Suport de Curs Cresterea Animalelor

RO 2004/016-941.01.01.06

GUVERNUL ROMANIEI

Suport de curs pentru Cresterea animalelor

Suport de curs pentru cresterea animalelor

CUPRINS

OVINE Importanţa creşterii ovinelor...........................................................................1 Rase de oi........................................................................................................1 Exploatarea ovinelor pentru producţia de lână................................................2 Pregătirea utilajelor de tuns.............................................................................4 Exploatarea ovinelor pentru producţia de carne..............................................4 Sisteme de îngrăşare a tineretului ovin............................................................6 Exploatarea ovinelor pentru producţia de pielicele şi blănuri.........................7 Exploatarea ovinelor pentru producţia de lapte..............................................9 Tehnologia creşterii mieilor şi a tineretului ovin..........................................12 Tehnologia creşterii ovinelor adulte..............................................................15 Adăposturi pentru ovine................................................................................16 CAPRINE Creşterea caprelor..........................................................................................16 Rasele de capre din România........................................................................16 BOVINE Clasificarea bovinelor...................................................................................18 Reproducţia la taurine...................................................................................20

Vârsta apariţiei manifestărilor sexuale şi a folosirii la monta a taurinelor....21 Ciclul sexual şi semnele de călduri la vaci şi viţele......................................22 Momentul optim al montei............................................................................22 Hrănirea şi îngrijirea vacilor gestante...........................................................24 Asistenţa la fătare.........................................................................................25 Îngrijirea viţeilor după fătare........................................................................26 Hrănirea viţeilor în perioada alăptării...........................................................27 Tehnologia exploatării vacilor pentru lapte...................................................30 Tehnologia propriu-zisă de creştere a vacilor de lapte..................................34 Tehnologia creşterii tineretului taurin...........................................................35 Exploatarea taurinelor pentru carne..............................................................37 PORCINE Tehnologia de creştere şi exploatare a porcinelor.........................................39 Rasele de porci din ţara noastră....................................................................40 Fluxul tehnologic în creşterea porcinelor în circuit închis............................44 Alegerea animalelor pentru reproducere.......................................................45 Semne care prevestesc fătarea.......................................................................50 Îngrijirea purceilor sugari..............................................................................51 Îngrijirea scroafelor lactante..........................................................................52 Dezinfecţia adăposturilor..............................................................................54 Hrănirea purceilor înţărcaţi...........................................................................55 Hrănirea porcinelor destinate îngrăşării pentru carne...................................56 Norme furajere a categoriilor de porcine......................................................58

IMPORTANŢA CREŞTERII OVINELOR Reprezintă o îndeletnicire foarte veche, practicată cu plăcere de gospodarii din zona de deal şi munte, aceasta fiind manifestarea dragostei şi a pasiunii oamenilor pentru creşterea oilor în scopul asigurării veniturilor necesare consolidării gospodăriei, cât şi pentru acoperirea nevoilor proprii de consum. Din aceste considerente, creşterea ovinelor se poate practica şi în unele gospodării din zona de şes a României, cu toate că oaia este considerată ca fiind principala concurentă a bovinelor, animale ce se dezvoltă bine în toate zonele ţării. Cu alte cuvinte, în gospodăriile din zona de deal şi munte ovinele se cresc în turme mari, deoarece această îndeletnicire oferă câştiguri importante crescătorilor de oi, care, prin tradiţie, se numesc ciobani sau oieri. În zonele de câmpie, de obicei, gospodarii se ocupă în special de creşterea şi exploatarea bovinelor, această acţiune fiind considerată ca activitate de bază, pe lângă care, în exploataţie aceştia mai cresc un număr de 10 până la 100 oi. În scopul realizării unei eficienţe economice care să asigure un câştig satisfăcător pentru crescător, se recomandă ca în zonele de deal şi munte să fie organizate exploataţii familiale de creştere a ovinelor şi o capacitate de circa 250 oi şi mioare, activitate ce se poate dimensiona după posibilităţile date de condiţiile locale. Ca o particularitate a creşterii acestei specii, trebuie să menţionăm de la început că exploatarea ovinelor nu este legată, în mod special, de existenţa exclusivă a terenului pentru producerea furajelor de volum, ca de altfel pentru bovine. Ovinele reprezintă specia care poate să-şi asigure hrana prin practicarea transhumanţei, metodă foarte veche aplicată de ciobani. Transhumanţa este, de fapt, plimbarea (pendularea) ovinelor din zonele de deal şi munte în zonele de şes, pentru consumarea excedentului de furaje de volum existente în exploataţiile familiale asociative sau la societăţi comerciale agricole din aceste zone. Deşi, ca practică, această metodă este foarte veche, în condiţiile ţării noastre ea poate fi recomandată, în continuare, pentru creşterea şi exploatarea ovinelor, deoarece în perioada de toamnă-iarnă devine destul de eficientă datorită faptului că este mai uşor să plimbi turmele în diferite perioade ale anului în funcţie de furajele ce se pot asigura pe mirişti, porumbişti sau alte păşuni, decât să fie transportate cantităţi însemnate de furaje voluminoase de la şes la deal şi munte.

-

RASELE DE OI -

În ţara noastră în funcţie de zonă şi de condiţiile de mediu existente sunt crescute mai multe rase de ovine care, după grosimea lânii se pot clasifica în oi cu lână fină, semifină şi grosieră. Rasele de ovine se adaptează mai uşor în diferite zone ale ţării noastre , astfel: - În zonele de munte, se pretează ovinele cu lână din rasa Ţurcană care sunt producătoare de lapte, carne, lână. - În zonele de deal şi podiş se exploatează bine ovinele din rasa Ţigaie şi Spancă (rasă mixtă). - În zonele de câmpie se acomodează foarte bine ovinele cu lână fină şi de carne din rasa Merinos.

RASA „ŢURCANĂ” Rasă cu lână grosieră. Sânt animale de talie mare, cu picioare înalte şi corpul lung. Producţia de lână : 2,5kg – 3,0kg la tunsoare şi aproximativ 50 – 70l lapte. În zona de munte se cunosc 2 varietăţi: varietatea Ţurcană albă şi varietatea Ţurcană neagră. Lâna lor este foarte bună pentru covoare iar laptele este foarte bun

pentru telemea. Din încrucişarea varietăţii albe cu cea neagră rezultă mieii care sânt sacrificaţi pentru culoarea brumărie folosiţi pentru căciuli.

RASA „ŢIGAIE” (sau oaia mocănească) - Lână semifină, iar producţia de lână la tunsoare este de 4kg. - Producţia de lapte : 60 – 70l. Există diferite varietăţi: albă, ruginie, oacheşe, buzate, stropite etc. Din încrucişarea oilor din rasa Ţurcană cu berbeci din rasa Ţigaie rezultă oaie Stogoşă, bună producătoare de lapte.

RASA „MERINOS DE TRANSILVANIA” Are o bună dezvoltare corporală, o constituţie robustă, cap mic şi scurt. Oile adulte au o greutate de 35 – 50kg/cap. Oile din această rasă au prolificitate de 115%, dau o producţie de lapte de 65 – 70l şi cantitatea de lână tunsă este de 4 – 7,5kg/cap.

RASA „MERINOS DE PALAS” S-a format în Dobrogea. Ovinele din această rasă au conformaţie armonioasă, adâncă şi largă, talie înaltă 67cm la oi şi 72cm la berbeci. Capul are o mărime mijlocie, este o oaie fără coarne cu urechi mari, purtate lateral, uşor oblic. Berbecii au coarne puternice şi pot atinge greutatea de 90kg. Media greutăţii corporale este de 60 – 90kg. Oile adulte au la tundere o greutate de 45 – 54kg. Prolificitatea la această rasă este de 131% mieii au aptitudini bune pentru îngrăşare, iar oile dau aproximativ 129l lapte şi o cantitate de lână cuprinsă între 4,7 – 11,5kg/cap.

RASA „KARAKUL” În rasă curată se creşte în zonele de câmpie din N-E a ţării, zona Moldovei şi a Sucevei. Culoarea cea mai frecventă este neagră, apoi brumărie, cafenie, şi mai rar culoarea aurie sau argintie. Este o oaie cu constituţie robustă spre fină, cu trupul în formă de pară şi o coadă caracteristică, care are la bază un depozit de grăsime bilobat, cu capul alungit şi uscăţiv. Berbecii Karakul se folosesc la încrucişare cu oi din rasa Ţurcană neagră sau brumărie. Este o rasă exploatată pentru pielicele şi producţie de lapte.

EXPLOATAREA OVINELOR PENTRU PRODUCŢIA DE LÂNĂ Aprecierea calităţii şi cantităţii lânii prin măsurători ale caracteristicilor fenotipice (aspect exterior) sprijină crescătorii în selecţia ovinelor şi are drept scop ameliorarea producţiei acesteia. Culoarea lânii trebuie să fie albă, deoarece ea are însemnătate deosebită în industrializare, excepţie făcând oile ce se cresc pentru producţie de pielicele negre, brumării şi camo. De aceea, de-a lungul timpului rasele de oi cu lână albă s-au dezvoltat în detrimentul celor cu lână neagră, care sunt pe cale de dispariţie. După fineţea părului de lână distingem: rase cu lână fină (Merinos) rase cu lână semifină (Ţigaie) rase cu lână groasă (Ţurcană, Stogoşă etc.) Astfel, într-o turmă de oi de aceeaşi rasă, unele au lâna mai fină iar altele mai groasă şi această însuşire dă posibilitatea crescătorului să facă oprirea exemplarelor pentru prăsilă.

Grosimea (fineţea lânii) este o însuşire influenţată în mare măsură de hrană (de calitatea furajelor administrate). Aprecierea fineţii lânii se face după grosimea firelor şi se măsoară în microni (1/1000mm). Practic fineţea lânii se apreciază pipăind şi privind în zare firele răsfirate dintr-un smoc de lână recoltat prin smulgere, de regulă în regiunea spetei. Lungimea lânii este o altă însuşire importantă care ca şi fineţea, depinde mult de hrană. O lungime mare, împreună cu o bună densitate şi extindere uniformă, constituie condiţia pentru obţinerea unei cantităţi mari de lână. La rasele cu lână fină, firul de lână trebuie să aibă cel puţin 7cm, iar pentru cele cu lână semifină peste 9cm. Lungimea lânii se măsoară în regiunea spetei cu rigla. Ondulaţia lânii reprezintă o însuşire calitativă cu cât lâna este mai fină şi este de mai bună calitate cu atât numărul ondulaţiilor este mai mare şi acestea sunt dispuse regulat de-a lungul firelor. Rezistenţa la rupere este o însuşire care depinde mai mult de maliţiile de hrănire din timpul iernii. Desimea lânii în cojoc este dată de numărul de fire într-un cm² de fire şi este de mare importanţă economică. Uniformitatea lânii în cojoc. În practică se apreciază prin compararea celor două însuşiri ale lânii (fineţe şi lungime) în regiunea spetei şi a coapsei, la acelaşi animal.

Defectele lânii Lâna cu impurităţi vegetale apare datorită ne efectuării curăţirii păşunilor şi a altor locuri de păşunat de mărăcini, ciulini etc. precum şi administrarea necorespunzătoare a hranei în timpul stabulaţiei. Lâna cănită este un defect provocat de crescători prin marcarea oilor cu smoală, vopsea, ceară roşie etc. Acestea sunt substanţele greu lavabile şi de aceea se recomandă marcarea oilor cu ovisemn care dispare uşor la spălare. Lâna gâtuită provine de la oile înfometate în special în perioada de stabulaţie. Lâna retunsă este un defect făcut de om prin trecerea de mai multe ori cu foarfeca, atât la tunsul manual cât şi la tunsul mecanic. Astfel, cojocul devine neuniform şi cantitatea de deşeuri creşte. Lâna îngălbenită se obţine în saivan sau adăposturi insuficient utilate şi necurăţate corespunzător în care se dezvoltă vapori de amoniac din descompunere urinei şi a fecalelor. Firele de lână absorb vaporii respectiv se îngălbenesc şi se rup în procesul de industrializare. Lâna alterată se produce în special datorită depozitării cojoacelor în condiţii necorespunzătoare şi mai puţin în urma unor boli cronice a ovinelor.

Tehnica tunderii oilor Tunsul este o operaţiune de recoltare a lânii, care de obicei se face o dată pe an atât la ovinele adulte cât şi la tineret (miţuirea). Tunsul se poate face manual sau mecanic. Alegerea momentului optim de tundere se face primăvara atunci când lâna este ridicată în pai în special la rasele Ţigaie, Ţurcană şi Stogoşă. Calitatea lânii depinde în mod deosebit de modul cum se face tunsul. Astfel trebuie evitat tunsul în trepte care duce la recuperarea cojocului şi amestecarea lânii din diverse regiuni corporale. Acţiunea de tundere a oilor este corespunzătoare atunci când se face pregătirea animalelor, a locului de tuns şi a agregaţilor sau foarfecele de tuns. Pregătirea animalelor constă în verificarea lânii cu 2-3 săptămâni înainte de tuns când se curăţă lâna de impurităţi. Astfel se extrag scaieţii, ciulinii sau alte resturi vegetale. Se vor îndepărta şi porţiunile îmbibate în vopsele după această operaţiune, ovinele vor fi ferite de ploi şi arşiţa soarelui, acţiune ce are drept scop păstrarea în bune calităţi a usucului. De obicei tunderea oilor se face în locuri special amenajate sau în padocuri care vor fi dotate cu utilaje de tuns, cântărire şi sortare

PREGĂTIREA UTILAJELOR DE TUNS Este o operaţiune de care depinde în mare măsură calitatea lânii în ce priceşte uniformitatea şi integritatea cojocului. Astfel se vor pregăti cuţite de schimb şi uneltele necesare pentru ascuţirea periodică acestora. Când tunsul se face manual cu foarfeca, aceasta trebuie să fie din material de bună calitate pentru a putea fi ascuţite periodic. Personalul tunzător va fi instruit periodic atât în ceea ce priveşte tehnica tunsului cât şi pentru a putea preveni eventualele accidente. În majoritatea ţărilor unde se cresc ovine, tunsul se face mecanizat cu diferiţi agregaţi. În ţara noastră au fost folosite agregate de tuns R.S.A. 12 tipul rusesc şi A.T.C. de fabricaţie românească. Sistemul de tundere este la sol, iar tunderea începe din regiunea sternală spre abdomen, se continuă în părţile interne ale membrelor posterioare apoi partea stângă, după care urmează tunderea gâtului, corpului şi spatelui. Tunsul este terminat cu tunderea părţilor exterioare ale picioarelor. Principalii timpi operaţionali sunt: - Prinderea oii şi plasarea la locul de tuns. - Tunderea sternului şi a abdomenului. - Tunderea părţii interioare a piciorului drept şi a piciorului stâng posterior. - Începerea tunderii părţii exterioare a piciorului stâng posterior. - Tunderea crupei. - Tunderea de la gât cu mişcări spre cap şi tunderea cefei. - Tunderea spetei stângi şi a spatelui cu mişcări lungi. - Tunderea părţii stângi a spatelui şi a spetei. - Tunderea fesei exterioare şi a piciorului drept posterior şi finisarea. Sortarea lânii se face cojoc cu cojoc. Rasa şi clasa lânii se determină prin analiza lânii din cojocul aşezat şi desfăşurat pe masa de sortare. Din cojoc se scot poalele, resturile de lână de pe picioare şi cap, smocurile aderente precum şi părţile murdare. Cojocul se aşează pe masă cu vârful şuviţelor în sus, şi se împachetează începând cu una din poalele laterale, la o treime din lăţimea cojocului, se îndoaie şi se aşterne pe mijlocul cojocului, procedându-se la fel cu partea opusă. Cojocul se înfăşoară începând din acelaşi timp de la cap şi coadă spre mijloc până se întâlnesc cele două suluri formate. Lâna se păstrează în saltele după calitate şi rasă. O lână de calitate se poate obţine numai atunci când ştim să înlăturăm în timp cauzele care pot duce la deprecierea lânii.

