~RINA DUNAREANU-VULPE
Tezaurul
de la Pietroasa
.Editura Meridiane
Coperta: Ion Petrescu Fotografii: G h.
Ş
e r ban - E.F.I.A.P.
ECATE R I A D U N AR E A N U -V U L P E
Biblioteca Centrală F'erională
"V. A. UnL0~:IA"
._._-----GALATI
Tezaurul de la Pietroasa
Editura
Meridiane
B u cur e şti,
1967
P
uţine
mare
senzaţie în
.
.
masele largi, ca aceea a tezaurului de la Pietroasa,
prin considerabila cantitate de metal strălucirea decorului său
prin
-
descoperiri arheologice au produs la ;'remea ,Lor o ftît. de
policrom
şi
prin
preţios
pe care o
iscusinţa cu
conţine,
care diversele
sale elemente au fost lucrate. în cercurile ştiinţifice, atît din ţara noastră, cît
şi
din
tezaur în ..
VIU
Şi
legătură
diferitele probleme istorice pe care le
cu originea, scopul
variată şi inscripţia runică
atît de un
străinătate,
ŞI
mai
.
.
şi
caracterul
său
ridică
acest
etnie, arta sa
de pe una din piesele sale au stîrnit
continuu Interes. puţine
sint descoperirile arheologice care
să
fi fost urmate
de atîtea vicisitudini, unele de-a dreptul tragice. .A uri sacra fames ("blestemata foame de aur"), pe care o
detestă
Vergiliu în versurile
"Eneidei", a dat tîrcoale şi acestei comori, devorind-o în bună :'Patte , şi trezind cele mai deprimante porniri ale sufletului omenesc cuprins -' . de
lăcomia
imbogăţirii
miraculoase :
tăinuiri
vinovate,
înşelăciuni,
schingiuiri, procese veroase, furturi spectaculoase, distrugeri Au pierit
vieţi
de oameni în acest vîrtej de nebunie, au pierit
sălbatice. şi
multe
din piesele tezaurului. Totuşi după numeroasele dosiri, avarii, topiri masive, s-au mai
păstrat
iar loviturile de
dălţi,
şi
cam la
jumătate
de ciocan
celor 12 piese salvate, n-au
astfel de splendoarea lor
şi
reuşit să
artistică
din ceea ce se descoperise,
de topor, care au fost apl icate le des figureze
şi să
ori de valoarea lor
ne priveze
documentară.
Cît de vie a rămas popularitatea "Cloştii cu puii de aur", după mai bine de un veac de la descoperirea sa, s-a putut vedea în 1956, cu prilejul
expoziţiei
organizate în Palatul Republicii, cu obiectele restituite
de V.R.S.S., printre care erau şi piesele acestui faimos tezaur (fig. 47).
o
vizitată
Din prima zi, sala tezaurului a fost
următoare
puţin
de nu mai
adesea a fost
depăşit.
Interesului general pentru tezaurul de la Pietroasa nu i s-a
răspuns
de persoane, iar în zilele pînă
acest
număr
de 12.000
acum cu scrieri de popularizare care, pe
cît mai largi, dar la un nivel informaţii esenţiale
publice stilul
şi
ştiinţific, să
înţelesul
unor
pături
curiozităţi
ofere legitimei
cu privire la descoperirea tezaurului, la
tehnica obiectelor care îl compun, la
împrejurările
istorice de
leagă.
care se E o
lacună
pe care
încearcă
s-o
împlinească
prezenta lucrare.
1. SITUA ŢIA GEOGRAFICĂ Satul Pietroasa se
află
la poalele muntelui
orasul Mizil si la 20 km V de orasul " , naţională Ploieşti -Buzău
Buzău.
Istriţa,
Calea
la 18 km E de
ferată
.
si soseaua ,
trec pe la 3 km spre S de sat avînd mai aproape
gara Ulmeni, În această regiune unde Carpaţii orientali îndreptaţi NS fac un cot spre V, cîmpia se întinde, Muntele Istriţa, înalt de 750 m,
coboară
satului (v, planul). De sub munte sau Urgoaia (fig. 2), care
după
Cu o
sută
de ani în
Pietroasa-de-Jos, ţinînd
6
de
urmă,
sub munte.
şes pînă
în marginea
în pante spre
izvorăşte
un mic pîrîu, Pietroasa
ce curge pe o vale
satul Pietroasa. Malurile acestei cantităţi şi uşor accesibilă ~fig.
fără tranziţie, pînă
văi oferă piatră
strîmtă, străbate
calca roasă în mari
1).
partea de sat de la E de plrlU se numea
iar cea dinspre V Pietroasa-de-Sus, ambele sate
judeţul Săcuieni,
iar mai tîrziu de
judeţul Buzău.
Azi cele
două
singură comună,
sate sînt unire într-o
Pietr oasele,
făcînd
parte
din raionul Mizil, regiunea Pl oieşti . În prezenta expunere preferăm să păstrăm ţară şi
ră mas
numele de Pietroasa, fiind
de peste hotare
şi
însăşi
în
vorbirea
ştiinţifică
în literatura
din
l oca lă.
2. IST OR ICU L D E SCO PERIRII TEZAURULUI În primăvara anului 1837, doi ţărani din Pietroasa, I on Lemnaru ŞI
Sta ri Avram, ginere
şi
socru, pe cînd scoteau
piatră
dintr-o
carieră
de pe Valea Urgoaiei, au descoperit un mare tezaur format din obiecte de aur împodobite cu pietre nestemate. Locul descoperirii nu s-a mai putut stabili cu care au urmat,
absolută
cercetările
exactitate, deoarece, din cauza la
faţa
loculu i s-au
făcut după
întîmplărilor
trecere de mai
bine de un an . Din declaraţiile ulterioare ale descoperitorilor reiese că locul se afla pe stînga
văii
Urg oaia, sub poiana
numită
Via Ardelenilor, la cca. 1000 m de sat (fig. 1 Tezaurul era protejat de destul de aproape de
două
suprafaţă.
blocuri mari de TU
sau resturi ale vreunui recipient care rului. S-a observat doar
că pămîntul
s-au să
găsit
şi
- pe atunci -
3; v .
şi
planul).
piatră brută,
urme de
aflate
construcţii
fi cuprins toate piesele tezau-
lipit de obiecte era negru
şi că
s-a
desprins destul de greu de pe ele. Probabil că acest pă mînt reprezenta resturile unei materii organice putrezi te, piele sau pînză, în care obiectele vor fi fost invelite de cei care au îngropat comoara. Astfel ocrotite, piesele s-au menţinut în perfectă stare, sute de ani.
7
, Scoase din pămînt, preţioasele obiecte au fost ascunse în casa veche ŞI ruinată
a lui Ion Lemnaru. După un an, această casă, trebuind să
fie dărîmată, cei doi tărani s-au inteles cu o rudă a lor ca să ducă , , obiectele spre păstrare, în podul casei acestuia. Ei nu şi-au dat, desigur, seama de importanţa descoperirii lor şi nu ştiau dacă piesele descoperite erau de aramă sau de aur; doar teama de necunoscut i-a făcut să le păstreze,
mai departe, în taină.
După
preţul
frămintindu-i dorinţa
de timp,
de a
cunoaşte
comorii, curiozitatea a învins teama. Prilejul le-a fost oferit în
primăvara piatră
bună bucată
o
anului următor, cînd cei doi ţărani fiind angajaţi să scoată
pentru construcţia unui pod peste rîul Cîlnău, au cunoscut pe
antreprenorul lucrării. Omul care le-a inspirat încredere se numea Anastase Tarba Verusi tăranii
,
şi
era de meserie zidar. Lui i-au des tăinuit
secretul descoperirii lor si dorinta de a-i cunoaste valoarea. '
"
Cu această ocazie, i-au încredinţat o piesă din tezaur, pe care Verusi a dus-o Căpătînd
imediat la
Bucureşti,
la un
bijutier,
pentru
evaluare.
asigurarea că obiectul era de aur, antreprenorul a întrezărit
posibilitatea
unur
mare
CIŞt1g
si s-a
întors
repede să cumpere
întregul tezaur. Tîrgul s-a încheiat, ţăranii primind 4000 de piaştri, cîteva ilice şi cîteva basmale pentru soţiile lor. Verusi, conştient de tranzacţia necinstită pe toate obiectele
şi
să
anume un colan cu
care
recomande inscripţie,
o
făcuse,
s-a
grăbit
ţăranilor tăcere. · Totuşi
a fost
uitată
în pod. Ca
să
ridice
o
piesă,
să
poată
transporta mal uşor obiectele ridicate, el a fărîmat cu toporul şi a turtit piesele mai man. Prin
această
mutilare,
cea
parte din pietrele care le împodobeau au căzut pe
mal mare
jos. Nefiind
socotite preţioase, ele au fost măturate de ţărani şi aruncate într-o groapă.
Curînd după aceea, Verusi, aflînd că şi pietrele ar fi valoroase,
a revenit şi a adunat pe cele mai mari ca să le ducă la Bucureşti. Restul, mici fărîme de aur ŞI pietre de diferite culori, au fost, din nou aruncate la gunoi.
8
Cu timpul, au
păsările şi
împrăştiat preţioasele fărîmituri.
şi
colorate, le-au cules
ţăranului,
porcii din curtea
Copiii din sat au fost joacă,
le-au dus, pentru
Din acest moment s-au
răspîndit
despre miraculoasa descoperire
şi
scurmînd în gunoi, atraşi
la casele
părinţilor
în localitate tot felul
din Pietroasa, pe care descoperitorii erau
tragă şi
el un profit, i-a
ameninţat
pe
lor.
de zvonuri
despre fabuloasa ei valoare.
moşiei
de pietrele
Arendaşul
clăcaşi, căutînd să
ţărani că-i denunţă.
Ca
să-I
imbu-
neze, aceştia i-au dat un vas cu pietre incrustate pe care l-au cerut înapoi de la antreprenor. Ei au încercat două
decît
obiecte, dar
arendaşul
să-I convingă că
obţinut
tive directe cu Verusi, de la care a mai o
sumă
după
arendaşul
găsit
a trecut la trata-
un colan de aur
obţinut
i-a pîrît pe descoperitori la episcopia din
Buzău,
aceea, cuprins de regretul
că
şi
nu a
de bani. Curînd
mai mult,
şi
nu i-a crezut
n-au
pe a cărei proprietate se făcuse descoperirea. Între timp, Verusi a ascuns tezaurul, îngropîndu-l din nou în pămînt, în două locuri din apropierea podului de peste Cam în
Cilnău,
aceeaşi
la
construcţia căruia
vreme au fost
Ministerul de interne a dispus o şi toţi
complicii lor au fost
de diferitele
declaraţii
a fost silit găsit,
la
faţa
şi să
Ţăranii
locului.
fost mult îngreunate căuta să inducă
minimalizeze valoarea tezaurului. Numai
unei scrisori adresate unui complice al
său,
Verusi
declare unde ascunsese tezaurul. Atunci, anchetatorii au
împreună
date
anchetă severă
arestaţi. Cercetările au
în grepile de pe malul
Acestea, două
să
incunoştiinţate, în sfîrşit, şi autorităţile.
mincinoase ale lui Verusi, care
în eroare pe anchetatori datorită inrerceptării
lucra.
reprezintă,
cercetărilor.
să
uitată
în pod
şi
în total, 12 obiecte, tot ce s-a putut
Cu toate
tezaurul fusese mult mai mare, nici o Este probabil ca ele
dintre piesele tezaurului.
cu cele amintite mai sus - una
arendaşului -
recupera în urma
Cîlnăului, nouă
că
exista
altă piesă
bănuiala legitimă că
n-a mai fost
găsită.
fi luat drumul topitoriei.
Procesul care a urmat s-a judecat în 1839 . Cei doi întîmplător descoperirea şi
care nu purtau
altă vină
ţărani,
decît
care
făcuseră
ignoranţa,
au
9
sfîrşitul
murit în închisoare, înainte de
Sentinţa s-a pronunţa
procesului.
în septembrie 1839, în favoarea lui Verusi, care,
vinovat, a fost-
fiind
sustraşi
din fondul
avansat de stat pentru construirea podului de peste
Cilnău,
au trebuit
achitat. Banii cu care acesta să
fie
restituiţi
pedeapsă .
de cei ce îi
Acesta a mai
prenor mare Nu se pot
şi
cu o
găsi
cumpărase tezaurul,
deşi
primiseră;
trăit multă
bună
stare
scăpat
numai delapidatorul a
vreme
după
de
aceea, ajungînd antre-
materială.
cuvinte destul de aspre pentru a înfiera cinica inco-
rectitudine, perversa
încălcare
a legilor
artistice de neînlocuit, pe care le-a sentinţa pronunţată
de curtea
şi
crima de a distruge tezaure
săvîrşit
Verusi. Pe de
criminală rămîne
caracteristic pentru moravurile corupte ale unei cale de descompunere, care exista
altă
parte,
un document trist, societăţi
In ţara noastră
feudale pe
acum mai bine de
un veac. Cele 12 piese salvate din tezaur au fost depuse în 1842 la Colegiul Sf. Sava din
Bucureşti,
unde se afla o
va constitui baza Muzeului ţeze
Naţional
de
colecţie
Antichităti
mai tirziu. Cu acest prilej, tezaurul a fost
greutatea sa După
totală
de obiecte vechi, care ce avea
cîntărit,
să
se înfiin-
constatindu-se
de 18,7975 kg.
tehnica lor, obiectele tezaurului se deosebesc în
unele lucrate numai din aur colorate. Din prima
grupă
şi
două
altele din aur incrustat cu pietre
grupe:
şi
sticle
fac parte: 1 - un vas decorat în interior
cu figuri în relief (patera); 2 - un taler mare; 3 - o
cană înaltă;
4 - un
colan simplu; 5 - un colan cu inscripţie gravată. În grupa a doua se cuprind: 6 - un vas octogonal, cu toarte zoomorfe; 7 - un vas dodecagonal, tot cu toarte zoomorfe; 8 - un colan lat; 9 - o formă
de
pasăre;
două
10-11 -
mare
m
păsări
cu gîtul lung, legate între ele
fibule,
printr-un
în
fibulă
formă
lănţişor;
de
12 - o
fibulă mică.
Reconstituirea perite s-a 10
făcut
adevărului
pe baza
privitor la
mărturiilor
numărul
total al pieselor desco-
depuse la proces. Dintre toate,
acelea ale celor doi
ţărani
a fi fost cele mai complete
făcuseră
care
şi
descoperirea s-au dovedit
mai sincere, deci
şi
cele mai apropiate de
adevăr . În declaraţie, ei au enumerat şi descris 22 de obiecte printre
care se
numără
următoarele
cu 4
5 -
mică;
3 - un colan mai gros la mijloc
două
7 - o
menţionate
mai sus, precum
şi
10 obiecte pierdute: 1 - un colan simplu; 2 - un colan
inscripţie; şi
cele 12 piese salvate,
şi
cu capetele
subţiate;
colane împodobite cu pietre incrustate; 6 - o
pateră simplă;
8 - o
cană înaltă;
9
şi
10 -
fibulă
două brăţări
împodobite cu pietre. D intre acestea, cinci erau lucrate numai din aur, iar restul erau încrustate cu pietre colorate. D in punctul de vedere al deci
şapte
două
vase mari (un taler,
toarte)
brăţări şi
două
patere,
lor, în întregul teza ur erau două căni, două
vase cu cîte
15 obiecte de podoabe, între care opt colane,
două
cinci fibule .
Pietrele
preţioase,
obiectele au de Verusi
şi
destinaţiei
şi
sărit
cît
şi plăcile
de
sticlă
cu care erau împodobite
mai toate din locul lor cînd au fost lovi te cu toporul
în majoritate s-au pierdut. Unele, cele mai mari, au fost
strînse de el, iar celelalte s-au risipit înainte ca tezaurul
să ajungă
la
muzeu. Numele de
"Cloşca
în public, a fost creat
cu puii de aur", sub care e cunoscut tezaurul
şi
care au adoptat expresia
apoi popularizat de contemporanii procesului, plastică,
dar
în care fibula mare era
asemănătă
cu "puii ei". Fibulele au,
într-adevăr,
neexactă,
cu "o
dintr-una din
găină",
forme de
declaraţii,
iar fibulele
păsări,
mici
dar nu de gali-
nacee domestice. O imagine a unora dintre piesele din tezaur, 01
aşa
cum
arătau
în 1838,
s-a păstrat într-un desen executat de pictorul 1. . Negulici (fig. 5)
În acest desen figurează colanul cu inscripţie, care ulterior, după cum vom vedea, a fost
rău
deteriorat.
