Teste de biocompatibilitate Biomaterial inseamna orice material sintetic sau natural care poate p oate fi utilizat în contact endogen sau exogen cu un esut viu sau s au cu lichidele biologice, în scop de regenerare, înlocuire, terapeutic, stocare a sângelui, diagnostic sau de monitorizare i care nu afecteaz componentele biologice ale organismului viu. Ele sunt folosite pentru a ajuta sarcinile esutului afectat sau funciile afectate ale unui organ bolnav. Se poate sa realizeze interfaarea mediului biologic (dispozitive medicale pentru diagnostic si stocare a medicamentelor, invelisuri pentru biosenzori, sisteme cu eliberare controlata a medicamentelor, biochip-uri etc.)la dispozitivele medicale prin care pot tele-interaciona, sau pot sa îmbunataesca î mbunataesca o funcie afectata a unui organism. Un biomaterial poate s aib toate caracteristicile mecanice, fizice i chimice cerute de o aplicaie medical dar la contactul cu mediile biologice, inclusiv cu organismul uman, el gsete condiii fiziologice particulare cu care interacioneaz prin procese specifice, precum difuzia de ioni i fluide, drenaj limfatic, circulaia c irculaia sângelui, dar i prin mecanisme fiziologice (locale i sistematice) mai puin previzibile. Aceste reacii specifice fac ca materialul s fie sau nu tolerat tol erat de mediul respectiv. Mai mult, în acelai organism uman, aceste condiii mecanice, fizico-chimice i fiziologice variaz într-un domeniu destul de larg. De exemplu, pH-ul are valoare de 1.2 -3 în sucul gastric pân la 7.15-7.4 în sânge i 6-8 în mediul intracelular, sau temperatura care are valoare normal de 37C la nivelul inimii, dar poate s fie 20C 42.5C 4 2.5C în anumite boli.Succesul actului medical este asigurat numai de interacia biomaterial-organism viu, adic biocompatibilitatea material- mediu biologic. Un material care îndeplinete la început toate cerinele de biocompatibilitate poate s piard în timp aceste caliti nu numai datorit unor procese de uzur, oboseal, degradare, dar i pentru c esuturile înconjurtoare, iniial sntoase, se îmbolnvesc sau pur i simplu îmbtrânesc. Astfel incat BIOCOMPATIBILITATEA resprezinta un complex de caracteristici fizicofizicochimice si biochimice, care fac posibila acceptarea biomaterialului de catre tesuturile vii, fara a avea loc in timp fenomene repulsive sau toxice sub forma de inflamatii, infectii, sau chiar rejectia din partea organismului,de asemenea determinata de procesele la interfata material-mediu material-mediu biologic, procese controlate atat de proprietatile fizico-chimice si de topografia suprafetei materialului, cat si de compozitia mediului biologic si de organizarea primului strat de molecule adsorbit de material.Sau altfel spus prin acest termen se intelege proprietatea unui material de a fi compatibil cuorganismele vii, adica de a fi acceptat la o maniera definitiva de catre organism fara a genera reactii adverse .Aadar, biomaterialul trebuie s nu n u prezinte toxicitate sau s nu produc reacii inflamatorii, atuncicând este introdus în organismul uman ca i implant.
1
Influenta reciproca biomaterial mediu biologic Un corp strin în organism reprezinta o scderea imunitii i a capacitii de aprare,favorizandinfecia acelui organism .Astfel incat materialele cu suprafee netede nu sunt favorabile aderenei coloniilor bacteriene fiind mai recomandate decat cele care prezinta asperitati pe suprafata de contact,deoarece in cazul celor din urma ce prezinta o aderenta ridicata riscul de contaminare cu coloniile bacteriene este foarte crescut. Acest factor este valabil si in cazul suprafetelorhidrofile care sunt mai rezistente la aderare, în comparaie cu cele hidrofobe.
