Expresionism abstract este o mișcare artistică care s-a dezvoltat la mijlocul secolului al XX- lea și care constă în reprezentarea gândurilor și sentimentelor în actul picturii într -o manieră spontană, folosind tratamentul expresiv al materiei, formele abstracte și culorile cele mai variate. Mișcarea a luat naștere în cercurile artistice din New York în perioada imediată după după sfârșitul celui celui de-al doilea război mondial și a durat în Statele Unite până prin anul 1970. Expresionismul 1970. Expresionismul abstract, constituit din mai multe curente, nu este caracterizat prin omogenitate. El poate fi împărțit în cinci faze: prima generație abstracția gestuală ("action painting" ) abstracția cromatică ("color field painting" ) abstracția post-picturală abstracția geometrică. Deși termenul de "expresionism abstract" a fost folosit pentru prima dată în 1946, în legătură cu mișcarea artistică din America, de către criticul de artă Robert Coates, el Coates, el mai fussese folosit în Germania în Germania în în 1919 1919 în în revista "Der Sturm" referitor referitor la expresionismul la expresionismul german. În german. În Statele Statele Unite, Alfred Unite, Alfred Barr adoptă termenul de caracterizează opera lui Wassily Kandinsky. expresionism expresionism abstract în anul1929 anul1929 , termen cu care caracterizează Expresionismul abstract
Origini Expresionismul Expresionismul abstract își are rădăcinile în opera non-figurativă a lui Wassily Kandinsky și în producțiile artiștilor suprarealiști artiștilor suprarealiști, care lăsau în mod voluntar subconștientul voluntar subconștientul lor să se exprime spontan în activitatea creatoare. Sosirea la New la New York în York în timpul celui de de al doilea război mondial a unor pictori de avangardă europeni ca Max ca Max Ernst, Marcel Ernst, Marcel Duchamp,Marc Duchamp,Marc Chagall și Yves Tanguy a influențat pe artiștii americani, care s-au asociat acestei tendințe între anii '40 și '50. Activitatea lor a fost marcată și de abstracționismul subiectiv al pictorului Arshile pictorului Arshile Gorky, de Gorky, de origine armeană, care a emigrat în Statele în Statele Unite în Unite în 1920 1920, precum și de operele lui Hans lui Hans Hofmann, care punea accentul pe interacțiunea dinamică a planurilor de culoare.
Caracteristici Centrul mișcării expresionist expresionist abstracte a fost la New York, de unde și denumirea frecventă de "Școala din New ). Aspectele acestui curent erau tot atât de numeroase ca și pictorii care îl York" (New (New York School of Painting ). reprezintă, totuși din acest conglomerat se detașează două tendințe majore: "action painting" și "color field painting" .
a c t i o n p a i n t i n g (termen tradus prin:
"abstracție gestuală", "pictură gestuală", "gestualism"). Ceea ce contează în creațiile gestuale este înregistrarea cu fidelitate a tensiunii spirituale și f izice izice ("action" ("action" ) a autorului în momentul pictării. Pentru aceasta, Jackson Pollock , de pildă, renunță la șevalet , așternînd pânza pe podea și lăsând să se scurgă culorile direct din diferite recipiente sau de pe pensulă, după care trasa linii întrețesute, reallizând un arabesc fără sfârșit. Tehnica sa, numită "dripping" (în engleză to drip = drip = a picura, a se scurge), este adaptată intenției de a picta nu ceea ce vede, ci ceea ce simte pictorul, tabloul devenind o inedită "seismogramă" a descărcărilor sale de energie .Willem de Kooning și Franz Kline , alți reprezentanți reprezentanți ai stilului action painting , realizează compoziții compoziții cromatice cu largi suprafeți de culoare, creind abstracții ritmice într -un spațiu virtual infinit. c o l o r f i e l d p a i n t i n g (color (color field = =
"câmp de culori") sau abstracția cromatică. Termenul a fost folosit de Clement de Clement Greenberg pentru a caracteriza pictura unor artiști ca Mark Rothko, Clyford Rothko, Clyford Still și Barnett Newman , artiști care accentuau unificarea culorii cu forma. Reprezentanții acestui stil practică o pictură din câmpuri ample de culoare, dispuse în tente plate, active în același plan, în care uneori își fac apariția
principii raționaliste ordonatoare. Bradley Walker Tomlin, Philip Tomlin, Philip Guston, Robert Guston, Robert Motherwell, Adolph Motherwell, Adolph Gottlieb și Jean-Paul Riopelle (Canada) au
folosit elemente din ambele tendințe.
Expresionismul abstract în Europa Echivalentul european al expresionismului abstract s-a manifestat sub forma stilului denumit în Franța "tachisme" (în franceză: tache = pată), denumire dată de criticul Pierre Guéguen în Guéguen în 1951, 1951, referindu-se referindu-se la informală" sau operele lui Pierre lui Pierre Soulages și Georges Mathieu , caracterizat uneori și cu termenele de "artă informală"
"abstracție lirică", stil care se recunoaște prin proiecția unor pete de culoare în absența oricărei structuri organizate. Printre pictorii care se încadrează în această formă de exprimare artistică se numărăspaniolul Antoni spaniolul Antoni Tàpies, francezii Tàpies, francezii Pierre Pierre Schneider, Jean Schneider, Jean Dubuffet și Camille Bryen, germanul Bryen, germanul Alfred Alfred Otto Wolfgang Schulze zis Wols zis Wols și italianul Alberto italianul Alberto Burri . Și în creația pictorului german Gerhard Richter se pot
recunoaște în unele tablouri elemente ale expresionismului abstract, deși stilul lui, cu totul original, se sustrage oricăror încadrări rigide.
