-i asigura, protec ţ  protec ţ ia” ia” colonelului Ardeleanu. Ei au primit ordinul de la generalul (r) Nicolae Militaru, transmis, este adev ărat, de colonelul Ardeleanu. Iar  şeful de Stat Major al U.S.LA. a fost nominalizat tot de acest sinistru personaj pentru a conduce acţiunile celor trei echipaje. Totul este descris pe larg la capitolul „Ră  „Ră  zboiul   psihologic împotriva U.S.L.A.”. 90

Secretele U.S.L.A. La data de 5 februarie 1991, când încă nu împlinise 55 de ani, colonelul Gheorghe Ardeleanu a fost trecut în rezervă rezervă cu drept de pensie şi s-a stabilit la reşedinţa din jude ţul Bihor, sat Petrani, com. Pocola Asupra faptelor pe care nu le cunosc (rela ţiile comandantului Ardeleanu cu subordonaţii s ăi, acordarea unui brevet de lupt ător pentru victoria revolu ţiei ş.a.) nu mă  pronunţ. Au f ăcut-o, cu destul ă r ăutate, alţii. În ziua de 15 iunie 1993, la ora 13.00, colonelul Gheorghe Ardeleanu a decedat. Cauza morţ mor ţii: infarct miocardic. Varianta oficială oficial ă. Acum încep să apar ă adevăratele suspiciuni. Medicii care l-au consultat   înainte nu au depistat nimic privind o eventuală eventuală suferinţă suferinţă cardiacă cardiacă. Anterior, pe data de 4 iunie 1993, colonelul Gheorghe Ardeleanu s-a prezentat la spitalul din Beiuş Beiuş, unde i s-a f ăcut o electrocardiogramă electrocardiogramă (voi vorbi mai jos despre aceasta), în ziua de 15 iunie 1993, se simte r ău, se prezint ă la Spitalul or ăş ăşenesc din Stei, unde doctorul Mihai Stanciu îi face o nouă nou ă electrocardiogramă electrocardiogramă. Nu a observat nici un fel de tulburare a ritmului cardiac. Dar stupoare: colonelul Ardeleanu se simte tot mai r ău şi, cu tot tratamentul medical specific aplicat, la ora 13.00 moare! Surprizele încep a se ţine lanţ. Medicul legist Virgil Spiridon se deplaseaz ă la Stei. Dup ă ce a luat probele toxicologice, a promis c ă în câteva zile va comunica directorului spitalului rezultatul analizelor. Trei medici speciali şti cardiologi, independent unul de altul, au analizat cele două electrocardiograme - cea din 4 iunie, respectiv din 15 iunie, ziua fatal ă. Toţi trei au ajuns la aceea şi concluzie: ele reprezint ă un cord normal pentru un bă b ărbat corpolent având vârsta între 50 şi 60 de ani. Infarctul s-a putut datora unor cauze externe: un şoc psihic sau fizic. Deoarece ambele cazuri sunt excluse, cauza infarctului trebuie căutată în altă parte. Dixit trei medici speciali şti cardiologi. Ulterior, doctorul Mihai Stanciu a declarat cauza decesului ca fiind un infarct miocardic. Dar pentru Dumnezeu, dle doctor, dup ă ce i s-a f ăcut ultima electrocardiogramă, înainte de a muri, a ţi declarat că nu aţi observat nici un fel de tulbur ări ale ritmului cardiac! Care este adev ărul? Ce să credem? Medicul legist Virgil Spiridon, în urma autopsiei efectuate, a concluzionat: „un cord obosit, fle ş fle şccă it  it  şi  şi moale”.

Şeful U.S.L.A. - intoxicat mortal cu „Karate”... Bineînţeles că anumiţi reporteri au dorit s ă elucideze cauza decesului celui care a fost colonelul Ardeleanu. Dar personalul Spitalului or ăş ăşenesc din Stei a confirmat doar  decesul, refuzând s ă comenteze diagnosticul. De ce? Iar doctorul Galea, cel care a fost în preajma fostului comandant al U.S.L.A., a declarat c ă acesta a murit datorită datorită unei intoxicaţ intoxicaţii puternice cu o substanţă substan ţă toxică toxică folosită folosită la combaterea gândacilor de Colorado. Iar această declaraţie a f ăcut-o la puţin timp după deces. Ce să mai crezi? Unii doctori sus ţin - infarct. Altul - intoxica ţie. Ştiu că prin cele scrise am deranjat şi voi mai deranja înc ă anumite persoane. Dar mă lasă indiferent, înseamn ă că am atins anumite „corzi sensibile”, îns ă, m-am documentat temeinic. Pentru c ă dumneavostr ă sunteţi cei care da ţi verdictul. Sper c ă voi mai apuca s ă scriu despre persoanele implicate în cadrul evenimentelor din decembrie 1989, şi după. Iar dacă, referitor la cele de mai sus, am jignit cumva persoane din corpul medical, vă rog să credeţi că nu a fost în inten ţia mea şi îmi cer anticipat scuze. Eu am  pus şi pun doar întreb ări. Nu dau cu parul! Cer iertare rudelor, prietenilor  şi cunoştinţelor celui ce a fost colonelul Ardeleanu c ă am pomenit despre acest caz. Dar    prea mulţi, în necuno ştinţă de cauză, l-au vorbit de r ău. Aveţi dreptate dle I.C., când 91

