Profesor coordonator:
Student:
Lect. Univ. Dr. Fîrţescu Bogdan Fîrţescu Bogdan Master F.A, Gr. 1.4
Cuprins
........................................ ....... 3 Capitolul 1. Caracterizare generală generală a datoriei publice ................................. 1.1 Delimitări conceptuale privind datoria publică .................................. ................................................. ............... 3 1.2 Caracterizare globală a evoluţiei dator iei iei publice .................. ................................... ........................... .......... 6 ................ 9 Capitolul 2. Gestiunea datoriei publice în context economic şi social ................. 2.1 Organizarea gestiunii datoriei publice şi obiective ale acesteia ....................... ....................... 9 2.2. Limite ale îndatorării statului .................................. ................................................... .................................. ...................... ..... 19 Capitolul 3. Analiza datoriei publice şi limitelor acesteia în ţările Uniunii ................................................... .................................. .................................. ................................... ............................ .......... 22 Europene ..................................
3.1 Reguli şi limite privind îndatorarea publică în Uniunea Europeană ...............22 3.2 Analiza datoriei publice în alte state membre ale Uniunii Europene (în perioada 1998-2009) .................................. ................................................... .................................. .................................. ......................... ........ 25 ................................................... .................................. .................................. .................................. ......................... ........ 38 Bibliografie ..................................
2
Cuprins
........................................ ....... 3 Capitolul 1. Caracterizare generală generală a datoriei publice ................................. 1.1 Delimitări conceptuale privind datoria publică .................................. ................................................. ............... 3 1.2 Caracterizare globală a evoluţiei dator iei iei publice .................. ................................... ........................... .......... 6 ................ 9 Capitolul 2. Gestiunea datoriei publice în context economic şi social ................. 2.1 Organizarea gestiunii datoriei publice şi obiective ale acesteia ....................... ....................... 9 2.2. Limite ale îndatorării statului .................................. ................................................... .................................. ...................... ..... 19 Capitolul 3. Analiza datoriei publice şi limitelor acesteia în ţările Uniunii ................................................... .................................. .................................. ................................... ............................ .......... 22 Europene ..................................
3.1 Reguli şi limite privind îndatorarea publică în Uniunea Europeană ...............22 3.2 Analiza datoriei publice în alte state membre ale Uniunii Europene (în perioada 1998-2009) .................................. ................................................... .................................. .................................. ......................... ........ 25 ................................................... .................................. .................................. .................................. ......................... ........ 38 Bibliografie ..................................
2
Capitolul 1. Caracterizare general ă a datoriei publice
1.1 Delimită ri conceptuale privind datoria public ă
Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de către autorităţile publice centrale şi locale de la persoane fizice şi juridice pe piaţa internă şi în străinătate şi rămase de rambursat la un moment dat. Aceasta se calculează şi se gestionează separat pe cele două forme ale sale, respectiv datoria publică interna şi datoria publica p ublica externă. Dicţionarul enciclopedic roman defineşte datoria publică ca fiind "totalitatea sumelor provenite din împrumuturi datorate la un u n moment dat de stat creditorilor săi interni şi externi, în sens larg, datoria statului cuprinde şi obligaţiile băneşti ale statului faţă de alte persoane fizice sau juridice care nu izvorăsc din împrumuturi împrumuturi de stat". Datoria publică guvernamentală este definită ca fiind totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, Publice, în numele României, României, de pe pieţele financiare. În procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Economiei şi Finanţelor are ca obiectiv asigurarea necesităţilor de finanţare guvernamentală în condiţiile minimizării costurilor pe termen lung şi limitării riscurilor implicate. Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare externe şi interne ale autorităţilor administraţiei publice locale, la un moment dat provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe pieţele financiare. Aşadar, conform definiţiilor, datoria publică se împarte în datorie publică guvernamentală şi datorie publică locală. Aceste două forme ale datoriei publice sunt supuse unei noi clasificări conform căreia fiecare dintre aceste forme poate fi interna şi externă (figura nr.I), în funcţie de moneda folosita datoria publică poate fi internă şi externă.
3
Datoria Publică
Datoria publică
Datoria publică locală
guvernamentală
DPG
DPG
internă
externă
DPL
DPL
externă
internă
Fig. 1 Calin Magdalena, “Datoria Publica”, Ed. Didactica si pedagocica R. A., 2006
Datoria publică internă este partea din datoria publică, care reprezintă totalitatea
obligaţiilor statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de pe piaţa interna, inclusiv sumele primite temporar din sursele trezoreriei statului. Datoria publică internă poate fi cauzată de împrumuturile de stat angajate în numele statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe termen scurt, mediu, şi lung şi de garanţiile emise prin Ministerul Finanţelor Publice. împrumuturile interne ale statului, angajate în nume propriu pot avea urmoarele destinaţii:
Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/sau refinanţării deficitelor bugetare:
Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/sau refinanţării datoriei publice interne constituite pe baza unor legi speciale;
Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/sau refinanţăriiunor obiective de investiţii de interes naţional, aprobate în condiţiile legii;
Menţinerea unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei statului; 4
Pentru plata garanţiilor acordate de stat la intern, în situaţia în care împrumutorul nu şi-a putut onora rambursarea ratelor, iar aceste obligaţii depăşesc fondul de risc constituit şi prevederile bugetului de stat cu această destinaţie.
Datoria publică externă este partea din datoria publică, care reprezintă totalitatea
obligaţiilor statului, provenind din împrumuturi de pe piaţa externă, contractate direct sau garantate de stat. Banca Mondială structurează datoria publică în datoria publică şi datoria garantată de stat. Cele două elemente componente sunt definite astfel:
Datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe ale debitorului public care cuprinde guvernul central şi organismele sale (statele, provinciile şi subdiviziunile politice similare), precum şi organismele publice autonome cum ar fi întreprinderile publice şi cele mixte în care statul este acţionar majoritar.
Datoria garantată de stat reprezintă suma tuturor obligaţiilor interne şi externe ale sectorului privat, a căror rambursare este garantată de un organism public.
Fondul Monetar Internaţional delimitează datoria publică internă de cea externă în funcţie de rezidenţa creditorului. Astfel:
Datoria libelată atât în devize, cât şi în moneda ţării debitoare deţinută de nerezidenţi reprezintă datoria externă;
Datoria libelată atât în devize, cât şi în moneda ţării debitoare deţinută de rezidenţi reprezintă datoria internă.
Modalităţile concrete prin care statul sau autorităţile locale se pot îndatora se numesc instrumente ale datoriei publice. Printre aceste instrumente se regăsesc şi:
Titlurile de stat (certificatele de trezorerie şi obligaţiunile);
Împrumuturi de stat de la bănci, de la alte instituţii de credit, persoane juridice române sau străine;
Împumuturi de stat de la guverne şi agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare internaţionale sau de la alte organizaţii internaţionale;
Împrumuturi temporare din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului, în condiţiile legii;
5
Garanţiile de stat.
