Drept Financiar Anul 2 Semestrul 2

Venituri publice

1.Sistemul veniturilor publice 2.Teoria generală a impozitelor şi taxelor 3.Probleme legate de sistemul de impozite în Comunitatea Europeană 1.Sistemul veniturilor publice S1 Veniturile publice sau bugetare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice, sociale şi politice într-un interval de timp determinat. Doctrina le denumeşte resurse financiare publice. Veniturile publice se strâng în bugetul de stat din contribuţia obligatorie a persoanelor fizice şi juridice şi se folosesc pt satisfacerea nevoilor colective ale societăţii. Colectarea lor se face prin stabilirea de obligaţii fiscale care sunt obligatorii, fiecare membru al societăţii fiind obligat să plătească taxe, impozite ori alte obligaţii fiscale. Modul de stabilire a obligaţiilor fiscale este cunoscut sub numele de politică fiscală a statului. 2. principalele forme de constituire a veniturilor financiare publice: impozite, taxe, împrumuturile de stat, veniturile din activitatea economică a colectivităţilor locale, contribuţii, venituri din înstrăinarea avuţiei naţionale, mijloacele de trezorerie, emisiuni suplimentare de bani. 3 Principiile politicii fiscale asigură o corelaţie între venitul naţional al statului ce revine revine indivizilor şi sarcina fiscală a acestora. Principiile impunerii în ţara noastră sunt: 1.neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori şi capital,certitudinea impunerii, 2 echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, eficienţa impunerii. Pr. Neutralităţii fiscale – constă în asigurarea unui tratament egal din punct de vedere fiscal pentru toţi subiecţii plătitori de impozite. Pr. Echităţii fiscale – la nivelul persoanelor fizice constă în impunerea diferită a veniturilor în raport cu mărimea acestora. Faţă de modalităţile de impunere practicate(în sumă fixă, în cote procentuale, , progresie) cel mai optim procedeu de realizare a unei echităţi fiscale este impunerea progresivă pe tranşe. Prin aceste principii se urmăreşte realizarea unui scop politic şi a unui scop economic. Scopul politic cere ca impozitul să fie stabilit în aşa fel încât să se asigure randament fiscal ridicat, să fie stabil şi uşor adaptabil nevoilor bugetare. Scopul economic asigură implementarea politicii de dezvoltare, stagnare, reducere a activităţii economice, de a extinde, limita, consolida relaţiile comerciale pe plan extern prin majorarea, micşorarea cotelor impozitelor directe sau indirecte. Clasificarea veniturilor: - după după den denum umir ire: e: impo impozi zite, te, tax taxe, e, alt altee venitu venituri ri - după proveni provenienţă: enţă: de la agenţi agenţi economici, economici, de de la persoane persoane fizice fizice implica implicate te în activităţi activităţi economi economice, ce, de la popula populaţia ţia deţinătoare de bunuri impozabile. - După destina destinaţie: ţie: venituri venituri destinat destinatee bugetului bugetului de stat, stat, bugetelor bugetelor locale, bugetului bugetului asigurăr asigurărilor ilor sociale sociale de stat, stat, altor altor bugete. 4. Elementele definitorii ale veniturilor bugetare Veniturile bugetare au unele elemente comune ce facilitează determinarea, urmărirea şi realizarea lor cum ar fi: 1. denu denum mirea irea veni venitu tulu luii bug buget etar ar-- se se stab stabil ileş eşte te în rapo raport rt de natu natura ra fina financ ncia iarr eco econo nomi mică că şi jur jurid idic icăă care care o caracterizează, ex. impozit pe venit, pe profit, pe clădiri etc 2. debit ebitor orul ul sau sub subiect iectuul imp impun uner erii ii – co contrib tribua uabi bili liii adi adică că pers persoa oane ne fizi fizice ce,, per perso soan anee ju jurid ridice ice 3. obie obiect ctul ul sau sau mate materi riaa imp impoz ozab abil ilăă - sau sau baza baza impo impoza zabi bilă lă este este suma suma asup asupra ra căre căreia ia se apli aplică că o cot cotăă de impo impozi zitt pt. a se stabilii valoarea impozitului ce trebuie plătit. În ţara noastră bunurile impozabile sau taxabile sunt terenurile, clădirile, mijloacele de transport. 4. unitatea de evaluare – reprezintă elementul care exprimă cuantumul unitar al venitului bugetar în raport cu baza de calcul. Cuantumul unitar al venitului se stabileşte printr-o cotă de impunere care reprezintă suma sau procentul care se aplică asupra obiectului impozabil. În practică, cotele de impunere au fost stabilite diferenţiat fiind aplicată o cotă fixă sau o cotă procentuală. Cota procentuală poate fi de trei feluri: a. propor proporţio ţional nalăă – când când rămâ rămâne ne nesc neschim himbat batăă b. progresivă progresivă – creşte creşte în raport raport cu cu creşterea creşterea valorii valorii bazei de de calcul calcul c. regresivă regresivă – pe măsură măsură ce ce baza de calcul calcul sporeşte sporeşte cota cota de impunere impunere scade scade 5. unitatea de impunere – este reprezentată de unitatea prin care se exprimă mărimea obiectului impozabil. Ex: la impozit pe venit monetar leu, dolar; la impozitul pe avere: metru pătrat, ha. 6. asieta fiscală (modul de aşezare al impozitului) – după obiectul sau materia impozabilă constă în totalitatea operaţiunilor pe care organele fiscale le realizează în vederea identificării subiecţilor impozabili, stabilirii mărimii materiei impozabile şi a cuantumului impozitului. Asieta constată existenţa unei creanţe fiscale a statului creând pentru contribuabili obligaţia de plată a impozitului. Metode de aşezare a impozitului: i. directă – se realizează pe declaraţia contribuabilului (contribuabilul este obligat să ţină o evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor, să întocmească un bilanţ şi să înainteze organelor fiscale declaraţii din care să rezulte veniturile realizate) şi pe baza declaraţiei unei terţe persoane, mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise a unei terţe persoane care fixează ori cunoaşte mărimea obiectului impozabil

1

Titles you can't find anywhere else

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.







ii.

presupune identificarea şi evaluarea venitului bugetar indirectă – presupune

prin raportare la aspectul

exterior al obiectului impozabil

iii.

metoda aşezării pe baze forfetare – agentul de impunere şi plătitorul stabilesc de comun acord