EXPLOATAREA OVINELOR PENTRU PRODUCŢIA DE CARNE A. Însuşirile fizico-chimice şi factorii care influenţează producţia de carne. Structura şi aspectul cărnii diferă atât după apartenenţa de rasă cât şi după starea de întreţinere. Carnea animalelor mai tinere au o fibră fină şi o culoare roz de diferite nuanţe în timp ce la animalele adulte fibra este apoasă, de consistenţă tare, aţoasă, iar culoarea este mai închisă, roşiatică de diferite nuanţe. Compoziţia chimică a cărnii de oaie în funcţie gradul de îngrăşare:

%

Miel gras

Miel slab

Oaie grasă

57,3

Oaie semigrasă 50,2

43,4

Oaie foarte grasă 35,2

Apă

47,8

Substanţă

12,3

18,4

14,0

12,2

10,9

Grăsime

28,5

18,7

23,5

35,6

45,8

Cenuşă

2,94

3,16

3,17

2,81

2,9

Carnea de oaie are un conţinut mai ridicat de Ca şi P (fosfor) şi un conţinut mai scăzut de fluor comparativ cu carnea de bovine şi porcine. Valoarea energetică este aceeaşi cu carnea de vacă. Factori care influenţează produsele de carne Principalii factori care influenţează cantitatea de carne sunt: rasa, vârsta, alimentaţia, sexul. Rasele precoce de carne, produc cantităţi de carne, de calitate superioară, în timp nu scurt, comparativ cu rasele tardive. Gradul de valorificare a furajelor şi randamentul la sacrificare este mai ridicat la rasele precoce. Vârsta influenţează mult calitatea şi cantitatea de carne. Alimentaţia influenţează în mare măsură calitatea şi cantitatea de carne. B. Aprecierea ovinelor îngrăşate şi a calităţii carcaselor Aprecierea se face prin metode obiective şi metode subiective (b) a) Se face prin intermediul organelor de simţ: văz, miros şi pipăit. În general se ţine cont de următoarele caractere şi însuşiri: - Impresia generală a carcasei - Depunerile de grăsimi pe carcasă - Aprecierea depunerilor de carne - Dezvoltarea părţilor bogate în musculatură - Distribuirea grăsimii pe carcasă - Calitatea grăsimii - Calitatea cărnii - Proporţia dintre grăsime şi carne b) 1.Greutatea carcasei 2.Randamentul la sacrificare care reprezintă procentul carcasei, raportat la greutatea animalului considerat 100%. Aprecierea randamentului se face prin sacrificare, după o perioadă de flămânzire de 12 ore. Randamentul este diferit astfel: - Oi adulte 38 – 46% - Batal şi tineret 45 – 48% - Miei graşi 50 – 52% 3.Măsurători pe carcasă, se desfac în regiunea lombară, grosimea muşchiului longisinus, greutatea diferitelor regiuni după tranşare. 4.Structura carcasei, procentul de carne oase, grosime. 5.Tehnica îngrăşării ovinelor.

c) Tehnica îngrăşării ovinelor. 1.Procurarea mieilor pentru îngrăşat. Se introduc în îngrăşare miei din prăsila proprie sau din cumpărături, care îndeplinesc condiţii cerute de tehnologie de creştere şi îngrăşare. Mieii introduşi în îngrăşătorie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să aibă vârsta de minim 45 zile şi greutatea de 9kg - greutatea medie a lotului să nu fie sub 12kg - să fie obişnuit cu consumul de fân şi concentrate - să fie însoţiţi de certificatul sanitar veterinar 2.Pregătirea unităţii de îngrăşare Înainte de populare, unităţile de îngrăşat se pregătesc astfel: - Se amenajează sectorul de primire cu : boxe pentru lotizare, cântar pentru animale, baie a pododermatitelor. - Curăţirea mecanică a adăposturilor e gunoi. - Verificarea şi asigurarea integrităţii şi funcţionalităţii grătarelor. - Instalarea ieslelor pentru a se asigura un front de furajare de 15cm/cap la sol în adăposturi prevăzute cu pardoseli de grătar şi 25cm/cap la sol. 2 - Instalarea de adăposturi automate tip uluc asigurând câte 15cm front de adăpost/miel. - Amenajarea boxelor de cazare a tineretului pe faza de creştere şi îngrăşare astfel: a) Pentru perioada de acomodare se amenajează 20% din capacitate cu boxe a căror suprafaţă să nu fie mai mare de 7m² pe grătar (boxe de 24m² se împart în 4) şi 25m² la sol, cu frontul de adăpare şi furajare normal. b) Pentru perioada de creştere, îngrăşare şi finisare se amenajează boxe de 24m² pe grătar şi 50 m² la sol. - punerea în funcţiune a staţiei de preparare a furajelor - dezinfecţia întregii unităţi de îngrăşare - înfiinţarea de pajişti cultivate şi ameliorarea păşunilor naturale, asigurând minimul 7kg masă verde /zi de miel.

SISTEME DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUI OVIN I.

ÎNGRĂŞAREA INTENSIVĂ.

Scopul aplicării acestui sistem este producerea nivelului de 45kg greutate vie într-o perioadă de 100 zile folosind potenţialul biologic al raselor de ovine din ţara noastră (adică folosind rase autohtone) Prin acest sistem de îngrăşare se vor realiza următorii parametri: - greutate iniţială 12kg - greutate finală 45kg - spor în greutate total 33kg - durata îngrăşării 100 zile - spor mediu zilnic 330g - consum zilnic pe kg spor 4,3UN ( UN – unităţi nutritive) Efectivul destinat îngrăşării intensive, va fi format din miei masculi, obţinuţi în special din fătările timpurii (noiembrie-ianuarie) din rasele Merinos, Ţigaie sau metişilor. Mieii se introduc la îngrăşat la 45-60 zile la o greutate medie de 12kg. Nu se vor introduce mieii sub greutatea de 9kg.

Tehnologia de creştere şi îngrăşare în sistem intensiv cuprinde 3 faze distincte:

3 - în perioada de acomodare 50% din cantitatea de fânuri se administrează măcinate în amestec cu nutreţ combinat iar restul de 50% sub formă de plantă întreagă sau tocată. În celelalte faze fânul se administrează sub formă tocată şi măcinată în amestec cu concentratele.

II.

ÎNGRĂŞAREA SEMIINTENSIVĂ MIXTĂ

Scopul aplicării acestui sistem este valorificarea la greutăţi superioare a întregului efectiv de miei disponibil pentru tăiere prin folosirea tuturor resurselor furajere existente în unitate. În acest sistem se vor realiza următorii parametri tehnico-economici: - greutatea iniţială - 12kg - greutatea finală - 45kg - spor de greutate total - 33kg - durata îngrăşării - 194 zile - spor mediu zilnic - 170g - consum specific pe kg – spor greutate vie – 7,0 UN. În acest sistem se pun la îngrăşat miei în vârstă de peste 2 luni din toate rasele din ţara noastră, cu o greutate medie minimă de 12kg. Se admite introducerea la îngrăşat a mieilor de minim 10kg greutate. În perioada de stabulaţie, nutreţurile se vor administra la discreţie, sub formă de amestec unic; numărul tainurilor este de 2-3 pe zi.

III.

ÎNGRĂŞAREA PE PĂŞUNI A TINERETULUI OVIN

Scopul aplicării acestui sistem este obţinerea în condiţii economice a mieilor îngrăşaţi prin folosirea masei verzi de pe pajişti naturale şi cultivate, realizând următorii parametri tehnico-economici: - greutate iniţială - 20kg - greutate finală - 45kg - spor în greutate totală - 25kg - durata îngrăşării - 140 zile - spor mediu zilnic - 178g - consum specific pe kg spor - 7,8 UN Acest sistem se organizează prin îngrăşarea tineretului ovin de către unităţile de reproducţie la vârsta de 3-5 luni cu o greutate vie de 18-22kg obţinut în prealabil pe păşune.

EXPLOATAREA OVINELOR PENTRU PRODUCŢIA DE PIELICELE ŞI BLĂNURI Însuşirea şi particularităţile pielicelelor Însuşirea pielicelelor se referă la firele de lână, la bucle şi la buclaj. Însuşirile pielii - există o corelaţie strânsă între însuşirile pielii şi calitatea fibrei care formează bucla. Pielea densă, potrivit de groasă şi elastică constituie un substrat bun pentru obţinerea unor pielicele valoroase. Grosimea, densitatea, elasticitatea pielicelelor constituie o însuşire de ansamblu a ei, denumite supleţe.

Însuşirile buclei

Gradul de întindere Direcţia de întindere Axul buclelor orizontal oblic vertical Modelarea buclelor

Tipuri de bucle a) sub formă de tub

Scurte – 12 - 20mm Mijlocii – 20 – 35mm Lungi peste 35mm

b) de valuri c) de coarne d) inelaţi şi semiinelaţi e) tirbuşon f) ţigară Însuşirile buclajului -

uniformitatea rezistenţa elasticitate luciu

- desenul - extinderea buclajului - nuanţa culorii

1 intens bun mediocru

Luciu Nuanţa culorii

brumărie închis brumărie normal brumărie deschis nuanţa oţelului plumburiu brun gălbui

Pielicele cu moar – culoare cafenie cu diferite nuanţe Pielicele sure

aurii sau argintii bronzat Platinat

EXPLOATAREA OVINELOR PENTRU PRODUCŢIA DE LAPTE TEHNICA ŞI IGIENA MULSULUI cu mâna plină Metode de muls cu nod cu două degete Mulsul se face cu blândeţe şi la ore fixe. De asemenea mulsul trebuie să se facă igienic, în sensul că, înainte de muls ugerul e va spăla bine cu apă şi săpun, se va şterge cu un prosop curat şi se va face masaj ugerului. Mulsul se va face complet. Condiţiile necesare efectuării unui muls corect Mulsul se efectuează ritmic, continuu, energic şi rapid. Mulsul se efectuează în linişte fără stres pentru animale. Găleata pentru muls trebuie să fie smălţuită sau cositorită. În prealabil vasele vor fi clătite cu apă caldă. Mulgătorul trebuie să aibă mâinile curate cu unghiile tăiate fără răni la mâini. De asemenea hainele vor fi curate. După muls, laptele se strecoară prin tifon curat şi se pune în bidoane. În ce priveşte îngrijirea ugerului, sfârcurile bolnave cu leziuni vor fi tratate. După muls, vasele se clătesc cu apă caldă apoi se opăresc cu apă fiartă sodă sau hipermanganat de sodiu, după care se pun cu gura în jos pe nişte şipci pentru a nu lua contact cu solul. Tifonul folosit se va opări şi se va spăla cu apă şi tifon apoi se va pune la uscat. Mulsul începe după înţărcarea mieilor şi durează 90 – 120 zile. Controlul calitativ şi cantitativ al producţiei de lapte

Laptele muls se înregistrează în carnete sau registre de evidenţă a producţiei globale. Controlul individual al producţiei de lapte se face prin mai multe metode: indirectă directă prin controlul individual periodic coeficientul de sondaj Metoda indirectă. Apreciază producţia de lapte după greutatea mieilor la prima lună de alăptare. Metoda directă. Determină cantitatea de lapte prin cântărirea mieilor înainte şi după supt. Controlul individual periodic. Se face prin determinarea bilunară a cantităţilor de lapte muls de la fiecare oaie la tratate mulsurile din ziua de control. Cantitatea de lapte se înmulţeşte cu numărul de zile 2 intervale de control. Din însumarea producţiilor de lapte din zilele respective rezultă producţia totală de lapte pe o lactaţie. Metoda coeficientului de control. Se face de 2 sau 3 ori pe lună, iar în ziua de control producţia individuală de lapte se determină numai la o singură mulsoare.

D+A+S Coeficientul de control = D D,A,S – cantitatea de lapte obţinută la mulgerea de dimineaţă, amiază, seara a zilei de control. Coeficientul de control – 2,0 – 2,5 Ziua de control trebuie să cadă la mijlocul perioadei de control. Producţia individuală de lapte din ziua de control se calculează înmulţind cantitatea individuală de lapte de la mulgerea de dimineaţă cu coeficientul de control. Prin înmulţirea producţiei din ziua de control cu numărul zilelor între două controale se obţine producţia pe perioada de control.

REPRODUCŢIA OVINELOR În obţinerea unui procent ridicat de fecundaţie un rol important în reproducerea ovinelor îl are pregătirea pentru montă, pe o durată de 20zile, acţiune ce are în vedere aducerea oilor într-o stare bună de întreţinere şi menţinerea berbecilor în condiţii optime de reproducţie. De menţionat că, acţiunea de hrănire stimulativă în perioada de pregătire a ovinelor pentru montă, cât şi în prima lună de gestaţie favorizează ovulaţia împiedică avorturile incipiente şi în acelaşi timp asigură rezerve de substanţe nutritive în organism, necesare aducerii la termen a gestaţiei. Ciclul sexual la oaie La majoritatea raselor de oi din ţara noastră sezonul sexual este toamna. La unele rase se observă şi un alII-lea ciclu, primăvara, mai ales la oile care nu au fost fecundate în sezonul de toamnă. Durata sezonului sexual depinde şi de alimentaţie şi starea de întreţinere. Ciclul sexual, la majoritatea oilor durează 14-19 zile, cu o medie de 16-17zile. Se consideră că lactaţia, în prima perioadă, ar fi un factor care frânează apariţia căldurilor. Oaia în călduri este neliniştită, behăie, refuză hrană, se apropie de berbec se lasă montată. Căldurile la oaie ca şi la celelalte specii sunt însoţite de înroşirea vulvei, unui mucus transparent din organele genitale externe. Având în vedere durata scurtă a căldurilor pentru depistarea oilor în călduri se vor folosi berbeci încercători. Din această cauză oile se vor monta imediat după depistarea căldurilor. Ciclul sexual la capră Se aseamănă cu cele de la oaie, dar este mai accentuat. Capra în călduri se agită, nu consumă mâncarea, se modifică compoziţia chimică a laptelui care se coagulează la fierbere. În timpul căldurilor, dacă este separată de mascul, capra are un behăit specific.

Durata ciclului sexual este de 18 – 21 zile. Sisteme de reproducere Reproducerea ovinelor se poate realiza prin montă naturală sau prin însămânţări artificiale. 1. Monta naturală sau liberă se face de obicei pe păşuni prin menţinerea unui număr de oi împreună cu un număr de berbeci pe toată durata sezonului de montă. Astfel monta se face la întâmplare iar o femelă pe durata ciclului se poate monta cu mai mulţi berbeci având influenţă poziţia asupra fecundaţiei şi a vitalităţii mieilor abţinuţi. Dezavantajul montei naturale este posibilitatea transmiterii unor boli ce pot determina avorturi sau sterilitatea berbecilor. 2. Monta harem este mai greoaie deoarece este necesar să se constituie laturi de 40 – 50 de oi la care se repartizează pe tot sezonul un berbec. Această metodă poate oferi crescătoriilor posibilitatea dirijării procesului de ameliorare. 3. Monta naturală dirijată se derulează pe baza unui program în cadrul listelor de potrivire a perechilor în funcţie de obiectivul urmărit. 4. Însămânţarea artificială este o metodă modernă şi constă în recoltarea de la berbeci a materialului seminal (sperma) care se prelucrează, se diluează şi se incubează oilor în aparatul genital. În funcţie de tehnologia de prelucrare a materialului seminal deosebim 3 tipuri de însămânţare artificială: cu spermă brută, cu spermă refrigerată şi cu spermă congelată. Gestaţia Este un proces fiziologic complex la care participă în egală măsură mama şi fătul şi care durează de la fecundaţie până la parturiţie. Pe toată durata gestaţiei organismul matern asigură nutriţie, protecţie şi eliminarea produşilor de metabolism ai fătului prin intermediul placentei. Când aceste procese sunt tulburate de anumiţi factori interni sau externi gestaţia se întrerupe şi apare avortul în diferite stadii: zigotal, embrionar şi fetal. Fătarea oilor şi a mioarelor Înainte de fătare, aproximativ cu o lună se face codinitul oilor (se tunde lâna de pe coadă, de pe părţile interne ale coapsei şi din jurul ugerului) în scopul asigurării unui supt igienic. Operaţia se poate face şi în prima zi după fătare, ea având scop evitarea murdăriei cu fecale a lânii din părţile învecinate şi după cum am spus, asigurarea unui supt igienic. Compartimentul de fătare trebuie să fie spaţios, luminos şi să asigure în interior o temperatură de 18 – 20 grade C, să fie dezinfectat şi văruit, să aibă aşternut curat care se va schimba zilnic.

