Arta informala – o miscare artistica unitara, prima mare miscare artistica postberica, ea se afirma ca o reactie impotriva limbajului formal generat de idealul geometric. Se opune deopotriva si artei figurative care, aservita idealului reprezentarii, constrange si ea artistul sa asculte de forme impuse din afara, preexistente actului creatiei. Artistul trebuie sa fie complet liber in conturarea repertoriului de forme , ca si in manipularea culorilor sau altor materiale pe care le considera oportune in actul descatusarii eu-lui prin creatie. Va putea fi caracterizat prin profunzime sau bidimensionalitate, obtinut prin perspectiva lineara sau inversa, ci va fi un spatiu pictural , care uzeaza doar de perspectiva dinamica. Jean Fautrier - debuteaza cu lucrari de inspiratie anti-cubista Ostatici pe un suport de hartie maruflata asterne un strat gros de grunt , peste care schiteaza structuraformala printr-un grafism usor si cu tente diluate de cerneala , acoarela sau pastel. Specific seriei Ostatici este lucratura laborioasa a stratului de grund, care lasa in unele zone impresia de basorelief, reprezentandu-se formal ca niste mazgaleli si aglomerari mocirloase care nu descriu nimic, dar care, impunandu-se prin mase dense, transmit un sentiment tragic si oarecum placut/ atragator.
Jean Dubuffet - Dubuffet s-a straduit sa depaseasca limitele acestor miscari si sa creeze un stil nou caracteristic doar lui; a reusit sa dea nastere la ceea ce se cheama "arta bruta". Mai mult decat atat a reusit sa creeze o arta inradacinata in simplitatea obiectelor prezentate. Ca rezultat, operele lui Dubuffet definesc realul, tangibilul, libertatea. Prin critica la adresa tehnicilor traditionale, artistul a reusit sa conceapa un limbaj nou atat in pictura cat si in sculptura. Spre sfarsitul vietii, Dubuffet a devenit obsedat de textura, fapt observat in opera "The Smoker by a Wall". A expus in foarte multe tari din Europa. Caracter cat mai spontan si inventiv, se inspira chiar si din desenele bolnavilor mintali, ale prizonierilor si ale primitivilor, care le apreciaza pentru spontainitatea compozitiei. Picteaza intr-o gama bruna, pamantie,uneori brutale. Se intereseaza de diverse texturi naturale – ziduri vechi, si alte structuri aparute spontan prin degradari de tot felu. Surse de inspiratie si in acelasi timp mijloace de expresie sunt graffiti-ul anonim al peretilor leprosi, opere naive ale artistilor involuntari. ( vaca, hourloupe)
Hans Hartung - finetea caligrafiei, energia liniilor si a reflexelor de lumina , in structuri practic abstracte, pe un fond monocrom neted in tonuri de brun- gri se articuleaza retele cadrilate, cu lini, arcuri si cercuri reprezentate pe intreaga panza. Dinamismul subiectiv liber exprimat prin semnele grafice ale actelor energice spontane. In unele lucrari razuirea picturii proaspete merge foarte aproape de golirea totala a panzei de culoare. In ultimii ani recurge chiar la contraste de culori si, uzeaza de striuri viguroase sau arabescuri ritmice realizate printr-un larg evantai de instrumente pictate inclusiv crengute de copaci sau plante. Georges Mathieu – A introdus denumirea de abstractie lirica, a ajuns la non-figurativ nu pe calea obisnuita a unei cercetari formale, ci pe calea spirituala. Procedeu personal, bazat direct din tub, pentru a dinamiza petele de culoare, intervine cu pensoane, perii, inclusiv cu degetele. Pierre Soulages – Adopta formula abstracta, cu o nota de arhaism care-i confera forta si o individualizare, linia devine astfel principalul mijloc formal de expresie, iar negrul este folosit pentru a acoperi cea mai mare parte a tabloului, lasand culorile propriu – zise spatii neinsemnate cantitativ. In locul pensonului foloseste cutitul si spatula, generand astfel forma. Evolutia artei sale a evidentiat o consideranbila atenuare a rigorii compozitiei, aceasta devenind tot mai supla si mai rafinata. Experimenteaza o formula bazata pe folosirea exclusiva a negrului, care este aplicat insa intr-o mare varietate de moduri . De la pictura intenecata si lipsita de miscare, practicata la inceput artistul ajunge, asadar, fara sa-si abandoneze optiunea initiala, la o pictura complexa, in care efectele spatiale ale tabloului sunt net evidentiate de contrastele puternice. A considerat inutil sa dea nume tablourilor sale. Jackson Pollock - Metoda lui prin picurare, privita chioras de unii, considerata un joc de copii de altii, nu este altceva decat o alta tehnica prin care culoarea este asternuta pe o suprafata solida - Pollock insusi a declarat ca metoda prin picurare e asemanatoare cu pictura in nisip pe care indieni americani o foloseau in scopuri magice. Esenta neschimbata a picturii nu e felul in care ea se naste ci formele si culorile care i-au nastere. Rezultatul creatiei picturale reflecta starea psihica si mentala constienta sau inconstienta a artistului. Pentru el forma si culoarea sunt valorile intriseci din care se nutreste expresia, o expresie care, astfel, nu poate fi decat abstracta. Elementele figurative, mitice si mistice din creatiile sale anterioare dispar cu totul, ca si orice ceheie de lectura sau mesaj. Tabloul se va infatisa , de aici inainte ca o suprapunere de labirinturi, multicolore,cu scurgeri, picaturi si dare de vopsea. Unele elemente sunt foarte vii si structurate, altele sunt dimpotriva, pana la contropirea cu fondul, ilustreaza pe deplin expresionismul abstract.
