Protectia si igiena muncii ~REFERAT~
Protectia si igiena muncii 1) Generalitati. Legea 90/96 privind protectia muncii. Capitolul I - Dispozitii generale Art. 1 (1) Protectia muncii constituie un ansamblu de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii corporale si sanatatii salariatilor si a altor persoane participante la procesul de munca. (2) Normele de protectie a muncii stabilite prin prezenta lege reprezinta un sistem unitar de masuri si reguli aplicabile tuturor participantilor la procesul de munca. (3) Activitatea de protectie a muncii asigura aplicarea criteriilor ergonomice pentru imbunatatirea conditiilor de munca si pentru reducerea efortului fizic, precum si masuri adecvate pentru munca femeilor si a tinerilor. Art. 3 Normele de protectie a muncii se aplica salariatilor, membrilor cooperatori, persoanelor angajate cu conventii civile, cu exceptia celor care au drept obiect activitati casnice, precum si ucenicilor, elevilor si studentilor in perioada efectuarii practicii profesionale. Art. 7 (1) Contractele colective de munca ce se incheie la nivelul unitatilor, grupurilor de unitati, ramurilor de activitati, precum si la nivel national vor cuprinde, obligatoriu, clauze referitoare la protectia muncii, in conformitate cu prevederile prezentei legi, a caror aplicare sa asigure prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale. (2) In contractele individuale de munca, in conventiile civile, cu exceptia celor care au drept obiect activitati casnice, precum si in contractele de scolarizare vor fi stipulate clauze privind protectia muncii, stabilindu-se si raspunderea partilor. (3) Conventiile internationale si contractele bilaterale incheiate de persoane juridice romane cu parteneri straini, in vederea efectuarii de lucrari cu personal roman pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind protectia muncii. Capitolul III - Obligatii privind realizarea masurilor de protectie a muncii Art. 18 (1) In vederea asigurarii conditiilor de protectie a muncii si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, conducerea persoanei juridice, precum si persoana fizica au urmatoarele obligatii: a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a echipamentelor tehnice, precum si la elaborarea tehnologiilor de fabricatie, solutii conforme normelor de protectie a muncii, prin a caror aplicare sa fie eliminate riscurile de accidentare si de imbolnavire profesionala a salariatilor si a altor persoane participante la procesul de munca; b) sa solicite inspectoratului teritorial de munca autorizarea functionarii unitatii din punct de vedere al protectiei muncii, sa mentina conditiile de lucru pentru care s-a obtinut autorizatia si sa ceara revizuirea acesteia in cazul modificarii conditiilor initiale in care a fost emisa; c) sa stabileasca masurile tehnice, sanitare si organizatorice de protectie a muncii,
corespunzator conditiilor de munca si factorilor de mediu specifici unitatii; d) sa stabileasca pentru salariati si pentru ceilalti participanti la procesul de munca atributiile si raspunderea ce le revin in domeniul protectiei muncii, corespunzator functiilor exercitate; e) sa elaboreze reguli proprii pentru aplicarea normelor de protectie a muncii, corespunzator conditiilor in care se defasoara activitatea la locurile de munca; f) sa asigure si sa controleze, prin compartimente specializate sau prin personalul propriu, cunoasterea si aplicarea, de catre toti salariatii si participantii la procesul de munca, a masurilor tehnice, sanitare si organizatorice stabilite, precum si a prevederilor legale in domeniul protectiei muncii; g) sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si educarii salariatilor si participantilor la procesul de munca: afise, pliante, filme, diafilme si altele asemenea cu privire la protectia muncii; h) sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii in munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor de prevenire necesare; i) sa asigure, pe cheltuiala unitatii, instruirea, testarea si perfectionarea profesionala a persoanelor cu atributii in domeniul protectiei muncii; j) sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor prevazute in normele de protectie a muncii; k) sa angajeze numai persoane care, in urma controlului medical si a verificarii aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute; l) sa tina evidenta locurilor de munca cu conditii deosebite: vatamatoare, grele, periculoase, precum si a accidentelor de munca, bolilor profesionale, accidentelor tehnice si avariilor; m) sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de masura si control, precum si a instalatiilor de captare, retinere si neutralizare a substantelor nocive degajate in desfasurarea proceselor tehnologice; n) sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca in timpul controlului sau al efectuarii cercetarii accidentelor de munca; o) sa asigure realizarea masurilor stabilite de inspectorii de munca, cu prilejul controalelor si al cercetarii accidentelor de munca; p) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, salariatii care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de munca; r) sa nu modifice starea de fapt rezultata din producerea unui accident mortal sau colectiv, in afara de cazurile in care mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor si a altor persoane participante la procesul de munca. (2) Realizarea efectiva a obligatiilor prevazute in alineatul precedent revine persoanelor cu atributii in organizarea si conducerea procesului de munca. Ordinul privind igiena muncii. ORDIN nr. 187 din 15 aprilie 1998 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comitetului de securitate si sanatate in munca publicat in Monitorul Oficial nr. 169 din 29 aprilie 1998 avand in vedere:
- art. 5 alin (5) si pct. 5 din anexa nr. 2 la Legea protectiei muncii nr. 90/1996; - art. 3 pct., V si art. 7 alin (3) din Hotãrarea Guvernului nr. 188/1999 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii si Protectiei Sociale; avand in vedere: - art. 3 din Hotararea Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, republicata, cu modificarile ulterioare; - art. 5 alin. (1) din Legea protectiei muncii nr. 90/1996; - art. 31 din Normele generale de protectie a muncii; - Avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Muncii si Protectiei Sociale nr. 2 din 20 ianuarie 1998 - Protectia muncii, emite urmatorul ordin: Art. 1. - Se aproba Regulamentul de organizare si functionare a Comitetului de securitate si sanatate in munca. Art. 2. - In baza acestui regulament, persoanele juridice vor lua masuri de organizare si functionare a comitetelor de sanatate si securitate in munca. Art. 3. - Inspectia de Stat pentru Protectia Muncii si inspectoratele de stat teritoriale pentru protectia muncii vor urmari modul in care sunt aduse la indeplinire prevederile prezentului ordin. Art. 4. - Regulamentul de organizare si functionare a Comitetului de Securitate si Sanatate in Munca intra in vigoare in termen de 60 de zile de la data publicarii prezentului ordin in Monitorul Oficial al Romaniei.Ministru de stat, ministrul muncii si protectiei sociale, Alexandru Athanasiu Bucuresti, 15 aprilie 1998. Nr. 187. REGULAMENT de organizare si functionare a Comitetului de securitate si sanatate in munca Prevederi generale Art. 1. - Prezentul regulament stabileste modul de organizare si functionare a comitetelor de securitate si sanatate in munca, infiintate la persoanele juridice. Art. 2. - Comitetul de securitate si sanatate in munca are scopul de a asigura implicarea salariatilor la elaborarea si aplicarea deciziilor in domeniul protectiei muncii. Art. 3. - Regulamentul trebuie sa se aplice de catre persoanele juridice din sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei. CAPITOLUL I Organizarea si functionarea Comitetului de securitate si sanatate in munca Art. 4. - (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca trebuie organizat la persoanele juridice cu un numar de cel putin 50 de salariati. (2) In cazul in care conditiile de munca sunt deosebite, inspectorul de protectie a muncii poate cere infiintarea acestor comitete si pentru persoanele juridice cu un numar de salariati mai mic de 50. (3) In cazul in care activitatea se desfasoara in unitati dispersate teritorial, se pot infiinta mai multe comitete de securitate si sanatate in munca; numarul acestora se stabileste prin contractul colectiv de munca. (4) Comitetul de securitate si sanatate in munca al persoanei juridice coordoneaza si
activitatea de securitate si sanatate in munca la activitatile care se desfasoara temporar (cu o durata mai mare de 3 luni). Art. 5. - (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca este constituit din: a) conducatorul persoanei juridice sau reprezentantul sau; b) conducatorul compartimentului de protectie a muncii sau persoana desemnata cu atributii in domeniu; c) reprezentantul serviciului medical; d) reprezentantii salariatilor. (2) Numarul de reprezentanti ai salariatilor in cadrul fiecarui comitet de securitate si sanatate in munca se va stabili in raport cu numarul total al salariatilor pentru care s-a infiintat, dupa cum urmeaza: - mai putin de 50 salariati: 1 reprezentant; - 50 – 199 salariati: 3 reprezentanti; - 200 – 499 salariati: 4 reprezentanti; - 500 – 1.499 salariati: 6 reprezentanti: - peste 1.500 salariati: 9 reprezentanti. (3) Reprezentantii salariatilor vor fi alesi pe o perioada de 2 ani. (4) In cazul in care unul sau mai multi reprezentanti ai salariatilor se retrag din comitetul de securitate si sanatate in munca, acestia vor fi inlocuiti imediat prin alti reprezentanti alesi. (5) Conducatorul persoanei juridice este presedintele comitetului de securitate si sanatate in munca. (6) Membrii comitetului de securitate si sanatate in munca se nominalizeaza prin decizie scrisa a presedintelui acestuia, iar componenta comitetului va fi adusa la cunostinta salariatilor. (7) Conducatorul compartimentului de protectie a muncii sau persoana cu atributii in domeniu este secretarul comitetului de securitate si sanatate in munca. Art. 6. - (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca se convoaca, la cererea presedintelui, cel putin o data pe trimestru si ori de cate ori este nevoie. (2) La fiecare intrunire se intocmeste un proces-verbal semnat de participanti. (3) Intrunirea Comitetului de securitate si sanatate in munca se convoaca cu cel putin 5 zile inainte de data stabilita, cand se face cunoscuta si ordinea de zi a intrunirii. (4) Comitetul de securitate si sanatate in munca este legal intrunit, daca sunt prezenti cel putin jumatate plus unul din numarul membrilor sai si ia hotarari cu votul a doua treimi din numarul celor prezenti. (5) In cazul in care exista divergente intre membrii Comitetului de securitate si sanatate in munca, obiectiile se motiveaza, in scris, in termen de doua zile de la data intrunirii. Presedintele are drept de decizie la concilierea divergentelor. CAPITOLUL II Atributiile comitetului de securitate si sanatate in munca Art. 7. - Comitetul de securitate si sanatate in munca are urmatoarele atributii: - aproba programul anual de securitate si sanatate in munca; - urmareste aplicarea acestui program, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizarii prevederilor lui si eficienta acestora din punct de vedere al imbunatatirii conditiilor de munca; - urmareste modul in care se aplica si se respecta reglementarile legale privind securitatea si sanatatea in munca;