Clasificarea biocompatibilitatii:
-biocompatibilitatea intrinseca se înelege faptul c suprafaa implantului trebuie s fie compatibil cuesutul gazd din punct de vedere chimic, biologic i fizic.
Factori determinanti: Insolubilitate y rezistena la coroziune la un pH de 6,6-7,5 y neutralitate electric y y rezisten mecanic
biocompatibilitatea extrinsec funcional, acesta se refer la proprietile mecanice ale materialului, cumar fi modulul de elasticitate, caracteristicile de deformaie i transmiterea optim a solicitrilor la interfaadintre implant i esut.
Factori determinanti biostabilitate: form macroscopic structur micromorfologic de suprafa y Biocompatibilitatea unui implant depinde de numeroi factori ca : starea general de sntate a pacientului, vârsta, permeabilitatea esutului, y factori imunologici caracteristicile implantului (rugozitatea i porozitatea materialului, reaciile y chimice,proprietile de coroziune, toxicitatea acestuia).Din punct de vedere chimic, materialele biocompatibile trebuie s fie stabile i s aib o bunrezisten la coroziune, având în vedere particularitile solicitrilor la care sunt supuse încorpul uman: y
1.compoziia mediului intern variaz continuu, având un caracter de la bazic la acid; are loc i ocoroziune microbiologic, imposibil de estimat în condiii de laborator;
2
2.în funcie de destinaie, unele materiale sunt supuse solicitrilor mecanice constante, generând coroziunea sub tensiune, respectiv ciclice, caz în care apare coroziunea la oboseal; Testarea biologic a biomaterialelor: (A).Teste de evaluare iniial
1.Citotoxicitate 2.Sensibilizare 3.Potenial iritant . 4.Reactivitate intracutanat 5.Toxicitate sistemic (acut) 6. Toxicitate subcronic (subacut) 7.Genotoxicitate 8.Implantare 9.Hemocompatibilitate- se bazeaza pe masuratori de hematologie, histopatologie, biochimie, marcare cu izotopi radioactivi, spectrofotometrie etc.
Se foloseste sange uman sau animal (de preferat, iepuri).Se lucreaza cu: sange integral, sange integral + anticoagulant, plasma sanguina fara celule sanguine, plasma sanguina bogata intr-un anume tip de celule (ex.: trombocite) etc. Sangele = depide de individ,de varsta,de stare de sanatate,de medicatiesi de dieta).Isi modifica parametrii in afara organismului. La testarea unui biomaterial, se recomanda folosirea de sange prevalat de la donatori peste 17 ani, sanatosi, cu greutate intre 50 si 70 kg, fara medicatie cel putin 14 zile inainte de recoltare (inclusiv anticoagulanti, ca: aspirina, dipiridamol, ticlopidina), deoarece interfera cu functiile sangelui si modifica parametrii acestuia. (B). Teste de evaluare complementar
1.Toxicitate cronic 2.Carcinogenitate 3.Toxicitatea asupra reproducerii i dezvoltrii (creterii) 4.Biodegradare Analiza sangelui, inainte si dupa interactia cu materialul de testat se face prin:
3
Hemo-citometrie, flow-citometrie pentru determinarea concentratiei si activitatii celulelor (citometrie tehnica de laborator, prin care se numara si se analizeaza, cu ajutorul unui microscop optic, celulele imobilizate pe un substrat). *
Spectroscopie de fluorescenta pentru identificarea si cuantificarea proteinelor plasmatice (inclusiv a moleculelor de ADN si ARN). *
Microscopie optica, electronica si de forta atomica pentru vizualizarea de celule, formarea de trombusi, precum si pentru analizarea suprafetei materialului in contact cu sangele. *
*
Masuratori electrocinetice (electroosmoza, electroforeza, potential zeta).