Începerea fătării se manifestă astfel: oaia devine neliniştită, întoarce capul spre flanc, loveşte aşternutul cu piciorul, se culcă şi se scoală des, nu mănâncă, se retrage în turmă şi apoi încep să apară pungile în care se află fătul. În general o fătare normală durează 15 – 20 de minute iar învelitorile fetale se elimină în 3 ore după expulzarea fătului, excepţie făcând fătările duble. De obicei la fătare cordonul ombilical se rupe instantaneu urmând ca imediat să se tamponeze cu iod. Fătările distocice (mai grele) sunt mai rare la oi. Intervenţia crescătorului la fătare se face numai atunci când este cazul, iar mâinile vor fi bine spălate cu săpun. După fiecare fătare crescătorul îi înlătură învelitorile fetale şi straturile de paie ude cu lichidele scurse în timpul fătării. Acestea sunt duse la platforma de gunoi prevenind astfel răspândirea unor boli. După fătare la o jumătate de oră după ce oaia s-a odihnit, se poate trece la hrănirea ei cu furaje de bună calitate, administrarea acestora se va face treptat astfel ca la 2, 3 zile oile să ajungă la consumul raţiei integrale, asigurând apă la discreţie. Îngrijirea mieilor De modul cum sunt îngrijiţi şi hrăniţi miei în prima zi de viaţă depinde obţinerea unui tineret ovin sănătos, robust şi cu însuşiri productive bine dezvoltate. După ce mielul a fost expulzat din tractusul genital se procedează la eliminarea mucozităţilor atât din gură cât şi din nări, pentru uşurarea respiraţiei, cât şi de pe

corpul mielului prin frecare cu o cârpă sau cu un şomoiog de paie. Se trece apoi la tamponarea ombilicului cu tinctură de iod. În toate cazurile mieii sunt lăsaţi să fie linşi de mamă pentru activarea circulaţiei sangvine, dar şi pentru recunoaşterea mielului, lucru foarte important. Deprinderea mielului să sugă la mamă se face la 20-30 minute după ce acesta se scoală şi se îndreaptă instinctiv spre ugerul oii. Înainte de începerea suptului se vor îndepărta primele jeturi care sunt infectate cu diferite bacterii (se vor colecta într-un vas). De reţinut că primul supt se face până la saturaţie deoarece colostrul este bogat în gama globuline care asigură imunitatea organismului. Mieii cruzi împreună cu mamele lor vor fi ţinuţi în aşternut curat, în adăposturi călduroase, bine ventilate şi luminoase. Microclimatul din adăposturi În saivane (adăposturi pentru oi) trebuie să se asigure următorii indici de microclimat: Temperatura în compartimentul oilor gestante trebuie să fie de 8-10 grade C, în maternitate 16-20 grade C, şi 16-18 grade C în compartimentul oilor fătate cu miei cu vârsta maximă de 30 zile. - Coeficientul de luminozitate va fi 1:12, 1:20 în compartimentul oilor gestante, 1:15 în maternitate, 1:12, 1:15 în compartimentul oilor fătate. - Umiditatea relativă trebuie să fie cuprinsă între 65-70% iar prin ventilaţie naturală să se realizeze împrospătarea continuă a aerului.

TEHNOLOGIA CREŞTERII MIEILOR ŞI A TINERETULUI OVIN Alăptarea sau suptul la mielul nou născut se face la 2-3ore, de aceea mieii sunt lăsaţi lângă mamă, timp în care se supraveghează de către crescători momentul suptului pentru ca să ajute mieii mai slabi. De la vârsta de 2 săptămâni mieii, obligatoriu vor fi învăţaţi treptat să consume nutreţuri concentrate in cantităţi de circa 25g, cantitate ce se măreşte progresiv astfel ca la vârsta de 2-3 luni consumul să ajungă la 250300g/zi. Cantităţile de lapte şi concentrate de la fătare până la vârsta de 4luni: - Până la vârsta de 10 zile mielul are nevoie de 350g lapte colostral, cantitatea crescând până la sfârşitul perioadei la 500g/zi. - De la 11 la 20 zile – 900-1000g lapte, completat cu nutreţuri concentrate şi fân de bună calitate. - De la 21 la 30 zile – 1100-1300g lapte şi 70 -120g amestec furajer concentrat/cap/zi şi fân la discreţie sau iarbă de pe păşuni. Pe măsură ce mieii consumă furaje concentrate fân sau iarbă de pe păşuni, consumul de lapte prin supt, începe să scadă la 800g/zi, iar amestecul de concentrate creşte la 250-300g/zi. Amestecul de concentrate măcinate poate fi format din: 1. ovăz - 55% 2. ovăz -40% porumb -25% mazăre -15% mazăre -19% porumb -15% săruri minerale -1% orz -15% Total -100% tărâţe de grâu -7% Şrot de fl. soarelui -7% Săruri minerale -1% Total -100% Sărurile minerale sunt formate din părţi egale de sare de bucătărie făină de oase şi cretă furajeră. Pentru stimularea creşterii mieilor este necesar să se amenajeze locuri de hrănire suplimentară a acestora. Mieii se obişnuiesc treptat cu nutreţurile concentrate şi cu fânul astfel ca trecerea de la regimul lactat să se facă treptat, evitându-se astfel deranjamentele stomacale, iar înţărcarea să se facă treptat fără stres.

1 Înţărcarea mieilor

Vârsta de la care se face înţărcarea diferă în funcţie de rasă. Astfel la oile cu lână fină din rasa Merinos şi Spancă, înţărcarea mieilor se face la 120 zile. De asemeni la această vârstă se înţarcă şi mieii opriţi de prăsilă din rasa Karakul. La oile din rasa Ţigaie, mieii se înţarcă la 3-3½ luni, iar la rasa Ţurcană mieii pot fi înţărcaţi la 2 luni Lotizarea mieilor sugari Perioada de miel „crud” în vârstă de 0-7 zile. Mieii trebuie să sugă la interval de 2ore. Se asigură aşternut curat şi uscat şi ceilalţi factori de microclimat. Perioada de miel „mijlociu” în vârstă de 7-30 zile. Mieii trebuie să sugă de 5 – 6 ori/zi concomitent mieii se vor învăţa să consume furaje combinate în compartimente separate. Perioada de miel „zburat” în vârstă de 30-65 zile. Hrănirea suplimentară constituie mijlocul de asigurare a unei greutăţi corporale mari la înţărcare şi de îndesire a învelişului ilos (a lânii). Îngrăşarea mieilor Pentru satisfacerea necesarului de carne de ovine pentru consumul intern, dar mai des pentru satisfacerea nevoilor la export este necesar ca întregul efectiv de miei disponibili pentru sacrificare să fie supus îngrăşării. Mieii introduşi în îngrăşătorie trebuie să aibă cel puţin 45 de zile iar greutatea medie a lotului să nu fie sub 12kg. Îngrăşarea intensivă Mieii cumpăraţi pentru îngrăşare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: Să aibă vârsta minimă de 45 de zile şi o greutate de minim 12kg/cap. Să fie obişnuiţi să consume fân şi concentrate. Să provină din ferme sau gospodării lipsite de boli contagioase. Transportul mieilor va fi însoţit de bilet de proprietate şi certificat sanitar-veterinar, din care să rezulte starea de sănătate şi acţiunile sanitar veterinare efectuate până la data vânzării. Pregătirea adăposturilor pentru creştere şi îngrăşare presupune: 1. Amenajarea sectorului de primire (recepţie a mieilor care este format dintr-un rastel cu boxe de lotizare, cântar, baze pentru efectuarea tratamentului antiscabioase şi a padodermatitelor (afecţiuni ale copitelor). 2. Amenajarea transvanelor. Este operaţiunea prin care se urmăreşte asigurarea confortului în timpul odihnei cât şi a furajării concomitent cu asigurarea unei adăpări corespunzătoare – Aceasta se realizează prin: Curăţirea mecanică a adăposturilor şi a incintei unităţii. Se va verifica integritatea grătarelor ştiut fiind faptul că la grătarele din lemn distanţa dintre şipci trebuie să fie de 20-22mm iar barele Ø12. Rezultate bune în evacuarea dejecţiilor le dau grătarele cu şipci de lemn, esenţă tare numai când sunt respectate din construcţie dimensiunile. - Se va asigura frontul de furajare de minim 15cm pentru fiecare miel. - Instalarea adăpătorilor automate perpendicular pe tronson astfel ca o adăpătoare să fie folosită de mieii din două boxe. - Amenajarea boxelor de creştere şi îngrăşare a mieilor astfel ca aceasta să aibă o singură suprafaţă de 24m². - Asigurarea utilajelor pentru prepararea hranei. - Efectuarea dezinfecţiei generale. Tehnologia de creştere şi îngrăşare se face fazial, şi anume: Faza I – faza de acomodare a mieilor pe tronson cu o durată de 10 zile. În această perioadă se va înregistra un spor de 220g. Pentru asigurarea acestui spor aceste faze se vor sigura 3 kg prin, 5kg concentrate cultivate şi 5 kg concentrate proteino-vitamino-minerale (PVM)/cap miel. Faza II – durează 70 zile. Sporul mediu 340g astfel ca mieii proveniţi din faza I cu o greutate de 14,2kg să ajungă la sfârşitul perioadei la 38kg/cap. În perioada de 70 zile este necesar să se asigure pentru fiecare miel: 17,5kg fân, 64kg concentrate cultivate, 21kg concentrate (PVM)

Faza III – (de finisare) durează 20 de zile. Sporul mediu 350g/cap iar mieii de la sfârşitul fazei II să atingă la sfârşitul acestei faze 45kg. Făcând un bilanţ pe perioada celor 3 faze (100 de zile) pentru fiecare miel se vor asigura : 24kg fânuri, 90kg concentrate cultivate şi 30kg concentrate PVM. Furajele se administrează în amestec de 2 ori/zi, aşa fel încât să se poată asigura o furajare la discreţie. Creşterea şi întreţinerea tineretului ovin Hrănirea trebuie să asigure o creştere şi dezvoltare normală: Structura raţiei furajere pentru miei de 15kg şi cu un scor de 170g/zi/cap. Furajul

UM

Fân Masa verde Furaj concentrat Apă Sare

kg kg kg L g

Vara Pe zi 2 0,08 0,5 2

Iarna Perioada 120 5 30 120

Pe zi 0,5 0,08 0,5 2

Total perioada 30 5 30 120

3 Structura raţiei furajere, tineret ovin 3-18 luni la greutatea de 15-45kg Furajul Fân Grosiere Suculente Siloz, porumb Concentrate PVM Apă Sare

UM Kg Kg Kg Kg Kg L g

Vara Pe zi 4 5

Pe perioada 1080 1350

Iarna Pe zi 1,0 0,5 2,5 0,12 0,01 4 5

pe perioada 180 90 450 22 2 720 900

Total 180 90 450 22 2 1800 2250

Adăposturile trebuie să asigure 8-10 grade C. Apa să fie curată, proaspătă la discreţie. Pe timpul verii se asigură umbrare. Îngrijirea tineretului ovin are drept scop obţinerea unei cantităţi sporite de carne cu o calitate gustativă superioară. Raţia pentru tineretul supus îngrăşării – tineretul în greutate de 20kg, timp de 140 de zile şi cu un spor mediu zilnic de 178g realizează o greutate finală de 45kg. Îngrăşarea se face în 2 etape: Păşunat pe păşune de bună calitate timp de 90 de zile când se va consuma 7kg masa verde/cap/zi. 100g siloz porumb, 4g sare, 2l apă iar pe total perioadă: 630kg masă verde, 9kg siloz porumb, 360g sare, 180l apă. A 2 etapă constă în finisare care durează 50 zile timp în care se exclude păşunatul. În această perioadă asigurăm : 1kg fân, 1kg grosiere, 1,5kg suculente, 2,9kg siloz porumb, 5g concentrate PVM, 4g sare, 2l apă (pe cap/zi) Pe total perioadă 50kg fân, 50kg grosiere, 75kg suculente, 26,5kg siloz porumb, 4,5kg concentrate, 200g sare, 100l apă. Întreţinerea tineretului ovin după terminarea înţărcării se procedează la formarea cârdurilor (turmelor de miei) înţărcaţi numiţi cârlani. În unităţile mari mieii înţărcaţi se separă pe sexe, rase şi etape de

înţărcare, ţinându-se cont de dezvoltarea mieilor. Mieii mici, slabi se grupează într-un cârd separat şi li se asigură hrana suplimentară. Turmele de miei de câte 300-500 capete sunt preluate de îngrijitori numiţi cârlănari. Se vor asigura parcele de pajişti valoroase bogate în plante leguminoase, situate la distanţe mai mari de pajiştile pe care pasc oile adulte. Pentru conducerea cârlanilor se introduc în turmă 2-3 batali (berbecuţi castraţi) sau oi adulte. Cel târziu la 5-6 luni se separă pe sexe. Mieii întreţinuţi pe păşuni vor primi un supliment de 150-300g concentrate/zi. Se poate practica şi creşterea în stabulaţie sau semistabulaţie a mieilor înţărcaţi. În perioada cu călduri mari păşunatul se va face şi noaptea. Păşunatul raţional se asigură prin rotaţia culturilor.

TEHNOLOGIA CREŞTERII OVINELOR ADULTE Hrănirea ovinelor adulte Sortimente de furaje Furajele fibroase – pe timpul iernii se asigură fânuri de calitate, paie, plavă, vrej de leguminoase, coceni de porumb. Acest furaj poate reprezenta 70-80% din volumul total al raţiei şi 60-70% din valoarea nutritivă a raţiei. Cantitatea de fân de leguminoase din raţie – 1-1,5kg. Capitulele de floarea soarelui pot substitui 25-30% din fibroase. Toate fibroasele sunt bine consumate când sunt tocate, saramurate sau amestecate cu furaje suculente. Furaje suculente –vegetaţia ierboasă, rădăcinoasele,cartofii şi bostănoasele sunt consumate cu poftă de animal, stimulează funcţia digestivă şi asigură cantităţi însemnate de vitamine. Furajele concentrate- boabe de cereale, boabe de leguminoase, administrate ca atare sau uruite sau tărâţe, şrot de fl. soarelui sau soia etc.. porumbul reprezintă 30 – 80% din concentrate din raţie. Orezul- 30%, orzul- 30%, iar la berbeci 50-70%. Reziduurile din industria zahărului sunt consumate foarte bine. Nutreţuri de origine minerală şi vitamine, sare de bucătărie,carbonat de Ca, fosfat de Ca, sulfat de Fe. Calciul şi fosforul se asigură printr-un amestec de praf de cretă furajeră, var stins şi fin pisat, făină de sare în proporţie de 1-2% din volumul raţiei. Necesarul de vitamine A şi B – se asigură din tin şi siloz de bună calitate. Tehnica administrării furajelor Fibroasele şi suculentele se sigură în 3-4 tainuri/zi iar concentratele într-un tain. Furajele fibroase şi suculente împreună cu sărurile minerale pot fi amestecate şi administrate sub formă de furaj unic. Furajarea se face la ore fixe. Furajarea se face diferenţiat în funcţie de vârstă, greutate corporală, stare fiziologică, nivelul producţiei. Organizarea şi tehnica păşunatului În condiţiile ţării noastre, durata păşunatului este de 7-8 luni. Desfăşurarea în bune condiţii a păşunatului impune respectarea unor măsuri tehnico-organizatorice şi de ordin igienic.