- analizeaza factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala, existenti la locurile de munca; - analizeaza propunerile salariatilor privind prevenirea accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale, precum si pentru imbunatatirea conditiilor de munca; - efectueaza cercetari proprii asupra accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale; - efectueaza inspectii proprii privind aplicarea si respectarea normelor de securitate si sanatate in munca; - informeaza inspectoratele de protectie a muncii despre starea protectiei muncii in propria unitate; - realizeaza cadrul de participare a salariatilor la luarea unor hotarari care vizeaza schimbari ale procesului de productie (organizatorice, tehnologice, privind materiile prime utilizate etc.), cu implicatii in domeniul protectiei muncii; - dezbate raportul, scris, prezentat Comitetului de securitate si sanatate in munca de catre conducatorul unitatii cel putin o data pe an, cu privire la situatia securitatii si sanatatii in munca, actiunile care au fost intreprinse si eficienta acestora in anul incheiat, precum si programul de protectie a muncii pentru anul urmator; un exemplar din acest raport trebuie prezentat inspectoratului teritorial de protectie a muncii; - verifica aplicarea mormativului-cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie, tinand seama de factorii de risc identificati; - verifica reintegrarea sau mentinerea in munca a salariatilor care au suferit accidente de munca ce au avut ca efect diminuarea capacitatii de munca. Dispozitii finale Art. 8. - Prezenta la intrunirile Comitetului de securitate si sanatate in munca este obligatorie. Derogarea de la aceasta prevedere o acorda numai presedintele comitetului. Art. 9. - Prezentul regulament de organizare si functionare a Comitetului de securitate si sanatate in munca intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii lui in Monitorul Oficial al Romaniei.
2)Principalii factori de risc ,de accidentare si imbolnaviri profesionale Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, care provoacă, în anumite condiţii, accidente de muncă sau boli profesionale. Rezultă că primul criteriu de clasificare a factorilor de risc care se impune este cel al elementului generator, conform căruia distingem: 1) Factori de risc proprii executantului. Abaterea posibilă a executantului de la linia ideală pe care trebuie s-o urmeze în îndeplinirea sarcinii de muncă reprezintă întotdeauna o eroare, la nivelul uneia sau a mai multora dintre verigile de bază ale activităţii de muncă, respectiv: ~ erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei; ~ erori de decizie; ~ erori de execuţie; ~ erori de autoreglaj.
Eroarea executantului se concretizează într-un comportament inadecvat din punctul de vedere al securităţii muncii, sub forma unei acţiuni greşite sau omisiuni(întârziere în execuţie, execuţie greşită etc.). 2) Factori de risc proprii sarcinii de muncă. Există două forme de manifestare a factorilor de risc proprii sarcinii de muncă: o
o
conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile de risc(operaţii, reguli, procedee greşite, absenţa unor operaţii, metode de muncă necorespunzătoare); sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.
3) Factori de risc proprii mijloacelor de producţie. După natura acţiunii lor, factorii de risc proprii mijloacelor de producţie se pot manifesta sub următoarele forme: * factori de risc mecanic, a căror acţiune constă în eliberarea bruscă,necontrolată şi contraindicată, a energiei cinetice încorporate în mijloacele de producţie sau în părţi ale acestora; * factori de risc termic, în cazul cărora riscul este determinat de acţiunea energiei termice încorporate în mijloacele de producţie la contractul sau manipularea acestora de către executant; * factori de risc electric, respectiv curentul electric, la care riscul este generat de posibilitatea contractului direct sau indirect al executantului cu energia electrică vehiculată de mijloacele de producţie; * factori de risc chimic, a căror acţiune este determinată de proprietăţile chimice posibil generatoare de boli sau accidente, ale substanţelor utilizate în procesul de muncă; * factori de risc biologici, cu acţiune de natură biologică, posibil generatoare de boli sau accidente, în funcţie de caracteristicile microorganismelor utilizate în procesul de muncă; * factori de risc de sub/suprasolicitare a executantului datorită condiţiilor de îndeplinire a sarcinii de muncă impuse de caracteristicile mijloacelor de producţie. 4) Factori de risc proprii mediului de muncă. Mediul fizic ambiant poate prezenta factori de risc sub formă de depăşiri ale nivelului sau intensităţii funcţionale a parametrilor specifici, precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă inadecvate: o o
factori de risc chimic; factori de risc fizic(mecanic,termic,electric);
o o
factori de risc biologic; factori de risc de sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.