Datoria publică poate fi clasificată şi în funcţie de termen astfel:
Datorie publică pe termen scurt (flotantă)- rezultă din împrumuturi pe termen
scurt
Datorie publică pe termen mediu şi lung (consolidată) - se manifstă pe perioade
mai mari de un an În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi: datorie publica brută, fiind dată de valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea; datorie publică netă in care nu intra valoarea imprumuturilor plasate la instituţiile stalului (la entităţile publice autonome). 1.2 Caracterizare globală a evoluţiei datoriei pu blice
Problema datoriei publice a devenit acută la începutul anilor 1980 prin declanşarea în lanţ a crizei datoriei în multiple state, manifestatată pin întreruperea plăţilor în contul datoriei externe. Începutul anilor '80 avea să facă cunoscute întregii lumi scenarii dramatice declanşate de criza datoriei externe în mai multe ţări îndatorate, remarcându-se cu precădere ţările din America Centrală şi de Sud. O analiză atentă a evenimentelor desfăşurate pe plan mondial, începând cu anii '60 şi mai ales după primul şoc petrolier, relevă de ce ţările dezvoltate au acordat cu titlu de împrumut sume importante ţărilor care solicitau credite, şi în special statelor din America Latină. Ţările dezvoltate erau direct interesate în acordarea de credite pe plan extern pentru a putea remunera plasamentele ţărilor exportatoare de petrol. În ţările care au nevoie de lichidităţi şi care se împrumută pe plan extern se creează falsa impresie că acest „capital străin adus prin intermediul împrumuturilor implică realizarea de investiţii vizând creşterea producţiei şi a locurilor de muncă" 1. Realitatea este însă alta, iar istoria ţărilor îndatorate serveşte drept exemplu negativ pentru încetarea susţinerii unei astfel de crize. În cele mai multe ţări care au împrumutat masiv pe piaţa externa, în loc să se constate un cât de mic progres în plan economic, s-au accentuat dezechilibrele comerciale. Problema fundamentală a statelor debitoare este că, pe măsura ce continuă să acumuleze datorie, devin din ce în ce mai dependente faţă de ţările creditoare. 1
Călin Magdalena, "Datoria publică'' , Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., pg 21 6
Ca urmare a crizelor datoriei publice şi a celor financiare înregistrate în uitimele două decenii de către ţările îndatorate şi de către economiile ţărilor emergente, atât statele debitoare, cât şi cele creditoare au devenit foarte sensibile la problemele ridicate de economiile statelor afectate. Există riscul ca o criză care în aparenţă nu pare a afecta economia mondială să-şi propage efectele nu numai asupra ţărilor slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, ci asupra tuturor economiilor. Experienţa crahului bursier din 1929-1933 sta la baza creării Fondului Monetar Internaţional. Toate aceste crize au adus în prim plan responsabilitatea părţilor implicate în acordul de împrumut. Pentru a putea stabili în ce măsură economia unei ţări va fi afectată de un nivel ridicat al îndatorării, în eventualitatea manifestării unor şocuri economice şi financiare externe, s-a elaborat un set de indicatori. Aceştia sunt atât indicatori privind datoria publică cât şi indicatori de adecvare a rezervelor pentru datoria publică. Indicatorii privind nivelul datoriei publice sunt:
Volumul datoriei publice (totale/interne/externe) -indică totalitatea obligaţiilor
statului angajate şi nerambursate
Nivelul datoriei publice externe - suma dintre datoria publică externă directă a
statului şi datoria externă garantată de stat;
Serviciul datoriei publice (totale/externe/interne/) - plăţile exigibile în contul
datoriei publice într-un an (rate de rambursat, dobânzi, şi alte costuri)Datoria publica/PIB-niveiul datorieipubiice ia o unitate de PIB;
Datoria publică internă/PIB -indică nivelul îndatorării statului de pe piaţa
internă(indicator al îndatorării);
Datoria publică externă/PIB - compară datoria cu resursele reflectând posibilităţile
de orientare a producţiei către exporturi pentru întărirea capacităţii de plată a ţării (indicator al îndatorării);
Datoria publică externă/exporturi- indicator util pentru aprecierea evoluţiei pe o
perioadă lungă a datoriei, corelaţie cu capacitatea de rambursare a datoriei, respectiv capacitatea de a obţine valută din operaţiuni de export (indicator al îndatorii); Indicatori privind structura datoriei publice se referă la : a) Structura datoriei publice totale 7
Datorie publică internă/datorie publică - exprimă cât din datoria pbiică este rezultatul
împrumuturilor statului de pe piaţa internă; Datorie publică externă/datorie publică- evidenţiază partea din datoria publică care
provine de pe piaţa externă; b) Structura datoriei publice interne în funcţie de : Destinaţii: împrumuturi de stat pe bază de acte normative speciale; finanţare temporară
din resursele conturilor guvernamentale colectate în contul general al Trezireriei Statului Instrumente: certificate de trezorerie, obligaţiuni de stat, alte titlur Tipuri de scadenţe: titluri de stat pe termen scurt, titluri de stat pe termen mediu, titluri
de stat pe termen lung; Tipuri de deţinători: sector bancar, sector nonbancar alţi deţinători (conturi
guvernamentale) c) Structura datoriei publice externe Surse de finanţare: multilaterale, bilaterale, bănci private, obligaţiuni şi trate, alte surse Scadenţe: intre 1-5 ani, între 5-10 ani, peste 10 ani Valute: USD, EURO, YEN, etc
Indicatori privind dinamica datoriei publice exprimă variaţia absolută sau relativă a datoriei pu blice. De asemenea se poate calcula modificarea (absolută şi/sau relativă) indicatorilor prezentaţi în cadrul celor de nivel şi de structură. în plus legat de datoria externă se pot determina şi indicatori de adecvare a rezervelor respectiv:
rezerve/datorie externă pe termen scurt-reprczintă cel mai bun indicator de evaluare
a suficienţei rezervelor pentru ţările care dispun de un acces apreciabil, dar nesigur, pe pieţele de capital. El trebuie să se determine pe baza unei evaluări adecvate a rezervelor şi a unei determinări complete a datoriei pe termen scurt a sectorului public şi a sectorului privat în funcţie de scadenţele rămase;
rezerve/importuri -este un indicator util pentru ţările cu acces limitat pe pieţele de
capitaluri; măsoară cu eficienţă nivelul rezervelor în raport cu gradul de deschidere al economiei, reflectat la nivelul importurilor;
rezerve/masa monetară în sens larg- reflectă impactul posibil a! pierderii încrederii
în moneda naţionlă ce ar provoca „fuga" capitalurilor rezidente.
8
Capitolul 2. Gestiunea datoriei publice în context economic şi social
2.1 Organizarea gestiunii datoriei publice şi obiective ale acesteia
Gestiunea datoriei publice constă în elaborarea unei strategii de administrare a datoriei autorităţilor administraţiei publice capabile să mobilizeze necesarul dorit de finanţat, să realizeze obiectivele privind costul şi riscul, precum şi alte obiective vizând gestiunea datoriei, pe care autorităţile administraţiei publice le pot stabili, în contextul mai larg al politicii naţionale, statul trebuie să vegheze ca atât nivelul cât şi ritmul de creştere a datoriei publice să fie suportabile. De asemenea, statul trebuie să asigure şi serviciul datoriei publice în situaţii diferite cu condiţia respectării obiectivelor de risc şi de cost. Gestiunea datoriei publice implică atât atenţia funcţionarilor publici din domeniul bugetar, să menţină îndatorarea sectorului public la un nivel sustenabil, cât şi elaborarea unei strategii credibile pentru reducerea datoriei publice dacă aceasta a atins un nivel ridicat. Cadrul legal de gestiune a datoriei publice trebuie să precizeze deţinătorii autorităţii de a împrumuta şi de a emite titluri, de a investi şi de a întreprinde tranzacţii pentru costurile statului. Legislaţia trebuie să definească foarte clar dreptul de a contracta împrumuturi. Având în vedere mărimea portofoliului datoriei publice, o componentă importantă a gestiunii datoriei publice sunt practicile administrative robuste. Cadrul organizaţional al gestiunii datoiei publice trebuie să fie clar specificat şi să definească rolurile şi responsabilitţile iar dispoziţiile legale trebuie să corespundă cu delegarea competenţelor gestionarilor datoriei publice. "Experienţa indică faptul că există diverse posibilităţi instituţionale de atribuire a funcţiilor gestiunii datoriei la mai multe organisme, precum Ministerul de Finanţe, banca centrală, oficiul autonom de gestiune a datoriei şi depozitarul central."2 Pentru a întări responsabilitatea gestionarilor datoriei publice, anual, se întocmeşte de către aceştia un raport prin care evidenţiază activităţile anului precedent şi furnizează informaţii asupra programelor de împrumut pentru anul în curs pe baza proiecţiilor bugetare anuale. 2
Moşteanu Taliana Delia, Cataramă Florin, Câmpeanu Emilia Mioara, ''Gestiunea datoriei publice", Ed. Universitara Bucureşti 2005, pg. 106 9
Responsabilitatea operaţionlă a gestiunii datoriei publice este în generai împărţită între pieţele şi serviciile post- piaţă care sunt dotate cu funcţii şi responsabilităţi proprii. Pieţele trebuie să:
asigure executarea operaţiunilor financiare mai ales gestionarea adjudecării şi a altor
forme de împrumut;
să supravegheze ca persoanele abilitate să execute operaţiunile pieţei; persoanele să fie diferite de cele însărcinate cu reglementarea operaţiunilor şi
contabilizarea acestora; Serviciile post- piaţă se ocupă cu reglementarea operaţiunilor şi contabilizarea acestora. În numeroase cazuri un serviciu intermediar sau de gestiune a riscului este creat pentru a evalua rezultatele în raport cu referinţele strategice. Această separare a funcţiilor contribuie la consolidarea independenţei responsabililor de structura gestiunii de cei ce urmăresc riscul şi evaluează rezultatele celor care sunt însărcinaţi cu execuţia operaţiunilor pe piaţă. Responsabilităţile şi competenţele ficărei părţi pot fi formalizate printr -un acord ce transformă banca centrală în agent financiar de gestionare a datoriei publice atunci când serviciile de gestiune a datoriei sunt asigurate de banca centrală. Gestiunea datoriei publice trebuie de asemenea să se bazeze pe un sistem informatic de gestiune care să:
ofere informaţii statistice;
asigure plata serviciului datoriei;
amelioreze calitatea raporturilor de execuţie a bugetului şi de transparenţă a conturilor publice.
Portofoliul datoriei publice este de cele mai multe ori cei mai important din ţară pentru că acesta conţine adesea inginerii financiare complexe şi riscante şi poate genera un risc substanţial asupra patrimoniului statului şi stabilităţii financiare a ţării. Practica internaţională a impus necesitatea statului de a limita expunerea cumulată a riscului de lichiditate şi a altor tipuri de riscuri vulnerabile la şocurile externe. O îndatorare bine structurată permite statului să-şi reducă expunerea ia riscurile de rată a dobânzii, de curs de schimb etc. Politicile economice-bugetare, monetare şi de curs de schimb pot conduce la o datorie riscantă şi structurată necorespunzător. Cu toate acestea o politică corespunzătoare de gestiune a datoriei publice nu poate rezolva toate aceste aspecte. Aşadar, o gestiune sănătoasă a datoriei, ce reduce vulnerabilitatea la contagiune şi 10
riscul f inanciar favorizând dezvoltarea şi menţinerea pieţelor financiare, nu poate evita criza daca orientările macroeconomice nu sunt conforme cu aceasta3. Administrarea şi gestionarea datoriei publice se realizează diferit de la o ţară la alta. În Belgia, s-a constituit în acest scop "Fondul de venituri" şi "Casa de amortisment", în Suedia , un " Oficiu al datoriei publice", iar în Franţa, în 1784, a fost creată "Casa amortismentului", în 1937 "Fondul de susţinere a veniturilor", iar în ultimul timp această problemă este încredinţată de statul francez "Casei de Amortisment a Datorie Publice", care are sarcina de a mobiliza în acest scop fondurile rezultate din acţiunea de privatizare a regiilor naţionale de capital de stat, transferândule apoi "Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni" şi chiar Trezoreriei publice. În comparaţie cu alte ţări, în România nu este creată o instituţie specifică (alta decât Ministerul Finaţelor Publice) care să aibă în vedere constituirea unor resurse suplimentare, cu ajutorai cărora statul să poată acoperi, fie şi parţial "costul" datoriei publice. În studiile iniţiate de Banca Mondială pe un eşantion de ţări care au reuşit să facă progrese pe linia gestionării datoriei urmărind directivele propuse de aceste instituţii, am putut identifica locul departamentului sau instituţiei ( sau orice altă formă de organizare sub care se prezintă) însărcinată cu conducer ea gestiunii datoriei publice. Datoria publică este gestionată, în România, în numele statului de către Ministerul Finanţelor Publice care este obligat a conduce următoarele registre:
registrul datoriei publice a statului - aici este evidenţiată, în ordine cronologică a formării ei, datoria publică,pe calea internă şi cea externă, in care sens sunt conduse doua register(unulpentru datoria publică internă şi unul pentru datoria publică externă)
registrul garanţiilor de stat pentru împrumuturi - aicu se evidenţiază situaţia garanţiilor acordate pentru împrumuturile ce poartă girul statului; acesta are două componente: registrul garanţiilor interne şi registrul garanţiilor externe.
