Gala Galaction: Moara lui Califar Nuvela este specia specia genului genului epic epic în proz proz ă, cu un un singur singur fir narativ, narativ, urmărind un conflict unic, concentrat concentrat in jurul unor personaje personaje central care se reliefeaza puternic. Astfel, naratiunea se deschide cu descrierea morii lui Califar (pomenita in titlu) spatiul in care un tanar pe nume Stoicea va trai o experienta neobisnuita. Aflata in preajma unei „paduri stravechi" si invecinata cu „un pamant pietros, scorburos si plin de maracini, in care numai necuratul tragea brazda cu coarnele", moara este pusa sub semnul maleficului, apare ca un spatiu demonizat. La aceasta contribuie si morarul despre care, in serile geroase de iarna, torcatoarele povesteau, la sezatori, ca „isi van-duse sufletul satanei pentru nu stiu cate veacuri de v/ata" (mitul lui Faust). intr-adevar, in tr-adevar, din vremi uitate, acesta isi pastrase infatisarea „sura" si privirea taioasa pe care batranii de acum le cunoscusera pe vremea cand erau tineri. Se mai spunea ca, ciudatul morar (in alianta cu stapanul sau, diavolul) ii procopsea cu bogatii pe cei care veneau la el sa le ceara, dar ulterior, smintiti de bucurie, acestia isi gaseau sfarsitul in oglinda neclintita a iazului morii. Cum nimeni dintre cei aflati in viata nu vazuse moara „in umblet", oamenii credeau ca este folosita pentru nevoile Satanei: „Morarul macina numai pentru stapanu-sau Nichipercea -si cine stie pe ce vreme". Cea de-a doua secventa a textului il prezinta pe tanarul Stoicea - personajul principal al nuvelei. Voinic („stejar in port, otel in brat") si destept („istet cat vrei"), Stoicea este insa un paria!, pazind vitele gospodarilor din Alautesti; pe vremea cand era foarte mic, Stoicea fusese abandonat pe pragul bisericii din sat si tinut de preotul Radu aproape sase ani, iar dupa moartea acestuia „crescuse pe la pragurile tuturor". Lipsit de „radacini" si pierzand legatura cu sacrul, tanarul devine disponibil pentru experienta faustica. Asa s-ar putea explica hotararea lui de a merge la moara lui Califar, pentru a se imbogati. intr-o dimineata, dupa ce si-a slobozit cireada in lunca, Stoicea a pornit spre miazanoapte, traversand padurea. Obosit si „uns la inima" de parfumul unor flori, feciorul se culca intr-o poiana, schimband labirintul vegetal cu un labirint oniric2; acum are loc primul sau vis, care pare real: se facea ca tanarul ar fi ajuns la moara, ca-1 gasise pe mos Califar si ca acesta ii promisese ca-1 va pricopsi. Invitat sa se spele cu apa din iaz, Stoicea simte racoarea stropilor aruncati pe fata din causul palmelor si trece in al doilea vis.
Acum, se facea ca ploaia l-ar fi desteptat, el continuandu-si drumul, dar imaginile care se succed apartin unui cosmar: peisajul din alta lume, furtuna, navala animalelor care se risipesc in vai, preced visul de imbogatire pe care i-1 va darui Satana. Salvand-o de la moarte pe Tecla, fiica boierului Rovin, Stoicea devine omul de incredere si, ulterior, ginerele acestuia. Viata fostului vacar pare a fi senina, doar scurgerea modificata a timpului („ Si zilele lui Stoicea treceau voioase, pline, limpezi, dar repezi ca unda paraului de mun te si ca visul") indicand o iesire din realitate. O intamplare napraznica (venirea tatarilor la mosia lui Stoicea) curma visul de fericire: cand tanarul se trezeste, mos Califar radea in hohote de efectul pe care apa din iazul morii il avusese asupra lui. In ultima secventa, se pare ca Stoicea, dezmeticit, isi da seama ca se afla la moara. Maniat si intelegand ca „procopseala" avusese loc numai in vis, tanarul il ucide, cu ciomagul, pe morar si se arunca in iazul podit cu schelete umane. Dar daca si acesta este un vis? 2. Cea de-a doua trasatura a nuvelei o constituie conflictul. Nascut din neputinta de a-si depasi conditia in lumea reala ,conflictul se adanceste in vis,cand demonul bogatiei ia in stapanire sufletul lui Stoicea ; al diavolului este gandul blasfemator din primul vis si tot al lui este glasul de cucuvaie din monentul in care Stoicea se trezeste. Uciderea lui Califar este dictate tot de Satana aceasta constituind pacatul iremediabil care-l va conduce pe tanar direct in iad. 3. Cea dea treia trasatura o constituie ersonajele puternic reliefate cu mentiunea ca fiecare dintre ele reconstituie pacatul cu diavolul , pentru a-si implini o dorinta imposibil de realizat in lumea comuna. 4. Prezenta fantasticului. Fantasticul este o categorie estetica, in sensul ca infatiseaza o modificare posibila a frumosului. Termenul provenind din cuvantul grecesc „phantasma" (plasmuire, inchipuire), rezulta ca fantasticul reprezinta ceea ce este creat de imaginatie, irealul. In opera discutata, fantasticul tine de mit si de vis. Astfel, cei trei sute de ani pe care ii numara Califar, prezenta diavolului in viata lui, oasele care intaresc zagazul morii (si care apartin celor veniti aici dupa bogatii), visul lui Stoicea - toate reprezinta marci ale fantasticului..