Teodor Filip s ă -i -i ia interviu, să  să -l -l întrebe ce s-a afirmaţi: „(...) Cât timp a tr ă  ăit,  it, nu a venit nimeni să  întâmplat... Chestia aia cu insecticidul este o minciună  minciun ă ”. ”. Dle I.C., l-aţi cunoscut bine pe colonelul Gheorghe Ardeleanu. Este adevă adevărat,  „chestia aia cu insecticidul este o minciun ă”. Dar subsemnatului nu îi este fric ă de cuvinte: problema cu insecticidul este un paravan pe care încearc ă să-l pună în faţa noastr ă cei care au tot interesul s ă-şi mascheze crima. Ce p ărere aveţi, dle I.C., prin cele afirmate nu mi-am semnat şi eu condamnarea la moarte? De data aceasta, vom intra pe un teren pe care b ăiatu îl cunoaşte foarte bine, iar  „Aten ţ ie: ie: teren minat”. Cel a substan ţelor toxice de lupt ă (S.T.L.)  pentru profani scrie: „Aten ţ  şi al substan ţelor otr ăvitoare. Nu voi insista asupra împrejur ărilor care au dus la specializarea mea şi în acest domeniu. Cread ă fiecare ce vrea. Voi accentua doar un singur aspect: ac ţiunile unora dintre ele asupra organismului le-am sim ţit pe pielea mea. Riscurile meseriei pe care mi-am ales-o... Deci, doctorul Galea a declarat moartea colonelului Gheorghe Ardeleanu se datoreşte unei intoxica ţii puternice cu o substan ţă toxică folosită pentru combaterea gândacilor de Colorado. Aceast ă versiune, însu şită de multe persoane, este o poveste  pentru naivi. S ă vedem care este realitatea. Se spune c ă, pe data de 14 iunie 1993, colonelul Ardeleanu, ca orice gospodar, stropise cartofii din gr ădină cu substan ţa  „Karate”. Şi cică ar fi inhalat din aceast ă substanţă, ceea ce a dus la o intoxica ţie acută manifestată prin insuficienţă respiratorie sever ă. Nu pun la îndoial ă capacitatea profesional ă a doctorului Galea dar îmi exprim câteva nedumeriri. Când s-a prezentat la spital, colonelul Ardeleanu nu a motivat c ă are insuficienţă insuficienţă respiratorie. A precizat că se simte r ău. Drept urmare, i se face electrocardiograma. Insecticidul „karate” este produs de firma englez ă „XCI” şi este deosebit de eficace în combaterea gândacilor respectivi. Dar în spaţ spa ţiu deschis, în gră grădin dinăă deci, el este la fel de inofensiv ca aerul curat. Pentru organism devine dăun unăător doar dacă dac ă este bă băut direct (ca pe o r ăcoritoare când lucrezi vara în gr ădină, nu?) sau dacă dacă este inhalat în spaţ spa ţiu închis. Chiar şi atunci, trebuie pulverizată pulverizat ă o cantitate destul de mare, iar spaţ spa ţiul respectiv să să nu aibă aibă aerisire. Oare fiind var ă, colonelul Ardeleanu a confundat sticla cu insecticidul „Karate” cu vreo r ăcoritoare? Hai să fim serioşi! Sau s-a închis în vreo camer ă, ori alt spaţiu închis, a pulverizat din aceast ă substanţă şi a început s ă inspire adânc. Imposibil!! Atunci, de ce se acrediteaz ă moartea prin intoxicare? Şi mai trebuie ştiut ceva. Un lucră lucrător de securitate cunoaş cunoa şte efectul tuturor substanţ substan ţelor toxice de luptă luptă şi al altor substanţ substan ţe otră otrăvitoare. Făcea  parte din programul de pregătire. Iar colonelul Ardeleanu era prea experimentat în domeniu pentru a greş gre şi.  Nu domnilor, acesta versiune nu st ă în picioare! Moartea colonelului Ardeleanu este o enigm ă. El a fost ajutat s ă moar ă (revedeţi începutul acestui capitol), s ă se „sinucidă” cu subsan ţa „Karate”, ori cu altceva! Chiar dac ă a fost pensionat, unul ca el ştia să tacă, domnilor. S ă ducă cu el în mormânt multe enigme. De ce a fost ucis? Pentru că ştia PREA MULTE şi el? Şi acum, aspectul care ar trebui studiat mai în aprofunzime. Ar ătam la început c ă el a lucrat la U.M.0544 şi la unitatea ultra-secret ă „U”. După care a fost mutat la U.S.L.A. Şi a venit decembrie 1989. În România, Securitatea a fost desfiin ţată. Dar ce sa întâmplat cu reţelele de spionaj românesc din întrega lume? Înc ă o enigmă a evenimentelor din acel decembrie. La care nu ştiu câte persoane s-au gândit. Colonelul Gheorghe Ardeleanu îi cunoş cuno ştea pe foarte mulţ mulţi spioni români din stră str ăină inătate. La mulţi le-a „sp ălat” dosarele, cum se întâmpl ă în a semenea cazuri. Dar nu a reu şit pentru toţi acest lucru. Cei care au r ămas, probabil, l-au amenin ţat cu moartea în cazul în care îi deconspir ă. Şi cum în aceast ă branşă acţionează numai profesioni şti de înaltă clasă, riscurile meseriei îi oblig ă să nu aibă încredere totală în nimeni. Pentru c ă foarte puţini 92

Secretele U.S.L.A. lucr ători din acest domeniu mor de b ătrâneţe. Şi atunci, în loc de decora ţii, mulţumiri sau recunoştinţă, sunt îngropa ţi discret, punânduli-se o cruce la c ă pătâi. Sunt lupt ătorii din umbr ă care „nu au dreptul la recuno ş recuno ştin tin ţ  iunii”..  ţ a na ţ iunii”.. Deci, colonelul Ardeleanu avea doi du şmani de temut: cei din interior, al ături de care a fost când au preluat puterea, şi spionii români din exterior, pe care-i cuno ştea. Ambele tabere aveau interesul în înl ăturarea lui. Oare care dintre ele a hot ărât că nu mai avea zile de tr ăit? Enigmă.

