CONSTITUTIA STATELOR UNITE ALE AMERICII
Constituţia Statelor Unite ale Americii este legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie şi 17 septembrie1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu adoptarea sa de către Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale Americii (în engleză, United States Constitutional Convention), care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să intre în vigoare în ziua de 4 martie1789. A creat o uniune federală de state suverane şi un guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar definită şi cu o constituţie mai ambiguă, Articolele Confederaţiei. Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor treisprezece foste colonii britanice, fiind votată şi acceptată de adunările celor treisprezece state originare la date diferite, între 7 decembrie 1787 de către statul Delaware, primul, şi 29 mai 1790 de către statul Rhode Island, al treisprezecela şi ultimul dintre cele treisprezece state originare. După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact aşa cum a fost iniţial preconizat de către un grup al Părinţilor Fondatori, respectiv validând Uniunea şi Constituţia însăşi, la 21 iunie1788, când "pragul critic" de nouă state semnatare a fost atins prin ratificarea sa de către statulNew Hampshire, Constituţia Statelor Unite a servit ca model multor naţiuni. Astăzi, constituţia Statelor Unite este cea mai veche constituţie de tip federal din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 200 de ani. În acelaşi timp, este cea mai veche constituţie scrisă din lume care funcţionează neîntrerupt de la adoptarea sa.[1] În timpul Războiului de Independenţă (în engleză, American Revolutionary War), ca urmare aDeclaraţiei de independenţă a Statelor Unite ale Americii, cele treisprezece colonii britanice, care s-au răsculat contra Imperiului Britanic, au format pentru început un guvern central foarte slab şi nu foarte eficient, având Congresul Continental (în engleză, Continental Congress) ca unica sa entitate componentă, conform Articolelor Confederaţiei. Congresul Continental era un organ strict legislativ, care adeseori nu putea nici măcar să producă legi datorită absenteismului frecvent al membrilor acestuia. Puterile executivă şi judiciară nu existau. Congresul Continental fiind de fapt doar un organ legislativ, nu avea nici o putere ca să impună nici un fel de legi, incluzând colectarea de taxe. Inexistenţa unor ramuri executive şi juridice care să aplice legile şi, respectiv, să-i pedepsească pe cei care nu le respectau, făcea ca puterea Congresului Continental să fie nu doar foarte limitată, dar, de cele mai multe ori, să fie nerespectată, ignorată sau chiar ridiculizată. Absenteismul membrilor
săi
era
de
multe
ori
intenţionat
pentru
a
nu
se
realiza quorumul necesar trecerii unei legi. Astfel, în mod frecvent, chiar şi cele mai moderate propuneri sau schimbări erau blocate. În septembrie 1786, reprezentanţi a cinci state s-au întâlnit în ceea ce urma a fi numită Annapolis Convention pentru a discuta modificările necesare care urmau a fi aduse Articolelor Confederaţieipentru a netezi relaţiile economice, şi în special comerţul. Cu această ocazie, participanţii i-au invitat pe toţi reprezentanţii celor 13 state să se întâlnească ulterior în Philadelphia, Pennsylvania, ca să discute ce ar trebui să facă pentru îmbunătăţirea şi nuanţarea creării organelor necesare conducerii federale. După terminarea Convenţiei de la Annapolis, Maryland, Congresul Confederaţiei a aprobat un plan de revizuire a Articolelor Confederaţiei prevăzut a avea loc în ziua de 21 februarie 1787. „Noi, Poporul Statelor Unite, in vederea realizării unei Uniuni mai strânse, aşezării dreptăţii, asigurării Liniştii interne, înzestrării pentru apărarea obştească, promovării Prosperităţii generale si asigurării Binecuvântărilor Libertăţii pentru noi înşine si pentru Urmaşii noştri, decretăm şi promulgăm Constituţia de faţă pentru Statele Unite ale Americii.” Preambulul Constituţiei S.U.A. nici nu recunoaşte vreo putere, nici nu opreşte vreo acţiune; el doar explică motivaţia din spatele Constituţiei.[2] Este o declaraţie de bază ce precede Constituţia. Preambulul, în special primele două cuvinte (noi, poporul) este una dintre cele mai menţionate secţiuni ale Constituţiei. Sunt cu adevărat cele mai importante cuvinte din Constituţie deoarece arată că aceasta nu vine de la un rege sau împărat, ci de la poporul însuşi. Expresia „noi, poporul Statelor Unite” este de o importanţă singulară. Se prevede astfel că puterea şi autoritatea guvernământului federal[3] al Statelor Unite ale Americii nu vine de la mai multe state sau de la popoarele mai multor state, ci de la o entitate identificată ca fiind popor al Statelor Unite ale Americii, cu Constituţia servind ca un contract între poporul S.U.A., mulţimea de state, şi noua entitate creată: guvernământul federal al S.U.A.[4] Dorinţa fondatorilor era aceea de a asigura un sistem de echilibre şi contraponderi între puteri (Legislativ vs. Executiv vs. Judiciar).[5] Art. I- puterea legislativa : -este deţinută de Parlament, Camera Deputaţilor şi Senat Articolul II - Puterea executivă: -este deţinută de Preşedinte şi Guvern Articolul III - Puterea judiciară: detinuta de Tribunalul suprem Articolul IV - Puterea Statelor şi limitele lor Articol V - Procesul de schimbare al constituţiei Articol VI - Puterea federală Articol VII - Procesul de ratificare
Constituţia Statelor Unite are 27 de amendamente, primele zece, ratificate simultan intre anii 1789 şi 1791, sunt cunoscute sub denumirea de United States Bill of Rights şi urmăresc limitarea puterii guvernului federal. Primul Amendament Acesta interzice Congresului să voteze legi prin care să se instituie o religie oficială de stat sau prin care o religie este preferată în locul alteia, să promulge legi prin care s-ar împiedica libertatea religioasă, legi care să îngrădească libertatea de exprimare, libertatea presei, legi care să limiteze dreptul la adunare paşnică şi la a trimite petiţii guvernului. Textul amendamentului spune: "Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances." Clauza Instituirii "Congress shall make no law respecting an establishment of religion..." Primul Amendament are ca scop apărarea libertăţii de conştiinţă, a libertăţii religioase şi a libertăţii de exprimare, iar Clauza Instituirii (eng. Establishment Clause) contribuie la atingerea acestui scop prin ridicarea "unui zid de separaţie între Biserică şi Stat". [6] Această clauză poate fi interpretată fie într-un mod "separaţionist", caz în care această clauză ar interzice orice fel de ajutor oferit de Congres pentru Biserică, indiferent de confesiune, fie într-un mod "non-preferenţialist" interzicând doar ajutarea unei religii în favoarea alteia, nu şi intervenţia în domeniul religios cu scopul de a facilita accesul la religie (priveşte acomodarea conflictelor ce ar apărea între separarea bisericii de stat şi datoria statului de a asigura libera alegere şi accesul cetăţenilor la religie - eng. Free Exercise Clause).