Registrul garanţiilor de stat va evidenţia situaţia tuturor obligaţiilor interne şi exteme derivate din garanţiile statului pentru împrumuturile contractate pe plan intern sau extern de către diferiţi subiecţi economici, financiari sau publici. Şi în cazul garanţiilor date de stat pentru ' Moşteanu Taliana Delia, Cataramă Florin, Câmpeanu Emilia Mioara, ''Gestiunea datoriei publice", Ed. Universitara Bucureşti 2005, pg.97 s
Călin Magdalena, "Datoria publică". Editura Didactică şi Pedagogică RA. pg.l 1 11
împrumuturile contractate, pe documentele care atestă aceste împrumuturi se vor menţiona doar numerele din subregistrele datoriei publice interne sau externe ia care se referă garanţia statului. Ţara Polonia Slovenia
Locul instituţiei care gestionează datoria publică Structura instituţională Serviciul datoriei publice face parte din Ministerul Finanţelor Exista 3 servicii care se ocupă de gestionarea datoriei publice aflate în subordinea Ministerului Finanţelor
Suedia
Biroul datoriei naţionale «înfiinţat încă din 1789,funcţionează ca organism distinctin 1989 instituţia aflată până
în acel moment în
subordinea Parlamentului a fost transformată în organism guvernamental Italia
Serviciul datoriei publice se află în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor
Danemarca Biroul de gestionare a datoriei se află «începând din 1991 ,în subordinea Băncii Centrale Japonia
Situaţia particulară :responsabilitcţile privind gestionarea datoriei sunt partajate între 5 servicii ale Ministerului Finanţelor Publice şi Banca
SUA Marea Britanie România
Japoniei Biroul datoriei publice se află în subordinea Departamentului Tezaur Biroul datoriei publice se afla în subordinea Ministerului Tezaurului
Serviciul datoriei publice se află în subordinea Ministerului Finanţelor Publice
Statui poate fi expus riscurilor şi consecinţelor negative ale gestiunii bilanţiere în sectorul privat deoarece gestionează adesea un portofoliu de rezerve în valută , iar situaţia bugetară este influenţată de şocurile reale sau monetare. Deşi şocurile financiare îşi au originea în sectorul financiar intern sau provin din contagiunea financiară internaţională, o politică prudentă a gestiunii datoriei publice, asociată unei politici macroeconomice sănătoase, este indispensabilă pentru limitarea costului al cărui rezultat se observă atât pe plan uman cât şi al producţiei. Gestiunea datoriei publice vizează atat obligaţiile financiare interne ale statului cât şi cele externe urmărind totodată şi identificarea domeniilor în care există un consens larg asupra a ceea 12
ce constituie, în mod general o bună punere în practică a obiectivelor gestiunii datorie publice. De asemenea, aceasta urmăreşte identificarea principiilor aplicabile diverselor ţări aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu o structura instituţională variată de gestionare a datoriei. Fixarea obiectivelor gestiunii datoriei publice depinde de o serie de factori precum: • constrângerile ce vizează piaţa de capital; • regimul de schimb; • calitatea politicilor macroeconomice şi reglementarea acestora; • capacitatea internaţională de a concepe şi aplica reformele Fiecare ţară în parte beneficiază de asistenţă tehnică specifică însă se ţine cont de nivelul de dezvoltare a fiecăreia. Asistenţa tehnică trebuie să fie modulată în funcţie de obiectivele de urmărit ţinând cont de orientările politicii economice, cadrul instituţional şi resursele socioumane de care dispune ţara. Directivele formulate pentru gestionarea datoriei publice au scopul de a asista ţările şi de a le orienta în elaborarea reformelor privind datoria publică pentru că acestea vizează obiective de interes generai pentru toate ţările. Fiecare stat trebuie să-şi stabilească obiectivele gestiunii datoriei publice si a nivelului tolerabil al riscului. Din mai multe puncte de vedere consensul vizează practicile prudente de gestiune a datoriei publice capabile să reducă vulnerabilitatea ia contagiune şi ia şocurile financiare. Aceste practici se bazează pe :
fixarea clară a obiectivelor datoriei publice;
estimarea cât mai corectă a riscurilor în ceea ce priveşte costul;
coordonarea distinctă între gestiunea datoriei şi gestiunea monetară ;
limitarea expansiunii datoriei;
administrarea cu prudenţă a riscuiui de refinanţare şi a dobânzilor aferente datorie publice; menţinerea unei structuri instituţionale sănătoase, mai ales prin repartizarea clară a responsabilităţilor, precum şi prin obligaţia de a răspunde ce antrenează diferite organe publice implicate în gestiunea datoriei publice.
13
Pentru ca autorităţile să poată urmări şi asigura menţinerea volumului şi ritmului creşterii datoriei publice la un nivel suportabil, gestiunea datoriei publice trebuie să se înscrie într-un cadru macroeconomic clar. Problemele gestiunii datoriei publice sunt adesea legate de faptul că decidenţii nu acordă suficientă atenţie acesteia, precum şi gestiunii macroeconomice. Atunci când decidenţii nu acordă suficientă atenţie gestiunii datoriei publice, este de dorit ca autorităţile să conştientizeze importanţa elaborării unei strategii prudente de îndatorare coroborată cu măsurile coordinate ale politicii macroeconomice. în cel de-al doilea caz, cand decidenţii nu acordă suficientă atenţie gestiunii macroeconomice a datoriei, o politică monetară, bugetară sau de schimb neadecvate accentuează incertitudinea pieţelor ceea ce incita pe investitori să solicite prime de risc ridicate. O bună gestiune macroeconomică a datoriei ar putea contribui la atenuarea acestei incertitudini. De asemenea trebuie avută în vedere şi infrastructure tehnică proprie facilitării dezvoltării pieţei financiare interne. Obiectivul principal al gestiunii datoriei publice îl constituie satisfacerea necesarului de finanţare a statului şi a obligaţiilor sale de plată cât mai puţin costisitoare pe termen mediu şi lung menţinând riscul la un nivel prudent. O gestiune prudentă a riscului urmăreşte evitarea structurilor şi a strategiilor de împrumut periculoase mai ales prin finanţarea monetară a deficitului, atenuarea gravelor consecinţe macroeconomice pe care le antrenează încetarea plăţilor şi amplitudinea pierderilor de producţie, precum şi costurilor associate datoriei publice. Aceste costuri pot duce chiar şi la falimentul întreprinderilor şi a băncilor, precum şi la pierderea credibilităţii şi a capacităţii administraţiei de a mobiliza resursele interne şi externe 4. Statul trebuie să reducă la minimum costurile previzibile ale serviciului datoriei şi costul deţinerii de active lichide sub rezerva unui nivel acceptabil al riscului în funcţie de orizontul de timp mediu sau lung. Reducerea costului, tară a lua în considerare şi riscurile, nu poate constitui un obiectiv. Tranzacţiile ce par să reducă costurile serviciului datoriei antrenează adesea riscuri semnificative pentru stat şi pot restrânge capacitatea sa de rambursare. Ţările dezvoltate, în care pieţele titlurilor publice sunt active şi lichide, adesea, se preocupă de riscul de piaţă care poate fi măsurat prin combinarea de teste şi modele perfecţionate. Spre deosebire de acestea, ţările în curs de dezvoltare, a căror piaţă a datoriei interne este subdezvoltată, trebuie să acorde prioritate
4
Moşteanu Taliana Delia, Cataramă Florin , Câmpeanu Emilia Mioara, ''Gestiunea datoriei publice", Ed.