Comitetul de diversiune de la TVR  În timpul evenimentelor din decembrie 1989, TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ ROMÂNĂ a avut rolul hotă hot ărâtor în activitatea de dezinformare a na ţiunii. De intoxicare a ei, de aţâţarea urii împotriva Securit ăţii, a Siguran ţei Naţionale. De încercarea de a declanş declan şa lupta între Armată Armată şi Securitate, a unui ră r ăzboi civil. De aici, a fost condus ă marea diversiune din acele zile, televiziunea contribuind la tră tr ădarea intereselor naţ na ţionale. Chiar celebrul politolog Silviu Brucan a recunoscut c ă televiziunii i-a revenit rolul hotă hotărâtor în râtor  în reuş reuşita planului complotiş comploti ştilor. De aici, au pornit îndemnurile ridic ării  populaţiei la revoltă. Dar a fost manipulat ă într-un mod diabolic. Chiar din rândul angaja ţilor televiziunii, mul ţi au cunoscut scenariul şi jocul de culise. O afirma ţie incitantă f ăcută de Teodorescu Filip se pare că a trecut aproape neobservat ă. El susţinea că în TVR funcţ funcţiona, încă încă înainte de decembrie 1989, un   „comitet de să (dez)informeze poporul. Se mai diversiune” care, la ora  „H”, să intre în emisie şi să zice că că Teodor Brateş Brateş a fost unul din locţ loc ţiitorii acestui  „comitet”. În activitatea sa, a fost ajutat de reporterul Alexandru Stark, care a avut rolul de a tria ştirile, comunicatele şi dădea liber pe post doar acelora care conveneau. Cei doi sunt vinovaţi de nenum ărate (dez) informări cu privire la a şa-zisele masacre ale Securit ăţii împotriva popula ţiei. Tot cei doi au insistat pe lângă lâng ă Comisia Militară Militară din TVR, să să aprobe difuzarea unui comunicat prin care s ă fie chemaţ chemaţi sovieticii. Cică Cică în sprijinul Revoluţ Revolu ţiei... corespondent pentru România în î n Franţ Fran ţa.  ALEXANDRU STARK  a fost numit corespondent Unde a activat o perioad ă, după care a murit. Versiunea oficial ă - cancer. Având în vedere circumstanţele atâtor  „decese oportune”, esenţialul r ămâne că a mai dispărut un martor care ştia prea multe. VIRGIL TATOMIR, reporter, a adus critici severe la adresa autorit ăţilor ruse   pentru implicarea lor în evenimentele sângeroase din Transnistria. A fost un bun cunoscă cunoscător al limbii ruse, implicat direct în scenariul de la Televiziune. Fiind un martor ce putea deveni incomod, a decedat în timp ce se afla în Republica Moldova. Diagnosticul - infarct. Tot de cancer a murit şi  PETRE CONSTANTIN, director adjunct al TVR. A cunoscut întregul scenariu care s-a „jucat” la televiziune în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi după. A murit întâmpl ător? A fost înl ăturat? Am prezentat, stima ţi cititori, doar o parte a deceselor suspecte din timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi după. Se poate observa c ă aceast ă sinistr ă listă se „îmbogăţeşte” an de an. Dar cei interesa ţi sunt liberi şi profită. Cine are curajul s ă spună adevărul? Deoarece cei nominaliza ţi în aceast ă lucrare, şi alţii pe lângă ei, nu sunt incomodaţi de unele interpel ări parlamentare, de dezv ăluirile din presă. Pentru ei, acestea sunt fleacuri. Ziari ştii scriu, ziari ştii aud. Dar când o persoan ă de marcă încearcă să spună adevărul, ori nu se are încredere în ea (c ă va tăcea), se pare c ă devine incomodă pentru ei şi încearcă înlăturarea ei. Oare întâmpl Oare întâmplăător Victor Surdu a scă sc ăpat ca prin urechile acului, în diminea ţc zilei de 22 martie 1995, dintr-un posibil accident pe Calea Victoriei? Cauzat de o defec ţiune tehnică Autoturismul marca 93

Teodor Filip   Nissan, în care se afla, era aproape nou. Dar s-a constatat că două două din cele patru direc ţie lipseau, iar celelalte două dou ă erau pe jumă jumătate şuruburi ale cutiei de direcţ deş deşurubate!!! Acest lucru, având în vedere siguran ţa cu care este dotat ă din fabricaţie cutia respectivă, este imposibil f ăr ă intervenţia unei mâini criminale. Interesant este c ă liderul agrarian f ăcuse publică publică, anterior, existenţ existen ţa unui plan de falimentare a economiei naţ naţionale. După După care a primit mai multe telefoane de ameninţ amenin ţare. Oare să fie valabilă şi la noi legea nescris ă a mafiei siciliene: „Cine nu aude, nu vede  şi  şi tace, tr ă  ie şte ă ie  şte o mie de ani în pace”?...

94

Secretele U.S.L.A.

Capitolul V : DOI GENERALI CARE AU SALVAT ROMÂNIA Oricâte zvonuri au fost vehiculate prin mijloacele mass-media, oricât de r ău au vorbit unele persoane, afirm cu toat ă convingerea c ă generalii ŞTEFAN GUŞ GUŞE - şeful Marelui Stat Major al Ministerului Ap ăr ării Naţionale, şi IULIAN VLAD - şeful fostului Departament al Securit ăţii Statului, sunt Eroi ai Neamului Românesc. Cel mai mare rezultat al activit ăţii lor este trecerea Armatei şi a Securităţ Securităţiiii de partea poporului revoltat, prin aceasta dejucând diabolicul scenariu al celor care urmă urmăreau dezbinarea lor, asmuţ asmu ţirea uneia împotriva celeilalte şi de aici inevitabilul ră război civil. Într-o rezervă a Spitalului Militar Central, pe patul de moarte, în ziua de 28 martie 1994, ora 10.30, ultimele cuvinte ale generalului ŞTEFAN GUŞE au fost: „Să „Să nu accepta ţ i niciodat ă aplica ţ iiii cu trupe str ăine pe teritoriul patriei noastre”. Aceste cuvinte pot fi considerate Testamentul s ău către Ţar ă. Prin moartea lui, Ţara a pierdut un o ştean de excep ţie, iar Oştirea română un  patriot. Generalul ŞTEFAN GUŞE a murit. Generalul IULIAN VLAD a f ăcut patru ani de puş puşcărie. PENTRU CĂ AU SALVAT ROMÂNIA!... Sunt şi vor fi EROI AI  NEAMULUI ROMÂNESC. A descrie întreaga activitate a celor doi generali ar necesita foarte mult spa ţiu, fapt pentru care mă voi mărgini în a le prezenta pe cele mai semnificative. Cele de mai  jos nu sunt scris sub stare emotivă. Tocmai din aceast ă cauză, nu voi ar ăta cum l-am cunoscut pe generalul-colonel IULIAN VLAD, cum a fost alături de noi (usla şii) în unele acţiuni, cum s-a comportat fa ţă de subordona ţi, cum ne-a îmb ărbătat permanent. Toate acţiunile noastre din via ţa de zi cu zi sunt înso ţite de argumente personale. Dar  apar  şi regrete. Din realit ăţile dure ale vie ţii. Care regrete ne înso ţesc permanent. Dar  viaţa merge înainte. Şi important este cum recep ţionăm aceste regrete. Cel mai u şor este a le nega. A le accepta este trist. Dar a min ţi este dramatic. Şi atunci? Am hot ărât să închei aceast ă lucrare cu prezentul capitol tocmai pentru c ă foarte multe persoane cu care am stat de vorb ă şi-au manifestat regretul c ă nu au tratat cu toat ă seriozitatea evenimentele din decembrie 1989, c ă nu le-au disecat şi nu au c ăutat să le înţeleagă. Regretele multor persoane a venit din neîn ţelegeri. Şi multe dintre ele şi-au manifestat regretul sincer că nu au înţeles activitatea celor doi generali. Tuturor acestora le spun c ă cei care l-au denigrat şi continuă să-l denigreze pe generalul IULIAN VLAD, nu cunosc - dup ă cum nu a ştiut nici Ceauşescu şi nimeni din conducerea partidului comunist, dup ă cum nu cunoa şte marele public - c ă pe data de 17 decembrie 1989 el era bun de pus la zid. La acea dat ă, după după şedinţ edinţa Comitetului Politic Executiv a dat ordinul de a fi pu şi în liberate cei deţ deţinu inuţţi din motive politice, ordin care a fost pus în aplicare de colonelul Petre Moraru, fostul şef al Direcţ Direcţiei a VI-a din fostul Departament Departament al Securităţ Securit ăţiiii Statului. Din ordinul generalului-colonel IULIAN VLAD, au ră rămas în penitenciare cei care î şi ispăş ispăşeau eau pedeapsa printr-o hotă hotărâre judecă judecătorească torească rămasă masă definitivă definitivă. Dacă Nicolae Ceauşescu ar fi aflat, acest general era, repet, bun de pus la zid! Cei care l-au încriminat nu cunosc c ă Nicolae Ceauşescu l-a chemat, şi personal i-a propus (adic ă ordonat) să treacă la executarea unor m ăsuri mai drastice, la care generalul-colonel generalul-colonel IULIAN VLAD a replicat:  „Nu, tovar ăş ăşe Secretar General, este prea târziu si inutil”. 95

