Electroencefalografia Activitatea Nervoasa Reflexa

Lucr ări practice Fiziologie III

ELECTROENCEFALOGRAFIA 1. DEFINIIE Electroencefalograma (EEG) reprezint ă metoda de înregistrare grafic ă a activităii electrice cerebrale cu ajutorul electrozilor plasa i pe scalp sau cu microelectrozi mi croelectrozi profunzi, fiind cea mai importantă metodă de explorare func ională cerebrală.

2. PRINCIPII TEORETICE Electrogeneza cerebrală: activitatea electric ă cerebrală are ca surs ă activitatea neuronilor piramidali corticali, modulată de structuri subcorticale şi fiind strâns legat ă de modificările potenialului de membrană. Aceste modific ări pot fi reprezentate de : • Potenialul de aciune = depolarizare total ă şi de scurt ă durată (impuls nervos) care se transmite nealterat ă de-a lungul axonului. • Poteniale postsinaptice (PPS) = se formeaz ă subsinaptic şi se propag ă decremental (electrotonic) în dendrite, astfel : - dacă modificarea este în sens depolarizant, va avea efect excitator = poten ialul postsinaptic de excita ie (PPSE), - dacă acioneaz ă hiperpolarizant, va avea un efect inhibitor = poten ialul postsinaptic de inhibiie (PSSI) Câmpurile electrice corticale se formează la nivelul grupului de neuroni piramidali cu aceeaşi citoarhitectonie şi stare funcională, capabili s ă-şi sincronizeze activitatea electric ă. Ele se propag ă prin medii heterogene cum ar fi meningele, LCR, calota osoas ă, esutul subcutanat, motiv pentru care acestea apar la suprafa ă diminuate şi distorsionate. Captate de electrozi nepolarizabili, amplificate de aproape 1 milion de ori, câmpurile electrice corticale se înscriu grafic sub forma unor oscila ii cvasi-sinusoidale a c ăror frecvenă şi amplitudine variază de la o regiune cortical ă la alta, păstrându-şi simetria interemisferică. Pacemakerii subcorticali sunt formaiuni subcorticale care imprim ă ritmul propriu activităii electrice corticale şi influenează sincronismul acesteia prin intermediul circuitelor feed-back cortico-subcorticale.

3. INDICAIILE ELECTROENCEFALOGR ELECTROENCEFALOGRAFIEI AFIEI -

neurologie - epilepsie, meningo-encefalite, procese degenerative; neuro-chirurgie - traumatisme tr aumatisme cranio-cerebrale, procese expansive neoplazice, tumori benigne, malformaii vasculare; psihiatrie - boli psihice, nevroze; terapie intensivă – aprecierea profunzimii comelor şi diagnosticul de moarte clinic ă.

4. TEHNICA ÎNREGISTRĂRII ELECTROENCEFALOGRAFIEI 4.1. Materiale necesare: Biopotenialele generate de neuroni au amplitudini reduse astfel c ă se impune utilizarea unor aparate cu o capacitate mare de amplificare şi filtrare a semnalului electric. Un electroencefalograf este dotat cu 4 - 32 canale de culegere şi amplificare şi un sistem de înscriere grafică. - Sistem de culegere: este compus din electrozi şi conductori electrici. Electrozii sunt confec ionai dintr-un material bun conduc ător de electricitate putând fi aplica i pe scalp 1


-

prin diverse metode (curele de cauciuc perforate, casc ă din cauciuc sau nylon, lipire cu soluie coloidală, vacuumare) sau cu ajutorul microelectrozilor profunzi, subdurali corticali, intra- şi extraneuronali, introdu şi intraoperator. Sistem de amplificare: poate mări de 1 milion de ori biocuren ii cerebrali, suficient de fidel pentru a-i diferen ia de zgomotul de fond şi de elementele grafice induse de “ parazi  i” externi; Sistem de afişaj sau de înscriere: utilizează un osciloscop catodic sau un galvanometru cu peni e inscriptoare. Sistem de etalonare: înregistrează amplitudinea - deplasarea pe vertical ă cu 5 mm a peniei inscriptoare corespunde cu 50 µV amplitudine, respectiv viteza de derulare a hârtiei - 15 mm/sec.

