Dificult„˛i de Ónv„˛are: etiolgie ∫i preven˛ie
ă post, ă se şti Nu e şti în stare s ă construie şti un ad ă nu ştii să g ă plante comestibile, şi nici să prezici vremea. Cu alte cuvinte, rezultatul la testul de inteligen ţă este catastrofal.
Întrebări la care ve ţi răspunde: Ce sunt cele mai frecvente dificultăţi de învăţare şi care este simptomatologia lor generală? Care sunt principalele forme ale dificultăţilor de învăţare şi cum pot fi ele clasificate? Care sunt cauzele posibile ale dificultăţilor de învăţare (etiologia)? Cum pot fi depistate şi prevenite dificultăţile de învăţare?
Termeni cheie: dificultăţi de învăţare, eşec şcolar, aptitudine pentru şcolarizare. Obiective: Dezbaterea acestei teme îşi propune să vă ajute: 1. să manifestaţi realism, atitudine energică şi constructivă în confruntarea cu dificultăţile de învăţare ale elevilor; 2. să sesizaţi la timp şi oportun carenţele aptitudinii pentru şcolaritate ale elevilor; 3. să stabiliţi adecvat domeniile de asistenţă şi influenţele psihopedagogice necesare unui elev cu dificultăţi de învăţare, în funcţie de natura dificultăţilor cu care acesta se confruntă.
Plan de discuţie: Simptomatologia generală a dificultăţilor de învăţare. • Teorii cu privire la dificultăţile de învăţare; clasificarea dificultăţilor de învăţare. • Teorii şi ipoteze etiologice moderne cu privire la dificultăţile de învăţare. • Depistarea, examinarea, evaluarea şi prevenirea dificultăţilor de învăţare. •
Bibliografie: 1. UNGUREANU, D. Copiii cu dificult ăţ i de învăţ are, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică , R.A., 1998 2. STOLTZ, G.
E şec şcolar – Risc de e şec social, cu referire la intelectul de limit ă într-o viziune psihosocial ă , Bucureşti,
Editura Victor, 2000
Anexe: Clasificarea dificultăţilor de învăţare; Clasificarea cauzelor posibile ale dificult ăţilor de învăţare. Extrase din Ungureanu, D., Copiii cu dificult ăţ i de învăţ are, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 1998, pp. 53-54; 60-64. o o
Clasificarea simultană a dificultăţilor de învăţare propriu-zise (d.i.p.) şi a dificultăţilor de învăţare induse (d.i.i.) „Deşi în delimitările terminologice am f ăcut deja diferenţierea, distincţia între d.i. ca şi consecinţe ale unor disabilităţi intrinseci, adică d.i. propriu-zise (d.i.p.) şi numeroasele d.i. provocate, induse din mediul aferent sau chiar de individul însuşi (adică d.i.i.), consider ăm utilă şi o clasificare sinoptică formală, f ăr ă pretenţii de taxonomie. Aceasta ar vizualiza şi mai evident, pe de o parte amploarea şi globalizarea vastului şi încă neepuizatului fenomen al d.i., iar, pe de altă parte, ar pregnantiza cele două mari grupe de d.i. din care, nu f ăr ă un anumit regret, lucrarea de faţă se limitează doar la cea de-a doua grupă din clasificarea ce urmează, în speţă, d.i.p. În această clasificare ce apare drept sintetizatoare şi recapitulativă, se regăsesc între d.i.p. practic toate subcategoriile şi subtipurile menţionate în cursul prezentului capitol. S-a încercat, totodată, să se sugereze, pe cât posibil, majoritatea d.i.i. întâlnite, constatate, bănuite, ceea ce nu exclude, totuşi, noi contribuţii, în această direcţie, pe care le aşteptăm, în viitor.
- acţional-procedurale:
D.I.I. (induse)
D.I.