Teodor Filip Personal, îi aduc un singur reproş repro ş generalului-colonel IULIAN VLAD. Era   persoana care cunoştea cel mai bine ce se preg ătea împotriva României, împotriva Preşedintelui ei. Trebuia s ă insiste, să se roage, s ă cadă în genuchi (dac ă unii i-au sărutat mâna şi l-au lingu şit permanent, putea s ă facă şi el acest gest - s ă cadă în genunchi),   pentru a-i deschide ochii lui Ceauşescu, Pentru a-l convinge să s ă lase organele Ţării, să Securităţ Securităţii, ii, Serviciile de Informaţ Informa ţii ale Ţării, să-şi facă facă datoria. Aduc vină vină generalului ŞTEFAN GUŞ GUŞE că nu a ordonat ca cele două dou ă obiective strategice - Televiziunea şi Radioul - să să fie luate în subordinea Armatei, nu a ordonat evacuarea tuturor din Studioul 4, nu a pus speciali şti militari să filtreze, să analizeze „informa ţiile” sosite cu gr ămada, apoi s ă le dea pe post. Nu a pus să s ă fie arestaţ arestaţi pe loc cei care îi sabotau sau contramandau ordinele: generalul pensionar Nicolae Militaru, colonelul Pârc ălăbescu, Dumitru Mazilu, „marinarul” Cico Dumitrescu, V.A.Stă V.A.Stănculescu şi alţ alţii. Înţeleg haosul care se crease, în ţeleg stresul în care a condus O ştirea Ţării, dar cred c ă putea găsi ofiţeri loiali şi capabili  pentru aceste ordine. Adev ărat, „după  „după r  r ă  mul  ţ i viteji se arat ă  ă zboi   ă”  - reproş la care pot fi supus, dar aceasta este p ărerea mea. După fuga lui Ceauşescu, în clădirea fostului C.C. s-au petrecut scene necunoscute marelui public. Care ar trebui elucidate, pentru c ă posibilităţi mai sunt. Astfel, dup dupăă ce au vorbit din balconul de la etajul l, generalii Gu şe, Vlad, Militaru ceilalţi au fost arestaţ aresta ţi. Da, stimaţi cititori, au şi Voinea, Ion Iliescu, Petre Roman şi ceilalţ fost arestaţ arestaţi de grupul revoluţ revolu ţionar condus de Nica Leon, du şi în sala de şedinţă edinţă de la etajul II, atră atr ăgându-li-se atenţ atenţia că dacă dacă cineva va pleca f ără acordul revoluţ revoluţionarilor va fi împuş împu şcat. Acest aspect ar trebui cercetat în am ănunţime. Este o mare enigmă. Atunci s-a organizat acolo Comandamentul Militar, când generalulcolonel IULIAN VLAD i-a propus generalului ŞTEFAN GUŞ GUŞE să să rămână mână în sediul C.C., să să nu încerce să să meargă meargă la sediul M.Ap.N., deoarece acolo sunt în siguran ţă îi apă apără revoluţ revoluţionarii. Organizând Comandamentul Militar, cei doi generali erau singurele persoane care cuno şteau adevărata stare a lucrurilor: generalul IULIAN VLAD - în domeniul Departamentului Securit ăţii Statului, generalul ŞTEFAN GUŞE în domeniul Ministerului Ap ăr ării Naţionale. Ambii de ţineau informaţii de calitate, de  primă mână. Cunoşteau situaţia operativă din interiorul ţării, starea de spirit a popula ţiei şi faptul că România era împânzit ă de agenţi str ăini. În acelaşi timp generalul ŞTEFAN GUŞE nu vroia s ă-i aibă alături pe generalii V.A. Stănculescu, Hortopan, pensionarul Nicolae Militaru ori „soldatul” Kostyal, ştiindu-i în solda serviciilor secrete ale unor state. Iar generalul IULIAN VLAD nu vroia să-i aibă alături pe Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, Doina Cornea, Petre Roman cărora le ştia ce le poate pielea. Şi au r ămas în sediul C.C., p ăziţi de tinerii revolu ţionari, au luat frâiele în mân ă, şi-au completat reciproc informaţiile, şi-au dat mâna şi AU Ţării - cu nenumărate piedici şi greutăţi SALVAT ROMÂNIA. Au condus Oş O ştirea Ţării până până a fost înfiinţ înfiinţat Punctul Militar de Comandă Comand ă şi li s-a luat comanda (despre toate acestea, mai pe larg în urm ătorul volum). Ulterior, foarte multe persoane, în necuno ştinţă de cauză, i-au învinuit pe cei doi generali că şi-au fixat Punctul de comand ă într-un loc, zic ei, în care erau rup ţi de Armată. Cică nu aveau posibilitatea de a ţine legătura cu unit ăţile armatei, cu avia ţia, cu marina şi gr ănicerii, nu aveau leg ături cu unit ăţile şi direcţiile D.S.S. Total fals, stima ţi cititori. Acest lucru îl poate sus ţine numai cine nu cunoa şte realitatea. Printre altele, Ceauşescu nu a fost deloc prost. La ordinul s ău,   în sediul C.C. a fost amenajat Punctul de comandă comand ă al Armatei. Cu toată toată tehnica necesară necesară ca ministrul Apă Apărării Naţ Naţionale, generalul V. Milea, să s ă conducă conducă, la o adică adică, acţ acţiunile Armatei. Paralel, mai era un punct de comandă comand ă la sediul M.Ap.N. Ordinele celor doi generali erau sistematic sabotate, erau contramandate. Generalul Stă Stănculescu, de două dou ă ori, a ordonat întreruperea curentului electic în 96