4.2. Pregătirea pacientului. Pacientul va sta în clinostatism, cu ochii închi şi şi gura uşor întredeschisă, relaxat fizic şi psihic. Înainte cu 12-24 ore de înregistrarea EEG, pacientul nu va consuma ceai negru, cafea, cacao, ciocolată, alcool, iar dac ă urmează un tratament cu antihistaminice, vitamine din grupul B, hormoni, hipotensoare, somnifere, sedative, tranchilizante, acesta va fi întrerupt. Pacientul nu trebuie să fie febril, să fi fost traumatizat fizic şi psihic, glicemia şi calcemia în limite normale. 4.3. Montajul electrozilor EEG. Electrozii trebuie plasa i în mai multe planuri, simetric, la distane egale de reperul central şi la o distană minimă între electrozi de 2-3 cm. După modul de amplasare al electrozilor pe scalp se descriu montaje (figura nr.1) - longitudinale - transversale - circulare - radiare

Fig.nr.1 Montajul electrozilor pe scalp. Aplicarea şi fixarea electrozilor pe scalp se efectuează după prealabila degresare a tegumentului cu alcool şi umezirea electrozilor cu o soluie salină saturată sau pastă electrolitică, pacientul putând rămâne în poziie şezândă sau poate fi culcat în decubit dorsal cu un suport în regiunea cervicală 2


Contactul perfect între tegument şi electrod este una din condiiile eseniale pentru obinerea unui EEG de calitate.

4.4. Etapele înregistrării EEG: - Traseu de referin ă - stare de veghe, ochii închi şi, relaxare fizică şi psihică; - Traseu la deschiderea ochilor; - Traseu cu ochii închi şi şi activare prin hiperpnee; - Stimulare luminoasă intermitentă cu 6 Hz şi 12 Hz; - Activări suplimentare. 4.5. Metode de activare EEG. Traseul EEG trebuie înregistrat atât în condi ii de repaus, cât şi în condi ii de activare activitate electrică corticală evocată. Metodele de activare cortical ă prin diverşi stimuli au ca scop declan şarea manifest ărilor electrice patologice, absente pe un traseu EEG spontan. •

Hiperpneea. Efectuarea voluntar ă a 25-30 de respira ii/min timp de 3 minute, determin ă alcaloză respiratorie (hipocapnie) secundar ă hiperventilaiei, ce va induce fiziologic creşterea excitabilităii corticale şi amplificarea efectelor sincronizatoare ale forma iunilor subcorticale. În condi ii patologice, hiperventila ia poate determina vasoconstric ie, spasme cerebrale, ischemie şi hipoxie cerebral ă.

•

Stimularea luminoasă intermitentă (SLI). Este efectuată cu ajutorul stroboscopului care genereaz ă stimuli luminoşi intermiteni, cu frecvena între 4-30 flaşuri/sec. (Hz) Cele mai utilizate frecvene sunt cele de 6 Hz şi 12 Hz, aplicate timp de 2-3 minute.

•

Activări suplimentare. Se referă la metode de activare ale traseului EEG efectuate în scopul diagnosticului epilepsiei, efectuate numai de c ătre medicul specialist neurolog, cu posibilitatea acordării primului ajutor în cazul declanşării crizei epileptice: - activare prin sunet - pentru diagnosticul epilepsiei reflexe audiogene; - activare medicamentoas ă - pentru stabilirea pragului convulsivant; - activare prin somn medicamentos - se efectueaz ă mai ales la copii deoarece manifestările iritative apar în momentul adormirii şi la trezire, sau activare prin privare de somn, timp de 36-48 de ore – util ă pentru toate formele de epilepsie.

5. RITMURI BIOELECTRICE CEREBRALE NORMALE Ritmul EEG este definit ca o succesiune de unde cu acelea şi caracteristici - frecven ă, amplitudine, durată, morfologie, topografie regional ă şi reactivitate la stimuli. Individualizate de către Berger (1924-1929) pe baza criteriului de frecven ă (cicli/sec. sau Hz), ritmurile sunt denumite alfa(α): 8-13 c/s; beta(β): 13-30 c/s; teta(θ): 4-7 c/s; delta (δ): 0,5-3,5 c/s; gama( γ ).