Trecea de la regimul de stabulaţie la păşunat se face treptat pe parcursul a 5-10zile majorând progresiv timpul de păşunat pe măsura scurtării duratei de reţinere la grajd. În aceste zile oile nu vor fi scoase la păşunat înainte de a consuma un tain de fibroase. La început se folosesc păşunile de pe pantele însorite. Păşunatul pe lucerniere şi trifoi se face cu precauţie prin obişnuirea treptată cu consumul acestor plante pentru a se evita meteorizaţiile. Nu se păşunează pe rouă şi pe timp de ploaie, şi nu se adapă imediat.

Repartizarea suprafeţelor de păşunat se face ţinând cont de cerinţele fiecărei categorii de animale. Pentru ei se repartizează cele mai bune păşuni, situate în apropierea surselor de apă şi a adăposturilor pentru miei. Pentru batali, mioare, miori, berbeci se pot folosi păşuni mai îndepărtate, iar pentru mulgătoare se repartizează păşuni din apropierea locului de muls. Adăpatul – o oaie consumă 3-4,5l apă/zi în timpul verii. Vara oile se adapă de 3 ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara. Apa trebuie să fie curată şi să aibă o temperatură de minim 12 grade C.

ADĂPOSTURI PENTRU OVINE Dintre toate speciile oile sunt cele mai rezistente la frig, indiferent de rasă, adăposturile pentru ovine sunt simple din punct de vedere constructiv şi necesită cheltuieli mici faţă de alte specii. Crescătorii de animale, în funcţie de nr. de oi ce îl deţin pot construi saivane sau şoproane care sunt construcţiile cele mai simple. În zonele montane şi submontane se construiesc adăposturi numite odăi. Se mai pot construi saivane cu un grad mai mare de confort. În aceste saivane se amenajează maternităţi pentru fătările oilor unde temperatura este de 14-15 grade C. în maternităţi se amenajează boxe individuale din panouri. În boxe se introduce oaia cu23 zile înainte de fătare. Aici rămâne 2-3 zile. Saivanele nu se prevăd cu tronsoane. Pardoseala saivanelor se face din pământ bătut fără scurgere. În interiorul saivanului se pot face compartimente din garduri, în interiorul cărora se grupează animalele pe categorii. În fiecare compartiment se grupează animalele, se amenajează ieslele pentru fibroase şi jgheaburile pentru concentrate. În saivane se formează aşa zisa „ştorişte”, pe care animalele circulă în voie şi pe care se pot şi odihni.

CREŞTEREA CAPRELOR În prezent, această specie este crescută pe o arie foarte mare în lume ,ca şi al noi în ţară. Caprele au un potenţial de producţie de lapte foarte ridicat. La vacă producţia de lapte la 100kg greutate vie este de cca. 33,35l lapte pe când la capră aceasta este dublă respectiv depăşeşte 6l lapte pe suta de kg greutate vie, ca urmare a unei valorificări mai bune a hranei. Laptele de capră are miros specific şi gust particular. Din cauza dimensiunilor foarte fine ale globulelor de grăsime, smântânirea laptelui de capră este foarte dificilă, dar, în acelaşi timp, este foarte uşor asimilabil de către organismul uman. Din laptele de capră se prepară brânzeturi cu calităţi deosebite. Caprele, în general, au o rezistenţă crescută la boli, inclusiv la tuberculoză, un atu în plus pentru crescători. Carnea de capră este lipsită de mirosul specific al cărnii de oaie, excepţie făcând ţapii necastraţi a căror carne are un miros specific neplăcut.

Rasele de capre din România La noi în ţară sunt 2 grupe de rase: locale şi importate. După aptitudinile productive există rase de lapte (Alpina franceză, rasa nobilă germană, Pinzgau, Malteza, Alba de Banat) şi rase de lână (Angora) care produce lâna lungă de 20-25cm numită mohair. La noi în ţară există 2 rase de capre, amândouă de lapte: rasa Carpatina (75-80% din efectivul de capre din România), caracteristică zonelor pre montane şi montane şi rasa Alba de Banat. Ambele rase prezintă o mare diversitate de culori, conformaţie şi producţie, urmare a lipsei unor acţiuni coordonate de ameliorarea acestora. Rasa Carpatină se creşte în toate regiunile ţării pentru producţia de lapte. Are o conformaţie robustă, femelele având o greutate de 30-40kg, iar masculii 50-60. Lactaţia durează 7 luni, obţinându-se în medie 260-280l /cap.

Rasa Alba de Banat – formată din rasa locală (Carpatina) cu ţapii din rasa Saanen sau nobila germană. Se creşte în Banat, Ardeal şi Bucovina, în zonele cu influenţă germană. În aceste zone crescătorii le acordă condiţii mai bune de îngrijire şi furajare, greutatea la femele ajungând la 50-80kg, iar la masculi 70-100. Producţia medie de lapte este mult mai mare decât la rasa Carpatina ajungând la 700-800l/cap. Perioada de lactaţie durează până la 7 luni. Tunsul caprelor se face ,de obicei, odată cu cel al oilor. Rasa Carpatina dă o producţie de păr de 1,21,4kg. Reproducţia la capre Problemele de reproducţie la capre se aseamănă cu cele ale ovinelor. Căldurile la capre apar toamna, sunt mult mai bine exprimate decât la oaie prin modificări de comportament, congestionarea şi apariţia unor secreţii la nivelul vulvei. În sezonul de montă ţapii sunt foarte nervoşi şi agresivi. Monta la capre se face la vârsta de minimum 7-8 luni. Căldurile durează 30-42 ore şi se repetă la 18-21 zile. Durata gestaţiei la capră este de 150 zile, variind între 142 şi 164 zile. Mulsul caprelor se întrerupe cu 1-2luni înainte de fătare pentru a permit repaosul mamar. Cu 10-12 zile înainte de fătare, caprelor li se asigură un supliment de 0,3-0,5kg concentrate/zi, se scot complet din raţie suculentele şi se reduce apa. Fătarea durează 1-2 ore, iar placenta este eliminată la 3-4ore. O caracteristică a acestei specii este faptul că se naşte un număr mare de iezi hermafrodiţi. Mulsul caprelor se face de 3-4 ori pe zi, parţial lăsându-se lapte şi pentru iezi. Numărul de mulsori se reduce la 2-3/zi iar în ultima parte a lactaţiei se ajunge la 1 mulsoare/zi. Creşterea tineretului caprin În primele 14 zile, iezii se hrănesc exclusiv cu lapte matern. Întrucât iezii nu sug toată cantitatea de lapte, caprele se mulg din prima zi. Începând cu a treia săptămână de viaţă la 14 zile iezilor li se asigură în furajare 30-40g concentrate/zi ajungându-se la 150-200g/zi la înţărcare. Iezii ajung la 60 zile la 10kg, iar la 180 zile la 30kg şi peste. Înţărcarea iezilor pentru prăsilă se face la 3 luni. Hrănirea caprelor Caprele primesc, în general, aceleaşi furaje ca şi oile ele preferând însă ramurile, frunzele uscate sau verzi ale unor specii de salcâm, plop, salcie etc. Vara, capra consumă 8-10kg masa verde, care asigură necesarul de principii nutritive pentru o producţie de 3l lapte zilnic. 2 Caprele au avantajul că pot valorifica furajele de pe păşunile cele mai accidentate, pe care practic alte specii nu le pot folosi. Iarna se folosesc toate categoriile de furaje, cât mai variate(fibroase şi grosiere sau frunzoase 3kg, suculente 2-3kg, 0,3-0,5kg concentrate, sare bulgări pentru lins şi apă la discreţie). Întrucât caprele transpiră intens atunci când apa nu este la discreţie, adăparea trebuie făcută de 3-4 ori/zi vara şi de 2 ori iarna, în caz contrar, animalele au de suferit din cauza deshidratării.

CLASIFICAREA BOVINELOR Bovinele fac parte din : Fam. BOVIDAE,subfam.BOVINAE, subord. RUMINANTIA, ord. ARTIODACTYLA, Subcls. EUTHERIA, cls. MAMMALIA, subîncrg. VERTEBRATA, încreg. CHORDATA, Subreg. METAZOA, reg. ANIMAL. (1) genul bubalus—bivoli asiatici-bivolul Anoa -bivolul Mindora -bivolul Indian --bivoli africani-bivolul Negru de Cafria -bivolul Roşu de Congo -bivolul de Abisinia (2) genul bos— subgenul Bison –zimbrul european -- subgenul Bibos –zimbrul american -Bantengul -Gayalul -Gaurul --subgenul Poephagus –Zebul (taurine cu cocoaşă) --subgenul Bos - Bos Taurus (taurine fără cocoaşă) CLASIFICAREA RASELOR DE TAURINE DIN ROMÂNIA (1) Rase autohtone –Sura de Stepă –prod.lapte: 1000 –1200 l -Vaca de munte( Mocăniţa) –prod. Lapte: 1200 –1500 l (2) Rase locale –rase de –Bălţata cu negru Românească : greut.550 –600 kg (autohtone) lapte prod. lapte 5000 l -Rasă Dobrogeană : greut. 350 –450kg prod. lapte 2700 –3000 l -rase mixte –Bălţată Românească : greut.500 –700 kg prod. lapte 3000 –3500 l -Rasa Pinzgau: greut. 400 –500 kg prod. lapte 2000 –2500 l -Bruna de Maramureş: greut. 350 –550 kg prod. lapte 1300 -3500 l (3) Rase importate –lapte –Holstein (olandeză) -Brună americană( Jersey) -Roşie daneză -mixtă –Siemmental (Austria) -Schwyz (Elveţia) -Pinzgau (Elveţia) -carne –Hereford (Anglia) -Amberden Angus (Scoţia) -Charoloise (Franţa) -Santa Gertruda (America) TIPURI CONSTITUŢIONALE: modul în care se dezvoltă organismul: A) tip constituţional robust –dezvoltare corpolentă bună,trunchi lung bine îmbrăcat în muşchi --capul proporţional cu dezvoltarea expresiv, marcînd dimorfism sexual

--pielea este de grosime normală ,elastică,uşor detaşabilă fără ţesut conjunctiv abundent --păr este uniform repartizat pe suprafata corpului,este lucios,fin. B) tip constituţional fin

--dezvotare corporală bună,normală corespunzătoare vîrstei --corpul este destul de lung,musculos --scheletul este normal dezvoltat cu oase lungi,fine dar rezistente fără

defecte de aplomb --capul normal dezvoltat,mai alungit,fin,exprimă clar rasa căreia îi aparţine animalul --pielea elastică şi fină --părul lucios,fin,nici prea des nici prea rar --exteriorul în genera este dezvoltat şi expune vioiciune şi mobilitate C) tip constituţional grosolan—dezvoltare corporală este aparent coresponzătoare uneori chiar bună --trunchiul apare grosolan cu spinare lăsată --scheletul prea dezvoltat grosolan fără a avea rezistenţă necesară structura oaselor e spongioasa,poroasă --capul este grosolan mare şi greu --pielea groasă cu ţesut conjunctiv abundent --părul este prea abundent gros şi lung,neuniform repartizat şi fără luciu D) tip constitutional debil

—dezvoltarea corporală este insuficientă în raport cu vîrsta

--trunchiul este uneori lung dar lipsit de adîncime --scheletul este slab dezvoltat cu membre lungi şi subţiri cu aplomburi defectuoase --capul este exagerat de ung prea strîmt cu osătura vizibila ,aspect uscăţiv --pielea prea subţire transparentă şi lipsită de elasticitate --părul este prea rar încît în unele regiuni sunt complect lipsite de păr şi nu are luciu.

TIPURI MORFO-PRODUCTIVE --ptr.poducţia de lapte --ptr.producţia

mixtă

--ptr.producţia ptr .carne

REPRODUCŢIA LA TAURINE

METODE: 1) MONTA NATURALĂ : în cazul cînd se folosesc tauri autorizaţi,nu se aceptă montări cu trăncălăi (tauri neautorizaţi)—în această situaţie sunt 2 tipuri de montări: —libera- cînd taurii stau cu vacile---nu este recomandată deoarece nu se poate sti exact data cînd a fost montată vaca,se pot transmite anumite boli,pot avea loc pierderi de gestaţie. --dirijată—se află sub control În cazul folosirii montei naturale încărcătura pe un reproducător este de 70—80 capete vaci şi viţele

2) ÎNSĂMÎNŢARE ARTIFICIALĂ –s-a extins această metodă cam 90% din efectiv matcă. Constă în folosirea spermei taurilor valoroşi. În cazul folosirii spermei brute, încărcătura pe taur ajunge la 800—1000 femele/an. În cazul în care se practică diluţia spermei şi se produc doze ptr însămînţare artificială(I.A.), încărcătura pe un reproducător va fi de

8000—10000 femele. Pe

parcursul unui an se pot recolta 25.000—30.000 de doze de la un taur. O I.A. fecundă se obţine prin folosirea a 3 doze.

VÎRSTA APARIŢIEI MANIFESTĂRILOR SEXUALE ŞI A FOLOSIRII LA MONTA A TAURINELOR

Specificare

vîrsta apariţiei manifestări sexuale luni

taur

7—11

vîrsta optimă de montă sau I.A. luni rase precoce 24—36 rase tardive

viţele

8—12

36--48

rase precoce 15--18 rase tardive

20--24

bivoli

15—20

24--32

bivoliţe

15—20

30—36

CICLUL SEXUAL ŞI SEMNELE DE CĂLDURI LA VACI ŞI VIŢELE

Durata ciclului de călduri este de 21 zile, cu variaţii de la 5 la 15 zile de la data ultimului ciclu de călduri. Apariţia căldurilor după fătare are loc la 21—24 zile.Vacile sunt neliniştite, mugesc des şi scurt întoarc capul la intrarea persoanelor în grajd,urinează des şi putin,au apetitul redus,sar pe alte animale,mucoasa vaginală este tumefiată,din partea inferioară a vulvei se scurge un mucus filant transparent—fluid la inceput şi mai vîscos spre ultima parte. Prezintă 4 faze:--anestrus—durează 4-7 zile --estrus—momentul de executare a I.A. cu durata de 12-36 ore --metrestus—5-7 zile --diestrus— 6-11 zile.

MOMENTUL OPTIM AL MONTEI SAU AL I.A.

După fătare este necesară o perioadă de refacere a aparatului genital care se numeşte serviceperiodul ( intervalul fătare-fecundare) sau”calving interval”( intervalul dintre două fătări consecutive) care trebuie să fie de 12 luni şi care este influenţat de o mulţime de factori: --dacă fătarea a fost eutocică sau distocică(normala sau grea, dificila) --dacă a avut retenţii placentare --starea de întreţinere a vacior după fătare,de nivelul producţiei de lapte şi dacă a fost multipara sau primipara. Fătarea eutocică e fătare normală şi care nu necesită intervenţie din afară,iar fătarea distocică e fătare care necesită intervenţie din afară—în aceste situaţii fără nici o ezitare se bagă mîna şi se scoate viţelul afara şi retenţiile placentare. După fătare, se introduc 3—4 bujii de nitrofuran

--nu se dă niciodată la primul ciclu de călduri după fătare—uterul este nerefăcut --la ciclul al 2-lea se vor monta vacile cu producţii mici de lapte pînă la 2500—3000 l şi care au o durată de lactaţie mai mică de 300 zile --la ciclul 3-lea se vor monta vacile cu producţii mai mari de lapte 3500—4000 l --la ciclul 4-lea se vor monta vacile cu producţii mari de lapte de peste 7000 l ,şi se vor monta şi vacile cu întreţinere slabă. Pentru ca intervalul dintre fătări să nu fie mai mare de 12 luni, instalarea gestaţiei trebuie să aibă loc în primele trei luni după fătare. Respectînd factorii, semnele de călduri, momentul optim, operaţiunea se va repeta cu o nouă montă sau I.A. după 12—14 ore ca să avem siguranţa că animalul rămîne gestant. Dacă a rămas gestant, se face un control de gestaţie..—metoda se mai numeşte transrectal. GESTAŢIA la vacă are durata variabilă între 275—290 zile cu variaţii de la 240 —311 zile, media fiind de 285 zile. Durata de gestaţie este mai scurtă la vacile precoce fată de rasele tardive. La vacile multipare( cu mai multe fătări) gestaţia este preungită cu 8—10 zile peste medie iar la primipare( au o singură gestaţie) durata scade sub medie. - Gestatia gemelară :( mai mulţi produşi) este în general mai scurtă cu 7-- 10 zile. Durata de gestaţie este influienţată de sex, masculii prelungind gestaţia cu 2—4 zile iar la femele o scurtează cu 3—4 zile. Factorul care infuienţează perioada de gestaţie este starea de întreţinere –vacile cu o stare de întreţinere bună au o durată de gestaţie cu 3—5 zile mai scurtă decît cele slabe. După vîrsta de 6—7 luni de gestaţie, fătul poate fi simţit prin palpare exterioară în flancul drept în partea inferioară a acestuia ORGANIZAREA MONTEI SAU I.A. LA TAURINE Planificarea montelor şi fătărilor în aşa fel să asigure în fiecare lună ca un procent de 80—86% din animale să fie în lactaţie.