Mediul social (ambianţa socială imediată) se caracterizează prin factori de risc de natură psihică, al căror efect este suprasolicitarea executantului: o o o o o
neconcordanţe între statusuri şi roluri; relaţii primare necorespunzătoare; competenţe necorespunzătoare nivelului de responsabilitate; întreruperi sau relaţionări greşite în structura comunicaţională; neconcordanţa relaţiilor informale cu cele formale.
3) Bolile profesionale Bolile profesionale apar tocmai ca rezultat al persistenţei, timp îndelungat, a unor noxe profesionale, la care se adaugă insuficienţa măsurilor de protecţie sau nerespectarea lor. Dintre acestea putem enumera: • silicozela • pneumocoza • saturnism • surditatea profesională • dermatoze • intoxicaţii cu diverse substanţe….. Intoxicaţiile accidentale profesionale Diagnosticarea şi tratamentul de urgenţă în caz de intoxicaţii accidentale profesionale sunt condiţionate de natura agentului toxic şi de modalitatea sa de a acţiona asupra organismului. A. Intoxicaţii cu substanţe iritante In această categorie intră un număr mare de substanţe care pot produce asupra organismului fenomene de iritaţie a căilor aeriene superioare, pneumonie toxică şi chiar edem pulmonar acut. Putem enumera: acetona, acidul azotic, acidul clorhidric, acidul sulfuric, acidul acetic, acidul formic, amoniacul, bioxidul de sulf, oxizii de azot, hidrogenul sulfurat ş.a. De asemenea, beriliul, cadmiul, acidul cromic, manganul, benzina produc pneumonie chimică. B. Intoxicaţii cu substanţe ce acţionează asupra sistemului nervos central In raport cu acţiunea lor toxică, sunt mai multe grupuri de substanţe: 1. In primul grup intră substanţele a căror acţiune se caracterizează prin aceea că pot produce stări ebrionarcotice (asemănătoare beţiei alcoolice), care pot merge până la pierderea cunoştinţei şi chiar pierderea vieţii accidentatului. Dintre substanţele toxice din această grupă menţionăm: benzenul şi derivaţii lui, tetraclorura de carbon, alcoolul metilic, etilic, omilie, bioxid de carbon ş.a. 2. In al doilea grup de substanţe toxice cu acţiune asupra sistemului nervos central sunt cuprinse toxinele ce produc encefalopatie toxica. Dintre acestea menţionăm: compuşi organici ai plumbului (oxizi, pulberi de metal),plumb tetraetilic, bromură de etil, cadmiu, compuşi organici ai staniului, nichelul carbonic lichid ş.a.
3. În al treilea grup de substanţe cu acţiune asupra sistemului nervos sunt cuprinse substanţe care produc acţiune convulsionantă (ex.: tresăriri şi mişcări bruşte ale muşchilor până la accesul de epilepsie şi comă). Dintre toxinele care produc acest tip de intoxicaţii menţionăm: insecticidele (DTT, Aldrin, Gamexan), raticidele, combustibilii utilizaţi pentru motoarele cu reacţie şi rachete, unele explozibile. C. Intoxicaţii cu substanţe ce acţionează asupra respiraţiei Prin folosirea deficitară a oxigenului, care fie că nu poate fi transportat la ţesuturi, fie că nu poate fi utilizat la acest nivel. În grupa substanţelor care produc oprirea respiraţiei prin acţiune la nivelul sângelui, menţionăm: oxidul de carbon, compuşii daniei, oxizii de azot, nitroderivaţii, hidrocarburile aromatice etc. Intoxicaţia cu oxid de carbon Manifestările intoxicaţiei constau, pentru formele uşoare, în dureri de cap sub forma unor zvâcnituri în tâmple, greaţă, vărsături, slăbiciune generală, tendinţa de ameţeală, mai ales la eforturi; după scoaterea intoxicatului la aer curat, fenomenele dispar, într-o fază mai avansată apare o stare de oboseală mai accentuată, agitaţie, slăbire a memoriei, uneori culoarea roz a pielii, în acest caz bolnavii se restabilesc în câteva zile. În intoxicaţiile grave,la concentraţii mari de oxid de carbon, respiraţia devine rapidă, pulsul frecvent şi neregulat, musculatura devine rigidă. Poate surveni moartea prin oprirea respiraţiei şi a circulaţiei. În intoxicaţiile cu oxid de carbon se produc modificări la nivelul sângelui. Astfel, oxidul de carbon formează cu globulele roşii o substanţă care nu mai permite transportul şi cedarea oxigenului către ţesuturile organismului, realizând o stare de asfixie. Legătura dintre oxidul de carbon şi globulele roşii nu e fixă, astfel încât la contactul cu aerul curat sau cu oxigenul pur oxidul de carbon se desprinde de pe globulele roşii lăsându-le să-şi reia funcţia normală de cărăuşi ai oxigenului la ţesuturi.