În 1867, tezaurul a fost expus la Expoziţia Universală de la Paris. 11
această
Cu
ocazie, obiectele au fost restaurate artistic de un bijutier vitrină specială.
li s-a construit o cubică,
fier,
casetă
într-o
din care, cu ajutorul unui mecanism, putea fi
expusă, şi coborîtă,
a fi
cuprinsă
Vitrina era
ridicată,
şi
de
spre
încuiată.
spre a fi
În anul următor, tezaurul a fost dus la Londra ŞI expus timp de şase
preţioasele
luni la Muzeul South-Kensington. Aici,
făcut
fotografiate, iar unora dintre ele li s-au
obiecte au fost
copii galvanoplastice.
Fotografiile, publicate la Londra într-un album, cuprinzînd o descriere amănunţită a după
mărturii
de cum
arătau
obiectele
restaurarea de la Paris.
După
şi
ce, în 1872, tezaurul a mai fost prezentat
Universală
sa
tezaurului, sînt singurele
specială
de la Viena, a fost readus la Naţional
la Muzeul
aripei de vest a
Universităţii.
de
Bucureşti şi
Antichităţi,
Etajul acestei
la
Expoziţia
expus în vitrina
atunci instalat la parterul clădiri,
azi
dărîmată,
era
ccupat de Senat. Cîţiva oară
ani mai tîrziu, în 1875, tezaurul avea să sufere pentru a doua
grave
deteriorări.
Personalul muzeului,
închide vitrina în fiecare această operaţie şi
casetei sale. Un
seară,
profitînd de
avea sarcina de a şi conştiincios
nu efectua regulat
adeseori tezaurul
tînăr,
deşi
rămînea şi
în timpul
această neglijenţă, şi-a
nopţii
în afara
pus în aplicare
planul fantastic, de a fura "Cloşca cu puii de aur". Într-o noapte de iarnă, situată făcută
furişat
cu viscol, el s-a chiar deasupra în podea a
pătruns
torul i-a demontat Apoi le-a
sălii
în sala bibliotecii din localul Senatului,
în care era expus tezaurul de
sticlă şi
a scos
printr-o
gaură
ridicată, răufăcă
în sala de jos. Vitrina fiind
uşor pereţii
fărîmat şi
şi
preţioasele
obiecte.
turtit, indesindu-le într -un sac improvizat din ieşit
pe gaura pe care
operaţii,
fiind acoperit de
propriile lui rufe, iar cu ajutorul unei frînghii, a intrase. Zgomotul produs de toate aceste
vuietul viscolului, n-a fost auzit de paznicii de la intrarea muzeului. Ieşit
în
stradă,
pe o
uşă dosnică, hoţul
piesele furate, neputînd
12
să
le
ducă
a fost silit
să
arunce una din
pe toate. A doua zi de
dimineaţă,
E it .«, tec a Centr.:.l.:1
r
c:;.::>naIă
V A• Unlt:.L,~ r " '1 I A"
".
piesa a fost g ăs i tă in zăpadă de către un profes orvcâră sitate pentru
a-şi ţine
cursul
şi
GALAT I
venea la Uni \ er
care a recunoscut-o imediat ca
a parţi n i nd
te zaurului, ceea ce l-a determinat s ă dea alarma. D u pă intense cercetări autorităţile
au descoperit la un bijutier, complice al hoţului, colanul
cu in scripţia, fărimat pentru a fi topit . R estul obiectelor au fost g ă s i te , o ribil mutilate, ascunse intr-un pian, in camera delincventului, Restau rarea tezaurului,după a doua deteriorare, a fost mult mai dificilă .
Ea a fo st executată in 1884 de un g iuvaergi u, tehnician al
Muzeului din Berlin, dar nu s-a mai putut reda ob iectelor aspectul lor iniţial de acurateţe ş i netezirne. Cu acest prilej, s-au făcut copiile galvanoplastice ale tuturor obiectelor, copii expuse a stăzi la Muzeul
.
National de
. din
Antichităti
.
Bucuresti.
Zbuciumata istorie a te zaurului de la Pietroasa nu se opreşte aICI, d ar, din fe ricire, evenimentele care au urmat, nu au mai avut efecte nefaste asupra lui. Dintre acestea, mai importantă este lunga călătorie pe care a
făcut -o,
in 1916 , cînd, pentru a fi ferit de primejdiile
a fo st evacuat in Ru sia. Tezaurul a revenit in h ot ăririi
ţar ă
războiulu i,
in 1956, in urma
Consiliului de Miniştri al U .R.S.S., care a tran sferat R omâniei
intregul lot de valo ri artis tice, evacuat cu patruzec i de ani in urmă .
3. i\IONOGRAFIA LUI A LE X A N D R U ODOBESCU
.
Printre cercetătorii care s-au străduit să valorifice stiintific tezaurul , de la Pietroasa, locul de frunte il detine invătatul si scriitorul român , " Alexandru Od obescu . U rmind , în tinereţe, cursurile unor mari profesori de la Paris, el îş i in su şi se o cunoa ştere temein ică a limbilor clasice şi •
Iri
,
13
o
vastă erudiţie arheologică.
Dar
preocupările
fixaseră
mai ales asupra monumentelor de
provin
şi
lui din acea vreme se
artă feudală,
cărora
din studiul
eruditele descrieri din nuvelele lui istorice. Abia in 1861, În
urma unei vizite
făcute întîmplător la
Pietroasa, s-a
deosebit de tezaurul pe care ani de zile Îl Sf. Sava, dar nu-i inspirase
pînă
văzuse
simţit
atras în mod
expus la Colegiul
atunci, precum el singur
mărturiseşte,
decît "un sentiment de vagă curiozitate şi admiraţie". În noua sa preocupare, determinant a fost contactul pe care tocmai atunci Îl luase cu profesorul german de la Liceul Neumeister. Acesta studia de mai tase
cercetările
mai ales În
Naţional
multă
două direcţii,
din
Bucureşti,
Rudolf
şi îşi
Îndrep-
vreme tezaurul una privind
inscripţia
de pe
colan, iar alta consultarea textelor antice. El punea aceste obiecte în
legătură
cu importante momente din istoria
al IV-lea, anume cu trecerea prin că
aparţinut şefului
tezaurul a
ţara noastră
a
universală
vizigoţilor, şi
vreodată
concludea
lor, Athanarih. Aceste concluzii au fost
expuse în cîteva mici articole publicate în Germania cuprinse
a secolului
fără să
fi fost
într-o lucrare mai mare.
Cu entuziasmul vîrstei de 27 de ani, cît avea pe atunci, Odobescu s-a
hotărît să
scrie un amplu studiu arheologic despre tezaur, bazat pe o
analiză ştiinţifică scrupuloasă, rială şi-a
demn de originalitatea şi bogăţia mate-
pe care o reprezenta descoperirea de la Pietroasa. Sarcina pe care luat-o pornind, în arheologie, pe un drum încă nestrăbătut de nici
un român, era atît de mare, încît a trebuit
să-i
închine
toată viaţa.
Rezultatul îndelungatei sale munci s-a concretizat în monumentala monografie Le tresor de Pitrossa, etllde sur i'orfeurerie antique, tipărită
în anii 1889-1900, în trei volume, la Paris
şi
la Leipzig, într-un
in folie luxos, cu planşe cromolitografiate şi heliogravate după desenele
executate de pictorul H. Trenk (fig. 4). Cînd Odobescu a încetat din viaţă, apăruse
abia volumul 1. Restul a fost publicat,
notele sumare rezultat lipsa de
14
lăsate
de autor,
proporţii
fără
adausuri sau
după
schimbări,
dintre cele trei tomuri.
ciornele
şi
de unde a
t
Lucrarea deţine un loc de frunte în literatura arheologică unrversală. Dacă acumularea, cîteodată exagerată, a materialului comparativ şi unele digresiuni prea vaste dăunează pla n ului general al lucrării, în
schimb prezentarea materialului este exemplară, iar concluziile autorului rămîn pînă azi în centrul discuţiilor. D eş i lucrarea este scrisă în frantuzeşte, stilul elegant al expunerii lasă să transpară înaltele însuşiri
literare ale lui Odobescu. Toată literatura care privea tezaurul de la Pietroasa, pînă la data
redactării primului volum al lui Odobescu, este citată sau discutată
de el. D upă această dată, n-a mai apărut nimic special cu privire la tezaur, dar monografia a fost menţionată adesea în diferite lucrări de sinteză.
Despre inscripţia de pe colan s-a scris mai mult, aceasta deve-
nind o problemă pasionantă a filologilor germanişti. Împrejurarea că
timp
de
patruzeci de ani,
tezaurul,
nefiind
expus, n-a mai stat la îndemîna invăţaţilor, a fost desigur o piedică pentru apariţia unor noi studii, posibile in lumina descoperirilor din secolul nostru . Monografia lui Odobescu a rămas pînă azi lucrarea de bază asupra tezaurului, fără ca să se fi adus principalelor sale puncte de vedere obiecţiuni esenţiale şi indiscutabile.
4. DESCRIEREA TEZAURULUI Tezaurul de la Pietroasa a fost, în momentul descoperirii sale, cel mai mare din lume, conţinînd o considerabilă cantitate de metal preţios. Numai cele 12 piese păstrate cîntăresc peste 18 kg de aur. Greutatea
15
y-
E
totală, însă, trebuîe să fi fost aproape dublă. Aurul din care au fost
lucrate aceste piese este din cel mai curat, prezentînd un titlu de peste 20 de carate. Nu toate obiectele au fost făcute din acelaşi aur. De pildă, se constată cu ochiul liber că aurul din fibula cea mare este mai roşcat decît al celorlalte piese. Desigur, analizele ce se vor efectua pe viitor cu mijloacele tehnice moderne vor furniza date mai precise despre aceste deosebiri spre a se putea determina diferitele locuri de provenientă ,
ale aurului .
Ştim din declaraţiile descoperitorilor,
ŞI podoabele enumerate de
ei,
că,
afară
10
de vasele
nu s-au găsit alte obiecte, ca de
pildă arme, monede, vase de lut, cum se întîlnesc destul de des
în tezaure. De asemenea se observă că printre podoabe lipsesc acelea care, după mărime, ar putea fi considerate ca purtate de femei. Chiar printre obiectele dispărute, după cum reiese din descrierile ţăranilor, nu erau decît piese din aceleaşi categorii cu cele păstrate.
De aceea se poate conclude că prezenţa în tezaur numai a vaselor şi podoabelor nu este întîmplătoare, aşa cum
ar
fi acumularea
unor obiecte eterogene constituind o pradă de război, ci mai degrabă e vorba de losea în
avutul pe
anume
care un rege sau
un mare preot îl fo-
împrejurări, la mari ospeţe sau
solemnităţi de
caracter religios. Colanul cu inscripţia de semnificaţie sacră pledează 10
acest sens. În determinarea istorică a tezaurului colanul are rolul cel mai hotă
rîtor. Inscripţia sa runică a impus de la început limitarea cercetărilor la domeniul populaţiilor germanice din epoca migraţiilor, permiţînd chiar deducţia că întregul complex de
obiecte a aparţinut
unui
rege gOtlc. Faima şi autoritatea regelui erau strîns legate de posesiunea tezaurului sacru. Acest rol al tezaurelor la neamurile germanice este atestat de tradiţia păstrată în legendele lor eroice, de exemplu în "Cîntecul Nibelungilor" .
16
1. P a t er a c u fi g u r i. D intre toate vasele d in tezaur patera este sing ura care a scă pat ma i pu ţ in ava r i ată . E a are o formă concav ă, cu di ametrul de 0,257 m şi o î nă lţi me de 0,075 m ş i se s prij înă pe o mîc ă bază înelară (fig. 6 ş i 7). În centrul vasu lu i, pu ţi n rid icat în interior, era fixa tă o statuetă care depăşeşte înălţimea vasului cu 0,037 m. Acea stă figurin ă centrală este as tăzi desprin s ă de vas, fiind ruptă d in locul ei de către cei care au deteriorat tezaurul după de scoperire. Pereţii paterei sînt alcătu iţi d in d ouă pl ăci unite printr- o s u d u ră pe margine, placa exterioară fiind netedă, iar cea interioară acop eri tă de un bogat de cor 10 relief. Figurina
centrală, m odelată
în ronde-bosse,
răsucit ,
jos prin cîte un brîu
o femeie
ş ezi nd
ş i fără spetează, mărginit ş i
pe un tron (fig. 8 -10). Tronul, rotund şi
reprezintă
coardă
e împ odobit cu o
de
viţă
sus cu
frunze ş i ciorchini. În jurul lui, pe fundul vasului, se desfăşoară o friză î ng us tă .
sepa ra t
Statueta şi
aplicate prin ci ocănire
in tehnica de intre 10
d ouă
centrală şi
brîuri
figurile de pe
s u d ură
această fri ză
pe vas . Re stul decorului este executat
în relief (alt rep onsse) , O
r ă sucite,
este
au fost lucrate
a co peri tă
de un
zo nă Iată, cuprin să
, de figuri umane,
şi r
at itud in i diferite (fig . 11). Între brîul superior şi marginea vasului, s u bli nia tă de d ouă benzi,
una de
s i mplă ş i viţă
alta
cu frunze
perl ată, şi
se
d e sfăş oară
un o rnam ent îngust din coarde
ciorchini , dintre care, ici
pe ste - sau pe sub - briul
ră sucit,
meşterul
de stulă artă,
aurar a rez olvat , cu
friză continuă, circulară .
şi
col o, u nele
a tî rnă
trecînd în zo na. cu figuri. Aici, distribuirea figurilor într-o
Dispuse la distanţe oarecum egale, trei personaje
ş ezi nd de spart în trei g rupe celelalte figuri reprezentate în picioare. Prin această
scena, de
repartizare
cruţată
compoziţie,
şi
prin
variaţia armonioasă a
de monotonia unei simple amintind cele mai bune
gesturilo r
fiecărei
înşiruiri, prezintă
tradiţii
o
identifică
eleganţă
ale artei g reco -romane.
Prima interpretare a figurilor de pe patera de la Pietroasa lui Ch . de Linas. E I
figuri,
persona jele din
friză
cu
aparţine
divinităţi
din
17
l
_
IFalhalla
germanică,
sau Herta
adunate intr-o procesiune
(Ţărîna Mamă), reprezentată
10
bătrinei
jurul
prin figurina din centrul vasului.
Al. Odobescu, fiind în linii generale de
aceeaşi părere, citează
lucrarea sa textul in exteuso publicat in 1868 de Ch . de Linas, rezervă
în ce
priveşte
lui Odobescu aceste
preciziunile
identificări
identificărilor.
ale
Jordh,
divinitătilor
in
păstrînd
o
Reproducem din opera cu semnul de întrebare
pe care el însuşi l-a pus la fiecare caz. În reproducerile pe care le dăm in fig. 13 -19, A -P,nr.l de la Odobescu corespunde cu literaNnr. 1, iar ordinea
continuă
spre dreapta : Nr. 1 (1V) , Aegir , zeul apelor sau
Neptunul gotic (?); nr. 2 (O) , zeul gotic Fosit e (?); nr. 3 (P ), zeul Tyr sau Marte la
goţi
Parce gotice (?); nr. 5 (B ), zeiţa
zeiţa
(?); nr. 4 ( A ),
Sk llldra, a treia
(?); nr. 8 ( E) ,
zeiţa
zeiţa
Nornă
Urda, una d intre cele trei Norue sau
Verdalldri, a doua N ornă (?); nr. 6 (C),
(?); nr . 7 ( D) , zeul Soeter sau Saturn gotic
F reya sau Venera gotică (?); nr.9 ( F), zeul Odin sau
Mercur al germanilor
după
g otic (?); nr. 11 ( H) ,
Tacit (??); nr. 10 {C} , zeul Tbor sau Vulcan
z ei ţa
H ela sau ze i ţa Morţii (?); nr. 12 (1) , unul
dintre zeii A Ici , Dioscurii germanici, Castar (? ); nr. 13 (]), al doilea Păcii şi
al
zeiţa Primăverii
la
dintre zeii AIci, Pollux (?); nr. 14 (K) , zeul Freyr sau zeu l Abundenţei
la
goţi
zeiţa
(?); nr. 15 ( L) ,
Ostara sau
gori (?); nr. 16 ( AI) , zeul Balder sau Apollon gotic (?). În continuare, Odobescu respinge, pe bună dreptate, o a doua interpretare, emisă după 20 de ani de Ch. de Linas, zenta procesiunea
costumată
după
care scena de pe
pateră
a unui tbiasos isiac, in j uruI
ar repre-
"Zeiţei
Mame"
(Dea Mater). După aceste interpretări, altele n-au mai fost emise. Cei
care s-au ocupat cu identificarea de pe
primă, fără
pateră,
concepţii
această
ca
şi
religioase
problemă
a intra in
au adoptat în linii generale
amănunte, văzînd
în
reprezentările
Odobescu, concretizarea, în forme clasice, a unei străine,
probabil germanice.
