Fecioara Maria în descântece “Supt umbra ta cea svîntă Spodobeşte-le leacul”i
Opus blestemului, “ descântecul” este o reacţie de înlăturare a negativului. Simion Florea Marian consideră că descântecul îşi are originea în cultura primitivă şi mai ales în manifestările ei care ţin de gândirea magicăii. Tot el definea “descântecul” ca “ totalitatea cuvintelor pe care le rosteşte vrăjitorul sau fermecătorul care face leacul, vraja sau farmecul, dela care aşteaptă un rezultat de mai înainte determinat.”iii Atât în poezia, cât şi în practica descântecului, predomină factori care vorbesc despre străvechi credinţe magice, despre încercările omului de a supune forţele naturii prin puterea cuvântului şi a gestului, cu ajutorul unor elemente al căror efect real a fost descoperit printr-o îndelungată practică. Mai târziu, “peste acest strat primar s-au suprapus credinţele superstiţioase în duhuri şi sfinţi, derivate din mitologia creştină.”iv “Originile străvechi ale descântecului, precum şi trăsăturile lui universale, sunt legate de vechile culturi din Egipt şi din Mesopotamia.”v Apariţia descântecului a fost favorizat şi condiţionat de două elemente mitice: dualismul - credinţa într-un geniu al răului şi un geniu al binelui (în creştinism opoziţia diavol-Dumnezeu) – şi credinţa în puterea magică a cuvântului.vi La acestea se adaugă un factor legat de practica oficierii ritului: existenţa profesionistului, a şamanului, a vrăjitorului. Practicarea descântecului este determinată de situaţii individuale. Funcţia lui este cea de a elimina imprevizibilul şi de a reda vieţii cursul ei firesc. Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu atrag atenţia că se descântă “de obicei înainte de ivirea zorilor sau seara, după apusul soarelui, în anumite zile ale săptămânii.”vii Nu se descântă niciodată duminica, deoarece leacul vine de la Dumnezeu sau de la Maica Domnului. “Duminica fiind zi de odihnă, nu este îngăduit să se recurgă la ajutorul lor”viii. Pentru a descânta e nevoie de mai multe obiecte. Unele dintre ele sunt plantele: frunza de prun şi salcie, usturoiul, lemnul de alun, piperul, busuiocul, cimbrul, măceşul etc. Acestea au fost selectate în funcţie de calităţile lor vindecătoare, cunoscute şi verificate de popor, în urma unor practici milenare. Alte elemente sunt obiectele investite cu valoare magică: cuţite, mături, fuse, foarfece, site, sape etc. sau substanţe ca: sarea, apa neîncepută, cărbunele, jăraticul, aluatul, mierea, ceara etcix. Descântecul se transmite de la o generaţie la alta, în cercuri închise prin iniţiere. Eficienţa magică este condiţionată de caracterul radical al 1
formulei, ceea ce duce de multe ori la întrebuinţarea unor expresii lingvistice care nu există în limbajul curent, “ o bogăţie de invenţie verbală uluitoare; asociaţii surprinzătoare de imagini; descărcări de efecte de o mare intensitate, atât în sensul frecvenţei diminutivelor faţă de bolnav, cât şi în sensul invectivei, alternând cu flatarea, sau al rugăminţii, alternând cu blestemul.”x Ca structură poetică, descântecul depăşeşte cadrul simplu al poeziei de incantaţie, apropiindu-se de poezia de urare. Formulele de încheiere au deseori similitudini cu colindele. Descântecul nu e niciodată adresat beneficiarului, ci forţei care acţionează în favoarea lui, sau forţei malefice. Dintre forţele pozitive, Fecioara Maria ocupă un loc important în descântecele noastre. În clasificarea realizată de Artur Goroveixi, întâlnim descântece cu formulele: ”Maica Domnului trimite pe pacient la descântătoare”, “Maica Domnului vindecă”, “Mergând pe cale, pe cărare, se întâlneşte cu lecuitorul, pe care Maica Domnului îl trimite să vindece boala”, sau “Bolnavul merge pe drum şi se tânguie, Maica Domnului îl vindecă”. Ea este prezentă, indiferent de felul descântecului. Într-un descântec “ de dat”, aflăm: “ …Eu la Maica Domnului m-oi ruga/ de farmece l-oiu scăpa/ de aruncături, / de daturi, / N să rămâie curat…”xii