4) Igiena locului de munca In Monitorul Oficial nr. 739 din 30/08/2006 a fost publicata HG nr. 1091/2006, privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă. ANEXA Nr. 1 1. Observaţie preliminară Obligaţiile menţionate în prezenta anexă se aplică ori de câte ori caracteristicile locului de muncă, activitatea, împrejurările sau un risc impun acest lucru. 2. Stabilitate şi rezistenţă Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă corespunzătoare naturii utilizării lor. 3. Instalaţii electrice Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte un pericol de incendiu sau explozie. Lucrătorii trebuie să fie protejaţi împotriva riscului de accidentare prin atingere directă şi/sau atingere indirectă. Proiectarea, construcţia şi alegerea materialului şi dispozitivelor de protecţie trebuie să ţină seama de tensiunea nominală, influenţa condiţiilor externe şi de competenţa lucrătorilor care au acces la părţile componente ale instalaţiei. 4. Căi şi ieşiri de urgenţă 4.1. Căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să rămână în permanenţă libere şi să conducă în mod cât mai direct posibil în aer liber sau în spaţii sigure.
4.2. în caz de pericol, trebuie să fie posibilă evacuarea rapidă şi în condiţii cât mai sigure a lucrătorilor de la toate posturile de lucru. 4.3. Numărul, amplasarea şi dimensiunile căilor şi ieşirilor de urgenţă depind de utilizare, de echipament şi de dimensiunile locurilor de muncă, precum şi de numărul maxim de persoane care pot fi prezente. 4.4. Uşile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să se deschidă spre exterior. Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate sau fixate astfel încât să nu poată fi deschise imediat şi cu uşurinţă de către orice persoană care ar avea nevoie să le utilizeze în caz de urgenţă. Uşile glisante sau turnante nu sunt permise în cazul în care acestea au destinaţia de ieşiri de urgenţă. 4.5. Căile şi ieşirile de urgenţă speciale trebuie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă. Această semnalizare trebuie să fie suficient de rezistentă şi să fie plasată în locurile corespunzătoare. 4.6. Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate. Căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de circulaţie şi uşile de acces spre acestea trebuie să fie eliberate de orice obstacole, astfel încât să poată fi utilizate în orice moment fără dificultate. 4.7. Căile şi ieşirile de urgenţă care necesită iluminare trebuie prevăzute cu iluminat de siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă, în cazul în care se întrerupe alimentarea cu energie electrică. 5. Detectarea şi prevenirea incendiilor 5.1. În funcţie de dimensiunile şi destinaţia clădirilor, de echipamentele pe care acestea le conţin, de proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor prezente şi de numărul maxim potenţial de persoane prezente, locurile de muncă trebuie prevăzute cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, dacă este cazul, cu detectoare de incendii şi sisteme de alarmă. 5.2. Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi simplu de manevrat. Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006. Aceste semnalizări trebuie să fie suficient de rezistente şi amplasate în locuri corespunzătoare. 6. Ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise 6.1. La locurile de muncă în spaţii închise trebuie luate măsuri pentru a asigura suficient aer proaspăt, avându-se în vedere metodele de lucru utilizate şi cerinţele fizice impuse lucrătorilor. În cazul utilizării unui sistem de ventilare forţată, acesta trebuie să fie menţinut în stare de funcţionare. Orice avarie trebuie semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este necesar pentru sănătatea lucrătorilor. 6.2. Dacă se utilizează instalaţii de ventilare mecanică sau de aer condiţionat, acestea trebuie să funcţioneze astfel încât să nu creeze disconfort prin expunerea lucrătorilor la curenţi de aer. Orice depunere sau impuritate ce poate crea un risc imediat pentru sănătatea lucrătorilor
prin poluarea atmosferei trebuie eliminată fără întârziere. 7. Temperatura în încăperi 7.1. În timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce cuprind posturi de lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ţinându-se seama de metodele de lucru utilizate şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor. 7.2. Temperatura în camerele de odihnă, în încăperile pentru personalul de serviciu permanent, în grupurile sanitare, în cantine şi în încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie să corespundă destinaţiei specifice a acestor încăperi. 7.3. Ferestrele, luminatoarele şi glasvandurile trebuie să permită evitarea luminii solare excesive la locurile de muncă, în funcţie de natura muncii şi de locul de muncă. 