mărimea aproximativă a materiei impozabile după care se va plăti impozitul iv. î n mod unilateral mărimea materiei impozabile metoda administrativă – agentul fiscal stabileşte în pe baza datelor existente la sediul organului financiar. 7. perceperea venitului bugetar – încasarea venitului bugetar constă în realizarea efectivă a sumei valorice de bani şi se realizează prin: a. plată directă directă – constă constă în plata plata datorată datorată pe care contribu contribuabilul abilul o face face în mod direct direct în contul contul bugetului bugetului de stat din propria iniţiativă la termenul stabilit. b. reţinere reţinere şi vărsare vărsare – se aplică aplică atunci când când debitorul debitorul este angaja angajatul tul unor unităţi unităţi şi primeşte primeşte de de la acestea venituri care sunt surse impozabile. Impozitul este calculat şi automat reţinut după care este vărsat la bugetul de stat, debitorul primind de la angajator un venit net c. aplicarea aplicarea de timbre timbre fiscale fiscale – constă constă în aplicarea aplicarea şi anularea anularea de timbre timbre fiscale fiscale pe acte emise emise care sunt sunt supuse la o anumită taxă. 8. termenele de plată – sunt fixate prin lege, de regulă au caracter imperativ şi nerespectarea lor se sancţionează cu majorări 9. înlesnirea, drepturile şi obligaţiile debitorilor – sunt elemente pe care legea le prevede prin care contribuabilul beneficiază de anumite avantaje în folosul politicii fiscale a statului. Înlesnirea presupune reducerea sau scutirea de impozite. Drepturile decurg din regulile generale ale raportului juridic financiar-fiscal, debitorii fiind subiecţi pasivi. Obligaţiile - contribuabilii sunt obligaţi să pună la dispoziţia organelor fiscale toate documentele şi să ofere toate informaţiile pentru stabilirea exactă a materiei impozabile 10. răspunderea debitorilor – dacă nu-şi îndeplinesc obligaţiile fiscale, contribuabilii răspund administrativ, civil, penal în raport cu faptele comise. 11. calificarea veniturilor bugetare – dă posibilitatea stabilirii caracterului central sau local a unui venit bugetar pentru a se stabili spre ce conturi urmează să se îndrepte impozitul ori taxa stabilită în sarcina contribuabilului. Teoria generală a impozitelor şi taxelor Impozitul este o contribuţie bănească legală, obligatorie, cu caracter nerambursabil ce se face venit la bugetul de stat, plătibilă de toate persoanele fizice şi juridice, care obţin venituri sau deţin bunuri impozabile, contribuţia bănească având ca scop acoperirea necesităţilor publice. Impozitul are caracter obligatoriu, nerambursabil, nu presupune o prestaţie imediată şi directă din partea statului, este datorat conform legii numai pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute, este contribuţie băneasc Natura juridică a impozitului. Impozitul, Impozitul, din punct de vedere al naturii juridice, juridice, este o obligaţie financiară bugetară fiind prevăzută prin constituţie şi de alte acte normative care instituie venituri ale bugetului de stat. Obligaţia de a plăti impozite şi taxe în folosul bugetului public este obligaţie juridică reglementată prin legi şi acte normative, neîndeplinirea acestei obligaţii duce la aplicarea unor majorări de întârziere şi în cele din urmă la executarea silită. Obligaţia financiar bugetară este o obligaţie fiscală. Organele fiscale au dreptul de a definitiva, încasa şi urmări impozitele sau taxele iar subiectele impozabile au îndatorirea de a plăti impozitele sau taxele l egale. Obligaţia fiscală se foloseşte pentru a desemna raportul juridic fiscal cu cele 2 laturi ale sale: activă – creanţa creditorului şi pasivă – sarcina debitorului. Particularităţile obligaţiei fiscale - este o obligaţie obligaţie juridică juridică pentru că izvorul izvorul ei este este legea legea sau alt alt act normat normativ iv cu valoare valoare de de lege; lege; - benefi beneficia ciarr al obliga obligaţie ţieii fiscal fiscalee este este între întreaga aga societ societate ate;; - este este o obl oblig igaţ aţie ie băne băneas ască că;; - individualiz individualizarea area obligaţiei obligaţiei fiscale fiscale este este reglementa reglementată tă confor conform m interes interesului ului public; public; - coerciţiuni coerciţiunile le atrase atrase de neîndeplin neîndeplinirea irea obligaţii obligaţiilor lor fiscale fiscale sunt sunt reglementate reglementate prin prin acte norma normative tive care care urmăresc urmăresc respectarea termenelor legale de plată a impozitelor şi taxelor şi recuperarea celor neachitate; - stingerea stingerea obligaţiei obligaţiei fiscale fiscale se face prin plată, executare executare silită sau prescripţi prescripţie. e. Criteriile impunerii veniturilor şi averilor 1. criteriul criteriul teritori teritorialităţii alităţii sau al al originii originii veniturilo veniturilorr sau /şi /şi al averii averii 2. criteriul criteriul domiciliul domiciliului ui contrib contribuabil uabilului ului sau al reziden rezidenţei ţei 3. criteriul criteriul cetăţeniei cetăţeniei sau al naţiona naţionalităţii lităţii contribuabi contribuabilului lului







iii. impozite impozite pe pe cheltuieli cheltuieli sau fapte de consu consum: m: TVA TVA 3. în funcţi funcţiee de de modu modull de de perc percepe epere: re: a. impozite directe – care sunt stabilite nominal şi se percep nemijlocit de la contribuabili în funcţie de veniturile sau averea acestora. Impozitele directe se împart în: i. impozite reale care se stabilesc asupra produsului fără să se ţină seama de situaţia contribuabilului fiind cunoscute şi sub denumirea de impozite obiective sau pe produs ii. impozite personale sau subiective care se practică practic ă sub forma impozitului pe venit şi a impozitelor pe avere b. impozite indirecte – sunt instituite asupra vânzării unor bunuri şi asupra prestării unor servicii fiind vărsate l a bugetul public de către producători, comercianţi sau de prestatori de servicii. Impozitele indirecte se împart în: i. taxe taxe de cons consum umaţ aţie ie

ii. iii. iii. iv. iv. v. vi. vi. vii. vii. viii.

venituri aferente monopolurilor fiscale taxe taxe vam vamale ale taxe taxe fis fiscale cale taxe taxe de tim timbru bru taxe taxe cons consul ular aree taxe taxe de înre înregi gist stra rare re accize

4. în func funcţie ţie de de frecv frecvenţ enţaa de realiz realizare are:: a. impo impozi zite te perm perman anen ente te b. b. impo impozi zite te întâ întâmp mplă lăto toar aree 5. în funcţ funcţie ie de nive nivelul lul la la care care se admin administ istrea rează: ză: i. impozite impozite şi taxe federale federale ale statelor, statelor, cantoanelo cantoanelor, r, regiunilor regiunilor sau provincii provinciilor lor de tip federal federal ii. impozite impozite adminis administrativ trativ-terit -teritoriale oriale pentru pentru statele statele de tip tip unitar unitar Probleme legate de sistemul de impozitare în Comunitatea Europeană. Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la uniunea monetară şi economică dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede că statele membre cu deficit bugetar mai mare de 3% se constituie depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului. Orice creştere a cheltuielilor publice va fi finanţată prin creşterea impozitelor. Toate măsurile privind impozitarea trebuie adoptate de Consiliul Uniunii Europene în unanimitate. Impozitarea directă Tratatul Comunităţii Europene lasă libertatea statelor membre de a face reglementările necesare cu privire la impozitele directe. Apariţia dublei impozitări a dus la l a adoptarea unor măsuri de către Consiliul Europei. Astfel, Directiva 90/435/CEE se referă la abolirea dublei impuneri a profitului distribuit între societăţile mamă aflate într-un stat membru şi filialele acestora aflate în alt stat membru. Directiva 90/434/CEE reduce povara fiscală ce poate împiedica reorganizarea societăţilor. Şi Convenţia 90/436/CEE introduce procedura arbitrară de evitare a dublei impuneri. În 1997 s-a adoptat un pachet de măsuri denumit PACHET MONTI care are în vedere: - combat combatere ereaa con concur curenţ enţei ei în domeni domeniul ul impozi impozităr tării; ii; - elim elimin inar area ea dis disto tors rsiu iuni nilo lorr de pe pe piaţ piaţaa unic unicăă - reorientarea reorientarea tendinţei tendinţei crescânde crescânde de de impozitare impozitare a muncii muncii printrprintr-un un sistem sistem de impozita impozitare re orientat orientat spre spre forţa forţa de muncă. muncă. Pachetul Monti constă în: 1. Codul de conduită conduită pentru impozitar impozitarea ea afacerilor afacerilor conform conform căruia statele statele membre membre vor combate concuren concurenţa ţa în domeniul impozitării şi vor evita introducerea de măsuri care să aibă ca efect concurenţa în acest domeniu; 2. măsuri măsuri de înlăturare înlăturare a distorsiu distorsiunilor nilor rezultat rezultatee din impozitarea impozitarea venituri veniturilor lor din economii economii;; 3. impozi impozitar tarea ea plăţii plăţii dobânz dobânzilo ilorr şi a redeven redevenţel ţelor or 4. ajutoa ajutoare re fisc fiscale ale din partea partea statul statului ui Impozitarea indirectă Prin eliminarea taxelor de frontieră şi a formalităţilor vamale dintre statele membre, impozitarea indirectă a suferit schimbări decisive prin introducerea unor noi reguli privind accizele şi prin reglementările privind TVA.