Tipuri de ritmuri cerebrale Un traseu EEG normal se caracterizeaz ă prin existena unui ritm dominant, de 10 Hz şi o amplitudine medie de 20-100 µV (Fig.nr.1). Amplitudinea reflectă numărul de neuroni care funcioneaz ă sincron şi nu gradul de activiate al fiecărui neuron.

3


Fig.nr.2. Exemplu de înregistrare EEG normal ă. Când creierul este activ (starea de veghe) predomin ă undele de mică amplitudine; când creierul este inactiv (în timpul somnului profund) predomin ă undele de amplitudine mare şi frecvenă mică deoarece neuronii tind s ă funcioneze sincron. Au fost identificate mai multe tipuri de ritmuri cerebrale:

Ritmul alfa Este ritmul dominant la adult în stare de veghe, cu ochii închi şi, în condiii de relaxare fizic ă şi psihică. Undele alfa sunt oscila ii de amplitudine mic ă, aproximativ 50 µV şi frecvenă medie, 8-13 Hz (cicli pe secund ă) mai lent la copii şi bătrâni şi mai rapid în st ările de hiperexcitabilitate cortical ă. Amplitudinea undelor cre şte şi descreşte regulat formând fusuri caracteristice ( Fig.nr.3) f ără modificarea frecvenei. Între cele două emisfere exist ă o diferenă de amplitudine ce nu dep ăşeşte 5-10 µV, amplitudinea fiind mai redus ă în emisferul dominant. Sub aciunea stimulilor luminoşi (deschiderea ochilor) şi concentrarea aten iei, ritmul α va fi înlocuit cu ritm β reacie de blocare, sau va diminua în amplitudine cu peste 50% din valoarea iniială, reacie de desincronizare. Acelaşi fenomen se produce şi în cazul unei activităi corticale, a unei st ări emotive, etc. Aceste unde reflect ă activitatea electrică sincronă a neuronilor din cortexul occipital. •

Fig.nr.3. Unde alfa (α); se observă forma de fus determinat ă de creşterea şi descreşterea ritmică a amplitudinii acestor unde. Ritmul beta Reprezintă ritmul dominant la adult în stare de veghe, cu ochii deschi şi, exprimând starea de excitaie corticală. Caracteristic acestui ritm este amplitudinea de 5-30 µV şi frecvena de 1330 Hz (Fig.nr.4). Spre deosebire de ritmul alfa, undele beta sunt foarte neregulate şi semnifică o desincronizare a activit ăii neuronilor din cortexul frontal şi parietal anterior. Din punct de vedere al reactivităii la stimuli: ritmul β este blocat de excitaia tactilă şi stimuli proprioceptivi. •

Fig.nr.4. Unde beta (β) 4


Ritmul teta Este ritmul dominant la adult în primele faze ale somnului (somnul superficial) şi la copiii cu vârsta între 2 şi 7 ani. Undele teta (θ) sunt unde cu o frecven ă de 4-7 Hz (sub 8 c/s) şi o amplitudine maximă de 20 µV (figura nr.5). Deşi sunt normale la copii, prezen a lor la adul i, în stare de veghe, este considerat ă patologică. •

Fig.nr.5. Unde teta(θ). Reactivitate la stimuli: se descrie ritmul θ1 blocat complet de stimuli lumino şi, θ2 care se amplifică odată cu intensificarea proceselor mentale şi θ3 influenat numai de starea afectivemoională.

Ritmul delta Este ritmul dominant la adult în somnul profund, întâlnindu-se şi în stările de anestezie, timp în care sistemul reticulat activator ascendent este inhibat. Aceste unde au cea mai mare amplitudine 50-200 µV şi o frecven ă mică: 0,5-3,5, de maximum 4 Hz. Prezena undelor delta la adul i în stare de veghe semnific ă existena unor leziuni cerebrale, tumori cerebrale, hipoglicemie, hipocalcemie, hipoxemie cerebral ă, coma barbituric ă, etc. Reactivitate la stimuli: lipsa de răspuns la orice stimul. •

Fig.nr.6. Unde delta (δ) polimorfe, fiziologice, înregistrate la un adult s ănătos în timpul somnului profund. Ritmul gamma Undele gama au o frecven ă mare, în jur de 30-100 Hz (Fig.nr.7). Acestea se înregistreaz ă pe electroencefalogramă în condiii de activitate cortical ă superioară, intensă, ca de exemplu: percep ia, rezolvarea unor probleme complicate, teama, con ştiina, etc. •