Universitara Bucureşti 2005 pg.99 14
riscului de refinanţare. Astfel, o politică de gestiune a datoriei menite să încurajeze dezvoltarea pieţei interne a datoriei trebuie să constituie de asemenea un obiectiv public esenţial Riscurile managementului datoriei publice sunt: Riscul de piaţă -are în vedere riscurile legate de evoluţia preţurilor pieţei (riscul dobânzii,
cursul de schimb valutar, preţul produselor de bază, etc.). Se referă şi la problemele generate, în cazul împrumuturilor în monedă naţională sau în valută , de variaţia ratei dobânzii.ce determină modificarea serviciului datoriie publice. Astfel de riscuri apar şi în cazul refinanţării datoriei publice prin noi împrumuturi cu o rată fixă a dobânzii sau atunci când se stabileşte o nouă rată a cuponului pentru împrumuturile cu rata dobânzii variabilă. Riscul de refinanţare riscul de a reînnoi datoria exteră la un cost mult mai ridicat, sau, în
caz extreme, de a nu putea fi refinanţată. în cazul reînnoirii datoriei la o rată a dobânzii mai ridicată, riscul de refinanţare se mai poate considera risc de piaţă. Gestionarea acestui risc este importantă mai ales în ţările aflate în perioada de tranziţie sau post tranziţie la economia de piaţă. Riscul de lichiditate - se disting două tipuri de riscuri de lichiditate: primul tip are în
vedere costul suportat de investitorii care vor să-şi închidă o poziţie luată pe titluri de stat prin vânzarea acestora, atunci când numărul operatorilor pe piaţă, şi deci al cumpărătorilor, a scăzut sau piaţa nu este suficient de activă; cel de-al doilea tip, din punct de vedere al statului, are în vedere o situaţie în care, volumul activelor lichide, de care dispun autorităţile, este suscepti bil de a se diminua substanţial, din cauza obligaţiilor neprevăzute ale trezoreriei şi/sau în cazul dificultăţilor întâmpinate de către stat în obţinerea, în termen scurt, de resurse lichide prin împrumut. Riscul de credit - este vorba de riscul de neexecutare, din partea statului sau a garantului a
obligaţiilor contractuale având ca obiect active financiare. Riscul operaţional - grupează diferite tipuri de riscuri cum sunt: erorile de tranzacţionare
în diferite etape ale execuţiei şi înregistrării operaţiunilor, insuficienţe sau greşeli de control intern sau ale sistemelor şi serviciilor, probleme juridice, catastrofe naturale, etc ce prejudiciază activitatea economică. Un alt obiectiv al gestiunii datoriei publice pot fi considerate atribuţiile administraţiei centrale. Gestiunea datoriei publice trebuie să înglobeze principalele riscuri financiare administrate de autoritatea publică. Aceste obligaţii vizează creanţele negociabile şi nenegociabile corespunzătoare finanţării de la organisme multilaterale sau bilaterale. Cu toate 15
acestea datoria sectorului public este inclusă sau exclusă atribuţiilor administraţiei centrale asupra gestiunii datoriei ce variază de la o ţară la alta în funcţie de natura cadrelor politice şi instituţionale. În perioada prezentă, împrumuturile în monedele naţionale şi în valută sunt, de cele mai multe ori, coordínate. Aşadar, gestiunea datoriei înglobează adesea şi supravegherea activelor financiare lichide şi eventualele riscuri. în elaborarea şi aplicarea unei strategii de gestiune a datoriei administraţia centrală are drept obiectiv costul, riscurile şi alte elemente fixate, precum şi să măsoare posibilele riscuri susceptibile generate de garanţiile acordate de stat. Ca urmare este necesară coordonarea calendaristică a împrumuturilor administraţiei publice şi a acelora contractate la nivelul sectorului privat astfel încât plasările de noi titluri să îşi găsească subscriitori. În România gestiunea datoriei publice este realizată de către Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul căruia sunt organizate deprtamente, autorităţile administraţiei publice locale, ce răspund de datoria locală, împreună cu Banca Naţionlă, ce are calitatea de agent al statului, unităţile Trezoreriei Statului şi alte instituţii financiare interne. Sunt câteva cazuri în care gestiunea datoriei publice poate fi un conflict cu politica monetară în ceea ce priveşte diferenţele ce apar la nivelul obiectivelor lor - politica datoriei gestionează arbitrajul cost/risc în timp ce politica monetară are drept scop menţinerea stabilităţii preţurilor. Divergenţele pot conduce la crize de aceea coordonarea trebuie realizată în contextul unui cadru macroeconomic clar. Este de dorit ca obictivele şi responsabilităţile gestiunii datoriei să fie menţinute distinct de cele ale politicilor monetare şi bugetare, doar dacă nivelul de dezvoltare financiară permite. Clarificar ea rolurilor şi obiectivelor gestiunii datoriei şi ale politicii monetare reduce riscul de conflict. În ţările ce dispun de pieţe financiare bine dezvoltate, programele de împrumut se bazează pe proiecţii economice şi bugetare conţinute în bugetul de stat, iar politica monetră este condusă independent de gestiunea datorie. Astfel, se evită ca deciziile de gestiune a datoriei să influienţeze informaţiile privind ratele dobânzilor şi ca conflictele să infiuicnţeze funcţionarea pieţei. Obiectivul reducerii costului la termen a datoriei publice nu trebuie să fie considerat drept
o autorizaţie de reducere a ratelor dobânzii sau să influienţeze condiţiile monetare interne. Obiectivul reducerii arbitrajului cost/risc nu trebuie să justifice acordarea statului de că tre banca 16
centrală a creditelor cu rate mici la dobânzii şi nici motivarea deciziilor de politică monetară de consideraţii relative la gestiunea datoriei. Asigurarea transparenţei şi stabilirea clară a responsabilităţilor sunt necesare în derularea operaţiunilor vizând gestiunea datoriei publice şi politicile bugetare şi monetare. Acestea au rolul de a consolida aplicarea măsurilor stabilite de responsabilii de drept şi de a conferi credibilitate în acţiunile lor. Este necesară definirea clară şi informarea publică asupra obiectivelor gestiunii datoriei publice, precum şi explicarea agregatelor utilizate în materie de costuri şi riscuri. Este esenţial ca obiectivele gestiunii datoriei publice să fie clare în scopul reducerii incertitudinii privind arbitrajele între costurile şi riscurile asociate datoriei publice. O definire neclară a obiectivelor poate conduce la decizii incorecte vizând gestiunea datoriei publice existente şi tipurile de instrumente utilizate, mai ales în perioadele de instabilitate a pieţelor, efectul fiind un portofoliu riscant şi costisitor al datoriei pblice, precum şi vulnerabila crize. Aspectele materiale importante ale operaţiunilor de gestiune a datoriei publice trebuie să fie publice, de aceea este necesară existenţa;
cadrului legal şi administrative pentru gestionarea datoriei publice;
mecanismelor de coordonare şi de gestiune a activităţilor bugetare şi extrabugetare.
Publicul trebuie să fie informat asupra activităţilor bugetare trecute, prezente şi viitoare, precum şi asupra poziţiei consolidate a statului. Este importantă divulgarea contabilizării fluxurilor şi a contractării datoriei publice dacă este posibil forma încasărilor şi a plăţilor. Pieţele de capital acţionează rapid la noutăţi şi la evenimente ceea ce face ca agenţii să reacţioneze şi la informaţii ce nu sunt publice. Actorii pieţei tind întotdeauna să reconstituie prin deducere informaţiile nepublicate şi de aceea există avantajul emitentului de a păstra confidenţialitatea asupra volumului şi momentului contractării noului împrumut. Resposabilitatea şi garantarea integrităţii organismelor însărcinate cu gestiunea datoriei publice este un alt obiectiv ai gestiunii datoriei publice. Activităţile de gestiune trebuie să fie
verificate anual de experţi externi. Cadrul repartizării responsabilităţilor gestiunii trebuie să fie verificat anual şi trebuie să constituie subiectul unui raport de audit. Încasările şi plăţile publice trebuie să fie verificate periodic şi publicate conform unui calendar. Aceste verificări trebuie să se regăsească într -un raport anual privind integritatea financiară a costurilor administraţiei publice. De asemenea periodic trebuie realizat şi un audit al performanţei gestiunii datoriei. 17
Sugestia organismelor intrenaţionale de a menţine distinctă politica de gestionare a datoriei publice de politica fiscală şi monetară implică separarea clară a obiectivelor acesteia. Prin politica fiscală se decid alternativele de finanţare a cheltuielilor publice -impozite sau împrumuturi, şl în consecinţă volumul dator iei publice, politica de gestionare a datoriei publice va lua decizii privind structura datoriei pe instrumente, scadenţe, valute, dobânzi etc. Politica monetară vizează realizarea operaţiunilor privind vânzarea şi cumpărarea obligaţiunilor de pe piaţă în scopul realizării obiectivelor monetare. De cele mai multe ori, în practică, obiectivele politicii monetare se realizează prin deciziile politicii de gestiune a datoriei publice. Creşterea ratei datoriei publice /Plb a impus necesitatea identificării unor soluţii vizând reducerea costului aferent datoriei publice. În acelaşi timp, trecerea de la finanţarea deficitului bugetar de către instituţiile financiare, în special cele bancare, la utilizarea surselor nebancare au sporit atenţia asupra riscului reînnoirii datorie publice la rate mai mari ale dobânzii în contextual pieţelor financiare cu o largă deschidere internaţională. Rezultatul a fost dezvoltarea unei pieţe orientate spre procedurile şi tehnicile de management al datoriei publice. Tendinţa de scădere a ratei inflaţiei şi programul înregistrat în reducerea deficitelor publice au făcut ca managementul datoriei publice să se abată într-o oarecare măsură de la obiectivele sale fiind acum orientat mai mult spre dezvoltarea pieţelor financiare. Deciziile managemntuiui datoriei publice implică manevrarea a numeroase instrumente, tehnici de emitere a titlurilor de stat şi acorduri instituţionale în scopul reducerii costului serviciului datoriei în condiţiile unui anumit nivel al riscului. Când se alege un instrument are loc un schimb între reducerea costului şi a riscului de reînnoire a datoriei publice la rate semnificative ale dobânzii.Această opţiune se bazează pe:
mix-ul dintre datoria cu rată a dobânzii variabilă ,indexată şi fixă
mix-ul între instrumentele datoriei publice pe termen scurt şi mediu/lung.