Conform noilor reglementări statele membre ale comunităţii aplică o cotă standard de TVA de minim 15% şi au posibilitatea de a aplica maxim 2 cote reduse de minim 5% pentru anumite mărfuri sau servicii de natură socială sau culturală. Accizele. Principiul care stă la baza aplicării accizelor în UE este că acestea se aplică în ţara în care are loc consumul. Reglementările generale se referă la produsele ce fac obiectul accizelor, la deţinerea, circulaţia şi monitorizarea acestor produse. Reglementările se aplică băuturilor alcoolice, produselor prelucrate din tutun şi uleiurilor minerale, accizele fiind plătite la cumpărătorul final ca cotele stabilite de statul membru în care are loc consumul. Armonizarea structurii impozitelor este o latură a strategiei prin care se urmăreşte stabilirea unui sistem comun privind capacitatea de impozitare, metodele de colectare, scutirile şi termenele de plată. Pentru o mai bună monitorizare a produselor supuse accizelor CE a înaintat o propunere referitoare la introducerea unui sistem computerizat a documentelor administrative ce însoţesc aceste produse. Cooperarea administrativă şi asistenţă reciprocă Pentru a se evita evaziunea fiscală şi pentru facilitarea schimburilor de informaţii autorităţile competente din statele membre se ajută reciproc. Reglementarea asistenţei reciproce în domeniul impozitării directe şi indirecte se regăseşte în Directiva 77/799/CEE şi Directiva 92/18/CEE. Programul fiscalis Acest program este destinat îmbunătăţirii sistemului de impozitare indirectă i ndirectă urmărindu-se o mai bună cooperare între statele membre şi Comisie. Dezvoltarea programului se face prin organizarea de schimburi de informaţii şi experienţă, organizare de controale multilaterale sau prin acţiuni de pregătire a personalului. Se urmăreşte ca politica de impozitare să fie în concordanţă cu obiectivele generale ale politicii UE. Stabilirea şi colectarea obligaţiilor fiscale 1. titlul de creanţă, creanţă, act de de stabilire stabilire a obligaţi obligaţiei ei fiscale fiscale 2. colecta colectarea rea creanţ creanţelo elorr fiscal fiscale. e. Titlul de creanţă, act de stabilire a obligaţiei fiscale Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau persoanele îndreptăţite potrivit legii. Titlul de creanţă este un act juridic, declarativ de drepturi, susceptibil de a fi atacat în contencios administrativ în justiţie, fiind totodată investit şi cu titlu executoriu. Colectarea creanţelor fiscale Colectarea creanţelor fiscale duce la stingerea obligaţiei fiscale şi se realizează prin plată, compensare, restituiri de sume, prescripţie, executare silită, alte modalităţi prevăzute de lege (insolvabilitatea, falimentul, anularea creanţelor fiscale). Plata – este un mod de stingere a unei obligaţii având următoarele caracteristici: - se ref refer erăă la subi subiec ecte tele le impo impozab zabile ile sau sau taxa taxabi bile le - încasarea încasarea se se face face de regulă de agentul agentul fiscal sau de de unităţile unităţile de de casierie casierie sau sau bancare bancare desemnate desemnate - încasarea încasarea se face de regulă la termenel termenelee şi în condiţ condiţiile iile prevăzu prevăzute te de Codul Codul fiscal fiscal şi şi de procedur procedurăă fiscală fiscală - plata trebuie trebuie să fie făcută făcută până la termen termenul ul legal legal prevăzu prevăzutt în actul de impune impunere re Excepţii: - plata anticipată anticipată înainte înainte de termen termen care care priveşt priveştee ca bonus o anumită anumită reducere reducere legală legală - amânarea pl plăţii - eşalon lonarea plăţi ţiii. Ca regulă generală, toate plăţile se calculează şi se efectuează în lei, dacă termenul de plată expiră într-o zi nelucrătoare, aceasta se prelungeşte până în ziua următoare lucrătoare, prima după ziua nelucrătoare. Neplata obligaţiilor fiscale la termenele stabilite, la scadenţă, atrage în mod obligatoriu stabilirea de dobânzi şi penalităţi de întârziere. Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Modul de calcul al dobânzilor. Intervalul de timp pentru care se calculează începe cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi ţine până la data stingerii obligaţiei de plată. De la această regulă sunt şi excepţii care privesc impozitele şi taxele stinse prin executare silită. Nivelul dobânzi este corelat cu nivelul dobânzii de referinţă a BNR, o dată pe an, în î n luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului dacă se modifică cu peste 5 puncte procentuale. Modul de calcul al penalităţilor de întârziere. Intervalul de timp pentru care se calculează c alculează începe cu data de 1 a lunii următoare scadenţei până la data stingerii inclusiv. Penalităţile de întârziere sunt de 0,5% pentru fiecare lună sau pentru fiecare fracţiune pe lună şi se datorează până la







Subiectul care operează compensarea este organul fiscal competent c ompetent la cererea debitorului sau din iniţiativa organului fiscal şi va comunica în scris în termen de 7 zile efectuarea compensaţiei. Cererea de compensare se soluţionează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Dreptul de a cere compensarea este prescriptibil în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere dreptul compensării. Restituiri de sume Se restituie la cererea expresă a debitorului următoarele sume: - cele cele plăt plătite ite fără fără exis existen tenţa ţa unui unui ti titlu tlu de crea creanţă nţă;; - cele cele plă plăti tite te în plus plus faţ faţăă de obl oblig igaţ aţia ia fis fisca cală lă;; - ca urmare a unor erori de calcul - ca urmare urmare a apli aplicăr cării ii eronate eronate a prev prevede ederilo rilorr lega legale le - cele cele de ramb rambur ursa satt de de la la bug buget etul ul de stat stat - cele stabilit stabilitee prin prin hotărâri hotărâri ale organ organelor elor judiciare judiciare sau altor altor organe organe compete competente nte - cele rezultate rezultate din valorifi valorificarea carea bunur bunurilor ilor seches sechestrate trate sau sau din reţinerile reţinerile prin prin poprire poprire precum precum şi cauţiunea cauţiunea.. Dacă suma de restituit este mai mică decât obligaţia fiscală restantă a debitorului se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de restituit. Dacă este mai mare, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiei fiscale restante, diferenţa restituindu-se debitorului. Termenul de prescripţie este de 5 ani de când a luat naştere dreptul. Prescripţia – este modalitate de stingere a obligaţiilor obligaţiilor fiscale. Termenul de prescripţie este de 5 ani şi se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale. Termenul se calculează de la data individualizării obligaţiei fiscale sau de la ultimul act de executare silită cu dată certă. Orice act de executare silită atrage întreruperea prescripţiei. Termenul de prescripţie se suspendă în următoarele cazuri: - când suspend suspendarea area este este prevăzută prevăzută de lege lege ori a fost fost dispusă dispusă de instanţ instanţaa de judecată judecată ori ori de alt organ organ competen competent; t; - pe perio perioad adaa valab valabili ilităţ tăţii ii înle înlesn snir irii ii acor acorda date te;; - cât timp timp debit debitoru orull îşi sustr sustrage age venit venituri urile le şi bunu bunurile rile de de la execut executare are;; - în alte alte caz cazur urii prev prevăz ăzut utee de de leg lege. e. Termenul de prescripţie se întrerupe în următoarele cazuri: 1. pe data îndeplini îndeplinirii rii de către debitor debitor înainte înainte de începer începerea ea executării executării silite silite sau în cursul cursul acesteia acesteia a unui act act voluntar voluntar de plată a obligaţiei prevăzută în titlu executoriu ori a recunoaşterii datoriei; 2. pe data data îndep îndeplini linirii rii unui unui act act de execu executar taree silită; silită; 3. pe data data întocmiri întocmiriii actului actului de constata constatare re a insolvab insolvabilităţii ilităţii contribuab contribuabilului ilului 4. alte alte caz cazur urii prev prevăz ăzut utee de leg lege. e. După împlinirea termenului de prescripţie încetează măsurile şi plătitorul este scăzut din evidenţa analitică. Executarea silită – este procedeul de colectare a creanţelor care apare când subiectul refuză să plătească. Executarea silită se poate declanşa numai în situaţia existenţei unui titlu executoriu valabil emis de organul fiscal ori alt înscris care constituie titlu executoriu. Executarea silită poate fi în natură sau prin echivalent şi poate fi declanşată dacă sunt întrunite cumulativ 2 condiţii: - exis existen tenţa ţa ti titl tlulu uluii de de cre crean anţă ţă fisc fiscal alăă - creanţ creanţaa fiscală fiscală să fie fie exigib exigibilă ilă (să (să fi expir expirat at terme termenul nul lega legall de plată plată)) Executarea silită se poate face asupra tuturor bunurilor şi veniturilor proprietatea debitorului până la stingerea totală a creanţei fiscale. Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimă. Executarea silită se realizează prin organele de executare silită şi prin executori fiscali. Organele de executare silită sunt acele organe fiscale care administrează creanţele fiscale şi sunt abilitate să efectueze procedura de executare silită. Ele sunt organe de executare propriu zisă – sunt acelea în a cărei rază teritorială se găsesc bunurile urmărite şi organe coordonatoare – sunt acelea în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul. Procedura de executare silită. Organul de executare coordonator sesizează în scris celelalte organe de executare comunicând titlul executoriu în copie certificată situaţia debitorului şi nr. contului c ontului unde se pot vira sumele ce urmează a se încasa. Organele de executare sesizate înscriu debitul într-o evidenţă nominalizată şi trec la măsuri de executare silită comunicând în termen de 10 zile organului de executare coordonator cuantumul sumelor încasate. Executorii fiscali. Sunt reprezentanţii organului de executare care-şi declină calitatea în faţa debitorilor prin prezentarea legitimaţiei de executare fiscală şi a delegaţiei de serviciu emisă de organul de executare silită. Au următoarele competenţe:







Dacă debitorul refuză accesul debitorului fiscal se va apela la ajutorul jandarmilor, poliţiei şi la doi martori majori. Somaţia. Este actul care precede declanşarea procedurii de executare silită, garanţia că debitul a fost comunicat sub formă de titlu executoriu. După primirea somaţiei debitorul poate să conteste debitul cerând suspendarea sau încetarea executării silite până la clarificarea situaţiei. Prin somaţie se notifică debitorul ca în termen de 15 zile să plătească creanţa datorată. Somaţia cuprinde numărul dosarului de executare silită, suma pentru care se începe executarea, termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu şi consecinţele nerespectării acestuia. Declanşarea procedurii de executare silită se realizează din oficiu. După declanşare cursul poate fi suspendat, întrerupt ori chiar încetat. Cazuri de suspendare: - când când a fost fost disp dispus usăă de inst instanţă anţă sau credit creditor or în în condiţ condiţiil iilee legii; legii; - la data data com comuni unicăr cării ii aprobă aprobării rii înlesn înlesniri iriii de de plată plată;; - în alte alte caz cazur urii prev prevăz ăzut utee de de leg lege. e. Cazuri de întrerupere: 1. la data data declară declarării rii stării stării de insolva insolvabilita bilitate te a debitorulu debitorului; i; 2. alte alte cau cauze ze prev prevăz ăzut utee de lege lege Cazuri de încetare: 1) s-a stins stins integra integrall obligaţia obligaţia fiscală fiscală prevăzută prevăzută în titlul executor executoriu iu 2) a fost fost desf desfiin iinţat ţat titlu titlull execu executor toriu iu 3) alte alte cau cauze ze pre prevă văzu zute te de de lege lege Modalităţi de executare silită. - exec execut utar aree sil silit ităă pri prinn pop popri rire re - a bu bunurilor mo mobile - e s a altor bunuri: o executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini o executarea silită a unui ansamblu de bunuri Executarea silită prin poprire. Poprirea asupra veniturilor debitorului se înfiinţează printr-o adresă care este trimisă prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire terţului poprit împreună cu copia certificată a titlului executoriu, fiind înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi. Poprirea nu este supusă validării.Terţul poprit este obligat să facă de îndată reţinerile prevăzute de lege şi să vireze sumele reţinute în contul indicat de organul de executare. Poprirea asigurătorie. Se instituie în baza existenţei unei creanţe înainte de obţinerea titlului executoriu ca măsură asigurătorie. Executarea silită a bunurilor mobile. Procedura urmăririi silite a bunurilor mobile cuprinde următoarele etape: 1. somaţ omaţia ia de pla plată 2. identi identific ficare areaa bunuri bunurilor lor mobi mobile le urmăr urmărite ite 3. apli aplica care reaa sech seches estr trul ului ui 4. valorificar valorificarea ea bunurilor bunurilor mobile sechestr sechestrate ate şi recuperarea recuperarea obligaţiilor obligaţiilor fiscale fiscale neachitate neachitate la termenul termenul prevăzut de lege. 1. Somaţia de plată este declanşată de organul de executare silită, respectiv executorul fiscal din raza căruia domiciliază debitorul care comunică somaţia de plată, debitorul fiind notificat să plătească sumele datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligaţiei în alt mod. 2. identificarea bunurilor mobile. Executorul fiscal, după identificarea bunurilor, le selecţionează în raport cu valoarea debitului şi apoi aplică sechestru. Executorul fiscal are dreptul să sechestreze şi alte bunuri ale debitorului în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei. 3. aplicarea sechestrului. Se realizează prin 3 modalităţi care se finalizează prin încheierea unui proces verbal de sechestru. Cele 3 modalităţi sunt: a. sech seches estr trul ul simp simplu lu b. b. sech seches estru trull cu sigi sigili liuu c. seches sechestru trull cu cu ridi ridicar carea ea obiect obiectelo elor r De la data întocmirii procesului verbal bunurile mobile consemnate sunt indisponibilizate şi cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea organului competent. Procesul verbal de sechestru trebuie să cuprindă: - denumirea organului de executare, locul, data şi ora când s-a făcut sechestrul - numele numele şi şi prenum prenumele ele executorulu executoruluii fiscal, fiscal, numărul numărul legitimaţiei legitimaţiei şi al al delegaţie delegaţieii









-

menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa vreunei sarcini cu privire la acel bun. - numele, numele, prenume prenumele le şi adresa adresa persoa persoanei nei căreia căreia i s-a s-a lăsat lăsat bunul bunul precum precum şi locul locul de depozit depozitare are a acestuia acestuia.. - obiecţ obiecţii ii făcut făcutee de pers persoan oanele ele de de faţă faţă la apli aplicar carea ea seche sechestr strulu uluii - menţiunea menţiunea că în cazul cazul în care care în termen termen de 15 15 zile de la data data încheieri încheieriii procesului procesului verbal verbal de seches sechestru tru dacă debitorul debitorul nu plăteşte se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate. - Semn Semnăt ătur uraa exe execu cuto toru rulu luii fis fisca call După încheierea procesului verbal de sechestru executorul judecătoresc poate opta în a lăsa bunurile în custodia debitorului, acesta fiind sechestru simplu sau cu sigilii fără deposedare sau poate ridica obiectele, adică prin deposedare.Ori de câte ori bunurile sechestrate sunt sume de bani în lei sau în valută titluri tit luri de valoare, obiecte din metale preţioase, acestea se vor ridica cel mai târziu a doua zi lucrătoare de la încheierea procesului verbal de sechestru şi se vor depune la unităţi specializate. 4. valorificarea bunurilor mobile sechestrate şi recuperarea obligaţiei fiscale. După 15 zile de la încheierea procesului verbal de sechestru se trece la procedura de valorificare care se realizează în 4 variante: a. prin prin înţele înţeleger gerea ea părţilo părţilorr credito creditor-d r-debi ebitor tor b. prin vânzarea vânzarea în regim regim de consignaţie consignaţie a bunurilor bunurilor consemna consemnate te şi indisponibili indisponibilizate zate în procesul procesul verbal verbal c. prin prin vânz vânzar area ea la li lici cita taţie ţie d. prin prin alte alte modalit modalităţi ăţi admise admise de lege lege 5. Executarea silită a bunurilor imobile este o procedură de executare indirectă folosită pentru obţinerea prin valorificarea unor bunuri imobile a sumelor pentru recuperarea obligaţiilor obligaţiil or fiscale restante. Procedura urmăririi silite este aceeaşi ca şi la bunurile mobile cu specificul legat de identificarea imobilului şi indisponibilizarea acestuia. - sechestrul sechestrul aplicat aplicat bunurilor bunurilor imobile imobile constituie constituie ipoteca ipoteca legală; legală; - după constituirea ipotecii organul de de executare solicită biroului CF înscrierea ipotecii anexând anexând cererii şi o copia a procesului verbal de sechestru; - în cursul executării silite dacă este necesar se poate numi numi un administrator administrator sechestru; sechestru; - CPF la art. 145 prevede prevede posibilitatea suspendării suspendării executării silite imobiliare la cererea debitorului care trebuie făcută în termen de 15 zile de la primirea procesului verbal de sechestru. Prin cerere se poate solicita ca plata integrală a debitului să fie făcută din veniturile bunului urmărit sau din alte venituri pe timp de cel mult 6 luni. Executarea silită a altor bunuri. Executarea silită a fructelor neculese şi a fructelor prinse de rădăcini. Procedura executării silite a acestor bunuri este diferită, astfel fructelor ori recoltelor neculese li se aplică procedura de la bunurile imobile iar celor culese, de la bunurile mobile. Executarea silită a unui ansamblu de bunuri. Organul de executare va urmări silit atât bunurile mobile cât şi bunurile imobile. Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi: - inso insolva lvabi bili litat tatea ea - deschiderea deschiderea procedur procedurii ii de organizare organizare judiciară judiciară sau a falimentului falimentului - anular anularea ea creanţ creanţelo elorr fiscale fiscale Insolvabilitatea. În anumite situaţii în viaţa persoanelor fizice sau juridice apar situaţii când acestea nu mai dispun de mijloace materiale pentru achitarea obligaţiilor fiscale.Organul de executare constată insolvabilitatea şi va scădea din evidenţele fiscale pe debitor, trecându-l într-o evidenţă separată.Debitorul este radiat din evidenţele fiscale şi în cazul dispariţiei, a decesului.În cazul în care se constată că debitorii declaraţi insolvabili au dobândit bunuri sau venituri urmăribile, organele fiscale iau măsuri necesare de redebitare dacă între timp nu a intervenit prescripţia. Deschiderea procedurii de reorganizare juridică sau faliment. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului constituie un ansamblu de reguli prevăzute de lege ce urmăresc plata datoriilor debitorului aflat în încetare de plăţi prin re dresarea economică-financiară a debitorului.