Fig.nr.7. Unde gamma ( γ)

5


6. TRASEE EEG FIZIOLOGICE 6.1. Traseul EEG la adult în stare de veghe (Fig.nr.8) • pe traseul de referin ă se descrie un ritm α posterior, cu tendin a de organizare în fusuri şi discretă asimetrie interemisferică (mai puin amplu în emisferul dominant), ritm β în derivaiile anterioare şi unde θ izolate în derivaiile temporale; ritmul α este “blocat” sau “desincronizat” la deschiderea ochilor; Hiperpneea induce ritmului α amplitudine mai mare şi frecvenă scăzută; • la SLI se poate observa însu şirea pasiv ă a frecvenei de stimulare de c ătre ritmul α occipital.

Fig.nr.8. Traseu EEG normal la adult 6.2. Traseul EEG la copil • sugarul prezint ă o activitate lent ă de tip δ, polimorf ă, generalizat ă, cu o frecven ă de 3 c/sec şi amplitudine de 30-40 µV; • între 2 şi 4 ani scade inciden a ritmului δ şi creşte incidena ritmului θ; • între 4 şi 8 ani ritmul dominant este ritmul θ; • după vârsta de 8 ani începe s ă apară ritmul α, la început instabil şi intricat cu ritmul θ care se va retrage progresiv spre ariile temporale, în timp ce ritmul α ocupă ariile posterioare • după vârsta de 10 ani ritmul α devine stabil şi apare modulat în fusuri, în deriva iile occipitale; • între 12 şi 14 se instaleaz ă ritmurile EEG ale adultului, α şi β. La pubertate ritmurile cerebrale sunt mai labile şi răspund mai amplu la hiperpnee.

6


6.3. Traseul EEG la subiectul de vârsta a treia (Fig.nr.9.) Traseul prezint ă modificări reduse în raport cu vârsta medie şi constau în: • scăderea inciden ei ritmului α care devine mai lent şi mai puin amplu, • creşterea inciden ei ritmului θ cu tendină de migrare anterioar ă • diminuare a reactivit ăii la hiperpnee.

Fig.nr.9. Traseu EEG normal la vârsta a III-a.

7. TRASEE EEG ÎN TIMPUL SOMNULUI După aspectul morfologic al traseelor se descrie somnul lent (telencefalic) sau non-REM (nonRapid Eye Mouvements) şi somnul rapid (rombencefalic) oniric, paradoxal, sau REM.

7.1. Somnul lent sau non-REM (Fig.nr.10) Ocupă 75-80% din durata total ă a somnului de noapte (6-6,5 ore). În func ie de profunzimea somnului se descriu: • Stadiul I (A) = stadiul de trecere de la starea de veghe la faza de relaxare,manifestându-se prin scăderea incidenei şi frecvenei ritmului α. • Stadiul II (B) = de adormire, în care ritmul α este înlocuit cu ritm θ de mică amplitudine. • Stadiul III (C) = se traduce prin sc ăderea frecvenei traseului la 4-5 Hz datorit ă instalării unui ritm θ lent şi a unei activit ăi δ intermitente. • Stadiul IV (D) = somn profund exprimat printr-o activitate δ polimorf ă, generalizat ă, cu dispariia elementelor specifice evocate de somn.

7


Fig.nr.10. EEG în timpul somnului non-REM la copii. (se observă complexe vârf-und ă care pot fi confundate cu unde epileptice) 7.2. Somnul rapid sau REM Ocupă la adult 20-25% din durata somnului de noapte şi se instaleaz ă în stadiile II sau III de somn lent. La copii somnul rapid reprezint ă 40%, iar la vârstnici 10%. Apare discontinuu, în 56 cicluri, la intervale de 70-90 de minute, durata fiec ărui ciclu fiind de 5-20 de minute. Somnul rapid se caracterizeaz ă prin : apariia unui ritm δ sau θ mai rapid, cu frecven e între 2-6 Hz. caracteristice sunt undele lente în “din i de fierăstrău” ce apar în deriva iile vertexului şi care preced mi şcările rapide şi ample ale globilor oculari (REM) eviden iate pe oculogram ă. • în acelaşi timp EMG se aplatizeaz ă brusc, iar ECG înregistreaz ă un ritm cardiac rapid şi adeseori neregulat. Somnul rapid este un somn dominat de vise. Privarea de somn rapid conduce la tulbur ări de concentrare şi memorie. Subiectul trezit în stadiul de somn paradoxal relateaz ă aproape 80% din coninutul unui vis. • •

8


Fig.nr.11. Traseu EEG de somn

8. TRASEE EEG PATOLOGICE Sunt traseele EEG care prezint ă manifestări electrice iritative (comi iale sau necomi iale) sau lezionale (superficiale sau profunde), care pot fi localizate sau generalizate, spontane sau evocate.