8. Iluminatul natural şi artificial 8.1. În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat natural suficient şi să fie prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor. 8.2. Instalaţiile de iluminat din încăperile cu posturi de lucru şi de pe căile de acces şi de circulaţie trebuie amplasate în aşa fel încât să nu existe riscul de accidentare a lucrătorilor ca rezultat al tipului de iluminat montat. 8.3. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în caz de întrerupere a iluminatului artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de siguranţă/urgenţă de o intensitate suficientă. 9. Pardoseli, pereţi, plafoane şi acoperişuri ale încăperilor 9.1. Pardoselile locurilor de muncă trebuie să fie lipsite de proeminenţe, de găuri sau de planuri înclinate periculoase şi trebuie să fie fixe, stabile şi nealunecoase. Încăperile care cuprind posturi de lucru trebuie să fie izolate termic în mod corespunzător, ţinându-se seama de tipul de întreprindere şi de activitatea fizică a lucrătorilor. 9.2. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi plafoanelor din încăperi trebuie să fie curăţate şi renovate pentru a se obţine condiţii de igienă corespunzătoare. 9.3. Pereţii transparenţi sau translucizi, în special pereţii despărţitori realizaţi integral din sticlă, din încăperi sau din vecinătatea posturilor de lucru şi a căilor de circulaţie trebuie să fie semnalizaţi clar şi construiţi din materiale securizate sau să fie separaţi de aceste posturi de lucru şi căi de circulaţie, pentru a preveni intrarea în contact a lucrătorilor cu pereţii şi rănirea cauzată de spargerea lor în bucăţi. 9.4. Accesul pe acoperişurile construite din materiale cu rezistenţă insuficientă trebuie permis numai dacă există echipamente care să asigure executarea lucrării în condiţii de securitate. 10. Ferestre şi luminatoare 10.1. Lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea să deschidă, să închidă, să regleze sau să fixeze ferestrele, luminatoarele şi ventilatoarele în condiţii de securitate. Când sunt deschise, acestea trebuie poziţionate şi fixate astfel încât să nu constituie un pericol pentru lucrători. 10.2. Ferestrele şi luminatoarele trebuie să fie concepute în raport cu echipamentul sau trebuie prevăzute cu dispozitive care să permită curăţarea lor fără riscuri pentru lucrătorii care execută această muncă sau pentru lucrătorii prezenţi în clădire sau în jurul acesteia. 11. Uşi şi porţi 11.1. Poziţia, numărul şi dimensiunile uşilor şi porţilor, precum şi materialele care se
folosesc la construcţia acestora sunt determinate de natura şi ulilizarea încăperilor sau incintelor. 11.2. Uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălţimea vederii. 11.3. Uşile şi porţile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou transparent. 11.4. Dacă suprafeţele transparente sau translucide ale uşilor şi porţilor nu sunt construite dintr-un material securizat şi dacă există pericolul ca lucrătorii să fie răniţi în cazul spargerii unei uşi sau porţi, suprafeţele trebuie să fie protejate împotriva spargerii. 11.5. Uşile glisante trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranţă care să împiedice ieşirea de pe şine şi căderea lor. 11.6. Uşile şi porţile care se deschid în sus trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranţă care să împiedice căderea lor. 11.7. Uşile şi porţile situate de-a lungul căilor de salvare trebuie să fie marcate corespunzător. Trebuie să fie posibilă deschiderea lor din interior în orice moment, fără ajutor special. Trebuie să fie posibilă deschiderea uşilor atunci când locurile de muncă sunt ocupate. 11.8. În vecinătatea imediată a oricăror porţi destinate în principal circulaţiei vehiculelor trebuie să existe uşi pentru pietoni, cu excepţia cazului în care ulilizarea de către pietoni a acestor porţi nu prezintă un pericol; astfel de uşi trebuie să fie marcate clar şi degajate în permanenţă. 11.9. Uşile şi porţile mecanice trebuie să funcţioneze fără să prezinte un risc de accidentare pentru lucrători. Acestea trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de oprire de urgenţă accesibile şi uşor de identificat şi, dacă nu se deschid automat în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, să poată fi deschise manual. 12. Căile de circulaţie - zone periculoase 12.1. Căile de circulaţie, inclusiv treptele, scările fixe, cheiurile şi rampele de încărcare trebuie să fie amplasate şi dimensionate astfel încât să asigure un acces uşor, sigur şi adecvat pentru pietoni şi vehicule fără a pune în pericol lucrătorii aflaţi în vecinătatea acestor căi de circulaţie. 12.2. Căile utilizate pentru circulaţia pietonală şi/sau pentru transportul intern trebuie să fie dimensionate în concordanţă cu numărul potenţial de utilizatori şi tipul de activitate. Dacă pe căile de circulaţie sunt utilizate mijloace de transport, trebuie să fie asigurate distanţele minime de securitate pentru pietoni. 12.3. Căile de circulaţie destinate vehiculelor trebuie amplasate astfel încât să existe o distanţă suficientă faţă de uşi, porţi, treceri pentru pietoni, culoare şi scări. 