Secretele U.S.L.A. clă clădirea C.C., lipsindu-i pe cei doi generali de posibilitatea leg ăturii cu exteriorul. Pentru corecta informare a cititorilor, chiar dacă adevărul doare, trebuie s ă specific că la întreruperea legăturilor acestui Punct de comand ă cu unităţile M.Ap.N.-ului şi direcţiile Departamentului Securit ăţii Statului, un rol hotă hot ărâtor l-a avut generalul Pintilie (ajuns ulterior ataş ata şat militar în stră străină inătate), general cu care am lucrat timp de aproape patru ani de zile. Dar un lucru necunoscut marelui public este c ă, încă  încă de la început, s-a încercat lichidarea fizică fizică a celor doi generali. Pentru aceasta au fost trimise dou ă comandouri: unul dintre acestea a ac ţionat din hotelul „Stă „St ănescu” (fost), iar celă celălalt din clă clădirea „Romarta”. Unii dintre membrii celor dou ă comandouri au reu şit chiar să pătrundă pe culoarele C.C., omorând mai mul ţi militari. Cei doi generali au scă pat numai datorit ă măsurilor de securitate luate de grupul de revolu ţionari condus de  Nica Leon şi de către ei înşişi. Chiar Dan Iosif a recunoscut c ă a împuşcat terorişti. Oare cine să fi fost? Şi cine i-a trimis cu acest criminal ordin? Foarte enigmatică acţiune, stimaţi cititori. Şi mai curios este faptul c ă cei aflaţ aflaţi  în clă clădirea C.C., care au avut un anumit rol în desf ăş desf ăşurarea urarea evenimentelor - mai puţţin cei doi generali, Nica Leon şi revoluţ pu revoluţionarii să săi - după după lini linişştirea evenimentelor, au ajuns oameni foarte, foarte boga ţi şi pu puşşi în anumite structuri ale puterii. Pentru completa edificare a cititorilor, prezint fragmente din înregistră înregistr ările de pe caseta video - data 23.12.1989, sediul C.C., consemnate consemnate de Alexandru Plesciuc şi apă apărute în revista „Obiectiv Magazin” (Craiova) nr.7/1997: "Ora 03.00: Vlad îl anun ţă  anun ţă  pe Gu ş Gu şee că  Armata a atacat sediul Securit ăţ  ii ăţ ii Timi şoara acela şii ora ş ora ş.. Exclamă  Exclamă :  şoara ş  şii a unei unit ăţ  ăţ i de trupe de securitate din acela ş - Înseamnă că unit ăţ  ăţ ile ile Armatei au tr ădat! Tovar ăş ăşe Guş Guşe, nu Securitatea trage în oameni, ci unit ăţ  ăţ ile ile lui Ilie si ale lui Nicu!... G-ral Gu ş Gu şee ia rapid leg ă  cineva  şii ordonă  ordonă ssă se că Securitatea Securitatea ătura  tura cu cineva ş ă  se comunice că  e de partea poporului. Securitatea a trecut în subordinea Armatei. Armata  şi  şi Securitatea ac ţ ionează  ionează împreun împreună  televiziune şii la radio. ă . Roag ă s ă  să se ă se transmit ă la ă la televiziune ş Gu şee vorbe şte Iliescu şii spune că  că Armata Armata trebuie să  să coopereze coopereze cu Ora 03.20: Gu ş  şte cu Iliescu ş Securitatea în restabilirea ordinii. Vlad d ă un radio-comunicat radio-comunicat către for  ţ ele ele Securit ăţ  ăţ ii  ii  si ale Ministerului de Interne c ă sunt de partea Revolu ţ iei. iei. Ora 05.32 : G-ral I.Mocanu de la CAAT anun ţă  anun ţă ccă  în pădurea Băneasa au fost  semnala ţ i terori  şti îmbr ăca ţ i în combinezoane gri deschis. vorbe şte te la telefon cu Sandu, i se comunică  comunic ă  faptul că  că  s-au Ora 06.31: Vlad vorbe ş întreabă : doborât 4 elicoptere. Vlad întreabă  - Ce însemne au? Ce na ţ  na ţ ionalitate? ionalitate? Câ ţ  Câ ţ i para ş para şuti uti şti  ţ ionat  ionat   şti sunt la sol?   Au ac ţ  asupra fabricii de avioane?  Foarte interesant! De unde sunt ăş sunt ăştia? tia? Ac ţ  Ac ţ iona ţ  iona ţ i împreună  împreună  cu Armata ş Armata  şii lichida ţ  lichida ţ i dezastrul! Îmi raporta ţ  raporta ţ i ce însemne si ce na ţ  na ţ ionalitate ionalitate au elicopterele ş terele şii para ş para şutistii! utistii! Ora 10.02: Pe bulevardul Magheru, mai mul  ţ i civili r ăspândesc zvonul c ă garm ă . ral Guse a murit  Se aud focuri sporadice de armă  Ora 11.28: în C.C., Guse - cu un interlocutor la telefon: - În nici un caz nu apela ţ i la ajutor str ăin! Nici o nevoie! Nu apela ţ i la al  ţ ii! ii! 13  Eu nu apelez la nici un ajutor sovietic! sovietic! N-o s ă apelez niciodat ă la ajutor str ăin!  În continuare. Guse pleacă  pleacă la la Iliescu. La telefon ,r ă  Vlad  şii Dumitru ămân  mân Iulian Vlad  ş Mazilu, în camer ă  revolu ţ ionari. ionari. ă ,  sunt circa 8 revolu ţ  Ora 11.37: Vlad r ă  la telefon: ă spunde   13

Cel care la Televiziune în faţa camerelor de luat vederi a afirmat c ă este gata s ă cear ă ajutor  sovieticilor, a fost Ion Iliescu. A f ăcut aceast ă afirmaţie în direct pe postul de Televiziune. 97