8.1. Traseu EEG de tip iritativ Cuprinde grafoelemente specifice ce permit diagnosticul şi aprecierea severit ăii fenomenului iritativ cortical: • manifestările iritative sunt vârfurile, undele ascu ite lente (sharp waves), complexele vârf/undă, complexele polivârf/und ă şi descărcările periodice tipice. • traseul iritativ este asociat la copil cu imaturitatea cortical ă şi sindromul convulsiv, iar la adult cu tulburările afectiv -emoionale,dezechilibre endocrino- metabolice. Manifestarea major ă a iritabilităii corticale este epilepsia sau comi ialitate. În epilepsia petit mal (picnolepsie), EEG se caracterizeaz ă prin apariia complexelor vârfundă, cu o amplitudine de câteva sute de µV şi o frecv. de 3 Hz (anexa, Fig.nr.12, 13, 14, 15). 8.2. Traseu EEG lezional Cuprinde aspecte de tipul silen ium electric, aplatizarea traseului, activitate θ sau δ patologică, aspecte particulare ale ritmului θ sau δ. Un traseu de tip lezional aduce informa ii importante referitor la modificările activităii electrice cerebrale în traumatismele cranio-cerebrale, tumori cerebrale, malformaii vasculare, meningo-encefalite, procese degenerative, etc.

9


Fig.nr.16. Pacient în com ă, 16 ani, cu sindrom Reye.

9. ALTE METODE DE INVESTIGARE A CREIERULUI •

CAT (computerized axial tomography). Metodă de imagistică medicală care combină imagini 2D obinute cu ajutorul razelor X şi seciuni 3D, utilizată pentru investigarea creierului sau altor organe şi pări ale corpului. Este o metod ă clinică pentru detecia leziunilor cerebrale şi pentru a m ăsura fluxul sangvin cerebral (m ăsură a activităii cerebrale).

•

PET (Positron Emission Tomography). Principiul acestei metode îl reprezint ă măsurarea radioactivit ăii din creier, ca măsură a activităii neuronale, dup ă ce pacientului i s-a injectat o cantitate mic ă de glucoz ă radioactivă.

•

MRI (magnetic resonance imaging). Spre deosebire de tomografia computerizat ă (CT), RMN este în măsură să eviden ieze sclerozele hipocampice, deseori generatoare de crize epileptice.

•

MEG (magnetoencephalography). Este cea mai nou ă tehnologie în materie de imagistică a creierului. Principiul metodei îl reprezint ă măsurarea câmpului magnetic emanat de creier ca urmare a activit ăii cerebrale.

•

Mapping cerebral (cartografierea cerebrală = brain mapping sau beam = brain electrical activity mapping). Prin cartografiere se ob ine o imagine sintetic ă la un moment dat, a diverselor frecven e, descărcări comiiale, amplitudini deosebite, pe întregul scalp, fiind redată în culori distincte, comform unui cod al culorilor, marcat totdeauna lateral de hart ă (în ordinea spectrului luminii albe): - alb – corespunde cu cea mai intens ă activitate cerebral ă, frecvenă; - roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, violet, - negru- semnificând cea mai slab ă activitate cerebral ă.

10


Fig.nr.12. Epilepsie Petit Mal – traseu de fond.

11


Fig.nr.13. Epilepsie Petit Mal – criz ă comiială.

12


Fig.nr.14. Epilepsie Petit Mal.

13


Fig.nr.15. Epilepsie Grand Mal.

14


ACTIVITATEA NERVOAS Ă REFLEXĂ 1. DEFINIIE Activitatea reflexă reprezintă răspunsul specific, involuntar, la un stimul senzitivo-senzorial.