Teste ELISA de identificare si cuantificare de produsi sau fragmente din cascada coagularii, anticorpi, antigeni.(testul ELISA reprezinta un test de imunologie enzimatica *
(Enzyme-linked immunosorbent assay) p pentru determinarea adsorbtiei de proteine, prin determinarea prezentei unui anticorp sau unui antigen intr-o proba; Aplicatii: determinarea concentratiei de anticorpi din serul sanguin (ex.: test HIV, virus West Nile), industria alimentara (detectarea de potentiali alergeni (ex.: lapte, alune, migdale, oua..)), toxicologie (screening prezumtiv pentru anumite clase de medicamente)
Tehnici utilizate pentru identificarea si caracterizarea proteinelor adsorbite la suprafata unui biomaterial in contact cu sangele: Spectroscopia de fotoni (UV, V, IR), cu variante precum spectroscopia IR cu reflexie totala atenuata (ATR-FTIR), spectroscopia de fluorescenta cu reflexie totala interna (TIRF) etc.; se identifica grupari specifice, concentratie si schimbari structurale ale proteinelor adsorbite, daca stratul este denaturat etc. *
*
Spectroscopia de fotoelectroni (XPS), difractia de raze X, cromatografia
Marcarea radioactiva a proteinei de interes cu 125 I sau 51 Cr, urmata de masuratori de radioactivitate a suprafetei; metoda produce uneori alterari in conformatia proteinei, facand dificila identificarea acesteia *
Tehnici de electroforeza, ce urmaresc miscarea particulelor incarcate in campuri electrice *
*
Tehnici ELISA
Tehnici termodinamice (ex.: calorimetria, prin care proteina adsorbita este comparata cu proteina nativa, in forma libera) *
*
Microscopia electronica si deforta atomica
4
Elipsometria, prin care se poate determina cantitatea de proteina adsorbita din masuratori de grosime a stratului adsorbit *
Masuratori de unghi de contact, ce permit evaluarea energiei libere de suprafata si a tensiunii interfaciale intre diferite proteine plasmatice si suprafata unui biomaterial *
Pricipalele mecanisme de interactie dintre biomaterial si mediul biologic sunt prezentate în tabelulurmator:
Conform unor principii generale, s-a convenit aplicarea urmatoarelor principii metodelor de evaluarebiologica a dispozitivelor medicale: a) testele trebuie efectuate pe produsul finit sau esantioane reprezentative ale produsului finit sau alematerialelor; b) alegerea metodelor de testare trebuie sa tina seama de: y
y y y
natura, gradul, durata, frecventa si conditiile de expunere sau de contact cu suprafetelecorpului uman cu dispozitivele în utilizarea normala prevazuta; natura fizica si chimica a produsului finit; potentialul toxic al componentilor chimici în formula produsului finit; faptul ca anumite teste (de exemplu cele destinate sa estimeze efectele sistemice) potsa nu fie aplicabile în absenta substantelor extractibile, 5
y
y
relatia dintre suprafata dispozitivului si talia corpului celui caruia îi este aplicata; informatia existenta bazata pe literatura, experienta si testarile preclinice;
c) Daca se prepara extracte din dispozitive, se convine ca solventii si conditiile de extractie utilizatesa fie corespunzatoare naturii si utilizarii produsului finit; d) Martorii pozitivi si negativi sa se efectueze atunci când sunt necesari. Doua aspecte controleaza corozivitatea acestui mediu: solutia salina-este unelectrolit excelent, facilitând mecanismele electrochimice y alecoroziunii,exista multe specii moleculare si celulare în tesuturi care au capacitalea de a catalizaanumile reactii chimice sau de a distruge anumiti componenti