Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
Semiotică. Teorii ale limbajului Maitreyi – Diferenţe de paradigme culturale
Petrescu Mădălina Nicoleta An II, grupa 6 Bucureşti, 2011
1
Maitreyi
Bariere în comunicarea interculturală - diferenţe de paradigme “Cu toate ezitările şi rezistenţele, cu tot ce putea separa o sensibilitate şi o cultură indiană de una occidentală, cu toate neîndemânările sau îndrăznelile nesocotite, dragostea a crescut şi s-a împlinit aşa cum îi era destinul . (…)”
Înainte de a începe propriu zis analiza diferenţelor paradigmatice care intervin în comunicarea interculturală regăsită în romanul „Maitreyi” al lui Mircea Eliade şi răspunsul la acesta, „ Dragostea nu moare” , scris chiar de protagonista lui Eliade, este nevoie să lămurim ce reprezintă de fapt termenul de paradigmă şi cum influenţează comunicarea. Ideea de paradigmă a fost preluată din modelul ştiinţific, unde constituia obiectul cercetărilor lui Kuhn, şi apoi dezvoltat în studiul culturii şi civilizaţie de Edgar Morin în „ Paradigma pierdută: natura umană.” Kuhn consideră că, prin studierea şi operarea cu paradigme, membrii unei societăţi îşi învaţă meseria şi că identificarea paradigmelor comune nu înseamnă identificarea elementelor comune. Este nevoie de ceva mai mult de atât, de compararea paradigmelor comunităţii între ele, precum şi rapoartele curente de cercetare. Pentru Morin paradigma nu reprezintă nici rezultatul realităţilor sociale şi materiale, dar nici o idee, care ar ghida întreaga organizare socială. O cultură poate fi populată de mai multe paradigme, însă fiecare dintre membrii unei comunităţi ce se declară adepţii unei anumite paradigme culturale, la un moment dat, vor împărtăşii aceleaşi credinţe, valori si metode, după cum aceasta îi învaţă. Cât despre „ Maitreyi” se poate spune că este mai mult decât un roman de dragoste, tocmai datorită poveştii celor doi protagonişti şi naturii lor, dar şi datorită mediului în care se petrece toată acţiunea, şi anume, India. Este un alt mediu cultural decât cel cu care ne-am obişnuit până acum şi din acest punct de vedere putem spune că „Maitreyi” este un roman în care se întâlnesc două culturi, unde credinţele şi valorile aparţinând acestor două lumi diferite constituie un impediment în realizarea idealului în iubire al celor doi. Mai exact, dacă se ţine cont de faptul că fiecare dintre cele două personaje, in comportamentul lor, se ghidează după o serie de modele, imagini-ghid şi reprezentări aparţinând 2
societăţii din care fac parte, ei apar ca purtători ai culturii de care aparţin şi comunicarea inter personală devine comunicare inter-culturală. Acest fapt este evidenţiat în romanul lui Eliade prin multiple pasaje descriptive. Remarcăm adâncirea diferenţelor dintre cei doi protagonişti, prin reacţiile lor faţă de obstacolele ce le-au barat iubirea. Nefericita Maitreyi, amestec de mister al eternei feminităţi, devine şi rămâne un mit. În primele capitole, de unde avem informaţii lapidare din jurnalul său, amintirile autorului contribuie în susţinerea mitului fecioarei bengaleze. Mitul fecioareli bengaleze constituie doar una dintre credinţele împărtăşite de comunităţile din India, credinţe care alături de valori şi moduri de a le pune în practică duc la o paradigmă comună, căreia îi sunt toţi adepţi. Printre caracteristicile culturii ancestrale ale Indiei se află şi speranţa în iubirea eternă , ideea că “ DRAGOSTEA NU MOARE ”, idee împărtăşită de eroina romanului lui Eliade, într-o scriere ce este luat ca răspuns pentru strigările lui pentru întregire. Societăţile indiene mereu au fost şi cele cu foarte multe prejudecăţi pe care le tratează ca pe ceva sfânt, o lege dată de Dumnezeu, care trebuie respectată. Ilustrative şi în carte, toate ritualurile ce ţin de religie, vestimentaţie, modul cum te porţi şi vorbeşti în public, diferenţe