Trecînd la analiza figurilor de pe
pateră, observăm că
statueta cen-
trală, imagine a unei divinităţi feminine, ş ezi nd pe tron şi ţinînd cu
ambele miini un vas tronconic, se
18
bucură
de o
poziţie dominantă faţă
de figurile reprezentate numai în relief, în jurul ei. Ea lungă, fără
mi neci,
formează in
in cinsă
pe talie.
Părul
ei,
pieptănat
poartă
cu
cărare
o
cămaşă
la mijloc,
jurul capului un rulou, terminat la spate cu un coc. Atitu-
dinea şi gestul ei işi găsesc analogii in reprezentări, din epoci diferite, ale "Marei Zei ţe " , "Mama Zeilor" sau "Ţărina Marnă", corespunzînd unui concept
străvechi,
proveni nd şi
i ncă
abundenţei.
din neolitic, pretutind en i in
legătură
cu cultul rodirii
clasică,
îl intilnim sub numele de C e sau C ea la greci, Terra LHater la
al
Astfel, de exemplu, in perioada
romani, Cybe!e la frigieni. Tacit, in cartea sa " Despre originea germanilor", spune intr-un loc
că
şi ţara
unele neamuri germanice se închinau
"Mamei Zeilor" (l\ Iater D ettm}, iar in alt capitol, despre alte neamuri, că
Zeiţa
adorau pe referă
lalt se adorată
Nertbris,
de fapt la
adică "Ţărî na Mamă" . Şi
aceeaşi
divinitate a
un nume
pămîntul ui şi
şi celă
a rodirii,
intr-un fel sau în altul. Este probabil ca figurina de pe pateră
să infăţi şeze această
divinitate, al cărei cult era atît de răspîndit şi de
variat.
Î n mica friză î ngustă (fig . 12), care înconjură tronul divi nităţii centrale, se
desfăşoa ră
o
scenă alcătuită
dintr-o
patru animale domestice, greu de determinat,
figură umană culcată,
şi două
carnasiere : un
leu şi o panteră. Scena poate fi interpretată în sensul că, sub protecţia zeiţei
de pe tron, prosperitatea
şi liniştea
turmei
şi
a
păstorului
este
asigurată.
Urmează
A, B
şi
cele 16 figuri în relief dispuse circular pe vas.
C - Grup de trei
divinităţi
feminine (fig . 13) : cea din
mijloc aşezată pe un tron cu spetează, celelalte stînd în picioare. Toate trei sint
îmbrăcate după
cămăşi lungi ,
moda
romană
din epoca
imperială.
Ele
poartă
încinse cu un cordon, iar pe deasupra cîte o mantie. D iv ini-
tatea de pe tron ţin e într -o mînă un sceptru, iar in cealaltă un obiect ce
seamănă
cu un foarfece deschis. Cea din dreapta ei
ţine
in miini
un coşuleţ şi o pateră, iar cea din stînga o făclie. În mitologia romană, divinităţi feminine, formînd
un grup de trei, erau Parcele ( Parcae,
19
greceşte Şi
Moirai}, zeitele implacabile care
la neamurile germanice
treime
feminină.
binefăcător şi
şi
Caracterul
la
celţi
hotărau
destinul oamenilor.
exista un cult pentru o asemenea
divinităţilor
divinităţi,
protector. De aceste
Însă,
respective era,
diferit: latină
numite in limba
Matronae, care de asemenea poartă coşuri şi vase, depindeau belşugul
holdelor
şi
pădurilor.
prosperitatea
Rep rezentarea lor
în provinciile romane de la Rin sub că
influenţa
pentru Interpretarea grupului de pe
cea mai
s-a realizat
artei romane. Credem
pateră,
acestea
oferă
analogia
apropiată.
D - Divinitate căzînd
plastică
masculină înfăţişată
cu
barbă şi mustăţi şi
în plete pe spate (fig. 14). O mantie,
drapată
cu
părul
umăr,
pe un
Îi
înveleşte corpul, lăsînd tarsul gol. În mîna dreaptă ţine un obiect,
pentru care,
după să
poate ca artistul
aspect, se pot propune apropieri foarte diferite. Se fi
intenţionat să
reprezinte o
coroană,
stroţihim»
un
sau o praştie . În afară de Înfăţişarea generală, care corespunde cu aceea a unei
divinităţi,
figură,
caracterele precise ale unui zeu greco-roman
nimic nu ne
îndreptăţeşte să recunoaştem, şi
ale unuia germanie. E posibil ca rolul acestui personaj cu al figurii
această
în
cu atît mai greu să
fie în
legătură
următoare.
E - Divinitate
feminină
purtînd pe umeri un
şal
cu franjuri, care
se strînge într-un nod pe piept (fig . 14). În rest, îmbrăcămintea constă dintr-o cărare,
cămaşă lungă,
peste care
poartă
cade în bucle lungi peste umeri, pe
mantia.
Părul, pieptănat
creştetul
capului se
cu
observă
o podoabă ca un coc. În mîna stîngă, zeiţa ţine cornul abundenţei, iar cu dreapta ce
seamănă
ridică,
divinităţi
acestei
divinităţi
adorată şi
divinităţii alăturate,
baghetă puţin curbată. Amănuntele
cu o
acestei fiind
deasupra capului
răspîndit
în forme variate de sincretism cu alte
20
reprezentările
zeiţei
Isis. Cultul
În imperiul roman, Isis
romane, ca Afrodita, Dea/eter, Hera, Tyche-Fortmra în
specifice din portul
fac parte din semnele distinctive ale egiptene era foarte
D, un obiect
şi
divinităţi
greco-
altele. De aceea,
plastice, ea întrunea atributele tuturor acestor divini-
tăţi,
La figura divinităţii de pe pateră e vorba, desigur, de o asimilare
romană
a unei
zeiţe
care prezenta unele probabile analogii cu Isis-
Fortuua, În acelaşi mod trebuie să înţelegem şi relatarea lui Tacit, cînd spune că o parte din suebi "aduc jertfă Isidei". În ce priveşte gestul de protecţie sau de consacrare, pe care divinitatea de pe friză îl face faţă
de figura
masculină
din dreapta ei,
său
sensul
scapă
ne
cu
desăvîrşire.
F - Divinitate
masculină
(fig.
14),
imberbă,
cu
un
veşrmnt
similar cu al figurei D. Este reprezentată cu un coc pe creştetul capului, cu colan la gît şi cu brăţară pe braţ . Într-o mînă ţine un caduceu, iar în
cealaltă
semănînd
un obiect
unui virf de lance exagerat. pateră,
ne
arată că
ştim că
Or,
aceasta
cu o foaie de palmier, avînd
Prezenţa
reprezintă
aparenţa
caduceului, în mîna figurii de pe o divinitate
asimilată
cu Mercur.
acesta este cazul cu II/ odaI/ al germanilor. Despre atributele
lui Wodan, principalul zeu germanic, se ştiu foarte puţine amănunte, dar despre zeul ţiile
corespunzător din
mitologia
scandinavă, Odin,
din legende sînt mai bogate. Astfel se spune
că
informa-
Odin, zeu al
războ
iului, poseda o lance de fier, cu puteri supranaturale datorite runelor ce erau gravate pe ea. pateră,
pe
neobişnuite
alături
de
ar fi o
Credem deci caduceu,
dovadă
III
că,
prezenţa
plus
în
în mîinile unei
lănci
sensul
divinităţii
de
unei
de
proporţii identificări
posibile cu W odan. G - Divinitate
masculină,
cu trunchiul gol, stînd pe capul unui
animal cu aspect de cal (fig . 15). Zeul este înfăţişat cu barbă şi mustăţi,
purtînd pe cap o cunună. Corpul, masiv şi muschulos, suge-
rează o deosebită forţă fizică. În mina dreaptă ţine un buzdugan, iar
în stînga un corn al abundenţei . Vigoarea fizică ce respiră din această figură, ca şi buzduganul din mîna sa dreaptă, ne face să ne gîndim la o divinitate germanică imaginată
cu asemenea însuşiri, pe care Tacit o asernuieşte cu Hercule. Este
vorba de Donar, corespunzător lui Thor la scandinavi, zeul trăsnetelor,
21
~--------------------
barbă, binefăcător
voinic închipuit cu
pentru recolte prin ploile cu care
.
insotea tunetele. feminină,
H - D iv initate
friză
feminine de pe Este
pieptănată
prin
prezentînd o
înfăţişarea
excepţie
între toate figurile
ei cu trunchiul gol (fig. şi
cu bucle lungi ce cad pe umeri
15). creş
cu un coc pe
tetul capului, împodobit cu două aripioare. În mîna stîngă ţine o pateră. În repertoriul mitologiei romane, aripioarele şi buclele erau atribute ale
zeiţei
Isis . Nu putem
însă
deduce de care divinitate
germanică
ar
putea fi vorba aici. două divinităţi
1, ] - Grup de înfăţişate
şi
privind una la alta,
prin doi tineri imberbi, goi, doar cu o
(fig. 16). Primul un bici
masculine,
în
ţine
cealaltă
în mîna
o
făclie.
dreaptă
şi
pe spate mînă
un bici, al doilea, într-o
Este vorba de
divinităţi
cult il practicau multe popoare antice. Grecii aveau pe Castor
hlamidă
şi
gemene, al
căror
pildă,
romanii, de
îi
Pollnx; zeii Dioscnri, întotdeauna însoţiţi de cai,
A/ci, după cum aflăm de la Tacit, care îi şi asimilează cu Dioscurii. Ipoteza că figurile de pe pater ă ar reprezenta pe aceşti zei gemeni, care la toate popoarele indoeuropene erau interpretaţi ca Fiii Soarelui, sub forma de zei călăreţi, are 10 sprijin bicele şi făclia, atribute distinctive in legătură cu rolul lor mitologic. iar germanii pe zeii
K peste
Tînăr
numiţi
şolduri şi
o
hlamidă
sus, cu un coc în partea reprezentat în mers, plin cu fructe. Se prin atitudine
veşmînt
imberb, cu trunchiul gol, purtînd un scurt pe spate (fig. 17). Are
stîngă.
ţinînd
Din
într-o
deosebeşte
poziţia
mînă
o
şi îmbrăcăminte, arătînd
mai
iar în
divinităţi
este
un
coş
pînă
aici
degrabă
cealaltă
descrise
în
că
picioarelor reiese
făclie,
de figurile de
părul pieptănat
a acolit cu
înfăţi
şare
de simplu muritor. L - Femeie îmbrăcată simplu, cu o
cămaşă lungă, încinsă
la mijloc
(fig. 17). Ca şi bărbatul alăturat, ea este reprezentată în mişcare, ducînd într-o mînă un coşuleţ, iar în cealaltă o pateră. Înfăţişarea ei, întocmai
22
ca
şi
a
bărbatului,
se
deosebeşte
de a
divinirărilor
descrise,
părind
a fi o
slujitoare a lor.
A! - Divinitate masculină, stind jos (fig. 18). Este înfăţişată ca un tînăr imberb, drapat în mantie, lăsînd să se vadă torsul gol. Pe genunchi sprijină o liră, iar în mîna dreaptă ţine un pledrtllll, pentru a lovi în coardele instrumentului. La picioarele lui stă culcat un grifon. Nu e greu să recunoaştem în această figură tipul lui .Apolion, divinitatea greco-romană, cu atributul lui muzical obişnuit şi cu grifonul care îi era consacrat. Legenda spune că grifonul îl purta călare în misterioasele călătorii pe care le făcea la Hyperboreii din îndepărtate regiuni nordice. Este foarte probabil că meşterul paterei a înţeles să redea, prin acest tip al lui Apollon Hyperboreul, o divinitate germanică închipuită cu însuşiri asemănătoare. Observăm că figura lui depăşeşte în proporţii pe toate celelalte. Faptul se poate explica printr-o neindemînare a artistului, care nu a repartizat în chip egal spaţiile pentru figurile ce urma să reprezinte, sau prin importanţa pe care a dat-o acestei divinităţi, deosebind-o de toate celelalte din friză prin dimensiuni. În acest din urmă caz, substratul mitologic ne rămîne necunoscut.
N - Bărbat cu mustăţi şi barbă, purtînd părul pieptănat în sus şi strîns pe frunte, în trei cocuri (fig. 19). Îmbrăcămintea lui constă din nişte pantaloni lungi şi o haină cu mîneci, ca o tunică scurtă, ajustată, încinsă cu un cordon. Haina pare a fi confecţionată dintr-un material deosebit, ceea ce este indicat, pe pateră, prin şiruri de pătră ţele gravate. Regularitatea lor şi aspectul neted şi rigid al acestui veşmînt ne face să ne gîndim la o cămaşă de zale, formată din plăcuţe, ca solzii. Pe spatele acestui personaj flutură o hlamidă, ca şi la alţi bărbaţi de pe friză. Atitudinea lui arată mişcare. El ţine într-o mînă, probabil, un arc destins şi în cealaltă un obiect greu de definit, poate o praştie. Vedem că îmbrăcămintea acestui bărbat este total deosebită de a celorlalţi. Nu e probabil ca artistul să fi reprezentat prin această figură o divinitate, deoarece am văzut că în toate cazurile precedente,
23
.
el s-a folosit de tipurile repertoriului roman. A ici , el a incercat ţiş eze
un personaj real, un
războinic,
căruia
p oate un rege,
a
s ă î n fă
ţinut să- i
redea cît mai veridic aspectul individual. OPărul
înfăţişat
Copil
lui este
hlarnidă
g o l, purtînd doar o
pieptănat în
su s
şi
pe spate (fig . 19).
strî ns într-un coc pe frunte, ca la persopitică
najele adulte. De altfel, n umai sta tu ra lui
ne
îndeamn ă s ă-I
so co tim
copi l. Face acela şi g est d e mişcare ca figura precedentă. Pe cap duce un co ş dreptunghiular, pe care îl spri jină cu mîna dreaptă, iar în mîna s tî ngă ţine
o
ramură
niul ipotezel or
dacă
p ă şi
de palmier. Poate n-am
am vedea în
această fi gură
prea mult în d ome-
de pe
parer ă
unul dintre
g en iile pitice, care, în legendele germane, sînt arătaţi că făceau, în chip miraculos, munci importante pentru zei Bărbat tînăr
P-
(fig . 19), în totul
atitu di ne, cu cel de la figura K. Ca s tî ngă,
iar în dreapta, cev a
asemă nă to r
şi
şi
pentru oameni.
as e mă năto r ,
acela ,
ţine
ca
ve ş m i nte
făclie
o
ŞI
în mîna
unui snop sau unui fruct oriental.
A ces t tînăr, ca şi cel de la figura K , nu se în cadrează printre divinităţi şi
putem să-I so co tim , m ai degrabă, un ac olit al lor. La fig uri le pe care
le bănuim a reprezenta acoliţi cu chip de muritori, pieptănătura cu coc pe frunte ne aminte şte o particularitate g e rman i că relatată de Tacit, anume
şuvita înnodată
(1l0dIlS) pe care o purtau cu de o sebire suebii .
A ceas ta ar fi înc ă un element re al, de care şi
redarea personajelor. De as em enea trunchiul gol
şi
cu
hl arnidă a m i n teş te
meşterul
aura r a
tră sătură
seama în
b ărbaţil or
reprezentarea
tot o
ţinut
caracteristică
cu a
co stumului g erma nie. Printre figurile reprezentat e pe friză, apar, ca elemente de peisaj, cîţiva
arbori,
pădure .
v ile
arătînd că
scena se petrece în mijlocul naturii, poate în
Aceasta ne duce cu g înd ul la
şi pădurile
ştirea, relatată
de Tacit,
că dumbră
erau locuri de închinare ale neamurilor g erm an ice.