identificati ca strainiorganismului. y Valoarea normala pentrupH se modifica imediat dupa operatia chirurgicala de implantare, functie de aceasta, si este variabil în timpul perioadei de vindecare. Înmomentul implantarii, valoareapH se modifica spre valori acide de circa 5,2 în zonele afectate ale tesuturilor si revine la normal în câteva zile. De asemenea, valoarea pH-ului depinde si de existenta sau nu a infectiilor. Principalele elemente metalice utilizate sunt (grupate dupa domeniul de utilizare): a) implante si proteze ortopedice sau dentare(Al, Co, Cr, Fe, Mn, Mo, Nb, Ni, Sn, Ta, Ti, V, W, Zr, etc.) Implantele folosite în stomatologie si chirurgia ortopedica sunt confectionate din trei mari clase diferitedealiaje, fiecare prezentând componente caracteristice, alaturi de cele executate din metale pure: y metalele purefolosite la fabricarea dispozitivelor medicale sunt : titanul-Ti , tantalul-Tasi aurul-Au; aliajele pe baza de fier- Fe, cu un continut ridicat de crom-Cr , denumite oteluri y inoxidabile; aliaje pe baza de cobalt- Co,cu un continut de 25-30% crom-Cr,5-7% molibdeny Mo si cantitati micide alte metale ca nichel-Ni, mangan-Mn, zirconiu-Zr si staniu-Sn,respectiv cele cu aproximativ 20%crom-Cr ,10% nichel-Nisi pâna la 15% wolfram W ; aliaje pe baza de titan -Ti,cu 70-90% sau mai mult titan-Ti,care contin procente y mici de alte metale:aluminiu-Al,vanadiu-V,niobiu-Nb,tantal-Ta,manganMn,zirconiu-Zr si staniu Sn. b) aliaje dentare nepretioase (Al, B, Be, Cd, Co, Cr, Fe, Mn, Mo, Ni, Si, Ti, V, W, etc.); y pretioase si semipretioase (Ag, Au, Cu, Fe, Ga, In, Ir, Pd, Pt, Rh, Ru, Sn, Ti, Zn, etc.); y y amalgame dentare (Ag, Cu, Hg, Sn, Zn, etc.)
6
Particule rezultate prin uzura Un alt factor de risc este fenomenul de uzura, care apare în special la componentele protezelor articulare sila implanturile mobile, nestabilizate, care pot genera particule prin abraziune. Particulele produse prin uzuraobtinute prin abraziune apar deci în mod esential în vecinatatea protezelor articulare si a implantelor cu ooarecare mobilitate.Aceste particule pot induce reactii tisulare multiple, incluzând: osteoliza; y degradarea structurii normale a osului; y reactia severa a macrofagelor; y granuloame; y capsule fibroase; y y reactii inflamatorii si imune;În general, marea majoritate a specialistilor admite în prezent ca: biomaterialele polimerice si biomaterialele ceramice dau mai putine probleme decâtbiomaterialele metalice, în ceea ce priveste desprinderea de particule prin uzare; forma si marimea particulelor au un rol important: în acest proces, deoarece fragmentele maimici si cu contururile neregulate sunt mai active decât fragmentele mai mari si cu contururilenetede; aliajele continând CoCrNi dau mai multe probleme decât aliajele pe baza de titan. Reactii tisulare Cele mai frecvente sunt leziunile granulomatoase, care apar în special în jurul aliajelor CoCrNi.Acestea sunt caracterizate printr-o mare densitate de fibre de colagen si de prezenta de celule giganticemultinucleare: fibroblasti; plasmocite; histiocite, etc. Granuloamele benigne contin frecvent precipitatece confera un aspect negricios tesutului, evolutia acestor granuloame putând duce uneori chiar lablocarea protezelor articulare care va necesita reinterventie chirurgicala.Un alt tip de leziune care poate apare este modificarea structurii osului. S-a observat ca placile deosteosinteza, realizate din biomateriale metalice, au fost total acoperite de tesutul osos nou