Competenţa de judecată revine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul organului de executare, iar în c azul persoanelor juridice, introducerea acţiunii este condiţionată de depunerea unei cauţiuni în sumă de 20% din cuantumul sumei datorate.Cauţiunea se restituie în cazul admiterii contestaţiei, în caz contrar, ea rămânând statului. În caz de admitere, instanţa: - anulea anulează ză actul actul de execu executare tare;; - îndrea îndreaptă ptă actul actul de execu executar tare; e; - anulea anulează ză execut executare areaa înseşi; înseşi; - încete încetează ază execu executar tarea ea înseşi; înseşi; - anulea anulează ză titlul titlul execut executori oriu; u; - lămure lămureşte şte titlul titlul execut executori oriu; u; În caz de respingere: - contestatorul poate poate fi obligat obligat la despăgubiri pentru pentru daunele cauzate prin întârziere; - dacă se constată reaua credinţă, credinţă, debitorul poate poate fi obligat la plata unei unei amenzi între 50 şi 1000 1000 lei. Prescripţia ca mod special de stingere a dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea. Prescripţia dreptului de a cere executarea creanţei fiscale este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui care a luat naştere acest drept. Prescripţia se suspendă: - în cazurile şi în condiţiile stabilite stabilite de lege pentru suspendarea suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; - în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea suspendarea executării este prevăzută prevăzută de lege ori a fost dispusă de de instanţă sau de alt organ competent; - pe perioada perioada valabilităţii valabilităţii înlesniri înlesniriii acordate potrivi potrivitt legii; - cât timp debitoru debitorull îşi sustrage sustrage veniturile veniturile şi bunurile bunurile de la executarea executarea silită; silită; - în alte alte cazur cazurii prevăzu prevăzute te de lege lege Prescripţia se întrerupe: - în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; - pa data îndeplinirii îndeplinirii de către debitor a unui act voluntar a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu - pe data îndepl îndeplinirii inirii a unui unui act de de executare executare silită; silită; - pe data întocmirii întocmirii a actului de constatare constatare a insolvabilităţ insolvabilităţii ii contribuabilul contribuabilului; ui; - în alte alte cazur cazurii prevăzu prevăzute te de lege. lege. Efectul împlinirii termenului de prescripţie constă în încetarea din partea organului de executare a măsurilor de realizare a creanţei şi scăderea debitului din evidenţa analitică pe plătitori. Contravenţii şi infracţiuni Organul de executare răspunde disciplinar, contravenţional, penal, civil, ci vil, după caz. Sunt contravenţii: - nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare înregistrare fiscală sau a menţiunii; - nedepunere nedepunereaa la termenele termenele prevăzute prevăzute de lege a declaraţiilor declaraţiilor fiscale fiscale - nerespectar nerespectarea ea obligaţiilor obligaţiilor prevăzute prevăzute de codul de procedură procedură fiscală fiscală - nerespectar nerespectarea ea obligaţiei obligaţiei înscrierii înscrierii codului de identificare identificare fiscală pe documente documente - nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri venituri a obligaţiilor privind completarea completarea şi păstrarea fişelor fiscale - neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal fiscal a formularelor formularelor şi documentelor prevăzute prevăzute de legea fiscală - nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor informaţiilor şi a obligaţiilor de decontare decontare prevăzute în contul de procedură fiscală - nerespectar nerespectarea ea de către terţul poprit poprit a obligaţiilo obligaţiilorr ce îi revin cu privire privire la executarea executarea silită Contravenţiile se sancţionează de către organele fiscale cu amendă







7.înregistrări nereale 8.nejustificarea în acte a înregistrărilor 9.virarea în diferite conturi a unor părţi din beneficiu 10. reducerea cifrei de afaceri Asemenea abateri sunt sancţionate cu măsuri pecuniare sau privative de libertate. Fenomenul evaziunii fiscale a căpătat o dimensiune internaţională. În toate statele se duce o politică pentru combaterea şi evaluarea evaziunii fiscale preconizându-se măsuri noi pentru eliminarea şi stoparea acesteia.În domeniul legislativ s-au luat măsuri pentru unificarea legislaţiei fiscale.În domeniul administrativ se urmăreşte eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor din activitatea organelor de control financiar fiscal şi asigurarea coordonării unitare la nivel central a tuturor activităţilor de control.În domeniul social, s-au luat măsuri privind formarea f ormarea unei bune educaţii fiscale a populaţiei cultivându-se spiritul obligaţiei social morale de a achita integral, la timp şi cinstit obligaţiile fiscale. Teoria şi practica împrumutului public Împrumutul public este sinonim cu creditul public şi presupune împrumuturile efectuate de stat şi de unităţile administrativ-teritoriale.În cazul unui dezechilibru bugetar completarea veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, î mprumut, adică pe calea creditului public.Statul poate contracta direct împrumuturi de la persoane fizice şi juridice care deţin mijloace băneşti libere sau poate contracta împrumuturi prin intermediul unor instituţii specializate bănci, case de economii, care colectează disponibilităţile băneşti de pe piaţă şi le încredinţează statului pe timp determinat.În afară de autorităţile publice centrale şi locale apel la resursele de împrumut mai fac şi întreprinderile private, publice şi mixte, organizaţiile cooperatiste etc.Cererea de credit public sau privat vine de la autorităţile publice, agenţii economici şi populaţie, iar oferta de resurse de împrumut este alcătuită din capitaluri băneşti temporare disponibile ale agenţilor economici, ale băncilor şi altor instituţii financiare. Creditul public intră în competenţă cu creditul privat.Resursele băneşti care alcătuiesc oferta de capital de împrumut sunt puse la dispoziţia celor care acceptă condiţiile de acordare a creditului. Împrumutul trebuie să producă împrumutătorului un anumit venit. Orice sumă de bani acordată cu titlu de împrumut este capabilă să producă dobândă. Din destinaţia diferită pe care o primeşte creditului bancar şi cel public rezultă deosebirea dintre acţiuni şi obligaţiuni. Acţiunile – sunt înscrisuri care certifică deţinătorului lor calitatea de coproprietar al acelei societăţi Obligaţiunile – certifică deţinătorului calitatea de creditor şi-i dau dreptul să primească o dobândă la sumele împrumutate. Obligaţiunile împrumuturilor de stat sunt titluri care atestă deţinătorului calitatea de creditor al statului, deşi nu au valoare proprie, ele circulă ca şi când ar avea o asemenea valoare.Deţinătorul lor au dreptul de a primi dobândă din partea statului, dobândă ce va fi suportată din resursele bugetare.Împrumutul de stat este o înţelegere intervenită între o persoană fizică sau juridică pe de o parte şi stat pe de altă parte prin care prima pune la dispoziţia statului o sumă de bani sub formă de împrumut pe o perioadă determinată, iar statul se angajează să o restituie la termenul stabilit şi să achite preţul cuvenit. Trăsăturile caracteristice împrumutului public. Împrumutul de stat are caracter contractual rambursabil şi asigură deţinătorilor de înscrisuri publice pe lângă rambursarea sumei împrumutate şi o anumită contraprestaţie.Împrumutul de stat are caracter contractual şi exprimă acordul de voinţă al părţilor. Condiţiile de emisiune şi rambursare, forma şi mărimea venitului pe care-l obligă precum şi alte avantaje acordate împrumutătorilor se stabilesc de organele de decizie ale statului, fără consultarea subscriitorilor potenţiali.Statul nu oferă garanţii împrumutătorilor săi. Împrumuturile de stat au la bază principiul facultativităţii.Împrumutul are caracter rambursabil şi se restituie la termenul fixat persoanelor fizice sau juridice care l-au acordat. De la această regulă fac parte împrumuturile perpetue la emiterea cărora statul se angajează la plata unei anumite dobânzi pe o perioadă de timp nedeterminată, fără să stabilească termenul de restituire a împrumutului propriu-zis.Împrumutul de stat asigură deţinătorilor de înscrisuri publice pe lângă rambursarea sumei împrumutate şi o anumită contraprestaţie. Pentru a face un împrumut statul se angajează să achite sistematic preţul pentru folosinţa banilor.Preţul îmbracă forma dobânzii, forma câştigului ori ambele forme la care se mai adaugă şi alte avantaje materiale.