Expresionismul în artele plastice Expresionismul își are originea în Germania (a se vedea, Expresionismul german), fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner, Erich Heckel, Karl Schmidt-Rottluff, Max Pechstein - grupul Die Brücke ("Puntea") din Dresda - și Franz Marc, August Macke - din jurul Almanahului Der Blaue Reiter ("Călărețul albastru") din München - acoperind perioada 1905 - 1918. Vor adera mai târziu Emil Nolde, Paul Klee și Wassily Kandinsky.
Expresionismul este reacția firească a unui grup de pictori germani la academism și convenții estetice rigide, dar și la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Revolta artiștilor a proclamat libertatea creatoare absolută și primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic și o estetică revoluționară. În pofida programelor, expresionismul nu a fost niciodată o școală în adevăratul sens al cuvântului. Reprezentat de artiști foarte diferiți, expresionismul se impune mai mult ca un stil, decât ca o mișcare artistică. Acest stil va depăși de altfel repede granițele picturii: va cuprinde în sfera sa și sculptura, poezia și muzica, cu compozitori ca Arnold Schönberg și Alban Berg . Revolta expresionistă propune o formulă nouă, dar păstrează temele tradiționale, rareori abordând revendicări politice sau sociale. Este o revoluție pur estetică, caracterizată de culori țipătoare, contrastante, de linii frânte și curbe, de un ritm discontinuu. Tablouri reprezentative
"Două femei pe stradă", Kirchner (1914) "Răstignirea", Nolde (1912) "Peisaj din Dresda", Heckel (1910) "Caii galbeni", Marc (1912) "Reflexie în vitrină", Macke (1913). "Pakistani Hunger Strike", Saleh Chaudhry (1987).
Fauvism Fauvismul (un franțuzism care se citește [ pron.
fo-vism]) a fost un curent formalist în pictura franceză de la
începutul secolului al XX-lea , care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure și
renunțând la perspectivă.
Începuturi În anul 1905, la Salonul de Toamnă din Paris, câțiva tineri pictori - Henri Matisse, André Derain, Maurice de Vlaminck, Jean Puy,Henri Manguin și Albert Marquet - expun tablouri care șochează prin violența exploziei de culori. Criticul de artă Louis Vauxcelles , surprins de contrastul dintre culorile pure ale acestor pânze și două busturi în stil clasic expuse în aceeași sală, exclamă: "S-ar putea spune: Donatello printre bestii sălbatice" (în franceză: fauves = animale sălbatice). Expresia a prins și, în ochii publicului, acest nou gen de experiment
reprezintă nașterea unui nou curent. Fauvismul nu este totuși o mișcare organizată, nu are un program sau o definiție exactă, se naște din întâlnirea unor pictori cu temperamente artistice foarte diferite, dar frământați de aceleași probleme ale creației. Pe fauviști îi caracterizează spontaneitatea de creație, culorile nealterate de amestec, aplatizarea spațiului, înregistrarea directă a senzațiilor trăite. Revoluționând folosirea culorii și sensul perspectivei, modificând relațiile dintre pictură și realitate, ei sunt cei care stau în pragul modernității.
Evoluție Ieșind în aer liber, părăsindu-și atelierul în căutarea autenticului în natură, impresioniștii au impus folosirea culorilor pure, neamalgamate. Fauviștii vor dezvolta această premisă, vor renunța însă repede la spațiul, lumina și naturalismul predecesorilor lor. Ei se află totodată și sub influența lui Van Gogh și Gauguin, pe care îi
consideră precursorii noii maniere de abordare a culorii în pictură. Fauvismul ajunge la maturitate sub influențe dintre cele mai variate. Un rol important l- a jucat atelierul lui Gustave Moreau, frecventat și de românul Theodor Pallady. Acest pictor simbolist, profesor la École des Beaux-Arts, a știut să-și impulsioneze colegii mai tineri să dezvolte tendințe foarte diferite de propriile sale preocupări artistice. Mai ales Matisse și Marquet vor invoca adeseori cuvintele maestrului:
Fauvismul capătă în scurtă vreme dimensiuni internaționale. Realizările artistice ale pictorilor francezi își exercită influența asupra altor pictori europeni, printre care se numără cei ruși, ca Wassily Kandinsky sau Alexi von Jawlensky. Expresioniștii germani se inspiră nemijlocit din creația fauviștilor. Fiecare din pictorii care creează în spirit fauvist va exercita propria influență asupra picturii de mai târziu cubismul, suprarealismul,pictura abstractă. Chiar și după cel de-al doilea război mondial novatorii expresioniști abstracți se vor raporta la principiile stilistice ale predecesorilor lor. Mai a les Mark Rothko, în pânzele lui de mari dimensiuni cu suprafețe de culoare plate care se suprapun, va analiza rolul culorii în creația fauviștilor, ca sugerând mișcarea și spațiul.
Pictori reprezentativi
Raoul Dufy Georges Rouault Maurice de Vlaminck André Derain Kees van Dongen Albert Marquet Emile-Othon Friesz Charles Camoin Henri Manguin Jean Puy Louis Valtat