format, dupa3-4 ani, ceea ce face ca recuperarea acestor dispozitive sa devina deosebit de dificila. La nivelulinterfetei os-implant pot avea loc fenomene de scleroza cu osteonecroza, numite si metaloza. Aceasta aredoua caracteristici mai importante: frecventa mare si extinderea necrozei, care uneori poate fi totala, si existenta simultana a reactie limfoide. Sensibilizarea si alergiile Alergia a fost initial definita ca o reactie puternica a individului la substantele reintrate în organism.Aceasta definitie a fost modificata o data cu progresul cercetarilor imunologice. Substanta sensibilizanta,numita antigen, este o molecula s au o celula care, odata introdusa în organism, induce producerea deanticorpi sau celule specifice defensive.Coombs si Gell (1975) au definit patru tipuri de alergii, din care cele 7
mai importante sunt cele de tipul IV. Acestea sunt denumitedermatite de contact,si cele mai studiate sunt reactiile alergice produse demetalele din compozitia chimica a otelurilor inoxidabile sau a aliajelor de tip CoCr.Efectul hipersensibilizant în dermatita de contact apare în general la nivelul pielii sub forma de eczema,dar pot apare si reactii la nivelul mucoaselor, sub forma de stomatita. Alergiile de tip IV apar cu medierecelulara fara producerea de anticorpi si din acest motiv nu este posibila desensibilizarea. Termeniicorecti din punct de vedere imunologic sunt aceia de sensibilizare sihipersensibilizare, termenul de alergie fiind utilizat de obicei doar în situatiile clinice. Biodegradarea Este un termen care poate fi folosit pentru reactii care se produc în câteva minute saupentru cele care au loc în ani. Uneori se poate proiecta ca aceste reactii sa se produca la un anumittimp dupa implantare, alteori acestea se produc la un anumit termen, neprevazut. În urma biodegradarii, biomaterialele implantate se pot dizolva, farâmita, pot deveni elastice saurigide. În ceea ce priveste produsele rezultate în urma degradarii, acestea pot fi toxice corpului saupot fi concepute sa realizeze o functie farmaceutica. Conform standardului ISO 10993, tipurile de teste care se efectueaza pentru apreciereabiocompatibilitatii sunt: mutagenitatea;toxicitatea sistemica acuta; toxicitatea orala; citotoxicitatea;pirogenitatea; senzitivitatea; toxicitatea intravenoasa; hemoliza; iritatia; implantarea. Alergia A fost initial definita ca o reactie puternica a individului la substantele reintrate în organism.Aceasta definitie a fost modificata o data cu progresul cercetarilor imunologice. Substantasensibilizanta, numita antigen, este o molecula sau o celula care, odata introdusa în organism, induceproducerea de anticorpi sau celule specifice defensive. Termenii corecti din punct de vedere imunologic sunt aceia de sensibilizare si hipersensibilizare,termenul de alergiefiind utilizat de obicei doar în situatiile clinice. Opiniile oamenilor de stiinta suntînca împartite despre potentialul sensibilizarii alergice al metalelor la pacientii care au implante sauendoproteze, desi majoritatea autorilor au demonstrat o strânsa legatura între concentratia de Ni, Cr si Co din aliajele utilizate ca biomateriale si potentialul alergic al acestora. Testarea biologica a biomaterialelor (A). Teste de evaluare initiala. Testele initiale de raspuns biologic sunt indicate în continuare: 1. Citotoxicitate
8