U nul dintre p omi este
înfăţi şat
plin cu fructe. ] udecînd
după
aspectul
lor exotic, m odelele fol o site de arti st pentru fructe trebuie să fi fo st de o rig ine o ri e nta l ă .
24
Pe speteaza tronului de la personajul B, pe
făclia
din mina zeului
gemen ] şi pe umărul tînărului P stă cîte un corb. În credinţele anticilor, aceste
păsări
aveau un rol însemnat. La triburile germanice consideraţi
din Scandinavia, corbii erau şi
lentul lui Wodan)
ii aduceau
ştiri
ca
devotaţi
lui Odin (echiva-
despre tot ce se petrecea pe
lume. În acest fel trebuie să inţelegem prezenţa lor în adunarea de divimtaţl
germanice de pe
friză.
La picioarele personajului însemnat cu litera N, în spatele figurat un
peşte,
cărui
al şi
simbol, Odobescu
său,
e
rost nu ne apare clar. Plecînd de la acest
De Linas au încercat
să
identifice personajul cu
zeul Aegir, un fel de Neptun germanic, ceea ce nu ni se pare plauzibil, înfăţişat ca
deoarece personajul, înzăuat,
n-are nimic din
un muritor, sub aspectul unui
aparenţa
divinităţi şi
unei
războinic
nimic din atributele
speciale ale lui Neptun. pateră, constatăm
Rev enind la interpretarea întregii scene de pe că
printr-o centrală,
acţiune comună
sau printr-o
divinităţi,
zece dintre
spatele ei, pe cînd divinitatea mai mari, este şi
cu
friză
cele 16 figuri dispuse circular pe
femei
înfăţişaţi
această
"Ţărînei
haină
în
scenă,
faţa
în
este
că
şi
COŞUri
ŞI
Faţă
ordine.
de statueta
în atitudini solemne, sînt grupate în
asemănătoare
cu Apollon, de şi
zeii
şi
acoliţii
sărbătoare divinităţi
făclii.
a
sînt
proporţii bărbaţi
la stînga
Tot ce putem presupune, în
slujitorii acestor cu fructe
anumită
ei, avînd la dreapta
mişcare.
Mame" pentru o
Adoratorii vase,
aşezată
nu sînt legate între ele
reuniti
fertilităţii şi
a
legătură
în
jurul
belşugului.
vin în procesiune, aducînd
Printre ei se
află
ŞI
personajul cu
de zale.
În toreutica antică găsim destul de multe exemple de patere cu decorul dispus în interiorul vasului. Patera de la Pietroasa se deosebeşte
de toate acestea prin subiectul
repertoriul artei greco-romane, se acest punct de vedere este
•
său,
referă
interesantă
care în forme inspirate din
la o mitologie
germanică.
apropierea pe care o
Din
prezintă
cu
un vas de argint cu decorul în relief, gasIt
apropiere de Urali, în
10
regiunea Perm, reprezentînd divinităţi şi personagii mongolice redate 10 forme greco-romane. Din punct de vedere artistic, vedem în trăsăturile
de la Pietroasa, viţă,
şi veşmintelor.
îngustă şi ţiilor,
ochii
De asemenea, motivul
de pe marginea vasului, este un ornament frecvent imperială romană
folosit în plastica din epoca scenelor. Figura
de pe patera
caracteristice ale artei clasice, cu deosebire
în redarea anatomiei, atitudinilor coardei de
reprezentările
centrală,
friză
ca
pentru încadrarea
cu capul mare în raport cu trupul, cu fruntea
holbaţi îşi găseşte
analogii, pentru nerespectarea propor-
în defectele generale ale sculpturii romane în declin, începînd
din secolul al IV-lea, ca de
pildă
lui Galeriu, de la Thesalonic
şi
în reliefele de pe arcul de triumf al pe arcul lui Constantin de la Roma.
Pe de altă parte, caracterul păgîn al figurilor arată că executarea ei nu putea
depăşi
ca religie
acest secol, deoarece, curînd
oficială,
chipurile
după
adoptarea crestinismului
divinitătilor păgîne
nu au mai fost repre-
zentate plastic. Unele
amănunte
ca reprezentarea animalelor ierbivore rile lor
şi
Mării
într-unul din aceste
oraşe,
germanice în trebuit tăţi
migraţie,
carnivore, amintesc prin tipu-
Negre. E probabil ca patera la comanda
şefului
care în secolul al IV-lea
de Jos. Artistul,
să
şi
din jurul figurii centrale,
prin tratare repertoriul scito-sarrnat al atelierelor artistice din
centrele de pe coasta
Dunării
îngustă
observate în friza
străin
de obiceiurile
reprezinte, pe vasul comandat, o
pe care nu le
ştia
fi fost
lucrată
unuia dintre triburile stăpînea
în regiunea
şi credinţele
scenă mitologică
acestora, a cu divini-
decît din descrieri verbale. De altfel, popoarele
primitive din Europa nu plastică, aşa că
să
obişnuiau să
reprezinte
divinităţile
lor în arta
artistul aurar, neavind modele, le-a raportat la tipurile
stabilite din repertoriul greco-roman,
adăugindu-le
cîteva
amănunte
prin care a incercat să distingă caracterele lor specifice de ale divinitătilor ,
26
clasice.
şi
2. Tai e r u 1. Talerul este piesa cea mai mare Cîntăreşte
tot tezaurul (fig. 20). Ţăranii găsit,
7,130 kg
şi
mai
masivă
din
are un diametru de 0,56 m. că,
care au descoperit tezaurul au relatat
toate celelalte piese erau acoperite de
în locul unde l-au
această
mare
tavă. După
bucăţi.
descoperire, talerul a fost spart de Verusi, cu toporul, în patru
La restaurare, cele patru sferturi au fost unite prin mici discuri de argint, aplicate pe spatele vasului. placă groasă
Talerul este lucrat dintr-o concavă şi
se
sprijină
răsfrîntă
5 cm, este
de circa 2 mm,
pe un mic fund inelar. Marginea, în
afară.
Impresionant prin
lată
de aproape
mărime şi
talerul are un aspect sobru, decorul ocupînd numai marginile Ornamentul de pe margine,
uşor
puţin
greutate, şi
centrul.
reliefat, e format din elemente geome-
trice foarte simple (fig. 22). Între două şiruri de bobiţe semisferice, subliniate de cîteva linii drepte, se
desfăşoară
Colţu
o linie în zigzag.
rile pe care le formează această linie sint umplute cu haşuri verticale de lungimi potrivite locului. O spirală,
ca un vrej,
nervură fină,
conturează
grupul de
cu
extremităţile răsucite
haşuri,
in
introducînd în acest
ansamblu geometric o diversiune naturali stă. În centrul talerului, decorul, tot in mic relief, e format dintr-o rozetă cu petale alungire, înconjurată
de o
bandă umplută
cu un fascicol de linii strîns ondulate
(fig. 21). Talerul, ca
şi
decorul
său,
a fost modelat prin
ciocănire.
Decorul
astfel realizat, ati reponsse, a fost apoi cizelat, în mod destul de sumar. Urmele 1
umar
ciocănirii
şirul
de
au
bobiţe
rămas
foarte
vizibile
pe
spatele
vasului.
de pe marginea buzei a fost aplicat prin
sudură.
În general, faţă de cantitatea şi valoarea metalului preţios folosit, lucrarea e
lipsită
de
fineţe şi prezintă
un prea redus interes artistic.
Analogii pentru forma vasului sînt multe. Autorii antici vorbesc despre asemenea vase cizelate din metale
preţioase,
care ajung uneori
să
fie
de dimensiuni şi greutăţi considerabile. Majoritatea talerelor cunoscute
27
L.
_
sînt de argmt. S-au
găsit ŞI
exemplare mult mal marr decît cel de la
Pietroasa, dar nici unul de un aspect similar. Motivele ornamentale de pe talerul de la Pietroasa sînt dintre cele comune, pe care le reproduceau
meşterii
din toate timpurile. Rozeta
din centru derivă dintr-o banală formă de tradiţie clasică. Motivul înconjură
foarte ondulat care o
găsit
poate fi
pe obiecte din epoca
bronzului, dar şi pe vase din perioada migraţiilor. Zigzagul poate fi de asemenea urmărit în decorul din toate perioadele, începind din însoţesc
neolitic. Doar motivul delicatelor vrejuri, care bobiţele
semisferice de pe marginea vasului
aparţin
zigzagul,
şi
repertoriului roman
din epoca imperială, adoptat apoi şi de ornamentica popoarelor in migraţie. Alături
de acestea, aspectul lui de masivitate, corespunzind
unui gust primitiv,
şi execuţia
pentru a-l considera de
lui destul de
sint indicii suficiente
provenienţă locală.
3. C ana. Cana de turnat (oenocboe], deteriorată.
sumară
Restauratorii au fost
înaltă
de 0,36 m, a fost foarte
nevoiţi să unească,
rupte
şi să readucă,
După
a doua deteriorare, îndreptarea profilului
prin
ciocănire,
prin
sudură, părţile iniţial.
corpul vasului la profilul şi
pereţilor
netezirea
nu s-au mai putut realiza atît de bine. Corpul ovoidal al vasului (fig. 24) se care se dintre
sprijină,
printr-o
umărul cănii şi
răsfrîntă
sferă turtită,
leagă
de piciorul scund, pe
Un brîu, reliefat,
gît. Gura vasului, în
formă
prinsă,
orizontal. De aceasta este
marchează
limita
de pîlnie, are marginea
prin nituri, prelungind-o
spre toartă, o placă orizontală ajurată în chip de volute şi capete de păsări
stilizate (fig. 26). Toarta este
verticală,
cu
secţiune dreptunghiulară.
formată
Partea sa
dintr-o
bară
inferioară
se
simplă,
subţiază
şi se termină cu o spirală fixată pe vas printr-un nit. Între această spirală şi
peretele
cănii,
este
acant. Partea de sus a pe placa
ajurată
prinsă terţii,
care
o
mică placă tăiată
după
în forma unei foi de
ce descrie un unghi, este
prelungeşte
buza vasului,
fiind
fixată
modelată,
deasupra ac esteia,
In
chip de cap de p asăre, incadrat
două
de
anplOare (fig. 25). Cana are un decor bogat, lată, OII
oc upată
este
î m pă rţi t
de caneluri paralele
in zo ne. Zona şi
centrală,
cea mal
ondulate ( strigi/es) executate
reponssâ. Decorul cel orlalte zo ne este g ravat. .M otivul o rnamental
de bază este asemă nător unei fo i de acant stilizat (fig. 23). Înălţimea variază după l ă ţimea
ace stei foi
s paţi i le rămase
bandă
gravate
de şi
decorează.
Uneori, în
libere, înt re foile de acant, sînt introduse triunghi uri.
de triunghiuri, mai mici, o
zo nei pe care o
mărginesc
imbricaţii marchea ză
pe placa
executate prin linii
ajurată şi
zonele în partea
s up eri oa ră,
baza lor. Asemenea
pe cînd
imbricaţii
sînt
de la gura vasului. Toate ace ste desene sînt
puncte incizate. Pe marginea piciorului, cît
buza vasului, sînt sudate
Şiruri
b obiţe
şi
pe
sem isferice, întocmai ca pe marginea
talerului. În g eneral, decorul de pe cană, spre deo sebire de cel de pe taler, este mai bogat
şi
mai variat. Pe
cană,
a fa ră
în
de motivele g eo m etrice
comune
ŞI
de strigi lele caracteristic romane, apar motive stilizate,
veg etale
şi
zoomorfe. M otivul fo ii de acant e
g reco - ro ma nă .
Pe
vasele
întotdeauna lucra t în relief
de şi
metal cu
di n
obi şnuit
vremea
î nfăţi ş a rea elegantă
în o rnarnentica clasică,
el este
a liniilor sale
naturale. Pe cana de la Pietroasa m otivul apare extrem de stilizat, iar execuţia tehnică
e departe de
trad iţia
aproape toreutica
daco- sarmată
din secolele II - 1 i.e.n. M otivul capului
de
pasăre prezintă
atelierelo r clasice, amintind de
un interes de osebit, pentru
că
nu are analogi i în
lumea clasică. În schimb, e ate stat în ornarnentica popoarelor eurasiatice, din nordul
Mării
Negre
ş i pină
în Siberia
şi
China,
încă
din
vremuri străvechi. În epoca migraţiilor, motivul a fost adoptat ma i ales de popoarele germanice ş i s-a răspîndit în toate regiunile prin care acestea au trecut. Ace st motiv îl Forma Ansamblul
cănii
regăsim şi
de la Pietroa sa ne e
ş i proporţiile
vas ului sint
pe fibule.
cunoscută însă
din roreutica
diferite. O analogie
romană. perfectă
29
ne oferă o cană de argint de la Kerci, provenind dintr-o necropolă descoperită în 1904. Chiar dacă unele amănunte tehnice şi artistice arată
o oarecare deosebire faţă de vasul de la Pietroasa, este evident că ambele vase reproduc unul şi acelaşi tip toreutic. Mai trebuie să adăugăm că acest tip de cană a fost reprodus şi în ceramica civilizaţiei Cerneahov-Sîntana de Mureş, răspîndită din stepele nord-pontice pînă în ţara noastră. A semenea exemplare s-au constatat în necropola de la Tîrgşor şi în alte localităţi. Culoarea şi luciul lor imită pe acelea ale
metalului.
Această ceramică este datată la sfîrsitul secolului al III -lea si , ' în secolul
al IV -Iea. Putem deci conclude că, la această dată, tipul de căni de metal, din care fac parte vasele de la Pietroasa ş i Kerci, era răspîndit în aria dintre aceste localităti. ,
4-5. Cu p ele pol i g o n ale. Inventarul v aselor din tezaurul de la Pietroasa se încheie cu două cupe poligonale, cu cîte două toarte zoomorfe, originale prin forma şi mai ales prin tehnica în care au fost executate. Aceste vase, a căror splendoare constă din îmbinarea aurului, lucrat ti jour, cu transparenţa pietrelor colorate, au suferit mult de pe urma deteriorărilor. Fiind lo vite cu toporul, aproape toate pietrele au căzut, iar ramele care formau scheletul vaselor au fost sfă rîmate sau
turtite şi, în parte, pierdute. 4. Unul dintre vase, înalt de 0,105 m, este octogonal (fig.
27).
Două rînduri de cîte opt panouri ajurate, suprapuse în planuri diferite:
unul vertical ş i celălalt oblic, unite prin rame înguste şi de asemenea ajurate, alcătuiesc pereţii vasului. Fundul vasului este plat, cu opt laturi, şi se sprijină pe o mică ramă, care îi subliniază conturul. Cele două torţi sînt modelate în formă de pantere, sprijinite cu picioarele
dinapoi pe muchia vasului, formată de intilnirea celor două rinduri de panouri, iar picioarele din faţă pe marginea unor plăci orizontale decupate în formă de coadă de pasăre şi unite prin nituri de buza vasului. Tehnica lucrului tijoer prezintă avantajul de a anula aspectul de masivi-
30
suprafeţelor
tate al
bazat pe culorile
compacte. E a scoate în relief motivul ornamental,
şi transparenţa
pietrelor, metalul constituind numai
liniile de contur ale decorului. Cele
două
formează pereţii
rînd uri de panouri, care
vas ului, cuprind
rozete cu cîte opt pînă la douăsprezece pe tale, fo rmate di n plăci de g ranate (fig . 28).
Spaţiul
stî ncă.
dintre ele era completat cu cristal de străpunse
ramele, care unesc panourile, erau umplute cu granate. Buza vasului
şi
şi ruri
de
Chiar
şi
de d reptunghiuri
marginea bazei, incrustate cu sma-
ralde, sînt dublate, din motive de soliditate, cu benzi ma sive de aur. Pl ăc i le
orizontale, care alcătuiesc partea superioară a torţilor, erau clecorate re ţea
cu granate fixate într-o
de alveole (fig. 30). D e motiv ul orna me ntal
format nu ne mai putem da seama azi, pentru
1
locul lor, iar
pereţii
granată , g ravată
alveolelor au fost
că
deformaţi
pietrele au dezlipiţi ,
din
O
mică
la locul ei, ne
arată
sau
şi păstrată
cu cercuri concentrice
sărit
că pietrele au fost plate. În alveolele rotunde din colţurile plăcii, s-au
mai
păstrat
la locul lor fragmente de inele
D intre cele una s-a
două
roşii
sticlă răsucită .
de
pa ntere, care constituiau partea inferioară a toartelor,
păstrat întreagă
(fig. 29),
cealaltă
a fost
restaurată.