2. STRUCTURA ARCULUI REFLEX Ansamblul neuronal implicat în realizarea unui act reflex poart ă denumirea de arc reflex. Arcul reflex elementar cuprinde urm ătoarele 5 componente: • receptorul specific, poate fi diferen iat sau doar simpla termina ie nervoas ă liberă; • unul sau mai mul i neuroni senzitivi ai c ăii aferente; • centrul nervos intra- sau extranevraxial; • calea eferent ă somatică sau vegetativ ă; • organul efector muscular sau secretor.

3. TESTAREA REFLEXELOR ELEMENTARE După tipul receptorilor implicai în declanşarea reaciei, reflexele elementare sunt: somatice (monosinaptice şi polisinaptice) şi vegetative.

3.1. REFLEXELE OSTEO-TENDINOASE Reflexele osteo-tendinoase sunt investigate atât la membrele superioare (stilo-radial, bicipital, tricipital), cât şi la membrele inferioare (rotulian, achilian). Se determin ă bilateral, comparativ, cu subiectul în pozi ie şezândă sau culcat. Se descrie şi un reflex osteo-tendinos maseterin care are centrul în punte. •

Reflexul stilo-radial (C5-C6). Mâna examinatorului sus ine mâna subiectului aflat ă în uşoară pronaie. Membrul superior examinat este în u şoară flexie a antebraului pe bra. Percuia tendonului muşchiul lung supinator (mu şchiul palmarul lung) la nivelul inser iei sale pe apofiza stiloid ă determină mişcarea de flexie a antebraului pe bra şi uneori o uşoară flexie a degetelor.

•

Reflexul bicipital (C5-C6). Mâna examinatorului men ine membrul superior al subiectului flectat în unghi drept. Percu ia tendonului inferior al bicepsului la nivelul plicii cotului determină o mişcare de flexie a antebra ului pe bra.

•

Reflexul tricipital (C7-C8). Mâna examinatorului men ine membrul superior al subiectului flectat în unghi drept. Percu ia tendonului tricepsului la nivelul inser iei sale pe olecraniu determină o mişcare de extensie a antebra ului pe bra.

•

Reflexul rotulian (L2-L4). Subiectul poate sta în pozi ie şezând ă, picior peste picior, cu membrele inferioare atârnând pe marginea patului, sau culcat, examinatorul sus inând cu mâna regiunea poplitee a subiectului, astfel încât membrul inferior s ă fie în semiflexie şi ridicat de pe suprafa a patului. Percu ia tendonului muşchiului cvadriceps la nivelul inseriei sale pe rotul ă determină extensia a gambei pe coaps ă. Observa  ie: în mod obişnuit reflexul nu poate fi controlat voluntar, dar se recomand ă în unele cazuri utilizarea de c ătre examinator a unor manevre suplimentare de distragere a ateniei subiectului, cum ar fi manevra Jendrassik când se cere subiectului s ă-şi apuce mâinile şi să tragă puternic în sens divergent. 15


•

Reflexul achilian (S1-S2). Subiectul prezint ă membrul inferior flectat în unghi drept şi sprijină genunchiul pe marginea scaunului sau a patului. Dac ă subiectul este culcat, mâna examinatorului susine piciorul subiectului în flexie dorsal ă şi membrul inferior în semiflexie. Percu ia tendonului achilian determin ă flexia plantară a piciorului prin contracia muşchiului triceps sural.

•

Reflexul maseterin (centru pontin). Subiectul are cavitatea bucal ă întredeschisă, iar examinatorul prinde bărbia subiectului între police şi indexul mâinii stângi. Percu ia bărbiei cu policele examinatorului determin ă o mişcare de ridicare a mandibulei prin contracia muşchiului maseter.