La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilirea câtorva elemente tehnice care-l definesc din punct de vedere juridic. 1.denumirea împrumutului care se contractează – poate să fie legată de destinaţia acestuia. Ex: împrumutul înzestrării armatei, pentru reconstrucţie etc. în denumirea împrumutului î mprumutului se poate preciza şi anul contractării. E: împrumut de stat anul 1947, ori nivelul dobânzii Ex: împrumut de stat 71/2%, forma pe care o îmbracă venitul 2.valoarea 2. valoarea menţionată pe fiecare cupiură a înscrisului acelui împrumut – adică valoarea nominală, valoarea reală şi cursul. Pentru fiecare împrumut statul emite titluri, hârtii de valoare, obligaţiuni în cupiură de o anumită valoare. Ex: 200 dolari.Suma înscrisă pe obligaţiune este denumită valoare nominală şi reprezintă valoarea creanţei pe care deţinătorul o are de încasat.Suma cu care se cumpără sau se vinde o obligaţiune este denumită valoare reală şi ea poate fi egală, mai mică sau mai mare decât valoarea nominală.Mărimea valorii reale depinde de cursul la care cotează înscrisul respectiv la bursă.Cursul exprimă preţul cu care se cumpără şi se vând unităţi monetare şi poate fi al pari adică egal cu 100, sub pari mai mic de 100 şi supra pari mai mare decât 100. Obligaţiunile de stat nu au o valoare proprie. 3.termenul 3. termenul de rambursare. Durata pe care se poate contracta împrumutul poate fi cu termene precise de rambursare sau fără termene de rambursare. Împrumutul pe termen scurt de până la 1 an, împrumutul pe termen mijlociu pe 1-5 ani, împrumutul pe termen lung – peste 5 ani.Pentru împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, poliţe de tezaur, certificate de datorie, certificate de impozite.Pentru împrumuturile pe termen mijlociu şi lung se emit obligaţiuni sau titluri de rentă, iar pentru împrumuturile fără termen se emit titluri de rentă perpetuă 4.dobânda. Preţul pe care statul îl plăteşte pentru suma folosită îmbracă forma: a. dobâ dobânz nzii ii – veni venitt fix fix b. câştig câştiguri urilor lor – venitu venituri ri difere diferenţi nţiate ate ca mări mărime; me; c. comb combin inat atăă – dobâ dobând ndăă + câşt câştig igur urii d. alto altorr ava avant ntaj ajee. Rata dobânzii la împrumuturile de stat se menţine la un nivel apropiat de rata dobânzii la creditul bancar care este în funcţie de cererea şi oferta de capital de împrumut şi rata medie a profitului.Cu cât cererea de capital bănesc e mai mare cu atât rata dobânzii va fi mai ridicată.Rata dobânzii nu rămâne constantă vreme îndelungată, se modifică de la o perioadă la alta uneori în limite foarte largi.Rata l argi.Rata de emisiune a dobânzii denumită şi rată nominală se calculează la valoarea nominală a înscrisurilor emise de stat.Dacă împrumutul de stat se plasează pe piaţă la un curs sub pari, suma încasată de la subscriitori adică valoarea reală va fi mai mică decât cea pe care statul o datorează acestora şi la care se calculează dobânzi (aceasta fiind valoarea reală). 5.alta 5. alta avantaje conferit deţinătorilor de înscrisuri ale împrumuturilor de stat. O modalitate de a face mai atractiv împrumutul de stat constă în înlocuirea dobânzii cu câştigul. În afară de dobânzi, câştiguri şi prime de rambursare, se pot acorda deţinătorilor de efecte publice – scut scutir iree de de la la impo impozi zite te şi taxe taxe,, a veni venitu turi rilo lorr prov proven enit itee din din anum anumit itee împr împrum umut utur urii sau sau tranzacţii la bursă cu efecte publice – înscrisurile nu pot fi urmărite silit – garantarea împotriva variaţiilor monetare. Pentru a proteja interesele creditorilor săi statul are la îndemână 2 soluţii: 1) fie fie stab stabil ileş eşte te o rată rată mai înal înaltă tă a dobâ dobânz nzii ii care care să aco acope peră ră şi depr deprec ecie iere reaa prev previz izib ibil ilăă a banilor 2) fie oferă o garanţie juridică ică împotriva acestei deprecier ieri Operaţiunile predefinite de împrumuturile de stat 1.plasarea 1. plasarea împrumuturilor de stat pe piaţă