între sexe, acestea fac toate parte dintr-o privire de ansamblu asupra hinduşilor, religie împărtăşită şi de eroină şi care, de asemenea, constituie baza întregii culturi indiene. Superficialul european, aşa cum îl considera la început Maitreyi, este un neiţiat care ignoră multe în jurul lui şi dă atenţie chestiunilor celor mai puţin signifiante. În acest moment apar dificulăţile în procesul de comunicare, probleme ce ţin de paradigmele mai mult sau mai puţin diferite, care constituie un fel de ghid pentru cei doi pe aceeaşi linie, sau mai exact, opinii diferite asupra aceluiaşi lucru, create pe baza unor experienţe de viaţă diferite şi a propriei pregătiri. Ca de exemplu, când vine vorba de iubire, cei doi au percepţii diferite asupra însemnătăţii acesteia. Maitreyi privea iubirea la un nivel mult mai ridicat şi îl ridica la rang de etapă elementară în viaţă, dar care trebuie trăită ca şi celelalte, prin dăruire totală. Gândirea indiană este trecută în practică surprinzând prin forma şi conţinutul unor practici locale. Europeanul prin prisma percepţiilor lui formate în mediul său cultural, consideră că indienii vor să îşi ghideze
3
toată viaţa după cum spune credinţa populară la ei, nu Dumnezeul nostru, al tuturor, ei sunt ascultătorii sufletului, nu al minţii. Paradigmele indiencei ţineau foarte mult de cultură şi ea proceda după cum credea că trebuie, pentru că toată viaţa a fost învăţată în acest fel, dar şi despre rudimentaritatea cu care era privită respectarea rigorilor. Europenii pentru orientali sunt cei care nu mai respectă legea sfântă pentru ei, iar el, acel însetat de cunoaştere, mai ales că făcuse studii legate de cultura Indiei, se afla pe punctul de a face un pact mental între cele două lumi, apuseană şi hindusă, formate din modele culturale şi societale diferite: “… mi-aduc aminte că strigau în mine două suflete; unul mă îndemna către viaţa nouă, pe care nici un alb, după ştiinţa mea, nu o cunoscuse de-a dreptul din izvor, o viaţă pe care vizita lui Lucien mi-o relevase ca pe o minune, pe care prezenţa Maitreyei o făcea mai tonică şi mai fascinantă ca o legendă, către care mă simţeam atras şi dezarmat; şi celălalt suflet se revolta împotriva conspiraţiei acesteia din umbră a şefului meu pentru a-mi paraliza libertatea şi a mă implica într-o existenţă cu rigori şi mistere… Simţeam tot atât de organic şi tot atât de „ale mele” ambele îndemnuri.”
Diferenţele au început să fie din ce în ce mai accentuate în momentul în care Maitreyi îl ajută pe amorul ei secret, primit în familie chiar de tatăl acesteia, pentru iniţierea lui într-o nouă ordine cosmică şi morală. Totul debutează cu un joc intercultural- punerea în faţa cunoaşterii principalelor elemente ce ţin de tradiţi, gesturi specifice sau credinţe. Acest schimb cultural prietenesc duce la aprinderea unei iubiri pasionale între cei doi, care ajunge într-un final să le fie fatală. În momentul în care iubirea lor nu mai poate fi ascunsă, diferenţele culturale dintre cei doi sunt şi mai mult scoase în prim plan, ajungând să fie separaţi de tatăl fetei, cei doi rupând legăturile, până la răspunsul lui Maitreyi care vine după 42 de ani. Venit dintr-o altă cultură şi civilizaţie, europeanul la sosirea în casa învăţătorului stătea mai mult singur, încercând să prindă din mers câteva lucruri esenţiale care să-l ajute să se integreze, cum ar fi salutul lor tradiţional “împreunând palmele în dreptul frunţii”. Schimbul cultural realizat de cei doi începe cu paşi mărunţi, cu lucruri simple, oarecum universale, cum ar fi, atunci când Maitreyi îl învaţă bengaleza, în schimbul unei limbi europene, franceza, îşi lasă însemnări pe reviste şi cărţi, îşi vizitează camerele unde au loc lungi povestioare de-ale lor, râd, plâng, pentru că şi acestea constituie modalităţi de a cunoaşte o persoană, şi duc lungi discuţii despre tradiţiile indiene privitoare la căsătorie. 4