12.4. Atunci când echipamentele din încăperi şi ulilizarea acestora impun protecţia lucrătorilor, căile de circulaţie trebuie să fie marcate clar. 12.5. Dacă locurile de muncă includ zone periculoase în care, dată fiind natura activităţii, există riscul căderii lucrătorului sau a unor obiecte, aceste locuri trebuie să fie prevăzute cu dispozitive care să evite pătrunderea lucrătorilor neautorizaţi în aceste zone. Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja lucrătorii care sunt autorizaţi să pătrundă în zonele periculoase. Zonele periculoase trebuie marcate clar. 13. Măsuri specifice pentru scări rulante şi transportoare Scările rulante şi transportoarele trebuie să funcţioneze în condiţii de securitate. Acestea trebuie prevăzute cu dispozitive de securitate necesare şi dotate cu dispozitive de
oprire de urgenţă accesibile şi uşor de identificat. 14. Cheiuri şi rampe de încărcare 14.1. Cheiurile şi rampele de încărcare trebuie să corespundă dimensiunilor încărcăturilor care se transportă. 14.2. Cheiurile de încărcare trebuie să aibă cel puţin un punct de ieşire. Dacă este posibil din punct de vedere tehnic, docurile care depăşesc o anumită lungime trebuie să aibă câte un punct de ieşire la fiecare capăt. 14.3. Rampele de încărcare trebuie să fie sigure pentru a preveni căderile lucrătorilor. 15. Dimensiunile încăperilor şi volumul de aer în încăperi - libertatea de mişcare la postul de lucru 15.1. Încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafaţă, o înălţime şi un volum de aer suficiente, care să permită lucrătorilor să îşi îndeplinească sarcinile de muncă fără riscuri pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora. 15.2. Dimensiunile zonei neocupate a postului de lucru trebuie să fie calculate astfel încât să permită lucrătorilor să aibă suficientă libertate de mişcare pentru a-şi îndeplini sarcinile de muncă. Dacă acest lucru nu este posibil din motive specifice postului de lucru, lucrătorul trebuie să aibă suficientă libertate de mişcare în apropierea postului său de lucru. 16. Încăperi pentru odihnă 16.1. Dacă securitatea sau sănătatea lucrătorilor, în special datorită tipului activităţii sau prezenţei unui număr mare de angajaţi, impun acest lucru, lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie încăperi pentru odihnă uşor accesibile. Această prevedere nu se aplică dacă lucrătorii sunt angajaţi în birouri sau în încăperi de lucru similare care oferă posibilităţi echivalente de relaxare în timpul pauzelor. 16.2. Încăperile pentru odihnă trebuie să fie suficient de mari şi prevăzute cu un număr de mese şi scaune cu spătar corespunzător numărului de lucrători. 16.3. În încăperile pentru odihnă trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia nefumătorilor împotriva disconfortului cauzat de fumul de tutun. 16.4. Dacă orele de lucru sunt cu regularitate şi frecvent întrerupte şi nu există o încăpere pentru odihnă, trebuie să fie asigurate alte încăperi în care lucrătorii să poată sta în timpul unor astfel de întreruperi, ori de câte ori este necesar pentru securitatea sau sănătatea lor. Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia nefumătorilor împotriva disconfortului cauzat de fumul de tutun. 17. Femei gravide şi mame care alăptează Femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să aibă posibilitatea de a se odihni în poziţie culcat în condiţii corespunzătoare. 18. Instalaţii sanitare 18.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte 18.1.1. Lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie vestiare corespunzătoare dacă aceştia trebuie să poarte îmbrăcăminte de lucru specială şi dacă, din motive de sănătate sau de decenţă, nu li se poate cere să se schimbe într-un alt spaţiu. Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile, să aibă o capacitate suficientă şi să fie prevăzute cu scaune. 18.1.2. Vestiarele trebuie să aibă dimensiuni suficiente şi să aibă dotări care să permită fiecărui lucrător să îşi încuie îmbrăcămintea în timpul programului de lucru. Dacă este cazul (de exemplu, existenţa substanţelor periculoase, umiditate, murdărie),
dulapurile pentru îmbrăcămintea de lucru trebuie să fie separate de cele pentru vestimentaţia şi efectele personale. 18.1.3. Trebuie să existe vestiare separate sau o utilizare separată a vestiarelor pentru bărbaţi şi femei. 18.1.4. Dacă vestiarele nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct. 18.1.1, trebuie prevăzut pentru fiecare lucrător un loc în care să îşi ţină îmbrăcămintea personală sub cheie. 18.2. Duşuri şi chiuvete 18.2.1. Trebuie prevăzute pentru lucrători duşuri corespunzătoare şi în număr suficient, dacă acest lucru este impus de natura activităţii sau din motive de sănătate. Trebuie prevăzute săli de duşuri separate sau o utilizare separată a sălilor de duşuri pentru bărbaţi şi pentru femei. 