ca acest lucru să se observe.Această modalitate este discretă, comodă şi puţin costisitoare. Obligaţiile împrumuturilor de stat se emit de regulă la purtător, adică fără înscrierea numelui subscriitorului pe ele. Modificarea nivelului dobânzii Statul poate să preschimbe înscrisurile unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobândă mai redusă, operaţiune cunoscută sub denumirea de conversiune. Se cunosc 3 tipuri de conversiune: - conversiune forţată forţată – deţinătorul prezintă la preschimbarea preschimbarea titlurilor împrumutului vechi contra titlurilor unui nou împrumut într-o perioadă de timp. - conversiunea sau rambursarea anticipată anticipată – deţinătorii au 2 alternative să preschimbe înscrisurile vechi în condiţiile stabilite de stat sau să refuze şi să solicite rambursarea anticipată a sumelor împrumutate; - conversiunea facultativă facultativă – deţinătorii înscrisurilor pot opta pentru a preschimba înscrisurile împrumutului împrumutului vechi cu înscrisurile unui împrumut nou sau a păstra înscrisurile împrumutului vechi. Modificarea termenului de rambursare statul poate să consolideze datoria ajunsă la scadenţă prin preschimbarea împrumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt cum sunt bonurile de tezaur cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termen mijlociu sau lung, cum ar fi obligaţiuni, titluri de rentă sau fără termen – titluri de rentă perpetuă.Consolidarea oferă statului un avantaj imediat constând în reducerea cheltuielilor cheltuielil or publice legate de rambursarea împrumutului împrumutului ajuns la scadenţă, dar măreşte efortul financiar de plată a dobânzilor aferente împrumutului.Consolidarea este avantajoasă pentru bănci deoarece încasează comisioane pentru operaţia de preschimbare a împrumutului pe termen scurt cu înscrisuri ale împrumutului consolidat.Rambursarea împrumutului împrumutului de stat. Prin rambursarea împrumutului de stat se înţelege răscumpărarea titlurilor de credit de la deţinătorii lor, adică restituirea sumelor împrumutate. Rambursarea poate avea caracter obligatoriu sau facultativ.Având în vedere momentul rambursării, distingem între împrumuturi care se restituie integral la o scadenţă unică şi împrumuturi a căror rambursare este eşalonată pe o perioadă mai îndelungată.Împrumutul cu scadenţă unică prezintă dezavantajul că obligă statul să efectueze plăţi masive la termenul stabilit ceea ce implică probleme de natură financiară, monetară, organizatorică. În practică se întâlnesc mai multe modalităţi de rambursare a împrumuturilor: - pe calea anuităţii – ceea ce înseamnă că începând începând cu al doilea sau al treilea na statul începe să plătească pe lângă dobândă şi suma datorată; - prin tragere la sorţi sorţi – când împrumutul împrumutul de stat a fost contractat de la un număr mare mare de creditori. În această situaţie statul stabileşte valoarea obligaţiunilor amortizabile în fiecare an prin tragere la sorţi; - prin răscumpărare la bursă – atunci când legea prevede că împrumutul nu poate fi rambursat rambursat înainte de scadenţă. scadenţă. Controlul financiar. Concepţii moderne de organizare a controlului financiar. Actele şi operaţiunile controlului financiar sunt: 1) verifi verificăr cării docum document entare are şi fapt faptice ice 2) consem consemnăr nării scrise scrise ale ale cons constată tatăril rilor or 3) formul formulări ări de aprec apreciere iere şi concl concluzi uziii 4) decizi deciziii ca urmar urmaree a acţiun acţiunilo ilorr de contr control ol 5) decizii decizii privind coerciţiun coerciţiunile ile necesare necesare pentru restabiliza restabilizarea rea conformităţi conformităţiii activităţii activităţii financiare financiare a subiectelor de drept controlate Controlul executării bugetului de stat se exercită sub forma controlului administrativ, jurisdicţional şi parlamentar. Controlul administrativ – este exercitat ca un control intern căruia îi sunt supuse actele şi operaţiunile de venituri şi de cheltuieli. Control administrativ al cheltuielilor este exercitat de către Inspecţia generală a finanţelor cu precădere asupra angajării şi ordonanţării cheltuielilor bugetare. Controlul jurisdicţional – este exercitat de Curţile de Conturi care urmăresc respectarea disciplinii bugetare financiare. Acest control urmăreşte procedeul verificării conturilor de execuţie a bugetelor organelor de stat, instituţiilor publice,









2.funcţia 2. funcţia preventivă – constă în măsuri luate de către organele de control pentru evitarea şi eliminarea unor fraude înainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea şi anularea cauzelor care l e generează şi favorizează. 3.funcţia 3. funcţia de documentare – permite cunoaşterea proceselor care au loc în activitatea economică, relevarea fraudelor şi depistarea cauzelor acestora, precum şi identificarea acţiunilor eficiente pentru a fi generalizate. 4.funcţia 4. funcţia recuperatorie – acţionează pentru descoperirea şi recuperarea pagubelor precum şi pentru stabilirea răspunderii juridice. 5.funcţia 5. funcţia pedagogică – permite acţiuni de educare a celor care au drepturi şi obligaţii în formarea şi utilizarea fondurilor publice. Formele controlului financiar După momentul în care se efectuează avem 1. controlul preventiv – implică verificarea şi analiza activităţii economice şi financiare a societăţii financiare sub aspectul legalităţii, oportunităţii, necesităţii actelor şi operaţiunilor, a utilizării cu eficientă a fondurilor materiale şi băneşti. Controlul preventiv se exercită asupra documentelor prin care consiliul de administraţie îşi asumă obligaţii cu caracter patrimonial şi asupra actelor prin care se dispune stingerea prin plată a obligaţiilor civile. Se exercită de conducătorul compartimentului financiar contabil. 2. controlul concomitent - simultan, se exercită în timpul desfăşurării proceselor economice şi financiare simultan cu efectuarea actelor şi operaţiunilor legate de aceste activităţi cu scopul de a interveni pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor ori ilegalităţilor. 3. controlul posterior sau postoperativ – se exercită asupra actelor şi operaţiunilor economice şi financiare după ce acestea au fost executate. Clasificarea controlului. a) după sfera de acţiune: control financiar intern şi extern b) după termenul în care se efectuează: control financiar continuu – permanent şi control financiar periodic. c) după volumul lucrărilor: control financiar complet şi parţial. d) după felul activităţii: de casă, de magazie, de documente etc e) după organele care îl exercită: control financiar ierarhi, de gestiune, de execuţie. f) după modul de concretizare: control financiar direct, indirect, de drept şi de fapt. Metodele controlului financiar – sunt: 1.controlul financiar faptic – exercitat la faţa locului prin observarea directă a proceselor şi fenomenelor, cercetarea şi investigarea activităţilor economice şi financiare; 2.controlul 2. controlul financiar documente – exercitat prin verificarea documentelor existente în cadrul evidenţei contabile 3.controlul 3. controlul financiar tematic – constă în verificarea unei anumite probleme, operaţiuni de casierie, evidenţa şi păstrarea







-

ordona ordonanţa nţarea rea cheltu cheltuiel ielilor ilor efectuarea efectuarea de încasăr încasării în numerar numerar reducerea, reducerea, eşalonar eşalonarea ea sau anularea anularea titlurilor titlurilor de de încasare încasare recuperarea recuperarea sumelor sumelor avansate avansate şi care care ulterior au devenit devenit necuveni necuvenite te vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri bunuri din domeniul domeniul privat al al statului sau unităţilor administrativteritoriale Organizarea controlului financiar preventiv. Controlul financiar preventiv este organizat sub conducerea Ministerului finanţelor publice şi se desfăşoară în î n 2 forme: - control control financiar financiar preventiv preventiv propriu propriu - control control financiar financiar preventiv preventiv delegat delegat Organizarea controlului financiar preventiv propriu . Conducătorii unităţilor sunt obligaţi să întocmească o evidenţă a angajamentelor în compartimentul contabil. Operaţiunile supuse controlului sunt stabilite precis, neputând fi aprobate şi executate înainte de vizarea lor de către persoanele vizate de către conducătorul unităţii. Numirea, suspendarea, destituirea şi schimbarea acestor persoane din funcţii este supusă cenzurii entităţii publice superioare.Toate documentele ce se prezintă pentru acordarea vizei trebuie însoţite de actele justificative corespunzătoare care au fost semnate în prealabil de conducătorii de compartimente. Organizarea controlului preventiv delegat . Se organizează şi se exercită de către Ministerul Finanţelor publice prin controlori delegaţi. Ministerul f p numeşte controlori delegaţi care-şi desfăşoară activitatea la sediul instituţiilor publice la care au fost numiţi.Corpul controlorilor este condus de controlorul financiar şef ajutat de 2 adjuncţi care sunt numiţi prin HG pe un mandat de 6 ani. Controlorii financiari delegaţi au calitate de funcţionari publici. Controlul financiar intern. Reprezintă ansamblul formelor de control executate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern. Obiective generale ale controlului financiar intern: - respectare respectareaa legii, a reglementăr reglementărilor ilor şi deciziilor deciziilor conducer conducerii ii - dezvoltarea şi întreţinerea întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare a datelor şi informaţiilor informaţiilor financiare şi de conducere. Auditul financiar Constată dar nu ia măsuri, doar informează. Sunt 2 forme de audit: una de audit intern şi una de audit extern. La noi în ţară noţiunea de audit se delimitează de controlul financiar intern fiind realizată prin următoarele structuri: expertize contabile, auditul financiar efectuat de Camera Auditorilor Financiari din România, şi auditul performanţei – realizat de curtea de Conturi a României concomitent cu controlul realizat în sectorul public. Obiectivele auditului public intern sunt: asigurarea asigurarea obiectivă obiectivă şi şi consilier consilierea; ea;