D.I.P. (propriu-zise)
- receptare pasivă - lipsa tehnicilor de învăţare - organizaţionale - neeşalonarea învăţării - interferenţe în învăţare - asociaţii neavenite - intrinseci - autoevaluarea viciat ă, subiectivă - atitudinale: indiferenţă, dezinteres, negativism, obscuratism - precaritatea experienţei anterioare - valorificate: - lacune în învăţarea anterioar ă - ocazionale - incidente, indispoziţii, boli, „starea a III-a” etc. - calitatea instruirii (predării) precar ă - lipsa unui regim de muncă şi viaţă - extrinseci - nivelul cultural, material şi atmosfera în familie - interesul familiei pentru învăţare şcolar ă - colaborarea familiei cu şcoala ă - dup gradul de cuprindere - generale - specifice - după domeniul social afectat - academice (şcolare) - socio-profesionale - după natur ă: - de dinamică - discronologii - disimetrii cerebro-funcţionale - disadaptative (lipsa aptitudinii pentru şcolaritate) - de vorbire, de scris/citit - de simţ matematic - verbale - după obiectivări - nonverbale - de dezvoltare - după simţul practic - de acumulare - de utilizare - de combinare - de valorificare - de împrumut - după procesarea informaţiei - perceptive - vizuale - auditive - temporo-ritmice - de atenţie – prin hipizactivitate - prin nediferenţiere - de integrare de secvenţializare - de abstractizare - de organizare - de retenţie (memorare) de scurtă/lungă durată - de output (expresie) - de limbaj - oral - scris - citit - de simţ matematic - calcul - raţionament - rezolvări de probleme - de expresie motrică - fină - generală
Clasificarea generală a cauzelor posibile ale dificultăţilor de învăţare Cauze biologice şi fiziologice
• • • • • •
(*) • (**) • (*) • (**) •
naşteri premature (circa 7-8 cazuri din 10 născuţi prematur prezintă d.i.), naşteri grele, prelungite, cu incidente; imaturizare morfologică, structurală (rahitism, debilitate fizică generală); probleme metabolice, deficit de calciu, magneziu, vitamine, deficit sau excedent de arderi energetice; probleme hormonale prelungite; praguri senzoriale (vizuale şi acustice) minimale, minim normale, plasate la limita normalităţii; afecţiuni în chimismul neuronal de traiect; discronologii bio-pedagogice în funcţionarea organismului uman în învăţare; dissimetrii funcţionale discrete, desemnate prin sintagme ca „leziuni cerebrale minime” şi „disfuncţii cerebrale minime”, asupra cărora vom reveni ulterior; suprafuncţionarea „creierului limbic” în cadrul activităţii s.n.c. la care, de asemenea, vom reveni ulterior.
Cauze psihologice
nivelul intelectual minimal-normal, undeva spre zona intelectului limită, cu care uneori se poate învecina starea de d.i. (90 < c.i. < 100); probleme de percepţie discrete, ascunse, greu de sesizat, între care: - contrarierea perceptivă; - uşoar ă dezorientare spaţio-temporo-ritmică; - lejer ă neelaborare a schemei corporale; - par ţială insuficientă discriminativă între obiectul şi fondul percepţiei; - anumite precarităţi în constanţa formei, a conservării cantităţii;
(*) (*)
(***)
(***)
uşoare dezechilibr ări emoţionale, probleme afective; relative demotivări, carenţe motivaţionale sensibile („anorexie” motivaţională); o par ţială imaturitate psihică generală (tendinţe de infantilism prelungit); ritmul dezvoltării psihice lent şi inegal, inconstant în sensul unei parcurgeri stadiale sincopate, fie cu unele extensii, „dilatări”, fie, dimpotrivă, comprimări „gr ă bite” pe unele stadii relative la constructivismul piagetian); evaziunea infantilă prelungită, sub formă de reverie, pierderea simţului contextului real de către copil; timiditate excesivă; complexe de inferioritate, cronicizate; fobie şcolar ă: copilul nu vrea să plece din familie, plânge după mama, să ptămâni în şir; lexofobia şi grafofobia; temerile f ăr ă un obiect precizat din partea copilului, sub formă de veritabile „temoropatii” (Pilar Ibanez, 1994) sau „celotipii”, asupra cărora se va reveni ulterior; supradotarea dizarmonică a unor copii capabili de performanţe superioare, ulterior explicităţi; eşecul şcolar (dintr-o anumită perspectivă – prin recurenţă) el figurând de drept şi la cauze ambientale, de factur ă şcolar ă; diminuarea aptitudinii pentru şcolaritate (precaritatea acesteia, aspect similar cu eşecul şcolar, în ceea ce priveşte apartenenţa categorială (ambient-şcoală), dar şi intrinsec structurală; de altfel, atât eşecul şcolar, cât şi aptitudinea pentru şcolaritate a copilului, vor fi ample şi comparativ abordate în raport cu d.i.