Prin utilizarea tehnicilor de cultura celulara, aceste teste determina liza (moartea) celulara, inhibitiacresterii celulare si alte efecte asupra celulelor provocate de dispozitivele, materialele si/sauextractele lor. 2. Sensibilizare Aceste teste evalueaza pe un model corespunzator, probabilitatea sensibilizarii la contactul cumaterialele, dispozitivele si/sau extractele lor. Aceste teste sunt adecvate, caci o expunere sau uncontact chiar si în cantitati minime de substanta potential extractibila, poate sa conduca la reactii desensibilizare sau alergie. 3. Potential iritant Aceste teste evalueaza potentialul iritant al dispozitivelor, materialelor si/sau extractele lor, utilizândzone corespunzatoare sau tesuturi de implantare ca pielea, ochiul si mucoasele, pe un model adecvat. Testul (testele) realizat(e) trebuie sa adapteze zona de aplicare (piele, ochi, mucoasa) si durataexpunerii cu scopul de a determina efectele iritante ale dispozitivelor, materialelor si substantelor potential extractibile. 4. Reactivitate intracutanata Aceste teste evalueaza reactia locala a tesutului la extracte cu dispozitiv. Ele sunt aplicabile atuncicând determinarea potentialului iritant prin testari cutanate sau pe mucoase sunt neadecvate(deexemplu, pentru dispozitivele cu acces la circuitul sanguin). De asemenea, aceste teste pot fi utileatunci când substantele extractibile sunt hidrofobe. 5. Toxicitate sistemica (acuta) Aceste teste evalueaza pe un model animal potentialele efecte daunatoare datorate expunerii unicesau multiple, într-un timp mai mic de 24 h, a dispozitivelor, materialelor si/sau al extractelor lor. Elesunt adecvate atunci când contactul antreneaza o absorbtie posibila de substanta extractibila toxica siprodusele de degradare. Testele de pirogeniticitate sunt incluse pentru a detecta pirogeniticitateaextractelor, dispozitivelor sau materialelor. O singura testare nu poate diferentia pirogeniticitateaindusa de catre material, datorita contaminarii cu endotoxine. 6. Toxicitate subcronica (subacuta ) Aceste teste determina efectele unei expuneri simple sau multiple a dispozitivelor, materialelor si/sauextractelor lor pe o perioada de timp de cel putin 24 h, la cel mult 10% din durata de viata aanimalului de experienta (de exemplu, pâna la 90 zile). 7. Genotoxicitate 9
Aceste teste utilizeaza culturi de celule de mamifere sau nemamifere, sau altfel de tehnici pentru a determina mutatiile genetice, modificari ale numarului si structurii cromozomiale precum si alteefecte toxice asupra ADN-ului sau genelor, provocate de catre dispozitivele, materialelor si/sauextractele lor. 8. Implantare Aceste teste evalueaza efectele patologice locale asupra tesuturilor vii, atât la nivel macroscopic câtsi microscopic, ale unui esantion de material sau produs finit plasat sau implantat într-o zona deimplantare sau un tesut corespunzator pentru aplicatia prevazuta. Se convine ca aceste teste sa fieadaptate zonei si duratei de implantare. Pentru un material, aceste teste sunt echivalente celor detoxicitate subacuta, daca se studiaza si efectele sistemice. 9. Hemocompatibilitate Aceste teste evalueaza, pe un model sau sistem corespunzator, efectele dispozitivelor saumaterialelor în contact cu sângele, asupra sângelui sau componentelor sanguine. Testele specifice dehemocompatibilitate pot fi, de asemenea, imaginate pentru a simula geometria, conditiile de contactsi dinamica fluidelor, în dispozitivul sau materialul supus aplicatiilor clinice. Testele de hemoliza determina gradul de liza a globulelor rosii si eliberarea hemoglobinei provocata de catre dispozitiv,materiale si/sau extractele lor in vitro.