MASURI CE TREBUIE APLICATE ÎN ANUMITE PERIOADE DE GESTAŢIE: --cu 2 luni înainte de fătare se suspendă mulsul --cu 14 zile înainte de fătare, vaca se introduce în maternitate --cu 5—6 zile înainte de fătare, porumbul siloz se scoate din raţie ,iar cu 2—3 zile înainte se elimină din furaje, concentratele --vacile nu se folosesc la tracţiune.

HRĂNIREA ŞI ÎNGRIJIREA VACILOR GESTANTE Se bazează pe folosirea fînului de cea mai bună calitate—de lucernă-paiele cerealelor de primăvară pot înlocui o parte din acest fîn. În hrana lor se introduce furajul suculent reprezentat de,masa verde,porumb siloz,rădăcinoase,borhoturi şi tăieţei de sfeclă,morcov.care se dau in prima parte de gestaţie. Furajele concentrate se administreză în partea a 2 a gestaţiei. În stabilirea cantităţilor se ţine cont că ptr. 100 kg vie a animalului se dau 2—2,5 kg fîn, 4—4,5 kg sfecă,siloz pînă la 10 kg. Furajele trebuie să fie de cea mai bună calitate iar nutreţuri mucegăite,alterate,îngheţate nu se dau în furajare, acestea provocănd avorturi,toxiinfecţii alimentare. Administrarea furajelor se face de regulă în 3 tainuri astfel: --o parte din fîn la începutul zilei --suculente împreună cu concentrate şi săruri minerale la ora 10—11 --partea cealaltă rămasă de la fîn la prănzul de seară. adăparea la discretie, T apei = 8—12 g

ASISTENŢA LA FĂTARE

Nu se introduce animalul în maternitate pînă nu se dezinfectează,se curăţă si se spală animalul cu o soluţie de hipermanganat de 0,1la mie apă. Frecvent înainte şi după fătare este pericolul de constipaţie şi se recomandă un amestec de 2kg tărîţă de grîu cu 0,5 melasă şi se barbotează. Nu se recomandă administrarea de produse farmaceutice care pot produce scăderi de grăsime a laptelui. Semnele fătării apar cu: --relaxarea ligamentelor --sacrumul se înfundă în cavitatea pelviană iar coada îsi pierde elasticitatea cu 2—4 zile înainte de fătare,vulva se tumefiază, apare o secreţie gălbuie,glanda mamară se dezvoltă apreciabil şi T( temperatura ) scade cu 1gr C sub limita normală, cu 2—3 ore înainte de fătare,apar contracţii, devine neliniştită,se ridica şi se culcă des ,urinează des. La aceste semne: --se spală trenul posterior şi vulva,se schimbă aşternutul --persoana care asista trebuie să asigure: pînză de sac,foarfece,spirt sanitar,apă caldă şi tinctură de iod. --actul fătării durează între 30 şi 60 minute --dacă vaca prezintă probleme la fătare se apelează la medicul veterinar --după fătare, vacii i se acordă o îngrijire deosebită, se şterge cu un şumuioc de paie. Pierderile de lichid din timpul fătării dezhidratează animalul şi apare setea. --la circa o oră după fătare se dă o găleată de apă la o temperatură de 30—35 gr C la care se adaugă 250 gr tărîţă de grîu şi 50—60 gr sare. Dacă apetitul nu apare în circa 3 zile este suspectată de infecţie uterină. --se interzice hrănirea abuzivă în prima săptămimă dupa fătare ptr.că apar probleme ale aparatului mamar. --se urmăreşte eliminarea placentei,dacă nu se elimină în 24 ore, trebuie apelat la medicul veterinar. Nu se intervine pînă în 24 ore ptr.că devine aseptic şi apar infecţii.

--vacile cu retenţii placentare –laptele lor conţine toxine şi produc gastroenterita la viţei. --anexele fetale se vor arde împreună cu aşternutul. Locul unde a avut fătarea se curăţă şi se dezinfectează cu lapte de var.

ÎNGRIJIREA VIŢEILOR DUPĂ FĂTARE --se vor îndepărta mucozităţile din cavitatea bucală şi nazală ptr.a evita asfixierea viţelului. --dacă întîrzie punerea în mişcare a activităţilor pulmonare se apelează la respiraţia artificială --ptr.uscarea viţelului şi activarea circulaţiei periferice a sîngelui se va buşuma corpul cu o pînză de sac sau cu paie uscate. Nu este indicat ca viţelul să fie lins de vacă se intensifiacă instinctul matern putînd cauza refuzul vacii de a fi mulsă numai în prezenţa viţelului. --dacă ombilicul nu s-a rupt, acesta se va tăia la 10 cm de abdomen, se va stoarce bine prin presare uşoară, dîndu-se cu tinctură de iod,badijonarea ombilicului se face 2—3 zile împiedicîndu-se infecţia ombilicului( omfaloflebita) Ombilicul nu se leagă ptr.că se acumulează o cantitate de sînge şi se poate instala o stare de infecţie microbiană. --după terminarea acestor operaţii, viţelul se cîntăreşte,se întocmeşte actul de fătare şi se înmatriculează (nr.şi anul).

HRĂNIREA VIŢEILOR ÎN PERIOADA ALĂPTĂRII

Pe durata alăptării se administreză lapte integral sau înlocuitori. Perioada este mai dificilă fiind într-o permanentă adaptare la conditiile post-natale. -Viţeii prezintă sensibilitate la boli, la afecţiuni digestive, boli bacteriene (parazitare),vulnerabilitatea la factorii de mediu este mărită şi se poate înregistra procentul cel mai mare de pierderi În funcţie de modul de hrănire se delimitează două perioade: a) alăptare colostrală b) alăptare propriu-zisă. a) neadministrarea colostrului poate duce la moartea viţelului în primele săptămîni de viaţă. Laptele colostral are valoare nutritivă de circa 2 ori mai mare în grăsimi şi de 7 ori mai mare în proteine. Colostrul conţine o cantitate de 4—10 ori mai mare de vitamine din grupele A,B,E, de 4 ori mai mult Ca,P,Mg şi de 10- 17 ori mai mult Fe. Noul născut este practic lipsit de vitamina A. Nivelul de fier este folosit şi ptr.creşterea rapidă a hemoglobinei în hematiile din sînge. Importanţa colostrului este necesară ptr.marirea rezistenţei în anticorpi şi mareşte imunitatea pasivă şi instalarea capacităţii de apărare. Capacitatea colostrului se modifică de la o zi la alta, astfel la 3 zile după fătare poate să ajungă la compoziţia laptelui normal. ADMINISTRARE: la cel mult o oră după fătare, viţelului i se administreză colostrul în primele 12 ore de viaţă—se recomandă să primească colostrul de la prima mulgere care se păstrează în spaţii frigorifice la 4—5 gr C. Surplusul de colostru se administrează viţeilor mai în vîrstă şi debili, acesta se diluiază cu 50% ceai sau cu lapte normal,dacă nu se diluiază se produc indigestii. După 3 zile de la fătare,colostrul se poate administra nediluat la alţi viţei, avînd în vedere că viţelul este monogastric, funcţionînd doar „abomasul” sau cheagul care reprezintă 50% din volumul total al stomacului şi care are o capacitate redusă. Din acest motiv se recomandă administrarea colostrului în 5—6 tainuri, raţia zilnică de 5—6 l/zi( 0,5-0,7 l/ tain ) reprezentînd circa 1 / 7 pînă la 1/8 din greutatea vie a viţelului. Ptr. prevenirea diareei trebuie respectat regimul de igienă a vaselor de colectare căt şi temperatura de administrare care nu trebuie să fie sub 35 grade C.

Primul semn al deranjării digestive îl constitue scăderea interesului viţelului ptr.consumul de lapte. În acest caz, se întrerupe laptele dacă apare diareea în primele două zile şi acesta se înlocuieşte cu ceai dietetic şi după aceasta laptele se introduce treptat în raţie. În cazul în cazul în care vaca moare la fătare se administrează colostrul de la altă vacă sau se va proceda la un înlocuitor de lapte alcătuit din: un ou de găină,500 ml lapte,250 gr apă fiartă, o lingurita untură de peşte şi o lingură ulei de ricin. Acest amestec se administrează la un tain, la temp. de 35 gr C, 3 zile minim si de 3 ori pe zi, se exclude pe parcurs uleiul de ricin şi se administrează apă fiartă şi răcită la 35gr C. b)alăptarea propriu-zisă: urmează după vărsta de 7-10 zile -

- la vîrsta de 10—12 luni, proporţia compartimentelor gastrice este apropiată

de cea a animalului adult. La început, nutreţurile lichide şi solide sunt digerate în abomasum, unde ajung prin intermediul „gutierei esofagiene” care se formează prin acţiune reflexă. Furajele trebuie să conţină vitamina B şi o cantitate suficientă de proteine. În primele săptămîni de viaţă, laptele este singurul furaj care poate fi asimilat. Hrănirea cu lapte integral necesită un consum f.mare de 450—550 l/viţel. Hrănirea cu lapte integral se practică la viţeii predestinaţi ptr.îngrăşare sau la tauri de prăsilă. - În prima lună se asigură 5—6 l de lapte pe cap şi se adm.de 3 sau 4 ori pe zi. - În a doua lună se reduce la 2-3 tainuri pe zi şi se asigură 5-6 l/cap. - În a treia lună se administrează 1—1,5 l/zi/cap într-un singur tain. - Dintre metodele de hrănire se folosesc : - hrănirea cu lapte integral - hrănirea cu lapte integral şi degresat - hrănirea cu lapte normalizat Concentratele sunt primele nutreţuri care se introduc in hrana viţeilor sugari şi completează proteina din raţie pe măsura cant.de lapte. Concentratele se introduc în raţie de la vîrsta de 7—8 zile -făină de ovăz cernută sau fulgi de ovăz. De la 3 săptămîni se administrează cereale: tărăţă de grîu ,porumb, ştrot de soia, de floarea soarelui, iar după vărsta de 45 zile, se introduce mazărea.

Amestecul de concentrat uscat şi măcinat, se administrează sub forma unei reţete, formată din: 40% porumb,30% ovăz,20% tărîţă de grîu,8% ştrot de floarea soarelui,1%sare,1% făină de oase. Pînă la vîrsta de 3 luni, concentratele se dau la discreţie iar după aceea, se dau raţional, calculîndu-se 1,5 kg/ cap/ zi. Tot în acest timp se stimulează consumul de fibroase. Fînul are cel mai important rol în dezvoltarea prestomacelor, asigurînd cantitatea necesară de celuloză. Viţeilor li se administrează fîn de cea mai bună calitate începînd cu vîrsta de 14 zile. Sistemul intensiv de hrănire se aplică pe scară largă şi se bazează pe administrarea de lapte integral numai în perioada colostrală după care hrănirea viţeilor se face înlocuind laptele cu inlavit. Inlavitul se diluiază cu apă caldă în proporţie de 1 la 9%, la temperatura de 45 gr C.

Schema de alăptare cu inlavit

Vîrsta (zile)

colostru ( litri )

intensitate dimin. seară

total inlavit periodic total

diluat (l)

pură (kg)

1—7

5

--

--

--

--

8—30

--

3

3

6

130

13,8

31—60

--

2

2

4

120

12,0

61—90

--

2

--

2

60

total

318

SORTIMENTE DE FURAJE:

--

-31,8

A) fibroase (fîn) –lucernă care se recoltează în faza de împrebocinare ( 0,16 U.N.) ,1 kg fîn se obţine din 4,5—5 kg masă verde. B) suculente – nutreţuri însilozate : porumb siloz rădăcinoase (sfecla furajeră ),bostănoase,tăieţei de sfeclă, borhoturi. - masa verde D) grosiere—paiele de cereale, vreji de fasole, coceni,capitule de floarea soarelui E) concentrate –toate tipurile de cereale: grîu,ovăz,mazăre, porumb din care se fac amestecuri G) săruri minerale—sarea F) nutreţuri combinate: alcătuite din nutreţuri concentrate cu adaos de PVM( proteino-vitaminomineral) pentru echilibrarea raţiei.

NORME DE FURAJARE pentru VACI LAPTE: - pentru 100 kg greutate vie

1,46 kg SU

1,10 UN

70 g PBD

- pentru

0,47 kg SU

0,49 UN

65 g PBD

1 litru lapte

TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII VACILOR PTR. LAPTE : perioada de lactaţie = timpul în care vacile produc lapte şi începe o dată cu fătarea şi se termină la înţărcarea vacilor (cu 2 luni înainte de fătare). Lactaţia normală este de 305 zile în cursul unei lactaţii,prod.de lapte nu este constantă, ea creşte pe parcursul primelor 2—3 luni după care se menţine constantă timp de 3—4 luni,iar în ultimele 3—4 luni scade treptat pînă la înţărcare. Repaus mamar: reprezintă perioada de timp în care vacile nu produc lapte, ele găsindu-se în repaus funcţional şi corespunde ultimelor 2 luni de gestaţie şi este obligatorie ptr.refacerea ţesutului secretos

din glandele mamare. În acelaşi timp se favorizează acumularea de S.N.( substanţe nutritive) de rezervă în organismul vacii, pe seama cărora se realizează producţii mari de lapte în primele luni ale lactaţiei următoare. Durata normală a repausului mamar este de 60 zile. În această situaţie vaca parcurgînd în fiecare an o perioadă de lactaţie, urmată de un repaus mamar şi producînd un viţel, determină cea mai bună eficienţă economică. Declanşarea secreţiei laptelui se produce după parturiţie (fătare) şi eliminarea placentei datorită acţiunii prolactinei secretată de lobul anterior al hipofizei şi a altor hormoni. SINTEZA COMPONENTELOR DIN LAPTE: se produce pe seama S.N. ( substanţe nutritive) din sînge care circulă prin celulele secretoare ale glandelor mamare. Se estimează că ptr.producerea unui litru de lapte trebuie să circule prin glandele mamare 200—400 kg sînge. Lactoza din lapte se sintetizează pe seama glucozei din sînge,proteinele din amino-acizi care se găsesc în plasma sangvină, săruri minerale şi vitaminele tot din plasma sangvină. EJECŢIA LAPTELUI:este posibilă datorită secreţiei hipofizei - a hormonului ocitocină care se lansează în singe şi care ajunge la nivelul glandei mamare. Prezenţa ocitocinei în sînge durează pînă la 10 min. după care dispare datorită acţiunei adrenalinei şi ocitocinazei care impune ca mulsul să nu depăşească această limită. Cele 4 glande mamare deşi au greutate de numai 2—3% faţă de greutatea corpului,capacitatea ugerului la vaci este f .variabilă uneori ajungînd să producă la o mulsare 10—20 kg lapte iar altele 30—40 kg lapte

Factorii care influenţează producţia de lapte cantitativă şi calitativă la vaci se împart în 2 grupe :

1) factori care influenţează producţia individuală de lapte: - factori specifici organismului vacii - factori de mediu şi exploatare

2) factori care influenţează producţia totală şi livrată de lapte : - capacitatea medie de producţie - nivelul producţiei medii realizate - numărul vacilor din fermă - situaţia reproducţiei vacilor.

- FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PRODUCŢIA INDIVIDUALĂ DE LAPTE:

-rase ptr.lapte -tip fin constituţional -vîrsta—prod.maximă de lapte =l a a- 3-a lactaţie -greutate corporală -căldurile duc la scăderea producţiei de lapte -durata de lactaţie -luna de lactaţie: în prima lună 11,5% ,a-2 lună 13% ,a 3 lună 12,7%, a 4 lună 12,5%,a 5 lună 12,3%,a 6 lună 11%, a 7 lună 9%, a 8 lună 7,5% ,a 9 lună 6%, a 10 lună 4,5% -starea de întreţinere şi sănătate

- FACTORII DE MEDIU ŞI EXPLOATARE: -hrana—este contraindicat subalimentaţia sau supraalimentaţia -structura raţiei -calitatea furajelor

-prepararea şi administrarea furajelor -apa—adăpatul cît mai des sporeşte producţia de lapte -mulsul—trebuie făcut în timp cît mai scurt şi energic, în ritm intens, influienţează pozitiv producţia de lapte ptr. că se obţine întreaga cantitate secretată. Mulgerea completă determină creşterea procentului de grăsime ptr.că utimele jeturi au o cantitate mare de grăsime -numărul de mulsori- vacile mulse de 3 ori pe zi produc cu 20%mai mult lapte decît cele mulse de 2 ori pe zi -pregătirea ptr. muls –spălat uger cu apă caldă la T din grajd, stersul ugerului şi apoi masajul condiţionează ejecţia totală sau parţială a laptelui -repaos sau odihna vacilor : influienţează producţia de lapte ptr. că rumegarea se face normal, digestia şi absorbţia S.N. este mai bună,secreţia laptelui este mai bună şi producţia mare. -mişcarea vacilor—făcută zilnic la aceiaşi oră şi pe aceiaşi durată de timp,animalele se lasă să meargă în voie fără a se grăbi,aceasta influienţeză accelerarea circulaţiei sîngelui,metabolismul este mai intens favorizînd creşterea producţiei de lapte -îngrijirea corporală—pansajul animalelor este obligatoriu -programul zilnic influienţează pozitiv producţia de lapte -clima—climat proprice ptr. vaci cu lapte este cel temperat,se recomandă ca Temperatura să fie cuprinsă între 10—20 gr C, aceasta este favorabilă funcţiilor organismului cu influienţă asupra poducţiei de lapte.

TEHNOLOGIA PROPIU-ZISĂ DE CREŞTERE A VACILOR DE LAPTE:

cuprinde trei siteme: 1) sistem de întreţinere şi exploatare legat 2) sistem de întreţinere şi exploatare nelegat 3) sistem de înteţinere şi exploatare mixt Ptr. 1)—vacile sunt legate în adăpost tot anul,se urmăeşte să se asigure fiecărei vaci spaţiul optim de odihnă şi igienă pecum şi posibilitatea unei hrăniri şi mulgeri cît mai corespunzătoare. Avantaje –se poate controla mai uşor starea de sănătate şi reproducţie -se pot aplica mai uşor tratamente necesare -se poate asigura hrănirea individuală -se face controlul individual al producţiei de lapte -nu se produc accidente între vaci Sub aspect economic necesită cheltuieli mari de efort de muncă,datorită normelor de îngrijire reduse,productivitatea muncii scăzute sistemul impune un număr mare de muncitori. În interior adăpostului se disting trei zone: a) zona standurilor : unde sistemul de aşezare al animalelor este orizontal. Tipuri de stand –lung ,mediu, scurt. Cel lung are lungimea de 2,6m iar lăţimea 1,1—1,3 m ,cel mediu are lungimea 2,1 m iar lăţimea 1,1—1,3 m ,cel scut are lungimea 1,6m iar lăţimea 1,1—1,3 m b) zona de hrănire reprezentată de cele 2 iesle c) zona de serviciu -În funcţie de poziţia animalelor în adăpost : este sistem- legat crupă la crupă sau cap la cap. ADĂPAREA: ptr.1 kg/SU trebuie asigurată cantitatea de 4—6 litri apă (60—70 l/cap/zi) la o T de 12 gr C şi nu mai mare de 16 gr C. Apa se asigură prin mai multe căi : - adăpători tip AP2

- nivel constant MULS: există: - muls lateral - muls încrucişat - muls direct

Metode de muls -manual—cu mîna plină,cu nod,cu două degete. -mecanic

TEHNOLOGIA CREŞTERII TINERETULUI TAURIN:categorii de tineret întîlnim la bovine:

-viţei 0—3 luni

-viţei 3—6 luni -tineret 6—12 luni -tineret12—18 luni -tineret peste 18 luni , femele şi masculi -juninci— (viţica montată şi diagnosticată gestantă) MOD DE CREŞTERE:după înţărcare , tineretul taurin categoria 3—6 luni se vor hrăni cu furaje specifice speciei, ţinînd cont că ptr. această categorie sunt necesare 2,8 kg SU, 3 UN, 310gr PBD, 20 gr sare,cam 10 litri apă, se foloseşte fîn de cea mai bună calitate: 1 kg fîn, 5 kg suculente(iarna),1,5 kg nutreţ combinat, 5kg masă verde(vara). Cu aceasta se asigură un spor de creştere zilnic de 700 gr . La categoria 6—12 luni cu greutatea corporală de 150—250 kg la un spor mediu de 500 gr/zi asigurăm vara – 19 kg masă verde, 2 kg grosiere, 16 gr sare,25 litri apă; iarna, 2kg fîn , 5 kg suculente,1 kg grosiere,1,5 kg concentrate,16 gr sare, 25 litri apă.

La categoria 12—18 luni cu greutatea de 250 –350 kg cu un spor de 500 gr/zi asigurăm vara, 24kg masă verde, 3 kg grosiere, 20 gr sare, 30 litri apă; iarna –2 kg fîn , 8 kg sucuente, 1,5kg concentrate, 20 gr sare, 30 litri apă. La categoria mai mare de 18 luni cu greutate de 350 –400 kg cu un spor de 500 gr/zi asigurăm vara 28 kg masă verde, 5kg grosiere, 25 gr sare, 35 litri apă; iarna 2kg fîn, 11 kg suculene, 2 kg concentrate, 25 gr sare, 35 litri apă. SPAŢIUL NECESAR:ptr. creşterea tineretului taurin exprimat în suprafeţe utile este ptr. Categoria :

3 –6 luni

1,5 –1,8 mpătraţi/cap

6 –12 luni

2 –2,5 mpătraţi/cap

12 –18 luni

2,5 –3 mpătraţi/cap

mai mare 18 luni 3,2 –3,5 mpătraţi/cap Ptr .aceste categorii asigurăm următoarele condiţii de microclimat: T adăpost= 10 –15 gr C ,umiditatea 75%,fără curenţi de aer, viteza aerului nu trebuie să fie mai mare de 0,3 m/s iarna şi de 1 m/s vara, conţinutul de gaze toxice nu trebuie să depăşească 0,3% dioxid de carbon, 0,026 % amoniac şi 0,01% hidrogen sulfurat. EXPLOATAREA TAURINELOR PTR. CARNE:

- La tineret taurin : Faza 1 –pregătirea animalelor ( perioadei pregătitoare ) pentru trecerea la următoarea fază. La popularea îngrăşătoriei , viţeii se lotizează şi li se aplică un tratament antistres, adică 120 g. Glucoză la 750 ml. Apă , în două tainuri ,la interval de 12 ore , iar soluţia se prepară în apă caldă la temperatura de 38 grade . Adăpostul trebuie să fie curat şi dezinfectat şi să asigure otemperatură de 18 -20 grade.Dacă viţeii sunt luaţi la vârsta de 10 -14 zile , durata alăptăriip-nă la înţărcare va fi de 40 -45 zile ,perioadă în care viţeii trebuie să realizeze un spor mediu de 650 g. Pe cap şi zi. În această perioadă viţeii se

obişnuesc treptat cu consumul furajelor de volum, fân şi concentrate .Alăptarea viţeilor se face cu substituenţi de lapte , furajele de volum sunt administrate la discreţie , iar apa se asigură din adăpători cu nivel constant . La 100 g. Substituent pulvis se adaugă 0,9 l apă ,care se administrează la temperatura de 38 grade la biberon sau găleată . Atenţie deosebită se va acorda spălării şi dezinfectării vaselor şi ustensilelor , după fiecare alăptare.Înţărcarea se face prin obişnuirea treptată a viţeilor să consume furajede volum şi concentrate şi cu reducerea substituenţilor de lapte . Viţeii înţărcaţi se supun unui proces de îngrăşare pe o durată de 80-90 zile , timp în care realizează un spor de 600 g.pe zi şi ajung la sfârşitulperioadei la greutatea de 130 kg.şi să consume zilnic 2,8 -3 kg.SU pentru 100 kg. greutate vie. Faza 2 –creştere şi îngrăşare care la tineretul taurin durează 350 –370 zile perioadă în care ajunge la 550 kg/medie pe cap ,realizândun spor de 1200g. pe cap şi zi. În această perioadă se administrează la discreţie, un amestec format din:20% fîn,50% suculente,30% nutreţ combinat,completarea se va face cu PVM. Faza 3 – de finisare, durează 90 zile,timp în care ajunge la 650 kg/cap şi la vîrsta de 18 –19 luni ,când perioada de îngrăşare este cea mai eficientă. În aceastăperioadă sporeşte consumul de nutreţuri combinate ,iar amestecul este format din:20 % fîn, 40 %siloz şi concentrate 35 –40 % cu adaus de PVM. În reuşita ingrăşării tineretului are un rol important hrănirea coresponzătoare cu furaje în amestec (furaj unic) –administrarea lor la discreţie,administrarea apei şi sare. Ptr. obţinerea sporului scontat este necesar să se asigure un front de furajare de 0,75 m/cap. - La adulte: perioada 1 este tot perioadă de pregătire ptr. îngrăşare;refacerea acestora se face întro perioadă de adaptare 10 –13 zile cu obişnuirea treptată în hrana a amestecului format din suculente 60 –65%,fîn şi grosiere 20 –25% asigurînd ptr. 1 UN cîte 100 –110 PBD.

Perioada 2- îngrăşarea propriu-zisă durează 25 –35 zile şi se folosesc în hrană: 50 –60% suculente,20 –25% fibroase,20 –25% concentrate prin hrană la discreţie se realizează un spor mediu de 1200 gr/zi/cap. Perioada 3-de finisare durează 20 –25 zile în care substanţele energetice sporesc, raţia furajeră e formată din 50 –55% suculente, 20 –25% fibroase, 25 –30% concentrate.

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A PORCINELOR (SUINELOR)

IMPORTANŢĂ: au pondere ridicată în ceea ce piveşte producţia de carne ptr. consum. Variază de la o ţară la alta,în funcţie de geografie dar pe glob consumul de carne de porc reprezinta peste 40%. În tară consumul de carne de porc reprezinta peste 50% din consumul de carne. În alimentaţia umană carnea de porc asigură principalele elemente necesare omului şi anume:proteine,grăsimi,unele săruri minerale,vitamine. Proteinele din carnea de porc fac parte din “proteinele complete”care contin toţi amino-acizii esenţiali şi în propoţii optime dau posibilitatea organismului uman să-şi sintetizeze proteinile proprii. Grăsimea este formată din acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi. Acizii nesaturaţi sunt mono şi poli-nesaturaţi. Unii din acizi graşi sunt benefici pt. organismul uman iar alţii sunt factori care declanşează sau agravează artero-scleroza. De aceea se recomandă o echilibrare acestora în alimentaţie,respectiv din totalul de calorii pe zi 7-10% să fie reprezentate de acizi saturaţi;10% de mono-nesaturaţi şi de 7-10% poli-nesaturaţi. La nivelul ţesutului muscular distingem grăsimea inter-musculară şi grăsimea intra-musculară. Compoziţia carcasei la diferite rase: compoziţie ţesut muscular %

Marela Alb 57,1

Pietrain 61,2

Porc primitiv 41,4

ţesut gras%

25,4

22,3

raport muşchi-oase

5,1

6

44,7 5

Rezultatele tranşării hibridului comercial specificare

UM

greutate viu

kg

x

greutate carcasă

kg

79

greutate carne

kg

42,66

procent carne

%

54

greutate grăsimi

kg

21,58

procent grăsime

%

27,31

greutate oase

kg

14,76

procent oase

%

18,67

macră

Nu se ia în considerare greutatea organelor interne şi a creerului.(din cap)

TIPURI CONSTITUŢIONALE ŞI MORFOPRODUCTIVE LA PORCINE: idem şi la fel ca la taurine,de carne –Petraini,Duroc;de grăsime Mangaliţa; mixtă –Bazna

RASELE DE PORCI DIN ŢARĂ NOASTRĂ :se pot clasifica în următoarele grupe: a)rase indigene –autohtone b)rase importate

a) rasele autohtone

1)PORCUL STOCLI –are 2 varietăţi –varietate de munte –stocli propriu-zis -varietate de baltă –băltăreţul Este un porc de mărime mijocie,cu corp turtit lateral,are capul mare grosolan cu rîtul f.alungit,conic şi putenic,urechile sunt mici purtate în sus sau chiar înapoi,drepte. Linia spinării este convexă (spinare de crap) culoarea variază în cursul vieţii. Purceii se nasc cu o culoare deschisă (gălbuie) avînd dungi longitudinale brun-roşcate pe suprafaţa corpului care dispar o dată cu înaintarea în vîrstă. 2)PORCUL STREI –se găseşte în regiunea Haţeg şi Hunedoara,de alungul rîului Strei. Este format din încrucişarea din rasa Stocli,rasa Marele Negru,Mangaliţa varianta neagră cu rasa Berc. Este un porc de talie mijlocie spre mare cu corp uşor turtit lateral şi de culoare neagră,capul este de mărime mijlocie cu profil aproape drept,urechi cu pavilion mareşi sunt aplecate peste ochi (blegi). Linia spinării este convexă se întîlnesc uneori spinare de crap. La unele exemplare extremităţile:membre,vîrful cozii şi vîrful cozii şi rîtul au culoare albă (moştenite de la Berc –caracter de rasă) 3)PORCUL DE BASNA –format din rasa Mangaliţa varietate blondă cu rasa Berc. Este animal de talie mijlocie de culoare neagră cu un brîu alb. Profilul capului uşor concav,corp cilindric potrivt de lung,linia spinării dreaptă şi destul de largă . Abdomenul este cilindric cu un numar de 10 –12 sfîrcuri. 4)PORCUL MANGALIŢA are mai multe varietăţi:albă(blondă),neagră,roşie,lupie (cenuşiu ca mistreţul);are talie mijlocie cu corp potrivit de lung,larg şi adînc (formă de butoi),capul potrivit ca mărime cu profil uşor concav,urechi de mărime mijlocie,umbrînd ochii(semi-blegi),gît scurt,plin,muscuos,bine legat de trunchi fără linie de demarcaţie. Linia spinării este uşor convexă.

5)PORCUL DE RUŞEŢU (românesc de carne) porc de talie mare,robust,de culoare albă,asemănător rasei Marele Alb 6)PORC PIGMENTAT NEGRU DE DOBROGEA format din femele Marele Alb încrucişat cu masculi din rasa Cornwall,iar F1 încrucişat tot cu Cornwall,după care se produc împerecheri între ei. Au talie mare cu lungimea corpului mare tipic raselor de carne,trunchi cilindric cu linia spinării dreaptă. b) rase importate

1)PORCUL MARELE ALB (YORK) are talie mare cu lungime bună,cu trunchi cillindric,fiind un tip productiv de carne,corp de mărime mijlocie,lărgimea burţii bună,rît potrivit de lung şi puternic. Profiul capului uşor concav,urechi mijlocii îndreptate uşor înainte ,trunchi lung adînc destul de larg avînd linia spinării dreaptă,abdomen lung aproape cu cea a spinării,prezentînd minim 12 de sfîrcuri. 2)ALB MIJLOCIU porc de talie mijlocie de culoare albă,cu format corporal cilindric, scurt pe picioare. 3)BERK original din Anglia,are talie mijlocie,culoare neagră cu excepţia extremităţilor membrelor şi a vîrfului cozii,cap larg cu profil concav,urechi mici purtate înainte şi în lateral. 4)CORNWALL (MARELE NEGRU)original din Anglia au talie mare şi de culoare complet neagră,cap cu lungime potrivită,larg şi cu profil uşor concav,urechi mari,lungi şi largi purtate în jos,piele neagră avînd nuanţă albăstruie. Pe frunte prezintă cute ale pielei formînd un fel de mască. 5)ELESCHWEIN originală din Germania la exterior se aseamănă cu Marele Alb,cap mic,frunte largă profil uşor concav,urechi potrivit ca mărime,purtate lateral şi puţin înalte.