Willem De Kooning – mai mult expresionist decat abstract, la granita dintre figurativ si abstract, prin forme care fac aluzie la realitate, dar in acelasi timp, exclud orice corespondenta cu aceasta. Cu o geometrie cu structuri mereu instabile, cu coordonate incerte şi culori care pulsează aparent necontrolat, seria de tablouri se înscrie în linia caracteristică a operei lui de Kooning, îmbinând într-un mod original strădania vechilor maeştri de a conferi adâncime şi pe aceea a pictorilor moderni de a aplatiza volumele. Paleta coloristică este din ce în ce mai deschisă, mai senzuală, spaţiile libere mai dominante, amintind energia amorfă şi în acelaşi timp captivantă. Unul dintre subiectele cele mai dezbătute apropo de moştenirea artistică a lui de Kooning este cel legat de relevanţa operei sale târzii. Artistul a continuat să picteze până în ultimii ani în pofida diminuării semnificative a capacităţilor sale fizice şi intelectuale. Incepe prin a picta compozitii figurative cu elemente cubiste, intr-un colorit luminos dominat de alb, incercand sa trateze figura umana cu mijloacele artei abstracte, valorificand si principiile cubismului. Lucrarile desi considerate terminate de artist lasa impresia ca sunt inca in curs de elaborare. O schimbare si mai importanta in creatia sa se remarca cand desenul devine mai precis, cu linii continui detasandu-se pe un fond alb in vreme ce gama cromatica se restrange drastic la cateva culori- rosu, albastru si galben.( suburbie la havana, femeie v) Franz Kline - primele sale lucrari sunt frescele, peisajele, interioare de atelier prin factura lor stearsa si conventionala, nu anuntau de loc un artist cu personalitate. In naturile moarte, obiectele sunt schematizate in asa masura incat scriitura este foarte aproape de a se elibera de subiect. Abandonand total figurativul, isi fixeaza ca unic obiectiv intensitatea expresiei. Stilul sau evolueaza catre o simplitate extrema, paleta limitandu-se la negru si alb, iar pasta devenind atat de fluida incat, uscandu-se imediat, pastreaza definitiv marca pensonului si a gestului creator.`Ca suport foloseste hartie si ambalaj sau ziare. Ajuns la acest punct de extrema tensiune intre negrul masiv si albul zdrentuit care contraataca prin stralucirile sale, miscarea personajului devine expresia vizuala a angajarii intelectuale si psihice.( sef ) Mark Rothko - culorile sunt subtiri si glasate, iar limitele sunt difuze, adesea fuzionand, aspectul neconstruit al formelor obtinute a determinat pe unii sa vorbeasca de un anume camp de culoare. Totusi, aceasta culoare pura nu este fara nici o semnificatie sociala, tablourile de mari dimensiuni, vor sa fie numai pereti colorati, dar nu trebuie sa uitam ca peretele reprezinta o limita, o diafragma intre spatiu intim si lumea de dincolo de noi. ( triptic central pentru capela Rothko )
Mark Tobey – Mai mult decat tehnicile laviului si a caligrafiei chinezesti va ramane marcat de lectia calugarului- pictor japonez, care i-a dezvaluit semnificatia cosmica a traseului neintrerupt specific liniei caligrafice. Urmeaza alte picturi de factura ca limbaj plastic ( tempera ) dar iconografic unele sunt descriptive altele pur ritmice. Atmosfera de Broadway inspirata de arta extrem- orientala, din care el separa caligrafia atat de rafinata a semnelor, de continuturilor lor filosofice religioase si poetice. Astfel miile de traiectorii individuale ale trecatorilor, vehiculelor si luminilor se confunda, fiind toate redate prin semne avand toate aproape aceeasi fizionomie. A aprofundat mereu prin limbajul semnelor. Lucio Fontana - Primele sale lucrari erau atat sculpturi figurative cat si forme abstracte. Fontana a scris si un numar impresionant de texte teoretice, unele publicate ca manifeste ale artei moderne, dar este cunoscut mai ales pentru lansarea conceptului de "spatialism". La fel ca si in cazul cubismului, acest stil respingea realizarea iluziei unui spatiu tridimensional pe o suprafata plana. A folosit practici inedite si socante, la inceput gaurind panza tablourilor pentru a evidentia spatiul, apoi va folosi un brici sau o lama de ras, cu care realiza taieturi ample. Pentru Fontana acest gest aparent distructiv era un act creativ, o provocare la adresa tehnicilor traditionale de pictura pe sevalet. El recurge la sfasieri : dupa ce intinde omogen o culoare pe panza, o sparge cu una sau mai multe taieturi rapide si nete de briceag. Este in esenta, tot o forma de gestualism, ce urmareste sa puna in comunicare spatiul din fata panzei cu cel din spatele ei , restabilind continuitatea dintre dincolo si dincoace. ( concepte spatiale ) Antonio Tapies - Primele sale lucrari sunt compozitii pictate in pasta groasa si colaje realizate din cartoane, hartii, fire..etc Culorile groase aplicate si integrarea de siverse materiale dau lucrarilor sale aspectul unor pereti de cladiri expresionism textuaralist. Culorile in ulei le combina cu praf de marmura, nisip, latex si culori pudra, obtinand o caracteristica picturii sale din anii apogeului, o tenebrozitate intensa, obtinuta prin culoare groasa. Accentul pus pe culoare si textura, pictura nu mai este subordonata imaginii, ci o dovada si-o subordoneaza. Face loc in tablourile sale unor mari spatii vide, marcate doar de cateva semne sau amprente, de incizii precise. Aceste spatii vide par asaltate de elementul pamant. ( cruce si pamant )