Petele
caracteristice de pe spatele acestor animale erau redate prin incrustarea de mici caboşoane din g ranate, sidef sau perle europene. În gura deschisă
a panterei era
fixată
o
pi atră albastră,
formă dodecagonală,
5. Al doilea vas, înalt de 0,11 m, de la fel ca primul. D in cauza din el, înt re care cele
dou ă
deteriorărilor şi
pantere
p robabil un safir.
mari
şi
una din
e lucrat
a pierderii unor plăci,
la restaurarea a
doua, acestea au fo st completate din argint (fig . 31). Panourile, zate cîte 12, pe
două
părţi
aşe
rî nduri suprapuse : unul în plan vertical, altul în
plan oblic, sînt mai alungite decît cele ale va sului octogonal (fig . 32). Rozetele din centrul lo r sînt mai mici acestora mai mari. Bare verticale Baza v asului,
păstrată
şi
leagă
mai masive, iar
celălalt
di n jurul
rozetele de marginile panourilor.
în întregime, este
într-un cerc (fig. 33). Ca şi la
spaţiile
decorată
cu o
rozetă înscri să
vas, tot ajurul era completat cu
plăci
31
din granate, cristale de rocă şi smaralde. De asemenea, ca şi la toartele vasului octogonal, pietrele erau fixate în alveole sudate pe suprafaţa lor orizontală. Din cîteva mici fragmente de pereţi de alveole păstrate intacte, dar desprinse de pe placă, s-a dedus că formau un decor cu şase şiruri de flori de lotus stilizare. Atît spaţiile dintre ele cît şi florile
erau completate cu granate plate. Şi la acest vas, în colţurile plăcii, In alveole circulare, erau incrustate inele de sticlă roşie, răsucită . Prin forma lor, aceste vase prezintă analogii cu ,vasele de metal din epoca romană. Toartele late, orizontale, în prelungirea buzei vasului, ne sînt cunoscute încă din secolul 1 i.e.n. şi le găsim, din ce
10
ce
mai evoluate, la exemplarele din tezaurele de la Boscoreale şi de la Hildensheim din secolul 1 e.n. pînă la tipul de vas din tezaurul de la Ostroviany, în Slovacia, din secolul al III-lea. Toarte în formă de animale, în special de feline, găsim şi la vasele de metal greco-romane din primele secole ale erei noastre. Dar caracteristica principală a cupelor de la Pietroasa constă în efectul de policromie redat prin tehnica de incrustare în aur a pietrelor colorate. Îmbinarea de pietre prin
a jonr,
ca şi montarea în alveole
fixate pe placă erau procedee de bază ale stilului policrom, originar din Orient. Vasele poligonale de la Pietroasa prezintă unele analogii cu o cupă păstrată în Cabinetul de Medalii al Bibliotecii Naţionale din Paris. Cupa
de aur, incrustată cu plăci de cristal de rocă şi sticlă roşie, avînd pe fund o gemă cu chipul regelui sasanid Chosroes, a fost dăruită de Harun-al-
Rasid lui Carol cel Mare. Asemănarea constă în folosirea aceleiasi , , tehnici şi a unor elemente decorative, pe care şi cupa şi vasele poligonale de la Pietroasa le au din fondul mai vechi iranian. Cupa de la Paris reprezintă tipul evoluat, din secolul al VI-lea e.n., al vaselor lucrate Iz jour, pe cînd vasele poligonale de la Pietroasa, păstrînd în forme încă tradiţia romană, prezintă în decor moda nouă a stilului policrom adoptată în lumea nord-pontică în secolul al IV -lea.
32
6-9. Fi bul ele. Dintre podoabele de corp din tezaurul de la formă
Pietroasa, cele patru fibule, în
păsări,
de
bogat împodobite cu
pietre incrustate, sînt piesele cele mai remarcabile.
6. Cea mai mare dintre ele, aceea căreia i s-a spus « cloşca » (fig. 34), reprezintă o pasăre răpitoare, probabil un şoim. Înălţimea ei, socotită fără lănţişoare, este de 0,27 m, iar lăţimea, peste piept, de 0,15 m. În urma deteriorărilor suferite, pietrele, aproape toate, au căzut, despărţit urile dintre ele au fost turti te, iar gitul păsării rupt de la baza lui. Prin restaurare, au fost îndreptate liniile principale care despart decorul şi s-a întregit cu argint partea din gît pierdută. Corpul păsării este format dintr-o placă groasă de aur, puţin îndoită, ca să imite linia arcuită a pieptului (fig. 35). Gitul şi capul, lucrate tubular, erau sudate pe această placă. Pasărea
e
reprezentată
cu aripile strînse
şi
puţin răsfirată.
cu coada
Pe placă erau sudate alveolele în care erau fixate pietrele. Aripile erau marcate printr-o
reţea
mărunte,
de alveole
în
formă
de pene,
umplute cu plăci de sticlă roşie. În mijlocul pieptului, într-un cadru piatră
dreptunghiular, o se presupune
că
era de culoare
alte pietre, mari pătrate şi
mare (rabocbon) ,
şi
rotunde,
mici, tot
albastră
pierdută
- azi
sau violacee, era
caboşoane.
mărgineau acest
ovală
Un
şir
-, ce
înconjurată
de
de pietre mai mari,
cadru. Asemenea pietre mari marcau
şi marginea de jos a fibulei. În afară de citeva granate păstrate, restul că
pietrelor s-a pierdut. Se presupune
erau granate, safire, smaralde,
topaze şi perle. Patru
I
lănţişoare,
prinse în patru inele fixate pe reversul păsării.
ca o prelungire a penelor din coada din
sîrmă subţire
de aur, se
termină
un bob ovoidal, din cristal de cercuri imprimate. S-au Pe gîtul rotund al
stîncă.
păstrat
păsării
se
cu o
Fiecare
capsulă
plăcii, arată
lănţişor,
împletit
în care era fixat cite
Capsulele erau împodobite cu mici
doar
două lănţişoare.
văd şiruri
paralele de inimioare în care
erau incrustate granate plate, iar sub ochi, reprezenta ţi prin
două
granate
33
lenticulare, se
află gropiţele
probabil perle.
Faţă
pare mai
in care erau fixate mICI pietre rotunde, stilizată a
de redarea foarte
corpului, aceea a capului
naturală .
Pe spatele rectangulară
plăcii,
reprezintă
care
subţire,
mai
corpul
păsării,
sudată
a fost
o
placă
pentru consolidarea pietrei centrale de pe
faţă (fig. 36). În acelaşi fel era întărită şi porţiunea cu trei inele fixe susţinea
care
vertical,
resortul fibulei, azi pierdut. Un dispozitiv
susţine
arată
piciorul fibulei, care
ca o
faţetat, aşezat
teacă deschisă
lateral.
Toate sudurile sînt acoperite cu o sîrmă subţire, perlată. În partea superioară
n-a fost
a Iibulei, sub gît, se mare
faleră.
făcut, că
fibulă
se prindea de
veşmînt,
E posibil ca de inelele amintite
veşmînt,
din
patru mici verigi, a
căror
utilitate
încă explicată.
Această
ca o
văd
să
pe
umăr
fi fost
ori pe piept,
cusută
o parte
acul fibulei servind la fixarea celeilalte. Ipoteza, care s-a
piesa ar fi fost folosită ca podoabă de coif, cum purtau regii
sasanizi, este
înlăturată
însăşi
de
forma fibulei, care nu corespunde
acestui scop. 7 - 8. Alte două fibule, puţin mai mici, care iniţial fuseseră legate
între ele printr-un lanţ, alcătuiau o pereche, deosebită ca formă de cea descrisă
veşmintului,
mai sus (fig. 39). Ele se foloseau la fixarea
în
chip simetric, pe ambii umeri. Una dintre ele a fost mai puţin deteriorată, cealaltă
Din
lanţul de
a fost
turtită,
Marea majoritate a pietrelor s-a pierdut.
aur care unea fibulele nu s-a
păstrat decit
o
mică porţiune.
Restauratoriî au completat restul cu argint. păsări
E greu de stabilit ce gîtul exagerat de lung văzut
în ele
păsări
ibis,
şi
alţii,
reprezentau aceste figuri stilizare, cu
cu ciocul mare
şi
încovoiat. Odobescu a
vulturi sau ulii. Sigur este
că
ciocul
seamănă
cu al păsărilor răpitoare. Înălţimea fibulelor, fără lănţişoare, este de 0,25 m. Corpul ovoidal a fost lucrat din
două plăci
sudate pe margine. Una constituie fondul, 34
convexe, suprapuse
cealaltă
şi
fata , fibulei. Aceasta
era
incrustată şi
inimioare
şiruri
cu
de granate plate,
formă
10
cercuri, care înconjurau piatra
ovală,
de frunzulite, şi bombată,
mare
din centru. Pe toate pietrele plate erau gravate cercuri concentrice, Gîtul lung
şi subţire
format dintr-un
şir
al
păsărilor,
de alveole ovale
arcuit spre spate (fig. 37), este
şi
rotunde,
despărţite
prin cite un
fir perlat, în care fuseseră fixate probabil granate. Alveole cu pietre mărunte şi
mici tuburi verticale cu cite o
completează
ovoidal, o
placă semănînd
formă
ca
faţa
fibulei, fixat pe spatele ei. Pe şoane
Alipită
marginea gîtului.
de partea
plate. De trei mici verigi fixe sfîrşeau
de aur,
acestei
plăci
atîrnă
fixată
inferioară
în vîrf,
a corpului
acoperă
cu baza unei lire,
şi despărţiturile mărunte
mai mari
bifurcare,
granulă
resortul
erau aplicate cinci cabo-
în care erau fixate granate
lănţişoare
împletite, care, prin
în cinci boabe de aur ovoidale. Acestea sînt prinse irnbricaţii şi
în capsule gravate cu
incrustate cu granate plate.
Pe dosul fibulelor se pot vedea, de o parte, un ax tubular cu formă
capete în
de cepe, pe care era fixat resortul acului, de alta, teaca,
în care se prindea vîrful acului, pînă
ajurat,
păsării
la capul
9. Cea mai
mică
prelungită
printr-un tub prismatic
(fig. 38).
dintre fibule este cea mai bine
S-au pierdut numai cîteva pietre. Din descrierea au descoperit tezaurul reiese lanţ,
ca
cealaltă
făcută
că şi această fibulă şi-a
dar s-a pierdut. Nu se vede ca cele vreun
păstrată
două
piese şi
pereche de fibule,
să
de
(fig. 40).
ţăranii
care
avut perechea,
fi fost unite prin
nici nu
ştim
precis
dacă
erau identice, cum pare probabil. În liniile geometrice ale acestei fibule nu se poate
recunoaşte
ea ne e
sugerată,
prezintă
alte
comparaţie
prin
asernănări
ziţia circulară
stilizată,
figura, nici chiar
importante
a decorului
şi
cu cele şi
două
a unei
păsări,
dar
fibule perechi, cu care
anume: corpul ovoidal cu dispo-
aspectul
părţii
inferioare, care
acoperă
resortul. Fibula şi
mică
are o
înălţime
de alta a corpului, sus
ŞI
de 0,125 m,
JOs, sînt fixate
fără lănţişoare. două plăci
De o parte
dreptunghiulare, 3i)
l
_
conţinînd
cu cîte patru alveole ataşate
lateral
două
spirală.
Pe fiecare e
ornamente fixată
două
rioare sînt fixate
cristale de tăiate
două
de
verigi, de care
de aripi, terminate în
dreptunghiulară din continuă
extremităţi,
figuri geometrice suprapuse. Pe spatele fibulei se extremităţi
de fixare a resortului, pe un tub cu
fibulele pereche (fig . 41). D e asemenea, arcuit,
dublează
superioară
partea
ultimă
tub constituie alveola o
granată
Prin
faţa
opusă,
partea şi
smaralde.
desparte aceste
formă
sistem
de cepe, ca la puţin
un tub piramidal, exagonală
a fibulei. Baza
de pe
terminate cu
observă acelaşi
în
infe-
în sus, prin alveole
exagonale, cuprinzînd granate
Cîte un fir de aur, perlat, cu gran1Jle la
plăcii
Pe dosul
atîrnă lănţişoare
granate rotunde, se
pătrate şi
trapezoidale,
formă
în
De cea de jos sînt
granată rotundă.
cîte o
cîte un mic pandantiv ovoidal. Placa încadrată
stîncă .
fibulei, în care e
a acestui incrustat ă
(fig. 42).
mărimea
lor
ŞI
prin
strălucirea
ce le
dădea
veşmintele
brodate,
solemnităţi,
ca acce -
aceste patru fibule sînt unice. Ele erau prinse pe pe care regii
şi şefii
de triburi le purtau la marile
decorul policrom,
sorii ce măreau aspectul lor de bogăţie şi maiestate. În general se poate spune
că
toate patru erau lucrate în
procedeele
incrustării pietrelor,
aplicate. Ele ŞI
acelaşi
fie în
fel, pe fiecare observîndu-se
spaţii tăiate
totuşi prezintă diferenţe stilistice,
în
placă,
fie în alveole
care pun problema originii
raporturilor lor cronologice. Fibula cea mare (6) se
a aurului romană,
şi
prin
formă.
nici în cea
deosebeşte
formă
Pentru
scito -sarmată
Cîteva podoabe de aur,
găsite
de celelalte prin culoarea nu
găsim asemănări
roşcată
nici în arta
din regiunile pontice, mai apropiate.
în vestul Siberiei, între care
şi
o
faleră
de dimensiuni mari, în forma unei păsări cu prada în ghiare, incrustată cu granate
şi
smaralde,
acestui tip din ramura
prezintă
analogii sugestive în ce
nordică
priveşte
originea
a artei policrome.
D intre celelalte fibule din tezaur, fibulele pereche (7 - 8) numai prin capetele de pasăre amintesc fibula ' mare, în rest ele formează o grupă 36
cu fibula cea mică (9). S-a demonstrat că tipul lor provine din combinarea a două tipuri de fibule provincial-romane din secolul al III-lea e.n., cel cu disc (S cheibenfibel) şi cel cu "capete de ceapă". Acest tip hibrid de fibulă este frecvent în secolul al IV-lea. Îl vedem reprezentat pe monede sau pe vase de argint, împodobind umerii împăraţilor romani din acel secol. La unele dintre aceste reproduceri de fibule se observă, ca şi la cele de la Pietroasa, lănţişoare cu pandantive. În tezaurul de la Şimleul
Silvaniei, descoperit în 1889, s-a păstrat un asemenea exemplar,
fără lănţişoare,
din aur, cu corpul oval din onix, incrustat cu granate,
la care tubul cu "capete de ceapă" se vede chiar pe faţa fibulei. Ţinînd
seama
că
prezintă asernănări
cele patru fibule
din punctul
de vedere al tehnicii, aceste deosebiri tipologice, datorite originilor lor diverse, nu dovedesc diferenţe cronologice mai însemnate. Ele se datoresc, în primul rînd, atelierelor din care provin, datele lor de fabricaţie fiind destul de apropiate. Nimic nu ne îndreptăţeşte, ca tehnică
sau stil,
să
le
datăm
mai devreme sau
fibule de dimensiuni mari, în ca
tehnică, faţă
toare în Italia,
formă
după
păsări,
de
de cele de la Pietroasa, se Franţa şi
secolul al IV-lea . Tipul de evoluat,
regăseşte
şi
ca
în secolele
Spania, adus de triburile gotice, în
lor spre vest. Motivul singur, al capului de
formă şi
pasăre,
urmă
migraţia
introdus în orna-
mentele de pe podoabe şi vase, tot în această vreme, a fost adoptat şi de alte neamuri, care au luat locul celor germanice în regiunile dunărene.