În foarte multe cazuri, cel mai simplu mod de a evidenţia schimbul între costul şi riscul implicat de datoria publică este cei reprezentat de durată ce indică expunerea portofoliului datoriei. Cel mai recent sistem de evaluare a riscului ,utilizat de autorităţile daneze este costul la risc(Cost-at-Risc-CaR) care este similar cu conceptual de VaR. CaR se bazează pe riscul de creştere a ratei dobânzii prin calcularea costului serviciului datoriei cu o anumită probabilitate. Structura maturităţii datoriei publice poate avea un rol macroeconomic important în realizarea de către guvern a operaţiunilor de reducere a riscului (hedging) atunci când 18
proprietăţile stohastice ale economiei sunt cunoscut 5 . De exemplu, dacă şocurile productivităţii (ofertei) sunt preponderente în economie, necesitatea ajustărilor fiscale pentru a menţine bugetul echilibrat va fi mai limitată dacă guvernul emite titluri de stata pe termen lung cu rată fixă a dobânzii. În cazul unui şoc negativ al ofertei, output-ul şi inflaţia sunt cor elate negative. Operaţiunile de reducere a riscului trebuie realizate atunci când veniturile publice scad în acelaşi timp cu reducere, în termeni reali, a dobânzilor aferente datoriei publice. Pe de altă parte, dacă şocurile cererii predomină în economie, emiterea de titluri pe termen scurt şi indexate poale constitui operaţiune de reducere a riscului. în cazul unui şoc pozitiv al cererii atunci când se înregistrează creşterea simultană a output-ului şi inflaţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte a veniturilor şi dobânzilor datoriei. Pentru a reduce costul datoriei publice s-au utilizat noi instrumente şi tehnici de emitere şi plasare a titlurilor de stat. În general acestea au urmărit creşterea cererii pentru astfel de titluri, mai ales din partea creditorilor externi, si a lichidităţii. În majoritatea cazurilor licitaţiile au luat locul plasării titlurilor de stat prin intermediul sindicatelor. În cadrul licitaţiilor, utilizarea metodei preţului multiplu a constituit una din cauzele reducerii treptate a riscului legat de nivelul ratei dobânzii. Licitaţiile sunt combinate cu emisiunile de titluri de stat prin intermediul dcalerilor primari, care acţionează , deasemenea, ca subseriitori. Un alt element ce a permis reducerea ratei dobânzii la datoria publică este reprezentat de utilizarea sistemului electronic. Managemntul datoriei public ar trebui să aibă în vedere şi independenţa entităţii ce gestionează datoria publică pentru a se evita utilizarea titlurilor de stat strict în scopul conducerii politicilor moentare şi fiscale.
2.2 . Li mi te al e în da to răr ii st at ul ui
Formal, pentru a putea intra in zona euro, ţările candidate trebuie dupa intrarea în Uniunea Europeană să îndeplinească criteriile de conevergenţă stabiliate ia Maastricht. Deşi criteriile de la Maastricht sunt criterii de convergentă nominală, instituţile comunitare si-au exprimat în repetate
5
Moşteanu Tatiana Delia, Cataramă Florin, Câmpeanu Emilia Mioara," opere citate", Ed. Universitară Bucureşti, 2005, pg. 132 19
rânduri hotărârea fermă de a nu accepta în zona euro ţări care nu au realizat un grad suficient de ridicat de convergenţă reală. Criteriile de covergenţă. pe care trebuie sa le respecte fiecare ţară membră a Uniunii Economice şi Monetare, sunt următoarele:
rata inflaţiei să nu de păşească media celor mai bune trei economii în domeniul inflaţiei;
deficitul bugetar sa fie maxim 3% din PIB;
datoria publică să nu depăşeascsă 60% din PIB
rata anuală a dobânzii ia creditele pe termen lung să fie cu maximum 2 puncte procentuale mai mare decât media celor trei state care au realizat cele mai bune performanţe în domeniul inflaţiei;
legislaţia naţională să fie compatibilă cu funcţionarea SEBC; participarea anterioară la ERM II timp de minimum doi ani f ară tensiuni
Limitele îndatorării publice sunt apreciate pornind de la cunoaşterea gradului de îndatorare şi verificând respectarea corelaţiilor dintre rata de creştere a datoriei publice şi rata de creştere a produsului intern brut. În acest sens, se consideră că ritmul de creştere a datoriei publice trebui sa fie interior sau cel mult egal ritmului de creştere a produsului intern brut. Impactul îndatorării publice depinde în mare măsură de condiţiile în care se creează datoria, respectiv destinaţiile date sumelor împrumutate de autorităţile locale. Datoria publică este al doilea criteriu în funcţie de care se evaluează poziţia financiară a guvernului în perspective intrării în UEM. În privinţa datoriei publice, sustenabilitatea poziţiei guvernului implică:
datorie publică de maximum 60% din PTB;
datorie publică superioară limitei de 60% dar care a înregistrat o tendinţă susţinută de reducere şi se apropie de valoarea limită într -un ritm destul de rapid.
Pentru că datoria publică este o resursă care generează de multe ori costuri semnificative, în special pentru generaţiile viitoare este necesar să se plafoneze accesul la aceasta, pentru a tempera impulsul de a face rost de această resursă pornind de la ideea că cei din viitor trebuie să se îngrijoreze pentru plata costurilor aferente acesteia. De aceea s-a impus noţiunea de plafon de îndatorare publică, reprezentând un reper dincolo de care statul nu se mai poate îndatora.
20
Plafonul de îndatorare publică se stabileşte anual pe cele două componente:
plafonul de îndatorare publică internă
plafonul de îndatorare publică externă
Ca valoare, acesta a evoluat în timp astfel:
2003- 34.643,8 mld lei vechi
2004- 33.406,0 mld lei vechi
2005- 110.000 mld lei vechi
Plafonul de îndatorare publică externă se stabileşte ca sumă maximă a împrumuturilor externe pe care le poate contracta şi/sau garanta statul pe o perioada de un an. Ca valoare acesta a evoluat în timp astfel:
în 2003 avea valoarea de 3.400 mil USD;
în 2004 avea valoarea de 3500 mil EURO;
in 2005 a ramas neschimbat
Este important de ştiut că suma neutilizată în cadrul unuia dintre cele doua plafoane poate fi utilizată pentru majorarea celuilalt.
21
Capitolul 3. Analiza datoriei publice şi limitelor acesteia în ţările Uniunii Europene 3.1 Reguli şi limite privind îndatorarea publică în Uniunea Europeană
În prezent Uniunea Europeană are 27 de state membre, o populaţie de aproape jumătate de milliard şi acoperă o mare parte Europei. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sunt : Austria, Belgia. Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria6. Unul dintre cele mai semnificative progrese ale Uniunii Europene a fost introducerea monedei unice EURO. Pentru ca o construcţie precum aceea ce sta la baza introducerii euro să fie de succes ea trebuie să fie solidă şi în concordanţă cu realităţile vieţii de zi cu zi. De aceea liderii UE au decis să pună la baza monedei unice Euro un pact, respectiv Pactul de Stabilitate şi de Creştere şi un tratat, respectiv Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht numit şi Tratatul Uniunii Europene a fost semnat Ia 7 februarie 1992 în localitatea Maastricht şi a reprezentat până în acel moment cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene. Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice numite criterii de convergenţă, prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice. Aceste criterii sunt:
rata inflaţiei să fie cu 1,5 puncte procentuale mai mare decăt media celor mai bune trei economii în domeniul inflaţiei;
deficitul bugetar sa fie maximum 3%din P1B;
datoria publică de maximum 60% din PIB;
rata anuală a dobânzii Ia creditele pe termen lung să fie cu maximum 2 puncte proeenmale mai mare decât media ceior trei state care au realizat celemai bune performanţe în domeniul inflaţiei;
6
legislaţia naţionlă să fie compatibilă cu funcţionarea SEBC; participarea anterioară la ERM II, timp de minimum doi ani, fară tensiuni
www.europa.eu 22