Teodor Filip - Sigur, cu Revolu ţ  Revolu ţ ia! ia!  Dacă e comando palestinian, îl lichida ţ i! i! C ă  ătre  tre toate unit ăţ  ile M.I.! Revolu ţ  Revolu ţ ionarii ionarii influen ţ  influen ţ a ţ i de cele vă  vă   zute la televizor, spun ceva de ăţ ile Securitate. Vlad se întoarce ş întoarce  şii spune: - V ă  Asculta ţ i ce vă  vă  spun! P ă  c  at!  Nu era comandantul  ă  va condamna istoria! Asculta ţ  ăcat! dac ă  în trupelor U.S.L.A. acolo.  Pentru ce pe mine m-a ţ i acceptat în conducere, aici, dacă  restul nu ave ţ  ave ţ i încredere?  În acest timp, Mazilu comunică  comunică  prin telefon ordine de calmare a popula ţ  popula ţ iei iei  şi  şi cooperare între Armat ă  Pu şca ca ş ă   şi  şi Securitate. Interlocutorul este Pu ş  şuu  şi  şi afirmă că mercenarii sunt irakieni, libieni si palestinieni. vorbe şte te cu Rusu ş Rusu  şii îl întreabă  întreabă ce ce na ţ ionalitate ionalitate au elicopterele. Ora 12.01: Vlad vorbe ş Cere să  să ii se facă  facă leg  leg ă  t  ura cu comandantul Armatei de la Craiova, că  c ă ruia ruia îi spune: ătura - De unde au apă  ap ă rut? rut? Asta vreau să  s ă  ştiu! na ţ ionalitate ionalitate au elicopterele? Cum?  ştiu! Ce na ţ    Au mai venit  şi încă  trei  şi e şti ti  şi altele? Au venit încă   şi au debarcat? P ă  ăi, i, tovar ăşe ăşe general, e ş  şapte? Câ ţ i terori şti comandant de armat ă  po ţ i face fa ţă  fa ţă ?  Au coborât  ş ă?  Nu po ţ   şti a ţ i culcat?  N-a ţ   N-a ţ i putut stabili? Sunt, oare, str ă  i  ne? Foarte interesant! ăine? Vlad se întoarce spre Dumitru Mazilu ş Mazilu  şii spune: -Profesore, situa ţ  situa ţ ia ia se complică  complică . Da Da ţ  i-mi la telefon pe generalul Rus,  ţ i-mi comandantul avia ţ  avia ţ iei. iei. Vreau să  să -l întreb -l întreb eu ceva. C ă  ci, comandantul lui nu l-a întrebat. ă ci,  În loc de Rus, r ă  la telefon generalul Ionescu: ă spunde   - Sunt generalul Vlad. Tovar ăşe ăşe general Ionescu, ce e cu elicopterele astea? Ale dumneavostr ă sunt? avia ţ ia? ia? Nu apă  ap ă r  r ă cerul  rii? V ă rog să ridica ţ i avioanele ă  sunt? Ce face avia ţ  ă cerul  ţă   ţă rii? si s ă le doborâ ţ i! i! O să  s ă dau dau ordin generalului Mocanu. Aduce ţ  Aduce ţ i-vă  i-vă contribu contribu ţ  ia!  Suntem  ţ ia! c  ut zeci de raiduri. în r ă zboi cu o putere str ăină! Ş i Armata ce face? S-au f ă  ăcut   În continuare, generalul Vlad vorbe şte  şte cu generalul Mocanu, comandantul  CAAT: - Tovar ăşe ăşe general Mocanu,  şti  şti ţ   ţ i cine sunt!   Suntem în lupt ă cu o putere str ăină! Atac de elicoptere în mai multe locuri. Desant la Craiova, Arad, Deva, Cluj, face ţ i? i? Tovar ăşe v ă în în ţ  eleg! Nu se simte nimic. Ce  Huedin, Satu Mare. Ce face ţ  ăşe general, nu vă   ţ eleg! ordin a ţ  a ţ i primit? V ă  să  intra ţ  intra ţ i în lupt ă  să  ataca ţ  ataca ţ i! i!   În Harghita, au ă  rog să  ă!  V ă  ă  ordon să  Le-a ţ i denigrat, le-a ţ  le-a ţ i terminat  devastat sediile M.I. Tot securi ştii  ştii o fac  şi  şi pe asta? Le-a ţ  (organele M.I.). Gre ş Gre şit it a ţ  a ţ i procedat! Ora 07.35: Sună telefonul  şi un revolu ţ  revolu ţ ionar. ionar.  Anun ţă cu voce tare c ă  şi r ă  ă spunde   un elicopter al Armatei a aterizat în Triaj, iar din el coboar ă desant terorist. Vlad face un gest de neputin ţă  neputin ţă . Generalul de rezervă  rezervă  Ş tefan tefan Kostyal, aflat în birou, spune că  c ă  Mocanu i-a fost subordonat  ş subordonat  şii se ofer ă  s ă  ă  să  plece la acest general, pentru a-i spune să  ac ţ  ac ţ ioneze. ioneze. Pleacă  Pleacă cu cu încă  încă cineva. cineva.  În acest timp, Vlad comentează  comenteaz ă ccă tre tre Mazilu: - E o tr ădare, totu şi! Sunte ţ i convins? Eu sunt convins! Generalul Vlad încearcă  încearcă ssă ia tura telefonic cu generalul Iosif Rus, dar nu ă  ia leg ă  ă tura r ă  nimeni. Ca atare, ia leg ă  t  ura cu un  şef n  culescu ă spunde   ătura  şef din Marele Stat Major (St ă  ănculescu  sau Gu ş Gu şe). e). Spune: - Tovar ăşe să  lua ţ  lua ţ i o hot ă  istorică ! Ori este o tr ădare a ăşe general, trebuie să  ărâre  râre istorică  acestei cauze căreia ne-am dedicat, ori un complot! Nu s-a ac ţ ionat ionat cinstit! V ă rog să scoate ţ i la lupt ă unit ăţ  ăţ ile ile Armatei! Am impresia c ă unii comandan ţ i de unit ăţ  ăţ i nu s ă salv salvă  lupt ă , ci se eschiveaz ă . V ă rog, ă  rog, operativ! În primul rând, să  ă m ce s-a cucerit aici, în Capital ă  ă!    În acela şi sună  cineva de la Armat ă  Bacă u. u. Raportează  Raportează  că  două  şi timp, sună  ă  , din Bacă  escadrile de elicoptere sovietice au intrat în  ţ ar  ar ă  şi se îndreapt ă spre Bucure şti. Vlad   se întoarce că  că tre tre Mazilu: - Ş ti ti ţ   ţ i ceva? Mazilu r ă  ă spunde:   98