Momentul în care el participă la ritualul atingerii picioarelor de pe veranda casei învăţătorului, devine momentul în care consţientizează ce se întamplă, în care totul parcă începea să prindă sens; ceea ce avea să realizeze în legătură cu acea copilă indiancă, de o inocenţă primitivă, dar de o senzualitate orientală, nu era nimic mai mult decât momentul atingerii absolutului în iubire. Acest moment, dar şi ritualul de logodnă rostit de eroina romanului printr-un jurământ în faţa naturii:” Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan şi nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine.Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele , va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodim căci mi-e drag cu voia mea şi tot răul dacă va fi, sa nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minţi, maica mea”,
au constituit două dintre momentele în care parcă
cele două culturi s-au contopit şi au format una singură, dar care, din cauza unor credinţe care se bat cap în cap, au dus în final la distrugerea oricărei posibilităţi de coexistenţă, s-au exlus una pe cealaltă, respectiv cei doi care se aflau în faţa absolutului, a trebuit să se supună rigorilor şi să ducă o cu totul altă viaţă, separată, dar şi lipsită de vreun alt simţământ real. Sunt câteva momente ilustrate în roman când europeanul nu poate să înţeleagă anumite lucruri ce ţin strict de cultura indiană. Eliade îşi propune prin câteva încercări să sublibieze prin diverse feluri cât de multe posibilităţi există în modul de a iubi la indieni. Dragostea indiană poate fi înţeleasă printr-o suprasexualitate care presupune că omul trebuie să participe la “Marele Tot” şi este subjucat unei mari dorinţe de a se dărui. Unul dintre aceste exemple este atunci când Allen nu reuşeşte să înţeleagă, fără a fi intrat câtuşi de puţin în contact direct cu acestă cultură, de ce fetele au fiecare un copac al lor de care sunt îndrăgostite, sau de unde stima aceea exagerată pentru cei care le-au fost guru, cum e cazul lui Maitrey, care are o pasiune deosebită pentru o şuviţă albă din părul lui Tagore. Treptat europeanul reuşeste să deşluşeacă tainele şi farmecul acelei iubiri mistice şi îşi dă seama că cel care la început nu se simţea în niciun fel atras de Maitreyi, cosiderând-o chiar urâtă: ”cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase, cu sinii puternici de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt ”,
se găseşte prins în jocul iubirii, îşi dă
seama că s-a convertit la pasiune. Această convertire la pasiune însă nu i-a asigurat şi un garant ca se va putea converti vreodată la religia hindusă, fiindu-i respinsă dorinţa de a aparţine acelei culturi, alături de fata pe 5
care o iubea şi care era dispusă să se dedice în totalitate, să continue să îl mediteze despre specificul indian şi tot ceea ce înseamnă pentru ei respectarea paradigmelor spaţiului cultural din care fac parte. Revenind la ideea de la care s-a plecat, şi anume, la modul cum se interpun barierele culturale atunci când au loc ciocniri de valori şi credinţe ce aparţin unor culturi ce se sprijină pe idei şi modele de viaţă diferite, cred că scopul a fost atins. Printr-o analiză ceva mai atentă a realităţilor descrise de Eliade în romanul său de dragoste s-a subliniat clar faptul că atunci când două culturi încearcă sa convieţuiască împreună, la un moment dat, una dintre ele se retrage, asta în condiţiile în care nu sunt amândouă afectate, cum s-a întâmplat în cazul de faţă. Mi-am permis să vorbesc despre cultură şi comunicarea interculturală folosindu-mă de cele două personaje, care sunt reprezentative pentru fiecare şi comunicarea interpersonală desfăşurată între ei s-a extins la nivel de cultură, la a explica relaţiile între cele două culturi, lumi diferite, orientalii şi europenii.
6