- raport de audit - notă de de co constatare - notă explicativă - notă de de pr prezentare Procesul verbal cuprinde 3 părţi: 1. un preambul preambul unde se consemn consemnează: ează: numele numele şi prenumele prenumele controlori controlorilor, lor, organul organul din care fac parte parte controlorii, controlorii, numărul şi data delegaţiei de control, denumirea societăţii controlate şi adresa, perioada supusă controlului, obiectivele de bază ale controlului, ordonatorii de credite, conducătorii persoanei juridice, perioada în care s-a efectuat controlul 2. cuprinsul cuprinsul procesulu procesuluii verbal – în care se înscriu înscriu toate obiectivele obiectivele care au fost fost verificate, verificate, abaterile abaterile constatate constatate în fapt şi în drept, se indică sumele datorate bugetelor publice, majorări, penalităţi, dobânzi, se indică cauzele subiective care au provocat paguba sau abaterea, persoanele vinovate care răspund, funcţiile acestora şi datele înscrise în cartea de identitate şi măsurile luate. 3. la finalul finalul procesului procesului verbal verbal se menţionează menţionează numărul numărul şi data înregistr înregistrării ării procesulu procesuluii verbal, numărul numărul de exemplare în care s-a încheiat, câte exemplare au fost lăsate la persoana juridică şi câte au fost luate, semnătura ordonatorilor de credite. Organizarea şi exercitarea activităţii de control financiar Controlul financiar se face prin: A) Ministerul Ministerul Finanţelo Finanţelorr publice prin prin următoarele următoarele structur structuri: i: 1. direcţ direcţia ia gene general ralăă de inspec inspecţie ţie fiscal fiscalăă 2. agenţi agenţiaa naţion naţională ală de de admini administr strare are fisc fiscală ală 3. direcţia direcţia generală generală de de administr administrare are şi şi control control a activelor activelor statulu statuluii B) în cadrul executivului: 1.autoritatea naţională de control 2.corpul de control c ontrol al guvernului subordonat autorităţii naţionale de stat 3.garda financiară subordonată autorităţii naţionale de control C) în sfera de activitate a legislativului: curtea de conturi a româniei direcţia de control fiscal direcţia de investigaţii fiscale 1. Direcţia generală de inspecţie fiscală face parte din ANAF aflată în subordinea MFP şi este condusă din: Direcţia de control fiscal şi direcţia de investigaţii fiscale. 2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală colectează taxele, impozitele, contribuţiile şi alte venituri bugetare, fiind responsabilă atât la nivel teritorial cât şi central. Din structura ANAF face parte Direcţia generală de inspecţie fiscală compusă din Direcţia de control fiscal şi direcţia de







6.

garda financiară se află în subordinea autorităţii naţionale de control şi execută controlul operativ şi inopinat privind

prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte în domeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală. Este condusă de un comisar general care este funcţionar public. Comisarii încadraţi în comisariatul general pot exercita control operativ şi inopinat pe întreg teritoriul ţării. Comisariatele regionale sunt conduse de comisari şefi, ajutaţi de câte un comisar şef adjunct. Atribuţiile gărzii financiare: - respectarea respectarea legislaţiei legislaţiei pentru prevenirea prevenirea şi combater combaterea ea faptelor faptelor ilegale în domeniu domeniull financiar financiar;; - respectarea respectarea legislaţiei legislaţiei pentru pentru prevenirea prevenirea,, depistarea depistarea şi înlăturar înlăturarea ea oricăror oricăror operaţ operaţiuni iuni fraudu frauduloase loase;; - cooperarea cooperarea şi şi conlucrarea conlucrarea cu toate toate celelalte celelalte organe organe de specialit specialitate ate aparţinân aparţinândd altor autorităţi autorităţi şi şi instituţii; instituţii; - verificarea verificarea legalităţii legalităţii activităţ activităţii ii desfăşur desfăşurate, ate, existen existenţa ţa şi autentici autenticitatea tatea docume documentelor ntelor justificativ justificative; e; - confiscarea confiscarea bunurilor bunurilor a căror căror fabricaţie fabricaţie depozitare, depozitare, transport transport sau desfac desfacere ere este este ilicită; ilicită; 7. Curtea de Conturi. CC este instituţia supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice.Îndeplineşte o funcţie de control financiar şi o funcţie de jurisdicţie. CC funcţionează pe lângă Parlamentul României ca instituţie independentă. Ea prezintă anual parlamentului un raport public asupra conturilor de gestiune ale bugetului de stat din exerciţiul bugetar expirat, prezentând toate neregulile constatate. Atribuţii. Prin controlul efectuat Curtea urmăreşte respectarea legii în domeniul formării, administrării şi întrebuinţării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Controlul vizează: - formarea formarea şi şi utilizarea utilizarea resursele resursele bugetu bugetului lui de stat, al asigură asigurărilor rilor sociale sociale de stat şi ale unităţilor unităţilor admin administrat istrativ iv teritoriale; - constituirea constituirea,, utilizare utilizareaa şi gestionarea gestionarea fondurilor fondurilor speciale speciale şi a fondurilor fondurilor de tezaur; tezaur; - form formare areaa şi ges gestio tiona nare reaa dato datorie rieii publ public ice; e; - util utiliz izar area ea alo aloca caţi ţiil ilor or bug buget etar are; e; - utili utilizar zarea ea fond fondur urilo ilorr prov proven enit itee de la UE. UE. Controlul vizează şi se efectuează obligatoriu în următoarele unităţi: a) statul statul şi unităţile unităţile adminis administra trativtiv-ter terito itoria riale; le; b) BNR c) Regiile Regiile autonome autonome,, societăţil societăţilee comerciale comerciale la care care statul, statul, unităţi unităţile le administrativ teritoriale, instituţiile publice şi regiile autonome deţin integral sau mai mult de jumătate din capitalul social; d) Organisme Organismele le autonome autonome de asigurăr asigurării sociale sociale şi de de altă natură natură.. Controlorii financiari pot întocmi următoarele acte:







- peri perioa oada da în în care care s-a s-a efec efectu tuat at con contro trolu lul. l. Neregulile constatate se înscriu în procesul verbal, descriindu-se neregula constatată în drept şi în fapt, paguba produsă, persoana vinovată, măsurile luate.Reguli specifice de întocmire î ntocmire a procesului verbal de constatare. La redactarea procesului verbal se au în vedere explicaţiile date de persoana care a produs fapta constatată prin procesul verbal.Procesul verbal se încheie în 3 exemplare, unul se lasă la persoana juridică controlată, iar celelalte 2 se preiau de către organele de control. Când se constată prejudicii în cadrul răspunderii civile delictuale se va prezenta următoarele elemente: - fapt faptaa car caree a cau cauza zatt pre preju judi dici ciul ul;; - regl reglem emen enta tare reaa sau sau lege legeaa încă încălc lcat atăă - modul modul în care care au au fost fost încălc încălcate ate preved prevederi erile le legale legale;; - consecinţa fa faptei

-

persoa persoane nele le răspun răspunză zătoa toare re

Organi Organiza zarea rea contro controlul lului ui financ financiar iar în UE

Formele controlului sunt: control intern şi control extern.Auditul extern pentru instituţiile comunitare este realizat de CC a Comunităţilor Europene.CC examinează conturile de venituri şi cheltuieli ale comunităţii şi ale instituţiilor înfiinţate în comunitate, înaintând parlamentului European şi Consiliului o declaraţie de asigurare asupra legalităţii şi regularizării tranzacţiei.În urma auditului extern, CC a UE realizează rapoarte anuale şi rapoarte speciale.Obiectul controlului financiar din UE îl constituie resursele proprii ale UE, finanţările acordate de UE şi protejarea intereselor UE concomitent cu prevenirea fraudelor. Curtea Europeană de Conturi

Verifică conturile şi execuţia bugetului UE cu scopul de a îmbunătăţii gestionarea resurselor financiare şi informarea cetăţenilor europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu responsabilităţi de gestiune.Este formată din 25 membri proveniţi din 25 state membre numiţi pe un mandat de 6 ani.CC verifică dacă încasările şi cheltuielile UE s-au efectuat legal şi corect şi nu are prerogative jurisdicţionale.

Drept Financiar Anul 2 Semestrul 2

Recommend Documents