Secretele U.S.L.A. - V ă rog, este o hot ărâre politic ă  . O ia cine trebuie. Da ţ   ţ i telefon pe  şi vorbi  ţ i cu Iliescu.  guvernamental  ş Generalul Vlad se ridică  ridică  să  plece. Revolu ţ ionarii ionarii îl roag ă  ă  să  stea cu ei. Generalul Vlad se a ş a şaz ază  să  vorbească  vorbească  cu generalul Gu ş Gu şe. e. Dumitru ă  la telefon  şi  şi cere să  Mazilu informează  informează pe pe cineva despre situa ţ  situa ţ ia ia elicopterelor sovietice. Precizează  Precizează : - Atitudinea mea e să  să nu nu se intervină  intervină . Bine că a ţ i vorbit cu ambasadorul. S ă nu ă  nu intervină  intervină ! Avem încredere în for  ţ ele ele noastre! Sună  Sun cineva de la Bacă  Bacă u. u. Anun ţă  Anun ţă ccă  cele două escadrile de elicoptere sovietice ă cineva au depăşit Bacăul  ş  şi merg către Bucure şti. Mazilu vorbe ş vorbe şte, te, în continuare, cu persoana de mai înainte: să  mânjesc - Domnule, st ărui  ţ i la ambasador! Nu avem nevoie!   Nu vreau să  numele de schimbare! Generalul Vlad se ridică  ridică furios: furios: - Armata a tr ădat! La Sibiu, se preg ăte şte să execute securi  ştii  ş  şi mili  ţ ienii! ienii! 14  Generalul Vlad anun ţă  anun ţă ccă pleac ionarii îl roag ă s m cu ei. Vlad pleacă  pleacă  , ă  pleacă  ă . Revolu ţ ionarii ă  să r  ă  r ă  ămână    ână cu în birou r ă  m ca  şef ef Dumitru Mazilu.” ămânând   ânând ca ş Stimaţi cititori, fragmentele de mai sus nu au nevoie de nici un comentariu! Din ele, reies foarte multe...

Tragicul caz al generalului erou ŞTEFAN GUŞ GUŞE reprezintă reprezint ă o metoda diabolică diabolică pentru suprimarea unei persoane: influen ţarea psihică psihică negativă negativă, în scop politic sau mistic, în noaptea de 22/23 decembrie 1989, pe când se afla în sediul C.C., a primit o ceaş cea şcă de cafea de la o persoan ă necunoscută necunoscut ă (precis că şi-a zis revoluţionar!). Imediat după după ce a consumat-o, în zona inimii a sim ţit parcă parcă o lovitură lovitură de pumn, concomitent cu instalarea în întregul organism a unei sl ăbiciuni generale (mai pe larg, vezi interviurile date scriitorului Pavel Coru ţ). Şi-a continuat activitatea, cunoscut ă acum. Se ştie că, apoi, din ordinul generalului Nicolae Militaru, cu aprobarea lui Ion Iliescu, a fost schimbat din func ţia de şef al Marelui Stat Major, pe motiv că nu a f ăcut eşalon Armată (motivul real se cunoa şte). Acum intervine elementul   psihic: fiind schimbat din funcţie, a avut un şoc, combinat şi cu sentimentul c ă este  păr ăsit - cadrele din Marele Stat Major nu au protestat şi nu au luat atitudine fa ţă de aceast ă măsur ă arbitrar ă (au f ăcut-o abia în ianuarie 1990). După ce a fost schimbat din func ţie, generalul ŞTEFAN GUŞE a fost trimis la Armata din Transilvania, iar  Nicolae Militaru a ordonat ca împotriva lui s ă se deschidă deschidă o anchetă anchetă. Cititorii, publicul larg, na ţiunea română trebuie să cunoasc ă că, atunci când a început ancheta, Armata a dispus înconjurarea cl ădirii Procuraturii Militare din Cluj-Napoca cu tancuri şi s-a dat un ultimatum pentru eliberarea generalului ŞTEFAN GUŞ GUŞE. Concomitent, Aviaţ Aviaţia militară militară a ameninţ ameninţat că-şi ridică ridică aparatele, în acest timp, la Bucureş Bucure şti, era pregă pregătit un avion cu generalul Vasile Ionel la bord, care urma s ă vină vină la Cluj-Napoca pentru a-l prelua pe generalul ŞTEFAN GUŞ GUŞE. Dar Armata l-a apă ap ărat. L-ar fi apărat până la ultimul om. Iar atunci, şi poporul ar fi fost al ături de ea, aşa cum Armata a fost al ături de popor pe timpul evenimentelor din decembrie '89. Toate acestea pentru c ă A SALVAT ROMÂNIA. Concomitent, mai mul ţi jurnalişti şi revoluţionari l-au acuzat de evenimentele de la Timişoara, a fost ameninţat voalat. Ion Iliescu a declarat c ă generalul ŞTEFAN GUŞ GUŞE a fost un tră tr ădător şi a dorit să s ă dea o lovitură lovitură militară militară. V. Stănculescu a 14

Gen. Iulian Vlad avea dreptate. La Sibiu armata a m ăcelărit toate cadrele mili ţiei şi securităţii care erau în sediu şi ieşiser ă paşnic ca să se predea. Acolo a fost un adev ărat măcel săvâr şit de armat ă. Cadavrele au stat pe strad ă mai multe zile. 99

Teodor Filip pă rut rut foarte ciudat de unde Gu ş Gu şee  şi declarat şi el: „Mi s-a pă   şi Vlad au g ă  ă sit   un operator  care să  să -i -i filmeze doar pe ei timp de 10 ore. Poate s-au gândit la un alibi, ca s ă  fie  filmat ă activitatea vă  zut ă  tiu că  că Gu Gu şe ă  activitatea lor vă  ă . Ş tiu  şe  şi  şi Vlad erau foarte buni prieteni de familie” (total fals! -n.a.).   Normal, în asemena situaţie, starea sănătăţii generalului ŞTEFAN GUŞE a început să se înr ăutăţească: psihicul s ău, solicitat în mod repetat, prin efecte negative, sa uzat. Iar trupul l-a urmat. Şi, pentru a pune capac la toate, „Evenimentul zilei” a   publicat un articol intitulat: „Zilele generalului Guş Gu şe sunt numă numărate”. Cine a fost criminalul (sau criminalii) care a stat în spatele acestei ştiri, nu se ştie. Dar a reprezentat o sugestie negativă negativ ă pentru psihicul şi aşa slă slăbit al generalului. A mai fost acuzat chiar c ă s-ar fi dat de partea Securit ăţii. edinţe la Consiliul Şi, vine luna decembrie 1993, când, în cadrul unei şedinţ Militar, generalul ŞTEFAN GUŞ GUŞE a avut o discuţ discu ţie în contradictoriu cu Ion Iliescu. La această aceast ă discuţ discuţie au fost de faţă fa ţă generali cu funcţ func ţii de mare ră răspundere  în Armata Română Română. Din nou, generalul - erou şi-a păstrat verticalitatea dar discu ţia i-a marcat din nou psihicul şi i-a înr ăutăţit starea sănătăţii. Iar după câteva luni a decedat.