10. Col a nul 1a t. Colanul lat, piesa cea mai fragilă din tezaur, a fost grav deteriorat. Prin restaurare, a fost readus la forma lui iniţială şi întărit
printr-un schelet de argint. Dintre pietrele
cu care era împodobit, au elipsoidal (diam. 0,20
şi
rămas
0,15 m),
foarte
constă
puţine.
din
prin balamale (fig. 43). Partea cea mai mare tronconică, potrivită
fost
lucrată
din
şi
Colanul, de un contur
două părţi şi
sticlele colorate
mai
lată
neegale, încheiate avea o înclinare
pentru a încadra baza gîtului unui om. Piesa a
două plăci
de aur suprapuse, sudate pe margini. Placa
37
faţă
din
este
subţire şi ajurată,
Prin decuparea ajurului, placa
iar cea din spate mai subţire
transformată
a fost
de alveole de forme variate, printre care
groasă şi simplă.
predomină
Într-o
reţea
motivul inirnioa-
relor suprapuse şi acela al unor flori şi frunze stilizate. În toate
alveolele
au fost fixate pietre plate şi pastă de sticlă de culoare roşie, albastră şi verde, iar pentru consolidare, între faţa ajurată şi bază, fusese introdusă
o materie două
Cele
prinsă
ră şinoasă,
care cu prilejul
deteriorării
balamale ale colanului au drept ax o
sîrmă
s-a pulverizat.
cu cite o
granată
superioară.
la extremitatea
Forma acestei podoabe, care se purta pe gît, este din epoca bronzului în Scandinavia
şi
cunoscută încă
în Germania. Nu
lipseşte
nici
dintre podoabele de aur din mormintele greco-scite de la mijlocul mileniului 1 i.e.n . În vremea migraţiilor, asemenea colane cu inchizători cu balamale, identice cu cele ale colanului de la Pietroasa, sint frecvente la neamurile germanice. Sistemul s-a ţările
păstrat
o vreme
îndelungată
in
nordice.
Motivul de pe colan reprezentînd inimioare din granate plate apare, ca dovadă a unei unităţi de tehnică şi de epocă, la obiectele cu decor policrom din tezaurul de la Pietroasa.
11-12. Col a n ele cii ind r i c e. Din de la Pietroasa au
făcut
ţie,
în
afară
de cele
au mai fost
două
încă
tezaurului
parte mai multe colane, de categoria pe care
în genere o numim torques. Din descrierea că,
componenţa
colane
păstrate:
dată
de descoperitori reiese
unul simplu
trei, dintre care unul cu
şi
unul cu InSCrip-
inscripţie.
În Europa din afara lumii romane această podoabă era de origine străveche.
Asemenea colane s-au
găsit,
peste tot, din stepele nord-pontice şi celţii şi
începînd din epoca bronzului,
pînă
germanii, lucrate din bronz, argint sau aur
diferite moduri . Grecii
şi
romanii nu
obişnuiau
Romanii, intrînd în contact cu cel ţii, prin
38
la Atlantic. Le purtau şi
şi
scirii
decorare în
acest fel de podoabe.
războaie,
au fost
impresionaţi
de colanele răsucite pe care le vedeau la gîtul lor ŞI le-au numit şi
torqnes. Apoî le-au adoptat
el,
folosîndu-Ie
ca
recompense
mîlitare.
11. Colanul cel simplu din tezaurul de la Pietroasa, cu un diametru de 0,17 m, prevăzută
curbarea
bară masivă, rotundă
dintr-o şi
cu ochi
şi
capătului
constă
(0,005 m diametru)
cirlig, pentru închidere. Ochiul e format prin
aplatizarea unei
extremităţi a
barei, iar cîrligul prin îndoirea
opus (fig. 44). Pentru acest fel de inchidere de la colane
(Osenhalsring), elementele de comparaţie abundă în descoperirile din regiunile nord-pontice
şi dunărene
inscripţie,
12. Colanul cu
din secolele III -IV.
care a
scăpat nevătămat
de loviturile de
topor ale lui Verusi, a fost mutilat ireparabil, în urma furtului din 1875, de către aceia care se pregăteau să-I topească. Au fost salvate doar două fragmente, cuprinzînd
inscripţia. Tăietura
literă
a deteriorat o
din
mijlocul inscripţiei, ceea ce a dat mult de lucru celor ce au studiat-o. Astăzi cunoaştem
fiile care s-au bazează
şi
forma acestui colan numai din desenele
făcut
făcută
înainte de 1875. Copia în argint
fotogra-
in 1884 se
tot pe acele desene (fig. 45)-
Colanul (cca. 0,16 m diam.) era format dintr-o la mijloc şi puţin mai
subţire la extremităţi .
bară groasă de
Acestea,
întărite cu
0,012 m
un fir
răsu
cit de 15-16 ori in spirală, alcătuiau ochiul şi cîrligul de inchidere ca şi la afară,
este gravată
inacceptabilă că
acest obiect
colanul cel simplu. La mijlocul colanului, pe partea din inscripţia,
in r 1111 e germanice. Presupunerea
ar fi servit de verigă pe care se înşirau cănile de băut, la marile ospeţe, era
legată
căzut
la
de interpretarea
ca o urare în limba
greacă şi
a
o dată cu această interpretare fantezistă. Ipoteza că ar fi fost verigă
uşa
unui sanctuar este
n-ar fi fost nevoie de o presupus puţin
inscripţiei
că
ar fi folosit ca
respinsă
prin faptul
inchizătoare brăţară
ca la
că
pentru acest scop
brătări si , ,
(armilla) , avind în vedere diametrul
mai mic decît al celuilalt colan din tezaur. Este
mare pentru a
rămîne
fixat pe un
colane. S-a mai
braţ,
oricît de
totuşi
muşchulos;
mult prea
în schimb,
39
prezintă
o
lărgime suficientă
acest colan se
află gravată
o
pentru a fi purtat pe gît. Din faptul
că
pe
in scripţie,
că
ar
fi vorba de un inel cu caracter sacru,
s-a mai piesă
născut ş i
ipoteza
pe care se depuneau
jură
minte. Totu şi, asemenea inele speciale de j urămî nt, pe care preotul le
ţinea
în
mînă
în timpul ceremoniei, trebuie
Colanul fiind un cerc incomplet
şi
să
fi fost verigi complete.
avînd capetele
prevăzute
cu mijloace
de închidere, exclude categoric o asemenea ipoteză, lăsînd posibilă numai destinaţia sa ca obiect de podoabă personală . Dar ceea ce dă colanului o evident,
importanţă deo sebită
inscripţia
pe care o
printre toate piesele tezaurului este,
poartă.
5. INSCRIPŢIA R UNICĂ Inscripţia constă din 15 semne. Prin loviturile de daltă cu care colanul
a fost fărîmat, inscripţia a fost despărţită în două fragmente, aşa că într-o parte au rămas şase semne ş i în cealaltă opt, iar între ele o literă a fost tăiată în două, resturile sale rămînînd şi pe un fragment şi pe celălalt
(fig. 46). Citirea şi interpretarea inscripţiei s-a făcut în cele mai diverse ş i
fantastice chipuri. Astfel, printre primele păreri publicate, aceea a lui Gheorghe Asachi era că semnele gravate pe colan ar fi reprezentat, în scriere grecească veche şi deformată, urarea laică /.rt.~PE
xiXt
it[VE
(bu cu ră -te şi bea). Apoi, după publicarea în 1847 a unui desen al inscrip-
tiei, în care s-au strecurat unele greşeli, au urmat alte interpretări, care vedeau în aceste semne o scriere euganee, pelasgă sau hunică, Abia
40
l
savanţii
în 1855
Julius Zacher din Halle
şi
D. Rafn din Copenhaga,
independent unul de altul, au recunoscut în semnele de pe colan au citit ultimul cuvînt al inscripţiei: hailag ("sfînt"), cu nici desenele pe care ei le-au avut la îndemînă nu erau întru
rttne gotice că
toate
şi
totul exacte. această
Mergînd pe variază după
identificare
linie
alţi savanţi şI-au
emis ipotezele lor, care
felul în care erau interpretate diferitele semne. Prima
corectă
a semnelor,
făcută
original, înainte de deteriorare, îi
nu
aparţine
după
desene ci pe obiectul
lui R. Neumeister, amintit
mai sus. El a citit: glltaniowi hailag sau glltani o Ivi hailag cîteva
interpretări, rămase însă
pînă astăzi, diferă
fie din cauza citirii diferite a vreunei litere, fie
a propus
interpretări,
discutabile. Aceste
multe altele care s-au succedat de atunci
şi
după
ca
între ele,
felul în care se
făcea despărţirea runelor în cuvinte. În plus, prilejurile de discuţii au
fost sporite de faptul că prin mutilarea colanului în 1875, litera a şaptea a fost aproape ţinut că
mai
distrusă.
există încă
pildă
De
un semn,
Odobescu, descifrind literele, a susdupă
runa
deteriorată,
anume un <',
echivalent cu K din alfabetul nostru. Cu acest adaus, a propus multe feluri de a interpreta îndelungat de însă
autorităţile
inscripţia.
Interpretarea
admisă
şi
el mai
timp mai
cele mai competente în materie a fost
a lui R. Loewe, care a citit: Gutan Iowi hailag, ceea ce însemna
"lui Jupiter al goţilor consacrat". El consideră inscripţia ca datind din secolul al III -lea e.n. şi că IOIvi (dativul de la Iupiter-Ioois latin) este numele roman dat
divinităţii corespunzătoare
germanice,
Donar.
Savantul suedez C. Marstrander a fost acela care, în 1929, studiind semnul pe care Odobescu îl identificase cu runa părerea că
să
fie
a exprimat
acesta nu e decît restul unui semn mai vechi, peste care
gravorul a trasat a existat o
< (K),
inscripţia.
inscripţie
înlăturată
Astfel el a ajuns la concluzia
că
pe colan
mai veche, care, din anumite motive, a trebuit
înainte de gravarea celei noi, dar, probabil,
operaţia
de
ştergere
vechi. La că
încă
rună,
şi
reuşit
complet
şi
rămas
au
urme din semnele cele
această interesantă observaţie trebuie să adăugăm,
mare, o
nu a
pe piesa mai
originală,
mică şi
rună
la 1 cm de ultima
incomplet
trasată,
care
ca o confir-
a inscripriei, se vede
aparţinea
inscripţii
vechii
nu a fost ştearsă deplin. În ţara noastră, o nouă descifrare a inscripţiei a fost făcută de germa-
nistul M .
Isbăşescu,
piesei originale,
care, mai de curînd,
confirmă
după
atentă
o
cercetare a
a doua citire a lui R. Neumeister: Cutani
o Ivi hailag, dar interpretează altfel şi anume: "al goţilor stăpîn ereditar
(sau ocrotitor) sacrosanct
(adică sfînt şi
care poseda tezaurul, expresia distinctiv al acestui
gravată
"stăpîn" şi
inviolabil)". Ca aluzie la regele
pe colan
întărea
îi conferea, prin
sacre, o putere magică de apărare. Astfel, inscripţia ne aduce însemnate
calitatea de semn
însăşi prezenţa
lămuriri
legătură
în
runelor
cu rolul
obiectului pe care e gravată şi cu apartenenţa tezaurului întreg. În ce priveşte rolul, am văzut că, prin analogie cu alte piese, folosirea neîndoielnică,
colanului respectiv ca torques este
prezenţa
în plus,
inscripţiei marchează importanţa deosebită a acestui colan. Cuvîntul
hailag ("sfînt"), recunoscut de
toţi
caracterul sacru al obiectului, fie
interpretatorii că
inscripţiei, ne arată
ar fi vorba de divinitatea
clar
căreia
îi
este închinat, fie că se referă la personajul care îl purta în calitate de "stăpîn că
ereditar
şi
sacrosanct",
la neamurile celtice
şi
adică
de
şef
magică atribuită
şi
religios. ar,
ştim
germanice, torqtles-ul se purta tocmai ca un
semn distinctiv social. De asemenea este şi
politic
runelor.
cunoscută
Fără îndoială,
puterea
un colan
religioasă
prevăzut
cu o
asemenea formulă, ce consfinţea şi îl ocrotea pe purtător, va fi aparţinut unui şef suprem,
se
află
urmele unei
de neam germanic. Faptul
inscripţii
mai vechi e în
că
sub
inscripţia actuală
măsură să
confirme acest
rol al colanului, În sensul că, fiind trecut de la un şef la altul, sau de la tată la fiu, semnele magice trebuiau să fie reîmprospătate de fiecare dată,
42
din scrupul religios.
6. CONSIDERA ŢII STILISTICE
Din expunerea
analitică făcută pînă
aci apare evident
că
tezaurul
de la Pietroasa este nu numai unul din cele mai mari depozite antice de aur prelucrat artistic, dar ş i unul din cele mai remarcabile prin complexitatea
şi
varietatea
particularităţilor
şi
stilistice. De aceea
studierea
sa este mai anevoioasă. În general, metodele specifice ale arheologiei se
aplică
greu giuvaerurilor, care, prin
însăşi
natura lor de produse
de mare lux ş i de depozite de materiale scumpe, fiind foarte rare, oferă prea
puţine posibilităţi
categorie,
tradiţiile
de
tehnice
comparaţie .
şi
altă
Pe de
parte, în
stilistice se transmit fidel de la o
această
generaţie
la alta de meşteri, persistînd de-a lungul multor secole, ceea ce reprezintă o serioasă piedică pentru determinările cronologice. În cazul
special al tezaurului de la Pietroasa aceste mari cu cît complexitatea lor şi
cu cît o
bună
stilistică
dificultăţi
impune
devin cu atît mai
preocupări
mai variate
parte din elementele sale sînt de o originalitate
categorică.
Lăsînd
de o parte colanele din bare cilindrice de la nr. 11- 12,
care din cauza extremei lor
simplicităţi
nu pun probleme de stil artistic,
celelalte zece piese descrise se împart, din punctul de vedere al acestor probleme, în trei grupe: 1° vasele şi giuvaerurile cu decor policrom; 2° patera cu figuri mitologice,
lucrată
aII repoussi; 3° cana şi talerul,
ornate cu motive geometrice. Cea mai număr
caracteristică
e prima
grupă,
care cuprinde
şi
cel mai mare
de obiecte: cele două vase poligonale (nr. 4-5), cele patru
fibule (nr. 6-9) şi colanul lat (nr. 10). Această grupă ne obligă să ne îndreptăm atenţia
spre o anumită perioadă şi spre un anumit mediu cul-
tural, stilul policrom fiind caracteristic perioadei
rnigraţiilor şi
bucurin-
43
du-se de o
specială răspîndire
în
ţările
care au fost dominate în antichitate bazează
de neamurile germanice. Tehnica cloisonne, pe care se
acest
stil, era cunoscută din foarte vechi timpuri în Orient. În India apare în
civilizaţia
din mileniul al 3-lea de la Mohenjo Daro, iar la iranienii
de la sud de Caucaz şi la triburile scitice era folosită prin secolul Practicată
VI i.e.n.
răspîndirea
în toate timpurile în Orient,
mai
a tehnicii cloisolllle-ului s-a produs, mai ales, începînd din epoca după
preţioase
au învins treptat sobrietatea,
elenistică,
şi
luxul mate-
măsura şi
bunul gust
ce grecii au luat contact cu Asia. Efectele de culori
rialelor
intensă
al artei clasice. În regiunile de la nordul Mării Negre, sarmaţii, urmaşii sciţilor, păstrînd
continue
legături
cu Orientul
îndepărtat şi
cu Iranul,
apreciau podoabele incrustate cu pietre colorate. În oraşele de pe coastă, în atelierele aurarilor,
alături
de
tradiţia clasică
turile cu centrele greco-romane din sud sarmată,
se
IV -lea, la
dezvoltă şi
Bizanţ,
noul stil policrom,
şi
aşa că
întreţinută
-
tradiţia locală,
de
legă
scito-
atunci cînd în secolul al
se adopta stilul policrom direct de la
nord-pontice era deja cunoscut, iar goţii,
prin
stabiliţi în
perşi,
în
oraşele
regiunile învecinate,
din aceste centre. Devenit un element caracteristic îl invărau , de la mesterii , răspîndit
al artei germanice, stilul policrom s-a
apoi în Europa pretu-
tindeni pe unde au trecut neamurile germanice în migrat ia lor spre vest. În grupa obiectelor de la Pietroasa lucrate cu pietre incrustate sînt de remarcat cu deosebire vasele poligonale, ale colorate,
subţiri şi
căror
plate, ocupînd cea mai mare parte din
tivelor recipiente, produceau un
plăcut
efect de
pietre variat pereţii
respec-
transparenţă policromă.