(B). Teste de evaluare complementara: 1. Toxicitate cronica . Aceste teste determina efectele unei sau mai multor expuneri ale dispozitivelor, materialelor si/sauextractelor lor pe durata unei perioade de cel putin 10% din durata de viata a animalului deexperienta (de exemplu, peste 90 de zile pentru sobolan). Se convine ca aceste teste sa fie adaptatezonei de aplicare si duratei de expunere. 2. Carcinogenitate. Aceste teste determina potentialul onconogen al dispozitivelor, materialelor si/sau extractele lor, înurma unei sau mai multor expuneri sau contacte pe o perioada de timp acoperind toata viataanimalului supus testarii. Aceste teste pot fi concepute în scopul examinarii toxicitatii cronice sicaracterului oncogen în cursul unui experiment. Testele de carginogenitate nu sunt în generalefectuate decât daca exista rezultate care converg si care provin din alte surse. Se convine ca acesteteste sa fie adaptate zonei de aplicare si duratei de expunere. 10
3.Toxicitatea asupra reproducerii si dezvoltarii (cresterii) Aceste teste evalueaza efectele potentiale ale dispozitivelor, materialelor si/sau extractele lor asuprafunctiei de reproducere, dezvoltarii embrionare (teratogenitate) si dezvoltarea prenatala si postnatalaprecoce. Testele de toxicitate sau testele biologice asupra reproducerii si cresterii nu sunt în generalefectuate decât în cazul unde dispozitivul are o posibilitate de impact asupra capacitatii dereproducere a subiectului. Trebuie sa se tina seama de locul de aplicare a dispozitivului. 4. Biodegradare Atunci când exista posibilitatea de degradare si/sau resorbtie, aceste teste pot pune în evidentaprocesele de absorbtie, distributie, biotransformare si eliminare a substantelor extractibile siprodusele de degradare a dispozitivelor, materialelor si/sau extractelor lor. Biomaterialele metalice au influente diferite asupra organismului uman, distingându sediferite forme de reactii biologice, în functie de: concentratia de metal; -la concentratii foarte mici, unele elemente ca cobalt, cupru, fier, mangan, zinc, chiar si nichelsunt esentiale in metabolism. -la concentratii mari sau excesive aceleasi elemente pot duce la reactii toxice; foarte cunoscutesunt cele induse de arsenic, cobalt, nichel, plumb si multe altele.
timpul de expunere; Reactiile biologice sunt de regula nesemnificative la contactul cu majoritatea metalelor, atuncicând timpul de expunere este redus(sub 30 zile); -cu cât este mai mare timpul de expunere, cu atât creste riscul unor reactii biologice nedorite. calea de administrare. caile de intrare în organismul uman a metalelor si ionilor metalici sunt variate: cale cutanata (contact cu pielea), cale respiratorie, cale digestiva, prin intermediul implantelor si protezelor executate din biomateriale metalice. Acestea reprezinta o sursa in crestere de metale si ioni de metale în corpul uman.
Parametrii determinati prin testele de hemocompatibilitate: 1. Parametrii de timp reprezinta timpi implicati in procesul de coagulare:
11
y
y
y
y
y
Timpul Howell (timp de recalcifiere) caracterizeaza coagularea globala si masoara timpul de coagulare al plasmei oxalata sau citrata, in prezenta unui exces de calciu; valori normale: 70130 s. Timpul Quick (timp de protrombina) caracterizeaza coagularea extrinseca; in prezenta unor cantitati optime de tromboplastina tisulara si clorura de calciu, plasma sanguina coaguleaza intr-un timp foarte scurt; valori normale: 10-15 s. Timpul de consum al protrombinei caracterizeaza rata de degenerare a tromboplastinei; valori normale: 30-40 s. Timpul de trombina informatii despre formarea fibrinei; dupa un adaos de trombina, plasma normala coaguleaza in cateva secunde. Timpul de cefalina masoara timpul de coagulare a plasmei deplachetate si citrate, in prezenta unei cantitati optime de lipide (cefalina); valori normale: 70-110 s.
2. Parametrii de trombogeneza reprezinta numarul de trombocite, leucocite, eritrocite, agregarea si aderenta lor la suprafata materialului, fragilitatea membranei celulare, nivelul de hemoglobina, adsorbtia de proteine plasmatice etc. p
Important de determinat, deoarece trombocitele sunt foarte sensibile la contactul organismului cu suprafete straine, eliberand factori procoagulanti.
3. Reactiile imune ale organismului la interactia sange-implant. p
p
Urmarite prin analiza celulelor (in special, a limfocitelor) din jurul implantului. Din leucocitele prezente pe implant, se poate izola si purifica ADN-ul genomic,din analiza caruia se obtin informatii despre efectele mutagene ale materialului .
12
~Bibliografie~
1.Site-ul : http://www.scribd.com/doc/47451752/Biocompatibilitate 2.Cursul numarul 3 3.Site-ul: http://ro.wikipedia.org/wiki/Biomaterial
13