Cele prezentate, stima ţi cititori, fac parte din războiul psihic. Generalul IULIAN VLAD a fost arestat. Pe timpul deten ţiei în penitenciarul mână   , aici, în Jilava, i-a spus reporterei Angela B ăcescu: „În aceast ă  ă  să  pt ă  ă mână    penitenciarul în care ne afl ă m, m, mă  va omorî Silviu Brucan. Sunte ţ  Sunte ţ i ziarist ă  ş ă   şii să   scrie ţ   scrie ţ i...” i...” Credeţi că acest general a fost paranoic? L-am cunoscut destul de bine şi afirm: categoric NU! Cele spuse de general au fost publicate în revista „Europa”. Imediat, la redacţie a sunat o organiza ţie intitulată „Dacii liberi”, care a avertizat că că în ziua în care generalul IULIAN VLAD va muri, ei îl vor omorî pe Silviu Brucan. Şi au specificat ca redac ţia revistei s ă avertizeze imediat penitenciarul Jilava. Lucru care sa şi f ăcut. Se poate ca acest avertisment să s ă-l fi salvat în cele din urmă urm ă pe generalul IULIAN VLAD... Denigrarea celor doi generali au f ăcut-o mulţi ziarişti şi reporteri de doi bani. Dar, indiferent de aceasta, ei sunt EROII NEAMULUI ROMÂNESC, în condi ţiile deosebite ale acestui decembrie 1989, atât de controversat şi acum, în condi ţiile celui mai perfid şi periculos r ăzboi desf ăş ăşurat împotriva României - r ăzboiul parapsihologic -, ale dezinformării naţiunii, cei doi generali au asigurat unitatea dintre Armat ă, Securitate şi întregul Minister de Interne. Iar dacă s-au f ăcut greşeli şi erori regretabile, catastrofale chiar, acestea se datoresc unor oameni ca Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu, Brate ş, Stark, Petre Roman şi altora.

SFÂR ŞITUL VOLUMULUI l

100

Secretele U.S.L.A.

Cuprins CUVÂNTUL EDITORULUI EDITORULUI ......................................... ............................................................. ..................................... ................. RECUNOŞTINŢĂ ............................................................................................. PREFAŢA .............................................. ..................................................................... ............................................. ................................. ...........

3 5 7

Capitolul I FĂR Ă PREJUDECĂŢI DESPRE USLA ŞI ............................................ ........................................................ ............ U.S.L.A. - o unitate de top (secret) .................................... ........................................................... ............................... ........ Făr ă tehnică, devii... îngera ş! ........................................... .................................................................. .................................. ........... Bomba de pe Otopeni .......................................... ................................................................. ............................................ ..................... Allah, Allah, vin usla şii! .............................................. ..................................................................... ................................... ............ Tovar ăş ............................................................... ................. ăşi, nu ne călcaţi pe bombeuri! .............................................. Terorişti, ocoliţi România ! ............................................ .................................................................. ................................ .......... Atentat cu Golda Meir în via ţă ......................................................................... „O să vă mănânce mândria, tovar ăş ........................................................... .............. ăşi...” ............................................. Aţi văzut uslaş bătut? ............................................ ................................................................... .......................................... ................... „Şoimarii” şi „Baiazid” ........................................... .................................................................. ........................................ ................. „Nomenclaturiştii”... f ăr ă cămin ............................................. .................................................................... ......................... Carlos (pe Otopeni): „Aici, nu se poate face nimic!” ...................................... ...................................... Cutremur cu ambasadorul SUA ..................................... ...................................................... ................................. ................ Eficienţa legendar ă a U.S.L.A. .............................................. ..................................................................... .........................

9 10 12 13 15 18 20 22 23 24 26 27 29 32 34

Capitolul II TRUPELE DE SECURITATE .............................................. ..................................................................... .......................... ... „Locotenente, „Locotenente, s ă vină, Fierarul!” ........................................... ................................................................... .......................... La vânătoare de evada ţi şi dezertori ............................................ ............................................................... ................... Obiective de gradul 0: Ceau şescu şi... porumbul ............................................ ............................................ Elena Ceauşescu şi... Trupele de desant... .............................................. ....................................................... .........

37 39 41 42 45

Capitolul III R ĂZBOIUL PSIHOLOGIC PSIHOLOGIC ÎMPOTRIVA U.S.L.A. ........................................ ........................................  Nicu Ceau şescu şi Florin Piersic - conflictul... conduc ătorilor auto .............. Iulian Vlad l-a ignorat pe Ceau şescu ! .............................................. ............................................................ .............. Dezinformarea „liber ă” de la TVR ......................................... ................................................................ .........................  Nicolae Militaru şi... „arma prostului” ............................................. ........................................................... .............. Tragedia de la Otopeni ............................................. .................................................................... ...................................... ............... U.S.L.A. - obstacolul din calea scenariului .............................................. .................................................... ...... Asasinii usla şilor .............................................. ..................................................................... ............................................... ........................ Făr ă U.S.L.A. dar cu „ajutor” sovietic ............................................. ............................................................ ............... „Terorişti” contra terorişti ............................................. .................................................................... ................................. .......... „Pe uslaşi nu-i poţi lichida decât prin bombardament .................................... .................................... Diversiunea „Scutul” .............................................. ..................................................................... ........................................ ................. 11 secunde .............................................. ..................................................................... ........................................... ................................ ............

49 49 50 51 53 54 55 56 62 65 69 70 73

Capitolul IV DECESE OPORTUNE ............................................. .................................................................... ..................................... .............. Arme pentru... „moartea f ăr ă cauză” ........................................... ............................................................... ....................

75 75 101

Teodor Filip Serviciul „K” ........................................... .................................................................. .............................................. ................................ ......... Primarul Chişinăului - asasinat ? ............................................... .................................................................... .....................  Nuţă şi Mihalea - un dublu mister ............................................. ................................................................... ...................... Emil Macri -încă un general asasinat! .............................................. ............................................................ .............. Iulian Vlad plângea... de bucuria întâlnirii cu Sergiu Nicolaescu ! ................ Vasile Milea a fost... sinucis? .............................................. ..................................................................... ........................... .... Agenţii KGB se sinucid la vân ătoare .............................................. ............................................................. ............... Generali bolnavi grav: ştiau prea multe .............................................. .......................................................... ............ Pe Ceauşeşti nu i-a capturat şi... a decedat .............................................. ..................................................... ....... .................................................. ........... Şeful U.S.L.A. - intoxicat mortal cu „Karate” ....................................... Comitetul de diversiune de la TVR ............................................ ................................................................. .....................

77 77 79 81 83 84 86 87 89 91 93

Capitolul V DOI GENERALI CARE AU SALVAT ROMÂNIA .......................... ........................................ ..............

95

Digitally signed by Apologeticum DN: cn=Apologeticum, c=RO, o=Apologeticum, ou=Biblioteca teologica digitala, [email protected] Reason: I am the author of this document Location: Romania Date: 2005.08.01 18:05:18 +03'00'

102