Preocuparea de asemenea efecte de culori este elementul artistic nou pe care îl
prezintă
aceste vase.
Acelaşi
lucru se
observă
la fibulele
şi
la colanul lat din tezaurul de la Pietroasa, noutatea lor constind tot în decor. Efectele de policromie sînt obţinute prin două procedee tehnice ale cloisolllle-ului folosite simultan : incrustarea în
spaţii
perfo-
rate sau în alveole sudate pe placă, pietrele fiind fie plate fie caboşoane dispuse compact.
44
Pentru datarea acestor vase şi giuvaeruri pledează, in afară de aspectul mai vechi al decorului lor în stil policrom, originea formelor lor. Am văzut că pentru vasele poligonale cît şi pentru fibulele cu corpul rotund analogiile se găsesc în lumea romană în secolele III - IV. Rezultă că această grupă
de obiecte de la Pietroasa se încadrează cronologic între anii 300 şi 400 e.n. Un alt amănunt, cum este acela al pandantivelor cu lanţuri împletite din sîrmă subţire de aur, ne trimite tot la prototipuri clasice. Execuţia lor
fină,
care
aminteşte
elenistică, serveşte şi
executate de
meşterii
pe aceea a cerceilor cu pandanrive din vremea ca o indicaţie în sensul că aceste podoabe au fost care
pînă
tradiţia
la invazia hunilor
artei rafinate greco-romane artistice nord -pontice, Motivul capului de
pasăre,
şi
care se mai
în forma
naturalistă
încă
au mai
găseau
păstrat
în atelierele
de pe fibulele de la
Pietroasa, este un indiciu în sensul datării obiectelor în secolul al IV-lea, cît şi al originii acestor podoabe. El prezintă, ca şi decorul policrom de pe ele, o fază intermediară între formele scito-sarrnate şi cele, din ce în ce mai stilizare, de pe fibulele din secolul al V -lea şi următoarele. Mai mult, acest motiv poate fi socotit şi ca o dovadă a apartenenţei germanice a podoabelor de la Pietroasa, căci s-a observat că, din bogatul repertoriu de motive decorative zoomorfe de origine iraniană şi central asiatică, goţii
au adoptat mai ales pe acela al capului de
pasăre.
În ce priveşte patera cu figuri, acest obiect, cu totul izolat printre celelalte piese ale tezaurului de la Pietroasa, prezintă caractere stilistice prin excelenţă greco-romane, în ciuda divinităţilor străine pe care le înfăţişează alături de figurile cunoscute din repertoriul mitologic clasic. Chiar aceste chipuri intruse sînt redate, ca şi celelalte, cu toate caracterele clasice, atît în ce priveşte anatomia, cît şi în ce priveşte veşmintele, iar compoziţia armonioasă a frizei şi variaţia de atitudini a personajelor se inspiră din cele mai bune tradiţii ale artei elenistice. Unele defecte de
execuţie,
ca lipsa de
proporţii
dintre dimensiunile
45
capului şi restul co rpului, ori ca lipsa de fineţe în trăsăturile feţelor, care imitaţii
dau impresia unei
după
barbare
defecte care se reîntîlnesc în
ins ă şi
arta
modele romane, nu sînt decît oficială romană,
incepind din
secolul al IV -lea. Pe de ca de
altă
îmbrăcămintea
per sonajulu i cu
tradiţie iraniană
şi însăşi
pate r ă şi
parte, subiectul reliefului de pe haină
amănunte,
de zale sau fig urile de animale
pastorală
din scena
unele
din jurul figurii centrale, cît că
atitudinea acestei figuri ne duc la concluzia
vasul nu putea
fi executat decît de un artist provenit din centrele artistice nord-pontice. plastică practicată
Arta
în aceste centre de veche
prezenta în secol ul al IV-lea tot în im pe riu . Am piate de lumea
aceleaşi
caractere de
văzut însă că, datorită poziţiei
barbară
tradiţie grecească, decadenţă
lor geografice apro-
migraţie, oraşele
a popoarelor in
ca peste
nord-pontice
au fost mai receptive decît altele la curentele noi aduse din Orient. Pe de şefii
altă
parte,
meşterii de
aici erau
puşi
situaţia
in
de a executa pentru
acestor neamuri comenzi în care, cum este cazul cu patera de la
Pietroasa, trebuiau
să
divinităţi şi
fie reprezentate plastic
personaje
care nu figurau in rep erto riul artei clasice . Î n epo:a în care am văzut că
se
situează
patera,
aceşti
vecini nu puteau fi decît
goţii.
În a treia grupă stilistică din tezaurul de la Pietroasa, talerul cel mare prezintă şi
ornarnentaţie sobră,
o
cu atît mai m ult cu decoru l
grupe. As pectul
său
de decor a
cănii
al obiectelor di n celelalte
două
contrastînd cu încărcat
masiv, cît
şi puţinele
bogăţia
sale motive ornamentale,
inclusiv minusculele detalii vegetale asociate cu cele geometrice, se încadrează
în specificul artei din perioada
Cît despre cana
înaltă,
migraţiilor.
care face parte din
aceeaşi grupă, aparţine
unui tip frecvent, care in cultura Cerneahov-Sîntana de Mures a fost repetat
şi
în
ceramică .
Prin aceasta vas ul se
î ncadrează
în inventarul
caracteristic lumii gotice din secolul al IV -lea. Analiza
stilistică
impune concluzia
46
a celor trei grupe din tezaurul de la Pietroasa ne
că
în acest complex de obiecte se întîlnesc ecourile
unor
tendinţe
şitoare,
artistice diverse. La
bază
se
află,
Într-o
proporţie
covîr-
elementele artei clasice din imperiul roman, dar destul de eloc-
vente indicii de
amănunte
că
ne dovedesc
aceste elemente au fost prelu-
crate în mediul nord-pontic. Preponderenta lucrului în cloisonne se potriveşte
cu marea
germaOlca, iar să
considerăm
precis,
răspîndire
a acestui gen de giuvaeruri în lumea
inscripţia runică
tezaurul ca
ne
obligă
aparţinînd
chiar, în mod neîndoielnic,
unui
trib germanic
şi,
mai
goţilor,
În ciuda complexităţii sale, tezaurul de la Pietroasa prezintă o unitate cronologică.
fiecăruia
Indiferent de întinderea în timp a
din tipurile
pieselor din tezaur, un singur secol le este comun tuturora: secolul IV e.n., spre care ne trimit cu o rile
şi consideraţiile
logice, destul de secol, dar
insistentă precădere
confruntă
stilistice. Cu deosebire arta paterei cu figuri mito-
decadentă
încă demnă
spre a nu putel fi
de comparat cu
clasice, n-ar mai putea fi
atribuită
reprezentările
plastice
şi
atît de rafinată la figurile paterei rigid şi mecanic.
şi
datată
producţiile
epocii de
tismul bizantin, cu fixitatea expresiilor în toate
toate
după
înainte de acest
artei greco-romane
anul 400, cînd hiera-
a atitudinilor, devine general
cînd tratarea degenerează
veşmintelor -
încă
într-un schematism
7. CASTRUL ROMAN DE LA PIETROASA Înainte de a trece la consideraţiile generale pe care le implică tezaurul de la Pietroasa antic din
considerăm
această
necesar
să menţionăm şi
un alt monument
localitate. E vorba de un castru roman, drepturi-
47
ghiular, orientat E- V, lung de 158 m
şi
lat de 124 m, ale
cărui
resturi,
constînd din ziduri de piatră brută legată cu mortar, groase de circa 2 m, au fost constatate în mijlocul comunei, prin ogrăzile şi pe sub casele locuitorilor. Clădirea actuală a Sfatului popular comunal, construită înainte de ultimul colţul
război,
însăşi părţile
a folosit ca temelii
de SV al castrului (v. planul). Nivelul antic se
află
de zid din
la circa 1,50 m
sub acela al solului actual. Castrul a fost cercetat de Odobescu destul de sumar în 1866 prin sondaje practicate în cîteva puncte din perimetrul zidului. Rezultatele, rămase
în esenţă inedite, sînt foarte sumar menţionate de Odobescu,
împreună
cu un plan al castrului, în vol , III al monografiei sale despre
tezaur, adică tocmai în partea neterminată a acestei lucrări, apărută postum. Din
ştirile
publicate acolo
aflăm, fără
că
precizii,
din
săpături
au ieşit la iveală cenuşă, oase de animale domestice, pietre de construcţie, cărămizi, ceramică grosolană,
cioburi de vase de sticlă, arme şi zăbale
de fier, doi piepteni mici de os, o sulă de os, mai multe rişniţe de piatră şi
o monedă romană imperială de bronz, foarte deteriorată,
dar de un aspect denotînd sigur, după cum afirmă Odobescu, "o epocă post-constantiniană".
Nu
ştim
care a fost soarta
ulterioară
a obiectelor
descoperite atunci şi nici unde se vor fi aflînd în prezent. De atunci nu s-a mai încercat nici o castrului. O cercetare
sistematică nu
altă săpătură
va întîrzia
să
pentru explorarea
verifice
şi să lămurească
ştirile
pomenite de Odobescu, dar şi să aducă lumină în probleme esen-
ţiale,
cum ar fi rostul acestei fortificaţii în sistemul apărării transdanu-
biene a imperiului roman or eventuala sa legătură cu tezaurul descoperit în apropiere. În stadiul actual al informaţiilor se creează impresia că
nu există decît o coincidenţă întîmplătoare între prezenţa castrului
roman şi îngroparea tezaurului gotic în aceeaşi localitate. cîtă
Totuşi,
vreme cercetările lipsesc, această impresie nu se poate bucura de
autoritatea pe care o dă certitudinea. Semnificativă este, în această privinţă, o oarecare 48
concordanţă cronologică pe
care, se pare
că,
pe
lîngă
coincr-
denţa topografică,
trebuie s-o avem
In
vedere între cele
două
fapte
arheologice. Cu ocazia unei vizite pe care am şantierului
colectivul că
făcut-o
în 1951,
cu
Poiana (ef. SCIV, III, 1952, p. 217), am observat
zidurile castrului au fost construite cu un mortar solid,
nînd
împreună
cărămidă pisată,
trădează
ceea ce
o
epocă
roşcat, conţi
tîrzie, iar printre ruine
am dat de fragmentele unei ceramici romane referitoare de asemenea la o vreme
post-clasică.
"post-constantiniene" în secolul IV e.n.
constatări
Sînt
găsite
care corespund atît monedei şi datării
la 1866 în castru, cît
Bineînţeles, şi această coincidenţă
tezaurului
poate fi pur
fortuită,
tezaurul fiind îngropat la Pietroasa, eventual, într-un moment cînd castrul nu mai era în inutilă
funcţiune.
atîta timp cît
lipseşte
Dar orice
ipoteză de acestă natură rămîne
cuvîntul decisiv al
cercetărilor
pe teren.
8. CONSIDERA ŢII ISTORICE După
cum am
la Pietroasa se în
legătură
deraţii
arătat
referă
mai sus, elementele stilistice ale tezaurului de
cu deosebire la secolul IV e.n.
Această dată, pusă
cu caracterul evident germanic al tezaurului,
istorice în cadrul
frămintărilor populaţiilor
obligă
la consi-
gotice, cuprinse de
panică
la apariţia hunilor pe teritoriul patriei noastre, în ultimul sfert al secolului amintit. Din
relatările
istoricului Ammianus Marcellinus, contemporan cu
evenimentele respective
şi
informat direct de
conducătorii goţi
care
au participat la ele, cunoaştem destul de bine acest dramatic moment
-1-9
din istoria migraţiilor, ale cărui consecinţe grave aveau să apese într-un mod hotărîtor asupra istoriei universale. În secolul IV, goţii, învinşi şi pacificaţi de împăratul Constantin, ajunseseră
la un echilibru stabil cu romanii, cu care
întreţineau relaţii
strînse şi ale căror influenţe le primeau. Ei se împărţi seră în două forţe politice deosebite, ale căror teritorii erau delimitate, în bună parte, de cursul Nistrului (Donastius), La răsărit de acest fluviu, de-a lungul vastelor stepe sarmatice, pînă la Don {Tanais}, stăpîneau ostrogojii sau gretlt tlJlgii , iar la apus, cu deosebire în regiunile de păduri şi coline ale Moldovei, peste populaţia de neam dacic a carpilor, se stabiliseră visigojii sau teroingii, al căror rege Athanarih (AthaJlarichtls) se bucura
de un
impunător
prestigiu.
Acest echilibru a fost brusc întrerupt prin invazia impetuoasă a hunilor mongoli, care, venind din indepărtatele stepe ale Asiei centrale, supuseseră toate populaţiile din vestul Asiei, ajungînd la Don. După aceea trecuseră şi acest fluviu şi zdrobi seră forţa ostrogoţilor, iar în anul 376 se aflau la Nistru, unde vizigoţii încercară zadarnic să li se opună. Învins la acest hotar, Athanarih şi-a concentrat forţele în podişul central al Moldovei, ale cărui întărituri naturale a căutat să le completeze, spre sud, printr-o fortificaţie lungă, care, mai de curînd, a fost identificată cu valul din Moldova de Jos, dintre Ploscuteni pe Siret şi Stoicani pe Prut. Surprinşi pe cînd lucrau la această fortificaţie de apariţia pe neaşteptate a hunilor, vizigoţii au părăsit şi podişul Moldovei, căutînd un refugiu spre Dunăre. Dar acolo s-au despărţit. a parte din ei au trecut fluviul în Dobrogea şi în Tracia, unde, doi ani mai tîrziu, vor cîştiga bătălia
de la Adrianopol, terminată cu dezastrul armatei romane şi cu moartea împăratului Valens, iar în cele din urmă se vor aşeza în interiorul provinciilor romane ca federaţi .
a
altă
parte
sească pămîntul
însă,
în frunte cu însuşi Athanarih, nevrînd să paraDaciei, s-a îndreptat spre Carpaţi, în ţinutul numit
de Ammianus Marcellinus Caucalanda, inaccesibil prin
50
munţii săi înalţi
şi p ăduro şi (ad Caucalandensem IOC/I!JJ, altitudine
siluarzo» inaccessum et
»rontiron} , unde s-au aşezat, după ce i-au gonit pe sarrnaţii care pătrun seseră acolo
mai înainte (SarlJlatis inde extrusis) , Ţinînd seama de succe-
siunea şi de topografia evenimentelor povestite de istoricul roman, este evident că ţinutul Caucalandei trebuie căutat undeva în cotul Carpaţilor orientali, cam între Vrancea ş i regiunea Buzăului, la o distanţă potrivită de Siretul inferior şi de cotul de la Galaţi al Dunării, dinspre care venea Athanarih. Regiunea în care se e, prin urmare, foarte
convenabilă
află
Pietroasa
şi
muntele
Istriţa
pentru localizarea ultimului refugiu
al regelui vizigot, iar interpretările care încă de acum un veac, începînd cu Neumeister
şi
continuînd cu Odobescu, se
sprijină
pe
această
loca-
lizare pentru a explica îngroparea tezaurului la Pietroasa, nu pot fi privite decît ca foarte plauzibile. Athanarih n-a rămas multă vreme în acest refugiu. Cu forţele reduse prin defecţiunea triburilor vizigote trecute în imperiul roman ş i suportînd din ce în ce mai greu strîmtoarea în care îl puneau ameninţările hunice, s-a văzut silit, în cele din urmă, să
accepte invitaţia împăratului Theodosius de a se aşeza şi el înăuntrul
imperiului, ca
apărător
al
graniţelor
cu mari onoruri în anul 381, avea după
romane. Primit la Constantinopol să moară
de
bătrîneţe
nu mult
aceea.
