Etapele analizei unei fraze
În analiza unei fraze, în stabilirea felului propoziţiilor şi a raporturilor dintre ele, un rol hotărâtor îl au nu numai însuşirea temeinică a unor noţiuni teoretice, ci şi tehnica analizei, respectarea unor anumite etape ale demersului analitic. În primul rând, este necesară citirea I. citirea cu atenţie atenţie a textului textului până la asigurarea înţelegerii depline a conţinutului său. A doua etapă o constituie sublinierea predicatelor. II. III. Urmează încercuirea elementelor relaţionale de la nivelul frazei , cu atenţie deosebită la cele coordonatoare care stabilesc raportul respectiv şi în cadrul unei propoziţii, precum şi la unele dintre cele subordonatoare, cum ar fi conjuncţia ca … să ai cărei termeni pot fi dislocaţi, conjuncţia să – numai marcă a conjunctivului, adverbul când… când – cu rol coordonator etc.; unele conjuncţii ca şi, iar, dar, nici , pot avea şi alte valori morfologice. m orfologice. IV. Etapa următoare constă în delimitarea frazei în propoziţii şi numerotarea lor . În realizarea acestei etape trebuie respectate următoarele reguli: 1. Într-o propoziţie trebuie să existe un singur predicat. 2. Delimitarea se face înaintea unui element joncţional încercuit, deoarece, de obicei, cu el începe o nouă propoziţie. Există însă situaţii în care conectivul nu apare pe primul loc în propoziţie: N-a venit1/ mai ales (că) a fost bolnav. 2/ 3. Dacă există două elemente subordonatoare alăturate, ele trec în propoziţii diferite: Le-a spus1/(că)2/(dacă) vrea3/, vine.2/ Când la înce începu putu tull fraz frazei ei ex exis istă tă un elem elemen entt rela relaţi ţion onal al co coor ordo dona nato torr urma urmatt de un unul ul 4. Când subordonator, acestea se despart în mod obligatoriu, trecând în propoziţii diferite: (Şi)1/(fiindcă) n-a venit la timp 2/, nu l-am mai aşteptat. 1/ 5. Când elementul relaţional coordonator urmat de cel subordonator se află în interiorul frazei, se desparte numai dacă înaintea celui coordonator nu există o subordonată de acelaşi fel cu cea introdusă prin conectivul subordonator alăturat, pe care elementul coordonator să le lege, în caz contrar nu se face delimitarea: M-am întâlnit cu el 1/ (şi)2/ (când) m-a văzut3/, mi-a spus2/ (că) m-a căutat. 4/ (Când) m-am întâlnit cu el 1/ (şi) (când) m-a recunoscut2/, s-a bucurat mult. 3/ 6. E necesar să se observe eventualele discontinuităţi şi intercalări de propoziţii, având în vedere că o propoziţie discontinuă (întreruptă) se reia, de obicei, unde nu mai există elemente joncţionale: Hotărârea1/ (să) meargă acolo 2/ am luat-o toţi. 1/ Există şi excepţii: Mihai1/ trebuie2/ (să) meargă acolo.1/ V. Urmează să se stabilească felul propoziţiilor şi raporturile dintre ele precizând : 1. la propo propoziţ ziţiil iilee princi principal pale: e: a. felul; b. dacă este coordonată cu altă propoziţie din frază, felul coordonării şi prin ce se realizează
acest raport; c. dacă este regentă pentru altă propoziţie din frază; d. felul ei ca propoziţie independentă. 2. la propo propoziţ ziţiil iilee subord subordona onate: te:
a. felul subordonatei; b. care este regenta ei; ţinând cont că:
- o subordonată poate să aibă mai multe regente; - subordonata aşezată la începutul frazei are ca regentă prima propoziţie principală a textului; - propoziţia subordonată intercalată are, de regulă, ca regentă propoziţia discontinuă (între termenii căreia s-a intercalat); c. la ce întrebare răspunde aceasta; d. care este termenul ei regent (pe cine determină din regentă), ţinând cont că o subordonată poate determina: - un cuvânt (o parte de vorbire); - o expresie; - întreaga propoziţie regentă. e. prin ce element relaţional se introduce subordonata; f. dacă este coordonată cu altă propoziţie din frază; felul coordonării şi prin ce se realizează acest raport; g. dacă este regentă pentru altă propoziţie din frază; h. felul ei ca propoziţie independentă. VI. Analiza frazei trebuie să se încheie cu întocmirea schemei relaţionale, deoarece astfel se pun în evidenţă, mai clar, relaţiile sintactice dintre propoziţiile frazei.