Pactul de Stabilitate şi de Creştere reprezintă un acord politic între statele membre UE având scopul de a coordona politicile fiscale naţionale în cadrul Uniunii Economice şi Monetare (UEM) pentru asigurarea unui climat de stabilitate şî de prudenţă bugetară considerată necesară pentru succesul UEM. Pactul a fost iniţial recomandat de ministrul de finanţe al Germaniei, Theo Waigel. sperând să poată asigura astfel continuarea politicii de inflaţie scăzută dusă de guvernul german pe o perioada îndelungată, ceea ce i-a asigurat o creştere economica puternică începând cu anii '50. Principala condiţie cuprinsă în Pactul de Stabilitate impune o plafonare a deficitului bugetar naţional la maxim 3% din PIB. Pactul a fost menit să limiteze puterile guvernelor naţionale de a exercita presiuni inflaţioniste asupra economiei europene. Statele membre trebuie să îndeplinească criteriile de convergenţa de la Maastricht pentru a adera la Uniunea Monetară şi Economică. Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost adoptat pentru a se asigura că aceste ţări respectă criteriile de stabilitate şi după aderarea la UEM. De aceea, statele trebuie să se asigure că deficitul bugetar nu depăşeşte 3% din Produsul Intern Brut (PIB) şi că datoria publică nu depăşeşte 60% din PIB. Conform Pactului, „procedura privind deficitul excesiv" reprezintă principalul instrument de constrângere a statelor membre de a respecta criteriile de convergenţă. Dacă un stat are un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB sau o datorie publica mai mare de 60%, Comisia Europeana poate recomanda Consiliului să ia o serie de măsuri împotriva statului ce încalcă termenii pactului. Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Euronene doar 16 state au adoptat moneda euro până în prezent: Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia şi Finianda. Pactul a traversat o criză severă ca urmare a faptului că mai multe ţări au încălcat în repetate rânduri condiţiile pactului, culminând cu incapacitatea Consiliul de a lua masuri împotriva a doua mari state, iniţial susţinătoare fervente ale Pactului: Franţa şi Germania, în urma negocierilor între miniştrii de finanţe ai statelor membre, s-a ajuns la reformarea PSC, reformă adoptata de şefii de stat şi de guvern în cadrul Consiliului de primăvara din martie 2005. Ca urmare a acestei reforme, pe de o parte, regulile pactului au fost relaxate în mod considerabil, ca urmare a presiunilor Franţei si Germanie, şi pe de altă parte, state precum Austria şi Olanda au susţinut introducerea unor proceduri de control întărit între statele membre. In cazul în care valorile de referinţă sunt depăşite, statele membre în cauză pot cere să se ia în considerare anumiţi „factori relevanţi", astfel încât să nu mai fie supuse procedurii 23
deficitului excesiv. Printre aceşti factori se număra reformele structurale (spre exemplu reformele sistemelor de pensii sau a asigurărilor sociale), adoptarea de programe de sprijin pentru activitatea de ccrcctarc-dczvoltarc, precum şi aplicarea dc masuri de însănătoşire bugetară (cum ar fi eforturi pentru reducerea nivelurilor îndatorării, acumularea de rezerve bugetare). Statele membre au, de asemenea, la dispoziţie 2 ani (înainte aveau doar i an) pentru a reduce deficitul daca este considerat a fi excesiv. Acest interval poate fi prelungit în cazul în care „inter vin evenimente economice neaşteptate având consecinţe grave asupra bugetului". Pentru a beneficia de prelungirea termenului, statele in cauză trebuie să aducă dovezi conform cărora au luat msuriie de corectare a deficitului care le-au fost recomandate. Totodată, statele s-au angajat să utilizeze veniturile fiscale neprevăzute din perioadele de creştere economică puternică. Potrivit Pactului de stabilitate şi creştere, Comisia are obligaţia de a întocmi un raport ori de câte ori deficitul unui stat membru de păşeşte valoarea de referinţă de 3% din PIB, Procedura de deficit excesiv este reglementată de articolul 104 din tratat şi clarificată în Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului, care face parte din pact. Pactul, revizuit în 2005, permite luarea în considerare a situaţiei economice atunci când se fac recomandări referitoare la ritmul corecţiilor. Statele membre ale zonei euro elaborează anual programe de stabilitate, iar celelalte state membre ale UE elaborează, tot anual, programe de convergenţă. Aceste programe sunt prezentate Comisiei şi Consiliului pana la 1 decembrie în fiecare an şi au drept scop asigurarea unei discipline bugetare în zona euro şi în Uniunea Europeană în general. Potrivit Regulamentului CE nr. 1466/97 din 7 iulie 1997, cu privire la Supravegherea Politicilor bugetare si Supravegherea si Coordonarea Politicilor Economice, statele incluse în UEM trebuiau să înainteze Consiliului si Comisiei Europene periodic, rapoarte privind următoarele domenii:
obiectivele pe termen mediu privitoare la poziţia bugetară; proiecţiile cu privire la dezvoltarea economică şi a principalilor indicatori economici, care sunt relevanţi pentru realizările programului de stabilitate;
descrierea măsurilor de ordin bugetar si economic pentru realizarea obiectivelor programului de stabilizare;
analizarea schimbărilor în poziţia bugetară şi a îndatoriri statului, survenite prin influenta produsă de trendul indicatorilor economici cuprinşi în diversele proiecţii prezentate de stateie membre. 24
3.2 Analiza datoriei publice în alte state membre ale Uniunii Europene (în per io ad a 19 98 -2 009)
Formal pentru a putea intra în zona euro, ţările candidate trebuie, după intrarea în uniunea Europeană, să îndeplinească criteriile de convergenţă de la Maastricht. Intrarea unei ţări membre a UE în UEM este condiţionată de îndeplinirea criteriilor de convergenţă. Unul dintre aceste criterii prevede ca fiecare ţară membră UE să aiba o datorie publică de maximum 60% din PIB pentru a putea adera la UEM În urma unei analize a tabelului de mai jos am ajuns la concluzia că între anii 1998-2004 nu toate ţările membre UE au respectat criteriul existând şi ţări care s-au abătut de la această regula înregistrând şi procente ale datoriei publice în PIB mai mari de 60%. Din tabelul nr. 4 se poate constata că ponderea în PIB a datoriei publice a României respectă limita de 60% impusă de criteriile de convergenţă. Totodată această limită nu este respectată la nivelul Uniunii Europene în nici un an din perioada analizată. La nivelul celor 25 de ţări ale Uniunii Europene se poate observa o uşoară reducere a datoriei publice în anul 2002, următorii doi ani aducând o creştere a îndatorării. Până în prezent, dintre cele 27 de state membre ale UE, 16 state (Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia şi Finlanda) au adoptat moneda euro, ceea ce înseamnă că acestea din urmă participă integral la cea de-a treia etapă a UEM. Două state, Danemarca şi Regatul Unit, se bucură de un statut special. Protocoalele anexate Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE) le conferă, cu titlu excepţional, dreptul de a alege să participe sau nu la cea de-a treia etapă a UEM. Ambele state au comunicat Consiliului UE (Danemarca în anul 1992, iar Regatul Unit în anul 1997) faptul că nu intenţionează să participe la cea de-a treia etapă a UEM, mai precis că nu doresc, pentru moment, să facă parte din zona euro. În prezent, celelalte state ale UE beneficiază de o „derogare"'. Acest lucru înseamnă că un stat membru nu îndeplineşte deocamdată condiţiile pentru adoptarea monedei euro şi, prin urmare, este scutit de respectarea unora dintre dispoziţiile care se aplică în mod normal la începutul celei de-a treia etape a UEM. Este vorba despre toate dispoziţiile care se
25
referă la transferul responsabilităţii în domeniul politicii monetare către Consiliul guvernatorilor BCE. Nivelul datoriei publice in perioada 1998-20097
1998
2000
2002
2004
2006
2008
2009
BE
119,6
109,1
105,4
95,6
92.2
89.6
96.7
CZ
12,9
18.2
30.7
37.4
29.6
29.8
35.4
DK
61.2
52.3
47.2
42.7
31.3
33.3
41.6
DE
60.9
60.2
60.9
66.0
67.6
65.9
73.2
EE
5,6
4,7
5,3
4,9
4,3
4,8
7.2
EL
105,8
114,0
112,2
110,5
95,9
97.6
115.1
ES
64,6
61,1
55,0
48.9
39,6
64,6
53.2
FR
59,5
56,8
59,0
65,6
63,7
59,5
77.6
IE
53,8
38,3
32.6
29,9
24,9
53,8
64.0
IT
116,7
111,2
108,0
105,8
106,5
116,7
115.8
CY
61,6
61,6
65,2
71,9
69,1
49,1
56.2
LV
9.8
12,9
14,1
14.4
10,7
9.8
36.1
LT
16,5
23,8
22,4
19,7
18,0
16,5
29.3
LU
6,3
5,5
7,5
7,5
6.7
6,3
14.5
HU
61,9
55,4
55,5
57,6
65,6
61,9
78.3
MT
64,9
56,4
62,7
75,0
65,6
73,0
69.1
NL
66,8
55,9
52.6
55.7
47.4
58.2
60.9
AT
64.2
67,0
66.7
65,2
62,0
62.5
66.5
PL
39,1
36,8
41,2
43,6
47,7
47.1
51.0
PT
55,0
53,3
58,5
61,9
64,7
66.4
76.8
SL
23,6
27,4
29,5
29,4
26,7
22,8
35.9
SK
34,0
49,9
43,3
43,6
30,4
27,6
35.7
FI
48,6
44,6
42,5
45,1
39,2
33,4
44.0
7
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
26
SE
68,1
52,8
52,4
51,2
45,9
38,0
42.3
RO
27,6
31,4
28,8
23,1
12,4
13,6
23.7
BG
-
-
-
-