În cadrul unui “descântec de desfăcătură”, Fecioara dialoghează cu cel care o invocă: “O, Maică milostivă, / Fii milostivă şi pentru mine. / Maica Domnului răspundea: /-Taci,dar nu te mai văicăra/ Că de tot faptul, / de tot datul/ te-oi dezlega.”xiii Uneori Maica Domnului este singura care poate alunga durerea, pentru că ea le ştie pe toate: “ Nimeni nu l-o văzut/ nimeni nu l-o auzit, / fără Maica Domnului.”xiv În cadrul unui descântec “ de diochi”, ea poate fi un model de frumuseţe şi curăţenie: “ Fugi, ochi peste cap/ la uşa cui te-o mânat,/ N. curată, luminată, / ca Maica Precistă din cer lăsată.”xv Acelaşi lucru se întâmplă şi într-un descântec “de gâlci”: “ îl scuturai, / gâlcile le fărâmai/ cu mătura le măturai,/de la Cutare le curăţai,/ ca poala Maicii Domnului îl lăsai/ curat şi luminat.”xvi Sau într-un descântec “de lehuzie”: “ Doamne Iisus Hristoase/ şi Maica Precistă, / ia durerea de la femeia M./ şi o fă curată/ şi luminată.”xvii Maria poate fi şi dătătoare de boli: “ De-o fi cuţitul,/ ţeapa şi junghiul/ de la Maica Precistă/ Maica Precistă să-şi aducă aminte/ de leacul lui (cutare)/ şi să-l aducă.”xviii În unele descântece, Maica Domnului vindecă numai poruncind bolnavului să se scoale sau vindecă, descântând ea singură. Obiectul ei magic este crucea: “ S-a întâlnit cu Sfânta Marie în cale şi l-a picat cu crucea de aur în frunte.”xix Pentru a vindeca, Maica Domnului aleargă şi la ajutorul altor divinităţi. Trimite pe Sfânta Duminică să aducă leacul sau cheamă pe Sfântul Gheorghe să plesnească din bici şi să alunge boala. Sfântul Ion vine şi el în ajutorul Fecioarei. Maica domnului poate indica pacientului leacul cu 2
care se poate vindeca: “ A sosit Sfânta Maria şi le-a zis: nu plângeţi…ci acasă iute mergeţi, peri de pe capul vostru să tăieţi, în untdelemn să-i muieţi şi dorul se va îneca şi va trece.”xx Tot ea poate întoarce din cale boala, care se îndreaptă spre pacient:” Maica Domnului a zis: de la N. să fugiţi”xxi, sau poate întoarce din drum lecuitorii(Sfântul Pavel şi Sfântul Petru), trimiţândui la omul bolnavxxii. Îl poate trimite pe bolnav la descântătoare: “Du-te la babă şi te descântă.”xxiii Alteori sunt invocate sărbătorile referitoare la Maria, în cadrul unui descântec “ de gălbinare”: “ Sântă Mărie mică, /Sântă Mărie mare, / Sfântă zi de azi,/ să se ieie gălbenarea/ şi toată durerea, / din creierii capului, / din faţa obrazului.”xxiv Fecioara Maria poate apărea doar în formulele finale: “ ca argintul din poala Maicii Domnului lăsat”, “ca aurul suflat,/ ca de Maica Precistă dat”, sau :” descântecul de la mine, leacul de la Dumnezeu şi Maica Domnului.”xxv În studiul lui Artur Gorovei aflăm că Maica Domnului intervine numai în descântecele “curate”, adică în acele descântece făcute de babe. Descântecele cele necurate sunt ale fermecătorilor; în ele intervine numai dracul. Alături de Dumnezeu, Fecioara Maria aduce întotdeauna leacul, dovadă a credinţei nestrămutate în ea.
Drăgan Carmen Mihaela
3
Note
4
i
Dosoftei, Opere, editura Minerva, Bucureşti, 1978, p.98
ii
Simion Florea Marian, „Vrăji, farmece şi desfaceri”, în Analele Acadamiei Române, Bucureşti, 1896, p.5 Simion Florea Marian, citat în Artur Gorovei, Descântecele românilor. Studiu de Folclor, Regia M.O. Imprimeria naţională, Bucureşti, 1931, p.85 iv Artur Gorovei, op.cit., p.219 v Ov. Papadima, „Poezia riturilor de însănătoşire” (Descântecul) în Literatura populară românească, Bucureşti, E.P.L, 1968, p.355 vi Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, E.D.P., Bucureşti, 1976, p.219 vii Idem, p.218 viii Artur Gorovei, op.cit., p.90 ix Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, op.cit., p.220 x Ov. Papadima, op.cit., pp.362-363 xi Artur Gorovei, op.cit. xii Idem, p.283 xiii Idem, p.287 xiv Idem, p.297 xv Idem, p.298 xvi Idem, p.329 xvii Idem, p.352 xviii Idem, p.25 xix Idem, p.185 xx Ibidem xxi Idem, p.187 xxii Idem, p.188 xxiii Ibidem xxiv Idem, p.324 xxv Idem, p.194 iii