18.2.2. Sălile de duşuri trebuie să fie suficient de încăpătoare încât să permită fiecărui lucrător să îşi facă toaleta fără să fie deranjat şi în condiţii de igienă corespunzătoare. Duşurile trebuie prevăzute cu apă curentă rece şi caldă. 18.2.3. Atunci când duşurile nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct. 18.2.1, trebuie să fie prevăzute chiuvete cu apă curentă (şi cu apă caldă, dacă este necesar) adecvate şi în număr suficient şi care să fie amplasate în apropierea posturilor de lucru şi a vestiarelor. Din motive de decenţă, trebuie să existe chiuvete separate sau să fie asigurată utilizarea separată a acestora pentru bărbaţi şi pentru femei. 18.2.4. Dacă încăperile cu duşuri sau chiuvete sunt separate de vestiare, trebuie să existe o cale uşoară de comunicare între ele. 18.3. Cabine de WC-uri şi chiuvete În apropierea posturilor de lucru, a încăperilor de odihnă, a vestiarelor şi a sălilor de duşuri sau chiuvete, lucrătorii trebuie să dispună de locuri speciale, dotate cu un număr suficient de WC-uri şi de chiuvete. Trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate pentru bărbaţi şi pentru femei sau utilizarea separată a acestora. 19. Încăperi pentru acordarea primului ajutor 19.1. În funcţie de dimensiunile spaţiilor de lucru, de tipul de activitate desfăşurată şi de frecvenţa accidentelor, trebuie să fie asigurate una sau mai multe încăperi pentru acordarea primului ajutor. 19.2. Încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie echipate cu instalaţii şi dispozitive indispensabile pentru primul ajutor şi trebuie să permită accesul cu brancarde. Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006. 19.3. De asemenea, echipamentul de prim ajutor trebuie să fie disponibil în toate locurile unde condiţiile de lucru o cer. Acest echipament trebuie să fie marcat corespunzător şi să fie uşor accesibil. 20. Lucrători cu dizabilităţi La organizarea locurilor de muncă trebuie să se ţină seama de lucrătorii cu dizabilităţi, dacă este necesar. Această prevedere se aplică în special în ceea ce priveşte uşile, căile de comunicaţie, scările, duşurile, chiuvetele, WC-urile şi posturile de lucru utilizate sau ocupate direct de
persoanele cu dizabilităţi. 21. Locuri de muncă în aer liber (dispoziţii speciale) 21.1. Posturile de lucru, căile de circulaţie şi alte zone sau instalaţii în aer liber, utilizate sau ocupate de lucrători în cursul activităţii lor, trebuie să fie organizate astfel încât pietonii sau vehiculele să circule în condiţii de securitate. Prevederile pct. 12, 13 şi 14 se aplică, de asemenea, căilor de circulaţie principale aflate în perimetrul întreprinderii (căi de circulaţie care conduc la posturi de lucru fixe), căilor de circulaţie utilizate pentru întreţinerea curentă şi supravegherea instalaţiilor întreprinderii şi spaţiilor de încărcare. Prevederile pct. 12 se aplică, de asemenea, locurilor de muncă în aer liber. 21.2. Locurile de muncă în aer liber trebuie să fie iluminate corespunzător cu un sistem de iluminat artificial, dacă lumina naturală nu este suficientă. 21.3. Când lucrătorii sunt angajaţi la posturi de lucru în aer liber, astfel de posturi de lucru trebuie să fie amenajate pe cât posibil astfel încât aceştia: a) să fie protejaţi împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile şi, dacă este necesar, împotriva căderii obiectelor; b) să nu fie expuşi unui nivel de zgomot dăunător, nici unor influenţe exterioare vătămătoare, cum ar fi gaze, vapori sau praf; c) să îşi poată părăsi posturile de lucru rapid în eventualitatea vreunui pericol sau să poată primi rapid asistenţă; d) să nu poată aluneca sau cădea. 22. Locuri de muncă în condiţii de izolare (dispoziţii speciale) 22.1. Angajatorul va numi prin decizie o persoană cu atribuţii concrete care să supravegheze lucrătorii care lucrează în condiţii de izolare. 22.2. Pentru a se putea interveni în timp util în caz de accident sau avarie la locurile de muncă în condiţii de izolare, acestea vor fi dotate cu mijloace tehnice care permit legătura cu persoana care asigură supravegherea: a) constant automat (centrale de supraveghere, dispozitive de alarmare prin unde radio); b) periodic automat (radio-telefon, telefon); c) periodic prin intermediul unei persoane (apeluri telefonice, radio-telefon, cameră de luat vederi şi monitor). 23. Principii ergonomice 23.1. Dimensiunea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice, fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea asigurării confortului psihofizic. 23.2. Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare. 23.3. Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru.
23.4. La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate, de regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, bănci). 23.5. Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora. 23.6. Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare. 23.7. Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a produselor la echipamentele de muncă la care lucrătorul intervine direct.