Cauzele ambientale se subîmpart, la rându-le în patru subcategorii: cauze şcolare, cauze familiale, cauze sociale şi cauze relaţionale. Cauzele şcolare
suprasolicitarea teoretică şi practică, conţinut de învăţământ supradimensionat, ritm prea alert;
inadecvarea programelor şcolare la condiţiile concrete de pregătire pentru viaţă; compartimentarea prea strictă, tranşantă pe discipline (obiecte) de învăţământ şi slaba lor intercorelare; insuficienta pregătire psihopedagogică a profesorilor; lipsa specialiştilor şi asistenţei adecvate în: orientare şcolar ă, consiliere socială, adaptări curriculare, atenţie şi stimulare timpurie a copiilor; stres şcolar prelungit; lexofobia şi grafofobia; eşecul şcolar; diminuarea aptitudinii pentru şcolaritate, ultimele trei cauze fiind preamintite şi în categoria cauzelor psihologice, deşi plasarea lor aici este mai legitimă; frauda şcolar ă (atât ca „de succes”, cât şi ca... desconspirată).
Cauzele familiale
• • • • • • • • • • • • • •
carenţe afective în familie; dezinteresul familiei pentru educaţia copilului; lipsa unui program şi regim organizat de muncă şi viaţă al copilului; exigenţa extremă, nedublată de sprijin şi asistenţă instructiv educativă; hiperprotecţie, dirijism excesiv al copilului; nivel social, cultural şi financiar scăzut; hiperpedanterie în familie (snobism socio-cultural); familii dezorganizate sau hipercomplexe; climat familial tensionat, agresiv, alcoolism; divergenţe religioase; bilingvismul, trilingvismul în familie; exemple negative, sub forma unor modele oferite de fraţii mai mari, rude etc.; stres familial prelungit (exploatare prin muncă); pedepsirea excesivă, şocuri psihice, crize acute;
dispute intrafamiliale cronice şi violente, în legătur ă cu loc, ierarhizare, mâncare, copil; • disimularea şi retorsiunea comunicaţională tip minciună. •
Cauze sociale o
o o o
mutarea, schimbarea domiciliului în altă localitate (de la sat la oraş), în alt cartier, la o altă şcoală etc.; migraţie internaţională (spre alte ţări şi culturi); depărtarea de şcoală; cartiere cu risc ridicat pentru tentaţii la comportament antisocial, delicvenţă juvenilă, expediente, droguri etc.
Cauzele rela ţ ionale (desprinse recent din cele sociale) prin două genuri de dificultăţi aferente persoanei în cauză:
φ
-
exprimate
Dificultăţi de comunicare: limbaj nedezvoltat, sărac, dezorganizat prin nonstimulare; tulbur ări de articulaţie, ritm, fluenţă, voce; tulbur ări de relatare, evocare; tip nesociabil, introvertit („autism”, relaţional); distorsiunea finalistă a comunicării: minciuna cronică.
Dificultăţi de integrare în grup: - rejectare de către grup; - periferizare în grup; - r ăzbunare nediferenţiată faţă de membrii grupului. φ
(*) Cauze necunoscute Sintagma acoper ă aşa-numita „etiologie neprecizată” apărută şi acceptată după 1965, la care vom face, de asemenea, câteva referiri uluitoare.