Valoarea clinică a determinării ROT Înregistrarea grafică a reflexului achilian poart ă denumirea de reflexogramă achiliană, fiind utilizată pentru diagnosticul disfunc iilor tiroidiene = reflex exagerat în hiperfun ia tiroidiană şi diminuat în hipofunc ia tiroidiană. Se pot obine ROT normale, diminuate pân ă la abolire sau exagerate, unilateral sau bilateral. Semnificaia acestor modificări este următoarea: - diminuarea ROT - are semnifica ie clinică sigură decât atunci când este unilateral ă; - abolirea ROT - are întotdeauna semnifica ie patologică şi poate reprezenta, ca şi în cazul diminuării, o lezare a componentei senzitive sau motorii a arcului reflex; - exagerarea ROT - este definită prin mai multe aspecte: r ăspuns amplu la percu ie minimă; l ărgirea zonei reflexogene; brusche ea anormal ă a răspunsului; antrenarea şi altor zone musculare; polikinezia - r ăspunsuri multiple la percu ie unică, fiind caracteristică leziunilor de fascicul piramidal. 3.2. REFLEXELE CUTANATE Reflexele cutanate sunt reflexe exteroceptive polisinaptice, care nu pot fi încadrate într-un ansamblu, fiecare având semnifica ie particulară. •

Reflexele cutanate abdominale - T7-T8 reflexul abdominal superior , - T9-T10 reflexul abdominal mijlociu, - T11-T12 reflexul abdominal inferior) Subiectul este în decubit dorsal. Examinatorul trece rapid cu un ac, care are vârful bont, peste tegumentele abdomenului, ob inându-se o contrac ie a muşchilor abdominali subadiacen i. Valoare clinică: abolirea reflexului la indivizii tineri indică o leziune de c ăi piramidale.

•

Reflexul cutanat plantar (L5-S1). Subiectul este în decubit dorsal. Examinatorul trece cu vârful acului bont peste marginea extern ă a plantei, dinspre c ălcâi spre degete. Normal se obine flexia degetelor - semn Babinski negativ. Patologic, se ob ine extensia halucelui - semn Babinski pozitiv. Observa  ie: La copiii mici (< 2 ani) semnul Babinski pozitiv este o manifestare normal ă, ca rezultat al mieliniz ării incomplete a c ăii piramidale. Valoare clinică: semn Babinski pozitiv semnifică leziune de căi piramidale.

3.3. REFLEXELE VEGETATIVE PONTO-PEDUNCULARE Formaiunile de substan ă cenuşie de la nivelul pedunculilor cerebrali au rol în func ia reflexă elementară asigurând reflexele de motilitate intrinsec ă şi extrinsecă a globilor oculari, cum ar fi acomodarea privirii la lumină şi la distană, convergen a şi mişcările de verticalitate ale 16


globilor oculari. Normal, pupila este a şezat ă central, este perfect rotund ă, şi are dimensiuni de 3-4 mm. Cele două pupile sunt egale ca m ărime şi reacionează sincron la varia ii de luminozitate sau în func ie de orientarea privirii. Cre şterea diametrelor > 5 mm se numeşte midriază, iar scăderea < 2 mm se numeşte mioz ă. • Reflexul corneean de clipire (oculo-palprebral). Atingerea uşoară a corneei cu un tampon de vat ă produce reflex, contrac ia muşchiului orbicular al pleoapelor. Arcul reflex cuprinde nervul trigemen - ramura oftalmic ă pentru calea senzitiv ă, centrul pontin al clipitului şi nervul facial pentru calea motorie. Valoare clinică: - abolirea bilaterală - semnifică caracterul profund al comelor sau al anesteziei generale supradozate. Excep ie de la aceast ă situaie este intoxica ia cu barbiturice, situaie în care reflexul corneean de clipire dispare precoce; - abolirea unilaterală de partea lezat ă - semnifică lezarea căii aferente trigeminale. •

Reflexul pupilar fotomotor (irido-constrictor). Se acoper ă ochiul pacientului timp de câteva minute. La descoperirea ochiului se observ ă micşorarea diametrului pupilar. Se poate utiliza pentru investigarea reflexului fotomotor şi o sursă luminoasă, de exemplu o mică lanternă. Arcul reflex are ca punct de plecare retina, şi cuprinde calea optic ă până la nucleul pretectal, unde face sinaps ă cu nucleul mezencefalic Edinger Westphal. De aici pe calea nervului oculo-motor informa ia ajunge la mu şchii circulari ai irisului.