În cadrul ace stor împrejurări se poate imagina destul de uşor soarta tezaurului de la Pietroasa. Acest preţios complex de obiecte de caracter sacru se afla, fireşte, în posesiunea şefului suprem al
vizigoţilor,
Arhanarih,
pe care scriitorul creştin Ambrosius, contemporan, îl numeşte index reg ulJJ, "judecătorul regilor", adică mai mare peste toate căpeteniile
triburilor vizigote. Athanarih purta tezaurul cu el peste tot şi l-a ţinut în păstrare şi după ce el a fo st părăsit de o parte din supuşii săi, trecuţi
în imperiul roman. Regele vi zigot a dus tezaurul în Caucalanda,
iar cînd, în cele din urmă, s-a văzut silit s ă fugă şi din această ţară muntoasă
să cruţe
spre
a - ş i căuta la
rîndul
său
azil pe ste
Dunăre, a
socotit necesar
odoarele sacre de riscul unei eventuale surprize hunice sau ale 61
•
unei posibile confiscări romane ŞI, In speranţa că ori el, ţara
se vor întoarce în curînd in se
obişnuiseră
aveau
să
pe care de mai bine de un secol
s-o considere ca patrie, a Istriţa,
poalele muntelui
hotărît să
vizigoţii
acolo unde întîmplător
fie descoperite
al săi
OrI
abia
după
le îngroape la
nernaiinrorcindu-se aproape CInC1Sprezece
veacuri.
Se pune întrebarea: de ce Arhanarih n-a ascuns tezaurul într-un munţilor
loc mai dosnic, pe vîrfurile fi fost în mai
bună siguranţă
şi
decît
că, deşi stăpîn
peste depresiunile subcarpatice, regele vizigot n-a
doneze principalele poziţii strategice ale refugiu lui şi căile
dinspre cîmpie, unde dominau productive din partea locului într-o asemenea
poziţie,
peste
munţii
înţeles să
aban-
său,
situate la marginea
şi
regiunile cele mai
de acces
şi că, dimpotrivă,
s-a stabilit el
acelaşi
îşi construiseră
punct romanii
Ne putem întreba, de asemenea, sorii lor locali,
sarrnaţii,
că
exact
menţionat.
castrul mal sus
dacă vizigoţii, şi
insuşi
importantă
gata oricînd s-o apere. Cit de
era Pietroasa din acest punct de vedere se vede din faptul în
unde ar
decît la Pietroasa, nu departe de drumul
răspunde
mare? Logic nu s-ar putea
pădurilor,
ori în adîncul
şi
eventual
predece-
nu vor fi folosit cumva chiar ruinele acestei
fortificaţii romane pentru aşezarea lor principală în Caucalanda. În
acest caz, îngroparea tezaurului numai la 1 km departe de castru, pe o
pantă
a muntelui
Istriţa,
ar
apărea
ca un fapt normal. Trebuia ca
locul secret să fie uşor de reperat şi totodată la îndemînă pentru orice even tualita te. Formulăm
verificărilor
gresul
aceste
cercetărilor
să
exclusiv cu titlu de ipoteze supuse
viitoare. Sînt de aşteptat lămuriri mai precise de la pro-
care vor trebui e firesc
consideraţii
ne
să
tehnice
şi
stilistice comparative
şi
fie executate în castrul de la Pietroasa.
menţinem
ţinutul
explorările
Pînă
atunci
la sistemul cel mai logic de interpretare, bazat
pe atribuirea tezaurului de la Pietroasa lui Arhanarih Caucalandei cu
de la
şi
pe identificarea
unde acest faimos complex a fost descoperit.
Este sistemul care, prin demonstraţiile lui Odobescu, a fost general acceptat şi pe care mCI o încercare critică n-a izbutit să-I clatine. Tentativele care s-au făcut de a data tezaurul cu un sfert de veac după evenimentele din anul 376 şi de a-l atribui ostrogoţilor rămaşi sub autoritatea hunilor, n-au reuşit să opună nimic temeiurilor tezei vizigote. nici o aluzie din autorii vechi nu atestă aşezarea ostrogoţilor în aceste regiuni, nimic nu obligă să-i preferăm fraţilor lor vizigoţi de sub conducerea lui Athanarih, ca stăpîni ai tezaurului. Pentru explicarea istorică a tezaurului de la Pietroasa nu se poate ieşi din cadrul secolului IV, iar în acel secol numai vizigoţii lui Athanarih Nici o
ştire,
s-au găsit în situaţia de a trece prin acolo tezaurul lor sacru.
părţile Buzăului şi
de
a-şi părăsi
..... , . C •~ ..c... teca
Cenrr: U J" V
A•
r l : ; :-~a ~
. . ~
. • • . t. V H ~
Il
. :. ,1
GALAT I
BIBLIOGR A FI E
B o c k, F r. - D er Sebalz des Il7est.~olbet1kolligs .Atbanaricb gef lllldell im Jahre 1837 Z" Petrossa in der Grossen IY/alae hei, in ,,;\ littheilungen der Cent ral- Kornrnission", Viena X III, 1868 F e t t i c h, N. - D er ZUJeile S ehalz VOII SZildg)'-Som!l'o, în "Arc haeo logia Hungarie a" VIII, 1932 ; idem Arehăologisehe S t udien z"r Geschi cb!« der spâtbunniscben M elallkll/ISI, în "A rchacologia H un garica", X XX I, 1951; idem, 2 11 den Fibeln VOII Petrossa nnd BikissZeIIlalldras, în " Ge rmania", 16, 1932, p. 300 şi urrn. H o l m q u i s t, \\!. - Germanie .-"lrl during t he first ruillenniun: A .D ., Stockh olm, 1955 1 s b ă ş e s c u, ;\1. - Ins cripţ ia de pe colanul din lezallml de la Pielroasa, in "Revista de filolog ie roma nică şi ge rrnani că " , 1, 1957, p. 107, ş i urm. K ii h n, H. - D ie oorgescbichtiicbe KIIII.r1 Dentscblands, Berl in, 1935 L i n a s, C h , d e - L' hisloire dll Iravail iz i 'Tixposition nnirerselle de 1867, A rr as şi Par is, 1868 ; idem, L es origines de I'orf ivrerie cloisonnee. R echerehes sur les divers gellres d 'incrusration de j oaillerie el l'art des milallx precieux, Arras ş i Paris, 1877-1887 O d o b e s c u, A l. - Notice SIIr les allliq lliles de la R onmanie , Pari s, 1868 O d o b e s c u, Al. - L e tresor de Petrossa : Etnde sur Porferrerie antiqtte, Par is-Leipzig, 1889-1 900 R o s t o V t z e f f, ;\1. - l ranians and G reek s in S Olllh Russia, O xford, 1922 V u l p e, R. - L e sallnm de la M oldarie inferieure el le « mur » d 'A l hallari e, H ag a, 1957 S mi t h, S o de n - Examples of arr-uoremansbiţ: of rarious ages and countries , Lond ra, 1869
Biblioteca Ce n t r.:: l~
t€''''. : ·~r a Iă
"V. A. Ur ·· ·. 1;
L. . . . . . .
GA L A ŢI
ILUS"'TRATII •
1~
'II
Eiblic...teca
1. Coasta calca roasă de sub locul numit odinioară Via Ardelenilor.
2. Aspect al
văii
Pietroasa.
3. Vedere de ansamblu a locului unde se presupune că s-a descoperit tezaurul.
Centr~,~ F c, ....:l
JJ
Y• fi..( U
r-
I •
. C" ',:: r a Iă ··
... -
•. ' .:.'
~'
•
• .• t 1
GALAŢI
, ,
$ltfJJJJl~1l JID JE
!LA
,rTIIWSA.
L
~
4.
Pictură
de
la
de H . Trenk reprezentind tezaurul Pierroasa ( d u pă AI. Odo be scu).
5. Piese ale tezaurulu i in 1838 (des en de I.
asa cum Ne gulici).
a ră ta u
E ibliote c a ntrală r r ' : - - ."
"V. A. U~ . GAL A
a
. " . 6, Pat er a
CU
fizuri. '"
7 . Pat era va• zu tă din
p rofil.
Crr ' ·
",
..
11
V. ,t
<.. . --- --
/J
.
.
r it :.,;,. teca Crr ' · ' ~ r C''"'; :onal4
V• iAl . r. ". : . :.. "'Al' <"'ALAT t ----._--- , J,
"-
v :
•
"V. A, '-- - - -G.
B. 9
CI
11. Interiorul paterei.
Biblioteca
c -ntrc::./ă. F'E'!ii.-:"~a'ă
I
"V, A. UnLe . .·:.'." I GALA-r
O 12 . H' [ ica
friză j nz
"-
din . •.Iuru 1 Eigurinei centra le.
f
13. D et aliu d in pater ă ( M al rol1oe) .
-
A .B.C. , g rupul
celor tr ei div i n ită ţi femin ine
"ca "r-"I : :; 'p re~nt1 n d
14. D etaliu din parc ră - D .E. F., tre i divinităţ i : cea di mIjloc cu lsis -Forrnna, cea din dreapta presupusă ll/odall, cea din . tin ga nel'
:3
r ~i--aă
ah,;imH"
'irE
n~ !~ "
AT'
15. O"e t
'.
Cit ' Oentr,- ! "1
"Y. ~: . ~, L
" L A
.... 17 . Detaliu
din paK .L., u n tîn ăr si o tînără, acol i ţi ai zeilor. ter ă
-
18. De taliu din pareră !II., di vini tate an alogii cu Apolion.
19. D etaliu din pateră -
N.O. P., ră zb o i ni c În căma ş ă de zale, pitic ~1 t înăr acolir .
1- __
~
_
Oiblioteca
_ " , rr 2. I ă r:' e giOna ::
t i
" A. URECl1l/l" GALA T I
-
20. Talerul.
21. Detaliu din centrul talerului. 22. Detaliu de pe marginea talerului,
~
---it :ioteca r .::1--
re ("i o n 3 .:
UnEC!J L\" G AL ... T I
23. O rnamente incizate pe gîtul
căniî .
24. Cana. 25. Fragment din toarta 26. G ura
cănii Cll
placa
cănii ajurată.
terminată
în cap de
pasăre .
-.j h
2. 1 -•
ji c te ,,:c R e (: i C
Or r \ _
-;- , v 11
-3 A T I
, J ~ I
i li
27. Cupa
octogonală.
28. D etaliu din
cupă.
29 . Una din toarrele cupei octogonale, modelată in formă de panteră. 30. Partea superioară a cupei octogonale.
- - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - 1 ~
l:
31. Cupa do decag 32 . De taliu din cu dodeca gonală.
33. Interioru i cupei dodecagonale.
Biblioteca -·" o - ~'-i·'. ' ă. ~
I 1: . Î.
31. Cupa dodecagona i:i.
32. D etaliu din cupa dodecagonală .
33. Interiorul cu pei dodecagonal e.
.
F (': ;;-raIă
1'" I
'.
.' "
34. Fibu!a mare. 36. Fibula mare 35. (pro fiI si . revers).
37. Fibulele pereche (pro fil)" 38 . Re versul fibul elor pereche. 39. Fibulele p ereche
(faţ a).
- - .... - - - --, Gibii etec<3. o
· , ,~Iă.
.,
r
p -
r- -
: -..-- ::; I ă
Biblioteca centrală
rerionartl
Cibl;oteca
.--.... < ntra lă
r€,;;onală
Ă. UfltG'DIA" A LAT'
40. F 'lb u la
-
mică .
' a- (profil 41 , 42. Fibula mic
ŞI.
reve rs).
43. Colanul lat . 44. Colanul
simplu.
45. Aspectul iniţial al colanului cu inscripţie (reconstituire). 46 . Fragmentele colanului cu inscripţia ;. după deteriorarea suferită in 1875.
runică
rămasă
I
&
:zc a f:r- ;ono
.Al' '- - - - - -- - - 47. Tezaurul expus în Palatul Republicii cu prilejul expoziţiei din 1956.
Planul
localităţii
Pietroasa :
A. Locul descoperirii tezaurului. B. Castrul roman.
L ISTA
I L U S TR A Ţ I I
L OR
1. Coasta calca roasă de sub lo cu l n u mit odinioară Via Ardelen ilor. 2. Aspect al văii Pietro asa. 3. Vedere de ansamb lu a locului unde se presupune că s-a descoperit tezaurul. 4. Pictură de H . Trenk reprezenrind tezau rul de la Pietroasa (d u p ă Al. Odobescu). 5. 6. 7. 8. 11 . 12 . 13 .
Piese ale tezaurului aş a cum a rătau in 1838 (desen de I. Negu lici). Pater n cu figuri. Patera văzută din profil. 9 . 10 . Figurina din centrul paterei. Inreriorul paterei. Mica friză din jurul figurinei centrale. D etaliu din pa tc r ă - A .B.C., grupul celor trei divinităţi feminine ( Ma/ronae) .
14. Detaliu din pateră - D. E.F. , trei divinirăţi : cea din mijloc prezentind analogii cu l sis-Fortnna, cea din dreapta presupusă 1l7odan, cea din stinga neidentificară.
15. Detaliu din
pateră
-
G.H., zeu germanie, presupus D onar
şi
divinitate
feminină neidenrificată .
din pateră - I.J., d ivinită ţi gemene identificate cu Aici. din pareră - K.L., un tinăr şi o tinără, acoliţi ai zeilor. din pateră - ,',1., di vinitate a na l ogă cu Apolion. din pareră - N.O.P., războinic În cămaşă de zale, pitic şi tinăr
16 . 17. 18. 19 .
Detaliu Detaliu Detaliu D etaliu acolit.
20 . 21. 22 . 23. 24 . 25. 26. 27. 28 .
T alerul. D etaliu din centrul talerului. Detaliu de pe marginea talerului , Ornamente incizare pe gîtul cănii. Can a. Fragment din toarta cănii terminată in cap de Gura căn ii cu placa ajurată. Cupa ocrogonală. Detaliu din cupă.
pasă re,
Una di n toartele cupei oc togon ale, m odel ată În form ă de p an ter ă . Partea superio ară a cupei octogona le. Cupa d odecagonal ă . Detaliu din cupa dodecagonală . Interiorul cupei dodecagonale. Fibula ma re. 36. Fibula mare (pro fil ş i re vers ). Fibulele pereche (pro fil). Reversul fibulelor pereche. Fibulele pereche (faţ a) . Fibula mică. 42 . Fibula mică (pro fil ŞI revers). Colanul lat. Colanul simp lu . Aspectul iniţial al col anului cu inscripţi e (reco nstitui re). Fr agmentele col anului cu inscripţia runic ă rămas ă după deteri orare a suferită in 1875. 47 . Te zaurul expus in Palatul Republicii cu prilejul e xpo z iţiei din 1956.
29. 30. 31. 32. 33. 34. 35 . 37 . 38 . 39. 40 . 41 , 43 . 44. 45 . 46 .
Planul
l ocal ităţii
Pietroasa: A - L ocul descopcririi te zaurul ui . fi - Castrul rom an .
~ral2
[, unLC•• II' G A
~
r
I
CUPRINS
Introducere
..................................................
1. Situ aţi a ge ografică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Istoricul desc operirii tezaurului.... ... .. ... . .... . . ... . . . ... .. 3. Monografia lui Alexandru Odobescu 4. D escrierea tezaurului ............... 1. Patera cu figur i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Talerul. . .. .. . . ..... . .. ... .. ... .. ... ... .. . ... . ... .. .. 3 . Can a ... . .. . . .. . .. ... . .. ..... . .. . . . ... . . . . .. . ....... . 4- 5 . Cupele poligon ale 6-9 . Fibulcle . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Colanul lat 11-12. Col ane le cilindrice . ...... . ... ... ... . . .... . .. . . . .. . S. In scripţ i a run ică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6. Cons id e ra ţ i i st ilistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7. Castrul roman de la Pietro asa 8. Cons ideraţii istori ce Bibliografie .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
5 6 7 13 15 17 27 28 30 33 37 38 40 43 47 49 54
Red actor responsabil , CORINA BU ŞE Te hnoredacror : ELENA DINULESCU Da , la c..les 20. 12./ 966. B.. n de tipar 15.04 . I G67 . Apdr« / 96 7 Tira j 5 .500 + 150 ex, brtJşare. H irtie t'eli na crerard de 125 R. lm ~ Fc. 16 /700 X 1000 Co l i cd. 5.95. Co l i de , ip a T 6. Comanda 39 18. A. n r. 15.24 4 C.Z. penrru bihlioeecile ma r i 7. C .Z . pentru bi bliotecile mici 7 ,739 Între prind er ea Pol terafi c ă .. Arta G rafi ic ă - Calea Şer ba n Vo dă. 133 Bu c ure şti. Re pu blica Socialistă Român ia Comanda nr . 31 5