Talie mijlocie pînă la mare fiind ceva mai mic decît Marele Alb. Abdomenul este larg şi cu o linie normală cu minim 12 sfîrcuri,pielea este alb-roză şi bine întinsă pe suprafaţa corpului,iar părul este alb scurt fin şi neted. 6)LANDRACE rasă daneză folosită în încrucişări cu rase albe de carne în vederea unui porc cu producţie mare de carne şi bacon. Au talie mare cu format corporal cilindric,cap mic în comparaţie cu trunchiul larg şi fin,cu profil uşor concav,urechile sunt fine,lungi şi orientate înainte peste ochi. Partea mijlocie a corpului este foarte lungă (16 –17 perechi de coaste) şi cillindrică,numărul minim 12 sfîrcuri,membre normale (dar mai scurte ca la Marele Alb). 7)PIETRAIN original din Belgia,caracterizat prin corp mijlociu ca lungime sprijinit pe membre scurte specifice porcilor Pietraini are crupa care deşi teşită are şunci cu o dezvoltare exagerată. Culoarea albă bălţată cu negru. 8)DUROC are culoare roşie-cărămizie,cap de mărime mijlocie cu prrofil uşor concav cu rît puternic ,urechi mari lăsate înainte şi cu vîrf uşor îndoit spre partea superioară a capului,are trunchi cilindric lung cu linia superioară uşor convexă,membre solide fără defecte de aplomb,iar crupa este teşită cu şuncile bine descinse şi f.convexe. trece prin regiunea membrelor anterioare,talia este mai mare decît Basna şi precocite bună iar brî 9)HAMPSIRE original din Anglia,colorit identic cu rasa Basna complet negru,cu brîu alb care ul este relativ îngust. La zona de trecere dintre zona neagră şi brîu există o zonă intermediară de circa 1 cm unde pielea este de culoare cenuşie iar părul este alb. Crupa este oblică iar şuncile f.bine dezvoltate.

TERMENI FOARTE IMPORTANŢI :

nr.femele diagnosticate gestante -procent gestaţie = --------------------------------------nr.total femele montate

-prolificitate = nr.de produşi obţinuţi la o fătare

nr.de produşi în viaţă -natalitate = --------------------------------nr.total de produşi obţinuţi

nr.de produşi morţi -mortalitate = --------------------------------nr.total de produşi obţinuţi

-consum specific = cantitatea de nutreţuri necesare ptr. 1 kg spor producţie

cantitatea de carne carcasă -randament = ----------------------------------greutate vie

FLUXUL TEHNOLOGIC ÎN CREŞTEREA PORCINELOR ÎN CIRCUIT ÎNCHIS

A) Sector de reproducţie: cuprinde -boxe ptr. scroafe + scrofiţe în aşteptare -boxe ptr.scroafe +scrofiţe în gestaţie -boxă ptr.vier reproducţie -boxă ptr.montă Spaţiul util necesar ptr.scroafe+scrofiţe este de 1,2 –1,4 mp/cap,spaţiul necesar ptr.vieri este de 1,8 – 2,2 mp/cap,dimensiunile ptr.boxă montă este de 3 mp. Acest sector reprezintă inima activităţii de creştere a porcinelor. B) Sector maternitate are nevoie de 3 mp (1,5 pe 2 m) Se practică totul plin totul gol. Ptr.ca purcelul să fie viabil greutatea la fătare să fie de minim 0,8 kg/cap. C) Sector de creştere a tineretului porcin, spaţiul necesar ptr.tineret de 0,3 mp/cap D) Sector de îngrăşare , spaţiul necesar ptr.porcii la îngrăşat este de 0,7 mp/cap. Reproducţia la porcine – ptr. a avea o activitate de reproducţie este necesar ca animalele din acest sector să fie individualizate.

Metode de marcare: -marcare prin tatuaj -marcare prin preducire (crestare) -marcare prin crotalii

Organizarea reproducţiei la porcine asigură o rentabilitate ridicată atît prin obţinerea unui nr.maxim de fătări pe scoafă,dar şi a unui nr.cît mai mare de purcei la o fătare. ALEGEREA ANIMALELOR PTR. REPRODUCŢIE -Alegerea scrofiţelor sau a scroafelor –se reţin numai acele animale care pot transmite în ganeraţile următoare însuşirile dorite. În acest scop cel care face selecţia trebuie să deţină ptr. prăsilă proprie femele care să reprezinte tip şi cractere rasei respective,să aibă o constituţie bună,o profiacitate crescută şi peste 12 sfircuri funcţionale,aptitudini de bune mame,comportament liniştit şi docil,spor mare de creştere şi calitatea carcasei superioare. Scroafele de la care se vor reţine scrofiţe se cunosc încă din perioada de alăptare,purceii acestora fiind sub observare. Animalele alese ptr.reproducţie nu trebuie să prezinte defecte de aplomb şi anume labe de urs,membre în X.,O şi să nu prezinte rinită infecţioasă ptr. că se transmite(rît strîmb,unflat,etc.). -Alegerea vieruşilor de reproducţie –alegerea sau procurarea vieuşilor de prăsilă este operaţia cea mai importantă dintr-o crescătorie,se analizează cu atenţie valoarea ascendenţilor cît şi performanţele proprii. Vierii trebuie să aibă o conformaţie şi constituţie bună şi un dimorfism sexual pronunţat. Trebuie ca vierul să aibă membre puternice şi apomburi corecte. Trebuie observată dezvoltarea testicolelor. Scroafa animal poliestric cu activitate sexuală de tip continuu putănd fi fecundată în oricare perioadă a anului. La baza activităţii sexuale stă funcţia ciclică a ovarului la care se asociază toate modificările ce au loc în tactul genital (oviducte,uter,vagin). Durata medie a ciclului sexual este de 21 zile cu variaţii de +sau –3 zile şi cuprinde următoarele faze: proestrus : durează 3 zile -estrus

: durează 2 zile

-metestrus : durează 7 zile -diestrus : durează 9 zile

Gestaţia durează 113 zile cu variţii de 3 –5 zile ORGANIZAREA REPRODUCŢIEI LA SCROFIŢE –se vor da la montă la vîrsta de 7 –8 luni şi la greutatea minimă de 105 kg. Vierii folosiţi la montă la vîrsta de 8 luni şi greutatea minim 120 kg,dîndu-se la montă primele 2 –3 luni o dată la 4 –5 zile după care vor fi folosiţi ca vieri adulţi o dată la 3 –4 zile. În prima lună de folosire a vierilor se face controlul materialului seminal în laboratoare sau prin metoda biologică pe un nr. de 3 scrofiţe montate de acelaşi vier. Explicaţia folosirii vierului la monta a doua la 4 –5 zile este dată de volumul mare a ejaculării (spermei) cuprins între 150 –1000 ml,care necesită timp ptr. refacere. Ptr. a avea rezultate bune în ce priveşte profilicitatea la scroafe atrage din nou atenţia că un vier va executa o singură montă pe zi,următoarea montă se va executa după 3 zile. Raportul între vieri şi scrofiţe (încărcătura pe reproducător) 1 / 20 în perioada septembrie-mai , 1 / 15 în perioada iunie-august. Vierii ce refuză monta se vor marca iar după 3 refuzuri se vor reforma. Depistarea femelelor în călduri se face cu vierul care a fost folosit la montă în ziua precedentă,care se introduce în boxa cu scrofiţe în aşteptare timp de 10 min. însemnînd femelele care manifestă dorinţe de împerechere,dar nu vom lăsa vierul să execute monta. De asemenea la scroafe se observă tumefierea vulvei ,o stare de agitaţie,lipsa poftei de mîncare. Acţiunea de depistare se desfăşoară de 2 ori pe zi,dimineaţa şi seara. Depistarea se face cu multă răbdare în linişte şi în preferinţă după încurajarea animalelor. Depistarea se face zilnic şi în grupa sroafelor montate în intervalul ciclului 1 şi 2 de călduri. Se vor monta scroafe care manifestă sindromul de imobilitate (acceptă încălecarea omului pe ea ,fără să se mişte) reprezintă momentul optim ptr. montă. Înperecherea se va executa în boxa de montă unde se va afla doar vierul şi scroafa, observînd dacă acesta execută saltul şi dacă intromisiunea (penetrarea)este corespunzătoare. În cazul cînd vierul nu poate nimeri vaginul femelei,penisul acestuia poate fi dirijat cu mîna. Nidaţia (ovulaţia) la scroafe (eliminarea ovulelor de către ovar)se face secadat si ptr. a prinde cât mai multe ovule ptr. fecundare se recomanda a se repeta monta a doua zi dimineata cu un alt vier, realizând in acest fel hiterospermia. Din câte se observa ptr. realizarea unei monte sunt necesari doi vieri stiind ca acestia tebuie sa faca o pauza de 3 zile intre monte , rezultând ca intr-o luna ei pot monta 10 capete, scroafe sau scrofite.

Procedând in acest fel se va realiza un procent de gestatie de 80-85% (fata de 60% cât este normal la specia respectiva ) si o prolificitate de peste 10 capete purcei pe fatare. In cazul in care se depisteaza o scroafa in calduri si nu avem vier care sa indeplineasca conditiile de a executa monta (perioada de refacere ) este bine de a renunta la efectuarea acesteia scroafa urmind a fi montata la urmatorul cicilu de calduri. Femelele care revin in calduri si dupa o a 3-a monta se reformeaza ca animale cu sterilitate instalata si se vor livra la carne. Ptr. a evita fatari necontrolate este necesar ca crescatorul sa-si noteze data montei , data primului cicu de călduri (18-24 zile) şi a celui al doilea (36-48 zile de la data montei ) precum şi data fătării 113zile.

Categoriile de animale într-un circuit închis : animale de reproducţie: scroafe lactatie , scrofiţe , vieri, purcei sugari (0-2 luni), tineret porcin crescatorie (2-4 luni =35kg) şi porci ptr. îngraşat mai mari de 35-110 kg..

Întreţinerea animalelor de reproducţie

Vierii se vor caza în boxe colective sau individuale asigurându-se 1,8-2,2 mp supr. utilâ Nr. de scroafe într-o boxa este de 8-14 capete asigurându-se în medie pe cap 1,2-1,4 mp supr. utilâ. Condiţii de microclimat : Temp. optima 18-20 grd C ,umiditate 60-70%, viteza aer vara 1m/s, iarna 0,2-0,3m/s. Concentratia maxima de gaze nocive CO2 3,5/mie amoniac 0,026/mie, hidrogen sulfurat 0,015/mie.

Furajarea animalelor Vierii de reproductie indiferent daca sunt folositi ptr. monta naturala sau ptr. recoltarea materialului seminal trebuie sa fie hraniti in asa fel incât sa se obtina in conditie zootehnica stricta de monta fara a slabi sau a se ingrasa. Având în vedere volumul mare al ejaculatului , hrana administrata vierului trebuie sa fie bogata în proteine vitamine şi saruri minerale. Forma cea mai recomandata este în boxe individuale, în acest fel devenind posibila si hranirea lor diferenţiată în funcţie de vârsta, greutate corporală si perioada de activitate (monta).Vara este recomandat a se administra în hrana vierilor leguminoasele ( lucerna , trifoiul) altele in stare proaspata dar nu vor lipsi din nutreţ combinat PVM . Este recomandat a nu se lipsi din hranâ ouâle si morcovii care au un rol important în spermatogeneza. Ratia zilnica se administreaza în hrana vierilor în perioada de monta în 4 tainuri iar în perioada de repaus sexual în 2 tainuri, asigurarea apei de băut este un alt factor important , cunoscându-se ca vierul are nevoie în 24 de ore de 12-15 l de apa la T8-12grd C. În functie de starea lor fiziologica scroafele de reproductie se pot grupa în urmatoarele categorii: -scroafe în aşteptare la care se efectueaza monta, -scroafe în prima perioada de gestatie : 1-35 zile de la monta, -scroafe în perioada a 2-a de gestaţie : 36-84 zile de la monta, -scroafe în ultima perioada de gestaţie : 85-113 zile de la montă . - Ceea ce este important de ştiut de crescator este că imediat după monta şi până la 35 zile după montă, scroafele montate vor fi furajate la discreţie. - În perioada 36-84 zile de la monta se va face o furajare restrictionata in sensul reducerii de ½ a ratiei din prima parte. - În ultima parte, 85-113 zile, se va face o hranire a scroafelor la discretie. Explicaţia este următoarea:

în prima parte de gestatie este necesar un nivel proteic ridicat in vederea dezvoltarii embrionilor şi fixarea lor, precum şi ptr. reducerea nr. de embrioni resorbiti.În a 2-a parte, 36-84 zile, necesarul de hrana este mai mic, fetuşii dezvoltându-se foarte puţin, evitam în acest fel îngraşarea scroafei care va duce în final la obţinerea de purcei neviabili (sub 800gr./cap) şi cu o capacitate de alăptare scazută; în ultima parte, 85-113 zile, are loc dezvoltarea fetuşilor,ceea ce (2/3 din greutatea de la fătare) necesită un consum ridicat de hrana .Furajele care intra in compozitia ratiei zilnice trebuie să fie gustoase , de cea mai buna calitate , nemucegăite, bogate în substanţe proteice vitamine si saruri mineral, cu însuşiri laxative, având în vedere că eventualele constipări repetate la scroafâ pot provoca avorturi . Ptr. adăpat se recomandă ca apa să fie la discreţie, curată şi la T = 8 –10 gr C ,cunoscînd că apa rece sub 3 gr C poate provoca avort.

ASISTENŢA LA FĂTARE: în mod obişnuit fătările la scroafe se produc în general noaptea în procent de 60 –62 %, cel mai adesea între orele 24 şi 6 dimineaţa, motiv ptr.existenţa îngrijitorului de noapte. Înainte de fătare, este indicat să se dezinfecteze ugerul şi regiunea perigenitală cu soluţie de permanganat de potasiu 1la mie sau alte dezinfectante.

SEMNELE CARE PREVESTESC FĂTAREA:sunt apariţia edemului vulvar (se măreşte), vulva fiind tumefiată şi congestionează, ţesutul glandular mamar devine turgestent,mameloanele devin sensibile la palpare,apare secreţia colostrului, se culcă şi se ridică mereu şi caută locul de fătare,după care se culcă şi încep eforturile de eliminare a purceilor. Este necesar ca persoana care asistă la fătare să aibă asigurate apă caldă,tinctură de iod,vată,pînză curată. Durata fătării este de 2 –3 ore cu limite minime de 25 –35 min iar cele maxime de 4-5 ore.