•

Reflexul pupilar de acomodare la distană. Pacientul urmăreşte un obiect sau vârful degetului examinatorului care se îndep ărtează şi se apropie de ochiul examinat. Se observ ă modificarea diametrului pupilar, îndeosebi mioza, la apropierea obiectului de ochi. Arcul reflex are ca punct de plecare retina, cuprinde calea optic ă până la corpul geniculat lateral unde face releu spre cortex - aria 17 şi 19 occipital ă, respectiv aria 8 frontal ă. De aici informaia ajunge la nucleul pretectal şi apoi la nucleul Edinger Westphal şi nucleul Perlia. Prin eferenă oculo-motorie (nervul III) informaia ajunge la mu şchii circulari ai irisului care determină mioza şi respectiv la mu şchii circulari ciliari care asigur ă acomodarea cristalinului la apropierea obiectului (relaxarea ligamentelor, accentuarea curburii cristalinului şi creşterea puterii de refrac ie cu formarea imaginii pe retin ă). Valoarea clinică: - evidenierea hipusului fiziologic - joc pupilar (mioză-midriază) prezent la tineri, datorat variaiilor tonusului cortical sub ac iunea excitaiilor care vin din mediul înconjurător; - disociaia reflexelor pupilare indică leziuni pedunculare: • semnul Argyll-Robertson - dispariia reflexului fotomotor cu persisten a acomod ării la distană, se întâlneşte în sifilisul nervos; • semnul Argyll-Roberston inversat-persistena reflexului fotomotor şi dispariia reflexului de acomodare se întâlne şte în difterie şi encefalita epidemic ă.

17


TESTE CU UN SINGUR RĂSPUNS CORECT 1. Ce tipuri de unde predomin ă la adult în stare de veghe cu ochii închi şi, în condiii de relaxare fizică şi pshică: A. Alfa (α) B. Beta (β) C. Delta (δ) D. Teta (θ) 2. Alegei afirmaia corectă: A. Undele beta (β) predomină în timpul somnului profund B. Undele teta ( θ) apar cu prec ădere la adul i în stare de veghe activ ă C. Undele alfa ( α) nu apar în cursul somnului profund D. Undele delta ( δ) apar mai ales la adult în st ări de maximă concentrare 3. Care din următoarele unde se întâlnesc în condi ii de veghe cu ochii deschi şi: A. Alfa (α) B. Beta (β) C. Delta (δ) D. Teta (θ) 4. Recunoa ştei afirmaia falsă: A. În timpul somnului profund apar unde teta ( θ) B. În timpul somnului profund apar unde beta ( β) C. În timpul stării de excitaie corticală se înregistreaz ă mai ales unde beta ( β) D. În primele faze ale somnului apar unde teta ( θ) 5. Numii posibile cauze care pot determina înregistrarea unor unde teta ( θ): A. Primele faze ale somnului, fiind ritm dominant la adult B. Copii adolesceni cu vârsta cuprins ă între 10-16 ani C. Leziuni cerebrale, tumori D. Dezechilibre metabolice 6. Unde se înregistreaz ă cu precădere ritmul alfa: A. Regiunea frontal ă şi parietală anterioară B. Regiunea temporal ă stângă C. Regiunea temporal ă şi parietală posterioară D. Regiunea occipital ă 7. Alegei răspunsul corect: A. Ritmul delta (δ) se poate întâlni în stări de anestezie B. Ritmul delta (δ) înregistrat la adultul aflat în stare de veghe semnific ă deficienă gravă a creierului C. Ritmul delta (δ) nu este înlocuit de un alt ritm indiferent de stimulul aplicat D. Toate afirmaiile sunt corecte

18


8. În regiunea frontal ă şi parietală anterioară se înregistreaz ă mai ales următoarele ritmuri: A. Alfa (α) B. Beta (β) C. Delta (δ) D. Teta (θ) 9. Hiperpneea poate determina urm ătoarele variaii: A. Fiziologic: amplificarea şi sincronizarea traseului B. Funcional, în spasmofilie apare un ritm delta amplu, sinusoidal, numit hipersincronism lent C. Patologic: desc ărcări paroxistice comi iale (epilepsie) D. Toate afirmaiile de mai sus sunt corecte 10. Ce alte metode de explorare a activit ăii funcionale corticale cunoa ştei: A. ECG B. EMG C. Mapping cerebral D. Nici una din metodele de mai sus

Răspunsuri: 1-A; 2-C; 3-B; 4-A; 5-A; 6-D; 7-D; 8-B; 9-D; 10-C.

19

Electroencefalografia Activitatea Nervoasa Reflexa

Recommend Documents