22,7
14,1
14.8
Pentru a putea vorbi de un nivel sustenabil ai datoriei publice se recomandă ca aceasta să nu depăşească 60% din PIB , ceea ce nu se constată, însă la nivelul Uniunii Europene. Un nivel ridicat al datoriei publice se înregistrează în Italia, Belgia şi Grecia de peste 100% din PIB,mai ales în ultimii ani acestea înregistrând nivele alarmante in ceea ce priveste datoria publică. În vederea analizei sustenabilităţii datoriei publice, trebuie avute în vedere mecanismele contractării şi rambursării datoriei publice, portofoliul datoriei publice pe tipuri de instrumente publice şi scadenţă coroborate cu posibilităţile reale de rambursare a acestor obligaţii asumate direct sau garantate de fiecare stat în parte. În cea mai mare parte a ţările din UE au datorii denomínate în proporţie covârşitoare în monedă naţională. Astfel, în Belgia, Germania. Irlanda, Grecia, Spania, Luxemburg, Malta, Oianda, Portugalia, Finlanda şi Marea Britanie, datoria publică era denominata in 2007 în proporţie de peste 98% în monedă naţionala, în timp ce în Cehia, Austria şi Suedia, proporţia datoriei în moneda locală depăşea 90%. De altfel, doar în patru state din UE - Irlanda, Italia, Portugalia şi Suedia - datoria publică pe termen scurt era apropiată sau depşsea 20% din total în 2007. În raportul de convergenţă realizat de Comisia Europeană în anul 2000 s-a constatat că în Grecia datoria publică în anul 1999 a fost de 104,45 din PIB, valoare ce depăşea cu mult limita de 60%. Totuşi Greciei i s-a permis adoptarea euro de la 1 ianuarie 2001, considerându-se că îndeplineşte criteriile de convergenţă de la Maastricht, inclusiv criteriul datoriei publice. Acest lucru a fost posibil deoarece analiza a evidenţiat o tendinţă de scădere a ponderii datoriei publice în PIB de la 111,3% în anul 1996 la 104,4% în 1999. În plus, din punct de vedere al deficitului bugetar situaţia finanţelor publice era sustenabilă, în anul 1999 înregistrându-se un deficit bugetar de de 1,6% din PIB, iar deficitul estimate pentru anul 2000 a fost de 1,2 % cu mult sub limita de 3%(aceste performanţe fiind remarcabile, având in vedere faptul că nivelul deficitului bugetar a fost de 15,9% din PIB în 1990). Analiza altor elemente, a factorilor care au condus la valorile înregistrate şi a componentelor structurale ale datoriei a permis desprinderea concluziei că Grecia este capabilă să îndeplinească obiectivele pe termen mediu prevăzute în Pactul de Creştere şi 27
Stabilitate, neexistând riscul ca situaţia finanţelor publice din această ţară să pericliteze obiectivele de dezvoltare ale UEM. La sfârşitul anului 2003, nivelul general al datoriei a fost de 63,3% din PIB pentru UE25. Printre statele membre nivelul datoriei variază, de la 5,3% din PIB în Estonia şi 5,4% în Luxemburg, la 109.9% în Grecia şi 106.2% în Italia 115,6% respectiv 115,1% în 2009. În majoritatea statelor membre, datoria publică centrală a fost mai mult de 80% în anul 2003. Malta (100%), Grecia (99%), Cipru (98%), Slovenia şi Slovacia (ambele 97%) şi Portugalia (95%) înregistrat cele mai mari proporţii. Ponderea datoriei publice centrale a fost mult mai mică, în trei state membre pentru că statul şi autorităţile locale a jucat un rol mai important. în Estonia, Luxemburg şi Germania, datoria publică a fost de 48%, 44% şi 39% respectiv în 2003. În 2004, deficitul public a euro-zonei şi din UE25 au fost îmbunătăţite faţă de 2003 iar nivelul datoriei publice a crescut ,în zona euro deficitul public s-a redus de la 3,0% din PIB în 2003 la 2,7% în 2004, şi în UE25 acesta a scăzut de la 3,0% în 2003 la 2,6% în 2004. În zona euro procentul datoriei publice în PIB a crescut de la 70,4% în 2003 la 70,8% în 2004, şi în UE25 de la 63.0% la 63.4%. Tabel 5. PIB in tarile din UE in perioada 2001-20048
Tara
2001
2002
2003
2004
Belgia
254 153
261 124
269 546
283 752
Cehia
2 315 255
2 414 669
2 555 783
2 750 256
Danemarca
1 320 339
1 349 628
1 389 136
1 447 571
Germania
2 084 100
2 113 700
2 131 900
2 185 000
Estonia
103 126
115 360
125 721
139 773
8
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
28
Grecia
131 769
142 369
154 153
167 169
Spania
671 895
722 049
774 614
831 864
Franţa
1 481 200
1 533 600
1 574 600
1 638 600
Irlanda
115 305
128 774
137 158
146 386
Italia
1 218 535
1 260 598
Cipru
6 104
6 370
6 805
7 216
Letonia
5 168
5 689
6318
7 359
51 643
56 179
61 898
Lituania
48 379
1 300 929
1 351 328
Luxemburg
22 020
22 805
23 956
25 664
Ungaria
14 849 800
16 740 400
18 408 800
20 338 200
Malta
1 689
1 740
1 793
1 847
Olanda
440 745
458 212
470 437
483 156
Austria
213 015
217 839
224 514
234 301
Polonia
760 595
781 112
816 081
885 337
Portugalia
127 769
133 828
135 822
141 115
Slovenia
4 761 815
5 314 494
5 717 168
Slovacia
1 012 625
I 100 639
1 202 687
1 328 618
Finlanda
135 468
140 284
143 337
149 012
Suedia Regatul Unit
2 296 100 996 758
6 191 161
2 545 800 î 048 456
29
1 105 919
1 164 439
Datoria publică se exprimă de obicei ca procent din PIB. De aceea unul din factorii care influienţează semnificativ datoria publică este Produsul Intern Brut. Astfel conform datelor din tabelul numărul 5 Produsul Intern Brut în perioada 2001-2004 este în creştere continuă în toate ţările din Uniunea Europeană
Deficit public(-)/surplus (+) ca procent din PIB în perioada 2001-2004
2001
2002
2003
2004
+0.6
-0.0
+0.1
+0.0
-5.9
-6.8
-12.5
-3.0
+2.6
+1.4
+1.0
+2.3
Germania
-2.9
-3.8
-4.1
-3.7
Estonia
0.3
+1.5
+2.6
+1,7
Grecia
-6.1
-4.9
-5.7
-6.6
Spania
-0.5
-0.3
-0.0
-0.1
Franţa
-1.6
-3.2
-4.2
-3.6
Irlanda
+0.8
-0.4
+0.2
+1.4
Italia
-3.2
-2.7
-3.2
-3.2
Cipru
-2.3
-4.5
-6.3
-4.1
Letonia
-2.1
-2.3
-l.2
-1.0
Lituania
-2.0
-1.4
-l.2
-1.4
Luxemburg
+6.1
+2.1
+0.2
-0.6
Ungaria
-3.5
-8.5
-6.5
-5.4
Tara Belgia Republica Cehă
Danemarca
30
Malta
-6.6
-5.7
-l 0.4
-54
Olanda
-0.2
-2.0
-3.2
-2.1
Austria
+0.1
-0.4
- 1.2
-1.0
Polonia
-3.7
-3.3
-4.8
-3.9
Portugalia
-4.2
-2.8
-2.9
-3.0
Slovenia
-3.9
-2.7
-2.7
-2.1
Slovacia
-6.6
-7.8
-3.8
-3.1
Finlanda
+5.2
+4.3
+2.5
+2.1
Suedia
+2.5
-0.1
+0.2
+1.6
0.7
-1.6
-3.3
-3.1
Regatul Unit
Pentru zona euro, deficitul public a crescut de Ia 1,6% din PIB în 2001 la 2,2% în 2002, şi pentru UE 15, deficitul a crescut de la 0,9% în 2001 ia 1,9% în 2006. În anul 2002 cele mai mari deficite de guvern relativ la PIB. au fost înregistrate de Germania (-3,6%), Franţa (-3,1%), Portugalia (-2,7%) şi Italia (-2,3%). Patru ţăr i au înregistrat surplusuri în anul 2002: Finlanda (4.7%), Luxemburg (+2,6%), Danemarca (1.9%), Suedia (+1,2%), în timp ce Belgia a fost în echilibru. Datoria guvernului în PIB a scăzut în zona euro de îa 69,2% în 2001 la 69,1% în 2002, şi în UE 15, de la 63.0% la 62.5% 6. Cinci state membre au arătat o proporţie mai mare de 60% din PIB în 2002, faţă de patru în 2001. Datoria din Germania a crescut la 60.8%, în timp ce în alte ţări, peste limita au fost Italia (106,7%), Belgia (105,4%), Grecia (104,9%) şi Austria (67,9%). În anul 2004 cele mai mari deficite ca procentaj din PIB au fost înregistrate de către Grecia (-6,6%), Ungaria (-5,4%), Malta (-5,1%) şi Cipru (-4,1%). Alte opt state membre a înregistrat un deficit public peste sau egal cu 3% din PIB: Polonia (-3,9%), Germania (-3,7%), Franţa (-3,6%), Italia (-3,2%), Slovacia (-3,1%), UK (-3,1%), Republica Cehă (-3,0%) şi Portugalia (-3,0%). Şase state membre au continuat să înregistreze un surplusul în 2004: Danemarca (+2,3%), Finlanda (2.1%), Estonia (+1,7%), Suedia (1,6%), Irlanda (+1,4%) şi Belgia (+0,0%). În şaisprezece state membre se înregistrează o mai bună situaţie a deficitului public în timp ce opt state membre au înregistrat o agravare. 31
Tot în 2004 cele mai mici rate ale datoriei guvernului ca procent din PIB , au fost înregistrate în Estonia (5,5%), Luxemburg (6,6%), Letonia (14,7%) şi Lituania (19,6%). Opt state membre au avut un nivel al datoriei mai mare de 60% din PIB în 2004, la fel ca în 2003: Grecia (109,3%), Italia (10 de 6,5%), Belgia (95,7%), Malta (75,9%), Cipru (72,0%), Germania (66,4%), Franţa (65,1%) şi Austria (64,3%). În anul 2005 Cipru era foarte departe de pragul obligatoriu pentru a intra în zona euro, cu 69,1% din PIB, Deficitul bugetar al ţării era de 4,1% din PIB, iar rata inflaţiei de 2,5%. Din cauza datoriei publice mari, Cipru a fost nevoit să amâne momentul aderării la Mecanismul Ratei de Schimb. Tot în 2005 Malta avea o datorie publica mare (69.8% din PIB), un deficit bugetar la fel de mare (5,2% din PIB) şi o rata a inflaţiei de 2,5%. Spera totuşi să adopte euro în 2007. Letonia stătea prost cu inflaţia (7%), dar bine cu deficitul bugetar(0,7% din PIB) şi cu datoria publica (12.4%din PIB). În Polonia inflaţia depăşea pragul impus prin criteriile de la Maastricht (3,8%), deficitul bugetar era excesiv (6,8% din PIB), dar datoria publica se încadra în condiţiile obligatorii (47,1% din PIB), Intrarea în zona euro era planificata pentru 2009. Ungaria avea dificultăţi cu inflaţia (5,0%) şi cu deficitul bugetar (5,4% din PIB). În ceea ce priveşte datoria publica, aceasta era cu 1,7% peste cele 60 de procente din PIB stabilite ia Maastricht. Datoria publica in perioada 2005- 2008 in tarile UE ca procent din PIB