În cazul cînd durata este mare de 5 ore se cheamă doctorul veterinar. Intervalul de timp de expulzare dintre purcei variază între limitele normale de 4 –10 min. , expulzarea învelitorii fetale(placenta) se face în mod obişnuit după fătarea tuturor purceilor, indicînd terminarea fătării. În cazuri foarte rare eliminarea placentei se poate face în 2 sau mai multe reprize. După expulzare, purcelul se şterge cu o cîrpă curată începîndu-se cu capul,după care se secţionează ombilicul la 5 –7 cm de abdomen. În cazul cînd bontul ombilical sîngerează se leagă imediat,.în toate cazurile bonturile ombilicale se dezinfectează cu tinctură de iod (tampon vată) simplă sau cu glicerină, indiferent de durata fătării după cel mult o oră purceii sunt ajutaţi să se “aşeze”ptr. supt ,cei mai mici se dirijează la sfîrcurile pectorale,ceilalţi în ordine şi se urmăreşte ca fiecare purcel să sugă în mod obligatoriu lapte colostral. Este bine ca în prima zi să se taie colţii (caninii şi lăturaşii) cu scopul evitării unor acţiuni ale mamelei, tot acuma se injectează 1 ml de fier dextran. În primele 7 –8 zile de viaţă, purceii sug de 25 –28 ori în 24 ore. O scroafă produce zilnic 5 –7 litri lapte iar pe întreaga perioadă de lactaţie 300 –400 litri lapte.Cantitatea de lapte obţinută de la o scroafă pe durata unei întregi perioade de lactaţie se poate determina cunoscînd că ptr. a produce 1 kg spor creştere în greutate este necesar un consum de 4 litri lapte. De fapt capacitatea de alăptare a scroafelor se traduce prin greutatea tuturor purceilor alăptaţi la vîrsta de 21 zile. Colostrul este bogat în proteine f. uşor digerabile,în glucide,precum şi în gamaglobuline care reprezintă suportul imunităţii nou născutului. Aceşti parametri bio-chimici ai colostrului scad după fătare în circa 48 ore,ajungînd la parametri normali ai laptelui. Trecerea barierei interstiţionale de către gamaglobuline este limitată după 36 ore de la fătare ,absorbţia fiind nulă. De asemeni colostrul prin structura sa în proteine ,glucide şi lipide (grăsimi) determină şi creşterea tubului digestiv. ÎNGRIJIREA PURCEILOR SUGARI : în primele 14 –15 zile de viaţă principalul aliment ptr. purcei sugari îl constituie laptele matern. Perioada de timp în care purcelul

este considerat sugar, durează de la fătare şi pînă la înţărcarea acestuia, înţărcare care poate varia între 5 –8 săptămîni. Această perioadă de viaţă se petrece în maternitate alături de scroafa mamă. - La nivelul purceilor (cuib) trebuie să se asigure în primele 7 zile de viaţă o T de 30 –32 gr C,în următoarele 2 săptămîni T= 28 –24 gr C şi după aceea o T= 24 –22 gr C pînă la înţărcare iar la nivelul scroafei, T= 15 –18 gr C. Începînd cu vîrsta de 14 –15 zile se vor administra furaje combinate din reţeta 0-1 ,care să asigure minimul de 22% PBD. La vîrsta de 10 –15 zile se va face castrarea masculilor destinaţi îngrăşării,iar la 3 săptămîni se vor însemna scrofiţele de prăsilă. Întărcarea purceilor se face în funcţie de sistemul de creştere practicat şi anume în sistemul intensiv la 5 –6 săptămîni şi la greutatea de 7 –9 kg/cap. iar în sistem gospodăresc semiintensiv la 60 zile cu greutatea de 12 –15 kg/cap. Alte cundiţii de microclimat: umiditate 60 –70% , viteza aer = 0,2 m/s vara şi 0,1 m/s iarna,concentraţia în gaze nocive: dioxid de carbon 3,5/mie,amoniac 0,025/mie,hidrogen sulfurat 0,015/mie.

ÎNGRIJIREA SCROAFELOR LACTANTE imediat după fătare(cel mult o oră) se controlează starea de sănătate a mameloanelor şi prin mulgerea fiecăruia în parte se elimină primele picături de colostru,acestea putînd fi infectate cu agenţi microbieni care pot produce îmbolnăvirea purceilor. Consumarea laptelui colostral după fătare are rol f. Important, acesta fiind singurul care asigură protecţia anti microbiană în perioada puerperală (primele zile). Important este faptul că permeabilitatea barierei intestinale a purceilor sugari ptr. fracţiuni proteice care poartă anticorpi din colostru, este maximă.în primele 10 –24 ore după fătare după care aceasta se bochează. Concentraţia de anticorpi din colostru scade la 4-5 ore după fătare la jumătate ,fenomen fiziologic ce vine să demonstreze importanţa primului supt la purcei. Supravieţuirea purceilor nou născuţi este condiţionată de o serie de factori şi anume:

-greutatea la fătare,purceii sub 600-700 gr/cap mor în proporţie de 92-96%, spre deosebire de cei care au 800-1000 gr/cap şi care în proporţie de 90-95 % ajung la înţărcare. -sezonul iarnă se înregistrează pierderi mari decît la purcei vara. Indiferent de sistemul de creştere al scroafelor primele tainuri de hrană ptr. scroafe după fătare trrebuie să conţină pe cît posibil sub formă de barbotaj,furaje laxative (formate 20 –25% ştrot de in ,20-25%tărîţă de grîu şi50-60%cereale măcinate în amestec)care au rol de a preveni constipaţia. Cantitatea zilnică de furaje creşte cu 0,5-1 kg/zi în aşa fel încît după 6-7 zile să se ajungă a raţia normală de 3,5-4,5 kg, raţie ce se va menţine uniformă pînă înţărcare.Ptr. a determina scroafele să consume întreaga cantitate de hrană acestea trebuie sculate de 7-8 ori/zi obligîndu-le să facă mişcare şi dîndu-le posibilitatea să se culce pe ambele părţi. Tainul se administrează în 3-4 reprize la intervale de timp egale între mese. Nivelul proteic optim al raţiei ptr. scroafe lactante este cuprinsă între 15,5-16,5% PD (proteină digestibilă)şi substanţe minerale şi vitamine necesare (A;D3,E). Curba lactaţie este în creştere, pînă la 21 zile se menţine în platou 10 zile după care scade pînă la înţărcare. Nivelul alimentaţiei scroafelor lactante trebuie să ţină seama de nr. de purcei cunoscînd că o scroafă are nevoie de 1,3-1,8 kg NC (nutreţ combinat)ptr. nevoi proprii şi de circa 0,4-0,5kg ptr.fiecare purcel alăptat. La scroafele bune lapte se observă o tendinţă de slăbire,în acest sens ptr. prevenire se va administra furaj suplimentar pînă la redresarea stării de întreţinere. Se consideră că scroafele lactante sunt hrănite la discreţie atunci cînd primesc 5-6 NC/zi/cap. Condiţii de adăpostire trebuie să asigure în permanenţă un mediu optim,aerul din maternitate trebuie să fie proaspăt şi se realizează printr-o ventilaţie naturală sau artificială. T la nivel scroafă 17-20 gr C,iar la nivel purcei în prrimee 7 zile 39-32 gr C ,umiditate 5-60%. La vîrsta de 32 –3 zile a purceilor T 14-22 gr C şi umiditate 60-65%,parametri care se menţin pînă la înţărcare. Pe lîngă aceşti factori se va avea în vedere şi asigurarea aaltor parametri: viteza aer 0,2 m/s vara şi 0,1 m/s iarna,dioxid de carbon 3,5%,amoniac 0,025%,hidrogen sullfurat 0,015%.

DEZINFECŢIA ADĂPOSTURILOR în activitatea de creştere a animalelor: - compartimentarea adăposturilor trebuie făcută în aşa fel încît să se respecte principiul totul plin,totul gol. După fiecare ciclu de producţie (sectoare)trebuie executată dezinfecţia adăposturilor, ca măsură de bază de prevenire şi combatere a bolilor infecţioase şi parazitare. Eficienţa dezinfecţiei este determinată de următorii factori: -depopularea totală a adăposturilor -curăţenia mecanică perfectă a suprafeţelor ce urmează a fi dezinfectate -folosirea soluţiilor dezinfectante în concentraţii eficiente şi în cantitatea prevăzută pe unitatea de suprafaţă. Aplicarea uniformă a soluţiei cu un utilaj de dezinfecţie corespunzător (pompă) care să asigure acoperirea suprafeţelor cu o particulă continuă de dezinfectant -respectarea duratei de contact -conştiinciozitatea în executarea acţiunei. - La efectuarea dezinfecţiei se respectă următoarele etape : a) dezinfecţia de fixare se realizează prin stropirea suprafeţelor necurăţate mecanic cu o soluţie de sodă caustică de 1% b) curăţirea hidro-mecanică minuţioasă,acţiune deosebit de importantă pe întreg procesul dezinfecţiei. Se îndepărtează gunoiul,dejecţiile,resturi de furaje,praf,etc. de pe pardoseli,grătare,pereţi,tavane,ferestre,conducte adăpători,rigole,căi de acces,instalaţii de canalizare,etc. cu ajutorul unui jet puternic de apă şi a diferitelor ustensile. c) dezinfecţia propriu-zisă se continuă prin aplicarea pe toate suprafeţele menţionate a unei soluţii de sodă caustică în concentraţie de 2-3% şi în cantitate de 1 litru/mp.

d) impul de contact între substanţa dezinfectantă şi suprafeţe supuse dezinfecţiei va fi de 24 ore e) spălarea de neutralizare se face după expirarea timpului de contact f) văruirea după uscare,este indicat a se adăuga în var clorură de var 1-30 pănă la 1-50 g) timp de odihnă a compartimentelor înainte de populare trebuie să fie de minim 24 ore h ) dacă situaţia sanitar-veterinară indică persistenţa unui microbism local,situaţii întîlnite frecvent în maternităţi şi creşe ,devine necesară intercalarea în proces de dezinfecţie a gazării cu formol lichid. În concluzie ptr.a avea rezultate dorite în activitatea de creştere şi exploatare acestea nu pot fi obţinute dacă neglijăm aceste acţiuni de profilaxie sanitar-veterinar. HRĂNIREA PURCEILOR ÎNŢĂRCATI:în această categorie (2-4 luni) intră animalele imediat după înţărcare şi pînă la geutatea de 30-35 kg,cînd începe îngrăşarea propriu-zisă. Ptr. a evita afecţiuni gastro-intestinale în primele zile după înţărcare, purceii vor fi hrăniţi cu furaj administrat în perioada de sugar,urmînd ca după 4 - 5 zile să treacă la furajarea cu nutreţ combinat specific categoriei şi anume cu reţeta R 0-2 care are conţinut de PBD= 17%. De la greutatea de 20 kg, grăsunilor li se pot administra nutreţuri suculente(sfeclă,gulii,cartofi,dovlecei,etc.) În cazul în care grăsunii sunt hrăniţi cu furaje de fermă (amestecuri de fermă) atunci acest lucru se poate realiza în mai multe variante: a) amestec alcătuit din 85% uruială cereale şi 15% PVM,apa urmînd a fi asiguată la discreţie cunoscînd că grăsunii în această perioadă consumă 2 - 4 litri apă/cap/zi. b) amestec din 90% uruială cereale şi 10% PVM la care se adaugă pt. băut 2 litri lapte smîntînit ptr. fiecare grăsun c) cantitatea de concentrate se diminuiază corespunzător atunci cînd în hrana grăsunilor se introduc suculente (1-3,5 kg/cap/zi) şi fîn de lucernă măcinat (100-300 gr/cap/zi) Vara dacă există posibilitatea de a da lucernă verde, raţia de concentrate se reduce la 50% dar din amestec nu poate lipsi PVM( concentrat proteino – vitamino – mineral ). .

HRĂNIREA PORCINELOR DESTINATE ÎNGRĂŞĂRII PTR. CARNE

În cadrul acestei categorii intră porcii ,femele sau masculi castraţi,începînd de la livrare. În această perioadă se disting 2 faze clare în care se încadează 2 categorii de porcine: 1)de la 30-35kg/cap pînă la 60 kg/cap viu 2) peste 60 kg În ameliorarea genetică a raselor pure ca şi schemele de hibridare se urmăreşte creşterea considerabilă a proporţiei cărnii în carcasă. NORME DE HRĂNIRE: structura raţiilor furajere sunt concepute şi realizate astfel: în prima perioadă de îngrăşare – furaje la discreţie,asimilarea proteinelo este max. ,iar depunerile de grăsimi, minime. Depunerile de proteine scad după greutatea de 100 kg,iar depunerile de grăsime cresc după greutatea de 60 kg. Practic se conideră nerentabilă îngrăşarea porcilor peste 120 kg. Necesarul de PBD în prima perioadă este de circa 15% şi de 13% în cea de a doua.

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ CEŞTEREA ŞI ÎNGRĂŞAREA PORCINELOR: -rasa: rase ameliorate(mai perfecţionate,mult mai precoce); cu aceiaşi hrană realizînd spo zilnic mare în comparaţie cu cele indigene. -vîsta şi sexul porcilor: rentabilă la vîrstă tînără deoarece aceştia fiind în creştere folosesc mai bine hrana ptr. fomarea ţesutului muscular,ptr. dezv. scheletului şi a organelor interne şi nu ptr. depunerea de grăsimi. Sexul influienţiază depunerea de grăsime în sensul că masculii castraţi depun mai multă grăsime decît scroafele castrate. -hrana-factor f. imp. alături de rasă şi vîstă în obţinerea de rezultate bune; furajele trebuie să fie uşor digestibile,cu alte cuvinte acestea să poată fi tansfomate de stomacul porcului în substanţe ce pot fi

asimilate în organism şi transformate în carne. Coeficientul de digestibilitate al hranei 80-90% din cantitatea totală adm.şi se realizează atunci cînd raţia are la bază orz şi porumb cu adaus de PVM. Administrarea în hrana porcilor a cartofilor nu este indicat a se face ca atare ci în amestec cu furajele concentrate,deoarece trec uşor în tubul digestiv şi porcii au senzaţia de foame,de asemeni nu se recomandă a se administra în hrană numai tărîţe,diverse făinuri şi alte furaje deoarece îcetinesc tranzitul intestinal şi dau impresia de sătul,împiedicînd porcii să crească la nivelul necesar biologic. -sistemul de îngrăşare-se alege de către crescător în funcţie de scopu urmărit:tadiţie locală şi în corelaţie cu considerente economice avute în vedere şi anume: a) îngrăşare ptr. prod. de carne care este o îngrăşare timpurie sau intensivă b) îngrăşare ptr. carne şi grăsime c) îngrăşare ptr. grăsime care se practică în special ptr. porcine reformte şi castrate. Sistemul intensiv de creştere a porcinelor este sist. cel mai convenabil d.p.d.v. ec. şi se poate practica cu succes în exploataţia familială beneficiind şi de prevederile OUG 108/2001 dacă minim este de 100 cap. tineret porcin la îngrăşare. Porcii crescuţi în acest sistem ating greutatea de 100-110 kg/cap la vîrsta de 7-8 luni,îngraşarea făcîndu-se pin depunerea de carne şi mai puţin de grăsime,cu eficienţa în folosirea hranei ,reducîndu-se astfel consumul specific pe kg por în greutate. Prin îngrăşarea timpurie, se obţine o carne gustoasă cu mai puţină grăsime,care răspunde în mare măsură gustului consumatorului. Hrana de bază –trebuie să fie reprezentată de concentrate (uruieli de cereale,făină de peşte, ştot de soia, de floarea soarelui,etc.) vitamine şi săruri minerale sau NC ( nutreţ combinat). Menţionăm că atît în perioada de creştere (pînă la 30-35 kg) cît şi la faza de îngrăşare, orzul trebuie să deţină ponderea în amestecul de cereale. Ritmul de creştere a porcilor în această perioadă , 60-110 kg, este mai puţin intens, iar sporul obţinut se face pe baza depunerii de carne în carcasă şi mai puţin grăsime. În prima fază,30-35 kg, grăsunii realizează un spor de 450-500 gr/cap/zi şi cu un consum specific de 3 UN/kg spor, iar în a doua fază, se realizează un spor de 600-700 gr/cap/zi cu un consum specific de 4 UN/kg spor sau chiar sub 4 UN.

NORME DE FURAJARE A CATEGORIILOR DE PORCINE *cerinţe nutriţionale pe zi furajată:

categoria

pincipii nutritive

-

SU

UN

PBD

Lizină

vieri

2,8

3,3

480

20

scroafe

2,4

2,7

410

0-2 luni

1,25

0,3

2-4 luni

0,6

porci graşi 2,1

Ca

P

Sare

15

10

10

16

15

10

10

60

8

8

6

3

0,75

120

8

8

6

3

2,5

350

15

15

12

6

(gr)

granulaţia nu trebuie să depăşească 3 mm (se foloseşte sită de 2,5 sau de 3) nu furajare umedă—se dă prin înfometare