Ţara Republica Cehă Danemarca Germania Estonia Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Cipru Letonia Lituania
2005
2006
2007
2008
29.8
29.6
28.9
29.8
37.1 67.8 4.5 98.8 43.0 66.4 27.5 105.8 69.1
31.3 67.6 95.9 39.6 63.7 24.9 106.5 64.6
26.8 65.1 3.5 94.8 36.2 63.8 25.0 103.5 59.4
33.3 65.9 4.8 97.6 39.5 68.0 43.2 105.8 49.1
12.4 18.4
10.7 18.0
9.0 17.0
19.5 15.6
4,3
32
Luxemburg Ungaria Malta Olanda Austria Polonia Portugalia Slovenia Slovacia Finlanda Suedia
6.1 61.7 69.8 51.8 63.7 47.1 63.6 27.0 34.2 41.4 51.0
6.7 65.6 63,7 47.4 62.0
Regatul Unit Belgia România Bulgaria
42.3 92.2 15.8 29.2
64.7 26.7 30.4 39.2 45.9
6.9 65.8 62.1 45.6 59.4 11.9 63.5 23.4 29.4 35.1 40,5
14.7 73.0 64.1 58.2 62.5 47 1 66.4 22.8 27.6 33.4 38.0
43.4 87.9 12.4 22.7
44.2 84.0 12.7 18.2
52.0 89.6 13,6 14.1
47,7
În 2008, atât deficitul cât şi datoria publica din ambele zone curo (EA 16) şi UE-27 au crescut comparativ cu 2007. În zona euro, deficitul public crescut de la 0,6% în 2007 la 1.9% în 2008, şi în UE27 acesta a crescut de la 0,8% la 23% în zona euro datoria publică a crescut de la 66.0% la sfârşitul anului 2007 la 69,3% la sfârşitul anului 2008, şi în UE-27 de la 58,7% la 61,5%. În 2008, cele mai mari deficite publice în procentaj din PIB au fost înregistrate de Irlanda (-7,1%), Regatul Unit al Marii Britanii (-5,5%), România (-5,4%), Grecia (-5,0%), Malta (-4,7%), Letonia (-4,0%), Polonia (-3,9%), Spania (-3,8%), Franţa (-3,4%), Ungaria (~ 3,4%), Lituania (3,2%) şi Estonia (-3,0%). Şapte state membre au înregistrat un excedent în 2008: Finlanda (4,2%), Danemarca (3,6%), Luxemburg (+2,6%), Suedia (+2,5%), Bulgaria (+1,5%), Olanda (+1,0 %) şi Cipru (+0,9%). În total, cinci state membre înregistrează o mai bună guvernare, în 2008, comparativ cu anul 2007,. La sfârşitul anului 2008, cele mai mici rate ale datoriei guvernului în PIB, au fost înregistrate în Estonia (4,8%), România (13,6%), Bulgaria (14,1%), Luxemburg (14,7%) şi Lituania (15,6%), Nouă state membre au avut rate ale datoriei publice mai mart de 60% din PIB în 2008: Italia (105,8%), Grecia (97,6%), Belgia (89,6%), Ungaria (73,0%), Franţa (68,0%), Portugalia (66,4% ), Germania (65,9%), Malta(64,1 %), Austria(62,5%). La 31 martie 2008. datoria publica a Bulgariei era de 4,74 miliarde euro. Din aceasta, datoria externa era de 3,18 miliarde (67.1% din valoarea totală), iar cea interna era de 1,55 miliarde (32,9% din total). 33
Datoria publica UE 27, 2009 faţa de 2008
Reducerea datoriei se datorează plăţilor efectuate în luna martie, atât în interiorul statului, cât şi în cuantumul unor datorii externe. Potrivit Eurostat, institutul european de statistică, datoria guvernamentală era puţin peste cinci miliarde euro, ceea ce înseamnă 18,2% din Produsul Intern Brut (PIB). În ceea ce priveşte România, ţara noastră a înregistrat, la finele 2008, o datorie de 13% din PIB, ala o valoare de peste 52 miliarde lei (15,73 miliarde euro). Este una dintre cele mai scăzute datorii publice din Uniunea Europeană. Practic, pe a patra poziţie la datorii publice scăzute, după ratele înregistrate de Estonia, Luxemburg si Letonia. În procente, cele mai mici rate ale datoriei publice guvernamentale s-au înregistrat în Estonia (3,4%), Luxemburg (6,8%), Letonia (9,7%) şi Italia, care a consemnat cea mai mare datorie publica din UE, de 104%, sau Grecia, cu o rată a datoriei de 94,5% şi Belgia, cu 84,9%. Următoarele poziţii sunt ocupate de Ungaria, care a înregistrat o datorie publica de 66%,Germania,65%, Franţa, 64,2%, Portugalia, 63,6%, Malta 62,6%. Deficitul public al Franţei a atins la finele anului 2008 nivelul de 3,4 % din Produsul Intern Brut, de la 2,7 procente din PIB în 2007. Datoria publica a atins nivelul de 1.327,1 miliarde de euro, sau 68 % PIB, faţă de 63,8 % din PIB la finele lui 2007, potrivit unei evaluări preliminare publicata de Institutul de statistica din Franţa. În 2008 deficitul public al Franţei s-a 34
degradat cu 14,6 miliarde de euro. Creşterea slabă a veniturilor publice (plus 2,3 procente), mai lenta decât cea a cheltuielilor publice (care au crescut cu 3,7 procente), este o consecinţă a crizei economice care a diminuat veniturile la buget şi a necesitat interveţia financiară a statului, ceea ce explica creşterea deficitului. Datoria publica a Franţei a crescut puternic în special la finele lui 2008, cu 42,9 miliarde de euro în trimestrul patru 2008, pana la 1327,1 miliarde de euro la sfârşitul anului, adică 68 de procente din PIB. Sub efectul planuiui de relansare economica decis pentru combaterea recesiunii, deficitul public şl datoria publică a Franţei ar urma să crească în acest an pentru a ajunge la 5,6 la suta din PIB şi respectiv 73,9 la suta din PIB, potrivit ultimelor estimări ale guvernului. Comisia Europeana a demarat în luna februarie o prima etapa a procedurii pentru deficit excesiv împotriva a şase ţări, printre care Franţa şî Spania. Comisia vrea să pună presiuni asupra statelor membre ale Uniunii Europene pentru a-şi reduce deficitele publice sub limita maxima de trei la suta prevăzuta în Pactul de Stabilitate. Datoria publică a Greciei, de 98 la suta din PIB, este cea mai gravă problema a acestui stat, iar Guvernul f ace eforturi pentru a atenua presiunea exercitată de acest factor asupra economiei. Grecia, afectata de criza globala, are a doua datorie publica din zona euro ca pondere în PIB dupa Italia, de 98 la suta din economia de 250 miliarde euro. Datoria publică a Italiei este cea mai ridicată din Uniunea Europeana (UE).Aceasta ar putea creşte pana ia 112% din PIB în 2010, după 110,5% din PIB în 2009 şi 105,9% în 2008, potrivit noilor estimări guvernamentale. Cipru si Malta sunt dupa Slovenia, primele două ţări dintre cele care au aderat la Uniunea Europeana (UE) în 2004 care au adoptat la 1 ianuarie 2008 moneda unică europeană. Cipru si Malta sunt două ţări mici, cu o economie restrânsă, car e le-a permis să întrunească, mai rapid decât alte state care au aderat la UE în acelaşi val, criteriile de convergenţa necesare pentru adoptarea monedei unice europene. Ungaria este printre ţările care nu au aderat încă la UEM. Pentru că, are o datorie publică şi un deficit bugetar mult peste limita admisă de criteriile de convergenţă, se preconizează că va putea adera la Uniunea Monetară abia în 2014. Fondul Monetar Internaţional a aprobat un împrumut de 15,7 rnld. dolari pentru Ungaria, destinat unui program de stabilizare a economiei naţionale. FMI a anunţat că economia Ungariei s-a comprimat, cu 1% în 2008, faţa de 1,75% în 2007.
35
Deficit public(-)/Surplus (+) ca procent din PIB în perioada 2005-2009
Ţară
2005
2006
2007
2008
2009
Republic a Ceha Danemarca
-3.6
-2.6
-0.6
-1.5
-5.9
5.2
5.2
4,5
3.6
-2.7
Germania
-3.3
-1.5
-0.2
-0.1
-3.3
Estonia
1.5
2.9
77
Grecia
-5,1
-2.8
-3.6
-5,0
-13.6
Spania
1.0
2.0
2.2
-3.8
-11.2
Franţa
-2.9
-2.3
-2.7
-3.4
-7.5
Irlanda
1.7
3.0
0.2
-7.1
-14.3
Italia
-4.3
-3.3
-1.5
-2.7
-5.3
Cipru
-2.4
-1.2
3.4
0.9
-6.1
Letonia
-0.4
-0.5
-0.4
-4.0
-9.0
Lituania
-0.5
-
-1.0
-3.2
-8.9
Luxembu rg Ungaria
0.0
1.4
3.6
2.6
-0.7
-7.8
-9.2
-4.9
-3.4
-4.0
Malta
-2.9
-2.2
-4.7
-3.8
Olanda
-0.3
0.6
0.3
1.0
-5.3
Austria
-1.6
-1.6
-0.5
-0.4
-3.4
Polonia
-4.3
-3.9
-1.9
-3.9
-7.1
Portugali a
-6.1
-3.9
-2.6
-2.6
-9.4
-2.6
36
-3.0
-1.7
Slovenia
-1.4
-1.3
0.5
-0.9
-5.5
Slovacia
-2.8
-3.5
-1.9
-2.2
-6.8
Finlanda
2.8
4.0
5.2
4.2
-2.2
Suedia
2.3
2.5
3.8
2.5
-0.5
Regatul
-3,4
-2.7
-2.7
-5,5
-11.5
Belgia
-2.7
0.3
-0.2
-1.2
-6.0
România
-1.2
-2.2
-2.5
-5.4
-8.3
Bulgaria
1.9
3,0
0,1
1.5
-3.9
Unit
Deficit public(-)/Surplus (+) ca procent din PIB în 2009 faţa de 20089
9
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/ 37
